Sunteți pe pagina 1din 2

1

Glossa

Glosa este o poezie cu forma fixa, alctuita dintr-un numr de strofe egal cu numrul versurilor din prima strofa. ncepnd cu a doua strofa se comenteaz fiecare vers al strofei-tema, ultima relund, ca o concluzie, pe prima in ordinea inversa a versurilor. Poezia lui Eminescu reprezint o culme a creaiei sale. Prin coninut, poemul are valoare filozofica, gnomica, constituindu-se intr-un adevrat cod de cunoatere, de etica, cu valoare de generalizare maxima. Poezia Glossa a aparut in volumul de Poezii-editia I de Titu Maiorescu in decembrie 1883. Potrivit precizarilor lui Perpessicius,poezia Glossa dateaza din timpul studiilor berlineze(1873-1874) si numara 9 strofe in loc de 10 strofe,ale textului definitive.Poezia cunoaste 11 versiuni,care se situeaza intre Iasi(1876) si Bucuresti(1882).Ultimele doua versiuni se plaseaza in urma Luceafarului si capata influentele poemului. Motivul central este al lumii ca teatru asociat cu ideea dezolrii; iar detaare, izolarea, indiferenta sunt atitudini pe care poetul le asimileaz fiinei ce depaseste nivelul omului comun. Dei Eminescu se autodefineste ca fiind poet romantic, miestria artistica a acestei creaii consta tocmai in clasicitatea ei, ce reiese in primul rnd din respectarea regulilor pe care le impune o poezie cu forma fixa. Prin motivele de inspiratie, George Calinescu semnaleaza motivele antice si cele romantice.Tudor Vianu,referindu-se la tema vietii ca spectacol,precizeaza ca aceasta este una dintre cele mai vechi teme care apare in toata filosofia greaca. Glossa este poezia care graviteaza in jurul conditiei geniului care datorita conceptiilor sale superioare este nevoit sa se sustraga lumii inguste in care traieste omul comun. Glossa lui Eminescu se incadreaza intre marile creatii universale si ale literaturii romane,avand ca tema fundamentala timpul,iar ca motive:fugit irreparabile tempus(timpul fuge fara sa se mai intoarca);fortuna labilis(soarta schimbatoare) si vanitos vanitatum (desertaciunea desartaciunilor).

Inca din prima strofa, considerata strofa-tema a poeziei, unde verbele sunt puse la prezentul-etern , cititorul intra in contact cu adevruri general-valabile, exprimate 2 cate 2. Ca si in Scrisoarea I, Revedere, sau Oda (in metru antic) poetul mediteaz asupra perisabilitatii timpului: Vreme trece, vreme vine Toate-s vechi si noua toate Cea de-a doua strofa conine codul de reguli si sfaturi conform crora cel mai important lucru este cunoaterea de sine si respingerea fericirii efemere. Pentru a atinge aceste idealuri, drumul vieii trebuie mereu luminat de raiune.

2 Detaarea rece a celui care s-ar rentoarce in nepsarea lui nalta se sprijin pe atributul gndirii, a crei cumpna stabilete echilibrul intre raional si iraional: Nici ncline a ei limba Recea cumpn-a gndirii nspre clipa ce se schimba Pentru masca fericirii Fericirea este masca si e trectoare precum clipa ce se schimba cci se nate din moartea gndirii. Lumea ca teatru este o tema schopenhaueriana si conduce spre ideea izolrii (Tu in colt petreci in tine) prelucrata in numeroase creaii eminesciene. Ca si in finalul Luceafrului, lumea este vzuta ca o imensa scena de teatru spre care omul de excepie privete ca spectator. Revenind apoi in strofele 6 si 8, aceasta idee devine laitmotivul poeziei. Intr-un univers in care doar mastile se schimba: Alte masti, aceeai piesa / Alte guri, aceeai gama. Poetul isi lanseaz ndemnurile: Amgit att de des / Nu spera si nu ai teama. O alta idee schopenhaueriana este aceea a prezentului etern: Viitorul si trecutul / Sunt a filei doua fete. Singura clipa sigura a existentei este prezentul, fiindc trecutul nu poate fi reconstituit, iar viitorul este imprevizibil. Critica societatii se face simita cu precdere 7 si 9, unde satira este expresia indiferentei, a unui adnc dispre: Nu spera cnd vezi mieii / La izbnda fcnd punte / Te-or nvinge nataraii / De ai fi cu stea in frunte. Simind ca autocontemplatia este o modalitate certa de a ajunge la o linite sufleteasca totala, poetul sugereaz pstrarea acestei atitudini indiferent de circumstane: De te-ating, sa feri in laturi / De hulesc, sa taci din gura. Ultima strofa, care este o reluare a celei dinti, dar in care versurile sunt aezate in ordine inversa celei iniiale, codul de reguli si sfaturi etice devine mai evident datorita faptului ca acum versul cu valoare emblematica: Tu ramai la toate rece se afla la nceput. In ceea ce privete stilul, acesta este caracterizat de limpezime si armonie. Claritatea reiese tocmai din simplitatea limbajului; poetul apeleaz la epitete, simboluri, metafore, numai cnd intentioneaza sa releve in mod deosebit o idee. Elementele de versificatie: ritmul trohaic accentuat in versurile sentinta, masura de 8 silabe, dar si rima incrucisata intaresc impresia de neclintire a adevarurilor filosofice. In final,demne de retinut sunt cuvintele lui Dumitru Popovici,care concluzioneaza asupra poeziei:Ea amplifica sintetizeaza si da un character aforistic experientei umanului pe care o facea Hyperion.Poetul este un Hyperion condamnat sa ramana in societate si sa isi determine pozitia in complexul raporturilor sociale.