Lecţii de Mecanică Teoretică

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

1.1. OBIECTUL MECANICII

Mecanica este o ştiinţă a naturii, un capitol important al fizicii. Bazându-se pe noi metode de
studiu şi utilizând instrumentul matematic modern, Mecanica teoretică a devenit o disciplină
independentă. Ea studiază cea mai simplă formă de mişcare a materiei: deplasarea corpurilor
materiale în raport cu un alt corp numit reper sau sistem de referinţă.
Există forme mai complexe de mişcare: mişcarea chimică, undele electromagnetice, unirea
şi separarea atomilor, activitatea celulei organice, gândirea sau viaţa socială.
De alegerea sistemului de referinţă depinde forma pe care o capătă ecuaţiile care modelează
fenomenul studiat.
Un reper constituie un sistem de referinţă inerţial dacă, faţă de o bază presupusă fixă, are o
mişcare rectilinie şi uniformă. Reperul este considerat fix atunci când nu se mişcă faţă de alt reper
presupus în mod convenţional imobil.
Repausul caracterizează lipsa de deplasare a unui corp în raport cu reperul considerat. Dacă
referenţialul este la rândul său mobil, atunci mişcarea corpurilor este numită mişcare relativă.

1.2. NOŢIUNI FUNDAMENTALE ÎN MECANICĂ

Noţiunile fundamentale ale mecanicii sunt spaţiul, timpul şi masa.

Spaţiul este una din formele obiective de existenţă a materiei, caracterizând poziţiile
corpurilor şi dimensiunile lor. În mecanica teoretică spaţiul are următoarele proprietăţi: infinit,
tridimensional, continuu, omogen şi izotrop. Spaţiul astfel definit este euclidian şi permite aplicarea
metodelor geometriei clasice şi ale calculului diferenţial.
Ca sistem de referinţă pentru mişcările curente din tehnică se poate folosi un reper solidar cu
Pământul. Pentru probleme mai complicate, cum ar fi zborurile cosmice interplanetare, se impune
un reper cu originea în centrul Soarelui.
Timpul, ca şi spaţiul, reflectă o formă obiectivă fundamentală de existenţă a materiei. El
caracterizează succesiunea evenimentelor din natură şi durata lor în raport cu o origine aleasă
arbitrar. Timpul în mecanică este: nelimitat, unidimensional, continuu, omogen, uniform crescător,
pozitiv şi ireversibil.
În mecanica newtoniană, timpul este o mărime independentă de orice altă mărime; el este
acelaşi în orice punct al spaţiului, fiind astfel conceput ca timp universal absolut. În această

7
 Lecţii de Mecanică Teoretică

ipoteză, două evenimente care sunt simultane în raport cu un sistem de referinţă, vor fi simultane în
orice alt sistem de referinţă.
În cadrul mecanicii relativiste, unde se studiază mişcări cu viteze foarte mari, comparabile
cu viteza luminii, spaţiul şi timpul nu sunt independente. Experienţele au infirmat valabilitatea
geometriei euclidiene, dovedind că un model spaţio-temporal cuadridimensional ar fi mai propriu
pentru reprezentarea fenomenelor mecanice din natură.
Masa reprezintă cantitatea de materie conţinută de un corp. Ea este o noţiune care reflectă
proprietăţile obiective de inerţie şi gravitaţie ale materiei. În mecanică masa este considerată o
mărime scalară, constantă şi pozitivă. Ea este acceptată sub formă de masă inertă şi masă gravifică.
Inerţia caracterizează opunerea corpurilor faţă de acţiunea altor corpuri de a le modifica
mişcarea sau starea lor de repaus, iar gravitaţia este însuşirea corpurilor de se atrage reciproc.
În afară de noţiunile fundamentale, mecanica operează cu o serie de noţiuni derivate, de
exemplu: viteza, acceleraţia, forţa, impulsul cinetic, energia cinetică, momentul de inerţie sau lucrul
mecanic.

1.3. CONCEPTE ÎN MECANICĂ

În mecanică, procesul de studiu al unui fenomen începe printr-o serie de ipoteze şi

aproximaţii simplificatoare asupra structurii, însuşirilor, formei şi dimensiunilor corpurilor care
intervin.
Pentru a simplifica studiul, mecanica foloseşte un număr de concepte sau modele teoretice.
Rezultatele obţinute nu vor reprezenta decât numai aproximativ fenomenul considerat. Alegerea
corectă a unui model este dovedită de corespondenţa între rezultatele calculului matematic şi cele
obţinute prin metode experimentale.
Modelele întâlnite în cadrul mecanicii teoretice sunt: punctul material, sistemul de puncte
materiale, mediul continuu şi solidul rigid.
Punctul material sau particula materială este un corp ale cărui dimensiuni sunt neglijabile în
raport cu cele ale corpurilor înconjurătoare şi a cărui formă nu joacă nici un rol în studiul mişcării.
Modelul de punct material poate fi reprezentat de un punct geometric căruia i se atribuie o anumită
masă. Uneori acest concept matematic poate fi utilizat şi în cazul unui corp rigid de dimensiuni
mari, numai dacă forţele care îl acţionează sunt concurente.
Conceptul de punct material poate fi folosit pentru un anumit corp în funcţie de problema în
care intervine. De exemplu, în problema mişcării Pământului pe orbită în jurul Soarelui se poate
face abstracţie de dimensiunile şi de rotaţia diurnă a Pământului. În cadrul acestei mişcări, Pământul
poate fi asimilat cu centrul său de masă în care se consideră concentrată întreaga masă, dimensiunile
sale fiind neglijabile în raport cu distanţa dintre Pământ şi Soare. Dimpotrivă, dacă se studiază
8
 Lecţii de Mecanică Teoretică

mişcarea sa de rotaţie în jurul axei polare, forma şi dimensiunile Pământului sunt importante, iar
modelul de punct material nu mai poate fi acceptat.
Sistemul discret de puncte materiale este constituit din mulţimea finită a unor puncte
materiale care participă la procesul de interacţiune. Prin definiţie, masa totală a sistemului discret de
puncte materiale este egală cu suma maselor punctelor componente.
Mediul continuu este reprezentat de un corp în care orice element de volum, oricât ar fi de
mic, conţine materie, adică are masă. În cadrul modelului de mediu continuu se consideră că
întregul spaţiu ocupat de corp este umplut cu substanţă.
În funcţie de legile constitutive ale mediului continuu distingem: mediul continuu elastic,
dacă deformaţiile încetează odată cu cauza care le-a produs, mediul continuu plastic, dacă
deformaţiile persistă după ce cauzele care le-au determinat au încetat să mai acţioneze şi mediul
continuu fluid, dacă acesta ia forma recipientului în care este pus.
Solidul rigid va fi considerat ca fiind sistemul format dintr-o infinitate de puncte materiale
legate între ele, astfel încât distanţele dintre puncte să rămână invariabile, oricare ar fi cauzele care
tind să modifice aceste distanţe sau să deformeze sistemul.
Modelul de solid se aplică corpurilor la care cele trei dimensiuni sunt de acelaşi ordin de
mărime. Acest concept ia în considerare corpul geometric şi o masă distribuită pe unitatea de volum
ca o caracteristică a inerţiei corpului.
În mecanica teoretică solidul este presupus rigid, pe când în mecanica aplicată acelaşi solid
este considerat deformabil.
Dacă două din dimensiunile solidului rigid sunt mici în comparaţie cu cea de-a treia, se
poate folosi, într-o primă aproximaţie, conceptul de bară curbă sau dreaptă. Acest model are ca
elemente o linie geometrică de-a lungul axei corpului şi o masă distribuită pe unitatea de lungime,
numită densitate liniară. Firul se defineşte ca un solid cu o singură dimensiune, inextensibil şi
perfect flexibil. Firul se deosebeşte de bară prin aceea că nu se opune la deformare decât atunci
când este alungit şi că poate fi înfăşurat , adaptându-se perfect la suprafaţa oricărui corp.
În mecanica aplicată barele sunt considerate deformabile, iar firele sunt presupuse
extensibile şi cu o oarecare rigiditate.
Dacă una din dimensiunile solidului rigid este mică în comparaţie cu celelalte două, se poate
neglija această dimensiune pentru a concepe modelul de placă. Membrana este un corp material cu
două dimensiuni, care este flexibil şi poate lua orice formă, fără a opune rezistenţă la încovoiere.

1.4. PRINCIPIILE MECANICII

Un principiu este un adevăr fundamental ce nu poate fi demonstrat pentru că nu poate fi

redus la ceva mai simplu, dar poate fi verificat experimental prin consecinţele sale.
9
 Lecţii de Mecanică Teoretică

Mecanica se bazează pe un număr de principii fundamentale, numite adesea postulate sau

axiome. Postulând existenţa unui spaţiu euclidian absolut şi a unui timp universal absolut, Newton a
enunţat într-o formă unitară, definitivă principiile mecanicii şi teoria gravitaţiei universale.
I. Principiul inerţiei: un corp îşi păstrează starea de repaus sau de mişcare rectilinie şi
uniformă, atât timp cât nu intervin alte forţe care să-i modifice această stare.
Acest principiu fundamental nu poate fi verificat direct, deoarece nu există punct material
izolat în spaţiu. Verificarea poate fi realizată pe o cale indirectă, controlând consecinţele ce rezultă
pentru mişcarea mecanică.
Principiul inerţiei poate fi enunţat astfel: un punct material izolat în spaţiu îşi păstrează, faţă
de un reper imobil, starea de repaus sau de mişcare rectilinie şi uniformă.
II. Principiul acţiunii: variaţia mişcării este proporţională cu forţa motoare imprimată şi este
dirijată după linia în lungul căreia este imprimată forţa.

Principul al doilea al mecanicii poate fi enunţat astfel: o forţă F imprimă unui punct

material de masă constantă m, în raport cu un reper fix, o mişcare a cărei acceleraţie a este egală
cu raportul dintre forţă şi masa punctului. Expresia matematică a principiului
 
ma  F (1.1)
constituie ecuaţia fundamentală a Dinamicii.
   
Dacă F  0 , rezultă a  0 , adică punctul material are, în virtutea inerţiei, o mişcare rectilinie
şi uniformă.
III. Principiul egalităţii acţiunii şi reacţiunii: la orice acţiune corespunde totdeauna o
reacţiune egală şi contrară sau acţiunile reciproce a două corpuri sunt egale şi dirijate în sens
contrar.
 
Să presupunem două puncte materiale M 1 şi M 2 , care interacţionează prin forţele F12 şi F21 ,

egale ca mărime şi având acelaşi suport: dreapta M 1 M 2 (fig. 1.1).


Forţa F12 reprezintă acţiunea pe

care punctul material M 2 o exercită

asupra punctului material M 1 , iar

forţa F21 este acţiunea punctului M 1

asupra punctului M 2 .
Remarcăm faptul că cele două forţe
acţionează asupra celor două puncte
Fig. 1.1 materiale diferite, astfel încât ele nu

10
 Lecţii de Mecanică Teoretică

formează un sistem vectorial în echilibru, deşi sunt egale şi de sens opus, conform relaţiei
vectoriale:
  
F12  F21  0 . (1.2)
 
Privite în cadrul sistemului format din cele două puncte materiale, forţele F12 , F21 se numesc
forţe interioare.
Corolar: dacă asupra unui punct material acţionează simultan două forţe, efectul lor asupra
mişcării punctului material este acelaşi ca atunci când asupra lui ar acţiona o singură forţă având
mărimea, direcţia şi sensul diagonalei paralelogramului construit pe cele două forţe.
Dacă un punct material este supus acţiunii mai multor forţe reprezentate prin vectorii
    
F1, F2 , ..., Fn , atunci efectul acestora va fi acelaşi cu cel al unei singure forţe F   Fi care s-ar
obţine folosind de mai multe ori regula grafică a paralelogramului. În acest caz acceleraţia punctului
material va fi
 1 
a   Fi . (1.3)
m
Din enunţul corolarului şi din principiul acţiunii forţei se deduce că efectul unei singure
forţe asupra punctului material nu depinde de viteza acestui punct şi nici de acţiunea altor forţe
aplicate simultan asupra lui.
Corolarul enunţat poate constitui un principiu al paralelogramului care atestă posibilitatea
aplicării regulii paralelogramului în cazul forţelor ce acţionează asupra unui punct material.

1.5. DIVIZIUNILE MECANICII

Din considerente istorice se obişnuieşte să se împartă studiul Mecanicii teoretice în trei părţi
distincte.
Statica studiază echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor aplicate, în raport cu un reper
considerat imobil.
Cinematica se ocupă cu studiul mişcării corpurilor şi a sistemelor de corpuri, fără a ţine
seama de forţele care acţionează asupra lor. Ea reprezintă un capitol pregătitor pentru dinamică,
unde se face un studiu mai complex al mişcării mecanice.
Dinamica studiază mişcarea mecanică a corpurilor, luând în considerare masele acestor
corpuri şi sistemele de forţe aplicate.
Deşi cinematica poate fi uşor înglobată în dinamică, totuşi, pentru rezolvarea unor probleme
de mecanisme, ea este studiată separat. Stabilind legile generale de mişcare, dinamica are o
importanţă deosebită în tehnica construcţiilor de maşini şi aparate.

11