Strategii de

combatere a
dezechilibrelor
ecologice
Porojan Florin
Clasa a X-a C
Liceul teoretic Nicolae Iorga
Cuprins

 Echilibrul ecologic
 Dezechilibrul ecologic
 Cauzele dezechilibrului ecologic
 Strategii de combatere
 Legislatie si organizare
 Bibliografie
 Echilibrul ecologic
 Echilibrul ecologic, de obicei același lucru cu echilibrul
natural, reprezintă starea în care se află
un ecosistem natural în care lanțul trofic este corect
echilibrat. Existența echilibrului ecologic a fost
constatată empiric încă din trecut, dar analizată și
fundamentată teoretic în sec. XX, ca urmare a
distrugerilor provocate de intervențiile umane în lanțul
trofic și de dezvoltarea unei științe a echilibrului natural al
viului,ecologie. Ca urmare a dezechilibru ecologic
provocat de țările industrializate atât pe teritoriul lor cât și
pe teritoriul altor state s-a putut constata că natura nu
dispune întotdeauna de mijloace
pentrurefacerea echilibrului ecologic, în foarte multe
situații fiind necesară intervenția recuperatoare a omului.
Dezechilibrul ecologic

 Desi pana la un moment dat planeta se afla intr-un

continuu echilibru ecologic, oamenii au facut in asa fel
incat sa contribuie la dezechilibrul acesteia.
 Ar trebui sa ne gandim la faptul ca asa cum ne pastram
planeta ingrijita sau distrusa asa vor fi si vietile noastre
deoarece o parte din boli se trag din poluare sau din
dezechilibrul ecologic.
Cauzele dezechilibrului ecologic
 1.Supraexploatarea resurselor biosferei.Prin supraexploatare intelegem
extragerea unei cantitati de biomasa mai mare decat sporul ei natural.rezultatul
este distrugerea specilor asupra carora se exercita.
 2.Restrangerea ecosistemelor naturale.Omul primitiv, culegator si
vanator se integra organic in ecosistemele naturale pune in primejdie multe
specii, mai ales pe consumatorii de varf , care au nevoie de un spatiu mai mare
de hranire.Ea nu are numai un inteles geometric.Multe specii nu se mai pot
repoduce deoarece chiar in spatiul in care le-a mai ramas nu au linistea
necesara sau nu mai au baza trofica suficenta pentru reproducere.
 3.Restrangerea biodiversitatii.Cea mai evidenta consecinta a
supraexploatarii este disparitia unor specii.Ecosistemele naturale devin tot mai
sarace in specii si, din aceasta cauza, din ce in ce mai nestabile.
 4.Introducerea unor specii noi in ecosisteme.O populatie introdusa intr-
un ecosistem nou poate produce dezichilibre deoarece efectivul nu mai este
controlat de dusmanii naturali din ecosistemul de origine.
 5.Poluarea.Diferite forme ale poluarii afecteaza toate speciile.Populantii
chimice si radioctivi se concentreaza progresiv de-a lungul lanturilelor tropice,
atingand concentratii mortale in organismul consumatorilor de varf.
Strategii de combatere

 Dezechilibrele ecologice au atins un punct critic.De aceea omenirea

trebuie sa actioneze acum, deoarece mai tarziu va fi prea tarziu.
 Pentru specile care nu sunt foarte grav amenintate trebuie
reglementata exploatarea.De aceea au fost reglementate vanatoarea si
pescuitul.
 Pentru specile grav amenintate se cere interzicererea exploatarii si
monitorizarea individuala pentru a le da posibilitatea de a ajunge la
efective viabile.
 Pentru speciie aflate in pragul disparitiei se impun masuri de
asigurare a supravietuirii individuale si a reproducerii pentru mentinerea
speciei in patrimoniul genetic planetar, cu perspectiva repopularii zonelor
de origine.
Legislatie si organizare

 Din cauza poluării mediului înconjurător, de la

jumătatea secolului XX, multe națiuni au instituit legi
cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile
anterioare ale poluării necontrolate și pentru a preveni
viitoarele contaminări ale mediului
 Înțelegerile internaționale au jucat un rol important în
reducerea poluării globale.
 Regulamentul și legislația au dus la un considerabil
progres în diminuarea poluării aerului și apelor în țările
dezvoltate.
În Statele Unite a fost adoptată „Legea pentru Aer
Curat” (Clean Air Act - 1970) prin care se impunea
reducerea semnificativă a anumitor tipuri de poluare ale
aerului, cum ar fi emisiile de dioxid de sulf. „Legea
pentru Apa Curată” (Clean Water Act - 1977) și „Legea
pentru Apă Potabilă Nepericuloasă” (Safe Drinking Water
Act - 1974) au stabilit norme pentru deversarea
poluanților în ape și standarde pentru calitatea apei
potabile. „Legea pentru Controlul Substanțelor Toxice”
(Toxic Substance Control Act - 1976) și „Legea pentru
Conservarea și Recuperarea Resurselor” (Resource
Conservation and Recovery Act - 1976) au fost
promulgate pentru a supraveghea și controla deșeurile
periculoase. După 1980 au fost create programe care
alocau fonduri pentru curățarea celor mai contaminate
terenuri de depozitare a deșeurilor. Aceste legi, precum
și alte câteva legi federale sau statale, au ajutat la
limitarea poluării, dar progresele au fost lente și au
rămas multe probleme nerezolvate cu privire la zonele
cu contaminări severe, din cauza lipsei fondurilor pentru
curățare și din cauza problemelor ivite în aplicarea
legilor.
Din anul 1992 reprezentanții a mai mult de 160 de țări s-au
întâlnit în mod regulat pentru a discuta despre metodele
de reducere a emisiilor de substanțe poluante care produc
efectul de seră. În 1997 a fost realizat Protocolul de la
Kyõto, chemând celelalte țări să adereze la el pentru a
reduce până în anul 2012 emisiile de gaze cu 5% sub nivelul
din 1990. Până la sfârșitul anului 2000 Protocolul de la
Kyõto nu fusese încă ratificat de mai multe țări;
negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în
legătură cu regulile, metodele și penalitățile care ar trebui
să fie folosite pentru a aplica tratatul.
UE dispune de o legislație solidă în domeniul protecției naturii.
Aceasta este axată pe rețeaua Natura 2000, formată din 26 000 de
situri protejate, care acoperă o cincime din suprafața terestră a
UE. Este vorba despre cea mai mare rețea de acest tip din lume. Ea
oferă protecție speciilor și habitatelor europene pe cale de
dispariție.
Rețeaua are un impact economic major: potrivit estimărilor,
beneficiile acesteia se ridică la circa 200-300 de miliarde de euro
pe an, sumă reprezentând între 2 și 3% din PIB-ul UE.
Rețeaua Natura 2000 a fost creată în 1979, când UE a adoptat
primul act legislativ important în domeniul protecției naturii,
directiva „Păsări”. Aceasta protejează toate păsările sălbatice din
UE, adică aproximativ 500 de specii. Țările din UE identifică și
protejează siturile care sunt deosebit de importante pentru
păsările sălbatice. Până în prezent, au fost create aproximativ 5
300 de „arii de protecție specială”.
Un al doilea instrument, directiva privind habitatele din 1992,
obligă țările UE să protejeze habitatele și speciile de plante și
animale pe cale de dispariție. Ariile protejate sunt cunoscute sub
denumirea de „arii speciale de conservare”. Directiva „Habitate”
vizează în jur de 1 500 de plante și animale rare și amenințate și
aproximativ 230 de tipuri de habitate, inclusiv pajiști, mlaștini și
mlaștini sărate.
Ariile protejate în baza acestor două directive alcătuiesc rețeaua
Natura 2000. Scopul său este să protejeze toate tipurile majore de
habitat și speciile pe cale de dispariție din Europa.
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (International
Union for Conservation of Nature - IUCN), responsabilă cu găsirea
de soluții practice pentru cele mai urgente probleme de mediu și
pentru dezvoltare, a fost prima organizație globală în domeniul
mediului, iar în prezent reprezintă cea mai mare rețea
profesională globală pentru conservare.
Organizatia a fost înființată la 5 octombrie 1948, la Fontainebleau,
Franța, în urma unei conferințe convocate de UNESCO și guvernul
francez, după ce primul director general al UNESCO, Sir Julian
Huxley, a susținut un congres în vederea creării unei instituții
pentru protecția mediului. La acest congres, 18 guverne, șapte
organizații internaționale și 107 organizații naționale din domeniu
au semnat actul constitutiv pentru crearea Uniunii Internaționale
pentru Protecția Naturii.
IUCN are ca scop promovarea cooperării internaționale în aplicarea
conceptelor ecologice de conservare și administrare a naturii și
resurselor naturale pentru prevenirea dispariției speciilor de
plante și animale, ocrotirea obiceiurilor acestora, a trăsăturilor
naturale ale Pământului și peisajului. Totodată, potrivit
Dicționarului diplomatic din 1979, IUCN se concentrează pe
valorile etice, estetice, științifice, educaționale și economice ale
resurselor naturale.
In toata lumea exista structuri guvernamentale si
nonguvernamentale care si-au asumat rolul de a aplica
legislatia privind combaterea dezechilibrelor ecologice.
Aceste structuri functioneaza, dar ele pot fi dezvoltate.

Cea mai importanta strategie de mentinere a echilibrului

ecologic este educatia.Oamenii trebuie sa constientizeze
inca din copilarie ca trebuie sa aiba o relatie corecta cu
mediul.
O atitudine agresiva a omului fata de mediu poate genera
chiar disparitia speciei umane.
Planeta e in mainile tale!
Tu alegi cum sa iti traiesti viata!

Surse:
www.google.ro/imagini
www.referate.ro
Bibliografie:
- Wikipedia
- descopera.ro
- legislatia Uniunii Europene
- manual Biologie clasa a X-a – editura Crepuscul
- google images