CARUSEL - scenariu de Cristian Daniel OSOLOS

Stteam cu ochii lipii de fereastra camerei de zi, strduindu-m din rasputeri sa nu pierd din ochi un flutura jucu ce zburtcea aiurea prin grdina din faa casei. M concentram s-i fixez micarea haotic pentru ca mai apoi, cu puterea minii s-l determin s se aeze ntr-un anumit loc. De fapt nu fceam altceva dect s ncerc s-mi distrag atenia de la cearta prinilor mei care se auzea tocmai din dormitorul lor. Pur i simplu eram obosit de sacandalurile lor necontenite i vroiam s nu-i mai aud. i chiar reuisem. Numai bubuitura uii de la intrare trntit cu putere m-a trezit din acea stare de concentrare hipnotica. i observ apoi c haina tatlui meu lipsete din cuierul holului. n sfrit a plecat mi spun uurat gata cu cearta mi spun iar n sinea mea. Asa disparea el de fiecare data, pur si simplu. Ca un adevarat magician se facea nevazut fr s ne dm seama i aprea n acelai fel, reuind apoi cu mici cadouri s ne recstige ncrederea, iar i iar. Dar atunci nu s-a mai ntors i dintr-o dat se facuse liniste. Linitea aceea nsa era cu totul aparte. Parc a fi fost ntr-un spaiu unde timpul s-a oprit dintr-o dat n loc. M ncerca un sentiment ciudat. Simeam un gol imens n stomac asemeni unei guri negre ce nghite fr mil tot ce se afl n jurul ei. Aveam senzaia c toat fiina mea va fi asiprat n acel gol fr capt, c m dezintegrez bucat cu bucat i dispar. O fric inexplicabil punea stpnire pe mine i deveneam din ce n ce mai agitat. Simeam c trebuie neaparat s fac ceva. S acionez ntr-un fel sau altul. i aproape instinctiv strig ct pot de tare. Desi parca am vrut sa rostesc ceva anume, din gura nu mi-a iesit decat un urlet de spaima. Dar nimeni nu apare si nici nu-mi rspunde. Mai strig nc o dat. Nimic. Atunci merg direct n camera lor pentru a vedea ce se ntmpl. Deschid ua i vd prin fereastra larg fr perdele un apus de soare incandescent, cemi sare n ochi ca o fiar slbatic orbindu-m pentru o clip. Mijesc ochii i descopr o imagine apocaliptic i deopotriv sublim. Soarele prea o minge uriasa de foc i tot cerul parc ardea. Aceast lumin ptrundea n camera parinilor mei inundnd-o parc cu uvoaie de snge. Era sfritul lumii i doar eu mai existam pe pmnt. iroaie de lacrimi au izbucnit cu putere din ochii mei, de neoprit i de necontrolat. Lacrimile parc erau de plumb i se prelingeau cu vitez pe obrajii mei, pe trupul meu, pe picioarele mele ajungndu-mi n cele din urm n pantofi. Vroiam s fug, dar erau att de grei ncat nu m mai puteam mica.

Aud cum cineva m strig pe nume de mai multe ori i ncep s-mi revin. Ca prin vis, m vd tras de mn de o tnr doamn, care era nsoit de un domn mai n vrst : hai s mergem ! trebuie s mergem acum !. Aceti doi ceteni au venit sa m ia de-acas i s m duc ntr-un loc unde, spuneau ei imi voi face muli prieteni i oameni cumsecade vor avea grij de mine . Vocile lor rsunau nfundat n urechile mele i erau insoite de un iuit fin, abia c deslueam ce-mi spuneau. Eu eram nc n camera prinilor mei, ntrebndu-m necontenit ce s-ar fi ntmplat dac, n loc s mi petrec timpul urmrind aiurea zborul unui fluture, m-a fi dus n camera lor i a fi facut ceva sau a fi spus ceva. A fi putut s-i rog s nu se mai certe sau, a fi putut s-i imbraiez pe amndoi fr s le spun nimic sau pur i simplu s-i spun tatei s mearg cu mine afar s ne jucam n gradin. Construiam mental scenarii care s pun capt scandalului dintre ei. ns, de fiecare dat cnd ajungeam n faa uii lor ceva se ntmpla i m mpiedica s acionez. Uneori se facea c ngheam pur i simplu i nu mai puteam s m mic. Sau, brusc mi se punea un nod n gt nefiind n stare s rostesc mcar un cuvnt. Alteori se fcea c apsam clana uii dar nu reueam s-o deschid. Iar eu, cuprins de disperare, loveam cu pumnii i cu picioarele n timp ce de dincolo de ea auzeam vocea mamei care spunea ceva ce nu eram capabil s desluesc. Exact ca ntr-unul dintre comarurile acelea ngrozitoare cnd orice a-i face nu poi s te salvezi i abia dup nite eforturi uriae reueti n cele din urm s te trezeti. Astfel m-am trezit i eu, ud leorc i respirnd alert. ineam o mana n partea stng a capului unde simeam o durere surd. Eram pe bancheta din spate a unei maini alturi de doamna aceea care venise s m ia de acas. Maina se oprise brusc n faa unei cldiri impuntoare dar care din cauza culorii aducea cumva a spital. Ajunsesem la destinaie, acolo unde aveam s-mi petrec o parte din timpul vieii mele. Ateptam pe o bncu linitit s vin cineva s m duc n camera mea. Priveam ctre parcul de joac din curtea interioar a cldirii unde, civa copii i petreceau timpul cum tiau ei mai bine. Mi-a atras ns atenia un bieandru destul de urel dar bine construit care fcea acrobaii ntr-un loc mai retras. Era chiar fascinant cum reuea s se dea peste cap nainte i napoi cu sau fr mini. Cum mergea stnd pe ele fr nicio greutate i cum dup fiecare exerciiu un grup restrns de copii care-l priveau, l rsplteau cu aplauze i ovaii. Uneori, preum un cocon suspendat de o crengu, aa cum mi se ntplase s mai vd n grdina casei mele, sttea la rndul su atrnat de barele unei construcii metalice cu capul n jos, n timp ce cu minile executa gesturi caraghioase. Chiar mi s-a prut amuzant i n plus nu m-am plictisit ateptnd.

Am petrecut mai bine de doua primaveri in acel loc si pot spune ca n-a fost foarte rau. Stteam intr-o camera cu mai multi copii printre care si baiatul acela care facea acrobatii. Si a tot continuat sa le faca, pana a ajuns la perfectiune. Deveniseram prieteni foarte buni. De fapt eram ca doi frati si petreceam tot timpul impreuna. Astfel, am invatat si eu cateva acrobatii mai simple. De ceva timp insa, nu mai stateam acolo. Reusiseram sa ne facem o viata mai buna afara. Aveam niste afaceri impreuna si castigam foarte bine. Ne traiam viata din plin mereu la limita, mereu in pericol si asta ne facea sa ne simtim vii cu adevarat. Eram pe buna dreptate considerati creatori de senzatii tari. Iluziile erau specialitatea noastra. Noi duceam oamenii oriunde si-ar fi dorit sa fie. Ba mai mult, putem sa-i ducem acolo unde nici nu visau vreodata sa ajunga si astfel aveam foarte multi clienti. La fel ca niste acrobati in arena circului, reuseam sa cucerim masele cu salturile noastre incredibile. Nu faceam decat sa ne afundam bine mainile in pudra alba si eram gata de o noua acrobatie la mare inaltime, construind zgarie-nori de vise pentru cei din jurul nostru. Era o munca foarte periculosa fiindaca nu exista o plasa de salvare in care sa cadem si deaceea, intotdeauna foloseam pudra alba pentru a nu aluneca. Dupa cativa ani buni in care am castigat pe langa foarte multi bani, notorietate si experienta ne-am hotarat sa ne pregatim pentru cel mai dificil numar de acrobatie realizat vreodata. Eram foarte emotionati si nerabdatori. Secretul consta atat in pudra alba care, era absolut necesar sa fie de cea mai buna calitate, dar mai ales in faptul ca ne putem baza unul pe celalalt cu o incredere oarba. Mai era putin pana la ziua cea mare si am decis impreuna sa ne intalnim chiar inainte de eveniment, ca pana atunci fiecare sa-si petreaca timpul si sa se relaxeze asa cum doreste. n ziua aceea, m-am trezit si am plecat la o plimbare prin parc sa ma inviorez putin. Eram foarte relaxat. Desi ma astepta o incercare extrem de periculoasa, paradoxal, nu aveam nicio emotie si ma simteam foarte bine. M-am asezat sa beau o cafea si pentru ca n-aveam altceva mai bun de facut, am inceput sa privesc cu atentie lumea din jurul meu. Urmaream si analizam fiecare detaliu legat de imbracaminte, trasaturi, comportamente si incercam sa-mi imaginez ce gandeau sau despre ce vorbeau cu interlocutorii lor. Prin fumul tigarii din care trageam fara sa o indepartez de la gura, parca eram de nevazut si puteam sa-i observ nestingherit pe cei din jurul meu. La un moment dat, si-a facut aparitia o femeie imbracata in negru extrem de neobisnuita. Mi-a atras atentia imediat vestimentatia sa in stil militaresc. Parul negru ca lemnul de abanos era drept si tuns ingrijit cu breton. Privirea ei era rece dar parca in acelasi timp, ascundea in ea toata durerea lumii. Era ceva aproape diavolesc in legatura cu aceasta femeie extrem de atragatore si totodata

inspaimantatoare. Buzele simple dar frumos conturate, te atrageau ca un magnet facandu-te sa-ti pierzi mintile, n timp ce ochii ei negrii oglindeau iadul insusi, infricosandu-te de moarte. Parea ca era singura persoana de-acolo care ma putea vedea la randul ei. Privind-o in continuare, desi ma aflam la o distanta considerabila fata de ea, simteam cum efectiv eram absorbit si ma afundam in intunericul ochilor ei. Mi-era teama dar in acelasi timp imi doream atat de mult s-o cunosc pe aceasta misterioasa femeie. La inceput am incercat sa ma impotrivesc acestei forte inexplicabile dar apoi, mi-am luat inima in dinti si m-am lasat dus de valtorea acestui fluviu fara fund, in adancurile caruia traiau monstrii dintre cei mai infricosatori gata sa ma apuce cu ghearele lor si sa ma traga in necunoscut. Ma afundam cu o viteza uluitoare ce-mi ridica nivelul adrenalinei la maxim si cu toate astea parca nu-mi era frica de nimic. Ma simteam puternic, in stare sa dau piept chiar si cu cele mai infioratoare creaturi. Treptat adrenalina acumulata imi taia parca respiratia sufocandu-ma iar eu luptam din rasputeri sa ajung la suparafata. Domnuledomnule va simtiti bine ?! aud dintr-o data o voce calda dar puternica in acelasi timp. Imi revin repede si-o vad pe aceea femeie aproape de mine, cu o mana pe umarul meu, cu ochii ei negrii patrunzatori si cu buzele ei senzuale ce se miscau articulat spunand Va simtiti bine domnule ?! Mi s-a parut ca vi sa facut rau ?! . Speriat m-am lipit de spatarul scaunului si i-am raspuns ca sunt bine. Ea ma privea cu un soi de subanteles si afisand un zambet complice ce lasa sa i se intrevada usor dintii albi imaculati, parseste foarte lent incaperea, asteptand parca o reactie din partea mea. Eu o priveam blocat, bulversat fiind de ceea ce tocmai mi se intamplase. Dupa plecarea ei, in incercarea mea de a intelege ceva din acel episod halucinant, cautand parca raspunsul undeva in jurul meu, privirea imi pica involuntar pe un ceas de perete ce mi-a amintit imediat de evenimentul la care trebuia sa fi ajuns cu doua ore inainte. In acel moment un sentiment de groaza inexplicabila a pus brusc stapanire pe mine. Ceasul parca se dilata si limbile se invarteau aiurea cu o viteza ametitoare. Gandurile mele se transformau in bile grele de fier ce-mi loveau cu putere craniul, incercand parca sa-l sfarame in bucati. Am rupt-o la fuga mancand pamantul fara sa mai tin cont de nimeni si de nimic. Treabuia sa ajung la locul stabilit, trebuia sa fiu alaturi de el. In timp ce alergam imi tot venea in minte imaginea femeii pe care am vazut-o la cafenea. Dumnezeule ! mi-am zis din cauza ei, am pierdut notiunea timpului si da din cauza ei !... totul se intampla din cauza ei . Daca n-as fi mers sa beau blestemata de cafea, daca pur si simplu as fi ramas acasa sau daca macar as fi stat cu ochii pe ceas, as fi fost acolo. Da, as fi fost acolo si .

Acum stau singur, asezat pe aceiasi bancuta din curtea interioara a cladirii, unde-l vazusem pentru prima oara pe bunul meu prieten acrobat. Mi-amintesc cum stateam cu ochii atintiti asupra unei omizi verzi si pufoase ce se deplasa extrem de incet spre capatul spatarului bancutei, unduindu-si constant corpul straveziu. Am urmarit-o pana cand a ajuns la capat si a disparut din campul meu vizual undeva in spatele sipcilor de lemn. Parca trecuse o vesnicie. Mi-am ridicat apoi privirea spre locul unde atunci se jucau copiii. Dar nu mai era nimeni sa se joace, sa tipe, sa alerge sau sa faca acrobatii. Locul parea pustiu iar timpul, inca o data parca se oprise. M-am ridicat de pe bancuta si m-am indreptat catre terenul de joaca. Picioarele imi tremurau si simteam fiori prin tot corpul ce deveneau din ce in ce mai puternici pe masura ce ma apropiam. Apoi m-am catarat cu greu pe constructia metalica, acum mancata de rugina si de la inaltimea acesteaia privind in jos miam spus : Trebuia sa fiu acolo si-am vrut sa mai fac un salt. Un ultim salt. Acel salt pe care nam apucat sa-l fac atunci. Dar nu am avut curajul si o pornire inexplicabila m-a determinat sa izbucnesc in plans. De teama sa nu ma vada careva, mi-am sters lacrimile si m-am dat repede jos. Observ apoi, undeva in spatele bancutei un obiect ce se legana usor sub adierea vantului. Ma apropii si constat ca este o masca de plastic. O masca destul caraghioasa cu nasul bombat ale carei culori erau aproape sterse de timp. Decid s-o pastrez ca o amintire a acestui loc in care am petrecut o parte din viata mea si unde l-am cunoscut pe cel mai bun prieten al meu. Dintr-o data, vad ca pe spatele spatarului bancutei, zgariat adanc in lemnul scorojit statea ceva scris cu litere mari intr-o caligrafie stranie : Ai grija de timp, ai grija de timp este nepretuit mi-am auzit vocea citind rar si raspicat. Ca sa fiu sigur ca nu mi s-a parut, inchid ochii strans si-i redeschid dupa cateva clipe. Scrisul disparuse si realizez atunci ca avusesem o halucinatie. A fost o vedenie, trebuie sa plec mai repede de-aici imi spun atunci in sinea mea. Totusi cuvintele acelea fara sens mi-au ramas in minte. Ce-o fi insemnand asta ? ma intrebam... ai grija de timp ... Ce timp ?! care timp ?! timpul aici nu mai conteaza imi spuneam. Si mergeam asa cufundat in gandurile mele, ca un om nebun ce vorbeste singur si ma ciocnesc din neatentie de cineva. Zapacit de situatie, mi-am cerut scuze rapid fara sa ma mai uit sa vad de cine ma ciocnisem. Dar cand am ridicat privirea, am ramas inmarmurit pentru cateva clipe. Eram sigur ca am mai vazut-o undeva pe acea femeie. Dar nu stiam unde. Nu-mi puteam aminti absolut deloc desi, ceva in aspectul ei imi era extrem de familiar. Parca eram descoperit intr-un camp deschis, in fata unei feline salbatice ce tocmai isi devorase prada si ma privea atenta cu ochii ei intunecati. Eu i priveam ingrozit buzele rosii, transformate subit intr-o gura insangerata cu colti ascutiti, incercand sa-i anticipez miscarile. Dar

desi ma fixa, ea nu vroia sa atace. Si nu pentru ca ar fi fost deja satula, dar parca un puternic sentiment de demnitate specifica speciei nu-i permitea sa se injosesca intr-o asemenea masura in fata unei prazi atat de neinsemnate ca mine. Statea in fata mea, cu pieptul impins in fata si capul drept. Piciorele ei erau lungi, frumos definite, bine proportionate si atat de ferme incat iti creea senzatia ca nimeni si nimic nu o poate clinti. In prezenta ei ma simteam extrem vulnerabil si fragil. Eram prins in voluptatea ei ca o insecta minuscula intr-o panza de paianjen a carui intepatura poate fi mortala. Infricosatore si irezistibila in acelasi timp. Totusi privind-o mai atent, detectez in strafundul ochilor ei un strop de umanitate ce parca striga dupa ajutor. Era totusi o femeie. Si aceasta femeie, credeti sau nu, s-a indragostit de mine, iubindu-ma pana intr-acolo unde eu devenisem stapan si ea sclava. Si ma bucuram. Ma bucuram sa vad cum feti frumosi si bogati cadeau neputiinciosi la picioarele sale ca in fata unui altar. Apoi se transformau in praf si pulbere sub talpile ei de foc, ce calcau fara mila peste fiintele lor, ruinandu-i si privandu-i de orice demnitate pentru ca pentru ea, numai eu contam cu adevarat. Acest lucru imi dadea puteri supraomenesti. Era ca si cum as fi stapanul unei lampi fermecate ce-mi putea indeplini orice dorinta. Ea era o zeita dar eu eram stapanul ei. Eram un titan. Si-am profitat din plin. Am profitat pentru ca puteam. Dar cum restabilirea echilibrului este o meteahna a naturii, mai devreme sau mai tarziu toate s-au intors impotriva mea. Aceasta putere incredibila pe care intr-un mod miraculos eram capabil s-o exercit asupra unei femei la care pana nu demult nici nu indrazneam sa visez, m-a dezechilibrat complet. O iubeam, dar ceea ce realizam prin intermediul ei, devenise o adictie fara de care nu mai puteam traii. Insa nu numai trupul i l-am vandut ca pe o marfa. Cu timpul i-am vandut si sufletul. Si-odata cu el am pierdut tot ceea ce castigasem. Siguranta mea a inceput incet, sa se transforme in nesiguranta. Increderea de sine in neincredere. Puterea aceea incredibila devenea slabiciune iar gelozia incepea sa puna stapanire pe mine inebunindu-ma de-abinelea. Am gresit uitand cine eram eu cu adevarat. Dar am gresit cu atat mai mult uitand cine era ea. Uitand despre adevarata natura a acestei femei. Am uitat ca era o fiara. Imblanzita poate, dar totusi o fiara. Iar o fiara atunci cand se simte incoltita nu va ezita niciodata sa se apere muscand mortal pe cel ce-a provocat-o. Iar eu am provocat-o fara doar si poate. Viata mea se transformase curand intr-o jungla in care se ducea o lupta acerba pentru supravietuire si suprematie. In mintea mea, castigarea acelei lupte credeam cami va readuce puterea si fala de odinioara. Trebuia sa castig. Ma aflam inca o data in camp deschis, fata in fata cu imprevizibilul absolut. Totul sau nimic mi-am spus atunci si m-am napustit

nebuneste asupra ei. Din instinct ea a facut acelasi lucru. Am vazut din nou in locul acelor buze o gura infometata cu niste colti uriasi capabili sa ma sfasie in orice moment. In locul acelor maini delicate si catifelate au aparut niste ghiare amenintatoare. Si-atunci am stiut. Ea era femeia de la cafenea. Dar nu-mi mai era frica. Si m-am afundat inca o data curajos in intunericul ochilor ei. Pluteam iar pe apele intuncate ale acelui fluviu fara fund, in ale carui adancuri monstrii infricosatori incercau sa ma traga pentru totdeauna. Dar eu nu renuntam si luptam in continuare. Luptam pentru fiecare picatura de viata si precum un razboinic neinfricat ma avantam cu propriile brate ca niste palose imense si grele, taind in mii de bucati nenumaratele tentacule ce incearcau sa ma prinda. Iar apoi, cu o singura strangere le rupeam capatanile hidoase ce se scufundau in adancuri pana cand in cele din urma, ca niste banuti stralucitori dispareau in infinitul intunecat al necunoscutului. Iar eu invingeam. Acum incerc sa ma relaxez cu o baie fierbinte. Zac intins si cu ochii inchisi. Ma gandesc necontenit la ea si nu-mi vine inca a crede, ca nu mai e. Ca intr-un mod nesperat a fost a mea si totusi am pierdut-o pentru totdeauna. Incerc din rasputrei sa rederulez mental firul evenimentelor si sa evit dezastrul. Insa orice as face deznodamantul este intotdeauna acelasi. Deschid ochii si parca ma vad in oglinda apei, cum stau cu bratele inca incordate si inclestate. In locul unghiilor am lame de otel ascutite. Apa este dintr-o data rece si neagra iar eu, parca tin cu putere de gatul unui vas de lut din care curge lapte in torenti fierbinti. Si-acest lapte alb, catifelat, ce dispare inghitit de apa intunecata, pare sa curga din mine lasand in urma aburi grei de vina in care ma sufoc. Si pe masura ce tot curge, din mine parca se scurge viata. Sunt singur. In sfarsit. Singur. Singur ca un fluture in apusul de soare din camera parintilor mei. Singur ca un cocon suspendat de bara unui trapez ce demult nu mai exista, dar din care inca se mai vede cum zboara aiurea pudra alba. Singur ca o omida pe ramura unui pom demult uscat. Singur ca o amintire in ochii intunecati si tristi ai unei feline salbatice. Singur ca un ou ce refuza sa-si mai continue ciclul natural de teama ca va inceta sa mai existe. Si astfel, slabit si livid la fata, ma deplasez catre bancuta din gradina casei unde am copilarit, lasand in urma mea, dare de viata pe pamantul uscat. In mana dreapta tin masca aceea de plastic pe care am gasit-o candva pe terenul de joaca al unei institutii publice. Culorile mastii fiind sterse de timp m-am gandit se le reimprospatez pictand-o din nou dupa modelul original inca perceptibil pe suprafata acesteia. Mi-am adus aminte de cuvintele acelea zgariate pe spatarul

bancutei de lemn, atunci cand am gasit masca. Ai grija de timp si-au disparut apoi din senin asa cum au si aparut. Acum stiu ca timpul zboara si in sfarsit simt ca treiesc. Ma amuza nasul rosu si bombat ca de clovn. Imi pun masca si ma privesc intr-un ciob de geam ramas in rama unei ferestre. Pe masura ce ma urmaresc cu mare atentie, in mintea si sufletul meu totul incepe sa capete dintr-o data sens. Totul se armonizeaza perfect. Totul pare atat de natural si de potrivit incat am senzatia ca m-am intalnit cu mine insumi pentru prima oara in viata. Este ca si cand in cele din urma m-am regasit. Intamplator am renascut. In sfarsit simt ca traiesc ! imi spun satisfacut, sfarsit simt ca nu mai am timp nu mai am timp !!! in