Bunătatea 

este frumusețe în cea mai bună stare (Christopher Marlowe)

Copila cu rochie albastra

Niciodată nu am reușit să înțeleg în totalitate sentimentul de ura.Încă de când eram copilandru nu

am putut vedea vreun motiv pentru care cineva ar alege să vadă numai ce este rău într-o alta
persoana,cu atât mai puțin să aleagă să își petreacă timpul cu scopul de a-i face viață mai grea
altcuiva,sau chiar să îl rânească.În ciuda faptului că mintea mea încă necoapta, care nu a trecut încă
prin destule experiențe are să îi permită înțelegerea în totalitate a unei parti care face parte din
alcătuirea ființei umane.Faptul că nu o inteeg,nu mă vă face să renunț la căutarea rolului sau,sau e
unde aceasta provine.
-Ce în numele lui Dumnezeu faci iara?Asta este a treia oara săptămână aceasta în care te găsesc
complet deconectat de la ce se întâmplă în jurul tău, sau dormind!Ai foarte mare noroc,daca nu ai fost
așa de bun la ceea ce faci,ai fi fost concediat de foarte mult timp Tomson! Striga supărat seful meu.
-Îmi cer scuze domnule Muray!Promit că nu se vă mai întâmplă! Am zis eu pe un ton alert.
-Ar fi bine să nu se mai întâmple,daca încă dorești să iți păstrezi slujbade scriitor în aceasta
editura! A continuat el la fel de nervos
-Am înțeles domule!
Sincer să fiu, nu îl puteam condamna pentru faptul că dorea că țoață lumea să își facă treaba.La urma
urmei,nu suntem plătiți degeaba, nu? Totuși, nu exista însă gânduri pe care merita trecute prin mintea
fiecăruia? Nu exista motive pentru care ar putea fi justificata deconectarea de la lumea cea materiala,
din fata ochilor, în scopul înțelegerii naturii propiei noastre specii?
-Tomson! Trezirea! A tipat seful meu din coltul camerei.
-Huh? Poftim? Am zis eu cu un glas firav,de parca tocmai ce m-am trezit dintr-un somn foate
adânc.
-Nu pofti că ți se apleacă. Cred că ar fi mai bine daca ai merge astăzi până acasă, sau oriunde ai
vrea tu să te relaxezi. Poate așa vei fi și tu mai productiv.Dar, în schimbul acestei mici vacante tu
trebuie să te întorci la birou cu o poveste orignala și minunata, de minim 50 de pagini, sau mai bine
scrie o noua carte și adu-o. Fii atent,că daca nu o să mă facă să simt ceva,o să iți pierzi slujba. Avem o
înțelegere? A intervenit Muray.
-Am înțeles! Vă mulțumesc foarte mult și promit că n vă voi dezamăgi!
-Daca dorești să iți păstrezi slujba, ai face bine să nu mă dezamăgești Tomson.Hai! Acum mergi și
tu și nu te mai stresa pe aici.
Am rămas puțin surprins de bunătatea subita pe care mi-o arata Muray, mai ales că îl știam că o
persoana serioasa care nu este dispusa să se oprească din treaba așa de ușor. În același timp, nu aveam
să spun că nu avea dreptate în legătură cu productivitatea la locul de munca și starea generala de
ignoranta în care mă aflam. În ultimul timp chiar am devenit mai aerian că de obicei. Oricum, aceasta
este o surpriza foarte binevenita și chiar aveam nevoie de o astfel de vacanta, sau cel putn o zi libera
pentru a putea să-mi curat mintea și a primi putina inspirație în plus de la ce am de văzut pe afara.
-N-ai plecat încă? Îl puteam auzi pe seful meu iar.
 -Acum!
Cu noua mea găsită oportunitate de relaxare am decis să îmi petrec restul zilei în parcul central din
oraș, întrucât acolo puteam găsi cele mai inedite și frumoase surse de inspirație, care variau de la mici
rățuște care încercau să își urmărească mama, dorind să ajungă și ei să exploreze parcul în care s-au
găsit, până la descoperirea unor noi și interesante forme de arta, că oamenii ce să pictează cu o culoare
metalica și pretind că sunt statui sau chiar simpli caricaturiști.
După un drum către casa și o schimbare de haine în ceva mai confortabil,am ajuns în sfârșit în
parc.Din momentul în care am pus piciorul pe poarta parcului,am fost lovit de un val nemaipomenit de
inspirație. Primul lucru pe care l-am făcut după realizarea acestui sentiment a fost să mă așez pe o
banca din fata frumosului iaz care se afla în mijlocul parculu. De pe aceasta banca am reușit să observ
o multitudine de minunații ale naturii, că llumina soarelui ce se reflecta pe apa iazului, creeiand un
tablou care semănă cu ceva pictat de Grigorescu sau micile veverițe care încercau să fure mâncare de
la cei care aveau. În ciuda frumuseții care mă înconjură, minunăția care a reușit să mă fascineze cel
mai mult a fost simpla mișcare grațioasă a unui stol de pasări pe cerul albastru, din aceasta ieșind însă
o singura pasare tânără și ranița, care nu mai putea zbura. Cum a aterizat săracă pasare, i s-a alăturat o
alta pasare mai mare, acesta semănând cu cea mica,probabil fiind rude,aceasta rudenie fiind destul de
evidenta din cauza unei caracteristici pe care le aveau ambele: pete de culoare alba de-alungul aripilor
și una mare care înconjură ochiul drept. Dintr-o data, pasărea mai mare a început să o ciocănească pe
cea mai mica, lașând-o și mai ranița de cât la început. Din fericire, a apărut o a treia pasare mai bătrână
care a încercat să o alunge pe cea care o atacase pe cea mica. Din păcate totuși,nu a reușit fară ajutorul
pasării mai mici. După aceea, pasărea mica a încercat să fuga de a treia pasare,dar uitase că era ranița
la aripa, așa că a căzut în apa. Aceasta a fost salvat de către pasărea mai mare și adusa la mal. Nu am
apucat să văd mai mult de atât, întrucât ambele pasări și-au luat zborul, dar am reușit să văd destul
pentru a putea deveni plin de inspirata necasara scrierii unei povesti inedite, datorita căreia îmi voi
putea pastra slujba. Pe măsură ce scriam, gânduri în legătură cu sentimentul de ura în corelație cu ceea
ce am văzut anterior îmi apăreau în continuu prin minte, framantandu-mă cu întrebări că: „Și
animalele simt ura pntru alte animale? De ce ar face așa ceva, în afara pentru a supraviețuii? Cât de
subțire este linia trecuta de oameni prin ura care îi desparte de pierderea umanității? Cât de mult se
diferentieaza cineva de un animal fară conștiință atunci când lasă ura să îi bruieze judecata? Acestea
erau întrebări care mă ajutau să scriu ceea ce trebuia,dar pe care nu le înțelegeam în totalitate, iar din
acest motiv începeam să urăsc din ce în ce mai mult ceea ce scriam, până în pnctul în care îmi rupeam
paginile scrise și le aruncam la gunoi.
Țoață aceasta framantre ajunsese să îmi facă foame totuși, așa că am decis să-mi iau o mica pauza
de la scris și să merg până la un cărucior cu mâncare din parc și să îmi iau ceva de acolo. Pe drumul
meu înspre cărucior am realizat că mi-am pierdut portofelul.Am luat-o pe drumul pe care am venit
până acolo, dar nici urma de portofelul meu.Uitandu-mă mai atent, am obserat în final pe o alta banca
din apropiere o copila de cam vreo 12 ani cu o rochie albastra minunata,dar destul de rapanata totuși,
un par saten și o pereche de ochi maro incredibili de frumoși și cu portofelul meu în mana. Totuși,
aceasta nu a luat încă banii din el, ci stătea cu el în mana, se uita la el și părea ce este frământată la
rândul ei de alegerea pe care o avea în fata: să păstreze portofelul, să îl raporteze la politie și să illase
acolo unde l-a găsit. Am rămas intrigat de comportamentul sau ciudat,așa că am decis să nu o
confrunt, ci să mai stau și să o observ. Uitandu-mă mai aproape, am văzut că avea ceva la picior, dar
nu am apucat să văd detaliile prea bine.
Dintr-o data, fta s-a ridicat de pe banca și și-a văzut de dreum, așa că mi-am continuat urmărirea.
Primul lucru pe care l-a făcut a fost să intre într-un supermarked din apropiere. A stat ceva timp
înăuntru, lsandu-mă cu mai multe întrebări. Totuși,am asumat că era cineva cu o situație materiala
slaba, din acest motiv fiind de înțeles de ce ar avea nevoie de bani. Am așteptat cam un sfert de ora
până când a ieșit în sfârșit numai cu doua sticle de vin și un pachet de țigări. Aproape mi-am pierdut
calmul și mă dădeam de gol, dar am decis să nu spun nimic de data aceasta și să îmi cantinui
urmărirea, acum cam dezamăgit.
În continuare, fata a luat-o pe o alee îngustă dintre blocuri, care chiar daca nu părea așa de sigura
pentru cineva că mine, nu m-am oprit. Am decis să-mi continui urmărirea pe aleea pe care a intrat
fetiță, ajungând într-un final la casa ei. A intrat și nu a ieșit de acolo de ceva timp,lasandu-mă să
aștept.Aceasta a fost oportunitatea mea de a începe să scriu în caietul meu câteva schițe și chiar niste
poezii. Cum stăteam, nu aveam cum să mi iau gândul de la vederea copilului cu alcol și țigări. De ce ar
avea nevoie de așa ceva? De ce le-a dus imediat acsa? Odată cu gândurile acestea începeam să fiu
cuprins și de gânduri mai negre, că „Daca a fugit de acasă? Daca are părinți alcoolici? Fix când am
început să mă deconectez de la realitate am văzut-o pe copila ieșind pe poarta în viteza cu un ghiozdan
plin și portofelul meu. Luandu-mi inima în dinți, am început să fug după ea, dar era prea rapida, așa că
m-am oprit și am strigat:
-Hei,fetito,oprește-te puțin te rog!
Surprinzător, fetiță să oprit și s-a uitat în direcția mea. Nezicand nimic s-a pus în genunchi și a
început să plângă. Abia atunci am realizat că aceasta nu avea numai rochia, parul și ochii, de-alungul
brațelor și a spatelui sau avea o mulțime de vânătăi. Nu m-am mai putut controla și am ineput și eu să
plângă, luând-o în brațe și zicând:
-Este bine, este bine. Nu e nevoie să te pui în genunchi. Nu sunt supărat...
-Da...Dar..., a zis fetiță printre lacrimi
-Fară dar,nu este nevoie să faci asta, te înțeleg. Totuși, ar fi totul mult mai clar daca am mai vorbi
puțin.
Încercând să își tina lacrimile, mi-a spus că numele ei este Ana și că se simte teribil pentru că a luat
portofelul și a cheltuit banii. Însă, când am întrebat-o despre cumpărarea de vin și de țigări a rămas în
tacere. Și-a încrucișat brațele, încercând probabil să-și ascundă vânătăile și a început să plângă. Am
luat-o imediat în brațe și i-am zis:
-Este bine, trebuie să îmi dai explicații daca nu vrei. Ce ai spune să mergem mai bine să ne
înveselim puțin și să facem ceva frumos.Plătesc eu de data asta!
Ana a ras puțin și a dat din cap în semn de „da”. Pentru a fi sigur, i-am dat jacheta pe care o aveam
pe mne, pentru a-i ascunde vânătăile. Nu stiu de ce, dar când o vedeam că zâmbea și era fericia, reușea
să mă face și pe mine să uit despre toate frământările din ziua aia.
Pe drum spre parc, am încercat să mai conversez cu ea, însă nu primieam nici un rezultat. Am
întrebat-o despre diverse lucruri, că ce îi place să mănânce, daca are pasiuni sau ceva ce îi place să
facă în timpul liber, dar tot rămânea tăcută. Totuși, în drumul nostru am trecut pe lângă o vitrina cu
televizoare, iar pe acestea se reda un dans al unei trupe de care nu auzisem până atunci, dar părea că
Anei îi placea foarte mult. Nu am lașat aceasta oportunitate să îmi scape, așa că am întrebat:
-Ana,iți place muzica?
Nici de data aceasta nu a zis nimic dar era foarte clar din cum arata că îi placea. Am fost și mai
surprins atunci când a început să danseze pe muzica de la televizor, fiind vizibila de la o posta
zâmbetul sau larg și delicatețea ei. Dintr-o data, s-a întors spre mine și mi-a întins mana, invitandu-mă
la dans. Chiar daca știam că eram pe strada și știam că puteam fi văzut de cei care trec cum mă
scălămbăiam, nu îmi pasa chiar deloc. Singurul lucru de care îmi pasa era să îi văd zâmbetul pe fata
cât de mult posibil. M-am bucurat să o mai văd fericita și că am învață că îi place dansul și muzica.
 După ce s-a oprit muzica, copila s-a întors la starea ei tăcută de dinainte.E tot nu am renunțat aia
aici, așa că ne-am continuat drumul, următoarea oprire fiind un local de fast food apropia. Odată ajunși
la local,am luat loc la o masa și am așteptat să vina cineva care să ne aducă meniurile. Cât așteptam,
am încercat să mai fac conversație iar:
-Și... Ana, de cât timp ești pasionata de dans sau muzica în general,am zis eu pe un ton cald
-Îmi place de mica...de când o făceam cu...,a zis copila apucând-o ușor plânsul
-Bine, hai să lașam aceast discuție pentru alta data...Ce ar fi să-mi spui ce iți place să mânaci?
Chiar în acel moment am avut norocul de a apărea o chelneriță care ne-a dat cate un meniu
-Aș dori pe acesta vă rog, a zis Ana arătând cu degetul spre un burger din meniu
-Pentru mine, doar niste cartofi vă rog!am continuat.
După cam 10 minute de stat în tacere ne-a fost luata comanda și după alte 5 ne-a și venit. În timp
ce mă apucam de mâncat cartofii m-am uitat cu coltul ochiului la Anna și am observat că nu s-a atins
încă de mâncare, ci doar stătea și se uita la burger, de parca n-ar fi dorit să o facă. Am încercat să o
întreb daca totul este bine, dar înainte de a-mi termina propoziția fata s-a apucat și de mâncat. Nu
manca normal, o făcea foarte încet, de parca ar fi dorit să simță fiecare gust la cantitatea potrivita și să
fie sigura că se bucura de primul ei burger vreodată. După ce mi-am terminat cartofii, am așteptat-o și
pe Ana să termine ce a avut în farfurie și într-un final am terminat amândoi mâncarea.
-Ești pregătită pentru următoarea surpriza? Am zis eu incantat.
-Sunt! A zis ea fericita.
-Dar nu vă fi acum,ci mai tărziu,în parc.Crezi că poți așteptă?
-Normal!
A mai dat din cap o data și am plecat înspre parcul în care am văzut-o pentru prima data. Am
plecat spre parc și pe drum o puteam vedea în sfârșit că era constant fericita și zâmbea larg, în timp ce
încercă să sara dintr-o cărămidă de asfalt în alta. Oricât de fericit aș fi fost pentru ea, gândul că aceasta
ar putea fi în pericol mă afecta din ce în ce mai tare. Comportamentul ei neconvențional în corelație cu
ce avea pe corp și ce a cumpărat de la magazin mă frământau la fel de constant. „Daca așa trăiește
acsa?Prin ce a trecut?Cum sunt părinții ei?” erau întrebări care îmi treceunprin cap constant, iar
răspunsurile la ele deveneau din ce în ce mai logice și mai întunecate. Având în vedere că eram așa de
pierdut în propiile gânduri, nu am realizat că deja ajusesem în parc, ba chiar mă pusesem pe o banca.
Mi-am revenit în fire și i-am zis Anei:
-Și Ana, ești pregătită pentru surpriza?
-Sunt!
Am scos un baton de ciocolata și din ochii ei puteam vedea cum e formau stele de fericire. Fata i s-a
luminat și a început să sara în sus și jos zicând:
-Mersi!Mersi!Mersi! Nu ai ideecat sunt de fericita! Tata nu a făcut niciodată asta!
- Tatăl...tău? am întrebat eu pe un ton încet
La auzirea cuvintelor mele s-a oprit și chiar daca pe obrajii ei cădeau cascade nesafrsite de lascrimi a
putu să-mi spună:
-Da...îmi cer scuze sincere pentru că n-am vorbit mai devreme cu tine despre asta...dar am fost
așa jenata de faptul că o persoana că el îmi e tata...o persoana căreia nu îi pasa de altceva în afara de
băutură și țigări, o persoana care nu tine cont de ce se întâmplă în jurul sau când e beat...nici macar de
faptul că fata să e ranița...
-Doamne, chiar nu stiu ce să mai zic...
-De aceea ți-am luat și portofelul, am crezut că daca îi aduc ce vrea vă rămâne beat și mă vă lasă
în pace și voi putea fugi, dar mi-am dat seama că tot se vă trezi și îmi e frica să nu sune la politie sau
mai rău...
- Nu te gândi la ce e rău Ana, nici la trecut! Nu ai cum să schimbi trecutul și ai și mai puține
șanse să schimbi perosane că el, dar ce poți face este să schimbi ce vei face tu în viitor. Am văzut cât
de talentata ești la dans, nu renunță la asta!
Copila a rama sfara cuvintte iar, întrucât lacrimile îi înfundau ochii, dar m-a luat în brațe fară să
spună numic.
-Ce faci aici, Ana!? Iara fugi de acasă? S-a auzit o voce supărată din depărtare
Chiar daca eu nu recunoșteam vocea, Ana a rams paralizata și s-a pus imediat în spatele nostru
gghemuita la picioarele mele. Daca ea a făcut asta, și vocea a menționat „acsa” asata nu înseamnă că
nu este altcineva decât...tatăl ei...
-Tu cine mai ești?! A zis barbatu care părea beat
-Eu sunt...profesorul de dans al Anei! Da! Momentan luam o mica pauza de la dans și ne mai
întindeam.
-Nu mă lua pe mine cu dastea! Eu stiu că fica mea nu este la nici un dans, mai puțin cu cineva
că tine! Daca nu te dai te anunț că fac urat! A zis bărbatul devenind din ce i ce mai nervos
-Stați puțin, nu credeți că am mai putea vorbi puțin?
-Eu te-am anunțat...
Într-un moment m-am trezit pe jos, cu un briceag în mine. Începeam să pierd sânge și simțeam cum
îmi ieșea viață din mine...NU! NU RENUNȚ AȘA DE UȘOR! NU O VOI MAI LASĂ PE ANA SĂ
TRĂIASCĂ CE A TRĂIT...M-am ridicat și am încercat să îl lovesc înapoi, dar nu aveam destula
putere de a-l da pe jos. Am mai primit încă un pumn în falca și am ajuns pe jos. Credeam că acesta
este sfârșitul, că am eșuat... dar din senin apare Ana și îl lovește în burta dandu-l în sfârșit pe jos. I-a
mai dat un pumn când era jos și a început să plaga zicând:
-Tot timpul asta...cât am crezut că te poți schimba...am greșit teribil. Nu îmi vine să cred cât
timp ți-am permis să faci ce vrei tu...și să îmi strici viață pentru ce?! Pentru niste vin? Pentru niste
țigări? Te urăsc!...
Nu am apucat să aud tot ce avea Ana de spus, întrucât nu mai puteam să imit în ochii deschiși,
ultimul luru văzut fiind rana din stomacul meu care se agrava constant...
În următoarea clipa m-am trezi într-un spital. În jurul meu îl puteam vedea pe domnul Muray
dormind pe un scaun și pe Ana uitandu-se insistent la mine.
-S-a trezit! S-a trezit! A zis Ana feicita
-Slava Domnului că încă mai ești în viață Tomson, nu stiu ce m-aș face fară tine...,a continuat
seful meu
-Tot la munca vă mai gândiți? Serios? A spus Ana uitandu-se la el
-Ce vrei să fac? La urma urmei am o editura întreagă de manageriat.
 -Ce s-a întâmplat? Am zis eu puțin adormit
-Ei bine, am avut norocul că fata aceasta a sunat la politie și la ambulanta în timp de pe
telefonul tău. Din cate stiu, a fost arestat și un alcoolic din zona, dar Ana nu știe cine este. Și tu ești în
spital de cam 2-3 zile,deci ai cam uitat de carte..
-Promit că o să o aduc când mă întorc la munca, bine?
-Iar, nu uita de intelegre, bine?
După câteva discuții cu domnul Muray și cu Ana am ajuns la concluzia că eu pot vei la munca
abia după o săptămână și aparent, sunt tatăl Anei acum.
Timpul a trecut, mai exact cam 10 ani de la evenimentele petrecute. Ana a plecat și ea ,acum
trăiește singura și este printre cele mai bune dansatoare din tara, mergând la toate competițiile posibile.
Eu unul am reușit să îmi păstrez locul de munca.
Cel putina asa aș fi sperat să se petreacă toate daca nu rămâneam pe jos, cu briceagul în mine...

Povestire:
Un scriitor pe nume Tomson este prins dormind la muncă de șeful său,domnul Muray..Din acest motiv
este trimis într-o mică vacanță de către șeful său.Barbatul alege să își petreacă ziua in parc, acolo își
pierde portofelul. Se întoarce și vede că portofelul sau este la o fata cu o rochie albastra, pe care decide
sa o urmărească datorita comportamentului său neobișnuit. Urmărind-o, ajunge sa o vadă la un
supermarket de la care o vede pe fata cu vin și țigări. După o alta urmărire și așteptare în fața casei
fetei, aceștia vorbesc în sfârșit. Bărbatul află numele fetei, Ana. După puțin vorbit, aceștia decid să
meargă la un restaurant cu ea, unde află mai multe despre copilă. După aceea, decid să meargă in parc
unde este menționat tatăl fetei. Acesta la rândul său apare supărat. Tomson este înjunghiat, dar este
salvat de Ana, care, cu ajutorul șefului lui Tomson ajungând în spital. Ne este prezentat faptul că tot
viitorul fericit pe care l-am văzut a fost doar in visul lui.