Cosmarul unei copilarii

Era o dimineata la fel ca oricare alta, sau asa vroia sa

para. Deschid ochii, dar ii inched din nou la intalnirea cu
Soarele. Ma gandesc ca, iar va trebui sa supravietuiesc o
noua zi ca oricare alta si ma intorc fara chef pe partea
cealalta. Ticaitul ceasului din perete parka se auzea mai tare
ca niciodata. Ma simt silita sa ma ridic din pat. Ma uit pe
geam:
Nu era decat o dimineata calduta de aprilie, cu acelasi tei
vechi soptind dincolo de fereastra, lucruri pe care niciodata
nu reusisem sa le inteleg.
Pe pat, asternutul inca cald astepta sa fie aranjat. Urasc sa
fac patul, asa ca aman pentru mai tarziu.
Pasesc in baie, nu inainte de a mai privi o data la teiul
care parca domina zona.
Arunc pijamaua in masina de spalat si intru in cabina de dus
pentru a ma mai inviora. Alintandu-ma sub jetul de apa nu
prea calda, degetele mele ating fortuity baza gatului meu, si
ceva se facu remarcat. Nu imi aminteam sa fi avut vreun
semn si ncii sa ma fi zgariat cumva. Se simtea o unflatura nu
mai mare decat un viermisor.
Un gand de ce este mai rau incepu sa imi intunece mintea.
Ma simt nevoia sa dau alt curs zilei si sa onorez doctorul cu o
vizita.
Intru in sala de asteptare, impiedicandu-ma de pragul
usii, ceea ce smulge un zambet rautacios din partea celor
care deja asteptau inaintea mea. Bag de seaman cu
stupoare ca fiecare dintre cei ce urmau sa consulte medical,
aveau un semn identic pe gat.
Acest lucru nu a facut decat sa instaureze o frica iun
mine ce ma cucerea secunda de secunda. Nu putea fi ceva
normal si era prea mult pentru a fi o banala coincidenta.
Nu mai astept interventia doctorului avand premonitia
ca ceva groaznic avea sa se intample, iar de aceea parasesc
degraba incaperea trantind usa care scoate un scartit
sinistru in urma mea.
 Pe drum, nu bag de seama ca depasisem viteza admisa
ceea ce a atras dupa sine un conflict scurt intre mine si un
agent de circulatie.
Cu putin noroc reusesc sa scap de acest mic incident.
Ajung acasa sin u ma opresc decat in fata unei oglinzi. Nu
pot sa imi dau seama cu ce semana acea galma. Am pus tot
felul de substante pe ea, fie calde, fie reci, am apasat, parea
a face parte din mine. Nu ma durea, dar cu siguranta nu imi
apartinea. Ceva se intampla cu mine si cu toti oamenii din
oras. Ameteam.
Ma asez in pat si incep sa plang in disperare. Oglinda ovala
cade si se face tandari pe parchet.
Eram mult prea obosita pentru a mai reactiuna in vreun fel,
asa ca in scurt timp am adormit.
Nu reusesc sa ma trezesc decat a doua zi. Primul lucru
pe care-l fac este sa verific starea acelui “ceva”.
Nu a fost ceea ce doream sa aflu. Galma crescuse si
avansase in sus pe gat. Puteam deja sa jur ca nu se dezvolta
decat in timpul somnului, asa ca nu puteam face decat sa
ma straduiesc sa raman treaza.
Deschizand televizorul, ma ingrozeam vazand ca in oras este
o adevarata epidemoie de o boala necunoscuta si mi-am dat
imediat seama ca fusesem contaminate.
Daca ar fi fost sa imi doresc cevam nu as fi dorit decat sa
pun capat acestui cosmar care devenise o realitate din care
nimeni nu parea sa aiba scapare.
Cum as fi putut ramane treaza, este imposibil ?
Dupa cateva ore, orasul isi lua deja o aura de fantasma si o
ceatza groasa statea sa inghita orasul. O ceata se pusese ca
o plapuma sufocanta peste oras.
Se lasa frig, tot mai frig. Mult prea frig pentru o zi de
primavara, iar friga ce ma domina era coplesitoare.
Se pierdu complet controlul, nu mai stiam de mine, nu ma
mai recunosteam, iar afara monstrii incepeau sa cucereasca
orasul care arata mai fioroasa ca in clasicele filme de groaza.
Mi-era friga, foarte frica. Parca imi inghetasera lacrimile in
ochi si pe obraz.
Imi era frig si simteam singuratatea ce plutea in aer.
Doar pisica alba persana statea sub scaunul de langa pat,
dormind si torcand de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
Acest lucru ma innebunea. Pana si pisica evadase in aceasta
lume a stafiilor.
Stateam in pat, acoperita su plapuma pana sub nas. Un ochi
privea pe fereastra afara. Acelasi tei care dansa in fatza
fereastrei, cu luna plina care privea printer crengi. Arborele
parea mai falnic si mai batran ca de obicei, si parka dadea sa
intre in casa pentru a ma insfaca. Imaginatia incepu sa-mi
joace feste.
Dintr-o data, aud niste batai in usa. Inima imi statu in loc, si
respiratia parka imi ingheta. Degetele de la picioare imi
degerasera si auzeam inima si sangele cum imi pulsa in
timpane.
Se auzira niste voci, apoi, intuitive, simt cum cineva parka
vrea sa scoata usa din tzatzani.
De afara se aude un tipat nemai intalnit pana acum, un
zgomot imposibil de reprodus de vocea oricarei vietuitoare.
Nu am mai putut suporta si am inceput sa tip. Totul in fata
mea se intuneca. Se parea ca s-a terminat. Transformarea
parea sa fie completa. Acum nu eram decat una dintre ele, o
alta fantoma.
Dintr-o data, totul se lumina, iar printre gene se distingeau
niste jucarii agitate deasupra patului.
Nu eram decat un copil care avusese un cosmar de adult.
Eram in camera mea, aveam doar 6 anisori.
Sub scaunul de langa pat era jucaria mea preferata: o
pisicuta de plus. Paremi-se ca nu am observat cand a cazut
de pe scaun.
Usa era intredeschisa, iar in pragul ei, isi face aparitia mama,
cu zambetul ei atat de senin.
Vine si ma strange la piept. Parca se terminase.
Se apropie:
„Nu este nimic, mami. A fost doar un vis urat. Nu ai de ce sa
te sperii. Mama este aici. Totul va fi in regula.“ Sunara
cuvintele linistitoare alea mamei.
Dar cum da sa se intoarca, pentru a-mi adduce aproape
persana de plus de sub scaun, constat terifiata ca, semnul
bolii din visul meu, se afla acum pe ceafa mamei mele.
Iar mama se intoarce, imi ofera persana si ma saruta pe
frunte….
“Dormi in pace, puisor!”