In imaginea data distingem un cadru natural surprins intr`o

ipostaza diurna sau nocturna, in care luna, aproape noua, prezenta pe

cer, risipeste o lumina feerica asupra miristii care parca te ingheata la o
singura privire.
In vazduh exista nori densi, care par pufosi, dar in acelasi timp incarcati
si grei, care parca alcatuiesc o lume paralela cu cea pamanteana.
Coborand pe pamant, este surprinsa imaginea unui camp, unui
teren agricol, pe care sunt presarate niste mori de vant. Ceea ce face
morile de vant atat de speciale este ca aceasta parca ar fi rasarit pe
neasteptate, fara a fi suferit vreun aport din partea omului, de parca
nicio mana umana nu ar fi intervenit la inaltarea lor. Acestea parca sunt
facute din sol, desprinse din sol, una cu solul, niste creatii ale lutului.
Ele functioneaza sub semnul fantasticului, ceea ce reflecta esenta
creativitatii de care da dovada Salvador Dali in toate operele sale.
Fluturii gigantici exprima puritatea si frumustetea locului, fac parte
din decor, din fantastic. Acestia se cumpun din patru parti, la fel ca si
elicea. In acest mod, pictorul impune o ilucize perceptiva, o fuziune
intre distingerea si confundarea elicelor morilor de vant cu niste fluturi,
de care acestea sunt substituite.
Se creeaza astfel o analogie fluture-elice, ceea ce inseamna ca fluturii
au fost inzestrati cu responsabilitatea bunei functionari a morii de vant.
Fluturele, prin natura lui, inseamna culoare, puritate, pace,
spontaneitate si nu in ultimul rand, tinerete, deoarece orice fluture
traieste numai o singura zi pe pamant.
In tot acest cadru natural-fantastic putem distinge un om, in mana
caruia nu usor putem observa o plasa folosita in captura insectelor, in
cazul de fata, fluturi.
Marimea entitatii umane denota o usoara ironie a autorului deoarece, in
cazul de fata, fluturii sunt prea mari pentru a fi prinsi cu o plasa asa de
mica, au un rol prea important si domina peisajul prin perfectiunea si
maretia lor.