DEȘTEAPTĂ-TE ȘI RÂZI!

Satsang cu H. W. L. Poonja

Volumul 2

Editor: Eli Jakson-Bear

Traducere: Damema Ro

1
 Care este secretul de dincolo de iluminare?

În cel de-al doilea volum al cărții „Deșteaptă-te și râzi!”, Sri Poonjaji adâncește
dialogul început în primul volum. El a primit transmisia directă a minții tăcute de la
maestrul său, Sri Bhagavan Ramana Maharshi, iar astăzi, la rândul său, o oferă tuturor
celor care sunt gata să sfârșească cu suferința.

Cuprins
 Ce-i iluminarea?
 Cerințele satsangului
 Relația cu învățătorul
 Natura lui „eu”
 Meditația
 Natura minții și vasanele
 Capcana simțurilor
 Investigarea și devoțiunea
 Alegerea morții absolute
 Cum să fii în lume
 Romanța iubirii: tainicul secret
 Glosar

În această piesă Kali Yuga

Sri Ramana a instaurat
Tăcerea și investigarea Sinelui
în regatul sattvic,
și de aceea, a fost numit Maharshi.
Sri Poonjaji a aruncat în lume,
flacăra tăcerii.
El arată secretul arzător al non-rămânerii
pe meleagul acțiunii,
iar universul se aprinde.
De aceea, el este numit Papaji,
Părintele iubit al tuturora.
Un fiu devotat

2
 Cuvânt înainte
Prima dată, l-am vizitat pe Poonjaji în iunie 1990, pe când locuia împreună cu familia fiului său, în
centrul orașului Lucknow din India. Am ajuns acolo împreună cu soția mea, într-o zi toridă de vară, după
vreo 14 ore de mers îngrămădiți în trenul ce venea de la poalele Munților Himalaia, din apropiere de
Nainital. Întâi, i-am dat un telefon și el ne-a dat îndrumări cum să ajungem la adresă. N-aveam nicio idee
de ce urma să se întâmple în acea zi la ora 5 după masă și că acel fapt ne-ar fi putut schimba viața în așa
fel, încât niciodată nu vom putea avea destulă recunoștință pentru acest lucru.
În acea zi, nu mai erau alți vizitatori. Ne-a întâmpinat în sufrageria sa, de parcă făceam parte din
propria-i familie și ne-a servit cu ceai și prăjituri. N-am mai trăit, niciodată în viața mea, o astfel de iubire
la prima vedere! Nu există nicio vorbă care să poată descrie pe drept cuvânt frumusețea din acei ochi.
După o oră, am plecat împreună la plimbare prin oraș. Ceea ce mai devreme părea un oraș zgomotos și
agitat, devenise un paradis, pe când ne plimbam împreună prin împrejurimi. Ultima amintire a acelei seri
este drumul de întoarcere înapoi la hotel, într-o stare de imensă bucurie, ceva ce nu mai simțisem
niciodată până atunci.
Ceea ce mă emoționează foarte profund la Poonjaji este iubirea și smerenia sa. Când, săptămâna
următoare, soția mea se simți rău, el însuși a chemat doctorul s-o vadă. Mergea zilnic la piață și cumpăra
iaurt proaspăt și medicamente, ca mai apoi să mă trimită la hotel, cu instrucțiuni clare de cum s-o
îngrijesc. El însuși a chemat ricșa și a plătit cursa, dându-i indicații precise despre locul în care mergeam.
Iubirea lui atingea tot ce-i apărea în cale!
În acea săptămână, a citit din cartea lui Abhishiktananda capitolul care descria întâlnirea din 1953 a
acestui călugăr creștin cu Poonjaji. Când Abhishiktananda l-a întrebat de ce nu l-a iluminat, Poonjaji i-a
răspuns că nu există niciun „individ separat” care să fie iluminat. Nu există decât mintea care
conceptualizează individualitatea sau, la drept vorbind, iluminare și sclavie. El spune același lucru și în
aceste zile, fiindcă după 60 de ani, nu s-a schimbat deloc.
Ce comoară îl așteaptă pe cititor în capitolele ce vin! Cuvintele lui sunt limpezi și pline de frumusețe
și iubire, dar nicio privire nu-i mai frumoasă decât cea din ochii lui, atunci când Iubitul nostru Părinte
vede pe cineva flămând de realizarea Sinelui. Faptul că în zilele noastre, un astfel de maestru umblă pe
pământ, este cel mai mare dar ce poate fi imaginat!
Nataraj
Boulder, Colorado
decembrie 1992

Despre Sri Poonjaji

Sri Harilal W. Poonja s-a născut pe 13 octombrie 1910 în Gujranwala, India. Și-a petrecut copilăria în
Lyapur (acum Faisalabad), în vestul Punjabului, parte care mai târziu a fost inclusă în Pakistan. Mama lui
era una din surorile unuia dintre cei mai onorați sfinți, Swami Rama Tirtha.
Poezia lui Rama Tirtha avea rădăcini în trezirea non-duală, cea care este promisiunea Advaitei
hinduse. Ritmurile, pătrunderea și iubirea naturii sună în mod remarcabil în trezirea acestui nepot al său.
Rama Tirtha s-a retras în sihăstrie, în munții săi iubiți, Himalaia și, în octombrie 1906, la vârsta de 34 de
ani, intrând în apele unui râu dezlănțuit, n-a mai ieșit din ele niciodată. Pe pereții templului din Rishikesh
există un portret al lui Rama Tirtha și imaginea lui este de o asemănare izbitoare cu chipul tânărului
Poonjaji, așa că privitorii rămân fără grai la vederea acestuia. Sri Poonjaji s-a născut în 1910, 4 ani mai
târziu.
Copil fiind, Harilal a auzit despre Buddha la radio, în Peshawar. A devenit profund inspirat și a simțit
că trebuie să-l depășească pe Buddha, deși el nu știa ce însemna acest lucru.
Cam prin vremea aceea, a văzut într-o carte de școală o imagine care-l înfățișa pe Buddha numai piele
și os și, în secret, el a început să nu mai mănânce, dând mâncarea lui animalelor, așa că deveni curând ca
un schelet.
Era foarte fericit când colegii îl arătau cu degetul și râdeau de el, spunându-i „Buddha, Buddha!” Cu
toate acestea, tatăl lui nu era prea mulțumit și fiind îngrijorat de sănătatea fiului, îl duse pe Harilal la
doctor, ceea ce-l făcu pe băiat să se reîntoarcă din nou la mâncare.
Într-o bună zi, Harilal se îmbrăcă în secret în veșminte de sadhu și plecă la cerșit prin oraș, ca mai
apoi să le vorbească oamenilor în piață. Pe vremea când era la liceu, în echipa de lupte, citi într-o revistă
3
un articol despre yoga, după care-și schimbă dieta doar cu lapte de bivoliță și asta o făcu timp de un an,
timp în care a practicat yoga.
Prima sa stare de samadhi profund a avut loc pe la 9 ani, cam în timpul sfârșitului Primului Război
Mondial. Pentru a sărbători victoria, elevilor li se dăduseră vacanță și insigne. Familia lui se afla într-un
loc unde se servea o băutură din mango. Când băutura trecu prin fața lui, pentru a se servi și el, Poonjaji
nu schiță nicio mișcare, deoarece nu era conștient de ce se petrecea în jurul său, fiind complet absorbit
într-un fel de transă. Crezând că-i posedat, familia l-a dus la moscheea din localitate, unde i se recitară
mantre.
Când a revenit la starea normală de conștiință, mama lui l-a întrebat de ce râsese și strigase toată
noaptea, dar el nu putu să-i dea niciun răspuns. Ea-l întrebă dacă nu cumva îl văzuse pe Krishna, dar el nu
văzuse nimic ce ar fi putut numit în vreun fel și nici nu avea ce spune despre trăirea pe care o simțise.
Curând, datorită puternicei influențe exercitate de mamă, el deveni un înflăcărat devot al lui Krishna,
continuând să rostească pentru el o mantră zi și noapte, fapt ce-a durat chiar și după ce și-a întâlnit
maestrul, în 1942.
Pe la 20 de ani, părinții îi aranjaseră căsătoria și tot atunci, el devenise ofițer în armată. În timpul
armatei, superiorul îi spuse aprodului său: „Lui Poonja, taie-i rația de whisky!”, dar acesta răspunse că
Poonja n-a băut nimic niciodată.
Se trezea la 2 noapte și-și începea practica devoțională, rugându-se să fie vizitat de Krishna. Acum
râde când își amintește cum se îmbrăcase odată în straie femeiești ca să-l ispitească pe Krishna, căci
zeitatea era faimoasă pentru compania tinerelor femei. Această stare de fericire fusese confundată în mod
greșit cu starea de ebrietate.
Când Imperiul Britanic a părăsit India, deși Poonjaji era sclipitor și putea avea o carieră reușită în
armată, acest lucru nu s-a întâmplat. Dorul nemăsurat ce-i ardea inima l-a tras înapoi și a fost nevoit să
demisioneze. S-a mutat cu familie cu tot, în casa tatălui său, implorându-l să-l sprijine, continuându-și
însă căutarea.
A cutreierat întreaga Indie în lung și-n lat, până-n vârful Munților Himalaia, vizitând mănăstiri,
ashramuri și oameni sfinți, oferind totul oricui i-l putea arăta pe Dumnezeu. A fost dezamăgit pe oriunde a
fost, fiindcă peste tot găsea numai afaceriști deghizați în sadhu.
Rămăsese fără niciun sfanț și trăia în casa tatălui său, împreună cu soția și cei doi copii, când, într-un
sfârșit, maestrul său îl chemă acasă. Povestea-i una faimoasă și este repovestită chiar cu vorbele lui
Poonjaji în această carte, dar a fost relatată și în primul volum. Apărându-i ca un sadhu, marele Sri
Bhagavan Ramana Maharshi veni în casa lui Poonjaji și-l îndreptă direct spre Antireumatismali; acolo, la
picioarele maestrului, căutarea lui a luat sfârșit.
Următorii cinci ani, Poonjaji a muncit în Madras și tot timpul liber și-l petrecu în compania maestrului
său. În 1947, cineva-i spusese lui Maharshi că Poonjaji avea familia în partea musulmană a Punjabului.
Bhagavan l-a trimis pe Poonjaji să-și salveze familia de masacrul ce urma să aibă loc în acea zonă a
Indiei, dar el nu vroia să plece.
„Totul nu-i decât un vis”, îi spuse el maestrului. „Nu vreau să te părăsesc!”
„Dacă este un vis, atunci de ce ți-e frică că el te va răni?” - îi răspunse Maharshi. „Niciodată nu te voi
părăsi! ”
Acest adevăr a fost viu demonstrat la scurt timp după aceea.
Când să se urce în trenul ce ducea de la Lahore la Faisalabad, Poonjaji simți călăuzirea lui Ramana și,
în loc să se urce în vagonul cu indieni, în mod inexplicabil, se urcă în cel cu musulmani. La scurt timp
după ce trenul plecase din gară, musulmanii îl opriră și, sub ochii lui, îi măcelăriră pe toți hindușii.
Încercă să-și ascundă tatuajul cu OM de pe mână și cu toate că avea toate însemnele unui brahmin
hindus, inclusiv cercelul din ureche, el își continuă călătoria încă vreo 20 de ore în mijlocul
musulmanilor, fără ca cineva să bage de seamă toate astea.
Ajungând la Faisalabad, situația de acolo era chiar mult mai rea decât se așteptase, era o adevărată
răscoală pe străzi. Și-a luat familia, ce număra nu mai puțin de 35 de persoane și a prins ultimul tren ce
pleca din Lahore, după care granițele s-au închis în urma lui.
Deoarece cunoștea un ofițer în Lucknow, un om care-l putea ajuta, s-a mutat cu tot cu familie în acest
oraș, iar familia lui locuiește de atunci, tot acolo. (Este remarcabil că în acel loc Swami Rama Tirtha a
avut și încă mai are Pratisthanul său.) O vreme a lucrat în Lucknow, vânzând echipament pentru industria
grea, pentru firma Allis-Chalmers.

4
 Trudind din greu, ca să-și susțină familia și educația copiilor, Poonjaji n-a putut suporta viața de
familie. După câteva zile, și-a lăsat în Lucknow familia și s-a reîntors în sud, unde a găsit un serviciu ca
inginer minier în junglele din Mangalore. Locuia într-o colibă în pădure; era răspunzător de sute de
oameni pe care-i și supraveghea în munca lor. Descoperise în junglă noi depozite de minereu, făcea vizite
la Ramanashram și ocazional, mai apărea câte un căutător care-l găsea acolo.
Într-o zi, un judecător, chiar șeful Curții Supreme de Justiție a Indiei, auzi că-n junglă trăia un sadhu
îndrăgostit de Dumnezeu și plecă să-l caute. Omul legii se aștepta să găsească un sadhu în zdrențe și fu
foarte surprins să-l afle pe Poonjaji în haina lui de piele, încălțat cu bocancii lui mari, conducând un jeep.
Totuși, după o privire și câteva vorbe, judecătorul șef cânta și dansa în cerc.
Cam la acea vreme, prin 1953, Poonjaji îl întâlni pe preotul catolic Abhishiktananda (în primul volum
a fost prezentată întâlnirea lor).
În timpul unui praznic al lui Guru Purnima, Poonjaji trecu neobservat printr-un sat. S-a oprit la o casă,
pentru ceva ajutor și fu invitat înăuntru. În ciuda hainelor pline de noroi și a protestelor sale, a fost pus în
capul mesei, pe locul gurului și onorat pe măsură. Soția gazdei, care încă mai trăiește și acum când sunt
scrise aceste rânduri, l-a rugat pe Poonjaji s-o accepte ca pe cel mai vârstnic discipol al său. Copiii gazdei,
care acum au în jur de 40 de ani și ei sunt discipolii lui.
De îndată ce copiii i-au crescut, au primit educație și s-au căsătorit, Poonjaji s-a retras la pensie. În
1966, a început să meargă prin India, răspândind realizarea care-l mistuise. A locuit într-o grotă pe malul
Gangelui, gătind afară la foc și mâncând dintr-o farfurie de piatră.
Cu ocazia marelui festival, Kumba Mela, eveniment ce se petrece la fiecare 12 ani, milioane de
oameni vin să se scalde în Gange și să primească din partea apei darshan. La o Maha Kumba Mela,
eveniment ce are loc la 12 kumbas (sau 144 de ani), Poonjaji a avut o viziune neobișnuită: deasupra
malului, departe de mulțime, a văzut o frumoasă tânără cu niște ochi cum nu mai văzuse niciodată la o
ființă omenească. Ea s-a apropiat și l-a întrebat unde îi sunt părinții. A mai spus că se afla acolo ca să ia
darshan pentru el. S-a prosternat la picioarele lui, după care a alergat pe apă și a dispărut. Atunci, a fost
singura dată când și-a dat seama că se întâlnise cu spiritul fluviului Gange.
Odată, Poonjaji plecase fugind în căutarea rishilor ascunși în Munții Himalaia, înțelepți ce aveau
reputația de a fi nemuritori. În călătoria sa, el se întâlni cu un yoghin siddha și onveniră împreună să-și
împărtășească realizările. Yoghinul și-a etalat puterile - omul putea levita - și primise un toiag de la Yama,
Domnul Morții; el îi spuse lui Poonjaji, că atâta vreme cât avea acel toiag, nu se putea să moară.
Atunci când siddha a invocat zeița Saraswari, a putut vorbi în engleză, o limbă pe care n-o învățase
niciodată. Poonjaji, priceput la persană, engleză, tamilă și la alte dialecte din sudul Indiei, l-a verificat pe
om, spre satisfacția acestuia.
Omul îi spuse că maestrul lui îl învățase absolut tot ce știa, dar îi spusese că asta nu era Cunoașterea
Ultimă. Pe patul de moarte, maestrul l-a trimis în lume să descopere Cunoașterea Finală.
După toată această expunere, yoghinul îl întrebă pe Poonjaji dacă-l poate ajuta să descopere
Cunoașterea Ultimă. Poonjaji a fost de acord. Mai întâi, i-a luat toiagul din mână și i l-a aruncat în Gange.
„Acum, acest corp va trăi și va muri, ca oricine altcineva. Tot ce mi-ai arătat a fost făcut prin puterea
minții. Mantrele, apariția zeităților și puterile, toate sunt făcute cu mintea și cu corpul. Acum, oprește-te o
clipă...” - spuse Poonjaji, după care-l privi în ochi. Continuă: „Încearcă acum să invoci zeitățile tale și
vezi apoi ce se întâmplă.”
Nu s-a întâmplat nimic. Cu mintea liniștită, omul nu și-a mai putut folosi puterile. Apoi, cu un singur
cuvânt, Poonjaji îl ilumină cu Cunoașterea Finală.
Siddha se prosternă la picioarele lui Poonjaji și-i spuse: „Maestrul meu mi-a spus: «Dacă vreodată
găsești pe cineva care să-ți dea această cunoaștere, trebuie să-l slujești tot restul vieții tale.», așa că,
Domnule, sunt servitorul tău și voi merge cu tine.”
Poonjaji îi spuse omului că el dintotdeauna călătorea de unul singur și nu-l lăsă să-l însoțească.
Pe la sfârșitul anilor 1960, Poonjaji fu descoperit de mai mulți căutători din generația timpurie hippy.
La vremea aceea, stătea într-o grotă pe malul Gangelui și tinerii respectivi se furișau din ashramuri și
veneau la el, impresionându-l prin dorința și angajamentul lor. Mulți dintre îl invitau în diverse colțuri ale
lumii ca să le dea învățătura. A călătorit prin Europa, Statele Unite ale Americii, Australia și America de
Sud. Oriunde se ducea, nu îngăduia acolo să se formeze niciun ashram, nici vreo organizație și refuza să
se stabilească în vreun loc anume.
El spunea: „Ashramul meu este întregul univers.”

5
 Această carte are la bază satsangurile și interviurile private luate în Lucknow, în
perioada aprilie 1991 - decembrie 1992. Satsangurile, care erau deschise tuturor, aveau
loc în casa lui Sri H.W.L. Poonja, un Satguru ce-și realizase în totalitate Sinele. Vocile și
întrebările sunt ale diverșilor participanți, însă în acest material sunt prezentate ca fiind
un singur interlocutor.
Sri Poonjaji s-a născut pe 13 octombrie 1910, în vestul Punjabului. A trăit prima sa
stare de samadhi pe la 9 ani. Și-a întânit maestrul, pe Bhagavan Ramana Maharshi, în
1944. A continuat să muncească pentru a-și întreține familia sa numeroasă, până când a
ieșit la pensie în 1966.
După ce-a trăit o perioadă de timp pe malurile Gangelui și a călătorit prin întreaga
lume, acum locuiește în Lucknow. Dat fiind că numărul căutătorilor care vin la satsang
este acum de sute, casa lui a devenit neîncăpătoare așa că întâlnirile se țin într-o casă mai
mare din vecinătate.
februarie 1993

Notă: samadhi - stare de beatitudine

Ce-i iluminarea?

Papaji, ce-i iluminarea?

Tăcerea minții este iluminarea.

***

Atunci când te reîntorci la Sinele tău, aceasta este numită trezire, eliberare, libertate. Cunoscându-ți
Sinele, cunoști totul. În această trezire, întregul univers este descoperit ca fiind înăuntrul tău. Toate
universurile sunt înăuntrul tău și tu ești universul.
Asta-i înțelegerea finală. Cunoscând asta, tu cunoști totul. Dacă nu cunoști asta, nu cunoști nimic,
indiferent cât de multe informații aduni. Fără această cunoaștere, ești ignorant. Cunoscând Absolutul, tu
ești totul...fără început, mijloc, sfârșit, fără naștere sau moarte. Aici se sfârșesc toate fricile.

***

Iluminarea există în afara timpului, nu-i vreo plimbare, dormire ori visare. Cercetează doar dorința:
„Eu vreau să fiu liber.” Din ce stare vine ea? Asta-i o stare transcendentală, ce vine de niciunde.

***

Papaji, cum pot liniști mintea?

Tradițional, se recomandă două căi. Una este introspecția, care se potrivește doar câtorva; cealaltă este
yoga. Yoga e concentrare, meditație și practică.
Pentru introspecție, mai întâi tu trebuie să fii în stare să discernu ce-i adevărat de ce nu-i adevărat; este
ceva cu totul convenabil. Culege ce este adevărat și aderă la acel lucru ori respinge ce nu-i adevărat, ce-i
fals.
Studiile, pelerinajele și cufundările în ape sfinte nu te vor ajuta în niciun fel. Nu-i de niciun ajutor să
știi toate sutrele și învățătura sfântă, dar nici darurile, austeritățile sau binefacerile nu te vor ajuta. Cerința
cea mai importantă este dorința arzătoare de libertate. Doar această dorință singură este destul. Dacă ai o
dorință aprinsă de libertate, satsangul va veni.
6
 Ce-i satsangul? Rămâi tăcut. Indiferent unde merge mintea, adu-o înapoi la sursă. Dacă nu ești în stare
s-o faci de unul singur, găsește-ți învățătorul perfect. Nu trebuie să faci nicio greșeală în alegerea
învățătorilor. Acesta este un pact între făptura ta omenească și iluminare. Nu-ți pierde viața cu cineva care
nu-i competent să-ți furnizeze marfa.
Dacă ești hotărât să obții libertatea, dacă trebuie s-o ai în această viață, în acest an, în această lună, în
această zi, acum – atunci e musai să faci o alegere. Cea mai bună alegere este introspecția și după aceea
mintea se liniștește instantaneu.
Meditația trebuie să fie permanentă și nu doar câteva ore. Trebuie să fii centrat în realitatea Sinelui
adevărat. Numai Sinele este adevărat, orice altceva este fals.
Trebuie să abandonezi totul! În cele din urmă, abandonează și studiul oricărei cărți. Deschide-ți
propria carte și rămâi tăcut.
***
Din 6 miliarde de oameni din lume, câți își doresc libertatea? Cât de rară este această dorință? Se
prea poate ca pământul să nu producă nici măcar o persoană iluminată într-o singură țară. Ca să vedem un
om iluminat, să ne întoarcem cu 2535 de ani înapoi; acolo găsim acest prinț ce-a devenit iluminat și al
cărui nume îl repetăm în fiecare zi.
Atunci când el s-a trezit, dormea lângă soția sa - regina - și lângă fiul lui. Avea un palat, elefanți, cai,
averi, armate și dansatoare. Acest tânăr nu văzuse în palatul lui niciun pic de suferință. De unde îi apăruse
dorința: „Eu vreau să fiu liber?”
Se trezi în miez de noapte. Pe de o parte, văzu frumusețea pământului - soția sa; pe de alta, pe fiul lui -
darul vieții de cuplu. Acest om se trezise între ele.
Așa cum auzi asta, nu te ostraciza! Tu ești Buddha însuși. Și el a fost om. Și tu ești om. Poate că el
avea mai multe responsabilități decât ai tu. Obligațiile lui erau enorme, mult mai mari decât ale tale. Cine
nu-l cunoaște pe Buddha? Numele lui strălucește în fiecare țară. Tu ești însuși Buddha! Nu te subestima.
Tu ai aceeași lumină, aceeași înțelepciune și aceeași conștiință ca și el.
Dacă vrei să amâni asta, atunci poți continua în noua ta naștere. Dacă ai dorințe și ele nu-s realizate,
trebuie să te renaști în pântecele următor. Dacă vrei să oprești asta, împlinește-ți toate dorințele într-o
clipită. Dacă n-au mai rămas dorințe, atunci cum mai poți să renaști?
Singura cale de a ieși din acest cerc este să-ți împlinești toate dorințele într-o clipită. Încearcă cealaltă
cale, realizează-ți o singură dorință, dar după aceea, vin și toate celelalte. Tu o împlinești și, cu toate
astea, vin și celelalte. Întreabă-i pe regi, pe conducătorii acestei lumi și vei descoperi că și ei au dorințe și
frici. Întreabă-l pe omul de afaceri; și el are dorințe și frici, el vrea bani. Muncitorul, preotul, soldatul -
toți nu-și împlinesc dorințele. Modul simplu de a-ți împlini dorințele este cu foc. Ai nevoie de foc, ca să
ardă magazia acestor dorințe, pe care le-ai adunat în punga memoriei tale. Ele vor fi aprinse pe loc, de o
singură dorință - iluminarea!
În iluminare, toate dorințele se reduc la scrum. Nu mai ai nevoie să te mai reîntorci în vreun pântece,
altfel trebuie să hoinărești dintr-un loc într-altul, din pântece în pântece. Asta nu ia deloc timp. Să ai doar
numai această dorință; pentru ea trebuie să muncești, fiindcă această dorință nu poate ateriza pe niciun
obiect. Dorințele pentru obiecte, adică să vrei să ai, pot lua ceva timp, dar această dorință - dorința de a-ți
cunoaște propriul tău Sine adevărat - nu te poate duce departe de împlinirea ei.
Această dorință se va realiza numaidecât, deoarece obiectul dorit este chiar subiectul! Subiectul este
cel care aspiră să se reîntoarcă la subiect. Conștiința dorește, dinăuntrul conștiinței, să se reîntoarcă la
conștiință. Cât îți ia să revii acasă, câtă vreme te afli deja acasă?
***
Din ceea ce înțeleg eu, suntem cu toții iluminați și trebuie să abandonăm cu totul conceptul care ne
spune că nu suntem iluminați. Este corect?

O parte din tine a priceput. „Eu nu sunt iluminat.” este un concept. „Eu sunt iluminat.” este tot un
concept. Înțelegi? Scapă de ambele concepte și ce vezi?

(Interlocutorul rămâne tăcut câteva clipe.)

Aha. Acest zâmbet de pe chipul tău nu-i nici iluminat și nici limitat. Zâmbește mai departe și rămâi
tăcut. Acum când zâmbești, ce gând îți trece prin minte? Cine ești tu? Cine zâmbește? Respingând
limitarea și libertatea, există zâmbetul. Acum, continuă fără să te referi la limitare sau iluminare.

7
 ***
Papaji, stau aici pe scaun de câteva zile, pun întrebări, dar de fiecare dată când tu mă privești, nu
știu ce mi se întâmplă. Nu înțeleg niciun cuvânt din ceea ce spui, de parcă tu vorbești într-o limbă
străină. Ar trebuie să fac vreun efort ca să înțeleg?

Poți face un efort, dacă-ți place. Cine te oprește? Chiar și acest gând de a face un efort trebuie să vină
de la sursă, însă înainte de a face acest efort, ai avut nevoie să faci vreun efort ca să devii bărbat?

Nu, eu sunt bărbat.

Întocmai. Atunci, de ce încerci să devii un cal? (râsete)

Dar eu nu înțeleg vorbele pe care le rostești. Chiar în clipa asta, când te uiți la mine, se întâmplă
ceva și eu nu înțeleg.

N-ai nevoie să înțelegi. Eu voi vorbi înainte ca înțelegerea ta să fie realizată. Sfârșitul înțelegerii tale
va fi finalul vorbirii mele, așa că renunță la înțelegere și eu voi renunța la vorbire. Înțelegerea nu te va
ajuta, ea va merge direct din ureche în memorie. Înțelegerea poate fi bună doar atunci când înveți ceva,
dar nu și pentru libertate. Pentru libertate, tu n-ai nevoie de nici măcar un singur cuvânt. Libertatea este
imaculată.

***

Tu spui că, în decurs de 60 de ani, doar o mână de oameni din cei care-au venit la tine și-au obținut
efectiv eliberarea finală. Ce vrea să însemne asta, pentru noi?

Nu te exclud de pe lista mea. (râsete)

***

Dacă ăsta-i un vis, de ce cred atât de mulți oameni că-i real?

Nimeni nu se îndoiește de realitatea lumii. Oamenii văd copaci și munți și ei sunt siguri că toate astea
există. Numai atunci când această siguranță este provocată, visul este pus la îndoială. Trezește-te și
descoperă că a fost doar un vis.
Cum să te trezești? Prin satsang. Satsangul este conversația despre eliberare. Prin satsang, tu-ți dai
seama că poți renunța la toate visele corpului și la toate aceste relații. Sunt foarte, foarte puțini cei care,
realmente, aleg să se trezească.
Buddha s-a trezit. Dormea alături de frumoasa-i soție și s-a trezit. Soția, de o parte și fiul, de cealaltă
parte; palat, elefanți, dar el a ales cu totul altceva.
Un alt rege s-a trezit; era culcat pe acoperișul palatului, cu două regine lângă el, într-o noapte cu lună
plină. Privea frumusețea lunii, când deodată, două păsări albe au trecut în zbor pe lângă el. Brusc, el s-a
trezit și-a privit situația: rege în palat, cu câte o regină de fiecare parte a sa; avea maximum ce-i putea
oferi lumea. Ce persoană norocoasă! S-a trezit în liniște, a părăsit palatul și a plecat în pădure ca să
trăiască în libertate.
Ici și colo, vei găsi diferite istorii despre trezire. Atunci când te trezești, vei ști că totul n-a fost decât
un vis. Când dormi, totul îți pare real și nici nu știi că visezi. În cele din urmă, discernământul vine din
întrebările: „De unde vin eu?” „Cine sunt eu?” Având acest discernământ, îți vei da seama de natura
acestui vis.

***

Ce-i iluminarea?

Eu nu folosesc acest cuvânt.

8
 Realizare?

Nimic. Nu deveni nimic. Chiar și iluminarea devine ceva. Fii ceea ce ești. Nu te eticheta. Nu avea
nicio marcă. Mărcile sunt pentru animale. Ce marcă poate exista pentru Sinele care NU ARE NICI
NUME, NICI FORMĂ? Care-i sursa cuvântului iluminare? Este un cuvânt, nu-i așa? Înainte de a fi un
cuvânt, care era sursa rădăcinii acestui cuvânt?

E un gând.

Da. Înainte de gând, era liniște. Așadar, mai întâi liniște, apoi gând și după aceea, cuvânt. Iluminarea
și limitarea sunt cuvinte. Toate cuvintele există doar în regatul minții și tu ești deschis la ceea ce există
dincolo de minte. Înainte de a deveni gând, el era altundeva și acest altundeva este propriul tău Sine.
Sinele este întotdeauna Sinele; nu lăsa să fie marcat. Sinele este Sinele și El n-are nevoie de efortul
tău, de vreo metodă sau de vreun ajutor, ca să se realizeze pe Sine. El este întotdeauna realizat. Din
contră, tu-l ascunzi. Acest camuflaj trebuie îndepărtat.
Ce-i camuflajul? Camuflajul este gândul „eu sunt asta și asta”. Acesta trebuie îndepărtat și atunci când
el pleacă, Sinele este strălucitor prin Sine, radiază în Sine, prin propria Lui strălucire. Ca să dai la o parte
camuflajul, nu-i nevoie de nicio practică. Rămâi doar tăcut o clipă și totul s-a sfârșit, ești acasă.

Când ascult cuvintele tale, se întâmplă ceva în prezența ta.

Da, se întâmplă. Datorită liniștii, tăcerii și păcii. Liniște absolută. Atunci când mintea este tăcută, ea-i
numită prezență și această prezență este foarte contagioasă. Toți cei care intră în raza sa de acțiune sunt
afectați. Cea mai importantă este liniștea minții, nu gândurile sau cuvintele. Ca să dai învățătura, n-ai
nevoie de cuvinte. Doar rămâi tăcut.
Această învățătură n-are nevoie de cuvinte. EA DOAR CALMEAZĂ MINTEA. Învățăturile nu
lucrează câtă vreme nimeni nu-i calm. Există milioane de cărți, dar nimic nu merge, fiindcă mintea din
spatele scrierii nu-i liniștită. Unele sutre sunt eficiente, deoarece ele au fost scrise de o minte liniștită.
Cuvântul apare din liniște, mai înainte să fie cuvânt. Așadar, vorbește în liniște, ascultă în liniște.
Pentru libertate, tu n-ai nevoie de niciun cuvânt. Libertatea se transmite în tăcere.

Cerințele satsangului

Mai înainte ca cineva să meargă la un învățător ca să obțină eliberarea, el trebuie să aibă anumite
însușiri. Prima cerință este discernământul - o discriminare între ce-i real și ce nu-i real. Această distincție
este una esențială. Tu trebuie să dorești ce-i adevărat și să respingi ce nu-i adevărat. Numai Adevărul
poate fi real. Propriul tău Sine. Nu există nimic dincolo de asta; tot restul e fals.
Cea de a doua cerință este să scapi de dorința pentru plăcerile simțurilor.
A treia cerință este să abandonezi karma fizică și mentală.
A patra cerință este să-ți dorești eliberarea din tot sufletul.
Privește la cei puțini care s-au trezit și vei vedea că ei au împlinit toate aceste cerințe și necesități.
Având aceste însușiri, ești pregătit să stai lângă învățătorul tău. Un maestru perfect este cel care și-a
realizat Sinele. Învățătorul este de valoare, numai dacă el este o ființă perfectă. Precum zaraful încearcă
aurul, tot așa și tu ai dreptul să-ți verifici învățătorul. Nu te lăsa derutat. Când mergi într-un supermarket,
alegi ce cumperi. Când îți alegi un maestru, de ce nu ești chiar și mai atent?
Aceasta este epoca Kali Yuga (epoca întunericului). Falsul poate fi peste tot. Cei mai mulți maeștri
sunt falși învățători, dar și cei mai mulți căutători și ei tot falși sunt.
Mulți spun că vor eliberarea, dar însușirile lor trebuie să fi apărut mai înainte de a primi satsangul.
Deoarece tu te afli aici, eu presupun că ai discernământ. A doua cerință, pe care am menționat-o mai
înainte, spune să respingi dorințele, dar eu nu te întreb niciodată despre abandonarea plăcerilor. Unii
oameni se arată a fi în favoarea tuturor plăcerilor senzuale, dar eu nu cred că această idee a lor va avea
succes. Îmi poți spune dacă există vreo persoană implicată în plăcerile simțurilor care să devină
iluminată?

9
 În ceea ce privește karma, o să vă povestesc o istorioară care să vă facă să nu mai fiți confuzi referitor
la trăirea în lume și karma. Exista odată o prințesă adolescentă, care se vroia liberă, așa că se hotărâse să
meargă să vadă un sfânt ce locuia într-o colibă acoperită cu paie, la periferia orașului. Nimeni nu știa ce
voia ea să facă. Într-o noapte, pe când toată lumea dormea, fata se trezi și plecă să petreacă o oră
împreună cu sfântul respectiv.
Unul dintre prietenii fratelui ei, îi spuse acestuia: „Am văzut-o pe sora ta, în noapte. Unde se duce?”
Fratele ei îi răspunse: „Nu pleacă nicăieri. Doarme aici.”, însă rămase treaz ca s-o vadă. Pe la miezul
nopții, își văzu sora furișându-se și îndreptându-se spre oraș. O urmări cu o armă. El bănuia că urma să se
întâlnească cu cineva și în acel caz, i-ar fi omorât pe amândoi dintr-o singură împușcătură.
Pe când prințesa intra în colibă, înțeleptul aprinse lumina și spuse: „Vino, stai în fața mea. Azi e
ultima zi. Mâine îți voi transmite libertatea.”
Între timp, afară, fratele își văzu sora înăuntrul colibei împreună cu un străin. Fidel țelului său, ochi
ținta. Fratele ei nu era un căutător, mersese acolo pentru un scop diferit de cel al surorii sale; îi ochi pe
amândoi, dintr-o singură tragere.
Gurul rosti un cuvânt secret, spus de la învățător la discipol, în cea mai mare strictă confidență. Când
secretul intră în nervii discipolului, totul este gata. Gurul rosti cuvântul și cineva din afară începu să
danseze! Sfântul o dojeni pe fată că a mai adus pe cineva cu ea, însă aceasta-și apără nevinovăția,
spunându-i că n-a adus pe nimeni.
„Mergi de vezi cine-i cel care dansează în extaz.”, îi spuse sfântul fetei.
Ea ieși și-l găsi afară pe fratele ei. Se îmbrățișară și el căzu la picioare surorii sale, mulțumindu-i.
Miracolul are loc, pur și simplu, prin păstrarea unei bune întovărășiri și ascultând cuvântul. Acest om
n-a fost calificat în sensul tradițional. Atunci când el trăsese cu arma, n-avusese altă dorință decât cea de
a-i împușca pe amândoi, dintr-o lovitură. În esență, el țintea la iluminare și rezultatul a fost extazul și
recunoștința.
Asocierile tale trebuie să reflecte puritatea exterioară. Este absolut esențial. Puritatea exterioară merge
împreună cu cea interioară și puritatea interioară este dorința intensă de eliberare.

***

Respectul este esențial. Dacă ai un diamant, nu-l păstra într-o pungă de plastic. Tu trebuie să ai pentru
el un înveliș la fel de prețios, acesta este respectul. Trebuie să fii umil în fața tuturor ființelor, iar dacă n-o
faci, atunci ești arogant.
La început, fiecare este arogant, nimeni nu-i umil, dar nu-i vina ta. Egoul este cel arogant și acest
șarpe mușcă toate făpturile de pe mapamond. Toți sunt aroganți, inclusiv zeitățile.
Baza aroganței este formată din gândurile: „Eu sunt corpul. Acest lucru este al meu. Eu vreau asta. Eu
aparțin de asta. Asta-mi aparține mie.” Toate aceste gânduri nu fac decât să etaleze aroganță.
Cele mai multe ființe omenești sunt implicate în această aroganță și de aceea, în cazul lor, satsangul
nu lucrează. Atunci când ești arogant, tu-ți camuflezi natura propriului tău Sine, adică Frumusețea,
Fericirea și Libertatea. Nu poți avea pace ,câtă vreme ești arogant.
Dacă ești cu adevărat gata să scapi de aroganță, vino la satsang, apropie-te foarte umil de învățător și
întreabă-l: „Domnule, cum pot scăpa de aroganță?”

***

Chiar și a spune „eu sunt arogant” este umilința însăși. Mai întâi de toate, cine spune „Eu sunt
arogant.”? Ai auzit vreodată pe cineva spunând „eu sunt arogant”? Fiecare spune „Tu ești arogant!”.
Când ești arogant, pacea și fericirea îți sunt ascunse, însă atunci când realizezi pacea și fericirea,
aroganța se ascunde; așadar, îndrăgostește-te de pace!
Descoperă cine ești tu cu adevărat și aroganța va fi îndepărtată. Îți vei întâlni natura divină, aici și
acum. Nu stârni niciun gând! Nu fă niciun efort și atunci nu mai exista nicio aroganță! Dacă dai curs unui
gând, ca de pildă „Eu am făcut asta.” sau „Acest lucru-mi aparține.” ori „Mâine voi avea aia.”, atunci
toate aceste gânduri nu-s decât aroganță!
Tu nu poți face nimic! Nimicul este în mâinile tale! Întreabă-te încontinuu: „Cine sunt eu?” Ține-ți
mintea aici! La ce te gândești, asta ești. Cum îți este gândul, așa-ți este și ființa. Dacă gândul tău este gol,
atunci nu mai există nicio rațiune pentru o naștere următoare.

10
 ***

Satsangul veșnic și fără de sfârșit merge înainte, el există dinaintea acestui cosmos și va rămâne și
după distrugerea lumii. Frumusețea se descoperă pe sine în satsang.
Cine însă este arogant, nu va obține acea străfulgerare și nu va putea vedea asta, fiindcă această iubire,
această frumusețe este atât de imaculată, atât de nevinovată și de candidă, încât chiar și gândul de a o
vedea este un impediment, așa că tu trebuie să fii la fel de pur, de imaculat și de gol ca Acela, după care să
i te dăruiești. Unitatea, Frumusețea și Iubirea se întâlnesc cu Unitatea, Frumusețea și Iubirea.
Nu există nimeni care să fi văzut sau simțit ceva sau despre care să se spună ceva. Acesta este
satsangul. Nu-i vorba nici măcar despre unul, darămite despre doi! Nici măcar unul! Atunci se petrece
satsangul.

***

Dacă ești o persoană cu o minte ascuțită, un singur cuvânt din satsang este destul. Satsangul nu-i
pentru proști sau pentru cei slabi, el este pentru cei foarte isteți, foarte sinceri, foarte puri și sfinți.
Adevărul slăvește persoana sfântă. Acesta-i adevărul. Fără niciun compromis. Adevărul este cel care
vine să te ridice. El este cel care urmează să te îmbrățișeze. Tu trebuie să devii atât de frumos, încât el te
va săruta.
O singură greșeală și nu mai meriți să fii îmbrățișat și sărutat! El este imaculat. Adevărul va fi iubitul
tău. Nu te ascunde și nu ascunde nimic! Dacă vei fi atras de orice altceva, atunci cum te va mai ridica
iubitul tău? Dacă te afli în zona plăcerilor, atunci nu poți avea această relație imaculată cu propriul tău
Sine.

***

În multe părți ale globului, dacă te declari liber, oamenii te omoară cu pietre. Așa s-a întâmplat și cu
înțeleptul sufit Mansoul, cel care rostise vorbele: „Eu sunt liber.”
Tu ești norocos că aparții țării tale; asta înseamnă că ai un mare merit de te-ai născut într-o țară liberă,
unde poți face orice vrei. Poți trăi după cum îți place. Poți merge de la o biserică la alta și nimeni nu te ia
la întrebări. Există însă țări în care nu-ți poți părăsi religia. Mai există și țări în care nimeni nu îndrăznește
să afirme că este liber.
Tu ai o moștenire norocoasă, părinți favorabili, o țară propice, un neam cu noroc și tu însuți ești cu
noroc. Tu ai această dorință pentru libertate. De ce merit mai mare ai nevoie? Privește doar pentru o clipă
înăuntrul tău și vezi ce-i acolo!

Relația cu învățătorul

În mod tradițional, elevul merge în pădure la învățător și-i spune: „Maestre, salvează-mă. Sufăr.
Spune-mi, cine sunt eu?”
Cu iubire, învățătorul îi spune: „Fiul meu drag, vino și stai jos aici și eu îți voi spune. ”
Apoi începe investigarea. Elevul întreabă: „Cine sunt eu?”, iar învățătorul îți spune adevărul. „Tu ești
ACELA!” El vorbește despre adevăr și elevul înțelege: „Eu sunt ACELA.” Și gata!

***

Ce este un învățător?

Un învățător este o plută ce te trece de cealaltă parte a apei. Un învățător adevărat te traversează peste
oceanul samsarei. Dorințele sunt aligatorii și crocodilii periculoși din apă. Există vreo dorință care să nu
te înghită? Într-o zi, vine vremea ca acel aligator al dorinței să te înghită. Întreaga lume este devorată de
acești aligatori ai dorinței și atașamentului.

11
 Eliberează-ți mintea de atașamente și ești însuși Dumnezeu. Eliberează-te de dorință, tu ești
Absolutul. Nu există nicio urmă de îndoială referitor la asta. Scapă pentru o clipă de dorință și vezi apoi
cum te simți.
Te îndrăgostești pe loc de propriul tău Sine. Tu nu-ți poți găsi pacea în niciun obiect. Oprește-te din a
te mai năpusti asupra obiectelor și după aceea vezi ce se întâmplă. Căutând pacea, întreaga lume nu face
altceva decât să alerge după obiecte, dar pacea nu poate fi găsită în ele. Încetează goana și vezi.

***

Cum este posibil ca tu să dai cel mai ales dintre toate mărgăritarele oricui care-ți trece pe la ușă?

Cu 30 de ani în urmă, mama mea obișnuia să mă întrebe același lucru. Îi plăcea să spună: „Privește,
tu arunci mărgăritare la porci. Cine prețuiește ce-i dai tu?”
Ea mai spunea „Mai întâi, tu trebuie să evaluezi persoana. Privește la toți swami ăștia. Oamenii își
petrec toată viața să-i slujească în ashram și swami nu le dau nimic, fiindcă ei n-au nimic. Numaidecât
cum ei vin la tine, le și dai mărgăritarele. Cine cunoaște însemnătatea acestui lucru? Păzește-te. Vezi
calitatea persoanei și abia după aceea, dă-i ceea ce are nevoie și astfel, nu va mai fi nevoie ca diamantul
să atârne la gâtul măgarului. Tu trebuie să cântărești oamenii și numai după aceea ei te vor cunoaște.”
Dar ce să fac? Eu cred că o naștere omenească este suficientă. Nu există decât 6 miliarde de oameni.
Ia și numără țânțarii sau peștii, viermii sau bacteriile. Nașterea unui omului este rară și destul de
norocoasă ca să recunoască mărgăritarul adevărat.

***

Uneori sunt conștient...

Uneori! Ce înțelegi tu prin uneori? Gramatica asta nu-i bună! Unde ai învățat-o? La ce școală ai mers
ca să înveți asta? Cine erau profesorii tăi? Aici e o clasă diferită! Aceasta este o clasă unde nu există
niciun profesor sau, altfel spus, profesorul n-are limbă și elevii n-au cap pe umeri. Asta e acea clasă!
Dacă ai un cap, trebuie să mergi în altă parte. Du-te, poate, la abator, acolo unde capetele sunt retezate
Vezi tu, egoul este un cap. Egoul este nașterea capului pentru abator. Măcelarii vor avea foarte mare grijă
de tine. Eu nu vreau capete. Eu vreau inimi.
Există o mulțime de instituții care au nevoie doar de cap. Eu n-am nevoie ca vreun cap să vină aici.
Leapădă-ți capul afară și după aceea vorbește. Permite-i inimii tale să vorbească. Nu interveni. Las-o să
vorbească. Tu vorbești din cap. Taie-l!

***

Tocmai mi-a venit în minte o frumoasă poveste a sfântului Kabir. El avea o fetiță de șapte anișori.
Într-o zi, ea îl întrebă: „Tată, 500-600 de oameni vin în fiecare zi la tine la satsang. De ce-o fac?”
Kabir îi răspunse: „Ei vin pentru satsang. Pentru căutarea adevărului. Pentru libertate. Să aibă
înțelepciune. Eliberare.”
Copila spuse: „Tăticule dragă, eu nu cred că-i așa. Eu nu cred că ei vin pentru iluminare.”
Kabir rămase tăcut.
În ziua următoare, fetița stătea afară. Fiecărei persoane care se apropia, ea-i spunea: „Astăzi, tatăl meu
s-a hotărât ca mai întâi să vă interogheze, după care, o să vă cheme înăuntru.” Continuă mai apoi: „De
asta mă aflu eu aici. În mână am un satâr foarte ascuțit. Puneți-vă capul pe acest butuc de lemn și eu vă
voi tăia capul, după care i-l voi duce tatălui meu, ca să i-l arăt. După acest interviu, dacă el aprobă, veți fi
chemați înăuntru. ”
Toată lumea din satsang amuți.
În sfârșit, vorbi primul om: „Nu, nu. Noi ne aflăm aici, doar ca să fixăm logodna fiicei noastre. Ne
mai rămăsese ceva timp, așa că veniserăm aici doar să primim binecuvântarea gurului. Salută-l din partea
noastră, că noi plecăm.”

12
 Veni apoi un alt grup. Ei vroiau, chipurile, un sfat din partea gurului în privința unei probleme
juridice. Alții doreau doar o povață pentru relația lor cu partenerii. Alții doreau doar să știe părerea gurului
despre relațiile lor personale sau de afaceri.
Cam asta a fost...cu sau fără pretext, nimeni nu și-a pus pe capul pe buștean, ca mai apoi capul său să-i
fie prezentat învățătorului.
Timpul a trecut și Sfântul Kabir încă mai aștepta oamenii la satsang, dar nu veni nimeni. În cele din
urmă, ieși afară și o întrebă pe fetița lui de ce n-a venit nimeni.
Ea răspunse: „Eu le-am spus că tatăl meu vrea mai întâi să-i interogheze. Le-am spus că le voi tăia
capul și-l voi duce tatălui meu ca să-l interogheze. Nimeni n-a mai intrat! N-a îndrăznit nimeni! Nimeni
nu și-a prezentat capul! Nimeni nu l-a pus pe buștean! Nimeni nu mi-a permis să-l tai cu satârul! Așa că,
tăticule, care-i folosul satsangului tău?”
Toată lumea trebuie să moară. Din ziua nașterii corpului, moartea este deja în spate. Dacă ei își
puneau capul pe butuc ca să fie tăiat, atunci și-ar fi dat seama de adevărul celui care moare! Ar fi cunoscut
apoi ce este viața! Nimeni n-a consimțit să trăiască!
Această fetiță de 7 anișori cunoștea cum să fie prezentă la un satsang.
Acest „eu”, „al meu”, „al tău”, „al ei”, „al lui” nu este îngăduit în satsang. Te pregătești să vezi
Adevărul față-n față. Acesta-i înțelesul satsangului. Înfrunți adevărul, libertatea, propriul tău Sine.
Cine te poate ucide? Tu te temi de propriul tău Sine și te bizui pe alți sine. Contezi pe materiale ce nu-
s permanente. „Eu” și „tu” nu-ți salvează viața. Te-ai născut de milioane de ori și tot la fel de milioane de
ori ai murit. Cunoști foarte bine acest gust al morții. Acum, în sfârșit, începe să cunoști cum este să
trăiești. Nu-ți poți salva viața. Corpul tău este născut spre a muri. Îți place moartea. Ai trăit moartea de
milioane de ori, așa că-ți place moartea. Nu-ți place să trăiești!
Este așa de simplu să trăiești, așa de simplu să fii fericit, să fii mereu în extaz, dar pur și simplu, tu
vrei să mori, asta-i tot. Tu transformi această grădină a iubirii și frumuseții într-un abator.
Acordă-ți puțin timp, doar o clipă, ca să vezi cine ești. Acordă timp Sinelui. Niciodată nu-i dai timp
propriului tău Sine. Ți-ai tot folosit capul milioane de ani, dar acum, acordă un pic de timp inimii tale
adevărate.
Rămâi tăcut. Pur și simplu, rămâi tăcut și vei cunoaște ce se întâmplă. Acum, chiar în această clipă,
rămâi tăcut. Pune-ți jos toate sculele. Propriul tău Sine va veni să te îmbrățișeze și să te sărute. Dă-i voie.
Acordă această clipă propriului tău Sine.

***

Nu asculta această învățătură cu urechile. Dacă o faci, ea te va duce direct la piatra de mormânt.
Nu-i amintirea o piatră de mormânt? Ce altceva este memoria? În memorie, nu-s strânse tot felul de
mortăciuni?
Tot ce-i proaspăt, nu se află în memorie. În memorie nu poți mirosi nimic altceva decât vechituri.
Toate cadavrele trec pe acolo, așa că uită de ele. Nu face nimic și nu gândi la nimic. Asta-i tot.
Asta-i singura învățătură și nu-i ca tu s-o auzi. Nu asculta nimic. Nu citi, nu vedea, nu mirosi, nu
atinge, nu gusta nimic și atunci, ce-a mai rămas? Deschide-ți inima. Asta-i tot.

***

Prin toată India oamenii merg în pelerinaje. Odată, un om din nord s-a împrietenit cu unul din sud și
fiecare stătea în casa celuilalt, atunci când se afla în zonă.
Omul din sud îi spuse celuilalt: „Sunt bogat. Trăim foarte bine. Am doi băieți la școală, dar dacă ei ar
ști cât de multă avere am, atunci n-ar mai termina școala, așa că mi-am ascuns toată averea sub piatra de
moară a nevestii. Când băieții vor termina școala, îmi voi împărți averea întrei ei și soție.”
Au trecut 7 ani și, din nou, omul din nord veni să-l viziteze pe prietenul lui din sud și fu foarte
surprins de casă, căci acum era tare sărăcăcioasă. Omul mai văzu și că soția prietenului său părea foarte
nefericită; măcina grâul vecinului. Prietenul întrebă: „Ce se petrece aici?”
Femeia îi răspunse: „Acum 6 ani, în pădure, un șarpe veninos l-a mușcat pe soțul meu și el a murit. De
atunci, viața noastră este foarte grea. Băieții au terminat școala; și-au luat și ultimele examene. Acum, că
nu mai merg la școală, poate-și vor găsi de muncă, ca să mă ajute și pe mine. Până să moară soțul meu,

13
spălam rufele vecinilor, le curățam casele, le măcinam făina și, cu toate astea, nu aveam destul ca să
mâncăm.”
„Dar soțul tău nu ți-a spus niciodată ceva înainte să moară?”, întrebă omul.
„Nu, a murit brusc. Noi nu prea stăteam de vorbă.”, spuse femeia.
Prietenul se emoționase și-i spuse: „Sub moara la care macini tu făină, soțul tău a ascuns o comoară
cu galbeni.”
Doar simpla auzire a acestei vești, de la o autoritate serioasă, o făcu să se oprească din măcinat și pe
dată, deveni fericită. Comoara nu fusese încă scoasă la lumină, dar femeia era convinsă de vorbele unei
persoane de încredere și de aceea, ea deveni foarte fericită.
Acum, eu îți spun cum să scapi de suferință. Sapă vreo 2 cm sub suferință și...comoara-i acolo.
Această familie suferise și totul se transformase în praf doar pentru că n-a avut informația corectă.
Această informație vine de la cineva care ți-este foarte aproape și-ți spune: „Există o comoară înăuntrul
tău! Du-te înăuntru și-o vei găsi.” Aceasta nu-i tocmai o descoperire, căci ea există dintotdeauna acolo,
dar este acoperită cu ignoranță. Comoara poate fi acum descoperită, doar bazându-te pe informația
primită de la cineva care știe și-ți spune să îndepărtezi suferința și să privești dedesubtul ei. Acolo există
comoara. Fiecare descoperă bogăția numaidecât.
Comoara este acolo, însă informația adevărată lipsește. Pur și simplu, tu nu știi asta, așa că du-te și
spală rufele vecinilor - aceste rufe murdare sunt amintirile. Atunci când știi că te această comoară te
așteaptă, încetezi pe dată să te mai duci șă speli rufele vecinilor, altfel, tot ceea ce faci nu-i decât o
spălătorie!

***

De mii de ani, totul este la fel. Ici și colo, vei găsi foarte puțini învățători adevărați de care să
beneficieze oamenii. Ce se petrece aici, este în acea tradiție, pe acea linie și mereu a fost așa.
E bine dacă există mai mulți care văd pungășia, însă sunt destui și 2-3 oameni.
Dacă în mijlocul drumului se dansează, câți ar mai rămâne în satsang? Fii sincer. Muzica, dansul sunt
atât de atrăgătoare pentru simțuri, așa că te duci acolo. Simțurile sunt spre afară. Atingerea, gustatul,
privitul, ascultatul. Cum afară există mare atracție, ai și plecat într-acolo, deci cum să mai rămâi aici în
satsang? Lăsat singur, cine ar mai veni la propriul Atman, la propriul său Sine?

***

Totul se dizolvă când sunt așezat aici, în prezența ta.

Prezența este întotdeauna acolo. Fiind împreună cu Ființa e destul. Mai înainte, tu erai interesat de
devenire. Ființa este prezență și a recunoaște asta, înseamnă înțelepciune și libertate.

Există ceva ce se petrece în prezența ta. I-am putea spune Grație?

Grația și Prezența sunt totuna.

Are cineva nevoie de un guru?

Sinele tău este gurul tău, dar tu nu-l vezi înăuntrul tău. Tu înțelegi limbajul acestui guru lăuntric. Dacă
ești foarte serios, dacă ai un mare dor, o dorință arzătoare de a-L vedea, atunci El te prezintă cuiva care
are același limbaj ca al tău. Ca să-ți vorbească pe limba ta, Sinele lăuntric ia forma gurului din afară și el
îți spune: „Eu sunt înăuntrul tău.” Când acest guru exterior este recunoscut ca fiind Sinele tău, atunci vei
înțelege. Egoul este separarea și el trebuie să capituleze. În această separare, egoul este subiectul și
Dumnezeu obiectul.
Un val se imaginează pe sine ca fiind independent de mare; el are un nume diferit, o formă și o
mișcare aparte și nu vede oceanul din care s-a născut. Ăsta-i egoul. Apoi, cineva-i spune: „Tu aparții
oceanului. Tu ești întotdeauna oceanul.” Oceanul este subiectul.

14
 Este mult mai mult decât putem spune. Experiența mea nu este aceea despre care-mi vorbești tu, ci
aceea că ființa ta există; ea se transmite, astfel încât eu o trăiesc în mod direct. După aceea, știu că noi doi
nu suntem separați.
Aceasta este Grația. Aceasta este Prezența. Aceasta este Vorbirea Divină. Tot ce vei vedea, este unul și
același lucru. Ochii vor fi atât de zeificați, încât ei nu vor vedea altceva decât divinul.

După cum spui, eu privesc în ochii tăi și trăiesc în mod direct - pe măsură ce vin cuvintele - că
vorbesc Sinelui meu.

Da. Este același Sine. Absolutul slăvește o persoană sfântă. Atunci când vezi aceeași persoană,
propriul Sine, aceasta este sfințenia. Cel ce vorbește este unul și același cu cel care ascultă. Când te
abandonezi divinului, cel ce vede prin ochii tăi este chiar divinul; divinul este cel care privește.

***

Cine-i binecuvântat cu Grația?

Toată lumea.

Toți o au?

Da, o au cu toții.

Și de ce sunt atât de puțini oameni care o aud?

Acei puțini știu că ei o au, ceilalți nu știu.

De ce sunt ei aleși?

Grația dinăuntru te alege. Sinele în Sine, sursa acestei Grații, este atât de bun cu tine! El trebuie să-ți
vorbească pe limba ta; te duce la o persoană, pe care o apreciezi în acest sens și care-ți va vorbi pe limba
ta, spunându-ți doar că tu ești deja liber. Cine-ți spune să faci una sau alta, nu poate fi numit învățător, el
poate fi numit măcelar.

Măcelar?

Da. Cum altfel? Un învățător te scutește de toată activitatea, de toate conceptele și sarcinile. Tu
acționezi de mai bine de 35 de milioane de ani. Când, în sfârșit, ajungi la un învățător adevărat, el nu-ți va
cere să faci nimic, ci-ți va spune: „Fiul meu drag, vino și așază-te în liniște. Fii tăcut. Asta-i tot. Nu fă
nimic altceva!”
Gurul lăuntric este propriul tău Sine, cel din interior, dar tu nici nu-l cunoști și nici nu-l recunoști; nu-i
înțelegi limbajul tăcut, așa că el te va prezenta cuiva care-ți spune ceva și-ți cere să rămâi tăcut. Asta-i
Grația. Asta-i propria ta Grație. Ea vine dinăuntrul tău. Cine altcineva ți-o poate da?

Dar nu-i a mea? Nu sunt eu ce-l care-o are?

Nu-i a ta. Când spui că nu-i a ta, este din pricina corpului; ea nu-i nici înăuntru și nici în afară.

***

După venirea mea aici, te simt în inima mea. Te recunosc ca pe învățătorul meu, ca pe un maestru.
Umil, doresc să te rog să mă accepți să-ți fiu discipol.

Și cui îi pui tu întrebarea asta?

15
 Celui care stă în fața mea și este și înăuntrul meu.

Du inima chiar acum, într-acolo. Nu-i timp de pierdut! Inima este foarte aproape. Cât de departe de
tine se află inima ta?

Nu există nicio distanță.

Du-te imediat într-acolo! Ce răspuns primești? Ține seama de asta, acolo nu există dualitate! (tăcere)

Natura lui „eu”

Pot exista o mie de oglinzi ce reflectă o imagine diferită a soarelui, dar nu există o mie de sori, ci doar
unul singur care strălucește peste tot. Reflectările pot fi diferite, dar soarele este unul și același. Soarele
este unul singur și el strălucește peste tot, în fiecare atom. Este același soare.
Conștiința este la fel; ea poate apărea ca pasăre, animal, copac, piatră sau ființă omenească. Atunci
când realizezi Asta, nu vei mai suferi, ci te vei bucura. Când ești complet, tu n-ai nevoie de nimic. Acesta
este Absolutul, Totalul, Complectul, Perfectul. Totu-i gol. Totu-i conștiința. Nu mai da naștere noțiunii de
„eu” și, pe dată, vei vedea cine ești. Vei trăi foarte bine.
Care-i experiența ta acum?

Goliciunea.

Și ce apare din goliciune și revine în goliciune?

Goliciunea!

Da. Foarte bine! Deci atunci când folosești cuvântul „eu”, tu te referi la :o goliciune totală; astfel, nu
va mai exista nicio identificare cu căderea sau cu creșterea. Tu vei ști foarte bine că ea „este înăuntrul
meu și că întregul cosmos apare și dispare înăuntrul meu.” Ce mai este atunci întristarea sau suferința,
când întregul cosmos apare și dispare în tine?

***

Cineva întreabă: „Cine ești tu?”. Dacă răspunzi cumva: „Eu sunt Nicholson, Thompson, Wolfgang.”
etc., atunci, într-adevăr, tu nu cunoști răspunsul la această întrebare. Întreabă-te pur și simplu: „Cine sunt
eu?”
În mod obișnuit, atunci când te legitimezi, ca să răspunzi, te referi la un trup. Cum de ai devenit ceva
ce se schimbă? A existat copilăria, dar acum nu mai este. S-a petrecut schimbarea. Tu spui: „Când eram
un copil...mă jucam...mergeam la școală.” Apoi a venit tinerețea. Nu mai este nicio copilărie. Aceeași
persoană a devenit un tânăr. Tu spui: „Eram tânăr, aveam noi răspunderi...” Acum și tinerețea s-a dus.
Vine mai departe vârsta bătrâneții. Ai avut parte de experiența copilăriei și de cea a tinereții, dar vârsta
înaintată nu-ți dă experiența ca să poți privi înapoi. Nu poți spune: „Când eram bătrân...” Bătrânețea te
înlătură.
Ce se schimbă? Corpul se schimbă. Copilăria se transformă în tinerețe. Tinerețea se transformă în
bătrânețe. Bătrânețea se transformă în boală și boala în moarte și astfel, se încheie cercul. Cu toate astea,
tu rămâi același. „Când eram un copil...Când eram un tânăr...Când sunt un bătrân...” „Eul” rămâne același
și acest „eu” este același pentru toată lumea. Toți spun „eu”. Corpurile sunt diferite, dar „eu” este același.
În toate ființele, există o singură Realitate Absolută, care nu se schimbă.
Identifică-te, așadar, cu ceea ce nu se schimbă și nu cu ceea ce se naște și moare. Cum de te identifici
tu, cel neschimbător, cu ceea ce se schimbă? Nu te identifica cu corpul care se schimbă, ci cu „eu”. Toți
anii aceștia, generație după generație, ai identificat acest „eu” cu trupul, cu mintea, cu egoul, cu simțurile
și cu manifestarea. Nu ți s-a spus să afli «Cine este acest „eu”»?
Este atât de simplu! Ceea ce nu se schimbă este Adevărul nepieritor, Fericirea eternă, Beatitudinea,
Conștiința și Existența care nu suferă nicio transformare. Prin urmare, cum de este posibil ca în loc să te

16
consideri fericirea nemuritoare, să te identifici cu ceea ce se schimbă, suferă, moare și asta de nenumărate
ori?
Noi suntem aici împreună ca să descoperim cum să scăpăm de identificarea cu ceea ce se schimbă și
să ne identificăm cu este neschimbător și va rămâne neschimbător. Ce greutate poate exista? Dă-mi un
simplu argument care să stea oricând în picioare, fie acum, în viața asta, fie în cea următoare. Tu nu vei fi
fericit, dacă nu rezolvi această problemă și poate, că nu te-ai mai confruntat niciodată cu această
chestiune. Totdeauna ai pus întrebări altora și ei ți-au dat răspunsuri, dar această problemă n-a mai apărut
niciodată, însă se poate ca această întrebare să fie însuși răspunsul!
Tu trebuie să fii foarte serios, căci dacă dai greș în rezolvarea acestei chestiuni, înseamnă că tocmai
sinceritatea este ceea ce-ți lipsește!
Pe când avea vreo 17 ani, învățătorul meu a plecat de acasă. Nicio practică, niciun studiu. Mai târziu,
când l-am întâlnit, mi-a spus: „Tu ești însuși Dumnezeu! Tu ești Dumnezeu!”
Eu n-am avut nicio îndoială despre asta. Este o chestiune de câteva minute, între elevul cu adevărat
calificat, meritos, ascultător și învățătorul perfect. N-ai nevoie de nicio practică. Cât de departe de tine
poate să fie Sinele tău? Cât de departe de tine se află „eu” ca tu să ai nevoie de vreo practică pentru a
ajunge acolo? Dacă era departe, desigur că ai fi avut nevoie de vreun vehicul - fie prin aer, apă sau
terestru - dar el este înăuntru! Înăuntrul lăuntrului! Mai aproape decât respirația; acolo de unde se ivește
respirația.
Ce ai nevoie să faci? Doar să renunți la efort. Ca să te apuci de ceva, ai nevoie de efort; la fel, ca să-ți
imaginezi ceva, ai nevoie de efort, dar pentru asta n-ai nevoie să-ți imaginezi nimic, deoarece acesta-i
fântâna de unde se ivește imaginația. De unde crezi că apare gândul? Prin urmare, nu tu ești cel care
gândește și nici tu nu ești cel care face vreo practică, călătorește ori își stabilește vreo destinație!
Mai întâi, dă la o parte toate aceste închipuiri. Lasă-ți intenția să fie de un alt fel decât de a practica
sau de a amâna; mătură apoi tot ce-ți vine în minte, inclusiv ideile de libertate, iluminare și chiar despre
ceea ce cauți. În minte nu trebuie să apară nici măcar un singur concept de căutare. DESPRE ACEASTĂ
ELIBERARE DE IDEILE TALE VORBESC EU AICI.
Nimeni nu-ți poate da nimic Este, pur și simplu, treaba ta și numai a ta, așa că trebuie să ți-o rezolvi
de unul singur. Chiar dacă o amâni pe mai târziu, chiar și pentru milioane de ani, la sfârșitul acestor
milioane de ani, tu trebuie s-o duci la capăt.
Atunci când știi, îți dai seama că n-a existat niciun somn, ignoranță sau întuneric. Când există
lumină, unde mai este întunericul? Când există funia, unde mai e șarpele? Când nu există o interpretare
greșită, unde mai este mirajul? Totul este numai creația minții și, datorită imaginației, tu ai creat totul.
Ce este imaginația? „Eu nu sunt asta. Eu nu sunt libertatea absolută. Eu nu sunt existența absolută.”
Tu te identifici cu ceva ce nu-i statornic, este schimbător, deci nu-i veșnic. Aceasta este amânarea și ea-i
precum o moară de măcinat, face același lucru zi și noapte. Moara lucrează și toate ființele sunt sfărâmate
la fel ca boabele. Moara se învârte, pietrele ei se mișcă și ființele sunt zdrobite.
Câțiva, ici și colo -unul sau doi - pot fi în siguranță lângă axul central, acolo unde nimic nu-i
zdrobește. Orice se află mai departe de centru - Sinele, existența absolută - trebuie măcinat.

***

Această conștiență fără subiect sau obiect este cea care trebuie descoperită; ea este chiar propria ta
conștiență și este numită eliberarea de tot.
„Eul” se ivește și se comportă ca și când este conștiența. Apar egoul și lumea, iar egoul se separă de
Sine și devine înfumurat. Tot necazul de aici se trage. Acest ego se naște din conștiență și el se poartă de
parcă este separat de conștiență. (râsete) Își ia pe umeri responsabilitatea și nu aduce nici pace, nici
fericire și nici bucurie. Tu cauți, mai degrabă, fericirea în timp, în obiect după obiect. Toate aceste noțiuni
se ivesc din noțiunea eronată de „eu”.
Când îl cauți pe acest „eu”, el dispare lăsând în urma lui pura conștiență. Nu-i vorba de vreun „eu sunt
conștient” și nici despre conștiența vreunui obiect. Niciun subiect. Niciun obiect. Nici zi, nici noapte.
Nicio dualitate. Nici opusuri. Aceasta este Cunoașterea Finală; fără de ea, toți își creează samsara. A sta
aici, înseamnă a ajuta pe fiecare.
Mai înainte de a ajuta pe altcineva, tu trebuie să realizezi asta. Această cunoaștere este compasiune;
nimic mai mult de atât și nu poate fi realizată făcând ceva, citind sau practicând ceva. Ea este ce este.
Această cunoaștere este Cunoașterea Ultimă. Nu prin a face ceva. Dacă faci ceva, atunci acest lucru va fi

17
numit câștig sau obținere prin intermediul unui proces. Orice practică este fizică sau mentală, asta nu
depinde de vreun corp sau vreo minte. Orice apare de aici, este Acela!
Această cunoaștere se dezvăluie prin Sine. Este întotdeauna aici - pacea eternă, omniprezentă,
omniscientă - natura Sinelui fiecăruia. Sinele este aici și tu-ți pui capul într-alt loc. Eu spun: „Rămâi
tăcut.” Lasă Sinele să se reveleze Sieși. El n-are nevoie de niciun ajutor. Este atotstrălucitor. El strălucește
prin propria-I lumină; n-are nevoie de lumânarea nimănui!

***

Tu spui să-l cercetez pe „Cine sunt eu?”, dar mai spui și că această investigație nu poate fi făcută cu
mintea sau vorba. Poți să ne explici?

Da. Chiar și papagalii pot fi dresați să spună „Cine sunt eu? Cine sunt eu? Cine sunt eu?” Investigarea
despre care vorbesc eu, este cea a Sinelui cu Sinele. Ea are loc din cauza identificării false a Sinelui cu
altceva, crezându-se că „eu” nu-s Sinele și astfel, în conștiință, apare oarecare îndoială cum că „eu” nu-s
conștiința. Această îndoială este ca un val în oceanul conștiinței. De ce este nevoie ca acest gând să se
reîntoarcă înapoi la ocean, câtă vreme el este acel ocean?

***

Uneori se ridică „eu” și gândurile.

Ceea ce este așteptat să se întâmple este ca „eu” să se prăbușească în ocean, după care să nu mai
există niciu „eu”. El se reîntoarce la ocean ca fiind însuși oceanul, după care nu mai există niciun „eu”.
Oceanul dansează. Vederea dansează. Acesta-i un „eu” total. Un „eu” este contrafăcut, egoist, dar mai
există și un alt „eu” - oceanul este „eul total”. „Eu” înseamnă „eul total”, oceanul ca valuri. Eu sunt
valurile, mă ridic și mă prăbușesc. Din punctul de vedere al oceanului, oceanul este cel care se ridică și
care coboară.
Renunță la identificarea cu „eul” individual, cel pe care l-ai folosit mai înainte. Când există acel „eu”,
atunci există și ceilalți: „eu”, „tu” și „el”.
Când nu există nicio deosebire între valuri, bulboane, unde și curenți, acest „eu” este „eul total”. Totul
nu-i decât un singur ocean. „Eu” n-are nicio intenție, nicio separare, nicio individualitate față de ocean.
Acesta poate fi un dans foarte frumos, dacă cineva-l înțelege. Aceasta este Conștiința Absolută.

***

Cum să încetez să încerc?

Mai întâi, află-l pe cel care încearcă. „Cine încearcă?” te îndrumă spre Sine. Chiar acum! Găsește
persoana care încearcă!

Eu încerc.

OK. „Eu încerc.” Întoarce-te înapoi, „eu încerc”. „Încerc” se întoarce la „eu”. Acum tu ești la „eu”.
Spune-mi acum, cine încearcă?
Privește în spatele lui „eu”, dedesubtul lui „eu”. Caută sursa lui „eu”. Acum, spune-mi de unde apare
„eu”. Cine încearcă? „Eu încerc” s-a reîntors acolo de unde ai venit tu. Privește dedesubt. Privește la sursa
adevărată, de unde izvorăște „eu”. Privește în jos. Tu spuneai: „Cum să încetez să încerc?”. Privește la
sursa lui „eu”, cea care încearcă.

Sunt zăpăcit.

Privește la sursa lui „eu”. Ce confuzie există acolo?

Niciuna.

18
 Niciuna. OK. Deci acum te afli în sursa lui „eu”. Spune-mi, există acolo vreo confuzie?

Nu.

Ce mai e acolo? Apoi, spune-mi cine încearcă? Tu stai aici de ceva timp; privește împrejur, unde nu
există niciun „eu” și vezi gândul „eu încerc”. Privește în jur.

Privesc, dar nu pot vedea nimic

Vezi sursa lui „eu”. De unde apare?

De aici.

OK. De aici. Rămâi în aici și vezi ce-i de făcut. Privește în jur și vezi cine-i aici, cine-i prezent aici!

Nimeni

Atunci cine încearcă?

Nimeni.

Nimeni încearcă. Dacă tu ești nimeni, atunci cel care încearcă este „nimeni”. Care mai e problema
ta? (râsete)
Lasă-l pe „nimeni” să încerce. Lasă-l pe „nimeni” să încerce și să moară...Ce contează asta pentru
tine? Ce importanță are? Lasă-l pe „nimeni” să încerce și lasă-l pe „nimeni” să moară. Tu n-ai nicio
problemă. Cum este vremea aici și acum? Te aranjează, ți se potrivește? (râsete)

Nu-i nimeni acolo.

Dacă nu-i nimeni acolo, asta e pacea. Dacă vreun corp greșește, atunci pacea este deranjată. Când nu
există acolo niciun lucru, când nu există acolo niciun corp, când ești totalmente singur – nu există nici
măcar un gând - cum numești această stare? Neliniște ori pace?

Pace.

Ce-ai făcut să ai pacea, când cu o clipă mai înainte, erai neliniștit?

Am privit.

Da. Înainte n-ai privit, de aceea erai neliniștit. După milioane de ani de agitație, tu privești și afli
pacea. Privește din nou. Haide! Privește din nou, din nou. Călătorește cu mine ceva vreme. Acum îți pot
vedea chipul; nu mai există o față neliniștită. Excelent! Excelent! Te-am așteptat de atât de mult timp. Pe
unde ai hoinărit?

***

Cel mai bun mod de a vedea un om iluminat, este ca tu însuși să fii iluminat. Poate că n-ai niciun
drept să întrebi despre orice altceva, dar ai tot dreptul să întrebi „Cine sunt eu?”.

Ce spui despre compasiunea pentru alții? Are nevoie de doi, compasiunea?

Oare stomacul tău le mulțumește mâinilor că duc hrana la gură? Atunci când spui „eu”, te gândești
cumva la toate firele tale de păr? A avea două mâini și două picioare, înseamnă că trupul tău este compus
din mai multe părți ori că este unul singur?

19
 Ca stomacul să-i mulțumească gurii, presupune că există o deosebire. A avea un concept de
compasiune, presupune tot o deosebire. Mâinile n-au compasiune pentru stomac. Tu „cunoști” asta ca
fiind compasiune, dar de fapt nu-i, este învățătura misionarilor. Să acționezi cu compasiune! Cum ar
trebui să fie mâinile? Aceasta e partea proastă pe care o predică religiile; se propovăduiește frica și
pedeapsa înainte de moarte, dar după moarte, raiul.

***

Nu înțelege asta cu mintea. Doar rămâi tăcut. Lasă Sinele să apară. Rămâi tăcut. Vezi că în această
clipă nu te atinge niciun gând. Și tu ești aici…întotdeauna aici.

Ce se întâmplă atunci când apare întrebarea „De ce exist?”

Duce la același lucru.

La același lucru... (cu îndoială) Cum…?

Pune accentual pe „eu” și totul se rezolvă prin întoarcerea înapoi la „eu”. „Cine” și „ce” se contopesc
în „eu”.

Poate că „cine” și „ce” cine se contopesc, dar cu „de ce” ce se întâmplă?

Și „cine” și „ce” și „de ce” se nasc în „eu”. Mama lor este „eu”, deci chestioneaz-o acum pe mamă,
găsește-o pe „mama-eu”. Privește de unde se naște mama. Tu te naști din mamă, la fel și „cine” și „ce” se
nasc din aceeași„mamă-eu”. Privește de unde se naște această mamă, privește la bunică. De unde s-a
născut? Pentru mama, trebuie să mergi la bunică. Cum afli bunica, sursa? Doar renunță la efort. Doar
renunță la efortul de orice fel, fizic, mental – de orice fel.

Deci, să mă reîntorc la sursă?

Nu. Sursa este deja acolo. Investighează doar ce este „eu”. Când cercetezi sub „eu”, el dispare și când
dispare, s-a dus să-și vadă sursa; făcând o breșă în sursă, acest„eu” devine „non-eu”.
Se pune întrebarea: Ce este acest „non-eu” din care apare totul? Totul este acolo. Și lucrurile ar fi
acolo; și valurile ar fi acolo, în oceanul calm și liniștit. Există posibilitatea ca valurile să apară acum...și tu
ești aceea. Identifică-te cu apa, contopește-te cu ea și cu valul.
Apa trebuie să se contopească cu valul și valul trebuie să se contopească cu apa, deoarece ele sunt
unul și același lucru. Nu există nicio deosebire între apă și val. Oceanul și apa nu-s diferite. Vacuitatea și
conștiința nu-s diferite. Tu și conștiința nu sunteți diferiți. Tu trebuie să fii conștient de propriul tău Sine.
Atunci când ești conștient de munți, de copaci, de iarbă, de un măgar - nu sunt toate înăuntrul
conștiinței tale? Toate sunt conștiința. Totul este conștiința și tu ești acea conștiință. Cum te deosebești de
altcineva? Cine sunt ceilalți? În conștiință, unde-s ceilalți?

Nu există nicio deosebire.

Da, deosebirea nu-i decât un capriciu al minții. Realmente nu este nicio diferență. Prin urmare, cea
mai justă și bună întrebare este: „Cine sunt eu?” Aceasta este o întrebare subiectivă, pe când toate
celelalte sunt întrebări obiective. Există, deci, o întrebare subiectivă, pe care n-o pune nimeni. Fiecare
întreabă: „Cine ești tu?. Cine ești tu? Cine-i el?”. Nimeni n-are timp să întrebe „Cine sunt eu?”. Nimeni!
Cel care pune această întrebare este liber de această manifestare și este eliberat pentru totdeauna de
acest ciclu al nașterii și morții. Există, însă, atât de puțini oameni care-și cercetează propriul Sine! Restul
oamenilor n-o fac și de aceea ei vor suferi.
Puțini, ici și colo, fac un pas în introspecție și au curajul să cerceteze. Nu-i vorba să cunoști, să
primești, să obții sau să atingi ceva, e vorba doar de înțelegere, de descoperire. Tu trebuie să descoperi,
asta-i tot.
Fericirea este deja aici și tu o cerșești.

20
 ***

Atunci când există iluzia, substanța este ascunsă de nume și de formă. Tu spui că numele tău e Susan.
Gândești că „eu par asta, forma mea e asta, vârsta mea e asta, aparțin acestei țări, am acest sex.” Acest
corp este o formă și Susan este numele formei - asta ascunde realitatea. Oriunde există nume și formă,
este fals; ele nu-s permanente.
În somn, aceste nume și forme nu merg cu tine, așa că pune întrebarea: „Fără nume și fără formă, cine
sunt eu?” Dincolo de nume și de formă - care nu-s adevărate - cine ești tu? Tu nu ești rochia asta, cerceii
ăștia sau acest păr. Tu nu ești corpul! Tu nu ești mintea! Și ce-a mai rămas, e deja aici. Ființa a rămas și
non-ființa e nimicită. Ființa este aici, frumusețea este aici, veșnicia este aici. Și ASTA este ceea ce tu ești.

***

Toată lumea doarme. Când vezi pe un altul, tu vezi deosebire; când vezi dualitate, ea este numită
visare. Doar în vis, vezi obiecte. Când există un altul, înseamnă că ăsta e vis și că trebuie să fi adormit
mai înainte de a visa. Somnul este ignoranță. Când te trezești din această stare, te trezești la conștiență.

De când mă aflu în preajma ta, nu prea știu dacă sunt sau nu trezit.

Este bine că nu știi asta. Ca să știi, ai nevoie de altcineva care să te cunoască sau să fie cunoscut de
tine. Aici ești singur. Acesta e Adevărul Final.
Nimic nici n-a apărut și nici nu va dispărea vreodată. Tu ești singur. Asta-i tot. Această singurătate
este dincolo de locul în care soarele poate străluci sau lumina.

***

În toate limbile, cu excepția sanscritei, sinele se referă la ego sau la o individualitate personalizată. În
sanscrită, Sinele este definit ca Brahman și El n-are alt înțeles decât cel de Brahman. Brahman însuși este
Sinele însuși.
Tu nu exiști ca să ceri vreo clarificare. Sinele nu-i ceva de înșfăcat. Nici prin simțuri și nici prin minte.
Este secret și de neatins. Acesta este Acela, Sinele . Prin urmare, lasă-l singur.
Brahman este totul, El nu poate fi definit. Totul. Veșnic. Este locul în care sălășluiește cosmosul, în
care trăim cu toții. Este acel Brahman care locuiește în toate inimile - ale tuturor ființelor omenești,
animale, păsări, vietăți acvatice și pietre. Acest Brahman sălășluiește în fiece inimă și totul trăiește în
Brahman.

***

Noi ne imaginăm, oarecum, că suntem separați de Brahman, precum valurile își închipuie că sunt
separate de ocean. „Cum?” „De ce? Să-L lăsăm singur și să nu vorbim despre asta.
Atunci când te odihnești sub un copac și din frunziș îți cade un șarpe după gât, te mai uiți să vezi de
unde a căzut șarpele? Te mai întrebi ce fel de șarpe este? Dacă faci astfel, va fi prea târziu pentru analiză,
așa că mai bine îl arunci de îndată ce-a căzut.
Într-un fel noi suntem separați de propriul nostru Sine; foarte puțini dintre cei 5,6 miliarde de oameni
- să lăsăm la o parte celelalte specii (ele sunt atât de multe, încât nici nu pot fi numărate) - deci foarte
puțini oameni trăiesc cu dorința de a se reîntoarce acasă.
Care-i cel mai rapid mod posibil de a ne întoarce acasă și să nu mai pierdem timpul? Mulți dintre voi
mi-ați mărturisit că ați petrecut mulți ani - 10, 12, 20 - cu diverși învățători. Ați căutat pacea, libertatea,
iluminarea și nu s-a întâmplat nimic. Unii spun: „Încă nu sunt liber! Am citit o sumedenie de cărți, am
făcut tot felul de terapii, meditații și yoga și nu s-a întâmplat absolut nimic. Nu sunt gata!”
Aici nu se predă nicio metodă, cale ori terapie. Cărțile n-au nicio treabă cu asta. Țelul adevărat n-are
de a face cu studiul cărților. Cărților le lipsește experiența! Nicio carte nu-ți poate da experiență doar prin
citirea ei! Tu te afli aici ca să experimentezi în mod direct.

21
 Poate că, ani de zile, ai citit un meniu de mâncare ani...stând la restaurant, de dimineața până seara, tot
citind meniul. Să vorbești cu recepționerul sau să te împrietenești cu ospătarii nu-ți este de niciun folos.
Calea directă este de a-ți comanda mâncarea și de a mânca-o. Mănânc-o și asta-i tot. Nu mai nevoie să
mai mergi la vreun alt restaurant, pentru că ai făcut-o deja, ai avut experiența directă.
Atunci când mănânci, îți domolești foamea care te-a adus la restaurant; dacă te duci la un restaurant
doar ca să citești meniul, foamea nu-ți va fi satisfăcută, iar dacă mănânci postere cu feluri de mâncare, nu
vei fi deloc mulțumit.

***

Dragii mei prieteni, sunteți aici. Sunt fericit. Sunt foarte fericit și încurajat de rezultate. Unii oameni
îmi aduc bucuria absolută, însă eu cer fiecăruia care se află aici - și sunteți chiar destui din toată lumea -
să răspândească lumina tuturor. Doar un singur băț de chibrit poate pune foc la întreaga pădure a
ignoranței. Încearcă doar cu un singur băț de chibrit. „Eu sunt liber.” și ignoranța ia foc imediat.

Meditația

Orice practică - orice implică timp - nu te poate duce dincolo de sclavie. Orice se bazează pe
conceptul de timp, nu te poate conduce la libertatea de dincolo de timp. Tu trebuie să sari în afara
timpului. Ce e timp, mai puțin decât „Eu sunt corpul?” Poți concepe timpul, fără conceptul „Eu sunt
corpul?” Aroganța înseamnă să crezi că „Eu sunt așa și pe dincolo. Eu vreau asta sau aia.”.

***

Meditația este absolut necesară ca să spargi obișnuința de alerga în afară prin simțuri și de a-ți
controla mintea. Obiceiul minții de a fugi în afară poate fi împiedicat prin meditație, dar această meditație
trebuie să fie una fără efort, nu de tip yoga.
Meditația de tip yoga îți poate da o mai mare conștiință a trupului, dar eu vorbesc aici despre
meditația pentru eliberare, adică observarea minții ca sursă. Starea de calm se poate atinge prin meditația
de tip yoga, dar când ea a luat sfârșit, obiceiul minții revine, deoarece această meditație este orientată pe
corp și nu pe eliberare.
Pentru eliberare - care nu ia timp - meditația este introspecția în interiorul Sinelui. Toate tendințele
exterioare ale minții se opresc. Doar observă doar sursa lui „eu”; doar observă de unde se nasc gândurile.
Fii vigilent! Fii vioi! Fără efort! Descoperă! Atunci când apare „eu”, se ivește și corpul și manifestarea.
Această manifestare este proiecția ta bazată pe noțiunea de „Eu sunt”.

***

Am atât de multe concepte referitoare la exercițiile citite în cărți.

Se recomandă o mulțime de metode, deoarece fiecare om are un alt temperament, dar toate metodele
îți spun să faci ceva - o activitate fizică, orală sau mentală. Toate aceste exerciții se referă doar la
gimnastica mentală. Niciodată nu rămâi tăcut și nimeni nu te învață acest adevăr atât de simplu.
Dacă tu ești tăcut, atunci religiile dau greș și aceste învățături false dau faliment. Doar rămâi tăcut.
Acesta este modul de găsi pacea și iubirea în mijlocul oamenilor. Rămâi tăcut și atunci întreaga structură
religioasă se va prăbuși. Religiile îți dau frică, frica de iad. Dacă nu faci asta, atunci mergi direct în iad.
Toate religiile propovăduiesc această frică și toate religiile au la bază frica de iad. Nicio religie nu te
învață doar să rămâi tăcut.
Dacă rămâi tăcut, doar câteva minute din întreaga ta viață, poate vei câștiga pacea. Aceasta-i calea
care te apropie de realitate, de eliberare, de nirvana. Rămâi tăcut.
Depinde de tine. Oamenii, conform temperamentului lor, își aleg calea proprie, după care și-o
urmează. Foarte puțini dintre ei rămân tăcuți chiar și cinci minute; mai degrabă ei merg în Himalaia, în
pelerinaje, pe la temple, dar foarte puțini își petrec doar 5 minute în propria lor casă, păstrând tăcerea.

22
 Nu există nicio nevoie de învățător. Dacă învățătorul spune „Doar rămâi tăcut!”, atunci afacerea lui nu
va mai înflori deloc, iar dacă spune: „Nu-i nevoie să faci nimic altceva, ci doar să rămâi tăcut!”, atunci de
ce-ar mai fi nevoie de vreun învățător? Afacerea lui nu va mai merge, așa că trebuie musai să-ți spună să
faci ceva. Nicio religie nu-ți va confirma asta și, pe această temă, nici cărți nu se vor publica. Nicio
învățătură nu va prospera, dar fără tăcere, nu există odihnă NICĂIERI.

***

Am amintiri despre plăcere și extaz, dar când stau așezat, mereu mă aștept să mi se întâmple ceva
similar. Eu nu vreau doar să rămân tăcut. Aștept. Simt că trebuie să fie ceva mai mult.

Eu spun să nu te aștepți la nimic! Mintea ta a proiectat o manifestare și apoi ea fuge după proiecție și
nu-ți va da pace, de aceea caută să afli de unde apare această așteptare. Această așteptare a ta nu se va
realiza deloc! Chiar în această clipă, îți poți petrece câteva minute descoperind de unde vine această
așteptare. Mintea, în loc să alerge în afară împreună cu simțurile, e oprită și direcționată spre sursa ei. Tu
vrei pacea minții, nu-i așa?

Da.

Acum tu te poți ajuta singur. Ai fost pe la atâția guru și ashramuri și ce-ai câștigat?

Câteodată, pot face unele exerciții, care fac bine.

Nu exercițiile sunt problema. Nu poți sta așezat tot timpul. Unele tipuri de yoga mențin corpul și asta
nu-i o problemă. Dacă trupu-ți este bolnav, poți face anumite exerciții care să-l păstreze - exerciții fizice,
hrană satvică de calitate sau o simplă yoga. Altceva este dacă tu faci exerciții ca să câștigi ceva anume.
Toată căutarea puterilor este realizată prin intermediul egoului, cu gândul „Eu fac”.
Odată, am întâlnit în Munții Himalaia, un om cu multe puteri; putea levita și deținea puterile
manifestării. Pe patul de moarte, gurul lui îi spuse: „Eu ți-am arătat tot ce-am știut, dar n-am găsit
Adevărul Final, așa că tu caută pe cineva care ți-l poate da. ”
Dacă nu dorești nimic, atunci ți se dă totul fără să ceri ceva. Spune cumva regele: „Vreau clădirea asta
sau pe cealaltă.”? Tot regatul îi aparține. Și el îți va fi dat ție. Nu vei mai avea nevoie să cerșești nimic,
nicăieri.

***

În toată lumea, se practică o mulțime de exerciții sau sadhane, forme de yoga, mantre, adorații, karma,
devoțiune etc.
Întrebarea care se pune e următoarea: „Care-i țelul? Ce vrei tu de fapt?” Există practici diverse pentru
țeluri variate. Putem vorbim, cumva, despre Brahman, fiindcă voi puteți crede că „eu” înseamnă
conștiința individuală, dar aici Brahman este cel ce există, el este fără niciun atribut - o masă de
cunoaștere - fără nicio altă asociere. Non-dualitatea - aceasta e numită Brahman.
Aici, țelul nu-i un atribut al lui Brahman, el se află dincolo de raza de acțiune a minții sau a
intelectului. Brahman se dezvăluie pe Sine, deoarece El este dincolo de minte, de intelect, de simțuri sau
de orice fel de practică, este auto-revelator. Ca să găsești ceva în întuneric, tu ai nevoie de lumină. Ca să
vezi lumina, însă, n-ai nevoie de lumină. Este lumina însăși. Auto-revelator. Auto-luminos. Deoarece
Sinele este fără atribute, nu-i posibilă nicio asociație .
Povața dată aici este să realizezi Sinele, Brahman cel fără calități, etern și imaculat. Practicile pot fi
purificatoare sau pot da o alinare pentru un timp. Care sunt exercițiile cele mai apropiate țelului tău?
Cei puțini, care vor să-l realizeze pe Brahman, meditează asupra lui Brahman cel fără de calități, astfel
că nu-i posibil niciun obiect de concentrare în acest sens. Nu te concentra pe niciun obiect din trecut,
prezent sau viitor. Meditează la Brahman cel imaculat, cel care nu-i altcineva decât propriul tău Atman,
natura ta fundamentală.
Dacă nu ești în stare să urmărești imediat ce se petrece aici, poți continua pentru o vreme această
practică. Încet vei vedea că cel ce meditează și subiectul asupra căruia el meditează dispar împreună.

23
 Dacă vrei să crezi ceva, atunci de ce crezi că „Eu sunt corpul” sau ceva ce nu durează? Dacă vrei să ai
un gând și nu poți fi fără de gând, de ce nu gândești că „Eu sunt Brahman”? Dacă vrei să practici, atunci
„Eu sunt Brahman” este cea mai apropiată practică. Acest exercițiu este cel mai apropiat de țelul tău.
În fiecare ashram, în fiecare centru, ți se va să faci o anumită terapie sau ți se va da o practică, toate
astea ca să te țină ocupat. De ce? Fiindcă nimeni de acolo n-a realizat adevărul din expresia: „Doar rămâi
tăcut! ”
Dacă și se spune doar „Rămâi tăcut!”, atunci care mai este scopul centrului sau al ashramului? Scopul
lui financiar va eșua. Cum ar putea exista un învățător mai bun sau o învățătură mai bună decât „Rămâi
tăcut”? Aceasta este învățătura maestrului meu.
În acest secol, cine altcineva a mai predat această învățătură? El este singurul învățător din acest veac,
care a putut spune „Rămâi tăcut”. A rămâne tăcut este singura cale de a înlătura această roată a suferinței.
Practicile, ritualurile, mantrele sau yoga sunt foarte bune, fiindcă a face ceva în această direcție este
mult mai bine decât a te rătăci în lume. Unii dintre voi ați experimentat deja Adevărul, alții doresc o
clarificare ulterioară și alții nu înțeleg ce se întâmplă aici. Hai să vă explic. Orice practicați, vă concentrați
asupra unui anumit centru. Practica fizică este corpul. Practicile vitale sunt pranayama, kundalini, kriya și
așa mai departe. Raja yoga și practicile intelectuale se concentrează asupra mentalului.
Deoarece natura ta este întotdeauna conștiința, nu există niciodată un timp în care conștiința să nu fie
prezentă. Când ești în starea de veghe și neobosit în activitățile tale lumești sau spirituale, tu ești foarte
conștient de ceea ce faci. Chiar și în starea de vis, tu ești conștient de vis și de visător. Uneori, ești adus
înapoi la următoarea stare de veghe și ești conștient de ce-a fost visat. Tu ești conștient și de bucuria pe
care o experimentezi în timpul somnului fără vise. Respingând toate celelalte stări de veghe, de vis și de
somn, mintea se odihnește, este în pace și în această pace, tu ești foarte conștient!
Această conștiință este prezentă în toate stările. Conștiința este baza, fântâna, sursa. Niciun cuvânt nu
poate descrie ce este ea, dar nici nu poți nega că această conștiință există întotdeauna. Conștiința este
însăși existența! Fericirea însăși! Asta nu poate fi negat.
Deoarece vedem maturitatea oamenilor de aici, din satsang, putem vorbi despre aceste lucruri și ei pot
înțelege. Unii dintre voi trăiți asta și vă povestiți experiența. Sunt foarte fericit că este așa.

Eu nu experimentez lumea în felul ăsta. Pare să existe momente în care nu-s sigur că sunt conștient.

Tu negi conștiința, da?

Corect.

Nu ești conștient de negare? Cam așa...(râsete)

***

În meditația budistă, pe care o practic de 20 de ani, mă cercetez pe mine însumi.

Aceasta este investigarea ce are loc chiar în această clipă, iar tu fugi de ea. Cercetează. Intră înăuntru!
În toți acești 20 de ani, ce-ai făcut?

Am privit înăuntrul meu și am văzut vacuitatea sinelui și a fenomenelor. Mă simt de parcă am câștigat
foarte mult, însă nu eu...simt că s-a ivit înțelegerea.

Acea înțelegere a fost împrumutată. Cuvântul vacuitate, pe care tu-l folosești și care-i plin de egoism,
nu-i vacuitate. El este doar un concept împrumutat. Acest vid, despre care vorbim noi aici, nu-i deloc gol.
Nu-i nici chiar vacuitate. Vacuitatea n-are nimic de-a face cu el. Lasă să plece acest cuvânt „vacuitate”.
Unde l-ai învățat? Probabil l-ai auzit pe undeva. El aparține trecutului. N-are nimic în comun cu subiectul
pe care-l abordăm noi aici.
Cuvântul „vacuitate” doar indică spre ceva, la fel ca degetul care arată spre lună. Ca să vezi luna,
trebuie să respingi degetul. Dacă vrei să treci dincolo, atunci respinge cuvântul „vacuitate”; el nu-i decât
un deget ce arată spre ceva ce eu nu-l denumesc.

24
 Carevasăzică, am risipit toți acești20 de ani? Hmmmm!

Acești 20 de ani te-au adus aici. Dar nu numai acești 20 de ani, ci 35 de milioane de ani.
În Adevăr nu există timp - n-a existat niciodată nimic. Aceasta este experiența, experiența finală.
Timpul apare ca o escrocherie a minții. Tu atingi cuvântul „eu” și simultan apare timpul: trecut, prezent și
viitor. Acest Adevăr este negrăit. Buddha a vorbit 45 de ani, dar eu încă nu cred că a atins vreodată
punctul negrăit.

***

Atunci când meditez, simt nevoia contactului cu oamenii. Ce trebuie să fac?

Când meditezi, meditezi. Când ești cu oamenii, ești cu oamenii.

Nu. Nu pot. Mă tem să fiu singur.

Această singurătate este startul meditației. Înaintea singurătății nu există meditație, căci atunci ești
împreună cu altcineva. Când nu mai există altcineva, atunci începe meditația ta.
Ca să existe teama, trebuie să fie ideea de un altul. Frica vine împreună cu un altul și nu înainte. Frica
exista poate înainte de a fi în meditație: frica de a lăsa totul în spate sau frica de necunoscutul din fața ta.
În acest punct, tu încă n-ai intrat în meditație. Meditația este iubirea cu propriul tău Sine. Cu nimeni
altcineva.

Ce-i meditația?

Meditația este concentrarea asupra conștienței în sine, cea care-a fost acolo dintotdeauna. Nu ești
conștient atunci când meditezi? Dacă ești în psihic, trebuie să fii conștient. A fi conștient de această
conștiență se cheamă meditație și acea conștiență îți va dezvălui Adevărul. Rămâi conștient și Conștiența
îți va revela Adevărul Ei. Aceasta se cheamă meditație. Meditația înseamnă Conștiența meditând asupra
Sieși și nu asupra vreunui obiect.

***

Atunci când meditez, gândurile îmi fac necazuri. Ce trebuie să fac?

Presupune că meditezi acum. Culege un gând și spune-mi.

Am o imagine.

Imaginea este un gând. Ce-ai gândit?

Mă gândisem la maestrul meu.

Continuă să te gândești la maestrul tău. Acum lasă acest gând să fie înlocuit de un alt gând. Privește la
gândul următor, cel care i-a luat locul.

M-am gândit la părinții mei.

Bine. Ce-ai făcut acum cu gândul la maestru?

Încă mai e pe undeva, prin minte.

Nu, nu pe undeva. Mintea este gând. Nicio diferență. Când gândul la maestru se duce, vine gândul la
părinți. Acum ține-te de acest gând despre părinți. Apucă-l bine. Caută un alt gând, unul mult mai
important, unul superior. Maestrul s-a dus. Bine. Acum dă la o parte părinții și ce-i?

25
 Sora mea.

OK. Ține-te strâns de acest gând și spune-mi care-i următorul.

Copiii surorii mele.

OK. Privește. L-ai respins pe maestru; spune-i să se ducă în iad..nu contează! Apoi părinții...respinși.
Întotdeauna ții în minte cel mai bun gând, cel pe care-l iubești cel mai mult. Părinții l-au înlocuit pe
maestru, îți sunt mai dragi decât maestrul.
Când te căsătorești, tu uiți de părinți. Pentru iubirea soțului tău, uiți totul. Într-un moment, nu poți
avea în minte decât un singur gând. Gândurile noastre sunt, întotdeauna, la cel mai drag. Cum de-ai
pierdut acest gând la maestru? Maestrul trebuie să fie cel care-ți dă pacea minții, care te eliberează din
limitare, care-ți îndepărtează suferința. Dacă tu renunți la el pentru părinți și apoi pentru soră și copiii ei,
asta-i neliniștea minții...
Mai întâi de toate, ca să fii o ființă omenească, tu trebuie să fi trecut prin milioane de specii. Noi avem
o posibilitate de alegere pe care ca alte specii se poate să n-o aibă; asta-i o alegere ce poate fi ori acceptată
ori respinsă. Aceasta este alegerea pe care-ai făcut-o atunci când ai mers la maestru. Ai mers la maestru
pentru eliberare. Cum poți respinge asta, în favoarea părinților și surorii?

Păi, eu n-am mers la maestru pentru eliberare.

Atunci pentru ce, pentru muzică? Dacă nu te-ai dus la maestru pentru libertate, înseamnă că de asta l-
ai respins. Ce înțelegi tu prin maestru și care-i dorința ta?

Vreau iluminarea. Vreau să fiu mai aproape de Dumnezeu.

Dacă ești aproape de Dumnezeu, asta e numită eliberarea de suferință, eliberarea din întregul proces
lumesc. Tu te-ai dus la maestru ca să te învețe cum să fii mai aproape de Dumnezeu, nu-i așa?

Da.

Acum, un gând foarte bun. Cu acest gând, respinge toate celelalte gânduri și toate celelalte relații. Tu
vii la un învățător, ca să ți se spună cum să ajungi mai aproape de Dumnezeu. Acum ai găsit un învățător,
care te va prezenta lui Dumnezeu. În loc să te agăți de acest gând, acest gând la maestrul care te va face în
stare să ajungi aproape de Dumnezeu, înlocuiește-l cu un alt gând superior.

Superior?

Desigur. Nu poate fi înlocuit decât în felul ăsta. Tu alegi să te gândești la ceva superior, un lucru mai
dezirabil.

Nu există vreun alt gând superior.

Agață-te atunci de acest gând. Acum, ține-te de acest gând pentru o clipă și caută un alt gând care să-i
ia locul. Fii atent. Acesta-i un gând foarte important. De asta ai venit aici. Dacă-l înlocuiești, mergi la
Dumnezeu, fie că stai aici, fie că ieși de aici. Acum nu mai există nicio altă opțiune. Așadar, alege.

Nu pot să mă gândesc la un alt gând.

Foarte drăguț. Nu poți. Acum nu lăsa să plece acest gând, dacă nu există nimic superior lui. Dacă
pierzi șansa asta, înseamnă că ai pierdut cel mai important gând din această viață omenească. Cine dă
naștere unui astfel de gând, este o persoană binecuvântată. Alte gânduri nu te pot atinge.
(o lungă tăcere) OK, au trecut 10 minute. Ai mai găsit un alt gând, unul mult mai important ca să-l
înlocuiască pe acesta?

26
 Nu.

Dacă nu renunți la acest gând, nu poți prinde un alt gând. Nimic nu poate atinge gândul adevărat: „Eu
vreau să fiu liber”. Altfel, tu-i aduci pe părinții tăi...chiar și vacile au părinți și surori și copii. Așa cum să
fie de succes? Dacă vrei să înveți medicina, mergi cumva la jocurile de noroc? Așa poți deveni doctor?
Privește atent la ceea ce-ți dorești și rămâi acolo.
Eu mi-am respins părinții. Mi-am respins familia. M-am dus la maestrul meu. Nimic n-a putut
îmbunătăți acest gând: „Eu vreau să fiu liber”. Nimic nu m-a putut lua de lângă maestrul meu. Acest gând
la Dumnezeu era în capul meu 24 de ore pe zi.

***

Ca să afli bucuria permanentă, trebuie să privești în direcția cea bună, pe care n-o vei găsi în niciun
obiect exterior. Fiecare obiect apare, rămâne, după care dispare. În altă parte trebuie să cauți bucuria
veșnică, permanentă. Nu atribui bucuria altcuiva, indiferent dacă-i vorba despre persoană, soare, lună sau
stele.
Oprește această tendință de a merge în afara obiectelor, indiferent unde se află ele. Oprește mintea să
mai meargă în orice direcție din afară, după care, trebuie să te reîntorci la frumusețea ta lăuntrică. Aceasta
este propria ta natură, Fericirea Eternă pe care n-ai mai simțit-o niciodată.
Poți să ai parte de plăcere, de priveliști exterioare încântătoare, dar eu nu cred că cineva-i mulțumit
rămânând agățat de vreo frumusețe exterioară sau de vreo fericire din afară. Prin urmare, nu-ți mai risipi
viața cu aspectele superficiale. Verifică-ți mintea și ține-o departe de această tendință a ei înspre exterior,
tendință ce dăinuie de milioane de ani.
Acum e vremea. Tu ești aici și trebuie să pui capăt tuturor tendințelor minții de a curge în afară.
Redirecționează apoi mintea spre propriul tău Sine. Sinele trebuie să fie cel căruia i se atribuie frumusețea
soarelui, a stelelor și a restului lumii. Descoperă cine este acest Sine și că El este rezervorul inepuizabil de
Frumusețe, Iubire și Fericire, cel care ți-a lipsit atât de multă vreme.
Mintea mereu alergă după plăceri momentane și sare, la nesfârșit, de la una la alta, dar nu-i vina ei.
Într-o zi, tu trebuie să te hotărăști și acum a sosit timpul. Aici te afli pentru satsang. Acesta-i satsangul și
tu trebuie să descoperi pacea eternă. Pentru asta nu-i nevoie de nicio practică intensă, trebuie să fie ceea
ce este deja aici și asta te așteaptă chiar în această clipă; această clipă este, cu desăvârșire, suficientă.

***

Am stat aici trei săptămâni și tu m-ai eliberat de aroganța suferinței. După aceea, am plecat la
Poona, unde am practicat cinci săptămâni tantra. Acum sunt confuz, fiindcă am intrat din plin în furie,
chin, gelozie, înverșunare - toate astea legate de așteptările avute de la un prieten și de faptul că lucrurile
nu s-au petrecut așa cum îmi dorisem eu. Acum sunt tulburat rău.

Și? Ce dorești?

Ce să fac cu emoțiile care mă năpădesc? O parte din minte vrea să se lupte cu ele. Cum să le pun
capăt? Doar prin întrebarea „Cine sunt eu?”

Cum să le oprești? Ca să le oprești, a trebuit să vii aici. Aici nu se face nicio terapie. Cine îți spune:
„Fă asta!” sau „Fă aia!” nu-i decât un măcelar, nu un ghid. Niciun învățător adevărat nu-ți spune asta.
Înțelegi?
Persoana care-ți spune: „Destul! Ai făcut destul! Acum rămâi tăcut.”, aceasta-i persoana cu care să stai
un timp. Altfel, toată lumea-i implicată în terapii și asta îți este karma.
De ce nu rămâi tăcut? Terapia se face cu mintea, nu-i așa? Corp, sentimente și minte. Poți face vreo
terapie fără de corp și de minte? Aici n-ai nevoie nici de una, nici de alta. Pentru un minut, nu-ți folosi
mintea și nici trupul și o să trăiești pacea veșnică. Rămâi liniștit pentru o clipă și vei cunoaște ce apare, ce
vine.

27
 ***

Mi se pare că eu, cu ochii închiși, trăiesc mai mult Ființa. Mă minunez de tehnicile de meditație care
ne sunt predate.

Tu vorbești despre Ființă și totodată despre tehnici. Una-i să înoți în apele unui râu și alta-i să stai în
camera ta, cu carte-n mână, carte care te învață cum să înoți. Stând lungit în pat, citind despre cum să te
cufunzi în râu – asta-i o tehnică a Ființei.

Da, dar există căi diferite de a intra în râu: ori bagi mai întâi capul, ori picioarele ori să te arunci în
apă.

Aruncă-te în apă, îți spun; asta ți se adresează ție, direct. Aruncă-ți cartea! În râu, nu mai nevoie să
citești nicio carte. Dacă ai învățat să înoți, intră-n apă și nu mai sta lungit în pat, căci nicicând nu te vei
mai întâlni cu râul. Dacă nu vii la râu, tehnica nu te va face un înotător. Intră în râu. Intră în Ființă și
renunță la toate tehnicile.

Pare să conteze dacă ochii mei sunt deschiși sau închiși.

Pentru soare, are vreo importanță dacă umbrelele sunt sau nu deschise? Oamenii orbi pot avea tot
timpul ochii închiși. Înseamnă asta că ei privesc înăuntru? Ochii n-au nimic de-a face cu asta. Ochii sunt
pentru vedere și nu pentru Ființă. Nu-i nevoie nici de ochi, nici de nas, limbă sau atingere. Tu ești deja
Acela.
Prin intermediul acestor ferestre, mintea te-a scos afară, dar dacă TU EȘTI ACELA, atunci nu-ți mai
pasă dacă ferestrele sunt deschise ori închise. Îndepărtează-ți praful din ochi, după care nu mai contează
dacă ei sunt închiși ori deschiși. Dă praful afară, mai întâi! Ce-i acest praf din ochi, care nu vede Ființa?
Acest praf este gândul. Fă să nu se mai nască niciun gând. Dacă el apare, înseamnă că există praf în ochi
și-n nas, așa că tu nu mai auzi nici muzica și nici nu mai miroși parfumul. Tu nu-ți vezi propria lumină
dinăuntrul tău și dacă n-o vezi, vei vedea alte lucruri, dar ele nu-s decât reflectări. Dacă n-auzi propria-ți
muzică, atunci ești atras de zgomotul din afară. De ce nu-ți miroși propriul parfum? Ai mirosit vreodată
parfumul florii de lotus? Dacă încetezi să mai miroși gunoiul gândului, vei fi atras de lotusul tău cel cu
1000 de petale; el se află înăuntrul fiecăruia.
Atunci când îți vezi propria Ființă, cunoști Frumusețea, Iubirea și Veșnicia imaculată și niciodată n-o
vei mai părăsi; nu-ți vei mai părăsi Ființa.
Gândul te duce către devenire, de felul „eu sunt asta sau aia”. Dacă scapi de tot acest praf, ochii tăi
vor fi foarte limpezi și nu se vor mai afla nici înăuntru și nici în afară. Urechile tale vor auzi muzica.
Mintea ta va fi la fel de frumoasă precum cel mai intim prieten al tău și ea te va duce acolo de unde vine,
prezentându-te acelei glorii. În măsura în care-i posibil, trebuie să-ți folosești mintea, dar mintea pură și
nu pe cea agitată. Mintea agitată este cea a dorințelor. Dă dorințele afară și atunci nu mai există nicio
deosebire între minte, Atman, Sine sau Conștiință. Atunci mintea e non-mintea.
Cea care poluează mintea e dorința; abandonez-o și vezi pentru câteva clipe ce se întâmplă. Dezbracă-
te de toate dorințele și aruncă-te în eternul Gange. Îmbăiază-te în puritate, gol pușcă de toate dorințele,
ieși apoi afară, îmbracă-te și mișcă-te liber în această manifestare. Fă precum îți place. Fără nicio
constrângere. Tu trebuie să alegi ce-ți dorești: fericirea sau suferința. Alege! Eternitatea sau prăpădul. Ura
sau iubirea. Alege, OK?

***

Este cumva eliberarea de gând totuna cu eliberarea de ego?

Da. Egoul nu există, el nu-i decât un concept pe care l-ai auzit de pe undeva. Când copilul se naște, el
n-are niciun ego. Este foarte fericit și zâmbește la toată lumea. Egoul este un concept al trecutului.

În non-gând, nu există un ego latent? Fericirea vine într-o clipă a non-gândului, dar apoi apare din
nou egoul, deci egoul e latent.

28
 În acest caz aparte, când ai intrat în această stare fără de gând (o stare ce trece de la ego la non-ego),
tu ai făcut un efort. Ca să ajungi în starea fără de ego, la Sine, la lumină, te-ai legat cu o frânghie, cu un
ego, făcând un efort. Această funie – egoul - te va trage îndărăt. N-o înnoda. Nici efort și nici funie. Intră
apoi în această stare fără de efort. Ea este aici deja! Nu-i nicio intrare și nicio ieșire! Ieșirea și intrarea
sunt trecutul și viitorul. Eu zic să spargi legătura cu acest trecut și viitor. Și cum vei mai ieși? Totul e
adevăr. Cine te va chema înapoi?
Nu există niciun ego. Egoul ți-a fost aruncat în spate de altcineva, de părinți, societate, biserică. Asta-i
tot. Nu există niciun ego. Lipsa egoului – libertatea - este dreptul tău prin naștere, este moștenirea
fericirii, de asta o cauți. Tot ceea ce faci, faci pentru fericire, pentru pacea minții și pentru iubire.
Mai întâi de toate, de unde ai luat tu acest concept? Ai gustat odată fericirea și o vrei din nou, dar cauți
în loculi unde nu se află fericirea, o cauți în obiecte și în simțul plăcerii.

Fac exerciții de yoga, controlul respirației și meditație - toate astea ca să ating vacuitatea - dar mereu
revin înapoi.

Dacă cineva intră în meditație, mai întâi înnoadă o funie. „Voi sta o oră în meditație, după care mă duc
la birou.” - își spune, dar acest om privește la timp. Meditația este dhayana și dhyhana este acolo unde
mintea-i non-minte. Aceasta este meditația. Când meditezi, nu trebuie să existe nici cel care meditează și
nici acel ceva asupra căruia se meditează. Aceasta e meditația. Atunci nu există niciun ego. Asta-i natura
ta. Totul este acolo, acolo-i întreg cosmosul și tu ești perfect. N-ai nevoie de nimic. E nemărginirea. Nu
poți traversa nicio graniță ca să ajungi într-o altă țară. Oriunde mergi, în față-i gol, în spate-i gol, în părți
este gol. Aceasta-i înțelepciunea.

Dacă egoul înnoadă funia și eu admit că funia-i înnodată, atunci nu-i nevoie de efort pentru a dezlega
funia? Dacă stau așezat și nu fac nimic...

Chiar și a sta așezat este un efort...și a sta în picioare, tot efort este.

Înseamnă că întotdeauna există efort.

Întotdeauna există efort și atunci când nu te conectezi la așa-zisele eforturi și nu te lipești de ele, vei
ajunge într-un loc care ți-este dezvăluit fără niciun efort. Toate strădaniile sunt percepte și concepte.

***

Se pe urma sadhanei, poate cineva să aibă vreun avantaj?

Sadhana nu-i pentru eliberare, dar ea te îndepărtează de vechile obiceiuri. Eliberarea înseamnă să stai
față-n față cu tine însuți; ea-ți zâmbește în timpul în care-ți faci sadhana. Vechile tale tendințe, pe care le-
ai înșfăcat, sunt ca un zid imaginar. Acest zid este gândul: „Eu sunt limitat și sufăr.”

***

Fiecare om pe care-l cunosc și care-i angrenat într-un fel de practică spirituală, fie Vipassana, Zen
ori psihoterapie, o face ca să fie mai aproape de trezie. Are vreo valoare o astfel de practică?

Nicio valoare. Este o pierdere de timp. Toți acești oameni n-au ce face. Ei intră într-un comerț prin
care se înșală pe ei înșiși.

Dar sunt atât de multe religii, tradiții, căi...

Toate-s distructive. Și care-i rezultatul? Care-i primul rezultat al religiei? Distrugerea având ca bază
religia. Până acum, numărul celor uciși este egal cu populația lumii și el continuă să crească. Și cine-i cel
iluminat prin intermediul vreunei practici? Asta vreau să știu!

29
 Ei bine, e rar...

Spune-mi vreunul. Când pui această întrebare, poți să-mi spui dacă există cineva care s-a eliberat
prin intermediul practicii?

Cunosc o mână de oameni, care au primit un oarece nivel de trezie.

Unul. Numește-mi unul, de la începutul acestei planete.

Buddha.

Da. A mers din învățător în învățător și n-a fost mulțumit. „Nu-i asta, așa că o voi face de unul
singur!” și-a zis el. Apoi a rămas de unul singur și s-a așezat sub copacul Bodhi. Ceva s-a petrecut.
Nimeni nu dorește asta. Ananda a fost prima persoană care a venit lângă el. „Maestre, ce s-a
întâmplat? Ce-ai trăit? Ce-ai simțit?”
Dacă ar fi primit ceva, ar fi lăsat totul pentru eliberare. Eliberarea nu-i rezultatul vreunui efort, pentru
că atunci ea ar depinde de altceva și ăsta nu-i adevărul. Adevărul strălucește prin sine însuși. Nu-i nevoie
să fie cunoscut niciun alt ajutor. Ca să fie, diamantul n-are nevoie de nimic altceva. Se poate petrece ceva
doar atunci când respingi acest efort.

Da, când diamantul este brut, are nevoie să fie tăiat și făcut frumos. S-ar putea spune că practica
spirituală ia ființa umană din starea brută ș-o rafinează, ca lumina să treacă prin ea. Buddha a meditat;
oamenii stau așezați și meditează ca să devină iluminați.

El și-a realizat Sinele. Realizarea este acea libertate care-i aici dintotdeauna. Dacă el a făcut vreo
practică, atunci aceea a fost ca să îndepărteze acest concept de efort; acel efort este necesar eliberării și
când el s-a dus, libertatea-i aici.

Osho spunea că el a practicat și a tot practicat, după care a dat drumul oricărei practici. N-a exista
niciun efort.

Practica înseamnă a îndepărta obiceiul de a practica. După aceea, îți dai seama că libertatea-i deja aici.
Ce-i aici n-are nevoie de nicio practică. Vezi doar ce obstacole sunt. Ce-i zidul? Zidul este imaginația ta,
care-ți spune că nu ești liber. Atunci când depui un efort ca să fii liber, tu accepți conceptul că nu ești
liber, așa că începi de acolo. Dacă scapi de acest concept că „Eu nu sunt liber.”, ce se va întâmpla?
Această imaginație este propria ta creație.
Chiar această intenție care spune că „Eu vreau să fiu liber”, de unde se ivește ea? Nu fă nimic; doar
vezi de unde apare intenția. Nu cumva ea vine de acolo de unde intenția încearcă să te prindă? Chiar și
ideea că „Eu sunt limitat”, de unde apare ea?

Din conștiință.

Da, OK. Foarte bine. Din conștiință. Acum apare ideea „Eu vreau să fiu liber” și cineva-ți sugerează o
practică. Dacă are succes, unde te va duce ea? Care-i sfârșitul acelei practici?

Eliberarea.

Atunci care-i deosebirea dintre conștiința dinaintea efortului și practica de după eliberare?

Nu-i niciuna. E același lucru.

Dat fiind distanța dintre două identități, cât de departe trebuie să călătorești?

Te reîntorci în același loc.

30
 Și dacă-l cunoști mai devreme?

Natura minții și vasanele

Există numai conștiința; când ea încearcă să se înțeleagă pe sine, această înțelegere devine mintea. Nu
există nicio deosebire între înțelegere și minte. Mintea înseamnă activitate. După cum ți-e mintea, așa-ți
va fi și acțiunea. Cum îți este înțelegerea, așa-ți este și mintea. Deci, după cum îți este mintea, așa-ți este
și funcționarea. Această funcționare creează cele 5 simțuri; se creează obiectele respective și acesta-i
numit univers. Acest univers este rezultatul înțelegerii, care a apărut ca să înțeleagă conștiința. Conștiința,
care nu poate fi concretizată, este făcută un obiect, iar mintea devine subiectul ce percepe obiectele.
Indiferent ce vedem, indiferent ce înțelegem, totul nu-i altceva decât ignoranță. Atunci când se ivește
această înțelegere, ea creează mintea și mintea devine „Eu sunt”. „Eu sunt” are nevoie să înțeleagă ceva și
să acționeze. Această acțiune din partea lui „Eu sunt” este o înțelegere greșită, deoarece conștiința nu
poate fi înțeleasă, percepută ori concepută. Ea n-are niciun alt observator; este omniprezentă, omniscientă
și strălucitoare în sine. Cine-ar putea fi Observatorul Ei?
Înțelegerea a obiectivat-o și ea a devenit subiectul, postură în care are nevoie să creeze. Această
creație este rezultatul ignoranței. În această ignoranță, indiferent ce înțelegi, concepi sau percepi, este
doar ignoranță.
Creația dispare într-o clipă, întocmai cum apare. „Eu” este mintea și obiectele sunt universul.
Pronunță „Eu” și iată, universul - trecut, prezent, viitor – asta se repetă la nesfârșit; asta-i samsara.
Ai înțeles greșit, cum c-ar fi un șarpe în loc de funie. Când știi că-i o funie, șarpele dispare. De ce?
Fiindcă funia a fost înțeleasă greșit ca fiind șarpe. Această cunoaștere a funiei, pe dată, va fi răspunzătoare
de dispariția șarpelui.
De la început, prima ignoranță este nașterea lui „Eu sunt”. Întoarce-te înapoi de la samsara, întoarce-te
cu spatele la obiecte, acțiuni, minte și simțuri. Revino la „Eu”, prima acțiune a înțelegerii.
Conștiința a vrut să înțeleagă și s-a ivit ca valul în ocean. Acest val, această samsara, încetează numai
atunci când această înțelegere încetează. Odată cu hotărârea de a înceta, înlătură această primă înțelegere
de acolo de unde apare „Eu sunt”, care-i mintea, egoul, obiectele și samsara.
Mai precis, nu înțelege nimic. Cum? Să rămâi tăcut. A rămâne tăcut înseamnă să existe nicio acțiune.
Este natura ta. Această cale este fără de cale! Acțiunea vine din neliniștea minții. Când mintea nu-i
tulburată, oceanul nu-i agitat și nu există niciun val. Există numai Conștiința; Ea-i absolută, perfectă,
nemărginită, imaculată și insondabilă. N-o poți înțelege sau descrie. Aceasta este Conștiința, Existența,
Beatitudinea. Ea-i deja aici. Ce se vede este rezultatul acestei lumini, această frumusețe. Soarele
strălucește datorită luminii sale. Dacă există o lumânare și din ea se aprinde o mie de alte lumânări, deși
lumânările pot fi diferite, flacăra rămâne aceeași.
Cum poate să se deosebească flacăra primei lumânări de ce a ultimei lumânări? Din nefericire, cei mai
mulți nu privesc flacăra, ci ei numără lumânările. Tu vezi atât de multe lucruri individuale și nu vezi
flacăra! Conștiința este flacăra inițială. Tu vezi totul cu conștiința, ca-ntr-o oglindă; o oglinjoară foarte
mică, care reflectă munții, pădurile și cerul. Dacă privești această oglindă dinăuntrul tău, poți vedea orice.
Tot ce vezi, este proiecția ta ca visător. Oricând vezi ceva, tu visezi! Când nu vezi nimic, atunci ești treaz.
Multitudinea este un vis. Tu poți să te trezești din vis, imediat. Cum? Nu-ți mai agita mintea. Nu da
naștere valului „Eu sunt.” El cum apare, așa și dispare.
Acum, ești atașat de acest vis foarte vechi și de aceea există suferință și tensiune. Unii, ici și colo, vor
hotărî, spunându-și „Destul!” și din asta se va ivi dorința „Eu vreau să fiu liber.” Această dorință nu-i
diferită de conștiință sau de libertatea în sine. „Eu sunt” se dizolvă înapoi în libertate, acolo de unde s-a
născut.

***

Hipnoza minții începe cu un gând nenăscut, după care acest gând se naște. Nenăscutul trebuie să
apară. Înainte, valul fusese nenăscut în ocean. Privește, așadar, valul nenăscut. Spațiul fără valuri.
Privește-l: apare și dispare. Eu îți cer să nu-i permiți valului să apară. Înainte de nașterea valului, există
gândul nenăscut. Gândul trebuie să se nască...apoi se naște...după care vine problema, corect? Ea pleacă și

31
apoi vine alta. Nenăscut, născut și prăbușit. Acesta este procesul vieții. Dacă înțelegi asta, înseamnă că
hipnoza minții este controlată.
Invită chiar acum un gând nenăscut. Este ca și când ai vedea bârlogul bandiților, locul de unde ei vor
veni să-ți jefuiască casa; atrage acum un gând; invită să apară un gând nenăscut. (tăcere)
Invită acum un gând. Fă să vină unul. Acesta este controlul șuvoiului minții. Asta-i vigilența. Asta-i
atenția trează. Acesta trebuie să fie obiceiul tău și el este un obicei firesc. De asemenea este și fericire. Nu
te costă nimic.
Dacă îi permiți unui gând să apară, atunci ești în necaz și după aceea, un ciclu nesfârșit de necazuri.
Dacă nu ești vigilent, gândul se va naște și această apariție a lui este numită samsara. Înțelegi? Iar dacă
umbli după asta? Nirvana. E simplu. Caut-o și...unde mai este samsara? (râsete) Dacă știi asta, unde mai e
samsara? Dacă nu, samsara este nesfârșită.
Când vrei să scapi de samsara, înseamnă că vrei libertatea. Fă-o. Aici există, totuși, un mic secret.
Dacă o faci, o vei avea și când o ai, o vei împărtăși și altora. Altfel, dacă eu îți spun asta înainte să te
descoperi pe tine însuți, poate că nu ești de acord cu mine. Mai întâi, fă-o, apoi spune-mi secretul. Ai grijă
să sapi înăuntrul gândului nenăscut și vezi apoi ce se petrece.

Eu sunt în bârlogul bandiților. Este luminat și în plină activitate.

Da. OK. Mergi mai departe. Continuă să mergi mai departe, înăuntru. Chiar este un dans foarte
frumos. O romanță. Eu vorbesc despre beatitudine. Totul se combină - existență, cunoaștere, fericire,
conștiință - și dansează împreună. Fă doar asta și privește în jur.

Bârlogul devine un val.

Foarte bine, foarte bine. Mai departe. Mai departe.

Nu-i nimic acolo.

Asta e! Acum ai reușit. Rămâi aici.

***

Mă simt atât de netrebnic, ca un mincinos, fiindcă am avut parte de atât de multe experiențe, dar
mintea tot mai revine încă.

Ai văzut tu, cu adevărat, mintea? Ea-i o fantomă, nu există cu adevărat. De îndată ce dorești ceva,
apare și această fantomă a minții. Dacă nu dorești nimic, atunci această fantomă îți va face necazuri.
Scapă de dorință și unde mai e mintea?
Acolo unde există dorință, există și probleme. Poți trăi foarte bine fără minte. Fără minte, ești înțelept;
cu minte, ești prost. Nu dori nimic și ești împăratul acestei împărății. Tu ești Pacea, Frumusețea și Iubirea.
Respinge pentru un timp mintea și vezi ce se întâmplă.
Seara, mergi pe-un drum și vezi un șarpe de care-ți este teamă. Apuci un băț și-l lovești. El nu se
mișcă și vezi că de fapt, nu-i decât o funie. Frica s-a dus și arunci bățul.
Dacă i te adresezi minții cu „Cine ești tu?”, ea va dispărea. Privește șarpele minții și află dacă el este
real sau nu. Gândurile sunt obstacolele ce-ți stau în cale, ca tu să nu-ți poți vedea propriul chip. Nu da
naștere niciunui gând și descoperă cine ești.

***

În ultimele zile am tot avut un vis ce s-a repetat. Cad de la mare înălțime, în ocean și mă trezesc în
frică. Are asta vreo legătură cu ceea ce se petrece aici?

Acestea sunt vasanele inactive, dorințele și tendințele din mintea inconștientă. Meditația, înțelegerea
sau investigația le scormonesc. La fund este nămol, dar el apare curat. Ce se va întâmpla când îl agiți?

32
Această investigare există tocmai ca să scormonească lucrurile. Când nămolul este agitat, el va ieși la
suprafață, după care dispare.
Acum, știi că era acolo ceva ce nu știai. Când meditezi, murdăria din stare latentă, care se întindea în
mintea inconștientă, începe să fie tulburată. Înainte, n-ai fost niciodată conștient de asta; ea stătea în
așteptare, ca mai târziu să devină următoarea ta încarnare, ușor-ușor, atunci când vine vremea.
Acum, ea este perturbată de meditație, de liniștea minții. E tulburată. Iese la suprafață. Ceea ce apare,
dispare. Acum, poți vedea această mizerie. Arunc-o, altminteri o s-o cari după tine, ca toată lumea.
Nimănui nu-i pasă. Acesta este numit ciclul vieții și al morții. Dacă nu stârnești aceste tendințe latente
(vasane), le vei lăsa să se depună pe fund. După aceea, continui să aduni dorințe proaspete și tot așa,
mereu. Această buclă este una fără de sfârșit. În viața următoare, dorințele de la fund vor fi cele care se
vor ivi primele, după care, cele noi se vor depune la fund. Ăsta-i ciclul vieții și al morții.
Tu trebuie să te întrebi „Cine sunt eu?” Această întrebare va consuma totul, va arde tot ce-i stă în cale.
Viitorul nu va mai veni, datorită purității minții. În viitor, adâncul nu mai e murdar. Totul a fost scormonit
și ars. Prezentul va rămâne. În prezent, când știi cine ești, atunci tu nu mai ești făptuitorul. Prin urmare,
acțiunea nu va mai lăsa nicio amprentă, deci nicio legătură cu trecutul sau viitorul, iar între cele două, ce
vezi tu?

Acum.

Da. Mintea te poartă mereu în trecut... plăceri trecute și obiceiuri. Apoi, tu nu faci decât să mesteci
vechile deprinderi. Proaspăt este doar a-ți descoperi acum adevăratul tău chip. Ăsta-i curajul. Dacă rămâi
aici, atunci ai traversat oceanul. Treaba ta este gata.

***

Această ultimă săptămână a fost foarte dificilă. Mi s-a făcut o analiză și n-a fost deloc ușor.

Da, foarte bine. Ai tot dormi milioane de ani, timp în care ai și fost prădat mereu și mereu și atunci nu
te-ai mai plâns că era greu. La fel ca bețivul care zace în șanț și care nu se plânge...Când te afli înconjurat
de puritate, tu observi singura pată care există ți asta nu-ți place deloc. Un bețiv zace oriunde și lui nu-i
pasă deloc.
Tot ce era îngropat în minte, iese acum la suprafață, iar acest satsang doar îl scormonește. Toate
tendințele vor ieși la iveală, ca mai apoi, ele să te părăsească, altfel, tu nu faci altceva decât să adaugi mai
mult praf peste alt praf. Acumularea dorințelor încetează. Acum, tu trebuie să pui capăt dorinței. Atunci
când circumstanțele permit, trebuie să se golească acest depozit de dorințe. Tendințele, ca să te
părăsească, ele mai întâi trebuie să-și facă apariția, fiindcă tu nu le mai dai nicio șansă, ești captivat deja
de altceva. Aceasta este acea „perioadă dificilă” despre care vorbești.
Dacă nu aspiri la libertate, atunci nu va exista o perioadă dificilă. Vei trăi la fel cum o fac cei 6
miliarde de oameni. Un om a ales o viață grea; era un prinț, acum 2600 de ani. Ce l-a slujit cu adevărat,
viața grea sau cea ușoară? El a fugit de viața ușoară, i-a întors spatele familiei și regatului său și s-a
îndreptat spre viața grea. A luat un bol de cerșit în mână; și-a scos roba de rege și a optat pentru viața
dificilă...Din miliarde de oameni, de el ne aducem aminte...și tu te plângi, după o singură săptămână!
Întoarce-ți fața spre Sine - Atman - și ești în siguranță. Dacă privești înapoi, atunci ești terminat. Stai
cu fața spre Sine și cine-ți mai poate face vreun rău? 24 de ore pe zi, fără oprire. Dacă ești îndrăgostit, ești
îndrăgostit 24 de ore pe zi. Tu nu spui că „eu sunt îndrăgostit 23 de ore și pentru o oră mă duc la bordel.”
Când spui că-i o perioadă dificilă, înseamnă că trebuie să întorci spatele altor lucruri și să nu mai
mergi altundeva. Asta-i casa ta! Cum poate fi greu acasă la tine? Cine nu-i fericit la el acasă?

***

Vorbeam despre extaz, pace, iubire și fericire. Nu le poți găsi nicăieri pe toată fața pământului; poți
merge în pelerinaje, pe la biserici, prin munți și prin văi. Nici chiar zeitățile n-au pace; ele o caută în locul
greșit, în bucățile de ciment! Indiferent de direcția în care o iei, nu vei găsi nicăieri pacea, fericirea sau
iubirea.

33
 Încetează toate astea! Nu mai pierde vremea! Rămâi acolo unde ești! Asta-i dharma care te va ajuta,
tot altceva este adharma - simțuri și trupuri.
Rămâi acolo unde ești și descoperă unde-i pacea. Ea-i cea mai aproape, chiar mai aproape decât
propria-ți retină. Copilul meu drag, mintea ta te-a înșelat 35 milioane de ani! Ai fost păcălit. Oprește asta,
chiar acum! Privește aici și cunoaște cine ești. Pe dată, vei afla libertatea și această suferință - mersul
haihui din pântece în pântece - va înceta numaidecât. Singura cale e să privești înăuntru.
Experiențele au fost trăite și ele nu ți-au dat pacea. Unde nu există nimeni care să experimenteze, nu
există nici experiență, așa că ele dispar! Experimentatorul, experiența și ceea ce se experimentează, lasă-
le pe toate să dispară, chiar acum!
Tu faci ceva ce-i necunoscut simțurilor. Acum, trebuie să-ți înșeli mintea, căci ea te-a păcălit toți anii
ăștia. Acum este vremea ta. Întreabă mintea: „Cine ești tu?” Spune-i: „Tu m-ai decepționat! Văd acum
acest hoț prin ochii, urechile, nasul, limba și prin atingerea mea; văd cine-i acest făcător de necazuri.
Acum, eu nu te voi mai asculta și voi face după capul meu!”
Rupe toate relațiile cu mintea și după aceea, rămâi singur. Mintea este cea care ți-a făcut toate
neplăcerile. Preoții te-au băgat în bucluc, biserica și societatea ți-au făcut probleme. Țara ta ți-a creat
necazuri. Ține minte ce-ți spun: „DESTUL!!” Rămâi singur și descoperă acum! Privește în jur. Pentru un
timp, nu atinge pe nimeni și nimic din ce-ai știut, văzut, auzit sau atins.
Cele mai multe religii nu fac altceva decât să te înșele; ele păcălesc oamenii sărmani, spunându-le:
„Fă asta și te voi trimite în rai!”. Nu asculta pe nimeni din acești oameni. Descoperă singur. Unde-i raiul?
Raiul singur va coborî el la tine.
Rămâi singur. Nu-i permite nimănui să te atingă. Dacă scapi de această minte, mintea te va părăsi,
poftele te vor părăsi, conceptele te vor abandona, dorințele și ideile vor pleca și ele de la tine.
Ce se va petrece acum? Dacă tot ce-i cunoscut este respins, înseamnă că acum, în fața ta stă
necunoscutul. Dacă ai renunțat la pofte și dorințe pentru ce-i cunoscut, ce-a rămas e necunoscutul. Ai
devenit necunoscutul și tu te contopești cu necunoscutul, deoarece este unul și același lucru.
Identificarea ta cu cunoscutul este cea care ți-a creat atât de multe necazuri. „Acesta sunt eu și acesta-i
al meu!”. Poate că din necunoscut, tu vei intra în vacuitate, și în acest vid, vei vedea că toată această
proiecție nu-i decât ograda ta. Nu vei mai avea niciun pic de ură pentru nimeni. Acesta-i tărâmul iubirii.
Vei vedea lumea pe care ai cunoscut-o mai înainte și acum o vei iubi. Vei iubi Sinele lor și ei te vor iubi
pe tine. Acesta-i gluma vieții. Te vei bucura de această viață. Planeta noastră va deveni un rai. Vei vedea
frumusețea în orice vezi; vei auzi muzica propriului tău Sine, propria ta lumină lăuntrică. Orice vorbe
rostești, ele vor fi sutre și cuvinte de înțelepciune. Asta se întâmplă chiar în această clipă. Să nu ai nicio
îndoială, căci îndoiala nu te-ajută deloc.
Asta-i romanța cu propriul tău Sine. Nu există nimeni care să te înșele sau de care să depinzi. Ai iubit
până acum lucruri perisabile. Fiecare este trecător și se întâlnește cu moartea. Cum poți iubi un cadavru?
Cum poți iubi ceva ce nu-i veșnic, ce nu-i permanent, ce nu-i iubire și nu durează etern, nu-i constant, cu
alte cuvinte, nu-i veșnicia însăși?
Descoperă cine-ți este prieten. Cine îți este mult mai apropiat decât veșnicia? Dacă vrei să iubești,
atunci iubește veșnicia, căci ea-i propria ta natură, propria ta mamă. Altfel, dacă uiți de ea, mergi
împreună cu alții și primești lovituri.
Prin urmare, oprește-te o clipă și ți se va da totul. Dacă revii în patria ta, ai răspunderea de a-i ajuta pe
toți. Odată ce ai ceva, știi că ai iubire, știi că stai față-n față cu Adevărul. Fii un reprezentant al Adevărului
și nu unul al omului. Adevărul nu face altceva decât să slujească oamenii. Mergi din ușă-n ușă și oferă-le
oamenilor iubire. Spune-le că ești fericit, că te afli-n pace și-n iubire. Cu toții sunt rudele tale, propriul tău
Sine și nu numai ființele umane. Vei vedea aceeași viață și în animale, în copaci, în pietre. Le poți vorbi
chiar și pietrelor. Oriunde privești, privește cu iubire și atunci, vei primi un răspuns de la pietre, de la
copaci, de la animale, de la ființele umane.
Mai întâi, dizolvă-te în Realitate, în Adevăr și apoi, El va fi atât de atractiv, încât fiecare va fi atras de
tine. Tu vei fi atât de frumos, fiindcă nu vei solicita nimic. Frumusețea nu dorește nimic. Lumina
interioară va străluci și ea este cea care va face munca și nu tu; nu există nimeni altcineva.
Lumina lăuntrică și înțelepciunea interioară îți sunt călăuză; tu nu le vezi, așa că nu crezi asta. Oricând
ți se întâmplă ceva bun sau măreț, tu spui: „Eu am făcut asta!” și când ceva îți merge rău, îl acuzi pe
Dumnezeu; asta-i aroganța.
E o treabă foarte simplă. N-o amâna. O poți face chiar aici și acum.

34
 ***

Nu înțeleg ceva. În mod obișnuit, în viața mea, eu am multă energie ca să creez și să fac diverse
lucruri. Este a doua oară când vin aici. Mă simt de parcă aș fi luat un drog; este bine, dar toată ziua sunt
sfârșit. Toată energia și creativitatea mea nu sunt altceva decât mintea?

Da! (râsete enorme)

Dar nu pot zace toată ziua-n pat.

Energia ta este cea care te aduce aici și când ajungi aici, aceeași energie este tăcută.

Dar, cum mai pot face eu ceva?

Vei face minunat de bine prin nefacere! Pur și simplu, doar rămâi tăcut. Altceva îți va prelua sarcina.
Vezi doar ce se petrece și rămâi tăcut. Dacă nu rămâi tăcut, ești în necaz. Doar rămâi tăcut și lasă-l pe acel
ceva să se ivească înăuntrul tău; este acea pace, pe care n-ai mai văzut-o niciodată. Rămâi un timp tăcut și
ea ți se va dezvălui de la sine. Ăsta-i sfatul meu.

***

În Gîta, Krishna spune că pentru a acționa există efort, chiar și pentru a mânca.

În general, nu s-a înțeles deloc ceea ce voia să spună Krishna. Mâncatul cere efort, vederea cere efort,
dar cel ce vorbește este Krishna! Tot efortul este făcut prin intermediul lui Krishna. Tu mănânci - mâinile
ți se mișcă, limba la fel, mestecatul continuă, digestia la fel. Care-i puterea prin intermediul căreia mâinile
se mișcă, gura mestecă etc.?

Înțeleg. Așadar, Krishna face totul, așa că trebuie să deznozi funia și -l lași pe Krishna să facă...

Chiar și Krishna este o funie! (râsete)

Orice nume este o funie și orice formă este tot o funie. Ce nu-i o funie? Propria ta conștiință. Tu n-ai
nevoie de aceste funii și Krishna cunoștea asta foarte bine. Krishna înseamnă neatins. Fiecare este neatins.
Tu ai un vis și în vis te îndrăgostești de o fată. Sărbătoriți nunta, chemați prietenii și apoi te trezești. Ești
neatins. Nimic nu are de a face cu acele festivități. Totul n-a fost decât un vis. Prin urmare, trezește-te,
trezește-te! Casa ta arde din toate părțile. Nu dormi! Trezește-te!
Ce-i trezia? Stabilirea cu fermitate a Sinelui în Sine, cu Sine, pentru Sine. Sinele este neatins.
Totalmente neatins. Această manifestare este Lila ta – acești Brahma, Vishnu, Mahesh (Shiva) sunt Lila
ta.
Dacă tu nu te trezești, vei continua să duci cu tine dorințele neîmplinite. Dacă nu te trezești, vei duce
cu tine aceste boccele, acest bagaj al dorințelor nerealizate, iar ca să le împlinești, vei alege din nou un
pântece.
Ce trebuie făcut, deci, cu dorințele neîmplinite? Unii învățători sugerează că ele trebuie împlinite.
Culegi o dorință ca s-o împlinești și, prin împlinirea ei, vor apărea alte sute de dorințe și toate vor sta la
rând, pentru a se realiza.
Atunci când ai o relație cu vreo dorință și cu obiectul ei, ție ți se dau din ce în ce mai multe dorințe de
împlinit. Nu poți lua o singură dorință ca s-o îndeplinești, căci ea se va multiplica într-un milion de alte
dorințe și toate vor să stea în față. Nimeni nu și-a împlinit niciodată dorința realizând-o!

Renunțarea...?

Ce ai tu, la care să poți renunța? Ce-ți aparține ție, ca să fii în stare să renunți la acel lucru?

Toate aceste dorințe.

35
 Da. Aceste dorințe nu-s natura ta și ele nu-ți aparțin ție.

Dar ele există.

Dacă ele există, fie le împlinești una câte una, fie le abandonezi pe toate. Vezi ce ți se potrivește mai
bine. Ai văzut pe cineva din aceste 6 miliarde de oameni, care și-a realizat dorințele? Ai dat din
întâmplare peste cineva, de la rege la omul cel de rând, care a spus: „Da, eu sunt mulțumit; nu mai am
dorințe. Mi le-am împlinit pe toate.” ?

Și ce-i de făcut?

Înțeleptul își dă seama că abandonarea dorințelor este chiar îndeplinirea lor, fiindcă atunci când iei o
dorință ca s-o realizezi, ea nu-ți dă fericirea durabilă, așa că culegi o altă dorință și, din nou, nici asta nu-ți
dă fericirea.
Ca să realizezi o dorință, tu ai nevoie de fericire. Iubire și fericire Abandonează, doar în clipa asta,
conceptul care-ți spune că împlinirea unei dorințe te va face fericit. Hai să lăsăm dorința să aștepte.
Abandoneză-le pe toate și în clipa următoare, unde sari? E suferință sau fericire?

(pauză)

Vorbim despre renunțare. Renunți la timp, doar în clipa asta. Ca test, fă-o. Poți să-ți iei mai târziu
bagajele, n-are importanță. Chiar în această clipă, petrece timpul cu tine însuți. Dacă asta nu ți se
potrivește, întoarce-te iarăși înapoi! Doar să n-ai nicio legătură cu acest șir al dorințelor, ceva timp..
Dacă acest șir este rupt, atunci se va rupe și șirul următor, fiindcă viitorul este chiar trecutul însuși.
Dacă tu nu te afli în trecut, nu te poți gândi la viitor, așa că să n-ai niciun raport cu trecutul ori cu viitorul.
Doar pentru o clipă. Chiar în acest moment! Doar o clipă din viața ta de 80 de ani; consacră-ți doar o
secundă și vezi ce iese. Vezi tu însuți asta!

În acest moment, acolo, nu-i nimic.

OK. Înseamnă că ai reușit. Sunt foarte fericit. Dacă ai reușit, atunci îți pot vorbi
Acest moment nu-i legat de șirul precedent, de clipa anterioară. În acest moment, tu ai spus nu era
nimic acolo. Dacă nu era nimic, atunci unde mai e suferința? Suferința este atunci când te afli împreună
cu altcineva. Suferința există când există altcineva, numai atunci, deoarece există o frică de separare.
Când întâlnești o persoană – deci sunt două - există suferința. De ce? Din cauza separării.
Când spui că în acest moment nu există nimic, rămâi în acest moment! Privește în jur și spune-mi
dacă acesta este un moment de pace, iubire și frumusețe sau nu?

Totul este tăcut, dar pot să simt încă, în fundal, frica că toate vechile dorințe vor reveni din nou.

Asta înseamnă că vei avea ceva și mai bun decât această clipă, ceva care-ți va da pacea.

Mai bun?

Alt lucru va veni și tu vei sări din această pace, vei sări în altceva, ceva ce se află deja la coadă și pe
care l-ai respins mai devreme, fiindcă nu ți-a dat pacea. Vei fi atât de nebun, oare, ca să renunți la această
iubire, la această pace, pentru orice altceva? Dragul meu, pentru pace, chiar și regii își resping reginele,
comorile și regatul și pleacă-n pădure. De ce? Cum poți spune, în această clipă, că există pace și tăcere și
apoi să vrei să te mai întorci iar în gunoi?

Nu știu.

Dacă nu știi, atunci înseamnă că nu l-ai atins pe Acela, n-ai atins acel moment, despre care vorbim
noi aici. Să n-ai nicio legătură cu trecutul și viitorul, privește printre ele.

36
 Ai înțeles doar din punct de vedere intelectual, dar asta nu-i ceva de înțeles, ci ceva-n care să te
cufunzi. Pentru dorințe, tu ai nevoie de un trup, dar și de altele. Stai sub un copac care arde; într-un astfel
de arbore, nicio pasăre nu-i în siguranță. Când copacul este în flăcări, fiecare pasăre-l respinge și zboară
departe de acolo. Cum să rămâi așezat sub el, când l-a cuprins văpaia? Cum de nu vezi focul? Fiindcă
dormi. Trezește-te! Pofta trupească, mânia și lăcomia sunt focul. A scăpat cu bine cineva din acest foc?

***

Îmi place golul în care tu ne conduci în timpul satsangului, dar ăsta nu poate fi sfârșitul. Buddha și
Osho spuneau că există ceva și mai mult.

Dacă există undeva unde se merge mai departe, înseamnă că acela nu-i finalul. Finalul este aici. Nu
există niciun drum, nicio locație și nicio destinație. Acesta este Adevărul Ultim.
Tu n-ai nevoie să călătorești, nici să pleci undeva și nici să vii de undeva. Niciodată nu s-a întâmplat
absolut nimic; nimic nu trebuie să se întâmple; nimic nu se întâmplă. Acesta este Adevărul Final.
Dacă există un drum, înseamnă că el trebuie să fie un concept. Locația și destinația sunt concepte.
Buddha-i tot un concept. Ca să creezi toate astea, mai întâi tu trebuie să-ți creezi propriul tău corp și apoi
toate aceste personalități despre care vorbești. Mai întâi, crearea corpului tău, după care, a corpurilor
celorlați.
Deci unde-i mintea? De unde vine ea? Cu această întrebare, totul se zdruncină. Ca să câștigi
iluminarea, nu-i nevoie de nicio ființă, problemă, limitare, instruire sau practică.
Fiecare vorbește despre limitare și despre căile de a obține iluminarea, dar eu nu știu nimic despre
toate astea. În Adevăr, nu trebuie să existe niciun concept despre vreun corp, ființă sau altceva.
Când mintea apare, totul apare. Buddha va apărea, copacul Bodhi va apărea și el, iluminarea
așijderea. Descoperă cine-i Buddha!

***

Care sunt factorii necesari, care ne îndreaptă spre locuința supremă a Ființei, Conștienței și
Beatitudinii?

Acești factori sunt: mintea, respirația și intelectul. Asta-i tot ce ai. Fiecare om înțelept cunoaște că
acești factori îi dau ori pacea ori suferința.
Când te îndrepți spre ceva ce nu-i real - obiectele sunt trecătoare, nici reale și nici permanente - atunci
există suferință. În cele din urmă, indiferent de direcție, tu găsești Ființa, Conștiența și Beatitudinea.
Atunci când devii atașat de vreun obiect din afara ta - deși tu cauți, de fapt, fericirea sau pacea, dar n-o
găsești - acest obiect este creația ta, reflectarea propriei tale minți, dar de fapt, el nu există.
Presupune că-ți vezi propria-ți umbră și că te îndrăgostești de ea, dar asta nu te va ajuta. Tu trebuie să
găsești Ființa Adevărată și s-o îndrepți direct spre sursa Ei. După aceea, există pace, fericire și conștiență.
Așa cum soarele pictat pe perete nu-ți dă lumină, reflectările propriei tale minți și care se manifestă ca
obiecte exterioare, niciodată nu-ți vor da pacea. Pentru lumină, tu trebuie să te întorci spre soare și nu spre
imaginea unui soare pictat sau spre o lumânare.
Mintea, respirația și intelectul trebuie să fie direcționate spre sursa lor și numai după aceea, există
pace și odihnă.
Apoi, Ființa, Conștiența și Beatitudinea vor lua forma gurului, a învățătorului, a maestrului care te
poate învăța cunoașterea Sinelui. Nu poate exista niciun alt învățător decât Ființa, Conștiența,
Beatitudinea. Dacă lași asta, atunci te vei duce după un obiect, însă prin intermediul obiectelor, tu nu poți
câștiga pacea, iubirea sau libertatea.
Cum să faci asta? Doar să rămâi tăcut. Intelect curat, cast. O minte purificată va fi în stare să se
reîntoarcă la sursa ei. Atunci când ești ocupat cu obiectele, adică „eu vreau asta și aia”, chestiunea asta te
va duce departe de sursă.
Ceea ce tu ești cu adevărat, nu-i decât pace și iubire. Locul de unde vii este același cu cel în care te
reîntorci și unde tu exiști. Ceea ce-ți face necazuri, nu-i decât mintea ta nebună, intelectul tău impur și
vasanele. Trebuie să rămâi tăcut și liniștit în satsangul propriului tău Sine. Calmează mintea și păstrează-ți
intelectul foarte pătrunzător. Un intelect viciat nu va înțelege nimic niciodată.

37
 ***

Nu gândi și propriul tău Atman, Para-atman, va acționa ca propriul tău guru. Tu nu ești nimic altceva
decât asta; gândești astfel, datorită înșelătoriei la care ai fost supus milioanele astea de ani, prin vechile
obiceiuri de a juca acest joc. Acum, este destul! Să revenim acasă!

***

Când te aud spunând: „Aruncă toate numele și formele!”, mă apucă panica.

De ce te înspăimânți?

Fiindcă încerc s-o fac. Cred că-i ceva ce trebuie făcut.

Nu, nu. Există două tipuri de panică. Primul tip este atunci când ai dureri fiindcă-ți pierzi numele și
forma și tu vrei să te agăți de ele; panica nu vine din faptul că le menții.
Al doilea tip poate apărea atunci când auzi că tu n-ai nici nume și nici formă. Te întrebi ce-i asta. Te
temi, cumva, că ești fără de formă?

Da. Cred că mi-e frică de moarte în acea...

OK. Acum este limpede. Te temi că atunci când tu n-ai nume și nici formă, vei muri și că după aceea,
există panică. Când te duci noaptea la culcare, te mai apucă cumva panica când arunci numele și forma?
Să zicem că la 11 noaptea te duci la somn. La 10,59 și 59 de secunde ești în regulă, nu-i așa? Nu există
nicio panică, da?
Poți fi împreună cu frumoșii și iubiții tăi prieteni, într-o priveliște minunată, cu păduri și cascade. Poți
fi în același pat, dar acum urmează să te separi, dar nu doar te separi de prieten sau de corp, ci în
întregime, de nume și formă.
De ce dormi? Fiindcă somnul îți dă odihna și pacea minții. Dacă nu te odihnești timp de câteva nopți,
atunci vei fi în orice alt loc, dar nu în satsang. Dacă nu dormi, dacă nu folosești această stare fără de
formă timp de câteva zile de acum înainte, atunci mintea ta va fi foarte tulburată. Prin urmare, trebuie să
dormi. Asta înseamnă că trebuie să uiți de nume și de formă. Dimineața următoare, s-ar putea să spui:
„Am dormit foarte bine. N-am visat absolut nimic. Nu-mi reamintesc nimic.” Cine-a fost conștient de
absența numelui și a formei și încă-i fericit? Cine s-a bucurat de starea fără nume și formă? În timpul
somnului, tu spui că n-ai fost conștient. Cine a fost conștient de acest somn? Descoperă asta, chiar acum!.
Lasă-mă să-ți spun ce-ți scapă. Lasă-mă să-ți spun, cum de ești de fiecare dată pungășit și orbit! Dacă
gândești tot mereu, atunci vei înnebuni. Știi asta? Oamenii care sunt nebuni, paranoici, schizofrenici, ei
gândesc continuu.
Chiar între două gânduri, există o pauză care-ți dă tihna. Ce-i acest răgaz dintre două gânduri sau
dintre două respirații? Natura te aduce întotdeauna înapoi la odihnă, ea-ți spune să iei o pauză, dar tu nu
știi asta. Tu n-auzi sfatul Mamei tale Supreme. Odihna este ceva foarte natural și tu nici n-o iei în
considerare.
Îți dau trei puncte: somnul - între visare și starea de veghe; distanța dintre un gând și alt gând; și
distanța dintre o respirație și altă respirație. Deci respiră, oprește-te și privește. Inspirul s-a oprit. În acel
punct, spune-mi cine ești? Cine-i persoana conștientă de acest punct?
În acest punct, tu renunți la tot numai ca să-ți cunoști Sinele. De la naștere la moarte, tu ai trăi doar
pentru alții. Chiar și înaintea nașterii tale, părinții te așteptau. Când te-ai născut, deja le aparțineai lor.
Poți petrece doar câteva clipe, sigur cu tine însuți? Lasă în spate toate definițiile. Imediat cum te-ai
născut, ești și luat în primire. După aceea, vine un fel de preot, ca să te inițieze în biserica sau secta lui, ca
mai apoi să-i aparții acelei religii.
În Adevăr, tu nu ești numai fiul lui Dumnezeu, tu ești însuși Dumnezeu, dar cine cunoaște această
religie? În Adevăr, totuși, tu n-ai niciun concept despre vreo religie. Ești pur, imaculat, Sinele conștient,
Libertatea însăși.

38
 Cineva îți impune o religie și tu o accepți. Îți spui: „Eu sunt așa și așa și aparțin acestei biserici.” Tu
ești veșnic liber. Nu ții de nicio sectă sau biserică. După aceea, devii student, apoi soție, mai încolo mamă
și viața ajunge la asfințit. Când te îmbolnăvești, doctorii îți spun: „Tu ești pacientul meu.”
Moartea. Chiar și atunci, rudele îndoliate pretind că „Ăsta-i cadavrul meu!” Ce glumă!! După asta,
vine mormântul. În toată viața asta, nu ți-ai acordat nici măcar o clipă doar ție însuși. Cum poți fericit?
Așadar, samsara este aici și ea va rămâne la fel de reală ca orice altceva! Fiindcă, ține bine minte, asta-i
propria ta proiecție, este propria-ți stafie! Pentru un copil, o stafie este foarte reală, dar ea nu-i la fel de
reală și pentru un om înțelept. Fantoma samsarei, însă, este una adevărată și această suferință este reală.
În cele din urmă, tu trebuie să iei o decizie. Această naștere, ca făptură umană, este un moment foarte
norocos. Cât de multe furnici există? Câți pești? Câți țânțari? Sunt doar vreo 6 miliarde de oameni și din
toți ăștia, foarte puțini doresc eliberarea; ceilalți vor fi pierduți.
Acei câțiva, care doresc eliberarea, vin la satsang. Unii dintre ei aleg să meargă să danseze pe stradă
și își pierd din nou puterea minții. Ei vor pierde acest joc, fiindcă n-au lua decizia corectă, n-au făcut o
alegere bună și puternică. Această alegere trebuie să fie una foarte puternică, adică să fiu hotărât că: „Aici
și acum, eu trebuie să-mi câștig libertatea!”
Eu nu vă dau să faceți nicio muncă grea. Nu vă dau nicio sadhana și nicio practică. Nu vă dau să citiți
nicio carte. Vă cer doar să rămâneți tăcuți. Asta-i tot. Și dacă nu câștigați libertatea, atunci plângeți-vă,
veniți la mine, plângeți-vă și spuneți-mi: „Am fost tăcut și asta n-a mers!” OK?

***

Ori de câte ori când începi să faci ceva, trebuie să existe în minte o dorință care pândește.

Eu văd spălătoreasa care spală rufele. Cum să-mi curăț mintea?

Tu vrei o mașină de spălat pentru mintea ta? (râsete)

Da.

Această mașină de spălat este tocmai satsangul. Țelul satsangului este să ardă reziduurile karmei tale,
karma care te va împinge în repetarea la nesfârșit a nașterii și morții.

***

Când acel proces s-a sfârșit, mai există încă un element ce privește; este un fel de fantomă, care are
nevoie să se miște din nou.

Ideea că: „Eu sunt condiționat.” vine dinăuntrul conștiinței; sunt condiționat în nelimitarea
necondiționată. Chiar și în adâncimi, tu trebuie să mergi și mai adânc. Insondabilul înseamnă să nu te
oprești din cufundare. Când dai totul la o parte, vei afla că acolo există gaura neagră primordială.
A fost odată o minte ce era conștiința necondiționată. Conștiința condiționată este tot conștiință.
Mintea și conștiința au aceeași culoare. Oare, cum se îndepărtează această condiționare? Oriunde te afli,
va exista ceva condiționare. Tu ajungi la o anumită adâncime, dar și acolo va exista oarecare condiționare.
Ce condiționare? Tu trebuie s-o transcenzi mai departe. Vei fi implicat în mai multe faze subtile, dincolo
de fizic, vital, subtil etc.

***

Cum se descoperă intuiția?

Pentru intuiție, cufundă-te în tine însuți. Fă-o acum. După aceea, permite-i intuiției să lucreze în locul
minții. Mintea are nevoie de instrucție și de un preparator, așa că atunci când tu-ți direcționezi mintea spre
sursa ei și nu gândești, va apărea intuiția (numită și prajna) și ea va lucra mult mai bine decât gândirea; va
prelua sarcina minții, a intelectului, a simțurilor, a obiectelor și a rutinei zilnice.

39
 Mai întâi, tu trebuie să te reîntorci. Îndreaptă-ți mintea spre sursa ei și nu gândi. Aceasta-i
recomandarea pentru înțelepciune, pentru intuiție.
„Eu voi face asta.” „Eu vreau asta.” „Am hotărât asta.” Toate astea nu-s decât gimnastică mentală și
ea conduce la suferință. Încearcă ambele căi. Mai întâi, încearcă-l pe „Eu voi face.” Apoi lasă Puterea
Supremă - cea responsabilă pentru întreaga manifestare, răspunzătoare pentru lumina dată de soare, de
puterea dată pământului, de creșterea plantelor - lasă acea putere să te caute.
„Eu pot face asta.” este doar mândrie și aroganță. Dacă nu te reîntorci la Mama Supremă, cea care te-
a trimis aici pentru un alt scop, atunci tu ai pierdut urma. Nu-i nicio supărare, nicio nedreptate, ci doar
timpul...Chiar poți face asta!
Dorința absolută de a te reîntoarce acasă este singura ta dorință care se cere a fi realizată; ea se va
dezvălui numaidecât pe Sine, ici și colo.
Pe plajă, copiii construiesc castele de nisip, se rătăcesc în joaca lor și nu mai vor să meargă acasă, dar
părinții le spun: „S-a făcut seară. Hai să mergem acasă.” Părinții le aduc copiilor aminte că-i vremea să
meargă acasă, iar ei dau cu piciorul în castelele de nisip, bucurându-se în mod egal și când le construiesc
și când le distrug. Fără nicio pierdere sau suferință, ei merg acasă.
Se lasă noaptea. Tu nu poți sta în castelul tău de nisip. Noaptea, va veni o maree înaltă și nu poți
rămâne acolo, căci ea va spăla toate castelele de nisip pe care le-ai construit și-ți va zădărnici toate
planurile.
Prin urmare, înainte să vină marele talaz, mai bine te retragi într-un loc sigur.

Capcana simțurilor

Toată lumea vrea să fie liberă. Care este singurul obstacol între tine și libertate? Pofta puternică.
Dorința sau așteptarea a ceva perisabil. Tu ești devotat acelei pofte, așa că te dăruiești pe deplin
manifestării poftei și construirii ei; pofta nesățioasă și nepermanentă este cea care duce la suferință,
îmbătrânire și moarte.
Fiecare om este implicat în această poftă nemăsurată pentru plăceri senzuale; ea nu-i dă pace nimănui.
Nimeni nu-i fericit, de la rege, la omul de mijloc sau pălmaș. Cu toții nu fac altceva decât să vâneze ceva
ce apare și apoi dispare.
Pofta pentru ceva ce nu-i real te duce departe de Realitatea Eternă. Zeitățile au totul, dar cu toate
astea, ele nu-s fericite.
Tu ai mereu în tine o lumină, dar în loc să te întorci spre ea, o vezi strălucind în obiectele din afara ta.
Alergi după aceste obiecte, căutând de fapt lumina, însă nu faci altceva decât să vezi reflectările propriei
tale lumini lăuntrice. Alergi după satisfacții, pe care le primești de la obiectele ce-au capturat reflectarea
propriei tale lumini interioare. Vânezi în afară. Asta se cheamă poftă.
Atunci când te hotărăști și spui: „Destul! Trebuie să fiu liber!”, fiind în căutarea fericirii, mintea
încetează să mai iasă în afară și se oprește din a se mai agăța de obiecte; ea devine non-mintea. Mintea
nu-i minte decât în împlinirea dorințelor sale. Când dorești ceva, când poftești ceva, când aștepți un
anumit lucru, atunci ea funcționează astfel și numele ei este mintea.
Oprește-o și ea tace. În această tăcere, n-o mai poți numi tot minte, așa că stăvilește curgerea râului în
afară și apoi, energia nu se mai risipește. Când fluxul este zăgăzuit, el încetează, după care este liniște. În
această liniște, râul nu va mai fi râu, nu-i mai poți spune acum așa, ci-l numești rezervor. Acest rezervor
fără unde este identic cu propria ta lumină. Această lumină se află înăuntrul minții tale.
Acum, mintea este non-mintea. Fără minte, fără pofte, fără așteptări, fără dorințe, fără idei și fără
concepte.
Este bine să te oprești, după care vei vedea că ai găsit piatra prețioasă pe care o căutai și, găsind-o, vei
fi fericit. Vei fi mulțumit. Nu te mai aștepți la nimic altceva, fiindcă acesta-i chitdarman, realizarea tuturor
dorințelor. Chitdarman înseamnă că tu doar gândești și se întâmplă. Chitdarman este piatra nestemată ce
strălucește prin propriul său luciu.

***

Cum s-o păstrez?

40
 Asta-i o piatră nestemată. Având-o, tu ai totul. Cum o poți pierde? Numai având frica că ea poate fi
pierdută și apoi vrând s-o păstrezi. N-ai cum s-o pierzi. Odată descoperită această piatră prețioasă ce
luminează înăuntrul tău, cum poți s-o mai pierzi? Ea strălucește prin propriul său luciu. Deoarece atenția
ta este îndreptată în altă parte, lumina-i reflectată de obiecte și această reflectare te atrage spre acele
obiecte. Această atracție nu-i înțelepciune.
Descoperă, mai bine, de unde apare această frumusețe, strălucire, lumină? De ce nu te duci acolo? Te
vei întoarce cu fața de la obiectul ce reflectă, vei trece de cealaltă parte, acolo de unde vine această
strălucire. Vei vedea că această strălucire a fost dintotdeauna acolo și că ea este a ta. Cum s-o mai pierzi
vreodată?
Contopește-te cu lumina și tu ești lumina. Tu ești piatra nestemată. Cum poți să-ți pierzi propriul
Sine?
Totul poate fi pierdut, regate, lumi, relații, chiar și trupul tău va fi pierdut, într-o bună zi. Dacă tu nu te
poți bizui nici chiar pe corpul sau pe mintea ta, atunci pe ce te poți baza?
Așadar, cu răbdare, cu înțelepciune, acordă-ți un timp ție însuți și gândește-te la asta. Toate aceste
lucruri pe care le-am avut până acum, mi-au dat ele pacea minții? Toate aceste bunuri și relații, au făcut-o
ele, oare? Nu cred că există cineva care poate răspunde afirmativ.
În fiecare minut, toată lumea pierde; în fiecare clipă, există milioane de oameni care mor și alte
milioane care se nasc. Asta continuă minut după minut. Noi ne aflăm astăzi aici, dar mâine, poate nu mai
suntem. Această suflare poate să ne părăsească oricând.
Așadar, adevărata înțelepciune este dorința de a găsi piatra prețioasă și de a spune: „O voi câștiga
chiar astăzi, fără nicio altă întârziere!” Apoi, vei vedea că nici nu trebuie s-o găsești. Ea are propria ei
strălucire. Nu-ți trebuie nicio lampă pentru asta. Ea strălucește prin lumina ei și tu nu trebuie decât să-ți
întorci fața într-acolo. Strălucirea-i aici, dar ochii tăi nu-s curățați. Tu n-o poți vedea în apă, stând pe
malul râului; n-o poți vedea, fiindcă ai praf în ochi. Și ce-i praful? Dorința!
Îndepărtează acest praf, această dorință, această poftă, această așteptare. Dacă dai praful dorinței și al
așteptării la o parte, ce vezi?

Goliciunea.

Goliciunea! (râsete) Dacă există praf, atunci există manifestare, amărăciune și suferință nesfârșită.
Îndepărtează acest praf imediat și vezi apoi, vreo cinci minute.
Ia hotărârea că: „În această viață, eu voi acorda cinci minute îndepărtării prafului din ochii mei.” Vezi
după aceea, ce se întâmplă. Vei vedea, față-n față, propriul tău chip! Swaroopam. Asta se numește
darshan. Propriul tău Swaroopam.
Nimeni nu vede. Fiecare nu vede decât alte chipuri! Nimeni nu-și vede propriul său chip. Cu praf în
ochi, nu faci decât să-i vezi pe alții. Niciun praf, nici alții! Totul este propriul tău Sine, propriile tale
reflectări. Nu există nimeni altcineva. Niciun străin.
Asta se cheamă îndepărtarea prafului din ochi. La început, tu-ți spui că „eu sunt asta și el este aia.”
Ăsta-i praful. Când praful e dat la o parte, nu mai există niciun „tu”, niciun „eu” și nicio „ea”. Scapă de
poftă, de așteptare și de dorință și nu vei pierde nimic.
Mergi drept înainte și vezi propriul tău Sine. Vezi libertatea, conștiința. Mai târziu, se va vedea și ce n-
ai. Lasă la o parte toate practicile. Mai departe, vom vedea ce-avem de făcut. Mergi și vezi propriul tău
Sine, acum, imediat!
După aceea, dacă mai nevoie de vreo practică, atunci fă-o, dar dacă înainte de a vedea, cazi în capcana
vreunei practici, atunci nu vei mai vedea Sinele. Dacă rămâi acolo, fiind atașat de ceea ce faci, ajungi să-ți
spui: „Asta-i tot!” și vei uita să-ți urmărești mai departe propriul tău Sine.
Uită totul! Uită toate atașamentele! Uită de libertate și de sclavie! Nu există niciun zid între tine și
conștiință, doar tu ești, cel care se joacă, fiindcă nu vrei să mergi mai departe.
Ai venit aici pentru eliberare și nu pentru altceva. Menține eliberarea mereu în minte.

***

Ca să devin liber, trebuie să renunț la femei?

41
 A existat o femeie care ți-a dat naștere, propria ta mamă. Viața de familie n-are nimic de a face cu
eliberarea. Asta-i cu totul altă treabă. După cum am văzut, a te retrage la vreo mănăstire nu aduce nimănui
niciun beneficiu.

Dar eu trăiesc cu altă femeie, nu cu soția mea.

Atunci, tu ești problema ei. Dacă tu umbli cu altă femeie și asta nu-i o problemă pentru soția ta, și
dacă și ea face la fel și pe tine nu te afectează, înseamnă că aveți o înțelegere și nu mai există nicio
problemă.

Ei bine, ea nu-i de acord.

Asta am spus, că tu ești problema ei. Tu spui că ești un swami. Care-i înțelesul cuvântului swami?
Cineva care a renunțat la toate dorințele, aici și dincolo - un nume foarte respectabil. Dacă ești un swami,
atunci trebuie să te comporți ireproșabil.
Fericirea nu-i împlinirea dorințelor față de vreun obiect anume, ca de pildă sexul. Fericirea este
posibilă numai atunci când această dorință s-a sfârșit. Lipsa dorințelor este cea care-ți dă fericirea.
Oricând apare dorința, privește înăuntru, acolo de unde se naște ea; când această dorință dispare, vei trăi o
fericire enormă.
Totuși, imediat cum câștigi un obiect al dorinței, vine altul la rând, căci o dorință satisfăcută este
urmată de una în așteptare. Nici chiar regii nu-s fericiți. „Fără nicio dorință“ este fericirea absolută. Când
ești fericirea, atunci există pace, iar când există pace, atunci există liniștea minții și când există liniștea
minții, asta-i libertatea. Satisfacerea dorințelor niciodată nu se va sfârși. Corpurile vor muri. Milioane de
trupuri au murit, dar setea pentru delectarea cu dorințe nu-i încă potolită., așa că hălăduim dintr-o
încarnare într- alta. Așadar, fă ceea ce dorești!

***

Să zicem, că ai luat foc într-un accident, după care ai fugit și te-ai aruncat în râu ca să stingi focul
care te ardea. Tocmai în timp ce fugi, apare un amic care te invită la restaurant, ca să mâncați înghețată. În
acest caz, ce vei face? Această dorință de eliberare trebuie să fie una arzătoare, deci tu nu te mai oprești
pe drum, ca să culegi de-acolo altă dorință!

***

Sunet, vedere, miros, gust și pipăit. Ești învăluit de aceste cinci simțuri, prin care intră focul. Și ce-i
focul? Dorința. El arde și tu dormi. Trezește-te! Aici și acum!
Tu ești înconjurat de aceste cinci ferestre, prin care focul pătrunde în casa ta, iar tu sforăi de zor. Ce-i
acest foc? Ce sunt aceste ferestre? Dorințele tale.
Această naștere omenească este un ultim vehicul spre libertate. Tu te deosebești de alte animale, prin
faptul că ai șansa de a obține eliberarea. Așadar, vezi pe unde intră focul! Prin sunet, vedere, miros, gust și
pipăit - acestea sunt cele cinci focuri. Trebuie să verifici aceste dorințe.
Toate celelalte animale sunt distruse doar de un singur foc. Molia este doborâtă dintr-o privire, de
către lumânare. Dorința de desfătare cu lumină, pentru molie e dorința supremă; ea o poartă spre flacăra
care-o distruge.
Doar o singură degustare și peștele-i și prins în cârlig.
Căprioarele sunt atrase de sunet și așa sunt ele prinse.
Modul de aprinde elefanții este să sapi o groapă mare, în ea pui paie și deasupra o poză de carton cu
imaginea unei femele. Elefanții vin s-o atingă și sunt prinși.
Albina zboară spre floare, datorită mirosului emanat de ea; există însă și flori, care ele prind albina ca
s-o mănânce.
Toate astea mor printr-un singur foc, dar tu ai cinci astfel de focuri, așa că trebuie să fii foarte atent.
Verifică-ți dorințele și te vei stabili cu fermitate în Sine, prin Sine, cu Sine. Asta se poate câștiga chiar în
acest moment.

42
 Ce se cere este doar hotărârea foarte fermă: „Vreau libertatea!“. Este destul. Toate celelalte dorințe –
de care nici chiar zeitățile nu pot scăpa - ne lasă singuri ca oameni.

***

Trăia odată un rishi, cu cea mai frumoasă și devotată soție din lume; ei locuiau în pădure. Vestea
despre frumusețea ei se răspândise și în lume, dar și printre zeități.
Cele trei zeități, Brahma, Vishnu și Mahesh fură atrași să vadă frumusețea acestei femei, așa că
coborâră toți trei pe pământ, luând chip de sanyasini. (Când la ușa ta se află un sanyasin, mai întâi de
toate, el trebuie servit; tu ieși afară din casă și vezi ce dorește el.)
În acel moment, femeia se afla în baie. Zeitățile aleseseră chiar acel moment, fiindcă era o ocazie
excelentă pentru a-i vedea frumusețea; deși se afla în baie, femeia a trebuit să vină la ușă, imediat. Nici n-
avusese timp să se îmbrace, dar de altfel, chiar asta fusese intenția celor trei. A trebuit să se grăbească ca
să iasă să-i vadă pe cei trei sanyasini. Brahma, Vishnu și Mahesh - Creatorul, Păstrătorul și Distrugătorul,
deghizați în sanyasini, s-ar fi simțit încurcați la vederea unei femei goale.
Femeia, prin puterea tapasurilor ei, le transformă pe cele trei zeitățile în bebeluși în vârstă cam de vreo
șase luni; i-a adus în casă, i-a pus în leagăn și început să-i legene.
Zeitățile nu le spuseseră soțiilor lor că urmau să meargă într-o misiune pe pământ. Deși propriile lor
soții erau foarte frumoase, zeitățile s-au simțit obligate să plece pe pământ.
Kamila, Uma și Ramanyi își căutau, ici și colo, consoartele; ele se duseseră și la un faimos siddha,
care, prin puterea sa yoghină, îi văzu cam pe unde se găseau, așa că ele au aflat locul. S-au dus la soția
acelui rishi, spunându-i: „Am auzit că bărbații noștri se află la tine în ashram.” Femeia le invită în casă ca
să-i vadă.
Soțiile zeităților fură aduse înăuntru, unde-și văzuseră bărbații în corpuri de bebeluș, sugându-și
degetele. Toate cele trei s-au prostenat la picioarele femeii, iar zeitățile, revenind la forma lor adultă, i-au
sărutat picioarele. Asta-i puterea tapasului.
Dacă încuiați ferestrele prin care intră focul, cu toții aveți această putere. Focul pătrunde doar atunci
când dorești. Dorința-i focul. Verifică-ți dorințele. Destul cu ele! De milioane și milioane de ani tot cauți
împlinirea acestor dorințe, o încarnare după alta...

***

Dacă ești sătul, atunci oprește-te și caută ceva necunoscut. Ca să fii liber, ca să obții iluminarea,
eliberarea, ai nevoie de o decizie fermă. Fă-o cu Sinele, prin Sine, în Sine, chiar în această clipă. Sinele
nu-i departe. Ce-i întârzierea? Doar dorință.
Abandonează toate dorințele și vei fi cea mai fericită persoană de pe toată planeta și poate vei ajuta și
făpturi de pe alte planete, dar mai întâi, ajută-te pe tine însuți. În primul rând, află cine ești și apoi nu vor
mai exista focuri și nici dorințe.
Singura dorință, cea care merită cu adevărat, este cea pentru eliberare. Toate celelalte dorințe n-au
nicio valoare, ele nu-ți dau nici pacea și nici fericirea. Totul nu-i decât o prostie. Totul se mistuie. Toate
cele trei lumi se mistuie, raiurile, zeitățile, chiar și idolii veniți pe pământ să vadă această frumusețe - însă
adevărata ei frumusețe consta din puritatea Sinelui.

***

Totul depinde de tine. Dacă vrei să lași asta pe mai târziu, atunci amân-o pentru mai mulți ani ori
încarnări, dar calea omului înțelept nu-i asta. Un om înțelept își ia șansa în mâini și nu se lasă amăgit de
ignoranță.
Libertatea este aici și acum, chiar imediat. Ceea ce ai de făcut este doar să încetezi să-ți mai legi
mintea de trecut și de viitor. Nicio conexiune cu trecutul și niciuna cu viitorul. Eu vorbesc acum despre
aceste trei momente de timp. Un moment este cea mai mica măsură a timpului. Nu da naștere trecutului
sau viitorului.
Privește înăuntrul acestui moment autentic. Tot trecutul și viitorul se află doar în mintea care umblă cu
înșelăciuni. Mintea-i o stafie, doar un nume. Când există mintea, toată această manifestare există cu un

43
singur gând. Atunci când te fixezi în acest non-moment, unde nu există trecut, acest loc este denumit non-
minte.
Ieri, întreba cineva: „Dacă eu nu mai doresc nimic, atunci cum îmi mai duc treaba mai departe?“ Iată
răspunsul. Acest moment este non-mintea și el are aceleași calitatea ca și vacuitatea. Non-mintea este
Conștiința Însăși, este Însuși Sinele.
Această non-minte este foarte sattvică. Ca să fie non-minte, ea transcende trecutul, prezentul și
viitorul; mintea purificată este conștiința.
Ce-i purificarea minții? Niciun gând. Această minte fără gânduri, mintea sattvică, non-mintea, poate fi
numită Conștiința Însăși. Rămâi fixat cu fermitate în această natură. Nici măcar nu cere libertatea, căci
libertatea nu-i decât în minte, plictisită de suferință și sclavie.
Prin urmare, chiar mintea este cea care sugerează mersul la satsang. Dacă tu n-ai nicio legătură cu
trecutul sau viitorul, atunci nu există nicio minte și ești acasă. Privește înăuntrul Sinelui, prin Sine.
Toată odihna se face cu mintea și cu trupul și toate rezultatele vor fi mentale sau fizice. Aici,
chestionează mintea înăuntrul ei: „Cine ești tu?“ Mintea va dispărea doar cu această întrebare și ea va fi
foarte fericită în propria-i disoluție. Mintea va fi foarte recunoscătoare să aibă această pace. Mintea sare
din creangă-n creangă, întocmai ca o maimuță. Nu sunteți în tihnă, nici ea și nici tu. Libertatea este aici și
acum.
Natura ta este pura libertate. Încă de la început, tu ai fost liber. Cum de ți-a venit în minte tocmai ideea
asta că ai fi rob? Unde-s lanțurile? Le-ai văzut cumva?
Întreabă-te, pur și simplu: „Cine sunt eu?“ Asta-i o plută cu care traversez oceanul samsarei. Moartea
nu poate pătrunde în această plută, căci ea-i una foarte sigură. Mintea este altceva. „Voi face asta. Vreau
aia. Ce trebuie să fac? Am asta. Voi avea aia.“ Toate nu-s decât intenții și concepte. Pentru o clipă, oprește
totul. Nu-i nevoie de mai mult timp.
Până acum, tu n-ai dat atenție acestui lucru. Când se ivește-n mintea ta un gând, verifică-l. Fii
vigilent! Păstrează vigilența dincolo de apariția gândului.

***

De ce drum ai nevoie ca să stai acasă? Dorința dă naștere unei căi ce te poartă departe de casă. A dori
ceva ce nu-i permanent, înseamnă a te lăsa pe mâna unui hoț care-ți jefuiește pacea și fericirea. Dacă ai
vreo dorință, fă-o ca să afli cine ești tu cu adevărat.
Sanyas înseamnă a fi fără atașamente sau dorință față de ceva ce nu-i permanent. Așadar, sanyas
trebuie să se întâmple atunci când ți-ai împlinit toate dorințele și când experiențele simțurilor nu ți-au
adus niciun câștig, nicio pace sau iubire.
Respingerea tuturor dorințelor este sanyas și nu modificarea hainelor ori schimbarea împrejurărilor.
Mintea nu-i încă transformată. A modifica circumstanțele – a schimba un loc cu altul, o țară cu alta, asta
nu-i sanyas. Sanyas înseamnă a scăpa de orice dorință; acest lucru va opri ciclul nașterii și al morții, îți va
aduce pacea.
Dacă oprești axul, roata se blochează. Ce-i axul? Mintea. Cum să oprești mintea? Întreabă-te: „Cine
sunt eu?“ Dacă spui: „Ce-i asta?“ sau „ Cine ești tu?“, vei obține un oarecare răspuns, dar mintea va stărui
pe un anume obiect al simțurilor. Pune întrebarea: „Cine sunt eu?“. Oamenii, în schimb întreabă: „Ce spui
despre îndatoririle mele și despre activitățile mele zilnice?“
Tu ești înlănțuit de priveliștile tale, așa că privește înăuntrul tău. Această investigare n-are nimic de a
face cu niciun gând trecut sau viitor. Sanyas înseamnă a nu da naștere niciunui gând. Dacă-mi vopsesc
hainele sau merg la Poona, atunci mintea mă însoțește; însă ea trebuie să recurgă la sanyas, adică să
renunțe la toate dorințele pentru obiectele simțurilor și să-și întoarcă fața, ca să-și întâlnească sursa.
Poți înnebuni oamenii prin culoarea hainelor tale și prin rozariile atârnate la gâtul tău, dar mintea este
încă aceeași. Lasă mintea să accepte sanyas. Chestioneaz-o: „Cine ești tu? Cine mi-a făcut atâte probleme
în toate aceste milioane de ani?“

***

Ca să fii fericit, în pace, ca să fii iubire, frumusețe, tu n-ai nevoie de nimeni altcineva. Ca să fii
altcum, ai nevoie de puțin gând, de vreo idee sau de vreo persoană care să-ți dea nefericirea. Sursa
nefericirii trebuie să fie vreo persoană, idee sau vreun lucru.

44
 Fericirea nu-ți cere nimic, dar ca să suferi, tu trebuie să faci ceva efort într-o relație. Ca să suferi, deci,
e musai să te referi la legătura cu un lucru, o idee sau o persoană, după care ești nefericit, fiindcă ai
nevoie de ceva. A fi fericit este natura ta adevărată. Nu-i nevoie de nimic. N-ai nevoie de niciun ajutor ca
să fii fericit. Ca să suferi însă, ai nevoie de o relație și unde există în lumea asta, acea relație care să nu te
facă să suferi?

Nu știu.

Dacă nu știi, poate ai auzit de la vreunul din părinții tăi? (râsete)

***

Am încetat totul și mă simt de parcă mi-aș fi pierdut vitalitatea.

Încetarea dorințelor tale este propria-ți natură. Natura ta este să n-ai dorințe și asta nu-i o pierdere.
Când te-ai născut, în prima oră din viața ta, care a fost dorința ta?

Să respir.

OK, să respiri, dar această respirație n-a fost a ta. Ea s-a petrecut fără niciun efort. Acum, tu respiri.
Spune-mi, câte respirații faci pe zi, ori barem, într-un singur minut?

Nu știu.

Nu știi, pentru că nu există niciun efort din partea ta; aerul din afară se reîntoarce înăuntru și tot așa.
El ajunge la nasul nostru și noi îi spunem prana, de parcă el ne-ar aparține. Este același aer, fie că-i
inspirat sau expirat. Tu ești această forță a vieții! Clarifică-ți dacă tu ești cel care stăpânește această forță a
vieții sau dacă nu cumva ea îți dictează.

Ea, forța vieții, este cea care mă domină.

Da, ea te stăpânește. Tu respiri. Arta de a respira este fără efort. Fă un efort ca să nu mai respiri și
după aceea, vezi rezultatul. La moarte, un om foarte bogat nu-și poate cumpăra nici măcar o singură
respirație; niciun doctor nu-i poate da cuiva o extra-respirație. Cine respiră înăuntrul tău? Cine aspiră
aerul din afară, înăuntru?
Aerul, odată inspirat, corpul lucrează, mintea, creierul și simțurile lucrează, ele fac afaceri între
subiect și obiect și au plăceri. Află cine-i responsabil de asta și vei descoperi răspunsul la întrebarea ta.
Cine-i ascuns, necunoscut și ascuns, în peștera inimii tale? Aceasta este propria-ți față adevărată,
prietenul tău cel mai apropiat și acesta-i veșnic. Nimeni nu privește la asta. Toți își spun: „Eu fac asta. Am
făcut aia. Voi face cealaltă.” Toată această agitație este numită viață și nimeni nu-i fericit și mulțumit de
ce-a făcut. Omul vrea mereu să facă altceva; obține fericirea și, odată avută, el vrea altceva, așa că-i un
ciclu fără sfârșit. Oprește, deci, acest ciclu, căci el nu-i ceva firesc pentru tine.
Într-un fel, mintea a creat o problemă…așa că pe ea întreabă-o despre ce-i vorba. Pe planeta asta, ai
încercat totul, de la iad la rai și tot nu ești mulțumit. Întreabă-ți mintea și vei afla răspunsul. Mintea ta este
chiar a ta, dar este un copil foarte dificil. Trebuie să vezi asta. De fiecare data, ea te-a mușcat și ți-a făcut
necazuri. Așadar, dialoghează acum cu mintea ta. Ce vrei tu, de fapt? Vrei ca mintea să-ți devină prietenă
și atunci, ea-ți va arăta drumul. Noi vrem ca dorințele să ne fie îndeplinite și aducem acuzații minții.
Unde-i mintea? Cine-o vede? Ea-i o fantomă și această fantomă este dorința; oprește-te, așadar, pentru o
clipă; stai, pur și simplu, pe loc și privește înăuntrul tău.
Eu nu-ți cer să reprimi nimic, nu vreau ca tu să mergi în afara rutinei zilnice; poate că tu ești
responsabil 200% de activitățile tale de zi cu zi.
Dacă ești generos, te implor să-mi acorzi nu chiar o clipă, nici măcar o secundă, ci 1/45000 dintr-o
secundă. Îmi poți da mie, timpul ăsta? Vezi-ți chipul…și totul va fi realizat. Comoara ta-i ascunsă
înăuntru și tu fugi în afară și departe de ea. Din non-timp se ivește soarele, cel care-ți marchează ziua și
noaptea, răsăritul și apusul…Totul se ivește în tine.

45
 ***

A fost odată un rege, el se numea Vajravalkya. Într-o zi, și-a chemat la el pe cele două soții ale sale,
una foarte bătrână și cealaltă, o fetișoară de vreo 20 de ani. Le-a spus: „Vreau să vă împart regatul, la
amândouă, în părți egale; sunteți niște regine bune, așa că voi împărți totul în jumătate. Bijuteriile,
elefanții, palatul - totul va fi făcut pe din două, fiindcă eu urmează să plec.”
Regina cea tânără spuse: „Înseamnă că nu-i deloc adevărat ce mi-ai spus, cum că eu aș fi lumina vieții
tale! N-ai spus tu, oare, că eu sunt cea mai frumoasă femeie din regat și cât de fericit te-am făcut?” După
care, continuă: „Ei bine, eu știu că tu ești un om înțelept; dacă renunți la toate astea, înseamnă că trebuie
să existe ceva mult mai bun pentru tine, așa că dă-i partea mea celeilalte regine, fiindcă eu vreau să te
urmez acolo unde pleci.”
Vajravalkya îi spuse că s-ar putea să-i fie cam greu, căci el nu pleca îmbrăcat decât cu un singur rând
de straie, dar regina cea tânără își scoase diamantele pe care le purta, i le dădu celeilalte și-i spuse soțului
ei: „Un singur sari îmi este destul. Aș vrea să merg cu tine și să te slujesc. ”
Așa că ei au plecat împreună în pădure, ca să-și realizeze austeritatea, deci au avut parte tot timpul de
satsang. Au fost foarte fericiți și și-au câștigat libertatea.

Papaji, după ce regele își părăsește regina, abandonează dorința, dacă abandonul este real, atunci el
poate să fie din nou împreună cu regina lui, din punct de vedere fizic?

Da. Ei au trăit astfel.

Și e OK?

Da, ei au făcut-o, însă nu mai există acea dorința nebună, din punct de vedere al simțurilor. Este
iubire. Tu te reîntorci la pacea inițială. Totul va fi acolo - soțul, soția, prietenii - dar conceptul tău este
diferit acum. Numai iubire, fără ură, fără frică de separare, fiindcă atunci vei fi în legătură cu Sinele, cu
propriul tău Sine; în toate astea, Sinele este Sinele tău propriu. Cine mai poate urî?

Pretutindeni, frumusețe.

Da, pretutindeni. Când te afli pretutindeni, îți vezi propriul chip în fiecare Sine. Unde să te duci? La
ce să renunți? Ce să respingi? Asta-i aici, oriunde te afli.
Găsește-ți propria-ți pace, mai întâi în tine, apoi pretutindeni. Privește înăuntrul tău. Sinele nu-i
departe. Sinele este aici și acum! Cât de departe de tine se află Sinele?

E același.

El e același! Tu n-ai nevoie să-l cauți, ci doar să renunți la căutarea altor lucruri. Ce vei fi atunci când
renunți la căutarea a orice altceva? Renunță singur! Revelația va avea loc de la sine, înăuntrul propriului
tău Sine!
Singurul efort pe care trebuie să-l faci este cel de a arunca toate încercările îngrămădite în capul tău.
Așadar, nu-i nevoie decât de efortul cerut de azvârlirea propriilor tale sforțări. Nu face niciun efort în
direcția Sinelui tău. Această revelație va avea loc. Ai o grămadă de lucruri pe care le-ai adunat cu efort,
așa că acum fă un contra-efort, ca să dai la o parte efortul, dar nu să fii cine ești deja.
Asta-i recunoașterea și ea ți se va dezvălui de la sine, chiar dacă nu vrei asta. Aruncă lanțurile ce te-au
legat. Aruncă-ți cătușele. Înlătură-ți legăturile. Fă-o fără niciun efort. Este o revelație. Vezi tu, ea este aici;
privește doar înăuntrul tău, hotărăște-te cu fermitate.

***

Osho spunea că în viața lui n-a regretat decât un singur lucru, anume că nu l-a întâlnit pe Ramana
Maharshi, înainte ca el să-și fi părăsit corpul.

46
 Eu nu cred că a pierdut asta. Da, este o dorință foarte bună. Chiar și după moarte, această dorință
intensă a Sinelui de a se întâlni cu Sinele va fi realizată. Asta nu-i la fel cu alte dorințe, ca de pildă când
vrei una sau alta. Dorințele de acest fel îți vor face necazuri și acele obiecte se vor manifesta în
următoarea ta încarnare.
Orice dorință pentru Sine este o dorință îndeplinită. Corpul n-are nimic de a face cu această dorință,
indiferent dacă el rămâne su nu. Această dorință este una eternă.
Chiar și în trup există Videha Mukti și Jivan Mukti. Eliberarea poate fi câștigată înainte de sfârșitul
acestui corp și ea va rămâne și după ce corpul se prăbușește. Tu poți îmbracă acest veșmânt fizic sau să-l
lepezi, nu contează, dar dorința de eliberare trebuie să rămână de-a lungul vieții tale și după ea, cât timp
aceasta-i o dorință pentru Adevăr. Adevărul este veșnic, el trebuie să se reveleze pe Sine, Sinelui, în Sine.
Adevărul nu poate fi revelat corpului, fiindcă corpul nu-i permanent; el nu poate rămâne darshanul
divinității, așa că leapădă conceptul de corp și vei avea percepția directă a propriului tău Sine.

***

Înțelegerea nu acceptă cuvinte. Permite-le vorbelor mele să se cufunde acolo unde-i finalul. Când te
duci să dormi, îi spui „Noapte bună!” prietenului tău cel mai apropiat, celui cu care îți trăiești toate orele
de veghe și nu poți lua nimic cu tine în somn, căci altfel, tu nu vei mai dormi, așa trebuie să lași totul să
plece.
Când dormi, mai știi tu cine doarme lângă tine? Nu, totul este abandonat. De ce „Noapte bună!”? De
ce nu-l iei pe celălalt cu tine, în noua stare? Nu există niciun nume, nicio formă, nicio relație...și tu ești
fericit.
Îți voi spune un truc. Oricând scapi de ceva, ești fericit. Să nu deții nimic. Să presupunem că vecinul
tău are ultimul model Mercedes Benz și că nevasta/bărbatul tău tot te necăjește pe tema asta. Te gândești
că trebuie să cumperi și tu acest ultim model. Împrumuți bani de la bancă ori iei din rezervele tale și, iată
că acum, mașina cea nouă se află în fața casei tale. Ești fericit, nu-i așa? Trebuie să fii fericit. Nevasta ta e
fericită, copiii la fel, chiar și prietenii tăi sunt fericiți. Acum, persoana care-a cumpărat mașina, ar fi
fericită să scape de ea. (râsete)
Ești fericit că o ai, dar unde-i acum fericirea? Această dorință ți-a făcut necazuri. Odată ce-ai dobândit
mașina, dorința te-a părăsit; ea a fost cea care-ți dăduse fericirea. Așa se întâmplă cu toate dorințele, ești
fericit când dorința dispare și nu când vine lucrul dorit. Mașina este făcută din oțel și cauciuc și merge cu
benzină. Niciunul din aceste elemente nu te face fericit.
Tu stai în vacuitate și crezi că ești proprietarul, din cauza pereților casei în care te afli. Tu stai, totuși,
în vid. Oriunde există gol, ești fericit. Acesta-i un truc simplu. Tu uiți de corpul tău și, golit de corp, de
legături, de prieteni, aluneci în somn și ești fericit.
Asta-i așa-zisa stare de veghe, dar este tot o stare de ignoranță; această stare de veghe ignorantă este
tot o stare de somn. Tu dormi, datorită dorințelor tale negociate. Rămâi tăcut și vezi că tu dormi, încă.
Când te trezești, această ignoranță a somnului dispare, fiindcă ea se datorează iluziei. Tu scapi de
iluzie doar prin intermediul cunoașterii. Pe măsură ce cunoașterea mirajului își distruge puterea ei magică
de atracție, apare întrebarea: „Cine sunt eu?” Apoi, încet-încet, tu te reîntorci acasă. În final, scapi de toate
aceste iluzii, pentru totdeauna!

***

Există întotdeauna plăcerea ce vine împreună dorința, indiferent cât este de mică sau trecătoare este
ea, așa că-i greu să renunți la această plăcere. Prin urmare, e cam greu de renunțat la dorințe.

Dragul meu, libertatea nu-i pentru tine, așa că poate-i mai bine să aștepți să vină un alt ciclu. S-ar
putea să-ți ia o încarnare în vreo 8,4 milioane de specii, ca să ajungi în punctul în care să-ți dorești
eliberarea. Perioadele de timp sunt diferite. Unele încarnări durează zile, altele minute, unele ore și altele
ani mulți. Una peste alta, poate-ți trebuie încă vreun ciclu de vreo 35 de milioane de ani, o altă rundă.
Nu-i nicio problemă. Bucură-te. Eliberarea nu-i pentru tine. Te afli într-un loc total nepotrivit. Asta
nu-i o piață de pește, dragul meu. Îți dau însă un sfat. Ca să cumperi pește, du-te în piața de pește; locul
ăsta nu ți se potrivește deloc.

47
 Chestiunea asta-i una foarte serioasă, așa că tu trebuie să fii foarte serios. Într-o zi, vei fi pregătit, fie
în acest ciclu, fie în următorul. Atunci când ești foarte serios, arzând pentru eliberare, atunci să vii la
mine. Dacă vrei libertatea, vino la mine și vei avea libertatea, însă dacă mai ai ceva pofte, atunci eu nu te
pot ajuta.

***

Starea în care alergi după plăcerile simțurilor se numește stare de veghe; afacerea dintre subiect și
obiect este numită tot stare de veghe. Imaginarea acestora se numește stare de vis. Când n-a mai rămas
nimic, nici chiar întrebarea, această stare este cea a egoului stupid, starea de somn ignorant.
Când spui că vrei să fii liber, nu-i nici somn și nici veghe, este o stare transcendentală, stare ce vine de
nicăieri.
Dacă nu ți-ai împlinit dorințele, atunci vei renaște într-un pântece nou. Această tolbă cu dorințe
neîndeplinite vor constitui chipul tău, specia potrivită, dar și părinții adecvați care vor apărea pentru acest
chip.
Așadar, împlinește-ți toate dorințele, într-o clipită. N-ai nevoie decât de foc, ca să arzi în întregime
acest depozit al dorințelor. Flacăra este dorința de iluminare. Odată iluminat, toate dorințele tale se reduc
la scrum și nu mai este vorba despre nicio revenire în vreun pântece, altfel vei hălădui din loc în loc,
pentru totdeauna.

***

Unde-s cărări, trebuie să existe și oi, căci cărările sunt făcute de oi. Vezi tu, cumva, leii mergând pe
cărări? Și unde-s oi, acolo sunt și ciobani. Când te duci la un cioban, devii o oaie și oile te poartă cu ele
încotro vor.
Când lumina a venit, tu nu te mai duci după nicio lumânare, te duci afară, la obiectul de unde vine
lumina. Această flacără este învățătorul tău. Ador-o! Caut-o! Încearcă s-o cunoști! Să nu ai niciun concept
referitor la trecut, prezent și viitor!
În clipa asta, așteaptă! Oprește-te! Privește niciunde! Și, poate ți se va revela totul! Când cauți o
metodă sau o tehnică, o amâni și atunci când o amâni, ai fost înșelat de prietenul tău apropiat, mintea.

Investigarea și devoțiunea

Mintea mea continuă să alerge și să mă împiedice. Cum să lucrez cu o minte activă?

Există două căi: una-i vichara sau investigarea; cealaltă-i devoțiunea.

Investigarea înseamnă să te întrebi „Cine sunt eu?” și ea te poartă spre aflarea răspunsului. Când
întrebi „Cine sunt eu?”, nu mai există alte gânduri; într-o singură clipă, nu poți avea decât un singur gând,
așa că ține-te strâns de acest gând „Cine sunt eu?”. Când mintea-i atrasă în această întrebare, te lipești de
ea, totalmente atent. Acordă întreaga ta atenție aflării răspunsului la această întrebare și apoi nu va mai
veni niciun alt gând, deoarece tu ești pe deplin absorbit de această investigare. Începe cu egoul, deoarece
el este cel care vrea să știe „Cine sunt eu?”, nu-i așa? Gândul este egoul.

Carevasăzică, cel interesat este egoul?

Desigur. Cine altcineva caută? La început, ai simțit că ești separat, după aceea, vrei să te reîntorci la
natura ta originară și mai apoi, faci această investigare. Ai uitat de tine însuți și crezi în separare. Tu
trebuie să învingi această separare. Întreabă-te cine ești și asta te va duce la origine.
De unde apare „eu” ? Plonjează acolo. Dincolo de „eu”, tu nu cunoști. Acel loc nu-i cunoscut nimănui.
Plonjează acolo și vezi. Aceasta este investigarea. Cufundă-te adânc în necunoscut, după care nu mai
există niciun ego.
Acest lucru este pentru oamenii foarte inteligenți și pătrunzători. Tu ești deja liber, așa că nu te sforța
sau nu aspira să atingi ceva; orice pierdere sau câștig nu-i veșnică, deci ea n-are nicio valoare. Orice
48
câștig va fi pierdut. Orice nu-i aici și acum, n-are niciun folos. Trebuie să descoperi ce există deja aici și
acum, asta-i propria ta prezență, propria-ți vacuitate. Așadar, tu trebuie să te reîntorci la natura ta originară
și nu să dobândești ceva .
Absolutul preamărește persoana sfântă. Tu trebuie să te dăruiești Absolutului, minții imaculate, trebuie
să-i oferi lui Dumnezeu o floare nemirositoare. N-ai nevoie să citești nicio carte și nici să faci vreo
practică. Ăsta-i începutul și sfârșitul, în același timp; îl vei obține instantaneu.

În prezența ta, în această clipă, eu îl simt.

Acest „eu” este egoul, el se agață de propria-i rădăcină. Atunci când el se întoarce îndărăt ca să-și
caute mama, va fi dizolvat în rușine, fiindcă el s-a tot lăudat mereu, spunând: „Voi crea întreg universul.
Eu voi face asta. Eu voi face aia. Asta îmi aparține mie.”
Asta-i o metodă foarte simplă. Nicio altă cale nu te va duce la iluminare, căci toate sunt confuze. Asta-
i calea finală.
O altă cale, la fel de bună este devoțiunea. De exemplu, ca să zboare, pasărea are nevoie de două
aripi...Fondul meu este devoțiunea...

Chiar așa? Este uimitor! Tocmai ce-am stat de vorbă cu acest swami, care spune că și calea lui este
tot devoțiunea. El este deschis iubirii lui Ramakrishna, Iisus și Buddha și se purifică în acea iubire.

În devoțiune, nimic din toate astea nu-i necesar.

Păi atunci, cum lucrează devoțiunea?

În devoțiune, tu te abandonezi Supremului. Nu faci nimic altceva decât să capitulezi în fața

Supremului, care se va îngriji de toate, așa cum o face chiar acum.

Cuvântarea ta despre Dumnezeu îmi aduce o mare bucurie.

Da. (începe să plângă). Indiferent despre ce vorbești, mintea-i acolo. Vorbești despre un trandafir,
mintea se duce într-acolo. E la fel. (plânge) De asta, în satsang, eu foarte rar folosesc cuvântul
„devoțiune”.

De ce nu?

Dacă aud despre devoțiune, atunci nu va mai fi niciun satsang; acest cuvânt te duce într-acolo, așa
cum ai spus și tu. Mai întâi este abandonarea adevărată, după care, ea-ți poartă de grijă. „Facă-se Voia Ta.
Eu n-am nicio vrere.” - va fi expresia ta.

Eu nu rămân stabilizat. Mă poți ajuta? Cea mai mare dorință a mea este să rămân în acea prezență.

Atunci când te abandonezi, nu mai există nicio dorință, se întâmplă la fel ca molia ce privește flacăra,
se îndrăgostește de ea, este atrasă într-acolo și vrea să-și sărute iubirea. Această dorință o duce spre
flacără. Asta-i tot; nu mai există cale de întoarcere. Aidoma acestui fapt, abandonarea și totul va fi în grija
lui Dumnezeu. Asta-i de fapt situația, însă noi n-o acceptăm. Suntem atât de aroganți, încât spunem că „eu
fac asta”.
Nimeni nu garantează următorul minut. Fiecare se laudă cu „eu am făcut asta”, „mâine o să fac aia”,
dar cine-a văzut ziua de mâine? Abandonează-te lui Dumnezeu și lasă-i totul lui. Asta-i eliberarea
instantanee.
Când ți-ai vândut altcuiva mintea, nu mai ai nimic ce să-i oferi lui Dumnezeu. Dacă-i oferi inima ta,
împărăția cerurilor îți este deschisă, indiferent dacă tu o vrei sau nu.

Trebuie să alegem o cale sau alta?

49
 Devoțiunea te va duce, în cele din urmă, tot la investigare. La început, pare să existe un adept,
devotament și Dumnezeu. În abandonare, adeptul se contopește cu divinul și devotamentul nu mai există;
el vine și se reîntoarce în aceeași sursă..
Există simptomele externe ale devoțiunii: lacrimi și tremuratul vocii. Ești acceptat de divin; de aceea
apar aceste simptome. Ești acceptat. E foarte bine.
Eu am fost nebun după divin. Da, oamenii îi spun nebunie. Există atât de mult extaz divin! Cine poate
vorbi? De asta eu nu pot vorbi în satsang despre acest lucru; îmi tremură vocea și nu mai pot vorbi.

Prin devoțiune, te simți liber?

Abandonarea este libertate. N-a mai rămas NICIUN PIC DE MINTE. N-a mai rămas nicio separare.
Iubirea de Dumnezeu este libertate. Este suficient doar numele lui Dumnezeu. Nu-i nicio diferență între
numele lui Dumnezeu și Dumnezeu. Conștiința, vacuitatea, iluminarea, Dumnezeu - toate sunt același
lucru.

***

În ochii lui Jivan Mukta, nu există niciun trecut. Nici trecut, nici prezent și nici viitor, doar lucrurile,
așa cum sunt ele. Nu există timp, nu există soare, nu-i lună, nu-s stele. Doar o pace uriașă.
Totul va fi după credința ta. Asta-i frumusețea conștiinței. Ea este conștiința; n-are nevoie să
împrumute material de prin alte părți. Să fie manifestare! Și manifestarea este! Orice gândești, în
conștiință se manifestă instantaneu. Conștiința care dorește ceva, se află înăuntrul conștiinței.
Nimic nu s-a întâmplat vreodată. Nimic nu se va întâmpla nicicând. Acesta este Adevărul Final. Orice
altceva, nu-i decât zbuciumul minții.
Când se ivește mintea, apare și neliniștea. Tu trebuie să verifici în punctul de proveniență al minții.
Doar stai acolo, acolo de unde mintea se ivește. Mintea este un gând. Răsare „eu” și totul apare. Înainte de
„eu”, oamenii spun că nu văd nimic, dar asta nu-i decât Pace, Frumusețe și Iubire.
Dacă, după ce-ți vezi propria-ți minte, propria-ți pace, tu dai naștere unui singur gând, instantaneu, se
nasc trecutul, prezentul și viitorul. Când visezi, tu vezi numaidecât un munte sau un elefant, fiindcă tot ce
este, este conștiința. Chiar și atunci când nu știi, tu ești conștient că nu știi. Atunci când spui „eu sufăr”,
ești conștient de suferință.
Singurul mod de a scăpa de suferință este investigarea. Această cercetare sau vichara este o plută ce
traversează oceanul samsarei și te duce să atingi nirvana. Această plută, indiferent dacă mănânci, dormi
ori te plimbi, este una foarte sigură. Nimic nu te poate atinge. Această investigare te va azvârli dincolo de
minte. Doar rămâi tăcut și vezi că în această clipă, nu te atinge niciun gând.

***

Cum intru în asta?

Trebuie să lași totul în spate; ca să intri, trebuie să lași îndărăt mintea, egoul, corpul, simțurile și
manifestarea. În clipa în care intri, toate astea nu mai sunt aici. Și nici „eu” nu mai este!

Ai dreptate.

„Eu” înseamnă mintea. Mintea înseamnă ego, egoul înseamnă simțuri, simțurile înseamnă
manifestare. Prin urmare, această investigare este la rădăcina egoului și tu spui că ai făcut-o.

Dar, dar doar pentru o clipă.

De acord! Așa că urcă cu un pas în această prezență și pune-ți piciorul undeva. Unde-l vei pune?

Trebuie să încerc să nu mă gândesc la asta.

Poți să te gândești, fă orice vrei. Ai căzut în ocean. Fă orice dorești: gândește, vorbește, înoată.

50
 Dar cum să las asta, ca să intru?

Păi ai spus că ai făcut-o!

Pentru o clipă din non-timp.

De acord! Din acel non-timp, vrei acum să intri în timp.

Nu, nu vreau. Vreau să-i dau drumul.

Timpul este mintea și timpul este trecutul.

Știu.

Pentru această clipă din non-timp, tu ai spus că ai ieșit din timp. Acum, eu vreau să ieși din atemporal!

Ah...

Acum n-ai nimic de făcut. Ah, asta e! Ai reușit! Nu te gândi la asta, nu fă niciun efort și ești aici. Vei fi
mereu aici, ai fost mereu aici, dar ai fost altminteri ocupat. (râsete)
Trecutul este o piatră de mormânt. Toate lacrimile și suferințele tale trebuie să vină din trecut. Dacă
cauți fără încetare ceea ce ești, atunci nu va mai exista loc pentru trecut ca el să vină în conștiință. Ești
deja ocupat. Carevasăzică, nu mai este deloc spațiu pentru trecut.
Mai întâi, tu dispari; apoi te vei cufunda în oceanul de ambrozie; după aceea, orice rostești este
poezie; apoi nu mai este nicio vorbire.

***

Când merg înăuntru, simt cum inima-mi bate și mai tare.

Ignor-o! Inima ta adevărată nu-i nici înăuntru și nici în afară. Concentrează pe Acela! Unde te vei
concentra?
Inima adevărată este Realitatea, este substratul lumii. Realitatea neatinsă. Când ai pace, ai o relație
directă cu acea inimă. Când ai o legătură ori te concentrezi pe acea inimă, care nu-i nici înăuntru și nici în
afară, ești în pace. Această stare nu-i starea de veghe, de somn sau de vis. Ea este o stare care-i propria ta
Ființă; este o stare transcendentală. Când această stare este matură, ea va fi propria ta stare, te va conduce
la libertate și vei avea pacea.
Când îți realizezi starea ta naturală, ea-i aici. Toată această manifestare este un ring de dans cosmic și
tu ești dansatorul. Apoi, nu mai există nicio acceptare și nicio respingere. Asta-i libertatea, iluminarea. Ea-
i deja aici, dar tu ești absorbit de altceva.
Tu așezi conceptul de acțiune („eu fac asta, voi face aia”) peste substratul inacțiunii. Există ceva
inactiv, ceva ce nu merge deloc; de acolo se ivește conceptul de acțiune și tu te vezi implicat într-o
acțiune, dar dacă-l atașezi de anumite lucruri, ești pierdut.
Dacă știi de unde apare această acțiune, și anume că ea se naște din non-acțiune, din non-activitate,
atunci vei realiza libertatea. După aceea, acțiunea nu va mai sălășlui în amintirea ta și nu va mai exista
nici karma. Nicio karma înseamnă că toate conceptele ciclului lumesc s-au terminat.
Când te concentrezi și totuși nu faci niciun efort, ți se va dezvălui de la sine. Perturbarea este gândul
tău. Natura ta e pacea. Doar rămâi tăcut și vezi că nu se ivește niciun gând. Când nu apare niciun gând,
asta-i pacea. Gândul merge mereu din trecut spre viitor și acesta-i numit ciclul lumii și al suferinței. Nu fă
nimic și vezi cum vine pacea la tine.
Numai acest gând-undă este cel care perturbă calmul oceanului.

***

51
 În Adevăr, este inclus totul în devoțiune. În abandonare, nu există gândire. Nu poți cere sau comanda
nimic. Râul se abandonează oceanului, fără să lase vreo urmă. Aici este la fel. Noi ne descărcăm iubirea
lui Dumnezeu și nu altcuiva. Iubirea trebuie să fie pentru prietenul tău cel veșnic și nu pentru lucrurile ce
vin și pleacă.

Dat fiind că erai deja în devoțiune pentru Dumnezeu, cum te-ai simțit când l-ai întâlnit pe Ramana
Maharshi?

Vichara (introspecția). N-am știut niciodată asta. Acum vorbesc despre asta, pentru că acum o
realizez. Maestrul meu obișnuia să vorbească despre asta și, prin grația lui, am primit experiența. Maestrul
meu mi-a dat această experiență.
Eram în devoțiune, dar ceva lipsea. Exista încă o separare insuportabilă. Obișnuiam să dansez cu
Krishna, dar nu 24 de ore pe zi. Câteodată exista separarea, dar era foarte dureroasă. Vroiam să fie
stabilizată 24 de ore pe zi. Până atunci, eu n-avusesem un învățător. Mersesem în toată India în căutarea
unui guru. Pe toți îi tot întrebam dacă l-au văzut pe Dumnezeu. Iar dacă da, dacă mi-l puteau arăta și mie.
Îi întrebam și care-i prețul și le promiteam că-i voi sluji tot restul vieții.
Toată lumea-mi spunea că trebuie să fac practici. Eu le răspundeam: „Nu. Când mă duc la piață, văd
ce am nevoie, cumpăr și plătesc. Trebuie să fie la fel. Eu vreau să plătesc, dar ai tu ceea ce vreau eu? De
ce trebuie să practic?”
Ei spuneau că-s nebun. Discipolii unora ridicau din umeri și-mi spuneau că ei se află acolo de vreo 40
de ani. Îmi cereau să rămân cu ei și să practic. Eu susțineam că nu trebuie să vin pentru asta. Dacă gurul
lor îl văzuse pe Dumnezeu, care ar fi fost problema lui în a mi-l arăta și mie? Am mers peste tot, însă
căutarea mea n-a avut niciun rezultat.
Întotdeauna mă întorceam acasă dezamăgit. Tatăl meu era chiar supărat pe mine pentru că eu nu mai
munceam. Într-o zi, pe când stăteam pe prispa casei, veni la mine un sadhu, cerând bhiksha. I-am spus:
„Swamiji, poți să iei prânzul împreună cu mine. Ai călătorit peste tot în India. Îmi poți da adresa cuiva
care l-a văzut pe Dumnezeu?”
El îmi răspunse astfel: „Oh, da. Știu o persoană. Du-te la el.” Și sadhu-mi dădu adresa lui Ramana
Maharshi. Îmi mai spuse că locuiește în Tiruvannamalai, la sud de Madras.
Am notat adresa și saddhu a plecat. N-aveam bani și tatăl meu nu mi-ar fi dat nicio lețcaie, căci deja
avea grijă de familia mea. Îmi era foarte rușine că trebuia să iau bani cu împrumut; îi ajutasem pe mulți,
dar nu le cerusem niciodată bani în schimb.
Aveam un prieten, vânzător de dulciuri; făcuserăm împreună sport, în tinerețe. M-a invitat odată la el
acasă, pentru niște lapte. Pe masa lui era un ziar și eu mi-am aruncat ochii pe coloana cu oferte de
serviciu. Văzusem un anunț în care se căuta un fost ofițer, ca să lucreze în Madras. Am aplicat, am făcut
rost de bani și de un bilet spre Madras, dar aveam la dispoziție o lună până să mă prezint la post.
Am plecat de la Punjab la Madras, apoi la Ramanashram. M-am dat jos din căruță, după care am fost
îndrumat, spunându-mi-se că sfântul se afla în sală. Am intrat. Acolo am văzut că el era același cu sadhu
ce venise la mine acasă și care-mi dăduse această adresă. M-am înfuriat foarte tare și n-am mai intrat în
sală. Am gândit că era același om, care se lăudase despre sine, așa că am vrut să mă întorc imediat, înapoi
la gară.
Un om ce locuia în ashram, mă urmă afară și mă întrebă: „Nu cumva ești din nord? Ai bătut atâta
drum! De ce nu mai rămâi o vreme?”
I-am răspuns: „Nu. Acest om este un escroc. El mi-a dat propria sa adresă, așa că nu vreau nici să-l
văd și nici să mai rămân!”
Omul răspunse: „Trebuie să fie o greșeală la mijloc. Nu poate fi adevărat! El nu s-a mișcat de aici de
mai bine de 50 de ani! A venit aici pe vremea când era un băiețaș. El trebuie să ți se fi arătat prin puterile
lui speciale.”
N-am fost de acord cu ce-mi spusese, dar omul a insistat, mi-a luat bagajele și mi-a dat o cameră.
Direct în față, era un clopoțel pentru prânz. Maharshi era în sala de mese; am văzut clar că era aceeași
persoană cu cea care venise la mine acasă; îl întâlnisem în Punjab. M-am hotărât să-i vorbesc oricum.
După prânz, au plecat cu toții și el s-a întors înapoi în sală. Nu știam că după masă, nu mergea nimeni
să-l vadă. Am intrat în sală și îngrijitorul m-a oprit, spunându-mi că pentru Maharshi era vremea de
odihnă, dar el se uita la mine și-mi făcu semn să vin.

52
 Am vorbit cu el și i-am spus: „Nu ești tu una și aceeași persoană cu cel care a venit la mine, în Punjab,
acum 15 zile?” El a rămas tăcut. Am spus mai departe: „Nu-ți înțeleg tăcerea, vorbește-mi, te rog.”
El n-a scos nicio vorbă. Atunci nu eram fericit lângă el, da, nu eram fericit cu această tăcere pe care n-
o mai auzisem niciodată. Totuși, mă gândeam că era un loc drăguț, foarte agreabil și foarte sfânt. Dat fiind
că oricum mă aflam acolo, am plecat pe partea cealaltă a dealului, hălăduind vreo patru mile dincolo de
ashram, căutându-l pe Krishna al meu.
După o perioadă de timp veni vremea să părăsesc ashramul și să mă întorc la Madras, ca să-mi încep
lucrul. M-am dus să-mi iau rămas bun de la Maharshi. El mi-a spus: „Nu trebuia să vii să mă vezi.”. I-am
spus că fusesem pe partea cealaltă a dealului și că urma să mă duc la Madras.
M-a întrebat: „Ce-ai făcut acolo?”
I-am răspuns mândru: „M-am jucat cu Krishna al meu.”
El spuse: „Foarte bine. L-ai văzut pe Krishna?”
„Da.”, am zis eu cu mândrie.
„Și-l vezi și acum?”
„Nu. Acum nu-l văd. Îl văd doar atunci când am o viziune cu el, dar acum nu-l văd.”
Apoi spuse: „Carevasăzică, Krishna a apărut și apoi a dispărut? Deci, ce-a apărut, a dispărut.
Văzătorul este încă aici. Dumnezeu nu poate fi un obiect ce apare și dispare, așa că descoperă cine-i
văzătorul.”
Pentru prima oară auzeam „descoperă cine-i văzătorul”. Am avut experiența cu maestrul meu și
această experiență exista deja. Când îl iubim pe Dumnezeu, credem că el este un obiect, dar el este
subiectul, așa că trebuie să ne abandonăm subiectului. Egoul este obiectul.
Tu te cufunzi în subiect, așa că în spate nu mai este lăsat niciun obiect. Dumnezeu va vorbi,
Dumnezeu va merge și Dumnezeu va vedea. Am dobândit asta de la maestrul meu. Am văzut văzătorul.
Am realizat văzătorul prin maestrul meu și m-am aruncat la picioarele lui.
M-am reîntors apoi la Madras, ca să-mi iau în primire postul. În toate sărbătorile, sâmbetele și
duminicile, reveneam în Tiruvannamalai ca să petrec timpul cu maestrul meu, dar era atât de puțin timp,
doar patru ore. Totul era bine. Aceeași devoțiune și la ashram și la serviciu. După aceea, cunoașterea și
devoțiunea lucrează împreună. Dacă cunoști, atunci îl vei iubi pe Dumnezeu, iar dacă-l iubești pe
Dumnezeu, numai atunci vei cunoaște; vichara și bhakti sunt unul și același lucru.
Eu nu vorbesc despre bhakti, deoarece oamenii nu-s pregătiți. În ego, inima-i vândută altcuiva, așa că
ce să mai predai? Ce să dai? Pe cine să mai iubești, când ești vândut altcuiva?

***

Un swami mi-a vorbit despre diverse stadii ale stării de samadhi și m-am minunat la ce-ai gândit tu.
El spunea că sahaj samadhi este stadiul cel mai înalt.

Cel mai înalt stadiu este non-stadiu.

Ăsta-i cel în care te-ai fixat tu?

(Papaji râde și-și dă ochii peste cap.) Ce se poate spune? Cel mai înalt stadiu este non-stadiu, fără
stare. Cine i-a dat vreun nume acestei celei mai înalte stări? Ca să-i dai un nume, înseamnă că cel ce-o
face este mai înalt decât starea cea mai înaltă. Părinții dau copilului lor un nume, fiindcă ei s-au născut
mai devreme decât copilul. Cel ce denumește starea cea mai înaltă, înseamnă că trebuie să fie mai înalt
decât ea și eu nu știu cine-ar putea fi.
Totul este creația minții. Când nu există minte, atunci nu există nicio stare. Natura ta adevărată este
non-starea. Îndepărtează toate conceptele și asta va fi propria ta stare, indiferent dacă mergi, vorbești,
mănânci sau dormi.
Când briza face o vizită în piața de pește, în grădini sau în cimitir, acceptă sau respinge ea ceva?
Această stare fără de stare este ceva cam asemănător.
Stările pot exista din poziția sclaviei, fiindcă de pe poziția limitării, mintea nu-i deschisă propriului
tău Sine. Mintea nu se predă pe deplin Puterii Supreme; pot exista stări și stadii ale ignoranței sau ale
limitării, dar nu ale înțelepciunii.

53
 Dacă cineva pe care-l iubești moare, există tristețe? Ai emoții în această stare fără de stare?

Da, când toată lumea se tânguie pentru sufletul plecat, plângi și tu împreună cu ei. Când ei joacă la o
nuntă, joacă și tu împreună cu ei. De aici poți face orice, pentru că cunoști Realitatea. Ești pe scenă și
ăsta-i rolul tău. Ți s-a dat această dramă, așa că uneori ești rege, alteori sclav. Dacă tu cunoști că ești
sursa, poți juca orice rol și nu ești atins.

Deci, dacă-ți amintești doar cine ești...

Nu, nu-i vorba despre a-ți aduce aminte. Reamintirea depinde de memorie. Asta nu-i așa. O ființă
umană nu trebuie să-și reamintească că-i o ființă umană. Ea nu se confundă pe sine cu un măgar. Ea știe
foarte bine că-i o ființă umană, fără să-și reamintească. Prezintă-te pe tine ție însuți și nu mai e nicio
nevoie de a fi reamintit ceva.
Dacă n-o poți face tu însuți, atunci apropie-te cu toată smerenia de cineva, slujește-l și întreabă-l cum
te poți elibera de suferință.

***

De ce sunt atât de mulți oameni în eroare?

Fiindcă ei nu-și deschid ochii spre soare, dar asta nu-i vina soarelui.

Fiecare este liber să facă asta?

Fiecare este liber să-și deschidă ochii. Închide-ți acum ochii și nu vei mai vedea nimic. Nu ești tu liber
să-ți deschizi ochi? Cei mai mulți oameni nu-și deschid ochii, așa că nu văd. Ești liber să ți-i deschizi
chiar acum!

Presupun, fiindcă sunt o parte din tot, că nu există aici niciun sine individual și că nu există nici
libertate individuală, ci doar se întâmplă. Așadar, sunt eu liber să-mi deschid ochii?

Ești liber. Libertatea nu te oprește de la nimic, dar tu trebuie să știi că: „Acum eu îmi deschid ochii!”
Toată lumea gândește: „Ochii mei sunt orbi.” Nimeni nu-i orb, ci doar ghinionist.

Prin urmare, toți oamenii sunt liberi?

Da, dar ei nu se simt liberi, pentru că văd un zid. Acest zid este dorința. Toate dorințele aparțin de
trecut, așa că atunci când nu mai ai nicio dorință, ochii tăi sunt deschiși. Încearcă, chiar acum și spune-mi.
Nu lăsa nicio dorință să stea între tine și libertate, doar o secundă și spune-mi.

Nu-i nimic. Doar vacuitate.

Asta este! Deci cine ți-a deschis ochii acum? Norul este dorința și orice dorință este un nor.
Cea mai rapidă metodă, cea mai directă, menită numai pentru puțini oameni foarte pătrunzători, este
introspecția. Toate celelalte metode te vor aduce și ele aici, în cele din urmă...
În devoțiune există dualitatea dintre adept și divin. La sfârșit, adeptul trebuie să se abandoneze
divinului în totalitate, iar dacă o face complet, atunci nu mai e nicio problemă, divinul va avea grijă de el.
Nimeni nu face asta. Bhakti e iubire, e romantism, nu poate exista doar mergând o oră la templu. Este
un romantism pe care nu-l poți uita nicio clipă; este iubirea față de propriul tău Sine. Dacă te abandonezi
divinului, treaba ta e gata. Deci abandonare sau investigare. Mai există multe alte căi, ca de pildă yoga,
tantra, dar eu nu văd nicio libertate care să rezulte din ele.

***

Când pun întrebarea „Cine sunt eu?”, pare să fie ca un fel de proces sau practică.

54
 Ascultă cu atenție. Nu-i așa. Când pui această întrebare, „Cine sunt eu?”, eu nu te duc undeva anume.
Dacă-ți spun să faci doar doi pași undeva, ăsta poate fi un proces, dar dacă-ți spun să rămâi acolo unde
ești, înseamnă că trebuie să stai pe loc. Este acesta un proces?
Vezi doar de unde apare această întrebare. Nu te gândi la ea, nu ieși în afară, nu te duce nicăieri și nu
fă niciun efort. Nu ești tu conștient când pui întrebarea?

Da.

Înainte ca întrebarea să se ivească, nu ești tu conștient că în minte nu există nicio întrebare?

Da. Însă ce e conștient de....

Nu pricepi. Nu ești tu conștient de orice întrebare sau de orice activitate? Nu ești conștient de orice
faci? Când mănânci, ești conștient că mănânci. Dacă dansezi, ești conștient că dansezi. Și dacă nici nu
mănânci și nici nu dansezi, nu ești tu de asemenea conștient?

Da.

Această conștiență este Sinele tău. Fie că faci sau nu ceva, această conștiență este natura ta.

Aha. Știu asta.

Tu nu exiști ca să știi asta! Cunoașterea este altceva. Eu îți cer doar să fii aici. Aceasta este numită
conștiință. Orice activitate sau non-activitate, orice sadhana sau practică, începe din conștiință și dacă ești
conștient de conștiință, înăuntrul conștiinței, atunci nu mai e nicio problemă, indiferent de ce faci. Nimeni
nu cunoaște asta și de aceea suferă.

***

Cum este posibil să te trezești fără nicio metodă? Atâția fac practici...

Oamenii care nu sunt potriviți investigării Sinelui, nu sunt potriviți nici asaltului final, așa că ei sunt
atrași de yoga și de alte căi, care, într-un final, îi vor duce spre aceeași investigare. Nu există libertate fără
această investigare, așa că orice altceva, nu-i decât o întârziere a eliberării.
Vezi tu, mintea este antrenată prin toate practicile. Indiferent ce practici, tu-ți pregătești mintea să
practice și ai nevoie de un corp și de o minte. Introspecție este lovirea minții chiar la rădăcina ei.
În practică, tu lucrezi cu mintea. Spui „eu meditez”. Asta-i mintea, egoul, cel care începe să mediteze.
Pentru cine și pentru ce?
În introspecție, chiar originea minții este provocată. Când spui „eu meditez”, cel ce meditează nu-i
niciodată provocat. Tu-ți stabilești un țel în viitor, țel ce va fi atins prin meditație. Acest țel din viitor
trebuie să aibă la temelie vreo idee din trecut, așa că te scufunzi în trecut și nu în prezent. Poți atinge acel
țel, dar câtă vreme el nu-i aici înaintea practicii, practica ta este să-ți aducă ceva ce încă nu-i aici. Ceva
lipsește și tu te străduiești să atingi ce-i absent, așa că negi prezența a ceea ce este prezent deja.
Orice câștigi, apoi vei pierde, fiindcă natura acelui lucru nu-i veșnică. Prin urmare, nu te sforța pentru
lucruri care nu-s aici și acum. Imediat, te poți întreba „cine-i cel care va medita?” și „care-i scopul
meditației lui?”. Înainte să faci orice, trebuie să rezolvi singur problema. Așază-te în liniște și, înainte de a
face orice practică, descoperă-l pe cel care meditează; intrând în practică, fără să-l cunoști pe cel care
practică, asta nu-ți va aduce ca rezultat adevărul și libertatea!
Introspecție este cea mai bună cale pentru a câștiga libertatea, aici și acum, fără niciun efort. În alte
practici, ai nevoie de efort, ai nevoie de un subiect și de un obiect. Cel care meditează devine subiectul și
libertatea devine obiectivizată ca obiect. Libertatea nu-i un obiect, ea este subiectul și tu trebuie să începi
de la subiect. Subiectul este mereu liber, așa că de ce nu începi cu subiectul, cu cel care caută libertatea și
de ce nu te întrebi cum de ești înlănțuit și încătușat?

55
 Unde-i sclavia? Poate că ea nu-i decât un concept. Te simți de parcă ești legat și atunci ești sclav. Să
luăm un alt concept. „Eu sunt liber” este un concept ce se suprapune peste conceptul „eu sunt sclav”. Cel
de-al doilea concept, înlăturându-l pe cel anterior, se micșorează și el.
Ce-a mai rămas? VACUITATEA. Libertatea nu înseamnă că trebuie să câștigi ceva. Când fugi de toate
ideile și de toate conceptele, tu nu mai ai nevoie de nimic, fiindcă libertatea nu-i o idee, ea este dreptul
prin naștere al fiecărei ființe umane. Dacă dorești eliberarea, această încarnare binecuvântată este cea
finală. Altfel, te așteaptă o nouă rundă. De ce o nouă rundă? Fiindcă asta-i toată imaginație și imaginația
este nesfârșită. Un copil vede în cameră o stafie și pentru copil, ea-i o stafie; el este foarte înfricoșat, dar
stafia n-a existat nicicând.

***

Spuneai că toți cei pe care i-ai întâlnit aveau gunoi, așa că am renunțat să mai sper.

Dar eu am spus să arunci gunoiul. Ai făcut-o?

Nu.

Atunci ai dreptate, nu mai există nicio speranță. Speranța însăși este gunoi. Așteptarea este gunoi.
Așteptarea de a deveni cândva altcineva este un coș cu gunoi pe capul tău. Dacă nu vrei să-l arunci, atunci
păstrează-l. Avem nevoie de cineva care să facă munca asta. Fiecare oraș are nevoie de gunoieri. Dat fiind
că am spus să arunci gunoiul și tu n-ai făcut-o, înseamnă că ție trebuie să-ți placă meseria de gunoier.

Nu-mi place.

Spuneai că nu mai există nicio speranță de a arunca gunoiul... Ce vrea să însemne asta? Dacă iubești
gunoiul, gunoi ești. Devii ceea ce gândești. Dacă te gândești la gunoi, devii gunoi. În clipa în care te
gândești la gunoi, în acea clipă, cine ești tu? Cine-ar trebui să fii? Dacă te gândești în acel moment la
gunoi, ce miroși tu, de jur împrejur?

Gunoi.

Da, gunoi. Vei fi atât de deprins cu gunoiul, încât vei locui într-o groapă de gunoi și nu-ți va mai
plăcea să ieși de acolo. Acestă manifestare este gunoi. Când dai naștere unui gând, tu inviți de fapt
gunoiul înăuntru și va trebui să suferi. Acest gând este gunoi. Când îi dai viață, tot gunoiul se manifestă ca
suferință și moartea-și face apariția.
Nu da naștere niciunui gând și spune-mi ce vezi. Nu doar asculta! Asta trebuie experimentat! Nu da
naștere acestui gând că „eu sunt așa și pe dincolo”. Nu da naștere gândului „eu” și spune-mi cine ești. Nu
gândi, fă-o doar și spune-mi. Unde ești acum?

Nicăieri.

Miroși gunoiul nicăieri?

Nu.

Rămâi în nicăieri. Care mai e aici problema?

Există totuși o problemă... anume că nu pot găsi nicio dificultate.

Mergi mai adânc și spune-mi din nou. Privește dedesubt. E sondabil. Mergi mai adânc și spune-mi.
Nu gândi. Gândirea-i gunoi. Mai adânc. Spuneai că problema este că nu există nicio problemă. Mergi mai
adânc și vezi.

Sunt liber.

56
 Liber de probleme și liber de nicio problemă. Și ce-ai făcut ca să fii liber? Privește înăuntrul tău și ce
vezi? Nu privi aici și acolo sau nicăieri.
După aceea, această privire este non-privire. Această privire este conștiința însăși. Acolo unde nu
există aici, nici acolo, nici nicăieri, asta-i însăși conștiința, de unde apare totul și unde dispare totul.
Totul se naște și totul se prăbușește și tu nu ești atins. Apar aceste manifestări, distrugeri,
descompuneri și tu nu ești atins, nu ești afectat. Această manifestare este o pictură în vacuitate. Poți tu să
pictezi un tablou în spațiu? Ăsta-i un tablou (numit manifestare) pictat în spațiul gol.
Așadar, când privești înăuntru, acest tablou n-a fost nicicând pictat. Nimeni nu poate să picteze
niciodată în spațiul gol un tablou. Ca să pictezi ceva, ai nevoie de un perete, de o pânză sau de un ecran.
Devin-o ecranul și vezi această pictură a manifestării. De fapt, nimic n-a existat niciodată, nu există și
nici nu va exista. Acesta este Adevărul Final și El este realizat numai prin pierderea lui „eu”.
Și care mai este acum dificultatea? Tu nu trebuie să mergi nicăieri. Rămâi pur și simplu tăcut și
întreabă-te: „Cine sunt eu? Unde sunt eu? Ce vreau eu?” Răspunsul îl vei primi imediat. De îndată ce-l
cunoști, nu mai poți scăpa de el. Oriunde te miști, te miști în conștiință. Mai înainte, existau diferite
nivele, de la inconștient la inconștient și tu erai pierdut.
Singură conștiința există și dincolo de conștiință nu există nimic niciodată. De îndată ce cunoști asta,
devii una cu conștiința. Nu există niciun subiect și niciun obiect. Nu există nicio experiență și nimic de
experimentat. Asta-i numită eliberare de tot și de toate. Despre acest moment, vorbim noi aici. Eu cred că
tu exiști în acest moment. Dacă există vreo problemă, întreabă-mă.
Eu vreau ca tu să intri direct în experiență și nu s-o înțelegi intelectual. Acest intelect ia forma a ceea
ce gândești și poți fi înșelat din nou. Orice gândești, acel gând se manifestă.
A fost odată vremea când ai avut un gând despre asta și iată-l! El va înceta pe dată, dacă în acest
moment tu alegi să spui: „Gata! Destul!” Este un mare noroc că ai intrat în acest moment! Mare noroc!
Totalmente conștient este „eu”. Totul este „eu”. Toate aceste „eu”-ri se află înăuntrul acestui „eu”.
Acesta este „eu-total”, în care apar trecutul, prezentul și viitorul.

***

Scapă de toate conceptele, intențiile și dorințele. Între acesta și acela, între trecut și viitor, întreabă-te.
Tu îți vei realiza promisiunea de a fi iluminat, dacă iei o formă omenească. Această încarnare ca făptură
umană este una binecuvântată. Singurul scop al acestei vieți va fi realizat dacă ești liber, altfel, această
suferință chinuitoare nu se va sfârși nicicând. Haina formei umane este menită numai pentru eliberare.
În rest, te-ai bucurat prin intermediul altor specii. Ca să stai în fața mea, ai trecut prin formele a 8,4
milioane de specii. Nu-i greu să fii liber. Libertatea este înăuntrul tău. Iubirea este înăuntrul tău și tu o
cauți la supermarket. Această samsara este un supermarket ce distribuie mărfuri. Întoarce-i spatele și ești
liber. Întoarce-te acasă.
Soarele este atât de mare, cu mult mai mare decât pământul, dar un singur nor îl poate ascunde
privirii. Norii sunt gândurile; la fel, gândul-„eu” ascunde Sinele, ascunde Pacea, Frumusețea și Iubirea.
Cum să dai la o parte norul? Prin introspecție, El va dispărea când pui întrebări, fiindcă nu-i real.

***

Poonjaji, mă poți ajuta?

Da, să vedem.....Te afli în Poona ,de mai bine de 15 ani. Ai obținut ce-ai vrut?

Ei bine, am crescut mult.

Hai să spunem că ai mers la un restaurant, pentru o masă mare. Când ieși de acolo, un prieten îți spune
să mergeți la un alt restaurant. Vei merge?

Nu, că-s deja plin.

Păi eu te întreb dacă ești plin. În Poona, ai obținut ce-ai vrut?

57
 Nu.

Carevasăzică, ce vrei?

Pura conștiință.

Foarte bine. Și cum ajungi tu acolo? Ce te faci, când la birou, primești un telefon prin care ți spune că
ai casa în flăcări?

Plec de îndată acasă.

Bine. Pe drum, te întâlnești cu prieten care te invită la restaurant. Ce faci?

Mă duc direct acasă.

Te duci direct acasă. De ce? Fiindcă casa ta este în flăcări. Mai întâi, trebuie să ai grijă de casa ta,
corect? În acea zi, chiar s-ar fi putut nici să nu mănânci, nu-i așa? A trebuit să uiți de prânz. Vei uita și de
prietenii care-ți ies în cale. Întocmai la fel, tu vii la mine ca să vezi conștiința. OK?
Bine. Nu te gândi la trecut ori la viitor. Trecutul-i piatră de mormânt. Este biroul de unde ai plecat,
alergând spre casă. Dacă nu te gândești la trecut, atunci nu te poți gândi nici la viitor. Ca să te gândești la
viitor, tu trebuie să te afli în trecut, așa că trecutul și viitorul nu-s în mintea ta. Mintea însăși este doar
trecut și viitor, așa că nu gândi acum. OK? Doar pentru câteva secunde. Eu vreau din viața ta doar câteva
secunde. OK?
Niciun gând, nici trecut, nici viitor. Spune-mi acum: „Cine ești tu?” În această non-gândire, tu ești în
fața conștiinței și conștiința se află în fața ta. Așa că spune-mi: „Cine ești tu?”

Eu sunt conștiința.

Da, foarte bine. Privește acum în jur. Ce vezi?

Peste tot, văd gol.

Da, gol peste tot. Acum, în gol, dă naștere unui gând. Orice gând. De unde vine el?

Din gol.

Foarte bine. Și ce-i el?

E gol!

Da. Lasă-l acum să se scufunde din nou în gol. Ce se întâmplă?

E ca un balon care începe să se formeze și după aceea, se scufundă.

Da. Și ce vezi?

Peste tot gol. Chiar gândurile, oamenii; lumea-i goală.

Foarte bine. Și această realizare?

E tot goală!

Alegerea morții absolute

58
 Mă simt de parcă sunt aproape acolo, dar pare ceva ca și când se așteaptă un fel de experiență a
morții. Există o experiență a morții?

Când curcubeul cade din cer, el se teme, dar această cădere nu-i decât o perioadă de tranziție.
Curcubeului îi este frică că va fi pierdut; el va cădea și va fi distrus. Când cade însă în ocean, frica
curcubeului dispare, fiindcă el devine oceanul însuși.
Frica va veni. Nu poate exista nicio explicație, cu excepția celeia că egoul problematic este cel care
experimentează faptul că moare. Datorită asocierii noastre atât de lungi cu egoul, noi credem că murim.
Când trăim cu adevărat, suntem liberi. Când atinge eternitatea, această experiență a morții este
moartea deplină. În lume, fiecare moare numai ca să renască, dar de fapt, nimeni nu moare.
Posibilitatea este adevărata moarte a egoului, a ignoranței. Odată cu moartea absolută, egoul nu va
mai renaște. Tu trebuie să devii veșnic. Moartea absolută este să nu mai renaști niciodată! Atunci când
devii veșnic, ai scăpat din acest ciclu, iar acea moarte este cea absolută. Pentru o vreme, mai poate exista
frica, dar după aceea, există o uriașă fericire.

***

Într-o zi, șofam spre Bangalore, spre câmpul meu minier. Am oprit să pun apă în radiatorul jeepului
meu. Mergeam spre un râu și deodată am văzut un șarpe. Se încolăcise de un picior al unei broaște.
Imediat, s-a apropiat de broască un roi de musculițe și ea le-a și înhățat.
Am fost surprins. Ce să fac? Aș fi putut să iau un băț ca să eliberez broasca, dar șarpele se afla
deasupra broaștei și broasca pe musculițe. Așadar, în această situație, eu am văzut dharma. Dacă
îndepărtez broasca din gura șarpelui, șarpele mă va agresa pe mine. Broasca era deja pe jumătate moartă,
așa că dacă o eliberam, ea ar fi fost chinuită tot restul vieții. Pe musculițe nu le puteam salva, așa că am
gândit că cel mai bine este să dispar din peisaj și să nu interferez cu ordinea lumii. Nu necăji alte făpturi și
nici tu nu vei fi necăjit!
Ca și broasca, din clipa nașterii noastre, chiar din prima zi, ne aflăm în gura morții. În fiece clipă,
moartea ne absoarbe. Momentul de ieri a trecut. Acest șarpe deja a avut succes. S-a mai dus o zi din viața
noastră. Ne bucurăm de plăceri și de distracții, fără să știm că sângele nostru-i în gura șarpelui căruia
nimeni nu i-a scăpat.
Adu-ți aminte că ești deja cu un picior în gura șarpelui, iar tu poate dai atenție la altceva. Numai prin
cunoașterea de sine, putem evita acest șarpe numit moarte; atunci, vei cunoaște că tu nu ești corpul și că
moartea nu va lua cu ea decât corpul, nu și pe locatarul acestuia; locatarul corpului este veșnic.
Când știi cine ești, moartea nu te mai atinge și tu nu vei jeli moartea acestui trup mai mult decât ți-ai
jeli dezbrăcarea pardesiului.
Ai avut parte de această moarte de milioane de ori, așa că acum, fă-o pentru ultima dată. Îndepărtează
tot ce eventual ai pierde. A îndepărta înseamnă să nu te mai identifici cu una sau cu alta, să nu mai fii
atașat de orice-i trecător, căci nu-i de niciun folos să încerci să păstrezi ceva. Această viață va continua
foarte lin, fără niciun gând.

***

Eu port această luptă înăuntrul meu. În fiecare dimineață, în drum spre satsang, simt acest îndemn ce
mă împinge să-ți fiu și mai aproape, dar apoi îmi spun: „Fără efort! Nu! Nu! Du-te îndărăt!” Trebuie să
dau curs acestui îndemn, căci am înăuntrul meu această încleștare.

Atunci când nu mai împingi, vei vedea forța care te trage.

Simt tragerea puternică.

Pentru a fi tras, trebuie să renunți la toate eforturile și să-ți permiți să fii tras. Dacă intri în râu, într-o
vâltoare, ai nevoie să fii împins ori tras înăuntrul ei? Cine va împinge barca în vârtej? Ea va fi trasă în jos
și va fi forțată să se scufunde în vârtej; niciodată nu se va mai ridica înapoi. Asta-i atracția.

59
 Aruncă-ți vâslele. Sparge catargul! Permite-i bărcii tale să fie atrase înăuntrul vârtejului și rămâi tăcut.
Tot restul se va face.

N-am încredere că se va întâmpla asta, dacă n-o fac eu.

Asta se întâmplă de la sine. Te miști spre vârtej; se întâmplă de la sine. Nu-i nevoie de niciun efort.
Rămâi tăcut și aruncă tot ce ai. Aruncă-ți vâslele și sparge catargul. Nu mai vâsli deloc. Asta-i ceea ce
trebuie să faci.
Va fi o navigare calmă. Atunci când tu-ți conduci barca, ești istovit și uneori au loc accidente, dar dacă
nu mai ai vâsle, nu-ți mai conduci tu barca și accidentele nu se vor mai întâmpla. Nu-ți mai conduce tu
barca și vei merge de-a lungul râului.

***

Ce-i intelectul? Există alegerea?

Alegerea este pentru intelect. Intelectul îți va spune că ăsta-i un miraj; te avertizează să nu te duci să
înoți în nisipurile deșertului, căci dacă în dimineața asta sau noaptea trecută apa n-a fost aici, atunci
trebuie să fie ceva închipuit. Ăsta-i intelectul. Să vrei să înoți și să-ți potolești setea într-un miraj, e o
alegere proastă; atunci vei bea nisip.
Când stai tăcut, tu judeci corect: „Apa asta nu era mai înainte acolo, așa că nu-i reală, așadar, eu nu
voi încerca să înot în ea.”; acest intelect este socotit foarte pătrunzător.
A trage o concluzie foarte fermă, și anume că nisipul e nisip și râu-i râu, înseamnă că vorbim despre
un intelect ager. Adu mintea, intelectul și respirația înapoi la sursă și atunci alegerea va fi cea corectă;
altfel, nicio alegere nu va fi justă.

Putem noi să alegem cu adevărat?

Cum apare această alegere? A fost odată un tânăr prinț; el dormea lângă soția sa și fiul lor nou-născut.
Îți voi arăta alegerea acestui om de acum 2535 de ani. Noaptea, s-a trezit din somn și-a făcut o alegere:
„Vreau libertatea!”
De unde a venit alegerea asta? Tatăl lui era acolo, fericit în regatul său. Alți prinți ai lumii dormeau și
ei lângă soțiile lor și toată lumea se odihnea liniștită. (râsete) Ce spui despre această alegere? De unde
apare ea?

De dincolo.

Da. De dincolo. Du-te dincolo! Partea ta de treabă este să mergi dincolo. El îți va lua povara și-ți va
ghida fiecare rutină a vieții tale. Prințul, cel despre care-ți vorbesc eu ție acum, ducea o viață foarte
frumoasă. Au trecut de atunci veacuri și noi încă mai primim inspirație de la el. Asta-i o alegere.

***

Papaji, ce-i iadul?

Iadul este mintea întoarsă spre afară și care spune: „Eu sunt corpul.” Ăsta-i iadul, aici și acum. Cum
poți avea pace, când mintea hotărăște că terenul de joc nu-i altul decât corpul? Nimeni nu poate avea
pacea adevărată. Toată lumea urmează să moară.
Ce-i raiul? Mintea întoarsă spre înăuntru, așa cum spune și Biblia: „Împărăția lui Dumnezeu este
înăuntrul vostru.” Și cum să câștigi această împărăție a lui Dumnezeu? Abandonându-te conștiinței.
Conștiința, Ființa, Veșnicia – asta-i numită libertate, iluminare, rai. Asta-i eliberarea din procesul prin
care omul a trecut milioane de ani. Mintea, întoarsă spre înăuntru, își va vedea pentru prima dată propria
ei frumusețe, propria ei sursă și nu se va mai întoarce spre ceea ce-o stingherește. Rămâi pentru
totdeauna cu ceea ce iubești cel mai mult. Nu mai există nicio întoarcere înapoi.

60
 Este decizia ta. Acum eu mă hotărăsc să-mi câștig libertatea, să am iubire, să am conștiința Ființei.
Vreau să am sfințenia, pentru prima oară. Această decizie este singura pe care tu trebuie s-o iei.
Abandonează-te Ființei, Conștiinței și Fericirii.
Cei care decretează: „Eu trebuie să mă cunosc pe mine însumi. Trebuie să mă întorc acasă.”, vor primi
pe loc ceea ce cer. Asta-i dharma adevărată și ea te va întoarce la propria ta conștiență.
Îndeplinirea sadhanelor, a tapasurilor ori a practicilor, în vederea câștigării libertății și iluminării, este
ceva realizat în trecut, dar noi suntem aici și acum și putem obține libertatea numaidecât. Este ceva nou,
dar foarte adevărat.
Dacă-ți place ceva, cu siguranță că te vei îndrăgosti imediat de acel ceva. E o romanță. O singură
ocheadă și-ai uitat totul. O singură privire este destul. Mintea trebuie să decidă ce-i frumos și ce-i urât.
Mintea, oriunde călătorește ea, iubește frumusețea, dar nu știe cu adevărat ce-i frumusețea.
A fost odată un vânzător de diamante din Persia, care venise să-și vândă diamantele bogaților regi ai
Indiei. În drumul lui spre Delhi, trecu prin Punjab, unde se duse la râul Jalum. Pe malul râului, văzu o fată
foarte frumoasă, care venise să ia apă. Au făcut schimb de priviri și o urmă la ea acasă. Acolo, el
descoperi că era fata unui olar.
Se așeză sub un copac și uită de toate, cu excepția fetei. A mers și-a tot mers la casa olarului, unde
cumpăra oale, pe care le plătea cu diamante; a tot făcut treaba asta, doar ca să-și vadă iubirea și astfel, el
își risipi toate diamantele pe oale.
Fiind străin, părinții nu i-au permis fetei să se mărite cu el. Omul acesta și-a petrecut tot restul vieții
sub acel copac, a uitat de negoțul pe care voise să-l facă în India; el a rămas acolo, doar ca să-și vadă
iubirea.
Când înțelegi că ăsta-i un comerț, vei cheltui totul pentru ceea ce-ți dorești. Asta-i Frumusețea,
Conștiința, Iubirea - este propria ta Ființă. Tu-ți cheltuiești deja tot ce ai...dar pentru ce? Doar verifică
tendința minții de a merge în afară...asta-i alegerea ta.

***

Totul se pleacă înaintea unei decizii puternice. Dacă spui: „Eu voi face asta, aici și acum!”, ce se
va întâmpla? Cerurile se zdruncină! Dumnezeii tremură și ei îți oferă totul!

***

Această dorință de a fi liber se naște în foarte puțini oameni. Liberi în această viață. În acest an. În
această lună. Acum. Această dorință va decide. Este la fel ca molia care se îndrăgostește de flacăra și se
grăbește spre ea, fără nicio întârziere. Nu-i da drumul și nu ezita! Cât îți ia să devii tu însuți, flacăra? A
merge spre flacără înseamnă că ai luat hotărârea să fii liber...să mergi spre Atman.
Atman te consumă, dar El îți dă Existența Veșnică, Conștiința Eternă și Fericirea Nemuritoare. Și
nimeni nu știe asta! Fiecare caută în afară, prin simțuri. Orice vezi, oriunde vezi nume și formă, nu-i real!
Aceste nume și forme nu-ți vor da niciodată pacea sau iubirea. Indiferent ce vezi, simți ori experimentezi
prin plăcutele obiecte ale simțurilor, în cele din urmă, vei rămâne tot flămând.
Prin urmare, asta-i decizia justă și judecata limpede. Cu acest discernământ, doar câțiva vor hotărî,
spunându-și: „Eu vreau să fiu liber.” Ei vor găsi un învățător; învățătorul se află înăuntrul tău, Sadgurul
este în interior. Dorința ta de libertate merge înspre acel Satguru, spre acel Brahman.

***

Mai întâi, în mintea ta nu trebuie să mai existe nimic altceva. Nu mai trebuie să ai vreo altă dorință ori
fascinație, care să-ți împiedice dorința ta de libertate. Alte dorințe nu fac decât să te forțeze să te reîntorci
iar în ciclul nașterii și morții. În final, te hotărăști să te întorci, dar fără să fii silit și fără să ai vreun interes
deosebit. Decizia ta este foarte puternică. Ești conștient de decizia ta și de încotro te îndrepți. Ești foarte
conștient de ce-ai ales.
Acum, pentru prima dată, tu ești față-n față cu conștiința. Dacă ai cea mai mică dorință pentru altceva,
atunci nu faci decât să-i întorci spatele și asta nu înseamnă decât încă alte 35 milioane de ani. I-ai mai
întors spatele odată; acum, 35 de milioane de ani mai târziu, ești din nou aproape.

61
 Stând cu fața la Acela, această dorință, acest căutător al adevărului, întâlnește conștiința, Satguru, față-
n față. Acum, conștiința se reflectă pe sine însăși; reflectarea conștiinței este față-n față cu căutătorul, dar
reflectarea acestui adevăr - această conștiință – este chiar căutătorul.
Odată cu această reflectare, dorința este arsă, e plecată. Tu trebuie să ajungi din urmă o dorință de
libertate. Când ajungi la țintă, dorința nu mai este, deci cine a mai rămas? A rămas conștiința, reflectând
asupra ei, propria ei conștiință. Nu-i nicio deosebire între Brahman cel dinăuntrul tău și cel din afara ta.
Ai umblat căutând din loc în loc și n-ai găsit-o, fiindcă ea-i amplasată înăuntrul tău. Înăuntrul tuturor
inimilor. Aici tu n-ai căutat. Atunci când privești înăuntrul propriei tale inimi, această căutare a luat
sfârșit. Aici se sfârșește călătoria. Ciclul, karma, destinul, orice este, s-a terminat, e gata.

***

Cum de se face că doar atât de puțini ajung în această stare?

Să ajungă? Nimeni n-ajunge. Asta nu-i decât o discuție pe drum, înainte de sosire. Noi ne îndreptăm
spre Libertate. Mergem spre Iubire. Ne ducem către ocean. Dar câte râuri, vezi tu în ocean? Câte râuri mai
există, după ce ele au întâlnit oceanul? Este doar o discuție pe drum.
Picăturile de ploaie cad în ocean. Pe măsură ce ele cad, se împrietenesc și-s spun: „Unde mergem?
Mergem împreună. După ce cădem, vom fi cu toate împreună.” În ocean, unde mai este ploaia, unde mai
sunt picăturile? Câte picături mai supraviețuiesc în ocean?
Toate experiențele au loc doar pe drum. De îndată ce ți-ai atins propriul Sine, ce vei mai deveni?
Această minte a creat întregul univers. Milioane de ființe. De îndată ce mintea-și atinge propria ei
sursă, care-i goală, cât de multe goliciuni vor mai exista acolo, în acel gol?
Toate aceste întrebări nu-s deloc înțelepte; doar un om ignorant vorbește despre asemenea chestiuni,
așa că rămâi tăcut și vezi. Nu da naștere nici măcar unui singur gând din pământul minții.

Păi, tocmai asupra acestei chestiuni aș vrea eu să-ți vorbesc.

Ce înțelegere! Eu spun să nu dai naștere nici măcar unui singur gând și tu-mi spui că despre asta vrei
să-mi vorbești?

Vreau să fiu liber, dar...

Dar? Tu spui „dar”? Cât timp îți petreci tu, cu adevărat, de-a lungul unei zile, împreună cu această
dorință?

Vreo cinci minute.

Ca să te eliberezi de suferință, trebuie să fii atașat de ceea ce nu te separă de fericirea ta. Mai întâi, fă
o deosebire între toate obiectele lumii și vorbește-mi despre vreun obiect care-ți aduce fericirea în mod
constant. Un obiect care-ți place ție cel mai mult.
Dacă nu găsești niciun obiect, atunci respinge toate obiectele. Dacă te lovește un măgar - măgarul
reprezintă obiectele lumii - și tu încă-l mai urmezi, înseamnă că te porți exact ca un măgar. Vezi-l în
mijlocul drumului. Un măgar urmează o măgăriță și ea-i arde o copită direct în față; nasul îi sângerează,
ochii îi sunt răniți și, totuși, el se duce după ea. Tu ce vei face?

O s-o iau la fugă.

Da, părăsește măgarul; am văzut însă atâția proști ai acestei lumi, care primesc lovitură după lovitură,
le curge sânge din nas, își pierd dinții, dar nici în ruptul capului ei nu vor să se desprindă de măgar. Văd
astfel de proști zi de zi, ba chiar unii vin și aici.
Ai petrecut 23 de ore și 55 de minute primind lovituri și încă vrei să-l mai miroși. De fapt, ce alegi tu?

Să-l părăsesc.

62
 Păi, dacă-l respingi, atunci unde-l vei mai înfrunta?

Sunt față-n față cu mine însumi.

Corect. Ai devenit înțelept. Ce este acest măgar? Întregul universul este un măgar. Totul, de la creație
la pieire, este un măgar. Tu-ți petreci tot timpul primind lovituri de la acest măgar. Spune-mi dacă există
vreun om care n-a fost lovit de acest măgar! Toată lumea este lovită, dar oamenii încă-l mai urmează, ba
chiar și mai mult.
Ce înseamnă să-i întorci spatele acestui măgar, doar cinci minute? Orice nume și orice formă nu-i
decât un măgar. Forma înseamnă 4 picioare și o coadă-n spate. Întoarce-ți privirea de la acest măgar al
numelui și formei. Ești măgar 23 de ore și 55 de minute. Întoarce-ți fața de la el. Ce se întâmplă, atunci?

Sunt liber.

Excelent. Ai întrebat „Cum?” Astfel. Ce-ai făcut tu ca să descoperi că ești liber? Te-ai gândit cumva la
asta?

Nu. Am experimentat eu însumi, fără nicio urmă de îndoială.

De ce nu stai aici? Nu te bucură asta? Nu-i ceva acceptabil, ca să stai aici mereu?

E foarte rezonabil, neîndoielnic.

De ce nu-ți petreci tot restul vieții tale angajându-te în această treabă? Eu sunt Conștiința. Eu sunt
Fericirea. Eu sunt Existența. Vorbește-I. Gândește-te la Ea. Când te întâlnești cu prieteni sinceri, vorbește-
le lor despre Ea, de aici. Petrece-ți tot restul vieții implicat în această treabă, cât timp durează karma ta.
Karma înseamnă vechi merite sau tendințe, fructificate acum.
Conștiința este cea responsabilă de a-ți fi dat acest corp, dar și de durata lui, așa că lasă ca acest timp
să fie petrecut în iubirea pentru propriul tău Sine.

Cum să fii în lume

Folosește-te cel mai bine de acest timp prezent. Fii rezonabil și înțelegător.
Nu te sfătuiesc să te retragi în vreo peșteră. Nu te sfătuiesc nici să trăiești în comunități, ashramuri sau
mănăstiri. Trăiește o viață fericită, o viață de familie. Păstrează-ți profesia, așa ca băieții buni, astfel ca
lumea să nu-ți facă probleme. Toate condițiile din viață depind de condiția capului familiei. Studenți,
călugări, bătrâni și sanyasini, cu toții depind de câștigul capului familiei. De ce să nu-i ajuți pe acești
oameni, în loc să devii tu însuți un milog?
Ideea comunității sau a mănăstirii nu-i una nouă. Este un concept budist și nu trebuie să dezarmeze,
dar nicio mănăstire n-a fost vreodată de succes în producerea iluminării. Trebuie încercat, dar nu există
scurtături.
Tradițional, aici în India, există diferite condiții de viață. Viața de student - 25 de ani. Viața de soție
casnică - 25 de ani Apoi, copiii tăi cresc și tu pleci în pădure, ca să cauți iluminarea. În cel de-al patrulea
stadiu, tu ești liber să faci ce vrei. Fugirea de viață n-a recompensat niciodată pe cineva.

Sunt medic. Pe cine trebuie să slujesc? Cine are cea mai mare nevoie?

Pacienții.

Oamenii săraci?

Pacienții sunt cei care au nevoie de medic.

Orice pacient?

63
 Orice pacient.

Oricine vine?

Indiferent cine vine. Asta ar fi destul pentru tine, ca să devii iluminat. Divinitatea îți poate apărea în
chip de pacient. Nu te uita mai întâi la greutatea pungii și apoi să-l consulți pe om. Un pacient este un
pacient, dar medicii nu se comportă așa. E bine să fii un medic bun. Copiii suferă. Lumea suferă. De ce
nu-i ajuți? E mai bine să ajuți oamenii, decât să fii un călugăr.

Văd că încă mai am dubii, cum că n-ar fi atât de simplu. Mă aștept la mari experiențe și fericire. Mă
aștept ca asta să fie...

...greu, dificil.

Da.

Păi, du-te atunci în Himalaia și spânzură-te de picioare. (râsete) Toate felurile de pregătire sunt deja
făcute, fiindcă-i mai ușor să le faci decât să rămâi tăcut.
Poți sta în cap timp o oră sau poți recita mantre sau incantații ore întregi. Toate astea-s posibile.
Mintea te dezamăgește; minții nu-i place să fie tăcută. Singurul mod în care poate fi bătută mintea, este ca
ea să nu dea naștere niciunui gând. Nu începe niciun gând. Minții îi place să se angajeze în activități, în
exerciții. Atunci când nu ești activ din punct de vedere mental, asta-i pacea.

***

Când te reîntorci acasă, la profesie și societate, amintește-ți că nu ți-am spus să fugi de viață. Nu sunt
probleme. Vei accepta totul. Nu există deloc niciun altul. Tu ți-ai pus la ochi niște ochelari care-ți arată
alte forme, dar acești ochelari trebuie să-i dai la o parte. Ochii pe care-i folosești, trebuie să se schimbe.
Munții, râurile și prietenii nu se vor schimba, dar acum tu porți ochelarii înțelepciunii acum și nu mai vezi
pe niciun altul. Nu există străini. Totul este propriul tău Sine.
Toată această lume este propriul tău Sine, așa că cine-i bun și cine-i rău? Asta va depinde de
experiența ta și nu de ce-ți spun cărțile ori alte persoane. Cufundă-te chiar acum și ai experiența, după
care, judecă singur.
Chiar și această învățătură, dacă ea nu-i însoțită de experiența directă, nu înseamnă absolut nimic.
Experiența nu-i departe. Mai întâi, tu trebuie să te hotărăști ce-i bine pentru tine, apoi să acționezi imediat
și vezi rezultatul.

***

Să ai foarte mare grijă de acest corp, fiindcă el este cel mai rar dar pe care natura ți-l poate face - o
naștere umană. Să ai mare grijă de el, fiindcă el este templul lui Dumnezeu. Dumnezeu locuiește în inima
ta și acest corp îți va fi foarte folositor pentru o mai mare înțelegere; respectă-l, așadar. Nu-l ignora.
Păstrează-l foarte bine și folosește-l total.

***

Eu n-am soție sau familie și am isprăvit cu tot ce se face-n lume. Pot rămâne aici, să te slujesc?

Dacă nu te cunoști pe tine însuți, ce ajutor îi poți da tu altcuiva? Un orb va conduce pe un alt orb.
Dacă te cunoști pe tine însuți, atunci vei ajuta lumea. Ăsta-i singurul ajutor pe care-l poți da altora. Mai
întâi, te cunoști pe tine însuți, după care ai pacea și fericirea, iar apoi îi faci și pe alții să cunoască cum să
aibă și ei pacea și fericirea. Nu poți da mai departe acest mesaj, înainte să-l ai pentru tine. Găsește-ți
singur comoara și apoi dă-o mai departe; ea este una infinită și cu cât dai mai mult din ea, cu atât mai
mult se va înmulți.

64
 ***

Era odată un rege, care după ce-și încheia rugăciunile zilnice, îi dădea primei persoane ce-i ieșea în
cale, ceea ce-și dorea aceasta. Într-o zi, un fachir aștepta la rege, în timp ce el se ruga. Când regele și-a
terminat ruga, fachirul spuse: „Am venit să cerșesc de la tine, dar văd că și tu ești tot un cerșetor. Tu
cerșești de la Dumnezeu, așa că eu nu voi mai cerși de la un cerșetor. Voi cerși de la același de la care
cerșești și tu.”
Fiecare cerșește. Cine nu-i un cerșetor? Dacă nu ceri nimic, ți se va da totul. Dacă nu ceri nimic,
Dumnezeu va fi mereu în spatele tău și totul și se va da, așa că n-ai nevoie să cerșești.

***

Cum mă pot elibera de lucrurile ce mă țin să nu fiu mai milos? Cum pot să mă eliberez de limitarea
ce mă reține de la o mai mare compasiune?

Tu vrei să simți compasiune pentru ceilalți oameni? Care-i acest dar de preț, pe care-l ai și pe care vrei
să-l dăruiești altora ca ei să fie fericiți? Poți da destulă hrană, ca să potolești foametea din lume? Măcar o
singură dată? Prânz sau cină? Poți da doar o singură masă, ca să pui capăt foametei din întreaga lume?

Nu.

Nu. Atunci ce vrei tu să le dai lor? Mai întâi hrană, apoi haine, după aia adăpost, nu-i așa? Din toate
astea, tu n-ai nimic să le dai. Poate, doar pacea minții.
Lumea încă nu poate să-i hrănească pe toți acești oameni. Au încercat țările cele mai bogate, dar ele
nu pot să-și hrănească, să-și îmbrace și să le dea casă nici măcar oamenilor din țara lor, așa că ce să mai
vorbim despre ceilalți. Așadar, ce vei face tu? Le poți da lor pacea minții? Ai tu pacea minții?

Nu.

Atunci, cum îi poți ajuta pe alții? Ăsta-i un concept misionar, adică să vrei să mergi undeva, ca să-i
ajuți pe cei de acolo. Cu toții vedem misionarii care vin în țările nedezvoltate. Am văzut misionari
instruiți să fie „plini de compasiune”. Ei au învățat cum să-și țină mâinile și cum să-și facă ochii umezi.
Am văzut și dramele misionare, acolo unde chestiunea asta este predată ca ritual. Compasiunea, așa cum
ea-i transmisă în acest mod, nu-i decât o figură politică și o minciună religioasă. Compasiunea trebuie să
fie din inimă.

Și cum se obține ea?

Descoperă-l pe cel care dorește pacea. Cine vrea să fie compătimitor? Prezintă-te Celui care este
compasiunea însăși. Fă cunoștință cu Acela. Indiferent unde este El. Întoarce-ți mintea spre Acela și
spune-mi. Se poate ca El să nu fie niciunde. Spune-mi.

***

După trezire, care-i responsabilitatea?

Mai întâi de toate, asta nu-i o bună întrebare. După trezire, vei vedea totul foarte clar, fără vreo
cunoaștere anticipată despre asta. După iluminare, nu mai există niciun ego și niciun făptuitor. Vei locui în
altceva. Mai întâi, tu trebuie să câștigi libertatea, apoi Ea-și va purta sieși de grijă.
Această întrebare vine din poziția de făptuitor, adică cel care vrea să facă ceva, în concordanță cu
regulile conducerii. Omul trezit răspunde spontan circumstanțelor, așa că el nu mai lasă nicio urmă în
memorie, este precum pasărea ce zboară în văzduh și care nu las în urma ei nicio urmă.

65
 O întrebare post-iluminare nu poate fi pusă în pre-iluminare. Câștigă mai întâi iluminarea și după
aceea, dacă poți, pune această întrebare. Nu-i nimic de făcut și nimic de nefăcut, fii doar spontan în
împrejurările date. Când mintea-i moartă, atunci nu mai pot exista conceptele acțiunii.
A acționa este pentru Sine și nu pentru minte. Mintea și egoul pot face greșeli, dar nu Sinele. După
eliberare, tu te cufunzi în Sine. Ăsta-i sfârșitul tuturor problemelor, a conducerii și moralității. Acea
situație nu poate fi nici descrisă, nici imaginată și nici atinsă.

***

Tu spui că în libertate nu există concepte, însă dacă lucrezi într-un spital, spitalele sunt pline cu
concepte. Cum să le împaci pe cele două?

Când există egoul împreună cu gândul „eu fac asta, eu fac aialaltă, eu vreau asta, eu nu vreau aia”,
atunci există o problemă și, la fel de bine, o greșeală.
Când te recunoști pe tine însuți - la fel cum face râul care se varsă-n ocean, după care el nu mai este
râu - pleacă toate calitățile. Oceanul n-are limite. Atunci când ești liber, nu mai ești un om cu vechile lui
obiceiuri și nu mai funcționezi ca înainte, deoarece nici făptuitorul și nici mintea nu mai există. Nu mai
funcționează nicio minte; cine-o face, atunci? Domnul dinăuntru lucrează prin intermediul persoanei,
pentru binele celorlalți, altfel nu-i de niciun folos.
După iluminare, munca ta e gata. Când ești liber, libertatea îți ia povara; se va naște altceva în locul
egoului, în locul făptuitorului și „eu fac” nu va mai exista. O altă putere - numită prajna, activitate
transcendentală - îți va lua povara; ea va intra în toți nervii tăi și toți atomii corpului tău vor fi schimbați,
astfel că tu nu vei mai fi persoana de mai înainte.
N-ai nevoie să faci niciun efort. Abandonează-te, pur și simplu, în fața Domnului care sălășluiește în
inima ta și apoi, tu vei vedea cât de frumoasă îți va deveni această viață pe care-o trăiești și tot ceea faci.
Acțiunea nu va mai veni din ego, ci de la suprema Purusha; acțiunea va fi responsabilă. Oricând
vorbești, Ea vorbește; orice vezi, Ea vede. Ochii tăi vor fi schimbați. Nu va mai exista ură; acești ochi îl
vor vedea peste tot pe Dumnezeu.
Dacă capitulezi, această diferența va avea loc pe neașteptate. Dacă-l adori pe Dumnezeu, dacă-l vezi
numai pe El așezat în vacuitatea inimii tale, totul va fi făcut.
Aici, dacă vrei să-l vezi direct pe primul ministru, nu-l poți vedea. Trebuie să te apropii de el prin
intermediul mai multor miniștri și prin mai multe recomandări. Ți se va spune că el este foarte ocupat;
poate că va trebui să-i saluți chiar gărzile de pază, la gard. Nu ți se va permite să intri ca să-l vezi pe
primul ministru, însă, dacă într-un fel te-ai împrietenit cu el, primul ministru va veni la aeroport, ca să te
vadă el pe tine. Prin urmare, tu trebuie să te împrietenești cu Domnul acestui univers și nu cu gărzile lui!
Nu pierde această cheie și nu vei suferi nici chiar în momentul marii plecări - chiar Creatorul trebuie
să fie de față la această plecare. Fiecare om este nefericit în fața acestei plecări. Să renunți la toate de care
ai fost legat, să-ți lași prietenii, să-i întorci spatele întregii manifestări...
Yama, Domnul Morții, se află chiar în fața ta. Fiecare trebuie să dea ochii cu el. De milioane de ori ai
dat nas în nas cu el și de asta, îți este frică de moarte, fiindcă ai mai avut de multe ori experiența morții.
Frica de moarte nu-i decât asta. Toată lumea se teme de moarte, dar când ai depășit-o și ai câștigat această
nemurire înaintea morții, dacă Domnul Morții vine, tu-l vei recunoaște și-l vei îmbrățișa. Vei săruta
moartea, ca pe un vechi prieten.
Când în mintea ta se ivește suferința, întreabă simplu: „Cine-i cel care suferă?” Asta-i tot. De ce fuge
suferința la auzul acestei întrebări? Fiindcă tu te-ai separat de situație. Întreabă-te: „Cine-i legat?” Și vei
descoperi că nu există nici lanțuri și nici cătușe.

***

Dacă eu fac nimic, cum se mai face ceva?

Atunci când faci un efort, în raportul tău cu lucrurile, tu ai nevoie de ceva putere. Ai nevoie de o
anumită putere, chiar să-ți agiți mintea. Efortul poate fi fizic ori mental. Ce-ți permite să faci efort? Tu
spui: „Vreau să merg de aici, acolo!” Ca să mergi, este nevoie de efort. Există picioarele. Există mintea.

66
Destinația se află în mintea ta și drumul există ca tu să-l parcurgi. De unde iei tu puterea de a-ți ridica
piciorul și de a face un pas? Ce-i permite piciorului să meargă și minții să gândească?

Nu știu.

Tu știi doar ceea ce e știut. Tu nu cunoști acel necunoscut, prin care acest cunoscut e știut. Când spui:
„Eu nu știu.”, unde te duci tu?

Am întrebat mintea.

Mintea a spus: „Eu nu știu.”, nu piciorul. Întreabă mintea de unde-și ia ea puterea să gândească.

Este o dorință.

Dorința și mintea sunt același lucru. De unde apare dorința, înainte ca ea să fie o dorință?

Nu știu.

Puterea vine de nicăieri. Efortul tău se naște de niciunde. Când mergi, puterea este din nimic.

(o lungă tăcere)

Libertatea este atemporală!

Da. Și altceva?

Nu există nicio distanță de străbătut.

Da...mergi mai departe.

Nu înțeleg de ce n-am înțeles asta mai înainte și sunt pe deplin surprins de viața și că nu există nicio
separare (râsete). Sunt foarte fericit.

Mă plec înaintea acestei fericiri.

***

Am un băiețel de cinci ani. Cum să lucrez eu cu o minte de cinci ani?

Trebuie să încetezi să mai gândești. Copiii nu se comportă ca lumea, fiindcă părinții lor nu se
comportă bine. Dacă mama este înțeleaptă, fără gând, ea va vedea divinul în copilul ei; ea-l va adora pe
copil, ca pe însuși Dumnezeu. Ea-și va vedea în el propria reflectare, propriul ei Sine, într-o altă formă.
Dacă ești realizată, atunci tu vei fi o mamă adevărată.

***

Eu sunt terapeut și...

Terapeut? (râsete)

Și mă-ntreb, cum va fi când mă duc acasă...

Vei fi un terapeut și mai bun și vei ajuta o mulțime de oameni. În cele din urmă, tu vei înțelege ceea ce
spun eu aici. Asta-i compasiunea. Simplă la atingere, vedere, muncă. Vei cunoaște o terapie diferită și vei
lucra mult mai eficient, cu compasiune.

67
 Mai înainte, terapia era o profesie. Acum va fi o compasiune. Vei avea parte de mare noroc, oriunde
vei merge. Oriunde ești, ești aici. Oriunde vei fi, vei fi aici. Mergi oriunde-ți place; acesta este domeniul
tău, în întregime. Oriunde vei fi, vei fi în conștiință. Conștiința este reședința ta. Conștiința este Fericirea
și Pacea.
Prin urmare, lucrează în fericire și pace. Învață-i pe toți prietenii tăi calea de a fi fericiți. Pe măsură ce
primești fericire, dă-le și lor acum acest secret simplu, să fie fericiți.
Fă orice dorești. Conștiința va fi cea care muncește, prin Ea, cu Ea. Nu va mai exista acea mândrie,
acel ego. Acum, munca se va petrece într-un mod foarte diferit, ea nu va mai dictată de minte sau de ego.
Vei munci în mod spontan cu alții, foarte natural, căci munca este de la Sine la Sine. Vei experimenta tu
însăți această schimbare. Îți urez să ai parte de cel mai mare noroc.

***

Cineva a întrebat dacă e posibil să pierzi asta. Eu știu că n-o poți pierde niciodată.

Tu spui că n-o poți pierde niciodată. Eu spun: „Vigilență!!”

Vă voi povesti propria mea experiență. În 1947, mă aflam pe jos, prin fața Poștei Generale, mergând
spre Lardbar. Eram în siguranță, pe partea stângă. Din spate, un autoturism Ford, ce gonea pe drum, intră
cu bordul în mine. Oamenii s-au adunat în jurul meu, spunându-mi: „Vai, ce s-a întâmplat! Am luat
numărul de înmatriculare al mașinii. Trebuie să fii rănit!”.
Mi-am ridicat pantalonii deasupra gambelor și, bineînțeles că ei erau sfâșiați, dar corpul meu fusese
doar foarte puțin rănit, o mică zgârietură, deși mașina intrase cu bordul în mine. Oamenii continuau să
vorbească: „Să mergem la circa de poliție! ” N-am spus nimic. Nu mă interesa.
Ce-i acest fel de vigilență?
Ți se dă un stres puternic, fiindcă tu trebuie să fii vigilent. Așadar, ce-i acest fel de vigilență? Nu-i
deloc vigilența privitoare la trup! Ce-a protejat acest corp?
Cu altă ocazie, veneam din sudul Mangalorei spre Bangalore, o distanță cam de vreo 1000 de
kilometri cu mașina; tocmai încărcasem pe o navă un transport de minereu pentru Rotterdam, ca mai apoi
să primesc de la căpitan mesajul să trec pe la el.
Eram foarte obosit. Încărcarea și descărcarea se făceau în larg, așa că a trebuit să merg pe mare și să
petrec acolo 8 ore cu căpitanul, până când s-au terminat de întocmit documentele.
Era foarte cald și eu eram extenuat, chiar simțeam nevoia să mă întorc mai repede înapoi la
Mangalore, așa că m-am urcat în jeep. Trebuia să merg de la nivelul mării până la vreo 5000 de metri
altitudine, drum ce avea 7 curbe foarte strânse.
Eram foarte somnoros. Crezusem că trebuia să trag tare, dar apoi îmi veni gândul: „Ei bine, după ce
trec pe partea cealaltă și mai merg vreo 15 km o să fac un popas și-o să beau o cafea.” Aici erau elefanți
sălbatici și ei ar fi putut să-mi rostogolească jeepul în prăpastie. Așadar, „o pauză nu mai mult de o
jumătate de oră”, îmi spusesem eu în gând..
Am adormit, aflându-mă chiar la volan. Când am ajuns pe cealaltă parte, a trebuit să parcurg un drum
foarte greu, îngust, lat cât pentru un singur camion, drum făcut chiar pe buza unei prăpastii adâncă de cam
un kilometru. Dealul era la un kilometru mai sus. Pe cealaltă parte, m-am simțit chiar foarte împrospătat.
Dormisem binișor și mă trezisem cu capul pe volan, în mașina mergând, coborând drumul. Acum, că mă
reîncărcasem, am ținut-o tot așa încă vreo 500 de kilometri.
Întrebarea este: „Dacă eu am dormit, cine-a condus atunci mașina?” Nu pot afla răspunsul, dar tu ești
aici și acum, în experiență, așa că trebuie să înțelegi asta!
Vorbim despre vigilență. Există doar foarte puțini oameni care au parte de ea. Vigilența nu-i
manipulare și nici nu-i doar un simplu cuvânt.

Da, aș vrea să împărtășesc experiența mea când îmi conduceam mașina...

Nu, tu nu n-ai înțeles nimic! (râsete)

***

68
 A fost odată un om cu mintea într-adevăr goală, care stătea întins sub un copac, trăgând un pui de
somn. S-a trezit, s-a ridicat în picioare, luându-și lucrurile și bolul de cerșit; în jurul lui erau o mulțime de
ființe. Ele s-au ridicat în picioare și i-au spus: „Mulțumim pentru satsang.”
Omul le zise: „Dar nu v-am spus nicio vorbă, fiindcă eu dormeam.”
„Da, domnule. În rai, noi nu putem avea un astfel de satsang. Suntem cu toții zeități din ceruri diferite
și trebuie să venim aici, ca să avem cu tine un satsang. Nici chiar în ceruri, n-are loc vreun astfel de
satsang! Suntem foarte ocupați și sporovăim toată ziua. Atâta distracție! Distracții la care oamenii nici
măcar nu se pot gândi. Suntem foarte prinși în distracțiile noastre. Am vrut, însă, un pic de pace. Am
privit de jur-împrejur, căutând un loc unde am putea avea parte de pacea minții. ”
Zeitățile din ceruri au căutat în preajmă și l-au găsit pe pământ pe acest om dormind. UN OM CARE
NU ARE GÂNDURI ÎN MINTE, EMITE RAZE DE PACE ȘI IUBIRE. Toată lumea este atrasă de
persoana care n-are în minte niciun concept.
„Deci, noi am venit fiindcă aici este locul iubirii și păcii. Mulțumim pentru acest satsang.”, au încheiat
zeitățile.
Pe când se întorceau acasă, ele au împrăștiat deasupra omului flori, iar copacul sub care dormise el,
înflori pe dată, după care-și scutură și el florile deasupra lui.
Doar rămâi tăcut și vezi mai apoi ce se întâmplă. Întreaga natură te va iubi. Ți se va purta de grijă
chiar mai bine decât o făcea mama ta, cea care ți-a dat naștere și care te-a băgat în tot necazul ăsta.
Această altă mamă, Conștiința, dacă știi că ea-i mama ta originară, îți va purta de grijă și ea-ți va da
pacea, fericirea și nemurirea. Nicio altă mamă nu-ți poate da asta. Nemurirea în veșnicie. Noi intrăm în
necaz, fiindcă n-o recunoaștem pe această mamă.
Când iubești, tu iubești toate ființele. Atunci când mănânci, toată lumea mănâncă din farfuria ta, chiar
și ființele care au murit și cele care stau să se nască. Atunci când privești, toți ochii adunați la un loc văd
prin această retină.

***

Care-i scopul vieții?

Datoria față de societate. Mai întâi, cunoaște-ți propriul tău Sine, după care, tu slujește toate celelalte
făpturi, ca pe propriul tău Sine.

Asta se va naște în mine în mod natural?

Nu. Tu nu ești implicat în asta. Tu nu te afli deloc în tablou. Când făptuitorul se află aici, el este egoul.
Când egoul se predă Puterii Supreme, totul s-a sfârșit. După aceea, Puterea Supremă se va ivi și Ea va
lucra în acest corp.
Vei vedea asta. Cunoaște-ți propriul Sine mai întâi și apoi, abandonează-te acelei Puteri, după care
intuiția va avea grijă de tine, lucrând prin mintea și creierul tău. Mai departe, tu vei fi în stare să
funcționezi de un milion de ori mai bine decât o face un ego individual. Nu-i vorba despre vreo puterea
omenească, cum se spune, ci despre Puterea Divină.

Există ceva ce pot face eu pentru tine?

Da, de ce nu?

Ce?

Ajută-i pe ceilalți, dar nu în folosul cuiva, nici al meu și nici al tău. Ajută pe oricine vine.

***

Sunt foarte interesat de acest mesaj al păcii, el trebuie dat în tăcere. Să nu fii cu nimeni în opoziție.
Stai tăcut, chiar și în casa ta. Asta va lucra mult mai bine decât declarațiile premierilor lumii. Trimite un
mesaj de pace dinăuntrul inimii tale, în tăcere, tuturor ființelor din această lume.

69
 Asta-i ceea ce doresc eu și nimic mai mult. Nu mă interesează niciun ashram. Dacă nu l-am făcut încă,
iar acum am 82 de ani, nu-l voi mai face vreodată. Oamenii îmi oferă până și insulele pe care le-au
cumpărat, dar n-am fost niciodată tentat. Am fost purtat din ușă-n ușă, până acum câțiva ani, când
problemele fizice m-au țintuit aici. Știu că vă pricinuiesc necazuri, fiindcă voi veniți acum la mine, dar
sper să nu vă supărați.

***

Oriunde este Adevăr, acolo trebuie să fie și fumul demonilor, așa că fiți atenți fiindcă jagnas al rishilor
au fost prădați de demoni. Asta continuă de la început. Voi n-aveți nevoie de minte. Acum, Adevărul este
străjerul nostru. Voi stăpâniți Adevărul, în mod responsabil.
Există dificultăți. Oricând se spune Adevărul, lumea vă devine un dușman. Ce-a fost greșit cu Hristos?
El a vorbit doar despre Adevăr, ăsta a fost păcatul lui și de aceea el a fost crucificat.
Vorbiți despre Adevăr și sunteți spânzurați, arși, crucificați, dar sunteți fericiți. Să privim la Socrate.
Acest grec a trăit o viață frumoasă și i s-a dat o cupă cu otravă. Platon și alții au încercat să-l salveze,
spunându-i: „Maestre, noi am mituit un polițist. La noapte, vin-o cu noi!” Socrate le-a răspuns: „Nu,
dragii mei copii, nu se va întâmpla nimic. Toată viața am spus numai Adevărul. Prefer moartea, în loc să
trăiesc o viață greșită.
Acesta se numește Adevăr. Cât timp poate să supraviețuiască falsul? Păstrează Adevărul și la sfârșit,
Adevărul te va ajuta. Pentru un timp, te poți afla în necaz. Hristos a fost răstignit și câți au beneficiat?
Ai 70-80 de ani; de ce trăiești o viață atât de nebunească? De ce n-ai câțiva ani de înțelepciune, în loc
de o sută de ani de nebunie, prostie și o viață blestemată? Limbajul păcii este mounam, ceea ce înseamnă
tăcere. Când te afli în pace, fericire și iubire, nu există decât un singur limbaj ce poate fi vorbit și el este
tăcerea.

Romanța iubirii: tainicul secret

Aceluia I se spune Pace, Fericire, Iubire, Frumusețe, însă Acela nu este atins. El este mult mai mult
dincolo de asta. Oricine vine aici, trebuie să se contopească în El. Nicio comunicare. Nicio minte. Fără
simțuri. Și asta-i fericirea. Când toate aceste lucruri încetează, numai atunci vei vedea chipul fericirii.
***
Osho mi-a spus că acea iubire este Dumnezeu, dar eu sunt supărat, fiindcă simt că numai atunci când
„eu” dispare, iubirea va exista acolo.

Da! Asta este! Asta este cu adevărat! (râsete)

Când „tu” dispari, atunci iubirea este aici, altfel, în loc de Dumnezeul iubirii există Dumnezeul
vasanelor, Dumnezeul dorințelor, Dumnezeul poftei.
Când mintea și intelectul dispar, există iubirea veșnică. Niciun iubit și niciun iubitor. Iubirea singură.
Asta-i Pacea. Shanti. Ființa. Conștiența. Aceasta este numită Iubire, Frumusețe, Fericire. Nicio bucurie
mai mare decât cea pentru Sine. Nimeni care se bucură și nimic de bucurat. Asta-i Bucuria fără nicio
rațiune.
Dispari o secundă și vezi ce se întâmplă. Doar o singură secundă, dispari. Dispari numai o clipă și
vezi ce este. Apoi, tu te vei îndrăgosti de propriul tău Sine, pentru prima dată în 35 de milioane de ani.

***

Eu mă simt bine când mă aflu în natură ori când sunt însoțit de oameni care au aceleași gusturi cu
cele pe care le am eu, însă mă tem că atunci când plec de aici, mă voi întoarce la vechile obiceiuri ale
minții.

Întotdeauna trebuie să-ți concentrezi atenția asupra centrului inimii tale; activitatea ta zilnică n-are
nimic de a face cu introspecția lăuntrică; se întâmplă aidoma omului care are tuberculoză, el poate merge
la un film sau să ia prânzul cu un prieten, dar uită el vreodată că-i un pacient cu tuberculoză? Menține-ți
mintea absorbită de libertate. Asta trebuie să-ți fie singura ocupație de-a lungul întregii tale vieți și nu să

70
stai în meditație timp de vreo oră. Cum rămâne cu celelalte 23 de ore? Trebuie să fii conștient 24 de ore
pe zi. Plimbatul, mâncatul, dormitul – asta-i o poveste de iubire romantică, cu propriul tău Sine.

O simt.

Să nu-ți trădezi niciodată iubitul, căci altfel nu-i o poveste de iubire adevărată.
A fost odată un prinț care-și vedea iubita pretutindeni. El săruta copacii, câinele, iubea păsările și
oamenii, până când, într-un final, a uitat de iubită și-a devenit el cel iubit. Asta-i romanța. Într-o adevărată
poveste de iubire nu există nici iubit și nici iubitor, ci doar romanță. Nu subiect, nu obiect. Doar iubire.
Numai iubire. Asta-i romanța.

***

Am dorința să mă scufund în conștiință.

Asta-i ceva de genul peștelui din ocean care strigă că-i este sete! De îndată ce-o guști, de ai o
străfulgerare a ei, deja ești în Aceea și această conștiință devine un loc de joacă pentru toată manifestarea
și dincolo de ea. Milioane de planete sunt locul tău de joacă. Această dorință de a te scufunda într-o mare
a conștiinței, este de a dansa de la o planetă la alta. Lasă să continue această dorință. Nu mă supăr. Vezi
tu, este un dans și tu nu vei fi niciodată plecat de acasă, nici măcar cu-n pas!
Instantaneu, atunci când vorbești despre conștiință, tu te și afli în ea. Nu există nicio separare. Apoi,
această dorință este un dans etern și acest nesaț de a investiga mai departe în conștiința insondabilă nu-i o
dorință, este cu totul altceva. Datorită nemărginirii ei, cu cât dorești mai mult, cu atât mai mult există!
Asta nu intră în categoria dorințelor pentru obiecte, ci e ceva foarte, foarte intim, ca-ntre doi prieteni
apropiați, ca-ntre iubit și iubită. Nimeni altcineva nu poate gusta din asta și nici nu-și poate imagina ce se
petrece între conștiință și iubitul ei. Acesta este dansul cosmic.
Continuă cu această dorință și nu-i nicio problemă, este ceva numai între tine și ea. E o dorință ce nu
se sfârșește niciodată. În toate celelalte sfere, dorința se sfârșește și tu te duci spre altceva, însă aici este
altfel, aceasta poate fi o dorință din cealaltă parte și tu vei fi atras în răspunsul la acea atracție.

***

Simt ca un fel de căldură puternică, ca un foc ce arde cu tărie. Ce-i?

S-a pus foc întregii magazii în care ai tot strâns cu mare grijă și interes și ea arde. Bucură-te!
Acesta este un foc ce arde toate karmele, așa că nu va mai trebui să mai apari din nou în această
suferință. Tu îți vezi propria ta cremație. Toate karmele s-au terminat. Cel ce arde acum este focul
Cunoașterii. Egoul, mintea, simțurile și plăcerile sunt cele ce ard și ele se termină. Totul s-a sfârșit.
Acesta-i numit pârjol.
Cel ce-și vede propria cremație, este o persoană foarte norocoasă; el toarnă gaz peste foc, până când
cadavrul este complet ars, după care, el va dansa! Acesta este dansul lui Shiva. A câștigat. Totul a luat
sfârșit. Nu mai există concepte, gânduri sau dorințe. Totul a ars în foc și apoi va veni fericirea și tu vei
dansa dansul etern.

***

Nu poți scăpa de iubire. De îndată ce-o atingi, ești pierdut. Nimic nu-și mai face apariția vreodată.
Totul este eliberat și devine Acela. Când râul se varsă-n ocean, el nu se mai reîntoarce și nu mai întreabă
oceanul dacă va fi mereu astfel. Ce glumă!
Valul se teme și spune: „Eu doresc să rămân de-a pururi val!” Frica din mintea valului este de a nu se
fi pierdut. „Unde mă duc?”, se întreabă el. Chiar dacă-i pierdut, unde poate merge el? Și ce va deveni?
Când se pierde forma de val, valul se reîntoarce la sursa lui. El a fost ocean, este ocean și ocean va fi.
Nu mai există deloc conceptul de timp. Timpul nu-i decât în mintea unei persoane ignorante. În lumină și
înțelepciune nu există un astfel de concept ca „eu sunt separat”. Totul este Unitate, Iubire și Frumusețe.
Nu există nicio scăpare. Ignoranța s-a dus. Asta-i viața eternă. Ăsta-i nectarul.

71
 Cu toate că tu ești Acela, un oarecare curent subteran încă mai lucrează...să fii mai mult....să te duci
mai aproape de Iubirea însăși. Eu nu pot să descriu acest lucru, dacă cineva n-a avut încă experiența asta,
dar pot să fiu de acord că nu există niciun sfârșit al ei. Fiind insondabil, acest proces al iubirii este și el tot
insondabil și fără de sfârșit. El va continua să se intensifice, la fel ca un curent subteran și va fi aidoma
râului ce se varsă-n ocean.
Unii spun: „Totul s-a terminat! Nu mai ai nevoie de nimic altceva! Nu va mai exista nicio experiență
ulterioară!” Eu însă simt că-i doar o mișcare, fiindcă-i ceva de nesondat.

***

Oricine a intrat în împărăție, nu s-a mai reîntors și n-a dat nici măcar vreun fax. Nicio revenire, nicio
informație și nicio descriere. Te dizolvi și apoi ai această împărăție: Iubirea Eternă, Ființa Eternă,
Conștiința, Beatitudinea. Cine poate spune ceva despre asta?
Ființa înseamnă că tu dizolvi fiece concept sau idee pe care ai avut-o despre această împărăție. Orice
intenție avută despre această împărăție, acum este dizolvată. Asta-i împărăția ta și de acolo nu există
reîntoarcere.
Niciun soare n-a strălucit vreodată acolo, nici luna și nici stelele, nu-i niciun foc....așa este acea
împărăție, acel tărâm. El este țelul fiecăruia dintre noi și se află aici și acum.

***

A da naștere dorinței de eliberare, este ea însăși o binecuvântare pe pământ, în țara ta, în familia ta.
Restul este pentru tine ca să-ți binecuvântezi propriul tău Sine și asta se poate face instantaneu. Nu păstra
niciun fel de teamă. Rămâi doar așezat și păstrează tăcerea. Această liniște este natura ta și ea te va aduce
acasă. Pur și simplu, rămâi tăcut. Cât de greu este să fii liniștit? Nu trebuie să dai naștere niciunei dorințe
pentru nimic altceva. Învățătorul îți va da învățătura numai ca tu să extinzi ceea ce poți absorbi, după care
o dai la o parte și vezi ce se întâmplă. Părăsind corpul, mintea, egoul, simțurile și intelectul, să ai
convingerea fermă că: „Eu sunt Existență, Conștiență, Beatitudine.” Nu-i da niciun chip. Ai mai încercat
asta mai înainte și știi că nu-i o reușită.
Trebuie să te contopești în Existență și să devii una cu ea, apoi în Conștiință și devii una cu ea, după
care în Beatitudine.
Până aici, învățătorul poate să te învețe. Fiecare este mulțumit când ajunge aici, dar este mult mai
mult decât atât. Mai există și o altă parte a învățăturii, cea atât de sacră și de secretă, atât de tainic de
sfântă și cheia ei, la cine se află, oare? Nimeni nu știe, însă pot spune categoric că mai există încă un
secret. Nimeni n-a întrebat de el. N-am auzit de nimeni care să fi mers dincolo și să întrebe.
Aici, materia se sfârșește, dar de fapt nu există niciun sfârșit, este fără fund. Nimeni n-a măsurat
adâncimea. Adâncimea oceanului a fost măsurată, la fel cea a cerului sau a planetei, precum și limita
sistemului solar, dar aceasta nu-i măsurată până acum.
Cu cât mergi mai în profunzime, cu atât mai mult îți va plăcea să cunoști.

***

Oamenii spun că această experiență transcendentală nu poate fi descrisă, dar asta-i ce vreau eu să aud.
Vorbind despre un tărâm de dincolo, tu descrii indescriptibilul. Din tăcere, eu vreau să aud un cuvânt ce n-
a fost niciodată exprimat.
Oamenii spun că există ceva dincolo de cuvinte, dar eu, totuși, sunt îndrăgostit de această descriere.
Până acum, nu m-a mulțumit asta, dar tu ești tânăr, tu mă poți ajuta!

72
 GLOSAR

ADHARMA anti-dharma
ADVAITA predarea non-dualității
ATMAN conștiința individuală, cea care nu se deosebește de Conștiința
Absolută (Brahman); Sat Chit Ananda (Existență, Conștiență,
Beatitudine)
BHAKTI devoțiune
BHIKSHA oferirea hranei unui guru
BRAHMAN Absolutul
CHITDARMAN perla dorinței împlinite
DARSHAN Grația Sinelui
DHARMA Adevăr/cale
DHYANA meditația non-minții
LILA jocul divin al Sinelui
MAHESH alt nume pentru Shiva
PRAJNA (PRAGNA) înțelepciune, conștiință
RISHI un înțelept iluminat
SADHANA practică spirituală
SAHAJ SAMADHI absorbirea naturală în vacuitate, în timpul unei aparente implicări în
lume
SAMADHI absorbirea în beatitudine
SAMSARA sclavia suferinței datorită roții încarnării
SANYAS cineva care a făcut jurăminte de renunțare și care a lăsat
preocupările lumești
SATGURU adevăratul învățător; nu diferă în niciun fel de propriul tău Sine; cel
care transmite iluminarea
SATSANG asocierea cu Adevărul (sat=adevăr, sang=comunitate)
SATTVIC pur/curat
SHANTI pace
SIDDHA cineva care are puteri yoghine
SIDDHI putere yoghină
SUTRA scripturi iluminate
TAPAS arderea ignoranței, rezultată din nemișcarea încredințării Adevărului
VASANA tendințe latente, identificarea subconștientă reprimată
VICHARA introspecție

73