Sunteți pe pagina 1din 17

Calitatea,valorificar

ea și protecția
sistemelor naturale
și a patrimoniului
antropic

A realizat:Armendel Gabriela
Omul și natura
Omul din firea lui consideră că este stăpân peste tot ce-l înconjoară, că toate
lucrurile îi sunt cu putință și planeta îi aparține.
Dacă e să privim lucrurile mai filosofic, noi nu suntem stăpânii planetei, și nu
planeta există datorită nouă, dar noi existăm datorită planetei. Planeta este casa
trupului nostru și așa cum avem grijă de casele noastre în care locuim cu familia,
așa ar trebui să îngrijim și planeta, care defapt este baza existenței.
Noi respirăm aer proaspăt, datorită copacilor care prelucrează aerul expirat de noi
și nu doar, dar de întreg habitat. Copacii ne purifică aerul și ni-l fac vital. Bem
apa care o produc izvoarele pământului, savurăm natura creată de acest pământ.
Așa dar, este greșită abordarea unei vieți privite strict din punct de vedere
economic. Omenirea ar trebui să aibă grijă în primul și în primul rând de natură:
plantând păduri, protejând mediul ambiant, dar nu exploatând doar din bunurile
naturii fără a oferi nimic în schimb.
Dacă poluăm mediul ambiant dăunăm direct fiecărei viețuitoare în parte, care
poate nu o să își dea suflarea din start, dar va degrada pe parcurs și astfel în timp
ne vom isca cu o ecologie distrusă, absolut neprielnică pentru viață.
O simplă dispariție de o specie de animale sau plante, aparent nesemnificativă, va
afecta considerent starea și calitatea mediului.
Cu cât ne vom implica mai puțin în bunul circuit al naturii, cu atât vom dobândi
un echilibru mai sănătos și mai sigur pentru un trai decent, în comuniune cu
natura.
Sănătatea mediului se referă la toate aspectele legate de mediul
natural și de mediul construit,care poate afecta sănătatea omului
din punct de vedere fizic și psihic.
Pericolele ecologice globale
ale secolului XXi
1. Creșterea populației.
2. Creșterea economică.
3. Eroziunea sau degradarea solului.
4. Defrișarea pădurilor
5. Asigurarea sau deficitul de apă.
6. Poluarea aerului.
7. Acumularea deșeurilor chimice,toxice.
8. Degradarea stratului de ozon.
9. Încălzirea globală.
10 Pericole de război
11 Epuizarea surselor de energie.
Protecția mediului

Reprezintă ansamblul
reglementărilor,măsurilor și acțiunilor care
au ca scop menținerea protejarea și
îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu.
Conservarea mediului și combaterea poluării
Conservare-ansamblu de
măsuri menite să asigure Pentru a conserva factorii de mediu (apă, aer,
păstrarea și ameliorarea calității sol), a preveni şi combate fenomenele nedorite
mediului prin protejarea care produc poluarea este necesar să se respecte
anumitor suprafețe prevederile Legii protecţiei mediului:

  amplasarea obiectivelor industriale, a staţiilor de epurare şi


Scopul conservării- depozitelor de deşeuri menajere la periferia
păstrarea mediului și oferirea localităţilor sau în zonele din afara lor;
posibilităților de studiu al  menţinerea, întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor,
acestora. arborilor şi arbuştilor de protecţie stradală;
  întreţinerea şi înfrumuseţarea clădirilor, a curţilor şi
împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre
clădiri;
 protecţia peisajului şi menţinerea curăţeniei stradale.
Ocrotirea mediului

Sticlele de plastic ar putea fi înlocuite cu


recipiente sau cu sticle de sticlă.
Ocrotirea mediului-
legi,măsuri impuse de stat
sau de alte instituții
pentru a lua sub protecție
anumite teritorii Utilizarea tomberoanelor
valoroase.

Folosirea pachetelor bio


”Ministere ale
mediului!”
MINISTERUL MEDIULUI

Ministerul Mediului este organul central de


specialitate al administraţiei publice care
elaborează şi promovează politica statului în
domeniul protecţiei mediului şi utilizării
raţionale a resurselor naturale, managementului
deşeurilor, conservării biodiversităţii,
cercetărilor geologice, folosirii şi protecţiei
subsolului, hidroamelioraţiei, gospodăririi
resurselor de apă, aprovizionării cu apă şi
canalizare, reglementării activităţilor nucleare
şi radiologice, controlului ecologic de stat,
hidrometeorologiei şi monitoringului calităţii
mediului.
MIȘCAREA ECOLOGISTĂ DIN MOLDOVA

Protecția mediului înconjurător este problema principală a lumii în


care trăim, restabilirea echilibrului natural, conservarea şi
îngrijirea patrimoniului natural și cultural de care dispunem și
crearea unei stări de spirit pro-ecologie în societatea
moldovenească constituie preocuparea majoră a Mișcării
Ecologiste din Moldova.
Uniunea Internațională pentru Conservarea
Naturii
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și Resursele Naturale ,
denumită anterior Uniunea Mondială a Conservării , rețea de organizații de mediu
fondată ca Uniunea Internațională pentru Protecția Naturii în octombrie 1948 în 
Fontainebleau , Franța , pentru a promova naturaconservarea și utilizarea durabilă din
punct de vedere ecologic a resurselor naturale. 
Prin organizațiile sale membre, IUCN susține și participă la cercetarea științifică de
mediu; promovează și ajută la implementarea legislației, politicilor și
practicilor naționale de conservare ; și operează sau gestionează mii de proiecte de teren
în întreaga lume. Activitățile IUCN sunt organizate în mai multe programe tematice, de
la afaceri și biodiversitate la conservarea pădurilor până la conservarea apei și a zonelor
umede.
Organizația Națiunilor Unite pentru
Educație,Știință,Cultură(UNESCO)

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO)


este una dintre cele 16 agenții specializate din sistemul Organizației
Națiunilor Unite (ONU), constituită la 16 noiembrie 1945 de către un
număr de 20 de state care au elaborat Constituția acestui organism.
Scopul acestei organizații este de a confirma acel plan de protejare a
bunurilor culturale și naturale
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova

Cultura Republicii Moldova prezintă o


paletă largă de activități culturale:
literatura, teatrul, muzica, artele
plastice, arhitectura, cinematografia,
radiodifuziunea și televiziunea, arta
fotografică, designul, circul, arta
populară, arhivele și bibliotecile,
editarea de cărți, cercetarea științifică,
turismul cultural și altele.
Situri arheologice

Obiecte din
colecții muzicale

Construcții

l
a teria
M
Dans și tradiții

Limba și dialect

Muzică
al
Imateri
Numiți obiectele incluse în Patrimoniul
Cultural al Republicii Moldova

Din cele studiate,am constatat că ariile protejate din Republica Moldova,sunt clasificate în
diverse categorii de obiecte și complexe naturale,cum ar fi:
 Parcuri naționale;
 Monumente;
 Rezervații științifice;
 Rezervații ale biosferei;
 Arii de importanță națională(Grădina Zoologică,Grădina Botanică,Grădina Dendrologică.
Propuneți obiecte culturale și naturale de pe meleagurile noastre
pentru a fi incluse în Patrimoniul Mondial

Orheiul vechi

Rezervația peisagistică
Rudi-Arionești
Mănăstirea Țipova
Concluzi
e
Sunt de părerea că protejarea și valorificarea
naturii,este un obicei și o preferință foarte
valoroasă,deoarece,natura este casa
omului,locul de bază.
Datorită acestor Ministere ale
Mediului,calitatea mediului treptat se
îmbunătățește,deoarece se stimulează
diverse planuri,proiecte,utile pentru societate
și pentru mediul natural.
Iar dacă și oamenii au aprecia ceea ce au,și
ar tinde spre un mediu curat,sunt sigură că
am dispune de mult mai multe..

S-ar putea să vă placă și