PACIENTUL DE LA PSIHIATRIE

-Am întâlnit odată pe cineva care putea chema valuri; valuri de tristețe, fericire de preschimbat și
lacrimi de reparat. Era drăguță. Fiecare scânteie de lumină era infinitezimală în comparație cu ochii ei. Nu
i-am văzut niciodată chipul cu adevărat, dar mi-am imaginat că zâmbea larg, pentru că un număr infinit de
stele îi aprobau zâmbetul.
Odată, în vise, mi-a propus să îi scriu. Așa am început să vorbesc cu nălucile. Sunt un poet care nu
scrie poezie și o mare care nu călăuzește apa. Bolborăsea bătrânelul de pe scaunul lui din salon.
Ioana stătea entuziasmată pe scaunul ei. Nu-i venea să creadă că reușise în sfârșit să convingă
comisia din cadrul Facultații de Pshilogie unde studiează, să îi aprobe proiectul la care muncește de luni
bune. Voia să scoată la lumină adevărul despre iubirea care transformă omul.
Și-l alesese, astfel, protagonist pe renumitul Anej Vod, un bărbat din orăselul ei care în urmă cu
douăzeci de ani comisese o serie de șapte crime asupra femeilor din comunitatea sa. Anej se îndrăgostise
pe parcurs de Trisha Mallek, singura femeie care îi supraviețuise dar care se sinucisese la trei săptămâni
după găsirea ei și arestarea bărbatului de către criminaliști. Anej fusese declarat ca suferind de tulburări
grave psihice și un an mai târziu, acesta este înscris ca pacient la Spitalul Clinic de Psihiatrie.
Fata se fâstâci deodată în scaunul ei꞉
-De ce spui că nu i-ai văzut niciodată chipul cu adevărat, nu vorbești despre Trisha Mallek? Întrebă
ea, nedumerită.
Niciun răspuns. Bătrânelul continuă să murmure cuvinte pe care însă fata nu le putu desluși. Se
mulțumi să aștepte. După câteva minute, Anej își articulă din nou cuvintele꞉
-Ea nu avea un nume. Îngerii erau geloși, Dumnezeu uimit de creația sa, eu mesmerizat. Am
integrat-o în conștiința mea. Mintea îmi lăuda inima pentru că a creat o astfel de iubire în mine. Am lăsat-
o să spele emoțiile prin mine și am aplaudat-o pentru fiecare. Ea a desertat de sânge pentru fiecare armă
pe care a răsucit-o în oasele mele, pentru fiecare arteră din corpul meu care a continuat să mă țină în viață.
Era un înger, mai presus decât cei angelici, care chema din când în când fiare să o dezmierde.
Ascultând la cuvintele greu de înțeles ale bătrânului, Ioana uitase să își noteze, așa cum o sfătuise
profesorul său, cele mai importante idei formulate de Anej Vod. Totuși gândurile ei se opriră la cuvintele
bătrânului꞉ Era un înger, mai presus decât cei angelici, care chema din când în când fiare să o
dezmierde. De ce refuza Anej să îi ofere un răspuns concret?
-Îți lipsește vreodată? Se gândi ea să întrebe. Și pentru prima dată, bătrânul dădu un răspuns care să
o mulțumească꞉
-Da, se opri o clipă după care continuă꞉ și ție îți e la fel de dor, nu-i așa, Malea Vod?
Ioana se încurcă. Anej își dăduse seama de adevăratul motiv pentru care fata era acolo. Nu venise
pentru interviu, venise să își vadă tatăl. Își încreți fața și vorbi răspicat꞉
 -De unde știi?
-Mama ta îmi cânta în fiecare seară, serenade ale libertății noastre...
Ioana sări de pe scaun꞉
-Scutește-mă de vociferațiile tale! Am căutat luni întregi un motiv bun să te vizitez, să înțeleg de ce
ai ales să fii așa. Credeam că o să te înțeleg. Că o să deslușesc adevărul despre familia mea. Dar regret
deciziile care m-au adus la tine.
Ioana își luă carnețelul și se pregăti să plece. Bătrânelul o opri꞉
-Care este adevărul, Malea? Nu am vrut să fie așa.
-Nu ai vrut să omori toate acele femei?
-Nu am vrut ca mama ta să moară!
-Dar a murit! Și eu nu am știut nimic. Am aflat despre toate astea întâmplător, auzindu-mi părinții
adoptivi vorbind despre asta. Voiau să vorbească cu mine pentru că tu începusei să îmi trimiți scrisori. Nu
mi-au dat niciodată scrisorile de la tine.
Anej Vod se întristă însă Ioana continuă nepăsătoare de starea lui vizibilă꞉
-Vrei să îți spun ce s-a întamplat? Mama nu s-a sinucis așa cum au spus toți, cel puțin nu atunci. A
aflat despre mine și a fugit la părinții ei, care, pentru a o proteja, am spus că s-a sinucis. Mama reușise, de
fapt, să nască dar degradarea sa psihică a dus la eventuala ei sinucidere. Bunicii mi-au schimbat numele și
prin intermediul lor am fost adoptată de o familie prietenă. Au murit și ei la scurt timp după plecarea mea.
Am trăit crezând că sunt o norocoasă până să aflu adevărul. Cum ai putut, Anej? Plânse ea. Cum ai putut
să ne faci asta?
-Mama ta a fugit de la mine, Malea, eu nu te-aș fi abandonat.
Ioana râse zgomotos și se pregăti să plece. Vru să mai spună ceva dar ezită. Plecă fără să privească
înapoi.

Săptămâni mai târziu, Ioana este chemată în sala de consiliu unde i se comunică succesul
proiectului său intitulat Îngerii mai presus decât cei angelici. Ioana surâde și părăsește sala fericită. Nu
alocă totuși niciun gând tatălui ei care încercase să o contacteze prin scrisori și reprezentanți ai săi, ci, se
gândește oarecum fugar, la mama sa, cea care făcuse posibilă toată această poveste.
Anej Vod moare cinci ani mai târziu, chinuit de o boală la ficat, timp în care nu comunică cu Ioana.
Auzind despre moartea tatălui său, fata se întoarce în timp pentru ultima dată, dovadă a credinței sale în
efemeritatea timpului.