Conservarea mediului – condiție primordială în dezvoltarea turismului

Echilibrul ecologic reprezintă ansamblul stărilor și interrelațiilor dintre elementele

componente ale unui sistem ecologic, care asigură menținerea structurii, funcționarea și
dinamica ideală a acestuia.

În sens ecologic, prin echilibru ecologic (dinamic, biologic) se înțelege starea în care
un sistem biologic (individ, populație, biocenoză) sau mixt (ecosistem) se menține în
aproximativ aceleași limite, prezentând slabe fluctuații în timp și spațiu ca urmare a
interdependenței indivizilor sau a părților care îl compun. Echilibrul ecologic de obicei
același lucru cu echilibrul natural, reprezintă starea în care se află un ecosistem natural în
care lanțul trofic este corect echilibrat.

Un segment special al protecţiei este conservarea, având sensul de păstrare în

forma/formele existente. Motivaţia sa strictă, înţeleasă ca obligaţie a umanităţii contemporane
faţă de ea însăşi, faţă de Pământ şi faţă de generaţiile viitoare este dată de vechimea, raritatea,
originalitatea sau valoarea patrimonială universală a unor elemente, structuri şi funcţii
sistemice (biodiversitatea unor ecosisteme relicte, caracterul endemic al unor elemente
vegetale şi animale, trasee hidrogeologice originale, complexe geologice şi geomorfologice
deosebite, relicte lingvistice, secvenţe originale de cultură şi civilizaţie materială ş.a.). În
perioada contemporană, sub o formă larg acceptată (deşi nu întotdeauna respectată),
conservarea geosistemului se realizează sub două forme principale: conservarea sistemelor
naturale şi conservarea patrimoniului cultural-istoric.

Relația turism-mediu ambiant are o importanță deosebită, ocrotirea și conservarea

mediului ambiant reprezentând condiția primordială de desfășurare și dezvoltare a turismului.
Orice intervenție distructivă sau de modificare a proprietăților primare ale acestuia aduce
prejudicii potențialului turistic, care constau în diminuarea sau anularea resurselor sale, dar și
a echilibrului ecologic, putându-se periclita, în ultimă instanță, sănătatea sau chiar existența
generațiilor viitoare.

Este necesară cunoaşterea aprofundată a problemelor pe care le ridică păstrarea

echilibrelor ecosistemelor în plan global teritorial, printr-o analiză temeinică şi o mai bună
gestionare ratională a resurselor turistice ale ţării sau pe teritorii mai restrânse (județe, zone)
în aşa fel încât valorificarea turistică a acestora să fie soluționată în contextul valorificării
tuturor resurselor naturale şi a protecţiei mediului înconjurător. Această corelare se realizează
teoretic în cadrul studiilor de amenajare teritorială care devin, astfel, instrumentul principal în
mâna organelor de decizie şi documentul de bază în amenajarea științifică, rațională şi
eficientă a teritoriului.

Multă vreme omul a presupus că solul, apa şi aerul pot prelua, absorbi şi recicla
produsele reziduale ale activităţii sale, oceanul, atmosfera şi solul fiind considerate a fi nişte
rezervoare receptoare cu capacitate nelimitată. S-a dovedit însă, că unele dintre produsele
deversate în mediul înconjurător sunt toxice şi rezistă la descompunerea naturală, altele deşi
sunt dispersate în mediu în cantităţi sau diluţie foarte mică, reuşesc după un timp relativ scurt
sau mai lung, să se reconcentreze în lanţurile trofice naturale. Aşa se întâmplă cu unele
metale grele, pesticide şi substanţe radioactive.

Deteriorarea mediului înconjurător este resimţită în zilele noastre tot mai acut,
îndeosebi în centrele urbane cu mari aglomerări de populaţie. Poluarea mediului afectează
toate cele trei componente principale ale mediului înconjurător: apa, atmosfera şi solul.

Poluarea aerului din marile oraşe a devenit o trăsătură obişnuită, smogul fiind una
dintre cele mai caracteristice forme. Folosirea neraţională a solurilor şi a resurselor naturale,
uneori până la epuizarea lor ridică o serie de probleme majore privind ocrotirea mediului
înconjurător.

Una dintre măsurile importante de protejare şi conservare a potenţialului turistic o

reprezintă: amenajarea şi organizarea adecvată şi la un nivel superior, a zonelor, traseelor sau
obiectivelor turistice. Printre aceste acţiuni sunt necesare organizarea şi exploatarea turistică a
parcurilor naționale şi rezervaţiilor naturale cu asigurarea protecţiei şi conservării lor ca şi
amenajarea pentru vizitarea şi exploatarea peşterilor, ca obiective turistice de atracţie
deosebită, îmbogăţind şi diversificând oferta turistică românească cu noi produse turistice.

Dezvoltarea în perspectivă  a turismuIui de munte necesită organizarea

corespunzătoare a zonelor montane prin cunoaşterea amănunţită a tuturor peisajelor şi
domeniilor schiabile, a altor resurse care să ofere baza de proiectare a amenajărilor turistice
viitoare (poteci, marcaje, instalare de scări sau cabluri în porţiuni dificile, amenajarea de
puncte de privelişte, dotări pentru sporturi de iarnă, conservarea pădurilor, replantări de
păduri etc.).
 O altă grupă de măsuri este legată de reutilizarea amenajărilor cu caracter turistic în
zone, localităţi şi pe trasee turistice în legătură cu care se impune o echipare turistică adecvată
unui turism modern şi ecologic.

Protecţia mediului înconjurător şi a patrimoniului turistic este influenţată în mare

măsură şi de conștiinţa ecologică a populaţiei şi a sentimentului de dragoste şi respectul
pentru natura patriei, a locurilor istorice şi a monumentelor de artă şi arhitectură create de-a
lungul timpurilor. Aceasta se poate realiza printr-o susţinută acţiune de educaţie cu privire la
mediul şi potențialul turistic, acțiune care trebuie să se facă la nivelul întregii naţiuni, prin
insuflarea unei atitudini de respect şi responsabilitate faţă de resursele naturale în vederea
ocrotirii lor. Educația ecologică pentru ocrotirea naturii şi a potenţialului turistic trebuie
făcută permanent pentru toate vârstele,  dar este important să înceapă din copilărie.
Activitatea de educaţie ecologică se poate desfăşura prin conferinţe, expuneri, prin radio şi
TV, presa, proiecţii, excursii, asociaţii pentru turism şi ocrotirea naturii etc. Întreaga muncă
de educare în materie de ocrotire şi protecţie a mediului şi a potenţialului turistic este
concepută interdisciplinar, ca un proces continuu şi o parte integrantă a educaţiei în general.
Ea cuprinde principalele probleme ale protecţiei într-o perspectivă mondială, dar privită
regional şi examinează problemele dezvoltării şi creşterii economiei în funcţie de ocrotirea
mediului, insistând asupra cooperării locale, regionale, naţionale în rezolvarea tuturor
aspectelor de poluare.

Analizând toate aspectele privind mediul înconjurător ca potenţial turistic se poate

stabili că protecţia și conservarea lui se realizează în cadrul unei concepţii de ansamblu a
dezvoltării economice a ţării, concepţie situată la acelaşi nivel de importanță ca şi problemele
de dezvoltare generală a economiei.

Protecţia şi conservarea potenţialului turistic şi a mediului se conturează ca o

activitate distinctă, având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiştilor din
domenii variate. Această acţiune poate avea o eficienţa satisfăcătoare, numai în condiţiile
asigurării unui cadru de desfăşurare juridico-administrativ adecvat, care impune organizarea
administrativă, existenţa unor resurse economice, un suport legislativ eficient şi o susținută
activitate de educaţie cetățenească.

Pe plan internaţional, tări cu vechi tradiţii turistice adoptă o planificare turistică la

nivel naţional fundamentată pe aspectul protejării resurselor turistice proprii. În vederea
dezvoltării unui turism durabil, s-au luat în calcul trei obiective principale:
– primul, cel economic este esențial în identificarea, valorificarea şi creşterea gradului de
exploatare a resurselor turistice;

– al doilea, cel social este deosebit prin permanentizarea populaţiei, creşterea gradului de
ocupare a forţei de muncă, susţinerea practicării unor meserii tradiționale şi atragerea
populaţiei în practica turismului;

– al treilea, cel ecologic este important pentru evitarea degradării, a poluării mediului şi
asigurarea unei exploatări echilibrate şi pe termen lung a resurselor turistice.

Bibliografie

1. Amariţei Şt., Economia protecţiei mediului în agricultură, Edit. Terra Nostra, Iaşi, 1999
2. Barometru Verde România „Gândeşte politici verzi”, October 2008
3. Călin, R., Politica de mediu, Ed. Triotonic, Bucureşti, 2007
4. Cojocaru, I., Surse, procese şi produse de poluare, Editura Junimea, Iaşi, 1995
5. Dinu, V., Mediul înconjurător în viaţa omenirii contemporane, Editura Ceres, Bucureşti,
1979
6. Ioncica, Maria, Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucuresti, 2003
7. Marinescu, D., Dreptul mediului înconjurător, Casa de editură Şansa, Bucureşti, 1993
8. Popovici, E., Studiul mediului înconjurător. Dimensiuni europene, Editura Universităţii
„Al.I.Cuza”, Iaşi, 1998
9. Teodoreanu, E., Bioclimatologie umană, Edit. Academiei Române, Bucureşti, 2002
10. Vişan, S., Angelescu, A., Alpo, C., Mediul înconjurător. Poluare şi protecţie, Editura
Economică, Bucureşti, 2000
http://www.mmediu.ro/legislatie/politici_med