Universitatea „Valahia”

Facultatea de Ştiinţe Politice, Litere şi Comunicare

Lingvistică generală,concepte lingvistice.

-Semnificat vs Semnificant-

Profesor îndrumător: Cristina Furtună

Student: Drăgănescu Mădălina Ioana

Târgovişte,2018

1
 Introducere

Raportul dintre semnificant şi semnificat a fost studiat mai profund în cadrul Şcolii
Structuraliste daneze sub forma raportului dintre două planuri ale sistemului
lingvistic:expresia respectiv conţinutul.
Pentru înţelegerea comunicării considerăm esenţială o incersiune în conceptele şi temele
definite de ,, Cursul de lingvistică generală” de Ferdinand de Saussure .Este cunoscut faptul
că ,lingvistica, semiologia1 şi antropologia2 datorează foarte mult ideilor novatoare generate
de Saussure. Este de ajuns să privim lista cuvintelor care au apărut pentru prima oară în
,,Cursul de lingvistică generală”: diacronie, sincronie, limbă, limbaj, fonem, fonologie ,
vorbire, semn, semnificaţie, semnificant, semnificat, unitate lingvistică, sintagma ş.a.m.d
, pentru a realiza înca o dată necesitatea încercării de a înţelege semiotica în contextul
comunicării.

Punctul de pornire al reflecţiilor lui Saussure îl constituiem+

* actul unic,absolut,expresiv, determinat de vorbire.

Pentru a marca diferenţa dintre vorbire şi limbă, Saussure introduce termenul de

sens/semnificaţie şi fonaţiune pentru substanţa din care este facută vorbirea şi termenii de
semnificant şi semnificat pentru a desemna clasele de sens şi fonaţiuni.

“Limba este un sistem de semne ce exprimă idei şi, prin aceasta, ea este comparabilă cu
scrisul, cu alfabetul surdomuţilor, cu riturile simbolice, cu formele de politeţe, cu semnalele
militare etc. Numai că ea este cel mai important dintre aceste sisteme.”

2
 SEMNIFICAT-SEMNIFICANT

În capitolul consacrat „Naturii semnului lingvistic” Saussure condamnă iniţial o mai veche
teză (acceptată însă de unii dintre contemporanii săi) potrivit căreia limba ar fi o
„nomenclatură”, adică o simplă listă de nume ce corespund lucrurilor. Dacă teza ar fi
adevărată,ideile ar putea pre-exista cuvintelor. Ideile şi conceptele nu pot să existe însă (deci
nici să pre-existe) în afara relaţiei cu semnele care le exprimă:„... fără ajutorul semnelor am fi
incapabili să distingem două idei în mod clar şi constant. Luată în sine, gândirea este ca o
nebuloasă în care nimic nu este delimitat în mod necesar. Nu există idei prestabilite şi nimic
nu e distinct înainte de apariţia limbii” .Teza nu ne spune dacă numele e de natură sonoră sau
psihică şi ne lasă să presupunem că unirea unui obiect cu un nume ar fi o operaţie foarte
simplă, ceea ce – opinează Saussure – nu este adevărat.Semnul lingvistic -„entitate psihică cu
două feţe” – nu uneşte un lucru cu un cuvânt, ci un concept cu o imagine acustică. Aceasta din
urmă nu e sunetul material, ci „o amprentă psihică a acestui sunet,reprezentarea pe care ne-o
dă mărturia simţurilor noastre”.În locul termenului „concept” Saussure propune termenul
semnificat , iar în loc de imagine acustică- semnificant . Unitatea dintre semnificant şi
semnificat defineşte semnul lingvistic.Opoziţia saussuriană a fost extinsă de L. Hjelmslev de
la semnul lingvistic la sistemul lingvistic în ansamblu: limba are două planuri,un plan al
expresiei (ce corespunde semnificantului) şi un plan al conţinutului (corespunzător
semnificatului).

Cuvintele (scrise, rostite, auzite) sunt semnificanţii, iar conceptele (reprezentările mintale)
sunt semnificaţii . Orice semn lingvistic reprezintă o realitate bidimensională, una materială,
şi una imaterială. Aspectul material îl constituie semnificantul, aspectul imaterial,
semnificaţiile. Semnul lingvistic este rezultatul asocierii dintre semnificant şi semnificatie, iar
limba este un sistem de semne. Semnul lingvistic este arbitrar şi este rezultatul unui acord
colectiv, de aici rezultă şi necesitatea ca limba să fie învăţată, ajungând şi la conceptul de
competenţă lingvistică. Saussure face deosebire între limbă, sistem de semne instituite şi
'vorbire', act individual al subiectului uman. Individul face o alegere dintre elementele oferite
de limbă, pentru a-şi exprima gandirea.

3
Saussure identifică existenţa a trei elemente distincte în cadrul limbajului:

1. Semnificant (Sn)

2. Semnificat (Sa)

3. Referent (R^)

Pentru Saussure, semnificantul şi semnificatul sunt unite prin semnificare şi formează un

semn, iar referentul şi semnificatul sunt unite prin referinţă.

SEMN

Semnificaţie Semnificat Semnificaţia

(existenţa fizică concept mintal) (realitatea externă)

a semnului)

Trăsătură caracteristică a semnului lingvistic este caracterul liniar al semnificantului.Fiind de

natură acustică, el se desfăşoarş în timp . Caracterul liniar al semnificantului diferenţiază
limba .Liniaritatea , după părerea lui Saussure,este o trăsătură fundamentală de care depinde
întreg mecanismul limbii.

Relaţia dintre semnul lingvistic al semanticii ,, semnificant” şi ,,semnificat” constituie

obiectul specific al semanticii (din gr. ,, sêma”-,,semn” sau ştiinţa semnificatelor).
La un nivel abstract de cercetare, semnul poate fi conceput ca o simplă relaţie stabilită între
semnificant şi semnificat. Formula prin care este redată această accepţie este următoarea: xRy
(x este în relaţie cu y) - unde x=semnificantul, y=semnificatul, R=relaţia dintre cele două
laturi. Aici nu interesează ce exprimă x sau y, trebuie stabilit doar că raportul dintre cele două
elemente este o relaţie semiotică.
Această accepţie, numită relaţională, este proprie disciplinelor formale ca matematica şi
logica simbolică şi este promovată de cei care îşi consacră eforturile procesului de formalizare
a limbii, folosind în acest scop procedeele logice sau matematice.

4
SEMN LINGVISTIC SEMNIFICANT(plan al expresiei,cod)
-materia sonoră a limbii (sunetele)
-organizarea fonologică a substanţei sonore a limbii

SEMNIFICAT(plan al conţinutului, mesaj)

-sensul, ideea comunicată ,obiectul(o realitate mentală)

Exemple: 1.casă ->semnificantul – c, a, s, ă

->semnificatul – spaţiu destinat locuirii
Imbinarea semnificanţilor cu semnificatii este o operaţie
arbitrară.Semnificantul ,,casa” este asociat în limba franceza semnificantului
,, maison” , în limba engleză semnificantului ,,house” ş.a.m.d
2.open ->semnificantul- o, p, e, n
->semnificatul-conceptul în sine, magazinul este deschis

5
Această distincţie, dintre smnificat şi semificant, i se atribuie în general lui
Ferdinand de Saussure .În realitate , această distincţie este foarte veche:Ea apare
în alţi termeni deja, în ,,De interpretatione”a lui Aristotel, care distinge ,,ceea ce
este în voce” , de ,, ceea ce este în suflet”.Aristotel nu vorbeşte în acest context
nici macar de ceea ce se află în afara omului.
Aceeaşi distincţie devine apoi explicată şi în gramatica stoicilor, care fac
distincţia între semnificant şi semnificat , separând de acestea ,,lucrul”
desemnat.
Distincţia i se atribuie , în consecinţă , lui Saussure doar datorită decalajului
produs între lingvistica actuală şi propriile ei tradiţii.

6
 Bibliografie

Lucia Wald, ,, Scurta istorie a lingvisticii” , Ediţia a III-a revăzută şi

adăugită,Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1977
Zamfira Mihail, Osiac Maria, Ediţia a II-a, Bucureşti,Editura Fundaţiei
Romania de Mâine, 2006
Coşeriu Eugen, ,,Lecţii de lingvistică generală”,Chişinău,Editura Arc,2000

Webliografie

http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/TEORII-SI-
MODELE-LINGVISTICE-A28.php
https://prezi.com/mauxcoxnwc1k/modelul-saussurean/
http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/comunicare/FERDINAND-
DE-SAUSSURE-SI-MODEL45311.php