CUM SĂ NE STĂPÂNIM

TIMIDITAEA
și
TRACUL

René Fauvel

Traducere din limba franceză: Damema Ro

1
 Nota traducătorului

Prin 2003, traduceam cu nesaț cam tot ce găseam pe internet pe pagina lui Christian
Godefroy, Club Pozitiv. Tocmai îl pierdusem pe soțul meu și trebuia să-mi găsesc un
refugiu...
După 20 de ani, pierzându-l și pe cel de al doilea soț, am luat-o de la capăt. Am
început să umblu prin arhive și să scot la lumină vechi traduceri, mereu actuale. Unele au
fost deja publicate, dar eu cred că fiecare traducător pune din sufletul său atunci când
tălmăcește ceva pentru semeni, așa că fiți îngăduitori și răbdători, bucurându-vă de orice
informație care vă vine pe o cale sau alta.
Damema Ro
Ianuarie 2024

Cunoaşteţi emoţia?

Neliniştea, pe care toată lumea o cunoaşte şi care se localizează fie în regiunea

gâtului, fie a inimii, fie se simte ca o gaură în stomac, este adesea însoţită de o senzaţie de
sufocare şi de strângere (constricţie) toracică.
Este frecventă şi senzaţia de palpitaţii. Problemele de circulaţie sangvină sunt
resimţite ca un val de căldură ce năpădeşte faţa. Uneori se poate observa şi o indispoziţie
psihică inexplicabilă.
Unul dintre cele mai notabile simptome motorii este tremuratul, care de preferinţă
afectează braţele, mâinile, pulpele picioarelor, limba, simptom ce se poate generaliza în
unele cazuri.
Există de asemenea un anumit grad de slăbiciune şi de imobilitate musculară. De
exemplu, în cazul unui pianist emoţionat, degetele lui se pot înţepeni atât de tare încât el
nu mai poate cânta, iar cele ale unui violonist emoţionat se pot crispa atât de mult încât se
pot deplasa aiurea pe corzile vioarei.
Crisparea musculară ce se produce într-un moment de emoţie dă naştere unui
fenomen specific, semnalat pentru prima dată de Hartenberg: dacă pe o stradă pustie
suntem pe punctul de a ne tăia calea o persoană ce vine din sens opus pe acelaşi trotuar şi
dacă-l privim fix, nu este nimic ciudat ca în clipa încrucişării necunoscutul să-şi târască o
dată sau de mai multe călcâiul pe pământ: acesta este un timid tulburat de privirea fixă şi
asupra căruia emoţională i-a provocat o rigiditate a picioarelor.
Emoţia poate provoca o lipsă de coordonare musculară; mişcările îşi pierd armonia;
timidul nu mai controlul asupra gesturilor sale; el devine strâmb şi neîndemânatic;
picioarele i se mişcă anapoda pe covor, se ciocneşte de mobile, îşi scapă pălăria pe jos şi
vrând să se ridice sparge un bibelou. Varsă apoi ceaşca de ceai sau cupa de şampanie pe

2
rochia vecinei de masă, nu mai ştie nici dacă să se ridice sau să se aşeze, nici ce-i fac
mâinile, picioarele sau întreaga-i fiinţă.
Tulburările de exprimare sunt frecvente, ele datorându-se unui complex de cauze, din
care fac parte cele psihice (confuzia mentală) şi fizice, ale laringelui (spasme ale coardelor
vocale) şi respiratorii (dispnee) – linguală şi labială.
În momentul accesului, timidul prezintă tulburări de formare şi înlănţuire a ideilor, în
acelaşi timp coardele vocale i se crispează şi în unele cazuri el refuză întregul ajutor, ceea
ce conduce la o adevărată muţenie.
Respiraţia devine mai accelerată, pianistul sau violonistul în cauză nu-şi mai
urmăreşte partitura, simte că i se taie respiraţia, voinţa i se şubrezeşte şi adesea cântă fals.
Oratorul se poticneşte pe parcursul discursului, limba, buzele şi obrajii participă din
plin la tulburările musculare; limba şi-a pierdut supleţea, buzele tremură şi apare ezitarea
şi bâlbâiala.

1. Tracul examenelor

Există o mulţime de tipuri de trac, dar noi le vom trece în revistă pe cele mai
frecvente.
Să analizăm mai întâi tracul examenelor, de care doar puţini candidaţi scapă.
Amintiţi-vă, voi, timizilor, calvarul concursurilor, infinitul stres pe care l-am avut mai toţi
în faţa neputinţei noastre în cursul unui examen când nu reuşeam să ne amintim ce-am
învăţat. La început vedem candidatul pălind, încurcându-se în exprimarea chiar a celor mai
simple propoziţii, care nu reuşeşte să le ducă la bun sfârşit. Un examinator răuvoitor poate
face candidatul să spună cele mai mari prostii.
Se întâmplă ca timidul, pentru a-şi ascunde încurcătura în care se află şi pentru a
învinge situaţia, să vorbească fără întrerupere, uneori cu bruscheţe, luând o atitudine
agresivă. El pare să-şi sfideze examinatorul, dar să-l şi indispună, deoarece, în fond el îşi
pierduse tot controlul.
Şi dumneavoastră, conducătorul auto, vechi aspirant la permisul de conducere,
evocaţi amintiri mai mult mai puţin recente. Amintiţi-vă de acea zi memorabilă în care,
după o aşteptare prelungită şi o conversaţie care avea ca subiect severitatea din ce în ce
mai mare a acestui mare examen, examinatorul v-a invitat să vă aşezaţi la volan.
Dumneavoastră, care eraţi mândru de cum aţi condus în zilele precedente, în ziua
respectivă eraţi atât de neliniştit încât vi se părea că maşina dumneavoastră avea atât de
multe butoane, pedale şi cadrane ca niciodată!
Să încercăm totuşi să plecăm...După câteva tatonări, regăsim butonul demarorului, pe
care-l învârtim destul timp, dar fără rezultat... « - Aţi uitat să faceţi contactul...» Faceţi un
salt brutal şi maşina se opreşte... « - Trebuie să vă gândiţi la frâna de mână...» Plecaţi apoi
hotărât, dar o luaţi înapoi…Apăsaţi apoi acceleratorul până la podea când aţi fi vrut să
frânaţi. Calaţi motorul de mai multe ori şi examinatorul vă roagă apoi să reveniţi la
examen luna următoare, după ce veţi mai face câteva lecţii suplimentare. :i totuşi, când
eraţi singur totul era în regulă!
Emoţia v-a paralizat!

3
2. Tracul artiştilor

Există anumiţi artişti, deşi ei sunt rari, care ţin la tracul lor şi-l consideră ca fiind un
element necesar ce le permite să-şi dezvolte la maxim toate calităţile şi care face ca emoţia
lor să treacă până în străfundul sufletului spectatorilor, ca de exemplu Signoret, căruia
deseori i-aţi aplaudat minunatul lui talent.
La întrebările mele, Signoret mi-a răspuns: «Tracul este o boală pe care trebuie s-o ai.
Sunt de plâns artiştii care nu o au . Vedeţi dumneavoastră, domnule, eu cred că tracul se
află în legătură cu importanţa pe care o dă artistul artei sale. Dumneavoastră sunteţi cel
care a spus că eu avut întotdeauna trac, îl am încă şi sper că-l voi avea mereu. Nu-mi pare
rău că sufăr de această teribilă boală, care, din fericire, nu este un trecătoare; nu regret asta
deoarece mă bucur aproape mereu de o reacţie rapidă şi binefăcătoare care mă conduce
spre SUCCES».
Este foarte probabil ca Signoret să nu fi cunoscut vreodată adevăratul trac, acela care
face inima să-ţi sară din piept, care-ţi taie respiraţia, te face afon sau îţi produce o mare
gaură în memorie. Dar există un trac uşor, o emoţie aproape inevitabilă pe care o resimte
un artist în clipa în care el apare în public şi care, pe departe de a-i fi vătămătoare, îi dă o
sensibilitate mai vie, o mai bună înţelegere a rolului pe care-l interpretează, permiţându-i
să-l joace cu brio. Actorul se comportă ca şi cum ar fi ameţit. Dacă adevăratul trac este pe
scenă un dezastru, o astfel de emoţie trebuie considerată ca fiind folositoare şi niciodată să
nu căutăm s-o distrugem.
Fără îndoială, acesta este primul grad de trac la care face aluzie Signoret; în acest caz,
mă declar în totalitate de acord cu el.
Şi Edmée Favart suferea de trac, însă crezând că el are o parte utilă, a găsit un mod
indirect de a lupta împotriva lui.
«Tracul, spune ea, boala debutanţilor, este comun muritorilor. Ce eroare! Din contră,
el creşte odată cu notorietatea: cu cât urci în grad, cu atât eşti mai mult victima lui. Marea
Sarah Bernhardt a suferit de trac până în cea din urmă zi a vieţii ei. Acest lucru este foarte
explicabil: responsabilitatea bătăliei este rezervată generalului şi nu soldaţilor. ».
«După cum ne-a învăţat Coué, putem reuşi să ne stăpânim tracul printr-o educaţie
psihică. Eu cred însă că noi trebuie să suportăm acest divin supliciu: el este un stimulent
care ne incită să facem ceva mai bun.»

3. Tracul avocaţilor şi al oratorilor

Cine ar putea crede că oamenii vorbăreţi din fire şi care trebuie zilnic să ia în public
cuvântul sunt subiecţii tracului stânjenitor? Şi totuşi chiar aşa este.
Să ne amintim cum Cicero, cel care-şi stăpânea foarte bine vorbirea, a fost incapabil
să-şi susţină discursul său bine pregătit înainte.
«Trebuie să citez, spune Dugas, ceea ce povestea maestrul Cléry despre emoţii,
despre angoase, cuvinte pe care le spunea înaintea pledoariilor sale ţinute la Palatul
Justiţiei şi anume că emoţiile ni se dezvăluie unora dintre noi ca fiind adevărate suferinţe
psihice.»
Exemple sunt destule. În ziua unui important proces, Paillet se afla pe scările
Palatului Justiţiei, atingându-i uşor pereţii în construcţie, cu vaga speranţă că vreo grindă
4
prost orientată îi va rupe piciorul, zicându-şi: «Acesta va fi un bun pretext ca eu să nu mai
pledez!» Sau Chaix-d'Est-Ange, a cărui mână îi tremura atât de tare încât de-abia se putea
controla. Şi Bethmont, pe care l-am văzut la un moment dat simţindu-se atât de rău când
pleda, încât era să leşine… La fel s-a întâmplat şi cu Waldeck-Rousseau, care înainte de a
lua cuvântul într-un proces important, suferi de spaimele tracului.
Să observăm şi frecvenţa problemelor intestinale ale lui Sarcey, care trebuia să
aleagă, când mergea să-şi susţină conferinţa, un itinerar care să-i permită să treacă prin faţa
caselor amicilor lui...Este util, se pare, să amintim şi de unii predicatori care urmau să
vorbească în faţa enoriaşilor unei parohii străine şi care s-au retras într-un loc unde puteau
dau curs liber consecinţelor emoţie lor.
Şi oratorii pot avea trac, dar în general este un trac mai puţin violent ca cel al
artiştilor, el se manifestă mai lin: oratorul nu face decât să vorbească, el nu interpretează
un rol şi în caz de slăbiciune el îşi poate arunca ochii peste notiţele ce le are în faţă.
În cartea sa. „Frica”, profesorul Mosso ne face o pitorească istorisire a tracului trăit
de el la prima conferinţă ţinută: „Îmi amintesc mereu de acea seară şi o voi face mult timp
încolo…Priveam în spatele unei perdele puse la o uşă cu geam, uşă care dădea într-un
mare amfiteatru înţesat de auditori…Eram nou venit la catedră şi mă simţeam umil şi
aproape mă căiam că mă expusesem să ţin o conferinţă în acelaşi amfiteatru în care
ţinuseră multe discursuri profesorii mei cei mai iluştri.
«Pe măsură ce se apropia ora, teama îmi creştea; eram îngrozit de faptul că puteam fi
în încurcătură şi că nu aş fi putut rosti nici un cuvânt. Inima-mi bătea cu putere; încercam
neliniştea celui care priveşte în prăpastie. Am vrut apoi să-mi arunc o privire pe discurs şi
să mă reculeg. Groaza-mi fu mare şi m-am văzut pierzându-mi firul ideilor, fără să pot
face o legătură între părţile discursului meu. Tot ce repetasem de sute de ori, lungile pasaje
pe care le ştiam pe dinafară, totul dispăruse ca un vis.
«Această lipsă de memorie a fost pentru mine culmea neliniştii. Încă îl mai văd pe
portarul universităţii punând mâna pe clanţă şi deschizând uşa, apoi uşa de-abia deschisă şi
simt un frison în spate, un vâjâit în urechi, mă aflu în sfârşit aproape de catedră, în
mijlocul unei linişti îngrozitoare. Mi se părea că fusesem aruncat într-o mare furtunoasă şi
în clipa în care scosesem capul din apă tocmai am fost aruncat pe un recif în mijlocul
acestui vast amfiteatru.».
«Primele mele cuvinte au produs asupra mea o impresie stranie. Mi se părea că vocea
mi se pierdea într-o imensă solitudine, unde se stingea imediat ce apărea. După câteva
vorbe rostite aproape mecanic, m-am perceput ca şi când îmi terminasem deja preambulul
şi rămăsesem uimit de cum mă trădase memoria chiar la pasaje de care eram foarte sigur,
dar nu mai era vreme să mă întorc în urmă şi continuam totul într-un mod
confuz…Amfiteatrul îmi apăruse ca un mare nor.»
«Orizontul se lumina puţin câte puţin şi în mulţime distingeam câteva chipuri
binevoitoare şi prietenoase, asupra cărora ochii mi se fixaseră, precum se agaţă înecatul de
un lemn ce pluteşte…Apoi am observat mai aproape unele persoane atente care aprobau
din cap şi care-şi duceau la urechi mâinile ca să-mi audă mai bine cuvintele pe care le
rosteam.»
«În fine, mă văd într-un semicerc, izolat, firav, umil, ca şi cum mi-aş fi recunoscut
greşelile. Prima şi cea mai vie emoţie trecuse, dar ce uscăciune aveam în gât şi ce roşeaţă
în obraji!

5
 Ce respiraţie întretăiată aveam şi ce voce stinsă şi tremurătoare! Armonia discursului
era adesea tăiată de o inspiraţie rapidă şi pentru a pronunţa ultimele cuvinte pe care le
gândisem ajunsesem să respir într-un mod penibil.»
«Spre final, simţeam cum îmi curge din nou sângele prin vene, dar au mai existat
câteva minute de nelinişte; vocea, care tremura bine, căpătase tonul convingător al
concluziei, îmi pierdusem respiraţia şi eram lac de sudoare. Forţele erau pe punctul de a
mă lăsa; privind spre amfiteatru, mi se părea că gura unui monstru se deschidea puţin câte
puţin pentru a mă înfuleca imediat cum am terminat de spus ultimele cuvinte.»
Şi Claretie cunoscuse emoţia care la el se manifesta cu puţin înainte de a apărea
public şi care atingea cel mai înalt grad atunci când se apropia de catedră. În acea clipă îi
treceau prin cap cele mai absurde idei. Se întreba de ce tocmai el trebuia să facă aşa ceva,
care era utilitatea acestei încercări, dacă nu îi era infinit mai bine să stea liniştit în biroul
său.
Pentru anumiţi conferenţiari, emoţia are efectul de a le spori debitul verbal astfel
încât cuvântarea lor care trebuia să dureze o oră se termină în mai puţin de jumătate de oră,
oratorul tăind pasaje fără a se preocupa de logica desfăşurării lor.
Alţii ajung chiar până la suprimarea totală a conferinţei pe care urmau să o susţină.
Assolant, revenind dintr-o călătorie făcută în America, fusese într-o zi invitat să ţină o
conferinţă şi alesese tema cărţii sale «Viaţa în Statele Unite»; documentaţia nu-i lipsea, aşa
că se instală la catedră şi începu: «Domnilor, spuse el cu un aer de siguranţă, când vrem să
plecăm în America…când vrem să plecăm…luăm avionul…» «Îl ascultam, povesti
surprins Sarcey. Imediat l-am văzut strângându-şi foile, cartea, se ridică în picioare şi
coborî de la catedră…”Plec.” ne spune el.»

4. Tracul sexual

Din punct de vedere medical, tracul sexual este unul dintre cele mai importante, căci
adesea el este cauza impotenţei. Deseori văd bolnavi care se plâng de impotenţă şi la
numai 2 cazuri din 10 poate fi descoperită o cauză organică: aproape întotdeauna este
vorba despre o persoană emotivă, care datorită unei proaste dispoziţii fizice sau morale nu
s-a putut ridica la înălţimea aşteptărilor. Acest eşec a marcat realmente persoana, astfel
încât ea a devenit obsedată de impotenţă şi ori de câte ori se reproduc împrejurările
respective îşi pune întrebarea: «Cum să mă comport astăzi?» sau «Numai să…».
Omul este neliniştit, îngrijorat, nu se poate abţine să nu se gândească la un posibil
eşec. Cu cât caută să fugă de acest gând, cu atât el revine mai puternic. Sugestia îi este
implantată în fiinţă şi-l torturează.
Aici îmi revine în gând o istorioară ce mi-a fost povestită recent.
Un evreu polonez îţi trimisese fiul în capitală pentru a face înalte şi îndelungi studii
de fizică şi chimie. Când studiile au luat sfârşit, evreul îşi chemă fiul şi-i spuse:
«M-ai costat foarte mult, însă trebuie să ştii o mulţime de lucruri. Trebuie să-mi
fabrici aur...»
«Să fabric aur?», răcni fiul.
«Da, continuă tatăl, trebuie neapărat să faci acest lucru. N-ai învăţat aşa ceva la
Universitate?»

6
 «Bine, zise fiul, ia acest mojar şi acest pisălog şi mestecă aceste cristale timp de trei
ore. Dacă pe parcursul acestor trei ore nu te-ai gândit nici măcar o dată la crocodili, vei
găsi aur pe fundul mojarului tău...». După aproape jumătate de oră, evreul îşi abandonă
munca spunând: «Este ceva curios că eu, care în mod obişnuit nu mă gândeam niciodată la
crocodili, acum nu mă gândesc decât la ei…».
Acelaşi fenomen se întâmplă şi persoanei emotive care a suferit un eşec sexual. El
încearcă cu ajutorul voinţei să-şi îndepărteze din minte imaginea obsedantă, însă
imaginaţia este stăpână. Rămâne adevărată deci afirmaţia lui Coué: «eu aş vrea, dar nu
pot».
Şi aici noi demonstrăm că dacă vrem să vindecăm o persoană neputincioasă din punct
de vedere psihic, nu va trebui să-i reeducăm voinţa care nu poate face nimic, ci imaginaţia
care poate face totul. Persoana respectivă va acumula în imaginaţia sa idei încrezătoare
care vor reuşi să neutralizeze amintirile neplăcute.
Doctorul Cololian, într-un studiu al său despre trac, citează un caz de trac sexual pe
care-l califică ca fiind unul deosebit de rar, dar pentru cine are o mare experienţă în acest
domeniu este unul chiar frecvent. Este vorba despre o tânără proaspăt căsătorită. În
primele zile, soţul său, timid şi emotiv, nu a putut face faţă onorabil cerinţelor pe care
tânăra sa soţia le aştepta. Au trecuta aşa doi ani şi el se simţea în preajma soţiei ca un
băieţaş. Timiditatea şi tracul persistau.
Într-o bună zi, avu ocazia să aibă o parteneră ocazională şi constată astfel că în acele
împrejurări nu mai era băieţaşul de altă dată. A divorţat şi s-a căsătorit cu acea femeie,
trăind fericiţi şi având doi copii.
Deseori tracul sexual depinde de puţin lucruri. Aici va avea întâietate moral; în
anumite cazuri, pentru a se descoperi originea necunoscută a timidităţii sau tracului va fi
de folos psihanaliza, însă în toate cazurile este indispensabilă sugestia.

5. Cum să scăpaţi de trac

a) După modul Coué

În fiecare dimineaţă, la trezire, şi în fiecare seară, la culcare, închideţi ochii şi fără să

cătaţi să vă fixaţi atenţia la ceea ce rostiţi, pronunţaţi aşa încât să vă puteţi auzi propriile
cuvinte, numărând 20 de noduri de pe o sfoară, următoarele: «În fiecare zi mă simt din ce
în ce mai bine, am încredere în mine, sunt sigur de mine, sunt mereu calm, oricare sunt
împrejurările, vorbesc uşor în public etc...»
Autosugestionaţi-vă cât se poate de simplu şi mecanic, fără nici cel mai mic efort.
Într-un cuvânt, formulele trebuie repetate pe tonul folosit în litanii, astfel ca ele să
pătrundă mecanic în inconştient şi să acţioneze apoi.
Pe parcursul zilei, atunci când simţi o uşoară slăbiciune, spuneţi-vă că nu veţi
contribui în mod conştient la păstrarea acestei stări şi că o veţi face să dispară, şi apoi,
dacă este posibil, izolaţi-vă şi întindeţi-vă, închideţi ochii şi repetaţi formulele de sugestii
potrivite, ca de exemplu: «Sunt calm.» dacă vă simţiţi agitat şi nervos, ori «Trece, trece.»
dacă vă înroşiţi la faţă (în loc să gândiţi aşa cum obişnuiaţi s-o faceţi, «mă înroşesc, mă
simt aprins la faţă»); «Am încredere în mine.» dacă sunteţi prins de un acces de timiditate
sau vă tremură picioarele etc...
7
 b) Sugestia prin vedere

Scrieţi cu litere îngroşate formule ca cele menţionate la sfârşitul cărţii, puneţi-le pe o

pancartă în faţa patului şi fixaţi-vă în fiecare seară, înainte de a adormi, privirea asupra lor.

c) Sugestia grafică

Scrieţi autosugestiile pe vreo douăzeci de foi având grijă să vă formaţi bine scrisorile.
În timp ce scrieţi pe hârtie formulele, pronunţaţi-le cu voce tare. Această sugestie, astfel
practicată, are avantajul de a intra în subconştient pe trei căi diferite: ochi, ureche şi
muşchi.
Foarte des am recunoscut, de exemplu, eficienţa unei intervenţii amicale şi
zâmbitoare în momentul în care ne bulversează un eveniment. Dacă un prieten de caracter
şi binevoitor vine să ne vadă în acel moment şi ne spune câteva vorbe înţelepte, simţim
cum ne scade agitaţia, cum ne calmăm şi cum ne dispare neliniştea. Datorită lui, vom
redeveni noi înşine.
Să ne repetăm: « Fii rezonabil. » Acest comentariu se poate aplica anumitor formule
scrise pe cu litere îngroşate. Pentru altele, trebuie să ne raportăm la metoda carteziană,
care, după filozofi, constă într-o lungă înlănţuire de motive, toate simple şi uşoare, de care
matematicienii s-au obişnuit să se folosească pentru a ajunge la demonstraţiile lor cele mai
dificile.
Primul principiu al lui Descartes este acela de a nu lua niciodată ceva ca adevărat
dacă nu a fost recunoscut în mod evident acest lucru, altfel spus să evităm cu grijă graba şi
prejudecata.
Al doilea principiu este de a împărţi dificultăţile în mici porţiuni pentru a le rezolva
cât mai bine.
Al treilea este de a-i conduce ordonat gândirea, începând cu cele mai simple lucruri şi
cu ce este mai uşor de cunoscut, pentru a urca puţin câte puţin, treptat, până la cunoaşterea
cea mai complexă.
Un alt mod de a nu respinge o muncă care vi se pare grea este acela de a ne imagina
că este pe jumătate făcută şi că nu prezintă obstacole. Pe de altă parte, cunoaştem vorba
înţeleaptă a unui moralist: «Greutăţile nu sunt făcute pentru a ne doboare, ci pentru a fi
doborâte. »
Timidul va învinge rememorând fără încetare aceste principii pe care noi le-am
condensat în nişte scurte propoziţii frapante, care sunt la fel ca sugestiile ce trebuie
păstrate pe masa de lucru sau prinse pe perete. Repetând aceste propoziţii stimulative,
timidului îi va fi uşor când se pregăteşte să iasă din casă,să întreprindă o corvoadă grea
sau când face demersuri care-l paralizează.
Pentru artistul care trebuie să apară pe scenă, pentru conferenţiarul care trebuie să
înfrunte un public numeros, pentru avocat, pentru toţi cei care au de luat cuvântul, dăm
formulele care au condus la cele mai bune rezultate pentru cei care le-au folosit.
Unii vor obiecta că trebuie să ai voinţă să întipăreşti formulele în spirit, dar va fi uşor
să le spunem că această voinţă pe care o şi-o exercită învăţându-şi rolurile, redactându-şi
cuvântările sau pledoariile le-îi ajută făcându-le încă un serviciu, adică îi conduce spre o
reuşită completă. De altfel voinţa, aşa cum am mai spus, este mai mică aici decât
imaginaţia şi după cum veţi remarca dumneavoastră cititorii, în formulele noastre
8
întotdeauna expresia «eu vreau» este însoţită de «eu pot», dar în general este mai bine să
repetăm: eu sunt puternic deoarece pot şi vreau să fiu puternic. În caz de insomnie, este
mult mai bine de spus: «dorm» decât «vreau să dorm».

6. Cum să învingem timiditatea

Sigur că trebuie să combatem timiditatea adultului care n-a avut norocul să o facă
când era tânăr, părinţii sau educatorii săi neputând-o împiedica să apară.
Dar dumneavoastră care sunteţi părinţi copii, trebuie, începând chiar din această
clipă, să urmaţi linia de conduită pe care v-o indic tocmai pentru a evita apariţia acestui
dureros handicap al timidităţii la copiii dumneavoastră.
Rareori timiditatea este naturală; ea nu apare decât la copiii care prin educaţia lor
inadecvată au devenit suspicioşi cu privire la propriile lor merite.
Copilul nu se naşte timid; el devine timid prin greşelile anturajului. Încă de mic
trebuie dat copilului sentimentul responsabilităţii şi el trebuie ajutat să-şi dezvolte stima de
sine. Copilul este din ce în ce mai mult antrenat să ia iniţiative şi să-şi asume
responsabilităţi, acest lucru petrecându-se în special în şcolile de tip anglo-saxon. Copiii
îşi aleg un şef de clasă, fiecare face de serviciu la vestiar, la bibliotecă. În clasă, în loc să
murmure lecţiile, li se cere copiilor să participe la ore nu printr-o simplă recitare a
diferitelor subiecte, ci printr-o îmbinare originală a lor. Ei compun şi joacă piese de teatru
care sunt reprezentări ale vieţii sau ale istoriei, redactează reviste în care sunt total liberi
să-şi exprime opiniile.
Copilul trebuie obişnuit cu ideea de a se auto-dirija fără se afla în mod exclusiv sub o
influenţă exterioară. Solicitudinea exagerată produce rezultate neplăcute, şi, pe de altă
parte, severitatea are uneori aceleaşi urmări.
Un copil care tremură de frică în faţa părinţilor sau profesorilor îşi începe viaţa în
condiţii evidente de inferioritate, el devine neliniştit şi bănuitor; prin eforturi repetate
pentru a înţelege dezaprobarea acţiunilor sale, sfârşeşte prin a nu mai avea încredere în
sine; acesta este un candidat la timiditate, duşmanul efortului pentru mai bine.
Niciodată nu trebuie descurajaţi copiii; dimpotrivă, este bine să subliniem toate
eforturile pe care ei le fac şi să le dăm sugestii pozitive. Este bine ca părinţii să-şi dea
seama de rolul sugestiei în educaţie, rol care în general nu este recunoscut, spre marea
pagubă a micuţilor. Mintea copilului este foarte maleabilă şi sugestionabilă: tot ce spun
părinţii şi educatorii este acceptat ca «literă de Evanghelie». Copiii nu se dezvoltă în
acelaşi ritm, nici din punct de vedere fizic şi nici intelectual. Este foarte rău să-ţi repeţi
unui copil: « A, aşa ceva este rău! (subînţelegându-se: „Tu eşti prost!”); niciodată nu faci
nimic bine; eşti mereu ultimul; eşti ridicol etc... ». Cu cât îi repetaţi mai mult astfel de
„drăgălăşenii”, cu atât copilul se va înverşuna; în mare parte dumneavoastră sunteţi
responsabil de insucces; iată deci un copil destinat să devină un timid.
Aceasta este o sugestionare negativă dezastroasă pe care i-o transmiteţi copilului şi
care nu aduce nimic bun. Din contră, încurajaţi-l cu blândeţe, vorbiţii frumos, arătaţi-i că
face lucrurile din ce în ce mai bine, că este mai inteligent decât mulţi colegi ai săi. Să nu
audă decât cuvinte plăcute şi dumneavoastră veţi face astfel o minunată muncă de
convingere.
Veţi profita de somnul copilului pentru a-l sugestiona. Atunci când el doarme,
apropiaţi-vă de pat şi murmuraţi-i la ureche formulele care întăresc ideile pe care doriţi să

9
le realizeze pentru el, de exemplu: «Tu eşti calm, ascultător, muncitor, îţi place să
munceşti, ai amor propriu, vei ajunge uşor printre primii din clasă, ai încredere în tine
etc... »
Uneori va fi necesar ca primele sugestionări să le facă psihoterapeutul, dar treaba
principală va fi făcută de tata sau de mama, care în fiecare zi când îşi va sugestiona copil
va avea nevoie de mai multă răbdare şi perseverenţă; care părinţi se dau înapoi când este
vorba despre sănătatea şi fericirea copiilor lor?
Este bine ca cei mari să discute cu copilul, nu numai pentru a-l ajuta să-şi formuleze
judecata, dar şi pentru a-l familiariza cu ideea importanţei sale relative. Discuţiile vor mai
avea încă un avantaj, îl vor ajuta pe copil să se exprime clar şi precis gândurile.
Trebuie întrutotul evitată bâlbâiala şi şovăiala, care în general provin din lipsa fixării
ideilor şi întotdeauna trebuie spus fără bruscheţe copilului că poate vorbi cu un plus de
uşurinţă.
Dacă un cuvânt îi pare copilului greu de pronunţat, noi i-l vom repeta de câteva ori pe
zi, pronunţându-l clar şi rar şi astfel el va căpăta obişnuinţa de a articula bine cuvintele.
Trebuie insista ca tinerii să-şi disciplineze gândurile înainte de a le exprima.
«Ceea ce cunoaştem bine enunţăm într-un mod clar; şi cuvintele vin uşor pentru a fi
rostite...»
Succesul la examene depinde adesea mai mult de uşurinţa de exprimare a
candidatului decât de cunoaşterea reală a subiectului. Câţi timizi nu eşuează din cauza
unor probleme care pentru ignoranţi nu există!
Trebuie să evităm şi greşeala care, foarte des, generează timiditatea: să se pretindă
tinerilor perfecţiunea. Unii copiii sunt conştienţi, ajungând la deznădejde, că nu vor atinge
niciodată ţinta către care sunt conduşi, devenind dezolaţi şi îndoindu-se de sine.
Părinţii trebuie să-şi înveţe copilul cum să mânuiască autosugestia. El va înţelege
repede binefacerile acestei metode pe care va continua s-o folosească toată viaţa.

Ce reguli trebuie să urmaţi dacă doriţi să vă vindecaţi de timiditate ?

Urmaţi prescripţiile unei igiene înţelese bine: zilnic, treziţi-vă cât de devreme posibil
la aceeaşi oră. Timidul este adesea nonşalant; în momentul sculării, aveţi ocazia să faceţi
un efor de voinţă: nu pierdeţi această ocazie, voinţa dumneavoastră se va întări şi veţi
căpăta obiceiul să o exercitaţi.
Din clipa în care veţi părăsi patul, veţi face un sfert de oră de exerciţii fizice, care vor
fi urmate de vreo douăzeci de inspiraţii profunde; între inspiraţii repetaţi cu voce medie: «
eu mă simt bine, sunt puternic, calm, sunt stăpân pe nervii mei, am încredere în mine…
Aveţi grijă să evitaţi toate alimentele care vă cresc emotivitatea: condimentele, alcoolul,
cafeaua, ceaiul; alimentaţia va fi total vegetariană. Vă veţi veghea atitudinea, gesturile şi
cuvintele. Atitudinea are o mare importanţă: în psihologie există o lege, numită a
repercusiunii, de care trebuie să se ţină cont.
«Mişcările şi atitudinea corpului, produse în mod artificial, spune Ribot, pot declanşa
în anumite cazuri emoţiile corespondente: păstraţi-vă câtva timp starea de tristeţe şi vă veţi
simţi năpădit de ea. Aflaţi-vă într-o societate veselă, aliniaţi-vă la ea demersurile
exterioare şi veţi deştepta înăuntru o fugitivă stare de veselie. În cazul persoanelor
hipnotizate, luaţi o poziţie ameninţătoare cu braţele, strângeţi-vă pumnii şi observaţi
expresia spontană a feţei şi a corpului lor care urmăreşte atitudinea; la fel se întâmplă şi în
10
cazul exprimării iubirii, a unei rugăciuni sau dispreţ. Aici cauza este mişcarea şi efectul
este emoţia. Ambele cazuri sunt reductibile la o formulă unică: între mişcare şi emoţie
există o asociere indisolubilă: emoţia declanşează mişcările şi mişcările declanşează
emoţia... »
Gândurile şi emoţiile noastre provoacă reacţii organice, dar tot ce se întâmplă în
corpul nostru, în muşchi, ne modifică mai mult sau mai puţin felul nostru de a gândi şi de a
simţi.
Dacă sunteţi furios, vă veţi lăsa pradă manifestărilor exterioare brutale, ca de
exemplu gesturilor necontrolate, vorbelor violente, furia vă va scoate din sărite şi veţi fi
conduşi cine ştie unde, uneori chiar la crimă. Într-un moment de furie putem ucide…
Dimpotrivă, dacă ajungeţi să opriţi aceste manifestări, să vă înfrânaţi gesturile, să
rămâneţi nemişcat chiar doar câteva clipe, să opriţi şuvoiul vorbelor, atunci furia încetează
brusc, v-aţi regăsit stăpânirea de sine şi v-aţi schimbat atitudinea.
Pentru a vă elibera de timiditate, folosiţi-vă de această lege a repercusiunii; ca
demersul dumneavoastră să fie asigurat, nu înaintaţi în viaţă cu spatele încovoiat, cu capul
plecat ca şi cum toate catastrofele trebuiau să se abată asupra dumneavoastră.
Cunoşteam o persoană, care prin atitudinea sa temătoare, părea să atragă supra sa
toate loviturile sorţii. Nu faceţi ca ea, redresaţi-vă.
În timpul unei conversaţii, este bine să vă priviţi în ochi interlocutorul şi nu să vă
fixaţi ochii în jos, pe pantofii dumneavoastră; dacă vă lăsaţi privirea să rătăcească în spaţiu
sau dacă vă ciocniţi de diversele obiecte din jur, veţi da o impresie de timiditate, de jenă şi
uneori de falsitate, chiar dacă sunteţi omul cel mai drept posibil. În plus, vă pierdeţi
autoritatea şi riscaţi să fiţi bătut în toate discuţiile.
Vegheaţi la armonia gesturilor voastre, care să nu determine gânduri şi impulsuri
regretabile. Între timp, cultivaţi-vă gesturile potrivite obţinerii unei gândiri precise şi unei
exprimări uşoare.
Supravegheaţi-vă vocea şi faceţi tot ce vă stă în putinţă să devină caldă şi armonioasă
Daţi-vă seama de toate ocaziile ce vă apar în faţă pentru a lupta împotriva defectului
dumneavoastră.
De cel puţin trei ori pe zi intraţi la nimereală în magazinele care-ţi ies în drum,
discutaţi cu vânzătorul despre calitatea şi preţul obiectelor de care dumneavoastră nu aveţi
deloc nevoie,vorbiţi amabil, promiteţi că veţi cumpăra ceva în ziua în care veţi avea bani
mai mulţi...va fi un foarte bun exerciţiu pentru dumneavoastră. Vânzătorii care citesc
aceste rânduri nu mă vor mai dori; ei nu-şi vor pierde niciodată timpul; dacă sunt destul de
insistenţi, pricepuţi şi dacă găsesc argumente convingătoare ajung să-şi sugestioneze
clientul şi să obţină victoria.
Cumpărătorul eliberat de timiditatea sa şi care îndrăzneşte în sfârşit să spună ce
doreşte va fi cel mai bun client.
Judecaţi: dacă sunteţi prea egocentric, încercaţi să fiţi mai puţin, nu vă mai închipuiţi
că sunteţi buricul pământului sau că toate privirile nu se îndreaptă decât înspre
dumneavoastră, că lumea nu vă ascultă cu destulă atenţie şi că oamenii aşteaptă minuni de
la dumneavoastră; dacă vă convingeţi că sunteţi singurul care gândeşte astfel despre felul
dumneavoastră de a fi, despre ce spuneţi sau faceţi, atunci vă veţi apropia de vindecare.
Când veţi fi puternic pătruns de această idee, şi anume că oamenii se preocupă mai
curând de ei înşişi decât de dumneavoastră, că nu-şi petrec timpul comentându-vă vorbele
şi gesturile, atunci vă veţi putea face intrarea într-o sală cu cincizeci de oameni şi totul va
fi foarte bine.
11
 Seara, înainte de culcare, veţi avea grijă să repetaţi exerciţiile de dimineaţă, mişcările,
inspiraţiile profunde şi repetarea formulelor de autosugestie.
O dată ajuns în pat vă veţi face examenul de conştiinţă şi vă veţi retrăi victoriile
repurtate asupra timidităţii; astfel vă veţi spori încrederea; apoi vă veţi încredinţa încă
câteva minute autosugestiei, o veţi face în vârful buzelor, fără să încercaţi să vă fixaţi
atenţia, dar articulând cuvintele destul de bine şi cu o voce destul de tare ca urechile să
audă. Vă veţi repeta formulele despre calm şi despre încrederea în dumneavoastră, formule
cât mai pozitive posibil.
În timpul somnului, toate aceste sugestii se vor impregna în spirit, ele vor conduce la
vise plăcute, vise în care vă veţi vedea aşa cum doriţi să fiţi: puternic, stăpân pe
dumneavoastră, gata în faţa oricărei provocări şi toate aceste vise vor deveni la rândul lor
sugestii profitabile care vor ajuta la transformarea dumneavoastră.
Dacă încercaţi o oarecare dificultate în auto-sugestionarea prin cuvânt, înregistraţi
sugestiile şi reascultaţi-le sau încercaţi sugestionarea vizuală, aşa cum v-am sfătuit mai
sus, scrieţi-vă formulele pe un carton mare. Puneţi cartonul la piciorul patului, priviţi-l
câteva clipe înainte de a adormi, pentru ca imaginea lui să vi se întipărească pe retină;
subconştientul va fi aprovizionat prin ochi în loc de ureche; această sugestie este la fel de
puternică, însă cel mai bine este să se asocieze sugestia auditivă cu cea vizuală şi să se
repete cu voce potrivită cuvinte în timp ce ele sunt citite de pe carton.
Ce se poate face pentru a neutraliza tracul ? Anumiţi autori, în special Charles Clerc,
conferenţiar de mare talent, spunea-ceea ce eu consider inexact-că tracul apare în
întregime din lipsa de pregătire. Candidatul nu mar fi fost cuprins de trac dacă ar fi studiat
destul de bine materiile respective şi nu s-ar fi bazat în mare parte pe noroc, artistul dacă ar
fi lucrat suficient la rolul său şi nu s-ar mai fi temut de infidelitatea memoriei lui, iar
conferenţiarul dacă nu s-ar fi bazat pe uşurinţa lui de a improviza.
Ei bine, nu este aşa ! Nu. Tracul nu apare numai din lipsa pregătirii. Noi cunoaştem
candidaţi conştiincioşi, artişti care lucrează luni întregi la pregătirea unui rol, conferenţiari
plini de documente, care, ajunşi în faţa juriului sau a publicului sunt puşi la pământ de
trac.
Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că o pregătire prealabilă insuficientă
predispune la trac. Lipseşte baza, terenul se mişcă, avem încă o şansă să ne împotmolim şi
acest lucru se întâmplă deoarece cine vrea să scape de această obsesie va trebui, înainte de
toate, să se pregătească bine, iar prima condiţie este să-ţi păstreze echilibrul mental.
Eu vă spun simplu, fără cuvinte mari, ceea ce cred despre timiditate şi trac şi ce arme
trebuie folosite în lupta cu aceşti duşmani ai liniştii noastre morale.
Las la o parte tratamentul medical, puţin eficient, şi tratamentul psihanalitic, pe care-l
încredinţez clor mai competenţi decât mine şi care ca fi folosit mai ales pentru tracul
sexual. Practicaţi aşadar autosugestia, este ceva uşor, la îndemâna tuturor şi ne mai fiind
timizi, ne mai având trac, plini de încredere în dumneavoastră înşivă, veţi obţine
dezinvoltura şi optimismul care vor forţa succesul dumneavoastră, căci norocul este la fel
ca şi femeile, îşi păstrează zâmbetul pentru cei îndrăzneţi.

Dr. René Fauvel

12
 Notă:

Lăsaţi ca formulele să vă pătrundă spiritul. În spatele Cuvântului, vibraţiile textului

nu sunt o slăbiciune a ecranului dumneavoastră, ele sunt destinate obosirii conştiinţei
pentru a produce o uşoară stare hipnotică care uşurează impregnarea subconştientului.
Faceţi şi refaceţi acest exerciţiu până în clipa în care veţi simţi cum încredere vă
curge prin vene. Asociaţi aceste propoziţii pozitive cu imagini de siguranţă şi încredere în
sine, cu amintiri pozitive.

Eu am încredere în mine însumi.

Eu sunt stăpânul nervilor mei.

Eu mă stăpânesc.

Eu fac calm toate demersurile pe care trebuie să le fac.

Explicaţiile mele sunt logice şi clare şi ele îl vor convinge

pe interlocutor.

Dinamism.

Energie.

Încredere.

Calm.

Claritate.

13
 Îndestulare.

Reuşită.

Sânge rece.

Zâmbet.
Gesturi calme şi precise.

Echilibru.

Atitudine simplă şi chibzuită.

Demers asigurat.

Eu acţionez după conştiinţa mea.

Eu îmi ţi întotdeauna cuvântul.

Nu mă afectează ceea ce gândesc alţii despre mine.

Am întotdeauna simţul umorului.

Dacă eu zâmbesc celorlalţi şi ei mă vor întâmpina

cu un zâmbet.

Oamenii mă ascultă dacă mă simt sigur pe mine.

14
 Sunt calm, în întregime calm.

Sunt stăpân pe situaţie.

Totul va fi bine.

Mă simt puternic.

Sunt activ.

Sunt stăpânul împrejurărilor.

Îmi place să vorbesc.

În fiecare zi mă exprim cu o mai mare uşurinţă.

Asocierile mele de idei sunt rapide şi logice.

Ştiu să-mi conving ascultătorii.

Ideile mele sunt limpezi.

Pronunţ bine cuvintele.

Vocea îmi devine mai caldă şi mai convingătoare.

15