RESURSE PEISAGISTICE ÎN AMENAJAREA

TERITORIULUI

CURS NR. 1
 CONȚINUTUL CURSULUI

 1. Noțiuni introductive
 2. Obiectul disciplinei

 3. Importanța disciplinei. Legături interdisciplinare

 4. Rolul spațiilor verzi în cadrul factorilor de mediu.

Cauzele reducerii suprafețelor de spații verzi
 5. Cadrul legislativ

 6. Planuri și perspective
 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

TERITORIU → se poate referi la un continent, la o insulă, la o ţară sau la o formă de

relief.
Ex. un munte, o vale, un teritoriu deltaic etc., după cum şi la o localitate, care poate fi
urbană sau rurală.
Amenajarea → constituie o intervenţie de natură tehnică a oamenilor, în scopul
satisfacerii unor cerinţe (umane).
AMENAJAREA TERITORIULUI  ansamblu de activităţi complexe, având ca scop:
ORGANIZAREA FIZICĂ A SPAȚIULUI.
DEZVOLTARE DURABILĂ este dezvoltarea care îndeplinind cerinţele actuale, permite
realizarea opţiunilor generaţiilor viitoare, fiind dezvoltarea pe termen lung, sustenabilă.
Definiţia a fost stabilită prin documentul Agenda XXI, emis de Summitul de la Rio de
Janeiro, 1992.
 Amenajarea teritoriului constă în faptul că ea reprezintă O POLITICA DE
APROPIERE INTERDISCIPLINARA şi de viziune GLOBALA, în scopul:
 asigurării unei dezvoltări echilibrate a regiunilor şi localităţilor;
 amenajării teritoriului şi a aşezărilor umane pentru a proteja atât mediul cât şi
patrimoniul natural şi cel creat (cultural).
 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
PEISAJ  porțiune din teritoriu cuprinsă cu vederea care, în stare
naturală și/sau prin intervenție umană formează un ansamblu estetic.
SIT  un spaţiu cu trăsături bine definite, conţinut în mediul ambiant.
Are dimensiuni mai mici decât peisajul, având limite perfect
concretizate.
Discipline care au ca obiect de studiu peisajul:
 Arhitectura peisajului: ştiinţă aplicativă care se ocupă de îmbinarea
armonioasă (după reguli tehnice și principii estetice) a elementelor
naturale (vegetație, ape, teren) cu elemente artificiale sau construite
(căi de circulație, fântâni decorative, obiecte de arhitectură, obiecte
decorative etc), în vederea obținerii unui ansamblu funcțional și
estetic.
 Ecologia peisajului: studiul relaţiilor fizico-biologice care guvernează
diferitele unităţi spaţiale ale unei regiuni.
 Geografia peisajului: are ca studiu peisajul geografic, privit ca o
realitate complexă în care omul interacționează cu mediul său de viață.
 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Obiectivele majore ale amenajării teritoriilor:
- utilizarea rațională a terenurilor;
- valorificarea eficientă a resurselor existente pe teritoriu (umane, materiale, naturale);
- dezvoltarea armonioasă și echilibrată a localităților care să ţină sub control creşterea
zonelor urbane congestionate, aflate în evoluţia rapidă, asigurând totodată un avânt
zonelor în declin, cu racordarea regiunilor periferice;
- păstrarea echilibrului ecologic și protejarea mediului;
- ameliorarea calităţii vieţii, prin asigurarea cadrului construit şi amenajat pentru locuit,
muncă, odihnă, cultură, etc.;
- gestionare responsabilă a resurselor naturale.

Obiectivele particulare ale amenajării teritoriului:

- dezvoltarea regiunilor rurale, prin crearea de infrastructuri în zonele subdezvoltate şi
periferice;
- stăpânirea creşterii regiunilor urbane;
- atenţie specială pentru regiunile de frontieră;
- atenţie specială regiunilor de munte, pentru valorificarea resurselor naturale şi
conservarea funcţiilor lor ecologice;
- ajutorarea regiunilor cu structuri insuficient de solide, datorată condiţiilor istorice;
- sprijinirea regiunilor în declin, datorită restructurării industriale;
- dezvoltarea şi conservarea regiunilor costiere, litorale şi a Deltei.
 2. OBIECTIVELE DISCIPLINEI
➢ Însuşirea noţiunilor de bază necesare în analiza, reglementarea, proiectarea,
amenajarea și întreținerea spațiilor verzi urbane şi periurbane de folosinţă generală,
limitată sau specială;
➢ Identificarea relației care există între Peisaj, Dezvoltarea Teritorială și triada formată
din resursele naturale, antropice și culturale;
➢ Promovarea Peisajului ca element de eco-dezvoltare sustenabilă (ecologică și
economică), precum și ca vector de dezvoltare în teritoriu, în contextul dezvoltării
durabile, a protecției mediului şi a amenajării teritoriului;
➢ Valorificarea peisajului ca un catalizator al vieții urbane, focalizat pe activități,
funcțiuni și utilizări diverse, pentru ridicarea calității vieții și a sănătății organismului
uman;
➢ Accentuarea rolului peisajului ca „motor” de dezvoltare urbană (pentru recreare,
odihnă, relaxare și destindere), prin punerea în valoare a elementelor:
➢ naturale (zone verzi, oglinzi de apă, maluri, cornișe, etc.);
➢ antropice (amenajări de ape, peisaje urbane);
➢ culturale (tradiții, obiceiuri, cutume locale, „istorii ale locului”).
➢ Creșterea gradului de reprezentativitate a peisajului (conservare, revitalizare,
reamenajare stilistică, etc.);
➢ Formarea unei atitudini responsabile față de Peisaj.
 3. IMPORTANȚA DISCIPLINEI. LEGĂTURI INTERDISCIPLINARE
,,Resurse peisagistice în amenajarea teritoriului“ este o disciplină complexă care, utilizând date furnizate
de diverse ştiinţe, intervine în planificarea ordonată şi armonioasă a factorilor componenţi ai mediului nostru
de viaţă.
În țara noastră, pe lângă un potențial peisagistic însemnat, atât natural (vegetație, relief, climă, etc.), cât și
antropic (urban, arhitectural), dar și cultural (tradiții, obiceiuri, mod de viață, etc.), există o mare necesitate de
investire în acest domeniu, pentru ridicarea calității vieții, atât din partea sectorului privat, dar și public
administrativ. Acest interes este motivat pe de o parte de marile investiții de la nivel teritorial (autostrăzi,
turism rural, parcuri tehnologice, zone turistice), cât si de consecințele unor intervenții spontane sau proiectate,
cu efecte distrugătoare din cadrul urban și teritorial (ansambluri de construcții necontrolate sau disfuncționale,
degradări și defrișări de terenuri, zone vulnerabile, etc.);
 Daca până în sec. al XIX-lea, domeniul peisagisticii era mai restrans, astăzi, cuprinde, pe lângă amenajări
de parcuri, grădini publice sau private și: restaurări de parcuri istorice; amenajări de diferite tipologii de
sisteme de spații verzi aferente zonelor de locuit, a altor zone de activități publice, sociale, industriale și
tehnologice; parcuri de relaxare si activități sportive; amenajări de zone turistice, balneoclimaterice, de
recreare și amenajări în teritoriu (autostrăzi, căi ferate, cursuri de apă, drumuri turistice și pietonale, cornișe,
accese în orașe); limite agricole, zone naturale destructurate, zone de amenajări integrate, parcuri naționale și
de patrimoniu natural sau cultural; parcuri periurbane; peisaje agricole, rurale, silvice; peisaje în transformare;
peisaje culturale, antropologice și etnografice.
 3. IMPORTANȚA DISCIPLINEI. LEGĂTURI INTERDISCIPLINARE
Strategia ecologică a dezvoltării social-economice face necesară participarea
competentă a specialistului (arhitect, peisagist, inginer horticol, ecolog, urbanist,
medic, psiholog, sociolog) la deciziile de intervenție în mediul natural, de la
teritoriul național, zonal urban și rural, până la cea mai mică suprafață verde a
orașului.
Peisagistul, alături de arhitecți, urbaniști, ingineri horticoli, economiști, factori
politici de decizie), lucrează la planificarea teritorială urbană și rurală, în
proiectarea, execuția și managementul (conducerea, exploatarea, refacerea și
conservarea) peisajelor de toate categoriile.
✓Arhitecţii, inginerii şi urbaniştii: se ocupă de spațiul constuit;
✓Geografii analizează raporturile dintre mediul construit şi cel geografic (relief,
hidrografie, mişcări atmosferice etc.);
✓Ecologii iau în considerare echilibrul dintre mediul artificial creat de om şi
întregul sistem autoreglabil al naturii;
✓Economiştii, managerii sau edilii, se ocupă cu alocarea fondurilor,
autorizarea realizării construcțiilor și elaborarea actelor normative;
✓Ingieniştii cercetează condiţiile naturale (însorire, ventilaţie etc.) şi artificiale
(orientarea construcţiilor, densitatea etc.) pe care trebuie să le respecte un mediu
sănătos de viaţă;
✓Medicii şi psihologii au responsabilitatea existenţei fizice a maselor, a
indivizilor şi a colectivităţilor omeneşti din punct de vedere sanitar (echilibru
biologic şi spiritual);
✓Sociologii furnizează date legate de comportamentul social în diferite medii şi
situaţii (acasă, la muncă, la odihnă etc.).
 4. ROLUL SPAȚIILOR VERZI ÎN CADRUL FACTORILOR DE MEDIU

 În ceea ce priveşte impactul asupra mediului, spaţiile verzi

reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente de
îmbunătăţire a calităţii aerului, apei şi solului.
 De aceea, prin atingerea standardelor europene în ceea ce priveşte
zonele verzi din localităţile urbane ar fi îmbunătăţite substanţial
atât gradul de confort al populaţiei cât şi starea de sănătate a
acesteia.
 Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, norma de spaţiu
verde pentru un locuitor trebuie să fie de 50 mp.
 La nivelul Uniunii Europene, unde mediul urban reprezintă
habitatul pentru circa 75% din populaţie, standardele în ceea ce
priveşte spaţiile verzi sunt de minimum 26 mp/locuitor.
 Indicele de spațiu verde pentru un locuitor calculat în câteva capitale europene și
patru orașe declarate „capitale europene verzi”

Nr Denumire oraș Indice de spațiu

:
crt. verde pe loc
(mp/loc)
1 Viena 120
2 Helsinki 100
3 Stockholm - capitală verde 87
4 Nantes – capitală verde 57
5 Sofia 49
6 Roma 45
7 Hamburg – capitală verde 39
8 Berlin 38
9 Copenhaga – capitală verde 27
10 București 23

(Sursa: Centrul de politici durabile – Europolis)

 4. CAUZELE REDUCERII SUPRAFEȚELOR DE SPAȚII VERZI

 Retrocedarea terenurilor către foștii proprietari;

 Dezvoltarea construcțiilor;
 Extinderea parcărilor amenajate pe spații verzi, în condițiile în
care, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia
mediului nu este permisă schimbarea destinației acestei categorii
de teren amenajate sau prevăzute, ca atare, în documentaţiile de
urbanism;
 Transformarea în spații de alimentație publică a zonelor destinate
pentru odihnă şi agrement (înfiinţarea, după 1990, a unor spaţii
comerciale în parcuri, pe anumite suprafeţe de teren, în baza unor
contracte încheiate între deţinătorii acestor unităţi şi
administraţiile locale, cu obligaţia de a respecta spaţiul verde. În
multe cazuri nu numai că nu s-a respectat acest lucru, dar
unităţile respective s-au extins). Ca urmare, pe lângă mărirea
suprafeţelor betonate, au apărut şi alte construcţii, care au
diminuat suprafețele spaţiilor verzi.
 5. CADRUL LEGISLATIV

 Pentru protejarea peisajului există Convenţia Europeană a

Peisajului, adoptată de Consiliul Europei la Florența, în anul
2000, ratificată prin Legea nr. 86/2000, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 536/23.07.2002;
Convenţia Europeană a Peisajului recunoaște că:
➢ este nevoie de asumarea unei politici a peisajului, ca o expresie
prin care autoritățile publice competente desemnează principii
generale, strategii şi linii directoare care să permită adoptarea de
măsuri specifice pentru protecția, managementul şi amenajarea
peisajului;
➢ fără sprijinul administrativ și legislativ, precum și al institutelor
de cercetare și învățământ superior sau al celorlalți factori urbani
implicați în proces, peisajul actual suferă de fragilitate extremă,
de transformări care îl alterează uneori cu repercusiuni fatale
asupra mediului natural și antropic, și, implicit asupra omului,
factorul timp presând, transformând și degradând peisaje cu o
viteză de neegalat.
 5. NECESITATEA CADRULUI LEGISLATIV
 Conform Constituţiei României ”statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un
mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”.
 Ca atare, statul trebuie să ia măsurile necesare pentru a evita deteriorarea spaţiilor
verzi de pe teritoriul localităţilor din România şi deteriorarea calităţii vieţii
locuitorilor acestora, măsuri care conduc la menţinerea şi/sau creşterea acestor
suprafeţe.
 Din păcate, spaţiile verzi de pe teritoriul localităţilor sunt din ce în ce mai
ameninţate, ca urmare a impactului negativ a dezvoltării activităţilor economice şi
sociale, iar lipsa unui management și a unei planificări strategice corespunzătoare
a mediului conduc la o calitate scăzută a standardelor de viaţă a locuitorilor.
 Pe această bază, în vederea protecţiei şi gestionării durabile a spaţiilor verzi din
localităţile puternic urbanizate ale României s-a aprobat Legea nr. 24/2007 privind
reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane.
 În OUG nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2005
privind protecția mediului, se prevede: „Schimbarea destinaţiei terenurilor
amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism,
reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de
regimul juridic al acestora”. De asemenea se prevede „obligaţia autorităţilor
publice locale de a nu schimba destinaţia terenurilor amenajate ca spaţii verzi
şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, de a nu reduce
suprafeţele acestora ori obligaţia de a nu le strămuta”.
 6. PLANURI ȘI PERSPECTIVE
 Creșterea suprafețelor de spații verzi, ca o componentă
principală a îmbunătățirii condițiilor de mediu și climatice este
unul din obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020;
 Pădurile periurbane sau centurile verzi ale localităţilor şi marilor
oraşe reprezintă o prioritate, constituind o sursă naturală de
stocare a carbonului. Pentru dezvoltarea şi întreţinerea lor sunt
necesare programe de extindere a spațiilor verzi şi în vecinătatea
zonelor urbane.
 Construcţia şi reabilitarea spaţiilor verzi va continua să
reprezinte o prioritate pentru administraţia publică locală şi va
trebui susţinută prin derularea unor proiecte finanțate atât din
bugetele locale, naţionale cât şi din proiectele finanţate de
organismele financiare internaţionale.