SCUZĂ-MĂ,

DAR TE AŞTEAPTĂ VIAŢA!

Uimitoarea putere a sentimentelor

Lynn Grabhorn

Traducere din limba engleză: Damema Ro

 Nota traducătorului:

Această carte a stat în calculator cam 20 de ani. Am tradus-o la solicitarea regretatei

Monica Vișan (Editura For You), dar n-a fost niciodată publicată, fiindcă alții i-au luat-o
înainte și pe piața apăruse la acea vreme o altă traducere.
Întrucât îmi trezește amintiri plăcute și fiindcă are o uriașă putere motivațională, am
decis să public și versiunea mea, în speranța că vă veți bucura de rândurile ce urmează.
Damema Ro
ianuarie 2024

Nu s-a vorbit niciodată până acum despre acest subiect,

pentru că el n-a fost nicicând cunoscut…

Într-un stil amuzant, optimist şi oarecum nelalocul lui, Lynn Grabhorn ne face
cunoştinţă cu uimitoarea Legea a Atracţiei şi ne dezvălui într-un mod nou şi accelerat un
tărâm al trăirilor, considerat de medici, oameni de ştiinţă şi teologi ca fiind foarte, foarte
real.
„Scuză-mă, dar te aşteaptă VIAŢA!” clarifică de ce marea majoritate a viselor
noastre nuni s-au împlinit niciodată, de ce cei mai mulţi dintre noi ne trăim viaţa având în
bancă conturi goale, relaţii personale proaste, o sănătate şubredă ţi deseori o viaţă
spirituală fără realizări. Cel mai important lucru, însă, este că folosind un stil uşor de citit
şi de înţeles, îmbinat cu explicaţii logice, paşi simpli şi exemple vii, Lynn Grabhorn ne arată
cum să ne transformăm viaţa – chiar în acest moment.
Fiecare clipă a vieţii noastre ne este creată şi apoi modelată chiar de lucrul pe care-l
facem inconştient cât este ziua de lungă….Şi care este acest „lucru” care ne guvernează
atât de serios viaţa? Sentimentele! Lynn Grabhorn ne dezvălui modul în care sentimentele
ne fac viaţa aşa cum este ea – nu, nu e vorba despre gândire pozitivă, de noroc sau ghinion,
de trudă ori de încordare şi nici chiar de deşteptăciune – ci de sentimente: bune, rele,
înalte, joase şi de toate celelalte care se află printre ele…
Până acum noi ne-am trăit viaţa de parcă am fi fost „setaţi pe modul implicit”, cu alte
cuvinte, experienţele noastre au fost mai degrabă la întâmplare decât deliberate. Acum,
fără nici un alt efort decât de-a fi atenţi la modul în care ne simţim, piesa pe care-o
interpretăm devine propria noastră creaţie conştientă, iar lumea, carapacea noastră.

„Dacă mi-ai fi spus despre ce-i vorba în această carte, să ştii c-aş fi sărit peste
ea. Când am ajuns pe la capitolul 3, am descoperit lucrurile care-mi schimbau viaţa.
Lynn, este nemaipomenit, cartea ta e ca o dinamită!”
J. S. (preşedinte de bancă)

„…şi deja dolarii îşi schimbaseră direcţia în care curgeau, mai mult veneau
înspre mine decât se duceau în afară…”
M.P. (consilier)

„Nu pot să cred! După trei luni de când am citit această carte, aproape că-mi
dublasem vânzările şi-mi rezolvasem o serie de probleme pe care le aveam de multă
vreme în căsnicie. Recomand această carte şi celor care ocupă diverse funcţii de
conducere.”
O.T. (director de vânzări)
2
 „Întreaga familie a aplicat ce-a citit aici şi schimbările au fost într-adevăr
profunde. Asta-i veriga de legătură care-mi lipsea şi pe care-am căutat-o toată viaţa!”
G.W. (casnică)

„Este ca şi când autoarea ne-a luat pe sus, ne-a oferit masa de prânz şi nu
poate aştepta să nu împărtăşească cu noi această metodă emoţionantă şi garantată
din punct de vedere cosmic, prin care noi obţinem absolut tot ce ne-am dorit vreodată.
Dincolo de gândirea pozitivă, vizualizarea şi imaginaţia, noi învăţăm din această carte
cum să trăim mai sus decât aşa-zisă „setare implicită” şi să simţim şi să vibrăm la cel
mai înalt nivel, perfecţionând Legea atracţiei care ne aduce în cale o mulţime de
bunătăţi adevărate.”
- Revista NAPRA

Atenţie! Grija şi teama te pot atrage tocmai în acel tip de experienţă pe care-ţi
doreşti cel mai mult să-l eviţi şi aşa cum autoarea acestei cărţi, Lynn Grabhorn, ne
readuce aminte că este foarte uşor să alunecăm în şabloanele noastre de gândire
negativă, pe care le avem de cele mai multe ori în mod inconştient…Dar ea nu ne va
lăsa să ni se întâmple aşa ceva! Nu, nu ne va lăsa nici să intrăm în starea de victimă ţi
nici să aţipim înăuntrul vieţii noastre de netrăit! Folosindu-şi înaltele teorii
motivaţionale, idei şi ghiduri, Lynn ne explică cunoscuta Lege a Atracţiei Vibraţionale
într-o nouă viziune şi ne invită să devenim creatorii propriei noastre fericiri.”
Copacul Bodhi

Aceasta este o carte foarte bună. Poate că pare o simplă afirmaţie, dar de fapt eu simt
că-i una din cele mai bune trei cărţi pe care le-am citit vreodată! Lynn Grabhorn a
scris o carte psihologică foarte importantă, care-i ajută pe cititori să se bazeze pe ei
înşişi. Oamenii simpli ca voi şi ca mine pot înţelege imediat conceptele ei ăi pot avea
parte de recompense uriaşe. Cartea „Scuză-mă, dar te aşteaptă Viaţa!” are două
strategii: una este să ne pună la dispoziţie un sistem de gândire totalmente flexibil,
care să ne permită să ne simţim foarte bine, iar cealaltă este să ne construim
înăuntrul nostru o stare de-a fu care să atragă în mod constant energia pozitivă în
toate aspectele vieţii noastre. Sistemul pe care ni-l propune Lynn Grabhorn este
incredibil de simplu şi de atractiv.
- Amalgamul magic

Cărţi scrise de Lynn Grabhorn

 Dincolo de cei doisprezece paşi: Hartă pentru o viaţă nouă

 Scuză-mă, dar te aşteaptă Viaţa! – Scenarii
 Dumnezeule dragă! Ce se întâmplă cu noi?
 Planeta II

DEDICAŢIE

Pentru fiecare dintre noi, care în cele din urmă...poate...în vreun chip...crede că, începând din această clipă,
are dreptul la fericirea veşnică.

ACREDITARE

Principiile filozofice şi cele pe baza cărora lucrează puterea noastră interioară, prezentate aici, au ca sursă
de inspiraţie cartea intitulată „Învăţăturile lui Abraham” scrisă de Jerry şi Esther Hicks.

3
 CUPRINS
Introducere
Capitolul 1 Cum am intrat în încurcătura asta
Capitolul 2 Minunatul nostru spirit
Capitolul 3 Nu, nu, nu aşa! (Pasul 1)
Capitolul 4 Da, da! Aşa, aşa şi aşa! (Pasul 2)
Capitolul 5 Situaţiile sunt de vină!
Capitolul 6 Ura, fraţilor…simt!
Capitolul 7 Forţa ESTE cu tine! (Pasul 4)
Capitolul 8 Bani! Bani! Bani!
Capitolul 9 Relaţii şi alte comori
Capitolul 10 Corpul trăieşte, corpul moare
Capitolul 11 Să îmbrăcăm veşmintele Stării de Bine!
Capitolul 12 30 de zile până la succes
Anexă
Despre autor

Introducere

De mai bine de zece ani, pasiunea mea este să fac mereu o călătorie spirituală, pe care eu o
numesc „fizica gândului” şi care se îndreaptă spre finalul acelei adânci cunoaşteri, oarecum ciudată, care
ne-ar putea pune tuturor la dispoziţie - şi în special mie - căi prin care să ieşim din viaţa pe care-o ducem.
Studiile mele m-au îndreptat în toate locurile unde-am aplicat tot ce-am învăţat, fie de la profesorii
mei de fizică, fie prin aprofundarea ştiinţelor ezoterice sau a bătrânei medicini alternative, astfel încât aşa
putea spune c-am ajuns chiar expertă în materie. Singura mea problemă era că nu ieşeam din viaţa pe
care-o duceam, fie c-avem ori nu ştiinţă de asta. Ceva-mi lipsea şi nu reuşeam să-mi duc visul până la
capăt…
În mod firesc, cu vastele mele cunoştinţe despre acest subiect, atunci când am dat nas în nas din
întâmplare cu unele învăţături noi şi oarecum provinciale, ce proveneau de la aceşti oameni nu prea
instruiţi (Jerry şi Esther Hicks), primul meu impuls a fost să dau la o parte informaţiile primite, datorită
faptului că ele constituiau o simplificare mult prea mare a unui lucru pe care eu îl consideram formidabil.
Fără prea multă bunăvoinţă, am acceptat până la urmă să cercetez această pistă adusă în faţa mea de un
prieten nu tocmai îndurător.
Zbang! Şi…iată-mă cursantă pricepută în domeniul gândirii - magnetism, propulsie, frecvenţe -
legătura ei cu emoţia, efectul pe care-l are asupra experienţei pe care-o trăim etc. Cele două persoane
despre care-am amintit mai sus vin şi ne-aduc cu nonşalanţă şi în cel mai simplu mod posibil, elementele
care scapă de obstacolele vieţii, cele despre care eu începusem să cred că nici nu există. A fost ceva cam
aşa: „Aa, scuzaţi-mă doamnă…nu cumva asta-i ce căutaţi?”
Am plonjat, aşadar, în acest ocean de informaţii (în care-am petrecut sute de ore de-o inestimabilă
valoare) şi după două săptămâni am fost şocată, ca după două luni să fiu uluită, iar în trei luni viţa mi s-a
schimbat atât de mult încât am exclamat pur şi simplu: „ Asta-i! Trebuie să scriu despre acest subiect, ca
tot restul lumii să se poată schimba împreună cu mine!”
Recunosc sincer că este posibil să existe până într-un milion de cărţi care ne învaţă cum să ieşim
din viaţa pe care-o ducem; la aceste principii puţin cunoscute, există ceva destul de ciudat, anume că ele
nu sunt deloc complicate, funcţionează şi sunt garantate!

4
Capitolul 1
Cum am intrat în încurcătura asta?

Cum de-avem tot ce avem în viaţă? De ce unii par să aibă totul, pe când alţii suferă atât de mult?
De ce te ciocneşti cu un mastodont pe şosea? De ce un copilaş trebuie să moară la o vârstă atât de
fragedă? Cum de-a fost avansat acel tip şi tu nu? De ce nu toată lumea se poate bucura de bunăstare,
fericire şi siguranţă?
În căutările noastre fără de sfârşit, în care ţinem morţiş să avem parte de mai multă fericire, noi,
pur şi simplu devorăm milioane de cărţi despre gândirea pozitivă. Dacă ele deţin cu adevărat secretul unei
vieţi înfloritoare, atunci de ce tot mai cumpărăm altele şi iar altele? Există, cu siguranţă, câteva cărţi care
sunt pe-aproape de a ne oferi cheia acelei evazive „vieţi bune”, dar ele nu ne fac nici să fim cu adevărat
învingători şi nici nu ne schimbă radical viaţa. „Poate n-a fost o carte bună…” - gândim noi, în mod logic.
„Hai să încerc alta!” sau altă religie ori metodă de meditaţie; ori un alt maestru, psiholog, medic sau chiar
altă relaţie.
Unii dintre noi facem tot ce ne stă în puteri să ne domolim plictiseala şi să ne reducem efortul de
zi cu zi, în timp ce alţii stau doar şi privesc ce li se întâmplă. Cum de se petrec toate acestea? Am aflat
noi, vreodată, care este secretul vieţii bune, indiferent ce înseamnă ea pentru noi? Sau cum de noi, ca să
obţinem ceea ne dorim, ne comportăm ca nişte câini turbaţi, când de fapt soluţia dorinţelor noastre este la
fel de simplă precum este însăşi viaţa?
Dacă tu crezi că toate lucrurile ţi se întâmplă din cauza norocului sau a ghinionului, din întâmplare
sau pentru că te străduieşti să faci ceva anume, atunci eşti prins în capcană! În acest caz, s-ar putea ca
această carte să-ţi afecteze starea p care o ai din cauza nemulţumirii ce-o simţi.

Jessie - luptătorul

Cu mulţi ani în urmă, înainte ca eu să fi aflat ceva despre Legea Atracţiei, prietena mea Mindy a
insistat să mergem împreună la un meci de baseball ce se desfăşura în cadrul Micii Ligi, meci în care juca
şi fiul ei. La acea vreme, chiar că nu ştiam de ce dorise atât de mult s-o însoţesc!
M-a surprins câtă lume era în weekend pe stadion, de parcă acolo s-ar fi aflat în carne şi oase cel
mai mare campion al tuturor timpurilor. Vrând să aflu mai multe despre joc, am tot întrebat-o pe Mindy
diverse lucruri, iar ea mi-a spus, printre altele, că nu numărul loviturilor stârneşte interesul
spectatorilor…apoi am urmărit jocul mai departe.
Iată că a venit rândul ca băiatul ei să lovească mingea; el a apucat bâta şi a lovit mingea cu putere,
făcând-o să sară. Până la retragere, echipa noastră avusese două lovituri, dar niciun punct. După aceea
veni rândul celorlalţi. Puteai simţi emoţia mulţimii, dar altceva chiar că nu puteai face. Doi tineri jucători
îndârjiţi se agitau de colo-colo pe tren şi prindeau prompt mingea lansată de grozavul nostru aruncător.
Când i-a venit iar rândul lui Jessie la aruncare, aclamaţiile nu mai conteneau din ambele părţi.
Jessie era un băiat mititel, adică chiar mic, vreau să spun. Bâta lui chiar părea mai mare decât el. A
ieşit în faţă şi cu o siguranţă vădită lovi prima minge atât de bine încât a trimis-o departe în boscheţi, de
n-a mai găsit-o nimeni vreodată .Eu eram zăpăcită cu totul, mulţimea se repezi după minge, iar Mindy îmi
făcu cu ochiul.
În fine, acest scenariu imposibil s-a repetat de patru ori la rând. Micul luptător, Jessie, era o
senzaţie, un fenomen. La vremea aceea studiam psihologia comportamentului uman, drept care, ţineam
morţiş să aflu cum de reuşise bucăţica asta de om să facă aşa ceva, iar Mindy ştia bine cam ce mă interesa
atunci pe mine.
Aproape de finalul meciului, mi-am croit drum prin mulţime, îndreptându-mă spre Jessie şi l-am
rugat să ne aşezăm şi să stăm puţin de vorbă. Când ne aflam în vârful peluzelor, l-am întrebat: „Jessie,
cum de-ai reuşit? Cum de-ai avut atâtea lovituri excelente?”
„Nu ştiu.”, mi-a răspuns el inocent, în timp ce le făcea cu mâna unor coechipieri, în semn de
rămas-bun. „De fiecare dată când ridic bâta, parcă simt cum mă conectez la ceva şi pur şi simplu lovesc.”
Cu toate că la acea vreme nu ştiam acest lucru, Jessie tocmai îmi descrisese principiul
fundamental al acţiunii cunoscută sub numele de Legea Atracţiei, fizica din viaţa noastră de zi cu zi.
Astăzi, Jess are o soţie încântătoare, doi copii mari, o casă plină cu suveniruri aduse din călătoriile
întreprinse în lumea largă şi un calculator cu care face o mulţime bani, căci prin intermediul lui îşi
administrează el investiţiile. A lăsat la o parte baseballul şi nu a făcut din acest sport o carieră pentru că a
5
vrut să fie propriul său şef şi să-şi gestioneze timpul după voia sa. Cum de-a devenit un om de succes? La
fel cum lovea şi mingea de baseball, prin simţire. Nu doar prin gând, ci simţind!

Suportul meu, condiţia umană

Nu te-a surprins niciodată ce ciudat este faptul că viaţa ne e aspră, cu toate că suntem atât de
străluciţi? Ei, poftim! Această specie foarte inteligentă, care poate diviza atomii, zboară pe lună, creează
diverse lucruri - şi care de fapt suntem noi - se tot învârte în cerc, îşi face semenii să sară în aer, suferă de
infarct şi moare de foame. Cum de-am ajuns într-un astfel de bucluc? Sau este doar vorba de aşa-zisa
condiţie umană?
Totul a început cu multă vreme înainte, atunci când cei dornici de putere au susţinut pentru prima
dată că viaţa noastră se derulează în cerc şi că noi suntem produsul împrejurărilor pe care nu le puteam
controla, fiind dominaţi şi de alţii. De atunci încolo, toată lumea a luat de bună această aserţiune şi chiar
în zilele noastre, încă mai credem că aşa ceva este adevărat.
Prin urmare, ca şi părinţii şi străbunii noştri, dar şi ca cei care au trăit înaintea noastră, numai
Dumnezeu-ştie cu câtă vreme mai demult, noi tot ne sforţăm, ne batem, ne îndârjim şi murim cu mult
înainte să ne vină vremea, doar din cauza prea multelor noastre nevoi, care de fapt nu sunt deloc o
necesitate. Am crezut că toate acestea înseamnă condiţia umană, adică acea parte a destinului nostru lipsit
de noroc pe care-l numim realitate. Condiţia umană, însă, este un mit şi la drept vorbind, ea este cea pe
care noi o numim realitate.
Adevărul este că în starea noastră firească, de zi cu zi, noi dispunem de capacitatea de a manevra
acest minunat lucru, adică „viaţa noastră” şi de a o face aşa cum ne-o dorim. În orice chip! Fără nicio
excepţie! De la constituirea unei familii fericite, până la îmbogăţirea stratului de ozon…
Atunci, de ce mai există un număr infinit de cărţi ce ne vorbesc despre cum să avem de toate,
despre cum să gândim, despre cum să facem să devenim bogaţi, despre cum să ne imaginăm calea spre
succes, despre cum să ne dobândim puterea prin intermediul gândirii pozitive, dar ele nu ne ajută să ieşim
din toată această harababură în care ne aflăm? Simplu! Fiecare carte lasă la o parte soluţia cea mai
importantă a tuturor timpurilor:

Noi creăm prin simţire şi nu prin gândire!

Chiar aşa şi este! Noi avem tot ce avem prin modul în care simţim şi nu prin încercarea noastră de-
a pune stavilă lucrurilor sau de a ne controla mintea. Fiecare accident de maşină, promovare în funcţie,
iubire (fie ea mare sau nu), cont bancar (plin sau gol) vine către noi prin intermediul celei mai simple legi
ale fizicii: „Cine se-aseamănă, se-adună.” Însă, cât timp cei mai mulţi dintre noi nu ne simţim prea
însufleţiţi de ceea ce ne-a dat viaţa, înseamnă că n-am fost prea mari maeştri în a ne atrage prosperitatea.
Îţi doreşti o maşină nouă? O ai! Vrei succes în munca ta? Îl ai! Îţi doreşti să închei o afacere? Să
faci mai mulţi bani? Să ai o relaţie grozavă? Să trăieşti fără teamă? Să ai realizări spirituale? Să ai o
sănătate excelentă, libertate şi independenţă? Le ai dacă ştii cum să le simţi înăuntrul fiinţei tale.
Legea Atracţie - popular spus, „Ce semeni, aia culegi!” - este absolută şi ea nu are nimic în comun
cu persoanele. Nimeni nu trăieşte în afara acestei legi, pentru că ea este legea universului, însă până când
nu se aplică direct pe pielea noastră, niciodată nu ne vom da seama că este chiar aşa. Aceasta este legea
care stă la baza succesului sau a eşecului. Tot ea este cauza micilor ciocniri pe şosea, dar şi a marilor
noastre nenorociri. Da, această lege ne guvernează fiecare moment al vieţii noastre!
Carevasăzică, dacă vrem să ne transformăm existenţa, să avem parte de prosperitate, sănătate,
fericire şi siguranţă, atunci trebuie să învăţăm câţiva paşi simpli prin care să ne mânuim „trăirile” şi astfel
în faţa noastră se deschide şi ne cheamă o întreagă lume a abundenţei.

Am fost învăţaţi pe dos

Cei mai mulţi dintre noi n-au nici măcar un mic indiciu care să-i facă să înţeleagă cauza pentru
care au în viaţă ce au. Mai întâi, există o lungă listă cu lucruri pe care ni le dorim, dar nu le obţinem
niciodată şi nici măcar nu sperăm să le avem cândva. Apoi, mai există şi o listă şi mai lungă cu lucruri pe
care nu le vrem şi care, de regulă, chiar ne deprimă. Nu este nimeni de vină că visele noastre se distrug
neîncetat. Noi am fost doar educaţi pe dos.

6
 Se prea poate ca cel mai distructiv lucru pe care l-am învăţat să fie acela că viaţa este făcută dintr-
un şir de evenimente ce ne sunt servite pe tava numită Soartă sau Noroc şi părinţii şi mediul în care am
crescut au subscris la această concepţie. Dacă ne-am născuţi bogaţi, atunci am fost norocoşi, dacă ne-a
născut săraci, atunci destinul nostru obişnuit a fost lupta. Dacă am fost fericiţi, acest lucru s-a datorat
şansei care ne-a luat sub aripa ei. Dacă un beţiv idiot a intrat cu maşina în noi pe autostradă, atunci e
vorba despre ghinion.
Am fost învăţaţi că totul se câştigă prin trudă, cuvântul magic fiind „acţiune”. Fă, fă, fă!
Munceşte, munceşte, munceşte! Depune efort, transpiră, trudeşte! După care, dacă norocul se agaţă
cumva de noi şi poate ieşim un pic în faţă!
Bătrânii noştri iubitori şi protectori ne-au tot învăţat să fim atenţi şi prudenţi. „Nu te căţăra, dragă,
în copac că o să cazi!” „Nu pune pe tine aşa ceva că o să râdă lumea!” „Nu uita să încui uşa ,căci altfel te
vor prăda hoţii!” Am devenit o specie atât de defensivă, încât toată viaţa ni se roteşte în jurul
înspăimântătoarelor crezuri: „Fii atent!”, „Ai grijă!”, „Fii în siguranţă!” Doamne-fereşte să fie nevoie să
lăsăm garda jos!
Dar cel mai mare obstacol care ne împiedică să ne trăim potenţialul vine tocmai de demult, de
când de-abia învăţam să umblăm şi eram educaţi să vedem ce-i rău în toate. Cu slujba, maşina, relaţia,
hainele, înfăţişarea, sănătatea, drumurile, planeta, credinţa, copiii, cu guvernul şi chiar cu prietenii. Cei
mai mulţi oameni, însă, nu pot fi de acord nici cu ce-i bine şi nici cu ce-i rău, aşa că ei se tot războiesc, se
opun, manifestează, fac legi şi merg la psihiatri.
„Asta-i viaţa!” - spui tu, „Trebuie să luăm şi partea ei bună şi cea rea şi ce-i sus, dar şi ce-i jos!
Trebuie să fim prudenţi, să muncim din răsputeri, să facem lucrurile cum trebuie, să fim vigilenţi şi să
sperăm că la un moment dat ne vom trage sufletul. Da, aşa-i viaţa!”
Nu, nu şi iar NU! Asta nu-i viaţa adevărată! Nu, a venit ceasul să dăm piept cu modul în care noi
creăm tot ce avem în lumea asta, conturile bancare, fie ele pline sau goale, slujbele noastre,
nemaipomenite sau îngrozitoare, norocul sau ghinionul şi cu orice altceva ce există pe această scenă pe
care-o numim cu nonşalanţă realitate.
Cum o facem? Nu râdeţi, totul vine de la…modul în care vibrăm!

Uite, mamă, eu vibrez!

În lumea în care trăim, totul este făcut din energie: tu, eu, piatra, masa, firele de iarbă…Şi câtă
vreme energia este de fapt vibraţie, înseamnă că tot ce există vibrează. Totul! Inclusiv tu şi eu.
În sfârşit, psihologii zilelor noastre au ajuns să fie de acord cu faptul că energia şi materia sunt
unul şi acelaşi lucru, care ne aduce înapoi de unde-am pornit, adică totul vibrează pentru că totul este
energie - indiferent dacă tu o poţi sau nu vedea. Este energie pură, oscilantă, care curge mereu.
Deşi tot ce există este o singură energie, ea vibrează în mod diferit. Se întâmplă aidoma sunetului
emis de-un instrument muzical, o parte vibrează repede (ca notele înalte), la frecvenţe ridicate, iar alta
vibrează mai încet (ca notele joase), la frecvenţe scăzute. Totuşi, spre deosebire de tonurile produse de un
instrument muzical, energia care curge prin noi şi iese în afară vine de la înalta noastră încărcătură
emoţională şi ea dă naştere unor unde electromagnetice de frecvenţă înaltă, care ne fac să fim puternici
magneţi umblători, dar schimbători.
E nostim, nu?! Dar cui îi pasă?? Ei bine, dacă vrei să ştii de ce-a trebuit să te strofoci atât de mult
în viaţă, fă-o! Dacă vrei să afli cum să-ţi schimbi existenţa ca ea să fie exact aşa cum ţi-o doreşti, trebuie
să ai mare grijă, pentru că vibraţiile pe care tu le emiţi zilnic, clipă de clipă, sunt exact ce ai în viaţă - bun
sau rău - şi ele continuă s-o facă mai departe. Totul! Fără nicio excepţie!

De la zero comision, la comision zero

Centrul Californiei este ca un Mecca pentru cei amatori să vândă terenuri. Ferme de animale,
plantaţii de viţă de vie, staţiuni balneoclimaterice, zone rezidenţiale, ferme de lapte, gospodării. Dacă ai
răbdare şi ştii să închei o afacere la care tânjesc ambele părţi implicate, poţi face avere din uriaşele
comisioane pe care le primeşti.
Tom era o cunoştinţă de-a mea care se ocupa tocmai cu astfel de activităţi extreme, un cunoscut
agent imobiliar, cam la 40 de ani (noi doi eram cam de-o seamă), specializat în vânzări de terenuri.
Eu tocmai scăpasem de-o afacere în Los Angeles, pe care o vândusem şi mă mutasem pe coasta
centrală. Până să-l întâlnesc pe Tom, habar nu avusem cu ce urma să mă ocup. În câteva luni, mi-am

7
obţinut autorizaţia de agent imobiliar, după care am început ucenicia în domeniu, sub îndrumarea lui
Tom, în cadrul binecunoscutei sale agenţii imobiliare.
Până când vânzările mele ne-ar fi burduşit buzunarele - pe-ale lui, dar şi pe-ale mele - el şi-a
dedicat din timpul său să mă instruiască. Am petrecut multe ore împreună, comparând recolte de struguri,
teste de sol şi posibile producţii de furaje la hectar, obţinute de pe diverse câmpuri care-ar fi putut hrăni
„X” vite. Având în vedere că niciodată nu fusesem prea apropiată de vite, decât doar prin laptele şi carnea
lor pe care-o cumpăram de la magazine şi că odinioară fusesem o băutoare înverşunată, fără să ştiu nimic
altceva despre vinuri decât cum mi se urcă ele la cap, am găsit cu adevărat fascinantă întreaga instruire pe
care mi-o făcea Tom.
Înainte ca el să-mi permită să stau pe picioarele mele, a lucrat cu mine luni bune. În timp ce
învăţam despre această nouă lume, pusesem la punct şi un plan de piaţă pentru terenurile din centrul
Californiei, plan destinat cumpărătorilor de peste ocean. La acel moment, încheiasem deja prima etapă de
ucenicie şi pusesem bazele unei agenţii imobiliare specializată în terenurile din vestul SUA; creasem şi un
concept de marketing care era atât de perfect încât mă tot miram cum de nu se gândise nimeni până la
mine la aşa ceva.
Aici însă a apărut prima mea greşeală. Planul meu era atât de uşor şi de simplu, atât de bun şi de la
îndemână ca el să producă vânzări uriaşe, încât chiar că trebuia să existe vreo hibă pe undeva. Era cea
mult prea bun! S-ar fi derulat repede! Cineva l-ar fi putut fura! De fapt, era atât de bun încât mă năucea…
Iată că într-un final, veni şi ziua cea mare. Mă aflam pe teren, prezentându-mi primul lot, o fermă
ce se întindea cât vedeai cu ochii şi care domina măreaţa linie de coastă Big Sur din California. Nu numai
că preţul terenului era de ordinul milioanelor de dolari, dar şi comisionul meu atingea o sumă ce depăşea
pe departe tot ce strânsesem în toată viaţa. În câteva cuvinte, cumpărătorul şi vânzătorul căzuseră la
învoială. Iată că aveam o vânzare…dar deodată-am intrat în panică.
Tom era încântat, ca de altfel toată lumea. Mă simţeam extraordinar, însă pe măsură ce mă
apropiam de finalizarea afacerii, deveneam parcă şi mai paranoică. Era ceva mult prea bun să fie adevărat,
era prea uşor, incredibil…Stomacul îmi bolborosea ca o maşină de spălat vase.
Tom îmi tot respingea temerile, spunându-mi cât de mândru era de mine şi că nu mai făcuse
niciodată o afacere atât de simplă şi de curată. Eu eram tare speriată şi mă simţeam ca o ruină. Era ceva
mult prea ireal ca să aibă loc! Şi chiar aşa a şi fost. Nu s-a întâmplat nimic! În acea zi, în care afacerea
fusese atât de aproape de finalizare, cumpărătorul a descoperit o clauză legală ce-i permitea să renunţe.
Cele mai groaznice frici pe care le trăisem vreodată luară sfârşit - chiar de două ori mai repede decât
luaseră ele naştere.
În cele din urmă, i-am mărturisit lui Tom că nu-mi putusem controla presiunea pe care apropierea
de acel uriaş comision o exercitase asupra mea, comision care până la urmă nu s-a mai materializat. Tot
ce el mi-a spus a fost: „Drăguţă, dă-ţi la o parte fricile! Tu le trăieşti într-un mod mult prea dureros; ele
sunt ca nişte ventuze care-ţi sug puterea…Simte cum strângi mâna fiecăruia atunci când ai încheiat
tranzacţia, simte cum sărbătoreşti reuşita! Scumpo, crede-mă că treaba asta chiar merge şi dacă faci astfel,
niciodată nu vei da greş. Dacă nu poţi simţi cum se întâmplă, nu-ţi va merge!”
Nu aveam chiar nicio idee despre ce vruse el să-mi spună. După ce-am ratat prima mea vânzare,
m-am cufundat în toate cărţile de mare popularitate care tratau gândirea pozitivă şi modul în care te
îmbogăţeşti într-un timp scurt. Apoi, după ce-am mai ratat încă vreo alte două vânzări chiar pe punctul
de-a le încheia, am conchis că acel tărâm de basm nu era pentru mine, aşa că am deschis o afacere cu
ipotecări, care implica mult mai puţină teamă.
Toate câte vi le-am povestit aici au avut loc cu mult înainte de-a fi absorbită de Legea Atracţiei,
lege care-mi elucidase misterul vorbelor lui Tom. El, fără să-şi fi dat seama în mod conştient de cum
acţiona, învăţase să-şi comande energia în propriul său avantaj, ştiind din instinct că acele afaceri aproape
finalizate însemnau mult mai mult decât o simplă gândire pozitivă sau să închei contracte bune. Şi Tom şi
Jessie ştiau într-un fel oarecare că trebuie să simţi dorinţele înăuntrul fiinţei tale.

Diapazonul şi Legea Atracţiei

Să ne întoarcem prin anii 1930, când doi tineri din Est au încercat să demonstreze că gândurile
sunt reale şi că fiecare tip de gând creează un anumit tip de vibraţie. În consecinţă, ei s-au hotărât să vadă
dacă pot fotografia vibraţiile gândului. Şi culmea, au şi reuşit! Au realizat un experiment cu doi pereţi de
oţel, experiment care a fost refăcut de multe ori de atunci încoace (vezi „De la enigmă la ştiinţă” de
George W. Meek, 1977).

8
 Cei doi au demonstrat ceva ce este însă mult, mult mai important. Au descoperit că pe măsură ce
persoana care gândeşte / transmite îşi încarcă gândurile cu emoţii, imaginea care ia naştere în mintea sa
devine din ce în ce mai clară. Se prea poate ca aceşti tineri să fi fost pionierii care-au demonstrat că există
o energie magnetică ataşată gândului nostru, el fiind mânat înainte de emoţiile pe care le simţim. Cu toate
acestea, există însă şi ceva ce le-a scăpat. Este vorba de faptul că noi, datorită undelor vibraţionale pe care
le emitem (emoţiile), suntem, fără nicio exagerare, magneţi umblători şi atragem înapoi spre noi tot ce se
află pe aceeaşi lungime de undă.
De pildă, atunci când ne simţim bine, plini de bucurie şi de recunoştinţă, emoţiile pe care le
simţim transmit în afara noastră vibraţii de înaltă frecvenţă, care prin rezonanţă, vor atrage asupra noastră
doar vibraţii ce se află pe aceeaşi frecvenţă.
Pe de altă parte, atunci când trăim altceva decât bucuria, adică frică, grijă, vinovăţie sau chiar
poate ceva mai blând chiar, acele emoţii emit vibraţii de frecvenţă joasă. Cât timp frecvenţele joase, fie
ele cât de mici sau de puţine, atrag la fel cum o fac şi cele înalte, noi vom atrage asupra noastră doar
probleme care ne vor face se simţim (şi să vibrăm) la fel de prost, pe aceeaşi frecvenţă pe care tocmai am
transmis-o în afară. Am primit ceea ce-am oferit. (Ce dai, aia primeşti!) Acest lucru este întotdeauna doar
o chestiune de potrivire a vibraţiilor…
În concluzie, fie că este vorba despre înalta vibraţie a fericirii sau de cea joasă a anxietăţii, noi
atragem tipul de vibraţie pe care-o emanăm clipă de clipă. Cei care iniţiază procesul suntem chiar noi
înşine, deci suntem şi magneţii dar şi cauza. Bine sau rău, noi am creat totul şi continuăm mai departe să
facem acest lucru. Suntem fiinţe umane, în carne şi oase, dar mai întâi de toate şi cel mai important lucru
este că suntem energie - da, energia magnetică, aşa cum este ea şi care ne face să fim magneţi vii care
respiră! (Nu-ţi place? Fie că eşti preşedintele unei mari companii, mamă, soţie sau mecanic auto, poţi tu
crede că eşti doar un magnet ambulant? Ah, cât de puţine lucruri ştii!)
Poate părea ceva cu totul nebunesc, dar e timpul să ne trezim la realitate: noi suntem fiinţe
electromagnetice care trecem uşor peste toate şi avem o capacitate într-adevăr uimitoare, anume cea de-a
atrage în viaţa noastră tot ceea ce ne dorim, controlându-ne doar modul nostru de simţire care se trage din
gândurile noastre.
Însă, pentru că trăim pe această planetă într-un câmp de energie în care predomină frecvenţele
scăzute create de mai bine de 6 miliarde de oameni ce transmit semenilor mai mult stres şi frică decât
bucurie, noi ne includem în această vibraţie şi reacţionăm. Cu alte cuvinte, înainte să învăţăm conştient să
nu luăm în seamă frecvenţele joase şi atotpătrunzătoare în care ne ducem viaţa, noi nu facem decât să tot
retrăim evenimentele neplăcute. Este ca şi când am înota în apă sărată şi dacă nu ne spălăm ca să
îndepărtăm depunerile saline de pe corp, mai devreme sau mai târziu ele ne vor deranja.
Nu există nicio altă cale decât asta, adică atragem tot ce simţim. Cel mai adesea, aceste trăiri nu
vin din gândurile noastre, ci ele se datorează reacţiilor electromagnetice instantanee ce se dezvoltă în lanţ
şi care conduc, în cele din urmă, la producerea, oprirea sau distrugerea unui eveniment (cum de altfel am
păţit eu cu marele meu comision).
Revin. Ceea ce noi simţim se răspândeşte în afară sub forma undelor. Indiferent de tipul frecvenţei
emise, automat aceasta va atrage o altă frecvenţă de acelaşi tip - iată, carevasăzică, cum se petrec
lucrurile, fie ele bune, fie rele: prin rezonanţă.
Eşti fericit, vibraţiile tale atrag evenimente fericite ce au vibraţii cu frecvenţă înaltă. Eşti
posomorât, vibraţiile tale joase atrag evenimente neplăcute. În ambele cazuri, starea pe care-o simţim se
datorează vibraţiilor pe care le primim înapoi, deci ele sunt cauza fericirii sau nefericirii noastre,
împreună cu ceea ce noi am transmis (emoţia). Prin urmare, totul este doar o chestiune de rezonanţă.
Este acelaşi principiu ca cel al diapazonului. Loveşte un diapazon aflat într-o încăpere plină de o
mulţime de diapazoane calibrate pe diverse tonuri şi vei vedea că vor vibra numai cele care se află pe
aceeaşi frecvenţă, cu toate că sunt la mare distanţă unele de altele. Forţele asemănătoare se atrag - este o
lege clasică a fizicii.
Spre deosebire de diapazonul care nu-şi transformă niciodată frecvenţa de bază, noi, oamenii, cu
neîncetatele noastre schimbări la nivel emoţional, suntem precum bilele de loto în suflantă - chiar aşa ni
se modifică frecvenţele şi intensitatea magnetică. Un minut putem fi la fel de sus ca zmeul în văzduh sau
ca atotputernicul soare, ca în clipa imediat următoare să cădem atât de jos încât din punct de vedere
energetic ne simţim de parcă ne-ar călca trenul. Ce ne-a izbit atât de puternic vine tocmai din modul
nostru de simţire, de la intensitatea trăirilor, fie de la entuziasmul nostru fie de la lipsa lui.
Cu alte cuvinte, în loc să fim ca un diapazon calibrat pe o frecvenţă bună şi constantă, noi ne
asemănăm mai mult cu un mănunchi de astfel de dispozitive puse laolaltă, fiecare având tonul şi frecvenţa

9
sa proprie, iar împreună ele nu fac altceva decât să emită aleatoriu sunete pretutindeni, în funcţie de
nivelul nostru emoţional scăzut sau ridicat. Câtă vreme, pentru o clipă ne aflăm pe-o frecvenţă înaltă, ca
în următoarea să coborâm pe una scăzută, frecvenţele nu fac altceva decât să se anuleze reciproc, fără ca
în viaţa noastră să apară prea multe schimbări, iar dacă totuşi apar, ele nu se petrec prea repede.
Numai că noi nu suntem diapazoane! Ceea ce se întoarce spre noi este un rezultat al energiei
noastre emoţionale eterogene şi nefocalizate (vibraţii), pe care o emitem în fiecare moment şi care rareori
are ceva puţin plăcut, însă ea dă naştere unui nesfârşit lanţ de şocuri, pierderi sau evenimente ori
împrejurări neplănuite.
Este inutil să mai spun că tot ce-am făcut noi cu acest flux de energie, fără nicio discriminare, în
cel mai rău caz este un iad curat, iar în cel mai bun, o viaţă mediocră. Continuăm să atragem în viaţa
noastră de zi cu zi fiecare experienţă, partidă, întâmplare, întâlnire, incident, eveniment, hazard, ocazie
sau episod prin modul în care se întâmplă să vibrăm - adică prin ceea ce simţim.

Facturi, facturi, facturi

Să luăm, de exemplu, în discuţie un subiect nu tocmai plăcut: achitarea facturilor. Dacă nu te afli
într-o formă financiară prea strălucită, cum te simţi când vine timpul să-ţi plăteşti facturile? Stresat?
Euforic? Nu tocmai! Ce spui despre starea de îngrijorare, de nelinişte sau de disperare pe care-o trăieşti?
Ei bine, iată care-i trucul...Cauza neplăcerii pe care-o simţim în legătură cu facturile se datorează
sentimentului de disperare ce continuă să ne macine! De ce? Pentru că tot ce simţim este ceea ce vibrăm,
iar noi atragem în funcţie de cum vibrăm! Legea universală. Simplu!
Mă întâlneam regulat cu Tony şi cu Ginger, soţia lui; analizam împreună, toţi trei, progresul pe
care-l făceam în aplicarea Legii Atracţiei. Slavă Domnului că ei locuiau aproape de mine şi că erau
singurii cunoscuţi din împrejurimi cu care puteam să mă consult şi să-mi compar rezultatele.
Într-o seară, după ce-am cinat toţi împreună la mine acasă, ne-am lăsat copleşiţi de amintirile
vremurilor de-odinioară, când nu eram interesaţi de dirijarea energiei. Conversaţia se desfăşurase lejer şi
amuzant, până în clipa în care Tony a început să povestească despre cât de urât îi fusese lui să plătească
facturile atunci când nu avea niciun sfanţ în buzunar. Cu toate că mai întotdeauna mă bucuram de
compania lor, starea care începuse să pună stăpânire pe mine în acel moment nu era una tocmai agreabilă,
pentru că doar de puţină vreme ieşisem dintr-o lungă şi grea problemă financiară. Tot vroiam să schimb
subiectul, dar nu mi-a mers deloc.
Tony avusese mereu parte de-un trai decent, iar după ce copiii lor crescuseră şi plecaseră la casele
lor, câştiga destul ca să se descurce binişor, el şi soţia. Cu toate acestea, Ginger îşi dorise mult să-şi reia
munca, drept care reveni la agenţia imobiliară pe care-o părăsise cu ani în urmă. Toate acestea avuseseră
loc cu mult timp înainte ca ei să fie preocupaţi de Legea Atracţiei. Ea făcuse chiar bine că-şi reluase
munca. „Ce se întâmplase, oare, de nu aveam niciodată destui bani pentru a ne plăti facturile?”, se
întrebau ei în timp ce eu le turnam cafeaua în ceşti.
„Eu cred că atunci când Ginger a reînceput munca, voi v-aţi întins mai mult decât vă ţinea
plapuma!”, am spus eu, cu speranţa că discuţia noastră se va îndepărta de la acest subiect emoţional, căci
ştiam foarte bine cum e să treci printr-o situaţie grea şi să n-ai destui bani.
„Sigur că aşa a fost! - a spus Tony, râzând. „Înainte să ne dăm seama în ce încurcătură intrasem,
trăiam pe picior mare! Ne refinanţasem deja casa, fiindcă nu avusesem altceva de ales. Niciodată n-am
economisit ceva, deci nu aveam niciun fel de rezerve băneşti pe care să ne bazăm. Deşi ne intra în casă
încă un venit de pe urma activităţii pe care-o desfăşura Ginger, ne aflam într-o stare financiară mai
proastă decât cea de dinainte şi aveam şi mai multe facturi pe care nu le puteam plăti. Dacă Ginger ar fi
încheiat o afacere ca lumea, am fi fost aproape bine, dar fiindcă situaţia rămăsese pentru ea neschimbată,
ne aflam într-un mare bucluc şi ne-ar fi luat luni bune să ne revenim.”
„Of, of! Cunosc bine senzaţia. Dar nu-i grozav c-am depăşit situaţia, c-am lăsat totul în spate?” -
încercam eu din răsputeri să mut subiectul în altă direcţie, dar Ginger nu se lăsa deloc. Dintr-un anumit
motiv, se părea că avea nevoie să retrăiască toate acele zile cumplite.
„Jur”, continuă ea, „că în fiecare lună ne mergea atât de rău, încât atunci când a venit ziua să
plătim toate prostiile pe care tot le amânasem cât se putuse de mult, fie mă invada vreo eczemă, fie mă
apuca vreo migrenă. Scoteam teancul de facturi, le puneam pe masă şi doare le priveam, o zi sau două.
Apoi mi se punea acel oribil nod în stomac, pentru că ştiam că trebuie să le plătim şi banii pe care-i
aveam în bancă nu erau destui. Prin urmare, alegeam la întâmplare o factură şi stabileam cât mai puteam

10
întârzia cu plata ei. Era îngrozitor! Lynn, tu ştii cum te simţi în acele clipe, ai trăit această senzaţie
oribilă…”
„De nenumărate ori!” - am spus eu, dusă pe gânduri.
„Mulţumesc cerului că toate lucrurile s-au schimbat!”, spuse Tony oftând şi privind-o pe Ginger
cu drag. „Dacă-ar mai fi fost încă un an la fel, te-ai fi bucurat de asigurarea mea de viaţă!” Când a prins-o
de mână, peste masă, inima mi s-a înmuiat şi i-am văzut ochii lui Ginger înotând în lacrimi de fericire că
au putut să izbândească împreună. După câţiva ani, au reuşit să-şi schimbe situaţia financiară şi să-şi
transforme viaţa, având parte de fericire şi prosperitate Ei au învăţat cum să-şi canalizeze energia şi că
senzaţia de mulţumire este o vibraţie ce trece de la unul la altul. Dar cât de lung le-a fost drumul până au
ajuns aici…Şi ce cale lungă avem şi noi de străbătut!
Noi trei am petrecut ani buni într-un haos financiar de diverse grade, pentru că nu ştiusem nicio
secundă cum să ne dirijăm energia. Fiecare în felul nostru, pe măsură ce ne apropiam de termenele
scadente ale facturilor şi aveam nevoie de şi mai mulţi bani, deveneam mai agitaţi.
Atunci când ne concentrăm emoţional pe ceva ce nu avem, noi continuăm să atragem în viaţa
noastră o lipsă, care îndeobşte este mai mare, mai însemnată şi mai neplăcută decât cea pe care-am
avut-o cu o lună în urmă.
Procesul seamănă cu lansarea unui bumerang - acea armă pe care-o arunci şi dacă ea nu şi-a atins
ţinta revine de unde a plecat, o prinzi, dacă nu cumva eşti neatent şi ea te loveşte chiar în plin. Ceea ce
transmiţi în afară - adică vibraţia ta - se reîntoarce tot la tine. Aşadar, câtă vreme nu ne modificăm starea
vibraţională, vom fi continuu atinşi de vibraţiile pe care le-am transmis mai înainte. Altfel spus, dacă nu
încetăm să trăim într-un registru de vibraţii joase, pe care le transmitem mai departe în jurul nostru, atunci
vom atrage asupra noastră toate neşansele!
Toate lucrurile pe care ne concentrăm emoţional sunt ale noastre! Concentrează-te pe ceea ce-ţi
doreşti, cu pasiune şi emoţie şi…gata! Direcţia a fost trasată! Concentrează-te pe ceea ce nu-ţi doreşti
deloc, cu acelaşi patos (nelinişte, grijă etc.) şi este destul! Şi această direcţie a fost trasată!
Indiferent ce ne dorim sau nu, universul nu dă niciodată rateuri, ci lucrează strict după principiul
fizicii, cunoscut ca Legea Atracţiei. Noi ne trimitem în afara noastră sentimentele care au o putere
magnetică, iar universul, ascultător, le distribuie, fără să reacţioneze la rugămintea noastră - el răspunde
doar vibraţiilor noastre care vin pur şi simplu din modul nostru de a simţi.
Are vreo importanţă care-i cauza iniţială ce-a dat naştere simţămintelor noastre? Nu! Poate că ele
au venit de la vreun gând sau de la vreun eveniment exterior, ori dintr-o dispoziţie sufletească mai vagă.
Dacă este să vorbim despre modul în care ele au luat naştere, atunci aflaţi că evenimentele care ne
conturează viaţa vin numai din şuvoiul nostru de trăiri pe care le avem clipă de clipă, zi de zi şi an de an.

Focarule, măreşte-te!

Să fim pentru o clipă realişti! Nimeni nu ne propune să fim în formă cât e ziua de lungă, să
încercăm să fim fericiţi chiar şi atunci când tocmai am pierdut trenul, am fost puşi pe liber sau ne-am
rătăcit cheile de la maşină.
Faptele sunt fapte. Câtă vreme primim ceea ce-am dat, s-ar putea să fie musai să fim un pic mai
atenţi la ceea ce gândim şi la modul în care acel lucru ne face să simţim.
Dacă ne concentrăm pe ceea ce nu ne dorim, atunci acest lucru vine înspre noi şi în mod obişnuit
el ne loveşte straşnic, chiar mai tare decât a făcut-o la început.
Să ne reîntoarcem la facturi. Să spunem că în mintea ta s-a strâns un noian de gânduri, toate fiind
legate de cât de mult nu-ţi place ţie să plăteşti facturile. Fiecare acest gând (care este ceva foarte viu)
poartă cu sine o încărcătură emoţională sau marca clipei în care-a fost conceput; el îşi croieşte drum în
lume, ca să găsească alte gânduri similare, cu aceeaşi vibraţie, de care să se prindă. Atunci când se unesc
două gânduri cu aceeaşi intensitate emoţională, ele vibrează mult mai intens, iar frecvenţa lor combinată
este mai puternică şi mai rapidă decât a fiecăruia separat.
Prin urmare, în locul unui gând mic şi fără importanţă pe care-l ai cu privire la facturi, vei căpăta
unul şi mai mare, dar şi mai puternic decât cel iniţial, pentru că ori de câte ori tu te gândeşti la facturi,
gândul tău se uneşte cu altele similare, dar şi cu cel pe care l-ai avut la început. Deci, e ceva şi mai mult!
Dar pe tine nu te macină doar gândurile despre facturi…mai există şi altele, care reunite cu unele
similare, dau naştere unui gând mai amplu şi mai puternic şi acest lucru se întâmplă cu fiecare sentiment
pe care-l emani. În plus, toate aceste gânduri se asociază cu altele la fel de joase, cu aceeaşi frecvenţă,
despre altceva, transmise de alţi oameni. Eu le numesc bombe cu deşeuri. Toate laolaltă se potrivesc

11
foarte bine ca vibraţie, ele se adună şi creează un gând rezultant ce emană mai multă teamă şi nelinişte şi
care se poate foarte uşor abate asupra ta dacă nu ţi-ai schimbat între timp starea emoţională. În concluzie,
mai devreme sau mai târziu, una sau mai multe din bombele cu deşeuri astfel create şi care poartă cu sine
tot felul de probleme neplăcute, strânse şi de la alţii, se vor întoarce asupra ta şi te vor lovi în plin DACĂ
încă mai vibrezi pe frecvenţa lor şi te acordezi pe lungimea lor de undă.
Acum, chiar că te afli într-o belea! Ai de plătit şi mai multe facturi decât înainte şi pe lângă ele, te
confrunţi şi o seamă de situaţii neplăcute care pot să nu aibă de-a face cu ele. Autoturismul ţi-e pe butuci
şi n-ai bani să-l repari. Maşina de spălat a dat-o în primire. Copiii au spart geamul vecinilor. Câinele, când
l-ai scos la plimbare, a sărit la un trecător. Televizorul a luat foc tocmai când erai cu casa plină de fani
înrăiţi şi vizionaţi împreună meciul vostru favorit.
„Atracţia magnetică” este puternic orientată pe o încărcătură emoţională cu vibraţii joase şi ea va
continua să atragă şi mai multe necazuri, este ca un far ce le îndreaptă spre casă. Şi toate acestea se vor tot
petrece atâta vreme cât tu-ţi păstrezi vibraţia joasă. În clipa în care-ţi schimbi frecvenţa, bumerangul nu se
va mai întoarce asupra ta şi el va lovi în schimb pe altcineva. Da, este rău pentru cel care va fi atunci în
cauză, dar în sfârşit, tu ai scăpat! Pentru moment.
Să ne îndreptăm acum puţin atenţia pe ceva mai plăcut, ca de exemplu o maşină nouă. Dacă te
concentrezi pe maşina dorită şi continui să faci acest lucru, maşina va fi a ta. Dacă însă te concentrezi pe
faptul că n-o ai încă, deci pe lipsa ei sau pe ideea că nu-ţi poţi permite s-o cumperi, atunci chiar asta
atragi: un mare întreg ce poartă marca „Nicio maşină”. După care spui cu năduf: „Ptiu, drace! Iată că asta-
mi arată că exerciţiul n-are chiar niciun sens! Ani de zile tot m-am concentrat pe ce mi-am dorit, adică să
am bani mai mulţi şi nici acum nu-i am!”
Corect! Dar aici se pune mai întâi problema banilor şi apoi a lipsei lor! Ia ghiceşte, asupra căreia
ne concentrăm noi toţi, cam 99,9% din viaţă? Aha…Deci e în regulă…
Lucrurile asupra cărora ne concentrăm atenţia vin spre noi şi le obţinem. Dacă ne centrăm pe ceva
ce ne lipseşte, garantat lucru că acel ceva ne va lipsi şi mai mult, datorită…rezonanţei: noi atragem
acelaşi tip de vibraţii ca cel pe care l-am emis. Este pur şi simplu Legea Atracţiei în acţiune!

Patru paşi pentru a izbuti

Revin din nou asupra esenţei problemei. Cu cât ne gândim mai mult la ceva - deşi emoţia simţită
în acea clipă este firavă - cu atât acel lucru devine mai mare şi mai puternic în viaţa noastră. Acest fapt
este valabil şi dacă ne gândim la ceva negativ, fie la lucrul în sine sau lipsa lui.
Dacă ne spunem: „Eu vreau sănătatea perfectă!” şi tot timpul ne gândim afectiv la sănătatea
noastră, fie o vom avea imediat, fie ea se află pe drum. Dar dacă ne spunem: „Eu nu vreau să fiu bolnav!”
şi ne gândim tot afectiv la acest lucru, atunci sănătatea ne va fi şubredă, căci de fapt noi ne-am concentrat
pe boală.
Dacă ne gândim multă vreme că vrem o casă nouă şi putem simţi cam cum ar fi în ea, ne aflăm pe
calea cea bună şi o vom avea. Dacă însă ne spunem: „Eu nu mai vreau să locuiesc aici!” vom rămâne
pentru o vreme legaţi de acel loc.
Dacă ne gândim afectiv destul de mult la ceva anume, fie că este ceva ce ne dorim sau nu, vom
obţine sau nu acel lucru. Ceea ce vine nu are nicio legătură cu destinul nostru - care de fapt nu există - sau
cu ceea ce facem fizic ori cu cât suntem de vrednici sau buni. Are legătură numai cu modul în care
vibrăm! Acest lucru înseamnă simţire, atracţie. Punct!
Deci, iată de ce părinţii noştri nu ne-au vorbit despre aşa ceva…pentru că n-au ştiut niciodată. Aici
se află miezul pe care-l dezvoltă fiecare carte de gândire pozitivă sau orator motivaţional, dar ei n-au tăiat
de tot nodul gordian, pentru că, sincer vorbind, ei nu cunosc Legea Atracţiei.
Iată, deci, care sunt cei patru paşi necesari creaţiei conştiente, paşi garantaţi - da, este corect spus,
garantaţi - pe care dacă-i faci îţi aduci în viaţă tot ceea ce te entuziasmează mai tare, dar mult, mult mai
mult. Paşii sunt garantaţi pentru că ei reprezintă legea universală, principiile de bază ce stau la originea
întregii creaţii. Acum, dacă vrei, ei îţi aparţin.

Pasul 1: Identifică CEEA CE NU-ŢI DOREŞTI.

Pasul 2: După aceea, identifică CEEA CE-ŢI DOREŞTI.
Pasul 3: Pătrunde în starea emoţională transmisă de lucrul pe care ţi-l doreşti
Pasul 4: Aşteptă lucrul pe care ţi-l doreşti, fii atent la el şi dă-i voie să se realizeze.

12
 Asta-i tot. Pe măsură ce pătrunzi în tainele acestei călătorii noi şi neobişnuite, lucrurile par că
încep să se schimbe în fiecare aspect al vieţii tale. În câteva săptămâni, grijile, neliniştile, fricile şi
îndoielile te părăsesc şi poţi vedea şi simţi realmente cum se desfăşoară evenimentele în fiecare zi.
Sănătatea şi se restabileşte; contul din bancă se umple; relaţiile se dezvoltă după cum îţi doreşti;
vânzările se apropie; avansarea se produce. Viaţa însăşi devine o bucurie cotidiană. Este ceva real. Poţi
vedea că merge…Şi-apoi ştii, ştii cu adevărat că singura persoană care se află la cârma corabiei tale eşti
tu! Da, eşti chiar tu!

Nu mai fii victimă!

În timp ce intrăm în această aventură ce implică să trăim Legii Atracţiei, trebuie să cercetăm
conceptul de victimă. De fapt, nu este vorba despre o victimă în sine, ci despre cineva care continuă să se
creadă victimă în raport cu ceva sau cineva, ipostază care-i oferă o continuă nemulţumire ce vine tocmai
de la vibraţiile joase pe care le emite neîncetat.
Desigur că şi restul lumii face tot la fel, mai degrabă îi acuză „pe ceilalţi” pentru ce li s-a
întâmplat lor, decât să-şi reproşeze propriile trăiri. Oamenilor le place mai curând să condamne
„împrejurările” pentru ghinionul avut, decât ceea ce-au simţit; ei dau vina pe beţivul de la volan cu care s-
au ciocnit pe autostradă, pe şeful corupt, pe economie sau pe Dumnezeu; cu alte cuvinte, îi acuză mereu
pe alţii că ei au dat de necaz şi nu recunosc că totul se datorează propriilor lor emoţii.
Poate că aşa am fost învăţaţi şi de aceea am crezut că trăim la mila altora, după soartă, noroc sau
şansă şi cu siguranţă că cei mai mulţi dintre noi trăiesc astfel. Cu toate acestea, în clipa în care începi să
vezi Legea Atracţiei în acţiune, înţelegi în sfârşit că nu a existat, nu există şi nici nu va exista niciodată
vreo victimă. Nu există nici noroc, ghinion sau coincidenţă. Nu există nici destin, soartă sau providenţă.
Nu există în ceruri vreun judecător care să ţină scorul faptelor tale bune şi rele. Nu există nici karma din
vieţile trecute şi nici ispăşirea păcatelor. Gata cu victimele!! Printre noi nu există nici măcar o victimă,
există doar co-creatori în gândire şi simţire, magneţi puternici care atrag vibraţiile de aceeaşi frecvenţă, la
fel cum atrage mierea albinele.
Să nu mai crezi niciodată că evenimentele din afara ta îţi controlează viaţa şi nici că este rău să-ţi
doreşti ceva! Să nu mai crezi nicicând că există în afara ta o mare putere care te împinge sau că te
conduce altcineva în afară de tine! Niciodată să te mai temi de „alţii” sau de „ceva”, indiferent despre ce
este vorba, căci cel care alege eşti tu!
Ori, poate s-a întâmplat aşa că n-am meritat mai mult, n-am fost la înălţimea situaţiei, am fost
mult prea păcătoşi, n-am fost testaţi suficient ori nu ne-am dus îndatoririle la bun sfârşit…Nu este
adevărat!
Realitatea - realitatea cea adevărată - este că deja suntem demni de respect, că nu există niciun
test de trecut şi că păcatul nu este nimic altceva decât o creaţie monstruoasă a minţii omeneşti, întreţinută
ca unii oameni să-i conducă pe alţii.
Realitatea adevărată este că noi am venit aici pe Pământ pentru a înflori şi a prospera, iar viaţa
este o mare experienţă omenească, trăită în bucurie şi fără griji, şi nu în zbucium şi durere. Am venit aici
să ne distrăm în timp ce învăţăm, să evoluăm fără suferinţă şi să strângem recolta dorinţelor noastre,
cunoscând pe deplin faptul că putem avea totul deîndată ce ştim să lucrăm cu energiile
noastre…adică…cu emoţiile noastre.
Atunci când am venit pe Pământ, ne-a fost asigurat dreptul de-a alege în mod liber, drept pe care
ni l-a pus la dispoziţie natura adevărată a fiinţei noastre. A sosit clipa să ne exersăm acest drept primit
prin naştere. Nu suntem prinşi în plasa nimănui! Nu suntem legaţi de nicio împrejurare! Nu suntem
victimele nici unor situaţii! Suntem, mai curând, fiinţe care au capacitatea spirituală de a traduce în viaţă
orice dorinţă ciudată pe care mintea noastră o poate închipui, pentru că noi deţinem libertatea absolută,
incontestabilă şi infinită de a alege, indiferent de alternative.
Este momentul să ne trezim şi să ne aducem aminte cum să facem ca aceste alegeri să se
îndeplinească. A venit clipa să ne scoatem capul din nisip şi să acceptăm că viaţa nu este o întâmplare.
Este timpul să încetăm a mai crea un cadru inadecvat al lipsurilor şi să ne reamintim secretele
înţelepciunii străvechi pe care-o cunoşteam foarte bine odinioară, în timpurile în care istoria scrisă nu-şi
făcuse încă apariţia, înţelepciune ce ne-a permis să creăm pasiuni printr-o simplă intenţie. Acum este
timpul!

13
 Tu meriţi totul. Meriţi să ţi se îndeplinească toate năzuinţele, oricare-ar fi ele. Tu trebuie doar să le
vrei şi să le simţi şi-atunci o nouă viaţă plină de-o fericire fără seamăn este a ta. Nu, această viaţă nu poate
fi a ta, ci ea chiar va fi a ta! Cosmosul este cel care-ţi garantează acest lucru.

Capitolul 2
Minunatul nostru spirit

Procesul de creaţie este peste tot acelaşi, indiferent dacă e vorba despre sistemul solar sau despre
un model de blugi. Gândul pe care l-ai încărcat cu trăirea adecvată prinde viaţă şi dă naştere unei vibraţii
pe măsură…şi iată-l îndeplinit.
Nu există nicio diferenţă între gândurile pozitive care circulă prin lume, nu contează că eşti un om
bun, cu o inimă de aur sau că te rogi ori meditezi la ceva sau că vizualizezi un lucru înăuntrul fiinţei tale.
Nu contează nici dacă tu, întreaga viaţă, te dai cu capul de toţi pereţii, într-o sforţare nebunească de a-ţi
îndeplini visele. Nimic din toate astea nu vor crea ceva până când nu lăsăm cale liberă vibraţiei magnetice
ca ea să atragă visele înăuntrul infailibilului nostru spirit minunat numit trăire, acea forţă
electromagnetică din care ne sunt realizate visele.

Există doar două moduri de a simţi

Poţi lua orice carte care s-a scris vreodată despre simţire şi emoţii, fiecare oră predată şi în care ţi
s-a vorbit despre întunecatele mistere ale minţii, fiecare grup de consiliere ce-a încercat vreodată să ne
pună în legătură cu acel copil ascuns înăuntrul făpturii noastre sau pe oricine altcineva care s-a străduit să
ne arate cum să ne eliberăm de acele stări ce ne sperie şi pe care le numim emoţii. Dacă punem laolaltă
toate tehnicile imaginate, vom obţine numai un singur mare leac care ne va aduce o viaţă îmbelşugată şi
împlinită:

Învaţă să deosebeşti o senzaţie bună de una rea.

Asta-i tot. Învaţă să faci aşa ceva şi te afli pe cale cea bună, după care poţi crea tot ce-ţi pofteşte
inima. Acesta-i secretul ce ne transformă în creatori conştienţi, în loc să rămânem creatori din întâmplare
şi puterea care ne traduce gândurile în realitate, iscusinţa simplă de a fi în stare să facem distincţie între
un sentiment bun şi unul rău. Asta-i tot. Lecţia s-a încheiat.
Nu te îngrijora, aceste două tipuri de senzaţii n-au nimic în comun cu trecutul tău care poate că nu-
i tocmai roz, ele nu-l dezgroapă în niciun fel şi nu te pun faţă în faţă cu bau-baul care s-ar putea să
locuiască în cămăruţa ta secretă plină cu emoţii. Aceste două stări emoţionale nu sunt decât ca o grădină
în care cresc diverse plante - adică sentimentele noastre din fiecare zi. Tu devii însă liber imediat ce înveţi
să deosebeşti ceea ce te face să te simţi bine de ceea ce te face să te simţi rău.
Acesta-i miezul problemei, adică ceea ce se numeşte „noroc”. Aceasta-i cauza datorită căreia de
tine se apropie fie marea afacere, sănătatea ideală, împlinirea spirituală, fie însemnate economii într-un
cont! Învaţă doar cum să deosebeşti o stare excelentă de una deplorabilă şi priveşte apoi magia ce are loc.

Înghiţim sticlă pisată

Sentimentele, acele trăiri care ne îngrozesc dacă se întâmplă să fie negative, nu sunt nimic altceva
decât încărcări cu energia electromagnetică ce ne străbate corpul şi ele se datorează modului nostru de a
gândi. Singurul motiv pentru care ne ia atât de mult să evităm unele emoţii negative este acela că nu le
simţim prea arzătoare, ci doar nu ne place senzaţia pe care ele ne-o transmit. Dacă însă atunci când ne
apar în minte noi le dăm la o parte, nu vom mai avea deloc de a face cu ele pentru că nu vom mai atrage şi
altele similare.
Să ne concentrăm acum puţin atenţia pe emoţiile pe care nu le eradicăm şi să începem mai întâi cu
obiceiul nostru zilnic de tipul: „Mă simt rău.”, stare ce poate avea orice cauză, de la o apatie obişnuită
până la depresie.
Ne simţim rău atunci când prin mintea noastră trec tot felul de gânduri pe care nu le primim cu
niciun pic de bucurie, cum ar fi: vinovăţia, singurătatea, mânia, resentimentele, grija, îndoiala, frustrarea,
stresul şi chiar uşoara nelinişte. Toate acestea au la bază frica şi ele vibrează în interiorul nostru cu o
14
frecvenţă extrem de joasă, motiv pentru care noi nu ne simţim deloc bine - ele sunt complet opuse stării
noastre fireşti, cea corespunzătoare frecvenţei înalte.
Pe de altă parte, ne simţim bine atunci când gândurile noastre au legătură cu ceva ce ne aduce
bucurie, cum ar fi admiraţia, încântarea, plăcerea, bucuria, entuziasmul, veneraţia, respectul, recunoştinţa,
iubirea, cu toate stările minunate pe care le simţim atunci. Motivul pentru care ne simţim bine la astfel de
gânduri este acela că ele vibrează cu o frecvenţă ridicată, frecvenţă care bineînţeles că de cele mai multe
ori este starea noastră firească. Metaforic vorbind, nimeni nu poate înghiţi sticlă pisată şi să se simtă
grozav după aceea, iar noi facem asta cât e ziua de lungă, prin gândurile şi sentimentele noastre negre.
Da, este ca şi când ne-am scălda inconştient într-o baie de energie negativă (generată de propriile noastre
gânduri, cum fac de altfel toţi ceilalţi)…iar această stare este total opusă celei cu care suntem înzestraţi de
la natură, adică cea a bucuriei. Acesta-i motivul pentru care rareori ne simţim bine! Pur şi simplu nu
putem altfel! Ne bălăcim toată ziulica într-o energie cu frecvenţă scăzută şi credem că este ceva perfect
normal.
Iată cum apare cercul vicios: sentimentele noastre - conştiente şi inconştiente - pe care le simţim zi
de zi şi pe care le considerăm normale, transmit în întregul nostru corp vibraţii negative, care nu sunt
deloc naturale…ele ne fac să ne simţim doborâţi la pământ sau de parcă am supravieţui doar, ca şi când
nu am simţi nimic. Cât timp toate aceste trăiri ale noastre sunt caracterizate printr-o gamă diversă de
frecvenţe joase, atunci, prin rezonanţă, ele atrag evenimente ce se află pe aceeaşi lungime de undă, adică
cu frecvenţe reduse. Acesta este cauza care ne face să ne simţim rău - cu cât emitem frecvenţe mai joase,
cu atât recepţionăm la fel…şi ne simţim rău. Tot rotund şi rotund.

Zâmbetul lui Pat

Cu ani în urmă, la unul din seminarele mele de weekend, în care vorbeam despre Legea Atracţiei,
a venit o tânără fermecătoare, cam de 30 de ani, pe care o voi numi mai departe Pat. Fata asta părea tot
timpul foarte amabilă şi era chiar drăguţă.
Pat mă tot complimenta pentru hainele pe care le purtam (deşi pe atunci mă îmbrăcam în blugi şi
pulover). Mai tot timpul folosea expresii amabile, dar o făcea cam în exces. Mereu îşi lăuda colegii pentru
sinceritatea cu care povesteau lucruri nu tocmai plăcute din trecutul lor sau când îşi exprimau
sentimentele explozive pe care le trăiau în acea clipă. Deşi părea un om deschis şi luminos, prezenţa ei
pur şi simplu mă călca pe nervi.
După prima noastră întâlnire de seară, înainte de cină, părăsind sala de mese, Pat a intrat cu totul
într-o mare scrumieră amplasată afară, căzând cu faţa într-o băltoacă plină cu noroi. S-a ridicat
zâmbitoare, dar fără doar şi poate era ceva nu era in regulă în chestia asta.
Pentru Pat, ziua ce-a urmat a fost la fel: complimente, laude, zâmbete fără sfârşit, dar şi mai multe
accidente. În sala de mese s-a izbit de un scaun şi-a vărsat cafeaua în farfuria cuiva. În timpul unei discuţii
contradictorii s-a înecat cu o bomboană şi a trebuit resuscitată cu pumni în stomac, după care nu s-a mai
oprit din a-i mulţumi salvatorului…Ceea ce i se tot întâmplase lui Pat nu era doar un accident, ci un întreg
şir de accidente în plină desfăşurare.
În cele din urmă, stimulată de participanţii la seminar, povestea lui Pat începu să se dea în vileag.
Se trăgea dintr-o familie extrem de religioasă, în care ţelul principal era „să fii bun”. În acest sens, tatăl ei
fusese cu adevărat un dictator, era şeful bisericii lor şi a treia generaţie din familie care ocupa acea
funcţie. Deci el fusese cel care-o influenţase atât de mult, încât Pat avea imprimată parcă în suflet deviza:
„Arată-le oamenilor cât eşti de bună, indiferent de ceea ce simţi tu!”. Ea crezuse că această atitudine era
într-adevăr cea mai potrivită. Ar fi putut fi, dar nu se întâmplase aşa, căci zâmbetele sale erau însoţite de o
puternică senzaţie lăuntrică de duşmănie.
„Uram să-i linguşesc pe oameni şi să fiu mereu cum aşa se cuvine, mai ales cu cei vârstnici.”,
mărturisi ea încet, la una din întrunirile noastre. „Mă îngrozea să le fac complimente adulţilor, dar trebuia.
Şi încă tot timpul.”
Viaţa pe care Pat o trăise fusese ca vai de ea. Deşi absolvise colegiul, nu făcuse niciodată un pas
înainte, oriunde lucrase. Trecuse prin trei căsnicii care eşuaseră, iar multele accidente făcute cu maşina îi
anulaseră asigurarea auto. Viaţa fusese pentru ea mai mult un dezastru, chiar mai groaznică decât cea de
care fiecare dintre noi ne-am putea plânge. Cu permisiunea ei, am început să-i analizăm viaţa şi să i-o
disecăm în profunzime pentru a vedea dacă ceea ce ea trăise avusese vreo legătură cu ceea ce simţise.
Rezultatele au fost uimitoare. Nu ne-a luat prea mult să vedem că tot ce trăise Pat şi ţinuse secret
atât de multă vreme nu fusese decât confuzie, duşmănie şi ruşine; toate aceste sentimente dăduseră

15
naştere unor vibraţii foarte joase, care se întăreau cu fiecare compliment pe care ea-l făcea sau cu fiecare
zâmbet fals. Şi reuşise! Da, se putea vedea foarte bine legătura dintre ce transmitea ea în afară şi ce
atrăgea. „Ură în afară, ură înăuntru!” - a spus cineva. Şi ea a putut vedea limpede că aşa se şi întâmplase!
Am ţinut legătura cu Pat şi ea mi-a povestit despre o nouă senzaţie pe care-a simţit-o după aceea,
şi anume că primise recompense mult mai mari decât ar fi îndrăznit vreodată să viseze. Încetase să-i mai
mulţumească pe ceilalţi - cu excepţia propriei sale persoane - şi chiar din când în când se aventura într-un
fel de critică la adresa lor. Îmi spuse că zâmbeşte rareori, numai când este cazul şi face complimente doar
când ele sunt sincere. Astăzi, Pat este propriul ei stăpân. De doi ani este împreună cu acelaşi tip şi nu şi-a
lovit prea mult maşina.
Ceea ce noi lăsăm să curgă în afara noastră se întoarce înapoi la noi. Pat a trebuit să lucreze din
greu să-şi schimbe fluxul de energie şi deşi emoţiile negative nu au plecat 100% (nimeni nu reuşeşte să
scape de ele definitiv), simţămintele ei predominante - de recunoştinţă şi apreciere (opuse ghinionului şi
lipsei de speranţă) - i-au schimbat în mod irevocabil viaţa. Sentimentele pe care noi le transmitem în afară
devin cele palpabile pe care le atragem apoi înspre noi. Este ceva atât de simplu!

Ce produce trăirea

Cei mai mulţi dintre noi au prosteasca idee că se află aici pe Pământ dintr-o pură întâmplare. Nici
chiar aşa! Fiecare dintre noi am venit însoţit de un partener, iar acesta este iubirea profundă, inegalabila
noastră doamnă de companie - pe care în general cam refuzăm s-o băgăm în seamă. Numeşte-o Fiinţa ta
Lăuntrică, Sinele Superior (personal îmi displace acest nume!), Sinele Extins, Sinele lui Dumnezeu sau
Mickey Mouse; spune-i cum vrei. Aceasta-i cea mai mare parte din noi cu care-am venit în plan fizic şi
fără ea n-am putea exista aici, căci este Sursa ce ne ţine vii (poate nu în viaţă, ci vii), este energia pozitivă
pură a Tot Ceea Ce Există - din care şi noi facem parte - este energia pozitivă a Vieţii - care suntem noi.
N-ai simţit niciodată înăuntrul tău o parte tainică care ştie tot ce este de ştiut, dar nu se lasă
descoperită? Da, aşa este. Este acea străveche, vastă şi înţeleaptă zonă care se extinde în fiecare dintre
noi, care comunică cu noi în singura manieră pe care-o cunoaşte…prin trăire!
Această lărgire a sinelui nostru ce ne pătrunde, vibrează doar acolo unde ne simţim ca în Nirvana
(sau cam pe acolo), la o frecvenţă ridicată. De fapt, acea parte din noi nu ar cunoaşte vibraţii de tip stres
sau lipsă dacă n-ar intra într-o gaură neagră. Dacă noi însă vibrăm accelerat pe acea frecvenţă, nu vom
rămâne fizic în acea stare şi astfel ne apropiem cât de mult putem de vibraţiile înalte ale bucuriei,
admiraţiei, bunei dispoziţii, de toate acele senzaţii ce echivalează cu fericirea şi sănătatea absolută. Din
această cauză este atât de bine să te simţi bine! Tu vibrezi aproape de Adevăratul tău Sine. Tu şi Sinele
tău non-fizic sunteţi sincronizaţi şi conectaţi unul la celălalt în acea minunată frecvenţă şi ţie ţi se oferă
totul.
Prin urmare, ne simţim bine şi vibrăm într-un mod mai rapid - aceasta e calea ce ne-a fost sortită.
Nu mai reciclăm nicio vibraţie joasă, bazată pe frică, care este acum străină corpului nostru. Ne aflăm în
acel loc unde găsim răspunsuri şi călăuzire, pentru că acum vibrăm mână în mână cu Sinele care,
realmente, suntem noi.
Pe de altă parte, dacă transmitem în afara noastră vibraţiile lipsei sau pe cele ale grijii - care ne fac
să ne simţim altfel decât fericiţi - atunci partenerul nostru nevăzut ne trage un ghiont, totul intră în
conflict şi tu simţi asta. Este ca şi când i-ai da unui copil un ursuleţ de pluş, mare şi pufos, după care i-l
smulgi din braţe. Micuţul nu se simte prea grozav când i se ia jucăria care-i oferise o aşa de mare bucurie.
Prin urmare, atunci când ne simţim bine, noi suntem conectaţi la Sinele Extins, iar frecvenţa cu
care vibrăm este una ridicată şi apropiată de a sa. Când ne simţim rău, deprimaţi sau apatici, atunci nu mai
suntem conectaţi la Sine şi prin corpul nostru curg vibraţii străine, negative şi cu frecvenţă joasă. Altfel
spus, întotdeauna tot ce nu-i bucurie e negativ, iar dacă nu simţim bucurie, atunci parcă am fi înghiţit
sticlă pisată.
Dar avem şi-o veste bună…pentru a reveni pe cale, nu trebuie să fim clipă de clipă cu ochii pe
gândurile care ne trec prin cap. Omule, trebuie să fii nebun să faci aşa ceva! Tot ce-avem de făcut este să
fim în armonie cu ceea ce simţim, sus sau jos, bine sau rău.

Aoleo, e de la stomac!

Iată un exemplu oarecum extrem dar amuzant, despre cum să nu pierdem din vedere ceea ce
simţim. Mă aflam într-un studio unde înregistram mai multe cântece compuse special de un prieten de-al

16
meu pentru un program educaţional realizat de compania mea şi destinat ciclului şcolar primar. Nu mai
fusesem niciodată până atunci într-un astfel de loc, aşa că pentru mine totul era inedit şi emoţionant. Mă
simţeam grozav. Aici se afla şi-o tipă - nu-mi mai amintesc cum o chema - care arăta de parcă ar fi alergat
la maraton înainte să vină în acest loc.
Aranjatorul de sunet ne-a propus să facem pentru o singură melodie mai multe şedinţe de
înregistrări cu acompaniament. Întrucât nu ştiam prea bine ce voia el să spună cu asta, mi-a explicat că un
mic grup de interpreţi ar putea crea un fundal sonor armonios, într-un sil care s-ar putea potrivi oricărei
alte melodii şi astfel ea va suna mai bine şi mai profesionist.
Uimitor! Cum ar putea un grup de oameni care nu cunosc melodia…care habar n-au despre
programul nostru…să creeze o voce care să se împletească cu tema şi cu muzica?! Ei bine, aflaţi că m-am
prins!
Când a sosit trio, şovăiam…Erau mult prea rapizi. Fiecare dintre ei a examinat notele, s-au sfătuit
un pic, au dat din cap şi unul dintre ei a spus: „OK, Sam, suntem gata oricând doreşti.”
Aoleu! Cum puteau fi ei gata? Fără nicio repetiţie? Fără să se consulte cu aranjatorul muzical?
Fără să mă-ntrebe pe mine, şefa?
A început partea de deschidere, solistul era la microfon, în spatele lui se afla trio de acompaniatori
la un alt microfon, iar membrii lui afişau o nonşalantă siguranţă de sine. După ce solistul şi-a interpretat
prima parte, unul din ei a început dintr-odată să cânte. Am tresărit cu toţii, dar Doamne Dumnezeule, suna
excelent! Apoi cei trei au început să murmure, să îngâne, să vocalizeze şi dintr-o dată, în spatele solistei,
au intonat perfect şi în armonie melodia.
Eu am rămas stupefiată. Aranjatorul de sunet zâmbea. Prietenul meu care compusese muzica
rămase cu gura căscată. Solista era stimulată. Băieţii din cabine zâmbeau dând din cap. Şi această
acompaniatoare, care mai devreme păruse atât de sleită de puteri, părea acum cu 20 de ani mai tânără. O
înregistrare făcută într-o singură şedinţă! Doar într-una! Imposibil! Incredibil!
Când trio de acompaniatori se afla pe punctul de plecare, m-am îndreptat spre acea fată mai purie,
care fusese în mod evident liderul grupului şi-am întrebat-o cum de-au reuşit aşa ceva. Cum au putut ei să
se încadreze în muzică, fără s-o cunoască dinainte şi să creeze o imagine mult mai bună decât cea pe care
ne-am imaginat-o noi la început? Şi doar într-o singură înregistrare…
„Oh, dragă, nu-i nimic ieşit din comun.” - spuse ea cu vocea-i aproape de bas. „Noi facem de mult
aşa ceva; ştim ce şi unde merge. Iar armonia nu-i ceva greu pentru noi. Singurul lucru care-i mereu o
problemă pentru mine este stomacul…”
„Mai spune o dată…Ce?”
„Bine, dacă toţi ne potrivim, eu mă simt de parcă aş pluti, dar simt toată emoţia în stomac, e ca şi
când acolo îmi clocoteşte ceva, dacă nu sunt în această stare, atunci putem face şi o sută de înregistrări şi
niciuna din ele nu va fi vreodată ca lumea, chiar dacă-i sună bine producătorului. Pur şi simplu nu va fi în
regulă. Trebuie să simt bucuria, asta-i tot - dar bucuria pură în stomac şi apoi ştiu c-am reuşit De data asta
s-a întâmplat chiar din prima clipă şi-am ştiut c-am reuşit. La fel şi ceilalţi. A fost numai bucuria
desăvârşită pe care am putut-o simţi în fiecare celulă. Mereu fac astfel. Înţelegi ce vreau să spun?”
Nu, cu siguranţă că nu înţelegeam la ce anume se referea ea, dar acum ştiu. Fata trecută,
dezordonată şi confuză nu avea idee că ceea ce experimentase ea fusese de fapt trecerea cu adevărat de la
energia de frecvenţă joasă la cea înaltă, transformare ce clocotea peste tot în corpul ei şi care şi-a
îndeplinit scopul. Şi noi vom învăţa să facem la fel. Tot ce ea ştia era doar că simţea că înăuntrul fiinţei ei
se petrecea ceva cu totul special atunci când se afla în armonie cu ceilalţi membri ai grupului şi denumea
în mod corect starea, spunându-i „pură bucurie”.
Prin urmare, este vorba aici chiar despre starea în care Te Simţi Bine / Te Simţi Rău în mod
conştient, iar eu vă voi vorbi într-un mod mai subtil decât a făcut-o fata despre care tocmai v-am povestit.
Însă, spre deosebire de senzaţiile de bucurie pe care le simţea ea doar în anumite momente, adică atunci
când se afla în armonie cu cei din jur, noi vom învăţa împreună cum să simţim bucuria atunci când ne-o
dorim.

Ţelul Iniţial - harta de preţ a dorinţei

Deşi poate părea ceva egoist, noi am venit aici, pe această binecuvântată planetă Pământ cu o
singură intenţie - să găsim căi prin care să ne simţim bine cât mai mult timp şi nu doar câteodată.
Acest unic scop - de-a ne simţi bine - este zidit în fiecare dintre noi şi dacă doar luăm puţin seama
la el, vom vedea că în noi este înscrisă o hartă de preţ, una personală care ne arată drumul spre fericire.

17
 Atunci când nutrim sentimente bune pentru orice lucru, înseamnă că ne aflăm în aceeaşi direcţie
cu Ţelul Iniţial pe care l-am avut la început, adică să ne simţim bine, să fim fericiţi şi să vibrăm cu o
frecvenţă înaltă. De asemenea, suntem pe făgaşul normal de a obţine ceea ce ne-am dorit, fie mai demult,
fie de curând. Indiferent care-i calea, ea ne face fericiţi. Ne aflăm pe drumul ce ne duce către ceea ce
credem că ne va completa viaţa, deci ne face să ne simţim mai bine şi astfel acest lucru va conduce la
ridicarea nivelului frecvenţelor noastre - şi prin urmare, ne vom apropia de starea noastră naturală, cea
care-i absoluta provocare a fiinţei noastre aici pe Pământ.
Deci, iată că asta-i cheia: Ţelul Iniţial se manifestă mereu ca o dorinţă…dorinţa de a avea orice
lucru ce face ca pasiunea noastră să meargă mai departe; ea poate fi o maşină Ferrari, nouă şi roşie sau
vrerea de a trăi toată viaţa în armonie. Dorinţa ni se poate arăta ca ceva nou, cum ar fi să ai un garaj curat,
să înveţi baletul sau să ai un magazin de antichităţi, dar ar putea fi şi ceva mai de demult, ca de exemplu
să trăieşti într-un loc aproape de malul mării sau să înveţi să cânţi la pian. În orice caz, este vorba despre o
dorinţă, despre ceva ce vrem să obţinem sau să realizăm.
Atunci când intrăm în încurcătură cu dorinţele noastre, acest lucru se datorează faptului că noi tot
le amânăm, căci oricare-ar fi natura lor, societatea ne cataloghează mereu ca fiind egoişti dacă încercăm
să ni le îndeplinim. Însă, dacă ne urmăm cu adevărat acele impulsuri lăuntrice - care ne vor face fericiţi
doar pentru noi credem astfel - atunci ne vom urmări Ţelul nostru Iniţial de a ne distra atâta vreme cât ne
aflăm pe Pământ şi de-a învăţa orice lucru, ştiind că am venit să facem toate acestea în vibraţia bucuriei şi
nu cu efort. Nu, nu este deloc ceva egoist!
Constrângerile societăţii, însă, ne domolesc şi deseori ele ne determină să fim zdrobiţi de ceea ce
„trebuie” să facem, acţiuni care ne călăuzesc în direcţia opusă dorinţelor noastre aducătoare de fericire.
Înotăm în contra curentului - lucru trist - şi asta se întâmplă cu cei mai mulţi dintre noi şi mai tot timpul.
Ne-am schimbat direcţia şi nu ne mai îndreptăm spre Ţelul nostru Iniţial, vibrăm pe frecvenţa joasă a
problemelor care au la bază frica continuă de societate. Cu toate că această frecvenţă poate să nu ne facă
să ne simţim chiar nenorociţi, hotărât lucru că nici nu vom clocoti de bucuroşi ce suntem. Nici nu s-ar
putea să fim veseli, căci o frecvenţă este redusă (conştiinţa socială), iar cealaltă ridicată (Ţelul Nostru
Iniţial) şi ele niciodată nu se vor combina.
Prin urmare, atunci când mergem în sens opus, noi ne refuzăm propria noastră bucurie, tânjim
după altruism, ne privăm de Ţelul Iniţial şi astfel, în mod îndreptăţit, ne cuplăm cu mulţimea de probleme
ce vin de la detestabila frecvenţă joasă generată de „trebuie” în loc să vibrăm pe înalta frecvenţă a
bucuriei. Nu mai e nevoie să spun că rezultatele pe care le dă un astfel de flux de energie ce străbate
neîncetat planeta pe care trăim nu sunt prea drăguţe.

Fanionul Roşu şi Fanionul Verde

Să revenim la maşina cea nouă pe care ţi-o doreşti şi să presupunem că cea pe care o ai în
momentul de faţă este chiar bunişoară, deci nu te presează nevoia să ai una nouă, e doar dorinţa ta
profundă pe care-o nutreşti de multă vreme. De fapt, cam dintotdeauna ai avut o pasiune pentru o maşină
grozavă, de culoare roşie, decapotabilă, cu roţi cromate. (Intră în jocul meu chiar dacă trăieşti în Alaska şi
acolo nu poţi merge cu aşa ceva!)
Dar unde naiba e maşina asta? Dorinţa ta parcă-i de secole…Te-ai gândit şi tot te-ai gândit la ea,
iar şi iar, ani de-a rândul, deci cum de ea nu se află acum la tine în garaj? Iată de ce:
Într-o bună zi te afli pe autostradă şi dintr-o dată vezi maşina la care visezi. Oftezi de ciudă,
jinduind după ea şi nu crezi că ţi-o vei permite vreodată. Dorinţele încep să curgă. Priveşti maşina cu
multă poftă şi dai din cap într-un stil ce parcă-ar spune cu descurajare: „Omule, n-ar fi frumos să fie a
ta?”. În loc să simţi toată vioiciunea posibilă la vederea maşinii visate, tu te simţi istovit şi ai o reacţie
cam aşa: „Drace, mai bine să-mi iau gândul de la ea!”, reacţie care-ţi face să-ţi tremure genunchii.

Tocmai din acest motiv maşina visată nu se află acum în garajul tău!

Tu te concentrezi mai mult pe lipsa maşinii decât pe bucuria de a o avea. Transmiţi în afară un
mănunchi de vibraţii negative de tipul „Mă simt rău!”, iar Sinele Extins flutură de zor Fanionul Roşu
strigând: „Hei, amice, tu te simţi prins în capcană pentru că te concentrezi pe faptul că nu ai maşina.
Continuă să gândeşti tot aşa şi cu siguranţă că vei căpăta ceva şi mai mult din ceea ce se cheamă „Nicio
maşină”. Dacă o vrei cu adevărat, atunci începe să te simţi bine atunci când te gândeşti la ea şi priveşte
după aceea ce se întâmplă.”

18
 Tocmai ţi s-a arătat Fanionul Roşu, care te avertizează că ai intrat în zona sentimentelor nefaste,
numite emoţii negative. Eşti atenţionat că te concentrezi pe ceva ce nu-ţi doreşti - lipsa maşinii - şi acest
lucru se întâmplă datorită percepţiei care-ţi spune că nu-ţi poţi permite s-o ai. Acest sentiment negativ este
un Fanion Roşu, este indiciul care-ţi arată că fluxul de energie care te străbate (adică gândul şi senzaţia pe
care tu le ai referitoare la maşina pe care ţi-o doreşti) îţi garantează că o vei ţine tot mai departe de tine.
Aşa că tot ce-ai tu de făcut este să-ţi schimbi modul de gândire şi de simţire raportat la maşină (Dorinţa
ta) şi atunci ea-ţi va aparţine.
Zilnic ne lăsăm străbătuţi de energie negativă şi de aceea avem foarte puţin din ce ne sperăm.
Atunci când ne dorim ceva anume - indiferent că-i vorba despre o maşină scumpă sau că vrem să
înţelegem fizica cuantică), datorită faptului că ne fixăm asupra lipsei acelui lucru - altfel spus, că noi nu-l
avem şi nu suntem siguri că-l vom avea vreodată - concentrarea atenţiei şi trăirea noastră datorată lucrului
pe care nu-l avem se ridică la pătrat. Deci acesta-i motivul pentru care atragem şi mai mult „nu avem”.
Legea fizicii nu se schimbă niciodată şi noi avem lucrurile asupra cărora ne concentrăm.
A tânji după ceva nume, a-l dori cu ardoare sau chiar a spera la el nu sunt acţiuni care să ne facă să
ne concentrăm atenţia asupra lui, sunt doar gânduri negative care au ca focar descurajarea, lipsa născută
din pesimismul nostru că poate nu-l vom avea niciodată. Astfel de gânduri sunt însoţite de sentimente
similare şi nu vom obţine ceea ce ne dorim dacă continuăm tot aşa. Dacă ne centrăm pe lipsa unui lucru,
este cert că vom avea lipsa lui, pentru că universul, zi de zi şi ceas de ceas ne dă ceva ce se potriveşte
absolut la fix cu vibraţia noastră.
Concluzia este următoarea: dacă nu ne simţim bine atunci când ne gândim la ceva anume, dăm
cale liberă emoţiei negative - iată deci Fanionul Roşu ce ne avertizează că e cazul să fim atenţi la ceea ce
transmitem în afara noastră.
În exemplul nostru didactic, cel cu maşina roşie, dacă atunci când te gândeşti la ea simţi ceva ce
nu este tocmai la un nivel emoţional ridicat, o vagă căldură, un fel de tremur interior neplăcut, ceva ca un
bâzâit, agitaţie sau o încântare de orice fel, atunci simţi şi proiectezi tocmai opusul, adică vibraţiile
negative datorate frustrării că nu ai maşina.
Câtă vreme tu te concentrezi pe lipsă, nu poţi atrage opusul ei, indiferent despre ce-i vorba. Pentru
a atrage ceva, noi trebuie să ne schimbăm focalizarea gândului şi astfel ni se vor schimba şi sentimentele,
care la rândul lor ne vor modifica vibraţiile.

Maşina e a ta!

Bine. Să ne închipuim acum ce vei face ca să intri în posesia maşinii roşii. Revenim la formulele
noastre iniţiale:

1. Identifică CEEA CE NU-ŢI DOREŞTI. (Nu mai vrei să nu ai maşina roşie.)

2. Identifică CEEA CE-ŢI DOREŞTI. (E simplu. Maşina roşie.)
3. Pătrunde în starea emoţională transmisă de lucrul pe care ţi-l doreşti. (Chiar în acest punct ne
găsim noi acum.)
4. Aşteptă lucrul pe care ţi-l doreşti, fii atent la el şi dă-i voie să se realizeze.

Acum, când vezi maşina pe care ţi-o doreşti sau doar te gândeşti la ea, în loc să arzi de dorinţa de-
a o avea - stare care oricum te face să te simţi groaznic - începe să-i admiri stilul, roţile, interiorul, viteza,
vezi-i farmecul. Făcând astfel, este foarte sigur că te vei simţi mai bine decât atunci când te concentrezi
pe lipsa ei, pentru că vibraţia ta va fi mai ridicată şi mai rapidă. Cea care te va antrena este vibraţia înaltă
şi nu cea joasă, deci s-o lăsăm să acţioneze.
Cu cât te scalzi mai mult în mândria ce se naşte din viitoarea ta achiziţie, te îmbeţi de bogăţia ei de
miresme, îţi încânţi privirea cu frumuseţea ei, trăieşti bucuria pe care ţi-o dau toate dotările pe care ea le
are, cu atât vibraţiile tale cresc, ele fiind în întregime pozitive. Toate acestea înseamnă că tu emiţi un
semnal nou şi puternic ce dă cale liberă dorinţei pe care-o ai ca ea să fie atrasă în lumea ta.
De fapt, prin toate aceste vibraţii ridicate pe care le transmiţi în afară ta, tu devii un veritabil
magnet umblător, de înaltă frecvenţă, te simţi bine - chiar bine - şi arborezi Fanionul Verde al Stării de
Bine. Sentimentele tale se află în concordanţă cu Ţelul tău Iniţial, acela de a te distra. Ai încetat să atragi
şi mai mult din ceea ce nu-ţi doreşti şi, serios lucru, acum atragi spre tine chiar ceea ce-ţi doreşti. (Nu
contează cum vei urma să plăteşti pentru acest lucru, nu-i treaba ta să calculezi nimic.). Atâta vreme cât

19
încetezi să te mai concentrezi asupra faptului că maşina ta roşie nu-i încă la tine în garaj, hotărât lucru că
drăguţa de ea se află tocmai pe drum.
Sentimentele negative care se nasc din gândurile de tipul „nu am”, „nu pot avea”, „nu voi avea
nicicând” nu se potrivesc deloc cu Ţelul tău Iniţial. (La fel se întâmplă şi cu gândurile tale de tipul
„trebuie să…” Totul este foarte simplu: transmiţi gânduri întunecate, primeşti evenimente triste.
În schimb, dacă-ţi îngădui să fii deschis prin modul în care te gândeşti la maşina ta de vis şi stărui
în a crede că în prezent lucrurile se află într-un proces de schimbare - indiferent dacă ceea ce se află în
faţa arată pe dos !!- acele gânduri pozitive vor atrage în cele din urmă ceea ce-ţi doreşti. Aşa trebuie să se
întâmple pentru că este vorba despre fizica universului.
Adu-ţi aminte că trăirea este ceea care face acest lucru şi nu numai gândirea. Trăirea este cea care
dă naştere magnetismului şi vibraţiei pe care le transmitem în afara noastră. Sentimentele, senzaţiile,
trăirea…vin din gândurile pe care le avem.

Drăguţa şi iscusita mas medie!

Acum câteva seri, în timp ce-mi preparam cina, am deschis televizorul pe programul local de ştiri
şi aproape că m-a luat cu rău, chiar înainte de prima îmbucătură. S-a prezentat mai întâi o informare
despre ultima epidemie de gripă de origine necunoscută, cea mai puternică şi mai devastatoare de până
acum. „În oraşul Cutare, situat la o distanţă de x kilometri de noi, 3 din 5 locuitori au fost loviţi de acest
nou virus care nu poate fi ţinut sub control.”
Înspăimântător! Acum, după toate probabilităţile, 4 din 5 telespectatori vor începe să-şi
concentreze temerile asupra acestui subiect, iar sentimentele lor de tipul „nu doresc aşa ceva”, datorate
acestui micuţ virus, îi vor crea toate condiţiile să se dezvolte şi să se maturizeze pentru a fi inhalat de
oricine se află pe aceeaşi lungime de undă, adică pe cea a fricii. Dacă nu s-ar fi mediatizat situaţia, doar
câţiva ar fi fost cei implicaţi, dar prin amploarea dată s-a generat chiar o problemă.
Însă asta a fost doar prima parte a ştirilor de seară. În continuare (credeţi-mă, este adevărat ce vă
spun!) a fost transmis un reportaj despre câţiva copiii spitalizaţi ca urmare a unei intoxicaţii produse de
hamburgerii consumaţi într-un fast food de la periferia oraşului. Aceşti copii au avut însă şansa să scape
cu viaţă, lucru ce nu se întâmplase şi cu tinerii care păţiseră ultima dată acelaşi lucru.
Of, Doamne! Acum vom avea sute de părinţi care vor flutura un mare Fanion Roşu, emanând
vibraţii negative încărcate de frică (probabil înspăimântaţi) spre acea mică şi biată bacterie, până când ea
se va mări; toate tristele evenimente vor fi absorbite de cei care vibrează pe aceeaşi frecvenţă cu ele şi
care doresc să evite nenorocirea. Astfel se va genera o adevărată problemă. (Şi chiar aşa s-a întâmplat!
De-a lungul unei luni, din cauza acestei bacterii au murit 6 oameni.)
În acea clipă am simţit că înnebunesc şi am început să-mi dau seama că propria mea stare era pe
departe de a fi una voioasă. Imediat am început să tun şi să fulger, vorbind cu glas tare: „OK. OK. Sine
Extins, te aud; toate astea nu fac să mă simt bine. Mă deconectez de la întreaga nebunie!” Dar până să
spun eu ultima propoziţie, am mai auzit şi că o femeie între două vârste tocmai fusese violată şi omorâtă.
În acel moment eram cătrănită rău de tot, mă simţeam îngrozitor şi mă întrebam câte astfel de femei vor
trece în zilele următoare prin astfel de evenimente, atrăgându-le în realitatea lor fără să-şi dea seama că
acest lucru se întâmpla doar din cauză că ele îşi concentrau temerile uriaşe pe ceea ce doreau să evite.
Mas media noastră ne informează tot timpul: ba că a explodat o altă bombă, ba că a avut iar loc un
incendiu, ori că s-a produs o epidemie oribilă. În felul acesta toată, lumea se concentrează pe un
eveniment înfricoşător, fapt ce-i foloseşte acestuia doar să atragă şi mai multe situaţii similare.
Existau, oare, în perioada anilor 1800, arme în şcoli, cete de răpitori, clădiri care săreau în aer sau
incendii în lanţ? Nu, pentru că nu exista nici mas media care să creeze un focar cauzator de vibraţii
negative, pe care apoi le răspândeşte în masă. Erau în schimb ziare şi afişe care scriau despre jefuitorii de
trenuri şi de bănci şi de aceea oamenii de-atunci aveau parte de mai multe jafuri.
Credeţi-mă, Legea Atracţiei era la fel de eficientă şi în anii 1800 ca şi în zilele noastre, pentru că
ea este legea de bază a creaţiei şi ea acţionează pretutindeni în univers. Dacă ne concentrăm în mod
repetat pe o emoţie puternică furnizată de ceva ce nu ne dorim (sau dorim), mai devreme sau mai târziu
acel ceva va fi în mâna noastră.

Sindromul tirului

20
 Bineînţeles că nu există două feluri de energii, adică una care să ne facă să ne simţim bine şi
cealaltă rău. Nu, există doar diverse nivele de vibraţii ale Stării de Bine şi ale Stării de Rău, iar ele
corespund fiecărui gând pe care noi îl emitem. Putem vorbi despre energie pozitivă şi despre energie
negativă, chiar dacă este una şi aceeaşi energie ce vibrează diferit.
De fiecare dată când ne gândim la ceva, lăsăm să curgă din noi spre acel lucru un flux de energie
pozitivă sau negativă (adică simţirea noastră). Lanţul este mereu acelaşi: aşa cum gândim, aşa simţim; aşa
cum simţim, aşa vibrăm; aşa cum vibrăm, aşa atragem. După care trăim rezultatele…Dar cum oare ajung
efectiv la noi aşa-zisele rezultate? Care este procedura care ne determină să intrăm în situaţia la care ne-
am gândit?
Pe vremea când erai tânăr şi nesăbuit, ai avut vreodată parte de stupida distracţie dată de mersul cu
maşina chiar în spatele unui tir? Intră cu botul maşinii tale chiar în spatele platformei tirului şi-ţi garantez
că vei înţelege şi mai repede care-i treaba! Poţi ridica piciorul de pe acceleraţie, să te laşi comod pe spate
şi să te relaxezi; vei fi absorbit de tir până la destinaţia acestuia. Recunosc că mi-e greu să susţin o acţiune
atât de imbecilă, dar principiul atracţiei este peste tot acelaşi.
De fiecare dată când ne gândim în mod serios la ceva, se pun în mişcare două forţe. În primul rând
este vorba despre vibraţia ce se formează datorită senzaţiei pe care o simţim atunci când ne gândim la acel
lucru (fericire, tristeţe etc.). În al doilea rând, emoţiile noastre activează fărâme de gând, pe care eu le
numesc particule-gând. Deîndată ce sentimentele noastre le activează, ele sunt programate instantaneu să
atragă în concordanţă cu modul nostru de a vibra.
Prin urmare, atunci când tot ne gândim la ceva, vorbim despre acel lucru, tot avansăm cu el în
minte şi mâine şi poimâine, după care vom fi înconjuraţi foarte curând de multe gânduri cu aceeaşi
frecvenţă, gânduri care vor începe să se unească ca bulele de lichid. Cu cât emanăm mai multe gânduri de
acelaşi fel, cu atât mai mari vor fi aceste grupuri şi ele vor creşte până când vor căpăta o putere de atracţie
destul de mare ca să-şi formeze propriile vârtejuri de energie magnetică. Aceste turbioane au o putere
uriaşă - fie pozitivă (fericire), fie negativă (supărare) - care se manifestă în lumea materială. Ele sunt
centre de putere magnetică şi atrag acum înăuntrul lor tot ce oscilează cu aceeaşi frecvenţă - inclusiv pe
tine - ca în final să determine evenimentul să aibă loc. Până să-ţi dai seama de toate astea, eşti şi atras în
miezul întâmplării pe care-ai iniţiat-o prin intermediul gândurilor şi sentimentelor tale repetate. S-ar putea
să fi fost vorba tocmai despre lucrul asupra căruia te-ai concentrat sau despre ceva chiar cu totul aparte,
care-a fost însă pregătit de aceleaşi vibraţii. Fără îndoială că noi putem revărsa din abundenţă sentimente
fără vreun gând anume, însă în exemplul nostru am accentuat faptul că prin repetarea unui gând dăm
naştere unei senzaţii care şi ea se repetă, astfel încât bulgărele magnetic începe să se tot rostogolească.
Cu cât ne gândim mai mult la ceva dorit sau nu, cu atât mai repede-l vom atrage în viaţa noastră -
iată, deci, care este punctul critic de care trebuie să ne-aducem aminte. Cu alte cuvinte, Legea Atracţiei
universale acţionează astfel: „Cine se-aseamănă, se-adună.”

Puterea din tine

Am fost crescuţi într-o societate în care energia se scurge haotic de secole întregi, iar noi suntem
absorbiţi în spatele unei mulţimi de tiruri ce nu ne duc într-acolo unde am vrea noi s-ajungem.
Nu există victime, ci doar fluxuri de energie - în cazul nostru, ne îndreptăm chiar spre nenorocita
de amnezie care stă la baza vieţii şi lumii noastre, indiferent cât de mult o blestemăm noi. Datorită
carenţelor noastre de înţelegere a fluxului de energie, am devenit experţi în a-i provoca lipsa.
Deşi este extrem de simplu să devenim creatori conştienţi, nu este mereu chiar un lucru uşor,
pentru că acest concept ne este încă străin. Pentru început, ideea că noi suntem cei care ne făurim lumea
în care trăim şi o facem doar prin emoţie - fie că ea este produsă de un gând sau de sentimente - va fi mai
mult decât suspectă. Pentru moment, să înţelegem că noi am avut dintotdeauna puterea de a înfăptui
această operă oricând şi oricum dorim s-o facem; cu siguranţă că această noutate ar putea fi deprimantă şi
chiar dincolo de bunăvoinţa noastră de-a o accepta…
Cu toate acestea, fizica-i fizică, magnetismul e magnetism şi amândouă ne spun că „Cine se-
aseamănă, se-adună.”, iar acest lucru merge, fie că e vorba despre o nebuloasă, o gaură neagră sau o fiinţă
umană.
Nu trebuie însă să cugetăm prea mult la acest subiect, pentru că nu suntem singuri în această
călătorie. Fiecare dintre noi avem un partener deosebit şi iubitor, cu o cunoaştere, frumuseţe şi putere
inexplicabilă, un mare Sine Extins, o Existenţă Lăuntrică / Fizică de care suntem în mod irevocabil legaţi
în această călătorie, o fiinţă ce ne sprijină mereu şi a cărei Călăuzire o simţim la fel ca pe ultimele emoţii

21
pe care tocmai le-am trăit, acele preţioase bijuterii pe care le numim sentimente, senzaţii, trăiri, minunatul
spirit al întregii creaţii.

Capitolul 3
Nu, nu, nu aşa! (Pasul 1)

Într-o zi, mă aflam la volan, pe autostradă, ascultând caseta mea favorită cu Neal Diamond, fără
să-mi concentrez atenţia pe ceva anume, când deodată mi-am dat seama că aveam unul din acele mici şi
ciudate noduri în stomac, ca atunci când simţi un gol înăuntrul tău. Undeva se întâmpla ceva şi bunul şi
bătrânul Sine Extins îmi transmitea un semn ca eu să fiu atentă la emoţiile pe care le trăiam. Întrucât nu-
mi venea nimic în minte, m-am hotărât să ignor semnul.
Mare greşeală!
Îmi lăsasem gândurile să hoinărească aiurea, fiind însă atentă la Fanionul Roşu pe care-l simţeam
foarte pregnant. Destul de sigură pe mine, mi-am îndreptat gândurile rătăcitoare chiar spre unul din
creditele pe care eram pe cale să-l fac. La vremea aceea, aveam propria mea companie de credite
ipotecare, o afacere ce se bucura de mare interes în rândul oamenilor care doreau să-şi cumpere sau să-şi
refinanţeze casa şi care se ocupa cu fondurile şi cu creditul final.
Eram aproape gata să închei un credit pentru un cuplu de tineri, când tocmai au apărut unele
probleme ce m-au făcut să nu mai fiu atât de sigură că le pot rezolva. Era ceva destul de grav căci mă
aflam aproape de finalizarea tranzacţiei, însă cele mai rău lucru era că aceşti tineri contau realmente pe
credit pentru a pune capăt groaznicelor probleme financiare cu care se confruntau. Deci eu îmi
concentrasem atenţia 100% pe ceea ce nu-mi doream (adică, nu cumva să nu-mi reuşească creditul) şi
prin urmare fluturasem pretutindeni Fanionul Roşu al sentimentelor negative - un pic de teamă, puţină
vinovăţie şi o mare tristeţe. Şi culmea, le ignorasem! Rezultatul acestui flux de energie negativă a fost
instantaneu.
Mai mult de 15 kilometri casetofonul a mers bine, până în clipa în care mi-a blocat înăuntru caseta
cu „Pescăruşul Jonathan Livingstone”. Peste încă vreo 30 de kilometri am fost prinsă într-un ambuteiaj.
După încă 20 de minute şi cam 15 kilometri, în nebunia în care mă aflam, m-am trezit c-un filfizon că-mi
intră în spate. Au mai trecut cam 10 minute şi mi-am împroşcat cu cafea toate documentele originale
pentru credit. Şi când, în fine, am ieşit din toată harababura şi l-am sunat pe creditor, acesta mi-a spus că
nu mi se acordase creditul solicitat…
Luând în considerare modul în care am fost străbătută de fluxul de energie, nu a fost deloc o
surpriză tot ce păţisem până atunci. Ştiam precis ce mi se întâmplase, cât de proastă fusesem şi ce anume
trebuia să fac…urgent!
Ce se întâmplase? Ce determinase acel întreg lanţ de evenimente neplăcute? Fusese doar o
coincidenţă, un neplăcut şir de împrejurări nefericite? Pariez că n-a fost chiar aşa! Iată şi cauza: fiecare
dintre noi, chiar de pe băncile şcolii, a fost învăţat să-şi concentreze atenţia pe ceea ce nu-i place şi nu-şi
doreşte şi să se simtă neajutorat la culme atunci când vede lucrurile cum se înrăutăţesc.
Ne-am trăit viaţa simţindu-ne că ne aflăm din plin la cheremul forţelor exterioare, asupra cărora
nu avem nici un control. Câţi dintre noi se simt onoraţi că au un şef groaznic sau că au fost prădaţi, puşi
pe liber de la serviciu ori că s-au potcovit c-o gripă? Şi câţi dintre noi nu dau vina că nu le merge bine pe
guvern, pe economie, familie sau sistem? Da, desigur că vom fi chiar „demni de cinste” pentru ce
emanăm! Sincer vorbind, am fi noi, oare, bucuroşi să fim răspunzători pentru fiecare întâmplare pe care-
am trăit-o vreodată? Cum să nu!

Ce e rău, e rău!

Lumea în care trăim este o lume a celor ce suferă în taină, care străbat această planetă de jur-
împrejur şi-ţi vor jura de la volanul unei noi limuzine luxoase că nu prea au avut gânduri negative în viaţa
lor. Ei îţi vor spune că trăiesc chiar o viaţă frumoasă şi că sunt pe deplin fericiţi. Însă tot ei sunt şi cei
care-ţi spun ţie că viaţa nu este niciodată dreaptă, că-i plină de încercări dureroase şi că trebuie să învăţăm
cu toţii să ne luăm partea noastră de lovituri pe care ea ni le împarte. Da, doar că ei sunt total
fericiţi…Aşa că mulţumesc! Ei bine, doar noi trebuie să luăm viaţa aşa cum e. Da, da, ei sunt pe deplin
mulţumiţi.
„Baliverne!” - spun eu.
22
 Noi nu putem lăsa să curgă prin noi energie negativă - indiferent de felul, nivelul sau cantitatea ei
- şi să fim fericiţi; mă refer aici la orice tip de astfel de energie, de la mica supărare la starea în care nu
simţim nimic (apatia), până la spaima continuă. Din punct de vedere fiziologic, este imposibil să fim
fericiţi dacă emanăm o astfel de energie, pentru că în acest caz am fi străbătuţi de două vibraţii diferite ce
dau naştere la două efecte diferite în interiorul şi în exteriorul nostru.
Este simplu şi clar că toţi cei care suferă în ascuns sunt victime, aşa cum la un moment dat au fost
şi cei mai mulţi dintre noi; ei văd lumea ca pe produs al unor nenumărate întâmplări asupra cărora ei cred
că nu au avut niciun control. Cu toţii am fost sau chiar mai suntem încă în această situaţie. Nu este decât o
chestiune de interpretare a mitului victimei, mit pe care noi ni l-am ales, ca apoi să-l trăim. Partea bună
este că nu suntem obligaţi să rămânem legaţi de el!
Deîndată ce începi să vezi cu adevărat acest magnetism în acţiune, îţi vine destul de greu să-l mai
ignori, căci este chiar bătător la ochi. Viaţa ne este modelată de fluxul de energie ce ne străbate fiinţa în
mod curent şi nu de noroc, ghinion, împrejurare sau de vreun unchi bogat.
Atunci când încetăm să ne mai gândim că am risipit zeci de ani cercetând ce-a fost greşit în toate,
concentrându-ne pe ceea ce nu ne-a plăcut, n-am dorit sau am fi putut schimba, nu ne mai mirăm că am
atras asupra noastră tot felul de necazuri. Nicio fiinţă umană deconectată continuu de la sursa ei de
energie nu poate merge într-acolo unde-şi doreşte.
Iată deci că aici e cheia: dacă continui să trăieşti ca victimă a împrejurărilor, concentrându-ţi
mereu atenţia doar pe ce nu-i în regulă cu ceva sau cu cineva, atunci niciodată, dar chiar niciodată tu nu
vei avea parte de viaţa pe care ţi-o doreşti. Această atitudine îţi poate aduce doar mai mult din fiecare
lucru pe care vrei cu disperare să-l schimbi.

Reţeta creaţiei

Într-adevăr, pentru a crea ceva, reţeta este foarte simplă. Luăm o cantitate de sentimente bune sau
rele (adică vibraţii pozitive sau negative), le punem la copt după ce-am adăugat emoţii de diferite grade -
care le cresc magnetismul - şi iată că vine ce-am atras, că ne place sau nu. Este vorba despre lucrurile
asupra cărora ne-am concentrat atenţia, de modul în care-am vibrat atunci când ne-am gândit la ele. Iată,
deci, ce-am primit…de când ne-am născut.
Prin urmare, dacă am fost într-o continuă căutare ca să îndreptăm tot ce nu ne place în jur sau
chiar dacă am permis să ni se întâmple mai mereu ceva ce nu ne place, atunci ne aflăm într-o permanentă
concentrare pe ceva ce nu ne dorim şi facem acest lucru de ani buni!
Din punct de vedere vibraţional, nouă ne trebuie doar 16 secunde ca să ne conectăm din punct de
vedere vibraţional la orice lucru asupra căruia ne focalizăm atenţia. Da, chiar aşa şi este, numai 16
secunde pentru un gând curat, concentrat - bun sau rău, pozitiv sau negativ. În acest scurt răstimp,
începem să vibrăm pe aceeaşi frecvenţă cu lucrul la care ne gândim afectiv, ceea ce înseamnă că suntem
gata să-l atragem dacă continuăm să-l menţinem în mintea noastră. Nu mai e nevoie să spun că noi toţi
avem o infinitate de lucruri la care ne gândim mereu în segmente repetitive ce durează câte 16 secunde -
frustrare, tensiune, nelinişte - datorate nenumăratelor lucruri pe care nu ni le-am dorit, nu ne-au plăcut, nu
le-am putut gestiona, n-am ştiut cum să lucrăm cu ele, dar mai există şi gândul că n-am fost în stare să le
facem faţă. Toate acestea sunt vibraţii şi din cauza lor, cei mai mulţi dintre noi continuăm să atragem tot
mai multe vibraţii de acelaşi fel. Încântător, nu-i aşa?
Până în clipa de faţă, asta-i calea de bază care ne-a trasat viaţa. Acordând neîncetat atenţie tuturor
problemelor pe care le-am considerat indispensabile, am târât după noi o tensiune negativă fără sfârşit. Să
ştii, că aici mă refer la ciuda noastră de zi cu zi, la acel murmur continuu de tipul „îndreaptă lucrul acesta,
realizează-l mai bine, fă-l să funcţioneze mai bine, găseşte o cale de rezolvare…”, murmur numit fie grija
ascunsă sau nodul din stomac. Cealaltă faţetă a aceleiaşi monede este de tipul „acceptă lucrul ăsta, trăieşte
fără el, nu face nimic în legătură cu el, că-ţi place sau nu”. Este acelaşi lucru, aceeaşi vibraţie.
Iată de ce este atât de important pentru noi să înţelegem foarte bine ce-i emoţia negativă, cum
lucrează ea în secret, cum s-o identificăm, cum să aflăm cauza pentru care-o păstrăm şi destul de curios,
cât este de esenţial procesul de-a o stăpâni.
Carevasăzică, vă rog să nu priviţi acest capitol despre „negativ” ca fiind ceva negativ, ci ca
secretul ce ne va duce într-acolo unde ne dorim.

Jucăriile sunt ale tale!

23
 Imaginează-te ca un pici pierdut în cel mai mare şi minunat magazin de jucării întâlnit vreodată în
lumea asta şi acolo ţi se spune că poţi avea orice-ţi doreşti. Oho, e aproape mult prea ieşit din comun să-ţi
imaginezi aşa ceva, dar cu toate acestea, chiar aşa e şi universul în care trăim, un gigantic magazin de
jucării, unde ca să te joci cu ceva, fie trebuie să alegi, fie să creezi. Tot ce-avem de făcut este să simţim
ceea ce ne dorim şi să atragem acel lucru înspre noi.
Să presupunem, de exemplu, că în acest încântător magazin de jucării există o slujbă nouă şi
captivantă ce te-aşteaptă sau poate noua ta casă, de un lux de neconceput şi cu utilităţi mai aberante decât
ţi-a fost vreodată dat să vezi, ori o relaţie nouă, fantastică (sau una veche dar reîmprospătată). Aşa că treci
la treabă! Este vorba despre corpul tău reactualizat cu toate corecţiile adecvate.
Extraordinar! Dar de unde vin toate aceste bunătăţi? Cad ele cumva din cer sau vin de la îngerii
noştri păzitori? Nu! Ele vin chiar de la tine. Tot ce-ai tu de făcut este să le dai frâu liber şi să le doreşti din
tot sufletul. Este vibraţia Stării de Bine.

Şablonul vechilor noastre convingeri

Ne este greu să acceptăm faptul că tot ce trăim nu are nicio legătură ce ceea ce putem face. Modul
în care gândim că merg lucrurile este diametral opus celui în care ele se desfăşoară. Însă, ce se întâmplă -
sau se află chiar acum în faţa ta - este pur şi simplu rezultatul fluxului de energie ce ne-a străbătut în
ultimele zile şi nu este „modul în care se petrec lucrurile”.
Ce se întâmplă nu este vreun rezultat a ceva sau al cuiva „din afară” şi nici o urmare a norocului
sau ghinionului, a faptului că eşti un om bun şi corect sau unul făţarnic. Ce se petrece n-are nicio legătură
cu guvernul, cu familia sau cu educaţia pe care-ai primit-o.
Ceea ce ni se întâmplă vine direct de la lucrurile asupra cărora ne concentrăm atenţia. Cele mai
multe subiecte asupra cărora ne focalizăm se trag din credinţe demodate, acele filozofii vechi şi pline de
duhoare cu care ni s-a împuiat capul sau de la învăţăturile pe care le-am acceptat orbeşte şi le-am luat
drept realitate. Încă din frageda noastră pruncie, ne-au fost băgate pe gât acele învechite şabloane de
gândire, care ne spun ce să credem că-i adevărat şi ce nu şi care, sincer vorbind, ar trebui aruncate la
gunoi.

Frământările părintelui Fred

Într-o vară, cu mulţi ani în urmă, am cunoscut un preot. Multă vreme crezusem că acesta era un fel
de alfa şi omega pentru neamul bărbătesc; înalt, bine făcut, atrăgător, mai mare cam cu vreo zece ani ca
mine, luminos, educat şi care se trăgea dintr-o familie minunată din New England.
Părintele Fred era un orator excelent, el ţinea predicile educative la fel de frumos ca şi pe cele
spirituale, dar biserica lui era îndeobşte goală. Încercând să remedieze situaţia jenantă în care se găsea, s-a
străduit să-şi modifice stilul, tonul, organizarea materialului prezentat, ajungând chiar să schimbe felul în
care era împodobit altarul, dar se părea că nimic nu dădea roade. Pur şi simplu, oamenilor nu le plăcea să-
l asculte şi nici să-i stea prin preajmă.
La acea vreme, pentru mine zilele erau fără griji. Aveam cam 20 de ani, nu-mi pusesem ordine în
lucrurile pe care doream să le fac în viaţă şi găseam că băutura era din ce în ce mai plăcută. Deoarece
părintele Fred îşi găsea ca şi mine aceeaşi desfătare în băutură, amândoi am avut parte de aceeaşi
experienţă.
Începusem s-o iau pe pe-o cale greşită, trasă parcă de ceva care nu-mi dădea deloc pace. Băutură
şi iar băutură, petreceri în şir. Se părea că nu conta unde ne aflam sau ce făceam, căci Fred tot timpul
critica ceva sau pe cineva din biserică, de parcă ar fi fost obsedat. Într-o seară l-a vorbit de rău până şi pe
episcop, în cea următoare i-a bârfit nivelul lui de pregătire, iar în alta, a atacat bugetele scăzute sau
restricţiile pe care episcopia le impusese „înaltelor” funcţii. Criticile sale păreau să nu se mai termine şi
ele începuseră chiar să mă calce pe nervi.
Nu trebuia să fiu studentă la psihologie ca să-mi dau seama că e ceva absurd în toate astea. Când,
în cele din urmă, eu l-am întrebat de ce tot face aşa, Fred mi-a răspuns: „Aşa sunt eu. Am capacitatea de-a
vedea ce-i rău la alţii. Biserica este veche şi trebuie renovată, dar asta nu depinde de mine. Eu am doar
talentul să văd lucrurile care au nevoie de-o schimbare.”
Foarte curând, l-am putut vedea pe Fred cum aborda totul într-o manieră plină de nemulţumire şi-
o făcea nu numai cu biserica. Lumea era un mare haos, totul avea nevoie să fie modificat, reparat, dar
niciodată nu era el cel care să facă ceva anume. De fapt, Fred se simţea incapabil să facă multe lucruri şi

24
din acest caz - mi-am dat eu seama - era obsedat ca serviciile religioase pe care îndeplinea să fie fără
niciun cusur. Cel puţin în această zonă el simţea că ar fi putut excela, indiferent dacă biserica era plină sau
goală.
Însă, lui Fred, în neghiobia lui, îi era frică de putere. „Eu nu pot pentru că…” era sloganul lui. Nu
le putea mări salariul angajaţilor parohiali, nu putea avea o secretară, nu putea face nimic ca enoriaşilor
săi să le fie ceva mai bine şi nu putea nici măcar să-şi găsească pe cineva care să-i ţină locul atunci când
dorea să lipsească. Fred putea să-şi concentreze atenţia numai asupra unui lucru care s-ar fi putut să nu se
întâmple niciodată. Şi fireşte, el a reuşit!
Bietul Fred trăia într-o interminabilă lume a lui „nu vreau”. Pe măsură ce se concentra şi mai mult
asupra lucrurilor pe care nu şi dorea şi se încăpăţâna să le acorde atenţie, pentru el, şansa ca acestea să nu
se împlinească creştea. El se vedea ca pe-o victimă neajutorată şi care trebuia să se resemneze în faţa
marilor forţe ce aşteptau să-i înăbuşe, încă din faşă, avansarea pe scara ecumenică. Privind retrospectiv,
pot acum înţelege de ce oamenii nu vroiau să-i fie prin preajmă. Deşi rareori predicile pe care le rostea
lăsau să i se întrevadă negativitatea, oamenii o percepeau însă intuitiv în energia pe care Fred o emana şi
din acea cauză ei nu doreau să-i fie părtaşi.
Da, acesta-i un exemplu extrem pentru modul în care cei mai mulţi dintre noi trăiesc (doar unul
din cele pe care mi le reamintesc acum)…dar mai sunt multe altele…
Astfel de şabloane de gândire, ca cel al lui Fred - puternic bazat pe teama de putere şi pe soartă -
sunt cele mai mari bariere pe ca noi ni le punem singuri în faţa creaţiei conştiente şi deliberate, pentru că
ele se tot ridică şi ne îngrămădesc tocmai atunci când credem că ne-ar plăcea s-o luăm într-altă direcţie.
Ştiţi prea bine ce vreau eu să spun aici: crezi că ţi-ar plăcea să ai un nou serviciu şi prin minte-ţi trece un
gând care din punct de vedere emoţional este chiar pe dos:„Of, nu pot pentru că…”
Îmi doresc să am o maşină nouă: „Of, nu pot pentru că…”
Doresc o nouă relaţie: „Ooo, nu, nu, nu, REALMENTE nu pot pentru că….”.
Toate acestea sunt „valorile” înaintaşilor noştri şi morala lor referitoare la ce anume „trebuie”,
„numai dacă” şi „la ce e bine şi ce e rău”. Este vorba despre filozofiile depăşite ce făceau parte din
religiile noastre şi care ne spun că nu putem avea o viaţă mai bună până când nu plecăm de-aici de pe
Pământ, ori că „numai prin suferinţă putem spera să intrăm în Împărăţia Domnului”. Sunt păreri despre
împlinire, succes, muncă, agoniseală, care ne-au silit să găsim tot mereu ce-i rău în orice lucru (serviciu,
mediu înconjurător, coleg, şcoală, copii, guvern şi mai ales…în noi înşine) şi ne-au convins că înainte de-
a merge mai departe trebuie să căutăm soluţii ca să îndreptăm în întregime acel lucru. „Repară-l,
îndreaptă-l, aranjează-l, nu-l vreau aşa, îl vreau aşa, corectează-l!”
Poate că cele mai dăunătoare credinţe ale noastre sunt tocmai cele care ne sunt cele mai dragi, de
care ne agăţăm şi care se referă mereu la greşeala celuilalt: conducătorii meschini, neamurile beţive, şeful
fustangiu. La fel cum soarele răsare zi de zi, aşa şi noi îi acuzăm pe ceilalţi şi credem că nu-i nimic rău în
ceea ce facem, pentru că aşa e societatea în care trăim…Suntem siguri că învinuindu-i pe alţii, noi ne
simţim mai bine, aşa că ne acuzăm semenii tot mai mult şi mai mult, fără să avem vreodată un indiciu
care să ne arate cât de mult ne-a dăunat acest tip de vibraţii negative şi cât de mult continuă ele să ne
afecteze.
Dar, hai să aflăm şi vestea cea bună! Nu contează cât de mulţi psihologi şi consilieri afirmă
contrariul, noi nu trebuie să scormonim în toate vechiturile inutile, ca viaţa să ne meargă ca pe roate. Doar
folosind câteva simple trucuri şi fiind conştienţi că nimic nu e cu adevărat dificil, trebuie doar să fim
atenţi la modul în care ne simţim şi să învăţăm cum să trecem spontan dincolo de bariera pe care-o
formează convingerile noastre învechite, cele care ne-au ţinut întemniţaţi atât de multă vreme şi ne-au
făcut să trăim o viaţă plină de trudă, crezând-o însă perfect normală.

Ceea ce nu ne dorim

Există numai un singur loc de unde vine energia negativă - toată energia negativă - şi anume, de la
lucrurile pe care noi nu ni le dorim. Uneori îi spunem acelui loc păcat, alteori frică, vinovăţie, grijă sau
îndoială. De-acum încolo, ca să putem rămâne în afara termenilor banali folosiţi de psihiatri, vom denumi
acel loc „ceea ce nu ne dorim”.
Poate că este ceva greu de crezut, însă marea parte a gândurilor noastre de zi cu zi - şi prin urmare,
sentimentele noastre - sunt despre lucrurile pe care nu ni le dorim: mici şi mari, aici şi acolo, acum, mai
înainte şi mai departe. Este un tip de gândire fără sfârşit, de cele mai multe ori automată, inconştientă şi
groaznic de limitată. Să aruncăm o scurtă privire:

25
 Nu dorim să şofăm spre serviciu când afară e urât.
Nu dorim să întârziem la serviciu.
Nu dorim să ne nemulţumim şeful.
Nu dorim să avem parte de secetă continuă.
Nu dorim să cumpărăm carne proastă de la măcelărie.
Nu dorim să arătăm rău.
Nu dorim ca fiii şi fiicele noastre să sufere.
Nu dorim să avem gripă.
Nu dorim să fim concediaţi.
Nu dorim să stăm la rând.
Nu dorim să ne trezim dimineaţa.
Nu dorim să avem de plătit şi mai multe facturi.
Nu dorim să locuim într-o regiune unde clima e rece.
Nu dorim, când suntem în trafic, să se schimbe în faţa noastră culoarea semaforului pe roşu.
Nu dorim să divorţăm.
Nu dorim să picăm examenul. Şi tot aşa mai departe…

Din lista de mai sus, există doar unul sau două lucruri care reprezintă alegerile noastre de moment
şi care nu ne solicită prea mult din punct de vedere emoţional, fiind aşadar, destul de inofensive. Restul,
deşi par să fie la fel de neînsemnate, ele nu sunt şi bineînţeles că ne afectează. Concentrează-te o perioadă
de timp asupra unuia dintre ele şi-l vei vedea cum apare în faţa ochilor tăi, înainte de a-ţi da seama ce
anume te-a lovit. Ceva şi mai rău este însă faptul că energia globală a tuturor lucrurilor pe care fiecare
dintre noi nu şi le doreşte - conştient sau inconştient - o trimitem în afara noastră cu putere, mereu şi
mereu, iar ea intră în amalgamul vibraţional ce compune lume în care trăim. Că ne place sau nu, în mod
normal, tot acest amalgam este unul negativ.
De exemplu, să luăm în discuţie toate acele prăfuite pânze de păianjen din trecutul nostru,
propriile noastre explicaţii de genul „doar dacă…”:

Doar dacă aş fi avut alţi părinţi…

Doar dacă aş fi mers la facultate…
Doar dacă nu m-aş fi căsătorit cu acel bărbat / acea femeie…
Doar dacă aş fi primit acea slujbă…
Doar dacă, doar dacă, doar dacă…

Enunţurile noastre cu „doar dacă…” sunt pur şi simplu cele de tipul „Nu-mi doresc să…”
transpuse însă la timpul trecut, ca de exemplu:

Nu mi-am dorit să am acei părinţi.”

Nu mi-am dorit să fiu nevoi să-mi caut de lucru fără să am studii.
Nu mi-am dorit o căsătorie nefericită.
Nu mi-am dorit o slujbă prost plătită.
Nu mi-am dorit să am accident cu maşina.

Şi-apoi mai există toate acele parşive dorinţe negative, care nu-s altceva decât lucrurile pe care noi
nu ni le dorim, dar deghizate:

Îmi doresc să mă fac bine.

Îmi doresc să scap de datorie.
Îmi doresc să slăbesc.
Îmi doresc să mă las de fumat.
Doresc să-mi îndrept căsnicia.
Doresc ca soţul / soţia să-şi găsească un serviciu mai bun.

Poate tu crezi că eşti pozitiv fiindcă nu exprimi ceva ce nu-ţi doreşti. Spune-mi, rogu-te, atenţia ta
pe ce anume este ea concentrată? Ţi-ai luat o ţintă moartă şi tocmai într-acolo te îndrepţi, spre lucrul pe

26
care nu ţi-l doreşti deloc. Cât timp lucrurile asupra cărora ne focalizăm sunt cele care se îndreaptă spre
noi…ele sosesc în întâmpinarea ta! HEI, trezeşte-te!
Cred că eu aş fi prima persoană care-ar fi de acord cu tine că atunci când protestezi împotriva unui
lucru nu eşti o persoană negativă! Slavă Domnului că cei mai mulţi dintre noi nu suntem ca părintele
Fred! Cu toţii ne bucurăm de viaţă cât de bine-o putem face. Ne emoţionăm când privim un asfinţit;
azvârlim peştişorul înapoi în apă; suntem mulţumiţi când prietenii noştri sunt promovaţi; râdem la
glumele nesărate pe care ni le fac copiii; ne bucurăm să ieşim în oraş vinerea seara; suntem mândri de
realizările noastre; îi cinstim pe cei în drept; facem tot ce putem ca să aducem o fărâmă de bucurie în
viaţa noastră şi în cea a confraţilor noştri. Şi cu toate acestea, toată viaţa ne concentrăm fără oprire pe
ceea ce nu ne dorim! Nu vrem să fim nevoiţi să trudim, nu dorim s-avem pană la maşină şi cât e ziua de
lungă nu vrem asta sau asta, însă tocmai asta atrage spre noi şi mai mult din ceea ce nu ne dorim.
Să presupunem că există ceva ce nu-ţi place la serviciu sau că te afli la volan şi ai o pană de
cauciuc, ori că ai un coleg care-i cam nebun. Haide acum să spunem că tu te gândeşti tot timpul la aceste
lucruri pe care nu ţi le doreşti chiar deloc. Ei bine, de fiecare dată când te reîntorci la acel subiect şi-i mai
adaugi 16 secunde de emoţii toxice, tu nu numai că-l faci să crească şi-i sporeşti forţa, ci-l faci să devină
ceva mai mare la care te gândeşti şi mai uşor. Da, da!!
Aşa cum îţi tai cărare în junglă, dând cu barda în dreapta şi în stânga şi în scurt timp ai în faţa ta o
potecă frumoasă şi curată, pe care te plimbi apoi înainte şi înapoi, aşa se întâmplă şi în acest caz. Este
chiar acelaşi lucru! Te gândeşti tot mereu la ceva anume şi faci cam tot timpul asta, până când, după puţin
timp, îţi vine foarte uşor s-o faci mai departe şi atunci cu greu îţi mai scoţi din minte acel lucru, dar
înainte să bagi de seamă ce se petrece, lucrul pe care nu ţi l-ai dorit a şi apărut…
Dacă nu doreşti - ceva cu adevărat rău - ca maşina ta nouă să fie ciocnită, eşti un as în a atrage o
vibraţie pe măsură, de tipul „loveşte-o bine în parcare”.
Dacă nu doreşti - ceva cu adevărat rău - să se mute lângă tine nişte vecini urâcioşi, eşti gata să
atragi acolo pe unii grei de cap şi care au în casă şi câini care latră mereu.
Dacă nu doreşti - ceva cu adevărat rău - mai multe necazuri cu facturile pe care le ai de plătit,
atunci cu siguranţă că acele probleme se vor agrava.
Dacă nu doreşti - ceva cu adevărat rău - să fii în vacanţă de unul singur…E în regulă, înseamnă c-
ai înţeles ideea.
Indiferent ce incluzi în vibraţia ta timp de 16 secunde sau mai mult, acel lucru se află pe drum
către tine, fie că-ţi place, fie că nu. Aşadar, atunci când vorbeşti despre toate lucrurile pe care nu ţi le
doreşti şi laşi să curgă în afara ta doar 16 secunde de emoţii de fiecare dată când vorbeşti doar despre unul
singur, acel lucru şi devine parte din tine şi din vibraţia ta zilnică. Destul de curând o vei trăi…nu-ţi place
deloc…te agită….vorbeşti despre ea….te plângi….te face să fierbi…şi o întăreşti şi mai mult decât era la
început. Te afli exact pe aceeaşi lungime de undă cu lucrul real pe care tu nu-ţi-l doreşti şi în acea clipă el
nu te mai poate lăsa în pace, căci a devenit deja parte din tine. Nu contează cât de mult cârteşti sau te
consumi, nu mai ai scăpare, deoarece acel lucru este prins acum în vibraţia ta de zi cu zi. Cu cât îl trăieşti
mai mult şi te concentrezi asupra lui, cu atât mai puternică devine vibraţia ta, se potriveşte cu el şi în loc
să scapi de el, îl păstrezi.

Există însă ceva şi mai mult…

Mai există însă o problemă. Îţi aminteşti de diapazonul pe care-l loveşti într-o încăpere unde se
mai află şi alte diapazoane şi toate celelalte care sunt pe aceeaşi frecvenţă încep şi ele să sune? Exact
acelaşi lucru se întâmplă şi cu gândurile noastre. Pe măsură ce te gândeşti la un anumit lucru şi apoi o faci
tot mereu şi mereu, nu atragi doar mai mult din ceea ce ţi-ai pus în acel gând, ci intri şi în altceva - ÎN
ORICE ALTCEVA - care tocmai se întâmplă să se afle pe aceeaşi frecvenţă.
Rezultatele ar putea fi în orice altă parte - de la o gripă violentă la a fi concediat - când de fapt tu
te-ai gândit că n-ai destui bani ca să-ţi repari acoperişul. Într-o clipită te-ai şi trezit cu aceste mici şi
drăguţe surprize cu acelaşi nivel de vibraţie - dar care nu erau la fel - căci iată că şi-a făcut apariţia ca un
musafir nepoftit, ceva ce nu-ţi doreşti. Tu te gândeşti numai ceva anume, dar trimiţi în afară o invitaţie
deschisă oricărui alt lucru ce se află pe aceeaşi lungime de undă. Dacă există compatibilitate la nivel
vibraţional, atunci acel lucru poate fi al tău, chiar dacă te-ai concentrat sau nu asupra lui.
N-ai observat niciodată că atunci când ceva începe rău, toate-ţi merg şi mai rău? Da, pentru că
vibraţiile pe care tu le emani se combină cu toate celelalte tipuri aflate pe aceeaşi lungime de undă. Prin

27
faptul că tu te gândeşti tot timpul la ceva, creezi o spirală-gând, care se măreşte considerabil - până unde
Dumnezeu ştie - şi se învârte în jurul centrului ei magnetic, după care îţi guvernează viaţa.
De exemplu, gândeşte-te un timp îndelungat la cât de mult îţi displace serviciul pe care-l ai şi vei
avea parte de o ciocnire uşoară cu maşina, chiuveta ţi se strică, îţi pierzi cheile, frigiderul o dă în primire,
ba chiar îţi mai intră şi un cui în picior. Şi toate se trag de la faptul că tot te gândeşti şi iar te gândeşti
numai la un singur lucru pe care nu ţi-l doreşti, ca de exemplu, la slujba care nu-ţi place…care acum este
ceva şi mai mare decât a fost mai devreme.
Lucrurile pe care noi nu ni le dorim pot fi importante sau banale, dar acest aspect nu contează
absolut deloc, căci atunci când ne concentrăm pe unul singur sau pe o sută, noi suntem străbătuţi de
curenţi negativi, care, bineînţeles că nu vor atrage spre noi ceva înrudit cu bucuria, deoarece frecvenţa lor
este foarte diferită de cea a bucuriei…Aşa că noi tot ne învârtim iar şi iar, subzistând…asta-i tot. Fiinţăm
doar şi ne ţinem departe de energiile înalte ale Stării de Bine, care de fapt constituie adevărata noastră
stare şi dreptul nostru absolut şi irefutabil.
Există două chestiuni certe:
 Gândeşte-te destul de mult la ceva ce nu-ţi doreşti şi fie tu vei atrage acel lucru, fie el te va
atrage pe tine.
 Pune mult suflet atunci când te gândeşti la ceva ce nu-ţi doreşti şi automat vei atrage şi alte
întâmplări groaznice care se află pe o frecvenţă similară.

În sincronism sau nu

Deci ce facem atunci? Cum schimbăm situaţia? Desigur că nu putem observa fiecare mic lucru pe
care-l spunem, îl facem sau îl gândim de-a lungul unei zile.
Nu-ţi face griji, că nu asta-i greu! Tot ce-avem de făcut este să ne reîntoarcem la spiritul nostru
minunat - trăirea - să aflăm cum simte el fluxul de energie de-un fel sau de altul, flux care ne străbate
fiinţa şi să învăţăm să ne recunoaştem starea, adică să ne dăm seama când ne simţim sus sau jos, bine sau
rău, apatici sau pe deplin fericiţi.
Să revenim pentru o clipă la vibraţii. În univers, totul răspunde la vibraţii - e lege! Aici, pe planeta
noastră, pentru noi vibraţiile înseamnă miros, culoare, gust, auz şi…emoţii.
Atunci când simţim bucurie, pasiune, iubire sau orice alt tip de fericire intensă, acele sentimente
sunt propriile noastre interpretări ale anumitor vibraţii. Pe de altă parte, atunci când simţim nelinişte,
vinovăţie, resentiment - şi aceste sentimente reprezintă tot propriile noastre interpretări ale vibraţiilor. Şi
nu uitaţi cauza pentru care un sentiment ne face să ne simţim mai bine decât altul: unul se află mai
aproape de sursa noastră, pe când celălalt nu.
Fiecare dintre noi suntem prelungirea fizică a ceva mai mult, chiar mult mai mult decât vedem,
suntem extensia unei Fiinţe non-fizice mult mai vaste - Sursa noastră de energie - care doar se exprimă pe
sine însăşi, chiar acum, într-un corp omenesc. Atunci când suntem sincronizaţi cu acea energie, ne simţim
bine; şi vice-versa, când ne simţim doborâţi la pământ, acea stare se datorează faptului că nu ne aflăm în
sincronism cu acea pură energie pozitivă.
Lucrurile pe care noi nu ni le dorim ne scot total din sincronism. Atunci când privim la ceva şi ne
spunem: „Eu nu vreau asta!” se petrec două lucruri:
 Nu există nicio cale să scăpăm de ceea ce nu ne dorim, pentru că noi menţinem acel lucru
înăuntrul vibraţiei noastre prin intermediul atenţiei mari pe care i-o acordăm.
 Ne simţim rău, la pământ, distruşi, fără valoare sau trăim într-o stare care-i orice altceva,
dar nu fericire.
Prin urmare, cu cât suntem mai sincronizaţi cu Sursa noastră de energie, cu atât ne simţim mai
bine şi pe măsură ce ieşim din această stare, ne simţim mai rău. Altfel spus: este firesc să ne simţim bine,
dar pentru noi acum nu este ceva normal şi este natural să se întâmple orice altceva…şi - trist lucru -
pentru noi, acum, acest lucru este ceva foarte firesc.

Fereşte-te…

Problema de fond pe care-o avem cu emoţiile negative este că rareori credem că avem aşa ceva.
Însă, dacă tot timpul am fi străbătuţi de înalta frecvenţă a bucuriei, atunci din noi s-ar revărsa din belşug
succesul şi prosperitatea - fără să mai vorbim despre fericirea sublimă, sănătatea perfectă şi starea de bine
- şi nimic n-ar mai conta.

28
 Iată deci marele câştig al a cestei stări pe care noi o numim normală şi din care cam 99% din timp
nu e nimic altceva decât vibraţie negativă. Vibraţia negativă de orice tip, de orice intensitate şi care apare
chiar din orice scuză, ne arată că ne-am izolat de Viaţă. Fiinţăm, însă nu trăim, ceea ce e mare diferenţă!
Vibraţiile negative pe care le producem demonstrează că ne-am separat de Sursă.
Vibraţiile negative se nasc atunci când refuzăm să ne gândim la lucrurile care ne fac fericiţi.
Vibraţiile negative vin din faptul că noi trăim împreună cu ce nu ne dorim; acesta-i singurul loc de
unde vin ele.
Vibraţiile negative semnifică şi altceva, şi anume că tocmai am trântit cu putere uşa magazinului
nostru cu jucării.
Niciuna din dorinţele sincere pe care le nutrim nu-şi poate face apariţia prin intermediul vibraţiilor
lente produse de lucrurile pe care noi nu ni le dorim. Ele sunt parte dintr-o frecvenţă diferită şi numită
„bucurie”, aşa că tot ceea ce ne dorim stă departe de noi - chiar tare departe - până când vibraţiile
superioare al Stării de Bine le pofteşte înăuntru.
Este atât de simplu. Dorinţele noastre sunt sincronizate numai cu vibraţiile înalte ale Fiinţei
Noastre Lăuntrice / Sinele Extins şi nu cu vibraţiile noastre negative. Deoarece ele ne aduc plăcerea (de
diverse grade), singura vibraţie cu care se potrivesc este cea a Ţelului nostru Iniţial - adică, de a trăi în
fericire. Noi nu ne putem gândi la ceva ce nu ne dorim şi să ne-aşteptăm să primim ceva ce ne dorim. Este
ca şi când încerci să amesteci apa cu uleiul - niciodată nu se combină frecvenţele înalte cu cele joase!
Întotdeauna una din ele o va surclasa pe cealaltă, în funcţie de cea care este predominantă la acel moment.
Chiar şi un uşor sentiment de nelinişte închide uşa abundenţei, a sănătăţii perfecte şi-a fericirii depline -
stare care este dreptul nostru prin naştere, oferit de Dumnezeu.
De fapt, noi tot timpul ne luptăm cu propria noastră ţintă. Crezând că a fost important să ne
îngrijorăm de toate celelalte lucruri - facturi, copii, bunică, starea lumii - nu am făcut nimic altceva decât
să generăm acest flux constant de energie joasă, prin care ne împiedicăm dorinţele noastre, ale celorlalţi şi
ale lumii întregi să se îndeplinească.

Ura pentru negativ

Iată şi un alt mod de-a privi lucrurile. Orice emoţie care nu face parte din familia bucuriei este clar
una negativă şi ea se trage din faptul că ne lipseşte ceva sau cineva.
Să ne gândim puţin. Fiecare emoţie negativă pe care-am avut-o vreodată, indiferent cât de blândă
sau de bine ascunsă a fost ea, a venit din lipsa lucrurilor pe care noi ni le-am dorit cu adevărat. Să luăm de
exemplu vina. Noi învinuim ceva sau pe cineva pentru faptul că ne dă ceva ce nu ne dorim, cu alte
cuvinte, pentru că ne lipseşte ceea ce ne dorim.
Suntem îngrijoraţi să nu ne pierdem ceva sau pe cineva, deci ne este frică de absenţa - lipsa -
acelui ceva sau cineva.
Ne înspăimântă lucrurile „ciudate”, pentru că ne pierdem sentimentul de securitate.
Ne scuzăm şi ne justificăm pentru că nu avem ceea ce ne dorim, chiar dacă acel lucru nu-i nimic
mai mult decât senzaţia de a ne simţi bine.
Ne simţim neliniştiţi pentru că ne lipseşte timpul sau resursele pentru a fi productivi.
Fiecare sentiment negativ din dicţionar vine dintr-un neajuns. Slavă Domnului că-i aşa!
Cum adică?
Da, ştiu că sună nebuneşte! Dar cum poţi identifica CEEA CE-ŢI DOREŞTI fără să ştii mai întâi
CEEA CE NU-ŢI DOREŞTI? Nu se poate! Îţi poţi afla dorinţele doar descoperind ceea ce nu-ţi doreşti,
ceea ce înseamnă că fiecare experienţă mizerabilă, fiecare întâmplare oribilă şi fiecare mică grijă
constituie momentul potrivit al vieţi.
Ceea ce nu-ţi doreşti este o invitaţie să te trezeşti, să ieşi din ascunzătoare, să-ţi schimbi direcţia şi
să intri în Viaţa adevărată. Binecuvântează, aşadar, fiecare emoţie negativă pe care-ai avut-o vreodată sau
pe care o ai, indiferent cât este ea de groaznică sau de banală. Emoţiile negative sunt cele mai de preţ
bunuri ale tale, trambuline spre fericirea absolută şi sănătatea perfectă.
Astea fiind spuse, să ne concentrăm puţin atenţia pe stres. Dacă eşti stresat (parcă cine nu-i?!) şi
poţi accepta şi simţi stresul, atunci tocmai ai făcut primul şi cel mai mare pas care te-ajută să înveţi cum
să fii un creator conştient:

Pasul 1: Identifică CEEA CE NU-ŢI DOREŞTI.

29
 Nu contează parfumul

Există două tipuri de lucruri pe care nu ţi le doreşti: universale şi personale, dar cele universale
sunt cele mai obişnuite şi mai uşor de stabilit.
Lucrurile universale pe care nu ni le dorim sunt cele pe care nimeni de pe această planetă nu le
poate suferi şi nici nu le vrea, ca de exemplu: conturi bancare goale, boală, relaţii proaste, slujbe
nesatisfăcătoare, trupuri diforme, stimă de sine scăzută, acoperişuri sparte, maşini lovite, să fim jefuiţi,
violaţi sau implicaţi într-un accident îngrozitor şi chiar încălzirea globală. Pentru început este destul.
Lucrurile personale pe care nu ni le dorim sunt pur şi simplu cele uşor neplăcute, care ne supără
numai pe noi şi nu şi pe ceilalţi - sunt chestiuni pe care-am prefera să le evităm, ca de exemplu să luăm
cuvântul la o întrunire, să cârpim ciorapii copilului sau să îndeplinim multă vreme funcţia de jurat. Toate
aceste neplăceri personale se manifestă mai rar decât cele universale pentru că nu ne aşteptăm chiar aşa de
mult ca ele să se producă şi prin urmare, chiar aşa se şi întâmplă.
Să spunem că eşti chiar supărat cu adevărat pe şeful tău (este ceva personal ce nu-ţi doreşti să se
întâmple). Pe drum spre casă te opreşti la un magazin şi datorită modului în care vibrezi este destul de
sigur că vei păţi ceva neplăcut şi iată că dai de-o casieră ţâfnoasă. Unora s-ar putea să nu le pese, dar pe
tine, astăzi, chestia asta chiar te calcă pe nervi.
Spre casă, tu continui să tot fierbi de mânie gândindu-te la întâmplare şi cam în 16 secunde de la
momentul în care gândul tău a început să se depene, au şi apărut sentimentele, după care vibraţiile s-au şi
pus în mişcare. La cină te gândeşti mai mult de 16 secunde la incident şi faci astfel într-adevăr o treabă
„bună”, transformi vibraţia datorată acelui lucru nedorit într-o parte din tine însuţi. A doua zi, la serviciu,
vorbeşti despre acelaşi lucru (la cafea) şi la prânz le mai povesteşti şi prietenilor. Acum e momentul când
te cuplezi şi mai bine la negativ, pentru că energia ţi-ai risipit-o deja concentrându-ţi atenţia pe un astfel
de subiect pe care l-ai transformat într-un bumerang. Pot să pariez că în drumul lui de întoarcere, acest
bumerang se va îndrepta ţintă spre tine!”
În seara următoare, de ciudă, te hotărăşti să te duci să-ţi faci cumpărăturile la magazinul
concurenta mai apoi să pleci spre casă…Şi, ia ghiceşte! Pot paria. Ai în faţă o altă casieră sălbatică, pe
care ai atras-o chiar tu în experienţa ta, datorită faptului că ai acordat atenţie tocmai lucrului pe care-l
doreai să-l eviţi. Poate că eşti surprins, dar tu ai cerut asta! Ai exact ceea ce vibrezi. În viaţă nu există
nicio altă regulă!
Prietenul meu Skip, un expert în mâncăruri fine şi restaurante, adoră să-şi uimească şi să-şi amuze
soţia, pe Muriel, ducând-o în tot felul de astfel de locuri noi. De curând, el m-a pus în dificultate când mi-
a povestit aventura avută într-un mic, intim şi colorat restaurant, cu lumânări, viori şi chelneri la patru
ace, situat într-un loc superb de unde se vedea de sus marea. Precizez că şi Skip este preocupat de creaţia
conştientă.
Cei doi soţi au luat loc la o masă, au comandat vinul şi pe când îşi încântau ochii cu priveliştile din
jur, în spatele lor s-a iscat o ceartă. La început zgomotul a fost doar în surdină, apoi vocile au devenit din
ce în ce mai puternice, până când, din locul în care şedeau în tihnă ei, se auzea fiecare cuvânt spus de
iubita pălmuită.
Skip şi Muriel au încercat, dar fără niciun succes, să ignore hărmălaia. Totul se desfăşurase atât de
rapid şi luase o turnură atât de urâtă, încât ambii uitaseră ce se întâmplase din punct de vedere vibraţional.
Cu toate că ei nu-şi părăsiseră locul, toată energia lor se unise aşa de bine cu vibraţiile cuplului certăreţ,
încât mult mai bine-ar fi fost ca ei să fi plecat la timp de-acolo.
Skip începuse să bombăne. L-a chemat pe patron şi l-a rugat să scoată afară cuplul gălăgios. N-a
mers. Tot restul cinei a rămas ca înţepenit, iar pe drumul spre casă, tot a bodogănit. În clipa în care s-au
dus la culcare, amândoi se văicăreau de incident. Dar totul nu s-a oprit aici.
La toate cele trei următoare cine luate în oraş, Skip şi Muriel au avut parte de un cuplu care se
ciondănea, de-un tânăr care răcnea şi de-un beţiv care făcea tărăboi (chiar în această ordine….). Într-un
final, ei au reuşit să scape de astfel de incidente. Atât de puternic se concentraseră ei pe ceea ce nu şi-au
dorit, încât şi-au îndreptat multă energie spre acel lucru, iar Legea Atracţiei - care lucrează neîncetat - a
atras în experienţa lor împrejurări compatibile din punct de vedere vibraţional. Fiindcă n-au fost atenţi la
ce-au simţit, ei au permis unui mic lucru care nu le-a plăcut (o cină neplăcută şi zgomotoasă) să se
transforme într-un război.
De obicei, neplăcerile personale nu sunt cele îngrijorătoare, sau cel puţin nu la început. Ele vin din
dorinţa noastră înnăscută de-a gusta viaţa, pe când cele universale sunt adânc înrădăcinate în noi şi de cele
mai multe ori ele sunt alimentate pe termen lung cu frica şi nesiguranţa omenească.

30
 Dar, la naiba! Chiar că nu contează dacă ceea ce nu ne dorim este ceva universal sau personal,
intens sau moderat, constant sau trecător! Important este ca acel lucru să-ţi atragă atenţia, să-l vezi, să-l
simţi sau să faci orice altceva ca să-l identifici, ca mai apoi…să-l schimbi, adică să-ţi transformi starea din
cea în care te simţi rău, într-una în care să te simţi bine. Rapid!

Fii vigilent!

Stratagema care te înalţă în lumea minunată a Stării de Bine nu-ţi cere nimic mai mult decât să
începi să te gândeşti la lucrurile pe care ţi le doreşti, în locul celor pe care nu le vrei. Dat fiind faptul că
plăcerile şi neplăcerile sunt uşor de confundat unele cu altele, iar învingător iese de obicei lucrul pe care
nu ţi-l doreşti, trebuie să fim un pic atenţi.
Să explicăm, de exemplu, gândul: „Nu vreau să am gripă.” În timp ce de fapt tu doreşti să spui că
vrei să fii sănătos, pe ce anume te concentrezi? E bătător la ochi că atenţia ta se îndreaptă spre ceva ce nu-
ţi doreşti şi deci acesta-i felul în care vibrezi. Legea Atracţiei lucrează, aşa că dacă tu-i acorzi atenţie unui
lucru, vibrezi pe frecvenţa lui şi-i insufli viaţă - iar în cazul acesta este vorba despre gripă.
Acum, să examinăm un al gând, cum ar fi: „Nu mai vreau să conduc maşina asta!” OK, vrei una
nouă, dar tu te focalizezi pe cea veche. Nu numai că tu vibrezi pe ceva ce nu-ţi doreşti (adică nu mai vrei
maşina veche), ba mai mult, te ţii departe de dorinţa de-a avea o maşină nouă şi chiar dai naştere - prin
faptul că te concentrezi asupra maşinii tale vechi - unui întreg lanţ de probleme pe care ea ţi le va face şi
nu-ţi va fi deloc pe plac. Dacă însă te concentrezi pe suma de bani pe care n-o ai şi care ţi-ar trebui pentru
a-ţi cumpăra noua maşină ori s-o repari pe cea veche, fii atent cum se unesc cele două probleme (ca
albinele cu mierea!)….maşina veche o dă în primire…şi în bancă nu ai niciun şfanţ ca s-o repari!
Un sentiment puternic de genul: „Nu vreau să fiu prins că depăşesc viteza legală!” este o excelentă
invitaţie vibraţională pentru poliţistul pitit după copac, care-şi spune: „Îl voi prinde pe fraier, oriunde se
află el!”. Aceleaşi vibraţii negative şi cei doi se strâng laolaltă…
Un alt sentiment intens, cum ar fi cel generat de „Nu vreau să pic examenul acesta!” te face să te
concentrezi asupra faptului că nu te vei descurca în situaţia în care vei reuşi.
Un alt sentiment pronunţat, dat de gândul „Nu doresc să-mi fie rănit copilul!” constituie un
însemnat preludiu vibraţional pentru un accident.
„Nu doresc să fiu jefuit.”
„La bătrâneţe, nu doresc să fiu bolnav.”
„Nu-mi doresc să rămân în pană cu maşina.”
„Nu doresc să trăiesc aşa.”
„Nu vreau atât de multe taxe.”
„Nu doresc să fac vreo greşeală.”
„Urăsc războiul.”
Da, toate acestea sunt lucruri pe care tu vrei să le schimbi, lăsând la o parte faptul că modul în
care-ţi concentrezi atenţia le-a inclus deja în vibraţia ta. Centrează-te pe ceea ce nu-ţi doreşti şi priveşte
apoi cum acel lucru devine şi mai mare.
Iată ceva şi mai nostim…cu toate că spunem „vreau”, noi vibrăm pe lungimea de undă a lui „nu
vreau”.
„Vreau să termin cu această relaţie.”
„Vreau o slujbă mai bine plătită.”
„Vreau ca guvernul să iasă din viaţa mea.”
„Vreau să scap de datorii.”
„Trebuie să încetăm să mai distrugem pădurile tropicale.”
Pe ce anume îţi concentrezi tu atenţia? În toate aceste cazuri, pe ceea ce nu-ţi doreşti şi nu pe ceea
ce-ţi doreşti.
N-ar fi nicio problemă dacă gândul pe care-l ai despre ceva ce nu-ţi doreşti ar fi doar unul trecător;
dacă însă pui în el pasiune, şi-i dai atenţie - chiar şi în cazul în care crezi că este vorba despre vreo dorinţă
de-a ta - el se va dezvolta ca-n cele din urmă să te pocnească.

Fă din gând ceva plăcut

31
 Este evident că nimeni nu-şi analizează amănunţit fiecare gând şi în cazul în care el vede că acesta
este îndreptat spre ceva ce nu-şi doreşte, să-i pună capăt, căci în cinci minute s-ar ţăcăni de tot. Nu, nu e
nevoie să facem aşa ceva, tot ce trebuie este să fim atenţi cum un gând anume ne face să simţim.
Dacă ceea ce spui sau gândeşti te face să pluteşti în nori, într-o reală desfătare, atunci chiar te afli
interiorul dorinţei tale (Fanion Verde). Dacă el te face să te simţi de parcă tocmai ai intrat într-un nor
negru şi umed, atunci te afli chiar înăuntrul unui lucru pe care nu ţi-l doreşti (Fanion Roşu). De fapt, dacă
gândul pe care-l nutreşti îţi produce o senzaţie diferită de ceva plăcut, atunci în fiinţa ta lucrează ceea ce
nu vrei.
Înainte de-a găsi drumul ce te duce spre acea stare plăcută, stare pe care ţi-o oferă ceea ce-ţi
doreşti şi să vibrezi pe acea frecvenţă într-o manieră stabilă şi sigură, trebuie doar să gândeşti din nou, să-
ţi reformulezi gândul, să-ţi schimbi focusul şi să simţi din nou noua stare pe care-o trăieşti.
Avem aici un bun exemplu. Spune-ţi: „Vreau să fiu fericit.” Fără îndoială că atunci când spui
„vreau”, acest cuvânt vine tocmai din faptul că-ţi lipseşte ceea ce-ţi doreşti. Aşadar, cum te simţi când
spui asta? Minunat? (Suspect!) Fericit? (Cum să nu!)
Bine, spune-ţi acum: „Doresc ca fericirea pe care-o am acum în viaţa mea să se extindă într-o
continuă şi nemărginită bucurie.” Cum te simţi în această clipă? Mult mai bine, nu-i aşa?
„Vreau să scap de datorii.” Nu mai e nevoie să te întreb cum te simţi când spui aşa ceva. Spune-ţi
mai degrabă următoarele: „Doresc să-mi folosesc talentele cu care sunt înzestrat astfel încât să fie ceva
amuzant, cu adevărat folositor şi mă mulţumească.” sau „Am de gând să-mi dedic mai mult timp
lucrurilor care mă delectează, noilor proiecte care-mi vor aduce bani.” sau „Atunci când sunt creativ mă
simt cu adevărat viu.” Mare diferenţă în ceea ce simţim când spunem aşa ceva, faţă de atunci când rostim
„Vreau să ies din…”
Nu cădea însă în capcana vorbelor, căci altfel vei sfârşi prins înăuntrul unui cerc. Rămâi doar
acordat pe frecvenţa dată de ceea ce simţi atunci când spui sau gândeşti ceva. Fă apoi un experiment
folosind diverse enunţuri şi când descoperi unul care-ţi dă sentimente extraordinar de plăcute înseamnă că
tocmai te-ai conectat la Sursa ta de energie.
De aceea, verifică cum te fac să te simţi lucrurile pe care le spui zilnic, ca de exemplu:
„Of, sunt sătul şi plictisit de asta!”
„Ah, ştiu, e groaznic ce se întâmplă.”
„Las-o baltă, nu avem şanse.”
„Sunt de acord, persoana asta e o mare problemă pentru noi.”
Dacă ceea ce spui nu te face să zâmbeşti, dacă nu te face să te simţi înăuntrul fiinţei tale uşor şi
plăcut, atunci este o vibraţie negativă şi ceva ce nu-ţi doreşti. Dacă acest lucru nu te face să simţi o
căldură plăcută, atunci fie nu mai rosti acele cuvinte, fie înlocuieşte-le cu altele.

Iată opţiunile noastre

Gândirea generală conştientă, adică cea care-şi are izvorul în mulţime, de cele mai multe ori este
despre ceva ce nu ne dorim, dar nu-i drept să învinovăţim pe cineva pentru tot acest ocean de gânduri
negre în care trăim. De câte ori ai discutat despre cât de cumplit este un anumit lucru? Şi asta se adaugă
oceanului de gânduri negre…„Of, drace, încă o zi de luni!” Şi asta la fel. Toate aceste gânduri sunt ca un
gunoi, au o vibraţie joasă iar noi le împărtăşim şi trăim înăuntrul lor.
Iată, deci, care sunt opţiunile noastre: fie învăţăm să deosebim o vibraţie pozitivă de una negativă
şi preluăm controlul asupra dorinţelor noastre în defavoarea lucrurilor care nu ne plac, fie rămânem
cufundaţi în negativul acestui ocean de gunoi, orbecăind până la sfârşitul zilelor noastre, aşa cum de altfel
o fac toţi ceilalţi, iar premiul ne va fi lupta, conflictul, boala şi niciun pic de fericire.
Poate că sunt vorbe grele, însă ele ne arată că noi devenim mai curând generatorul de gând decât
receptorul lui! Acum ne aflăm într-o situaţie cu totul nouă şi nu mai trăim emoţiile ciudate ale altora, am
încetat să mai fim participantul pasiv, ghinionist şi vulnerabil. Ne aflăm pe scaunul şoferului. Forţele
exterioare nouă devin neînsemnate. Pentru noi, trecutul nu mai este important. În sfârşit, nu ne mai găsim
în situaţia de păgubaş şi de-acum încolo, pentru totdeauna, viaţa pe care-o trăim este cea a propriilor
noastre alegeri.

Finalul poveştii

32
 Mi-a revenit, oare, creditul? Ei bine, în momentul în care bancherul garant mi-a comunicat că mi-a
respins creditul, eu am pus lucrurile cap la cap şi mi-am dat imediat seama că mă aflasem înăuntrul unor
lucruri grave pe care nu mi le dorisem, că fusesem străbătută de-o energie a fricii şi că vibrasem într-un
mod chiar magistral pe frecvenţa ei, încât nu numai că toate acestea-mi terminaseră creditul, dar
atrăseseră tot acel lanţ de incidente „drăguţe” pe care le-am avut cu maşina.
Ce-i drept, nu mi-a luat prea mult timp să mă comut din starea în care mă simţeam rău în cea în
care mă simţeam bine. Am continuat să lucrez iar şi iar la starea mea, cu toate că împrumutul îmi fusese
deja respins. Deşi întreaga situaţie părea fără speranţe, am refuzat s-o văd astfel şi m-am îndreptat spre
serviciu schimbându-mi focusul, sentimentele, vibraţiile şi chiar hainele în clipa în care-am ajuns acasă
(ceea ce fusese, poate, un pic cam mult).
În dimineaţa următoare, m-a sunat creditorul şi mi-a spus că găsise o soluţie ca să-mi aprobe
împrumutul şi urma să-l primesc în câteva zile!
Fusese un noroc? Nici vorbă! Fusese o schimbare oportună şi conştientă centrului de concentrare a
atenţiei - focusul - o transformare a emoţiei şi o modificare a fluxului de energie. Avusesem deja ceea ce
nu-mi dorisem, aşa că nu mi-a fost deloc prea greu să-mi identific dorinţa, să trăiesc acea stare pe care-o
simţi atunci când ai ce ţi-ai dorit şi să mă las iar şi iar inundată de această trăire. Nu-i întotdeauna uşor să
anulezi ceva ce nu ţi-ai dorit după ce te-ai aruncat deja din avion fără paraşută - metaforic spus - dar de
data asta, mie mi-a mers.
Creaţia negativă ne-a fost mai mereu la îndemână. Ne-am umplut universul nostru lăuntric cu tot
felul de lucruri pe care nu ni le-am dorit şi am răspuns fără încetare la întrebări de genul: „De ce? De ce-a
luat viaţa noastră o astfel de turnură? De ce nu suntem aşa de fericiţi pe cât ne-ar plăcea să fim…am putea
fi….am fi…ar trebui să fim? Cum de niciodată n-am făcut asta sau asta? De ce nu ne-a ridicat până
acolo?”
E în regulă! Chiar aşa şi este. Ce-am făcut a fost perfect. Fără lucrurile pe care nu ni le dorim, noi
nu am avea niciodată parte de cele pe care le dorim. Acum, am învăţat însă cum să le transformăm din
lucruri negative în pozitive, în funcţie de scopul pe care-l avem şi nu la întâmplare.
Prin urmare, dacă te simţi de parcă eşti înconjurat de-un nor negru şi neplăcut (chiar dacă este uşor
umed), adu-ţi aminte că atunci tu emani energie negativă. Trebuie doar să ieşi din acel nor şi să fii în stare
să scoţi din tine un soi de stare plăcută - de orice fel - de parcă ai fi un fulg - stare care te face să te simţi
bine. În acea clipă, fluturi Fanionul Verde şi eşti atras înăuntrul celor mai preţioase dorinţe la care visezi,
pentru că acesta-i scopul principal pentru care-ai venit pe Pământ.

Capitolul 4
Da, da! Aşa, aşa şi aşa! (Pasul 2)

Acum, după ce-am examinat plăcutele noutăţi care ne spun că cea mai mare parte a vieţii noastre
ne-o făurim trăind ceea ce nu ne dorim, să trecem acum la un alt pas - să înţelegem ce sunt de fapt
dorinţele noastre şi ce trebuie să facem noi cu ele, aici pe Pământ, deîndată ce le-am descoperit.
Pare ceva stupid, nu-i aşa? Fiecare ştie ce-şi doreşte, corect, nu?
Greşit! Dorinţele sunt aproape cel mai înfricoşător, prost înţeles şi neglijat element al întregii rase
umane şi pun pariu că pentru cei mai mulţi oameni doar a se gândi la ele este ceva mult mai groaznic
decât atunci când te afli pe scaunul dentistului fără să fii anesteziat.
Înainte însă de a cerceta tărâmul chinuitor al Dorinţelor, este important să înţelegem care lucru ne-
aduce bucurie şi pasiune şi face ca viaţă să merite a fi trăită. Este ceva destul de ciudat, însă ne dă
fericirea tocmai lucrul pe care credem că ne-ar plăcea să-l evităm - contrastul dintre plăcere şi neplăcere,
dintre ceea ce ne dorim şi nu ne dorim. La fel de bizar pe cât de logic pare este că fără contrast am ajunge
la balamuc.
Ca să ilustrăm mai bine acest lucru, să facem împreună o călătorie imaginară în jurul unui oraş
fictiv de pe-o planetă la fel de fictivă, oraş pe care-l voi numi Sameville.

Nu! Mulţumesc Sameville!

Acest loc se află chiar sub noi. Zona arată la fel ca Pământul, cu acelaşi sol şi cu aceiaşi oameni -
toate sunt la fel. Pare identic cu Pământul, cu excepţia unui singur lucru care-i groaznic - totul este gri:
pământul, clădirile, maşinile, animale şi chiar corpurile oamenilor. Totul are aceeaşi culoare, chiar şi
33
aceeaşi umbră! Oamenii nu au vitalitate, pentru că totul este la fel. Ei n-au parte de provocări, de
obstacole şi nu există contrast!
Observaţi inerţia lor? Este plictisitoare şi te afectează. Şi nu-i de mirare… În Sameville nimeni nu
ia nicio decizie pentru că toate au acelaşi rezultat. La serviciu nici un om nu este diferit de altul, toate
slujbele au acelaşi nivel de stimulare şi…Ai văzut destul? Tabloul pare destul de apropiat de iadul în care-
am vrea să ajungem.
Cine-ar dori să trăiască într-un astfel de loc? Care-ar fi scopul? Nimic nu se ridică mai sus, nu
există nicio deosebire şi nici ceva care să insufle entuziasm. Este pur şi simplu un loc cu o plictiseală fără
margini. Precis că noi am venit pe planeta Pământ tocmai pentru a evita un astfel de loc. Am poposit aici
în căutarea varietăţii şi a deosebirilor. Deşi este destul de ciudat, am venit aici pentru contrast.
Iată ce ne oferă cele trei dimensiuni ale planetei Pământ - un corn al abundenţei de alternative şi
alegeri, un teren de instrucţie, care să ne ajute să ne dăm seama ce lucruri nu ne plac, astfel încât să le
putem apoi transforma şi să le creăm pe cele care ne plac şi ne le dorim. Mulţumim, Pământule, pentru
această şansă! E la fel cum se spune: „Viaţa ar fi destul de mohorâtă dacă s-ar face numai îngheţată de
vanilie…” Carevasăzică, avem alegerile, multe, multe, care ne oferă nu doar şansa să trăim şi să ne
bucurăm de orice lucru din această mărinimoasă lume pe care ne-o dorim, ci şi să descoperim exact la cât
de mult chin şi privaţiune putem face bucuroşi faţă înainte de-a le permite acelor dorinţe să intre în viaţa
noastră.
Să privim lucrurile în faţă: atunci când identificăm ceea ce nu ne place, ne purtăm ca nişte
vrăjitori, dar fiecare dintre noi are o altă putere şi nimeni nu-i atât de abil ca să-şi dea seama de ceea ce-şi
doreşte cu adevărat - chiar cu adevărat - astfel încât să-l poată atrage în viaţă doar pentru pura bucurie de
a-l avea.
Viaţa parcă a vrut să ne spună: „Nu-mi place asta, îmi place asta!”, dar enunţul s-a răsucit puţin şi
a devenit: „Nu-mi place asta…dar ia ghiceşte ce-am păţit?! La naiba, tocmai acolo m-am înţepenit!” Apoi
înjurăm de mama focului, clocotim în noi de mânie, ne enervăm şi ne îndârjim pentru problema în care
ne-am blocat şi care, bineînţeles, ne ţine şi mai strâns şi de neclintit în mijlocul evenimentului în care n-
am fi vrut să ne aflăm.
Dar de fapt tu ce vrei? Ştii? Îndrăzneşti să visezi? Te încumeţi să doreşti? Ai curajul să-ţi laşi
liberă imaginaţia - cel mai mare dar divin, cu care rasa umană a fost hărăzită ? La ce râvneşti? Ce-ţi
doreşti foarte mult şi cu adevărat?

Chinul dorinţei

Pe măsură ce ne întoarcem uşor în conştienţa ce ne surprinde destul de mult, şi anume că tot ce

trăim ne vine din concentrarea atenţiei noastre şi din felul în care simţim, poate că singurul mod firesc în
care-ar trebui să gândim este cam aşa: „Ei bine, a dori poate fi bine pentru ceilalţi, dar eu nu încep din
clipa asta să visez cu ochii deschişi, deoarece viaţa mea merge bine, sunt realizat, aşa că de ce-ar trebui
acum să-mi deschid larg fiinţa în faţa şi mai multor dezamăgiri?”
Vedem toate lucrurile care ne-ar plăcea să fie ale noastre, dar nu sunt, toate locurile unde-am dori
să ne aflăm, dar nu-i aşa, toate treptele pe care-am fi vrut să le urcăm, dar n-am făcut-o…Când drumul pe
care mi l-am ales în mod voit s-a sfârşit doar după puţin timp, de ce să încep să-mi doresc acum altceva?
Iată că lucrează vechiul scenariu „Cu cât mai mult îmi doresc un lucru, cu atât mai puţin îl obţin.”
împreună cu cealaltă faţetă a aceleiaşi monede, ce spune: „Sigur că am o mulţime de dorinţe, dar oricum,
eu niciodată nu mă aştept ca ele să mi se îndeplinească!”
Este trist să spunem, dar nouă ni s-a spălat creierul prin convingerea că cele mai multe Dorinţe ale
noastre nu-sunt doar egoiste, ba chiar absurde şi imposibil de realizat.
Îţi mai aminteşti când erai în primele clase primare? Nu erai încă destul de matur ca să înţelegi ce-
i dezamăgirea şi cât de mult doare ea, dar erai deja destul de priceput în a evita astfel de sentimente. Tu ai
aflat, încă de timpuriu, că pe măsură ce-ţi doreşti mai mult un anumit lucru, suferinţa că nu-l ai este şi mai
mare. Dacă nu ai avut o garanţie absolută că Dorinţa ţi s-ar fi împlinit, se prea poate să fi încetat să-ţi mai
doreşti ceva. Acest lucru s-a petrecut demult, pe vremea când erai copil şi de-abia învăţaseşi să mergi şi te
bucurai să explorezi lumea. Se poate ca pe atunci să te fi îndreptat cu paşi clătinaţi spre televizor, pe care
se afla o glastră strălucitoare din sticlă şi să fi strigat din răsputeri: „Nu, nu, n-o atinge!” În răstimpul a
trei ani de viaţă, tu n-ai făcut-o numai o singură dată şi nici de-o sută de ori, ci de 60000 de ori (spun
cercetătorii), căci în această vreme tot ţi s-a spus mereu: „Nu, nu trebuie s-o doreşti! E rău să faci aşa

34
ceva!” Pe la vârsta de patru ani, te gândeai la ce-ţi doreai de două ori mai mult decât la orice altceva.
Pentru tine „a dori” era pe atunci echivalent cu „ceva rău”.
Nici mai târziu, când eşti mai mare, situaţia asta nu încetează. „Nu!” la asta, „Nu!” la aia,
„Categoric nu!” la toate. Când intri la liceu, îţi este deja greu să-ţi îndeplineşti dorinţele în parametrii pe
care societatea îi consideră permişi, ca de exemplu: să ai prima ta maşină, să mergi cu colegii la dans sau
să-ţi croieşti un drum în viaţă. Doamne-fereşte să trebuiască să-ţi doreşti să rătăceşti fără ţintă mai înainte
de-a te gândi la ce-ar fi mai bine de făcut! Doamne-fereşte să trebuiască să-ţi doreşti să fii milionar până
la anul! „E absurd! Scoate-ţi capul din nori!” Şi prin urmare, cei mai mulţi dintre noi ne abandonăm toate
aceste pasiuni, pe măsură ce în faţa noastră se întinde drumul greu al categoricului „trebuie”, impus de
maturitatea noastră.
Am luat în considerare marele adevăr care spune: „Cu cât ne dorim mai mult ceva ce iese din
tiparele societăţii în care trăim, cu atât avem şi mai mult impresia că nu-l vom obţine.” Visăm la acel
lucru, dar el nu se întâmplă. Visăm puţin mai mult şi el tot nu vine. Apoi, ne vom supune destul de repede
adevărului fictiv care spune că a visa sau a-ţi dori ceva ieşit din norme (şi chiar, deseori, acest lucru face
parte din standarde) nu e ceva prea amuzant şi cu cât ni-l dorim mai mult, cu atât ne simţim mai rău că
nu-l avem.
În fine, cu excepţia viselor minore, înţelepte şi realizabile - aşa ştim noi că sunt - în general, ne
oprim din a mai visa. Stăm acolo, în mohorâtul sanctuar din Sameville, îngrădiţi de falsa credinţă că dacă
nu visăm decât doar puţin şi nu se întâmplă nimic, atunci nu vom suferi prea mult.
Doamne Dumnezeule, ce mod de viaţă ne-am mai ales!

Să rupem zăgazul Dorinţei

Să faci praf un program de privaţiuni pe care l-ai avut o viaţă întreagă, poate fi ceva puţin cam
înspăimântător, mai întâi pentru că acest lucru înseamnă schimbare. Dacă vrem însă să devenim creatori
conştienţi şi nu creatori din întâmplare, trebuie să-l distrugem. Şi sincer vorbind, a afla cum să ne dorim
ceva în mod productiv (şi să descoperim că-i bine) nu este mare scofală atunci când învăţăm cum să ne
dorim în loc să nu ne dorim ceva.
Există trei tipuri fundamentale de Dorinţe şi fiecare-şi are propriul scop în „dosarul” dorinţelor
noastre:

Dorinţele Adevărate
Mai întâi există Dorinţele Adevărate, cele care vin din ceea ce noi nu ne dorim. „În concediu, nu
vreau să merg la rude; ce doresc în loc…?” „Nu mai vreau să trăiesc aici; ce doresc în loc…?” Acestea
sunt cele mai simple. Dăm foaia cu ceea ce nu dorim şi iată că pe verso apare Dorinţa ta Adevărată.

Dorinţele Negative
Următoarele sunt Dorinţe Negative, cele care trebuie transformate mai înainte ca să poţi ieşi din
ele. Le poţi identifica după cum te simţi, căci până nu-ţi modifici intenţia, ele nu te vor face niciodată să
te simţi bine.
Când spui: „Vreau să fiu sănătos.” este limpede că te focalizezi pe faptul evident că nu eşti
sănătos. Aceasta este o Dorinţă Negativă. „Îmi doresc să fiu bogat.” - are aceeaşi problemă. Ambele
dorinţe se trag dintr-o lipsă care tocmai ea este cauza disconfortului pe care-l simţim şi este chiar faptul că
nu avem ceea ce ne dorim. Dorinţele Negative sunt mereu lucrurile pe care nu ţi le doreşti şi poate fi
dificil să le identifici dacă ele nu te fac să fii conştient de ceea ce simţi.
Dacă eşti o persoană supraponderală şi vrei să fii slab, dar afirmi destul de inocent: „Vreau să fiu
subţirel.”, aceasta-i tot o Dorinţă Negativă şi niciodată, dar niciodată ea nu te va face să te simţi uşor ca
un fulg, căci vine din aspiraţie, tânjire sau chiar dintr-o dorinţă vidă, îşi face apariţia din nevoie - care-i
frică şi nu din dorinţă - care-i emoţie.
După cum este de-aşteptat, tu nu ţi-ai dori vreun lucru dacă l-ai avea, dar dacă-ţi concentrezi
atenţia numai pe faptul că nu-l ai, atunci el niciodată nu-ţi va veni. Altfel nici nu se poate, pentru că tu te
focalizezi pe absenţa lui.
Dacă ceea ce-ţi doreşti - şi modul în care afirmi asta - nu te face să te simţi bine, atunci este vorba
despre o Dorinţă Negativă şi este musai s-o înlocuieşti cu un scop pozitiv, cu o dorinţă care să te
emoţioneze.

35
 Dorinţele Îndreptăţite
În sfârşit, dorinţele din cea de-a treia categorie le numesc Dorinţele Îndreptăţite, pentru simplul
motiv că noi avem un drept asupra dorinţelor noastre, indiferent dacă religia, părinţii, prietenii sau colegii
noştri de muncă spun contrariul. În virtutea existenţei noastre, avem dreptul să ne testăm capacitatea
creatoare în orice mod vrem s-o facem. Avem dreptul să înlocuim oricând şi orice nu ne dorim cu ceea ce
ne dorim şi dacă acest lucru ne mulţumeşte, poate-i va mulţumi şi pe ceilalţi. Dacă nu, ei bine, aşa să fie.
Iată că în sfârşit, o dată cu Dorinţele Îndreptăţite, noi ieşim din închisoarea lui „trebuie” şi
începem să ne trăim Viaţa…propria noastră Viaţă!
Împreună cu Dorinţele Îndreptăţite, noi acceptăm tocmai faptul adevărat că pentru noi, a dori
orice, oriunde, de orice fel şi oricând nu este doar ceva cuvenit şi potrivit, dar şi ceva decisiv. Să ne dorim
orice! Orice lucru de pe faţa Pământului, dacă acel lucru ne va elibera, ne va scoate din Sameville şi ne va
face să vibrăm pe-o frecvenţă mult mai apropiată de bucuria pe care-o produce Sinele nostru Adevărat.
Acesta-i unicul motiv pentru care noi simţim Dorinţe, ca ele să ne facă să ne simţim bine atunci când le-
avem.
Da, ştiu că toate acestea pot aduce cu un aspru, supărător şi grosolan egoism. Vă rog, însă, înainte
să trageţi o concluzie, fiţi alături de mine şi veţi vedea cum această insuportabilă abordare a vieţii va fi de
mare folos tuturor celor care vă înconjoară şi care depind de voi.

A dori - imperativul vieţii

Eu te întreb: „Bine, ce-ţi doreşti?” şi tu îmi răspunzi: „A, e uşor…Vreau să am bani destui ca să-
mi plătesc facturile, să le port de grijă copiilor mei, să am o casă drăguţă, în care să-mi placă să stau, un
partener de viaţă iubitor, cu care să împart totul şi o sănătate perfectă. M-aş mai gândi şi la o maşină
nouă…”
Ei bine, este un punct de plecare, chiar unul bun. Dar asta-i tot, un start! De fapt, este evident că
pentru cei mai mulţi oameni din această lume, a avea toate aceste minunate lucruri le pare ceva de parcă
ar trăi în rai! Dacă, însă, trebuie să declanşăm acea putere pe care-o numim pasiune şi în care, în cele din
urmă, trăim într-o profundă bucurie, mult mai aproape de frecvenţa Sinelui nostru Adevărat, mergem
dincolo de drumul vizibil care ni se aşterne în faţă…trecem dincolo!
Şi altceva? Ce altceva mai vrei?
Desigur că Dorinţele ţi se schimbă de-a lungul anilor. Se prea poate să fii acum prea mare pentru
a-ţi dori de ziua ta un ponei (şi în afară de el…?) sau o rochie nouă, dichisită, pe care să ţi-o etalezi prin
centru, sâmbăta seară…
Cu toate acestea, întotdeauna există înăuntrul tău un inventar uimitor cu fantezii de multă vreme
uitate…Cât timp a trecut oare de când ai poftit să le savurezi miresmele îmbietoare, care te fac însă să
suferi că nu ţi-ai îndeplinit acele Dorinţe sau că n-ai luat parte la exoticele lor aventuri, visând cu ochii
deschişi?
Care sunt Dorinţele, ambiţiile şi aspiraţiile tale cele mai mari, mici, vechi, noi sau cele mai
tainice? Cele care sunt atât de imposibile sau irealizabile, încât nici măcar nu le-ai mărturisit vreodată
cuiva…şi chiar nici lui Dumnezeu? Care-s ele? Ce te-a oprit să nu-ţi permiţi să le doreşti?
Planeta noastră nu-i Sameville! Noi am poposit aici pentru contrast; am venit să ne deprindem
cum să ne exprimăm dorinţele, să învăţăm discernământul şi să ne cultivăm această bizară artă de-a dori,
echivalentă cu manifestarea dorinţei pe care-o nutrim. Şi totuşi, în loc să se întâmple acest lucru, ne-am
lăsat serios prinşi în capcana iscusinţei noastre fără sens, acea de-a aduna ceea ce nu ne dorim.
Am venit aici, pe Pământ, să învăţăm cum să ne făurim dorinţele, să ne îndeplinim visele, să
prosperăm şi să ducem această minunată experienţă numită „fiinţă materială” spre cele mai înalte culmi.
Am venit aici să experimentăm binele şi răul, de aceea am putut învăţa cum să alegem ce ne place de ce
nu ne place.
Să ne îndeplinim aşadar dorinţele!
Scoate-ţi visele de preţ din vechiul şi plinul dulap, curăţă-le de praf şi ia unul câte unul,
examinându-l îndelung şi serios.
Uită că dorinţele tale sunt prea departe de tine.
Uită că ele nu au perspective sau că sunt de neconceput.
Uită că cineva va crede că ai pierdut.
Uită că poţi fi numit egoist.
Uită toate aceste lucruri!

36
 A dori ceva nu este numai un drept al tău ci şi o condiţie esenţială pentru o viaţă fericită.

Oh, da, tu meriţi asta!

Iată că aici este marea noutate: ca să ai dorinţe, nu trebuie să fii demn de vreun lucru ieşit din
comun. Nu trebuie să dovedeşti sau să mărturiseşti ceva şi nici să treci vreun examen moral. Nu trebuie
să-i explici nimănui care sunt motivele tale, nici să te scuzi în faţa familiei, a ta însuţi sau a lui Dumnezeu.
Nu trebuie să fii mai respectabil, mai demn de încredere sau mult mai drept decât eşti în această clipă.
Trebuie doar să iei o hotărâre…numai una singură…şi asta-i să fii fericit.
Însă, niciodată nu vei porni la drum înainte de-a permite Dorinţelor - viselor şi aspiraţiilor tale - să
iasă din dulap şi nu doar să se uite pe furiş de după uşă. Lasă-le pe toate să iasă afară!
Se întâmplă la fel ca în cazul oricărui talent ascuns - fie că-l cunoşti sau nu conştient - ce nu te
face să te simţi confortabil atunci când iese la iveală, dar imediat ce-l accepţi se schimbă povestea; aşa
este şi cu dorinţa, ea este parte din tine; este bine să doreşti şi acest lucru devine chiar amuzant. Bucuria
începe să se reverse din abundenţă şi tu începi să vibrezi diferit, pentru că atunci când eşti fericit în relaţia
ta cu Viaţa, tu nu poţi vibra negativ şi nu poţi atrage negativul, ci numai pozitivul.
Atunci când relaţia ta cu Viaţa este bucuria, nu poţi simţi nici nesiguranţa, ruşinea, lipsa de
demnitate, vinovăţia sau inferioritatea de orice fel, pentru că nu mai oscilezi pe frecvenţa lor joasă. Nu
poţi simţi că nu ai ceva anume şi nici nu mai poţi atrage vreo lipsă.
Singurul lucru pe care-l ai de făcut, pe măsură ce începi să-ţi eliberezi Dorinţele, este să faci să
vibreze mai mult belşug, mai multă libertate şi bucurie, adică să te afli pe lungimea lor de undă. E cam
mic preţul pe care-l plăteşti pentru visele tale…Oare n-am dreptate?!
Acum nu mai există nicio diferenţă între visele pe care le alegi! Tu-ţi alegi visul pentru că el te
face fericit şi vei vibra pe frecvenţa lui. Visează bucurie, împlinire, chiar frivolitate, dar VISEAZĂ!
A avea dorinţe nu-i un păcat mai mare decât a respira. Nu te mai gândi niciodată să-ţi justifici
dorinţele. N-o face! Tu nu poţi justifica, apăra sau explica ceva raţional - căci atunci se naşte un flux de
energie negativă - şi în acelaşi timp să rămâi conectat la centrul tău de energie.
Nu este necesar să te scuzi în faţa cuiva pentru dorinţele pe care le ai, nici în faţa unei autorităţi
(mai mult sau mai puţin importante) şi nici chiar în faţa lui Dumnezeu. Contrar învăţăturilor obişnuite, a-
ţi câştiga fericirea este dreptul tău sfânt, obţinut prin naştere.
Deci, lasă-te liber şi visează. Tu-ţi făureşti viaţa în fiecare clipă prin modul în care gândeşti şi
vibrezi, dar la fel de bine ai putea să-ţi creezi modul în care ai dori să ţi-o trăieşti.

Visele tale sunt deja îndeplinite

Unul din cele mai bune mijloace de-a descoperi dorinţele bine ascunse de multă vreme, este să-ţi
imaginezi că ele sunt deja îndeplinite. Aminteşte-ţi că tot ce ţi se cere ca să ai ceva - indiferent ce-ar putea
fi acel „ceva” - este să ţi-l doreşti şi să-l simţi, fără nicio explicaţie, scuză sau motiv.
Acum, provocarea este, metaforic vorbind, să îndepărtezi destul de bine foile de ceapă ca să poţi
ieşi din straturile rigide de genul lui „trebuie”, „nu trebuie” şi „nu, nu asta!” şi să intri în fiorul vieţii şi al
pasiunii, fior de multă vreme uitat.
Prefă-te că-i Crăciunul (nu-i ceva religios, fă-mi, rogu-te, pe plac - nu contează care-ţi este
religia). Tu eşti Moş Crăciunul de la mall, cu barba albă ăi cu burta mare; asculţi pe toată lume, oamenii
turuindu-şi lunga lor listă de Dorinţe permise de societatea în care trăiesc. După câteva clipe, te hotărăşti
să presari deasupra lor un praf magic, astfel încât ei să simtă îndemnul de a-şi dezvălui unele vise mai
puţine acceptate de societate.
Se ridică în picioare o fetiţă nostimă de vreo şase anişori, care…ţup!…sare pe genunchii tăi. Îţi dă
lista ei cu dorinţe: câteva jucării mai aparte, ca cele văzute la televizor, o păpuşă şi un căţel. Cam asta-i
tot. Nimic nou. Împrăştii asupra ei praful tău magic şi iată ce apar: un leagăn mare în spatele curţii, un tată
care va sta mai mult pe lângă ea, o mamă cu care ea va avea mai mult timp să se joace, cineva - oricine -
care va crede că în camera ei există nişte îngeraşi drăguţi şi încă cineva care face mereu toate lucrurile
bine. Apoi, fetiţa sare jos de pe genunchii tăi, fericită ca o ciocârlie.
(Îţi mai aduci aminte de dorinţele tale secrete pe care le aveai cam pe la şase ani?)
Vine apoi rândul unui tânăr de vreo 18 ani, slab şi înalt, pe care-l amuză teribil experienţa şi vrea
să se distreze copios.
„Ei bine, ce-ai vrea să-ţi aducă Moş Crăciun?” - îl întrebi tu.

37
 Deşi adolescentul intră bucuros în jocul nostru stupid, lista lui este alarmant de scurtă.
„OK. Moşule, eu aş lua noua maşină pe care o ai la fundul sacului şi nu m-ar supăra nici câteva
mii de dolari în buzunar, aşa…ca să mă joc cu ei. Şi dacă se întâmplă să mai pe acolo, prin spatele saniei
tale, vreo idilă, ar fi chiar super!”
Laşi să coboare asupra tânărului praful tău magic şi iată că apare acum la iveală o uimitoare listă
cu Dorinţe Îndreptăţite; ele au de-a face cu camera lui, cu prietenii, succesul, renumele, hainele, condiţiile
de trai, familia, iahturile şi fericirea adevărată, „oricare-ar fi ea”, murmură tânărul.
(Tu-ţi mai aminteşti de Dorinţele tale secrete de la 18 ani, visele la care aspirai ca să poţi trăi în
„lumea adevărată”?)
În sfârşit, iată că vine şi omul matur, care şi el ţopăie voios pe genunchii lui Moş Crăciun (adică,
tu); el face la fel ca ţâncii de alături, care acum chicotesc de zor.
„Prietene, tu ce ţi-ai dori?” - îl întrebi tu, plin de aşteptări. Când descoperi că acest om are cea mai
scurtă listă dintre toţi, pur şi simplu, te îngrozeşti. Parcă fiecare vis sau dorinţă a lui ar fi zburat spre
galaxia următoare…
„Da, o casă nouă, o maşină nouă şi-un câştig-bombă la loterie.”
Dintr-odată, laşi să cadă asupra lui pulberea ta magică. Nimic. Mai pui încă nişte praf. Tot nimic.
Iată că-ţi goleşti punga cu praf magic…
La început încet-încet, de parcă ar fi fost trasă din cele mai mari bezne şi adâncimi ale oceanului,
iată că vine o dorinţă de-a avea o patiserie. Apoi alta, de-a cânta la pian. Pauză. Mai apare una referitoare
la un curs de horticultură în cadrul colegiului din localitate. Încă una, despre construirea unui vas cu
pânze-unicat. Cam astea-s pe listă. Mai există însă şi-o dorinţă, de a-şi putea susţine din punct de vedere
financiar prietena, ca ea să-şi deschidă o şcoală de dans…şi ar mai vrea şi-o uşă automată la garaj…şi
chiar să locuiască în Caraibe, într-o casă cochetă care să domine peisajul acvamarin din jur.
Acum nu mai există nicio oprelişte. Iată că se mai deapănă încă o dorinţă, acea de-a putea vorbi cu
partenera lui despre visele pe care le are cu ochii deschişi…şi alta, despre deschiderea unei tabere de vară
pentru copii sau să se simtă în securitate într-o ţară în care cutremurele sunt la ele acasă…şi ceva despre
siguranţa de sine atunci când le vorbeşte mai multor oameni. Această dorinţă se referă de fapt la
îmbunătăţirea relaţiilor cu anumiţi membri ai familiei şi la învăţarea modului de-a fi o persoană mai
iubitoare etc. etc. etc. Mi-au luat visele lui tot praful meu magic…dar în sfârşit, zăgazul care ţinea
prizoniere toate aceste comori demult uitate, a fost rupt.
Ce vise ţi-ai pus deoparte? Ambiţiile, ţelurile tale uitate, chiar şi cele mai mici dorinţe pe care le-ai
avut - care oare sunt ele? CARE SUNT ELE?

Pasul 2: Identifică CEEA CE-ŢI DOREŞTI.

Să ne reîntoarcem prin anii 1940, când membrii îndrăgitei trupe de comedie Abbot & Costello, la
tragerea cortinei, aveau obiceiul - devenit apoi clasic - de a întreba: „Cine joacă primul?”, la care se
răspundea cam tot la fel: „Da, cel care joacă primul.”
„Bine, bine, dacă-i vorba despre primul, cine-i cel de-al doilea?”
„Nu, nu există un al doilea, ci este tot primul, dar el se află pe locul doi!”
Şi o ţineau tot aşa, rotund şi iar rotund, iar lumea se prăpădea de râs. Azi, când văd la televizor
înregistrările lor, pun cap la cap replicile pe care ei şi le dădeau unii altora. Prea bine! Dacă ne gândim la
paradoxul în care trăim în zilele noastre, el pare la fel de smintit ca „Cine joacă primul?.
Dacă iau în considerare toate lucrurile pe care nu mi le doresc şi care fac ca eu să simt rău şi le
transform în ceea ce-mi doresc - presupunând că acest lucru mă face să mă simt bine - chiar că termin cu
ceva ce ştiu că nu am - ce în mod cert nu mă face să mă simt bine - şi cu ceva ce probabil nu voi avea
nicicând şi în nici un caz - care mă va face să mă simt şi mai rău decât înainte să încep tot acest lucru
prostesc!
Aha, iată deci că-i o problemă mare şi grea, căci dacă ai avut-o vreodată, nu ţi-ai mai dori-o deloc.
Prin urmare, nu cumva tocmai a-ţi dori implică de la sine că sigur nu vei avea lucrul dorit, iar dacă
nu-l ai, cum naiba să te poţi simţi bine până-l capeţi?! Nu poţi! Nu, atâta vreme cât tu continui să-ţi
doreşti ceva după vechiul şablon.
Dilema provine tocmai din modul nostru de gândire şi anume că sarcina de-a obţine ceea ce ne
dorim ne revine în totalitate nouă, că noi suntem singurii care trebuie să estimăm modalităţile de obţinere,
cum să facem rost de bani pentru acel lucru, cum să-l punem la cale şi cum să facem ca el să aibă loc. Pe
măsură ce mergem mai departe cu acest raţionament, gândurile ce ne vin apoi în minte, în mod obişnuit,

38
sunt de tipul: „Of, drace, acest lucru chiar că nu-i posibil!” şi invariabil asta ne face să nu ne mai dorim
nimic. O concluzie simplă, care vine însă chiar din vechiul nostru mod de gândire pe care ni l-am
programat mai demult.

Cheia

Cheia care te ajută să ai tot ce-ţi poate pofti inima ta dumnezeiască - în afară de nimic! - este să
descoperi o metodă prin care să simţi bine în raport cu Dorinţa pe care o ai: nu nădăjdui, nu tânji, nu
suspina şi nici nu te lăsa descurajat, simte-te doar bine împreună cu Dorinţa ta. (Aminteşte-ţi că trebuinţa
vine din frică, iar dorinţa vine din emoţie, iar din punct de vedere vibraţional, cele două se află la poli
opuşi).
Aşadar, aici se află dilema. Noi dorim ceva ce în mod curent ne face să ne simţim rău nu doar
pentru că nu avem ceea ce ne dorim, ci şi pentru faptul că nu ne trece prin cap nici cea mai mică idee de-a
obţine acel lucru.
Soluţia? Schimbă-ţi sentimentul!
Atunci când vrei ceva, înainte ca în fiinţa ta să apară vreun sentiment, menţine-ţi pentru câteva
clipe gândurile concentrate pe acea Dorinţă - nu contează dacă ea este bună sau rea, ori Fanionul este
Roşu sau Verde, după care intră pe frecvenţa acelui sentiment. Dacă în loc să fii vioi, te simţi istovit, dacă
în loc să fii plin de energie, te simţi descurajat, înseamnă că tu te gândeşti că nu vei avea acel lucru în loc
să-l ai, deci gândul tău este dirijat spre lipsa lui. Dacă însă simţi un tremur sau un zumzet înăuntrul tău,
atunci e bine.
Tot procesul de creare conştientă se referă la eliberarea noastră de gândurile pe care nu ni le dorim
şi la păstrarea celorlalte, a celor pe care ni le dorim. Deîndată ce-am reuşit asta, treaba noastră-i să
descoperim căi de-a ne simţi bine cu toate acele Dorinţe ale noastre şi nu să ne simţim groaznic când ele
nu dau vreun semn c-ar fi pe-aproape sau că se vor împlini.
Carevasăzică, problema este să vedem atunci când ne gândim la vreo Dorinţă de-a noastră cum
trecem de jos - sus, pentru că imediat ce ne ridicăm vibraţional, depăşim toate acele emoţii joase pe care
le simţim când ne concentrăm pe faptul că Dorinţa noastră nu se vede deloc la orizont.

Emoţionează-te!

Cunoaştem deja şmecheria prin care transformăm ceva ce nu ne dorim în ceva ce ne dorim - este
să descoperim căile prin care să ne simţim minunat şi să nu fim descurajaţi de acea Dorinţă. Nu contează
nici cât de mult timp a fost ea încuiată în dulapul cu dorinţe şi nici cât este de proaspătă - procesul este
acelaşi.
Deci, iată cum ne simţim bine - de fapt, extraordinar - atunci când dorim ceva ce nu avem sau
credem că-i imposibil de obţinut, ori nu merităm să avem sau nu ne-am putea vreodată permite, ori este
mult prea complicat pentru o minte ostenită să-şi imagineze fără grijă aşa ceva. Acesta este elementul cel
mai important al legii Atracţiei, este garantat că tu atragi mai curând ceea-ţi doreşti decât ceea ce nu-ţi
doreşti.
Îndată ce ştii ce vrei, trebuie să descoperi STAREA EMOŢIONALĂ ÎN CARE SIMŢI că Dorinţa ta
îţi este îndeplinită, şi în acelaşi timp, să stai departe cea în care nu se întâmplă aşa ceva.
Altfel spus, simte-te bine (emoţionează-te) mai degrabă înotând, (chiar dacă nu ştii s-o faci) decât
împiedicându-te de toţi cei care se află în apă şi-ţi taie calea.
Simte-te bine (emoţionează-te) cu noua ta slujbă, în loc să te plângi mereu de ea şi să te consideri
ca prins într-o capcană - este singura slujbă pe care-o ai în acest moment.
Simte-te mândru (emoţionează-te) de realizarea ta, ca şi când te apropii de podium pentru a-ţi
primi premiul binemeritat, chiar dacă nu ai început încă să lucrezi la acel proiect.
Simte-ţi (emoţionează-te) noul coleg aşa cum ai vrea să fie şi cât de bună va fi relaţia dintre voi.
Simte-te bine (emoţionează-te) în pielea stăpânului avionului dorit şi lăsă să zboare spre familie şi
prieteni bucuria şi mândria ta.
În acest moment, tu vibrezi în armonie cu marele tău Sine. Dorinţele pe care le simţi se includ
vesele în vibraţiile tale, cresc pe măsură ce tu le simţi realitatea doar în cele 16 secunde şi apoi ele atrag.
Ai evadat, aşadar, din vibraţiile negative ale conştiinţei sociale de masă şi trăieşti - şi vibrezi - în singurele
energii care-ţi pot îndeplini dorinţa, în frecvenţele înalte şi sacre ale Stării de Bine.

39
 Deîndată ce te afli în acest spaţiu, tu şi Dorinţa pe care-o ai vă aflaţi pur şi simplu pe aceeaşi
lungime de undă. În loc să fluturi Fanionul Roşu şi să fii în armonie cu lipsa - ceea ce înseamnă să atragi
şi mai multă lipsă - fluturi Fanioanele Verzi ale Stării de Bine şi eşti în concordanţă cu Dorinţa pe care-o
ai, chiar dacă ea nu-i încă materializată.
Cu cât nu-ţi mai petreci aşa de mult timp îngrijorându-te că „ea” nu ţi s-a arătat încă şi simţi acea
vibraţie vie, emoţionantă, aprinsă, înaltă şi binecuvântată atunci când te gândeşti că ai acest lucru, cu atât
mai mult îl vei atrage înspre tine.
Asta-i tot ce ne trebuie, sentimentele bune; ele se află printre cele mai importante elemente ale
vieţii, pe care noi, ca specie, se pare însă c-am uitat cum să lucrăm cu ele, aşa cum am face-o dacă am ţine
un regim alimentar.

Motivele Dorinţei

Pentru a contribui la atragerea unei Dorinţe, trebuie să facem într-aşa fel încât să putem emana
afectiv cât mai multă energie pozitivă. Una din cele mai nimerite căi de-a face acest lucru este să
analizăm motivele pentru care ne dorim ceva anume. Lucrul dorit ne determină, dar cea care ne încarcă
bateriile şi ne porneşte la drum este motivaţia.
Este ca şi când aş întreba un tip mai excentric de ce-i place friptura în sânge. El îşi va lăsa capul
pe spate, va închide ochii şi se va lăsa purtat în lumea simţurilor: îi va descrie gustul, mirosul şi textura,
jinduind după aroma minunată. Iată, carevasăzică, momentul măreţ al simţirii şi al vibraţiei…dar acum se
pune o singură şi mică întrebare: „Care-i motivul?”
În timp ce te gândeşti la toate motivele pentru care-ţi doreşti ceva, începi de fapt să te conectezi la
simţire; creezi o mulţime de intervale de câte 16 secunde, care să te încarce emoţional la un nivel ridicat
tocmai cu energia care atrage acest lucru şi nu cu cea care-l lasă să scape, spun-ţi: „Asta-mi doresc!”
Prin urmare, exprimându-ţi Motivele pentru care-ţi doreşti un lucru, îi dai acelei dorinţe startul de
plecare. E la fel ca o maşină cu acumulatorul descărcat, nu pleacă din loc până când el nu-i încărcat. Eşti
descărcat, nu funcţionezi - nu-i dai dorinţei vitalitate, deci ea nu atrage şi dacă nu atrage, nu ai!

Pentru că…pentru că…pentru că…

Într-unul din seminarele mele de grup, pe care le ţineam la sfârşitul săptămânii, o fată din sală s-a
ridicat de pe scaun şi-a spus:
„OK, înţeleg acum că eu mi-am concentrat atenţia pe lipsa visului pe care-l aveam, dar cum mă
pot reabilita doar cu o singură motivaţie?”
„Bine, ce doreşti de fapt?”
„Vreau o casă de vacanţă lângă mare.” (Spuse ea fără să pună deloc suflet.)
„De ce?”
„Pentru că urăsc să stau vara legată de casă.”
Aha, un lucru de mare importanţă pe care ea nu şi-l doreşte. Am continuat cu întrebările.
„Dar din ce cauză nu vrei tu să fii vara legată de casă?”
„Pentru că-mi place sentimentul de linişte şi tihnă pe care-l am într-o casă de vacanţă. Şi
libertatea…da, îmi place libertatea!”
„Bine. Începi să faci conexiuni. Să mergem mai departe. De ce-ţi place libertatea?”
„Libertatea mă face să mă simt bine…şi fericită. O, da! Îmi aduc aminte de când eram tânără şi
mă simţeam atât de fericită în casa noastră de vacanţă….Era o senzaţie minunată.”
„Acum, să ne îndreptăm spre acolo. Spune-mi mai multe. Cum arată această casă?”
„Ei bine, este o cabană gri, situată în Cape Code, puţin cam şubredă, dar atât de plăcută…e
vopsită-n alb. Of, cât de mult iubesc albul acela scorojit!”
„Mai spune-mi. E aproape de plajă?”
„Da, chiar pe dune.”
„De ce vrei să fii aproape de apă?”
„Ooo, pentru că-i atât de odihnitor, chiar şi atunci când vremea-i furtunoasă. Mă face să mă simt
reală şi vie. Acolo pot picta, privesc asfinţiturile, mă pierd în vastitate…ei bine, lângă mare, totul parcă
învie înăuntrul meu.”
Da! Fata asta gătea chiar în faţa aragazului! Frecvenţele ei deveneau din ce mai înalte şi ea se
încărca magnetic cu acel gând-Dorinţă care creştea cu fiecare cugetare ce-l întreţinea. Am continuat s-o

40
întreb „De ce?” şi ea mi-a răspuns tot mereu „pentru că…pentru că….pentru că”, iar frecvenţele tot
creşteau. Acest lucru devenise acum parte din propria ei fiinţă, era cuprins în vibraţiile ei.
Întreabă-te tot mereu şi mereu de ce-ţi doreşti ceva şi fă-o şi atunci când crezi că nu mai există
niciun răspuns. După foarte scurt timp, te vei afla în ţara de basm a simţirii - e ceva într-adevăr fenomenal
- te afli chiar acolo unde trebuie să fii pentru a atrage spre tine acel lucru.
Acum! Aici e locul unde vrei să faci apel la puterea voinţei tale de-a rămâne în acea vibraţie atât
de mult cât poţi, poate mai mult de jumătate de oră, ori chiar o zi întreagă. E grozav dacă se întâmplă
chiar şi câteva minute, e destul ca să antrenezi vârtejul de energie. Aminteşte-ţi că ai nevoie doar de 16
secunde ca să atingi aceeaşi vibraţie cu cea a gândurilor care se reunesc în turbionul de energie, apoi de
alte 16 secunde şi tot aşa. Dacă în toiul urcării tale vibraţionale tu te furişezi înăuntrul gândului: „Las-o
baltă, chiar că-i un vis imposibil de realizat!”, atunci schimbi poziţia comutatorului de frecvenţe şi de
aceea trebuie să te gândeşti la ceva care te face să te simţi bine şi atunci măreşti din nou turaţia
motoarelor, ca într-un timp foarte scurt să depăşeşti vibraţia Fanionului Roşu.
(Nu uita că universul nu ne dă lucrurile despre care vorbim sau ceea ce merităm ori ce se
presupune că ne este destinat. Universul ne dă întocmai - şi numai - ceea ce vibrăm în fiecare clipă.) Nici
mai mult şi nici mai puţin!
Universul începe să răspundă la vibraţia pe care-o emiţi, chiar înainte ca tu să afli toate aceste
lucruri şi-ţi dă ici şi acolo semnale - este vorba despre acele mici „coincidenţe”, toate bucăţele magice
necesare a fi puse laolaltă ca să realizeze acel lucru. Aceste frânturi continuă să vină una după alta până
când toate sunt la locul lor, având în centru exact ideea ta, realizând visul tău „imposibil” de odinioară.
Însă înainte ca el să aibă loc, gustă-l, miroase-l şi bucură-te din plin de el. Înainte de a-l simţi pe
pielea ta, vorbeşte despre el şi fă-o tot mai mult până ce se-aprind acele trăiri - elemente de bază ale
Pasului 3 - cele care vin spre tine acum cu ceam mai mare uşurinţă.

Pasul 3: Pătrunde în starea emoţională transmisă de lucrul pe care ţi-l doreşti

Valva magică

Unul din cele mai bune moduri de-a descrie energia Stării de Bine pe care le-am auzit vreodată
este analogia c-o valvă sau c-o duză de tipul celei de la furtunul de incendiu. Noi suntem valva, iar
furtunul este ceea ce poartă spre noi fluxul de energie de la Sursă, acea parte importantă din noi cu care
suntem uniţi pentru totdeauna. Acel curent de energie non-fizică este ceea ce suntem noi cu adevărat, o
impenetrabilă forţă a bucuriei, belşugului şi siguranţei. Cel mai mult timp, însă, noi întrerupem legătura
cu acel mare curent de energie. Cum? Prin energia negativă care ne închide valva.
Totuşi, atunci când ne comutăm starea, intrăm pe o altă frecvenţă şi ne simţim bine, ne deschidem
valva magică şi lăsăm vibraţiile înalte să se reverse asupra noastră şi să ne pătrundă fiinţa. În acea clipă,
ne simţii vii, la înălţime, vibranţi, energici, emoţionaţi, transformaţi…adică fericiţi.
Energia este mereu acolo, aşa cum apa sub presiune se află mereu în furtunul de incendiu, însă noi
trebuie să facem conştient şi voit paşii ca să putem deschide această valvă veche şi ruginită, dacă vrem să
fim străbătuţi de înalta frecvenţă a Sursei noastre de energie.
Valva deschisă (adică să te simţi bine) semnifică faptul că energia pozitivă curge înspre şi dinspre
noi şi că noi creăm în mod conştient, iar valva închisă (adică să te simţi în orice fel, dar nu bine!)
înseamnă că emanăm energie negativă, deci ne opunem fluxului firesc şi creăm la întâmplare.
Faptul că valva este când închisă, când deschisă nu înseamnă că trebuie să fim legănaţi ba sus, ba
jos, ca un zmeu purtat de vânt. Tot ce-avem noi de făcut este să ne deschidem valva - chiar dacă o facem
puţin forţat - şi imediat să lăsăm să intre în noi puţin mai multă energie din fluxul Vieţii. Dacă găsim o
cale prin care să ne simţim chiar numai un pic mai bine decât înainte, atunci am şi început să transformăm
atracţia negativă într-una pozitivă.

Intenţia

După ce-ai început să-ţi răspândeşti în afară Dorinţele, mai e de făcut încă un pas, adică să le
transformăm în Intenţii. Deoarece „a dori” s-ar putea să-ţi mai dea încă bătăi de cap din punct de vedere
vibraţional, pesemne că te vei simţi mai bine dacă „vei intenţiona”.
A avea intenţia să faci ceva este de fapt un soi de combinaţie între „eu vreau ceva” şi „eu mă
aştept ca acel lucru să se întâmple”. Este bine să începi prin a urmări o zi întreagă, scopuri mici; acest

41
exerciţiu nu numai că te-ajută să-ţi faci un obicei care-şi dovedeşte rapid valoarea, ci deschide energiei de
care ai nevoie multe şi noi căi care n-au mai fost vreodată eliberate. Fiecare această nouă cale arată că tu
primeşti de la Sursă şi mai multă energie înaltă, deci îţi vine mai uşor să te simţi bine…simţindu-te bine,
tu te deschizi şi mai mult spre energia înaltă….care la rândul ei te face să te simţi şi mai bine şi tot aşa.
Intenţiile tale de zi cu zi dezvoltă aceste canale prin care trece energia. Cu cât ne urmărim mai
mult un scop, cu atât profităm mai mult de energia de înaltă frecvenţă, care devine ca un drum cu multe
benzi şi cu cât ne folosim mai mult de această energie, cu atât căpătăm şi mai multă. Tot acest lucru dă
naştere unui înveliş protector ce ne-acoperă şi ne fereşte de loviturile date de vechile noastre convingeri,
aducătoare de ceea ce nu ne dorim.
Insist pe ideea de-a intenţiona cât e ziua de lungă. Intenţionez să ajung cu bine la destinaţie.
Intenţionez să fiu acolo la timp şi să mă simt excelent. Intenţionez să găsesc un loc de parcare care să-mi
convină. Intenţionez să mă simt bine în hainele pe care le port. Intenţionez să închei afacerea. Intenţionez
să-mi menţin contul din bancă la un anumit nivel, ba chiar mai sus. Intenţionez să găsesc motive de
bucurie de-a lungul întregii zile (şi nu numai pentru lucruri minore). Intenţionez să-mi ajut clienţii să se
simtă în largul lor. Atât timp cât valva mea este deschisă în clipa în care am o intenţie, atunci se şi
întâmplă ceea ce-mi doresc.
Iată un exemplu: dacă într-o zi intenţia ta este să fii fericit, chiar că nu se poate să dai peste vreo
emisiune la televizor care să te întoarcă pe dos! Dacă intenţia ta este ca noua ta bucătărie să fie montată
fără probleme, chiar aşa va fi, dacă nu-ţi închizi cumva valva dintr-un alt motiv. Dacă intenţia ta este să
termini treaba până la cină, o să vezi cât de uşor îţi este s-o faci.
Când este vorba despre Dorinţe mai mari, mai importante, dacă-ţi transformi fiecare Dorinţă într-o
declaraţie de intenţie şi-ţi îngădui să simţi puterea ce se află în spatele ei…DA!…vei fi uimit pur şi
simplu de ceea ce se întâmplă.
„INTENŢIONEZ să mă mut până la anul! - înseamnă că: „N-am încă soluţia, dar ştiu c-o voi
descoperi, pentru că sunt hotărât s-o fac!”
„INTENŢIONEZ să am o nouă relaţie!”
„INTENŢIONEZ să învăţ un dans nou!”
„INTENŢIONEZ să am contul plin!”
„INTENŢIONEZ să găsesc fericirea în tot ceea ce fac!”
„INTENŢIONEZ să-mi fac noi prieteni!”
„INTENŢIONEZ să descopăr o relaţie spirituală profundă.”
Atunci când vorbeşti despre un anumit lucru, tu trebuie să-i simţi puterea, autoritatea ce se află în
spatele energiei ce pleacă din fiinţa ta. Desăvârşirea. Fii însă precaut. În sine, intenţia este ceva dinamic,
dar nu abuza niciodată de ea şi nici n-o transforma într-un obicei prostesc.

Îndrăzneşte să Doreşti

Indiferent că-i spui Intenţie sau Dorinţă, scoate-ţi cătuşele, fă-o, îndrăzneşte să doreşti! Încumetă-
te să ai vise noi! Ai curajul să scoţi din dulap vechile tale vise şi să le cureţi de praf! Acordă-ţi dreptul de
a dori; de fapt, pregăteşte-te să doreşti.
Alege apoi o dorinţă mică şi neesenţială şi înainte de-a o transforma în simţire, începe să vorbeşti
despre ceea ce te motivează s-o ai şi, iată că înainte să-ţi dai seama de ce se întâmplă, manifestarea ei
fizică se află deja în mâna ta. Da, eu sunt aici lângă tine şi-ţi spun că-i ceva cu adevărat senzaţional…
Examinează chiar în clipa asta ce-ţi place sau nu la ce-ai obţinut în viaţă; treci apoi dincolo de
vinovăţia de a-ţi dori ceva şi ambalează motorul Dorinţei, pentru că ea este cea care-ţi aduce pasiune,
pasiunea produce bucurie, bucuria dă naştere la şi mai multă dorinţă şi…iată că acum creezi conştient şi
intenţionat! Tu eşti inventatorul şi totodată participantul la eveniment, ambii într-unul singur. (Nu
contează cine-i proiectantul care trebuie să găsească o cale de-a le aduce împreună. Nu mai este treaba ta.)
Preţuieşte lucrurile materiale, fireşte, dar pune în joc şi dreptul tău la cele universale şi intangibile,
cum ar fi:

Doresc ca bucuria să radieze din inima mea.

Doresc să ştiu că întotdeauna că totul este în regulă.
Doresc o mai mare senzaţie de libertate.
Doresc să ştiu că pot avea opţiuni.
Intenţionez să văd mai multe opţiuni.

42
 Intenţionez să am încredere că în lume totul e în regulă.
Intenţionez să mă deprind să creez conştient.
Intenţionez să învăţ să devin priceput în dirijarea energiei.
Intenţionez să-mi dau seama de rezistenţa pe care-o opun.
Intenţionez să fiu conştient de sentimentele mele.
Intenţionez să mă bucur din plin de viaţă.
Intenţionez să mă distrez mai mult.
Intenţionez să fiu mai bine dispus.
Intenţionez să am o legătură mai apropiată cu Sursa.

Ideea este să scăpăm de stigmatul pus asupra noastră şi să dorim. Îndrăzneşte să-ţi doreşti orice
lucru din lumea asta mare, care să-ţi aducă plăcere, căci dorind ceva tu te încarci cu energie. A dori
înseamnă a crea. A dori - şi a face ca toate acele Dorinţe să se transforme în realitate - este realizarea
ţelului tău. Acolo stă adevărat bogăţie a Vieţii.

Capitolul 5
Situaţiile sunt de vină!

Într-adevăr, acest întreg proces de creaţie conştientă este unul foarte simplu, însă el nu este chiar
mereu uşor de făcut, cel puţin, nu la început. De fapt, chiar aş fi tentată să spun că acest proces are două
feţe, dar deîndată ce te prinzi cum să-ţi concentrezi şi să-ţi direcţionezi energia, îi şi vezi rezultatele
evidente, iar el are loc cât ai bate din palme.
Înainte să aprofundăm mai bine subiectul, să facem o rapidă trecere în revistă şi să vedem cât de
departe am ajuns în interiorul celor Patru Paşi ai Creaţiei Conştiente.

Pasul 1: l-am examinat într-un chip rezonabil: Identifică CEE CE NU-ŢI DOREŞTI.

Pasul 2: şi pe el l-am studiat oarecum: Identifică CEEA CE-ŢI DOREŞTI.

Am trecut apoi la
Pasul 3: Pătrunde în starea emoţională transmisă de lucrul pe care ţi-l doreşti

Acum vom trece la adevărata esenţă a Pasului 3, partea cea grea şi anume să învăţăm să ne simţim
bine în raport cu ceva ce ne dorim, dar nu avem.
Tu ştii, la fel de bine ca şi mine, că noi toţi avem un mod de gândire ce se dezvoltă după
principiul: „Eu pot fi fericit atunci când termin de rezolvat…” sau „Mă voi simţi bine atunci când voi fi
sănătos.” ori „Voi scăpa de stres atunci când voi face mai mulţi bani.” Este vorba despre vechiul sindrom
„găsesc o cale să aranjez ceva şi apoi pot fi fericit”:
Până acum, s-a dovedit cu mare precizie că cel care ne face viaţa atât de grea este chiar acest mod
de gândire. Atunci când împrejurările nu ne mulţumesc (situaţie care se întâmplă cel mai des), prima
noastră reacţie este să căutăm mereu remedii fizice agresive, remedii pe care apoi să le folosim cu scopul
de a îndepărta, uşura, repara sau corecta starea de fapt. La urma urmei, suntem fiinţe fizice. „Nu-ţi place?
Nicio problemă! Ţac-pac: repară!”
Indiferent despre ce e vorba, fie că încercăm să realizăm ceva ce nu prea merge, ori pare mult prea
mare pentru a fi schimbat sau prea copleşitor de atins într-o perioadă de timp ce ne-ar conveni, atunci
devenim total frustraţi şi nemulţumiţi. Voi ştiţi deja care sunt rezultatele acestui scenariu: în energia
frustrării şi a nemulţumirii, atragem mult mai multe probleme afurisite, ca cele pe care încercăm din
răsputeri să le îndreptăm.

Punctul de plecare: „siguranţa”

Liz, prietena mea din liceu, trăise împreună cu soţul într-o prosperă zonă din Arizona, crescuse doi
copii şi lucrase ca voluntar în cadrul unor organizaţii umanitare. Clint, soţul ei, murise de curând şi ea se
văzu în situaţia de a lua unele decizii care păreau cam dure, căci vreme de 30 de ani n-a avut serviciu, iar
acum trebuia într-un fel sau altul să facă rost de bani. În urmă cu trei ani, se mutaseră într-o casă nouă şi
43
mare, fapt ce adusese după sine cheltuieli mari. Dat fiind că făcuseră un credit, nu era o idee bună să
vândă acum casa şi să cumpere una mai mică şi pe lângă toate, şi asigurarea de viaţă a lui Clint fusese
foarte mică.
Iată că Liz se afla dintr-o dată între ciocan şi nicovală: dacă ar fi vândut casa, banii rămaşi nu i-ar
fi ajuns să cumpere una mai mică, iar dacă ar fi păstrat-o, sumele de bani pe care trebuia să le plătească ar
fi fost peste puterile ei. Deşi copiii se oferiseră s-o ajute, problema nu s-ar fi rezolvat decât pentru un
timp.
Arta era unul din talentele ei, Liz fiind o pictoriţă desăvârşită în materie de acuarele. Era cu
adevărat o încântare să-i priveşti tablourile ce înfăţişau deşertul Arizona. Nu vânduse niciodată multe
picturi, ci doar câteva şi atunci le dăduse prietenilor care doriseră să le aibă, dar în situaţia de faţă era
ispitită de posibilitatea de a deveni artist profesionist cu normă întreagă (se pare că era chiar o
necesitate!). Cu toate că Liz întâmpinase un oarece protest din partea copiilor, dar fiind o persoană
energică, ea se hotărî mai întâi să-şi caute o slujbă ceva mai comună, cum ar fi vânzătoare la
supermarketul din localitate.
Din tot ce-i lăsase Clint - adică micile lor economii - şi din banii pe care-i împrumutase de la
copii, Liz putea face faţă cheltuielilor cam un an de zile, însă ori de câte ori vorbea cu mine, ea îmi tot
spunea: „Doamne, n-am vândut până acum niciun tablou şi nu ştiu dacă treaba asta va merge vreodată sau
nu! Trebuie să vând în curând ceva, căci altfel nu ştiu ce voi face!”
Prietena mea Liz nu avea nicio treabă cu fluxul de energie şi nici nu-o interesa deloc subiectul. Ea
asculta politicos unele sugestii pe care i le dădeam - adică să nu se mai concentreze pe obişnuitele ei
probleme negative (cu alte cuvinte, că nu vânduse până atunci niciun tablou) - şi să înceapă să-şi
concentreze serios atenţia pe ce anume dorea ea să facă, căutând să simtă acest lucru. Am stat de vorbă o
mulţime, dar de fiecare dată ea-mi spunea: „Nu cred că mai pot rezista multă vreme…Sunt atât de agitată,
încât nici la pictat nu-mi stă gândul. Ce voi face, oare, mai departe?! Sunt îngrozită!”
Într-una din zile, nu m-am mai putut abţine şi i-am spus cu toată dragostea, pe un ton cam aspru,
deşi cu glas scăzut, însă rar şi foarte hotărât:
„Bine, draga mea, dacă vrei să cazi la fund cu propriul tău vas, eşti invitata mea! Mă spăl pe
mâini...Bucură-te de nenorocirea ta şi, rogu-te, nu mă mai suna ca să-mi spui iar şi iar aceleaşi probleme
care te frământă! Tu nu-ţi vei îmbunătăţi niciodată situaţia în care te afli, dacă nu încetezi să te mai plângi
atâta. Sună-mă numai în clipa în care te simţi pregătită să te schimbi, sau mai bine zis, nu-mi mai da
niciun telefon până când nu eşti gata să-ţi asumi responsabilitatea gândurilor tale.”
Ce-i drept, mă simţeam ca o ticăloasă, dar nu doream ca eu să fiu încă o verigă în Lanţul Durerii
ei. Timp de trei săptămâni, telefonul a tăcut, iar când a sunat şi am auzit că la celălalt capăt al firului este
chiar Liz, pur şi simplu, am strigat de bucurie.
„Ai reuşit! Mă dau bătută! Ce fac acum?” - îmi spuse ea.
Da, Liz era gata să se schimbe. Mai întâi, am stat de vorbă despre toate lucrurile pe care ea nu şi le
dorea. A fost uşor, căci nu dorea să-şi piardă casa, nici respectul copiilor şi al prietenilor şi nu voia nici să
piardă şansa de a deveni un artist profesionist.
Apoi am luat la bani mărunţi Dorinţele ei. La început ne-am axat pe casă, căci era problema cea
mai apăsătoare, după care au urmat celelalte subiecte înrudite cu banii. Liz nu putea să vorbească despre
nimic altceva decât despre lucrurile la care ea se tot gândea. Tablourile nu fuseseră vândute, aşa că toţi
banii luaseră un drum greşit…se risipiseră!
„OK, Liz, primul lucru pe care-l vom face este să te simţi bine şi să vibrezi într-un mod cu totul
diferit.”
„Să mă simt bine?! Tu mă iei peste picior! Cum te-aştepţi ca eu să mă simt bine când am pierdut
aproape tot ce-am agonisit împreună cu Clint? Eu te-am sunat tocmai pentru asta, ca să găsesc soluţia prin
care să-mi vând tablourile, căci dacă ele încep să se vândă, totul va fi bine şi mă voi simţi atât de bine pe
cât vrei!”
Tocmai asta era problema. Tot ce avusese Liz mereu în faţa sa nu fusese decât lipsa lucrurilor pe
care ea şi le dorise. Cu cât privea mai mult la ceea ce nu avea, cu atât mai mult acest lucru nu-i venea şi
ea se simţea mai rău. Cu cât mai mult căuta să-l obţină, cu atât se simţea şi mai rău. Cu cât se simţea mai
rău, cu atât mai frenetic se învârtea în cerc, încercând să schimbe situaţia în care se afla. Cu cât mai mult
urmărea să-şi vândă picturile, cu atât se simţea mai rău şi nu vindea nimic. Liz se concentra total şi
continuu pe condiţiile necruţătoare ale momentului şi ea credea că aceste situaţii reprezintă realitatea.
Faptele erau însă fapte, iar încercarea de a se sprijini pe artă, pur şi simplu, nu dădea roade.
„Am de înfruntat realitatea!”, spunea ea, suspinând cu resemnare.

44
 Am continuat totuşi să lucrez cu ea şi, într-un final, am adus-o pe punctul de a-mi spune de ce
dorea să-şi păstreze casa - subiect care până atunci îi părea chiar absurd să fie luat în discuţie.
„Bine, bine! Da, vreau să păstrez casa, aşa că nu mă voi muta de aici!” (Această era o exprimare
de tipul „Nu vreau”, dar nu eram pregătită s-o zăpăcesc cu alte amănunte.)
„Şi de ce nu vrei să te muţi într-altă parte?”
Răspunsul său veni ca o neaşteptată uşurare:
„Ei bine, Cliff şi cu mine am îndrăgit mult acest loc; eu încă îl mai simt ca fiind „locul nostru”, la
fel cum se întâmpla pe vremea când el trăia.” (Se pare că rezistenţa pe care Liz o opunea energiei Stării de
Bine se mai micşorase puţin.) „Până acum, nu m-a părăsit niciunul din aceste simţăminte şi ele mă fac să
mă simt bine…cu excepţia momentelor în care mă gândesc că trebuie să-mi plătesc datoriile.”
Am lucrat împreună, puţin câte puţin, la iubirea ei pentru casă, până când am perceput că simţea o
discretă bucurie - în acea clipă, Liz se simţea chiar bine şi valva ei era larg deschisă.
„Liz! Gata! Chiar în această clipă vreau să simţi ceea ce spui.”
„Ce vrei să zici cu asta?”
„Cum te fac să te simţi cuvintele pe care le rosteşti?”
„Bine…minunat…fireşte! Hrănită, luată în grijă…Oo, Doamne, sunt în siguranţă! Da! Simt
căldură şi siguranţă!”
„Bine! Acum nu-i da drumul senzaţiei. O mai ai încă?”
„Da, o am.”
„Senzaţiile sunt bune, nu-i aşa?”
„Desigur. Mă simt grozav.”
„Bine. Din această stare de siguranţă în care te simţi atât de bine, gândeşte-te cum te vei simţi
când îţi vei achita mai uşor datoriile pe care le ai. Nu contează cum o vei face. Nu contează că n-o poţi
face chiar acum. Starea în care intri nu are nicio legătură cu situaţia în care te afli acum. Niciuna!
Aminteşte-ţi acest lucru. Situaţia în care te afli nu înseamnă nimic şi te rog o dată pentru totdeauna, nu te
mai concentra asupra ei, căci altfel nu vei ajunge niciodată acolo unde-ţi doreşti. Ai priceput cum stă
treaba?”
„Cred că da…Dar cum să fac?”
„Nu are importanţă cum! Singura ta sarcină este să te simţi bine şi să uiţi de lucrurile care-ţi sar în
ochi. Acum vrei să afli mijloacele prin care să te simţi un pic mai bine, apoi încă un pic şi după aceea încă
puţin şi tot aşa…până când te vei simţi destul de bine, iar atunci, în acele clipe, gândeşte-te cum să achiţi
mai uşor datoriile la casă. Poţi face aşa ceva?”
„O, nu ştiu…”
„OK, cum te fac aceste datorii să te simţi?”
„Oribil!”
„Fireşte că aşa este. Gândeşte-te acum la emoţia pe care ţi-o dă vânzarea tablourilor, dar nu de pe
punctul „trebuie s-o fac…trebuie s-o fac”, ci cu bucurie şi entuziasm, „O…da, da, fac asta!”. Cum ţi se
pare să gândeşti dintr-o astfel de perspectivă?
După o lungă pauză, Liz spuse:
„Of, Doamne, mă simt mai liberă decât pasărea cerului! E ceva dumnezeieşte!”
„Bine! Aceasta este simţirea! Aceasta este starea către care doream să te îndrepţi…acea
simţire…tot timpul. Liz, îndepărtează-ţi mintea de la situaţiile negative care te înconjoară în mod normal.
Nu le mai băga în seamă şi nu te mai gândi la ele, căci cea care te face să te simţi rău este tocmai această
atitudine. Trebuie să-i aminteşti că singura ta treabă este să te simţi bine. Punct! Lasă universul să aibă
grijă de rest.”
Liz se simţise atât de minunat atunci când vorbisem despre cât de mult iubiseră ei casa, încât îşi
imaginase c-ar fi putut recrea destul de lesne acea senzaţie. În orice caz, de acolo a şi început.
Ne-a luat trei luni de zile şi o factură telefonică de speriat, dar în final, (moment care a coincis cu
sfârşitul anului pe care Liz şi-l acordase iniţial pentru a deveni artist plastic profesionist) nu numai că ea
îşi vânduse destul de multe lucrări - fapt ce-o liniştise pentru o vreme - dar mai făcuse rost şi de un agent
entuziast (nu ştiu cum se numeşte el în lumea artei…), ba mai fusese şi programată pentru prima ei
expoziţie locală, iar în plus, i se comandase pe bani buni o lucrare murală pentru faţada unei clădiri.
Aşadar, Liz a priceput mesajul şi acum este foarte atentă la modul în care-şi direcţionează energia.
Într-adevăr, nu sunt sigură care din noi două a fost cea mai mândră de schimbarea realizată…

Dragele noastre probleme…

45
 Liz făcuse exact ceea ce facem cu toţii; încercase să dreagă situaţia care-o înspăimântase atât de
mult, dar acţionase la hazard, zbătându-se ca un pui cu capul tăiat; se comportase aidoma unui înecat ce
se luptă din răsputeri să-şi salveze viaţa, dar pe măsură ce-o face, devine şi mai înfricoşat şi fără de
speranţă. Carevasăzică, cu cât se străduia mai mult să-şi rezolve situaţia, cu atât energia sa negativă
devenea şi mai puternică.
Văzând încurcătura în care se afla, adică starea ei nenorocită şi observând că nu-i plăcea deloc
situaţia, ea se tot întreba de zor cum s-o transforme într-una aşa-zisă „normală”. Cu cât încerca mai mult
să găsească o rezolvare şi să îndrepte cursul evenimentelor, cu atât mai multă energie negativă izvora din
fiinţa sa şi lucrurile se înrăutăţeau. În această gaură neagră în care se afla, Liz lua drept realitate tot ce-i
apărea în faţă, dar nu vedea nimic altceva decât beznă.
Bineînţeles că toţi ne-am aflat în situaţia ei. Atunci când lucrurile se agravează, fie medităm
asupra lor, fie ne grăbim să găsim soluţii pentru a rezolva situaţia şi a ţine evenimentele sub control, dar
înăuntrul nostru există ceva care ne şopteşte: „repară, îndreaptă, corectează!” Apoi ne vine gândul: „Dacă
aş putea doar să merg de-aici acolo, totul va fi bine!” Parcă suntem nişte negustori instruiţi să răspundem
în mod supus oricărei situaţii, încercând s-o îndreptăm, dar această tendinţă se opune energiei noastre
naturale. Când îndrepţi ceva, valva ta este închisă şi energia negativă care-ţi străbate fiinţa este uriaşă.
Pentru noi, cea mai mare provocare este să ne mutăm focusul supărările şi neliniştile noastre şi să
găsim acel sentiment fericit pe care vrem să-l punem în loc - cu alte cuvinte, este nevoie să încetăm să
mai îndreptăm ceva ca mai apoi să începem să ne simţim bine.
Să spunem, de pildă, că acoperişul casei este vechi şi că el trebuie înlocuit, dar tu n-ai bani să faci
reparaţia imediat şi a venit sezonul ploilor, iar această chestiune te macină. În plus, mai ai şi probleme cu
maşina, iar fiscul îţi solicită să-ţi plăteşti impozitele.
Ai la îndemână o grămadă de probleme neplăcute, pe care trebuie să le rezolvi, dar niciuna nu te
face să te simţi bine atunci când te gândeşti la ea. Dacă te gândeşti tot timpul la ele şi o faci în mod
repetat şi temeinic, bineînţeles că vor deveni şi mai mari.
Toate aceste situaţii negative, cunoscute ca „dragele noastre probleme”, nu sunt nimic altceva
decât enervante neplăceri ce fac parte din lumea noastră şi ele sunt pentru noi ceva atât de obişnuit încât
le considerăm părţi reale ale vieţii. De fapt, noi nu facem nimic altceva decât să le creăm condiţii acestor
Neplăceri ca ele să existe, după care ne simţim inferiori în tristul lor joc de tipul „cine poate fi cea mai
mare victimă”. Şi după cum era şi de aşteptat, pe măsură ce le dăm o mai multă importanţă, Neplăcerile
pe care le simţim devin şi mai mari.
Unele situaţii negative constituie chiar probleme grave, altele sunt pur şi simplu mici necazuri,
însă indiferent de tipul lor, ele ne domină şi ne marchează atât de mult încât le transformăm într-un mod
de viaţă. Oricum ar fi ele, stările negative nu sunt nimic altceva decât produsul concentrării atenţiei
noastre din trecut…rezultatul emoţiilor…şi al fluxului de energie, deci asta-i tot. Fluxul de energie
negativă este cauza, iar situaţiile neplăcute sunt efectul.
Pentru a nu ne mai înrăutăţi necazurile, există doar o singură cale: să nu ne mai concentrăm
asupra lor. Dacă putem accepta, în străfundul fiinţei noastre, că problemele pe care le avem nu sunt
provocate de şef, coleg, copiii noştri neastâmpăraţi, de fisc sau beţivul de la volan, atunci avem norocul să
le dăm la o parte la fel cum le-am atras, prin fluxul nostru de energie, dar acum e vorba despre o vibraţie
vizibil diferită.
Nu doresc să păcălesc pe nimeni…da, însă aici există un truc; tot ce-avem de făcut noi este să
privim fără ocolişuri ce există în faţa noastră şi să fim răspunzători de acel lucru. A schimba ceva
înseamnă să renunţăm la dreptul nostru drag de-a avea probleme şi de a fi chinuiţi de ele.
Ei bine, nu vă fie frică! Câtă vreme trăim în corp fizic, mereu vom fi puşi în faţa unor situaţii fie
neplăcute, fie nedorite (altfel am trăi în rai), aşa că vor exista o multe probleme asupra cărora să tot
meditezi, dacă vrei să-ţi tai craca de sub picioare, ca mai apoi să fii copleşit de energie negativă (aşa cum
mă bucur eu sincer s-o fac din când în când). Acum, scopul nostru este să ne schimbăm modul de reacţie
în faţa evenimentelor nedorite, astfel încât ele să nu mai constituie punctul central al vieţii noastre.

Sfidează realitatea şi fă-o mereu şi mereu

Datorită educaţiei de care am avut parte şi din cauza atitudinii moştenite de la străbuni, noi credem
că ceea ce vedem şi trăim în această clipă este exact ce-ar trebuie să fie. Avem două variante: fie să
acceptăm situaţia, fie s-o eradicăm. Noi putem vedea această realitate, suntem siguri c-o simţim, deci

46
toate acestea îi oferă veridicitate, dar realitatea - adevărata realitate - nu este nimic altceva decât
rezultatul modului în care energia curge prin noi.
Să spunem că ai un corp care nu-ţi prea place, iar tu numeşti acest lucru realitate - este ceva ce nu
se poate schimba şi trebuie acceptat ca atare. Acum să zicem că trăieşti într-o ţară în care economia este
în declin, iar acest lucru îţi afectează venitul, iar această situaţie potenţial dezastroasă, asupra căreia nu ai
niciun control, tu o numeşti tot realitate.
„Asta-i viaţa, aşadar, accept-o aşa cum este!”
„Aşa-i mersul lucrurilor!”
„Nu te poţi lupta cu morile de vânt!”
„Nu te mai da cu capul de toţi pereţii!”
„Asta-i lumea!”
„Învaţă să iei viaţa aşa cum este ea!”
„În viaţă mai trebuie şi un pic de ploaie!”
„Nu mai fii cu capul în nori!”
„Viaţa nu-i dreaptă!”
„Trezeşte-te şi vezi realitatea!”
Aici este trucul: noi nu trebuie să ne confruntăm cu nicio situaţie neplăcută şi nici s-o păstrăm în
mintea noastră. Tot ce-avem de făcut este să învăţăm să lăsăm energia să curgă în noi şi prin noi într-un
mod diferit, astfel încât nimic - dar nimic - să nu ne afecteze trăirea, ci doar fluxul de energie. În rest,
NIMIC altceva!
Dacă în viaţă avem numai câteva lucruri şi ele ne plac, fireşte că valva noastră este deschisă.
Datorită condiţiilor care ne mulţumesc, energia noastră pozitivă atrage şi mai multe lucruri pozitive.
Atunci însă când băgăm în seamă toate condiţiile negative din jur (problemele), valva ni se închide
violent, iar contactul cu Sursa noastră de energie este destul de modest, doar atât cât să ne mai ţină în
viaţă, iar noi nici că mai recunoaştem vibraţia bucuriei când trece pe lângă noi. Din această cauză suntem
supăraţi, tulburaţi, clocotim de mânie şi tot ne întrebăm ce să facem ca să îndreptăm lucrurile, ne
plângem, ne e frică de Dumnezeu-ştie-ce, suntem deprimaţi din orice şi vibrăm în aşa fel încât dăm
continuu naştere unor curenţi de energie negativă. Chiar este de mirare cum mai avem câteodată clipe de
bucurie!
Nu înseamnă că nu poţi atrage o slujbă grozavă, doar pentru motivul că trăieşti în „realitatea” unei
lumi pline de şomeri!
Nu înseamnă că nu poţi atrage un cumpărător bun, doar pentru că nu se mai vând casele!
Nu înseamnă nu poţi atrage rezistenţa fizică de care ai nevoie să câştigi cursa de 400 metri, doar
pentru simplu fapt că nu ai un corp la fel de viguros ca al altora!
Nu înseamnă că nu poţi atrage succesul, doar pentru că n-ai lucrat niciodată în acel domeniu!
Nu înseamnă că nu poţi atrage hotărârea de a te lăsa de fumat, numai pentru că n-ai fost niciodată
în stare s-o faci!
Nu înseamnă că eşti osândit să atragi o nouă dramă, doar pentru că ai la activ două divorţuri!
Indiferent care este starea noastră - necaz sau fericire - noi o trăim chiar în această clipă, fie că
este la nivel de individ, familie, naţiune sau planetă şi acesta este rezultatul unic şi nemijlocit al modului
în care noi am simţit - şi am fost traversaţi de energie - ieri, alaltăieri sau cu ani în urmă. Legea Atracţiei
nu lucrează un pic într-o parte şi un pic într-alta; ea există pur şi simplu pentru tine, pentru mine şi pentru
cosmos. Din punct de vedere magnetic, atragem exact ceea ce se află pe lungime de undă pe care vibrăm;
noi suntem cei care-am creat totul, de la micile ciocniri cu maşina, până la războaiele mondiale.
Aşadar, începe din această clipă şi fă-o mereu. Nu accepta niciodată realitatea ca pe ceva în faţa
căreia trebuie să te resemnezi! Indiferent ce-ţi apare în faţă, îndreaptă-ţi gândurile dincolo de ceea ce vezi,
mută-le de la ceea ce nu-ţi place la ceea ce-ţi palce. Dacă n-o poţi face, atunci aşa-zisa ta realitate nu se va
schimba niciodată. Îngăduite, unele gânduri urâte te pot orbi pe loc, te pot ameninţa ori te pot determina
să vezi o situaţie ca fiind fără ieşire, dar nimic nu-i bătut în cuie! Niciodată gândurile nu trebuie suportate
cu repulsie. Realitatea dezagreabilă nu este altceva decât un efect al energiei negative. Noi putem fie să
trăim cu astfel de efecte şi să suferim din cauza lor, fie să le oprim şi să ne simţim foarte bine.

Trucuri pentru a ne comuta focusul

47
 Pe vremea când erai copil, n-ai sărit niciodată de pe o trambulină aflată la mare înălţime? Îşi
aminteşti când ai urcat pentru prima dată acolo sus…apoi mai sus…şi mai sus? Fiecare pas părea că te
îndepărta de starea ta de siguranţă, dar chiar dacă acest lucru te înfricoşa, ai continuat să urci până sus.
În cele din urmă, ai ajuns la capătul scării, ai ajuns la limită, sus pe trambulină. Inima îţi spărgea
pieptul şi de-abia îi mai putea auzi pe copiii de jos, care te aclamau. Apa părea că se află la mii de metri
depărtare. De fapt, tu n-ai vrut să faci aşa ceva…dar ai reuşit! Ceva dinăuntrul tău a recunoscut atunci c-ai
făcut un act de eroism, că pentru tine acel moment fusese cel mai important pe care l-ai trăit vreodată şi
datorită faptului c-ai reuşit, n-ai mai fost niciodată cel dinainte. Ai sărit…Ce mai freamăt! Ai făcut-o! Da,
într-adevăr, viaţa ta s-a schimbat pentru totdeauna.
Ca să putem scăpa de obiceiul de a ne lăsa măcinaţi continuu de probleme, (căci toate problemele
sunt…obiceiuri) trebuie să ne schimbăm punctul de interes şi asta e cel mai greu. Deci:

Tu nu trebuie să schimbi o situaţie,

ci trebuie doar să încetezi să te mai concentrezi asupra ei.

Este greu? Da! Poţi face aşa ceva? Pun pariu că poţi! Dar trebuie să începi de undeva, să te
hotărăşti să-ţi schimbi centrul de atenţie sau de interes (focusul) şi după aceea, practic totul te ajută, îţi
transferi atenţia pe ceva mult mai plăcut şi astfel îţi poţi schimba energia. Este imposibil să rezolvi o
problemă în aceeaşi frecvenţă cu cea în care ea a fost creată; trebuie deci iei hotărârea că atâta vreme cât
problema există, ea nu va mai fi punctul central al vieţii tale. Este exact ca atunci când ai o tăietură la
deget şi ea te doare în clipa în care te gândeşti la ea, dar nu-i dai voie durerii să te domine cât e ziua de
lungă. Tu crezi că într-o zi rana se va vindeca şi chiar aşa şi este.
Aminteşte-ţi doar că partea cea mai importantă în schimbarea unei situaţii nedorite este una
simplă: tu nu trebuie să schimbi situaţia în sine, ci doar să nu te mai concentrezi asupra ei! Tot ce este de
făcut este să consimţi să faci acest salt.

Trucul nr. 1 Comutarea atenţiei. Acum!

În clipa în care conştientizezi că întreaga ta atenţie se îndreaptă asupra unei anumite situaţii şi tu ai
ambalat deja „motorul îngrijorării” (sau al supărării, plictiselii, învinuirii etc.) atunci găseşte ceva la care
să te gândeşti şi care să te facă să te simţi un pic mai bine decât înainte. Fă-o chiar acum!
Redirecţionează-ţi gândurile spre colegul tău (dacă relaţie pe care-o ai cu el este excelentă), spre
casă, spre un cântec, spre căţelul tău, spre noul tău pulover, spre o delicioasă îngheţată de ciocolată, spre
vacanţa care se apropie sau care a trecut, către un restaurant, către somnul pe care-l savurai în tinereţe,
către clipe de iubire. Către ORICE! Fă asta, retrăieşte acele momente, ca mai apoi să simţi cum dispoziţia
ta sufletească începe să se schimbe - asta înseamnă că energia ţi se schimbă - indiferent în ce măsură se
petrece acest lucru.
Deîndată ce-ţi schimbi starea, începe să-ţi vorbeşti cu glas tare despre dorinţele pe care le ai -
adică despre „ceea ce vrei” şi nu despre „ceea ce nu vrei” - şi nu despre situaţia neplăcută în care te
găseşti. Făcând astfel, concentrarea ta nu se mai îndreaptă spre negativ, iar motorul Intenţiei merge corect
şi tu ţi-ai deschis valva destul de mult ca procesul de transformare să înceapă. Şi pentru Dumnezeu, nu
contează dacă Dorinţa ta înlocuitoare pare imposibilă! Intră doar în starea pe care ea ţi-o oferă şi uită de
„modul în care se poate duce la îndeplinire”.
Nu are importanţă dacă nu poţi intra în emoţia generată de Dorinţă / Intenţie, rămâi doar cât poţi
mai mult în senzaţia pe care ţi-o oferă concentrarea atenţiei pe ceva nou şi plăcut. Cu cât te menţii mai
mult (şi mai des) în această frecvenţă înaltă, cu atât mai rapid situaţia nedorită şi care te frământă va
dispărea din atenţia ta. Invers, cu cât vei rămâne mai focalizat pe ceva ce te supără, cu atât mai mult
această situaţie va persista.

Trucul nr. 2 Vorbeşte-ţi blând, dar cu voce tare. Acum!

Atunci când constaţi că nu-ţi poţi comuta atenţia de la obsedanta situaţia neplăcută ce te
obsedează, începe să-ţi vorbeşti blând şi cu glas tare, la fel cum părinţii îşi alintă puiul. Spune-ţi tot ce-ar
dori să audă un copil pentru a se calma: că va fi bine, că lucrurile sunt în curs de schimbare, că ai fost şi
eşti în siguranţă, că nu există nimic de care să te temi.

48
 Continuă să-ţi vorbeşti cu căldură şi fă-o atâta timp cât este necesar ca să simţi că acel mic şi
subtil întreruptor lăuntric se comută pe starea pozitivă; atunci poţi simţi cum rezistenţa pe care tu o
opuneai energiilor înalte se diminuează. Începi să te destinzi într-o Stare de Bine, iar împotrivirea pe care
o aveai în faţa energiei Sursei Dătătoarea de Viaţă slăbeşte şi atunci tu te linişteşti. Rămâi în această stare
cât mai mult poţi, fără să-ţi îndrepţi nici un pic atenţia spre starea perturbatoare.

Trucul nr. 3 Vorbeşte-ţi ferm, dar cu voce tare. Acum!

Acesta este un mod de adresare un pic mai aspru; tu o faci cu voce tare şi-i vorbeşti propriei tale
persoane - aici se află şmecheria - într-o manieră dură şi nu umilă. Niciodată, dar chiar niciodată să nu te
laşi învins atunci când sesizezi că te focalizezi pe starea pe care nu ţi-o doreşti! Trebuie să fii ferm cu tine
şi să-ţi argumentezi puternic urmările ce vor avea loc dacă tu vei continua să-ţi concentrezi atenţia pe
situaţiile nedorite, clocotind înăuntrul tău de furie din cauza lor. După aceea, spune-ţi că, în fond, chiar că
nu contează ce se va întâmpla atunci când îţi vei comuta focusul pe altceva şi că vibraţia ta se va
modifica.
„Da, dragul meu, tu acum te afli în această încurcătură, dar vei găsi o cale de-a ieşi din ea. Însă,
dacă vei continua să ai această dispoziţie sufletească proastă, pe care ţi-o înăbuşi cât e ziua de lungă, să
ştii că situaţia ta chiar că se va înrăutăţi. Aşadar, nu-ţi mai plânge de milă şi găseşte ceva - chiar un lucru
nătâng - care să te facă să te simţi mai bine. La naiba, ştiu că în clipa asta nu te simţi tocmai în regulă,
dar…”
Cui îi pasă dacă tu crezi sau nu în ceea ce spui? Înainte de-a simţi comutatorul lăuntric cum se
mută pe poziţia emoţiei pozitive, aducând cu sine acea schimbare subtilă la nivelul energiei, mimează
starea. Da, din punct de vedere logic această abordare este cam exagerată, dar eu o folosesc regulat şi ea
mă ajută mereu să mă simt mai bine. În mod curent, eu descopăr că trebuie să folosesc unul din toate
aceste trucuri ca să pot face să pornească „motorul” Stării de Bine, după care să-l aduc la turaţie maximă.
Indiferent ce presupune asta, dă-i bătaie!

Trucul nr. 4 Fă ceva amuzant. Acum!

Fă ceva fizic! Plimbă-te prin parc, spală-ţi maşina, perie-ţi pisica, cumpără-ţi un costum nou,
prepară o prăjitură, joacă cărţi, tunde-ţi florile, mergi la cinema, fă orice lucru care să-ţi distragă atenţia de
la situaţia neplăcută în care te afli şi care să-ţi diminueze împotrivirea pe care-o manifeşti în faţa fluxului
de energie înaltă. Deîndată ce simţi că se produce transformarea, începe să-ţi vorbeşti cu glas tare - la
început pe un ton mai blând - despre ceea ce-ţi doreşti în locul stării neplăcute.
Folosind toate aceste trucuri, ţine minte vechea vorbă: „Până când faci ceva anume, la început
mimează acel lucru!” Transferă pe altceva centrul atenţiei tale (focusul), vorbeşte-ţi blând şi apoi mai
aspru, caută ceva care să te amuze, mimează, dar fă toate astea în clipa în care-ţi dai seama că atenţia ţi se
îndreaptă din nou spre situaţia nedorită; rămâi în noua stare până când simţi că senzaţiile negative se duc.
Şi chiar aşa va fi!

Stările nu înseamnă ceva anume

În clipa în care ţi-ai deturnat atenţia de la starea negativă şi ai început să ai valva deschisă bine,
atunci eşti gata să-ţi pui în funcţiune Dorinţa şi să te emoţionezi în faţa ei. Modificarea care are loc în
focalizarea atenţiei se traduce astfel: „Mă aflu departe de dezagreabilul Acum, sunt în plăcutul Vreau.”
Chiar dacă tot ce poţi mobiliza la început este doar o fărâmă din Starea de Bine ce se află în
legătură cu Dorinţa ta, este minunat! Când vei avea valva deschisă 20% din timp - datorită faptului că te
concentrezi pe ceea ce Vrei - sărbătoreşte momentul! Înseamnă că te afli pe calea cea bună. Încet, încet
acest mare calup de energie negativă care a creat prima stare se dizolvă şi se înlocuieşte prin vibraţiile
Sursei de energie ale valvei deschise.
Foarte curând vei fi în stare să vibrezi cam jumătate-jumătate: 50% pe frecvenţa stării negative şi
50% pe cea a stării pozitive. De-abia acum începi să preiei cu adevărat controlul asupra propriei tale vieţi;
metaforic spus - picături din schimbările pe care ţi le doreşti vor începe să pătrundă pretutindeni.
Da, dar adevărata desfătare vine atunci când te afli pe punctul de a-ţi schimba energia, chiar în
clipa în care-ţi dai seama că aluneci spre negativ. În acel moment, tu sari la 60% (adică 60% frecvenţe
înalte şi 40% normale) şi în final, ajungi la 70-30 sau chiar 80-20. Atunci vei vedea cu proprii ochi cum

49
noi evenimente, oameni şi împrejurări pătrund ca prin farmec în viaţa ta, unele după altele şi dau naştere
unor noi fenomene pe care ţi le doreşti din adâncul inimii. Ca să te simţi bine…nu e ceva chiar rău!
Adu-ţi aminte doar că oricât de rapid îţi vin dorinţele, acest lucru se află într-o legătură directă cu
cât de repede (şi cât de continuu) îţi poţi comuta atenţia de la subiectele care te ţin într-o vibraţie negativă
şi cât de repede te poţi concentra pe ceea ce vrei. Nu contează cât de groaznică pare situaţia pe moment,
ea nu este lipită permanent de tine. Trebuie doar să hotărăşti ce vrei să pui în locul problemei ce te
frământă şi să eliberezi apoi acea frecvenţă a Stării de Bine, frecvenţă ce va da naştere acelui lucru.
Te rog însă ceva! Dacă eşti plin de probleme, nu te auto-pedepsi şi nu încerca să le abordezi pe
toate dintr-o dată, fiind tentat să-ţi lansezi o diversitate de Dorinţe de necrezut. Cu toţii suntem incluşi în
diferite încurcături şi putem scăpa de ele doar exersând serios controlul fluxului de energie care trece prin
noi. E ceva garantat!
Insistă asupra faptului că vei face tot ce-ţi stă în putinţă ca să descoperi şi să păstrezi orice
cantitate din energia Stării de Bine. Reaminteşte-ţi că singura putere pe care situaţiile o au asupra noastră
este tocmai cea pe care noi le-o oferim - cu alte cuvinte, în momentul în care ne simţim prinşi în capcană,
foarte sincer vorbind, chiar aşa suntem.
Nu împrejurările sunt cele care ne scapă de sub control! Ceea ce se întâmplă în lume în acest
moment nu are nicio semnificaţie aparte, ci este doar un rezultat. Asta-i tot! Nu contează cât de dificile
par unele situaţii, din tine poate izvorî energia Stării de Bine - chiar energia Stării de Mai Bine - ea se
răspândeşte în jurul lor şi le transformă. Dacă poţi simţi această energie în adâncul fiinţei tale, atunci
restul acestei creaţii conştiente va fi doar o boare de vânt.

Sindromul „Dă-i bătaie, Silver!”

Mi-a trebuit multă vreme să admit realizarea nu ca ceva întreprins de mine într-un mod diferit, ci
ca o urmare a modului în care curge prin fiinţa mea energia. Mereu am crezut cu tărie că acţiunea se
datorează cuvântului fermecat şi că nimic nu va veni spre mine fără să-mi dau o mare osteneală.
Adevărul este că indiferent ce vrem noi să îndreptăm şi toate lucrurile nebuneşti ce ne trec prin
minte ne vor influenţa trăirile doar într-o foarte mică măsură. Nu contează cum vrem noi să facem ceva,
cât de mult sau cât de des, căci atâta vreme cât cea mai mare parte a activităţii noastre este adepta
negativului, energia noastră mai mult se va risipi decât ne va însufleţi fiinţa şi ea va fi aruncată în vânt.
Să privim o situaţie ce nu ne place: în funcţie de firea noastră, facem unul din aceste două lucruri:
ori ne încrucişăm braţele, într-o atitudine de resemnare frustrantă, plecându-ne în faţa sorţii, ori sărim
repede pe cai şi galopăm, mai curând legaţi la ochi decât mascaţi, pe-o potecă, răcnind la cal: „Dă-i
bătaie, Silver!” Această stare ne face să căutăm frenetic o acţiune eroică care să biruie nedreptatea
mişelească care tocmai s-a năpustit asupra noastră. Indiferent de cale, nu facem altceva decât că dăm o
amploare mai mare lucrurilor pe care nu ni le dorim, ca ele să dispară din realitatea noastră.
Acum, să ne aruncăm o privire peste acest tip comportament, pe care eu îl numesc Acţiunea
Exaltată, Sindromul „Dă-i bătaie, Silver!”, nevoia de a face - a face - şi iar a face ceva pentru a corecta - a
corecta - şi iar a corecta ce nu e bine. În orice activitate de acest gen, valva noastră este închisă.
Multă lume va fi de acord că toate lucrurile au loc numai „făcând” ceva anume. Dă-ne o problemă
şi iată-ne pe cai, într-o agitaţie nebunească, căutând să vindem mai mult, să economisim mai mult, să
realizăm mai mult pentru a o rezolva, a o îndrepta sau a o aranja. Cu toate acestea, creaţia conştientă se
referă la atragerea fluxului de energie şi nu la încercarea de a face râul să curgă înapoi înspre izvor.
Metoda forţării, numită sugestiv „Dă-i bătaie, Silver!” nu funcţionează niciodată. Mai precis, tu nu
poţi impune ceva cuiva, câtă vreme nu eşti solicitat la nivel vibraţional, şi mai mult, nimeni nu poate veni
nepoftit în lumea ta, dacă nu-l inviţi prin frecvenţa vibraţiilor tale. Nu poţi intra cu buldozerul în ceva şi
să aştepţi apoi rezultatele pe care le doreşti cu adevărat, indiferent cât de mult te forţezi să faci acel lucru.
Acest lucru, înseamnă el oare, că trebuie să încetăm să mai facem ceva? Bineînţeles că nu. Noi
doar înlocuim acţiunea deşartă cu cea inspirată, fără să mai reacţionăm din reflex la tot ceea ce ne
înconjoară. Apoi, concentrându-ne cu entuziasm atenţia asupra lucrurilor pe care le preferăm în viaţa
noastră, vom avea şi puterea de a le realiza, dar ea vine de la inspiraţia pe care ne-o dă valva noastră
deschisă. În acest caz, în loc să fie ceva ce „trebuie”, acţiunea noastră devine o plăcere şi ideile vin din
belşug. Noi ne deschidem Forţei Creative a Vieţii şi descoperim cum suntem purtaţi pas cu pas, liber şi
perfect, către ceea ce dorim să ni se întâmple. Iată că miracolul s-a înfăptuit: nu mai ripostăm ci am
devenit creatori conştienţi.

50
 Să binecuvântăm totul!

Să recunoaştem, deci, că mereu simţim în noi un contrast între ceea ce ne place şi nu ne place;
lucrurile plăcute ne atrag şi, sincer vorbind, ele ne bucură cel mai mult. Dar, fie că pe ring apare un uriaş
sau un purice şi indiferent cât de rea şi supărătoare pare să fie situaţia în care ne aflăm, ea nu merită deloc
să ne atragă atenţia, ci doar ne înştiinţează de modul în care să direcţionăm energia. Asta-i tot! Nu s-a
sfârşit lumea!
Atunci când, ca replică la o anumită situaţie, în interiorul tău sună alarma, reacţia vine din reflex şi
tu vrei să acţionezi în grabă, într-o agitaţie nebunească. Linişteşte-te, relaxează-te şi gândul ţi se va
schimba, iar împreună cu el ţi se vor schimba şi sentimentele, care la rândul lor modifică vibraţia şi
permit universului şi Sinelui Tău Extins să te ia în primire.
Urmarea este contrară zicalei care spune că nu trebuie să ai toţi boii acasă ca să te simţi bine.
Singurul lucru pe care trebuie să-l faci, în orice situaţie, este să încetezi să te mai concentrezi pe acel
lucru, să nu-i mai dai nicio replică şi să cauţi o cale de a te simţi bine.
Obiceiurile de-o viaţă - la fel ca şi eonii genelor ereditare - mor greu. Fă tot ce poţi ca să-ţi
reaminteşti că indiferent ceea ce trăieşti chiar în această clipă nu este nimic altceva decât rezultatul ui
fluxului precedent de energie. Apoi, fă un modest pas îndărăt şi din imediata vecinătate a situaţiei în care
te afli, fă-ţi o idee despre ea, însă dintr-o perspectivă mai amplă.
Aminteşte-ţi că „nevoia” de ceva pentru a schimba altceva nu face decât să dea mereu naştere unui
flux de energie negativă şi astfel rămâi prins acolo. Dacă tu descoperi o modalitate prin care gândul
schimbării te emoţionează, atunci energia ta se transformă, ea devine pozitivă şi se pun în mişcare
dorinţele.
Încetează să te mai superi din orice! Mai degrabă, spune-ţi cu toată duioşia, oricât de neplăcută îţi
pare situaţia de faţă, că ea nu te va controla şi că, indiscutabil, poţi găsi o cale prin care să-ţi deschizi
valva, în ciuda tuturor evenimentelor ce se petrec. Şi chiar aşa se va întâmpla!
După aceea, îţi vor veni şi răspunsurile, ocaziile şi cât de curând vei descoperi mult mai multe căi
decât ţi-ai imaginat vreodată, căi prin care să-ţi transformi situaţia în care te afli.
Prin urmare, dacă poţi, binecuvântează situaţiile nenorocite, pentru că fără ele tu n-ai fi putut
cunoaşte ceea ce nu-ţi doreşti. Aruncă-ţi mai degrabă ochii pe ce poate fi decât pe ceea ce este şi cufundă-
te în toate senzaţiile minunate (şi nu în dorinţe) pe care le vei simţi atunci când te vei afla acolo. Apoi,
ceea ce este acolo, vine şi aici.

Capitolul 6
Ura, fraţilor…simt!

Uimire, admiraţie, recunoştinţă, excitaţie, respect, veneraţie. Poţi opri aceste trăiri oricând îţi
pofteşte inima? Poţi tu, cât ai clipi să simţi „uimirea” sau „excitaţia” (aici eu nu mă refer la cea sexuală!)?
Dar „veneraţia”? Poţi tu privi orice lucru - chiar şi o piatră - şi imediat să simţi faţă de acel obiect
neînsufleţit un o afecţiune?
Cuvântul „excitaţie” are mai multe sensuri, însă noi ne vom ocupa în rândurile următoare de un
nou tip, acela conştient, cu intenţie, care are loc atunci când schimbăm poziţia comutatorului nostru
lăuntric şi-l fixăm pe frecvenţele înalte ce ne fac să vibrăm mai rapid…aşa cum se întâmplă în această
clipă sau…ori de câte ori ne amintim s-o facem…întotdeauna când ne aducem aminte de acest lucru…tot
timpul…cât de des se poate…oră de oră….ori de fiecare dată când trecem pe lângă o maşină roşie, pe
lângă un câine vagabond sau pe lângă o mamă cu un bebeluş. Oricând!
Eu nu glumesc deloc. Dacă nu învăţăm cum să ne menţinem frecvenţele la un nivel înalt, n-avem
nicio şansă să devenim creatori conştienţi, aşa că, din nefericire, vom rămâne pe veci creatori la
întâmplare.
Câtă vreme nu s-a inventat cursul „Schimbarea frecvenţelor - nivel 101” care să se înveţe la
şcoală, acest lucru devine o artă pe care fiecare dintre noi o studiază în mod individual şi cu cât vom
cunoaşte mai multe trucuri, cu atât ne va fi mai uşor.

Fiorul

51
 Prima dată când am început să mă joc cu energia s-a întâmplat cam cu un an mai înainte să
descopăr Legea Atracţiei. La vremea aceea, eu nu aveam nici cea mai mică idee de ceea ce făceam, dar
pentru mine era amuzant şi mă distram în timp ce mă aflam la volan.
În acea perioadă, refinanţarea caselor era o acţiune în plin apogeu, aşa că eu, care mă ocupam de
credite ipotecare şi-mi făceam treaba de-acasă, mă aflam chiar pe val. Preferam pe-atunci mai bine să mă
deplasez eu la clienţi decât să vină ei la mine, pentru că mă distra să ies din casă, să fac afaceri şi în
acelaşi timp să văd zone din oraş, care nici nu credeam vreodată c-ar fi existat.
Când mă aflam la volan în drum spre clienţi, ca să-mi treacă mai uşor timpul, începusem să mă joc
cu energia. Ştiam deja cum să-mi schimb rapid starea ca să mă simt bine şi denumisem procedeul folosit
„valorificarea energiei”. În momentul în care mă încărcam cu un sentiment „înalt”, corpul meu răspundea
aproape instantaneu, iar eu simţeam frecvenţa modificată ca pe-un freamăt înăuntrul meu. De asemenea,
mai ştiam că dacă îmbrăţişam vreo dorinţă atunci când simţeam acea trăire superioară, (cu alte cuvinte,
dacă atunci când mă simţeam aşa de bine, mă gândeam la ceva anume) aş fi avut mari şanse ca ea să mi se
îndeplinească. Cam atât ştiam eu la acea vreme! Frecvenţe, vibraţii, energie pozitivă / negativă şi Legea
Atracţiei - dar pe toate le înţelegeam doar accidental.
Cu cât îmi pierdeam mai mult timpul folosindu-mi energia, cu atât începeam să văd mai bine cum
acest ciudat fenomen se manifesta chiar din clipa în care mă lansam în starea superioară. Resimţeam acel
freamăt interior chiar în străfundul stomacului, tocmai acolo de unde ţi se taie respiraţia atunci când ceva
te loveşte în plin. Da, era ceva ca un FIOR, o senzaţie de parcă m-aş fi aflat într-un periculos „montagne
russe”. Această stare dura uneori o fracţiune de secundă, alteori, dacă mă concentram mai mult, o puteam
prelungi chiar şi câteva minute.
Abia mai târziu am înţeles că acest FIOR era de acelaşi tip cu SEMNALUL DE ALARMĂ
INTERIOR pe care ţi-l trage ceva dinăuntrul tău atunci când, pentru a evita coliziunea frontală cu maşina
ce vine spre tine, virezi brusc. Acum pot compara acea stare cu cea pe care am trăit-o în clipa când,
demult, şeful mi-a comunicat că tocmai am fost pusă pe liber, un FIOR chiar în străfundul stomacului.
La început chiar n-am ştiut care-i cauza şi nici cum să pun acest FIOR în legătură cu ceva anume.
Situaţiile care-mi favorizau o astfel de stare erau multe şi variate, determinând un larg spectru de reacţii la
fel de puternice şi care păreau că ajungeau tot în acelaşi loc - în stomac, după care mă luminam şi totul
devenea clar. Emoţiile se înmagazinează mai întâi în glandele noastre suprarenale - din această cauză
atunci când ne ceva ne sperie brusc sau ne intimidează, simţim acel când freamăt lăuntric localizat în
stomac - de fapt în plexul solar, locul în care se află situate glandele suprarenale.
Când frica pune stăpânire pe noi, glandele suprarenale sunt brusc invadate de un torent de energie
electromagnetică care le determină să secrete imediat adrenalină, iar efectul resimţit este FIORUL. Şi
atunci, de ce oare glandele suprarenale n-ar răspunde în acelaşi mod şi la un flux de energie datorat
bucuriei? La urma urmei, energia tot energie rămâne şi nu contează cum a fost ea pusă în mişcare! Fie că
simţim un tremur de spaimă sau unul de sublimă bucurie, energia ne umple plexul solar, ne stimulează
glandele suprarenale şi ne face să trăim din plin acea senzaţie fizică: FIORUL.
Acest lucru m-a pus de-a binelea pe gânduri, aşa c-am început să-l experimentez şi mai mult.
Chiar aşa! Am descoperit că puteam să-mi controlez intensitatea vibraţiilor Stării de Bine, prin nivelul de
manifestare al FIORULUI simţit în adâncul stomacului şi viceversa, adică intensitatea şi durata
FIORULUI, în funcţie de cât de multe vibraţiile ale Stării de Bine puteam eu produce.
Era nemaipomenit! Când nodul meu din stomac - FIORUL - era mic, acest lucru însemna că
Starea de Bine era relativ redusă ca intensitate, aşa că schimbarea mea la nivel vibraţional era cam
modestă. Când însă acest nod din stomac (de fapt din plexul solar) era de mari dimensiuni, atunci starea
mea se comuta din punct de vedere vibraţional pe sentimente elevate: emoţie, bucurie, adâncă
consideraţie sau orice altceva de acest tip. Mă aflam la un nivel superior fără să fi fost nevoie să consum
droguri sau alcool, iar acest lucru se dovedea a fi aşa de fiecare dată. Niciodată nu mi se punea nodul în
stomac fără ca eu să mă comut pe vreo formă de bucurie şi nici când eram apatică ori tristă.
Atât de mult mă emoţionaseră toate aceste descoperiri, de parcă aflasem chiar secretul vieţii!
Poate că aşa şi era, dar numai în parte. Pe atunci nu ştiam absolut nimic despre direcţionarea energiei şi
nici despre concentrarea atenţiei pe ceea ce-ţi doreşti sau nu. Eu nu ştiam decât că pe măsură ce
pătrundeam în Starea de Bine care se manifesta prin acel freamăt lăuntric, cu atât mai mult făceam ca
dorinţele să mi se îndeplinească. Într-adevăr, era un start promiţător, dar, frate dragă, cât de mult aş fi vrut
să cunosc „restul poveştii” (cum spunea odată un reporter).
Pentru început eram aidoma lui Mickey Mouse din desenele animate intitulate „Fantezia”, când el
se juca cu pălăria magică a şefului său fără să-i cunoască puterile. Îmi era atât de bine atunci când trăiam

52
senzaţia dată de FIOR, încât puteam intra într-o clipită în acea stare, chiar şi când ascultam ştiri nu tocmai
plăcute, ca de pildă că o bunicuţă fusese violată. FIORUL se instala în stomacul meu ca şi când mi-aş fi
poziţionat comutatorul lăuntric pe bucurie, după care simţeam în tot corpul o trepidaţie şi un fel de bâzâit.
Cu cât fremătam mai mult, cu atât intram mai adânc în acea stare şi agitaţia mea interioară sporea
şi mai tare. Era minunat. Banii curgeau cu viteză, practic nici nu le mai ţineam socoteala. Valorificarea
energiei devenise pentru mine o metodă comună de amuzament, chiar puteam prevedea ce afaceri urma să
fac, în funcţie de intensitatea şi frecvenţa înfiorării interioare.
Cu toate că eu înţelesesem bine că dorinţele mi se îndeplineau numai datorită frecvenţelor înalte
cu care vibram, mă înşelasem crezând că acel lucru era totul. „Nu-i bai, trebuie doar să-mi ridic
frecvenţele şi să-mi folosesc energia, iar lumea va fi la picioarele mele!”
Nici chiar aşa! Ceea ce nu ştiusem eu atunci era faptul că tocmai cea mai neînsemnată modificare
a punctului de concentrare a atenţiei înspre ceva neplăcut, nu numai că m-ar fi atras în consecinţele
nedorite ale acelui proces negativ, dar ar mai fi şi ridicat numaidecât o barieră între mine şi dorinţele mele
în curs de realizare, inclusiv banii! Acea mică lecţie, însă, urma să vină cât de curând.
Totuşi, timp de câteva luni, pentru mine nu a existat nicio situaţie negativă care să mă facă să
constat vreo schimbare. Tot ce mi se întâmpla era extraordinar! Oriunde mă suceam, totul îmi mergea
bine. Piaţa refinanţărilor era excelentă, fapt ce mă făcea să ştiu că puteam da uşor lovitura. Micile mele
anunţuri de ziar fuseseră atât de eficiente încât telefonul suna neîncetat, fiind contactată pentru
nenumărate credite ipotecare pe care le perfectam deîndată. Nu conta în ce parte mă uitam ca să văd că
pentru mine totul era nefiresc de pozitiv, la fel de altfel ca şi vibraţiile pe care le emanam. Nivelul meu de
energie ieşise din tipare, viaţa mea socială înflorea şi-mi puneam la punct, fără grijă, o nouă garderobă -
pe scurt, afacerea mea era într-adevăr prosperă. Înainte ca anul în curs să se încheie, tocmai pusesem
bazele unei noi afaceri, total separată de cea care se ocupa cu creditele ipotecare. Chiar remarcasem ce
bine-mi mergeau treburile, îmi valorificam energia şi atrăgeam şi mai multă. Cât de bine-mi putea fi!
După aceea, lucrurile au început să nu mai meargă ca lumea. Piaţa refinanţărilor s-a schimbat şi la
fel s-a întâmplat şi cu chestiunile asupra cărora mă concentram eu. Pe măsură ce rata dobânzii a început
să crească, afacerea mea intră în declin. Toată atenţia mea se îndrepta spre dobânzi; îmi spuneam: „Nu,
nu, să nu mai crească dobânzile şi să nu se prăbuşească piaţa!” Dacă cineva mi-ar fi spus că ceea ce mi se
întâmpla nu era decât platforma de lansare pentru ce va urma, chiar că aş fi sărit la bătaie…Eram cu
adevărat foarte îngrijorată şi…cum era şi normal, situaţia mea continua să se înrăutăţească.
Deoarece fusesem aşa de preocupată cu mersul în rău al evenimentelor, după o vreme freamătul
meu lăuntric a încetat să se mai simtă - mă concentrasem total pe cea ce nu-mi doream deloc (ca piaţa să
nu se prăbuşească) în loc să-mi focalizez atenţia pe ceea ce putusem atât de uşor crea (o mulţime de
afaceri ce nu ţinuseră cont de piaţă). N-am făcut aşa şi pe măsură ce piaţa se îndrepta şi mai mult spre
declin şi eu mă simţeam din ce în ce mai rău. În loc să-mi creez un scenariu nou şi să pătrund în starea
emoţională transmisă de lucrul pe care mi-l doream, teama mea atrăgea şi mai multă teamă. Necazul mă
privea drept în ochi şi era unul chiar considerabil.
Tot ce avusesem investisem în noua afacere, piaţa se afla în colaps şi nu se mai cerea niciun
credit, încă mai aveam datorii de pe urma firmei pe care tocmai o înfiinţasem şi…mai este nevoie să
spun? Toată atenţia mea se îndrepta asupra unor chestiuni care erau departe, ba chiar foarte departe de
ceea ce mi-ar fi plăcut, deci teama crescu şi situaţia mea deveni şi mai deplorabilă.
Ca să mă descurc, m-am împrumutat, m-am avântat în tot felul de acţiuni nebuneşti, am angajat
până şi un vânzător care nu făcu deloc faţă situaţiei (fireşte, asta era tot ce puteam atrage la acel
moment!), am trimis fluturaşi de reclamă în oraşul vecin şi, în general, mă luptam din răsputeri să mă ţin
la suprafaţă în noua mea afacere. N-a mers! Mă aruncasem cu capul înainte într-o creaţie negativă datorită
faptului că mă concentrasem 100% pe ceea ce nu-mi dorisem. Atât de mult consolidasem în vibraţiile
mele acele lucruri pe care nu mi le dorisem şi le făcusem parte dominantă din fiinţa mea, încât atrăgeam
tot mai multe şi mai multe neplăceri. Nu-mi era deloc bine!
Crezând că încă mai deţineam secretul, am încercat să încep din nou să simt acel FIOR
lăuntric…dar, ţi-ai găsit! Întrucât ţelul meu plin de zel era atât de negativ şi de negru, n-am reuşit să-mi
transform starea, deşi viaţa mea (care în acel moment era chiar ca naiba!) atârna de această schimbare ca
de-un fir de păr. Bietul meu Sine Extins poate că-şi spunea: „Mai bine las-o baltă!”, pregătindu-se să
plece în vacanţă într-un alt univers, până când mi-aş fi venit eu în fire. Vibraţia mea dominantă era
negativă şi tot ce păţeam era pe măsură…adică, din belşug!
Cam asta era situaţia în care mă aflam în acea perioadă, dar tot atunci, câţiva prieteni entuziaşti au
început să mă bată la cap cu Legea Atracţiei. Mă simţeam la pământ şi chiar că nu-mi păsa dacă ei

53
descoperiseră sau nu Lampa lui Aladin, dar ca să scap de gura lor şi să rămân singură cu suferinţa mea,
până la urmă am cedat insistenţei lor.
Doar câteva minute mi-au trebuit ca să înţeleg din ce cauză erau ei atât de entuziasmaţi. În sfârşit,
iată că aici se afla „restul poveştii”, ceva ce eu nici nu ştiusem că-mi lipsise ani întregi. Nimic nu mă
putea stimula mai mult, nici chiar dacă mi-ar fi dat cineva jumătate de milion de dolari. Iată că doar într-o
singură zi mi-am schiţat tot programul pentru o lună întreagă (descris în ultimul capitol) şi apoi m-am
lansat în îndeplinirea lui.
Bineînţeles că lucrurile nu s-au schimbat peste noapte, căci eram încă mult prea pătrunsă de stilul
de a vedea totul în negru. Schimbarea la nivel financiar se desfăşura greoi, dar era absolut stabilă; asupra
mea se abătu un torent de idei care-mi arătau diverse căi incredibile prin care să-mi sporesc uşor şi plăcut
afacerea. Ceea ce mă emoţionase însă cel mai mult era limita pe care eu mi-o cunoşteam în materie de
curgere a energiei sau a modului ei de valorificare. Deja ştiam cum să mă comut de pe o stare pe alta, cum
să dau naştere unor sentimente superioare şi cum să le menţin destul de multă vreme. Mai ştiam şi cum tot
să-mi repet în minte că mă simţeam bine, până chiar mi se întâmpla aşa ceva.
Fără îndoială că ceea ce nu ştiam pe-atunci era elementul cel mai important al Legii Atracţiei,
care, transpus în cuvinte, ar suna cam aşa: „Pe ce-ţi concentrezi atenţia, aia ai!”. Tot ce-a trebuit eu să fac
atunci a fost să-mi mut atenţia de pe piaţa în decădere, de pe lipsa banilor, de pe faptul că nu soseau
creditele, de pe datoriile pe care le aveam şi…să-mi găsesc un ţel corect pe care să-l ating. Chiar aşa!
Mi-a luat ceva timp, dar până la urmă a mers. Am ajuns să mă număr printre puţinii brokeri locali
care nu dăduseră greş în afaceri şi care continuaseră să facă bani buni pe-o piaţă ca vai de lume. Ce
bucurie! Şi în cele din urmă, concentrându-mi stăruitor atenţia pe ţelul meu propriu, am reuşit să-mi
transform afacerea într-o firmă mare şi de succes, care-şi desfăşura activitatea în trei state.

Freamătă la comandă!

Arta de a te simţi bine nu face parte dintr-un domeniu în care suntem perfecţi, de aceea scopul
nostru este să învăţăm cum să fim la înălţimea situaţiei.
Ca să ne comutăm pe o stare bună, uneori nu ne ia decât puţin timp (sau poate ceva mai mult),
alteori o facem cât am clipi. Nu contează cât de mult durează această schimbare de stare, important este
să pornim la treabă şi să transformăm dispoziţia sufletească într-un mai bună. Cum? Să ne reîntoarcem la
minunata noastră traistă plină cu trucuri de tot felul!
Ca să începem să ne simţim bine, există trei căi de bază, iar noi am vorbit deja despre două dintre
ele: prima, să te gândeşti la orice lucru care-ţi transmite plăcere, iar a doua, să-ţi vorbeşti ţie însuţi despre
acele lucruri plăcute. Cea de-a treia cale, pe care o cercetăm în clipa de faţă, numită „freamătul lăuntric,
îţi schimbă starea CHIAR ACUM. Este una din cele mai uşoare şi rapide metode de a-ţi ridica vibraţiile.
După cum este de aşteptat, situaţii diferite solicită tehnici diferite, deci uneori foloseşti un anumit
truc, alteori, ca să fim traşi în afara năravului de a trăi emoţii negative, sunt necesare două sau trei
metode. Această trepidaţie interioară este doar o metodă, dar are o mare putere - parcă e o dinamită, nu
alta! - şi de aceea eu o folosesc aproape zilnic, chiar numai pentru una sau două clipe.
Unul din motivele pentru care învăţăm să vibrăm astfel, de parcă am bâzâi, este acela că-i ceva
uşor de făcut, ca şi când ai ambala motorului maşinii, după care el funcţionează mai departe singur.
Rezultatul acestei stări este un sentiment ce izvorăşte chiar din adâncul fiinţei tale, dar deîndată ce el este
activat - o senzaţie pe care o poţi obţine în mai puţin de o secundă - întregul tău corp funcţionează pe o
frecvenţă superioară. Valva ta este larg deschisă, Forţa Vitală Creatoare de care eşti legat doar printr-un
firicel (atât cât să fii în viaţă) se revarsă acum asupra ta. În acest moment te afli într-o perfectă aliniere cu
Fiinţa Ta Interioară / Sinele Extins…şi…poţi simţi senzaţia chiar în străfundul stomacului tău!
Aceasta este cauza ce face ca acest tremur pe care-l simţi înăuntrul trupului tău să fie mai
distractiv. Prin intermediul emoţiei, tu creezi o senzaţie fizică de netăgăduit, senzaţie pe care o foloseşti
apoi ca pe un indicator al schimbărilor tale vibraţionale care se regăsesc la nivelul corpului. Tot procesul
nu durează mai mult decât ai bate şi palme…şi…BINGO! Ţi-ai schimbat starea!

„Ambalarea motorului”

Dat fiind că înainte de a ne încărca, ne comportăm ca nişte baterii fără viaţă, mi-am dat seama că
cel mai bun mod de a simţi fiorul lăuntric este să facem ceva fizic, ceva ce-ar semăna cu ambalarea

54
motorului nostru interior, fapt ce ne transpune într-o stare plăcută. Prin urmare, motorule dragă,
zâmbeşte!
Ei bine, da, este vorba despre un suav zâmbet plin de subînţeles care te face să te simţi excelent,
deşi nu-ţi poate fi de folos…Zâmbeşti când vezi nişte pisoiaşi jucându-se unii cu alţii, sau când un
bebeluş se hlizeşte la tine - nu este un zâmbet prefăcut, ci unul plin de iubire, gingaş, ca şi când un copil
ţi-a încredinţat comoara lui cea mai de preţ…Este un zâmbet adresat unui lucru din afara ta, dar izvorul
lui se află în adâncul tău, într-un sentiment pe care simţi viu înăuntrul fiinţei tale.
În timp ce te ocupi de acel sentiment şi-l tragi afară, te simţi zâmbind parcă din străfundul făpturii
tale - acum te afli în starea pe care eu o numesc Gingaşul Surâs Lăuntric, o senzaţie caldă, minunată, care
te face să simţi un zumzet fin, un vârtej discret sau chiar un uşor ţiuit ici şi acolo.
Vă rog! Nu umblaţi după rachete explozive! La început sentimentul vine foarte, foarte subtil. Nu
vă aşteptaţi la vreo tornadă care să vă azvârle pe undeva, ci la o transformare fină a energiei, dar
sesizabilă. Tu vei simţi mereu acea schimbare ca şi când ea vine dinăuntrul tău, uneori parcă în spatele
urechilor, alteori în plexul solar, în creştetul capului ori pretutindeni în corp. Dacă nu simţi cum imediat ţi
se încarcă bateriile, rămâi calm şi nu-ţi face griji. Spune-i universului ce-ţi doreşti (să simţi fiorul) şi
formulează-ţi Dorinţa / Intenţia, iar eu îţi promit că ea ţi se va îndeplini!
Prin urmare, cam în vreo 2 secunde, iată că ai deja senzaţia de bâzâit şi care vine împreună cu
Gingaşul Surâs Lăuntric (crede-mă, vei şti cu siguranţă când el apare!) şi energia ta se va schimba radical.
Este o clipă în care te simţi bine, frecvenţa îţi creşte instantaneu, debutează cu acel suav zâmbet îndreptat
spre ceva din afară, dar datorat acelui dulce Gingaş Surâs Lăuntric.

După aceea, să înlocuim emoţia

Emoţia de înaltă frecvenţă pe care ţi-o dă Gingaşul Surâs Lăuntric este minunată, dar este dificil
de menţinut sau de intensificat dacă nu există vreo trăire mai intimă care s-o înlocuiască. Prin urmare, tu
selectezi un sentiment plăcut, cum ar fi consideraţia, recunoştinţa, admiraţia şi nu-i dai deloc drumul
pentru că este vibraţia ta preponderentă, căci:
1) Tu te pui în funcţiune având pe chip un zâmbet cât mai cald şi mai suav posibil.
2) Cu chipul luminat de zâmbet, pătrunzi instantaneu într-o stare ce te umple de entuziasm, forţă
şi energie, trăind o senzaţie ce vine la început de la zâmbetul exterior, ca mai apoi să se
transforme în acel Gingaş Surâs Lăuntric - atunci simţi în fiinţa ta un uşor bâzâit pe undeva,
indiferent cât este ele de neînsemnat.
3) De îndată ce-ai pus în mişcare Gingaşul Surâs Lăuntric, înlocuieşte acea căldură plăcută cu o
senzaţie specială, după propria ta alegere, cum ar fi duioşia sau entuziasmul, ori cu o stare de
maximă încântare (care mie-mi place foarte mult). Încearcă orice senzaţie plăcută pe care tu o
poţi manevra cel mai uşor şi după dorinţă şi păstreaz-o cât mai mult timp.
4) (Facultativ!) Dacă vrei să fii îmbrăţişat de o anumită Dorinţă / Intenţie - adică să trăieşti
această experienţă emoţionantă şi foarte plăcută înăuntrul energiei înalte - nu te avânta în acea
stare înainte de-a te fi obişnuit să simţi un timp emoţia (de la punctul 3) care te străbate.
Asta-i tot! Eşti liber şi-ţi urmezi drumul. Te-ai pus în mişcare cu ajutorul unui Gingaş Surâs
Lăuntric şi apoi motorul tău interior a continuat să meargă; după aceea, ca să-l menţii în funcţiune, l-ai
alimentat cu combustibilul necesar, fie continuând să-i pui din acelaşi fel, fie înlocuindu-l cu altul; tu ţi-ai
ambalat deci motorul, alegând să simţi o emoţie elevată.
Să spunem c-ai ales să-ţi înlocuieşti sentimentul de dinainte cu Delicateţea. Foarte bine! Deîndată
ce Gingaşul Surâs Lăuntric a demarat, tu evoci pur şi simplu ceva ce face ca acel nou sentiment -
Delicateţea - să lucreze. Poate fi senzaţia pe care ţi-o dă un trandafir roşu când ţi-l apropii de obraz sau
blânda mângâiere a persoanei iubite, ori vegherea cu grijă a unui animal rănit. Doreşte să-ţi amplifici acel
sentiment cât mai mult timp posibil, până când poţi simţi fizic, în corp, schimbarea de energie, indiferent
cât de subtilă este ea. Tu o trăieşti ca pe o simplă energie în mişcare, care prin schimbarea frecvenţelor a
devenit pentru tine mai evidentă.
Este posibil ca la început să observi cum energia se concentrează în plexul tău solar şi-ţi dă un fior
ca cel pe care-l simţi când te afli în coborâre într-un „montagne russe”. Senzaţia poate radia în sus spre
gât şi poţi simţi mici furnicături pe tot capul. După o clipă, poţi simţi un flux de energie ce se îndreaptă
simultan în sus - spre cap şi în jos - spre canalul inghinal şi s-ar putea să simţi chiar şi o uşoară excitaţie
sexuală. Nu te îngrijora, această senzaţie durează doar puţin, însă ea constituie o bună dovadă că, în final,
energia ta acţionează fără restricţii, ea începe să curgă şi să se rotească.

55
 Cu cât exersezi mai mult această senzaţie, cu atât mai repede vei putea să-ţi schimbi starea la
propria-ţi dorinţă şi vei determina pentru un timp energiile să crească, să rămână la acelaşi nivel sau să
descrească. În acea perioadă, mi-am pompat energia în maşină, în ploaie sau chiar în supermarket, aşa că
n-am prea simţit lumea în care trăiam (referitor la maşină, nu-i un lucru prea înţelept!) Aici, ideea
esenţială este că poţi învăţa cum să-ţi manevrezi propria energie…şi apoi începe distracţia.
Dacă vrei câteodată să-ţi verifici valva dacă este deschisă sau nu şi să pui în acţiune în fiinţa ta un
flux de energie de înaltă frecvenţă, atunci ieşi chiar în acea clipă de sub vraja baghetei magice descrisă în
Appendix şi caută Gingaşul Surâs Lăuntric. Asta-i tot ce trebuie să faci; priveşte apoi cum, ca răspuns la
schimbarea energiei, baghetele tale magice încep să se mişte.

Aspecte pozitive (Of!)

Nimic nu-i mai important decât să te simţi bine. Absolut nimic! Şi nu contează deloc cum o faci.
Dacă te simţi bine stând în cap în centrul oraşului, fă-o, este excelent! Dacă te simţi bine mirosind lemnul
proaspăt tăiat, nu te da în lături, e magnific! Fă orice lucru care te conduce în starea emoţională pe care ţi-
o dă faptul că te simţi bine! Tu ştii când ai ajuns acolo, nu te poţi înşela…Fie că-i numai o decizie pe care
o iei ca să te simţi bine pe moment (sau doar un pic mai bine), fie că pui în scenă un nou mod de-a te
simţi bine datorită unei Dorinţe speciale, poţi descoperi zeci de metode trăsnite care să te facă să te simţi
bine…dacă realmente îţi doreşti asta.
Există însă una de rezervă, pe care eu o folosesc „atunci când toate celelalte dau greş”, deşi nu-mi
prea place. Ultima resursă la care pot apela este să descopăr ceva pozitiv în orice lucru enervant care, în
primul rând, mi-a închis valva.
Să presupunem că din cauza unui accident, tu eşti blocat în trafic şi că te laşi perturbat de acel
eveniment. În această situaţie, valva îţi este închisă, dar cauza nu este doar blocajul din trafic ce te
împiedică să te grăbeşti, ci şi întreaga energie negativă care în acel moment îţi afectează fiecare alt aspect
al vieţii tale.
Sarcina ta este să-ţi menţii deschisă valva, oricum o poţi face. Să zicem că „ai încercat” (acest
cuvânt trebuie scos din vocabular!), dar n-a mers nici cu muzică, nici cu bâzâit şi nici vorbindu-ţi ţie
însuşi. Ei bine, când toate aceste metode au dat greş, ţi-a mai rămas un singură…caută în situaţia în care
te afli, ori chiar în împrejurimile apropiate, orice lucru pe care poţi să-l apreciezi sau care să te facă să te
simţi bine.
Poate fi şi simplul fapt că maşina ta este în bună stare de funcţionare, ori că nu trebuie să mergi la
toaletă, sau empatia pe care-o simţi pentru alţi bieţi oameni ce se află tot pe acelaşi drum şi care sunt chiar
la fel de necăjiţi ca şi tine, ori apreciază că ambulanţa a sosit imediat la locul accidentului. Găseşte orice
motiv…orice! Începe să-ţi vorbeşti în minte despre el, denaturează-l în mod pozitiv, repetă-l şi, foarte
curând, vei simţi acel subtil clic care te face să pătrunzi în energia Stării de Bine (sau în cele din urmă, în
energia Stării de Mai Bine), iar valva ţi se va deschide încetişor. (Întrucât în preajma ta se află cam 100 de
şoferi care răspândesc în jur o energie tipică furiei, ambuteiajul mai poate dura ceva vreme, dar în final, tu
nu-ţi vei răvăşi şi alte zone ale vieţii, împrăştiind asupra lor un astfel de „gunoi” exterior.)
Acum, sincer vorbind, atunci când eu mă aflu într-o astfel de dispoziţie oribilă, nimic nu mă poate
bucura mai mult decât să rămân în acea stare. Chiar îmi place să mă văicăresc şi să mă treacă toate
năduşelile…şi mă simt atât de bine! În toate astea există însă şi ceva neplăcut, eu ştiu că de fiecare dată
când mă manifest astfel, afectez în mod negativ totul în jur, fără să mai spun că eu însămi atrag mult mai
multe neplăceri de tipul celora pe care le-am înjurat. În orice caz, nu consimt să las să mi se întâmple prea
mult asta.
Deşi voi găsi oricând ceva stupid, fără sens şi fără importanţă care să mă enerveze, este posibil ca
tocmai acel lucru să-l consider un aspect pozitiv al situaţiei sau al omului respectiv; da, există ceva ce eu
aş fi în stare să apreciez…Apoi, simţindu-mă în piele unui ştrengar obraznic ce tocmai a fost certat, mă
voi gândi la vreo cale prin care să încep să stau de vorba cu propria-mi persoană (care-i aproape mereu
bosumflată) ca să-mi umplu cu energie pozitivă fiecare latură a vieţii mele pe care am putut-o afecta în
vreun fel.
Chestiunea care mă macină aşa de mult atunci când am o astfel de proastă dispoziţie sufletească
este că…metoda întotdeauna funcţionează. Găsesc vreun compliment, preţuiesc sau admir situaţia ori pe
nebunul din faţa mea şi înainte de-a afla ce m-a pocnit, în mine s-a şi pus în mişcare o forţă uriaşă. Printre
altele, eu pot simţi momentul în care s-a produs schimbarea. Valva s-a deschis şi misiunea a fost
îndeplinită. Acum pot merge mai departe şi-i permit universului să-şi facă treaba.

56
 Ciuda mea pe lumina aprinsă pe verandă

Mulţi ani mi-am închiriat mica mea cabană din spatele casei, bucurându-mă că împărţeam
cheltuielile cu locatarii ei care plăteau încălzirea, în timp ce eu plăteam curentul electric.
Ei bine, cuplul care locuia acolo ţinea mereu lumina aprinsă pe veranda din faţă şi ziua şi noaptea.
Am tot stat cu ei de vorbă despre asta, dar nu se întâmplase absolut nimic, de parcă vorbisem de una
singură - ei lăsau mereu lumina aprinsă.
Într-un final, mi-am dat seama că vorbeam degeaba, căci valva îmi era cam închisă de tot. De câte
ori vedeam blestemata de lumina aprinsă, valva parcă mi se închidea, trântindu-se zgomotos, mâncarea mi
se ardea, câinii mei începeau să se ia la bătaie, mă tăiam la deget, mi se anula o întâlnire pentru creditarea
vreunui client, săreau scântei din şemineu şi-mi pârleau covorul şi tot aşa…Toate astea mi se întâmplau
chiar în timp ce scriam cartea de faţă şi nu altcândva! Mda…„Hai, dragă, vorbeşte acum despre cum
practici ceea ce-i înveţi tu pe alţii!” - mi-am spus eu.
Prin urmare, într-o bună zi, fără prea multă tragere de inimă, mi-am spus: „OK. Voi găsi ceva
special în legătură cu chiriaşii, ceva care să-mi placă, şi astfel valva mea va rămâne deschisă.” Nu am
putut sau mai exact n-am făcut-o…iar lumina rămânea mereu aprinsă, în timp ce eu, de mânie, parcă
scoteam flăcări pe nas. Ştiam că era ceva grav şi trebuia să scap de acea stare care era precum un
nenorocit de virus…aşa că m-am hotărât, îmbufnată, să caut vreun lucru binecuvântat la care să mă
gândesc, pentru a considera şederea tinerilor în cabana mea ca ceva bun.
„Ei bine…of!...mda, e în regulă…ei mă ajută cu treburile din curte - deci e bine… în plus, ei sunt
oameni drăguţi, liniştiţi…bla, bla, bla.” Părea că tocmai căutam în toiul nopţii acul în carul cu fân, însă
foarte curând, am putut simţi cum starea mea de împotrivire începu să se mai domolească şi m-am
mustrat aspru pentru ea. Puţin câte puţin, deşi eram încă ţâfnoasă, mi-am dezvoltat sentimentul pozitiv şi
nu după multă vreme am simţi prin fiinţa mea fluxul Stării de Mai Bine (nu, nu cel al Stării de Bine!). ÎN
ACEA NOAPTE, LUMINA DE PE VERANDĂ S-A STINS şi ea nu s-a mai aprins decât ocazional, pentru
musafiri sau când se făcea pe-acolo vreo aprovizionare. Am rămas complet buimăcită. Deşi scriam o carte
despre energie, orice dovadă care-mi demonstra că metodele prin care noi ne transformăm starea dintr-
una negativă într-una pozitivă dau roade, încă mă mai uimea şi mă făcea să tresar, chiar dacă e vorba doar
de o lumină ce stătea aprinsă pe o verandă…
Avusesem, oare, vreo motivaţie pentru reacţia mea de nemulţumire? Fireşte că da. Dar care fusese
ea, oare? Nu merita pentru asta să-mi fac sânge rău şi mai mult decât îmi făcusem deja!
Mai precis, aminteşte-ţi că atunci când ai sentimente negative de orice fel şi le răspândeşti în afară
(chiar şi atunci când e vorba despre o biată lumină rămasă aprinsă pe o verandă), ele fac mult mai mult
decât să amplifice doar situaţia. Trăirea ta negativă acţionează ca o blocadă ce-ţi barează toate Dorinţele,
învingându-le prin marea ta cantitate de negativitate. În acelaşi timp, aceste sentimente negative atrag tot
felul de altfel de evenimente neplăcute. Cel mai rău lucru este însă faptul că dacă există o persoană
negativă care te scoate din sărite, tu vei fi absorbit chiar în starea ei de confuzie. Cum să merite să facem
aşa ceva?
Oricât te sforţezi tu şi indiferent care este motivul pentru care gândeşti negativ, valva ta este
închisă - şi asta-i foarte important! Prin urmare, fă-o să se deschidă!

Comoara cu preţioasele noastre pietre de hotar

Va veni o zi când vreo anumită Dorinţă / Intenţia de-a noastră ne este atât de străină încât nici nu
ştim ce vom simţi atunci, iar acest lucru se întâmplă mai ales când ea ceva emoţional sau spiritual, ca de
exemplu relaţia noastră cu Dumnezeu. Cum să dibuim starea afectivă datorată unui lucru pe care l-am
trăit rareori sau chiar niciodată?
Sau poate că va veni vremea când ce vrem este să ieşim cu totul ori să scăpăm cu bine dintr-o
situaţie oarecare, dar nu suntem însă siguri de ceea ce ne dorim - cu excepţia faptului că vrem să ne
simţim mai bine în acel moment. Cum pătrundem atunci în starea emoţională pe care ne-o transmite toată
această confuzie?
Există două căi, iar pe prima deja o ştii: trăieşte sentimentele pe care le-ai putea avea atunci când
dorinţa îţi este îndeplinită, vorbeşte cu tot sufletul despre acel lucru şi trăieşte emoţiile pe care ţi le
imaginezi că le vei simţi atunci şi fă-o până când ţi se usucă în gât şi…CLIC! Asta-i calea directă.

57
 Cealaltă cale este una indirectă, iar eu o abordez cu un profund respect, căci sentimentele pe care
le provoc au originea în amintiri intime şi foarte dragi. Cu toţii avem astfel de amintiri despre unele
momente speciale din viaţă, pe care nu le putem nici uita şi nici descrie - le-am putea numi revelaţii. Iată,
aşadar, preţioasele noastre pietre de hotar, zăvorâte bine şi pe vecie înăuntrul nostru; ele formează
tezaurul nostru lăuntric, plin cu cele mai scumpe întâlniri neprevăzute pe care le-am trăit de-a lungul
vieţii.
Într-o noapte liniştită, când stelele se ivesc dintr-o dată şi aerul este plin de miresme îmbietoare,
găseşte-ţi un loc comod, destinde-te în frumuseţea clipei şi întoarce-te în gând, retrăind amintirea unui
moment minunat; sau când se crapă de ziuă, stai lângă fereastră, priveşte gânditor soarele care-şi începe
călătoria pe cer şi îndreaptă-te spre acea frumoasă amintire pe care-o păstrezi în memorie şi care este ca o
piatră de hotar. Du-te spre acel moment de neuitat şi lasă-te în voia simţurilor, trăind draga ta amintire
care te învăluie. Ce senzaţie ai simţit? A fost vorba despre veneraţie, negrăită iubire sau revelaţie
spirituală? Sau poate o supremă mulţumire, ori o bucurie nesăbuită sau o absurdă nebunie? Nu este nevoie
să-ţi etichetezi sentimentele, ci doar să le recunoşti ca pe o comoară ce face parte din fiinţa ta.
După aceea, atunci când nu mai poţi găsi nicio altă metodă prin care să-ţi provoci sentimentele pe
care ţi le doreşti, sau în clipe de disperare, când nu mai afli nicio cale prin care să-ţi alini durerea şi nu
mai poţi găsi niciun mijloc cu ajutorul căruia să te simţi altfel, îndreaptă-te spre pietrele tale de hotar, căci
acolo vei simţi tihna pe care ţi-o dă iubirea necondiţionată ce vine din Fiinţa ta Interioară / Sinele Extins.
În momentul în care cunoaşterea şi conştienţa se află în acel loc, tu şi Sinele tău Extins sunteţi unul şi
acelaşi şi astfel, nu te vei mai concentra deloc nici pe blocajul tău emoţional şi nici pe durerea ce te
macină.
Adu la lumină Dorinţa pe care o ai în inima ta şi ofer-o prinos acestui sentiment, după care, cu
veneraţie, cufund-o - ca şi cum ai boteza-o - în energiile vindecătoare ale acelui sentiment retrăit, ori, pur
şi simplu, nu face nimic, ci încălzeşte-te doar în trăirile pe care ţi le oferă acea clipă dragă. Să ştii că totul
e bine şi restul vine de la sine.

Magia aprecierii

Cât este ziua de lungă, noi trecem numai prin trei stări şi dacă am fi un pic mai conştienţi de ceea
ce simţim în fiecare clipă, atunci am face un pas uriaş spre schimbarea vibraţiilor noastre.

Modul victimă
Această stare este de tipul: „Of, dragă, iar am păţit ceva rău şi nu pot face chiar nimic în legătură
cu asta!” - este un şablon pe care-l ai în minte şi care nu te duce nicăieri, ci tot te învârte în cercuri
negative şi tu atragi tot mereu aceleaşi vechituri.

Modul apatic
În această stare nu ne simţim nici sus şi nici jos, ci scoşi de pe poziţie, pe tuşă. Energia noastră nu
se îndreaptă spre nimic şi cu siguranţă că ea nu atrage nimic. Acum, nu mai avem parte de rezultatele
incontestabile ale curgerii energiei nici prin interiorul făpturii noastre şi nici prin toţi ceilalţi.(Cine se-
aseamănă, se-adună!…Îţi mai aminteşti?) Foarte neplăcut! Cam asta facem aproape toţi, cel mai mult
timp.

Modul comutat
Acum te-ai trezit! Te afli pe poziţie! Frecvenţele tale înalte nu mai atrag vibraţiile negative emise
de alţii. Combustibilul cu care te alimentezi este pura energie a sănătăţii perfecte şi a bucuriei absolute, iar
tu vibrezi în armonie cu Sinele tău Extins, eşti străbătut de un flux de energie pozitivă, atragi spre tine
evenimente pozitive şi simţi într-o clipită siguranţă şi încredere.
Întotdeauna, noi funcţionăm într-unul din cele trei moduri: victimă, apatic sau comutat. Desigur că
scopul nostru este să ne aflăm cât mai des şi cât mai mult timp posibil în modul comutat şi de aceea
căutăm înalta energie a aprecierii.
Vibraţia aprecierii este cea mai profundă şi importantă frecvenţă pe care-o putem avea, deoarece
este cea mai apropiată de iubirea cosmică. Atunci când preţuim ceva sau pe cineva, ne aflăm într-o
perfectă armonie vibraţională cu Sursa noastră de energie sau cu Dumnezeu - spune-i cum doreşti. Tu poţi
iniţia sau bloca această vibraţie. Iată, însă, ce este important de ştiut: efectul puternicului flux de stimă ce
curge într-un minut anulează efectul a 1000 de ore petrecute în modul victimă sau în cel apatic.

58
 Ia seama! Nu-i vorba doar să apreciezi în gând ceva, căci asta nu dă roade. Gândul se află în afara
ta, iar simţirea înăuntru. Nu poţi doar să iei hotărârea că vei aprecia ceva, ca mai apoi să se întâmple
astfel! Ca să meargă, trebuie să existe acel val de emoţie ce iese din străfundul fiinţei tale.
Ca să simţi faţă de ceva sau cineva o profundă apreciere, nu-i ca şi cum ai chema ambulanţa în caz
de accident! De fapt, nu-i mare lucru să reverşi sentimente de preţuire către ceva sau cineva…iar dacă
vrei, o poţi face şi în faţa unui indicator rutier. Nu râde, ca să rămân în formă, eu exersez tot timpul. La fel
ca în orice talent, curgerea energiei cere o practică constantă; şi pentru iubire, veneraţie şi preţuire există
un semn de circulaţie care chiar că-mi dă o satisfacţie cam absurdă, el este: „ATENŢIE! REDUCEŢI
VITEZA PENTRU CĂ SE LUCREAZĂ!” Eu las energia mea să se îndrepte spre semafoare, afişe, spre
păsările ce-mi zboară deasupra capului, către buşteni sau în direcţia unui animal fără viaţă, ori spre o
furtună de zăpadă şi, desigur, spre oameni.
Câteodată, când mă aflu în vreun supermarket, mă opresc la cel mai neînsemnat lucru pe care-l pot
găsi acolo şi mă conectez, fără nicio suspiciune, la cea mai înaltă vibraţie pe care o pot simţi - apreciere
sau adâncă iubire. Odată, am făcut asta cu o biată bătrână vânzătoare ce părea c-ar fi vrut mai degrabă să
mă mănânce de vie decât să mă lase să trec mai departe…iar în clipa următoare, ea chiar şi-a schimbat
supărată direcţia, căutând parcă să vadă ce-o făcuse să simtă ceva ca o lovitură nevăzută; între timp, eu îi
zâmbeam candid.
Acesta-i jocul meu pe care-l numesc „Îmbrăţişează-ţi confratele!”. Mă imaginez pe mine şi un om
de pe stradă (sau dintr-alt loc) cum ne îmbrăţişăm de parcă am fi prieteni de-o viaţă şi nu ne-am văzut de
ani buni. Începe şi tu să faci la fel, dar propune-ţi „ţinte” acceptabile, ca de exemplu pe cineva care te-ar
deranja să-ţi stea în coastă când iei prânzul în oraş. Apoi, schimbă-ţi uşor-uşor ţinta, îndreptându-te spre
un lucru pe care ţi-e ceva mai greu să-l faci, ca într-un final, să nu mai conteze deloc tipul situaţiei.
Vezi doar - şi simte profund - că amândoi vă recunoaşteţi cu bucurie unul pe celălalt şi vă
cufundaţi în această mare îmbrăţişare, ca şi când între voi există o adâncă iubire. Nu ştiu cum de cei mai
mulţi oameni de pe stradă, pe care i-am îmbrăţişat în mintea mea cu multă căldură, s-au întors şi au privit
în jur, căutând ce anume-i făcuse să se simtă astfel.
Vibraţia aprecierii este cea mai înaltă şi mai rapidă vibraţie pe care o putem folosi în atragerea
diverselor lucruri. Dacă i-am bombarda pe toţi şi pe toate cu aprecierea noastră…cât e ziua de
lungă…atunci, garantat lucru, raiul ar fi mai mereu pe pământ, noi am trăi fericiţi, cu mai mulţi prieteni
lângă noi, cu bani mai mulţi şi relaţii mult mai frumoase, ne-am afla într-o siguranţă desăvârşită şi am fi
mai aproape de Dumnezeul Fiinţei noastre.

Fii îndrăgostit!

În sfârşit, „Unicul” a pătruns în viaţa ta, tu pluteşti în aer şi mai eşti şi cu capul în nori, mistuit de
acea euforică trăire ce sfidează orice descriere. Eşti îndrăgostit! Nu te supără nimic. Lumea este drăguţă,
ziua este splendidă, chiar în toiul iernii simţi că-i primăvară. Necunoscuţii sunt frumoşi. Pluteşti. Eşti
îndrăgostit!
Ştii tu, oare, că te poţi comuta după voie în această stare? Nu mă refer la amplificarea senzaţiilor
sexuale, ci la beţia emoţională, la înflăcărata ta bună dispoziţie. Tu poţi să ieşi numai până în faţa uşii şi
să te îndrăgosteşti, iar eu mă aflu aici să-ţi spun că nimic, dar absolut nimic nu te face să te simţi la fel de
bine sau nu-ţi ridică la fel de rapid vibraţiile ca această stare.
De aici încolo, fie poţi pluti toată ziua în acea vibraţie, ştiind că eşti atras în Dorinţele pe care le ai,
fie îţi poţi pune în minte o Dorinţă chiar în miezul senzaţiei pe care o simţi atunci când te afli cu capul în
nori, lăsând din nou să curgă acea minunată energie spre rezultatele pe care ţi le doreşti.
Îţi aminteşti tu, oare, de prima ta dragoste, cum totul părea că lucrează pentru tine? Problemele
erau fără importanţă, într-o lume ce deborda de nou, de parcă Dumnezeu tocmai lustruise cerul...
Aşadar, fii iarăşi îndrăgostit! Îndrăgosteşte-te şi vei simţi cum trăieşti la cele mai înalte cote.
Singurul lucru care-ţi va lipsi e latura sexuală, altfel, totul va copia acea stare…da, este ceva chiar real.
Este ceea ce Tu Eşti - tot ce trebuie să faci este să te conectezi acolo. În afară de asta, presupune un butoi
cu distracţie…şi cât timp te afli cufundat în el, observă bâzâitul care-ţi cuprinde corpul şi acel nod în
adâncul stomacului tău.

Dulceaţa veşnică

59
 Când orice altceva dă greş, când ai încercat să te agăţi de Starea de Bine chiar şi un pic, dar fără
succes, atunci este momentul să-ţi aduci aminte de ceva.
Indiferent că eşti bărbat sau femeie, înăuntrul tău există ceva atât de delicat, blând, o dulceaţă atât
de minunată care te emoţionează până la lacrimi atunci când o atingi. Fie că suntem agresivi sau calmi,
cerşetori sau miliardari, cu toţii avem în noi aşa ceva, pentru că acest lucru este ceea de fapt noi suntem.
Această dulceaţă nu are nimic de-a face cu personalitatea pe care o ai, ea nu se referă nici la firea ta - mai
slabă sau mai puternică - ci are legătură cu tine, pentru că tu eşti aceea.
Pentru a trezi această prezenţă din tine - care în mod obişnuit stă bine ascunsă - nu trebuie să faci
nimic altceva decât să-i ceri asta. Fă din ea o Dorinţă sau o Intenţie şi apoi aşteaptă, ascultă, percepe şi
permite-ţi s-o experimentezi. Deîndată ce simţi această dulceaţă, această preţioasă calitate lăuntrică, vei fi
în stare să deştepţi în tine senzaţia într-o clipită şi o poţi face oricând îţi pofteşte inima. Totuşi, acest lucru
îţi cere un curaj extraordinar ca să-ţi dai voie să trăieşti în acea stare, pentru că acest loc liniştit este cea
mai înaltă vibraţie ce există şi aceea tu eşti. Deîndată ce-ai descoperit această naturaleţe, tu ai ajuns Acasă
şi lumea ta nu va mai fi niciodată aceeaşi, pentru că nici tu nu vei mai niciodată acelaşi şi nici vibraţiile
tale.

În timpurile cele mai grele

Atâta timp cât trăim în aceste corpuri, avem grele vremuri de trăit. Atunci când nimic nu ne merge
bine (şi nu-ţi mai pasă de nimic), aminteşte-ţi că o zi nenorocită nu-i nimic altceva decât o valvă închisă,
iar în tine are loc o orgie de energii negative. Nu-i mare scofală, aşa continuă să te simţi aşa. Dă-ţi voie să
experimentezi întreaga cruntă depresie, astfel încât niciun sentiment negativ să nu fie scăpat.
Dacă însă vrei cu adevărat să ieşi din bezna vibraţională, singura cale este să-ţi îndrepţi privirea
spre cel mai mic şi mai neînsemnat lucru pe care-l găseşti la îndemână, „demarează” cu zâmbetul pe chip,
coboară apoi la Gingaşul Surâs Lăuntric şi iubeşte acel nimic, indiferent cum. El poate fi un fir de praf, o
revistă sau un cablu. Revarsă aprecierea ta asupra acelui mic lucru doar pentru faptul că el există,
învăluie-l în iubire, ca şi când ar fi cea mai mare comoară a ta, pe care multă vreme ai pierdut-o şi acum
ai regăsit-o. Vei rămâne uimit de cât de uşor ţi se vor schimba vibraţiile.
În mod obişnuit, la mine ţine această abordare grozavă lipsită de încordare, dar dacă vreodată nu
se întâmplă nimic, atunci eu cer sprijinul tehnicii ce nu dă niciodată greş, încep să ţopăi în jurul casei, să
cânt ceva prostesc (de parcă aş răcni la bieţii mei câini...ori ceva care mă emoţionează până la lacrimi),
deci încerc să fac ceva care să mă forţeze să-mi modific starea deplorabilă în care mă aflu. Folosesc
această metodă când sunt absolut la pământ şi nu mai vreau să rămân acolo. Ce-i drept, îmi ia câteva ore
sau chiar mai mult, ca metoda dă de cu adevărat, starterul fiind ţopăitul meu frenetic, care, fără exagerare,
eliberează energia blocată pe undeva, astfel că eu pot, în cele din urmă, să intru în Starea de Mai Bine.
După câteva or, începe să sune telefonul, afacerile încep să se pornească, prietenii mă invită în oraş, iar
ideile gâlgâie. Toată treaba este să faci orice crezi că te ajută să te simţi mai bine.
De asemenea, atunci când te simţi doborât definitiv la pământ, vorbeşte-ţi afectuos, încurajează-te
folosind expresii miraculoase, cum ar fi: „Va fi bine, o să vezi, îţi promit; totul merge înspre bine şi te vei
simţi grozav.” Vorbeşte doar tu cu tine însuţi despre orice subiect care-ţi aduce alinarea...şi fă-o până
când te simţi mai bine.
Acesta este un mic şi delicat pas pe care tu-l poţi face atunci când eşti realmente trist; puţin ici,
puţin colo...îţi poate lua câteva ore sau chiar zile, dar în cele din urmă vei simţi cum împotrivirea ta se
micşorează şi apoi acel „clic” minunat care-ţi deschide valva.

Schimbă-ţi starea, întoarce comutatorul dinăuntrul tău, fă-o!

Indiferent unde te afli, tu îţi poţi mereu schimba starea neplăcută, transformând-o în ceva
pasionant, dacă îţi doreşti cu adevărat asta. Fă-o ca şi când priveşti pe geam, ca şi când ieşi dimineaţa pe
uşă, ca şi când luneci cu scaunul tău cu rotile ori te urci în metrou, aprinzi lumina, te plimbi sau pur şi
simplu mănânci.
Înainte de a putea simţi acel freamăt de bucurie lăuntrică, acea senzaţie de preţuire, iubire sau
recunoştinţă - chiar şi când simţul realităţii îţi spune că în faţa ta nu există nimic ce-ţi merită recunoştinţa
- tu nu-ţi laşi energia să curgă într-acolo unde-ai vrea ea să meargă, dar dacă vrei o nouă viaţă, atunci
învaţă să-ţi transformi starea ori de câte ori poţi, indiferent ce se petrece în jurul tău. NU CONTEAZĂ CE-
I ÎN AFARA TA!

60
 Dacă vrei să schimbi ceva anume, să-ţi îndrepţi situaţia în care te afli, dacă vrei acea
nemaipomenită senzaţie de împlinire, să simţi o profundă fericire pe care în mod normal tu nu o cunoşti
ori să deţii orice lucru pe care acum nu-l ai, atunci învaţă să-ţi pui motorul în funcţiune şi schimbă-ţi
starea!

Capitolul 7
Forţa ESTE cu tine! (Pasul 4)

Cu câteva decenii în urmă, când eram tânără şi nou venită în California, băteam zilnic cu maşina
drumul dintre Valea San Fernando şi frumoasa zonă a Canionului Coldwater, spre Beverly Hills, unde
lucram într-un birou al unei importante companii de aviaţie. Iubeam la nebunie şofatul, dar nu şi munca
pe care-o făceam. La vremea aceea, însă, nu mă aflam deloc în cea mai bună formă, căci cea mai mare
parte a energiei mele se îndrepta spre programul meu din cadrul asociaţiei Alcoolicilor anonimi şi
îndrăgeam nespus fiecare moment pe care-l petreceam acolo. De doi ani de zile tot traversam canionul,
căutând să-mi rezolv problemele de la serviciu şi să ajung în Los Angeles fără să fi pus nicio picătură de
alcool în gură.
Într-o frumoasă după amiază, pe când mă bucuram de drumul ce mă purta înapoi spre Vale,
trecând prin faţa somptuoaselor clădiri din Beverly Hills, m-am adresat cu voce tare puterii pe care
consideram că se afla în afara mea, spunându-i: „OK, Înaltă Putere, hai să te văd cum acţionezi! La
muncă mă plictisesc la culme şi vreau să fac altceva. Dă-mi o idee! De fapt, dacă tu-mi vei da seminţele,
eu le voi sădi.”
Fără să-mi fi dat seama de ce anume făceam, pătrunsesem în acea stare de simţire perfectă, de
înaltă frecvenţă, în care mă bucura faptul că mă aflam la volan, mă încânta priveliştea din jur, mă simţeam
în pace cu lumea şi parcă eram un pic mai curajoasă în raport cu prietenii mei, membri şi ei ai Asociaţiei
Alcoolicilor Anonimi - de aceea, făcusem apel la Înalta Putere. Era ceva de genul: „În regulă! Fie înalţă-
mă, fie lasă-mă în pace!” Afirmaţia mea fusese însă sinceră şi ea se răspândise în eter, puternic
magnetizată de înaltele vibraţii ale Stării de Bine.
A doua zi, pe drum spre serviciu, am procedat la fel. Am spus: „Dă-mi doar seminţele, căci eu le
voi sădi.” Înapoi spre casă, am repetat din nou acelaşi lucru. Pe atunci nu ştiam nici măcar o iotă despre
vibraţii şi despre curgerea energiei şi, din păcate, nici ceva despre propriile mele puteri ori că acea forţă
„din afară” şi cu mine eram unul şi acelaşi lucru. Cu cât deveneam mai neliniştită, cu atât acea forţă
influentă se separa mai mult de mine - da, era chiar acea înţeleaptă putere a lui Dumnezeu, care-mi
guverna viaţa şi de care eu eram absolut sigură că există. Fără să ştiu, tot ce făceam atunci era să mă
concentrez cu toată puterea asupra Dorinţei mele şi să-mi pun la încercare Înalta mea Forţă, ca să văd
dacă într-adevăr ea se afla cu mine, ca să-mi dea o mână de ajutor.
A venit apoi minunata zi în care mă întorceam acasă şi în clipa în care mă aflam chiar pe creasta
dealului, acolo unde perspectiva exploda într-o splendidă panoramă de neuitat, iată că am fost
străfulgerată de-o idee teribilă...da, da, a fost ceva ce parcă m-a izbit! În acea clipă m-am simţit ca şi când
aş fi fost absorbită de un curent cosmic. Idee care-mi venise era să creez o societate care să se ocupe cu
publicarea unor materiale pedagogice şi care să folosească metoda foarte nouă şi inovatoare a casetelor
audio. Ne aflam în anul 1965. La acea vreme, cea mai multă lume nu auzise nimic încă despre casetele
audio, iar eu nu aveam niciun indiciu care să-mi arate cum să realizez o societate sau cum să demarez
acea acţiune.
Puţin a contat! În fiecare zi când mă întorceam acasă şi mă aflam pe culmea dealului, îmi recitam
„poezia”: „OK, Înaltă Putere, dă-mi doar seminţele şi eu voi găsi calea ca să le sădesc.” Atunci când
rosteam acele cuvinte, eu eram destul de sigură pe mine şi nu ratam nicio ocazie să le spun, repetându-le
zilnic, în drumul meu spre casă, chiar când mă aflam în vârful dealului, iar în cap, ideile îmi zburau
precum floricelele de porumb în ceaun. Îmi imaginam reviste citite şi înregistrate pe casete audio, ghiduri
turistice, programe pedagogice de instruire. Cât timp mă aflam la volan, ideile parcă mă învăluiau cu
totul, pentru că în tot acel timp, eu mă lăsam pătrunsă de emoţie şi mă aflam în interiorul Stării de Bine,
cu valva larg deschisă şi având acces uşor la inspiraţie.
Începuseră să se pornească spiralele. Cu cât ideile îmi curgeau mai mult prin minte, cu atât mă
simţeam şi mai emoţionată, iar pe măsură ce emoţia îmi sporea, ideile se năpusteau şi mai mult asupra
mea. Simţeam înăuntrul meu acel freamăt lăuntric sau bâzâit, chiar fără să-l cunosc.

61
 În calea mea, apăreau ca din senin tot felul de oameni ce-aveau ştiinţă despre casetele audio şi
care se ocupau cu aşa ceva, fie că lucrau în domeniul financiar, juridic, tehnic, marketing şi toţi îşi
scormoneau şi mintea cu asta. Era ceva de necrezut. Într-un final, mi-am părăsit slujba pe care o aveam
pe-atunci în cadrul companiei de aviaţie, ca să-mi pot pune pe picioare o afacere proprie, aşa că am
înfiinţat societatea Listener Corporation - şi astfel m-am situat printre primii în răspândirea informaţiilor
prin intermediul casetelor audio.
După puţin timp, entuziasmul meu scăzu şi pe mine pusese stăpânire frica de piaţă, ca până la
urmă, să-mi sece şi izvorul inspiraţiei. Încet-încet, spirala mea începu să se rotească în sens invers, chiar
când ne creştea faima.
Eram prima companie care înregistrase pe casete audio ghidurile turistice pentru parcurile
naţionale, dar dădusem chix. La fel, tot noi fusesem cei dintâi care imprimaserăm pe casetă o publicaţie
destinată afacerilor, ce apărea lunar, însă cam după un an, am dat-o în bară şi cu asta. Dădusem greş şi cu
materialele audio destinate afacerilor, care se ascultau la căşti în tipul zborurilor intercontinentale, cu
toate că şi aici tot noi fuseserăm primii. De asemenea, compania noastră fusese cea dintâi care oferise
pachete de instruire motivaţională în materie de vânzări, diverselor firme industriale, dar şi această
acţiune a noastră se dovedise a fi un mare fiasco. Formula era simplă: teama pe care eu o simţeam la
gândul că lucrurile n-ar fi mers a fost egală cu...eşecul. De aceea nimic nu mi-a mers!
Într-un final, ne-am găsit locul într-un program ce implica un public mai mic (deci şi teama era
mai mică...): pachete de instruire pentru învăţătorii din cadrul şcolilor primare, împreună cu materialele
pedagogice necesare. Aşa am devenit cunoscuţi, respectaţi, cu clienţi într-adevăr încântători şi am fost
fericiţi de vânzările noastre. Astfel am putut să-mi plătesc toate creditele ipotecare pe care le făcusem ca
să pornesc această nouă afacere.
Înhăţam toate ideile care-mi treceau prin cap şi eram năucă, mă comportam în stilul pe care l-am
numit mai devreme: „Dă-i bătaie, Silver!”: cu cât mă străduiam mai din răsputeri să abordez o problemă,
cu atât mai greu progresam în rezolvarea ei. Noile noastre programe educaţionale fuseseră primite cu
braţele deschise, pentru că, într-adevăr, ele erau chiar nemaipomenite: foloseau cele mai noi metode de
învăţare şi erau concepute de cele mai luminate minţi de la acea vreme care se ocupau cu aşa ceva şi
aveam un înalt nivel, în acea lume violentă a profitului.
Pe atunci eu nu mă puteam gândi la nimic altceva decât la ce pot FACE - FACE - FACE ca să
meargă treaba. Cu cât mă opinteam mai tare, cu atât mă speriam şi mai tare şi cu cât spaima îmi creştea,
cu atât mă opuneam mai mult fluxului de energie al bunăstării, aşa că la temerile mele mari, vânzările
erau mici.
Intuiţia mea îşi luase de tot zborul şi eu nu mai aveam nici cea mai minusculă fantă deschisă prin
care Sinele meu Extins să se manifeste aşa cum o făcuse altădată, într-un mod extraordinar şi neîncetat.
Eu mă tot răsteam de zor la aşa-zisa Înaltă Putere, spunându-i unde ar putea ea să coboare, însă vibraţia pe
care o simţeam era mult prea departe de cea pe care-aş fi avut-o dacă aş fi fost la unison cu ea, parcă nici
nu mai existam...Se întâmpla precum se spune în popor: „Răul rău aduce!” Frate dragă, chiar aşa şi era.
Toată situaţia asta a durat cam 13 ani, când la un moment dat, epuizată şi deconectată total de la
orice lucru ce m-ar fi pus în legătură cu Sursa mea de bunăstare, mi-am vândut compania şi am încercat
să mă retrag într-un loc izolat, pe coastă. După aceea, au urmat cei mai dureroşi ani din viaţa mea, a fost o
perioadă în care a avut cea mai jalnică stare posibilă, fiind deconectată de la Sursă. Cu siguranţă că ceea
ce nu ştiusem eu vreodată, dar acum ştiu, îşi avea originea în acel sumbru loc; curând după aceea, au venit
anii înfloritori care au dat naştere celei mai minunate perioade din viaţa mea, aceea în care am început să-
mi descopăr Sinele Extins.
Singurul motiv pentru care povestesc din nou această istorie necruţătoare este că ea reprezintă o
demonstraţie clasică a rezultatelor total diferite ce se obţin în urma unei acţiuni inspirate, faţă de cele care
iau naştere ca urmare a unei acţiuni bazate pe frică. În primul caz, noi navigăm într-o lume a fericirii, fără
să facem niciun pic de efort - aşa cum mi s-a întâmplat şi mie când am înfiinţat compania ce se ocupa cu
casetele audio. În cel de-al doilea caz, putem să ne dăm şi cu capul de pereţi şi tot nu ajungem nicăieri, n
u ne merge absolut nimic, ci doar o luăm la vale, ca până la urmă să cădem doborâţi la pământ.

Inspirat contra bătăios

Mulţi dintre noi am avut mereu ideea - ei bine, poate că este ceva mai mult decât o idee - şi am
fost crescuţi spunându-ni - se că pentru a obţine ceea ce ne dorim trebuie să muncim din greu, să
depunem un efort pe măsura dorinţei pe care vrem să ne-o îndeplinim. Cu alte cuvinte, dacă tot ce vrem

62
este doar o îngheţată, atunci efortul nostru e minim, dar dacă vrem să ajungem guvernator al statului
nostru, fiind şeful unui nou partid politic, atunci efortul nostru personal este complet de un alt nivel, el
este de tipul „împinge, dă în dreapta şi în stânga”. Pe de altă parte, noi am crezut mereu că pentru a ne
apropia de vreun lucru mai însemnat pe care ni-l doream (ceva mai mult decât banala îngheţată), ar fi
trebuit să ne străduim din răsputeri, să ne dăm de ceasul morţii sau în caz contrar, să ne luăm gândul de la
el.
Atunci când este însă vorba să ne sforţăm din rărunchi ca să realizăm ceva înseamnă că suntem
stăpâniţi chiar de sindromul „Dă-i bătaie, Silver!”, adică ne avântăm în acţiuni cu desăvârşire lipsite de
inspiraţie. Altfel spus, atitudinea noastră este una pur fizică şi apăsătoare, suntem mânaţi de imboldul „să
facem pentru că trebuie”. Pe scurt, ne dăm toată silinţa să întoarcem cursul firesc al râului, căutând să-l
facem să curgă înapoi spre izvor şi nu-i permitem Ghidului nostru Superior - cel care se află înăuntrul
nostru - să acţioneze. Prin urmare, ne facem treaba având valva bine închisă, fapt ce produce diverse
tipuri de stres interior şi dă naştere unui flux de energie negativă ce face imposibilă materializarea
dorinţelor noastre.
Pare-se că o abordare logică a problemelor - care să ne ducă într-acolo unde ne dorim, ori care să
facă lucrurile să se petreacă aşa cum ne-ar plăcea - nu ne conduce decât într-un singur loc. Da, chiar acolo
unde inspiraţia noastră călăuzitoare este blocată şi cele care acţionează în locul ei sunt vibraţiile negative
induse de stresul conştiinţei sociale. Cum să facem faţă unei astfel de situaţii? De unde să începem? Cum
să încetăm a ne mai forţa?
Ei bine, inspiraţia este cea care vine mai întâi, deci apar ideile, iar ele se nasc datorită faptului că
tu petreci mai mult timp în acele frecvenţe ridicate ale Stării de Bine (sau ale Stării de Mai Bine), simţi
acel freamăt lăuntric şi îţi schimbi în bine senzaţiile pe care le percepi.
Mai departe, după ce curge mai multă energie pozitivă (corespunzătoare Stării de Bine) înspre una
sau mai multe din acele idei noi, tu începi să lucrezi asupra lor, însă acum o faci de pe o poziţie în care
eşti învăluit în inspiraţie şi nu mai atragi negativitatea. Astfel, acţiunile tale devin acum la fel de inspirate
ca şi ideea care le-a generat şi tot ce vine asupra ta îşi are originea într-un loc cu frecvenţă înaltă.
După care...ura! Începe să se petreacă ceva cu adevărat uimitor...Nu contează cât de complexe par
noile idei şi nici ce implică ele, tu descoperi cum ele se îndeplinesc, cum se succed cu uşurinţa şi
siguranţa unui neîntrerupt torent de munte. Şi de ce nu?! Ideile tale sunt inspirate, la fel ca şi acţiunile
care acum le transformă în realitate; ele toate vin din fluxul de energie de înaltă frecvenţă.
Să spunem că într-o zi tocmai ţi-a trecut o idee prin minte, te simţi excelent şi o reţii în gând; e
una fantastică, de genul celora care te fac să ştii că un anumit lucru va merge numai dacă ai afla cum să-l
faci...sau dacă ai avea bani destui....ori o bună pregătire...un anumit sprijin....sau destul....?!
Există numai două căi pe care poţi merge atunci când Ghidul tău Interior îţi este alături: fie îţi poţi
spune: „Of! Asta-i chiar o nebunie...poate că-i o idee bună, dar...” şi valva ţi se închide imediat, fie te poţi
hotărî să taci şi să asculţi ce-ţi spune el, având toată încrederea că ideea ta va prinde contur.
Dacă-ţi exprimi în mod regulat unele Dorinţe şi valva ta a fost mai deschisă decât în mod obişnuit,
atunci pot pune pariu că acele idei transmise de Ghidul tău Interior te vor îndrepta direct spre ele. Dacă te
hotărăşti să mergi înainte cu una din aceste idei şi să urmezi cursul acţiunilor ce vor continua să se
manifeste, mai întâi ca presimţiri ori idei generale, atunci o vei pune în mişcare. Da, acum vorbim tocmai
despre acţiunile inspirate, care sunt opuse acţiunilor haotice de tipul „Dă-i bătaie, Silver!”. Carevasăzică,
modalităţile prin care tu-ţi vei atinge scopurile vor fi şi ele tot inspirate, la fel şi fascinantele tale acţiuni.
Inspiraţia va da viaţă metodelor şi tehnicilor pe care le vei folosi cu mare uşurinţă şi nu cu efort, aşa cum
o făceai mai înainte.
Aşadar, atunci când asupra ta se abate inspiraţia sau vreo idee care-ţi arată cum ţi se va îndeplini
Dorinţa la care aspiri, începe să gândeşti altfel, adică în genul „Eu pot face asta!” şi nu lăsa să intervină
niciun „dar...”. Nu contează căile, ele ţi se vor dezvălui deîndată ce te destinzi în acea înaltă frecvenţă.
Până şi cărţile care te îndrumă însoţesc inspiraţia.
Energia începe să curgă şi ce-ar fi putut face cineva deconectat de la Sursă de-a lungul mai multor
ani, tu vei realiza doar în câteva luni, pentru că eşti îndrumat de triumfătorul tău Ghid Interior.

Unge angrenajul ca să alunece mai bine

Mă aflam în acea perioadă a vieţii mele în care afacerile mele în domeniul creditelor ipotecare, de
altfel ca şi veniturile obţinute din ele, erau ridicole, când pe la jumătatea anului îmi veni o idee.

63
Realmente, eu nu aveam pe-atunci nevoie de nicio idee, căci Dorinţele mele curgea mai repede decât
aveam timp să mă bucur de ele. Cu toate acestea, ideea care-mi trecuse prin cap mă lăsase mască.
Într-o seră mă afla la duş, când tocmai am început să simt freamătul lăuntric, dar nu-mi mai
amintesc care fusese cauza. Prima replică pe care am rostit-o atunci cu voce tare a fost: „Dă-mi o pauză
afurisită! Cred că-i o glumă!”
Ideea care-mi venise atunci era să fac un spot publicitar de jumătate de oră la televizor, reclamă
pentru un produs neobişnuit, mare şi complex, ce urma să se adreseze oricui, dar pe care nu-l realizasem
încă şi la care nici măcar nu mă gândisem vreodată şi nici nu ştiam de unde să încep. Toată ideea generală
era nesăbuită şi complet absurdă. Crescusem în umbra unei afaceri prospere din zona creditelor ipotecare,
iar în mijlocul celui mai înfloritor an pe care-l avusem vreodată, brusc, am fost bombardată cu o mulţime
de idei referitoare la realizarea unui program TV, program despre care nu ştiam absolut nimic. Era o
nebunie! Să nu mai punem în discuţie c-ar fi fost nevoie de mai mulţi oameni care să-l realizeze, de un
talent ieşit din comun pentru coordonarea proiectului şi de cineva cu normă întreagă, care ştia despre ce
era vorba...căci, cu siguranţă că eu habar n-aveam. (N-are nicio importanţă faptul că tocmai eu fusesem
persoana care se gândise la acest produs!)
Cu toate că nu înţelegeam deloc ce se petrece, valva mea era pe-atunci deschisă, frecvenţele
ridicate şi oriunde îmi aruncam ochii nu vedeam decât condiţii pozitive, ideile continuau să se
îngrămădească în capul meu şi mă amuza faptul că ele tot veneau, fie că le chemam sau nu.
Doar patru luni - da, da, chiar patru luni! - au trecut de când mi-a venit pentru prima dată ideea şi
iată c-a apărut şi uriaşa sumă indispensabilă producţiei...precum şi banii necesari pentru realizarea unei
emisiuni TV de nota zece...şi cei pentru cumpărarea unui spaţiu de emisie extins....şi timpul să scriu, să
povestesc, să acţionez şi să realizez totul şi să fac filmările cu o mare echipă de profesionişti. Doar patru
luni, atât şi nimic mai mult!
În luna martie a anului următor, lansam Cursul pentru Viaţă - 101, un fenomenal curs audio-
video, pe care amatorii îl urmau de la ei de-acasă şi al cărui autor eram chiar eu, curs ce avea ca subiect
dezvoltarea interioară. Uimitor!
Îndeplineam munca pe care-ar fi trebuit s-o facă vreo duzină de angajaţi, conduceam o afacere,
înfiinţasem încă una şi în acelaşi timp, în calitate de autor, mă ocupam de elaborarea şi realizarea unui
nou program TV...de una singură...într-una din cele mai înfloritoare etapă a vieţii mele. Fiţi siguri că cei
mai mulţi prieteni credeam c-am înnebunit cu desăvârşire.
Mda, însă ei nu cunoşteau un mic amănunt...şi anume că în tot ce făceam eu nu depuneam niciun
pic de efort. Nu mai trăiam sindromul „Dă-i bătaie, Silver!” şi nici nebunia „împinge, dă în dreapta şi în
stânga”. De data asta eram conectată la Sursa mea de energie şi „bucăţelele” care-mi compuneau viaţa se
potriveau ca prin farmec şi fiecare se aşeza chiar la locul ei. Cum mă întrebam ceva în legătură cu vreun
lucru, cum îmi veneau şi răspunsurile; ele năvăleau parcă asupra mea şi astfel realizam foarte uşor tot ce-
mi propuneam. Pentru mine nu mai exista nicio urmă de agitaţie, îngrijorare sau îndoială. Într-adevăr,
dădusem lovitura!
Desigur că am avut parte de multă muncă, dar mi se părea uşor, căci totul venea chiar de la Ghidul
meu Interior. Orice problemă se ivea, o rezolvam imediat. Tot ce privea cele două firme ale mele se
desfăşura perfect. Eu curgeam o dată cu Viaţa. Niciodată, dar chiar niciodată, eu nu mi-am luat la
întrebări vreo nouă idee sau direcţie de urmat, ca să aflu ce se afla în spatele ei şi nici măcar o dată nu m-
am simţit copleşită!
Spontaneitate devenise numele meu. Încetasem să-mi mai fac griji din cauza timpului. Frecvenţa
înaltă pe care o emanam atrăgea spre mine atâta forţă, încât făceam faţă tuturor noi evenimente şi
împrejurări, uneori chiar înainte de-a le fi dus la bun sfârşit pe cele anterioare. Mă uluia tot ce făceam şi
ce mi se întâmpla şi fără să-mi dau seama de ce se petrecea de fapt, energia pozitivă a Stării de Bine se
revărsa pretutindeni, şi astfel ideile inspirate care-mi veneau ca un torent şi se implementau în mintea
mea. Nu se putea să fiu mai emoţionată decât eram!

Semne, semne şi iar semne

De câte ori nu ţi-ai spus: „Tocmai am o presimţire (sau un presentiment ori un nod în stomac) să
merg acolo.” Şi chiar aşa ai făcut; te-ai dus acolo şi apoi ţi-ai dat seama că ai făcut foarte bine, căci ţi-ai
urmat Ghidul Interior. La fel s-a întâmplat şi când ţi-a trecut prin cap o idee nebunească şi ai luat-o în
consideraţie - a fost un succes, ţi-ai urmat Ghidul şi a fost în regulă...Dar tu nu trebuie să porneşte vreo
nouă afacere ca să-ţi vină idei, să ai intuiţie sau presimţiri. Fie că Dorinţa ta este să afli cel mai rapid drum

64
ce ocoleşte centrul aglomerat al oraşului, fie că ea este să-ţi găseşti un nou asociat sau tovarăş de viaţă, tot
ce ai tu de făcut este să fii atent la semnele care-ţi arată că acest lucru este pe cale să se înfăptuiască...şi
învaţă să ai încredere în ele!
Un telefon din depărtare, de la un vechi prieten, un program TV la care în mod obişnuit nu te uiţi,
un sentiment că ai nevoie să citeşti ceva, să suni pe cineva ori să urmezi o altă rută decât de obicei - toate
acestea nu sunt altceva decât mici şi gingaşe semne ce vin din partea Sinelui tău Extins, a Ghidului tău
Interior / Exterior, care te ajută să rămâi pe calea ce duce spre bucurie, chiar dacă-i doar vorba despre un
loc de parcare mai bun pe timp de ploaie...Ai făcut să explodeze energia Stării de Bine, care s-a amestecat
cu Dorinţele tale şi a dat naştere unui coridor prin care fluxul de energie curge în vâltori uriaşe şi cum tu
păşeşti în ele, iată că apare şi Ghidul tău Interior! Impulsurile pe care le ai ca să acţionezi în vreun fel
anume - să faci asta, să te duci acolo, să dai un telefon cuiva - vin din activitatea iniţiată de energia ta
concentrată într-un singur punct şi care este plină de magnetism.
La scurt timp după ce am apucat pe această nouă cale a creaţiei conştiente, mă aflam în drum spre
Portland, în maşina mea dragă, bătrâna Mercury Monarch’77, maşină care renăscuse de mai multe ori de
când intrase în proprietatea mea, pentru că pur şi simplu eu o adoram. De câteva ori i-am schimbat
motorul, alteori am înlocuit la ea ba una, ba alta, iar din cauza vechimii, mecanicii îmi recomandaseră să
folosesc un anumit tip de ulei sintetic. Ideea fusese genială, cu excepţia faptului că un astfel de ulei era
pe-atunci oarecum rar şi eu trebuia să-l comand în altă parte.
De foarte mult timp nu mai ieşisem din casă decât până la magazinul din apropiere, aşa că cele
două ore pe care mi le petreceam la volan în drum spre Portland erau mai mult decât binevenite. Mi-am
pus o casetă care-mi plăcea şi cam după o oră, mă aflam aproape de limita înaltei mele frecvenţe, fiind
străbătută de energie ridicată, când deodată, tocmai mi-am amintit că nu-mi pusesem ulei la maşină.
Întotdeauna purtam în portbagaj cam vreo doi litri, dar de data asta uitasem cu desăvârşire să iau uleiul cu
mine - ulei care nu trebuia niciodată amestecat cu alt tip - aşa că situaţia mea nu era prea roz.
Am mai condus ceva vreme, tot întrebându-mă ce să fac, dar la prima ieşire de pe autostradă, am
cotit brusc. Fiindcă până atunci îmi urmasem îndeaproape presimţirile, fără nicio şovăire, am ridicat din
umeri şi am luat-o pe un prăfuit drum de ţară ce se afla cam la câteva sute de metri. La capătul lui, am dat
de-o aşezare minieră ce părea părăsită, un fel de oraş-fantomă, înţesat cu clădiri strâmbe şi dărăpănate
care păreau să cadă. Nu era nici ţipenie de om pe-acolo, dar fără să ştiu de ce, am oprit maşina, m-am dat
jos - ce-a fost însă ciudat, nu căutam să aflu de ce ieşisem brusc de pe autostradă şi nici nu-mi spuneam
nimic de genul: „Ce naiba caut eu aici?” - ci mergeam pe drumul necunoscut.
La un moment dat, am văzut ceva şi nu-mi puteam da crezare ochilor. În faţă, la câţiva metri de
mine se afla o clădire ce stătea să se prăbuşească, care avea un panou scris de mână, pe care era trecut
„Piese auto”. Nu ştiu cum de-mi scăpase din vedere când oprisem acolo, dar chiar aşa era şi ea se afla în
faţa mea. Am păşit perplexă înăuntru şi am întrebat dacă au cumva ulei sintetic. Vânzătorul mi-a răspuns:
„Da, dar din păcate singura marcă pe care-o avem este Blurp - tocmai ce-mi trebuia! Poftiţi, doamnă, aici
sunt ultimele două bidoane; n-avem decât ăştia doi litri.”
Când m-am întors la maşină, capul mi se învârtea cu totul. Desigur că fusesem ca electrizată şi mă
emoţionasem dincolo de cuvinte. Într-adevăr, am fost deosebit de încântată să văd cum Legea Atracţiei se
manifesta într-un mod atât de gălăgios, dar parcă paralizasem. Indiscutabil, tot ce se întâmplase fusese
foarte evident. Vibraţiile mele atinseseră punctul lor culminant, după care am simţit ceva apăsător, fără
însă să fi existat vreun strop de împotrivire şi nici să-mi spun :„Sunt la ananghie...Nu voi găsi niciodată
uleiul care-mi trebuie! Ce mă fac?” Datorită faptului că vibraţiile mele atinseseră apogeul, am atras
instantaneu soluţia, primind tare şi clar îndrumări de la Sinele meu Extins, sub forma unor presentimente
foarte puternice pe care le-am urmat fără crâcnire, schimbându-mi ruta obişnuită. Măi, oameni buni, cât
de melodramatici puteţi fi!
Cum s-a întâmplat? Cine ştie?! Şi cui îi pasă? Am avut un presentiment, m-am încrezut în el, l-am
activat şi a mers. Ideea este să te pui pe pilot automat şi să fii atent. Ascultă! Fii în alertă ca să prinzi acel
mic ghiont, caută semnele şi intră pe aceeaşi frecvenţă cu intuiţia ta. Dacă te simţi bine, atunci cel care te
călăuzeşte este chiar Ghidul tău Interior.
Cei mai mulţi dintre noi nu-şi acordă libertatea de a crede că este posibil să se întâmple ceva, dacă
ei nu pot vedea mai înainte cum se vor potrivi la locul lor toate fragmentele ce compun mozaicul. Aşadar,
să căutăm indicii şi apoi să observăm cum toate bucăţelele se aşază la locul lor într-un mod magistral şi ca
prin farmec, mozaicul capătă formă. Acum ai intrat în misterioasa lume a sincronismului, te-ai conectat la
Sursa ta de energie şi curgi odată cu şuvoiul ei. Daca însă tu nu cauţi această lume, n-o vei afla nicicând şi
nici nu vei învăţa să te încrezi în ea.

65
 Fără şovăire

Cu eventuala excepţie a celui care se roagă, dar care cel mai ades pledează mai mult valvă închisă
decât pentru una deschisă, foarte puţini dintre noi am fost vreodată învăţaţi să ne retragem înăuntrul
nostru, să tăcem şi să ascultăm, iar şi mai puţini s-o facem...După cine? Pe cine să ascultăm? Prostii! Ia un
hap! Imaginaţie şi nu altceva! Asta n-are nicio bază, nu există date care să susţină aşa ceva!
Ador modul în care noi pretindem că ceva nu există, după care ne rotim cu 180 de grade şi-i dăm
un nume. Ne ridicăm privirea în sus, spre „călăuza divină”, dar curios lucru, îi dăm o mulţime de nume:
nodul din stomac, motivaţie, presimţire, intuiţie, sentiment, inspiraţie, impuls, îndemn, premoniţie,
dorinţă, imaginaţie. Toate astea reprezintă de fapt Ghidul tău Interior - Tu cel adevărat - care-ţi trimite
mesaje din infinita inteligenţă - care Tu Eşti - şi care face tot ce-i stă în putere să lase să treacă mai
departe unele idei sau să te îndrepte într-o anume direcţie înainte ca tu să te închizi din nou.
Ghidul Interior este glasul Sufletului, Vocea lui Dumnezeu, este Cuvântul Fiinţei tale Lăuntrice,
Graiul Sinelui tău Extins, Limbajul Cosmic - şi el face tot ce trebuie ca ne atragă atenţia înspre Dorinţele
noastre şi ne ajută să păşim înăuntrul lor, dar ca să-şi ducă treaba la bun sfârşit noi nu trebuie decât să
învăţăm să ne încredem în el.
Mai demult, aveam un cuplu de clienţi - să le spunem George şi Sally - pe care i-am vizitat într-o
bună zi ca să încheiem formalităţile de creditare. Când am ajuns acasă la ei, i-am găsit un pic cam
bulversaţi, drept care i-am întrebat ce se întâmplase. George îmi spuse că tocmai scăpaseră teferi, fără să
fie implicaţi într-un grav accident pe autostradă, ei încă mai erau năuci.
Cei doi soţi lucrau în locuri diferite, dar veneau acasă împreună. Pe drum spre casă, George
devenise agitat căci fusese blocat în spatele unui camion mare şi roşu, aşa că se hotărâse să-l depăşească.
Din senin, Sally îi spuse: „Iubitule, n-o face! Trebuie să ieşim chiar acum de pe autostradă!” Mai întâi,
George a izbucnit ca de obicei, spunându-i că-i o prostie, dar în cele din urmă, ca să nu mai existe
tensiune, a cotit pe prima ieşire ce le-a apărut în cale şi o luă pe unul din vechile drumuri de altă dată.
Când au ajuns acasă, George a deschis ca de obicei televizorul pe canalul de ştiri locale şi pe ecran
văzu acel camion mare şi roşu între două maşini strivite, foarte aproape de ieşirea de pe autostradă pe care
ei o folosiseră tocmai cu puţin timp înainte. Doi oameni muriseră în acel accident.
Norocul fusese că soţia lui ascultase îndemnul Ghidului ei Interior şi-l urmase fără nicio şovăire.
Câţi dintre noi am fi făcut-o, mai ales dacă ar fi fost vorba să ne mai schimbăm şi traseul?
Noi suntem proiectaţi să trăim după simţurile noastre şi nu după ce ne spune mintea - ăsta-i jocul
cosmic, dar lunga perioadă de timp în care-am fost învăţaţi să ne gândim răspunsurile în loc să le simţim,
ne-a tras cu totul şi cu totul înapoi de la firescul drum al vieţii. Plantele şi animalele trăiesc după cum
simt, pe când noi, cu toţii, suntem nişte fiinţe închise şi deconectate de la Sursă. Când începem să intrăm
cu adevărat în jocul „Să ne simţim bine”, fiţi siguri că ne va fi mai bine decât dacă ne-am petrece toată
ziua la Disnelaynd. Ascultă-ţi, ascultă-ţi şi ar ascultă-ţi Ghidul Interior, ai încredere în el şi urmează-l fără
nicio şovăire!
Aşadar, dacă ai o mulţime de prieteni care-ţi spun: „Fă asta!” şi dacă familia îţi spune acelaşi
lucru, dar impulsul pe care-l simţi din adâncul fiinţei tale îţi spune „Fă astalaltă!”, atunci, întotdeauna, dar
absolut întotdeauna, urmează-ţi propria ta intuiţie (cu condiţia ca tu să te simţi bine!) De ce? Fă astfel
doar de câteva ori şi vei înţelege singur de ce. Ghidul tău Interior face tot ce ştie ca tu să ajungi acolo
unde-ţi doreşti, ca astfel să-ţi urmezi Ţelul iniţial. Acordă-i, deci, o şansă, intră în rezonanţă cu el şi
ascultă-i glasul - Sinele Extins ştie el mai bine ce are de făcut!

Ultimul pas

Iată că am ajuns la cel de-al patrulea pas pe care trebuie să-l faci premeditat în acest proces de
creaţie conştientă.
Primul pas, dacă-ţi mai aduci aminte, este să identifici CEEA CE NU-ŢI DOREŞTI.
Al doilea pas este să-ţi clarifici în minte CEEA CE-ŢI DOREŞTI.
Cel de-al treilea este să pătrunzi în starea emoţională transmisă de lucrul pe care ţi-l doreşti.
Acum vine cel de-al patrulea pas şi ultimul:

66
 Pasul 4: Crezi că DORINŢA şi se va împlini,
ascultă ce-ţi spune universul şi permite-i lui să ţi-o îndeplinească.

Mai clar, acest lucru înseamnă că nu-i nevoie să ne batem capul pentru ca ceva să se întâmple, ci
doar să intrăm în rezonanţă cu Ghidul nostru Interior, să-i ascultăm îndrumările şi să-l urmăm fără nicio
ezitare. Cu alte cuvinte, să încetăm a mai evalua modalităţile care ne-ar face Dorinţa realizabilă, pentru
că, oricum, nu noi suntem cei în măsură să înfăptuim ceva în acest sens. Tot ce trebuie să facem este să
acţionăm în funcţie de inspiraţia ce ne vine de la Sinele nostru Extins, să ne menţinem valva deschisă, să
credem că Dorinţa noastră este pe cale de a deveni realitate, după care să facem un pas îndărăt şi să lăsăm
universul să-şi facă treaba, rămânând cât mai mult în afara capcanei pe care ne-o întinde nerăbdarea. (În
acest caz, ar fi bine să stăm departe şi de răbdare, căci ea se traduce într-o valvă închisă ce se pretinde
deschisă, căci noi ne concentrăm foarte mult asupra unui lucru care nu s-a întâmplat.)
Universul este mult mai bine organizat decât ţi-ai putea tu imagina vreodată, aşa că oferă-i şansa
să-şi facă treaba şi dă-te din calea lui! Tu i-ai dat o sarcină, ai transmis în exterior energia ta magnetică,
iar acum stai în banca ta şi permite-i universului să se exprime.

Oare cum se exprimă universul?

Foarte bine, continuă să-ţi păstrezi frecvenţele ridicate şi să fii pe aceeaşi lungime de undă cu
Ghidul tău Interior, ascultă ce-ţi transmite el, urmează-ţi presimţirile...dar unde se află această Dorinţă a
ta nemaipomenită?
„Cum pot eu să am motoarele la turaţie maximă - metaforic spus - având grijă să vorbesc, să simt
şi să eman energie până când mă albăstresc la faţă, fără să se întâmple însă nimic?
Dacă Dorinţa ta încă nu s-a materializat în ceea ce tu numeşti o perioadă de timp rezonabilă,
înseamnă că pur şi simplu tu ai trăit mai mult emoţia transmisă de starea de-a nu avea decât de-a avea acel
lucru pe care ţi-l doreşti.
Ei bine, e perfect! Tu n-ai făcut nimic rău şi nici n-ai rătăcit îndrumarul...A lăsa energia să curgă
în mod conştient, deliberat, este ceva atât de străin pentru noi, încât adesea ne pare o sarcină cu adevărat
imposibilă, căci noi ne-am obişnuit cu sentimentele de împotrivire - de care niciodată nu ne dăm seama -
iar ele continuă să ne tot domine. Dar vine vremea când laşi energia să-şi facă treaba, deşi Dorinţa încă nu
ţi s-a împlinit, dar tu ştii că ea se va realiza...cu toate că ea n-a prins viaţă...încă.
Desigur că ţelul nostru final este să încetăm să tot oscilăm între stări, adică să avem ba valva
închisă, ba deschisă şi tot aşa. E ca şi când chemi un câine şi în acelaşi timp îi spui să nu se mişte...Totul
se înghesuie într-un singur loc...Şi cum să-ţi păstrezi entuziasmul pentru ceva ce nu şi-a arătat încă faţa
sau nu s-a întâmplat?
Mai întâi verifică încotro laşi să-ţi curgă energia, dacă nu cumva ea se îndreaptă mai mult spre
ceea ce nu-ţi doreşti decât spre ceea ce-ţi doreşti. După aceea, controlează-i intensitatea: cu cât eşti mai
emoţionat, cu atât pasiunea ta este mai arzătoare şi cu cât eşti mai înflăcărat, cu atât Dorinţa ta se
materializează mai repede. (Roagă-ţi Ghidul Interior să te ajute să simţi pasiunea şi chiar aşa va fi.) Apoi,
verifică ce anume repeţi. Cât de des te simţi animat de dorinţa pe care o ai? Dacă ai avut un start grozav,
după care ai înaintat cu greu, ca într-un final să-ţi fi mutat gândul de la Dorinţa ta, s-ar putea ca ea, într-o
bună zi, să ţi se îndeplinească (deşi e cam problematic). Dacă însă continui să insişti, să vorbeşti despre ea
de câteva ori pe zi fie ţie însuşi, fie papagalului sau trandafirilor tăi şi să-ţi înfrumuseţezi istoria de
fiecare dată când o povesteşti, atunci nu numai că-ţi păstrezi viu elanul, dar ţi-l şi întăreşti.
Cu toate că cele 16 secunde reprezintă tot ce trebuie adăugat vârtejului care tocmai capătă formă,
dacă tu te deschizi şi vibrezi cu adevărat doar 10-15 minute pe zi, adică simţi FIORUL lăuntric sau
bâzâitul - cum îmi place mie să-i spun - Dorinţa ţi se va realiza chiar mai înainte ca să-ţi dai seama, iar
acest exerciţiu te face să nu te concentrezi pe neîmplinirea ei.
Mai există însă şi o altă metodă ce nu dă greş, dar pe care eu o cam evit s-o aduc în discuţie,
deoarece poate fi ca o capcană, o scuză perfectă care motivează ceva ce nu s-a întâmplat sau împlinit încă:
este vorba despre sincronizare. Poate că tu ţi-ai dirijat fluxul de energie spre un anume subiect, cu pasiune
şi cu valva larg deschisă, urmând îndeaproape tot ce-am expus în cartea de faţă şi totuşi, Dorinţa nu ţi s-a
îndeplinit până acum. Da, aici apare sincronizarea - cu alte cuvinte, se prea poate ca acum să nu fie însă
cel mai bun moment ca Dorinţa ta să se realizeze, iar dacă asta-i situaţia, fă un pas înapoi, destinde-te şi
lasă universul şi Ghidul Interior să-şi facă treaba.

67
 Legea Atracţiei nu se află niciodată în afara armoniei, iar universul îţi va aduce orice-ţi doreşti,
dar la momentul potrivit! Şi întotdeauna cheia este punctul asupra căruia să-ţi concentrezi atenţia!

Ce-mi dă bătaie de cap?

Ştim deja că singurul lucru care ne „cârpăceşte” trăirea este rezistenţa pe care noi o opunem
înaltelor noastre energii, dar câteodată, doar simplul fapt că ne aflăm în acele energii face să ni se
întâmple anumite lucruri, care uneori nu sunt chiar prea plăcute. Atragerea noastră în frecvenţa superioară
seamănă cu a îndrepta un furtun cu apă spre un trotuar vechi şi murdar - şuvoiul puternic de apă udă
noroiul uscat şi scoate la iveală unele gropi murdare ce se află dedesubt. Dacă nu eşti atent pe unde calci,
s-ar putea să cazi într-una din ele, care-i ca o capcană. Aceste gropi sunt împotrivirile noastre, criticul sau
pesimistul dinăuntrul nostru, ideile noastre învechitele despre ce-i bine şi ce-i rău în societate, fostele
noastre frecvenţe joase ce nu pot fi acoperite decât de cele ridicate. Cu cât ne dorim mai mult ceva, cu atât
energia în care suntem atraşi este mai înaltă, iar procesul seamănă cu ceea ce face şuvoiul de apă, care cu
cât este mai puternic, cu atât descoperă şi mai multe gropi. Brusc, simţim că nu mai suntem siguri pe noi,
că suntem vulnerabili, de parcă ce-a stat bine ascuns înăuntrul făpturii noastre se străduieşte acum să
supravieţuiască, dar într-un final va pieri, nu însă fără luptă. Pentru unii, toate acestea pot fi ca o călătorie
emoţională cu peripeţii.
Nu te îngrijora, căci există şi o metodă rapidă prin care să ieşi de-aici. În clipa în care devii
conştient că te simţi cam şubred sau zdruncinat, pune-ţi întrebarea: „Ce-mi dă mie atâta bătaie de cap?”
şi continuă să tot lucrezi la asta până îţi vine răspunsul. Da, el va veni.
În timp ce stai de vorbă cu tine însuţi, vei descoperi că orice cauză ce-a determinat vechile tale
sentimente neplăcute să răbufnească îşi va dezvălui faţa, lăsând să se vadă vreo veche convingere de-a ta,
o temere sau ceva ce nu ţi-ai dorit. Deîndată ce afli despre ce-i vorba, doar trei minute pe zi îţi va lua ca
să-ţi rezolvi problema vorbind despre ea (aşa cum te-a învăţat Trucul nr. 2: Vorbeşte-ţi blând şi cu voce
tare.) şi în 30 de zile, cea mai mare parte din frica ce te măcina se va spulbera, iar o dată cu ea va dispărea
şi împotrivirea ta inconştientă, care-ţi bloca Dorinţa.

Pasiunea este creaţie

Pasiunea...tot am vorbit despre ea...Este unul din acele cuvinte care sună grozav, dar de fapt ce
înseamnă el, oare? Cum o putem noi avea? Chiar avem nevoie de ea?
Iată cheia: pasiunea este creaţie!
Mulţumirea este straşnică, dar cea care face ca ea să aibă loc este pasiunea. Mulţumirea înseamnă
valvă deschisă, un refugiu drăguţ şi sigur, fără niciun centru negativ, un loc de odihnă, dar pasiunea este
cauza apariţiei ei. Pasiune este viaţă. Pasiunea este creaţie.
Pasiunea face ca tu să-ţi simţi puterea. Atunci când situaţiile negative se ivesc pe neaşteptate - nu
contează cauza lor (da, ele tot vor avea loc pentru că noi cerem mereu contrastul!) - în loc să vorbeşti
despre cât de aspre sunt condiţiile, distruge aceste senzaţii şi simte-ţi forţa interioară. Tu nu numai că eşti
conectat la forţa prosperităţii, ci chiar tu eşti această forţă. Da, forţa este viaţă, pasiune şi pasiunea este
creaţie.
Pasiunea vine din emoţia pe care ţi-o dă un lucru care e pe cale să se realizeze. Mulţumirea vine,
însă, de la ceva ce ai deja, este ceva mai mult decât o satisfacţie, este energia pozitivă adevărată, dar nu-i
un „combustibil” - ea nu te va duce nicăieri, pentru că nu este o energie a creaţiei.
Dacă tu crezi că-ţi lipseşte această senzaţie ameţitoare - pasiunea - verifică dacă nu cumva
vorbeşti despre ceea ce nu-ţi doreşti şi-ţi concentrezi într-acolo atenţia. În univers, nimic din ceea ce nu-ţi
doreşti nu stârneşte pasiune, ci-ţi va aduce doar energie negativă, o valvă închisă, o împotrivire şi mai
mare şi încă şi mai mult din ceea ce nu-ţi doreşti.
Deci, iată încă un motiv ca tu să-i acorzi Dorinţei tale şi mai mult timp, să petreceţi mai multă
vreme împreună şi atunci vei deveni şi mai pasionat de ea. Da, da...pasiunea este creaţie!
Pasiunea nu-i nimic de genul „bla, bla, bla” şi nici ceva care să te facă să treci prin zid...ea vine în
valuri de emoţii şi entuziasm, dar cel mai important lucru este că înseamnă o puternică cunoaştere
lăuntrică. Pasiunea este o stare de siguranţă tihnită şi tu simţi că viaţa nu te mai ia de urechi şi că tigrul pe
care-l tragi de coadă eşti chiar tu!
Vrei mai multă pasiune? Urmează-ţi atunci bucuria! Du-te să miroşi mai mulţi trandafiri, priveşte
mai multe asfinţituri, găseşte mai multă iarbă prin care să umbli cu picioarele goale, mergi la mai multe

68
restaurante preferate, râzi mai mult, descoperă mai multe locuri noi pe care să vrei apoi să le explorezi,
du-te la mai multe meciuri, îngăduie-ţi să ai mai multe hobby-uri, fii mai spontan, practică mai mult
sportul favorit, ascultă mai multă muzică, află mai multe locuri unde să te scufunzi gol, zâmbeşte mai
mult, distrează-te mai mult. Acum tu vibrezi cu valva deschisă de pasiune...şi pasiunea este creaţie.

Lasă pasiunea să vină la tine

Nu există niciun argument care să susţină contrariul! Toată această lucrare a energiei este cu
desăvârşire opusă modului în care noi am fost obişnuiţi să trăim, aşa că acordă-i timp. Lasă lenea la o
parte. Dacă ai înţeles asta, atunci schimbările majore sunt deja în curs de evoluţie. Câteodată e uşor, dar
de cele mai multe ori nu este, şi de aceea, este foarte important să căutăm acele aşa-zise coincidenţe, căci
ele confirmă ceva ce tocmai are loc şi fac ca acest lucru să meargă mai departe.
Luminează-te şi fii natural; eliberează-te de problema că nu eşti perfect, felicită-te pentru strădanie
şi dă-i crezare Dorinţei tale, că ea-ţi va controla viaţa. Vei reuşi chiar mai degrabă decât crezi!
Dacă în fiecare zi îţi petreci ceva timp stând de vorbă cu tine însuţi despre fiecare Dorinţă pe care
o ai şi nu te îngrijorezi că ea nu ţi s-a realizat încă, iar când acest lucru are loc, tu nu încerci cu tot
dinadinsul să afli cum de s-a întâmplat şi dacă rămâi tot timpul conectat la Ghidul tău Interior, urmându-l
fără şovăire, atunci Dorinţele tale se vor îndeplini. Ele devin realitate numai datorită forţei tale interioare.
Tu nu eşti separat de puterea infinitei stări de fericire absolută şi sănătate perfectă. Nu, nu eşti
separat nici de forţa creativă a Vieţii şi nici de puterea universală a Tot Ce Există - această putere este
puterea ta, pentru că tu eşti ea şi, puterea ta - la fel cum se întâmplă cu legile divine care-o guvernează -
este absolută.

Capitolul 8
Bani! Bani! Bani!

Ei bine, să descriem acum...BANII! Bani, bani şi iarăşi bani. Sună grozav, nu-i aşa? Sau nu? Nu,
nu sunt deloc înapoiată la minte...deci să punem altfel problema: „Cum te face cuvântul sau subiectul
„bani” să te simţi?
Fiecare vorbă pe care-o rostim aduce cu sine spre cel care-o pronunţă, o vibraţie specifică. În
funcţie de nivelul nostru spiritual şi de propriul nostru mod de-a privi viaţa, noi încărcăm cuvintele pe
care le exprimăm cu o vibraţie absolut personală. De exemplu, cuvântul „Dumnezeu” poate trezi o
vibraţie foarte pozitivă, fie una puternic negativă, în funcţie de cine-l rosteşte sau îl ascultă şi de
cunoştinţele sale generale, ori de asociaţiile pe care le face în mintea sa acea persoană.
În limba noastră cuvintele au o încărcătură bogată, dar numai un singur cuvânt poate revendica
locul fruntaş în „Topul Vibraţiilor Negative”, iar acesta este „bani” - cuvânt care în toate limbile
pământului este încărcat la maxim cu o astfel de vibraţie.
O dată cu fiecare convingere profundă pe care-o asociem acestui cuvânt, noi trimitem rapid şi
pretutindeni vibraţii negative, chiar în clipa în care gândim, vorbim sau auzim de bani. Cu siguranţă că
toate acestea nu fac nimic altceva decât să creeze în jurul nostru un zid de nepătruns, zid ce ne garantează
blocajul adus în viaţa noastră de acest lucru folositor. Doar prin enunţarea acestui mic grup de sunete noi
ne blocăm lucrul pe care-l niu-l dorim cel mai mult.
Dar cum vine asta? La urma urmei, banul e ceva foarte plăcut, nu-i aşa? Aur, argint, monezi, hârtii
de valoare, nu toate te fac, oare, să tresalţi? De fapt, asta seamănă mai mult cu „întreaga noastră
suferinţă”...Încă de pe vremea când eram mici copii, cei mai mulţi dintre noi am învăţat că acest cuvânt,
„bani” este egal cu „zbucium”, cu „ceva ce ne trebuie” sau cu „ceva ce este musai să facem rost”.
Ne-am deprins să simţim banii la fel cum au făcut-o mama, tata, unchii, mătuşile şi familiile
prietenilor noştri şi ne-am învăţat şi cu neliniştea şi frica care-i înconjoară. Am aflat că banii sunt un fel
de alfa şi omega vieţii, aşa că mai bine să-i ia naiba!
În realitate, linia pe care o vom urma începe bine să se contureze încă din pântecele mamei, pe
când absorbeam toate vibraţiile de teamă şi luptă pe care le emanau părinţii, aşa că am venit pe lume ca
Don Quijote, cu acest program ereditar absurd care ne spune că cel mai mare adversar cu care ne vom
confrunta întreaga viaţă este lucrul numit bani - balaurul cu care trebuie să ne războim până în cea din
urmă clipă a noastră...Şi cei mai mulţi dintre noi chiar aşa fac!

69
 Dat fiind că nimeni nu ne-a învăţat ceva vreodată despre fluxul de energie şi despre emanarea
vibraţiilor negative, noi ne trăim întreaga viaţă cu valva complet închisă, ducând o luptă nesfârşită în care
este imposibil să fim biruitori şi ajungem atât de sfârşiţi, descurajaţi şi asupriţi, încât, în cele din urmă,
corpul nostru răspunde negativităţii interminabile şi murim. Grozavă viaţă!

Să ne exploatăm vechile convingeri

De când am fost creaţi, niciodată n-am avut destul. Prin urmare, dacă ne gândim la bani, imediat
răsare gândul că ei „nu-s destui”...Poţi vedea acum imaginea? Da, asociem banii cu faptul că ei nu sunt
suficienţi...ceea ce echivalează cu lipsa lor...deci cu vibraţiile Stării de Rău...care sunt fidele şi ne aduc
tocmai ceea ce nu ne dorim de fel: lipsa!
Iată şi vestea cea bună: ca să-i permitem abundenţei să curgă spre noi, nu este nevoie să intrăm în
acea stare şi să scormonim toate părerile vechi şi mucegăite pe care le avem despre bani, ci trebuie doar
să nu le mai luăm în seamă. Şi Slavă Domnului că se poate! Decenii de-a rândul am tot încercat să
doborâm principiile multe şi solide care se refereau la bani şi pe care societatea le-a creat pe nedrept. Iată
câteva:
„Ca să faci rost de bani, trebuie să munceşti din greu.”
„Banii trebuie agonisiţi.”
„E anevoios să te apropii de bani.”
„Nu-i uşor să strângi bani.”
„Eu n-am niciodată destui bani.”
„Banii se duc mai repede decât vin.”
„Trebuie să ne chivernisim banii pentru când ieşim la pensie.”
„Banul e ochiul dracului.”
„Ce fericit voi fi atunci când voia avea bani!” - cu alte cuvinte: „Acum nu pot fi fericit.”
„Fiecare trebuie să se străduiască din răsputeri ca să capete recompensele adevărate.”
„Banii nu cresc în copac.”

Repetă cu voce tare oricare din aceste enunţuri şi vezi apoi cum te simţi. Deloc bine! Acestea sunt
ideile cu care am fost crescuţi şi toate s-au infiltrat bine în fiinţa noastră ca vibraţii, aşa că noi credem că
banii constituie unica cheie ce ne-aduce libertatea. Stai liniştit că nu pledez pentru aşa ceva! Iată însă ce
ne prinde în capcană: este gândul că pentru a-i avea, trebuie să agonisim, să ne luptăm, să muncim din
răsputeri, să ne zbuciumăm, când de fapt ei, ca orice altceva, nu reprezintă decât un proces de curgere a
energiei şi nimic mai mult.
A venit clipa ca tu să scrii un nou scenariu referitor la bani.

Scrierea noului scenariu

Să zicem că vrei să-ţi construieşti o nouă terasă care te-ar costa cam 25000 de dolari şi tu te
gândeşti mereu la suma asta de bani, fără să-ţi treacă prin cap nici cea mai mică idee de cum să-i procuri.
În cele din urmă, deprimat şi frustrat îţi spui: „La dracu', las-o baltă!” Astfel, acţionezi la fel ca toţi
ceilalţi, îţi sporeşti vechile păreri limitate, valva-ţi rămâne de-a pururi închisă şi în cele din urmă eşuezi.
Dorinţa de a face rost de bani ca să-ţi realizezi terasa te face să te simţi atât de groaznic, încât încetezi să
te mai gândeşti la ea.
Cred că nu mai e nevoie să spun că toate acestea au fost valabile înainte ca tu să ai cunoştinţă
despre energie. Prin urmare, gândeşte-te acum într-un context nou la terasa pe care vrei s-o construieşti; e
normal ca să mai trăieşti câteva din sentimentele negative de dinainte, însă în clipa de faţă tu le poţi
identifica, pentru că eşti atent la modul în care te fac să te simţi gândurile care-ţi trec prin cap. De data
asta, în loc să rămâi în starea emoţională pe care ţi-o oferă vechiul tău gând de tipul „Las-o baltă!”, tu-ţi
creezi un scenariu nou, care-l va înlocui pe cel de dinainte, unul curat şi cu vibraţii ridicate.
A crea un nou scenariu nu e nimic altceva decât a inventa un vis cu ochii deschişi, un pic mai
însemnat, în care să pătrunzi cu toată fiinţa ta; aici, chestiunea importantă este să te cufunzi afectiv în
reveria ta nou creată şi nu să stai deloc la îndoială.
Tu născoceşti o istorie fantastică pe care ţi-o spui la timpul prezent, cu voce tare (o poţi chiar şi
scrie), ca şi când i-ai relat-o unui prieten. Niciodată, dar absolut niciodată nu trebuie să te intereseze ce
urmează să aibă loc...ci numai ce se întâmplă chiar în acest moment. Fă ca această povestire să fie cât mai

70
reală, ca să poţi simţi plăcerea, bucuria şi împlinirea în fiecare nuanţă a ei şi pe măsură ce te gândeşti tot
mai mult la asta.
Aminteşte-ţi doar un singur lucru, că tu trebuie să simţi pasiunea ce se află în spatele fiecărui
cuvânt, iar dacă n-o simţi, atunci nu capeţi nimic, căci fără această nouă trăire tu nu te vei transforma din
punct de vedere vibraţional. Fie că-ţi vine sau nu să crezi, prin imaginile tale imaculate şi prin trăirea ta
plină de pasiune, tu dai naştere unui nou vârtej magnetic. Nu trebuie să-ţi creezi o poveste atât de ciudată
ca să nu poţi simţi starea pe care ea ţi-o transmite şi nici să-ţi zădărniceşti ţelul pe care-l ai!
Pe măsură ce vârtejul începe să crească în prima secvenţă de 16 secunde a relatării tale pline de
încântare, cu fiecare alte 16 secunde, vibraţiile înalte pe care le emani încep să le contracareze pe cele
joase ale oamenilor ce se află acum în jurul tău, anulându-ţi cu desăvârşire gândul obişnuit care te duce
spre întrebarea „Ce-i oare asta?”. Când are loc această comutare bruscă pe frecvenţa înaltă, tot ce-ţi mai
trebuie ca să-ţi transformi poveste în realitate - inclusiv pe tine - este să te laşi atras în acest nou vârtej de
energie.
La început, te poţi simţi un pic cam prost, dar continuă să stai la taclale cu prietenul din imaginaţia
ta - care poate fi chiar tu - vorbind despre minunea pe care-o trăieşti. Acesta-i tot preţul pentru
dividendele însemnate pe care le primeşti!
Chiar în acest moment, începe să vorbeşti cu glas tare şi să descrii cu entuziasm toată bucuria pe
care ţi-a adus-o suma de 25000 de dolari. Ia-o încet, acordă-ţi timp din belşug ca să simţi cuvintele şi
imaginile ce se succed unele după altele, după care oferă ideilor tale timp ca ele să-ţi arate diverse
modalităţi în care pot să-ţi pice banii. În vreme ce acest scenariu de tipul „Mă prefac că...dacă...” se
desfăşoară, dacă-ţi vei realiza povestirea în aşa fel încât ea să fie atât de reală ca s-o poţi atinge / simţi /
mirosi / savura şi o poţi trăi ca pe un fericit eveniment, în foarte scurt timp chiar aşa va fi.
Perfect! Cred că ştii deja că există două căi pe care le poţi folosi atunci când îţi vorbeşti despre
fantezia pe care ţi-o creezi: prima, ca atunci când stai la taclale cu un amic şi a doua, ca şi cum ai cugeta
cu voce tare. Iată, aşadar, un exemplu de discuţie imaginară:
„ Ştii cât suntem de entuziasmaţi, eu şi Jack, de această terasă pe care tocmai am terminat-o de
construit? Ani întregi am tot aşteptat momentul ăsta şi niciodată nu simţeam că venise clipa să cheltuim
banii pe aşa ceva. Dar la naiba, cum de ne-am hotărât, au şi început să curgă banii, ca prin minune!
Acum terasa e gata şi noi suntem deosebit de încântaţi. Cel mai mult ne place să stăm pe terasă
după ce luăm cina, acolo, afară, suntem doar noi doi...(tu simţi fiecare propoziţie, savurezi fiecare detaliu
de parcă te afli chiar în acel loc!)...sub cerul înstelat. Şi mai ştii ceva?! Ea ne-a apropiat şi mai
mult...Bineînţeles că la început a fost o mare harababură, dar acum s-a terminat. Până şi copiii, când vin
de la şcoală, folosesc terasa; le-am cumpărat o masă şi nişte scaune micuţe pentru ei ca să-şi facă acolo
temele. Crede-mă, această terasă este cel mai bun lucru pe care l-am făcut în ultima vreme!
...şi tot aşa mai departe...iată că o dată cu fiecare nou sentiment se naşte încet-încet şi o nouă
conştientizare a aceluiaşi subiect şi ea se dezvăluie pe măsură ce descriem acele plăcute momente.
Dacă vrei să-ţi schimbi abordarea, foloseşte scenariul „Mă prefac că...dacă...” care poate fi cam
aşa:
„De-abia aştept până deseară când vine Jack acasă! La cină am pregătit ce-i place lui mai mult şi
mai mult şi vom sărbători cu toţii noua noastră terasă. Cât sunt de fericită c-am reuşit s-o construim! Cel
mai mult îmi place piatra nemaipomenită din care e realizat pavimentul! Iar mâine, cât va fi ziua de lungă,
voi tot căuta plante ca s-o decorez; cred că mă voi duce la...(Aici, descrie locul unde te vei duce să
cumperi plantele, căci el face parte din scenariul tău complet pe care ţi-l imaginezi - terasa terminată -
adică ceea ce trăieşti tu Acum, chiar în acest moment.)
Prin urmare, ai dat acelei sume de bani o întrebuinţare, făcând-o să se îndrepte spre un anumit
loc, aşa că mâine, când vei relua exerciţiul, vorbeşte despre cum te simţi pe terasă când afară plouă, iar în
ziua următoare despre plantele pe care le-ai pus acolo, cît sunt ele de mari, cum arată şi tot aşa mai
departe, bucură-te şi savurează fiecare mic detaliu despre care vorbeşti, simte-l, vorbeşte despre el, simte-
l, vorbeşte despre el şi tot aşa.
Aşadar, ai scos cei 25000 de dolari necesari terasei tale din vechiul scenariu al Stării de Rău, ai
creat o imagine nouă cu care ai înlocuit-o pe cea de dinainte, cu toate că energia Stării de Bine încă nu
este reală. Poţi exersa acest joc cu un partener la care ţii, cu condiţia ca amândoi să vă aflaţi pe aceeaşi
lungime de undă şi să vă doriţi cam acelaşi lucru. Atunci când sunteţi doi, energia realmente se înzeceşte
şi vă răsar idei geniale ce curg din abundenţă.
Fireşte că schiţarea unui scenariu nu se referă doar la lucrurile materiale, tu poţi folosi metoda
pentru orice altceva, de la a-ţi îmbunătăţi sau schimba o relaţie până la izgonirea cârtiţelor din curte.

71
 Lucy, căţeluşa mea, era cam zurbagie şi toată ziua alerga în sus şi în jos de-a lungul gardului ce
dădea la stradă şi lătra la orice mişcare o simţea în afara curţii. Mie nu-mi prea plăcea asta, căci îi enerva
şi pe trecători şi pe vecini. Îmi eşuase orice metodă educativă scrisă în cărţile despre câini, aşa că într-un
final, istovită de atâtea încercări, dar şi un pic cam îngrijorată (Lucy lătra şi mai mult, căci îmi simţea bine
starea), m-am aventurat să creez un nou scenariu prin care s-o potolesc. Am început să-mi vorbesc cam
aşa:
„Câte de mult îmi place să-mi văd căţeluşa cum aleargă în de colo-colo, pe lângă gardul din faţă!
Mă bucură s-o văd când se opreşte într-un loc şi priveşte liniştită trecătorii de pe stradă, cuminte şi atentă.
Sincer vorbind, prin felul cum se comportă, ea îmi arată afecţiunea pe care o simte. Pentru mine, cel mai
plăcut este însă faptul că pot înţelege că Lucy se simte responsabilă cu apărarea proprietăţii noastre şi o
face calmă, privind lumea ce trece prin faţa casei, dar în acelaşi timp fiind vigilentă. Oameni buni, ador
modul în care se comportă căţeluşa mea, Lucy!”
Am repetat noul scenariu zilnic, o vedeam şi o simţeam pe Lucy alergând la gard ori de câte ori
auzea ceva pe stradă, lătrând puţin şi aşezându-se cuminte jos.
Până la apariţia primului semn au trecut cinci săptămâni; ea nu se mai zbuciuma atât de mult pe
lângă gard, stătea cuminte şi privea lumea ce trecea pe drum şi la care mai înainte lătrase de zor. Procesul
de schimbare mi-a luat cu totul cam trei luni, fapt ce mi-a demonstrat însă cât de puternice fuseseră
vechile mele idei că eu n-aş fi fost în stare să reeduc un câine încăpăţânat. Nu m-am lăsat şi în fine, am
reuşit să fac două fiinţe fericite: pe Lucy şi pe mine însămi.
Când însă a fost vorba despre bani, primele mele tentative de a rescrie scenariul au dat chix. Deşi
mă străduiam din răsputeri să trăiesc diverse imagini suprarealiste ce făceau parte din proiectele mele
care-ar fi făcut să-mi curgă dolarii şi alta nu, nu m-am ales decât cu o mulţime de istorii cu totul
incredibile şi care m-au sufocat, pur şi simplu. Datorită lor, însă, am putut simţi cum vechile mele
concepţii îşi scoteau afară capul, spunându-mi, parcă, pline de îndoială: „Cum, Doamne Dumnezeule, vei
face tu aşa ceva? Unde-ţi vei pierde, oare, timpul? În vise, fată dragă!” Îndoială, îndoială şi iar îndoială...
Treptat-treptat, vechiul scenariu s-a prăbuşit, iar pentru a-l înlocui n-am avut nevoie de ceva foarte
costisitor, în genul lui Spielberg, ci doar de o povestioară credibilă, pe care tot am repetat-o de
nenumărate ori, fie mie însămi, fie vreun unui „prieten”. Carevasăzică, am început cu ceva mai uşor de
crezut şi în loc să vorbesc despre cum îmi vin banii, le-am trasat o direcţie anume. Îmi vorbeam despre cât
de uşor îmi era să-mi plătesc facturile şi despre modul în care programele mele ipotecare erau bine
primite pe piaţă, iar toate astea mă făceau să mă simt bine.
Mi-am povestit despre noua întorsătură a lucrurilor şi mi-am tot repetat aceleaşi istorii zi de zi,
timp de câteva săptămâni, dând naştere unor noi personaje şi împrejurări, care mi-au ţinut poveştile vii,
însă m-a descurajat faptul că nu părea să se întâmple nimic...aşa că am fost trasă în jos. După ce mi-am
dat seama că revenisem la negativ, am tras puternic aer în piept şi am luat-o de la capăt, schimbându-mi
din nou scenariul.
În sfârşit, mi-a mers şi-am reuşit. Mi-a răsărit în minte nişte idei grozave - chiar revoluţionare -
prin care să-mi sporesc afacerea de vreo patru ori, doar cu jumătate din efortul pe care l-aş fi depus în
mod obişnuit. Ne-au sărit în ajutor oameni noi şi cam în şase luni am revenit pe val, ducând un trai mult
mai bun. Într-un an şi jumătate, venitul meu crescuse ameţitor, cu vreo 830%, aşa că nivelul meu de viaţă
trecuse de la unul ridicat, la unul de-ţi tăia respiraţia. Într-adevăr, concepţiile mele învechite au murit mai
greu, însă, Slavă Domnului, bine că au făcut-o!
Aşadar, dacă tu tânjeşti cumva după vreo călătorie - nu are nicio importanţă modul în care vei face
rost de bani - imaginează-ţi doar scenariul, vorbeşte sau scrie despre el şi lasă energia Stării de Bine să se
îndrepte într-acolo unde vrei să mergi, ca şi când te afli chiar acum în acel loc. Simte adierea brizei, stai
la soare şi bronzează-te, gustă mâncarea. Dacă dintotdeauna ţi-ai dorit să ai un cal de curse, chiar nu
contează cum îţi vin banii ca să ţi-l cumperi...Vorbeşte despre scenariul pe care ţi l-ai creat în minte şi
direcţionează energia Stării de Bine spre calul de curse pe care ţi-l doreşti atât de mult...chiar în acest
moment simte că-i al tău cu tot tacâmul, cum arată, cum miroase, harnaşamentul, jockeul, aplauzele, vezi
totul în roz.
Dacă tu şi soţul / soţia v-aţi dorit de când vă ştiţi să vă retrageţi la ţară după ce ieşiţi la pensie şi să
trăiţi acolo o viaţă simplă şi tihnită, atunci treci la treabă şi imaginează-ţi acel loc ideal, mergi alene pe
uliţe, bucură-te de aerul proaspăt, stai de vorbă cu antreprenorii care te ajută să-şi renovezi casa, alege-ţi
tapetul preferat, caută diverse antichităţi care să-i încânte pe oaspeţi şi pregăteşte pentru toţi o masă
excelentă.

72
 Asta-i tot ce-ai de făcut! Înlocuieşti vechiul scenariu dominat de vibraţiile negative ale lui „Nu
pot...nu ştiu cum...sunt tulburat...” cu unul nou, pozitiv, care-ţi transmite o stare plăcută şi te conduce în
zona mulţumirii că ai chiar acum ceea ce-ţi doreşti.
Vorbeşte mereu şi mereu despre asta şi simte cu tot sufletul ceea ce spui, adică ce-ai vrea tu să se
întâmple dacă-ţi trăieşti fantezia chiar în această clipă şi lasă se dezvăluie o serie de descrieri pline de
savoare, până când simţi că acest lucru devine real. Ai fost prins atât de bine în visul tău cu ochii deschişi,
încât îl trăieşti pe loc. Acum tu nu mai eşti o persoană care reacţionează la condiţiile din jur, ci ai devenit
cea care le creează!

De la nicio afacere, la marea afacere

Am un bun prieten care are în statul Washington o mare agenţie imobiliară; dintotdeauna el a tras
din greu, era corect cu angajaţii săi şi-şi ajuta clienţii, însă mereu avea probleme financiare de care nu
putea să scape.
Într-o zi, la prânz, Chuck începu să-mi povestească cum stăteau lucrurile: zona lui de activitate
înregistra un declin prelungit şi vânzările tuturor celor din branşa lui erau la pământ. Chiar şi cei mai
destoinici agenţi de vânzări pe care-i avea el, intenţionau să plece şi să-şi caute altceva de lucru. Toată
lumea ştia că, într-un final, piaţa imobiliară îşi va reveni, dar până atunci oamenii care lucrau aici aveau
acasă guri de hrănit.
Chuck, însă, nu căuta soluţii, pentru că lui i se părea că situaţia este fără ieşire. Datorită modului
său de gândire, el devenise o victimă a condiţiilor economice ale momentului. Şi el şi cei din echipa lui
epuizaseră toate metodele obişnuite şi bătătoriseră toate drumurile în dorinţa lor de a menţine vânzările
care se duceau rapid de râpă. Deşi eu nu stătusem niciodată de vorbă cu Chuck despre Legea Atracţiei,
am socotit că acum era momentul ce-l mai prielnic s-o fac, mai ales că-l ştiam destul de politicos ca să m-
asculte până la capăt.
Se părea, însă, că cea mai mare problemă a lui nu erau vânzările, ci faptul că angajaţii lui nu erau
câtuşi de puţin mulţumiţi, fiind afundaţi parcă într-un hău, cu valva închisă şi foarte amărâţi de soarta lor.
Datorită faptului că pentru tot ce li se întâmpla, ei dădeau vina pe economie, au dat naştere unui imens
vârtej de energie, format din toate lipsurile lor, fapt ce-a garantat în mod absolut declinul companiei la
care lucrau. Aşa stând lucrurile, i-am propus lui Chuck să organizeze o întrunire cu echipa, ocazie cu care
să evidenţieze faptul că ei n-ar fi avut prea multe de pierdut dacă ar mai fi rămas încă puţin ca să termine
ultimul lor mare proiect.
Doar atât a trebuit, să ating uşor fizica ce stă la baza Legii Atracţiei; l-am privit pe Chuck direct în
ochi, vorbindu-i din suflet, sperând că profunda mea seriozitate - care deloc nu mă caracterizează - să-i
atragă atenţia. I-am spus: „ Chuck, dacă tu-i poţi aduce pe oamenii tăi să facă asta, toată afacerea ta va lua
o nouă turnură.”
Şi treaba a mers! Când l-am văzut atât de serios şi că-mi spune: „Zi-i înainte!”, a trebuit să-mi
accept mulţumirea de sine care tocmai pusese stăpânire pe mine. I-am sugerat ca fiecare angajat al său să-
şi propună o anumită sumă de bani pe care şi-ar dori-o s-o câştige în următoarele trei luni, ca mai apoi s-o
tripleze. (Chuck mormăi: „Of, Doamne, iar am ajuns aici! - dar eu nu i-am dat atenţie.) Apoi, i-am sugerat
ca deîndată ce toţi şi-au propus în gând acea sumă, să-i întrebe pe fiecare pe rând de ce îşi doresc acei
bani, deci să stea de vorbă cu fiecare angajat în parte, pentru că imediat ce primul se obişnuia cu acest
dialog şi ceilalţi vor şti cum să se descurce. (Privirea lui abătută se lumină şi Chuck exclamă: „Mda, e
interesant!”)
Fără să intru în detalii, i-am explicat că primele lor răspunsuri ar putea fi de genul: „Vreau aceşti
bani pentru că nu-mi doresc să...” şi ele îşi au originea într-o zonă a lipsurilor sau pot afirmaţii de tipul: „
Doresc să am bani ca să-mi pot plăti facturile.”, iar ele vor aduce ceva similar - mai multe facturi şi bani,
ioc.
Chuck nu se prea lămurise la ce mă refeream eu când i-am sugerat să-şi chestioneze oamenii
despre motivele pentru care ei îşi doreau bani mai mulţi şi de aceea, i-am făcut un fel de demonstraţie:
„Ei bine, prietene, spune-mi ce-ţi doreşti tu în clipa de faţă”
„Să-mi plătesc facturile.”
„De ce?”
„Ca să mă simt bine.”
„De ce?”
„Pentru că urăsc să fiu iritat.”

73
 „De ce?”
„Deoarece asta mă face să mă simt rău.” (Se apropia de cauză.)
„Dar cum ai vrea tu de fapt să te simţi?”
„Liber! Vreau să mă simt liber!”
EVRIKA! În sfârşit am reuşit! Apoi merg mai departe.
„OK, fă o afirmaţie în acest sens.”
„Ca să mă pot simţi liber, vreau să am 60000 de dolari.”
„Nemaipomenit! Cum te simţi în clipa asta?”
„Da, acum mă simt grozav, dar dezolat. Cum voi face eu vreodată rost de banii ăştia pe piaţa
imobiliară actuală?”
„Lasă baltă banii! Ei nu sunt decât un morman de hârtii soioase. Spune-mi, mai bine, ce vei face
cu banii rămaşi după ce ţi-ai plătit toate facturile!”
Şi tot aşa...Iată că încet-încet, ies la suprafaţă o mulţime de vise pe care Chuck le-a tăinuit multă
vreme. El ar dori să plece cu soţia în Insulele Bermude, acolo unde şi-a dorit dintotdeauna să se retragă
când va fi la pensie. Şi-ar lua şi nepoţii într-o croazieră pe undeva, şi-ar transforma şi subsolul într-o
cameră stereofonică şi aşa mai departe.
Apoi m-am legat de dorinţa pe care o nutrea în legătură cu Insulele Bermude, introducându-l mai
întâi în atmosfera de acolo. Mi-am luat cea mai serioasă mină posibilă, m-am întins peste masă şi
îndreptându-mă spre el i-am spus: „Chuck, povesteşte-mi în amănunt. Precizează fiecare mic detaliu la
care te poţi gândi atunci când te visezi împreună cu soţia ta, retraşi la pensie în Insulele Bermude.”
A fost ceva cu adevărat de excepţie. Întreaga încăpere s-a luminat de parcă energia lui Chuck se
înălţa la ceruri. S-a petrecut ceva cu totul special, ca şi când el n-ar fi îndrăznit niciodată să-şi deschidă
sufletul în faţa cuiva şi să ia în seamă acest subiect. Pe măsură ce cuvintele şi sentimentele sale curgeau,
valva i se deschidea şi mai mult. Până acum, Chuck nu lăsase energia să se îndrepte spre Dorinţa lui, ci el
tot o atacase.
Când se afla în toiul reveriei, i-am spus:
„Rămâi acolo! Această stare emoţională pe care tu o trăieşti chiar în clipa asta este cea pe care eu
doresc s-o faci simţită de fiecare angajat al tău. Spune-le să uite de banii pe care şi-i doresc şi în locul lor,
să se gândească la lucrurile pe care ei le-ar putea lor aduce. Apoi, mai spune-le să-şi lase energia să curgă
înspre acele lucruri, până când simt aceeaşi pasiune ca cea pe care tocmai ai trăit-o acum. Astfel, tu îi
îndrepţi spre Starea de Bine. Dacă ei evită orice conotaţie negativă asociată în mod curent cu banii - mai
ales faptul că nu-i au - atunci, inconştient, îi vor atrage spre ei.
Chuck, oamenii tăi doresc tot acelaşi lucru pe care-l dorim cu toţii. Ei nu vor acele seci bucăţi de
hârtie, ci trăirile ce vin din faptul că ei au bani. Fă-i să-şi promită că exersează asta de-a lungul unei luni
de zile, cel puţin 10-15 minute în fiecare zi.”
Spre marea mea încântare, cam după şase săptămâni am primit un telefon de la Chuck, care voia
să-mi dea primele veşti bune. Întrucât angajaţii lui fuseseră cu moralul la pământ, el chiar că n-a avut
nicio problemă ca să-i atragă în experimentul propus de mine. Acest lucru nu m-a mirat însă deloc, câtă
vreme eu îi făcusem „pregătire iniţială”. Îl învăţasem cum să-şi creeze în minte prima întrunire cu
oamenii săi, ca ea să se petreacă exact aşa cum şi-ar fi dorit, inclusiv ca ei să fie binevoitori şi deschişi,
precum şi cum să-şi direcţioneze energia superioară spre aceştia. Chuck a făcut după cum i-a spus, i-a
adunat pe toţi laolaltă şi ei nu s-au mai împotrivit atât de tare pe cât ar fi putut-o face dacă el, în prealabil,
nu i-ar fi ajutat din punct de vedere vibraţional.
Fiecare angajat, cu excepţia unuia singur, s-a ţinut de promisiune şi, zilnic, cu încredere, şi-a
direcţionat energia Stării de Bine spre Dorinţele sale, până când a creat un scenariu nou. Astfel, ei au
pătruns în vibraţia Dorinţei lor şi au început să se simtă mult mai entuziaşti în raport cu viaţa lor, fără să
aibă nici măcar un indiciu care să explice cauza. S-au simţit mai bine, aşa că nimănui nu-i mai păsat de
motiv.
După zece săptămâni de experiment, au început vânzări neobişnuite; cineva avea o mătuşă în
Illinois care voia să se mute în Washington; altcineva avea un băiat în armată şi prietenii lui, care tocmai
fuseseră transferaţi la baza militară de la Fort Louis, doreau să găsească aici case ca să-şi aducă mamele
lângă ei, încă cineva se bucurase de un succes răsunător datorită ideii sale de a contacta un grup de
cumpărători foarte selecţi şi tot aşa.
Fiecăruia îi mergea acum bine treaba şi asta-i făcea pe toţi să înţeleagă că toate aceste întâmplări
nu puteau fi numite coincidenţe. În faţa celei mai proaste pieţe imobiliare din istorie, toţi aceşti oameni au
descoperit că puteau împiedica apariţia situaţiilor negative şi că ei erau răspunzători de propriul lor destin.

74
 Zi de zi, membrii acestei echipe erau conectaţi la fiinţa lor Interioară / Sinele lor Extins şi pentru
prima dată, după multe luni, ei se simţeau inspiraţi. O dată cu lista lor de Dorinţe, ei emanau în univers o
mulţime de unde de energie pozitivă, iar universul le răspundea prin situaţii, întâmplări, idei şi motivaţii
în concordanţă cu intensitatea lor. Iată ce-a fost cel mai bine: acest lucru a devenit molipsitor şi se pare că
încă este tot aşa.
(Tipul care nu dorise să participe la experiment a părăsit agenţia imobiliară, iar după ultimele
zvonuri, trăia din pensia soţiei.)

Trucul „suta de dolari”

O convingere învechită - sau orice părere - nu este nimic altceva decât un obicei vibraţional, prin
care noi răspundem în maniera în care am fost educaţi. Altfel spus, noi manifestăm ataşamente (păreri)
faţă de lucrurile cu care-am fost învăţaţi şi pe care le-am trăit. Ne agăţăm atât de tare de aceste vechi idei
ale noastre şi le răspundem mereu, încât nu facem altceva decât să ne întărim obişnuinţa de-a crede că în
viaţă trebuie să munceşti din răsputeri şi să te lupţi cu tot ce există.
De exemplu, cum apare ceva nou care se ciocneşte cu gândirea noastră învechită, noi şi începem
să vibrăm negativ, iar acest lucru se datorează obiceiului bine înrădăcinat în fiinţa noastră. Să ieşim din
şablon chiar acum!
Aşadar, ţelul nostru este să găsim orice soluţie care să demonteze acest învechit mod de gândire,
ce are un nivel vibraţional scăzut. Ei bine, aici e miezul problemei, căci ea face parte din aceeaşi mare
categorie ca şi nevoia de a găsi pieţe de desfacere pentru ceva - ca banii să se îndrepte într-acolo. Deci,
iată cum reapare aici vechiul nostru mod de gândire, căci noi vrem să transmitem energie mai înainte
banilor şi nu lucrurilor pe care le putem avea cu ajutorul lor.
Ia o factură în valoare de o sută de dolari - sau cea mai mare valoare posibilă pe care tu ţi-o
permite s-o achiţi (şi nu fii zgârcit!) - puneţi-o în portofel şi apoi du-te la cumpărături. Dacă te poţi
descurca bine toată ziua, e grozav, dacă nu, mergi şi ia prânzul la mall sau oriunde se află adunate la un
loc mai multe magazine. Caută tot ce poţi cumpăra cu acea sută de dolari, poate fi un walkman, o pereche
de pantaloni largi, o minge de fotbal, ceva scule sau o cuvertură de pat - nu contează ce anume - în
definitiv, orice te-ar transforma în proprietar al vreunui lucru oarecare.
Ai la dispoziţie numai acea sută de dolari, aşa că-ţi spui (şi în acelaşi timp te simţi excelent):
„Uau, asta aş putea cumpăra cu suta mea de dolari, fără nicio problemă!” sau „Oho, e nemaipomenit, asta
aş putea cumpăra!”, ori „Oameni buni, iată ce mi-am dorit dintotdeauna să am şi iată că cum am bani să-
mi cumpăr!”.
Nu mai aduna alte articole ca să ajungi la o sută de dolari, ci caută un singur lucru pe care ţi-l
doreşti şi care costă cam atât. În clipa în care se întâmplă să te îndrepţi cam spre o mie de articole, iată ce
se petrece: din punct de vedere emoţional, tu ai cheltuit 100000 de dolari, fapt ce te duce pe un drum care
te ajută să te simţi avut şi astfel depăşeşti o mulţime de vechi şabloane de gândire ce se referă la lipsă.
Datorită unor dificultăţi financiare, prietena mea Jocelyn avea valva bine închisă şi trecea şi printr-
una din acele etape frustrante de tipul „asta nu mi se întâmplă destul de repede!” Cu toate că ştiu prea
bine că acest gen de atitudine avea o mare contribuţie în a o ţine departe de acel lucru pe care ea şi-l dorea
să se petreacă mai repede; se părea că nu-şi putea distruge programul vibraţional al obişnuinţei.
Într-o zi, Jocelyn şi-a adus aminte de trucul „suta de dolari” şi a sărit imediat în maşină, lăsând în
plata Domnului vacile şi găinile, plecând ţintă spre cel mai mare mall din statul în care locuia, dar care se
afla la o mare distanţă de casă. Şi-a petrecut acolo aproape toată ziua, bucurându-se din plin de acest joc
nostim; s-a străduit să se destindă şi să se amuze, iar din punct de vedere emoţional „să cheltuiască, să
cheltuiască şi iar să cheltuiască”.
În cele din urmă, sleită de puteri, dar plină de vibraţiile unei valve foarte deschise datorită emoţiei
cumpărăturilor, Jocelyn s-a întors acasă unde o aştepta un mesaj de fratele ei care se oferea s-o ajute
financiar (Jur că-i o poveste chiar adevărată!) şi un alt mesaj care o anunţa că-i fusese aprobat creditul
respins până atunci de două ori datorită casei în care locuia. Mai mult, i-a venit şi ideea să abordeze
vânzările într-o nouă manieră, adică să le facă chiar de-acasă. N-a fost rău pentru doar câteva ore
petrecute în jocul „suta de dolari”, nu-i aşa?

Pregătirea iniţială - lovitura rapidă

75
 Dacă în viaţa ta de zi cu zi tu-ţi doreşti cu adevărat un drum mai puţin accidentat, trebuie să dai
energie mai multor sentimente, să le faci să curgă, ca ele să fie mereu în mişcare. O metodă grozavă este
aşa-numita „pavare primară”, care de fapt este o pregătire iniţială, dar ea nu se aplică atunci când e vorba
de să-ţi doreşti croaziere pe mare, castrele sau maşini de comandă. Această „pavare primară” se foloseşte
mai mult pentru scopuri intangibile şi te ajută să creezi atmosfera dorită în care să se petreacă
evenimentul aşteptat. Este o energie mai puternică decât cea dată de gândul „asta-i calea pe care doresc să
mi se întâmple acest lucru” şi ea te străbate zilnic ca un şuvoi ce-are izvorul în întâmplări de genul:
„Intenţionez să-mi găsesc un loc bun de parcare pentru deseară când merg la concert.”
„Intenţionez să-mi termin raportul în linişte şi la timp.”
„Intenţionez să mă bucur de această zi.”
„Intenţionez să fac din prânzul de afaceri un succes pentru ambele părţi, o delectare!”
„Intenţionez să rezolv animozităţile dintre noi în cel mai scurt timp.”
Cam aşa arată pregătirea iniţială, adică tu transmiţi în afara ta intenţiile tale vibraţionale - şi în
acelaşi timp le şi simţi - deci îţi aranjezi ziua şi evenimentele după cum ţi-ai dori tu ca ele să fie. Este ceva
mai mult decât a scrie un scenariu nou, însă nu te implică chiar atât de mult - e ca o lovitură rapidă. După
ce-ai exersat cu chestiuni mici ce apar zilnic, lansează-te într-o acţiune mai amplă, cum ar fi un client cu
probleme sau vreo vânzare importantă. Petrece ceva timp văzând şi simţind modul în care vrei să se
desfăşoare întâlnirea sau în care se va semna contractul; vezi totul cu ochii minţii şi simte ceea ce vezi, fă-
o iar şi iar, de mai multe ori pe zi, în reprize scurte.
Am o prietenă care a aplicat această tehnică unui proces pe care-l avea de susţinut la tribunal, caz
în care era sigură că va pierde. În loc să se vadă învingătoare - lucru pe care nicicum nu şi-l putea imagina
(şi avea destul de multe motive), ea a văzut şi a simţit toată lumea învingătoare, cum îşi strângeau
bucuroşi mâinile şi se felicitau bătându-se pe umăr unii pe alţii. Spre satisfacţia tuturor, cazul s-a rezolvat
chiar cu câteva zile mai înainte de-a se ajunge în faţa instanţei.
Altă prietenă, ceva mai tânără, avea un şef obsedat de ţinuta ei, căruia, pasămite, nu-i plăceau
fustele mini, iar ea avuse ghinionul să fie prima angajată de-acolo care-şi făcuse apariţia îmbrăcată astfel.
Efectiv enervată de atitudinea lui, în cele din urmă, ea a recurs la metoda pregătirii iniţiale, iar rezultatul
obţinut a fost totalmente amuzant: şeful ei, în loc să-i ignore cu desăvârşire ţinuta, aşa cum îşi imaginase
şi simţise ea, el şi-a schimbat radical comportamentul, făcându-le chiar complimente celorlalte trei fete
îmbrăcate cam la fel.
Ai biroul ticsit de materiale? Ori te sufocă detaliile? Înainte de-a ajunge la birou, pregăteşte-ţi
mental ziua ca totul să-ţi meargă strună! Imaginează-ţi cum îţi faci treaba uşor şi lejer, vorbeşte-ţi despre
Intenţia ta şi spune-i universului ce anume îţi doreşti şi nu îndrăzni să te apropii de vreo hârtie de pe birou
până când energia pozitivă nu-ţi deschide valva, căci altfel vei cădea sub povara muncii!
Această pregătire iniţială nu este nimic altceva decât trimiterea energiei pozitive înaintea ta, ea
fiind programată cu frecvenţa pe care ţi-o doreşti. Câteodată, o trimiţi într-un anumit loc, altă dată o
răspândeşti în jur sau o direcţionezi spre o persoană. Este de la sine înţeles că tu nu poţi transforma
mintea cuiva, nu poţi forţa acea persoană să se manifeste în contra voinţei sale şi nici nu poţi face ceva
împotriva firii pe care ea o are. Când însă apar unele situaţii încordate, îţi poţi face o pregătire iniţială prin
care să creezi o atmosferă deschisă şi de încredere şi care va spori simpatia. Aşadar, terenul a fost
pregătit, iar restul depinde tine şi de Ghidul tău Interior.
Spune-i universului ce-ţi doreşti, îndreaptă spre acel lucru o mare cantitate de energie pozitivă
pură şi simte ce s-ar întâmpla atunci când Dorinţa-ţi este îndeplinită. Să ştii că se va întâmpla întocmai.
Cam asta-i pregătirea iniţială, sau spusă mai colorat, pavarea primară a drumului.

Universul ca director de vânzări

Treaba merge cam încet şi tu vrei cu tot dinadinsul să obţii şi mai mult profit. Poate că te gândeşti
că trebuie să-ţi măreşti echipa care se ocupă cu vânzările sau să-ţi sporeşti bugetul…însă toate fostele
variante pe care le ai la dispoziţie pentru aceeaşi veche problemă nu fac altceva decât să te bage şi mai
mult în ceaţă.
Iată ce-ţi propun eu: găseşte un grup de energii care să fie în concordanţă. Spre deosebire de
echipa lui Chuck, ai cărei membri îţi concentraseră atenţia pe venitul lor individual, oamenii tăi să-şi
dirijeze ţelul spre binele companiei, dar ei de fapt o fac pentru sine şi astfel va lua naştere un grup care va
atrage.

76
 Atunci când energia se cumulează, indiferent dacă este vorba despre una pozitivă sau negativă,
forţa ei poate pune în mişcare lucruri incredibile. Chiar dacă sunt doar doi oameni care se concentrează
asupra aceluiaşi ţel, energia rezultantă este de patru ori energia iniţială a fiecăruia (adică 2 la puterea a
doua egal 4). În cazul în care sunt implicate şi mai multe persoane care au acelaşi scop, vorbim despre o
forţă de atracţie uriaşă şi de o enormă posibilitate de schimbare, care de cele mai multe ori nu ne mai
întoarce la vechiul nostru tipar de gândire de genul „asta nu se poate face”.
Eu nu am aceeaşi părere, larg răspândită încă de pe vremea revoluţiei industriale, şi anume că
banii mulţi nu se fac prin reclame, ci prin angajarea mai multor vânzători care să se zbată să-şi vândă
produsul. După mine, este important ca echipa ta să aibă obiceiul de-a crede în reuşita sa şi de a-şi
imagina mental şi emoţional un nou scenariu la nivel corporativ. Indiferent ce nevoi au acasă angajaţii,
fiecare companie de succes face exact aşa: încheie un contract genial, urmăreşte o campanie publicitară
excelentă, practică preţuri bune, vinde produse care-ţi iau ochii şi îşi motivează echipa de vânzări. Dacă
majoritatea angajaţilor nu se aşteaptă la succes din partea companiei la care lucrează, atunci succesul nu
va veni.
Totuşi, dacă poţi face ca fiecare membru al grupului tău să simtă emoţia semnării contractului, să
se simtă mândru de colegul care l-a încheiat şi să vadă în minte şi în acelaşi timp să simtă numărul mare
de clienţi ce împânzesc magazinul şi succesul datorat contribuţiei lor individuale, atunci forţa de atracţie a
grupului creşte în mod exponenţial şi devine colosală, schimbându-ţi pentru totdeauna stilul tău de
afaceri.

Aminteşte-ţi doar...

 Nu este vorba despre bani, ci despre cum îţi direcţionezi tu fluxul de energie. Banii îţi vor
veni atunci când încetezi să mai calculezi cât de mult îţi lipsesc. Văzând că „n-ai destui
bani”, tu nu simţi nimic altceva decât emoţii negative, iar ele nu-i permit energiei să curgă.
Prin urmare, caută mai multe căi prin care să-ţi deschizi valva.
 Îndrumarele sunt însoţite mereu de inspiraţia pe care o ai tu, iar dacă tu uiţi să mai
cercetezi „cum de se întâmplă” vreun lucru, îl vei atrage spre tine.
 Emoţional, cheltuieşte cât de mulţi bani îţi pofteşte inima, fă-o mereu şi mereu, ca să-i
impregnezi cu energia care curge. Nu-i poţi cere universului „Dă-mi atâţia bani şi apoi mă
hotărăsc eu ce fac cu ei.”, ci hotărăşte-te mai întâi - asta înseamnă să-l rogi să-i permită
energiei să pună banii în mişcare. Energia banilor are nevoie de un loc pe unde să iasă şi
dacă el nu există, atunci nici banii nu vin.
 Fă-ţi un obicei din a cheltui afectiv. Observă tot ce se află în jurul tău şi spune-ţi: „Aş dori
asta!”, „Da, da, aş dori şi asta!”, „ A, ia să văd asta...e pentru mine...şi asta...şi ailaltă...” şi
pătrunde în starea emoţională pe care ţi-o transmit lucrurile pe care ţi le doreşti. Acum ai
obţinut un avânt ce te duce mai departe şi iată că te vei găsi aruncat în situaţiile care fie îţi
vor împlini dorinţele, fie le vor facilita realizarea.
 Ca să primeşti ceva, fii deschis! Scrie-ţi peste tot, ca să ai mereu în faţa ochilor: „SUNT
DESCHIS SĂ PRIMESC!” Pune-ţi în cap că ai intenţia să nu te mai opui atât de mult
lucrurilor care „trebuie” şi nici celor care „nu trebuie” şi atunci vei învăţa cum să primeşti
ce-ţi vine. Fă din asta o Dorinţă; „Doresc să învăţ să primesc.”, după care ieşi din modul
de-a fi o victimă păcătoasă care spune că eşti bun numai atunci când dai ceva - asta-i o
prostie!
 Nu face estimări prea devreme, căci nu poţi scrie azi un scenariu şi să te întrebi mâine
„Unde-i realizarea?”.
 Priveşte-ţi scuzele. Niciodată nu vei lua taurul de coarne având valva închisă din cauza
scuzelor pe care tot ţi le găseşti, ba că „nu am destulă educaţie”, ba că „ei angajează
personal numai dinăuntru” sau că „echipa nu-i ca lumea”, ori că e vorba despre „o proastă
sincronizare” etc. Chiar dacă ai făcut toate lucrurile „cuvenite” în ceea ce priveşte
educaţia, instruirea şi poziţia ta, niciunul n-a contat vreun pic dacă laşi scuzele să-ţi bareze
drumul.
 Dacă chiar acum există în viaţa ta o mulţime de oameni ce gândesc negativ şi care au
lipsuri majore, asta-i o foarte bună indicaţie pentru a-ţi arăta zona în care te afli. S-ar putea
să doreşti să-ţi faci inventarul.

77
  Vrei să-ţi măsori cantitatea de negativ ce există în viaţa ta? Verifică sumele de bani care-ţi
vin. Pentru cei care s-au luptat cu banii cam toată viaţa, cea care-i face să nu aibă bani este
negativitatea lor considerabilă...Banii stau departe de noi sau ne vin direct proporţional cu
energia negativă pe care o emanăm sau nu prin vibraţiile noastre.
 Şi, în final, adu-ţi mereu aminte că ce s-a întâmplat n-a fost nimic faţă de ce se poate
întâmpla! Dacă te-ai confruntat în viaţă cu situaţii dificile, acum ai toate instrumentele să
le transformi. Dacă n-ai avut parte de vânzările pe care ţi le-ai fi dorit, de salariul,
aprecierea, succesul, pacea, fericire şi / sau prosperitate în general la care ai visat, situaţia
se poate schimba fără nicio greutate.

Cât de repede? Tu trebuie doar să-ţi laşi energia să curgă curat şi diferit de cum ai făcut-o până
acum şi înaintea ta se va deschide nouă lume, la fel de firesc cum noaptea se succede zilei. Trebuie s-o
faci! Aceasta este legea cosmică, fizica universului.

Capitolul 9
Relaţii şi alte comori

Aş dori mai degrabă să uit ceea ce vă voi povesti pe parcursul acestui capitol, căci experienţa
trăită de mine în creaţia conştientă a relaţiilor intime nu-mi permite să vorbesc din punct de vedere
personal. Voi trece în revistă relaţiile avute cu 40-50 de ani înainte, atunci când nu ştiam nimic despre
direcţionarea energiei. La acea vreme fusesem o victimă grozavă, irealist de romantică şi perfect
dependentă, o persoană zgomotoasă , departe de-a fi un înger. Era ceva cam mult pentru remarcabilul meu
dosar privitor la relaţii personale.
Aşa o fi, însă, mai bine să trecem la principiile care stau la baza creării unor relaţii prin
intermediul fluxului de energie, iar procesul nu diferă cu nimic faţă de cel folosit în crearea oricărui alt
lucru. Într-adevăr, ori de câte ori noi face o alianţă cu cineva sau cu ceva, indiferent e proporţiile ei,
aceasta poate fi considerată o relaţie. Prin urmare, hai să ne îndreptăm într-acolo!

Nu e vorba despre obişnuinţe prosteşti

Relaţiile, fie ele între soţi, parteneri de afaceri sau prieteni, se referă - ca de fapt tot ce există în
lume - la modul în care vibrăm, iar în funcţie de cum vibrăm, aşa şi simţim. Punct!
Astea fiind zise, nu trebuie să fim genii ca să ne dăm seama că atunci când simţim altceva decât
pace cu noi înşine şi avem alte sentimente faţă de partener, iar vibraţiile noastre alunecă în afara acelei
relaţii, indiferent cât suntem de convinşi că nu-i nimic în neregulă cu noi şi că greşeala se află la celălalt.
Dacă verbal sau mental acuzăm, mustrăm sau dezaprobăm pe cineva într-un fel oarecare, atragem
negativul. Dacă ne simţim păcăliţi, ignoraţi, neglijaţi, nesiguri, prost înţeleşi sau apostrofaţi de cineva,
atragem din nou negativul. Dacă ne ambalam în mulţumire, eliberare sau împăcare, iar atragem negativul.
Pot auzi deja cum spuneţi: „Of, dar…”
„Of, dar tu nu-mi cunoşti partenerul!”
„Of, dar cum te-ai simţi tu, oare, dacă ar trebui să lucrezi / să trăieşti c-un astfel de om?!”
Este foarte clar că atunci când într-o situaţie sunt implicaţi doi oameni, ei se duelează în vibraţii şi
rareori acestea se potrivesc. Oricum, noi suntem creatorii unici şi exclusivi ai experienţelor pe care le
trăim şi nu partenerul sau părinţii noştri, şi nici chiar şeful care tocmai ne-a concediat.
Cu toate că este dificil să înţelegem ce se întâmplă, totul se referă doar la modul nostru de a ne
privi propria noastră valvă, reacţiile, punctul în care ne concentrăm atenţia - focusul - şi fluxul de energie
care ne străbate. Pe măsură ce ne aţintim privirea spre ceva ce nu ne place - trecut sau prezent - nu numai
că invităm spre noi mai mult din acel ceva nedorit, ba mai mult, blocăm toate lucrurile bune pe care ni le-
am dori să vină spre noi.
Ideea este următoarea: dacă partenerul nostru sau orice altă persoană cu care aveam o anumită
relaţie are nişte mici obiceiuri prosteşti care ne enervează şi noi ne focalizăm asupra lor, chiar dacă valva
noastră este închisă doar puţin, atunci în loc să le eliminăm, noi le menţinem în vibraţia noastră.
Din această cauză relaţia noastră se deteriorează, cu toate că nu ne dăm seama, însă atenţia noastră
se îndreaptă în mod necruţător spre situaţii nesuferite, indiferent cât de nesemnificative par ele. Cât timp
un mic lucru lipsit de importanţă ne enervează, începe să capete dimensiuni întocmai ca un bulgăre de
78
zăpadă şi el se transformă apoi în ceva important tocmai datorită faptului că ne concentrăm mereu pe el
şi-i tot trimitem energie negativă. Acesta este aşadar motivul pentru care primim şi mai multe lucruri
neplăcute care se află pe aceeaşi lungime de undă, dar în acelaşi timp mărim şi acel lucru mărunt de care
ne plângem. Cu alte cuvinte, metaforic spus, asta înseamnă că nu mai punem niciodată capacul la tubul cu
pastă de dinţi , ci mai mult, tocmai această stare de iritare are puterea să se transforme cu ajutorul
focusului nostru negativ într-o aventură extraconjugală sau într-o tamponare uşoară cu maşina, într-o
concediere ori chiar într-un divorţ.
„Răul rău aduce!”, vă mai amintiţi? Un flux constant de supărări de orice fel se va transforma mai
curând sau mai târziu în ceva îngrozitor şi chiar şa trebuie să se întâmple, pentru că „Cine se-aseamănă,
se-adună!”, nu-i aşa?!
Bineînţeles că atunci când cineva ne calcă pe nervi, fiecare atom din fiinţa noastră doreşte să-i
răspundă cu aceeaşi monedă. Într-o relaţie, însă, nu există niciodată o legătură între ceea ce facem şi ceea
ce primim. Nu există vreun raport de echivalenţă şi nu-i nici măcar vorba despre modul în care partenerul
îşi direcţionează energia! Ca de altfel tot ce există pe lumea asta, indiferent ce-avem sub ochii noştri, totul
este rezultatul modului în care simţim, vibrăm şi al felului în care curge prin noi energia, dar ridicat la
pătrat.
Dacă vrei să-ţi transformi relaţiile pe care le ai, nu există decât o singură cale şi anume, să-ţi
schimbi vibraţiile.

Vinovatul este vina!

Mulţi dintre noi văd vina ca pe un lung deget ascuţit îndreptat spre cineva care a făcut ceva
rău…şi asta o facem în fiecare clipă. Dăm vina pe vremea de afară, pe şoferii grosolani, pe capacul de la
tubul cu pastă de dinţi şi tot învinuim pe unii şi pe alţii de când răsare soarele şi până când apune, fără să
ne gândim vreodată la asta.
Desigur că de cele mai multe ori acuzaţiile pe care le aducem celorlalţi sunt probabil
justificate…dar ce-i cu asta? Nu există nici măcar un dram de bunăstare care să poată cârti împotriva legii
şi la fel, nicio stupidă vibraţie de blam, fie ea întemeiată sau nu. De fapt, energia electromagnetică este
atât de puternică, încât ea se îndreaptă de la noi spre ceilalţi şi le poate încurca viaţa tuturor celor care în
mod obişnuit sunt oameni cinstiţi şi de nădejde. Bineînţeles că atunci când trimitem această energie a
acuzei spre un om afurisit, tâmpit , batjocoritor sau beat, ea nu face altceva decât să-i amplifice starea pe
care noi am vrea-o s-o vedem la el schimbată.
Am nişte prieteni care-au fiert de mânie ore întregi la hotel pentru că bagajele lor ajunseseră din
întâmplare într-un alt avion şi tot au boscorodit fără încetare compania aeriană respectivă pentru
ineficienţa ei. Îşi văzuseră la un moment dat importantul lor bagaj, dar după aceea acesta dispăruse cu
desăvârşire, rătăcindu-se atât de bine pe undeva, că nimeni nu mai ştia pe unde să-l caute. În cele din
urmă, după ce şi-au dat seama de modul în care gândiseră, şi-au schimbat brusc atitudinea şi au început să
preţuiască competenţa de care se bucurau angajaţii pe care tocmai îi blamaseră puţin mai înainte. În
câteva minute - da, da minute doar! - ei au primit un telefon prin care erau anunţaţi că bagajele lor au fost
găsite şi că urmau să le parvină în decurs de o oră. Înainte de-aş schimba atitudinea, din cauză că s-au
enervat pe angajaţi şi pentru că i-au învinuit de pierderea bagajelor, ei au transmis în afară şuvoaie de
energie negativă, iar aceasta a transformat un mic incident într-o încurcătură grozavă.
Odată, m-a sunat un client căruia îi înaintasem creditul şi el mi-a spus că nu putuse găsi un
document important pe care eu ştiam că i-l trimisesem. Cât timp am tot bombănit şi am acuzat de
incompetenţă personalul care se ocupase cu treaba asta, toate telefoanele pe care le primeam nu făceau
altceva decât să înrăutăţească lucrurile. Cu cât mă lansam mai tare în acuzaţii, cu atât situaţia se deprecia
şi mai mult, chiar sub ochii mei. La un moment dat mi-am dat seama de ce anume făceam, aşa că mi-am
schimbat complet atitudinea şi am început să apreciez modul eficient în care acel personal lucra de obicei
şi nu a trecut nici măcar un sfert de oră că am şi primit un telefon prin care oamenii îşi cereau scuze
pentru disfuncţionalitate. Totul a fost în regulă şi creditul s-a aprobat.
La unul din seminarele mele a venit odată o cursantă care nu se mai oprea din a-şi acuza soţul
pentru motivul pe care ea-l credea că stătea la baza bâlbâielii fetiţelor lor gemene. După curs, fără prea
mare tragere de inimă, ea a acceptat totuşi să încerce un scurt program prin intermediul căruia să-şi
aprecieze soţul câtva timp în fiecare zi. Cam după şase luni, m-a sunat să-mi spună cât de greu îi fusese la
început, însă pe măsură ce învăţase să-ţi stăvilească valul de acuze, valva i s-a deschis destul de mult ca să

79
lase să treacă spre fetiţe şi spre soţ preţuirea. Când m-a sunat pentru ultima dată, ea mi-a spus că ambele
fetiţe aproape că-şi reveniseră cu vorbirea la normal. Nu ştiu, însă, ce s-a întâmplat cu bietul ei bărbat…
Chestiunea fundamentală aici este următoarea: energia acuzaţiei transformă întotdeauna ceva rău
în ceva şi mai rău. Întotdeauna!
Să presupunem acum că există o mulţime de lucruri care nu ne plac deloc la partenerul nostru de
viaţă, unele mari, altele mici şi meschine, pe care chiar credem că le-am putea ignora. Dar lucruri „mici”
nu există şi în mod normal, cea mai mare problemă noi o avem cu cele „mici”. Dacă ceva este destul de
mare ca să-i punem o etichetă, chiar dacă spunem că acel lucru este unul „mic”, atunci nu există nicio
modalitate de a putea spune că-l ignorăm sau că-l acceptăm. Noi ne concentrăm pe un lucru neplăcut, deci
este evident că ne direcţionăm energia înspre el şi astfel devine şi mai mare.
În acest caz, problema profundă este următoarea: dacă ceva ne enervează, indiferent dacă iritarea
noastră este sau nu întemeiată, noi atragem spre noi negativitatea - cam asta-i treaba! Poate fi vorba chiar
numai de o mică supărare, cum ar fi că hainele nu stau bine în cuier sau de ceva la fel de neplăcut ca
teama de a nu fi insultat. Indiferent despre ce e vorba, intensitatea emoţională pe care-o trăim, adică
atenţia pe care-o acordăm acelui lucru - ne va cauza mereu probleme şi mai mari pentru că este chiar
scenariul pe care noi îl scriem.
Este adevărat că nu putem picta pe tabloul care se află pe şevaletul altcuiva, dacă acea persoană nu
o doreşte. Dacă acel om nu vrea nicio schimbare şi nici să-şi scrie un nou scenariu ori să simtă aprecierea
pentru un lucru sau pentru o altă persoană, se prea poate ca el să nu realizeze prea mult, cu excepţia
faptului că ele ne deschide valva voastră. De fapt, deîndată ce prin noi curge acea energie pozitivă, există
mari posibilităţi ca persoana pe care-o avem în vizor să poată prinde puteri la fel cum se întâmplă un
animal tânăr împins de la spate şi să nu dorească nimic din orice-i oferim noi, ceea ce-ar putea să ne facă
să înţelegem c-ar fi mai bine să ne dăm la o parte.
Asta-i atracţia. Dacă trăieşti alături de un om care-şi doreşte din răsputeri să nu se schimbe şi tu
vrei invers, atunci legea universală probabil că te va despărţi de el şi tu îţi vei urma propriul tău drum. Da,
poate că asta sună cam înfricoşător, dar întreabă-te de ce ţi-ai dori să rămâi lângă cineva care-şi făureşte
viaţa prin intermediul emoţiilor negative?
Deci n-are absolut nicio importanţă starea în care se află valva partenerului tău de viaţă! De fapt,
pentru acest om chiar că nu contează! Mută-ţi în altă parte centrul atenţiei şi străduieşte-te să-ţi deschizi
valva prin orice metodă, chiar nu contează cum. Da, da, NU CONTEAZĂ CUM!
Singura modalitate de-a avea vreodată o relaţie aşa cum ţi-ai dori este să-ţi crezi scenariul potrivit
şi să ţi-l repeţi întruna în minte până când el prinde viaţă, fie că e vorba despre partenerul pe care-l ai
acum, fie despre un altul cu care te vei afla într-o armonie vibraţională (ceea ce înseamnă, dacă nu cumva
ai ghicit deja, să fii cu desăvârşire fericit!).

Noi suntem cei care alegem

Dacă tu eşti o persoană care suferă în tăcere, aşa cum am fost şi eu mai demult, atunci să fii
sănătos! Indiferent care este cauza ce te face să suferi, ea creşte precum buruiana pe care o hrăneşti din
belşug. Acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când te îngrijorezi mereu, când eşti cicălitor, îi controlezi pe
ceilalţi sau vrei să faci pe placul celor din jur. Tu trebuie să nu te mai concentrezi asupra acestor relaţii
care te sfârşesc, indiferent dacă acest lucru conduce la închiderea valvei tale şi să-ţi comuţi interesul pe
ceea ce-ţi doreşti să se întâmple în propria-ţi viaţă. Cu alte cuvinte, schimbă-ţi focusul de pe ceea ce nu-ţi
doreşti, îndreaptă-ţi întreaga atenţie spre ceea ce-ţi doreşti şi rămâi acolo.
Dacă ai lângă tine un beţivan sau un şomer, deschide-ţi valva şi scrie un scenariu nou. Dacă
amândoi vă luptaţi să faceţi loc de bani, faceţi acelaşi lucru: deschideţi-vă valva şi concepeţi un nou
scenariu. Începe să vorbeşti cu tovarăşul tău de viaţă despre ceea ce-ţi doreşti şi de ce, şi nu despre ceea
ce nu-ţi doreşti şi de ce.
Ştiu că ceea ce vă spun eu acum sună foarte egoist, de parcă nu-i chiar nimic de ignorat în această
treabă şi că tu eşti singura persoană răspunzătoare de viaţa ta mizerabilă. Da, jocul nostru de-a ne învinui
mereu unii pe alţii şi de a arăta cu degetul înspre alţii pare mereu să fie fără niciun sens!
Pe când lucram la acest capitol şi ajunsesem cam pe la jumătatea lui, mi-am luat o pauză ca să fac
câteva cumpărături şi poate să merg un pic la saună ca să-mi mai limpezesc mintea. Doream să mă
detaşez puţin de subiect, ca să fiu sigură că am atins toate punctele propuse. Să-l las deoparte? Ba bine că
nu!

80
 Pe când mă îndreptam cu maşina spre supermarket, am început să port în minte un dialog cam
stupid cu cei cărora le închiriasem mica mea cabană din spatele casei. De câteva luni bune, ei nu fuseseră
în stare să-mi plătească chiria şi atenţia mea se îndrepta spre acest subiect, fapt ce mă epuiza complet…şi
oricum, maşina era locul ideal în care puteam fumega de nervi, aşa că am continuat tot aşa, într-un ton de
falsă înţelegere şi compasiune. Sincer, clocoteam de mânie şi uitasem cu desăvârşire de ceea ce cream eu
cu vibraţiile mele şi...iată că acum vă povestesc această istorie.
Din fericire, starea certăreaţă pe care o afişasem în supermarket m-a făcut să mă trezesc la
realitate. Tocmai atunci când eram în căutarea mâncării pentru câine, brusc mi-am dat seama cât de
agresivă mă simţeam şi mi-am pus întrebarea: „Ce mă enervează, oare?”. Într-o clipită mi-am dat seama
că era vorba despre atenţia pe care mi-o concentrasem asupra chiriaşilor mei rău platnici.
La început m-am supărat puţin pe mine însămi, dar mai apoi am fost şi mai necăjită că nu-mi
dădusem seama de cum acţionasem, ca să ies din acea proastă dispoziţie în care mă aflasem. Mi-am
terminat de făcut cumpărăturile şi m-am dus ţintă la saună; pe drum, m-am destins puţin câte puţin, aşa că
n clipa în care am ajuns acolo am fost capabilă să-mi crez un scenariu nou.
Am început cu un pic de apreciere: „Sunt drăguţi tinerii mei chiriaşi şi chiar e plăcut să-i ai prin
preajmă.” Nu era chiar aşa, dar mă rog…Bla, bla, bla…şi a fost puţin mai bine decât înainte. Am putut
apoi simţi cum împotrivirea mea începuse să se mai domolească…un pic.
„Mulţumesc cerului că ei au grijă de câinii mei când eu nu-s acasă. Alţi chiriaşi pe care i-am avut
n-au făcut niciodată aşa ceva…şi nici nu s-au oferit să m-ajute să vopsesc în fiecare an cabana pe
dinafară, aşa cum au făcut-o ei.” Deja mă simţeam mai bine.
„Şi lor le place acest loc în care stau, ba chiar îl îngrijesc cum se cuvine.” Acum valva mi se
deschisese destul de mult pentru ca eu să-mi pot începe scrierea noului meu scenariu, aşa că m-a îndreptat
spre piscina goală, acolo unde puteam vorbi singură şi cu glas tare, fără să mă audă nimeni. Am spus:
„Voi, amândoi, chiar aţi primit o slujbă nouă? Bravo! Este ceva extraordinar! Într-adevăr sunt
fericită pentru voi! Ştiu că aşteptaţi să vă cumpăraţi mobilă nouă, înseamnă că acum o puteţi face.”
Şi tot aşa….Mi-am zugrăvit tabloul pe care mi-l doream, iar atunci când nu mă simţeam bine,
reveneam şi schimbam câte ceva, ca mai apoi când totul era în regulă, să merg mai departe.
N-au trecut nici zece minute după ce-am intrat în casă şi tinerii au şi venit la mine, zâmbind cu ura
până la urechi. Nu-şi găsiseră încă de lucru ceva permanent, dar făcuseră rost de bani ca să-mi plătească
chiria, chiar atunci, imediat! Rapidă acţiune!
Deşi ei au fost conştienţi că nu-mi puteau plăti chiria, focusul lor principal fusese căsuţa pe care-o
îndrăgiseră şi căile de-a o întreţine şi nu lipsa banilor, aşa că noi ne-am potrivit din punct de vedere
vibraţional. Dacă însă s-ar fi concentrat pe ceva negativ, toată aprecierea din lumea întreagă n-ar fi conta
chiar deloc.

Ping-pong vibraţional

După ce-am terminat colegiul, am avut una din primele mele slujbe la New York, unde lucram la
catalogul celui mai mare studio foto din lumea întreagă de la acea vreme, care se ocupa cu moda şi cu
imagini de viaţă şi lucra pentru Sears şi Montgomery Ward.
Cea mai mare parte a timpului mi-o petreceam împreună cu stilistele, fetele care trebuiau să
garanteze că hainele prezentate se potriveau la marele fix cu orice, de la sucitoarele de aluat până la
cutiile de bere. În studiourile noastre se tot perindau zilnic top modelele masculine şi feminine ale
momentului, dar eu nu le dădeam prea mare atenţie. Era însă un manechin care-mi sărise în ochi, o fată
înaltă şi subţire ca o trestie, cu părul arămiu, care părea să fie mereu ţinta glumelor colegilor ei. De fiecare
dată când ieşea să se aerisească puţin, chiar în clipa în care era pe picior de plecare şi până în momentul în
care ieşea, curgeau glumele la adresa ei.
Se părea că fata asta avea o problemă cu schimbatul mereu al iubiţilor, astfel că se vedea de la o
poştă când era în căutarea unui nou, iar asta se întâmpla cam de câteva ori pe săptămână, iar atunci ori
plângea după ultimul, ori era în extaz din cauza celui nou. Parcă era o minge de ping-pong care traversa
tot mereu fileul de pe masa de tenis.
„Ticălosul naibii! După toate telefoanele mele, el n-a putut să-mi dea nici un semn de viaţă! E la
fel ca toţi ceilalţi, atât de absorbit de lumea lui meschină că n-are deloc timp pentru mine…Deşi se pare
că are timp pentru celelalte iubite ale lui…”
Tot ce făcea această fată era doar să acuze, să critice, să vorbească de rău şi atragă repede spre ea
mai multe „clone” ale foştilor ei iubiţi, ba mai mult, devenise ţinta permanentă a batjocurii colegilor. Din

81
când în când, mai exista câte cineva care simţea pentru ea un impuls de compasiune şi spunea cam aşa:
„Cum poate, oare, o fată atât de frumoasă să aibă un aşa de mare ghinion? Cum de i se pot întâmpla toate
astea?”
Ghinion? Aş! Nici vorbă! Această frumoasă tânără atrăgea spre sine vechiul ei scenariu
vibraţional, adică modul în care obişnuise să-i privească pe bărbaţi. Nu-şi schimbase niciodată scenariul!
Ea ştia că putea atrage bărbaţii la fel cum face mierea cu albinele şi chiar aşa se şi întâmplase, dar toate
relaţiile pe care le-a avut s-au sfârşit în acelaşi fel, pentru că atrăgea tot ce continua să vibreze. Fata făcea
câte o cucerire, dar apoi biata „clonă” dispărea din peisaj şi ea emana alte unde de energie negativă şi tot
aşa…acesta era mecanismul prin care ea atrăgea tot ce nu-şi dorea, fiindcă se concentra mereu pe asta.
Cât timp vibraţia ei dominantă în raport cu şirul ei de foşti iubiţi era mereu ceva cam de genul „tipul e un
nenorocit”, ea tot atrăgea alte replici ale „acelui nenorocit”. Critica pe care-o păstra în memorie
transmitea vibraţii magnetice atât de puternice, încât nu exista niciodată vreo şansă să apară un alt tip de
relaţie care să şi funcţioneze.

Să iertăm…dar ce anume?

Mai întâi vine acuzaţia…Şi apoi ce? Iertarea? Poate da, poate nu...Numai după ce-ai declarat că
cineva este vinovat, simţi cum vine acea slăvită iertare, dar acest lucru înseamnă că modul nostru obişnuit
în care privim iertarea nu diferă prea mult de cel în care privim vina, deci rareori iertăm cu adevărat.
Se întâmplă vreun lucru, cineva spune ceva şi apoi, ca nişte foci dresate, cu de altfel ne
comportăm noi, dăm replica vibraţional, de parc-am ţipa. Dacă prin acest fel măcar ne-am elibera, după
care să fim într-o formă excelentă, însă nu se întâmplă aşa ceva, căci noi continuăm să permitem emoţiilor
să pună stăpânire pe noi şi…HAŢ!...le înşfăcăm şi intrăm în zona de învinovăţire.
Să presupunem acum că ne-am hotărât să iertăm pe cineva. Ce drăguţ! Iată secretul: atunci când
iertăm, ne eliberăm de rezistenţa pe care-o opunem energiei pozitive şi nu celei pe care-o emană aşa-zisul
vinovat, căruia noi îi zâmbim plini de bunăvoinţă şi de iertare. A ierta înseamnă a uita ceva ce s-a petrecut
vreodată într-un loc nenorocit. HA, HA, HA!
În mod normal, atunci când iertăm, recunoaştem că cel pe care l-am iertat a făcut ceva rău, lucru
probabil adevărat. Apoi, cu toate că spunem că iertăm, rămânem agăţaţi pe ascuns de ticăloşia răului
făcut. Când însă iertăm cu adevărat, nu mai rămânem ataşaţi de lucru care ne-a supărat şi nici nu ne mai
concentrăm asupra lui, fapt ce rămâne adevărat indiferent dacă necazul nostru a avut loc cu 5 minute sau
cu 50 de ani în urmă. De ce? Pentru că dacă nu lăsăm să plece supărarea, vom avea parte de şi mai multă -
căci atunci când ne agăţăm de ceva, acel lucru intră în vibraţia noastră şi fie atrage ceva la fel, fie ceva ce
are o vibraţie asemănătoare şi asta se întâmplă tot mereu şi mereu.
Dacă există vreo nevoie de-a ierta, ea ar trebui să fie precedată de critică sau judecată, căci altfel
iertarea n-ar mai avea nicio motivaţie, însă acest lucru înseamnă că noi de fapt ne concentrăm atenţia pe
ceea ce nu ne dorim. Prin urmare, primul pas în procesul de iertare (dar este puţin probabil că tu vei face
aşa!) este să ne eliberăm mai întâi de starea de împotrivire care-a cauzat învinovăţirea celuilalt, adică să
avem capacitatea de-a ne spune: „Dar cui îi pasă de asta? Cine ţipă? Poate idiotul care-a făcut ceva
îngrozitor şi cu adevărat de prost gust. Şi ce-i cu asta?”
Acum să vorbim despre iubirea necondiţionată pură, un subiect care sunt sigură că n-a fost înţeles
decât în proporţie de unul la o jumătate de milion. Da, da, nici eu nu înţelesesem pe-atunci asta…mereu
am crezut că iubirea necondiţionată însemna să iubeşti pe cineva în ciuda faptului că era un degenerat şi
nu-mi dădusem seama că eu mă concentram chiar pe decăderea sa pe care o păstram în propria mea
vibraţie.
Iată, dar, ce este de fapt iubirea necondiţionată:
„Îmi voi menţine valva deschisă în faţa fericirii absolute şi a sănătăţii perfecte indiferent ce prostie
faci tu. Adu-ţi aminte că nu trebuie niciodată să schimbi vreun lucru anume şi nici măcar să-ţi placă, ci
trebuie doar să încetezi a-ţi focaliza atenţia asupra lui!)
„Da, n-am nevoie de condiţii speciale ca să mă simt fericit chiar în acest moment. Nu intenţionez
să dau nici un pic de atenţie obiceiurilor tale prosteşti, pentru că nu-mi trebuie nimic ca să fiu perfect
pentru ca iubirea mea să curgă spre tine.”
„Poţi fi antipatic, poţi să-mi spui vorbe care mă rănesc, dar alegerea ta n-o afectează pe-a mea,
căci eu vreau să-mi păstrez valva închisă şi să mă simt bine. Pentru faptul că mă simt aşa cum mă simt, eu
nu voi mai da vina pe situaţii şi / sau pe obiceiurile tale negative.”

82
 Sigur că toate acestea sună aproape imposibil, dar ce va trebui să facem pentru a ne permite să fim
fericiţi? Cel mai corect lucru pe care tu-l poţi face pentru a intra în spaţiul oferit de atitudinea: „Nu mai
trâmbiţez încolo şi încoace despre ce faci sau ai făcut tu şi valva mea rămâne oricum deschisă!” este ca în
mod automat să le permiţi condiţiilor să vină spre ceea ce-ţi doreşti - şi fără doar şi poate, acesta-i numele
jocului. Tu nu mai depinzi de acţiunile altora.
Spun eu, cumva, să ierţi vreo persoană care a abuzat în vreun fel de tine? Nu, nu în vechiul sens al
cuvântului - asta niciodată! A ierta în vechea viziune, cea considerată normală, înseamnă că a păstra încă
răul în vibraţiile tale, fapt ce invită mai mult rău să vină spre tine. Când spun să ierţi, eu refer la valva ta
care trebuie menţinută deschisă, adică tu să creezi un scenariu nou şi să vibrezi altfel, astfel încât să ieşi
din acea mocirlă în care te afli.
Mai spun eu, oare, să-ţi ierţi partenerul viaţă care te-a înşelat? Nu, nu în vechia manieră! Dacă
între voi există un raport monogam, atunci când spun să ierţi, eu mă refer la faptul că valva ta trebuie
păstrată deschisă, dacă nu cumva vrei să se repete situaţia în aceeaşi relaţie sau în următoarea. Fie eşti
atrasă în armonia pe care ţi-o doreşti, fie îţi găseşti un nou partener.
Zic, cumva, „Nu ierta!”? Bineînţeles că nu! Din contră, te sfătuiesc să ierţi cât ai clipi din ochi.
„Te iert eu, oare? Desigur că da. Acum ce mai urmează?” Da, da , urmează un lung, lung drum până când
vei spune: „Ei bine, iubitule, nu ştiu, dar ce-ai făcut tu a fost chiar un lucru îngrozitor!”
Chiar până şi puţina iertare va lucra…după aceea, ea va fi mai multă…încă şi mai multă…şi tot
aşa. Este unicul mod în care poţi acţiona, dar un lucru este cert: dacă tu nu vrei să capeţi şi mai mult din
ceea ce nu ierţi, în cele din urmă, a ierta înseamnă de fapt a uita!
Este limpede că atunci când tu te concentrezi pe ceva ce nu-ţi doreşti să ai într-o relaţie, niciodată
nu vei avea parte de ceea ce-ţi doreşti tu de fapt. Acest lucru nu se va întâmpla nici într-un miliard de
ani…niciodată! Ca relaţia ta să se schimbe după cum îţi doreşti, trebuie să faci două lucruri:
1. Să nu-ţi mai concentrezi atenţia pe situaţia respectivă.
2. Să te focalizezi pe deschiderea valvei…tale.
Asta-i singura cale prin care situaţiile tale nedorite se vor transforma şi totodată este unica
modalitate prin intermediul căreia relaţia pe care o ai va supravieţui.

„Cum pot fi eu de folos?”

„Am un coleg handicapat. Cum îi pot fi eu de folos?”

„Am un coleg care tocmai a fost concediat. Ce pot face ca să-l ajut?”
„Am un frate care este furios pe toată lumea. Pot face ceva pentru el?”
Noi toţi vrem să ajutăm, vrem să dăm, să facem ori să spunem ceva, astfel ca oamenii din jurul
nostru să se simtă mai bine.
Mare atenţie! O mână de ajutor nu este întotdeauna ce pare a fi!
Dacă vei medita puţin la acest subiect, vei vedea că scopul tău nu este mereu acelaşi cu al
celuilalt. Când este vorba despre durerea lui, tu te asociezi cu acea vibraţie şi fuzionezi cu ea până când
valva ta devine la fel de închisă ca a lui. Te concentrezi pe o situaţie negativă care-ţi furnizează mai multe
sentimente negative decât aveai la început. Ce este însă cel mai rău, tu-ţi ajuţi prietenul să acumuleze şi
mai multă negativitate decât avea el înainte ca tu să te fi unit vibraţional cu el.
Aşadar, cum ajutăm? Primul lucru pe care-l ai de făcut este să pătrunzi în starea emoţională
pozitivă şi să ai valva deschisă înainte de-a te gândi în vreun fel la acea persoană. Apoi, să influenţezi
valva celuilalt ca ea să se deschidă - îi dai aripi, dar nu este ceva garantat. Altfel spus, tu nu mai încerci să
pictezi tabloul care se află pe şevaletul lui, dar îi oferi pensule şi culori, ca s-o facă el însuşi.
Pe de altă parte, dacă continui să te gândeşti ce îngrozitor este ca un cunoscut de-al tău să aibă
cancer, ori că altcineva a fost pus pe liber sau că unui prieten tocmai i-a ars casa din temelii, atunci acea
vibraţie a lipsei, pe care tu o emiţi, o va întări pe cea în care persoana respectivă se află deja. Deci, în loc
să faci astfel, mai bine, atunci când te gândeşti la ea, imaginează-ţi-o aşa cum ţi-ai dori să fie. Dacă
înăuntrul acelei fiinţe există ceva care vrea să meargă înainte, atunci „exploziile” tale de energie pozitivă
şi de iubire vor avea o puternică influenţă asupra gândirii, simţirii şi vieţii sale.
Din această cauză, rugăciunile au rareori efect asupra celor bolnavi. Atunci când îl vedem pe cel
pentru care ne rugăm, ca pe un om cu unele deficienţe, noi ne situăm într-un loc al lipsurilor, când de fapt,
fiecare părticică a lui este la fel de perfectă ca orice putere din univers. El tocmai a uitat asta şi, pentru un
timp, aşa au făcut şi unii din noi, cei care ne rugăm pentru el.

83
 Tatăl unei prietene era pe moarte, undeva departe, pe coasta opusă. De fiecare dată când ea se
ducea la culcare, îi trimitea gânduri de vindecare, sperând că ele îl vor ajuta să se însănătoşească. Însă, în
propria tristeţe, ea îşi vedea tatăl în lipsa pe care acesta o avea - adică, sănătatea - singur, melancolic,
schiţându-i portretul patetic al omului fără prieteni, care n-avea nici un stimulent şi nici dorinţă de a mai
trăi. Ca urmare, starea lui devenise şi mai proastă.
După ce-a aflat despre Legea Atracţiei, prietena mea şi-a dat seama că făcea chiar pe dos de cum
intenţionase; drept care, de fiecare dată când se întindea în pat înainte de culcare, îşi vedea tatăl aşa cum
obişnuise el să fie: plin de viaţă, un om amuzant, entuziast, sociabil. Ea a început să retrăiască minunatele
momente când se distrau jucând tenis împreună. A putut simţi emoţia pe care i-o oferea retrăirea bucuriei
de atunci. În trei zile - trei zile! - a primit un telefon de la el, prin care-i spunea că se simţea mai bine
decât o făcuse ani de zile şi că ar fi grozav dacă ar pleca puţin într-o vizită.
Oare, această schimbare nu i se datorase cumva ei? Prietena mea îi oferise tatălui ei şansa ca el să-
şi folosească noile pensule şi culori şi doar din punct de vedere vibraţional ea îi dăduse o mână de ajutor,
cu alte cuvinte, acest lucru însemnase mai mult decât a-i arunca cuiva un colac de salvare…căci îl poate
prinde sau nu…alegerea îi aparţine numai celui în cauză!

Să terminăm o dată!

„Ar trebui să fac asta sau nu? Trebuie sau nu trebuie?!” Când vine o vreme tulbure şi ştim că
trebuie să face ceva, dar soluţiile ori nu par să vină, ori noi nu suntem în stare să le primim, toţi ne aflăm
într-o astfel de dilemă.
Dacă ai cercetat detaliile creaţiei conştiente, folosindu-te, desigur, de Legea Atracţiei, iar
partenerul tău de viaţă nu a făcut întocmai, atunci se prea poate ca tu să te afli într-o situaţie oarecum
aparte, dacă el nu se hotărăşte să-ţi fie alături.
În cazul în care tu i-ai tot oferit pensule şi culori până te-ai săturat peste cap şi nu s-a văzut absolut
nici un efect, atunci ai putea fie să te retragi, fie să fii gata să mergi mai departe. Indiferent de ceea ce tu
alegi, să ne aruncăm puţin ochii aspira câtorva metode noi, la care să chibzuim în acest caz.
Întâi şi întâi, noi avem de-a face cu un alt cuvânt cu o încărcătură emoţională, adică vom vorbi
despre „relaţii”. Cu siguranţă că cei mai mulţi oameni nu-l au pe lista Dorinţelor lor pe un loc tocmai
fruntaş. Doar faptul că ne gândim la acest cuvânt ne şi umple de aproape tot atât de multă negativitate ca
şi cuvântul „bani”. Este posibil să-l asociem cu propria noastră familie, cu partenerii cu probleme pe care-
i aveam acasă sau la serviciu, ori cu ambele. Nu contează! Tocmai cuvântul „relaţie” este cel care
stârneşte în noi o învălmăşeală de dorinţe şi fioruri.
Prin urmare, e la mintea cocoşului (când eşti pe cale de a deveni un creator conştient) că atunci
când terminăm cu o relaţie sau când suntem pe cale să ne întemeiem una nouă, ori chiar ne-am avântat
deja în ea, gândul că vom intra într-o nouă reţea încurcată nu este întotdeauna ceva atrăgător. Iată, că noi
ne îndreptăm direct spre o „piesă” similară, care are cam acelaşi scenariu, dacă nu cumva unul şi mai
prost, în care doar actorii sunt alţii.
Trebuie să schimbăm scenariul! Dacă vrem să fie altfel, fie în cadrul relaţiei în care deja suntem
implicaţi, fie în cea nouă, atunci trebuie să ne-o imaginăm şi s-o simţim cu totul şi cu totul diferită.
Carevasăzică, dacă vrem să fie într-adevăr altceva, noi trebuie să modificăm scenariul.
Să presupunem că relaţia pe care ai avut-o s-a sfârşit şi acum eşti singură. Te bucuri de rutina
creaţiei conştiente şi te hotărăşti că eşti pregătit pentru o aventură cu un partener nou. Care este primul
lucru care-ţi trece prin minte? Relaţia precedentă!!! Şi în raport de nouă la zece, acel gând vine gata
împerecheat cu vibraţii puternic negative. Tocmai aşa păţise top modelul despre care am vorbit mai
devreme şi care nu-şi putuse găsi iubitul dorit deci cam aşa ţi se va întâmpla şi ţie, vei fi blocată de
programul anterior şi vei atrage o „clonă” a celui de care de-abia ai scăpat, dacă nu cumva chiar ceva şi
mai nepotrivit.
Trebuie să-ţi schimbi scenariul şi să scapi de acele vibraţii pe care le ai agăţate de tine…AFARĂ
CU ELE! Este necesar să-ţi corectezi într-un fel trăirile legate de fostul tău partener. Dacă nu faci asta şi
rămâi mai departe ataşată de resentimente, supărări şi furii, noul venit în viaţa ta nu te va putea ajuta
deloc, ba mai mult, el îţi va aduce acelaşi lucru, dacă nu chiar ceva şi mai rău, deoarece de la tine a pornit
în afară o vibraţie plină de resentimente, supărări şi furii. Tu primeşti în funcţie de cum vibrezi. În nici un
caz nu poţi vibra gânduri care te poartă „înapoi” şi să te aştepţi că vei primi ceva total diferit şi care să te
ducă „înainte”:

84
 Poate că nu-i tocmai cea mai emoţionantă noutate pe care o afli, dar să ştii că relaţiile nu mor
niciodată. Da, da, ele nu încetează nicicând. Între voi doi (sau între voi trei, ori cât de mulţi sunteţi) care
staţi împreună în aceeaşi casă, birou sau club, se stabileşte o legătură vibraţională care nu încetează
niciodată, dar chiar niciodată şi care poate fi asemănată cu un mănunchi de funii. Aşadar, dacă lăsaţi ca
unele din firele acestor funii să rămână negative…ei bine, ştiţi ce urmează…Acea vibraţie negativă va fi
mereu transmisă în afară, unde ea va căuta vibraţii similare cu care să intre în rezonanţă.
Poate că ai trăit cu un om care te-a bătut sau cu care te certai de zor. Dacă nu mai vrei să ai parte
de aşa ceva, trebuie să găseşti la el ceva care să iubeşti, ceva ce să poţi aprecia la el, ca să întrerupi şirul
vibraţiilor negative care vă unesc. Astfel, indiferent cât de mult timp aştepţi tu ca să se petreacă ceva între
tine şi partenerul tău şi la câtă aşa-zisă vindecare ai tot lucrat, vei fi atrasă în aceleaşi situaţii şi de aceleaşi
lucruri care nu ţi-au plăcut la fostul partener, pentru că tu te concentrezi numai asupra lor, eşti
nemulţumită de ele, le povesteşti prietenilor cum c-ai fi bucuros să scapi de ele, dar nu le spui că eşti
nebună că le păstrezi de-atâta vreme în minte. Dacă tot te gândeşti la ele şi le simţi, atunci vibrezi încă pe
lungimea lor de undă şi pur şi simplu le atragi.
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care tot ne gândim la unele chestiuni cu care nu suntem de
acord şi care se află în legătură cu părinţii noştri. Noi obţinem exact lucrurile şi situaţiile asupra cărora ne
concentrăm atenţia. De exemplu, dacă în copilărie ai trăit o experienţă traumatizantă şi încă mai eşti
agăţat afectiv de ea, poţi să fii sigur că vei atrage ceva similar fie într-o anume relaţie, fie în căsnicie, cu
vecinii sau la muncă.
Dar să ne întoarcem la oile noastre…Să spunem că încă eşti implicat într-o relaţie de vreun fel
oarecare - indiferent că-i în viaţa ta personală sau la locul de muncă - şi tot te macină întrebarea dacă s-o
părăseşti sau nu. Dacă-i aşa, înseamnă că este timpul să-ţi muţi focusul de pe acel subiect şi să te întrebi,
pur şi simplu, ce te enervează în acea relaţie, după care să începi să transformi vibraţiile negative într-
unele pozitive. Acest lucru se poate vedea sau nu relaţia pe care o ai în prezent, dar fără doar şi poate, îţi
va îndepărta gândul de la problema ta, astfel că vei putea afla câteva răspunsuri, pentru că răspunsurile
vin numai atunci când te desprinzi de problema ce te preocupă şi te muţi pe o frecvenţă superioară (atunci
beneficiezi de idei, de inspiraţie etc.)
Deci iubeşte-ţi partenerul, fie că există sau nu ceva de iubit la el, apreciază-l, indiferent cât de
justificat ar fi gândul contrar. Rupe lanţul atracţiei negative şi doar atunci vei putea afla răspunsul dacă să
rămâi sau nu în această relaţie. În cazul în care alegi să-l părăseşti, dacă faci aşa cum te-am învăţat, nu vei
mai atrage nicicând vreo „clonă” d-a lui, care se află pe aceeaşi veche şi negativă lungime de undă.

Lanţul Durerii

Aveam o veche prietenă care-mi telefona cam o dată sau chiar de câteva ori pe lună, din diverse
locuri unde se afla în acel moment şi care mă bombarda cu cele mai mari probleme ale ei. Înainte ca eu
să-mi dau seama de ce mi se întâmpla, de cele mai multe ori eram absorbită de vibraţiile ei negative (sau
de-ale altcuiva) şi imediat eram secătuită de energie.
Toată treaba asta a dura ani şi ani, un diatribe fără sfârşit al acelor vechi probleme ale ei, care, pe
măsură ce trecu timpul, ele deveniseră din ce în ce mai mari.
La fiecare telefon pe care-l primeam, parcă săream imediat să mă unesc cu ea în sentimentele ei
negative, gândindu-mă că astfel îi eram de folos. Trăiam pentru ea empatie, compasiune, simpatie, până
când mă simţeam atât de rău, încât era musai să ies afară şi să mă plimb prin natură ca să-mi încarc
bateriile şi să-mi regăsesc echilibrul, aşa de tare mă storcea de energie contactul cu ea.
Fără să-mi fi dat seama, ea nu numai că se răcorea, transmiţându-mi mie negativitatea, ba mai
mult, starea negativă parcă se înfăşura foarte strâns în jurul meu! Era ceva îngrozitor şi eu chiar aş fi vrut
să-i spun să mă lase în pace şi să nu mă mai sune niciodată, dar n-a avut inima s-o fac. Ca lucrurile să
meargă şi mai rău, chiar şi atunci când nu vorbeam cu ea la telefon, eu mi-o imaginam în necazurile ei,
înconjurată de lipsuri, ca şi când o bombă cu ceas aştepta să explodeze într-o situaţie grea şi încurcată.
Când, în cele din urmă, mi-am dat seama de tabloul vibraţional pe care-l „pictasem” pentru
amândouă, am început să trimit spre ea alte feluri de gânduri: o vedeam în belşug, fericită, voioasă şi aşa
mai departe, dar sincer vorbind, nu mi-a fost deloc uşor. Prietena mea, însă, nu dorea să iasă afară din
suferinţa în care se afla şi cu siguranţă că nu dorea nici să facă ceva cu pensulele şi culorile pe care eu i le
oferisem ei vibraţional.
În fine, într-o zi m-a sunat şi mi-a reproşat tulburată că nu mă mai gândeam la fel ca ea, spunându-
mi că sunt o făptură egoistă, dură, fără pic de inimă, ca mai apoi să-mi adreseze nişte invective pe care

85
nici măcar nu le pot repeta. Dacă este să privim puţin altfel lucrurile altfel, poate că ea a avut dreptate,
căci eu nu mai consimţisem să mă alătur Lanţului Durerii ei. Nu am avut altă soluţie decât s-o las să se
afunde în starea ei, căci altfel m-ar fi tras şi pe mine în jos după ea, lucru pe care nu l-am vrut. Din acel
moment n-am mai niciodată ceva despre ea, dar eu am continuat să mi-o imaginez în cele mai bune
scenarii posibile. Cine ştie, poate că într-o bună zi…
Încearcă şi tu dacă vei neapărat, dar vei vedea singur că „reparaţia” cuiva nu dă rezultate. Atunci
când hotărâm că cineva are nevoie de-o „reparaţie” (aşa cum am făcut eu cu prietena mea despre care
tocmai v-am povestit), noi vedem acea persoană ca ceva „greşit” şi direcţionăm înspre ea energie
negativă. În loc să facem astfel, dacă putem descoperi la ea ceva - orice - de apreciat şi sădim seminţele
care pot da roade dacă le hrănim cu vibraţiile noastre pozitive, atunci noi deschidem drumul unei şanse de
schimbare.
Dacă vrei să ajuţi pe cineva ca să iasă imediat din suferinţa în care se află, trimite-i un simplu
gând de tipul: „Totul va fi bine!”, gând care-l va linişti şi-i va da şansa ca pe moment să trăiască Starea de
Bine.
Privind dintr-un punct de vedere optimist, acest lucru ar putea suna cam aşa: „pe el îl alină şi ţie-ţi
dă un răgaz”. Acum, cel în cauză îţi poate sau nu accepta culorile şi pensulele pe care tu i le pui la
dispoziţie vibraţional. Dacă le alege, atunci aşa să fie…însă dacă tu te uneşti cu el, chiar numai într-o
profundă compasiune, nu vei face nimic altceva decât să-i „prepari” suferinţa prin amplificarea vibraţiilor
negative, deoarece ale lui se unesc cu ale tale.
Fiecare om de pe această planetă are Ghidul lui Interior care-l ajută să-şi afle propriul drum, dacă-
şi doreşte asta, dar uneori trebuie să-l lăsăm pe cel de lângă noi să se scufunde, dacă asta e alegerea lui,
ori ne ducem şi noi la fund împreună cu el, dacă rămânem conectaţi vibraţional la Lanţul Durerii sale.

Familia şi armonia

Dacă cineva din familia ta te bate la cap de te înnebuneşte şi tu te concentrezi asupra acestui
subiect, relaţia ta cu acel membru se înrăutăţeşte, ba mai mult, orice alt aspect al vieţii tale va fi afectat.
Dacă valva ţi s-a închis din cauza tovarăşului tău de viaţă, atunci ea este închisă în faţa Vieţii.
Carevasăzică, cum putem noi, oare, să-i aducem pe oameni sub aceeaşi umbrelă şi să meargă cam într-o
singură direcţie, chiar şi cu alte mijloace de transport? Vă voi povesti mai departe ce-a făcut o prietenă
de-a mea foarte apropiată de-a avut succes.
Fără să intru în prea multe amănunte, fiul ei, aflat la vârsta adolescenţei, era ca un catalizator
pentru sentimentele urâte ale celor din jur, ba mi consuma şi droguri, fapt ce făcea ca întreaga familie să
fie distrusă.
Când Peg - amica mea şi totodată mama tânărului cu probleme - a început să pătrundă mai
profund în tainele legii Atracţiei, s-a hotărât să vadă dacă toţi membrii familiei ei, care vroiau să-l ajute pe
băiat - puteau să-şi unească intenţiile individuale, concentrându-se în aceeaşi direcţie şi nu în alte părţi. La
început a fost un pic mai greu, deoarece fiecare se concentra pe ce anume vroia să obţină de la băiat şi nu
pe propria sa valvă.
Totuşi, membrii familiei respective au început să se întrunească ca să dea glas Dorinţei lor. Aşa
cum era şi de aşteptat, fiecare dintre ei avea o lungă listă cu ceea ce nu-şi dorea, dar mai ales de la băiatul
respectiv. După un timp - chiar destul de puţin - toţi şi-au exprimat deschis şi cu entuziasm Dorinţele pe
care le aveau.
Pasul următor a fost ca ei să intre în zona motivaţiilor, deci să se întrebe „De ce…?” Deîndată ce-
au făcut-o, adevăratele culori ale Dorinţei lor au început să se înalţe în văzduh. Tot ce-şi dorea fiecare
dintre ei era să se simtă mai bine decât obişnuiseră s-o facă până atunci, astfel că acest scop deveni acelaşi
pentru toată lumea. Iată că din acest moment îşi făcu apariţia şi miracolul…
Pentru prima dată în viaţa lor ei îşi doreau cu adevărat să fie laolaltă, să facă diverse lucruri
împreună, să meargă toţi într-un loc şi să se simtă ca o familie. Şi treaba a mers! Cu toate că problemele
băiatului nu dispăruseră cu totul, el s-a transformat suficient de mult ca să rămână la şcoală, în timp ce
părinţii lui stăteau destul de mult cu ochii pe el. Cât timp ei erau motivaţi să-şi menţină valva deschisă şi
să băiatul ca pe un tânăr curajos şi fericit, se uneau vibraţional cu intenţia pe acesta o avea în plan subtil,
aşa că în cele din urmă drogurile au dispărut din viaţa lui fără nicio intervenţie din exterior.
Peg şi familia ei au continuat, însă, să se lase ajunşi din urmă de vechile lor obiceiuri, cele date de
nevoia de-a schimba ceva mai înainte de-a se vedea fericiţi, dar au rămas împreună, ca un grup angajat ce
se întâlnea cu regularitate săptămânal, pentru a-şi reafirma Intenţiile şi Dorinţele. Ori de câte ori

86
împrejurările deveneau din nou mai aspre pentru vreunul din membrii familiei, ceilalţi îl susţineau şi toţi
puteau să-şi păstreze destul de bine legătura care se afla între ei, ca să se ajute reciproc, dar şi pe cel aflat
în necaz, până când toată lumea se reconecta la Sursa de energie şi valva lor se redeschidea.

Nu contează despre ce e vorba

Ca orice altceva, atunci când încetăm să ne considerăm pierduţi într-unele situaţii şi începem să
lucrăm cu propria noastră valvă, viaţa capătă o nouă strălucire. Dacă căutăm căi noi de a-i aprecia şi de a-i
lăuda pe oameni şi nu de a-i critica şi acuza, atunci putem fi catalizatorul principal care ajută balanţa să se
încline spre pozitiv, deci noi, dar şi ceilalţi, nu vom alege decât pozitivul.
Prin urmare, fiţi cu ochii în patru la afirmaţiile care vă închid valva, ca de exemplu: „Eu te iubesc,
dar…”, „De ce nu faci tu niciodată…?”. Caută afirmaţii care-ţi deschid valva, cum ar fi: „Nu ştiu cum se
va produce acest lucru, dar ştiu că-ţi va fi bine.”, „Niciodată eu nu mă îngrijorez din cauza ta sau a
noastră, pentru că ştiu că indiferent ce este în magazin, va fi în regulă.” Dacă există vreodată un timp şi un
loc unde funcţionează aspectele pozitive, atunci este vorba despre familie.
Mai există ceva: deîndată ce valva ţi se deschide şi o simţi vibrând, ea nu lucrează numai în raport
cu familia ta, ci cu orice altceva. Îţi poţi aprecia partenerul de viaţă din prezent sau din trecut şi vei avea o
slujbă nouă! Poţi părintele unic care-şi apreciază copilul şi vei avea un nou tovarăş de viaţă! Îţi poţi
aprecia casa în care stai şi problemele tale cu copiii se vor rezolva.
Totul este energie, totul este vibraţie născută modul în care simţim. Aşadar, creează un nou
scenariu şi nu mai fii preocupat de modul în care se realizează el, renunţă să mai constaţi că încă nu s-a
îndeplinit, mută-ţi privirea de pe valva altcuiva şi caută diverse modalităţi prin care să ţi-o deschizi pe-a
ta. Apoi, chiar înainte să-ţi dai seama, nu va mai conta pentru tine ce face cineva în casa ta sau altundeva
pe planetă, pentru că nu vei mai reacţiona la ce-i în afara ta, fiind acum un creator conştient.
Deschide-ţi doar valva, indiferent care-i motivul. NU CONTEAZĂ DESPRE CE E VORBA! Restul
îşi va purta singur de grijă. Iată încă un lucru garantat!

Capitolul 10
Corpul trăieşte, corpul moare

Cred că vă este foarte clar acum că eu nu merg nici pe apă, nici nu fac să-mi apară în palmă bani
de aur şi nici n-am în staţiuni luxoase vreo jumătate de duzină de vile în care să mă refugiez, mergând cu
una din cele patru limuzine atunci când mă plictisesc de moarte de moşiile mele înţesate de servitori, din
Insulele Caraibe.
Oare mi s-a schimbat în vreun fel viaţa de când am învăţat să-mi direcţionez fluxul de energie?
Da, şi chiar radical! Sigur că mai am multe deprinderi vechi, lucru ce mă nelinişteşte încă, căci ele mă fac
să mă înclin spre gânduri negative, să am valva închisă şi o dispoziţie proastă…dar toate astea se întâmplă
până în clipa în care-mi dau seama şi le transform. Uneori, acest proces este rapid şi electrizant, alteori se
petrece lent şi timpul se scurge greu.
Există totuşi o zonă a noii mele vieţi, care-mi aduce mult mai multe bucurii decât cele date de bani
sau de sporirea bunăstării…este vorba despre propriul meu corp.
Pe la 40 de ani, atunci când mă aflam în apogeul celei mai rele etape din viaţă, în perioada mea de
victimizare, aveam o stare jalnică. Câteodată, nu mă puteam da jos din pat chiar o săptămână întreagă;
spasmele care puneau stăpânire pe mine erau atât de puternice, încât ţipam ca din gură de şarpe. Când
reuşeam să mă târăsc până la maşină, doar într-un final reuşeam s-o pornesc; la birou, nu puteam sta decât
în picioare sau în genunchi, pentru că statul pe scaun era ceva mult prea dureros pentru mine.
După puţină vreme, însă, am început să ţin sub control acea stare de dezordine; mai bine făceam
un aspru exerciţiu de rutină decât aş fi mers la sute de doctori care să-mi spună de ce inima îmi juca toată
ziua în piept şi nu bătea ceva mai domol. Într-un final, un doctor în medicină holistică mi-a etichetat boala
ca pe o hipoglicemie severă (conţinut redus al zahărului în sânge) „cauzată probabil de stres”. Era un
diagnostic uşor.
Nu eram în formă de niciun fel: nici emoţional, nici fizic, mental sau spiritual. Aveam mai bine de
20 de ani la activ ca membră a Asociaţiei Alcoolicilor Anonimi; singurul lucru care-mi reuşise fusese că
nu mai beam. Întrucât viaţa mea depinsese de băutură, din punct de vedere spiritual nu-mi putusem găsi
drumul. Eram chiar într-un mare necaz!
87
 Apoi, totul s-a legat: nu mai doream să mă mişc, aveam greutatea în exces, îmi lipsea energia,
vederea devenise slabă, dantura mă lăsase, părul îmi căzuse; toate erau cu siguranţă semne…dar, oare, ce
anunţau ele? Procesul firesc de îmbătrânire? Nu, toate erau semne că-mi trăiam viaţa cu valva mai mult
închisă decât deschisă, că eram mai mult deconectată decât conectată la Sursa mea de energie, că-mi
proiectam vibraţii mai mult negative decât pozitive…deci asta era cauza stării mele de îmbătrânire.
Cum de-am ajuns să fiu atât de închisă? De unde îmi venea toată această negativitate care-mi
distrugea corpul? Nu eram un căpcăun fioros şi niciun om crud şi rău care să se hrănească cu energie
negativă. Crescusem ca un copil normal, într-o familie disfuncţională obişnuită, de nivel mediu.
Tot ce-am făcut fusese corect, am mers la şcoli bune, am îmbrăcat haine potrivite, am avut slujbe
cinstite, am trăit în locuri decente, toate le-am făcut cu devotament şi cu chipul senin. Cu toate acestea,
acel ton „normal” al negativităţii mele mi-a fost un tovarăş credincios, iar pe măsură ce-am crescut, el a
devenit şi mai înfloritor.
Câteodată mă distram, eram fericită. Niciodată, însă, nu m-am considerat o persoană negativă şi
nici pe prietenii mei nu i-am văzut astfel. Din contră, eram văzută ca întruchiparea optimismului, dar de
fapt pe mine mă îngrijora absolut orice. Cu un fals surâs pe chip şi cu vorbe frumoase pe buze, mă
concentram în permanenţă pe defect - fie la mine, fie la alţii - la fel cum o făceau toţi cunoscuţii mei.
După mai mult de 20 de ani de la episodul cu hipoglicemia şi după câtva timp de la momentul în
care am început să lucrez cu Legea Atracţiei, nu arătam nici mai bine, nu devenisem nici mai bună şi nici
nu mă mişcam mai uşor, dar…aveam o vibraţie pe care n-o avusem nici măcar în tinereţe. Dacă ar trebui
să revin în trecut, la un alt mod de viaţă, ştiu cu siguranţă că n-aş putea scoate la lumină acest tip de
pasiune pentru viaţă pe care-l am acum.
În prezent, teama mă vizitează mai rar, iar când se întâmplă aşa ceva, nici nu mă supăr şi nici nu
cad pe gânduri. (Credeţi voi, oare, că sunt adepta fricii? Cu siguranţă că vă înşelaţi profund!) În cea mai
mare parte, fac ce şi când doresc. Gândurile negative durează acum la mine doar o clipă şi în prezent, eu
trăiesc un şir continuu de evenimente fericite. Care este rezultatul lor? Sănătatea mea extraordinară!

Linia hotărâtoare a vieţii

În zilele noastre, aproape toată lumea ştie că sănătatea fizică se află în legătură cu cea mentală. La
naiba, chiar şi doctorii o ştiu! Pentru a vedea cum se dezvoltă cancerul, savanţii agresează mediul de viaţă
al cobailor. Pentru a vedea cum evoluează diabetul, tot ei smulg puiul de cobai de la pieptul mamei. Toată
comunitatea ştiinţifică şi / sau medicală ştie foarte bine că între minte şi corp există o legătură, deşi nu ştie
sigur care este. De aceea, nu va mai fi o surpriză pentru nimeni când se va descoperi că nu există nimic
altceva decât propria noastră energie...
(O scenă de desene animate: Doi doctori se află de o parte şi de alta a unui pacient aflat pe masa
de operaţie. Unul îi spune celuilalt: „Am scos tumoarea, dar unde naiba este nenorocita aia de valvă pe
care ne-am imaginat c-o vom deschide?”)
Boala, sub orice formă apare ea, nu este nimic altceva decât propria noastră energie negativă, care
ne murdăreşte atât de mult fluxul Energiei Vitale - adică frecvenţele înalte ce constituie starea naturală a
fiinţei noastre - încât sănătatea celulelor noastre este pusă în pericol.
Desigur că din punct de vedere al energiilor, noi suntem legaţi de Energia Vitală cu cel puţin o
coardă sau chiar mai mult decât atât. A ciupi puţin această coardă (valva închisă) şi a deschide larg valva
Stării de Bine ce permite Energiei Vitale să curgă nestingherit prin fiinţa noastră, sunt două chestiuni total
diferite. În prima situaţie, corpul este secătuit de forţa naturală a Energiei Vitale, pe când în a doua, cea
care ne hrăneşte corpul este Energia Vitală. Prin urmare, acest lucru înseamnă că atunci când în condiţii
normale şi corecte se menţine o vibraţie mai înaltă decât cea obişnuită, boala nu poate nici să apară şi nici
să persiste. Pur şi simplu, aşa ceva nu se poate! La urma urmei, corpul nu este separat de univers; atunci
când avem un gând, vibraţiile trec prin corpul nostru la fel de bine cum o fac prin orice altceva. Dacă ele
sunt în armonie cu programarea intrinsecă a Stării de Bine a corpului (valva Stării de Bine deschisă),
atunci celulelor le merge bine. Dacă însă proiectăm asupra celulelor noastre o energie negativă, ele nu-şi
mai pot face treaba. Pentru a le hrăni, consumăm alimente, dar nu este destul. Ca celulele noastre să
supravieţuiască, este necesar ca ele să fie hrănite cu frecvenţele înalte ale Energiei Vitale, altfel slăbesc şi
mor înainte de vreme, fără să se mai poată înmulţi normal şi să ne susţină sănătatea.
Boala există numai dintr-un singur motiv: energia ce ne străbate corpul are mai mult frecvenţe
joase decât înalte - de aceea în lume există atât de multă boală. Să luăm exemplul uni om fericit: el
elimină constant emoţiile negative şi din această cauză este fericit. Şi acest lucru o face mereu! Oamenii

88
bolnavi sunt închişi, deşi acest lucru nu se vede întotdeauna, dar ei, într-un fel sau altul, prin teamă, vină,
păcat sau orice altceva, şi-au închis valva de alimentare de la Sursa lor de energie.
Oamenii bolnavi sunt doar prost informaţi, aşa cum suntem toţi. Ei pot fi creştini devotaţi, oameni
cinstiţi, cetăţeni integri, prieteni dragi şi de nădejde, însă dacă nu permit să fie străbătuţi de un flux mai
mare de energie, atunci ei nu primesc Viaţa. De fapt, toate bolile, fără nicio excepţie, reprezintă
respingerea fluxului de energie înaltă şi trăirea la infinit a emoţiilor negative.

Ce faci dacă eşti bolnav?

Dacă în clipa de faţă eşti bolnav, dă fuga la medic, urmează tratamentul prescris, lucrează la
programul tău de însănătoşire - oricare ar fi el - dacă tu crezi în aşa ceva. Câtă vreme nu există nicio
schimbare la nivel vibraţional şi nu ai convingeri noi, fă astfel, pentru că n-are niciun sens să tulburăm
apele.
De veacuri tot aud ideea că numai ceva din afara noastră ne poate face mai buni, aşa că înainte de-
a învăţa să nesocotim această uriaşă credinţă, să luăm în considerare ceva ce rezonează cu această idee.
Cu alte cuvinte, să continuăm să ieşim în afara propriului nostru sine, să solicităm ajutor medical şi astfel,
oarecum, ne vom însănătoşi. Restabilirea stării de sănătate poate fi minimă sau instabilă, pentru că dacă
gândurile noastre şi fluxul de energie ce ne străbat fiinţa nu se vor schimba, atunci boala iniţială (sau chiar
una mai gravă) va reveni. Pentru moment, rămâi aşadar cu doctorul tău!
Totuşi, chiar dacă eşti bolnav, îţi cer să ştii cu toată fiinţa că orice boală se poate anula. Cu
siguranţă că în lumea în care trăim nu există ceva mai greu decât să încerci să te simţi bine atunci când
fizicul îţi este la pământ…dar acest lucru nu numai că este realizabil, ci chiar tu l-ai înfăptuit de multe,
multe ori.
Norman Cousins, editorul ce se afla pe moarte, suferind de cancer, a reuşit! După ce-a spus: „Mă
voi analiza minuţios!”, el s-a hotărât să-şi petreacă tot timpul râzând. Instinctiv, ştia că dacă ar fi putut să-
şi modifice frecvenţele în corp, atunci el s-ar fi însănătoşit. Aşadar, aflat pe patul de spital, viziona filme
comice, citea cărţi distractive, asculta glumele prietenilor şi s-a vindecat total de cancerul care-i
bombardase trupul. După ce s-a făcut bine, Norman Cousins a scris o carte. Într-adevăr, trebuie să
recunosc superioritatea acestui om care este un spirit de seamă…şi un maestru.
Recuperarea lui Cousins este un excelent exemplu pentru subiectul dezbătut acum; nu este vorba
nici de genele ereditare, nici despre obiceiurile sexuale sau despre vreo proastă alimentaţie, ori despre
expunerea organismului la infecţii - esenţa bolilor noastre. O persoană conectată la Energia Vitală şi
străbătută de fluxul ei nu poate fi afectată niciodată de boală. Cauza apariţiei bolilor sau sănătatea precară
se datorează lipsei de Energie Vitală şi respingerii Sursei Vieţii.
Atunci când dăm nas în nas cu o cel mai firesc lucru la care recurgem este să trecem la fapte, să
dăm repede fuga la doctor; astfel, noi nu ne calmăm niciodată gândurile care-au pus stăpânire pe noi şi
care se referă la boală. boală - mai ales cu una gravă - este evident că Suntem înfricoşaţi şi de aceea
reacţionăm în acest fel. Dacă în mod continuu şi negativ noi ne concentrăm pe boală, atunci ne
deconectăm de la cel mai important element pe care-l avem la îndemână pentru a ne schimba starea, şi
anume, puterea vindecătoare a frecvenţelor noastre ridicate.

Negativitate moderată / negativitate puternică

Nicio boală şi niciun accident nu apar peste noapte. În mod obişnuit, nenorocirile se coc în ani
buni. Câtă vreme nivelul energiei tale este mai mult scăzut decât ridicat - şi acest lucru se petrece ani în
şir - atunci nu există doar o singură cauză pentru care acum arăţi cum arăţi!
De exemplu, dacă ai fost implicat într-un grav accident, el nu s-a produs nici pe neaşteptate şi nici
n-a venit din senin. Pe măsură ce priveşti în spate, la anii care s-au scurs, tu poţi vedea cum gândurile tale
au început uşor-uşor să se încline spre frecvenţe joase: supărarea din familie, dorinţa de-a fi iubit, teama
de eşec, păcatul, grija financiară şi peste toate, vinovăţia ascunsă…Aşa a trebuit să se întâmple sau nu
trebuia să ai accidentul! Acel moment negativ s-a clădit în timp, prin acumulare, până în clipa în care
păşeşti în vârtejul autocreat şi acolo te întâlneşti cu cineva care se află pe aceeaşi frecvenţă cu tine, vă
întâlniţi şi vă ciocniţi. Cauza accidentului este energia cu frecvenţă joasă; efectul este deteriorarea
corpului - prin accident sau prin boală - indiferent dacă el s-a cumulat în săptămâni sau ani în şir.
Aici este vorba despre intensitate. O negativitate moderată - care durează ani de zile - este tot o
vibraţie negativă, însă corpul tău îi răspunde printr-o problemă mai uşoară. Dacă, însă, negativitatea care-

89
ţi mănâncă energia este una puternică şi dacă ea lucrează în corpul tău luni, ba chiar ani, atunci boala sau
accidentul vor fi pe măsură. Indiferent care-ţi este problema fizică, ea nu este nimic altceva decât
rezultatul pe care-l oferă corpul ca urmare a folosirii în exces a vibraţiilor negative - ceva ce poate fi
îndepărtat la fel de repede pe cât a fost creat.

Păcălirea omului matur

Pentru a anula boala, trebuie să căutăm un truc prin care să păcălim mintea, ca ea să creeze
vibraţiile înalte necesare celulelor ca ele să-şi înceapă procesul de regenerare. Nu vom avea parte chiar de
vindecare, însă nivelul energiei ţi se va schimba, fapt ce va conduce la transformarea ta. Este un început,
dar unul care chiar face minuni.
Acest truc seamănă într-un fel cu întocmirea unui nou scenariu, adăugând însă unele
particularităţi importante care vor dărâma - metaforic spus - magazia noastră plină cu convingeri vechi şi
ruginite. Să ne amuzăm împreună cu jocul care-i bucură pe copii, „Să ne prefacem că…” şi-ţi promit că
dacă te vei arunca cu toată inima în mrejele lui, şi dacă-l vei juca cu respiraţia tăiată, atunci valva ţi se va
deschide. Bun, iată prima parte…

„Să ne prefacem că…” Partea I: „Ce-aş face dacă…”

Mai întâi lasă-ţi chipul să se lumineze de-un zâmbet larg, ca mai apoi să zbori spre acel Gingaş
Surâs Lăuntric. Când ai reuşit, întoarce-te înapoi în timp, pe vremea când erai copil, pentru că jocul nostru
se cheamă „Ce-aş face dacă…”

„Ce-aş face dacă…”

„Unde aş merge dacă…”
„Ce-aş juca dacă…” Dacă ce?!
…dacă aş fi sănătos ca un cal!
…dacă aş fi tânăr şi foarte atrăgător!
…dacă aş fi junele nebunatic şi şugubăţ de pe vremuri sau care mi-aş fi dorit să fiu!
…dacă prin trei dorinţe aş putea face sau avea tot ce mi-am dorit!

Intră în acest joc şi înainte de-a simţi fluxul bucuriei şi emoţia cum îţi străbat fiinţa, trăieşte jocul
la maxim! (Dacă te simţi caraghios, această stare îţi arată destul bine cât eşti de blocat în vibraţiile dure
ale omului matur, care, în genere, sunt negative.)

„Să ne prefacem că…” Partea a II-a: „După aceea, înapoi…”

Rememorează şi retrăieşte câteva clipe în care te-ai simţit cu adevărat sănătos şi fericit, resimte
bucuria care le-a însoţit cândva.
Poate, pe vremea când erai la şcoală, jucai după ore hochei pe gheaţă pe iazul îngheţat, sau în
liceu, erai şeful galeriei. Poate, hălăduiai de-a lungul meandrelor unui torent de vară, culegând florile ce-ţi
apăreau în cale, ori iarna te dădeai cu bobul la vale, împreună cu prietenii, ori călăreai sub clar de lună,
alături de prima ta iubire…Indiferent care a fost momentul fericit, fă-ţi timp, reîntoarce-te la el şi
retrăieşte starea fericită care l-a însoţit atunci.

„Să ne prefacem că…” Partea a III-a: „Pune-le laolaltă…”

Acum, adu cele două stări împreună. Mergi înainte şi înapoi între ele, ca mai apoi să le uneşti
treptat într-una singură. Lasă-le să curgă împreună, într-o simfonie a vibraţiilor de fericire, până când
senzaţiile lor se suprapun peste rezultatele pe care ni le dorim, cele ale stării de la început, „Ce-ar fi
dacă…”. Ele devin o singură trăire, o unică fericire şi o plăcută amintire. Acum, cel mai important lucru
este că ele constituie un singur tot.
Nu-ţi poţi da seama cât de mult îţi doreşti să nu existe boala şi nici cât de mult vrei să ţi se
deschidă valva spre Starea de Bine; este ceva mult mai mult decât să-ţi doreşti bani sau să rămâi în starea
ta actuală. Fie una, fie alta, tu-ţi poţi deschide sau închide valva. Simte-te bine şi permite-i Energii Vitale
să-ţi aducă sănătatea şi fericirea, ori teme-te, fii ţeapăn şi strangulează-i fluxul, perpetuând astfel boala.

90
Moartea corpului n-a fost niciodată cauzată de cancer! De fiecare dată, motivul morţii este întreruperea
fluxului Energiei Vitale, blocaj ce se realizează prin teamă, supărare, vinovăţie sau oricare altă vibraţie
negativă.
Dacă te vei lăsa cu adevărat în voia jocului „Ce-ar fi dacă….” şi „După aceea, înapoi…” şi vei
înceta să mai fii acel adult băţos şi încruntat, atunci vei atinge trăirile necesare transformării în bine a
corpului tău. Chiar în clipa în care-o faci, tot atunci te vei simţi la fel de sănătos pe cât ai fost sau ai vrea
să fii şi vei putea simţi această stare până în străfundul fiinţei tale; în acel moment, tu lansezi în prezent o
nouă creaţie a fiinţei tale; acum ea există în vârtejul tău de gânduri, la fel ca un copac ce stă drept în
mijlocul pădurii. Poate că tu nu te afli în pădure ca să vezi copacul, dar el este acolo şi tu ştii acest lucru;
nu-l ignora!
Pentru a controla noul corp pe care-l creezi, reîntoarce-te deseori la acel gând. Ia cu tine trăirile pe
care le-ai simţit atunci când te aflai în joc. Cu astfel de sentimente optimiste, strecoară-te în noul tău corp,
verifică-i forma, dotarea, ce simte, cum lucrează şi chiar cum miroase. Simulează, prefă-te şi simte!
Dacă te doare ceva, aşteaptă puţin până când te mai lasă un pic durerea, după care, păşeşte în
lumea vindecării. Jocul „Să ne prefacem că…” ne conduce chiar într-acolo, în locul unde este bine să
mergi cât de des poţi; părăseşte-l apoi, dar rămâi concentrat pe ce s-a petrecut deja acolo şi lasă universul
să-şi facă treaba.

Schimbă imaginea

Odată, la o întrunire, cineva m-a întrebat cum se obţine acea senzaţie de a fi „slab”, când te fapt tu
vezi clar că eşti „gras”: Este vorba de un alt scenariul din seria „Să ne prefacem că…”, căci tu ştii că nu
poţi crede că eşti slab - mult mai puţini oameni reuşesc s-o facă - dacă te simţi gras. Tot atunci, o
persoană din spate, care-şi flutura frenetic mâna, luă cuvântul; ea era oarecum surescitată şi vorbea într-un
fel pe care eu îl asociez în mod curent cu senzaţia dată de câştigul la loterie; se exprima clar şi sigur şi tot
îşi atingea capul cu degetul.
Această fată dădea impresia că dorise tare mult să slăbească; trecuse prin dietele obişnuite,
pierduse la un moment dat din greutate, se îngrăşase înapoi şi tot aşa, la fel cum păţim cu toţii. În cele din
urmă, ea a recurs la vizualizare, metodă care i se păruse bună, însă nu i-a folosit deloc până în clipa în
care nu s-a hotărât să pună şi puţin suflet în imaginea pe care şi-o crea în minte. De atunci încolo, au
început să i se întâmple tot felul de lucruri…
Mai întâi, îi trecuse prin cap să facă gimnastică. Un start bun, dar a constatat cu uimire ceva:
deoarece ea admitea faptul că era grasă, nici măcar ipocrita dorinţă de-a merge la gimnastică nu mai
exista! Se întâmplase chiar ceva şi mai neplăcut: pe măsură ce se concentra pe greutate, orice lucru legat
de vreo dietă sau de primele puţine grame date jos, parcă zburau pe fereastră.
Aşadar, fata s-a reîntors la vizualizări şi la simulări, dar la început a trebuit mai-mai să se auto-
terorizeze ca să simtă greutatea pe care dorea s-o atingă. Această metodă a mers. Cu cât îşi spunea sieşi că
e slabă, cu atât se simţea şi mai slabă! Fiindcă nu se mai concentra pe faptul că era grasă, ea a putut face
faţă mai uşor unui regim de slăbire acceptabil şi n-a mai trebuit să se lupte cu sine pentru a merge la
gimnastică. Nu ştiu care-i fusese mai înainte greutatea, dar când am văzut-o, această tânără drăguţă arată
ca un perfect top model.
Toate acestea nu înseamnă doar să „vrei” să fii slab ori sănătos. Nu poţi numai să doreşti şi să
aştepţi ca acestea să ţi se întâmple! Trebuie să te concentrezi şi să simţi, iar să te concentrezi şi să simţi şi
tot aşa...Corpul va răspunde mereu la imaginea pe care i-o dai, şi-ţi va însoţi starea de senzaţia care i se
potriveşte: gras sau slab, bolnav sau sănătos.
Iată, deci, care este secretul pentru a transforma înăuntrul corpului tău o anumită stare: nu te
concentra niciodată pe ceea ce nu vrei şi caută orice modalitate posibilă să te simţi aşa cum îţi doreşti.
Mai departe, trebuie să ştii foarte bine că legile universului lucrează şi că ele sunt cele care trebuie să-ţi
transforme viziunea în realitate, dar o fac atâta timp cât tu nu o distrugi.

Niciodată nu e bun ceva rău

Într-adevăr, este un nonsens să nu mergi la doctor dacă tu crezi că el te face bine. În clipa în care
mă frământă sănătatea şi înfăţişarea, ştiu pe loc ce-şi doreşte mintea mea, dar eu nu-i voi permite aşa
ceva; prin urmare, la medic sau la dentist nu merg decât ocazional.

91
 Să cugetăm o clipă. Doctorii, pentru ce-au fost ei pregătiţi? Să te vindece? Desigur că acesta este
ţelul lor, dar ei nu te fac bine decât atunci când află ce este în neregulă cu tine. Iată care le este sarcina şi
motivul pentru care ei există: „Ce este în neregulă?” Da, ei doresc să te ajute, dar dacă nu-ţi descoperă
nimic, atunci cum o pot face? Câtă vreme ei caută cauza, adică „Ce este în neregulă” cu tine şi faptul că tu
aştepţi ca ei să descopere ceva despre tine sunt două stări prin care şi tu şi ei atrageţi ceva negativ, adică
chiar ceva „ce este în neregulă”.
N-ai observat că atunci când mergem la medic, fie ne aflăm pe punctul de a ne îmbolnăvi, fie
suntem c-un picior în groapă? Ori suntem pre-canceroşi, ori nu mai avem nicio scăpare. Nu dau cu barda
în profesiunea lor; medicii constituie un grup de oameni demni de laudă, dar care de-abia acum încep să
înţeleagă procesul bolii. Noi nu trebuie însă să ne aliem cu doctorii, ca să atragem ceva de care vrem să
scăpăm, şi nici nu trebuie mergem cu teamă la medic, având valva închisă.
Dacă ţi s-a spus că te afli într-o stare de tip „pre” şi-ţi tremură nădragii pe tine de frică, atunci ia-o
mai încet şi aruncă-ţi ochii pe ceea ce-ai creat. Prin frică, tu ţi-ai închis valva, te-ai magnetizat negativ şi
eşti călăuzit direct spre realizarea inevitabilă a verdictului dat de doctor. Fiecare medic de pe faţa
pământului ştie că boala se dezvoltă deîndată ce se pune diagnosticul. Închipuieşte-ţi una ca asta!
Mergi cu orice preţ la medic, dar observă-ţi reacţiile, fricile, convingerile, îndoielile - cu alte
cuvinte, observă-ţi valva. Lasă la o parte procentul de boli aşa-zise incurabile şi orice alte macabre
statistici referitoare la boli şi astfel te vei putea folosi de medicul tău mai curând ca de un intermediar, ce
te va conduce spre realizarea dorinţei tale, decât ca pe o cauză a unei viitoare frici.

Moarte este o farsă!

Am tot vorbit despre energia pozitivă ce creează lumile, despre energia la care suntem permanent
conectaţi, dar la care rareori suntem deschişi. Dat fiind faptul că trupul nostru este o prelungire a Forţei
Vitale primare, de ce murim noi atunci?
Să presupunem că eşti actor. Apari pe scenă îmbrăcat într-un costum şi trăieşti bucuria de-a fi un
personaj într-o piesă de teatru. După ce ţi-ai încheiat reprezentaţia, te dezbraci de costum şi laşi
personajul la o parte, dar tot tu eşti.
Acelaşi lucru se petrece şi cu Sinele tău Extins. Pentru ca el să simtă real totul, să înveţe sau chiar
să se amuze, Sinele interpretează acum un rol într-un corp - corpul tău. Atunci când el oboseşte, trece la
altceva, dar nu se stinge ca o lumânare. Nu poate face asta, pentru că Sinele este energie pură şi tu nu poţi
stinge energia aşa cum faci cu lumânarea.
Of! Chiar dacă energia nu poate fi distrusă, vibraţiile noastre negative ne zdrobesc celulele
corpului şi această practică ne face viaţa îngrozitoare. Faptul că ne concentrăm pe o stare pe care nu ne-o
dorim şi o facem cu frică, ne slăbeşte drastic legătura cu marea energie ce constituie adevărata noastră
fiinţă; în acest fel, celulele corpului nostru sunt nevoite să se contracte datorită deficitului de Energie
Vitală. Apoi, corpul ajunge la condiţiile limită de supravieţuire, ca în final, el să moară din cauza
asfixierii necruţătoare a celulelor sale. Însă numai corpul este cel care moare, nu şi Energia Vitală care
eşti tu.
În acea stare de sufocare, bietele celule, cele care trebuie să fie în mod constant alimentate cu
Energia Vitală, sunt acum obligate să riposteze în faţa vibraţiilor negative dezlănţuite în corp. Câtă vreme
sănătatea celulelor este compromisă de-o lipsă critică de energie, ele nu mai au altă alternativă decât să
lase boala să se instaleze. Dacă Energia Vitală continuă să fie respinsă, celulele nu se mai pot reproduce,
îşi încetează existenţa şi se reîntorc pur şi simplu, de-acolo de unde au venit, în energia pozitivă pură a
sănătăţii perfecte şi-a fericirii absolute. La fel se întâmplă şi cu tine. Noi numim această stare, moarte, dar
singurul lucru care încetează să existe, este forma ta fizică şi nu Tu.
Savanţii cunosc deja că trupul poate trăi mult mai mult decât o face acum, secole chiar. La fel cum
incredibilele maşinării pe care le folosim nu merg fără combustibil, aşa se întâmplă şi cu cineva care nu
mai este pus în mişcare de Viaţă, deci energia încetează să-l mai străbată. Numim rezultatul acestui
proces, moarte, dar moartea este numai a corpului şi nu a Ta.
Cel care te ucide nu este fumul de ţigară, ci faptul că tu respingi Viaţa. Nu te omoară atacul de
cord, ci faptul că refuzi Viaţa. Lasă Energia Vitală să curgă prin tine şi atunci vei putea bea zilnic la micul
dejun chiar şi cianură, fără nicio problemă.
Aşadar, nu este important, oare, faptul că cea mai mare spaimă care continuă să vibreze în noi şi
care devine chiar şi mai puternică, este frica de moarte? Teama de moarte este cea mai deplorabilă reacţie
învăţată, pe care noi am căpătat-o de-a lungul vremurilor, de la o gaşcă de fanatici avizi de putere, care au

92
vrut să joace jocul „Hai să stăpânim masele…” Şi-au făcut-o genial! Sperie-i pe oameni cu ceva cum este
moartea şi apoi îi vei putea duce unde vrei - ei vor fi la mâna ta!
Iată cum au apărut toate zvonurile prosteşti despre diavoli, iad şi marea judecată - ca un mecanism
de control al oamenilor prin intermediul fricii. Însă, atâta timp cât energie nu poate muri şi noi toţi suntem
- fără nici cea mai mică îndoială - energie, atunci teama de moarte nu este nimic altceva decât o enormă
pierdere de timp care trezeşte doar şi mai multă energie negativă. Este foarte trist c-am fost instruiţi astfel
despre moarte, într-un mod atât de ingenios, încât am uitat cu desăvârşire cum să trăim...
Oricum, dacă te hotărăşti să-ţi schimbi hainele, atunci n-are loc nimic altceva decât o retragere din
reprezentarea ta fizică, o deconectare de la corp. „Tu” cel adevărat nu te părăseşte niciodată. Acea parte
din tine este conectată de-a pururi la eterna conştiinţă conştientă: Tu.
În felul acesta, ceea ce noi numim în mod greşit moarte este doar o schimbare a focalizării, un salt
de la o frecvenţă la alta. Vrei mereu să fii un anonim? Nu! Dar ce-ai vrea să fii? Dar tu nu încetezi să
exişti. Nu poţi! Tu eşti chiar Energia Vieţii care se mişcă neîntrerupt şi pretutindeni, aici şi chiar în
această clipă. Tu eşti pura energie pozitivă a sănătăţii perfecte şi-a fericirii absolute şi tu n-o poţi nimici!
Este un lucru mare să scăpăm de această spaimă, fiindcă deşi transformăm tot ceea ce nu ne dorim
în pozitiv, mai rămâne însă un ghimpe bine înfipt în fiinţa noastră, adică, încă mai păstrăm o vibraţie a
fricii, vibraţie ce afectează tot, inclusiv sănătatea noastră.
O cale uşoară de a pune capăt acestui mit creat de om - moartea - este de-a ne concentra în tot ceea
ce facem pe ridicarea frecvenţelor noastre spre Partea Majoră a fiinţei noastre, adevărata esenţă a Tot
Ceea Ce Există. După aceea, vom avea la dispoziţie întregul rai, aici pe pământ, în mica noastră lume, aşa
cum a fost să fie.

Totul este o co-creaţie

Cu mulţi ani în urmă, mama celei mai bune prietene a murit într-un accident tare ciudat. Se afla în
maşină împreună cu soţul, îndreptându-se spre un pasaj subteran, când un mic grăsan a azvârlit de sus,
înspre maşină, un pietroi, care a lovit-o prin geam direct în cap, omorând-o pe loc. Poate părea o
coincidenţă oribilă, nu? Un mare ghinion?! O nefastă aruncare a zarului?! Nu, nu este niciuna şi nici alta.
Este o co-creaţie.
În primul rând, unul dintre ei - ori doamna în cauză, ori soţul ei a fost dirijat s-o ia pe acolo, căci
altfel, ori ar fi schimbat traseul, ori ar fi trecut într-alt moment sau ar fi scăpat teferi.
În al doilea rând, dar şi cel mai important, n-a fost ceva întâmplător. La fel ca orice accident, boală
sau calamitate, din punct de vedere vibraţional a necesitat un anume timp de pregătire. Doamna T. trăise
cu valva închisă ani buni, zâmbind dulce şi sporovăind cu plăcere, dar lăuntric, ea fusese profund
revoltată de modul ei de viaţă, fusese o victimă tipică care se împotrivise cu tărie fluxului Energiei Vitale,
iar acest lucru îl făcuse mult, mult timp. La fel se întâmplase şi cu tânărul ei „călău”.
Acum, să revenim şi să ne întrebăm cine a fost primul. A cui vibraţie a fost răspunzătoare de tot ce
s-a întâmplat? Cea a doamnei T., datorată anilor în care şi-a tăinuit pesimismul? Sau cea a copilului care a
aruncat piatra?
Aşa cum se întâmplă mereu într-un aşa-zis accident, este vorba despre o co-creaţie. În cazul de
faţă, însă, vibraţia decisivă a fost cea a doamnei T., căci ea vibrase c-o frecvenţă aparte, a intrat în
rezonanţă cu una similară şi rezultatul a fost crunt. Un simplu exerciţiu de fizică: când loveşti un
diapazon, îi răspunde altul, care se află pe aceeaşi lungime de undă.
Să luăm, de exemplu, o scală de la 1 la 10. Cifra 10 reprezintă valva larg deschisă. Pe de o parte,
frământările vieţii i-au adus doamnei T. o vibraţie emoţională distructivă, să zicem de grad 4, care a durat
o anumită vreme. Pe de altă parte, băieţaşul, care deşi nu avea la activ decât câţiva ani de sentimente
inferioare şi de furie grosolană la adresa Vieţii, ele au dat naştere unor trăiri atât de puternice - şi prin
urmare, unei atracţii magnetice - de acelaşi devastator grad 4.
Sorţii au fost aruncaţi. Mai devreme sau mai târziu, vibraţia lui de grad 4 tot s-ar fi întâlnit cu una
similară şi-ar fi condus la o nenorocire. Chiar dacă n-ar fi fost piatra, doamna T. tot ar fi păţit ceva foarte
rău, căci vibraţia ei ar fi intrat în rezonanţă cu alta de acelaşi grad 4.
La fel cum unui scafandru i se retează furtunul ce duce la butelia de oxigen, aşa i s-a întâmplat şi
acestui băieţaş; prin întreruperea legăturii cu propria-i Sursă, el a fost azvârlit pur şi simplu în suferinţă şi
furie, iar doamna T. se afla în propria-i zonă de suferinţă. În cele din urmă, cei doi au fost aspiraţi
reciproc de suferinţă. Acesta este un exemplu perfect pentru co-creaţie: ea şi-a atras soarta şi la fel şi el.

93
 Trebuie doar ca cineva sau ceva să rezoneze cu tine ca atracţia să şi înceapă. Care (eveniment,
persoană) a ajuns la tine mai întâi? Cel de maximă intensitate. Şi tu continui iar şi iar să-l atragi şi să te
contopeşti cu el, până când acest sumbru joc te oboseşte şi, în final, capitulezi - aşa cum a făcut şi doamna
T. - ori îţi modifici frecvenţa.
Dacă într-un accident au fost implicate două sau mai multe persoane, atunci a fost vorba despre
atracţie negativă rezultată dintr-o combinaţie de vibraţii de acelaşi fel. Când cei care-au suferit accidente
au fost copii mult prea mici ca ei să-şi fi putut dezvolta propriile emoţii negative, înseamnă că micuţii au
cules vibraţiile negative din jur. Dacă s-a prăbuşit un avion, înseamnă că toţi cei de la bord, indiferent de
vârstă, au fost atraşi în eveniment.
Indiferent dacă are loc un dezastru, cataclism, întâmplare nefericită sau boală, cauza este aceeaşi.
Sămânţa emoţiei negative a fost sădită mai demult, ea s-a dezvoltat şi a rodit, ca mai apoi să se
întâlnească cu altele de acelaşi fel şi să dea naştere unui adevărat vârtej de forţe negative. Datorită acestui
fapt, s-a creat o atracţie electromagnetică atât de puternică, încât fie că se formează gheaţă pe aripile
avionului şi el se prăbuşeşte, fie că cedează frânele şi autobuzul cade în prăpastie sau o furtună devastează
toate aşezările tihnite de odinioară.
Dacă trăim deconectaţi de la Energia Vitală, mai devreme sau mai târziu tot ne va lovi ceva, o
maşină, o inundaţie, un tren sau o tornadă. (Chiar ne mirăm uneori cum de-o tornadă rade de pe faţa
pământului o casă, iar pe cea vecină o lasă nevătămată! Acum ştiţi de ce!)
Dacă ai doar o simplă pană de cauciuc, atunci valva-ţi este deschisă parţial, însă dacă ai probleme
şi tu şi maşina, atunci valva-ţi este în mare măsură închisă. Dacă-ţi rupi doar piciorul pe un povârniş,
valva-ţi este destul de deschisă, pe când atunci când te simţi de parcă explodezi, valva ta este cam închisă.
Aş putea continua, dar n-o fac, ci insist doar pe faptul că aici e vorba despre-o valvă închisă. După
mine, nimic, chiar nimic nu păţim dintr-o pură întâmplare. Nici câştigul la loterie, noile iubiri, bolile,
ciudăţeniile naturii şi nici vreun accident. Noi le-am atras electromagnetic, prin sentimentele şi vibraţiile
proprii. În lumea în care trăim, nimic nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla niciodată decât datorită
atracţiei noastre vibraţionale.
Dacă toată viaţa coşul cu provizii ţi-a fost gol, nu e cazul să intri tocmai acum în panică! Nu
înseamnă că, automat, ai un bilet ce te duce spre cancer. Eşti aproape, dar nu chiar acolo! Tu trebuie doar
să-ţi descoperi propria bucurie şi atunci vibraţia valvei deschise va trece instantaneu peste toţi anii de
beznă şi osândă. S-ar putea să ai un mic accident de maşină, dar asta va fi tot. Nu ceva grav. Ori poate vei
răci uşor. O problemă minoră. Sunt doar unele mici aluzii că încă te mai împotriveşti frecvenţei Stării de
Bine, adică sănătăţii perfecte, fericirii şi prosperităţii absolute.
Prin urmare, care sunt principalii factori de atracţie? Întotdeauna, noi suntem! Sentimentele
noastre, valva noastră, împotrivirea noastră. Nimeni nu ne face absolut nimic! Noi suntem cei care
atragem negativitatea şi o facem pentru că vibrăm cu frecvenţe negative, intrând în rezonanţă cu cineva
sau ceva aflat pe aceeaşi lungime de undă, într-o veşnică co-creaţie.

Comutatorul sănătăţii desăvârşite

Noi suntem bolnavi, avem parte de accidente, îmbătrânim sau chiar murim pentru că ne rotim în
sens invers comutatorul lăuntric, adică nu înspre sănătate, fericire şi prosperitate. Astfel, prin trăirile
noastre negative, ne blocăm celulele, ele se deconectează de la Sursa Vieţii şi hotărât lucru ni se întâmplă
ceva.
Poate-ai vrea să te vezi cum te manifeşti. Dacă-ţi spui „Eu vreau să fie bine!”, dar vibraţia ta
dominantă spune „Ajutor, eu nu vreau să fiu bolnav!”, atunci care este starea pe care tu o alegi?
Dacă eşti bolnav şi-ţi spui „Doamne, mă voi lupta cu boala şi-o voi învinge!”, dar te afli pe o
poziţie defensivă, atunci asupra cărei stări te concentrezi?
Nu contează cât de mulţi sunt oamenii pe care-i iubeşti, nici cât de mulţi bani dai la săraci sau cât
de bine îţi merg afacerile şi nici ce persoană încântătoare şi simpatică eşti, dacă tu răspândeşti vibraţii în
jur negative, căci astfel vei atrage tot felul de buclucuri.
Deîndată ce acceptăm vibraţiile grosiere ale conştiinţei de masă ce ne înconjoară peste tot - adică
interminabila energia negativă emanată de oameni - şi-i permitem să ne conducă, atunci suntem terminaţi;
ne asemănăm cu barca fără cârmaci, lovită de valuri şi aruncată de colo-colo. Nu trebuie să se întâmple
aşa ceva! Tu nu trebuie să fii niciodată o victimă a conştiinţei de masă şi nici a vreunei energii negative
emanate de cineva - fie medicul tău, familia, iubita sau oamenii din jur.

94
 Exprimă-ţi zi de zi Dorinţele, scrie-le pe hârtie, vorbeşte apoi despre ele şi construieşte-ţi în minte
noi imagini ale corpului, sănătăţii, înfăţişării şi vieţii tale. Prefă-te că deja ele există. Intră în starea
imaginată şi devin-o una cu propriul tău flux de energie, vibrează cu frecvenţa bucuriei, lăsând-o să se
răsfrângă asupra ta şi a celorlalţi, fără să mai ţii cont de ce-a fost mai înainte, atunci nu numai corpul tău
se va simţi mulţumit, dar nu vor mai fi nici atât de multe accidente.
Este uşor? Nu, nu este tocmai uşor să nu te mai concentrezi pe boala ta gravă, suferinţa sau
greutatea ta nedorită, dar o poţi face puţin câte puţin. Îţi poţi deschide un pic valva şi să-ţi schimbi direcţia
corpului.
Tu eşti pe departe mult mai important decât corpul, deci nu te îndoi niciodată că n-o poţi face.
Râzi mai mult la orice şi bucură-te din plin; este tot ce poţi face pentru a avea corpul pe care ţi-l doreşti -
trebuie doar să descoperi calea de a fi fericit. La început merge mai greu, căci pentru tine încă mai
contează ceva din lumea în care trăieşti - corpul, familia sau vechile tale suspiciuni - dar concentrează-ţi
atenţia doar asupra faptului de a fi fericit. Fericirea, în analiza ei finală, este chiar sănătatea şi
prosperitatea noastră.

Capitolul 11
Să îmbrăcăm veşmintele Stării de Bine!

Washington este un stat plini de arbori care-l fac să fie chiar prietenos. Aici, se pare că există mai
multă verdeaţă decât gângănii. Deşi mie-mi plac mai mult copacii cu frunze căzătoare, pentru că ei îşi
schimbă „haina” în funcţie de anotimp, m-am ataşat cu toată puterea de minunaţii arbori care-mi
înconjurau casa.
Când cineva venea pentru prima dată la mine în vizită, cele dintâi comentarii pe care le auzeam
erau despre locul minunat în care trăiesc şi despre copacii extraordinari ce-mi stăteau alături, care erau
într-adevăr uriaşi, cum nu mai puteai vedea în jur şi aveau în jur o mulţime de specii de plante ce se
dezvoltau din acelaşi trunchi. Chiar şi puţinii copaci cu frunze căzătoare, care-mi binecuvântau locul, erau
ciudaţi şi ca înălţime şi ca aspect. Prietenii mei cei mai aparte erau însă micii arbuşti ce se întindeau în
afara gardului meu, pe marginea drumului. În Washington, de-a lungul părţilor carosabile ale drumurilor
se află nesfârşite pâlcuri de arbuşti agăţători, iar eu aveam un astfel de şir care era într-adevăr
nemaipomenit. Ei creşteau repede şi la vremea aceea - eu locuiam acolo cam de vreo trei ani - erau destul
de înalţi ca să creeze un ecran mărişor împotriva zgomotului făcut de trafic.
Îi iubeam, deşi nu ştiam de ce...Poate din cauza energiei pe care-o degajau, poate datorită faptului
că erau neclintiţi şi creşteau pe marginea drumului, în afara pământului cultivat, ori fiindcă supravieţuiau
în solul ăla atât de sărac. Nu ştiu de ce, dar cu siguranţă îi adoram...
În aceşti primi ani petrecuţi în Washington, la vremea când urmam oarecum o cale spirituală, eram
foarte departe de-a avea valva deschisă. Blestemam vremea pentru proasta mea dispoziţie sufletească, mă
afecta faptul că proprietatea mea era situată într-un loc atât de izolat şi-mi era dor de prietenii mei din
California. Cu toate că eram bucuroasă că scriam la prima mea carte, mă concentram aproape constant pe
lipsa banilor, iar balanţa vibraţiilor mele se înclina mai mult spre negativ decât spre pozitiv...prin urmare,
într-o oarecare măsură, dădeam cale liberă oricărui necaz.
Odată, într-o memorabilă zi de vară pe care n-o voi uita nicicând, am auzit afară nişte zgomote pe
care le făcea un utilaj greu. M-am uitat pe geam şi am văzut un tăietor uriaş ce aparţinea primăriei, care-
mi dobora arbuştii din faţa casei. M-am repezit în stradă strigând, dar fusese mult prea târziu. Ultimul din
suita arbuştilor mei dragi pe care-i văzusem crescând de mici până la aproape doi metri sau chiar mai
mult, tocmai căzuse secerat la pământ. Mereu îmi aduc aminte cât de tare am mai răcnit şi ce chin am trăit
atunci... Am fost distrusă, căci tocmai mi se luase iubita mea familie!
Până s-au prins şi au cresc noii arbuşti, au mai trecut câteva veri. Am încercat să nu mă mai ataşez
atât de mult de ei şi-am reuşit. Eram tare mândră de tăria de care dădeau ei dovadă şi chiar mă uimea
îndârjirea lor; nu erau atât de înalţi ca să-i îngrijoreze pe edilii oraşului, aşa că simţeam că se aflau în
siguranţă încă câţiva ani de-atunci încolo.
Când au atins cam până în doi metri, am ştiut că se apropiase timpul să fie doborâţi din nou. La
acel moment, însă, trăiam înăuntrul Legii Atracţiei şi-mi păstram deschisă valva cât puteam mai mult. Nu
mai simţeam atâta teamă şi nesiguranţă, ajunsesem chiar să iubesc vremea rece şi umedă din Washington,
deci balanţa vibraţiilor mele se înclina acum mai mult spre pozitiv. Eram fericită, valva mea era mai mult

95
timp deschisă decât închisă şi ştiam - da, da, chiar ştiam! - că îndrăzneţii mei prieteni verzi vor fi în
siguranţă câtă vreme voi locui eu acolo.
Într-o zi de vară, am auzit din nou afară zgomotul făcut de-un utilaj greu şi am ieşit să văd ce se
întâmplă…Nu mai simţeam niciun pic de panică. Când am ieşit în curte, tăietorii tocmai terminaseră de
retezat lungul şir de arbuşti din faţa casei vecinilor mei, după care, ei au sărit peste cei din faţa casei mele
şi au trecut la ceilalţi vecini. I-am făcut un semn şoferului şi l-am întrebat de ce-a sărit peste arbuştii din
faţa casei mele. El mi-a răspuns: „Ooo, nu ştiu, doamnă, dar păreau aşa de drăguţi acolo, încât m-am
gândit că aţi dori să-i păstraţi! Vreţi să-i dăm jos?”

Sigur, liniştit şi fericit

Sinele nostru Extins vibrează cu o frecvenţă pe care am numi-o, dacă am putea-o simţi, un pur şi
veritabil extaz (trebuie să fie ceva drăguţ!); se pare, însă, că cea mai mare parte a fiinţei noastre lucrează
pe o frecvenţă (sau într-o gamă de frecvenţe) acum necunoscută nouă, dar pe care am putea-o denumi
fericirea cea adevărată. Cât timp fericirea şi Starea de Bine sunt sinonime, înseamnă că există o parte din
noi - chiar cea mai mare parte! - care nu cunoaşte nimic altceva decât eterna stare necondiţionată de
sănătate şi fericire, deoarece, conform legilor fizicii, atunci când ai una (frecvenţa înaltă a fericirii), o ai şi
pe cealaltă (sănătatea).
Deci, iată cum stau lucrurilor: când vibrăm în mod pozitiv şi ne simţim bine, euforici sau apreciaţi,
atunci ne concentrăm atenţia mai mult pe bucuria dată de Dorinţele noastre decât pe frustrările provocate
de neîmplinirea lor. Când trăim o stare ce trece prin toată gama, de la mulţumire la euforie, valva ne este
deschisă şi ea permite energiei fundamentale să curgă prin noi. În toată lumea asta care ne răneşte, nu
există absolut nimic care să ne aducă această fericire. Nimic! Nici în afaceri, acasă, pe drum, în corp şi
nici chiar dragii noştri arbori! Atunci când ne aflăm în această energie, nimic rău nu ni se poate întâmpla,
pentru că noi chiar trăim energia sinelui nostru omnipotent şi curgem odată cu ea. Această energie este
singura Stare de Bine neprihănită şi ea nu cunoaşte nimic despre vibraţiile negative. Singurul lucru pe
care acea mare parte din fiinţa noastră îl cunoaşte o inexplicabilă bucurie, putere, uşurinţă şi o infinită
siguranţă, pentru că Aceasta Este Nemărginita Stare de Bine! Şi…într-adevăr, aceasta suntem noi, ca o
prelungire fizică a ei. Da, este Starea de Bine pură şi fără de sfârşit. Tot ce avem noi de făcut este să ne
dăm nouă înşine şansa de a-i permite să fie aşa!
Dacă pare că sunt prea insistentă, aveţi dreptate, pentru că aici vorbim despre „viaţa bună”. Atunci
când ne conectăm la acea energie de înaltă frecvenţă, când nu ne mai bazăm pe teamă ci pe fericire, când
nu mai avem emoţiile negative date de griji, amărăciuni, îndoieli sau vinovăţii, atunci ne conectăm în mod
automat la viaţa bună pe care ne-o oferă fericirea absolută şi sănătatea perfectă, acolo nimic fizic nu ne
mai poate răni. Şi aşa şi este! Niciodată nu ne mai poate răni nimic! Nici hoţul de buzunare, nici vechea
noastră maşină, nici aţipeala de la volan şi nici chiar Mama Natură.
Cutremur de pământ? Sigur, poate casa ta va avea ceva stricăciuni, dar ele vor fi neînsemnate dacă
gândirea ta este predominant pozitivă şi tu te simţi în siguranţă. Dacă nu eşti, verifică-ţi atunci mai bine
valva (atunci când te faci bine). Tu îţi poţi vedea tot timpul nivelul de conectare la Sursa ta de energie
prin gradul de distrugere al casei, al corpului, a maşinii sau al locului tău de muncă - nu contează despre
ce e vorba. Casa ţi-a fost jefuită în stil mare? Ai o boală gravă? Tornada ţi-a provocat pagube mari? Valva
ta este bine închisă!
Ia te rog în seamă că atunci când spun că ai „valva închisă” nu înseamnă că eşti un om ticălos sau
josnic. Dacă unii oameni au murit într-un uragan sau într-o explozie, acest lucru nu implică în niciun caz
aşa ceva, ei erau persoane calde, iubitoare, dar s-au învăluit inconştient în toate vibraţiile negative ale
conştiinţei de masă şi de aceea viaţa le-a fost atât de aspră.
Atunci când valva ne este deschisă şi balanţa vibraţională înclină mai multe spre pozitiv decât spre
negativ, noi - metaforic spus - îmbrăcăm un nou veşmânt, care este chiar ca o armură divină. Prin urmare,
atunci când ne conectăm la energia pozitivă, înaltele ei frecvenţe curg liber prin fiinţa noastră şi nimic nu
ne mai nelinişteşte, cum se întâmpla altă dată, când atrăgeam mult mai multe rele decât cele date de
propriile noastre griji.
Când valva-ţi este deschisă, tu te hotărăşti să fii fericit cu viaţa ta, indiferent care este ea, şi în
mod automat, tu îmbraci o haină nouă, pe cea fericirii depline şi a sănătăţii perfecte, iar în acest caz, nu
mai poţi păţi nimic rău, pentru că vibraţional, este pur şi simplu imposibil să ţi se întâmple ceva „rău” în
acea frecvenţă înaltă în care te afli. Lăsându-ne dominaţi de probleme neplăcute, noi ne îndepărtăm de
trăirea în energia înaltă şi nu ne mai bucurăm de micile nimicuri, aşa cum erau şi arbuştii mei trecători.

96
 De exemplu, dacă ai cârtiţe pe pământul tău, ele vor ieşi la suprafaţă numai atunci când nu le vede
nimeni sau deloc, dar ele nu vor apărea niciodată în mijlocul curţii. Veveriţele vor mânca hrana altor
păsări şi nu pe cea a păsărilor tale. Pot exista în casa ta termite, dar foarte curând ele vor pleca. Din cauza
ploilor abundente, copacii din curţile vecinilor se pot prăbuşi, dar ai tăi vor rămâne în picioare. Câinii
vagabonzi vor face murdărie în curtea vecinilor, dar nu într-a ta. Prietenii tăi pot fi prinşi într-o furtună de
zăpadă, dar tu vei ajunge teafăr acasă. Zona în care locuieşti poate fi ţinta hoţilor de scrisori, dar cutia ta
poştală va rămâne neatinsă. Dacă rămâi fără benzină la mii de kilometri de casă, va veni cineva ca să te
salveze. Dacă gripa îi îmbolnăveşte pe toţi, de tine nu se va prinde. Şi întotdeauna vei pierde avionul care
se va prăbuşi.
Toate acestea - şi chiar şi mult mai multe - se datorează faptului că tu te-ai înfăşurat în propria ta
energie a Stării de Bine, frecvenţa care-ţi garantează sănătatea şi fericirea absolută.

Obiceiuri proaste

Ori de câte ori vorbesc unui grup de oameni despre curgerea energiei, ies la suprafaţă fel de fel de
întrebări despre problemele lumeşti şi despre toate grozăviile din trecut sau din prezent. „Cum de în lume
există atât de mulţi oameni care mor de foame?” „Ce ne poţi spune despre Hitler?” „Dar despre indieni?”
etc. etc. etc.. Nu doresc să pierd mult timp vorbind despre aceste subiecte, pentru că într-un fel, am făcut-
o deja. Să ne aruncăm însă o privire rapidă pe câteva din cele mai comune întrebări, pentru a vedea dacă
putem înţelege o dată pentru totdeauna că încă de la începutul timpurilor, fiecare experienţă de viaţă a fost
atrasă prin intermediul unui flux de energie, fie individual, fie în grup.
Stai liniştit! Nu sunt o persoană sadică şi cu sânge rece care-ţi sugerează în paragrafele ce urmează
că este posibil să te simţi straşnic atunci când vezi pe cineva care-şi loveşte semenul şi nici nu afirm: „E
mult prea rău!” atunci când văd atrocităţile ce se petrec în lume. Nu, eu vorbesc aici doar despre cauza
lor. Da, indiferent despre ce este vorba, ele au toate aceeaşi cauză. Atunci când ne simţim bine - suntem
fericiţi, încântaţi, entuziaşti sau iubitori, ca individ sau grup - atragem spre noi evenimentele bune, iar
când ne simţim rău - amărâţi, vinovaţi, revoltaţi sau mâhniţi, ca individ sau grup - atragem spre noi tot
felul de evenimentele rele şi la fel se întâmplă cu toată lumea şi absolut peste tot.

Răpirea
Cineva se gândeşte cu teamă la ceva ce nu-şi doreşte. Altcineva vibrează pe aceeaşi frecvenţă
negativă, dar cu mai multă duşmănie decât cu teamă. Cea de-a doua persoană se gândeşte la ceea ce crede
ea că-i va potoli pasiunea şi-i va umple goliciunea interioară. În prima persoană vibrează frica, în cea de-a
doua, furia lăuntrică. Prin faptul că frecvenţele cu care vibrează cei doi se potrivesc, ei vor deveni co-
creatori ai unui eveniment neplăcut.
Dacă nu dai atenţie lucrurilor pe care nu ţi le doreşti, ele nu pot deveni parte din experienţa ta,
pentru că, pur şi simplu, ele nu sunt incluse în vibraţiile tale. Din punct de vedere emoţional, tu poţi atrage
răpitorul, criminalul sau hoţul doar prin gândul tău de a deveni victima lui sau prin vibraţiile tale negative
care corespund cu cele ale atacatorului. Fiecare emoţie pe care o trăieşti generează întâmplările ce-ţi apar
în viaţă.

Prejudecata
Este inutil să mai spun că există tot soiul de prejudecăţi: rasă, religie, culoare, sex, greutate
corporală, educaţie etc. Cel care se simte prejudiciat de ceva reprezintă forţa cea mai puternică în această
co-creaţie şi el lasă să curgă în afara sa puternicele vibraţii ale persecuţiei, antipatiei, greşelii sau
victimizării.
Luaţi, vă rog, aminte că eu nu sunt de-o parte sau de alta a vreunui grup. Eu spun clar un singur
lucru, şi anume că atenţia îndreptată în mod persistent asupra nedreptăţilor atrage multe alte nedreptăţi.
Creaţia vine de la sentimente.

Copiii mici
Ce spuneţi despre micuţii răpiţi sau despre cei care s-au născut cu malformaţii, ori despre cei care
mor de foame în Africa sau sunt ucişi în războaie civile?
Este trist de spus, dar în mod obişnuit, ei au cules multe vibraţii negative de la semenii lor chiar
înainte de a se naşte, rămân cu ele şi le sporesc direct proporţional cu vibraţiile adulţilor care-i cresc.

97
Acest lucru se întâmplă până în momentul în care tinerii în cauză nu mai vor să trăiască astfel de
experienţe neplăcute. Da, aceşti copiii sunt victime fără vină.
Cum poţi ajuta un mic muritor de foame dacă el se află de cealaltă parte a globului pământesc?
Dar un copilaş care se află la el acasă şi nu înţelege niciun cuvânt? Doar dacă-i porţi în gândul tău şi le
transmiţi vibraţii calme, de genul: „Într-adevăr, totul e bine, va trece şi asta, eşti atât de iubit etc.” şi dacă
ai grijă să nu atribui nimănui vina, pentru că dacă o faci, atunci această vină va aduce după sine şi mai
multă energie celui care abuzează de semenul său (sau situaţiei nefavorabile) şi la fel şi victimei.
Cea mai mare problemă o au adulţii, căci ei continuă să-şi retrăiască la nivel vibraţional cruntele
suferinţe din copilărie, ca de exemplu, abuzul din partea părinţilor, mediul în care au crescut etc. Cineva
care nu mai vrea să retrăiască ca adult greutăţile copilăriei, poate reuşi doar dacă nu mai ia în seamă
vechile şabloane după care reacţionează, bazate pe ură şi neîncredere. Obţinem toate lucrurile asupra
cărora ne concentrăm. Dacă ne aţintim atenţia pe un lucru urât, atunci îl atragem şi în prezent şi în viitor.

Adolescenţii
Sinucideri, accidente de maşină, sarcini nedorite, droguri, arme...Atunci când adolescenţii cresc
într-un mediu cu energie negativă (care rareori iese la iveală) şi sunt învăţaţi să fie ocrotiţi chiar de la
naştere, din cauza fricii, ei sunt vulnerabili, iar sentimentele le scapă de sub control şi au diverse dorinţe
negative. Ei îşi caută drumul prin care să se conectează la energia pozitivă a Vieţii, dar până îl găsesc, ca
să-şi umple viaţa - puţin sau chiar deloc conectată la Sursa lor de energie - ei aleg drogurile, sexul şi alte
chestii interzise. Sinuciderea, cu aparenta ei nevinovăţie, pare, astăzi, ceva foarte răspândit, iar cauza ei
nu este niciodată întâmplătoare şi ea poate fi chiar vulnerabilitate datorată deconectării de la Sursa.
Spălătoreasa devenită regină, vedeta care ajunge lider, băieţii de cartier cu nădragii în vine care se
transformă în patroni...Toţi aceştia trăiesc o viaţă plină de frici ascunse, de constrângeri şi anxietăţi de tot
felul, care în cele din urmă, se exprimă prin atragerea acestor co-creaţii ce conduc la suferinţe nemăsurate.

Economia
În vremuri nefaste, oamenii vorbesc despre faptul că oriunde mergi, totul e rău, rău, rău, dar se
pare că şi în timpuri mai bune tot atacăm câte ceva. De exemplu, preţurile sunt mult prea mari,
corporaţiile mult prea lacome, locurile de muncă prea specializate, preşedintele nu joacă cu cărţile pe faţă,
guvernul este corupt până în măduva oaselor şi parcă se află pe altă lume.
Spre orice te îndrepţi - dar spre absolut orice - cu vibraţia negativă a blamului sau a unei afirmaţii
de tipul: „E groaznic, nu-i aşa?!”, nu faci nimic altceva decât dai voie unei energii negative să curgă spre
subiectul atenţiei tale şi, astfel, îl faci să devină şi mai puternic, mai periculos şi mai mare decât a fost
înainte de a-l critica.
Dacă te aştepţi cumva ca economia, guvernul sau orice altceva să se schimbe întâi, şi după aceea
să fii tu fericit, atunci mai ai mult de aşteptat...Nu trebuie să te asociezi cu aceste stări emoţionale, căci ele
nu numai că-ţi sporesc problema, care şi aşa este destul de mare pentru tine, ba îţi mai închid şi valva
ermetic.
Atunci când eşti implicat într-un soi de discuţie neplăcută, negativă, fie spune ce-ai de spus şi
după aceea concentrează-te şi schimbă subiectul, fie pleacă pur şi simplu de-acolo. Apoi, când eşti singur
şi vrei cu adevărat să faci ceva, lasă să curgă energia Stării de Bine spre guvern, preşedinte sau spre
coloşii industriali, ca ei să fie cum ţi-ai dori tu.
Nu ne putem separa de fluxul conştiinţei. Nu putem spune: „Ei bine, n-a fost vina MEA că s-a
petrecut aşa ceva!” Ba da, a fost! A fost chiar vina ta - şi este vina ta - da, este vina fiecăruia în parte şi a
tuturor. Noi suntem parte din fluxul conştiinţei şi energia noastră afectează întregul la fel de mult cum o
picătură de cerneală colorează apa dintr-un pahar - da, da, modificarea este evidentă. Noi nu suntem
separaţi de întreg! Orice îngăduim şi simţim are un impact covârşitor asupra vibraţiei globale a
conştiinţei de masă.
Vezi şi simte lucrurile aşa cum ai vrea ca ele să fie. Numai puţini dintre noi fac aşa ceva şi au o
bază adecvată ce le permite să înceapă schimbările pe care şi le doresc.

Conflictele globale, războaiele mondiale

Ori de câte ori vezi un grup de oameni care-şi exprimă ura sau sălbăticia, vezi de fapt un grup
deconectat de la fluxul sănătăţii perfecte şi al fericirii absolute, grup care nu se află în armonie cu Sinele
Extins. Atunci când vieţuieşti în supărare şi mânie, înseamnă că trăieşti într-o uriaşă energie negativă şi
cu valva ermetic închisă. Când valvele oamenilor sunt deschise, nicio lege ticăloasă şi niciun ultimatum al

98
guvernului nu poate fi atât de puternic încât să-i întoarcă împotriva semenilor lor, iar acest lucru este
valabil chiar şi în situaţia din Orientul Apropiat, unde înverşunarea s-a acumulat în ani buni.

Chestiuni de ordin moral

Avortul, masacrarea indienilor, problema pădurilor tropicale, stratul de ozon, drepturile
animalelor, hoţiile evanghelice, absenţa milei, speciile pe cale de dispariţie etc., etc. Dacă dai atenţie
tuturor acestor probleme şi vezi în ele numai nenorocirea, simţi abuzurile, trăieşti panica şi te uneşti cu
toată lumea în sindromul „E groaznic, nu-i aşa?!”, atunci pe toate le faci să fie din ce în ce mai mari.
Dacă vrei să modifici ceva, schimbă-ţi modul în care gândeşti. Asta-i tot ce-ai de făcut. Motivul
pentru care toate aceste lucruri ţi-au scăpat de sub control este că mas-media se concentrează asupra lor
cu o foame uriaşă de senzaţional, iar noi facem la fel.
„Of, dragă! - „O, Doamne, nu!” - „Nu pot crede aşa ceva!” - „Ce înfiorător!” - „Oare ce ne facem
acum?” - „Cum de-au putut face aşa ceva?!” - „Înspăimântător!” - „Groaznic!”...şi cu cât ne supărăm mai
tare, cu atât problemele devin şi mai mari.
Atunci când te împotriveşti unui lucru, tu-l faci să devină şi mai puternic şi totul merge din rău în
mai rău pentru că închizi acum acel lucru în vibraţia ta, iar prin tine curge şi mai multă negativitate care
se uneşte cu alte forme-gând ce vibrează pe aceeaşi frecvenţă.
Dacă însă crezi că pentru a fi de partea unui lucru trebuie să i te opui altuia, atunci schimbă-ţi
modul de gândire şi vezi şi simte mai bine orice altceva ce te pune în mişcare. Vorbeşte sau scrie despre
asta şi nu te mai concentra pe puternica ta energie distructivă (pe care o percepi ca stare negativă). Caută
să-ţi deschizi valva atunci când te gândeşti la acel lucru, cu alte cuvinte, încetează cu stările de tipul: „Nu
vreau!” şi focalizează-ţi atenţia pe ceea ce vrei. În clipa în care faci aşa ceva şi nu te mai avânţi să te
tăvăleşti prin noroi împreună cu restul lumii, în nesfârşita nemulţumire a semenilor tăi, de-abia atunci vei
înţelege mai bine ce mare importanţă are fluxul vibraţiilor tale ridicate.

Masacrele în masă
OK. Să revenim la ale noastre. Genocidurile, băile de sânge, holocausturile, masacrele - spun-le
oricum vrei - înseamnă de fapt distrugerea omului de către om şi ele se petrec încă de la începutul
timpului. Vor fi ele vreodată oprite? Nu, câtă vreme există sentimentele noastre intrinseci de persecuţie,
de care ne ţinem atât de bine legaţi de parcă ar fi vreo nobilă tradiţie de familie!
Dacă dorim cu adevărat să oprim aceste evenimente cumplite, ar fi bine să fim înţelepţi şi să nu ne
mai concentrăm pe groaznicele întâmplări din trecut şi să ne transferăm atenţia pe cele care merită şi care
ne îndreaptă mai degrabă spre starea de bine decât înspre cea de ură. Aici este vorba tocmai de acea
energie care ne aduce aversiune şi mare supărare faţă de nedreptăţi, care ajută în zilele noastre la
perpetuarea pe întreaga planetă a masacrelor în masă. Prin urmare, noi primim toate acele lucruri asupra
cărora ne concentrăm atenţia.
Legea Atracţiei nici nu alege şi nici nu culege. Ceea ce se aplică unui individ se aplică şi unui
grup, indiferent de cultură, religie sau rasă. Atunci când noi ne concentrăm pe negativ, nu facem decât să
atragem asupra noastră evenimente negative, dar le atragem şi asupra planetei pe care trăim. Cine se-
aseamănă, se-adună şi noi atragem pe măsura vibraţiilor noastre şi nu în funcţie de cum hotărâm.

Globul pământesc - oglinda noastră

Corect - greşit; bine - rău; valvă deschisă - valvă închisă; conectat deconectat; fericit nefericit. În
lume, oamenii cei mai lacomi şi meschini sunt cei care vor într-adevăr să se simtă bine, dar nu ştiu cum s-
o facă. Ei trăiesc într-un iad, fără să ştie cum să iasă de acolo sau chiar nu sunt conştienţi că au această
opţiune. Un lucru este sigur: indiferent ce-au făcut sau fac ei, totul le merge din rău în mai rău. Şi acest
lucru este valabil pentru întreaga lume.
Dar cum putem noi scăpa de necazuri şi cum putem trăi fericiţi dacă ştim că în toată lumea există
atât de multe lucruri îngrozitoare? Cum putem opri nedreptăţile ca ele să nu mai continue? Cum putem fi
fericiţi când există atât de multă suferinţă? Cum putem întoarce spatele tuturor acestor probleme şi să ne
prefacem că nu ne pasă de ele?
Poate părea un pic cam dureros, dar noi cu toţii ne aflăm aici pentru a trăi experienţele necesare
învăţării diferitelor noastre lecţii, fie că jucăm rolul de erou pozitiv, fie de erou negativ. O nedreptate,
indiferent de tipul ei, este întotdeauna - întotdeauna - o lecţie pentru ambele părţi.

99
 Într-un fel sau altul, nu contează distrugerea sau pierderea pe care o suferă confraţii noştri. Este
obligatoriu să ajungem să acceptăm că acele teribile co-creaţii se petrec peste tot, iar scopul lor este ca
oamenii să înveţe ce le trebuie şi ca toţi să cunoască cum circulă prin ei energia. Unele evenimente în care
sunt implicaţi unii semeni de-ai noştri par îngrozitoare, iar dacă noi ne unim cu panica pe care ei o simt,
atunci nu facem decât să întărim suferinţa care le-a provocat, fără să mai vorbim despre faptul că în noi
înşine se instaurează foarte bine o stare neplăcută.
Poţi simţi cât de groaznic este faptul că le permitem oamenilor să moară de foame şi doar acest
lucru îţi închide valva; acest lucru te poate conduce la un accident de maşină care se adaugă suferinţei
semenilor tăi. Sau poţi simţi cât de rău este că în lume se fac experimente nucleare şi numai din această
cauză valva ţi se închide, iar tu te poţi căptuşi cu o gripă. La fel de bine poţi simţi felul câinos de a se
purta şi pe care-l foloseşte o ţară împotriva alteia şi atunci valva iar ţi se închide şi poţi avea o pană de
cauciuc.
În loc să faci toate astea, ai putea mai bine să-i vezi pe muritorii de foame ca pe nişte oameni
sănătoşi şi fericiţi, pentru că tu ştii că ei trebuie să treacă prin aşa ceva; chiar şi numai acest gând îţi
deschide valva şi te poate ajuta să obţii mai repede o slujbă nouă. Privindu-ţi semenii astfel, tu învălui în
frecvenţe ridicate culorile şi pensulele de care ei au atâta nevoie - metaforic fiind spus. (Noi nu le putem
niciodată picta tabloul lor, ci doar le putem oferi ajutorul nostru la nivel energetic.)
Ai putea vedea planeta Pământ refăcută şi revigorată complet după experimentele cu bombe
nucleare şi doar această deschidere a valvei ar putea ajuta recolta ta ca să fie rodnică şi în acelaşi timp să
contribuie la hrănirea întregii planete.
Ai putea vedea şi simţi cum două ţări în loc să se afle în conflict, ele se bucură de o nouă şi
importantă colaborare; chiar numai această deschidere ţi-ar putea servi la îmbunătăţirea relaţiilor în sânul
căsniciei, dar în acelaşi timp, ele şi-ar aduce aportul şi la punerea unor baze noi în relaţiile internaţionale.
Desigur că este la modă să vorbim despre ce e mai rău şi mai rău şi nu despre ce e bine, deci ne
este mult mai uşor să ne afundăm în vibraţii negative decât în cele pozitive şi astfel trecem pe nesimţite şi
fără să ne dăm seama în conversaţii de tipul: „E groaznic, nu-i aşa?!”, ori căpătăm obiceiul să vedem mai
mult partea goală a paharului decât pe cea plină. În cele din urmă, aceste vibraţii se vor uni cu altele fără
număr şi de acelaşi fel, vibraţii emanate de toţi oamenii de pe pământ şi ele vor lua forma ravagiilor şi a
haosului mondial. Da, da, chiar aşa se va întâmpla! Toate această combinaţie de mici vibraţii negative,
generate de atitudinea noastră de tipul: „E groaznic, nu-i aşa?!” determină războaie, frământări, terorism,
anarhie. Toate aceste vibraţii negative vin de la tine şi de la mine.
Noi nu putem să nu fim răspunzători de tot ce se petrece azi în lume, pentru că în tot ce ne
înconjoară, planeta noastră ne oglindeşte vibraţia dominantă. Nu putem spune, pur şi simplu, că ororile
din jur sunt rezultatul ticăloşiei, greşelilor şi chiar a ignoranţei altora. Tot ce se petrece pe planeta noastră
şi tot ce suferă semenii noştri are o singură cauză: vibraţiile generate de modul în care gândim şi simţim
cu toţii. Da, chiar toată lumea! Nu doar Hitler, Stalin, Saddam Hussein (sau alţii care-au avut un
comportament deviat, creat de energia de masă). Nu, nu, cu toţii suntem implicaţi!
Prin urmare, mai bine decât să adoptăm o atitudine prin care să aprobăm negativul, de tipul: „E
groaznic, nu-i aşa?!”, să ne spunem nouă înşine: „Nimic nu este mai important decât sentimentul meu
bun!” şi să începem să lucrăm la demontarea vechilor tipare de exprimare, cele negative şi distructive.
Apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar începe pentru noi să conteze ce se întâmplă în lumea din jur.
Să luăm exemplul pădurilor tropicale. În loc să fim de acord cu toată lumea care spune că este
groaznic faptul că ele sunt distruse şi să lăsăm să curgă şi mai multă duşmănie spre cei care le taie,
sporindu-le în acest fel puterea, mai bine să iubim frumuseţea junglelor ce rămân în picioare. Îndreptă-ţi
recunoştinţa spre viaţa pe care aceste păduri tropicale continuă s-o susţină, spre oxigenul pe care ele le
emană şi care ne ajută planeta şi stai deoparte de energia negativă furnizată de atitudine de tipul: „E
groaznic, nu-i aşa?!”, care ne mănâncă rezervele de oxigen mai mult decât ar face-o mii de tăietori. Dacă
numai câţiva dintre noi vom gândi astfel, tăierea pădurilor tropicale va lua sfârşit cât de curând!
Există multe alte probleme ce îngrijorează lumea, cum ar fi epuizarea resurselor de energie,
diminuarea rezervelor de apă, deşeurile, poluarea şi Dumnezeu mai ştie câte altele…La naiba, toate aceste
chestiuni ne îngrijorează pentru că noi le abordăm în aceeaşi manieră cum o facem cu banii: „Ei drăcia
dracului, nu-mi ajung!” sau „Ei comedie, nu am destui bani ca să merg oriunde-aş vrea!” sau „Doamne,
după ce mi-am cheltuit banii, cum pot face rost de mai mulţi?”
Prin urmare, ghici cine dă naştere penuriei? Noi!!! Faptul că suntem foarte îngrijoraţi că tot ce
avem nu ne-ajunge, conduce la scăderea resurselor noastre. Fiecare dintre noi şi toţi la un loc suntem
responsabili pentru fabricarea tuturor acestor lipsuri, când de fapt nu există niciun deficit, nici în slujbe,

100
păduri, apă, aer sau iubire! Şi nici nu poate exista pentru că universul nu funcţionează pe principiul lipsei,
căci „a nu avea” este un fenomen creat strict de om. Atunci când începem să lăsăm mulţumirea noastră să
curgă spre tot ce există şi simţim uriaşa bogăţie a acestei planete care se află într-un perfect echilibru - în
loc să ne concentrăm pe scăderea resurselor ei sau pe lăcomia prădătorilor - atunci abundenţa se va
reinstaura în tot şi va putea da naştere pământului divin pe care noi am venit să trăim.
Dacă cei care te îngrijorează însă sunt oamenii, deschide-ţi valva spre cea mai mare iubire pe care
o poţi chema şi trimite-o spre ei. Vezi-i într-o stare perfectă, fără niciun defect. Vezi-i fericiţi, mulţumiţi,
fără să mai sufere de pe urma războaielor, a molimelor sau a foametei. Acest gând al tău mai mult şi mai
repede îi va ajuta pe cei în nevoi decât le va aduce ceva ce se termină mereu, iar el va contribui la
scoaterea lor din starea de victimă (dacă acesta este scopul lor profund) şi le va conduce primii lor paşi în
atragerea fericirii absolute şi a sănătăţii perfecte. În acest mod, tu le vei da culorile şi pensulele ca ei să
picteze ceea-şi doresc. Deîndată ce ei primesc o astfel de invitaţie vibraţională şi dacă doresc în mod
sincer o schimbare, atunci ea se va întâmpla. Zidurile vor fi date jos, ţările se vor transforma, gangsterii se
vor împuţina, teroriştii vor dispărea şi pustiurile vor fi îmbelşugate cu hrană pentru toată lumea.
Dacă te îngrijorează boala planetei, vezi-o sănătoasă şi nu suferindă. Ea a fost inundată de foarte
multe particule de energie negativă şi noi îi sporim starea proastă vorbind despre toate lucrurile
îngrozitoare pe care i le facem. Lasă energia negativă de tipul: „E groaznic, nu-i aşa?!” să plece de la tine
şi atunci delfinii se vor înmulţi, pădurile tropicale vor creşte, stratul de ozon se va repara, apele se vor
curăţa şi oceanele se vor înzdrăveni.
Priveşte într-o lumină pozitivă lumea şi pe toţi cei ce trăiesc pe pământ, în bogăţie şi sănătate şi
atunci tu-i vei ajuta pe toţi s-ajungă acolo. Vezi-o în pace şi astfel pacea se va răsfrânge asupra ei.
Singurul lucru care împiedică dorinţele noastre universale să se reverse pe această planetă este
fenomenala putere globală a vibraţiilor negative perpetue, care ne deconectează pe noi toţi de la
primordiala Energie Vitală.
Energia Vitală este atât de puternică, desăvârşiră şi absolută, încât chiar dacă numai câţiva oameni
vor păstra această imagine, susţinând-o cu vibraţia bucuriei de a o vedea realizată în realitate, atunci
suprema forţă pozitivă va depăşi vibraţiile slabe ale milioanelor de oameni şi această planetă se va
schimba radical…şi în ritm accelerat!

Energia Vitală se află peste tot şi ea este ceea ce Tu eşti!

În realitate, majoritatea oamenilor chiar sunt bogaţi. Să aruncăm doar o privire asupra colegilor de
serviciu, de şcoală, asupra vecinilor sau asociaţilor de la club. În ultima vreme, cei mai mulţi dintre ei nu-
şi pierd vremea pe străzi. Ei au case şi slujbe acceptabile, sunt destul de sănătoşi. Dacă-i privim însă un
pic mai de-aproape, pe unii îi putem considera destul de fericiţi. Acelaşi lucru se întâmplă cam peste tot.
Există însă o mulţime de statistici ce afirmă cu totul altceva; există cifre înfricoşătoare vorbesc
despre soarta nefericită a semenilor noştri. Zilnic, mas media ne intoxică cu astfel de subiecte ce ne-agită,
ne fac să ne concentrăm atenţia asupra lor şi astfel intrăm în rezonanţă cu acele nenorociri, gândindu-ne la
cât de îngrozitoare sunt ele:
„X% din economia mondială se prăbuşeşte.”
„X% din populaţia lumii are Dumnezeu ştie ce, iar acest lucru creşte lunar cu Y%.”
„X% din copiii merg la şcoală purtând cu ei arme.”
„X% din adolescente avortează şi se sinucid.”
„X% din noile boli apărute sunt incurabile.”
„X% din tinerii care suferă de conjunctivită îşi vor pierde pigmenţii din iris până la căsătorie.”
„Înfiorător!” „Cumplit!”

Uitaţi de blestematele astea de statistici! Ele au legătură numai cu unii din noi, însă ne transmit
energia fricii ce ne străbate fiinţa şi se îndreaptă spre ce vedem sau auzim. Dă uitării cifrele, dacă nu
cumva vrei să faci şi tu parte dintr-o astfel de statistică! Câtă vreme te afli înăuntrul Energiei Stării de
Bine, nici economia, bacteriile, armele, inundaţiile sau avioanele nu te vor pune la pământ. Acest lucru nu
se va întâmpla dacă nu le vei chema prin vibraţiile tale.
Chiar nu ţi se poate întâmpla nimic din toate acestea! Pe planeta noastră, balanţa energiei atârnă
copleşitor de mult în partea sănătăţii şi fericirii pentru că aceasta este starea naturală, atotputernică a Tot
Ce Există, inclusiv tu şi eu!

101
 Cu toate că suferinţa pe care-o vedem în jur şi despre care tot auzim este atât de urâtă, ea este doar
o infimă parte a întregului constituit de Starea de Bine. Suferinţa este doar un rezultat al atracţiei
magnetice produse de o persoană sau de-un grup. Aceştia, prin vibraţiile lor, refuză sănătatea şi fericirea
care i-ar cuprinde doar dacă ei s-ar concentra pe pozitiv, comutându-şi atenţia pe starea de bine.
Mesajul meu este clar: închide-ţi valva la ceva şi ea se va închide la tot ce există. Închide-ţi valva
Stării de Bine la ceva - indiferent dacă este vorba despre copiii ce suferă de foamete sau despre speciile pe
cale de dispariţie - şi atunci nu faci altceva decât să împiedici sănătatea înfloritoare, prosperitatea şi
fericirea să se instaureze în fiecare ipostază a vieţii pe care-o trăieşti.
Se poate ca valva să ţi se închidă doar pentru că ai obosit să mai stai pe poziţie sau pentru că ai
primit pizza pe care n-ai vrut-ă, ori pentru că străbunii ţi-au murit în holocaust. Nu contează care este
motivul! Valva ţi se-nchide şi gata! Astfel, automat, ea nu mai permite să intre în fiinţa noastră niciun pic
de energie cu frecvenţe înalte, începând cu prosperitatea, sănătatea şi fericirea neobişnuită. Chiar oare
merită ca o supărare neghioabă ori vreun resentiment străvechi să ne priveze de această uriaşă energie?
Este firesc să nu te simţi bine în toiul divorţului sau atunci când ai pierdut pentru totdeauna pe
cineva drag, ori când s-a petrecut o tragedie, însă nu lăsa ca această stare să pună stăpânire pe tine pentru
mult timp. Spune-ţi ţie însuţi: „Gata, e destul!” Simte apoi că a venit clipa în care tu sau aproapele tău
care a fost marcat de eveniment să lăsaţi să se reverse asupra voastră iubirea şi preţuirea. Este momentul
să descoperiţi ce vă face să vă simţiţi bine şi să mergeţi mai departe.
Atunci când te-ai hotărât să-ţi schimbi energia - fie că ea s-a datorat unui divorţ sau supărării
aduse de lacurile poluate - în acea clipă se uneşte cu tine tot universul, ca să reverse asupra fiinţei tale
sănătatea şi fericirea absolută, stare cu care el te-acoperă, te înconjoară şi te impregnează până în
străfunduri. Tot ce ai tu de făcut este să spui DA! la tot şi la toate şi Vieţii; apoi, te trezeşti şi-ţi dai seama
cât de bine este să te simţi bine.
După aceea, tu ştii din adâncul făpturii tale că într-adevăr totul este bine. Nu contează cum arată
binele, cum pare el şi nu are nicio importanţă că ziarele spun pe dos, tu, această straşnică planetă şi cei
mai mulţi semeni ai tăi, veţi fi bine mereu.

Capitolul 12
30 de zile până la succes

De câte ori citeam într-o carte despre vreo cură miraculoasă de 30 de zile, îmi venea parcă să mă
arunc pe fereastră. De fapt şi de drept, eu urăsc astfel de programe, dar tocmai de aceea, în perioada în
care făceam cunoştinţă cu legile creaţiei conştiente, m-am hotărât să-mi schiţez şi eu unul.
Având în vedere cele spus e mai sus, trebuie să vă povestesc ceva ce mă face însă să roşesc: acea
lună incredibilă mi-a dovedit că schimbarea era într-adevăr posibilă, cu toate că primele ei zece zile au
fost de coşmar. Ce să mai spun, ce-am făcut în acele 30 de zile a fost cel mai greu lucru după ce-am
renunţat la băutură şi la fumat (fapt ce pentru mine era chiar bine).
Bineînţeles că rezultatele au fost surprinzătoare, dacă nu chiar şi mai mult decât atât, aşa că n-a
trebuit să mai continui. Nu-mi trecuse niciodată prin cap că se poate trăi fără niciun dram de grijă, fără să
mai vorbesc despre stres ori panică. Cu siguranţă că s-a mai întâmplat ceva: am învăţat să trăiesc fără
grijă. A fost uluitor…Mi se părea că descoperisem un mijloc prin care să trăiesc într-o stare total opusă
celei pe care-o considerasem până atunci „normală”.
În timp ce urmez cei patru paşi ai creaţiei conştiente şi intenţionate şi o fac aproape zilnic - dacă n-
ar fi existat acel program introductiv de 30 de zile, schiţat anterior, mă îndoiesc c-aş fi mai continuat.
Dependenţa de emoţiile negative era mult prea înrădăcinată în făptura mea şi ea devenise un mod de viaţă
la care nu puteam să renunţ chiar cât aş bate din palme. Fără acest program, eu n-aş fi ştiut nici de unde să
încep şi nici cum să merg mai departe, indiferent cât de mult aş fi apreciat aceste învăţături ca fiind
importante.
Acele 30 de zile de început mi-au dat un colosal start în învăţarea modului în care să mă încarc cu
energie şi ele mi-au arătat cum să-mi controlez fluxul, aşa că am eliminat din viaţa mea fiecare mare
temere, cunoscută sau nu. Fireşte că încă mă mai strânge puţin în spate când e vorba să conduc pe un
drum cu polei, însă o fac doar atunci când sunt sigură că mă simt bine. Mai am încă ceva probleme atunci
când trebuie să vorbesc despre unele chestiuni personale, dar n-o fac decât atunci când am valva deschisă,
după care-mi vine mai uşor. Câteodată îmi încui uşile de la casă, dacă asta mă face să mă simt mai bine în
zilele mele proaste, dar nu mai există nicio teamă că cineva ar putea intra peste mine.
102
 Şi banii? Vin spre mine foarte repede şi cu mare uşurinţă, dar am descoperit că ei vin direct
proporţional cu fluxul meu de energie. Dacă nu-mi intra în cont niciun ban, atunci ştiam cu siguranţă că
valva îmi era închisă din cauza îngrijorării sau a fricii. Atunci când ei îmi veneau mai din belşug, ştiam că
valva mea era oarecum deschisă. Când însă nu primeam niciun ban, trebuia să fac mai mult aşa-zisa
„comutare”, adică să trec repede de energia negativă la cea pozitivă. A trebuit să găsesc diverse modalităţi
prin care să ies din orice obicei de-a mă îngrijora şi să-mi deschid valva. Apoi, atâta vreme cât valva îmi
era chiar şi numai puţin deschisă, banii veneau, dar o făceau proporţional cu energia Stării de Bine pe care
puteam s-o acumulez.
Desigur că încă mă mai concentrez pe câte ceva negativ, dar o fac doar pentru puţin timp - câteva
clipe, ori poate chiar câteva ore într-o zi sau două – dacă îmi doresc cu adevărat să mă simt ca în
vremurile de demult, dar după ce mi-a ajuns, revin la starea mea iniţială. Pur şi simplu, nu mai vreau să-
mi sacrific toate Dorinţele, visele şi bunăstarea pentru a trăi în mod egoist unele sentimente negative
datorate vreunui stupid eveniment tot negativ. Prin urmare, nu mă mai lupt să îndrept situaţiile pe care nu
mi le doresc; nu, nu mai vreau să le repar. Oameni buni, şi voi puteţi învăţa noi trucuri care să vă ajute să
faceţi asta!
De fapt, nu contează dacă eşti bătrân, tânăr între două vârste…nu există nimic sub soare şi nicio
scuză în acest mare univers, pentru care tu nu poţi face la fel, dacă ţi-o doreşti. Libertatea vieţii te aşteaptă
şi ea se află dincolo de orice capacitate pe care-a trebuit s-o descriu eu aici, este o libertate nefiresc de
extraordinară încât nu poate fi cunoscută decât prin bucuria de-a o trăi.
Eu vă vorbesc de fapt despre libertatea personală perfectă: eliberarea de plictis sau de monotonie,
de nevoia de-a dovedi sau justifica ceva, de necesitatea de-a avea nevoie de vreun lucru, de nelinişte şi de
toate condiţiile ce spun că „trebuie” să ai ceva în viaţă sau să fii într-un anumit fel - care sunt ca o
adevărată închisoare - şi care sunt pentru noi de neclintit.
Mă refer şi la libertatea noastră de-a fi aşa cum ne dorim, de-a obţine ceva, de-a fi chiar
insuportabili, de-a prospera şi chiar la cea de-a excela dacă asta ne e dorinţa; de asemenea, vă vorbesc
acum şi despre făurirea propriilor voastre utopii, nu la anul şi nici peste zece ani, ci chiar în această clipă.
Cam în toate astea m-au aruncat acele prime 30 de zile, dar ele n-au făcut-o chiar dintr-odată, ci
treptat, iar asta va mai continua cât timp mă voi afla încă în acest corp. Unele zile sunt mai bune decât
altele, dar toate zilele păstrează mult mai multă bucurie decât am crezut că este vreodată posibil, însă
acest lucru se întâmplă doar pentru că eu sunt cea care deţine cheile! Eu aleg dacă să folosesc sau nu
aceste chei, dar un lucru este cert, n-am nicio scuză ca să dau înapoi.
Iată şi o blândă avertizare: dacă te hotărăşti să te avânţi cu toată viteza în această transformare de
30 de zile, s-ar putea să te confrunţi cu un război destul de mare cu temerile tale. Vechile obiceiuri mor cu
greu, iar temerile tale nu dispar aşa de repede pe cât îţi imaginezi. Sincer vorbind, nici tu nu te transformi
prea uşor. Da, noi toţi avem de-a face deprinderile noastre…asta-i tot, doar vechile şi comodele noastre
obişnuinţe.

Nevoia noastră de nevoie

Acest obicei necruţător de-a gândi negativ este în mare parte ceva ce cam toţi considerăm
„normal” şi fără de care nici n-am şti cum să ne descurcăm. Metaforic spus, ne cam alunecă piciorul, căci
a trăi într-o astfel de vibraţie este cam acelaşi lucru cu a fi dependent de droguri; deîndată ce eşti prins
într-un astfel de laţ, viaţa ta nu mai poate continua fără să nu ai vreo fixaţie.
V-am vorbit de curând despre Legea Atracţiei şi despre creaţia conştientă şi intenţionată. Există 12
paşi pe care oamenii îi fac pentru a se restabili şi descoperă o dihotomie cu adevărat fascinantă. Pe de-o
parte, ei acceptă mai uşor principiile, chiar cu emoţie, iar pe de-alta, ei se tem grozav de tare să-şi
abandoneze nevoia de-a avea nevoie de ceva anume.
La un moment dat, o tânără afirmase: „Eu cred că ceea ce ne povesteşti este cu adevărat
tulburător, dar îţi scapă din vedere un lucru: eu simt nevoia să vin la aceste întâlniri deoarece o fac pentru
propria mea evoluţie. Am nevoie de compania acestor oameni, căci altfel m-aş întoarce acolo jos, unde m-
am aflat mai înainte. Când am venit în mijlocul vostru, acum şase ani, aveam valva închisă, iar oamenii
ăştia m-au ajutat să mi-o deschid. Dacă eu îi părăsesc acum…ei bine, mă tem s-o fac. Da, îmi este frică să
fiu independentă!”
Valva ei nu era deschisă. Această dependenţă pe care tânăra o avusese mai demult se
transformase pentru ea într-o necesitate, pentru că frica devenise o fixaţie. Ea simţea că „proptelele” care-
o susţineau s-ar prăbuşi dacă cineva ar fi îndrăznit să-i sugereze că ea şi-ar putea elimina pentru totdeauna

103
temerile doar găsindu-şi pur şi simplu o nouă cale de-a se simţi mai bine. Chiar şi numai abordarea
acestui subiect era ceva ce, sincer vorbind, o îngrozea. Tânăra respectivă se identificase cu frica care-i
devenise ca un fel de acoperiş de protecţie - însă ea nu era singura persoană aflată într-o astfel de situaţie,
există multă lume care manifestă o asemenea reacţie…care parcă ar spune: „Dă-mi cheia fericirii, dar nu
îndrăzni să-mi iei lucrurile care-mi dau o stare de insecuritate sau care mă fac să mă simt gol şi
vulnerabil!” Iată, deci, veşnica noastră nevoie de-a avea nevoie de ceva.
Apoi, mai există şi nefericitul concept de care se agaţă mulţi dintre noi şi care susţine că mai
înainte de-a ne recupera după vreo dependenţă sau tulburare emoţională, trebuie să dezgropăm toate
problemele noastre dureroase, considerate copleşitoare în toţi anii care s-au scurs până acum. La aceeaşi
întrunire, un coleg a spus: „Nu văd cum aş putea să mă simt mai bine, fără să regurgitez (sunt chiar
propriile lui vorbe!) toată această oroare prin care trebuie să trec ca să evoluez.” Iată cum un obicei de-a
gândi negativ s-a transformat într-o necesitate!
Pentru a ne simţi vii, noi avem nevoie de suferinţă emoţională sau chiar de-un modest disconfort -
asta-i cea mai mare dependenţă pe care-a cunoscut-o vreodată omenirea! Dat fiind toate cel spuse, se prea
poate să nu încetăm nicicând să avem reacţii negative, pentru că trăim cu toţii într-un corp fizic şi avem
nevoie de contrast. Însă, vă spun cu siguranţă că putem învăţa să-i îngăduim contrastului să existe, la fel şi
lucrurilor pe care ni le dorim sau nu, dar fără să simţim atâta negativitate, pe care mai apoi s-o transmitem
în afară.

Trei luni pline de frenezie

Eu n-am învăţat toate aceste lucruri până în clipa în care rata dobânzii s-a dus la vale şi prolifica
mea afacere cu credite ipotecare s-a dizolvat cu totul, fapt ce m-a făcut să fiu tare supărată. Creditele
secau peste noapte şi m-am trezit dintr-o dată din pozitiv în negativ, acuzând situaţia , adică piaţa
nefericită, pentru mânia şi necazul meu. Am trecut de la faza „Omule, ce tare-i chestia asta!” la „Doamne
Dumnezeule, ce mă fac eu acum?”.
Atenţia mea parcă era lipită de piaţa în declin, dar şi de banii care-o luau repede la vale, aşa că,
neliniştită, mi-am aţintit ochii asupra publicaţiei mele informative în curs de apariţie. Cam asta gândeam
eu atunci: „Cu siguranţă că ea mă va scoate din bucluc, din groapa financiară în care mă aflu…Sigur că ea
mă va salva şi voi avea destule comenzi pentru ca acest program nemaipomenit să mă îmbogăţească.”
Deoarece cea mai mare parte a vieţii mele eu fusesem cu adevărat dependentă de diverse
probleme, singurul loc în care mă simţeam în siguranţă era cel plin de cunoscutele mele vibraţii negative.
Am încercat să mă comut pe fiorul ştiut, dar eram atât de agitată, am dat rapid bir cu fugiţii. Nici măcar o
singură dată nu mi-am creat un scenariu nou şi nici nu ştiam c-aş fi putut-o face. Tot ce făceam era să-mi
pierd somnul, să beau cafele din belşug, să răcnesc la câini şi să mă îngrozesc din ce în ce mai mult la
vederea sumelor mari de bani pe care trebuia să le plătesc, dar de care nu puteam face rost.
Apoi a venit etapa: „Ce s-ar întâmpla dacă…?”. Ce s-ar întâmpla dacă publicaţia mea informativă
nu va merge? Dar dacă ar trebui să-mi irosesc o sumă egală cu venitul meu pe cinci ani şi n-aş primi
destule comenzi ca să pot continua? Cum mi-aş asigura atunci traiul? Cum aş putea…ce-aş putea…ce s-ar
întâmpla dacă….ce-ar fi dacă….dacă…?
Dădusem iar naştere unui vârtej emoţional foarte puternic negativ, cu o mare forţă de atracţie şi
care creştea din ce în ce mai mult, cu fiecare clipă şi cu fiecare gând plin de teamă şi pe care-l proiectam
în exterior. Continuam cred că pentru mine lucrurile nu vor mai merge la fel de uşor ca anul trecut, atunci
când făcusem toţi acei mulţi bani cu programul educaţional şi cu emisiunea de televiziune, deşi ea nu
fusese chiar „ce trebuia să fie”.
Jumătatea de oră alocată emisiunii devenise cunoscută pe 20 de pieţe diferite, începând din Hawai
până la New York şi oriunde între aceste locuri. În univers nu există nicio Dorinţă care să fie pusă în
practică prin intermediul unei vibraţii dense pe care o emană un lucru pe care nu ţi-l doreşti şi pe care-l
implori să nu aibă loc: „Nu, nu vreau ca acest lucru să dea greş! Oh, te rog, nu-mi doresc un eşec!” Valva
mea era „sigilată”, uşa de la magazinul meu cu jucării zăvorâtă, iar rezistenţa pe care-o opuneam oricărui
lucru - chiar şi sănătăţii perfecte şi fericirii absolute - era mai mare decât Calea Lactee…
Dimensiunea dezastrului mă aruncase într-un hău parcă mai adânc ca niciodată. Trei luni
nebuneşti m-am tot agitat ca un pui cu capul tăiat, trăind în modul „Dă-i bătaie, Silver!” - da, valva mea
era foarte bine închisă, iar eu mă străduiam din răsputeri să am un venit în timp ce-mi menţineam focusul
neclintit pe lucrurile pe care nu mi le doream. N-am lăsat nici măcar o singură dată la o parte acuzaţiile pe
care le-aduceam situaţiilor în care mă aflam şi nici neliniştea pe care ele mi-o transmiteau. Da, criticam

104
tot ce se putea: piaţa, lipsa economiilor, lipsa veniturilor, dezastrul cu emisiunea mea de la TV, facturile
pe care le mai aveam încă de plătit pentru producerea ei. Nu-mi plăcea deloc ce vedeam. Nu mai e nevoie
să spun, dar cu cât mă concentram mai mult pe aceste probleme negative, ele se înmulţeau.
Într-un final, ca răspuns la sfâşietorul meu strigăt de ajutor, mi-am dat seama că universului i se
făcuse milă de mine şi slobozi un fel de asistenţă în favoarea mea, ceva de genul: „ia-le ori lasă-le!”. Nu
era vorba nici despre bani (de fapt, chiar despre nici un sfanţ), nici despre idei noi şi nici măcar despre
oameni care să mă ajute - ci doar despre câteva învăţături…ele mi-au fost aruncate în poală, fără nicio
ceremonie…da, este vorba despre principiile Legii Atracţiei.

Prezentarea punctului de plecare

Întrucât fusesem atât de entuziasmată de aceste noi învăţături şi mult prea fericită ca să mă avânt
în cei patru paşi ai Legii Atracţiei, începutul a fost pentru mine total imposibil. Eram înglodată prea adânc
în frică. Mă scăldam în negativitate - focus negativ, sentimente şi vibraţii negative - 18 ore pe zi, fără să
am nici un alt program de pornire – şi ştiam dinainte de-a începe că voi renunţa la el.
Aşadar, mi-am spus: „OK, lucrul acesta nu pare chiar atât de greu; trebuie doar să descopăr o
modalitate prin care să nu mă mai gândesc la el şi asta mă va scoate din necaz. Nu-i mare scofală! Doar
voi înceta să mă mai gândesc la problemele mele şi-o voi face timp de 30 de zile, după care voi urma
îndeaproape cei patru paşi!”
Vise!!! A fost chiar o foarte mare scofală! Fiind însă motivată de dorinţa de-a duce din nou
lucrurile până la capăt şi de-a mă schimba, m-am cufundat în această nouă stare (cea oferită de cele 30 de
zile de exerciţiu) şi n-am vrut deloc să mă dau bătută.
Dacă, realmente, îţi doreşti să te îmbarci pentru o călătorie fascinantă ce te va face să devii creator
conştient şi intenţionat - deci să-ţi joci rolul pentru care ai venit aici pe Pământ - atunci te implor din
suflet să te „cufunzi” în aceste 30 de zile, înainte de-a face orice altceva. Dacă vei rămâne neclintit, în
această perioadă va ieşi la iveală cât de bine înfipte sunt în fiinţa ta deprinderile şi astfel vei obţine o
nepreţuită informaţie despre poziţia ta de plecare. Cel puţin, pentru mine treaba a mers. Înainte să-mi
trasez drumul a trebuit mai întâi să-mi fixez punctul în care mă aflam…da, oameni buni, mereu am ştiut
de unde-am pornit…
Acesta a fost punctul meu de plecare, dorinţa mea vie, dar totuşi naivă, de a-mi smulge cătuşele
vibraţionale în care fusesem prinsă fără ştiu, zeci şi zeci de ani. Iată, mai departe, programul meu de 30 de
zile, cel pe care mi-l proiectasem nici după o zi de când luasem cunoştinţă de Legea Atracţiei. Vi-l voi
reda direct din jurnalul meu şi vă voi spune cum a funcţionat în cazul meu, precizându-vă şi la ce vă
puteţi aştepta de-a lungul acestei călătorii.
Programul meu introductiv are numai doi paşi:
1) Îndepărtează-ţi atenţia de la orice lucru important care, în mod obişnuit, îţi produce o frică
serioasă (îngrijorare, preocupare, nelinişte, stres etc.) şi RĂMÂI DEPARTE DE ACESTE SUBIECTE!
Observă că eu n-am spus să-ţi transferi atenţia (focusul) de pe toate lucrurile negative, ci doar de
pe chestiunile obişnuite şi care te presează, deoarece ele sunt cel mai uşor de reţinut şi de simţit!
Importante sunt întotdeauna lucrurile pe care nu ţi le doreşti, cele care te fac să fii nervos.
Dacă gândul că nu mai ai bani în cont te face să te simţi încordat, atunci imediat nu te mai gândi la
asta şi treci la punctul 2). Dacă ţi se face rău când te gândeşti la examenul de licenţă care-ţi bate la uşă, n-
o mai face şi scutură-te de grija asta cât de repede poţi.
În primele 30 de zile, n-am stat nici măcar un pic de vorbă cu mine însămi şi nici nu mi-am creat
noi scenarii - era ceva prematur şi mult prea complicat. Totuşi, dacă vrei să te linişteşti vorbindu-ţi cu glas
tare ori să-ţi concepi un nou scenariu, fă-o. Aminteşte-ţi doar că în această primă lună este deosebit de
important - ba chiar vital, aş putea spune - să ai imediat la dispoziţia ta un anumit subiect pe care să te
concentrezi ca să-ţi schimbi rapid vibraţiile. Asta-i singura metodă descoperită de mine, metodă prin care
am început să-mi distrug vicleanul meu obicei „negativ”.
2) Fixează-ţi un subiect asupra căruia să-ţi comuţi atenţia în fiecare zi şi prin care să descoperi la
tine ceva nou de aprecia. Această temă să fie gata pregătită ca să-ţi transforme gândul atunci când te simţi
neliniştit, cu moralul scăzut, trist sau puţin indispus; tu ai ales-o ca să-ţi fie la îndemână, aşa că nu mai
trebuie să cauţi înnebunit în minte ceva care să-ţi deschidă valva.
Nu crede că a găsi ceva de apreciat la propria-ţi persoană este floare la ureche! Crede-mă pe
cuvânt că e ceva greu. N-are importanţă ce poziţie avem, căci cei mai mulţi dintre noi continuăm să
nutrim o mare aversiune pentru recunoaşterea propriilor noastre calităţi şi talente, aşa că doar simplul

105
gând de-a scoate la iveală în fiecare zi câte unul poate fi ceva neplăcut. Din fericire, tocmai această
aversiune face exerciţiul să fie atât de valoros, pentru că procesul de „săpare” zilnică, în vederea
descoperirii unei noi calităţi, împreună cu strădania noastră însemnată de-a rămâne concentraţi pe un
singur subiect, ne absoarbe atât de mult când ne gândim la el, încât în cele din urmă, chiar uităm de grijile
noastre exterioare.
Carevasăzică, ce avem noi de apreciat? Păi, cum îţi este aranjat părul, unghiile tale curate, vocea
muzicală, talentul de-a lucra cu cifre, dragostea ta pentru păsări, corpul tău bine construit, abilităţile de
lider, talentul actoricesc, mâinile puternice, calităţile de părinte, faptul că eşti expert în materie de schi,
poziţia pe care-o deţii în compania în care lucrezi, talentul de-a vinde…
Dacă te gândeşti puţin, nu poţi să nu descoperi 30 de lucruri care sunt de apreciat la tine
însuţi…deci găseşte-te orice-ar fi! După aceea, când grija ta obişnuită se strecoară pe furiş într-una din
zile, prinde-o în acea stare hipnotică, căci tu ai deja ceva în aşteptare, care s-o înlocuiască cât ai bate din
palme; atunci, te comuţi INSTANTANEU pe subiectul pe care ţi l-ai pregătit pentru acea zi.
Iată că acum este important să rămâi conectat pe acel lucru pe care ţi-ai propus să-l apreciezi la
persoana ta în acea zi, indiferent cât de absurd pare el a fi. Cu alte cuvinte, nu te abate de la acel subiect
doar pentru că te face să te simţi prost ori pentru că te gândeşti că poate ţi-ar plăcea ceva superior. Cu
omniprezentul ajutor pe care ţi-l oferă Ghidul tău Interior, tu ai ales acel lucru pe care să-l apreciezi la
tine dintr-un anumit motiv, deci fă-o 24 din 24 de ore. Ţine-o tot aşa!
Prin urmare, gândeşte-te la lucrul tău de apreciat zilnic, dar n-o face atunci când te temi, dar ori de
câte ori îţi aduci aminte de el. Acest tip de emoţie înaltă şi concentrată îţi va distruge obişnuita vibraţie a
fricii şi o va face mult mai rapid decât îţi poţi imagina.

Primele zece zile

Acesta a fost programul meu:

1. să-mi menţin atenţia departe de orice lucru care mă îngrijora (în special chestiunile legate
de bani) şi
2. să pun în loc, instantaneu, subiectul nou - adică acel lucru pe care mă hotărâsem să-l
apreciez la mine în acea zi.
Cu toate astea, în primele trei zile nu mi-am dezvoltat procedeul de înlocuire al grijii ce mă
măcina cu ceva de apreciat la persoana mea, aşa că a cea perioadă a fost incredibil de grea. Atenţia mea,
profundă şi de durată, se concentrase pe ceva negativ şi mă aruncase dintr-un loc într-altul, ca pe-o minge
de ping-pong. Mi-am dat seama că alunecasem în starea de nelinişte şi o făcusem cât aş fi clipit! Mereu
eram supărată. Nu-mi venea niciun ban şi o mulţime din cei pe care-i avusem se duseseră pe apa
sâmbetei. Anunţurile mele publicitare nu-şi făcuseră treaba, iar agentul meu de vânzări - cel pe care-l
angajasem în viteză - se afla într-o situaţie chiar mai jalnică decât a mea. Încercasem să estimez cam ce
mi-aş fi dorit, dar tot ce făceam se îndrepta spre ceea ce nu-mi doream, aşa că am renunţat la acest obicei
înainte de-a şti mai multe.
Se părea că neliniştea nu mă părăsise nicicând, ci era prezentă chiar şi atunci când zâmbeam celor
din jur, ori le vorbeam drăgăstos la telefon. Puneam în furcă receptorul şi imediat mă întrebam de unde ar
urma să-mi vină noul credit, apoi îmi dădeam seama de ce făcusem şi încercam cu disperare să descopăr
altceva, da, da, orice altceva la care să mă gândesc. Câtă vreme treaba n-a mers, eram într-adevăr cam
zbuciumată.
În acele prime trei zile, orele s-au scurs tare greu. Mă îngrozeam ori de câte ori mă concentram pe
lipsa vreunui lucru - era o deprindere de care cu greu mă puteam dezobişnui - de bine ce doar cu câteva
luni mai înainte banii îmi curgeau precum cascada Niagara. Aveam acum soluţia care-mi trebuia, aşa că
am continuat să cercetez cum s-o folosesc.
După a treia zi, mi-am dat seama că aproximativ 97% din zile le destinasem grijilor, neliniştii,
necazului şi fricii. Acea conştientizare m-a deprimat profund, apoi m-a înfuriat, fapt ce nu m-a ajutat,
bineînţeles, la nimic. Nu avusesem nici cea mai mică idee că-mi intrase în obişnuinţă să fiu atât de
îngrijorată şi de obscură. Faptul că-mi vorbeam cu glas tare nu-mi folosea la nimic, iar să-mi creez în
minte un nou scenariu era ceva cu adevărat imposibil. Cam aşa stăteau lucrurile atunci când am înţeles că
trebuia să găsesc un clişeu pe care să mă concentrez, ceva care să aibă un focus uşor şi drăguţ, dar cu o
vibraţie pozitivă ridicată. Mulţumită Ghidului meu Interior, am ales auto-aprecierea, crezând că va fi ceva
foarte uşor…Da, da, cum să nu! Nu numai că a fost mai greu decât mi-am imaginat, dar am descoperit şi

106
că cea mai dificilă parte era să rămân în acea stare deîndată ce-am ajuns acolo, fapt ce mă determina să fiu
şi mai tare pe poziţie şi să continui să stau acolo.
În orice caz, eu am ales auto-aprecierea şi imediat am aflat că trecerea de la negativ la pozitiv era
mult mai uşor de făcut. Acum aveam ceva concret de care să mă agăţ, cu toate că nu-mi dădusem seama
cât e de greu să simţi aprecierea, pe când să te gândeşti la ea e ceva mult, mult mai simplu….deci s-o
simţi cu o intensitate ce poate „demara” ca un bâzâit, chiar dacă subiectul meu din acea zi nu era nimic
altceva decât picioarele mele depilate.
Câteodată trebuia să mă plimb, să ies din mediul în care-mi desfăşuram activitatea şi să stau, pur şi
simplu, sub un copac mai înainte de a-mi putea lua startul cu zâmbetul pe buze, după care să ajung la
Gingaşul Surâs Lăuntric unde, în cele din urmă, puteam simţi o emoţie, indiferent de motivul aprecierii
mele din ziua respectivă.
După cea de-a cincia zi, am ştiut că lucrurile începuseră să capete o altă turnură. Ceva lucra -
încet, dar lucra. Cu toate că, mental, nu puteam sta în acel loc unde mă simţeam bine decât cam un sfert
de zi, restul timpului trecea uşor şi liniştit, fără acea repetată şi sumbră concentrare pe vreo lipsă.
Pe parcursul primelor zece zile, nici nu credeam că puteam reuşi. Pe măsură ce trebuia să-mi
comut atenţia de pe negativ pe pozitiv, deveneam şi mai deprimată, cu alte cuvinte, acea vibrantă
persoană - care eram chiar eu! - şi pe care oamenii o vedeau mereu ca pe o fiinţă atât de pozitivă, cu un
moral ridicat şi fericită, nu era nimic altceva decât o făptură obişnuită şi mediocră, tocmai tipul de om
căruia eu îi tot spuneam să nu mai fie astfel!
Pe măsură ce s-au scurs zilele, am început să pun la îndoială faptul că aş putea vreodată să ating
acel timp la care râvneam atât de mult, adică să ajung de la 16 secunde la 18 ore fără niciun pic de
nelinişte. Câteodată mă simţeam atât de descurajată, încât strigam la univers, izbucneam în lacrimi, îmi
îndesam mâinile în buzunare şi plecam bombănind la plimbare, într-o „generoasă” stare de auto-
compătimire.
De fapt, de-a lungul acestor prime zece zile, m-am confruntat cu posibilitatea de-a învăţa să trăiesc
fără acea familiară şi confortabilă vibraţie a grijii - cea care-mi fusese un aliat de nădejde în aproape toata
viaţa mea de până atunci - lucru ce păruse a fi ceva fără de speranţă până în acel moment. Cel mai mare
chin, însă, mi-l aducea ieşirea din starea de stres, căci îmi era foarte teamă să încep să lucrez la asta. Ei
bine, am învins toate celelalte dependenţe şi, la naiba, trebuia s-o dovedesc şi pe-asta, indiferent cât timp
mi-ar fi luat.
În a şasea zi (nu, nu voi trece prin toate cele 30 de zile!), fără nicio cauză vizibilă, am intrat într-o
puternică depresie şi cu multe lacrimi. Mă simţeam frustrată şi supărată, dar nu aveam nici cea mai mică
idee de ce. (Mult mai târziu aveam să aflu că acea stare se datorase transformărilor prin care trecea corpul
meu.) În fine, am ieşit la aer şi m-am aşezat puţin sub unul din copacii mei favoriţi ca să mă calmez şi
apoi să-mi fac exerciţiul meu de apreciere de fiecare zi. Mi-au trebuit cam trei sferturi de oră ca să mă pot
conecta la acea stare, dar am reuşit şi, spre încântarea mea, n-am mai avut sentimente neplăcute tot restul
zilei.
Astăzi, dacă intru într-o stare emoţională ca atunci, mă întreb imediat asupra cărui lucru pe care nu
mi-l doresc îmi concentrez eu atenţia sau ce mă supără, iar răspunsul de obicei vine rapid, aşa că pot să
discut despre el, ca mai apoi să-l las să plece. Revenind însă la stare, dacă nu era ceva evident, încercam
doar să-mi schimb trăirea.
Pe măsură ce primele zece zile au început să se depene, am devenit conştientă de schimbările
dramatice ce începuseră să se petreacă cu mine. Aceste senzaţii prevestitoare de rău şi care parcă nu
veneau de niciunde, mă străbăteau toată ziua fără să aibă nicio cauză vizibilă şi o făceau de multe ori.
Preponderenţa copleşitoare a vibraţiilor negative încetă, iar când mi-am dat seama de asta, m-am simţit de
tocmai aş fi cucerit goală Everestul. Am fost plină de euforie!
Tot pe parcursul acestor prime zece zile am devenit conştientă de cât de greu îmi fusese să-mi las
liberă imaginaţia şi să-mi doresc ceva. Desigur că am dat drumul unor dorinţe obişnuite, ca de exemplu,
să am mai mulţi bani, să-mi petrec mai mult timp făcându-mi treaba şi tot aşa mai departe, dar rareori mi-
am îngăduit să mă las în voia celor mai profunde vise pe care le aveam. Dacă îmi trecea prin minte vreo
fantezie, ca de pildă visul meu de-o viaţă, cel de-a avea o a doua casă, într-un loc izolat, lângă un pitoresc
lac de munte, atunci, pur şi simplu oftam şi-mi împingeam dorinţa şi mai adânc înăuntrul fiinţei mele, ca
ea să rămână pentru mine ca un dor interzis.
Mă hotărâsem să-mi înăbuş încă din faşă acea prostie şi în ziua a opta am ieşit afară din casă ca să
tai nişte lemne - da, da, pentru mine, tăiatul lemnelor era chiar era o pasiune…Începusem să mă cert cu
voce tare (ce iubire aspră!) că venise vremea să scot la iveală toate acele vechi şi ascunse doruri ale mele,

107
să le transform în Dorinţe vizibile şi să-mi permit să simt senzaţiile pe care ele mi le oferă, indiferent ce
se întâmplă.
Aşa am şi făcut. Timp de-un ceas - o minunată oră - după ce-am simţit acel freamăt lăuntric şi am
păşit puţin înăuntrul Stării de Bine, am tăiat lemne şi-am stat de vorbă cu câinii despre cabana mea de pe
malul lacului, am descris miresmele din acel loc, copacii, docul, decoraţiunile cabanei şi cum scânteiază
apa lacului la asfinţit. Ora a trecut pe nesimţite, de parcă ar fi fost o singură secundă. Spărsesem bariera
ce până atunci fusese de nepătruns, cea care mă împiedicase să mă încredinţez Sinelui meu. A trebuit să-
mi permit bucuria de-a mă scălda în imaginaţia mea şi de-a o transforma într-o Dorinţă. Metaforic spus,
tocmai trecusem după un alt colţ şi ştiam foarte bine asta.
Mai mult ca sigur că sincronizarea a început chiar în acea săptămână. În ziua următoare, am văzut
la televizor „lacul meu”, apoi i-am văzut poza într-un calendar şi într-o revistă cu reclame, de parcă
universul mi-ar fi spus: „Te-am auzit, continuă să te gândeşti la cabana ta de pe malul lacului şi ea-ţi
aparţine!” (ca de altfel, precum această carte care este aproape gata!) Încă o dată am simţit o stare de
euforie!
În cea de-a noua zi, iar a venit momentul să-mi plătesc facturile şi eram cam tulburată. Cum mă
simţeam? Puteam eu, oare, să stau deoparte de teama pe care mi-o insufla lipsa banilor? Puteam eu să-mi
concentrez atenţia pe vreun alt subiect, deci să-mi modic focusul?
Fiind foarte hotărâtă să iau seama la senzaţiile care mă încercau, m-am dus la birou. Slavă
Domnului că metoda pe care o foloseam în decursul acestei luni de zile era mai uşoară decât cea
obişnuită, cu toate mi se părea dificil să-mi modific focusul pe ceva de apreciat la persoana mea, după
care să-mi menţin atenţia concentrată pe acel subiect. Prin urmare, am început să cânt forţat. Şi de ce nu?
În acea a zecea zi din cele 30, orice lucru punea la pământ vechiul meu obicei de-a mă înspăimânta. Şi
treaba a mers chiar foarte bine şi eu mi-am petrecut acea tihnită după-amiază pe câmp, simţind fiorul
lăuntric, iar tot restul zilei, n-am mai avut sentimente negative. În jurnalul meu, acea propoziţie fusese
subliniată!
Ştiam că fusesem pe val. Ideile începuseră să-mi vină de peste tot, iar atunci când încercam voit să
mă îndrept spre vreo o trăire negativă, am descoperit că nu mai eram în stare s-o fac! Dar când întra pe
furiş vreun sentiment negativ, zâmbeam cu gura până la urechi, mă mângâiam pentru faptul că-l
recunoscusem şi schimbam poziţia comutatorului meu vibraţional.
În sfârşit a venit şi acea multaşteptată ultimă zi, când ştiam că trebuia să fiu total liniştită în raport
cu venitul meu (cu toate că nu dispuneam de niciunul), subiect care, sincer vorbind, nu mă mai îngrijora
deloc. Doamne Dumnezeule, ce minunat sentiment am avut!
După ani întregi în care avusesem obiceiul de-a mă îngrijora pentru orice, am descoperit că
lăsasem la o parte tot felul de declaraţii negative, ca de exemplu: „Nu, regret că nu pot merge cu tine.
Resursele mele financiare sunt mult prea mici, n-am destui bani să fac acest lucru.” Fireşte că eram cam
posomorâtă în clipa în care rosteam acele cuvinte, însă nu-mi trebuia prea mult timp ca să observ apoi ce-
mi provocase acel sentiment (întotdeauna era vorba despre ceva ce nu-mi doream!), după care, imediat
îmi schimbam starea.
În ziua ce urmase celei cu probleme, am început să văd viaţa cu alţi ochi, iar gândirea mea
inconştient negativă şi emoţiile negative ce mă străbătuseră au început să dispară. Ieşeam dintr-o
dependenţă foarte profundă şi de care nu fusesem niciodată conştientă. Nu mai era nimic de spus.
Schimbarea focusului şi a sentimentelor nu era doar posibilă, ci ea tocmai avea loc! Am aşteptat cu
nerăbdare să văd rezultatele folositoare, ceva ce era cu adevărat la mintea cocoşului!

De la ziua 10 la ziua 30

În perioada ce-a rămas până la sfârşitul celor 30 de zile de exerciţiu, m-am simţit nemaipomenit.
În zilele în care aveam moralul ridicat şi freamătul lăuntric (bâzâitul) se pornea uşor şi mă năpădeau
straşnice idei referitoare la diverse căi de a-mi spori venitul în mod substanţial. Aveam, însă, şi zile în
care starea mea era deplorabilă - şi ele nu erau puţine la număr - zile în care mă simţeam de parcă m-aş fi
aflat pe Marele Canion şi în care trăiam o senzaţie nouă, ciudată şi deosebit de proastă.
Nu-mi vorbise nimeni - sau altfel spus, nicio persoană din cunoscuţii mei care încercaseră să ţină
energiile sub control - despre această stare neplăcută, dar oarecum comună, stare ce începea să pună
stăpânire pe mine atunci când începeam să atrag mai multă energie cu frecvenţă înaltă.
(Acum ştiu că aceste trepidaţii se trag de la acomodarea corpului cu vibraţiile înalte şi prelungite,
fapt ce conduce la transformări importante în chimia lui. Câtă vreme emoţia - care e ceva fizic şi negativ -

108
spre deosebire de trăirea - care este ceva eteric şi pozitiv - este indusă din punct de vedere chimic,
oscilaţiile stărilor sufleteşti sunt simple adaptări chimice. Unii oameni au trăit aceste variaţii ale moralului
într-un mod mult mai profund, alţii mai moderat, dar se pare că toţi au ceva de spus despre acest subiect.
Din fericire, acest disconfort trece. De fapt, tu poţi simţi cum indispoziţia ta sufletească urcă cam şase
săptămâni, dar în mod obişnuit, ea dispare complet după trei luni.)
Senzaţiile de disconfort psihic apăreau parcă de nicăieri, mă loveau din plin în stomac chiar atunci
când mă aşteptam cel mai puţin. Sincer, existau zile în care mă simţeam atât de rău, încât îmi spuneam
pur şi simplu: „La dracu’ cu asta!” şi nici măcar nu mai încercam să ies din starea respectivă. Totuşi, după
o zi sau două, norii negri se răsfiram şi mă întorceam la programul meu total exploziv.
Nu conta ce dispoziţie sufletească avusesem în ziua precedentă, aşa că în fiecare dimineaţă
reveneam la ritualul meu adorat, fără să sar vreodată peste el. Îmi începeam ziua stând, plină de iubire, de
vorbă cu Fiinţa mea Lăuntrică / Sinele meu Extins. Plină de veneraţie la adresa Vieţii care sunt eu (şi care
mă ţinea „încarcerată” într-un loc atâta vreme cât era nevoie ca să-mi fac acolo treaba!), îngenuncheam şi-
mi punctam Dorinţele pentru ziua / săptămâna / luna respectivă, făcând o pauză destul de mare între ele,
ca să-i permit senzaţiei să mă cuprindă. Erau clipe sfinte, comice şi amare, pe care le iubeam ca pe ochii
din cap şi care făceau parte din programul meu. (Ori de câte ori las acest ritual s-o ia razna, observ o
goliciune şi un fel de lipsă de îndrumare - iar uneori, fac asta chiar cam des!)
În zilele mele bune, puteam, cât aş clipi, să trec pe-o frecvenţă înaltă şi pătrundeam lesne în acea
stare emoţională, indiferent de aprecierea aleasă, iar în zilele în care nu mă porneam astfel, îmi lua ceva
mai mult timp. Pentru mine, cel mai captivant lucru era acel du-te vino afectiv, sus-jos, iar frica de orice
fel pierdea din ce în ce mai mult teren. Atunci când nu mă simţeam prea grozav, nu mă concentram pe
ceva ce nu-mi doream ori mă stresa, doar simţeam o mare tristeţe. În general, pasul meu era vioi, inima-
mi cânta, buzele fredonau şi ele o melodie, chipul îmi era luminat de-un zâmbet perpetuu şi Viaţa palpita
în făptura mea, deci trăiam minunea acestei creaţii, ceva ce n-am simţit….da, n-am simţit de nu mai ştiu
când!
Atunci am înţeles că acea „comutare” a stării însemna mai întâi să-mi mut atenţia de pe ceea ce
nu-mi doresc. Fie că mă concentram pe Dorinţele mele obişnuite, ori pe subiectul pe care mi-l fixasem în
acea zi pentru a-mi face exerciţiul de apreciere sau doar pentru a mă distra, ştiam că mă aflam la un
început de drum lung, la capătul căruia se afla puterea de-a opri fluxul de energie era atras în mod
implicit. Aşa că am fremătat, am iubit (încă este una din senzaţiile mele preferate), am fost încântată de
viaţă şi am simţit energia înaltei bucurii cum circula prin corpul meu, furnicându-mă peste tot.
Din acea clipă am putut să-mi comut starea fie pe o Dorinţă specială, fie pe subiectul zilei
respective. Dacă mă surprindeam gândindu-mă de unde va veni creditul următor, imediat ce simţeam acel
nor umed cum mă înconjura, îmi dădeam seama că atenţia mea se îndreptase spre o lipsă, aşa că „valsam”
în afară. Era splendid!
Iată, deci, că începusem să mă distrez dând cu piciorul - metaforic spus - tuturor gândurilor
negative sincrone, fapt ce începuse să aibă loc deîndată ce lansam vreo Dorinţă ce era atât de încântătoare,
încât aproape că ea se transforma într-o obsesie. Luam hotărârea să găsesc un nou restaurant cu privelişti
aparte şi într-o zi-două, mă suna o prietenă, care, din senin, îmi propunea să mergem împreună într-un
asemenea loc!
Mi-am pus pe lista Dorinţelor să am o cămaşă albă pentru serviciu, produs care nu se găsea la
magazin şi după trei săptămâni am simţit un imbold de-a merge la un magazin cu solduri pentru hârtie de
copiator. Bingo! Cămaşa mea era agăţată în vitrină, singura din magazin!
Deşi eu nu mănânc multă carne, într-o zi am tânjit după un hamburger delicios; deodată am simţit
un impuls ca să merg la un magazin nou cu obiecte de metal şi-am descoperit că acolo tocmai se
deschisese o piaţă în care se găseau cele mai gustoase sortimente de carne proaspătă şi din care nu
cumpărasem niciodată! Şi tot aşa, au existat certitudini evidente care-mi demonstrau că a trăi în frecvenţe
înalte este ceva care într-adevăr funcţionează!
Raportul meu lunar - cel care obişnuise să fie 30/30 (30 de zile din 3 cu nelinişte şi griji!) -
devenise ceva cam de genul 17 /0 / 13 (17 zile: stare bună; o zi: frică sau nelinişte; 13 zile: starea ciudată,
care semăna cu o depresie) - situaţie ce arăta un progres uriaş, indiferent de modul în care-o priveai.
Nerăbdarea mea „de-a strânge recolta”, mă secătuia de vlagă. Pe măsură ce privesc în urmă, pot
vedea că eu căutam rezultatele sub formă de dolari şi cel mai devreme în vreo două săptămâni - ceva cu
adevărat stupid, câtă vreme tot ce făcusem nu fusese altceva decât să mă concentrez pe faptul că banii nu
veneau la mine.

109
 În cele din urmă, iată că a venit şi ziua 30. Unde era contul meu de dădea pe-afară de plin ce era?
De ce telefonul nu mă înnebunea de cap cu oferte de credite? De ce-mi trebuia atât de mult timp să-mi
pun ideile în aplicare? Ceea ce nu s-a întâmplat m-a dezamăgit iar…Întrebarea pe care eu mi-o tot
puneam, de genul „Unde este…?”, era de fapt acelaşi vechi focus negativ, dar deghizat într-o altă „haină”.
Efectiv, banii au început să-mi vină – deşi o făceau cu ţârâita. Îi priveam fascinantă. Acest
permanent şi ciudat şuvoi - un pic ici, un pic acolo - era evident direct proporţional cu focusul meu
vibraţional. În fine, având valva într-un fel mai mult deschisă decât închisă, nu m-am mai întors îndărăt.
Contul meu din bancă era cam în aceeaşi stare (mă puteţi bate, dar nu ştiu de ce!) sau suma creştea
încetişor, dar n-a mai revenit niciodată înapoi!
Mi-au trebuit câteva luni bune până când am putut permite porţilor să mi se deschidă din nou, dar
ele au rămas deschise…Bineînţeles că ele nu s-au deschis toate dintr-odată, ci au făcut-o treptat. Una
după alta, câte o Dorinţă îşi făcea drum spre uşa mea, când era una mai mare şi importantă, când una mică
şi amuzantă…
Cursul pentru viaţă – 101 - programul audio-video pe care-l concepusem într-o involuntară stare
de fericire, chiar mai înainte de-a fi avut vreun pic habar despre Legea Atracţiei - nu s-ar fi concretizat
fără ajutorul pe care mi l-a dat acea profundă apreciere pe care-o simţisem la acea vreme pentru ideea
minunată ce-mi trecuse prin cap. Da, acea extraordinară realizare începuse să se răspândească şi să aibă
un important impact în diverse părţi ale lumii.
Mi-ar plăcea să vă spun că vechile mele obiceiuri au dispărut cu totul de-a lungul acelor 30 de
zile, dar bineînţeles că nu este cazul. Chiar şi astăzi, când banii vin spre mine din belşug, trebuie să mă
concentrez ca să-mi aduc aminte că ceea ce eu nu realizez nu depinde de cât din greu muncesc sau de cât
sunt de deşteaptă, ci de modul în care curge prin mine energia. Aşadar, eu continui să-mi creez noi
scenarii, să vorbesc mereu cu mine însămi şi să-mi comut stările.
Acum, în loc să am tema „Aprecierea zilei”, am „Dorinţa lunii” care are un dublu scop: creează şi
mai mult timp vibraţional - prin urmare, mai multă pasiune - pentru ca energia să curgă spre o anume
dorinţă, dar îmi oferă şi acea „plasă” de siguranţă ce mă face mereu să am un lucru pregătit şi în aşteptare,
spre care să mă îndrept atunci când am cea mai mare nevoie de asta.

Pe parcursul instruirii

Merge mai uşor? Slavă Domnului, da! Dar dacă intenţionezi să te hotărăşti să preiei controlul
vieţii tale, să ai lucrurile pe care ţi le doreşti, să faci ce-ţi pofteşte inima, să fii aşa cum vrei, să-ţi trăieşti
viaţa aşa cum doreşti şi împreună cu oamenii pe care vrei alături, există ceva ce s-ar putea să accepţi aşa
cum trebuie: adică, faptul că te afli în curs de instruirea pentru binele tău!
Zilele următoare vor fi de tot felul - bune, rele, minunate, neplăcute, profund emoţionante, dar vor
exista şi unele în care-ţi vine să-ţi iei câmpii. Însă, pun pariu că n-o vei face, nu acum când ştii ceea ce
ştii. Ori că-ţi place ori ba, este de necrezut că vei mai putea simţi vreo emoţie negativă chiar şi una foarte
rapidă, fără ca să-ţi dai seama că tocmai ai trântit uşa în faţa tuturor lucrurilor pe care ţi le doreşti în viaţă,
ele materiale, emoţionale, spirituale sau toate la un loc.
Cam aşa stă treaba…e vorba despre o strădanie de-o viaţă şi tu nu vei învăţa chiar totul în acest
răstimp de 30 de zile. În prima lună poţi scăpa definitiv de teamă şi de nelinişte, dar după aceea, suflecă-ţi
mânecile şi avântă-te din plin în toate nuanţele Celor Patru Paşi ai creaţiei conştiente şi intenţionate; asta
e, dacă vrei să ai de toate: prosperitate, siguranţă, sănătate, libertate, bucurie, vioiciune, sinceritate,
independenţă, realizare, stările tale naturale de a fi, calea pe care tu ai fost destinat să te afli, drumul pe
care te poţi găsi de-acum încolo, dacă-ţi dai bucuros toată osteneala de care este nevoie.

Asta-i piesa ta de teatru!

Nu-i spectacolul nimănui altcuiva, el este chiar al tău, întotdeauna a fost şi va fi numai al tău.
Nimeni nu te-a tras vreodată de urechi şi nici n-a făcut ceva anume ca viaţa ta s-o ia pe o cale sau alta. Da,
este piesa ta, chiar de la început, schiţată de modul în care tu ai lăsat să curgă prin tine energia, proiectată
în fiece zi de felul în care ai simţit.
Acum ea se reduce la ceea ce vrei să faci cu restul vieţii tale şi cum este dorinţa ta de-a te strădui
să simţi.
Iată aici o rapidă recapitulare a celor mai importante puncte pe care să le ţii minte pe măsură ce
înaintezi în această emoţionantă nouă lume a creaţiei conştiente şi intenţionate. Mai întâi, paşii:

110
 Pasul 1: Identifică ceea ce nu-ţi doreşti.
Pasul 2: Identifică ceea ce-ţi doreşti.
Pasul 3: Descoperă acea stare emoţională pe care ţi-o dă Dorinţa ta.
Pasul 4: Aşteaptă, ascultă şi permite-i universului să-ţi îndeplinească Dorinţa.
Pasul 4-A: Rămâi concentrat pe ceva ce se află în afara celor situaţii neplăcute!

Lucrurile importante pe care nu ni le dorim

 Nu fă socoteala prea devreme. Dacă lucrurile pe care nu ţi le doreşti n-au început încă să apară,
destinde-te şi menţine-ţi valva deschisă.

 Încetează să mai încerci să îndrepţi pe cineva, căci făcând asta, valva ţi se închide. Tu nu trebuie
să repari nimic, ci doar să încetezi să te mai gândeşti la asta.

 Nu te mai gândi că înainte de-a te simţi bine ori fericit, trebuie să schimbi lumea. Tu eşti cel care
creezi propria ta securitate prin intermediul fluxului tău de energie.

 Nu considera de la sine înţeles tot ce ţi se întâmplă în viaţă, fie că-i bine sau rău, ori ceva mare sau
mic. Lucrul respectiv a venit spre tine datorită faptului că tu l-ai atras, aşa că fii atent la ceea ce
crezi.

 Nu te mai concentra asupra modului în care să-ţi modifici condiţiile ce nu s-au schimbat încă, nu
te mai îngrijora şi nici nu mai reacţiona la ele. Dacă continui să faci asta, vei căpăta şi mai mult
din ceea ce nu-ţi doreşti.

 Nu încerca să-ţi etichetezi starea pe care-o simţi atunci când eşti trist. Nu-i mai spune vinovăţie,
frustrare sau în vreun altfel. Dă-ţi doar seama că nu te mai afli în sincronism şi caută o cale de-a
intra din nou acolo.

 Încetează să mai fii un om care doreşte ceva fără prea multă tărie. Doreşte-ţi calitate şi cantitate
superioară! Şi nu te opri niciodată din a-ţi crea noi Dorinţe. Energia foarte înaltă - care eşti Tu -
are nevoie de locuri prin care să iasă afară şi să curgă. Creează-le!

 Nu te mai gândi că ceva nu se poate întâmpla, căci acea vibraţie pe care tu o emani îţi va garanta
că aşa va fi.

 Nu aştepta să te simţi bine înainte de a-ţi schimba starea. Comută-te de pe negativ pe pozitiv şi fă-
o cât e ziua de lungă, transformă asta într-un obicei. Simte freamătul interior (bâzâitul) fără vreun
motiv anume şi doar pentru simplul fapt că el te face să-ţi menţii ridicate frecvenţele, valva
deschisă şi nu te mai opui energiei de înaltă frecvenţă.

 Nu lua totul prea în serios, căci doar acest simplu fapt îţi închide valva. Luminează-te, amuză-te şi
atunci lucrurile se vor petrece mai rapid.

 Niciodată, niciodată, dar absolut niciodată nu întreprinde ceva când ai valva închisă, ori când te
afli implicat într-o problemă, căci atunci acţiunile tale vor fi total neinspirate. Mai întâi deschide-ţi
valva, după care, înainte de a trece la fapte, ascultă ce-ţi spune Ghidul tău Interior.

 Nu încerca să găseşti acele motive neplăcute, sumbre şi afurisite, ce stau la baza faptului că ceva
nu-i în regulă cu tine, indiferent despre ce-i vorba. Încetează să mai faci asta! Dacă nu te opreşti,
atunci nu faci altceva decât să dai şi mai multă atenţie lucrului pe care nu ţi-l doreşti.

 Nu trăi pentru rezultatul final şi nici nu-ţi spune: „Nu mă pot simţi bine înainte ca el să aibă loc!”

 Nu te auto-pedepsi atunci când te simţi rău ori când îţi închizi valva. Tu te simţi rău numai atunci
111
 când te afli într-o stare pe care nu ţi-o doreşti - mai bine felicită-te că ai recunoscut-o. Înainte de a-
ţi da seama de ceea ce nu-ţi doreşti, cum vrei tu, oare, să ştii ce-ţi doreşti?

 Nu te mai gândi la nimic care-ţi închide valva, nici la corp, dar nici la vreun lucru, eveniment, loc,
situaţie, împrejurare, film, mâncare, şofer, şef, scenă - nu contează ce anume. NU ARE NICIO
IMPORTANŢĂ DESPRE CE ESTE VORBA!

 Încetează să-ţi mai ataşezi „vagoane” de necazuri, încărcate cu făpturi deconectate de la Sursă şi
cu valva închisă. Direcţionează-ţi energia spre ceea ce-ţi doreşti şi adoptă întregul.

 Nu mai vorbi despre boala ta şi nu-ţi mai face corpul să degenereze şi mai mult. Începe să vorbeşti
despre cum trupul tău reîntinereşte şi deschide-ţi valva ca să-i permiţi asta.

 Încetează să te mai joci „de-a problemele”. Faptul că tu ai probleme nu este nimic altceva decât o
scuză ca să rămâi înăuntrul vibraţiilor negative.

 Nu mai tânji după ceva anume, pentru că asta înseamnă doar că tu conştientizezi în mod negativ
faptul că nu ai acel lucru.

 Nu te mai gândi că în afara ta există ceva ce are ori poate avea vreo importanţă.

 Nu te teme să te uiţi la ceva ce nu-ţi doreşti. Priveşte acel lucru din toate unghiurile, după care
susţine-ţi dorinţa sau intenţia.

 Nu-ţi scuza sentimentele cu o atitudine de tipul: „Eu am dreptate, dar tu n-ai!”, chiar dacă aşa stau
lucrurile, căci astfel îţi închizi valva şi obstrucţionezi fluxul energiilor înalte ca el să se îndrepte
spre toate celelalte alte zone ale vieţii tale. Adu-ţi aminte că dacă opreşti o singură energie,
automate le opreşti şi pe toate celelalte.

 Nu te gândi la această energie, ci simte-o.

 Nu te gândi la reacţiile tale, ci simte-le.

 Ieşi afară din tipare! Şi dacă e o prostie, ce-i cu asta? Hotărăşte-te doar să schimbi macazul.

 Opreşte-te din încercarea de-a te descoperi pe tine însuţi. În loc să faci aşa ceva, începe să fii mai
îngăduitor cu propria-ţi persoană. Este dreptul tău să ai o viaţă excelentă. Tu eşti viaţa, deci tu eşti
şi acest drept.

 Nu uita niciodată că tu nu eşti unul sau altul, nici vreun tâmplar ori vreo secretară, tu eşti forţa
Vieţii! Acţionează în consecinţă, fă-o ca Viaţă! Devino Viaţa!

 Nu renunţa şi nu da bir cu fugiţii niciodată!

Lucrurile importante pe care ni le dorim

 Permite-ţi să petreci zilnic anumite momente în care să visezi, să doreşti, să-ţi imaginezi, să
intenţionezi şi acordă-ţi timp ca să-ţi direcţionezi energia spre toate acestea, fă-o mereu şi mereu.

 Ori de câte ori nu te simţi prea grozav, fă o pauză, regăseşte-ţi echilibrul şi găseşte o cale prin care
să te simţi un pic mai bine, după aceea şi mai bine şi tot aşa.

 Foloseşte tot ce ştii ca să-ţi comuţi atenţia de pe ceva negativ pe ceva pozitiv şi care te face să te
simţi uşor ca un fulg.

112
 Recurge în fiecare zi la cât mai multe declaraţii privitoare la ceea ce-ţi doreşti şi la motivul care
stă la baza Dorinţei tale: lucruri mari, mici sau chiar prostioare. Cu cât ai mai multe Dorinţe, cu
atât ele te vor emoţiona şi mai mult, iar fluxul tău de energie va curge mai puternic înspre ele.

 Ia zilnic cât mai multe hotărâri privind dispoziţia ta sufletească, siguranţa, munca, relaţiile,
locurile de parcare, cumpărăturile tale. Deciziile tale împreună cu Dorinţele pe care le ai
mobilizează energia şi-i furnizează „fantele” prin care ea să iasă afară.

 Întreabă-te adesea: „Cum îmi direcţionez eu energia şi încotro o fac să curgă?”

 Acordă-ţi mai mult timp să faci asta şi scapă de obsesia că ceea ce-ţi doreşti nu s-a materializat
încă. Acest lucru prinde formă şi este pe cale de-a se realiza. Crezi asta!

 Vorbeşte-ţi cu duioşie şi cu glas tare în fiecare zi.

 Caută indicii care să-ţi arate că lucrurile sunt în desfăşurare, concomitente şi sincrone.

 Continuă să-ţi creezi scenarii noi şi neobişnuite.

 Fii atent la modul în care te simţi!

 Înlocuieşte lista cu „lucruri de făcut” cu una cu „lucruri de simţit”.

 Găseşte noi căi de-a te simţi în fiecare zi puţin mai bine decât înainte. Fii creativ! Fii inventiv! Fii
îndrăzneţ!

 Mângâie-te uşor ori de câte ori ai înţeles fiecare obstacol pe care tu singur ţi l-ai pus în cale. Tu nu
poţi şti ce-ţi doreşti fără să te confrunţi cu diverse piedici.

 Gândeşte-te numai la lucrul pe care ţi-l doreşti şi nu la faptul că nu-l ai (adică la lipsa lui).

 Acceptă odată pentru totdeauna că tu eşti creatorul experienţei pe care-o trăieşti.

 Începe-ţi ziua cu intenţia de-a căuta aspecte pozitive în fiecare lucru şi în toate, după care
intenţionează să le descoperi.

 Nu băga în seamă modul în care ceilalţi oameni îşi direcţionează energia. Fii atent la ceea ce faci
tu cu propria-ţi energie şi încotro o îndrepţi.

 Adu-ţi aminte că nimic - dar absolut nimic - nu este mai important decât să te simţi bine, chiar
dacă te simţi doar un pic mai bine.

 Foloseşte-ţi Dorinţa lunii ca pe ceva salvator - şi chiar aşa şi este.

 Începe uşor să treci de la vibraţia negativă la cea pozitivă. Cât de curând, un mic gând va câştiga
terenul necesar pentru a te arunca într-o Stare de Bine superioară.

 Aşteaptă-ţi Dorinţele. Aşteaptă-le!

 Învaţă să-ţi schimbi starea după cum vrei, indiferent ce alegi să faci pentru asta. Atunci când te
comuţi pe pozitiv, tu-ţi deschizi valva, rezistenţa ţi se reduce, vibrezi pozitiv şi prin urmare, atragi
pozitiv.

 Rămâi atent la cum te simţi şi restul va fi uşor.

113
  Stai departe de trecut. El nu există!

 Dă-ţi seama de tipul stărilor pe care le trăieşti din zori şi până în noapte. Fii treaz şi conştient!

 Trăieşte ori numai Starea de Bine, ori priveşte cât de repede vin spre tine Dorinţele pe care le ai.

 Dacă te trezeşti dimineaţa într-o stare excelentă, prelungeşte-o, dar dacă te scoli cu faţa la cearşaf,
transformă-ţi starea într-una pozitivă.

 Linişteşte-te, relaxează-te, uşurează-te, fii natural şi cât mai aproape de Tine.

 Scoate afară acea minunată dulceaţă ce stă bine ascunsă în fiinţa ta. Găseşte-o, simte-o şi
răspândeşte-o. Fie că suntem bărbaţi sau femei, noi toţi o purtăm în adâncul nostru.

 Ascultă ce-ţi spune Ghidul tău Interior, după care, treci la fapte; niciodată, niciodată, dar absolut
niciodată nu acţiona mai înainte.

 Urmează-ţi impulsurile - Ghidul tău Interior se manifestă prin intermediul lor.

 Învaţă să priveşti contrastul, fără să fie nevoie să depăşeşti limita şi să intri în zona de rezistenţă
negativă.

 Atunci când te afli la volan, exersează aprecierea; direcţionează energie spre indicatoarele de
circulaţie, cărămizile de construcţii, lumina roşie a semaforului sau spre alte obiecte din jurul tău.

 Fii cu ochii în patru la obstacolele foarte reale pe care tu singur ţi le pui în faţa prin faptul că te
opui Sursei tale de energie.

 Dacă totul dă greş, afişează un zâmbet artificial; el te schimbă puţin şi-ţi ridică vibraţiile.

 Dacă există ceva care te sâcâie, treci dincolo de acel lucru.

Asta-i nava ta!

Tu nu poţi face nicio greşeală şi nici să iei vreo hotărâre incorectă. E imposibil! De fapt, niciodată
tu n-ai făcut ceva greşit, ci doar ai invitat lecţiile să-ţi dea o mână de ajutor ca să ieşi din zona în care
vibrai negativ. Acum ştii cum stă treaba!
Toată această lucrare, în care noi ne creăm propria viaţă prin modul cum ne direcţionăm energia
de înaltă frecvenţă - este vorba de cu totul altă viaţă decât cea pe care-am trăit-o până acum! - este
incredibil de nouă pentru toată lumea. Este o gigantică schimbare de atitudine, o nouă şu foarte
importantă orientare în viaţă. Aşadar, fii drăguţ cu propria-ţi persoană, ia-o încetişor, joacă-te cu energiile,
fii curios, zâmbeşte, râzi mai mult şi experimentează. Observă cât de mult timp îţi poţi menţine freamătul
lăuntric (fiorul sau bâzâitul) sau cât de repede îţi poţi schimba starea. Descoperă ce anume-ţi aduce
bucurie şi fă acel lucru! Distrează-te cu Dorinţele pe care le ai. Fă-o cu toate, dar aminteşte-ţi mereu că
pentru tine totul este foarte, foarte nou, aşa că te rog din suflet să nu te descurajezi.
Noi suntem precum copilaşii care se antrenează cu cercurile, învăţăm să ne descurcăm în noua
noastră lume. Totul se petrece aidoma cum ar spune un puşti: „ Scoală-te de jos şi mergi mai departe!” Şi
chiar aş se întâmplă, iar şi iar, indiferent de cât de multe încurcături vin pe capul nostru. Asta se cheamă
pasiune…şi practică.
Acest nou mod de a gândi şi de a fi se numeşte practică - aşa şi trebuie să fie, ceva mult prea nou
şi ciudat. Chiar în această clipă, dacă punem pe hârtie acest concept, avem de-a face cu o mulţime de
cuvinte - poate că ele sună atrăgător, dar dovada se află în toată acest amalgam - da, asta-i practica!
Practica face energia să curgă şi tot ea o îndreaptă spre dorinţele tale. Învaţă să-ţi comuţi starea
atunci când îţi pofteşte inima…în orice situaţie….indiferent unde te afli - nu contează cu cine eşti
împreună - indiferent ce se întâmplă. Tu eşti cel care-ţi comanzi viaţa şi o faci prin modul în care îţi
controlezi reacţiile. Carevasăzică, practică!
114
 După ce treci prin etapa celor 30 de zile, creionează-ţi noul tău program, astfel încât să-ţi păstrezi
interesul la un nivel ridicat. Poate fi o săptămână în care să simţi recunoştinţă, alta în care să trăieşti
uimirea în faţa oricărui lucru, ori veneraţia, respectul sau emoţia. Apoi, poate fi o săptămână în care să
experimentezi amuzamentul, într-alta, entuziasmul, iubirea sau senzaţia de tipul: „Doamne Dumnezeule,
ce bine este să fii viu!” - indiferent ce ţi se întâmplă în jur.
Exersează în momente neplăcute, când te afli la toaletă, când îţi pedepseşti copilul, când ai de-a
face cu impozitul pe venit, ai de ţinut o şedinţă de consiliu sau lucrezi în producţie pe bandă.
Ce este atât de nou pentru noi este lupta cu acest concept ce ne pare anacronic: anume că viaţa este
în primul rând simţire şi în al doilea rând acţiune. Tocmai această idee neobişnuită este cea care ne
bulversează total, dar numai prin practică vom culege roadele ei.
Tu nu te poţi gândi la viaţă, ci trebuie s-o simţi! Aşadar, vei ajunge să îndrăgeşti practica. Dacă îţi
doreşti un lucru, pune în el pasiune şi iubeşte-l oriunde se află! Mângâie-l cu afecţiune, cu cea mai mare
blândeţe, transmite-i vibraţii puternice! Îmbrăţişează-l cu fierbinte evlavie! Leagănă-l în inima ta!
Îmbracă-l într-o adâncă iubire, atât de strălucitoare, înflăcărată şi frumoasă încât ţi se taie şi respiraţia!
Exersează direcţionarea iubirii pasionale! Iată marele moment în care te simţi bine, plăcut şi uşor ca un
fulg!
Da, viaţa ta poate deveni bogată doar pentru că ţi-ai intensificat dorinţa, căci atunci au crescut şi
energiile tale magnetice…şi împreună cu acea dorinţă, vine spre tine Viaţa cea adevărată…
Carevasăzică, învaţă să simţi, să simţi şi iar să simţi…ceva bun sau rău, pozitiv sau negativ. Dacă
un sentiment este cel care, în final, îţi deschide porţile ca să ai acces la comorile universului, cum poate fi
el unul rău? Dacă îţi doreşti destul de mult acest lucru, atunci învaţă să-l simţi.
După aceea, învaţă să te simţi bine, fără să aibă vreo importanţă care este cauza. Acest mod de
abordare trebuie să fie în totalitate conştient şi intenţionat. Reacţiile automate trebuie aruncate pe
fereastră! Dacă vrei să-ţi schimbi condiţiile în care-ţi duci viaţa, atunci e musai să-ţi transformi vibraţiile,
deci practică asta tot timpul, până când le vei putea cât ai clipi din ochi. Dacă tu nu simţi acea plăcută
stare de fulg, atunci fie că te afli pe linia de demarcaţie dintre stări, fie simţi că mergi în zigzag, dar în
orice caz, tu emani vibraţii negative.
Dacă ai vreo problemă, vorbeşte-ţi despre ea 10-15 minute în fiecare zi. Cerceteaz-o cu glas tare
până când afli ce te supără, după care dă-o la o parte. De fiecare dată când faci asta, laşi în spate încă un
pic din rezistenţa pe care-ai avut-o în faţa Stării de Bine, ca până la urmă, să scapi de o mare parte, fapt ce
va permite vibraţiilor tale - dar şi experienţei pe care-o trăieşti! - să se transforme.
Aminteşte-ţi doar un singur lucru, anume că modul în care tu gândeşti este şi cel în care simţi, iar
în funcţie de cum simţi, aşa vibrezi, şi după cum vibrezi, aşa atragi!
Prin urmare, dacă vrei să atragi ceva, simte acel lucru, simte-l iar şi iar, până când eşti uşor ca un
fulg. Dacă poţi să-l simţi, atunci îl poţi şi avea. Poţi să ai tot orice-ţi doreşti dacă mai întâi poţi simţi acel
lucru.
Lumea poate fi „stridia” în care eşti prins. Tu n-ai nimic altceva de făcut decât să dai atenţie
lucrurilor ce vin spre tine, în locul celor care nu se află încă aici. Deîndată ce te simţi bine atunci când faci
asta cu puterea care există şi cu puterea care eşti chiar tu, atunci vei începe să trăieşti viaţa pentru care-ai
venit aici pe Pământ şi îţi vei realiza ţelul vieţii tale.
Totul este energie. Toată această lume este energie şi la fel şi acest univers. Tu poţi fi ori stăpânul,
ori victima lor. Învăţând cum să-ţi comanzi direcţia în care te îndrepţi şi încotro îţi trimiţi fluxul energiei
tale electromagnetice, înveţi să preiei controlul propriului tău destin, să fii la cârma navei tale şi-o mişti
încotro doreşti. Când vin însă furtuni, tu ştii ce le-a dat naştere şi mai ştii şi ce să faci în acest caz.
Controlul se află numai în mâinile tale, tu eşti cel care te călăuzeşte spre bogatele recompense pe care ţi le
acordă o astfel de viaţă - spre posibilităţile ei maxime - câtă vreme mai ai de trăit!

Anexă

Cam tot ce s-a scris în această carte vă va testa la maxim intelectul şi logica. „Să atragi
evenimentele? E un nonsens!”, „Să împiedici să vină vremurile bune şi să le creezi pe cele rele? Nu poate
fi adevărat!” Voi, cei care veţi accepta provocarea de-a încerca pe pielea voastră lucrurile despre care v-
am povestit, aşa cum am făcut şi eu, odinioară, poate că veţi descoperi un ajutor în acest amuzant
„echipament” care funcţionează pe principiul „dovedeşte-şi ţie însuţi că energie lucrează”.

115
 Ia două umeraşe de sârmă şi taie din fiecare un „L”, cu dimensiunile de circa 30 cm şi 8 cm,
partea mică fiind ca un mâner şi înfăşoară-le cu un înveliş din material plastic, astfel ele să se balanseze
uşor.
Acum ai o pereche de baghete magice (sau ale fântânarului) cum le spun eu. Ţine-le desfăcute în
faţa ta, de parcă ai avea în fiecare mână câte o armă, dar poziţionate cât mai sus în faţa pieptului şi cam la
vreo 25 cm de piept. La început vor oscila, deoarece răspund energiei tale, aşa că dă-le câteva clipe să se
stabilizeze. Deîndată ce s-au potolit, eşti gata să te joci cu ele.
Cu privirea aţintită drept în faţă, adu-ţi în minte de câteva evenimente foarte neplăcute din trecut şi
retrăieşte acea stare afectivă. În funcţie de intensitatea emoţiilor pe care tu le-ai resimţit cu privire la acel
eveniment, baghetele vor rămâne aşa cum le ţii, fără să se mişte (deci intensitate câmpului este redusă),
sau se vor mişca spre interior. Se va întâmpla astfel, deoarece ele urmează liniile electromagnetice ce-ţi
înconjoară corpul şi care s-au contractat ca urmare a frecvenţei negative ce-a fost generată de emoţiile şi
gândurile tale neplăcute.
Acum, generează frecvenţe pozitive, gândindu-te la ceva ce minunat, ce-ţi place şi-ţi produce o
stare de bucurie, ori concentrează-te asupra unuia din copiii tăi sau pe animalul de casă favorit, ba chiar
asupra mâncării pe care-o adori. Acum baghetele se vor mişca cu viteză înspre exterior, pe măsură ce
câmpul tău de energie se dilată, deplasarea lor fiind răspunsul la fluxul de energie pozitivă pe care tu-l
emani.
Pentru a demonstra cum energia urmăreşte gândul, concentrează-ţi atenţia pe un obiect ce se află
la mare depărtare în dreapta sau în stânga ta şi priveşte apoi cum baghetele îţi urmăresc gândul. Prin
urmare, dat fiind faptul că tu începi să-ţi concentrezi atenţia pe Sinele tău Extins, Ghidul tău Interior, tu-i
vezi ampla lui manifestare, ca reacţie la creşterea uriaşă a energiei determinată de un astfel de gând
încărcat emoţional.
Cu cât te joci mai mult cu baghetele, cu atât mai mult te vei convinge de faptul că trăirea ta
emoţională schimbă frecvenţele ce te străbat, fie din negativ în pozitiv, fie invers.

Despre autor

Lynn Grabhorn a studiat îndelung modul în care gândul şi trăirea ne formează viaţa. Crescută în
New Jersey - Short Hills, ea şi-a început activitatea în New York, în domeniul reclamelor, după care, a
înfiinţat şi condus în Los Angeles o companie ce se ocupa cu realizarea unor programe educaţionale pe
casete audio, ca mai încolo să aibă în statul Washington, propria sa firmă de credite ipotecare în domeniul
imobiliar.
Cărţile scrise de Lynn, inclusiv cea de faţă, „Scuză-mă, dar te aşteaptă VIAŢA!”, „Bestseller”,
„În spatele celor 12 paşi”, au fost foarte apreciate în toate colţurile lumii. Ultima ei carte se intitulează
„Dumnezeul, dragă! Ce se întâmplă cu noi?”
Lynn Grabhorn a plecat din lumea noastră în 2004, de la reşedinţa sa din Washington, Olympia.
Cu toţii îi simţim lipsa.

În anul 2000, Editura Hampton Roads a publicat cartea scrisă de Lynn Grabhorn, „Scuză-mă, dar
te aşteaptă VIAŢA!” care a devenit un succes şi continuă să fie unul din cele mai bine vândute titluri.
Sute de mii de cititori au simţit cum viaţa li s-a schimbat din temelii, după ce-au ascultat mesajul transmis
de Lynn.
Această carte îi inspiră pe cititori, îi face să le vorbească prietenilor despre ce-au citit în ea, ba
chiar să le-o şi împrumute. Rândurile scrise de Lynn ne-au adus energia pozitivă, care i-a inspirat apoi şi
pe alţi autori, călăuzindu-le şi lor viaţa. Principiile expuse aici se regăsesc în cărţile din seria „Scuză-
mă!”, care aplică cu succes Legea Atracţiei în aspectele specifice ale vieţii noastre de zi cu zi, cărţi scrise
de Laura George - „Scuză-mă, dar Slujba ta te-aşteaptă!” şi de Doreen Banaszak - „Scuză-mă, dar
Viaţa ta este aici!”.
Lynn, îţi mulţumim pentru tot şi ştim că eşti mândră de noi.

Noi tot căutăm idei şi manuscrise care să facă parte din următoarea serie pe care-am numit-o
„Scuză-mă!”.dacă după ce-ai citit această carte, viaţa ta s-a schimbat şi dacă există vreo temă pe care-ai

116
vrea s-o vezi cercetată prin prisma principiilor expuse de Lynn, dă-ne un semn de viaţă. Dacă eşti autor
(sau chiar expert) într-un subiect ce se potriveşte acestei noi serii, scrie-ne la adresa:

Jack Jennings
CEO
Hampton Roads Publishing Company
1125 Stoney Ridge Road
Charlottesville, VA 22902
e-mail: jjenings@hrpub.com
(Editura Hampton Roads)

EDITURA HAMPTON ROADS

Vă mulţumim c-aţi citit cartea „Scuză-mă, dar te aşteaptă VIAŢA!”. Editura Hampton Roads
este mândră să publice o serie de cărţi scrise de Lynn Grabhorn sau inspirate de ea. Vă rugăm să ne
vizitaţi pagina web ori de câte ori vă face plăcere: www.hrpub.com
Lynn Grabhorn a arătat la jumătate de milion de oameni cum ei să-şi „magnetizeze” emoţiile şi să-
şi îndeplinească dorinţele. Ca o continuare a ei, Laura George - director de resurse umane - aplică Legea
Atracţiei în viaţa de zi cu zi, dar şi în găsirea unei slujbe, scriind „Scuză-mă, dar Slujba ta te-aşteaptă!” -
atrage munca care-ţi place” (disponibilă din martie 2007). Autoarea împrumută stilul şi esenţa cărţii care-
a inspirat-o şi, în acest fel, vă ajută să vă descoperiţi calităţile pe care le doriţi într-o anume slujbă, ca mai
apoi să vă îndrume cum să daţi la o parte sentimentele negative pe care le purtaţi cu voi ( cum ar fi cele
generate de gânduri de tipul: „Economia este groaznică!”, „Nu pot crede c-am fost concediat!”, „Sunt
mult prea bătrân pentru…”). Făcând astfel, veţi rămâne concentraţi asupra slujbei care vi se potriveşte
perfect, ca după aceea s-o atrageţi spre voi.
Experimentată în „vânătoarea de joburi”, deoarece s-a aflat şi de-o parte şi de cealaltă a mesei de
interviu, Laura George înţelege toate suişurile şi coborâşurile emoţionale ale acestui epuizant proces. În
calitate de candidat, ea-i sfătuieşte pe toţi cei în cauză să rămână pozitivi, chiar după lungi luni de
prospectări şi să-şi păstreze speranţa, chiar şi numai puţin, iar de pe poziţia de director de resurse umane,
ştie că sentimentele puternic pozitive pot aduce candidatul pe care şi-l doreşte. Dacă, în căutarea unui job
se exploatează puterea trăirii, atunci, principiul călăuzitor al celui în cauză este cu totul deosebit de-al
celorlalţi.

Populara carte scrisă de Lynn Grabhorn, „Scuză-mă, dar te aşteaptă VIAŢA!” ne-a oferit patru
principii fundamentale care ne ajută să atragem spre noi ce ne dorim mai mult şi mai mult în viaţă.
Doreen Banaszak a creat o continuare, intitulată „Scuză-mă, dar Viaţa ta este aici! - adevărata
transformare a Vieţii” (disponibilă din martie 2007), care nu numai că trece în revistă într-un mod plăcut
cei patru paşi propuşi de Lynn Grabhorn (1. Să identificăm ceea ce nu ne dorim. 2. Să numim ceea ce ne
dorim. 3. Să intrăm în starea emoţională pe care ne-o transmite dorinţa pe care-o avem. 4. Să-i permitem
lucrului pe care ni-l dorim să vină în viaţa noastră.), dar ne oferă şi o dovadă copleşitoare care
demonstrează că toate aceste principii funcţionează.
Urmând-o pe Lynn Grabhorn, după ce ea a părăsit această lume în anul 2004, Doreen Banaszak a
predat aceste principii, însă pentru c-a fost asaltată de cititorii lui Lynn, care-şi istoriseau poveştile lor
adevărate şi care le transformaseră viaţa, le-a pus cap la cap, realizând astfel o fascinantă colecţie care
ilustrează aplicarea lor în practică. Aceste povestiri cercetează căile uimitoare care-au dus la
transformarea vieţii acestor oameni care au avut un scop precis, datorat concentrării lor pe un ţel înalt şi
motivant, fapt ce-a condus la îndeplinirea viselor lor. Pe măsură ce ei „au intrat în legătură cu
sentimentele pe care le trăiau”, au reuşit să le înlocuiască cu succes pe cele negative - frică, nelinişte,
îndoială - cu cele pozitive - bucurie, emoţie, aşteptare, recunoştinţă. Tot acest proces le-a permis viselor
lor să se materializeze cu o viteză uluitoare şi cu o mare claritate.
Toate aceste poveşti transformatoare vin împreună cu dovada de netăgăduit a puterii noastre
magice de-a ne făuri viaţa aşa cum ne dorim - şi cu instrucţiuni detaliate pentru a şti cum să facem acest
lucru.

117
 Oamenii s-au dezvoltat din punct de vedere fizic, social şi tehnologic, dar ei nu sunt în stare să
facă pasul următor către evoluţia spirituală din cauza obiceiurilor lor egoiste şi a condiţionărilor care le
marchează viaţa - pe scurt, noi suntem propriile noastre victime.
Lynn Grabhorn a luat separat cele patru principii care stau la baza cărţii sale „Scuză-mă, dar te
aşteaptă VIAŢA!” - un adevărat succes - şi le-a transformat, scriind un „caiet de exerciţii” intitulat
„Scenarii şi cele 12 principii dătătoare de putere”. Ea explică într-un clar cum să te concentrezi asupra
unui lucru, pune la dispoziţie subiecte de discuţie, meditaţie şi exerciţii - toate acestea sunt pietrele de
temelii ale unui mod de viaţă. Nu merită, oare, să munceşti puţin ca să ai viaţa pe care ţi-o doreşti?

Cartea Scuză-mă, dar te aşteaptă VIAŢA!”:

 are la bază principiile care te fac să te bizui pe propriile tale resurse;
 este ideală pentru studiul individual şi în grup;
 trece peste orice bariere impuse de vârstă, sex, rasă, venit şi religie;
 reprezintă un program de evoluţie personală, bine pus la punct.

Moştenirea lăsată de Lynn Grabhorn trăieşte încă!

ExcuseMeCourse.com

Lynn Grabhorn ne-a părăsit, dar mesajul ei plin de viaţă trăieşte încă în cărţile ei de mare succes şi
acum în noul curs online: ExcuseMeCourse.com.
Vocea ei de neconfundat, înregistrată pe bandă, te călăuzeşte în interiorul acestui program ce
aparţine Legii Atracţiei şi ea parcă te însoţeşte în cei patru paşi care-ţi schimbă definitiv viaţa:

1. Identifică CEEA CE NU-ŢI DOREŞTI.

2. Identifică apoi CEEA CE-ŢI DOREŞTI.
3. Pătrunde în starea emoţională pe care ţi-o transmite lucrul pe care ţi-l doreşti.
4. Intenţionează şi dă-i voie acelui lucru să se înfăptuiască.

Chiar dacă tu ai citit toate cărţile scrise de Lynn Grabhorn, ExcuseMeCourse.com îţi oferă
meditaţii puternice în care eşti îndrumat spre un nou nivel de înţelegere. Mai mult, un jurnal interactiv
online îţi permite să prinzi intuiţiile şi revelaţiile pe măsură ce ele au loc, astfel încât nu vei pierde nicio
şansă ca să-ţi transformi noua ta cunoaştere într-o valoare universală adevărată.
Iată şi care-i cel mai bun lucru: chiar dacă mu ai participat niciodată la vreun curs online şi te simţi
un pic cam intimidat de noua tehnologie, tu nu trebuie să te îngrijorezi nici un pic.
ExcuseMeCourse.com oferă multiple opţiuni de comandă şi o perioadă de probă de zece zile în care poţi
naviga pe gratis în interiorul paginii web şi poţi folosi din curs, orice element care-ţi face plăcere. Dacă în
acest interval de timp îţi dai seama că acest curs nu ţi se potriveşte, ieşi pur şi simplu din joc şi toată taxa
ţi se va înapoia. Într-adevăr este ceva simplu.
Nu mai sta pe gânduri! Intră pe pagina web ExcuseMeCourse.com şi ia chiar acum startul pentru
a-ţi făuri viaţa pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna!

118