Ce sentiment de hiateh ma cuprinde…era alcumva in trecut…

Îmi place albul, eu sunt {nume). Știi la ce ma găndesc cand aud cuvântul ,,alb,,? La o foaie, o filă, o
pagină. O foaie din viața mea, dar să știți că viața are mai multe foi și toate sunt albe, mai stiu că sunt arhitectul propriei
mele vieți și ca architect îmi place să fiu unic. Daca ți se va da o foaie liniată să scrii printre rândurile ei, dar eu nu voi
scrie, foaia mea nici măcar nu e liniată. Imi place să simt. Să trăiesc. De ce inchidem ochii când visăm, când îmbrățisăm
pe cineva… pentru că adevăratele emoții se simt cu inima. Foile mele vor fi pline cu emoții!

Am avut un vis urât…oamenii mari oare au vise urîte? Devin și eu un om mare? Am visat ceva ce mistuie,
ce reduce totul la tăcere. Focul-Oameni răi, violenti. Mi-a fost frică, să știți, eu vreau să am grijă de paginile mele.
Pe parcurs am aflat și observant ca omul este modelabil și aceasta depinde foarte mult de cei ce ne înconjoară. A
fost prima zi de liceu… Aveam un sentiment de bucurie, școala incepea, colegi noi. Am lăsat un paragraf de 2
degetele, asa cum am fost invatat la școala. Am inceput. Bucurie. Foaia a creionat un zâmbet subtil in semn de
aprobare. Pășeam ingandurat, indecis, dar fericit pe treptele școlii ce erau construite în stil crescendo, parcă
duceau spre Celest. Mă simțeam ca intr-un labirint. Emoție. De aceasta data, foaia a pulsat in mod ludic și inedit.
Am intrat din greșeală in unul dinte colegii mei de clasa si acesta ma împins, m-am împiedicat și am căzut. Toți au
râs. Am meditat. Tristețe. Ceva m-a străfulgerat, am văzut ceva negru. A doua zi, același coleg, a venit la mine să
imi ceară niște bani, nu am vrut să îi dau,după ceea ce mi-a facut cu o zi înainte. Ma lovit. Nu am avut ce face. Am
meditat. Durere. Neliniște. Mi s-a spus să nu pun la suflet, dar colegii de clasă erau singurii pe care îi cunșteam, nu
voiam să am o relație proastă cu ei, așa că următoarea zi am mers la colegul care m-a împins și am vrut să discut cu
el. M-a jignit, și-a bătut joc de mine. L-am lovit si am fugit. Am meditat. Dezamăgire. Imi aduc foarte bine aminte,
parcă s-ar fi intmplat acum o secundă, pe un stil atât de flegmatic, nici nu cred că s-a gândit la ce spune:” Prezența
ta aici îmi dă alergie! Nu suport să te vad! Pleacă!”. Zi de zi, același lucru. Această alchimie a violenței părea să se fi
materializat intr-un demon ce se hrănea cu suferința altora și devenea din ce in ce mai puternic. Mă adresez VOUĂ,
vă place ceea ce produceți? In seara zilei acelei intâmplari m-am culcat mai devreme ca de obicei. Uram lumea,
uram oamenii, disprețuiam totul, voiam sa renunț la tot ceea ce era bun. M-am intrebat ”Să devin și eu ca ei?”.
Sufletul mi se întunecase. L-am visat iar, Focul. Inițierea mea abia a inceput, nu pot lăsa să mi se mistuie aripile, nu
vreau să cad pradă unor cuvinte. În vis a aparut {..}, era imbrăcat in pompier, împroșca kerosen veninos deasupra
lumii, mânuind botul de aramă al acelui șarpe gigantic asemena unui dirijor ce execută simfoniile focului. Mistuia
tot ceea cea ce ar fi putut fi pur, frumos, alb. Am văzut pagini arzănd, se faceau cenușă, emotiile erau reduse la
tacere. M-am trezit. Tot ceea ce s-a întamplat pâna acum s-a materializat. Câteva pagini din viața mea au devenit
mai negre. Din cauza violenței. Erau arse, sentimentele de neliniște, supărare, dezamăgire și-au pus amprenta. Eu
nu pot recționa la fel, nu acesta e modul in care trebuia sa reacționez, nu tot cu violență! M-am hotărît să nu mai
mă concentrez pe câte pagini negre am, ci câte pagini albe voi putea avea de acum incolo și cât de multe emoții
benefice voi putea cumula. Șă știți că nu este usor. Voiam să schimb ceva. Aveam nevoie de o soluție, am mers in
cameră, am acoperit geamurille și s-a facut întuneric. Dintr-o dată s-a creat haos, ceva nu era bine. Trebuia să văd.
Am aprins o lumanare, un mic prilej de a redescoperii lumea, printr-o lumină atat de neobișnuită ce ordona haosul
prin vibrația sa imperceptibilă, printr-un mod fantasmagoric spațiul îsi pierduse dintr-o dată uriașele dimensiuni și
 se strânse in jurul meu. Acest moment indelibil mi-a dat ocazia să privesc lumea cu un ochean intors. Acum
puteam. Puteam să mă gândesc. Uneori, oamenii violenți sunt oameni cu complexe, frustrați și ar trebui să ne
implicăm emoțional ca sa-i ajutăm. Fiți fericiți lângă cei ce vă urăsc, le irită demonul. Nu trebuie să raspundem
provocărilor, daca a vorbit cu mine asa urât, nu trebuia sa o fac si eu, indiferența ar fi ajutat mai mult. Dacă am
renunța la iluzia mândriei, lucrurile s-ar schimba. Daca eu aș renuța la “eu” și tu ai renunța la “tu” cine ar avea de
pierdut? Intersele, mândria?. Eu cred asta, tu crezi aia și dacă tu nu crezi cu mine, ești impotriva mea. Ne
supraîncărcăm cu gândurii subiective, îar cand cineva atacă acel “cu multe gânduri” ne simțim atacați. Ceea ce
credem intră in conflict cu ceea ce trăim. Șă nu răspundem tot cu violență la provocari. Să fim indiferenți la vorbele
rele aruncate Mama mi-a interupt mediția. A venit la mine in camera și a aprins lumina. Nu știa ce făceam, era
nedumerită. Avea motive. Nu am prea am vorbit cu ea ziua aceea, plus că atunci cîând am ajuns acasă nici nu am
salutat-o, am plecat in camera. Spațiul își recapătase din nou marile dimensiuni, odată cu el venise noaptea. Am
reușit să găsesc nisțe idei care mai apoi se vor ramifica in raăpunsuri. Mai aveam nevoie de puțină meditație așa că
am mers afară. Inconjurat de bezna amorfă a nopții. Totul e mai frumos sub chipul Selenei. Candelabrul cerului
strălucea asemenea pulsurilor electrice. Stăteam asemenea unei statui de piatră incremenit, asemena unei victime
a Medusei. Ca de obicei, acea mangata imi dădea speranța că mâine va fi o zi mai bună, și chiar așa a fost.
Următoarea zi, {nume} m-a văzut venind pe scări și a inceput să mă jignească, nu i-am acordat atenție. Mi-am făcut
inclusiv un prieten cu care mă întelegeam destul de bine, în pauze vorbeam , făceam glume, râdeam, {nume} era
confuz, nu-i convenea. Țntre timp, parintii lui au avut un accident, iar in scoala s-a realizat o colecta pentru el. Nici
situația mea financiară nu era asa de bună, am găsit 15 lei in casa, acei bani i-ar fi trebut mamei să cumpere ceva să
facă familiei de mancare, dar, mai aveam ceva de zilele trecute, iar salariul mamei venea peste 2 zile asa că am dat
banii. {nume} a primit o lista cu fiecare persoană si suma care a fost dată, cand a văzut ca eu am dat cel mai puțin,
mi-a reproșat acest lucru, și in acel moment i-am spus: ”Diferența dintre mine și restul e că toti ceilalti din salariile
de milioane pe care le au părintii lor, au dat doar 30 de lei, iar eu am avut doar 15 lei in casa si i-am donat pe toți,
puteam să n-o fac!”, in clipa aceea parea că a avut o revelație, ceva s-a schimbat in el, nu a scos nici un cuvânt. In
aceea seara, am aflat spitalul unde se aflau parinții lui așa că am mers cu niste prăjituri facute de mama să i le duc.
A inceput sa plângă cand m-a vazut. Intr-o clipa efemeră, pe un ton authentic a spus ”Mulțumesc!, te rog frumos
să ma ierti pentru ce am făcut”, i-am spus “Pentru puțin”. De atunci mi-a devenit un prieten foarte bun. A spart
acea oglindă care il făcea sa se vadă doar pe sine și a văzut cât de mulți au nevoie de el. La rândul său, a inceput să
ajute.

Trăim limitat si incadrăm tot ce vedem in limitele noastre, trăind limitat fiecare are goluri, incearcă să
acopere acele goluri facându-i pe ceilalti sa pară mai prejos decât el. Aici își face aparitia acel Foc ce mistuie tot ceea
ce e frumos din viață, ce taie aripile multora, violenta in sine, iar pompierul pe care l-am visat e unul dintre cei ce
promoveaza violența. Haideți sa fim ambasadori de lucruri bune. O metodă a fost sa ma implic emoțional in
problemele lui {…} și așa am putut să scot din el un om bun. Acelasi lucru il putem face și ceilalți. De noi depinde ce fel
de pagini vrem sa avem.