Conf. Dr.

Nicolina POP
nicolina.pop@upt.ro
Cabinet C313A

“Viata este precum mersul pe

bicicleta. Ca sa iti pastrezi
echilibrul, trebuie sa mergi
mai departe”(A. Einstein)

‘Orice lege naturală este legea lui

Dumnezeu.’
‘Oamenii construiesc prea multe
ziduri, dar nu destule poduri.”
(I. Newton)
 Fizica- Elemente
fundamentale pentru
ingineri

Cartea este structurată pe 11

module astfel încat să prezinte
succint şi gradat, capitolele
principale ale fizicii pornind de
la mecanica clasică şi
termodinamică,
până la mecanica cuantică şi
fizica corpului solid. În fiecare
capitol se prezintă noţiunile
fizice, fenomenele
caracteristice şi legile după
care se desfăşoară acestea.
De asemenea,
sunt prezentate exemple în
care astfel de fenomene se
manifestă în situaţii întâlnite
de cititor în viaţa obişnuită.La
sfârşitul fiecărui capitol sunt
formulate întrebări care să-l
ajute pe cititor la
sistematizarea cunoştiinţelor
acumulate şi la o corectă
autoevaluare.
Fizică generală în aplicații practice
Cartea conține 8 capitole în care sunt prezentate
metode experimentale pentru studiul cantitativ și
calitativ al fenomenelor fizice din mecanică, oscilații,
unde, termodinamică și fizică statistică, optică,
mecanică cuantică și fizica stării solide.
Temele experimentale propuse se pot efectua cu
aparatura existentă la acest moment în laboratoarele de
Fizică ale Departamentului Bazele Fizice ale Ingineriei.

Lucrările experimentale expuse în laboratoare

sunt concepute şi realizate prin efortul a numeroase cadre
didactice şi tehnicieni de-a lungul timpului și sunt similare
ca principiu, celor utilizate în universităţi de profil din țară și
străinătate.
 BIBLIOGRAFIE

 Nicolina POP, Fizica- Elemente fundamentale pentru ingineri , Editura Politehnica, Timişoara,
2013.
 I. LUMINOSU, NICOLINA POP, V. CHIRITOIU, M. COSTACHE , Fizica - Teorie, Probleme, Teste,
Editura Politehnica, Timişoara, 2010.
 Nicolina POP, Angel PĂCURAR, Fizică generală în aplicații practice, Editura Politehnica,
Timişoara, 2016.

 Duşan POPOV, Ioan DAMIAN, Elemente de Fizică generală, Editura Politehnica, Timişoara,
2001.
 I. Luminosu, Fizica – elemente fundamentale, Editura Politehnica, 2002.

 E. Luca, Gh. Zet et al.– Fizică generală, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1981.

 T. Creţu – Fizică generală, Vol. I şi Vol.II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984 şi 1986.
 Obiectul fizicii. Metode de cercetare
în fizică
Fizica este o ştiinţă a naturii care studiază:
- structura materiei
- proprietăţile generale ale materiei:- mecanice
-termice
- electromagnetice
-atomice
-nucleare, etc.
- legile de mişcare ale materiei
- transformările reciproce ale acestor forme de mişcare.
• Metode de cercetare în fizică
• Experienţă → Raţionament
• (Observaţie) ← (Model, teorie)
 Principiile directoare ale fizicii
. Principiul materialităţii:
a) existenţa lumii şi a legilor ei este obiectivă
b) cunoaşterea lumii este principial nelimitată.
Principiul cauzalităţii
a) fiecare stare din lumea obiectivă este efectul unei cauze;
b) o stare este reproductibilă prin prisma relaţiei cauză-efect;
c) dependenţa cauzală este:
- asimetrică:
- tranzitivă :

Criteriul adevărului (verificarea prin experienţă a concluziilor

teoretice)
Perfecţionarea modelului → aproximaţii succesive.
 Conceptele fundamentale ale fizicii :
particula şi unda
În fizica clasică (în care măsurarea este calea pentru a se putea
constata stările de lucruri obiective, care sunt independente de
procesul de măsurare):
Particula (corpusculul):
- în orice moment ocupă o pozitie determinată în spaţiu;
- două particule nu se pot afla în acelaşi loc şi în acelaşi
timp.
Unda
- ocupă orice punct al spaţiului şi chiar dacă la un moment
dat sunt prezente doar într-un punct, ulterior prezenţa lor se
manifestă într-un domeniu nepunctual.
- Două sau mai multe unde se pot găsi în acelaşi punct şi se
„suprapun”.
Din punct de vedere clasic particula şi unda
sunt ireductibile şi necomplementare!
 Conceptele fundamentale ale fizicii :
particula şi unda

În fizica cuantică (în care nu se poate face o distincţie netă

între fenomenul natural şi instrumentul de măsură).
Conceptele de particulă sau undă sunt complementare!
Fiecare proces poate fi interpretat fie corpuscular, fie
ondulatoriu;
Nu se pot determina simultan toate proprietăţile
caracteristice fie pentru particulă, fie pentru undă, cu aceeaşi
precizie;
Posibilitatea de efectuare a măsurătorilor este limitată;
Evenimentele cuantice se supun unor legi probabilistice.
 Noţiuni de bază ale fizicii
• Punct material -punctul geometric în care se consideră
concentrată întreaga masă a corpului. Este cel mai simplu model
mecanic.

• Sistem- o mulţime de puncte materiale

• Stare- „ imaginea” unui sistem la un timp dat
• Proces- succesiune de stări în timp
• Mărime -de stare
• - de proces

• Legi - de stare → depind de t dat (locale)

• - de proces → depind de , „drumul” urmat (globale)
• Relaţii de definiţie
 Descrierea mărimilor fizice
Mărimile fizice măsurate in anumit loc, la un
moment dat sunt reprezentate de numere reale
sau de ansambluri de numere reale organizate
ca obiecte matematice cum ar fi:
• Scalari (masa, timp, temperatura): m=2kg
• Vectori (forta, viteza)

• Tensori F=|F|=3N
• Spinori
 Descrierea mărimilor fizice

Orice marime fizica poarta dimensiuni fizice care rezulta din modul cum
este ea definita sau masurata in raport cu un numar minim de etaloane
strict necesare.
In fizica clasica nerelativista trebuiesc folosite cel putin trei etaloane
pentru: masă, lungime,timp. De aceea dimensiunea fizică D se exprima
ca un produs de puteri ale dimensiunilor fundamentale masa M lungime
L si timp T de forma:
D  M  LT 

Mărimea fizica X in Sistemul International SI al unitatilor de masură:

Mărimi fundamentale din SI
Nr.crt. Mărime fizică Simbol Unitate de măsură
(simbol)

1 Lungimea L metrul (m)

2 Masa m kilogramul (kg)
3 Timpul t secunda (s)
4 Temperatura termodinamică T Kelvinul (K)
5 Intensitatea curentului electric I Amperul (A)
6 Intensitatea luminoasă IL Candela (cd)
7 Cantitatea de substanță Molul(mol)

Mărimi suplimentare
1.Unghiul plan (radianul)
2.Unghiul solid (steradianul)

Mărimi fizice derivate se definesc cu ajutorul altor mărimi fizice (au formulă
de definiţie)
Ex: viteza, forța, impulsul, etc.
Unităţi de măsură tolerate
19
1.Electron-volt (eV) 1eV  1,60219 10 J
2.Unitatea atomică de masă (u.a.m.) :
Prefixe standard pentru unităţi de măsură
din SI
Multiplii Prefix Unităţi Submultiplii Prefix Unităţi

deca da 10 deci d 10-1

hecto h 102 centi c 10-2

kilo k 103 mili m 10-3

mega M 106 micro  10-6

giga G 109 nano n 10-9

tera T 1012 pico p 10-12

peta P 1015 femto f 10-15

exa E 1018 atto a 10-18

 MECANICA CLASICĂ
• Capitolele mecanicii:

• Cinematica – abordează descrierea

mişcării corpurilor;
• Dinamica – studiază cauzele mişcării
corpurilor;
• Statica – are ca obiect echilibrul forţelor ce
acţionează asupra unui corp;
 MECANICA CLASICĂ
Spaţiul şi timpul, sisteme de referinţă
Spaţiul fizic este ocupat de toate corpurile existente în univers, este
omogen şi izotrop având structura spaţiului euclidian.

Timpul este absolut şi universal, şi se scurge monoton de la trecut

spre viitor.

Sistemul de referinţă cuprinde un sistem de axe de coordonate,

legat rigid de un corp aflat într-o stare mişcare cunoscută faţă de alt
corp sau sistem de corpuri, care împreună cu un ceas legat de
sistemul de coordonate, indică poziţia corpurilor în spaţiu şi timp.
Indicarea stării de mişcare sau de repaus a unui corp are sens
numai în raport cu un sistem de referinţă dat.
 MECANICA CLASICĂ
Traiectorie. Vectorul de poziţie
Traiectoria punctului material reprezintă
locul geometric al pozițiilor succesive ale
punctului material în raport cu sistemul de
referință ales.
Distanţa reprezintă lungimea totală a
traiectoriei, fiind întotdeauna un scalar
pozitiv.
Vectorul de poziție este un vector cu originea în
originea sistemului de coordonate şi vârful în
punctul în care se află corpul: 
  
r t   xt i  yt  j  zt k

x, y, z –proiecţiile vectorului pe axe

versorii axelor:

              
i  j ,  k  1; i  i  j  j  k  k  1; i  j  j  k  k  i  0
 MECANICA CLASICĂ
Cinematica
Vectorul deplasare descrie modificarea poziţiei punctului material în decursul
mișcării:
  
r  r2  r1
Viteza medie a punctului material reprezintă
raportul dintre deplasare şi intervalul de timp în
care a fost efectuată aceasta(deplasarea
efectuată în unitatea de timp):

 r
vm 
t

Este o mărime fizică vectorială!

Unitatea de măsură în SI: vSI  1 m

s
 MECANICA CLASICĂ
Cinematica
Viteza momentană reprezintă vitezei punctului material la un moment dat:

 
 r dr 
v  lim  r
t o t dt

       
v  r  x i  y j  zk  v x i  v y j  v z k
 MECANICA CLASICĂ
Cinematica
Accelerația reprezintă variația vitezei punctului material în unitatea de timp:

 v
Acceleraţia medie: am 
t
Acceleraţia momentana :
aSI  1 m
s2
  2      
 v dv d r
a  lim   2  xi  yj  zk  a x i  a y j  a z k
t o t dt dt
Clasificarea mişcărilor punctului material

2
v= v0 + a(t-t0); x=x0+v0(t-t0)+𝑎(𝑡−𝑡0)
2
 MECANICĂ CLASICĂ
Sir Isaac NEWTON
(1643-1727)

• Trei Principii

• Legea atracţiei universale

Galileo Galilei (1564 – 1642) “Philosophiae Naturalis Principia Mathematica”

Principiul inerţiei (1632):
• “A body moving on a level surface will continue in the same
• direction at constant speed unless disturbed.”
 Principiile mecanicii newtoniene

I. Principiul inerţiei sau prima lege a dinamicii

Enunţ: Orice corp asupra căruia nu acţionează alt corp îşi păstrează
starea de mişcare rectilinie şi uniformă sau de repaus relativ.
Mişcarea unui corp asupra căruia nu acţionează un alt corp se numeşte mişcare
inerţială. Fiecare mişcare mecanică este relativă, deoarece caracterul mişcării
depinde de sistemul de referinţă ales.

Inerţia ( = ”lene”) este tendinţa unui corp de a-şi păstra

starea de repaus sau de mişcare rectilinie şi uniformă
atâta timp cât asupra sa nu acţionează o forţă netă care
să-i modifice această stare.

Masa: - mărime fizică scalară

- măsură a cantităţii de substanţă conţinută de corp
- caracterizează inerţia unui corp
 Principiile mecanicii newtoniene

II. Principiul forţei sau a doua lege a dinamicii

O forţă care acţionează asupra unui corp îi imprimă acestuia o acceleraţie
proporţională cu forţa şi invers proporţională cu masa corpului.

𝐹
𝑎=
𝑚

  

F  ma  mr

F SI  1N 1 N  1 kg
m
s2
1 Newton reprezintă forţa care, aplicată
asupra unui corp cu masa de 1 kg îi
imprimă o acceleraţie de 1 m/s2.
 Principiile mecanicii newtoniene

• III. Principiul acţiunii şi reacţiunii sau legea a treia a

dinamicii
Enunţ: Dacă un corp acţionează asupra altuia cu o forţă, cel de al
doilea va acţiona asupra celui dintâi cu o forţă egală în modul şi opusă:
 
F12   F21
 Principiile mecanicii clasice

IV. Principiul independenţei acţiunii forţelor

Fiecare dintre forţele la care este supus un corp acţionează
independent de celelalte forţe aplicate.
Din acest principiu rezultă posibilitatea înlocuirii unui ansamblu de
forţe acţionând asupra unui corp, printr-o rezultantă:
 n 
R   Fi
i 1
 TIPURI DE FORTE
GREUTATEA

Greutatea reprezintă forţa cu care un cîmp gravitațional acționează asupra

unui corp de masă m:
𝐺 =𝑚∙𝑔
Mărimea g reprezintă acceleraţie gravitaţională și are valoarea:
g=9,832 m/s2 ( la Poli)
g = 9,780 m/s2 ( la Ecuator)
 TIPURI DE FORTE
Forţa de atracţie gravitaţională
Forţa de atracţie gravitaţională dintre două corpuri de mase 𝑚1 și
𝑚2 de dimensiuni mici în comparație cu distanța r dintre centrele lor se
exprimă prin:
𝑚1 ∙𝑚2
𝐹=𝐾 𝑟2
unde K=6,673 ∙10-11 N∙ m2/kg2 reprezintă constanta atracției universale
 TIPURI DE FORTE: FORȚA NORMALĂ

N=G N<G N>G

Forţa normală 𝑵 reprezintă forţa pe care o suprafaţă o exercită asupra unui corp cu
care se află în contact şi este întotdeauna perpendiculară (normală) pe suprafaţa de contact.
 TIPURI DE FORTE
FORȚA DE FRECARE STATICĂ

- se opune deplasării relative a celor

două suprafeţe în contact
- poate lua valori cuprinse în intervalul:

0 ≤ 𝐹𝑆 ≤ 𝜇𝑆 𝑁
- μs este coeficientul de frecare.
- nu depinde de aria suprafeţei de
contact;

- are direcţia paralelă cu suprafaţa de

contact şi sens contrar tendinţei de
mişcare.
 TIPURI DE FORTE
FORȚA DE FRECARE CINETICĂ

- este proporţională cu
forţa normală:

𝐹𝑐 = 𝜇𝑐 𝑁
𝜇𝑆 > 𝜇𝑐
- nu depinde de aria
suprafeţei de
contact;

- are direcţia paralelă

cu suprafaţa de
contact şi sens
contrar tendinţei de
mişcare
Sistem ABS:
roţi blocate – frecare statică
roţi în mişcare – frecare cinetică
 TIPURI DE FORTE
FORȚA DE TENSIUNE ÎN FIR

Forţa de tensiune în fir 𝑻 reprezintă forţa cu care fiecare segment din fir
acţionează asupra segmentului adiacent, are direcţia firului.
 Transformările Galilei

Legile mecanicii sunt invariante la transformările Galilei.

Teoreme şi legi de conservare în dinamica
punctului material

Impulsul sau cantitatea de mişcare reprezintă

mărimea fizică vectorială:

1. Teorema impulsului
Forţa care acţionează asupra punctului materal este
egală cu variaţia impulsului acestuia în unitatea de
timp.
Legea de conservare a impulsului:
Dacă rezultanta forţelor care acţionează asupra
punctului material este nulă atunci impulsul se
conservă.

constantă vectorială
Momentul cinetic al unui punct
material faţă de un punct este
vectorul:

2. Teorema momentului cinetic

Derivata în raport cu timpul a momentului cinetic al corpului
faţă de un pol este egală cu momentul forţei care acţionează
asupra acestuia faţă de acelaşi pol:
Dacă momentul forţei rezultante ce acţionează asupra unuipunct
material este nul, atunci momentul cinetic este constant.

De ce patinatorii se rotesc
mai repede când îşi
apropie mâinile de corp şi
ţin picioarele lipite?
 Energia mecanică şi teoremele energiei

Lucrul mecanic este o mărime fizică scalară

ce caracterizează capacitatea unei forţe care acţionează
asupra unui corp de a cauza deplasarea punctul său de
aplicaţie.
Lucru mecanic elementar este egal cu produsul scalar dintre forţă
şi deplasare:
Un Joule reprezintă lucrul mecanic
efectuat de o forţă de 1 N al cărei punct
de aplicaţie se deplasează cu 1 m în
direcţia şi sensul forţei.

1 Joule = lucrul mecanic

necesar pentru a:
• ridica un măr pe distanţa de 1
m;
• ridica cu 10 cm o sticlă de
lapte de 1 kg;
• face să lumineze un bec de
100 W timp de 0,01 s
a) Lucrul mecanic al forţei de greutate
b) Lucrul mecanic al forţei elastice:
 O forţă al cărei lucru mecanic depinde doar
de poziţiile iniţială şi finală se numeşte forţă
conservativă iar regiunea din spaţiu în care
acţionează astfel de forţe poartă numele de
câmp conservativ.
c) Lucrul mecanic al forţei de frecare:

Obs. Forţele de frecare nu sunt conservative deoarece între

două puncte există o infinitate de drumuri pe care lucrul
mecanic al forţelor de frecare este diferit.
 Teorema variaţiei energiei cinetice
Variaţia energiei cinetice a punctului material între stările (1) şi (2)
este egală cu lucrul mecanic al rezultantei forţelor conservative şi
neconservative care determină modificarea stării de mişcare.
 Energia mecanică .Teoremele energiei
Teorema variaţiei energiei cinetice
Enunt: Variaţia energiei cinetice a punctului material
între stările (1) şi (2) este egală cu lucrul mecanic al
rezultantei forţelor conservative şi neconservative
care determină modificarea stării de mişcare:
Energia potenţială:
Depinde de poziţia în care se află corpul: Ep = Ep(x, z, y)

𝝏 𝝏 𝝏
𝛁= 𝒊+ 𝒋+ 𝒌
𝝏𝒙 𝝏𝒚 𝝏𝒛
 Energia potenţială:
Câmpuri potenţiale:
- câmpul gravitaţional: Ep= mgh
- câmpul electrostatic: Ep = qV ;
- câmpul forţelor elastice:

Teorema variaţiei energiei potenţiale

Enunt: În câmpul forţelor conservative, variaţia energiei

potenţiale este egală cu lucrul mecanic al forţelor conservative
luat cu semn schimbat:
 Energia mecanică totală:
Energia mecanică totală a unui punct material (sistem) este
dată de suma dintre energia cinetică şi cea potenţială a
punctului material (sistemului):

Teorema variaţiei energiei mecanice

Enunt: Variaţia energiei mecanice a punctului material asupra
căruia acţionează atât forţe conservative cât şi forţe
neconservative este egală cu lucrul mecanic efectuat de forţele
neconservative:
ΔE = Ldisipativ
Legea conservării energiei mecanice:
Dacă rezultanta forţelor neconservative care acţionează asupra
punctului material e nulă atunci energia mecanică se conservă.
Fdisipativ = 0 =>Ldisipativ = 0 şi ca urmare E = C ( C – constantă)
 Dinamica sistemelor de puncte materiale

Dacă sistemul mecanic conţine N puncte materiale, atunci

asupra fiecărui punct material i, de masă mi, acţionează atât
forţe externe Fi cât şi forţe interne din partea celorlalte
puncte materiale ale sistemului Fij.
Masa totală a sistemului este:

Centrul de masă:

Obs: Rezultanta forţelor interne şi momentul rezultant al acestora

faţă de orice pol sunt nule.
Cinematica mişcării de rotaţie

Moment de inerţie:
 Bibilografie selectivă

 [1] Duşan POPOV, Ioan DAMIAN, Elemente de Fizică generală, Editura Politehnica, Timişoara, 2001.

 [2] Minerva CRISTEA, Duşan POPOV, Floricica BARVINSCHI, Ioan DAMIAN, Ioan LUMINOSU, Ioan
ZAHARIE, Fizică – Elemente fundamentale, Editura Politehnica, Timişoara, 2006.

 [3] I. Luminosu, Fizica – elemente fundamentale, Editura Politehnica, 2002.

 [4] O. Aczel, Mecanică fizică. Oscilaţii şi unde, Ed. Universităţii Timişoara, 1975.

 [5] A. Hristev , Mecanică şi acustică, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1982

 [6] H. Kittel, Cursul de fizică Berkeley, Vol. I, II, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1982.

 [8] E. Luca, Gh. Zet şi alţii – Fizică generală, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1981.

 [9] T. Creţu – Fizică generală, Vol. I şi Vol.II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984 şi 1986.
 Oscilaţii
Mişcare oscilatorie - orice transformare a energiei unui
sistem dintr-o formă în alta, în mod periodic sau
cvasiperiodic, reversibil sau parţial reversibil.
Sistemul care oscilează se numeşte oscilator.
 Oscilaţii armonice libere
Forţa elastică: Fe  ky , k -constanta elastică şi, în SI, se măsoară în N/ m.
𝑦 𝑑 𝐸𝑝 𝑦 2 𝑑2 𝐸𝑝 𝑦 3 𝑑3 𝐸𝑝
𝐸𝑝 = E𝑝 0 + + + +⋯
1 𝑑𝑦 𝑦=𝑦0
2! 𝑑𝑦 2 𝑦=𝑦0
3! 𝑑𝑦 3 𝑦=𝑦0
𝑘𝑦 2 𝑦 3 𝑑3 𝐸𝑝
𝐸𝑝 = + +⋯
2 3! 𝑑𝑦 3 𝑦=𝑦0
𝑎𝑟𝑚𝑜𝑛𝑖𝑐𝑒
𝑛𝑒𝑎𝑟𝑚𝑜𝑛𝑖𝑐𝑒

Conform principiului al doilea al mecanicii clasice, pentru un corp de masă m:

d2y
m 2  ky
dt
d2y
2
  2
0 y  0 - ecuaţie diferenţială de ordinul doi, cu
dt coeficienţi constanţi, omogenă

0 -pulsaţie proprie a oscilaţiei k 2 0 SI  rad / s

0  
T0 - perioada oscilaţiilor proprii m T0 T0 SI  s
Oscilaţii armonice libere

 Oscilaţii armonice libere
Soluţia generală a ecuaţiei diferenţială a oscilaţiilor armonice :
y  A sin0 t  

A- amplitudinea oscilaţiilor (depărtarea maximă a oscilatorului faţă de poziţia sa de echilibru)

 -faza iniţială, adică o mărime care ne dă o informaţie în legătură cu poziţia iniţială a
oscilatorului, faţă de poziţia sa de echilibru

 t    0 t   - faza oscilaţiei

  0 A cos 0 t   
dy
Viteza de oscilaţie : v
dt
m 02 2
2
m  dy 
Energia cinetică a oscilatorului: Ec     A cos 2  0 t   
2  dt  2
Energia potenţială elastică: m 0 2
2
A sin 2  0 t   
k
Ep  y2 
2 2
m 02 2
Energia mecanică totală a oscilatorului: E  Ec  E p  A  const
2
legea conservării energiei oscilatorul este un sistem conservativ
 Compunerea oscilaţiilor armonice
a) Compunerea oscilaţiilor paralele şi de aceeaşi pulsaţie
Fie două oscilaţii armonice individuale care au următoarea formă:
y1  A1 sin  0 t  1 

y 2  A2 sin 0 t   2 
;

Oscilaţia armonică rezultantă:

y  A sin  0 t   

A A12  A22  2 A1 A2 cos 2  1 

A1 sin 1  A2 sin  2
tg 
A1 cos 1  A2 cos  2
A1  A2  A  A1  A2
A-minimă fiind zero dacă amplitudinile
oscilaţiilor individuale sunt egale, iar
diferenţa de fază egală cu π
(opoziţie de fază).
 Compunerea oscilaţiilor armonice
b) Compunerea oscilaţiilor paralele şi de pulsaţie puţin diferită

1  0   1  1    t   0
2  0    2   2    t

Amplitudinea oscilaţiei rezultante va fi în acest caz:

A  A12  A22  2 A1 A2 cos2  t  2  1 
Pentru A1=A2:
    1 
A  2 A1 cos t  2 
 2 2  Perioada de modificare în timp a
   1   2  1  amplitudinii este dată de intervalul dintre
y  2 A1 cos 2  t  sin t
 2   2  momentele de timp în care amplitudinea
Fenomenul de bătăi: devine zero:   2  1  2  1
2 2  T    
Tb   b
2 1  2 2 2
 Compunerea oscilaţiilor armonice
Fenomenul de bătăi:

Set de doua diapazoane cu cutie de rezonanta:

determinarea frecventei sunetului diapazonului

 Compunerea oscilaţiilor armonice
c) Compunerea oscilaţiilor perpendiculare de aceeaşi pulsaţie
Un oscilator supus acţiunii a două forţe elastice de direcţii perpendiculare, execută
oscilaţii armonice individuale de forma:
x  Ax cos 0 t  1  ; y  Ay cos 0 t   2 

Traiectoria mişcării oscilatorului va fi în acest caz

o elipsă generalizată :
2
  y 
2
 x
cos 2  1   sin 2  2  1 
x y
      2
 
 Ax   Ay  Ax Ay

 2  1  n Traiectoria este o dreaptă


 2  1  2n  1
; Ax  Ay  A -Traiectoria este un cerc
1 2
Q
2 figurile lui Lissajoux
 Oscilaţii amortizate
Dacă asupra unui corp (oscilator) de masă m acţionează, în afară de forţa elastică, o
forţă de rezistenţă (de frecare), proporţională şi de semn contrar cu viteza:

Fr  b
dy
b  const
b SI  kgs 1
;
dt d2y dy
Principiul al doilea al mecanicii clasice se scrie: m   ky  b
dt 2 dt

Ecuaţia diferenţială a mişcării: d2y dy b

 2    0 y  0
2
; 
dt 2 dt 2m
i) Dacă frecarea este mare (   0 ) Miscare neperiodica
i) Dacă   0 Miscare aperiodica coeficient de amortizare
iii) Dacă frecarea este mică (   0 ) SI  s 1
Soluţia ec. este: y  Ae
  t
sin  t   
k b2
Pulsaţia oscilaţiilor amortizate:      2
0
2

m 4m 2
 Bibilografie selectivă
 [1] Nicolina POP, Fizica- Elemente fundamentale pentru ingineri , Editura Politehnica, Timişoara,
2013.
 Duşan POPOV, Ioan DAMIAN, Elemente de Fizică generală, Editura Politehnica, Timişoara, 2001.

 [2] Minerva CRISTEA, Duşan POPOV, Floricica BARVINSCHI, Ioan DAMIAN, Ioan LUMINOSU, Ioan
ZAHARIE, Fizică – Elemente fundamentale, Editura Politehnica, Timişoara, 2006.

 [3] I. Luminosu, Fizica – elemente fundamentale, Editura Politehnica, 2002.

 [4] O. Aczel, Mecanică fizică. Oscilaţii şi unde, Ed. Universităţii Timişoara, 1975.

 [5] A. Hristev , Mecanică şi acustică, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1982

 [6] H. Kittel, Cursul de fizică Berkeley, Vol. I, II, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1982.

 [8] E. Luca, Gh. Zet şi alţii – Fizică generală, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1981.

 [9] T. Creţu – Fizică generală, Vol. I şi Vol.II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984 şi 1986.
 Oscilaţii amortizate
Dacă asupra unui corp (oscilator) de masă m acţionează, în afară de forţa elastică, o
forţă de rezistenţă (de frecare), proporţională şi de semn contrar cu viteza:

Fr  b
dy b  const
;
dt

bSI  kgs1
;
Principiul al doilea al mecanicii clasice se scrie:
d2y dy
m 2  ky  b
dt dt
b
d2y dy 
 2    0 y  0
2
2m
SI  s 1
Ecuaţia diferenţială a mişcării: dt 2
dt
coeficient de amortizare
Oscilaţii amortizate
Se construieşte ecuaţia caracteristică (polinom al cărui
grad este egal cu ordinul de derivare):
 2  2  02  0
2
𝜆1,2 = −  ±  − 𝜔20
Cazul I: Dacă frecarea este mare :   0
y

C
C 1

2
O t
Mișcarea este neperiodică, elongația tinde la zero când timpul tinde la infinit.
Cazul II: Dacă   0
 Oscilaţii amortizate
iii) Dacă frecarea este mică (    0 )
Soluţia ec. este: y  Ae   t sin  t   
Oscilaţiile pe care le va executa corpul se numesc oscilaţii amortizate. deoarece
amplitudinea acestora scade exponenţial în timp, după legea:
At   Ae   t
Oscilatorul, datorită frecării cu mediul, îşi micşorează în mod continuu energia,
cedând-o mediului. k b2
   02   2  
Pulsaţia oscilaţiilor amortizate: m 4m 2

• decrementul logaritmic al amortizării:

yt  At 
  ln  ln  T
yt  T  At  T 
• perioada oscilaţiilor amortizării:
2 2 T0
T    T0
 02   2 2
  
1 1   
•timpul de relaxare:   
 0
2
 Oscilaţii forţate (întreţinute)
Pentru a compensa pierderile de energie datorită amortizării oscilaţiilor, asupra
oscilatorului trebuie acţionat cu o forţă perturbatoare exterioară periodică, forţă care
determină oscilatorul să execute un nou tip de oscilaţii numite oscilaţii forţate.
F  F0 sin  p t
d2y dy F0
Ecuaţia diferenţială a mişcării: 2
 2    2
0 y  sin  p t
dt dt m

Soluţia ec. este: y  Ae   t sin  t     Ap sin  p t   p 

regim tranzitoriu regim staţionar de oscilaţii forţate

Ecuaţia oscilaţiilor întreţinute sau a oscilaţiilor forţate :

y  Ap sin  p t   p  ; Ap 
F0  2  p 
  arctg   2 
0   p2 
 
; p
m   2 2 2
 4  2 2p  
0 p
  p   rez   o2  2 2

Oscilaţii forţate.Rezonanţa
Dacă pulsaţia forţei exterioare  p se apropie de valoarea pulsaţiei proprii 0 a
oscilatorului, atunci amplitudinea oscilaţiilor forţate creşte foarte mult. Acest fenomen
poartă numele de fenomen de rezonanţă, iar oscilaţia cu amplitudine maximă a
oscilatorului se numeşte oscilaţie de rezonanţă.

Ap dA p
0
d p
 0
Ap , rez
 0

   
F0 1 2  0   p  2 p  8  p
2 2 2

0
2m    

2
0 2
p
2

 4  p 
2 2

3 / 2

 rez 0 p
0
Curba de rezonanţă
Oscilaţii forţate.Rezonanţa

 p   rez   o2  2 2

F0
Ap ,rez 
2 m  02   2
 Caracteristici energetice ale oscilaţiilor forţate

 Puterea instantanee absorbită de oscilator:

 F0 p Ap sin  p t  cos  p t   p 

dLabs dy p
Pabs t    Fp
dt dt
Puterea absorbită medie:
p
Tp 2
1 F02
 0 Pabs t dt  m p Ap   m  2   2 2  4 2 2
2 2
Pabs
Tp  0 p p

Puterea instantanee disipată sub formă de căldură:

2
dLdis dy p  dy p 
Pdis t     Fr  2m  
dt dt  dt 
Puterea disipată medie:
Tp

Pdis 
1
 dis
P t dt  m 2 2
p Ap
Tp 0
 Caracteristici energetice ale oscilaţiilor forţate

 Puterile medii pe o perioadă sunt egale între ele şi proporţionale cu pătratul

amplitudinii:
p 2

 P p   m p Ap  
2
F
Pabs  Pdis 2 2 0

 
m  02   2p 2  4  2 2p
Oscilatorul absoarbe de la forţa exterioară exact atâta putere cât disipă mediului
ambiant. Astfel se explică de ce amplitudinea oscilaţiilor forţate rămâne constantă.

Curba de rezonanţă a puterilor

 Caracteristici energetice ale oscilaţiilor forţate

 Puterea maximă:
dP 1 F02
0 Pmax  P 0   m A 2 2

4 m
0 p , max
d p

Puterea efectivă:
2
 Ap ,max  P
Pef  m 2p Ap2,ef  m 2p    max
 2  2
Factorul de calitate:
0 0 
Q   0   0
 rez  2  1 2 

τ -timpul de relaxare, timpul după care energia oscilatorului amortizat scade de e ori .
 Bibilografie selectivă

 [1] Duşan POPOV, Ioan DAMIAN, Elemente de Fizică generală, Editura Politehnica, Timişoara, 2001.

 [2] Minerva CRISTEA, Duşan POPOV, Floricica BARVINSCHI, Ioan DAMIAN, Ioan LUMINOSU, Ioan
ZAHARIE, Fizică – Elemente fundamentale, Editura Politehnica, Timişoara, 2006.

 [3] I. Luminosu, Fizica – elemente fundamentale, Editura Politehnica, 2002.

 [4] O. Aczel, Mecanică fizică. Oscilaţii şi unde, Ed. Universităţii Timişoara, 1975.

 [5] A. Hristev , Mecanică şi acustică, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1982

 [6] H. Kittel, Cursul de fizică Berkeley, Vol. I, II, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1982.

 [8] E. Luca, Gh. Zet şi alţii – Fizică generală, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1981.

 [9] T. Creţu – Fizică generală, Vol. I şi Vol.II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984 şi 1986.
Analogii electromecanice
Analogii electromecanice
 Analogii electromecanice
În cazul unui circuit serie iau naştere oscilaţii amortizate ale
intensităţii curentului alternativ, după legea:

unde pulsaţia oscilaţiilor electrice amortizate este:

Amortizarea este cu atât mai pronunţată cu cât raportul R/L este mai
mare. După un timp teoretic infinit, dar practic un timp finit, numit
regim tranzitoriu, amplitudinea oscilaţiilor amortizate devine egală
cu zero şi oscilaţiile se sting. Acest fenomen se datorează disipării
energiei către mediul ambiant, prin efect caloric (efect Joule) prin
rezistor şi conductorii de legătură şi se întâmplă la toate circuitele
reale deoarece orice circuit real are o rezistenţă diferită de zero,
chiar dacă valoarea ei este extrem de mică.
 Unde elastice

 Mediile continue (gaze, lichide şi solide) sunt sisteme de

particule legate, adică de particule (molecule, atomi sau ioni) care
interacţionează între ele.
 Procesul de propagare a unei oscilaţii în mediul ambiant se
numeşte undă.
Oscilatorul primar, care determină apariţia undei, se numeşte sursa
primară.
 Principiul lui Huygens: fiecare punct al frontului de undă
reprezintă o nouă sursă de unde (sursă secundară), de la care se
propagă noi unde care oscilează în fază cu sursa primară.
 undă longitudinală
 undă transversală
 Viteza de propagare a undei u
Exemple
 undă longitudinală în medii solide, u  E /  , cu E – modulul de elasticitate
Young (N/m2),  - densitatea mediului de propagare;
 undă transversală în solide, u  G /  , cu G – modulul de forfecare al mediului
de propagare;
 undă transversală în lichide, u   /  ,  – modulul de compresibilitate al
mediului de propagare;
p
 unde longitudinale în gaze prin procese izoterme, u  , respectiv adiabatice

u   p /  , cu p – presiune,  - exponent adiabatic,  = Cp/Cv, Cp,v – călduri
molare izobare respectiv izocore ale mediului de propagare.
 undă transversală pe o coardă, u = T / m0 ; T – tensiunea mecanică în coardă,
m0 – densitate liniară a corzii.
 Funcţia de undă

r , t   x,y, z, t  -funcţie de undă.
Din punct de vedere al semnificatiei fizice a functiei
de unda, aceasta depinde de tipul undei:

• unde elastice: r , t   l
• unde electromagnetice:  r, t   E  intensitat ea campului electric
 
r , t   H  intensitat ea campului magnetic

• unde sonore:  r , t   pS  presiune sonora


•unde hidrodinamice: r , t   p  presiunealichidului
 Ecuaţia undei plane
Un punct M2 din mediu, situat la distanţa de sursa M1, va intra în
oscilaţie mai târziu, după un interval de timp: x
t1 
u
adică exact timpul necesar ca unda, care se propagă cu viteza u
să străbată distanţa x dintre M1 şi M2 Ψ
M1 t=0
M2

O x1 vt x
x2
. Deci, în M2 ecuaţia oscilaţiei va fi :
y  A sin  t  t1 
Dacă ţinem cont de valoarea întârzierii cu care acest punct începe să
oscileze, precum şi de faptul că lungimea de undă 
a undei reprezintă
distanţa străbătută de undă în timpul unei perioade T a oscilaţiei, adică:
  uT
 Ecuaţia undei plane
Ecuaţia undei armonice monocromatice plane:

 x 2  x   t x
y  A sin   t    A sin  t    A sin 2   
 u T  u T  
Aceasta este ecuaţia undei plane care se propagă într-o singură direcţie, de-
a lungul axei Ox. Dacă unda se propagă de-a lungul unei direcţii oarecare,
aceasta trebuie precizată cu ajutorul unui vector numit vector de undă ,
vector care este orientat în direcţia şi sensul de propagare a undei:
  2   
k  kn  n n
 u
Ecuaţia undei armonice monocromatice plane pentru cazul propagării de-a
lungul unei direcţii oarecare:  

y  A sin   t  k  r 
 Ecuaţia undei plane
  
Faza undei:
 r , t     t  k  r
Suprafeţele de undă sunt suprafeţe de fază constantă şi, dacă mediul este
izotrop (deci cu aceleaşi proprietăţi de propagare în toate direcţiile), ele sunt
perpendiculare pe direcţia de propagare a undei. Dacă faza undei α este
constantă, ecuaţia de mai sus reprezintă ecuaţia unui plan şi în orice
moment vectorul de undă este perpendicular pe acest plan. Unda se
numeşte monocromatică deoarece lungimea ei de undă este constantă.
Viteza undei armonice monocromatice plane coincide cu viteza de
deplasare a fazei şi de aceea se numeşte viteza de fază. Expresia ei se
obţine punând condiţia ca faza să fie constantă şi apoi diferenţiind faza
undei. Deoarece unda este un fenomen periodic în spaţiu şi timp, ecuaţia
undei plane este reprezentată de o funcţie periodică, iar faza undei depinde
de variabilele spaţiale şi de timp.
 Ecuaţia undei plane

Viteza de fază este:  dr  
vf   n
dt k
 
vf   u
k T
Unda armonică monocromatică plană este un concept idealizat.Semnalele
(undele reale) nu sunt monocromatice ci prezintă un spectru oarecare de
frecvenţe (mai multe frecvenţe apropiate ca valoare), deoarece orice proces
perturbator care este sursa unei unde are o durată şi o întindere spaţială
finită.
O suprapunere de mai multe (infinit de multe) unde armonice
monocromatice plane cu frecvenţe foarte apropiate se numeşte grup de
unde sau pachet de unde , iar viteza cu care se propagă grupul de unde
se numeşte viteza de grup. Aceasta se identifică cu viteza de deplasare
a maximului central, care constituie şi maximul de energie purtată de undă.
 UNDE ELASTICE

Viteza de grup: d d uk  du du

vg   uk u 
dk dk dk d

u  u( ) dispersia undelor: undele care au module ale

vectorului de undă diferite, respectiv care au lungimi
de undă diferite se propagă cu viteze diferite.
 Bibilografie selectivă

 [1] Nicolina POP,Fizica- Elemente fundamentale pentru ingineri, Editura Politehnica, Timişoara, 2015.

 Duşan POPOV, Ioan DAMIAN, Elemente de Fizică generală, Editura Politehnica, Timişoara, 2001.

 [2] Minerva CRISTEA, Duşan POPOV, Floricica BARVINSCHI, Ioan DAMIAN, Ioan LUMINOSU, Ioan
ZAHARIE, Fizică – Elemente fundamentale, Editura Politehnica, Timişoara, 2006.

 [3] I. Luminosu, Fizica – elemente fundamentale, Editura Politehnica, 2002.

 [4] O. Aczel, Mecanică fizică. Oscilaţii şi unde, Ed. Universităţii Timişoara, 1975.

 [5] A. Hristev , Mecanică şi acustică, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1982

 [6] H. Kittel, Cursul de fizică Berkeley, Vol. I, II, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1982.

 [8] E. Luca, Gh. Zet şi alţii – Fizică generală, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1981.

 [9] T. Creţu – Fizică generală, Vol. I şi Vol.II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984 şi 1986.
 Caracteristici energetice ale undei
Unda elastică posedă energie mecanică, sub formă de energie
cinetică şi energie potenţială elastică.

Într-un mediu conservativ, deci care nu are pierderi de energie, energia

mecanică totală primită de mediu este egală cu energia mecanică totală a
undei:
W  Wc  W p

Considerăm că ecuaţia undei elastice este unidimensională:

 x
y  A sin   t  
 u
Energia cinetică pe care o primeşte o particulă la care a ajuns unda este:

1  y 
2
1  x
Wc ,1  m1    m1 2 A 2 cos 2   t  
2  t  2  u
 Caracteristici energetice ale undei
Energia cinetică a tuturor particulelor din volumul V

1  x
Wc    V 2 A 2 cos 2   t  
2  u

Conform legii lui Hooke, forţa elastică este proporţională cu deformaţia

relativă  , respectiv cu deformaţia absolută (elongaţia) x

S
Fe   ES   E x  kx
l0
Lucru mecanic este egal cu:
l l 2
S E  l  l y   x
L   Fel  dx   E  x  dx    
l  0 l S   
E 2
 V  
l 0 x
  A cos   t  
0
l 0 0 2  0  2 u  u

E 2 1 1  x
W p   L   V  u 2 2 V  V 2 A2 cos2  t  
2 2 2  u
 Caracteristici energetice ale undei
Densităţile de energie ale undei în mediul de propagare sunt
definite astfel:

dW W  x
w  lim  wc  w p   A cos   t  
2 2 2

dV V 0 V  u
Se observă că densitatea de energie cinetică este egală cu densitatea de
energie potenţială elastică, ambele fiind dependente de timp. De aceea este
util a se calcula valoarea medie a densităţii totale de energie în decursul
unei perioade:

1T
w   wt dt  2 A2  const
1
T0 2
Fluxul de energie este mărimea fizică ce reprezintă cantitatea de energie
transmisă de undă printr-o suprafaţă oarecare, în unitatea de timp:


dW
SI J
 1  1W
dt s
 Caracteristici energetice ale undei
Densitatea fluxului de energie a undei reprezintă fluxul de
energie transportat de undă prin unitatea de suprafaţă, perpendicular
pe această suprafaţă:

 d d  dW  dW dr   j SI 1
W
j       wu m2
dS dS  dt  dV dt

Intensitatea energetică a undei,

 
I  j 

vectorul lui Poynting -arată că unda transportă energie în direcţia şi sensul

propagării sale, adică în direcţia şi sensul vitezei de fază.

 1 2 2
 I   A u
2
 Absorbţia undelor
Dacă unda se propagă printr-un anumit mediu dat, atunci are loc
absorbţia treptată a energiei undei de către particulele mediului
de propagare. Drept consecinţă, amplitudinea undei scade, adică
are loc atenuarea undei. Experienţa arată că scăderea amplitudinii
undei se face după o lege exponenţială, de forma:

 
Ar   A0 e  nr

Intensitatea undei este proporţională cu amplitudinea deci, în cazul unui

mediu absorbant obţinem legea de absorbţie a lui Beer: I (0)

I d   I 0e  d d

Coeficientul de absorbţie :   2 I (d )

este egal cu inversul distanţei după care intensitatea undei scade de e (baza
logaritmilor naturali) ori, când pătrunde în mediul respectiv.
 Interferenţa undelor.Unde staţionare

Dacă într-un mediu se propagă mai multe unde, acestea nu se perturbă

reciproc ci se suprapun şi compun, adică interferă.
1  A cos(t  kr1 )
2  A cos(t  kr2 )

Din suprapunerea şi compunerea lor rezultă:

  1  2  2 A cos[k (r2  r1 ) / 2] cos[t  k (r2  r1 ) / 2]

o undă staţionară, a cărei amplitudine, pentru un punct dat, are aceeaşi

valoare în orice moment. A( r ) | 2 A cos[k ( r  r ) / 2] |
2 1

Dacă A(r )  0, (r2  r1 )  (2n  1)
punctele se numesc noduri.
 2
Dacă A( x)  2 A, (r2  r1 )  2n punctele se numesc ventre.
2
 Reflexia și refracția undelor
Reflexia reprezintă schimbarea direcției de propagare a undei atunci când,
propagându-se printr-un mediu, notat generic cu 1, întâlnește o discontinuitate (sau un
alt mediu de propagare, notat generic cu 2), fenomen în urma căruia unda se întoarce
în mediul inițial 1.
Refracția (sau transmisia) reprezintă tot o schimbare a direcției de propagare a undei,
dar ea nu se mai întoarce în mediul 1, ci pătrunde în mediul 2.

  
n  sin  j  cos  k
i ,t i ,t i ,t

  
n  sin  j  cos  k
r r r
 Reflexia și refracția undelor

Legile fenomenelor de reflexie și refracție trebuie să fie aceleeași indiferent de


poziția observatorului și indiferent de momentul observării. Cele două variabile, r și t
sunt independente, ceea ce, din punct de vedere matematic înseamnă că

i   r  t

adică pulsațiile (sau, echivalent, frecvențele) undelor reflectată și transmisă trebuie să

fie egale cu pulsația (frecvența) undei incidente. Prin urmare, pentru medii omogene
frecvenţa undelor este invariantă în raport cu fenomenele de reflexie și de refracție.

Pentru ca legea de conservare a fluxului energetic să nu depindă nici de poziția

observatorului, trebuie să fie îndeplinite relațiile:
     
ki  r  k r  r  kt  r
  2   
k kn  n n   
 v ni  r  nr  r  nt  r
u1 u1 u2
 Reflexia și refracția undelor

Prima lege a reflexiei, respectiv a refracției : direcțiile de propagare

(determinate de direcția vectorului de undă) ale celor trei unde (incidentă, reflectată,
refractată sau transmisă) se găsesc în același plan  yOz  numit plan de incidență.
Pe de altă parte, dacă alegem ca poziția
  observatorului să fie în planul de
incidență, chair pe axa Oy , adică să avem r  y ,j efectuând produsele scalare, vom
ajunge la egalitățile :
     
ni  r  r sin  i ; nr  r  r sin  r ; nt  r  r sin  t
Vom avea :
  
r sin i  r sin  r  r sin t
u1 u1 u2
Indicele de refracție al unui mediu se definește, în general, ca raportul dintre viteza
undei într-un mediu de referință (în optică acest mediu se ia a fi vidul) și viteza undei în
mediul respectiv :
c
n
u
 Reflexia și refracția undelor

astfel încât, amplificând cu c, relațiile devin :

n1 sin  i  n1 sin  r  n2 sin  t

Aceste relații conțin legea a doua a reflexiei, respectiv a refracției.

Din prima egalitate rezultă legea a doua a reflexiei :   i r

care spune că reflexia undelor are loc în așa fel încât unghiul de incidență  i este egal
cu unghiul de reflexie  r .
Prima și a treia egalitate ne conduc la legea a doua a refracției sau a
transmisiei :
n1 sin  i  n2 sin  t

care precizează că refracția (transmisia) undelor se face în așa fel încât produsul dintre
indicele de refracție și sinusul unghiului de refracției este constant pentru ambele medii.
Această ultimă relație mai poartă denumirea și de legea lui Snellius.
 UNDE SONORE
Dacă undele elastice care se propagă printr-un mediu solid, lichid
sau gazos au frecvenţe cuprinse între limitele 16 Hz şi 20 kHz, ele
produc o senzaţie auditivă şi se numesc unde sonore sau sunete.
Undele elastice cu frecvenţe sub 16 Hz se numesc unde infrasonore
sau infrasunete, iar undele elastice cu frecvenţa peste 20 kHz se
numesc unde ultrasonore sau ultrasunete.
Acustica este ramura fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării şi
recepţionării undelor acustice, precum şi cu studiul efectelor produse în urma
interacţiunilor acestora cu mediul prin care se propagă .
Fiecare sunet real este o suprapunere de oscilaţii armonice cu un set
determinat de frecvenţe, set numit spectru acustic.

În funcţie de senzaţia auditivă produsă, sunetele se deosebesc după

înălţime, timbru şi intensitate (tărie).
Urechea poate percepe un sunet de o anumită frecvenţă numai dacă acesta
are o intensitate cuprinsă între
-. o valoare minimă, numită prag de
audibilitate (P.A.) şi o intensitate maximă, numită pragul senzaţiei
dureroase (P.S.D)
 Nivel de intensitate sonoră

Urechea omenească are cea mai mare sensibilitate acustică în

domeniul de frecvenţe între 1000 Hz şi 4000 Hz, domeniu în care
intensitatea sonoră (energetică) are valoarea I s 0  1012 W / m2 .

Frecvenţa  0 = 103 Hz a fost luată drept frecvenţă standard.

Intensitatea maximă corespunzătoare pragului auditiv superior este :

I s , max = 102 W / m2
Nivel de intensitate sonoră:
N s  10 lg
Is N s SI  1 dB
I s0
Unitatea de măsură în SI a nivelului de intensitate sonoră se numeşte decibel
şi are simbolul dB.
Intervalul nivelului sonor al sunetelor percepute de urechea umană se întinde
între valorile de la 0 la 140 dB.
Nivel de intensitate sonoră
 Nivelul
Intensitatea auditivă
Sursa de unde sonore
sonor, dB

Foşnetul produs de căderea 10

unei frunze
Tic-tacul unui ceasornic, la 20
distanţa de 1 m
Şoapte într-o cameră liniştită 30
Legea Weber-Fechner: creşterea minimă
percepută a senzaţiei auditive (S)produsă de Paşi sau vorbire înceată, la 40
un sunet este direct proporţională cu distanţa de 1 m

creşterea relativă a intensităţii sonore a Vorbire obişnuită, la distanţa 60

de 1 m
sunetului respectiv:
Vorbire tare, la distanţa de 5 m 70

I s dI s Stradă cu trafic automobilistic

S  k dS  k
90
intens
Is Is
Orchestră mare sau zgomotul 100
I s2 unei motociclete
S 2  S1  k lg Zgomotul produs de un ciocan 110
I s1 de nituire
Intensitatea auditivă I a Zgomotul motorului de avion, 120
este egală cu intensitatea sonoră a sunetului la distanţa de 5 m
standard de referinţă care produce aceeaşi Zgomotul motorului de avion, 130
senzaţie auditivă ca şi sunetul dat: I a; 0  I s; 0 la distanţa de 3m
 Nivel auditiv

Nivelul auditiv:

I a;
N a  10 lg N a SI  1 fon
I a; 0

Nivelul auditiv de 1 fon reprezintă nivelul auditiv al unui sunet de o

frecvenţă oarecare a cărui intensitate auditivă este de 1,26 ori mai mare
decât intensitatea auditivă a sunetului standard de referinţă, care produce
aceeaşi senzaţie auditivă ca şi sunetul de studiat. Evident, că cele două
unităţi sunt egale 1 dB = 1 fon, doar că măsoară mărimi fizice diferite.

Reverberaţia este fenomenul de persistenţă a unui sunet într-un spaţiu

închis, după ce sursa încetează să mai emită, datorită reflexiilor multiple pe
pereţii încăperii, înainte de absorbţia sa totală.
Timpul de reverberaţie: determinat de volumul şi suprafaţa încăperii şi de
coeficientul de absorbţie mediu al acesteia.
  Efectul Doppler-Fizeau clasic

•Fenomenul de modificare a frecventei undei receptionate faţă de unda

emisă, atunci când sursa şi receptorul se află în mişcare relativă unul faţă de
celălalt.
a) Receptor şi sursă mobile pe direcţia comună:
u  vR
-Apropiere relativă:  R  S
u  vS
-Departare relativă:    u  v R
R S
u  vS
u
b) Receptor fix şi sursă mobilă pe direcţia comună: R  S
u  vS

c) Receptor mobil şi sursă fixă pe direcţia comună: u  vR

R  S
u