INTRODUCERE

Ca disciplină universitară, TERMOTEHNICA este o ramură a ştiinţelor

tehnice şi se ocupă cu studiul producerii, transportului, transformărilor şi
utilizării în maşinile termice a energiei, atunci când aceasta se găseşte sub
formă de căldură.
Termotehnica este fundamentată pe TERMODINAMICĂ, ştiinţa care are
ca obiect studiul mişcării termice şi interdependenţa ei cu alte forme de
mişcare ale materiei.
Termodinamica este acea parte a fizicii clasice care tratează postulatele
şi legile de transformare a energiei pe baza proprietăţilor fizice ale
corpurilor, proprietăţi ce sunt determinate de mişcarea şi acţiunea
particulelor elementare constitutive ale acestora.
Astfel, sistemele fizice formate din corpuri sau ansambluri de corpuri sunt
studiate d.p.v. al proceselor care conduc la stări de echilibru energetic,
d.p.v. al proprietăţilor pe care le posedă în aceste stări şi al condiţiilor de
echilibru.
În concluzie, Termotehnica este aplicaţia în tehnică a termodinamicii şi
se mai numeşte Termodinamică tehnică. În cadrul acestei ramuri ştiinţifice
se pun bazele teoretice ale maşinilor şi instalaţiilor termice. Astfel, vor fi
prezentate elemente teoretice de bază privind studiul mişcării termice, cu
aplicaţii la maşini, instalaţii şi echipamente termice.
 TERMODINAMICA TEHNICĂ
Termodinamica tehnică este o subdiviziune a termodinamicii,
care studiază procesele de transformare reciprocă dintre
căldură şi lucru mecanic.
Energia termică
În general, energia este capacitatea unui sistem de a efectua
lucru mecanic. Pentru exemplificare, se consideră un sistem
termidinamic format dintr-o cantitate de gaz închisă într-un
cilindru cu piston.
 În teoria cinetico-moleculară se admite că gazele sunt
constituite din molecule, aflate într-o permanentă mişcare. În
deplasarea lor, acestea întâlnesc şi pereţii cilindrului în care
este introdus gazul, astfel încât presiunea manifestată
(exercitată) de gaz se interpretează ca rezultat al tuturor
şocurilor dintre molecule şi pereţii cilindrului. Tot în cadrul
acestei teorii, temperatura se interpretează ca o măsură a
energiei cinetice medii a molelculelor gazului considerat.
Dacă presiunea exercitată de gaz asupra pistonului este mai
mare decât presiunea atmosferică şi dacă pistonul nu este
blocat atunci, datorită forţei de presiune exercitată pe piston,
acesta se va deplasa. Prin deplasarea forţei (de la A la B) se
va produce lucru mecanic, ce poate fi cules la tija pistonului.
Deplasarea poate avea loc până când presiunea din cilindru
devine egală cu presiunea atmosferică.
Forma de energie pusă în evidenţă de sistem prin deplasarea
pistonului se numeşte energie mecanică.
Dacă se admite că gazul din cilindru este încălzit în
momentul când pistonul a ajuns în punctul B, atunci
pistonul se va deplasa până în punctul C efectuând din nou
lucru mecanic. În urma încălzirii a crescut temperatura
gazului, dar şi viteza de deplasare a moleculelor de gaz şi
evident presiunea gazului din cilindru. În concluzie, a fost
posibil ca prin încălzire să i se comunice gazului o cantitate
de energie, energie care este legată de mişcarea
particulelor elementare ale materiei.

Forma de energie care a intervenit se numeşte energie

termică şi căreia îi corespunde forma de mişcare numită
mişcare termică. Particulele elementare care iau parte la
mişcarea termică pot fi molecule, ioni şi electroni liberi.
 AGENŢI DE LUCRU (termici, termodinamici)

Agentul termic este suportul material al energiei atunci când

aceasta se găseşte sub formă de energie termică. El este
elementul principal într-o instalaţie sau maşină termică
deoarece el preia energia de la locul de producere, o
transportă şi o cedează fie în forma în care a primit-o, fie
transformând-o într-o altă formă de energie.

Agenţii de lucru pot fi în stare lichidă, gazoasă, solidă sau

plasmă şi trebuie să posede capacitate termică ridicată, să
fie economici, să nu fie nocivi şi nici corozivi.
 CLASIFICAREA AGENŢILOR TERMICI

A. În funcţie de scopul pentru care sunt utilizaţi :

- agent de încălzire (calorifer) – când este utilizat pentru
aport de energie termică;
- agent frigorific – când este utilizat pentru a prelua căldura
de la un sistem pentru ca temperatura acestuia să fie
menţinută constant sub temperatura mediului ambiant;
- agent energetic – când este folosit pentru realizarea
(parcurgerea) unui ciclu energetic al unui sistem prin
transformări succesive de stare în vederea obţinerii de
energie mecanică (lucru mecanic);
- agent de răcire - utilizat pentru eliminarea de energie
termică
B. După starea de agregare

- omogeni – se găsesc într-o singură stare de

agregare (ex. amestecuri de gaze);

- eterogeni – se găsesc în două sau mai

multe stări de agregare (ex. apă-abur)
 SISTEM TERMODINAMIC

În general, prin sistem macroscopic sau pe scurt sistem se

înţelege un ansamblu de elemente (corpuri) aflate în contact
sau separate, situate într-o porţiune din spaţiul material,
mărginită de o suprafaţă bine definită, reală sau imaginară
(contur, graniţă, limită, frontieră).

Tot ceea ce se află în afara sistemului şi interacţionează cu

acesta reprezintă mediul înconjurator sau mediul ambiant.

Un sistem asupra căruia se efectuează o analiză

termodinamică reprezintă un sistem termodinamic.
 CLASIFICAREA SISTEMELOR TERMODINAMICE :

1- sistem deschis = care schimbă energie şi substanţă ( materie) cu mediul

exterior;
2 – sistem închis = care schimbă energie, dar nu schimbă substanţă;
3 – sistem izolat = care nu schimbă nici energie şi nici substanţă;
4 – sistem omogen = sistem în care natura substanţei şi starea ei de
agregare rămân neschimbate, iar proprietăţile se păstrează în toate
direcţiile;
5 – sistem eterogen = format din substanţe de natură diferită sau aflate în
stări de agregare diferite, astfel încât în interiorul sistemului există
discontinuităţi ale proprietăţilor;
6 – sistem adiabat = sistem care nu schimbă energie sub formă de
căldură cu mediul înconjurător, dar poate schimba energie sub alte forme
(lucru mecanic, energie internă, entalpie);
7- sistem lărgit = sistem în care, pe lângă sistemul iniţial, s-a înglobat o
parte a mediului ambiant
 STAREA TERMODINAMICĂ A SISTEMULUI.
PARAMETRII DE STARE. ECHILIBRUL
TERMODINAMIC. ECUAŢIA DE STARE.

Deoarece interesează conţinutul în energie al unui agent

termic în orice moment şi în orice secţiune a unei maşini
sau instalaţii termice, s-au introdus nişte parametri cu
ajutorul cărora se poate preciza situaţia unui agent termic
din acest punct de vedere, situaţie care se numeşte starea
agentului termic.

Parametrii cu ajutorul cărora se poate preciza starea unui

agent termic se numesc mărimi de stare.
Din punctul de vedere al raportului dintre cantitatea de
substanţă şi valoarea acestor parametri, se cunosc două
categorii de mărimi de stare :
- mărimi extensive;
- mărimi intensive
Parametrii care depind de masa (extensia) sistemului poartă
denumirea de parametri extensivi. Un parametru extensiv
poate fi exprimat ca o sumă a valorilor corespunzatoare
părţilor din care este constituit sistemul. Se notează cu
majuscule, de ex. : volumul V, energia internă U, entalpia I
(sau H), entropia S, lucrul mecanic L etc.
Parametrii intensivi sunt independenţi de extinderea (masa)
sistemului, de ex. : presiunea p, temperatura t ( sau absolută
T), densitatea ρ, concentraţia D etc.
Parametrii specifici – rezultă prin împărţirea unui parametru
extensiv la masă, se notează cu minuscule, de ex. : volumul
specific v = V / m, entalpia specifică i = I / m, entropia
specifică s = S / m, etc.
Un sistem se găseşte în stare de echilibru
termodinamic atunci când, izolat fiind faţă de
acţiunile energetice ale mediului exterior, sistemul
îşi păstrează în timp aceeaşi stare macroscopică,
adică schimbul de energie între părţile sale
componente este nul.

Această stare este caracterizată de repartiţia

uniformă a parametrilor intensivi în întreg sistemul.

Parametrii de stare nu au sens decât pentru stări de

echilibru.
 Pentru un sistem omogen şi izotrop, relaţia care leagă
parametrii de stare se numeşte ecuaţie termică de
stare şi se exprimă sub forma :
f ( m, p, V, T ) = 0

Ecuaţia caracteristică exprimată pentru masă unitară a

sistemului (m = 1kg) se scrie :

f ( p, v, T ) = 0 , unde v = V/m [m3/kg]

sau, dacă se explicitează un parametru în funcţie de ceilalţi doi :

p = p (v,T) ; v = v (p,T) ; T = T ( p, v),

rezultă că stările de echilibru ale unui sistem sunt determinate

prin valorile a doi parametri intensivi independenţi.
 PROCESE ŞI TRANSFORMĂRI TERMODINAMICE
Procesul termodinamic reprezintă schimbarea stării unui
sistem prin modificarea în timp a valorilor parametrilor
acestuia ca urmare a unei intervenţii exterioare. Pentru
exemplificare, se consideră un sistem format dintr-un piston
care separă un gaz oarecare şi care este menţinut într-o
poziţie cu ajutorul unor greutăţi. Dacă se îndepărtează una
dintre greutăţi, atunci se strică echilibrul mecanic, ceea ce
înseamnă că pistonul se va deplasa în sus până când se
restabileşte echilibrul. Astfel, a avut loc un proces
termodinamic între cele două stări, cu scăderea presiunii şi
creşterea volumului.
 Procesele termodinamice pot fi :
- reversibile ;
- ireversibile
Procesul reversibil reprezintă modificarea stării sistemului
prin succesiuni de stări de echilibru. Este un proces ideal,
care se desfăşoară fără pierderi de energie. Readucerea
sistemului la starea iniţială se realizează fără consum
suplimentar de energie.
Procesul ireversibil reprezintă modificarea stării sistemului
printr-o succesiune de stări de neechilibru. Procesele reale,
spontane din natură, sunt ireversibile; ele evoluează de la
sine într-un singur sens, iar readucerea sistemului la starea
iniţială se realizează cu un consum suplimentar de energie.
Exemple : transferul căldurii cu diferenţă finită de
temperatură, frecarea, amestecul, difuzia gazelor, laminarea
fluidelor etc.
În termodinamică sunt studiate procesele reversibile, acestea
servind drept criteriu de comparaţie pentru aprecierea
gradului de perfecţiune al unei maşini termice în care
procesele reale care se desfăşoară sunt ireversibile.

Transformarea termodinamică reprezintă o succesiune de

stări prin care sistemul, supus unui proces termodinamic,
trece de la o stare iniţială de echilibru la o stare finală tot de
echilibru.

Transformările termodinamice sunt :

- cvasistatice (echilibrate) ;
- nestatice
Transformarea cvasistatică = succesiune de stări de echilibru infinit
vecine. Are loc atunci când modificarea condiţiilor exterioare are loc
lent ; intervalul de timp dintre două stări infinit vecine este mai mic
sau cel mult egal cu timpul corespunzător de relaxare. Se reprezintă
în diagramă printr-o curbă continuă (a).
Transformarea nestatică – numai stările iniţială şi finală sunt stări de
echilibru ; într-o stare intermediară, presiunea, volumul şi temperatura
au valori diferite în diferite puncte ale sistemului. Aceasta se
desfăşoară cu viteză finită, în timp finit şi nu poate fi reprezentată
printr-o curbă (b).

a b
 POSTULATELE TERMODINAMICII

Primul postulat : un sistem izolat (care nu schimbă energie şi

nici substanţă cu exteriorul) tinde de la sine spre starea de
echilibru şi nu poate ieşi de la sine din această stare decât
printr-o intervenţie exterioară care are ca rezultat modificarea
parametrilor de stare externi.
Timpul în care un sistem ajunge la echilibru = timp de relaxare.

Al doilea postulat (principiul zero) se referă la un număr de

sisteme mai mare decât două şi se enunţă astfel : două
sisteme termodinamice aflate în echilibru termodinamic cu un
al treilea, se găsesc în echilibru termodinamic între ele.
Acest postulat stă la baza metodelor de măsurare a
temperaturii.