Ies din caminul studentesc nr.

5 pe la ora 10, trebuie neaparat sa ajung la biblioteca la sal de lectura,

maine am examende istoria sociologiei si dintre toti profesorii acesta nu glumeste, vrea referinte exacte
si interes. Ultima data mi-a spus ca am limbaj de lemn si dup ace am cautat ce inseamna, mi-am dat
seama ca de fapt, neavand destule cunostinte m-am exprimat intepenit, neavand curajul sa dezvolt
ideile…si acest lucru mi-a crescut respectful pentru professor. Serios, care isi bate capul sa it idea un
indiciu atat de bun de ce asteapta de la tine?

In amorteala mea constanta, privita prin lentila gri a realitatii, acest professor este tot ce-mi aprinde o
scanteie de entuziasm si imi da un pic de energie. Restul, nu sunt treaba mea. Nu intereactionez cu
colegele de camera, nu ma intereseaza dramele lor, nu ma implic in discutii aiurea, nu ma duc la chefuri
in camin, nu ies in cluburi…in general, nu fac nimic.

Si asta se intampla si din cauza ca n-am energie deloc. Am deja 20 de ani si sunt doar in primul an, pana
acum nu am avut fonduri sa intru la universitates, am economisit la sange un an intreg ca sa pot
supravietui aici pana imi gasesc ceva de munca. Acum ca am gasit, este un program istovitor, 12 cu 24 si
trebuie sa fie extram de atenta cu organizarea ca pot participa destul de mult la cursuri si sa iau note
destul de bune cat sa nu-mi pierd bursa, asa ca n-am timp de prostii. Cee ace se cheama de fapt, viata de
student. Care nu e treaba mea.

Deseara am tura la restaurantul la care lucrez si trebuie sa termin cu invatatul pana la ora 18, apo isa-mi
calc hainele. Cee ace e enervant cu adevarat e ca nu am fier de calcat….de unde rezulta ca va trebui sa
interactionez cu cineva si sa depun o rugaminte de ajutor, ce lucru horror! Incerc sa-mi infrunt
resentimentul si sa grabesc pasul, am doar vreo patru ore la dispozitiepana trebuie sa ajung la cursul de
statistica, dar stiu din experienta ca va fi de ajuns sa invat ce trebuie pentru maine. Si poate chiar sa
frunzaresc ceva din Torqueville ca sa p rind ceva idei destepte.

Merg repede ferindu-am de oameni, ac acest dans complicat in care ma strecor prin multimer
dintotdeauna, pentru ca ma deplasez foarte repede si lumea nu se da destul de rapid din calea mea, n-
am ce face. Serios acum, daca esti pe strada de ce nu te grabesti sa ajungi unde trebuie? Nu ai gasit sa te
plimbi in alta parte, nu in calea mea? Strada e pentru a te deplasa nu pentru meditatie la sensul vietii in
timp ce te tarasti ca un melc. Incerc sa-mi inabus frustrarea pentru ca toate baleierile astea ca sa nu ating
oameni imi consuma energie.

Cand, in sfrasit vadcladirea alba, frumoasa a bibliotecii ridicandu-se in fata ochilor, o miscare mai alerta
decat a mea, mai comasata imi atrage atentia. Observ ceva cu coltul ochiului drept, ceva ca ma face sa
incetinesc fara sa vreau.

Peste drum e liceul de muzica si de acolo se aud mereu acorduri disonante care imi strica ziua, dar astazi,
chiar in poarta liceului vreo trei baieti s-au adunat razand si arunca cu pietre intr-unul care are un catelus
in brate. Baiatul cu catelul incearca sa scape , facand fente printer ceilalti care par mai mari sim ai
zdraveni decat el, freest catelul de pietre incasandu-le el insusi, are chiar o zgarietura pe brat de unde
curge sange.
Sincer mi se pare o scebna ireala, desprinsa dintr-un film prost…ma tot intreb de ce dracu nu fuge de
acolo, dar probabil nu-l lasa ceilalti care I se pun in cale si nu arede ales decat sa indure. Tragic, frate,
doua slabiciuni intr-una, cainele mic si baiatul slabut ar rupe inima oricui. Dar nu e treaba mea. Asa cum
a intrat in belea, asa sa iasa!

Grabesc iarasi pasul si incerc sa ignor, pana la urma de ce as interveni eu, nu intervine nimeni altcineva?
De ce sa-mi stric programul asa de rigid…of , chiar nu e treaba mea! Pana la urma va observa un
professor, cineva si ii va salva pe cei doi, trebuie! Si apoi, ce poate pati…doar nu o s-I sparga capul cu
pietre, nu suntem in evul mediu, se vor opri ei pana la urma!

Cu gandurile astea invartindu-se haotic ajung la usa bibliotecii , e destul de grea de lemn masiv, de obicei
trebuie sa ma imping in ea ca s-o pot deschide dar astazi sunt incalzita de furie si de mers si am mai
multa forta.

Totusi ceva din mine, nu ma lasa sa nu mai arunc o privier in urma sa vad daca se rezolva cumva. Dar nu,
drama continua, i-au prins pe cei doi la peret , mainile sunt radiate cu pietre in ele si baiatul cel slabut e
intors intr-o parte incercand sa scunda catelul de pietrele taioase. Strand din dinti si ma intorc spre usa
de lemn cu gand sa intru inauntru dar mintea mie plina de imaginile de mai devreme si nu observ ca
intru cu forta in cineva, am simtit efectiv corpul ricosindu-mi din persona din fata mea si am scos un
geamat de durere, ceva imi lovise coastele destul de tare.

- Ce dracu?

Intepenes buimacita de impact, cee ace m-alovit sunt cartile pe care le duce persona din fata mea,
ditamai turnul.

- Scuze, spun automat si incer sa ma strecor inauntru totusi, cu priviea coborata la picioare ca sa
nu-l calc pe picioare. Da, e un baiat.

Mormaie nemultumit cand o carte ii cade din turn si se uita la ea suparat, chiar nu se poate apleca s-o
rdice, nu daca nu le lasa pe toate jos. O ridic eu si i-o intind ca scuza ca l-am accidentat si sunt totuis
nevoita sa ma uit la fata lui, inabusindu-mi frustrare apentru asta alta intarziere.

- Poftim, ii spun privindu-I fata.

Si aici se intrerupe logica si miscarea planetei. Cee ace pe bune, imi adduce lacrimi in ochi. Doamne,
chiar n-am timp de asa ceva!

Ochi cenusii limpezi, plini de iritare acum, planuri ale fetei unghiulare, perfecte, buze pline, dar perfect
egale de parca cineva a creat intregul si l-a taiat apoi in jumatate …m-a luat naiba! E atat de frumos ca
simt un junghi in inima in timp ce creierul ii analizeaza cu satisfactie figura atata de armonioasa. Isi
ingusteaza ochii la mine si imi smulge carte din mana aplecandu-se usor ca sa le echilibreze pe celelalte.
Dar nu reuseste , miscare smucita si impactul dupa care nu s-a redresat complet il face sa scape tot
turnul de carti care aluneca la podea cu un zgomot infernal in biblioteca cu acustica ei perfecta.
Se apleca gemand de frustrare si incepe sa le aseze una peste alta, sunt vreo 8 carti grosute cu coperti de
carton, carti serioase de specialitate ceva chimie. Cine i-a dat lui 8 cand limita bibliotecii e 3? Eu am rugat
pentru 4 carti odata si nu mis-a acordat favoarea.

Ma plec si eu, e clar ca le-a ridicat pe toate de pe un pastament mai inalt astfel nu preai cum sa le ridici
de la pamant pe toate. Apuc si eu vreo 3 si ma ridic, se ridica si el, holbandu-se la mine. Ma uit
resemnata la el, si tresar cand ii vad linia gatului, atat de rotund si urechile perfecte, atat de mici si
delicate. Degetele incordate pe carti sunt si ele perfecte, au unghiuri arcuite si unghii ovale, taiate scurt.

Ceva se intampla cu mintea mea. Imi simt entuziasmul zburand prin vene si vai, ce bine cunosc
sentimentul asta! Am intalnit o fiinta perfecta, au trecut 2 ani si jumatate de cand m-a iertat Dumnezeu
de senzatia sta si mi-a dat voie sa-mi vad de viata. Trag o gura de aer si imi las geanta la picioarele lui.

- Poti sa ma astepti o clipa, te rog?

Nu-I astept raspunsul, nu sunt prea multe variante oricum. Si daca e cine cred eu ca e, nu v-a pleca sa-mi
lase geanta acolo.

Ma indrept spre scena de mai devreme, care culmea, continua in aceeasi maniera. Pe drum, imi scot
geaca subtire de primavera, am niste chei si un buzunar plin de monede pentru parcare.

Cand ajung in apropiere rotesc geaca de dpua ori deasupra capului si ii lovesc pe cei trei unde nimeresc.
Aud niste scancete si catev injuraturi, ba chiar si un tanti nebuna, dar nu ma pot opri acum, trebuie sa-I
indepartez. Nici eu nu sunt vreo voinica, am cu indulgenta, in zilele bune 1, 65 si vreo 50 de kilograme.

Pana la urma baietii isi iau ghiozdanele si se I departeaza vaicarindu-se. Mda, pumnul de onede si-a facut
treaba. Cand in sfarsit reusesc sa-mi trag sufletul, in gura am un gust de fiere, metallic, cred ca mi-am
muscat limba, observ ca si baiatul cu cainele a plecat. Stau cateva secunde rasufland cu greu si cu inima
la 200 de batai pe minut. Apoi ma imbrac, imi tremura mainile un pic, ma intorc pe calcaie si ma intorc
spre biblioteca.

Baiatul e acolo, inca in fata bibliotecii , cele trei scari dintre noi il fac sa para mult prea inalt cu toate ca
din apropiere parea cam cat mine. Imi ridic o chii spree l si ii observ buzele intredeschise si expresia de
uluiala profunda, apropae ca ma pufneste rasul. Decid ca distanta asta e cea potrivita si ma opresc.

- Cum te cheama?
- Tu…esti nebuna?

Ridic din umeri.

- Cum te numesti? Repet de parca schimbarea cuvantului o sa-mi aduca un raspuns.

- Sunt pastille pentru oameni ca tine, sa stii!

Si asa cum nu mi-as fi dorit sa se intample, pentru ca ma inlatuieste definitive, cuvintele ii sunt sarcastice
dar expresia ii e de ingrijorare. Pentru mine, ca nu sunt ok. M-a activat de parca ar fi apasat pe un buton
undeva in mine si am inceput sa simt iuresul vietii si intensitatea ei. Parul saten auriu ii straluceste cu
toate ca nu e pic de soare si cerul e plin de nori gri.

- Ia-ti geanta de aici, spune impingand-o usor cu piciorul. Nu mult, doar cat sa-mi aminteasca ca e
acolo.

L-am speriat, n-o sa-mi spuna cum il cheama. Dar e prea tarziu. E o singura facultate care se potriveste cu
cartile pe care le-am ridicat. Dupa acele carti, imi voi da seama ce an este. Propria mea idiotenie a
hotarat deja ca el este cel pe care il voi hartui de acum inainte. Asa se numeste in termini clinici, dar ce
vreau eu de fapt sa fac, este sa il ajut, sa il protejez si sa aflu totul despre el. Genul asta de pasiune tine
cam 6 luni, timp in care se consuma de una singura, despicand persona si gasindu-I defectele. Treaba
asta edoar un system de supravietuire. Daca as ramane in starea sta de adoratie cumplita, viata mea ar fi
distrusa. Nu exista om fara defecte, ma gandesc in timp ce baiatul trece pe langa mine dand din cap cu
exasperare, tinandu-si cu grija cartile.

Mi se mai intampla, am ajuns sa accept asta. Stiu cum sa parez starea sta si cum sa scap in cele din urma
de ea. Dureaza 6 luni. Nu exista om fara defecte.

Si totusi in timp ce se indeparteaza, fara sa se uite inapoi, scriu cu degetul in aer, in spatele lui, al meu.

--------------

Partea buna a pasiunilor mele este ca ma trezesc cu totul. Creierul imi este foarte active, am energie
dubla, inspiratie si curaj. Vad lumea arazand ca sa spun asa si calea pe unde e scaprae in acelasi timp.

- Baiatul care a fost aici, o intreb pe tipa de la biblioteca, cel cu turnul de carti….a scapat o carte si
as vrea sa i-o inapoiez, cum il cheama? De la ce facultate este?
- Unde e cartea? Intreba ea plictisita
- Am pus-o in geanta, vreau doar sa…
- Poti s-o lasi aici, se va intoarce dupa ea.

Intinde spre mine o mana cu unghii lungi si rosii. Tais, ce ma fac acum?

Ma intorc pe calcaie si o iau la fuga. Abia cand trec de liceul de muzica si de primul stand de covrigi ma
opresc gafaind. Alta parte buna a pasiunilor mele este ca reusesc sa dezgrop amintiri uitate. De exemplu
acum, imi amintesc cu claritate o pagina din Despre democratie in America, de parca am cartea in fata
ochilor. Ma voi descurca bine la examen, am cursurile, nu trebuie sa ma intorc la biblioteca, ma consolez
si o iau usurel spre facultate, voi citi acolo din ele si imi voi complila niste raspunsuri.

Dar totusi, data viitoare? Eh, poate ma uita tipa aia. Pana la urma sunt sute de studenti pe ora care intra
acolo. Iar eu am un aspect destul de banal, sunt imbracata comun, nu are ce sa tina minte la mine. Ma
calmez incet si ma indrept spre amfiteatru, acolo e atata lume tot timpul ca daa stau in spate, nu ma va
observa nimeni.
Insa in timp cem erg, acum si eu ca ceilalti oameni, tarandu-ma spre un loc in care nu vreau neaparat sa
ajung pentru ca totul ma trage sa ma indrept spre facultatea de chimie unde cred ca este el, ma gandesc
la vreo 3 modalitati incare puteam rezolva situatia cu tipa de la biblioteca. De exemplu, puteam sa-I spun
ca si-a scpat stiloul, am unul de aur primit cadou…sau ca il plac si asa ca intre fete ar putea sa ma ajute…
doar ca nu ma pricep la asta.

Si apoi ma strafulgera un gand. Fisele cartilor erau inca pe biroul ei. Nu apucase sa le puna in registru.
Mare idioata sunt. Ma intorc pe calcaie si ma indrept spre biblioteca, intru impingand us masiva si ma
opresc in hol. Tipa este cncentrata vorbind la telefon, bun inseamna ca n-a apucat sa puna fisele la loc.
Ma strecor la langa fotoliile din antreu si ma las in jos in spatele unuia. Astept sa se duca la toaleta, sau
pur si simplu o inspiratie divina, dar ea tot vorbeste rotindu-se incantata de parca are cea mai faina
conversatie din viata ei. Ok, daca sta maim ult in pozitia ceea pot sa ma strecor in biroul ei si sa va cu
ochii mei cum il cheama…ce fior, ce anticipare! Freamat toata de nervi si astept. Ea tot rade si se misca,
dar slava Domnului nue genul de persoanacare in timp ce vorbeste la telefon isi foloseste mana libera ca
sa faca ceva. Sau poate conversatia e prea acaparatoare.

Biblioteca este goala si linistita e undeva pe la ora 12. Ea tot eactioneaza la ce aude miscandu-se si din
starea ei de entuziasm a iesit din cuseta ca sa se plimbe pe hol…situatie ideala! Fac mersul piticului pana
la biroul ei si ma strecor iauntru cu capul plecat, zgomotele convorbirii parca se indeparteaza s-a dus
undeva sim ai departe. Rad in sine mea de bucurie sidau sa ma ridic sav ad ce pe birou dar achiar atunci
se aude o voce.

- Domnisora? Domnisoara, va rog?

- Da, Gabriel?
- Am intalnit astazi o tipa ciudata, daca va intreaba eva despre mine, puteti va rog sa fiti discrete?
Stiti situatia mea, nu imi trebuie bataie de cap.
- A venit deja, dragule, stai linistit! Am trimis-o la plimbare! Ce netoata a spus ca ai scapat o carte,
dar eu stiu ce atent esti cu cartile. Asistentul domnului Tache, n-ar face asa greseli. Stai calm, am
inteles. Mai e ceva?

Tipa e nerabdatoare sa se intoarca la conversatia ei. Iar el, desi mi-a frant inima se balbaie adorabil si
pleaca. Gabriel. Asistentul domnului profesor Tache. Bun asa.

- Dar, Gabriel…chiar si asistentilor le dau doar 6 carti, te rog sa te tii de cuvant!

- Da, domnisoara, sambata le aduc! Spuse repede Gabriel si eu am Ranjit in sinea mea. Sambata
sa fie atunci.

Imi scot telefonul si fac cu mana intoarsa niste fotografii orbeste de pe biroul femeii, fara sa ma ridic in
picioare apoi, cat mai converseaza ei doua fraze politicoase sip line de asigurari ma indrept cu mersul
piticului spre iesire si ies afara, fara alte incidente.

Seara, inainte sa plec la tura de restaurant, ma indrept spre camin sa ma schimb, chinuita inca de idea ca
trebuie sa cer un fier de cal cat colegelor de camera…e greu sa ceri ajutor cuiva cu care nu interactionezi
decat cu saluturi, stiu asta. Ma fortific interior ca sa ma pot lasa prada umilintei, oricum starea mea de
spirit nu e stralucitoare. Gabriel ma crede o ciudata respingatoare. Asta ajuta mult pentru ce trebuie sa
fac. Dar, can ajung pe holul de la etajul doi, un de e camera ce o impart cu inca 2 fete observ, cu
stupoare si oarecare panica ca patul meu e pe hol. Cu tot cu cerasafuri si perna.

Pe pat troneaza un bilet smuls dintr-un caiet pe care scrie mare cu litere de tipar : N-AI FACUT PARTEA TA
DE CURATENIE IN BAIE! NE-AM SATURAT S- FACEM PENTRU TINE, ASA CA ASTAZI VA TREBUI SA FACI
SINGURA CURATENIE IN BAIE! ABIA APOI TE VOM LASA SA ITI ADUCI PATUL INAPOI!

Baia de pe palier intra in responsabilitatea noastra sa o curatam, asa a fost intelegerea. Astfel ar fi trebuit
sa stam 4 in camera…dar oricum, cand ai trecut 2 saptamani, frate! Si fetele astea nu stiu de vorba, ce
naiba! Puteau sa-mi spuna! Sau mi-au spus?!

Langa pat stau cuminti o galeata un mop si niste produse de curatat. Ma uit la ceasul telefonului, mai am
aproximativ o ora pana sa ajung la tura de la restaurant. Oftez in sinea mea si ma las pe pat. Stiu si eu ca
mare parte din cruzimea lor se datoreaza atitudinii mele de nu e treaba mea. Acesta e pretul pe care il
platesc pentru ca nu sunt prietenoasa si comunicativa.

Ultima data cand am facut curat in baie cu ele ne-a luat doua ore. Chiar si cu viteza si de ochii soacrei, nu
am cum sa termin intr-o ora. Sun la restaurant la sefa de tura si ii spun ca am ceva urgent de facut si o sa
intarzii. Tipa nu e nici ea vreo pritenoasa sau vreo intelegatoare, din contra, faptul ca sunt studenta e
parca un indemn pentru ea sa ma trateze mai urat decat pe restul…ea nu are decat liceul si se mandreste
cu asta, dar stiu ca ar fi vrut sat ermine o facultate. Imi da incuviintarea printer dinti, ii simt
nemultumirea din voce si creierul rotindu-se despre cum ar putea sa ma dea afara. Din pacate pentru ea,
stilul meu linistit si nebagacios e pe placul patronului, asa ca mai are de muncit in privinta asta.

Ma indrept ca un condamnat spre baie, tarand galeata dupa mine si mopul. Pana la urma, ma asteapta o
noapte intreaga de facut curat si splata vase la restaurant, nu ca i-ar pasa cuiva.

Usa de la baie e din fier si e genul care se incuie daca o las isa se inchida, n-o mai poti deschide decat
dinauntru cu o cheie speciala, cheia femeii de service ca sa zi casa.. Bineinteles ca dragele mele college
de camera nu s-au gandit sa-mi dea si cheile ca sa pot iesi, asa ca trebuie sa am grija s-o tin deschis as isa
opresc persoanele care isi fac nevoile cat fac curat ca astfel n-as mai termina. Mai sunt bai pe alte paliere
pana la urma.

Totusi, hotarasc sa risc si pun galeata in deschizatura usii ca sa para cat de cat inchisa. Poate ii
descurajeaza pe cei care vor sa intre.Recunosc, baia asta e superba. Sunt patru lavoare si patru cabine cu
veceu, plus un spatiu de 3 rezervat barbatilor. E noua si stralucitoare proaspat renovate, un lux in sine.
Am fost in alte camine si am vazut acolo dezastru de bai cu veceuri turcesti si mizerie de aceea suntem
destul de mandre de baia noastra. In alte circumstante mi-ar fi facut chiar placer sa fac curat aici, dar
acum…nu am pic de energie si ma simt in ceata. Tot ce mi-ar trebui acum ar fi un zambet de la Gabriel,
atat ca sa-mi recapat energia. Dar am calcat cu stangul.

Deprimata si miscandu-ma ca un robot, ma apuc sa spal lavoarele si oglinzile, deja pare spatial mai
curat. Chiar cand zambesc incantata de mine insumi, pe strada de afara se aude un zgomot , trece un tir
probabil, unul plin. Podeaua trepideaza de la miscarea acestuia. Si galeata aluneca singura din usa, parca
manuita de o fantoma, inchizandu-ma inauntru. Un cosmar devenit realitate.

Acum chiar mi-ar placea sa vina cineva sa faca pipi. Serios. Baia e spatioasa, nimic de zis, dar gandul ca
sunt inchisa acolo de o usa masiva de metal nu e placut, chiar deloc. Sus sunt niste luminatoare, geamuri
inguste tot timpul descjise ca sa intre aer si pentru ventilatie, dar sunt mult prea sus, parca nu intra aerul
deloc, incep sa ma sufoc aici.

Intru in panica cateva minute bune. Ce ar trebui sa fac? Telefonul a ramas in geanta pe care am trantit-o
pe pat. Ca sa nu mai spun ca acolo sunt si toti banii mei, nu prea multi. Simt ca nelinistea se transforma
in angoasa si incerc sa ma calmez. Ma las pe langa perete si gandesc.

Trebuie sa vina cineva la baie. Cursurile se termina in jur de ora 18 pentru unele din fetele de pe acest
palier. Daca nu se duc la vreun bar sau club, trebuie sa vina in camin.

Ma gandesc ca oricum nu am ce face altceva si sa termin curatenia, daca tot sunt fetele suparate pe
mine. Insa chiar cand frec de zor un wc, se aude o bataie in usa de fier.

- Hei, mai ai mult? Ma pipi pe mine!

Vocea fetei e vesela si pare un pic alcoolizata, perfect, ce sa zic! Dar pricum perfect, nu mai sunt singura!
Ma grabesc spre usa.

- Sunt blocata aici, nu am cheile! S-a blocat usa!

- Oh, face fata surprinsa. Dar cum de?
- Oricum, nu pot sa-ti deschid! Le cauti te rog pe fetele de la 202 ele au cheile!
- Esti bolnava, fata? E weekend, sunt plecate acasa!

Asa e, colegele mele sunt la Drept si nu au cursuri vinerea. Recunosc insa cu bucurie vocea fetei, e colega
de camera cu noi, Mirela, tot timpul insotita de baieti, tot timpul altii. Poate gaseste vreun tip sa ma
ajute.

- Dar jos, administratora?

- Nu stiu unde e, zice fata frustrata acum. Eu ma pipi pe mine! Ma duc jos la baie!
- Te rog nu ma lasa aici! Ma aud spunand cu o voce care nu-mi apartine.
- Dar nu plec, ma duc doar la baie, nebuno! Striga Mirela vesela.

Aud niste voci afara, vorbesc prea incet ca sa aud ce zic, dar imi simt inima in gat. Nimeni si nimic nu-I
pot obliga sa ma ajute. Daa pleaca fara sa anunte la dministratie pot sa stau aici tot weekendul. Ce loc de
munca,am noroc daca scap cu viata.

- Mirela, te rog!
- Of, baby, ad utu pe cine stii, bine? N-o putem lasa inauntru!

Se aude o voce masculine spunand ca vede el si apoi liniste totala. Chiar cand ma gandesc ca au plecat
cheflii si sunt singura aici, se aude o voce.
 - Geamurile de sus sunt deschise?
- Da! Strig bucuroasa. Dar sunt mici! Nu intra cineva pe acolo!
- Cineva va trebui sa intre, zice vocea masculina smecheroasa.
- Crezi ca e posibil?
- Orice e posibil.

Sunt convinsa ca vocea mi-a sunat chiar mai disperata decat aveam intentia. Probabil au facut rost de
cheile pentru interior de la administratie. Rasuflu usurata, pentru ca chiar daca mi le arunca nu pot cere
mai mult.

- Haideti baieti sa salvam printesa netoata!

Chicote peste umilinta mea, dar chiar nu-mi pasa. Mirela rade ascutit cu rasul ei colorat, dar in clipa aia
imi jur ca o sa-I iau ciocolata pentru ajutor. Se aud zgomote afara, baietii rad si se indeamna unul pe altul,
pare o distractie pentru ei. Probabil cu ceva timp in urma ajunsesera la limita plictiselii! Nici nu le pasa ca
sunt si eu o fiinta uman acu sentimente, auzi, printesa netoata! Netoate au fost colegele mele care nu
mi-au dat cheile!

Se aude un zgomot pe acoperis si ma duc repede sa las capacele la wc sa nu le arunce cheile di greseala
in WC, asta da sfarsit penibil!

Dar prin geam intra mai intai niste picioare lungi, incat, apoi un tors si ramane agatata acolo sus baiatul
meu, pasiunea mea de astzi, Gabriel. Isi lasa incet bratele si sare din rasucire direct pe podea. Asta a fost
acrobatie, ma gandesc ametita. Isi scutura parul taiat parcu cu un ciob de pe fata si cand ma vede ii piere
rasul de pe fata. Pacat, arata absolut delicious.

- Of, tu esti?
- Ce? Daca stiai nu mai veneai?

Nu mai comenteaza, scoate cheie din buzunarul pantalonilor de trening si se duce spre usa.

- Ma descurc de aici, spun intinzand mana, chiar vreau sa am cheile alea afurisite.
- Imi pare rau, trebuie sa le duc inapoi, spune linistit. Descuie usa in uralele celor de afara si salute
cu ambele maini multimea.
- Macar ai facut curat? Ma intreaba privindu-ma cu coada ochiului.
- De ce? Ai de dat un raport undeva? Acesta e camin de fete!
- Sau a fost doar o stratagema ca sa ma aduci aici?
- In nici un caz!
- Toata lumea stie despre abilitatile mele, sigur te-ai gandit la asta….

Toata lumea, hm, el nu stie inca cu ce fel de broasca testoasa vorbeste.Habar n-am de nimic din ce stie
toata lumea, clar nu ma interesaza, clar nu e…

- Nu e treaba mea, asa ca nu stiu.

- Serios vorbesti?
Ridic din umeri. O fi chia rasa de greu de crezut ca nu ma afecteaza barfele si vorbele celor din jur? Incep
sa cred ca da, dupa ultme;e evenimente.

- Sunt o persoana cu propriile probleme, nu am timp de ale altora, ii spun.

- Asta suna asa de….

Vreas a spuna ceva dar mainile unor oameni il trag ca vor sa mearga la baut, trebuie sa vina si el.
Reuseste sa isi elibereze o mana si ma apuca pe mine de incheietura.

- Trebuie sa vorbim, imi spune.

- Oho, iti place Cenusareasa? Sa vina cu noi atunci!

Pe cat urasc eu multimile zgomotoase si bete pe atat urasc sa=mi consum banii pe prostii ca bautura.
Dau sa ma retrag , le multumesc tuturor zambind dar mana lui nu se desclesteaza de incheietura mea.

- Trebuie sa ma duc la lucru! Ii spun serios.

- Si eu. O ora.
- Daca spui tu, ii zic pe acelasi ton serios.

Da din cap sa ma incredinteze si imi da drumul. Barul in care ne oprim , mi-am luat geanta din mers de
pe pat, nu este foarte departe…ce zic eu, e chiar prmul pub care ne iese in cale. Am in sfarsit ocazia sa
fac cunostinta cu viata de student si e ceva extraordinar sa fcai parte dintr-un grup de pameni, ai catev
aavantaje. De exemplu, lumea se da din calea ta, nu mai trebuie sa faci tu slalom printer ei. Altii se ocupa
de chestii ca gasitul mesei, comanda pentru grup, chelnerii vin mai repede, si de fapt te poti pierde aici, n
siguranta. Nimeni nu te observa in grup, iar grupul nici atat. Ce ciudat de reconfortant. Incep sa ma
relaxes, tot ce trebuie sa fac este sa zambesc la intamplare si mise raspunde cu alt zambet. Dragut rau.

Ne asezam alandala la mese, fara preferinte, aici se cunosc toti intre ei si pot purta conversatii chiar si
peste masa daca e nevoie. Cineva imi adduce o bere si acelasi cineva a platit-o, se pare. Chiar reisesc sa
ma relasez cu totul, dar nu chiar. Gabriel este chiar pe partea cealalta a mesei si nu ma pot abtine sa ma
holbez la el fara rusine. Ma intreb cu uluiala cum de se mai poate lumea uita si la altcineva de la masa.
Cand rade, face niste gropite discrete care nu stiu dar se asorteaza perfect cu dintii albi si mic. Are un
gest anapoda prin care isi da parul din ochi, chestier care n-are fect decat cateva secunde dar ii da o aura
de nerabdare, arata ca un savant care sustine inflacarat o idee.

N-are astampar, mainile ii invartesc paharul sau face faramite servetelul de pe masa, se pare ca poate sa
raspunda la intrebari puse si din capul mesei. Imi proptescfata in palma si admir privelistea. Stiu ca o fac
fara fereala, dar in lumea mea, asta ar fi doar pierdere de timp. Pana la urma mi-am impus doar 6 luni ca
sa scapde obsesia mea si va trebui s-o fac. Simt deja cum restul lucrurilor scad din importanta pentru
mine, chestii cum ar fi locul de munca sau examenul de a doua zi care pareau asa de importante
dimineata acum sunt doar niste umbre palide.

Astea e partea rea a pasiunilor mele. Imi anuleaza instinctual de supravietuire destul de dramatic. Pana
senzatia dispare persoana de care ma indragostesc devine centrul lumii mele, la propriu. In clasa a 8-a mi
s-a intamplat prima oara. Din cauz aca nu stiam daca tipa aceea mananca sau nu, am ajuns in spital din
cauza anemiei. Trebuie sav ad ce face persoana respective, sa o pot analiza in liniste, sa aflu cu ce-I pot fi
de folos, astfel e o suferinta fizica ca o tortura.

Asa ca acum ma delectez cu fata si mainile lui Gabriel, mai incolo vor veni chinurile probabil.Mirela imi
da un cot destul de tare.

- Tu nu prea esti iesita din casa, dar chiar si asa nu te mai holba la Gabriel, e aiurea! Adica stiu ca
arata bine, dar nu pot isa te uiti asa pe fata! E nepoliticos!

Se dories o soapta dar din cauza zgomotului fusese cam tare. Si din cauza vocii bete a Mirelei. Am
ignorat-o si am continuat sa ma uit la Gabriel. Nu era chiar un holbat inexpresiv, ci mai degraba ca atunci
cand ti se ceri sa faci o analiza, ca un studio a microscop. Mult mai de speriat decat un simplu holbat. El a
auzit-o si s-a interrupt din ce facea, privind si el in directia noastra. Ii arat incheietura cu degetul, eu chiar
trebuie sa plec, daca vrei sa vorbim acum, hai. Daca nu, nu-ti fa probleme vor mai fi ocazii, ma gandesc
sardonica.

Ochii i-au alunecat spre usa care dadea la locul de fumat, eu m-am ridicat imediat si m-am dus in directia
aceea. Am stat acolo in fumul altora vreo 10 minute pana a aparut eram deja suparata.

- Hello, munca!
- A trebuit sa imi iau la recedere si sa multumesc pentru berea ta, spuse el calm.
- O, da, uitasem….
- Esti ciudata, spuse direct.

Ma uit la el inexpresiva, astept sa continue. Adica stiu ca sunt ciudata, ce e de comentat la asta?

- Ce mai precis, s-a intamplat astazi?

Nu mai trebuie sa-mi spuna ca s-a speriat. Sunt eu ciudata pentru un anumit nivel de conformism social
dar sunt foarte atenta la el.si ma pot privi din afara. Oh, ce usurer, e direct!

- Cred ca esti perfect, ii spun linistita. Pana la proba contrarie trebuie sa stau pe langa tine.
- Nu inteleg… ma placi?
- Nu stiu inca.dar imi place cum arati, da.
- Atunci vrei sa fim impreuna?
- Nu chiar…nu.

Pentru daca am fi impreuna m-as transforma intr-o legume de om. N-as putea face fata la apropierea
dintre noi. Intensitatea e deja prea mare. Isi trece frustrat mainile prin par/

- Atunci trebuie sa te intreb ce vrei.

- Nimic. Stai, vreau doar sa te cunosc, atat.
- Platonic?
- Sigur, da.
- Asta e cjestia aia cand te indragostesti de cineva fara sa ai dorinte sexuale?
Ma gandesc cateva secunde la asta. Pana acum nu am vorbit cu nimeni despre asta sa ca sunt multe
chestii la care nu m-am gandit. Darnu, nu e asa, eu…chiar in acest moment am observant cum linia
maxilarului este un pic evidentiata, subliniindu-I buzele pline si inima deja mi-a luat-o la goana. Nu e ca
nu-l vreau, ba din contra. Doar incerc sa-mi pastrez mintile laolalta. Nu ajuta deloc ca e aproape de
aceeasi inaltime cu mine.

- Deci? Cum e?

Ridic din nou din umeri si imi incrucisez bratele la piept pentru echilibru. Ramane pe ganduri, are ochii
indreptati spre propriile picioare si genele franjurate ii arunca umbre pe pometi, in lumina chioara a
becului din camera de fumat arata nepamantean pur si simplu.

- Deci…ca sa inteleg. Ma placi intr-un fel dar nu vrei sa fim impreuna…de fapt cred ca vrei sa ma
cunosti ca sa imi afli defectele si sa scapi de mine. Ceva de genul?

Dau din cap cu frenezie, nu-mi vine sa cred ca bine a nimerit-o! Ba chiar imi dau lacrimile de usurare.

- E inconfortabil pentru tine, spun el incet. Ca si cum…nu ai de ales?

De data asta m-a prins descoperita. Incerc sa articulez ceva dar nu pot decat sad au incet din cap a
incuviintare. Inteligenta si sensibilitatea lui nu ne face nici o favoare, niciunuia. Doar completeaza un
nou set de lanturi la dependenta mea.

- Nu as vrea sa fiu cu o persoana pe care o plac in felul acesta, recunosc gandul ascuns. Nu mi se
pare normal. Ar fi un dezechilibru in genul acesta de relatie, ar insemna moartea mea ca fiinta
umana. Asa ca nu-ti face griji. Am destul instinct de conservare. Doar arata-mi partea ta rea si
vom fi bine.
- Oau, eu chiar….n-as povesti asta nimanui, nu m-ar crede nimeni! Si daca n-am defecte? Adica,
ma rog, cee ace consideri tu defecte…
- Nu exista om fara defecte. Si chiar daca nu…ma voi indeparta spatial de tine.
- Vei renunta la facultate?
- Da, ceva de genul.
- Dar eu nu pot fi responsabil cu asa ceva! E groaznic!
- Ba nu e, nu chia rasa. Chiar in acest moment a o explozie de neuroni in cap, instinctele mi se
ascut, gandesc mai clar si reactionez mai rapid. E ca si cum as fi primit gene de lup, stii?
- De aceea ai reactionat astazi asa? Cand te-ai luat de pustii aia trei?
- Da….nu intelege gresit , nimic din toate astea nu sunt din vina ta, nu ai de ce sa te crezi vinovat.
Eu consider treaba asta ca o boala si o tratez ca atare.
- De cate ori?
- Acum e a treia oara. Deja stiu ce am de facut.

Mi s-a paut ca ne-am despartit intro atmosfera cordiala. El s-a intors la masa eu, m-am dus spre munca.

Acest dus spre munca de data asta nu a semanat cu tarasul picioarelor si inconvoierea coloanei,
pregatindu-ma de o corvoada ci mai degraba maim ult cu un dans zvacnit…zvacnitul venea de la
eforturile de a ma controla sa nu par o ciudata pe strada. Abia cand ajunsesem in statia de autobuz o
pala de vant rece mi-a amintit ca nu am geaca pe mine, o uitasem probabil in bar pe scaun.

Trebuie sa ma intorc sa o iau, dimineata e rece si chiar nu0mi trebuie sa racesc, nu am timp de asa ceva.
Gandul sa ma intorc la bar imi da totusi o strangere de stomac. Acida. Nu vreau sa ma intorc acolo, nu
sunt pregatita pentru….pentru ce? Pentru ce se intampla cu printul si printesa dupa sfarsitul filmului?
Asa ceva.

Simt ca intelegerea dintre noi a fost prea totala, am un ghiont in stomac si inima imi bate tare de o aud in
urechi. Toate instinctele ma avertizeaza ca asa ceva nu e posibil, nu e posibil ca el sa fi inteles situatia si
sa fi fost asa de consensuala toata treaba.

Ma tarasc totusi cei 200 de metri inapoi spre bar, mie frica. Dar ce naiba, sunt idioata? Pana la urma daca
o sa-l gasesc acolo razand in gura mare de mine si facand misto, nu e asta calea cea mai simpla sa scap
de pasiunea pentru el si sa revin la normal? Hm.

Nu asta ar face peste 90 la suta din oameni, nu e si el om?

Intru in bar cu capul in pamant, cu gand sa ma strecor sa iau geaca si sa fug. Cum deschid usa si ma
loveste valul de caidura dinauntru cu miros de bere si gratar si odorizantul stupid si ieftin cu miros de
brad, aud vocea unei tipe care sta in picioare si gesticuleaza.

Stiu cine e …in cele 10 minute cat l-am asteptat pe Gabriel era si ea in spatial de fumat si i-am surprins
niste priviri curioase, pana la urma cine sta in spatial de fumat si nu fumeaza?

Cred ca vorbeste despre mine, rade de ultima tipa care s-a indragostit de Gabriel. Ochii imi alearga sa il
gaseasca , sav ad ce expresie are, dare l sta cu ochii in telefon, indirfeent, scroleaza acolo cu un deget de
parca nici n-ar fi vorba despre el. Prin vuietul din urechi ma indrept repede spre scaun, abia acum imi
dau seama ca se uita si el spre geaca mea care atarna pe langa spatar, ingreunata intr-o parte de pumnul
de monede.

- Chiar trebuie sa fie asa de pretentioasa? Auzi, cica are o pasiune dar nu il vrea! Ce sa inteleaga
omul, nu-I asa Gabe? Nu te-a naucit?Zi ca ti s-a pus pata pe el si gata, ce atata….

Ma observa in timp ce-mi smulg geaca sit ace brusc. Gabriel se ridica si el in picoare si vrea sa vina spre
mine dar ma simt mult pre fragila si agitate acum asa ca ii arun cun zambet de dementa si fac un semn cu
mana de la revedere sau ma rog, un semn.Poate fi si o tresarire spasmodica a membrelor mele care nu
stiu ce sa faca.

Dau buzna pe usile in stil western ale barului si ma reped spre statie, spre norocul meu vine autobuzul
asa ca nu arat ca o scelerata alergand in directia aceea.

Abia cand ma trantesc epuizata pe un scaun gol imi dau seama ca am fugit de groaza ca vine dupa mine.
Nu sunt eu o idioata completa? De ce-ar veni dupa mine? Imi scapa un hohot de ras scurt pe care ma
chinui sa-l transform in tuse, capetele celor din autobuz deja s-au intors cu miscari smucite de zombi
spre mine.

Ajung la munca cu capul gol si plin de aer si cu pielea arzand de rusine. Dar ce-as putea sa fac? Toata
lumea ma asteapta sunt vase in teancuri in bucatarie si podeaua nu a fost curatat, nu am timp de analiza
a ceea ce s-a intamplat.

Imi dau seama ca totusi, Gabriel e acolo, in sufletul meu, unde era si inainte. Nimic nu s-a schimbat chiar
daca nu mi-a luat apararea in nici un fel cat fata aceea comenta. Sunt destul de Trista si fara energie dar
cercul acela luminous inca se invarte si ma umple de caldura, fara scapare.

Luni aflu si eu si simt ce se inseamna sustinerea dintre fete.

- Dar sit u, i-ai marturisit asa, intr-o camera plina de lume? N-ai gasit un loc mai retras?

Nici n-au ajuns bine de acsa colegele mele de camera ca deja m-au inconjurat cu privier pline de mila si
intelegere. De parca ar fi chemat-o cineva, Mirela isi baga si ea fizicul slim si se aseaza langa mine pe pat.

- Tu le-ai spus?
- Nu, nesimtita aia de Ina a vorbit tot weekendul despre asta….
- Si Gabriel ce-a spus? Intreaba Mihaela cu ingrijorare….ce ciudat cand mi-au dat patul afara nu
erau asa de nelinistite de bunastarea mea…
- Nimic, face pe vedeta, nu comenteaza…spune Mirela dezgustata. Am venit sa va chem la chef,
schimba ea vorba. Fac baietii ca e ziua unuia din camin, nu stiu cine, cred ca e Gelatul ala,
manelistul.

Deja ma pregatesc sa refuz si Mirela rade incantata cand imi vede expresia. Ce vrea?

- Va fi acolo, se alinta ea. Marea ta pasiune….

- Gelatul? Tresare Mihaela. E ziua lui?
- Iham. Hai s-o pregatim….
- Dar nu merg, spun apasat.
- Nu vrei sa stii ce parere are?

Numai gandul asta si ma ia cu frig. Ce parere sa aiba? Cred ca e suparat ca acum toata lumea se holbeaza
la el si probabil i-am stricat viata. Si cred ca ma uraste cu pasiune. Cam asta, da.

Fetele deja discuta ce cadou sa-I ia Gelatului, si ofteazaca vor fi doar manele ca si muzica la chef, dar nu
eca si cum nu le vad soldurile si umerii vibrand , mai ale Mihaela care pana si eu stiu ca e moarta dupa
baiatul acela inalt si bine facut din caminul 5.

- Eu nu merg, am examen maine, spun serioasa.

- Maine? Maine este peste….15 ore! Imbraca-te , hai….
- Sunt imbracata, spun confuza privindu-si blugii si hanoracul.

Fetele tac , privindu-ma cu un soi de antipatie dublata de intelegere.

 - Pai na….nici Gabriel nu se imbraca cine stie ce….
- Mda…
- Totusi, schimab macar bluza…
- Dar nu merg!

Una peste alta, ma trezesc ca merg intre ele spre cheful de la caminul 5, primul etaj. Fetele au gasit o
sticla de vin mai de soi la Mirela care tot primeste cadouri de la baieti, nu stiu exact de ce. Ma simt
hartuita si impunsa, nici macar nu m-am imbracat singura, m-am trezit cu o bluza peste cap si data cu un
ruj moale care miroase a ceva floral.

Pana sa iesim din caminul nostrum Mirela a mai batut la cateva usi a mai adunat o gasca, acum suntem
vreo 10 fete, invaluite in nor de parfum fiecare cu al ei, razand si trancanind. Din ceeac e se vorbeste aflu
si eu ca Gelatul da cele mai tari chefuri, cu sampanie chiar, familia lui e destul de instarita ….totusi nu am
inteles de c ear fi neaparat Gabriel acolo. Doar nu e ca si cum nu rateaza nici un chef. Pana la urma
teancul de carti si situatia lui de care a pomenit si locul de munca pe care a zis ca-l are si statutul de
asistent al profesorului….chiar nu bate cu a nu rata nici un chef! Cand ar avea timp de toate?

Ma intreb oare cati oameni incap intr-o camera de camin standard cand aud muzica….viata mea! Ce
haos! Nu e cum am crezut eu ca fi doar o camera in care se va desfasura actiunea, sunt patru cu usile larg
deschise si oamenii merg intre ele cu pahare de plastic in maini , s-au gasit chiar si niste lumini colarote,
puse pe hol, unde se si fumeaza. Paturile au fost impinse spre geam si folosec ca sa te sprijini de ele iar
Gelatul imbracat cu o camasa neagra stralucitoare, pantaloni albi de trening si pantofi negri de lac
troneaza in mijlocul hamalaii cu o sticla de sampanie in mana.

Sampanie, ok, am inteles. Nu ma simt confortabil, sunt un animal ciudat aici. Toate fetele poarta tocuri,
sunt machiate si au ceva pe ele care lasa sa se vada picioarele – pantaloni scurti, fusta, rochie. Eu am
blugi si tenisi. Muzica asta as asculta-o doar de frica, intr-un subsol cu un callus in gura. N-am ce face
decat sa beau. Nici la asta nu ma pricep prea bine, n-as sti ce sa aleg- trebuie sa recunosc Gelatul are de
toate acolo de la bere la vin si altele care sunt tarii, numa intereseaza- dar pe una dintre mese gasesc
cee ace se chaeama bautura pentru fete, un cocktail roz cu de toate. Sau asa pare. Are gust bun.

Fetele mele s-au dezlantuit , danseaza si striga versurile pieselor si asta chiar imediat ce au intrat si l-au
imbratisat pe Gelat urandu-I la multi ani. De parca cineva a intors un commutator pe care scrie
Distractieeee….

Ma retrag intr-un colt cu cocktailul cel roz dulce si aromat si privesc vrajita echilibristica lor. Sunt foarte
sexy fetele, chiar ma atrage sa ma duc si eu acolo dar ….cum as putea? Nu stiu sad au asa din solduri si
mi-ar fi prea jena sa strig in gura mare of, viata mea blastema esti! Asa ca stau cuminte inca un sfert de
ora, incep sa ma incalzesc de la bautura si deodata imi amintesc ca aici trebue sa fie si el. Nu-I asa?

Chicotesc usor, abia astept sa il vad, cum mareste ochii aia frumosi cand o da de mine acolo! Numai bine
ca Gelatul a disparut din camera principala si am motiv sa-l caut sa-I urez la multi ani, toate cele bune si
ce mai vrea el!
Ma feresc cu indemanare de niste maini lipicioase care ma si intreaba de ce nu dansez si rad cand vad ca
e Mirela. Se holbeaza neajutorata la mine, ii fac cu ochiul sit rec pe langa ea iesind din caldura aceea si
mirosul puternic de parfumuri barbatesti si femeiesti laolalta. Parca imi mai trece ameteala pe hol.

Camerele sunt dispuse paralele doua si doua si sunt pline de oameni dar chiar si asa nu am nevoie de
mare lucru ca ssa-l recunosc pe Gabriel, o bucata de haina, cateva fire de par sau o unghie e de ajuns. Nu
este insa acolo, nu e nicaieri. Incep sa ma intristez de aproape imi dau lacrimile, trebuie sa fie si efectul
cocktailului acela, cu toate ca mai am jumate de pahat de plastic din el, de 200 ml. Gelatul nu e nici el
nicaieri…celellate camera sunt inchise corespunzator, dar mai stii? Unii mai infierbantati si-aor fi gasit loc
pe acolo sa faca prostii.

De felul meu sunt groaznic de pudica, nu si acum insa. Parca ma trage o sfoara sa deschid incet cu grija,
camerele din stanga sau dreapta care par a fi inchise si linistitte. Nici macar nu-mi pasa daca voi gasi ceva
corpuri pe acolo, este oricum mai distractive decat sa fii asa de nepriceput si stingher in mijlocul distrctiei
cum sunt eu de obicei.

Imi reprim cum pot un fior de anticipatie si incep sa deschid usile dar sunt in curand dezamagita sunt
chiara saa goale si intunecate cum si sugereaza usa inchisa. Normal, toti sunt dincolo dand din solduri si
din maini de parca vine sfarsitul lumii.

La inceput m-am simtit cam perversa si deschideam usile incetisor, cu grija.Acum la a sasea usa inchisa o
dau pur si simplu de perete deschizand-o energic si acolo intr-o lumina de lampa difuza peste care a fost
aruncata o esarfa rosie vad doua personae.

Sunt atat de adancite in conversatie incat nicinu m-au auzit. Gabriel si Gelatul. Gabriel sta pe pat iar
Gelatul sta in genunchi in fata lui si ii tine mainile.

- Te-am asteptat, spune Gelatul. Ti-am dat spatiu, nu? Am auzit ca o tipa ti-a spus in gura mare ca
are o pasiune pentru tine si m-am gandit de ce sa nu incerc si eu? Mai ales ca stii, nu-I asa?

Incerc sa ma retrag in spatele peretelui dar usa se duce la naiba si se loveste de un dulap scotand un
zgomot infundat. Ma pufneste rasul e asa ridicola toata scena! Gelatul e un tip imens, cu umeri lati si
inalt dar si frumos foc, cu ochii lui verzi si parul negru, dar cum sta ghemuit acolo pe jos pare ca implora
ceva umilindu-se. Pe langa asta, langa Gabriel pe pat este un trandafir rosu , de genul urias, as spune.

Gelatul sta cu spatele la usa dar Gabriel a auzit miscare si si-a ridicat ochii catre usa sis pre spatial gol und
ear fi trebuit sa fie aceasta si unde eu inca exist incovrigandu-ma de ras. Isi deschide buzele sa zica ceva
dar barbatul nu il lasa , se repede spree l si il Saruta apasandu-I corpul in pat cu o mana fixandu-I
incheietura de parca s-ar fi asteptata la impotrivire. Si totusi, Doamne stiu ca n-ar trebui sa rad, pana la
urma acum doua zile si eu eram in aceeasi situatie. Dar este prea de tot !

Incep sa rad in hohote si Gelatul ma aude in sfarsit, intoarce capul spre mine si imi dau seama ca e destul
de beat, ochii abia ii focalizeaza. Dar din pacate, este furios, arata ca un taur in calduri. Se intoarce spre
Gabriel care inca este trantit pe spate in pat.
 - O cunosti? Este prietena ta?Spune-mi!

Il zguduie de doua ori cat sa-I ameteasca gandurile si il impinge apoi trece fulgerator pe langa mine
impingandu-ma usor. Dar totusi e un gentleman

- Iarta-ma, hm, domnita, eu…bine, iarta-ma!

Dau si eu din cap catre el, cumva fata lui incalzita si plina de durere ma atinge. Se intoarce sa se uite la
Gabriel o secunda apoi injura si pleaca turbat, mai trantind odata usa aceea. Eu m-am dat din drum dar
tipul imens abia a avut loc pe deschiderea normala a usii.

Gabriel se ridica si el si isi pipaie buza muscata, are si ceva ce seamana sange intr-un colt al ei.

- Au! Face intainzand mana in spatele lui si scotand trandafirul pe care tocmai a fost trantit. Nu i-a
scos spinii!

Apoi se intoarce spre dulap, ignorandu-ma.

- Ai reusit?
- Pe naiba, a fost fulger!

Arunca trandafirul pe jos si se intoarce furios spre mine.

- Tu ce cauti aici?

Ma balbai ceva, dar nu am ce spune. Nici chef de ras nu mai am. Din dulap iesei o fata subtirica mai mica
decat noi de varsta cu parul in toate culorile curcubeului.

- Imi pare rau, frate-miu, daca nu venea ea…

Taci, spune Gabriel calm dintrodata. E in regula.

Se intoarce spre mine atat suparat cat si confuz.

- Tu ce doresti? Pleaca!

Are dreptate, ce naiba fac acolo sa ii stric viata si…..relatiile! Ma pufneste iar rasul aratand spre trandafir.

- Pot sa-l iau eu, e destul de frumos! Nu ma deranjeaza spinii!

- Cine e? intreaba fata

Gabriel o ignora si pe ea sis ta un pic pe marginea patului gandindu-se. Stiu deja ca cee ace s-a intamplat
aici a fost maim ult decat am vazut, maim ult decat o scena teatrala de declaratii. Insa simt ca nu i-a
placut nici un moment. Acum e asa de arici pentru ca asa cum se intampla uneori a facut cev ace nu
dorea deloc sa faca si nici nu a avut rezultatul scontat.

Incep sad au c spatele, vreau sa plec de acolo pentru ca m-am bagat prea mult in sufletul lui chiar daca
accidental. Cred ca ar fi o usurare macar sa nu-mi vada fata acum.
Dar nu reusesc. In camera intra doi baieti impingandu-ma inauntru. Gabriel se ridica imediat de pe pat si
o impinge pe fata in spatele lui.

- N-o sa vinzi nimic aici, spune unul dintre ei decisiv. Nu e o afirmatie, e o regula.

Gabriel ranjeste si da din cap. Buza lui muscata picura de sange.

- Poate. Ghici cine mi-a facut asta? Zice aratandu-si buza.

Apoi totul s-a intamplat destul de fulgerator, Celalalt baiat s-a repezit la Gabriel si i-a tras un pumn in
stomac , baiatul care vorbise l-a luat de brate si l-a tarat de acolo vorbindu-I in soapta, linistitor.

- Tu, pleaca! I-a spus lui Gabriel care parea destul de senin desi statea aplecat intr-o parte inca
simtind lovitura.

Fata s-a repezit la Gabriel si l-a imbratisat plangand. Socul ei si calmul apparent al lui Gabriel mi-au dat
cateva explicatii. Ii atrasese atentia aceluia, stiind care va fi efectul ca ei sa n-o vada pe fata. Era si asta o
forma de protectie. M-am dus sa il ajut sa se ridice si am iesit toti trei de acolo, noi fetele incadrandu-l pe
tanarul erou spargator de inimi.

Abia dup ace am ieist din camin simtind aerul tare al noptii, mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa le spun
fetelor ca plec, asa era normal. Nici eu n-as fi vrut sa nu stiu de ele daca ar fi disparut brusc. Dar acum cu
bratul lui Gabriel trecut peste umerii mei, simtindu-I rasuflarea atat de aproape nu-mi gaseam motivatia
sa ma intorc si sa vorbesc cu fetele. Le voi trimite un mesaj imediat ce-l duc pe Gabriel acasa.

- Gata vicki nu mai plange, ti se intinde rimelul, spuse el dupa cativa metri.

Se indrepta singur si nu ne mai lasa sa il sustinem. Ofta prelung privind in sus spre cer.

- Vino cu noi, spuse brusc Vicki plangand inca. Nu ma descurc cu el daca I se face rau pe drum.
- Sigur ca da, spun automat
- N-o s a mi se faca rau, spune el in acelasi timp. Dar, Leo….
- O, am uitat, e ziua lui Leo!

Gabriel intinde mana spre un taxi dar nu opreste nimeni la ora aceea e undeva pe la 12 noaptea, toate
sunt ocupate si chiar si asa nu suntem in New York. Nu opreste nimeni daca faci cu mana. Langa noi sunt
geamurile inca luminate ale unui non stop si vad ca si Vicki se uita intracolo.

- Duceti-va voi, spune Gabriel linistit si se aseaza pe bordure. Va astept aici.

Scoate un card din buzunar si i-l da lui Vicki iar inima mea face un salt, a zis sa mergem noi, amandoua,
adica imi da voie sa stau cu ei. Imi vine sa fac un gest absurd sa ii dau geaca mead aca tot vrea sa stea pe
bordure aceea suprainaltata dar cumva ma retin. Parca ma=as face de ras si eu dupa scena cu trandafirul
si sarutul cu forta. Dar totusi…

- E o banca mai incolo, nu sta aici, ii spun, aratandu-I banca veche de lemn care se gaseste la cativa
metri de noi.
Vicki tresare langa mine iar Gabriel zambeste linistitor. N-o sa plece undeva unde ea nu-l poate vedea
chiar si de pe geamurile non-stopului.

- Va astept aici, spune din nou.

Intram inauntru dar nu-m scapa ca Viki se uita foarte des spre locul in care l-am lasat pe Gabriel.

- Sa ne grabim, ii spun. Cati ani are Leo?

- 14, spune ea rapid. Dar nu cautam cadou, doar ingredient pentru clatite. Lapte, oua, faina, stii tu.

Chiar stiu. Fratele meu, grobian acum, a fost pe vremuri o mogaldeata care imi smulgea clatita din tigaie
asa ca chiar stiu.

- Care e treaba cu Gelatul? O intreb pe Vicki in timp ce alegem lapte oua si ceva esenta de vanilie.
- O, nu stiu, spune ea rapid ferindu-si privirea.

Corect, sunt o straina de ce mi-ar spune?

- Dar care e treaba cu tine? Intreaba ea imediat sagetandu-ma cu ochii.

- O, nu stiu, o imit eu punand in cos niste faina 000.

Tacem amandoua lamurite ca nu ne vom lamuri reciproc si gasecs in raft o sticla de vin rosu, demise, care
stiu ca i-ar place tatalui meu. E un vin destul de aromat, am baut si eu odata un pahar. Un impuls ma face
sa il iau si sa il pun in cos. Pe celalat rand gasesc un rand frigorific de unde iau laptele si o caserola cu
prajituri. 4 savarine, mai exact.

- 6, spune Vicki, cu tine suntem 6.

Nu sunt caseole de 6, mai adaug una de 4. Si daca tot sunt acolo, adaug siceva ingresiente pentru pizza.
Salam, cascaval, ciuperci…de la conserve porumb sis uc de rosii. Vicki se uita la mine cu ochii mari dar
riidic din umeri la ea. Surpriza, ii vine sa-I spun. Sunt prea e motionata si atunci cand sunt asa prefer sa
fac ceva cu mainile deat sa incep sa vorbesc aiurea. Trecem mai departe si arunc repede si o drojdie in
cos, era sa uit.

- Mancare pentru catei, spune Vicki si gasim raftul de unde ea vrea sa plecam cu un sac de 10 kg.
- Cat de departe stati?
- Nu foarte, spune luptandu-se cu sacul.
- Atunci luam unul mai mic, bine? N-o sa putem cara atat singure, daca nu opreste nici un taxi.
- O, face ea si lasa sacul pe raft. Daca ma gandesc, putem lua si maine.

Dau din cap laudand-o si ajungem la casa.

Cand iesim afara il gasim in acelasi loc pe Gabriel cu buzele palide de frig, dar stand in picioare. Ne-am
impartit frateste eu si Vicki ce avem de carat si pornim pe jos. La un moment dat Gabriel se uita la noi si
chicoteste.

- Cum ati reusit sa incarcati doua plase doar din lapte faina si oua? Datimi-le mie!
Atat Vicki cat si eu ne ferim poverile de mainile lui agtatoare si ne zambim reciproc. Are dreptate nu stau
foarte departe…dar nici unde ma asteptam eu.

Intram pe stradute in centrul vechi al orasului si in fata noastra sunt case in sti vechi, lipite una de alta,
dar de o valoare incontestabila. Intram pe niste porti de fier forjat intr-o curte maricica, plina de plante
uscate acum ca suntem in noiembrie, cu o carare pietruita elegant care incheie inainte de intratrea
propriu zis in casa cu o arcada de fier plina de trandafiri agatatori. Gabriel inchide portile de fier in urma
noastra si se opreste langa umarul meu.

- Frumos, nu?

Sunt atat de surprinsa incat tresar cat pe ce sa scap ouale pe care insistasem ca le duc eu.

- Da. Cred ca e feeric vara.

- Cumva, spune Gabriel enigmatic.

Nu apucam sa intram in casa, usa masiva de lemn se deschide brusc si un baiat inalt si slab tinand in
brate un caine cu alb cu pete negre da navala dinauntru.

- Clatite? Intreaba cu ochii stralucind

- Clatite, confirma Gabriel zambind.
- Ieeee, urla baiatul speriind cainele care incepe sa latre asa ca un pui ce este pe un pitigaiat
indignat.
- Ai putea sa mai lasi cainele din brate, Leo, spune Gabriel zambind inca. Trebuie sa invete sa si
mearga.

Leo scutura salbatic din cap si atunci stiu unde l-am mai vazut. Ela fost cel pe care Il inghesuisera baietii
aceia mai mari si care dadeau cu pietre in caine. Gabriel ma priveste cu coltul ochiului si imi vede socul.

- Nu stiai ca e fratele meu? Serios?

- Tanti nebuna? Face Leo ranjind.

Intepenesc locului dar Leo este in largul lui acum, doar ne cunoastem . Imi impinge cainele in brate.

- El este Ares, zice repede ignorand-o pe Vicki care pufneste in ras. Uite, vezi? Iti multumeste ca l-
ai salvat!

Cainele ma linge pe toata fata si aprope dau drumu la plasele pe care le-am protejat tot drumul. Simt
dintrodata niste degete calde si puternice care se strecoara le langa ale mele si imi apuca pungile.

- E in regula, spune Gabriel. Le duc eu.

Ma intreb daca pe epitaful unui om poate sa scrie asta, e in regula. I s-ar potrivi lui. Apuc mai bine
animalul care se zbate tinut prea mult in aer fara sustinere si il strang la piept. Catelul se potoleste
instantaneu si intram cu totii in casa.
Intram intr-un hol scurt, marginit cu geamuri transparente unde ne lasam incaltarile api intram direct in
bucatarie. Bucataria asta e ceva ce am visat odata, far sa stiu ca ar putea macar exista. Trebuie sa aiba
vreo 36 de metripatrati, are o vatra in centru, o forma mai veche de semineu, sunt fotolii immense in
toate colturile si banchete imbracate in material si burete dedebtul materialului. Pe jos sunt covoare
groase, mai putin in jurul vetrei. Acolo este si o soba de metal cu plite circulare, atat de veche ca e posibil
sa fi vazut una la un muzeu de arta.

Dar per total, din bucataria asta nu se pleaca. Ste un loc pentru o famiie mare, care sa stea confortabil
acolo si sa discute soarta lor si a altora probabil. Pe pereti inca mai sunt atarnate tablouri in ulei cu
peisaje facute de o mana indemanoasa si vreo doua broderii care iti vorbesc despre calmul unei familii.
Parca as fi intrat direct in secolul 19. Totul e vechi functional si confortabil, dar cumva spatial pare prea
mare.

- Lena! Spune brusc Gabriel. Ce-ai facut azi? Povesteste-mi!

O fetita delicata de vreo 7 ani vine incet langa Gabriel si ii spune ceva la ureche.

- Nu cred, face Gabriel cascandu-si ochii. Cum sa mai fie o radasca in gradina pe frigul,asta? A, ai
adus-o in casa? Arata-mi! dar unde e Sam?

Fetita ii sopteste la Ureche din nou si Gabriel da din cap.

- E ziua lui Leo, ii spui tu sa coboare, te rog?

Gabriel se ridica cand fetita pleaca repede pe niste scari intunecate pe care nu le-am observant pan ace
rochita ei alba nu le-a facut vizibile. Parca nu e current electric aici.

Leo si Vicki, Lena si Sam, Gabriel si eu. Suntem 6 intradevar. Dar unde sunt parintii? Nu vad nici un adult
sip ana acum ar fi trebuit sa apara, doar e ziua unuia dintre copii.

Gabriel imi ocoleste privirea cu obstinatie si se duce spre vatra din mijlocul bucatariei.

- Leo, avem lemne?

- Avem, spune repede baiatul stralucind si aleraga langa Gabriel.

Se mai adauga niste lemne in foc sporinf luminozitatea iar Vicki aprinde niste lampi pe gaz din loc in loc.
Am avut dreptate nu este current aici. Dar este totusi destul de multa lumina.

- Clatite, spune brusc Gabriel.

Apuca o tigaie imensa de langa perete pe care nici n-am observant-o ca era prea lipita de peretele
afumat. Intr-un cistron imens arunca 5 oua, 2 litri de lapte si faina si le bate cu un tel. Intre timp a
coborat si Sam, destulmde suparat.

- Ce fac porumbeii astazi? Intreaba vesel Gabriel.

- Daca m-ai lasa in pace ar face ceva!
- Eu nu te las?
 - Pai, ma trimiti la scoala…axolo nu ma invata nimeni cum sa trimit porumbei la distanta si sa si
intoarca! Nimeni nu stie si toata lumea rade de mine!

Toata lumea izbucneste in ras iar Sam vrea sa plece in treaba lui sim ai catranit decat a venit. Ca un
vrajitor, Gabriel il apuca de un brat si il trage langa el, cu cealalta mana invartind tigaia imensa.

- N-ai zis ca vrei sa inveti? Hai, ca eu imbatranesc!

Scoate de undeva alta tigaie mai mica si toarca o portie de aluat in ea. La sa amandoi tigaile pe flacara
pana se fac deasupra.

- Esti gata? Tii bine tigaia? Arunc-o!

Dpua clatite una imensa, una un pic mai mica zboara in aer in valurile de entiziasm ale celorlalti. Clatita
mai mica cade din pacate pe plita si se arde, Gabriel abia apuca sa o impinga in soba ca sa nu murim de
fum.

- Nu-I nimic! Inca o data!

Dupa vreo 3 clatite care au hranit focul, a patra a zburat correct si s-a asezat pe jumatate in tigaia mica
iar Gabriel a indreptat-o cu o miscare rapida. Sam cel intunecat straluceste acum.

Au facut claite impreuna pana au terminat aluatul, timp in care Gabriel l-a iscodit pe Sam cu blandete
despre scoala, profesori, porumbei si cam despre cea mai vrut baiatul sa vorbeasca. As culta cu atentie
fara sa rateze niciodata momentul cu Arunca! Care de fapt il si tinea pe Sam langa el.

Cat au stat ei de vorba eu am gasit un fel de cistron de metal in tr-un dulapimens de lemn si acolo am
turnat inca un kg de faina, drojdie, niste ulei si am framantat pentru pizza cu niste apa calda pe care mi-a
dus-o Vicki/

- Cred ca era mai usor daca comandam, spune Vicki privindu-ma cat framant aluatul.
- Probabil. Dar si mie imiplac chestiile astea, spun araatnd spre Gabriel si Sam. Si avem vatra, fata,
o sa iasa o pizza data naibii

Vicki zambeste slab si ma mosoara cu indoiala.

- Nu te deranjeaza? Traim ca in pestera aici.

Stiu ca Gabriel a auzit-o pentru ca umerii i-au intepenit si abia abia a reusit sa prinda clatita din aer pe
jumatatea tigaii.

- Glumesti? E foarte fain! Am visat sav ad asa ceva in viata.

- Dar n-avem current electric!
- Mda, ce sa-I faci, cred ca te doare mai rau ca n-ai internet….
- A, nu…am un vecin dragut…

Ma pufneste rasul. Asa deci, s-a descurcat fata.Dar apoi ma trazneste un gand.
 - Cat de dragut?
- Eliot? Are 14 ani ca si Leo! Ma iubeste rau! Zice Vicki dand si din cap ca incredintare.
- Ma juati sa tai chestiile astea?

Schimb vorba rapid pentru ca Gabriel deja se intorsese pe jumatate spre noi iar Sam parea ca se
innegureaza la fata. II intind fetei ardei si masline si salamul iar eu gasesc o razatoare pentru cascaval.

- Iti place Eliot?

- Ei, pe naiba, e un copil, rade Vicki taind cam ciudat ingredientele dar bine ca nu se taie la degete.
- Dar iti place cineva?
- Nu chiar…

Vicki se opreste cateva momente apoi ma fulgera cu ochii ei inteligenti.

- Daca te dai pe langa mine pentru frate=miu, opreste-te. Lui nu-I plac chestiile astea si nici mie.
- Eu vreau doar sa iasa bine pizza si sa nu ma parasesti cat am nevoie de ajutor, o asigur. Si da,
daca pot isa-mi spui ce-I place lui Gabriel chiar ma intereseaza.
- Daca nu te-ai prins inca, nu-I nimic de capul tau, spune Vicki dand din cap cu tristete.

O las in pace, dar taiem toate alea intr- tacere priteneasca. O inteleg atat de bine pe Vicki, parca am fi
surori. Cand creste aluaul, Gabriel vine la mine cu o pleta mare, din metal si ranjeste. Ranjesc si eu la el,
sunt pur si si plu fericita. Trantesc aluatul pe paleta si o umplu de ingredient cu repeziciune sub ochii
atenti ai lui Vicki

- N-ai pus ardei…

- Scuza-ma, ii zic aruncand o mana de ardei peste aluat.

O introducem in vatra sis tam cu ochii pe ea habar n-am cat dureaza o pizza cand o bagi direct in foc.
Incepe sa miroasa foarte bine in bucatarie si copii se strand in spatele meu.

- Mai dureaza? Intreaba Leo stand cu ochii pe paleta.

- Dupa miros, banuiesc….

Dar incepe sa miroasa a rs la naiba si Gabriel rade in spatele meu.

- Da-te deoparte, spune si ia paleta imensa apoi o rasuceste pe o masa de lemn din apropiere.
Pizza s-a ars si nu s-a ars in acelasi timp, aluatul e crocant si facut dar pare care niste margini cam
parlite.

Pizza are o forma rotund patrata cam ca si cum chiar as fi aruncat-o pe paleta dar cineva, n-am vazut cine
a facut un sos demential de rosii . Copii se strang acolo iar Gabriel le taie felii mari pe farfurii.

- Mai avem, ii zic lui Vicki.

In total am scos trei pizza din vatra a treia a iesit cel mai bine. Adica mai putin arsa ca m-am prins cu
Gabriel cat s-o lasam. Nu stiu cand, la un moment dat Vicki a disparut si el s-a instalat langa mine, tacut
si eficient ca o umbra.

- Asta cred ca e a noastra zice si-mi arata cu un gest fotoliile pline de copii care dorm.
- II ducem in pat? Zic stanjenita ca nici macar nu mi-am dat seama.
- Se ocupa Vicki, zice el absent.

Intradevar Vichi l-a trezit mai intai pe Leo, apoi pe Lena si pe Sam. Ne face un gest de pa-pa si casca.

- Boilerul, Vicki, spunel el calm si aud un sunet de incuviintare de pe scari.

Astept sa zica ceva sa-mi explice chiar si faza cu boilerul, orice ne-ar da un subiect de conversatie dare l
doar taie piza cu un cutin, acelasi pe care l-a folosit toata ziua si imi pune pe farfurie o felie de parca as fi
fratii sai. Nu l-am vazu t sa manace ceva, nici macar o clatita si nici acum nu mananca asa ca nu
indraznesc nici eu. Imping farfuria un pic si ma holbez la el.

- Ok. Spune-mi.

L-am luat prin suprindere sau e doar oboist pentru ca tresare usor.

- Asa cum vezi…am o situatie incarcata aici, zice si zambeste. Si una incurcata afara de aici,
completeaza uitandu-se fix la mine. Nu am timp sau spatiu de relatii si sincer nici nu-mi pasa de
ele. Scuza-mi sinceritatea.

IMi las barbia pe masa, pe mainile incrucisate. El nu se mai uita la mine, s-a apucat sa faca curat pe masa
punand farfuriile folosite in ghiveta imensa de fonta, in care probabil, va folosi apa calda de la boiler ca
sa le spele. A pus paleta de metal la loc, miscandu-se calm, fara graba, dar foarte cunoscator in spatiu. As
vrea sa-l ajut, dar gratia aceea a cunoscatorului locului ma lasa pe dinafara, simt ca l-as incurca. Pare
chiar sa faca miscarile automat de parca se gandeste la altceva in tot timpul asta. Il urmaresc cu privirea
si n-as sti sa spun acum nici daca cineva m-ar tortura daca acesta e raiul sau iadul lui personal. Cat am
stat aici, peste 4 ore, nua parut nici macar odata obosit de copii, sau satul, sau superficial cu ei. A fost cu
adevarat aici cu ei, reactionand la ei. Ca un parinte din care se pare ca n-are. Ca un parinte bun, as zice,
unul model.

- Nu pot, ii spun cu aceasi sinceritate. Scuza-ma tu pe mine.

- Inteleg, zice dupa aproape un minut in care am crezut c-o sa-mi explodeze inima. Te-a coplesit
mila dup ace-ai vazut starea de aici.
- Da. Dar as vrea sa fie asa simplu. Sau doar atat.
- Ai vazut ce fac cu oamenii care au pasiuni pentru mine, zice ranjind.
- Gresit, ii spun cu blandete. Am vazut ce fac cu tine oamenii care au pasiuni pentru tine. Nu ti-a
placut nici un moment.

Se intoarce fulgerator spre masa de care ma sprijin si-si tranteste mainile pe ea in fata mea.
 - Exact de asta nu am nevoie! De o persoan care sa-mi interpreteze mie viata!

Ma ridic in picioare in fata lui si se simte obligat sa stea si el drept in fata mea.

- Dar de un prieten? Unul care sa tea jute cu ce ai nevoie? Fara obligatii de nici un fel, ma simt
datoare sa adaug.
- Nu exista.
- Uita-te la mine, ii spun cu un ton gol.

Expresia I se schimba subtil si vine chiar in fata mea, la nici cativa centimetric.

- Saruta-ma, spune usor. Astazi as fi avut parte de un sarut complet…barbatesc, rade si se stramba
usor, dart u m-ai interrupt. Consider ca-mi esti datoare.

Incerc sa-mi tin rasul, dar nu sunt in stare, ma prabusesc inapoi pe scaun in hohote nestavilite, aproape
ignorand cu totul incercarea aceea frusta de seductie.

- Si trandafirul? N-am!

Rade si el sprijinindu-se de masa si ma gandesc brusc cat de oboist trebuie sa fie.

- Si barbatul? Nu e!

Rade sim ai tare lasandu-se in jos pe langa masa. Rad si eu de-mi dau lacrimile.

- Nici macar spinii, declaratia in genunchi….nu e! cum as putea?

Ma las langa el pana ajungem sa ne privim in ochi.

- Nimic nu e, ce sa fac? Nu te pot saruta.

Mi-as da o mana . Mi-as da un ochi ca el sa fi spus serios fraza aceea, nu l-as fi lasat sa-si termine gandul.
Intre timp, pasiunea mea ciudata, arzatoare, aproape mi-a inundate creierul ca un drog. Tocmai de aceea
stau acum asa batjocoritoate si serioasa in fata lui.

- Cred ca esti oboist.

- Iham, face si se freaca la ochi.
- Pot sa ma uit la spatele tau? Cred ca I ceva spini pe acolo.

Ochii I se deschid brusc si inghit in sec fortandu-ma in mod constient sa nu ma afund in frumusetea lor
voalata. TRebuie sa stie si el asta, asa cum o stiu si eu, ii voi fi priten adevarat, genul de om pe care ti-l
doresti in viata ta. Si daca imi da voie, voi avea grija de el. E asa de simplu pentru mine, asa de natural.

Cantareste si cantareste de parca ar fi un negustor care vrea sa ma prinda cu ocaua mica, dar nu are ce
vedea altceva decat ce i-am spus. Nu l-am intrebat de buza umflata pe care poate sa o trateze si singur
nu-I asa?

- Cred ca am o trusa…acolo, spune facand un gest vag intr-o directive.

 Nu crede doar. Isi stie casa pe de rost, as ca ma indrept cu siguranta unde mi-a spus si acolo e o baie
mica doar un lavoar si un wc. Intr-un dulap de pe perete gasesc trusa aceea simpla. Cat de curate
baie, mi se face un pic rusine de cum arata a mea de acasa.

Ies din baia stralucitoare si il vad cuibarit in unul din fotoliile immense de langa vatra. Acolo incap
lejer trei oameni asa ca avem sin oi loc sa se intoarca si sav ad ca intradevar are doi spini infipti in
spate, Gelatul l-a trantit d ecateva ori peste trandafir totusi. Gasesc o penseta de sprancene in trusa,
cat de prevzator si dup ace ma chinui ceva reusesc sa ii scot.Geme usor dar fara zgomot, sa nu
trezeasca copii. Cand ma gandesc ca a aruncat clatite in aer cu spinii aceia asa de apropae de coloana
ma trec toti fiorii.

- Trandafirul era mare, normal ca avea spinii asa grosi, zic un pic inciudata ca l-am torturat. Chiar
te iubeste Gelatul ala?
- Asa spune, zice dupa un moment de parca intre timp a masurat daca merit un raspuns. Imi place
asta la el.
- Nu cred, ii spun pansand cu atentie gaurile din spatele lui, cu totul fara spini are vreo 5.Adica nu
te iubeste, iubeste.
- Oh?
- Adica…

Simt ca vrea sa se intoarca spre mine dar nu pot sa-l las sa-mi vada expresia. I imping usurel inapoi si
continui.

- Cred ca iubirea inseamna maim ult decat niste cuvinte. Cel maim ult, e grija. NU a avut grija de
tine, ba chiar te-a ranit.
- Nu e in totalitate vina lui, spune iarasi dupa cateva momente.

Mama Doamne, il place si el pe Gelat? Mainile imi intepenesc pe spatele lui si nu stiu ce sa fac cateva
momente. Nu m-am gandit niciodata ca lui Gabriel i-ar putea placea barbatii, chiar nu…inghit in sec si ii
las tricoul in jos. Chiar si asa, i-am promis ceva si am de gand sa ma tin de cuvant.

Nu mai continua si eu nu-l mai intreb nimic.

- Nu am camera pentru oaspeti, spune dupa un timp intorcandu-se spre mine.

- Nu-mi trebuie, il asigur. Pot sa dorm chiar aici. Nu ti se pare imens fololiul asta? Ba chiar are o
patura groasa pe el, e idilic. Sia colo echiar o vatra cu foc, aud cum troznesc lemnele…..

Pana sa-mi termin eu peroratia de ce n-am nevoie de un pat a adormit, iar din pozitia in care stateam am
juns sa-l tin cumva in brate. Imi ajustez pozitia chiar sa-l tin in brat edar sa-mi fie si mie comod, foltoliul
acela imi ajunge mai sus de gambe, pur si simplu ma intind si il trag si pe Gabriel sa se sprijine de mine.
Cu o mana trag patura aceea groasa de lana peste noi. Dorm deja, sau asa cred cand vad la doi
centimetric de fata mea fata lui Vicki.

- Te-ai ales cu o pisica, spune dar fata ii e serioasa de moarte.

- Da, spun si astept urmarea ca sigur exista acolo in expresia ochilor ei negri.
 - Poate nu par dar…
- Ai fi in stare sa ma omori, spun incet incercand sa nu il agit pe Gabriel.

Da din cap serioasa si iarasi o inteleg de parca vorbim mai degraba telepatic. Stiu deja ca il adora pe
Gabriel, dar mai stiu ca suntem amandoua in aceeasi situatie. Intind mana de sub patura si ea mi-o
prinde.

- Orice ar fi, vino la mine, ii spun. El e si al meu.

Isi da ochii peste cap la fraza mea siropoasa in cel mai pur stil adolescentin.

- Nu e greu?

Dau din cap ca nu, dar mint. E al naibii de greu abia pot sa respir sub pieptul si umerii lui largi. Dar
cumva, nu ma deranjeaza. Ea zambeste ironic si eu ridic din sprancene. Se strecoara inapoi pe scari si se
duce la somn probabil iar eu raman cu Gabriel asa, lipsa de oxigen ma face chiar sa adorm mai repede si
mai profund.

Cumva, peste noapt, el s-a miscat cat sa nu mai apese atat de tare pe plamani, dar acum are capul pe
umarul meu si genelelui lungi imi ating barbia. Maraie incet in somn, chiar pot isa spui ca e un motan
urias . Trag mai bine patura pest eel, a ramas cu umerii goi, tot foindu-se cred ca nu are destul loc pe
fotoliu. Sau poate il dor ranile de pe spate. Ma holbez in liniste la el, e o senzatie indescriptibila, ca si
cum aar fi inghetat timpul. Focul din vatra aproape s-a stins, tot ce ne mai tine de cald e patura aceea si
corpurile noastre. Ii observ atat de aproape puful ca de piersica de pe obraji si locul in care s-a barbierit
de curand, acela luceste in ce amai ramas din lumina focului. Dar chiar si asa Gabriel intra in categoria
papusa de barbat. E atat de frumos, ca e ireal, totul la el iti da o tresarire de saisfactie. Planurile fetei,
umeriilargi si felul in care se misca cu gratie si siguranta. Mainile suple, dar puternice. Talia ingusta de
parca ar fi facut sport de performanta. Dar stai, nu cumva a facut, n-a zis ca ar trebui sa stiu asta despre
el?

Deschide brusc ochii si cand vede ca ma holbez asa la el, zambeste si adoarme la loc. Chiar ca e o pisica.

Cand ma trezesc nu mai sunt pe fotoliu, nici Gabriel nu este langa mine, sta in picioare in fata mea.

Ma cantareste din nou cu ochii lui aurii si ma intreb la ce se gandeste de are o expresie atat de rece.
Maxilarele ii sunt incordate si sia-I pus bratele incrucisate la piept, se sprijina de masa aceea mare de
lemn si in mod evident asteapta sa ma trezesc.

- Buna , zic si incerc un zambet.

- Ai reusit, nu-I asa?

Macina cuvintele cu un fel de amareala si nu pricep nimic, ieri eram prieteni, nu? Dece pare ca acum mai
are putin si ma face bucati?
 - Astea le-a gasit Vicky in geanta ta, spune aratandu-mi niste foi de hartie.

Au! A gasit hartiile pe care imi notasem observatiile mele privitor la el, date de contact, unde il gasesc si
alte chestii. Chestii de nementionat cu voce tare, de exemplu ca zambeste larg cand Evita intrebari
incommode si ca isi roade unghia de la degetul mare cand sta pe ganduri. Prea detaliate, cumva
infricosatoare.

- As vrea sa stiu cine te plateste, zice asezand foile pe masa…ma asteptam sa le tranteasca dar nu
a facut-o.
- Pentru ce?
- Sa ma spionezi…chiar nu pot sa inghit chestia cu pasiunea, sa stii. Oricum nu e din lumea asta.
- Nimeni.

Inghit in sec, ochii au inceput sa-I arunce fulgere si pare dintr-odata mai greu , mai matur sim ai
intununecat. Nici urma din dragalasenia de aseara.

Incerc sa ma ridic si eu in picioare, sa ma misc sa-mi scutur cumva ameteala dupa somn. Nu sunt
pregatita pentru confruntarea asta , nu ma asteptam la asa ceva. Oare de ce se teme atat de tare?

- Ramai acolo, spune sec.

Pe dracu! Sar din fololiu si imediat imi dau seama ca am picioarele legate. Asta e….prea mult!Ma asez
inapoi si incerc sa-mi dezleg legaturile dar a facut un gen de nod pe care nu stiu de unde sa il apuc sa il
desfac.

- Bine, spun exasperate. Spune-mi, am facut ceva rau de cand te stiu? Cum de crezi ca te spionez
in interesul cuiva? E doar pentru mine.
- Nu te cred.

Cauta ceva pe masa si cand se intoarce vad ca are o seringa in mana.O agita calm, cu experienta si mi-o
arata.

- Este un fel de ser al adevarului facut de mine. Nu ma laud, dar intrece orice altceva exista acum
in piata pe tema asta. Nu e nociv, adauga dupa cateva secunde.

Vine spre mine cu seringa aceea in mana ca un adevarat doctor moarte, cu ochii prudenti de parca se
asteapta sa il atac.

- Era la fel de efficient in apa sau altceva dar isi face efectul mai greu si trebuie sa se trezeasca
copiii. Nu am timp.

S-a oprit. Asteapta sa ii dau voie sa ma intepe cu seringa si deodata ma pufneste rasul.

- Cum crezi ca te-as lasa sa bagi chestia aia in mine? Trebuie sa te cred pe cuvant ca nu-mi va face
rau? Esti cumva nebun?
- Tu esti nebuna daca iti inchipui ca te voi lasa pe langa fratii mei fara sa stiu adevarul.
 - Hai hai mai bine sa discutam, ii spun si simt ca-mi tremura vocea. De ce crezi ca te spionea
pentru altcineva?
- Ai aparut prea brusc…la biblioteca, la chef…prea dintrodata, ce paiunea sufletului! Nu exista asa
ceva. Pur si simplu cred ca lucrezi pentru ei. Vrei sa afli ce cercetari fac si pe cine am aliati. E mai
logic asa.
- Dar….cine sunt ei?

Simt ca ametesc. Asta pare desprinsa dintr-un film prost si eu nu stiu efectiv ce as putea face. Daca ma
pun in papucii lui nu pot sa nu-I dau dreptate. Suspiciunea lui se dreseaza probabil tuturor persoanelor
cu care intra in contact cu fratii sai, probabil firelor de iarba si frunzelor ce zboara. E cumva legit.

- Termina, spune scurt. Nu cred ca esti atat de jalnica. Si chiar daca esti….ai aparut intr-un moment
critic, un moment in care nu am timp , energie sau intelegere pentru asa ceva. Daca nu folosesc
siringa, chiar cred ca ai ceva de ascuns…si nu pot trai asa.
- Folosesti des tehnica asta?
- Cat de des pot, spune serios.
- Unde tii mortii?

Isi freaca fruntea cu o mana, pare atat de oboist si tracasat…dar chiar nu pot suporta idea ca vrea sa imi
introduca un drog si sa ma interogheze ca in temnitele rusesti. Nu am facut nimic rau, doar am incercat
sa il cunosc cat de cat, eu si nenorocita mea de dependenta. Gabriel, chiar sunt atat de jalnica! Imi vine
sa-I spun.

Si cum de a ajuns el asa? Nu cred ca atunci cand era copil credea ca singura cale sa ai incredere in
oameni este sa ii injectezi cu serul adevarului. Frate, daca eu sunt jalnica si tu esti, cu siguranta! Sau
poate are vreo problema la cap? Chiar cand ma gandesc la asta, mintea fiindu-mi tentata sa ii gaseasca
scuze il vad facand ochii mari si ascunzand siringa la spate.

- Leo, de ce nu dormi? E doar 6 dimineata!

Se uita spre scari si ma intorc si eu automat intr-acolo cu inima bubuind. Doamne, daca ne-ar vedea
acum copii, ce infricosator li s-ar parea! Si n-ar intelege nimic!

Insa nu e nimic acolo, scarile sunt pustii si intinecate. si simt intepatura in partea de sus a bratului si o
soapta subtire.

- Iarta-ma.

Mi se innegreste perspectiva si simt ca ia cu lesin. Ticalosule, ma gandesc. Chiar esti unul, nu-I asa? Pana
sa ma lamuresc cem ai simt in legatura cu el acum, imi pierd cunostinta.

Cand ma trezesc nu ma mai aflu in bucataria aceea spatioasa a lor.este un fel de spatiu alb, ca un
laborator, cu mobilier alb si multe recipiente de sticla de diverse dimensiuni. Vadchiar si un microscop pe
masa de langa mine si multe dulapuru suprapuse, tot albe. In spatial acela innocent, sta demonul meu
frumos, mancand relaxat dintr-un castron. Sta in picioare rezemat de masa mare alba si centrala, ce
lemai plac mesele centrale….eu nu le support, au colturi de care te tot lovesti.

- Bun, spune calm, ti-ai revenit. Cum te simti?

Nu spun nimic. Lasa-l sa-si faca griji, pare sa fie in natura lui si merita asta. Se urca pe masa si isi
incrucisewaza picioarele. Pune castronul langa el.

- Tie foame? Vrei cereale?

Il tintuiesc cu privirea si din concursul asta pare ca castig eu, isi freest

- ochii si se uita la manilie lui ca si cum acum le-ar fi vazut prima oara.

- Copii au plecat la scoala, spune dupa cateva minute. Serios, cum te simti?
- Iti pasa?

Face un gest de nerabdare si sare de pe masa.

- Spune-mi.
- Ce vrei sa-ti spun? Intreb obosita de toata tevatura asta.

Trebuie sa ajung si la munca si sunt destul de sigura ca am un examen astazi pentru care n-am deschis
cursurile. Pe langa asta, mie rau de foame si ma lupt cu mine insumi sa nu sar de pe, ma rog de pe ce
stau acum sa ii trag una maestrului Gabriel.

- Poti sa le spui cretinilor sin partea mea ca nu am o solutie. Inca nu stiu ce si cum s-a intamplat
dar nu am rezolvare pentru asta, nu mi-am droit sa ajungem aici.
- Spune-le singur, habar n-am despre ce vorbesti. Si sincer, nici nu-mi pasa.

Din coltul dreapta sus, din tavan se aud niste zgomote. Gabriel sare nelinistit si imi face semn sa fac. Apoi
vine repede lanhga mine imi verifica legaturile…m- legat de scaun nebunul si fuge spre un colt indepartat
unde sunt niste trepte. Aud o usa de metal deschizandu-se si inchizandu-se si ma las moale in scaun
oftand. Dupa cateva minutea ud iar usa deschizandu-se si ma trezesc privind in ochii negri ali lui Vicki.

- Of, tu, Iuda, ii spun

- Ti s-a rasturnet geanta cand am vrut sa o pun in cuier. Nu sunt chia rasa sa umblu in geanta altei
femei. Tu chiar il iubesti pe fratele meu?
- Nu, spun obosita. In clipa asta, il cam urasc.Imi dai drumu, te rog? Am treaba azi.
- Nu te duci la politie, nu?
- Nu, spun serioasa. Dar zi-I nebunului ca mi-a trecut orice pasiune aveam pentru el. Si din punctul
meu de Vedere suntem chit, eu l-am spionat, el m-a legat, gata cu asta. Sa ne vedem de viata.

Vicki ofteaza si se apuca sa imi desfac nodurile cu destul de multa indemanre. In scurt timp ma pot ridica
dupa scaun iar ea imi da geanta.

- Sa ne grabim. Am stricat boilerul dar Gabriel il poate repara cu ochii inchisi.

Boilerul acela trebuie sa fie la subsol undeva. Urcam cateva trepte si iesim pe usa aceea de metal, Vicki
ma conduce cu rapiditate si tinandu-ma de incheietura cu nervozitate.

- Trebuie sa stiu. El e nebun? De genul, a fost internat?

- Nu, nu, sopteste Vicki. E doar foarte neincrezator. Si stresat. Si a avut o relatie care….hm, cred ca
vorbesc prea mult.
- Nu, deloc.

Chicoteste si ma trage dupa ea. Aproape ca zambesc si eu cand ajungem in bucataria imensa si chiar
vrem sa iesim pe usa de la intrare, vicki e imbracata de scoala si are un rucsac in spate, cand deodata usa
se da de peret in fata noastra. ! Scoate un zgomot de lemn pe lemn, sunt lambriuri pe peret, un zgomot
bland de astfel care nu pregateste pentru ce urmeaza.

Raman blocata cu vicki de mana si ne uitam la cei trei mardeiasi care intra incet, uitandu-se stanga
dreapta ca in filme cu niste bate in maini. Se aliniaza ca sa-si declare intentiile ca sa zic asa si chiar atunci
apare si Gabriel din beci in stanga noastra.

Ne oprim toti sase de parca asteptam indicatii de regie. Ce naiba ar trebui sa fac acum? Frateee, chiar nu
vad sa mai ajung la munca azi!

- Vicki, treci aici! Spune Gabriel brusc.

Vorbeste cu ea si nu ma pot impiedica sa ma uit la el. Ma priveste tinta cu ochi intunecati sip arca ma
trage in directia aceea. Ma duc si eu acolo, mergand repede, mai repede decat am plecat din laborator.

- Seful zice ca ai avut timp destul, spune unul dintre baieti, leganand bata de lemn cu amploare.
Zice ca trebuie sa dai ceva. Ca sa vedem ca esti serios. Da-ne formula si ne ocupam noi.

Doamne, urasc durerea! Si gandul ca cineva i-ar putea lovi pe cei doi de langa mine cu batele alea groase
ma face sa anticipez lovitura pana in oase, zdranganind acolo. Ma uit la Gabriel iar el se uita la mine. De
parca mi-ar spune sa fac ceva. Imi creste temperatura de nervi, el chiar crede ca am legatura cu idiotii
astia? Bine atunci. Improvizatia e viata mea ca sa zi casa, dar totusi. Inchid ochii si ma gandesc cum arata
aseara, luminat de foc , cu pielea lui aurie atat de aproape. Sau cum s-a simtit cand l-am luat pe dupa
ueri ca sa-l sprijin, dup ace a primit lovitura aceea in camin. Imi iau incet la revedere de la orice
interactiune am mai putea avea pe viitor. Cel putin, una normala.

Imia dun curajul, de oriunde mi l-am lasat ultima oara si in inconstienta totala, fac un pas in fata.

- Cine spune? Asta e o inventie a voastra, spun cu siguranta, mai facand un pas in fata.

O persona atat de neincrezatoare si bantuita ca Gabriel in momentul asta mi-a pus peceteape frunte, ma
gandesc cu tristete. Dar trebuie sa ii dau inainte. Toate vin, toate trec, viata e doar o colectie de
momente.

- Atunci eu ce caut aici?

Baietii se privesc unul pe altul. Sigur ca da. Nu ma cunoaste nimeni.

- Cine naiba esti si tu?

Incerc sa spun ceva, dar …nu pot minti, serul lui Gabriel, ti-ai gasit sa-ti faci efectul! Ma adun incet, incerc
sa ridic barbia cu aroganta si nu stiu cum, dar imi iese.

- Ma intrebi tu pe mine cine sunt? Dar cine esti tu, mai, neica nimeni? Nu cred ca ne invartim in
aceleasi cercuri!

In mintea mea, acum reprezint o persoana total diferita, foarte sigura pe ea si pe rolul ei. In sufletul meu
sunt doar o bucata de carne tremurand,dintii imi tremura in maxilar de parca ar avea o viata proprie si in
gura am gust de fiere dar nu stiu de ce asta nu prea conteaza. Ce conteaza e Gabriel si Vicki, da ei, sunt
chiar importanti.

Mai fac un pas In fata, ascunzandu-I pe ei.

- Ai venit sa iei …aaa, formula, pentru interesul tau? Sa vezi cand o auzi seful de asta! Crezi c aici e
sat fara caini! Crezi ca daca s-ar fi rezolvat asa usor, n-ar fi cerut-o chiar el, de mult! Ce cautati
aici?

Nu stiu cum dar vocea mi-a devenit o urlatura feroce, nu mi-o recunosc. Baietii se privesc unul pe altul
nedumeriti. Clar, ei stiu mai bine ce fac decat mine. Clar au ordine date de cineva….poate nu de cine
trebuie?!

- Cine v-a zis sa veniti aici? Sa stricati tot? stati sad au un telefon, zic sicu mana dreapta caut
innebunita telefonul in geanta.

In timp ce ma prefac ca caut ceva ce am gasit de mult, mintea imi alearga. Ce-a zis Gabriel atunci in
camin? Cine l-a muscat de buza? Nu? Corect! Cine erau cei trei care au intrat atunci si l-au lovit? Da,
correct! Astia nu prea comunica intre ei, nu-I asa?

- Doamna, incepe unul dintre ei, ne cerem scuze, nu stiam ca sunteti aici.

Insa ochii ii stralucesc de ceav ce seamana foarte mult a inteligenta, il recunosc, a fost si in camin. L-a
oprit pe cel care il lovise pe Gabriel.

- Proasta comunicare, spun sec. Carati-va, am treaba astazi, nu am timp de voi.

- Ii vom comunica sefului ca va ocupati dumneavoastra, accentueaza baiatul privindu-ma fix.
Eventual, sa tinem legatura cu dumneavoastra?
- Ce tot vorbesti? Urlu cu nervi. Vrei numarul meu, asate-a invatat maica-ta sa ted ai la o fata? Hai,
plecati!

Fac un gest suprem cu mana, de parca concediez niste amarati de sclavi care nu corespund. Baiatul
destept le face si el semn sa plece, dar se intoarce spre mine si zambeste vag.

- Trei zile. Eu sunt Popei. El are numarul meu, spune aratand spre Gabriel.
Picioarele mele s-au transformat de ceva timp in niste paste fierte prea mult. Popei ranjeste de-a dreptul
si da din cap cu oarecare uluiala, apoi isi ia baietii si se cara in sfarsit….tragand usor usa dupa el. Ce
politicos.

Lemn pe lemn, usa se inchide din inertie, iau eu cad usurel in genunchi oftand. Inima imi bubuie in urechi
si ma gandesc cu groaza ca am intrat in ceva despre care nu stiu nimic, cu toata prostia inainte.

Ma intorc spre Gabriel sa intreb si eu despre ce naiba e vorba, dar ochii lui de gheata imi taie cuvatul.

- I-ai adus aici, spune incet.

- Idiotule, ii spun. Se spune multumesc.
- Curva prefacuta, imi arunca. Iesi naibii de aici. Astfel…
- Ce-o sa faci? Spun ridicandu-ma in picioare brusc, aruncata de insulta lui nemeritata.

Vicki ma priveste si ea cu raceala si da din cap suparata.

- Eu chiar te-am crezut. Are dreptate, frate-meu, sunt naiva.

Trece pe langa mine si deschide usa, apoi ii vad doar spatele subtire si drept plecand. In camera sunt
fulgere si trasnete si toate vin de la silueta innegurata care ma priveste ca peun lucru de nimic. Vreau sa
plec. Chiar vreau. Dar…

- Ce te uiti asa la mine? Esti doar un traficant de droguri! Ii arunc si ma mir de mine insumi. Ce
naiba m-a posedat astazi?

Gabriel vine rapid spre mine, dar asta si asteptam, nu stiu cum habar n-aveam ca am astfel de instinct in
mine dar cand ajunge destul de aproape mana mi se infige in parul lui si ii dau capul pe spate brusc.Se
holbeaza la mine atat de socat ca poza lui ar fi perfecta pentru descrierea cuvantului dare u sunt la
paroxismul furiei. Astazi am fost drogata legata si amenintata ca sa nu mai spnun lasata sa mor de
foame.iar baiatul asta pe care il tin de par acum ca o muiere nebuna ce se bate cu alta sim ai nebuna,
tocmai m-a facut curva. Asta se va opri aici!

- Popei a zis trei zile, urlu la el. Si desi nu stiu despre ce dracu vorbea, chiar nu-mi place idea ca o
sa vina dupa mine! Intelegi?

Il arunc departe de mine cu o forta pe care nu o aveam acum trei minute. Sunt speriata cu adevarata, nu
inteleg lumea asta a traficantilor sau ce fac ei pe acolo si chiar nu stiu ce sa fac. Iar tembelul asta chiar
crede ca am legatura cu asta!

- E Gelatul, nu? El e seful. Tu ar trebui sa stii! Doar incercai sa-l santajezi!

Gabriel se opreste acolo unde a juns din volta, eu respir flacari si el la fel de parca am putea incalzi
amandoi camera asta fara nici un fir de lemn.Oare a crezut ca sunt proasta? Ma gandesc ranjind in sinea
mea. Doar pentru ca i-am spus ca il plac si m-am facut de ras? Doar pentru ca simt ca nu am incotro cu
cee ace simt pentru el, chiar si acum? O, frate! Nu ma cunosti.
Cred ca mi-a scazut glicemia pentru ca ma lasa din nou picioarele si cad pe podea. Acum dureros, desi e
de lemn mi-a trecut os prin os, frecandu-se de partea ei dura.

- Au! Ce dracu?

Ma chinui sa ma ridic, dar fizic nu mai sunt in stare asa ca ma prabusec acolo, cu ochii in tavan privind
acel candelabru de cristal care pare ca are peste 200 de ani. Sper sa nu cada chiar acum peste mine dup
ace a rezistat eroic atatea decade.

In acelasi timp, din nou prosteste si fara nici o legatura, ma gandesc la cum m-am purtat si mi se face
rusine. Vai, ce-ar zice mama acum? Acest unic imbold de a incerca sa repar ceva ce nu cred ca se mai
poate repara , mai ales prin cuvinte, ma face sa intorc capul catre Gabriel.

- Imi cer scuze. Nu ma port asa de obicei, chiar imi pare rau. Aaa...te doare?

Fac un gest imprecis pre scalpul lui din care mi-au ramas cateva suvite intre degete. Im, astea par foarte
fine, ma gandesc frecandu-le intre degete. Frumosul de Gabriel.

- M-am gandit ca o sa dea cu batele alea in tine sau in Vicki, ii spun. Dar nu am nici o legatura cu
drama asta. si mie foarte foame. Si chiar nu sunt o curva prefacuta. Si chiar si acum dupa ce mi-ai
dovedit ca esti un idiot cred ca esti o fiinta perfecta. Si parul tau e foarte frumos, sa stii. Era mai
bun pe capul tau, dar nu trebuia sa .....

Simt niste degete calde pe buze. Ochii lui sunt la cativa centimetri de fata mea, calzi si lichizi din nou.

- Hai sa mananci ceva, spune incet.

- Te doare? Il intreb din nou ingrijorata.

Zambeste intr-o parte si da din cap ca da. Dau si eu din cap ca asa merita dar nu ma pot impiedica sa ii
mangai craniul rotund.

- De ce naiba esti asa frumos? Si un drac, totodata?

Ma spijina sa ma ridic si ajung cumva din nou prabusita intr-un fotoliu de-al lui. Imi aduce un castron cu
cereale si lapte si face un gest de parca ar vrea sa ma ajute sa mananc dar il refuz ferm. Astept inca niste
scuze, la naiba. Astept sa-mi spuna ca ii pare rau si ca are incredere in mine si ca este idiot de felul lui. Si
da, ca a fost internat cateva luni la nebuni dar i-au dat drumul ca nu aveau ce sa-i faca. Ar putea fi o
explicatie buna...nu neaparat satisfacatoare.

- N-ar fi trebuit sa ii aduci aici, spune dupa cateva momente. Dar iti multumesc ca mi-ai mai
obtinut trei zile. Ar trebui sa fie de ajuns.
- De ajuns pentru ce? inrtreb sacaita gata sa il injur de tot ce are mai scump.
- Te rog, ela, nu te mai preface, spune incet , pe un ton deprimat. Mi-ai distrus sansa cu Ilisei,
corect? Ai aparut la biblioteca cand cautam carti de cercetare, ai fost la acel chef unde l-am
invitat sa vorbim, ai notite detaliate straniu despre mine, te rog....las-o balta.
Imi amintesc vag ca Mihaela tot vorbea despre Ilisei, ea nu-i spune Gelatul decat cand ede fata cu altii.
Ilisei e Gelatul, seful. Mainile imi tremura de nervi dar ma fortez sa mai iau treiguri din castronul cu lapte
si cereale cu lingura aceea care pare de argint...serios?

- Asta e de argint?
- Da. Toate tacamurile noastre sunt de argint, spune absent invartindu-se prin bucatarie sa faca
cafea la un aparat mult mai modern decat tot ce e acolo.

In acelasi timp isi prinde parul cu un elastic, stranmabandu-se usor. Mi-a ramas lingura in aer uitandu-ma
la el. Oare macar realizeaza cat de....

Ma scutur ca de ganduri nepotrivite si ma gandesc ca ar trebui sa vorbesc pe limba lui. Poate asa ne
intelegem.

- Acum ai curent electric?

- Am curent, spune ranjind la mine. Doar ca prefer sa il redirectionez catre laborator. Se consuma
mult acolo. Stii de ce.

Sigur ca stiu. Stiu chiar si viitorul. Eu stiu tot, sunt un Oracol.

- Sa presupunem ca nu inteleg nimic din asta, ii spun invartind lingura sralucitoare in castron. Ce
incerci sa faci, mai precis?
- Incerc sa repar prostiile tineretii, spune solemn. Am facut acel drog care trebuia sa aiba efecte de
concentrare, stii pentru examene. Nu m-am gandit ca o sa dea dependenta. Se pare ca daca nu i
folosesti timp de sapte zile, corpul intra in suferinta si duce la reactii bizare.
- Bizare? Zic testand cuvantul pe limba.
- Mda, cum ar fi violenta. Sau chiar pierderea temporara a memoriei.

Valeu. Asta e rau. Ma uit la Gabriel care a pornit aparatul de cafea si simt ca am sarit niste pasi.

- Dar cum de? Ce s-a intamplat?

- Mda, banuiesc ca nu te-a pus nimeni la curent. Dar nu e necesar sa stii mai mult acum.
- Hai sa presupunem ca e, ii spun rigid.

Ofteaza si se intinde un pic luand cu maini sigure o ceasca de cafea pe care mi-o intinde. As vrea sa il torn
in ciment, ma zapaceste tot miscandu-se pe acolo si rulandu-si umerii. Macar pana ma prind despre ce e
vorba.

- Parintii mei au fost chimisti, dar banuiesc ca stii asta, spune si el la fel de rece. Ei foloseau
substanta asta ca sa se poata concentra mai bine, era doar o formula inventata de ei pentru uz
intern. Cred ca o foloseau destul de des, nu au apucat sa vada ce se intampla daca nu o iei o
anumita perioada de timp.
Degetul lui se plimba usor pe marginea cestii de cafea pe care are de gand sa o si bea la un moment dat,
banuiesc. Mai bine ar bea-o. Ochii mi-au ramas pe degetul acela care mangaie gura cestii inainte si inapoi
de aproape mi-am pierdut gandurile.

- Au fost niste circumstante, spune pe ganduri. Am intrat pe piata asta fara sa stiu ce fac. Imi
trebuiau bani, multi si repede si cand oamenii s-au intors sa mai ceara, m-am bucurat. N-am stiut
de concurenta, n-am stiut ce consecinte vor fi. Probabil n-am furnizat doza corecta, parintii mei o
diluau in vin. Doar nu avea nici unul permis de conducere, stii?

Observa ca vorbeste prea mult si inghite in sec.

- Ilisei furnizeaza si el niste droguri, destul de corecte, as spune. Din acelea care se iau cu
prescriptie de la doctori. Insa ale mele au atras atentia. A fost un caz de violenta....

Inghite iar in sec si bea o gura de cafea.

- Toata lumea crede ca sunt ale lui Ilisei. Nimeni nu a stiut ca sunt independent si nici eu nu am
tinut sa fac cunoscut acest lucru. Acum lucrez la ceva ca un antidot si cred ca sunt aproape. Va fi
bine, poti sa-i spui asta.
- Gabriel, a fost cineva ranit? Intreb speriata

Tranteste ceasca pe masa si vad cum lichidul sare din ea patand suprafata de lemn lustruit.

- Atunci tu ce-ai mai cauta aici, hm?

Tresar si eu iar el isi pune mainile la tample frecand acolo.

- Cat de grav?
- E in recuperare, spune el nervos. Dar nu mai conteaza, nu? Politia deja investigheaza, trebuie
sterse urmele cat mai repede. Pana la urma, seful tau e fiul directorului scolii.

Imi arunca o privire de gheata si se apropie de mine cu ochii ingustati, furios.

- El crede ca eu n-am constiinta? Lucrez zi si noapte ca sa repar chestia asta, intre timp ii tin pe toti
pe gratis pe drog, incerc sa previn sa se mai intample....simt ca innebunesc aici, nu mai e nevoie
de alta presiune. Zi-i sa ma lase in pace alea trei zile, bine?

Se apropie si mai tare de mine, ochii iis tralucesc ca posedati dar chiar si asa se vad cearcanele de sub
ele.

- Testez drogul pe mine, imi trebuie toti nervii sa ma tin in frau. Nu ma provocati si voi.Pleaca cand
te simti mai bine, imi arunca si apoi trece pe langa mine spre intrarea in laborator.

Dau din cap, dar nu mai mai vede, deja a disparut acolo jos. Bietul Ilisei, ma gandesc. Indragostit de
Gabriel, prins in investigatia politiei. Ce ciocan si ce nicovala. Iar el e disperat, prins la mijloc. Si Gabriel la
fel. Ma gandesc ca astia doi ar trebui sa lucreze impreuna, dar cum ar putea?
Gabriel s-a gandit sa-l santajeze, pentru timp probabil. Dar eu cred ca Ilisei l-ar ajuta neconditionat daca
ar sti cu ce se confrunta.Dar ce as putea sa fac eu?Daca vorbesc cu ilisei, Gabriel se va supara groaznic.
Iar ilisei nu mai are timp.

Mai sunt trei zile, nu sapte. Iar eu am azi examen. Si o viata, destul de grea si ea. Chiar nu-mi trebuie
piatra de moara care se intrevede la orizont gata sa-mi cada in cap. Banuiesc ca adevarata problema e
daca Gabriel va reusi sa faca acel antidot la timp, probabil inainte ca investigatia sa ia amploare.Testand
pe el insusi, pare destul de greu.

Iata si piatra si nicovala mea. Nu pot sa-l pierd pe Gabriel, nu pot sa-l tin pe Gabriel. Imi frec capul cu
mainile simtind epuizarea lui, o simt pentru ca deja empatizez cu el, cat de singur si disperat trebuie sa
fie. Pana la urma Ilisei e fiu de director, va fi atins de problema, probabil va afla si tattal sau, probabil vor
fi consecinte. Dar Gabriel, cu toti cei patru frati ai lui?

Numai gandindu-ma din afara si deja mi se face pielea de gaina. Nu mai e timp, de nicaieri. Popei are
dreptate, oare cat va rezista scutul pe care Ilisei e dispus sa i-l acorde lui Gabriel? Trei zile? Ce fantezist
suna. Ca in basme.

Sar din fotoliu si ma duc sa arunc o privire in laborator. Gabriel isi vede de treaba acolo, calm, concentrat,
facand ce stie ca trebuie sa faca. Dar gabriel are 22 de ani. Cata experineta are ca si chimist? Chiar fiind
un geniu.pana si eu stiu ca lucruirle astea cer timp.

Am nevoie de ajutor si am nevoie sa ma duc in treaba mea. Pentru ca desi, Gabriel este acum mai in
nevoie decat mine, trebuie sa paztrez masura independentei mele, trebuie sa am viata mea separata de
el si de ce reprezinta pentru mine. Insa e destul de greu, atat de greu incat ma trezesc muscandu-mi
limba pana la sange.

Am pe cineva in minte care m-ar putea ajuta, dar acea persoana este legata bine de tot de o alta
persoana, ursuzenia in persoana, tipul serios si dur, cu un iq prea mic pentru a supravietui pe lume, frate-
miu. Incep sa ma pregatesc sa plec cu incetinorul, imi iau geaca, ma incalt, verific in geanta, in general
ma invart prin bucataria lui Gabriel facand cercuri concentrice dar oricat m-as gandi alta solutie nu-mi
vine in minte.

Nu-l pot lasa singur, nu stiu daca nu cumva cei trei se vor intoarce cu batele, e foarte posibil sa se
intample cand vor afla ca eu n-am nici o treaba pe aici. De asemenea, nu stiu cand se intorc fratii lui
Gabriel de la scoala, ce s-ar intampla daca ar fi expusi violentelor de care i-a tot ferit el?

Poate ati auzit, exista o legenda urbana, un om care te ajuta cand ii ceri ajutorul, neconditionat. Ei bine,
Mika e intruchiparea acelei legende. In jurul lui s-a organizat intreaga corporatie formata din toate
statele lumii, asta si pentru ca Mika este un tip foarte intelligent, are genul de iq care poate rezolva
absolut orice problema. Pe langa toate astea, e o superbitate de baiat de doar 1, 65 inaltime si am fot rau
de tot indragostita de el cand aveam vreo 17 ani. Doar ca el pare sa-l prefere pe frate-miu, cel domol si
prostut, namila de aproape 2 metri, cu un iq de caine de paza. Cei doi nu ar putea fi mai diferiti dar din
clipa in care s-au intalnit a fost evident pentru toata lumea ca nu se vor mai desparti.
imi iau inima in dinti si il sun pe Mika. Daca poate, bine, daca nu atunci voi gasi o alta solutie, insa Mika
ar putea fi solutia ideala aici. Raspunde, bineinteles, frate-miu.

- Ce vrei, sor-mea?
- Nu se supari Mika ca ii raspunzi la telefon? Intreb repede pentru ca telefonul lui Mika e special.
- Ce s-a intamplat ? intreaba mika cu vocea lui domoala
- E doar sor-mea.
- Dar totusi…m-a sunat pe mine, nu?

Tacere, apoi frate-meu ofeteaza si aud schimbarea respiratiei in apel.

- Fii scurta, astept un apel din China.

Mda, Mika face din astea. Stie toate limbile pamantului.Si desi s-a exprimat asa nu aud niciodata graba
sau nerabdare in vocea lui.

- Mika, ajutor?
- Sigur, cu ce?

Ii spun in cateva cuvinte, cu toata agitatia si panica dar pana termin sunt deja mult mai calma, poate si
din cauza ca el este atat de linistit.

- Te-ai indragostit?? Aud vocea frate-lui meu

- Venim acolo, spune Mika ferm. Ah, o secunda….

Zice ceva in chineva, scurt si hotarat apoi preia din nou apelul.

- De ce? Intreaba frate-miu suparat. Nu am si eu liniste….

- Nu vrei sa-l cunosti? Face Mika tachinator.

Frate-miu bolboroseste ceva dar bineinteles ca va veni si el. Este exclus sa-l lase pe Mika singur, oriunde.

Trece cam o ora intre apel si un zgomot infernal care se aude de afara, timp in care am facut bucataria
luna, un zgomot de motoare puternice…pare a fi un elicopter. Ies afara apoi intru imediat inapoi si
trantesc usa, zici ca e un uragan de praf si Frunze moarte care vrea sa intre in casa…unde naiba a putut
ateriza un elicopter in centrul vechi?

Dar de ce n-ar folosi un elicopter? Ma gandesc cu mandrie si aroganta cat si pentru Mika care de felul lui
e un modest. Frate-miu mi-a spus ca un minut din timpul lui valoreaza cateva miliarde de dolari, asa ca
de ce nu un elicopter?

Ma trezesc chicotind relaxata si cand aud zgomote pe afara, altele decat cel de motoare puternice care
se tot indeparteaza deschid usa razand in gura mare.

- Maiestate! Fac o plecaciune si o reverenta pe jumatate ca atat ma tine echilibrul.

Mika e imbracat ca de obicei, cu ceva cu flori mari si rosii, are parul mult mai scurt, ii ajunge la barbie si
ochii ii stralucesc amuzati.

Fratemiu vine si el alegand

- Aici e?
- Ruby nu greseste, spune Mika fluturand telefonul acela care e tot timpul conectat la satelit si
abia ii incape in mana.

Ne privim toti trei, a trecut aproape un an de cand i-am vazut si nu-mi vine sa cred cat de dor mi-a fost
de ei. Frate-miu e tuns scurt, militareste sip arca a mai crescut putin, desi e absurd. Sau poate asa pare
pe langa statura lui Mika.Ne imbratisam ca nebunii pe marginea santului si acum chiar plang ca idioata
de cat de tare pot sa-I iubesc pe amandoi.

Il simt pe Gabriel totusi, inainte sa vorbeasca si ne desprindem, ca sa ne intoarcem spre stapanul casei.
Dar Mika il studiaza deja, fara sa se arate si ii vad nedumerirea, pentru ca unul langa altul baietii astia doi
chiar seamana. Au cam aceleasi culori, ochi stralucitori caprui auriu si sunt amandoi mici de statura.

Gabriel se opreste langa mine si imi cere lamuriri.

In acelasi timp, fratemiu face o juma de pas in spate, ca si cum ar arata ca despre Mika e vorba, el e
important. Mika isi ridica ochii spre el , zambeste stramb si face si el o juma de pas in spate, cat sa stea
umar la umar. Fratemiu e acum rosu la fata si ii spune ca nu conteaza, iar Mika ofteaza.

- Oh, am crezut ca e vreun ritual ciudat....

Dar in ochi i se vede o oarecare exasperare plina de dragoste. N-a crezut nimic, il enerveaza doar cand
fratemiu face chestii din astea.

Isi dau repede mana si intram in casa iar Gabriel isi incruciseaza bratele la piept si ma priveste iritat, in
limbajul universal de cine sunt astia si ce se intampla aici.

- Omul e obosit, se aude o voce metalica. Adica, foarte.

- Ruby, fii politicoasa spune Mika absent. Probabil preia ceva din atmosfera, i se intampla tot
timpul.
- Preiau eu? Intreaba Ruby
- Da, te descurci cu asta...si ei s-ar fi descurcat daca ar fi urmat regulile....

Mika e foarte natural de felul lui si foarte calm. Are un singur punct nevralgic, cand nu-l asculta cei pe
care ii consiliaza de pe tot globul. Il irita sa faca un lucur de doua ori iar cand duce si la calamitati e de-a
binelea greu de trait cu el.

- Sa mergem, ii spune lui Gabriel.

Acesta ramane socat, mainile ii aluneca din pozitia defensiva si le ridica in fata lui. E mai inalt decat Mika
totusi, poate chiar mai mult de jumatate de cap, ma gandesc.
 - Unde?

Mika se incrunta usor si nu raspunde.

- Ah, ai venit sa ma ajuti pe mine? Dar cine esti tu?

- E viitorul tau cumnat, misca-te, face frate-miu.
- Am auzit ca ai un laborator, acolo as vrea sa mergem...daca se poate. Cred ca te pot ajuta. Daca
vrei, face Mika ridicand si el mainile. Sincer, am vrut doar sa te cunosc si sa-ti multumesc.

Vrea sa-i multumeasca? Pentru mine? oare a inteles ce i-am spus cand i-am povestit faptele? Sunt brusc
ingrijorata, dar Gabriel brusc, nu mai e. Parca s-a relaxat ba chiar ii zambeste papusii vorbitoare din fata
lui.Unde e toata suspiciunea, hm? De ce nu-l intreaba si pe Mika cine l-a trimis si altele? Chiar ma
enerveaza cum se inteleg uneori barbatii intre ei, de parca isi vorbesc telepatic de sute de ani. Fratemiu
zambeste fara sa se poata abtine si imi face semn sa vin langa el, corect, ce sa facem si noi in laborator. E
oricum cam inghesuit acolo.

Imi dorecs din toata inima ca Mika sa dea dovada de ceva tact, sa nu iasa prea sifonat Gabriel cand s-o
lovi de inteligenta celuilalt. Suspin prabusita pe fololiu iar fratemiu rade.

- Uitasesi cum e Mika, hm?

- Tu cum te descurci cu el?
- Nu ma descurc. Am senzatia ca o dau in bara in fiecare zi. Dar nu stiu cum, ramane langa mine.
- N-are de ce sa-i multumeasca lui Gabriel, zic sec. Cred ca va fi tocmai invers.
- Sor-mea....tu realizezi ca nu ne-ai contactat aproape un an intreg? Mama mai ca nu se urca pe
pereti cand nu-i raspunzi imediat la telefon iar eu eram destul de sigur ca ne urasti pe amandoi.
Si cred ca si el...isi facea griji pentru asta, doar ca nu prea stie sa exprime genul asta de lucruri.

II apuc repede mana fratelui meu drag si prost ca sa taca odata. Cum as putea sa-i urasc? Am avut
oarecare resentimente, ce-i drept, dar as fi si eu tampita si mult prea egoista sa nu recunosc evidenta. Si
acum cand i-am vazut mi-am dat seama cat de dor mi-a fost de ei.

- Raman datoare pentru ajutor, spun incet strangandu-i mana.

El se inroseste usor si se uita un pic in podea.

- Eu iti sunt dator pe viata pentru ca l-ai adus in casa.

Chicotesc la cat de absurda e situatia. Eu l-am adus pe Mika sa i l prezint mamei, era cea mai serioasa
relatie a mea de pana atunci. Dar, cumva...au ajuns ei doi impreuna. David rade si el putin si ma mangaie
pe umeri.

- Seamana, imi zice dupa cateva secunde.

- Nu l-am cautat, sa stii, spun ultragiata.
- E din nou aceeasi situatie? Una dintre pasiunile tale?
Incuviintez amarata si el ma mangaie mai departe...ii simt intrebarile, dar nu le pune totusi. Iar eu nu
sunt preagatita sa vorbesc.

Nu siu cat stie mama sau cat accepta din starea mea cu pasiunile dar David intelege mai mult, cu el a
trebuit sa vorbesc cand am ajuns in spital dupa pasiunea cu balerina din generala. Aia a fost cumplita, am
crezut c-o sa mor, dar asa am inteles cum s-o ajut pe Monica si cred ca i-am salvat viata.

- Iti place tie dragostea nereciproca, face el zambind. Esti o martira!

Sar din fotoliu si ii dau doua palme pe spate. Cam atat a fost cu intelegerea dintre noi!

- Te urasc!
- Ei, ba ma iubestiiii...face alergand prin bucatarie. Cu picioarele lui lungi poate chiar sa sara peste
fotoliile acelea imense.
- De-aia te-am chemat aici, sa razi de mine? Asa frate esti tu?Dar cum de te suporta Mika, mai...

Radem amandoi si ne alergam ca prostii prin bucataria lui Gabriel. Observ ca frate meu e fericit, fara doar
si poate. Fata lui nu a fost niciodata atat de mobila, niciodata nu a ras cu buzele pana la urechi...alergb
mai mult de dragul lui decat ca sunt foarte amuzata. Pentru ca de fapt, sunt foarte obosita. Imi doresc sa
ma duc dupa Gabriel si sa il trag intr-un fotoliu din asta urias si sa stam imbratisati acolo pana ....pana se
da goarna jude catii de apoi Sa ma uit la el pana trasaturile lui imi vor parea banale, desi nu stiu cum s-ar
intampla asta.

Mika apare pe scari si fratemiu se opreste brusc de ma lovesc de el. Se duce imediat langa el, urcand i=o
curba rectilinie, neobisnuita. Adica ocoleste si sare peste tot sa ajunga mai repede.Insa odata ajuns in
fata lui Mika care fulgera si trasneste dintr-un motiv necunoscut, David se iopreste banuitor.

- Doar spune ce e bine?Nu te purta asa, ma ametesti!

- El e foarte obosit, cristina, spune Mika rece.

E foarte obosit...si ce, acum e vina mea?!

- L-am pus la somn, precizeaza lasandu-l pe fratemeu sa il ia de mijloc.

- Mika, ti-am mai spus, incepe David rabdator
- Ficatul si splina sunt marite, creierul ii e intr-o ceata totala, incababil de decizii logice, muschii ii
tremura de epuizare...n-am vazut asa ceva! L-am adormit.
- Mika, oamenii nu sunt asa, trebuia sa il intrebi mai intai....

Mika ii arunca o privire goala si ii ia mana de pe el.

- Pe cine sa intreb? Am crezut ca il placi...nu inteleg...David, nu inteleg... tu m-ai lasa pe mine sa

trec prin tortura daca ti-as cere asta?

David zambeste larg si il inconjoara pe mika cu bratele lui lungi.

 - Adica, nu e logic? Daca trupul si spiritul meu sunt atat de daramate ca mai degraba as muri, chiar
conteaza ce spun pe gura? Ar trebui sa tip ca vreau sa fiu salvat? NIMENI n-ar observa ca nu mai
pot? Asta e asa de specific uman ca nu inteleg eu?

Se uita la mine cu o expresie de frustrare pe care n-am mai vazut-o la el, dar David se pare ca da.

- Puiule, oamenii au mandrie si vor sa le fie respectate deziciile...daca sufera e decizia lui...
- Cristina, spune brusc Mika. Ce ai nevoie ca sa ai grija de el? Poate si tu ai nevoie de ajutor si
iarasi, sunt eu prea prost.
- Fa-ma de doi metri, rad eu.si barbat. Si da-mi bani, mda, cam atat....

Rad de nu mai pot de fata intrigata a frate-lui meu. Da, fa-ma barbat si de doi metri, asa ar fi corect. Si fa-
ma bogat de sa nu am alte griji decat viata lui Gabriel. Si sa fiu frumos, ma gandesc, ca sa ma placa el.

- Bine, spune Mika rar, oftand. Omul ala de acolo e superior, merita sa fie protejat.

Pentru Mika, sa fie superior un om inseamna multe, inseamna ce simt eu acum pentru Gabriel, senzatia
aceea de fiinta perfecta, cu sufletul intact. Chiar daca nu este absolut deloc dupa fapte, eu asa il simt.

- Daca il placi cu adevrat voi face asta pentru tine, spune Mika linistit.
- Ce? imi vei umple contul? Chiar te rog!

Frate meu il trage pe Mika deoparte si vorbeste repede cu el, iar Mika se gandeste cateva secunde apoi
vine langa mine.

- E un caz ca la noi? Crezi ca prefera barbatii?

- Nu stiu, ii spun cu sinceritate.
- Ruby, spune Mika, tu ce crezi?
- Eu nu cred nimic, spune Ruby grav. Eu stiu.
- Bine, ce stii?
- Ca tu nu preferi barbatii in mod special. Doar il vrei pe David.

Se aude un pufnet din partea lui David care e foarte rosu la fata si foarte emotionat. Il trage in brate pe
Mika care incepe sa se scuture ca un caine ciobanesc, foarte putin impresionat .

- Nu era vorba despre mine.

- Gabriel a fost adoptat in aceasta familie, spune Ruby. Parintii si unchiul lui au murit intr-un
aciident in timpce se duceau sa il ia pe el de la aeroport, castigase un concurs de atletism atunci
si ii sunase sa vina dupa el, il urmareau fanii. Se considera vinovat pentru asta.
- Nu, spune David brusc.
- Ce, nu? intreb si eu nedumerita.
- E capacitate de sacrificiu. Nu e doar vina. Nu toti oamenii sunt asa.
- Sam si Lena sunt verisorii lui, continua Ruby cu vocea ei echilibrata. Lena a avut leucemie la un
moment dat, acum pare bine. Hm, da, Gabriel e inteligent.
- Foarte, spune Mika. Gasise singur solutia.
 - A avut o prietena, Arya, ceva s-a intamplat, s-au despartit de ceva timp dar fata il tot
contacteaza.
- Deci e ok cu fetele, nu? sar eu recunoscatoare pentru informatie.
- Sexul nu are relevanta, spune Ruby sec. Gabriel, el...ii plac anumiti oameni, e genul acela.

Dar nu ma place pe mine, asta e destul de rau. Simt ca ma intristez si vreau sa ma duc sa ii vad fata.
Intodeauna vreau sa-i vad fata mai intai, in afara de orice.

- Am observat ca toti oamenii si doresc sa fie puternici fizic si sa aiba bani, spune Mika linistit. Pot
sa te ajut cu asta,, Cristina.Partea cu banii va fi cea mai simpla, voi deschide un cont nelimitat pe
numele tau. Partea fizica ... va dura vreo doua saptamani dar te voi face mai puternica.
- Cum? Soptesc neincrezatoare si alarmata.
- Oh, doar le voi comanda celulelor tale sa se rearanjeze, dar va dura ceva. Creierul tau va da
comanda, dar nu se vor depasi anumite limite nepermise de corpul tau, vei fi puternica dar doar
atat de puternica cat ai fi daca te-ai antrena regulat.
- Poti sa faci asta pentru mine? chiar poti?
- Deja o fac, zambi Mika . Ochii ii sclipira putin si am simtit cat de bucuros este ca poate face ceva
pentru mine si pentru el.
- Cand se intremeaza, am nevoie de el, spune Mika pe ganduri.
- Doamne, eram sigur, exclama frate-miu. Tu...nu le poti aranja asa pe toate, intelegi?
- Dar de ce nu? Daca pot?ah, esti poate...gelos? Nu ai de ce!
- Nu, Mika, nu sunt...eu doar incerc sa te previn contra dezamagirilor. Se prea poate ca acest
Gabriel sa aiba propriile planuri.
- Dar eu...

Mika se opreste si se uita la frate-meu.Apoi zambeste larg si il apuca de cap tragandu-l spre el.

- Tu m-ai feri si de o frunza care cade din copac. Asa de fragil ma vezi?

Frate-meu se zburleste tot .

- Asa de fragil sunt eu, desteptule, nu vreau nici o umbra in ochii tai, nu vreau sa suferi din nici un
motiv. Oamenii au propriul destin, stii? Nu mai straluci asa, ma dor ochii....

Ii las sa plece cu mare greutate. Astia doi sunt ca o raza de soare dar nu poti sta mult in preajma lor, devii
groteste de gelos. Pentru ca frate-meu are dreptate, orice ar face Mika pentru mine su pentru Gabriel,
daca nu poate simti nimic pentru mine, nu exista solutie. Nu este ca si cum te poti juca cu destinul unui
om, doar punandu-l ca pe o papusa in fata faptului implinit. Ma simt trista si un pic masochista, dar ma
duc totusi sa vad unde l-a adormit Mika pe Gabriel. Sper sa nu il fi lasat pe jos undeva, laboratorul acela
este atat de rece, atat de tare de la toate gresiile acelea albe, un loc groaznic in care sa te odihnesti.

Insa cand ajung acolo, Gabriel e in picioare si se uita prin microscop, scriind cu dreapta nintr-un carnet de
langa el. Sta in picioare , desi are un scaun langa el, unul rotativ ergonomic chiar.
 - Of, Gabriel, hai in pat, ii spun gandindu-ma la splina si ficatul lui si toate celellate ce sunt varza
prin corpul lui epuizat.
- Vin, Arya, doar...cinci minute, bine?

Ma exaspereaza, ma umple de manie dar si de frustrare totodata. Pana la urma ce caut eu aici? E fie
gelatul, fie Arya. Altcineva e mai primordial decat mine. De fapt, nu mai am ce sa fac pentru el. Chiar
daca e la limita epuizarii, e treaba lui iar eu am treaba mea totusi. Am o viata pe care vreau sa mi-o
traiesc, niciodat in umbra altui om. Am incercat asta si e rau de tot, nu se poate numi existenta sa astepti
sa fii bagat in seama de o alta persoana.

Din cauza lui Mika ma duc totusi langa el si il prind de mana.

- Mika zice ca esti la limita fizica a corpului tau, ii spun clar dar rece. Te sfatuieste sa te odihnesti
astfel vei fi in colaps si fratii tai nu vor mai avea ajutor. Am inteles ca ai gasit solutia, treci la
culcare, bine?

Daca Mika a zis ca doarme, atunci doarme. Insa pare cumva a fi o fiinta treaza care vorbeste logic si se
misca normal, ceea ce eputin infiorator. Isi trage mana din a mea si chicoteste usor.

- Vin imediat, ce nerabdatoare esti....

Aproape ii simt colapsul, mai apuc doar sa il apuc de tricou cand se prabuseste gramada la picioarele
mele. Eu insami sunt epuizata atat fizic cat si emotional, nu am nici o sansa sa il duc pe scari afara din
laborator asa ca nici macar nu-mi irosesc putinele forte incercand. Ma duc sus si caut perne si ceva sa il
invelesc, eventual....cand ii aud pasii usori in spatele meu aproape tip de frica.

Arata ca o fantoma cu cearcane negre, pielea lui aurie de obicei acum e cenusie, dar macar e constient si
sta in picioare. Se holbeaza la mine de parca asteapta sa spun ceva, cu nerabdare.

- Spune-mi! Zice si suna ca un scaranit. Pana si vocea ii e ragusita si terminata.

Of, nu din nou asta!

- Hm....ai cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut vreodata...sunt argintii si schimbatori ca
vremea...esti asa de obosit, eu trebuie sa ajung la examen, pot sa continui altadata?

Da din cap a exasperare, dar eu ar trebui sa fiu asa, nu el! Se duce pe un hol in lateral si deschide o usa,
aud de aici zgomotu arcurilor patului cand s-a prabusit pe el. Ma duc cu incetineala si fara nici un chef sa
vad daca e in regula acolo, a cazut pe burta pe latul patului. Trag o patura peste el si inchid usa.

Desi ma simt cam trista si n -as putea sa zic sigur de ce.Cu tot ce stiu acum despre Gabrielul traficant de
droguri , tot simt aceleasi lucruri pentru el. Nimic nu s-a schimbat dar in acelasi timp cu tot ce aflu nou,
ma indepartez si mai mult de el. Creierul meu il considera o fiinta perfecta, perfect intangibil insa.
Examenul acesta la care ma duc acum, asa cum merge cineva la piata cu o vaga ingrijorare ca nu-mi
ajung banii, era atat de important saptamana trecuta. Eram atat de speriata de el ca foloseam chiar un
limbaj de lemn, prea reticenta sa ,a exprim liber.

Cand vad intrebarea imi vine sa rad. Argumentati de ce zice x ca democratia e doar o alta forma de regim
totalitarist. Adica , de ce democratia este o dictatura. Interesant. Incep sa scriu, pentru ca si eu am crezut
intotdeauna ca regulile societatii sun aceleasi in orice regim ai fi iar lanturile democratiei sunt doar
strangatori de aur, imi gasesc usor argumentele atat intuitive cat si din lecturi.

Am scruis deja trei pagini cand profesorul a venit sa citeasca peste umarul meu si a zambit, cumva ironic.
Banuiesc ca intrebarea de examen era o capcana. Ha, ha, o sa pic. Nu mai conteaza.

La un moment dat incep sa simt ceva ca un disconfort intern, ochii lui Gabriel imi tot trec prin fata
ochilor. Spune-mi, pare sa strige la mine, dar de fapt nu striga, implora. Vrea sa ii dau o asigurare ceva, ce
n-am. Un om care nu crede in oameni, o persoana care traieste in iadul lui delimitat de locul de munca si
de cei 4 frati. De ce oare tot am senzatia asta de fiinta perfecta, nu-mi pot da o explicatie, dar orie ar fi
tot corpul meu incepe sa sufere ca nu il vad in fata ochilor.

Incep sa ma foiesc in banca, muschii ma ard si stomacul se revolta, e ca o senzatie de foame acuta,
tipatoare. Ideile nu-mi mai sunt clare, trebuie doar sa plec de aici sa ma duc sa il gasesc. Oftez in sinea
mea, au trecut doar doua ore de cand l-am lasat dormind la el acasa.

Ceea ce-am scris ma face sa ma duc cu gandul la sentimente, cum credem noi ca suntem persoane
independente si de sine statatoare chiar si cand tinem la cineva, chestie care e doar iluzie. Nu poti sa fii
acelasi, nimic din ce stii sau ai mai experimentat nu te pregateste pentru lanturile astea aurite, atat de
rezistente.

Imi impun sa termin ideea care cumva s-a subtiat spre sfarsit, lipsita de sensurile de la care pornisem, nu
mai are rost sa stau aici. Dac trei pagini nu sunt de ajuns nu vor fi nici 300.

Transpir, simt cum imi curge apa pe spate fara nici o explicatie termica, mediul e constant aici in baza
aerului conditionat. Poate nu e ceva in regula cu el? Dar cum mi-as putea trai viata asa?

Starea mea de disconfort se accentueaza, devine furie. Ma ridic si imi strang foile, tremurand. Vreau sa
lovesc ceva.

- Esti sigura? Ma intreaga profesorul si eu zambesc alb. Ridic din umeri.

- Esti indragostita, decreteaza el zambind pe sub mustati.

Mana mi se ridica automat, cu palma deschisa, pregatita sa ii traga o palma. Deja simt reculul si senzatia
fetei lui in timo ce se intoarce in burta maicasii. Cumva, cu o mica rezistenta interna, imi cobor mana si
ma mir de mine. Desi sunt agitata si irationala de felul meu, nu sunt violenta. De ce naiba m-a deranjat
atat de tare ce a spus?
Ochii lui se ingusteaza si o usoara roseata ii acopera pometii neacoperiti de barba. Imi face semn cu
mana sa plec. Incepe sa imi para rau, eu il respect pe omul acesta si imi place de el, ce naiba am?

- Imi cer scuze, spun repede , apoi trec pe langa el aproape fugind.

Poate ar trebui sa renunt la facultate, ma gandesc cu obrajii fierband de rusine.Pe coridor vad o silueta
inalta, bruneta. Gelatul! Cum naiba m-a gasit? Imi ignor corpul care pare strabatut de furnici si sa strecor
intr-o sala de clasa goala, sa-mi trag sufletul.

Usa se da de perete si gelatul intra cu mainile in buzunarele treningului alb, daca as fi mai putin atenta la
Gabriel nu mi-ar putea sari inima pentru el. Ochii verzi ii stralucesc nedormiti pe fata alba, ingrijit
barbierita. Se uita la mine cateva secunde, apoi imi face semn cu capul sa vin dupa el. Mafiot adevarat,
ma gandesc ranjind cu tremuraturi. Dar ce sa zic, stiam c-o sa vina si momentul acesta. Pote cu cat mai
curand cu atat mai bine.

Ma astept sa ma traga intr-o zona umbrita si sa supuna l un interogatoriu serios dar el doar se prabuseste
pe o banca in fata facultatii si isi aprinde o tigara.