NISARGADATTA GÎTA

Pradeep Apte

1
NISARGADATTA GÎTA

Pradeep Apte

traducere în limba română: Damema Ro

2
 Câteva comentarii despre Nisargadatta Gîta

Înțelegerea și practica mea sunt mult mai profunde de când am descoperit Nisargadatta Gîta.
John

Nisargadatta Gîta ESTE CEA MAI BUNĂ expunere a lui Maharaj pe care am văzut-o vreodată. Mă înclin
în semn de recunoștință. Sunt înmărmurit de reușita dumneavoastră în exprimare.
Ed Muzika

Mă concentrez citind Nisargadatta Gîta.

Anne

Nisargadatta Gîta este, în mod evident, fructul pe deplin copt al unei cercetări și reflecții intense.
John Wheeler

Doresc să vă mulțumesc pentru modul în care l-ați descris pe „Eu sunt”. Descrierea făcută este ca o pictură
sau piesă muzicală care te atinge în miezul ființei tale.
Ramonde Bissett

MINUNAT! EMOȚIONANT PENTRU SUFLET!!!!! Am citit Nisargadatta Gîta. Comentariul lucid pe care
l-ați oferit mesajului dat de Maharaj este cu adevărat minunat.
Aditya

Vă mulțumesc pentru contribuția extraordinară la învățăturile lui Sri Nisargadatta Maharaj. Întrucât limba
mea maternă este spaniola, am tradus câteva secțiuni din Nisargadatta Gîta și le-am postat pe micul meu
blog.
Clara

Această carte valoroasă va fi de un imens folos pentru toți cititorii.

Laxmikant

Vă mulțumesc foarte mult pentru realizarea Nisargadatta Gîta. Maharaj a avut un mare impact asupra
„mea”.
Tim Rowe

Aceasta este o perspectivă excelentă asupra învățăturilor lui Nisargadatta Maharaj și ne ajută să ne
concentrăm asupra lui „Eu sunt”. Această lucrare va ajuta foarte mult căutătorii ca să-i înțeleagă
învățăturile. Efortul lui Pradeep este într-adevăr lăudabil.
Hemant K

Vă mulțumesc foarte mult pentru minunata dumneavoastră ofertă!

Editorul Joe

Cuvânt de mulțumire
Îmi exprim profundul meu sentiment de recunoștință față de domnul Gerry Blaylock din Italia pentru
corecturile sugerate la această a doua ediție a cărții Nisargadatta Gîta. Grija sa meticuloasă a făcut ca
exprimarea să fie foarte clară și a eliminat erorile gramaticale.

Pradeep Apte
aptep@yahoo.com 26 septembrie 2008
apte98@gmail.com

3
PROLOG

Începutul
Ceea ce încerc să recapitulez a avut loc acum cincizeci de ani, iar multe aspecte sunt destul de vagi și
încețoșate, însă unele-s foarte distincte și clare. Primul lucru pe care mi-l amintesc este că domnea un gol
total; nu știam absolut nimic. Nu pot descrie acea starea, pot doar să spun că era o uitare totală, niciun sunet,
nicio lumină, nicio culoare, nimic! De la concepție până la acel stadiu au trecut aproape trei ani și până
atunci totul a mers de la sine, nu se punea problema vreunei voințe din partea mea. Mi s-a spus că-n acest
răstimp am avut câteva boli, incidente și răni, ceea ce trebuie să fi fost supărător și dureros, așa cum astea
sunt și acum, dar la acea vreme nu știam absolut nimic.
Apoi, destul de brusc și spontan, fără niciun efort din partea mea, într-o zi am ajuns instantaneu să știu
că „Eu sunt”, am avut un sentiment de „a fi”, am simțit că „Eu sunt”. Tot ce știam era că „Eu sunt”. Când?
Unde? Cum? Toate acestea nu le știam. Destul de simultan cu această senzație exista și spațiu, ceva interior,
probabil o cameră. Acolo era o platformă laterală, ca un fel de canapea, deasupra căreia se exista un spațiu
dreptunghiular mare, o fereastră prin care intra lumină. Probabil că era undeva în jurul orei opt sau nouă
dimineața. Toate acestea le pot descrie acum, dar în acea clipă eu nu știam nimic în afară de faptul că nu
vedeam decât lumina, spațiul și obiectele. Aceasta a fost prima mea „cunoaștere” și curând m-am întors la
„necunoaștere”. Aceste două stări, cea de cunoaștere sau „Eu sunt” și cea de necunoștere sau „Eu nu sunt”
erau tot ce exista. Nu exista starea de veghe, de somn profund sau de visare, stări pe care le-am dobândit
mult mai târziu.
Descrierile ce urmează se referă acum doar la „Eu sunt” și „Eu nu sunt”; nu știu exact cât a durat
această perioadă, probabil un an sau cam așa ceva. Recunosc că pot face aceste descrieri acum, cu simțul
limbajului meu bine dezvoltat și, bineînțeles, cu memoria pe care-o consider rezonabil de bună.
Mai întâi îmi aduc aminte de acea fetiță sau de acel băiețel mereu îmbrăcat ca o fată. Mă jucam mult cu
fata, alergam și râdeam mult împreună. Eram probabil de aceeași vârstă și locuiam într-o vale înconjurată de
multe dealuri. Alergam de-a lungul pârâului. Peste pârâu era un pod și noi obișnuiam să mergem pe sub el și
să ne jucăm acolo. Într-o zi, alergam complet dezbrăcați, stropindu-ne cu apă în pârâul puțin adânc. Toate
astea n-aveau atunci niciun sens; era o viață fără griji, cu multă distracție și nu existau nici un fel de pretenții
sau dorințe.
Odată, în timp ce alergam pe ulițe, pe micile dealuri din apropiere, ne-am întâlnit c-un bărbat nu foarte
bătrân, care se plimba îmbrăcat într-o haină kurta și c-o jachetă. El ne-a privit intens, apoi a zâmbit larg, ne-
a mângâiat doar pe cap și-a plecat mai departe.
Apoi era un banyan mare, unde veneau o mulțime de oameni și făceau mult zgomot. Când ne duceam
acolo, acești oameni ne prindeau, ne îmbrățișau, ne sărutau și se râdea mult.
Obișnuiam să mă duc într-o sală unde veneau și alți copii. Un bărbat brunet, chel și îmbrăcat într-o
haină albă lungă și c-o cămașă albă obișnuia să ne ducă pe malurile unor mici cursuri de apă și ne spunea s-
adunăm pietricele de diferite forme. O doamnă grasă se ocupa să ne servească mâncarea într-o sală de mese
care se afla în spatele casei noastre.
Grupuri mari de copii eram duși în vârful unui deal și eram obligați să privim apusul de soare în liniște
deplină; aici îl vedeam uneori pe același bărbat bătrân, dar nu mai era tot atât de frumos și de plăcut cum îl
întâlnisem pe deal; tăcerea lui părea cu totul alta, era neobișnuit de calm. Îmi amintesc că odată eu și fata am
reușit să intrăm într-o sală mare în care erau mulți oameni care-l ascultau pe același bărbat care vorbea încet
pe o platformă. Noi eram foarte vioi, am început să ne mișcăm, să chicotim și să creăm o adevărată agitație.
Eu am alergat spre bărbatul de pe platformă și m-am oprit uitându-mă la el, iar fata care mă împingea de la
din spate m-a făcut să râd. Audiența a fost distrasă, discuția tulburată și un englez din primul rând ne privea
enervat. Tocmai atunci, brusc a apărut bărbatul, m-a prins și m-a așezat în poala lui; eu am devenit absolut
nemișcat, calm și liniștit, iar el și-a continuat discursul.
Îmi amintesc foarte clar de pitonul din cușcă și de iepurii de alături și de modul în care pitonul a înghițit
unul din iepuri, strecurându-se printr-o gaură a cuștii. Îmi mai aduc aminte și cum sătenii au adus pitonul
legat de un stâlp mare, ținut de doi dintre ei la cele două capete.

Acum amintirile întâmplătoare:

4
1. Cinele la lumina lunii, în număr mare.
2. Călătorii la lumina lunii în căruțe cu boi.
3. Festivaluri și târguri sătești cu vite decorate.
4. Văzând cum se face sucul de palmier.
5. Tragând cu ochiul în colibele de dans.
6. Băiatul rănit cărat în ziua de Diwali.

Am două amintiri distincte legate de răni; una de când m-am lovit cu capul de robinetul pus în locul în
care făceam baie și a doua de când mi-a căzut peste degetele de la picioare un pat de metal care m-a tăiat.
Cicatricile acestor răni sunt încă prezente pe corpul meu, amintirea evenimentului există și ea, dar durerea
nu mi-o amintesc.
Acum pot s-adaug mult mai multe informații despre acele momente, dar din ceea ce mi-au spus părinții
mei. Locul era Școala Rishi Valley din districtul Madanapally, Andhra Pradesh în India, unde tatăl meu
lucra ca profesor de muzică. Prietena mea era Rekha, fiica unei doamne care lucra și ea la școală. Bărbatul
calm, dar nu foarte bătrân, pe care noi îl întâlneam, era J.Krishnamurti, iar arborele banyan era de fapt un
teatru celebru al școlii. Bărbatul chel îmbracat în straie lungi era un anume domn Raju, doamna grasă care
se ocupa de serviciile de alimentație era Rama Bai. Activitatea de seară de pe colină se numea „Asthachal”.
Englezul care se enervase era Gordon Pearce, directorul de atunci al școlii.
Care-au fost cele mai remarcabile caracteristici ale acestei perioade? În primul rând, eu nu știam deloc
cine eram, unde mă aflam, nici cine erau părinții mei. Nu știam că există ceva numit naștere și moarte. N-
aveam deloc conștiința corpului, pentru că nu știam ce sau când am mâncat sau c-am simțit durere când am
fost rănit. Singurele două lucruri pe care mi le amintesc foarte clar sunt o stare de cunoaștere („Eu sunt”) –
adică „eram” și o stare de necunoaștere („Eu nu sunt”) – adică „nu eram”. N-aveam deloc noțiunea timpului
și nu cunoșteam starea de veghe, somnul profund sau stările de vis ori că exista ceva precum rutina zilnică
sau ciclul circadian.
Mai presus de toate, cea mai remarcabilă caracteristică a acestei stări a fost absența totală a oricărei
verbalizări sub forma cuvântului sau a limbajului vorbit. Este posibil să fi existat unele cuvinte rătăcite în
marathi, limba mea maternă, engleză sau telugu, dar eu n-am nicio amintire despre ele și cu greu poate fi
numită o expresie lingvistică autentică și semnificativă. Stările de cunoaștere („Eu sunt”) și de necunoaștere
(„Eu nu sunt”) erau complet non-verbale și ele se produceau destul de spontan, fără ca eu să am vreun
control asupra lor; nu se punea deloc chestiunea voinței. Se poate spune că aceste două stări sunt cele ale
ignoranței (ncunoașterea) și ale cunoașterii (înțelegerea).

Condiționarea
De aici încolo, adică cam de la vârsta de patru ani până la patruzeci de ani, am dus o viață complet
afundată care-aproape a șters începutul. A fost o viață de om perfect condiționat, pe calea menită să fie
conform tradițiilor stabilite în societatea noastră. În această perioadă de treizeci și șase de ani și chiar până
în ziua de azi n-am întâlnit în persoană nicio făptură omenească care să-mi poată spune direct c-am înțeles
totul greșit. Nimeni nu mi-a spus că nu sunt ceea ce cred eu că sunt, nici măcar o singură persoană nu mi-a
vorbit despre adevărata mea identitate sau să-mi dat vreun mic indiciu în acest sens. Mai degrabă, a fost
invers; am fost foarte mult lăsat să cred că eu sunt așa și așa, cu o anumită poziție în societate și c-un rol
special de jucat. Nu învinovățesc pe nimeni de asta, așa stau lucrurile, toți au fost concepuți sau condiționați
să fie clienți pentru lumea exterioară. Foarte puțini sunt orientați spre viața lăuntrică și doar cei mai rari
dintre cei rari sunt cei care-ar realiza principiul lăuntric. Așadar, aveți o șansă foarte mică să-ntâlniți pe
cineva în viață care nu numai c-a realizat principiul lăuntric, dar s-a realizat el însuși, devenind „Principiul”!
În contextul actual, ceea ce m-a condus în această perioadă de treizeci și șase de ani n-are prea multă
relevanță. A fost doar una din poveștile obișnuite pe care oricine care-a avut un succes rezonabil le-ar fi
putut avea. Am dobândit câteva lucruri utile în această perioadă, lucruri care mi-au folosit mai târziu. În
primul rând, am dezvoltat un interes enorm pentru cititul cărților; în al doilea rând, mi-am dezvoltat abilități
destul de bune de scriere și editare. Al treilea lucru care cred c-a fost destul de natural și care-a crescut de-a
lungul anilor a fost un simț acut al observației.

5
Pribegia
Am citit și-am tot citit, dar în jurul vârstei de patruzeci de ani am dat peste o carte numită „Republica”
de Platon, carte care-a dat naștere unui punct de cotitură. Dialogurile socratice au dat startul și aceasta a fost
prima mea „tabără”. Apoi am continuat să fac la fel ca alpiniștii de pe Muntele Everest și, credeți-mă, când
m-am „așezat” într-un loc, am făcut-o cu fermitate, fără să las nimic neinspirat acolo. Am studiat și citit în
detaliu lucrările din toate aceste „tabere”; uneori pregăteam notițe și chiar făceam prezentări de dragul
propriei mele înțelegere. Câteodată, procurarea unei anumite cărți era destul de dificilă, dar de obicei
reușeam s-o obțin. Apariția internetului a făcut lucrurile foarte ușoare și acum poate fi procurată o cantitate
enormă de informații doar în câteva clipe, ceea ce era foarte dificil cu ceva vreme în urmă. O „tabără” odată
părăsită, ea nu era părăsită pentru totdeauna; călătoria de întoarcere a continuat mereu, fiind apreciate
conexiunile de similaritate și armonie în diferite aspecte.
Iată o listă a „taberelor”:
1. Socrate
2. Swami Ramdas
3. Sfântul Jnaneshwara
4. Ramkrishna Paramhansa
5. Sri Aurobindo
6. J.Krishnamurti
7. Osho
8. U.G.Krishnamurti
9. Eckhart Tolle
10. Ramana Maharshi
11. Sri Ranjit Maharaj
12. Sri Nisargadatta Maharaj
N-am mai menționat și numeroasele „subcâmpuri” care s-au ivit între timp și care mi-au fost de mare
ajutor pe parcursul căutării mele. Într-adevăr, jos pălăria în fața tuturor acestor mari maeștri de la care am
învățat foarte mult și pe care-i voi prețui mereu. Mă înclin în fața tuturor. În ceea ce privește modu-n care
am ajuns la fiecare „tabără” este o poveste în sine, dar doresc să spun doar una dintre ele și anume ultima,
cea cu Sri Nisargadatta Maharaj.
În prima săptămână a lunii februarie 2004 am vizitat centrul de studii J. Krishnamurti, situat la
Sanyadhri, lângă Pune, India. În timp ce răsfoiam prin biblioteca de la centrul de studiu, am dat peste o carte
intitulată „Eu sunt Acela”, bazată pe discuțiile lui Sri Nisargadatta Maharaj. Când am început s-o răsfoiesc,
pur și simplu n-am putut-o lăsa din mână. „Este dinamită!” – acesta a fost sentimentul imediat pe care l-am
avut. În momentul în care am terminat cartea, am știut că apogeul nu va fi departe și că, cel mai probabil,
aceasta va fi ultima „tabără”.

Geneza
Discuțiile cu Sri Nisargadatta Maharaj mi s-au părut extrem de pătrunzătoare și-am decoperit că multe
lucruri care de obicei erau vagi mi-au devenit foarte clare. A fost ca și cum norii s-ar fi risipit, lăsând un cer
perfect albastru și imaculat. După „Eu sunt Acela” au urmat mai multe cărți care-au acoperit aproape toate
discuțiile. Aceste cărți au fost:
1. Cele editate de Jean Dunn: „Semințe de Conștiință”, „Înainte de Conștiință”, „Conștiința și
Absolutul”.
2. Cele editată de Robert Powell: „Experiența neantului”, „Nectarul nemuririi”, „Remediul
Suprem”.
3. Cea editată de Maria Jory: „Dincolo de libertate”.
4. Carte electronică creată de Vijay Deshpande și editată de mine: „Sunt nenăscut”.
5. Cartea lui Mark West: „Convorbiri cu Nisargadatta”.

În toate aceste cărți, tema preponderentă este „Eu sunt”, așa că în prima fază am început să compilez
toate citatele cu „Eu sunt”, iar acest lucru a durat destul de mult timp. În total, aceste citate au fost în număr
de 572, dintre care 521 sunt disponibile ca e-book-ul „Eu sunt” la adresa:
6
 http://www.scribd.com/doc/4906514/I-AM-The-complete-I-am-quotes-of-Sri-Nisargadatta-Maharaj
http://www.lulu.com/content/2469683
http://www.nisargadatta.in/WebCMS/CMSPage.aspx?PageID=7

N-am reușit să le procur decât mult mai târziu pe ultimele 51 din cartea lui Mark West, iar acestea au
fost incluse atunci când am început să pregătesc textul „Nisargadatta Gîta”.
Ceea ce-a servit de fapt ca un declanșator foarte puternic pentru pregătirea cărții „Nisargadatta Gîta” a
fost lămurirea unei îndoieli care-mi dăduse mereu târcoale în minte. În viața mea de până acum nu
întâlnisem niciodată un Guru în viață, așa cum spune convenția. Este simpla lectură sau studierea cărților cu
învățăturile tuturor acestor mari oameni cu rost? Această ultimă îndoială a fost înlăturată în timp ce editam
scenariul filmului „Sunt Nenăscut”, în care Sri Nisargadatta Maharaj răspundea exact la această întrebare
pusă de unul dintre vizitatori:

«V: Înlocuiesc cărțile un Guru?

M: Da, cărțile pot înlocui un Guru. La un moment dat, tu însuți devii un Guru; apoi afli că toate cărțile nu-
ți mai sunt de folos. Gurul este cel care cunoaște începutul, continuitatea și sfârșitul vieții tale și care
înțelege mintea asupra căreia mediul înconjurător are un impact atât de mare.(citat din „Sunt nenăscut”).»

Acest răspuns a venit ca o mare ușurare și va veni, de asemenea, pentru mulți ca mine care n-au întâlnit
niciodată-n viața lor un Guru viu.
În cea de-a doua fază am început un proces de condensare a citatelor, ideea fiind aceea de-a le crește
potența prin reducerea cuvintelor la un minim absolut necesar, fără însă să le denaturez sensul. Acest lucru a
redus numărul la 231, deci cam o treime din cele 572 inițiale.
În a treia și ultima fază, a fost scris un scurt comentariu la fiecare citat și astfel a luat naștere
„Nisargadatta Gîta”. Ea are un singur capitol, „EU SUNT” – care-i primul și ultimul capitol. Obiectivul
care-a stat la baza pregătirii acestei cărți este ca ea să fie folosită ca un dispozitiv meditativ pentru
concentrarea asupra lui „Eu sunt” și, dacă este posibil, pentru a-l transcende.
Așadar, ce-a făcut Sri Nisargadatta Maharaj pentru mine ca să conteze? Ei bine, viața mea suferise un
cerc complet; „începutul” pe care l-am descris în introducere a fost un fapt foarte important pentru mine. Nu
mă gândisem niciodată la el și nici nu simțisem că acolo se afla cheia pentru eliberarea de toate.

7
 EU SUNT

Primul și ultimul capitol

1. „Eu sunt” a fost primul, el este mereu prezent, mereu disponibil. Refuză toate gândurile, cu
excepția lui „Eu sunt”. Rămâi acolo.

Înțelegerea lui „Eu sunt”, sentimentul tău de „a fi” sau doar „prezența” este extrem de important, fiindcă
pe el se bazează întregul rezultat al învățăturii. În primul rând, ești tu conștient de „ființa” ta sau de faptul
că „ești”? Trebuie ca tu să „fii” mai înainte ca orice altceva să poată fi. Sentimentul tău de „prezență” sau
sentimentul „Eu sunt” este cu adevărat fundamental pentru tot ce trebuie să urmeze. În al doilea rând,
acest simț al „ființei” sau sentimentul „Eu sunt”, n-a fost el chiar primul eveniment sau întâmplare înainte
ca să înceapă oricare din experiențele tale de viață? Folosește-ți mintea ca să te întorci în timp până la
momentu-n care ți-ai dat seama că „ești” sau „Eu sunt”. Acest „Eu sunt” este încă acolo cu tine, mereu
prezent, mereu disponibil. El a fost și încă este primul gând. Refuză toate celelalte gânduri, întoarce-te
acolo și rămâi acolo. Încearcă să-nțelegi această „ființă” sau pe „știu că sunt” care-i inerent în tine. Cu
cât mai precis și clar înțelegi, cu atât mai rapid va fi progresul.

2. Rămâi ferm și stabilizat în „Eu sunt”. Respinge tot ce nu se potrivește cu „Eu sunt”.

După ce l-ai înțeles pe „Eu sunt” în toate privințele, următorul lucru este să rămâi acolo, să te stabilizezi în
sentimentul tău de „a fi” și să nu te abați deloc de la el. În momentul în care începi să te gândești la
altceva, poți fi sigur c-au existat „adaosuri” la „Eu sunt”-ul de bază și că el și-a pierdut puritatea.
Respinge tot ce-i „Eu sunt”plus ceva, fiindcă atunci el este contaminat.

3. Separă-l constant și cu perseverență pe „Eu sunt” de „asta” sau „aia”. Păstrează-n minte doar
sentimentul „Eu sunt”.

Toate acestea nu-s atât de ușoare pe cât par, este o muncă grea. Consecvența și perseverența ta sunt cheia
pentru succes. Separă-l pe „Eu sunt” de „Eu sunt asta” sau „Eu sunt aia” sau „Eu sunt așa și așa”. Toate
acestea-s adaosuri și ele-au fost încărcate asupra ta de alții și de societate. Toate aceste suprapuneri peste
„Eu sunt” pot fi de-o anumită valoare în viața ta de zi cu zi, dar dacă scopul sau căutarea ta este
eternitatea, atunci ele sunt impedimente. Va trebui să le separi de „Eu sunt” și să păstrezi în minte doar
simțul de „prezență” sau sentimentul „Eu sunt”.

4. Doar „Eu sunt” este sigur. El este impersonal, toate cunoștințele decurg din el, este rădăcina. Ține-
te de el și lasă să plece totul.

Încă din ziua în care ai venit și până azi tu știi că „ești”. Toate adăugările au venit și-au plecat. Ele sunt
trecătoare, dar fundamentalul „Eu sunt” a rămas neschimbat; el este singura certitudine. Acest „Eu sunt”
este impersonal, comun tuturor și fără cuvinte. În momentul în care-ai ajuns să știi că „ești” tu ești" n-ai
știut niciun cuvânt sau limbaj, ele au apărut mai târziu. Bazat pe pe acest „Eu sunt” non-verbal, ai putea
spune verbal mai târziu „Eu sunt” în orice limbă ai fi fost învățat. Cunoașterea a crescut de la acest
minuscul „Eu sunt” până la proporții gigantice. Așadar, toată cunoașterea pornește de la „Eu sunt”. „Eu
sunt” este absolut fundamental, e baza, originea și rădăcina a tot ce există. Trebuie să te agăți de de acest
„Eu sunt” și să renunți la orice altceva.

5. Ești sigur de „Eu sunt”, el e totalitatea ființei. Adu-ți aminte de „Eu sunt” și asta-i destul ca să-ți
vindeci și ca să treci dincolo.

8
Tu ești sigur că „ești” și numai după aceea tot restul este! Nu înainte de asta! Din moment ce „Eu sunt” se
află chiar la baza tuturor lucrurilor și e comun tuturor, nu formează el oare totalitatea ființei? Dând totul
la o parte, revino la acest sentiment de „prezență” sau de „ființă” în toată puritatea sa și asta-ți va vindeca
mintea. E foarte important să folosim cuvântul „vindecare”, deoarece sugerează în mod clar că mintea sau
ce-a fost suprapus peste „Eu sunt” este o durere, o boală ce trebuie să fie vindecată. Aici e vorba și despre
o aluzie la ceva care-i dincolo de „Eu sunt”.

6. „Eu sunt” este mereu proaspăt, orice altceva este deducție. Atunci când „Eu sunt” dispare, tot ce
rămâne este Absolutul.

Acest sentiment de „a fi” este mereu acolo, proaspăt ca niciodată. El nu te părăsește, este mereu disponibil.
În orice stadiu al vieții tale, el s-a lipit de tine și este neschimbat. Circumstanțe, relații, oameni, idei etc.,
indiferent ce altceva a fost se schimbă și este dedus, dar „Eu sunt” a rămas și-a rezistat pe parcursul
acestor turbulențe. Și ce se va întâmpla când acest „Eu sunt” va dispărea? Ce va rămâne? Aluzia este
acum mult mai categorică, cum că există ceva dincolo de „Eu sunt” și acesta este Absolutul.

7. Acordă-i toată atenția lui „Eu sunt”, care-i prezența atemporală. „Eu sunt” se aplică la tot. Revino
la el în mod repetat.

Folosește-ți memoria pentru a te întoarce în timp la etapa în care tocmai ai ajuns să știi că „ești” fără
cuvinte. Aveai atunci simțul timpului? Ai știut cine ești sau cine-ți sunt părinții? Ai știut unde te aflai din
punct de vedere geografic? Nu știai nimic din toate acestea, era o prezență atemporală. Cunoșteai, desigur,
spațiul care venea odată cu „Eu sunt”, dar nu și timpul, iar această prezență atemporală se aplică tuturor.
Revino iar și iar la această prezență atemporală și fără cuvinte, „Eu sunt”.

8. Ține-te de acest „Eu sunt” și treci dincolo de el. Fără „Eu sunt” ești în pace și fericit.

Chiar acum tu-l ai pe acest „Eu sunt”, agață-te de el. El este singurul mijloc pe care-l ai pentru a merge
dincolo și nu există nimic altceva. Și ce ți-a oferit acest „Eu sunt” altceva decât conflicte și suferință? El a
venit, s-a identificat cu corpul și tu ai devenit un individ. Du-te acum înapoi, vino la „Eu sunt, depășește-l și
fii liniștit și fericit.

9. Ține-te de „Eu sunt” până la excludere a orice altceva. „Eu sunt” în mișcare creează lumea, „Eu
sunt” în pace devine Absolutul.

Lasă totul deoparte și agața-te doar de „Eu sunt”. Doar observă-i puterea, frământările și mișcările care-
au creat lumea împreună cu care a venit toată această agitație și suferință. Întoarce-te la „Eu sunt” și lăsă-
l pe „Eu sunt” să fie în „Eu sunt”. Atunci el devine liniștit și dispare, iar după aceea există pace, pentru că
acum există doar Absolutul.

10. Nemurirea este libertatea față de sentimentul „Eu sunt”. Pentru a avea această libertate, rămâi în
sentimentul „Eu sunt”. Este simplu, primitiv, dar totuși funcționează!

La naștere, sentimentul „Eu sunt” este latent; el apare spontan, să zicem cam în jurul vârstei de trei ani. El
e esența celor cinci elemente ce alcătuiesc corpul sau corpul alimentar. Corpu-i o limitare, iar atâta timp
cât „Eu sunt” se identifică cu corpul nu există nicio șansă de libertate, iar moartea este sigură. Eternitatea
sau nemurirea este posibilă doar atunci când ești liber de „Eu sunt”. Pentru ca această libertate să se
acumuleze, trebuie să te ții de „Eu sunt”, să-l înțelegi, să rămâi în el și să-l transcenzi. Judecând după
cantitate enormă de literatură spirituală disponibilă, se poate spune că înțelegerea lui „Eu sunt”,
rămânerea în el și transcenderea sa pare o abordare prea simplă și grosolană a sadhanei sau a practicii,
dar totuși funcționează!

11. „Eu sunt” apare în mod spontan peste starea ta adevărată; el e lipsit de cuvinte și poate fi folosit
pentru a merge dincolo.
9
Acest sentiment de a fi a apărut asupra ta fără ca tu să fi vrut; a venit de la sine și când a venit, nu se punea
problema ca vreun cuvânt să existe. Deși fără cuvinte, totuși, dacă observi cu atenție, acest sentiment „Eu
sunt” poate fi prins și apoi el poate servi ca mijloc pentru a merge dincolo, spre starea ta adevărată.

12. „Eu sunt” te-a adus înăuntru, „Eu sunt” te va scoate afară, „Eu sunt” este ușa, rămâi în fața ei! E
deschisă!

Sentimentul „Eu sunt” se califică în mod foarte clar ca poartă de intrare sau ușa prin care-ai intrat în
această lume, deci el e și calea de ieșire. Nu există nicio altă cale de ieșire! Rămâi în „Eu sunt” și vei
vedea că această ușă-i deschisă mereu, ea n-a fost închisă niciodată. Dacă nu te întorci și nu rămâi în „Eu
sunt” pentru un timp destul de îndelungat, nu vei ajunge să cunoști acest fapt.

13. Tu tebuie să fii acolo mai înainte de-a putea spune „Eu sunt”. „Eu sunt” este rădăcina întregii
apariții.

A existat cu siguranță un substrat peste care a apărut această cunoaștere „Eu sunt” a apărut, a fost un
sentiment fără cuvinte. Doar atunci când ai învățat o limbă, ai putut spune „Eu sunt”. Lumea și spațiul au
apărut odată cu acest „Eu sunt” fără cuvinte, deci „Eu sunt” este la rădăcina a tot ce percepi.

14. „Eu sunt” este legătura permanentă în succesiunea evenimentelor numite viață, fii doar la veriga
„Eu sunt” și mergi dincolo de ea.

Concepția, nașterea și copilăria, acestea sunt începuturi ale ființei tale, în care „Eu sunt” se află în stare
latentă. Apoi, mai există și apariția spontană a sentimentului non-verbal „Eu sunt”, în jurul vârstei de circa
trei ani. Pe această fundație a cunoașterii „Eu sunt” se construiește o structură mare de cuvinte, idei și
concepte și foarte curând apare „Eu sunt așa și așa” etc. Purul „Eu sunt” este contaminat și asupra lui se
îngrămădește putere încă din copilărie, până la bătrânețe, dar în toată succesiunea de evenimente, „Eu
sunt” e la bază și el a fost întotdeauna acolo. „Eu sunt” este o legătură neîntreruptă de-a lungul întregii
vieți, așa că întoarce-te la el, rămâi acolo și încearcă să-l transcenzi, pentru că acolo se află adevărata ta
ființă.

15. „Eu sunt” este suma totală a tot ceea ce percepi, dar el este limitat în timp. „Eu sunt” însuși este o
iluzie, tu nu ești „Eu sunt”, ești anterior lui.

Întrucât „Eu sunt” este legătura continuă de-a lungul întregii serii de evenimente din viața ta, este destul
de evident că el formează suma totală a tuturor percepțiilor tale. Este chiar baza percepției tale. Fără „Eu
sunt” nu există percepție. Acest „Eu sunt” este o iluzie, căci fiind asemenea unui vis, el a apărut spontan în
tine și într-o zi va dispărea. Tot ce apare și dispare nu poate fi adevărat și, din moment ce tu ești martor la
asta, înseamnă că tu ești separat de el. Tu nu ești „Eu sunt”, ci anterior lui.

16. „Eu sunt”este cel mai mare dușman al tău și totodată și cel mai mare prieten. El este dușman
atunci când se leagă de iluzie ca trup, iar prieten atunci când te scoate din iluzia ca trup.

Când sentimentul sau senzația „Eu sunt” a apărut asupra ta, el te-a păcălit ca să crezi că ești corpul și mai
târziu că ești așa și așa. El a întărit iluzia tot mai mult pe măsură ce timpul trecea și astfel a început toată
agitația și suferința - în acest sens ele e dușmanul tău. Acum însă Guru-ți spune să vii înapoi la „Eu sunt, să-
l înțelegi, să rămâi acolo, să te faci prieteni cu el sau, mai degrabă, să-l faci ghidul tău, Dumnezeu sau
Gurul. Făcând acest lucru, „Eu sunt” te va ajuta să rupi iluzia și el însuși te va conduce la sursă.

17. Începutul și sfârșitul cunoașterii este „Eu sunt”. Fii atent la „Eu sunt”. Odată ce l-ai înțeles, ești
separat de el.

10
Oricare ar fi volumul de cunoaștere, trebuie început cu cunoașterea primară sau conceptul „Eu sunt”. „Eu
sunt” este unu, apoi odată cu doi, trei, patru și așa mai departe se construiește labirintul structural al
cunoașterii. Trebuie să te întorci înapoi, să refaci pași în labirint, iar atunci când faci asta corect, vei
ajunge la „Eu sunt”. Acordă-i toată atenția acestui „Eu sunt, iar în cele din urmă vei ajunge să-l înțelegi,
precum și toate implicațiile sale. Cu cât este mai clară înțelegerea lui „Eu sunt”, cu atât ești mai distinct
separat de el.

18. Trebuie să meditezi asupra lui „Eu sunt” fără să te agăți de corpul-minte. „Eu sunt” este prima
ignoranță, persistă asupra lui și vei trece dincolo de ea.

Adu-ți toată atenția asupra lui „Eu sunt”. Meditează asupra lui pe el. Încearcă să faci asta păstrând
mintea-corp în totalitate deoparte. La început, mintea-corp se va împotrivi acestei stăruințe asupra lui „Eu
sunt”, dar odată cu practica, în mod automat nu vor mai interfera. Nu uita că acest „Eu sunt” te-a păcălit
să crezi în ireal, așa că poți numi acest lucru ca fiind prima ignoranță. Tu trebuie să exiști în mod constant
după acest „Eu sunt” și numai atunci poți merge dincolo de el; altfel, el va continua să se joace cu cu tine.

19. Gurul tău, Dumnezeul tău, este „Eu sunt”. Odată cu venirea sa a apărut dualitatea și toată activitate.
Rămâi în „Eu sunt”. Tu ești înainte de apariția lui „Eu sunt”.

Întregul proces de percepție și întreaga activitate se bazează pe dualitate: subiectul și obiectul,

observatorul și cel observat, cel care face și cel făcut. Dualitatea și toată activitatea au început abia după
apariția lui „Eu sunt” și nu înainte, așa că la rădăcină se află „Eu sunt” care-a declanșat totul.
Urmărește-l pe „Eu sunt” și rămâi în el. Numai atunci vei realiza că ești mai înainte de apariția lui „Eu
sunt”.

20. Conceptul „Eu sunt” este ultimul avanpost al iluziei, ține-te de el, stabilizează-te în „Eu sunt” și
atunci nu mai ești și un individ.

Ieșind dintr-o țară, la graniță existăpuncte de control, după care există „țara nimănui”, până când o altă
țară își începe punctele de control. În mod similar, pentru a ieși din această țară sau iluzie, „Eu sunt” este
ultimul și singurul avanpost, nu există altă cale de ieșire. Rămâi la acest avanpost, stabilizează-te acolo în
„Eu sunt”, iar când faci acest lucru tu nu mai ești un individ.

21. Fără a face nimic, tu ai cunoașterea „Eu sunt”, care-a venit asupra ta spontan și fără voia ta.
Rămâi acolo și pune un topor pe „Eu sunt”.

Vezi frumusețea acestui lucru, și anume că această cunoaștere „Eu sunt” a răsărit asupra ta fără niciun
efort din partea ta; ea a venit de la sine, fără ca tu să vrei să fie așa. Acest „Eu sunt” va pleca tot de la sine
fără să dorești asta sau să-i spui, dar înainte ca acest lucru să se întâmple, stabilizează-te în „Eu sunt”,
lichidează-l și atunci pentru tine nu mai există moarte.

22. Singurul tău capital este „Eu sunt”. El este singurul instrument pe care-l poți folosi pentru a
rezolva enigma vieții. „Eu sunt” se află în toate și-n el există mișcarea inerentă.

Poate c-ai câștigat o mulțime de bani, poate c-ai întemeiat un imperiu, dar totu-i lipsit de valoare în
comparație cu valoarea lui „Eu sunt”. De fapt, cunoașterea „Eu sunt” este singurul tău capital și
instrument pe care-l ai ca să descifrezi acest puzzle pe care viața ți-l prezintă și care uneori te nedumerește
complet și te face să te simți nefericit. Cunoașterea „Eu sunt” este prezentă în toate și mișcarea-i este
inerentă; tipul de activitate sau expresie depind de combinația celor cinci elementelor și a celor trei calități.

23. Fii doar „Eu sunt”, doar fii. „Eu sunt”a apărut peste starea ta omogenă Cel liber de „Eu sunt”
este eliberat, dar tu ești anterior lui „Eu sunt”.

11
Tu ești absolut liber, omogen și fără formă. Peste această stare a apărut „Eu sunt”, iar apoi el te-a păcălit
să crezi că ești corpul-minte. Pentru a te întoarce la starea ta adevărată trebuie să rămâi în„Eu sunt”, doar
să fii, asta-i tot! În plus, „Eu sunt” este cel mai apropiat de starea ta adevărată, așa că rămâi acolo! Rămâi
în „Eu sunt”, înțelegând că tu nu ești „Eu sunt”, ci că tu ești anterior lui.

24. Adoră-l pe „Eu sunt” care locuiește în tine. „Eu sunt” este cel care se naște. „Eu sunt” este cel
care va muri. Tu nu ești acel „Eu sunt”!

Acest principiu „Eu sunt” care locuiește înăuntru și care-a apărut suprapus peste ființa ta adevărată este
cel care se naște și care va muri. Tu nu ești acel „Eu sunt”! Ca să înțelegi acest lucru și pentru a-l
transcende, tu trebuie să-l venerezi, să rămâneți în permanență cu el și doar atunci el va fi mulțumit de tine
și te va elibera.
din gheare.

25. Rămâi concentrat asupra lui „Eu sunt” până când el intră în uitare și atunci eternul este
Absolutul, Parabrahman.

Dând totul la o parte, nepermițând ca nimic altceva să intre în mintea ta, rămâi cu toată seriozitatea și cu
toată puterea, concentrându-te pe „Eu sunt”. Insistă-n această concentrare sau meditație asupra lui „Eu
sunt” până când îl tgrimiți în uitare. Dacă efortu-i destul de sincer și serios, „Eu sunt” va dispărea cu
siguranță, căci acesta-i inamicul său. Apoi, ceea ce rămâne este adevărata ta ființă sau Sinele tău, numește-
l Eternitate, Absolutul sau Parabrahman.

26. Cunoașterea „Eu sunt” este principiul nașterii. Investighează-l și-n cele din urmă te vei stabiliza
în Parabrahman Absolut.

Cunoașterea „Eu sunt” este creatorul a tot ce există. Lui îi place să se afirme din nou și din nou, el e
iubirea pură a propriei sale existențe. Această iubire a fost inerentă în părinții voștri și-n părinții lor etc.
Cel care-a fost atras de el însuși a fost „Eu sunt”-ul din părinții voștri, ceea ce-a dus la procrearea voastră
și la „Eu sunt” din voi. „Eu sunt” este principiul nașterii care-abundă în natură și care se perpetuează
pretutindeni. Cercetează sau încearcă să afli cum „Eu sunt” a apărut asupra ta și el nu numai că te va
conduce la Absolut, ba chiar te va stabiliza acolo.

27. Toată cunoașterea, inclusiv „Eu sunt”, este fără formă. Aruncă-l pe „Eu sunt” și rămâi în liniște.

Rădăcina întregii cunoașteri este „Eu sunt”; el este punctul de plecare și e fără formă, de aceea toată
cunoașterea-i fără formă. Prin eforturi repetate, întoarce-te la această cunoaștere „Eu sunt”, prinde-o și
arunc-o afară. „Eu sunt”e alunecos și-ți va scăpa din mână, dar insistă și stabilizează-te în pacea și
tăcerea care triumfă la plecarea sa.

28. Înainte de naștere, unde era „Eu sunt”? Nu-l contamina cu ideea de corp! Eu, Absolutul, nu sunt
„Eu sunt”.

Ce erai mai înainte de-a te naște? Unde era „Eu sunt”? Erai „Neant” și nu exista niciun „Eu sunt”. Peste
acest Neant al tău a apărut „Eu sunt” și el a fost contaminat cu ideea de corp. Acum, prin discriminare,
trebuie să realizezi o procedură de decontaminare, să-l eliberezi pe „Eu sunt” de ideea de corp. Rămâi în
el și ranscende-l, fiindcă tu, Absolutul, nu ești „Eu sunt”.

29. Nu-i nimic necesar în absența lui „Eu sunt”. „Eu sunt” va pleca împreună cu corpul. Ceea ce
rămâne este Absolutul.

Mai înainte de apariția lui „Eu sunt”, aveai vreuo cerință sau pretenție? Niciuna! Toate cerințele au
început odată cu sosirea lui „Eu sunt”. Ce este acest „Eu sunt”? El nu-i altceva decât esența celor cinci

12
elemente care alcătuiesc corpul. „Eu sunt” depinde de corp și-i la fel de trecător ca și acesta; va dispărea
împreună cu el, deci niciunul din ele nu-i adevărat. Ce rămâne atunci? Doar Absolutul.

30. Nu trebuie doar să ai convingerea că „Eu sunt”, dar și cea că ești liber de „Eu sunt”.

În mod clar, poți avea în vedere două etape în acest proces al descoperirii de sine. Prima etapă este cea a
înțelegerea cunoașterii „Eu sunt” și și rămânerea în ea. Trebuie să-ți dezvolți convingerea puternică că „tu
ești” și să rămâi acolo. Ce se va întâmpla atunci? Pe măsură ce rămâi în „Eu sunt” apare cea de a doua
etapă care-i realizarea faptului că ești în afara lui „Eu sunt, ești liber de el! Tu nu ești „Eu sunt”, ci
martorul lui. Astfel, rămânerea în „Eu sunt”și transcenderea lui constituie cheia întregii sadhane
(practici).

31. Amintește-ți de cunoașterea „Eu sunt” și doar renunță la restul. Rămânând în „Eu sunt”, îți vei
da seama că el este ireal.

Tot ce s-a adăugat cunoașterii de bază „Eu sunt” a făcut ca să i se distrugă puritatea. Renunță la tot ce-a
fost adăugat și amintește-ți de „Eu sunt” în toată puritatea sa. Trebuie să-l urmărești cu adevărat și pentru
asta trebuie să locuiești în el tot timpul. În acest proces vei realizați că „Eu sunt” este dependent și
distructibil, deci ireal, căci realul este independent și indestructibil.

32. Înțelege că această cunoaștere „Eu sunt” a răsărit asupra ta și că totul este manifestarea ei. În
această înțelegere îți dai seama că nu ești acest „Eu sunt”.

A venit de bună voie la tine această cunoaștere „Eu sunt”? A fost ea volitivă? Privind retrospectiv, nu pare
să fie chiar așa. A existat acel moment și ai știut că „tu ești” și de atunci sentimentul „Eu sunt” a început
să se întărească. „Eu sunt așa și așa” s-a înrădăcinat în tine și au urmat restul activităților din viața ta.
Nu-i oare concludent faptul că „Eu sunt” a creat lumea ta și nu invers? Acest „Eu sunt” s-a ivit asupra ta,
dar tu ești în afara lui, est numai un martor, fără să participi în niciun fel la activitățile lui.

33. Când pleacă acest concept „Eu sunt”, nu mai rămâne nicio amintire că „eu am fost” și că „eu am
avut” acele experiențe, chiar memoria va fi ștearsă.

Cunoașterea „Eu sunt” este chiar sămânța memoriei și toate informațiile funcționează prin ea, ele
formează baza minții. Este inevitabil să se epuizeze și de aceea există somnul, altfel ai muri dacă n-ai
dormi. Somnul însă nu-i o plecare completă a lui „Eu sunt”, el e doar este ținut în așteptare, iar după somn
el se împrospătează și-și începe din nou activitatea, menținând continuitatea. Nu-i de mirare că dacă
numele tău este strigat cu voce tare în somn, tu te trezești și răspunzi spunând „Eu sunt”! Moartea fizică
este plecarea totală a lui „Eu sunt” și atunci nimic nu se mai păstrează. Celui „Cel Realizat”, care l-a
transcens pe „Eu sunt”, îi sunt disponibile memoria și „Eu sunt”, el poate să le folosească sau nu, dar nu
mai sunt „găzduite” în el. Numai „Cel Realizat” poate înțelege această stare.

34. Timpul a început odată cu sosirea conceptului inițial „Eu sunt” și el se va sfârși odată cu plecarea
lui. Tu, Absolutul, nu ești conceptul primar „Eu sunt”.

„Eu sunt” este autorul, inițiatorul, chiar începutul tuturor lucrurilor, inclusiv al timpului. De fapt, toate
măsurătorile încep cu „Eu sunt”, inclusiv timpul care se termină odată cu plecareea lui. Acesta-i conceptul
primar pe care se construiește întregul palat al celorlalte concepte. Cunoașterea „Eu sunt” și spațiul au
apărut simultan și spontan asupra ta, dar tu, Absolutul, stai deoparte.

35. Când îl cunoști atât pe „Eu sunt” cât și pe „Eu nu sunt”, atunci ești Absolutul care transcende
atât cunoașterea cât și necunoașterea.

Pe măsură ce rămâi în „Eu sunt” o perioadă mai lungă de timp, vei înțelege și starea „Eu nu sunt” sau va
exista o stare de „cunoaștere” și una de „necunoaștere”. Ambele sunt stări ale conștiinței în puritatea ei;
13
ele sunt chiar începuturile dualității. Chiar sosirea conceptului „Eu sunt” implică că „Eu nu sunt” e
ascuns în el sau altfel spus, „cunoașterea” are ca efect „neșcunoașterea” implicită în el; ele-s opuse,
perechi și merg întotdeauna împreună, fiind imposibil de separat. Dar tu ești Absolutul care le transcende
pe amândouă; ești martorul ambelor stări, ele au apărut doar asupra ta, nu ți-au aparținut niciodată și sunt
iluzorii.

36. Apariția și dispariția, nașterea și moartea, acestea-s calități ale lui „Eu sunt”, ele nu-ți aparțin ție,
Absolutul.

Venirea, apariția sau nașterea și plecarea, dispariția sau moartea sunt calități ale lui „Eu sunt”, conștiința
sau ființa, care doar pare să se ivit peste adevărata ta natură. Tu ești Absolutul și niciuna din aceste calități
nu-ți aparțin, de fapt ele n-au fost niciodată, ci doar au părut că sunt.

37. Din neant a ieși ființa sau „Eu sunt”, nu există individ; cunoașterea „Eu sunt” (nu-i vorba despre
individ) trebuie să se întoarcă la sursa sa.

E foarte greu de formulat orice descriere sau cuvinte pentru starea de dinaintea lui „Eu sunt” sau a ființei.
Cele câteva cuvinte folosite în mod obișnuit sunt: neant, vid, goliciune, plenitudine, eternitate, totalitatea
sau chiar Absolutul sau Parabrahman. Oricare-ar fi cuvântul, „Eu sunt” pare să fi apărut peste el și uneori
e numit sursa sa. Individul apare mult mai târziu în imagine și pe măsură ce te întorci înapoi, doar purul
„Eu sunt” sau ființa rămâne, astfel încât această cunoaștere „Eu sunt” este cea care trebuie să se întoarcă
la sursa sa. Nu se pune nicăieri problema vreunui individ, căci este ceva inexistent.

38. Prin meditație asupra cunoașterii „Eu sunt”, ea se așează treptat la locul său de origine, apoi
dispare și tu ești Absolutul.

Toată concentrarea ta ar trebui să fie asupra cunoașterii „Eu sunt”. Continuă să meditezi la asta constant,
fără întrerupere. Când un obiect rămâne în centrul atenției pentru o perioadă prelungită, există șanse mari
ca acesta să dispară, de fapt e obligat s-o facă, deoarece acesta-i opusul său. De la „ființă” la „neființă”,
de la „Eu sunt” la „Eu nu sunt”, atunci când se întâmplă acest lucru nu mai rămâne nimic. atunci ești
Absolutul, tăcut, imuabil, fără nicio mișcare sau experiență.

39. Continuă să merg mai departe pentru a-l cunoaște pe „Eu sunt” fără cuvinte. Tu trebuie să fii asta
și să nu deviezi de la el nici măcar pentru o clipă și atunci va dispărea.

Cunoașterea „Eu sunt” la care trebuie să te întorci este chiar prima care-a apărut asupra ta și așa ai ajuns
să știi că „tu ești”. În acel moment nu știai nimic despre cuvinte sau limbaj, fiindcă sentimentul de a fi era
unul non-verbal. Ca să înțelegi această stare, va trebui să pui asta în practică, s-o trăiești - fost perioada
dintre începutul lui „Eu sunt” până când ai învățat să comunici verbal folosind cuvinte. Întoarce-te la acea
stare și nu te abate de acolo nici măcar o clipă. Trebuie să retrăiești acea stare și numai atunci o vei putea
înțelege și ea va dispărea!

40. Odată cu împuținarea experienței primare „Eu sunt, toate experiențele vor dispărea și va rămâne
doar Absolutul.

Apariția sentimentului de a fi sau a sentimentul non-verbal „Eu sunt” a fost prima experiență sau
experiența primară. Fără ea, niciuna din celelalte experiențe n-ar fi urmat. Tu trebuia să „fii” mai înainte
ca ceva să poată fi. Dar, pe măsură ce stăruința ta în „Eu sunt” devine fermă prin practică (Sadhana), vine
o etapă în care „Eu sunt” dispare și odată cu el și toate experiențele sau amintirile, lăsându-te starea ta
adevărată și absolută.

41. Peste starea ta adevărată a apărut acest principiu subtil „Eu sunt” care-i cauza tuturor relelor.
Nu există „Eu sunt”, nu există necaz!

14
Acest principiu subtil „Eu sunt”, care-i mai subtil decât mintea, a apărut peste starea ta adevărată. După
ce el a apărut, a rămas într-o stare pură pentru o perioadă de timp, după care a început îngrămădirea de
cuvinte, limbaj
și concepte. „Eu sunt” era acum verbal și el s-a identificat cu corpul, iar tu ai devenit „așa și așa”, trăind
în această lume ca o persoană. Mintea ta s-a dezvoltat și ea a devenit un atelier de ticăloșie, dar cauza
principală a fost „Eu sunt”. Acum ai ajuns înapoi la acel „Eu sunt”, principalul făcător de răutate.
Meditezi asupra lui, îți dai seama de falsitatea lui și el dispare. L-ai transcens, așadar unde mai este vorba
de vreo ticăloșie?

42. Indiferent ce încerci să devii, nu ești tu! Tu ești Acela de dinaintea rostirii cuvintele „Eu sunt”!

Uită-te doar la această căutare nebună în care te-ai complăcut sau în care ai fost condiționat să te
complaci de către societate: „eu sunt așa și așa”, „trebuie să devin asta sau aia” - ambiție, statut, nume,
faimă și altele! Este ceva destul de nefiresc; încerci să devii ceea ce nu ești. Chiar și înainte să poți spune
sau simți că „Eu sunt”, tu ești! Acest sentiment „Eu sunt” a apărut peste starea ta adevărată, e dependent,
trecător și fals. Identificarea lui „Eu sunt” te-a înșelat cu totul și acum ești prins în capcană. Înțelege toate
acestea și ieși din capcană!

43. Obiceiul-rădăcină este „Eu sunt” și el a apărut din domeniul celor cinci elemente și a celor trei
calități care sunt ireale.

„Eu sunt” este esența celor cinci elemente și a celor trei calități care alcătuiesc corpul, mintea și ele-s
ireale. De ce sunt ireale? Pentru că-s interdependente, în continuă schimbare, pe când realul nu-i
dependent și el nu se schimbă niciodată. Această cunoaștere esențială „Eu sunt” a devenit pentru tine un
obicei de bază care te-a indus în eroare, făcându-te să crezi că tu ești o persoană c-un corp născut în
această lume și care va muri într-o zi. Acest obicei-rădăcină a devenit atât de adânc înrădăcinat în tine,
încât e foarte greu să nu-l crezi.

44. Rămâi în cunoașterea „Eu sunt” fără a te identifica cu corpul. Cum ai funcționat mai înainte de
sosirea cunoașterii „Eu sunt”?

Ca să înțelegi acest lucru va trebui să te întorci din nou înapoi, să-ți folosești mintea și să-ncerci să-ți
amintești acel moment în care ai ajuns să știi că „ești”. Acest lucru s-a întâmplat undeva în jurul vârstei de
trei ani, dar înainte de asta, de la concepție până la sosirea lui „Eu sunt” tu ai funcționat fără nicio
problemă. Ce știi despre ce s-a întâmplat înainte de concepție? Te-ai gândit măcar odată la asta? N-ai avut
niciun fel de cerințe, și n-au existat probleme nici după sosirea lui „Eu sunt”, în faza sa non-verbală de
început. În timpul acelei perioade în care „Eu sunt” era fără cuvinte tu nu erai deloc conștient de corp,
așadar aici trebuie să te întorci și să locuiești.

45. Starea de a fi, care este mesajul „Eu sunt” fără cuvinte, este comună tuturor, schimbarea începe
doar odată cu fluxul minții.

Acea etapă în care mesajul „Eu sunt” tocmai a sosit și era lipsit de cuvinte este comună tuturor. Toată
lumea trece prin această perioadă, starea non-verbală, doar că „tu ești” sau „Eu sunt”. În această etapă
există doar opusul, „tu nu ești” sau „Eu nu sunt”. Mișcarea ta de la „Eu sunt” la „Eu nu sunt” sau invers
se produce destul de spontan și fără niciun fel de voință. Schimbările încep de îndată ce ești învățat cuvinte
sau limbaj și foarte curând conceptele preiau controlul, deci începe viața ta verbală sau fluxul mental.
Împreună cu acestea apar cele trei stări: de veghe, de vis și de somn profund, iar tu crezi că ești un individ
c-un corp și-o minte care funcționează în această lume. Acum te întâlnești cu Gurul și el îți spune să-l
redescoperi pe „Eu sunt”-ul fără cuvinte, pierdut de multă vreme, cel din faza incipientă. El este încă acolo
și tu trebuie să-l retrăiești, asta-i practica (sadhana)!

46. Cauza tuturor fricilor este credința în „Eu sunt” ca trup, ca individ. În absența lui „Eu sunt”,
cine-ar trebui să se teamă și de ce?
15
Această credință că „eu sunt așa și așa”, cu o minte și-un corp, un individ care trăiește în această lume și
societate, ea este cauza tuturor fricilor. Temerile sunt multe și diverse, există frica de moarte, de pierderea
averii, de pierderea celor apropiați și dragi; apoi există frica de boală, căderea în dizgrație și multe, multe
alte mici frici care apar și se schimbă de la o clipă la alta. Însă, pentru cel care a realizat că „Eu sunt”în
sine este fals – și fiindcă toate temerile se bazează pe „Eu sunt” - nu mai există frică. Este ceva destul de
evident faptul că dacă nu există un individ, atunci cine ar trebui să se teamă și de ce?

47. Încearcă să te stabilizezi în conceptul inițial „Eu sunt” ca să-l pierzi și să te eliberezi și de toate
celelalte concepte. Înțelegând irealitatea lui „Eu sunt”, tu ești total liber.

Te afli într-o agitație, disperare, înfricoșat și tulburat de toată această dezordine pe care-o vezi în jur.
Cauți să te eliberezi de toate acestea. Îl întâlnești pe Guru sub o formă sau alta, fie umană sau cuvintele
sale înregistrate în cărți, iar el îți explică totul despre „Eu sunt” și despre implicațiile sale. Odată ce-a
făcut acest lucru, depinde acum numai de tine să faci ce-ți spune el. Oprește-te la conceptul inițial „Eu
sunt”, rămâi în el, înțelege-i irealitatea și fii complet liber. Ține minte mereu că tot ce-ți spune Gurul e din
propria-i experiență și nu din auzite.

48. Stând în liniște, fiind una cu cunoașterea „Eu sunt”, vei pierde toată grija față de lume și atunci
„Eu sunt” va dispărea și el, lăsându-te ca Absolut.

Te-ai îndepărtat atât de mult de „Eu sunt”-ul primar, încât ți-e aproape imposibil să te desprinzi din jungla
conceptuală în care te afli prins ca într-o capcană. Cei mai mulți dintre noi sunt atât de adânc angrenați în
această lume, încât nu mai avem timp nici măcar să ne gândim la toate acestea. Doar cei care sunt sensibili
și observatori ori s-au confruntat cu o criză în viață își dau seama de inutilitatea a tot. Astfel începe
căutarea adevăratei tale identități și a sensului vieții. Sfatul Gurului este foarte simplu: în primul rând,
trebuie să înțelegi că „Eu sunt”este conceptul inițial și rădăcina tuturor problemelor. Apoi trebuie să stai
liniștit și să devii una cu cunoașterea „Eu sunt”. Pe măsură ce vei face acest lucru, vei pierde toată grija
față de lume. Apoi, în mod spontan, dacă ai fost serios în ce-ai întreprins, „Eu sunt” va dispărea, lăsându-
te liber ca Absolut.

49. Lăsând totul la o parte, stabilizează-te în „Eu sunt”. Pe măsură ce continui cu această practică, în
acest proces îl vei transcende pe „Eu sunt”.

Dă la o parte tot ce nu se potrivește cu „Eu sunt”. Stabilizrază-te ferm acolo. Din nou și din nou, repetat și
neobosit, trebuie să continui cu practica ca să te stabilizezi în „Eu sunt”. Apoi, la un moment dat, atunci
când Dumnezeul „Eu sunt” este mulțumit de tine, te va eliberați din strânsoarea lui și tu-l vei transcende,
devenind Absolutul.

50. Calitatea „Eu sunt” este chiar miezul acestei conștiințe; nu există nicio personalitate sau individ
acolo. Locuiește în „Eu sunt” și transcende-l.

Sentimentul că „tu ești” sau „Eu sunt” este chiar miezul al acestei conștiințe și ele e comun tuturor. El e
acolo în miezul său, în puritatea sa absolută, fără anexe sau adaosuri și în această stare nu se pune
problema vreunei individualități sau personalități. Toate eforturile tale ar trebui îndreptate spre a ajunge la
acea stare pură de „Eu sunt” și să locuiești numai acolo. Dacă faci acest lucru cu mare sinceritate și
seriozitate, într-o zi vei reuși să-l transcenzi pe „Eu sunt”.Prin urmare, înțelege importanța unei „ființe”
sincere.

51. Adoră cunoașterea „Eu sunt” ca pe Dumnezeu, ca pe Gurul tău. Mesajul „Eu sunt” este acolo,
fluxul minții este acolo, rămâi în „Eu sunt” și realizează că nu ești nici unul, nici altul.

Nu trebuie doar să-l înțelegi pe „Eu sunt”, ci și să-i realizezi importanța sa extremă. Totu-i creat de „Eu
sunt”. Venerează-l ca pe Dumnezeu. Acesta-i singurul mijloc pentru a găsi calea de ieșire, așa că tratează-l
16
ca pe propriul tău ghid sau guru. Pentru început, ce ai tu în afară de cunoașterea „Eu sunt” fără cuvinte?
Mai târziu vine „Eu sunt”, colecția ta de concepte și astfel începe fluxul minții. Inversează acum acest flux
al minții, ajungi la „Eu sunt” verbal și treci dincolo de el, stabilizându-te în „Eu sunt” non-verbal. În acest
proces îți vei da seama că nu ești niciunul dintre ele.

52. Tu susții în prezent amintirea lui „Eu sunt”, dar tu nu ești acel „Eu sunt”, ști Absolutul anterior
acelui „Eu sunt”.

Pentru continuitatea întregii tale vieți ca individ, tu trebuie să susții amintirea lui „Eu sunt” și asta-i exact
ceea ce faci, deși poate că nu ești conștient de acest lucru. Acum că a fost indicat de guru, ajungi la „Eu
sunt” și vezi cum te-a păcălit să crezi ceva ce nu ești. Tu nu ești „Eu sunt”, ci cu mult înaintea lui, tu ești
Absolutul! Ceva care-ai fost și vei fi mereu, doar că ți-a scăpat din vedere. Agață-te de această Ființă
Adevărată și uită de orice altceva.

53. Îl simți pe „Eu sunt” datorită celor cinci elemente și trei calități. Când ele au dispărut, „Eu sunt”
dispare și el, dar tu ești în continuare acolo.

Acest sentiment că „ești” sau „Eu sunt” se datorează corpului-minte, care-i un compus al celor cinci
elemente și trei calități. Corpul, împreună cu elementele și calitățile sale e perisabil; elementele și calitățile
sunt interdependente și destructibile. Judecând după acest criteriu, cum pot fi toate acestea reale? Adevărul
sau realul nu-i niciodată dependent și distructibil și asta-i ceea ce ești tu. Corpul, elementele și calitățile
pot veni și pleca, dar tu ești acolo pentru totdeauna, pentru că nu ești nimic din toate acestea.

54. Rămâi concentrat asupra lui „Eu sunt” până când devii martorul lui, apoi stai deoparte; ai ajuns
la cel mai înalt nivel.

Pentru moment sau atâta timp cât crezi că ești corpul-minte, trebuie să continui cu meditația. În timpul
meditației, rămâi concentrat pe „Eu sunt” fără cuvinte. Pe măsură ce faci sadhana (practica), vei deveni un
martor al lui „Eu sunt”. În momentul în care acest lucru se întâmplă, stai deoparte de „Eu sunt” și acesta-
i cea mai înaltă stare pe care-o poți atinge.

55. Această cunoaștere „Eu sunt” a ieșit la iveală din starea anterioară a ei și acum reprezintă cauza
tuturor suferințelor. Înainte de „Eu sunt” erai fericit, așa că întoarce-te înapoi.

Dacă ești suficient de sensibil și observator, poți foarte clar să discerni că această cunoaștere „Eu sunt” a
apărut pe starea anterioară ei. Acest sentiment de „a fi”, adică faptul că tu știi că „ești” sau „Eu sunt”
tocmai a apărut spontan și a devenit cauza tuturor suferințelor. Ai experimentat aceste stări de la concepție
până la apariția „Eu sunt” sau în somnul profund în care „Eu sunt” e latent sau în așteptare. În timpul
oricăreia din aceste stări, a existat vreo suferință sau îngrijorare? Gurul ți-a clarificat toate acestea și
acum el îți spune să te întorci și să rămâi în „Eu sunt”, să-l transcenzi pentru totdeauna și să fii fericit.

56. Atunci când rămâi în „Eu sunt”, îți vei da seama că orice altceva este inutil. Atunci vei fi
Parabrahman, Absolutul.

Înțelegerea lui „Eu sunt” și rămânerea în el este singura sadhana" (practică) ce trebuie făcută. Pe măsură
ce sadhana ta se maturizează, devii un martor al lui „Eu sunt” și poți vedea foarte clar că el e fals. În acest
proces vezi și că totul provine din „Eu sunt”, deci se bazează pe falsitate, astfel încât devine în mod
automat inutil. Tu ești sau ai fost dintotdeauna Parabrahman sau Absolutul. Cum ar putea vreodată să fie
ceva util pentru ființa fără formă?

57. Acela care rămâne în acest principiu prin care cunoaște „Eu sunt” cunoaște totul, n-are nevoie de
nimic.

17
Acela care l-a transcens pe„Eu sunt” este Absolutul, el știe că această cunoaștere „Eu sunt” apărut
spontan asupra lui și că ea-i complet falsă și că va dispărea tot spontan. El știe foarte că rădăcina sau
sămânța, deci cunoaște totul. Acela care rămâne în Sinele său adevărat n-are nevoie de nimic, el e
deasupra nevoilor și cerințelor.

58. Doar stai jos și află că „tu ești” „Eu sunt” , nu există nimic altceva ce trebuie făcut; în scurt timp
vei ajunge la starea ta naturală de Absolut.

Nu există nicio scăpare de la sadhana (practica), trebuie să mergi cu adevărat după această cunoaștere
„Eu sunt”. Într-un sens, nu mai e nimic de făcut fizic. Ai nevoie de efort ca să știi că „ești”? E ceva de la
sine înțeles. Chestiunea e doarsă stai liniștit și să te reîntorci înapoi la „Eu sunt” fără cuvinte. Dacă acest
lucru se face corect și cu seriozitate - adică prin înțelegerea deplină a lui „Eu sunt” și a tuturor
implicațiilor sale – n-ar fi nevoie de mult timp ca să ajungi la starea ta naturală de Absolut.

59. În mod greșit, ai predat această cunoaștere „Eu sunt” corpului, reducând astfel nelimitatul la
limitat și de aceea te temi de moarte.

Încearcă doar să-ți amintești momentul în care-ai ajuns la cunoașterea că „tu ești” sau „Eu sunt”. Inițial,
în acel stadiu incipient tu știați doar că „ești”, adică „Eu sunt” și periodic ai alunecat în starea de „Eu nu
sunt”. Acest lucru a durat o perioadă de timp, după care părinții, alți oameni și mediul înconjurător au
început să invadeze puritatea lui „Eu sunt”. Ai fost obligat să porți uniforma sau haina de „așa și așa” și
de aici a început întreaga eroare. Nelimitatul a fost redus la limitat și tu ai devenit un individ învelit într-un
corp. Ți s-a spus că te-ai născut și că vei muri într-o zi.Tu-l iubești pe acest „Eu sunt”, această „ființă” și
cu orice preț nu vrei s-o pierzi și de aceea teama de moarte prevalează.

60. Trebuie să-ți dai seama că tu nu ești corpul sau cunoașterea „Eu sunt”. Tu în calitate de Absolut
nu ești nici una, nici alta și nici n-ai nevoie de ele.

Când a apărut cunoașterea „Eu sunt” tu nu știai ce era ea, era doar un sentiment că „ești”, un sentiment
absolut non-verbal. Nici măcar nu știai dacă el era real sau ireal, era pur și simplu acolo. Când ți s-a
impus verbalizarea, ai făcut prima greșeală crezând că „Eu sunt” este real. A doua greșeală care ți-a fost
băgată pe gât a fost aceea de a crede că ești o persoană născută, care are un corp și care trăiește în
această lume. Faptul că vei muri într-o zi l-ai dedus văzând că oamenii din jurul tău mor. Aceste convingeri
au devenit și mai puternice datorită faptului că ai văzut în jur aproape zilnic nașteri și morți. Ceea ce-ți
spune acum Guru contestă toate acestea, el îți spune că tu nu ești nici corpul, nici cunoașterea „Eu sunt”.
El îți spune că tu ești Absolutul fără formă și că n-ai nevoie de niciunul din ele, ba mai mult, că n-ai fost
niciodată ele. Guru-ți poate spune acest lucru fiindcă asta-i realizarea sa, iar tu trebuie să ai încredere în
cuvintele lui.

61. Cercetează validitatea conceptului fundamental al individualității tale, „Eu sunt” și el va

dispărea; atunci ești Parabrahman, Absolutul.

Dacă ceea ce crezi că e;ti acum e ceva fals, atunci care-i mijlocul ce trebuie adoptat ca să-ți realizezi
adevărata ta identitate? Acest mijloc pe care-l sugerează gurul este cercetarea de sine; trebuie să-ți pui în
lăuntrul tău întrebarea „Cine sunt eu?” Pe măsură ce faci asta, ajungi la la conceptul fundamental de
„ființă” sau la „Eu sunt” pe care se bazează totul. Acum ți se spune să meditezi la acest „Eu sunt”; stai
aici, rămâi în el pentru o perioadă rezonabilă de timp. Pe măsură ce sadhana (practica) ta se maturizează,
va veni o zi în care „Eu sunt” va dispărea și atunci vei fi Absolutul. Prin negație îți afirmi adevărata ta
ființă; încearcă să percepi afirmația ascunsă în negarea lui „Eu sunt”.

62. Lucrul esențial de care trebuie să fii convins este că acest conceptul originar „Eu sunt” este fals.
Acceptă numai ce-i favorabil acestei dezvoltări.

18
Cunoașterea „Eu sunt” s-a ivit destul de brusc asupra ta, tu n-ai cerut-o niciodată; ea a rămas ceva timp.
Treptat, condiționarea lumească a stabilit-o ca fiind un concept ferm de care acum nu ești gata să te
desparți sau să nu crezi în ea. Dar toată cheia răscumpărării tale stă în realizarea faptului că acest concept
originar „Eu sunt” este total fals și că el este vinovatul care te-a înșelat. Elimină-l și nu accepta nimic care
nu-i în concordanță cu dezvoltarea convingerii tale că „Eu sunt” este iluzoriu.

63. Înainte ca „Eu sunt” să apară asupra ta, tu erai cel mai înalt, Parabrahman. Acum, până când
dispare impuritatea „Eu sunt corpul, rîmâi în liniștea lui „Eu sunt”.

Va trebui să-ți folosești mintea și să te întorci la momentul în care ai ajuns pentru prima dată să știi că
„ești” sau că „Eu sunt” a apărut asupra ta. Acum așteaptă aici... înainte de acest moment, ce erai tu? Du-
te înapoi și mai departe... înainte de concepție: Ce sau unde erai? Nimic! Asta-i tot! Erai cel mai înalt,
Absolutul sau Parabrahman. Există numai aceată absență totalală care nu necesită nimic și este fără
formă, liberă și mai presus de toate. Peste această stare fără stare a apărut „Eu sunt”. El a prins contur, a
prins corpul și-a crezut că „Eu sunt corpul”. Tocmai această idee este o impuritate! Renunță la ea și rămâi
în liniștea și tăcerea purului „Eu sunt” fără cuvinte. Numai atunci ai șansa să ajungi la adevărata ta
identitate.

64. Toamna ta a început odată cu apariția lui „Eu sunt”, apoi ai greșit prin îmbrățișarea corpului ca
fiind „Eu sunt”; tot ce-ai strâns după aceea este ireal.

Chiar apariția lui „Eu sunt” a fost prima înșelăciune, apoi , când „Eu sunt” a îmbrățișat corpul, au urmat
și mai multe înșelăciuni. Asta-i înșelătoria de bază, cea care te-a făcut să greșești și să construiești pe ea
acest castel al individualității tale. Însăși baza - „Eu sunt” - este falsă sau ireală, deci cum ar putea tot ce-a
urmat după aceea să fie real? Doar vezi cum ai fost păcălit să crezi ceva care-i total ireal!

65. Nu-i o glumă, tu poți deveni Parabrahman chiar acum! Ești Parabrahman chiar acum!
Concentrează-ți atenția numai pe „Eu sunt”.

Conceptul de a fi născut ca individ c-un corp și-o minte a fost atât de puternic băgat în cap, încât refuzi să
accepți orice lucru care-l contestă. Într-o astfel de stare, adevărul că ești Parabrahman, Absolutul, chiar în
acest moment poate suna prea exagerat sau ca o glumă. Poți deveni asta chiar acum, doar concentrându-ți
atenția pa „Eu sunt”. În clipa-n care faci asta, ești separat de „Eu sunt”, ca un martor al lui. Cine-i acest
martor?

66. Cine are cunoașterea „Eu sunt”? Cineva din tine cunoaște cunoașterea „Eu sunt”, „tu ești”. Cine-i
acesta?

Pe măsură ce rămâi concentrat asupra lui „Eu sunt”, îți apare întrebarea «Cine-l privește pe „Eu sunt”?».
Trebuie să existe ceva în tine care-l cunoaște pe „Eu sunt” sau „tu ești”. Cum se face că „n-ai fost” și
acum „ești”? Această tranziție de la „Eu nu sunt” la „Eu sunt”, cum s-a produs ea? A existat vreo voință
ori s-a întâmplat spontan? Cine-i cel care cunoaște această apariție și dispariție a lui „Eu sunt”?

67. Cine poate cunoaște starea iluzorie „Eu sunt”? Numai o stare non-iluzorie poate face acest lucru
și aceasta-i Conștiența, Parabrahman sau Absolutul.

Trebuie să existe un fond neschimbător care observă toate schimbările. „Cunoașterea” și

„necunoașterea”, „a fi” și „a nu fi”, „Eu sunt” și „Eu nu sunt”, toate acestea-s ale conștiinței care apar
pe un substrat neschimbător. Numai o stare de non-iluzorie este capabilă să cunoască starea iluzorie.
Această stare reală sau non-iluzorie a fost numită Conștiență, Absolut sau Parabrahman. În starea sa
originară, ea-i lipsită de orice conținut sau experiență (ele apar doar după apariția lui „Eu sunt”).

68. Conceptul primar „Eu sunt” este necinstit, un trișor. Te-a păcălit făcându-te să crezi ceva ce nu
există. Concentrează-te cu acuitate asupra lui „Eu sunt” și el va dispărea.
19
Învățătura spune că mai întâi trebuie să începeți o investigare a naturii acestei cunoașteri „Eu sunt” (cum
a apărut la tine și la ce te-a condus ea). În procesul acestei cercetări tu ajungi să te confrunți cu concluzie
că acest„Eu sunt” este fals și că el te-a înșelat făcându-te să crezi ceva ce nu-i adevărat. Tu poți fi de acord
teoretic cu această concluzie, dar ca s-o înțelegi cu adevărat trebuie să-ți menții atenția sporită mai mult
timp asupra lui „Eu sunt”. Trebuie să faci repetat acest lucru, de fapt asta-i sadhana (practica). Care va fi
rezultatul? Va veni clipa-n care „Eu sunt” va dispărea și tu vei ajunge în adevărata ta stare naturală.

69. În cele din urmă, trebuie să-l transcenzi pe „Eu sunt”, ca să intri în starea liberă de concepte,
Parabrahman, stare-n care nu mai știi nici măcar că ești!

În ultimă instanță, care-i obiectivul sadhanei (practicii), care nu poate fi evitat? După ce-ai înțeles complet
cunoașterea „Eu sunt”, trebuie să meditezi asupra ei. Nu mai poți ocoli acest pas. Toată ideee este să
transcenzi conceptul primar „Eu sunt” și numai atunci vei fi liber de toate conceptele și vei intra în
adevărata stare naturală Parabrahman. Această stare-i întotdeauna predominantă, ea-i chiar acum, în
acest moment! De fapt tu n-ai ieșit niciodată din ea. În această stare nu există concepte, deci e lipsită de
conținut și nu există experiențe, deci nici măcar nu vei ști că ești.

70. Absolutul sau Parabrahman este anterior lui „Eu sunt”, este starea nenăscută, deci cum poate
avea cunoașterea „Eu sunt”?

Starea ta adevărată, naturală - Absolutul sau Parabrahman - este anterioară apariției cunoașterii „Eu
sunt”. Este starea care prevalează întotdeauna și care nu cunoaște naștere sau moarte. Tot ce-i cunoscut
sau văzut se întâmplă fiindcă-i folosită cunoașterea „Eu sunt” ca o bază pentru propagare, ceea ce-i tot o
iluzie. Odată ce iluzia a dispărut, cum poate avea cunoașterea „Eu sunt”? Nici măcar nu mai are nevoie de
această cunoaștere, fiindcă-i starea nenăscută. Tu trebuie să ai o convingere fermă și să ajungi la
concluzia că ești nenăscut.

71. În acest moment, tot ce știi este „Eu sunt”, care-i un produs al celor cinci elemente, trei calități sau
corpului alimentar, dar tu nu ești nimic din toate acestea.

„Eu sunt” emană din cele cinci elemente și trei calități ce alcătuiesc corpul-minte care poate fi numit și
corpul alimentar. Este vorba despre hrana care întreține corpul cu ajutorul suflului vital. „Eu sunt” e chiar
esența corpului alimentar care-i un compus din elemente și calități. Întrucât acest corp nu-i nimic altceva
decât un ansamblu ce se va dezintegra într-o zi, el este dependent și trecător, deci nu se califică drept real
sau adevărat. Pentru a înțelege irealitatea tuturor acestor lucruri, în special a lui „Eu sunt”, trebuie să
meditezi asupra lui și atunci vei ști că tu nu ești nimic din toate acestea. De fapt n-ai fost niciodată nimic
din toate acestea; a fost vorba doar despre jocul înșelător al lui „Eu sunt” care te-a făcut să crezi ceea ce
nu ești.

72. Pentru cel care-a realizat cunoașterea „Eu sunt” - ceea ce-nseamnă la fel de bine transcenderea ei
- nu există naștere sau moarte și nici vreo karmă.

Acesta-i un lucru foarte important de înțeles, adică înțelegerea verbală a cunoașterii „Eu sunt” este cu
totul diferită de realizarea sa reală. Există mulți care-l înțeleg teoretic sau în mod verbal pe „Eu sunt”, dar
cei mai rari dintre cei mai rari îl vor realiza. De ce? Pentru că realizarea lui înseamnă și transcenderea lui,
ceea ce înseamnă că „cel realizat” nu mai este un individ, de aceea nici gurul nu-i un individ. Cel
„realizat” știe că „Eu sunt nenăscut”, așa că pentru el nu mai există problema nașterii sau a morții. Cum
ar putea ca orice karma, reziduu karmic sau transmigrație (așa cum e înțeleasă în doctrina hindusă) să fie
aplicabilă celui nenăscut? Acesta-i sfârșitul a tot și toate!

73. Iluzia primară-i doar această cunoaștere „Eu sunt”; atunci când cunoașterea se transformă-n
necunoaștere, asta-i eliberarea!

20
Vinovatul principal este acest sentiment de „a fi” sau cunoașterea „Eu sunt”. Eliberarea înseamnă să te
debarasezi de „Eu sunt” sau dispariția sa completă și ireversibilă. Ce-ar însemna asta? O stare complet
lipsită de orice concept sau iluzie, fiindcă conceptul primar sau iluzia primară „Eu sunt” a fost depășită.
Este o stare de necunoaștere, fără conținut și fără experiență.

74. Tu ești chiar mai înainte de-a putea rosti cuvintele „Eu sunt”. Observarea i se întâmplă stării
anterioare rostirii de către tine a cuvintelor „Eu sunt”.

Sursa, substratul sau fundalul trebuie să existe mai înainte ca ceva să poată apărea pe el. Tu spui „Eu
sunt”, dar „tu” ești mai înainte de asta și doar datorită acestui lucru poți spune „Eu sunt”. Observarea i se
întâmplă acelei stări fără formă, care-i anterioară existenței tale prin „Eu sunt” care s-a suprapus peste
ea. Acea stare nenăscută e mereu prezentă, ea nu-i „Eu sunt” și nici n-are nevoie de „Eu sunt”, ea-i
dincolo de nevoi sau de orice fel de dependență.

75. Atunci când corpul moare, „Eu sunt” trece-n uitare și doar Absolutul rămâne. Rămâi acolo; ție,
Absolutul, nimic nu ți se întâmplă!

„Eu sunt” este esența celor cinci elemente și a celor trei calități ce formează corpul-minte. Atunci când
corpul sucombă, „Eu sunt” dispare și numai Absolutul rămâne. Pe măsură ce rămâi fixat în „Eu sunt”, va
veni un moment în care și „Eu sunt” va dispărea și tu vei rămâne ca Absolut. Tu nu ești corpul-minte, așa
că nu cunoști moartea, ci doar dispariția lui „Eu sunt”. În orice caz, corpul va sucomba, iar „Eu sunt” va
dispărea fără să te întrebe, așa că realizează relevanța „ta” înainte de plecarea ta irelevantă.

76. Cum e cunoscută trecerea de la neființă la ființă? Prin cunoașterea „Eu sunt”. Rămâi acolo în „Eu
sunt” și apoi te vei întoarce înapoi de la ființă la neființă.

Calea de intrare este totodată și calea de ieșire, de la nemanifestat la manifestul, de la absență la prezență,
de la neființă la ființă. Cum se întâmplă acest lucru? Este vorba despre cunoașterea „Eu sunt”, care atunci
când apare în mod spontan, face ca acest lucru să fie posibil. Așadar, „Eu sunt” este legătura sau poarta
de intrare, deci trebuie să fie și mijlocul de deconectare sau poarta de ieșire. Pentru aceasta inversare să
aibă loc, trebuie să fii în „Eu sunt”, sentimentul „Eu sunt” fără cuvinte trebuie să te cuprindă complet și
numai atunci acest sentiment te eliberează din ghearele sale și vei intra în neființă.

77. Chiar acum, chiar aici, tu ești Absolutul, Parabrahman. Ține-te foarte bine de acest „Eu sunt”;
rămâi mereu în el și acesta se va dizolva, după care ești așa cum ești.

Chiar în acest moment tu ești Absolutul sau Parabrahman, singura problemă e că te-ai rătăcit departe de
„Eu sunt” și te-ai pierdut în adaosuri. Aici se află miezul întregii sadhane (practici) în care trebuie să dai
la o parte toate toate adaosurile sau anexele și să ajungi la „Eu sunt” în puritatea sa totală - adică atunci
s-a ivit asupra ta fără cuvinte. Acest lucru fiind făcut, acum trebuie să te ții foarte ferm de „Eu sunt” fără
cuvinte și să rămâi întotdeauna în el, apoi acesta va dispărea și vei fi în adevărata ta stare naturală.

78. Peste starea de neființă a apărut ființa ca „Eu sunt”; nu-i important cine este, ci „Eu sunt” este
important. Rămâi acolo.

Tu nu te-ai născut niciodată. Această cunoaștere „Eu sunt” a apărut spontan în starea ta nenăscută, fără
niciun motiv, exact ca un vis ce se ivește spontan, fără motiv și voință. N-are importanță așa-zisa persoană
sau oricine a ajuns să fie; este vorba despre sentimentul „Eu sunt”, care-n starea sa de naștere fără cuvinte
este important. Tu trebuie să locuiești acolo.

‚?|79. Mai întâi a apărut „aham” ca „Eu sunt”, apoi „aham-akar” (identificarea cu corpul, ego).
Acum întoarce-te la „aham”. Locuind acolo îl realizezi pe „aham-brahmasmi”.

21
Sentimentul „Eu sunt” sau „Aham”' a fost primul care-a apărut și apoi el s-a identificat cu corpul și-a
devenit „Eu sunt așa și așa” sau „Ahamkar” (Aham=Eu sunt +Akar=această formă sau corp=Ahamkar
însemnând egoul). Acum lasă deoparte forma sau corpul ori „Akar”, revino și stabilizează-te în „Aham”
sau „Eu sunt”. Locuind acolo, reaizezi că „Eu sunt Brahman” sau „Ahambrahmasmi”.

80. Tu nu ești nici „Eu sunt” și activitățile desfășurate de ființă. Tu, ca Absolut, nu ești nimic din toate
acestea.

Acest miraj „Eu sunt” trebuie înțeles împreună cu toată învălmășeala activităților în care el se lasă prins.
Acest „Eu sunt” iluzoriu sau această „ființă” este chiar rădăcina tuturor lucrurilor, a fiecărei activități în
care te angajezi. Fiecare acțiune pe care-o faci are ca punct de plecare „Eu sunt”. Îți poți aminti vreo
activitate anterioară apariției lui „Eu sunt”? Nu. Deci, ce sugerează asta? Arată în mod clar că tu ești
separat de „Eu sunt”. „Eu sunt” doar a apărut în tine și tu n-ai nimic de-a face cu el sau cu activitățile
sale.

81. Absolutul prevalează odată cu transcenderea cunoașterii „Eu sunt”. Starea e numită
Parabrahman, în timp ce cunoașterea „Eu sunt” este Brahman.

E foarte important să-nțelegem că această cunoaștere „Eu sunt” este Brahman. Atunci când îl transcenzi
pe „Eu sunt”, transcenzi starea Brahma și prevalezi ca Parabrahman sau Absolut. Brahman este atât cu
calități (Saguna Brahman) și fără calități (Nirguna Brahman). Cu calități este lumea manifestată, iar fără
calități este lumea nemanifestată. „Eu sunt” și „Eu nu sunt”, „cunoașterea” și „necunoașterea”, „a fi” și
„a nu fi” sunt toate aceleași. Ele au fost pur și simplu desemnate folosind termeni opuși. Starea de Absolut
sau Parabrahman le transcende pe amândouă, fiindcă acolo nu există dualitate sau opus.

82. Cum erai mai înaintea mesajului „Eu sunt”? În absența mesajului „Eu sunt” doar starea mea
eternă absolută prevalează.

Cercetarea trebuie să-nceapă cu întrebarea referitoare la „Ce-ai fost mai înainte de-a te naște?”. Sau cum
și ce erai mai înainte de venirea mesajului „Eu sunt”? În absența mesajului „Eu sunt” sau în absența
sentimentului că „ești”, știi tu ceva? Nu poți, ca și la dispariția ultimului concept „Eu sunt”, ești total lipsit
de conținut. Nu există nicio experiență, ești gol! Asta-i starea ta adevărată , absolutpă și eternăcare triumfă
mereu.

83. Cine-ar fi fost martor la mesajul „Eu sunt”, dacă starea ta anterioară de neființă n-ar fi existat?

Chiar răspunsul la o astfel de întrebare, dacă-i dat c-o intensitate profundă, te poate face să ajungi
instantaneu în starea de Absolut. O meditație prelungită și serioasă asupra lui „Eu sunt” deține potențialul
pentru o astfel de întâmplare. Chiar dacă nu poți experimenta efectiv acest lucru, prin înțelegere verbală
pură poți vedea că trebuie să existe „cineva” care să fie martor sau care-l cunoaște pe „Eu sunt”, altfel
„Eu sunt” n-ar fi ajuns niciodată să existe. Meditația asupra lui „Eu sunt” – adică sadhana (practica) –
este cea care deține cheia cunoașterii și devenirii acelui „cineva”.

84. Un devotat adevărat, prin rămânerea lui în „Eu sunt”, transcende experiența morții și atinge
nemurirea.

Cine-i un devotat adevărat ? Cel care nu numai că-l înțelege pe „Eu sunt”, ci și rămâne în el fără să se
abată de la el nici măcar o clipă, pe parcursul unei perioade mari de timp. Acela și numai acela care-a
făcut această sadhana (practică) cu deplin devotament, este un devotat adevărat . Va veni cu siguranță
momentul maturizării și el îl va transcende pe „Eu sunt”; atunci nu va mai cunoaște moartea și va ajunge
la nemurire. Trebuie înțeles că cel care se naște și moare este „Eu sunt”. Tu ești Absolutul, separat de „Eu
sunt” și nu cunoști nici naștere, nici moarte.

22
85. Ține-te bine de această cunoaștere „Eu sunt” fără cuvinte și fiecare secret al existenței tale îți va fi
dezvăluit.

Acest sentiment de „a fi” sau „cunoașterea” care-a răsărit în tine, este cea mai bună veste posibilă. Ca să-i
înțelegi adevărata importanță trebuie să ajungi la cea mai pură stare, cea fără cuvinte. Odată ce „Eu sunt”
fără cuvinte a fost înțeles, nu-l lăsa să plece, ci ține-te bine de el. Asta-i tot ce trebuie să faci, nimic altceva.
În cele din urmă, pe măsură ce rămânerea se întărește, întregul secret al existența ta ți se va dezvălui.

86. Ce este în tine care-nțelege această cunoaștere „Eu sunt” fără nume, titlu sau cuvânt? Scufundă-te
în acel centru lăuntric și fii martor al cunoașterii „Eu sunt”.

Această cunoaștere „Eu sunt” care-a apărut în tine n-are nici nume, nici cuvinte, nici mărime sau formă.
Nimeni n-o deține și ea nu poate fi cedată nimănui. E acolo de una singură, fără niciun adjuvant.
Cercetează adânc în ființa ta și dă pur și simplu la o parte toate adaosurile lipite de „Eu sunt”. Dacă o faci
cu îndemânare, îl vei percepe pe „Eu sunt” în puritatea sa glorioasă. Acum rămâi aici și devino una cu el.
„Eu sunt” ar trebui te cuprindă în permanență; atunci vei ști că în lăuntrul tău există cineva care înțelege
această cunoaștere „Eu sunt”, e martor la ea și n-a avut niciodată nimic de-a face cu ea.

87. Acceptă în totalitate cunoașterea „Eu sunt” și crede cu deplină convingere și tărie în dictonul „Eu
sunt Acela prin care știu că sunt”.

După ce l-ai înțeles pe deplin pe „Eu sunt”, trebuie să accepți că tu ești cunoașterea „Eu sunt” în
totalitatea sa. Atunci când această acceptare vine prin practica ta, ce se va întâmpla? Nu vei mai fi un
individ, personalitatea va fi dispărut. Vei fi atins nivelul tău cel mai înalt posibil. Apoi, rămânând în
această cea mai înaltă stare de cunoaștere a faptului că „Eu sunt”, vei înțelege că există cineva care-l
cunoaște pe „Eu sunt”. Până la această realizare, ar trebui cel puțin să crezi cu putere în dictonul „Eu sunt
Acela prin care știu că sunt.”

88. Realitatea prevalează înaintea cunoașterii „Eu sunt”; trebuie să rămâi pe loc la sursa creației tale,
la începutul cunoașterii „Eu sunt”.

Realitatea prevalează întotdeauna; ea nu cunoaște nicio venire și nicio plecare, naștere și moarte, creație și
distrugere – acestea-s atributele lui „Eu sunt”. „Eu sunt” a apărut peste Realitatea fără atribute sau
Absolutul și într-o zi va dispărea. În prezent, te-ai îndepărtat de „Eu sunt”; vino înapoi la el iar și iar și
încearcă să rămâi acolo o perioadă de timp. „Eu sunt” este chiar începutul, e sursa a tot ce există, iar în
starea sa fără cuvinte e în cea mai apropiată vecinătate a Realității. Locuind în „Eu sunt” ai mai multe
șanse s-ajungi la starea ta naturală decât oriunde altundeva.

89. Când cineva-i stabilizat în Adevărul Final, stare absolută liberă, adică cunoașterea „Eu sunt”
devine „necunoaștere”.

Starea absolută este starea ultimă sau poți că-i starea fără stare. După dispariția lui „Eu sunt” - conceptul
primar și rădăcină - nu mai există niciun conținut. După ce „Eu sunt” a dispărut, nu mai există nicio
dualitate, cunoașterea „Eu sunt” devine „necunoaștere”, fiindcă nu mai este necesară. Disoluția lui „Eu
sunt” reprezintă sfârșitul tuturor experiențelor, deci cine trebuie să experimenteze și ce? Cunoașterea „Eu
sunt” este inițiatorul a tot ce se întâmplă, în absența ei nu mai rămâne nimic.

90. Prima mărturie este cea a lui „Eu sunt”, premisa principală pentru toate celelalte mărturii, dar
față de cine are loc prima mărturie alui „Eu sunt”?

Primul lucru pe care ai ajuns să-l cunoșt a fost că „ești” sau „Eu sunt”. Acesta-i primul lucru la care ești
martor, condiția prealabilă primară și obligatorie pentru ca orice altă mărturie să aibă loc. Odată ce acest
„Eu sunt” pune stăpânire pe tine, el crește până la proporții gigantice; această expansiune este enormă și
în acest proces tu pierzi conștientizarea lui „Eu sunt”, mergând în diversele tale activități. „Eu sunt” este
23
martorul lumii, dar cine-i martorul lui „Eu sunt”? Asta-i întrebarea la care trebuie să afli răspunsul și la
asta se referă toată sadhana (practica).

91. Granița dintre „Eu sunt” (ființa) și „Eu nu sunt” (neființa) este locul precis în care intelectul se
liniștește. Este starea „Maha-yoga”. Fii acolo!

Sosirea ta la „Eu sunt” în starea lui fără cuvinte și pură este primul lucru pe care trebuie să-l realizezi.
Acum, după ce-ai ajuns aici, trebuie să locuiești sau să rămâi aici, dar acest lucru va fi posibil numai după
încercări repetate. Ai grijă! Acesta-i un loc foarte alunecos! Atracția minții sau a intelectului e foarte
puternică, nu-l poate suporta pe „Eu sunt” foarte mult timp. Dar odată ce te stabilizezi acolo, intelectul,
fără să dispară, face la fel. Asta se întâmplă numai după stabilizarea-n „Eu sunt” pentru o perioadă mai
lungă de timp; atunci va veni un moment în care-l vei cunoaște destul de spontan și pe „Eu nu sunt”. Asta-i
zona de graniță și locul precis în care intelectul cedează și tu te afli într-o stare de „necunoaștere”. Acest
lucru se numește „Maha-yoga” sau „Marea-yoga”, uniunea dintre „ființă” și „neființă”, care-i greu de
obținut, de unde și numele de „Mare”.

92. Recunoaște-l pe Atman prin înțelegerea cunoașterii „Eu sunt” - Atma-jnana – care-i
atotcuprinzătoare, nelimitată și infinită.

Mai devreme a fost făcută o afirmație foarte importantă prin care s-a spus că această cunoaștere „Eu sunt”
este Brahman, iar Parabrahman este dincolo de ea. O altă afirmație importantă făcută este că Atman sau
Sinele trebuie înțeles prin înțelegerea lui „Eu sunt”. „Eu sunt” este Atman. Atman cu calități sau
identificări cu corpul este Jivatman (Jiva=ființă vie). Aman fără calități este Nirmalatman (Nirmal=pur).
Atman care le transcende pe amândouă este Paramatman (Ultimul Sine transcendent). Pe măsură ce rămâi
în „Eu sunt” îl vei cunoaște pe Atman sau Sinele în toate aspectele sale și asta-i Atma-Jnana sau
cunoașterea de Sine. Aceasta este cunoașterea adevăratei tale ființe ca fiind Absolutul care-i
atotpătrunzător, fără limite și infinit.

93. A rămâne în cunoașterea „Eu sunt” este adevărata religie a cuiva. Dăruiește-i cea mai înaltă
onoare ce i se cuvine. Procedând astfel, nu vei mai trece prin suferință sau moarte.

Religia convențională vine după „Eu sunt”. Mai înainte de apartenența ta la vreo religie trebuie să „fii” și
asta se întâmplă numai după ce „tu ești”, adică să fii orice altceva. Așadar, adevărata religie cu care ești
înzestrat este cea a cunoașterii „Eu sunt” și ea-i comună tuturor. Așadar, a rămâne în „Eu sunt” e
adevărata ta religie și făcând acest lucru îi acorzi mai mare onoare ce i se cuvine. Beneficiile pe care le vei
obține prin această stăruință în „Eu sunt” - nu vei suferi suferință sau moarte. Ce-ți dorești mai mult?

94. Cine spune „Eu nu am fost” și „Eu nu voi fi”, la fel ca și prezentul „Eu sunt”? Este cel care-a fost,
este și va fi mereu.

Când te gândești la întrebarea „Ce-am fost eu înainte de a mă naște?”,îți dai seama că „n-am fost” sau că
„n-am fost așa cum sunt în prezent”. Apoi, pe măsură ce crezi că „ești” în prezent, văzând oamenii murind
în fiecare zi, îți dai seama și că „nu voi fi așa cum sunt în prezent”. Deci există trei lucruri: „n-am fost”,
„sunt”și „nu voi fi”. Cine știe acest lucru? Absolutul neschimbător, Parabrahman sau Sinele adevărat
care-a fost, este și va fi pentru totdeauna.

95. Când spui „Eu sunt n-am fost înainte de concepție”, tu vrei să spui că de fapt n-ai fost la fel ca
prezentul „Eu sunt”, ci a fost acela care discerne absența prezentului „Eu sunt”.

Iarăși, când meditezi la întrebarea „Ce-am fost eu mai înaintea concepției?”, îți dai seama imediat că „tu
nu erai acolo”. Adică vrei să spui este că tu erai acolo dar nu așa cum ești în prezent, cu alte cuvinte că n-
aveai nicio formă sau nume. Există „cineva” care vede absența prezentului „Eu sunt” și acel „cineva” a
fost mereu acolo și va continua să fie, fiindcă acel „cineva” este indestructibil, el e Absolutul.

24
96. Agață-te în meditație de cunoașterea „Eu sunt” și se va produce realizarea faptului că eu,
Absolutul, nu sunt guna (calitatea) „Eu sunt”.

Dând la o parte tot ce nu se potrivește cu „Eu sunt”, te concentrezi pe „Eu sunt” fără cuvinte. Pentru asta
trebuie să-ți folosești mintea, să mergi înapoi și să-ncerci să-ți amintești primul moment în care-ai ajuns să
știi că „ești”. Acel prim moment, „Eu sunt” fără cuvinte, este ceea ce trebuie să prinzi în timpul meditației.
Stai acolo și nu-l lăsa să-ți scape din mână. În acest proces vei realizați că tu, ca Absolut, nu ești calitatea
„Eu sunt” care aparține de fapt corpului cu ale sale cinci elemente și trei calități. Cele trei calități sunt
Sattva (cunoașterea), Rajas (activitatea) și Tamas (inerția), iar „Eu sunt”este Sattva.

97. Nu fă nimic altceva decât să stai în cunoașterea „Eu sunt”, moolmaya sau iluzia primară și atunci
ea-și va elibera stăpânirea asupra ta și se va pierde.

Odată ce-ai înțeles cunoașterea „Eu sunt”, nu mai trebuie să faci nimic altceva decât să rămâi în ea. „Eu
sunt” e iluzia sau conceptul primar și mai este cunoscut și sub numele de moolmaya (rădăcinaMaya). În
prezent tu te afli în strânsoarea fermă Mayei (iluzia); vino la rădăcina acestei Maya care-i „Eu sunt”.
Rămânând în „Eu sunt”, tu de fapt ții în mână Maya (rădăcina sau gâtul ei)! Și ce se va întâmpla? Maya își
dă seama că propria-i existență e în pericol și astfel își eliberează strânsoarea pe care-o are asupra ta, fuge
și dispare.

98. În meditație profundă, fii inspirat doar de cunoașterea „Eu sunt” și atunci îți va fi dezvăluit în
mod intuitiv modu-n care acest „știu că sunt” a ajuns să existe.

Gurul subliniază încă o dată importanța meditației pentru sadhaka (aspirant) și faptul că ea nu-i ceva ce
trebuie făcut la întâmplare, ci într-un mod foarte profund. Ce se înțelege prin mod profund? Asta înseamnă
că nu cunoști nimic altceva decât sentimentul „Eu sunt” o perioadă mare și neîntreruptă de timp. Succesul
poate să vină mai devreme sau nu, dar el va veni dacă ești complet infuzat cu cunoașterea „Eu sunt” cu
mare sinceritate și seriozitate. Și ce ți se va dezvălui? Chiar „Eu sunt” își va spune povestea și vei ajunge
să știi cum a ajuns el să fie, ori, paradoxal vorbind, cum „Eu sunt” n-a ajuns niciodată să fie sau cum n-a
fost niciodată pe primul loc. El este întotdeauna Absolutul care-a fost, este și va fi mereu; „Eu sunt” a fost
doar o iluzie care s-a suprapus peste Absolut.

99. Cunoașterea „Eu sunt” înseamnă conștiința, Dumnezeu, Gurul, Ishwara, dar tu, Absolutul, nu ești
nimic din toate acestea.

Cunoașterea „Eu sunt” nu-i decât unul dintre multele nume care i-au fost atribuite, ca și conștiința,
Dumnezeu sau Ishwara și Guru. De ce atâtea nume? Pentru că „Eu sunt” este fără nume și toate aceste
nume au apărut pe măsură ce ea (cunoașterea „Eu sunt”) s-a revelat intuitiv diferiților căutători care-au
meditat profund asupra lui „Eu sunt”. Unii au văzut-o ca fiind Dumnezeu, alții ca Brahman, alții ca Guru
etc. Revelația supremă este, bineînțeles, că tu ești diferit de toate acestea și că ești Absolutul, cel fără
formă, eternul și total liber de toate atributele.

100. Trebuie să înțelegi că „Eu sunt” există chiar înaintea apariției cuvintelor, gândurilor sau
sentimentelor.

N-ar trebui niciodată să fie uitată importanța cunoașterii „Eu sunt” ca fiind primul principiu sau cel
primordial. Pentru ca această convingere să se întărească, revenirea la acel moment în care-ai ajuns să știi
pentru prima dată că „ești” sau „Eu sunt” este esențială. Atunci când faci acest lucru, îți va deveni foarte
clară puritatea lui „Eu sunt” și poți vedea foarte limpede că indiferent de modu-n care s-a întâmplat, „Eu
sunt” este primul și ultimul lucru care te-a adus în această lume și care acum te poate scoate din ea. Înainte
de orice altceva să existe (adică cuvintele, gândurile sau sentimentele), „Eu sunt” a trebuit să fie acolo.

101. Principiul „Eu sunt” care locuiește în interior este comun tuturor și el n-are calități; este
principiul întregii funcționări.
25
Cunoașterea „Eu sunt” care-a răsărit asupra ta este într-adevăr principiul lăuntric prin care funcționezi.
Gândește-te bine, poate exista ceva dacă „tu” nu ești? „Ființa” ta are o mare importanță ca tot restul să
fie. Înainte de sosirea acestei cunoașteri „Eu sunt”, știai tu ceva? Sau în timpul somnului profund, când
„Eu sunt” e ținut în în suspensie, știi ceva? Acest principiu „Eu sunt” care locuiește în interiorul tău nu
aparține vreunui anumit individ, ci el e comun tuturor și n0are niciun fel de calități.

102. Identifică-te cu cel mai înalt principiu din tine, principiu care-i cunoașterea „Eu sunt”. Acest
lucru te va ridica la statutul de Brihaspati - gurul zeilor.

Devino complet unitar cu această cunoaștere lăuntrică „Eu sunt”; este cel înalt principiu din tine. Mai întâi
trebuie să fii capabil să vezi foarte clar că în tine există ceva numit cunoașterea „Eu sunt”, adică nu
trebuie doar s-o observi, ci s-o înțelegi în totalitatea sa. După aceea vine sadhana (practica), în care începi
să locuiești în „Eu sunt”, iar acest lucru, în faza sa pronunțată, are ca rezultat faptul că devii una cu „Eu
sunt”, după care doar „Eu sunt” rămâne și nimic altceva. Gurul spune că acest lucru te va ridica la cel mai
înalt statut posibil, acela pe care el îl numește Brihaspati, adică cel mai mare Guru, Gurul zeilor.

103. Această cunoaștere „Eu sunt” care-a apărut spontan și ai simțit-o treptat, ea-i principiul
copilului ignorant,
starea Balkrishna.

Gurul îl numește acum pe „Eu sunt” care s-a ivit spontan în tine, copilul-ignorant sau starea Balkrishna.
Asta adaugă mai mult la înțelegerea ta despre „Eu sunt”. Într-adevăr, atunci când cunoașterea „Eu sunt”
a apărut la tine a fost o stare de ignoranță completă. Nu știai ce înseamnă acest sens al „ființei” și ce să
faci cu el. Cunoșteai doar două stări, cele de „Eu sunt” și „Eu nu sunt”, care alternau de la sine.

104. Această stare „Eu sunt” sau Balkrishna are un mare potențial. Aici Bal înseamnă „corpul
alimentar al copilului”, iar Krishna înseamnă „necunoaștere”.

Gurul continuă să explice acest principiu al copilului ignorant sau starea Balkrishna, care nu-i nimic
altceva decât „Eu sunt”, ca având un mare potențial. De ce? Pentru că-i conceptul primar sau iluzia pe
care se construiește totul despre tine și viața ta. Și nu tu, ci acest „Eu sunt” a creat tot universul sau
cosmosul. În absența sa, niciunul din ele nu există. Bal înseamnă „corpul alimentar al copilului” care
implică forță sau putere, iar Krishna înseamnă „necunoaștere”, ceea ce implică necunoașterea propriei
puteri. Acest Balkrishna este foarte puternic, iar potențialul lui de creație este enorm, la fel ca și mică
sămânță care-i inconștientă de potențialul său de a crea un mare arbore banyan.

105. Pentru a renunța la simțământul corp-minte sau la identitate, îmbibă-te cu „Eu sunt” sau
locuiește în el. Mai târziu, „Eu sunt” se va contopi în natura ta ultimă.

Atunci când în tine s-a ivit „Eu sunt”, în primele sale momente nu s-a identificat cu corpul. Va trebui să-ți
folosești mintea, să te întorci în timp și să-ncerci să-ți amintești acea fază în care exista doar „Eu sunt”
pur, fără niciun adaos. Mult mai târziu și foarte treptat, „Eu sunt” începe să se identifice inițial cu corpul,
apoi cu mintea, împreună cu timpul. Toate acestea se întâmplă când ești destul de inconștient de aceasta;
părinții, profesorii, prietenii, rudele și împrejurările contribuie la acest proces și-l consolidează pe „Eu
sunt” verbal, rezultând un „Eu sunt” bine dezvoltat, așa-numita „personalitate”. Dacă ești destul de
norocos, la un moment dat în viață întâlnești Gurul potrivit, pe cel care-ți va atrage atenția asupra
aberației acestei identități greșite. El îți explică această cunoaștere „Eu sunt” și-ți cere să rămâi în ea, să
renunți la simțul corpului și-al minții sau la identitatea actuală. La scurt timp va veni un moment în care
„Eu sunt” se va contopi în adevărata ta natură finală.

106. Cel mai înalt tip de odihnă este atunci când „Eu sunt” și „Eu nu sunt” sunt amândouă uitate.
Această stare se numește Param Vishranti, care mai înseamnă odihnă totală, relaxare completă sau
liniște totală în cea mai înaltă stare.
26
Cuvântul „odihnă” trebuie înțeles în sensul cel mai înalt al cuvântului, adică că n-ai parte de odihnă o
anumită perioadă de timp, ci ești ești veșnic în odihnă. Această stare a fost numită Param Vishranti sau
starea cea mai înaltă și finală de odihnă. În această stare sunt uitate atât „Eu sunt”cât și „Eu nu sunt”; ele
sunt de fapt aspecte ale conștiinței, iar tu nu ești niciuna din ele. Semnificația expresiei Param Vishranti a
fost dată ca fiind cel mai înalt tip de odihnă. (În limba marathi, param=cel mai înalt, vishranti=odihnă.
Pentru a clarifica și mai mult sensul, cuvântul vishranti poate fi despărțit în visra=uitat, anti=în sfârșit).

107. După ce-ai dobândit și înțeles cunoașterea „Eu sunt”, rămâi acolo în izolare și nu mai rătăci pe
ici-colo.

Ajungând să fii stabilizat în cunoașterea„Eu sunt”, este extrem de greu chiar și după ce-ai înțeles-o. Ceea
ce-ți stă în cale este identificarea ta cu corpul și mintea, care deși a înțeles învățătura, nu-i pregătită s-o
accepte. Mintea continuă să te îndemne, spunându-ți: „Nu se poate să fie așa, e prea simplu!”, „Încearcă
asta, încearcă aia!”, „Trebuie să fie ceva foarte complex, caută și mai mult!” etc. Și astfel rătăcirea
continuă la nesfârșit, iar tu rămâi acolo unde te afli. Gurul percepe această dificultate și de aceea te
sfătuiește să rămâi în izolare (nu în societate) – separat de gânduri, doar ca „ființă” sau „Eu sunt”, fără să
te depărtezi de asta. Amintește-ți că rătăcirea prin izolarea fizică nu poate fi de ajutor, e ceva secundar
rătăcirea din cauza gândurilor când îl izolezi pe „Eu sunt” de rest.

108. Odată ce te stabilizezi în „Eu sunt”, îți vei da seama că el nu-i starea eternă, ci că „tu” ești etern
și străvechi.

Trebuie să fi observat că, deși în fiecare zi vezi că oamenii din jurul tău mor, tu însuți simți că vei continua
așa cum ești. Adânc în subconștient, crezi că lucrurile vor rămâne așa cum sunt și că nimic nu se va
schimba. Ciudat este că privind retrospectiv descoperi că lucrurile s-au s-au schimbat destul de dramatic
față de cum erau cu câțiva ani în urmă, în special noțiunile, ideile și mai ales prioritățile. Este vorba de
această dorință subconștientă de eternitate sau de nemurire care nu se mai sfârșește în spiritualitate. Într-
un fel, tu te-ai înșelat, cu excepția faptului c-ai crezut greșit că tu ca trup, o persoană sau „eu sunt așa și
așa” vei continua. Urmând învățătura Gurului, când te stabilizezi în „Eu sunt” vei înțelege că el nu-i
veșnic. Tu ești în afara lui „Eu sunt”, ești Absolutul adevărat și fără formă, Cel care-i martor al lui „Eu
sunt”, „Eu sunt” ivindu-se suprapus peste el. Această ființă adevărată a ta este eternă și străveche.

109. „Eu sunt” și martorul întregii manifestări apar simultan. „Eu sunt” se diminuează și ce mai
rămâne? Tu ești Acela!

În clipa-n care te trezești, ai sentimentul că „Eu sunt martorul lumii”; totul se petrece atât de repede încât
nu te gândești niciodată la întrebarea „cui i se întâmplă asta?”. Nu cumva cuiva care-i anterior lui „Eu
sunt”? De fapt, „Eu sunt” și spațiul merg împreună și tu vezi instantaneu lumea sau această manifestare.
Apoi, personalitatea ta care-i legată de viața de zi cu zi preia controlul și tot instantaneu „Eu sunt” se
pierde și-i uitat. Pe măsură ce te întorci la „Eu sunt” fără cuvinte și rămâi în el o perioadă rezonabilă de
timp, într-o zi el dispare, iar ceea ce rămâne ești tu...care-i Acela.

110. Ceea ce spun eu e simplu: când „Eu sunt” apare, totul apare, iar când „Eu sunt” dispare, totul
dispare.

Cuvintele adevăratului Guru sunt întotdeauna simple,fiindcă el nu mai e un individ. El n-așteaptă nimic de
la tine, decât dezvoltarea unei convingeri ferme în învățătura lui simplă pe care-o transmite. Într-adevăr,
prin harul său predă ceva foarte profund într-un mod atât de simplu! Totu-i centrat în jurul lui „Eu sunt”:
când apare „Eu sunt”, apare totul, când „Eu sunt” dispare, totul dispare. Înțelege-l doar pe „Eu sunt”,
rămâi în el și apoi fii liber de el și treaba-i gata.

111. Voi vreți să vă spun ceva despre manifestarea post-„Eu sunt”, însă eu vă conduc spre Absolut
adică spre pre-„Eu sunt”.
27
Doar înțelege cât de clare sunt intențiile Gurului! Singura preocupare este de a vă conduce spre Absolut,
despre care el spune că-i anterior lui „Eu sunt”. Ce poate spune despre manifestarea post-„Eu sunt”? Din
moment ce nu înțelegi starea anterioară „ființei” tale sau mai degrabă n-ai cunoscut-o niciodată și nici nu
te-ai gândit la ea, îl îndemni să-ți spună ceva ce știi. Știi multe despre manifestarea post-„Eu sunt”, te simți
confortabil cu ea, de aceea ai dori s-auzi ceva numai în acest domeniu și nu în afara lui. Acum lasă
deoparte tot ce-i post-„Eu sunt” și încearcă să te concentrezi la ce spune Gurul, căci el se referă la pre-
„Eu sunt” sau la Absolut.

112. Eu nu vă spun ce-i realul, fiindcă cuvintele neagă acest lucru. Orice v-aș spune, nu-i adevărul,
pentru că provine din „Eu sunt” .

Trebuie apreciată sinceritatea maximă a Gurului, când el zice că tot ce vă spune nu-i adevărul. De fapt, el
vă face înțelegerea mai clară și accentuează lipsa totală de încredere a cuvintelor în realizarea adevărului.
Din moment ce însă n-avem alte mijloace de a primi instrucțiuni de la Guru, el folosește cuvinte și clarifică
faptul că realu-i dincolo de cuvinte. Momentul în care rostești un cuvânt trebuie să vină de la „Eu sunt”,
iar „Eu sunt” este fals.

113. Eu vă duc iar și iar la sursa lui „Eu sunt”, iar atingerea lui și stabilizarea acolo te face să-ți dai
seama că nu există niciun „Eu sunt”.

Într-adevăr, Guru-i neobosit în eforturile sale și foarte generos. Toți cei care vin la ușa lui primesc același
tratament - adică sunt duși iar și iar la sursa lui „Eu sunt”. El nu vorbește despre nimic altceva, vrea ca în
timpul ce i-a mai rămas în acest corp fizic să împărtășească învățătura sa tuturor celor care vin. Speră că
din cei mulți care vin, măcar câțiva sau poate doar unul singur, să înțeleagă ce spune el, să se stabilizeze în
„Eu sunt”, să-i realizeze irealitatea și să se elibereze de el.

114. Nu există nicio explicație cu privire la modul în care a apărut această sămânță, această conștiință
sau această cunoaștere „Eu sunt”. Odată ce-a apărut, continuă să freamăte prin gune.

Apariția cunoașterii „Eu sunt” are loc spontan și nu există nicio explicație cu privire la cum a apărut
această conștiință-sămânță, la fel cum nu există nicio explicație pentru faptul că unui copil îi place să se
joace. Odată ce apare cunoașterea „Eu sunt”, ei îi place să freamăte prin intermediul gunelor (cele trei
calități) care, împreună cu cele cinci elemente, alcătuiesc corpul. A dfost folosit cuvântul „freamăt” pentru
că în marathi „gun-gun” înseamnă „zumzet”.

115. Trebuie să știi cum a apărut acest „Eu sunt”, deoarece e singurul lucru prin care poți desluși
întregul mister.

Cheia acestui întreg mister al vieții se află într-un singur lucru, anume cunoașterea „Eu sunt”. „Eu sunt”
trebuie înțeles foarte clar, fără niciun fel de îndoieli în minte. Dacă-i necesar, amintește-ți din nou și din
nou cuvintele Gurului. După ce-ai înțeles, va trebui să locuiești în „Eu sunt”, în puritatea lui cea mai mare,
după care-ți va fi arătată imporanța lui și vei ști despre sosirea și plecarea sa.

116. Această cunoaștere „Eu sunt” care-i fără formă, s-a suprapus peste starea ta de Absolut, care și
ea-i tot fără formă.

Gândește-te doar la ceea ce erai tu mai înainte de concepție. Pur și simplu tu nu erai acolo! Nimic! Așadar,
unde-i problema formei în spațiul infinit? Ai fost plasat în mod fericit, n-a existat nicio grijă, iar apoi a
sosit această cunoaștere „Eu sunt”. Ea moștenește proprietățile Absolutului, adică n-are nicio formă. Prin
urmare, toată cunoașterea-i fără formă, fiindcă la originea ei se află „Eu sunt”.

117. Această cunoaștere „Eu sunt” „a apărut” spontan peste starea ta de Absolut, deci ea-i o iluzie.

28
Tu nu erai „acolo” și spontan „ești”. „Eu sunt” „a apărut” spontan peste starea ta de Absolut. A existat
vreo voință din partea ta în acest sens? Niciuna! E la fel ca visul care „apare” involuntar când dormi.
Visul „pare” adevărat cât durează; la fel ca visul, și „Eu sunt” este o iluzie adevărată doar atâta timp cât
durează. Odată cu dispariția lui „Eu sunt”, ești în starea de Absolut.

118. Această cunoaștere „Eu sunt” – sattva - nu se poate suporta pe sine, așa că ea are nevoie de
ajutorul lui rajas (a face) și tamas (a pretinde făptuirea).

Înțelegerea lui „Eu sunt” e una, dar rămânerea în „Eu sunt” e o sarcină destul de grea. Sună simplu, dar
sadhana (practica) necesită din partea căutătorului o considerabilă determinare și seriozitate. Aici se
arată clar că „Eu sunt” în puritatea sa este calitatea sattva, cea care nu se poate suporta pe sine. (Nu-i de
mirare că scapi asta din vedere!). Sattva solicită în mod constant compania calităților rajas (a face) și
tamas (a pretinde făptuirea). Asta-i o luptă împotriva curentului; amintește-ți să mergi înapoi, deci agață-te
de „Eu sunt”și persistă.

119. Singura sadhana (practică) este să gândești așa: „Eu nu sunt corpul, eu sunt cunoașterea fără
formă și fără nume „Eu sunt” care locuiește în acest corp.

Se afirmă foarte clar că nu există decât o singură sadhana (practică) ce trebuie întreprinsă și asta-i
rămânerea în cunoașterea „Eu sunt” care locuiește în acest corp. Asta trebuie făcut ținând cont de trei
lucruri: primul că eu nu sunt corpul, al doilea că această cunoaștere-i fără formă și al treilea că ea-i fără
nume sau fără cuvinte. Acest lucru poate fi realizat dacă mergi înapoi la momentul în care acest sentiment
„Eu sunt” a apărut în tine pentru întâia oară. În timpul perioadei inițiale ce-a urmat după apariția sa, „Eu
sunt” era în starea sa cea mai pură și i se aplicau aceste trei criterii. Acest lucru fiind făcut, nu va mai fi
nevoie de nimic altceva.

120. Atunci când rămâi pentru o perioadă destul de mare de timp în „Eu sunt”, chiar cunoașterea
„Eu sunt” va face ca totul să-ți fie clar. Nu va mai fi nevoie de nicio cunoaștere exterioară.

În primul rând, „Eu sunt” trebuie să fie complet înțeles și readus la starea sa pură, atunci când nu erai
conștient de corp. În acel moment „Eu sunt” era fără cuvinte, fără formă și exista pur și simplu un
sentiment că „ești”. După ce te-ai agățat de „Eu sunt”, trebuie să rămâi în el pentru o perioadă destul de
lungă de timp; această revenire și rămânere va trebui făcută în mod repetat. În acest proces, cunoașterea
„Eu sunt” se va împrieteni cu tine și-ți va dezvălui secretul său, iar atunci nu va mai fi nevoie de o
cunoaștere externă.

121. Convingerea este singura tehnică, iar singura inițiere a Gurului este: „Tu nu ești corpul, ci doar
„Eu sunt” fără cuvinte”.

Cei mulți oameni care-au citit mult și s-au tot mutat de la un Guru la altul au descoperit că „inițierea” și
„tehnica” sunt transmise în mod obișnuit de la Guru la discipoli. Așteptând ceva asemănător, ei sunt luați
prin surprindere când dau peste un Guru adevărat Guru care le spune că singura tehnică este convingerea.
Dar despre ce-i vorba în această convingere? Este vorba despre faptul că eu nu sunt corpul, ci doar
cunoașterea „Eu sunt” fără cuvinte, despre care el spune că-i singura inițiere. Acesta este ceva foarte
elementar, simplu și direct, iar frumusețea lui constă în faptul că nu se conformează niciunei religii
convenționale.

122. Când înțelegi în mod clar că cel care se naște este „Eu sunt”, te detașezi de el ca fiind cel
nenăscut.

Credința că te naști și că vei muri într-o zi este în prezent foarte puternic înrădăcinată în tine și de aceea
frica prevalează mereu. Urmând instrucțiunile Gurului, te întorci și ajungi la cunoașterea „Eu sunt”, unde
rămâi pentru o perioadă suficientă de timp. În timpul acestei perioade de ședere în „Eu sunt” vine un

29
moment când pricepi clar că „Eu sunt” este el care se naște. Când înțelegi asta, te detașezi de el, fiindcă tu
ești nenăscut, iar asta are loc aproape imediat.

123. Odată ce „Eu sunt” pleacă, ceea ce rămâne este Originalul, care-i necondiționat, fără calități sau
identitate. Acesta-i numit Parabrahman sau Absolutul.

Plecarea lui „Eu sunt” marchează sfârșitul tuturor conceptelor sau a iluziei. Tu nu mai ești un individ
condiționat, ci rămâi ca Original, iar Originalul n-are calități sau identitate. Cum ar putea infinitul fără
formă și fără nume să aibă vreo calitate sau identitate? El este chiar fundamentul. Tot ce vedem cu calități
sau identitate este ceva ce s-a suprapus peste el și se bazează pe conceptul primordial fundamental sau
iluzia „Eu sunt”. Deoarece singurul mijloc de comunicare pe care-l avem este limbajul (cuvintele), acest
infinit a fost denumit Parabrahman sau Absolut.

124. Absența lui „Eu sunt” nu-i experimentată de „cineva”; ea trebuie înțeleasă în așa fel încât cel
care experimentează și experiența să fie una.

Ești atât de adânc înrădăcinat în dualitate încât mereu simți că trebuie să existe „cineva” care va
experimenta neantul, vidul, spațiul sau absența lui „Eu sunt”. Este imposibil pentru minte să concepe o
stare de non-dualitate, fiindcă ea nu poate funcționa decât într-un mod dual sau subiect-obiect. Astfel, în
mod evident, mintea trebuie să se oprească ori tu trebuie să transcenzi mintea, dar ca asta să se întâmple
trebuie s-ajungi la „Eu sunt”, care-i punctul de la care începe mintea. Atunci când rămâi în „Eu sunt”,
vine un moment în care el dispare și atunci experimentatorul și experiența se contopesc, iar ceea ce rămâne
este adevărata ta stare naturală, dincolo de cuvinte sau descriere.

125. Cunoașterea „Eu sunt”, care-a apărut în copilărie, este o înșelătorie, fiindcă ea te-a făcut să crezi
că iluzia-i adevărată.

Înțelege că această cunoaștere „Eu sunt” îți este prieten și dușman deopotrivă. În calitate de prieten, ea-ți
poate arăta calea de ieșire, dar ca dușman, ea te-a păcălit să crezi că ești un corp. Te-a păcălit ca tu să-ți
imaginezi că ești o persoană născută în această lume și că într-o zi vei muri. Această natură a lui „Eu
sunt”, asemănătoare lui Janus, (Nota traducătorului: Janus cu două fețe sau Ianus, zeul începuturilor /
sfârșiturilor) trebuie înțeleasă, ea-i stăpânul porților cu două fețe opuse.

126. Această cunoaștere „Eu sunt” a răsărit asupra ta, ca mai apoi să înceapă observarea. Acel
„Cineva” care observă (martorul) este separat de ceea ce-i observat.

Această cunoaștere „Eu sunt” a venit fără ca ea să fie chemată, a apărut sau a răsărit asupra ta fără ca tu
s-o fi cerut. A venit foarte spontan și rapid și chiar mai înainte să poți face ceva, a început observarea
spațiului. „Eu sunt” și spațiul au venit împreună; tu ai „văzut” și-ai simțit corpul, începând să-l identifici
pe „Eu sunt” cu el. În procesul de întoarcere, cugeți la întrebarea «Cine-i martorul?» sau «Peste ce a
apărut acest „Eu sunt?» Apoi îți dai seama că „Cel” care-i martor trebuie să stea separat de acel ceva la
care el e martor și că acest „Cineva” a fost acolo dintotdeauna.

127. Meditația este această cunoaștere „Eu sunt”, această conștiință care meditează asupra ei însăși și
care-și dezvăluie propriul înțeles.

Ce se-ntâmplă când vorbim despre meditația asupra cunoașterii „Eu sunt”? Cunoașterea „Eu sunt”
meditează asupra ei însăși. Nu trebuie să meditezi la „Eu sunt” ca „Eu sunt așa și așa” ori o persoană așa
și așa. Disociază-l pe „Eu sunt” de orice altceva, coboară la cel mai pur nivel al său și apoi lasă-l pe „Eu
sunt” fără cuvinte să mediteze asupra sieși. Când acest lucru-i făcut mai mult timp, conștiința-și va dezvălui
propriul înțeles.

128. Atunci când meditați asupra cunoașterii „Eu sunt”, care-i începutul cunoașterii, cum ar mai
putea exista întrebări?
30
Ai sau nu mereu o întrebare sau alta, ori o îndoială în străfundul sufletului când te dedici vreunei
activități? Exact la fel se întâmplă și când intri în domeniul spiritualității și începi meditația. Cea mai mare
întrebare care persistă de obicei în fundal este „Oare totul va merge bine ori îmi pierd timpul degeaba?”
Ce se întâmplă însă când meditezi asupra cunoașterii „Eu sunt” așa cum este prescris? Cum mai poate
exista vreo întrebare acum? Dacă l-ai înțeles corect pe „Eu sunt”, vei vedea că el este chiar începutul
cunoașterii, „Eu sunt” în puritatea sa cea mai mare. Ca parte a practicii, tu trebuie să rămâi în „Eu sunt”
și să nu te îndepărtezi de el. Dacă apare vreo întrebare, te poți odihni, fiind asigurat că ai deviat sau că nu
mai ești în „Eu sunt”. De fapt, asta-i o modalitate foarte utilă ca să-ți evaluezi progresul în sadhana
(practica). Obiectivul este să ajungi la un stadiu în care nu mai apar întrebări.

129. Folosește numele, forma și scopul numai pentru activitățile lumești, în rest, agață-te doar de
cunoașterea „Eu sunt” fără corp, conștiența care-i dincolo de nume, formă sau scop.

Cu toate că poate locuiești în „Eu sunt”, din punct de vedere fizic ești încă găzduit în corp, ceva de care nu
te poți debarasa. Ai un nume, o formă și-un scop, toate atribuite de lume. Ei bine, din moment ce lumea ți-a
dat toate astea, le poți folosi în toate activități lumești. Ține însă mereu minte, în fiece clipă și e moment și
neobosit că tu nu ești nimic din toate astea și că ele îți sunt doar disponibile. Activitățile pot continua, dar
tu trebuie să continui să te ții bine de cunoașterea „Eu sunt”fără conștiința corpului.

130. Nu există tehnici în afară de tehnica conform căreia „Eu sunt”, adică ferma convingere că „Eu
sunt” înseamnă doar „Eu sunt”, .

Din nou, Gurul pune accentul pe tehnica, învățătura sau inițierea, așa cum s-a menționat anterior. Singura
tehnică prescrisă este locuirea în „Eu sunt”, și dezvoltarea convingerii ferme că „Eu sunt”. Ce înseamnă
această convingere? Că atunci când rămâi în „Eu sunt”, este NUMAI „Eu sunt” și nimic altceva - „Eu
sunt” în puritatea sa. Ar trebui să fii complet infuzat cu cunoașterea „Eu sunt”, pretutindeni și în orice
moment. Atunci și numai atunci ai de a-l transcende.

131. Această convingere poate fi întărită prin meditație și asta înseamnă că această cunoașterea „Eu
sunt” rămâne în ea însăși.

Cum a fost întărită convingerea că „eu sunt corpul” sau „eu sunt așa și așa”? Prin faptul că cei din jur ți-
au amintit asta iar și iar. Asta-i convenția, tradiția, parte a condiționării, iar tu crezi că „eu sunt născut ca
trup în această lume”. Ceea ce spune Gurul e destul de contradictoriu față de convingerea pe care-ai
dezvoltat-o prin condiționarea ta. Erai crud când a început condiționarea și aceste convingeri s-au înfipt
adânc în tine. Ca să te scuturi de ele, este necesară meditația. Și ce-i această meditație? Este faptul că
odată ce cunoașterea „Eu sunt” a fost înțeleasă, ea rămâne în sine și nu se mai mișcă de acolo.

132. Cel mai mare miracol este c-ai primit vestea „Eu sunt”. Neîndoielnic. Mai înainte să știi că „ești”,
ce cunoaștere aveai tu?

Amintește-ți acel moment în care-ai ajuns pentru prima dată să știi că „ești” sau „Eu sunt”. Aproape
instantaneu a apărut și spațiul și el odată cu asta ai avut sentimentul că „sunt în această lume”. Observă
doar puterea acestei vești „Eu sunt” pe care ai primit-o. Nu-i un miracol că ea a creat lumea-n care crezi
că trăiești? Mai înainte de sosirea lui „Eu sunt”, știai tu ceva? Ori altfel spus, înainte să vină vestea „Eu
sunt” aveai nevoie să știi ceva? Cunoaștere nu era necesară fiindcă tu erai chiar cunoașterea însăși, cum
de fapt ești și acum!

133. Meditația înseamnă să ai un obiectiv sau să te agăți de ceva. Tu ești acel ceva! Doar fiind ființa
„Eu sunt”!

Meditația înseamnă să ai atenția concentrată asupra unui obiect, imagine sau mantra. Fă astfel până când
acel ceva de care te ții în meditație dispare sau altfel spus, tu – „subiectul” și „obiectul” se contopesc.
31
Când doar „ești” sau locuiești în cunoașterea „Eu sunt”, înseamnă că ești atât subiectul cât și obiectul
meditației. Ființa meditează asupra sieși și ca rezultat, ambele se anulează reciproc și ce rămâne în final
este Absolutul.

134. Nu trebuie să stai în meditație prin identificare cu trupul! Cunoașterea „Eu sunt” este cea care
meditează asupra ei însăși.

Adevărata meditație începe doar atunci când folosind discriminarea, tai tot ce nu se potrivește cu „Eu
sunt” - identificarea corp-minte, care-i principala piedică. N-ar trebui să ai sentimentul că „sunt așa și așa
și meditez” ori că „stau în acest loc, în această postură și meditez la...”; toate aceste externalități trebuie
să dispară. Trebuie să fie doar cunoașterea „Eu sunt” care meditează la sine. Numai când puritatea lui
„Eu sunt” este menținută în meditație, există o șansă ca ea să dispară.

135. Atunci când acest „Eu sunt” sau prezența conștientă se contopește în sine și dispare, apare starea
de samadhi.

Tu trebuie să fii complet absorbit de „Eu sunt” sau de prezența ta conștientă. În orice mod, în toate direcții
și în orice moment, cunoașterea „Eu sunt” trebuie să să fie infuzată în tine. Atunci când faci asta cu
seriozitate și c-o intensitate extraordinară, „Eu sunt” se contopește în sine și dispare. Când acest lucru se
întâmplă se spune că apare starea de samadhi.

136. În pântecele mamei cunoașterea „Eu sunt” este latentă. Ea-i principiul nașterii care conține
totul.

Cunoașterea „Eu sunt” este un fenomen insistent, foarte puternic și răspândit în toată natura. „Eu sunt”
este prezent în oul eliberat din ovulul femeii, dar și din fiecare spermatozoid al bărbatului care aleargă
rapid spre ovulul din uter. Când spermatozoizii se învârt în jurul oului, ei sunt disperați să-l penetreze și să
finalizeze procesul de concepere a unui alt „Eu sunt”. În cele din urmă, unul dintre ei reușește să intre, are
loc fertilizarea și este conceput un nou „Eu sunt”. Ulterior, acesta-i un proces de multiplicare și
diferențiere care formează embrionul urmat de fătul din uter. Fiecare celulă a fătului îl poartă pe „Eu
sunt” care-i latent în uter și acesta-i „Eu sunt” care-i născut. „Eu sunt” conține totul și se afirmă cu putere
pe tot parcursul vieții corpului născut, crezându-se, desigur în mod greșt, că este corpul!

137. Principiul nașterii este Turiya (a patra stare), care înseamnă „acolo unde se află conștiința”.

Observarea atentă a întregului proces de reproducere, fie că-i vorba de reproducerea sexuală sau de alte
tipuri de reproducere predominante în natură, a arătat că acesta-i un proces puternic de autoafirmare.
Fiecare specie vie își dorește să se înmulțească și să se perpetueze, iar acest fenomen de autoafirmare „Eu
sunt” este principiul nașterii care face parte integrantă din tot procesul. Deoarece principiul nașterii a fost
dificil de definit sau de clasificat, el a fost numit de gânditorii antici pur și simplu Turiya. Cuvântul Turiya
înseamnă „al patrulea”, deci este cea de a patra stare de conștiință care se află chiar la baza celorlalte trei
(starea de veghe, visul și somnul profund). Acst cuvânt mai înseamnă și „acolo unde se află conștiința”.

138. Experiența conform căreia „Eu sunt” sau „tu ești” este Turiya. Cel care cunoaște Turiya este
Turiyatita (dincolo de cea de a patra stare), care-i starea mea.

Turiya este absolut fundamentală pentru ființa ta; de obicei, nu ești conștient de această stare din cauza
ciclului celorlate trei stări pe care le cunoști foarte bine. Turiya este„Eu sunt” în forma sa pură, fără
cuvinte. Cel care-l înțelege și-l transcende este numit Turiyatita (cel care se află dincolo de cea de a patra
stare, care-i starea Gurului).

139. Turiya sau „Eu sunt” se află înăuntrul conștiinței care-i produsul celor cinci elemente.

32
Fiind dincolo de Turiya, Gurul o cunoaște foarte bine și spune că Turiya sau „Eu sunt” este principiul
nașterii și se află înăuntrul conștiinței. Și ce-i această conștiință sau acest „Eu sunt”? Un produs al celor
cinci elemente care alcătuiesc corpul. Ea-i chiar esența celor cinci elemente și a celor trei calități și
continuă să freamăte pe tot parcursul vieții.

140. Pentru a te stabiliza în „Eu sunt” sau în Turiya, trebuie să înțelegi acest principiu al nașterii.

Gurul subliniază încă o dată importanța înțelegerii lui „Eu sunt” sau Turiya, pentru a te stabiliza acolo. Ca
să se întâmple acest lucru, trebuie să revii în mod repetat la acel moment în care „Eu sunt” a apărut pentru
prima dată în tine. Turiya, care era adormit din ziua conceperii tale, apare brusc sau spontan și ai ajuns să
știi că „ești”. Această stare fără cuvinte a lui Turiya a prevalat pentru o perioadă de timp în care știai doar
că „Eu sunt” sau „Eu nu sunt”. Treptat, ca proces al condiționării tale, „Eu sunt” s-a identificat la scurt
timp cu corpul și ai devenit un individ (domnul sau doamna „așa și așa”) care trăiește în lume. Cele trei
stări ( de veghe, visare și somn profund) au preluat controlul și l-ai uitat pe Turiya din fundal.

141. Turiya sau „Eu sunt” este întotdeauna descris ca fiind starea de martor ce vede prin starea de
veghe, de vis și somn profund. Turiyatita este chiar dincolo de aceasta.

Comentând în continuare despre Turiya, Gurul o descrie ca fiind „martorul” sau starea de observare care
se află în spatele stării de veghe, de visare și a celei de somn profund; ea face totul prin intermediul acestor
trei stări. Ca să te stabilizezi în „Eu sunt” sau Turiya, este necesară meditația profundă și serioasă ca cea
prescrisă de Guru; numai atunci ai șanse să-l transcenzi pe „Eu sunt”și să devii Turiyatita - cel de dincolo
de Turiya sau „Eu sunt”.

142. În absența conceptului de bază „Eu sunt” nu există nici gând, nici conștiență și nici conștiința
propriei existențe.

Înțelegerea importanței conceptului de bază „Eu sunt” vine prin reflectarea constantă asupra acestuia. Cu
cât mai mult te gândești la el, cu atât mai mult îți dai seama că „Da, asta este!” Pe acest „Eu sunt” se
bazează totul: toate gândurile care prevalează, toate acțiunile pe care le întreprindeți, chiar conștientizarea
ființei tale, existența ta; după ce „Eu sunt” pleacă, toate acestea se duc, la fel cum intri în starea de somn
profund sau ca-n acea perioadă dinaintea apariției lui „Eu sunt”.

143. Împreună cu corpul și cu principiul lăuntric „Eu sunt”, totul este. Înainte de asta, ce era acolo?

Principiul care locuiește înăuntru, „Eu sunt”, este absolut esențial ca totul să iasă la suprafață. Corpul
poate să existe, dar dacă nu apare principiul „Eu sunt”, nimic nu poate fi cunoscut. Odată ce-ai înțeles
importanța cunoașterii „Eu sunt”, toate eforturile trebuie îndreptate spre investigarea ei. Prima întrebare
pe care trebuie să ți-o pui este: «Cum a apărut acest „Eu sunt”? Înainte de el, ce-a fost acolo?»

144. Ține-te bine de „Eu sunt”, care-i singurul capital, meditează asupra lui și lăsă să iasă la iveală
toată cunoașterea care trebuie să vină.

Ai rătăcit mult și iată că acum s-a afirmat ceva atât de simplu! Gurul a încercat în toate felurile să te facă
să-l înțelegi pe „Eu sunt. El spune că această cunoaștere „Eu sunt” este singurul tău capital. Ține minte
asta, căci el are dreptate, după toate călătoriile tale, n-ai nimic altceva. Fă ce-ți spune el și acum meditează
asupra acestei cunoașteri „Eu sunt”. Guru-ți vorbește din propria lui experiență și-ți spune că această
cunoaștere îți va dezvălui tot ce vrei să știi.

145. Ar trebui să te identifici doar cu această cunoaștere lăuntrică „Eu sunt”. Asta-i tot!

Taie legăturile cu tot ce i s-a adăugat lui „Eu sunt” și i-a distrus puritatea. După ce-ai făcut asta c-o precizie
chirurgicală, doar rămâi acolo și identifică-te cu această cunoaștere lăuntrică pură „Eu sunt”. Această

33
cunoaștere e singura ta moștenire; tot ce ai de făcut este s-o înțelegi și să rămâi în ea. Dacă faci acest lucru
cu seriozitate, va veni un moment în care vei trece dincolo de „Eu sunt”, în starea ta naturală.

146. Stai în meditație identificându-te cu „Eu sunt”; stăruie numai asupra lui „Eu sunt” și nu doar
asupra cuvintelor „Eu sunt”.

După ce-ai înțeles cunoașterea „Eu sunt”, rămâi doar în „Eu sunt” fără cuvinte. Ca să faci asta, trebuie să
te întorci la acea perioadă care-a urmat după apariția lui „Eu sunt” sau atunci când ai ajuns să știi „ești”.
În acel moment tu nu cunoșteai cuvintele sau limbajul și trăiai într-o stare non-verbală - această stare
trebuie surprinsă și în ea trebuie să locuiești. Acea perioadă a fost lipsită de concepte, ele au apărut mai
târziu ca parte a condiționării.

147. Uită totul despre disciplinele fizice și fii doar cu acea cunoaștere „Eu sunt”.

Mulți au prescris un număr mare de discipline fizice, iar într-un final trebuie să ți-o alegi pe cea care ți se
potrivește. Aici însă Gurul ne spune să uităm toate disciplinele fizice, spune ceva cu totul diferit. El vrea să
înțelegem sensul nostru de „a fi” în cea mai mare puritate a sa și apoi să fim doar cu el. Înțelegerea
cunoașterii „Eu sunt” este importantă și la fel este și rămânerea „Eu sunt”, împreună formează sadhana
(practica).

148. Ai nevoie de vreun efort special ca să știi că „ești”? „Eu sunt” fără cuvinte este Dumnezeu.

Dacă ai înțeles cunoașterea „Eu sunt”, unde se mai pune problema să faci ceva? Nu-i de mirare că Gurul
exclude toate disciplinele fizice. Înțelegi tu frumusețea acestui lucru, adică faptul că știi că „ești” sau „Eu
sunt” n-are nevoie de vreun efort special? Este ceva atât de bine înrădăcinat în tine, încât nici măcar nu-l
observi. Guru-ți spune acum să-ți îndrepți atenția spre acest sentiment „Eu sunt”sau cum să te concentrezi
asupra acestei senzații de „a fi”, ca mai apoi să vezi ce se întâmplă. Această sălășluire în cunoașterea „Eu
sunt” fără cuvinte este Dumnezeul dinăuntrul tău.

149. Trebuie să te ții de făgăduiala că «Eu nu sunt trupul, ci principiul caree locuiește în mine.»!

Ca să pricepi adevărata semnificație a tot ce s-a spus până acum, trebuie să ai certitudinea că «Eu sunt nu
sunt trupul, ci numai cunoașterea „Eu sunt”». Ca să ai această certitudine, trebuie să meditezi destul de
mult asupra cunoașterii „Eu sunt”. Primul și ultimul lucru ce trebuie făcut este să renunți la conștiința
trupului și să te lași complet înghițit de cunoașterea „Eu sunt” – acesta-i unica făgăduială ce trebuie
ținută! Se poate spune că este practica de a fiîn orice clipă în Turiya sau în cea de a patra stare.

150. Odată ce-ai devenit , el îți va dezvălui toată cunoașterea și nu vei mai avea nevoie să apelezi la
nimeni pentru îndrumare.

Întreaga abordare a Gurului față de oricine vine la el este următoarea: în primul rând îl face pe acesta să-
nțeleagă ce este „Eu sunt”; în al doilea rând îi spune să rămână în „Eu sunt” până când devine „Eu sunt”.
Asta-i tot ce face. Treaba Gurului e gata, restul depinde de căutător, succesul său fiind depinzând de cât de
corect l-a înțeles pe „Eu sunt” și dacă face sau nu sadhana (practica). Desigur că Gurul va lface tot
posibilul să transmită învățătura, cu condiția ca-n fața lui să fie un căutător sincer și onest și.

151. Conceptul primar „Eu sunt” apare în mod spontan și el este sursa tuturor celorlate concepte,
astfel încât totul este un divertisment mental.

Cum s-a întâmplat prima dată când ai ajuns să știi că „ești” sau „Eu sunt”? Ai jucat vreun rol în apariția
acestui sentiment? Nu, el a venit de la sine. În faza incipientă, „Eu sunt” era pur, fără nimic atașat la el,
era non-verbal. Treptat, pe măsură ce-ai crescut, „Eu sunt” pur și non-verbal a luat înfățișarea unui „Eu
sunt” verbal cu „așa și așa” atașat la el. Apoi au urmat multe, multe alte atașamente. Așadar, se poate
vedea că conceptul primar a fost „Eu sunt”, iar toate celelalte concepte au urmat lui. Acum, după ce-ai
34
înțeles și ai urmat învățăturile Gurului, ai înțeles că „Eu sunt” este fals! Rădăcina-i tăiată! De acum
înainte, orice urmează, poate fi altceva decât un divertisment mental?

152. Această amintire „Eu sunt” nu-i nici adevărată, nici falsă, ea este fără aceste două calități.
Această amintire a „ființei” doar pare că există.

Prin ce se menține continuitatea în viața ta? Prin amintirea „Eu sunt” sau „ființa”, împreună cu „Eu sunt
așa și așa, trăind în această lume” și „fiind așa și așa, am aceste îndatoriri de îndeplinit”. Doar vezi doar
șiretlicul lui „Eu sunt”, deci el nu-i nici adevărat, nici fals, ci fără aceste calități. Același lucru se poate
spune despre „Eu sunt”, ca și despre un vis, adică nu poate fi negat că a avut loc, dar conținutul său este
fals! „Eu sunt” este o aparență care se suprapune peste ființa ta adevărată și el mereu doar pare că există,
însă nu poate intra niciodată în tărâmul realității.

153. „Eu sunt” este chiar lumea; du-te la sursă și află cum și când a apărut el.

Pe măsură ce înțelegi cunoașterea „Eu sunt”, îți dai din ce în ce mai bine seama că totul se bazează pe „Eu
sunt”. El este chiar baza lumii pe care-o vezi în jur. Înainte de sosirea cunoașterii „Eu sunt” sau în timpul
somnului profund n-ai avut nicicând știință despre existența vreunei lumi. „Eu sunt” se află chiar la
început, așa că tu trebuie să te întorci la el, dar nu doar să te-ntorci, dar și să petreci acolo o perioadă
considerabilă de timp și numai atunci vei ajunge să știi cum „Eu sunt”a ajuns să existe.

154. Convingerea că „Eu sunt” și lumea n-au existat niciodată se poate întâmpla numai lui
Parabrahman (Absolutul).

Pe măsură ce rămâi în „Eu sunt”, după ce l-ai înțeles pe deplin sau făcând cu seriozitate sadhana
(practica) așa cum este ea prescrisă de Guru, vine un moment în care-l transcenzi pe „Eu sunt”. În clipa-n
care se întâmplă acest lucru, atât „Eu sunt” cât și lumea dispar, iar tu intri în Absolut sau starea
Parabrahman. Numai în această stare vei avea convingerea că „Eu sunt” și lumea n-au existat niciodată.
Gurul se află în această stare, el a trecut dincolo de „Eu sunt” și de această lume, doar îl folosește pe „Eu
sunt” sau „ființa” sa pentru a comunica cu oricine vine la el.

155. A te stabiliza în „Eu sunt”, care n-are niciun nume și nicio formă, este însăși eliberare.

Pe măsură ce te întorci la „Eu sunt” în forma sa cea mai pură, adică așa cum era în starea sa nativă și te
stabilizezi acolo, devii lipsit de nume și formă. „Eu sunt” în fază incipientă este comun tuturor, el nu
aparține nimănui și n-are nume sau formă. Ai fost în această stare încă din primii ani ai vieții tale, când
doar „Eu sunt” prevala și nu cunoaștei nimic altceva. Folosește-ți mintea, încearcă să-ți aduci aminte de
asta și să trăiești în acea stare.

156. Cunoașterea care-i anterioară gândirii - „Eu sunt” - este acoperită de un corpomenesc, care-i un
corp alimentar cu respirație vitală și cunoașterea Sinelui (Prana și Jnana).

„Eu sunt” cel mai timpuriu era lipsit de nume și formă, lipsit de cuvinte, era non-verbal. Treptat, pe măsură
ce încep procesele de condiționare, non-verbalul „Eu sunt” devine treptat „Eu sunt” verbal. Cuvintele
învățate și care se acumulează se suprapun peste „Eu sunt”-ul pur și non-verbal. Prin intermediul
simțurilor percepi corpul, care pentru a se întreține are nevoie de hrană și de suflul vital. „Eu sunt” se
identifică cu corpul și spui că „Eu sunt așa și așa”. În ciuda tuturor acestor învelișuri, cunoașterea
lăuntrică a Sinelui sau purul „Eu sunt” este întotdeauna acolo. Este doar o chestiune de a lăsa totul
deoparte, de a-l descoperi pe „Eu sunt” și de a te stabiliza în el – asta-i sadhana (practica) prescrisă.

157. Odată ce-ai atins starea de „Eu sunt” și ești conștient doar de el, vei depăși toate tendințele
(vasanele).

35
Vasanele, tendințele sau dorințele au un rol foarte mare și ele acționează ca niște obstacole foarte puternice
în sadhana (practică). Dorințele evidente sunt ușor de identificat, dar cele subtile intră pe ușa din spate sau
sunt întotdeauna îndărătnice, acolo, în fundal. Dorința de „a fi” , care se află chiar la rădăcină și e de
multe ori ratată, s-a dezvoltat treptat de-a lungul anilor, ca ;i „Eu sunt”-ul verbal care-a devenit „Eu sunt
așa și așa”. Însă, dacă-ți aduci aminte sau ești destul de atent, îți va fi clar că atunci când a sosit „Eu sunt”
pur și non-verbal sau simțământul de „prezență” n-avea nicio urmă de dorință, deși ea era latentă. Acest
„Eu sunt” pur, când dorința era neexprimată, este în prezent țelul t[u. Pe măsură ce rămâi în el având o
deplină înțelegere, va veni o etapă în care vei fi conștient numai de „Eu sunt”. Numai când ai atins acest
stadiu vei fi depășit toate dorințele și ele nu te vor mai tulbura.

158. Fii una cu Sinele, cu „Eu sunt”. Dacă-i necesar, renunță la cuvintele „Eu sunt”, chiar dacă fără
ele știi că „ești”.

Trebuie să te identifici în totalitate cu cunoașterea „Eu sunt”care locuiește în tine. Această cunoaștere „Eu
sunt” sau sentimentul de „prezență” s-a ivit în tine în mod spontan, fără s-o ceri sau s-o dorești. Atunci
când a venit a fost fără cuvinte, doar un sentiment de „a fi” și atâta timp cât a prevalat, cuvintele n-au fost
necesare și viața a continuat. Doar când a început condiționarea ta, au intervenit cuvintele și limbajul și în
curând au preluat controlul. Această preluare a fost atât de completă încât nu poți concepe o viață fără
cuvinte, care acum există ca și concepte. Așadar, pentru ca meditația să fie eficientă, ți se cere să renunți la
cuvintele „Eu sunt”, pentru că și fără ele „tu ești”.

159. „Eu sunt” este conștiența dinaintea gândurilor, ea nu poate fi exprimată în cuvinte; tu trebuie
„doar să fii”.

Când cunoașterea „Eu sunt” s-a ivit la tine, tu nu cunoșteați niciun cuvânt sau limbaj. Exista o
conștientizare fără sau înainte de gânduri. Atunci când folosim cuvinte pentru comunicare, trebuie să fie
destul de evident că ele nu pot fi folosite pentru a descrie starea fără cuvinte! Ea poate fi sugerată sau
arătată, dar înțelegerea ei reală va veni doar prin a fi ea, deci renunță la cuvinte și „doar fii”, după care
vezi ce se întâmplă.

160. „Eu sunt” din tine a venit de la „Eu sunt” din părinții tăi, dar numai atunci ei au putut fi numiți
părinți!

Faptul că „Eu sunt” a provenit de la „Eu sunt” din părinții tăi sau că părinții tăi te-au creat este
înțelegerea obișnuită, convențională. Dar gândește-te și altfel, adică părinții tăi sunt numiți „părinți”
numai după sosirea ta și nu mai înainte! Înainte de asta, până la venirea ta, ei constituiau doar un cuplu și
nu erau încă părinți. Privind lucrurile astfel, tu i-ai creat pe „părinți”. șadar, cine-a creat pe cine? Și
totuși, noi vorbim despre toate astea a ca fiind realitatea! Nu-i așa?

161. „Eu sunt” este divinitatea din tine și cauza repetiției sacre (Japa) în respirația ta So Hum (Eu
sunt Acela).

„Eu sunt” este divinitatea sau Dumnezeu din tine și-și face simțită prezența prin repetiția sacră sau Japa
care se desfășoară în mod continuu în tine sub forma de respirație. Străbunii au observat cu atenție
respirația și au descoperit în ea două sunete subtile la fiecare inspirație și expirație. Atunci când inspiri
adânc și încet poți auzi Soooo, iar atunci când expiri, tot încet, poți auzi Huuum. Aceste sunete se numesc
So Hum, care în sanscrită înseamnă „Eu sunt Acela”. Mulți practicanți fac această meditație de
concentrare a atenției lor asupra respirației și observarea sunetului So Hum, care-i considerat o mantră
(cuvinte sacre condensate cu înțeles profund).

162. Absolutul nu știe că „El este”. A știut că „El este” numai atunci când a apărut spontan
cunoașterea „Eu sunt” .

36
Nu se pune problema să existe vreo experiență în Absolut sau în Parabrahman. Toate experiențele impun
necesitatea dualității în forma celui care experimentează (subiect) și a celui experimentat (obiect).
Absolutul este o stare non-duală, deci cine trebuie să experimenteze ce? Mai mult, Absolutul n-are nevoie
de nicio experiență sau să știe că „este”. Prin apariția spontană a cunoașterii „Eu sunt” , El a ajuns să știe
că „este”, dar n-are deloc nevoie de „Eu sunt” , fiindcă-i complet în sine, lipsit de orice nevoi.

163. Devino inițiat în înțelegerea a ceea ce-ți explic; îți vorbesc despre sămânța lui Brahman sau „Eu
sunt” pe care-o plantez în în tine.

Atunci când Gurul se află în fața unui căutător sincer, el este foarte dornic să-i împărtășească cunoștințele
sale, și acest lucru este în sine inițierea. Învățătura sa este foarte simplă. El te trezește la „Eu sunt” sau
Brahman (pierdut demult), fapt pe care-l numește «plantarea „seminței lui Brahman” în tine». Este ca și
cum ai vedea sau ai da din întâmplare peste ceva dezirabil - îl dorești cu disperare: Astfel sunt sădite
semințele dobândirii acestuia. Odată ce „sămânța Brahman” este plantată în tine, existând condițiile
adecvate, vei face orice ca să dea roade.

164. Acea stare Brahman sau „Eu sunt” singură îmbrățișează totul și este tot ce-i manifestare.
Trebuie să uiți totul și să te contopești cu Brahman.

Tot ce vezi sau simți îl are la bază pe „Eu sunt”; „Eu sunt” și "Brahman" sunt același lucru. Totu-i creația
stării „Eu sunt” sau Brahman. Acest lucru-l poți spune și din propria ta experiență. Înainte de sosirea lui
„Eu sunt” sau în starea de somn profund, cunoșteai tu existența ta sau a lumii și restul? Abia odată cu
apariția lui „Eu sunt” a apărut spațiul care înghite totul. Ca o parte din Sadhana (practică), tu trebuie să
uiți totul, adică toate aspectele exterioare și să devii una cu Brahman.

165. Tot ce-i creat este creat de cunoașterea „Eu sunt”, nu există altă cale ci doar această convingere.
Asta e! Numele și corpul apar din „Eu sunt”.

Mai întâi trebuie să dezvolți înțelegerea că această cunoaștere „Eu sunt” este creatorul a tot ce există. Asta
include numele și forma ta, ambele fiind produsul lui „Eu sunt”. Trebuie să dezvolți o înțelegere temeinică
că da, asta este! „Eu sunt” este începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor. Apoi, odată ce-ai dobândit această
înțelegere, trebuie să rămâi în „Eu sunt” sau să meditezi în mod constant asupra lui. Această ședere în „Eu
sunt” se face pentru a-ți transform înțelegerea într-o o certitudine sau o convingere de nezdruncinat. Asta-i
singura cale de ieșire, alta nu există!

166. Rămânând în „Eu sunt” (care este Dumnezeu), nu vei mai dori să-l părăsești și atunci nici el nu
te va părăsi!

Cunoașterea „Eu sunt” care locuiește în interior este Dumnezeu sau divinitatea din tine. Mai întâi trebuie
să-ncerci s-o înțelegi foarte clar, fără niciun fel de îndoieli. Și dacă ai înțeles-o corect, atunci nu vei mai
dori s-o părăsești nici măcar pentru o clipă. Dacă simți un sentiment de adorație și iubire pentru acest „Eu
sunt”, acesta-i un semn sigur că că l-ai înțeles și atunci această divinitate sau Dumnezeu se va agăța de
tine și nu te lăsa să pleci!

167. „Eu sunt” există chiar și fără s-o spui. Odată ce-l înțelegi pe „Eu sunt”, nu mai este nimic altceva
de de înțeles.

Cunoașterea „Eu sunt” există mereu, locuind în toate în orice moment. Nu există nici măcar un singur
lucru care să fie lipsit de „Eu sunt”. Acesta se exprimă prin cele cinci elemente și cele trei calități. Așa cum
este combinația dintre elemente și calități, la fel e și expresia lui „Eu sunt”. Această expresie poate fi bună
sau rea, în funcție de combinație, dar „Eu sunt” stă în puritatea sa. Înțelegerea lui „Eu sunt” este chiar
baza învățăturii, care dacă există, atunci nu mai rămâne nimic de înțeles. Ceea ce urmează în continuare
este sadhana (practica),care este meditația asupra lui „Eu sunt”. Seriozitatea, sinceritatea și intensitatea
practicii tale sunt cele care-ți vor determina progresul ulterior.
37
168. Atunci când ești stabilizat în „Eu sunt”, nu mai există gânduri sau cuvinte, tu ești totul și totul
ețti tu, iar mai târziu chiar și asta dispare.

Pe măsură ce sadhana (practica) ta se maturizează, convingerea ta devine mai puternică și tu devii ferm
stabilizat în „Eu sunt”. Altfel spus, ești stabilit în mod permanent în Turiya sau în cea de a patra stare. În
această stare nu există gânduri sau cuvinte, pretutindeni există doar „Eu sunt”. Tu ești totul și totul ești tu.
Când rămâi astfel, scena-i pregătită ca tu să-l transcenzi pe „Eu sunt”. În cele din urmă și acesta dispare,
lăsându-te ca Absolut sau Parabrahman.

169. „Eu sunt” este lipsit de ego; tu poți deveni observatorul său doar dacă te stabilizezi în el.

Atunci când ești stabilizat în Turiya sau în cea de a patra stare, nu mai există nimic altceva în afară de „Eu
sunt”. Este „Eu sunt” în cea mai mare puritate a sa, fără niciun fel de adaosuri, deci nu există nici ego.
Ego-ul vine odată cu „Eu sunt”-ul verbal, când spui că „Eu sunt așa și așa și trăiesc în lumea asta”. Odată
ce toate acestea au dispărut, nu mai există nimic altceva decât doar „Eu sunt” fără cuvinte și ego-ul
dispare. Prin stabilirea în Turiya sau cea de-a patra stare, tu devii observatorul său și stai deoparte de ea.

170. Observarea i se întâmplă Absolutului odată cu apariția lui „Eu sunt”, apoi el „știe că este”.

Absolutul sau Parabrahman este așa cum este, fără formă și etern. N-are nevoie de nimic și nu-i dependent
de nimic. Observarea i se întâmplă pur și simplu Absolutului odată cu apariția spontană a lui „Eu sunt”.
Este la fel cum privești un vis ce se ivește spontan și în care tu nu ești implicat în niciunul din evenimentele
visate. Odată cu apariția lui „Eu sunt”, Absolutul „știe că este”, deși această cunoaștere nu-i este de niciun
folos și nici nu depinde de ea.

171. Trezirea, visarea și somnul profund sunt stări ce aparțin doar de „Eu sunt”, tu ești deasupra lor.

Cele trei stări de veghe, visare și somn profund, pe care le experimentăm cu toții în mod obișnuit, sunt de
fapt bazate pe „Eu sunt” sau pe Turiya, cea de a patra stare. Diferite modalități de cvadruplă similaritate
se regăsesc din abundență în literatura antică. Ele sunt: cele patru corpuri (grosier, subtil, cauzal și supra-
cauzal) sau cele patru forme de vorbire (Vani): Vaikhari=cuvânt rostit, Madhyama=cuvânt tangibil în
gând, Pashyanti= cuvânt intangibil în formare și Para = cuvânt sursă. Oricare ar fi calea pe care-o folosim
să descriem aceste stări, adevăratul vostru Absolut natural sau Parabrahman este deasupra tuturor
acestora. „Eu sunt” sau Turiya nu apare decât suprapus peste Absolut și el conduce la celelalte trei stări și
la experiența lumii.

172. Atunci când te duci în adânc în interior, nimic nu este, totul este. Nu există niciun „Eu sunt”. „Eu
sunt” se contopește în Absolut.

După ce-l înțeleg profund și intens pe „Eu sunt”, este necesară meditația continuă asupra lui. Ea trebuie să
fie în așa fel încât cunoașterea „Eu sunt” să mediteze asupra sieși, lipsită de orice identificare corporală.
Când se face acest lucru, vine o clipă-n care „Eu sunt” dispare sau nu mai există niciun „Eu sunt”. În
acest moment „Eu sunt” se contopește în Absolut, fiind ceva cu totul asemănător cu sfârșitul sau dispariția
visului, iar tu ești așa cum ești în starea de veghe.

173. Înțelege această chestiune „Eu sunt” și stai deoparte de ea, transcende-o. Doar fii.

Guru-i într-adevăr foarte generos. Vezi cât este el de stăruitor în ceea ce te privește! El îți cunoaște
potențialul și știe că cel puțin teoretic îi înțelegi învățătura. Insistând repetat asupra învățăturii, el vrea ca
tu să să te stabilizezi în „Eu sunt”, pentru că numai atunci ai o șansă să-l transcenzi. El te îndeamnă în
mod constant să treci în Turiya sau chiar încearcă să te împingă în cea de a patra stare. Acest lucru-l face
neobosit și neîncetat cu oricine vine la el și-l simte căutător autentic. Așadar, după ce-a expus totul, el
spune „Acum c-ai înțeles totul, doar fii!”.
38
174. Povestea noastră, a tuturor, începe cu „Eu sunt”. Acesta-i punctul de plecare atât al fericirii cât
și al nefericirii.

Nu există nicio ființă care să fie lipsită de „Eu sunt”. Oricum s-ar întâmpla, povestea tuturor începe cu
sosirea cunoașterii „Eu sunt”. Circumstanțial, poate că ești condiționat în diferite moduri, care, împreună
cu combinația de elemente și calități se exprimă în consecință. Această exprimare poate fi bună sau rea,
poate duce la fericire sau la nefericire, în orice fel sau oricare-ar fi rezultatul, punctul de plecare este
întotdeauna „Eu sunt”.

175. Înainte de apariția formei în pântecele mamei, alimentele iau forma „Eu sunt” și ea apare în
nouă luni.

După cum s-a spus mai devreme, „Eu sunt” este distribuit peste tot în natură. Substanțele alimentare pe
care corpul-hrană le consumă conțin și el pe „Eu sunt” care se deplasează spre gameții masculi sau
feminini. Procesul de concepție este perpetuarea lui „Eu sunt” în făt. De la naștere și până la vârsta de
circa trei ani, „Eu sunt” rămâne latent, iar apoi iese spontan la suprafață. Așadar, „Eu sunt” este cel care
apare și dispare, ceea ce noi considerăm a fi nașterea și moartea.

176. Stabilizează-te în Bindu (punctul) „Eu sunt” și transcende-l.'Bindu înseamnă fără dualitate
(Bin=fără, Du=doi).

Lui „Eu sunt” i s-a dat un nou nume pentru o mai bună înțelegere: Bindu (punct), care atunci când este
împărțit în două cuvinte Bin și Du înseamnă fără dualitate. Cum se poate întâmpla acest lucru? Pe măsură
ce-ți concentrezi meditația asupra lui „Eu sunt” sau când cunoașterea „Eu sunt” meditează asupra sieși o
perioadă mai mare, vine o etapă în care pretutindeni este numai „Eu sunt”. Când se întâmplă acest lucru,
nu există nimic altceva în afară de„Eu sunt”, este o stare non-duală. Acest Bindu (punct) nu se află nicăieri
și totuși el este pretutindeni, locuiește în tine, găsește-l și stabilizează-te în el.

177. „Eu sunt” este cel care-l investighează pe „Eu sunt”. Dându-ți seama de falsitatea sa, el dispare și
se contopește în Eternitate.

Chiar în acest moment, în timp ce citești aceste rânduri sau în timp ce meditezi asupra lor, cine-i acela care
face acest lucru? Este cunoașterea „Eu sunt” care-l cercetează pe „Eu sunt”. Tot ce faci îl are în fundal pe
„Eu sunt”. „Eu sunt” este forța motrice care-i în spatele acestei întreprinderi; el dorește cu disperare să
știe ce este. Pe măsură ce-ți crește înțelegerea, îți dai seama de falsitatea sa și el dispare. Odată făcut acest
lucru, nu mai rămâne nimic de făcut, atunci ești în Eternitate.

178. Cunoașterea „Eu sunt” este Dumnezeu. Dacă în prezent nu ești în stare s-o înțelegi, atunci pur și
simplu venereaz-o!

În ciuda tuturor eforturilor, chiar și după mult studiu, tot nu ești în stare să-l înțelegi pe „Eu sunt”. Ce
trebuie să faci? Nu te descuraja! Gurul spune că există o cale de ieșire. Pentru început, realizează că Jnana
Marga (calea cunoașterii) nu-i pentru tine. Înțelegând acest lucru, trebuie să recurgi acum la Bhakti Marga
(calea închinării). Ș ce este de venerat? Cunoașterea „Eu sunt”, care-i Dumnezeul din tine. Nu uita că
ambele căi sunt complementare, cunoașterea duce la închinare și închinarea duce la cunoaștere. Este doar
o chestiune de dispoziție individuală cu privire la ceea ce ți se potrivește, însă oricum vei reuși.

179. Dacă dorești, consideră-l pe „Eu sunt” ca fiind prarabdha ta (destinul), devino una cu el și după
aceea îl poți transcende.

Destinul tău te îngrijorează. Te întrebi dacă vei reuși în viață. Dacă vei deveni asta sau aia. Dacă vei avea
sau nu o boală gravă. Și teama de moarte și de modu-n care ea va veni, este mereu la pândă acolo, în
fundal. Dar uite ce spune Gurul! Este ceva nu doar uimitor, ci și merituos răsplătitor - te scapă de tot acest
39
mănunchi de griji. De ce nu consideri că aceasztă cunoaștere „Eu sunt” este destinul tău? Voi deveni doar
„Eu sunt” și nimic altceva – acesta-i destinul meu. Rămâi doar în „Eu sunt”! Meditează numai la „Eu
sunt”, zi de zi! Pretutindeni și în fiece clipă nu există nimic altceva decât „Eu sunt”. Ce se va întâmpla
când îl accepți pe „Eu sunt” ca fiind destinul tău? Îl vei transcende și te vei elibera din ghearele nașterii și
morții, iar acest lucru este cea mai mare recompensă pe care ți-o poți imagina vreodată.

180. Împreună cu cunoașterea „Eu sunt” apare spațiul și lumea. Atunci când cunoașterea „Eu sunt”
pleacă, lumea-i lichidată.

Gândește-te bine, folosește-ți mintea și încearcă să-ți aduci aminte clipa-n care a apărut spon și pentru
întâia oară cunoașterea „Eu sunt”, adică ai ajuns să știi că „ești”. Dacă acest lucru este greu, atunci
încearcă să observi ce se întâmplă data viitoare când te trezești din somn profund. „Eu sunt”, spațiul și
lumea apar aproape simultan, dintr-o singură lovitură, după aceea cu totul altceva preia controlul și faptul
că acele trei au „apărut” asupra ta este șters. Ce-i acel lucru care conține această percepție a ta? Nu-i
vorba despre „Eu sunt”? Atâta timp cât „Eu sunt” este acolo, vei percepe spațiul și lumea. Dacă „Eu sunt”
pleacă, ambele vor dispărea.

181. Întipărește-ți în minte că „Eu sunt” sau „ființa” este părintele întregii manifestări și atunci chiar
„Eu sunt” te va ajuta să te stabilizezi în „Eu sunt”.

Trebuie întreprins un proces de revenire în scopul de a înțelege și de a crede că „Eu sunt” sau „ființa” este
rădăcina întregii manifestări. Reversia înseamnă să te întorci la acel moment în care ai ajuns pentru prima
dată „să știi că ești”. Mai înainte de acest moment, știai ceva despre lumea manifestată pe care o vezi? Ea
era inexistentă pentru tine. Este ceva foarte asemănător cu situaía din somnul profund, când „Eu sunt”e
ținut în suspensie ;i pentru tine lumea-i inexistentă. A;a cum vine „Eu sunt”, la fel face și toată această
manifestare. Când „Eu sunt” dispare, totul dispare! Pe măsură ce înțelegi și devii familiarizat cu toate
acestea, „Eu sunt” se împrietenește cu tine și apoi te ajută să te stabilizezi în el.

182. „Eu sunt” este observat de Absolutul care n-are simțuri sau ochi; observarea se întâmplă pur și
simplu.

Când te stabilizezi în „Eu sunt”, vine un moment în care te detașezi de el. „Eu sunt” este observat sau
atestat de Absolut și asta se întâmplă fără simțuri sau fără ochi. Această mărturie se întâmplă pur și simplu,
„Eu sunt” apare spontan peste Absolut. În timp ce „Eu sunt” pleacă, Absolutul rămâne.

183. Eu îți fac cunoștință cu „Eu sunt”-ul tău. Prima etapă constă în a medita asupra lui „Eu sunt” și
a te stabiliza în el.

Iată ce-a făcut tot timpul Gurul: el a încercat să te facă să înțeleg cunoașterea „Eu sunt” în toate modurile
posibile. El a mers chiar și până la punctul de-a spune că dacă n-o înțelegi, atunci venereaz-o ca pe
Dumnezeul din tine. După ce Guru te prezintă „Eu sunt”-ului tău, îți cere să meditezi asupra lui, ceea ce te
ajută să te stabilizezi în „Eu sunt”. Apoi, scena-i pregătită pentru transcenderea lui.

184. Poată cu tine convingerea că această cunoaștere „Eu sunt” din tine este Dumnezeu.

Mulți, mulți căutători vin la ușa Gurului. El aruncă o singură privire și știe cine este ce, așa că în funcție de
capacitățile căutătorului, îi expune învățătura în mod corespunzător. Sunt prezenți cei care se află acolo de
ceva vreme și au înțeles câte ceva. Acum, când pleacă, ei cer câteva cuvinte de despărțire care să le fie de
folos la plecare. El le spune să poarte cu ei convingerea că aceastgă cunoaștere „Eu sunt” dinăuntru este
Dumnezeu și să trăiască prin ea. Asta-i tot!

185. Pentru cel care meditează asupra cunoașterii „Eu sunt”, tot ce există în regatul Conștiinței le
devine clar.

40
După înțelegerea cunoașterii „Eu sunt” fără cuvinte, meditația asupra ei sau sadhana (practica) este o
necesitate, nu există scăpare de ea. Celui care urmează învățătura Gurului său și meditează cu seriozitate
asupra lui „Eu sunt” fără cuvinte, tot ce există în regatul Conștiinței îi va fi dezvăluit. El va ști cum a
apărut această Conștiință și cum se face că Ea-i cea care a creat totul. Revelația supremă este că el nu-i
nicidecum Conștiința, ci se află în afara Ei ca Absolut sau Parabrahman.

186. Mergi oriunde, dar nu uita niciodată că această cunoaștere „Eu sunt” este Dumnezeu. Zi de zi,
prin meditație constantă, această convingere va crește.

Ai petrecut ceva timp cu Gurul, ai încercat să te îmbibi cu învățătura, dar nu poți rămâne cu el la nesfârșit.
La plecare, îi ceri ceva după care să trăiești, iar el îți spune că oriunde ai merge, să nu uiți nicicând că
această cunoaștere lăuntrică „Eu sunt” dinăuntrul tău este Dumnezeu. Practica-i esențială, iar treptat, pe
măsură ce practica ta crește în intensitate și durată, va veni o zi în care vei avea convingerea fermă că
această cunoaștere „Eu sunt” este într-adevăr Dumnezeu. Fiind

187. Nu te preocupa de nimic, doar continuă să rămâi în „Eu sunt”; va veni momentul în care „Eu
sunt” va fi mulțumit și-ți va dezvălui toate secretele.

Vor exista perioade de frustrare; vor exista perioade de îndoială. Implicările tale lumești vor împiedica
sadhana (practica) ta și va predomina o atmosferă de înfrângere. Dar hai că se poate! Dă totul la o parte!
Nu te deranja de nimic și continuă să te statornicești în „Eu sunt” cu toată seriozitatea. „Eu sunt”îți va
testa rezistența, dar va veni și clipa în care va fi mulțumit de tine, va deveni prietenul tău și își va elibera
stăpânirea asupra ta.

188. Capcana nașterii și-a morții se datorează lui „Eu sunt”, stăruie asupra lui, realizează-l și
transcende-l.

Observă doar natura lui „Eu sunt”asemănătoare lui Janus. „Eu sunt” acționează ca un vrăjmaș atunci
când ți-a întins această capcană a nașterii și-a morții. Odată ce ești prins în capcană, e nevoie de un efort
extraordinar ca să te eliberezi. Dacă ai norocul să dai peste Gurul potrivit sau peste învățăturile sale, abia
atunci poți avea o șansă să ieși din această capcană. Cuvintele Gurului sunt foarte simple și directe:
înțelege-l pe „Eu sunt”, rămâi în el, realizează și transcende-l. Atunci când rămâi în „Eu sunt”, el devine
prietenul tău și te ajută.

189. Stabilește-te în „Eu sunt”fără cuvinte, în Paravani, dar tu, Absolutul, nu ești asta.

Străbunii au clasificat vorbirea, Vani, în patru categorii: Vaikhari - cuvântul rostit, Madhyama - cuvântul
tangibil nespus care-i al minții - gândul sau gândirea, apoi vine Pashyanti, etapa formativă în care
cuvântu-i încă intangibil; în cele din urmă, cuvântul Para sau sursa fără cuvinte a întregii vorbiri. Când
vorbim, asta le implică pe toate într-un mod alert sau ca o mișcare secvențială rapidă. Vani (vorbirea) nu-i
decât una, ea-i clasificată doar pentru înțelegerea noastră, în următoarea ordine: Para, Pashyanti,
Madhyama și Vaikahri. Toate acestea în ordinea arătată corespund Turiyei (cea de a patra stare), somnului
profund, visării – stările conștiinței. Asta se întâmplă pe măsură ce te întorci de la cuvântul rostit la „Eu
sunt” fără cuvinte (care-i Turiya sau Paravani). Tu, Absolutul, nu ești nimic din toate acestea.

190. Adevărata ta identitate - Absolutul - este anterioară lui „Eu sunt”. Cum poți să-i dai o uniformă?

Uniforma sau veșmântul pe care l-am furnizat adevăratei mele identități este cea a corpului cu toate
simțurile sale și a minții sub formă de concepte. Conceptul primar este „Eu sunt”, care n-are nume sau
formă și a apărut spontan peste adevărata ta ființă. Adevărata ta identitate, Absolutul sau Parabrahman,
este anterioară lui „Eu sunt”, deci cum ai putea să dai vreo haină sau uniformă?!

191. Gurul meu m-a învățat ce este „Eu sunt” și eu am meditat numai la asta. Starea mea inițială este
de a fi în acea stare în care nu există „Eu sunt”.
41
Gurul ne spune cum și-a dat el seama de adevărata sa natură ,și, din propria experiență, ne împărtășește
aceeași învățătură și nouă. Putem vedea astfel cât de important este lui „Eu sunt”, meditând asupra ei, ca
mai apoi să ne stabilizăm în ea. Acesta-i primul pas spre realizarea stării tale originale, care-i anterioară
lui „Eu sunt”. Numai după ce te stabilizezi ferm acolo poți să-l transcenzi pe „Eu sunt”. Atunci te vei afla
în starea absolută originală absolută, care-i lipsită de „Eu sunt”.

192. „Eu sunt” s-a întâmplat și a fost preparată lumea. Mai înainte de asta tu n-ai avut vestea „Eu
sunt”, existai, dar nu știai.

„Eu sunt” este începutul și sfârșitul a tot. Întreaga manifestare s-a ivit odată cu apariția lui „Eu sunt”.
Astea-s doar două mici cuvinte mici, dar vedeți la ce haos au dus prin forma acestei lumi. Și modul în care
„Eu sunt” a făcut toate acestea este cu adevărat uimitor! Nici măcar pentru o clipă nu crezi că totu-i fals
și că de fapt tu n-ai apărut nicicând în ființă! Tu, Absolutul, ești mereu acolo, „Eu sunt” sau „Eu nu sunt”;
prin apariția lui „Eu sunt”, tu doar „știi că ești”.

193. În starea infinită, starea „Eu sunt” este temporară; nu renunța la adevăratul tău punct de
vedere, altfel vei fi păcălit.

Starea absolută, infinită, prevalează întotdeauna. Peste ea s-a suprapus starea „Eu sunt” care-i temporară
și va dispărea într-o zi, dar infinitu-i mereu acolo, așa cum a fost și până acum. La apariția stării „Eu
sunt” în faza sa incipientă, el este totalmente liber, fără nume sau formă. În curând, procesul de
condiționare preia controlul și te păcălește să crezi că „Eu sunt” este corpul-minte, pierzându-ți astfel
punctul de vedere. Trebuie să te întorci înapoi și să revii la acel „Eu sunt” fără cuvinte, să rămâi în el ca
să-i realizezi natura lui temporară și falsă. Apoi trebuie să-ți recapeți punctul de vedere ca Absolut infinit,
care-i așa cum este și va fi mereu.

194. Agață-te de „Eu sunt” și toate obstacolele se vor evapora, te vei afla dincolo de tărâmul corpului-
minte.

Gurul vorbește din propria-i experiență, el merge până la capăt ca să te facă să-l înțelegi pe „Eu sunt”.
Primul lucru pe care Guru-l face pentru fiecare căutător ce vine la el, este să-l facă să-l înțeleagă pe „Eu
sunt”. Pe baza clarității acestei înțelegeri se bazează întreaga fundație a practicii și progresului. Dacă nu
înțelegi adevărata importanță a lui „Eu sunt”, tu nu-i vei acorda atenție și nici nu vei încerca să te agăți de
el. „Eu sunt” este impersonal, fără nume și fără formă. În clipa-n care te prinzi de el, tu devii una cu el și
atingi același statut. Devenind una cu „Eu sunt”, depășești domeniul corpului-minte.

195. Toate întrebările există pentru că „Eu sunt” există. După ce „Eu sunt” dispare, nu mai apar
întrebări.

„Eu sunt” este conceptul primar, rădăcina și chiar începutul de unde încep toate întrebările. Atunci când
locuiești în „Eu sunt”, te afli chiar la început, așa că unde mai este întrebarea aici? Dacă atunci când
locuiești în „Eu sunt” se întâmplă să te îndepărtezi de el, pot apărea întrebări, dar nu până atunci. Odată
ce ești ferm stabilit în „Eu sunt”, va veni un moment în care el acesta va dispărea și atunci nu mai există
nicio șansă să apară vreo întrebare - rădăcina a fost tăiată!

196. Înțelege-l pe „Eu sunt”, transcende-l și apoi ajungi la concluzia că „ființa”, lumea și Brahman
sunt ireale.

Guru-l îndeamnă din nou pe căutător să-l înțeleagă pe „Eu sunt” mai întâi, căci fără înțelegere astea sunt
doar două cuvinte. Atunci când le consideri ca doar două cuvinte, ești încă la nivel verbal și poți chiar să
înțelegi greșit și să crezi că Guru-ți cere să-ți reafirmi ego-ul. „Eu sunt” despre care vorbește Guru este cel
fără cuvinte, cel primordial, care-a apărut atunci când ai ajuns să știi că „ești”. Acest „Eu sunt” este

42
impersonal și fără nicio calitate, adică acolo trebuie să te întorci și să locuiești. Numai după ce-l transcenzi
pe „Eu sunt” vei realiza că această „ființă”, lumea și Brahman sunt ireale.

197. Japa (recitarea) So Hum continuă neîncetat în pulsul tău, indicându-l pe „Eu sunt”. Intră-n în
ton cu el prin recitare.

Respirația, ca rezultat al pulsului, este observabilă sub forma a două sunete subtile în timpul inspirului și
expirului, pe care le auzim ca So Hum. Acest sunet So Hum este considerat ca o mantră pentru Japa
(recitare) și înseamnă Eu sunt Acela. Sunetul So Hum, care-ți este disponibil în mod natural, este de fapt
fără cuvinte și el îl indică pe „Eu sunt” primordial. Unii căutători pot găsi această metodă propice
practicii lor, așa că Gurul recomandă recitarea lui So Hum și intrarea în ton cu acest sunet.

198. Recitarea lui So Hum, indicându-l pe „Eu sunt”, trebuie să fie pentru o perioadă foarte mare de
timp, ea-i anterioară cuvintelor.

Orice sadhana (practică) trebuie întreprinsă foarte mult timp și ea depinde mult de seriozitatea ta și de
intensitatea cu care-o faci. Rareori au existat căutători care și-au realizat adevărata identitate după un
timp scurt. So Hum este anterior cuvintelor și-i disponibil în mod natural; evoluția sa a avut loc în procesul
de introspecție ca: Deham Naham (Eu nu sunt corpul), Ko Hum?(Atunci, cine sunt eu?). Răspunsul fără
cuvinte care-a venit a fost So Hum (Eu sunt Acela).

199. „Eu sunt” este singurul Dumnezeu căruia trebuie să-i mulțumești și dacă El e mulțumit, te va
conduce la sursă.

În mod convențional și extern există mulți Dumnezei disponibili. Poți trece de la un Dumnezeu la altul,
rătăcindu-te și devenind confuz. Dar „Eu sunt” este interior și universal, prezent în toți; mai mult, el este
lipsit de orice nume sau formă. Dacă trebuie să te închini la ceva, atunci venerează-l pe „Eu sunt”. El este
singurul Dumnezeu pe care trebuie să-l mulțumești. Dacă te împrietenești cu „Eu sunt” și el este mulțumit,
atunci te va conduce la sursă și te va elibera din ghearele sale.

200. Un Jnani este cel care-a ajuns la o concluzie cu privire la materia primă a lui „Eu sunt” și se
distanțează de ea.

Cine-i un Jnani (om al înțelepciunii)? Un Jnani este cel care nu numai c-a înțeles și-a dezvoltat o
convingere fermă cu privire la cunoașterea „Eu sunt”, ci și a transcens-o. Jnani a reușit să realizeze acest
lucru prin sadhana (practica) de meditație asupra lui „Eu sunt” pentru o perioadă rezonabilă de timp și, în
acest proces, l-a depășit și s-a distanțat de el. După ce-a făcut acest lucru, el a ieșit din ciclurile nașterii și
morții.

201. Acel sunet fără glas, zumzetul lui „Eu sunt” este un memento că tu ești Dumnezeu. Ca să înțelegi
și să realizezi asta, meditează asupra lui.

Sunetul So Hum, observat în timp ce inspiri și expiri este extrem de subtil. Zumzerul lui „Eu sunt” este și
mai subtil și el a fost numit „sunetul fără glas”. El este un memento constant al faptului că tu ești
Dumnezeu. Meditația asupra acestui „Eu sunt” fără sunet sau fără cuvinte este recomandată ca mijloc de
a-l înțelege și de a-l realiza. Înțelegerea teoretică sau verbală a lui „Eu sunt” nu-i suficientă. Tu trebuie să-
l înțelegi efectiv, să-l realizezi și să devii una cu „Eu sunt”, iar pentru asta meditația-i esențială.

202. Tu ești în „Eu sunt” fără niciun fel de efort, așa că fii acolo. Nu încerca să-l interpretezi pe „Eu
sunt”.

Meditația, înțelegerea și realizarea sunt toate procese complementare și ele funcționează într-un ansamblu.
Tu ești întotdeauna în „Eu sunt”. E nevoie de vreun efort ca să știi că „ești”? Așa că fii în el, pur și simplu.
Cuvintele nu pot fi folosite pentru a descrie ceea ce n-are cuvinte, ele pot fi cel mult indicatoare. Orice
43
încercare din partea ta de a-l interpreta pe „Eu sunt” este o înfrângere chiar a scopului de a-l înțelege și
realiza. De fapt e exact invers, adică atunci când toate interpretările ajung la sfârșit, doar atunci te afli în
„Eu sunt” fără cuvinte. În cele din urmă, chiar și această „Nisargadatta Gîta” va trebui să fie ținut
deoparte și uitat și abia atunci va începe sadhana (practica) ta.

203. „Eu sunt” în forma corpului poate ajunge la cea mai înaltă stare numai dacă-l înțelegi, îl accepți
și locuiești acolo. Atunci scapi de naștere și moarte.

În prezent, te afli în acest corp înzestrat cu cunoașterea lăuntrică „Eu sunt”. Înțelege cunoașterea „Eu
sunt” și folosește-o pentru a medita asupra ei însăși. Atunci când cunoașterea „Eu sunt” meditează asupra
sieși o perioadă rezonabilă de timp, în cele din urmă doar „Eu sunt” rămâne și nimic altceva. Asta-i cea
mai înaltă stare a cunoașterii „Eu sunt” în formă corporală (numită și Turiya sau cea de a patra stare).
Acceptarea și locuirea în „Eu sunt” fac să nu mai existe nicio problema a renașterii.

204. „Eu sunt” este un anunț al Absolutului, o iluzie temporară. Cel care cunoaște acest lucru
cunoaște principiul etern.

„Eu sunt”, în forma sa cea mai pură și fără cuvinte, este un tezaur sau un anunț al Absolutului sau al lui
Parabrahman. El are un moment de apariție și unul de dispariție, este întotdeauna vremelnic, la fel ca un
vis, este o iluzie. Ca să înțelegi această natură a lui „Eu sunt”, trebuie să revii la momentul în care el s-a
ivit spontan pentru prima oară. Dacă e ceva greu, atunci încearcă să-l observi pe „Eu sunt” așa cum apare
el în clipa-n care te trezești după un somn profund.

205. În pântecele mamei, „Eu sunt” se află în stare latentă. Cam pe la vârsta de trei ani, el apare în
mod spontan. Ajunge la apogeu la vârstă mijlocie, se diminuează la bătrânețe și în cele din urmă
dispare.

O întreagă viață curge între apariția și dispariția lui „Eu sunt”. Atât sosirea cât și plecarea lui nu sunt în
mâinile tale, se produc spontan. Schimbările care au loc în semnătura ta, pe măsură ce viața avansează, și
ele-s un indicator destul de bun al acestui urcuș și coborâș al lui „Eu sunt”. În ultimele etape ale vieții, tu
nu mai ești în stare să semnezi la fel cum ai făcut-o la vârsta mijlocie sau în tinerețe. Chiar dacă reușești s-
o faci, enevoie de un mare efort și se poate observa o mică nesiguranță în fundal.

206. Țineți minte acest lucru, dacă vrei să-ți aduci aminte de mine sau de această vizită aici,
amintește-ți de cunoașterea „Eu sunt”.

În fiecare moment în care-ai fost cu Guru, el a avut un singur obiectiv, să facă tot ce-i stă în putință ca să te
împingă în „Eu sunt” sau Turiya. În momentul în care te pregătești să pleci sau chiar în timp ce pleci
efectiv, el spune că dacă vrei să-ți amintești de el sau de această vizită, atunci să-ți aduci aminte de
cunoașterea „Eu sunt”. Când simte un căutător autentic, plantează în el sămânța Brahma, cu speranța că
într-o zi va încolți, va crește și-l va elibera. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci și acel căutător va semăna
la rândul lui sămânța Brahma în alții.

207. Identitatea corpului nu poate obține această cunoaștere; cunoașterea „Eu sunt” este cea care
trebuie s-o obțină; când cunoașterea rămâne în cunoaștere, există transcendența cunoașterii.

Dacă stai în meditație gândindu-te că „Eu sunt așa și așa meditând”, atunci nu există nicio șansă să poți
deveni una cu „Eu sunt”. Trebuie rupte complet toate legăturile externe și doar „Eu sunt” trebuie să
rămână, lipsit de ideea de corp. Trebuie ca „Eu sunt” să fie în cea mai mare puritate a sa, așa cum a fost
când a apărut – acesta-i motivul pentru care-i necesar să te întorci și să-l recucerești pe acel „Eu sunt”
nativ. Fă acest lucru în mod repetat, până când te stabilizezi în acel „Eu sunt” fără cuvinte. Ai mai trecut
prin acea fază, așa că-i doar o chestiune de aplicare și rezistență. Atunci când cunoașterea „Eu sunt” fără
cuvinte dăinuie în sine, există o șansă s-o transcenzi.

44
208. Acest „Eu sunt” savurat dincolo de corp este destinul tau. Rămâi înel și el îți va spune propria-i
poveste.

Atunci când locuiești în „Eu sunt” fără cuvinte și dacă ți-l amintești corect, vei simți libertatea și bucuria
pe care le-ai simțit în timpul acelei faze incipiente a lui „Eu sunt”. În acel moment tu nu știai nimic în afară
de „Eu sunt” și dansai de bucurie cu el, complet lipsit de griji și fără să ții cont de ceva. Apoi a venit
condiționarea și dezvoltare lui „Eu sunt” verbal. Așa au început toate nenorocirile. Destinul tău real este
„Eu sunt” dincolo de corp. Când rămâi în el, el însuși îți va dezvălui povestea sa.

209. Când locuiești în destin ca „Eu sunt”, tu-ți dai seama că nu-i vorba despre moartea ta, ci despre
dispariția lui „Eu sunt”.

Gurul ne dezvăluie un secret extrem de important, pe care-l poate înțelege numai un căutător avansat care-
a petrecut mult timp în meditație asupra învățăturilor sale și numai acesta poate să-i aprecieze adevărata
sa valoare. El spune că destinul tău nu-i moartea, ci dispariția lui „Eu sunt”. Această realizare nu poate
veni decât la cineva care l-a transcens pe „Eu sunt” și și-a realizat adevărata identitate ca fiind
Parabrahman sau Absolutul. „Eu sunt” care apăruse asupra lui (pe care-l credem în mod greșit ca fiind
nașterea) a dispărut acum (ceea credem tot în mod greșit ca fiind moartea). Asta-i tot! El n-are nimic de-a
face cu asta, fiindcă el n-a fost niciodată „Eu sunt”. El ajunge la concluzia că este nenăscut, a fost
nenăscut și va rămâne nenăscut!

210. Tu ești dincolo de dorință, dorință care în sine depinde de „Eu sunt”. Nu suprima dorințele, ci
doar nu te identifica cu ele și atunci ele vor dispărea.

Aproape unul din trei căutători întreabă ce se poate face în legătură cu dorințele. Este un obstacol pe care
toată lumea îl are de depășit și el e atât de mare încât pare aproape imposibil de depășit. Gurul ne spune că
suntem dincolo de dorință; dorința-i a lui „Eu sunt” și depinde de el. Așadar, în loc să suprimi o dorință,
ar fi mai util să nu te identifici cu ea și ea atunci va dispărea. Înțelegerea și meditația asupra lui „Eu sunt”
fără cuvinte este cu atât mai favorabilă acestui proces.

211. De ce să spui că eu fac ceva? Tot ce se face este făcut de „Eu sunt”, iar tu ești dincolo de el.

Totuși, de ce să spui că „eu am făcut asta” sau „eu am făcut asta”? Pe măsură ce rămâi în „Eu sunt” fără
cuvinte, vei realiza în curând că cel carte face este „Eu sunt”. A nu te identifica în mod repetat ca fiind
„făptuitorul” este o altă tehnică sugerată pentru a obține stabilizarea în „Eu sunt”-ul pur și transcenderea
lui. Asta-i adevărata stare de fapt, dar există condiționarea ta care te-a făcut să crezi că tu ești cel care
face.

212. Ferește-te de „Eu sunt” care crește peste adevărata ta natură și-ți dă un sentiment fals că tu ești
făptuitorul.

Calea-i cu adevărat alunecoasă chiar și pentru cel mai avansat căutător. După ce-ți înțeles și te-ai
stabilizat în „Eu sunt” fără cuvinte, se poate să ai parte de licăriri ale adevăratei tale naturi – aici Gurul
te avertizează să fii foarte vigilent. De ce? Pentru că „Eu sunt” este într-adevăr greu de eliminat El poate
crește din nou repede și-n liniște, ca să te prindă în capcană, iar în curând vei începe să te crezi iar
făptuitor. Acest lucru te va aduce înapoi la punctul de plecare și-ți va anula tot progresul realizat.

213. Atunci când „Eu sunt” devine pur, adică fără „Eu sunt asta” sau „Eu sunt aia, tu devii Ishwara
(Dumnezeu).

Trebuie să te întorci la „Eu sunt”-ul de când a apărut prima dată asupra ta, când nu era necontaminat. În
acea perioadă, „Eu sunt” n-avea niciun fel de adaosuri, cum ar fi „asta” și „aia”, a existat o fază în care
era pur. Ai trecut prin acea perioadă în viața ta și nu există niciun motiv pentru care să n-o poți retrăi.
45
Totu-i o chestiune de a-l înțelege pe „Eu sunt”, de a-l folosi și de a rămâne în el. Dacă faci acest lucru,
devii Ishwara (Dumnezeu) și ai o șansă să-l transcenzi și să devii Parameshwar (Dumnezeu Suprem sau
Absolutul).

214. Sentimentul „Eu sunt” vine la tine fiindcă în tine există ceva mai vechi sau anterior apariției sale.

Meditează la o întrebare de genul: «La cine vine sentimentul „Eu sunt”? Sau ce-am fost eu mai înainte de
sosirea cunoa;terii „Eu sunt”?» Când faci acest lucru, îți vei da seama că trebuie să existe ceva mai vechi
sau anterior față de care apare acest „Eu sunt”. Cu cât petreci mai mult timp în „Eu sunt” fără cuvinte, cu
atât mai puternică va fi convingerea cu privire la acest „ceva” care-i anterior lui „Eu sunt”. În cele din
urmă, acel „ceva” devine scopul asupra căruia te concentrezi, pentru că acesta-i natura ta adevărată și
absolută.

215. Intervalul dintre începutul lui „Eu sunt” (nașterea sau trezirea) și momentul în care-l pierzi din
nou (moartea sau somnul profund) este numit „timp”.

Acest întreg concept de timp se bazează pe apariția și dispariția lui „Eu sunt”. Sosirea și plecarea lui „Eu
sunt” de la naștere la moarte se numește viață, în timp ce perioada de la trezire la adormirea se numește zi.
Ca urmare, spunem că „viața lui X a ajuns la sfârșit” sau că „este sfârșitul zilei””. „Eu sunt” este legat de
memorie și el păstrează o continuitate de-a lungul întregii vieți.

216. Sentimentul „Eu sunt” este el însuși o iluzie, de aceea tot ce-i văzut prin intermediul acestei iluzii
nu poate fi real.

Esența celor cinci elemente și a celor trei calități care alcătuiesc corpul-minte este cunoașterea „Eu sunt”.
Corpul-minte, așa cum îl știm, nu este permanent și este distructibil; „Eu sunt” depinde de el ca să se
exprime. Astfel, „Eu sunt”, fiindcă-i destructibil și dependent, el nu poate fi realitatea care-i indestructibilă
și independentă. Așadar, sentimentul„Eu sunt” este ireal, deci o iluzie; tot ce vedem sau cunoaștem este
prin intermediul lui „Eu sunt”, carevasăzică totul este o iluzie și ireal.

217. Când Krishna spune „Îmi amintesc toate nașterile mele trecute”, el se referă la „Eu sunt”, la
sentimentul fundamental din spatele tuturor nașterilor. Nu există niciun „Eu sunt așa și așa”!

Krishna este Absolutul sau Parabrahman, adevărata ta identitate. În Bhagavad Gita, Krishna face o
declarație în care spune că el își amintește toate nașterile anterioare. Implicația este că el și-l amintește pe
„Eu sunt”, principiul nașterii din fiecare naștere și nu că a fost „așa și așa”. „Eu sunt” a apărut și-a
dispărut în el, la fel ca și principiul fundamental al tuturor nașterilor. Cu toate că personalitățile s-au tot
schimbat mereu în funcție de elemente, calități și circumstanțe, „Eu sunt” a rămas același.

218. Tu nu ești mereu în contact cu „Eu sunt” sau el nu-i permanent. Atunci când nu ești conștient de
„Eu sunt”, „Cine” nu-i conștient?

Ca Parabrahman sau Absolut, tu nu ești mereu în contact cu „Eu sunt”, el apare și dispare supra ta în
timpul vieții și nu-i permanent. „Eu sunt” este inițial latent de la nașterea până la apariția sa, iar în timpul
somnului este ținut în în suspensie, dar e mereu prezent în fundal. De asemenea, de obicei tu nu ești
conștient de „Eu sunt”, pur și simplu fiindcă ești prins sau absorbit de „Eu sunt” plus „asta” și „aia”.
Adaosurile la „Eu sunt” te fac să fii totalmente inconștient de puritatea sa și îți conduci viața într-o
manieră onirică. Acum ți se spune să vii la „Eu sunt” în forma sa pură din faza incipientă, cel fără cuvinte
și să rămâi în el. În acest proces „Eu sunt” dispare sau nu mai ești conștient de el. Atunci, cine n-a fost
conștient de el? Trebuie să existe un principiu permanent în fundal, care l-a înghițit.

219. „Eu sunt” are o mare forță: toată manifestarea a provenit din el. Mergi în starea „Eu sunt”,
rămâi acolo, fuzionează cu el și treci dincolo.

46
Să observăm potențialul extraordinar al lui „Eu sunt”; el a făcut ca întreaga lume să funcționeze, toată
manifestarea a provenit din el, iar tenacitatea lui continuă este uimitoare. Pentru a te elibera de „Eu sunt”,
trebuie să-l înțelegi în cea mai mare puritate a sa; meditează apoi asupra lui destul de mult timp.
Intensitatea meditației tale trebuie să fie de așa natură încât să devii în totalitate una cu „Eu sunt” . După
aceea va veni un moment în care ea se va contopi cu sine și tu treci dincolo, spre adevărata ta ființă care-i
Absolutul sau Parabrahman.

220. „Eu sunt” este Gurul într-un corp care-i mărturisit de Sinele sau Satgurul din tine, care-i
nemanifestat.

„Eu sunt” este prezent în tot, în fiece corp. El este tocmai baza sau principiul fundamental a tot ce percepi.
Trebuie să-l consideri ca fiind Gurul, Dumnezeul, Ghidul care te va conduce spre Sine sau Satguru (marele
Guru). Cel care-i martorul lui „Eu sunt” este Satguru, Sinele sau Gurul în corp. Satgurul e Absolutul sau
Parabrahman, Acela care-i mereu acolo și niciodată manifestat.

221. „Eu sunt” în puritatea sa este Turiya (cea de a patra stare), dar eu sunt Turiyatita (dincolo de
Turiya) și trăiesc în (ca) Realitate.

În descrierea propriei sale stări sau a punctului său de vedere, Gurul face ca întreaga învățătură să fie atât
de simplă și clară, încât ea n-ar putea fi prezentată într-un mod mai simplu. „Eu sunt” trebuie înțeles în
puritatea sa, așa cum apare și cum este el fără cuvinte. Acest lucru poate fi realizat fie prin reaminitrea
momentul în care a apărut în jurul vârstei de trei ani, fie încercând să-l surprinzi atunci când abia te-ai
trezit din somnul profund. În această stare pură este Turiya sau cea de-a patra stare care-i mereu prezentă
în fundal și pe care se sprijină celelalte trei, veghea, visul și somnul profund. Intrând în Turiya și locuind
acolo, poți trece dincolo de ea în Turiyatita sau dincolo de cea de-a patra stare și să trăiești ca Absolut sau
Parabrahman, care-i Realitatea.

222. Repetarea unei mantre ne duce la purul „Eu sunt”, unde-i abandonată toată cunoașterea; te
contopești cu Absolutul dincolo de orice nume și formă.

Japa sau repetarea unei mantre precum So Hum (Eu sunt Acela) sau Aham Brahmasmi (Eu sunt Brahman)
un timp îndelungat vă duce la starea pură „Eu sunt”. Locuind în „Eu sunt”, vine un moment în care
această primă și ultimă parte de cunoaștere „Eu sunt” este și ea abandonată. Odată ce „Eu sunt” dispare,
tu te contopești sau intri în starea ta naturală inițială - Absolutul, care-i dincolo de orice nume și formă.

223. Dacă locuiești în „Eu sunt” și rămâi ferm în el, atunci toate lucrurile exterioare își vor pierde
stăpânirea asupra ta.

Toate lucrurile exterioare au o influență foarte puternică asupra noastră și puțini sunt cei care se gândesc
că ele ar putea fi false. Asta se petrece doar la cei în care se trezește un impuls fără nume pentru veșnicie și
infinit și le apare căutarea și interogația. Dacă un astfel de căutător este destul de norocos, el va întâlni un
Guru autentic care va pune capăt căutării sale. Pentru a tăia toate legăturile externe, Guru-l face să
înțeleagă importanța cunoașterii „Eu sunt” fără cuvinte. Apoi îi spune să rămână ferm în „Eu sunt”, ceea
ce reprezintă sadhana (practica). Dacă căutătorul îi înțelege corect învățătura și-i urmează sfaturilee,
obligatoriu el reușește.

224. Nu există nimeni altcineva în afară de „Eu” sau „Eu sunt”. Această devoțiune non-duală
(advaitabhakti) este cea mai înaltă ca el să dispară și să fie pierdut în vastul necunoscut.

Trebuie să meditezi asupra cunoașterii „Eu sunt” până când dezvolți o convingere puternică că nu există
nimeni altcineva în afară de „Eu sunt” sau „Eu sunt”. Pentru a te infuza complet cu cunoașterea „Eu
sunt”, trebuie să intri în Turiya sau în cea de-a patra stare – asta-i devoțiunea non-duală (advaita-bhakti)
cea mai înaltă. Trebuie să te cufunzi complet în adorarea lui „Eu sunt”, astfel încât să devii „Eu sunt”. Ce

47
se va întâmpla când practici această devoțiune non-duală intensă? Vei dispărea și te vei pierde în vastul
necunoscut, devenind Absolutul.

225. Investighează amănunțit apariția și dispariția lui „Eu sunt”. L-ai dorit tu sau pur și simplu s-a
întâmplat?

După ce Gurul te face să-nțelegi importanța cunoașterii „Eu sunt” fără cuvinte, trebuie s-o cercetezi în
amănunt pe cont propriu. Pentru asta tu trebuie să meditezi la ce-a spus el în mod constant. Pe măsură ce
cresc înțelegerea, meditația și convingerea, apare întrebarea importantă despre apariția și dispariția lui „Eu
sunt”, adică „A avut loc la dorința mea? A fost o acțiune volitivă?” Dacă l-ai înțeles corect pe „Eu sunt”,
atunci răspunsul tău este că el a venit spontan și va pleca la fel. Acest lucru dă o lovitură credinței tale care-
ți spune că ești un făptuitor, ba chiar îi poate pune capăt.

226. „Eu sunt” este singurul capital pe care-l ai. Insistă asupra acestui lucru și nimic altceva nu mai
este necesar.

Semnul distinctiv al învățăturii Gurului este simplitate. El afirmă foarte clar că această cunoaștere „Eu
sunt” este tot pe ce trebuie să te bazezi, singurul tău capital. Această moștenire a lui „Eu sunt” a venit de
la sine, fără niciun efort din partea ta. Încearcă să-i înțelegi importanța și folosește-o cât mai bine. Doar
locuiești în „Eu sunt, nu mai este nevoie de nimic altceva. De ce? Pentru că restul va urma de la sine.
Stăruind cu fermitate în „Eu sunt”, vine un moment în care el devine mulțumit de tine și-și eliberează
stăpânirea.

227. „Eu sunt” este doar o mică distanță față de starea adevărată, de aceea el este ireal, fiindcă tot ce-i
departe de starea adevărată sau de Realitatea este ireal.

„Eu sunt” poate fi văzut ca ultima tabără la escaladarea înălțimii Realității. Odată ce te-ai stabilizat în
starea de „Eu sunt” sau Turiya, treaba ta e gata. Această stare, deși este foarte apropiată de Realitate sau
de Absolut, trebuie totuși clasificată ca fiind ireală. Starea de „Eu sunt” nu poate rămâne așa cum este, ci
ea trebuie să dispară și să se contopească în Absolut sau în Parabrahman. Numai atunci ea se va califica
ca Realitate.

228. Toată yoga și practicile vin prin conștiința lui „Eu sunt”, care-i ea însăși o iluzie. Toate
întâmplările din această iluzie sunt relative și tributare timpului.

Înțelegerea cunoașterii „Eu sunt” ca sursă a tuturor lucrurilor este de o importanță primordială. Orice
activitate pe care-o poți face, fie că-i vorba despre munca de zi cu zi sau de yoga sau orice altă practică,
toate vin prin intermediul lui „Eu sunt”. Acest „Eu sunt” care-a apărut în tine este o iluzie, este începutul
timpului și el se va sfârși într-o bună zi. Toate activitățile se bazează pe dualitate și durată, deci sunt
relative și tributare timpului, fără să se apropie vreodată de Realitate. Cunoașterea „Eu sunt” este cea mai
apropiată de Realitate, așa că înțelege-o și rămâi în ea.

229. Primul pas este de a merge și de a locui în „Eu sunt”. De acolo treci dincolo de conștiința și non-
conștiința până la Absolutul infinit, care-i starea permanentă.

După înțelegerea lui „Eu sunt”, primul pas este să locuiești în el. Trebuie să locuiești în „Eu sunt”
îndepărtând complet ideea de corp. Înțelege-l pe „Eu sunt” în puritatea sa fără cuvinte și rămâi acolo
destul de mult timp. Când faci asta, va veni o clipă-n care vei trece dincolo de conștiință sau de „Eu sunt”
și de non-conștiința sau „Eu nu sunt”. Când se întâmplă asta, te vei contopi în adevărata ta natură, în
Absolut, care-i o stare permanentă.

230. Tu ești Realitatea de dincolo de „Eu sunt”, tu ești Parabrahma. Meditează la asta și ține minte
acest lucru; în cele din urmă și această idee te va părăsi.

48
Guru-a încercat pe toate căile să te facă să înțelegi cunoașterea „Eu sunt”. Apoi, după ce-ai înțeles-o, el te-
a sfătuit să rămâi în ea și s-o transcezi, să treci dincolo de „Eu sunt” și s-ajungi la Realitatea care ești tu.
Guru-a indicat direct spre tine, spunându-ți: «Hei! Privește aici! „Tu” ești Parabrahman!» Asta-i ca o
trezire finală. El te scutură, îți face semn și-ți spune: «Haide omule! Nu pot s-o spun mai direct decât atât.
Ascultă ce-ți spun eu! Meditează la asta până când chiar și această idee se dizolvă și tu devii ceea ce ești și
ceea ce vreau eu să fii!»

231. Înțelege-l pe „Eu sunt”, transcende-l și realizezi Absolutul. Nimeni n-a expus vreodată această
învățătură profundă într-un mod atât de simplificat!

Vezi zilnic răsăritul și apusul soarelui, dar se întâmplă el cu adevărat? Există oare vreun orizont? Poți
încerca să te apropii de orizont, dar nu-l vei atinge niciodată. Apariția și dispariția lui „Eu sunt”este
aidoma răsăritului și apusului soarelui, care doar pare aibă loc la orizont, dar de fapt nu există așa ceva.
Din punctul de vedere al Soarelui, care stă deoparte, el nu cunoaște deloc răsăritul sau apusul; el e mereu
acolo, strălucind în măreața sa glorie. Asta a fost doar o analogie ca să-l înțelegem pe „Eu sunt”, lucru
subliniat de Guru în repetate rânduri. Această înțelegere este apoi folosită ca bază pentru sadhana
(practica) ce trebuie să urmeze și care-i șederea în „Eu sunt” sau cunoașterea „Eu sunt” care meditează
asupra sieși. Asta-i tot ce trebuie făcut! Dacă-i făcut corect și cu seriozitate, te va conduce la destinația ta
finală, Absolutul sau Parabrahman. În mod cert, această profundă învățătură n-ar fi putut fi expusă într-un
mod mai simplu decât acesta.

49