~MEMENTO

MORI~
de Mihai Eminescu

Estetica romantismului se bazeaza pe mai multe norme dintre care: inlocuirea ratiunii cu sentimentele, valorificarea miturilor, a istoriei, a visului, a fantasticului si predictia pentru confesiune. Evenimentele neobisnuite, peisajele nocturne sau fantastice constituie surse de inspiratie ale romanticilor. Stilul operelor romantice este incarcat de hiperbole, simboluri si antiteze. O tema romantica in lirica eminesciana este nasterea si prabusirea universului, aceasta viziune cosmogonica remarcandu-se prin proportiile gigantice ale spatiului si timpului universal. Considerat Luceafarul poeziei romanesti,Mihai Eminescu a ridicat limba romana pe culmile expresivitatii,reusind sa-i scoata in evidenta valoarea si bogatia de mijloace de exprimare si frumusetea,astfel ca poeziile sale nu se pot traduce in nici o alta limba care sa redea delicatetea trasaturilor sufletesti sau frumusetea naturii. In opera sa, poezie si proza , codrul,marea,raul,luna,sunt idei,divinitati.nu fenomene; fenomen este doar omulasa cum spune George Calinescu. Conceptia e adanc taraneasca. Taranul respecta natura si legile ei fara sa intervina cu brutalitate in esenta ei. Poetul nostru national a vazut lumina zilei la 15 Ianuarie 1850,in Botosani,ca fiu al caminarului Gheorghe Eminovici si al Ralucai Eminovici,fiica stolnicului din Joldesti. Mai toata poezia eminesciana de inspiratie istorica se afla in germene in amplul poem din 1872 (publicat postum) "Memento mori". Subintitulat "Panorama desertaciunilor", poemul este structurat ca o succesiune a civilizatiilor. O alta tema romantica este istoria prezentata ca devenire si ca drama. Pentru Eminescu, istoria nu constituie decat o implinire a visului initial. Inspiratia din folclor se incadreaza si ea in recuzita romantica, dar Eminescu ii confera o tenta proprie. Astfel, codrul devine mit, iar seara, marea si somnul intorc fiinta umana spre nasterea universului.In "Memento mori" evocarea epocilor se realizeaza la limita visului cu istoria si cu filosoficul. Titlu insusi reproduce un adagiu antic, drag imparatului Marcus Aurelius, "Memento mori" adica "Aminteste-ti ca vei muri". Marile epoci ale civilizatiei universale au deci rolul de a reaminti prin succedarea lor spre prabusirea in neant a tot ce este omenesc. Istoria evocata in acest poem se imbina cu mitul, viziune poetica ce conduce atat la accentuarea ideei de vis, prezenta in special la inceputul poeziei, cat si la

sublinierea faptului ca sunt chemate in amintire "orele astrale" ale omenirii, momentele de schimbare, civilizatiile de rascruce ale istoriei. In episoade diferite ca intindere sunt evidentiate succesiv Babilonul, Egiptul, biblica Palestina, Grecia si Roma Antica, Dacia mitica, si in sfarsit Franta Revolutiei si a Imperiului napoleonian.Episodul Babilonului este un prilej de a sugera motivul soartei schimbatoare ("fortuna labilis"). Eminescu dovedeste o cultura extraordinara pentru 22 de ani (mitlologie si istorie universala) si o mare capacitate de a exprima artistic, intr-o limba extrem de nuantata, aceste realitati. Din intregul poem "Memento mori" episodul egiptean este singurul publicat de Eminescu insusi ("Egipetul"). Fragmentul dedicat magiei faraonului insetat de cunoastere isi gaseste dezvoltarea in nuvela fanatstica neterminata "Avatarii faraonului Tla" Episodul Greciei cultiva o lirica peisagistica, dar contureaza si trei figuri emblematice ale culturii elene: filosoful("cugetatorul"), sculptorul orb (motivul artistului ce creaza in ciuda ifirmitatilor care ii interzic sa se bucure de receptarea propriei opere aminteste de compozitorul surd din "Scrisoarea V": "geme/ Ca un maistru ce-asurzeste in momentele supreme") si Orfeu, capabil de un cant totodata nascator de lumi si putand indruma universul spre haos. Roma apare in toata maretia ei ca un "urias popor de regi", iar incendierea ei de catre Nero este descrisa in versuri de care Eminescu isi va aminiti cand va evoca in "Imparat si proletar" Parisul, cuprins de flacarile Comunei. Succesiunea perioadelor istorice se incheie cu momentul Revolutiei franceze si la domniei si caderii lui Napoleon, expresie a unei idei ("N-a fost om acel ce cade, ce a veacului gandire/ Atrait in el(...)"), invins tot de fortele Nordului, materializate de asta data in iarna ruseasca: "Nordul m-a invins ideea m-a lasat". In interiorul conditiei sale de nemuritor, geniul este un nefericit, de aici si tentatia de a cobori in lumea comuna pentru a cauta ceea ce nu i s-a dat, iubirea. Dar, cum oamenii obisnuiti sunt incapabili sa inteleaga geniul, cum lumea nu mai poate fi schimbata, el nu are alta solutie decat contemplarea celor care se afla sub semnul norocului. Una dintre operele care au marcat puternic gndirea scriitorului a fost Lumea ca voin i reprezentare de Schopenhauer.Eminescu a preluat ideile lui Schopenhauer i n ceea ce privete estetica poeziei. Forma sa perfect se datoreaz credinei c: Ritmul i rima sunt dou elemente auxiliare ale poeziei. Ele sunt un mijloc de a pune stpnire pe atenia noastr, cci astfel urmrim povestea cu o mai mare plcere; n plus, creeaz n noi o stare de spirit eliberat de orice constrngere, anterioar oricrei judeci i care ne determin s ncuviinm ceea ce ni se recit; povestea ctig o anumit putere emfatic i persuasiv, independent de principiile oricrei raiuni. Poezia este pentru filosofie ceea ce este experiena pentru tiina empiric: poezia vrea s ne fac s sesizm ideile platoniciene ale fiinelor prin mijlocirea detaliului i prin exemple, n timp ce filosofia vrea s ne nvee s recunoatem aici, n

ansamblul su i n generalitatea sa, esena intim a lucrurilor, aa cum se exprim ea n ele. Poezia are caracterul tinereii, iar filosofia pe cel al vieii mature. Ideile filosofice schopenhaueriene au avut o covaritoare importan pentru opera eminescian, dar acestea nu coboar ntru nimic originalitatea poetului, care trebuie cutat numai n adevrul i energia lirismului cu care a nsufleit diverse gnduri abstracte. Deschiznd poemul prin declanarea reveriei i nchizndu-l prin scufundarea n marea poeziei, Eminescu vdea o rigoare constructiva i de viziune pe care caracterul aa zis de proiect nefinalizat al poemului risca sa o ascunda. Vedem deci n poem o imens proiecie fantasmatica, la scara istoriei, a ntrebrilor care-l bntuiau pe poet privitoare la posibilitatea ucroniei, adica de a privi trecerea prin iesirea din curgere. n Memento Mori visul spaializeaz timpul, dnd conturul civilizaiilor fructe ale visului demiurgiei secunde iar memoria aduce moartea, distruge conform unei traduceri ad litteram a titlului: adu-i aminte c vei muri. Sau c eti muritor? Este agonul perpetuu dintre lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite/Te ncerci a stoarce lapte din a stncei coaste seci . Imaginarul este cenzurat de moarte, marile civilizaii viseaz n piatr monumente urieeti mpotriva Timpului dar ele, ruinate de Timp, mcinate pn la pulbere, sunt nfrnte de pustiuengrama nisipului ca lentoare a pulverizrii, nu moartea cataclismic impresioneaz, ci lucrarea infailibil a cariului-timp. Moartea timpului este alt nume al veniciei. Plasticitatea imaginii, dat de verb care transfigureaz prin concretee abstracia conceptual, d, n aceste opt cuvinte, cea mai concentrat definiie liric a morii, a timpului Cci sfritul este n vis fantasmele nvie, imaginalul are for generatoare, n msura n care viaa n esena ei este vis. E morala acestui lung periplu imaginal. Poem al nostalgiei (durerea ntoarcerii, durerea de nu avea un acas, cci ea mereu se drm), Memento Mori este un poem al revelaiei continue, o cltorie spre inima netiut a lumii i a sinelui, ascuns n carnea morii universale. Finalul este o regsire, casa este i a eternitii. regsit. Patria visului. Cum orice gnd omenesc adnc pornete de la cauza prim, din cer, opera lui Eminescu izvorte i ea din fiorul cosmogonic. Poemele lui se nvrtesc tot mai aproape sau mai departe de smburele de ntuneric al golului primar. Fiind atent asupra procesului universal, Eminescu include viziunea lumii ntre doi poli, geneza i stingerea. Materia este examinat in fierberea ei n aceste dou direcii, n micarea de organizare i dezorganizare. Imaginea apocaliptic a stingerii cosmosului este grandioas i dramatic. Intr-o gradaie succesiv, poetul poteneaz ideea echilibrului universal, al destinului uman care, dac se stinge, va cufunda totul n ntuneric, universul devenind doar un vis al nefiinei. Poet al naltelor cugetri i revolte, plecat peste urna nesioas a timpului i meditnd la destinul efemer al omului, Eminescu a fost liricul propriilor sale experiene, al propriei sale viei care se poate descoperi n versurile sale, venind dinspre un model sau altul al lirismului universal, sau de la unul din filosofii pe care i-a frecventat.

Bibliografie:
1.Tudor Vianu- Poezia lui Mihai Eminescu 2.George Calinescu- Viata lui Mihai Eminescu 3.Mihai Eminescu- Poezii postume