SANATATEA MEDIULUI

Resursele naturale reprezintă totalitatea zăcămintelor de minerale și de minereuri, a terenurilor

cultivabile, a pădurilor și apelor de care dispune o anumită țară.

Resursele naturale sunt substanțe care apar în mod natural dar care sunt considerate valoroase în forma
lor relativ nemodificată. O materie este considerată o resursă naturală atunci când activitățile primare
asociate cu aceasta sunt extragerea și purificarea, ele fiind opuse creației. Mineritul, extragerea
petrolului, pescuitul și silvicultura sunt în general considerate industrii ale resurselor naturale, în timp ce
agricultura nu.

Clasificare

Resursele naturale sunt de obicei clasificate în:

1. resurse regenerabile;

2. resurse neregenerabile.

Resursele regenerabile sunt în general resursele vii (pești, păduri, de exemplu), care pot să se refacă dacă
nu sunt supravalorificate. Resursele regenerabile pot să se refacă și pot fi folosite pe termen nelimitat
dacă sunt folosite rațional. Odată ce resursele regenerabile sunt consumate la o rată care depășește rata
lor naturală de refacere, ele se vor diminua și în cele din urmă se vor epuiza. Rata care poate fi susținută
de o resursă regenerabilă este determinată de rata de refacere și de mărimea disponibilului acelei
resurse. Resursele naturale regenerabile ce nu sunt vii includ solul, apa, vântul, mareele și radiația solară.

Resursele pot, de asemenea sa fie clasificate pe baza originii lor ca fiind:

3. resurse biotice, derivate din animale și plante;

4. resurse abiotice, derivate din pământ, aer, apă etc

5. resursele minerale și energetice sunt de asemenea resurse abiotice, unele sunt derivate din
natură.

SANATATEA MEDIULUI
Ţinând cont ca un mediu sanatos este esential pentru asigurarea prosperitatii si calitatii vietii si de
realitatea ca daunele si costurile produse de poluare si schimbariclimatice sunt considerabile, Guvernul
României promoveaza conceptul de de-cuplare a impactului si degradarii mediului de cresterea
economica prinpromovarea eco-eficientei si prin interpretarea standardelor ridicate de
protectiamediului ca o provocare spre inovare, crearea de noi piete si oportunitati de afaceri.
Deteriorarea mediului inconjurator este consecinta unor activitati economice create si desfasurate deom,
in lupta acestuia pentru prosperitate si confort. In esenta, preocuparile pentru protectia mediului sunto
forma de negociere in care trebuie sa aflam ce poate face Omul naturii pentru ca El sa supravietuiasca
sice nu trebuie sa-i faca pentru ca Ea sa supravietuiasca.Factorul uman poate cauza perturbari ale
ecosistemului, adeseori cu implicatii mai complexe decat celeprovocate de factorii naturali.

Instituţii internaţionale şi europene

cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului

· Organizaţia Naţiunilor Unite – ONU:

· Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)

· Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a Naţiunilor Unite (CSD)

· Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

· Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE)

2.Uniunea Europeană

6. Parlamentul European – Comitetul pentru Mediu, Sănătate

Publică şi Siguranţa Alimentaţiei

· Înfiinţat în 1973, Comitetul pentru Mediu a fost al 12-lea comitet

specializat. Ulterior el a crescut în mărime (de la 36 la 63 de
membri) şi influenţa datorită extinderii responsabilităţilor şi
creşterii interesului publicului. Comitetul este responsabil cu
politica de mediu şi măsurile pentru protecţia mediului, în special
vizând:
· poluarea aerului, a solului şi a apei, managementul şi reciclarea
deşeurilor, substanţele şi preparatele, nivelul de zgomot,
schimbările climatice şi protecţia biodiversităţii,

· dezvoltarea durabilă,

· măsurile regionale şi internaţionale şi acordurile privind protecţia

mediului,

· refacerea mediului afectat,

· protecţia civilă,

· Agenţia Europeană de Mediu.