Criton

~ despre datorie ~
1. Preambul (43 a - 44 b)
(a) Introducere (43 a - b)
Socrate, aflat în închisoare, se trezeşte din somn şi-l găseşte pe Criton în
celulă. Acesta recunoaşte că a ajuns de mai mult timp, dar nu s-a îndurat
să-l trezească pe Socrate, deoarece doreşte ca acesta să-şi petreacă
ultimele clipe cît mai liniştit cu putinţă.
(b) Resemnarea lui Socrate în faţa morţii (43 b - c)
Criton îşi mărturiseşte admiraţia pentru Socrate, care îşi aşteaptă
moartea cu atîta seninătate. Socrate crede că ar fi chiar ruşinos ca la vîrsta
sa să se teamă că moare, dar Criton îi răspunde că mulţi alţii de vîrsta lui
puşi în situaţii similare nu au deloc detaşarea lui Socrate.
(c) Corabia din Delos (43 c - d)
Întrebat de Socrate care este scopul vizitei sale, Criton îi mărturiseşte că a
venit să-i dea o veste tristă. Socrate bănuieşte că este vorba despre
corabia din Delos, care a intrat în port. Criton spune că aceasta nu a ajuns
încă, dar trebuie să sosească din clipă în clipă.
(d) Visul lui Socrate (43 d - 44 b)
Socrate este convins că această corabie nu va sosi decît în ziua următoare,
deoarece a avut un vis în care o femeie frumoasă, învestmîntată în alb îl
anunţa că peste trei zile va fi „în ţara mănoasă, în Ftia”. Or moartea sa
trebuie să aibă loc a doua zi după sosirea corăbiei.
2. Criton îi propune lui Socrate să se salveze (44 b - 46 c)
Criton îi propune lui Socrate să se salveze atît cît mai poate s-o facă,
altminteri pe lîngă nenorocirea de a pierde un prieten, el va fi pus în
situaţia neplăcută ca lumea (care nu-i cunoaşte bine pe nici unul dintre ei
doi) să spună despre el că nu a încercat să-l salveze pe Socrate, deşi avea
banii necesari. Criton îi aminteşte că nici unul dintre prietenii lui Socrate nu
ar precupeţi nimic pentru a-i cumpăra o evadare, iar în Thessalia ar avea un
exil plăcut, căci cunoscuţii săi l-ar primi bine acolo şi ar avea grijă de el.
Criton este de părere că Socrate nu este îndreptăţit să se lase ucis, aşa cum
au intenţionat duşmanii săi. El le datorează copiilor săi să rămînă în viaţă
(căci cine are copii trebuie să-i crească). Şi le datorează şi prietenilor săi,
care vor fi judecaţi de cei mulţi, care vor spune că au pus averea personală
mai presus de prietenie. Socrate se arată gata să facă aşa precum spune

1
 Criton dacă se va dovedi că acesta aşa este drept. El îi propune lui Criton să
cerceteze împreună această problemă.
3. Discuţia despre datorie (46 c - 54 e)
(a) Nu trebuie ascultată părerea celor mulţi (46 c - 48 b)
Dintre păreri, unele trebuie ascultate, altele nu. Cele care trebuie
ascultate sînt cele bune, iar cele rele nu trebuie ascultate. Dar părerile
bune sînt ale oamenilor pricepuţi şi înţelepţi. E.g. în gimnastică trebuie
respectate doar părerile pedotribului sau ale medicului. Urmînd sfaturile
acestuia va fi spre binele trupului său, pe cînd urmînd sfaturile celor
mulţi va fi spre răul trupului său. La fel se întîmplă şi în cele ale
spiritului (ce este drept-nedrept, frumos-urît, bine-rău): trebuie ascultat
de unul singur, nu de cei mulţi. Iar faptul că cei mulţi au puterea de a
trimite un om la moarte nu trebuie să schimbe acest rezultat.
(b) Socrate va face ceea ce argumentarea va dovedi că este drept să facă (48 b - 49 a)
Pornind de la principiul conform că trebuie acţionat conform binelui,
Socrate se arată gata să facă ceea ce va decurge cu necesitate, pe cale de
consecinţă logică, din aceasta.
(c) Nu trebuie săvîrşite nedreptatea şi răul cu bună ştiinţă (49 a - e)
Nu trebuie săvîrşite cu bună ştiinţă nedreptăţi, căci aceasta nu este nici
bine, nici frumos. Aşadar nici atunci cînd cineva este nedreptăţit nu
trebuie să răspundă cu o nedreptate. Dar nici răul nu trebuie săvîrşit cu
bună ştiinţă, şi nici la rău nu trebuie răspuns cu rău.
(d) Evadarea lui Socrate ar însemna a comite răul şi o nedreptate faţă de Cetate şi
faţă de legile ei (49 e - 53 a)
(i) A nesocoti sentinţa judecătorească este totuna cu a nesocoti legile cetăţii
(49 e - 50 b)
Prin evadarea sa, Socrate ar nesocoti o sentinţă judecătorească, iar
aceasta înseamnă a nesocoti legile Cetăţii.
(ii) Socrate nu trebuie să răspundă la nedreptate cu o nedreptate (50 b - c)
Conform celor stabilite anterior, Socrate nu poate aduce în sprijinul
faptei sale argumentul că Cetatea i-a făcut o nedreptate.
(iii) Nu legile Cetăţii l- au nedreptăţit pe Socrate (50 c - 51 c)
Legile Cetăţii nu doar că nu l-au nedreptăţit pe Socrate, dar sînt cele
care i-au dat naştere şi au vegheat la educaţia şi dezvoltarea sa,
precum şi a înaintaşilor săi.
(iv) Socrate, în calitate de cetăţean liber, putea alege oricînd să plece din Cetate,
dacă legile ei nu i- ar fi fost pe plac (51 c - 53 a)
Dar chiar dacă Socrate ar vrea să spună că totuşi legea este cea care a
permis ca el să fie nedreptăţit, tot nu ar putea spune aceasta. În calitate
de om liber, el ar fi putut pleca oricînd dintr-o cetate ale cărei legi nu-i

2
 erau pe plac, totuşi nu a ieşit niciodată din ea. Şi ar fi avut ocazia la
proces să aleagă exilul, dar nu a făcut nici aceasta.
(e) Evadarea lui Socrate nu ar aduce folos nimănui (53 a - 54 a)
Evadarea lui Socrate nu ar fi de folos prietenilor săi, care ar avea de
suferit (exilul, confiscarea averilor). Această evadare nu-i va fi de folos
nici lui Socrate – ajuns într-o cetate străină va fi privit cu duşmănie, drept
cel care a nesocotit legea, iar prin aceasta sentinţa Atenienilor se va
dovedi dreaptă, căci cel care încalcă legea îi strică pe copii. Evadarea lui
Socrate nu ar fi de folos nici copiilor lui Socrate; Socrate ar avea de ales
între a-i lua cu sine în exil, dar atunci ei ar deveni străini, sau a-i lăsa în
Atena, dar atunci nu ar fi nici o diferenţă faţă de situaţia în care Socrate
ar fi mort.
(f) Socrate va face ceea ce este drept (54 a - e)
Acestea fiind spuse, Socrate este gata să se supună legii şi să facă ceea ce
este drept, nesocotind sfatul lui Criton.