Apartenența la textul dramatic

Textul dramatic este acel mod de construcție literară, care include operele literare menite a fi
reprezentate scenic, modalitatea de expunere dominantă fiind dialogul, creatorul delegându-și astfel drept
mesageri ai ideilor sale, personajele-eroi dramatici.
Fragmentul /Decupajul X, de Y, își revendică apartenența la textul dramatic, întrucât respectă, pe
deplin, la nivel formal, toate trăsăturile acestui tip de text.
Structurarea specifică textului dramatic se realizează, în piesa de teatru, prin intermediul notațiilor autorului/
indicațiilor scenice structurante, cele care precizează subdiviziunile caracteristice doar acestui tipar literar (
act, scenă și tablou), acest tip de indicație scenică fiind numit bornă teatrală extremă.-dai exemplu!
Prezența indicațiilor scenice, ca formă de manifestare a eului dramatic, constituie o modalitate de transpunere
a textului în spectacol sprijinind jocul actorilor și ajutând, totodată, lectorul să-și reprezinte mental personajele
și evenimentele prezentate. Element esențial în structurarea textului dramatic, ele se definesc drept secvențe
de text care nu sunt reprezentate pe scenă sub formă vorbită și sunt destinate actorilor și regizorului.
Indicațiile scenice nominative ( cele care indică numele personajelor) /onomastice au ca funcție esențială
dezambiguizarea locutorului ( dai exemple), rolul lor fiind cel de inventariere a personajelor implicate în
scurtul conflict dramatic/diegeză dramatică. (detaliez tipul de conflict și natura lui/povestesc, pe scurt,
acțiunea fragmentului).
Indicațiile scenice inițiale (cele plasate la începutul piesei, actului, scenei etc.) sunt prezente pentru a
creiona mai ales elemente ale decorului, ilustrând aspecte legate de ținută, cu rol în caracterizarea
indirectă/directă a personajelor, fixând diegeza prin deictici spațio-temporali. Astfel, …( exemplific, pe rând).
Inserate în textul dramatic, prin intermediul parantezelor, indicațiile scenice
integrate/dependente/nestructurante ajută la individualizarea personajelor prin caracterizarea directă sau
indirectă a acestora. Bunăoară, / De pildă, …. ( exemplific rolul fiecăreia în parte).
Specific textului dramatic, decupajul X, de Y, propune lectorului ca tipar fundamental de expunere dialogul
dramatic, structurat ca schimb de replici între personajele A și B, jucând un rol deosebit de important în
conturarea relațiilor dintre personaje, în dinamizarea acțiunii și în asigurarea progresului acesteia, în
caracterizarea directă a personajelor sau indirectă prin intermediul limbajului și în creionarea conflictului
dramatic ( exemplific fiecare rol)….
Prin urmare, prin prezența indicațiilor scenice cu funcție de reprezentare , dar și cu cea de regie și de
control, a unor personaje antrenate într-un conflict redat prin intermediul conflictului dramatic, fragmentul X,
de Y, își revendică apartenența la textul dramatic.

Mesajul unui text dramatic

Mesajul unei opere literare dramatice reprezintă o sinteză a viziunii dramaturgului asupra vieții și a
lumii pe care o prezintă prin intermediul personajelor, al conflictului dramatic și al indicațiilor scenice,
îmbinând ideea textuală cu gesturile, mimica personajelor sau jocul scenic.
Fragmentul de text dramatic, selectat din opera X, de Y, transmite emoția (cui?, în ce moment?),
reieșind din secvența…(care?)
Mesajul se construiește pe baza temei…(care?), iar conflictul dramatic, redat prin discuțiile dintre
personaje (care?), valorifică emoțiile (cui și în ce moment?), așa cum sugerează secvența: (dai exemplu) și X
(personajul) își manifestă (bucuria/ tristețea/nervozitatea) în/la întâlnirea/discuția/revederea etc. cu (cu alt
personaj-specifici).
Mesajul textual este completat de indicațiile pe care autorul le oferă în indicațiile scenice cu scopul de
a orienta jocul actoricesc și de a oferi expresivitatea datorită fiecărei replici. Emoția lui X este redată prin
indicația/indicațiile scenic/e (exemplu), sugerând astfel …(ce anume?)
Așadar, textul fragmentar dramatic reușește să transmită un mesaj profund, folosind ideile prezente în
replici, cât și în indicațiile scenice, determinându-l pe cititor să reflecteze asupra unor aspecte importante
pentru el (care?).
Caracterizarea personajului dintr-un tipar dramatic

Personajul este elementul esențial al construcției dramatice prin intervențiile, prin dialogurile și prin
monologurile interpretate de actori, pe baza cărora se conturează conflictul care declanșează subiectul
dramatic. Caracterizarea acestuia se realizează gradat de-a lungul actelor și al scenelor, atât în mod direct, prin
indicațiile scenice sau din perspectiva altor personaje, cât și în mod indirect, prin limbaj, prin gesturi, prin
mimică, prin mișcarea scenică sau relația cu ceilalți actanți.
X este unul dintre personajele, care participă la acțiunea textului fragmentar ,,Y’’, el fiind... și este
surprins în momentul în care (care este momentul/la ce acțiune participă?)
Trăsătura dominantă a lui X o constituie... și reiese din...(secvența de unde reiese).
Conflictul dramatic în care este implicat este exterior/interior, superficial și se declanșează în
momentul în care…(ce conflict există și între cine și cine), fiind și cauza opoziției, a confruntării de gânduri
și de idei.
Dialogul este tiparul principal, devenind o modalitate de caracterizare indirectă a personajului. X este,
în egală măsură, ironic/indiferent/superficial/puțin dispus la conflict… .
Indicațiile scenice reprezintă o modalitate aparte de relevare a trăsăturilor elocvente pentru modul în
care dramaturgul a intenționat să creeze personajul, care prinde viață prin interpretarea actorului în fața
publicului. Acestuia îi este surprinsă vestimentația...(ex.) gestica…(ex.) sau mișcarea acestuia...(ex.) SAU
elemente paraverbale (râs/plâns).
Felul în care relaționează cu (alt personaj) este definitoriu pentru portretul moral al personajului
dramatic, deoarece intră într-un conflict (de care) (exemplu de unde reiese).
Dintre trăsăturile evidențiate de către autor în conturarea personajului X, admir…( numesc o valoare
morală pe care o identific la personaj), valoare morală cu care mă identific, cu care rezonez și pe care o
consider esențială și în devenirea mea ca om. La rându-mi, ….( detaliez momentele în care și eu dau dovadă
de această valoare morală).
X este un personaj ale cărui trăsături fizice și morale sunt bine evidențiate în fragment, portretul său
fiind emblematic pentru categoria umană reprezentată de tipul omului ......

Rolul didascaliilor (indicații scenice)

I. Didascaliile (indicațiile scenice) sunt elemente specifice textului dramatic, menite să îndrume jocul
actorilor și să sprijine viziunea regizorală. Pentru cititor ele sunt importante, pentru că îl ajută să-și imagineze
acțiunea. Didascaliile vin în completarea replicilor personajelor, aducând informații despre cronotop (spațiul
și timpul întâmplărilor) și despre personaje (statutul, înfățișarea, acțiunile, gesturile, mimica, vocea etc.).
În fragmentul dat sunt ……(se precizează numărul lor și se dau ca exemplu) indicații scenice, care
acompaniază și completează replicile personajelor, aducând informații și sugestii importante pentru
înțelegerea textului.

II. Indicaţiile scenice oferă îndrumări esenţiale pentru transpunerea textului în spectacol, sprijinind
jocul actorilor. Acestea constituie o caracteristică esenţială a genului dramatic. În textul fragmentar prezentat,
acestea au rol descriptiv, surprinzând…………………..Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale,
care fac referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit:………………………...
Textul dramatic fragmentar selectat este semnificativ pentru prezentarea acestor indicaţii scenice, care conferă
informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să înțeleagă
evenimentele şi personajele.
Rolul dialogului în opera dramatică
Dialogul este modul de expunere care constă în succesiunea replicilor dintre două sau mai multe
personaje, prin care se comunică în mod direct idei, informații, opinii. Prin intermediul dialogului dramatic
personajele își rostesc replicile în fața cititorilor sau a spectatorilor.
Dialogul prezent în opera dramatică este o formă de redare a acțiunii și principala modalitate de
evidențiere a trăsăturilor personajelor dramatice. Cu ajutorul acestuia, personajele comunică între ele, pe scenă
și se transmit spectatorilor atitudini, gânduri, idei.