Hemoragia

Hemoragia → scurgerea sângelui în afara sistemului vascular printr-una sau mai multe soluţii de
continuitate, ca urmare a ruperii, tăierii, înţepării sau zdrobirii vaselor sanguine.
Cantitatea de sânge circulant din organism reprezintă aproximativ 1/ 13 din greutatea corpului ( între 5- 8
L ). Organismul reacţionează la hemoragie prin vasoconstricţie → se realizează o distribuţie preferenţială a
sângelui în anumite zone şi organe, în scopul protejării unor organe vitale.
Reducerea brutală a volumului de sânge circulant poate duce la moarte rapidă prin prăbuşirea circulaţiei
sau colaps. Stagnarea circulaţiei sângelui spre inima provoacă stop cadiac.
Clasificarea:
După tipul vasului lezat poate fi:
§  arterială: în care sângele este de culoare roşu deschis, bine oxigenat şi ţâşneşte ritmic, sincron cu bătăile
inimii;
§ venoasa: sângele de culoare roşu închis ( mai puţin oxigen, mai mult CO2 ), se exteriorizează cu presiune
constantă, relative modestă;
§  capilara: este o hemoragie difuză, fără a se identifica un vas de calibru mai mare ca sursa principală a
hemoragiei;
În funcţie de sediul sângerării:
§ externă: sângele se scurge în afară, printr-o soluţie de continuitate tegumentară ( plagă )
§ internă: sângele se acumulează într-una din cavităţile normale ale organismului:
§  hemotorax → în cavitatea toracică;
§ hemopericard → sacul pericardic ( care înveleşte inima );
§  hemoperitoneu → cavitatea abdominală;
§  hemartroza → în interiorul articulaţiilor;
§  hematom → sângele se scurg în ţesuturi, ieşind cu presiune din vasele de sânge şi formându-se o cavitate
anormală prin strivirea sau împingerea ţesuturilor din jur, iar când sângele difuzează în straturile pielii se
produce echimoza.
§ exteriorizata→ caracterizată prin hemoragie internă într-un organ cavitar, urmată de eliminarea sângelui
la exterior pe cai naturale:
§  epistaxis → hemoragia mucoasei nazale;
§  hematemeza: eliminarea pe gură, prin vărsătura, de sânge amestecat cu cheaguri şi eventual resturi
alimentare. În hemoragii puternice poate fi sânge roşu, proaspăt, nealterat, sau în sângerări reduse poate fi
vărsătura cu aspect de zat de cafea ( când sângele stagnează în stomac ).
§  melena → exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin defecaţie. Scaunul este lucios, negru,
moale, de aspectul şi culoarea pacurei;
§ hematuria →reprezintă hemoragia la nivelul aparatului urinar, exteriorizat prin micţiune;
§  otoragia → din ureche;
§ rectoragia → din rect, acesta fiind afectat;
§  hemoptizia → din plămâni; sânge roşu viu, cu bule de aer, prin tuse.
După cantitatea de sânge pierdut, hemoragia poate fi:
§ mică: se pierde o cantitate de sânge până la 500 ml;
§ medie: se pierde 500 – 1000 ml de sânge şi apar următoarele semne: agitaţie, ameţeli în ortostatism;
§ mari: cantitea de sânge pierdută 1000 – 1500 ml iar semnele clinice sunt următoarele: paloare, tahicardie,
transpiraţii reci, hipotensiune arterială, tahipnee;
§ cataclismice: pierderi de sânge de peste 1500 – 2000 ml, TA nemăsurabila, pacient inconştient
Tabloul clinic și diagnoza
Într-o hemoragie externă stabilirea diagnozei este destul de simplu şi rămâne de stabilit numai apartenenţa
anatomică - este o hemoragie arterială, venoasă sau capilară. Mai complicat este stabilirea diagnozei de
hemoragie într-o hemoragie internă.
·        Tabloul clinic local într-o hemoragie internă propriu zisă va fi alcătuit de semnele clinice ale
acumulării de lichid într-o cavitate internă închisă şi de semnele clinice ale dereglării funcţiei organului
comprimat cu sângele revărsat. De exemplu: în hemotorace vor fi semnele de acumulare al lichidului în
cavitatea pleurală – diminuarea respiraţie, sunet mat percutor şi dereglarea funcţiei plămânului comprimat
–dispnee;
-în hemartrosis – bombarea reliefului articular, balotarea patelei şi dereglarea funcţiei articulaţiei
date;
· în hemopericard – dilatarea hotarelor percutării ale cordului şi dereglarea funcţiei lui
– tamponada cordului ş.a.
Semnele locale ale unei hemoragii interne exteriorizate vor fi acele ce denotă exteriorizarea
sângelui exterior:
· hematomezis – vomă cu sânge (care poate fi sub formă de „zaţ de cafea sau sânge neschimbat cu
cheaguri); melenă – scaun lichid de culoare neagră ca păcura – characteristic unei hemoragii
gastrointestinale; hemopttizie – hemoragie din căile respiratorii;
·   epistaxis – hemoragie nazală;
-   metroragie –hemoragie uterină;
-hematurie – hemoragie din căile urinare.
Semnele generale ale hemoragiei:
- Paliditate;
-Tahicardie; semnele clasice
-Scăderea presiunii arteriale;
-Slăbiciune;
-Vertijuri;·        
-Întunicare şisteluţe în faţa ochilor;
-Senzaţia de
insuficienţa a aerului;
-Greţuri.
Parametrii de laborator:
-numărul de eritrocite în sângele periferic (N – 4,0-5,0x10¹²/gr);
-hemoglobina (Hb) (N – 125-160 gr/l);
-hematocrit (Ht) (N – 44-47%);
-densitatea sângelui (1057-1060).
Tratamentul plăgilor şi hemoragiilor
-Anterior aplicării pansamentelor se efectuează toaletarea plăgilor:
– curăţarea zonei cu o compresă pornind de la marginile plăgii spre exterior;
– se dezinfectează pielea din jurul plăgii cu substanţe antiseptice: rivanol, tinctura de iod, alcool;
– îndepărtarea corpilor străini din plagă prin turnarea de apă oxigenată (perogen ) sau cu o pensetă, dar nu ce
este înfipt în rană ( se lasa acolo );
– dezinfectarea rănii ( rivanol, apă oxigenată ).
Tratamentul plăgilor urmăreşte prevenirea complicaţiilor şi obţinerea unei vindecări cât mai rapide şi de
bună calitate. Consta din toaletă locală a plăgii şi pansarea lor.
Principiile de tratament ale plăgilor deschise:
→ controlul hemoragiei;
→ prevenirea suprainfecţiei plăgii;
→ stabilizarea părţii lezate;
→ stabilizarea oricărui corp penetrant