CULTURA ALUNULUI

Corylus avelana L. Fam. Betulaceae

 IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIE DE RĂSPÂNDIRE

 Alunul este o plantă pomicolă importantă în primul rând datorită valorii

alimentare a fructelor sale.
 Alunele alături de nuci şi migdale conţin cantităţi mari de proteine şi
grăsimi.
 Conţinutul de substanţe proteice (12-28%), de glucide (12-22%), de
săruri minerale (2-3,05%) plasează alunele înaintea nucilor, iar cel de
grăsimi (52-69%) este mai mare decât al migdalelor.
 Alunele, comparativ cu celelalte nucifere, conţin, de asemenea, săruri de
potasiu, fosfor, magneziu, calciu cu rol esenţial în metabolismul uman.
 Calciul împreună cu fosforul ajută la formarea şi menţinerea în bună stare
a oaselor şi dinţilor.
 Potasiul intervine în menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului
fiind component al unor sisteme tampon.
 Împreună cu aminoacizii fosforici, potasiul intervine în alimentarea
creierului cu oxigen.
 Conţinutul de substanţe minerale al fructelor (mg
la 100 g)

Substanţele minerale

Specia
Fosfor Potasiu Calciu Magneziu Fier Cupru Mangan

Alune 355 600 245 150 4,50 0,72 4,20

Castane 196 1100 71 83 1,70 - 1,50

Migdale - 600 250 255 4,40 - -

Nuci 439 575 72 132 2,10 0,80 1,80

- Starch 0.48
- Sugars 5.000
- Dietary fiber 11
- saturated 4.464
- monounsaturated 45.652
- polyunsaturated 7.92
Water 5.31
Vitamin A equiv. 1 μg (0%)
Vitamin A 20 IU
- beta-carotene 11 μg (0%)
- lutein and zeaxanthin 92 μg
Thiamine (vit. B1) 0.643 mg (56%)
Riboflavin (vit. B2) 0.113 mg (9%)
Niacin (vit. B3) 1.8 mg (12%)
Pantothenic acid (B5) 0.918 mg (18%)
Vitamin B6 0.563 mg (43%)
Folate (vit. B9) 113 μg (28%)
Vitamin C 6.3 mg (8%)
Vitamin E 15.03 mg (100%)
Vitamin K 14.2 μg (14%)
Calcium 114 mg (11%)
Iron 4.7 mg (36%)
Magnesium 163 mg (46%)
Manganese 6.175 mg (294%)
Phosphorus 290 mg (41%)
Potassium 680 mg (14%)
Sodium 0 mg (0%)
Zinc 2.45 mg (26%)
 Hazelnut Apple
Water (%) 5.8 84.8
Kilojoules 2655 235
(Calories) (634) (56)
Protein (g) 12.6 0.6
Fat (g) 62.4 0.6
Carbohydrates (g) 16.7 14.1
Vitamin A (IU) – 90
Thiamine (mg) 0.46 0.03
Riboflavin (mg) – 0.02
Niacin (mg) 0.9 0.1
Vitamin C (mg) – –
Calcium (mg) 209 7
Phosphorus (mg) 337 10
Iron (mg) 3.4 0.3
Sodium (mg) 2 1
Potassium (mg) 704 110
 Magneziul şi manganul acţionează diverse enzime, participând la
metabolismul intermediar al glucidelor, lipidelor şi protidelor, ajută
la asimilarea vitaminelor C, E şi a celor din complexul B.
 Alunele sunt mai bogate în vitaminele B1 şi B2 decât nucile, ele
mai conţin vitaminele B5, E şi PP, acid pantotenic, acid folic ş.a.
 Miezul de alune se poate consuma proaspăt, prăjit sau prelucrat în
produse de cofetărie (ciocolată, prăjituri, bomboane, creme,
îngheţate, nuga).
 Făina de alune este un aliment hrănitor pentru copii.
 Din miezul de alune aflat în faza de întărire se extrage laptele de
alune întrebuinţat în medicină.
 Uleiul de alune este foarte fin, aromat, gustos, dar râncezeşte
repede.
 Consumat o lingură dimineaţa, timp de 15 zile, este un bun leac
contra teniei.
 Fiind sicativ acest ulei este utilizat la fabricarea lacurilor
industriale, săpunurilor, produselor farmaceutice, în ceasornicărie,
ca lubrifiant în pictură deoarece nu denaturează culorile.
 Turtele rămase se folosesc la fabricarea halvalei şi ciocolatei.
 Ceaiul din frunze de alun are proprietăţi homeostatice (opreşte
hemoragiile).
 Băile din frunze de alun se folosesc în tratamentul varicelor
 Infuzia preparată din 1-2 linguriţe muguri de alun la o cană de 200 ml apă
clocotită are acţiune antisclerozantă, restabilind elasticitatea ţesutului
pulmonar.
 De asemenea, infuzia tonifiază parenchimul hepatic; se foloseşte în cazuri
de insuficienţă hepatică, de hepatită endemică, de astm bronşic, de
emfizem pulmonar şi de silicoză, consumându-se câte două căni pe zi.
 Miezul de alune se recomandă în alimentaţia vegetarienilor şi diabeticilor,
are acţiune vermifugă şi este indicat în colicile nefritice şi litiază urinară
(VALNET, 1986).
 Având un sistem radicular bine ramificat alunul contribuie la fixarea
solurilor în pantă.
 Alunul îndeosebi cel cu frunze roşii, are aspect ornamental.
 Alunul este o importantă plantă meliferă fiind printre primele plante care
înfloreşte.
 Scoarţa alunului, cupele, frunzele şi fructele conţin 8-15% tanin folosit în
tăbăcitul şi vopsitul pieilor.
Corylus maxima var. 'Purpurea'
Corylus avellana var Aurea,
 Origine şi arie de răspândire

 Alunul este originar din Asia Mică şi bazinul Mării Negre, de unde
s-a extins apoi în Peninsula Balcanică, Turcia, Grecia, Italia, Franţa,
Spania,America de Nord ş.a.
 După datele furnizate de Anuarul FAO, 2006 suprafaţa cultivată cu
alun la nivel mondial a fost de 566 612 ha, iar producţia mondială
medie de alune în coajă pentru anii 2005-2006 a fost de 961 mii
tone, (din care Asia 675 mii tone, Europa 154 mii tone), fig 15.1.
 Principalele ţări cultivatoare sunt Turcia (661 mii tone), Italia (142
mii tone), SUA, Spania, China, Iran, Grecia, Franţa – Fig 15.2.
 În ţara noastră alunul este prezent ca specie spontană în poienile
şi liziera pădurilor de foioase din zona colinară şi deluroasă a ţării.
 Plantaţiile pomicole de alun sunt foarte restrânse ca număr
(Staţiunea de Cercetare Pomicolă Râmnicu - Vâlcea, Fălticeni,
Ştefăneşti Argeş) alunul fiind cultivat mai mult în grădini familiale.
Repartizarea producţiei de alune în coajă pe continente, FAO,
2006

Media pe anii 2005-2006, mii tone

154 0.1 33

675
Africa America Asia Europa
 Top ten countries
with the largest production of hazelnuts [5]
(thousand tonnes)
Rank Country Production Rank Country Production
1 Turkey 660 6 China 23
2 Italy 85 7 Iran 21

3 United States 30 8 Spain 14

4 Azerbaijan 29 9 France 8
5 Georgia 24 10 Poland 4
 Specii care prezintă interes în vederea
obţinerii de soiuri şi portaltoi.

 Genul Coryllus cuprinde 13 specii dintre care mai importante din

punct de vedere pomicol sunt următoarele:
 Coryllus avelana L. sau C.silvestris Salesb (alunul comun sau
alunul de pădure), arbustoid (1,5-4 m înălţime). Creşte spontan
între 37-67 latitudine nordică.
 În ţara noastră este prezent în zona dealurilor mijlocii şi înalte.
 Prezintă o coroană rotund alungită, lăstari drepţi, flexibili cu
perişori roşcaţi.
 Înfloreşte primăvara devreme (februarie, martie).
 Fructul este globulos, uşor alungit.
 Prezintă două varietăţi ornamentale:
 - C.avelana. var. pendula (alunul plângător);
 - C.avelana var. aurea (alunul auriu).
 Coryllus maxima (alunul funduc), arbustoid (3-8 m înălţime) cu
coroana larg piramidală, frunze mari şi amenţi lungi.
 Fructele sunt mari, alungite, turtite, grupate câte 3-8 la un loc.
 În ţara noastră este răspândit mai ales în sud.
 Prezintă o varietate decorativă C.maxima var. purpurea (alunul cu
frunze roşii).

 Coryllus colurna (alunul turcesc) - creşte ca pom propriu-zis (15-

20 m înălţime), formând coroană piramidală compactă.
 Fructele sunt turtite lateral grupate câte 2-8 la un loc.
 Pomii cresc lent, intră pe rod târziu dar sunt foarte longevivi (100-
200 de ani).
 În ţara noastră este mai răspândit în zonele de sud - vest.
 Cerinţele faţă de temperatură.
 Alunul are cerinţe reduse faţă de căldură.
 Dacă în cursul iernii temperatura medie zilnică trece de 0C
mai mult de 20 de zile, alunul porneşte în vegetaţie.
 Este o specie rezistentă la ger.
 Ramurile rezistă până la -25C chiar -30C dar amenţii la
soiurile sensibile (Rotunde de Roma, Mari de Piemont) pot
degera.
 În fenofaza de umflare a mugurilor rezistă până la -10C.
 Declanşarea înfloritului se realizează la temperaturi de peste
4C.
 În fenofaza de înflorire - legare, florile femele suferă la -5C.
 Iernile stabile, mai aspre şi lungi care întârzie înfloritul sunt
mai favorabile pentru cultura alunului.
Cerinţe faţă de lumină.
• Alunul preferă expoziţii cu insolaţie mijlocie manifestând pretenţii
medii faţă de lumină.
• Insolaţia puternică este nefavorabilă culturii alunului.
• Expoziţiile sudice grăbind înfloritul, nu sunt recomandate pentru alun.
• În zonele colinare cele mai bune rezultate se obţin pe versanţi cu
expoziţie sud-vestică sau sud estică.
• În zonele de stepă unde insolaţia este puternică se preferă expoziţii
nord-estice, nord-vestice şi chiar nordice.

Cerinţe faţă de apă.

• Alunul necesită 700-1000 mm precipitaţii anuale din care minimum
300 în perioada aprilie-iulie.

Cerinţe faţă de sol.

• Alunul cultivat în sistemul intensiv necesită terenuri fertile sau cu
fertilitate medie cu pH 5-7%, cu maximum 15% calcar activ şi cu
pânza freatică sub adâncimea de 1,5 m.
• El este sensibil la asfixiere radiculară
 Caracteristici morfologice şi de producţie

 Sistemul radicular la alun este bine ramificat dar

superficial, majoritatea rădăcinilor dezvoltându-se pe
profil între 5 şi 50 cm şi depăşeşte de 2,5 ori proiecţia
coroanei.
 Unele rădăcini verticale mai ales pe soluri revene pot
pătrunde pe profil până la 1,5 m.
 Dacă temperatura solului nu scade sub +2C, rădăcinile
de alun cresc tot timpul anului.
 La fel ca la celelalte specii pomicole rădăcinile alunului
înregistrează două valuri de creştere, unul primăvara la
începutul primăverii şi altul toamna, după căderea
frunzelor.
 Partea aeriană. În mod natural alunul creşte sub formă de tufă constituită din mai
multe tulpini, cu o înălţime de 3-4.
 Tulpinile în vârstă de un an sunt ramificate şi au muguri vegetativi, câte unul la
fiecare nod.
 În primăvara anului următor apar lăstari din muguri vegetativi, lăstari care vor deveni
ramuri anuale.
 Alunul prezintă trei categorii de muguri: muguri vegetativi, muguri de amenţi din
care se vor forma inflorescenţe cu flori mascule şi muguri micşti de flori femele din
care se vor forma creşteri vegetative şi florile femele.
 Mugurii micşti nu se pot deosebi între ei de cei vegetativi după aspectul exterior ci
doar dacă sunt secţionaţi.
 Pe lăstar ei au o poziţie terminală şi subterminală. Frecvent mugurii micşti sunt
aşezaţi la baza axului pe care se află grupul de amenţi.
 Alunul este o specie unisexuat monoică. Inflorescenţa cu flori femele denumită
glomerulă are în componenţă 2-8 flori. Florile mascule sunt grupate în amenţi
cilindrici, formaţi în anul precedent. Ele necesită 350-600 de ore de înflorire iar cele
femele 600-800 ore.
 La alun ca şi la nuc este prezent fenomenul de dichogamie. Cele două categorii de
flori mascule şi femele pot deveni apte pentru fecundare simultan sau pot apărea
fenomene de protandrie sau protoginie.
 În ultimele două situaţii fenomenul de fecundare a florilor se desfăşoară în mod
defectuos sau nu are loc.
Alun – creştere sub formă de tufă
 Polenizarea este anemofilă, majoritatea soiurilor de alun fiind autosterile,
motiv pentru care se recomandă plantarea în aceeaşi parcelă a 2-3 soiuri
care se polenizează reciproc.
 Înflorirea la alun are loc primăvara devreme (februarie - martie) la o
temperatură de cel puţin 4C.
 Polenul este transportat de vânt pe distanţe de 10-20 m.
 O plantă de alun poate produce până la 1 kg de amenţi.
 Un ament are 130-280 de flori mascule, în anterele cărora se pot găsi 5
milioane de grăunciori de polen.
 Fecundarea la alun este deosebită de cea a altor specii pomicole.
 După polenizare şi germinarea polenului tuburile polinice pătrund în stil
până la nivelul sacului embrionar, unde staţionează 2-3 luni (mai - iunie).
 În momentul polenizării ovarul este alcătuit dintr-o masă de ţesut
nediferenţiată (primordiu ovarian).
 Dacă floarea femelă a fost polenizată acest primordiu începe lent să se
diferenţieze în ovar.
 Abia la începutul lunii mai se diferenţiază cele două loje ale ovarului şi
ovulele, fecundarea realizându-se în a 2-a jumătate a lunii mai.
 Din cele două ovule numai unul este fecundat.
 După fecundare ovarul intră într-o dezvoltare rapidă astfel încât după 3-4
săptămâni de la fecundare fructele ating circa 90% din volumul lor.
Floarea femelă la alun cu stilele pregătite pentru
polenizare
 Precocitatea rodirii şi potenţialul productiv.
Alunul produce fructe în anul al III-lea de la plantare
dar recoltele devin economice abia la vârsta de 6-7
ani.
 Cele mai precoce sunt soiurile: Lambert roşu, Lungi
de Spania, Daviana, Rotunde de Roma, Mari de
Piemont. Soiurile Cosford, Furfulak, Lungi de
Landsberg intră pe rod mai târziu.
 O plantaţie intensă de alun (cca. 1000 de pomi/ha)
poate produce la maximă rodire 1500-2000 kg de
alune în coajă, iar în sistem irigat chiar 2500 kg/ha.
 Durata rentabilă a unei plantaţii de alun este de circa
35-40 de ani.
 PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE
 MATERIALUL SĂDITOR la alun se obţine pe cale vegetativă, prin drajoni,
marcotaj, butaşi sau altoire.
 Înmulţirea prin drajoni dă un material neuniform şi slab înrădăcinat,
respectiv cu un număr mai redus de plante la hectar comparativ cu
celelalte metode. Se foloseşte doar pentru că este o metodă simplă şi
uşoară.
 Înmulţirea prin marcotaj simplu prin arcuire dă 22,2-28,8 mii marcote/ha
iar marcotajul prin strangularea şi muşuroirea lăstarilor semilignificaţi a
dat 48,2-69,4 mii marcote/ha (I.BOTU, 1987).
 Materialul biologic obţinut din marcotaj ca de altfel şi din drajoni
prezintă un sistem radicular slab necesitând fortificare în câmp sau
platforme de înrădăcinare.
 Înmulţirea prin butaşi semilignificaţi (mijlocul lunii iunie) este o metodă
promiţătoare la unele soiuri de alun.
 Baza butaşilor se tratează cu o soluţie de acid betaindolil acetic în
concentraţie de 1000 ppm.
 Înmulţirea prin altoire deşi mai puţin utilizată este o metodă de
perspectivă.
 Ca portaltoi se folosesc puieţi sau marcote de Coryllus avelana şi
puieţi de C.colurna.
 În câmp portaltoii se altoiesc cu mugure crescând sau în despicătură
în verde, cu lăstari ierbacei la începutul lunii iunie.
 Alunul se poate altoi şi la masă în despicătură sau copulaţie
perfecţionată, altoire urmată de parafinare, forţare, fortificare pe
platforme sau în câmp.
 Înmulţirea prin seminţe este dificilă, alunele având o germinaţie
scăzută (15-30%).
 Înainte de semănat alunele trebuie stratificate la 1-5ºC timp de 110-
120 zile.
 Prin îndepărtarea pericarpului procentul de germinare poate creşte
până la 90%.
 O germinare mai bună se poate realiza şi recoltând fructele cu
câteva zile mai repede de desprinderea din involucru şi tratându-le
timp de 12-18 ore cu 50-100% (ppm) acid giberelic (M.POPESCU şi
colab., 1993).
 ÎNFIINŢAREA PLANTAŢIILOR. Plantaţiile comerciale de alun necesită
terenuri cu pantă redusă, mecanizabile, profunde şi bine drenate iar în
zonele secetoase, irigabile.
 Este contraindicată plantarea alunului pe terenuri de pe care au fost
defrişate în anul respectiv sau cel precedent specii de arbori sau arbuşti
care drajonează.
 Alunul se poate cultiva după el însuşi deoarece nu este influenţat de
fenomenul de oboseală a solului.
 Dacă prezintă denivelări mai accentuate terenul se nivelează după o
decopertare prealabilă şi o scarificare, respectiv o acopertare ulterioară.
 Drenajul este foarte important pentru reuşita culturii alunului. De aceea
după fertilizarea de bază (60-80 t/ha gunoi de grajd 300 kg sulfat de
potasiu şi 600 kg superfosfat la hectar) terenul se desfundă sau se
scarifică în sens dublu cu două trei luni înainte de plantare.
 Înainte de plantare terenul se nivelează cât mai bine şi se pichetează la 4
m între rânduri şi 2,5 m pe rând, când alunul se conduce aplatizat în gard
fructifer şi 5 m între rânduri respectiv 3 m pe rând când se conduce ca
vas aplatizat.
 Forma de tufă nu este recomandată pentru plantaţii intensive deoarece
imprimă vigoare mult mai mare comparativ cu monotulpina
 Sisteme de conducere. Alunul poate fi condus cu monotulpină sau cu
mai multe tulpini.
 Monotulpina are următoarele avantaje:
◦ reduce vigoarea plantei,
◦ permite suprimarea uşoară a drajonilor,
◦ tulpina are creşteri mai echilibrate,
◦ intrarea pe rod este mai timpurie.
◦ Plantele conduse astfel sunt bine luminate şi dau producţii mari şi constante.
◦ Monotulpina favorizează mecanizarea lucrărilor în plantaţiile de alun.
 Alunul formează de regulă numai ramuri de schelet de ordinul I şi II iar
pe acestea se află ramuri de semischelet şi de rod.
 Deşi la alunii tineri lăstarii cresc destul de viguros (60-80 cm sau mai
mult) ei nu prezintă lăstari anticipaţi.
 Mai mult decât atât polaritatea este slab exprimată, ca atare la alun nu
se pune problema degajării vârfurilor şarpantelor.
 Conducerea alunului sub formă de vas.
 Acest sistem de conducere presupune formarea unui trunchi de cca. 60
cm şi a unui număr de 4-6 şarpante, iar pe fiecare şarpantă câte 1-2
subşarpante.
 Mărirea numărului de şarpante în coroană determină reducerea vigorii
pomului.
 Conducerea alunului în gard fructifer se face foarte uşor datorită
particularităţilor sale de creştere:
◦ aşezarea mugurilor pe 2 rânduri,
◦ îngroşarea şi alungirea lentă a elementelor de schelet,
◦ garnisirea bună a şarpantelor cu ramuri de semischelet şi de rod pe toată
lungimea lor,
◦ polaritatea slabă, flexibilitatea ramurilor.
 Gardul fructifer se poate realiza şi din plante conduse cu mai multe tulpini.
 Unghiul de ramificare este variabil în funcţie de soi.
 La soiurile Lambert roşu, Rotundă de Roma, Mari de Piemont, unghiul de
ramificare este foarte mare (80-90º).
 Aceste soiuri se conduc uşor sub formă de palmetă cu braţe orizontale.
 Soiurile Lungi de Spania, Gunsbbert, se pot conduce sub formă de palmetă
etajată sau neetajată. Unghiul de ramificare în aceste cazuri este de 45-60º.
 Soiurile Daviana, Webb premiat formează unghiuri de inserţie mici care trebuiesc
deschise prin dirijarea ramurilor până la vârsta de 3-4 ani.
 Conducerea sub formă de tufă presupune menţinerea a 6-8 tulpini la fiecare
plantă a căror prelungiri anuale vor fi scurtate la 70-80 cm în vederea ramificării.
 În final înălţimea plantei va fi de 3-3,5 m.
 ÎNTREŢINEREA PLANTAŢIILOR.

 Întreţinerea solului la alun dă rezultate bune în următoarele sisteme:

 ogor negru,
 ogor erbicidat,
 ogor combinat cu îngrăşăminte verzi,
 înierbarea intervalelor dintre rânduri
 pe terenuri accidentate cu suficiente precipitaţii, ţelină cu prelucrarea
solului sub coroana plantei.
 prelucrarea solului se va face cât mai superficial 10-12 cm pentru a nu
afecta sistemul radicular.
 Dintre erbicide se recomandă Simazin 26 kg/ha, Ustinex 10 kg/ha,
Basagram 3 kg/ha, Rondup 3-4 kg/ha.
 Fertilizarea.Alunul răspunde bine la fertilizare.
 Mai mulţi autori susţin că alunul dă producţii bune dacă frunzele conţin 2,4-
3,5% N; 0,15-0,40% P2O5; 0,6-2,5% CaO şi 0,25-0,40% MgO.
 În plantaţiile tinere se recomandă administrarea a cca. 25-30 kg/ha N,
40-50 kg/ha P2O5, 80-100 kg/ha K2O.
 Potasiul va fi administrat sub formă de sulfat de K şi nu de clorură de
potasiu deoarece anionii de clor în concentraţii mari sunt toxici pentru
alun.
 După intrarea pe rod cantităţile de îngrăşăminte chimice vor
depinde de producţie, consum specific şi aprovizionarea solului.

 I.BOTU (1987) precizează că la o producţie de 1800 kg alune şi

2500 kg de lemn/ha, alunul absoarbe: 18,2 kg N, 9,1 kg P2O5, 12,3
kg K2O, 16,3 kg Ca.

 Pentru condiţiile ţării noastre M.POPESCU şi colab. (1993)

recomandă anual ca doze orientative 100-150 kg/ha N, 80-100
kg/ha P2O5, 100-120 kg/ha K2O şi la 3-4 ani odată 30-40 t gunoi de
grajd.

 Irigarea. În sistem intensiv şi în zonele cu regim pluviometric

deficitar irigarea duce la creşteri însemnate de producţie.
 Normele de udare respectiv norma de irigare se vor stabili astfel
încât de-a lungul perioadei de vegetaţie umiditatea din sol să se
menţină la 70-80% din capacitatea de câmp pe o adâncime de 50-60
cm.
 Tăierile de fructificare vor urmări menţinerea
echilibrului dintre creştere şi rodire prin îndepărtarea
tulpinilor îmbătrânite, prin tăieri de reducţie în lemn de 3-5
ani.
 Tăierile de fructificare se aplică toamna după căderea
frunzelor.
 Ramuri anuale de pe semischelet nu vor fi nici rărite nici
scurtate deoarece au în vârf mugure mixt eventual un grup
de amenţi, iar prin scurtarea acestora se diminuează
recolta.
 Creşterile anuale viguroase nu se vor scurta, ele în anul
următor se vor transforma în semischelet purtător de rod.
 O lucrare specifică cu ocazia tăierilor este îndepărtarea
drajonilor şi lăstarilor din colet.
Tăieri la alunul cundus sub formă de tufă
 Combaterea bolilor şi dăunătorilor.

 Dintre boli mai păgubitoare sunt:

 virozele alunului (mozaicul alunului, atrofierea lăstarilor, atrofia fructelor),
 bacterioze (Xanthomonas corylina),
 micozele (Cytospora corylicola, Gleosporium corylii, Phyllactinia suffultta,
Monilinia fructifera, Botrytis cinerea).
 Dintre dăunători:
 gărgăriţa alunelor (Balaninus nucum) şi
 viermele alunelor (Mellissopus latiffereanus).
 Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se fac stropiri în repaus şi vegetaţie.
 După căderea frunzelor se face un tratament cu zeamă bordeleză 1% împotriva
bacteriozei, iar în ianuarie – februarie un tratament cu zeamă sulfocalcică 10% sau
polibar 5% contra ouălor de afide, acarienilor, păduchilor ţestoşi şi făinării.
 În cursul vegetaţiei se fac 4-6 stropiri cu insecticide şi fungicide.
 insecticide: Carboryl 0,2%, Sintox 0,2%, Fernos 0,05%, Zolone 0,02%;
 fungicide: Topsin 0,07%, derosal 0,07%, Benlate 0,1%;
 acaricide: Endosulfan 0,3%, Plictran 0,015%.
Balaninus nucum
 Recoltarea alunelor

 se face când fructele au ajuns la dimensiuni specifice soiului iar pelicula ce

separă sămânţa de pericarp devine brun roşcată.
 recoltarea se face mecanizat sau manual cu sau fără involucru.
 Recoltarea cu involucru se face la pomii tineri şi la cei situaţi pe pante şi pe
teren înierbat.
 Îndepărtarea involucrului se face imediat deoarece mai târziu se desprinde
greu de fruct.
 Recoltarea fără involucru se face când majoritatea fructelor au căzut pe sol
de unde se adună manual sau mecanizat.
 După recoltare alunele se expun 2-3 zile la soare, apoi se depozitează în
încăperi aerisite, în straturi de cel mult 30 cm cu lopătarea zilnică în
primele 2-3 săptămâni.
 Cu ocazia condiţionării conţinutul în apă al alunelor trebuie redus la 5-6%.
 Astfel condiţionate alunele se pot păstra un an în camere aerisite la
temperatura de 21ºC şi umiditatea relativă de 65%
 sau timp de 2-3 ani la 2-4ºC şi umiditate relativă de 65%