MONICA BADEA

LEGISLAȚIE ÎN DOMENIUL CONSERVĂRII

BIODIVERSITĂȚII

2020
 CUPRINS

Capitolul I- Noțiuni introductive. Scurt istoric privind starea mediului în România și a legiferării privind
ocrotirea naturii ................................................................................................................................................ 4

Capitolul II – Introducerea și definirea termenilor de politici și strategii de mediu ........................................ 9

2.1 Politici și strategii de mediu ............................................................................................................... 9

2.2. Obiectivele conservării biodiversității ............................................................................................... 9
2.3. Pricipiile ce stau la baza conservării biodiversității ............................................................................10
2.4.Importanșa consevării biodiversității .................................................................................................10
Capitolul III- Reglementari legislative privind politicile de mediu la nivel european ......................................12

3.1 Politicile U.E. privind conservarea biodiversității ..............................................................................12

3.2 Strategia de conservare a biodiversității ...........................................................................................14
3.3 Obiectivele strategiei europene de conservare a diversității biologice.................................................15
3.4 Convenții internaționale privind consevarea biodiversității .................................................................16
Capitolul IV – Reglementari legislative privind biodiversitatea la nivel national ............................................18

4.1 Baza legală a politicii de mediu la nivel național ................................................................................18

4.2 Diversitatea ecosisitemelor ...............................................................................................................25
4.3Acte normative - Ecosisteme naturale terestre .....................................................................................26
4.3.1 Acte normative – ecosisteme forestiere ...........................................................................................26
4.3.2 Acte normative – ecosisteme de apă dulce și salmastră .................................................................. 27
4.3.3 Acte normative – ecosisteme marine și de coastă........................................................................... 28
4.3.4 Acte normative – ecosisteme subterane ..........................................................................................28
4.4 Acte normative privind diversitatea habitatelor ..................................................................................29
4.5 Acte normative privind diversitatea speciilor .....................................................................................30
4.6 Acte normative privind diversitatea genetică ......................................................................................61
4.7 Cadrul legislativ privind amenințările ecosistemelor pe teritoriul României .......................................62
4.8 Legislația privind ariilr protejate și rezervațiile naturale din România ................................................71
4.10 Biodiversitatea și comunitatea locală. Avize, acorduri și autorizații de mediu .....................................88

Capitolul V- Reglementarea legislativă în domeniul conservării biodiversității horticole ...............................92

5.1 Directive legislative în domeniul conservării biodiversității horticole ............................................... 92

Bibliografie ...................................................................................................................................................... 95
 Cuvânt înainte

Lucrarea de față este destinată în special masteranzilor de la specializarea, Managementul

Conservării Biodiversității, dar poate fi de ajutor tuturor celor care preocupați fiind de conservarea
biodiversității vor să cunoască cadrul legislativ aferent acestui domeniu.

Biodiversitatea este o provocare tot mai mare a zilelor noastre în contextul încălzirii globale la care
suntem martori cu toții. A păstra și a îngriji tot ce este floră și faună, în jurul nostru, este de fapt o datorie
a fiecăruia dintre noi. Omenirea trebuie să conștientizeze necesitatea păstrării biodiversității, eliminând
astfel cauzele care pot duce la distrugerea acesteia.

Toate deciziile privind intervențiile asupra mediului trebuie să aibă în vedere aspectele legislative
deoarece acestea condiționează activitățile desfășurate în acest domeniu.

Scopul lucrării "Legislație în domeniul conservării biodiversității" este de a evidenția problematica

conservării biodiversității prin aplicarea actelor juridice normative în vigoare.

Dacă cunoașterea hotărârilor și directivelor luate în acest domeniu, trezesc interesul și dau speranța
în lupta împotriva distrugerii biodiversității, lucrarea de față și-a atins scopul.

Autor
 CAPITOLUL I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE. SCURT ISTORIC PRIVIND STAREA MEDIULUI

ÎN ROMÂNIA ȘI A LEGISLAȚIEI PRIVIND OCROTIREA NATURII

Noțiuni introductive

Mediul înconjurător a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri o provocare pentru om. Găsindu-
și în el resursele necesare vieții, omul a început să exploateze acest domeniu ajungând ca în secolul nostru
să devină un pericol pentru acesta. Din mediul înconjurător au fost extrase o cantitate mare de resurse
sărăcind astfel mediul pe de o parte, iar pe de altă parte mecanismele folosite fiind adeseori toxice, ducând
la ruperea echilibrului necesar supraviețuirii speciilor, afectând în aceste condiții însăși specia umană.
Astfel că din ultimele decenii ale secolului XX se vorbește tot mai mult de pericolul încălzirii globale,
dezechilibru ecologic și nevoia imperioasă de protecția mediului.
Confruntările omului din ultima perioadă cu efectele datorate dezechilibrului ecologic, l-a
determinat pe acesta să-și regândească poziția față de natură devenind tot mai conștient de resursele
limitate ale planetei și de faptul că întreaga planetă funcționează ca un sistem, dereglările produse într-un
sector transmițându-se în întreg circuitul. În ultimii ani au fost tot mai vizibile aceste semne apărute la
nivel global: distrugerea stratului de ozon, poluarea apei, aerului, solului și modificările climatice. În
vederea rezolvării problemelor mediului înconjurător au fost întreprinse în ultimii ani numeroase studii de
cercetare în vederea găsirii unor soluții pentru protejarea planetei. Conservarea biodiversității face parte
din aceste preocupări și își propune să aibă ca aliat suportul legislativ necesar realizării obiectivelor
propuse. Datorită poziției sale geografice, România este o țară cu o bogată diversitate biologică, atât la
nivel de ecosistem cât și la nivel de specie. Până în prezent la nivelul țării au fost desemnate un număr de
827 arii naturale protejate, în conformitate cu normele Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii
(IUCN) și baza studiilor efectuate de institutele de cercetare și avizate de Academia Română. Dintre
acestea, atât ca suprafață (580 000 ha), cât și ca nivel al diversității biologice, se distinge Delta Dunării,
care are un statut triplu de Rezervație a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă de importanță internațională)
și Sit al Patrimoniului Mondial Natural și Cultural (Strategia Națională de Conservare a Biodiversității,
2000).
 Scurt istoric privind starea mediului în România și a legiferării privind ocrotirea naturii

Încă din timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504) a existat o preocupare în ceea ce privește
ocrotirea narturii constând din zone protejate numite "braniște". Prin braniște se înțelege zona în care
nimeni nu avea voie să intre pentru a tăia lemne, a cosi fân, a paşte animale, a pescui sau a culege plante
fără acordul stăpânului. În România, tot mai multe personalități științifice au fost interesate de protejarea
mediului înconjurător contrinuind la conservarea biodiversității precum: botanistul D. Grecescu, geograful
S. Mehedinți, ornitologul J.Lichiordopol implicându-se în acțiunile de protecție a păsărilor răpitoare
(1903), P.Antonescu (1907), Gr. Antipa, I.Prodan, A.Popovici-Bâznoșanu, care au susținut protejarea
peisajelor și a unor specii de plante și animale. Prima rezervație naturală se înființează în anul 1904 în
spaţiul românesc, Codrul secular Slătioara.
Prima asociație din România cu scopul de a proteja natura, intitulată " Hanul drumeților" se înființează în
anul 1920 la inițiativa scriitoarei Bucura Dumbravă. Emil Racoviță îngrijorat de dispariția unor specii este
tot mai preocupat de ocrotirea naturii inființând în anul 1922 asociația " Frăția munteană" în cadrul căreia
are loc întemeierea unei Secții a frumuseților naturii, parcurilor și rezervațiilor naturale considerând că
trebuie protejate toate zonele de interes științific și istoric.
În anul 1928 a avut loc primul Congres Naţional al Naturaliştilor din România, în cadrul căruia s-
au discutat subiecte referitoare la protejarea naturii, elaborarea unei legi pentru instituirea rezervaţiilor
naturale şi pentru protejarea monumentelor naturii şi înființarea primului Parc Naţional. Prima lege în
România privind protecția "monumentelor naturii" a fost dată în anul 1930 în baza căreia s-a format
Comisia pentru Monumentelor Naturii; Personalitățile științifice care au luat parte la elaborarea primei
legi de ocrotire a naturii în România au fost Emil Racoviță, Al. Borza și A.Popovici- Bâznosanu. În anul
1935 are loc înființarea primului Parc Naţional Retezat cu o suprafață de 13.000 ha fiind inclus în Lista
Naţiunilor a parcurilor naţionale şi a rezervaţiilor analoage, întocmită de Uniunea Internaţională pentru
Conservarea Naturii şi a resurselor sale (IUCN). Personalităților științifice precum: E.Racoviță, Al. Borza,
Tr.Savulescu, E.Popa, Vl. Pușcariu, și altora le datorăm marele merit în lupta pentru ocrotirea naturii.
În anul 1950 se aprobă Decretul privind ocrotirea naturii, urmând ca în anul 1954 să fie aprobat
regulamentul de aplicare a Decretului privind ocrotirea naturii; astfel, numărul ariilor protejate în anul
1965 se ridică la 130;
 Tabelul 1. Principalele reglementări de mediu înregistrate în România
• Legea " braniștei"
1475 • Ștefan cel Mare
• "Opreliștele de stricare a naturii"
1533 • Vlad Vintilă
• Interzicerea tăierii pădurilor
1588 • Sigismund Bathory
• Legea "braniștei"
1646 • Matei Basarab
• Interzicerea tăierii pădurilor
1706 • Cuventul de la Focșani
• Interzicerea tăierii pădurilor
1739 • Banat

• Servici Silvic organizat în Transilvania

1781

• Servici Silvic organizat în Bucovina

1786

• Primul cod silvic în Bucovina

1786

• Interzicerea tăierii pădurilor

1792 • Al. Moruzzi

• Reglementarea exploatării pădurilor în Moldova

1843

• Reglementarea exploatării pădurilor în Țara Românească

1847

• Prima lege a vânătorii

1872

• Legea asupra Serviciului Sanitar

1874

• Codul Silvic al României

1881
 • Prima lege sanitară
1885

• Regulament de funcționare pentru industriile insalubre

1894

• Legea asupra pescuitului

1896 • Gr. Antipa

• Societatea de turism pentru protecția naturii

1920 • D.Grecescu, N. Grigorescu, I.Bernhart

• Lege pentru reforma agrară

1920 • V.Satnciu

• Asociația "Frăția munteană"

1920 • E.Racoviță, Al. Borza

• Sinteza, Protecția mediului în România

1924 • Al. Borza

• Lege pentru protecția naturii

1925

• Lege pentru protecția monumentelor naturii

1930 • Al. Borza

• Comisia pentru ocrotirea naturii

1933

• Legea ocrotirii naturii

1950

• Codul Silvic
1962
 • Legea protecției mediului înconjurător în România
1973

• Consiliul Național pentru protecția mediului înconjurător

1974

• Legea apelor
1974

• Legea sanitar veterinară

1974

• Legea pisciculturii și pescuitului

1974

• Legea desfășurării activităților în domeniul nuclear

1974

• Legea asigurării sănătății populației

1978

• Stabilirea valorilor limită admisibile ale principalelor substanțe poluante din

1979 • apele uzate înainte de evacuarea acestora

• Legea protecției mediului

1995
 CAPITOLUL II

INTRODUCEREA ȘI DEFINIREA TERMENILOR DE POLITICI ȘI STRATEGII

DE CONSERVARE A BIODIVERSITĂȚII

2.1 Politici și strategii de mediu

Politica de mediu reprezinta totalitatea obiectivelor şi priorităţilor de mediu, a metodelor de reglementare

şi a instrumentelor de implementare a acestora, concepute pentru asigurarea utilizării durabile a resurselor
naturale şi prevenirea degradării calităţii mediului.

Conceptul de biodiversitate

Când ne referim la termenul de biodiversitate avem în minte existența " la nivelul globului terestru
a unei multitudini de ecosisteme cu caractere distincte". Putem spune deci, că biodiversitatea este natura
diversă în toate formele sale cuprinzând toate formele de viață. Biodiversitatea este fundamentul vieții,
fără ea nu am putea supraviețui. Este sursă de hrană, medicamente, îmbrăcăminte. Distrugerea unui
element al biodiversității perturbă întreg ecosistemul planetar. Termenul de biodiversitate a fost folosit
pentru prima dată în anul 1968 de către biologul și ecologistul Rymond F. Dasmann în cartea sa O altfel
de țară care promovează conservarea. Termenul a intrat în uz și a fost folosit de către biologi, ecologiști,
lideri politici și cetățeni interesați după mai bine de un deceniu. La Sammit-ul din 1992 fiind definită
diversitatea biologică drept "variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a
ecosistemelor terestre, marine, și a altor ecosisteme acvatice și a complexelor ecologice din care acestea
fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii și a ecosistemelor". Această definiție
este folosită în convenția pentru Diversitatea Biologică UN-documentul internațional care definește
politicile la nivel global legate de biodiversitate (www.essedra.com).

2.2 Obiectivele conservării biodiversității

În anul 1992 (iunie), 153 de state, inclusiv Uniunea Europeană, în cadrul UNCED au semnat CBD,
intrând în vigoare în anul 1993 (29 decembrie). Conservarea biodiversității a fost ratificată de 193 de Părți
în anul 2010 reprezentând instrumentul important în coordonarea strategiilor și politicilor la nivel
internațional. Romania a ratificat CBD prin Legea nr. 58/1994.
Obiectivele CBD sunt următoarele:
  conservarea diversităţii biologice
 utilizarea durabilă a componentelor diversităţii biologice
 imparţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice.

2.3 Principiile care stau la baza conservării mediului:

a) principiul prevenirii cauzelor care duc la scăderea biodiversității. Stabilirea cauzelor și
efectuarea unor strategii de prevenire a acestora s-a dovedit a avea o contribuție substanșială în
lupta cu distrugerea biodiversității.
b) principiul precauției privind anumite activități cu impact negativ asupra mediului înconjurător.
Dacă analizăm definiția prudenței dată de Alexandru Paleologu: ” Prudența este arta de a conrola
riscul”, ne obligă în ceea ce privește activitatea în cadrul mediului la cercetarea fiecărei acțiuni
intreprinse și atfel se evită riscul de a acționa cu consecințe nedorite asupra mediului.
c) principiul poluatorul plătește . Plata implică responsabilitate în acțiuni și gesturi și la o mai
atentă atitudine în fată de tot ce ne inconjoară.
d) principiul participării publicului la informațiile referitoare la protecția mediului. Accesul
publicului la informații legate de protecția mediului contribuie la creșterea nivelului de înțelegere
a biodiversității, nevoia păstrării acesteia și la efectele pe termen scurt, mediu și lung, asupra
societății umane.
e) principiul moștenirii valorilor culturale și istorice
f) principiul conservării biodiversității și de stimulare a activității de redresare a mediului
g) principiul dezvoltării durabile

2.4. Importanța conservării biodiversității

Conservarea biodiversității este la nivel actual de o importanță majoră, problema conservării

biodiversității (la nivel de ecosisteme, specii, populații ) determinând o preocupare tot mai mare la nivel
național și internațional. Conservarea biodiversității fiind necesară pentru asigurarea vieții în prezent dar
și pentru generațiile viitoare, aceasta garantând regenerarea resurselor biologice. Ca și concept
biodiversității i se asociază următoarele valori: economică, socială, ecologică, educațională, genetică,
estetică și culturală. Biodiversitatea stă la baza existenței umane asigurând dezvoltarea economică și
socială, reprezentând suportul vieții.
Prin folosirea directă a componentelor biodiversității, valoarea economică devine evidentă prin folosirea
resurselor naturale regenerabile (plante și animale utilizate în industria alimentară, farmaceutică,
cosmetică, textilă etc) și a resurselor neregenerabile (minerale, combustibili fosili etc). Costurile pierderii
sau degradării biodiversităţii sunt foarte greu de stabilit, dar studiile efectuate până în prezent la nivel
mondial arată că acestea sunt substanţiale şi în creştere.
În primul raport al proiectului privind evaluarea economică a ecosistemelor şi biodiversităţii la
nivel internaţional şi publicat în 2008 se estimează că pierderea anuală a serviciilor ecosistemice reprezintă
echivalentul a 50 de miliarde EUR şi că, până în 2050, pierderile cumulate în ceea ce priveşte bunăstarea
se vor ridica la 7% din PIB. Deşi nu se poate stabili o valoare directă a biodiversităţii, valoarea economică
a bunurilor și serviciilor oferite de ecosisteme a fost estimată între 16 – 54 trilioane USD/anual
(Costanza et al., 1997).
Valorile au fost calculate luând în considerare serviciile oferite de ecosisteme : producţia de materii
prime, hrană, controlul gazelor atmosferice şi al climei, circuitul apei, al nutrienţilor, formarea solului,
controlul eroziunii, etc. În viața fiecărei societăți, biodiversitatea are un rol important, reflectându-se în
spiritualitatea și cultura acestora (arhitectură, folclor, literatură, artă etc). La baza sectorului turistic și
recreațional stau peisajele naturale și culturale reprezentând valoarea estetică a biodiversității fiind o
necesitate fundamentală a umanității. Fiecare componentă a biodiversității, prezintă din punct de vedere
etic, valoare intrinsecă, societății umane revenindu-i obligația de a păstra conservarea și utilizarea
acestora.
Biodiversitatea face parte din societatea noastra, din viata fiecarei familii, a fiecărui individ. Viața
nu poate continua fără biodiversitate, nu ne putem bucura de activitațile sociale, culturale decat în
contextul unei biodiversități. Deasemenea foarte important este și aspectul sănătății populației în contextul
biodiversității. O societate bolnavă este o societate sortită eșecului. Fără o stare de sănătate la nivel de
individ și societate nu putem vorbi de progres de nici un fel ( științific, social, cultural etc). Accentuarea
importanței păstrării biodiversității cunoaște în zilele noatre o creștere semnificativă dat fiind contextul
industrializării și dezvoltării tehnicilor din societatea noastră. Este nevoie de acțiuni tot mai concrete, de
conștientizare a fiecărui individ în ceea ce privește cunoașterea și păstrarea ecosistemelor.
 CAPITOLUL III
REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE PRIVIND POLITICILE DE MEDIU LA
NIVEL EUROPEAN

3.1 Politicile U.E. privind conservarea biodiversității

În cadrul Consiliului European din 1972 de la Paris, a fost adoptată Politica Europeană pentru
Mediu. În 1987 Actul Unic European a introdus un nou titlu "Mediu", constituind primul temei juridic al
unei politici de mediu, pentru menținerea calității mediului și deasemenea necesară protecției sănătății
umane și folosirii raționale a mediului și resurselor acestuia. Prin revizuirile ulterioare ale Tratatului s-au
consolidat atât rolul Parlamentului European în implentare și supravegherea dezvoltării acestuia, dar și
consolidarea angajamentului Uniunii în ce privește problemele de mediu și protecția acestuia. În 1993, în
urma Tratatului de la Mastricht, mediul a devenit un domeniu politic oficial al Uniunii Europene. De
asemenea în cadrul Tratatului de la Amsterdam din 1999 s-a impus obligativitatea de a încadra protecția
mediului la nivelul tuturor politicilor sectoriale ale Uniunii pentru promovarea dezvoltării durabile. A
urmat în 2009 Tratatul de la Lisabona unde "lupta împotriva schimbărilor climatice" a fost obiectiv
specific al întâlnirii. Uniunea Europeană și-a asumat rolul de lider contribuind la stoparea pierderii de
biodiversitate prin adoptarea unor strategii și planuri de acțiune conform Comunicării Comisiei Europene
către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor
nr. 864 final/16.12.2008. Obiectivul planului strategic este de a reduce pierderea biodiversității la nivel
global, regional și național cât și în favoarea tuturor formelor existente de viață.
A fost creată o rețea ecologică europeană numită Natura 2000 care să cuprindă exemplare din
toate speciile și habitatele naturale de interes comunitar, având în vedere protejarea acestora. Obligaţiile
legale ale statelor membre în domeniul protejării naturii sunt incluse în Directivele Consiliului
79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice modificată prin Directiva 2009/147/EEC (numită pe
scurt Directiva "Păsări") şi 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi
faună sălbatice (numită pe scurt Directiva “Habitate”).
În anul 2010 a fost adoptat un document privind Opţiunile pentru o perspectivă şi un obiectiv post-
2010 în materie de biodiversitate la nivelul UE prin Comunicarea Comisiei către Parlamentul European,
Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor nr. 4 final/19.01.2010. Analiza
implemntării
 Strategiei UE privind conservarea biodiversităţii a evidențiat atât deficiențe cât și rezultate
pozitive. Dintre realizările pozitive amintim rețeaua Natura 2000, cu o acoperire de 17 % pe teritoriul UE
cunoscută ca una dintre cele mai mari rețele ecologice din lume, progrese în implementarea legislației
bazată pe reducerea poluanților, creșterea posibilităților financiare în beneficiul biodiversității oferite de
politici diverse ale UE, inclusiv de PAC (politica agricolă comună).
Ca și deficiență majoră, politica actuală nu a ținut cont suficient de valoarea serviciilor furnizate
de ecosisteme, care nu pot fi menținute doar prin măsuri de conservare a biodiversității. Menținerea la un
nivel ridicat de conservare a speciilor și habitatelor este una din componentele esențiale, însă multe servicii
sunt indeplinite în afara ariilor naturale protejate.
Conservarea biodiversității la nivel european a pus foarte mult accentul pe cunoașerea și evaluarea
peisajelor, ca sisteme active supuse schimbărilor naturale și ale societății. În vederea conservării peisajului
a fost lansată spre semnare în anul 2000 Convenţia Europeană a Peisajului, ratificată de România prin
Legea nr. 451/2002. Aceasta evidențiază necesitatea salvării peisajelor nu atât pentru valoarea estetică cât,
mai ales, pentru impotanța vieţii umane.
De asemenea, au fost realizate o serie de studii de către organizaţia Lanscape Europe care a lansat
în dezbatere noţiunea inclusivă de Euroscape 2020 şi Leisurescape 2020 privind conceptul de peisaj
european. În vederea stopării pierderii biodiversității au fost stabilite la nivel european următoarele
obiective:

menținerea și refacerea ecosistemelor;

prevenirea și combaterea speciilor alogene invazive;

aplicarea directivelor cu privire la păsări și habitate;

utilizarea durabilă a resurselor piscicole;

contribuția agriculturii și silviculturii la menținerea biodiversității;

aportul UE la stoparea pierderiibiodiversității;

Fig. 1. Obiecive stabilite la nivel european privind stoparea pierderii biodeiversități

Politica pentru mediu a fost creată în 1972 și reglementată prin articolele 174 și 176 TCE. Începând cu
1973, Comisia a lansat programe de acțiune pentru mediu (PAM) multianuale, care stabilesc următoarele
propuneri legislative și viitoarele obiective pentru politica de mediu a UE. În 2013 s-a adoptat de către
Parlament cel de-al șaptelea PAM având ca perioadă până în 2020, având titlul "O viață bună, în limitele
planetei noastre". Având la bază o multitudine de inițiative strategice, programul este alcătuit din nouă
obiective prioritare, printre care amintim: protejarea naturii, o creștere durabilă, eficientă din punctul de
vedere al resurselor și cu emisii reduse de dioxid de carbon și combaterea amenințărilor la adresa sănătății
legate de mediu. Programul își propune de asemenea, o aplicare mai bună a legislației UE în domeniul
mediului.
3.2 Strategia de conservare a biodiversității

În 1990 la nivel european a fost înființată Agenția Europeană de Mediu ( AEM) și Rețeaua
europeană de informare și observare pentru mediu, Regulamnetul (CEE) nr 1210/90 și Regulamentul CE
nr 933/1999 modificat. Agenția a căpătat astfel un rol central în ceea ce privește politicile de mediu la
nivel comunitar.
Obiectivul central al Agenției este de a asigura protecția mediului prin măsuri de prevenire și
combatere a distrugerii biodiversității, limitarea tuturor proceselor industriale cu impact puternic asupra
mediului. În acest context Agenția trebuie să răspundă tuturor nevoilor de informare a fiecarui stat membru
în ceea ce privește toate acțiuninele și modificările semnalate la nivel de mediu astfel încât publicul să
beneficieze de o informare certificată și realizată în timp util. Agenția va putea colabora în acest sens cu
toate instituțiile din domeniu, inclusiv cu Rețeaua IMPEL( Punerea în aplicare a legislației de mediu –
rețea de informare pentru legislația mediului ce reunește statele membre) și Comisia.Stateler membre, ce
au de asemenea obligația de a transmite către agenție toate informațiile legate de mediu.
În 2001, UE a introdus Strategia sa de dezvoltare durabilă (SDD), completând astfel Strategia de
la Lisabona adoptată anterior pentru promovarea creșterii locurilor de muncă cu o dimensiune de mediu.
Reânnoită în 2006 pentru fuzionarea dimensiunii interne a dezvoltării durabile cu cea internațională, SDD
revizuită a UE își dorește să îmbunătățească calitatea vieții prin susținerea prosperității, a protecției
mediului și a coeziunii sociale. În acord cu aceste obiective, Strategia Europa 2020 pentru dezvoltare
economică are în vedere "o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii". În cadrul acestei
strategii, inițiativa emblematică "O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor"
pregătește terenul pentru o creștere durabilă și sprijină trecerea la o economie eficientă din punctul de
vedere al utilizării resurselor și cu emisii scăzute de carbon. În plus, în 2011, UE s-a angajat
ca, până în 2020, să combată declinul biodiversității și degradarea serviciilor ecosistemice (Strategia UE
în domeniul biodiversității).
Legislația UE cu privire la biodiversitate a apărut începând cu anul 1970 urmând ca în anul 1998
să fie adoptată strategia privind biodiversitatea. În cadrul acestei strategii (2001) au fost adoptate planurile
de acțiune cu privire la conservarea resurselor naturale, agricultura, pescuitul, dezvoltarea și cooperarea
economică.
Pentru protejarea biodiversității și evitarea dispariției speciilor de plante și animale, UE a creat o
rețea vastă de amplasamente protejate: rețeaua "Natura 2000" care cuprinde arii de protecție avifaunistică,
stabilite în conformitate cu prevederile Directivei 70/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și
arii speciale de conservare desemnate de Comisia Europeană și ale Directivei 92/43/CEE privind
conservarea habitatelor naturale, a faunei și florei sălbatice.
Comunitatea Europeană este parte a numeroase convenții, inclusiv Convenția de la Berna privind
conservarea vieții sălbatice europene și a habitatelor naturale (1979), Convenția de la Bonn privind
conservarea speciilor migratoare (1979), Convenția de la Canberra privind protecția faunei și florei marine
din Antarctic (1980), Convenția de la Rio de Janeiro privind diversitatea biologică ( 1992), (Buleandră,
2010).
3.3 Obiective și principii europene de conservare a biodiversității
Obiectivele care formează baza politicii de mediu a Uniunii Europene au fost stabilite prin Tratatul
Comunităţii Europene, Art. 174, și sunt următoarele:
1. Conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului.
2. Protecţia sănătăţii umane.
3. Utilizarea prudentă şi raţională a resurselor umane.
4. Promovarea de măsuri la nivel naţional, în vederea tratării problemelor regionale de mediu şi nu numai.
Comunitatea europeană prin reprezentanții săi a pus bazele politicii de mediu prin tratatul de la Paris din
1972, dat fiind caracterul transfrontalier al problemelor legate de mediu, Programul european de acțiune
pentru mediu se bazează pe pricipii stabilite cu valabilitate până astăzi și anume:
1. Principiul poluatorul plătește
Acest principiu stabilește datoria poluatorului de a achita cheltuielile rezultate în urma daunelor
produse prin acțiuni de distrugere a mediului. Prin acest principiu se urmărește încurajarea respectării
cu rigurozitate a normeler de mediu și promovarea descurajării a încalcarii legilor și directivelor legate
de mediu.
 Exemplu: în 2012 transportul aerian a fost inclus în schema certificatelor de emisie de gaze cu efect
de seră
2. Principiul acțiunii preventive
Acest principiu stabilește că prevenția este de preferat în schimbul oricărei acțiuni de stopare sau
refacere, fiind fără costuri financiare sau eforturi suplimentare. Acest principiu confirmă regula "
e mai bine să previi decât să tratezi".
3. Principiul precauției
Are în vedere limitarea eventualelor consecințe majore determinate de afectarea mediului. În
această privință se urmărește acționarea în vederea stopării unei actiuni cu evitarea pericolelor
existente, chiar daca la momentul intervenției nu există date concrete. Doar în cazul existenței unor
studii clare și precise care să ateste lipsa oricărui pericol major este permisă lipsa intervenției.
4. Principiul protectiei ridicate a mediului. Aseaza problematica mediului în centrul atenției
5. Principiul integrării
Celelalte politici ale Uniunii europene trebuie sa fie în acord cu politicile de mediu.
6. Principiul proximității
Are la bază Directiva Cadru 2008/98/CE ce asigură cadrul legislativ pentru amplasarea în imediata
vecinătate a zonelor industriale ( producătorilor de deșeuri), a instalațiilor de tratare a deșeurilor și
eliminarea acestora

3.4 Convenții internaționale

România a fost permanent interesată participând la dezbaterile internaționale de mediu, semnând și

ratificând convenții, rezoluții, declarații și acorduri de mediu, astfel:
• 1972 Conferința Națiunilor Unite pentru Protecția Mediului Înconjurător de la Stockholm
• 1991 Convenția privind Importanța Internațională a Zonelor Umede , Ramsar
• 1992 Conferința Națiunilor Unite de la Rio de Janeiro
• 1993 Convenția de la Berna privind Conservarea speciilor sălbatice și habitatelor naturale
• 1994 Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție
(CITES)
• 1998 Convenția privind Conservarea Speciilor Migratoare, Bon
• 2002 Conferința Națiunilor Unite de la Johanesburg
• 2003 Convenția Carpatică
România a aderat la strategia și planul de acțiune Pan-European în ceea ce privește Conservarea
Diversităţii Biologice şi a „landscapeului”, la Directiva Habitate 92/43/CEE, Directiva Păsări 79/409/CEE
și la Acordul privind Conservarea Cetaceelor Mici din Marea Mediterană şi Marea Neagră. România
devenind astfel membră a numeroase foruri şi componente structurale din reţeaua ocrotirii şi conservării
mediului: BIRDLIFE, EMERALD, ECONET, GREEN CROSS etc.