MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

COLEGIUL DE MEDICINĂ CAHUL

REFERAT
“LICHIDE ŞI SOLIDE. TRANSFORMĂRI DE
FAZĂ. “

Cahul, 202O

1
 CUPRINS
1. Stare de agregare. Noțiuni................................................pag.3
2. Starea lichidă....................................................................pag.3-4
3. Starea solidă.....................................................................pag.4-5
4. Transformările de fază.....................................................pag.5-6
5. Bibliografie.......................................................................pag.7

2
 1. Stare de agregare. Noțiuni.
În fizică și chimie se numește stare de agregare o formă a materiei caracterizată prin
anumite proprietăți fizice calitative, care se traduc printr-o anumită comportare la scară
macroscopică. Conform tradiției sunt cunoscute patru stări de agregare, descrise prin
proprietățile de „volum” și „formă”:
 în stare solidă materia are volum și formă fixe;
 în stare lichidă are volum fix, dar se adaptează la forma vasului în care este ținută;
 în stare gazoasă materia ocupă întregul volum disponibil, luând forma
corespunzătoare;
 în stare de plasmă, materia nu are nici formă, nici volum propriu, și este ionizată,
răspunde la forțe electromagnetice și emite radiații electromagnetice.
Această clasificare este însă incompletă și aproximativă: există stări de agregare cu
proprietăți noi sau intermediare, cum sunt stările de cvasicristal, coloid, condensat Bose-
Einstein și cristal lichid.
Noțiunea de „stare de agregare” este mai largă dar mai imprecisă decât noțiunea
termodinamică de „fază”. În termodinamică, o fază este o componentă omogenă a unui
sistem eterogen care coexistă, în echilibru termodinamic, cu alte faze. De exemplu, un sistem
compus din apă și gheață constă din două faze, în două stări de agregare diferite (una lichidă
și cealaltă solidă). Un sistem compus din apă și ulei constă și el din două faze, în aceeași
stare de agregare (lichidă). Un sistem compus din vin amestecat omogen cu apă are o singură
stare de agregare și o singură fază.
2. Starea lichidă
Un lichid este o substanță aflată în stare de agregare intermediară între starea solidă și
cea gazoasă. Într-un câmp de forțe gravitațional sau inerțial curge și ia forma vasului în care
se află.
Starea de agregare lichidă se caracterizează prin:
-densitate cuprinsă între starea gazoasă și cea solidă
-mobilitate mai mică decât a gazelor care crește odată cu creșterea temperaturii
-difuzează, dar mai lent decât gazele
-se manifestă unele forțe de interacțiune interoleculara care duc la apariția fenomenului de
coeziune
-sunt mișcibile dar acestă proprietate depinde de natura lichidelor, de concentrație și de
temperatură
Un lichid care umple parțial un recipient închis se află în echilibru cu vaporii săi. Acești
vapori se numesc saturați. La echilibru numărul moleculelor care condensează este egal cu
numarul de molecule care se volatilizează. Presiunea la care coexistă gazul cu lichidul la o
anumita temperatură se numește presiune de vapori. Este independentă de volumul gazului în
care se află lichidul.
Procesul prin care lichidul trece în stare de vapori se numește evaporare. Când evaporarea
are loc în toată masa lichidului procesul se numește fierbere. Procesul de trecere a vaporilor
în stare lichida se numește condensare.

3
 Cantitatea de caldură necesară pentru a transforma un mol de substanță lichidă în vapori se
numește caldură molară de vaporizare.
Asupra lichidelor se manifestă tensiunea superficială- forța care se orientează dinspre
exteriorul lichidului spre interior și tinde sa micșoreze suprafața lichidului. O altă forță care
se manifestă în lichide este persiunea internă care reprezintă forță de atracție a moleculelor
din stare gazoasă pană la o distanță mai mică decât raza de acțiune a forțelor intermoleculare.
Capilaritatea reprezintă procesul de ridicare a lichidelor în tuburi înguste cu formare de
suprafețe, curbe numite meniscuri.
În funcție de tensiunea de adeziune a lichidului la pereții vasului se formează meniscuri
concave si convexe.

meniscuri concave în care lichidul uda pereții vasului

meniscuri convexe în care lichidul nu udă pereții vasului

Curgerea – proprietate specifică lichidelor- stratul din vecinatatea peretelui vasului ramâne
staționar, celelalte curg cu viteza crescândă până la atingerea vitezei maxime. Deplasarea
lichidelor este contracarată de persiunea internă și de vâscozitatea lichidelor. Vâscozitatea
unui lichid se exprimă prin coeficientul de vâscozitate care reprezintă forța de frecare ce se
exercită între două straturi paralele de lichid în deplasare relativă pe unitatea de suprafață.

3. Starea solida
Un obiect solid este un corp care se găsește într-o stare de agregare a materiei (starea
solidă) caracterizată printr-o structură compactă (formă și volum propriu) și o mare coeziune
(rezistență la deformare și la compresiune).
Se caracterizează prin:
-forțe de atracție între componente
-rezistența la deformare mecanică și termică
Se impart în:
Cristaline-caracterizate printr-o distribuție ordonată a particulelor
Amorfe-distribuție lipsită de regularitate a particulelor
Substanțele cristaline:
Particulele sunt organizate în rețele cristaline. Cristalele sunt limitate de fețe și muchii care
se întâlnesc în colțuri.
Nr fețe + nr colțuri= nr Muchii + 2.
Cristalochimia
Factori care influențează structura cristalină:
-volumul particuleor
-polarizarea
-natura forțelor de interacțiune –electrovalente
- covalente
4
 -legatură metalică
-van der Waals
-legatura de hidrogen

Pentru constituirea rețelei considerăm atomii sau ionii constituenți ca fiind particule rigide.
4.Transformări de fază
În cazul transformărilor de fază avem de-a face cu ruperea sau formarea de legături
intermoleculare (interacţiuni între moleculele aceleiaşi substanţe). Ca în cazul oricărei
reacţii chimice trebuie studiat ce presupune transformarea de stare din punct de vedere
energetic, ce cantitate de energie este absorbită sau cedată pe parcursul ruperii, respectiv
formării legăturilor intermoleculare.
Trecerile dintr-o stare de agregare în alta care presupun ruperea unor legături între
molecule (topirea, vaporizarea şi sublimarea) necesită un impuls energetic pentru învingerea
atracţiilor intermoleculare între particulele substanţelor (reacţii endotermice). Celelalte
transformări  (condensarea, solidificarea şi desublimarea) sunt însoţite de eliberarea de
energie pentru că particulele adoptă o configuraţie cu o entalpie inferioară (reacţii
exotermice).
 Topirea - Solidificarea.
Topirea este transformarea unei substanţe din stare solidă în lichidă si se produce cu
absorbţie de căldura(când substanţa e încălzită)
Solidificarea este transformarea unei substanţe din stare solidă în lichidă (e fenomenul
invers topirii) si se produce cu cedare de căldură
Temperatura de topire coincide cu temperatura de solidificare !
Modificarea temperaturii poate conduce la schimbarea stării de agregare. La 0°C apa se
solidifică(îngheaţă), iar la 100°C fierbe si se vaporizează. In zilele geroase de iarnă, gheaţa
are temperatura sub 0°C. Dacă se mai încălzeste până la fix 0°C , gheaţa începe să se
topească !
In timpul topirii sau solidificării volumul substanţelor se modifică. De obicei, volumul
scade la solidificare şi creşte la topire. Excepţie face apa care îşi măreşte volumul la
îngheţare, de aceea, în zilele geroase de iarnă nu trebuie lăsată apa în radiatorul maşinii,
fiindcă s-ar sparge radiatorul când apa îngheaţă. Ştiţi că şi o sticlă cu apă uitată în congelator
se sparge când apa îngheaţă !
Concluzii:
1.În timpul topirii(şi solidificării)temperatura rămâne constantă
2.Pentru a se topi, substanţa primeşte căldură.
Căldura latentă specifică de topire( lambda t ) este cantitatea de caldură necesară topirii unui
kilogram de substanţă. Căldura necesară topirii unui corp cu masa m este:

Q  m  t Q  m  s
 Vaporizarea . Condensarea.
Vaporizarea este transformarea unei substanţe din stare lichidă în stare gazoasa si se

produce cu absorbţie de căldura(când substanţa e încălzită)

Q  m  v

5
Condensarea este transformarea unei substanţe din stare gazoasa în stare lichida si se
produce cu cedare de căldura(când substanţa e încălzită)
Q  m c

Concluzii:
1. Evaporarea si vaporizarea unui lichid conduc la răcirea corpului de pe care se evaporă,
deci se produce cu absorbţie de caldura (de pe corp si/sau din mediul înconjurător)
2.Pentru a se vaporiza, substanţa absoarbe(primeşte) căldură. Căldura latentă specifică de
vaporizare este cantitatea de caldură necesară vaporizării unui kilogram de substanţă.
Vaporizarea poate fi:
1.Evaporare-adica vaporizare doar la suprafaţa lichidului, si care se produce, lent, la
orice temperatura
2. Fierbere-adica vaporizare în toata masa lichidului, si care se produce doar la
temperatura de fierbere, specifica substanţei

 Sublimare. Desublimare.
Sublimarea este transformarea unei substanţe solide direct în stare gazoasa, şi se produce

cu absorbţie de căldura(când substanţa e încălzită)

Q  m subl
Desublimarea este transformarea din stare gazoasă direct în stare solidă (e fenomenul

invers sublimării)si se produce cu cedare de căldură.

Q  m  des

6
 Bibliografie
1. Internet- https://www.scientia.ro/fizica/fizica/146-starile-de-agregare-ale-materiei.html
2. Internet- https://ro.wikipedia.org/wiki/Solid
3. Internet- https://ro.scribd.com/doc/57486893/Stari-de-agregare
4. Internet- https://ro.wikipedia.org/wiki/Stare_de_agregare