O vacanță pe cinste

O dimineață liniștită, cu soarele răsărind ca un cerc de foc și în

același timp era prima zi din vacanța de vară.  Esther, Misha și Christian
sunt trei copii care învață la aceeași școală, care au crescut și au
copilărit împreună, în același sat de la poalele muntelui, sat numit
Monte.
Esther este o fată, înaltă și slăbuță cu părul blond și ochii albastri și o
energie debordantă. Misha este șatenă, cu sprâncenele arcuite și
iubește să citească tot ceea ce îi pica în mână. Christian, este un băiat
dolofan și încet, principala s-a calitate fiind bunătatea. Fiind prima zi de
vacanță, aceștia se hotărăsc să plece la bunici cu trenul, pentru a
petrece împreună toată vacanța de vară. Entuziasmați, aceștia și au
strâns bagajele și au plecat spre gară pentru a lua trenul. Au de parcurs
aproape șase ore până la destinație. Abia așteaptă să își revadă bunicii.
Nu i-au văzut de cinci ani.

Odată urcați în tren, emoțiile revederii începeau să devină tot mai

mari.
-Abia aștept să ajungem! exclamă Esther.

-Da! Și eu! răspunde Misha.

-Va fi o vacanță pe cinste, completă Christian.

Trenul se pune în mișcare și nimeni nu mai scoate niciun cuvânt.

Toți se uitau pe geam și se gândeau la momentul revederii.
Pe la jumătatea drumului, trenul intra într-un tunel lung și întunecat. O
voce anunță că trenul va opri timp de o oră într-o haltă necunoscută
pentru copii.

-Oare am uitat noi această stație? se întreabă Christian. După ce

trenul merge minute bune prin tunelul respectiv, la ieșire, pe geam se
zărește o atmosferă încărcată de nori și în apropiere se vede un sat care
părea anost. Copiii decid să coboare din tren și timp de o oră să meargă
să viziteze împrejurimile.

-Stați! Nu este periculos să plecăm singuri? întreabă Misha.

-Nu! O să fim precauți și ne vom întoarce la timp. Îi răspund cei doi

prieteni.
 Mergând și cercetând împrejurimile, cei trei copii descoperă o
atmosferă anostă cu case neîngrijite și oameni triști. Ajung la un parc și
observa că toți părinții și copiii erau triști și nici urmă de zâmbet pe față.

-De ce sunteți așa de triști? Întreabă Christian.

-O vrăjitoare a trecut pe aici și ne-a blestemat să rămânem triști,

pentru că localnicii nu au vrut să o cazeze în niciuna din casele de aici
din cauza urâțeniei.

-Și ce este de făcut? Cum se poate destrăma vraja? Întreabă

Misha.

-Singurul mod de a destrăma acest blestem este praful de aur al

unei păsări care zboară doar odată pe zi, la asfințit.  Dar pentru a putea
obține acel praf este necesar ca în acest sat să existe o persoană care
să zâmbească și să aibă un suflet bun. Dacă sufletul nu este curat și
pasarea nu simte bunătate, atunci praful este doar o urmă de cenușă
care rămâne în urma sa, explică localnicul.

-La noi în zonă nu s-a mai oprit nimeni de ani de zile. Deși trenul
oprește, nimeni nu a îndrăznit să vină aproape de noi, să ne vorbească,
completă acesta.

-O vom face noi! Vom încerca să vă ajutăm! exclamă Christian.

-Christian, nu putem rămâne aici până la asfințit. Trenul o să plece

și noi trebuie să ajungem la bunici, zise Esther.

-O să rămânem aici și încercăm să luăm praful de aur de la

pasăre. Mâine putem să ne continuăm călătoria. Va veni alt tren,
răspunde Christian.

Cei trei copii decid să rămână și să încerce să îi ajute pe localnicii

triști. Trenul anunță plecarea, iar copii se uită la ceas pentru a vedea cât
mai este până la asfințit, deoarece în zona soarele nu își mai făcea
simțită prezența. Timp de două ore copii vizitează satul și împrejurimile.
Totul era așa trist. Nici urmă de râsete sau culoare.

-Se apropie momentul apusului! Să mergem pe aceea câmpie

pentru a vedea mai bine pasărea,  spune Christian.
 -Stați! Am o idee. Înainte de a merge pe câmpie haideți să cerem
localnicilor cele mai bune și mai galbene grăunțe. Am citit eu că păsările
sunt atrase de acest lucru și cu siguranță o să ne ajute, spune Misha.
După ce au obținut grăunțele, copii pleacă pe câmpie. Deodată își face
apariția o pasăre mare ,cu aripi imense, dar care în timp ce zbura, lăsa
în urmă un praf de cenușiu.

-Uite-o! Exclamă în cor copiii.

-Hei! Vino și mănâncă aceste grăunte galbene și frumoase. Cu

siguranță îți este foame!, țipa Misha. Dar pasărea trecea ca și cum nimic
nou nu s-ar fi întâmplat.  Și se îndepărtează tot mai mult de copii.

-N-am reușit, spune dezamăgit Christian. Chiar îmi doream să văd

zâmbetul pe fața oamenilor de aici. Deodată, o adiere de vânt le
răscolește părul. Era pasărea. Se întorsese. Coborând ușor din văzduh
către pământ, aceasta se așază la picioarele copiilor și spune:

-A zis cineva ceva de grăunțe mari și galbene? Abia aștept să

mănânc. Îmi este foame. În ultimii ani am mâncat grăunțe numai de pe
câmp, pline de cenușă. Copiii întind mâinile pline de boabe și pasărea
începe să mănânce. În timp ce înfuleca, Christian începe să o mângâie
pe penele aurii.

-Câtă bunătate și dragoste pot avea niște copii, spune pasărea.

După ce a mâncat pe săturate, aceasta a zburat, mulțumind copiilor.
Deodată, în urma sa, în loc de cenușă începe să apară o dâră de praf
aurie. Câmpia înverzește și totul începe să prindă culoare. În parc se
aud râsete și chicotelile copiilor. Vraja a fost ruptă, datorită bunătății de
care copiii au dat dovadă și viața localnicilor a revenit la normal. Cei trei
copii, au râs, au spus glume și au cântat împreună cu localnicii. A doua
zi, au mers împreună la gară, de unde au luat trenul către bunici.
Mulțumiți și fericiți de fapta făcută, copiii știu că îi așteaptă o vacanță pe
cinste.

Călătoria interstelară

A deveni astronaut este unul din visul multor copii. Mulți visează cu
ochii deschiși la momentul în care ar putea face primii pași în galaxie.
Acesta este și visul lui Ionuț, un elev de clasa a șaptea. Este un băiat
șaten, cu ochii mari și căprui, înalt și slăbuț. Este pasionat de nave
spațiale și astronomie. Nu înțelege de ce la școală se fac atât de puține
ore legate de acest lucru. De asta încearcă, în timpul liber, să se
documenteze cât de mult poate despre acest domeniu. Visează ca într-o
zi să ajungă un mare astronaut.

Într-o zi, la școală,  profesorul le spune că ziua următoare vor

merge în vizita la muzeul de aeronautică spațială. Ionuț sare în sus de
bucurie la auzul veștii. Noaptea a trecut cu greu și băiatul abia a adormit
emoționat fiind de vizita care va urma. A doua zi, el se trezește dis-de-
dimineață și ajunge la școală, de unde pleacă împreună cu grupul spre
muzeu.

-Am atâtea emoții, îi spune Ionuț colegului său cel mai bun, Ștefan.

-De ce? Întreabă Ștefan.

-Cum de ce? Îmi cunoști visul și știi că mă pasionează asta. Mă

întreb oare cum ar fi să devin un mare astronaut? Important este să
crezi în visul tău, spune Ionuț.

La un moment dat apare ghidul muzeului . Acesta preia grupul de

la întrare și le spune copiilor instrucțiunile, mai ales să nu se despartă de
grup. Odată întrați în interior, Ionuț rămâne amețit de ceea ce
descoperă.  Este ochi și urechi la ce povestește ghidul. Timp de o oră,
aceștia sunt conduși de ghid prin aproape tot muzeul. La un moment
dat, Ionuț cere voie să meargă la baie. La întoarcere acesta greșește
ieșirea spre grup și ajunge într-o camera imensă, unde se afla o
machetă care imita foarte bine o navă spațială. 

-Wow!!!!! exclamă Ionuț. Este imensă.  O să mă apropii și o să urc

să-mi fac câteva poze. Sunt sigur că nimeni nu-mi va observa absența.
Odată ajuns în interiorul navei, Ionuț începe să facă poze. Deodată se
aude o voce.

-Bun venit la bord, căpitane! Ea este nava noastră Galaxy. Cu ea

vom merge și vom explora spațiul. Și deodată își face apariția în fața
băiatului, o mogâldeață mică și verde. Era Marțianul.

-Cine ești? Cum ai ajuns aici? întreabă băiatul.

 -Sunt Marțianul și mă vede oricine crede în visele sale, iar tu ești
una din acele persoane. Vreau să îți arăt ce înseamnă cu adevărat o
călătorie în spațiu. Marțianul îl pune pe Ionuț să apese un buton.
Deodată nava porni și în față se dă la o parte un paravan și apare un fel
de tunel luminos pe care intră nava. După ce ies din tunelul luminos,
nava ajunge într-un loc întunecat,  de unde se vedeau stelele, planetele
și era o priveliște de îți tăia respirația.

-Sunt mirat, zice Ionuț! Acesta este spațiul.  Așa se văd

stelele....wow....

-Da! Așa zboară un astronaut adevărat. Hai ne punem costumele

și să ieșim din navă, spune Marțianul. După ce au părăsit nava îmbrăcați
în costume speciale, cei doi se prind de mână și încep să plutească.
În jur totul îți taie respirația. Este feeric. Timpul parcă s-a oprit. Cei doi
au vorbit, au împărțit impresii și păreri,  iar Ionuț a aflat o mulțime de
lucruri despre pasiunea sa.

-A venit timpul să ne retragem, spune Marțianul.  Să nu se observe

prea mult  lipsa ta.

-Da, trebuie să mergem chiar dacă nu aș vrea,  răspunde Ionuț.

Cei doi se întorc prin același tunel de lumină prin care au plecat. Nava
revine pe poziția inițială ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

-Ar trebui ca această călătorie să rămână secretul nostru, spune

Marțianul. Și nu uita să nu renunți și să lupți pentru visul tău.

-Cu siguranță va rămâne secretul nostru. N-am să renunț

niciodată,  răspunde băiatul. Deodată Marțianul dispare și băiatul revine
alături de colegii săi. Și nu revine oricum, ci cu o experiență pe care
puțini oameni pot să o trăiască. Este tot mai convins de faptul că trebuie
să își ducă visul la îndeplinire.

Nume: Bălănoiu Cristiana Elena

Clasa a V-a A

Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu, Tg-Jiu

Prof. coordonator: Stănciulescu Florentina