1.

1 Istoria amenajarii peisagere Din vechi timpuri, oamenii au supus si modelat natura inconjuratoare, la inceput pentru a-si asigura cele necesare vietii si pentru a-si crea un microclimate mai favorabil in preajma locuintelor. La diferite popoare, pretuirea elementelor naturii, a pamantului, apei si indeosebi a vegetatiei, ajungand pana la credinta in caracterul lor sacru, a condus in antichitate la crearea de gradini legate de cultul religios. Pe langa palate si castele bogate au aparut si s-au dezvoltat gradinile laice, cu scop estetic si de desfasurare; aceste locuri privilegiate erau cultivate cu plante ornamentale, da si utilitare, oferind placere prin umbra, racoare privelisti placute, parfumul florilo, clocitul sau scanteia apei in canale, fantani sau bazine, cantecul pasarelelor, fosnetul vantului in frunzisul copacilor. Traditia indelungata in creearea gradinilor a dat nastere uni adevarate arte, practicata de gradinari si apoi de desenatori speciali. Aceasta arta a evoluat in decursul veacurilor, folosind in esenta aceleasi mijloace de compunere a gradinilor: elemente naturale si elemente construite, fie supuse unei discipline geometrice, fie, din contra ,aranjate dupa unele modele oferite de natura, investite sau nu cu anumite simbolistici. Arhitectura gradinilor a devenit o arta aplicativa, cu reguli proprii si maniere stilistice diferite, teoretizate de diferiti creatori si concretizate in numeroase gradini si parcuri realizate pretutindeni in lume pana in zilele noastre. Dar ce este arhitectura peisagera sau, mai cirect, arhitectura peisajului? Aceasta formulare a aparut la mijlocul secolului al XIX-lea si apartine arhitectului american F. L. Olmsted (care a proiectat Central Park din New York, alte parcuri si sisteme de parcuri din SUA in acea perioada) promotor al primei miscari protectioniste a patrimoniului natural. Formarea arhitectilor peisagisti cuprinde aspecte de cultura artistica (istoria arhitecturii si a artelor vizuale, estetica), o anumita pregatire, pentru conceperea si reprezentarea elementelor de compunere peisajului (geometrie descriptiva si perspectiva, desen, compozitie, design) studiul disciplinelor de baza: teoria arhitecturii peisajului, istoria artei gradinilor, proiectarea peisajelor; la aceasta se asociaza insusirea aspectelor fundamentale ale unor stiinte ale mediului ( geografia fizica, climatologie, pedologie, ecologie, botanica, dendrologie). Profilarea in specialitate include si asimilarea cunostiintelor furnizate deo serie de alte discipline adaptate la specificul profesiei: topografie, constructii, arhitectura urbanism amenajarea teritoriului, imbunatatiri funciare, horticultura, sivicultura, protectia plantelor, mecanizare. Arhitectura peisajului avand implicatii social-economice, formarea specialistilor peisagisti cuprinde si o pregatire corespunzatoare in sociologie, economie, legislatie specifica, management, marketing.

In prezent, in cele mai multe tari, ajunse la un nivel de industrializare tehnicizare si urbanizare fara precedent, conservarea si crearea zonelor verzi reprezinta un mijloc important de proiectie a omului si a mediului sau de viata. Padurile si spatiile libere plantate au un esential rol ecologic: ele produc oxigenul necesar vietii, reduc poluarea fizica, chimica si microbiana a atmosferei, creeaza un microclimat favorabil , ofera adapost pasarilor si altor vietuitoare si, dupa un caz, protejeaza flora, solul, apele, amelioreaza si valorifica terenurile degredate etc. Avand directa legatura cu asigurarea echilibrului ecologic al mediului, arhitectura peisajului se preocupa de conservarea si dezvoltarea peisajelor si a valorilor lor asociate; pentru beneficiul generatiilor actuale si a celor viitoare. Ea se implica in organizarea teritoriului si sistematizarea localitatilor, in planificarea intergrarii activitatilor umane in peisajul natural si in cel cultivat, in dimensionarea si distributia in orase si in teritoriu a diferitelor categorii de spatii verzi si organizarea generala a peisajelor pentru anumite functiuni (proiectarea spatiala), in refacerea si valorificarea peisagistica a unor terenuri degradate industrial si abandonate. Peisajele contribuie la imbunatatirea calitatii vietii omului si prin functiile lor sociale: ele realizeaza cadrul si mediul favorabil penru recrearea publica sau privata in aer liber, infrumuseteaza localitatile, locul de viata si de munca, unele dintre ele avand importanta culturala( gradinimuzeu, gradini expozitionale, gradini istorice0 sau stiintifica (gradini botanice, rozarii, rezervatii, parcuri nationaliste s.a.). Activitatile din sfera arhitecturii peisagere determine directii de specializare a profesiei in: proiectare (birouri si institute de proiectare), executie (antreprize de amenajari peisagistice0, managementul peisajelor amenajate (antreprize de amenintari peisagistice), managementul peisajelor amenajate (administrare, intretinere, reabilitare). In aceste domenii lucreaza personal cu toate gradele de calificare: specialisti, diplomati ai facultatilor de profil, proiectanti si tehnicieni cu pregatire medie, maistri gradinari, muncitori. In ultimele decenii ale secolului XX, atentia organismelor internationale privind protejarea si gestionarea patrimoniului natural si cultural, amenajarea teritoriului si cooperarea transfrontaliera in aceste domenii a promovat o serie de acte juridice importante, printre care: Conventia privind protejarea patrimoniului mondial cultural si natural (Paris, niembrie 1972), Conventia privind conservarea naturii salbatice si a mediului natural al Europei (Berna, septembrie 1979), Conventia cadru europeana privind cooperarea transfrontaliera a colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale (Madrid, mai 1980), Conventia privind diversitatea biologica (Rio, iunie 1992), Conventia privind accesul la informatie, participarea publicului la procesul decizional si accesul la justitie in materie de mediu (aarhus, iunie 1998).

1.2. Istoria Gradinilor engleze In Anglia in secolul al XIV-lea dominau gradinile de tip medieval, inchise intre ziduri, si abundand de vegetatie tunsa in diferite forme geometrice sau imitand animale si chiar oameni (influenta olandeza). Ulterior, ca si in alte tari, asa cum s-a aratat, in noiele gradini a patruns influenta italiana, apoi cea franceza. In timp ce arta gradinilor in Europa continua sa evolueze sub influenta stilului francez, secolul al XVIII-lea a marcat o schimbare esentiala in conceptia parcurilor si gradinilor engleze. In contextul unei largi miscari culturale care cauta noi forme de exprimare pentru arta noii clase care se ridica la puture, inca din secolul al XVII-lea s-au afirmat noi pozitii, diferite de ale traditiei feudale. In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, sub influenta unei lucrari publicate de lordul chambers, care vizitase China, in unele gradini peisagere engleze a aprut tendinta de imitare a gradinilor chinezesti, initiata chair de el insusi, prin desenele pentru gradinile Kew (Londra). S-a format astefel un tip aparte de gradina, anglo-chinez; caracterizat prin trasee mai contorsionate, conducand spre scene cu efect de surpriza(arbori bizari, cascade, stanci, grote) si chiar amenajari cu edicule specifice: pagode, pavilioane chinezesti.

Fig 1. Harta gradinii Kew(Londra) (sursa: http://www.gardens-to-go.org.uk/Kew_Gardens.htm) Arhitectura peisagera engleza urmareste impresia de naturalete, introducerea rocilor in compozitie se face in terenuri cu relief variat, dupa modelele oferite de natura prin creearea de mase de roci, grote, cascade.

Apele naturale sau create asemenea celor naturale lacuri, rauri, paraie, cascade ocupa un loc important in compozitie, ele sunt armonizate cu formele reliefului si cu vegetatia. Plantatiile respecta formele naturale de crestere a vegetatiei si gruparile naturale: mase cu conturul neregulat, palcuri , exemplare solitare de arbori si de arbusti sunt dispuse cu multa varietate in planuri succesive, echilibrand covoarele intinse ale peluzelor inierbate. Cea mai folosita schema de gradina englezeasca este cea in care florile de diferite specii sunt plantate de-o parte si alta a unei alei serpuite sau in motive sinuasee constand in mai multe randuri de flori urmarind aceeasi linie si cu distanta mica intre ele 1.3.Gradinile engleze in secolele XVIII si XIX In secolul al XIX-lea, ca urmare q evoultiei sociale si economice, amenajarea gradinilor a deasit cadrul rezidential, intrand in cel urban prin crearea primelor parcuri pentru locuitorii oraselor. In dezvoltarea gradinilor Angliei, stilul peisager a devenit traditional si conceptia lui Repton s-a extins asupra peisajului rural, imprimand-i un specific aparte (landscape gardening). Londra dispunea in jumatatea secolului al XIX-lea de 600 ha de gradini si parcurri publice, amenajate in stil peisager. Stilul peisager a castigat adepti si in alte tari ale Europei; amenajari integral noi si foarte multe restructurari ale unor parcuri mai vechi, clasice, au fost proectate dupa principiile gradinii engleze. Dintre acestea se pot mentiona in Germania, Gradina engleza din Munchen, parcul public Friederchshain din Berlin, Parcul Wilhelmsbad langa Frankfurt, gradina peisagera din cadrul parcului Sanssouci la Potsdam, restructurari in still peisager ale parcurilor Nymphenburg (Munchen) si Wilhelmshore( Kassel) etc. In Italia au aparut splendide vile cu parcuri romantice vila Melzi 9 la Bellagio) , vila Carlotta (la Caddenabio), vila Carraesi (la Frasinelli) si transformari peisagere ale unor parcuri vila Borghese ( Roma), arii laterale ale marelui Parc Reggio (caserta) s.a. In rusia s-a realizat cel mai mare parc peisager din Europa (circa 600ha) Parcul Pavlovsk, langa St. Petersburg si parcul englez de la Tarskoe Selo