Unitatea de învăţare 1. Introducere în Mecanica aplicată în I.L.

Noțiuni de algebră vectorială

Cuprins
1.1. Introducere ............................................................................................................. 10
1.2. Competenţe ............................................................................................................ 10
1.3. Obiectul mecanicii ................................................................................................. 11
1.4. Diviziunile mecanicii ............................................................................................. 11
1.5. Noţiuni fundamentale în Mecanică ........................................................................ 11
1.6. Modele teoretice utilizate în Mecanică .................................................................. 12
1.7. Principiile Mecanicii clasice ................................................................................. 12
1.8. Noţiuni de algebră vectorială ................................................................................ 13
1.8.1. Mărimi scalare. Mărimi vectoriale ............................................................... 13
1.8.2. Expresia analitică a unui vector....................................................................14

1.8.3. Operaţii cu vectori…………………………………………………………...…….15

1.9. Operaţii elementare de echivalenţă………………………………………………….20

Rezumat.........................................................................................................................22
Test de evaluare a cunoştinţelor...................................................................................22
Test de autoevaluare a cunoştinţelor............................................................................23
Bibliografie ...................................................................................................................24

1.1. Introducere
Unitatea de învățare 1 conține noțiunile introductive în domeniul Mecanicii:
Obiectul de studiu, noțiuni fundamentale, diviziuni, principiile Mecanicii clasice,
modele teoretice utilizate. De asemenea, sunt redate principalele noțiuni de algebră
vectorială, necesare în înțelegerea mărimilor vectoriale din Mecanică (forță,
moment polar, moment axial, viteză, accelerație, impuls, moment cinetic, etc.).

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea Unității de învățare 1, studenții vor fi capabili:
- să delimiteze clar obiectul de cercetare propriu Mecanicii;
- să utilizeze corect terminologia de specialitate;
- să aplice în mod logic și corect noțiunile de algebră vectorială în studiul

1
 mărimilor vectoriale din Mecanică.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

1.3. Obiectul Mecanicii

Mecanica este o ramură a ştiinţelor naturii, apărută din cele mai vechi timpuri,
care se ocupă cu studiul uneia din cele mai simple forme de mişcare a materiei –
mişcarea mecanică – definită ca fiind modificarea în timp a poziţiei unui corp
sau a unei părţi a acestuia în raport cu un alt corp considerat ca reper.
1.4. Diviziunile Mecanicii
Mecanica se împarte în trei mari părţi şi anume:
Statica – studiază echilibrul corpurilor materiale, ocupîndu-se de sistemele de
forţe care îşi fac echilibrul, precum şi de reducerea acestora;
Cinematica – se ocupă cu studiul mişcării corpurilor, fără a ţine seama de
forţele care acţionează asupra acestora. Această parte a mecanicii realizează
studiul mişcării din punct de vedere geometric;
Dinamica – este partea mecanicii care studiază mişcarea corpurilor ţinînd
seama de forţele care acţionează asupra acestora.
Mecanica are ca obiect de studiu legile mişcării şi echilibrul corpurilor
nedeformabile (solide rigide).
1.5. Noţiuni fundamentale în Mecanică
Noţiunile fundamentale utilizate în Mecanică au fost precizate de către Isaac
Newton, în lucrarea “Principiile matematice ale filosofiei naturale” (1686).
Noţiunile fundamentale cu care operează mecanica clasică sînt spaţiul, timpul şi
masa.
Spaţiul este o entitate abstractă care reflectă forma obiectivă de existenţă a
materiei, caracterizînd dimensiunile corpurilor şi poziţia relativă a acestora.
Noţiunea de spaţiu este o reprezentare generalizată a dimensiunilor corpurilor, a
poziţiilor reciproce şi a distanţelor dintre ele. Generalizînd, se poate spune că
spaţiul este tridimensional, infinit şi continuu, adică în oricare punct al spaţiului,
luat ca origine, se pot duce trei drepte reciproc ortogonale, care se pot prelungi
oricît şi nu se poate trece de la un punct al spaţiului la altul, fără a se trece printr-
o infinitate de puncte intermediare.

2
 Timpul este, de asemenea, o entitate abstractă a mecanicii, care reflectă
obiectiv existenţa materiei, caracterizînd durata şi succesiunea fenomenelor.
Timpul este conceput ca un parametru continuu unidimensional, care curge prin
natura sa, uniform şi într-un singur sens (fiind ireversibil) fără nici o relaţie cu
vreun obiect oarecare, fiind nelimitat.
Masa este o mărime scalară de stare, care măsoară proprietatea materiei de a fi
inertă şi de a produce un cîmp gravitaţional. Cu alte cuvinte, masa reflectă două
însuşiri ale materiei şi anume, gravitaţia (atracţia reciprocă a particulelor
materiale şi inerţia (opoziţia faţă de orice schimbare a stării de mişcare sau
repaus).
1.6. Modele teoretice utilizate în Mecanică
Modelele teoretice folosite au menirea de a simplifica studiul; în acest sens,
corpurile materiale pot fi asimilate sub forma unor modele teoretice:
Punctul material – este un punct geometric dotat cu masă proprie.
Modelul este adecvat pentru studiul corpurilor aflate în mişcare de translaţie sau
pentru corpuri supuse acţiunii unui sistem de forţe concurente, corpuri a căror
formă şi dimensiuni nu interesează.
Sistem de puncte materiale – este ansamblul punctelor materiale luate în
considerare, mişcarea fiecărui punct depinzînd de poziţia şi mişcarea celorlalte.
Continuul material – este modelul utilizat în mecanica clasică pentru a
desemna un corp la care se admite că orice element de volum conţine materie,
adică are masă.
Solidul rigid (rigidul) – reprezintă un continuu material nedeformabil.
1.7. Principiile Mecanicii clasice
La baza mecanicii clasice stau o serie de principii, enunţate de Isaac Newton.
Prinicipiul inerţiei (Lex prima), recunoscut pentru prima dată de Galileo
Galilei şi formulat ulterior de Newton, principiul are următorul cuprins: Un corp
îşi păstrează starea de repaus sau de mişcare rectilinie şi uniformă atîta timp cît
asupra lui nu intervine o forţă care să-i modifice această stare.
Principiul acţiunii forţei (Lex secunda) – efectul unei forţe care
acţionează asupra unui corp este independent de viteză, precum şi de acţiunea
altor forţe.
Newton a formulat acest principiu astfel: Acceleraţia unui corp este

3
proporţională cu forţa motoare aplicată şi este îndreptată în direcţia după care
acţionează forţa. Expresia matematică a acestui principiu este:

F = ma (1.1.)
Principiul acțiunii și reacțiunii (Lex tertia) – la orice acțiune corespunde
întotdeauna o reacțiune egală în modul și de sens contrar.
1.8. Noţiuni de algebră vectorială

1.8.1. Mărimi scalare. Mărimi vectoriale

În mecanică există mărimi care pot fi reprezentate şi sînt complet determinate

de un singur număr. Astfel de mărimi, ca de exemplu timpul, masa unui corp,
volumul său, densitatea materialului etc. sînt mărimi scalare.
Spre deosebire de acestea, există mărimi pentru determinarea cărora sînt
necesare mai multe numere. Acestea sînt mărimile vectoriale, caracterizate de :

punct de aplicaţie (A – fig. 1.1.);

mărime (modul sau intensitate) –
lungimea segmentului AB;

direcţie (dreapta (∆) definită de
V B

punctele A şi B); A

sens (de la A către B). ∆)
(∆
Fig. 1.1.
Exemple de mărimi vectoriale întîlnite în
mecanică sînt: forţa, momentul polar al forţei, viteza, acceleraţia, impulsul,
momentul cinetic.
În ceea ce priveşte punctul de aplicaţie, mărimile vectoriale pot fi clasificate în:

vectori legaţi (al căror punct de aplicaţie este bine determinat);

vectori alunecători (al căror punct de aplicaţie se poate afla oriunde
pe suportul vectorului);

vectori liberi (al căror punct de aplicaţie se poate afla oriunde în
spaţiu).
Se impun următoarele menţiuni:
- forţele care acţionează asupra unui punct material se reprezintă prin
vectori legaţi (al căror punct de aplicaţie este chiar particula asupra
căreia îşi exercită acţiunea);
- forţele care acţionează asupra unui rigid se reprezintă prin vectori
alunecători; cu alte cuvinte, punctul de aplicaţie al fortei se poate afla

4
 oriunde pe suportul acesteia, fără ca efectul mecanic să se modifice;
- vectorii liberi sînt mărimile al căror punct de aplicaţie se poate afla
oriunde, fără a altera efectul mecanic pe care îl produc. Ca exemplu de
vector liber menţionăm momentl unui cuplu de forţe, care va fi studiat
ulterior.

1.8.2. Expresia analitică a unui vector

z Fie vectorul V al cărui suport
este dreapta (∆), definită de
punctele A (xA; yA; zA) şi B
e ∆ (xB; yB; zB), modulul vectorului
B
fiind V (fig. 1.2.). Expresia
V
A analitică a acestui vector este
k zA zB
dată de relaţia:
j xA xB y
yA
V = V e∆ (1.2.)
unde versorul dreptei (∆) se
yB
poate determina în modul

x următor:
Fig. 1.2.
AB
e∆ =
AB
sau:

e∆ =
(x B − x A )i + ( y B − y A ) j + ( z B − z A )k (1.3.)
( xB − x A ) 2 + ( y B − y A ) + (z B − z A )
2 2

Fie un vector liber, al cărui punct de aplicaţie îl vom considera originea

reperului triortogonal (Oxyz), ale cărui axe au versorii i, j , k (fig. 1.3.).

5
 Vx
cos θ x = =
v
Vx
= ;
V x2 + V y2 + V z2
Vy
cos θ y = =
V
Vy (1.4.)
= ;
V x2 + V y2 + V z2
Vz
cos θ z = =
Fig. 1.3. V
V
V x , V y , V z reprezintă componentele vectoriale ale vectorului V după cele trei

direcţii (Ox, Oy, respectiv Oz), iar mărimile acestora, Vx, Vy, Vz reprezintă

componentele scalare. Expresia vectorului V este:

V = V x +V y +V z

V = Vx i + V y j + Vz k (1.5.)

sau V = V ⋅ cosθ x i + V ⋅ cosθ y j + V ⋅ cosθ z K (1.6.)

1.8.3. Operaţii cu vectori

1.8.3.1. Adunarea vectorilor concurenţi
Vectorii concurenţi au aceeaşi origine; vectorii liberi pot fi deplasaţi pentru a
deveni concurenţi, în timp ce vectorii alunecători devin concurenţi numai dacă
suporturile lor sînt concurente.
În cele ce urmează vom face referire la adunarea vectorială a doi vectori
concurenţi. Fie expresiile analitice ale acestora:
 A = Ax i + Ay j + Az k ;
 (1.7.)
 B = Bx i + B y j + Bz k .

Suma celor doi vectori este tot un vector, a cărui expresie analitică este dată de
relaţia:

R = A + B = ( Ax + Bx )i + ( Ay + B y ) j + ( Az + Bz )k (1.8.)

Geometric, cei doi vectori concurenţi se însumează cu ajutorul regulii

paralelogramului, conform figurii 1.4.

6
 A

O R

Fig. 1.4.
Conform regulii mai înainte menţionate, rezultanta a doi vectori concurenţi este
dată în mărime, direcţie şi sens de diagonala paralelogramului construit cu
vectorii respectivi ca laturi.
Proprietăţile sumei vectoriale

Comutativitatea
Suma vectorială este comutativă, nedepinzînd de ordinea în care se adună
vectorii.

A+ B = B+ A (1.9.)

Distributivitatea faţă de amplificarea cu un scalar
Fie un scalar m; cînd se înmulţeşte suma cu acest scalar, rezultatul se obţine
prin amplificarea fiecărui vector cu scalarul respectiv şi însumînd apoi
rezultatele.

m( A + B + C + ...) = m A + m B + mC + ... (1.10.)

Asociativitatea
Suma vectorială este asociativă: suma totală ramîne neschimbată la înlocuirea a
doi sau mai mulţi vectori componenţi prin sumele lor parţiale. Matematic, această
proprietate se poate scrie:

( ) ( ) ( )
R = A + B + C + D = A + B + C + D = A + B + C + D = A + B + C + D (1.11.)

1.8.3.2. Amplificarea unui vector cu un scalar

Rezultatul amplificării unui vector cu un scalar m este tot un vector, al cărui
modul este mărit de m ori, are aceeaşi direcţie cu a vectorului iniţial şi acelaşi
sens, dacă m este pozitiv (fig. 1.5.a.) şi sens contrar, dacă m este negativ (fig.
1.5.b.).

7
 Fig. 1.5.

Proprietăţile amplificării unui vector cu un scalar

Fie m şi n două numere reale; se verifică:

Asociativitatea

( ) ( )
m n A = n m A = mn A (1.12.)

Distributivitatea

(m + n )A = m A + n A
(1.13.)
m A + m B = m( A + B )
1.8.3.3. Produsul scalar

Fie doi vectori A şi B , ale căror expresii analitice sînt următoarele:

A = Ax i + Ay j + Az k (1.14.)

A Produsul scalar al celor doi vectori

(fig. 1.7.) este un scalar egal cu

B produsul dintre modulele vectorilor

α şi cosinusul unghiului dintre ei.

O A ⋅ B = A ⋅ B ⋅ cos α (1.16.)

Fig. 1.6. Pe de altă parte, ţinînd cont de

expresiile celor doi vectori (1.7.), se obține:

A ⋅ B = Ax Bx + Ay B y + Az Bz (1.17)
Se observă că produsul scalar a doi vectori perpendiculari este zero (atunci cînd α
= 900 ).
Proprietăţi

Comutativitatea
Produsul scalar nu depinde de ordinea factorilor:

A⋅ B = B ⋅ A (1.18.)

8

Asociativitatea
Produsul scalar al unui vector cu suma vectorială a altor doi se obţine
prin înmulţirea scalară a vectorului cu fiecare termen al sumei şi
adunarea algebrică a rezultatelor:

( )
A⋅ B + C = A⋅ B + A⋅C (1.19.)
Produsul scalar al doi vectori este asociativ în raport cu un parametru scalar,
proprietate care poate fi scrisă, după cum urmează:

m( A ⋅ B) = (m A) ⋅ B = A ⋅ (m B) (1.20.)

Produsul scalar al unui vector prin el însuşi este egal cu pătratul
modulului său:

A ⋅ A = A2 (1.21.)

( )
(deoarece cos A, A = cos 0 0 = 1 ).

1.8.3.4. Produsul vectorial a doi vectori

Produsul vectorial a doi vectori este un al treilea vector, perpendicular pe planul
definit de primii doi, avînd sensul astfel ales, încît cei trei vectori să formeze un
triedru drept (cu regula şurubului drept – rotirea primului vector al produsului,
pentru a coincide cu cel de al doilea, pe drumul cel mai scurt), iar modulul fiind
egal cu aria paralelogramului construit pe vectorii daţi (fig.1.8.).

B
C = A× B (1.22.)
C = A ⋅ B ⋅ cos α (1.23.)

A Proprietăţi
C
Produsul vectorial a
α
doi vectori nu este
comutativ; prin

O inversarea ordinii
Fig. 1.7. termenilor produsului

vectorial se păstrează modulul și direcţia vectorului rezultat, modificîndu-se

sensul.
C = A × B = −( B × A) (1.24.)

Produsul vectorial al unui vector prin el însuşi este nul:

A× A = 0 (1.24.)

9
 ( )
(deoarece sin A, A = sin 0 0 = 0 ).

Produsul vectorial a doi vectori este asociativ în raport cu un factor scalar:

C = m( A × B) = (m A) × B = A × (m B) (1.25.)

Produsul vectorial este distributiv în raport cu adunarea:

( )
A× B + C = A× B + A× C (1.26.)

Ţinînd cont de expresiile analitice ale celor doi vectori (1.14.), (1.15.), produsul
lor vectorial se poate exprima sub forma:

i j k

C = A × B = Ax Ay Az = i ( Ay Bz − Az B y ) + j ( Az Bx − Ax Bz ) + k ( Ax B y − Ay Bx )

Bx B y Bz

(1.27.)

Produsul vectorial va fi folosit în cadrul prezentului curs pentru definirea

momentului polar al forţei.

1.8.3.5. Produsul mixt al vectorilor

Produsul mixt a trei vectori daţi este produsul scalar al unuia dintre vectori cu
produsul vectorial al celorlalţi doi.

E = A ⋅ (B × C) (1.28.)

Aşa cum se observă din relaţia (1.28.), produsul mixt al celor trei vectori este
un scalar, al cărui modul este egal cu volumul paralelipipedului construit pe

vectorii daţi (produsul vectorial este un vector D , al cărui modul este egal cu aria
paralelogramului constituit de către cei doi vectori, fiind perpendicular pe planul
definit de aceştia) (fig. 1.9.).

10
 Modulul produsului scalar

dintre vectorul A şi vectorul D

este: A ⋅ D ⋅ cos β , unde h

reprezintă înălţimea paraleli-

pipedului construit pe cei trei
vectori ai produsului mixt.

Fig. 1.9.
Pentru trei vectori diferiţi de
zero, produsul mixt este nul dacă aceştia sînt situaţi în acelaşi plan.

1.8.3.6. Dublul produs vectorial

Dublul produs vectorial a trei vectori este egal cu produsul vectorial al unuia
din ei cu produsul vectorial al celorlalţi doi:

(
D = A× B × C ) (1.30.)
Relaţia pentru dezvoltarea dublului produs vectorial este următoarea:

( ) ( ) ( )
A× B ×C = A⋅C B − A⋅ B C (1.31.)
Analizînd relaţiile (1.30.) şi (1.31.) se observă că dublul produs vectorial este
un vector.

Dublul produs vectorial este un vector perpendicular pe vectorul A şi situat în

planul format de ceilalţi doi vectori B şi C .

1.9. Operaţii elementare de echivalenţă
Operaţiile elementare care se aplică asupra unui sistem de vectori, fără ca
efectul mecanic al sistemului să fie influenţat, se numesc operaţii elementare de
echivalenţă. Acestea sînt următoarele:

înlocuirea a doi sau mai mulţi vectori concurenţi prin rezultanta lor;

înlocuirea oricărui vector prin componentele sale după două sau
mai multe direcţii concurente pe suportul vectorului considerat;

unui sistem de vectori i se pot adăuga sau suprima perechi de
vectori egali în mărime, avînd acelaşi suport şi sens contrar;

alunecarea vectorilor de-a lungul suporţilor lor (operaţie care se
poate aplica vectorilor alunecători).

11
Exemple r r
r r r r r r r r r
Se consideră vectorii A = 6 i + 2 j + 9 k ; B = 10 i + 6 k ; C = 2 i + 4 j + 6 k .

( ) ( ) ( ) ( )
r r r r r r r r r r r r
Să se determine: A ⋅ B C ; A ⋅ B × C ; A × B × C ; A × B × C .
Rezolvare:

( )(
A ⋅ B = 6i + 2 j + 9 k ⋅ 10i + 6k = 60 + 54 = 114 )
(A ⋅ B )C = 114(2i + 4 j + 6k ) = 228i + 456 j + 684k
i j k
B × C = 10 0 6 = −24i − 48 j + 40 k
2 4 6

( ) ( )(
A ⋅ B × C = 6i + 2 j + 9 k ⋅ − 24i − 48 j + 40 k = 120 )
i j k
A × B = 6 2 9 = 12i + 54 j − 20k
10 0 6

i j k
(A × B )× C = 12 54 − 20 = 404i − 112 j − 60k
2 4 6

i j k
(
A× B ×C = 6 2) 9 = 512i − 456 j − 240k
− 24 − 48 40

• Fie vectorii A = 7 i − 4 j − 5k şi B = i + 3 j − 2k .

Să se determine produsul scalar, produsul vectorial, rezultanta celor doi

vectori şi unghiurile pe care rezultanta le face cu cele trei direcţii din spaţiu.
• Să se determine produsul scalar şi produsul vectorial al mărimilor vectoriale,
r r r r r r
A = 2i − j + 3k şi B = 3i + 2 j − 5k .

Să ne reamintim...

Prinicipiul inerţiei (Lex prima) - Un corp îşi păstrează starea de repaus sau
de mişcare rectilinie şi uniformă atîta timp cît asupra lui nu intervine o forţă
care să-i modifice această stare.

Principiul acţiunii forţei (Lex secunda) –Acceleraţia unui corp este

12
 proporţională cu forţa motoare aplicată şi este îndreptată în direcţia după
care acţionează forţa.

F = ma

Principiul acţiunii şi reacţiunii (Lex tertia) – la orice acţiune corespunde
întotdeauna o reacţiune egală şi de sens contrar.

Mărimile scalare sînt complet determinate de un singur număr (ex. Masa,
temperature, timpul, etc.);

Mărimile vectoriale sînt determinate de:
 Punct de aplicație;
 Modul;
 Direcție;
 Sens.

Rezumat
Unitatea de învățare 1 prezintă obiectul Mecanicii, diviziunile Mecanicii, modelele
teoretice utilizate (modelul solidului rigid), principiile care stau la baza întregului
studiu.
În cadrul acestei unități de învățare sunt prezentate principalele noțiuni de
algebră vectorială, care sînt necesare în studiul Mecanicii. Astfel, studenții își vor
reaminti expresiile analitice ale vectorilor, operațiile cu mărimi vectoriale, necesare
pe tot parcursul studiului. Suma vectorială va fii utilizată în cadrul unității de
învățare 2, pentru determinarea rezultantei unui sistem de forțe, produsul vectorial
stînd la baza calculului momentului polar al unei forțe.
Pe tot parcursul studiului este necesară cunoașterea mărimilor mecanice (scalare
sau vectoriale) și operațiile cu mărimi vectoriale.

Test de evaluare a cunoştinţelor

• Dați trei exemple de mărimi scalare.
• Dați cinci exemple de mărimi vectoriale.
• Determinați analitic suma vectorială a trei vectori. Identificați direcția
vectorului rezultant.
• Determinați produsul vectorial a doi vectori. Precizați modulul, direcția
și sensul vectorului obținut.
• Dați un exemplu de mărime mecanică vectorială care se obține prin
amplificarea unui vector cu un scalar.

13
Test de autoevaluare a cunoştinţelor
r r r r r r r r r r r
• Fie vectorii A = 2 i − 3 j + k ; B = 5 i + j − 4k ; C = 3 i + k , să se
r r r r
( )
determine dublul produs vectorial D = C × A × B , cosinusurile

directoare şi versorul vectorului D .

r r r r r
• Se consideră vectorii A = 2i − j + 3k , B = 10i + 6k şi
r r r
( )
C = 15i − 20 j + 18k . Să se determine produsul mixt A ⋅ B × C şi dublul

(
produs vectorial A × B × C . )
• Fie vectorii A = 10 i − 3 j + 5k şi B = −i + 8 j − 4k . Să se determine

unghiul dintre cei doi vectori.

14
Bibliografie

1. Comănescu, I.S. – Mecanica aplicată în I.L., curs în format F.R., Brașov, 2015.
2. Comănescu, I.S. – Mecanica. Statica, Editura Lux Libris, Brașov, 2007.
3. Bălan, St. – Probleme de mecanică. Mecanica, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977.
4. Cândea, I.; Constantinescu, D.; Macovei, M. – Mecanica. Statica, Universitatea
„Transilvania" din Braşov, 1992.
5. Cândea,I.; Constantin, F.; Pirnă, I.; Cotoros, D.; Comănescu, I.S. – Mecanica.
Statica. Teorie şi aplicaţii – Editura Universităţii “Transilvania”, Braşov, 2002.
6. Ceauşu, V.; Enescu, N. – Probleme de mecanică. Statica. Cinematica – Editura
Corifeu, Bucureşti, 2002.
7. David, L; McGill; Wilton, W.; King. – Engineering Mechanics. STATICS, ISBN 0-
534-9178-7.
8. Deliu, Gh. – Mecanica – Statica, Universitatea din Braşov, 1991.
9. Darabont, A.; Văiteanu, D.; Munteanu, M. – Mecanica tehnică, Culegere de
probleme, Statica şi cinematica, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1983.
10. Hegedüs, A., Drăgulescu, D. – Probleme de Mecanică – Statică. Editura de Vest,
Timişoara, 1995.
11. Mangeron, D.; Irimiciuc, N. – Mecanica rigidelor cu aplicaţii în inginerie, vol. I;
Editura Tehnică, Bucureşti, 1980.
12. Moşu, N.; Cândea, I.; Vlase, S. – Mecanica – Statica, Universitatea din Braşov,
1988.
13. Olariu, V.; Sima, P.; Achiriloaie, V. – Mecanica tehnică, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1982.
14. Onicescu, O. – Mecanica, Editura Tehnică, Bucureşti, 1969.
15. Rădoi, M.; Deciu, E. – Mecanica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
16. Ripianu, A.; Popescu, R.; Bălan, B. – Mecanica tehnică, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983.
17. Sarian, M., s.a. – Probleme de mecanică. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983.
18. Silaş, Gh.; Groşanu, I. – Mecanica - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

15
 1981.
19. Sima, P.; Olariu, V.; Macovei, M. – Mecanica tehnică. Aplicaţii. Statica – Editura
tehnică, Bucureşti, 1990.
20. Staicu, St. – Mecanica teoretică - Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. -Bucureşti,
1998.
21. Ţeposu, I. – Teorie şi probleme de mecanică newtoniană, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1996.
22. Ţiţeica, G. – Probleme de mecanică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1977.
23. Vlase, S. – Mecanică. Statica – Editura Infomarket, Braşov, 2003.
24. Voinea, R.; Voiculescu, D.; Ceauşu, V. – Mecanica (ed. a II-a. revizuită). Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
25. Voinea, R.; Voiculescu, D.; Simion, F. – Introducere în mecanica solidului cu
aplicaţii în inginerie - Editura Academiei, Bucureşti, 1989.
26. *** Hűtte. – Manualul inginerului, Traducere din limba germană după ediţia a 29-a.
Editura Tehnică, Bucureşti, 1995.
27. *** Manualul inginerului mecanic. Editura Tehnică, Bucureşti, 1972.
28. *** Mecanica. Culegere de probleme. Statica – coordonator al volumului: Constantin,
F. – Editura Elida, Braşov, 2000.

16