POVESTEA FERMECATĂ

Cele șase secrete ale succesului în viaţă

sau
Manuscrisul celor șase puteri

Frederick Van Rensselaer Day

Traducere din limba franceză: Damema Ro

1
Cuprins
Nota traducătorului
Cum a fost descoperită Povestea fermecată
N-am avut destui bani să achit nota de plată
Mâine începe noua mea carieră
Mă gândeam serios la sinucidere
Cea mai remarcabilă poveste pe care am auzit-o vreodată
Este la fel de simplu ca alfabetul
M-am hotărât să ascult povestea înainte de a adormi
Sturtevant spune povestea
Cititorul este hipnotizat
Am găsit cartea fără nicio problemă
Povestea fermecată (Autor necunoscut)
Nu te lăsa orbit de entuziasmul tău
Norocul nu poate fi ținut decât de prin forță
Eșecul nu există decât în mormânt
Tovarășii tăi te influențează fără să știi
Te poți îmbolnăvi din cauza imaginației tale
Noi suntem locuiți de două personalități
Cu mine era o Prezență invizibilă pentru ceilalți.
Îmi fac curaj să vorbesc cu Prezența
Totu-i posibil pentru identitatea „pozitivă” a unui om!
Ieri s-a dus, azi e al meu
M-am pus pe muncă fără să pun nicio întrebare
Binele pe care ți-l dorești este al tău
Nu cere nimănui permisiunea de a acționa
Identitatea ta pozitivă așteaptă de la tine doar un semn

2
Nota traducătorului

Această cărticică face parte dintr-o colecție care are ca obiectiv dezvoltarea personală, fiind
inserată de Christian H. Godefroy pe pagina sa Club Pozitiv (acum https://cpositif.com/) în anul 2003 La
acea vreme am tradus-o cu mare drag din franceză și acum a venit vremea s-o revizuiesc și s-o
împărtășesc cu voi.
Bucurați-vă din plin de magia mesajului. În viață, totul ține de atitudine! Atitudinea este singura
noastră contribuție la evenimentele vieții!
Damema Ro
ianuarie2024

Cum a fost descoperită Povestea fermecată

Stăteam singur într-o cafenea şi mă pregăteam să-mi pun zahărul în cafea. Afară era o vreme
oribilă. Lapoviţa şi ninsoarea cădeau în vârtejuri şi vântul urla înfricoşător. De fiecare dată când uşa ce
dădea în afară se deschidea, pătrundea până în cele mai ascunse colţuri ale încăperii un aer ce nu era deloc
binevenit, dar totuşi eu mă simţeam bine. Lapoviţa, ninsoarea şi vântul nu-mi transmiteau nimic, cu
excepţia unei abstracte mulţumiri că mă aflam undeva unde ele nu mă puteau afecta. În timp ce visam şi-
mi sorbeam cafeaua, uşa s-a deschis şi s-a închis la loc, permiţându-i lui Sturtevant să intre.
Sturtevant era un eşec de necontestat, dar cu toate acestea, un artist c-un talent mai mult decât
obişnuit. Căzuse, totuşi, pe calea ideeii că „niciodată nu făcuse ceva bine” şi era insolvabil în faţa
apropiaţilor săi.
Când mi-am ridicat ochii și l-am privit pe Sturtevant, am fost conştient de surpriza schimbării
înfăţişării sale, deşi el nu era altfel îmbrăcat. Purta acelaşi palton ros cu care apărea întotdeauna, iar
vechea pălărie cafenie era aceeaşi, însă exista ceva nou şi ciudat în înfăţişarea lui. Scuturându-şi pălăria
ca să dea jos zăpada de pe ea, apăru ceva nou în gesticulaţia sa.
Nu-mi pot aminti când l-am invitat pe Sturtevant să cineze cu mine, dar i-am făcut semn
involuntar. A încuviinţat din cap şi s-a aşezat imediat în faţa mea. L-am întrebat ce doreşte să comand şi
el, după ce-a studiat cu grijă meniul, a dat comanda şi m-a invitat să mă alătur lui şi să bem amândoi o
cafea.

N-am avut destui bani să achit nota de plată

L-am privit cu o mirare curioasă, dar fiindcă eu îl invitasem, mă pregăteam să plătesc pentru asta,
deşi ştiam că n-am destui bani pentru a achita nota. Între timp am observat cu uimire sporită lumina
ochilor săi,care în mod obişnuit erau şterşi şi îmbujorarea sănătoasă şi încurajatoare a obrazului său.
„Ţi-a murit vreun unchi bogat?, l-am întrebat eu. „Nu”, mi-a răspuns el calm, „dar mi-am
descoperit mascota.” „Brindle, taur sau terrier?” am întrebat eu. „Currier”, spuse în cele din urmă
Sturtevant, oprindu-se cu ceaşca de cafea la jumătatea drumului spre gură, „Văd că te-am surprins. Nu
este ciudat, pentru că și eu sunt o surpriză şi pentru mine însumi. Sunt un om nou, un om diferit, iar
schimbarea s-a petrecut în ultimile câteva ore. M-ai văzut de multe ori venind «zdrobit» în acest loc şi te-
ai întors cu spatele, aşa că aş fi putut crede că nu m-ai văzut. Ştiu de ce-ai făcut asta. Nu era din cauză că
nu voiai să plăteşti cina, ci pentru că tu n-aveai bani să faci asta. Asta-i nota de plată? Dă-mi-o.
Mulţumesc. N-am destui bani la mine în această seară, dar, bine, este trataţia mea.” L-a chemat pe ospătar
şi c-un gest ce nu se poate imita, a semnat pe spatele celor două note de plată şi i le-a fluturat în faţă.

Mâine începe noua mea carieră

După ce a rămas tăcut o clipă, în timp ce mă privea direct în ochi, zâmbi la uimirea pe care mă
străduiam în van s-o ascund. „Cunoşti vreun artist care să aibă mai mult talent decât mine?” m-a întrebat
3
imediat. „Se întâmplă să ştii ceva despre profesia mea, ceva ce n-aş fi putut realiza, dacă m-aş fi străduit
eu însumi să fac? Nu. Tu ai fost reporter pentru cotidiene, cât timp? 7 sau 8 ani. Îți aminteşti când am avut
vreodată vreun credit înainte de seara asta? Nu. Am fost eu refuzat în acesată clipă? Ai văzut singur.
Mâine începe noua mea carieră. Într-o lună voi avea un depozit la bancă. De ce? Pentru că am descoperit
secretul succesului. Da, continuă el, în timp ce eu nu dădeam niciun răspuns, norocul meu este gata. Am
citit o poveste ciudată şi-n timp ce o citeam, am simţit că norocul meu este asigurat şi ea va contribui şi la
norocul tău. Tot ce ai de făcut este s-o citeşti şi tu. Nici n-ai idee ce va însemna pentru tine. Nimic nu-i
imposibil după ce vei şti povestea. Totul va fi la fel de simplu ca alfabetul. Din clipa în care-i va prinde
adevăratul înţeles, succesul este sigur. În această dimineaţă eram fără speranţă, fără niciun ţel, ca un
gunoi; în această seară nu mi-aş schimba locul nici cu cel al unui milionar. Sună nebuneşte, dar este
adevărat. Milionarul şi-a cheltuit entuziasmul, pentru mine el se află la îndemână.

Mă gândeam serios la sinucidere

„Mă uimeşti!”, i-am spus, întrebându-mă dacă este beat. „Nu-mi spui povestea? Mi-ar place s-o
ascult.”
„Desigur. Vreau s-o spun lumii întregi. Este cu adevărat remarcabilă, aşa că trebuie scrisă, pentru
a rămâne pe hârtie multă vreme, ca toţi s-o aprecieze. În această dimineaţă eram flămând. N-aveam credit
şi niciun loc unde să iau o masă. Mă gândeam serios să mă sinucid. Am fost la vreo trei ziare pentru care
lucrasem şi mi-a fost înapoiat tot ce prezentasem. A trebuit să aleg repede între moartea prin sinucidere şi
cea prin înfometare. Atunci am descoperit povestea şi am citit-o. Cu greu îţi poţi imagina transformarea.
De ce, dragul meu, totul se schimbă dintr-o dată? Şi acela tu eşti.”
„Dar, Sturtevant, care-i povestea?”
„Aşteaptă, lasă-mă să termin. Am dus aceste desene vechi altor editori şi fiecare a fost acceptat
imediat.”
„Poate face povestea pentru alţii ce a făcut ea pentru tine? De exemplu, mi-ar fi mie de ajutor?, l-
am întrebat. Eu.
„Să te ajute? De ce nu? Ascultă şi ţi-o voi spune, deşi, de fapt ar trebui să o citeşti. Ţi-o voi
povesti pe cât de bine pot. Este cam aşa. Vezi…”
Ospătarul ne-a întrerupt pentru un moment. L-a anunțat pe Sturtevant că este căutat la telefon şi
scuzându-se, artistul s-a ridicat de la masă. Cinci minute mai târziu l-am zărit grăbindu-se şi a dispărut în
lapoviţă şi vânt. Din câte-mi aduc aminte, la câte cafele băuse Sturtevant aici, înainte nu fusese niciodată
scos afară de vreun telefon. Aceasta era o dovadă semnificativă a schimbării din viaţa sa.

Cea mai remarcabilă poveste pe care am auzit-o vreodată

M-am întâlnit într-o seară cu Avery, un prieten, coleg de şcoală, reporter la unul din ziarele de
seară. Se întâmpla la vreo lună după memorabila mea întrevedere cu Sturtevant, despre care aproape
uitasem.
„Salut, bătrâne”, mi-a spus. „Cum te foloseşte lumea? Eşti încă în spaţiu?”
„Da,” am răspuns eu, amărât. „Pe scurt, sunt perspective de a merge în oraş. Dar tu pari ca şi cum
toate lucrurile ţi-ar veni în întâmpinare. Spune-mi despre asta.”
„Așa este, toate lucrurile îmi vin în întâmpinare datorită unei întâmplări. Totul este nemaipomenit
şi cu asta mi-a spus tot. Tu-l ştii pe Sturtevant, nu-i aşa? Totul se datoraeză lui. Aveam ca un plumb legat
de gât, gândindu-mă la moarte şi la toate alea, căutându-te pe tine în ideea că mi-ai putea împrumuta ceva
bani pentru a-mi plăti camera închiriată, când l-am întîlnit pe Sturtevant. El mi-a istorisit o poveste şi,
într-adevăr, bătrâne, este cea mai nemaipomenită poveste din câte ai ascultat vreodată. Ea m-a
transformat într-un om nou. În 24 de ore eram pe picioarele mele şi cu greu am mai cunoscut de atunci
încolo vreo grijă sau vreun necaz.”
Afirmaţia lui Avery, calmă, făcută cu aerul că pronunţase doar o axiomă, mi-a reamintit de
conversaţia cu Sturtevant, din acea seară furtunoasă, la o cafea, cu vreo lună în urmă.
„Trebuie să fie o poveste remarcabilă,” am spus eu neîncrezător. Sturtevant mi-a spus odată ceva
despre ea. De atunci nu l-am mai văzut însă. Unde se află oare el acum?”
4
 „Făcea schiţe de război în Cuba cu 200 pe săptămână; tocmai a revenit. Este o realitate că toţi cei
care-au ascultat povestea lui, acum sunt bine. De exemplu, Cosgrove şi Phillips, prietenii mei, tu nu-i
cunoşti. Unul este agent imobiliar, iar celălalt agent de bursă. Sturtevant le-a spus și lor povestea și ei au
avut aceleași avut aceeași rezultate ca și mine, dar de fapt aceștia nu sunt singurii...
„Tu cunoști povestea?”, l-am întrebat eu. „Îi vei încerca efectul și asupra mea?”

Este la fel de simplu ca alfabetul

„Desigur, cu cea mai mare plăcere! Aș dori să fie tipărită cu caractere mari și negre și să fie afișată
în stațiile de metrou din New York. Cu siguranță c-ar face mult bine și este la fel de simplă ca alfabetul
sau ca viața la țară. Scuză-mă o clipă, îl văd pe Danforth acolo. Mă întorc imediat, bătrâne.”
Ca să spun adevărul, îmi era foame. În buzunarul meu în acel moment se aflau cinci cenți; exact
cât să-mi plătesc biletul până în oraș, dar insuficient și pentru a suporta cheltuiala de a-mi umple
stomacul.
În cartier era o rulotă de tipul „bufniță de noapte”, unde „dădusem de multe ori țeapă” furnizorului
de bunătăți de la miezul nopții, dar totuși m-am dus la el. El tocmai ieșea din rulotă în timp ce eu eram pe
punctul de a intra în ea. I-am spus cu extremă cordialitate: „Sunt din nou falit! Va trebui să ai din nou
încredere în mine. Niște șuncă și ouă, cred că deocamdată va fi destul. ajuns.” A tușit, a ezitat o clipă,
apoi a reintrat cu mine în rulotă. „Domnul Currier poate comanda orice.”, i-a spus el angajatului său,
„este unul din vechii mei clienți. Acesta este domnul Bryan, domnule Currier. El va avea grijă de
dumneavoastră și vă va servi așa cum aș face-o și eu. Adevărul este c-am vândut. Tocmai i-am predat
afacerea lui Bryan. Apropo, domnul Sturtevant nu-i un prieten de-al dumneavoastră?” Am dat din cap.

M-am hotărât să ascult povestea înainte de a adormi

N-aș fi putut vorbi nici dacă aș fi încercat. „Ei bine”, continuat fostul proprietar al „bufniței de
noapte”, a venit aici într-o seară, acum o lună și mi-a spus cea mai minunată poveste pe care-am auzit-o
vreodată. Tocmai am cumpărat un loc pe 18 Avenue, unde voi avea un restaurant obișnuit, lângă strada
23. Veniți să mă vedeți acolo.” Ieși din rulotă, iar ușa glisantă se închise mai înainte ca eu să-l pot opri.
Mi-am mâncat șunca și ouăle în tăcere și-am hotărât că voi auzi povestea aceea înainte de a dormi. De
fapt, am început s-o privesc cu neîncredere, devenisem superstițios. Dacă ea făcuse atâtea averi, cu
siguranță c-ar trebui să fie în stare s-o facă și pe a mea.
Certitudinea că minunata poveste, căci începusem s-o consider magică, era în aer, mă stăpânea. În
timp ce mă duceam spre casă, pipăindu-mi singuratica monedă de cinci cenți din buzunar și contemplând
certitudinea că dimineața voi merge în centrul orașului, am avut senzația că ceva mă urmărea pe furiș. Era
ca și cum Soarta ar fi mers în spatele meu, dar fără să mă depășească; am fost conștient că eram posedat
de sau de poveste.
Când am ajuns în Union Square, mi-am cercetat agenda pentru a găsi casa lui Sturtevant. Nu era
înregistrată acolo. Apoi mi-am amintit de cafeneaua din University Place și, deși era târziu, mi-a trecut
prin minte că el ar putea fi acolo. Da, era acolo! Într-un colț îndepărtat al încăperii, înconjurat de un grup
de cunoscuți, l-am văzut. M-a descoperit în aceeași clipă și mi-a făcut semn să mă alătur la masa lor. Nu
era nicio șansă pentru poveste... Era o jumătate de duzină de oameni în jurul mesei, iar eu eram cel mai
îndepărtat de Sturtevant. Mi-am ținut ochii ațintiți asupra lui și-am așteptat, fiind hotărât să-l urmez când
se va ridica să plece.

Sturtevant spune povestea

O tăcere care sugera o admirație respectuoasă se așternuse asupra petrecerii când am luat loc.
Toată lumea părea să se gândească, iar atenția tuturor era fixată asupra lui Sturtevant. Cauza era evidentă.
Le spusese povestea. Eu intrasem în cafenea prea târziu pentru a o mai auzi. În dreapta mea, când m-am
așezat, se afla un doctor, în stânga mea, un avocat. Față în față cu mine, pe partea cealaltă, se afla un
romancier pe care-l cunoșteam puțin. Ceilalți erau artiști și ziariști.
5
 „Păcat, domnule Currier”, spuse doctorul. „Ar fi trebuit să veniți puțin mai devreme, Sturtevant
ne-a povestit o întâmplare. Este chiar minunată, într-adevăr. Sturtevant, nu vrei să mai spui povestea asta
încă o dată, în beneficiul domnului Currier?”. „Da. Cred că Currier n-a auzit povestea fermecată, deși
cred că el a fost primul căruia i-am pomenit-o. A fost aici, în această cafenea, chiar la această masă. Îți
amintești ce noapte sălbatică a fost atunci, Currier? N-am fost chemat la telefon sau ceva de genul ăsta?
Cu siguranță! Îmi aduc aminte c-am fost întrerupt chiar în clipa-n care începusem povestea. Apoi am
povestit-o la trei sau patru tipi, iar asta i-a „întărit” așa cum m-a întărit și pe mine. Pare incredibil că o
simplă poveste poate avea un efect atât de tonic asupra succesului atâtor persoane angajate în ocupații atât
de diferite, dar ea chiar asta a făcut. Este un fel de remediu infailibil, ca un amestec pentru tuse, amestec
garantat să vindece orice, de la o răceală în cap până la o tuberculoză galopantă. De exemplu, Parsons. El
este agent de asigurări și a fost pe partea greșită a pieței timp de o lună. Își pierduse complet controlul și
era în pragul eșecului. S-a întâmplat să mă întâlnesc cu el în momentu-n care se simțea cel mai rău și,
înainte de a ne despărți, ceva m-a adus la subiectul poveștii și i-am spus-o. Ea a avut același efect asupra
lui ca și asupra mea și, din câte știu eu, a avut și asupra tuturor celor care au auzit-o.

Cititorul este hipnotizat

Cred că veți fi cu toții de acord cu mine că nu povestea în sine face operația chirurgicală asupra
minții celor care-o cunosc, ci felul în care ea-i povestită, adică în scris. Autorul a produs, cumva, un efect
psihologic care-i de nedescris. Cititorul este hipnotizat. El primește un tonic mental și moral.”
„Doctore, poate ne puteți da o explicație științifică a influenței exercitate de poveste. Este un fel
de elixir fabricat din cuvinte, nu-i așa?”
Toți cei prezenți au intrat într-o discuție generală și din când în când se făceau ușoare referiri la
povestea în sine, aluzii care erau suficiente pentru a mă ispiti pe mine, singurul prezent care n-o auzise
încă. În cele din urmă, m-am ridicat de pe scaun rotindu-mă în jurul mesei, l-am luat de braț pe
Sturtevant, reușind să-l îndepărtez de petrecere. „Dacă ai un pic de considerație pentru un vechi prieten
care înnebunește rapid din cauza existenței acestei povești confuze, pe care Soarta pare hotărâtă ca eu să
n-o aud niciodată, mi-o vei povesti chiar acum!”, i-am spus, cu sălbăticie. Sturtevant s-a uitat la mine într-
un mod sălbatic. „În regulă”, a spus el. „Ceilalți mă vor scuza pentru câteva momente, cred. Stai jos aici
și ți-o spun. Am găsit-o lipită într-un album vechi pe care l-am cumpărat pe Ann Street, cu trei cenți.
Nimeni n-are nicio idee în ce publicație a apărut originalul sau cine a scris povestea. Când am descoperit-
o, am început întâmplător s-o citesc și am fost interesat din prima clipă. Am citit-o de mai multe ori, astfel
încât aș putea s-o spun aproape cuvânt cu cuvânt. M-a afectat în mod ciudat, ca și cum aș fi intrat în
contact cu o personalitate puternică.

Am găsit cartea fără nicio problemă

Pare să existe în poveste un element personal care se aplică fiecăruia care o citește.sc. Ei bine,
după ce am citit-o de mai multe ori, am început să mă gândesc la ea. Nu puteam să rămân în casă, așa că
mi-am luat haina și pălăria și-am ieșit afară. Cred c-am mers câțiva kilometri pe jos, bucuros, fără să-mi
dau seama că eram același om care cu doar puțin timp înainte fusese în adâncul deznădejdii. A fost ziua în
care te-am întâlnit aici, îți amintești. Am fost întrerupți în acel moment de un mesager în uniformă, care i-
a înmânat lui Sturtevant o telegramă. Era de la șeful său care-i cerea să se prezinte imediat la birou.
Expeditorul întârziase deja cu o oră și nu mai era nimic de făcut, așa că a trebuit să plece imediat.”
«Păcat!», a spus Sturtevant, ridicându-se și întinzând mâna. «Să-ți spun ce voi face, bătrâne. Este puțin
probabil să lipsesc mai mult de o oră sau două. Ia cheia și așteaptă-mă în camera mea. În biroul de lângă
fereastră vei găsi un album vechi legat în piele. A fost confecționat, nu mă îndoiesc, de autorul poveștii
fermecate. Așteaptă-mă în camera mea până mă întorc.» Am găsit cartea fără dificultate. Era o lucrare
ciudată, de casă, acoperită, așa cum spusese Sturtevant, cu piele și legată cu șnururi de piele. Paginile
formau o combinație ciudată de hârtie galbenă, vellum și pergament de casă. Am găsit povestea, în mod
curios, tipărită pe materialul cu ultimul nume. Era pitorească și ciudată. Evident, tipograful o „aranjase”
sub supravegherea scriitorului. Frazeologia era o combinație neobișnuită între manierele secolelor XVII și
XVIII, iar alternarea italicelor și a majusculelor nu putea proveni din alt creier decât cel al autorului său.
6
În reproducerea următoare a poveștii, particularitățile de scris sunt eliminate, dar în alte privințe ea
rămâne neschimbată.

Povestea fermecată (Autor necunoscut)

Experiența mea mi-a arătat că există un secret al succesului atât în planul material cât și în
domeniul fericirii. Acest secret este rezervat celor care au înțelepciunea de a-l accepta sau care-l posedă
în mod natural. Întrucât zilele mele pe acest pământ sunt numărate, am decis să transmit cunoștințele pe
care le posed, sub orice formă, generațiilor care mă urmează.
Nu-mi voi cere scuze pentru manierele mele, pentru expresiile mele sau pentru lipsa mea de talent
literar, care în cele din urmă vor vorbi de la sine. Uneltele mele obișnuite au fost mult mai grele decât un
stilou și, în plus, greutatea anilor îmi apasă greu pe mână și pe creier; cu toate acestea, pot să relatez
faptele, lucru cel mai important după părerea mea. De ce este important cum se rupe coaja fără a face
fructul de nefolosit sau cum te hrănești cu el? Pot găsi circumstanțele exacte în traseul meu de viață. Un
om de vârsta mea are adesea mai multe amintiri din copilărie decât percepții mai recente. Nu modul în
care mă exprim este important, ci ideea pe care o exprim, atâta timp cât ea este una bună, are valoare și vă
aduce un ajutor însemnat.
De mult timp mă tot gândesc cum să vă ofer rețeta succesului pe care am descoperit-o. Probabil că
cel mai bine este să v-o dau așa cum mi-a fost dezvăluită mie. Cu alte cuvinte, are legătură cu povestea
vieții mele. Este ca o rețetă culinară în care ingredientele, metoda de preparare și condimentele sunt ușor
de realizat. Așa să fie, iar oamenii născuți după ce eu am redevenit țărână să mă binecuvânteze pentru că
le-am lăsat acest secret.

Nu te lăsa orbit de entuziasmul tău

Tatăl meu a fost un bun marinar care, foarte devreme în viață, s-a entuziasmat de meseria de
plantator. S-a stabilit pe o plantație din colonia Virginia. Eu m-am născut câțiva ani mai târziu, în 1642.
Acum aproape 100 de ani.
De fapt, tatăl meu ar fi făcut mai bine dacă ar fi urmat sfatul mamei mele, adică să rămână într-un
domeniu pentru care fusese pregătit, dar el a preferat să schimbe nava bună pe care-o deținea și pe care o
condusese, cu plantația despre care v-am povestit.Acest lucru mă duce la Prima Putere.
Nu trebuie să ne lăsăm orbiți de argumentele unei ocazii care se prezintă și să ne amintim că o
mie de promisiuni mirifice nu cântăresc nimic în comparație cu posesia unei singure monede de argint.
Când aveam 10 ani, sufletul mamei mele și-a luat zborul, iar doi ani mai târziu l-a urmat iubitul
meu tată. Cum eram singurul lor copil, am rămas singur. Prietenii au avut grijă de mine pentru o vreme.
De fapt, ei mi-au oferit un loc sub acoperișul lor, un beneficiu de care m-am bucurat timp de cinci luni.
Nu mai rămăsese nimic din proprietatea părinților mei, dar cu experiența mea, pe măsură ce-am crescut,
mi-am dat seama mai târziu că acești prieteni care mă găzduiseră pentru o vreme, îmi înșelaseră părinții,
deci mă nedreptățiseră și pe mine.
De la vârsta de 12 ani și până la 23 de ani nu vă voi povesti nimic despre viața mea, pentru că n-ar
servi scopului meu. La scurt timp după aceea, având în posesie 16 guinee, pe care le economisisem din
roadele muncii mele, m-am îmbarcat pentru Boston, unde am lucrat mai întâi ca tâmplar, apoi ca mecanic
naval; încă mai lucrez pe nave la dană. Marea nu prea mă atrăgea.

Norocul nu poate fi reținut decât prin forță

Norocul le zâmbește uneori celor care sunt destinați să fie victime prin pură perversitate de
caracter. Așa a fost și în cazul meu. Am cunoscut prosperitatea și la doar 27 de ani eram proprietarul
7
companiei pentru care lucrasem anterior. Norocul este o amantă care trebuie cucerită. Ea nu se predă
celor ezitanți. Aceasta este cea de-A Doua Putere pe care trebuie să o asimilați.
Norocul este nestatornic și nu poate fi stăpânit decât prin forță. Tratați-l cu tandrețe și el vă va
înlătura în favoarea cuiva mai puternic. După părerea mea, norocul se comportă în acest fel ca multe din
femeile pe care le-am cunoscut.
În acel moment, Dezastrul (unul dintre vestitorii spiritelor irecuperabile și al promisiunilor
încălcate) mi-a făcut o vizită. Incendiul mi-a ars tot atelierul, lăsându-mă doar cu datorii și n-aveam
niciun ban pentru a scăpa de ele. Am încercat să negociez cu debitorii mei, să cer ajutorul rudelor mele, să
încerc s-o iau de la capăt, dar nimic nu m-a ajutat. Se pare că incendiul nu-mi arsese doar bunurile, ci și
simpatia lor pentru mine. Astfel, într-un timp scurt, nu numai că pierdusem totul, dar aveam și datorii la
furnizorii mei, iar aceștia m-au băgat în închisoare pentru asta.

Eșecul nu există decât în mormânt

Fără îndoială că s-ar fi putut să ies basma curată, dar această ultimă mârșăvie – închisoarea - m-a
frânt și m-a amărât. Eliberat după un an, nu mai eram același om optimist, fericit, mulțumit de soarta sa,
încrezător în oameni și-n lume, cel care fusesem înainte.
Viața are multe căi și, de departe, majoritatea lor duc în jos. Indiferent de panta lor, aceste drumuri
sfârșesc în același loc: eșecul. Acest lucru mă aduce la cea de-A Treia Putere.
Eșecul nu există decât în mormânt. Omul, câtă vreme este în viață, nu eșuează! El poate oricând
să se întoarcă și să urce din nou pe pantă. Și există întotdeauna o pantă mai ușoară de urcat (deși uneori
este mai lungă), care este mai potrivită pentru situația lui.
Când am ieșit din închisoare, n-aveam niciun ban în buzunar. Tot ce-aveam pe acest pământ era
ceea ce-aveam la mine și un baston de mers, pe care directorul mă lăsase să-l iau fiindcă n-avea nicio
valoare.

Tovarășii tăi te influențează fără să știi

Cum eram un tâmplar bun, mi-am găsit repede un loc de muncă c-un salariu bun, dar după ce-am
gustat din roadele opulenței, m-a cuprins nemulțumirea. Am devenit morocănos și amărât. Ca să mă
consolez și să uit de tot ce pierdusem, îmi petreceam serile la cârciumă. Nu c-aș fi băut prea mult alcool,
cu excepția unor ocazii (ocazii care se prezentau adesea), dar suficient cât să mă înveselesc, astfel încât să
pot râde, discuta și cânta cu tovarășii mei de nenorocire. Asta mă duce la cea de A Patra Putere.
Caută mai degrabă compania celor harnici, căci ceilalți îți vor secătui energiile.
Îmi făcea mare plăcere să povestesc, sub cel mai mic pretext, trista poveste a tuturor dezastrelor
care se abătuseră asupra mea și să-i vorbesc de rău pe cei care mă abandonaseră în loc să mă ajute.
Mai rău, găseam o plăcere copilărească în a fura câteva momente din ziua de lucru de la
angajatorul meu. Acest lucru era, în opinia mea, chiar mai necinstit decât un simplu furt. Acest obicei a
continuat până când, într-o zi, m-am trezit fără loc de muncă și fără energie, ceea ce însemna că-mi era
imposibil să mai găsesc de lucru la vreun alt angajator din Boston.

Te poți îmbolnăvi din cauza imaginației tale

Atunci m-am considerat un ratat ambulant. Era ca și cum aș fi fost un trecător ce cobora pe o
potecă de munte și-și pierdea echilibrul. Cu cât alunecă mai mult, cu atât ia mai multă viteză câștigă. Am
auzit că o astfel de stare este descrisă ca fiind ismaelită, adică cineva care are o ranchiună împotriva
întregii lumi și crede că toată lumea are o ranchiună împotriva sa. Iată așadar cea de A Cincea Putere.
Un ismaelit și un lepros suferă de același rău în ochii celorlalți, fiindcă ambii sunt la fel de urâți de
ochii muritorilor, dar există o diferență majoră între cei doi. Primul își poate recăpăta sănătatea perfectă;
el se crede bolnav datorită imaginației sale, în timp ce al doilea este bolnav datorită otrăvii din sângele
său.
N-am de gând să mă opresc asupra degenerării lente a energiilor mele. Nu-i niciodată o idee bună
să te gândești la nenorocirile tale (deși este bine să ți le amintești pentru a învăța din ele). Este suficient
să spun c-a venit o zi în care n-aveam suficient pentru a-mi cumpăra mâncare, adăpost sau haine. M-am
8
trezit sărac, obținând din când în când câțiva bănuți, dar cu fața suptă și corpul dezcarnat și redus la starea
de schelet.
Starea mea era deplorabilă, nu numai pentru corpul meu care era bolnav de moarte, ci și pentru
mintea mea. Mă imaginam ostracizat de întreaga lume, pentru că, în mod evident, căzusem atât de jos. Și
iată cea de A Șasea Putere și ultima lecție de învățat, care nu poate fi exprimată într-o propoziție, nici
măcar într-un paragraf, ci trebuie adoptată la sfârșitul acestei povești.

Noi suntem locuiți de două personalități

Îmi amintesc bine împrejurările în care mă aflam. M-am trezit în miez de noapte. Patul meu era o
grămadă de rumeguș de la un atelier unde lucrasem înainte. Acoperișul era făcut dintr-un butoi. Era o
noapte friguroasă și înghețasem, deși, paradoxal, visasem lumină și căldură și o mulțime de lucruri bune.
Ați putea spune, acum când vă povestesc despre efectul pe care l-a avut viziunea mea asupra mea,
c-am luat-o razna. Dacă ar fi fost așa, sper că mulți dintre cititorii mei ar fi luat-o razna în același mod,
motiv pentru care mi-am propus să-mi scriu povestea.
Acest vis a fost cel care m-a convertit la credința și nu la cunoașterea că eram posedat de două
identități și cea mai bună dintre cele două personalități ale mele a fost cea care mi-a acordat ajutorul pe
care-l cerusem în zadar rudelor mele. Am auzit că această stare a fost descrisă ca o „scindare în două”,
dar o dublură este doar o copie a originalului, iar asta nu descrie situația mea. Mă opresc din filozofare. În
ceea ce mă privește, filozofia este inutilă dacă nu duce la rezultate concrete.
În plus, nu visul în sine a avut un efect asupra mea, ci impresia pe care el mi-a lăsat-o și influența
pe care a exercitat-o asupra mea și care m-a eliberat de lanțurile în care eram prins. Altfel spus, eu îmi
încurajasem cealaltă identitate. După ce-am înfruntat o furtună de vânt și zăpadă, mi-am văzut cealaltă
identitate printr-o fereastră. Arăta bine și sănătoasă. În fața ei ardeau bușteni. Se degaja din ea putere și
forță, era musculoasă atât fizic cât și mental.
Am bătut timid la ușă, iar mi-a spus să intru. Am putut vedea un fel de zâmbet batjocoritor în
ochii ei în timp ce-mi întindea un scaun ca să stau în fața șemineului.Nu mi-a spus niciun cuvânt de bun
venit. După ce m-am încălzit, am pornit din nou în furtună, sâcâit de rușinea pe care o stârnise contrastul
dintre noi.

Cu mine era o Prezență invizibilă pentru ceilalți.

M-am trezit. Iată acum partea surprinzătoare a poveștii mele. Când m-am trezit, nu mai eram
singur. Exista împreună cu mine o Prezență invizibilă pentru ceilalți, așa cum mi-am dat seama mai
târziu, dar foarte reală pentru mine. Prezența-mi semăna, dar avea câteva diferențe izbitoare. Fruntea sa,
nu mai înaltă decât a mea, părea mai rotunjită și mai plină. Ochii, limpezi, direcți și hotărâți, străluceau de
entuziasm și hotărâre, buzele, bărbia și de fapt întreaga față era autoritară și hotărâtă.
Prezența era calmă, hotărâtă și sigură pe ea; eu m-am ghemuit, cuprins de un tremur nervos,
temător, tulburat de cea mai mică umbră. Când Prezența s-a întors, am urmat-o și n-am pierdut-o din
vedere toată ziua, cu excepția unor scurte momente când nu îndrăzneam să trec de o ușă prin care
Prezența intra. Am așteptat-o să iasă din nou, cu nerăbdare și c-un respect amestecat cu teamă, fără să mă
pot opri din a-i admira cutezanța (care-mi semăna atât de mult, dar era atât de diferită de mine), căci ea că
pătrundea fără dificultate în locuri în care proprii mei pași nu îndrăzneau să mă ducă. Părea că eram adus
intenționat în locurile și-n fața oamenilor care mă speriau cel mai mult, birouri cu care făcusem cândva
tranzacții, oameni de afaceri cu care nu fusesem de acord. Întreaga zi am urmărit Prezența și seara am
văzut-o dispărând în spatele ușii unui hotel renumit pentru mâncarea bună și confortul său. M-am întors la
butoiul meu și la chipsurile mele.
În acea noapte nu m-am întâlnit în vis cu Eul meu cel mai bun (așa denumisem Prezența) în vis,
dar când m-am trezit, era din fericire tot lângă mine, cu zâmbetul calm și ușor batjocuritor pe buze, care
nu era însă nici milă, nici condescendență. Zâmbetul acela m-a frapat din nou.
Ziua următoare n-a fost diferită de prima, ci o repetare a celei precedente; iar a trebuit s-aștept
afară în timp ce Prezența mergea în locurile în care aș fi fost și eu dacă aș fi avut curajul să mă duc acolo.
Frica este cea care separă sufletul unui om de trupul său și-l face demn de dispreț. Am încercat de multe
ori să mă înving vorbind, dar cuvintele-mi rămâneau blocate în gât, neinteligibile și ziua se sfârșea ca și
9
precedenta.

Îmi fac curaj să vorbesc cu Prezența

Au trecut mai multe zile, una după alta, până când am încetat să le mai număr. Încetul cu încetul
mi-am dat seama că această asociere constantă cu Prezența avea un efect asupra mea. Într-o noapte, când
m-am trezit cu Prezența lângă mine, am avut curajul să-i vorbesc, deși timid.
„Cine ești tu?”, am întrebat-o și am tres[rit brusc la auzul propriei mele voci. Se pare că întrebarea
-i făcea plăcere tovarășei mele, care mi-a răspuns, după cum mi s-a părut, mai puțin zeflemitor decât
înainte.
„Eu sunt cel ce sunt!”, a fost răspunsul. „Eu sunt cel care-ai fost tu ;i eu sunt cel care poi tu să fii
din nou. De unde vine ezitarea ta? Eu sunt cel care-ai fost și pe care l-ai abandonat în favoarea altei
companii. Eu sunt omul făcut după chipul lui Dumnezeu, care mai înainte poseda trupul tău. A fost o
vreme în care am trăit împreună, nu în armonie, căci asta nu poate fi, nici uniți, căci asta-i imposibil, ci ca
niște coproprietari care rareori se luptă între ei.
Apoi tu ai devenit o ființă neînsemnată, egoistă și pretențioasă și fiindcă nu mai puteam să te
susțin, m-am despărțit de tine. În fiecare ființă născută pe acest pământ există o entitate „pozitivă” și o
entitate „negativă”. Cea favorizată de încarnare domină, pe când cealaltă sfârșește prin a ceda, temporar
sau definitiv. Eu sunt entitatea ta „pozitivă”, tu ești entitatea „negativă”. Eu am tot ce vrei, pe când tu nu
ai nimic. Corpul pe care l-am locuit amândoi este al meu, dar este acum e impur și nu pot să-l mai
locuiesc. Curăță-l și voi intra din nou în posesia lui.”
„De ce mă hărțuiești?”, am întrebat apoi Prezența.
„Tu ești cel care mă hărțuiești și nu invers! Poți exista fără mine o vreme, dar drumul tău revine și
scopul lui este moartea. Acum, când te apropii de moarte, te întrebi dacă nu cumva este timpul să-ți cureți
din nou corpul și să mă inviți înăuntru. Îndepărtează-te de voința și de mintea acestui corp, iar eu voi
putea să iau din nou în posesie lui. Aceasta-i condiția indispensabilă.”

Totu-i posibil pentru identitatea „pozitivă” a unui om!

„Mintea mea și-a pierdut orice putere”, am murmurat eu. „Voința mea este slabă. Poți s-o repari?”
„Ascultă!”, a spus Prezența și se ridică în picioare în timp ce eu mă ghemuiam la picioarele ei.
TOTUL este posibil pentru identitatea pozitivă a unui om. Lumea îi aparține, e proprietatea lui.
Identitatea pozitivă n-are frică de nimic, nu se așteaptă la nimic. Ea nu cere privilegii, ci le obține; domină
și nu dă înapoi. Cererile sale sunt ordine; opoziția se topește la apropierea sa; ridică munți, umple văi și
călătorește până la un nivel unde eșecul nu există.”
Apoi am adormit din nou, iar când m-am trezit mă aflam într-o altă lume. Soarele strălucea și
puteam auzi păsările cântând deasupra capului meu. Corpul meu, care până mai ieri tremura și era
nesigur, era viguros și plin de energie. Mi-am privit patul meu grămada de talaș și butoiul, cu o uimire
amuzantă, ca și cum le vedeam pentru prima dată, fiind recunoscător pentru adăpostul pe care mi-l
oferiseră pentru noapte.

Ieri s-a dus, azi e al meu

Evenimentele din timpul nopții mi-au revigorat spiritul și am căutat Prezența. Ea nu era vizibilă,
dar am descoperit identitatea negativă ghemuită într-un colț al adăpostului meu, firavă, diformă, chiar
desfigurată, dezordonată și înfrântă. Am știut că identitatea mea pozitivă intrase din nou în posesia
corpului meu și am privit-o pe cealaltă cu batjocură și dispreț. N-aveam timp să mă gândesc la soarta ei.
Aveam treabă de făcut, foarte multă treabă. Ciudat că nu mă gândisem la asta cu o zi înainte... dar ziua de
ieri se terminase și ziua de azi era a mea și abia începuse.
Așa cum îmi era obiceiul mai înainte, mi-am îndreptat pașii spre tavernă. I-am salutat pe toți când
am intrat, zâmbind la saluturile lor. Bărbați care mă ignoraseră luni de zile m-au salutat cu afecțiune când
am trecut. M-am îndreptat spre toalete, apoi de acolo spre masa de mic dejun. Când am trecut de tejghea,
i-am spus proprietarului: „O să ocup aceeași cameră pe care-am avut-o înainte, dacă din întâmplare-i
disponibilă. Dacă nu, oricare alta va fi bună, până când îmi voi putea relua camera mea.”
10
 M-am pus pe muncă fără să pun nicio întrebare
Am ieșit din cârciumă și m-am grăbit spre atelier. În curte era o remorcă mare, iar oamenii o
încărcau cu butoaie pentru livrare. N-am pus nicio întrebare, ci am luat butoaiele și le-am dat oamenilor
care le stivuiau. După ce-au terminat, m-am întors în atelier. Acolo era un banc de lucru gol. Am
observat, din cauza lucrurilor stivuite pe el, că era același banc de lucru pe care lucrasem înainte. Mi-am
scos haina și l-am pus în ordine. O clipă mai târziu, eram la lucru, rindeluind și cioplind.
Trecuse mai bine de o oră când maistrul a intrat în încăpere și s-a oprit, surprins să mă vadă acolo.
Exista deja o grămadă frumoasă de bucăți de lemn perfect rindeluite și ajustate, pentru că pe vremea
aceea eram un tâmplar excelent; de fapt, nu exista unul mai bun, dar, din păcate, vârsta mi-a luat acest
privilegiu. I-am răspuns la întrebarea lui tăcută cu această frază scurtă, dar explicită: „M-am întors la
lucru, domnule.” A dat din cap și a trecut la celelalte bănci de lucru, examinând munca colegilor mei fără
să-mi mai acorde atenție.

Binele pe care ți-l dorești este al tău

Și iată cea de A Șasea Putere și ultima de învățat! Deși mai sunt multe de spus, din acel moment
am fost un om căruia totul i-a reușit, care curând a fost din nou proprietarul unui atelier, iar apoi al tuturor
bunurilor pe care un om dorește să le posede.
Mă rog pentru tine, cel care citești această poveste, să urmezi această regulă și tot ce implică ea,
pentru că de ea depinde tot succesul și tot ce implică succesul.

Binele pe care ți-l dorești este al tău. Tot ce trebuie să faci este să întinzi mâna și să-l apuci.

Conștiința puterii infinite se află înăuntrul tău și ea-ți va pune totul la îndemână.

Să n-ai niciun fel de teamă, căci frica este o caracteristică a identității tale negative.

Dacă ai un talent, pune-l în aplicare; lumea trebuie să profite de el, la fel și tu.

Fă din identitatea ta pozitivă un tovarăș al zilelor și nopților tale. Dacă ții cont de ea, nu poți da
greș.

Nu uita, filozofia-i o colecție de argumente, pe când lumea, care-i a ta, e o acumulare de fapte.

Nu cere nimănui permisiunea de a acționa

Du-te, deci, și fă ceea ce porți în tine; nu acorda atenție actelor care te vor face diferit; nu cere
nimănui permisiunea de a acționa.

Identitatea negativă caută favoruri, pe când cea pozitivă le acordă.

Norocul te așteaptă la fiecare pa, înhață-l, adaptează-l dorințelor tale, păstrează-l căci el ție îți
este destinat, este al tău!

Începe chiar acum, cu aceste precepte în minte!

Întinde mâna și apucă pozitivul pe care poate nu l-ai folosit niciodată, cu excepția unor rare
urgențe. Viața-i o permanentă urgență!

Identitatea ta pozitivă așteaptă de la tine doar un semn

11
 De acum încolo, identitatea ta pozitivă e lângă tine. Golește-ți mintea, curăț-o de gândurile
negative, ascute-ți voința și ea te va lua în primire, fiindcă așteaptă doar un semn de la tine.

Începe chiar din această seară; pornește imediat spre acest nou început.

Fii mereu în gardă. Indiferent care-i identitatea care te controlează, cealaltă te pândește în jur.

Fii atent și nu lăsa negativul să intre în tine, nici măcar pentru o clipă.

Misiunea mea e îndeplinită. Am scris rețeta pentru „succes”. Dacă ea-i urmată cum trebuie, nu
poate da greș. Chiar dacă nu înțelegi pe deplin ceea ce-ți spun, identitatea pozitivă va compensa lipsa și-ți
va oferi răspunsul. Tot ce trebuie să faci este să citești această poveste din nou și din nou.

Am încredere în identitatea mea pozitivă care are grijă să transmită generațiilor care-mi vor urma
secretul pozitivului care poate transmuta totul - secretul utilizării potențialului nelimitat ce se află în tine,
acum și pentru totdeauna.

12