Capitolul 1

1.1.Ce este spațiul verde ?

Spațiu verde este spatiu de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții, amenajat
pentru agrement și odihnă (Fig1). [ 1].
În ultimele două secole, modul de intervenţie al omului în mediul natural relevă o involuţie a
înţelegerii şi a respectului faţă de natură. Omul e tot mai preocupat să construiască, şi de multe
ori omite un aspect demn de luat în seamă cand îşi amenajează teritoriul: spaţiile verzi. Scopul
acestora este de-a armoniza peisajele artificiale cu cele naturale, prin interpunerea vegetaţiei, în
vederea realizării ambianţei favorabile desfăşurării multiplelor

Fig.1. Spațiu verde Belgia [2].

Acticități social cât și a sănătății populației.Tocmai din cauza acestei îndepărtări de

natură, mai nou administraţia pune un accent pe spaţiile verzi, dat fiind că au adoptat Legea nr.
24 privind reglementarea spaţiilor verzi din zonele urbane. Astfel potrivit acestei legi spaţiul
verde semnifică: "zona verde în cadrul oraşelor şi municipiilor, definită ca o reţea mozaicată sau
un sistem de ecosisteme seminatural, al cărei specific este determinat de vegetaţie.

1.2. Destinațiile
După destinație spațiile verzi se impart în:
 spaţii verzi cu acces nelimitat: parcurile, plantaţiile de-a lungul căilor de
circulaţie, păduri de recreere, etc;
 o spaţii verzi cu acces limitat, aparţinând unităţilor industriale, culturale şi de
învăţământ în incinta cărora sunt amenajate;
 o spaţii verzi cu destinaţie specială: plantaţii antiincendiare, cele de protecţie a
apelor, a căilor de circulaţie, staţiuni experimentale, pepiniere, etc.
Importanţa spaţiilor verzi este multiplă, şi se poate concretiza în 3 funcţii:
 funcţia sanitară - influenţează pozitiv starea generală a organismului; ajută la
reducerea valorilor de temperatură în zilele călduroase de vară; micşorează
viteza de deplasare a aerului (protecţie împotriva vântului); producerea

1
 oxigenului şi consumarea bioxidului de carbon; îmbunătăţirea evidentă a
compoziţiei aerului, ceea ce duce la menţinerea vieţii în stare optimă;
 funcţia recreativă - influenţează pozitiv starea de sănătate fizică şi psihică a
oamenilor; crează cadrul adecvat practicării sportului, turizmului.
 funcţia decorativă - spaţiile verzi imprimă acestuia o deosebită valoare
decorativă, apreciată prin satisfacţia ce o realizează omul faţă de vegetaţie; dă
impresia unui lucru bine organizat şi aerisit.
În cadrul zonei de locuit aceste spaţii verzi sunt de două tipuri: de folosinţă general (în care sunt
cuprinse şi amenajările necesare odihnei, recreerii şi sportului (Fig2)) şi de folosinţă limitată
( terenurile din interiorul complexului de locuit, neafectat altor destinaţii).

Fig.2. Parc Molson [4]

În momentul de faţă în alcătuirea unei zone de locuit se pune mai mare accent pe construirea
propriu-zisă a locuinţelor decât pe existenţa spaţiului verde. Chiar dacă acum este la "modă" să
se construiască, noi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că distrugerea spaţiilor verzi ne poate
afecta viaţa pe viitor şi în mod sigur nu vom mai putea vorbi despre dezvoltare durabilă. [3].
În România, în perioada 1991 - 2009, în orașele românești au dispărut 401 hectare de spații
verzi. Locul lor a fost luat de blocuri de locuințe și clădiri de birouri. În București, suprafața de
spațiu verde s-a redus de la 3.400 de hectare la 1.700 de hectare.
În România, Constituţia stipulează „dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător
sănătos şi echilibrat ecologic” (art. 35).
În acest context, Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din
zonele urbane stabileşte că „Statul recunoaşte dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu
sănătos, accesul liber pentru recreere în spaţiile verzi proprietate publică, dreptul de a contribui
la amenajarea spaţiilor verzi, la crearea aliniamentelor de arbori şi arbuşti, în condiţiile
respectării prevederilor legale în vigoare” (art. 6). În aceeaşi lege, spaţiile verzi urbane sunt
definite ca o reţea mozaicată sau un sistem de ecosisteme seminaturale, al cărui specific este
determinat de vegetaţie (lemnoasă, arborescentă, arbustivă, floricolă şi erbacee) şi cuprind
parcuri, scuaruri, aliniamente plantate sau terenuri libere, neproductive din intravilan. Cele mai
importante sunt parcurile, datorită suprafeţei şi dotărilor de care dispun, dar şi funcţiilor pe care
le îndeplinesc.

2
 După natura proprietăţii, spaţiile verzi pot fi publice (parcuri, scuaruri, spaţii amenajate cu
dominantă vegetală şi zone cu vegetaţie spontană ce intră în domeniul public) sau private (spaţii
verzi aflate în proprietate privată şi care nu sunt utilizate în interes public).
Administrarea spaţiilor verzi se face de către administraţiile publice locale, în cazul celor
publice, sau de către proprietarii acestora pentru cele private.
Transformările teritoriale ale oraşelor de-a lungul timpului nu au ţinut întotdeauna seama de
menţinerea unui echilibru între dezvoltarea urbană şi asigurarea necesarului de spaţii verzi.
În cele 319 aşezări urbane din ţara noastră, unde trăieşte 55,2% din populaţie, ca urmare a
tendinţei permanente de extindere a spaţiului construit, în special în ultimele două decenii, s-a
înregistrat, de cele mai multe ori, o diminuare a suprafeţei spaţiilor verzi. Astfel, dacă între anii
1980 şi 1990 suprafaţa spaţiilor verzi urbane din România a crescut de la 169,62 la 220,81 kmp,
respectiv cu 30%, ulterior, aceasta a înregistrat un trend descendent până în 2006, când s-a
produs un uşor riviriment, ajungând la 202, 69 kmp.
Datorită acestei situaţii, s-a ajuns ca suprafaţa medie a spaţiului verde în România să fie astăzi
de numai 18 mp/locuitor, în timp ce, în Europa, aceasta este frecvent de 25 mp/locuitor. Având
în vedere că norma Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) este de 50 mp/locuitor, iar
standardele Uniunii Europene sunt de 26 mp/locuitor, rezultă că populaţia oraşelor din ţara
noastră nu dispune, în prezent, în multe cazuri, de necesarul minim de spaţii verzi.
În ceea ce priveşte situaţia pe oraşe, trebuie menţionat faptul că Bucureştiul, cel mai mare oraş
al ţării, cu peste 1,9 milioane de locuitori (respectiv 16,2% din populaţia urbană), deţine o
suprafaţă medie a spaţiilor verzi de doar 9,67 mp/locuitor – mult sub normativul UE şi
insuficient în raport cu necesităţile minime ale populaţiei.
Şi în alte 24 de oraşe, care intră în categoria oraşelor mari (cu peste 100 000 de locuitori), ce
deţin 38,8% din populaţia urbană, situaţia nu este, în toate cazurile, cu mult mai bună. Doar patru
oraşe mari se apropie de normele europene, având între 20 şi 23 mp/locuitor (Iaşi – 20,6,
Suceava – 20,31, Piteşti – 22,81, Satu Mare – 22,99) şi numai două depăşesc 24 mp/locuitor
(Oradea – 24,3 şi Sibiu – 24,8). Restul oraşelor mari înscriu valori cuprinse între 2,4 şi 17,85
mp/locuitor (Galaţi şi, respectiv, Bacău). Situaţia este similară şi în cele 81 de oraşe mijlocii (cu
populaţie între 20 000 şi 100 000 de locuitori), care cuprind 27,6% din populaţia urbană a
României. În această categorie de oraşe, numai 12 dispun de peste 20 mp de spaţiu
verde/locuitor, dintre care cinci (Odorheiu Secuiesc, Voluntari, Carei, Drăgăşani şi Buhuşi) se
înscriu cu valori peste norma europeană de 26 mp/locuitor. În oraşele mici (sub 20 000 de
locuitori), care sunt în număr de 213 şi a căror populaţie reprezintă 17,4% din totalul locuitorilor
din mediul urban, spaţiile verzi prezintă valori extrem de variate, ce merg de la 0,64 mp/locuitor
(Şimleu Silvaniei), până la 665 mp/locuitor (Cavnic). Situaţia este mai bună în unele oraşe
staţiuni balneo-climaterice, care deţin suprafeţe importante de spaţii verzi (Covasna, Ocna
Sibiului, Buşteni, Buziaş, Băile Govora etc.), precum şi în oraşele situate în zonele cu vegetaţie
forestieră mai bogată (Bălceşti, Cavnic, Solca etc.). În schimb, o serie de localităţi, devenite de
curând oraşe, nu dispun practic de spaţii verzi (Milişăuţi, Potcoava ş.a.).
Ca urmare a reducerii spaţiilor verzi urbane din ţara noastră, prin OUG nr. 114/2007 pentru
modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, se prevede
obligativitatea autorităţilor administraţiei publice locale „de a asigura din terenul intravilan o
suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 mp/locuitor, până la 31 decembrie 2010, şi de
minimum 26 mp/locuitor, până la 31 decembrie 2013” (art. II, alin. (1)). Pentru realizarea acestui
deziderat, primăriile unor localităţi trebuie să identifice terenurile neproductive sau deteriorate ce
urmează a fi amenajate ca spaţii verzi. În acest sens, a fost iniţiat de către Guvern (prin OU nr.
59 din 2007) Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii
verzi în localităţi, care are o perioadă de desfăşurare de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii
acesteia. Prin acest program sunt finanţate proiectele depuse de administraţiile publice locale
3
pentru realizarea de noi parcuri sau pentru reabilitarea şi extinderea unor parcuri existente.
Astfel, la finele anului 2007 erau în curs de finanţare din Fondul pentru Mediu 102 contracte în
cadrul „Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în
localităţi” (M. Toti, 2008, p. 20).
Având în vedere prevederile legislative ale OUG nr. 114/2007 pentru realizarea standardelor
referitoare la suprafaţa spaţiilor verzi urbane în conformitate cu normele Uniunii Europene,
agenţiile judeţene pentru protecţia mediului au în vedere o serie de obiective atât pentru
menţinerea şi îmbunătăţirea spaţiilor verzi, cât şi pentru crearea unora noi.
Pot fi date ca exemple obiectivele prevăzute de către Agenţia Regională pentru Protecţia
Mediului şi anume:
 stoparea diminuării şi degradării spaţiilor verzi intraurbane şi periurbane;
 conservarea suprafeţelor verzi existente;
 reabilitarea zonelor verzi intraurbane şi periurbane degradate;
 eliminarea construcţiilor ilegale şi redarea terenurilor pe care se află acestea
sistemului spaţiilor verzi;
 realizarea de noi spaţii verzi în interiorul localităţilor urbane;
 amenajarea parcurilor cu alei, locuri de joacă şi mobilier specific;
 extinderea perdelelor de protecţie în zonele industrializate.
Amenajarea de noi spaţii verzi, precum şi reamenajarea celor existente trebuie să se înscrie în
procesul general de regenerare urbană, care presupune renovarea, în paralel, a ansamblurilor
rezidenţiale vechi şi refacerea infrastructurii, ca o condiţie esenţială a creşterii calităţii vieţii
populaţiei.
1.3. Importanța
Spatiile verzi ofera locuitorilor aglomerarilor urbane (care de regula reprezinta un mediu
nesanatos si neprimitor de viata) niste surse de sanatate si relaxare care sustin protectia mediului
si conservarea biodiversitatii. La nivel mondial si in special in tarile dezvoltate sau in curs de
dezvoltare, preocuparea pentru protectia mediului este din ce in ce mai mare. Avand in vedere ca
peste 50% din populatia planetei locuieste in zone urbane, si ca acestea au o amprenta ecologica
foarte mare asupra mediului inconjurator, organizarea si gestionarea oraselor trebuie foarte bine
gandite si planificate, daca exista un interes pentru a mentine in echilibru natura si dezvoltarea
socio-economica. Studii facute in diferite parti ale lumii demonstreaza ca una dintre caile
importante, atat pentru protejarea mediului, cat si pentru crearea unui cadru ambiental sanatos si
placut oameniilor care locuiesc in zonele urbane, este dezvoltarea spatiilor verzi.

Iata care sunt principalele functii ale spatiilor verzi in zonele urbane, conform diferitelor studii
facute de-a lungul timpului la nivel mondial:

- spatiile verzi sustin sistemele urbane din punct de vedere social si ecologic;

- contribuie la indeplinirea nevoilor cognitive, estetice, de relaxare, de recreere ale oamenilor

- contribuie la diminuarea stresului vietii urbane;

4
- contribuie la “umanizarea” orasului, fiind placute din punct de vedere estetic, au rol de
infrumusetare;

- ofera posibilitatea de a-ti clarifica si limpezi gadurile, sustin odihna oamenilor;

- cu cat spatiile verzi sunt mai diverse ca numar, tipuri de specii, tipuri de peisaje, cu atat e mai
mare valoarea lor psihologica;

- reduc temperatura din oras, prin procesul de evapotranspiratie al plantelor, parcurile reprezinta
o insula de racoare la apus, avand un impact benefic asupra microclimatului (Spronken-Smith);

- regleaza regimul precipitatiilor; reduc amplitudinea scurgerilor acvifere de suprafata, reduc

pericolul alunecarilor de teren. [5].

Fig.3. Pădurea Domnească [6]

1.4. BENEFICIILE OFERITE DE SPAŢIILE VERZI

 Beneficii ecologice.
Din perspectivă ecologică, spaţiile verzi urbane sunt un adevărat moderator al impactului
activităţilor umane asupra mediului înconjurător. Acestea au o contribuţie importantă la epurarea
chimică a atmosferei. Prin procesul de fotosinteză, plantele consumă dioxid de carbon şi
eliberează oxigen, constituind, astfel, alături de planctonul din oceane, principalele surse de
oxigen ale planetei. Studiile actuale arată că un hectar de pădure produce, în medie, 10 t de
oxigen pe an şi consumă 14 t 𝐶𝑂2. În decursul unei zile, o suprafaţă foliară de 25 mp furnizează
necesarul de oxigen pentru o persoană (A.-F. Iliescu, 2006). Pe lângă epurarea chimică a
atmosferei, ce menţine bilanţul zi-noapte în favoarea producţiei de oxigen, vegetaţia realizează şi
o epurare fizică a acesteia prin reţinerea prafului şi pulberilor. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice

5
pun în evidenţă faptul că „o peluză de iarbă reţine de 3–6 ori mai mult praf decât o suprafaţă
nudă, iar un arbore matur reţine de 10 ori mai multe impurităţi decât o peluză de mărimea
proiecţiei coroanei acestuia pe sol” (A.-F. Iliescu, 2006, p. 94). În paralel cu epurarea chimică şi
fizică a atmosferei, vegetaţia realizează şi o epurare bacteriologică a acesteia, distrugând o bună
parte din microorganisme prin procesul de degajare a oxigenului şi ozonului, îndeosebi de către
conifere, şi nu numai (A.-F. Iliescu, 2006).

Vegetaţia are un rol vital şi în moderarea climatului urban. În oraşe, construcţiile şi

suprafeţele pavate sau betonate creează un climat urban specific, cu temperaturi mai ridicate şi o
restricţie a circulaţiei aerului, ceea ce conduce la producerea aşa-numitului efect de „insulă de
căldură”. În contrast cu acesta, vegetaţia, prin efectul de umbră şi de creştere a umidităţii aerului
contribuie la crearea unui mediu mai confortabil. De aici şi folosirea sintagmei „parcul – insulă
răcoroasă”, în contrast cu „insula de căldură” urbană (Draft Green Space Strategy, Erewash
Borough Council, 2007). Studiile climatologice susţin că, în apropierea pădurilor, temperatura
medie a aerului, în zilele de vară, este cu 2–3,5°C mai scăzută faţă de zonele libere neplantate
din oraşe, şi cu 12–14°C mai scăzută decât temperatura construcţiilor şi ariilor betonate şi
asfaltate. Vegetaţia bogată contribuie la creşterea umidităţii relative cu 7–14 procente în parcuri
şi păduri, cu efect benefic asupra zonelor limitrofe (Bernatzky A., 1966, citat de A.-F. Iliescu,
2006).

Un alt beneficiu adus de vegetaţie îl constituie atenuarea poluării fonice. Spaţiile verzi, în
special cele compacte, constituie adevărate bariere pentru zgomote, contribuind semnificativ la
reducerea nivelului acestora, în perioada de vegetaţie. Unele cercetări arată că zgomotele, care în
mediul urban ating intensităţi cuprinse între 40 şi 80 decibeli, pot fi reduse la jumătate în cazul
existenţei unor perdele arborescente cu o lăţime de 200–250 m (Cook D. I. şi Van Harerbeke D.
F., 1971, citaţi de A.-F. Iliescu, 2006).

Spaţiile verzi, atunci când sunt şi naturale, au rolul de a păstra şi perpetua vegetaţia naturală
autohtonă din zonele în care sunt situate oraşele, prin furnizarea şi conservarea habitatelor pentru
diferite specii, ce pot avea, uneori, o diversitate mai mare decât în habitatele rurale.

 Beneficii sociale.
Ca spaţii publice, spaţiile verzi contribuie la creşterea incluziunii sociale, prin crearea de
oportunităţi pentru ca persoanele de vârstele să interacţioneze atât prin contact social informal,
cât şi prin participarea la evenimentele comunităţii.
Spaţiile verzi pot constitui locuri de desfăşurare pentru diverse evenimente sociale şi
culturale, cum sunt festivalurile locale, celebrările civice sau desfăşurarea unor activităţi teatrale,
cinematografice etc.
Astfel, acestea „ajută la formarea identităţii culturale a unui areal, sunt parte a profilului său
unic şi dau un sens locului pentru comunităţile locale” (Draft Green Space Strategy, Erewash
Borough Council, 2007).

Spaţiile verzi bine întreţinute joacă un rol semnificativ în promovarea sănătăţii populaţiei
urbane. Acestea oferă oportunităţi prin care încurajează un stil de viaţă mai activ, prin plimbări,
alergare, exerciţii fizice, ciclism etc., inclusiv deplasări pe rutele dintre zonele locuite şi/sau
dintre diferite facilităţi publice (magazine, pieţe, şcoli). Unele studii arată că valoarea principală
6
a spaţiilor verzi decurge din capacitatea lor de refacere a „stării de bine” a persoanelor care le
frecventează .Ele oferă citadinilor locuri liniştite pentru relaxare şi reducere a stresului, pentru
evadarea din mediul construit şi din trafic.

Spaţiile verzi răspund, aşadar, în principal, nevoilor umane de recreere şi petrecere a timpului
liber. În cazul persoanelor lipsite de venituri sau de timp, parcul rămâne soluţia cea mai la
îndemână pentru activităţi recreaţionale.

De asemenea, spaţiile verzi pot deveni, în anumite condiţii, locuri de joacă pentru copii,
contribuind la dezvoltarea fizică, mentală şi socială a acestora. Ele facilitează un necesar
comportament de socializare a copiilor [7].

Spaţiile verzi urbane au o deosebită importanţă şi din punct de vedere estetic, deoarece
atenuează impresia de rigiditate şi ariditate a oricărui mediu construit – mediu ce domină în
oraşe. Prin valoarea amenajării lor peisagistice, spaţiile verzi dau identitate aşezărilor umane,
constituind „o artă accesibilă, uşor de înţeles şi apropiată tuturor, pentru că foloseşte elemente
naturale ce exercită o atracţie spontană”.

 Beneficii economice.
Impactul pozitiv al spaţiilor verzi se extinde şi în sfera activării vieţii economice a oraşelor.
Un mediu plăcut ajută întotdeauna la crearea unei imagini favorabile asupra centrelor urbane şi,
prin aceasta, poate spori atractivitatea pentru investiţii şi pentru oferta de noi locuri de muncă.
Mai mult, prezenţa spaţiului verde, prin aspectele benefice pe care le oferă locuitorilor,
determină creşterea în valoare a zonelor urbane şi, implicit, a valorii proprietăţilor localizate în
vecinătatea.

Existenţa spaţiilor verzi bine întreţinute contribuie, de asemenea, la creşterea calităţii locuirii.
Cercetările au arătat că locuitorii acordă o valoare înaltă zonelor în care se află spaţii verzi de
calitate
De asemenea, spaţiile verzi pot juca un rol semnificativ în dezvoltarea turismului.

Toate aceste beneficii aduse de sistemul spaţiilor verzi urbane prin prisma celor trei funcţii a
Comitetului Ministerial al Statelor Membre asupra spaţiului public urban, în sensul de spaţiu
verde, şi anume: „Spaţiul public este o parte esenţială a moştenirii urbane, un element puternic
în înfăţişarea arhitecturală şi estetică a oraşului, joacă un rol educaţional important, este
semnificativ din punct de vedere ecologic, este important pentru interacţiunea socială, vine în
sprijinul dezvoltării comunităţii şi este încurajator pentru obiective şi activităţi economice. Ajută
la reducerea tensiunii inerente şi a conflictului din zonele deprivate ale arealelor urbane; are un
rol important în oferta de facilităţi pentru nevoile recreaţionale şi de petrecere a timpului liber a
comunităţii şi are o valoare majoră în îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, ajută la renaşterea
economică a oraşelor, nu numai prin crearea de locuri de muncă, dar şi printr-o creştere a
atractivităţii oraşului, ca un loc pentru investiţii şi afaceri şi areale rezidenţiale căutate”.

1.5.Ofensiva dezvoltări infrastructurii verzi a orașelor

Psihologia socială confirmă faptul că cei mai mulţi oameni manifestă un ataşament puternic,
chiar dacă uneori vag conştientizat, faţă de lumea naturală (pădurea, muntele, izvorul, iarba ş.a.).
Biologii au lansat ipoteza biofiliei, potrivit căreia dependenţa omului faţă de lumea naturală s-ar
7
extinde mult dincolo de preocupările sale privind asigurarea bunăstării materiale, vizând totodată
şi unele nevoi de semnificaţie mai abisale. Percepţia cvasigenerală asupra virtualelor riscuri ce
decurg din degradarea ireversibilă a ecosistemului planetar, în esenţă, prin procesul de
urbanizare, a alimentat continuu, în ultimele două–trei decenii, febra ecotivităţii (conceptul de
ecotivitate se referă la orice activitate ce promovează conservarea şi sustenabilitatea
ecosistemului şi biodiversităţii – Wikipedia, 2008). [8].

Şi oameni de afaceri ai lumii moderne au sesizat şi valorificat această disponibilitate

psihologică a omului, de a-şi trăi viaţa cât mai aproape de natură. Prin crearea unor oferte de
ecoturism sau turism exotic, prin promovarea unor produse ecologice obţinute prin agricultura
organică, prin promovarea unor stiluri de viaţă simple, integrate în natură, aceştia au iniţiat un
trend ecologic ce tinde să devină tot mai consistent, vizând, deopotrivă, modernizarea
infrastructurii aşezărilor umane, iniţierea unor sisteme inteligente de producere şi conservare a
energiei, menţinerea parametrilor naturali ai apei şi aerului, recuperarea solurilor degradate ş.a.

În ultimii ani asistăm la o adevărată ofensivă a investigaţiilor şi acţiunilor angajate de diverşi

specialişti (ecologi, eco-economişti, sociologi, agenţi de marketing ş.a.) care încearcă să
identifice atitudinile, trăirile, speranţele, dar şi îngrijorările oamenilor şi instituţiilor faţă de
evoluţiile ce au loc în sfera consumului, a degradării mediului natural, a încălzirii globale, ori la
nivelul dezastrelor ce afectează deja zone largi din ecosistem. La nivel mondial, modul de viaţă
urban va îngloba, în anul 2008, mai mult de jumătate din locuitorii planetei (adică în jur de 3,3
miliarde persoane), având, în prezent, un ritm mediu anual de extindere de circa două procente.
Acest fenomen va determina suprapopularea oraşelor, mai ales în ţările în curs de dezvoltare (M.
O’Meara Sheehan, 2008).

În asemenea condiţii, la marile probleme cu care se confruntă majoritatea oraşelor lumii,

precum intensificarea traficului, poluarea atmosferică, criza de locuinţe, acumularea de deşeuri
etc., se adaugă şi reducerea, pe alocuri dramatică, a spaţiilor verzi, prin convertirea acestora în
suprafeţe ocupate cu construcţii.

Restrângerea spaţiilor verzi accentuează masiv riscurile ecologice urbane, având un impact
negativ imediat asupra viabilităţii şi sustenabilităţii acestora, asupra calităţii vieţii şi stării de
sănătate a populaţiei. Deja, de mai multe decenii, creşterea densităţii locuitorilor din zonele
urbane produce o „foame” crescândă de spaţiu. În paralel cu evoluţia teritorială tentaculară a
marilor oraşe, s-au modificat structura, arhitectura şi design-ul urbanistic, de cele mai multe ori,
în detrimentul spaţiilor verzi. De aceea, în ultima vreme, numeroşi agenţi sociali se implică în
ofensiva creşterii, prin diverse mijloace, a suprafeţelor verzi urbane, în foarte multe ţări ale
lumii. Este vorba despre aşa-numita gherilă verde, ce constă în crearea de spaţii verzi cât mai
largi şi cât mai numeroase, în special în zonele urbane cele mai aglomerate, din Japonia, Statele
Unite, Marea Britanie, Germania, Canada, Australia, Libia ş.a. Conceptul de gherilă verde
(guerrilla gardening) a fost lansat de Liz Christy împreună cu grupul său Green Guerrilla, în anul
1973, prin iniţiativa de a transforma, într-o adevărată grădină, o zonă întinsă din Bowery
Houston – New York. Grupul respectiv a reuşit să facă de nerecunoscut un uriaş teren viran din
oraş, transformându-l într-o splendidă grădină, pe bază de voluntariat.
Conceptul de guerilă verde mai are şi semnificaţia transformării unor spaţii abandonate, aflate
în proprietate incertă ori aflate în litigiu, în spaţii verzi, adesea chiar fără permisiunea
eventualilor proprietari. O asemenea practică este mult mai larg răspândită şi mult mai veche
8
decât s-ar putea crede, nu numai în New York (Gerrard Winstanley, The Diggers, în Surrey), dar
şi în Ohio (John „Appleseed” Chapman, în anul 1801), sau în Marea Britanie (încă din anul
1649), sau în Honduras (plantaţia Tacamiche , 1995) ş.a. (Kendall J., Crompton T., 2008).

Richard Reynolds a înfiinţat, în octombrie 2004, un site GuerrillaGardening.org, unde un

număr de 30 de ţări dezbat şi fac schimburi de experienţă pe această temă (publicate în sinteză în
Bloomsbury Publishing, în Marea Britanie şi SUA, în luna mai 2008).

Subiectul acesta nu este lipsit de relevanţă nici în cazul României. Dar a pune problemele în
termeni similari pentru o ţară ca România poate părea şocant, cel puţin la prima vedere. Totuşi,
nici măcar românii (larg recunoscuţi pentru toleranţa lor proverbială) nu pot ignora la nesfârşit
faptul că, în oraşele lor, pot fi întâlnite numeroase spaţii intravilane, de diverse mărimi,
abandonate (aflate în litigiu sau în proprietatea nu se ştie cui), nu rareori având rolul de depozit
pentru gunoaie. Asta fără a mai aminti fenomenele clasice pentru agricultura românească de
după anul 1989, când întinse suprafeţe agricole sau despădurite, au rămas neutilizate şi
necultivate ani la rând. [9].

În alte ţări, în acelaşi spirit, al creşterii zonelor verzi din oraşe, există şi alte exemple demne
de urmat, chiar dacă par mai puţin radicale. În anul 2008, municipalitatea guvernamentală din
Tokyo a avut iniţiativa plantării celei mai înalte cortine verzi din lume (29 m), pe principala
clădire ocupată cu birouri din centrul oraşului. Aceasta a determinat reducerea efectelor emisiilor
de dioxid de carbon din zonă, a diminuat sensibil consumul de energie din timpul verii (cu
aparatele de aer condiţionat) şi, nu în ultimul rând, a probat noua tehnologie verde a Japoniei.
Datorită acesteia, pe timpul verii, temperatura din birouri a scăzut cu 4°C, ceea ce a dus la
extinderea acestei iniţiative pe tot mai multe clădiri japoneze. Plantele sunt sădite în câteva mici
containere cu pământ, aşezate la baza clădirilor şi sunt alimentate cu apă prin sisteme de senzori
ce fac procesul extrem de eficient.

Din păcate, asemenea iniţiative sunt prea puţin popularizate în lume, în pofida efectelor tot
mai greu de suportat ale încălzirii globale din mediile urbane.

Capitolul 2
2.1. Metode de promovare a spațiilor verzi in diferite țări
Spațiile verzi – o problemă urbană a spaţiilor verzi accentuează puternic riscurile ecologice
urbane şi are un impact negativ imediat asupra calităţii vieţii şi stării de sănătate a populaţiei. De
aceea, în ultima vreme, lumea luptă sub diverse forme pentru crearea de noi spaţii verzi, în
special în zonele urbane cele mai aglomerate. Spre deosebire de alte ţări europene, România are
o situaţie net deficitară privind suprafaţa medie a spaţiului verde pe locuitor.În aceste condiţii,
populaţia multor oraşe din ţara noastră nu dispune, în prezent, de necesarul minim de spaţii verzi
(Bucureştiul deţine doar o suprafaţă medie de 9,67 mp/locuitor). În acest capitol sunt prezentate
câteva soluţii pentru promovarea a mai multor spații verzi.

Dezvoltarea rapidă a oraşelor a adus cu sine şi o serie de efecte

negative. Oraşele ajung de cele mai mai multe ori să-şi micşoreze spaţiile verzi
9
din motive economice, cu toate acestea, soluţionarea nevoii de spaţii verzi
reprezintă o problematică ce acaparează tot mai mult atenţia populaţiei. În
ipoteza în care diminuarea spaţiilor verzi este un fenomen tot mai răspândit
,tot mai multe ţări apreciază importanţa acestora apelând la proiecte de
protejare a spaţiilor verzi şi chiar de extindere a celor existente.
Restrângerea spaţiilor verzi a dus în timp la accentuarea riscurilor ecologice
în mediul urban având de asemenea un impact negativ atât asupra calităţii
vieţii dar şi asupra stării de sănătate a populaţiei.

Problema spaţiilor verzi implică la randul ei mai multe aspecte, influenţând atât buna desfăşurare
a activitătilor zilnice în
cadrul urban dar şi calitatea în sine a vieţii urbane.Vegetaţia are de asemenea
rolul de a echilibra problemele existente, fiind un bun generator de sănătate
fizică şi mentală.

2.2 Situaţia spaţiilor verzi în România

Transformările teritoriale ale oraşelor de-a lungul timpului nu au ţinut întotdeauna seama de
menţinerea unui echilibru între dezvoltarea urbană şi asigurarea necesarului de spaţii verzi.
În cele 319 aşezări urbane din ţara noastră, unde trăieşte 55,2% din populaţie, ca urmare a
tendinţei permanente de extindere a spaţiului construit, în special în ultimele două decenii, s-a
înregistrat, de cele mai multe ori, o diminuare a suprafeţei spaţiilor verzi. Astfel, dacă între anii
1980 şi 1990 suprafaţa spaţiilor verzi urbane din România a crescut de la 169,62 la 220,81 kmp,
respectiv cu 30%, ulterior, aceasta a înregistrat un trend descendent până în 2006, când s-a
produs un uşor riviriment, ajungând la 202, 69 kmp (Tabelul nr. 1).

Dinamica suprafeţei spaţiilor verzi urbane în România (1980–2006)

1980 1990 1995 1997 2000 2002 2003 2004 2005 2006
Spaţii
verzi 169,62 220,81 212,80 208,58 201,24 201,84 205,97 201,22 200,98 202,69
(km2)
Sursa: Anuarul Statistic al României(1980–2006), INS, Bucureşti.

(Tabelul nr. 1)
În ceea ce priveşte situaţia pe oraşe, trebuie menţionat faptul că Bucureştiul, cel mai mare oraş al
ţării, cu peste 1,9 milioane de locuitori (respectiv 16,2% din populaţia urbană), deţine o suprafaţă
medie a spaţiilor verzi de doar 9,67 mp/locuitor mult sub normativul UE şi insuficient în raport
cu necesităţile minime ale populaţiei.
Şi în alte 24 de oraşe, care intră în categoria oraşelor mari (cu peste 100 000 de locuitori), ce
deţin 38,8% din populaţia urbană, situaţia nu este, în toate cazurile, cu mult mai bună. Doar patru
oraşe mari se apropie de normele europene, având între 20 şi 23 mp/locuitor (Iaşi – 20,6,
Suceava – 20,31, Piteşti – 22,81, Satu Mare – 22,99) şi numai două depăşesc 24
mp/locuitor(Oradea – 24,3 şi Sibiu – 24,8). Restul oraşelor mari înscriu valori cuprinse între 2,4
şi 17,85 mp/locuitor (Galaţi şi, respectiv, Bacău).

Situaţia este similară şi în cele 81 de oraşe mijlocii (cu populaţie între 20 000 şi 100000 de
locuitori), care cuprind 27,6% din populaţia urbană a României. În această categorie de oraşe,

10
numai 12 dispun de peste 20 mp de spaţiu verde/locuitor, dintre care cinci (Odorheiu Secuiesc,
Voluntari, Carei, Drăgăşani şi Buhuşi) se înscriu cu valori peste norma europeană de 26
mp/locuitor.
În oraşele mici (sub 20 000 de locuitori), care sunt în număr de 213 şi a căror populaţie
reprezintă 17,4% din totalul locuitorilor din mediul urban, spaţiile verzi
prezintă valori extrem de variate, ce merg de la 0,64 mp/locuitor (Şimleu Silvaniei), până la 665
mp/locuitor (Cavnic). Situaţia este maibună în unele oraşe staţiuni balneo-climaterice, care deţin
suprafeţe importante despaţii verzi (Covasna, Ocna Sibiului, Buşteni, Buziaş, Băile Govora etc.),
precum şi în oraşele situate în zonele cu vegetaţie forestieră mai bogată (Bălceşti,Cavnic, Solca
etc.). În schimb, o serie de localităţi,devenite de curând oraşe, nu dispun practic de spaţii verzi
(Milişăuţi, Potcoava ş.a.)

Cum pot promova primăriile unor localităţi spaţiile verzi?

Ca urmare a reducerii spaţiilor verzi urbane din ţara noastră, prin OUG nr. 114/2007 pentru
modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005privind protecţia mediului, se prevede
obligativitatea autorităţilor administraţiei publice locale „de a asigura din terenul intravilan o
suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 mp/locuitor, până la 31 decembrie 2010, şi de
minimum 26 mp/locuitor, până la 31 decembrie 2013” (art. II, alin. (1)).
Pentru realizarea acestui deziderat, primăriile unor localităţi trebuie să identifice terenurile
neproductive sau deteriorate ce urmează a fi amenajate ca spaţii verzi. În acestsens, a fost iniţiat
de către Guvern (prin OU nr. 59din 2007) Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii
mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, care are o perioadă de desfăşurare de 10 ani,
cu posibilitatea prelungirii acesteia. Prin acest program sunt finanţate proiectele depuse de
administraţiile publice locale pentru realizarea de noi parcuri sau pentru reabilitarea şi extinderea
unor parcuri existente. Astfel, la finele anului 2007 erau în curs de finanţare din Fondul pentru
Mediu 02 contracte în cadrul „Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin
realizarea de spaţii verzi în localităţi”(M. Toti, 2008, p. 20).
Având în vedere prevederile legislative ale OUG nr. 114/2007 pentru realizarea standardelor
referitoare la suprafaţa spaţiilor verzi urbane în conformitate cu normele
Uniunii Europene, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului au în vedere o serie de obiective
atât pentru menţinerea şi îmbunătăţirea spaţiilor verzi, cât şi pentru crearea unora noi. Pot fi date
caexemple obiectivele prevăzute de către Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi
(http://www.arpmgl.ro), şi anume:
– stoparea diminuării şi degradării spaţiilor verzi intraurbane şi periurbane;
– conservarea suprafeţelor verzi existente;
– reabilitarea zonelor verzi intraurbane şi periurbane degradate;
– eliminarea construcţiilor ilegale şi redarea terenurilor pe care se află acestea
sistemului spaţiilor verzi;
– realizarea de noi spaţii verzi în interiorul localităţilor urbane;
– amenajarea parcurilor cu alei, locuri de joacă şi mobilier specific;
– extinderea perdelelor de protecţie în zonele industrializate.

Amenajarea de noi spaţii verzi, precum şi reamenajarea celor existente trebuie să se înscrie în
procesul general de regenerare urbană, care presupune renovarea, în paralel, a ansamblurilor
rezidenţiale vechi şi refacerea infrastructurii, ca o condiţie esenţială a creşterii calităţii vieţii
populaţiei. [10]

11
2.3. Promovarea spaţiilor verzi în Bucureşti

Considerat odata oraşul grădinilor, Bucureştiul zilelor noastre se confruntă cu multe probleme
urbane, care afectează din ce in ce mai mult calitatea vieţii locuitorilor săi. Una dintre cele mai
mari probleme fiind reprezentată de insuficienţa spaţiilor verzi. Criza a crescut in mod
semnificativ începând cu anul 1990 când zonele rezidenţiale au început să înlocuiască treptat
zonele verziale oraşului. Un studiu realizat de specialişti în domeniu, susţine faptul că, în ultimii
20 de ani, Bucureştiul a fost privat de o suprafaţă ce totalizează 2000ha de spaţiu verde şi 1,5
milioane de copaci.

Spaţiul verde este promovat în Bucureşti prin cele aproximativ 40 de parcuri, unele dintre ele cu
o reală valoare peisageră sau valoare istorică, ce conferă identitate acestui mare oraş.

Amintim unele dintre ele:

Parcul Cişmigiu

În 1779, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a două cișmele
în București. Prima cișmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Știrbei
Vodă. Balta apărută era un focar de infecție în mijlocul orașului. În vecinătatea acestei cișmele
și-a ridicat o reședință Dumitru Siulgi-basa, șeful lucrărilor peste cișmelele orașului, numit și
"marele cișmegiu" (din cișmea + sufixul giu). El avea ca principală însărcinare supravegherea
curgerii apelor. Treptat, în folclorul urban "lacul lui Dura Neguțătorul" dispare din toponimie și
apare acela al "Cișmegiului"[1]. Orașul nu s-a extins foarte mult către Vest din cauza inundațiilor
aproape anuale care umflau lacul Cișmegiu (nivelul său creștea până la Cercul Militar de astăzi).

În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălții și transformarea terenului într-o grădină
publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, când a
fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din
Viena, și însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. Mayer a fost
ajutat de grădinarul Franz Harer.

După abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Știrbei, hotărăște să se sape un
heleșteu și un canal de legătură cu Dâmbovița. Cel mai important an pentru transformarea
grădinii a fost 1852. Pentru prima dată s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de
"canapele" (lavițe) fără rezemătoare, din lemn de stejar și lungi de un stânjen.

Lucrările de înfrumusețare s-au încheiat în 1854, când s-a făcut și inaugurarea oficială a grădinii
Cișmegiu. În 1856, o parte a lacului a secat datorită pantofarilor dimprejur ce aruncaseră aici
resturile de materiale specifice meseriei lor.

La 1857 parcul era vizitat de iubitorii de nou și de aventuri galante, realitate descrisă de poetul
Nicolae T. Orășanu:

În iarna anului 1883, lacul din grădină a înghețat și s-au organizat concursuri pe gheață. Primăria
orașului a cumpărat un teren din fosta grădină a familiei Crețulescu, mărind astfel suprafața
grădinii Cișmegiu cu 15.000 de metri pătrați. Au fost aduse lebede și pelicani. În partea dinspre
Schitu Măgureanu s-a amenajat în 1943 Rotonda scriitorilor, unde sunt expuse busturile marilor
scriitori români: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale,

12
George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu,
Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Bălcescu și Vasile Alecsandri.

Pe o altă alee se găsește monumentul de marmură pentru cinstirea soldaților francezi din primul
război mondial. Alte monumente ale grădinii: bustul Maica Smara, Gheorghe Panu, Izvorul Sissi
Stefanidi.

În Grădina Cișmigiului există un loc special, La Cetate, unde se află ruinele unei mănăstiri
construite de logofătul Văcărescu în 1756, din incinta căreia pornea un tunel secret care lega
Palatul Crețulescu de malul plin de ascunzișuri al Dâmboviței.

Parcul Cişmigiu este cea mai veche si cea mai frumoasă grădină publică din Bucureşti şi are o
suprafaţă de 13hectare. Este situat în centrul capitalei şi are o structură similară cu cea a
parcurilor englezesti: lacul central înconjurat de zone pietonale cu bănci protejate de
copaci bătrâni şi specii dendrologice rare, peluze cu flori şi sculpturi sau monumente. Din punct
de vedere urbanistic, parcul a fost extins şi a existat o modernizare a alimentării cu apa, irigare şi
un sistem de colectare, precum şi un upgrade al sistemului de iluminare stradală. Parcul Cişmigiu
a fost clasificat în anul 2004 ca fiind un monument istoric.

Fig.4. Parcul Cişmigiu, Bucureşti, România [11]

Parcul Herăstrău

Înainte de 1930, zona pe care se află astăzi parcul era o zonă mlăștinoasă care a fost asanată în
perioada 1930-1935. Cu această ocazie s-a pus și problema amenajării întregii suprafețe rămase
liberă, ținând cont și de faptul că în zona respectivă exista deja Arcul de Triumf [4] S-au
expropriat câteva zeci de locuințe sărace și o întreprindere industrială, s-au trasat alei pentru a
face loc în mai 1939 celui mai întins spațiu verde la acea vreme din București. [ 5] Proiectele
pentru acest parc au fost realizate de arhitecții Ernest Pinard și Rebhun. Fr. Rebhun a fost un

13
talentat și prolific arhitect peisagist austriac care a contribuit la crearea compoziției vegetale
(arbori, arbuști, flori), iar arhitectul român Octav Doicescu a proiectat aleile.

Situat în zona de Nord a Bucurestiului, cu o suprafaţă de 110 hectare, Parcul Herastrău reprezintă
un complex de spaţii verzi în jurul Lacului Herăstrău. Acest parc are cea mai mare suprafaţă
verde utilizată pentru relaxare şi scopuri turistice din Bucureşti. Suprafaţa mare contribuie la
absorbţia poluării fonice şi de altor factori tulburători. În acest complex, se pot distinge
urmatoarele componente: Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Parcul Kiseleff şi Parcul Bordei.

Fig.5 Parcul Herăstrău filmat cu drona de sus [11]

Parcul Carol I

Parcul Carol I este situat în Sectorul 4 al capitalei, pe Dealul Filaret şi are o suprafaţă de 44
h. Parcul este aranjat într-un stil mixt, predominând peisajul organic, iar vegetaţia este amplasatî
în jurul aleii principale, care este construită în stil geometric. Tranzitul între zonele amenajate
este realizat prin alei sinuoase, iar vegetaţia este grupată astfel încat să creeze
o imagine cât mai apropiată de un mediu natural neantropizat. Parcul include şi un mic lac
traversat de un pod care este pavat cu plăci de marmură care este utilizat pentru
divertisment. Parcul este pe lista monumentelor istorice din 2004.

Fig.6 Parcul Carol I [11]

14
Calitatea spaţiilor verzi este generată de: amplasamentul spaţiilor verzi (poluare, distanţa
faţă de casa, dezvoltarea teritorială), utilizarea spaţiului verde (spaţii de recreere, locuri de joacă
pentru copii), mediu (surse de apă, zone acoperite de copaci, zone special amenajate pentru
animale), biodiversitate (vegetatie, specii de păsări).
De exemplu, Londra este una dintre cele mai verzi capitale din lume. Are aproximativ 200 de
zone plantate şi spaţiu verde în zona Square Mile, creând o zonă de spaţii verzi deschise, grădini
interioare, piete şi zone verzi de-a lungul autostrazilor, care oferă comunităţii oraşului necesarul
de zone de recreere dens dezvoltate în centrul acestuia. Spaţiile verzi publice au un caracter unic
şi aduc un plus calităţii vieţii urbane, având, de asemenea, valoare istorică.
Există multe parcuri şi spaţii deschise în Londra . Multe dintre spaţiile verzi mai mici din centrul
Londrei sunt grădinile publice, care au fost construite pentru utilizarea privată a locuitorilor, dar
în unele cazuri, sunt deschise în prezent pentru public.
Spaţiul verde din centrul Londrei este format din opt parcuri regale , completate de o serie de
mici grădini publice împrăştiate in tot centrul oraşului. Spaţiul public, în restul oraşului este
dominat parcurile regale rămase şi multe alte parcuri şi spaţii publice de dimensiuni mai mici .
Acoperind 1976 hectare, parcurile regale ale Londrei sunt terenuri deţinute iniţial de către
monarhia Regatului Unit pentru recreerea (mai ales pentru vânătoare) familiei regale.

Raportul spaţiilor verzi urbane „Green spaces, better

places” (2002) identifică o serie de beneficii oferite de spaţiile verzi londoneze
în urmatoarele situaţii:

1. contextul urban – buna calitate a parcurilor ce au contribuit la regenerarea şi crearea unor

spaţii de recreere care sunt vitale pentru spiritul comunitar, dar şi pentru dezvoltarea
turismului;
2. contextual sanitar – spaţiile verzi au un rol important in promovarea unui stil sănătos de
viaţă şi prevenirea îmbolnăvirilor;
3. contextual social – spaţiile verzi oferă oamenilor posibilitatea de a participa la
designul, managementul şi îngrijirea lor în vederea creării unor spaţii publice
accesibile tuturor si dezvoltarea unui mediu social agreat de către aceştia;
4. contextual educaţional – suficiente spaţii verzi pentru zonele educaţionale care au rolul
de a furniza experienta de muncă si oportunităţi de învăţare in managementul
mediului;
5. contextual ecologic – spaţiile verzi reprezintă cheia sustenabilitaţii in marile oraşe
avînd rolul de „perdea verde”, element important în reducerea poluării urbane;
6. context cultural – spaţiile verzi sunt partea patrimoniului cultural şi a istoriei
locale, oferind locuri pentru evenimente culturale locale sau sărbători civice.

2.4. Cum putem noi promova spatiile verzi

Un copac, un copil, o floare -activitate ecologica-

”Dacă gândiţi un an înainte, însămânţaţi un bob

Dacă gândiţi zece ani înainte, plantaţi un pom.
15
Dacă gândiţi o sută de ani înainte, educaţi oameni.”
Poet chinez 500 i.Ch

Grădiniţa „Căsuţa Fermecată”este o grădiniţă nou construită, modernă,se află în zona centrală a
oraşului(în apropierea parcului central).

Misiunea unităţii de învăţământ:

Misiunea grădiniţei noastre cuprinde trei componente:
- Asigurarea unui act educaţional performant, care să contribuie la formarea unei personalităţi
autonome şi creative, la formarea unor copii activi, cooperanţi care să se adapteze uşor la
regimul muncii şcolare şi la orice situaţie în viaţă.
- Îmbogăţirea capacităţii copilului preşcolar este de a intra în relaţie cu ceilalţi copii şi cu adulţii,
de a interacţiona cu mediul.
- Să asigure fiecărui copil condiţiile pentru cea mai bună, completă şi utilă dezvoltare în
parteneriat cu toţi factorii implicaţi în educaţie, promovând toleranţă şi înţelegere între copii de
origine socio-culturală şi lingvistică diferită.
Resurse:
Umane: copii, educatoare, părinţi, bunici, parteneri educaţionali şi membri ai comunităţii locale;
Materiale: flori şi arbuşti ornamentali pentru plantat, jardiniere, pământ pentru flori, hârleţe,
stopitori.
Etapa de desfăşurare a activităţii: Am ieşit în curtea grădiniţei alături de copii la ora stabilită,
am fost întâmpinaţi de părinţi. În primul rând, am considerat că este bine să atrag atenţia asupra
unor norme elementare de protecţie a muncii. Astfel, copiii au înţeles că nu vor lucra cu
hârleţele, ci numai cu stropitoarele mici, pământul va fi pus cu grijă în jardiniere nu îl dăm pe
jos, nu rupem florile ce urmează a fi plantate şi ne luăm în mână mănuşi de protecţie.Copiii,
împreună cu părinţii, au luat plantele, pământul, jardinierele, astfel am avut la dispoziţie toate
resursele materiale necesare.Cu mult drag şi spor s-a pus pământ în jardiniere, s-au plantat
panseluţele, părinţii şi câţiva bunici au săpat gropi pentru plantarea arbuştilor ornamentali
(Tuia), copiii au adus apă şi au pus în groapa săpatăau ţinut arbuştii, iar părinţii au pus pământ
la rădăcină.

Concluzii. Exemplu de bună practică:

Activităţile de educaţie ecologică ajută copiii să manifeste sensibilitate faţă de întreg mediul şi
problemele lui, ajută copiii să înţeleagă funcţionalitatea mediului, interacţiunea oamenilor cu
mediul şi despre cum pot fi rezolvate problemele legate de mediu, copiii dobândesc valori şi
sentimente de grijă faţă de mediu. Prin antrenarea copiilor în diferite acţiuni de educaţie
ecologică, grădiniţa alături de familie contribuie la formare aunui comportament şi a unei culturi
ecologice. [ 12]

„Pentru un mediu mai curat!”, activitate a Proiectului ecologic judeţean „Echipa

verde” desfăşurată în Parcul Monument

Nu ştim cum ar fi fost dacă adulţii de astăzi ar fi desfăşurat în vremea şcolarizării lor acţiuni de
ecologizare, ori dacă toţi copiii care aruncă ambalajele de la biscuiţi pe jos (etc.) îşi dau seama
cât rău fac mediului… Ne amăgim cu ideea că există un serviciu de salubrizare care are în
obligaţii să facă, după noi, curăţenie în oraş… Dar uităm că tot noi plătim, şi cu cât sunt mai
multe gunoaie pe străzi – şi nu în curţi, unde există (sau ar trebui să existe… ) contracte de
prestări servicii – cu atât mai mult se consumă bani publici aiurea.

16
 Aşa că atunci când elevii împreună cu dascălii lor se hotărăsc să desfăşoare activităţi de
ecologizare, se cheamă că dezvoltă sau deprind abilităţi sociale, şi se speră că în viitor ei nu vor
mai avea comportament (să-i spunem aşa) antimediu.

Să-i felicităm, deci, pe cei care au făcut parte din acţiunea intitulată “Împreună pentru un
mediu mai curat” şi derulată în dimineaţa de 24 aprilie, în Parcul Monument. Ei au fost 115
elevi, o parte din beneficiarii direcţi ai Proiectului ecologic “Echipa verde”.

Fig.7 [13]

Majoritatea brăilenilor care ieşiseră la plimbare prin parc au fost plăcut surprinşi de pliantele
cu tematică ecologică şi de îndemnurile de pe fluturaşi de genul „Păstraţi mediul curat!”, „Nu
aruncaţi deşeurile în locuri neamenajate!”, „Nu distrugeţi copacii pentru a face foc!”, „Nu
rupeţi plantele!”, „Să învăţăm să îngrijim natura ca pe propria noastră casă!” Un număr de 70
de cetăţeni au avut amabilitatea de a răspunde la întrebările unui chestionar pentru testarea
comportamentului ecologic”. Din chestionar a reieşit că 68% dintre cei brăileni ar trebui să îşi
schimbe comportamentul, 26% sunt persoane civilizate şi doar 6% pot fi modele de persoane
,,Eco”.

17
 Fig.8 [13]

După cum afirmă Virginia Nedelcu, „prin acest gen de acţiuni ale elevilor cu vârste între 10
şi16 ani s-a urmărit responsabilizarea lor faţă de importanţa protejării mediului înconjurător,
conturarea deprinderilor şi atitudinilor de a preţui şi respecta mediul natural prin comportamente
civilizate specifice vârstei, dar în acelaşi timp şi sensibilizarea cetăţenilor privind importanţa
protejării mediului înconjurător”. Ideal ar fi, aşa cum afirmam la începutul acestui text, ca
mesajul social al acestor acţiuni – şi implicit munca voluntară a tinerilor – să fie înţeleasă în
adevăratul ei sens, să nu fie tratată cu dispreţ de concetăţeni, să primească un feedback pozitiv de
la părinţi, bunici…

În Proiectul ecologic judeţean „Echipa verde”, care se derulează pe parcursul a opt luni, sunt
implicaţi şi elevi de la Şcoala nr. 1 Bărăganu – coordonator prof. Nicoleta Bănică, elevi de la
Şcoala „Sf. Andrei” – coordonator prof. Ionica Bondei, SAM Tătaru – coordonator prof. Teodor
Constantin, Şcoala „Ion Băncilă” – coordonator Silvia Manea şi de la Şcoala „Aurel Vlaicu”.

Fig. 9 [13]

18
 Exemple de activităţi în proiect: redactare de pliante ce vor fi distribuite pentru diseminarea
rezultatelor proiectului şi pentru a pune la dispoziţia altor unităţi şcolare a unui material de lucru
care să impulsioneze replicarea activităţilor proiectului; realizarea de desene tematice ce vor fi
expuse în spaţii special amenajate în şcolile implicate în proiect; vizitarea partenerilor în cadrul
activităţilor comune. Odată cu înfiinţarea colţului „Micul Ecologist” se va continua reciclarea de
materiale ecologice şi în anii şcolari următori prin atragerea de noi parteneri dar şi prin scrierea
de proiecte cu finanţare europeană.

În chestionarul “Cât de verde eşti?” pentru testarea comportamentului eco sunt întrebări de
genul “Foloseşti becuri ecologice?”, “Opreşti apa când te speli pe dinţi?”). De asemenea, sunt
cuprinse şi câteva idei necesare unui cetăţen responsabil: fiecare om genereaza zilnic
aproximativ 1,5 – 2 kg de gunoi din care jumatate este reciclabil; hârtia este deşeu frecvent
întâlnit în mai toate sferele de activitate – ea ocupaă aproximativ 40% din totalul gunoiului
menajer, iar perioada ei de biodegradare este de 3 – 12 luni; sticla este recuperată integral şi
reintrodusă în circuitul comecial – perioada de biodegradare este 4.000 de ani sub actiunea
căldurii, a luminii, umidităţii şi a bacteriilor; cutiile de la răcoritoare şi bere, cutiile de conserve
din aluminiu au ca perioadă de biodegradare între 10 şi 100 ani; plasticul folosit ca ambalaj în
circuitul alimentar se reciclează – perioada de biodegradare este de 100 până la 1.000 ani! [14]
2.5.Concluzie

Spațiile verzi influențiază și starea de bine a oamenilor,expunerea în zone cu vegetație bogată

având un rol benefic asupra stării generale a oamenilor și în diminuarea stresului. Structura si
diversitatea spatiilor verzi conduc la armonizarea peisajelor artificiale cu cele naturale.

De aceea ocrotirea tuturor plantelor- de la firul de iarba pe langa care trecem nepasatori deseori,
pana la arborii seculari la umbra carora ne odihnim in zilele fierbinti de vara, trebuie sa fie o
datorie de onoare al fiecarui locuitor al acestei planete. Pe langa binele imens pe care ni-l fac zi
de zi , datoria noastră este de a nu ramane indiferenti la acte de vandalism ale unor semeni de-ai
nostri,ar fi o rasplata binemeritata .

19
Bibliografie:
[1]- https://ro.wikipedia.org/wiki/Parc (***12.11.2017 )
[2]- http://www.irigatii-rezidentiale-arad.ro/tag/plan-irigatii (Fig1) (***15.11.2017)
[3]-http://www.referatele.com/referate/noi/biologie/spaiile-verzi-231517102210.php
(***22.11.2017)
[4]-https://ville.montreal.qc.ca/operationpatrimoine/coup-de-coeur/parc-molsonc
(***05.12.2017)
[5]- http://ecology.md/md/page/importanta-spatiilor-verzi-urbane(***06.12.2017)
[6] http://www.economica.net/ikea-a-mai-cumparat-12-800-de-hectare-de-padure-in-
romania_124044.html(***15.10.2017)
[7]-https://www.scribd.com/document/56668912/Spatiile-Verzi-O-Problema-a-
Urbanizarii-Actuale(***17.10.2017)
[8]-file:///C:/Users/cazeol/Desktop/morari%20si%20panificatie/56668912-Spatiile-Verzi-
O-Problema-a-Urbanizarii-Actuale.pdf(***14.11.2017)
[9]-https://es.scribd.com/document/145068627/AMENAJARE-SPA%C5%A2II-
VERZI(***17.11.2017)
[10]- http://www.revistacalitateavietii.ro/2009/CV-3-4-2009/03.pdf
[11]-http://www.e-antropolog.ro/2012/04/reteaua-de-spatii-verzi-bucuresti-londra-studiu-
comparativ/
[12]-
http://www.ccdcluj.ro/vechi/Preuniversitaria/v62012/De%20publicat%20PDF/Scoala%2
0altfel/Un%20copac%20un%20copil%20o%20floare.pdf

[13]-https://brailachirei.wordpress.com/2010/04/25/%E2%80%9Epentru-un-mediu-mai-
curat-activitate-a-proiectului-ecologic-judetean-%E2%80%9Eechipa-
verde%E2%80%9D-desfasurata-in-parcul-monument/
[14]- http://www.sinuc.utilajutcb.ro/IV11.pdf

20
21