Starile de agregare – Calin Andrei

(VIII-C)
Informatii generale
Materia poate exista în natură în trei stări agregate: solidă, lichidă și
gazoasă. O stare agregată este o formă de organizare a materiei
caracterizată prin consistență și rezistență, proprietăți care o deosebesc
de alte stări în care se găsește materia corespunzătoare. O substanță
solidă are o formă definită și este rigidă, o substanță lichidă nu are
formă stabilă ci are un volum fix, în cazul unei stări gazoase nu putem
spune o formă sau un volum fix, o substanță în această stare agregată
prezintă acolo unde este Forma și dimensiunea recipientului.
• Diagrama de mai sus prezintă diferenţele de proprietăţi fizice şi aranjament al particulelor între
substanţele aflate în cele trei stări de agregare. Într-un solid, particulele sunt dispuse aglomerat
într-o configuraţie rigidă, ceea ce conferă substanţei formă şi dimensiuni fixe. Într-un lichid,
particulele sunt dispuse aproape unele de altele, dar au libertate de mişcare, ceea ce se traduce prin
volum fix şi formă specifică fluidelor, deci forma containerului în care sunt aşezate. În cazul
gazelor particulele pot ocupa întregul volum al containerului, astfel că atât forma, cât şi volumul
lor sunt definite de container.
Una dintre principalele diferențe dintre cele trei stări de agregare este
dată de numărul de interacțiuni dintre molecule din compoziția materiei.
Particulele solide interacționează cu toți vecinii, în lichide doar cu unele
vecine, iar în gaze, cel puțin în mod ideal, nu există interacțiuni între
particule. O substanță se poate schimba de la o stare agregată la alta
prin ruperea sau formarea de legături intermoleculare. De exemplu,
moleculele dintr-o compoziție de gaz se condensează pentru a produce
un lichid datorită prezenței atracțiilor intermoleculare. Cu cât atracția
devine mai puternică, cu atât lichidul este mai stabil (fapt care se traduce
printr-o creștere a punctului de fierbere)
• Transformările de stare sunt un tip special de reacţii
chimice. Reacţiile chimice, conform celor învăţate în liceu la orele de
chimie, presupuneau de obicei ruperea unor legături în interiorul
moleculelor, pe când în cazul transformărilor de fază avem de-a face
cu ruperea sau formarea de legături intermoleculare (interacţii între
moleculele aceleiaşi substanţe). Ca în cazul oricărei reacţii chimice
trebuie studiat ce presupune transformarea de stare din punct de
vedere energetic, ce cantitate de energie este absorbită sau cedată pe
parcursul ruperii, respectiv formării legăturilor intermoleculare.
Transformari
• Diagrama de mai jos arată numele transformărilor de stare între lichide, solide şi gaze. Săgeata
din dreapta indică faptul că cele trei stări de agregare sunt caracterizate prin valori diferite ale
entalpiei sistemului. Entalpia dă măsura potenţialului termodinamic al unui sistem şi este calculată
însumând energia internă a sistemului (o sumă a tuturor formelor microscopice de energie a unui
sistem fizic sau chimic, oricare ar fi aceasta – mecanică, electrică, magnetică etc.) cu lucrul
mecanic de dezlocuire a volumului substanţei efectuat la o presiune egală cu presiunea la care se
găseşte respectiva substanţă. Gazele au cea mai mare entalpie, urmate de lichide şi de solide. De
aici rezultă că fiecare transformare a stării de agregare este însoţită şi de o modificare a entalpiei
substanţei care suferă trecerea dintr-o stare în alta.
• Topirea este procesul de trecerea din stare solida in lichi-
da, solidificarea din lichida in solida, vaporizarea din li-
chida in gazoasa, condensarea din gazoasa in lichida,
sublimarea din solida in gazoasa iar desublimarea din
gazoasa in solida
Plasma
• În fizică, plasma reprezintă o stare a materiei, fiind constituită
din ioni, electroni și particule neutre (atomi sau molecule),
denumite generic neutri. Poate fi considerată ca fiind un gaz
 total sau parțial ionizat, pe ansamblu neutru din punct de
vedere electric. Totuși, este văzută ca o stare de agregare
distinctă, având proprietăți specifice. Temperatura plasmei
obținute în laborator poate lua valori diferite pentru fiecare tip
de particulă constituent.
• De asemenea, aprinderea plasmei depinde de numeroși
parametri (concentrație, câmp electric extern), fiind imposibilă
stabilirea unei temperaturi la care are loc trecerea materiei din
stare gazoasă în plasmă. Datorită sarcinilor electrice libere,
plasma conduce curentul electric și este puternic influențată de
prezența câmpurilor magnetice externe. În urma ciocnirilor
 dintre electroni și atomi pot apărea fenomene de excitare a 
atomilor, urmate de emisie de radiație electromagnetică. Dacă 
frecvența radiației emise are valori în domeniul vizibil, se pot
observa fenomene luminoase.
Bibliografie
• Texte: Wikipedia, Scientia
• Poze: Wikipedia, Fizichim, PhysicsX, AniDeScoala
Multumesc frumos de atentie