Sunteți pe pagina 1din 49

Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ


VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
Calea Mănăştur Nr. 3-5, 400372 Cluj-Napoca
Telefon: + 40 264 596384 Fax: + 40 264 593792

Către,

Vă invităm să participaţi la susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată:


„Cercetări privind îmbunătăţirea tehnologiilor de producere a materialului
săditor la speciile genului Picea şi diversificarea valorificării acestuia”, a
d-lui ing. Georgel Constantin MAZĂRE, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de
„Doctor în Horticultură”.
Susţinerea va avea loc în ziua de 23 iulie 2010 ora 1000, Amfiteatrul A1
Vă rugăm să comunicaţi aprecierile dumneavoastră în timp util, pe adresa
Şcolii Doctorale USAMV Cluj-Napoca sau pe adresa de email
george_mazare@yahoo.com

Conducător ştiinţific Ing. Georgel Constantin MAZĂRE


Prof. dr. Dumitru ZAHARIA

1
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ


CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

Ing. Georgel Constantin MAZĂRE

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

CERCETĂRI PRIVIND ÎMBUNĂTĂŢIREA TEHNOLOGIILOR DE


PRODUCERE A MATERIALULUI SĂDITOR LA SPECIILE GENULUI
PICEA ŞI DIVERSIFICAREA VALORIFICĂRII ACESTUIA

Conducător ştiinţific,
Prof. univ. dr. Dumitru ZAHARIA

CLUJ-NAPOCA
2010

2
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

UNIVERSITY OF AGRICULTURAL SCIENCES AND VETERINARY MEDICINE


CLUJ NAPOCA
HORTICULTURE FACULTY

Eng. Georgel Constantin MAZĂRE

SUMMARY OF PhD THESIS

RESEARCHES CONCERNING IMPROVEMENT THE PLANTING


MATERIAL PRODUCTION TECHNOLOGY FOR PICEA SPECIES AND
DIVERSIFICATION OF ITS USES

Scientifically Coordinator,
Prof. PhD Dumitru ZAHARIA

CLUJ-NAPOCA
2010

3
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Comisia de doctorat a fost aprobată în următoarea componenţă:

Preşedinte: Prof. dr. Radu SESTRAŞ - decan Facultatea de


Horticultură, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină
Veterinară, Cluj-Napoca

Membrii: Prof. dr. Dumitru ZAHARIA - conducător ştiinţific,


Facultatea de Horticultură, Universitatea de Ştiinţe
Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj-Napoca

Prof. dr. Maria CANTOR - Facultatea de Horticultură,


Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară,
Cluj-Napoca

Prof. dr. Vasile Ioan ABRUDAN - decan Facultatea de


Silvicultură şi Exploatări Forestiere, Universitatea
Transilvania Braşov

Prof. dr. Dagmar VIŞOIU - prodecan Facultatea de


Horticultură şi Silvicultură, Universitatea de Ştiinţe
Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara

4
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................ 9
Cap. 1. Stadiul actual al cercetărilor privind situaţia speciilor genului Picea
şi posibilităţile de multiplicare a acestora................................................ 11
1.1. Caracteristici generale ale genului Picea……...……........................... 11
1.1.1. Istoric, origine……………………............................................. 11
1.1.2. Sistematica genului…………………….……............................ 12
1.1.3. Evoluţia, răspândirea naturală şi situaţia actuală a genului........ 15
1.1.3.1. Evoluţia genului Picea.................................................. 15
1.1.3.2. Răspândirea naturală şi situaţia actuală a genului în eco-
sistemul forestier........................................................... 17
1.1.3.3. Răspândirea speciilor genului Picea în ecosistemul
ornamental........................................................................ 21
1.1.4. Caractere morfologice generale ale genului………................... 21
1.2. Rolul factorilor de mediu şi de cultură în creşterea şi dezvoltarea
speciilor de Picea.................................................................................. 23
1.2.1. Acţiunea factorilor asupra dezvoltării plantelor……................. 23
1.2.2. Factorii abiotici…………………............................................... 24
1.2.3. Factorii biotici……………………….………………………… 29
1.2.4. Factorii antropici………………….…………………………… 30
1.3. Factorii dăunători şi combaterea lor …………….……………............ 30
1.3.1. Vătămări cauzate de factori abiotici…………………………... 31
1.3.2. Vătămări cauzate de factori biotici………………………......... 36
1.4. Situaţia cercetărilor privind înmulţirea speciilor genului Picea............ 39
1.4.1. Obţinerea materialului săditor din sămânţă…………………… 39
1.4.2. Obţinerea materialului săditor din butaşi…………………….... 53
1.4.3. Obţinerea materialului săditor prin altoire.................................. 59
1.5. Importanţa speciilor genului Picea....................................................... 70
1.5.1. Importanţa economică................................................................ 70
1.5.2. Importanţa ecologică.................................................................. 72
1.5.3. Importanţa peisagistică............................................................... 73
1.5.4. Importanţa molidului ca pom de Crăciun................................... 74
Cap. 2. Locul desfăşurării experienţelor, scopul şi obiectivele cercetărilor…... 77
2.1. Scopul cercetărilor şi obiectivele urmărite............................................ 77
2.2. Cadrul natural........................................................................................ 80
2.3. Concluzii asupra studiului pedoclimatic............................................... 94
Cap. 3. Materialul biologic, metoda de lucru şi organizarea experienţelor....... 96
3.1. Materialul biologic utilizat.................................................................... 96
3.2. Metoda de lucru…………………………………………………...…. 102
3.3. Organizarea şi amplasarea experienţelor.............................................. 120
3.3.1. Organizarea şi amplasarea experienţelor de butăşire................. 120
3.3.2. Organizarea şi amplasarea experienţelor de altoire................... 123

5
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Cap. 4. Rezultate obţinute în experienţele de înmulţire şi interpretarea acestora... 139


4.1. Comportarea speciilor Picea glauca ‘Conica’ şi Picea abies ‘Nidiformis’
la înmulţirea prin butaşi........................................................................ 139
4.1.1. Influenţa modului de fasonare a butaşului şi a substratului de înră-
dăcinare asupra rizogenezei........................................................ 140
4.1.2. Influenţa biostimulatorilor de înrădăcinare asupra rizogenezei.. 151
4.2. Comportarea speciei Picea pungens var. argentea la înmulţirea prin
altoire.................................................................................................... 159
4.2.1. Influenţa gradului de pornire în vegetaţie a partenerilor de altoire
şi a şi a momentului îndepărtării portaltoiului deasupra punc-
tului de altoire asupra numărului de altoi prinşi la altoirea late-
rală în placaj................................................................................ 159
4.2.2. Influenţa gradului de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi a
nivelului de altoire asupra numărului de altoi prinşi la altoirea
laterală în placaj.............................................................................. 166
4.2.3. Influenţa lungimii altoiului şi a diametrului portaltoiului în
punctul de altoire asupra numărului de altoi prinşi la altoirea
laterală în placaj.......................................................................... 170
4.2.4. Influenţa realtoirii asupra numărului de altoi prinşi la altoirea
laterală în placaj ......................................................................... 174
4.2.5. Influenţa materialului folosit pentru izolarea punctului de altoire
asupra numărului de altoi prinşi la altoirea laterală în placaj.... 180
4.2.6. Influenţa stadiului de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi a
materialului folosit la altoire asupra numărului de altoi prinşi
la altoirea în despicătură............................................................. 186
4.2.7. Influenţa stadiului de pornire în vegetaţie a altoiului şi a mate-
rialului folosit la altoire asupra numărului de altoi prinşi la
altoirea în despicătură................................................................. 186
4.3. Eficienţa economică a lucrărilor de altoire............................................... 188
4.3.1. Eficienţa economică privind influenţa gradului de pornire în
vegetaţie a partenerilor de altoire şi a momentului îndepărtării
portaltoiului deasupra punctului de altoire asupra numărului de
altoi prinşi................................................................................... 188
4.3.2. Eficienţa economică privind influenţa realtoirii asupra numă-
rului de altoi prinşi...................................................................... 189
Cap. 5. Diversificarea posibilităţilor de valorificare a materialului săditor la
speciile genului Picea.................................................................................. 190
5.1. Valorificarea actuală............................................................................. 190
5.2. Posibilităţi noi de valorificare............................................................... 190
Cap. 6. Concluzii şi recomandări cu privire la înmulţirea speciilor genului
Picea şi valorificarea materialului săditor……………………………... 211
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….. 218
ANEXE...................................................................................................................... 224
INDICE ALFABETIC AL AUTORILOR………...…………………………….. 226
REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT……………………………………..... 229
SUMMARY………………………….………………………………….………… 235

6
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

CONTENTS

INTRODUCTION............................................................................... 9
Chapter. 1. Current state of knowledge concerning Picea genus species,
situation and theyr possibility of multiplying................................... 11
1.1. General aspects of Picea genus……...…….................................. 11
1.1.1. History, origin.…………………………………………… 11
1.1.2. Systematic.…………………………....………….………. 12
1.1.3. Evolution, natural spread and current situation of genus… 15
1.1.3.1. Evolution of Picea genus....................................... 15
1.1.3.2. Natural spread and actual situation of genus in
forest ecosystem.................................................... 17
1.1.3.3. The spread of Picea genus species in landscape
ecosystem............................................................... 21
1.1.4. Morphological characters of genus ………….................... 21
1.2. The role of environmental and cultural factors in the growth and
development of Picea species........................................................ 23
1.2.1. Factors influence on plant development…….......……….. 23
1.2.2. Abiotic factors…………..................................................... 24
1.2.3. Biotic factors…………………..………………................. 29
1.2.4. Anthropogenic factors……………..……………………... 30
1.3. Damaging factors and their control …………….…...........…….. 30
1.3.1. Damage caused by a biotic factors …………………......... 31
1.3.2. Damage caused by biotic factors ………………………… 36
1.4. The actual situation of research concerning the Picea genus multi-
plication………………………………………………………….. 39
1.4.1. Obtaining seedlings from seed............................................ 39
1.4.2. Obtaining seedlings from cuttings………………….......... 53
1.4.3. Obtaining seedlings by grafting.......................................... 59
1.5. The importance of Picea genus species......................................... 70
1.5.1. Economic importance.......................................................... 70
1.5.2. Ecologycal importance........................................................ 72
1.5.3. Landscape importance......................................................... 73
1.5.4. Using spruce as a Christmas tree........................................ 74
Chapter. 2. Experimenal field, goals and objectives of researches……………. 77
2.1. Goals and objectives of researches................................................ 77
2.2. Natural conditions......................................................................... 80
2.3. Conclusions of the pedoclimatic study.......................................... 94
Chapter. 3. Biological materials, working method and experiences organization.. 96
3.1. Biological material........................................................................ 96
3.2. Working method............................................................................ 102

7
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

3.3. Experiences organization and location……………………….…. 120


3.3.1. Cuttings experiences organization and placement.............. 120
3.3.2. Grafting experiences organization and placement.............. 123
Chapter. 4. The results obtained in multiplication experiences ans their
interpretation………………………………………………………... 139
4.1. The Picea glauca ‘Conica’ and Picea abies ‘Nidiformis’ species
behavior at cuttings multiplication................................................. 139
4.1.1. The influence of cutting type and rooting substrate on rooting
process………………………………………………………. 140
4.1.2. The influence of rooting promoters on rooting process... 151
4.2. The Picea pungens var. argentea behavior at grafting multiplication... 159
4.2.1. The influence of grafting partners’ vegetative stage and
the time of stock’s cut above the grafting point on side
grafting’s success................................................................ 159
4.2.2. The influence of grafting level on side grafting’s success.. 166
4.2.3. The influence of scion’s length and scion’s diameter at
grafting point on side grafting’s success............................. 170
4.2.4. The influence of re-grafting on side grafting’s success...... 174
4.2.5. The influence of material used for isolating the grafting
point on side grafting’s success........................................... 180
4.2.6. The influence stock’s vegetative stage and grafting
material on split grafting’s success..................................... 186
4.2.7. The influence graft’s vegetative stage and grafting
material on split grafting’s success..................................... 186
4.3. Economical efficiency of graftings................................................... 188
4.3.1. Economical efficiency concerning the influence of grafting
partners’ vegetative stage and stock’s cut above the
grafting point on number of living grafos………………... 188
4.3.2. Economical efficiency concerning the influence of regrafting
process on number of living grafts......................................... 189
Chapter. 5. The Picea species’ planting material uses diversification……....... 190
5.1. Current uses…………................................................................... 190
5.2. Proposals for use on the future...................................................... 190
Chapter. 6. Conclusions and recommendations concerning the Picea genus
propagation and seedlings’ valorification…………………………. 211
BIBLIOGRAPHY……………………………..………………………………….. 218
ANNEX..................................................................................................................... 224
ALPHABETICAL INDEX OF AUTHORS........................................................... 226
ROMANIAN SUMMARY………………………...……………………................ 229
ENGLISH SUMMARY……………….…………...……………………………... 235

8
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

INTRODUCERE

De ce să folosim conifere în amenajarea unui spaţiu verde?...este o întrebare pe


care poate mulţi au avut-o. În multe cărţi de specialitate s-a încercat să se răspundă la
această întrebare, dar puţine sunt cele care au reuşit acest lucru prin intermediul cuvintelor.
Nici măcar imaginile nu pot reuşi să exprime senzaţia pe care o ai în momentul în care te
afli într-o grădină plină de conifere. Aceasta este, aşa cum mulţi au numit-o...”magia
coniferelor”.
Coniferele reprezintă ingredientul esenţial al unei grădini, efectul lor fiind foarte
greu de substituit cu ajutorul altor plante. Pe cât sunt de minunate însă, pe atât de multe
probleme prezintă pe partea de înmulţire. Chiar dacă au existat de-a lungul timpului obser-
vaţii şi cercetări referitoare la înmulţirea coniferelor, consider că există multe aspecte care
ar trebui lămurite, îndeosebi la genul de conifere care face obiectul lucrării de faţă, genul
Picea.
Prezenta lucrare “Cercetări privind îmbunătăţirea tehnologiilor de producere a
materialului săditor la speciile genului Picea şi diversificarea valorificării acestuia” se
doreşte a fi o modestă contribuţie la dezvoltarea cercetărilor cu privire la obţinerea mate-
rialului săditor la răşinoase în general şi la speciile genului Picea în special. Prin rezultatele
care se vor obţine în urma experienţelor se speră lămurirea unor aspecte cu privire la
obţi-nerea materialului săditor pe cale vegetativă, prin butăşire şi altoire.
În vederea atingerii obiectivelor propuse în această lucrare, au fost organizate expe-
rienţe de butăşire pe două cultivaruri ale genului mai sus menţionat, Picea abies ‘Nidiformis’
şi Picea glauca ‘Conica’ şi experienţe de altoire pe var. argentea a speciei Picea pungens.
Experienţele au fost amplasate pe parcursul a trei ani, între 2006 şi 2008, în două locaţii:
serele disciplinelor de Arboricultură şi Floricultură din cadrul USAMV şi pepiniera Mihai
Viteazu, din cadrul Ocolului Silvic Turda.
Pentru efectuarea experienţelor, în primul an de doctorat am efectuat vizite de
studiu la o serie de pepiniere din ţară unde se produc specii ornamentale de molid, printre
care aş aminti: pepiniera Mihai Viteazu - Cluj, pepiniera Gura Humorului - Suceava, pepi-
niera Bonţida - Cluj, pepiniera Voivodeni - Mureş, pepiniera Lunca Ilvei - Bistriţa Năsăud
etc.
Lucrarea de faţă este structurată pe 6 capitole, conţine un număr de 239 pagini
unde se regăsesc 87 tabele, 77 figuri, 24 grafice şi 6 planşe foto. Pentru elaborarea lucrării a
fost necesară consultarea unui număr de 141 titluri bibliografice.
Rezultatele preliminare, obţinute pe parcursul anilor de cercetare, au fost
concretizate în 6 lucrări ştiinţifice prezentate şi publicate în cadrul unor simpozioane
naţionale şi internaţionale.

9
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

C a p i t o l u l 1

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND SITUAŢIA


SPECIILOR GENULUI PICEA ŞI POSIBILITĂŢILE DE
MULTIPLICARE A ACESTORA

1.1. CARACTERISTICI GENERALE ALE GENULUI PICEA

1.1.1 Istoric, origine

Genul Picea este un gen de arbori cu origine foarte veche. O specie care îi atestă
vechimea este Picea omorica, endemism de pe valea Drinei, considerată relict terţiar
(ŞOFLETEA, 2001). Într-un articol publicat în 2004 (EUN KYOUNG JEONG et al., 2004) se
descrie o specie relictă, din terţiar, Picea paleomaximowiczii, descoperită în Coreea, odată
cu alte 23 de fosile de Gimnosperme. Cel mai vechi tip de arbore de molid cu lemn asemă-
nător este Protopiceoxylon yabei, găsit în Asia de Est, în Manciuria, în şisturi din Jurasicul
Mediu (VOGELLEHNER, 1968, citat de SCHMIDT-VOGT, 1977).

1.1.2. Sistematica genului Picea

Referitor la sistematica acestui gen, în decursul timpului au fost multe discuţii şi


implicit mai multe clasificări, cu privire atât la încadrarea genului în unităţile de rang supe-
rior cât şi la modul de diviziune al acestuia. În anul 2000, ŞOFLETEA (2000) prezenta urmă-
toarea sistematică a genului:
- Subîncrengătura Gymnospermae
- Clasa Coniferopsida
- Ordinul Coniferales
- Familia Pinaceae (Abietinae, Abietinaceae)
- Genul Picea.
Tot după acelaşi autor, genul Picea se împarte în două secţii, la fel cum afirma şi WILLKOMM
în 1887, şi anume:
• Eupicea, cu frunzele aciculare, vârful de obicei ascuţit, rombice în secţiune transversală;
• Omorica, cu frunzele turtite şi cu dungi de stomate pe dos (SCHMIDT-VOGT, 1977).

1.1.3. Evoluţia, răspândirea naturală şi situaţia actuală a genului

1.1.3.1. Evoluţia genului Picea

Primele fosile de gimnosperme datează de aproximativ 400 milioane de ani, din


Devonian (LAROUSSE, 2003).

10
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Conform cercetătorului EMIL POP (1954) citat de ENESCU (1975), coniferele, între care
şi specii din genul Picea, cunosc o deplină dezvoltare în cretacic (era secundară). În terţiar
acestea regresează în defavoarea Angiospermelor, pentru ca spre sfârşitul acestei perioade,
o dată cu răcirea climatului, speciile sempervirescente să dispară sau să se izoleze spre părţile
sudice, calde, ale continentului european, locul lor fiind luat de către cele cu frunze caduce.
În Cuaternar sub acţiunea glaciaţiunilor succesive coniferele continuă să se găsească în plin
regres.
Referitor la molidul european, se pare că acesta datează probabil din terţiar - perioada
pliocenă sau chiar miocenă, adică de mai multe milioane de ani (STĂNESCU şi ŞOFLETEA,
1998). Judecând după diferenţele morfo-anatomice reduse dintre Picea abies, Picea obovata
şi Picea koraiensis ar rezulta că acesta a ajuns la noi din Orientul Îndepărtat trecând peste
Siberia şi Munţii Ural. În Pleistocen, sub influenţa glaciaţiunilor cuaternare molidul a
trecut prin diverse transformări. Printre centrele sale de refugii glaciare figurează, în orice
caz, şi Carpaţii româneşti, de unde ulterior, în perioadele postglaciare cu climă mai blândă,
a migrat către nord-vest şi nord (STĂNESCU şi ŞOFLETEA, 1998).

1.1.3.2. Răspândirea naturală şi situaţia actuală a genului în ecosistemul


forestier

Genul Picea cuprinde specii larg răspândite în jumătatea de nord a Terrei, în America
de Nord, Europa şi Asia. Ca număr de specii cea mai mare răspândire o are în China, unde
pot fi întâlnite 18 specii (HARRAR, 1962). Longitudinal, speciile pot fi întâlnite din Alaska,
160˚ longitudine V (Picea glauca) până în Rusia, 155º longitudine E (Picea abies).
Latitudinal, cea mai nordică specie este reprezentată tot de Picea abies, care înaintează în
nordul Rusiei până la 72º25' iar în sudul arealului recordul este deţinut de către Picea
spinulosa, în Munţii Himalaya (27˚10' latitudine N) (SCHMIDT-VOGT, 1977).

1.1.3.3. Răspândirea speciilor genului Picea în ecosistemul ornamental

Cele mai răspândite specii exotice întâlnite în spaţiile verzi, în grădini dendrologice
sau botanice sunt: Picea pungens (formele argentea, viridis, glauca), Picea orientalis,
Picea omorica, Picea glauca, Picea sitchensis, Picea engelmanni.

1.1.4. Caractere morfologice generale ale genului Picea

Genul Picea include specii de răşinoase cu port piramidal sau conic. Unele cultivare
pot avea formă arbustivă, dar în general avem de a face cu arbori.
Rădăcina. Sistemul de înrădăcinare la molid este trasant (superficial), cu rami-
ficaţii principale ce au aproximativ aceleaşi dimensiuni şi se dispun la suprafaţa solului.
Tulpina. Ramificarea este de tip monopodial, caracteristică răşinoaselor, realizată
prin creşterea nedefinită a axului principal şi formarea unor ramuri din mugurii axilari.
Ramurile sunt dispuse etajat în verticile regulate care apar de la o anumită înălţime.
Florile sunt unisexuate, amentiforme şi nude, lipsite de învelişuri florale. Amenţii
masculi sunt ovoizi, formaţi pe lujerii din anul precedent. Florile femele sunt terminale,
erecte, constituite dintr-un solz fertil sau carpelă, purtând pe faţa internă două ovule. Pe faţa
exterioară se află o a doua bractee sau solzul apărător.

11
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Conurile mascule sunt galbene, formate din numeroase stamine şi seamănă cu


nişte amenţi. Conurile femele tinere sunt roşii purpurii şi erecte, mai târziu sunt brune, la
maturitate pendente şi cu solzii lignificaţi. Ele au bractee mult mai scurte ce nu apar dintre
carpelele pieloase.
Lujerii sunt prevăzuţi cu numeroşi umeraşi proeminenţi, decurenţi şi inseraţi în
spirală, pe care stau frunzele (STĂNESCU, 1979; PARASCAN, 1996; SCHMIDT-VOGT, 1977;
ŞOFLETEA, 2000).
Frunza. Frunzele sunt aciculare, persistente, cu vârful de obicei ascuţit, rombice în
secţiune transversală la speciile din secţia Eupicea sau turtite ca la brazi şi cu două dungi de
stomate pe dos la secţia Omorika. După cădere acele lasă o cicatrice circulară.
Seminţele mature stau într-o concavitate la baza unei aripioare provenită dintr-o
lamelă subţire desprinsă de pe carpelă. Sunt nerăşinoase, relativ mici şi se desprins uşor.
(MORARIU, 1973; BELDEANU, 1999; ŞOFLETEA, 2000; PETRIDES, 1973, 1998).

1.2. ROLUL FACTORILOR DE MEDIU ŞI DE CULTURĂ ÎN CREŞTEREA ŞI


DEZVOLTAREA SPECIILOR DE PICEA

1.2.1. Acţiunea factorilor de mediu asupra dezvoltării plantelor

Factorii de mediu nu acţionează asupra plantelor izolat, fiecare în parte, ci corelat.


Modificarea unuia atrage după sine şi modificarea celorlalţi.

1.2.2. Factorii abiotici

Factorii climatici. În linii mari genul Picea cuprinde arbori ce pot fi întâlniţi în
regiunile reci şi temperate din emisfera nordică (BENT et al., 2005), mergând până la limita
arctică şi altitudinală a pădurilor. După cum afirma MENSEL (1943) citat de SCHMIDTH-VOGT
(1977), molidul aparţine arealului boreal-nordic-montan, răspândirea sa fiind condiţionată
de factorul termic. Astfel se explică de ce molidul este specie de câmpie în ţinuturile nordice,
urcând spre subalpin şi chiar alpin pe măsură ce acesta avansează spre sud. S-ar putea astfel
face o corecţie formulei lui MENSEL, mai potrivită fiind poate încadrarea arealistică la
ţinuturile boreal-nordice-campestre şi colinare-sudice-montane (ŞOFLETEA, 2001).
Factorii edafici. Din punct de vedere al cerinţelor faţă de gradul de fertilitate al
solului, molidul face parte din grupa speciilor cu cerinţe mici (ZAHARIA şi DUMITRAŞ, 2003),
fiind totuşi mai pretenţios decât pinul silvestru sau pinul negru (RUBŢOV şi colab., 1958).
Factorii orografici. În cultura plantelor lemnoase trebuie să se ţină cont şi de efectul
factorilor de relief (altitudine, expoziţie, pantă, configuraţia terenului etc.). Dacă macro-
relieful (munţii, dealurile, câmpiile) determină o distribuţie naturală a acestui gen, tot la
fel şi microrelieful, natural sau creat de om în cadrul spaţiilor verzi, determină anumite
schimbări pedoclimatice, schimbări de care trebuie să ţinem cont la amplasarea speciilor.

1.2.3. Factorii biotici

Relaţiile intraspecifice. Drept exemplu de relaţie favorizantă putem menţiona concreş-


terea rădăcinilor în plantaţiile dese de molid, care poate antrena până la o treime din arbori.
Stânjenirea dintre indivizii unei populaţii se manifestă pe cale biochimică prin autotoxine

12
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

(compuşi conţinuţi în produsele de descompunere a materiei organice proprii) care împiedică


germinaţia seminţelor şi reduce numărul de puieţi (ZAHARIA şi DUMITRAŞ, 2003).
Între indivizii unei populaţii pot interveni şi relaţii de competiţie care reprezintă
rivalitatea dintre indivizii aceleiaşi specii pentru resturile mediului.
Relaţiile interspecifice. Se stabilesc între indivizii aparţinători mai multor specii şi
îmbracă cele mai diferite forme. Cele mai importante sunt relaţiile de simbioză, cele mai
tipice fiind relaţiile dintre arbori şi ciuperci micoritice, bacterii sau actinomicete fixatoare
de azot.

1.2.4. Factorii antropici

Omul, considerat ca fiind factorul cel mai activ şi mai puternic transformator al
naturii şi chiar al plantelor, a transportat speciile dintr-o regiune în alta, a distrus unele
plante spontane, a modificat sau a contribuit la extinderea ariei de răspândire a altora. Pe
suprafeţe întinse, a transformat complet fizionomia peisajului vegetal. În acest sens putem
afirma că, în afară de molidul autohton, toate celelalte specii şi cultivaruri ale genului Picea
pot fi considerate elemente antropofile. Nu putem să nu amintim însă şi omul factor antropic
negativ, atât prin acţiunea sa directă asupra arborilor şi a formaţiunilor alcătuite de aceştia
(rănire, defrişări etc.) cât şi în mod indirect (industrie, autoturisme etc.).

1.3. FACTORII DĂUNĂTORI ŞI COMBATEREA LOR

1.3.1. Vătămări cauzate de factori abiotici

Acţiunea negativă a vântului asupra arborilor din genul Picea. În momentul în


care are loc o creştere a intensităţii vântului, acesta poate avea efecte negative, uneori destul de
mari. Datorită sistemului său de înrădăcinare trasant, molidul reprezintă una dintre speciile
cele mai expuse doborâturilor de vânt.
Acţiunea negativă a zăpezii asupra molizilor. Rupturile de zăpadă, ca şi consecinţă
a acţiunii combinate a vântului şi zăpezii se datorează supraîncărcării coroanei de zăpadă.
Aceasta, în funcţie de umiditate şi temperatură se poate fixa de cetină şi poate duce la deze-
chilibrarea trunchiurilor, lucru accentuat în cazul coroanelor asimetrice sau a condiţiilor
de vânt sau furtună (HARING, 1970).
Efectul negativ a îngheţurilor asupra exemplarelor de molid. Unele specii din
cadrul acestui gen sunt foarte sensibile la îngheţurile de primăvară. În această categorie se
înscriu şi speciile Picea sitchensis sau Picea glauca. Specii cum ar fi Picea breweriana
sau Picea engelmanni nu sunt chiar atât de sensibile la îngheţurile de primăvară, pentru
ca Picea bicolor să nu sufere chiar deloc la acest factor datorită pornirii tardive în vege-
taţie. Acest avantaj îl prezintă şi specia Picea pungens, rar vătămată de îngheţurile târzii
(HILL, 1989). Picea orientalis rezistă şi destul de bine la îngheţurile din sudul Ucrainei, la fel
ca şi Picea canadensis (RUBŢOV, 1958).
Acţiunea secetei asupra dezvoltării normale a molizilor. În ceea ce priveşte rezis-
tenţa la secetă, speciile din genul Picea se comportă diferit la acest factor. Picea orientalis
este mai tolerant decât alţi molizi la uscăciune, dar nu poate fi totuşi considerat tolerant la
secetă. Ca specii rezistente la secetă putem menţiona: Picea abies, Picea engelmanni, Picea
glauca, Picea omorika, Picea canadensis. Picea pungens poate suporta de asemenea atât

13
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

uscăciunea din aer cât şi cea din sol. Nu putem afirma acelaşi lucru referitor la umiditate şi
despre Picea sitchensis.
În ceea ce priveşte specia Picea abies, sensibilitatea cea mai mare faţă de secetă
se înregistrează în primii 2-3 ani, când puieţii au rădăcina foarte puţin dezvoltată şi, ca
urmare a insolaţiei sau secetei, se pot usca (ŞOFLETEA, 2001).
Pagubele produse de către chiciură asupra arborilor din genul Picea. După cum
am subliniat în subcapitolul referitor la importanţa apei, molidul este o specie de climate
umede. Această umiditate îi poate aduce însă şi daune şi asta în timpul iernii prin formarea
de chiciură sau promoroacă, fenomene ce pot duce la ruperea, îngheţarea, asfixierea mugu-
rilor şi uneori chiar la ruperea ramurilor tinere.
Poluarea industrială şi efectele ei asupra proceselor fiziologice ale molidului.
În zonele urbane sau intens industrializate, cu gaze de eşapament în exces, praf, fum, se
manifestă adeseori arsuri, obturarea stomatelor, fenomenul de cloroză, de nanism, dere-
glarea proceselor metabolice, chiar şi uscarea arborilor (ILIESCU, 2002).

1.3.2. Vătămări cauzate de factori biotici

Daune produse molidului de către insecte. În pepiniere şi plantaţii tinere dintre


cele mai păgubitoare insecte care atacă molidul autohton putem menţiona larvele de Melo-
lontha, larvele sârmă (Elateridae), trombarul puieţilor de răşinoase (Hylobius abietis), coro-
pişniţa (Gryllotalpa gryllotalpa). În plantaţiile tinere (3-15 ani) poate apărea şi de păduchele
ţestos (Lecanium hemicyryphum), păduchii de gale (Sacchiphantes viridis, Sacchiphantes
abietis şi Cephalodes strobilobius) sau păianjenul roşu (Tetranycus ununguis). Gândacii de
scoarţă atacă în arboretele mature mai ales după doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă:
Ips typographus, Pityogenes calcographus, Polygraphus polygraphus etc).
Daune produse molidului de ciupercile parazite. Cea mai frecventă boală sem-
nalată în pepinierele de răşinoase este culcarea puieţilor, cauzată de specii de Fusarium.
Odată cu înaintarea în vârstă, molidul poate fi atacat şi de alte ciuperci, printre care cele
mai temute sunt Fomes annosus şi Armillaria mellea.
Ciupercile din genurile Ceratocystis, Cephalosporium, Trichoderma, ciuperci de
alterare cromatică, se dezvoltă iniţial epifit pentru ca ulterior să pătrundă în profunzime,
slăbind totodată fiziologic arborii atacaţi sau producând chiar uscarea lor. Dacă specii ca
Fomes annosus, Armillaria mellea şi Stereum sp. se găsesc frecvent asociate cu rănile de
la baza tulpinii (răni de colet) sau cu
cele de pe rădăcini, la înălţimi mai mari predomină putregaiul cauzat de iasca de
ciot a răşinoaselor (Phellinus pini) (VLAD şi PETRESCU, 1977).
Daune produse molidului de macrofaună. Unele animale pot contribui şi ele, în
sens negativ, la dezvoltarea arborilor. Dintre acestea amintim în primul rând animalele mici,
care pot vătăma mugurii, vârfurile sau conurile, în căutarea seminţelor. Totodată speciile de
molid sunt afectate şi de o serie de păsări, care se hrănesc cu diferite părţi ale acestora.
Chiar şi animalele mari produc pagube însemnate cu precădere puieţilor.
Prevenirea şi combaterea dăunătorilor. Pentru a nu se ajunge în situaţia aplicărilor
unor măsuri de combatere a bolilor şi dăunătorilor, trebuie pus accentul în principal pe
măsurile de prevenire a acestora. Aceste măsuri trebuie respectate încă de la instalarea
speciilor în spaţiile verzi sau întemeierea arboretelor. Dacă însă, din anumite motive se înre-
gistrează atacul unor dăunători, trebuie luate imediat măsurile de combatere în conformitate
cu normele tehnice în vigoare, folosindu-se substanţele de combatere corespunzătoare.

14
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

1.4. SITUAŢIA CERCETĂRILOR PRIVIND ÎNMULŢIREA SPECIILOR DE


PICEA

Obţinerea materialului dendrologic din sămânţă este cea mai simplă metodă de
înmulţire şi implică cele mai mici costuri, lucru valabil şi pentru speciile de răşinoase, deci
implicit speciile genului Picea. Cu toate acestea, speciile de molid, în special cele folosite
în amenajările peisagistice, se obţin pe scară largă şi pe cale vegetativă prin altoire sau bută-
şire. Înmulţirea pe cale vegetativă se efectuează fie în scopul transmiterii fidele a caracte-
relor specifice ale plantelor mamă, fie în scopul obţinerii mai rapide şi mai uşoare a mate-
rialului săditor (ILIESCU, 2002).

1.4.1. Obţinerea materialului săditor din sămânţă

Înmulţirea prin sămânţă prezintă o serie de avantaje comparativ cu înmulţirea pe


cale vegetativă, dintre care putem aminti simplitatea metodei, randamentul ridicat, plastici-
tatea mai bună a puieţilor, o conformaţie echilibrată a plantelor în evoluţia lor ulterioară
precum şi un cost mai redus (ILIESCU, 1998). Pentru obţinerea seminţelor în vederea multi-
plicării pe cale generativă a speciilor de molid trebuie parcurse mai multe operaţii tehno-
logice şi anume: recoltarea conurilor, prelucrarea conurilor şi extragerea seminţelor, con-
diţionarea, păstrarea, pregătirea pentru semănat şi semănatul.
Recoltarea conurilor. Recoltarea conurilor are loc în momentul în care seminţele
au ajuns la maturitate şi sunt germinabile, care se desfăşoară din septembrie până în noiem-
brie. Momentul recoltării se poate prelungi până în decembrie sau februarie (ILIESCU, 1989,
1998; MATEESCU, 2002).
Nu este recomandată recoltarea conurilor înainte de maturarea completă a seminţelor,
deoarece uscarea durează prea mult timp iar seminţele nu sunt de calitate (DRĂGHIA, 2000).
Prelucrarea conurilor şi extragerea seminţelor. Această etapă constă în supunerea
conurilor la uscare, lucru care duce la uscarea solzilor şi eliberarea seminţelor.
Condiţionarea seminţelor. Reprezintă ansamblul de operaţii ce trebuie aplicate
seminţelor până când acestea constituie lotul utilizat în lucrările de reproducere, şi anume:
dezariparea, curăţirea şi sortarea. Acestea operaţii se execută doar în momentul când seminţele
sunt uscate.
Păstrarea seminţelor. După afirmaţiile lui CIESLAR (1897) citat de VLASE (1982),
primele experienţe referitoare la păstrarea închisă a seminţelor de răşinoase au fost efec-
tuate de către SACHS încă din anul 1860, dar rezultatele acestuia nu au fost publicate.
Experienţele au fost continuate de către CIESLAR între anii 1886 şi 1897. Acesta a
ajuns la concluzia că seminţele închise ermetic în vase îşi menţin vitalitatea o perioadă
mai îndelungată decât cele păstrate deschis. Rezultatele acestuia au fost întărite şi de alţi
cercetători, printre care şi TILLOSTON, care în anul 1921 a arătat că seminţele de Picea
engelmanni se păstrează cel mai bine zvântate şi închise în containere izolate. Un alt cerce-
tător, BARTON, a arătat în 1935 că seminţele de Picea excelsa şi Picea canadensis s-au
păstrat bine timp de 4-6 ani numai când au fost depozitate închis, la temperatura de -4ºC
până la -15ºC. Seminţe de Picea glauca au putut fi păstrate până la 10 ani, la temperaturi
scăzute şi în condiţii de ermetizare, acest lucru datorându-se în principal conţinutului ridicat
de ulei al acestora (DRĂGHIA, 2002).
Păstrarea seminţelor de molid se poate face şi deschis, lucru ce poate conduce la rezul-
tate mulţumitoare numai în cazul unor perioade relativ scurte de timp, de maximum 2-3

15
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

ani. Cercetări efectuate de către VLASE şi VOINESCU (1966) asupra seminţelor de Picea
abies păstrate deschis au arătat că după un an acestea îşi pierd capacitatea de germinare cu
4,63%, după doi ani cu 19,29%, după trei ani cu 32,08% pentru ca după patru ani să se
reducă la jumătate.
După FLORESCU (1996), conţinutul de umiditate al seminţelor de molid pe durata
păstrării trebuie să fie cuprins între 6-7% şi nemodificat, scop în care seminţele se usucă
până la acest nivel apoi sunt introduse în vase ermetice, butelii de sticlă translucidă. După
SCHÖNBORN (1964) citat de VLASE (1982) se consideră că seminţele speciilor de molid sunt
destul de asemănătoare în ceea ce priveşte condiţiile necesare pentru păstrare, metodele
aplicate la specia Picea abies putând fi aplicate cu bune rezultate şi la alte specii din cadrul
genului Picea.
Pregătirea seminţelor pentru semănat. Reprezintă ansamblul de operaţii care pot
fi aplicate seminţelor în vederea obţinerii unui procent cât mai mare de germinare şi răsărire.
O primă metodă de pregătire a seminţelor pentru semănare este umectarea. Seminţele
se ţin în apă atât cât să le cuprindă, rămânând în contactul cu aerul timp de 24 de ore. Dacă
seminţele au nevoie şi de temperaturi scăzute atunci se ţin în apă la 3-5ºC (MATEESCU,
2002; STĂNICĂ, 2002).
Cercetări efectuate asupra molidului autohton (VARGA, 1956) au arătat că, dacă se-
minţele acestei specii sunt ţinute în apă timp de 18 ore iar apoi sunt puse la germinat, pro-
centul de germinare a acestora este cu până la 15% mai mare decât a seminţelor netratate.
Ţinerea seminţelor mai mult de 24 ore a arătat însă un efect total opus. La alte specii de molid
unii cercetători (DRĂGHIA, 2000) recomandă din contră folosirea apei călduţe. Astfel se
recomandă ţinerea seminţelor de Picea pungens în apă călduţă timp de 3 zile înainte de
semănare, lucru recomandat dealtfel şi la Picea omorika (ţinerea în apă cu temperatura de
20°C). Tot după acelaşi autor, seminţele de Picea glauca hidratate la rece (5°C) şi în absenţa
luminii germinează mai repede şi într-un procent mai mare.
Pregerminarea sau preîncolţirea seminţelor este o altă cale de pregătire a acestora
pentru semănat şi reprezintă procesul prin care seminţele se pun în condiţii de germinare
(umiditate, căldură) pentru o perioadă scurtă, de 8-10 zile, premergătoare semănării în
teren, în scopul parcurgerii mai rapide a etapei de imbibiţie şi iniţiere a germinaţiei (STĂNICĂ
şi colab., 2002).
De amintit este şi metoda refrigerării seminţelor (ILIESCU, 2002), lucru ce presupune
păstrarea seminţelor pe diferite durate de timp la temperaturi scăzute. După RUBŢOV (1958),
seminţele de molid ţinute în zăpadă timp de 15-30 zile accelerează răsărirea şi măresc pro-
centul de germinare.
În ceea ce priveşte seminţele de Picea pungens, aceste nu necesită o pregătire deo-
sebită pentru semănare. Se ştie că acestea germinează repede şi fără o stratificare preala-
bilă, sub influenţa unei game largi de temperatură, în prezenţa sau absenţa luminii.
Semănatul se poate face afară, direct în terenul pepinierei sau în substraturi special
pregătite, precum şi în spaţii protejate în paturi de semănare sau în ghivece.
După RUBŢOV (1958), semănarea prin împrăştiere preconizată de literatură pentru
condiţiile din în Germania nu a dat rezultate satisfăcătoare la noi din mai multe considerente.
De aceea cel mai mult a fost folosit şi este folosit în continuare în condiţiile de la noi sis-
temul de cultură cu rigole la strat şi mai rar la tarla. Semănatul pe straturi este frecvent folosit
în pepinierele de arbuşti şi arbori ornamentali. Semănarea se face primăvara târziu, astfel
încât răsărirea semănăturilor să se producă după trecerea perioadei reci şi a îngheţului de
primăvară (ILIESCU, 1998).

16
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

RUBŢOV (1958) recomandă schema cu rigole simple la 15 cm în solurile fertile şi la


20 cm în solurile mai puţin fertile. Schema de cultură cu rigole echidistante, cu distanţa
dintre rigole de 20 cm, este recomandată şi de către FLORESCU (1999). Se recomandă adâncimi
de 1-2 cm (HARALAMB, 1967), de obicei 1,5 cm (RUBŢOV, 1958) cu menţiunea că adâncimi
mai mari de 2,5-3 cm reduc considerabil procesul de răsărire. Ca o regulă generală, se reco-
mandă ca adâncimea de semănare să reprezinte de 4-5 ori mărimea seminţei (MOHAN, 1995).
Semănatul pe paturi nutritive presupune asigurarea pentru seminţe a unui substrat
adecvat şi o îngrijire mai atentă, ducând astfel la creşterea randamentului la unitatea de
suprafaţă şi scurtarea duratei de obţinere a puieţilor (STĂNICĂ şi colab., 2002).
Semănatul la ghivece reprezintă o metodă folosită în special la cultura coniferelor.
Pentru semănarea la ghivece se folosesc substraturi care au în componenţă diferite materiale,
substraturi care trebuie să asigure o bună germinaţie şi creşterea puieţilor prin îndeplinirea
următoarele condiţii: drenaj bun, raport echilibrat între componentele minerale şi cele orga-
nice, aeraţie optimă, conţinut minim de seminţe de buruieni şi agenţi fitopatogeni, preţ de
cost redus.

1.4.2. Obţinerea materialului săditor din butaşi

În unele situaţii se recomandă înmulţirea pe cale vegetativă a speciilor, lucru valabil


şi la cele aparţinătoare genului Picea. În primul rând, din punct de vedere tehnico-eco-
nomic, la majoritatea speciilor pe cale vegetativă are loc o obţinere mai uşoară şi mai rapidă
a materialului săditor. Pe de altă parte, din punct de vedere al valorii ornamentale a exem-
plarelor obţinute, înmulţirea vegetativă se efectuează în scopul transmiterii fidele a carac-
terelor specifice plantei mamă.
Perioada butăşirii. Referitor la perioada butăşirii, coniferele prezintă o perioadă
scurtă de timp în care pot fi butăşite, depăşirea acestei perioade putând duce la rezultate
foarte slabe. Astfel, capacitatea de butăşire este mai ridicată în trei perioade ale anului,
fiecare de 10-15 zile, şi anume iunie, august şi sfârşitul lunii septembrie. La butăşirile efec-
tuate în afara acestor perioade se consideră că procentul de reuşită este mai redus respectiv
perioada de înrădăcinare este mai lungă (STĂNICĂ şi colab., 2002).
MATEESCU (2002) recomandă aproximativ aceleaşi trei perioade, şi anume: august-
septembrie pentru butaşii semilignificaţi (răsadniţe); sfârşit de mai început de iunie pentru
butaşii verzi (răsadniţe); octombrie-noiembrie pentru butaşii lignificaţi (seră).
Cu toate că folosirea butaşilor verzi este posibilă, se recomandă totuşi folosirea cu
precădere a celor semilignificaţi (iulie-august) şi lignificaţi (perioada de repaus vegetativ)
(POSEDARU, 2005). După acelaşi autor, varietăţile ornamentale de răşinoase se recomandă a
fi butăşite în seră, în perioada martie sau septembrie-octombrie, cu specificaţia că varietă-
ţile pitice ale genului Picea se recomandă a fi butăşite doar în sere cu recoltarea butaşilor în
perioada iunie-august (POSEDARU, 2005). Aceeaşi perioadă, cu butaşi semilignificaţi este reco-
mandată şi de către DRĂGHIA (2000).
După ILIESCU (2002), butăşirea la răşinoase se execută în seră în lunile martie sau
septembrie-octombrie.
Tipuri de substraturi. Rezultatele din practică recomandă unele reţete de subs-
traturi. Astfel, pentru înrădăcinarea răşinoaselor se poate folosi un amestec de perlit cu
turbă în diferite proporţii (ZAHARIA şi DUMITRAŞ, 2003). Acelaşi amestec în raport de 4:1
este recomandat şi de către WAGNER şi OPRIŢA (1988). Un alt model de substrat reco-
mandat pentru conifere poate fi compus din nisip cu puţină turbă (STĂNICĂ şi colab., 2002;

17
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

ILIESCU, 2002) sau chiar perlit simplu (POSEDARU, 2005). Acelaşi autor (POSEDARU şi colab.,
2001) recomandă şi substrat constituit din perlit sau amestec în proporţii egale format din
mraniţă, turbă şi nisip.
Strict pentru genul Picea, DRĂGHIA (2000) recomandă un amestec format în proporţii
egale din pământ de grădină, turbă sau pământ de frunze şi nisip. Nici substratul alcătuit
din mraniţă, turbă şi nisip nu are rezultate slabe în ceea ce priveşte lungimea medie a rădă-
cinilor care se formează pe butaş, comparativ cu cel format doar din perlit (POSEDARU, 2005), şi
aceasta deoarece primul este un substrat hrănitor, bogat în substanţe nutritive, comparativ cu
perlitul care este un substrat sărac, steril. Indiferent de compoziţia substratului, pentru
reuşită bună de înrădăcinare acesta trebuie să îndeplinească anumite condiţii, şi anume:
permeabilitate bună; capacitate bună pentru aer; capacitate bună de reţinere a apei; să nu se
descompună; să nu conţină germeni de boli; manipulare uşoară; uşurinţă la transport; cost
redus. O condiţie importantă este şi raportul aer/apă. Se pare că ideal este ca 25-40% din
volum să fie ocupat de aer (ILIESCU, 2002).
Confecţionarea butaşilor. Butaşii recomandaţi a se confecţiona la răşinoase sunt
cei cu călcâi trataţi cu stimulatori de înrădăcinare sub formă de pudră sau soluţie (Radistim,
Rhizopon, Banoriz etc.) (POSEDARU şi colab., 2001). Pentru confecţionarea butaşilor se
folosesc vârfuri de lujeri care se obţin fie prin desprindere bruscă (călcâi), fie prin tăiere
cu briceagul, scoţând lăstarii cu câte un scut mic de pe ramura mamă (butaş cu inel de
ramură). Butaşii se plantează imediat după confecţionare, pe tot parcursul de manipulare
fiind feriţi de deshidratare (MATEESCU, 2002).
După RUBŢOV (1958) confecţionarea butaşilor prin tăierea lujerilor cu briceagul
nu este recomandată deoarece după tăietura netedă calusul se formează foarte greu scăzând
astfel procentul de prindere. La butăşirea în seră acesta recomandă lujeri de 1 an complet
lignificaţi, detaşaţi de pe lujerii de 2 ani prin rupere bruscă, rămânând astfel pe butaş un
călcâi ce merge până în cambiul plantei mamă. Pot fi folosiţi şi lujeri de 2-3 ani, caz în
care se recomandă folosirea stimulanţilor de înrădăcinare.
La cultivarurile pitice (Picea glauca ‘Conica’, Picea pungens glauca ‘Globosa’)
precum şi la cele cu acele multe şi dese, la care o îndepărtare a acestora ar duce la rănirea
scoarţei, butaşii se pot planta necurăţaţi. În acest caz se recomandă însă ca baza butaşului
să fie strânsă cu multă atenţie în substrat pentru a se evita formarea golurilor de aer
(MATEESCU, 2002).
Biostimulatorii. După cum am amintit până acum, la butăşirea răşinoaselor se
recomandă în general folosirea stimulatorilor de înrădăcinare (ANA, AIA, AIB). Aceste
substanţe pot fi preparate sub formă de soluţie cu diferite concentraţii, baza butaşilor fiind
introdusă pentru câteva secunde în soluţia respectivă (WAGNER şi OPRIŢA, 1988).
Referitor la speciile de Picea, una dintre substanţele recomandate este acidul indolin
acetic (AIA) 50 ppm (ZAHARIA şi DUMITRAŞ, 2003). Butăşirea cu ajutorul
biostimulatorilor este recomandată şi de către HARTMANN (1965) citat de POSEDARU
(2005) sau LUBAN (1959). Acesta din urmă recomandă folosirea biostimulatorilor la
specia Picea pungens, prevăzând totodată o utilizare pe scară largă a acestora pe viitor în
horticultura decorativă, chiar la speciile pendule care în mod normal nu mergeau
înmulţite prin butăşire (Picea excelsa pendula, Picea engelmanni ‘Fendelsi’).
Există însă şi autori care dimpotrivă, nu recomandă folosirea unor astfel de substanţe
la butăşirea molidului (RUBŢOV, 1958). La acelaşi rezultat a ajuns şi POSEDARU (2005),
care a obţinut rezultate mai bune la butaşii de Picea pungens ‘Glauca Globosa’ şi Picea
pungens var. argentea la care nu au fost folosiţi biostimulatori comparativ cu cei trataţi.

18
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

1.4.3. Obţinerea materialului săditor prin altoire

Altoirea la genul Picea se foloseşte numai în cazul speciilor şi a varietăţilor valo-


roase sau atunci când nu există alte posibilităţi de înmulţire (DRĂGHIA, 2000).
Primele lucrări de altoire la arbori cu importanţă însemnată au fost executate de
MARVIER DU BOISDHYVER în anul 1840 în pădurea Fontainbleau din Franţa (ENESCU, 1994).
Acesta a altoit peste 10000 de altoi din specia Pinus nigra ssp. laricio pe puieţi de pin
silvestru. A fost prima şi cea mai mare experienţă de altoire în teren descoperit.
După TYYSTIJÄRVI şi KARKI (1969) citaţi de ENESCU (1994), experienţe de altoire
efectuate în Finlanda în perioada 1962-1968 pe un număr de aproximativ 300.000 exem-
plare de molid au arătat un procent mediu de prindere de 68%. În principiu după spusele
autorului se poate conta în general pe un procent de prindere de 30-40%, cu toate că un
procent de prindere de doar 10% nu este rar.
Printre primii autori de la noi care amintesc de altoirea la răşinoase se află RUBŢOV
(1958), care menţionează altoirea la speciile Picea pungens var. glauca şi Abies concolor,
recomandându-se efectuarea acesteia atât în seră cât şi direct în pepinieră. Referitor la altoirea
în seră acest cercetător recomandă drept portaltoi puieţi de molid comun de 2-3 ani bine
dezvoltaţi, care ating dimensiunea de 5-6(8) mm la colet (ABRUDAN, 2006). Se recomandă
ca aceştia să fie repicaţi primăvara în ghivece cu diametrul de 15 cm la gură, ghivece care
se îngroapă în pământ la loc umbrit. Portaltoii sunt bine îngrijiţi până toamna, când sunt
introduşi în seră pentru a reintra în vegetaţie. Aceeaşi atenţie referitoare la îngrijirea puie-
ţilor este indicată şi în seră, unde pe lângă stropit, plivit şi afânarea pământului recoman-
dându-se şi pulverizarea ghivecelor cu praf de cărbune. În perioada în care puieţii au intrat
în vegetaţie are loc altoirea lor cu altoi recoltaţi cu 7-8 zile înainte. Sunt de preferat altoi
proveniţi din lujeri de un an cu precădere din lujerul terminal, cu 3-5 muguri, care să aibă
cel puţin 10-15 cm lungime şi o grosime aproximativ egală cu cea a portaltoilor. Aceştia
urmează a fi depozitaţi în beciuri până se dezgheaţă, fiind introduşi apoi în seră şi ţinuţi
în nisip reavăn până în decembrie, când se face altoirea. Ca metodă de altoire se recomandă
altoirea în despicătură. Se face în acest scop o tăietură orizontală a portaltoiului la 4-6 cm
deasupra coletului cu un briceag bine ascuţit pentru a se obţine o tăietură netedă, acelaşi
lucru fiind necesar şi la realizarea despicăturii. Se introduce altoiul, după ce în prealabil a
fost curăţat de ace pe porţiunea care urmează a fi îmbinată prin altoire şi fasonat sub forma
de pană, în despicătura de 3-4 cm. Se va avea grijă să aibă loc o corespondenţă între zonele
cambiale ale altoiului şi portaltoiului. Izolarea locului de altoire se face cu rafie şi ceară de
altoit.
Referitor la altoirea în despicătură, POSEDARU (2005) a obţinut cele mai slabe rezul-
tate la toate speciile din genul Picea testate, sub nivelul metodelor de altoire în placaj lateral,
prin alipire sau chip budding. Altoirea în placaj lateral este menţionată ca metodă de altoire
la răşinoase şi de către ENESCU (1975) sau FLORESCU (1999), ultimul denumind-o altoire
laterală în placaj.
Locul de altoire este recomandat a fi lujerul terminal sau la înălţimea de 10-12 cm
deasupra coletului. În acest scop pe locul respectiv se efectuează o tăietură lungă de 4-5
cm prin care se desprinde scoarţa de liber, dar nu se intră şi în lemnul portaltoiului. Acest
lucru are loc doar la baza tăieturii, unde are loc desprinderea unui strat de lemn cu scopul
de a forma un pinten pe care se va sprijini capătul inferior al altoiului. Altoiul se confecţio-
nează sub formă de pană simplă şi provine din vârful ramurii. Are loc apoi suprapunerea
altoiului peste tăietura de pe portaltoi şi în final se leagă cu bumbac parafinat sau rafie şi

19
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

se unge cu mastic. Ca moment al altoirii se recomandă perioada de primăvară (MCHOY,


2006), imediat după pornirea în vegetaţie, în sere calde şi reci sau în teren liber. S-au făcut
experimentări şi pentru altoiri de vară. Pentru acestea se recomandă ca altoii să nu se re-
colteze în perioada sau imediat după perioada de căldură estivală, deoarece atunci conţi-
nutul de zahăr din lujeri este redus. În perspectiva altoirii altoii sunt păstraţi pe o perioadă
de cel mult 10 zile în pivniţe la temperatura de 10-13°C şi acoperite cu o ţesătură umedă.
La altoirile de vară s-a observat că rezultate mai bune s-au obţinut la folosirea de altoi
subţiri. Acest lucru s-ar putea explica prin insuficienta lignificare a lujerilor din care au
fost recoltaţi altoii groşi.
Tot la răşinoase dar la cele altoite în câmp autorul propune altoirea în fentă late-
rală. Aceasta presupune o incizie longitudinală uşor curbată la partea superioară pe tulpina
portaltoiului, la 8-10 cm deasupra coletului. Se desprind apoi coaja şi liberul de lemn pe
lungimea tăieturii, loc unde urmează a fi introdus altoiul fasonat sub formă de pană.
Tot altoire în placaj lateral recomandă şi LUBAN (1959), dar o denumeşte altoire
prin alipire laterală.
Referitor la altoirea în placaj lateral, CRISTESCU şi colab. (1975) recomandă ca acest
tip de altoire să se facă în câmp, primăvara devreme, imediat ce portaltoiul a intrat în vege-
taţie activă, înainte de umflarea mugurilor. În acest scop se recomandă ca altoii să se recol-
teze cu puţin timp înaintea altoirii. Locul altoirii urmează a fi uns cu mastic cald. Acest
procedeu ar fi dus la Staţiunea Ştefăneşti în cadrul experienţelor efectuate în anul 1973 la
un procent de reuşită de 40%.
Tot despre altoirea în placaj lateral ne vorbeşte şi ILIESCU (2002) ca metodă de
altoire recomandată la răşinoase. Tehnica de altoire este asemănătoare cu cea descrisă de
FLORESCU (1999), cu unele specificaţii. Astfel autoarea, spre deosebire de predecesorul
său, prin incizia pe portaltoi nu propune doar desprinderea scoarţei de lemn ci şi a unei
porţiuni de lemn. Totodată porţiunea desprinsă se recomandă a nu fi retezată la bază, faci-
litând astfel o fixare mai bună a altoiului.
Dintre cercetătorii contemporani, MOHAN (1995) descrie amănunţit metoda de altoire
în despicătură.
DRĂGHIA (2000) recomandă la molid altoirea în placaj lateral efectuată la sfârşitul
verii (august-septembrie) sau iarna până la începutul primăverii în sere. Drept portaltoi sunt
folosiţi puieţi de Picea abies sau din speciile tipice, puieţi care au fost repicaţi la ghivece
în luna august al celui de-al doilea an de la semănat.
MATEESCU (2002) propune ca perioadă de altoire lunile august-septembrie. În acest
scop portaltoii sunt trecuţi în încăperi mai răcoroase unde sunt ţinute timp de 8-10 zile cu
scopul maturizării ţesuturilor. Altoii se recoltează în ziua altoirii, altoirea fiind la masă în
placaj lateral sau prin alipire.
La metodele de altoire menţionate până acum se alătură şi altoirea prin alipire
amintită şi de FLORESCU (1999) şi descrisă mai amănunţit de către STĂNICĂ şi colab.
(2002), metodă aplicabilă în special la speciile care se prind greu. Acest tip de altoire mai
poate fi întâlnit sub denumirea de „altoirea cu cloşcă”, când plantele mamă furnizoare de
altoi sunt plantate în câmp, în jurul lor fiind aşezaţi portaltoi în ghivece sau pungi.
O altă metodă de altoire la genul Picea, menţionată de către literatura de dată recentă
(POSEDARU, 2005) este altoire în chip budding. Cunoscută şi sub denumirea de altoire în
placaj cu mugure (scutişor), această metodă este detaliată de către STĂNICĂ şi colab. (2002).

20
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Dintre cercetătorii străini, SMITH (2007) recomandă la speciile de răşinoase printre


care şi la speciile de molid, două tipuri de altoire, altoirea sub scoarţă perfecţionată şi
altoirea laterală în placaj.
Gradul de prindere al puieţilor altoiţi depinde nu doar de modul de altoire şi tehnica
aplicată ci şi în mare măsură de atenţia acordată acestora după altoire. Cele mai importante
măsuri după MATEESCU (2002) se referă la umbrirea puieţilor şi udarea lor cu atenţie.
Udarea se face însă moderat după altoire deoarece aceştia nu rezistă la excesul de umi-
ditate DRĂGHIA (2000). RUBŢOV (1958) recomandă ca după ce a fost făcută altoirea în
seră ghivecele să fie păstrate sub mese, unde sunt umbrite şi există o temperatură mai
scăzută, pentru ca în luna mai să fie scoase afară la umbră şi transplantate ulterior în solul
pepinierei, după o schemă de 1 x 1 m. Puieţii altoiţi vor fi transplantaţi cu pământ la rădăcină
şi umbriţi până în luna august.

1.5. IMPORTANŢA SPECIILOR GENULUI PICEA

Speciile genului Picea sunt utilizate încă din cele mai vechi timpuri, importanţa
socială şi economică a acestora fiind incontestabilă. Astfel, se ştie că grecii antici confec-
ţionau catargele corabiilor din lemn de molid, la fel cum fabricarea viorilor de către lutieri
ca Stradivarius şi Guarnieri s-a făcut din lemnul aceleiaşi specii. Unii dintre cei mai renu-
miţi tămăduitori medievali, printre care Paracelsus şi Matthialus utilizau mugurii, acele şi
răşina molidului în tratarea unor boli ca răcelile, reumatismul, guta. Fitoterapia clasică
foloseşte de la molid mugurii, scoarţa şi răşina în calmarea tusei şi combaterea spasmelor
şi balonărilor, precum şi în calmarea stărilor nervoase. Acele, conurile şi răşina de molid
s-au folosit şi pentru fumigaţii menite să îmbălsămeze aerul. Şi din punct de vedere al cre-
dinţei molidul are locul său special (HELMAN, 2008).

1.5.1. Importanţa economică

Speciile din genul Picea sunt importante pentru lemnul lor. Acesta este uşor, puternic
şi se prelucrează bine. Fibrele sale lungi şi conţinutul redus de răşină îl fac ideal pentru
pastă de hârtie şi celuloză. Rădăcinile sale înmuiate şi despicate au fost folosite în trecut
pentru confecţionarea coşurilor, a canoelor sau a pantofilor. Răşina era mestecată înainte
pentru prevenirea durerilor de dinţi (HARLOW, 1957; BITNER, 2007).
În afara utilizărilor enumerate poate fi folosit de asemenea în industrie pentru PAL,
PFL, chibrituri etc. (GIURGIU, 1978; BELDEANU, 1999).
Specia cea mai răspândită şi mai valorosă din ţara noastră, Picea abies (ENESCU,
1975) are o valoare incontestabilă a întrebuinţării lemnului atât prin diversitatea domeniilor
de utilizare cât şi prin însuşirile calitative superioare ale sale. Un lemn cu o valoare care o
atinge pe cea a molidului autohton este cel de Picea engelmanni (GEORGESCU şi colab.,
1935). Nu acelaşi lucru se poate afirma despre lemnul speciei Picea pungens care nu este
folosit foarte mult în industria cherestelei datorită lemnului fragil şi plin de noduri.
Picea abies produce de asemenea vestitul lemn de rezonanţă, al cărui lemn are
însuşiri acustice excepţionale (STĂNESCU şi ŞOFLETEA, 1998). Tot pentru instrumente muzi-
cale se recomandă şi lemnul speciilor Picea rubens şi Picea glauca. Se pot confecţiona
astfel părţi constructive ale pianelor, violinelor, chitarelor precum şi a altor instrumente
(BITNER, 2007).

21
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

O altă parte importantă din punct de vedere economic a molidului o reprezintă cetina.
Printre produsele care se pot obţine din cetină se află uleiurile eterice (volatile), ceruri,
clorofilă, făină furajeră etc. (CORLĂŢEANU, 1984). Comparativ cu alte specii de răşinoase,
molidul este o specie mai slab producătoare de balsam. Aceasta reprezintă un produs de o
deosebită importanţă pentru industria chimică.
Scoarţa de molid poate fi folosită pentru extracţia substanţelor tanante. Este sin-
gura specie dintre răşinoasele din ţara noastră a cărui scoarţă face obiectul valorificării
datorită conţinutului ridicat de tanin (CORLĂŢEANU, 1984). Mugurii de molid sunt utilizaţi
în special în industria alimentară şi în cea farmaceutică. Tot în industria farmaceutică îşi
găsesc întrebuinţare frunzele, scoarţa şi răşina (PÂRVU, 2006).

1.5.2. Importanţa ecologică

Molidul are o mare importanţă ecologică prin ambele forme sub care poate fi găsit
în natură, atât ca arboret cât şi sub formă de pâlc de arbori sau exemplare izolate în cadrul
amenajărilor peisagistice. Cele mai importante efecte pe care le poate îndeplini o pădure de
molid, sunt: funcţia hidrologică, funcţia de protecţie a solurilor, funcţia climatică, funcţia
estetică, funcţia sanitar igienică, funcţia recreativă (LEAHU, 2001).

1.5.3. Importanţa peisagistică

Genul Picea curpinde arbori şi arbuşti care pot fi cultivaţi atât în grădini şi spaţii
verzi cât şi în vase, în cazul cultivarurilor de talie mică (BENT et al., 2005).
În regiunea dealurilor culturile de molid (Picea abies) au doar valoare decorativă,
servind ca arbori de ornament. Se recomandă totodată ca specie ornamentală în special în
amenajarea pădurilor-parc, care trebuie să aibă în compoziţie 30-35% conifere pentru a le
asigura în timpul iernii un înveliş verde (MILEA, 1973). În tinereţe molidul poate fi folosit
şi în intravilan pentru amenajarea gardurilor vii, fiind o specie care se pretează la tundere
(RUBŢOV, 1958; ŞOFLETEA, 2001).
Picea orientalis se găseşte în Europa din anul 1837, la noi a fost introdusă la Simeria
după anul 1880, este o specie foarte decorativă prin acele scurte (5-10 mm) şi ramurile
subţiri (RUBŢOV, 1958), valoarea sa decorativă constând totodată şi în coroana deasă, cu
ramuri până aproape de sol. Se recomandă a fi introdusă ca specie de ornament cu precă-
dere în zona de câmpie.
Chiar dacă nu prezintă o importanţă forestieră datorită creşterilor reduse şi a lemnului
de calitate inferioară (DUMITRIU-TĂTĂREANU, 1960) Picea pungens este des întâlnit în parcuri
şi grădini, fiind o specie foarte decorativă. Sunt cultivate formele cu ace argintii brumate
(Picea pungens var. argentea şi var. glauca) obţinute prin selecţie de grădinarii din Europa
(RUBŢOV, 1958). După GEORGESCU (1935) forma argentea ar fi fost obţinută în Olanda,
de unde ar fi fost răspândită în toată lumea, chiar şi în America. În afară de coloritul acelor
valoarea ornamentală poate consta şi în coroanele compacte (var. compacta) uneori cu
ramurile de ordinul I relativ pendente (var. kosteriana) (ŞOFLETEA, 2001).
Picea engelmanni se cultivă în Europa încă din 1863, fiind considerat un arbore
foarte decorativ de mare interes pentru centrele populate (RUBŢOV, 1958).
Picea glauca se distinge prin forma deosebită a conurilor şi coloritul atractiv verde-
albăstrui, pretându-se la tăieri sumare.

22
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Picea canadensis se cultivă în parcurile din Europa încă din 1700, fiind o specie
decorativă prin acele sale de o culoare verde-albăstrui sau negricioasă recomandată pentru
zona de câmpie (RUBŢOV, 1958).
Picea omorika se pretează ca specie ornamentală în parcurile de la noi datorită
coroanei foarte înguste, columnare (ŞOFLETEA, 2001). Mulţi horticultori consideră această
specie ca având cea mai frumoasă formă dintre toate care aparţin genului Picea, fiind
adesea folosită în amenajările particulare (HILL, 1989).
Picea rubens datorită portului său larg este cel mai adesea folosit în parcuri (HILL,
1989).

1.5.4. Importanţa ca pom de Crăciun

Printre speciile utilizate cel mai mult în străinătate ca pomi de Crăciun se remarcă
cele din genurile Abies şi Picea, Pinus şi Pseudotsuga. În rândul speciilor de molid cel
mai utilizate ca pomi de Crăciun se găsesc Picea abies, Picea pungens, Picea glauca, Picea
rubens, Picea omorika (HILL, 1989). Cu toate că există mai multe specii din acest gen care
se pretează ca pom de Crăciun, majoritatea topurilor realizate în funcţie de preferinţele
clienţilor remarcă doar două dintre ele, Picea pungens şi Picea glauca, care împart supre-
maţia în topuri cu Abies fraseri, Pseudotsuga menziesii, Pinus sylvestris, Pinus strobus sau
Abies procera (www.forestry.about.com, www.christmastree.org).

23
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

C a p i t o l u l 2

LOCUL DESFĂŞURĂRII EXPERIENŢELOR, SCOPUL ŞI


OBIECTIVELE CERCETĂRILOR

Capitolul 2 prezintă: Scopul cercetărilor şi obiectivele urmărite; Cadrul natural şi


condiţiile climatice în care s-au desfăşurat experienţele.

3.1. SCOPUL CERCETĂRILOR ŞI OBIECTIVELE URMĂRITE

În ultimul timp în ţara noastră au fost introduse specii şi varietăţi noi de conifere cu
valoare ornamentală ridicată. Chiar dacă acestea sunt produse pe scară largă pe plan
extern şi pot satisface cererea de pe piaţă, nu puţine sunt cazurile când exemplarele aduse
la noi suferă după ce sunt plantate definitiv deoarece nu sunt obişnuite cu condiţiile climatice.
Înmulţirea speciilor şi varietăţilor de conifere ornamentale, cu precădere a celor din
genul Picea, este o operaţie dificilă. Butaşii înrădăcinează greu şi într-o perioadă de timp
îndelungată, iar în ceea ce priveşte altoirea procentul de prindere este în general destul de
scăzut iar tehnologia presupune personal cu o anumită experienţă în domeniu. Astfel,
referitor la înmulţirea pe cale vegetativă a acestor specii, atât prin butăşire cât şi prin
altoire, ar fi multe aspecte tehnologice care ar putea fi îmbunătăţite pentru a se obţine
rezultate mult mai bune, pornind de la perioade de înmulţire şi ajungând până la substanţe
stimulatoare sau chiar metode noi.
Deoarece prin rezultatele acestor cercetări se urmăreşte îmbunătăţirea tehnologiei
de producere a materialului săditor pe cale vegetativă a unor varietăţi din genul Picea,
obiectivele de cercetare au fost grupate astfel:
a) pentru cultivarurile Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’: studiul
influenţei genotipului, a modului de fasonare al butaşului, a substratului de înrădăcinare şi a
biostimulatorilor de înrădăcinare asupra rizogenezei.
b) pentru specia Picea pungens forma argentea: stabilirea celei mai bune metode
de altoire, studiul influenţei gradului de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi altoiului, a
dimensiunilor partenerilor de altoire, a materialelor folosite la legare, a înălţimii pe
portaltoi la care se efectuează altoirea precum şi a realtoirii asupra prinderii altoiului.
c) studiul posibilităţilor de diversificare a valorificării materialului săditor obţinut
Cele două locaţii în care au fost organizate experienţele se află situate în centrul
ţării. Primul dintre amplasamente se află situat în localitatea Cluj-Napoca, în partea de
nord-vest a ţării, în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Acest
institut este situată în partea de est a municipiului. În afara spaţiilor de învăţământ şi admi-
nistrative, în cadrul universităţii există mai multe sere şi solarii arondate disciplinelor de
specialitate ale Facultăţii de Horticultură. Experienţele au fost amplasate în cadrul serei şi
solarului disciplinelor de Floricultură, Arboricultură şi Arhitectură peisageră.

24
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Cel de-al doilea loc al experienţelor este Pepiniera “Mihai Viteazu” din Turda.
Aceastase află situată la 4 km de Municipiul Turda pe drumul judeţean care face
legătura între acesta şi Comuna Călăraşi, pe platoul unde istoricii apreciază că a fost ucis
voievodul Mihai Viteazu. Este situată la o distanţa de aproximativ 3 km de râul Arieş, a
cărui apă o foloseşte pentru irigaţii. Suprafaţa actuală a pepinierei este de 26,3 ha, din
care teren efectiv destinat culturilor silvice 14.3 ha. Pepiniera este destinată producerii
puieţilor forestieri necesari lucrărilor de regenerare a suprafeţelor parcurse cu diverse
lucrări de tăiere, precum şi pentru împădurirea terenurilor agricole degradate preluate în
acest scop de la diverşi deţinători. Pe lângă aceştia se produce şi o gamă diversă de arbori
şi arbuşti ornamentali din specii de răşinoase şi foioase.
Din punct de vedere climatic, Podişul Transilvaniei se încadrează după sistemul W.
Köppen, în provincia climatică Df, caracterizată prin climă boreală cu ierni friguroase şi
umede, cu temperatura celei mai reci luni sub -3°C şi a celei mai calde peste 10°C.
Din cele patru subprovincii climatice ale acestei provincii întâlnim două:
• Dfbx - în partea vestică, cu temperatura celei mai calde luni între 20-22°C şi cu
maximum de precipitaţii la începutul verii;
• Dfbk - în cea mai mare parte a podişului, cu temperatura celei mai calde luni între
18 şi 20°C, cu iarnă rece şi cu mai mult de patru luni pe an cu temperatura medie peste 10°C.

25
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

C a p i t o l u l 3

MATERIALUL BIOLOGIC, METODA DE LUCRU ŞI


ORGANIZAREA EXPERIENŢELOR

În Capitolul 3 - Materialul biologic, metoda de lucru şi organizarea experienţelor,


este motivată necesitatea organizării cercetărilor, sunt stabilite obiectivele urmărite în
această lucrare şi sunt totodată descrise materialele folosite în experienţe, metodele de
lucru precum şi modul de organizare şi amplasare a experienţelor. Este structurat pe trei
subcapitole, după cum urmează:

3.1. MATERIALUL BIOLOGIC UTILIZAT

Prezintă speciile care au constituit obiectul experienţelor şi tehnica de executare a


butăşirilor şi respectiv altoirilor.
Materialul biologic utilizat pentru realizarea experienţelor a fost grupat în funcţie
de metoda de obţinere a materialului săditor:
- la experienţele de butăşire - materialul biologic a fost reprezentat de butaşi proveniţi
de pe exemplare ale cultivarurilor Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’.
- la experienţele de altoire materialul biologic a provenit de la speciile Picea abies
şi Picea pungens forma argentea. De la prima specie au fost folosiţi puieţi, ca şi portaltoi,
pe care au fost grefaţi altoi proveniţi de la cea de-a doua specie.
A doua parte a acestui subcapitol prezintă metoda de lucru, respectiv aspectele teh-
nologice ale operaţiilor de butăşire şi altoire.
Butaşii folosiţi au fost de două tipuri în funcţie de modul de fasonare, şi anume
butaşi cu călcâi şi butaşi cu cârlig. Butaşii cu călcâi au fost obţinuţi prin desprinderea
lujerilor anuali în sensul invers creşterii lor, prelevându-se în acest mod şi o porţiune de
coajă cu lemn de pe ramurile în vârstă de 2 ani. Butaşii cu cârlig s-au confecţionat tot din
creşterile anuale, care au păstrat la bază o porţiune din ramurile de 2 ani rezultată prin
tăietură perpendiculară pe ax cu ajutorul unui foarfece.

3.2. METODA DE LUCRU

Metodele de altoire folosite au fost altoirea laterală în placaj şi altoirea în despică-


tură. În cazul ambelor metode de altoire s-au folosit două tipuri de materiale pentru con-
tactul strâns al partenerilor de altoire, rafia plastifiată şi rafia de tei. Pentru a nu permite
accesul apei la punctul de altoire rafia de tei a fost folosită în combinaţie cu ceara de altoit.
În continuare acest subcapitol prezintă detaliat etapele butăşirii şi altoirii, cu ima-
gini sugestive care vin în completarea descrierii.

26
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

3.3. ORGANIZAREA ŞI AMPLASAREA EXPERIENŢELOR

Pentru ambele cultivaruri luate în studiu în cadrul experienţelor de butăşire, Picea


abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’, experienţele au fost organizate în perioada
de primăvară, în prima jumătate a lunii martie. Acestea au fost efectuate înainte de apariţia
creşterilor anuale, la începutul lunii martie. În ambele câmpuri experimentale, butăşirile
au fost organizate sub forma a două experienţe trifactoriale.
Experienţa I. Prima experienţă de altoire s-a desfăşurat pe parcursul a 3 ani, 2006,
2007 şi 2008 în sera USAMV. Experienţa este trifactorială de tipul 2 x 2 x 6, cu un număr
de 30 butaşi pentru fiecare variantă (tabelul 3.2.).
Experienţa II. Această experienţă a avut loc tot pe perioada a 3 ani în sera pepinierei
Mihai Viteazu. Experienţa este trifactorială de tipul 2 x 2 x 4, cu 16 variante experimen-
tale şi trei repetiţii, aşezate în blocuri randomizate, fiecare variantă fiind formată din câte
30 de butaşi (tabelul 3.3.). Substratul de înrădăcinare folosit a fost nisipul obişnuit.
Experienţele de altoire, factorii studiaţi şi graduările acestora sunt prezentate
sintetic în tabelul 3.4.
Organizarea şi amplasarea experienţelor de altoire. A fost organizat un număr de
7 experienţe de altoire, în cadrul a 5 experienţe fiind folosită metoda de altoire laterală în
placaj iar în celelalte 2 metoda de altoire în despicătură. Experienţele au fost de tip
polifactorial, bifactorial şi trifactorial, grupate în funcţie de metoda de altoire. Dacă la
butăşire numărul total al factorilor folosiţi pentru cele două experienţe a fost doar de
patru, în cazul experienţelor de altoire numărul total de factori folosiţi a fost mult mai
mare.

27
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Tabelul 3.2.
Variantele experienţei I de butăşire
Varianta
Specia Tipul de butaş Substratul
experimentală
V1 nisip
V2 perlit
V3 turbă
Picea glauca ‘Conica’ cu călcâi
V4 nisip + perlit (1:1)
V5 nisip + turbă (1:1)
V6 perlit + turbă (1:1)
V7 nisip
V8 perlit
V9 turbă
Picea glauca ‘Conica’ cu cârlig
V10 nisip + perlit (1:1)
V11 nisip + turbă (1:1)
V12 perlit + turbă (1:1)
V13 nisip
V14 perlit
V15 turbă
Picea abies ‘Nidiformis’ cu călcâi
V16 nisip + perlit (1:1)
V17 nisip + turbă (1:1)
V18 perlit + turbă (1:1)
V19 nisip
V20 perlit
V21 turbă
Picea abies ‘Nidiformis’ cu cârlig
V22 nisip + perlit (1:1)
V23 nisip + turbă (1:1)
V24 perlit + turbă (1:1)

Tabelul 3.3.
Variantele experienţei II de butăşire
Varianta
Specia Tipul de butaş Substratul
experimentală
V1 Netratat
V2 Radistim 2
Picea glauca ‘Conica’ cu călcâi
V3 Radistim 3
V4 Radistim soluţie
V5 Netratat
V6 Radistim 2
Picea glauca ‘Conica’ cu cârlig
V7 Radistim 3
V8 Radistim soluţie
V9 Netratat
V10 Radistim 2
Picea abies ‘Nidiformis’ cu călcâi
V11 Radistim 3
V12 Radistim soluţie
V13 Netratat
V14 Radistim 2
Picea abies ‘Nidiformis’ cu cârlig
V15 Radistim 3
V16 Radistim soluţie
Tabelul 3.4.

28
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Reprezentarea sintetică a experienţelor în cadrul celor două metode de altoire utilizate


pentru obţinerea materialului săditor
ALTOIREA LATERALĂ ÎN PLACAJ
Experienţa I
Factorul A- gradul de pornire în Factorul B - gradul de pornire Factorul C - momentul înlăturării
vegetaţie al în vegetaţie al portaltoiului
portaltoiului altoiului
c1 - tăierea portaltoiului în
a1 - portaltoi slab pornit în vege- b1 - altoi nepornit în vegetaţie
primăvara anului următor
taţie (doar rădăcinile b2 - altoi nepornit în vegetaţie,
altoirii
pornite) refrigerat
c2 - tăierea portaltoiului imediat
a2 - portaltoi bine pornit în b3 - altoi pornit în vegetaţie
după deschiderea mugurilor
vegetaţie (muguri deschişi)
altoiului, în anul altoirii
Experienţa II
Factorul A - gradul de pornire în vegetaţie al portaltoiului Factorul B - nivelul de altoire
a1 - portaltoi slab pornit în vegetaţie (doar rădăcinile b1 - sub primului verticil
pornite) b2 - între primul şi al doilea verticil
a2 - portaltoi bine pornit în vegetaţie (muguri deschişi) b3 - deasupra celui de-al doilea verticil
Experienţa III
Factorul A - diametrul portaltoiului în punctul de altoire Factorul B - lungimea altoiului
a1 - 0,5 cm
b1 - 7 cm
a2 - 0,7 cm
b2 - 9 cm
a3 - 1,0 cm
Experienţa IV
Factorul A - tipul de portaltoi Factorul B - nivelul altoirii pe portaltoi
b1 - sub punctul de altoire (sub primul verticil)
b - la nivelul altoirii anterioare (între primul şi al doilea
a1 - portaltoi normal, la prima altoire 2
verticil)
a2 - portaltoi altoit o dată (realtoire)
b3 - deasupra nivelului altoirii anterioare (deasupra celui de-al
doilea verticil)
Experienţa V
Factorul A - materialul folosit pentru legarea partenerilor de Factorul B - lungimea altoiului
altoire
a1 - rafie plastifiată b1 - 7 cm
a2 - rafie naturală + ceară de altoit b2 - 9 cm
ALTOIREA ÎN DESPICĂTURĂ
Experienţa I
Factorul A - gradul de pornire în vegetaţie al portaltoiului Factorul B - materialul folosit pentru
altoire
a1 - portaltoi slab pornit în vegetaţie (doar rădăcinile a1 - rafie plastifiată
pornite) a2 - rafie naturală + ceară de altoit
a2 - portaltoi bine pornit în vegetaţie (muguri deschişi)
Experienţa II
Factorul A- gradul de pornire în vegetaţie a Factorul B- materialul folosit pentru legare
altoiului
a1 - altoi nepornit în vegetaţie, refrigerat b1 - rafie plastifiată
a2 - altoi pornit în vegetaţie b2 - rafie de tei + ceară de altoit

29
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

C a p i t o l u l 4

REZULTATE OBŢINUTE ÎN EXPERIENŢELE DE ÎNMULŢIRE ŞI


INTERPRETAREA ACESTORA

4.1. COMPORTAREA CULTIVARURILOR PICEA GLAUCA ‘CONICA’ ŞI


PICEA ABIES ‘NIDIFORMIS’ LA ÎNMULŢIREA PRIN BUTAŞI

Elementele care au fost biometrizate în vederea interpretării statistice a rezultatelor


experienţelor au fost numărul de butaşi înrădăcinaţi şi lungimea rădăcinilor.
Pentru interpretarea rezultatelor obţinute la înrădăcinarea butaşilor cultivarurilor de
Picea glauca ‘Conica’ şi Picea abies ‘Nidiformis’, datele obţinute în urma măsurătorilor
au fost prelucrate statistic prin metoda analizei varianţei, utilizându-se metoda comparaţiilor
multiple (testul Duncan) (ARDELEAN şi colab., 2002). Rezultatele sunt prezentate în tabele
bilaterale cuprinzând acţiunea a doi factori şi a interacţiunii dintre ei.
Influenţa modului de fasonare a butaşului şi a substratului de înrădăcinare asupra
rizogenezei. În tabelul 4.2. este prezentată influenţa genotipului, a modului de fasonare al
butaşului şi a interacţiunii dintre aceşti doi factori asupra eficienţei înrădăcinării exprimată
prin număr de butaşi înrădăcinaţi. Se observă că cele două cultivaruri luate în studiu
(Picea glauca ‘Conica’ şi Picea abies ‘Nidiformis’) au avut valori diferite ale procentului
de butaşi înrădăcinaţi. În mod sigur Picea abies ‘Nidiformis’ pare mai predispusă la înmul-
ţirea prin butaşi.
În ceea ce priveşte tipul de butaş utilizat, media pe ambele specii clasează butaşii
cu călcâi pe primul loc, devansându-i cu 6,6 procente de prindere pe cei cu cârlig. Această
diferenţă este din punct de vedere statistic semnificativă (grafic 4.2.).
Tabelul 4.2.
Influenţa genotipului şi a modului de fasonare al butaşului asupra numărului de butaşi
înrădăcinaţi
Modul de fasonare al butaşului Media pe
Cu călcâi Cu cârlig
Specia specie
b b
Picea glauca ‘Conica’ 9,2 9,4 9,3 B
Picea abies ‘Nidiformis’ 12,7a 8,4c 10,5 A
Media pe tip de butaş 10,9 M 8,9 N
DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare = 0,4 butaşiDS5% pentru
compararea a două medii specie = 0,4 butaşi
DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare x specie = 0,5-0,6 butaşi
Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este
semnificativă

30
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

butaş cu călcâi butaş cu cârlig


.

(%) 45

42.3
30 36.5
30.6 31.3 29.6
27.8
15

0
Picea glauca Picea abies M edia
Conica Nidiformis
specia

Grafic 4.2. Procentul de înrădăcinare a butaşilor pe tipuri de butaş, în funcţie de specie

Analiza datelor din tabelul de sinteză 4.3. permite evidenţierea aportului speciei, a
substratului de înrădăcinare şi a interacţiunii dintre aceşti doi factori asupra eficienţei
înrădăcinării la genul Picea. Mediul de cultură pare a avea şi el o influenţă semnificativă
asupra eficienţei înrădăcinării la cele două specii studiate. Datele din tabelul 4.3. scot în
evidenţă faptul că eficienţa cea mai ridicată, exprimată prin numărul de butaşi înrădăcinaţi
este obţinută pe substratul nisip + turbă, urmat de cel format din nisip + perlit. Diferenţa
dintre aceste două substraturi, deşi semnificativă, nu reprezintă o valoare absolută prea mare
(1,4). Cele mai slabe rezultate se obţin pe perlit simplu, la care eficienţa înmulţirii prin
butaşi la cele două specii este de abia 4,1 butaşi înrădăcinaţi.
Tabelul 4.3.
Influenţa genotipului şi a substratului de înrădăcinare asupra numărului de butaşi înrădăcinaţi
Specia Picea glauca Picea abies
Media pe substrat
Substratul ‘Conica’ ‘Nidiformis’
Nisip 8,8e 8,8e
8,8 D
Perlit 3,9f 4,3f 4,1 F
Turba 4,9f 9,9d 7,4 E
Nisip + Perlit 12,8c 14,6b 13,7 B
Nisip + Turba 12,8c 17,4a 15,1 A
Perlit + Turba 12,4c 8,1e 10,3 C
Media pe specie 9,3 N 10,5 M
DS5% pentru compararea a două medii specie = 0,6-0,7 butaşi
DS5% pentru compararea a două medii substrat = 0,4 butaşi
DS5% pentru compararea a două medii specie x substrat = 0,9-1,0 butaşi
Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este
semnificativă

31
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Tabelul 4.7. prezintă influenţa speciei, a modului de fasonare a butaşului şi a inte-


racţiunii dintre aceşti doi factori asupra lungimii rădăcinilor de ordinul I ale butaşilor înrădă-
cinaţi. Datele prezentate în tabel reprezintă lungimea rădăcinilor exprimată în centimetri.
Tabelul 4.7.
Influenţa genotipului şi a modului de fasonare al butaşului asupra lungimii rădăcinilor (cm)
Modul de fasonare al
Media pe
butaşului Cu călcâi Cu cârlig
specie
Specia
Picea glauca ‘Conica’ 4,1a 3,3b 3,7 B
Picea abies ‘Nidiformis’ 4,1a 4,4a 4,3 A
Media pe tip de butaş 4,1 M 3,9 N
DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare = 0,2 cm
DS5% pentru compararea a două medii specie = 0,2 cm
DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare x specie = 0,3-0,4 cm
Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este
semnificativă

În urma interpretării datelor referitoare la lungimea rădăcinilor de ordinul I la spe-


ciile luate în studiu, se poate constata că cultivarul Picea abies ‘Nidiformis’ prezintă rădăcini
mai lungi în medie cu 0,3 cm faţă de rădăcinile cultivarului Picea glauca ‘Conica’, această
diferenţă fiind suficient de mare pentru a fi considerată semnificativă.
Butaşii fasonaţi cu călcâi asigură o dezvoltare a rădăcinilor semnificativ mai bună
decât butaşii fasonaţi cu cârlig. Acest avantaj se regăseşte în diferenţa 0,2 cm dintre lungimea
rădăcinilor butaşilor fasonaţi în cele două moduri.
În tabelul 4.8. este prezentată influenţa speciei (genotipului), a substratului de înră-
dăcinare a butaşilor şi a interacţiunii dintre genotip şi substrat asupra dezvoltării rădăcinilor
butaşilor exprimată în centimetri.
Tabelul 4.8.
Influenţa genotipului şi a substratului de înrădăcinare asupra lungimii rădăcinilor (cm)

Picea glauca Picea abies Media pe substrat


Specia
‘Conica’ ‘Nidiformis’
Substratul
Nisip 2,4d 2,8cd 2,6 D
Perlit 3,1cd 3,5c 3,3 C
Turba 4,8b 6,8a 5,8 A
Nisip + Perlit 2,8cd 3,1cd 2,9 CD
Nisip + Turba 4,2bc 4,6b 4,4 B
Perlit + Turba 5,0b 4,8b 4,9 B
Media pe specie 3,7 N 4,3 M
DS5% pentru compararea a două medii specie = 0,2 cm
DS5% pentru compararea a două medii substrat = 0,2 cm
DS5% pentru compararea a două medii specie x substrat = 0,6 cm
Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este
semnificativă

32
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Se pare că substraturile de înrădăcinare influenţează procesul de rizogeneză la speciile


luate în studiu. Astfel, rezultatele obţinute în cadrul cercetărilor arată că cea mai bună înră-
dăcinare a butaşilor şi implicit rădăcini mai lungi s-au obţinut în cazul substratului reprezentat
de turbă, urmat apoi de substraturile în a căror componenţă intră şi turba (turbă + perlit;
turbă + nisip). Variantele cu turbă se diferenţiază semnificativ de celelalte substraturi.
Cele mai scurte rădăcini au prezentat butaşii înrădăcinaţi pe substratul alcătuit din nisip obiş-
nuit.
Influenţa biostimulatorilor de înrădăcinare asupra rizogenezei. Folosirea biostimu-
latorilor de înrădăcinare nu a avut o influenţă foarte mare asupra numărului de butaşi înră-
dăcinaţi. Se poate afirma că în afară de Radistim soluţie, care a determinat obţinerea celui
mai mare procent de înrădăcinare a butaşilor (48,0%), biostimulatorii Radistim 2 şi
Radistim 3 au asigurat o eficienţă a înrădăcinării mai scăzută chiar decât în cazul butaşilor
netrataţi (grafic 4.6.). Diferenţa dintre butaşii trataţi cu Radistim soluţie şi cei netrataţi, de
doar 1,1 butaşi înrădăcinaţi, deşi semnificativă din punct de vedere statistic, nu este suficient
de mare pentru a plasa cele două categorii pe aceeaşi treaptă de eficienţă. Pe al doilea loc
s-au plasat variantele tratate cu Radistim 2 şi Radistim 3, ale căror rezultate la înrădăci-
nare nu diferă între ele decât cu 0,9 butaşi înrădăcinaţi.

Netratat Radistim 2 Radistim 3 Radistim soluţie

(%) 60

53,9 53,9
48,0
40 44,4
42,0
34,8 35,435,0
31,2
27,4 28,3
20
21,3

0
Picea glauca Picea abies M edia
Conica Nidiformis
specia

Grafic 4.6. Procentul de înrădăcinare a butaşilor pe biostimulatori de înrădăcinare, în


funcţie de specie

Varianta cu butaşi cu călcâi s-a dovedit a fi mai eficientă din punct de vedere a
numărului de butaşi înrădăcinaţi. Se pare că acest mod de fasonare a stimulat dezvoltarea
rădăcinilor într-o măsură mai mare decât fasonarea butaşilor cu cârlig. Chiar dacă diferenţa
în ceea ce priveşte numărul de butaşi înrădăcinaţi nu este foarte mare (1,6%), aceasta este
suficientă pentru a fi considerată semnificativă din punct de vedere statistic (grafic 4.7.).

33
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

butaş cu călcâi butaş cu cârlig


(%) 60

50,6
45,2 43,5 45,4
40
38,837,2
31,9
29,3 30,6
27,4
20

0
Netratat Radistim Radistim Radistim Media
2 3 soluţie
biostimulatorul

Grafic 4.7. Procentul de înrădăcinare a butaşilor pe tipuri de butaş, în funcţie de


biostimulatorul de înrădăcinare

Din tabelul 4.14. se observă dezvoltarea semnificativ mai bună a butaşilor proveniţi
de la cultivarul Picea abies ‘Nidiformis’. Lungimea medie a rădăcinilor butaşilor fasonaţi
din această specie este cu 0,2 cm mai mare decât lungimea medie a rădăcinilor butaşilor
proveniţi de la cultivarul Picea glauca ‘Conica’.

Tabelul 4.14.
Influenţa genotipului şi a modului de fasonare al butaşului asupra numărului lungimii
rădăcinilor butaşilor (cm)
Modul de fasonare al
butaşului Cu călcâi Cu cârlig Media pe specie
Specia
Picea glauca ‘Conica’ 4,1 3,7 3,9 B
Picea abies ‘Nidiformis’ 4,4 3,9 4,1 A
Media pe tip de butaş 4,3 M 3,8 N
DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare = 0,2 cm
DS5% pentru compararea a două medii specie = 0,2 cm
DS5% pentru compararea a două medii mod de fasonare x specie = 0,3-0,4 cm
Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este
semnificativă

34
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Modul de fasonare a butaşului şi-a pus amprenta şi asupra dezvoltării ulterioare


a butaşilor înrădăcinaţi. În acest sens se evidenţiază un spor de lungime a rădăcinilor butaşilor
fasonaţi cu călcâi, semnificativ mai mare decât lungimea medie a rădăcinilor butaşilor
fasonaţi cu cârlig. Diferenţa de lungime dintre cele două tipuri de butaş este de 0,5 cm.
În tabelul 4.15. este ilustrată influenţa genotipului şi a biostimulatorilor de
înrădăcinare asupra dezvoltării sistemului radicular la butaşii înrădăcinaţi. Datele reprezintă
lungimea butaşilor pe variante de butăşire. Din analiza datelor acestui tabel se confirmă
superioritatea în ceea ce priveşte dezvoltarea rădăcinilor la butaşi de Picea abies ‘Nidiformis’.
Biostimulatorii de înrădăcinare nu determină modificări în ceea ce priveşte
lungimea rădăcinilor la butaşii înrădăcinaţi.

Tabelul 4.15.
Influenţa genotipului şi a biostimulatorului de înrădăcinare asupra lungimii rădăcinilor
(cm)
Specia Picea glauca Picea abies
Substratul Media pe substrat
‘Conica’ ‘Nidiformis’
Netratat 4,0 4,1 4,0 A
Radistim 2 3,8 4,1 3,9 A
Radistim 3 4,0 4,2 4,1 A
Radistim soluţie 3,9 4,2 4,0 A
Media pe specie 3,9 N 4,1 M
DS5% pentru compararea a două medii specie = 0,2 cm
DS5% pentru compararea a două medii biostimulator = 0,3 cm
DS5% pentru compararea a două medii specie x biostimulator = 0,4 cm
Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este
semnificativă

4.2. COMPORTAREA SPECIEI PICEA PUNGENS FORMA ARGENTEA LA


ÎNMULŢIREA PRIN ALTOIRE

În cadrul experienţelor de altoire s-a urmărit influenţa diferiţilor factori asupra reuşitei
altoirii, reuşită exprimată prin numărul de altoi prinşi. Comportarea puieţilor altoiţi a fost
urmărită pe parcursul întregului sezon de vegetaţie, odată cu lucrările de îngrijire aplicate
pe parcurs, dar inventarierea finală a altoilor supravieţuiţi nu a fost făcută decât la sfârşitul
sezonului de vegetaţie. Pentru interpretarea rezultatelor referitoare la eficienţa altoirii,
exprimată prin număr de altoi prinşi, datele obţinute în urma măsurătorilor au fost prelu-
crate statistic prin metoda analizei varianţei, utilizându-se metoda comparaţiilor multiple
(testul Duncan).
Influenţa gradului de pornire în vegetaţie a partenerilor de altoire şi a momentului
îndepărtării portaltoiului deasupra punctului de altoire asupra numărului de altoi prinşi.
Pe măsură ce gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiului este mai avansat, prinderea
altoiului grefat este mai slabă. Acest lucru reiese din procentul de prindere de 54,0% în
cazul folosirii de portaltoi abia pornit în vegetaţie, procent mai mare decât cel din cazul
altoirii pe portaltoi bine pornit în vegetaţie. Chiar dacă această diferenţă este semni-
ficativă, valoarea de doar 3,7 procente de prindere nu poate fi considerată foarte mare

35
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

(grafic 4.9.). În ceea ce priveşte gradul de pornire în vegetaţie a altoiului, cele mai bune
rezultate le înregistrează altoirile cu altoi nepornit în vegetaţie. Procentul de prindere a
acestui tip de altoi (60,3%) diferă semnificativ de cel al altoilor recoltaţi în perioada de
repaus vegetativ şi ţinuţi la rece până în momentul altoirii (grafic. 4.8.).

2006 2007 2008


(%)
56,9
60 54,2 53,9 54,954,0
50,8 52,8 47,5
44,2
40

20

0
slab pornit bine pornit Media

gradul de pornire în vegetaţie a


portaltoiului

Grafic 4.8. Procentul de prindere a altoilor pe ani de experienţe, în funcţie de stadiul


de vegetaţie a portaltoiului

slab pornit bine pornit


(%)
60 56,9
52,8 54,2 53,9 54,0
50,8 50,3
44,2
40

20

0
2006 2007 2008 Media

anul experienţei

Grafic 4.9. Procentul de prindere a altoilor pe stadii de vegetaţie a portaltoiului, în funcţie


de anul de experienţe

36
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Datele din tabelul 4.20. prezintă influenţa gradului de pornire în vegetaţie a


portaltoiului şi a perioadei de tăiere a portaltoiului deasupra punctului de altoire asupra
numărului de altoi prinşi. Chiar dacă altoii la care portaltoiul a fost îndepărtat deasupra
punctului de altoire în anul altoirii, imediat după grefare, au un minim avantaj în ceea ce
priveşte procentul de prindere, acesta nu este con-siderat statistic semnificativ.
Tabelul 4.20.
Influenţa gradului de pornire în vegetaţie al portaltoiului şi a perioadei tăierii acestuia
deasupra punctului de altoire asupra numărului de altoi prinşi
Stadiul vegetativ al Media pe
portaltoiului Slab pornit Bine pornit perioadă de
Perioada tăierii tăiere
După un an 10,78 9,96 10,37 A
Imediat după altoire 10,81 10,15 10,48 A
Media pe stadiu de vegetaţie al
10,80 M 10,06 N
portaltoiului
DS5% pentru compararea a două medii grad de vegetaţie portaltoi = 0,3-0,4 altoi
DS5% pentru compararea a două medii an de experienţă = 0,3-0,4 altoi
DS5% pentru compararea a două medii grad de vegetaţie portaltoi x an experienţă = 0,4-0,5 altoi
Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este
semnificativă

Influenţa nivelului de altoire asupra numărului de altoi prinşi. Rezultatele altoirii


au fost influenţate de către nivelul altoirii. Dacă altoirea pe a doua creştere nu a fost cu
mult mai eficientă decât altoirea pe prima creştere, diferenţa de 0,78 altoi prinşi nefiind
semnificativă, comparaţia cu altoirea pe cea de-a treia creştere ne arată că numărul de
altoi prinşi a fost semnificativ mai mare.
Tabelul 4.23.
Influenţa gradului de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi a nivelului altoirii
asupra numărului de altoi prinşi

Media pe
Nivelul de altoire Prima A II-a A III-a
stadiu
Stadiu portaltoi creştere creştere creştere
portaltoi

Slab pornit 11,44 12,00 9,00 10,81 A


Bine pornit 10,78 11,78 8,33 10,30 A
Media pe nivel de altoire 11,11 M 11,89 M 8,67 N
DS5% pentru compararea a două medii nivel de altoire = 0,6-0,7 altoi
DS5% pentru compararea a două medii grad de vegetaţie portaltoi = 0,8-0,9 altoi
DS5% pentru compararea a două medii nivel de altoire x grad de vegetaţie portaltoi = 1,1-1,2 altoi
Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este
semnificativă

37
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Nu acelaşi lucru se poate afirma despre gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiului.


Datele din tabelul bilateral 4.23. prezintă influenţa nivelului la care a fost efectuată altoirea
şi a gradului de pornire în vegetaţie a portaltoiului asupra numărului de altoi prinşi, rezultate
care confirmă cele afirmate.
Influenţa lungimii altoiului şi a diametrului portaltoiului în punctul de altoire
asupra numărului de altoi prinşi. Diametrul portaltoiului în punctul de altoire împarte
rezultatele în două categorii. Prima categorie este reprezentată de portaltoii cu diametrul în
punctul de altoire de 0,7 cm. Acest tip de portaltoi asigură cea mai mare eficienţă de
prindere a altoilor, media de prindere fiind de 12,0 altoi din totalul de 20 de grefaţi, ceea
ce reprezintă 60,0%. Chiar dacă pentru celelalte două tipuri de portaltoi încadraţi în
categoria mai slabă există o diferenţă a procentului de prindere a altoilor de 2,8 procente
în avantajul portaltoilor mai subţiri, aceasta nu este suficient de mare pentru a fi
considerată semnificativă (grafic 4.14.).

0,5 cm 0,7 cm 1,0 cm


(%)
75

66,7
60,057,5 60,0
50 55,0 55,8 54,2
50,8 51,7 53,3 51,4
45,8

25

0
2006 2007 2008 Media
anii experien ei

Grafic 4.14. Procentul de prindere a altoilor pe lungimi ale altoiului, în funcţie de anul de
experienţe

Folosirea de altoi cu lungimi diferite nu a dus la obţinerea de procente de prindere


care să fie considerate semnificativ diferite. Diferenţa de lungime de 2 cm dintre altoi, chiar
dacă înclină puţin balanţa spre altoiul mai scurt, nu este o diferenţă care să ne poată
determina ce tip de altoi să folosim la altoire (Tabelul 4.25.).
Influenţa realtoirii asupra numărului de altoi prinşi. Chiar dacă procentul de
prindere a altoilor în cazul realtoirii este mai scăzut decât în cazul altoirilor efectuate pe
portaltoi normali, care nu au mai fost altoiţi anterior, faptul că au existat altoi prinşi
reprezintă o reuşită. Procentul de prindere a altoilor în cazul realtoirii este de 55,7%.
Diferenţa de 5,7% comparativ cu altoirile făcute pe portaltoi normal, datorită valorii mici,
este considerată semnificativă (grafic 4.16.).

38
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Tabelul 4.25.
Influenţa anilor de experienţe şi a lungimii altoiului asupra numărului de altoi prinşi

Lungimea altoiului (cm)


Media pe an
7 cm 9 cm
experimental
Anul experienţei

2006 11,67a 11,33a 11,50A


2007 10,89a 11,67a 11,28A
2008 11,11a 9,56b 10,33B
Media pe lungime altoi 11,22M 10,85M
DS5% pentru compararea a două medii lungime altoi = 0,8 altoi
DS5% pentru compararea a două medii an de experienţă = 0,6-0,7 altoi
DS5% pentru compararea a două medii lungime altoi x an de experienţă = 1,1-1,2 altoi
Notă: diferenţa dintre oricare două valori, urmate de cel puţin o literă comună, nu este
semnificativă

nealtoit altoit o dată


(%)
70
63,3 61,1 63,3 60,0 61,5
60 58,3
55,7

50 45,6

40

30

20

10

0
2006 2007 2008 Media
anii experim entali

Grafic 4.16. Procentul de prindere a altoilor pe tipuri de portaltoi, în funcţie de anul de


experienţe

39
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Influenţa materialului folosit pentru izolarea punctului de altoire asupra numărului


de altoi prinşi. Dacă la altoirile din pomicultură rafia de tei şi ceara sunt folosite cu
succes pentru izolarea locului de altoire, în cazul altoirii molidului argintiu aceste
materiale nu au avut rezultate satisfăcătoare. Procentul de prindere a altoilor la care a fost
folosită rafia şi ceara de altoit a înregistrat cea mai mică valoare întâlnită până acum la
experienţele de altoire laterală în placaj, fiind de doar 9,5%. Legarea partenerilor cu rafie
plastifiată a asigurat un procent de prindere a altoilor comparabil cu cel întâlnit în mod
normal la experienţele anterioare, atingând valoarea de 62,5% (grafic 4.19.).

rafie plastifiată rafie naturală


(%)
70

60 67,8
62,5
50 57,2

40

30

20
10
10,0 9,4 9,7
0
7 cm 9 cm Media

tip de portaltoi

Grafic 4.19. Procentul de prindere a altoilor pe tipuri de material folosit la legare, în funcţie
lungimea altoiului

Altoirea în despicătură, în condiţiile efectuate de noi a avut rezultate nule, în sensul


că toţi puieţii altoiţi s-au uscat.
Ultimul subcapitol al acestui capitol de rezultate obţinute conţine calcule de
eficienţă economică. O eficienţă economică ridicată la altoire presupune adoptarea celei
mai bune tehnici de altoire astfel încât să fie valorificate la cel mai înalt nivel materialele
utilizate şi activitatea depusă. O valorificare optimă a acestor elemente se va regăsi într-un
număr cât mai mare de altoi prinşi, cu costuri cât mai mici. Odată cu stabilirea elementelor
de eficienţă economică, care constituie indicatori sintetici ai influenţelor factorilor studiaţi
asupra reuşitei procesului de altoire, se pot compara mult mai bine rezultatele experienţelor.
Eficienţa economică privind influenţa gradului de pornire în vegetaţie a partenerilor
de altoire şi a momentului îndepărtării portaltoiului deasupra punctului de altoire asupra
numărului de altoi prinşi. Valoarea cea mai ridicată a profitului se înregistrează în cazul
variantei de altoire în care se foloseşte portaltoi neforţat în seră pe care se grefează altoi
ţinut la rece până în momentul altoirii (tabelul 4.33.). În acest caz rata profitului este de
63,7%, cu 17,3% mai mare decât varianta de altoire clasică cu altoi inactiv şi portaltoi
forţat în seră.

40
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

Tabelul 4.33.
Calculul eficienţei economice
Varianta de
altoire Procent
Costuri Preţ mediu de Profit Rata
Grafting variant de Venit brut
(lei/100 vânzare (lei/100 profitului
prindere (lei/100 buc)
Tip Tip buc) (lei/buc) buc) (%)
(%)
portaltoi altoi
Forţat Inactiv 60,3 412 10 603 191 46,4%
Refrige
51,9 317 10 519 202 63,7%
Neforţat rat
Activ 44,2 305 10 442 137 44,9%

Eficienţa economică privind influenţa realtoirii asupra numărului de altoi


prinşi. În cazul realtoirilor, deşi procentul de prindere este mai mic decât în cazul altoirilor
în care se folosesc portaltoi normali, nealtoiţi anterior, în urma calcului economic se poate
observa că această variantă aduce un spor din punct de vedere economic de 36 lei la 100
de puieţi altoiţi. Acesta reprezintă o rată a profitului de 73,5% (tabelul 4.34.).
Tabelul 4.34.
Calculul eficienţei economice

Procent de Costuri Preţ mediu de Profit Rata


Venit brut
Tip altoire prindere (lei/100 vânzare (lei/100 profitului
(lei/100 buc)
(%) buc) (lei/buc) buc) (%)
Normală 61,5 412 10 615 203 49,3
Realtoire 55,7 321 10 557 236 73,5

41
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

C a p i t o l u l 5

DIVERSIFICAREA POSIBILITĂŢILOR DE VALORIFICARE A


MATERIALULUI SĂDITOR LA SPECIILE GENULUI PICEA

Capitolul V studiază Diversificarea posibilităţilor de valorificare a materialului


săditor la speciile genului Picea, pornindu-se de la valorificarea actuală a acestuia şi
continuându-se cu posibilităţi noi de valorificare. Pe baza literaturii de specialitate stu-
diate şi avându-se în vedere condiţiile climatice şi tehnologice din ţara noastră, se pro-
pune utilizarea molidului argintiu ca pom de Crăciun. În prezent, în ţara noastră acest
aspect se rezumă în general la tăierea vârfului exemplarelor de molid din arborete înainte
de exploatare. Există unele pepiniere şi plantaţii unde are loc producerea pomilor de
iarnă, dar tehnologia nu este la nivelul care ar trebui iar exemplarele obţinute nu pot fi
comparate cu cele aduse din import. În acest timp în străinătate producerea pomilor de
Crăciun reprezintă o afacere de succes sau chiar o ramură importantă a industriei.
Pentru a stabili unele însuşiri morfologice ale molidului argintiu produs în pepinie-
rele de la noi şi a stabili la ce vârstă acesta devine apt pentru a fi utilizat ca pom de Cră-
ciun, din punct de vedere dimensional şi al aspectului, au fost făcute biometrizări ale
acestora.în urma măsurătorilor efectuate s-a ajuns la concluzia că, pentru a fi apt de valo-
rificare ca pom de Crăciun un exemplar de Picea pungens forma argentea are nevoie de
cel puţin 8 ani dacă este obţinut pe cale generativă şi de cel puţin 10 ani dacă este obţinut
pe cale vegetativă, prin altoire. Chiar dacă are o înălţime relativ mică la această vârstă,
aceasta înălţime este suficientă pentru a asigura în spaţiile de locuit mici, şi nu numai,
efectul dorit.
În cadrul acestui capitol a fost făcută o analiză economică referitoare la obţinea
pomilor de Crăciun din specia Picea pungens forma argentea pe cale vegetativă prin
altoire şi pe cale generativă. În acest sens s-a concluzionat că utilizarea pomilor de Cră-
ciun din această specie obţinută pe cale vegetativă aduce o rată a profitului cu 12% mai
mare decât în cazul obţinerii speciei pe cale generativă.

42
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

C a p i t o l u l 6

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA ÎNMULŢIREA SPECIILOR


GENULUI PICEA ŞI VALORIFICAREA MATERIALULUI SĂDITOR

Analizând rezultatele obţinute în urma experienţelor efectuate în serele USAMV şi


pepiniera Mihai Viteazu în anii 2006-2008, în care s-a urmărit comportarea cultivarurilor
Picea glauca ‘Conica’ şi Picea abies ‘Nidiformis’ la înmulţirea vegetativă prin butaşi, se
pot desprinde următoarele concluzii:
Pentru obţinerea materialului săditor prin butăşire:
1. Fasonarea butaşilor cu călcâi în detrimentul celor cu cârlig, la cultivarurile Picea
abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’, în vederea obţinerii unui procent mai mare de
înrădăcinare şi a unei dezvoltări mai bune a rădăcinilor.
2. Utilizarea substraturilor mixte pentru obţinerea unui procent mare de butaşi
înrădăcinaţi.
3. Utilizarea substraturilor mixte, în special a celor care conţin turbă precum şi a
substratului alcătuit doar din turbă pentru obţinerea de butaşi cu rădăcini mai bine dez-
voltate.
4. Evitarea utilizării biostimulatorilor Radistim 2 şi Radistim 3 la butăşirea acestor
cultivaruri, care reduc procentul de prindere a butaşilor comparativ cu butaşii netrataţi. Folo-
sirea biostimulatorului Radistim soluţie, care aduce un minim aport la rezultatele butăşirii
comparativ cu butaşii netrataţi.
5. Continuarea cercetărilor în ceea ce priveşte substraturile utilizate la înrădăci-
narea butaşilor cultivarurilor Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’.
6. Continuarea cercetărilor în ceea ce priveşte utilizarea de biostimulatori de înră-
dăcinare utilizaţi la butăşirea cultivarurilor Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’.
7. Efectuarea de cercetări privitoare la influenţa factorilor studiaţi în această lucrare
asupra butăşirii în uscat la cultivarurile Picea abies ‘Nidiformis’ şi Picea glauca ‘Conica’.
Pentru obţinerea materialului săditor prin altoire:
1. Altoirea speciei Picea pungens var. argentea pe portaltoi de Picea abies utili-
zându-se metoda de altoire laterală în placaj.
2. Folosirea de portaltoi forţaţi să pornească în vegetaţie în seră, pe care se gre-
fează altoi neporniţi în vegetaţie, recoltaţi cu puţin timp înaintea altoirii.
3. Altoirea într-o perioadă cât mai scurtă de timp după ce portaltoiul a intrat în
vegetaţie, deoarece trecerea timpului diminuează procentul de prindere a altoilor.
4. În cazul nu se dispune de o seră şi nu este posibilă forţarea altoilor, altoirea să
se facă în câmp, primăvara devreme, imediat ce portaltoiul a intrat în vegetaţie.
5. Pentru o reuşită mai bună a altoirilor de primăvară direct în câmp, grefarea de
altoi recoltaţi în perioada de repaus vegetativ şi ţinuţi la rece până în momentul altoirii.
6. Altoirea cu altoi cu lungime de 7 cm, care asigură un procent de prindere mai
bun decât altoirea cu altoi mai lung, de 9 cm.

43
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

7. Altoirea pe portaltoi cu diametrul în punctul de altoire de 0,7 cm, care asigură


un procent de prindere a altoilor mai mare decât în cazul altoirilor pe portaltoi mai subţire
(0,5 cm) sau mai gros (1,0 cm).
8. Îndepărtarea portaltoiului deasupra punctului de altoire doar după prinderea
sigură a altoiului, de preferinţă în anul următor altoirii.
9. Realtoirea în anul următor a puieţilor la care altoirea nu a reuşit în anul curent,
pentru eliminarea costurilor de producere a acestora.
10. Folosirea ca material de izolare a punctului de altoire a rafiei plastifiate, care
asigură un procent de prindere a altoilor net superior altoirii cu rafie naturală.

În urma cercetărilor referitoare la diversificarea valorificării materialului săditor


la speciile genului Picea se poate recomanda:
1. Înfiinţarea la noi în ţară a unor pepiniere dendrologice, sau cel puţin a unor
secţii în cadrul pepinierelor existente, care să producă pomi de Crăciun din specia Picea
pungens var. argentea, investiţia fiind justificată din punct de vedere economic.
2. Continuarea cercetărilor pentru stabilirea tehnologiei optime de cultură a moli-
dului argintiu destinat valorificării ca pom de Crăciun.

44
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

BIBLIOGRAFIE

1. ABRUDAN I. V., 2006, Împăduriri, Ed. Universităţii Transilvania, Braşov


2. ARDELEAN M., R. SESTRAŞ, MIRELA CORDEA, 2002, Tehnică experimentală horticolă, Ed.
Academic-Pres, Cluj Napoca.
3. BARBU I., VOICHIŢA BARBU, 1993, Molidul în literatura ştiinţifică românească (1890-1990),
În: Bucovina forestieră, Anul I, 1-2, 46-52.
4. BELDEANU E., 1999, Produse forestiere şi studiul lemnului, Ed. Universităţii Transilvania
Braşov.
5. BENT E. et al., 2005, 1000 pianti e fiori per il giardino, De vechi editori, Milano, Italia
6. BITNER R., 2007, Conifers for gardens, Timber Press Inc., Oregon, USA.
7. BLOOM A., 2002, Gardening with conifers, Firefly books, New York
8. BRADLEY, S., 2009, The pruner’s bible: a step-by-step guide to pruning every plant in your
garden, Reader's Diges, London
9. CEPOIU N., M. MURVAI, 1984, Îndrumător de lucrări practice de pomicultură generală, IANB,
Atelierul de multiplicat cursuri, Bucureşti.
10. COPE, E. A., 1986, Native and cultivated conifers of northeastern North America, Cornell
University Press
11. CORLĂŢEANU S., 1984, Produse accesorii ale pădurii, Ed. Ceres, Bucureşti
12. CRISTESCU V., R. STELIAN, TR. CHIRIŢĂ, R. GRIGORE, 1975, Tehnologii moderne de produ-
cere a materialului săditor dendrologic (I), În: Horticultura, 1, 33-34.
13. CRISTESCU V., R. STELIAN, TR. CHIRITA, R. GRIGORE, 1975, Tehnologii moderne de produ-
cere a materialului săditor dendrologic (II), În: Horticultura, 2, 41-43.
14. CRISTESCU V., R. STELIAN, TR. CHIRITA, R. GRIGORE, 1975, Tehnologii moderne de produ-
cere a materialului săditor dendrologic (III), În: Horticultura, 3, 51-55.
15. CUU T., 1972, Cercetări asupra condiţiilor de păstrare a unor seminţe forestiere, Teză doc-
torat, Universitatea din Braşov.
16. DĂMĂCEANU C., V. DURAN, GH. GROBNIC, ŞT. TANKO, EM. ŞTEFĂNESCU, GH. PODEANU,
GR. PANAITESCU, 1970, Contribuţii privind practicarea organizată a rezinajului în
arboretele exploatabile de molid, În: Studii şi cercetări, Caiet II Silvicultură, Ed. Ceres
Bucureşti, XXVII, 515-551.
17. DECEI I., P. GEORGESCU, S. ARMĂŞESCU, M. LANCULESCU, CR. STOICULESCU, 1975, Cer-
cetări privind determinarea volumului conţinut în cioată şi în rădăcini la molid, În:
Studii şi Cercetări, Silvicultură, Seria I, XXXIII, 105-109.
18. DEN OUDEN, P., B. K. BOOM, 1965, Manual of cultivated conifers, Haga, Netherlands.
19. DOBRESCU ZENOVIA, 1973, Cercetări privind stabilirea corelaţiei dintre germinaţia seminţelor
obţi-nute în laborator şi răsărirea în sol la pin silvestru şi molid, În: Studii şi cercetări, I,
29, 214-247.
20. DONIŢĂ N., ŞT. PURCELEAN, I. CEIANU, AL. BELDIE, 1966, Ecologie forestieră, Ed. Ceres, Bucu-
reşti.
21. DRĂGHIA LUCIA, 2000, Producerea materialului săditor dendrologic, Ed. „Ion Ionescu de la
Brad”, Iaşi.
22. DUMITRESCU ELENA, MARIA MAIERAN, V. NESTEROV, M. ARSENESCU, C. NIŢESCU, A.
SIMIONESCU, V. BREGA, I. DRANCA, 1979, Repelente pentru protejarea plantaţiilor
tinere de molid împotriva cervidelor, În: Studii şi cercetări, 36, 1, 7-15.
23. DUMITRESCU ELENA, V. PAŞCOVICI, C. NIŢESCU, A. SIMIONESCU, 1984, Un nou repelent
pentru protejarea plantaţiilor de răşinoase împotriva pagubelor provocate de cervide,
În: Studii şi ceretări, 38, 1, 183-198.
24. DUMITRESCU P., 1976, În problema doborâturilor de vânt produse în perioada 1960-1970, În:
Studii şi cercetări, 34, pg.59-77.

45
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

25. DUMITRIU-TĂTĂREANU, I., 1960, Arbori şi arbuşti forestieri ornamentali cultivaţi în RPR, Ed.
Agro-silvică, Bucureşti.
26. ECKENWALDER, J. E., 2009, Conifers of the world, Timber Press, Portland, Oregon, USA
27. ENESCU V., A. COSTEA, 1964, Cercetări privind producerea puieţilor forestieri în paturi
nutritive alcătuite din litieră, În: Studii şi cercetări, Ed. Agrosilvică, XXIV, 109-127.
28. ENESCU V., 1975, Ameliorarea principalelor specii forestiere, Ed. Ceres, Bucureşti.
29. ENESCU V., 1994, Înmulţirea vegetativă a arborilor forestieri, Ed. Ceres, Bucureşti.
30. FARJON A., 1999, Introduction to the conifers, In: Curtiss Botanical Magazine, vol. 1, issue 3,
158-172.
31. FARJON A., 2008, A natural history of conifers, Timber Press, Portland, Oregon, USA
32. EUN K. J., K. KYUNGSIK, K. J. HEON, 2004, Fossil woods from Janggi Group (Early Miocene)
in Pohang Basin, Korea, În: Plant Researches, 117, 183-189.
33. FLANDUNG M., B. ZIEGENHAGEN, 1998, M-13 DNA fingerprinting can be used in studies on
phenotypic reversions of forest trees mutants, In: Trees, 12, 310-314.
34. FLORESCU GH., 1994, Împăduriri, Reprografia Universităţii Transilvania Braşov.
35. FLORESCU GH., 1996, Împăduriri - Seminţe forestiere, Reprografia Universităţii Transilvania
din Braşov.
36. FLORESCU, GH., 1999 Împăduriri - Pepiniere forestiere, Reprografia Universităţii Transil-
vania din Braşov.
37. GEORGESCU C. C., I. MOLDOVAN, 1935, Consideraţiuni asupra culturii răşinoaselor în parcul
dendrologic Dofteana, În: Anale, 2, 79-115.
38. GIURGIU V., 1978, Conservarea pădurilor, Ed. Ceres, Bucureşti.
39. GROBNIC GH., 1963, Rezultatele unor experimentări în problema conservării seminţelor de
molid, În: Studii şi cercetări, 1, 7-11.
40. GRUDNICKI F., 2004, Coeficientul de zvelteţe şi stabilitatea individuală a arborilor de molid,
În: Bucovina forestieră, 12, 1-2, 75-87.
41. GRUDNICKI MARGARETA, 2006, Fiziologia plantelor lemnoase, Ed. Universităţii Suceava.
42. HARALAMB AT., 1967, Cultura speciilor forestiere, Ed. Agrosilvică, Bucureşti.
43. HARING P., 1970, Cercetări privind rupturile de zăpadă din arboretele de molid din Munţii
Maramureşului, În: Studii şi cercetări, 2, 27, 479-499.
44. HARLOW, W. M., 1957, Trees of the eastern and central United States and Canada, Dover
publications, New York
45. HARRAR E. S., J. G. HARRAR, 1962, Guide to southern trees, Dover publications, New York
46. HELMAN A., 2008, Molidul şi foloasele lui, În: Lumea satului 3 (ediţia electronică).
47. HESSAYON D. G., 1993, The Garden Diy Expert, Transworld Publishers, Random House
Group Ltd.
48. HILL L., 1989, Christmas trees: growing and selling trees, wreaths and greens, Storey Publishing,
LLC.
49. HOLONEC L., 2007, Împăduriri - seminţe forestiere, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.
50. KRUSSMANN G., 1981, La pépinière: Multiplication des arbres, arbustes, conifères et arbres
Fruitiers, La maison rustique.
51. ICHIM R., 1994, Molidul candelabru, În: Bucovina forestieră, Anul II, 1-111.
52. ILIESCU ANA-FELICIA, 1989, Metode de favorizare a germinaţiei seminţelor de arbori şi arbuşti
ornamentali, În: Horticultura, 3, 28-31.
53. ILIESCU ANA-FELICIA, 1989, Calendarul recoltării fructelor şi seminţelor de arbori şi
arbuşti ornamentali, În: Horticultura, 7, 26-27.
54. ILIESCU ANA-FELICIA, 1998, Arboricultură ornamentală, Ed. Ceres, Bucureşti.
55. ILIESCU ANA FELICIA, 2002, Cultura arborilor şi arbuştilor ornamentali, Ed.Ceres, Bucureşti.
56. LEAHU I., 1994, Dendrometrie, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti.
57. LEAHU I., 2001, Amenajarea pădurilor, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti.
58. LEANDRU LIA, ANCA DUMITRESCU, I. DUMITRIU-TĂTĂREANU, T. VLASE, 1970, Cercetări
privind stimularea germinaţiei seminţelor şi a creşterii puieţilor cu ajutorul naftenatului de
sodiu la stejar, pin, molid şi tei, În: Studii şi cercetări, 2, 27, 249-280.

46
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

59. LUBAN E., 1959, Înmulţirea coniferelor pe cale vegetativă, În: Grădina, via şi livada, 8, 48-50.
60. LUBAN E., 1971, Producerea materialului săditor dendrologic pentru parcuri şi grădini, Ed.
Ceres, Bucureşti.
61. MARCU GH., 1969, Doborâturile produse de vânt în anii 1964-1966 în pădurile din România, Ed.
Agro-silvică, Bucureşti.
62. MARINELLI JANET et al., 1997, Growing Conifers, Brooklyn Botanic Garden, New York USA
63. MATEESCU R., 2002, Arbori şi arbuşti ornamentali, Ed. M.A.S.T., Bucureşti.
64. MCHOY, P., SUSAN BERRY, S. BRADLEY, 2006, Gardening success, Hermes House, London
65. MAZĂRE G., 2005, Stadiul cercetărilor privind sortimentul şi cultura speciilor din genul Picea,
Referat bibliografic, USAMV Cluj-Napoca.
66. MAZĂRE G., 2005, Cercetări parţiale privind posibilităţile de înmulţire la speciile de Picea,
Referat II, USAMV Cluj-Napoca.
67. MAZĂRE G., 2006, Cercetări parţiale privind posibilităţile de înmulţire la speciile de Picea,
Referat III, USAMV Cluj-Napoca.
68. MAZĂRE G., ADELINA DUMITRAŞ, D. ZAHARIA, A. ZAHARIA, MIHAELA MORARIU, 2005, The
Picea pungens Argentea variety behavior at graft side multiplication, În: Cer-cetări
ştiinţifice, Bul. USAMV a Banatului Timişoara, IX, II, 171-172.
69. MAZĂRE G., D. ZAHARIA , ADELINA DUMITRAŞ, 2005, Researches regarding the Picea
pungens Argentea variety propagation, În: Bul. USAMV Cluj-Napoca, 62, 157.
70. MAZĂRE G., ADELINA DUMITRAŞ, D. ZAHARIA, L. HOLONEC, V. CEUCA, A. TIMOFTE, 2007, The
obtaining of Picea cultivars by cuttings, În: Bul. USAMV Cluj-Napoca, 64, 277-281.
71. MAZĂRE G., 2008, Researches conducted in order to obtain Picea pungens var. Argentea by
grafting, În: Bul. USAMV Cluj-Napoca, 65, 402-406.
72. MAZĂRE G., 2008, Researches concerning the growth and development of Picea pungens
species in Romania, În: Bul. USAMV Cluj-Napoca, 65, 528.
73. MAZĂRE G., 2009, Biometrical studies concerning the Picea pungens var. Argentea behavior in
our country, În: Bul. USAMV Cluj-Napoca, 66, 528.
74. MISZALSKI Z., E. NIEWIADOMSKA, E. KEPA, P. SKAWINSKY, 2000, Evaluated the superoxide
dismutase activity and chlorophyll fluorescence in Picea abies leaves growing at
different altitudes, In: Photosynthetica 38, 3, 379-384.
75. MIULESCU I., V. BAKOŞ, 1972, Tehnica culturilor silvice - seminţe şi butaşi, Ed. Ceres, Bucu-
reşti.
76. MOHAN GH., 1995, Arbori şi arbuşti, Ed. Vasile Goldiş, Iaşi.
77. MORARIU I., 1973, Botanica generală şi sistematică, Ediţia a III-a, Ed. Ceres, Bucureşti.
78. NEGRUŢIU FILOFTEIA, 1980, Spaţii verzi, EDP, Bucureşti.
79. NEGULESCU E., AL. SĂVULESCU, 1965, Dendrologie, Ediţia a II-a, Ed. Agrosilvică, Bucureşti.
80. NOORDHUIS K. T., 2008, Gardening All Year Round, MMI Rebo International.
81. ORLAIE N., V. GHIDRA, GABRIELA ROMAN, MARIANA DEJEU, LUCICA IRIMIE, M. JIDARU, A.
LUCACIU, EUGENIA HĂRŞAN, 2000, Tehnologii moderne în horticultură, Ed. Osama,
Cluj-Napoca.
82. PALADE L. I., 1970, Rolul spaţiilor verzi în îmbunătăţirea microclimatului din centrele popu-
late, În: Rev. Horticultură şi Viticultură, 5, 52-55.
83. PARASCAN D., 1996, Botanică forestieră, Ed. Ceres, Bucureşti.
84. PARASCAN D., M. DANCIU, 2001, Fiziologia plantelor lemnoase, Ed. Pentru Viaţă.
85. PARNIA P., GH. MLADIN, I. DUŢU, ŞT. WAGNER, 1992, Producerea, păstrarea şi valorifi-
carea materialului săditor pomicol şi dendrologic, Ed. Ceres, Bucureşti.
86. PÂRNUŢĂ GH., 1999, Cercetări privind ideotipurile de molid cu coroana îngustă. Premise
pentru creşterea calităţii, densităţii şi rezistenţei la rupturi de zăpadă a arboretelor din
România, Teză de doctorat, ASAS, Bucureşti.
87. PÂRNUŢĂ GH., 2003, Researches concerning narrow-crowned spruce ideotype Picea abies f.
Pendula in Romania, În: Analele ICAS, 46, 1, 109-122.
88. PÂRVU, C., 2006, Universul plantelor, Ed. ASAS, Bucureşti

47
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

89. PEARMAN P., F. CHRISTOPHE, O. BROENNIMANN, P. VITTOZ, W. VAN DER KNAAP, R. ENGLER,
G. LE LAY, N. ZIMMERMANN, A. GUISANT, 2008, Prediction of plant species distribution
across six millennia, În: Ecology Letters, 11, 1-12.
90. PETRIDES, G. A., 1998, Trees and shrubs, Houghton Mifflin Company, New York
91. PETRIDES, G. A., OLIVIA PETRIDES, 1998, Western trees, Houghton Mifflin Company, New
York
92. PETRIDES, G. A., JANET WEHR, 1998, Eastern trees, Houghton Mifflin Company, New York
93. PHILLIPS SUE, 1997, Encyclopédie pratique du jardinage, Éditions Soline, Courbevoie, France
94. POSEDARU ALINA, N. STANCIU, VIORICA CHITU, 2000, Cercetări privind înmulţirea unor
varietăţi ornamentale de Abies şi Picea, pe cale vegetativă, Cercetări ştiinţifice USAMVB
Timişoara, Ed. Agroprint, Timişoara, 19-24.
95. POSEDARU ALINA, 2001, Cum şi când se înmulţesc coniferele ornamentale, În: Horticultura, 10,
32-37.
96. POSEDARU ALINA, 2005, Studii şi cercetări cu privire la metodele eficiente de înmulţire a
varietăţilor ornamentale ale genurilor Abies, Picea şi Chamaecyparis, Teză doctorat.
97. PREDA M., 1973, Spaţiile verzi - mijloc de înlăturare a poluării atmosferei, În: Rev. Horticul-
tură şi Viticultură, 9, 77-82.
98. PREDA M., L. PALADE, 1973, Arhitectura peisageră, Ed. Ceres, Bucureşti
99. PURCELEAN ST., T. D. COCALCU, 1969, Cultura speciilor lemnoase ornamentale, Ed. Agro-
silvică, Bucureşti.
100. RĂDULESCU SABINA, S. GRĂMADĂ, I. FLORESCU, ST. CARABELA, V. ŞOMANDRA, 1971, Cer-
cetări privind producerea puieţilor de pin silvestru şi molid pe paturi nutritive sub adăpost
de folii sinetice, comparativ cu producerea lor fără adăpost în pepiniere, În: Studii şi
cercetări Silvicultură, Ed. Ceres Bucureşti, Seria I, XXVIII, 81-108.
101. RUBŢOV ŞT., 1958, Cultura speciilor lemnoase în pepiniere (forestiere şi decorative), Ediţia
I-a, Ed. Agrosilvică de stat, Bucureşti.
102. RUBŢOV ŞT., C. BÎNDU, M. ANATOLIE, 1958, Contribuţii privind productivitatea pepinierelor
de molid şi pin, În: Analele ICAS, 19, 92-100.
103. RUBŢOV ŞT., 1961, Cultura speciilor lemnoase în pepiniere Ediţia a II-a, Ed. Agrosilvică
de stat, Bucureşti.
104. SANDA V., 2003, Atlas florae Romania, Ed. Vergiliu, Bucureşti.
105. SCHMIDT-VOGT H., 1977, Die Fichte (Band I), Verlag Paul Parey, Hamburg und Berlin.
106. SCHMIDT-VOGT H., 1986, Die Fichte (Band II), Verlag Paul Parey, Hamburg und Berlin.
107. SMITH MIRANDA, 2007, The pant propagator’s bible, Rodale Press.
108. SONEA V., L. PALADE, ANA FELICIA ILIESCU, 1979, Arboricultură ornamentală şi Arhitectură
peisa-geră, EDP Bucureşti.
109. STĂNESCU M., L. PETRESCU, 1956, Studiul privind efectul rezinajului asupra creşterilor la
molid şi pin, În: Studii şi cercetări, 16, 2,10-32.
110. STĂNESCU V., 1979, Dendrologie, EDP, Bucureşti.
111. STĂNESCU V., N. ŞOFLETEA, OANA POPESCU, 1997, Flora forestieră lemnoasă a României, Ed.
Ceres, Bucureşti.
112. STĂNESCU V., N. ŞOFLETEA, 1998, Silvicultura cu bazele geneticii forestiere, Ed. Ceres,
Bucureşti.
113. STĂNICĂ FL., MONICA DUMITRAŞCU, VELICICA DAVIDESCU, ROXANA MADJAR, A. PETICILĂ,
2002, Înmulţirea plantelor horticole lemnoase, Ed. Ceres, Bucureşti.
114. ŞOFLETEA N., 2000, Dendrologie,Vol. I, Ed. Pentru Viaţă, Braşov.
115. ŞOFLETEA N., 2001, Dendrologie,Vol. II, Ed. Pentru Viaţă, Braşov.
116. TANTĂU I., MAURICE REILLE, J. L. DE BEAULIEU, SORINA FARCAŞ, 2006, Late Glacial and
Holocene vegetation history in the southern part of Transylvania (Romania): pollen analysis
of two sequences from Avrig, În: Journal of quaternary science, 21, 49-61.
117. TEODORA ANCA, I. DECEI, 1968, Cercetări privind proporţia crăcilor la răşinoase (molid şi
brad), Studii şi cercetări, 1, 26, 277-293.

48
Georgel Constantin MAZĂRE Rezumat teză de doctorat USAMV Cluj-Napoca

118. VARGA D., 1956, Cercetări de laborator cu privire la scurtarea perioadei germinative la
seminţele de Picea excelsa cu ajutorul acidului azotic, În: Studii şi cercetări, 2, 97-100.
119. VLAD I., L. PETRESCU, 1977, Cultura molidului în România, Ed. Ceres, Bucureşti.
120. VLASE IL., LUCIA VOINESCU, 1966, Puterea de germinaţie a seminţelor de molid în cazul
păstrării obişnuite pe o perioadă de 3-4 ani, În: Studii şi cercetări, 7, 371-373.
121. VLASE IL., LUCIA VOINESCU, M. DAMIAN, 1974, Influenţa duratei şi modului de păstrare a
seminţelor de molid, pin şi larice asupra germinaţiei, În: Studii şi cercetări, I, 31, 89-108.
122. VLASE IL., 1982, Conservarea seminţelor forestiere, Ed. Ceres, Bucureşti.
123. VLASE IL., LUCIA VOINESCU, VERONICA CIOLAN, 1984, Păstrarea seminţelor de molid, cu
umiditate redusă şi constantă, timp de 5 ani, în depozite neclimatizate, În: Analele ICAS,
(ediţie electronică), I, 38, 7-22.
124. ZAHARIA D., ADELINA DUMITRAŞ, 2003, Arboricultură ornamentală, Ed. Risoprint, Cluj.
125. ZAHARIA D., ADELINA DUMITRAŞ, A. ZAHARIA, 2008, Specii lemnoase ornamentale, Ed.
Todesco, Cluj-Napoca.
126. WAGNER ŞT., V. OPRIŢA, 1988, Înrădăcinarea butaşilor de Chamaecyparis şi Juniperus sub
influenţa substanţelor stimulatoare, În: Horticultura, 5, 20-22.
127. WINES J., 2000, Green arhitecture, Benedikt Taschen Verlag GmbH.
128. WRAY D. R., 2009, Christmas trees for pleasure and profit, Rutgers University Press.
129. x x x, Amenajamentul O.S. Turda.
130. x x x, 1987, Norme tehnice unificate în silvicultură
131. x x x, 2003, Flora şi fauna, lumea ştiinţei, Coordonator Isabelle Bourdial, Grupul editorial Rao.
132. x x x, 2003, Flora, The Gardner’s Bible, Global book publishing, Weidenfeld & Nicolson
Wellington House.
133. x x x, 2004, Botanica, Random House Australia, Tandem Verlag GmbH.
134. x x x, 2006, Enciclopedia del giardinaggio, Murdoch Books Pty Limited
135. x x x, 2008, Science Daily, ediţia electronică http://www.sciencedaily.com /releases/2008/04
136. www.na.fs.fed.us
137. www.terapii-naturiste.com
138. www.christmastreelocations.com
139. www.ces.ncsu.edu
140. www.forestry.about.com
141. www.christmastree.org

49