CAIET L.P. Arhitectura Peisajului

Sandu Tatiana Arhitectura peisajului. Lucrări practice.
CUPRINS
GENERALITĂȚI PRIVIND ELABORAREA PROIECTELOR DIDACTICE DE

ARHITECTURA PEISAJULUI………………………………………………………………….. 4
GRAFICA ŞI SEMNELE CONVENŢIONALE FOLOSITE PENTRU PROIECTAREA

AMENAJĂRILOR PEISAGERE………………………………………………………………… 8
CERCETAREA ŞI ANALIZA TERENULUI CARE URMEAZĂ A FI AMENAJAT…..........

14
MĂSURAREA TERENULUI CE URMEAZĂ A FI AMENAJAT…………………………….
17
ÎMPREJMUIREA AMENAJĂRILOR PEISAGERE…………………………………………... 19
ALEILE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE……………………………………………………..
22
GRĂDINI ÎN PANTĂ. TALUZURI ŞI ZIDURI DE SPRIJIN…………………………….........
28
PIESELE DE APĂ ÎN GRĂDINILE GEOMETRICE.................................................................
34
PIESELE DE APĂ ÎN GRĂDINILE PEISAGERE.....................................................................
37
FÂNTÂNI ARTEZIENE ȘI CASCADE.........................................................................................
42
SISTEMUL DE UDARE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE……………………………..........
45
ASOCIEREA VEGETAȚIEI DENDROLOGICE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE (I)….. 49
ASOCIEREA VEGETAȚIEI DENDROLOGICE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE (II)…. 54
ASOCIEREA VEGETAȚIEI DENDROLOGICE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE (III)… 62
ASOCIEREA VEGETAȚIEI DENDROLOGICE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE (IV)…. 68
VEGETAŢIA DE PE MALUL APELOR. VEGETAȚIA ACVATICĂ………………………..
72
GRĂDINILE ALPINE. STÂNCĂRIA…………………………………………………………….
74
PROIECTAREA AMENAJĂRILOR FLORICOLE…………………………………………...
78
PROIECTAREA SUPRAFEŢELOR GAZONATE…………………………………………….
83
ILUMINATUL ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE……………………………………………..
86
LOCUL DE JOACĂ PENTRU COPII…………………………………………………………… 89
ADĂPOSTURILE DE GRĂDINĂ………………………………………………………………... 92
PERGOLE ŞI TREIAJE…………………………………………………………………………... 94
DEVIZELE DE ÎNFIINȚARE ȘI ÎNTREȚINERE A AMENAJĂRILOR PEISAGERE......... 99
ANEXE……………………………………………………………………………………………… 103
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………… 131
3
GENERALITĂŢI PRIVIND ELABORAREA PROIECTELOR

DE ARHITECTURA PIESAJULUI
CONȚINUTUL PROIECTULUI
Proiectele de amenajare a spaţiilor verzi trebuie să cuprindă atât piese scrise

cât şi piese desenate.
Piesele scrise fac referire la tema proiectului, condiţiile naturale, condiţiile
socio-economice, memoriul justificativ şi calculele tehnico-economice ale amena-
jării, cu referiri amănunţite care să contureze motivaţia înfiinţării spaţiului verde res-
pectiv. De asemenea, în aceste piese scrise se dau soluţiile de concepţie a stilului
abordat, modalităţile de amplasare a vegetaţiei lemnoase ornamentale şi floricole
alese, care să corespundă condiţiilor de climă şi relief specifice zonei respective
modalităţile de amenajare a elementelor de apă (naturale sau artificiale), precum şi
utilizarea dotărilor decorative, în strânsă corelaţie cu funcţionalitatea spaţiului verde
respectiv.
Piesele desenate realizează o imagine de ansamblu general (plan de situaţie,
plan de plantare şi plan general de amenajare) sau de detaliu (detalii de plantare şi
plan de secţiuni) a suprafeţei de spaţiu verde, localizând astfel diferitele puncte sau
centre de interes (clădiri, construcţii utilitare, chioşcuri, pavilioane, etc.) reţeaua de
circulaţie (şosele, alei, intersecţii decorative, etc.) suprafeţele de apă existente pe
raza spaţiului verde respectiv, ş.a.
Se recomandă ca aceste elemente să fie concepute de specialişti în domeniu
(arhitecţi, constructori, hidrotehnicieni ş.a.) astfel ca arhitecţii peisagişti să ia în cal-
cul doar aspectele privind proiectarea amenajării peisagistice şi anume, doar supra-
faţa efectivă de spaţiu verde care se conturează după trasarea tuturor celorlalte ele-
mente ale suprafeţei considerate.
Acest aspect trebuie avut în vedere şi la începerea transpunerii în teren a
proiectului realizat (la înfiinţarea spaţiului verde) pentru a se evita deteriorarea vege-
taţiei şi a gazonului cu lucrări care vizează transportul şi depozitarea unor materiale
sau construirea unor alte obiective.
MATERIALE ȘI INSTRUMENTE NECESARE

Tipuri de hârtie
 Hârtia de desen – de mai multe tipuri, este folosită pentru planșele de pre-
zentare în plan sau perspectivă, lucrate în creion, tuș, acuarele sau creioane
colorate. Poate fi subțire sau tip ciocan, de culoare albă, trebuie să fie cât mai
netedă, cu o bună ade-rență și rezistentă la ștergerea cu guma sau raderea cu
lama.
 Hârtia milimetrică – se recomandă pentru realizarea de ciorne cu măriri la
scară sau pentru detalii, profile, etc.
 Calcul – se folosește pentru executarea planurilor finale în tuș, putând fi de
mai multe calități, de culoare alb-crem, transparent, cu porozitate fină, aderență
bună la tuș și rezistente la radere.
4
 Calcul milimetric – este folosit pentru măriri la scară dar și pentru realizarea
unor detalii sau profile.
 Hârtia xerox – este cel mai comun tip de hârtie, putându-se folosi pentru
realizarea de copii sau alte detalii necesare proiectului.
Materiale de grafică
 Creioane negre - cu mină medie, tip HB, pentru ciorne și hârtia de desen.
- cu mina moale, de tip B, 2B, 4B sau 6B pentru ciorne.
- cu mină tare, H, 2H, 3H, pentru calc.
 Creioane colorate – pot fi de diferite tipuri, care să acopere un spectru care de
culori, în vederea executării de planșe color, profile, detalii ș.a.
 Acuarele, guașe, markere – se pot utiliza pentru colorarea unor planșe de
prezentare.
 Trasatoare de diferite culori (negru, roșu, albastru, verde, etc.).
Instrumente pentru desen

 Trusa de compas
 Trusa de rapidografe (tip Rotring)
 Instrumente de desenare – echere, șabloane, florare, linii flexibile, ș.a.
 Masa de desen – cu planșeta orizontală sau cu posibilități de înclinare.
SCARA, FORMATUL ŞI INDICATORUL

Scările se utilizează în funcţie de mărimea amenajării şi necesităţile de repre-
zentare a soluţiilor propuse pentru a permite atât reprezentarea globală cât şi cea
detaliată. Cele mai utilizate scări sunt: 1:500 - pentru suprafeţele de 2 ÷ 20 ha, cu
detalieri de 1:200, 1:100, 1:50. Terenurile reduse ca dimensiuni impun utilizarea
scării de 1:200, cu detalieri de 1:50, 1:25. Planurile de sistematizare sunt redate la
scări cuprinse între 1:1000 - 1:5000, în funcţie de suprafaţa zonei sau a localităţii
luată în studiu. Cele mai utilizate scări pentru planurile de arhitectură peisageră sunt
redate în tabelul 1.
Formatul utilizat în proiectele didactice este de obicei A3. Formatul este de
fapt spaţiul delimitat pe coala de hârtie sau pe calc prin conturul (trasat cu linie mai
subţire) pentru decuparea copiei desenului original. Dimensiunile acestui contur
sunt 297 x 420 mm. Pentru definirea formatelor de regulǎ se ia drept model for-
matul A4 (210 x 297 mm).
Indicatorul care se utilizează pentru formatele A4 sau pentru formatele mai
mari decât acesta are forma şi dimensiunile indicate în figura 1.
Plierea corectă se face în aşa fel încât să se ajungă în final la formatul A4,
considerat modul de pliaj, iar pe latura de jos a desenului împăturit trebuie să apară
indicatorul în întregime, în poziţie normală de citire a desenului.
Fâşia de îndosariere trebuie să rămână neacoperită complet pe toată lungimea
planşei.
5
Tabelul 1
Scara de amenajare (cu valorile pe teren și pe plan)
Scara Valoarea măsurată Valoarea micșorată

în teren în plan
1:1000 1m 1 mm
1:500 1m 2 mm
1:250 1m 4 mm
1:200 1m 5 mm
1:100 1m 1 cm
1:50 1m 2 cm
1:25 1m 4 cm
1:20 1m 5 cm
1:10 1m 10 cm
1:5 1m 20 cm
Planșa nr.
DENUMIREA FIRMEI PROIECTANTE DENUMIRE PROIECT
NUMELE SEMNATURA
Șef proiect SCARA
Proiectant NUME PLANȘĂ
Desenat
Verificat Data
Aprobat
Fig 1. Exemplu de indicator
Conţinutul proiectelor didactice

de Arhitectura peisajului
Capitolul I. CONDIȚII NATURALE
1.1. Așezarea terenului.
1.2. Condiții geologice.
1.3. Condiții geomorfologice.
1.4. Condiții pedologice.
1.5. Condiții hidrologice.
1.6. Condiții climatice.
1.7. Vegetația.
Capitolul II. CONDIȚII SOCIAL ECONOMICE
2.1. Amplasarea în intravilan/extravilan.
2.2. Justificarea amenajării.
2.3. Mărimea localității.
2.4. Posibilități materiale de execuție.
6
Capitolul III. MEMORIU JUSTIFICATIV

3.1. Justificarea principiilor de proiectare și a soluțiilor propuse în proiect.
3.2. Justificarea vegetației propuse în amenajare.
Capitolul IV. CALCULUL TEHNICO-ECONOMIC
4.1. Lista materialelor necesare.
4.2. Devizele de înființare și întreținere.
Capitolul V. PIESE DESENATE
5.1. Schița de amenajare (inițială).
5.2. Planul de amenajare (final).
5.3. Detalii de amenajare.
APLICAŢIE PRACTICĂ
 Studierea unui proiect de amenajare peisageră-model în vederea înţelegerii

conţinutului acestuia.
 Observarea tipurilor de materiale și instrumente care se folosesc pentru
realizare unui proiect de arhitectura peisajului, în vederea procurării
propriilor materiale și instrumente (se propune realizarea unei liste de
necesar).
 Analiza scărilor, formatelor și indicatorului pentru proiectele de arhitectura
peisajului (analiza unor reviste şi cărţi de specialitate).
7
GRAFICA ŞI SEMNELE CONVENŢIONALE FOLOSITE

PENTRU PROIECTAREA AMENAJĂRILOR PEISAGERE
Reprezentarea grafică în plan a elementelor constituente ale spaţiilor verzi se

bazează, în general pe desenarea acestora la scară, în proiecţie orizontală.
Pentru clădiri, construcţii decorative şi utilitare, alei, ape, sistematizarea verti-
cală a teritoriului de amenajat, se foloseşte aceeaşi grafică ca şi pentru proiectele de
arhitectură.
Plantaţiile decorative se figurează în mod diferenţiat, în funcţie de caracterul
planşelor (plan general, plan de plantare, detaliu de plantare, plan de prezentare etc.)
şi de scara desenului, folosind reprezentări grafice şi semne convenţionale tipice pen-
tru amenajările de spaţii verzi (vezi fig. 2 ÷ 7).
În reprezentarea grafică a planurilor de arhitectură peisageră are o deosebită
importanţă subordonarea grosimii liniilor, astfel că elementele construite (clădiri, zi-
duri, ş.a.) se desenează cu linii mai groase (1-1,5 mm grosime), în timp ce vegetaţia
se desenează cu linii a căror grosime este seriată în ordine descrescătoare astfel: răşi-
noase, foioase, specii floricole.
Modalităţile de reprezentarea grafică a vegetaţiei lemnoase ornamentale şi flori-
cole sunt foarte variate, în special în planurile de plantare cu caracter de planşe de
prezentare, unde se doreşte redarea cât mai sugestivă a arborilor şi arbuştilor. Aceste
semne convenţionale trebuie să fie cât mai sugestive şi trebuie evident corelate cu
scara care se utilizează. Pentru proiectarea curentă (schiţe de teren, scheme de lucru)
arhitecţii peisagişti folosesc o grafică mai simplificată (fig. 2).
Pentru realizarea proiectelor de an şi de diplomă studenţii au recomandarea să
folosească scările 1:500, 1:200 şi 1:100, semnele convenţionale şi grafica fiind core-
late acestor scări. Proiecţia pe plan a semnelor convenţionale pentru arbori şi arbuşti
va avea în vedere că dimensiunile semnelor trebuie să reflecte dimensiunile medii ale
coronamentului (proiecţia coroanelor) la o vârstă medie a speciei respective.
Pentru celelalte elemente vegetale (garduri vii, liane, trandafiri, decoraţiuni
florale ş.a.) sau pentru unele dotări decorative (bănci, pergole, vase decorative ş.a.) se
vor utiliza semnele convenţionale doar pentru sugerarea lor, având în vedere dimen-
siunile aproximative ale acestor elemente.
Fig. 2. Schițe de amenajare cu semne convenționale (după Dobbs & Wood, 2001)
8
Fig. 3. Semnele convenționale

(după Toma, F. 2010)
9
Fig. 4. Semne convenționale (după Iliescu, A.-F. şi col., 2001).
10
Fig. 5. Semne convenționale (după Iliescu, A.-F. şi col., 2001).
11
Fig. 6. Model de semne convenționale (autor: stud. Vatră Alina-Teodora)

a.- Acer palmatum, b.- Robinia pseudacacia, c.- Fagus sylvatica, d.- Paulownia tomentosa,
e.-Picea pungens, f.- Picea omorica, g.- Prunus serrulata, h. – Pseudotsuga menziesii,
i.- Carpinus betulus, j.- Ailanthus altissima, k.- Crateagus monogyna, l.- Juglans regia,
m.- Magnolia kobus, n.- Pinus strobus, o.- Larix decidua.
12
Fig. 7. Semne convenționale (original)
APLICAȚIE PRACTICĂ
 Folosindu-vă de figurile 2 ÷ 7, care redau modele de semne convenţionale pentru
vegetaţia lemnoasă (arbori, arbuşti, liane, subarbuşti), realizaţi o planşă format A4
cu minim 30 de semne convenţionale pentru specii de arbori, arbuşti şi liane, la
alegere (precizaţi la fiecare semn convenţional cărei specii îi este asociat).
 Se va lucra cu creion HB şi creioane colorate, pe hârtie de desen sau tip xerox.
 Se admit şi semne convenţionale realizate în programe computerizate cu pre-
cizarea obligatorie a programului folosit.
 Se va specifica obligatoriu scara de reprezentare a semnelor convenţionale.
13
CERCETAREA ŞI ANALIZA TERENULUI

CARE URMEAZĂ A FI AMENAJAT
Înainte de a se analiza terenul se recomandă a se va cerceta întreaga docu-

mentaţie cu privire la terenul care urmează a fi amenajat, şi anume: datele geo-
grafice, datele hidrologice, datele pedologice, datele climatice şi datele privind
vegetaţia.
Analiza terenului se recomandă a se face pe baza unui plan topografic care
cuprinde toate detaliile terenului inclusiv relieful redat prin curbe de nivel.
Pe teren se cercetează şi se notează o serie de date necesare proiectării:
 forma terenului, limitele şi rectificările necesare a fi executate;
 se determină vizual denivelările (pante, rampe, locuri mai plane, rupturi de
pantă, văile şi tipul lor, vechile cariere de piatră etc.) şi posibilităţile lor de ame-
najare;
 modul cum factorii climatici acţionează în cuprinsul terenului cercetat;
 se vor executa un număr de profile de sol în urma cărora să se poată deter-
mina: tipul genetic, grosimea solurilor, conţinutul în humus şi substanţe nutritive
din sol, gradul de eroziune, etc. ;
 se observă condiţiile hidrologice, şi anume: nivelul apelor freatice şi chi-
mismul lor, gradul de sărăturare şi înmlăştinare, apele naturale ce pot fi folosite
pentru udatul plantelor (izvoare, iazuri), necesitatea efectuării unor lucrări de dese-
care, drenaj, ameliorare, ş.a.;
 vegetaţia lemnoasă existentă: speciile, varietăţile şi formele ornamentale,
vârsta, înălţimea, diametrul, proiecţia coronamentelor exemplarelor celor mai dez-
voltate şi care urmează să fie menţinute, starea fiziologică şi fitosanitară, exem-
plarele care vor trebui păstrate sau înlăturate;
 vegetaţia ierboasă existentă (specii, asociaţii vegetale) etc.;
 fixarea locurilor de unde se deschid cele mai frumoase privelişti, locurile
cele mai indicate pentru fixarea centrelor compoziţionale, axele de perspectivă
posibile a se realiza etc.;
 posibilităţile de îndreptare prin efecte optice a unor condiţii defavorabile
(forme ale terenului prea lungi sau prea late, perspective prea scurte sau prea lungi
etc.);
 suprafeţele pretabile pentru construcţii;
 punctele cele mai logice de intrare şi de ieşire;
 traseele cele mai indicate de drumuri şi alei din punct de vedere funcţional şi
estetic.
 traseele prezente şi viitoare ale instalaţiilor electrice, de apă, canalizare şi
gaze, locuri prevăzute pentru instalarea transformatoarelor, hidranţilor şi gurilor de
canal;
 amplasarea cea mai indicată a locurilor de parcaj auto, a terenurilor sportive,
a terenurilor de joacă pentru copii, etc.;
 locurile care trebuie protejate cu ajutorul plantaţiilor de protecţie împotriva
zgomotelor, vânturilor, înzăpezirilor şi poluărilor;
14
 locurile unde se pot crea suprafeţe de apă: bazine, iazuri, izvoare, pâraie;
 amplasarea fântânilor arteziene, cu dimensionarea lor în plan şi spaţiu;
 fixarea locurilor pentru o serie de construcţii utilitare: adăposturi, pavilioane,
sere, etc.;
 indicarea amplasamentelor celor mai potrivite pentru statui şi alte construcţii
ornamentale: pergole, treiaje, porticuri, colonade ş.a.;
 amplasarea cea mai potrivită pentru clădirile administrației şi a bazei de
producerea materialului săditor, sere, răsadniţe etc.
Grădina (parcul) care urmează a fi amenajată nu poate fi separată de mediul în

care se află, iar proiectarea este influențată și de factorii situați în afara limitelor
terenului.
În cazul grădinilor de case familiale se întâlnesc următoarele situații: grădina
să fie situată în fața casei și atunci se numește grădină de fațadă; spațiul ocupat de
grădină să fie situat lateral și atunci se numește grădină laterală; grădina este
situată în spatele construcției și este considerată grădina din spate.
Grădina de fațadă nu permite realizarea de activități sportive sau pentru plajă,
pe de o parte din cauza suprafeței de obicei mai mici, dar și din cauza poluării
sonore și cu praf (în cazul în care are deschidere la o stradă).
De aceea se recomandă ca grădinile de fațadă să fie doar decorative.
Grădina laterală (considerată frecvent spațiul dintre casă și gardul lateral) are
de obicei dimensiuni reduse, în funcție de dimensiunea terenului și a construcției, iar
situația în care construcția este centrală putem avea chiar două grădini laterale.
Sunt, de obicei, zone de legătură între grădina de fațadă și cea din spate, motiv
pentru care avem în calcul, pentru aceste zone, dispunerea aleilor de acces, cât mai
funcționale și asociate cu vegetația.
Grădina din spate este situată în spatele construcției (casei), considerată a fi
locul ideal pentru instalarea unei peluze, a unui loc de joacă pentru copii, pentru
plajă, eventual piscină și terasă (vezi fig. 8).
Forma acestor grădini poate fi variată, de la forme regulate (dreptunghi, pătrat,
triunghi – vezi fig. 9.), până la forme neregulate. Dacă spațiul permite acest lucru
este considerat locul ideal pentru situarea unei grădini de legume, pomi fructiferi,
viță de vie, ș.a.
 Realizaţi analiza unui teren, apoi efectuaţi o schiţă de mână reprezentând o
viitoare grădină ce urmează a fi amenajată, ghidându-vă după informaţiile din
lucrarea de mai sus;
 Se stabilește obligatoriu poziţia nordului; se vor stabili și reprezenta pe schiţă
forma terenului, limitele, eventuale denivelări, potenţiale construcţii și elemente
vegetale, locurile cu cele mai frumoase perspective, locurile unde se dorește
ecranare, punctul de intrare/ieșire, traseul existent al aleilor, ș.a.
 Schiţa se va realiza pe hârtie de desen, utilizând creion HB sau B.
 Scara de lucru: 1: 50 sau 1: 100.
15
Fig. 8. Propunere de amenajare pentru o grădină din spate (după Dobbs & Wood, 2001)
Fig. 9. Modele de amenajare pentru grădina pătrată și triunghiulară

(după Dobbs & Wood, 2001)
16
MĂSURAREA TERENULUI CE URMEAZĂ A FI AMENAJAT
Măsurarea terenului este o operațiune premergătoare proiectării, urmărindu-se

obținerea informațiilor exacte despre mărimea suprafețelor care urmează a fi
proiectate și amenajate, precum și alte repere existente pe teren.
Scopul acestei lucrări este realizarea unui desen exact, proporțional și real al
situației de pe terenul ce se dorește amenajat.
Dintre metodele de măsurare, cea mai simplă este măsurarea terenului cu aju-
torul triunghiului de măsurare sau cu ruleta, pentru suprafețe mici de teren unde nu
necesită grabă. În situația în care avem un teren mai mare de amenajat se impune
folosirea câtorva instrumente, și anume: 3 bare drepte de marcaj (3 țăruși) cu lun-
gimea de 2 m fiecare, care vor folosi la realizarea unui triunghi de măsurare; ruleta
de măsurare, cu lungimea de minim 20 m; araci simpli sau țăruși; hârtie de desen,
eventual hârtie milimetrică, creioane și radieră.
Realizarea măsurătorilor. Presupune, de exemplu, realizarea următoarelor
faze de lucru:
I. Pe terenul care urmează a fi măsurat, pe axul longitudinal al terenului, apro-
ximativ pe linia de centru se vor fixa 2 araci (bare sau țăruși) pentru a putea
delimita două puncte, A și B, care vor reprezenta linia de bază AB. În cazul în
care nu este posibil, pe teren existând un obstacol atunci aceste 2 puncte pot fi
trasate și pe diagonală.
II. Se marchează cu câte un arac reperele importante de pe teren, consecutiv cu
notarea acestora pe hârtie (planul de mână), adnotarea făcându-se cu litere
(altele decât A și B).
III. După marcarea pe teren și plan a punctelor de reper se poate începe măsu-
rătoarea dreptei AB, cu ajutorul ruletei sau al triunghiului de măsurare. Apoi se
vor măsura și distanțele de la reperele stabilite și punctele principale de reper A
și B. Se vor obține astfel măsurători care vor fi trasate pe planul de mână cu
precizie și la scară, cu ajutorul liniei și compasului (vezi fig. 10).
După finalizarea măsurătorilor și redarea lor pe plan se impune uneori trasarea
unei planșe noi, eventual pe hârtie milimetrică sau pe o planșă împărțită deja în
pătrate de 1 cm. Folosirea hârtiei milimetrice sau a foii cu pătrate este recomandată
mai ales în etapa de desenare a amenajării deoarece se poate urmări mai eficient
aleile, mai ales cele sinuoase, bordurile, amplasamentele reperelor deja existente și
modul de acoperire a solului de către coronamentele vegetației deja existente.
În faza inițială pe plan se notează "scheletul proiectului" care dă amenajării for-
mă și structură. Se desenează conturul grădinii și poziționarea casei, urmează apoi
toate celelalte detalii care vor face amenajarea cât mai echilibrată din punct de
vedere structural și estetic. Tot acum este indicat să se stabilească cât mai exact
direcția nordului și să se specifice pe plan.
Succesul acestui plan de amenajare este asigurat însă de alegerea și respectarea
proporției potrivite (scara). Cele mai utilizate scări pentru planurile de arhitectura
peisajului sunt redate anterior, la pagina 6.
17
De multe ori se impune, pentru o proiectare eficientă, folosirea mai multor scări
de proiectare care să reflecte detalii ale situației reale și eventual ale proiectului de
amenajare.
Fig. 10. Etapele măsurării terenului în vederea amenajării unei grădini (model)
(după Diarmuid Gavin, 2004)
Realizaţi planul de situaţie pentru proiectul de amenajare peisageră propus,
pornind de la următoarele informaţii:
 scara de lucru 1:100;
 desenaţi conturul viitoarei amenajări şi vecinătăţile aferente;
 precizaţi eventualele edificii construite sau locaţia viitoarei construcţii şi
vegetaţia deja existentă care va fi păstrată;
 realizaţi măsurătorile conform precizărilor din lucrarea de proiectare de mai sus
şi menţionaţi obligatoriu aceste valori pe plan.
18
ÎMPREJMUIREA AMENAJĂRILOR PEISAGERE
Un gard construit reprezintă cea mai sigură modalitate de protejare a unei pro-
prietăți, fiind construite atât pentru a marca limitele proprietății, cât și pentru a as-
cunde obiecte nedecorative, pentru a delimita secțiuni ale grădinii, pentru a proteja de
vânt, ca suport pentru plante cățărătoare și pentru a împiedica accesul afară /înăuntru
(al copiilor sau animalelor de companie).
Gama de materiale și modelele sunt destul de variate (vezi fig. 11. și 12.), pentru
stâlpii de susținere fiind folosit lemnul sau betonul iar pentru gardul propriu-zis se
folosește lemnul, metalul sau chiar plasticul. Gardul se alege în funcție de poziția,
stilul grădinii și resursele financiare.
Gard din lemn Gard din lemn Gard din lemn

http://www.teoconstruct.com/gar http://www.teoconstruct.com/gar http://www.teoconstruct.com/gar
duri.htm duri.htm duri.htm
Gard din lemn Gard din lemn Gard din lemn

http://www.teoconstruct.com/gar http://www.teoconstruct.com/gar http://www.teoconstruct.com/gar
duri.htm duri.htm duri.htm
Gard din PVC Gard din PVC Gard din PVC

http://www.gardulmeu.ro/ http://www.gardulmeu.ro/ http://www.gardulmeu.ro/
19
Gard de sârmă Gard de sârmă Gard de plasă

http://www.gardulmeu.ro/garduri http://www.gardulmeu.ro/garduri http://www.gardulmeu.ro/garduri
-de-plasa-si-sarma.html -de-plasa-si-sarma.html -de-plasa-si-sarma.html
Fig. 11. Câteva tipuri de garduri

Construcția unui gard. Pentru marcarea locului se înfig țăruși la ambele capete
ale liniei gardului și se întinde bine o sfoară între ei. Se marchează pozițiile stâlpilor
la intervale de 1,8 m de la primul țăruș iar apoi se sapă groapa pentru fixarea primului
stâlp de susținere, cu cca. 10 cm mai mult decât este prevăzut. Adâncimea gropii
pentru stâlpii de susținere variază în funcție de înălțimea stâlpului (pentru stâlp de 60
cm – adâncimea gropii: 22,5 cm, 1,2 m înălțimea stâlpului – adâncime groapă: 46 cm,
stâlp de 1,8 m – adâncimea gropii: 60 cm, ș.a.).
După ce groapa a fost săpată corespunzător se introduce la baza stâlpului un strat
de cărămizi sparte sau piatră, pentru a asigura o bază rezistentă și pentru a permite
scurgerea apei de pe stâlp. Apoi se introduce stâlpul și se apasă cu forță punându-se
de jur împrejur material dur pentru a ancora stâlpul și se verifică cu o nivelă dacă este
perfect vertical. Se fixează apoi pari de sprijin, temporar, urmat apoi de umplerea
gropii cu un amestec nu foarte concentrat de beton, se tasează stratul de beton iar
după 2-3 săptămâni se înlătură parii de sprijin.
Fig. 12. Câteva tipuri de gard din piatră, beton sau cărămidă
(după Florincescu A., 1999)
În majoritatea situațiilor din țara noastră se recomandă ca fiecare proprietate să fie

prevăzută cu gard și poartă, dar în multe alte țări acest fapt este opțional. Există o
gamă mare de tipuri de porți, din lemn, metal sau alte materiale.
O poartă poate fi simplă, atașată de un zid (poarta de grădină – vezi fig. 14.), o
poartă laterală (asemănătoare unei uși de 1,8 m), o poartă de alee dublă, destinată
accesului mașinilor (vezi fig. 13.), ș.a.
20
Fig. 13. Câteva tipuri de porți (după Florincescu A., 1999)
Fig. 14. Structura unei porți simple de lemn (după D.G. Hessayon, 2005)
Este important de știut faptul că pentru realizarea unui gard zidit sau gard mai înalt
de 2 m este necesară o autorizație de construcție.
 Pe baza schiţei realizate deja anterior, proiectaţi împrejmuirea acestei ame-
najări, specificând tipul de gard, materialele şi modelul acestuia precum şi
dimensiunile îngrădirii, dar şi modelul şi dimensiunile porţilor aferente.
 Se vor realiza detalii pentru fiecare propunere.
 Scara de lucru este 1:100 sau 1:50, iar pentru detalii 1:20.
21
ALEILE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE
GENERALITĂȚI PRIVIND ALEILE (DRUMURILE)

Trasarea aleilor (drumurilor) se face diferenţiat în funcţie de:
 locul spaţiului verde (situarea terenului în intravilan, extravilan, pe reliefuri
plane sau accidentate, etc.);
 punctele şi zonele de interes funcţional de mare trafic: intrări şi ieşiri, centre
compoziţionale, intersecţii, esplanade, terase, pieţe din faţa unor obiective;
 asigurarea funcţionalităţii obiectivelor în dotare;
 natura traficului (pe jos, cu vehicule).
După natura traficului, aleile (drumurile) pot fi:
pentru circulaţia vehiculelor;
pentru pietoni;
căi de circulaţie mixtă.
După intensitatea traficului drumurile pot fi:
o principale;
o secundare;
o perimetrale,
o cărări sau poteci.
Suprafaţa aleilor nu trebuie să depăşească 10-20% din suprafaţa întregii ame-
najări.
Structura reţelei de alei (drumuri) se va conforma stilului ales pentru compoziţia
parcului. Astfel, pentru stilul geometric se impune o trasare geometrică, rectangulară,
cu alei drepte sau trasate în curbe regulat-geometrice. În cazul stilului peisager se
recomandă o trasare liberă, sinuoasă, fiind dependentă de intensitatea fluxului de
pietoni sau autovehicule în perioadele mai de vârf ale zilei.
Astfel, pentru un fir de circulaţie de pietoni (600 persoane/oră) lăţimea drumului
pietonal va fi de 0,6-0,75 m, iar pentru două fire de circulaţie de 1,2-1,5 m.
Prezența aleilor în amenajările peisagere este obligatorie și necesară dar nu
întotdeauna sunt construite și amplasate corespunzător.
Astfel o alee prea lată, betonată, care taie un parter gazonat în două, nu este în-
totdeauna cea mai bună alegere. Aleile trebuie să facă accesibile toate părțile par-
cului (grădinii), asigurând, în funcție de traseul pe care îl au, fie o circulație simplă,
fie o percepție cât mai completă a perspective amenajării.
Rețeaua de alei se proiectează în raport cu mărimea parcului (grădinii) precum și
microrelieful terenului. Este bine de reținut faptul că într-o grădină, aleile trebuie să
fie cât mai puține, armonios încadrate în peisaj și amplasate corespunzător destinației
lor.
În cazul suprafețelor care sunt rareori accesate se poate renunța la realizarea unei
alei, circulația realizându-se prin iarbă (gazon).
În restul situațiilor, pentru o grădină de tip familial, se recomandă realizarea de
alei pentru un fir sau două fire de circulație (0,6-1,2 m lățime), cu o pantă longi-
tudinală de 0,5-1%, pentru a asigura scurgerea apei din precipitații.
22
SOLUȚII TEHNICE PENTRU CONSTRUCȚIA ALEILOR
Aleile (drumurile) în parcuri și grădini se construiesc în funcție de destinația și
solicitarea acestora, în funcție de acestea stabilindu-se dimensiunea și soluția tehnică
de amenajare. Pavajul unei alei poate fi un pavaj discret, care să nu atragă atenția în
mod deosebit, dar să fie util și rezistent, sau un pavaj decorativ, realizat din materiale
diverse (lemn, piatră, pietre de râu, beton, piatră prelucrată, ș.a.).
Materialele folosite pentru construcția aleilor sunt reprezentate, în general, de
două categorii:
materiale pentru drenaj (baza permeabilă a drumului), reprezentate de zgură,
piatră, pietriș sau alt material natural.
materiale pentru pavaj, care pot fi: pietriș de carieră, pietriș granulat, piatră
spartă, zgură sau dale preformate.
În funcție de modul de realizare și materialele utilizate avem următoarele tipuri
de drumuri (alei):
 Aleea fără fundament (aleea de pământ) - se recomandă a se realiza rareori,
pe un sol nisipos și permeabil, cu o formă convexă sau cu o pantă transversală uni-
că pentru ca apa să se scurgă ușor. Suprafața acesteia se tăvălugește sau se compac-
tează cu un mai de lemn. În afară de situația simplă (alee de pământ) se mai poate
folosi pentru acest tip de alee și un strat de 2-3 cm grosime de nisip, pietriș sau
piatră spartă. Prezintă dezavantajul că se întreține greu, fiind expus înburu-ienării,
deteriorării și, în timp, pierde mult din aspectul estetic.
 Aleea cu fundament de zgură – este mai rar recomandată pentru aleile de
grădină deoarece are o culoare puțin estetică și o suprafață prăfuită. Se recomandă
pentru drumurile de acces către anexele gospodărești, în straturi de 10-15 cm de
zgură tăvălugită bine, în stare umedă.
 Aleile cu dale fixate în pământ – sunt realizate din plăci de piatră, plăci de
piatră prelucrată, bușteni de lemn, ș.a. Aceste dale se așează și se fixează pe pământ
astfel încât în timpul mersului piciorul să ajungă întotdeauna pe o astfel de dală,
distanța estimată a fi necesară între două dale fiind de 60-65 cm, cu o dimensiune a
dalei de minim 0,16 m2. Se recomandă pentru trafic de intensitate redusă.
 Aleile cu îmbrăcăminte provizorie - prezintă un material pentru fundație de
20-25 cm grosime, în cazul solurilor grele, de 8-10 cm pe terenuri cu solicitări me-
dii sau fără fundație pe soluri nisipoase, permeabile și mai puțin solicitate. Pentru
stratul superior se poate folosi pietrișul cu granulometria de 1-2 cm (în strat de cca.
2 cm), calcarul concasat (strat de 2 cm grosime din granule de cca. 1,5 cm dia-
metru), zgura roșie, ș.a.
 Aleile cu îmbrăcăminte solidă – sunt mai scumpe dar și mai estetice, putând
să căpătate culori variate (gălbui, roșcat, verzui, gri deschis, alb, ș.a.), folosindu-se
pietre stratificate, dale sau pavele, cu forme regulate, neregulate sau alveolate.
Tehnica realizării pentru aleea dalată (pavată)
 Realizarea fundației – constă în săparea „oglinzii” pentru alee, de aproximativ
20 cm, cu baza bine tăvălugită sau compactată cu maiul. Peste aceasta se așează un
strat de zgură mare sau piatră spartă mare, apoi un strat de zgură mai fină, ambele
straturi fiind tăvălugite în stare umedă. Acestea asigură fundația aleii dar și stratul de
drenaj necesar pentru scurgerea apei.
23
 Peste fundație se așterne un strat de pământ bătătorit (piatră de râu cernută),
care se tasează și se nivelează uniform cu șipca de nivelare.
 Așezarea pietrelor (dalelor) – necesită precizie deoarece între dale se asigură
spații (rosturi) de minim 3 mm. Există multe modalități de așezare a dalelor câteva
dintre ele fiind redate în figura 17. După așezarea și fixarea dalelor se aduce nisip
uscat sau pietriș fin care se așează în rosturi prin măturare.
 Presarea sau compactarea – se face cu un ciocan (pe suprafețe mici) sau cu un
compactor cu placă gumată, pentru a nu crăpa dalele prin presare.
Se recomandă ca fiecare alee să fie prevăzută cu bordură, care să fie armonios
aleasă, pentru a se potrivi cu forma și culoarea pavajului.
Piatra de bordură se poate așeza într-un pat de pământ (în cazul aleilor cu îmbră-
căminte provizorie) sau pot fi parțial fixate într-un strat de beton (în cazul aleilor cu
îmbrăcăminte solidă) (vezi fig. 15).
Fig. 15. Etapele creării unei alei pavate (după D.G. Hessayon, 2005)
24
Dalele au forme, dimensiuni și culori variate, în continuare fiind prezentate tipurile de
dale folosite în spațiile verzi de la noi:
 dale care imită piatra de pavaj;
 dale cu strat de uzură (cu suprafața superioară din piatră spartă);
 dale de trotuar (de culoare gri care au dimensiuni variabile (40x40x6 cm, 40x40x10
cm, 60x40x6 cm, 60x40x10 cm, 40x20x6 cm, 40x20x10 cm)
 dale de trotuar cu textură marmorată (având culorile: gri, alb, galben, roșu, verde și
dimensiunile: 45x45x5 cm, 60x60x5 cm);
 dale tip broască țestoasă cu suprafața netedă: (având culorile: gri, alb, galben, roșu,
verde și dimensiunile: 45x45x5 cm, 60x60x5 cm);
 dale tip broască țestoasă cu suprafața arcuită și bombată: (având culorile: gri, alb,
galben, roșu, verde și dimensiunile: 45x45x5 cm, 60x60x5 cm);
 dale în formă de cerc (având culorile: gri, alb, galben, roșu, verde și diametru de 50
cm) ş.a.
Pavelele. Pietrele de pavaj și pavelele sunt potrivite pentru acoperirea aleilor dar și a
unor spații mai mari, unitare. Sunt foarte decorative atât prin diversitatea culorilor dar și
bogăția formelor, la care se poate adăuga multiplele modalități de dispunere.
Gama cromatică cuprinde următoarele culori: gri, negru, maro, roșu, verde, antracit
(cenușiu închis), galben, nisipiu, ș.a.
Formele de prezentare a pavelelor sunt: dreptunghiulară, pătrată sau alte forme geo-
metrice compuse (fig. 16. și 18.).
25
Fig. 16. Detalii despre tipurile de pavele (sursa www. paveleborduri.ro)
Firmele producătoare comercializează pavele sub diverse denumiri, de aceea în pre-

zentarea făcută se face referire la forma modelului de pavele fără a se insista pe denumiri.
Sunt detaliate în figura 17. câteva modalități de dispunere a acestora, cu specificarea
necesarului de material (vezi și tabelul din fig. 19.).
Fig. 17. Modele de dispunere a dalelor și necesarul material

(sursa www. paveleborduri.ro)
26
Fig. 18. Modele de pavaje din beton (sursa www. paveleborduri.ro)
Fig. 19. Detalii tehnice despre pavajele din beton (sursa www. paveleborduri.ro)
 Plecând de la planul de amenajare început anterior, proiectaţi aleile necesare în

funcţie de obiectivele pe care le deservesc și precizaţi modalitatea de realizare a
acestor alei (tipul de alee, materialul propus și estimaţi necesarul de material
pentru realizarea lor, etc.).
 Scara de lucru este 1:100.
27
.
GRĂDINI ÎN PANTĂ.
TALUZURI ŞI ZIDURI DE SPRIJIN
TALUZURI
În cazul grădinilor aflate pe terenuri în pantă se recomandă deseori realizarea
de pereți oblici numiți taluzuri, care servesc frecvent pentru legarea unor terase.
Taluzul asigură deci o trecere înclinată între părți aflate la niveluri diferite (de
exemplu între terase). Taluzul împiedică alunecarea, surparea masei de pământ de
sub terasa de deasupra lui.
În funcție de unghiul de înclinație taluzurile pot fi de 1, 1,5, 2 sau 2,5 picioare.
Aceste valori reprezintă simple proporții, deoarece unghiul de înclinație pe baza
căruia se exprimă dimensiunea taluzului este determinată de raportul între înălțimea
și lățimea taluzului (fig. 20.).
coronamentul
taluzului
baza taluzului
Fig. 20. Structura taluzului (după Toma, F. 2010)
Taluzul de un picior este acel taluz care are egale înălțimea și lățimea acestuia.
Dacă lățimea taluzului este dublul înălțimii atunci taluzul este de 2 picioare.
Astfel se poate spune că unghiul de înclinare este cu atât mai mic cu cât lățimea
taluzului este mai mare. Un unghi de înclinare mare indică un taluz abrupt, iar un
unghi de înclinare mic arată un taluz lin. Pentru formarea unui taluz se marchează
linia coronamentul și cea a bazei taluzului cu ajutorul unei sfori.
Realizarea taluzului se poate face în două moduri:
 prin excavare (taluz în debleu);
 prin umplere (taluz în rambleu).
Taluzul în debleu se taie între liniile coronamentului și ale bazei taluzului,
dinainte stabilite, fiind mai avantajos deoarece solul este mai tare, compact,
rezistent la eroziune.
Taluzul în rambleu (cu adăugare de pământ) va avea o structură mai afânată și
de aceea cu potențial mare de erodare. Pentru aceasta se vor recomanda amenajarea
de plante cu sistem radicular profund.
Un taluz amenajat este mult mai ușor de întreținut decât o suprafață ne-
amenajată, iar cea mai spectaculoasă modalitate de amenajare este sub formă de
stâncărie, dar se poate amenaja și cu gazon sau alte plante tapisante (care acoperă
solul ca un covor).
28
Pentru taluzul gazonat se mai folosesc grile de gazon (vezi fig. 21) care pot fi:
mari (60x40x10 cm) sau normale (40x40x10 cm). Se mai folosesc cu succes și
pentru parcări în grădinile mici, au doar culoarea gri și sunt necesare 4 bucăți la
metru pătrat.
Fig. 21. Grile de gazon pentru taluzuri Fig. 22. Gabioane (sursa www. parcuri.ro/
(sursa www. parcuri.ro/borduri–dale– gabioane)
si-pavele–betonate)
ZIDURI DE SPRIJIN
Au rolul de a susține masa de pământ care se află în spatele lor, pentru separarea
suprafețelor denivelate, dar au și un important rol decorativ (fig. 23).
Construirea unui zid de sprijin nu este deloc simplă, deoarece cantitatea de pă-
mânt care alunecă exercită presiune asupra zidului, încercând să-l împingă și să-l
rupă. De aceea zidul de sprijin trebuie construit corect pentru ca să preia toate for-
țele imprimate de greutatea solului și să le transmită subsolului prin intermediul
fundației.
Fig. 23. Ziduri de sprijin (sursa www. parcuri.ro/ziduri-de-sprijin)
Zidurile de sprijin de greutate

Pot fi construite fără liant sau pot fi legate cu mortar (combinate).
Zidurile de sprijin fără liant sunt cele mai simple variante ale zidurilor de sprijin
și sunt construite fără mortar, numai din pietre rezistente la îngheț (lespezi sau
pietre cioplite). Pietrele, cu greutatea de 5-30 kg, se îmbină cu pământ, ca la strati-
ficarea naturală, compactând bine pământul astfel ca pietrele să nu se miște (fig.
24.). La ora actuală sunt foarte căutate gabioanele, structuri din fier sau plase de
sârmă umplute cu piatră (fig. 22 şi 31).
29
Fig. 24. Tipuri de zid de sprijin fără liant (după Toma, F. 2010)
Adâncime fundației este variabilă în funcție de înălțimea zidului de sprijin (între

20 ÷ 60 cm grosimea fundației), iar înălțimea zidului de sprijin fără liant nu trebuie
să fie mai mare de 1,2 m. Grosimea zidului în partea de sus va fi cca. ½ din
grosimea de la baza zidului. Zidul se va construi puțin înclinat în spate, iar la dis-
punerea pietrelor se va avea în vedere ca din loc în loc să fie dispuse și câteva
pietre care să facă legătură cu pământul din spate (pietre de legătură). Când zidul
de sprijin este gata, în rosturile dintre pietre, se pot planta plante perene pentru
ziduri înflorite.
Zidurile de sprijin legate cu mortar (zid combinat) – se construiesc având la
bază proporția dintre înălțimea și lățimea zidurilor de sprijin care trebuie să fie de
3:1 (deci un zid de 1,2 m înălțime va avea lățimea la bază de 40 cm). Pentru fun-
dație se poate utiliza beton cu pietriș sau piatră, fiind dispusă la adâncimea de 60 ÷
80 cm. În treimea inferioară a zidului se vor lăsa barbacane (mici des-chizături)
pentru scurgerea apei din precipitații. Aceste deschideri vor fi de 5 x 5 cm, câte una
la fiecare metru pătrat al suprafeței zidului. Se prevăd cu țevi de plastic cu
diametrul de cca. 50 mm. În spatele zidului de sprijin este bine să existe un strat de
dren de cca. 20 cm grosime pentru a permite scurgerea apei în exces din
precipitații. La partea superioară zidul de sprijin se prevede cu o borduri (pietre de
acoperire), cu o înclinare de 2%, care să aibă cu 5 cm mai mult decât grosimea
zidului la partea superioară. Este bine ca această bordură să prezinte o canelură pe
partea inferioară, pentru a permite devierea scurgerii apei (fig. 25.).
Fig. 25. Zid de sprijin legat cu mortar și pietrele de acoperire (după Toma, F. 2010)
30
Zidurile de beton cu pavele
Se pot construi cu o fundație de 60 ÷ 80 cm, folosind beton tip B 100.
Zidul betonat se îmbracă cu pavaj divers ca formă și culoare (fig. 26).
Zid de sprijin stratificat

Zid de sprijin cu piatră neregulată
Zid de sprijin în rânduri regulate

Zid de sprijin cu rânduri alternative
Fig. 26. Tipuri de dispunere a pavelelor în ziduri

Zidurile de sprijin din elemente prefabricate.
Elementele prefabricate sunt disponibile sub diverse forme și mărimi, iar unele
având chiar spații în care pot fi plantate diverse exemplare de plante, în pământ
vegetal, efectul decorativ fiind mult mai mare.
Pentru realizarea unui astfel de zid procedați astfel:
 marcați zidul de sprijin pe orizontală și pe verticală;
 săpați șanțul pentru fundația zidului de sprijin. În spatele viitorului zid de
sprijin se va prevedea loc pentru cofraj și stratul de dren (5 cm + cca. 20 cm).
 se betonează fundația zidului de sprijin;
 din piatră naturală legată cu mortar se construiește acea partea a zidului care
va fi vizibilă de la sol; se prevăd deschiderile de scurgere de 5x5 cm.
 în spatele zidului construit din pietre naturale sau elemente prefabricate se
pregătește cofrajul și se betonează treptat, cu grija de a realiza găurile de scurgere a
apei din precipitații cu ajutorul unor țevi de plastic;
 după întărirea betonului se elimină cofrajul;
 se așează pietrele de acoperire.
31
Elementele prefabricate din beton sau cărămidă pentru zidurile de sprijin sunt
de mai multe tipuri, și anume:
 prefabricate tip coș de flori – au dimensiunea standard 48x36x16 cm, cu-
loarea poate fi gri sau maro și se folosesc la formarea zidurilor de sprijin acoperite
de plante floricole (vezi fig. 27).
 prefabricate tip Florino – dimensiuni 35x30x15 cm, cca. 16,5 kg greutate
și culorile gri, roșu și verde (vezi fig. 28 şi 30);
 prefabricate tip Cobra – dimensiuni 64x31x14 cm, culori: gri și maro (vezi
fig. 29).
Fig. 27. Prefabricate tip coș de flori (după Toma, F. 2010)
Fig. 28. Prefabricate tip Florino (după Toma, F. 2010)
Fig. 29. Prefabricate tip Cobra (după Toma, F. 2010)
32
Fig. 30. Zid din prefabricate tip Florino Fig. 31. Ziduri de sprijin din gabioane
amenajate (după Toma, F. 2010) (sursa http://adelaparvu.com/2013/04/10/
garduri-mobilier-de-gradina-si-amenajari-
exterioare-cu-gabioane/
 Plecând de la planul conceput anterior, proiectaţi pe acesta un taluz şi un zid de
sprijin conform instrucţiunilor din lucrarea de proiectare, specificând tipul de taluz
şi zid de sprijin, dimeniunile lor, materialul de construcţie propus și estimaţi
necesarul de material pentru realizarea acestora.
 Scara de lucru este 1:100.
33
PIESELE DE APĂ ÎN GRĂDINILE GEOMETRICE
Prezența pieselor de apă este dependentă de mediu, de prezența constucțiilor și

stilul grădinii (parcului). Astfel, în grădina geometrică clasică, regulată, sunt reco-
mandate piese de apă cu forme geometrice, iar în grădinile peisagere este indicat ca
apa să fie condusă în forme cât mai lejere, cu linii libere.
Într-o grădină geometrică, clasică, se proiectează bazinul de obicei în centrul de
greutate al grădinii, pe axa suprafeței libere sau pe axa clădirii.
Într-o grădină peisageră amplasarea piesei de apă se va face pe lângă spații mai
mici sau pe lângă ziduri pentru a evidenția intimitatea spațiului.
În situația în care nu există posibilitatea construirii unui bazin se pot amenaja
mici cursuri de apă cu traseu geometric (pentru grădina geometrică) sau cu traseu
liber (pentru grădina peisageră).
Bazinul decorativ
Fig. 32. Forme de bazine

clasice geometrice
Un bazin decorativ poate avea apa stătătoare (nerecomandat deoarece ne-

schimbată apa va mirosi) sau apă în mișcare (cu o pompă hidraulică), poate fi pre-
văzut cu plante acvatice și chiar cu peștișori. Se va amplasa într-un loc unde să nu
constituie un pericol pentru copii. Bazinul decorativ geometric poate fi: dreptun-
ghiular, pătrat, rotund, hexagonal, în formă de stea sau o combinația a acestor forme
(fig. 32).
Mărimea bazinului depinde de dimensiunile grădinii.
Astfel, de exemplu într-o grădină familială de 500-700 m2 se poate realiza un
bazin cu o suprafață de 2 m / 2 m.
Amplasarea bazinului se va face acolo unde se poate admira în toată splendoarea
această piesă de apă (fie în grădina din față, în cea laterală sau chiar în grădina din
spate) (vezi fig. 34). În situația în care locul ales pentru bazin este însorit poate
apărea o mare problemă si anume apariția algelor, iar în cazul unul bazin umbrit de
un copac apare problema murdăririi bazinului cu frunze, fructe, etc. care prin des-
compunerea lor în apă dau mirosuri neplăcute.
34
Aceste bazine necesită pentru construire parcurgerea următoarelor faze:
a) Marcarea locului de amplasare a bazinului. Se fixează, cu precizie mare,
colțurile și marginile, cu picheți și sfoară.
b) Săparea patului bazinului. Se va avea în vedere faptul că la dimensionare să
se adauge și grosimea pereților laterali (de exemplu, dacă grosimea zidului
lateral al bazinului de 2 / 2 m este de 20 cm atunci suprafața de bază a patului
bazinului va fi de 2,4 / 2,4 m).
c) Scoaterea și transportarea pământului.
d) Asigurarea structurii de rezistență a bazinului. Se face cu o armătură de
oțel care să protejeze bazinul de presiunea apei în partea de jos; de asemenea
se recomandă așternerea unui strat de nisip și pietriș de cca. 20 cm pentru a se
devia surplusul de apă.
e) Instalarea țevilor. Pentru aceasta se va instala un grătar de scurgere dintr-un
material inoxidabil în punctul cel mai de jos al bazinului. Pornind de acolo se
vor așeza țevile care vor servi la scurgere, cu respectarea nivelurilor fiecăreia.
La betonare se va face cu atenție pentru a nu acoperi gurile țevilor.
Fig. 33. Bazin de beton – secțiune (model) (după Toma, F. 2010)
f) Realizarea orificiilor de evacuare și de scurgere. Sub marginea de sus a ba-

zinului se va prevedea un orificiu de evacuare a apei, prevăzut cu o sită,
pentru menținerea unui nivel constant al apei în bazin. Pentru scurgerea apei
se va prevedea o țeavă de plastic cu Ø de cca. 11 cm. Orificiul de evacuare și
orificiul de scurgere se vor uni în afara bazinului și se vor racorda la un canal
care conduce la o groapă de dren cu capacitate mai mare cu 10-20% mai mare
decât capacitatea bazinului. Pentru închiderea orificiului de scurgere se va
folosi materiale plastice sau din cupru pentru a se evita oxidarea acestora.
g) Betonarea cofrajului. Se vor realiza cofraje pentru interiorul bazinului, din
șipci de lemn fixate cu lemne distanțiere sau cablu metalic.
Pentru betonare se recomandă folosirea unui beton rezistent la îngheț. După
compactarea betonului și eliminarea cofrajului se așează un strat izolator con-
stând din 3 straturi de mortar izolator (grosime 2 cm) atât pe fundul bazinului
cât și pe pereții laterali (fig. 33).
h) Placarea bazinului. Se va face cu piatră naturală sau se va vopsi doar cu vop-
sea impermeabilă, fără a se folosi culori stridente.
35
Bordura bazinului se recomandă a fi de piatră, marmură, cărămidă sau din
beton finisat estetic. Această bordura va fi așezată la cca. 5 cm deasupra oglinzii de
apă și va avea prevăzută o canelură de scurgere, de cca. 1 cm adâncime, situată la
cca. 2 cm de marginea bordurii, pe partea inferioară.
Materialele și uneltele necesare construirii bazinului.

Materialele necesare sunt: nisip de râu, ciment, apă, lemn pentru cofraj, picheți,
mortar, plăci de acoperire, vase de plantare pentru plante de apă, plante acvatice.
Drept unelte avem nevoie de: târnăcop, cazma, lopată, greblă, sfoară, pichet-indi-
cator, mistrie, lemn de nivelare, cancioc, ciocan și mătură.
Fig. 34. Bazine de beton clasice într-o amenajare peisageră privată

(Sursa: http://www.amenajariletale.ro/amenajari-gradini/)
 Proiectaţi un bazin cu apă decorativ pentru o grădină în stil geometric,
luând în calcul faptul că suprafaţa, forma și localizarea bazinului este la
alegere.
 Motivaţi alegerile făcute.
 Realizaţi un detaliu al bazinului cu precizarea estimativă a dimensiunilor lui.
 Scara de lucru: 1:100 sau 1:50.
36
PIESELE DE APĂ ÎN GRĂDINILE PEISAGERE
Pentru grădinile peisagere sunt recomandate bazinele (iazurile) rustice, care

au forme neregulate şi chiar imită lacurile naturale.
Malurile bazinului (iazului) pot avea doua forme: maluri line sau maluri în trepte.
Bazinul (iazul) cu maluri line, care coboară domol din toate direcțiile, până
când se ajunge la adâncimea dorită, este relativ ușor de construit.
Bazinul (iazul) în trepte are albia de forma unui amfiteatru, cu 2, 3 sau mai
multe trepte, este ceva mai complicat de realizat dar prezintă avantajul că permite
plantarea pe trepte a plantelor acvatice.
Alegerea locației este foarte importantă deoarece este indicat ca locul ales să
fie c â t m a i liniștit, cu o bună vizibilitate de la casă sau alte puncte importante
din amenajare, fără a avea arbori în jur, să fie semiumbrit, cu deschidere spre S, S-
V sau V, pentru a fi expus la soare cca. 4-6 ore zilnic.
Dimensiunea bazinului (iazului) este dependentă de mărimea terenului, deci cu
cât terenul este mai mare cu atât poate crește dimensiunea iazului. Pentru construirea
unui bazin (iaz) putem opta pentru următoarele variante:
A. Bazin (iaz) prefabricat din material plastic – este o modalitate tot mai
frecvent folosită de a realiza un bazin rustic deoarece există un bogat sortiment de
forme prefabricate (vezi figura 35). Pentru început se marchează conturul vii-
torului bazin cu araci sau picheți (figura 36 - etapa 1), se sapă apoi groapa, se
acoperă fundul gropii cu un strat de nisip de cca. 10 cm (etapa 2), cu rolul de
asigura o așezare stabilă a formei de plastic. După amplasarea formei prefabricate
(etapa 3), se umple cu nisip locul rămas între groapă și recipient, compactând
continuu (vezi etapa 4) iar apoi se adaugă pământ. Se umple recipientul cu apă, cu
atenție, urmărind nivelul apei și eventualele nereguli (etapa 5). Marginile bazinului
sunt puțin inestetice de aceea se recomandă mascarea acestora cu dale de piatră
naturală, pietre rotunde, pietriș de diverse culori, lemn și bineînțeles plante acvatice.
B. Bazin (iaz) cu folie – prezintă avantajul de a putea forme foarte variate, la
alegerea dimensiunilor și formei avându-se în vedere mărimea grădinii, pentru a
asigura armonia amenajării. Folia pentru iaz este un material special (cea mai bună
este folia de butil), care izolează perfect, împiedicând scurgerea apei din iaz. Există
mai multe categorii de folie și anume: folia cu un singur strat (grosime 0,5-1 mm),
folia dublă (0,8-1,2 mm grosime), folia cauciucată (tip butil) și folia cu piatră (aco-
perită cu un strat fin de pietriș). Această folie nu se așterne direct pe sol, sub folie
punându-se material geotextil cu rol de apărare a foliei de eventuale deteriorări
fizice (ruperea de către pietre, rădăcini ș.a.).
Malurile pot fi realizate line sau în trepte iar pentru lungimea și lățimea nece-
sarului de folie se folosesc următoarele fomule de calcul:
Lungimea foliei = L i + 2 x A i + 2 x 50 cm (pentru margini)
L i = lungimea iazului proiectat
A i = adâncimea iazului
Lățimea foliei = l i + 2 x A i + 2 x 50 cm (pentru margini)
l i = lățimea iazului proiectat
A i = adâncimea iazului
37
De exemplu: Care este necesarul de folie pentru un bazin rustic cu lungimea de 3,5 m,
lăţimea 2,5 m şi adâncimea de 0,8 m ?
Lungimea foliei = 3,5 + 2 x 0,8 + 2 x 0,5 = 7,7 m
Lăţimea foliei = 2,5 + 2 x 0,8 + 2 x 0,5 = 6,3 m
Fig. 35. Sortimentul de bazine prefabricate din material plastic

Înainte de procurarea foliei este necesar să cunoaștem deci lungimea, lățimea și
adâncimea viitorului iaz, având în vedere faptul că pentru iazurile cu formă variată
se ia în calcul valoarea cea mai mare pentru lățime și lungime.
Pentru realizarea iazului rustic cu folie este nevoie pentru început să se
marcheze locul prin conturarea viitorului iaz cu un furtun, sfoară sau chiar nisip
presărat pe contur (fig. 38, pasul 1). În situația în care doriți realizarea unei dife-
rențe de nivel, deci zone cu adâncimi diferite, recomandarea este ca zona
mlăștinoasă să aibă 10 cm adâncime, zona de apă puțin adâncă să aibă 20-40 cm
adâncime, iar zona de apă adâncă să fie de 60 până la 150 cm. Urmează săparea
gropii pentru iaz, iar pentru realizarea diferențelor de nivel se impuse o terasare
lină (vezi pasul 2). În jurul iazului este indicat să se sape un șanț adânc de 15 cm,
pentru a se putea îngropa marginile folie în acest șanț care se umple apoi cu pietriș
sau pământ. Dar înainte de a așeza folia este recomandat să fie întins materialul
geotextil cu rol de apărare a foliei de eventuale deteriorări fizice (vezi pasul 3).
38
În cazul în care nu dispuneți de material geotextil se poate aplica și un strat de
10 cm grosime de nisip. La așezarea foliei se va avea în vedere ca folia să nu fie
foarte întinsă, ci așezată lejer, astfel ca pe parcursul umplerii cu apă folia să se
muleze elastic sub greutatea apei, pentru a nu se rupe (pasul 4). Urmează umple-
rea cu apă, cu atenție, urmărind nivelul apei în permanență (pasul 5).
Urmează apoi instalarea plantelor acvatice în zonele unde am stabilit să fie
instalate (pasul 6), atât în interiorul bazinul cât și pe marginea acestuia. Astfel este
necesar să cunoaștem pretențiile față de apă ale plantelor, deoarece doar câteva
dintre ele suportă apa mai adâncă (nuferii, crinul de baltă, plutica ș.a.), altele vor apă
puțin adâncă (săgeata apei, papura, irisul galben de apă, ș.a.) iar unele vor locuri
mlăştinoase (pipirigul, răchitanul, papura pitică ș.a.).
Fig. 36. Etapele construirii unui bazin (iaz)

cu recipient prefabricat (după Toma, F. 2010)
39
Fig. 37. Sistemele de pompare, filtrare, iluminare și artezian

pentru un iaz (după Toma, F. 2010)
Fig. 38. Pașii realizării iazului cu folie

40
Întreținerea acestor bazine rustice constă în îndepărtarea frunzelor, fructelor

și altor materiale vegetale care plutesc, completarea apei pierdute prin evaporate,
înlocuirea plantelor moarte, plivirea celor care cresc în exces, eliminarea algelor
prea numeroase ș.a.
Pentru situații ideale se recomandă montarea în iaz a unor filtre artificiale,
interioare sau exterioare care se procură din magazinele de specialitate (vezi fig. 37).
Fig. 38. Amenajare cu bazin rustic şi minicascadă într-o grădină privată

(Sursa http://www.amenajariletale.ro/amenajari-gradini/)
 Proiectaţi un bazin decorativ rustic într-o grădină în stil peisager sau într-un
colţ peisager al unei grădini mixte, luând în calcul faptul că mărimea, forma și
localizarea bazinului sunt la alegere. Motivaţi alegerile.
 Realizaţi un detaliu al bazinului cu precizarea dimensiunilor lui.
 Scara de lucru: 1: 100 iar pentru detalii 1:50 sau 1:20.
41
FÂNTÂNI ARTEZIENE ȘI CASCADE
Apa în mișcare este deosebit de atractivă pentru orice piesă de apă, majoritatea
proprietarilor de bazine sau iazuri dorind să-și instaleze astfel de dispozitive care
să pună apa în mișcare.
Fântâna arteziană este potrivit a se amenaja în interiorul sau apropierea unui
bazin de apă, clasic sau peisager.
Cascada (căderea de apă) este recomandată pentru un iaz rustic, amenajat în
mod cât mai natural. Ambele amenajări au nevoie de pompe care să fie acționate
electric, cu cabluri electrice îngropate.
Pompele electrice se comercializează într-o gamă variată ca dimensiuni, capa-
citate, preț, ș.a. Există două categorii de pompe:
 pompe submersibile – sunt mai ieftine și mai
ușor de instalat, pe fundul iazului, pe câteva cărămizi,
apa fiind aspirată prin sorb și apoi pompată printr-un
cap de evacuare sau furtun; la capătul de alimentare
poate fi atașat un filtru (împotriva algelor) iar periodic
pompa se scoate și se curăță, iarna se recomandă a se
depozita într-un loc uscat (vezi fig. 39).
Fig. 39. Pompă submersibilă

 pompe de suprafață – sunt necesare mai ales pentru un flux puternic
de apă, eventual pentru alimentarea unei fântâni arteziene cât și a unei căderi de
apă. Se va amplasa într-o cameră uscată, bine ventilată, situată în apropierea
iazului.
FÂNTÂNA ARTEZIANĂ
Fântâna arteziană cu jet de apă înălțându-se din ea accentuează efectul
estetic al bazinului de apă. Se poate procura la set (fântâna, pompa submersibilă,
regulator de debit și pulverizator de apă). Înălțimea jetului de apă este determinată
de performanța pompei și de circulația cantității de apă într-o oră.
Circulația continuă sau periodică a apei se realizează prin duze, cu ajutorul
cărora se poate regla înălțimea și forma jetului de apă. Pulverizatorul de apă stan-
dard produce o coloană arcuită (vezi fig. 40), putând avea unul sau mai multe
jeturi. Se mai pot folosi coloane continue de apă, umbrele de apă, clopote cu apă,
ș.a. Înălțimea coloanei de apă nu trebuie să fie mai mare decât o treime din lățimea
bazinului (iazului).
CASCADELE ȘI MINICASCADELE
Cascadele au o utilizare mai restrânsă, deoarece pentru realizarea acestora este
necesar un iaz mai mare, cu aspect natural și cu o suprafață înălțată care să susțină
cascada și rocăria din jur. Se poate folosi o pompă care să asigure un debit de cca.
220 l/oră pentru o lățime a cascadei de 3-4 cm, iar pentru o căptușire bună, cel mai
bine se pretează folia flexibilă de butil.
42
Fig. 40. Tipuri de jeturi pentru fântâni arteziene

Unele minicascade se pot proiecta ca punct de plecare pentru un mic pârâu,

ca loc de unde izvorăște apa (vezi fig. 41). Pârâul poate avea minicascade și de-a
lungul traseului, dacă panta permite acest lucru iar apa poate fi colectată într-un
mic lac sau bazin de unde va fi recirculată prin pompare. Puțul de colectare al apei
trebuie să fie construit în apropierea marginii bazinului și să fie acoperit.
Fig. 41. Posibilităţi de realizare a minicascadei de grădină

La ora actuală sunt remarcate cel puţin două categorii de minicascade: cele
clasice şi cele moderne (fig. 42).
43
A B
Fig. 42. Tipuri de minicascade (A.- clasice, B.- moderne)

(Sursa: http://stejarmasiv.ro/10-cascade-relaxante-pentru-gradina/)
 Proiectaţi o fântână arteziană şi o minicascadă în amenajarea pe care o

aveţi în lucru, cu forma şi dimensiunile la alegere, cu precizarea tipului şi a
motivaţiei alegerii.
 Realizaţi un detaliu în secţiune.
 Se recomandă scara 1:100 pentru plan şi 1:50 pentru secţiune.
44
SISTEMUL DE UDARE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE
O condiție esențială pentru a avea o grădină frumoasă este asigurarea apei.

Nu este suficient să mizați doar pe apa freatică și apa de ploaie ci trebuie să plani-
ficați corect sistemul de udare, pentru a vă putea bucura de frumusețea vegetației
amenajate.
Posibilitatea naturală de asigurare a apei (din precipitații) variază de la o
zonă la alta, de la un anotimp la altul și mai ales de la un an la altul. De aceea
pentru a avea o grădină frumoasă se recomandă realizarea unui sistem de irigare
corespunzător și util în oricare moment al anului se impune.
Înainte de proiectarea sistemului de udare trebuie să aveți în vedere posi-
bilitatea alimentării cu apă.
Sursele de apă uzuale sunt: apa de ploaie, apeductele, fântânile, lacurile, pâ-
raiele, râurile sau (mai rar) apele reziduale menajere curățate în bazine colectoare.
Cu siguranță cea ma potrivită pentru udare este apa de ploaie, de aceea se
pot pune vase colectoare sub streșinile casei (asigură însă o cantitate mică de apă
utilizabilă doar cu găleata). Dar pentru o udare continuă este nevoie de un rezervor
de dimensiuni mari, fapt care uneori poate afecta estetica grădinii.
Cel mai eficient mod de asigurare a apei pentru udare este din rețeaua de
apă potabilă, dar cheltuielile pentru utilizarea acestei surse sunt destul de mari da-
că suprafața grădinii este mare. De asemenea, dacă apa este prea calcaroasă și prea
clorinată poate afecta plantele noastre.
O alternativă mai bună este apa din fântână, dar și aceasta poate avea dez-
avantajul de a fi uneori în cantitate insuficientă, poate fi uneori poluată și necesită
o pompă suficient de puternică care să asigure extragerea apei din puț.
Păraiele râurile, lacurile sunt o sursă mai ieftină de apă, dar necesită obli-
gatoriu un sistem de filtrare apei.
După evaluarea sursei de apă este necesar să se calculeze necesarul de apă
pentru plante.
Astfel, este necesar să se cunoască faptul că o cantitate de apă de 1 mm pe o
suprafață de 1 m2 reprezintă 1 litru de apă. Așadar dacă se vorbește de precipitații
de 10 mm înseamnă de fapt 10 l de apă/ m2.
Înainte de a începe udarea este recomandat să se efectueze analiza de
laborator a apei, pentru a constata care este nivelul de săruri din apă, duritatea apei
(cantitatea de săruri de calciu și de magneziu), ș.a. Apa dură este nocivă pentru
plantele acidofile, iar pentru restul plantelor poate îngreuna absorbția substanțelor
nutritive din sol. Temperatura potrivită a apei este cea care coincide cu mediul
ambiant în care se află plantele.
Este necesar să se cunoască tipul de sol ain grădină pentru ase putea
determina care va fi cantitatea de apă pentru udare.
Sunt prezentate în tabelul 2 următoarele situații:
45
Tabelul 2
2
Cantitatea de apă la o udare (în litri pe m )
Tipul solului Necesarul de apă pentru Necesarul de apă pentru Necesarul de apă pentru
infiltrarea pe 15 cm de infiltrarea pe 25 cm de sol infiltrarea pe 35 cm de sol
sol
Sol nisipos 12,00 20,00 28,00
Sol nisipo-argilos 14,45 23,95 33,45
Sol argilos 16,50 27,50 38,50
Toamna și primăvara momentul udării este mijlocul zilei, când temperatura

aerului este mai ridicată, iar vara, când este foarte cald, se recomandă udarea de
dimineață, seară sau chiar noaptea.
Nevoia de apă suplimentară de udare este dependentă de cantitatea și repartiția
precipitațiilor, cu precizarea că pot fi ani ploioși și ani secetoși.
Udarea nu este recomandată a se face excesiv deoarece duce la spălarea rapidă
a substanțelor nutritive necesare plantelor.
În funcție de momentul aplicării udării putem întâlni următoarele situații:
 udarea de completare – reprezintă folosirea, la o singură udare, a unei
cantități de apă echivalente cu 20-40 mm de precipitații pe m2. Se execută la
începutul perioadei de vegetație, precum și înainte de aplicarea lucrărilor de
întreținere.
 udarea pentru încolțire – se execută cu scopul de a asigura o bună
germinare a semințelor semănate (de gazon, plante floricole) executându-se
cu un pulverizator fin.
 udarea pentru creșterea umidității aerului – este necesară pentru con-
fortul plantelor în zilele cu temperaturi ridicate, când evapotranspirația este
mare și poate duce la ofilire. Se face prin pulverizare pe plante în afara
perioadei de arșiță.
 udarea de aprovizionare – se face înainte de înființarea unei culturi, astfel
ca în momentul semănării sau plantării solul să fie reavăn, folosindu-se o
cantitate de apă echivalentă a cca. 20 mm de precipitații.
 udarea de fertilizare – se realizează cu apă în amestec cu soluție nutritivă.
Pentru plantarea arborilor, arbuștilor, pomilor fructiferi și a răsadurilor de flori
sau legume se folosește mocirlirea rădăcinilor, care constă în trecerea rădăcinilor
printr-o pastă de consistența smântânei compusă din părți aproximativ egale de
pământ argilos, bălegar proaspăt și apă, în vedere asigurării unei prinderi mai bune a
plantelor.
Modalități de udare
Udarea prin aspersiune – necesită realizarea unui sistem închis și sub
presiune pentru distribuția apei de udare iar apa cade la sol sau pe plante sub formă
de picături fine, ca o ploaie (vezi fig. 43).
46
Fig.43. Udare prin aspersiune (sursa www.amenajari-gradini-spatiiverzi.ro)
Pentru realizarea unui sistem de irigare prin aspersiune este nevoie de urmă-
toarele materiale: țevi KPE - cu diametru între 25 și 32 mm, care vor fi plasate în
pământ, la cca. 40 cm adâncime; conducte; robinetul de golire (supapa de golire) –
pentru golirea sistemului pe timp de iarnă; racorduri (fitinguri); aspersoare rotative -
care acționează pe o suprafață circulară; supape comandate electric care închid și
deschid drumul apei; unitatea de comandă; filtru de apă și senzorul de ploaie.
Fig. 44. Locurile de amplasare a aspersoarelor (model)

Dacă se dorește udarea întregii grădini acest lucru se realizează prin împăr-
țirea grădinii în zone de udare, unde sunt grupate aspersoare care acționează în
același timp. Aspersoarele folosite trebuie să fie de tip rotativ, care acționează
asupra unei suprafețe circulare, care pot fi de 360° (când jetul de apă este dispersat
pe toată suprafața circulară), de 270° (când apa este împrăștiată pe ¾ din supra-
fața circulară), de 180° (dacă se udă doar ½ din suprafața circulară) și de 90° (dacă
suprafața de udare este ¼ din suprafața circulară) (fig. 44).
Udarea prin picurare – este o metodă modernă de udare, economică, folosită
cu succes pentru grădinile de legume, livezi și vii. Se realizează cu ajutorul unor
furtune speciale din material plastic terminate cu dozatoare, așezate la baza fie-
cărei plante și care distribuie apa prin picurare individual, pentru fiecare plantă în
parte (vezi fig. 45).
47
Dezavantajul acestei metode este faptul că investiția este destul de scumpă,
dar avantajele cele mai importante sunt economisirea apei și calitatea udării.
Fig. 45. Schema sistemului de udarea prin picurare

(sursa www.amenajari-gradini-spatiiverzi.ro)
Alte procedee de udare: udarea direct pe sol, udarea prin conducte sub-
terane, udarea prin microaspersiune, ș.a.
 Proiectaţi sistemul de udare pentru amenajarea peisageră la care lucraţi,

cu precizarea procedeului de udare şi a zonelor de udare aferente;
 Schiţaţi pe planul în lucru traseul viitorului sistem de udare;
 Precizaţi motivaţia alegerilor făcute;
 Estimaţi necesarul de materiale.
48
ALEGEREA ŞI AMPLASAREA VEGETAŢIEI

DENDROLOGICE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE ( I )
ARBORII
Pot fi dispuşi, în cadrul compoziţiei, sub patru forme: izolat, în rânduri (ali-
niamente), în grupări sau în masive.
Arborii izolaţi se vor alege dintre speciile cu profil interesant, înflorire fru-
moasă şi bogată, scoarţă diferit colorată, fructificaţie deosebită ş.a.
Proiectantul îi poate amplasa la: extremităţile peluzelor, în sinuozităţile lizi-
erelor, la marginea masivelor, în capătul perspectivelor pentru introducerea de note
de contrast ca formă şi colorit.
În funcţie de sezon în care dorim efectul decorativ se pot folosi:
 primăvara: Prunus serrulata var. hisakura sau Prunus avium pe un fundal
de conifere, Acer negundo var. variegata pe un fundal de Acer platanoides var.
schwedleri, ş.a.
 vara: Betula pendula sau Elaeagnus angustifolia pe un fundal de conifere,
Prunus pissardii pe un fundal de Elaeagnus angustifolia, ş.a.
 toamna: Abies concolor, Picea pungens, Rhus typhina, Cotinus coggygria,
Quercus borealis, Sophora japonica, Morus alba var. pendula, etc.
 iarna: Salix alba var. pendula, Cornus sanguinea, Symphoricarpus albus pe
un fundal de conifere, ş.a.
Pentru închiderea de perspective se pot folosi următoarele specii: Platanus
hybrida, Tilia tomentosa, Aesculus hypocastanum, Populus alba, Magnolia kobus,
etc.
Aliniamentele
Reprezintă plantaţii în şiruri regulate, cu repartiţie echidistantă a exemplarelor
componente. Pot fi:
 Aliniamente de arbori;
 Aliniamente mixte (arbori + arbuşti);
 Aliniamente mixte de arbori şi gard viu;
 Aliniamente de arbuşti.
Aliniamentele de arbori
Arborii în aliniamente se vor folosi în special pe marginea aleilor şi drumurilor,
a parterelor, pe marginea bulevardelor, pe unul sau multe rânduri.
Se vor utiliza: specii de arbori de talie mijlocie, cu port regulat, perioadă lungă
de înfrunzire şi scurtă de cădere a frunzelor, care să nu murdărească strada cu flori şi
fructe.
Indicate sunt următoarele specii: platani, tei, arţari, frasini, salcâmul globos,
mesteacănul, fagul, catalpa, iar în unele cazuri molidul şi pinul.
După numărul de rânduri aliniamentele pot fi: simple - cu un singur rând sau
duble - cu aranjament simetric sau intercalate (vezi fig. 46 şi 51).
Intercalarea se adoptă când distanţele între rânduri sunt mai mici sau se doreşte
o ecranare laterală. Mai rar se folosesc aliniamente cu 3 sau 4 rânduri.
49
Distanţele în cadrul rândului pot fi de la 4 ÷ 12 m (în funcţie de mărimea arbo-

rilor, ritmul de creştere, locul aliniamentului ş.a.) iar între rânduri de 3,5 ÷ 6 m.
Distanţele minime faţă de elementele construite sunt:
Faţă de alei, trotuare, carosabil: 0,75 ÷ 1 m;
Faţă de clădiri: 5 m;
Faţă de împrejurimi construite, înalte: 2 m;
Faţă de instalaţii subterane: 2 m iar faţă de cele aeriene: 0,5 ÷ 2 m de la
coroane la cabluri pe verticală şi 5 m pe lateral.
Aliniamentele mixte de arbori şi arbuşti
Pot fi pe un singur rând, în alternanţă sau pe două rânduri diferite (vezi fig. 47).
Distanţele minime faţă de trunchiurile arborilor sunt de 1,5 ÷ 2 m, în funcţie de
forma de creştere a arbuştilor.
Aliniamente mixte de arbori şi gard viu
Pot fi (vezi fig. 49.):
 Pe acelaşi rând, alternanţă de arbori şi secvenţe de gard viu, aranjament
posibil pentru intervale, cu distanţa minimă de 1,5 m între arbori şi gard viu;
 Pe rânduri diferite (situaţie preferabilă în cele mai multe cazuri), cu distanţa
minimă de 1,5 m între aliniamente (vezi fig. 50 şi 51).
Aliniamente de arbuşti
De obicei acestea sunt simple, respectând următoarele distanţe:
 în cadrul rândului: 2 - 5 m;
 faţă de alei: 0,4 ÷ 2 m ( în funcţie de habitus);
 faţă de construcţii: minim 1,5 m;
 faţă de instalaţii subterane: minim 1,5 m.
 Reprezentaţi grafic arbori izolaţi (coniferi şi foioşi) precum şi aliniamentele de
arbori, mixte sau arbustive pe care le propuneţi în amenajarea peisageră aflată în
lucru.
 Specificaţi clar speciile care sunt dispuse izolat sau compun aliniamente şi
grupări, cu precizarea motivaţiilor alegerilor.
 Se vor prezenta pe plan în clar distanţele de plantare.
 Scara de lucru: 1:100 sau 1:50.
50
Fig.46. Aliniamente duble de arbori: a) distribuție simetrică perfectă; b) distribuție intercalată,

c) dispunere în perspectivă (după Iliescu, A.F., 2008)
Fig. 47. Aliniament mixt de arbori și arbuști: a și b – pe același rând, c – pe rânduri diferite
(după Iliescu, A.F., 2008)
51
Fig. 48. Aliniamente mixte de arbori și arbuști: a și b – pe același rând; c – pe rânduri diferite
(după Iliescu, A.F., 2008)
Fig. 49. Aliniamente de arbuști (după Iliescu, A.F., 2008)
52
Fig. 50. Model de aliniament mixt de arbori şi arbuşti (autor: Stud. Moldoveanu Ilona)
Fig. 51. Model de aliniament dublu de arbori (autor: Stud. Moldoveanu Ilona)
53
ALEGEREA ŞI AMPLASAREA VEGETAŢIEI DENDROLOGICE

ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE ( II )
GRUPĂRILE
Sunt alcătuite din 2 ÷ 7 (rareori 9) exemplare.
Repartizarea spaţială poate fi: echidistantă (în amenajări geometrice şi în grupări
omogene) sau neregulată (în compoziţiile libere). Se recomandă evitarea suprapunerii
vizuale a mai mult de 2 exemplare pe orice direcţie de observare, preferându-se nu-
mere impare de exemplare.
Structura grupărilor poate fi: omogenă (grupare alcătuită dintr-o singură specie)
şi pot fi: grupări de arbori şi grupări de arbuşti; eterogenă (alcătuită din mai multe
specii) şi pot fi: grupări de arbori, grupări de arbuşti şi grupări mixte (vezi fig. 53 ÷
58).
Arbuştii au un rol important în cadrul plantaţiilor. Astfel, arbuştii creează den-
sitate, în cadrul masivelor, la nivelul ochilor privitorului, contribuie la dirijarea vederii
spre anumite perspective, barează accesul în anumite direcţii, izolează mici teritorii
ş.a. Arbuştii pot fi plantaţi: izolat, în grupări sau în formă de garduri vii.
Grupările de arbuşti se vor proiecta din cel puţin 3 exemplare, care se vor planta
la o distanţă de cel puţin 3 ori diametrul coroanei la maturitate, în acelaşi fel încât să
alcătuiască o grupare unitară, care să poată fi cuprinsă cu privirea dintr-un singur
punct. Se poate alcătui o grupare dintr-o singură specie sau mai multe specii.
Grupările din mai multe specii se recomandă să fie alcătuite astfel încât să existe
o înflorire simultană sau succesivă iar culorile să fie cât mai contraste (de exemplu:
salcâm galben - cu flori galbene + liliac - cu flori roz-violacee).
Grupările vor fi constituite în aşa fel încât să ofere maxime ornamentale fie
primăvara, fie vara sau chiar pe timp de iarnă (de exemplu: forsiţia – primăvara,
spirea, iasomia – vara, sânger – iarna).
Grupările de arbori şi arbuşti sunt deseori completate de plantele floricole, motiv
pentru care cele mai bune abordări sunt cele care implică şi alegerea speciilor de flori
care pot fi incluse în grupare (vezi fig. 52).
Grupările de arbori şi arbuşti
Grupările pot fi constituite din 3 ÷ 9 exemplare de arbori dispuse la o distanţă
maximă unul de altul de până la 3 ori diametrul coroanei la maturitate. Se pot proiecta
mai multe tipuri de grupări:
 Grupări alcătuite din aceeaşi specie sau grupări dinamice, din mai multe
specii;
 Grupări alcătuite numai din foioase sau din foioase cu conifere;
 Grupări în componenţa cărora intră numai arbori sau arbori împreună cu
arbuşti;
 Grupări care au coronamentul compact sau transparent;
 Grupări care creează efecte diferite: lirice, pitoreşti, dinamice, vesele, monu-
mentale, etc.
54
Exemple:
Grupări alcătuite din aceeaşi specie: 3 - 9 pini, 3 - 5 molizi, 3 brazi argintii, 3
platani, 5 - 9 mesteceni, 3 magnolii, 3 - 5 arţari.
Grupări din specii diferite:
- specii de foioase: 2 tei + 2 platani + 1 mesteacăn.
- specii de foioase + conifere: 2 pini + 1 mesteacăn, 2 tei + 2 molizi + 1
mesteacăn, 3 pini + 2 mesteceni.
- specii de arbori + arbuşti: 2 tei + 3 molizi + 5 simforicarpus, 3 tei + 2
molizi + 5 spirea, 1 mesteacăn + 2 tei + 5 forsiţia.
Grupări compacte: 3 molizi, 5 fagi, etc.
Grupări transparente: 2 pini + 1 mesteacăn, 2 sălcii + 3 frasini.
Grupări “lirice”: 2 sălcii pletoase + 1 anin alb, 1 mesteacăn + 2 frasini pletoşi.
Grupări “monumentale”: 3 stejari, 3 platani, 3 brazi, 3 tuia gigantică.
Grupări “pitoreşti”: 2 pini + 1 tei, etc.
 Reprezentaţi grafic, pe planul aflat deja în lucru, grupări constituite numai din
arbori, grupări din arbori, arbuşti şi flori, precum şi grupări alcătuite numai din
arbuşti, folosind ca model imaginile anexate la lucrarea de mai sus.
 Menţionaţi speciile care compun aceste grupări şi motivarea alegerilor.
 Scara de lucru va fi: 1: 100 sau 1: 200.
1 pătrat = 0,3 m
A - Picea pungens 'Fat Albert'

(Thuja occidentalis 'Pyramidalis')
B - Juniperus chinensis 'Saybrook Gold'
(Juniperus chinensis „Armstrong‟)
C - Hamamelis mollis
(Syringa x chinensis).
D - Caryopteris x clandonensis 'Dark Knight'
(Salix purpurea „Nana‟)
E - Kalmia angustfolia
F - Erica carnea
(Rudbeckia fulgida „Goldsturm)
G -Achillea 'Coronation Gold'
H - Penstemon digitalis 'Husker Red'
Crocus vernus
Narcissus sp.
Tulipa sp.
Fig. 52. Model de grupare de arbori, arbuști și specii floricole (original)
55
Grupare din 4 arbori foioși la

Grupare din 3 arbori foioși Grupare din 3 arbori foioși la margine de masiv
margine de masiv
Grupare din 4 arbori foioși Grupare din 4 arbori foioși

în formă triunghiulară Grupare din 4 arbori foioși cu port variabil
la intersecția unor alei
Grupare din 4 arbori foioși Grupare din 5 arbori foioși Grupare din 5 arbori foioși
cu un exemplar în prim- în formă de semicerc cu port variabil
plan
Fig. 53. Modalități de asociere a vegetației (Vedere laterală și în plan)

(după Preda M., Palade L., 1973)
56
Grupare din 5 arbori foioși Grupare din 5 arbori foioși Grupare din 6 arbori foioși
în formă trapezoidală în formă de V pe fundal de masiv
Grupare din 7 arbori foioși

pe fundal de masiv Grupare din 7 arbori foioși Grupare din 7 arbori foioși
(3 cu port tabular și 4
pletoși)
Grupare din 6+1 arbori Grupare circulară din 7 Grupare din 4 arbori foioși
foioși arbori foioși cu port pletos, 3 conifere și
2 arbuști

57
Grupare din 4 arbori foioși Grupare dispers-circulară Grupare neregulată din 8

cu port globos și 3 conifere din 8 arbori foioși arbori foioși
Grupare dispers- Grupare neregulat Grupare neregulat

semicirculară din 9 arbori semicirculară din 10 arbori circulară din 11 arbori
pletoși globuloși globuloși
Grupare neregulat Grupare circulară din 1

circulară din 11 arbori Grupare circulară din 14 arbore + 1 arbust + 1
coniferi arbori coniferi tabulari semiarbust

58
Fig. 56. Modalități de asociere a vegetației (Vedere laterală și în plan) (original)
59
60
61

ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE ( III )
PÂLCURILE
Sunt grupări mai mari de arbori şi arbuşti şi se pot proiecta în mod obişnuit dintr-o
singură specie, dar cel mai indicat este ca fundalurile pe care se proiectează pâlcurile să
realizeze cu acestea contraste.
Exemple: un pâlc de mesteceni pe un fundal de molizi, un pâlc de pini pe un fundal
de tei, un pâlc de magnolii pe un fundal de molizi, etc.
MASIVELE
Reprezintă grupări de arbori şi arbuşti care nu pot să fie cuprinse cu privirea dintr-un
singur punct, aflat în imediata apropiere şi la acelaşi nivel cu masivul.
Se recomandă ca la amenajarea masivelor 30-35% din specii să fie conifere şi restul
foioase.
În margine de masiv, în luminişuri, se pot folosi pe lângă speciile care alcătuiesc
arboretul şi altele, adaptate condiţiilor staţionare dar cu mai multe caractere decorative.
Astfel, dacă liziera este în umbră sunt indicate speciile cu frunziş deschis la culoare,
iar acolo unde marginea masivului este luminată intens se vor introduce specii cu
frunziş mai închis.
În nişele masivelor se vor amplasa specii arbustive rezistente la vânt, la tasarea şi
înţelenirea solului, cu înflorire abundentă, fructe frumoase sau port interesant, care să
înlăture monotonia creată uneori de masive.
Masivele de arbori
Pot avea formă regulată (în compoziţiile geometrice) sau neregulată (în compo-
ziţiile libere) (vezi fig. 59).
Structura masivelor poate fi omogenă (dintr-o singură specie) sau heterogenă (din
mai multe specii din care una este dominantă cantitativ) (vezi fig. 60).
Structura arhitectonică a masivelor heterogene este variată şi etajată, în funcţie de
taliile speciilor care se asociază şi de rapiditatea lor de creştere.
Arborii se dispun descrescând ca talie spre periferia masivului.
Distanţele între arbori variază de la 2 la 6 m, în funcţie de densitatea dorită a
masivului.
Masivele de arbori şi arbuşti
Au o structură complexă deoarece sunt alcătuite din arbori de diferite talii şi arbuşti
de diverse dimensiuni, în funcţie de întinderea masivului şi importanţa volumetrică
dorită (vezi fig. 61).
Arhitectonica masivului este etajată, descrescând spre exterior iar dispunerea în plan
a exemplarelor este de obicei neregulată (vezi fig. 62).
În general arbuştii se amplasează la periferia masivului mixt, unde condiţiile de
lumină sunt mai bune iar pe partea nordică a masivului se va amplasa speciile tolerante
la umbră.
62
Uneori în cazul masivelor străbătute de alei se pot prevedea grupări de arbuşti cu

toleranţă la umbră în apropierea aleilor (vezi fig. 64).
În figurile 65 şi 66 sunt prezentate câteva situaţii întâlnite la amplasarea exem-
plarelor de arbori şi arbuşti în masive şi modalităţile de rezolvare a situaţiilor defec-
tuoase.
Masivele de arbuşti
Pot avea, în general, o formă în plan neregulat-alungită, cu lăţimea maximă de 6 - 8
m. Structura lor poate fi omogenă (alcătuită dintr-o singură specie) sau heterogenă (din
mai multe specii, din care una este dominantă) (vezi fig. 63).
Distanţele între arbuşti în masiv sunt următoarele: pentru arbuştii de talie medie -
mare: 0,75 - 1,5 m; pentru arbuştii cu diametrul mic: 0,3 - 0,75 m.
Se pot alcătui şi mase de arbuşti scunzi, conţinând în interior exemplare grupate de
arbuşti înalţi.
 Reprezentaţi grafic, în planul de amenajare aflat în lucru, un pâlc de arbori şi
arbuşti, un masiv heterogen format din arbori şi un masiv mixt, de arbori şi
arbuşti, la alegere, folosind ca model imaginile prezentate pentru lucrarea de
proiectare mai sus.
 Menţionaţi speciile care compun aceste pâlcuri sau masive şi motivaţia
alegerilor.
63
Fig. 60. Masive omogene şi heterogene de arbori

(după Iliescu, A.-F. şi col., 2001).
Fig. 59. Forma în plan şi volumetria

masivelor de arbori
Fig. 61. Masive de arbori şi arbuşti (după Iliescu, A.-F. şi col., 2001).
64
Fig. 63. Masive de arbuşti: a.-omogene, b.-

heterogene, c.- repartiţia speciilor.
Fig. 62. Profile ale plantaţiilor masive de arbori şi

arbuşti (după Iliescu, A.-F. şi col., 2001).
Fig. 64. Structura masivelor de arbori şi arbuşti

a.- exemplu de repartiţie a arborilor după talie şi a
arbuştilor într-un masiv heterogen
b.- amplasarea arbuştilor numai în liziera unui masiv;
c.- amplasarea arbuştilor în interiorul unui masiv străbătut
de alee.
65
Observații
greșit
Pe terenurile denivelate se va
evita simetria.
corect
Masivele care mărginesc aleile

trebuie să dea impresia unui
singur corp.
greșit
corect
Se vor evita lizierele uniforme.
greșit corect
În interiorul masivelor speciile

se grupează.
greșit
corect
Fig. 65. Modalități de amplasare a vegetației (după Negruţiu, F., 1980)
66
Exemplarele izolate trebuie să fie

specii componente din liziera
masivului
greșit
corect
Relieful general al masivului

greșit urmează nivelmentul solului.
corect
corect
În cadrul grupărilor se vor evita

distanțele egale între exemplare și
alinierea lor („ca mărgelele”).
corect
greșit
Exemplarele izolate trebuie să

creeze impresia unei diseminări
naturale
greșit corect
Fig. 66. Modalități de amplasare a vegetației (după Negruţiu, F., 1980)
67

ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE ( IV )
GARDURI VII
Sunt plantaţii dense, înguste, ordonate, aliniate sau alcătuind un anumit desen,
formate din arbuşti sau unele specii de arbori. În tabelul 3 sunt prezentate câteva specii
de arbuşti pretabile pentru realizarea de garduri vii.
După modul de conducere deosebim:
garduri vii tunse sub formă de: borduri (maxim 0,3 m înălţime); garduri (maxim
2 m înălţime); ziduri verzi (peste 3 m înălţime).
garduri vii libere (de diferite înălţimi în funcţie de puterea de creştere).
După înălţime, gardurile vii pot fi:
 foarte mici (borduri), cu înălţime < 0,5 m,
 mici, cu înălţime = 0,5– 1 m,
 înalte, cu înălţime = 1 – 3 m,
 foarte înalte, cu înălţime > 3 m.
După scop gardurile vii pot fi:
 garduri vii decorative, constituite din specii arbustive cu flori şi fructe
remarcabile prin frumuseţe sau prin efectul vizual, sau din specii cu lujeri subţiri şi
numeroşi, cu un aparat foliar bogat, şi cu o capacitate puternică de lăstărire, acestea
fiind folosite în spaţiile verzi de interes public;
 garduri vii de camuflare ( de mascare) - constituite din specii arbustive şi
specii arborescente cu înălţimi diferite şi ramificare bogată de la nivelul solului, folo-
site frecvent pentru estomparea efectului vizual negativ al diferitelor vecinătăţi inde-
zirabile.
 garduri vii pentru protejare, formate din specii arbustive cu ghimpi şi spini, şi
coroană bogată, folosite ca garduri de limită, pentru limitarea accesului animalelor în
diferite zone sau chiar a oamenilor (vezi fig. 66).
Distanţele de plantare sunt următoarele:
- pe rând : 0,3 - 0,5 m pentru gardul viu propriu-zis şi 0,1 - 0,2 m pentru borduri;
- între rânduri: 0,3 m (pentru arbuşti), 0,5 m (pentru arbori) şi 0,2 m (pentru borduri).
Densităţile de plantare pentru gardurile vii sunt următoarele:
 arbuşti foioşi pe 1 rând: 3,5 buc./m;
 arbuşti foioşi pe 2 rânduri: 7 buc./m;
 arbuşti răşinoşi pe 1 rând (cu balot): 3,5 buc./m;
 arbuşti răşinoşi pe 2 rânduri: 7 buc./m;
 arbori foioşi pe 1 rând: 2 buc./m;
 arbori foioşi pe 2 rânduri: 4 buc./m;
 arbori răşinoşi pe 1 rând (cu balot) : 2 buc./m;
 bordură de Buxus pe 1 rând: 7 buc./m
 bordură de Buxus pe 2 rânduri: 10 buc./m.
Distanţele faţă de elementele construite sunt:
 faţă de bordurile aleilor: 0,5 m (1 m pentru gardul viu din arbori);
 faţă de garduri: 1-2 m;
 faţă de piloni, stâlpi: 0,5-1 m;
 faţă de instalaţiile subterane: 0,5-1 m. (vezi fig. 65).
68
Tabelul nr. 3
Specii pentru garduri vii
Specii de foioase cu frunze caduce
maxim 0,40 m
Berberis thunbergii „atropurpurea nana” Potentilla fruticosa „Hersii”
Cotoneaster adpressus Spiraea albiflora
Deutzia gracilis Spiraea japonica „Little Princess”
0,40-1 m
Berberis thunbergii Ligustrum vulgare „Lodense”
Berberis thunbergii „atropurpurea” Potenatilla fruticosa
Berberis verruculosa Rosa nitida
Chaenomeles japonica Salix purpurea „Nana”
Deutzia rosea Spiraea bumalda „Anthony Waterer”
Symphoricarpos sp.
1–2m
Acer ginnala Ligustrum vulgare
Carpinus orientalis Lonicera tatarica
Chaenomeles lagenaria Lonicera xilosteum
Cornus mas Philadelphus coronarius
Cornus sanguinea Physocarpus opulifolius
Cotoneaster bullatus Ribes sanguineum „Atrorubens”
Cotoneaster dielsianum Rosa rubiginosa
Deutzia scabra Rosa rugosa
Forsythia intermedia „Spectabilis” Spiraea sp.
Ligustrum ovalifolium Symphoricarpos orbiculatus
peste 2 m
Acer campestre Lonicera tatarica
Acer ginnala Lonicera xylosteum
Carpinus orientalis Malus sargentii
Cornus mas Philadelphus gordonianus
Corylus avellana Prunus cerasifera
Ligustrum vulgare Prunus spinosa
Fagus sylvatica Syringa vulgaris
Forsythia intermedia Viburnum opulus
Hippophae rhamnoides
Specii cu frunze semipersistente sau persistente
maxim 0,4 m
Berberis buxifolia „Nana” Lavandula angustifolia
Buxus sempervirens „Suffruticosa” Santolina sp.
Lonicera pileata
0,4 - 1 m
Buxus sempervirens Euonymus japonicus
Mahonia sp. Taxus baccata
1-2m
Berberis julianae Prunus laurocerasus
Berberis gagneipanii Chamaecyparis lawsoniana „Alumii”
Buxus sempervirens arborescens Taxus baccata
Ilex aquifolium Thuja occidentalis
Pyracantha sp. Thuja orientalis
peste 2 m
Cupressocyparis leylandii Taxus baccata
Picea abies Thuja occidentalis „Fastigiata”
Pseudotsuga menziesii „Caesia” Thuja plicata
Specii pentru garduri libere înflorite
Chaenomeles japonica Deutzia sp.
Cotoneaster dielsianus Forsythia sp.
Cotoneaster franchetti Hibiscus syriacus
Cotoneaster multiflorus Malus sargentii
Potentilla fruticosa Philadelphus coronarius
Prunus padus Spiraea sp.
Pyracantha sp. Syringa sp.
69
Fig. 65. Scheme de amplasare a arborilor şi arbuşilor sub formă de garduri vii
(după Chiusoli, A. 1973)
70
Fig. 66. Modalităţi de utilizare a gardurilor vii.

a.- dublarea unor garduri construite;
b.- împrejmuirea unui scuar;
c.- îngrădirea unui loc de joacă;
d.- protejarea unui spaţiu pentru bănci;
e.- modele decorative în cadrul parterelor
 Reprezentaţi grafic, în planul de amenajare aflat în lucru, un gard viu
decorativ şi un gard viu de protecţie, folosind ca exemplu imaginile prezentate
ca anexe în lucrarea de mai sus.
 Menţionaţi speciile care compun gardurile vii şi motivaţia alegerilor făcute.
71
VEGETAŢIA DE PE MALUL APELOR.

VEGETAȚIA ACVATICĂ.
VEGETAȚIA DE MAL
Peisajele de-a lungul malurilor se recomandă a se schimba în funcţie de alegerea
traseului pe care îl au aleile de pe maluri. Plantaţiile care se prevăd pe malul apelor pot
fi făcute în masive sau în grupări. În cazul în care se plantează în masive se formează
adevărate ziduri verzi. Acest tip de plantaţie se recomandă a se folosi pe întinderi mai
scurte ale malurilor, de-a lungul micilor golfuri, a labirintelor mici de apă. Zidurile
verzi din plante care au o culoare închisă a frunzelor dau peisajului o notă mai pu-
ternică de masivitate, volum şi compactitate.
Vegetaţia pe maluri poate fi plantată şi în grupe mici, astfel încât să creeze peisaje
deschise. Acest tip de amenajare permite formarea de perspective largi sau deschise şi
este propriu întinderilor mari de apă şi malurilor în pantă lină (vezi fig. 67).
Plantarea în grupări se execută deoarece însuşirile decorative ale unor arbori cresc
dacă sunt plantaţi mai mulţi la un loc. Grupările pot fi alcătuite din aceeaşi specie sau
din specii diferite. Apa lacului în care se oglindesc arborii amplifică efectele de masă
şi le conturează mai precis.
La amplasarea grupărilor se va acea în vedere ca ele să fie profilate fie pe un
gazon, fie pe cer sau pe un fundal de vegetaţie de culoare contrastantă. În apropierea
apelor se vor amplasa în special grupe de specii care tolerează o umiditate mai pro-
nunţată a solului şi care rezistă la inundaţii: Taxodium, Salix, Populus, Alnus, Fraxinus
holotricha (frasinul pufos) ş. a. La depărtări mai mari se pot întrebuinţa specii care
suportă o umi-ditate moderată (stejar, ulm, corn, păducel, lemn cânesc, dracilă, frasin).
Arborii solitari vor fi plantaţi fie lângă ape pentru a determina un cadru al
peisajului de mal, fie pe spaţiile libere ale pajiştilor. În general, plantarea grupărilor şi
alegerea speciilor se face şi în funcţie de forma şi mărimea apelor. Astfel, la oglinzile
mari de apă sau la depărtări mari se preferă a se planta în masive.
Pe măsură ce bazinele de apă au dimensiuni mai mici se plantează cu specii de ta-
lie mai mică, în grupuri sau sub formă izolată. Sortimentul de specii care se pot utiliza
pentru amenajarea plantaţiilor de pe malul apelor cuprinde :
Arbori
 Salix alba (salcie albă) – suportă foarte bine inundaţiile îndelungate.
 Alnus incana (aninul alb) – foarte recomandat pentru susţinerea malurilor.
 Alnus glutinosa (aninul negru) – se poate folosi şi pentru consolidarea malurilor.
 Populus nigra (plop negru) – necesită căldură multă; frecventă în zonele de
câmpie.
 Populus alba (plopul alb)
 Taxodium distichum (chiparos de baltă) – foarte rezistent la inundaţii.
 Salix babilonica (salcia pletoasă)
 Fraxinus holotricha (frasinul pufos) – specie întâlnită în zona Deltei Dunării.
 Quercus palustris (stejarul de baltă) – specie frecventă în zona Deltei Dunării, ş.a.
72
Arbuşti
 Hippophaea rhamnoides (cătina albă) – indicată pentru prundişuri şi soluri
nisipoase umede.
 Tamarix ramosissima (cătina roşie) – plantă fixatoare pentru malurile nisipoase.
 Salix viminalis (răchita) – creşte spontan de-a lungul apelor.
 Salix cinerea (răchita cenuşie) – suportă foarte bine zonele umede.
 Salix purpurea (răchita roşie) – suportă foarte bine zonele umede.
 Viburnum lantana (dârmoz) – suportă zonele semiumede.
 Syringa vulgaris (liliac) – suportă zonele semiumede.
 Berberis vulgaris (dracilă) – suportă zonele semiumede, ş.a.
VEGATAȚIA ACVATICĂ
Pentru orice piesă de apă deosebit de importante devin elementele vegetale care
se vor amplasa în apropierea ei dar și în interiorul ei. În cazul în care apa este mai
adâncă se recomandă a se planta nuferi și specii înrudite cu aceștia, deoarece sunt
deosebit de decorativi. În tabelul 4 sunt prezentate câteva dintre speciile acvatice folo-
site frecvent pentru amenajarea bazinelor. Plantarea acestora se poate face cu balot de
pământ pe platforma de apă sau în coșuri împletite (din material plastic).
Tabelul nr.4
Plante pentru amenajări peisagere acvatice
(după Toma , F., 2010)
Denumirea plantei Adâncimea Înălțimea de creștere
apei (cm) (cm)
Zona de mlaștină (0 † 10 cm)
Lythrum salicaria (Răchitan) 0 100
Myosotys scorpioides (Nu-mă-uita de baltă) 0 30
Thalspi alliaceum (Usturoiuil ciobanului) 10 10
Calla palustris (Coada zmeului de baltă) 10 10
Scirpus angustifolius (Pipirig) 10 30
Myriophyllum aquaticum 10 20
Papura pitică 10 30
Zona de apă puțin adâncă (20 † 40 cm)
Cerastium tomentosa (Cornut) 20 50
Elodea canadensis (Ciuma apelor) 20 50
Iarba știucii 20 60
Calthea palustris (Calcea calului de baltă) 20 40
Iris pseudocorus (Iris galben de apă) 20 80
Echinodorus cordifolius 30 60
Sagittaria sagittifolia (Săgeata apei) 30 50
Ranunculus aquatilis (Piciorul cocoșului de baltă) 30 100
Papură 40 150
Trestie 40 250
Zona apei adânci (60 ÷ 150 cm)
Nymphoides peltata (Plutică) 60 plutește
Hippuris vulgaris (Coada mânzului) 60 40
Butomus umbellatus (crin de baltă) 70 150
Nymphaea alba (nufărul alb) 80 plutește
Nuphar lutea (nufăr galben) 100 plutește
Nymphaea „Amabilis” (culoare roz) 75 plutește
Nymphaea „Froebeli” (culoare roșie) 60 plutește
73
Fig. 67. Dispunerea vegetaţiei în cazul unui iaz rustic cu folie

(după Hessaion, D.G., 2005)
 Reprezentaţi grafic, în planul de amenajare aflat în lucru, elementele vegetale
specifice propuse pentru malul apelor sau piesele acvatice deja proiectate,
folosindu-vă de noţiunile din lucrarea de mai sus.
 Menţionaţi speciile care compun aceste amenajări şi motivaţia alegerilor făcute.
 Scara de lucru va fi: 1: 100 sau 1:50.
74
GRĂDINILE ALPINE. STÂNCĂRIA.
Întrebuinţarea blocurilor de piatră ca elemente decorative sau utilitare (când se

combină cu plante sau constituie suport pentru căderi de apă ş.a.) trebuie făcută cu
discernământ, deoarece folosite necorespunzător, conduc la efecte inestetice iar
costurile mari pentru realizarea lor devin nejustificabile.
Grădinile alpine reprezintă de fapt elemente din piatră (stânci) înconjurate și
acoperite chiar de vegetaţie lemnoasă şi erbacee, adaptate condiţiilor staţionale
specifice, producând efecte speciale şi deosebit de apreciate. Prin modul de dis-
punere a plantelor şi stâncilor, grădinile alpine creează în, mod artificial, un micro-
relief accidentat, uneri chiar muntos, cu o suprafaţă de la câţiva metri pătraţi până la
câţiva ari.
Alegerea locului prezintă o importanţă deosebită. Se va urmări, în primul rând,
o bună încadrare în mediul natural, căutând să se creeze impresia că ele au existat
dintotdeauna acolo.
În zonele premontane se va prefera un loc accidentat, stâncos, iar în zonele de
câmpie şi deal se va alege un teren mai denivelat sau în pantă, o ruptură de mal, etc.
Dacă asemenea condiţii lipsesc, atunci se poate crea artificial, cu mijloace mecanice
un teren mai frământat, un debleu, fiind preferate expoziţiile semiînsorite.
Dacă amplasarea grădinii alpine se face în apropierea unei ape, efectul decorativ
sporeşte prin utilizarea acesteia între stâncile artificial create, şi în plus umiditatea
atmosferică va fi mai mare.
Grădinile alpine sunt deosebit de apreciate în spaţiile verzi proiectate în stil
peisager ele numindu-se grădini alpine peisagere; în acest caz se acceptă situarea
lor şi în apropierea clădirilor și redau trăsăturile formelor naturale întâlnite (dru-
murile au linii lejere, terenul are forme mai line, cu taluzuri și eventual cursuri de
apă, ș.a.) (vezi fig. 69).
Într-un parc amenajat în stil geometric se va atribui grădinii alpine un loc mai
izolat, care să fie mascat uşor cu vegetaţie. Se vorbește deci de o grădină alpină
geometrică, care se realizează în forme geometrice, de dimensiuni, de obicei, mai
mici, respectând axa și simetria grădinii. Se remarcă aici aranjarea regulată a
zidurilor de piatră, a scărilor, a zidurilor rostuite, a pietrelor, asigurând un punct de
observație asupra grădinii alpine.
Totuși grădina alpină este o îmbinare de elemente și de stiluri diferite, în cadrul
căruia unul dintre stiluri are un rol dominant.
Amplasarea rocilor (stâncilor) se va face astfel :
 mai întâi se realizează săparea şi extragerea pământului pe o adâncime de
cel puţin 50-60 cm, sol care va fi ulterior folosit între rocile amplasate.
 în concavitatea rezultată se aşează un strat de 30 cm de zgură, care nu
permite pătrunderea diferitelor animale care realizează galerii subterane.
 peste zgură se aşterne un strat de nisip de râu cu granulozitate relativ mare
sau chiar piatră mărunţită, pentru a se asigura o bună permeabilitate.
 deasupra se pun rocile, lăsându-se între ele spaţii (mai largi în partea
superioară decât în cea inferioară), care se umplu cu pământ.
75
Pietrele de dimensiuni mai mari se amplasează în planul din spate, îngropându-

se pe jumătate, formând astfel partea de susţinere a întregului ansamblu.
Celelalte roci se dispun succesiv, alcătuind un fel de trepte în contrapantă (vezi
fig. 68). La suprafaţă vor fi lăsate porţiunile cele mai decorative ale rocilor (forme şi
culori interesante). La aranjarea rocilor se va urmări, pe de o parte, să se asigure o
bună umezire a solului în urma ploilor, iar pe de altă parte, să nu se favorizeze
concentrarea şi stagnarea apei sau descoperirea rădăcinilor prin spălarea solului.
Pământul folosit pentru umplerea spaţiilor trebuie să fie bogat în substanţe
nutritive, permeabil, structurat, cu textură mijlocie şi cu pH neutru sau slab acid; un
astfel de pământ permite dezvoltarea unui larg sortiment de plante lemnoase,
erbacee şi floricole. Specialiştii recomandă următorul tip de amestec: 40% pământ
de ţelină, bogat în humus, 30% nisip de râu, grosier, 15% compost şi 15% turbă.
Fig. 68. Modalități de realizare a unei stâncării (profile)

(după Greiner K., Weber A., 1995)
Amenajrea grădinilor alpine este indicat să se facă într-o perioadă lipsită de ploi,
zăpadă, îngheţ, cu 2-3 luni înainte de perioada plantări speciilor lemnoase, pentru ca
pământul să se taseze suficient.
Plantele vor fi dipuse astfel ca acoperirea rocilor să fie parţială; uneori, pentru o
mai bună punere în valoare a vegetaţiei şi când suprafaţa grădinii alpine este destul
de mare, printre rocile mari pot fi trasate poteci înguste, care permit vizitatorilor
observarea mai de aproape a plantelor, formei şi culorii rocilor, etc.
Când sunt poziţionate atent, rocile pot constitui un excelent punct de interes
într-o grădină mică.
76
Este indicat să alegeţi roci interesante, cu forme şi culori cât mai atrăgătoare.
Acestea sunt utile în mod special ca centru compoziţional în grădinile mici, cu
prundiş sau cele proiectate în genul grădinilor mediteraneene sau chiar japoneze (ce-
le în stil Zen).
În grădinile alpine se foloseşte şi pietriş, acesta fiind mobil, uşor de aşternut şi
este folosit adesea pentru a face o trecere naturală între diferitele materiale de
suprafaţă, poteci, alei sau pajiste. Rocile şi pietrişul vor arăta întotdeauna armo-
nioase dacă rocile pot fi îngropate parţial, astfel încât ele să pară că se proiectează
din prundiş şi nu stau pe suprafaţa acestuia.
Plantele recomandate pentru grădinile alpine provin aproape fără excepţie
din regiunile montane. De obicei acolo sunt supuse vânturilor puternice şi iernilor
aspre, se mulţumesc cu un sol mai sărac în substanţe nutritive şi rămân pitice.
Formele de cultură folosite pentru grădinile alpine de la şes sunt adaptate, în general,
climei mai blânde din această zonă, dar totuşi trebuie să li se asigure unele condiţii
mai speciale. De exemplu, speciile sensibile la umezeală, cum sunt primulele alpine
(Primula allionii) cresc doar protejate de roci cât mai mari; ferigile Matteuccia se
dezvoltă cel mai bine în semiumbra arbuştilor; printre pietre şi în zonele însorite se
dezvoltă bine clopoţeii (Campanula poscharskyana), floxul pitic (hibrizi de Phlox
douglasii), garofiţele roz (Dianthus gratianopolitanus), iarba de şoaldină (Sedum
sp.), garofiţa de munte (Dianthus alpinus), căldăruşa (Aquilegia pyrenaica), albiţa
(Saxifraga spectabilis), piciorul cocoşului (Ranunculus gramineus), floarea miresei
(Gypsophila repens) ş.a. (vezi fig. 69).
Dintre speciile lemnoase recomandate pentru stâncării se amintesc: Pinus mugo
var. gnom, Picea abies var. nidiformis, Picea glauca var. zuckerhut, Juniperus
communis var. repandens, Taxus baccata var. repandens, Chamaecyparis pisifera
var. boulevard, Chamaecyparis lawsoniana var. elwoodii, Salix reticulata, S. retusa,
Ribes aureum, R. nigrum, Genista sp. Erica sp. ş.a. Cel mai bun moment de plantare
este primăvara, când solul este dezgheţat, iar dacă plantele sunt în container se pot
planta şi vara sau toamna.
Materialele utilizate pentru realizarea unei stâncării sunt, de regulă, calcarul și
gresia, ambele fiind roci sedimentare. Prezintă următoarele avantaje: asigură un as-
pect natural stâncăriei; plantele se pot fixa bine pe acest substrat; sunt relativ ușor de
găsit; culoarea lor este deschisă și se armonizează frumos cu colorația vegetației; au
o greutate mai mică iar prelucrarea este mai ușoară, ș.a
Se vor folosi pietre de dimensiuni diferite, cele mai mari fiind denumite pietre
dominante, care imprimă o linie dominantă și o atmosferă particulară grădinii alpine.
Printre ele se așează pietre mai mici, în mod armonios. Popular se consideră că
dimensiunea cea mai mare pentru o rocă folosită la o stâncărie este de mărimea unui
"cap de cal".
Odată realizată grădina alpină (stâncăria) nu se efectuează imediat plantarea ci
după cca. 2 săptămâni, timp în carea apar buruieni care trebuie îndepărtate cât mai
bine. Momentul optim pentru plantarea plantelor pentru grădina alpină este diferit în
funcție de specie, însă cele mai multe se pot planta atât primăvara (martie, aprilie)
cât și toamna. Înainte de plantare (cu 1-2 zile) este bine ca solul să fie udat, pentru a
fi reavăn în momentul plantării. Se începe plantarea întotdeauna în zonele din vârful
stân-căriei, iar apoi se coboară cu plantarea spre baza ei.
77
Se plantează mai întâi arbuștii iar apoi urmează plantele perene, preferabil
crescute la ghivece.
Fig. 69. Model de grădină alpină peisageră

1.Aurinia saxatilis 'Citrina'; 2.-Cerastium tomentosum; 3.-Dianthus gratianopolitanus; 4.-
Phlox subulata; 5.- Sagina subulata; 6.- Sedum telephium ssp. ruprechtii 'Hab Gray';
7.- Sempervivum tectorum; 8.-Sisyrinchium angustifolium;
9.-Yucca filamentosa; 10.-Zauschneria californica
 Proiectaţi o stâncărie, în cadrul amenajării aflată deja în lucru, în
segmentul cel mai favorabil al amenajării.
 Detaliaţi propunerea şi precizaţi sortimentul de plante propus pentru ame-
najarea acestei stâncării. Motivaţi alegerea facută.
 Scara de amenajare: 1:100 iar pentru detalii: 1:50 sau 1:20.
78
PROIECTAREA AMENAJĂRILOR FLORICOLE
Amenajările floricole reprezintă elemente de mare bogăţie decorativă. Aceste

amenajări se pot face sub formă de: ronduri, rabate, borduri, arabescuri, pete, grupări
libere, plante solitare, etc. Alegerea sortimentului de plante se va face în funcţie de
scop, epoca înfloritului, înălţimea plantelor, felul şi culoarea florilor, aromele, rezis-
tenţa la umbrire, la diferitele noxe, etc.
Rondurile se vor proiecta nu numai sub formă rotundă ci şi sub formă de elipsă,
pătrat, dreptunghi, hexagon, etc. (vezi fig. 70). La amenajare se vor utiliza plante
floricole anuale, bienale sau perene. Se pot proiecta ronduri centrale amplasate la
intersecţia aleilor, ronduri laterale sau în interiorul parterelor. Rondurile vor cu-
prinde: alei false sub formă de desen pe care se aşterne: zgură roşie, nisip, criblură,
etc.; borduri din buxus sau alte plante, care încadrează desenele şi plante floricole
care se plantează în interiorul bordurilor.
La proiectarea rondurilor se va ţine seama de următoarele principii:
 rondurile plantate cu o singură specie de plante floricole produc o impresie de
masă mai puternică;
 rondurile convexe permit o vizibilitate mai bună asupra desenului, decât cele
plate;
 pentru borduri cele mai indicate plante sunt cele cu creştere joasă;
 pentru amenajarea centrului rondurilor se vor folosi o serie de specii de talie
mai înaltă: Musa, Dracaena, Yucca, Agave, etc.;
 plantele viu colorate şi cele cu creştere mai înaltă se văd de la distanţe mai mari
şi deci vor fi folosite la rondurile situate la capătul aleilor mai lungi;
 rondurile prea mari nu sunt prea frumoase, cele mai potrivite fiind rondurile de
3-5 m diametru;
 plantele floricole cu frunze panaşate vor fi folosite pentru rondurile însorite.
Sortimentul de plante floricole pentru sezonul de primăvară cuprinde: ghiocei,
zambile, lalele, panseluţe, Miosotis, Bellis, Aster, Campanula, Primula, Silene, etc.
Sortimentul de flori de vară va putea cuprinde de exemplu:
- bordura din Petunia albă iar fundalul din Salvia splendens;
- bordura din Cineraria martima, iar fondul din Geranium;
- bordura din Petunia albă iar fondul din Tagetes patula;
- bordura din Ageratum mexicanum iar fondul din Petunia hybrida nana
compacta;
- bordura din Pyrethrum iar fondul din Begonia sempervirens;
- bordura din Cineraria maritima iar fondul din Phlox drumondii, etc.
Se vor putea proiecta ronduri cu sortimente de flori sub formă de mozaic din
speciile: Alternanthera, Gnaphalium, Oxalis, Santolina, Sedum ş.a.
Rabatele se vor proiecta ca nişte straturi lungi şi înguste, întrerupte din loc în loc
şi care se vor situa de-a lungul aleelor, parterelelor, clădirilor, teraselor, variind între
1 – 2,5 m, astfel: 1 m pentru 2 rânduri de flori; 1,2 – 1,5 m pentru 3 rânduri de flori; 2
m pentru 4 rânduri de flori; 2,5 m pentru 5 rânduri de flori (vezi fig. 70 şi 71)
Se pot proiecta rabate dintr-o singură specie sau mai multe specii, din plante de
mozaic, din plante anuale sau perene, rabate de primăvară, vară sau toamnă.
79
Bordurile se proiectează în scopul creării unui cadru pentru peluze, ronduri,

rabate, pentru despărţirea potecilor de gazon, cărora le dă un aspect ordonat şi în-
grijit. Acestea se pot amenaja cu arbuşti scunzi sau plante floricole.
De exemplu, bordurile se pot realiza din speciile floricole Aster, Lobelia, Tagetes,
Phlox, Pyretrum parthenifolium aurem, Centaurea candidissima, Salvia argentea,
Coleus sp., Vinca minor, Stachis lanata etc.
Benzile sunt mai înguste decât bordurile şi se fac din unul sau câteva rânduri apro-
piate de plante. De exemplu, benzi roşii se pot face folosind Achyrantes iar de
culoare argintie folosind Cineraria.
Arabescurile se vor proiecta pe parterele în stil clasic, pe peluze şi în cadrul ame-
najări floricole. Acestea se fac din plante de mozaic sau alte plante floricole plantate
sub formă de desene reprezentând: flori şi frunze stilizate, săgeţi, spirale, cununi etc.
Rondurile pot fi alcătuite doar dintr-o singură specie anuală sau din mai multe
specii. Cele omogene (formate dintr-o sigura specie: Salvia, Begonia, Tagetes) de
obicei au forma rotundă. Cele mixte sau multicolore sunt formate din mai multe
specii combinate după culori şi se realizează prin descompunerea formei geometrice
mari de plantat în forme geometrice mai mici. Unele flori anuale suportă tunsul şi
astfel ele se pretează la formarea așa numitului “covor floral”.
Rondul omogen: vorbim de rond omogen când pe toată suprafața lui se plantează o
singură specie; de obicei are forma circulară iar speciile pentru rondul omogen cele
mai folosite sunt: Salvia purpurea; Begonia; crăița mexicană, ş.a.;
Pata florală: este amplasată la marginea unei peluze de iarbă şi se deosebește de
rond pentru că are un contur neregulat;
Rondul cu bordură: este un rond cu margini, folosindu-se plante scunde ca bordură
pentru a fi bine văzute; specii pentru borduri: Lobelia, pufuleț, Senecio, ş.a.
Rondul multicolor: se pun plante care se folosesc în ronduri omogene şi se des-
compune forma geometrică o rondului în forme mai mici; se folosesc de exemplu:
petunia albă, verbina roşie, gălbenele, ş.a.
Parterele se vor proiecta în cadrul amenajărilor executate în stil clasic, ca nişte
suprafeţe regulate de formă geometrică, mărginite de borduri şi cărări false şi care
vor fi decorate cu numeroase elemente ornamentale (vase, statui, bazine de apă etc. –
fig. 71). În amenajările în stil natural sau modern, parterele se vor proiecta ca nişte
suprafeţe gazonate libere spre centru şi decorate cu pete de flori, specii de arbuşti şi
eventual arbori amplasaţi mai spre periferie. La proiectarea parterelor se va ţine
seama că: amplasarea parterelor este indicată în jurul clădirilor, la intrări şi ieşiri, în
apropierea centrelor compoziţionale etc.; suprafaţa parterelor va fi proporţională în
raport de cea a pieţelor şi clădirilor lângă care vor fi amplasate; respectarea proporţiei
între înălţimea clădirilor, dimensiunile pieţelor şi mărimea parterului însuşi va fi
urmată de echilibrul şi proporţia părţilor componente ale parterului (ronduri, rabate
etc.); parterele vor fi astfel trasate încât să exprime simplitate şi sobrietate în an-
samblu dar şi fineţe în decoraţiunile de amănunt: arabescuri, ronduri, rabate, etc.
coborârea lor sub nivelul general al aleilor, posibilitatea privirii lor pe terase măr-
ginite de balustrade este indicată pentru a se putea vedea întreaga decoraţie a covo-
rului vegetal. Alte amenajări florale pot fi proiectate ca nişte grupe, pete libere sau
forme (vezi fig. 72). Astfel, se pot proiecta vase cu flori, ceasuri florale, amenajări în
jurul bazi-nelor de apă, grădini alpine, etc.
80
 Proiectaţi, în amenajarea aflată deja în lucru, amenajări floricole în seg-
mentele cele mai favorabile ale amenajării.
 Detaliaţi propunerile şi precizaţi tipul de amenajare, sortimentul de plante
propus pentru amenajarea fiecărei zone cu plante floricole şi motivaţia
alegerilor.
 Scara de amenajare: 1:100 iar pentru detalii: 1:50 sau 1:20.
Fig. 70. Decorațiuni florale din plante anuale și bienale : a) – platbandă,

b) – rabate pătrate, c) – ronduri, d) – arabesc și platbandă în cadrul unui parter
81
Fig. 71. Decorațiuni florale : a) – aranjamente în rabate (pentru flori anuale sau bienale) ;
b) rabate pătrate, c) ronduri, d) arabesc şi platbandă în cadrul unui parter.
82
Fig. 72. Decoraţiuni florale: a) pată mixtă de flori anuale sau bienale;
b) pată mogenă de flori perene;
c) pată de trandafiri ; d) borduri mixte (rectilinii şi neregulate)
(după Iliescu, A.-F. şi col., 2001)
83
PROIECTAREA SUPRAFEŢELOR GAZONATE
Gazonul
Este o suprafaţă de teren acoperită de vegetaţie ierboasă formată, în special, din
ierburi graminee şi folosită în scopuri decorative, sportive sau sanitare.
După destinaţie, compoziţie şi modul de întreţinere se disting următoarele tipuri
de gazon:
 gazonul de parter (de culoare verde intens şi des ca peria);
 gazonul de peluză de grădină (cu specii rezistente la călcat);
 gazonul de pajişte;
 gazonul decorativ (cu flori rare, diseminate natural sau cultivate);
 gazonul pentru terenurile sportive;
 gazonul de taluz, ş.a.
Peluzele din parcuri ocupă, de regulă, suprafeţe întinse şi se prezintă sub formă
de pajişti tunse de 2-3 ori pe an, sunt alcătuite din specii de graminee cu frunzele
înguste, care înfrăţesc abundent, alcătuind un covor dens.
Peluzele de grădini se deosebesc de precedentele prin îngrijirea mai atentă (tun-
derea la intervale mai mici, semănarea mai deasă, etc.).
Specii indicate pentru gazon. Ierburile graminee folosite pentru gazon se pot
clasifica, convențional, după: înălţime, modul de înfrăţire etc.
După înălţime, se disting: graminee cu port înalt, mijlociu, şi cu port mic.
- Gramineele cu port înalt (de etaj superior) se caracterizează prin înălţime
mare, înfrăţire slabă, frunze mari, aspre, grosiere, cu sistem radicular puternic. (de
exemplu Dactylis glomerata, Bromus inermis etc.).
- Gramineele cu port mijlociu (de etaj mijlociu) formează tufe mari, deoarece
după cosit se intensifică formarea lăstarilor scurţi (“fraţi”), de exemplu Festuca
pratensis, Alopecurus pratensis, Lolium perene, Cynosurus cristatus etc.
- Gramineele cu port pitic (de etaj inferior) au o înălţime redusă, după cosit sau
păşunat lăstăresc puternic, îndesindu-se foarte mult, majoritatea rădăcinilor fiind
superficiale (de exemplu: Poa pratensis, Festuca rubra, Agrostis tenuis, Agrostis
stolonifera etc.
Cele mai frecvent folosite sunt următoarele specii: Agrostis tenuis (păiuş),
Agrostis stolonifera (iarba câmpului), Festuca rubra (păiuş roşu), Festuca pratensis,
Lolium perene (zâzanie sau raigras englezesc), Poa pratensis (firuţa), Poa annua,
Poa nemoralis (iarba deasă), Cynosurus critatus (pieptănăriţă), Phleum pratense (ti-
moftica) ş.a.
Asocierea speciilor. De cele mai multe ori gramineele folosite pentru gazon nu
se cultivă singure, ci în amestec de câte 3 sau mai multe specii.
La asocierea speciilor se au în vedere, printre altele, cerinţele faţă de substanţele
nutritive şi umiditatea din sol, rezistenţa la umbră, la temperaturi scăzute, la tundere,
rapiditatea de creştere şi capacitatea de refacere a părţilor aeriene după cosire.
Se pot menționa următoarele exemple:
- Pentru un gazon rezistent la călcare - speciile Lolium perene 40% + Agrostis
alba 25% + Festuca ovina 15% + Cynosurus cristatus 10% + Poa pratensis 10%.
84
- Pentru fixarea taluzurilor: Agropyrus repens 40% + Agrostis stolonifera 40% +

Deschampsia flexuosa 12% + Arenaria graminifolia 8%.
Instalarea gazonului. Acoperirea suprafeţelor cu gazon se poate realiza fie prin
semănare fie prin brăzduire.
A. Instalarea gazonului prin semănare. Se întâlnesc frecvent două cazuri:
- terenul ce urmează a fi înierbat este lipsit de stratul de sol fertil;
- terenul prezintă stratul de sol fertil.
În primul caz terenul se nivelează şi apoi se acoperă cu un strat uniform de pă-
mânt vegetal în grosime de 15-20 cm.
În al doilea caz, după efectuarea lucrărilor de canalizare, drenare, curăţire şi
nivelare, se trece la lucrarea de bază a solului care constă în mobilizarea lui până la
15-20 cm. În primăvară se execută mărunţirea solului şi nivelarea, precum şi admi-
nistrarea îngrăşămintelor. Perioada semănării cea mai indicată este primăvara în
“mustul zăpezii” (lunile II-IV). Rezultate bune se pot obţine şi în cazul semănării de
toamnă (aug.-sept.). Metodele de semănat folosite sunt: metoda manuală şi metoda
mecanizată. Pentru distribuirea uniformă a seminţelor pe întreaga suprafaţă, semă-
natul se face “în cruce”, adică jumătate din norma de sămânţă se împrăştie într-un
sens şi cealaltă jumătate se distribuie mergând perpendicular pe prima direcţie.
Norma de sămânţă este influenţată de calitatea seminţelor, spaţiul de nutriţie
necesar bunei dezvoltări a plantelor, perioada în care se fac semănăturile, însuşirile
patului germinativ, etc. (Agrostis stolonifera - 17-25 kg/ha, Festuca rubra - 70-110
kg/ha, Lolium perene - 140-200 kg/ha.). Adâncimea de semănat este de 0,5-2,5 cm.
B. Instalarea gazonului prin brăzduire
Brazdele de iarbă sunt bucăţi de brazdă de iarbă cojite şi rulate (pentru a fi
transportate) care ulterior se desfăşoară şi se aplică pe solurile pregătite în prealabil.
Metoda prezintă următoarele avantaje: efectul de protecţie a terenului se resimte
imediat, în special în cazul terenurilor înclinate, precum şi faptului că se realizează o
înierbare mai rapidă. Aşezarea brazdelor la locul definitiv se poate face liniar sau
«în şah». Dacă terenul se gazonează în întregime brazdele se aşează liniar, în rânduri
succesive, iar când înierbarea se face în şah se folosesc brazde cu suprafaţă pătrată
sau rombică, cu dimensiuni în funcţie de teren, pantă, etc. Pe versanţii abrupţi braz-
dele trebuie fixate prin ace de lemn sau şipci, pentru împiedicarea alunecării lor.
(vezi fig. 73).
Întreţinerea şi îngrijirea gazonului
1. Reîntărirea gazonului se face după 5-10 ani şi se realizează prin însă-
mânţare în primăvară a unor noi cantităţi de seminţe de graminee deoarece, deşi
perene, acestea au totuşi o longevitate determinată (de exemplu 10-12 ani la gra-
mineele de talie mică şi 4-6 ani la Lolium perene). Pentru acesta se foloseşte 25-
50% din norma de sămânţă folosită la înfiinţare.
2. Cositul gazonului este obligatoriu mai ales în perioadele umede. În general,
periodicitatea cosirii şi tunderii gazonului este influenţată de specie, amestecul de
specii, condiţiile staţionale şi destinaţia gazonului.
De regulă gazonul de parter se coseşte la un interval de cca 10 zile (de 10-12 ori
într-un sezon de vegetaţie) în timp ce gazonul de pajişte se poate cosi de numai 2-3
ori pe vară.
85
3. Aplicarea îngrăşămintelor se recomandă sub formă de îngrăşăminte

complexe, bogate în fosfor (ex: C121). Îngrăşămintele bogate în N se recomandă a se
administra de 2 ori pe an (I - la începutul sezonului de vegetaţie, II - în luna iulie,
după cosire).
B
Fig. 73. Tipuri de gazon : A – obținut prin semănare; B – rulouri de gazon
 În cadrul amenajării aflată deja în lucru, precizaţi segmentele de amenajare
unde proiectaţi suprafeţe gazonate.
 Precizaţi tipul de gazon, sortimentul de plante propus pentru amenajarea
fiecărei zone cu gazon şi motivaţia alegerilor.
 Estimaţi suprafaţa de amenajare gazonată (în metri pătraţi şi %).
86
ILUMINATUL ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE
Frumusețea unei grădini poate fi admirată nu numai la lumina zilei, ci și după

apusul soarelui, dacă se proiectează și instalează un sistem de iluminare corespun-
zător, încă de la începutul amenajării grădinii.
Un sistem de iluminat cu adevărat eficient este un sistem de iluminare conectat la
rețeaua electrică, de aceea lucrarea de instalare trebuie efectuată de un specialist.
Cablurile de împământare și armătura de exterior sunt destul de scumpe, de
aceea preferabil este că se procure o instalație de iluminat pentru grădină care să
funcționeze la 12 V, care are un transformator intern care transformă curentul din
rețea în curent de joasă tensiune.
La alegerea locurilor pentru instalarea corpurilor de iluminat se va avea în vedere
ca lumina să cadă pe obiectele și plantele din grădină și nu să deranjeze privitorul. Pe
unele obiecte este indicat chiar focusarea luminii (de exemplu pe o fântână arteziană)
iar spre spațiile de margine ale grădinii putem lăsa o lumină difuză. Pentru drumuri și
alei se recomandă iluminarea de sus.
De asemenea, pentru zonele cu pericol de accidentare (trepte, balustrade, zid de
sprijin, bazin, iaz) se recomandă iluminat local.
Din punct de vedere al scopului iluminării putem deosebi:
 iluminatul decorativ – se remarcă prin aplicarea compozițiilor de lumini și
umbre în vederea realizării unui efect spectaculos.
 iluminatul de orientare – asigură siguranța circulației în grădină și accesul
în siguranță în locurile cu potențial pericol.
Corpurile de iluminat pot fi:
- fixe – sunt amplasate pe marginea drumurilor, în acele locuri ale grădinii
care trebuie bine iluminate pentru a se asigura circulația în siguranță.
- mobile – se mai numesc și corpuri de iluminat cu spini de fixare, având
avantajul că se pot fixa în pământ și lega la cablurile electrice conduse la nivelul
solului sau îngropate.
Iluminatul fără cablu este o altă modalitate de iluminare, relativ ieftină, folo-
sindu-se pentru aceast tip de iluminat fie baterii reîncărcabile, fie lumina solară (dar
lumina eliberată de spoturile solare este destul de slabă).
Iluminatul de grădină ce funcționează cu lumină solară necesită un acumulator
care în timpul zilelor senine se încarcă cu energie. Senzorul de lumină pornește ilu-
minatul automat, odată cu lăsarea întunericului. Deoarece pe timp înnorat și de iarnă
energia solară nu este suficientă sistemul trebuie completat cu o instalație de
încărcare din rețea. După încărcare acumulatorul asigură o funcționare de 4-6 ore.
De regulă aprinderea și stingerea se face de la un întrerupător central. Mai nou
tot mai mulți însă preferă instalarea de senzori de mișcare, care aprind doar corpul de
iluminat din zona unde se depistează mișcarea. Sunt recomandate și ceasurile de
programare care reglează iluminatul grădinii doar într-un anumit interval orar
87
Fig. 74. Câteva tipuri de corpuri de iluminat (după D.G. Hessayon, 2001)
Corpurile de iluminat sunt deobesc în funcție de aspect fiind clasificate în două

categorii: în stil clasic și în stil modern (vezi fig. 74).
Amplasarea corpurilor de iluminat fixe este importantă și necesită următoarele etape:

 definirea și marcarea locurilor unde vor fi amplasate corpurile de iluminat fixe;
 pentru fiecare corp de iluminat este necesar să se realizeze un bloc de beton pentru
fixarea corpului de iluminat cu șuruburi de fixare;
 se sapă groapa, cu o adâncime care variază în funcție de mărimea corpului de
iluminat;
 se amestecă betonul și se așează șuruburile de fixare;
 se așează în beton o țeavă flexibilă prin care se trage cablul electric spre corpul de
iluminat;
 se marchează linia pentru cablurile electrice și se sapă canalul pentru acestea (cca.
40 cm adâncime);
88
 se așează cablurile și se trag prin țeava de plastic așezată în prealabil în blocul de

fixare pentru corpul de iluminat;
 se astupă șanțurile în care s-au pus cablurile și se tasează bine pământul;
 se leagă corpurile de iluminat cu împământarea de siguranță și se așează becurile
(acolo unde este necesar);
 se conectează cu senzorul de mișcare, ceasul de programare și întrerupătorul;
 urmează racordarea la sistemul electric care este recomandat a se face de către un
specialist.
Uneltele necesare pentru asigurarea iluminatului într-o grădină sunt: târnăcop, hârleț,
lopată, roaba, poloboc, sfoara grădinarului, ferăstrău, ciocan, mistrie.
Materialele utilizate la realizarea iluminatului în grădină sunt: ciment, pietriș de râu,
șuruburi pentru fixare, cablu electric (cablu cu împământare), corpuri de iluminat, între-
rupător.
 Proiectaţi un sistem de iluminare pentru amenajarea aflată în lucru, cu
precizarea tipului de sistem de iluminare, a obiectivelor ce vor fi iluminate, a
numărului de corpuri de iluminat și a tipului de corp de iluminare
recomandate.
 Se vor stabili şi menţiona pe plan distanţele faţă de obiectivele iluminate.
 Se recomandă detalii de execuţie.
Fig. 42.
 Scara de Grădină individuală
lucru: 1:100 (model – după D. Gavin, 2004)
sau 1:50.
89
LOCUL DE JOACĂ PENTRU COPII
Pentru copii, în special cei mici, locul de joacă este cea mai importantă zonă
dintr-o grădină. Oricât de mică ar fi această zonă este foarte important să existe și să
asigure copilului posibilitatea să se joace în siguranță.
Amplasarea locului de joacă pentru copii este important a se face în funcție de
următoarele aspecte: nu se va amplasa în grădina de fațadă deoarece un loc de joacă
cu nisip, jucării ș.a. este destul de inestetic pentru acesată zonă; nu se va alege nici
o locație ascunsă deoarece nu poate fi vizibilă iar cei mici trebuie permanent
supraveghiați; alegeți un loc vizibil, eventual din casă și de pe terasă, și la care să se
ajungă repede în caz de nevoie; locul de joacă trebuie să poată fi folosit în orice
moment al anului, să fie fie echilibrat ca zone luminoase și umbrite; suprafața
minimă recomandată pentru un loc de joacă este de 20 metri pătrați.
Se poate realiza locuri joacă sigure dacă țineți cont de următoarele aspecte:
locul de joacă să nu fie prea aglomerat, pentru ase evita accidentarea între ei a
copiilor;
colțurile și muchiile jucăriilor și construcțiilor să fie rotunjite, netede;
elementele jucăriilor să fie sigure, nedetașabile, rezistente și bine fixate.
Pentru a se crea o separare totuși între locul de joacă și restul grădinii se
recomandă a folosi arbuști, cu talie scundă, cu fructe netentante pentru copii, fără
flori care să atragă albinele, fără spini și fără frunze, flori sau fructe toxice.
Locul de joacă nu trebuie să aibă acoperire cu pavaj, cel mai recomandat fiind
pământul gazonat. Deoarece zona se folosește uneori excesiv cele mai recomandate
sunt rulourile de gazon care sunt mai rezistente, mai ușor de montat și rezultatele se
văd mult mai repede.
O altă variantă de acoperire este cu pietriș, care asigură un bun drenaj al apei
din precipitații iar joaca se poate relua imediat după ploaie.
Orice loc de joacă ar trebui să aibă o groapă de nisip, care ajută mult la
dezvoltarea aptitudinilor celor mici iar uneori este o desfătarea chiar și pentru cei
mari (fig. 75).
Fig. 75. Gropi de nisip fixe

(sursa: www. kidsworld.com.ro=locuri de joaca exterior)
90
Fig. 76. Groapă de nisip mobilă (după Toma, F. 2010)
Construcția unei gropi de nisip. Dacă grădina este mică și nu permite

realizarea unei gropi de nisip fixe se poate opta pentru variante unei gropi de nisip
mobile, din material plastic sau lemn asamblabil (vezi fig. 76). Pentru un copil este
nevoie de o suprafață minimă de nisip de 1 m2.
Groapa de nisip se poate poziționa față de nivelul solului astfel:
 înălțată (groapa situată la nivelul solului) – se poate poziționa în orice loc
dar uneori poate fi dificil de folosit de un copil mic din cauza pere-ților prea
înalți.
 îngropată (mare parte din groapa de nisip este situată sub nivelul solului) –
se va plasa într-un loc mai înalt al grădinii, pentru a nu se stoca apa din
precipitații.
 parțial îngropată (cca ½ din groapa de nisip este sub nivelul solului). Este
mai estetică iar copii mici pot intra și ieși mai ușor din ea.
Groapa de nisip tradițională se confecționează de obicei din beton sau din
piatră naturală, dar cel mai simplu de construit este din elemente prefabricate
(elemente cu talpă din piatră artificială și elemente în formă de U).
Pe lângă rapiditatea realizării din elemente prefabricate, ele au suprafața netedă
și colțurile rotunjite fapt care reduce riscul de accidentare. Pe fundul viitoarei gropi
de nisip se aașează culcat un rând de cărămizi pentru nu permite transferul între
nisip și pământul de sub groapă iar schimbarea periodică a nisipului să se efectueze
cu ușurință. Peste rândul de cărămizi se presară un strat de nisip de râu în grosime
de 40 cm, în acest fel, în cazul elementelor cu talpă, marginea acestuia va ieși din
nisip cu 10 cm deasupra nivelului solului.
Nisipul din groapă este indicat să fie schimbat anual sau cel mult la 2 ani.
Recomandabil este ca aceste gropi să poată fi acoperite atât în cazul în care vremea
nu permite copiilor să se joace dar și în cazul în care există animale care pot mur-
dări acest nisip.
Locurile de joacă pentru copii trebuie să conțină și alte obiective tipice cum ar
fi: leagăne, topogane simple sau tubulare, balansoare, căsuțe pentru copii, echi-
pamente de cățărat, ș.a. Există o multitudine de firme specializate în echipamente
pentru locurile de joacă ale copiilor, multe propunând la comercializare adevărate
complexe pentru joaca copiilor (fig. 77).
91
Fig. 77. Complex amenajat pentru joaca copiilor

(sursa: www. kidsworld.com.ro=locuri de joaca exterior)
 Proiectaţi spaţiul pentru locul de joacă al copiilor în cadrul amenajării pe

care s-a lucrat anterior, ţinând cont de specificaţiile din lucrarea de mai sus.
 Reprezentaţi groapa de nisip, leagăne, balansoare și topogane care să res-
pecte condiţiile prezentate anterior și să fie corespunzătoare locului.
 Realizaţi detaliu pentru groapa de nisip.
 Scara de lucru: 1:100 iar pentru detalii 1:50 sau 1:20.
92
ADĂPOSTURILE DE GRĂDINĂ
Adăposturile de grădină oferă un spațiu plăcut pentru odihnă, pentru jocul co-
piilor (mai ales când plouă), unde se poate purta o discuție cu prietenii, unde putem
depozita diverse unelte pentru grădină sau chiar autoturismul. Se prezintă deci în
continuare, pe scurt, despre diverse tipuri de adăposturi, atât ornamentale cât și
utilitare.
ADĂPOSTURI ORNAMENTALE
Acestea sunt: chioșcurile, umbrarele, pavilioanele, foișoarele, gazebo-urile,
ș.a. (vezi fig. 78), care au constituit întotdeauna decorațiuni ale grădinii din cele mai
vechi timpuri (la egipteni apare pe un plan de grădină din anul 1.400 î.Ch.). De
altfel, denumirea de chioșc provine de la persani, care au dezvoltat mult ideea de
construcție ornamentală în grădini.
Chioșcurile sunt construcții ornamentale ușoare alcătuite dintr-un schelet din
lemn sau metal care susține un acoperiș ușor din diferite materiale (stuf, lemn,
metal, țiglă, ș.a.).
www.verkauf.ro/ro/mobilier-de-gradina /www.misiuneacasa.ro/Constructia-unui-pavilion-
(foisor)-de-gradina
www. foiosoare.com www. foiosoare.com
Fig. 78. Modele de adăposturi ornamentale
Aceste construcţii au rolul să creeze un mediu liniştit, intim, protejat de soare,

dar în acelaşi timp să fie legate artistic de vegetaţia peisajului.
93
Umbrarele – în grădinile familiale actuale se optează tot mai frecvent pentru un

umbrar alcătuit din elemente ușoare de schelet pe care să se înfășoare plante, în spe-
cial liane. Aceste construcții sunt alcătuite din câteva coloane (din lemn sau metal)
care susțin un acoperiș ușor din lemn, stuf, materiale plastice sau chiar pânză (sub
forma unei copertine).
Pavilioanele – sunt destinate adăpostirii unui număr mai mare de vizitatori, pe
timp de ploaie sau insolaţie puternică, eventual şi pentru instalarea unei orchestre
sau fanfare care să delecteze lumea într-un parc, se construiesc din lemn, beton,
sticlă, cărămidă, etc., având o formă simplă dar estetică. Se amplasează pe espla-
nade, în pieţe, la capătul aleilor, la marginea apelor, acolo unde se deschid pers-
pective şi unde se încadrează bine în ansamblul peisajului.
Foișoarele de grădină sunt de obicei octogonale, hexagonale sau pătrate. Sunt
în parcuri, grădini familiale și spații publice, fiind structuri din lemn independente
sau sunt atașate unui zid din grădină, acoperite și deschise pe toate laturile.
Gazebo are structura unui pavilion, întâlnit frecvent în parcuri și spaţii publice
mai mari, dar și în grădini private. Aceste adăposturi pot avea structuri variate dar
funcţii similare cu cele al pagodelor, pavilioanelor sau chiar pergolelor, fiind foarte
frecvente mai ales în zonele cu climat mai cald.
ADĂPOSTURILE UTILITARE
Sunt construcții tot mai necesare, utilizate atât pentru depozitarea uneltelor de
grădinărit, a bicicletelor, a lemnelor de foc și chiar a unei mașini.
Pentru aceste tipuri de construcții există firme specializate care construiesc și
le montează la locul dorit. Important este să alegeți corect locul în care doriți să fie
așezate. În cazul în care doriți să vă amenajați singur un astfel de adăpost este bine
să știți faptul că pentru această construcție aveți nevoie de autorizație.
 Proiectaţi spaţiul pentru un chioşc, pavilion sau foişor, în cadrul amenajării pe

care o aveţi în lucru, ţinând cont de specificaţiile din lucrarea de mai sus.
 Alegeţi şi locaţia pentru un adăpost utilitar necesar în amenajare.
 Realizaţi detalii pentru aceaste amenajări.
 Scara de lucru: 1:100 iar pentru detalii 1:50 sau 1:20.
94
PERGOLELE ŞI TREIAJELE
PERGOLELE. Sunt elemente ornamentale şi utilitare folosite în spaţiile verzi,

permiţând realizarea unor bolţi de vegetaţie, deoarece sunt constituite din plante
agăţătoare, volubile, care acoperă astfel aleile şi terasele împotriva insolaţiei.
Pergolele dau un plus de culoare şi rafinament zonei unde sunt amplasate. Ele
constituie acele componente decorative ale unei amenajări cu ajutorul cărora se pun
în valoare locurile destinate recreării în aer liber, cum ar fi terasele sau balcoanele.
Se amplasează pe terenuri mai înalte, unde pot fi bine vizualizate şi se deschid
perspective frumoase. Este indicat să se construiască în zonele cu o climă mai caldă,
cu precipitaţii reduse ca frecvenţă. Există cel puţin două explicaţii pentru această
popularitate în creştere de care se bucură pergolele, deoarece astăzi întâlnim
numeroase seturi de prefabricate pentru pergole, iar succesul pe care îl cunoaşte
fenomenul teraselor a stimulat şi nevoia de a avea un loc umbrit care să asigure o
legătură între casă şi gradină.
Elemente constitutive. O pergole are elemente constitutive orizontale (grinzi
orizontale) şi elemente verticale, numite stâlpi. Grinzile orizontale aşezate pe stâlpii
de susţinere se numesc grinzi de legătură, pe care se pot aşeza sau nu lamele de
umbrire, elemente alcătuite din scândură mai îngustă sau din şipci. Stâlpii pot fi din:
piatră, piloni zidiţi, lemn sau metal. Înălţimea unui stâlp trebuie să fie iar distanţa
între stâlpii de susţinere este de maxim 3 m. Dacă stâlpul este din lemn atunci acesta
nu se fixează direct în fundaţia de beton (lemnul se deteriorează repede) ci cu
ajutorul unei bride de fier care se betonează în fundaţie (vezi fig. 79).
Fig. 79. Fixarea stâlpilor unei pergole (boltă) cu bride de fier

95
Traversele (elementele de legătură) au rolul de a uni la partea superioară stâlpii

de susţinere şi de a fi suport pentru lamelele de umbrire. Asamblarea se poate face
cu cepuri şi prin îmbinare cu filet sau cu şuruburi. Lamelele de umbrire se pot con-
fecţiona din şipcă sau scândură şi se fixează perpendicular, de-a curmeziş pe ele-
mentele de legătură, la distanţe între ele de 30-60 cm, formându-se astfel un sistem
de umbrire prin acoperire.
Tipuri de pergole.
Pergola tradiţională este formată adesea dintr-o structură impunătoare, cu
stâlpi din cărămidă sau din piatră pe care se sprijină grinzi puternice din lemn sau
bare de fier, acoperite cu plante căţărătoare. Pentru grădinile de pe lângă casă, cel
mai bun material de construcţie este lemnul, deşi pergolele de metal pot fi şi ele
interesante într-un decor ultramodern. Plantele ornamentale cele mai recomandate
pentru acest tip de pergolă sunt lianele din grupa viţelor ornamentale (Partenocissus
tricuspidata, Ampelopsis aconitifolia ş.a.) dar şi specii decorative prin flori
(Campsis radicans, Clematis vitalba, Polygonum baldschuanicum ş.a.)
Pergola orientală diferă foarte puţin de cea tradiţională şi anume prin modul de
îmbinare a elementelor orizontale cu cele verticale. Pentru ca pergola să aibă un
aspect autentic oriental, capetele elementelor orizontale transversale trebuie să fie
curbate în sus, iar plantele agăţătoare care se recomandă a fi folosite pentru
decorarea ei sunt specii de liane de provenienţă orientală : Wisteria sinensis,
Lonicera japonica, Parthenocissus tricuspidata ş.a.).
Pergola cu aspect rustic este de multă vreme folosită în vechile grădini, în spe-
cial pentru trandafirii urcători, atât din specii spontane (Rosa wichuraiana, R.
multiflora ş.a) cât şi trandafirii nobili urcători din grupele Thea-Hibrida, Polyantha
şi Floribunda (soiurile Climbing Queen Elisabeth, Climbing Super Star, Royal Gold
ş.a.). Această structură este mai puţin rezistentă decât alte tipuri şi de aceea trebuie
să se folosească un clei rezistent la apă şi cuie galvanizate, atunci când de îmbină
elementele. În al doilea rând, este bine sa fixăm proptele de ranforsare printre stâlpii
verticali, pentru a mări stabilitatea pergolei.
Pergola cu sprijin poate fi folosită drept chioşc, dar în ultimii ani a devenit
preferată pentru împrejmuirea unei terase sau numai a unei părţi din aceasta. Este o
structură solidă, sprijinită de zid cu ajutorul unor colţari de grindă sau prin ataşarea
elementelor transversale de o placă orizontală din lemn, aşezată pe zid, încorporată
în structura de cărămidă. Decorarea pe verticală se recomandă a se efectua prin
folosirea unor liane care să asigure atât densitatea materialului vegetal prin frunzişul
abundent al unor liane mai rustice (Hederea helix, Parthenocissus quinquefolia) cât
şi decorarea prin flori şi fructe (Lonicera periclymenum, Clematis x jackmannii) ş.a.
Pergola adosată este compusă din trei elemente principale:
- elementele verticale (de suport) - sunt acele elemente cadru, de regula din lemn
sau alte materiale, cum ar fi: metal, piatră, cărămidă sau mase plastice. Fiind câte
două elemente pentru fiecare picior de sustinere, acestea se montează cu ajutorul
unor şuruburi cu piuliţă. Păstrarea uniformă a distanţelor dintre ele se realizează
prin intermediul distanţierelor (tot din lemn), care fac şi legătura între aceste
elemente.
96
În partea inferioară a acestora, şuruburile trec şi printr-un profil metalic care

facilitează fixarea lui în sol sau pe pardoseala unei terase.
- elementele orizontale perpendiculare pe suporţii verticali - sunt asemănătoare
cu cele descrise anterior, iar uneori sunt realizate chiar din acelaşi material. Fixarea
se execută tot cu ajutorul şuruburilor cu piuliţă. În celălalt capăt, elementele se
fixează în acelaşi mod de elementele verticale.
- elementele orizontale transversale ale bolţilor şi pergolelor - sunt acele
structuri care leagă între ele toate celelalte componente. Prin intermediul lor se
realizează o rigidizare transversală a întregii structuri, devenind astfel mai stabilă,
chiar şi atunci când va fi "îmbrăcată" cu plantele urcătoare. Fixarea şi îmbinarea cu
celelalte com-ponente este identică, iar materialul din care aceste elemente sunt
confecționate este acelaşi cu cel al elementelor orizontale perpendiculare şi, uneori,
şi cu cel al su-porţilor verticali.
Pergola adosată poate fi decorată folosind specii ornamentale prin frunze
(Hedera helix var. discolor, Parthenocissus tricuspidata var. Lowii), prin flori
(Clematis x jackmannii “President” – cu flori mari albastre-violet, C. x jackmannii
“Ville de Lyon” – cu flori mari roşii-carmin, precum şi soiurile de trandafiri urcători
din grupa Polyantha( Coral Dawn, Cordon Rouge, Golden Showers ş.a.).
Pergola autoportantă modulară este identică cu cea autoportantă, cu
deosebirea că între elementele verticale, de-a lungul aleilor sau teraselor unde sunt
amplasate, sunt montate panouri cu zăbrele din lemn, plase din metal sau plase din
mase plastice, iar în partea bazală pot fi incluse şi bănci sau scaune pentru odihnă.
TREIAJELE SAU SPALIERELE

Sunt construcţii uşoare, mobile, al căror loc poate fi modificat ocazional, care se
pot utiliza pentru separarea şi delimitarea spaţiului sau eventual pentru acoperirea
părţilor de grădină care nu sunt suficient de aspectuoase (vezi fig. 83 şi 84).
Se pot acoperi cu plante decorative urcătoare cu efecte decorative din primăvară
până în toamnă. La realizarea treiajelor se va avea în vedere ca materiale lemnul,
plasticul sau metalul, iar culoarea lor poate varia de la alb spre bej sau verde (vezi
fig. 82).
Dintre plantele anuale cele mai folosite pentru decorarea treiajelor se amintesc:
zorelele roşii (Ipomea coccineus), zorelele albastre (Ipomea tricolor), fasolea deco-
rativă (Phaseolus coccineus), ş.a. Dintre speciile perene frecvent se folosesc tran-
dafirii urcători, glicina, viţa canadiană, viţa albă, ş.a.
COLONADELE
Servesc pentru susţinerea plantelor agăţătoare şi introduc în spaţiul verde accente
pe verticală, remarcabile prin supleţea şi zvelteţea lor.
Se amplasează de-a lungul aleilor, la marginea teraselor şi se pot confecţiona din
piatră, cărămidă, lemn sculptat sau marmură.
97
Fig. 80. Pergolă unilaterale (sursa: http://pergole-copertine.ro/pergole)
Fig. 81. Pergolă (boltă) rustică şi pergola cu două rânduri de stâlpi

(sursa: www.houzz.com/pergola-designs)
Fig. 82. Modele de treiaje (sursa: http://pergole-copertine.ro/treiaje)

98
Fig. 83. Utilizarea unui treiaj pe perete (sursa: www.casamea.ro/gradina/sfaturi/sfaturi-practice)
Fig. 84. Combinaţie de treiaje într-o pergolă

(sursa: www. gradina-casa.ro)
 Reprezentaţi grafic, în plan şi vedere laterală, amenajări de tip pergolă

(boltă) şi treiaj, pentru amenajarea aflată deja în lucru.
 Precizaţi sortimentul de specii ales pentru decorarea pergolei şi a
treiajului.
99
DEVIZELE DE ÎNFIINŢARE ŞI ÎNTREŢINERE A

AMENAJĂRILOR PEISAGERE
Tabelul nr. 5
DEVIZ DE ÎNFIINȚARE A PLANTAȚIILOR
Nr. Canti- Preţul (RON)
Simbol preţ Denumirea lucrării U.M.
Crt. tatea Unitar Total
0 1 2 3 5 6
SvA1 Pichetări – Trasări 100 m2
1 A1 Alei drepte (peste 85%) 15,8
B1 Alei sinuoase (peste 15%) 59,8
SvA2 Curăţirea terenului 100 m2
2 A1 de frunze, crengi, gunoi – cu grebla 12,5
B1 de iarbă şi buruieni – cu sapa 37,8
SvA4 Defrişarea manuală a suprafeţelor cu arbori
şi arbuşti cu diametrul mai mic de 10 cm şi 100 m2
scoaterea rădăcinilor
3
A1 100,2 /
Tăierea arborilor şi arbuştilor buc.
5,5
A2 Scoaterea rădăcinilor buc. 16,9
SvA5 Doborârea arborilor cu diametrul de:
A1 10-30 cm buc. 25,2
4
A2 31-60 cm buc. 46,9
A3 peste 60 cm buc. 112,1
SvA7 Săpături în spaţii largi pentru creat peluze,
m3
5 rabate, alei şi valonamente
A2 în teren mijlociu 44,1
SvA8 Nivelarea terenului cu sapa şi grebla,
m2
6 denivelările fiind sub 15 cm
A2 în teren mijlociu 2,1
SvA11 Semănarea ierburilor perene m2
7
A1 pe suprafeţe orizontale 2,2
SvA14 100
Udarea suprafeţelor gazonate sau cu flori
8 m2
A1 cu furtunul 9,8
SvA15 100
Plantarea florilor de talie:
buc
până la 15 cm în grupe 17.9
9 până la 15 cm în rânduri 17.9
16-35 cm în grupe 26.9
16-35 cm în rând 26.9
peste 35 cm 26.9
SvA16 Plantarea plantelor perene cu balot buc. 5,5
10
A1 arbuşti fără balot buc. 2,5
A2 plantare gard viu pe un rând (buxus) 1 ml. 2,3
A3 plantare gard viu arbuşti coniferi pe un rând 1 ml. 3,2
100
A4 plantare gard viu arbuşti foioşi pe un rând 1 ml. 4,2

A5 plantare trandafiri şi arbuşti cu ghimpi fără
buc 3,6
balot
11 SvA17 Transplantări cu balot de pământ executate
buc. 10,5
manual la arbuşti de trandafiri şi buxus forme
12 SvA18 Extragere manuală
a arbustilor cu ghimpi şi trandafiri, fără balot
buc. 2,7
de pământ la rădăcină
a arbuştilor fără balot de pamant la radacina 2,8
Total
Tabelul nr. 6
DEVIZ PENTRU PLANTĂRI ŞI TRANSPLANTĂRI DE ARBORI ŞI ARBUŞTI
Nr. Preţul (RON)

Simbol Canti-
Crt Denumirea lucrării U.M.
preţ tatea Unitar Total
.
0 1 2 3 4 5 6
Săparea gropilor poligonale în teren mijlociu
SvB3 buc.
de:
a1 20x20x20 2,1
1 b1 40x40x30 2,5
c1 50x50x40 5,0
e1 80x80x60 21,0
f1 100x100x80 44,1
SvB7 Plantarea puieţilor de talie mare: buc.
2 a1 Foioase (3-6 ani) cu tutori 23,1
a2 Conifere (4-8 ani) de 0,6-2 mm 43,8
Plantarea arbuştilor de talie mare în gropi
SvB8 buc.
gata făcute
3 a1 Arbuşti de talie mare şi arbuşti altoiţi 9,4
c1 Buxus de 25 cm cu balot de pământ 24,7
d1 Buxus de 26-40 cm 37,3
Plantat gard viu cu puieţi până la 0,40 m la un
SvB11 ml
rând
4
borduri de Buxus (10-25 cm) şi diametrul
a2 21,3
coroanei de 7-8 cm
Plantat gard viu cu tufe de arbuşti de 0,4-1 m
SvB12 ml 15,6
5 înălţime
a1 Pe rând cu interdistanţă de 30 cm 44,5
SvB29 Udatul plantaţiilor Buc.
6 a1 Cu furtunul până la 10 l (apă/buc./puiet) 3,0
b1 Cu furtunul până la 20 l (apă/buc./puiet) 5,2
Total
101
Tabelul nr. 7
DEVIZ CU LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE
Nr. Simbol Canti- Preţul (RON)

Denumirea lucrării U.M.
Crt. preţ tatea Unitar Total
0 1 2 3 4 5 6
SvC2 Administrarea îngrăşămintelor tone
1
a1 pe peluze (gunoi de grajd sau compost) 391,2
administrare îngrăşăminte chimice
a2 210,7
complexe
2 SvC4 Plivirea gazonului 100 m2 57,7
3 SvC5 Plivirea şi săpălugirea rabatelor de flori 100 m2 203,7
Cosirea manuală a peluzelor când terenul
SvC6 este neacoperit de plantaţii, în teren 100 m2
4 orizontal sau pe
a1 pante până la 15 32,2
Tunderea bordurilor sau chenarelor din
5 SvC9 ml 14,2
Buxus
Tunderea ornamentală a gardurilor vii din
SvC10 m2
arbuşti şi aliniamentelor din arbori
a1 esenţă moale până la 1,3 m h 8,2
6
a2 esenţă moale peste 1,3 m h 9,7
b1 esenţă tare până la 1,3 m h 11,2
b2 esenţă tare peste 1,3 m h 14,2
Tunderea în forme a esenţelor cu frunze
7 SvC11 m2 67,5
persistente
8 SvC12 Combatere dăunători arbuşti şi trandafiri 100 buc 2.5
a1 Combatere dăunători la arbori 100 buc 13.9
Combaterea bolilor şi dăunătorilor în
a2 100 buc 118,0
plantaţii executată manual prin stropire
Total
 Realizaţi devizele pentru înfiinţarea şi întreţinerea amenajării lucrate de

dumneavoastră pe parcursul acestui semestru, folosind tabelele prezentate în
lucrarea de mai sus.
 Realizaţi lista necesarului de plante (arbori, arbuşti, liane, plante floricole,
gazon).
 Estimaţi totalul cheltuielilor cu materiale şi lucrări.
102
ANEXE
103
Fig. 85. Variante de amenajare a unei grădini familiale (suprafaţa 200 mp)
(după Camand J. şi col., 1994, citat de Iliescu, A.F., 2001)
104
Fig. 86. Variante de amenajare a unei grădini private

(după Perate, J.A. & Andreu, R.A,, 1994, citat de Iliescu, A.F., 2001)
105
Fig. 87. Perspective ale unor grădini private de diverse forme

(după Perate, J.A. & Andreu, R.A,, 1994, citat de Iliescu, A.F., 2001)
106
Fig. 88. Modalitate de amenajare a unei grădini de spate

(după Reid W. Grant, 2005)
107
Fig. 90. Amenajarea unei proprietăţi private sectorizată

108
Fig. 91. Amenajarea unei grădini de spate cu trepte

109
Fig. 92. Amenajarea unei grădini de spate cu design circular

(dupǎ Clarke, R.C. et col., 2008)
110
Fig. 93. Amenajarea unei grădini de spate cu modele liniare

111
Fig. 94. Amenajarea unei grădini de spate peisagere

112

113

114
Fig. 97. Amenajarea unei grădini de spate

115
Fig. 98. Amenajarea unei grădini familiale

(după McHoy, P., 2001)
116
Fig. 99. Amenajarea unei grădini familiale

(după McHoy, P., 2001)
117
Fig. 100. Amenajarea unei proprietăţi private

(după Gavin Diarmuid, 2004)
118

119
Fig. 102. Amenajarea unei grădini din spate

120
Fig. 103. Amenajarea unei grădini private pe malul unei ape

121
Fig. 105. Amenajare cu cercuri concentrice (după Reid W. Grant, 2005)
122

123
Tabelul nr. 8
Alegerea speciilor după habitusul şi talia arborilor ornamentali
Habitusul Talia (specii, varietăţi şi cultivaruri)

(forma
coroanei) Talia I Talia II Talia III
Carpinus betulus "Fastigiata",
Robinia pseudacacia
"Monophylla fastigiata",
Sorbus aucuparia
coroană Populus nigra var Quercus robur "Fastigiata",
îngust- "Italica"; "Fastigiata"; Prunus serrulata
piramidală Picea omorica; "Amonogawa",
Thuja occidentalis
"Dampierei";
Juniperus virginiana
"Fastigiata".
Populus alba
"Piramidalis"; Corylus colurna;
coroană Abies sp. Magnolia acuminata; Thuja orientalis.
piramidală Picea sp. Chamaecyparis
Pseudotsuga lawsoniana;
menziesii; Thuja occidentalis.
Thuja plicata.
coroană Aesculus hippocastanum Magnolia kobus;
larg Pinus strobus; "Piramidalis"; Pyrus communis;
piramidală Taxodium distichum. Prunus avium; Taxus baccata.
Juniperus virginiana;
Acer
pseudoplatanus;
Fagus sylvatica; Tilia cordata pendula;
coroană Fraxinus excelsior; Populus tremula; Populus simonii ;
ovoidală Gleditsia Betula pendula; Sorbus aria.
triacanthos;
Liriodendron
tulipifera;
Tilia platyphyllos.
Aesculus x carnea;
coroană Acer platanoides; A. hippocastanum; Morus alba;
ovoidal- Tilia tomentosa. Carpinus betulus; Acer campestre;
sferică Robinia pseudacacia
"Bessoniana".
Malus pumilla;
Platanus hybrida; Castanea sativa; Prunus mahaleb;
coroană Juglans nigra; Quercus rubra; Fraxinus ornus;
sferic Quercus cerris; Cercis canadensis; Acer platanoides "globosum";
Quercus petraea. Magnolia x soulangiana. Robinia pseudacacia
"umbraculifera".
Acer negundo; Albizzia julibrissin;
coroană Populus alba; Celtis occidentalis; Cornus florida;
etalată Ulmus glabra. Castanea sativa; Catalpa bignonioides;
Paulownia tomentosa; Prunus serrulata;
Sophora japonica. P. padus.
Betula pendula "tristis";
Salix babylonica;
S. alba "tristis";
Morus alba "pendula";
coroană Sophora japonica;
pendulă Ulmus glabra "pendula";
Fagus sylvatica "pendula";
Prunus avium "pendula";
Chamaecyparis nootkatensis
"pendula".
124
Tabelul nr. 9
Alegerea speciilor de arbuşti după formele de creştere şi talie
Forma de creştere Specia, varietatea Talia

Cotoneaster dammeri "radicans" sub 0,5 m
Târâtoare Euonymus fortunei var. radicans
Juniperus horizontalis "glauca"
Cotoneaster dammeri sub 0,5 m
Cotoneaster horizontalis "repanda"
Lonicera pileata 1-2m
Semitârâtoare
Juniperus sabina "Blue Danube"
Juniperus chinensis "Pfitzeriana Aurea" 2-3m
Juniperus chinensis "Hetzii"
Buxus sempervirens "Suffruticosa" sub 0,5 m
Berberis thunbergii "Atropurpurea nana"
Deutzia gracilis 0,5 - 1 m
Potentilla fruticosa
Chamaecyparis pisifera "Filifera nana"
Chaenomeles japonica 1-2m
Tufă erectă Hydrangea macrophylla
(coronament ovoidal, Chamaecyparis lawsoniana "Minima
sferic, etalat) glauca"
Chaenomeles lagenaria 2–3m
Pyracantha sp.
Picea glauca " Conica "
Cornus alba "Sibirica" 3–5m
Cotoneaster bullatus
Juniperus communis
Juniperus communis "Compressa" 1m
Columnară (fastigiată) Juniperus communis "Hibernica"
1,5 – 2 m
Taxus baccata "Fastigiata Aurea"
Forsythia suspensa
Semipendulă 3-5m
Buddleja alternifolia
Caragana arborescens "Pendula"
Pendulă 1,5 – 2 m
Salix purpurea "Pendula"
Tufă neregulată Rhus typhina "Laciniata" 2–3m
Clematis alpina
2–3m
Clematis tangutica
Clematis jackmanii
Urcătoare 3–5m
Lonicera heckrotii
Campsis radicans
5 – 10 m
Wisteria sinensis
125
Tabelul nr. 10
Alegerea speciilor lemnoase decorative prin culoarea frunzelor
Culoarea Speciile
Ginkgo biloba, Larix decidua, Pinus sylvestris, Taxodium disticum, Acer
negundo, A. saccharium, A. tataricum, Ailanthus altissima, Amorpha fruticosa,
Betula pendula, Carpinus betulus, Castanea sativa, Catalpa bignonioides,
verde deschis Fraxinus ornus, Gleditsia triacanthos, Kerria japonica, Paulownia tomentosa,
Platanus hybrida, Populus nigra, Prunus mahaleb, Robinia pseudacacia, Salix
alba, Salix babilonica.
verde-gălbui, Pinus banksiana, Thuja occidentalis f. aureo-variegata, Acer negundo var.
galben-auriu aureo-variegata etc.
verde-argintiu, Abies concolor, Eleagnus angustifolia, Populus alba.
verde-cenuşiu
alb-tomentos Picea pungens, var. argentea, Cotoneaster intergerima, Hippophaë
alb-argintiu rhamnoides, Malus pumila, var. domestica, Pyrus eleagrifolia, Sorbus aria,
cenuşiu-argintiu Tilia platyphylos.
verde-albăstrui, Juniperus communis var. suecica, Juniperus sabina, J. virginiana, Picea
albăstrui-brumat pungens, var. glauca, Pinus excesa, Pinus strobus, Pinus sylvestris,
Pseudotsuga menziesii, var. glauca, Prunus padus, etc.
Abies alba, A. cephalonica, A. nordmaniana, Picea abies, Pinus cembra, Pinus
nigra, Picea ponderosa, Picea rigida, Taxus bacata, Tsuga canadensis,
verde închis Aesculus hippocastanum, Alnus glutinosa, Buxus sempervirens, Celtis
australis, Hedera helix, Ilex aquifolium, Juglans regia, Mahonia aquifolium,
Prunus fruticosa, Pyrus pyraster, Sophora japonica, Ulmus procera.
Acer platonoides var. rubrum, A. platonoides var. schwedleri, Acer
roşietică pseudoplatanus var. purpureum, A. rubrum, Berberis vulgaris f. atropurpurea,
Corylus maxima var. purpurea, Fagus sylvatica, var. purpurea, Malus pumila
var. niedzwetzkyona, Malus purpurea,Prunus cerasifera var. pissardii, Vitis
sylvestris, var. veitchii, etc.
126
Tabelul nr.11
Alegerea speciilor lemnoase dendrologice decorative prin flori
Specia Forma şi culoarea florilor Perioada de

înflorire
Aesculus Flori albe-rozii în panicule de 20-30 cm V – VI
hippocastanum
Amorpha fructicosa Flori purpurii-albastre în raceme spiciforme de 7-15 VII – X
cm lungime
Buddleia davidii Flori liliachii în spice de 10-25 cm VII – X
Caragana arborescens Flori galbene-aurii în umbele V – VI
Catalpa bignonioides Flori albe de 4-5 cm în panicule piramidale de 15-20 VI – VII
cm
Colutea arborescens Flori galbene în raceme de 16-18 cm V – VIII
Chaenomeles japonica Flori roşii-cărămizii, de 2,5-3,5 cm în fascicule III – IV
Cornus mas Flori galbene în cime umbeliforme II - IV
Cotinus coggygria Flori cenuşii sau purpurii violet în panicule mari, VI – VII
terminale
Crataegus sp. Flori albe în corimbe (uneori rozii şi chiar roz- V – VI
carmin)
Deutzia scabra Flori albe în panicule erecte VI – VII
Forsythia sp. Flori galbene-aurii, câte 1-6, axilare VII – IX
Hibiscus syriacus Flori albe, roşii, purpurii, violete, campanu-late, de
6-10 cm diametru, solitare VII – IX
Kerria japonica Flori galbene, de 3,5-4,5 cm diametru V – VI
Laburnum anagyroides Flori galbene-aurii în raceme laxe, pendente, de 10- V – VI
25 cm lungime
Liriodendron tulipifera Flori galben-sulfurii, solitare VI – VII
Magnolia kobus Flori albe, mari până la 10 cm diametru IV – V
Magnolia x Flori albe pe partea ext. roz-purpuriu IV – V
soulangiana
Philadelphus Flori albe-gălbui, mirositoare în raceme VI
coronarius
Robinia pseudacacia Flori albe în ciorchini pendenţi V – VI
Sophora japonica Flori albe gălbui, în panicule terminale, erecte VII – VIII
Sorbus aucuparia Flori albe în corimbe de 10-15 cm V – VI
Syringa vulgaris Flori albe, liliachii în panicule mari V
Spiraea sp. Flori albe sau roz în cime sau raceme VI
Viburnum lantana Flori albe în cime umbeliforme IV - V
127
Tabelul nr.12
Alegerea specii lemnoase decorative prin forma şi culoarea ritidomului,

a scoarţei şi a lujerilor
Specia Caracteristicile ritidomului, scoarţei sau lujerilor

Larix decidua scoarţa cenuşie, ritidom gros, format de timpuriu, care se desprinde în plăci
neregulate, la bază de culoare roşie-violacee.
Pinus strobus scoarţă subţire, verzuie-cenuşie, lucitoare, netedă.
Pinus sylvestris scoarţa de culoare roşietică sau cărămizie
Alnus glutinosa scoarţa netedă în tinereţe, formează după 15-20 de ani un ritidom negricios.
Betula pendula scoarţă de culoare albă pronunţată, se exfoliază circular în fâşii subţiri.
Carpinus betulus scoarţă netedă, cenuşie-albicioasă.
Cornus sanguinea lujeri roşii-purpurii, lucitori.
Cytisus scoparius ramuri verzi, subţiri, aripat muchiate.
Euonymus europea lujeri verzi, lucitori.
Fagus sylvatica scoarţa netedă, subţire, cenuşie albicioasă, cu pete mari de culoare mai
deschisă.
Juglans regia scoarţă mult timp netedă, de culoare argintie-cenuşie.
Platanus hybrida scoarţa se exfoliază în plăci mari, cenuşii-gălbui.
Platanus orientalis scoarţa se exfoliază în plăci mari, lăsând mare parte din trunchi netedă, de
culoare marmorată
Populus alba scoarţă albă şi netedă, ritidomul se formează târziu, este pietros, adânc
brăzdat, negricios.
Quercus cerris ritidom (format de timpuriu) gros, pietros, negricios cu crăpături
longitudinale, în profunzime de culoare roşie-cărămizie.
Quercus robur ritidom (format de timpuriu) gros, pietros, negricios spre brun, adânc brăzdat
longitudinal şi transversal (crăpături până la 10 cm adâncime).
Salix alba var. lujeri gălbui-roşcaţi, subţiri, elastici.
vitellina
Salix babylonica lujeri foarte subţiri, flexibili, gălbui, complet glabri, lucitori, pendenţi.
Sophora japonica scoarţa netedă, verde închis-măslinie, cu un ritidom subţire, lujeri rotunzi,
verzi, glabri.
128
Tabelul nr.13
Alegerea speciilor lemnoase ornamentale pentru diferite condiţii de mediu
Tipul de specii Speciile
Albizzia julibrissin, Buddleia davdii, Calycantus floridus, Carpinus orientalis,
Castanea sativa, Cercis siliquastrum, Cotinus coggygria, Euonymus japonicus,
SPECII Hidrangea macrophylla, Ilex crenata, Magnolia stellata, Prunus tenella,
TERMOFILE Paulownia tomentosa, Prunus laurocerasus, Quercus pubescens, Rhododendron
sp., Rosa Thea hibrida, Salix babylonica, Abies cephalonica, Cedrus atlantica,
Cryptomeria japonica, Cupressus sempervirens, Sequoiadendron giganteum ş.a.
Amorpha fruticosa, Catalpa bignonioides, Corylus colurna, Fraxinus ornus,
Gleditsia triacanthos, Ilex aquifolium, Koelreuteria paniculata, Ligustrum
SPECII ovalifolium, Liriodendron tulipifera, Lonicera pileata, Magnolia kobus,
SUBTERMOFILE Pyracantha sp., Robinia hispida, R. pseudacacia, Salix matsudana var. tortuosa,
Sophora japonica, Syringa vulgaris, Tamarix tetranda, Wisteria sinensis,
Juniperus virginiana, Pinus griffithii, Thuja orientalis, Thuja plicata ş.a.
Acer pseudoplatanus, Betula sp., Cornus alba, C. stolonifera, Crataegus
monogyna, Fagus sylvatica, Fraxinus excelsior, Laburnum sp., Philadelphus
SPECII REZIS- coronarius, Populus tremula, Quercus robur, Salix sp., Spiraea sp., Sorbus aria,
TENTE LA GER S. aucuparia, Tilia cordata, Tamarix sp., Viburnum opulus, Abies nordmaniana,
Juniperus communis, Larix decidua, Picea abies, Pinus cembra, P. mugo, P.
nigra, P. sylvestris, Thuja occidentalis, Tsuga canadensis, ş.a.
Acer saccharinum, Aesculus sp., Alnus glutinosa, Betula pendula, Campsis
radicans, Catalpa bignonioides, Cercis siliquastrum, Cotinus coggygria,
Elaeagnus sp., Gleditsia triacanthos, Hibiscus syriacus, Koelreuteria paniculata,
SPECII
Liriodendron tulipifera, Paulownia tomentosa, Platanus sp., Populus nigra,
HELIOFILE
Robinia sp., Sophora japonica, Sorbus aria, Syringa vulgaris, Tamarix sp., Tilia
tomentosa, Wisteria sinensis, Cryptomeria japonica, Ginkgo biloba, Larix
decidua, Pinus sp., Thuja sp., ş.a.
Acer campestre, A. tataricum, Aesculus hippocastanum, Berberis julianae, Buxus
sempervirens, Calycanthus floridus, Carpinus betulus, Chaenomeles sp., Corylus
SPECII DE avelana, Euonymus sp., Fagus silvatica, Hedera helix, Hydrangea sp., Ilex
UMBRĂ ŞI aquifolium, Kerria japonica, Ligustrum vulgare, Lonicera sp., Mahonia
SEMIUMBRĂ aquifolium, Partenocissus sp., Prunus padus, Symphoricarpus sp., Viburnum sp.,
Abies alba, Juniperus horizontalis, Picea orientalis, Taxus baccata, Tsuga
canadensis, ş.a.
Acer negundo, Acer saccharinum, Alnus glutinosa, Betula pubescens, Carpinus
SPECII PENTRU betulus, Euonymus europaeus, Fraxinus excelsior, Hydrangea sp., Ilex
TERENURI aquifolium, Kerria japonica, Prunus padus, Populus sp., Rhamnus frangula, Salix
UMEDE sp., Sambucus sp., Tamarix ramosissima, Viburnum opulus, Taxodium distichum
ş.a.
Acer campestre, A. ginnala, A. tatarica, Ailanthus altissima, Betula pendula,
Berberis sp., Caragana arborescens, Carpinus orientalis, Cercis siliquastrum,
SPECII Colutea arborescens, Cotinus coggygria, Cotoneaster sp., Elaeagnus angustifolia,
XEROFITE Fraxinus ornus, Hibiscus sp., Hippophae rhamnoides, Kerria japonica,
Laburnum anagyroides, Lonicera sp., Populus alba, Populus tremula, Quercus
pubescens, Robinia sp., Symphoricarpus sp., Tamarix sp., ş.a.
Acer campestre, A. ginnala, Ailanthus altissima, Amorpha fruticosa, Berberis
thunbergii, Betula pendula, Caragana arborescens, Colutea arborescens, Cornus
mas, Cotinus coggygria, Elaeagnus angustifolia, Gleditsia triacanthos,
SPECII PENTRU Hippophae rhamnoides, Kerria japonica, Laburnum anagyroides, Lonicera sp.,
TERENURI Philadelphus sp., Platanus hybrida, Populus sp., Robinia pseudacacia, Sophora
NISIPOASE japonica, Sorbaria sorbifolia, Sorbus aucuparia, Salix alba, Spiraea japonica,
Symphoricarpus sp., Tamarix sp., Ulmus carpinifolia, Viburnum lantana, Abies
concolor, Chamaecyparis lawsoniana, Juniperus sp., Picea sp., Pinus sp., Thuja
occidentalis, Tsuga canadensis ş.a.
129
Acer campestre, Betula pendula, Buddleia sp., Catalpa bignonioides,

Chaenomeles sp., Cercis siliquastrum, Clematis alpina, Colutea arborescens,
SPECII PENTRU Crateagus monogyna, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides,
SOLURI Koelreuteria paniculata, Populus tremula, Prunus avium, Pyracantha coccinea,
PIETROASE Ribes alpinum, Robinia pseudacacia, Rosa canina, Viburnum lantana, Ginkgo
biloba, Juniperus sp., Larix sp., Picea omorica, Picea pungens, Pinus cembra,
Pinus sylvestris ş.a.
Acer platanoides, Aesculus sp., Alnus glutinosa, Berberis sp., Betula sp.,
Carpinus sp., Chaenomeles sp., Colutea sp., Cornus sp., Corylus sp., Cotinus
coggygria, Corylus avellana, Cotoneaster sp., Crataegus sp., Deutzia sp.,
Euonymus europeaus, fagus sylvatica, Forsythia sp., Fraxinus sp., Hibiscus
SPECII PENTRU syriacus, Ilex sp., Laburnum anagyroides, Ligustrum vulgaris, Liriodendron
SOLURI tulipifera, Lonicera sp., Mahonia sp., Magnolia kobus, Philadelphus coronarius,
ARGILOASE Platanus sp., Populus nigra, Prunus sp., Pyracantha sp., Rhus typhina, Quercus
cerris, Q. frainetto, Salix sp., Sambucus nigra, Sorbus sp., Symphoricarpus sp.,
Syringa vulgaris, Tilia sp., Ulmus laevis, Viburnum sp., Weigela florida, Wisteria
sinensis, Abies nordmaniana, Juniperus sp., Larix sp., Pinus cembra, P. nigra,
Taxus baccata, Thuja sp., Tsuga canadensis ş.a.
Acer palmatum, Berberis thunbergii, Betula pendula, Carpinus orientalis, Cornus
alba, Cotoneaster sp., Erica carnea, Fagus sylvatica, Hippophae rhamnoides,
Hydrangea macrophylla, Ilex sp., Populus sp., Prunus spinosa, Quercus petraea,
SPECII PENTRU
Rhamnus frangula, Rhododendron sp., Salix caprea, Sambucus racemosa,
SOLURI ACIDE
Sorbaria sp, Spraea vanhouttei, Symphoricarpus sp., Viburnum opulus, Abies
(CALCIFUGE)
nobilis, Cryptomeria japonica, Juniperus chinensis, Larix sp., Picea abies, Pinus
cembra, Pinus mugo, Pinus sylvestris, Pseudotsuga menziesii, Taxodium
distichum,ş.a.
Acer sp., Aesculus sp., Ailanthus altissima, Berberis, sp., Buddleia sp., Buxus
sempervirens, Caragana arborescens, Carpinus betulus, Catalpa bignonioides,
Celtis sp., Cercis siliquastrum, Colutea sp., Cornus sp., Corylus colurna,
Cotoneaster horizontalis, Crataegus laevigata, Deutzia sp., Elaeagnus
SPECII angustifolia, Euonymus sp., Forsythia sp., Fraxinus sp., Hibiscus sp., Juglans sp.,
CALCIFILE Kerria japonica, Ligustrum sp., Lonicera sp., mahonia aquifolium, Morus sp.,
Philadelphus sp., Polulus alba, Populus nigra, Prunus serrulata, Quercus cerris,
Q. pubescens, Rhus typhina, Rosa sp., Sambucus sp., Sophora japonica, Sorbus
sp., Spiraea sp., Syringa sp., Abies pinsapo, Chamaecyparis lawsoniana,
Juniperus communis, Pinus mugo, Taxus baccata, Thuja sp., ş.a.
SPECII PENTRU Amorpha fruticosa, Caragana arborescens, Elaeagnus angustifolia, Gleditsia
TERENURI triacanthos, Hippophae rhamnoides, Koelreuteria paniculata, Lycium sp.,
MEDIU Paliurus spina-christi, Populus alba, Rhus typhina, Symphoricarpus albus,
SALINIZATE Tamarix sp., Ulmus pumilla ş.a.
Acer campestre, Aesculus hippocastanum, Ailanthus altissima, Alnus sp., Betula
pendula, Carpinus betulus, Catalpa bignonioides, Crataegus sp., Fagus sylvatica,
Fraxinus excelsior, Gleditsia triacanthos, Juglans sp., Magnolia kobus, M.
denudata, Morus nigra, Platanus hibrida, Populus sp., Prunus padus, Rhus
typhina, Robinia pseudacacia, Salix alba, Sophora japonica, Sorbus aria, Tilia
platyphylos, Berberis sp., Buddleia davidii, Buxus sempervirens, Chaenomeles
SPECII PENTRU japonica, Cornus alba, Cotoneaster sp., Crataegus sp., Deutzia sp. Elaeagnus sp.,
ZONA Euonymus fortunei, Forsythia sp., Hedera helix, Hibiscus syriacus, Hydrangea
INDUSTRIALĂ macrophylla, Ilex aquifolium, Kerria japonica, Laburnum anagyroides,
Ligustrum sp., Mahonia aquifolium, Philadelphus sp., Rosa sp., Salix sp.,
Sambucus sp. Sorbaria sp. Symphoricarpus sp., Syringa vulgaris, Tamarix sp.
Viburnum sp., Abies concolor, Abies nordmanniana, Ginkgo biloba, Juniperus
horizontalis, Juniperus sabina, Larix decidua, Picea glauca, Picea omorica,
Picea pungens, Pinus mugo, P.nigra, P. sylvestris, Taxodium distichum, Taxus
baccata, Tsuga canadensis ş.a.
130
BIBLIOGRAFIE
1. Carmazinu Cacovschi, V., 1978 – Peisajul estetic vitalizant, Editura Ştiin-

ţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
2. Clarke, R.C. et col., 2008 – Amenajarea grădinii, Editura 'Aquila' Oradea.
3. Courtier J., 2000 – Grădinar fără grădină, Editura 'Aquila' Oradea.
4. Draghia Lucia, 2008 - Floricultura, Editura „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi.
5. Florincescu Adriana, 1999 – Arhitectura peisajului, Ed Divya, Cluj-Napoca.
6. Gavin Diarmuid, 2004 – Design your garden, Dorling Kindersley Limited,
New York, S.U.A.
7. Greenwood Pippa, 2008 – 1001 de idei pentru grădina ta, Editura Alfa,
Bucureşti.
8. Greiner K., Weber A., 1995 – Nowoczesny ogrod, Editura Kalliope,
Varşovia.
9. Hessaion, D.G., 2005 – Expert în amenajarea propriei grădini, Editura BIC
ALL, Bucureşti.
10. Iliescu Ana Felicia, 1998 - Arboricultură ornamentală - Editura Ceres,
Bucureşti.
11. Iliescu A.F. şi col., 2001 – Îndrumător pentru iniţierea în proiectarea
peisagistică, Atelierul de Multiplicat, U.Ş.A.M.V. Bucureşti.
12. Iliescu Ana-Felicia, 2003 – Arhitectură peisageră , Editura Ceres, Bucureşti.
13. McHoy, P., 2001 – Soluţii de design pentru micile grădini, Editura Aquila'93
Oradea.
14. Negruţiu, Filofteia, 1980 - Spaţii verzi, Editura Didactică şi Pedagogică
Bucureşti.
15. Preda M., Palade L., 1973 – Arhitectura peisageră, Editura Ceres,
Bucureşti.
16. Reid W. Grant, 2005 – From concept to form in landscape design, Edit. John
Wiley&Sons Inc. N.Y.
17. Sandu Tatiana, 2009 – Arboricultură ornamentală, Editura Ion Ionescu de la
Brad, Iaşi.
18. Sandu Tatiana, 2012 – Arhitectura peisajului. Curs pentru licenţă. Editura
PIM, Iaşi.
19. Simonds, J. O., 1967 – Arhitectura peisajului, Editura Tehnică, Bucureşti.
20. Sonea, V., Palade L., Iliescu Ana Felicia, 1979 – Arboricultură
ornamentală şi arhitectură peisageră, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti.
21. Sugarev, D., 1960 – Пapkobe n spashn, Editura Tehnika, Sofia, Bulgaria.
22. Toma, F. şi col., 2010 – Arhitectura grădinii, Curs EUROCOR, Bucureşti
23. Wagner, B., 1964 – Sadovnicke upravy – Editura Statni Pedagogicke
Nakladatelstvi, Praga.
24. *** - Grădini ingenioase – 60 de planuri uşor de realizat, editura House of
Guides, 2008.
25. *** - Amenajarea grădinii – Ghidul complet al amenajării şi plantării unei
grădini frumoase, Editura Editura Aquila'93 Oradea, 2008.
26. *** - Outdoor living, Editura B&Q, Marea Britanie, 2005
131

CAIET L.P. Arhitectura Peisajului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAIET L.P. Arhitectura Peisajului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sandu Tatiana Arhitectura peisajului. Lucrări practice.

GENERALITĂȚI PRIVIND ELABORAREA PROIECTELOR DIDACTICE DE

GRAFICA ŞI SEMNELE CONVENŢIONALE FOLOSITE PENTRU PROIECTAREA

CERCETAREA ŞI ANALIZA TERENULUI CARE URMEAZĂ A FI AMENAJAT…..........

GENERALITĂŢI PRIVIND ELABORAREA PROIECTELOR

Proiectele de amenajare a spaţiilor verzi trebuie să cuprindă atât piese scrise

MATERIALE ȘI INSTRUMENTE NECESARE

Instrumente pentru desen

SCARA, FORMATUL ŞI INDICATORUL

Scara Valoarea măsurată Valoarea micșorată

Fig 1. Exemplu de indicator

Conţinutul proiectelor didactice

Capitolul III. MEMORIU JUSTIFICATIV

 Studierea unui proiect de amenajare peisageră-model în vederea înţelegerii

GRAFICA ŞI SEMNELE CONVENŢIONALE FOLOSITE

Reprezentarea grafică în plan a elementelor constituente ale spaţiilor verzi se

Fig. 3. Semnele convenționale

Fig. 4. Semne convenționale (după Iliescu, A.-F. şi col., 2001).

Fig. 5. Semne convenționale (după Iliescu, A.-F. şi col., 2001).

Fig. 6. Model de semne convenționale (autor: stud. Vatră Alina-Teodora)

Fig. 7. Semne convenționale (original)

CERCETAREA ŞI ANALIZA TERENULUI

Înainte de a se analiza terenul se recomandă a se va cerceta întreaga docu-

Grădina (parcul) care urmează a fi amenajată nu poate fi separată de mediul în

Fig. 9. Modele de amenajare pentru grădina pătrată și triunghiulară

MĂSURAREA TERENULUI CE URMEAZĂ A FI AMENAJAT

Măsurarea terenului este o operațiune premergătoare proiectării, urmărindu-se

ÎMPREJMUIREA AMENAJĂRILOR PEISAGERE

Gard din lemn Gard din lemn Gard din lemn

Gard din lemn Gard din lemn Gard din lemn

Gard din PVC Gard din PVC Gard din PVC

Gard de sârmă Gard de sârmă Gard de plasă

Fig. 11. Câteva tipuri de garduri

În majoritatea situațiilor din țara noastră se recomandă ca fiecare proprietate să fie

Fig. 13. Câteva tipuri de porți (după Florincescu A., 1999)

ALEILE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE

GENERALITĂȚI PRIVIND ALEILE (DRUMURILE)

Fig. 16. Detalii despre tipurile de pavele (sursa www. paveleborduri.ro)

Firmele producătoare comercializează pavele sub diverse denumiri, de aceea în pre-

Fig. 17. Modele de dispunere a dalelor și necesarul material

Fig. 18. Modele de pavaje din beton (sursa www. paveleborduri.ro)

 Plecând de la planul de amenajare început anterior, proiectaţi aleile necesare în

Fig. 20. Structura taluzului (după Toma, F. 2010)

Fig. 23. Ziduri de sprijin (sursa www. parcuri.ro/ziduri-de-sprijin)

Zidurile de sprijin de greutate

Adâncime fundației este variabilă în funcție de înălțimea zidului de sprijin (între

Zid de sprijin stratificat

Zid de sprijin în rânduri regulate

Fig. 26. Tipuri de dispunere a pavelelor în ziduri

Fig. 27. Prefabricate tip coș de flori (după Toma, F. 2010)

Fig. 28. Prefabricate tip Florino (după Toma, F. 2010)

Fig. 29. Prefabricate tip Cobra (după Toma, F. 2010)

PIESELE DE APĂ ÎN GRĂDINILE GEOMETRICE

Prezența pieselor de apă este dependentă de mediu, de prezența constucțiilor și

Fig. 32. Forme de bazine

Un bazin decorativ poate avea apa stătătoare (nerecomandat deoarece ne-

Fig. 33. Bazin de beton – secțiune (model) (după Toma, F. 2010)

f) Realizarea orificiilor de evacuare și de scurgere. Sub marginea de sus a ba-

Materialele și uneltele necesare construirii bazinului.

Fig. 34. Bazine de beton clasice într-o amenajare peisageră privată

PIESELE DE APĂ ÎN GRĂDINILE PEISAGERE

Pentru grădinile peisagere sunt recomandate bazinele (iazurile) rustice, care

Fig. 35. Sortimentul de bazine prefabricate din material plastic