Referat biofizica

Elev : Mihaila Larisa-Gabriela

Anul : I B
 Ce este inertia ?

Inerția este rezistența oricărui corp cu masă la modificarea stării sale

de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă atunci când asupra sa nu
acționează forțe externe.

Ce este masa ?

Masa unui corp sau a unei particule este una din cele 7 mărimi fizice

fundamentale. Masa se definește ca o mărime ce determină măsura inerției unui
corp sau particulă, determinabilă la nivel macroscopic și măsurată, de asemenea,
macroscopic. Totodată, masa, prin intermediul masei atomice este legată
de cantitatea de substanțăconținută într-un corp sau sistem fizic închis. Masa
este o mărime fundamentală, scalară și extensivă; pentru sistemele fizice
macroscopice are caracter de mărime globală. A nu se confunda
cu greutatea unui corp, care este o forță.

Ce este densitatea ?

Densitatea (sau mai exact densitatea de masă, numită și masă specifică) este

o mărime fizică folosită pentru descrierea materialelor și definită
ca masa unității de volum. Astfel, densitatea unui corp este egală cu raportul
dintre masa și volumul său. Unitatea de măsură în Sistemul Internațional pentru
densitate este kilogramul pe metru cub.

Ce este interactiunea corpurilor ?

Interacţiunea este acţiunea reciprocă între două corpuri şi se realizează fie

prin contactul dintre ele, fie de la distanţă prin intermediul câmpului.

Efectele interacţiunii corpurilor

Fenomenele ce apar în urma interacţiunii corpurilor poartă numele

de efecte. Efectele interacţiunii corpurilor pot fi: dinamice şi statice.
 Efectul dinamic

Efectul dinamic al interacţiunii corpurilor constă în schimbarea stării de

mişcare a corpurilor (modificarea valorii numerice a vitezei sau a direcţiei de
mişcare a corpurilor).

Efectul static

Efectul static al interacţiunii corpurilor constă în deformarea acestora

(elastică sau plastică).

Deformarea elastică sau plastică

Un corp se deformează elastic dacă după încetarea interacţiunii cu un alt

corp revine la forma iniţială, şi respectiv plastic dacă nu revine la forma iniţială.

Ce este forta , dar greutatea ?

Forţa (F)

Forţa este o măsură a interacţiunii corpurilor.

Unitatea de măsură pentru forţă în S.I. este newtonul (N).

Instrumentul de măsură pentru forţă este dinamometrul. Piesa principală a

dinamometrului este un resort ce se deformează elastic.

Forţele care acţionând asupra corpurilor au ca efect deformarea lor se

numesc forţe deformatoare. Deformarea corpurilor poate fi elastică sau plastică.
Deformarea elastică a unui corp este proporţională cu forţa deformatoare.

Greutatea (G)

Greutatea a unui corp este forţa de atracţie exercitată de Pământ asupra

corpului.

Unitatea de măsură pentru greutate în S.I. este newtonul (N).

Instrumentul de măsură pentru greutate este dinamometrul.

 Relaţia dintre masa (m) şi greutatea (G) a unui corp este: G = m·g; unde g
este acceleraţia gravitaţională, a cărui valoare este egală cu greutatea unităţii de
masă şi depinde de poziţia (depărtarea) corpului faţă de centrul Pământului.
Pentru România g ≈ 9,8 N/kg.

Ce este un mecanism?

Un mecanism este un sistem tehnic alcătuit din mai multe piese, o parte din
ele mobile, o parte fixe care sunt angrenate între ele, astfel încît unele elemente
mobile să transmită forțe, miscări, altor elemente mobile din angrenaj

Ce este lucrul mecanic?

Lucrul mecanic este o mărime fizică definită ca produsul dintre

componenta forței care acționează asupra unui corp în
direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea drumului parcurs. [1] E o
mărime ce caracterizează schimbarea stării dinamice a sistemului. Lucrul
mecanic este o mărime fizică derivată, scalară, extensivă în raport cu drumul,
având caracter de mărime de transformare legată de variația mărimii de
stare energie.

Ce este molecula ?

Molecula e cea mai mică parte dintr-o substanță care păstrează compoziția

procentuală și toate proprietățile chimice ale acelei substanțe.[1] O moleculă este
definită ca un grup electric neutru, destul de stabil, format din cel puțin
doi atomi într-un anumit aranjament, legați împreună în conformitate cu legături
chimice foarte puternice 

Ce este sistemul termodinamic?

În cadrul termodinamicii se studiază sistemele termodinamice, reprezentate

prin corpuri care se pot găsi în interacțiune mecanică, termică, difuzională și
chimică atât între ele, cât și cu mediul înconjurător.

Prin sistem termodinamic se înțelege un corp, o parte a unui corp sau un

grup de corpuri, delimitat de restul corpurilor care îl înconjoară printr-o
suprafață de control prin care sistemul poate să efectueze un schimb de energie
(sub formă de căldura Q sau de lucru mecanic L) și de substanță. Celelalte
corpuri, ce sunt în afara suprafeței de control, se consideră a fi mediul exterior
sau mediul ambiant.
 Sistemele termodinamice sunt sisteme macroscopice, compuse dintr-un
număr foarte mare de particule (intuitiv, molecule) în continuă mișcare, care
interacționează permanent între ele. Dimensiunile unui sistem sunt mult mai
mari decât ale componentelor sale, astfel că în cadrul lor sunt valabile
legile statistice, în special media. Pentru definirea unui sistem trebuie
precizate limitele sale, care pot fi reale, de exemplu pereții unui vas în care se
găsește un gaz, sau imaginare, de exemplu secțiuni printr-o conductă. Tot ce se
află în afara acestor limite este considerat mediu înconjurător.

Ce este temperatura?

Temperatura este o marime fizică a unui sistem care exprima dacă sistemul

respectiv este mai cald sau mai rece. Astfel, materialul cu o temperatură mai
ridicată este mai cald, iar cel cu o temperatură joasă mai rece. Ea indică viteza
cu care atomii ce alcătuiesc o substanță care se mișcă, în cazul încălzirii viteza
lor crescând. Oamenii de știință afirmă că la o temperatură extrem de scăzută,
numită zero absolut, atomii sau moleculele și-ar înceta mișcarea complet.
Temperatura împreună cu lumina face parte din factorii ecologici.

Ce este volumul ?

Volumul desemnează proprietatea unui corp de a avea tridimensionalitate,

adică întindere de-a lungul a trei axe perpendiculare pe care se
măsoară lungimea, lățimea și respectiv înălțimea sa (toate cele trei dimensiuni
fiind, de fapt, valori de lungime). Altfel definit, volumul unui corp este locul pe
care el îl ocupă în spațiu.

Ce este presiunea?

Presiunea în fizică și tehnică este o mărime fizică derivată scalară, definită

prin raportul dintre forță și unitatea de suprafață, forța fiind aplicată în
direcție perpendiculară pe suprafața considerată. De regulă, este reprezentat prin
una din simbolurile P, p, (mai rar, prin H sau h). Presiunea relativă este diferența
de presiune față de presiunea atmosferică.

Ce este starea de agregare ?

 În fizică și chimie se numește stare de agregare o formă
a materiei caracterizată prin anumite proprietăți fizice calitative, care se traduc
printr-o anumită comportare la scară macroscopică. Conform tradiției sunt
cunoscute patru stări de agregare, descrise prin proprietățile de „volum” și
„formă”:
 în stare solidă materia are volum și formă fixe;
 în stare lichidă are volum fix, dar se adaptează la forma vasului în care
este ținută;
 în stare gazoasă materia ocupă întregul volum disponibil, luând forma
corespunzătoare;
 în stare de plasmă, materia nu are nici formă, nici volum propriu, și
este ionizată, răspunde la forțe electromagnetice și emite radiații
electromagnetice.
Această clasificare este însă incompletă și aproximativă: există stări de
agregare cu proprietăți noi sau intermediare, cum sunt stările
de cvasicristal, coloid, condensat Bose-Einstein și cristal lichid.
Noțiunea de „stare de agregare” este mai largă dar mai imprecisă decât
noțiunea termodinamică de „fază”. În termodinamică, o fază este o
componentă omogenă a unui sistem eterogen care coexistă, în echilibru
termodinamic, cu alte faze. De exemplu, un sistem compus din apă și gheață
constă din două faze, în două stări de agregare diferite (una lichidă și cealaltă
solidă). Un sistem compus din apă și ulei constă și el din două faze, în aceeași
stare de agregare (lichidă). Un sistem compus din vin amestecat omogen cu apă
are o singură stare de agregare și o singură fază.

Ce este curentul electric?

Curеntul electric reprezintă deplasarea dirijată a sarcinilor electrice.

Ce este sarcina electrica?

Sarcina electrică sau cantitatea de electricitate este o mărime fizică ce
exprimă o proprietate fundamentală a particulelor subatomice, care le determină
acestora interacțiunile electromagnetice. Materia încărcată electric este
influențată de câmpul electric, și în același timp produce câmp electric.
Interacțiunea dintre o sarcină în mișcare și un câmp electromagnetic este
sursa forței electromagnetice, care este una dintre cele patru forțe fundamentale.
O "distrugere" a sarcinilor electrice, nu este posibilă; este vorba de
"conservarea" sarcinilor (formă de energie).

Ce este reflexia luminii?

 Reflexia luminii este fenomenul de schimbare a direcției de propagare
a luminii la suprafața de separare a două medii, lumina întorcându-se în mediul
din care a venit. Apare la suprafața de separare intre două medii optice

Ce este refractia ?
Refracția este schimbarea direcției de propagare a unei unde din cauza
schimbării vitezei de propagare, la interfața dintre două medii sau
la gradientul local al proprietăților mediului în care se propagă. Cel mai ușor de
observat exemplu este în cazul luminii, atunci când aceasta trece dintr-un mediu
transparent (aer, apă, sticlă etc.) în altul. Totuși fenomenul se petrece cu toate
undele, inclusiv cu cele sonore.

Ce este celula?
Celula este unitatea de bază, structurală și funcțională, a
tuturor organismelor vii. Aceasta a fost descoperită de către Robert Hooke și
este unitatea funcțională a tuturor organismelor vii cunoscute. Este cea mai mică
unitate de viață, care poate fi clasificată ca o vietate și este adesea numită bloc
de viață.

Ce este sistemul biologic?

În biologie, un sistem biologic este o grupare de „organe” formate din același
țesut care împreună participă la realizarea unei funcții specifice. Omul are patru
sisteme: sistemul osos, sistemul muscular, sistemul nervos și sistemul endocrin.
Un grup de sisteme compun un organism, cum ar fi corpul uman.

Ce este difuzia , dar osmoza?

Difuzia moleculară este pătrunderea moleculelor unui corp, printre
moleculele altuia, fără să existe curgere. Difuzia explică fluxul net al
moleculelor dintr-o regiune de concentrație mai mare la una dintre concentrație
mai mică, dar este important de remarcat faptul că difuzia, de asemenea, apare
atunci când nu există nici un gradient al concentrației. Rezultatul este o
amestecare treptată a particulelor. Într-o fază, cu temperatură uniformă, fiind
absente forțe externe nete care acționează asupra particulelor, procesul de
difuzie va duce în cele din urmă în amestecarea completă. Exemplu: cerneala și
apa. Se auto-amestecă, deci nu există curgere.
Osmoza reprezintă difuziunea solventului (apei) printr-o membrană
semipermeabilă, ca de exemplu celulele vii datorită permeabilității membranei
celulare și poate fi simplă sau facilitată.
 Ce este dializa?
Dializa reprezintă procesul de trecere a substanțelor lichide de o parte și de
alta a unei membrane semipermeabile. Astfel componentele celor două
amestecuri vor trece prin membrană in sensul gradientului de concentrație până
la egalizarea concentrației pe ambele fețe ale membranei. 

Clasificarea apei din organismele vii

In organismele vii apa se gaseste in diferite structuri, de la cele mai simple la
cele mai complexe. Se obisnuieste sa se faca o clasificare a apei dupa diferite
criterii si anume:
-Dupa locul unde se gaseste in raport cu celulelesi tesuturile se face o clasificare,
in apa intracelulara si extracelulara. Apa extracelulara poate fi la randul
ei intrestitiala(extravasculara) sau circulanta(intravasculara).
Din puct de vedere al distributiei tisuulare, apa se clasifica in apa tisulara(din
tesutri) si apa cavitara(umoarea apoasa si sticloasa, lichidul cefalorahidian etc).
Din punct de vedere chimic, in organismm se gaseste apa legata de diferite
structuri chimice si apa libera Apa legata se fixeaza in cea mai mare parte prin
hidratare pe structurile coloidale ce prezinta grupari polare(glucide, lipide si
protide).
-Din punct de vedere al provenientei, apa se clasifica in exogena si endogena.

Care sunt functiile pe care le indeplineste o membrana ?

Functiile pe care le indeplineste o membrana sunt:

a) Transportul de substanțe;
b) asigurarea homeostazei;
c) protejarea spațiului celular;
d) conferirea unei forme celulei;
e) echilibru osmotic; (osmoză)
f) permeabilitate selectivă 

Care sunt principalele marimi utilizate in mecanica?

Nu întâmplător studiul fizicii începe cu studiul mecanicii: în cadrul
mecanicii veţi învăţa să descrieţi, folosind matematica, fenomene fizice
observate în natură; învăţaţi noţiuni şi mărimi fizice fundamentale (traiectorie,
viteză, acceleraţie, energie, câmp, moment cinetic, ...) şi legi (legi de conservare,
teoremele impulsului, ...) care vor fi folosite în toate capitolele fizicii. Mecanica
studiază mişcarea corpurilor (solide, lichide, gazoase) şi cauzele care produc
mişcarea.
De obicei împărţim studiul mecanicii în trei părţi: cinematica, dinamica şi
statica. Cinematica este o parte a mecanicii care studiază mişcarea în spaţiu şi
timp făcând abstracţie de cauzele mişcării. Foloseşte noţiuni ca: traiectorie,
viteză, acceleraţie, ecuaţie de mişcare. Dinamica ia în considerare forţele care
acţionează asupra corpurilor şi studiază efectul forţelor asupra mişcării
corpurilor. Vom defini noţiunile de forţă, moment (cinetic, al forţei), energie,
impuls şi vom descoperi legile de conservare. Statica studiază echilibrul
corpurilor sub acţiunea diferitelor tipuri de forţe (introducem noţiunile de
echilibru de rotaţie şi translaţie, analizăm condiţiile de echilibru, ...)

Ce este marimea fizica?

Mărime fizică este o proprietate a unui sistem fizic (exemplu: temperatură,
presiune, distanță). Mărimea fizică are o determinare cantitativă (valoarea
numerică) și una calitativă (unitate de măsură). Ea este exprimată ca produs
între valoarea numerică și unitatea de măsură (descrierea lui Maxwell).

Care sunt proprietatile mecanice ale corpurilor solide ?

Principalele proprietati mecanice ale corpurilor solide
deformabile sunt elasticitatea si rezistenta.
Deformarea corpurilor ca efect al actiunii fortelor poate fi:

 elastica, situatie in care corpul revine la forma initiala odata cu

incetarea actiunii fortei deformatoare;
 plastica, situatie in care regiuni ale corpului se deplaseaza in raport
cu altele, la zona lor de contact aparand forte de frecare interna sau
forte de vascozitate prin care corpul se opune fortei.

Mecanica inimii

Sângele circulă în vasele sangvine, fiind propulsat de inimă în aparatul

cardio-vascular, energia fiind
transmisă sângelui de contracţiile inimii. Inima este principalul organ
propulsor al sîngelui. Circulaţia
 este condiţionată de contracţiile rimice ale inimii, alternate cu relaxarea ei. În
medie, frecvenţa
contracţiilor inimii este 70/min la bărbaţi şi 80/min la femei, iar la copii
frecvenţa este mai mare.
Mecanica vaselor sanguine
Inima aruncînd intermitent la fiecare sistolă o cantitate de sânge în artere, ar
trebui ca regimul de curgere prin vase să fie şi el intermitent. Dar, datorită
elasticităţii vaselor, sângele curge continuu şi deci se măreşte debitul
sângelui în vase. Presiunea pe care contracţia ventriculară o dă sângelui, se
transmite cu o valoare din ce în cemai redusă, cu cît se depărtează de
regiunea de propulsare(inima) spre periferie(capilare).
Presiunea sângelui este în medie 120-130 torri în aortă, 100-120 torri în
carotidă, jugulară, femurală, radială, şi 70-90 torri în arterele mici. În
capilare, presiunea este 10-30 torri. În vene, fenomenul este în sens invers,
viteza de circulaţie în vene creşte pe măsură ce sângele se apropie de inimă.
Presiunea mai depinde de fluiditatea sângelui. Presiunea arterială este cea
mai importantă mărime pentru controlul şi diagnosticul tulburărilor în
funcţionarea aparatului cardiovascular.
Metoda de determinare a presiunii arteriale se bazează pe echilibrarea
acesteia cu ajutorul unei presiuni exterioare. Aceasta se realizează exercitînd
o presiune prin ţesuturi, asupra unei artere care trece pe un plan rezistent,
până se opreşte circulaţia în acel loc. Astfel, se citeşte pe manometru
presiunea exterioară necesară pentru a opri circulaţia şi se consideră că
reprezintă presiunea sistolică a sîngelui în artera comprimată. Aparatele
pentru măsurat se numesc tensiometre. Palparea arterei dă la fiecare bătaie a
inimii, o senzaţie caracteristică, datorită deformaţiei elastice a arterei sub
influenţa trecerii undei sanguine, numită puls.

Mecanica vaselor sanguine

Hemodinamica are ca obiect studiul fenomenelor fizice ale circulaţiei

(mecanica inimii şi hidrodinamica curgerii sângelui prin vase elastice),
aparatele, modelele precum şi dispozitivele experimentale folosite pentru acest
studiu. Studiul circulaţiei sanguine foloseşte modele mecanice datorită
numeroaselor analogii care există între funcţionarea inimii şi cea a unei pompe,
între artere şi tuburile elastice etc.

Mecanica respiratiei
Respiraţia este actul reflex care procură oxigenul necesar organismului şi mai
ales muşchilor care sunt cei mai mari consumatori de oxigen. Respiraţia constă
dintr-o mişcare alternativă de mărire şi micşorare a volumului cutiei toracice,
realizată în doi timpi: inspiraţia şi expiraţia. Inspiraţia este un
fenomen activ care se face cu efort muscular, prin mărirea toracelui în diferite
direcţii. Prin urmare, plămînii se dilată, presiunea se micşorează, astfel aerul
pătrunde în alveole. Expiraţia se face normal, fără efort muscular, coastele se
lasă în jos, diafragmul se relaxează. La expiraţia forţată participă
muşchii toracici şi abdominali.

Mecanica contracţiei musculare

Musculatura- element activ care controlează deplasarea structurilor osoase şi
mişcările altor structuri.
Mişcările datorate muşchilor se bazează pe capacitatea fibrelor musculare de
a utiliza energia chimică procurată în procesele metabolice, de a se scurta şi de a
reveni la dimensiunile iniţiale.
Muşchiul striat este alcătuit dintr-un mănunchi (sute, chiar mii) de fibre
musculare.
Contracţia fibrei musculare implică trei etape succesive:
1. excitaţia fibrei;
2. cuplajul excitaţie- contracţie;
3. contracţia propriu- zisă a fibrei.
Tipuri de contracţie
Muşchiul dezvoltă o forţă de contracţie egală şi de sens contrar forţei căreia i
se opune. În funcţie de mărimea acestei forte, muşchiul se poate scurta,
alungi sau poate păstra aceeaşi lungime.
-Contracţie izotonică - muşchiul se contractă contra unei forţe exterioare
constante (ridicarea unei greutăţi). Contracţie neizotonică - forţa variază ca
mărime( întinderea unui resort).
-Contracţie izometrică- contracţie în care lungimea muşchiului nu se
modifică, dar tensiunea în el
creşte. Forţa dezvoltată este egală cu cea care trebuie învinsă. Muşchiul nu
efectuează lucru
mecanic(contracţia posturală sau pentru susţinerea unui obiect).
Contracţia tetanică - Prin stimulare cu un impuls unic, muşchiul se contractă
sub forma unei secuseunice (intervalul între stimuli trebuie să fie mai lung
decât timpul necesar contracţiei şi relaxării); la stimulare repetitivă cu o
anumită frecvenţă, peste o limită dată, contracţiile individuale fuzionează
într-o contracţie unică -contracţie tetanică.

Inima
 Inima sau cordul este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular, ea
fiind situată în cutia toracică, in mediastin (spatiul dintre plamani). Are un rol
vital în circulația sângelui și implicit în menținerea vieții.

Rolul de pompa al inimii

Mecanismul intracardiac are o actiune specifica cu urmatoarele proprietati: 

- automatismul, proprietatea de a-si crea stimuli exitatori;
- excitabilitatea, o proprietate a materiei vii;
- conductibilitatea, proprietate de a conduce stimulul;
- contractibilitatea, proprietatea de a raspunde la excitatie prin contractie.