Disertatie Cami - Corectata de Mada

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MECANICĂ
SPECIALIZAREA: INGINERIA BIOSISTEMELOR ÎN AGRICULTURĂ ȘI
INDUSTRIA ALIMENTARĂ
LUCRARE DE DISERTAȚIE
COMBATEREA BIOLOGICĂ A DĂUNĂTORILOR DIN PLANTAȚIILE

VITICOLE
Conducător: Absolvent:
Conf. Dr. Ing. Ilarie IVAN Camelia-Maria DAN
Cluj-Napoca
2013
Dan Camelia-Maria – Combaterea biologica a daunatorilor din plantatii viticole
CUPRINS
CAPITOLUL I
INTRODUCERE ........................................................................................................................... 5
CAPITOLUL II
DESPRE IMPORTANȚA CULTIVĂRII VIȚEI DE VIE ȘI COMBATEREA

DĂUNĂTORILOR ...................................................................................................................... 8
2.1. DESPRE IMPORTANȚA CULTIVĂRII VIȚEI DE VIE .................................................... 8
2.2. NOȚIUNI GENERALE DE COMBATERE A MOLIILOR DIN PLANTAȚIILE DE VIȚĂ

DE VIE ........................................................................................................................................ 18
2.3. DĂUNĂTORII VIȚEI DE VIE ........................................................................................... 28
2.3.1. Filoxera viței de vie – Phylloxera vastratis ..................................................................... 28
2.3.2. Cărabuşul verde al viţei de vie – Anomala vitis ............................................................... 31
2.3.3. Tigărarul – Byctiscus betulae ............................................................................................ 32
2.3.4. Molia brună a strugurilor (cochilisul) – Eupoecilia ambiguella ...................................... 34
2.3.5. Pirala sau molia frunzelor viţei de vie – Sparganothis pilleriana .................................... 35
2.3.6. Cotarul cenuşiu – Peribatodes rahomboidaria ................................................................ 36
2.3.7. Acarianul roşu al viţei de vie – Brevipalpus lewisi ......................................................... 37
2.3.8. Acarianul galicol al viţei de vie – Eriophyes vitis ........................................................... 38
2.3.9. Nematodul viţei de vie – Xiphinema americanum .......................................................... 39
2
CAPITOLUL III
CERCETĂRI PROPRII ÎN CONDIȚIILE STAȚIUNII DE CERCETARE PENTRU

DEZVOLTARE ÎN AGRICULTURĂ TURDA (S.C.D.A. TURDA) ....................................... 41
3.1. SCOPUL LUCRĂRII........................................................................................................... 41
3.2. PREZENTREA STAȚIUNII S.C.D.A. TURDA ................................................................. 42
3.3. PREZENTAREA SPECIEI DE MOLII Lobesia botrana ................................................. 47
3.4. COMBATEREA BIOLOGICĂ A MOLIEI STRUGURILOR Lobesia botrana LA

S.C.D.A. TURDA ....................................................................................................................... 52
3.4.1. Metoda biotehnică de capturare în masă a masculilor cu ajutorul capcanelor cu

feromoni ..........................................................................................................................................
............ 52
3.4.2. Combaterea biologică a moliilor strugurilor prin utilizarea paraziţilor Embriofagi din
genul Trichogramma sp. ............................................................................................................. 55
3.4.3. Combaterea moliei strugurilor ...................................................................................... 59
3.4.4. Prezenţa speciilor de Trichogramma .............................................................................. 60
3.4.5. Creşterea și înmulțirea speciilor de Trichogramma embryophagum Htg. și Trichogramma

dendrolimi Mats. ........................................................................................................................ 63
3.4.6. Durata dezvoltării unei generaţii de Trichogramma sp. în funcție de

temperatură .....................................................................................................................................
................. 64
3.4.7. Durata dezvoltării unei generaţii de Trichogramma sp. pe diferite gazde, media a trei
generaţii, temperatura medie 260C ............................................................................................. 65
3.4.8. Parazitarea ouălor la unele gazde naturale de către Trichogramma sp.

temperatura medie 25,7 0C ......................................................................................................... 66
CAPITOLUL IV
CONCLUZII ............................................................................................................................... 67
3
BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 69
REZUMAT
Cultura viței de vie este influențată de o serie de factori care contribuie la obținerea de
recolte de struguri cu proprietăți diferite de la an la an. Factorii climatici prin acţiunea lor
unilaterală sau în complex au o importanţă hotărâtoare asupra reuşitei culturii viţei de vie, lor
adăugându-se şi factorii edafici şi orografici.
Microclimatul reflectă adaptarea viţei de vie la condiţiile locale (natura terenului, panta,
orientarea versanţilor), care determină cantitatea şi calitatea producţiei de struguri. Fiind o
viticultură a microclimatelor, viticultura românească oferă condiţii foarte diferite. Ca urmare,
paleta de vinuri ce pot fi obţinute este foarte largă. Arealul viticol al României este concentrat în
opt regiuni viticole, 37 podgorii şi numeroase centre viticole.
Viticultura ecologică păstrează şi îmbunătăţeşte însuşirile fizice, chimice şi de fertilitate

ale solului şi are o contribuţie deosebită la prevenirea eroziunii terenurilor în pantă şi la
prevenirea poluării apelor şi solului. În viticultura ecologică accentul se pune în primul rând pe
măsurile culturale preventive, pe avertizări şi în cele din urmă pe cele curative.
Bolile şi dăunătorii au căpătat în timp o anume rezistenţă şi efectul unor substanţe de

sinteză folosite la tratamente nu se mai făcea simţit. Produsele folosite în tratamentele ecologice
permit obţinerea unor recolte cu cheltuieli mai mari, dar foarte valoroase, cu o desfacere
asigurată deoarece nu afectează sănătatea oamenilor.
4
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE
Vița de vie este o plantă de cultură cu cea mai veche istorie, este cea mai studiată şi cea
mai bogat documentată.
Ca urmare a relativ recentelor descoperiri arheologice, se poate afirma azi cu certitudine
că practicarea cultivării viței de vie se pierde în negura vremurilor. În înscrierile biblice, unde
vitța de vie și vinul sunt întâlnite de peste 500 de ori, se arată că Noe a fost întâiul viticultor al
lumii, deoarece, ca supraviețuitor al potopului din anul 2347 î.Chr., el a sădit pentru prima oară
vița de vie, iar cele mai vechi vestigii viti-vinicole stabilite științific indică o vechime a acestor
practici încă de acum 7000 de ani, cifră mai mare cu circa două milenii, față de cât se estima
până nu cu mult timp în urmă.
Primele fosile aparținând genului Vitis provin din era terțiară, perioada neogenă, epoca
miocenului inferior. Trecerea de la vița de vie salbatică (Vitis silvestris) la cea cultivată
(Vitis vinifera) s-a făcut prin activitatea conștientă a oamenilor, de cultivare a acestei plante
(Oslobeanu I. și colab. 1980).
După Vavilov N. citat de Neagu 1968, centrul de origine și de diversificare a viței de vie
cultivate sunt platourile înalte din arealul geografic alcătuit din Transcaucazia, Asia Mică, R.
Turkmena și Iranul (teoria monocentristă).
În prezent este acceptată teoria policentristă care admite existența mai multor centre de
origine și diversificare a viței de vie cultivate în Asia, Europa pontică și arealul mediteranean
(Constantinescu Gh. și colab. 1976)
Despre vița de vie s-a scris și s-a vorbit atât de mult, de la Hipocrat și Columela, de la
Pliniu și Horatiu până în zilele noastre, specialiști și scriitori, medici și igieniști, oameni de
5
știință și gânditori ai tuturor timpurilor, relevând însușirile strugurilor și vinului le-au adus un
elogiu binemeritat. Poeții, scriitorii, pictorii și sculptorii au preamărit strugurii și vinul.
Astfel de-a lungul veacurilor, vița de vie și vinul și-au adus contribuția lor directă la
dezvoltarea civilizației și au contribuit direct sau indirect la progresul omenirii, purtând evident
amprenta treptelor de dezvoltare a societății umane.
Viticultura a constituit una din principalele îndeletniciri ale geto-dacilor, cele mai multe
vii ocupând versanții colinari ai Moldovei, Transilvaniei și Olteniei, cu condiții naturale potrivite
pentru obținerea vinurilor de calitate.
Documentele găsite referitoare la practica viticulturii, monezile vechi, descoperite în

diverse regiuni ale țării, precum și inscripțiile găsite la Sarmisegetusa, atestă faptul că viticultura
se practică în Romania din cele mai vechi timpuri, fiind o îndeletnicire a populației și o bogăție a
românilor, România, beneficiind de condiții pedoclimatice foarte bune pentru cultura viței de
vie.
Referiri scrise, asupra soiurilor și tehnologiilor de cultură, au apărut pentru prima dată în
operele istoriografilor Dimitrie Cantemir în lucrarea Descriptio Moldavie și Ion Neculce
în Letopisețul Țării Moldovei.
Strugurii prezintă o mare importanță din punct de vedere alimentar, terapeutic, economic
și social.
Producția de struguri este afectată de o serie de agenți patogeni și dăunători, care în lipsa
mijloacelor de combatere provoacă însemnate pierderi de producție și deprecieri calitative.
Filoxera, semnalată pentru prima dată în Franța (1863), a distrus, între anii 1863-1900, aproape
toată viticultura Franței. Refacerea noilor plantații, prin folosirea vitelor altoite, a deschis o nouă
etapă a viticulturii moderne.
Pentru obținerea unor producții ridicate, atât cantitative, cât și calitative un rol important
revine protecției plantelor, de a semnala la timp principalii agenți patogeni și dăunători și de a
stabili cele mai eficiente măsuri de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor plantațiilor
viticole.
6
Pentru a asigura o bună stare fitosanitară a plantațiilor viticole este necesară aplicarea
măsurilor de combatere integrate prin îmbinarea armonioasă a metodelor agrotehnice, fizice,
mecanice, chimice și biologice (utilizarea entomofagilor, utilizarea produselor biologice, crearea
de noi soiuri rezistente etc.).
În lucrarea de disertație ne-am propus cercetarea unor posibilități de combatere

biologică a dăunătorilor din viticultură, în condițiile S.C.D.A. Turda.
7
CAPITOLUL II
DESPRE IMPORTANȚA CULTIVĂRII VIȚEI DE VIE ȘI COMBATEREA

DĂUNĂTORILOR
2.1. DESPRE IMPORTANȚA CULTIVĂRII VIȚEI DE VIE
Viticultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul şi agrotehnica viţei de vie, în scopul de a
îmbunătăţi metodele de cultură și de a obține producţii ridicate şi de calitate.
Strugurii constituie un aliment bogat în zahăr (17+50%). Glucidele din struguri sunt
monozaharidele (glucoza şi fructoza), care sunt asimilate direct de către organism. Un kilogram
de struguri furnizează organismului 600- calorii, iar un litru de vin circa calorii isipoase.
Strugurii conțin vitaminele A, B, B1, B2, C, D, D1, sunt bogaţi în săruri minerale ca P, K,
Ca, Fe și au asupra organismului un efect energetic, reconfortant, mineralizant, dietetic și
terapeutic.
Din punct de vedere economic, cultura viţei de vie are o deosebită importanţă pentru
economia naţională, în principal pentru valorificarea terenurilor în pantă, a celor pietroase şi a
celor nisipoase. Strugurii și vinul constituie importante produse-marfă care intră în compunerea
hranei populaţiei. Produsele secundare obţinute din vinificaţie (rachiul, coniacul etc.) măresc
considerabil valoarea producţiei. Prin valorificarea strugurilor, vinului şi a produselor distilate,
economia naţională realizează anual un beneficiu de peste 2,5 miliarde lei.
În prezent, în ţara noastră viţa de vie ocupă o suprafaţă de circa 180.000 ha, din care 62%
sunt terenuri în pantă sau nisipuri. Din totalul patrimoniului viticol, 19,3% se cutivă cu struguri
de masă, iar restul de 80,7% cu struguri pentru vin. Din strugurii destinaţi viinificării, 85% sunt
soiuri pentru vinuri roşii.
8
2.1.1. Zone viticole
În viticultură soiul, agrotehnica şi podgoria sunt trei elemente care dau calitate
produselor. Prin soi se înţelege atât altoiul, cât şi portaltoiul, agrotehnica indică nivelul de
aplicare a lucrărilor, iar podgoria este o unitate naturală, delimitată geografic prin microclimat,
expoziţie şi orografie. Aceste elemente naturale imprimă strugurilor şi vinului un specific care
diferă de la o podgorie la alta.
Viticultura din ţara noastră face parte din ecosistemul zonal de tip temperat-continental.
Munții Carpați, care se întind din Bucovina până la Drobeta-Turnu Severin, împart ţara în trei
ecosisteme și anume:
- Ecosistemul nord-carpatic sau regiunea ecologică nord-carpatică;

- Ecosistemul sud-carpatic sau regiunea ecologică sud-carpatică;
- Ecosistemul est-carpatic sau regiunea ecologică est-carpatică.
Ecosistemul nord-carpatic se caracterizează printr-un număr mai mic de zile de vegetaţie

active, un bilanţ termic mai redus, ore mai puține de insolaţie, precipitaţii mai abundente, toate
împreună conducând la un profil viticol bine evidenţiat. Din acest ecosistem fac parte podgoriile:
Târnava, Alba-Iulia, Aiud, Sebeş, Bistriţa, Silvania, Diosig, Valea lui Mihai si Miniş.
Ecosistemul sud-carpatic este caracterizat printr-o insolație mai intensă, zile de vegetaţie
mai numeroase, precipitaţii mai puţine, climat ce oferă condiţii diferite pentru cultura viţei de vie
şi profilul ei (soiuri pentru masă, soiuri pentru vinuri roşii). Acest ecosistem cuprinde
podgoriile: Dealurile Buzăului, Dealu Mare, Stefaneşti Argeş, Drăgăşani, Sămbureşti, Dealurile
Craiovei, Severinului şi centrul viticol Tărgu Jiu.
Ecosistemul est-carpatic deţine o situaţie intermediară din punct de vedere al condiţiilor

pedoclimatice. El cuprinde podgoriile: Cotnari, Iaşi, Huşi, Zeletin, Nicoreşti, Iveşti, Dealul
Covurului, Odobeşti, Panciu şi Coteşti.
9
Viticultura din Banat se află sub influenţa ultimelor prelungiri ale climatului
mediteranean de tip Adriatic, caracterizat prin ierni blânde, veri călduroase, şi suficient de umede
care, în ansamblul lor, pun în evidenţă un al patrulea sistem regional – podgoriile Timişului şi
centrul viticol Moldova-Nouă.
Specifice sunt, de asemenea, şi conditiile ecologice şi de cultură a viţei de vie din sud-
estul ţării noastre, generate de un regim de precipitaţii foarte sărace, care caracterizează al
cincilea ecosistem regional, cel al Dobrogei. Aici se întălnesc podgoriile Murfatlar, Istria,
Babadag, Sarica-Niculiţel şi Ostrov.
De-a lungul Dunării există numeroase areale favorabile pentru cultura viţei de vie. Aici se
întălneşte cea de-a şasea regiune ecologică, a teraselor Dunării. Ea este cea mai favorabilă pentru
cultura soiurilor strugurilor de masă. Podgorii: Calafat, Sadova-Corabia şi Greaca.
2.1.2. Clasificarea viţei de vie şi a soiurilor
Vița de vie cultivată – vitius vinifera – peste o liana din familia Vitaceae.
În cultură sunt răspândite specii originale din America (Riparia, Rupestria, Berlandieri)
ca portaltoi și o singură specie europeană ca altoi din care provin toate speciile cultivate azi pe
glob.
Viile cultivate se împart după direcția de producție în două mari grupe: soiuri nobile și
portaltoi. Soiurile de vie nobilă se clasaifică la rândul lor în funcție de modul de valorificare a
strgurilor sau de destinația lor în struguri pentru masă (Cardinal, Timpuriu de Cluj, Afuz- Ali,
Chasselas Dore); soiuri de struguri pentru vinuri albe (Riesling Italian, Fetească albă, Pinot gris,
Muscat Ottonel, Tamaioasă românească etc); soiuri pentru vinuri roșii (Cabernet- Savignon,
Babească Neagră, Cadarca etc).
2.1.3. Organografia viţei de vie
Vița de vie are trei organe principale: rădăcina, tulpina și coroana.
Rădăcina este organul subteran al viței, care îndeplinește două funcții principale: de
fixare a plantei în sol și de absorbție a hranei. Lungimea rădăcinilor variază între 5-10 m,
10
grosimea fiind de 5-8 cm, iar aria de răspandire 2-3 m. Rădăcina începe să crească atunci când
temperatura solului este de 6-8 grade și încetează creșterea la 35 de grade.
După felul de înmulțire a viței deosebim două feluri de rădăcini: embrionare și

adventive. Rădăcinile embrionare le întâlnim la vițele înmulțite prin semințe, ele au un ax
principal din care pornesc ramificațiile laterale. Rădăcinile adventive le găsim la vițele înmulțite
pe cale vegetativă. În acest caz, la fiecare nod al butasșului apar rădăcini adventive, din care
pornesc mai târziu ramificații laterale.
Tulpina este diferită, cu dimensiuni în funcție de sistemul de cultură, forma de conducere

și modul de efectuare a tăierilor în uscat. La sistemul clasic în condițiile de climă de la noi,
datorită tăierilor repetate, tulpina (scaunul viței) are forma unui butuc, lung de 10-30 cm și gros
de 8-10 cm. La vițele altoite sudura dintre altoi și portaltoi – punctul de altoire – se găsește la
suprafața solului, unde tulpina prezintă o îngroșare care este cu atât mai mare cu cât afinitatea
dintre altoi și portaltoi a fost mai mică. Vițele altoite au tulpina joasă, deoarece ele se îngroapă
peste iarnă.
Coroana este formată din totalitatea ramurilor de vârstă și ordine diferite care
pornesc de pe tulpină. În cadrul coroanei deosebim brațele și coardele.
Mugurii sunt formațiuni speciale care iau naștere pe lăstari, la subțioara fiecărei frunze.
Din ei iau naștere lăstari și copili, deci mugurii reprezintă baza de plecare pentru fiecare ciclu
anual de creștere și fructificare.
Lăstarii sunt ramificații anuale ierbacee care poartă frunzele și iau naștere din mugurii de
pe coarde, brațe sau tulpină. Lăstarii care se dezvoltă din mugurii coardei de un an, aflată pe
lemn de doi ani sunt fertili, toți ceilalți fiind nefertili. Lăstarii sunt și ei formați din noduri și
internoduri. Toamna după căderea frunzelor, lăstarii se lemnifică și devin coarde de un an.
Cârceii sunt formațiuni anuale ce apar opus frunzelor și spre vârful lăstarilor, ei sunt
organe de prindere.
11
Copilii sunt ramificații anuale ce iau naștere din mugurii primari aflați la subțioara
frunzelor.
Frunzele se dezvoltă numai pe lăstari, în dreptul nodurilor, și sunt formate din petiol și
limb care este multilobat, forma și marimea frunzelor și a lobilor constituind caractere de
recunoaștere a soiurilor.
Floarea este mică, de culoare verde, constituită pe tipul 5 (5 sepale, 5 petale, un adroceu
și un gipeceu) cu petale concrescute la vârf.
Strugurii au aceleași părți componente ca și inflorescența și se formează în urma

procesului de înflorire și polenizare. Forma și mărimea strugurilor și a ciorchinilor diferă în
funcție de soi.
Bobul este o bacă ce se formează în urma fecundării florii. Mărimea, culoarea și forma
boabelor constituie un caracter de soi. Ca mărime, boabele pot fi mici (500-1000 buc./kg),
mijlocii (300-500 buc./kg) și mari (sub 300 buc./kg).
2.1.4. Înmulţirea viţei de vie
Vița de vie se poate înmulți pe două căi: prin sămânță și pe cale vegetativă. Prima metodă
se folosește numai în procesul de ameliorare, iar a doua este metoda obișnuită în producție.
Înmulțirea vegetativă se face în două moduri: prin butași și prin altoire. Înmulțirea prin butași se
folosește la înființarea plantațiilor de portaltoi sau a viilor roditoare pe terenuri inispoase.
Înmulțirea prin altoire este metoda specifică pepinierelor. Ea se folosește de la apariția atacului
de filoxera din 1884, care a distrus toate viile nealtoite din Europa. Filoxera are două forme:
radicicola și galicola. La ora actuală, plantațiile în producție sunt numai vii altoite, respectiv pe
un portaltoi care este rezistent la forma radicicola se altoiește un soi nobil European, care este
rezistent la forma galicola, astfel pericolul atacului de filoxera este înlăturat. Deci și la vița de
vie, ca și la pomii fructiferi, avem un portaaltoi care în toate cazurile este o viță americană sau un
hibrid american/european și un altoi care este un soi nobil european.
12
2.1.5. Înfiinţarea plantaţiilor de vii
Înființarea unei plantații, la nivelul cerințelor actuale, comportă alegerea locului,

organizarea teritoriului, pregătirea terenului, alegerea soiurilor și plantatul. Alegerea locului se
referă la încadrarea în perimetrul unei podgorii a cărui microclimate este cunoscut, la fel tipul de
sol și relieful. Organizarea terenului comportă împărțirea în tarlale și parcele, trasarea drumurilor
de acces, stabilirea traseelor, orientarea și lățimea lor în funcție de posibilitățile de mecanizare și
sistemul de cultură. Fertilizarea, desfundarea și nivelarea terenului sunt cuprinse în pregătirea
terenului. La stabilirea soiurilor se ține cont de compoziția mineralogică și chimică a solului, în
funcție de acestea alegându-se portaltoiul. Soiurile de vie se aleg în funcție de specializarea
unității: struguri de masă, soiuri pentru vinuri albe sau roșii etc.
Plantatul viței se poate face toamna sau primăvara, manual sau mecanic. La noi, mai
răspândită este metoda semi-mecanizată, unde gropile se fac mecanic, cu ajutorul burghiului
acționat de la priza de forță a tractorului, iar plantarea propriu-zisă se face manual. Dimensiunile
gropilor sunt de 40/40/50 cm, distanța pe rând de 1.2 – 1.4 m și 1.8 – 2.2 între rânduri.
Înainte de plantare vița se fasonează, se mocirlește și se așează cu punctul de altoire la

nivelul solului. Se acoperă cu pământ până la jumătate, se tasează pentru a realiza un contact
intim între rădăcină și sol, apoi se umple groapa și se face un mușuroi de pământ mărunțit.
Mușuroiul menține solul reavan și crează un sediu prielnic menținerii turgescentei coardei, iar
primăvara stimulează pronirea în vegetație.
2.1.6. Sisteme de susţinere
Vița de vie fiind o liană, nu-și poate menține coroana în poziție verticală și, sub greutatea
proprie, ea se întinde pe sol, împiedicând astfel lucrările de întreținere, fiind atacată puternic de
boli și strugurii cocându-se tarziu și depreciindu-se. Cele mai cunoscute metode sunt pe araci și
pe spalieri.
Susținerea pe araci se practică pe suprafețe mici sau pe terenuri cu pantă mare, neterasate.
Nu este un sistem practic și economic, deoarece presupune araci mulți (5000-30000 la ha),
durabilitatea lor este mică (3-4 ani), nu asigură o bună stabilitate și împiedică mecanizarea
lucrărilor de înterținere.
13
Susținerea pe spalier este un sistem modern care permite lăsarea unei sarcini de rod mai
mare, mai bine repartizată, pe coardele de rod lăstarii sunt mai bine distribuiți și mai uniformi,
permite o circulație mai bună a aerului, în detrimentul dăunătorilor, permite mecanizarea
lucrărilor de întreținere, iar sistemul însuși este mult mai durabil.
Pentru instalarea unui spalier este nevoie de stâlpi (din lemn sau beton armat) cu o
lungime de 2.5-2.8 m, sârmă și ancore. Stâlpii se fixează în pământ, cei de la capete se ancorează
și pe ei se întind și se fixează 3-5 rânduri de sărmă.
2.1.7. Agrotehnica viţei de vie
Agrotehnica viței de vie, respectiv lucrările ce se aplică la vie, afectează solul sau planta.
Se aplică anual sau periodic și diferă în funcție de sistemul de cultură și perioada de vârstă.
Lucrările solului se execută în scopul de a asigura condiții cât mai bune de hrană, a
combate buruienile, a păstra umiditatea din sol, a realiza aerarea lui și a activa microorganismele.
Principalele lucrări ce se execută anual sunt: arătura de primăvara, administrarea

îngrășămintelor, spargerea crustei, prașitul, irigarea și arătura de toamnă.
Lucrările care afectează direct planta se aplică în scopul de a obține plante viguroase,
productive, de a dirija coroana, de a stabili sarcinile de rod, de a preveni și combarte atacul
bolilor și dăunătorilor, de a stimula coacerea strugurilor și a mări longevitattea vițelor. Ele diferă
ca tehincă și metodă în funcție de vârstă.
În primul an după plantare se aplică următoarele lucrări: tăierea coardelor, legarea

lăstarilor, copcitul și stropitul. În anul al doilea se execută: tăierile, legarea lăstarilor și stropirile
necesare. Tăierile se fac diferit la fiecare butuc, în funcție de vigoarea lui (tăieri de cep și tăieri
de verigă pe rod).
La viile pe rod lucrarea principală este tăierea, prin ea se stabilește sarcina de rod pentru
anul în curs și se asigură formațiile de rod pentru anul următor. Se aplică apoi succesiv legarea
coardelor, legarea repetată a lăstarilor, plivitul, ciupitul, copilitul, carnitul, stropitul și tăierile de
ușurare (înlăturarea coardelor de prisos).
14
2.1.8. Sisteme de tăiere
Pentru vița de vie, tăierea este cea mai importantă lucrare, care, aplicată în concordanță
cu cerințele biologice ale plantei, ne ajută să dirijăm creșterea și rodirea, să ridicăm potențialul
de producție, să mărim longevitatea viței.
În funcție de vârsta plantelor și de scopul pe care îl urmărim, tăierile sunt de trei feluri: de
formare, de regenerare (întinerire) și de rodire (producție).
Tăierile de formare se aplică viilor tinere (neintrate pe rod în primii trei ani de la
plantare), în scopul de a forma butucul și de a stimula creșterea sistemului radicular și a coroanei.
Tăierile de regenerare se aplică viilor îmbătrânite și constau în suprimarea parțială sau

totală a brațelor, forțând astfel să pornească mugurii dorminzi de pe butuc, din care vor lua
naștere alte coarde tinere.
Tăierile de rodire se aplică viilor pe rod, în scopul asigurării unei producții mari și de
calitate, dar în aceeași măsură se urmărește și menținerea unui echilibru fiziologic între
posibilitățile biologice ale butucului și sarcina de rodire.
Importanța acestei lucrări constă în faptul că ea detrmină producția pe doi ani: anul în
curs și cel următor. În tehnica și modul de aplicare a tăierilor de rodire, unitatea de bază este
“veriga de rod”, care este formată din două coarde: una cu 8-16 ochi (coarda de rod) și una cu
doi ochi (cepul). Coarda de rod va da naștere la lăstarii roditori din anul în curs, iar din cep se vor
dezvolta coardele din care vor lua naștere verigile de rod pentru anul următor.
În funcție de vigurozitatea și starea generală a butucului, tăierile de rod pot fi normale și

de corecție. Tăierile normale se aplică vițelor dezvoltate normal, care nu au suferit niciun
accident. Tăierile de corecție se aplică plantelor care au suferit anumite accidente sau cănd apar
anumite schimbări care au influențat biologia lor. Tăierile de corecție sunt de două feluri: de
compensare și de amplificare. Tăierile de compensare se aplică vițelor care au suferit anumite
accidente climatice (grindină, îngheț), care nu provoacă distrugarea unui mare număr de ochi. În
asemenea cazuri se reduc verigile de rod. Tăierile de amplificare se aplică atunci când se
îmbunătățește agrotehnica (irigare, igrasare) și se măresc verigile de rod.
15
Tăierile de rodire normale se pot executa după trei sisteme: scurt, lung și mixt. Sistemul
scurt: pe fiecare butuc se lasă 4-6 cepi, cu 1-3 cepi fiecare. Sistemul lung: pe butuc se lasă 4-6
coarde pe rod așezate pe brațe, fiecare cu 8-10 ochi. Sistemul mixt: intermediar - pe fiecare butuc
se lasă 3-5 verigi de rod.
2.1.9. Conducerea şi legarea coardelor
După tăiere e necesar să conducem și să legăm coardele în sistemul de susținere. Aceasta

se bazează pe relația dintre plantă și mediu, coordonata cu fenomenul de polaritate. În regiunile
răcoroase se conduc mai aproape de sol și în forme mai deschise, iar în regiunile călduroase mai
departe de sol și în forme mai închise.
În funcție de direcția pe care o au coardele și în virtutea polarității, ritmul de creștere a

lăstarilor va fi diferit. La coardele verticale, creșterile sunt mai accentuate la lăstarii situați spre
vărful coardei și mai redus la sol și la bază. Dând coardelor anumite direcții, realizăm o
uniformitate în creșterea tuturor lăstarilor.
În general, coardele se pot conduce într-un singur sens sau în ambele sensuri față de
planul spalierului, iar direcția poate fi verticală, oblică sau orizontală, cu variantele: vertical
ascendent, vertical descendent, oblic ascendent, oblic descendent și curbiliniu (în cerc). După ce
s-a stabilit direcția de conducere, coardele se leagă de sistemul de susținere în două locuri, cu
rafie, răchită, cânepă etc. Operațiunea se face în intervalul dintre tăiere și înmugurire.
2.1.10. Sisteme de cultura a viţei de vie
Sistemul de cultură include trei elemente principale: orientarea rîndurilor, talia tulpinii și
modul de conducere a coardelor. Cele mai răspândite sisteme sunt cele enumerate mai jos.
Rândurile orientate pe direcția pantei - cel mai vechi sistem practicat la noi, dar are
marele dezavantaj că favorizează eroziunea soluluui, cu valori de până la 50 mc/ha, pe o pantă de
30%. Lucrările de întreținere sunt anevoioase și nu se pot mecaniza.
Lucrările orientate pe direcția curbelor de nivel. Față de sistemul anterior are avantajul că
eroziunea este mai mică, lucrările se pot mecaniza în mai mare măsură.
16
Cultura în terase este un sistem modern ce se poate aplica în terenuri cu panta de până la
30% și care permite mecanizarea lucrărilor. Terasarea se execută mecanizat, iar înălțimea
taluzului poate atinge 1.5-2 m. Rândurile sunt orientate paralel cu taluzul și poate fi un rând sau
mai multe pe o terasă.
Cultura în sisteme înalte este un sistem nou de cultură, răspândită în zonele cu climat
dulce, unde via nu se îngroapă. Se caracterizează prin talia înaltă a tulpinii (1.2-1.5 m), lungimea
brațelor (0.5-0.8 m) și distante mari de plantare (2-2.2 m între rânduri și 1-1.2 m pe rând).
Sistemul are avantajul dezvoltării puternice a rădăcinlor și a coroanei, diferențierea accentuată a
mugurilor de rod și, ca urmare, producții mari (15-20 t/ha) și posibilitatea aplicării celui mai înalt
grad de mecanizare. Dezavantajele sunt pericolul de îngheț și conținutul redus de zahăr în boabe
(cu 20-30 g/l mai puțin).
Cele mai răspândite sisteme înalte sunt Lenz-Moser, cu tulpini în formă de fus, coarde
conduse oblic-ascendent și susținere numai pe spalier; Palmeta - cu distanța de 3.5 m între
rânduri și coarde și cepi alternând de o parte și alta a axului; Silvoz - coardele se conduc vertical
descendent; Pergola - susținerea coroanei se face pe bolte formate din plase de sârmă, distanța de
3 m între rânduri și 1.5 m pe rând, talia tulpinii e de 2 m.
2.1.11. Recoltarea strugurilor
Recoltarea se face eșalonat, în funcție de soi, destinație, pe măsura ce strugurii au ajuns la

maturitate. Data culesului se stabilește pe baza analizelor periodice - la 5 zile - ce se fac
strugurilor ajunși în pârgă: greutate, conținut în zahăr și aciditate. În general, recoltatul începe
când se constată că boabele nu mai cresc în greutate, iar conținutul în zahăr a atins limita minimă
de 145 g/l la strugurii de masă și 170 g/l la cei pentru vinificare.
Strugurii pentru masă se recoltează numai după ce s-a ridicat roua, iar la detașarea
ciorchinilor trebuie să nu se șteargă pruina (bruma) de pe boabe, să nu se rupă ciorchinii, să nu se
lovească boabele, să nu se murdarească cu pământ etc. După cules, ciorchinii se sortează,
cizelează (înlăturarea boabelor atacate, uscate, mici etc.), se pun în lădițe curate de 8-10 kg,
așezați pe un singur rând, cu codița în sus și se țin la umbră până la transportare.
17
Strugurii pentru vin se reccoltează pe soiuri, în ordinea coacerii. Culesul se face numai pe
timp frumos, ciorchinii detașați se pun în coșuri sau găleți și se transportă imediat la cramă. Aici
se face recepția lor: se cântăresc, se determină procentul de zahăr și aciditatea, apoi se trec în
procesul de prelucrare.
2.2. NOȚIUNI GENERALE DE COMBATERE A DĂUNĂTORILOR DIN

PLANTAȚIILE VITICOLE
Deoarece pierderile cauzate viticulturii de către dăunători se ridică la aproximativ 14%,

în țările în care viticultura ocupă un loc de frunte, combaterea dăunătorilor din plantațiile viticole
reprezintă o verigă importantă în cadrul tehnologiei de cultură.
Dacă începuturile agriculturii se consideră a fi undeva în jurul anului 8000 î.e.n.,

începuturile luptei pentru combaterea dăunătorilor nu se cunosc cu precizie.
Cu siguranță ele au început atunci când omul a conștientizat că bolile și dăunătorii reduc
considerabil resursele lor de hrană. Deși nu există date, considerăm că prima metodă folosită a
fost metoda mecanică. Oamenii au distrus prin diferite metode dăunătorii care le consumau
hrana. Fiind însă ineficientă, omul a căutat alte metode, printre care și cea biologică.
Combaterea biologică a fost aplicată înainte ca ea să fie definită, când în Egiptul antic
(2000 î.e.n.) oamenii foloseau pisici pentru a proteja cerealele depozitate de rozaătoare, iar
primul proiect de combatere biologică a fost folosit de cultivatorii de citrice din China (324
î.e.n.), care foloseau Oecophylla smaragdina pentru combaterea dăunătorilor citricelor. Cuiburile
construite de furnici în arbori, erau colectate și apoi vândute fermierilor. De altfel, Debach a
obsevat că aceasta se mai practica în 1950, în Burma de Nord.
Tot chinezii se pare că au folosit pentru prima dată (1200 î.e.n.) insecticide obținute din
plante pentru tratarea semințelor. Se poate observa că încă din cele mai îndepărtate timpuri omul
a acordat atenție pentru protejarea culturilor împotriva bolilor și dăunătorilor, cu scopul evident
de a avea producții mari și sănătoase. Cu timpul, oamenii au învățat să utilizeze metode culturale
și fizice pentru protecția culturilor. Metode ca distrugerea plantelor atacate, arderea miriștilor,
18
lucrarea solului, distrugerea plantelor gazdă pentru patogeni și dăunători, culturi capcană, rotația
culturilor, tăierile, prăfuirea cu sulf și altele au avut rezultate în reducerea daunelor produse de
dăunători și boli.
Aceste metode culturale și fizice folosite pentru protecția culturilor au fost dezvoltate,
îmbunătățite până către sfârșitul sec. al XIX-lea. Odată cu perfecționarea mașinilor, a
tehnologiilor de cultură, au început să fie folosite pe suprafețe din ce în ce mai mari.
Combaterea biologică pe plan mondial a fost utilizată empiric din cele mai vechi timpuri.
Dintre metodele cele mai cunoscute, folosită până în prezent, se remarcă folosirea în China a
furnicii prădătoare Oecophglla smaragdina în limitarea populațiilor unor insecte dăunătoare
lămâilor.
În Olanda, Van Leeuwenhoek (1700) a înțeles corect parazitizmul unor entomofagi (Pak
D.S. 1988).
Remarcăm însă faptul că, în 1802, Ulisse Aldrovandi a descris, într-unul din volumele
enciclopediei sale, elaborată la Bologna, moartea omizilor de Pieris brassicae L., determinată de
ieșirea din ele a larvelor viespii parazite Apantles glomeratus L. (Ciochia V., 1979).
În 1800, la Londra, este publicată monografia „Phytologia” sau „Filosofia agriculturii și

grădinilor” de către Erasmus Darwin, care remarcă, printre primii, importanța aplicării
metodelor biologice în combaterea dăunătorilor plantelor cultivate (Ciochia V., 1986).
Un succes deosebit al utilizării metodelor biologice 1-a constituit introducerea, din

Australia în California, a coccinelidului Rodalia cardinalis, ce s-a comportat excelent, reducând
uimitor populațiile păduchelui Icerya purhasi, ce ataca citricele (De Bacii, 1974).
În America, pentru menținerea sub pragul economic de dăunare a lepidopterului Ostrinia

nubilalis, (devenit dăunătorul principal al porumbului după introducerea sa din Europa, în
perioada primului război mondial), Thompson J.N., Parker H. L., Smith H. D. și Vancea A. M.,
introduc din Europa, în jurul anului 1930, Ichneumonidele Eulimneria
crassifemur și Inareolata (Dioctes) punctoria, pe care le-au înmulțit prin creșterea dirijată în
laborator (Constantineanu M.I.1979).
19
Smith H. S. și Flanders S. E., în USA, în 1931, întrevăd viitorul Trichogrammelor în

combaterea biologică, fapt realizat, în decursul anilor care au trecut, prin extinderea creșterilor
semiindustriale sau chiar industriale în diferite țări din lume.
Printre primele încercări de creșteri în masă și aplicări în cultură a Trichogrammelor, le-a

realizat Flanders S.E. (1925; 1926; 1927; 1929; 1930), în California, utilizând în crescătorie, ca
suport natural de parazitare, ouăle moliei cerealelor (Sitotroga cerealella ), acest cercetător fiind
cel care a pus la dispoziție lumii întregi această gazdă pentru creșterea speciilor
de Trichogramma spp.
Pe baza cercetărilor lui Salt (1935), efectuate comparativ cu diferite gazde, s-a constat că
din ouăle de molia făinii (Ephestia kuhniella) se obțin paraziți mai viguroși, fapt ce a determinat
ca diferiți cercetători să aprofundeze aceste probleme, evidențiindu-se Daumal J., care la
Antibes - Franța începând din 1973, realizează în decursul anilor o linie tehnologică proprie de
creștere a moliei făinii și ajungând să aibă până la 80 de proveniențe de Trichogramma,
aparținând la diverse populații din lume (Daumal J. si colab. 1974, 1975, 1985; Ciochia 1970,
1982).
Referindu-se la viespile Chalcidoide, despre Aphelinidae se menționează faptul că

numeroase specii au fost crescute și transportate în diferite țări pentru combaterea păduchilor
țestoși (Coccidae) și a păduchilor de plante (Aphidae), ce dăunau, mai ales, pomilor fructiferi
(Ferrier 1965).
California (USA) a excelat în realizarea de numeroase crescătorii, mai ales pentru specii
importante, în vederea utilizării lor în livezile de citrice. Ca exemplu, multe specii
de Coccophagus, din Africa și Australia, diferite rase de Aphytis maculicornis din Egipt, Spania,
Iran și India, parazite ale păduchelui țestos Parlatoria oleae; o rasă de Prospaltella
perniciosi din Formosa, care se dezvoltă în Aonidiella aurantii etc.
În Europa, primele aclimatizări sunt realizate de Berlese A., în 1911, prin introducerea în
Italia din SUA a viespii Prospaltella berlesei pentru a combate păduchele țestos al dudului
(Pseudaulacaspis pentagona) (Ciochia V. și colab. 1984).
20
Marchal P., în 1919, introduce în Franța specia Aphelinus mali pentru a combate

păduchele lânos (Eriosoma lanigerum), reușind să se aclimatizeze în condițiile Europei, viespe
parazită care la momentul actual, este prezentă aproape în toate livezile, inclusiv în țara noastră,
prin introducerea realizată în 1923 de către Knechtel W. (Ciochia V. și colab. 1984).
În 1927 Speyer E.R. introduce, din S.U.A., în serele din Anglia, viespea,
Encarsia formosa pentru a combate musculița albă (Trialeurodes vaporariorum ). Această
viespe, constituie de mai mulți ani subiectul unor crescătorii în Franța, R.F.G., U.R.S.S. și
Olanda, fiind deja comercializată de către firme specializate în biopreparate, de altfel ca și
diferite specii de Trichogramma, neomițând P. perniciosi și P. berlesei, care s-au adaptat în
zonele unde s-au lansat, echilibrând, în mod natural, situația populațiilor de păduchi țestoși.
În ultimele decenii a fost introdusă în multe țări din Europa

și Prospaltella perniciosi pentru limitarea populațiilor păduchelui din San-Jose (Q. perniciosus)
(Ciochia V. și colab. 1984).
Cercetări deosebite în Europa, în domeniul Coccinelidelor, au efectuat Hodek I. (1973) în

Cehoslovacia, Iperti G. și colab. (1965 —1989) în Franța și alții, iar în
domeniul Chrysopidelor sunt evidente lucrările realizate de Lyon J.P. în Franța, Bigler F. în
Elveția și Hassan A.S. în Germania.
În fosta U.R.S.S., unul din principalii promotori ai combaterii biologice, cu ajutorul

entomofagilor, a fost Meyer M.F., care, în 1925, arată posibilitatea folosirii
ichneumonidului Angitia fenestralis, în combaterea omizilor speciei Plutella maculipenis, făcând
publice primele date despre folosirea speciilor de Trichogramma în combaterea unor dăunători,
iar în 1939, publica referiri asupra metodei de înmulțire în masă a speciei T. evanescens.
Datorită importanței pe care o prezintă în combaterea dăunătorilor,

viespea Trichogramma spp., Institutul național de cercetări agronomice din Franșa (INRA), în
colaborare cu Stațiunea de Zoologie și combatere biologică de la Antibes, au organizat, în 20-23
aprilie 1982, pe coasta de Azur (Juan-des Pins), primul Simpozion Internațional asupra
Trichogramelor. Cu acest prilej, s-a constituit și o grupă de lucru, în cadrul O.I.L.B., referitoare
la toți embriofagii.
21
În 1984, la Hamburg, cu prilejul celui de-al XVII-lea Congres Internațional de

Entomologie și în 1988, la Vancouver, în cadrul celui de-al XVIII-lea Congres Internațional de
Entomologie, toate lucrările unei secții s-au referit numai la Trichogramma și alti paraziți
embriofagi.
În 1985 apare la Darmstadt (Germania), revista „Trichogramma News”, fiind de fapt un

Buletin informativ al grupului de lucru Trichogramma și alți paraziți embriofagi din cadrul
O.I.L.B.
Van den Bosch F. (1981) definea combaterea integrată ca fiind o strategie ecologică de
combatere a dăunătorilor, strategie care se bazează în principal pe factori care determină
mortalitatea naturală și caută metode de combatere care să deranjeze cât mai puțin acești factori.
Principiul de bază al combaterii integrate îl constituie echilibrul biocenotic prin care

nivelul populației unei specii (pradă, gazdă) este condiționat de alte specii (prădători, paraziți,
patogeni). Acest echilibru este însă oscilant, are caracter dinamic și poate fi dereglat de unele
practici agrotehnice sau de protecția plantelor.
Prin combaterea integrată se urmărește să se realizeze o creștere considerabilă a

mecanismelor naturale de reglare a densităților populațiilor de organisme dăunătoare, aceasta
necesitând cunoașterea ecologiei culturii, a dăunătorului, a dușmanilor naturali și a mediului
înconjurător. Cunoașterea interelațiilor dintre insecte și mediu este critică pentru o combatere
efectivă a dăunătorilor.
În accepțiunea clasică, mijloacele biologice de combatere reprezintă un ansamblu de

produse, organisme și metode menite să înlocuiască preparatele chimice. Ele constau în
folosirea, în principal, a paraziților, parazitoizilor, prădătorilor, agenților patogeni și a altor
dușmani naturali în vederea reducerii densitătii populațiilor de agenți patogeni și dăunători și de
diminuare a pagubelor provocate de aceștia. Nefiind poluante și având specificitate ridicată,
aceste mijloace și metode elimină pericolul existenței de reziduuri în produsele tratate, protejează
flora și fauna utilă și nu induc apariția de forme rezistente, cum se întâmplă în cazul combaterii
chimice intensive. Principiul de bază al combaterii biologice îl constituie potentarea
mecanismelor naturale de reglare a densității populațiilor de organisme dăunătoare, menținându-
22
se echilibrul biocenotic prin care nivelul populației unei specii este condiționat de alte specii.
Acest echilibru fiind însă oscilant, poate fi ușor dereglat de unele practici agrotehnice sau de
protecția plantelor.
Cercetările de combatere biologică efectuate pe plan internațional, ca și în țara noastră, au

fost orientate în următoarele direcții:
- cunoașterea structurii faunistice a diferitelor tipuri de agrobiocenoze; prin aceste studii

s-au stabilit specii de paraziți și prădători existente în agrobiocenoze, precum și relațiile trofice
dintre acestea;
- studii de ecologie cantitativă prin care se stabilește valoarea prădătoare sau parazitară a
unor specii din fiecare agrobiocenoză;
- stabilirea tehnicii de lansare a zoofagilor, astfel încât să se ajungă la diminuarea

numărului dăunătorilor sub pragul economic de dăunare;
- combaterea microbiologică a unor dăunători, care se bazează pe folosirea unor categorii

de microorganisme, printre care: virusuri, bacterii, ciuperci și protozoare, a căror activitate poate
produce îmbolnăviri urmate de moartea insectelor. Elaborarea protecției integrate a plantelor
presupune înlocuirea treptată a preparatelor chimice cu preparate biologice. Folosirea
biopreparatelor în combaterea insectelor dăunătoare are o deosebită importanță, pe de o parte
permite efectuarea tratamentelor în momentele optime, iar pe de altă parte, asigură protejarea
faunei folositoare;
- combaterea hormonală, prin care se utilizează hormoni ce condiționează exuvierile și

metamorfoza insectelor dăunătoare. Substanțele ce produc dereglări importante ale metamorfozei
și care se finalizează prin moartea acestora înainte de transformarea în adulți se numesc hormoni
de metamorfoză (ecdisona și hormoni juvenili). Cel mai important grup de hormoni îl reprezintă
exohormonii insectelor (feromonii) care realizează un flux permanent de informații între indivizii
emitenți și receptorii din aceeași specie;
23
- combaterea prin metode genetice, ce au în vedere obținerea unor indivizi purtători de

gene letale, care pot produce diminuarea populației speciei dăunătoare în urma copulării cu
indivizi normali.
Tranfaglia A. și Malatesta M. 1977, utilizează capcane feromonale sintetice pentru a

evalua gradul de infestare al plantațiilor viticole cu molia strugurilor.
În 1976 Tranfaglia A. și Viggiani G. fac observații asupra curbei de zbor a fluturilor

aparținând speciei (Lobesia botrana Den et Schiff.) folosind capcane cu feromoni sexuali
sintetici stabilind momentele optime de aplicare a tratamentelor în funcție de zborul adulților.
Aceeași preocupare pentru utilizarea biopreparatelor pe baza de Bacillus thuringiensis în

combaterea moliei strugurilor (Lobesia botrana Den et Schiff.) arată și Celli G., Barbieri R.,
Becchi R. Pozza M. (1985) precum și Dalla Monta L., Pavan F., Duso C. (1986) în Italia.
Rambler M.(1972) arată că în Franța atacul acarienilor, care reprezintă un alt grup
de dăunători cheie ai viței de vie, în plantațiile viticole s-a intensificat începând cu anul 1945,
după ce s-au aplicat tratamente cu insecticide împotriva moliei strugurilor (Lobesia botrana),
acest fapt datorându-se acțiunii neselective a acestora asupra entomofaunei utile.
În România, ca și în toate celelate țări europene, până în secolul al XIX - lea, afecțiunile
paraziților la vița de vie, erau considerate, în majoritate ca o pedeapsă divină sau o fatalitate.
După pătrunderea bolilor de origine americană, făinarea (1881), mana (1887), pierderile
înregistrate au fost foarte mari, mai ales că acestea s-au suprapus peste criza provocată de
filoxera, iar metodele de luptă erau practic inexistente.
În urma studiilor aprofundate efectuate în Franta de către Millardet și Gayon, unde era
deja cunoscut efectul sulfatului de cupru asupra ciupercii Plasmopara viticola, se reușește
elaborarea rețetei de preparare a zemei bordeleze (1887), care este utilizată și astăzi la noi în țară.
Această rețetă de preparare este descrisă pe larg pentru prima dată în anul 1889, de către
Nicoleanu G. în broșura ''Instrucțiuni pentru combaterea manei la vii'', în care sunt precizate
momentele și modul de aplicare a acesteia.
24
După încheierea celui de-al doilea război mondial, cercetările asupra insectelor
entomofage se amplifică, cuprinzând, mai ales, problematici legate de inventarierea acestora și
biologia lor, în același timp, se studiază structura și activitatea insectelor fitofage, precum și
raporturile existente între cele două grupe în diferite ecosisteme (Fig. 2.1)
(Capcană feromonală de tip atraBot)
Fig. 2.1
Observațiile privind diferiții parametrii ai ciclului biologic al moliei strugurilor au fost efectuate în
condiții naturale, în plantație, utilizând cuști specifice scopului urmărit, mansoane din tifon etc.
Amplasarea în câmp a experiențelor de combatere s-a făcut conform normelor de tehnică

experimentală.
Stabilirea termenelor de avertizare a tratamentelor s-a făcut pe baza unor criterii

biologice, ecologice și fenologice. În acest scop, s-au luat în considerare: pragul inferior de
dezvoltare a moliei strugurilor (Lobesia botrana Den et Schiff.) to = 120C, curba de zbor a
adulților, fenologia plantei gazdă, precum și graficul de avertizare întocmit pe baza de date
ecologice și biologice.
Pentru fiecare generație a dăunătorului s-a aplicat câte un singur tratament la 1-3 zile de la
înregistrarea curbei maxime de zbor stabilită cu ajutorul capcanelor feromonale de
25
tip: 'atraBot', produse de Institutul Român pentru Chimie Raluca-Ripan Cluj-Napoca. Capcanele cu

feromoni au fost instalate la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, norma fiind de l
capcană/variantă. Citirea capcanelor s-a efectuat la un interval de timp de 7 zile, iar
înlocuirea capsulelor impregnate cu feromon sintetic, precum și a părților adezive ale capcanelor
s-a făcut la un interval de o lună de zile.
În cazul tratamentelor cu parazitoizi oofagi au fost folosite plachete cu Trichogramma

dendrolimi având date diferite de parazitare pentru ca apariția lor în plantație să aibă loc eșalonat.
Plachetele cu trichograme au fost procurate de la Biostația pentru producerea
de Trichogramma aparținând SCDPN Dăbuleni.
Data aplicării lansărilor, precum și norma de trichograme/ha/lansare s-a stabilit în funcție de

numărul fluturilor capturați în capcane. Când în capcane s-au capturat între 50-150 fluturi - norma
de utilizare a fost de 100 000 trichograme/ha/lansare; la capturi între 150-200 fluturi s-au utilizat
150 000 trichograme/ha/lansare; iar la capturi de peste 250 fluturi norma de utilizare a fost de 200
000 trichograme/ha/lansare.
Produsele folosite pentru combaterea moliilor viței de vie provin din lista oficială a
pesticidelor omologate pentru uz fitosanitar în România (CODEXUL produselor de uz fitosanitar
omologate pentru a fi utilizate în România). După 7-10 zile de la aplicarea tratamentelor s-au efectuat
observații pe 50 butuci/variantă, analizându-se câte 10 inflorescențe (pentru G1) sau struguri (pentru G2
și G3) de pe fiecare butuc, pentru a stabili frecvența și intensitatea atacului precum și gradul de atac.
Determinarea frecvenței, intensității atacului și gradului de atac au fost realizate prin

observații asupra plantelor atacate, iar pentru calculul matematic au fost utilizate formulele:
F%= , în care: n = nr. plante atacate; N = nr.total plante analizate.
I= , în care: f = reprezintă numărul de plante sau organe atacate; i = constituie procentul

de plante sau organe atacate; n = reprezintă numărul total de plante sau organe analizate.
S-a folosit scara de notare de la 0 la 6, în care :
26
nota 1 = 1 –3 % atac; nota 2 = 4 – 10 % atac; nota 3 = 11 – 25 % atac; nota 4 = 26 – 50 % atac;

nota 5 = 51 – 75 % atac; nota 6 = 76 – 100 % atac.
Gradul de atac (Ga) se exprimă procentual, în funcție de frecvența (F) și intensitatea

atacului (I), raportat la 100. Gradul de atac se calculează după formula:
Ga %= (după Savescu A. și colab. 1978)
Tratamentele au fost efectuate cu atomizorul Solo 546. Eficacitatea tratamentelor (E%) a

fost stabilită după formula Abbott :
E % = (1 – ) x 100, în care :
E % = eficacitatea biologică a produsului;
a2 = numărul de inflorescențe sau fructe atacate la varianta tratată;
N = numărul total de inflorescențe sau fructe analizate;
M2 = numărul de inflorescențe sau fructe atacate la martorul netratat.
Un alt mijloc de combatere a moliilor viței de vie este metoda biotehnică a capturării în
masă, a masculilor, cu ajutorul capcanelor cu feromoni „mass trapping”. Capcanele feromonale
au fost instalate la sfârșitul lunii aprilie, plăcile cu clei s-au schimbat la 3-4 săptămani în funcție
de colmatare, iar capsulele cu feromon sintetic la 4-5 săptămâni.
2.3. DĂUNĂTORII VIŢEI DE VIE
2.3.1. Filoxera viţei de vie - Phylloxera vastatrix
2.3.1.1. Răspândire
27
Filoxera este originară din America de Nord (reguine Alegani), unde şi astăzi trăieşte pe
numeroase specii de viţă sălbatică. In Europa, filoxera a fost semnalată pentru prima dată în anul
1863, în serele din jurul Londrei (Anglia) şi în Franţa (Pujault şi Bordeaux). Treptat filoxera s-a
răspândit şi în alte ţări din Europa. In România filoxera a fost observată în anul 1884, în podgoria
Dealul Mare, de unde s-a răspândit în toate podgoriile.
2.3.1.2. Descriere
Filoxera prezintă 4 forme şi anume:
1. -forma galicolă;
2. -forma radicicolă;
3. -forma sexupară;
4. -forma sexuată.
Forma galicolă are două tipuri:

a.) fundafrixul are corpul piriform, de 1,5-2,0 mm lungime, de culoare brună, uşor bombat dorsal
şi cu abdomenul subţiat posterior.(Fig. 88).
b) fundatrigenele au corpul globulos, de 1,5-1,8 mm lungime şi 1,0-1,2 mm latime, de culoare
galbenă-portocalie. Abdomenul este îngustat posterior, rostrul Bite lung iar antenele sunt formate
din 3 articole, dintre care ultimul este cel mai dezvoltat.
Forma radicicolă are corpul oval, de 0,8-1,0 mm lungime, de culoare variabilă, după
anotimp: vara galben-roşcat, iar iarna castaniu-închis. Pe partea dorsală se găsesc 70 de tuberculi
mici, dispuşi în rânduri simetrice.
Forma sexupară are corpul alungit, de 1,0-1,3 mm lungime, de culoare galbenâ-portocalie,
în afară de mezotorace care este brun-închis. Este singura forma cu aripi, care sunt mai lungi
decât corpul. In afară de ochii compuşi, mai are si 3 ocoli.
Forma sexuată (femele şi masculi) are corpul alungit, de culoare galbenă, lipsita de aripi
şi aparat bucal. Femela are corpul de 0,45-0,50 mm lungime, iar masculul de 0.21-0.30mm. Oul
de iarna este eliptic, având chorionul gros, reticulat, de culoare galbenă la depunere iar mai tarziu
devine brun-deschis. Lungimea oului este de 0,27-0,38 mm. Oul de vara este elepitic,galben, de
0.18-0.22 mm lungime (Fig. 2.2)
28
Fig. 2.2 Filoxera viţei de vie - Phylloxera vastatrix

a. -femeia galicolă;
b. -gală pe frunză, în secţiune cu ouă;
c. -lăstar de viţă-de-vie cu frunze dăunate;
d. -femelă radicicolă;
e. -rădăcini atacate (după Bognar şi Huzsian)
2.3.1.3. Biologie
Filoxera prezintă două cicluri bine distincte:
a.) un ciclu complet pe viţele americane (Vitis riparia, Vitis rupestris etc.) sau pe hibrizi,
prezentând cele 4 forme morfologice: galicolă, radicolă, sexupară şi sexuată. In acest caz
iernează ca ou de rezistenţă depus pe părţile aeriene ale viţei şi ca larve pe părţile subterane ale
viţei de vie.
b.) un ciclu incomplet pe viţele europene (Vitis vinifera) fiind reprezentată în
principal prin foma radicicolă, care se dezvoltă pe părţile subterane ale viţei de vie
(rădăcini, radicele) şi mai puţin prin forma galicolă, care nu prezintă importanţă
economică.
2.3.1.4. Plante atacate şi mod de dăunare
29
Filoxera este un dăunător specific genului Vitis, trăind pe diferite specii sălbatice şi
cultivate: Vitis riparia, Vitis rotundifolia, Vitis califoraica etc. Aceste specii nu sunt atacate în
aceeaşi măsură.
Millardet emite ideea că rezistenţa la atacul filoxerei este o însuşire ereditară a unor
specii şi soiuri de viţă-de-vie; singura specie imună la filoxeră este Vitis rotundifolia.
Viala şi Ravaz au stabilit o scară în 20 puncte, notând cu zero Vitis vinifera (cea mai sensibilă) şi
cu 20 pe Vitis rotundifolia (imună).
Cel mai periculos este atacul de pe rădăcini produs de forma radicicolă care înţeapă şi
suge seva din ţesuturi. In locurile atacate, ţesuturile se deformează şi se hipertrofiază, apărând
umflături denumite „nodozităţi" şi „tuberozităţi". Nodozităţile apar pe rădăcinile subţiri
(radicele) şi au o formă caracteristică de cioc, iar tuberozităţile apar pe rădăcinile mai groase,
având 4-10 mm lungime şi 1-3 mm grosime. Rădăcinile cu nodozităţile se usucă total, iar în
cele cu tuberozităţi ţesuturile se necrozează şi se rup, formându-se porţi pentru pătrunderea
diferitelor microorganisme. Viţele atacate se debilitează, au frunzele vestejite, dau producţii din
ce în ce mai mici şi în decurs de câţiva ani se usucă. Atacuri mai puternice se constată la viţele
europene cultivate pe soluri grele, pagubele pot ajunge la 70-90%.
Forma galicolă atacă frunzele de la vârful lăstarilor. In urma înţepării şi sugerii sucului
celular, pe partea inferioară a frunzelor apar gale sub forma unor urne neregulate, de mărimea
unui bob de măzăriche sau de mazăre. La început, galele au o culoare galbenă-verzuie, iar apoi
cafeniu-brunii. Pe o frunză se pot forma 15-30 gale. In urma atacului, metabolismul frunzelor
este redus, ceea ce determină ca lemnul lăstarilor să nu se matureze. Atacul formei galicole
prezintă importanţă pentru plantaţiile de portaltoi, obţinându-se un material de slabă calitate.
2.3.1.5. Măsuri de prevenire şi combatere

Cea mai importantă măsură de combatere a filoxerei este altoirea soiurilor de viţă-de-vie
europeană pe portaltoi americane (Vitis riparia, Vitis rupestruis, Vitis berlandieri) sau hibrizii
lor.
Înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie pe rădăcini proprii este posibilă numai în terenuri
nisipoase (cu peste 60% bioxid de siliciu), unde filoxera nu se poate dezvolta.
Fiind un dăunător de carantină externă, se recomandă ca tot materialul săditor viticol să
fie controlat şi liber de filoxeră, mai ales asupra butaşilor de import-export.
30
În focare izolate, butucii atacaţi se scot, iar solul se tratează cu diferite substanţe care
acţionează sub formă gazoasă: dicloretan, bromură de metil etc.
2.3.2. Cărăbuşelul verde al viţei de vie - Anomala vitis
Este răspândit în ţările din centrul şi sudul Europei, în nordul Africii. In România este
frecvent în plantaţiile de viţă-de-vie situate pe nisipurile din Oltenia, Muntenia şi Moldova.
2.3.2.2. Descriere
Adultul are corpul oval, de 12,5-16,8 mm lungime, de culoare verde metalic, cu reflexe
arămii sau albăstrii. Antenele şi marginile laterale ale pronotului sunt gălbui. Elitrele prezintă
puncte fine şi dungi longitudinale.(Fig. 93).
Oul este aproape sferic, de culoare gălbuie.
Larva este de tip scarabeid, de 31,2-36,8 mm lungime, de culoare galbenă.
Pupa are 18,0-18,7 mm lungime, de culoare gălbuie (Fig. 2.3)
Fig. 2.3 Cărăbuşelul verde al viţei de vie - Anomala vitis

a. -adult;
b. -frunză de viţă-de-vie atacată de adulţi (după Bonnemaison)
2.3.2.3. Biologie
31
Iernează în stadiul de larvă de vârsta a II-a în sol, la 50-80 cm adâncime şi are o generaţie
pe an.
2.3.2.4. 2Plante atacate şi mod de dăunare

Este un dăunător polifag ce atacă viţa de vie, specii de pomi (în special sâmburoasele),
salcâmul, fasolea, secara, porumbul, floarea soarelui, etc. Adulţii rod frunzele sub formă
dantelată, rămânând intacte numai nervurile. La invazii, se pot întâlni pe un lăstar 50-100 de
adulţi. Uneori pot fi atacaţi şi struguri în formare, precum şi scoarţa lăstarilor. Larvele atacă
rădăcinile sub forma unor rosături superficiale.
2.3.2.5. Combatere
Adunarea şi distrugerea adulţilor manual sau cu diferite aparate, in perioada hrănirii
suplimentare.
2.3.3. Ţigărarul - Byctiscus betulae
Este răspândit în Europa, Asia Centrală şi America Centrală. In România se întâlneşte
frecvent în Muntenia, în podgoria Dealul Mare.
2.3.3.2. Descriere
Adultul are corpul oviform, de 5,5-9,5 mm lungime, de culoare albastru-metalic. cu
reflexe verzui-aurii. Rostrul este lung şi puţin lăţit spre vârf. Pronotul este cordiform, prevăzut la
mascul cu cîte un dinte lateral. Elitrele sunt pătratiforme. cu striuri longitudinale punctate. (Fig.
2.4).
Larxa are 5.0-8.0 mm lungime, este apodă, de culoare alb-gălbuie, capul brun.
32
Fig. 2.4 Ţigărarul — Byctiscus betulae adult şi mod de dăunare (după Mirică şi Mirică Afrodita)
2.3.3.3. Biologie
Iernează în stadiul de adult în căsuţe pupale în sol, în frunzarul pădurilor sau în crăpăturile
scoarţei butucilor şi are o generaţie pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă frunzele la numeroase specii
de arbori: fagul, alunul, castanul, plopul, salcia, arinul, mesteacănul, etc, precum şi diferite specii
de pomi: prunul, cireşul, părul, gutuiul, etc. dar preferă frunzele de viţă-de-vie. Atacul este
caracteristic: femela cu ajutorul rostrului face o mică incizie la baza petiolului frunzei, astfel că
aceasta se ofileşte şi se răsuceşte în lungul nervurii principale, rezultând aşa numitele „ţigări".
Numărul frunzelor din care sunt formate ţigările diferă de la o specie la alta; 1-2 frunze la viţa de
vie, 5-7 la pomi şi 8-15 la plop, mesteacăn, etc. In cazul unei invazii, frunzele atacate se
brunifîcă şi cad, ceea ce duce la scăderea producţiei de struguri.
2.3.3.4. Combatere
Adunarea ţigărilor şi arderea lor. La apariţia adulţilor se aplică un tratament chimic cu
produse organofosforice, ce au fost menţionte la alţi dăunători.
2.3.4. Molia brună a strugurilor (cochilisul) - Eupoecilia ambiguella
33
Este răspândită în Europa, Africa de Nord, Asia Centrală, Japonia etc. în ţara noastră se
întâlneşte mai ales în podgoriile mai nordice, găsindu-se împreună cu molia verde a strugurilor.
2.3.4.2. Descriere
Fluturii au anvergura aripilor de 12-15 mm. Aripile anterioare sunt galben-deschis,
străbătute median de o bandă tranversală trapezoidală, brun-albăstruie. Aripile posterioare sunt
brune-cenuşii sau albicioase, cu franjuri pe margini.(Fig. 2.5).
Larva are 10-13 mm lungime, este de culoare brună-măslinie; capul şi picioarele sunt
negre.
Fig. 2.5 Molia brună a strugurilor - Eupoecilia ambiguella

a. -adult; b. -larvă; c. -boabe atacate (după Săvescu)
2.3.4.3. Biologie
Iernează în stadiul de pupă în scoarţa butucilor sau a coardelor mai groase şi are două
generaţii pe an.

Este un dăunător polifag ce atacă peste 90 specii de plante printre care Cornus mas,
Viburnum lantana, Ribes grossularia, Ribes rubrum, Syringa vulgaris, etc. Pagubele cele mai mari
le produce la viţa de vie.
34
Larvele generaţiei I-a atacă la început inflorecenţele, pe care le înfăşoară cu fire de

mătase de culoare albicioasă, sub formă de cuiburi. Mai târziu, larvele rod boabele, mai rar
frunzele şi lăstarii.
Larvele generaţiei a II-a atacă boabele verzi sau în pârgă, producând microleziuni prin
care pătrund bacterii şi ciuperci. Boabele atacate se brunifică, se zbârcesc şi putrezesc, mai ales în
perioadele ploioase. In anii favorabili atacului, pagubele produse de cochilis pot ajunge la 20-
30% din producţie.
2.3.5. Pirala sau molia frunzelor viţei de vie - Sparganothis pilleriana
Este răspândită în toată Europa, precum şi în alte zone ale globului. În ţara noastră este
mai frecventă în Banat, iar în ultima perioadă şi în alte podgorii şi centre viticole din sudul ţării.
In Moldova, acest dăunător a fost citat pentru prima dată în anul 1988 în judeţele Iaşi, Botoşani,
Vaslui şi Vrancea, dar nu produce pagube economice.
2.3.5.2. Descriere
Fluturii au aripile de 20-24 mm în anvergură. Aripile anterioare sunt de culoare galbenă,
cu o maculă bazala şi trei benzi transversale brune. Aripile posterioare sunt mai mici, de culoare
cenuşie şi cu franjuri pe margini.
Larva are 25,0-30,0 mm lungime este de culoare negricioasă-verde, cu numeroase
proeminenţe, prevăzute cu negi.
2.3.5.3. Biologie
Iernează în stadiul de larvă într-un cocon mătăsos, sub scoarţă sau în crăpăturile butucilor
viţei de vie. Prezintă o generaţie pe an.

Atacul este diferenţiat şi anume:
Larvele din primele vârste atacă mugurii şi frunzele abia formate;
Larvele de vârsta a IlI-a şi a IV-a rod frunzele de la baza lăstarilor;
35
Larvele de vârsta a V-a atacă boabele.

De remarcat este faptul că atacul se manifestă în vetre, în special în locurile joase şi
umede.
2.3.5.4. Combatere
În focare se recomandă răzuirea scoarţei exfoliate de pe butuci şi coardele mai groase şi
distrugerea prin ardere a resturilor adunate.
2.3.6. Cotarul cenuşiu - Peribatodes rhomboidaria
În ţara noastră, cotarul cenuşiu a fost semnalat în anul 1978 în podgoria Bucium-Iaşi,
apoi în anul 1979 în podgoria Dealul Mare.
In prezent acest dăunător este răspândit în podgoriile Murfatlar, Bujoru, Odobeşti, Recaş, Miniş,
etc.
2.3.6.2. Descriere
Fluturii au anvergura aripilor până la 40 mm. La mascul, corpul este mai subţire şi mai
lung, iar la femelă, corpul este mai scurt şi mai gros. Antenele sunt pectinate la mascul şi fîliform
la femelă.
Oul are formă de butoiaş, fin striat lateral, la început de culoare verde-deschis, iar înainte
de eclozare, devine brun-roşcat.
Larva are lungimea variabilă, între 6-8 mm până la 18-20 mm. De subliniat este faptul că
larvele care iernează prezintă o culoare foarte apropiată de aceea a scoarţei exfoliate a butucilor.
2.3.6.3. Biologie
Iernează în stadiul de larvă de diferite vârste la suprafaţa solului, sub frunzele căzute, sub
scoarţa butucilor. Are 2 generaţii pe an.
36

Este un dăunător polifag, dar pagubele cele mai mari se înregistrează la viţa de vie. în
primăvară, larvele rod mugurele principal; o larvă poate distruge 8-12 muguri. După pornirea în
vegetaţie, larvele se hrănesc cu frunze pe care le rod.
Atacul larvelor din generaţia a II-a trece neobservat deoarece ele rod frunzele viţei de vie
sau se hrănesc cu alte specii de plante (lobodă, susai, volbură etc).
2.3.7. Acarianul roşu al viţei de vie - Brevipalpus lewisi
Este răspândit în Europa, America, Africa, Australia, Japonia. In ţara noastră a fost
semnalat în plantaţiile de viţă-de-vie din sud.
2.3.7.2. Descriere
Femela are corpul oval, de 0,25 mm lungime şi 0,15 mm lăţime, este de culoare roşie.
Corpul este reticulat pe partea dorsală. Masculul este mai mic decât femela.
2.3.7.3. Biologie
Iernează ca femelă, la baza butucilor, în crăpăturile scoarţei coardelor. într-un an poate
dezvolta până la 4 generaţii.

Este un acarian polifag, dar preferă viţa de vie. Acarienii se localizează pe partea
inferioară a frunzelor, la baza lor şi de-a lungul nervurilor. Ei înţeapă şi sug sucul celular. In
urma atacului, pe frunze apar pete galbene, care cu timpul se brunifîcă şi în cele din urmă se
usucă. De asemenea, acarienii atacă baza lăstarilor şi ciorchinii. Unele soiuri de viţă-de-vie sunt
mai sensibile la atacul acestui acarian.
2.3.8. Acarianul galicol al viţei de vie - Eriophyes vitis
37
Este răspândit în toate zonele viticole din lume, producând pagube importante. In ţara
noastră este răspândit în toate podgoriile, fiind frecvent în primăverile şi verile călduroase şi
secetoase.
2.3.8.2. Descriere
Femela are 0,18 mm lungime, iar masculul 0,14 mm; corpul este alungit-venniform, cu
segmentele mediane mai late, iar abdomenul prezintă 80 de striuri transversale. Ochii lipsesc şi
are numai două perechi de picioare. Corpul este de culoare alb-gălbuie sau roşcat (fig. 2.6)
Fig. 2.6 Acarianul galicol al viţei de vie - Eriophyes vitis adult (după Iacob)
2.3.8.3. Biologie
Iernează în stadiul de adult sub scoarţa butucilor, solzii mugurilor sau pe sub frunzele
căzute. Prezintă 3-4 generaţii pe an, din care 2-3 generaţii partenogenetice şi una sexuată.

Este un dăunător monofag, care atacă numai viţa de vie. Acarienii se localizează pe
partea inferioară a frunzelor înţepând şi sugând seva din ţesuturi. In timpul atacului, dăunătorul
secretă o substanţă toxică, care acţionează asupra ţesuturilor foliare, determinând hipertrofierea
lor şi apariţia pe partea superioară a frunzelor a unor umflături sub forma unor gale. Din această
cauză, acest atac este cunoscut sub denumirea de „băşicare" sau „erinoza" viţei de vie. In dreptul
acestor gale are loc o hipertrofiere a perilor cuticulei inferioare şi formarea unor pete păstoase. La
începutul atacului, petele sunt subţiri şi de culoare gălbuie-albicioase, apoi devin mai mari, dense
şi cafenii, iar spre toamnă cafenii-brunii. La infestări puternice, acarienii pot ataca şi peţiolul
38
frunzelor, mugurii, cârceii şi ciorchinii. In urma atacului, frunzele se îngălbenesc şi cad, iar
florile avortează.
Soiurile mai sensibile la atacul acarianului galicol sunt: Riesling italian, Cabemet
Sauvignon, Chasselas dore, Pinot gris. Muscat Hamburg, iar ca rezistent Fetească albă.
2.3.9. Nematodul viţei de vie -Xiphinema americanum
Este răspândit în Europa şi Asia. In ţara noastră a fost evidenţiat în majoritatea
podgoriilor din sud.
2.3.9.2. Descriere
Adultul are corpul filiform, în formă de „V", de 1,7-2,0 mm lungime. Capul prezintă o
strangulare Iabială, iar coada este conică. Masculii sunt rari.
2.3.9.3. Biologie
Iernează în toate stadiile de dezvoltare. Are o generaţie pe an. In condiţii favorabile de
dezvoltare ciclul biologic durează 1,5-2 luni, iar în condiţii nefavorabile dezvoltarea poate dura
şi un an. Variaţiile mari de temperatură influenţează dezvoltarea şi densitatea populaţiilor
nematodului.

Dăunător polifag ce atacă plantele lemnoase: iasomie, trandafir, specii pomicole,
ornamentale şi forestiere: arţar, brad, plop, stejar, precum şi lucerna, căpşunul. Preferă viţa de
vie. Din cauza atacului pe rădăcini, plantele stagnează în creştere.
De subliniat este faptul că acest nematod transmite virusul scurt-nodării la viţa de vie.
2.3.9.5. Combatere
Evitarea plantării viţei de vie timp de 5-7 ani pe terenuri infestate, perioadă în care se
cultivă cerealele.
39
În plantaţiile de viţă-de-vie pot fî întâlniţi şi alţi dăunători şi anume:
Cosaşul ghebos al viţei de vie - Ephippiger ephippiger;

Păduchele ţestos - Eulecanium corni;
Cicada gheboasă - Ceresa bubalus;
Scriitorul - Adoxus obscurus;
Gărgăriţa mugurilor - Sciaphobus squalidus;
Puricele de pământ - Haltica lythri;
Gândacul pământiu -Opatrum sabulosum;
Cărăbuşul de mai - Melolontha melolontha;
Gândacii pocnitori - Agriotes spp.;
Gărgăriţa neagră a viţei de vie - Psallidum maxilosum;
Omida păroasă a dudului - Hyphantria cunea;
Câinele babei - Arctia villica;
Buha semănăturilor - Scoţia segetum;
Viespea strugurilor - Vespa germanică;
Graurul - Sturnus vulgaris, etc.
CAPITOLUL III
CERCETĂRI PROPRII ÎN CONDIȚIILE STAȚIUNII DE CERCETARE PENTRU

DEZVOLTARE ÎN AGRICULTURĂ TURDA (S.C.D.A. TURDA)
40
3.1. SCOPUL LUCRĂRII
Viticultura este o ramură de producţie intensivă a agriculturii, caracterizată printr-un

coeficient ridicat de valorificare a terenurilor. Valoarea producţiei ce se realizează la un ha.
cultură viţă de vie, echivalează cu circa 10-15 ha culturi cerealiere. Viţa de vie se cultivă cu
rezultate foarte bune pe terenurile în pantă, pe nisipuri pe soluri nisipoase slab solificate
considerate improprii pentru culturile de cereale şi plante tehnice. Prin cultura viţei de vie se
asigură valorificarea superioară a cestor categorii de terenuri agricole cu o contribuţie
substanţială la realizarea venitului naţional.
Produsele viti-vinicole, strugurii de masă, vinul, şampania, sucul de struguri, stafidele sunt
solicitate la export. Ţara noastră exportă aproximativ 10-15% din producţia anuală viti-vinicolă,
se situează printre primele 10-12 ţări viticole exportatoare din lume.
Cultura viței de vie este influențată de o serie de factori care contribuie la obținerea de
recolte de struguri cu proprietăți diferite de la an la an. Factorii climatici prin acţiunea lor
unilaterală sau în complex au o importanţă hotărâtoare asupra reuşitei culturii viţei de vie, lor
adăugându-se şi factorii edafici şi orografici.
Microclimatul reflectă adaptarea viţei de vie la condiţiile locale (natura terenului, panta,
orientarea versanţilor), care determină cantitatea şi calitatea producţiei de struguri. Fiind o
viticultură a microclimatelor, viticultura românească oferă condiţii foarte diferite. Ca urmare,
paleta de vinuri ce pot fi obţinute este foarte largă. Arealul viticol al României este concentrat în
opt regiuni viticole, 37 podgorii şi numeroase centre viticole.
Viticultura ecologică păstrează şi îmbunătăţeşte însuşirile fizice, chimice şi de fertilitate

ale solului şi are o contribuţie deosebită la prevenirea eroziunii terenurilor în pantă şi la
prevenirea poluării apelor şi solului. În viticultura ecologică accentul se pune în primul rând pe
măsurile culturale preventive, pe avertizări şi în cele din urmă pe cele curative.
Bolile şi dăunătorii au căpătat în timp o anume rezistenţă şi efectul unor substanţe de
sinteză folosite la tratamente nu se mai făcea simţit. Produsele folosite în tratamentele ecologice
41
permit obţinerea unor recolte cu cheltuieli mai mari, dar foarte valoroase, cu o desfacere
asigurată deoarece nu afectează sănătatea oamenilor.
Viticultura ecologică nu se poate face fără specialişti pregătiţi, deschişi la nou, preocupaţi
de cercetare şi pasionaţi de acest domeniu.
În lucrarea de disertație ne-am propus cercetarea unor posibilități de combatere biologică
a dăunătorilor din viticultură, în condițiile S.C.D.A. Turda.
3.2. PREZENTAREA S.C.D.A. TURDA
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Turda a fost înfiinţată în anul 1957, ca unitate de

cercetare pentru crearea şi introducerea hibrizilor de porumb în partea centrală si de nord a ţării.
Iniţial, staţiunea s-a organizat - cu începere de la 1 februarie 1957 – în perimetrul fermei
didactice a Centrului Scolar Agricol nr. 1 Turda.
Denumirea de Stațiunea Experimentală pentru Cultura Porumbului și-a păstrat-o până în

1961, când în urma unificării cu Stațiunea Experimentală Agricolă de la Câmpia-Turzii, a
devenit STAȚIUNEA EXPERIMENTALĂ AGRICOLĂ TURDA (1962), iar apoi STAȚIUNEA
DE CERCETARE - DEZVOLTARE AGRICOLĂ (SCDA) TURDA. Conform hotărârii de
înființare, activitatea de cercetare și de producție a stațiunii a fost îndreptată spre promovarea
culturii porumbului hibrid și cresterea producției la hectar a acestei plante în zona Transilvaniei.
Astfel, s-au adus primele contribuții la testarea și extinderea noilor hibrizi dubli de proumb și s-
au pus bazele producerii de semințe hibride în această parte a țării, diferită de alte zone, prin
marea diversitate orografică și pedoclimatică.
În primii cinci ani de la înființare, tematica a fost orientată spre crearea liniilor
consangvinizate de proumb, crearea hibrizilor simpli și dubli, producerea seminței hibride și
introducerea hibrizilor în zona de influență. În perioada respectivă s-au înființat puncte
experimentale și loturi demonstrative cu hibrizi de porumb în toate zonele agricole din
Transilvania. De asemenea, cercetătorii stațiunii au organizat expediții de colectare a populațiilor
locale de proumb, finnd colectate și studiate peste 1200 de populații locale, provenite din
localități din toate zonele pedoclimatice ale Transilvaniei. În anul 1962, odată cu reorganizarea
42
cercetării științifice din agricultură, s-a preluat mare parte din planul tematic al Stațiunii de la
Câmpia-Turzii, care până în momentul respectiv, a aparținut Institutului de Cercetări
Agronomice a României (ICAR).
Din 1962, sfera preocupărilor stațiunii s-a lărgit considerabil, având ca principale
obiective:
- Crearea de hibrizi de porumb și soiuri la cerealele paioase și leguminoase pentru boabe,

genotipuri de înaltă productivitate și adaptibilitate, cu rezistență sporită la boli, dăunători
și condiții nefavorabile ale mediului;
- Elaborarea tehnologiilor de cultură care să pună în valoare însușirile genetice ale noilor
creații, eficiente economic și energetic, astfel încât să se obțină producții mari, constante
și de calitate superioară;
- Extinderea materialului biologic cel mai valoros și a tehnologiilor moderne în unitățile de
producție din sfera de influență a stațiunii, menite să contribuie la creşterea generală a
producției agricole.
Zonele beneficiare de rezultatele cercetărilor desfășurate la Stațiunea Turda, pentru

activitățile de ameliorare a plantelor și producerea semințelor, au fost județele din Transilvania
(Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș, Sălaj, Sibiu), cărora
li s-au adăugat cu timpul și nord-vestul țării (Crișana) și partea sudică a Carpaților Meridionali.
Pentru cercetările tehnologice, arealul zonei beneficiare este Câmpia Transilvaniei și parțial
Podișul Someșan.
Începând cu anul 1962, în planul tematic de cercetare au apărut și cercetări legate de

ameliorarea cerealelor paioase (grâu de toamnă și primăvară, orz de toamnă) și de tehnologia de
cultură a acestora. În perioada respectivă cercetările s-au diversificat, fiind incluse în planul
tematic, alături de genetica și ameliorarea la grâu și porumb, cercetări privind asolamentele,
fertilizarea culturilor de câmp, mecanizarea terenurilor în pantă, bolile și dăunătorii culturilor de
câmp. În afara principalelor obiective menționate anterior, au mai fost în atenție:
- Elaborarea și perfecționarea metodelor de zonare a soiurilor și hibrizilor;
43
- Cercetări de mecanizare desfășurate în direcția încercării și adaptării noilor tractoare și

mașini agricole la condițiile de relief și de sol specifice zonei;
- Cercetări de profil zootehnic îndreptate spre conservarea și selecția pe principii genetice a
nucleelor raselor autohtone Bazna și Mangalita la suine și Tigaie la ovine;
- Cercetări de economie agraară.
Intervalul cuprins între anii 1970-1989 a constituit pentru colectivul de cercetare de la

SCDA Turda perioada de dezvoltare semnificativă a lucrărilor de cercetare, atât de ordin
cantitativ, cât și calitativ. Cercetările s-au diversificat în sensul aprofundării studiilor de genetică
cantitativă, fiziologie vegetală, biotehnologii și biochimie. Cercetările din domeniile enunțate
mai sus au contribuit substanțial la identificarea unor soluții practice în crearea de genotipuri mai
performante, adaptate condițiilor de climă și sol, cu rezistență genetică sporită.
În primii 20 de ani de activitate, realizările ameliorării plantelor s-au concretizat prin

omologarea hibrizilor de porumb și a unor soiuri de grâu. După anul 1970, tematica de cercetare
se amplifică, fiind începute programe de ameliorare de la soia și orz de primăvară și diversificate
cele de ameliorare a porumbului, a cerealelor paioase, au fost inițiate cercetări de genetică și
fiziologie la grâu, porumb și soia. Cercetările de tehnologie a culturilor s-au diversificat de
asemenea, fiind abordate direcții noi de cercetare privind fertilizarea culturilor, fitotehnia
specifică antierozională, combaterea buruienilor specifice Câmpiei Transilvaniei și valorificarea
condițiilor pedoclimatice diverse (puncte experimentale în zone cu soluri brune argilo-iluviale,
podzoluri secundare sau în zone montane).
Rezultatele obținute în activitatea de cercetare, după aproape jumătate de veac de

activitate, se pot sintetiza în următoarele:
- Soiuri de grâu de toamnă, două soiuri de grâu de primăvară, un soi de triticale de

primăvară, două soiuri de ovăz de primăvară, șase soiuri de orz de primăvară, 34 de
hibrizi de porumb cu bobul normal, 3 hibrizi de porumb cu bobul opaque, 3 hibrizi cu
bobul zaharat, un soi de fasole de câmp, șapte soiuri de soia;
- Tehnologii specifice de cultură pentru toate aceste creații biologice;
- Tehnologii pentru culturile de câmp în terenuri amenajate antierozional, mecanizarea
lucrărilor pe terenurile în pantă;
44
- Tehnologii specifice de combatere a bolilor, dăunătorilor și buruienilor;

- Realizarea de mașini agricole pentru câmpul experimental;
- Menținerea în stoc genetic a raselor de suine Bazna și Mangalita și a rasei de ovine
Tigaie.
Cercetările din domeniul zootehniei au vizat dezvoltarea la rasa Tigaie, varietatea ruginie,
a unor aptitudini pentru producția sporită de lână și a creșterii calității acesteia, precum și
obținerea și livrarea anuală de berbecuți și mioare pentru reproducție. În domeniul creșterii
suinelor, pe lângă menținerea în stoc genetic a raselor Mangalita și Bazna, s-au desfășurat
cercetări privind folosirea porumbului opaque și a triticalelor în hrana tineretului porcin.
În activitatea de producere a semințelor, SCDA Turda a avut un rol important în

asigurarea cu semințe din verigi superioare a zonei agricole din interiorul arcului carpatic, dar și
din zone adiacente. Producțiile ridicate obținute la grâu în anii 1971 și 1972 au fost răsplătite de
conducerea țării din acea perioada cu Ordinul Muncii cl. I. Cantitățile de semințe produse și
calitatea acestora au crescut prin punerea în folosință, în anul 1975, a investiției la Stația de
Uscare și Condiționare a Semințelor. Acest sector a reușit să prelucreze întreaga cantitate de
sămânță produsă în unitate și a asigurat preluarea unor cantități însemnate de semințe de la
unitățile producătoare din zonă. În perioada 1987-1994 s-a derulat investiția privind construirea
în regie propie a clădirii în care, la ora actuală, este amplasată administrația instituției,
laboratoare de cercetare și oficiul de calcul. Tot în acea perioadă s-au pus bazele pentru
informatizarea unei importante părți a lucrărilor de calcul statistic în activitatea de cercetare.
Perioada începută la sfârșitul anului 1989 a dus la modificări radicale în privința

activității de cercetare și dezvoltare desfășurată în instituție, atât în ce privește tematica de
cercetare, rezultatele obținute în acest sector, cât și mai ales a modului de implementare în
activitatea de producție a rezultatelor cercetării, dat fiind noul contest de trecere de la agricultura
planificată, la agricultura bazată pe proprietatea privată și pe princiipile pieței libere.
Numărul cercetărilor și a personalului ajutător implicat în activitatea de cercetare a

început să scadă drastic, mai ales în perioada 1995-2000, din cauza salariilor neatractive, a
neasigurării prin contracte directe a fondului de cercetare, cât și a scăderii cantităților de semințe
solicitate de către producătorii agricoli.
45
Direcțiile de cercetare au rămas, în general, aceleași cu cele de dinainte de 1989, cu

excepția unor activități de cercetare (economia agraară, biotehnologii, biochimie), acestea
dispărând prin nefinanțare, iar altele din lipsa cercetătorilor care s-au pensionat sau au ales să
lucreze în domenii cu salarii motivante. În toate domeniile de cercetare s-a restrâns volumul
cercetărilor, iar începând cu perioada 2004, o bună parte din potențialul de cercetare a fost
direcționat spre proiecte de cercetare finanțate de programele Relansin, Agral, Biotech, poiecte
sectoriale ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale etc. La toate aceste proiecte s-a
colaborat cu alte unități de cercetare din rețeaua ASAS, cu unități de cercetare din alte domenii,
dar mai ales cu activități de cercetare din cadrul disciplinelor de profil ale USAMV Cluj-Napoca.
În anul 2006 s-a reușit ca activitatea de cercetare să fie finanțată, în întregime, din
contracte de cercetare. S-a realizat dotarea cu tehnică de calcul performantă a fiecărei activități
de cercetare. Cu ajutorul proiectelor de cercetare s-a început dotarea cu aparatură de câmp și
laborator, existând însă foarte multe de făcut în această direcție, având în vedere că timp de 15
ani dotarea activității de cercetare a fost practic inexistentă.
Tendința actuală de alocare de fonduri de cercetare de la bugetul MEC și a fondurilor

sectoriale de la MADR, cât și implicarea unor cercetători în atragerea de fonduri de cercetare
prin aprobarea de proiecte sunt premise pentru o relansare a activității de cercetare și de atragere
de tineri cercetători care să continue activitatea începută în urmă cu 50 de ani.
În anul 2008, moment aniversar, 50 de ani de existență, evocarea câtorva dintre

personalitățile spiritualității agrare românești, care au ctitorit și sprijinit dezvoltarea acestui lăcaș
de știință și progres al agriculturii Transilvane, este pe deplin justificată. Astfel se pot
nominaliza: acad. Nicolae Giosan, prof. dr. Tiberiu Muresan, prof. emerit Emil Negrutiu m.c. al
Academiei Române, prof. dr. Vasile Velican m.c. al Academiei Române, prof. dr Nicolae
Saulescu, acad. Irimie Staicu, acad. Nichifor Ceapoiu, prof. dr. doc. St. Nicolae Hulpoi, acad.
Cristian Hera, dr. ing. Alexandru Covor și alții, cărora, pe această cale, le adresăm profunde
sentimente de gratitudine, respect și prețuire, împreună cu mulțumirile ce se cuvin pentru tot
ajutorul acordat Stațiunii Turda și lucrătorilor ei, în acest interval de existență și creație.
În etapa actuală, când finanțarea activității de cercetare se realizează pe bază de proiecte,

sunt în curs de derulare trei proiecte Agrar, două proiecte CEEX, un proiect CNCSIS, două
46
proiecte de cooperare bilaterală. Sunt continuate activitățile de ameliorare la gâau de toamnă,

orzoaică de primăvară, porumb și soia, precum și experiențele de fertilizare de lungă durată. În
toată această perioadă, de la înființare până în prezent, SCDA Turda a asigurat sămânța de bază
din soiurile și hibrizii proprii, precum și din soiuri și hibrizi străini (la plantele la care nu s-au
desfășurat programe de ameliorare). S.C.D.A. Turda a fost și este subordonată Academiei de
Știinte Agricole și Silvice, ca una din stațiunile zonale ale Institutului Național de Cercetare-
Dezvoltare Agricolă Fundulea.
3.3. PREZENTAREA SPECIEI DE MOLII Lobesia botrana Den. et Schiff. DIN

PLANTAȚIA VITICOLĂ
Sinonime: Polychrosis
botrana; Lobesia (Polychrosis) reliquanta Tr.; Lobesia (Polychrosis) rosmarinana Mill.
Încadrare taxonomică:
Cl: Insecta,
Scl: Pterygota,
Ord: Lepidoptera,
Fam: Tortricidae
Nume comun: molia strugurilor, eudemisul strugurilor
Răspândire geografică
Este o specie palearctică, larg răspândită în regiunile viticole din Europa Meridională,
Africa de Nord, America de Nord, etc. În România se întâlnește în podgorii de stepă și antestepă.
Descriere
47
Fluturele are corpul de culoare galben-verzuie. Aripile anterioare prezintă pete de culoare

brună, cu dungi albastre-cenușii, cu franjuri pe margine. Aripile posterioare sunt cenușiu deschis,
cu marginea mai închisă. Anvergura aripilor este de 18-20 mm (fig. 3.1, 3.2, 3.3). Larva
matură este de culoare verde cenușie, cu capul și pronotul brune. Lungimea corpului este de 10-
12 mm .
Fig. 3.1 (Lobesia botrana)
48
Fig. 3.2 Fig. 3.3
(Lobesia botrana adult) (Lobesia botrana larvă)
Biologie-ecologie
Eudemisul prezintă 2-3 generații anual. Prima generație se dezvoltă în mai-iunie, a doua

în iulie-august și a treia în august-mai. Iernează sub formă de crisalidă într-un cocon din fire
mătăsoase albe în scoarța butucilor sau sub frunze. Fluturii apar în prima sau a doua decadă a
lunii mai. Zborul este crepuscular. După 10-11 zile de hrănire are loc copulația și ponta. Ouăle
sunt depuse izolat sau în grupuri mici pe butonii florali, lăstari, frunze.
Mod de atac și plante gazdă
Larvele produc daune mari la diferite soiuri de viță de vie. Dintre soiurile sensibile sunt:
Roșioara, Coarna neagră, Coarna albă, Afuz-Ali, Pinot-blanc. Dintre cele mai puțin atacate sunt:
Perla de Csaba, Riesling. Larvele din prima generație rod bobocii florali, înfășurând părțile
atacate în fire de mătase, sub formă de cuiburi. Uneori rod galerii în interiorul lăstarilor. O omidă
poate distruge 60-80 boboci. Larvele din generația a doua și a treia atacă bobițele strugurilor.
Boabele, atacate în perioada de creștere, se brunifică, se zbârcesc și cad, iar cele afectate în faza
de pârgă-coacere pot fi atacate de diverși agenți fitopatogeni (fig. 3.4, 3.5 ).
49
Atac de eudemis pe inflorescente Atac de eudemis, pe boabe mature

Fig. 3.4 Fig. 3.5
ZONA ACTIVITĂȚII BIOLOGICE A MOLIEI STRUGURILOR (Lobesia

botrana Den et Schif.) ÎN PLANTAȚIA VITICOLĂ
Cercetările generale de ecologie au constat în urmărirea influenței factorilor climatici

asupra stadiilor de dezvoltare a moliei strugurilor (Lobesia botrana Den et Schif.), s-au
determinat constantele de dezvoltare ale acestuia în condițiile climatice ale zonei de influență a
zonei centrale a Olteniei.
Acestea se referă la:
- pragul biologic inferior (t0) = 12°C
- pragul de prolificitate (O) = 16,2°C
- optimul termic inferior (O1) = 26,7°C
- optimul termic superior (O2) = 31,1°C
50
- pragul biologic superior (T) = 35,6°C
- constanta termică a speciei (k) = 384 °C
Constanta termică (k) și pragul biologic inferior (t 0) s-au stabilit după metoda lui Blunk
(1914, 1923) folosind relația:
k = Xn (tn – t0) în care:
k = constanta termică;
Xn = durata dezvoltării (în zile);
tn = temperatura de dezvoltare;
t0 = pragul biologic inferior;
tn – t0 = temperatura efectivă
Celelalte constante s-au stabilit după metoda Savescu (1961), care constă în analiza
interrelațiilor dintre temperaturile absolute (tn), temperaturile efective (tn – t0), timpul de
dezvoltare (Xn) și numărul generațiilor (ge), folosind formulele:
Pragul de prolificitate (O)

Optimul termic inferior (O1)

Optimul termic inferior O2 = (O1+T)/2
51
Pragul termic superior (T)

Gradul de înmulțire γ = X(365 zile)(tn-to)/k
În raport cu acești parametri, s-au alcătuit bioclimogramele dezvoltării pe stadii de dezvoltare și

s-a făcut încadrarea în subzone de favorabilitate pe anii de cercetare, care a făcut posibilă interpretarea
cauzabilă a gradului de înmulțire și de atac al moliei strugurilor în biotopul studiat.
De la începutul lunii septembrie, crisalidele generației a III-a au intrat în diapauza estivală
până la sfârșitul lunii septembrie, timp de 9 de zile, când s-au acumulat 19 °C temperatura efectivă.
La începutul lunii octombrie, temperatura medie a aerului a scăzut sub pragul biologic al

speciei (t0=12 °C), fapt ce a determinat continuarea repausului înregistrat de crisalide și intrarea
acestora în diapauza hiemală de toamnă-iarnă. Această diapauză a durat 92 de zile cuprinzând
intervalul începutul lunii octombrie - sfărșitul lunii decembrie. Diapauza hiemală de primavară a
cuprins perioada l ianuarie-12 aprilie, totalizând 102 zile.
Condițiile climatice au fost favorabile în ceea ce privește biologia speciei Lobesia
botrana, situație în care dăunătorul a înregistrat 3,5 generații/an.
3.4. COMBATEREA BIOLOGICĂ A MOLIEI STRUGURILOR LA S.C.D.A.

TURDA
3.4.1. Metoda biotehnică de capturare în masă a masculilor cu ajutorul capcanelor

cu feromoni
Multă vreme, combaterea insectelor dăunătoare s-a făcut prin mijloace mecanice și
chimice. Folosirea îndelungată și intensivă a insecticidelor a scos la iveală o serie de aspecte
negative. Pe lângă poluarea ecosistemelor, un inconvenient major este și lipsa de selectivitate a
produselor chimice, care duce la dezechilibre biocenotice, în unele cazuri dramatice.
52
Problema toxicității insecticidelor din a doua generație față de animalele cu sânge cald, a
trebuit să fie reconsiderată și de aceea s-au luat măsuri de interzicere, sau de limitare severă,
după caz, a folosirii unor tipuri de insecticide din generația a doua.
Cercetările efectuate au scos la iveală o a treia generație de insecticide, menite să înlăture

deficiențele majore ale celor din generația precedentă, dintre acestea, făcând parte endohormonii
și exohormonii insectelor.
Exohormonii, cunoscuți și sub numele de feromoni, prezintă un rol important în viața

insectelor, determinând anumite comportamente în găsirea hranei, a sexului opus, ca și în cazuri
de primejdie. Începutul chimiei feromonilor are loc în anul 1959 (A. Butenandt, 1961) și s-a
extins foarte repede în Anglia, S.U.A., Italia și Germania, etc.
În țara noastră studiul feromonilor a început în anul 1973, în cadrul Institutului de Chimie
Cluj Napoca, în ultimii ani înregistrându-se progrese mari în aplicarea feromonilor la
raționalizarea tratamentelor chimice în mari unități de producție din mai multe județe. Chiar și
metoda de combatere directă a marcat în țara noastră un început promițător (I. Ghizdavu și colab.
1983).
Pentru a testa combaterea biologică a moliei strugurilor (Lobesia botrana den et Schiff.),

prin metoda biotehnică a capturării în masă, a masculilor, cu ajutorul capcanelor cu feromoni
„mass trapping”, a fost inițiată experiența cu 4 variante de combatere a generației a-III-a a
moliei strugurilor, utilizând capcane feromonale de tip atraBOT (produse de Institutul de Chimie
Raluca Ripan Cluj-Napoca).
Aceste capcane conțin o capsulă impregnată cu feromon sexual atractant pentru masculi
și o parte lipicioasă în care sunt atrași și capturați masculii speciei Lobesia botrana .
Capcanele feromonale au fost instalate la începutul lunii iulie, plăcile cu clei s-au
schimbat la 3-4 săptămâni în funcție de colmatare, iar capsulele cu feromon sintetic la 4-5
săptămâni.
53
Observațiile asupra numărului de masculi capturați au fost efectuate o dată pe săptămână,

iar datele au fost înscrise tabelar și grafic, în vederea alcătuirii curbei de zbor. Acestea au reliefat
începutul zborului, eșalonarea generației a-III-a cu maximul de zbor și încetarea zborului.
Pentru a avea o evidență în dinamică a densității numerice a adulților, după fiecare

observație, masculii capturați au fost îndepărtați de pe placa cu clei a capcanei, astfel încât
rezultatele au putut fi interpretate atât după valorile cumulate pentru întreaga perioadă, cât și
după valorile parțiale ale fiecărei observații. Înlocuirea capsulei cu feromoni și a plăcii cu adeziv
s-a făcut lunar.
Fig. 3.6 Capcană tip atraBot, Riesling italian
Fig. 3.7 Masculi (Lobesia botrana) atrași de capsula impregnată cu feromon sexual sintetic și
capturați de placa adezivă a capcanei
54
3.4.2. Combaterea biologică a moliei strgurilor (Lobesia botrana Den et Schiff.) prin

utilizarea paraziților embriofagi din genul Trichogramma spp.
Extinderea metodei biologice prin utilizarea zoofagilor (paraziții și prădătorii), în

combaterea dăunătorilor este una din direcțiile de perspectivă a dezvoltării protecției plantelor,
fiind o metodă mai puțin poluantă pentru om și mediul înconjurător, care creează condiții
favorabile pentru supraviețuirea, înmulțirea și activitatea întregului complex de organisme
auxiliare, obținându-se producții fără reziduuri toxice.
Pentru combaterea biologică a dăunătorului Lobesia botrana Den et Schiff., prin

utilizarea parazitoizilor oofagi din genul Trichogramma s-au folosit două specii Trichogramma
dendrolimi Mats și Trichogramma embriophagum Htg. Pentru fiecare specie s-au experimentat
trei norme de utilizare: 150.000, 200.000 și respectiv 300.000 trichogramme/ha/lansare.
Fig. 3.8 Trichogramma spp., adult parazitând ouă de lepidoptere
Tratamentele, sau lansările, cu parazitoizi au fost aplicate după înregistrarea maximului

de zbor al adulților, la 5-7 zile, în funcție de condițiile climatice din fiecare an.
Pentru a stabili acest moment de lansare s-au utilizat capcanele cu feromoni sexuali
sintetici, specifici acestui dăunător și anume atraBOT.
55
Pentru această experiență, care a avut suprafața de 3,5 ha vița de vie, soiul Riesling
italian, (0,5 ha/variantă) au fost amplasate 4 capcane, având aproximativ 50 m distanță între ele,
instalarea capcanelor în plantație s-a făcut în ultima decadă a lunii martie.
Observațiile asupra numărului de masculi capturați au fost efectuate o dată pe

săptămână, iar datele au fost înscrise tabelar și grafic, în vederea alcătuirii curbelor de zbor.
Acestea au reliefat începutul zborului, eșalonarea generațiilor cu maximele de zbor și încetarea
zborului.
Pentru a avea o evidență în dinamică a densității numerice a adulților, după fiecare

obsevație, masculii capturați au fost îndepărtați de pe placa cu clei a capcanei, astfel încât
rezultatele au putut fi interpretate atât după valorile cumulate pentru întreaga perioadă, cât și
după valorile parțiale ale fiecărei observații.
Înlocuirea capsulei cu feromoni și a plăcii cu adeziv s-a facut lunar.
Dispozitivul experimental a cuprins următoarele variante:
V1 – martor netratat
V2 - Tratamente cu Trichogramma dendrolimi Mats, 150.000 trichograme/ha /lansare
V3 - Tratamente cu Trichogramma embriophagum Htg., 150.000 trichograme/ha /lansare
Metoda de lansare a parazitoizilor oofagi a constat în instalarea unor plachete din carton
velin pe care sunt fixate ouă ale insectei molia făinii (Anagasta kuehniella Zell.) parazitate de
către Trichogramma spp. Trichogrammeleaflate pe plachete și lansate în plantație au fost în
stadiul de nimfă.
56
Plachetele s-au instalat prin agățare pe lăstari, la diferite înălțimi, pe partea opusă
direcției din care bate vântul.
Plachetele au fost confecționate din carton alb, velin, în formă de dreptunghi, cu

dimensiunea de 8/15.
În partea de sus, pe trei părți, s-a tăiat un patrat de 4/4 cm cu care, prin îndoire către
partea de jos formează un acoperiș, protector pentru zona ocupată de ouăle parazitate. Orificiul
rezultat în partea de sus a plachetelor a servit pentru instalarea lor pe lăstari. Fiecare plachetă a
conținut 500 de ouă parazitate.
Fig. 3.9 Plachete cu ouă de molia făinii (Anagasta kuehniella Zell.), parazitate de

către Trichogramma spp.
La un hectar de viță de vie s-au folosit 300, 400 și 600 de plachete, în funcție de doza de
utilizare de 150.000, 200.000 respectiv 300.000 trichogramme/ha, care au fost cât mai uniform
repartizate pe unitatea de suprafață.
Lansarea trichogrammelor s-a efectuat manual, timpul necesar unei persoane pentru a
amplasa plachetele pe o suprafață de 1 ha a fost de 20-30 minute. Lansarea parazitoizilor oofagi
în plantație s-a făcut dimineața, în zilele fără ploi și vânt.
57
Parazitoizii oofagi din genul Trichogramma au fost obținuti în laborator, la biostația

de la S.C.D.C.P.N. Dăbuleni.
La analiza rezultatelor obţinute se constată că toate variantele utilizate pentru combaterea

moliei strugurilor au avut o eficacitate bună. Frecvența atacului înregistrată în cazul variantei
V1-martor netratat a fost de 27% inflorescente atacate la GI-a moliei strugurilor, 53% ciorchini
atacați la GII, respectiv 28,5% struguri atacați la GIII, frecvența medie a atacului moliei
strugurilor, fiind de 27,3%.
În urma aplicării tratamentelor cu viespi oofage, frecvența atacului s-a redus considerabil
la toate variantele. Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în varianta V6-T. dendrolimi 300000
trich./ha/tratament, aplicată generației a-III-a, F%=2,5% ciorchini atacați, urmată de varianta
V7 T. embryophagum 300000 trich./ha/tratament, aplicată generației a-III-a, F%=3% si V6-T.
dendrolimi 300000 trich./ha/tratament, aplicată generației a-II-a, F%=3%.
Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate în cazul variantelor V2-T. dendrolimi 150000

trich./ha/tratament, aplicată generației GI, F%=7% si V3 T. embryophagum 150000
trich./ha/tratament, aplicată generației a-II-a, F%=7%. Frecvența medie a variantelor tratate s-a
situat între 3%, în cazul variantei V6-T. dendrolimi 300000 trich./ha/tratament și 6,6% în cazul
variantei V3 T. embryophagum 150000 trich./ha/tratament.
Eficacitatea tratamentelor s-a situat între 91,2% și 73,5%. Eficacitatea cea mai bună de
92,1% s-a realizat la varianta V6-T. dendrolimi 300000 trich./ha/tratament, aplicată generației a-
III-a, urmată de V7 T. embryophagum 300000 trich./ha/tratament, aplicată generației a-III-a cu o
eficacitate de 89,4%, V6-T. dendrolimi 300000 trich./ha/tratament, aplicată generației a-II-a, care
a avut o eficacitate de 88,7%, V6-T. dendrolimi 300000 trich./ha/tratament, aplicată generației
întăi GI cu o eficacitate de 87,1% si V7 T. embryophagum 300000 trich./ha/tratament, aplicată
generației a-II-a cu o eficacitate de 86,8%.
Cea mai redusă eficacitate, de 73,5%, a fost înregistrată în cazul variantei

V3 T. embryophagum 150000 trich./ha/tratament, aplicată generației a-II-a, în general variantele
de tratament cu o normă de utilizare de 150000 trichogramme/ha/tratament au înregistrat
eficacități mai reduse. Eficacitatea medie a tratamentelor a fost cuprinsă între 89,0% la varianta
58
V6-T. dendrolimi 300000 trich./ha/tratament și 75,5% în cazul variantei V3 T.

embryophagum 150000 trich./ha/tratament.
Tabel 3.1 Eficacitatea medie a tratamentelor
* = mii trichogramme/ha/tratament
E%= Eficacitatea tratamentelor
F%= Frecvența atacului
3.4.3. Combaterea moliei strugurilor (Lobesia botrana Den et Schiff.)
A fost organizată o experință complexă de combatere integrată a moliei viței de vie

folosind toate metodele de combatere prezentate anterior, diferențiat pe generații.
Frecvența atacului moliei strugurilor, la varianta martor netratat a înregistrat o valoare

medie de 19,5 %. În urma aplicării tratamentelor, frevența medie a atacului s-a redus
considerabil, valorile înregistrate fiind de: 3,2% la varianta V5 (tratament cu inhibitor al
metamorfozei arthropodelor pentru prima generație, continuat cu mass traping pentru GII și
viespi oofage din genul Trichogramma combinat cu mass traping pentru GIII), 2,7% la varianta
V6 (tratament cu produs biologic pentru GI continuat cu viespi oofage din
genul Trichogramma pentru GII si GIII), 2,2% la V4 (tratament cu piretroid de sinteză pentru GI
continuat cu produs biologic pentru GII și viespi oofage din genul Trichogramma pentru GIII),
59
1,7% la V3 (tratament cu piretroid de sinteză pentru GI continuat cu inhibitor al metamorfozei

arthropodelor pentru GII și produs biologic pentru GIII) și 1% la varianta V2 (produse chimice
diferite pentru cele 3 generații). Diferențele, față de varianta martor netratat, ale frecvenței medii
a atacului, înregistrate în perioada cercetărilor, pentru toate variantele au fost negative, diferență
foarte semnificativă negativă au prezentat variantele: V2, V3, V4.
Eficacitatea medie a tratamentelor a fost de 94,8% la varianta V2 (produse chimice

diferite pentru cele 3 generatii), 91,5% la V3 (tratament cu piretroid de sinteză pentru GI
continuat cu inhibitor al metamorfozei arthropodelor pentru GII și produs biologic pentru GIII),
88,9% la V4 (tratament cu piretroid de sinteză pentru GI continuat cu produs biologic pentru GII
și viespi oofage din genul Trichogramma pentru GIII), 86,2% la V6 (tratament cu produs
biologic pentru GI continuat cu viespi oofage din genulTrichogramma pentru GII și GIII) și
83,7% la V5 (tratament cu inhibitor al metamorfozei arthropodelor pentru prima generație
continuat cu mass traping pentru GII și viespi oofage din genul Trichogramma combinat cu mass
traping pentru GIII).
Diferențele, față de varianta martor netratat, a eficacității biologice a tratamentelor, fiind

distinct semnificative în cazul variantelor V4 și V3 și foarte semnificativă în cazul variantei V2.
Varianta V2 în care s-au folosit produse chimice a obținut cele mai bune rezultate, însă
rezultate foarte bune s-au obținut și în variantele V3 și V4 în care s-au folosit produse chimice
pentru prima generație combinate cu produse biologice pentru următoarele generații.
3.4.4. Prezența speciilor de trichogramma
În cadrul sistemului de combatere integrată, un rol important îl au mijloacele biologice:

biopreparatele, feromonii, entomofagii, alături de măsurile agrofitotehnice.
În reglarea naturală a populațiilor de dăunători, un aport important îl au speciile

entomofage, prădătoare și parazite.
60
Pentru a generaliza, utilizarea entomofagilor ca mijloc de combatere este necesară

cunoașterea structurii specifice și activității complexelor de insecte fitofage, a relațiilor de
antagonism și concurența în funcție de agroecosisteme și zona geografică.
Cercetările privind prezența spontană și rolul speciilor de entomofagi din plantațiile

fructifere din țara noastră sunt numeroase și sunt cuprinse în vasta lucrare „Entomofagii și
utilizarea lor în protecția integrată a ecosistemelor horticole” de Perju T. și colaboratorii, 1989.
În fauna țării noastre există un număr foarte mare de entomofagi parazitoizi ce aparțin mai
multor specii de himenoptere, care pentru parazitare preferă și alte ouă ale altor specii de insecte
dăunătoare din culturile agricole.
Dintre entomofagii paraziți, genul Trichogramma este foarte bogat în specii, în lume fiind

citate, până în prezent peste 150 de specii ce au fost obținute din cca. 50 specii gazdă. Speciile
de Trichogramma constituie un factor limitativ pentru numeroase specii de insecte dăunătoare
agriculturii și silviculturii.
Viespile parazite din genul Trichogramma, în procesul evoluției s-au adaptat la diferitele

condiții de mediu, favorabile creșterii, dezvoltării și înmulțirii lor. Cunoașterea acestor condiții
prezintă un interes practic deosebit pentru delimitarea rețelelor de răspândire în care dezvoltarea
lor este posibilă și pot fi folositoare în combaterea biologică dirijată a dăunătorilor din
agroecosisteme.
În scopul stabilirii prezenței naturale a speciilor de Trichogramma în diferite

biocenoze au fost luate în studiu plantații fructifere pe care s-au făcut lucrări de amenajare a
nisipurilor cu ocazia înființării sistemului de irigații, dar și în biocenoze naturale pe care nu s-au
făcut astfel de amenajări. S-a constatat prezența paraziților oofagi în toate biocenozele studiate,
însă au fost diferențe în ceea ce privește procentul de parazitare al ouălor de molia făinii de pe
plachetele ce au fost instalate în biocenoze.
Anii în care s-au efectuat cercetările au fost diferiți din punct de vedere climatologic,
condițiile climatice influențând atât activitatea speciilor de insecte dăunătoare (gazde), cât și pe
cea a entomofagilor.
61
Din observațiile efectuate s-a constatat că procentul de parazitare al ouălor de molia făinii
de pe plachete a fost diferit în biocenozele studiate, de asemenea au fost diferențe și între
perioadele în care s-au făcut observațiile.
În lunile în care s-au înregistrat căderi de precipitații, deși reduse cantitativ pe fondul
temperaturilor scăzute, procentul de parazitare a fost foarte mic, acest procent crescând
semnificativ în lunile de vară, când temperaturile au fost mai ridicate. Cel mai mare procent de
parazitare a fost înregistrat în luna august, de 53,7 %, iar în luna septembrie procentul de
parazitare a scăzut din nou.
Plachetele cu ouă ale insectei molia făinii, care au fost parazitate, au fost aduse și
introduse în laborator în unitățile de parazitare în vederea reparazitării unui nou suport pentru a fi
înmulțite. În general paraziții nou apăruți au parazitat în procent nou suportul oferit reușindu-se
înmulțirea unei singure specii, populație locală, Trichogramma dendrilimi Mats. Această specie a
fost izolată prin cultura de Saponaria officinalis.
Pentru analiza condițiilor climatologice în sensul influenței lor favorabile sau

nefavorabile pentru activitatea Trichogrammelor, s-a întocmit bioclimatograma speciei
Trichogramma dendrilimi Mats.
Din analiza bioclimatogramei dezvoltării speciei Trichogramma dendrilimi Mat,

întocmită în funcție de condițiile climatice, se constată că în lunile cu temperaturi ridicate (iunie,
iulie, august), se încadrează în subzona optimă, parazitul oofag având condiții optime de
dezvoltare și înmulțire.
Rezultă că în condițiile climatice, parazitoidul Trichogramma dendrilimi Mats poate

dezvolta un număr de 10-12 generații.
62
3.4.5. Creșterea și înmulțirea speciilor de Trichogramma Embriophagum Htg. și

Trichogramma Dendrolimi Mats.
Pentru asigurarea succesului utilizării viespilor parazitoide din genul Trichogramma în

combaterea lepidopterelor dăunătoare, un aspect important îl constituie și alegerea speciei, rasei
sau formei de Trichogramma specifică zonei în care se folosește, precum și cunoașterea biologiei
acesteia (Lenteren și colab. 1982, Stavraki HG: 1982 )
În acest scop, în laborator, paralel cu înmulțirea speciilor de Trichogramma pentru a fi

utilizate în combaterea dăunătorilor, au fost efectuate observații cu privire la biologia a două
specii: Trichogramma embryophagum Hgt., sursă provenită de la Stefănești-Argeș și
Trichogramma dendrolini Mats. - populația locală.
Menționăm că cele două specii de Trichogramma au fost crescute în laborator, în condiții

seminaturale, condiții care au fost influențate de temperaturile exterioare și lumina naturală,
umiditatea relativă a aerului fiind mai puțin influențată, însă nu a scăzut sub 40%.
Referitor la durata perioadei de dezvoltare a unei generații, folosind ca suport natural de

parazitare ouăle insectei molia făinii, s-a constatat că este dependentă de fluctuațiile de
temperatură din laborator (Kot J. și colab. 1975; Wang C . 1981)
În perioada de iarnă, când s-au înregistrat temperaturi scăzute de 13,8 0C temperatura

medie, o generație de Trichogramma embryophagum Htg. s-a obținut în 37 de zile, cu o sumă a
temperaturilor de 222 0C. În aceleași condiții, la specia Trichogramma dendrolimi Mats., durata
dezvoltării unei generații a fost de 38 de zile și o sumă a temperaturilor de 209 0 C.
În perioada de primăvară-vară, temperaturile înregistrate în laborator au fost mai mari, iar

durata dezvoltării unei generații a scăzut până la 8 zile la o temperatură medie de 29,2 0 C, suma
temperaturilor efective fiind de 154,6 0C la specia Trichogramma embryophagum Htg. și de
151,1 0C la specia Trichogramma dendrolomi Mats.
63
3.4.6. Durata dezvoltării unei generații de Trichogramma Sp. în funcție de

temperatură
Tabel 3.2
Număr de zile de dezvoltare

Suma Suma
Temperatura temperaturilor temperaturilor
Trichogramma Trichogramma
medie embryophagum din perioada dendrolimi din perioada
dezvoltării dezvoltării
13,8 37 222 38 209
22,9 11 120 12 124
25,1 10 131,6 10 126,6
29,2 8 154,6 8 151,1

La Trichogramma dendrolimi Mats., izolată din ecosistemul de la Dăbuleni și

determinată de către dr.Klaus Fabritius, pentru a reparazita primele ouă ale insectei molia făinii
în laborator, a fost necesară o temperatură ridicată (29,8 C temperatura medie) și o luminozitate
de 10.000 lucsi.
Datele obținute în laborator sunt similare cu cele obținute în alte laboratoare din alte țări.
Astfel, referindu-se la influența temperaturii asupra duratei dezvoltării unei generații de
Trichogramma embryophagum Htg., Isac Gr. la Ștefănești-Argeș menționează că durata
dezvoltării unei generații s-a situat de la 8 zile în cazul unei temperaturi medii zilnice de
28.30 0C, până la 18 zile când s-au înregistrat temperaturi medii de 20-24,2 0C. (Isac Gr., 1989)
La Brașov, în condiții de semilaborator, V. Ciochina a obținut o generație de

Trichogramma dendrolimi Mats. în 10 zile la o sumă a temperaturilor de 240,7 0C în luna iulie,
iar în ianuarie, în 30 de zile la o sumă a temperaturilor de 240,50C. (Ciochina V., 1982)
Durata perioadei de dezvoltare variază în funcție de gazda naturală oferită. (Stavraki

1976; Villareal 1980; klomp și colab., 198 + Mc.Laren și colab. 1981, Hieahata K și colab.
1976)
64
Comparativ cu durata dezvoltării unei generații de Trichogramma sp. în ouăle insectei

Anagasta kuehnilla Zell., gazda oferită în mod obișnuit, s-a constatat că dezvoltarea unei
generații la cele două specii a fost mai mare în ouăle lepidopterului Ostrina nubilalis Hb și
anume de 15,6-17,6 zile. În ouăle lepidopterului Cyndia molesta Busck și Sparaganothis
pilleriana Den. et Schiff. Durata perioadei de dezvoltare a fost de 13,4-13,3 zile.
3.4.7. Durata dezvoltării unei generații de Trichogramma Sp. pe diferite gazde.

Media a trei generații. Temperatura medie 26 grade
Tabel 3.3
Gazda naturală Număr de zile de dezvoltare

Trichogramma Trichogramma dendrolimi
embryophagum
Anagasta kuehnilla 10,3 10,3
Cyndia molesta 14,3 13,3
Sparaganothis 13,3 13,3
pilleriana
Ostrina nubilalis 17,6 15,6
Referitor la gradul de parazitare, când parazitarea s-a efectuat la o temperatură medie de

25,7 0C, în cazul creșterii a trei generații consecutive, s-a constatat că cele două specii
de Trichogramma au prezentat o capacitate de parazitare a ouălor de Anagasta kuehnilla Zell. la
fiecare generație în parte.
Menționăm că ouăle de Anagasta kuehnilla Zell au fost colectate în ziua în care au fost

oferite spre parazitare, deci au fost proaspete. În cazul ouălor celorlalte specii de lepidoptere,
ouăle au fost colectate direct din câmp, având o vechime de 1-2 zile. S-a constatat că în prima
generație cele două specii de Trichogramma provenite din ouăle de Anagasta kuehnilla Zell. au
manifestat o reținere față de noua gazdă.
Cele două specii de Trichogramma fiind tipice biotipurilor arboricole și viticole, au

parazitat în prima generație ponta lepidopterului Ostrina nubilalis Hb. într-un procent scăzut de
65
18,9% specia Trichogramma embryophagum Htg. și de 20,7% specia Trichogramma dendrilimi

Mats.
La urmatoarele generații de Trichogramma provenite din ouăle de Ostrina nubilalis Hb.,

procentul de parazitare a crescut la 43,2% la specia Trichogramma embryophagum Htg., iar la
specia Trichogramma dendrilmi Mats. a fost de 69,2%.
3.4.8. Parazitarea ouălor la unele gazde naturale de către Trichogramma Sp.

Temperatura medie 27.5 grade
Tabel 3.4
Gazda naturală % ouă parazitate

Trichogramma Trichogramma dendrolimi
embryophagum
G1 G2 G3 G1 G2 G3
Anagasta kuehnilla 96,3 97,8 97,3 96,9 98,0 98,0
Cyndia molesta 38,0 52,3 87,3 39,0 54,2 87,7
Sparaganothis pilleriana 30,2 59,7 89,8 38,2 50,2 88,9
Ostrina nubilalis 18,9 25,7 43,2 20,7 48,9 69,3
Ouăle lepidopterelor Cyndia molesta și Sparaganothis pillaring au fost părăsite de către

cele două specii de Trichogramma în procente de 30,2-39,0 % în prima generație, iar în generația
a treia, preferința pentru noua gazdă a crescut, procentul de parazitare fiind de 87,3-87,7 % la
lepidopterul Cyndia-molesta, respective 88,2-89,8% la Sparaganothis pilleriana.
Din datele prezentate rezultă că gradul de parazitare al parazitoizilor variază foarte mult,
în funcție de gazda în care s-au dezvoltat și de cea pe care o va parazita.
CAPITOLUI IV
CONCLUZII
66
- Producția de struguri este afectată de o serie de agenți patogeni și dăunători, care în lipsa
mijloacelor de combatere provoacă însemnate pierderi de productie și deprecieri
calitative.
- Pentru obținerea unor producții ridicate, atât cantitativ, cât și calitativ, un rol important
revine protecției plantelor, de a semnala la timp principalii agenți patogeni și dăunători, și
de a stabili cele mai eficiente măsuri de prevenire și combatere a bolilor și a dăunătorilor
plantațiilor viticole.
- Principiul de bază al combaterii integrate îl constituie echilibrul biocenotic prin care

nivelul populației unei specii (prada, gazda) este condiționat de alte specii (prădători,
paraziți, patogeni). Acest echilibru este însă oscilant, are caracter dinamic și poate fi
dereglat de unele practici agrotehnice sau de protecția plantelor.
- Prin combaterea integrată se urmărește să se realizeze o creștere considerabilă a
mecanismelor naturale de reglare a densităților populațiilor de organisme dăunătoare,
necesită cunoașterea ecologiei culturii, a dăunătorului, a dușmanilor naturali și a
mediului înconjurător. Cunoașterea interelațiilor dintre insecte și mediu este critică
pentru o combatere efectivă a dăunătorilor. În cadrul sistemului de combatere integrată,
un rol important îl au mijloacele biologice: biopreparatele, feromonii, entomofagii,
alături de măsurile agrofitotehnice.
- Stabilirea termenelor de avertizare a tratamentelor s-a făcut pe baza unor criterii

biologice, ecologice și fenologice. În acest scop, s-au luat în considerare: pragul inferior
de dezvoltare a moliei strugurilor (Lobesia botrana Den et Schiff.) to = 120C, curba de zbor
a adulților, fenologia plantei gazdă, precum și graficul de avertizare întocmit pe bază de
date ecologice și biologice.
- Viespile parazite din genul Trichogramma, în procesul evoluției s-au adaptat la diferitele

condiții de mediu, favorabile creșterii, dezvoltării și înmulțirii lor. Cunoașterea acestor
condiții prezintă un interes practic deosebit pentru delimitarea rețelelor de răspândire în
care dezvoltarea lor este posibilă și pot fi folositoare în combaterea biologică dirijată a
dăunătorilor din agroecosisteme.
67
- Ultimele cercetări folosesc, în combaterea unor dăunători, feromoni care se produc şi în

România, în cadrul Institutului de Chimie din Cluj-Napoca.
- Capsulele feromonale pentru molia strugurilor, care se schimbă la 3-5 săptămâni, duc la
eliminarea dăunătorilor prin îndepărtarea lor de pe placa cu clei a capcanei.
- O altă încercare de combatere a moliei strugurilor, la S.C.D.A.Turda, a fost utilizarea
paraziţilor oofagi din genul Trichogramma, tratamentele fiind aplicate după inregistrarea
maximului de zbor al adulţilor. Pentru această experiență, care a avut suprafața de 3,5
ha vița de vie, soiul Riesling italian, (0,5 ha/variantă) au fost amplasate 4 capcane, având
aproximativ 50 m distanță între ele, instalarea capcanelor în plantație s-a făcut în ultima
decadă a lunii martie. Paraziţii au distrus ouăle moliei, fără folosirea substanţelor
chimice. Aceşti paraziţi au fost procuraţi de la biostaţia de la S.C.D.C.P.N. Dăbuleni.
- Frecvenţa atacului s-a redus considerabil. . Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în
varianta V6-T. dendrolimi 300000 trich./ha/tratament, aplicată generației a-III-a, F
%=2,5% ciorchini atacați, urmată de varianta V7 T. embryophagum 300000
trich./ha/tratament, aplicată generației a-III-a, F%=3% si V6-T. dendrolimi 300000
trich./ha/tratament, aplicată generației a-II-a, F%=3%.
- Eficacitatea generală s-a situat între 91,2 şi 73,5. În lunile în care s-au înregistrat căderi
de precipitații, deși reduse cantitativ pe fondul temperaturilor scăzute, procentul de
parazitare a fost foarte mic, acest procent crescând semnificativ în lunile de vară, când
temperaturile au fost mai ridicate. Cel mai mare procent de parazitare a fost înregistrat în
luna august, de 53,7 %, iar în luna septembrie procentul de parazitare a scăzut din nou.
- Extinderea metodei biologice prin utilizarea zoofagilor (paraziții și prădătorii), în

combaterea dăunătorilor este una din direcțiile de perspectivă a dezvoltării protecției
plantelor, fiind o metodă mai puțin poluantă pentru om și mediul înconjurător, care
creează condiții favorabile pentru supraviețuirea, înmulțirea și activitatea întregului
complex de organisme auxiliare, obținându-se producții fără reziduuri toxice.
- Cercetările privind prezența spontană și rolul speciilor de entomofagi din plantațiile

fructifere din țara noastră sunt numeroase și sunt cuprinse în vasta lucrare „Entomofagii
și utilizarea lor în protecția integrată a ecosistemelor horticole”, de Perju T., și
colaboratorii, 1989. În fauna țării noastre există un număr foarte mare de entomofagi
68
parazitoizi ce aparțin mai multor specii de himenoptere, care pentru parazitare preferă și
alte ouă, ale altor specii de insecte dăunătoare din culturile agricole.
BIBLIOGRAFIE
1. Boguleanu Gh., Bobornac B. și Colab., 1980, Entomologie agricolă, Editura Didactică și

pedagogică București.
2. Ciochia V., 1986, Combaterea biologică a dăunătorilor - veriga esențială a protecției

ecosistemelor, Brașov.
69
3. Ciochia, V, Isac, Gr., Stan Gh., 1993, Tehnologii de creștere industrială a câtorva specii de
insecte auxiliare folosite în combaterea biologicăa dăunătorilor, București, Editura Ceres.
4. Ghizdavu L, Bunescu H., 1991 Feromonii - important mijloc de combatere biotehnică a

insectelor dăunătoare, Rev. Protecția Plantelor, nr. 3-4, Tipografia Agronomică, Cluj-Napoca.
5. Isac Gr., 1989 Biotehnologia combaterii moliilor strugurilor prin folosirea entomofagilor,
Lucr. St. ICVV Stefănești Argeș, pag. 279-292, București, 1989.
6. Ivan Ilarie, 2006, Tehnologia producţiei agricole, Academic Pres.
7. Mitrea I., Stan C., Tuca O., 2009 Entomologie vol. 1, Editura Reprograph, Craiova.
8. Roșca I., Ciontu C., Beatrice Iacomi, Combaterea integrată a bolilor, buruienilor și
dăunătorilor culturilor agricole, Editura Didactică și Pedagogică, București.
9. http://infohorticultura.blogspot.ro/2010_07_01_archive.html
10. http:/www.referat.ro/referat_despre/combaterea_biologica_a_daunatorilor_vitei_de_vie.html
11. http://www.referat.ro/referate/Daunatorii_vitei_de_vie_si_combaterea_lor_a9165.html
12. http://prognoz-avertizare.ro/index.php?/Articolul-Saptamanii/D%C4%82UN%C4%82TORI-
AI-VITEI-DE-VIE2.html.
70

Disertatie Cami - Corectata de Mada

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Disertatie Cami - Corectata de Mada

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

COMBATEREA BIOLOGICĂ A DĂUNĂTORILOR DIN PLANTAȚIILE

Conf. Dr. Ing. Ilarie IVAN Camelia-Maria DAN

DESPRE IMPORTANȚA CULTIVĂRII VIȚEI DE VIE ȘI COMBATEREA

2.1. DESPRE IMPORTANȚA CULTIVĂRII VIȚEI DE VIE .................................................... 8

2.2. NOȚIUNI GENERALE DE COMBATERE A MOLIILOR DIN PLANTAȚIILE DE VIȚĂ

2.3. DĂUNĂTORII VIȚEI DE VIE ........................................................................................... 28

2.3.1. Filoxera viței de vie – Phylloxera vastratis ..................................................................... 28

2.3.2. Cărabuşul verde al viţei de vie – Anomala vitis ............................................................... 31

2.3.3. Tigărarul – Byctiscus betulae ............................................................................................ 32

2.3.4. Molia brună a strugurilor (cochilisul) – Eupoecilia ambiguella ...................................... 34

2.3.6. Cotarul cenuşiu – Peribatodes rahomboidaria ................................................................ 36

2.3.7. Acarianul roşu al viţei de vie – Brevipalpus lewisi ......................................................... 37

2.3.8. Acarianul galicol al viţei de vie – Eriophyes vitis ........................................................... 38

2.3.9. Nematodul viţei de vie – Xiphinema americanum .......................................................... 39

CERCETĂRI PROPRII ÎN CONDIȚIILE STAȚIUNII DE CERCETARE PENTRU

3.1. SCOPUL LUCRĂRII........................................................................................................... 41

3.2. PREZENTREA STAȚIUNII S.C.D.A. TURDA ................................................................. 42

3.3. PREZENTAREA SPECIEI DE MOLII Lobesia botrana ................................................. 47

3.4. COMBATEREA BIOLOGICĂ A MOLIEI STRUGURILOR Lobesia botrana LA

3.4.1. Metoda biotehnică de capturare în masă a masculilor cu ajutorul capcanelor cu

3.4.3. Combaterea moliei strugurilor ...................................................................................... 59

3.4.4. Prezenţa speciilor de Trichogramma .............................................................................. 60

3.4.5. Creşterea și înmulțirea speciilor de Trichogramma embryophagum Htg. și Trichogramma

3.4.6. Durata dezvoltării unei generaţii de Trichogramma sp. în funcție de

3.4.8. Parazitarea ouălor la unele gazde naturale de către Trichogramma sp.

Viticultura ecologică păstrează şi îmbunătăţeşte însuşirile fizice, chimice şi de fertilitate

Bolile şi dăunătorii au căpătat în timp o anume rezistenţă şi efectul unor substanţe de

Documentele găsite referitoare la practica viticulturii, monezile vechi, descoperite în

În lucrarea de disertație ne-am propus cercetarea unor posibilități de combatere

DESPRE IMPORTANȚA CULTIVĂRII VIȚEI DE VIE ȘI COMBATEREA

2.1. DESPRE IMPORTANȚA CULTIVĂRII VIȚEI DE VIE

2.1.1. Zone viticole

- Ecosistemul nord-carpatic sau regiunea ecologică nord-carpatică;

Ecosistemul nord-carpatic se caracterizează printr-un număr mai mic de zile de vegetaţie

Ecosistemul est-carpatic deţine o situaţie intermediară din punct de vedere al condiţiilor

2.1.2. Clasificarea viţei de vie şi a soiurilor

2.1.3. Organografia viţei de vie

Vița de vie are trei organe principale: rădăcina, tulpina și coroana.

După felul de înmulțire a viței deosebim două feluri de rădăcini: embrionare și

Tulpina este diferită, cu dimensiuni în funcție de sistemul de cultură, forma de conducere

Strugurii au aceleași părți componente ca și inflorescența și se formează în urma

2.1.4. Înmulţirea viţei de vie

2.1.5. Înfiinţarea plantaţiilor de vii

Înființarea unei plantații, la nivelul cerințelor actuale, comportă alegerea locului,

Înainte de plantare vița se fasonează, se mocirlește și se așează cu punctul de altoire la

2.1.6. Sisteme de susţinere

2.1.7. Agrotehnica viţei de vie

Principalele lucrări ce se execută anual sunt: arătura de primăvara, administrarea

În primul an după plantare se aplică următoarele lucrări: tăierea coardelor, legarea

2.1.8. Sisteme de tăiere

Tăierile de regenerare se aplică viilor îmbătrânite și constau în suprimarea parțială sau

În funcție de vigurozitatea și starea generală a butucului, tăierile de rod pot fi normale și

2.1.9. Conducerea şi legarea coardelor

După tăiere e necesar să conducem și să legăm coardele în sistemul de susținere. Aceasta

În funcție de direcția pe care o au coardele și în virtutea polarității, ritmul de creștere a

2.1.10. Sisteme de cultura a viţei de vie

2.1.11. Recoltarea strugurilor

Recoltarea se face eșalonat, în funcție de soi, destinație, pe măsura ce strugurii au ajuns la

2.2. NOȚIUNI GENERALE DE COMBATERE A DĂUNĂTORILOR DIN

Deoarece pierderile cauzate viticulturii de către dăunători se ridică la aproximativ 14%,

Dacă începuturile agriculturii se consideră a fi undeva în jurul anului 8000 î.e.n.,

În 1800, la Londra, este publicată monografia „Phytologia” sau „Filosofia agriculturii și