Yoga Sutra - Stiinta Sufletului Vol 6 - Patanjali

PATANJALI
YOGA SUTRA
- STIINŢA SUFLETULUI -
Volumul VI
Comentata de OSHO
Discursuri tinute în perioada 15-26 aprilie

1976 în Shree Rasneesh Ashram şi cuprind
sutrele 28-52 din partea a treia, Vibhuti Pada
din “Yoga Sutra”, a lui Patanjali.
EDITURA RAM
2000
2
Traducere: Sorin Voinea
Tenotredactare : Marius Ciobanu
Adaptarea textului: Angela Mayer
Marius Petre
Coperta: Gabriela Popa
© Toate drepturile acestei ediţii aparţin Editurii RAM

3
CUPRINS
I. OBSERVÂND ASTRONOMIA INTERIOARĂ 4
II. ÎŢI LIPSEŞTE BALONUL 24
III. ÎNTÂLNIREA SOARELUI Şl LUNII 44
IV. NU POŢI PEDEPSI UN NEBUN 61
V. DINCOLO DE GREŞEALA EXPERIMENTĂRII 78
VI. AL DOILEA HOHOT DE RÂS - DUPĂ PRIMUL! 97
VII. DIZOLVAREA CAUZEI ÎNCĂTUŞĂRII 114
VIII. NU Al UNDE MERGE 132
IX. CONTROLUL ASUPRA CELOR CINCI ELEMENTE 150
X. ALEGEREA ÎNSEAMNĂ IAD 168
XI. CUNOAŞTEREA INSTANTANEE 187
XII. ALOK, GĂSEŞTE-ŢI O FEMEIE ADEVĂRATĂ 203
XIII. ULTIMUL ATAC AL EGO-ULUI 221
XIV. NUMAI DUMNEZEU ŞTIE 238

Yoga-Sutras:Patanjali – vol.6 OSHO
I. OBSERVÂND ASTRONOMIA INTERIOARĂ
28. Prin samyama asupra Lunii este obţinută cunoaşterea aşezării

stelelor.
29. Iar prin samyama asupra Stelei Polare se obţine cunoaşterea
mişcării stelelor.
30. Practicând samyama asupra centrului ombilical, se cunoaşte
alcătuirea corpului.
31. Practicând samyama asupra golului gâtului, apare încetarea
foamei şi setei.
32. Practicând samyama asupra nervului denumit kurma-nadhi,
yoghinul devine capabil să rămână complet nemişcat.
Patanjali nu este un filosof; pe el nu îl interesează speculaţiile.

Patanjali se află cu picioarele pe pământ. Atitudinea sa este ştiinţifică; şi
chiar felul său de a vedea lucrurile îl face complet diferit de ceilalţi care
au încercat să dezvăluie secretele din interiorul fiinţei. Mulţi doar s-au
gândit la adevăr, dar nu şi Patanjali; el chiar te pregăteşte să primeşti
adevărul.
Adevărul nu poate fi gândit, ci doar primit. Deja există şi nu ai
nici o modalitate de a te gândi la el. Cu cât ţi-l imaginezi sau te gândeşti
mai mult la el, cu atât se va îndepărta mai mult de tine. Gândirea
înseamnă peregrinare.
Adevărul trebuie văzut şi nu gândit. Iar munca pe care o depune
Patanjali este tocmai aceea de a te ajuta să obţii claritatea vederii,
limpezimea ochilor. Desigur, va fi o muncă foarte grea; nu este o
poezie. Omul trebuie să experimenteze; corpul său trebuie să devină
precum un laborator - doar astfel poate fi realizat adevărul.
4
Deci, în timp ce sunt explicate aceste sutre ale lui Patanjali este
bine de ţinut minte faptul că el nu oferă nişte teorii, ci o metodologie
prin care te poţi transforma. Însă totul depinde de tine.
Există patru tipuri de oameni care sunt interesaţi de religie. Primul
tip este reprezentat de majoritatea oamenilor: “curioşii”. Aceştia caută
amuzamentul, deosebitul, fascinantul. Patanjali nu este pentru aceştia,
deoarece o persoană curioasă nu este niciodată atât de profund interesată
încât să fie convinsă că trebuie să îşi transforme complet viaţa. O astfel
de persoană caută doar senzaţiile noi.
Al doilea tip de oameni sunt denumiţi “studenţi”. Un astfel de om
este interesat doar din punct de vedere intelectual; ar dori să cunoască ce
gândeşte şi ce spune o persoană ca Patanjali - însă totul se rezumă doar
la cunoaştere. Nu în experimentare, ci doar în acumularea informaţiilor.
El nu este pregătit să se transforme; vrea să rămână acelaşi şi să
cunoască mai mult. Pur şi simplu se află într-o călătorie a ego-ului.
Patanjali nu este nici pentru acest tip.
Al treilea tip este denumit “discipol”. Un discipol este pregătit să
îşi disciplineze viaţa, să îşi transforme fiinţa; un discipol are curajul să
experimenteze, să pătrundă în necunoscut, în aventura interioară - iar
aceasta este aventura cea mai măreaţă dintre toate, deoarece acolo
nimeni nu ştie în ce parte se îndreaptă. Pătrunzi în necunoscut, în abis.
Yoga este pentru acest tip de oameni; discipolul este genul care se
potriveşte perfect cu Patanjali.
Iar al patrulea tip îl voi denumi “devotul”. Discipolul este pregătit
să se transforme, dar încă nu este gata să se sacrifice. Devotul este
pregătit pentru sacrificiu. Discipolul îl va urma pe Patanjali aproape tot
drumul, dar nu până la capăt; o poate face doar dacă devine devot, iar
pentru aceasta trebuie să înţeleagă faptul că transformarea religioasă nu
este doar o simplă modificare. Nu înseamnă că este îndeajuns să devii
din ce în ce mai bun, mai pur; este o moarte, o discontinuitate faţă de
trecut. Discipolul, pentru a deveni devot, trebuie să se sacrifice total.
Când un discipol este pregătit - nu doar să se transforme, ci să
moară - atunci devine un devot adevărat. Însă un discipol va merge
foarte aproape de capăt, iar într-o bună zi va deveni devot. Şi doar
atunci va reuşi să îl înţeleagă pe deplin pe Patanjali. Atunci va reuşi să
înţeleagă frumuseţea, grandoarea, minunăţia spre care te îndreaptă
Patanjali.
Dar mulţi oameni care au fost curioşi au scris foarte multe cărţi
despre Patanjali. Alţii, precum învăţaţii, scolasticii, au scris volume
întregi de cărţi în care încercau să explice ceea ce nu înţeleg.
5
Aceştia au făcut foarte mult rău omenirii. Ei au interpretat şi

răsinterpretat fiecare cuvinţel al lui Patanjali. Există chiar interpretări
ale interpretărilor. Totul a devenit precum o junglă în care este extrem
de dificil să îl mai găseşti pe Patanjali.
Această calamitate s-a întâmplat în întreaga Indie. Oamenii au
interpretat încontinuu şi nu au făcut altceva decât să încurce mai mult
lucrurile: mai mult au creat confuzie decât claritate, iar acest lucru s-a
datorat faptului că aceştia nu au fost discipoli. Şi chiar dacă erau
discipoli încă nu atinseseră acea stare a minţii prin care să poată
interpreta în mod corect. Doar un devot… dar aceştia în general nu sunt
interesaţi de astfel de lucruri.
Acesta este motivul pentru care am început să discut despre
Patanjali. Foarte, foarte puţini oameni pot fi comparaţi cu el şi de aceea
este necesar să i se acorde o atenţie deosebită. El a făcut din religie
aproape o ştiinţă. A scos religia din domeniul misticismului şi
mistificărilor; însă interpretările au readus sutrele în tărâmul
mistificărilor. Dacă Patanjali ar vedea ce s-a întâmplat cu învăţătura sa,
nu i-ar veni să creadă.
Cuvintele sunt nişte lucruri foarte periculoase. Te poţi juca cu ele
foarte uşor. Sunt precum săbiile - le poţi folosi, dar nu te poţi încrede în
ele. Şi acestea se schimbă în funcţie de fiecare. Sanscrita este o limbă
foarte poetică - fiecare cuvânt are foarte multe înţelesuri - de aceea este
foarte uşor să mistifici orice lucru. Aceloraşi cuvinte le poţi da înţelesuri
complet diferite.
Am auzit o poveste sufită:
Doi discipoli meditau în grădina mănăstirii şi unul dintre ei a spus:
“Era bine dacă ne dădeau voie să fumăm.”
Celălalt a spus: “Aşa ceva nu este posibil. Maestrul nu ne va
permite.”
În cele din urmă s-au gândit că este mai bine să îl întrebe chiar pe
maestru. A doua zi s-au dus la el şi maestrul i-a spus primului: “Nu,
absolut nu.” Iar celui de-al doilea i-a spus: “Da, cu siguranţă da.”
Discipolii au început să se îndoiască de maestru şi au început să
discute între ei în legătură cu răspunsurile primite. La un moment dat
cel de-a doilea discipol l-a întrebat pe primul: “Dar tu cum i-ai pus
întrebarea?”
Primul dintre discipoli a spus: “L-am întrebat pur şi simplu:
«Maestre, pot fuma în timp ce meditez? ». Iar răspunsul a fost negativ.
Dar tu cum l-ai întrebat?”
6
“Maestre, pot medita în timp ce fumez? Şi mi-a răspuns

afirmativ.”
Diferenţa este imensă. Cuvintele sunt foarte amăgitoare şi te poţi
juca cu ele la infinit.
Eu nu sunt un interpret. Tot ce spun o fac prin propria autoritate -
nu afirm nimic în numele lui Patanjali. Vorbesc despre el deoarece
experienţele noastre corespund. Şi nu încerc să dovedesc autoritatea sa.
Cum aş putea să o fac. Nu încerc să arăt că el are dreptate. Nu fac
altceva decât să spun câte ceva despre mine. Ce anume? Faptul că am
experimentat acelaşi lucru. Iar Patanjali a reuşit să transpună experienţa
în limbaj. Este foarte dificil să mai îmbunătăţeşti ceea ce el deja a
exprimat. Ţine minte acest lucru.
Dacă se reîntoarce se va afla într-o situaţie.... Am citit o
povestioară care mi-a plăcut foarte mult:
Pe un drum, la intrarea într-un oraş, trei hoţi au văzut un om călare
pe un măgar, iar în urma acestuia se afla o capră care avea legat la gât
un clopot.
Unul dintre hoţi a spus mândru: “Voi fura acea capră.”
Al doilea a spus: “Asta nu este mare lucru. Eu îi voi fura măgarul
pe care călăreşte.”
Al treilea a spus: “Şi eu îi voi fura hainele cu care este îmbrăcat.”
Atunci primul hoţ a început să îl urmărească pe călător şi la un colţ
a legat clopotul de coada măgarului şi a furat capra. Călătorul a
continuat să meargă mai departe.
Al doilea hoţ îl aştepta pe călător la o altă încrucişare de drumuri
şi i-a spus: “Prin atârnarea clopotului de coada măgarului ai inventat o
nouă modă, nu?”
Călătorul s-a uitat în spate şi a exclamat: “Mi-a dispărut capra.”
Hoţul a spus: “Tocmai l-am văzut pe cel care ţi-a furat-o. A luat-o
într-acolo.”
“Te rog să ai puţin grijă de măgarul meu” - şi călătorul a zbughit-
o după primul hoţ. În cele din urmă, nemaireuşind să îl prindă s-a
reîntors la intersecţie, dar a văzut că i-a dispărut şi măgarul.
Atunci a plecat mai departe şi l-a întâlnit pe cel de-al treilea hoţ
stând lângă o fântână şi plângând în hohote. L-a întrebat: “Ce s-a
întâmplat? Mie mi-au fost furate capra şi măgarul şi nu sunt atât de
afectat ca tine.”
“Am ţinut la piept o cutiuţă cu diamante şi când m-am aplecat să
beau apă mi-a căzut în fântână. Nu ştiu să înot şi îmi este frică să o caut.
Dacă mă ajuţi şi o poţi găsi voi împărţi totul cu tine.”
7
Dorind să îşi recupereze pierderile, călătorul nu a mai stat pe

gânduri, s-a dezbrăcat şi s-a aruncat în fântână. În cele din urmă a ieşit
afară şi a observat că îi dispăruse hainele. Imediat a luat un băţ şi a
început să îl învârtă deasupra capului, strigând: “Am fost prădat: nu am
mai rămas cu nimic. Iar acum îmi este frică să nu mă fure şi pe mine.”
Aceasta va fi situaţia şi cu Patanjali: interpretările i-au luat totul.
Şi au făcut-o într-un mod atât de subtil încât nici măcar nu poţi suspecta
nimic. Iar acum, după cinci mii de ani, lucrurile pe care le spun vor
părea foarte ciudate celor care au comentat şi interpretat sutrele lui
Patanjali. Vor crede că încerc să le dau altă semnificaţie sau alte sensuri.
Nu fac acest lucru, însă sutrele lui Patanjali au fost interpretate greşit şi
dacă încerc să arăt exact ceea ce a vrut el să spună, atunci este normal ca
afirmaţiile mele să sune într-un mod straniu.
Ultima sutra despre care am vorbit se referea la samyama asupra
“soarelui”. Imediat ce auzi acest cuvânt este natural să te gândeşti la
astrul zilei; aşa au interpretat-o toţi comentatorii. Însă Patanjali nu se
referă la astrul zilei, ci la mecanismul sexual - acesta este sursa
vitalităţii, energiei şi sănătăţii interioare.
În limbile occidentale, unei anumite combinaţii de nervi i s-a dat
denumirea de “plexul solar”. Unii cred că plexul solar se află în preajma
centrului ombilical. Este complet greşit. Energia solară există în centrul
sexual, nu în buric, deoarece de acolo îşi ia corpul energie, căldură. Pare
ceva ciudat, dar nu este. Să încerc să explic mai bine. Şi mai sunt şi alte
lucruri: Luna, stelele, Steaua Polară.
Cuvintele, dacă sunt privite direct, indică faptul că Patanjali
vorbeşte în termeni astrologiei despre sistemul solar. Dar nu se referă la
sistemul solar exterior, ci la cosmosul interior. În om există un
corespondent a tot ce se află în cosmos. Omul este un univers în
miniatură.
Oamenii pot fi divizaţi în două: tipul solar şi cel lunar. Primul este
agresiv, violent, extrovertit. Cel de-al doilea este non-violent, pasiv,
introvertit, receptiv. Sau, îi poţi denumi yang şi yin; sau masculinul şi
femininul. Bărbatul este pozitiv; femeia este negativă. Ei funcţionează
diferit, deoarece există prin centri diferiţi. Bărbatul funcţionează prin
centrul solar, iar femeia prin centrul lunar.
Şi este greşit termenul de “lunatic” adresat unui bărbat care
înnebuneşte. Este mai corect dacă este atribuit doar femeilor, deoarece
ele există prin centrul lunar. Când un bărbat înnebuneşte, acesta devine
agresiv şi violent. Când o femeie înnebuneşte, aceasta devine
excentrică.
8
Când folosesc cuvintele “bărbat” şi “femeie” nu mă refer exact la

toţi bărbaţii şi la toate femeile, pentru că nu toţi bărbaţii sunt cu adevărat
bărbaţi: unii sunt mai feminini decât multe femei. Acelaşi lucru este
valabil şi pentru femei: unele sunt mai masculine şi mai puţin feminine.
Un bărbat poate fi orientat spre centrul lunar, iar o femeie poate fi
orientată spre centrul solar: totul depinde de locul, de sursa din care îşi
extrag energia. Luna nu are o sursă de energie proprie - ea doar reflectă
razele solare. Este un mecanism de reflexie, tocmai de aceea este şi atât
de rece. Ea transformă energia din caldă în rece. Femeia îşi extrage
energia tot din centrul sexual, dar aceasta trece prin centrul lunar.
Luna se află în hara. Acesta se află în apropierea buricului - mai
sus cu cinci centimetri. Iar cuvântul ales de japonezi - hara - este
perfect. Tocmai de aceea sinuciderea a fost denumită “hara-kiri”.
Centrul lunii este centrul morţii - aşa cum centrul solar este centrul
vieţii. Viaţa provine de la soare; moartea de la lună.
Gurdjieff obişnuia să spună că omul este hrană pentru Lună. De
fapt, el spunea ceva care se apropia foarte mult de sutrele lui Patanjali -
a fost foarte aproape de a acorda sensul real al sulrelor lui Patanjali. Dar
în Occident, oamenii nu au putut înţelege ce spune. Gurdjieff spune că
totul este hrană pentru altceva. Şi trebuie să fie aşa - pentru ecologia
existenţei. Mănânci ceva şi, la rândul tău, va trebui să fii mâncat de
altceva. De exemplu, mănânci fructe: fructele se hrănesc cu energia
solară, cu pământ, cu apă. Omul, la rândul său, trebuie să fie mâncat de
altcineva. De cine? Gurdjieff a oferit răspunsul: Luna. El a fost un om
foarte excentric. Expresiile sale nu sunt deloc ştiinţifice şi, aparent, par
foarte absurde. Dar dacă pătrunzi în profunzimea lor vei găsi acolo
numai diamante.
Acum să începem sutrele:
28. Chandre tara vryuha gyanam.
Prin samyama asupra Lunii este obţinută cunoaşterea aşezării
stelelor.
Luna se află în hara - aproximativ la cinci centimetri mai sus de
ombilic. Dacă cineva te loveşte foarte tare în această zonă, vei muri. Nu
vei pierde nici măcar o picătură de sânge şi nu vei simţi nici un fel de
durere. Acesta este şi motivul pentru care, în trecut, japonezii puteau
muri atât de uşor; nimeni altcineva nu poate face aceasta. Sufletul este
cel mai uşor deconectat de corp prin hara.
Centrul lunar este centrul morţii. Tocmai de aceea bărbaţilor le
este foarte frică de femei. Mulţi dintre cei care au venit la mine chiar
mi-au spus acest lucru. Din ce cauză există această frică?
9
Femeia trăieşte prin hara - ea se hrăneşte prin bărbaţi. De aceea

bărbaţii au încercat întotdeauna să controleze femeile, să le ţină
încătuşate, deoarece dacă li s-ar fi oferit libertate totală, ele i-ar fi distrus
pe barbate. Încearcă să înţelegi acest fenomen.
De ce, peste tot în lume, bărbaţii au înrobit femeile? Care este
motivul? Frica. Teama că dacă ar fi libere, ei nu ar mai putea trăi.
De exemplu, bărbatul obişnuit poate avea un singur orgasm;
femeia poate avea orgasm multiplu. Femeia poate avea oricât de multe
acte sexuale doreşte - a fost mai bine înzestrată de natură. Bărbatul, dacă
nu ajunge să îşi controleze energia sexuală, este mult mai limitat. Dacă
unei femei i se acordă libertate totală, nici un bărbat nu va reuşi să o
satisfacă total - nimeni. Iar psihologii sunt de acord cu acest lucru.
Cercetările în privinţa sexualităţii efectuate de Masters şi Johnson,
precum şi experienţele lui Kinsey, demonstrează faptul că nici un bărbat
nu poate satisface pe deplin o femeie. O femeie cu adevărat liberă nu
poate fi satisfăcută decât de un grup de bărbaţi. Un bărbat şi o femeie nu
pot trăi împreună - dacă este permisă libertatea totală.
Energia sexuală îţi dă viaţă. Dar cu cât iroseşti mai mult energia
sexuală, cu atât mai repede te apropii de moarte. Acesta este motivul
pentru care yoghinii şi tantricii îşi conservă energia sexuală; ei trebuie
să îşi prelungească viaţa pentru a reuşi să termine practica spirituală
începută.
Sexul îţi oferă viaţă. În clipa în care energia sexuală părăseşte
corpul, moartea îşi va face apariţia. Există unele insecte care mor în
momentul orgasmului. Masculul unei specii de păianjeni moare în
timpul actului sexual, iar după aceea femela începe să îl mănânce. Ce
altceva ar mai putea face cu un partener mort? Acelaşi lucru este valabil
în toate relaţiile sexuale.
Într-un act sexual fără controlul energiilor, femeia absoarbe
energie, iar bărbatul o pierde. Hara femeii transformă energia caldă
primită în energie rece. Femeia reprezintă o receptivitate, pasivitate.
Centrul hara există şi la bărbaţi, dar este puţin funcţional. Poate
începe să funcţioneze normal doar dacă se lucrează foarte mult asupra
sa. Taoismul face chiar acest lucru. De aceea atitudinea taoistă este
feminină, pasivă. Yoga se află şi ea pe acelaşi drum, dar priveşte totul
dintr-un alt unghi. Taoismul şi tantra lucrează asupra lunii pentru a o
face mai receptivă, mai magnetică, astfel încât să atragă spre ea energia
solară. Munca este însă aceeaşi.
Exerciţiile yoga încearcă să canalizeze energia solară spre lună, iar
exerciţiile tantrice încearcă să magnetizeze cât mai mult luna, astfel
10
încât aceasta să atragă spre ea şi să transforme energia emisă de centrul

solar.
Acesta este motivul pentru care Buddha, Mahavira, Patanjali sau
Lao Tzu când ajung la realizarea finală arată foarte feminini. Ei pierd
rigiditatea masculină şi devin mai armonioşi, corpul devine mai
feminin. Ochii, faţa, mersul, totul este plin de graţie; agresivitatea
masculină este pierdută.
Prin samyama asupra Lunii este obţinută cunoaşterea aşezării
stelelor. Dacă îţi îndrepţi conştientizarea asupra centrului hara vei fi
capabil să cunoşti toate stelele interioare - centrii corpului. În timp ce
eşti focalizat asupra centrului solar eşti încălzit, agitat şi nu mai poţi
atinge claritatea necesară pentru a vedea şi ceilalţi centri ai trupului.
Pentru a atinge această claritate este necesar să te îndrepţi spre lună.
Luna reprezintă un fenomen magnific de transformare a energiei.
În lumea fizică se întâmplă acelaşi lucru: Luna primeşte energie de
la Soare şi apoi o reflectă. Ea nu deţine energie proprie, ci doar o
reflectă pe cea a Soarelui - însă îi schimbă complet calitatea acesteia.
Priveşte Luna şi o să te simţi liniştit: priveşte Soarele şi vei simţi
imediat o agitaţie interioară, un anumit dinamism. Buddha a atins
iluminarea într-o noapte cu lună plină.
De fapt, toţi iluminaţii s-au realizat noaptea. Nimeni nu s-a realizat
în timpul zilei. Mahavira s-a iluminat într-o noapte fără lună - amavas.
Buddha s-a iluminat în timpul unei nopţi cu lună plină - purnima. Nu se
întâmplă niciodată ca o fiinţă umană să se ilumineze ziua, deoarece
energia trebuie să treacă de la soare la lună. Iluminarea este un fenomen
de calmare, de răcire, de eliberare a tensiunilor. Este relaxarea finală.
Acolo nu mai există nici un fel de mişcare.
Încearcă. Ori de câte ori ai timp, închide ochii.... La început este
bine să presezi cu degetele punctul care se află mai sus de buric cu
aproximativ cinci centimetri. Respiraţia ajunge până în acel punct. Când
respiri natural, burta este cea care se mişcă. Cu timpul vei reuşi să vezi
cum respiraţia atinge hara. Trebuie să atingă acel centru, pentru că
altminteri ar apărea imediat moartea. În clipa în care hara este
deconectat de respiraţie, intervine moartea.
Când este tânăr, bărbatul este solar: în timpul bătrâneţii devine
lunar. O femeie tânără este lunară, iar când îmbătrâneşte devine solară.
Acesta este şi motivul pentru care femeilor bătrâne începe să le crească
mustaţă sau barbă, iar bărbaţilor bătrâni începe să le dispară părul şi
devin din ce în ce mai irascibili şi furioşi - încep să se enerveze din
orice.
11
Femeile însă devin şi mai irascibile, deoarece şi-au consumat

energia lunară: energia solară este proaspătă şi gata să fie folosită. Dar
toate acestea nu arată altceva decât simplul fapt că ei nu şi-au sublimat
energiile; au trăit doar o viaţă accidentală.
Bătrânii încep să se comporte într-un mod în care nici măcar nu îşi
imaginau - încep să adopte stilul feminin. Femeia şi bărbatul diferă
complet. De exemplu, dacă un bărbat este nervos, el doreşte să lovească:
când o femeie este nervoasă, ea va începe să vorbească, să cicălească…
dar nu va lovi. Femeia nu este agresivă, ci pasivă.
Am auzit o anecdotă:
Într-o bibliotecă, o femeie care tocmai terminase de citit o carte a
început să strige: “Da! Femeile au suferit în o mie şi unul de feluri!”
După care a tăcut şi a aşteptat să vadă ce se întâmplă.
Un bărbat mai mărunt care se afla în faţa ei, a ridicat mâna şi a
spus: “Însă există un mod în care nu au suferit niciodată.”
Femeia l-a privit încruntată şi a întrebat: “Care anume?”
“Nu au suferit niciodată în tăcere?”
Energia pasivă se transformă în cicăleală. Ai observat? Fetele
încep să vorbească mult mai repede decât băieţii. În ceea ce priveşte
limbajul, femeile sunt foarte eficiente, aproape chiar perfecte. Poate că
vorbesc numai nonsensuri, dar o fac eficient. Băieţii rămân în urmă; ei
pot alerga, se pot lupta, pot fi agresivi, dar nu pot fi atât de articulaţi
cum sunt fetele.
Ambele energii funcţionează în mod diferit. Energia lunară, dacă
viaţa nu decurge cum trebuie, se transformă în tristeţe. Energia solară,
dacă viaţa nu decurge cum trebuie, se transformă în furie. Deci, femeile
devin triste, iar bărbaţii violenţi. Dacă un bărbat simte că ceva nu este în
regulă va încerca să facă ceva. O femeie va aştepta. Un bărbat va dori să
omoare pe cineva; o femeie va dori să se sinucidă.
Ai observat vreodată o ceartă între doi soţi? Soţul o loveşte psihic
sau chiar fizic; soţia începe să se lovească pe sine. Ei funcţionează
diferit.
Un om perfect trebuie să creeze o sinteză între ambele energii -
solară şi lunară. Liniştea nu poate fi obţinută decât atunci când energiile
sunt echilibrate. Poţi atinge liniştea doar în clipa în care bărbatul şi
femeia interioară sunt echilibraţi. Soarele şi luna se anulează reciproc,
iar tu rămâi complet netulburat… în fiinţa ta absolută - fără nici o
dorinţă şi nici un fel de mişcare.
În clipa în care simţi cum funcţionează hara şi cum acesta îţi
transformă energia solară, atunci vei vedea în tine multe alte lucruri.
12
Vei începe să vezi stelele. Ce sunt aceste stele? Centrii interiori.

Fiecare centru este o stea care pluteşte pe cerul interior şi fiecare
stea trebuie cunoscută şi practicată samyama asupra ei, deoarece în
spatele fiecărui centru se află ascunse multe secrete.
Omul nu este altceva decât o carte - cea mai măreaţă carte - însă
până când nu te citeşti singur rămâne complet nefolositoare.
Acesta este sensul cuvintelor lui Socrate şi a celor ca el:
“Cunoaşte-te pe tine însuţi.” Adică trebuie să îţi cunoşti întregul
teritoriu interior. Este necesar să pătrunzi în fiecare ungher al fiinţei şi
atunci vei vedea ceea ce eşti cu adevărat - un cosmos la fel de infinit ca
cel exterior. Într-un fel eşti chiar mai măreţ decât cosmosul exterior,
deoarece în tine există şi conştiinţa - nu doar trăieşti, ci cunoşti că
trăieşti, poţi deveni un observator.
29. Dhruve tadgati gyanam.
Iar prin samyama asupra Stelei Polare se obţine cunoaşterea
mişcării stelelor.
Care este Steaua Polară interioară? Acesta este un lucru foarte
simbolic. Mitologic, s-a crezut că Steaua Polară este o stea care nu se
mişcă absolut deloc. Dar nu este adevărat. Se mişcă, dar foarte încet.
Este ceva simbolic: trebuie să descoperi în tine ceva care nu se mişcă
deloc. Doar aceea poate fi natura ta adevărată, fiinţa ta reală: ceva
precum Steaua Polară - dhruve - nemişcătoare, deoarece doar prin
nemişcare apare eternitatea; prin mişcare apare timpul.
Mişcarea necesită timp. În mişcare există un început şi un sfârşit -
o naştere şi o moarte. Însă prin nemişcare eşti complet, etern, fără
început şi sfârşit - nenăscut şi nemuritor.
Unde sau ce este steaua polară interioară? Yoga o denumeşte
sakshin - observatorul, martorul. Mai întâi trebuie să îţi îndrepţi
samyama asupra energiei solare, deoarece, acolo exişti ca fiinţă
biologică. Acolo te poţi descoperi. Şi nu ai altceva de făcut decât să o
transformi în energie lunară: devii mai calm, mai răcoros, mai adunat.
Trebuie să îţi dispersezi agitaţia, tensiunea, furia, pentru a putea observa
cerul interior. Apoi, următorul lucru este să descoperi cine este
observatorul. Acesta este steaua polară, deoarece este singurul lucru
interior care rămâne nemişcat.
Să încerc să explic mai bine. De exemplu eşti furios, însă nu poţi
rămâne veşnic furios. Chiar şi cel mai nervos om din lume tot râde
câteodată. Furia nu poate fi permanentă. Chiar şi cel mai trist om din
lume zâmbeşte; şi chiar şi cel mai vesel om va plânge, va fi trist.
Emoţiile nu pot fi permanente. Natura lor este mişcarea.
13
Acum eşti trist, iar mai târziu explodezi de bucurie; acum eşti
furios şi imediat după aceea devii plin de compasiune; iubeşti şi apoi
urăşti; dimineaţa este superbă, noaptea este mohorâtă şi tristă. Acest
ciclu se desfăşoară la nesfârşit.
Nu aceasta este natura ta, deoarece în spatele acestor stări
schimbătoare există un fir care le susţine. Exact ca într-o ghirlandă de
flori: vezi florile, dar nu şi aţa care le leagă. Toate emoţiile nu sunt
altceva decât nişte flori înşirate pe un fir. Întreaga viaţă nu este altceva
decât o ghirlandă. Şi acest fir trebuie să existe, altminteri ai fi dispărut
de mult. Tu continui ca o entitate. Deci ce este acest fir? Ce este steaua
polară? Ce este permanent în tine?
Aceasta este întreagă căutare religioasă: eternul din fiinţa
noastră. Când continui să fii preocupat şi să te implici în tot felul de
lucruri efemere, atunci te afli în lume. În momentul în care ţi-ai
schimbat focalizarea spre ceea ce este etern în tine, atunci ai devenit cu
adevărat religios.
Sakshin – observatorul. Îţi poţi observa furia, tristeţea, angoasa,
dar şi fericirea, beatitudinea. Tu rămâi acelaşi. Sau, un alt exemplu,
noaptea dormi şi începi să visezi; atunci imaginea care te reprezintă în
timpul zilei va dispărea complet. În vis vei fi un cerşetor, un criminal -
complet opus de cum eşti ziua.
Împăraţii au tendinţa de a deveni cerşetori în timpul viselor;
cerşetorii au tendinţa de a se visa împăraţi. Visul reprezintă o
completare. Uneori, împăraţii sunt geloşi pe cerşetori, deoarece aceştia
nu sunt legaţi de nimic - sunt liberi şi se pot bucura de tot ce le oferă
viaţa. Un cerşetor poate sta întins pe pământ în bătaia razelor solare; un
împărat nu poate face acest lucru - el este foarte ocupat.Însă şi cerşetorii
devin geloşi pe împăraţi, deoarece ei nu deţin bogăţiile materiale ale
acestora, nu se pot bucura de ele şi de aceea ar dori să le aibă.
Deci, orice îţi lipseşte în timpul zilei, se completează în vise. Iar
dacă îţi studiezi cu seriozitate visele poţi descoperi cu adevărat ceea ce
îţi lipseşte. În clipa în care nu îţi mai lipseşte nimic, atunci visele vor
dispărea. Un iluminat nu visează niciodată - nu poate visa. Îi este
imposibil să viseze, deoarece este mulţumit, satisfăcut pe deplin.
Indiferent că este un cerşetor, el este atât de mulţumit încât a devenit un
rege al cerşetorilor.
S-a întâmplat odată cu un mistic sufit, Ibrahim, să trăiască lângă
un cerşetor. Ibrahim a renunţat la tronul care trebuia să îl moştenească,
deoarece a simţit falsitatea şi stupiditatea puterii. A fost un om foarte
curajos. Şi-a părăsit regatul şi a devenit un cerşetor.
14
La un moment dat l-a auzit pe celălalt cerşetor rugându-se la

Dumnezeu: “O, Doamne, ajută-mă. De ce m-ai împins în sărăcie?
Întreaga lume este fericită, doar eu sunt nefericit. Nu am nimic, nici
măcar o coajă de pâine. Trăiesc de pe o zi pe alta. Nu am un adăpost.
Ajută-mă! Uneori chiar îţi pun la îndoială existenţa, deoarece toate
rugăminţile mele rămân neîmplinite, parcă rostite în van.”
Ibrahim auzea rugăciunea cerşetorului în fiecare seară, până când
într-o bună zi i-a spus: “Se pare că tu ţi-ai câştigat sărăcia fără să dai
nimic în schimbul ei.”
Cerşetorul a întrebat: “Cum adică? Ce vrei să spui? Trebuie să
plătesc pentru faptul că sunt sărac?”
Ibrahim i-a răspuns: “Da, eu am plătit pentru ea cu întregul regat şi
acum am ajuns să îi cunosc frumuseţea. În schimb, tu ai obţinut-o gratis
şi nu îi vezi cu adevărat minunăţia. Nu realizezi libertatea care ţi-o
aduce. De fapt, nu cunoşti ce este sărăcia. Mai întâi trebuie să suferi, aşa
cum suferă un bogat - atunci vei cunoaşte. Eu le-am cunoscut pe
amândouă...şi sunt mulţumit.
“Şi” - a continuat Ibrahim - “nu mă pot ruga, deoarece nu găsesc
nimic pentru care să mă rog. Cel mult pot spune: «Doamne, îţi
mulţumesc». Atât şi nimic mai mult. Nu am ce să îi spun. Sunt
mulţumit.”
O persoană iluminată nu poate visa. Şi îţi spun că aceasta nici
măcar nu îi va mulţumi. De ce să îl deranjeze? Care este sensul să îi
mulţumească? Şi, de fapt, Dumnezeu ştie că inima fiecărei fiinţe
iluminate îi transmite permanent mulţumirile sale.
Noaptea visezi şi uiţi complet de imaginea pe care ţi-o creezi în
timpul zilei. Poate că ziua eşti un mare învăţat; seara uiţi totul. Poate
eşti un rege, nu are importanţă - noaptea vei uita. Sau poţi fi un mare
ascet, dar noaptea visezi că eşti înconjurat de foarte multe femei
frumoase. Noaptea eşti complet diferit, deoarece se schimbă starea,
climatul. Însă un singur lucru rămâne permanent. Urmăreşte-ţi
activităţile zilnice - plimbările, mâncarea, serviciul, iubirea, furia - şi vei
reuşi să îţi urmăreşti şi activităţile nocturne: visele. Vei cunoaşte şi
observa visele.
Pe parcursul celor 24 de ore un singur lucru rămâne permanent:
observatoruI, martorul. Acesta reprezintă steaua polară interioară.
Iar prin samyama asupra Stelei Polare se obţine cunoaşterea
mişcării stelelor. Ţine minte, Patanjali spune că la început trebuie să
practici samyama asupra lunii interioare, iar prin aceasta vei reuşi să
cunoşti modul în care sunt aranjate stelele interioare.
15
Apoi, practicând samyama asupra stelei polare, sakshin, poţi

cunoaşte mişcările stelare. Deoarece mişcarea nu poate fi cunoscută
decât cu ajutorul unui punct stabil, permanent. Dacă nimic nu este
permanent, atunci nimic nu poate fi cunoscut; iar dacă totul se mişcă şi
nu ai o bază stabilă, atunci cum ai putea cunoaşte mişcarea?
Aceasta este şi motivul pentru care oamenii nu pot simţi mişcarea
Pământului. Pământul se mişcă, chiar foarte repede. Este o navă spaţială
care se mişcă în permanenţă: se învârte în jurul propriului ax şi, în
acelaşi timp, se învârte şi în jurul Soarelui. Zi şi noapte, an după an,
mileniu după mileniu se mişcă în permanenţă, dar nimeni nu simte
nimic - pentru că tot ce se află pe el se mişcă cu aceeaşi viteză: copacii,
casele, oamenii, totul. Este imposibil de simţit, deoarece nu există un
punct de reper, nu există contrast. Însă închipuie-ţi că reuşeşti să te
eliberezi de mişcarea Pământului - atunci vei cunoaşte. Nici măcar nu
vei putea să vezi oraşele; toate vor trece pe lângă tine cu o viteză
ameţitoare: Poona, Philadelphia, Tokyo.
Pământul se învârte foarte repede, dar pentru a simţi acest lucru ai
nevoie de o bază care nu se mişcă. Doar în urmă cu trei sute de ani
oamenii au descoperit mişcarea planetei pe care locuiesc. Galileo Galilei
şi Copernic au descoperit acest lucru. Până atunci oamenii au crezut că
Pământul este centrul Universului, au crezut că totul se învârte în jurul
acestuia - sorii, lunile, stelele, galaxiile.
În interior, de asemenea, totul se mişcă, cu excepţia observatorului
sakshin. Cu excepţia conştientizării, totul se mişcă. Odată cunoscut
acest martor, vei fi capabil să observi cât de rapid se mişcă totul.
Acum însă am ajuns la un lucru mai complicat care trebuie foarte
bine înţeles. De exemplu, până acum am folosit nişte termeni care dau
impresia că centrii sunt statici. Nu este aşa. Uneori centrul sexual se află
în cap. De aceea, mintea devine atât de sexuală - începe să îşi imagineze
tot felul de lucruri. Alteori centrul sexual se află în mâini - atunci doreşti
să atingi o persoană de sex opus. Câteodată centrul sexual se află în ochi
şi orice vezi transformi în obiecte sexuale. Devii pur şi simplu
pornografic. Iar altădată centrul sexual se află în urechi şi orice sunet pe
care îl auzi îl transformi într-un sunet sexual.
De exemplu este foarte posibil să mergi la templu, să asculţi
cântece devoţionale, bhajan, şi să te simţi sexual. Vei începe să te
îngrijorezi: “Ce se întâmplă? Eu sunt un credincios; nu trebuie să am
astfel de sentimente în templu.” Alteori te afli în preajma persoanei
iubite şi nu simţi nici un fel de atracţie sexuală - centrul sexual nu se
află acolo unde trebuie.
16
De multe ori te poţi simţi mai bine atunci când îţi imaginezi actul
sexual, iar când faci dragoste cu adevărat nu simţi nici un fel de
satisfacţie. Ce se întâmplă? În prezent nu îţi cunoşti absolut deloc centrii
interiori. Doar când devii sakshin poţi fi conştient de fiecare centru în
parte, iar atunci ţi se vor deschide foarte multe uşi.
Energia centrului sexual hrăneşte organele cu care intră în contact.
Când se află în urechi, în acele momente îţi poţi antrena auzul şi poţi
deveni un muzician. Când ajunge la ochi poţi deveni un pictor. Atunci
vei privi copacii şi îi vei vedea mai verzi decât sunt în realitate. Florile
vor avea pentru tine o cu totul altă frumuseţe. Când energia sexuală se
află în limbă poţi deveni un mare orator - vei hipnotiza oamenii doar cu
un singur cuvânt. Vei avea o putere hipnotică asupra celorlalţi. Asta
pentru că sexul este energie şi viaţă.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru lună.
Până acum am discutat despre locurile statice în care există centrii
interiori. În general, aceştia pot fi găsiţi în zonele descrise, dar nimic nu
este static. Totul se mişcă.
Dacă centrul lunar se află în mâini şi se întâmplă să fii medic,
atunci pacienţii tăi vor avea numai de suferit. Mulţi chiar vor muri şi nu
vei putea face nimic. De fapt, chiar tu vei fi cel care îi omori. Mâinile
tale nu vor fi altceva decât nişte mesageri ai morţii. Există doctori care,
după cum se spune, îţi iau durerea cu mâna dar sunt alţii care ţi-o
amplifică de zeci de ori.
În ayurveda, care s-a dezvoltat în paralel cu sistemul yoga, se
spune că un doctor trebuie să fie de asemenea şi yoghin. Până când nu
devii yoghin, nu poţi fi medic, nu poţi fi un vindecător adevărat. Un
medic trebuie să îşi cunoască foarte bine propriul sistem interior, înainte
de a începe să trateze un pacient. Dacă centrul morţii se află în mâinile
sau ochii medicului, acesta nu va fi de nici un ajutor. Centrul morţii
trebuie să se afle în hara, iar centrul vieţii în mâini.
În clipa în care îţi cunoşti lumea interioară, multe lucruri vor
deveni posibile. Şi de multe ori ai trecut prin nişte experienţe fără să ştii
cu adevărat ce se întâmplă. Uneori nu faci nimic şi reuşeşti în tot ce faci.
Alteori te străduieşti, munceşti din greu şi nu rezolvi nimic - totul iese
pe dos. Înseamnă că funcţionezi printr-un centru impropriu. Când un
luptător pleacă la război, el trebuie să aibă în mâini centrul morţii. Doar
atunci poate ucide cu uşurinţă. Sau mai există persoane a căror privire
este atât de pătrunzătoare încât ajung să “deoache” doar privind. Dar
există persoane a căror privire este vie, vitală. Doar îi priveşti şi te simţi
binecuvântat, scăldat în prospeţime şi tinereţe.
17
Simţi cum din privirea lor izvorăşte însăşi viaţa. Iar prin samyama
asupra Stelei Polare se obţine cunoaşterea mişcării stelelor.
30. Nabhi chakre kaya vyuha gyanam.
Practicând samyama asupra centrului ombilical, se cunoaşte
alcătuirea corpului.
Ombilicul este centrul corpului. Prin acesta ai fost hrănit de
organismul mamei în perioada în care te-ai aflat în pântec. Timp de
nouă luni ai existat doar prin buric şi ai devenit o fiinţă independentă
doar în clipa în care cordonul care făcea legătura dintre tine şi mamă
este tăiat. Centrul ombilical este extrem de important în ceea ce priveşte
corpul.
Practicând samyama asupra centrului ombilical, se cunoaşte
alcătuirea corpului. Trupul este un mecanism foarte delicat şi complex.
Numai în cap există milioane şi milioane de nervi. Oamenii de ştiinţă au
creat multe mecanisme complicate, dar nimic nu se compară cu trupul
uman - şi se pare că nici nu vor avea posibilitatea să creeze un
mecanism atât de complicat ca trupul uman. Este un miracol.
Funcţionează automat şi o face atât de bine... timp de 70 sau chiar 100
de ani. Tot ceea ce face este perfect. Este un sistem care se regenerează
singur: mănâncă; iar când celulele sunt sătule îţi dă imediat un indiciu -
stop: digeră: creează sânge, oase, măduvă; însă totodată se curăţă singur
de toate celulele care au murit. Totul se desfăşoară în mod automat.
Dacă în viaţă urmezi o cale naturală, atunci corpul va funcţiona
perfect.
Când reuşeşti să îţi cunoşti centrul ombilical, vei fi capabil să îţi
cunoşti întregul mecanism al corpului. Acesta este modul în care yoga a
reuşit să cunoască fiziologia trupului. Nu s-a cunoscut nimic prin
autopsii sau disecţii. Deoarece despre un cadavru nu poţi cunoaşte
nimic; acesta nu este identic cu un trup viu. Un om mort este foarte
diferit de un om viu. Iar oamenii de ştiinţă au ajuns şi ei la concluzia că
rapoartele post-mortem nu reprezintă altceva decât nişte estimări foarte
sumare: deoarece când un om moare, corpul începe să funcţioneze
complet diferit decât atunci când omul însufleţea trupul.
Yoga a ajuns să cunoască corpul din interior. Ea a pătruns în
interiorul corpurilor vii, folosindu-se pe deplin de conştientizare. Acesta
este şi motivul pentru care există foarte multe divergenţe între fiziologia
modernă şi descoperirile yoghine. Fiziologia modernă se rezumă doar la
cadavre, în schimb yoga este preocupată doar de ceea ce este viu.
De exemplu, atunci când tai un fir prin care curge curent electric
vei avea o experienţă anume.
18
Când vei tăia acelaşi fir, dar prin care nu mai curge nici un fel de
curent electric, atunci experienţa va fi complet diferită.
Diseci un corp mort. Şi nu poţi diseca un corp viu, deoarece în
clipa în care ai început disecţia, deja va fi mort. În viitor, fiziologia
modernă va ajunge să fie de acord cu descoperirile yoghine, pentru că
dacă se doreşte cunoaşterea unui corp viu, atunci aceasta trebuie
efectuată chiar din interiorul corpului - când curentul electric încă mai
curge şi trupul este viu.
Când pătrunzi într-un corp mort este la fel ca şi atunci când intri
într-o casă în care nu mai locuieşte nimeni. Vei vedea mobila, dar nu îl
vei întâlni pe proprietar. Însă în clipa în care intri într-o casă locuită vei
simţi imediat cum prezenţa unei fiinţe umple întreaga casă. Când eşti
prezent în corp, însăşi prezenţa ta face ca fiecare celulă să aibă o calitate
diferită. Imediat ce ai dispărut nu mai rămân în urma ta decât nişte
lucruri moarte, doar materie.
31. Practicând samyama asupra golului gâtului, apare încetarea
foamei şi setei.
Toate acestea sunt doar nişte investigaţii interioare. Yoga a ajuns
să cunoască faptul că, de exemplu, foamea nu se află exact în stomac:
setea nu este simţită doar de gât. Când corpul are nevoie de hrană sau de
apă, el transmite informaţia creierului şi acesta ţi-o retransmite ţie.
Creierul este cel care face ca stomacul să simtă foamea sau gâtul să se
simtă însetat.
Însă poţi păcăli creierul foarte uşor: poţi bea apă îndulcită cu zahăr
şi senzaţia de foame va dispărea complet. Acesta este şi motivul pentru
care oamenii care mănâncă multe dulciuri îşi pierd pofta de mâncare.
Zahărul nu te hrăneşte cu adevărat, însă creierul este păcălit de el.
Deoarece în momentul în care mănânci şi eşti sătul creşte nivelul de
zahăr din corp. La fel se întâmplă când bei apă cu zahăr: creierul este
păcălit de creşterea nivelului de glucoză din sânge.
Yoga a descoperit faptul că dacă se practică samyama asupra
anumitor centri unele lucruri încep să dispară. De exemplu, îndreaptă
samyama spre gât şi va dispărea senzaţia de sete şi foame. Acesta este şi
motivul pentru care yoghinii pot posti foarte mult timp. Despre
Mahavira se spune că obişnuia să postească timp de trei-patru luni. În
cei 12 ani în care a meditat, 11 i-a petrecut în post: trei luni postea, o zi
mânca şi apoi iarăşi postea trei luni.
Cum a reuşit? Este aproape imposibil - din punct de vedere al
omului obişnuit este imposibil. Dar în yoga există multe secrete.
19
Dacă te concentrezi asupra gâtului.... încearcă. În clipa în care

simţi că îţi este sete, închide ochii, stai liniştit şi îndreaptă-ţi întreaga
atenţie asupra gâtului. Imediat ce atenţia este îndreptată asupra gâtului
vei simţi imediat cum acesta se relaxează. Deoarece atenţia face ca tu şi
lucrul asupra căruia este îndreptată să fiţi separaţi. Gâtul simte setea şi
tu simţi că ţie îţi este sete. Îndreaptă-ţi atenţia spre gât şi brusc vei vedea
că eşti separat de gât. Datorită faptului că nu mai cooperezi vei cunoaşte
că nu tu eşti cel care este însetat, ci gâtul. Şi cum ar putea gâtul să fie
însetat fără ajutorul tău?
Cum ar putea corpul să fie înfometat fără ajutorul tău? Ai văzut
sau ai auzit vreodată de un corp mort căruia să îi fie sete sau foame?
Chiar dacă se evaporă întreaga apă din trup, un mort nu va simţi setea.
Pentru aceasta este nevoie de identificare.
Încearcă: când îţi este foame, închide ochii şi îndreaptă-te spre
gât… urmăreşte. Vei vedea că tu şi gâtul sunteţi separaţi. În momentul
în care cunoşti faptul că tu şi gâtul sunteţi separaţi, trupul va înceta să
mai spună că îi este foame sau sete. Corpul nu poate fi înfometat; doar
identificarea ta cu el te face să simţi acest lucru.
32. Practicând samyama asupra nervului denumit kurma-nadhi,
yoghinul devine capabil să rămână complet nemişcat.
Kurma-nadhi este vehiculul pranei, respiraţiei. Dacă îţi urmăreşti
atent respiraţia, fără să îi schimbi absolut deloc ritmul, doar lăsând-o să
decurgă natural şi relaxat, atunci vei deveni complet nemişcat. În tine nu
va mai exista nici o mişcare. De ce? Deoarece toate mişcările apar prin
prana, prin respiraţie. Imediat ce respiraţia a încetat, vei muri - nu te
mai poţi mişca deloc.
Practică constant samyama asupra respiraţiei, kurma-nadhi, şi,
încet-încet, vei atinge o stare în care respiraţia este aproape oprită.
Yoghinii practică această meditaţie în faţa unei oglinzi, deoarece
respiraţia lor devine atât de lentă încât nu o mai pot simţi. Singurul
indiciu care le arată că respiră este aburul care se condensează pe
oglindă. Uneori devin atât de tăcuţi încât nici nu mai ştiu dacă sunt vii
sau morţi. Acest lucru se poate întâmpla oricui pătrunde în meditaţie
profundă. Însă nu trebuie să te temi.
Când conştiinţa este deplin trezită, respiraţia aproape se opreşte.
Dar nu trebuie să te îngrijorezi. Aceasta nu este moartea, ci doar o stare
de linişte profundă.
Întregul efort depus în yoga este pentru a ajunge la o stare de
linişte totală, linişte care nu poate fi tulburată de nimic - o stare în care
conştiinţa este total trezită.
20
Am auzit că un căutător mai scrântit a intrat într-un magazin şi l-a

întrebat pe proprietar: “Ce te face să stai aici zilnic?”
“Pentru a avea un profit?”
“Şi ce este profitul?” - a întrebat nebunul.
“Atunci când dintr-un lucru faci două.”
“Acesta nu este un profit” - a spus nebunul. “Profitul este atunci
când reuşeşti să faci din două lucruri unul singur.”
Acest nebun este mai neobişnuit decât ceilalţi; probabil a fost un
om realizat. A fost un maestru sufit.
Da, profitul este atunci când poţi face din două unul. Singurul
profit real este atunci când dualitatea dispare.
Cuvântul “yoga” înseamnă metoda prin care poţi deveni unul.
Yoga înseamnă uniune, unire, completitudine. “Yoga” înseamnă unio
mistica. Da, profitul real este atunci când reuşeşti să faci din două unul.
Întregul efort este acela de a descoperi permanentul, unicul ascuns
în spatele multitudinii, nemişcătorul, netransformabilul - nemurirea.
Obiceiurile îţi vor crea multe probleme, deoarece mintea este
condiţionată de ele. Mintea este condiţionată numai de obiceiuri greşite.
Intelectul fiecărui om a fost antrenat să dividă, să disece. Iar până în
prezent, omul a trăit numai prin intelect; a reuşit să dividă totul şi acum
nu mai ştie să pună nimic la loc.
Un om venise la un mistic musulman, Farid, aducându-i ca dar o
foarfecă din aur. Farid a râs şi a spus: “Ce pot face eu cu această
foarfecă? Eu nu tai niciodată nimic în două; nu divid nimic. Mai bine o
iei înapoi. Mai degrabă adu-mi un ac din aur, deoarece cu acesta pot
coase lucrurile la loc.”
Problema constă în vechiul obicei de a diseca totul. Mintea nu se
simte atrasă decât de ceea ce este nou; neschimbătorul nu prezintă nici
un interes. Trebuie să fii foarte atent la aceste obiceiuri, altminteri ele
vor prelua controlul… şi mintea este foarte şmecheră.
Am auzit o poveste foarte frumoasă:
Mulana Arshad Va’ez a fost un mare predicator, foarte elocvent,
dar în acelaşi timp era şi un cerşetor.
Într-o zi, regele l-a chemat la curtea sa şi i-a spus: “Maulana, m-
am sfătuit cu consilierii mei şi am hotărât să te trimitem ca delegat la
curtea Şahului Shoja din Shiraz. Însă trebuie să îmi promiţi că te vei
abţine să cerşeşti pe parcursul călătoriei, deoarece nu vreau ca un
reprezentant al meu să pară sărac.”
Maulana a promis şi a plecat spre Shiraz.
După ce şi-a terminat discursul, şahul i-a spus:
21
“Faima predicilor tale s-a răspândit în întreaga lume. De aceea, te

rugăm să ne încânţi inimile măcar cu unul din discursurile tale
minunate.”
Maulana a fost de acord.
În ziua hotărâtă a intrat în moschee şi a început să vorbească. Cei
din moschee au fost atât de impresionaţi încât au început să le dea
lacrimile, înainte de a pleca. Maulana nu a mai putut rezista şi a
adăugat: “O, credincioşilor! Până acum câteva săptămâni obişnuiam să
cerşesc. Dar înainte de a veni aici am jurat să nu cerşesc cât timp stau în
oraşul vostru. Dar acum vă întreb, fraţilor: eu am promis să nu cerşesc,
dar aţi promis cuiva şi voi să nu îmi daţi nimic?”
Mintea este foarte şmecheră. Va găsi tot felul de metode să te
păcălească: “Dacă eu nu pot cerşi, atunci măcar îmi poţi da tu fără să
cer.”
Mintea este obişnuită cu analiza; yoga este o sinteză. Deci, ori de
câte ori mintea începe să analizeze, înlătur-o imediat. Prin analiză ajungi
la infim, la atomic; prin sinteză ajungi la total, la întreg. Ştiinţa a
descoperit atomul, iar yoga a descoperit atma. Atomul înseamnă
infimul, atma înseamnă infinitul, măreţul, totalul. Yoga a reuşit să
realizeze totalul; ştiinţa continuă să cunoască lucrurile în cele mai mici
detalii.
La început, ştiinţa a divizat materia în molecule; apoi, după un
timp, a reuşit să dividă şi moleculele şi a ajuns la atom. Cuvântul
“atom” înseamnă indivizibil, ceea ce nu mai poate fi divizat - dar au
reuşit să îl dividă şi pe acesta. Au ajuns la electroni şi neutroni crezând
că de acolo nu pot merge mai departe. Electronii nici măcar nu pot îi
văzuţi, deci cum ai putea să îi divizi? Însă oamenii de ştiinţă au reuşit să
o facă - cbiar fără să îi vadă.
Vor continua la nesfârşit....
Yoga este un proces opus: sintetizează totul. Totalul este unul.
Mintea este şi ea divizată în mintea solară şi cea lunară. Mintea
solară este ştiinţifică; mintea lunară este poetică. Mintea solară este
analitică, matematică, logică, aristoteliană: mintea lunară este sintetică,
ilogică, neraţională. Funcţionează atât de diferit încât între ele nu poate
exista nici un limbaj de comunicare.
Un ţigan circar se certa cu fiul său: “Băiete, eşti un leneş şi un
pierde-vară! De câte ori ţi-am spus că trebuie să îţi iei o slujbă şi că nu
este bine să îţi iroseşti viaţa? De câte ori ţi-am spus că trebuie să înveţi
să faci jonglerii şi giumbuşlucuri, astfel încât să te poţi bucura de
viaţă?” Apoi a ridicat mâna în semn de ameninţare şi a continuat:
22
“Jur că dacă nu mă asculţi nici acum, te voi trimite la şcoală; acolo

vei fi îndopat cu tot felul de cunoştinţe, vei deveni învăţat şi îţi vei
petrece restul vieţii în suferinţă şi dorinţe.”
Aceasta este non-mintea. Un ţigan se gândeşte doar la fericire, la
celebrare. Ca dovadă sunt chiar cuvintele unuia dintre ei.
Încearcă să vezi unde te găseşti: în mintea solară - raţională,
argumentativă, logică - sau în mintea lunară - poetică, imaginativă,
visătoare. Unde te afli?
Însă este bine să cunoşti faptul că fiecare dintre ele reprezintă doar
o jumătate. Este necesar să le depăşeşti. Dacă în prezent exişti în mintea
solară, revino în cea lunară, deoarece este necesar să le cunoşti pe
amândouă - calea transcenderii trece prin ambele. Dacă eşti un om de
casă este necesar să devii un circar.
Iată ce înseamnă a fi discipol, căutător, sannyasin: dacă eşti prea
logic, atunci este bine să te abandonezi cuiva, să te sacrifici, să te
dăruieşti. Eşti prea argumentativ? Cel care este prea argumentativ nu are
nimic altceva de făcut decât să mă privească. În mine nu există nici un
fel de argumentări. Totul se limitează la iubire. Mă poate privi şi
imediat va simţi iubirea. Încrederea este foarte importantă; prin ea se
poate comuta energia de la soare către lună.
Iar în momentul în care ai reuşit să îţi transferi energia către lună,
atunci ţi se oferă o altă posibilitate: transcenderea lunii. Atunci devii un
observator. Acesta este ţelul.
23
II. ÎŢI LIPSEŞTE BALONUL
1. Este posibil să fii conştient de iluminare şi, în acelaşi timp,

să fii iluminat? Gândul de a fi iluminat poate crea ego-ul? Te rog,
explică aceste lucruri.
Primul lucru care trebuie înţeles: ce este ego-ul. Acesta nu este

ceva substanţial. Este doar o idee, un substituent fără de care îţi va fi
foarte greu să trăieşti. Datorită faptului că nu ştii cine eşti, trebuie să îţi
creezi o idee despre tine: altminteri vei înnebuni. Trebuie să îţi fixezi
anumiţi indicatori, astfel încât să poţi şti: “Da, acesta sunt eu.”
Am auzit că un prost venise într-un oraş şi a înnoptat într-o
dharmasala. Până atunci nu mai dormise niciodată la un loc cu atât de
mulţi oameni. A început să se îngrijoreze şi să se teamă că dimineaţa nu
se va mai putea recunoaşte pe sine. Era înconjurat de foarte mulţi
oameni. Până atunci nu dormise decât singur în cameră. Desigur, în
starea de veghe exista posibilitatea să se rătăcească printre ceilalţi.
Stând în pat speriat, cineva s-a apropia de el şi l-a întrebat: “Ce se
întâmplă cu tine? De ce eşti speriat şi nu poţi dormi?” Prostul i-a
explicat problema sa şi omul celălalt a început să râdă: “Este foarte
simplu. Priveşte în colţul acela; un copil şi-a uitat balonul acolo. Ia-l,
leagă-l de picioare şi dimineaţă când te vei trezi vei şti exact cine eşti.
Astfel, nu te poţi rătăci.”
Prostul a spus: “Da, ai dreptate.” Şi-a legat balonul de picior şi a
adormit buştean. În timpul nopţii, omul care era interesat de problema
prostului i-a jucat o farsă şi şi-a legat balonul de piciorul său, după care
s-a culcat într-un pat alăturat.
Dimineaţa, după ce s-a trezit, prostul a început să plângă. Mai
mulţi oameni s-au adunat în jurul său şi l-au întrebat ce are.
A răspuns: “Acum ştiu perfect că el sunt eu, dar cine sunt eu?”
24
Aceasta este problema.

Ego-ul există deoarece tu nu ştii cine eşti. De aceea un nume, o
adresă, o figură anume, nişte fotografii - toate acestea te ajută. Acestea
sunt baloanele care ţi le-ai agăţat de tine.
Dacă într-o bună zi te uiţi în oglindă şi nu îţi mai vezi chipul cu
care eşti obişnuit, pur şi simplu vei înnebuni - îţi lipseşte balonul. Faţa
însă ţi se schimbă constant, doar că o face atât de încet încât nu poţi
vedea diferenţa. Priveşte-ţi pozele din copilărie şi o să vezi diferenţa.
Ştii că acel copil eşti tot tu, chiar dacă te-ai schimbat atât de mult. Însă
tu nu eşti faţa, deoarece adânc în interior ceva a rămas neschimbat.
Numele ţi se poate schimba foarte uşor: eu fac acest lucru în fiecare zi.
Continui să le schimb numele tuturor celor care vin la mine doar pentru
a le reaminti că numele nu este altceva decât un balon agăţat de picioare
- iar acesta poate fi foarte uşor înlocuit. Încerc să îi ajut pe toţi să scape
de această identificare orbească cu propriul nume.
Ego-ul nu este altceva decât un substituent fals pentru sine. Când
cunoşti cine eşti, atunci nu mai există nici o posibilitate ca ego-ul să îşi
mai facă apariţia.
Mă întrebi: “Gândul de a fi iluminat poate crea ego-ul?” Gândul
este deja creat de ego. Gândul nu poate crea nimic, decât un alt gând.
Când ego-ul a dispărut şi ai devenit iluminat.... Aceasta este şi
semnificaţia iluminării: trecerea de la ego la Sine, de la ireal la real, de
la minte la non-minte, de la corp la neîntrupat. În clipa în care ştii cine
eşti cu adevărat, nu văd cum te-ar putea convinge altcineva să îţi legi o
etichetă de picior pentru a te putea recunoaşte. Aşa ceva este imposibil.
O persoană iluminată nu poate fi egoistă. Orice ar spune.... Este
foarte posibil ca afirmaţiile sale să ţi se pară foarte egoiste. Krishna îi
spune lui Arjuna: “Lasă totul în seama mea. Eu sunt Dumnezeul care a
creat lumea.” Pare foarte egoist. Poţi găsi o persoană mai egoistă? Dar
ascultă la ce spune şi Iisus: “Eu şi Tatăl suntem unul. Eu sunt
Dumnezeu.” De asemenea, pare foarte egoist. Mansur a afirmat: “Eu
sunt adevărul, adevărul final - Anal haq”. Musulmanii însă nu au putut
să suporte şi l-au ucis. Evreii l-au ucis pe Iisus. Sunt acestea nişte
afirmaţii egoiste? În Upanishade se declară: “Aham Brahmasmi” - “Eu
sunt Totul. Eu sunt Întregul. Eu sunt Brahman.”
Însă ei nu sunt deloc egoişti: oamenii i-au înţeles complet greşit. Şi
tot ceea ce spun este adevărat.
Am auzit despre un om că era foarte îngrijorat în legătură cu
complexul său de inferioritate şi s-a dus la un psihanalist adlerian,
spunându-i: “Sufăr foarte mult datorită faptului că mă simt inferior.
25
Mă poţi ajuta?” Psihologul l-a privit şi a spus: “Dar tu chiar eşti

inferior. Aici nu este vorba despre un complex de inferioritate. Tu eşti
deja inferior, deci ce pot face eu?”
Când Krishna a afirmat: “Eu sunt Dumnezeu” - chiar aşa este. El
nu este deloc egoist. Ce poate face el? Dacă ar spune că nu este
Dumnezeu, atunci ar spune un neadevăr. Dacă ar încerca să pară umil şi
să afirme că este un nimeni - aşa cum fac aşa-zişii mahatma - va
ascunde un adevăr, un fapt real. Când Mansur spune: “Eu sunt
adevărul” - el chiar este.
Însă problema nu este a lui Mansur, Iisus sau Krishna, ci a ta, a
oamenilor obişnuiţi. Majoritatea nu pot înţelege limbajul non-ego-ului.
Fiecare continuă să interpreteze totul în propriul său mod.
Să îţi spun o anecdotă:
Un comerciant avea un papagal pe care îl ţinea în magazinul său
pentru a-i amuza pe cumpărători; de asemenea, papagalul mai avea
câteodată şi grijă de magazin atunci când proprietarul era plecat.
Într-o zi, când proprietarul a plecat să îşi facă baia rituală,
papagalul stătea pe, un raft şi observa cum o pisică tocmai sărise pe un
şoricel. Papagalul s-a speriat şi a început să dea din aripi, vărsând astfel
un borcan cu ulei de migdale.
Când proprietarul s-a întors şi a văzut dezastrul din prăvălie, s-a
înfuriat, a luat un băţ şi a început să dea în papagal până când acesta a
rămas fără pene.
Papagalul, trist, s-a aşezat într-un colţ al magazinului şi câteva zile
nu a mai scos nici un sunet. Proprietarul, căindu-se, a încercat totul
pentru a-l face să vorbească, a apelai chiar şi la cumpărători. Dar totul a
fost în zădar.
Într-o zi, în timp ce pasărea stătea liniştită la locul ei, a intrat în
magazin un dervish chel. Imediat papagalul şi-a luat zborul de pe
tejgheaua prăvăliei şi a spus: “Aha, înţeleg că şi tu ai răsturnat un
borcan cu ulei de migdale!”
Fiecare interpretează totul în felul său. Iar noi înţelegem doar
limbajul pe care l-am folosit până în prezent.
O persoană iluminată nu are un ego - dar nici pioşenie sau falsă
umilinţă. Falsa umilinţă nu este altceva decât un ego foarte subtil, foarte
prelucrat. Când ego-ul dispare, atunci va dispărea şi falsa umilinţă.
O persoană iluminată ştie cine este, de aceea nu are nici o nevoie
să îşi impună o identitate falsă. Înainte de iluminare, aceasta era foarte
necesară - facă ea s-ar fi pierdut în mulţime. I-ar fi fost imposibil să
trăiască fără ajutorul ei.
26
Ego-ul este necesar atâta timp cât eşti ignorant, dar în clipa în care
ai devenit iluminat, el dispare singur. Este la fel ca atunci când un orb
întreabă: “Oare atunci când voi putea vedea voi mai avea nevoie de
baston sau nu?” Ce îi poţi răspunde? Nimic altceva decât: “Atunci când
ochii sunt vindecaţi şi poţi vedea, bastonul va dispărea de la sine. De ce
l-ai mai căra după tine? De ce mai este nevoie să bâjbâi, dacă poţi
vedea?” Bastonul şi bâjbâiala sunt nişte substituente - foarte
nesemnificative - dar necesare.
Întrebarea pusă de tine trebuie foarte bine înţeleasă: “Este posibil
să fii conştient de iluminare şi, în acelaşi timp, să fii iluminat? Gândul
de a fi iluminat poate crea ego-ul?” Dacă ego-ul există, nu mai este nici
o nevoie să îl creezi - deja există, iar gândul de iluminare este creat
chiar de el. Când ego-ul a dispărut şi conştientizarea, Sinele şi-a făcut cu
adevărat apariţia - soarele a răsărit - atunci nimic nu mai poate crea ego-
ul - absolut nimic. Poţi declara că eşti Dumnezeu; nici chiar o astfel de
afirmaţie nu va crea vechiul şablon egoistic - nimic nu îl mai poate crea.
“Este posibil să fii conştient de iluminare...?” Iluminarea este
conştientizare. Eu te înţeleg. Limbajul te induce în eroare. Nu poţi fi
conştient de conştientizare; altminteri vei deveni o victimă a regresiei
infinite. Atunci vei deveni conştient de conştientizarea conştientizării -
şi vei continua aşa la infinit. Nu vei ajunge la nici un final: vei fi
conştient de prima conştientizare, apoi de a doua, după aceea de a
treia... Şi poţi continua. Nu, nu este nevoie de aşa ceva - conştientizarea
este îndeajuns.
Deci, când cineva este iluminat este conştient, dar nu este
conştient de conştientizare. Este perfect conştient, fără ca în ea să existe
nici un obiect. Este la fel ca atunci când lumina alungă întunericul şi
dezvăluie ceea ce se află în acea cameră. Acolo nu mai există nici un
obiect, lumina nu mai poate cădea asupra nici unui lucru. Este doar o
conştiinţă pură. Obiectele au dispărut şi subiectivitatea proprie şi-a facut
apariţia în totalitate. Din moment ce nu mai există nici un obiect, nu mai
poate exista nici subiect. Ambele au dispărut. Pur şi simplu eşti
conştient. Nu conştient de ceva anume, ci doar conştient. Tu eşti
conştientizarea.
Să îţi explic dintr-un alt unghi, pentru a înţelege mai bine. Când
iubeşti, dacă ai iubit vreodată, tu nu eşti un iubit, ci devii însăşi iubirea.
Nu înseamnă că faci ceva. Nu eşti cel care acţionează, deci cum te-ai
putea numi un iubit? Expresia corectă este “eşti iubirea”.
Când vine cineva la mine şi observ că este gata să îşi dăruiască
sufletul în căutarea spirituală nu îi spun:
27
“Promiţi multe” - ci: “Tu eşti promisiunea.” Această afirmaţie are

o valoare imensă. Printr-o afirmaţie de genul: “Tu promiţi” - nu faci
altceva decât să îţi dezvălui ambiţia interioară. Când un tată îi spune
fiului: “Promiţi” - el nu înţelege altceva decât: “Şi eu am dorit să devin
bogat, dar nu am reuşit. Însă tu vei fi capabil, pentru că arăţi că poţi.”
Tatăl nu face altceva decât să îşi satisfacă propria ambiţie prin fiul său.
Când afirm: “Tu eşti promisiunea” - eu nu am nici o ambiţie pe
care să mi-o satisfac prin altcineva. Doar afirm ceva despre tine; aceasta
nu are nimic de-a face cu ambiţia. Eu sunt pe deplin satisfăcut şi nu
doresc nici un fel de realizare sau mulţumire prin altcineva. Această
afirmaţie nu face altceva decât să îţi arate propria potenţialitate.
Dacă eşti muzician, iar fiul tău nu are înclinaţie spre muzică,
atunci nu îi vei mai spune că promite multe. Poate că el va avea
înclinaţie spre matematică; atunci altcineva îi va spune că are un viitor
promiţător în acel domeniu. Când vezi că cineva promite multe, nu faci
altceva decât să îţi aduci în prim plan propriile dorinţe neîmplinite.
Când îi spun cuiva: “Tu eşti promisiunea” - înţeleg prin aceasta
faptul că acea persoană are o potenţialitate imensă de a înflori, de a
creşte - indiferent de direcţia care şi-o alege.
În momentul în care iubeşti nu vei simţi că eşti un iubit, ci vei
simţi că eşti însăşi iubirea. De aceea. Iisus spune: “Dumnezeu este
iubire.” Poate că te gândeşti că ar fi fost mai bine să spună: “Dumnezeu
este foarte iubitor.” Ce se înţelege prin afirmaţia că “Dumnezeu este
iubire”? Simplul fapt că “Dumnezeu” şi “iubirea” devin sinonime. De
fapt, afirmaţia lui Iisus este tautologică. Se poate crede că spune:
“Iubirea este iubire” - sau: “Dumnezeu este Dumnezeu”. Iubirea nu este
un atribut al lui Dumnezeu; iubirea este însăşi fiinţa sa. El nu iubeşte, ci
este iubirea.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cel care devine iluminat. El nu este
conştient de iluminare, ci doar este conştient. Trăieşte în conştientizare,
doarme şi se mişcă în conştientizare. Trăieşte şi moare pe deplin
conştient. Conştiinţa devine o sursă infinită a fiinţei sale, o flacără care
nu pâlpâie absolut deloc, o stare absolut permanentă. Nu este un atribut,
nu este ceva accidental; nu poate fi pierdută. Întreaga sa fiinţă este
conştientă.
2. Eu mă aflu în general în două minţi - a soarelui şi a lunii. Te

rog, comentează acest lucru.
Mintea în general este divizată - acesta este modul în care
funcţionează.
28
Va trebui să înţelegi întregul mecanism al minţii, modul în care

funcţionează.
Funcţia minţii este aceea de a divide. Dacă nu divizi, mintea
dispare. Mintea are nevoie de divizare; ea creează opusurile. Mintea este
cea care spune: “Îmi place de cutare: iar de cutare nu îmi place. Te
iubesc; te urăsc. Acesta este un lucru frumos; acela este urât. Trebuie să
faci această muncă; pe cealaltă nu trebuie să o faci.” Mintea reprezintă
alegere. Acesta este şi motivul pentru care Krishnamurti insistă atât de
mult asupra atingerii stării de non-minte. A deveni lipsit de alegere
înseamnă a înceta să mai divizi lumea.
Gândeşte-te. Dacă oamenii vor dispărea de pe pământ, va mai
rămâne ceva care să fie frumos şi urât? Va mai exista ceva bun şi rău?
Toate divizările se vor evapora. Lumea va rămâne aceeaşi. Florile vor
înflori, stelele vor străluci, soarele va răsări - totul va continua să fie la
fel. Însă, odată cu omul va dispărea şi diviziunea. “Om” înseamnă
“minte”.
Acesta este şi sensul poveştii biblice în care lui Adam i-a fost
interzis să guste din fructul cunoaşterii. Ar fi fost mai bine dacă s-ar fi
tradus nu “copacul cunoaşterii”, ci “copacul minţii”. Atunci întreaga
povestire ar fi devenit zen. Şi exact acesta este înţelesul ei: copacul
cunoaşterii este copacul minţii; altminteri, de ce ar fi vrut Dumnezeu ca
fii săi să rămână ignoranţi? Nu, el a dorit ca ei să trăiască fără divizare,
fără minte, în unitate. Dacă un maestru zen ar încerca să o comenteze,
cu siguranţă ar fi definit acel copac ca fiind “copacul minţii”. Atunci
totul va deveni foarte clar.
Dumnezeu a dorit ca Adam să trăiască fără minte. Să trăiască o
viaţă nedivizată, să trăiască la cea mai mare intensitate posibilă.
Problema este că divizarea te divide şi pe tine. Ai observat? Ori de câte
ori divizi, ceva se rupe în tine. În clipa în care spui: “Îmi place de
cineva” - deja mâna s-a îndreptat spre acel om. În clipa în care spui:
“Nu îmi place de persoana aceea” - imediat mâna se retrage în interior.
Dumnezeu a dorit ca Adam să fie total.
Iar povestea biblică spune că atâta timp cât omul nu renunţă din
nou la cunoaştere, el nu va fi reprimit în grădina raiului. Iisus a renunţat
la cunoaştere. De aceea el părea absurd, paradoxal. Ceea ce Adam a
făcut împotriva lui Dumnezeu, Iisus a reparat, a recurăţat gunoiul din
conştiinţa umană. Adam a fost aruncat din grădină; Iisus a reintrat.
Cum? Renunţând la minte, la divizare.
Mintea funcţionează întotdeauna prin divizare. Încearcă să nu
divizi. Vezi o floare - nu mai spune că este frumoasă. Nu este nevoie.
29
Este frumoasă şi fără să o spui tu. Dacă o spui nu îi vei adăuga mai
multă frumuseţe. Deci, care este sensul să mai afirmi ceva?
Există o povestioară despre Lao Tzu. El obişnuia ca în fiecare
dimineaţă să iasă la plimbare şi un vecin îl urma în permanenţă. Vecinul
mergea pe lângă Lao Tzu ştiind foarte bine că acestuia nu îi place să
vorbească mult. La un moment dat, vecinul a fost vizitat de un prieten şi
în următoarea dimineaţă au ieşit amândoi să se plimbe cu Lao Tzu.
Prietenul a fost înştiinţat de faptul că nu trebuie să spună nimic în
preajma lui Lao Tzu. S-a abţinut până când a răsărit soarele când,
uitând, a afirmat: “Ce dimineaţă magnifică.” Vecinul şi Lao Tzu nu au
comentat.
După ce s-au întors acasă, Lao Tzu i-a spus vecinului: “Să nu îl
mai iei cu tine pe acel om. Este prea vorbăreţ.”
Prea vorbăreţ?
Vecinul l-a apărat: “Dar nu a spus mare lucru, doar câteva
cuvinte.”
Lao Tzu i-a răspuns: “Eu mă aflam acolo, deci ce sens avea să mai
spună ceva? Şi era la fel de magnifică chiar dacă nu spunea nimic. De
ce să intervină mintea? Nu, acel om este prea vorbăreţ: nu îl mai lua cu
tine niciodată.”
Acel om a divizat lumea. A afirmat că dimineaţa era frumoasă.
Când spui că un lucru este frumos, deja ai condamnat, deoarece
frumuseţea nu poate exista fără urâţenie. În clipa în care spui “te
iubesc”, deja ai spus “te urăsc”.
Dacă poţi trăi fără să divizi.... Priveşte o floare. Permite-i să existe
şi priveşte-o. Permite-i să existe; nu rosti nimic. Şi nu rosti nimic nici în
interior. Nu îţi forma nici un fel de idee. Las-o să existe şi vei ajunge la
o realizare deosebită.
Când te simţi trist, nu denumi acea stare ca fiind tristeţe. Această
meditaţie le-am oferit-o foarte multor oameni şi ei au rămas surprinşi de
efectul ei. Le spuneam: “Data viitoare când vă simţiţi trişti, nu spuneţi
că aceea este «tristeţe». Doar observaţi ce se întâmplă.” Trebuie doar să
urmăreşti. Nu analiza, nu te folosi de minte, nu eticheta, nu categorisi
nimic. Permite-i faptului respectiv să se afirme singur: tu trebuie să fii
doar un observator. Iar cu timpul vei simţi: “Tristeţea nu este tristeţe.”
De asemenea, fericirea nu este fericire aşa cum în general obişnuiai să
crezi.
Încet-încet hotarele se întâlnesc, se contopesc şi dispar. Atunci vei
spune că există o singură energie - fericirea şi nefericirea sunt unul şi
acelaşi lucru.
30
Propria interpretare este cea care face diferenţa; energia este una.
Extazul şi agonia nu sunt deloc diferite. Înterpretarea ta le face să fie
două. Lumea şi Dumnezeu sunt unul şi acelaşi lucru.
Renunţă la interpretări şi observă realul. Înterpretatul este iluzoriu;
neinterpretatul este realul.
Întrebarea este: “Eu mă aflu în general în două minţi....” Mintea
este veşnic divizată; acesta este modul în care funcţionează, prosperă şi
trăieşte.
Soarele şi luna: acestea trebuie foarte bine înţelese. Deoarece
fiecare bărbat este şi femeie, iar fiecare femeie este şi bărbat.
Este posibil să rămâi divizat în interior - bărbatul şi femeia
interioară pot rămâne separaţi. Atunci va exista un conflict. Şi chiar
aceasta este starea prezentă a umanităţii. Dacă bărbatul interior se poate
întâlni cu femeia interioară, într-o îmbrăţişare profundă, atunci vei
deveni o unitate - nici bărbat şi nici femeie. Atunci vei fi transcendental.
Să îţi spun o poveste, una dintre cele mai îndrăzneţe şi
pătrunzătoare poveşti. O astfel de poveste nu poate apărea decât în
India. Dar nu în India zilelor noastre, deoarece acum şi această ţară este
la fel de laşă ca toate celelalte.
Lingam este reprezentarea simbolică a organului sexual al lui
Shiva. Există milioane de temple închinate lingamului lui Shiva. Şi nu
vei vedea nicăieri o statuie a sa, ci pretutindeni a rămas doar acest
simbol. Şi în simbol nu este reprezentat doar lingamul, ci şi yoni -
organul sexual feminin. Este soarele şi luna; bărbatul întâlnind femeia;
yin şi yang într-o profundă uniune sexuală. Aceasta este doar o indicaţie
a modului în care bărbatul interior se întâlneşte cu femeia interioară,
deoarece interiorul nu are un chip. Acesta este şi motivul pentru care au
dispărut statuile care îl înfăţişau pe Shiva. Înteriorul este doar energie -
de aceea, lingamul nu are o formă, ci este doar energie.
Povestea este foarte veche.... Nu ai de ce să te simţi şocat:
deoarece, în general, mintea occidentală a devenit foarte speriată de
realitate.
Shiva făcea dragoste cu consoarta sa, Devi. Desigur, când Shiva
face dragoste cu Devi, aceea nu este o iubire obişnuită. Şi nu face
dragoste cu uşile închise. La un moment, în lumea zeilor a apărut o
urgenţă şi Brahma şi Vishnu, împreună cu alţi zei, au venit la Shiva
pentru a-i cere un sfat. Aşa că au intrat în casă. Shiva, fiind atât de
cufundat în actul iubirii nu a fost conştient de faptul că era privit. Zeii
stăteau şi îi priveau; nu mai puteau pleca. Energia era atât de puternică
şi intensă încât nu puteau pleca: dar nici deranja. Era un act sacru.
31
Shiva continua să facă dragoste, şi continua, şi continua. Zeii au

început să se îngrijoreze şi să se gândească când va termina. În plus, ei
aveau nevoie urgentă de o soluţie la problema cu care se confruntau.
Însă Shiva era complet topit în extaz. El şi Devi, amândoi nu se mai
aflau acolo - bărbatul şi femeia s-au contopit complet unul în celălalt.
Era o muzică cântată de o orchestră a energiilor.
Zeii doreau să mai rămână, dar se temeau de ceilalţi zei, care nu îi
urmaseră - acesta este modul în care funcţionează o minte puritană.
Doreau să privească, dar dacă o făceau îşi puneau în joc prestigiul.
Atunci i-au spus lui Shiva: “De astăzi, forma ta va dispărea din lume şi
vei fi ţinut minte doar ca un simbol falic” - lingamul în yoni, soarele în
lună, giuvaerul în lotus. “Vei fi întotdeauna ţinut minte ca orgasm
sexual.”
Acest lucru se întâmplă întotdeauna. Am un prieten care este
foarte pornit împotriva pornografiei, dar întreaga sa bibliotecă este plină
numai cu cărţi şi reviste pornografice. Odată, când l-am vizitat, l-am
întrebat de ce şi-a umplut biblioteca cu asemenea cărţi şi mi-a răspuns:
“A trebuit să mă documentez foarte bine înainte de a începe să critic. A
fost necesar să cunosc toate secretele şi fenomenele petrecute în
pornografie pentru a putea să o critic.” De fapt, el nu face altceva decât
să mănânce o prăjitură şi, în acelaşi timp, să dorească să o păstreze.
Ceilalţi zei s-au supărat pe Shiva, dar, după mine, acel blestem s-a
dovedit a fi o binecuvântare, deoarece simbolul este cu adevărat
minunat. Este singurul simbol falic din lume care este venerat ca
Dumnezeu, fără nici un fel de condamnare. Hinduşii au uitat complet că
este falic. Ei l-au acceptat pe deplin. Yin şi yang întâlnindu-se într-o
îmbrăţişare profundă; lingamul este plasat pe yoni – o întâlnire supremă,
două energii care devin una.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în interior, dar se va întâmpla doar
când vei renunţa la minte. Iubirea este posibilă doar în absenţa minţii. Şi
când ai renunţat la minte, atunci nu doar iubirea îţi va fi accesibilă, ci şi
Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este iubire.
Dacă există un conflict interior între soare şi lună, atunci, dacă eşti
bărbat, vei fi întotdeauna interesat doar de femeia exterioară; dacă eşti
femeie, vei fi fascinată doar de bărbatul exterior. În clipa în care
conflictul interior este aplanat şi energia solară se întâlneşte cu cea
lunară, atunci nu vei fi atras de nimic exterior. Pentru prima oară vei fi
cu adevărat împlinit sexual. Dar nu spun că vei renunţa la femeia
exterioară. Nu este nevoie de aşa ceva. Dar atunci relaţia dintre voi va fi
cu totul diferită – foarte armonioasă.
32
Nu va fi o relaţie a nevoilor, ci a împărtăşirii, a dăruirii. În prezent,

când un bărbat se apropie de o femeie, o face datorită unei nevoi; el
doreşte să se folosească de femeie ca de un instrument. Acelaşi lucru
este valabil şi pentru femei. Acesta este şi motivul pentru care femeile şi
bărbaţii se află în permanenţă în conflict; iar motivul este datorat luptei
interioare. Şi acest conflict este reflectat în exterior.
Iar când te foloseşti de o femeie, cum crezi că ea poate fi liniştită
şi echilibrată? Crezi că va sta lângă tine în deplină armonie? Simte că ai
redus-o la un instrument; simte că îi furi sufletul. Atunci este normal să
se înfurie. Astfel, se întoarce împotriva bărbatului.
Acesta este un conflict şi nu iubire - este o luptă. Seamănă mai
mult cu ura decât cu iubirea.
În clipa în care eşti acordat, echilibrat cu femeia şi bărbatul
interior, vei începe să fii acordat şi cu ceilalţi din jurul tău. Conflictul
interior dispare; la fel şi cel exterior. Exteriorul nu este altceva decât o
umbră a interiorului. Atunci vei fi total independent. Vei fi aşa cum
alegi singur: dacă doreşti să ai o relaţie cu cineva, atunci o vei avea, însă
între voi nu va exista nici un conflict. Dacă doreşti să nu ai nici o relaţie,
atunci vei fi singur; nu singuratic, ci singur. Aceasta este frumuseţea
unităţii organice interioare. Întregul efort la care te îndeamnă Patanjali
este următorul: transformarea energiei solare în energie lunară. Apoi,
va trebui să fii un martor al lor, să le observi cum se contopesc, cum
devin una singură. Patanjali te învaţă cum să le transcenzi.
Mintea nu îţi va permite să faci nimic. Trebuie să renunţi la ea.
Mintea depinde de divizare: cineva este bărbat, altcineva este femeie.
Dar ce este Buddha - bărbat sau femeie? Noi avem o reprezentare
simbolică a lui Shiva ca Ardhanarishwar - jumătate bărbat/jumătate
femeie. Este perfect. Şi aşa trebuie să fie, deoarece fiecare om este creat
de bărbat şi femeie - jumătate din tine provine de la tată şi cealaltă
jumătate de la mamă. Deci, cel mult, diferenţa nu,este calitativă. Femeia
este conştientă de feminitatea sa şi inconştientă de bărbatul înterior;
bărbatul este conştient de masculinitatea sa şi inconştient de femeia din
interior. Aceasta este singura diferenţă dintre ei.
Este foarte dificil, deoarece mintea a fost condiţionată să fie ori
masculină, ori feminină. Societatea nu permite existenţa fiinţelor fluide,
ci transformă fiecare fiinţă într-un lucru solid, ferm. Băieţilor li se
spune: “Nu trebuie să vă jucaţi cu păpuşi. Voi sunteţi băieţi; numai
fetele se joacă cu păpuşi.” Astfel, băieţii încep să se focalizeze doar
asupra părţii masculine din ei. Şi prin aceasta nu fac altceva decât să se
îndepărteze de unitatea pură a fiinţei lor.
33
Fetelor li se spune: “Nu este bine să vă căţăraţi în copaci. Doar

băieţii fac acest lucru.” Ce nonsens! Copacii sunt pentru toţi. “Nu înotaţi
în râu; aceasta este treaba băieţilor.” Dar râurile simt pentru toţi.
Acesta este modul în care umanitatea începe să îşi distrugă
potenţialitatea. Mm?...fetelor şi băieţilor li se impune un rol anume.
Totalitatea lor este complet pierdută. Astfel, devin închişi şi nu mai pot
vedea limpezimea cerului.
Bărbatul este o fereastră, femeia este o fereastră - sau mai bine
spus doar ramele de la fereastră - acestea nu sunt fiinţa reală. Nu începe
să te identifici cu rama.
În momentul în care începi să te relaxezi şi să absorbi partea din
tine respinsă, negată, vei deveni atât de bogat încât nici nu îţi poţi
imagina. Atunci fiinţa ta va fi cu adevărat întreagă.
Acesta este şi mesajul prin care îi îndemn pe toţi să devină sfinţi,
sacri. Nu mă refer la adoptarea unui ordin monastic creştin, budist sau
jainist. Toate acestea sunt nişte prostii. Doresc ca fiecare să devină
sfânt, în sensul de a fi întreg. Devino total. Acceptă tot ceea ce a negat
societatea; şi nu are de ce să îţi fie teamă. Nu te teme - dacă eşti bărbat,
nu are de ce să îţi fie teamă dacă uneori eşti mai feminin.
De exemplu, ţi-a murit cineva apropiat, dar nu poţi plânge,
deoarece numai femeile fac aşa ceva. Un lucru atât de minunat - cum
sunt lacrimile - bărbaţilor le-a fost interzis. Bărbatul devine din ce în ce
mai dur, mai violent, mai nervos. Nici nu avem de ce să ne mirăm că se
pot naşte oameni precum Adolf Hitler. Un bărbat care nu mai poate
plânge, într-o bună zi va deveni un Hitler, un Gingis-Han. Nu va putea
simţi nici un fel de simpatie; va deveni atât de dur, încât nici nu va şti
cât rău le face celorlalţi din jurul său. Hitler a ucis milioane de oameni
fără nici o părere de rău. Într-adevăr, el a fost un bărbat complet;
feminitatea a dispărut complet din el - compasiunea, iubirea, lacrimile.
Doresc ca bărbaţii să poată plânge la fel de uşor cum o fac şi
femeile. Lacrimile sunt cele care înmoaie inima. Ele te vor face mai
lichid, mai curgător. Atunci vei reuşi să părăseşti rama în care eşti
încastrat şi vei putea vedea cerul.
Femeilor nu li se permite să râdă din tot sufletul, aşa cum o face
Gurudayal. Râsul este considerat ca fiind împotriva graţiei feminine. Ce
nonsens! Dacă nu poţi râde din toată inima, atunci vei pierde foarte
multe. Iar un râs adevărat porneşte întotdeauna din burtă: el trebuie să
fie atât de puternic încât întregul corp este scuturat de acesta. Nu trebuie
să fie un râs mental. Femeile însă zâmbesc: nu au voie să râdă.
34
Oamenii nu trebuie să devină domni şi doamne, ci trebuie să

devină sfinţi, întregi, sacri. Întregul integrează totul: Dumnezeu şi
diavolul, binele şi răul. Atunci nu mai există nici o divizare şi mintea
dispare. Un om sfânt nu are o minte.
Când un om sfânt rămâne catolic, atunci el nu este deloc sfânt,
deoarece are o minte catolică. Un sfânt hindus care rămâne hindus, nu
este deloc sfânt.
Chiar ieri am citit o carte scrisă de Pagal Baba. Traducerea
numelui său ar suna cam aşa – “Zănaticul Papa”. Şi cred că chiar este
nebun. Nu în sensul unui iluminat ci patologic. El se crede sfânt şi
înţelept, dar ceea ce am citit în cartea sa m-a surprins: “Mulţi
occidentali ar dori să îi convertesc la hinduism, dar trebuie să le spun că
aşa ceva nu este posibil. Un hindus se naşte, iar pentru a dobândi
calitatea de hindus trebuie să câştigi acest merit timp de multe vieţi. De
aceea trebuie să îi refuz. A deveni un hindus reprezintă culmea
încarnărilor.”
Şi el mai spune că dacă te-ai născut hindus şi nu ai o karma bună,
fără să devii din ce în ce mai religios şi virtuos, atunci vei recădea în
clasa inferioară a umanităţii - de exemplu, devii un american. Culmea
este că această carte a fost publicată chiar de o editură americană
“Simon & Schuster”.
Aceştia nu sunt nişte oameni sfinţi, ci doar nişte extremişti hinduşi
- nişte oameni bolnavi psihic.
Prin minte nu poţi fi sfânt. Oricât de virtuos ai fi, mintea va
continua să rămână nesfântă, deoarece ea nu poate fi totală. Ţine minte
acest lucru.
Într-o seară, Mulla Nasruddin i-a spus soţiei sale: “Pune pe masă
nişte brânză, deoarece aceasta deschide apetitul şi face vederea mai
bună.”
Soţia a răspuns: “Nu mai avem brânză.”
“Ah, este foarte bine, pentru că brânza strică dinţii şi gingiile.”
“Care dintre afirmaţiile tale sunt adevărate?” - a întrebat soţia.
“Dacă am fi avut brânză, atunci prima dintre ele; dacă nu, cea de-a
doua.” Acesta este modul în care funcţionează mintea.
Iubeşti o femeie dacă este accesibilă pentru tine; altminteri vei
începe să o urăşti.
Înlătură diviziunile; renunţă la divizare. Trăieşte viaţa ca un întreg.
Ştiu că va fi dificil, deoarece mintea a fost antrenată şi condiţionată timp
de secole întregi doar să dividă, însă merită efortul.
Psihologii spun că 98 % din viaţă este pierdută - 98 %!
35
Doar 2 % este trăit cu adevărat, deoarece rama în care eşti închis

nu îţi permite mai mult.
Sparge fereastra, distruge rama - dă-i foc! Renunţă la creştinism,
hinduism, jainism, la toate - arde-le! şi pleacă mai departe. Ieşi din
gheara acestora. Dacă poţi părăsi ideologiile, atitudinile sociale,
prejudecăţile, atunci vei deveni întreg.
3. Adesea ai spus că un iluminat nu visează. Dar mai demult
ne-ai spus că Chuang Tzu a visat că devenise un fluture. Te rog,
comentează acest lucru.
Aceasta vine de la Swami Yoga Chinmaya. Se pare că el nu poate
înţelege nici măcar umorul. Şi ştiu de ce nu îl poate înţelege: a stat prea
mult în compania unor sadhu şi yoghini indieni şi a uitat complet
calitatea minunată a umorului. Iar umorul este calitatea esenţială a
sfinţeniei.
Când am spus că Chuang Tzu a visat, m-am referit la faptul că
Chuang Tzu a relatat o întâmplare fictivă. Nu a visat cu adevărat, ci
doar a creat o glumă pe seama sa. Râdea de el însuşi. Este foarte uşor să
râzi de alţii, dar extrem de dificil să râzi de tine. În ziua în care vei reuşi,
atunci vei fi lipsit de ego.
Da, nici o persoană iluminată nu visează, dar iluminaţii au umor.
Ei pot râde şi îi pot ajuta şi pe ceilalţi să râdă.
S-a întâmplat odată ca trei prieteni să plece în căutarea adevărului.
Unul era evreu, celălalt creştin şi cel de-al treilea musulman.
Într-o zi au găsit o monedă cu care şi-au cumpărat nişte halva.
Musulmanul şi creştinul tocmai mâncaseră şi acum le era frică de faptul
ca nu cumva evreul să mănânce toată halvaua. Atunci s-au gândit la o
strategie şi au început să conspire împotriva evreului, spunând: “Hai să
mergem la culcare. Dimineaţa ne vom relata visele şi cel care va avea
cel mai bun vis va mânca toată halvaua.” Au supus la vot şi, cum era de
aşteptat, musulmanul şi creştinul au votat pentru; evreul, pentru a fi
democratic, a fost şi el de acord cu această idee. Nu avea ce să facă.
Evreului îi era atât de foame încât nu putea adormi. Şi este foarte
dificil să dormi atunci când ştii că pe masă te aşteaptă mâncarea. Aşa că
a mâncat halvaua şi a adormit.
Dimineaţa, creştinul a început să îşi povestească visul: “Am visat
ceva extraordinar: Iisus coborâse din ceruri şi m-a luat cu el în paradis,
în rai. Musulmanul a spus: “Eu l-am visat pe Mahommed, care venise
la mine şi mi-a arătat paradisul care mă aşteaptă după moarte… peste tot
erau numai femei frumoase, copacii erau plini de diamante, florile erau
din aur. A fost ceva magnific.”
36
Acum a venit rândul evreului. Acesta a spus: “Eu l-am visat pe

Moise că a venit la mine şi mi-a spus: «Prostule, ce mai aştepţi?» Iisus
l-a luat pe prietenul tău în ceruri; Mahommed îl distrează pe celălalt
prieten în paradis - măcar trezeşte-te şi mănâncă şi tu halvaua!”
Umorul face parte din sfinţenie. Iar dacă întâlneşti un sfânt plin de
seriozitate, fugi cât mai repede de el, deoarece acela poate fi periculos.
Seriozitatea este un fel de boală, una dintre cele mai fatale boli.
Încearcă să înţelegi. Nu deveni prea deştept, deoarece aceasta nu
îţi arată decât propria stupiditate şi nimic altceva. Permite-ţi să trăieşti şi
în puţină prostie, astfel vei deveni mai înţelept. Un prost este
întotdeauna împotriva înţelepciunii; însă un înţelept absoarbe chiar şi
prostia. El nu este împotriva la nimic, ci se foloseşte de totul.
Chuang Tzu este unul dintre cei mai absurzi oameni care au
existat. Acesta este şi motivul pentru care am denumit acest auditoriu cu
numele său. Îmi place foarte mult de acest om; este atât de absurd. Cum
poţi evita să nu îl iubeşti? Buddha nu ar spune: “Am visat.” El a fost
mai serios. Nici Patanjali nu ar spune aşa ceva, deoarece s-ar teme de
Chinmaya. Unul dintre swami trebuie să pună întrebarea: “Cum poţi
visa? Iluminaţii nu visează niciodată. Ce vrei să spui?” Însă Chuang Tzu
nu se teme de nimeni. El este un om foarte iubitor. Este sfânt. Poate
râde şi îi poate ajuta şi pe alţii să râdă; sfinţenia sa este plină de umor.
4. Care este metodologia lui Patanjali sau tehnica ta prin care

un individ poate deveni pe deplin satisfăcut de sine?
În legătură cu aceasta, te rog să explici cum trăieşte clipă de
clipă un astfel de om spiritual.
Cum se poate cultiva acest obicei de a trăi în clipa prezentă în
viaţa de zi cu zi în care existăm?
Întrebarea aceasta vine de la cineva care nu m-a înţeles absolut
deloc. Probabil că este cineva nou. Dar cu toate acestea este foarte bine
să fie înţelese anumite lucruri.
“Care este tehnica ta prin care un individ poate deveni pe deplin
satisfăcut de sine?” Eu nu sunt interesat să fac pe nimeni să fie
mulţumit de el însuşi, deoarece acest lucru este imposibil. Fiecare dintre
noi este atât de legat cu Întregul, încât cum ar putea cineva să devină
mulţumit singur? Acesta este un efort al ego-ului. A deveni independent
de totul: aceasta este o călătorie a ego-ului.
Nu, nu poţi deveni satisfăcut de sine. Poţi deveni satisfăcut de
Întreg.
37
Poţi conţine întregul şi poţi fi conţinut de întreg, dar nu poţi deveni

satisfăcut de tine. Cum crezi că este posibil să te separi de univers?
Dacă ai reuşi nu ai mai putea trăi nici măcar o secundă.
Trebuie să respiri; nu poţi să îţi ţii inspiraţia la infinit - va trebui să
expiri. Totul se află într-o mişcare continuă. Între tine şi întreg există un
flux. Cei care cunosc nu spun că tu respiri, ci spun că Întregul respiră
prin tine.
Observă-ţi respiraţia şi vei ajunge să experimentezi ceva foarte
misterios. La început, când îţi urmăreşti respiraţia - kurma-nadhi sau
ceea ce Buddha denumeşte anapanasati - crezi că tu respiri. Însă după o
perioadă vei vedea că nu tu eşti cel care respiră. Pentru a respira nu este
nevoie de tine; de aceea respiraţia se derulează chiar şi în somnul cel
mai profund, chiar şi în comă. Nu tu eşti cel care respiră; altminteri, în
clipa în care, ai fi uitat să mai respiri ai fi murit.
Respiraţia decurge singură. Iar dacă o observi cu atenţie vei ajunge
să vezi că expiraţia ta este inspiraţia lui Dumnezeu, iar inspiraţia ta este
expiraţia lui Dumnezeu. Întregul expiră: acesta este momentul în care
simţi că tu inspiri. Întregul inspiră: acesta este momentul în care simţi că
expiri.
Cine eşti tu? Şi ce nonsens întrebi - cum să devii satisfăcut de tine.
Fără Soare nu vei mai putea trăi nici măcar o singură clipă. Întreagă
existenţă este una. Totul este interconectat. Îndependenţa nu este
posibilă. Eu nu sunt nici în favoarea dependenţei, deoarece cum ar putea
aceasta exista când independenţa nu poate exista? Termenul meu este
“interdependenţă” - acesta este realul, adevărul.
Deci, primul lucru: nu gândi în termeni de “satisfăcut de sine”.
Acest aşa-zis “sine” este chiar boala. Renunţă la el! Şi Întregul îţi va fi
accesibil. Doar atunci poţi trăi clipă de clipă. Dacă te protejezi, te aperi,
te închizi, cum mai poţi trăi în prezent? Va trebui să te îngrijeşti singur
de ziua de mâine, va trebui să te pregăteşti, să munceşti, să îţi controlezi
permanent contul bancar.
Doar o persoană care a ajuns să realizeze: “Eu nu sunt, Întregul
este” - doar aceasta poate trăi în fiecare clipă. Nu există altă cale.
Viitorul nu există. Iar dacă Întregul a avut grijă de mine în această clipă,
atunci de ce nu ar face-o şi în clipa care va veni? Iar dacă întregul
decide că nu mai este nevoie de mine şi mă dizolv, atunci totul este în
regulă - cine sunt eu să am obiecţii?
Iată ce este un om religios: dăruire, abandonare totală către Întreg.
Atunci el poate trăi moment după moment - în clipa prezentă.
38
“În legătură cu aceasta, te rog să explici cum trăieşte clipă de

clipă un astfel de om spiritual.” Nu trăieşte, ci îi permite lui Dumnezeu
să trăiască prin el. Atunci este cu adevărat spiritual. Un om obişnuit îşi
trăieşte viaţa: un om spiritual nu are o viaţă proprie, ci îi permite lui
Dumnezeu să trăiască prin el. Devine un vehicul. El spune: “Vino. Vie
împărăţia Ta; facă-se voia Ta. Vino, pătrunde-mă, trăieşte, fii în mine.
Eu sunt doar un receptacul gol şi pregătit. Sunt doar un bambus gol prin
care poţi cânta. Cântă tăcerea sau muzica, dar bucură-te prin mine. Eu
sunt pregătit şi te aştept.”
Un om spiritual reprezintă o accesibilitate. Acesta îi spune lui
Dumnezeu: “Oricând doreşti, eu sunt pregătit. Voi aştepta în tăcere, voi
avea răbdare. Dacă ai altă treabă eu te pot aştepta până când ajungi la
mine. Te voi aştepta veşnic.”
Un om spiritual nu are o viaţă proprie. Dar în India, ca de altfel şi
în alte ţări, predomină ideea că un om spiritual trebuie să aibă o viaţă
foarte riguroasă şi disciplinată. Nu aceasta este definiţia unui astfel de
om. Şi nu încerca să faci acest lucru, deoarece atunci vei începe să lupţi
cu Întregul. Nu încerca să înoţi contra sensului de curgere, ci lasă-te în
voia râului - pluteşte spre ocean la unison cu râul. Nu trebuie să te
gândeşti şi să îţi faci griji că nu ştii cum vei ajunge. Doar lasă-te în
seama curentului de apă.
Gurdjieff obişnuia să spună: “Toate persoanele aşa-zis religioase
sunt împotriva lui Dumnezeu.” Ego-ul are o strategie foarte subtilă. Fii
atent la ea.
Eu nu mă aflu aici pentru a crea duşmani ai lui Dumnezeu. Mă
aflu aici pentru a te învăţa cum să curgi odată cu el, cum să te
împrieteneşti, cum să nu i te opui. Doresc să rup, să distrug toate
lanţurile care au încătuşat omenirea: moralitatea, etica, disciplinele.
Toate acestea sunt doar nişte strategii prin care te poţi proteja de Întreg;
prin ele încerci să devii independent şi mulţumit. Eu sunt aici tocmai
pentru a te distruge şi anihila complet.
Când îţi sunt distruse strategiile, atunci vei dispărea. Şi prin acea
dispariţie va apărea omul spiritual. Nu poţi face nimic doar prin propriul
efort. Încearcă şi vei da greş! Nu poţi reuşi în spiritualitate la fel cum se
reuşeşte în viaţă.
“Cum se poate cultiva acest obicei...?” Religia nu este un obicei.
De asemenea, nici spiritualitatea. Este conştientizare. Obiceiul este
exact opusul conştientizării. Este inconştienţă. De exemplu, fumezi -
acesta devine un obicei. Şi când afirmi că a devenit un obicei? Când
fumatul a devenit atât de automat încât nu mai poţi sta fără să fumezi.
39
Te simţi tulburat, neliniştit şi simţi că nu poţi trăi fără să fumezi.

În acelaşi mod încerci să faci un obicei din rugăciune. Începi să te rogi
zilnic şi va veni o perioadă în care nu te mai poţi lăsa. Dacă nu te rogi
simţi că ceva este în neregulă. Şi numeşti aceasta ca fiind religiozitate?
Atunci de ce nu denumeşti şi fumatul ca fiind religios? Ce este rău în a
fuma?
Nu, religia nu are nimic de-a face cu obiceiurile. Poate crezi că ea
are de-a face doar cu obiceiurile bune şi virtuoase, nu cu cele rele şi
vicioase - fumatul este un obicei rău, rugăciunea mecanică este un
obicei bun. Însă toate obiceiurile sunt inconştiente; religiozitatea
reprezintă conştientizare.
Este foarte posibil să devii atât de condiţionat şi obişnuit să faci
numai bine, încât nici măcar nu te mai poţi gândi la lucruri rele, dar
aceasta nu te face un om spiritual, ci doar un om bun. Te face un
cetăţean de onoare, un membru marcant al societăţii, dar nu un om
religios. Societatea este cea care joacă oamenilor tot felul de feste. Poţi
face numai lucruri bune, deoarece nu stă în firea ta să faci rău. A devenit
un obicei. Însă obiceiul nu reprezintă o virtute. Conştientizarea este o
virtute.
Uneori se întâmplă ca într-o situaţie anume binele pe care îl faci să
creeze mai mult rău. Într-un caz răspunsul tău este virtuos, în alt caz
este complet vicios. Problema constă în comportamentul robotic,
automatic al fiecăruia.
Îţi voi spune o poveste; una dintre cele mai frumoase poveşti pe
care le-am întâlnit.
Dl. Ginsberg a murit şi s-a ridicat la cer, fiind întâlnit cu mare
bucurie de îngerul său păzitor.
“Toţi te-am aşteptat cu nerăbdare, pentru că ai fost un om foarte
bun. Uite, avem scrise pe hârtie şi faptele tale” - şi îngerul i-a arătat o
carte imensă. “Ai făcut numai fapte bune. Domnule Ginsberg sunteţi
bunătatea întruchipată.”
În timp ce dădea paginile, bucuria de pe faţa îngerului păzitor se
transformă în seriozitate. În cele din urmă a închis cartea şi a spus: “Se
pare că avem o problemă.”
“De ce?” - a întrebat alarmat dl Ginsberg.
“Acum mi-am dat seama că nu ai nici un păcat, ci numai acte
virtuoase. Dar nu aşa trebuie să fie?”
“Într-un fel, da, însă în practică situaţia este alta. De exemplu,
omul acela - un bărbat foarte bun - a greşit o singură dată spunând o
minciună gogonată.
40
Dacă vii în rai fără să ai nici un păcat, vei da naştere la invidie,

tulburări şi tot felul de disensiuni. Pe scurt, vei deregla bunăstarea şi
armonia de aici.”
“Ce pot face? Mai pot face ceva?” - a întrebat amărât Ginsberg.
“Uite cum facem - este ilegal, dar poate reuşesc să te ajut. Voi şterge
ultima pagină a vieţii tale şi astfel vei mai avea la dispoziţie şase ore de
trăit. Domnule Ginsberg, îţi acord încă o şansă, dar trebuie neapărat să
comiţi un păcat - unul real - şi apoi te poţi reîntoarce.”
Imediat dl Ginsberg s-a trezit în camera sa şi a început disperat să
se gândească la ce păcat ar putea comite. Dorea neapărat să meargă în
rai, dar nu îşi dădea seama cum putea păcătui? Întreaga sa viaţă a fost
atât de virtuos încât nici măcar nu a cunoscut ce înseamnă viciul.
După ce s-a gândit, şi-a adus aminte cum se poate păcătui: o
relaţie sexuală cu o altă femeie. Apoi, şi-a amintit despre o femeie care
îi făcuse ochi dulci; el fiind însă foarte virtuos nu i-a răspuns, ci a
ignorat-o. Acum nu mai putea ignora aşa ceva şi a pornit hotărât spre
casa dnei Levine. A ciocănit şi i-a deschis chiar dna Levine care a
afirmat surprinsă: “Oh, domnule Ginsberg, am auzit că ai fost bolnav şi
am crezut că o să mori, dar văd că te-ai înzdrăvenit foarte repede.”
“Sunt perfect sănătos” - i-a răspuns Ginsberg, “Pot intra?”
“Desigur” - a rostit hotărâtă dna Levine, închizând uşa după el. Ceea ce
s-a întâmplat după ce a intrat a fost inevitabil. Imediat dl Ginsberg a
început să păcătuiască, închipuindu-se deja în rai.
Dorind să păcătuiască mai serios, pentru ca îngerul păzitor să aibă
la ce lucra, dl Ginsberg s-a hotărât să nu se grăbească şi să îşi petreacă
în acea experienţă deosebită cât mai mult din timpul rămas la dispoziţie.
Anticipând deja intrarea în rai, dl Ginsberg s-a ridicat şi, cu o
bucurie deosebită, s-a scuzat: “Doamnă Levine, trebuie să plec. Am o
întâlnire foarte importantă.”
Iar dna Levine zâmbindu-i cu ochii întredeschişi, a murmurat:
“Oh, domnule Ginsberg, mi-ai făcut un bine extraordinar.”
Sărmanul domn Ginsberg. A mai făcut o faptă bună!
Nu te obişnui numai cu binele; nu deveni mecanic, robotic. Nu
întreba: “Cum se poate cultiva acest obicei de a trăi în clipa prezentă în
viaţa de zi cu zi în care trăim?” Aceasta nu are nimic de-a face cu
obiceiurile: este conştientizare.
Nu există nimic altceva decât prezentul. Trecutul a dispărut:
viitorul încă nu şi-a făcut apariţia. Crezi că poţi trăi în trecut? Cum? Poţi
trăi în viitor? Cum? Este o înţelegere tacită: viaţa nu poate fi trăită decât
în prezent.
41
Nu este nici o nevoie să faci din ea un obicei. Obiceiurile nu au

nimic de-a face cu religia. Iar pentru a înţelege aceste lucruri nu îţi
trebuie nimic altceva decât puţină inteligenţă.
Doar prezentul există. Nu se poate altfel. Deci, dacă vrei să
trăieşti, atunci trăieşte aici şi acum. Dacă te gândeşti la trecut sau viitor,
nu faci altceva decât să îţi iroseşti viaţa. Trăieşte acum şi aici, altminteri
vei trăi în memorii sau imaginaţii.
Renunţă la amintiri şi vise. Fii aici-acum. Şi acesta nu este un
obicei. Cum ai putea să îţi faci un obicei din a trăi aici-acum?
Obiceiurile îşi fac apariţia datorită trecutului - ele sunt cele care te
împing spre trecut. Sau poţi transforma totul într-o disciplină - atunci
vei acţiona pentru viitor. Vei aştepta: “Astăzi fac numai fapte bune şi
mâine mă voi bucura de pe urma lor.” Aceasta nu arată altceva decât că
trăieşti tot în viitor.
Devino atent. Dacă mănânci, atunci mănâncă - doar atât. Întreaga
ta fiinţă trebuie să fie absorbită de acel act. Dacă faci dragoste, devino
un Shiva, iar consoarta ta devine Devi. Iubeşte şi lasă-i pe zei să
privească - nu te îngrijora în privinţa lor. În orice faci.... Mergi pe stradă
- doar mergi. Bucură-te de briza mării, de soare, de copaci - de prezent.
Dar ţine minte: eu nu îţi spun să practici aceste lucruri. Ele pot fi
realizate instantaneu, fără ajutorul unei practici. Ai nevoie doar de
puţină inteligenţă. Obiceiurile, cultivările, toate acestea sunt pentru
oamenii stupizi. Datorită faptului că nu pot trăi inteligent, apelează la tot
felul de obiceiuri, discipline, condiţionări. Cei inteligenţi promit chiar
cu fiinţa lor. Tot ceea ce au de făcut este să pornească la drum. Şi nu mă
întreba cum poţi porni, încearcă chiar acum! De exemplu, mă asculţi
doar ascultă. Însă mulţi nu ascultă, ci doar compară vorbele mele cu
propriile lor prejudecăţi.
Cel care a pus întrebarea nu ascultă. Şi o spun cu toată certitudinea
- nici măcar nu îl cunosc. Cum pot fi atât de sigur? Simplu: înţeleg
mintea din care a apărut această întrebare. Cu siguranţă el stă tulburat şi
nervos undeva, prin rândurile din spate.
Mulţi pun întrebări doar pentru a fi consolaţi, dar eu nu mă aflu
aici pentru a consola pe unii sau alţii. Eu sunt aici pentru a-i tulbura pe
toţi cei care vin în contact cu mine; şi îi tulbur atât de tare încât renunţă
singuri - renunţă la strategiile şi prejudecăţile cu care au venit. Şi sunt
absolut sigur că odată s-a întâmplat acest lucru.
Şeicul Farid, un mistic sufit, a fost invitat de rege să vină la palatul
său. Regele i-a spus: “Am auzit că ai făcut multe miracole şi acum îţi
cer, dacă eşti cu adevărat un mistic, să îmi arăţi şi mie câteva.”
42
Farid l-a privit în ochi şi a spus: “Îţi pot citi gândurile şi, de
exemplu, acum îţi pot spune că nu crezi nimic din ce-ai auzit. În interior
îţi spui: «Nu cred o iotă». Am dreptate sau nu?”
“Da, aşa este. M-ai prins.” - a afirmat regele.
Şi cel care mi-a pus întrebarea se simte la fel de nesigur şi tulburat
ca acel rege. Dar astfel va pierde foarte mult, deoarece prin tulburare nu
mă poate asculta; nu poate fi aici-acum.
5. Preaiubite Bhagwan, am auzit de la cineva că i-ai spus lui

Rama că este iluminat - în sensul de realizat.
Altcineva spune că ai vorbit aiurea.
Rama spune că glumeai şi că este mai bine să te întreb pe tine.
Îmi tot spun mie însămi că aceasta nu este treaba mea, dar,
totuşi, este iluminat? S-a realizat?
Aceasta este de la Anurag.
Dacă el a înţeles că am glumit, probabil că este iluminat.
43
III. ÎNTÂLNIREA SOARELUI ŞI LUNII
33. Practicând samyama asupra luminii din creştetul capului se

ajunge la capacitatea de a intra în contact cu toate fiinţele perfecte.
34. Prin pratibha, cunoaşterea tuturor lucrurilor.
35. Practicând samyama asupra inimii se realizează cunoaşterea
naturii minţii.
Omul este evoluţie. Şi nu doar evoluează, ci este chiar vehiculul

evoluţiei: este evoluţie. Are o responsabilitate imensă, dar şi gloria care
îi revine este pe măsură. Materia este începutul. Dumnezeu este finalul -
materia este alfa. Dumnezeu este omega. Omul este podul dintre ele -
materia trece prin om şi este transformată în Dumnezeu. Dumnezeu nu
este un lucru sau o fiinţă care aşteaptă undeva. Dumnezeu evoluează
prin tine. Tu eşti cel care transformi materia în Dumnezeu. Omul este
experimentul cel mai măreţ al realităţii. Gândeşte-te la gloria care te
aşteaptă, dar şi la responsabilitatea pe care o ai.
De om depind foarte multe, iar dacă crezi că datorită formei
umane deja ai ajuns la final, atunci nu faci altceva decât să te laşi păcălit
de minte. Momentan ai doar forma necesară; eşti doar o
responsabilitate. Realul se va întâmpla şi tu va trebui să îi permiţi să se
întâmple. Va trebui să te deschizi spre el.
Iată ce este yoga: un sistem care te ajută să ajungi până la punctul
omega, punct în care întreaga energie este transformată, eliberată -
materia este transmutată în divinitate. Yoga a trasat cărarea, a
cartografiat calea pe care omul trebuie să meargă - de la sex la samadhi,
de la muladhara la punctul culminant al evoluţiei, sahasrara.
Aceste lucruri trebuie foarte bine înţelese înainte de a pătrunde în
sutrele de astăzi. Yoga divide omul în şapte planuri, şapte centri, şapte
etape.
44
Primul este centrul rădăcină, muladhara, iar ultimul, punctul

omega, este sahasrara.
Centrul sexual este cel care face legătura dintre tine şi materie, cu
ceea ce yoga denumeşte prakriti - natura. Centrul sexual reprezintă
trecutul tău. Dacă continui să te agăţi de el nu mai poţi evolua. Vei
rămâne în contact cu trecutul. Problema este că majoritatea oamenilor
stagnează în acest centru.
Oamenii cred că ştiu totul despre sex. Dar nu se cunoaşte aproape
nimic; chiar şi psihologii cred că cunosc totul, însă nu au habar de lucrul
cel mai esenţial şi anume că energia sexuală nu poate fi doar
descendentă, ci şi ascendentă. În majoritatea oamenilor aceasta curge în
afară, deoarece aceasta este tendinţa ei naturală. Acelaşi lucru se petrece
la animale, la plante. Dar diferenţa dintre oameni şi animale sau plante
este imensă: în animale, energia sexuală nu poate avea un curs
ascendent; nu se poate mişca decât în jos.
Acesta este rolul centrilor energetici din fiinţa umană; aceasta este
scara evoluţiei. Dacă alegi să o risipeşti, atunci o poţi face. Însă o poţi
face să se ridice, să ajungă la ţelul predestinat ei.
De aceea, acum, evoluţia omului trebuie să fie conştientă. Până în
prezent, natura te-a ajutat, te-a adus la punctul în care exişti; de aici
încolo responsabilitatea revine doar asupra omului. Va trebui să devii
responsabil. Omul s-a maturizat; natura nu mai poate avea grijă de el.
Deci, dacă nu te mişti conştient, dacă nu faci un efort conştient pentru a
evolua, dacă nu îţi accepţi responsabilitatea, atunci vei rămâne
împotmolit.
Mulţi simt faptul că sunt împotmoliţi, dar nu ştiu din ce cauză.
Mulţi îmi spun acest lucru. Ei ştiu că este posibil mai mult, că se pot
mişca, dar nu ştiu cum să o facă, unde să se îndrepte. Cât de cât sunt
conştienţi de faptul că stagnează de mult timp în acelaşi loc şi ar dori să
exploreze dimensiuni noi, dar sunt împotmoliţi.
Acest sentiment de stagnare provine din muladhara.
Până în prezent, omul nu a avut nici o problemă. Natura l-a ajutat
cu tot ce a putut. Însă perioada copilăriei a trecut şi natura nu te mai
poate hrăni. Mama a ajuns să spună: “Copile, nu te mai poţi hrăni de la
sân. Hrăneşte-te singur.” Iar cei care au înţeles, şi-au asumat întreaga
responsabilitate şi s-au realizat, au devenit iluminaţi.
Decizi singur calea pe care porneşti. Această posibilitate există în
muladhara - acesta se poate deschide spre înălţimi minunate. Deci,
primul lucru care trebuie înţeles este următorul: nu crede că ai ajuns să
cunoşti sexul în totalitate. Nu îl înţelegi.
45
Un bărbat, în timp ce îşi însoţea fiul spre clasă, îi povestea
profesorului despre interesul manifestat de băiatul său în legătură cu
păsărele şi cocoşei.
“Dar aveţi cunoştinţele necesare pentru a-i da anumite indicaţii în
această problemă delicată?” - a întrebat mirat profesorul.
“Pentru Dumnezeu, nu” - a răspuns tatăl. “El ştie totul despre sex.
Acum vrea doar să cunoască mai multe despre păsări şi cocoşi.”
Problema este că nimeni nu cunoaşte aproape nimic despre sex.
Până când nu ajungi să te realizezi, nu poţi cunoaşte totul despre sex -
Dumnezeu este posibilitatea, potenţialitatea finală a energiei sexuale. El
este transformarea finală a energiei sexuale. Atâta timp cât nu ştii cine
eşti, nu vei fi capabil să afli ce este cu adevărat sexul. Momentan este
foarte puţin cunoscută partea solară a sa; despre partea lunară nu se ştie
absolut nimic. Psihologia energiei feminine trebuie să evolueze. Freud,
Jung şi alţii nu au cercetat decât latura masculină a energiei. Femeile au
rămas un teritoriu necunoscut.
Însă unii au avut anumite străfulgerări. De exemplu, Jung. Freud a
rămas pe deplin orientat spre energia solară. Jung s-a îndreptat puţin şi
spre cea lunară; desigur a făcut-o într-un mod foarte ezitant, deoarece
mintea a fost antrenată ştiinţific, iar a pătrunde în lumea lunară
reprezintă o lume total diferită de ştiinţă. Înseamnă a pătrunde în lumea
miturilor, a poeziei, a imaginaţiei, a ilogicului şi iraţionalului.
Mai am câteva lucruri de spus. Freud este orientat spre soare; Jung
se îndreaptă puţin şi spre lună. Acesta este şi motivul pentru care Freud
a fost foarte supărat pe Jung. Şi, de altfel, toţi psihanaliştii freudieni nu
se simt deloc bine când aud de conceptele şi teoriile Iui Jung; el pare a fi
un trădător - un discipol care şi-a înşelat maestrul.
Persoana orientată spre soare simte întotdeauna că cineva orientat
spre lună reprezintă un pericol. Cei orientaţi spre energia solară lucrează
doar în perimetrul bine definit al raţiunii, iar cei orientaţi spre energia
lunară lucrează în zonele nestrăbătute, necunoscute de nimeni. Încep să
pătrundă în sălbăticie, unde nimic nu este bine definit, nimic nu este
sigur - totul este viu, dar siguranţa nu există.
Şi frica cea mai mare a bărbatului o reprezintă femeia. Într-un fel,
bărbatul simte că moartea îi va surveni datorită femeii - deoarece şi
viaţa i-a apărut tot prin ea. Fiecare se naşte prin femeie. Finalul trebuie
să întâlnească începutul - doar atunci cercul este complet.
În India, în mitologia indiană există statui şi poze ale Mamei Kali:
simbolul minţii feminine.
46
Aceasta este înfăţişată dansând pe corpul soţului ei, Shiva. Mintea

feminină a ucis-o pe cea masculină; acesta este sensul mitului.
Kali este înfăţişată având o piele neagră; “kali” înseamnă negru.
Într-una din mâinile sale ţine un cap tăiat din care mai curge sânge. Este
o personificare a morţii. De ce este neagră? Pentru că oamenii şi-au
închipuit întotdeauna moartea ca fiind neagră.
De ce şi-a ucis bărbatul? Luna ucide întotdeauna soarele. În clipa
în care luna îşi face apariţia în fiinţa ta, raţiunea moare. Atunci vei
pătrunde într-o dimensiune cu totul nouă.
De la un poet, pictor, muzician, dansator nu te poţi aştepta
niciodată la logică. Ei se mişcă într-o lume complet necunoscută - se
mişcă în întuneric.
Raţiunea există prin frică; iar bărbatului i-a fost întotdeauna frică,
deoarece el este orientat spre raţiune, spre logică. Bărbaţilor le este
foarte dificil să înţeleagă femeile şi mintea feminină. Acelaşi lucru este
valabil şi în legătură cu femeile - ele nu îi pot înţelege pe bărbaţi. Între
ei există o pauză, ca şi cum nici măcar nu ar face parte din aceeaşi
umanitate, ca şi cum ar fi complet diferiţi.
Un italian se contrazicea cu un evreu: “Voi evreii sunteţi atât de
mândri. Vă faceţi mereu propagandă că sunteţi cei mai inteligenţi
oameni din lume. Dar asta este o prostie! În Italia s-au făcut nişte
excavaţii şi s-au descoperit fire de cupru vechi de două mii de ani, ceea
ce arată că romanii din acele vremuri deja descoperiseră telegraful.”
Evreul i-a răspuns: “În Israel s-au făcut nişte excavaţii şi s-au
descoperit oraşe vechi de patru mii de ani, dar nici un fir de cupru. Asta
arată că deja noi ajunsesem la telefonia celulară, fără fire electrice.”
Iată cum funcţionează logica. Nu face altceva decât să despice
firul în patru. Iar bărbatul este logic şi raţional chiar şi în iubire.
Problema bărbaţilor este că încearcă întotdeauna să dovedească ceva.
O femeie ia întotdeauna de-a gata totul, nu pune la îndoială nimic;
bărbatul însă trebuie să dovedească totul - este defensiv. Iar cauza
acestui lucru se află ascunsă în sexualitate. Când un bărbat şi o femeie
fac dragoste, femeie nu are nevoie să dovedească nimic. Ea poate fi
pasivă, însă bărbatul trebuie să îşi dovedească masculinitatea, faptul că
este bărbat. Datorită acestui motiv el este încontinuu defensiv, încercând
să dovedească un lucru sau altul.
Filosofia nu este altceva decât o ştiinţă prin care se încearcă să se
descopere anumite dovezi care să arate existenţa lui Dumnezeu. De
aceea, femeile nu au fost niciodată interesate de filosofie. Ele acceptă
viaţa aşa cum este. Ele nu sunt absolut deloc defensive.
47
Fiinţa, existenţa lor este circulară. Probabil acesta este şi motivul

pentru care trăsăturile corpului lor sunt atât de rotunde. Corpul feminin
are o rotunjime aparte. Bărbatul este mai colţuros; întotdeauna este
pregătit pentru ceartă sau luptă. Chiar şi în momentele de iubire.
Am citit un lucru foarte interesant despre Somerset Maugham.
În apropierea vârstei de 90 de ani, Somerset Maugham se
îmbolnăvise de gripă şi o admiratoare l-a sunat întrebându-l dacă
doreşte să îi trimită fructe sau flori.
Maugham i-a răspuns: “Este prea târziu pentru fructe şi prea
devreme pentru flori.”
Un gest de dragoste atât de simplu… dar logica nu poate sta
deoparte.
O actriţă faimoasă şi foarte frumoasă l-a întrebat pe Bernard Shaw:
“Ai dori să te căsătoreşti cu mine?”
El a răspuns: “Pentru ce?”
Femeia i-a răspuns: “M-am gândit mereu că prin frumuseţea mea -
a corpului, a feţei, a ochilor - şi prin inteligenţa ta vom putea avea un
copil foarte frumos şi deştept. Ar fi un dar minunat oferit lumii.”
Shaw a râs şi a spus: “Stai puţin. Se poate întâmpla exact invers:
poate avea inteligenţa ta, ceea ce înseamnă nimic; şi poate avea
frumuseţea mea, ceea ce înseamnă urâţenie. Este posibil ca acel copil să
fie exact invers decât te-ai gândit.”
Mintea masculină nu poate sta o clipă fără să disece totul.
Jung a scris în memoriile sale că într-o zi când stătea împreună cu
Freud într-o cameră, a simţit brusc o tensiune în stomac şi a presimţit că
se va întâmpla ceva. Imediat s-a auzit o bubuitură în dulap. Freud a
întrebat: “Ce s-a întâmplat?” Jung i-a răspuns: “Este ceva în neregulă cu
energia mea.” Freud a râs şi a spus: “Prostii, cum poate avea legătură
bubuitura cu energia ta?” Dar imediat Jung i-a spus: “Stai, uite că simt
iarăşi aceeaşi încordare şi presimt că se va auzi din nou.” Şi până într-un
minut, bubuitura s-a produs din nou.
Aceasta este mintea feminină. Iar Jung scria în jurnalul său:
“Începând cu acea zi, Freud nu a mai avut niciodată încredere în
mine.” Este ceva periculos, deoarece este ilogic. Astfel Jung a început
să se gândească la o teorie diferită - “sincronicitatea”.
Teoria pe care se bazează întregul efort ştiinţific are la bază
“cauzalitatea” - totul are o cauză şi un efect. De exemplu, dacă
încălzeşti apă, aceasta se va evapora. Căldura este cauza, evaporarea
este efectul. Acesta este fundamentul ştiinţei.
Jung spune că există un alt principiu - “sincronicitatea”.
48
Este dificil de explicat, deoarece toate explicaţiile au fost date de o

minte ştiinţifică: însă poţi încerca să simţi ceea ce înţelege prin
“sincronicitate”. De exemplu, poţi potrivi două ceasuri astfel încât când
unul dintre ele ajunge la ora 12, celălalt să bată de 12 ori. Limbile unui
ceas se îndreaptă spre ora 12, iar celălalt începe să bată: 12, 11, 10.., 2.
1. Iar dacă le pui la o distanţă apreciabilă între ele, toţi cei care vor auzi
bătăile vor fi surprinşi de faptul că acestea nu provin de la ceasul ale
cărui limbi se mişcă. Doar ceasornicarul ştie exact care este motivul
pentru care se petrece acest lucru straniu. Ele nu sunt legate de cauză şi
efect.
Jung spune că în afară de cauzalitate mai există un alt principiu.
Creatorul lumii a făcut lumea astfel încât multe lucruri care se întâmplă
să nu se rezume doar la cauză şi efect. Vezi o femeie şi brusc o floare
înfloreşte. Acest fenomen poate fi explicat prin teoria cauzei şi efectului
sau prin sincronicitate? Jung pare a se afla mult mai aproape de adevăr.
Femeia nu este cauza care produce iubirea în bărbat; de asemenea, nu
bărbatul este cauza apariţiei iubirii în femeie. Ambii provoacă acest
fenomen; sau energiile solare şi lunare fac ca prin apropierea lor să
înflorească iubirea. Aceasta este sincronicitatea.
Freud însă s-a temut de Jung. Ei nu s-au mai întâlnit niciodată.
Freud îl alesese pe Jung ca succesor al său, dar în acea zi şi-a schimbat
părerea. S-au îndepărtat complet unul de celălalt.
Bărbatul nu poate înţelege femeia, femeia nu poate înţelege
bărbatul. Ei sunt la fel ca Soarele şi Luna: când Soarele răsare. Luna
dispare. Ei nu se întâlnesc niciodată. Întelectul, raţiunea dispare în
momentul în care intuiţia începe să funcţioneze. Femeile sunt intuitive.
Ele nu judecă prin prisma raţiunii sau a logicii, dar când au o bănuială,
cu siguranţă aceea se dovedeşte a fi adevărată.
Mulţi bărbaţi îmi spun: “Este foarte ciudat. Dacă am o relaţie cu
altă femeie, soţia reuşeşte să afle imediat: fără să îi spun nimic.
Problema este că eu nu reuşesc niciodată să aflu dacă ea mă înşeală.”
Chiar aici am avut un caz - între Sheela şi Chinmaya. El mi-a spus:
“Ori de câte ori intră la mine în birou o femeie, Sheela îşi face şi ea
apariţia. Şi sunt zile în care stau singur fără să fiu vizitat de nimeni, dar
atunci nici Sheela nu vine. Iar acest lucru s-a întâmplat de foarte multe
ori.”
O femeie trăieşte prin intuiţie. Ea doar simte şi o face atât de
profund, încât se află aproape mereu în preajma adevărului. Acesta este
şi motivul pentru care bărbaţii nu pot argumenta nimic în faţa femeilor.
Ele nu ascultă la argumente, ci doar insistă: “Este aşa cum spunem noi.”
49
Şi bărbaţii cunosc şi ei faptul că este aşa, dar încearcă să se

ascundă. Cu cât te ascunzi mai mult, cu atât vor simţi că au dreptate.
A venit ziua judecăţii şi inculpatul a ajuns să se piardă cu firea
când a văzut că în boxa juraţilor se află 12 femei.
“Chiar trebuie să fiu judecat de un juriu feminin?” - şi-a întrebat
avocatul.
“Nu mai vorbi” - i-a răspuns avocatul.
“Nu mai îmi spune să nu mai vorbesc! Eu nu o pot păcăli pe
nevastă-mea şi crezi că le pot păcăli pe aceste 12 femei? Mai bine
pledează că sunt deja vinovat.”
Ele au un alt mod de a cunoaşte lucrurile - cel lunar.
Psihologia feminină urmează să îşi facă apariţia, iar până când nu
o va face, psihologia nu poate avea statut de ştiinţă.
Psihologia freudiană este solară: psihologia jungiană se îndreaptă
puţin spre lună. Dar există un om, Roberto Assagioli, a cărui psihologie
este o sinteză între soare şi lună - acesta este începutul. El o denumeşte
“psihosinteză”. Freud îşi denumeşte psihologia “psihanaliză”. Analiza
provine de la soare: sinteza provine de la lună. Oriunde este lumină,
lucrurile sunt separate. Însă în întunericul nopţii separaţia dispare,
divizările se dizolvă. Totul devine unit.
Psihologia lunară sintetizează, în schimb cea solară analizează,
divide. Însă există posibilitatea apariţiei unor psihologii superioare. Aş
dori să arăt câteva indicii despre ceea ce înţeleg eu a fi “psihologia
iluminaţilor”. Freud este solar. Jung este lunar. Assagioli este solar plus
lunar. Un buddha însă este solar plus lunar plus ceva transcendent. Mai
târziu puţin voi explica ce înţeleg prin acest “transcendent”.
Soarele plus: Patanjali, Mahavira, yoga. Limbajul este solar;
experienţa este transcendentală. Apoi, solar plus lunar plus
transcendental: tantra, Shiva. Experienţa este transcendentală, însă
exprimarea aparţine soarelui şi lunii. Desigur mai este luna plus
transcendentalul: Narada, Chaitanya, Meera, Iisus. Experienţa este
transcendentală, dar limbajul este lunar. Şi mai există transcendentalul:
Bodhidharma, Lao Tzu, Chuang Tzu, zen. Ei nu cred în limbaj, în
exprimare, de aceea nu au nevoie de soare şi lună. Lao Tzu spune: “Tao
care poate fi descris nu mai este Tao. Adevărul care poate fi exprimat
este deja o minciună: adevărul nu poate fi exprimat.”
Acestea sunt posibilităţile omului, dar ele nu au fost încă realizate.
Pe aici, pe acolo a mai existat câte o persoană care s-a realizat, dar acea
realizare a fost codificată, clasificată într-un mod prin care a devenit o
parte a conştiinţei umane colective.
50
Acum prima sutra:

33. Practicând samyama asupra luminii din creştetul capului se
Sahasrara se află la nivelul coroanei craniene; este o deschidere
subtilă. Aşa cum organele genitale au o deschidere subtilă prin
muladhara - prin aceasta te poţi reîntoarce la natură, la viaţă, la vizibil,
la materie şi formă: exact la fel, în cap există un organ nefuncţional în
coroana craniană. Când energia năvăleşte în acest centru, deschizătura
se lărgeşte şi intri în contact cu supranatura, cu fiinţele realizate, siddha.
Prin sex poţi reproduce alte corpuri asemănătoare ţie. Sexul este
creator; prin el reproduci alte forme. Când energia ajunge în sahasrara,
în cea de-a şaptea chakra, atunci te reproduci pe tine însuţi - aceasta este
reînvierea. Acesta este sensul cuvintelor lui Iisus: “Renaşte-te.” Atunci
devii propriul tată şi propria mamă. Centrul solar devine tatăl, iar cel
lunar devine mama - şi prin întâlnirea lor, energia începe să urce spre
cap. Este un orgasm interior - întrepătrunderea soarelui şi a lunii, sau le
poţi denumi anima şi animus, masculinul şi femininul interior.
Corpul este divizat în masculin şi feminin. Acest lucru trebuie
foarte bine înţeles. Ai observat că părinţii, profesorii, societatea, toţi
sunt împotriva persoanelor care scriu cu mâna stângă? Ce este în
neregulă în a fi stângaci? Aproximativ 10% din oameni sunt stângaci - o
minoritate destul de semnificativă. Din zece oameni, unul este stângaci.
Şi mulţi îşi reprimă de mici tendinţa de a scrie sau a se folosi mai mult
de mâna stângă. De ce?
Mâna dreaptă este conectată cu centrul solar, cu masculinul
interior. Mâna stângă este conectată cu centrul lunar, cu femininul
interior. Iar societatea este orientată spre masculin.
Nara stângă se află în legătură cu centrul lunar, iar cea dreaptă cu
centrul solar. Poţi experimenta singur. Ori de câte ori te simţi încălzit,
acoperă-ţi nara dreaptă şi respiră timp de zece minute doar prin cea
stângă - vei simţi imediat cum te răcoreşti. Sau, dacă îţi este frig, respiră
doar prin nara dreaptă şi vei vedea că începi să transpiri.
Yoga a ajuns să înţeleagă foarte bine aceste lucruri, iar yoghinii
respectă cu stricteţe anumite metode de respiraţie. De exemplu, nu se
dau jos din pat respirând prin nara dreaptă, deoarece atunci este foarte
probabil ca în timpul zilei să devină agresivi, violenţi, nervoşi - nu pot fi
calmi şi detaşaţi. Înainte de a te da jos din pat astupă-ţi nara dreaptă şi
respiră prin cea stângă: vei simţi că activitatea din acea zi este cu totul
diferită faţă de celelalte. Vei fi mai puţin nervos, mai puţin iritat, mai
calm, liniştit, adunat.
51
Poţi medita mai profund. Însă dacă doreşti să te lupţi cu cineva,

atunci este bine să respiri prin nara dreaptă. Dar în iubire, nara stângă
este cea potrivită.
Respiraţia se schimbă constant. Medicina modernă a ajuns să
cerceteze cu mare atenţie procesul respirator şi au realizat faptul că
anumite boli se pot vindeca foarte uşor prin centrul lunar, iar altele prin
centrul solar. Dacă cunoşti foarte bine procesul respirator, atunci poţi
vindeca aproape orice boală. Însă nările nu funcţionează ambele
deodată: 40 de minute respiri predominant printr-o nară şi următoarele
40 de minute respiri predominant prin cealaltă nară. Centrii solar şi
lunar se schimbă permanent.
Acesta este şi motivul pentru care îţi schimbi stările atât de repede.
Uneori te simţi iritat fără să ai un motiv anume. Observă-ţi respiraţia şi
vei vedea că respiri prin nara dreaptă. Cu un moment înainte erai atât de
calm şi relaxat, iar acum eşti gata să distrugi tot ce întâlneşti în cale.
Ţine minte: întregul corp este divizat. Creierul este şi el divizat în
două. Nu ai un singur creier, ci două - două emisfere. Partea din stânga
este solară, iar cea din dreapta este lunară. Poate că mulţi sunt surprinşi
de acest fapt, dar nu au de ce să devină confuzi. Partea dreaptă a
creierului este conectată cu partea stângă a corpului; iar emisfera stângă
a creierului este conectată cu partea dreaptă a trupului. Este o
încrucişare.
Partea dreaptă a creierului este locaşul imaginaţiei, poeziei, iubirii,
muzicii, intuiţiei; cea stângă este locaşul raţiunii, logicii, argumentaţiei,
filosofiei, ştiinţei.
Până când nu ajungi la un echilibru între energia solară şi cea
lunară, nu vei fi capabil să le transcenzi. Pentru a ajunge la sahasrara
este necesar ca emisferele cerebrale să fie unite. Sahasrara este punctul
omega al fiinţei. Acolo nu poţi ajunge ca bărbat sau femeie. Nu îl poţi
atinge decât ca pură conştiinţă - total, întreg.
Sexualitatea bărbatului este orientată-solar, iar cea a femeii este
orientată-lunar. Acesta este şi motivul pentru care femeile au un ciclu
menstrual o dată la 28 de zile; Luna are un ciclu revoluţionar de 28 de
zile, trece prin 28 de faze. Femeile sunt influenţate de Lună.
Multe femei se simt agitate şi tulburate atunci când este Lună
plină. Atunci este bine să fii atent cum te comporţi cu iubita sau
prietena. Femeile devin mai sălbatice, mai irascibile, exact aşa cum şi
oceanul este afectat de energia lunară.
Ai observat? Bărbaţilor le place să facă dragoste cu ochii
deschişi;chiar cu lumina aprinsă.
52
Şi multora le place să facă dragoste chiar în timpul zilei. Iar acest

lucru s-a răspândit în special în America, deoarece acolo au dispărut
majoritatea problemelor cu care se confruntă celelalte naţiuni. Femeilor
le place să facă dragoste în întuneric; chiar şi atunci îşi închid ochii.
Luna străluceşte în întuneric, iubeşte întunericul… noaptea.
De aceea, femeile nu sunt interesate de pornografie. Ele nu pot
înţelege de ce le place bărbaţilor atât de mult să vadă poze cu femei
dezbrăcate.
Bărbaţii sunt orientaţi-solar, orientaţi spre lumină. Ochii sunt o
parte a soarelui - de aceea pot vedea. Ochii corespund energiei solare.
De aceea bărbaţii sunt mai îndreptaţi spre vedere, iar femeile spre
exhibiţionism. Dar şi bărbaţii nu pot înţelege de ce le place femeilor să
se împodobească şi să se aranjeze atât de mult.
Am auzit că două persoane proaspăt căsătorite au plecat să îşi
petreacă luna de miere la munte. Tânărul stătea în pat şi îşi aştepta
consoarta. Femeia stătea în faţa oglinzii şi îşi pudra nasul, obrajii, apoi a
început să se rujeze, să îşi aranjeze părul, vopsească unghiile, iar în cele
din urmă a luat o sticluţă şi a început să se parfumeze pe gât. Atunci
tânărul a sărit din pat şi s-a îndreptat spre geamantan. Ea l-a întrebat:
“Ce faci? Unde te duci?” Băiatul a răspuns: “Păi dacă plecăm undeva nu
trebuie să îmi pun şi eu ceva pe mine?”
Femeile sunt exhibiţioniste - doresc să fie luate în seamă. Însă doar
astfel se potrivesc unii cu alţii: bărbaţilor le place să privească, femeilor
să fie privite. Ei se potrivesc perfect. Altminteri, dacă bărbaţilor nu le-ar
mai place să privească, atunci pentru cine s-ar mai aranja femeile? Iar
dacă femeile nu ar mai dori să se aranjeze, atunci ce ar face bărbaţii?
În natură totul se potriveşte perfect. Se sincronizează perfect.
Însă pentru a ajunge la sahasrara trebuie să renunţi la această
funcţionare duală în care existăm cu toţii. Nu poţi ajunge la Dumnezeu
ca bărbat sau femeie. Trebuie să ajungi la Divinitate doar ca o fiinţă
pură şi simplă.
Practicând samyama asupra luminii din creştetul capului se
Energia trebuie să urce, iar pentru a reuşi acest lucru nu ai altceva de
practicat decât samyama. La început, dacă eşti bărbat trebuie să fii pe
deplin conştient de centrul energetic solar, de centrul sexual. Este
necesar să te afli în swadhisthana, să îţi îndrepţi conştiinţa spre acel
centru. Iar când asupra centrului swadhisthana este revărsată
conştientizarea, vei vedea cum energia se ridică spre hara, spre centrul
lunar.
53
Şi te vei simţi extrem de beatific când energia va pătrunde în

centrul lunar. Toate orgasmele sexuale nu reprezintă nimic în
comparaţie cu această experienţă - absolut nimic. Intensitatea produsă
de întâlnirea energiei solare cu cea lunară este de zece mii de ori mai
puternică. Atunci bărbatul real se întâlneşte cu femeia reală. O relaţie
exterioară, oricât de apropiată şi intimă ar fi, rămâne totuşi exterioară -
fiinţele rămân separate. Însă când cele două energii interioare se
contopesc, fiinţa respectivă va deveni beatifică, extaziată şi se va afla în
permanenţă în acel orgasm magnific.
O femeie trebuie să îşi îndrepte conştiinţa asupra centrului lunar,
hara, şi de acolo va simţi cum energia se îndreaptă spre centrul solar.
În om, un centru funcţionează şi altul nu. Acestea trebuie unite şi
vor începe amândouă să funcţioneze.
Iar când energia devine una - după contopirea soarelui şi lunii - vei
simţi cum aceasta începe să urce. Vei “cădea” în sus.
Am auzit că un nebun s-a dus în vizită la o rudă şi aceasta l-a
trimis să doarmă în pivniţă, deoarece acolo era singurul pat disponibil.
La miezul nopţii, gazda a fost trezită de hohotele de râs ale oaspetelui
care tocmai cobora de la etaj.
“Ce faci aici? Patul tău este la subsol.”
“Da, dar m-am întors pe partea cealaltă şi am căzut din pat.”
“Şi cum ai reuşit să cazi în sus?”
“Nu ştiu, tocmai de aceea şi râd.”
Da, se întâmplă. În clipa în care soarele şi luna se întâlnesc, atunci
vei părea un nebun. Vei “cădea” în sus. Şi vei începe să râzi, deoarece
este într-adevăr ceva ridicol. Cum “poţi” cădea în sus? Nimeni nu a mai
auzit de aşa ceva.
Newton a descoperit legea gravitaţiei observând căderea unui măr.
Acest măr se implică prea mult în umanitate - Adam a fost ispitit să
mănânce tot un măr. Iar acum, sărmanul Newton a descoperit legea
gravitaţiei datorită căderii unui măr. Dar când se întâlneşte energia
solară şi lunară, brusc te vei afla într-o realitate diferită, separată: vei
“cădea” în sus. Atunci vei reuşi să îl învingi pe Newton: vei gravita în
sus! Iar râsul va fi bine justificat.
Se spune despre Hotei, un călugăr zen, că din clipa în care s-a
iluminat nu a mai încetat să râdă. A râs până la moarte. Mergea din sat
în sat şi doar râdea. Şi se mai spune că râdea chiar şi în somn. Oamenii
îl întrebau: “De ce râzi?” El răspundea: “Nu ştiu cum să vă spun. Dar s-
a întâmplat ceva foarte ridicol. Ceva care nu trebuia să se întâmple, s-a
întâmplat.”
54
Da, nebunul a avut dreptate. Dacă într-o zi cazi din pat şi te

trezeşti pe scări, cu siguranţă vei începe să râzi. Se întâmplă. Este o
poveste sufită. Iar acel nebun nu a fost unul obişnuit, ci trebuie să fi fost
un maestru sufit.
Sutra spune: Murdha jyotishi siddha darshanam. În momentul în
care conştiinţa ajunge în sahasrara vei deveni accesibil lumii de dincolo
- a celor realizaţi, siddha.
În simbolismul yoghin, centrul sexual, muladhara, este descris ca
un lotus roşu cu patru petale. Acele petale reprezintă cele patru direcţii;
culoarea roşie reprezintă căldura, deoarece este un centru solar.
Sahasrara este reprezentat ca un lotus cu o mie de petale - sahasrara
padma - în care se întrepătrund toate culorile, deoarece în el este inclus
totul. Centrul sexual este doar roşu. Sahasrara este un curcubeu -
totalitatea.
În mod normal, centrul sahasrara se află în interiorul capului. Este
ca un lotus neînflorit puţin cufundat în apă, dar imediat ce energia a
pătruns în el, se ridică deasupra apei şi se desface. Devii accesibil
transcendentului.
Despre înălţarea şi desfacerea acestui lotus, în scripturile yoghine
s-a scris: “Este mai strălucitor ca zece milioane de sori şi luni.”
Întâlnirea energiei solare şi lunare interioare devine posibilitatea
contopirii a zece milioane de sori cu zece milioane de luni. Prin aceasta
ai descoperit cheia orgasmului final - zece milioane de femei cu zece
milioane de bărbaţi. Închipuie-ţi extazul care poate rezulta.
Shiva trebuie să se fi aflat în acest extaz atunci când a fost găsit
făcând dragoste cu consoarta sa, Devi. El trebuie să se fi aflat în
sahasrara. Actul său nu poate fi sexual - nu poate proveni din
muladhara. Cu siguranţă provenea din punctul omega al fiinţei sale. De
aceea, nu îi putea vedea pe cei care stăteau lângă el - se afla dincolo de
timp şi spaţiu. Acesta este scopul din yoga, tantra sau orice altă practică
spirituală.
Întâlnirea energiei masculine cu cea feminină creează posibilitatea
întâlnirii finale dintre Shiva şi Shakti, dintre viaţă şi moarte. În acest
sens, zeii hinduşi sunt extrem de frumoşi şi foarte umani.
Mm?...gândeşte-te la un Dumnezeu fără o consoartă. Pare rigid, singur,
gol, dur. De aceea nu trebuie să ne mirăm de ce evreii şi creştinii l-au
înfăţişat pe Dumnezeu ca fiind o fiinţă teribilă.
Evreii spun: “Teme-te de Dumnezeu. Ţine minte: el nu este
unchiul tău.” Însă hinduşii spun: “Nu te îngrijora - Dumnezeu este ca şi
mama ta.”
55
Evreii au creat un Dumnezeu foarte feroce, care este gata să

pedepsească pe toţi cei care nu îl ascultă. Un păcat cât de mic are
consecinţe catastrofale pentru fiinţa care l-a înfăptuit. Pare ceva
nefiresc.
Iar conceptul creştin al trinităţii – Dumnezeu, Fiul şi Duhul Sfânt -
de a asemenea este ceva nefiresc. În trinitatea lor nu există nici o
femeie. Creştinii se tem foarte mult de energia lunară, feminină. Într-un
târziu au introdus-o şi pe Fecioara Maria; oricum nu au făcut-o liberi de
prejudecăţi, ci au insistat asupra faptului că ea este virgină.
Însă Fecioara Maria nu este inclusă în trinitate; desigur, este
respectată. Au simţit că ceva lipseşte şi s-au hotărât să o introducă şi pe
ea în strategia lor religioasă. Şi care este motivul pentru care insistă
asupra virginităţii ei? Ce este în neregulă cu întâlnirea energiei
masculine şi feminine?
Şi dacă îţi este frică de întâlnirea energiilor exterioare, atunci cum
te poţi pregăti pentru întâlnirea energiilor interioare?
Zeii hinduşi sunt mult mai umani - mai cu picioarele pe pământ -
şi, desigur, datorită acestui lucru ei emană mai multă iubire, mai multă
compasiune.
34. Pratibhad va sarvam.
Prin pratibha, cunoaşterea tuturor lucrurilor.
“Pratibha” este un cuvânt foarte dificil, care nu poate fi tradus cu
exactitate în engleză sau în alte limbi occidentale. “Întuiţie” este un
substituent foarte slab. Nu poate fi tradus, dar voi încerca să îl descriu.
Soarele este intelectul; luna este intuiţia. Când le transcenzi pe
amândouă, atunci apare pratibha. Soarele este analiza, logica, raţiunea.
Luna este intuiţia, premoniţia - cu ajutorul ei sari brusc la concluzia
reală. Întelectul se mişcă prin analiză, proces, silogism. Întuiţia ajunge
brusc la concluzie - fără nici un proces, metodologie sau silogism - şi nu
poţi întreba “de ce”. În intuiţie există o revelaţie instantanee - ca şi cum
un fulger în noapte îţi luminează brusc cărarea. Toate societăţile
primitive sunt intuitive; femeile şi copiii sunt intuitivi; de asemenea
poeţii.
Pratibha este total diferită. A fost tradusă ca “intuiţie” în toate
traducerile Yoga Sutrei lui Patanjali, dar eu nu doresc să îi dau acelaşi
termen. Pratibha apare atunci când energia a trecut dincolo de
dualitatea intelectului şi a intuiţiei. Întuiţia este deasupra intelectului.
Pratibha este deasupra amândorura. În ea nu există logică şi nici
străfulgerare - totul este etern dezvăluit. În pratibha devii omniscient,
omnipotent, omniprezent.
56
Totul este dezvăluit simultan - trecutul, prezentul, viitorul - totul.

Acesta este şi sensul sutrei - Pratibhad va sarvam - “Prin pratibha,
totul”.
Când energia ajunge în sahasrara şi se produce explozia
orgasmică eternă - aceasta este pratibha. Atunci vezi - vezi prin totul şi
cunoşti totul. Spaţiul şi timpul dispar, împreună cu toate limitările lor.
O psihologie este orientată-solar, alta este orientată-lunar, dar
psihologia reală - psihologia fiinţei va ti orientată-pratibha. Aceasta nu
va diviza lumea în bărbaţi şi femei. Va fi cea mai importantă şi măreaţă
sinteză şi transcendenţă.
Întelectul seamănă cu un om orb care bâjbâie prin întuneric.
Acesta este şi motivul pentru care are nevoie de argumentări. Întuiţia nu
este la fel de oarbă, dar este puţin paralizată: nu se poate mişca. Pratibha
seamănă cu un om întreg şi sănătos care poate face tot ce doreşte.
Există o povestire indiană în care un orb şi un paralitic au fost
prinşi într-o pădure în flăcări. Orbul nu putea vedea, dar putea alerga;
paraliticul nu putea alerga, însă putea vedea. Atunci ei au ajuns la o
înţelegere: orbul trebuie să îl care în spinare pe paralitic şi acesta să îi
explice pe unde să meargă. Astfel au reuşit să scape cu viaţă.
Întelectul este o jumătate: intuiţia este tot o jumătate. Întuiţia nu
poate alerga - ea nu poate fi o sursă continuă de revelaţii. Iar intelectul
nu poate face altceva decât să bâjbâie încontinuu prin întuneric.
Pratibha este o sinteză şi o transcendenţă.
Dacă eşti prea orientat spre intelect vei pierde în viaţă multe
lucruri frumoase. Nu te vei putea bucura de poezie, de muzică. Acestea
îţi vor părea a fi inferioare, însă astfel nu vei face altceva decât să te
reprimi singur, iar centrul lunar va avea de suferit.
Dacă eşti prea intuitiv, te vei putea bucura de foarte multe lucruri,
dar nu vei reuşi să îi ajuţi pe ceilalţi, deoarece îţi lipseşte un mijloc de
comunicare. Vei avea şi vei trăi o viaţă minunată, dar nu vei fi capabil
să creezi în jurul tău o lume mai bună, deoarece acest lucru este posibil
doar prin intelect.
Când ştiinţa şi poezia se întâlnesc, atunci este posibilă apariţia
unei lumi perfecte. Altminteri, intelectul va continua să condamne
intuiţia şi aceasta, la rândul ei, va continua să condamne intelectul.
Am auzit că o femeie care tocmai îşi făcuse o nouă cunoştinţă a
întrebat-o pe aceasta: “Cât timp ai fost căsătorită?”
“Timp de 20 de ani ciudaţi.”
“Dar de ce îi denumeşti a fi ciudaţi?”
57
“O să înţelegi imediat, când o să îl cunoşti pe soţul meu.”

Întuiţia simte că intelectul este ciudat; acelaşi lucru îl gândeşte şi
intelectul despre intuiţie. Separaţi sunt ciudaţi, împreună formează o
orchestră, o armonie perfectă.
Misticul persan Rumi, într-un poem minunat, povesteşte cum
Moise, profetul, a văzut un cioban rugându-se: “O Doamne, unde eşti?
Doresc să te servesc, să te îngrijesc, să îţi spăl părul şi hainele, să te
curăţ de păduchi, să îţi sărut mâna, să îţi spăl picioarele şi să îţi fac curat
în camera în care dormi.”
Moise, profetul, auzind aceste lucruri s-a enervat şi i-a adresat
câteva cuvinte ciobanului: “Prostule! Cum i te poţi adresa în felul
acesta? Este o blasfemie. Mai bine ţi-ai înghiţi limba şi ai deveni mut,
decât să rosteşti asemenea cuvinte Dumnezeului Cel Preaînalt.
Cuvintele tale sunt nişte crime. Ciobanule, astupă-ţi gura şi roagă-te ca
Dumnezeu să nu te trăznească şi să te transforme în cenuşă pentru astfel
de afronturi.”
Atunci ciobanul începe să îşi rupă hainele de pe el şi plângând
fuge în pădure, în sălbăticie.
Noaptea, Moise are o viziune în care Dumnezeu îi spune: “Moise,
ai fost trimis în lume pentru a uni, nu pentru a dezbina. Dar tu te-ai
îndepărtat de mine. Mai drag îmi este acel cioban pe care l-ai certat. Şi
nu uita, Moise, toate rugăciunile sunt îndreptate spre mine. Religiile
sunt foarte multe, la fel şi rugăciunile, dar toate îmi aparţin. Fiecare are
propriul său mod de a se manifesta. Moise, eu nu privesc la cuvinte, ci
la spirit şi la sentimentele interioare.”
Atunci Moise a plecat în căutarea ciobanului şi după ce l-a găsit, îi
spune: “Iartă-mă. Te rog din suflet să mă ierţi.”
Întelectul continuă să funcţioneze după un şablon anume; de
aceea, intuiţia îi rămâne inaccesibilă. Iar intuiţia nu poate crede în
intelect; acesta pare a fi superficial, lipsit de profunzime.
Este necesar ca fiecare să ajungă la o sinteză interioară. Aceasta
este ceea ce înţelege Patanjali prin Pratibhad va sarvam. Trebuie să
atingi o sinteză atât de profundă încât să poată apărea pratibha - atunci
se întâlneşte logica cu rugăciunea, atunci ştiinţa nu mai este deloc
antagonistă poeziei şi nici poezia nu va mai respinge ştiinţa.
De aceea spun că omul încă evoluează. Deocamdată omul este o
formă lipsită de conţinut. Conţinutul trebuie realizat. Trebuie să devii un
laborator în care să experimentezi totul; un laborator al evoluţiei; un
laborator în care să reuşeşti să îţi ridici energia din centrul sexual,
muladhara, spre sahasrara.
58
35. Hridaye chitta samvit.

Practicând samyama asupra inimii se realizează cunoaşterea
naturii minţii.
Nici aceasta nu este o traducere foarte adecvată. Traducătorii au
foarte mari dificultăţi cu aceste sutre.
Hridaye chitta samvit. Când Patanjali foloseşte cuvântul
“hridaye“, el nu se referă la inima fizică. În terminologia yoga, inima
reală se află chiar în spatele inimii fizice. Aceasta este ascunsă şi nu
face parte din corpul fizic. Inima fizică doar îi corespunde celei reale,
spirituale. Între ele există o sincronicitate, dar nu o relaţie cauzală. Şi
inima reală nu poate fi cunoscută decât atunci când ai reuşit să ajungi la
culmea evoluţiei. Când energia ta ajunge în punctul omega din
sahasrara, doar atunci vei reuşi să pătrunzi în împărăţia lui Dumnezeu.
Hridaye chitta samvit - Practicând samyama asupra inimii se
realizează cunoaşterea naturii minţii. “Chitta samvit” înseamnă chiar
natura conştiinţei, nu a minţii. Mintea rămâne mult în urmă, deoarece ea
nu poate fi decât solară sau lunară. În clipa în care ai transcens soarele şi
luna, mintea a dispărut. De fapt, “chitta samvit” este o stare a non-
minţii. Mintea nu poate exista decât cu ajutorul divizării - ele sunt două
aspecte ale aceluiaşi fenomen. Ea divide şi există prin divizare - ele
depind una de cealaltă, sunt interdependente. Iar când divizarea a
dispărut, mintea va dispărea şi ea instantaneu.
Pentru a ajunge la starea de non-minte există două căi. Una este
cea tantrică: renunţi la minte şi divizarea dispare. Cealaltă este calea
yoghină: renunţi la divizare şi mintea dispare. Poţi porni pe oricare
dintre ele. Rezultatul final este acelaşi - apare unitatea finală.
Hridaye chitta samvit. Atunci ajungi să realizezi cu adevărat care
este natura reală a conştiinţei. Aici ne lovim de aceleaşi probleme:
cuvântul “conştiinţă” este un antonim al “inconştienţei”. Însă “chitta
samvit” nu este un antonim al conştiinţei. Conştiinţa include totul:
inconştienţa este tot o stare a conştiinţei, o stare inactivă - deci nu există
un antagonism. Conştiinţa, inconştienţa, totul - chiar natura conştiinţei -
este revelată prin îndreptarea samyamei asupra inimii.
În yoga centrul inimii este denumit anahata chakra. Un faimos
koan zen.... Când un discipol ajunge lângă un Maestru, acesta îi spune
să mediteze asupra unui lucru absurd. Unul dintre cele mai faimoase
koan-uri este acela în care discipolului i se spune: “Ascultă sunetul
aplauzelor făcut de o singură palmă.” Este ceva absurd: o mână nu poate
aplauda singură, deci nu poate exista un astfel de sunet. Pentru a
aplauda este nevoie de două palme.
59
Ahat înseamnă conflict; anahat înseamnă fără conflict - sunetul

provocat de o singură palmă. Este posibil aşa ceva?
Când toate sunetele interioare dispar, atunci vei auzi sunetul real,
sunetul care există în permanenţă în interior; acesta este chiar natura
existenţei - sunetul tăcerii sau sunetul fară-de-sunet. Inima este
denumită anahat chakra, locul în care este constant creat sunetul fără de
conflict, sunetul etern. Hinduşii au denumit acest sunet aum - aumkar.
Acesta trebuie să fie auzit.
Cei care repetă în permanenţă: ‘“Aum, aum, aum…” nu fac
altceva decât un lucru stupid. Nu poţi auzi sunetul tăcerii printr-o astfel
de repetare; nu poţi ajunge la aumkar prin rostirea sa, deoarece atunci îl
creezi singur - palmele aplaudă amândouă.
Devino complet tăcut, înlătură orice gând, linişteşte-te, nu te mai
mişca şi îl vei auzi - întotdeauna a fost acolo, dar tu nu i-ai fost
accesibil, nu te-ai deschis spre el. Este un sunet extrem de subtil.
Renunţă la toate sunetele şi lucrurile care se află în minte şi fii atent
doar la el - atunci îi vei deveni accesibil şi vei începe să îl auzi cu
adevărat.
Iar când ai auzit sunetul făcut de o singură mână, atunci l-ai auzit
pe Dumnezeu - ai auzit totul!
Patanjali nu face altceva decât să te îndrepte, pas cu pas, spre
punctul omega. Aceste trei sutra pe care le-am discutat astăzi sunt foarte
semnificative. Meditează asupra lor, încearcă să le simţi în fiinţa ta
interioară. Ele se pot transforma în nişte chei cu ajutorul cărora poţi
deschide uşile Divinului.
60
IV. NU POŢI PEDEPSI UN NEBUN
1. Preaiubite Maestre, eşti atât de superb şi prin fiinţa ta curge

atât de mult şarm, încât mă întreb: ai fost vreodată pus la colţ?
Pentru a fi pedepsit, în primul rând trebuie să fii logic. Eu nu sunt

deloc logic; nu mă poţi pedepsi. Sunt atât de ilogic încât oricui îi este
imposibil să mă pedepsească. Ţine minte: dacă te agăţi de intelect,
atunci poţi fi oricând pedepsit. Şi te pedepseşte chiar logica de care te
agăţi. Eu însă sunt complet ilogic - nu am nimic de dovedit. Cum m-ai
putea pedepsi?
Un om pretindea că este Dumnezeu şi a fost dus la calif, care i-a
spus: “Ştii că anul trecut un om care pretindea şi el că este Dumnezeu a
fost executat?”
“Foarte bine, pentru că nu eu l-am trimis” - a răspuns nebunul.
Un astfel de om nu poate fi pedepsit. Este imposibil, deoarece o
atitudine ilogică este o atitudine deschisă. De fapt, nu există nici colţuri,
pentru că nu există o cameră. Un asemenea om este un cer deschis, sub
care te poţi plimba nestingherit la infinit. Dacă trăieşti într-o cameră,
atunci poţi fi trimis la colţ. Dar cum ai putea fi pedepsit dacă nu eşti
închis între nişte ziduri?
Acelaşi lucru îi învăţ pe toţi cei care intră în contact cu mine: de ce
trebuie să se agaţe de prejudecăţi? Poţi fi pus la colţ doar în clipa în care
eşti creştin, hindus sau musulman. Când nu mai aparţii nimănui,
colţurile au dispărut - nimeni nu te mai poate pedepsi. Întregul cer îţi
aparţine. Iar în clipa în care înţelegi frumuseţea şi libertatea pe care ţi-o
oferă cerul, vei renunţa instantaneu la prejudecăţi şi ideologii.
Eu nu am nimic de dovedit şi nu am nici un fel de prejudecată. Mă
aflu aici doar pentru ca cei care mă înconjoară să poată avea o
străfulgerare a fiinţei divine.
Şi sunt foarte ilogic.
61
Anurag m-a întrebat: “De ce ieri dimineaţă te-ai oprit brusc şi ţi-ai
pus mâna pe cap? De ce?” Uneori se întâmplă să pierd contactul cu
trupul. Poate că este mai bine să părăsesc lumea. Eu sunt ilogic - dar
pentru a-i ajuta pe ceilalţi mă împovărez cu anumite lucruri pentru a nu
dispărea. Mintea este un mecanism pe care îl folosesc - uneori pierd
contactul cu ea. Corpul este un mecanism: îl folosesc, dar câteodată
pierd contactul şi cu acesta.
Uneori încep să mă cufund atât de rapid în abis încât trebuie să fac
ceva pentru a mă opri.
Şi nu sunt doar ilogic, ci prezenţa mea este ilogică aici.
Cei care încearcă să argumenteze cu mine vor pierde. Nu pot
învinge, deoarece eu nu încerc să conving pe nimeni nimic şi nu încerc
să dovedesc nimic. Nu sunt interesat să convertesc pe nimeni la nimic;
sunt interesat doar să împărtăşesc ceea ce mi s-a întâmplat. Dacă eşti
deschis şi pregătit, atunci vei putea primi ceea ce îţi ofer. Altminteri,
mai târziu te vei căi foarte mult.
Un beţiv a intrat într-un bar şi, împleticindu-se de lume, se apropia
de tejghea. La un moment dat, după ce a împins o femeie, a râgâit
puternic. Imediat bărbatul de lângă femeie i-a spus indignat: “Cum
îndrăzneşti să fii atât de grosolan şi să râgâi înaintea soţiei mele?”
Beţivul, cu o faţă resemnată, a spus: “Îmi pare rău că am râgâit
înaintea dragii dumitale soţii, dar nu mi-am dat seama că era ea la rând.”
Eu sunt la fel ca acel beţiv. Nu ai cum să mă pedepseşti.
La fel mă comport faţă de toate întrebările. Răspunsul nu este
deloc important - ceea ce trebuie să înţelegi este faptul că încerc să
distrug întrebările. Răspunsurile mele nu sunt nişte răspunsuri, ci o
strategie prin care distrug întrebările. Există oameni care îţi pot
răspunde la întrebări, care îţi oferă tot felul de ideologii, idei, teorii,
dogme, culte - eu nu fac acelaşi lucru ca ei. Dacă eşti atent şi mă observi
vei fi capabil să vezi că distrug toate întrebările care mi se pun. Nu
înseamnă că fiecare primeşte un răspuns, ci fiecare îşi pierde întrebarea.
Scopul realizării este acela ca într-o bună zi să rămâi fără întrebări.
Nu prin acumulare de răspunsuri, ci prin pierderea tuturor întrebărilor.
Acesta poate fi răspunsul real.
Un Buddha nu este un om care deţine răspunsuri la orice, ci un om
care nu mai are nici o întrebare. În el, însăşi procesul de a mai întreba
ceva a devenit absurd, irelevant. El trăieşte fără nici o întrebare. Acesta
este sensul cuvintelor prin care spun că se ajunge la non-minte. Mintea
în sine este o maşină de pus întrebări. Aşa cum frunzele cad din copaci,
tot la fel din minte ies numai întrebări - unele după altele.
62
Singura mea dorinţă este să dezrădăcinez acest copac.

Iar dacă aş răspunde, atunci ţi-ar apărea şi mai multe întrebări.
Mintea va converti, va transforma răspunsul în alte mii de întrebări.
Eu sunt complet absurd. Nu sunt un filosof - poate un poet mai
nebun, un beţiv. Mă poţi iubi, dar nu mă poţi urma. Poţi avea încredere
în mine, dar nu mă poţi imita. Iar prin încredere şi iubire ţi se va
transfera ceva extrem de valoros. Nu are nimic de-a face cu ceea ce
spun, ci are de-a face cu ceea ce sunt. Este un mesaj cu mult mai înalt,
mai superior, mai măreţ decât cel al scripturilor.
Niciodată în viaţa mea nu am fost pedepsit. Este imposibil – nu
poţi pedepsi un nebun.
2. Te rog explică importanţa avută de intelect, intuiţie şi

pratibha. În special, te rog să explici cum şi de ce viaţa trebuie să fie
orientată spre pratibha şi cum se face că doar o astfel de orientare
este adecvată vieţii şi evoluţiei vieţii spre culmile ei cele mai înalte.
Intelectul este funcţia cea mai joasă a fiinţei şi tocmai pentru că
este inferioară este cea mai eficientă, cea mai dezvoltată. Datorită
faptului că este inferioară poate fi educată, disciplinată. Datorită faptului
că este inferioară, pentru ea există toate universităţile, colegiile şi
şcolile. Iar intelectul este prezent în fiecare om - mai mult sau mai puţin.
El este extraordinar de folositor. Fără intelect îţi va fi foarte dificil
să ai o utilitate. De aceea, Lao Tzu le spunea discipolilor: “Deveniţi
nefolositori”. Până când nu eşti pregătit să devii nefolositor nu vei fi
pregătit să renunţi la intelect, deoarece acesta îţi oferă utilitate. De
exemplu, devii un doctor, inginer, profesor - reprezinţi o utilitate pentru
societate. Prin intelect devii cineva şi societatea te poate folosi ca pe un
instrument. Cu cât ai o utilitate mai mare, cu atât societatea te va preţui
mai mult; de aici a apărut şi ierarhia: brahmin-ul, kshatriya, vaishya,
sudra.
Casta cea mai învăţată, în India, este cea a brahmanilor. Imediat
după el urmează casta războinicilor, kshatriya - deoarece aceştia trebuie
să protejeze ţara. După aceasta urmează casta comercianţilor, vaishya -
aceştia reprezintă sistemul care menţine societatea. Iar ultima castă este
aceea a muncitorilor, proletariatului, sudra - deoarece aceştia muncesc
manual şi pentru aceasta nu au nevoie de intelect. Întreaga divizare se
face în funcţie de dezvoltarea intelectului.
Intelectul îşi are utilitatea sa, dar tu eşti mult superior lui, eşti
imens, mult mai vast.
63
Dacă devii identificat prea mult cu acesta, atunci îţi vei pierde
fiinţa şi vei deveni un profesor, doctor, inginer, comerciant sau cine mai
ştie ce. Dar nu vei mai fi tu însuţi. Poţi deveni atât de identificat cu o
anumită funcţie încât ajungi să uiţi de fiinţa proprie. Te poţi implica atât
de mult în meseria care ţi-ai ales-o încât ajungi să uiţi faptul că eşti om.
Astfel, vei rămâne un mecanism; vei pierde foarte mult. Societatea te
va folosi - cât de mult poate, cât rezişti - şi apoi ieşi la pensie; după
aceasta, toţi îţi vor aştepta moartea.
În general, pensionarii mor mai repede decât dacă ar fi continuat
să muncească. Imediat ce au ieşit la pensie simt că îmbătrânesc cu zece
ani? De ce? Pentru că se simt nefolositori. Simt că sunt toleraţi, iar omul
are o mare nevoie să se simtă necesar, util. În clipa în care simţi că nu
mai eşti folositor şi ceilalţi te privesc ca pe un parazit, încet-încet începi
să mori. Ziua pensionării devine ziua morţii.
Dacă devii prea identificat cu intelectul, atunci devii un mecanism.
O maşină nouă este foarte folositoare, dar când şi-a terminat utilitatea
este aruncată la groapa de gunoi. Destinul omului nu este acela de a fi
folosit şi apoi aruncat, ci acela de a înflori.
Mai presus de intelect se află intuiţia. Aceasta dă vieţii puţin
romantism, poezie. Ea îţi arată că nu eşti un instrument, ci o fiinţă vie.
Când cineva te iubeşte, acea iubire atinge imediat centrul lunar; când
cineva te priveşte sau te admiră, fiinţa ta interioară începe să se dilate şi
să se simtă împlinită. Dar când cineva te priveşte ca pe un obiect
folositor, imediat începi să te simţi rănit, jignit. Util? Nu aceasta este
valoarea ta reală, înseamnă că, dacă nu mai eşti folositor poţi fi aruncat,
înlocuit, însă când ţi se spune că eşti frumos, atunci imediat devii de
neînlocuit, devii unic. Dacă vei dispărea din lume, se va simţi lipsa ta.
Acesta este şi motivul pentru care oamenii tânjesc după iubire.
Iubirea este hrana intuiţiei. Dacă nu eşti iubit, intuiţia nu se va dezvolta.
Singurul mod prin care îţi poţi dezvolta intuiţia este prin iubire. Când o
mamă îşi iubeşte foarte mult copilul, acesta devine intuitiv; când nu îl
iubeşte deloc, atunci el devine intelectual. Copilul care trăieşte într-o
atmosferă de iubire, tandreţe, compasiune, se va dezvolta într-un mod
echilibrat şi armonios şi energia sa va începe să se graviteze în jurul
centrului lunar. Centrul lunar este aproape nefuncţional, deoarece
majoritatea oamenilor nu au fost iubiţi.
Spune-i unei femei: “Te iubesc pentru că ai nişte ochi frumoşi’’ -
şi vei vedea imediat cum se întristează, deoarece ea nu reprezintă doar
ochii. Sau spune-i: “Te iubesc pentru că ai un chip foarte frumos” - se
va întâmpla acelaşi lucru. Acestea sunt doar nişte părţi ale corpului.
64
Ochii pot orbi, faţa va îmbătrâni. Dar spune-i: “Te iubesc” - şi

atunci o vei face fericită. Acel “tu” reprezintă ceva permanent. Când
iubeşti doar o parte a corpului, aceasta este o iubire a intelectului.
Femeia nu poate înflori decât în clipa în care îi funcţionează centrul
lunar.
Observă o femeie care nu este iubită de nimeni şi observă cum se
manifestă în clipa în care cineva îi spune: “Te iubesc.” Este o diferenţă
imensă: chipul i se schimbă şi se luminează. De ce? Centrul lunar şi-a
eliberat energia.
Vincent Van Gogh, un renumit pictor olandez, era un om foarte
urât şi nici o femeie nu i-a spus vreodată că îl iubeşte. Era o persoană
repulsivă. El lucra într-un atelier, dar o făcea într-un mod foarte apatic;
era precum un zombi: mergea, lucra, mânca, dar din el nu emana nici un
fel de vitalitate, nici o pasiune sau intensitate.
Într-o zi, proprietarul atelierului l-a văzut complet schimbat:
îmbăiat, aranjat, pieptănat, parfumat. Nu i-a venit să creadă şi l-a
întrebat: “Van Gogh, ce s-a întâmplat?” Pictorul i-a răspuns: “Am
întâlnit o femeie care mă iubeşte cu adevărat. Este o prostituată, dar
pentru mine nu are importanţă. Ceea ce contează este că mă iubeşte.”
Van Gogh a întrebat-o: “Dar de ce mă iubeşti?” Deoarece nu îi
venea să creadă că îi putea plăcea cuiva. Ştia că este urât şi nu înţelegea
cum a ajuns o femeie să îl iubească. Îi era chiar imposibil să accepte
acest lucru - “De ce?” Prostituata însă nu putea răspunde, nu putea
spune că o încântă corpul, faţa sau ochii lui. Atunci i-a spus: “Datorită
urechilor tale. Ai nişte urechi foarte frumoase.” Acest lucru l-a încântat
atât de mult încât după ce s-a întors acasă, şi-a tăiat o ureche, a
împachetat-o şi i-a dăruit-o prostituate-i, spunându-i: “Nimeni nu m-a
plăcut, nu m-a privit cu plăcere. Aşa că ţi-am făcut un mic cadou. Te
rog, păstrează-l.” Femeia a rămas mută de uimire. Nu i-a venit să
creadă. Însă el s-a simţit foarte încântat şi într-una din scrisorile sale
spunea: “Acela a fost cel mai frumos moment din viaţa mea. Cineva m-
a plăcut cu adevărat şi eu mi-am putut împărtăşi fiinţa cu acea
persoană.”
Observă-te. Când cineva îţi spune: “Te iubesc aşa cum eşti” - ce se
întâmplă cu energiile interioare? Soarele s-a îndreptat spre lună. Acum
soarele nu mai este atât de fierbinte, a fost răcorit de lună. Graţia luminii
emanate de lună se răspândeşte în întreaga fiinţă.
Dacă lumea ar fi mai iubitoare, oamenii ar fi mai mult intuitivi şi
mai puţin intelectuali. Ei nu vor mai fi doar ca nişte obiecte, ci vor trăi
cu pasiune, intensitate. Vor celebra fiecare clipă a existenţei lor.
65
Întuiţia este complet diferită. Ea funcţionează fără un proces

anume - prin ea ajungi direct la concluzia finală. De fapt, intuiţia este o
deschidere spre realitate. Logica bâjbâie prin întuneric; intuiţia este o
viziune. Doar vede ceea ce trebuie.
Persoanele care sunt intuitive devin religioase în mod natural. Cei
care sunt intelectuali nu pot deveni religioşi în mod natural. Cel mult
pot fi interesaţi în mod filosofic de religie, sunt atraşi de teologie, dar nu
de religia în sine. Ei pot vorbi despre Dumnezeu, pot dovedi,
argumenta; însă a vorbi despre înseamnă a pierde din vedere ţinta finală
- te mişti în cerc.
Intelectualii nu au o tendinţă naturală de a deveni religioşi. Acesta
este şi motivul pentru care în temple sau biserici întâlneşti mai mult
femei. Centrul lunar se simte în mod natural acordat pe frecvenţa
religiozităţii. Buddha a avut ca discipoli de trei ori mai multe femei
decât bărbaţi. La fel şi Mahavira. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Iisus
- când a fost crucificat, toţi bărbaţii l-au părăsit.
Bărbaţii aşteptau să vadă un miracol înfăptuit de Iisus. Dar nu s-a
întâmplat nimic. Iar de pe cruce a fost dat jos doar de trei femei.
Discipolii săi doreau să fie convinşi că Iisus este fiul lui Dumnezeu. Iar
când au văzut că Iisus a murit pe cruce, la fel ca orice om, au început să
devină sceptici şi să pună la îndoială tot ce a spus el.
Însă această idee nu le-a apărut şi femeilor. Ele nu aşteptau nici un
miracol, ci doar îl priveau pe Iisus - şi au văzut miracolul. Au văzut
miracolul: Iisus a murit la fel ca oricine. Acesta a fost miracolul. El nu a
încercat să dovedească nimic - cei care încearcă sunt defensivi, Iisus nu
a fost deloc defensiv. S-a rugat la Dumnezeu: “Facă-se voia ta; vie
împărăţia ta.” Acesta a fost miracolul. Şi a mai spus: “Iartă-i Doamne pe
aceşti oameni, pentru că nu ştiu ce fac.” Iată miracolul - el s-a putut ruga
pentru cei care îl omorau. El i-a spus lui Dumnezeu: “Renunţă la
judecată şi ascultă-mă. Aceşti oameni sunt inocenţi; ei nu ştiu ce fac.
Sunt ignoranţi. Te rog, nu îi pedepsi. Iartă-i.” Acesta a fost miracolul.
Iar femeile au putut să vadă miracolul tocmai pentru că ele nu
căutau un miracol. Întelectul este cel care veşnic caută ceva; intuiţia este
pur şi simplu deschisă. Nu caută nimic, doar priveşte - este o viziune.
Acesta este înţelesul cuvântului “intuiţie”.
Când Iisus a reapărut după trei zile, s-a apropiat de discipolii săi,
le-a vorbit, i-a însoţit, dar aceştia nu l-au putut recunoaşte. Ei au
acceptat pe deplin ideea că Iisus a murit. Şi unii chiar au avut remuşcări:
“Am pierdut atâţia ani din viaţă în preajma acestui om.”
66
Apoi, el s-a apropiat de femei şi imediat ce l-a văzut, Maria

Magdalena a şi luat-o la fugă spre el şi l-a îmbrăţişat. Ea a reuşit să îl
recunoască imediat; nici măcar nu a întrebat: “Ce s-a întâmplat? Cum ai
reuşit să apari? Cu trei zile în urmă ai fost crucificat.” Întuiţia nu
întreabă niciodată cum sau de ce. Doar acceptă. Este o acceptare
profundă, totală.
Dacă trăieşti într-o atmosferă plină de iubire... Şi trebuie să creezi
singur în jurul tău o astfel de atmosferă - nu o poate face nimeni în locul
tău. Iubeşte-i pe ceilalţi şi te vor iubi şi ei. Iubeşte şi vei fi iubit. Atunci,
intuiţia va începe să funcţioneze. Vei începe să vezi lucruri
nemaivăzute. Lumea va rămâne la fel, dar tu vei vedea noi sensuri.
Florile vor rămâne neschimbate, însă frumuseţea lor va avea un înţeles
diferit. Păsările vor cânta aceleaşi triluri, dar tu vei reuşi să le înţelegi
mesajul. Va apărea comunicarea, comuniunea între tine şi totul.
Întuiţia este mai apropiată de adevăr decât intelectul, deoarece
aceasta te transformă într-o persoană, ceea ce intelectul nu reuşeşte să
facă. Apoi urmează pratibha - supra-intuiţia. Despre ea nu poate fi
spus nimic, deoarece limbajul foloseşte doar centrii solar sau lunar.
Totul poate fi descris într-un mod ştiinţific sau cântat într-un mod
poetic. Dar pratibha nu poate fi descrisă. Este deasupra dualităţii.
Trebuie să o simţi, să o trăieşti pentru a o cunoaşte.
Mulţi veneau la Buddha şi îl rugau: “Spune-ne ceva despre
Dumnezeu.” El le răspundea: “Rămâneţi tăcuţi. Staţi lângă mine şi vi se
va întâmpla şi vouă.” Nu este o întrebare la care se poate răspunde; nu
este o problemă care poate fi rezolvată. Este un mister care trebuie trăit.
Este un extaz. Este o experienţă magnifică.
Iată calea intelectului:
Într-o zi, Mulla Nasruddin se afla în moara din sat şi îşi umplea
sacul cu faină din sacii celorlalţi.
“De ce faci acest lucru, Nasruddin?” - l-a întrebat cineva.
“Pentru că sunt un prost” - a răspuns Nasruddin.
“Atunci de ce nu umpli sacii celorlalţi cu făina ta?”
“Pentru că atunci aş fi şi mai prost.”
Intelectul este foarte şmecher, foarte calculat. Încearcă întotdeauna
să îi exploateze pe ceilalţi. Intuiţia este exact opusă intelectului.
Să îţi spun un lucru. Oamenii cred că într-o bună zi în lume nu vor
mai exista clase sociale, ierarhii, nu vor mai fi săraci şi nici bogaţi.
Aceste idei au fost create de intelectuali – Marx, Engels, Lenin, Mao.
Doar într-o lume intuitivă este posibilă dispariţia claselor sociale. Iar
intelectul este exploatator, este violent, agresiv, distructiv.
67
Energia solară este foarte agresivă - ea distruge şi arde totul.

Dacă se va ajunge la o astfel de lume, în care să nu mai existe nici
un fel de clasă socială - o lume cu adevărat comunistă - atunci aceasta
trebuie să fie complet împotriva marxism-leninismului. Va trebui să fie
intuitivă. Creatorii acelei lumi nu pot fi politicieni - doar poeţi, visători,
oameni cu o foarte bogată imaginaţie.
Şi aş dori să mai spun că nu bărbaţii vor crea o astfel de lume, ci
femeile. Luna este cea care poate crea o lume echilibrată, nu soarele.
Un Buddha, un Iisus, pot fi de ajutor în punerea în practică a
acestei idei, dar Marx? Nu, cu siguranţă nu. El este prea calculat, prea
intelectual. Iar până în prezent, lumea a fost condusă de intelectuali.
Acum a apărut o altă posibilitate, deoarece soarele este extenuat,
frustrat. Umanitatea poate încerca să funcţioneze cu un alt centru. Şi
dacă se va întâmpla acest lucru, atunci femeile vor avea de spus un
cuvânt foarte greu. Şi după cum văd eu lucrurile, în Occident a apărut o
mişcare feminină foarte promiţătoare şi radicală, dar problema este că
femeile cad şi ele în capcana intelectualităţii. Ele devin din ce în ce mai
asemănătoare bărbaţilor. Iar acesta este un pericol foarte mare.
Femeia trebuie să rămână feminină, doar astfel există posibilitatea
ca lumea şi societatea să se transforme. Însă, dacă femeia devine
agresivă - aşa cum se întâmplă în zilele noastre - atunci nu face altceva
decât să repete aceleaşi prostii pe care le-au făcut bărbaţii.
Fiecare dintre noi trebuie să fie foarte atent în vremurile în care se
produc transformări radicale. Când se ajunge în pragul unei transformări
a conştiinţei umane, este necesară o atenţie foarte mare. Un singur pas
greşit şi totul se spulberă. Acum există posibilitatea ca luna să înceapă
să funcţioneze şi să domine societatea, dar dacă femeile devin agresive,
atunci soarele va rămâne la putere prin ele.
De la intelect la intuiţie şi de la intuiţie mai departe. Aceasta este
direcţia corectă a unei evoluţii corecte: de la bărbat la femeie şi de la
aceasta mai departe.
În ceea ce priveşte bărbatul, lucrurile sunt destul de clare - dar în
legătură cu femeile? Ele se află în centrul lunar. Cum şi în ce fel trebuie
să acţioneze?
Ele vor trebui să absoarbă centrul solar. Aşa cum bărbatul trebuie
să absoarbă centrul lunar, femeia trebuie să îl absoarbă pe cel solar.
Altfel în ele va rămâne ceva incomplet, negat; nu vor fi întregi. Femeia
trebuie să înveţe să trăiască şi prin intelect, prin logică. Ea cunoaşte
iubirea, bărbatul cunoaşte logica; bărbaţii trebuie să înveţe să iubească
viaţa, iar femeile să fie mai logice. Doar atunci apare un echilibru.
68
Femeia poate absorbi cu foarte mare uşurinţă centrul solar,

deoarece ei îi funcţionează centrul lunar. Nu are de făcut decât să îl
îndrepte în direcţia soarelui. Calea va fi puţin diferită: pentru bărbat,
energia solară trebuie condusă, direcţionată spre lună; pentru femei este
mai uşor - ele nu au de făcut alt lucru decât să îşi deschidă centrul lunar
spre cel solar şi energia va începe să curgă.
Însă ambii trebuie să devină totali. Pentru a dispărea divizarea este
îndeajuns ca inconştientul să fie absorbit de conştient.
Iisus spune: “Bărbatul devine femeie şi femeia devine bărbat.”
Când îţi accepţi totalitatea şi nu mai negi nici o parte a fiinţei, totul
devine echilibrat. Iar când femeia şi bărbatul interior devin echilibraţi,
atunci se vor nega unul pe celălalt. Brusc eşti liber. Aceste două forţe se
anihilează una pe cealaltă şi eşti descătuşat.
Poţi rămâne încătuşat atâta timp cât unul dintre ei este mai
puternic decât celălalt. Dacă soarele este mai puternic ca luna, atunci vei
fi înrobit de mintea masculină. Când luna este mai puternică, vei rămâne
în slujba minţii feminine. Acestea se pot nega una pe cealaltă. În clipa în
care sunt echilibrate - atunci energia ta va fi eliberată. Nu vei mai fi
constrâns într-o formă, devii lipsit de formă - pratibha. Vei începe să te
ridici din ce în ce mai sus - şi nu există nici un final al acestei evoluţii.
Acesta este şi motivul pentru care spunem că Dumnezeu este
infinit. Continui să creşti, să te dezvolţi - devii din ce în ce mai
evoluat.... Fiecare moment este bun, iar următorul moment este şi mai
bun decât cel anterior lui.
3. Maestre, te rog comentează fraza: “În proasta companie a

yoghinilor şi înţelepţilor.”
Swami Yoga Chinmaya, să îţi spun o anecdotă:
Unui tânăr dintr-un sat i-a fost tăiat nasul pentru că a făcut ceva
rău. Oamenii obişnuiau să râdă de el şi fiecare îl trata cu dispreţ. El s-a
gândit cum să scape din această situaţie şi în cele din urmă i-a venit o
idee.
A plecat în alt sat, s-a îmbrăcat cu o robă specifică înţelepţilor, a
făcut rost de toate accesoriile pe care le poartă aceştia şi s-a aşezat în
“meditaţie” sub un copac. Sătenii s-au adunat în jurul său şi l-au întrebat
cine este şi ce poate face pentru ei.
“Pot face foarte multe pentru voi. Vi-l pot arăta pe Dumnezeu, dar
pentru aceasta trebuie să vă tăiaţi nasul. Eu l-am tăiat şi acum îl pot
vedea pe Dumnezeu foarte bine. El există peste tot.”
Trei săteni au fost de acord şi şi-au tăiat nasul....
69
Întotdeauna poţi găsi oameni mult mai stupizi ca tine - aceştia îţi
devin imediat discipoli.
După ce tânărul i-a ajutat pe săteni să îşi oprească sângerarea, le-a
spus: “Acum ştiţi că nu l-aţi văzul pe Dumnezeu, dar nu are rost să le
spuneţi acest lucru celorlalţi săteni, pentru că atunci vor începe să râdă
toţi de voi. Aşa că trebuie să susţineţi că l-aţi văzut.”
Cei trei săteni s-au simţit atât de penibil încât au fost de acord cu
acest aranjament şi au plecat în sat strigând peste tot: “Dumnezeu este
pretutindeni. Noi l-am văzut.”
Şi astfel fiecare sătean şi-a tăiat nasul şi s-a “realizat”.
În India poţi găsi foarte mulţi înţelepţi - într-un fel sau altul
aproape toţi dintre ei şi-au tăiat nasul. Când spun “proasta companie a
yoghinilor şi înţelepţilor” mă refer la acest gen de oameni, ca aceia din
anecdotă. Şi prin tăierea nasului înţeleg că ei şi-au negat o parte a
propriei fiinţe. Nu şi-au acceptat fiinţa: cineva a negat sexul, altcineva
şi-a negat furia, lăcomia. Însă partea negată se răzbună.
Problema este că cei care au fost atât de proşti încât să ajungă să
îşi taie nasul doresc să ţi-l taie şi pe al tău.
Aceşti oameni nu au înţeles nimic şi nu au reuşit decât să se
ciuntească singuri, iar dacă rămâi prea mult în preajma lor, vei ajunge la
fel ca ei.
Chinmaya a devenit şi el ciung. Când îl privesc simt imediat care
este partea pe care şi-a negat-o. În clipa în care va înţelege, va reuşi să
îşi facă nasul să crească la loc. Nu este nici o problemă - nu este ceva pe
care îl poţi tăia cu adevărul. Prin înţelegere creşte imediat la loc.
De exemplu, el şi-a pierdut umorul. Nu mai poate râde. Chiar dacă
râde se chinuie atât de mult încât vezi pe faţa sa că totul este fals. El este
foarte sincer, dar nu este nici o nevoie să fie serios. Sinceritatea este un
lucru - onestitate; seriozitatea este o boală. Este bine să nu le amesteci
niciodată. Când devii lipsit de umor, viaţa îţi va deveni searbădă, îşi va
pierde savoarea. Umorul este precum un suc: îţi dă vitalitate, te face să
curgi.
În India, saddhu, înţelepţii sunt foarte serioşi. Şi trebuie să fie
serioşi, pentru că dacă ar începe să râdă, atunci lumea va crede că şi ei
sunt la fel ca toţi oamenii. Cum este posibil ca un înţelept să zâmbească
sau să râdă? El trebuie să rămână ceva extraordinar. Iar aceasta nu este
altceva decât o călătorie a ego-ului.
Îţi spun: fii cât se poate de obişnuit, pentru că a încerca să fii
extraordinar este un lucru foarte comun, foarte ordinar - toţi încearcă
acelaşi lucru.
70
Şi a fi obişnuit, a accepta, înseamnă a fi extraordinar, deoarece

nimeni nu doreşte acest lucru. Doresc ca fiecare dintre voi să devină atât
de obişnuit încât să se poată pierde în mulţime. Un astfel de om va fi
liber, va avea posibilitatea să se mişte aşa cum doreşte; altminteri, vei fi
în permanenţă tensionat, închis, serios, împovărat, deoarece trebuie să
îţi salvezi chipul înfăţişat celorlalţi.
Nu este nici o nevoie să îţi etalezi în permanenţă frumuseţea. Din
când în când este bine să te relaxezi, să râzi.
Eu unul îţi permit tot ceea ce este uman. Tot ce este uman îţi
aparţine: Râzi precum o fiinţă umană: plângi, râzi - fii complet obişnuit.
Prin ordinaritate, ego-ul nu mai poate fiinţa. Ego-ul îşi face
apariţia odată cu ideea de extraordinaritate. Vei dori să fii complet
diferit de ceilalţi: dacă toţi merg în picioare, tu vei dori să stai în cap;
atunci vei fi preamărit: “Oh, tu eşti atât de extraordinar.” Însă aceasta
este o prostie. Nu te interesa de ce spun ceilalţi, nu te lăsa furat de
laudele care ţi se aduc, altfel vei rămâne întreaga viaţă stând pe cap. Nu
vei mai reuşi să te mişti şi, bineînţeles, nu vei mai putea dansa.
Când spun “companie proastă” mă refer la cei care încearcă să îi
păcălească pe ceilalţi, care îşi etalează ego-urile. Evită şi fugi de toţi cei
care se află într-o călătorie a ego-ului, pentru că există o posibilitate
foarte mare să te molipseşti cu ceva de la ei.
Oamenii învaţă imitând.
Un director american s-a întors dintr-o călătorie în Italia şi l-a
sunat pe un prieten pentru a-i povesti cum s-a distrat.
“Cât timp ai fost în Italia ai făcut ceva interesant?’” - l-a întrebat
prietenul.
“Oh, ştii, ei au o zicală” - a răspuns directorul dând din umeri,
“Când te afli în Roma, fă exact ceea ce fac romanii.”
“Ei bine şi ce ai făcut?”
“Ce puteam să fac? Am sedus o profesoară americancă.”
Să străbaţi atâta drum doar pentru a imita ceea ce fac italienii....
Când spun “companie proastă”, mă refer la faptul că mintea imită
totul. O face inconştient. Vei învăţa să faci tot felul de trucuri şi
şmecherii şi îţi va fi enorm de greu să renunţi la ele.
Oamenii vor începe să îţi aprecieze seriozitatea, chipul lung şi
posomorât, atitudinea riguroasă şi disciplinată şi îţi va fi foarte greu să
renunţi la acele obiceiuri - deoarece începe să îţi placă. Astfel, nu faci
altceva decât să investeşti foarte mult în propria boală.
Viaţa trebuie trăită din interior. Nu te interesa de ceea ce spun
ceilalţi - toate cuvintele sunt nişte vorbe goale. Priveşte la ceea ce eşti!
71
Dacă îţi place să te bucuri şi să îţi celebrezi propria fiinţă, atunci

de ce nu o faci? Dacă simţi că sufletul este vioi şi tinde să danseze este
îndeajuns. Şi chiar dacă ceilalţi vor începe să te condamne, acceptă
acest lucru. Însă nu face niciodată compromisuri cu bucuria şi fericirea
interioară, deoarece în cele din urmă acestea vor decide cine eşti cu
adevărat. Ceea ce spun oamenii nu are nici o importanţă. Cine eşti tu are
cu adevărat importanţă. Pătrunde în interior şi priveşte ce-ţi faci singur,
cu propriile mâini.
Dacă simţi că eşti fericit, atunci nu mai ai ce întreba. Dacă te simţi
bine fiind serios, de asemenea nu mai este nici o problemă. Poţi alege să
fii oricum doreşti. Oricum, eu nu am văzut niciodată un om fericit şi
serios. Cel care este fericit va celebra, se va bucura, va împărtăşi tot ce
are, va râde. Râsul este cel mai spiritual lucru. Ai observat? Când râzi
profund, toate tensiunile dispar. După un râs zdravăn te simţi liber,
descătuşat, deschis, relaxat.
În mănăstirile zen, călugării sunt învăţaţi ca primul lucru pe care
trebuie să îl facă în fiecare dimineaţă este să râdă zdravăn. Pare ridicol,
pentru că primul lucru pe care trebuie să îl facă înainte să se dea jos din
pat este să râdă. La început este foarte dificil, deoarece nu ai de ce râde.
Dar aceasta este o meditaţie şi cu timpul ajungi să realizezi faptul că
pentru a râde nu este nevoie să ai nici un motiv. Râsul este un fenomen
măreţ. De ce trebuie să ai un motiv pentru a-l experimenta? Începe să
râzi fără un motiv anume şi vei vedea că întreaga zi vei fi complet
relaxat.
O persoană solară este serioasă; persoana lunară este non-serioasă.
Cel care este bazat pe centrul solar nu poate râde, îi este foarte dificil.
Unei persoane lunare, râsul îi apare spontan, natural. Aceasta poate râde
în orice situaţie; o poate face fără un motiv anume. Dar un om solar este
foarte închis şi râde extrem de greu - chiar dacă îi spui o anecdotă. Va
asculta gluma ca pe o problemă de matematică.
De aceea, germanii nu pot râde. Priya i-a spus această anecdotă lui
Haridas - şi Haridas nu a prins-o nici până acum!
Un bărbat a intrat într-un restaurant şi a cerut o cafea.
Chelnerul l-a întrebat: “Şi cum vă place cafeaua?”
Bărbatul: “Exact aşa cum îmi place şi o femeie - fierbinte.”
Chelnerul a mai întrebat: “Albă sau neagră?”
Este dificil să îi prinzi esenţa, dacă începi să te gândeşti la ea;
altminteri, totul este foarte simplu. Ce poate fi mai simplu? Dar dacă o
asculţi la fel de serios ca şi cum ai citi Vedele, cu siguranţă nu vei
înţelege nimic.
72
Evită orice companie serioasă; evită oamenii care doresc să

ajungă cineva. Îndreaptă-te doar spre cei care îşi trăiesc viaţa simplu şi
care nu încearcă să devină nimic, care sunt pur şi simplu aşa cum simt.
Stai în preajma lor - aceştia sunt adevăraţii oameni spirituali. Liderii
religioşi nu au nimic de-a face cu spiritualitatea - ei sunt doar nişte
politicieni. Ei au corupt religia şi au transformat-o într-un lucru atât de
serios, încât bisericile au ajuns să semene mai mult cu nişte spitale şi
cimitire. Jubilarea, bucuria, celebrarea şi fericirea au dispărut complet.
Într-o biserică nu poţi dansa, nu poţi râde. Şi ţine minte: în momentul în
care râsul a părăsit biserica, atunci odată cu el a plecat şi Dumnezeu.
Am auzit o povestioară foarte frumoasă:
Sam Burns, un negru din Sud, a refuzat să intre într-o biserică
“albă”. Preotul l-a văzut că stă afară şi i-a spus să încerce să meargă la
biserica la care este obişnuit şi atunci se va simţi mai bine şi mai relaxat.
Următoarea duminică, Sam s-a reîntors şi i-a spus preotului: “Nu
te nelinişti; acum mă simt mai bine. Dar oricum nu pot intra. Vreau doar
să îţi spun că ţi-am urmat sfatul şi totul a mers aşa cum trebuie. M-am
rugat la Dumnezeu şi el mi-a spus: «Nu ai de ce să te simţi nefericit.
Sam. Şi eu am încercat să intru în acea biserică şi încă nu am reuşit nici
până acum!»”
Odată ce o biserică este creştină, un templu este hindus, o moschee
este musulmană, Dumnezeu nu va fi găsit în nici una din ele - lucrurile
au devenit prea serioase: politica a intrat, râsul a ieşit.
Permite-i râsului să fie templul tău şi vei simţi un profund contact
cu Divinul.
4. Ego-ul pare a se hrăni din orice tip de situaţie, iar situaţiile

care îi dau cea mai mare putere sunt chiar situaţiile spirituale.
Aş dori să devin sannyasin, dar simt deja că aceasta nu ar face
altceva decât să îmi fortifice şi mai mult ego-ul.
Hrănindu-l sau înfometându-l, înfruntându-l sau părăsindu-l,
se hrăneşte în ambele situaţii.
Ce este de făcut?
Întrebarea este pusă de Michael Wise [înţelept].
Fii înţelept şi ascultă-mă. Dă-mi mie ego-ul - asta înseamnă a
deveni sannyasin. Dacă tu eşti cel care devine sannyasin, atunci ego-ul
se va înfrupta pe săturate. Dar eu sunt cel care te fac sannyasin - tu doar
accepţi. Este îndeajuns să ai acest curaj şi ego-ul nu va mai exista.
Încerc să le ofer starea de sannyasin tuturor celor care vin la mine.
73
Dar mulţi sunt foarte stupizi şi spun: “Mai trebuie să ne mai

gândim.” Ei cred că sunt deştepţi. După un timp se hotărăsc şi revin, dar
deja este un lucru cu totul diferit. La început, iniţierea ar fi fost un cadou
al meu, fără să fie necesară o acţiune din partea lor. Deoarece ego-ul se
poate hrăni din orice acţiune pe care o faci. Problema este că mulţi
refuză cadoul şi apoi vin să îl cerşească: atunci însă se pierde toată
frumuseţea. Dacă devii sannyasin prin propria voinţă, ego-ul nu va
dispărea. Dacă laşi totul în seama mea, atunci nu mai este nici o
problemă. Nu mai ai de ce să te îngrijorezi.
Dă-mi ego-ul şi uită despre orice altceva - şi începe să trăieşti. Voi
avea eu grijă de el.
Aşa că, Michael Wise, fii înţelept.
5. Cum putem să renunţăm la minte când tu continui să o

menţii trează prin toate aceste discursuri extrem de interesante?
Dacă nu doreşti să renunţi singur la ea, atunci eu nu fac altceva
decât să o îngreunez din ce în ce mai mult, astfel încât ajunge să dispară
singură. Acesta este şi secretul discursurilor mele. Nu fac altceva decât
să o îngreunez.... Aştept picătura care umple paharul.
Este o competiţie între mine şi cei care mă ascultă.
Sper ca eu să fiu învingătorul.
6. Preaiubite Maestre, când voi fi iluminat:

A. Îţi spun?
B. Îmi spui?
C. Oare ego-ul este cel care pune această întrebare?
La toate trei îţi răspund negativ. Când devii iluminat, iluminarea
va spune totul, va arăta totul. Nu mai este nici o nevoie să îmi spui sau
să îţi spun ceva. Iluminarea este extrem de evidentă; nu are nevoie de
nici un certificat sau diplomă. Este precum o rază de lumină. Şi atunci
nu vei fi capabil să spui nimic - gândirea va înceta. Este extrem de
tăcută. Şi îţi oferă o certitudine atât de absolută încât nu mai este nevoie
să întrebi pe nimeni nimic. Deci, nu va fi nevoie de nici o confirmare
din partea ta sau a mea.
Mă întrebi: “Oare ego-ul pune această întrebare?” Nu. El nu
întreabă niciodată despre iluminare. Nu poate întreba, pentru că
iluminarea este chiar moartea sa.
Când începi să te îndrepţi spre meditaţie, spre iubire, spre râs, când
eşti pe cale de a pătrunde în celălalt tărâm este normal să apară
întrebarea: “Oare cine îmi va spune ce se întâmplă cu mine?”
74
Deoarece până acum, tot ce ţi s-a întâmplat a fost întotdeauna

confirmat de ceilalţi. Întrebarea este pusă de Ma Prem Jeevan. Dar aşa
sunt persoanele orientate spre centrul lunar.
Când o femeie iubeşte, ea aşteaptă ca bărbatul să îi spună că o
iubeşte. Ea nu va spune niciodată prima acest lucru. Centrul lunar nu
este atât de sigur cum este centrul intelectual. Luna este vagă,
misterioasă. Poţi simţi, dar nu poţi spune ce ai simţit. O femeie rămâne
nesigură faţă de iubirea ei până când un bărbat nu îi confirmă faptul că
şi el este îndrăgostit de ea. Femeile, în general, nu au primele iniţiativă.
Iar o propunere venită din partea unei femei va arăta foarte absurdă.
Luna nu propune, ci aşteaptă.
Însă eu ştiu de ce ţi-a apărut această întrebare. Dacă nu poţi fi
sigură nici măcar de iubire, atunci cum poţi fi sigură că ţi-a apărut cu
adevărat Dumnezeu? Ai dori ca altcineva să îţi confirme acest lucru.
Dar nu vei avea nevoie de o confirmare, deoarece Dumnezeu nu le
apare niciodată celor orientaţi spre centrul solar şi care sunt întotdeauna
stupid de siguri; Dumnezeu nu le va apărea niciodată persoanelor
orientate spre centrul lunar şi care sunt veşnic nesigure. Dumnezeu se
produce în momentul transcenderii acestei dualităţi. Apare în pratibha.
Apare într-o stare supra-raţională unde totul este absolut misterios şi
totuşi absolut sigur.
Odată cu iluminarea, întreaga lume personală se transformă. Odată
cu tine va dispărea şi trecutul. Atunci îşi va face apariţia o nouă
experienţă, o existenţă complet nouă.
7. Bhagwan, la început nu am crezut că se poate întâmpla
ceva, dar totuşi te-am ascultat. De aceea, nu m-am gândit niciodată
că se va petrece atât de repede; oricum am rămas lângă tine. Şi
apoi, prin tine, imposibilul a devenit posibil, ce era la distanţă a
devenit apropiat.
Deşi sunt conştient de faptul că am făcut doar primii paşi, simt
din ce în ce mai mult că mă apropii de finalul călătoriei.
Este dureros şi totuşi plăcut: dureros pentru că nu te mai văd,
dar plăcut pentru că te simt pretutindeni.
Înainte de a dispărea fără să îţi mulţumesc, pot să o fac
acum… când încă îmi mai eşti accesibil şi exişti?
Swami Ajit Saraswati, aşa va fi pentru fiecare din cei care mă
ascultă. “Într-un fel” trebuie ca toţi să mă urmeze. Iar acest “într-un fel”
este foarte important. Trebuie să mă urmezi, pentru că nu ştii unde te
conduc. Şi nimeni nu poate sta lângă mine într-un mod logic, raţional,
deoarece eu mă îndrept spre necunoscut.
75
Te voi duce undeva unde nu ai mai fost niciodată, într-un spaţiu

nemaiîntâlnit. “Într-un fel” trebuie să vii cu mine. Şi toţi mă urmează
din iubire, din beţie. Atunci, încet-încet, lucrurile vor începe să se
întâmple.
Întunericul în care ai existat nu l-ai putut vedea decât în clipa în
care îţi apare lumina. Şi nu îţi va veni să crezi: vei gândi că totul este un
vis. Dar, treptat-treptat, visul devine realitate şi realitatea devine un vis.
Exact acelaşi lucru se va întâmpla cu toţi cei care mă urmează.
“La început nu am crezut că se poate întâmpla ceva, dar totuşi te-
am ascultat.” Cei care mă pot asculta sunt cu adevărat foarte curajoşi.
Eu nu pot convinge pe nimeni să mă urmeze, deoarece nu este posibil să
convingi pe cineva să pătrundă în necunoscut. Şi nu există nici o cale
prin care pot dovedi ceea ce exprim. Fiecare va trebui să aibă încredere
în mine şi, într-un fel, să mă urmeze.
Nu pot argumenta, deoarece experienţa spre care îi îndrept pe toţi
nu poate fi explicată. Este mai presus de argumentaţie. Dacă nu eşti
convins, atunci eu nu te pot convinge. Te pot lua cu mine doar în clipa
în care ai devenit singur convins.
Doar persoanele care sunt îndeajuns de cutezătoare şi au un dram
de nebunie interioară mă pot urma. Cei care sunt foarte deştepţi, mă vor
părăsi. Ei vor continua să bâjbâie şi să se împiedice prin întuneric.
Şi pot dărui fiecăruia un cadou provenit din necunoscut, dar pentru
aceasta trebuie ca fiecare să fie pregătit să îl primească. A fi lângă mine
este un miracol. Nu se poate întâmpla nimic logic, dar totuşi ceva se
întâmplă. Acesta este şi motivul pentru care mulţi spun că nu fac altceva
decât să hipnotizez oamenii. Într-un fel au dreptate, dar nu este vorba
despre hipnoză, ci despre beţie.
“De aceea, nu m-am gândit niciodată că se va petrece atât de
repede; oricum am rămas lângă tine. Şi apoi, prin tine, imposibilul a
devenit posibil, ce era la distanţă a devenit apropiat.
“Deşi sunt conştient de faptul că am făcut doar primii paşi, simt
din ce în ce mai mult că mă apropii de finalul călătoriei. Este dureros şi
totuşi plăcut: dureros pentru că nu te mai văd....”
În momentul în care te poţi vedea pe tine, nu vei mai reuşi să mă
vezi, deoarece două goliciuni nu pot sta faţă în faţă; va fi exact ca atunci
când pui două oglinzi una în faţa celeilalte: ele vor oglindi la infinit, dar
totuşi nimic nu va fi oglindit.
“Este dureros şi totuşi plăcut: dureros pentru că nu te mai văd,
dar plăcut pentru că te simt pretutindeni.”
76
Da, în clipa în care nu mai mă poţi vedea stând în acest scaun, vei
fi capabil să mă simţi pretutindeni.
“Înainte de a dispărea fără să îţi mulţumesc, pot să o fac acum…
când încă îmi mai eşti accesibil şi exişti?”
Nu este nici o nevoie, Ajit, întreaga ta fiinţă a devenit mulţumirea.
Nu este necesar să spui nimic… oricum am auzit-o înainte ca tu să o
rosteşti.
77
V. DINCOLO DE GREŞEALA EXPERIMENTĂRII
36. Experienţa este rezultatul incapacităţii de a diferenţia între

purusha, conştiinţa pură, şi sattva, inteligenţa pură, deşi acestea sunt
absolut distincte.
Practicând samyama asupra conştiinţei pure separată de
inteligenţa pură se obţine cunoaşterea lui purusha.
37. Din aceasta se nasc capacităţile intuitive ale auzului,
pipăitului, văzului, gustului şi mirosului.
38. Acestea sunt obstacole în samadhi şi puteri supranaturale
obţinute, când mintea este îndreptată spre exterior.
Unele dintre cele mai importante sutre ale lui Patanjali se află în
partea a patra din Yoga Sutra, “Kaivalya Pada”. “Kaivalya” înseamnă
summun bonum - libertatea finală, libertatea totală a conştiinţei,
libertate în care nu există nici un fel de limitări sau impurităţi. Cuvântul
“kaivalya” este minunat; înseamnă singurătatea inocentă, neasocierea
totală şi pură.
Cuvântul “singurătate” trebuie foarte bine înţeles. Acesta nu are
nimic de-a face cu pustietatea, izolarea. Izolarea, pustietatea este
negativă; atunci când eşti izolat începi să tânjeşti după prezenţa altcuiva;
simţi absenţa celuilalt. Singurătatea înseamnă realizarea de sine. Atunci
eşti atât de mulţumit încât nu mai ai nevoie de celălalt - acesta a dispărut
complet din conştiinţa ta; celălalt nu va mai crea în tine nici un fel de
vise.
Celălalt nu face altceva decât să te atragă spre exterior. Faimoasa
expresie a lui Sartre, pe care Patanjali ar fi înţeles-o foarte bine, este
următoarea: “Celălalt este iadul.” Nu este de fapt aşa, însă iadul este
creat prin dorinţele tale de a fi în preajma cuiva. Dorinţa pentru celălalt
este iadul.
În clipa în care îţi dispare dorinţa de a fi în preajma cuiva, vei
realiza pura şi sublima claritate a propriei fiinţe.
78
Atunci vei exista şi vei fi întreg - şi nu există nimeni altcineva în

afara ta. Patanjali denumeşte această stare kaivalya.
Iar primul şi cel mai important pas spre kaivalya este viveka,
discriminarea: al doilea pas important este vairagya, renunţarea; iar
cel de-al treilea este chiar realizarea kaivalya-ei, singurătatea absolută.
De ce tânjeşte omul după altă fiinţă? De ce există această dorinţă -
această goană nebună după celălalt? De ce nimeni nu este satisfăcut cu
sine însuşi? De ce fiecare crede că îi lipseşte ceva? De unde apare acest
sentiment total greşit cum că eşti incomplet? Din identificarea cu trupul.
Corpul este celălalt. Odată ce ai făcut deja un pas greşit, vei continua să
mergi la infinit pe acel drum.
Prin viveka, Patanjali înţelege următorul lucru: a realiza făptul că
eşti separat de corp - a discrimina asupra faptului că tu te afli în corp,
dar nu eşti corpul; tu eşti în minte, însă nu eşti mintea. A realiza faptul
că tu eşti întotdeauna observatorul pur - sakshi, drashta - văzătorul. Nu
eşti văzutul, nu eşti obiectul, ci eşti subiectivitate pură.
Soren Kirkegaard, unul dintre cei mai influenţi gânditori
occidentali, a spus: “Dumnezeu este subiectivitate.” El se apropie foarte
mult de Patanjali. Ce înţelege atunci când spune că Dumnezeu este
subiectivitate? Când toate obiectele sunt cunoscute a fi separate de tine,
atunci ele încep să dispară. Ele există doar prin cooperarea ta. Dacă
crezi că eşti corpul, atunci el va continua să se hrănească cu energia ta.
Dacă crezi că eşti mintea, aceasta va funcţiona la infinit.
Iată unul din mecanismele interioare: doar prin prezenţa fiinţei
tale, natura devine vie. Prin prezenţa ta corpul şi mintea încep să
funcţioneze.
Când un stăpân pleacă de acasă, servitorii încep să îşi facă de cap
şi nu îi mai interesează nimic de gospodărie; încep să fumeze, să bea, să
bârfească. Dar în momentul în care stăpânul s-a reîntors, imediat ei se
apucă de lucru; devin atât de implicaţi în munca lor, încât nici nu poţi
crede că mai înainte cu câteva momente stăteau şi nu faceau nimic. Este
la fel ca atunci când un profesor iese din clasă şi copiii încep să sară, să
strige, să se joace; imediat ce profesorul reintră în clasă se aşterne o
linişte deplină. Doar prezenţa sa este îndeajuns.
În ştiinţă există un fenomen asemănător denumit “agent
catalizator”. Există câteva experienţe ştiinţifice în care este necesară
existenţa acestui catalizator, pentru că în lipsa lui nu se poate întâmpla
nimic. Prezenţa sa dă naştere fenomenului.
Patanjali spune că fiinţa ta interioară este inactivă. Această fiinţă
interioară este denumită purusha.
79
Conştiinţa pură este un agent catalitic. Există, dar nu acţionează,

nu face absolut nimic - vede, observă totul, dar nu se implică în nimic.
Doar prin prezenţa lui purusha, prakriti, natura - mintea, corpul, totul -
încep să funcţioneze.
Problema este că începem să ne identificăm cu mintea, cu trupul -
renunţăm la calitatea de observatori şi devenim cei care acţionează.
Aceasta este singura boală a omului. Viveka este medicamentul prin
care ne putem face bine.
În clipa în care ai înţeles că nu tu eşti cel care acţionează şi că eşti
un observator, atunci al doilea fenomen se produce spontan - renunţarea,
vairagya, sannyas. Şi iată ce înseamnă acest al doilea fenomen: nu vei
mai putea face nimic din tot ce făceai înainte. Te implicai foarte mult în
fiecare acţiune, deoarece credeai că tu eşti corpul şi mintea. Acum însă
ştii că eşti complet diferit de ele şi toate activităţile nebuneşti pe care le
făceai cu atât de mult aplomb vor dispărea de la sine. Această dispariţie
este vairagya - renunţarea, sannyas.
Înţelegerea, viveka, provoacă transformarea - adică vairagya. Şi
când vairagya este completă, imediat îşi face apariţia un alt vârf,
kaivalya - atunci vei şti pentru prima oară cine eşti cu adevărat.
Identificarea reprezintă primul pas; şi acesta este făcut de fiecare
dintre noi. Problema este că prin această identificare uiţi faptul că tu eşti
separat de corp şi minte şi vei continua să te afunzi în ceaţă, în întuneric.
Doi prieteni doreau să intre în societatea aristocraţilor, iar tânărul
Cohen visa să se căsătorească cu o tânără bogată şi frumoasă. Într-o zi,
când trebuia să se ducă la părinţii fetei, Cohen s-a hotărât să îl ia cu el
pe prietenul său, Levy, pentru a nu se simţi singur şi pentru a avea un
ajutor moral din partea acestuia. Părinţii l-au întrebat pe tânărul Cohen:
“Înţelegem că ai o afacere prin care vinzi articole de îmbrăcăminte.”
Cohen a dat nervos din cap şi a răspuns: “Da, într-o mică măsură.”
Levy a intervenit imediat şi, bătându-l prieteneşte pe umăr a spus:
“Este prea modest. De fapt, el este proprietarul a 27 de magazine şi încă
negociază să mai cumpere câteva.”
Unul din părinţi a întrebat: “Şi am auzit că ai propriul tău
apartament.”
80
Cohen a zâmbit: “Da, câteva camere modeste.”

Tânărul Levy a început să râdă: “Of, modestia asta! Are o vilă
chiar în Park Lane.”
Părinţii au continuat: “Ai şi maşină?”
“Da, chiar una destul de bună.”
“Ce destul de bună!” - a intervenit iarăşi Levy. “Deţine trei Rols-
Royce-uri care le foloseşte doar în oraş, în afară de cele cu care se
plimbă prin ţară.”
În acel moment Cohen a strănutat.
“Eşti răcit cumva?” - au întrebat îngrijoraţi părinţii fetei.
“Da, sunt uşor răcit.”
“Ce uşor!” - a strigat Levy. “Asta este tuberculoza care îl macină
de ani de zile!”
Un pas te conduce spre altul şi în clipa în care ai pornit pe un drum
greşit, întreaga viaţă îţi va fi afectată. Şi dacă nu îndrepţi greşeala din
interior, atunci din exterior nu vei avea nici o şansă să reuşeşti.
Gurdjieff obişnuia să le spună discipolilor săi: “Primul lucru care
trebuie făcut este acela de a deveni neidentificat şi de a vă aminti în
permanenţă că fiecare dintre voi este un observator, o conştiinţă - nu o
minte sau cel care acţionează.” Iar când acest lucru va deveni o amintire
permanentă şi constantă, când devine un fenomen cristalizat, atunci ai
atins discriminarea, viveka; spontan, imediat după aceasta, apare şi
vairagya. Dacă nu îţi apare discriminarea, atunci urmează imediat
samsara, lumea. Rămâi identificat cu mintea şi corpul şi te vei afla în
lume. Vei fi alungat din grădina raiului. Însă când discriminezi şi îţi
aminteşti în permanenţă de faptul că trupul este doar un lăcaş pe care tu
îl conduci, mintea este doar un biocomputer pe care tu îl controlezi,
atunci se va produce instantaneu o întoarcere spre interior. Astfel, nu te
vei mai îndrepta spre lume, deoarece nu mai eşti legat de aceasta; pasul
greşit a fost corectat. Vei începe să te cufunzi în interior. Aceasta este
vairagya, renunţarea.
Şi după ce te-ai cufundat şi te-ai cufundat înăuntru, vei ajunge la
un punct dincolo de care nu mai poţi trece: summun bonum, kaivalya -
ai rămas singur. Atunci nu vei mai avea nevoie de nimeni. Nu va mai fi
necesar să depui eforturi de a te umple constant cu ceva sau cineva. Eşti
acordat cu propria goliciune şi datorită acestei acordări, goliciunea se
transformă în infinitate, în deplinătate, în satisfacerea absolută a fiinţei.
Acest purusha se află la începuturi, acest purusha se află la final, iar la
mijloc nu există altceva decât un mare vis.
81
Prima sutră:
36. Experienţa este rezultatul incapacităţii de a diferenţia între
absolut distincte.
Practicând samyama asupra conştiinţei pure separată de
inteligenţa pură se obţine cunoaşterea lui purusha.
Fiecare cuvânt trebuie foarte bine înţeles, deoarece fiecare este
extrem de semnificativ.
Experienţa este rezultatul incapacităţii de a diferenţia.... Orice
experienţă este o greşeală. De exemplu, spui: “Mă simt mizerabil; sunt
înfometat; sunt fericit; mă simt sănătos” - orice experienţă este o
greşeală, o înţelegere greşită.
Când spui că îţi este foame, ce înţelegi prin aceasta? Ar trebui să
spui: “Sunt conştient de faptul că trupului îi este foame.” Tu nu eşti
înfometat, ci corpul; tu eşti cel care cunoaşte acest fapt. Experienţa nu
este a ta; doar conştientizarea. Experienţa este a corpului -
conştientizarea este a ta.
Corpul şi mintea sunt un singur mecanism. Corpul este
mecanismul grosier, mintea este mecanismul subtil. Ambele sunt
asemănătoare. Şi, de fapt, nici nu este corect spus “corp şi minte”, ci
potrivit ar fi să afirmăm “corp-minte”. Trupul nu este altceva decât o
parte grosieră a minţii, iar dacă îl observi foarte atent vei vedea că el
funcţionează la fel ca o minte. De exemplu, dacă ţi se aşează o muscă pe
faţă în timp ce dormi, mâna o va goni singură fără să fie nevoie să te
trezeşti. Sau o insectă începe să se urce pe picior - va fi imediat izgonită.
Iar dimineaţa nu îţi vei aminti absolut nimic. Corpul funcţionează
precum o minte - este mai grosier, dar totuşi este o minte.
Deci, corpul-mintea deţine toate experienţele - bune sau rele,
fericite sau nefericite. Tu nu eşti niciodată experimentatorul, ci cel care
conştientizează experienţa. Patanjali o spune foarte categoric:
Experienţa este rezultatul incapacităţii de a diferenţia.... Orice
experienţă este o greşeală; iar greşeala apare tocmai datorită faptului că
nu discriminezi, nu ştii ce se întâmplă.
În jungla amazoniană există un trib de primitivi în care bărbaţii
încep să devină identificaţi cu durerile prin care trec femeile atunci când
nasc. O femeie se află în cabană şi naşte, iar bărbatul stă afară; când
soţia sa începe să ţipe, bărbatul începe şi el să ţipe. Când a fost
descoperit acest trib nimeni nu a înţeles care este motivul pentru care
bărbaţii imită strigătele femeii. După ce s-a cercetat amănunţit, s-a
descoperit faptul că bărbaţii nu imitau, ci chiar simţeau durerile naşterii.
82
Timp de mii de ani, mintea colectivă a bărbaţilor tribului a fost

condiţionată să treacă prin aceleaşi dureri. Ideea lor este următoarea: din
moment ce la conceperea unui copil participă două persoane, atunci la
naştere nu trebuie să sufere doar una, ci amândouă.
Mişcarea feminină ar trebui să fie de acord cu această idee. De ce
să sufere numai ele? Bărbaţii nu simt prin ce trece o femeie pe parcursul
unei sarcini.
Psihologii şi cercetătorii medicali au observat că bărbaţii acelui
trib primitiv chiar trec prin durerile naşterii. Ei sunt atât de identificaţi
cu soţiile lor încât par a fi un singur trup.
Dar ceva asemănător se întâmplă şi în societatea civilizată. Dacă
iubeşti pe cineva şi acea persoană suferă, vei începe şi tu să suferi.
Aceasta este empatia. Când iubita este fericită, atunci şi tu eşti fericit. În
iubire devii empatic, acordat cu fiinţa iubită.
Însă în privinţa suferinţelor provocate la naştere s-a descoperit un
alt lucru interesant. Un psihanalist francez a observat că durerile nu apar
decât datorită motivului că femeile cred că vor suferi în clipa în care
nasc. Şi aşa este.
În India, în anumite societăţi primitive, femeile nasc pe câmp sau
în pădure. Dimineaţa pleacă să sape pământul sau să taie lemne şi,
deodată, la prânz, nasc; iar seara se întorc acasă. Cum este posibil?
Foarte simplu: prin condiţionare.
În Occident se lucrează foarte mult asupra acestui fenomen.
Doctorii le dehipnotizează pe femei, le decondiţionează şi le impun
ideea că durerile naşterii nu sunt decât o imaginaţie, o proiecţie.
Patanjali spune că orice experienţă sau trăire este o greşeală
datorată viziunii greşite. Când devine identificat cu obiectul, subiectul
va uita de el însuşi şi va începe să creadă că este acel obiect. Simţi
foamea, dar nu tu eşti înfometat, ci corpul; simţi durerea, însă trupul
este cel îndurerat - tu eşti doar atent.
Data viitoare când ţi se întâmplă ceva - şi în fiecare moment se
întâmplă câte ceva - doar observă. Încearcă să îţi aminteşti mereu: “Eu
sunt observatorul, martorul.” Atunci vei vedea cât de multe se schimbă.
În clipa în care realizezi faptul că eşti doar un observator, multe lucruri
vor începe să dispară. Şi va veni o zi - ziua iluminării - în care toate
experienţele vor înceta. Brusc, te vei afla mai presus de experienţă: nici
în corp şi nici în minte, ci dincolo de ele. Vei începe să pluteşti precum
un nor - deasupra şi dincolo de toţi şi toate. Starea de non-experimentare
este kaivalya.
83
Încă un lucru. Există oameni care cred că şi spiritualitatea este tot

o experienţă. Dar ei nu ştiu adevărul. Mulţi îmi spun: “Am dori să avem
unele experienţe spirituale.” Nu ştiu ce spun. Experienţele aparţin lumii,
materiei. Nu există experienţă spirituală - nu poate fi. A denumi o
experienţă ca fiind “spirituală” înseamnă a o falsifica. Spirituală este
doar realizarea conştientizării pure, purusha.
Cum se întâmplă? Cum devenim identificaţi? În terminologia
yoghină, adevărului absolut i se conferă trei atribute: sat-chit-ananda.
Sat înseamnă “fiinţă, existenţă” - calitatea eternităţii, permanenţei. Chit
înseamnă - conştiinţă, conştientizare” - energie, mişcare, proces.
Ananda înseamnă “beatitudine”. Aceasta este trinitatea yoghină; şi,
desigur, este mult mai ştiinţifică decât trinitatea creştină, deoarece nu
aduce în discuţie nici un fel de persoane – Dumnezeu, Fiul şi Sfântul
Duh. În trinitatea yoghină se descriu realizările. Când cineva atinge
culmea existenţei, acela va realiza trei lucruri: că va fiinţa în permanenţă
- sat; că există şi este conştient - nu inert şi inconştient, precum materia
- cunoaşte că există - chit; şi că este infinit de beatific - ananda.
Acestea sunt realizările ultime ale adevărului suprem. Patanjali
spune că acestea trei, când sunt prezente în lume, creează trei calităţi în
prakriti, în natură. Ele nu fac nimic altceva decât funcţionează ca un
agent catalitic. Doar prezenţa lor creează în prakriti o activitate foarte
febrilă. Această activitate corespunde celor trei calităţi, guna: sattva,
rajas, tamas.
Sattva îi corespunde beatitudinii, ananda. Sattva înseamnă
inteligenţă pură. Cu cât te apropii mai mult de sattva, cu atât te vei simţi
mai beatific. Sattva este reflecţia ananda-ei. Într-un triunghi, ananda
reprezintă linia de bază, iar celelalte două linii care formează vârful de
sus al triunghiului sunt formate de sat şi chit. Acest triunghi se reflectă
în lumea materiei, prakriti. Desigur, în această reflecţie, triunghiul este
cu vârful în jos: sattva, rajas şi tamas.
Pentru Patanjali, Dumnezeu nu este un creator, ci doar un agent
catalizator. Adevărul ultim nu acţionează în nici un fel. Şi Patanjali
este cu adevărat ştiinţific în tot ce spune. Dacă Dumnezeu ar fi fost un
creator, atunci s-ar fi născut imediat întrebarea de ce creează. Atunci el
ar fi trebuit să aibă o dorinţă pentru a crea şi astfel ar fi devenit la fel ca
orice om. Nu, pentru Patanjali, Dumnezeu este o prezenţă pură şi
absolută. El nu face nimic, dar numai prin prezenţa sa, lucrurile încep să
se pună în mişcare - natura, prakriti, începe să danseze.
Există o poveste veche în care un rege şi-a construit un palat
numai din oglinzi pe care l-a denumit chiar Palatul Oglinzilor.
84
Tavanul, podeaua, pereţii, peste tot se aflau numai oglinzi. S-a

întâmplat odată ca un căţel să rămână încuiat în palat şi să rătăcească
prin camere şi holuri. Câinele a văzut că este înconjurat de mii de câini
şi a început imediat să latre pentru a-i înfricoşa şi a-i goni de pe
teritoriul său. Ceilalţi au început să ei să latre; căţelul s-a speriat şi,
neavând altă soluţie, a început să sară spre ceilalţi câini. Sărea spre ei,
dar şi aceia săreau spre el; se lovea, lătra, ataca. Dimineaţa a fost găsit
mort.
Dar în clipa în care acel căţel a murit şi celelalte mii de câini au
murit şi ei. Palatul a rămas gol. Un singur câine şi milioane de reflecţii
ale sale.
Iată punctul de vedere al lui Patanjali: există o singură realitate şi
milioane de reflecţii ale sale. Tu, ca reflecţie, eşti separat de altă
persoană; celălalt, de asemenea, este separat de tine. Însă dacă vă
îndreptaţi spre real, separarea va dispărea - veţi fi unul. O reflecţie este
separată de altă reflecţie; poţi distruge o reflecţie şi salva o alta.
Acesta este modul în care moare o persoană.... Dar poţi întreba:
“Dacă avem o singură existenţă, Brahman, răspândită pretutindeni,
atunci când cineva moare, de ce nu mor odată cu el şi celelalte fiinţe?”
Este foarte simplu. Din milioanele de oglinzi existente poţi sparge una şi
astfel o reflecţie va dispărea - dar nu şi celelalte. Acelaşi lucru se
petrece şi la moartea unei persoane. Însă cel care este reflectat rămâne
neatins - este nemuritor. Iar la naşterea unui copil nu se întâmplă altceva
decât să apară o nouă oglindă, o altă reflecţie.
Cercul nu are un sfârşit. Hinduşii au denumit lumea ca fiind maya
- un spectacol iluzoriu. Aici nu există nimic cu adevărat; totul doar pare
a fi. Şi întreaga lume îşi construieşte fundaţia pe o singură greşeală:
aceea a identificării.
Experienţa este rezultatul incapacităţii de a diferenţia între
purusha, conştiinţa pură (absolută), şi sattva, inteligenţa pură....
Purusha este reflectat în prakriti ca sattva. Înteligenţa fiecărei fiinţe este
doar o reflecţie a inteligenţei reale. Toate sistemele filosofice, gândirea,
contemplarea, raţiunea, reprezintă doar o reflecţie. Această inteligenţă
nu este cea reală, deoarece inteligenţa reală nu are nevoie să descopere
nimic: pentru inteligenţa reală totul este deja descoperit.
Observă cât de diferite sunt căile filosofiei şi ale religiei. Filosofia
a apărut prin intermediul inteligenţei reflectate, sattva - continuă să
gândească şi nu face altceva decât să construiască din ce în ce mai multe
edificii închinate gândirii.
85
Religia funcţionează prin purusha - nu are de-a face cu nimic cu

aşa-numita inteligenţă; tocmai de aceea în religie se insistă atât de mult
asupra meditaţiei şi renunţării la gândire.
Am auzit că Mulla Nasruddin, aflându-se într-un bazar, a văzut o
mulţime de oameni adunaţi în jurul unei păsări. Mulla s-a apropiat şi
auzind ce preţ cere proprietarul pe ea, s-a gândit: “Preţurile la asemenea
orătănii au crescut exagerat.” A plecat imediat spre casă şi, după o
vânătoare asiduuă, a reuşit să prindă singurul său curcan. S-a întors în
bazar şi nimeni nu i-a oferit decât două monezi de argint pe curcan.
“Dar nu este corect” - a spus Mulla. “Curcanul meu este de cel
puţin două ori mai mare decât acea pasăre la care se înghesuiau toţi să o
cumpere, oferind chiar o pungă de galbeni.”
“Dar acea pasăre nu este o pasăre obişnuită, ci este un papagal
vorbitor”- a spus cineva.
Mulla s-a uitat la cât de liniştit stătea curcanul său şi a spus: “Da,
dar al meu meditează.”
Devino un curcan: meditează. Gândirea este doar un vis logic;
prin ea nu reuşeşti decât să creezi tot felul de palate verbale. Şi uneori
poţi fi atât de acaparat de aceste palate ireale încât ajungi să uiţi complet
de real. Verbalul este doar o reflecţie.
Limbajul este unul din motivele pentru care ne lăsăm prinşi în
tărâmul verbalităţii. În limbile occidentale este foarte dificil să se
renunţe la cuvântul “eu”. De exemplu, în engleză “eu-l” a devenit deja
un simbol falic - îl întâlneşti pretutindeni. Este cel mai egoist cuvânt. Şi,
de fapt, limba engleză este astfel construită încât nu poţi vorbi fără să fie
folosit acest cuvânt falic. Culmea este că întotdeauna este scris cu literă
mare - “Eu”. Oricum, unele persoane mai perceptive şi îndrăzneţe - ca
E.E. Cummings - au înţeles aceste lucruri şi încep să îl scrie cu litere
mici.
Limba japoneză este cu totul diferită. Poţi vorbi ore întregi fără să
foloseşti cuvântul “eu”. Limba este construită într-un mod cu totul
diferit.
Nu este de mirare că Japonia a devenit una dintre cele mai
meditative ţări din lume. De ce? Acelaşi lucru poate fi spus de
Thailanda, Burma, Vietnam? Toate ţările influenţate de budism au
renunţat la cuvântul “eu”. În mesajul lui Buddha totul se referă la
anatta, anatma, non-sine.
Buddha spune: “Nimic nu este permanent.” Biblia a fost foarte
dificil de tradus în limbile ţărilor în care budismul este predominant.
86
A fost extrem de dificil de tradus expresia “Dumnezeu este”. În

ţările budiste “este” reprezintă un cuvânt murdar. Totul devine, nimic nu
este. De exemplu, în limba burmeză nu poţi spune: “Copacul este” - ci:
“Copacul devine”. Şi este adevărat. Totul se află într-un proces
continuu. “Râul” nu este un substantiv, ci un verb - ca şi cum ai spune:
“râureşte”. Nici un lucru nu îl poţi vedea într-o stare permanentă - totul
curge, devine altceva.
Limbajul budist are o structură diferită; astfel se creează o minte
diferită. Iar mintea depinde foarte mult de limbaj; întreaga ei fundaţie
este lingvistică. Fii foarte atent la ea.
Am auzit o anecdotă foarte frumoasă. S-a întâmplat într-o mică
comunitate sufită:
Un gramatician foarte renumit tocmai trecea prin preajma unei
adunări sufite, când a auzit cuvintele rostite de conducătorul adunării:
“Într-adevăr, noi am apărut din El şi în El o să ne întoarcem.”
La auzul acestor cuvinte, gramaticianul a început să se lovească cu
pumnii în piept şi să îşi rupă hainele de pe el. Oamenii au început să se
strângă în jurul său şi să îl privească. Mulţi îl cunoşteau şi ştiau foarte
bine că nu a avut niciodată înclinaţii spre religie.
Atunci conducătorul adunării, văzând la ce extaz la condus pe
gramatician o singură frază din Coran, s-a apropiat de el şi a repetat:
“Într-adevăr, din El am apărut şi în El o să ne întoarcem.” Iar lingvistul
a început să tragă mai tare de haine - a început să ţipe, să sară, să urle.
După ce lingvistul a rămas complet dezbrăcat, conducătorul
congregaţiei l-a stropit cu apă pe faţă şi i-a spus: “Cum este posibil ca o
singură frază din Coran să te facă să te comporţi în aşa mod?”
“Uite că este posibil!” - a răspuns enervat gramaticianul, “În
întreaga mea viaţă, în toate discursurile şi cărţile mele, în toate
scripturile vechi şi prezente, nu am mai întâlnit o folosire atât de
incorectă a verbului pentru persoana întâi plural la viitor cum am auzit
în urmă cu câteva momente. Corect este: «În El ne vom întoarce» - nu o
să ne întoarcem.”
Este complet absurd, dar aceasta este situaţia în care se află fiecare
dintre noi. Dacă Buddha ţi-ar spune: “Nu există Dumnezeu” - imediat ai
deveni îngrijorat şi afectat. Cum poate spune aşa ceva? O astfel de
afirmaţie îţi spulberă întreaga fundaţie a ego-ului; simţi că te distruge
complet.
Şi acelaşi lucru se întâmplă şi aici. Imediat cum afirm ceva prin
care unora le distrug anumite şabloane interioare, aceştia încep să se
simtă afectaţi şi atacaţi.
87
Creştinii au un anumit şablon: hinduşii au un şablon cu totul

diferit. Eu nu sunt în favoarea nimănui şi nu vreau să protejez pe
nimeni, deoarece toţi se bazează pe aceeaşi fundaţie putredă.
Oare poate Buddha să te priveze de cunoaşterea lui Dumnezeu,
dacă l-ai cunoscut cu adevărat? Îţi poate lua cineva cunoaşterea
realizată? Nu. Atunci, cu siguranţă, nici eu nu pot face acest lucru. Însă
teoria lingvistică nu este altceva decât o iluzie. Iată motivul pentru care
mă aflu aici: distrugerea tuturor teoriilor.
purusha, conştiinţa pură, şi sattva, inteligenţa pură.... Limbajul, teoriile,
filosofiile aparţin calităţii sattva. Sattva înseamnă inteligenţă, mintea
individuală. Dar mintea nu te reprezintă; mintea nu eşti tu.
Creştinismul, hinduismul, jainismul, budismul, toate aparţin
minţii. Acesta este şi motivul pentru care călugării budişti spun:
“Imediat ce în meditaţie îl întâlneşti pe Buddha, omoară-l.” De fapt,
sensul este următorul: “Distruge mintea, nu căra în interior nici o teorie
despre Buddha - altminteri nu vei deveni niciodată un buddha. Doreşti
să devii un buddha? Atunci ucide-l pe Buddha! După ce i-ai rostit
numele, spală-te şi clăteşte-ţi gura, deoarece este un cuvânt murdar.”
Este posibil ca însăşi călugării budişti să spună astfel de lucruri? Sunt
uimitori… dar minunaţi. Iar dacă le poţi înţelege mesajul subtil, atunci
vei putea fi capabil să vezi multe alte lucruri.
Bodhidharma spune: “Arde toate scripturile, toate - inclusiv cele
ale lui Buddha.” Ce este Biblia? Coranul? Vedele? Nimic altceva decât
nişte teorii, nişte idei; doar nişte benzi magnetice care se derulează în
permanenţă în minte.
Inteligenţa, mintea este o parte a naturii. Este doar o reflexie. Pare
reală; ţine minte: pare reală - dar nu este. Este la fel ca Luna reflectată
în apa unui lac. Apa este foarte liniştită, nu există nici cea mai mică
unduire, reflexia este perfectă - dar este doar o reflexie. Iar dacă aceasta
ţi se pare atât de minunată, atunci gândeşte-te cum este realitatea. Nu te
lăsa prins, acaparat de reflexie.
Ceea ce Buddha spune este o reflexie, ceea ce Patanjali scrie este o
reflexie, ceea ce spun eu este tot o reflexie. Nu cădea în capcană. Dacă
reflexia este atât de minunată, atunci încearcă realitatea. Îndepărtează-te
de reflexie şi îndreaptă-te spre Lună.
Calea pe care va trebui să mergi va fi complet diferită. Dacă
doreşti să vezi Luna reală, atunci va trebui să te îndepărtezi de reflexie -
pentru aceasta este necesar să arzi toate scripturile şi să îi ucizi pe toţi
buddha.
88
Doar astfel vei reuşi să vezi cu adevărat realitatea.

Toate scripturile nu pot face altceva decât să îţi antreneze şi
disciplineze mintea, inteligenţa. Nici o scriptură nu te poate conduce
spre real, spre conştientizarea pură, purusha.
...incapacităţii de a diferenţia între purusha, conştiinţa pură, şi
sattva, inteligenţa pură.... Aceasta este cauza pătrunderii în ignoranţă, în
lume, în negura materiei; cauza pierderii contactului cu realitatea: astfel,
devii o victimă a propriilor idei şi a proiecţiilor.
...deşi acestea sunt absolut distincte. Poţi observa foarte uşor acest
lucru. Chiar şi cea mai importantă idee este diferită de tine - o poţi
observa ca pe un obiect. Poţi foarte uşor să nu te identifici cu ea.
absolut distincte - Svartha samyamat purusha gyanam. Patanjali nu vrea
să spună altceva decât: “Egoismul este cel prin care se realizează
cunoaşterea absolută” - svartha. Iată ce este religia: calea prin care îţi
cunoşti adevăratul interes, calea prin care te descoperi pe tine. În religie
nu faci altceva decât să te distingi de ceilalţi - pararth.
Şi să nu crezi că cei din jurul tău sunt exteriori ţie. Doar par
separaţi de tine; corpul tău este şi el tot un “celălalt”; respiraţia este o
“cealaltă”. După ce te vei despărţi de corp, acesta se va întoarce în
pământ: respiraţia va reveni aerului, atmosferei. Totul se reciclează.
Însă un singur lucru nu îl ai împrumutat: observarea,
conştientizarea - sakshi bhaw.
Intelectul şi raţiunea vor dispărea. Acestea nu reprezintă altceva
decât nişte nori; cerul rămâne neatins de ei. Vei rămâne un spaţiu vast -
purusha.
Cum poţi ajunge la el? Prin samyama asupra conştiinţei pure. Îţi
îndrepţi concentrarea, contemplarea şi extazul - dharana, dhyana,
samadhi - asupra interiorului. Îţi îndrepţi conştientizarea asupra propriei
fiinţe. Atunci vei începe să diferenţiezi obiectele şi vei ajunge să fii cu
adevărat satisfăcut. Tot ce îţi apare sunt doar obiecte: foamea, setea,
starea de bine, viaţa, suferinţa. Tu eşti veşnic un observator.
Problema este că oamenii devin acaparaţi de orice. Chiar şi un film
te face să te identifici cu el, deşi ştii foarte bine că acesta nu este altceva
decât o derulare de imagini pe un ecran. Oare este posibil ca ceva ireal
să te facă să plângi? Bineînţeles; datorită identificării. Sau, un alt
exemplu, priveşti un film în care apare o femeie goală: imediat începi să
te simţi excitat.
Aceasta este tendinţa minţii: de a se identifica cu obiectele.
89
Observă-te în orice situaţie. Imediat cum te simţi pierdut în

obiecte, realizează acest lucru. În momentul în care realizezi faptul că
totul, întreaga lume este doar un film, când îţi vezi proiectate propriile
dorinţe, vei înţelege că trăieşti într-o fantezie, într-o utopie.
Şi fiecare dintre noi trăieşte în propria sa lume, în propriile sale
fantezii. Adevărul este unul: fanteziile sunt atât de multe, câte minţi
există.
În momentul în care trăieşti în fantezii nu te poţi întâlni cu nimeni,
nu poţi comunica. Acesta este şi motivul pentru care oamenii nu pot
avea o relaţie armonioasă. Iubiţii, soţii, soţiile, prietenii, toţi se pierd
unii pe alţii. Şi culmea este că toţi sunt foarte îngrijoraţi de faptul că nu
pot comunica. Fiecare doreşte să spună ceva, dar celălalt înţelege cu
totul altceva.
Ce se întâmplă? Fiecare trăieşte în propria fantezie şi îşi
proiectează propriile filme interioare. De aceea, fiecare relaţie se
transformă într-un coşmar.
Sartre spune din propria experienţă: “Celălalt este iadul.” Fiecare
simte că poate fi fericit doar singur. Însă nu celălalt este creatorul
iadului, ci coliziunea a două fantezii, a două lumi fantastice.
Comunicarea este posibilă doar când două persoane au renunţat la
propriile vise sau fantasme. Doar atunci două fiinţe pot sta una în faţa
celeilalte - şi acestea nu sunt două, deoarece dualitatea, divizarea
dispare odată cu fantezia. Vor fi o singură fiinţă.
Când un buddha se află în faţa altui buddha, aceştia nu sunt doi.
Acesta este şi motivul pentru care două fiinţe iluminate nu au ce discuta
- ele rămân tăcute. Când au trăit Mahavira şi Buddha.... Ei au fost
contemporani şi obişnuiau să meargă într-un ţinut mai îndepărtat al
Indiei, Bihar. Tocmai datorită lor acest tinut a fost denumit Bihar –
“bihar” înseamnă peregrinare. Amândoi au stat foarte mult în acest
ţinut, dar nu s-au întâlnit niciodată. De multe ori s-au aflat în acelaşi sat,
fără să se întâlnească. Şi s-a întâmplat să se afle în acelaşi serai fără să
se vadă unul cu celălalt.
De ce? Dacă îi întrebi pe jainişti sau budişti, aceştia se vor simţi
puţin stânjeniţi. Cum este posibil ca fondatorii religiilor lor să nu se fi
întâlnit niciodată? Şi problema este alta: cine ar fi trebuit să meargă la
celălalt? Buddha la Mahavira sau Mahavira la Buddha? De aceea,
budiştii şi jainiştii evită să răspundă la această întrebare. Însă răspunsul
este foarte simplu: două persoane de un asemenea calibru nu se pot
întâlni. Nu este vorba de egoism. Ei nu se puteau întâlni: şi chiar dacă o
făceau, nu mai erau două persoane, ci una singură.
90
Când se întâlnesc două zerouri, acestea devin unul. Practicând

samyama asupra conştiinţei pure separată de inteligenţa pură se obţine
cunoaşterea lui purusha.
37. Tatah pratibha sravana vedan adarsh asvada varta jayante.
Din aceasta se nasc capacităţile intuitive ale auzului, pipăitului,
văzului, gustului şi mirosului.
Cuvântul “pratibha” trebuie foarte bine înţeles. Cel care atinge
atenţia, conştientizarea pură, claritatea interioară, ajunge la pratibha.
Pratibha nu este intuiţie. Intelectul este orientat-solar; intuiţia este
orientată-lunar; pratibha este dincolo de ele. Bărbatul rămâne
intelectual, femeie este intuitivă, dar buddha-purusha, cel care s-a
realizat, nu este nici bărbat şi nici femeie.
Dacă eşti intelectual vei fi agresiv; energia solară este agresivă.
Aceasta este cauza pentru care nu vei auzi aproape niciodată ca o femeie
să violeze un bărbat. Este imposibil. Doar un bărbat poate viola o
femeie - energia solară este violentă, agresivă. Energia lunară este
receptivă. Dacă eşti receptiv vei deveni intuitiv. Vei începe să vezi şi să
simţi lucruri pe care intelectul nu le poate percepe, deoarece nu este
deschis. Dar cel mai ciudat lucru este următorul: intelectul caută
asemenea lucruri şi nu le poate vedea, iar intuiţia nu le caută şi totuşi le
poate vedea.
Toate marile descoperiri au fost făcut de oameni intelectuali - însă
când se aflau în stările lor intuitive. Femeilor li se întâmplă frecvent să
vadă foarte multe lucruri, dar ele nu au descoperit niciodată nimic.
Bărbaţii au ajuns chiar să creeze o ştiinţă a gastronomiei. În toate
hotelurile şi restaurantele din lume cei mai buni bucătari sunt bărbaţi.
Femeile sunt receptive; lor le apar foarte multe - doar că ele nu
acaparează nimic din tot ce le apare.
Intelectualii caută constant; ei încearcă să dezvăluie tot ce se află
în fiecare ungher. Psihologii spun că energia sexuală masculină
reprezintă fundamentul întregii căutări ştiinţifice. De exemplu, un băiat
nu poate sta liniştit în preajma unei jucării: o va dezmembra pentru a
vedea cum este construită. În schimb, o fată va avea grijă de jucăriile ei
timp de ani de zile.
Într-un fel, ştiinţa reprezintă doar sexualitatea masculină - o
căutare şi cercetare permanentă.
După o zi foarte dură de antrenament, regimentul de marină a fost
trimis la barăci pentru a se odihni.
91
În acelaşi timp, la aceeaşi unitate militară a apărut şi un contingent

de femei care aşteptau să le fie repartizate diferite posturi militare.
Comandantul soldaţilor s-a dus la reprezentanta contingentului de femei
şi i-a spus ferm: “Doamnă, dacă nu vreţi să aveţi probleme, ţineţi-vă
fetele departe de soldaţii mei, pentru că nu răspund de atitudinea lor faţă
de ele.”
“Probleme?” - a spus sarcastic femeia ofiţer în timp ce se ştergea
pe frunte. “Nu vor fi nici un fel de probleme, deoarece fetelor mele le-a
ajuns până aici.”
“Doamnă” - a exclamat colonelul - “nu contează unde le-a ajuns.
Băieţii mei cu siguranţă le vor găsi!”
Sexualitatea umană este divizată în agresivă şi pasivă. Deşi
femeilor li s-a oprimat energia sexuală, ele sunt mult mai puternice
decât bărbaţii - în multe feluri. Femeile trăiesc în general cu cinci ani
mai mult; sunt mai sănătoase, mai rezistente, mai flexibile, mai vii. Ele
dau naştere copiilor, îşi dăruiesc viaţa altora şi cu toate acestea
supravieţuiesc. Puterea nu se măsoară doar în masa musculară. Iar
motivul pentru care au fost reprimate se datorează faptului că energia
lor nu este agresivă.
Bărbaţii sunt mai intelectuali, deoarece sunt agresivi; intelectul
este agresiv, argumentativ. Femeile sunt intuitive; tocmai de aceea este
foarte dificil să argumentezi ceva în faţa unei femei. Ea nu are nevoie de
argumente, deja a ajuns la o concluzie. Încearcă şi vei vedea că îţi pierzi
timpul. O femeie va şti tot timpul care va fi rezultatul final. Nu aşteaptă
decât momentul în care să îl afirme.
Intuiţia este conclusivă. Acesta este şi motivul pentru care femeile
sunt mai telepatice, mai vizionare. Cei mai mari mediumi au fost
femeile. Clarviziunea, telepatia, toate aparţin lumii feminine.
Vrăjitoria a fost un domeniu strict feminin. Preoţii şi bărbaţii au
fost împotriva vrăjitoriei deoarece ei sunt intelectuali. În Evul Mediu,
preoţii au ars pe rug mii şi mii de femei. Ei nu au putut crede, nu au
putut înţelege lumea intuiţiei şi au încercat să o distrugă. Şi au reuşit.
Au distrus unul dintre cele mai minunate instrumente ale receptivităţii, a
cunoaşterii şi posibilităţilor superioare. Şi au creat în femei atât de multă
frică încât acestea şi-au înăbuşit aproape total capacităţile lor intuitive.
În prezent se întâmplă acelaşi lucru. Dar locul preoţilor a fost luat
de psihanalişti - şi ei sunt tot bărbaţi. În trecut, pacienţii vrăjitoarelor
erau majoritatea bărbaţi. Astăzi, pacienţii psihanaliştilor sunt
majoritatea femei. S-a întâmplat exact invers. Întuiţia a devenit atât de
decimată încât a ajuns să caute ajutorul intelectului.
92
Superiorul caută ajutorul inferiorului. Am ajuns într-o stare foarte

neplăcută şi nefastă. Nu aceasta ar trebui să fie situaţia.
De-a lungul istoriei, ştiinţa a trecut prin foarte multe schimbări şi
transformări. Alchimia a existat în perioada când intuiţia era folosită.
Imediat ce intelectul a ajuns la putere, alchimia a dispărut şi a luat
naştere chimia. Alchimia este intuitivă; chimia este intelectuală.
Alchimia este lunară; chimia este solară. Când luna era predominantă,
atunci exista astrologia. Acum avem doar astronomie. Astrologia a
dispărut complet. Datorită acestui lucru, lumea a devenit foarte săracă.
Femeia trebuie să înflorească lunar; bărbatul trebuie să înflorească
solar. Pratibha este dincolo de ei. Intelectul este psihologic; intuiţia este
parapsihologică - pratibha deasupra acestora.
Din aceasta se nasc capacităţile intuitive ale auzului, pipăitului,
văzului, gustului şi mirosului. Ţine minte: aceasta nu se poate întâmpla
decât pe două nivele. Dacă eşti o persoană orientată-lunar, dacă
funcţionezi prin centrul lunar, atunci vei putea auzi şi vedea lucruri de
care alţii nu au habar. Vei fi capabil să cunoşti anumite dimensiuni
necunoscute, ascunse.
Aceasta se studiază prin parapsihologie. În multe universităţi din
lume s-au creat departamente parapsihologice. Chiar şi în Rusia se
cercetează foarte mult acest domeniu. Omul a realizat faptul că
funcţionarea prin centrul solar a dat greş, a dat naştere numai la
războaie, violenţă şi suferinţă; de aceea se trece la controlarea celuilalt
centru funcţional.
Chiar şi comuniştii, care sunt dominaţi de soare - care nu cred în
fenomene paranormale sau spiritualitate - chiar şi ei se îndreaptă spre
cercetarea centrului lunar. Şi au descoperit chiar foarte multe. Desigur,
ei nu vor folosi cuvinte precum “extrasenzorial” sau “parapsihologic”,
ci vor spune: “Chiar şi acele lucruri paranormale fac parte tot din sfera
lumii senzoriale, doar că sunt puţin mai rafinate, mai subtile.” Ochii pot
deveni atât de sensibili încât să ajungi să vezi exact ca un aparat cu raze
X. Nu este nevoie decât de puţin antrenament.
Şi, într-un fel, au dreptate. Intuiţia nu este dincolo de simţuri; este
un rafinament al simţurilor. Pratibha este dincolo de simţuri - este non-
senzorială; este directă; simţurile nu o pot percepe. Iată punctul de
vedere existent în yoga: în interior eşti atotcunoscător - atotcunoaşterea
este chiar natura ta. Toţi cred că văd prin ochi; yoga spune că nu acesta
este adevărul - de fapt, eşti orbit prin ochi. Să încerc să explic.
Te afli într-o cameră şi priveşti afară printr-o gaură aflată în zid.
93
Desigur, vei începe să crezi că acea mică spărtură îţi permite să

vezi şi să cunoşti lumea de afară. Vei gândi că fără ea nu vei mai fi
capabil să vezi nimic. Aceasta este o atitudine complet greşită. Dar tu
eşti cel care vede: nu gaura îţi dă voie să vezi. Tu eşti văzătorul. Prin
ochi priveşti lumea; nu ochii sunt cei care văd, ci tu. Dacă poţi ieşi afară
din corp se va întâmpla acelaşi lucru ca şi atunci când reuşeşti să
părăseşti camera şi să ajungi sub cerul liber.
Nu înseamnă că vei orbi în clipa în care vei renunţa la spărtura
prin care priveai. Atunci vei înţelege că acea gaură chiar te împiedica să
vezi; îţi dădea o viziune foarte limitată. Dar când eşti sub cerul liber,
viziunea va fi totală, instantanee şi nelimitată. Vederea nu va mai fi
lineară, deoarece nu priveşti printr-o fereastră.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru corp. Acesta îţi oferă mici
deschizături prin care poţi vedea, auzi, gusta, mirosi. Tu eşti ascuns
undeva în spatele lor şi te foloseşti de ele. Ieşi afară! Atunci vei fi
omniprezent, atotcunoscător, omniscient, atotputernic. Iată ce este
pratibha.
Din aceasta se nasc… auzul care nu apare nici prin intelect şi nici
prin intuiţie, ci prin pratibha; sau văzul, gustul, atingerea, mirosul.
Şi ţine minte: cel care a ajuns aici va trăi viaţa în totalitatea ei.
Upanishadele spun: “Ten tyakten bhunjitha” - “Doar cei care au
renunţat s-au destrăbălat.” Foarte paradoxal: “Doar cei care au renunţat
au cunoscut, au experimentat şi s-au bucurat de toate.” Limitarea pe
care ţi-o conferă corpul te face foarte sărac. Retrage-te din el şi vei
deveni cu adevărat bogat. Cel care s-a realizat deţine cea mai mare
bogăţie din lume - dumnezeirea.
Deci, yoga nu este împotriva materiei şi a lumii. De fapt, omul
este împotriva acestora. Şi yoga nu este împotriva fericirii - tu eşti. În
yoga nu se doreşte nimic altceva decât renunţarea la lume, astfel încât să
dispară toate limitările şi tu să poţi deveni nelimitat în fiinţa ta
adevărată; atunci vei putea eu adevărat experimenta totul.
38. Acestea sunt obstacole în samadhi şi puteri supranaturale
obţinute, când mintea este îndreptată spre exterior.
Patanjali este întotdeauna foarte atent, precaut şi nu încetează să
atenţioneze asupra faptului că aceste realizări - clarviziunea, telepatia -
dacă eşti îndreptat spre exterior, rămân doar nişte puteri. Dacă doreşti să
pătrunzi în interior, vor deveni nişte obstacole.
Circuitul energetic al unei persoane care se îndreaptă spre exterior
se realizează de la centrul lunar spre cel solar şi apoi spre lume.
94
Circuitul energetic al persoanei care se îndreaptă spre interior este

exact invers: de la centrul solar spre cel lunar şi de acolo în lumea de
dincolo. Ţinta şi scopul lor este complet diferit.
Se poate întâmpla ca, uneori, când ai prima străfulgerarea a stării
de pratibha, să devii atât de puternic, să te simţi atât de puternic - chiar
eşti puterea - încât să decazi instantaneu. Puterea corupe; poţi decade.
Pătrunzi atât de mult în ego, în minte, încât începi să îţi doreşti să le
stăpâneşti. Începi să te gândeşti cât de uimiţi te-ar privi ceilalţi dacă
reuşeşti să le arăţi anumite miracole.
Toţi creatorii de miracole sunt stupizi. Şi mulţi dintre ei susţin că
apelează la miracole pentru a-i ajuta pe ceilalţi, dar nu fac altceva decât
să se rănească pe ei înşişi - şi pe alţii. Astfel de fenomene nu te ajută să
realizezi nimic; prin ele decazi foarte mult. Acestea sunt doar nişte
trucuri; trucuri care sunt foarte plăcute ego-ului.
Am auzit o poveste foarte frumoasă:
Un preot catolic, un pastor anglican şi un rabin se aflau într-o
barcă şi pescuiau liniştiţi. Au stat acolo de dimineaţă până la prânz şi
nici unul dintre ei nu a rostit nici un cuvânt. În cele din urmă, preotul
catolic a spus: “Ei bine este timpul să mâncăm. Vă aştept la cârciuma
din sat.”
În aceeaşi clipă, s-a ridicat şi a păşit peste marginea bărcii, după
care a început să meargă pe suprafaţa lacului.
Pastorul anglican a spus şi el: “Cred că este vremea să mănânc şi
eu ceva.” După care a început şi el să meargă pe suprafaţa lacului,
luând-o în aceeaşi direcţie ca preotul catolic.
Rabinul a rămas mut de uimire când a văzut această solidaritate
creştină miraculoasă. Oricum, simţind că este în joc tradiţia şi credinţa
evreiască, a început să se roage rapid spre Iehova şi a sărit peste
marginea bărcii.
Bâldâbâc! - s-a dus la fund. În cele din urmă a reuşit să iasă la
suprafaţă şi s-a urcat din nou în barcă; imediat a reînceput să se roage
rapid şi a făcut un alt salt în apă. Bâldâbâc! Din nou s-a dus la fund ca
un topor. Preotul şi pastorul tocmai ajunseseră la mal şi, urmărind circul
pe care îl făcea rabinul, au afirmat: “Trebuia să îi spunem sărmanului
rabin pe unde sunt pietrele pe care trebuie să păşească.”
Pretutindeni există un ponton. Toţi fachirii se folosesc de acesta.
Nu ai de ce să fii uimit. Astfel de oameni nu au nimic de-a face cu
spiritualitatea.
Patanjali spune: Acestea sunt obstacole în samadhi şi puteri
supranaturale obţinute, când mintea este îndreptată spre exterior.
95
Dacă doreşti să atingi finalul, atunci trebuie să renunţi la totul.

Trebuie să renunţi la tot! Iată calea unui căutător adevărat: orice câştigă,
sacrifică lui Dumnezeu. Spune: -Tu eşti cel care mi-ai oferit acestea, dar
ce pot face cu ele? Acum ţi le repun la picioare şi mă închin în faţa ta.”
Va continua să dăruiască tot ce obţine.
Iată ce este spiritualitatea: a rămâne veşnic gol, liber de orice
acaparare; tot ce îţi apare vei dărui, vei sacrifica.
Am auzit o altă poveste frumoasă:
Un grup de preoţi discutau despre modul în care alocau banii şi
darurile primite de la credincioşii din congregaţie.
Protestantul a spus: “Tot ce este dăruit bisericii noastre se
îndreaptă spre răspândirea creştinismului - nu păstrez pentru mine nici
măcar un singur ban!”
Anglicanul, în timp ce aplauda, a spus: “Eu păstrez monezile de
valoare mică şi bancnotele le dăruiesc lui Dumnezeu - dar trebuie să vă
reamintesc că în parohia noastră oamenii sunt foarte săraci şi
majoritatea nu ne oferă decât mărunţiş.”
Rabinul a rămas tăcut, dar în cele din urmă a spus: “Ei bine,
metoda mea este alta: adun toţi banii într-o pătură şi apoi îi arunc în sus.
Dumnezeu păstrează ce doreşte şi ce cade pe jos îmi revine mie.”
Nu fi la fel de hoţ. Pentru că în final doar tu vei fi cel care pierde,
nu Dumnezeu. Tot ce îţi apare pentru evoluţia interioară… şi îţi apar
foarte multe. În fiecare moment există o nouă descoperire a căii
interioare; în fiecare clipă îţi cade ceva în mâini - ceva despre care nici
măcar nu ţi-ai imaginat, nici măcar nu ai cerut. Pe cale întâlneşti
milioane de daruri, dar la capătul călătoriei ajunge doar cel care oferă
lui Dumnezeu toate darurile primite. Altminteri, dacă continui să le cari
după tine, acestea îţi vor îngreuna foarte mult călătoria; progresul va
înceta. Evoluţia ta va stagna. Atunci îţi vei construi o casă şi vei începe
să trăieşti acolo.
Te samadhav upasarga vyuthane siddhayah. Dacă doreşti să
ajungi la samadhi, la pacea finală, la tăcerea absolută, adevărul ultim,
atunci nu te atinge niciodată de realizările lumeşti - psihologice,
parapsihologice, intelectuale, intuitive, oricum ar fi. Nu te ataşa de
nimic din tot ce ai realizat. Oferă totul lui Dumnezeu… şi acesta îţi va
da din ce în ce mai mult! Oferă totul Divinităţii.
Iar când ai dăruit totul, Dumnezeu apare. Când ai împărtăşit şi
dăruit tot ce ai avut, el este cel care va deveni darul final. Dumnezeu
este cadoul ultim.
96
VI. AL DOILEA HOHOT DE RÂS

- DUPĂ PRIMUL!
1. A nu fi identificat cu mintea şi corpul - totuşi nu ştiu cum să

o fac. Îmi repet în permanenţă: nu sunt mintea, nu trebuie să mă las
pradă fricii, trebuie să mă iubesc, să fiu mulţumit, satisfăcut, etc.
etc.
Te rog explică-mi din nou cum să nu mă identific cu acestea
sau, măcar, spune-mi de ce încă nu te înţeleg.
Aici nu este vorba de a-ţi repeta în permanenţă că nu eşti mintea

sau corpul, deoarece chiar mintea este cea care spune aceste lucruri.
Astfel nu vei reuşi niciodată să scapi de minte. Prin aceasta nu vei reuşi
decât să o fortifici. Mintea este foarte subtilă şi trebuie să fii foarte,
foarte atent la ea. Nu o folosi. Dacă o foloseşti, o fortifici. Nu poţi
folosi mintea pentru distrugerea minţii. Trebuie să înţelegi că mintea
nu poate fi folosită la propria ei sinucidere.
Când spui: “Eu nu sunt corpul” - mintea este cea care afirmă acest
lucru. Priveşte foarte atent şi nu încerca să spui nimic. Nu verbaliza -
limbajul nu este deloc necesar. Doar priveşte în profunzime; priveşte în
interior şi nu spune nimic.
Însă îţi înţeleg problema. Încă de la început suntem învăţaţi să
vorbim şi nu să privim. Imediat ce spui: “Ce floare minunată!” - deja ai
pierdut totul: ai ucis floarea. Între tine şi ea a apărut altceva; aceste
cuvinte vor funcţiona ca un perete protector.
Un cuvânt conduce la altul, un gând conduce la altul. Şi acestea
funcţionează în asociere, nu se află niciodată singure. Nu vei putea
niciodată găsi un gând singur; ele trăiesc în haită - sunt la fel ca
animalele. În clipa în care ai spus: “Ce frumos este acest trandafir!” -
deja ai pus în mişcare procesul. Cuvântul “frumos” îţi va aminti de o
persoană iubită. Imediat uiţi de trandafir şi în minte nu mai persistă
decât o idee, o fantasmă, o imaginaţie a unei persoane din trecut.
97
Apoi, acea persoană te va conduce la alte lucruri. Persoana iubită

avea un căţel foarte jucăuş. Şi tot aşa la nesfârşit!
Observă mecanismul minţii, cum funcţionează, dar nu îl folosi.
Rezistă tentaţiei. Tentaţia este foarte mare, deoarece eşti antrenat pentru
aceasta. Lucrezi aproape ca un robot; totul se desfăşoară în mod
automat.
Revoluţia care a început în sistemul educaţional aduce în vedere
lucruri cu totul noi. Mulţi sunt de acord ca la începutul şcolarizării
copiii să nu mai fie învăţaţi limbajul. Ei trebuie să fie lăsaţi să îşi
cristalizeze experienţele, viziunile. De exemplu, te duci la grădina
zoologică şi îi spui copilului: “Elefantul este cel mai mare animal din
lume.” Crezi că această expresie este foarte logică şi ai impresia că este
bine că îi dezvălui copilului acest fapt: dar faptele nu trebuie rostite, ci
experimentate. În momentul în care ai afirmat: “Elefantul este cel mai
mare animal din lume - ai impus elefantului un lucru care nu îi aparţine.
De ce trebuie să spui acest lucru? Astfel comparaţia şi-a făcut apariţia,
iar comparaţia nu are nimic de-a face cu faptul real.
Un elefant este un elefant, nici mare şi nici mic. Desigur, dacă îl
pui alături de o furnică, atunci va părea foarte mare. Dar furnica nu are
nimic de-a face cu elefantul. Comparaţia nu îşi are rostul. Comparaţia
nu face altceva decât să falsifice faptele. Permite-i copilului să vadă
singur. Nu spune nimic. Lasă-l pe el să simtă. Când mergi prin pădure
nu îi spune că pomii sunt verzi, ci permite-i lui să vadă, să simtă, să
absoarbă totul. “Iarba este verde” - nu afirma aşa ceva.
Şi observaţia mea este aceea că de multe ori iarba nu este verde,
dar majoritatea oamenilor continuă să o vadă ca fiind verde - există mii
de nuanţe ale culorii verzi. Nu îi spune unui copil că pomii sunt verzi,
pentru că atunci el va începe să îi vadă pe toţi verzi. Verdele nu este o
singură culoare.
Permite-i copilului să simtă, să absoarbă unicitatea fiecărui copac,
fiecărei frunze. El trebuie să devină un burete îmbibat de realitate, de
existenţialitate, de fapticitatea lucrurilor. Iar în clipa în care experienţa
este bine înrădăcinată, atunci îi poţi rosti anumite cuvinte şi acestea nu îl
vor mai tulbura. Acestea nu îi vor mai distruge viziunea, claritatea.
Atunci va fi capabil să îşi folosească limbajul fără să fie distras de
acesta.
Deci ce este de făcut? Începe să priveşti lucrurile fără să le
denumeşti sau să le etichetezi în nici un fel; nu mai spune “bun” sau
“rău”, nu mai diviza. Priveşte şi permite-i realităţii să înflorească în
prezenţa ta fără să apreciezi sau să condamni nimic.
98
Doar fii prezent. Învaţă din ce în ce mai mult cum să nu mai

foloseşti limbajul. Dezvaţă-te de condiţionarea şi vorbăria interioară.
Acest lucru nu îl poţi face dintr-o dată. Trebuie să porneşti încet şi
doar la sfârşit îţi poţi privi cu adevărat mintea. Nu este nici o nevoie să
spui: “Eu nu sunt mintea.” Dacă nu eşti, atunci care este sensul să mai
spui acest lucru? Sau, dacă eşti mintea, atunci care este sensul să te
amăgeşti? O simplă repetare a unor cuvinte nu te conduce spre realizare.
Repetarea nu devine realizare.
Urmăreşte totul fără să spui nimic. Mintea există ca un zgomot
constant. Observă. Stai deoparte şi priveşte mintea. Nu este nici o
nevoie să creezi un antagonism. Doar priveşte şi într-o zi, brusc, vei
vedea că se produce o transformare radicală a conştiinţei - de la obiect
va începe să se focalizeze spre subiect. În acel moment ştii că nu eşti
mintea. Deci nu se pune problema să repeţi nişte cuvinte – nu este o
teorie. În acea clipă vei cunoaşte - şi nu pentru că spun eu sau Patanjali,
nu pentru că intelectul sau raţiunea îţi spune aceasta. Pur şi simplu va fi
aşa, fără nici un motiv anume. Fapticitatea îţi va exploda în faţă şi
adevărul ţi se va dezvălui singur.
Atunci te vei afla atât de departe de minte încât vei începe să râzi
de faptul că ai putut crede că tu erai mintea sau corpul. Va părea un
lucru ridicol. Vei râde de stupiditatea în care ai trăit.
“A nu fi identificat cu mintea şi corpul - totuşi nu ştiu cum să o
fac.” Cine întreabă cum “să o facă”? Observă imediat cine întreabă acest
lucru. Mintea este cea care doreşte să manipuleze, să domine. Acum ea
doreşte să îl folosească chiar şi pe Patanjali. Ea spune: “Foarte adevărat.
Am înţeles că tu nu eşti mintea” - astfel ajungi o superminte. Îşi face
apariţia lăcomia şi mintea va spune: “Acum trebuie să devin neapărat o
superminte. Nu pot avea linişte până când nu ating finalul.”
Mintea este cea care întreabă: “Cum să o fac?” Ea întreabă
întotdeauna cum să facă ceva. “Cum” este o întrebare a minţii, deoarece
“cum” necesită o tehnică: “Arată-mi o cale prin care pot domina mai
mult. Dacă cunosc metoda, atunci voi putea manipula tot ce doresc.”
Mintea este un tehnician.
Dar pentru conştientizare nu există o tehnică anume. Doar va
trebui să fii atent şi conştient. Oare există vreo tehnică pentru iubire?
Pentru a cunoaşte ce este iubirea va trebui să iubeşti. Care este tehnica
pentru a înota? Doar trebuie să te arunci în apă. Desigur, la început vei
înota haotic şi într-un mod caraghios. Dar cu timpul vei învăţa. Sau,
dacă te întreabă cineva care este metoda prin care poţi merge pe
bicicletă, ce îi vei răspunde?
99
Pur şi simplu vei ridica din umeri. Cum îţi menţii echilibrul? Da,
faci ceva, dar aceasta nu este o tehnică; mai degrabă este o facultate, un
truc prin care reuşeşti ceva. O tehnică poate fi transformată într-o
învăţătură; un truc nu îl poţi învăţa decât făcându-l - încercându-l.
Important este să nu porneşti de la lucruri complicate. Iar a fi
conştient de minte, a vedea că nu eşti mintea este cel mai complicat
lucru posibil. A vedea în profunzime că nu eşti corpul sau mintea este
cel mai dificil lucru. Porneşte de la lucruri mai simple.
Îţi este foame: vezi acest fapt. Unde este foamea? În tine sau în
afara ta? Închide ochii şi caută în interior, încearcă să simţi, să atingi, să
realizezi unde este foamea.
Ai o durere de cap. Înainte de a lua o aspirină, meditează puţin.
Poate că astfel nici nu vei mai avea nevoie de aspirină. Închide ochii şi
îndreaptă-te spre durere, încearcă să te focalizezi asupra ei, să o vezi. Şi
vei fi uimit când vei observa că acea durere nu era răspândită în întregul
cap, cum credeai înainte, ci se afla într-un singur loc. Cu cât te vei
apropia mai mult de acel loc, cu atât durerea se va distanţa mai mult de
tine. Cu cât o durere de cap este mai difuză, cu atât vei fi mai identificat
cu ea. Când este clară, definită, demarcată, localizată, te vei afla la o
depărtare foarte mare de ea.
Cu timpul vei ajunge să focalizezi atât de bine durerea de cap încât
ajungi să vezi că locul în care aceasta există nu este mai mare decât
vârful unui ac; atunci vor începe să îţi apară anumite licăriri. Şi imediat
ce l-ai focalizat, durerea a dispărut. Vei fi surprins. Imediat ce renunţi la
focalizare, durerea reapare. Te refocalizezi şi aceasta dispare din nou.
De ce? Pentru că în momentul în care eşti focalizat perfect, te vei afla
atât de distant faţă de cap încât nu mai poţi simţi durerea.
Încearcă. Porneşte de la lucruri simple; nu sări direct la cele
dificile.
Patanjali a parcurs o cale foarte îndelungată până să ajungă la
aceste sutre în care se vorbeşte despre viveka, discriminare,
conştientizare. A discutat de multe alte lucruri preparatorii ca fiind
esenţiale, extrem de necesare. Până când nu le-ai realizat pe acelea, îţi
va fi foarte dificil să nu te mai identifici cu mintea şi trupul.
De aceea, nu mai întreba niciodată “cum”. Conştientizarea nu are
nimic de-a face cu acest “cum”. Este doar o simplă înţelegere. Dacă mă
poţi înţelege pe mine, atunci în acea înţelegere vei fi capabil să vezi
esenţa. Şi nu spun că vei fi capabil să o înţelegi, ci spun că vei reuşi să o
vezi. Prin înţelegere îşi face apariţia intelectul, mintea începe să
funcţioneze.
100
În schimb, vederea este ceva care nu are de-a face cu mintea.

Uneori, când mergi pe un drum lăturalnic în timpul serii şi deodată
vezi un şarpe în faţa ta, ce faci? Începi să te gândeşti? Te întrebi “cum”
să scapi? Nu, pur şi simplu sări. Acea săritură este o viziune; nu are
nimic de-a face cu gândirea. Mai târziu vei începe să te gândeşti prin ce
ai trecut: în clipa în care eşti pus în faţa situaţiei vei sări într-o parte. Şi
trebuie să acţionezi instantaneu, fără să foloseşti mintea, deoarece
şarpele este mai rapid decât raţiunea. El nu va aştepta, nu îţi va acorda
timp de gândire. Brusc, mintea este înlăturată şi funcţionezi prin fiinţă.
În pericolele foarte mari întotdeauna se întâmplă acest lucru.
Acesta este şi motivul pentru care oamenii sunt atraşi de pericole.
De ce oamenilor le place să conducă excesiv de tare? Ce senzaţie îţi
poate oferi o viteză foarte mare? Senzaţia de non-minte. Atunci nu mai
ai timp să gândeşti. Va trebui să acţionezi prin non-minte. Dacă se
întâmplă ceva şi începi să raţionezi, atunci eşti pierdut. Este necesar să
acţionezi instantaneu. Cu cât viteza este mai mare, cu atât mintea este
înlăturată mai mult; atunci simţi că trăieşti, că eşti viu.
Pericolele au o profundă atracţie hipnotică, dar această atracţie
este pentru non-minte. Dacă ai putea simţi acelaşi lucru stând pe
marginea unui lac sau stând la umbra unui copac, atunci nu ar mai fi
nevoie să rişti atât de mult. Şi aceasta poate fi realizată oriunde. Trebuie
doar să înlături mintea şi să vezi lucrurile fără intervenţia acesteia.
Am auzit că un antropolog a descoperit în insula Java un trib de
primitivi care aveau un ritual funerar foarte ciudat. După ce un bărbat
moare, acesta este îngropat timp de 60 de zile şi apoi este dezgropat, dus
într-o cameră goală, după care 20 dintre cele mai frumoase fete din trib
încep să danseze erotic în jurul acestuia timp de trei ore.
“De faceţi acest lucru?” - l-a întrebat antropologul pe şeful
tribului, la care acesta a răspuns: “Pentru că dacă nu se ridică, atunci
suntem siguri că este mort!”
Dacă sexul este interzis, atunci devine atrăgător. Deoarece tot ce
este permis devine o parte a minţii. Este bine să fie înţeles acest lucru.
Tot ce este permis face parte din minte; este deja ceva programat.
Soţia sau soţul aşteaptă să îi iubeşti; aceasta face parte din minte. În
clipa în care devii interesat de soţia altcuiva nu mai este nimic
programat. Prin aceasta scapi de şablonul în care ai trăit tot timpul: te
simţi mai liber. Astfel încerci să redevii viu; dar acelaşi lucru încearcă şi
soţul femeii de care te-ai îndrăgostit - el poate că se va îndrăgosti chiar
de soţia ta.
101
Şi problema nu se limitează doar la anumiţi bărbaţi sau femei.

Singura problemă este reprimarea, interzicerea - tot ce face parte din
mintea care a fost acceptată, tot ce nu a fost inclus în ea.
Iar până când omul nu este pe deplin capabil să funcţioneze prin
non-minte, aceste atracţii vor continua.
Absurditatea acestor atracţii este faptul că ele au fost create chiar
de cei care se cred morali, puritani, religioşi. Cu cât ei resping ceva, cu
atât acel lucru devine mai atractiv; deoarece îţi dă o şansă prin care poţi
scăpa de rutina în care te afli, îţi oferă o şansă să pătrunzi în ceva care
nu este social. Altminteri, societatea te supraveghează în permanenţă -
chiar şi când faci dragoste cu persoana iubită.
Societatea există pretutindeni - în intimitatea fiecăruia. Iar acest
lucru se datorează faptului că ea a pătruns în minte; este un program
mental multifuncţional. Este un mecanism foarte înşelător şi amăgitor.
Din când în când, oricine simte nevoie să respingă, să nege ceva,
să acţioneze împotriva firii. Deoarece a “firea” nu este altceva decât tot
un program al societăţii.
Cu cât o societate este mai restrictivă, cu atât există mai mulţi
rebeli. Iar cu cât este mai liberă, cu atât există mai puţină rebeliune. O
societate cu adevăra revoluţionară este aceea în care rebelii nu pot
exista, în care nu mai este nevoie de ei. Eu denumesc o societate ca fiind
cu adevăra liberă doar în clipa în care aceasta nu mai respinge nimic,
astfel încât să nu mai poată exista nici un fel de atracţii morbide. Când
societatea este împotriva drogurilor, acestea vor părea extrem de
atractive, deoarece prin ele vei putea avea posibilitatea de a îndepărta
mintea. Eşti împovărat prea mult.
Şi ţine minte: acest lucru poate fi efectuat fără nici un fel de
tendinţe sinucigaşe. Emoţia, excitaţia, fiorul care îţi apare printr-un
lucru interzis de societate este datorat tocmai stării de non-minte - dar
preţul plătit este foarte mare. Priveşte-i pe copiii care se ascund şi
fumează. Urmăreşte-le feţele - cât sunt de bucuroşi şi fericiţi. Dar
imediat încep să tuşească şi să le dea lacrimile - este o prostie să inspiri
şi să expiri fum. Dar nu spun că este un păcat. În clipa în care spui că
este un păcat, imediat devine atractiv. Spun doar că este un act stupid,
neinteligent. Însă urmăreşte un copil care pufăie o ţigară; poate că
tuşeşte, faţa i se congestionează, dar cu toate acestea vei observa o
senzaţie de fericire pe chipul său. Se simte liber să facă ceva care nu
aparţine minţii.
102
Aceeaşi senzaţie însă poate fi foarte uşor obţinută prin meditaţie.

Nu este nici o nevoie să porneşti pe tot felul de căi sinucigaşe. Dacă poţi
învăţa cum să înlături mintea.... Când ai fost născut nu aveai o minte.
Acesta este şi motivul pentru care nu îţi poţi aminti primii ani ai
copilăriei. De ce? Ai existat, de ce nu îţi poţi aminti? Pentru că totul
până la vârsta de trei sau patru ani după care apare un gol; nu poţi trece
mai departe. De ce? Ai existat, ai trăit; de fapt, la acea vârstă ai fost mai
viu ca niciodată, deoarece la vârsta de patru ani deja ai învăţat
aproximativ 75 % din tot ce îţi trebuie pentru a putea trăi, supravieţui.
Gândeşte-te: 75 % la vârsta de patru ani! Şi nu îţi poţi aminti nimic? Da,
dar acest lucru se datorează faptului că mintea nu era cristalizată.
Trebuia să înveţi limbajul, să categoriseşti, să etichetezi, altminteri nu îţi
poţi aminti nimic. Cum crezi că îţi poţi aminti un lucru atâta timp cât nu
l-ai etichetat? Nu ai cum, pentru că nu îl poţi găsi în minte. Deci, mai
întâi trebuie să înveţi un limbaj.
Un copil se naşte fără o minte. Dar de ce insist asupra acestui
lucru? Pentru simplul motiv că vreau să îţi arăt că fiinţa ta poate exista
fără o minte; aceasta nu este necesară. Ea este doar o structură socială,
este utilă, dar nu te agăţa prea mult de ea. Fii mai degajat, astfel încât să
te poţi despărţi foarte uşor de ea. La început este dificil, dar după un
timp de practică vei vedea că este foarte uşor să scapi de minte.
După ce pleci de la serviciu, în timp ce mergi spre casă, încearcă
să uiţi totul despre serviciu. Aminteşte-ţi doar că te îndrepţi spre casă;
dacă îţi mai apar unele idei sau gânduri în legătură cu serviciul, elimină-
le imediat. Iar în timp ce te afli la muncă nu te mai gândi la familie, la
soţie, la copii. Învaţă să foloseşti mintea - nu să fii folosit de ea.
Când mergi la culcare, mintea continuă să funcţioneze. Îi spui să
se oprească, dar nu te ascultă deoarece nu a fost antrenată să asculte.
Altminteri, în clipa în care îi ceri să înceteze, o va face. Mintea este un
mecanism - iar un mecanism pu poate spune “nu”. Dacă porneşti un
ventilator, acesta trebuie să funcţioneze: când îl opreşti trebuie să te
asculte, nu va putea spune niciodată: “Nu, pentru că doresc să mai
funcţionez o perioadă.”
Mintea este un biocomputer; un mecanism foarte subtil şi foarte
folositor - este un sclav foarte bun, dar un stăpân foarte prost.
Pentru a fi mai atent, încearcă să priveşti lucrurile. Trăieşte câteva clipe
zilnic, ori câteva ore, fără minte. Dacă se întâmplă să te duci să înoţi,
atunci când te dezbraci, lasă lângă haine şi mintea. Şi chiar fă un gest
prin care arăţi că renunţi la ea.
103
Intră în apă pe deplin atent şi aminteşte-ţi în permanenţă să fii

conştient. Dar nu verbaliza, nu vreau să începi să îţi spui: “Eu nu sunt
mintea” - deoarece aceasta ar face-o chiar mintea. Trebuie să existe o
înţelegere non-verbală, tacită.
Stai pe iarbă şi uită de minte. Nu ai nevoie de ea. Joacă-te cu copiii
şi uită de ea. În timp ce eşti cu iubita, uită complet de minte. Sau când
mănânci, când faci duş ce rost are să o foloseşti?
Porneşte încet la drum.., nu face un salt, nu te forţa, deoarece vei
da greş. Dacă încerci să forţezi lucrurile vei simţi că îţi este foarte dificil
şi vei spune: “Este imposibil.” Nu, încearcă puţin câte puţin.
Cohen avea trei fete şi căuta cu disperare să le căsătorească. Într-o
zi a invitat la masă un tânăr şi i-a prezentat fetele: Rachel, cea mai
bătrână, nu prea avea forme - de fapt, era chiar urâtă: Esther, fiica
mijlocie, era destul de drăguţă, clar cam plinuţă - de fapt, obeză; Sonia,
cea mai tânără, era perfectă şi extraordinar de frumoasă.
Cohen l-a tras pe tânăr deoparte şi i-a spus: “Ce crezi despre ele?
Le-am făcut zestre, deci nu trebuie să îţi faci, nici un fel de griji. Lui
Rachel îi dau 500 de lire, lui Esther 250, iar Soniei îi ofer trei mii de
lire.”
Tânărul a rămas surprins: “Dar de ce îi oferi atât de mult celei mai
drăguţe dintre ele?”
Cohen i-a răspuns: “Ei bine, pentru că este foarte puţin, dar foarte
puţin însărcinată.”
Acelaşi lucru ţi-l spun şi ţie: puţin câte puţin devin-o impregnat de
conştiinţă. Nu trebuie să te împovărezi dintr-o dată; sarcina trebuie să
evolueze încet. Şi nu forţa lucrurile, deoarece acesta este tot un truc al
minţii. Şi cu siguranţă vei da greş. Iar după ce ai greşit, mintea va
spune: “Vezi, tot timpul ţi-am spus că este imposibil.” Îndreptă-te mereu
spre câte o singură ţintă - iar aceasta nu trebuie să fie o ţintă foarte mare.
Păşeşte încet şi atent. Nu ai de ce să te grăbeşti. Viaţa este eternă.
Însă mintea este foarte şmecheră, îţi spune: “Acum ai înţeles. Tot
ce ai de făcut este să nu devii identificat cu mintea.” Şi, desigur, râde de
prostia în care te bagi singur. Nu poţi scăpa brusc de ceea ce ai antrenat
şi fortificat timp de vieţi întregi. Trebuie să mergi foarte încet şi atent.
Nu cere prea mult dintr-odată, deoarece nu vei reuşi să faci nimic şi îţi
vei pierde încrederea în tine însuţi. Iar în clipa în care este pierdută
această încredere, mintea devine stăpânul permanent.
104
Problema este că oamenii încearcă totul dintr-odată. De exemplu,

cineva a fumat timp de 30 de ani şi, într-o zi, brusc se hotărăşte să nu
mai fumeze. Timp de o oră sau două reuşeşte, dar întreaga sa fiinţă se
află într-un calvar interior. Nu mai poate face nimic; simte că nu se mai
poate duce la serviciu; se simte neliniştit, agitat - se află într-o tulburare
permanentă. Apoi, într-un alt moment nebunesc, scoate o ţigară din
pachet, începe să fumeze şi se simte relaxat; dar acest experiment se va
dovedi a fi foarte costisitor.
În orele sau zilele în care nu a mai fumat, a ajuns să cunoască un
lucru: că nu are voinţă, că nu poate respecta o promisiune, o hotărâre, o
decizie. În clipa în care se înrădăcinează în el acest lucru… şi se
înrădăcinează în fiecare, puţin câte puţin. Oricine încearcă: unii cu
fumatul, alţii cu dieta - dar majoritatea nu pot duce până la capăt ceea ce
şi-au impus. Astfel, neputinţa devine un lucru permanent. Încet-încet
ajungi să fii precum o bucată de lemn aruncată în vâltoarea curenţilor de
apă. Simţi că nu poţi face nimic, iar dacă simţi acest lucru, atunci chiar
nu vei putea face nimic.
Însă problema apare datorită faptului că mintea ţi-a jucat o festă.
Ea este cea care te îndeamnă să faci ceva pentru care este necesar un
antrenament şi o disciplină îndelungată şi regulată; apoi, te face să te
simţi neputincios. Iar când tu eşti neputincios, mintea va deveni foarte
potentă şi puternică. Acest lucru este întotdeauna într-o proporţie: dacă
tu eşti potent, mintea este impotentă, şi invers. Dar când mintea este cea
care deţine controlul, atunci se va hrăni cu energia ta, cu voinţa, cu
înfrângerile prin care treci.
Aşadar, nu încerca niciodată să te suprasoliciţi.
Am auzit că un dependent de opium venise la Mencius, un mare
mistic chinez, discipol al lui Confucius, cerându-i un sfat: “Am încercat
orice metodă pentru a renunţa la droguri, dar nimic nu m-a ajutat. În
cele din urmă s-a dovedit că îmi este imposibil să scap de ele. Poţi să mă
ajuţi?”
Mencius l-a ascultat foarte atent, a încercat să înţeleagă situaţia şi
a reuşit. Atunci i-a dat o bucată de cretă, spunându-i: “De fiecare dată
când îţi cântăreşti opiumul pe care îl iei fă-o în raport cu greutatea
acestei bucăţi de cretă. După aceea scrii pe o tăbliţă cantitatea luată. Însă
ţine minte, greutatea unei doze nu trebuie să depăşească greutatea cretei.
După o lună de zile voi veni să văd ce ai reuşit.”
Şi bărbatul a încercat: de fiecare dată când se droga, cântărea
opiumul să aibă aceeaşi greutate cu bucata de cretă - după care scria pe
tăbliţă cantitatea.
105
În cele din urmă, pe măsură ce creta se tocea, a ajuns să nu mai

consume decât o cantitate foarte infimă de opium. După o lună de zile.
Mencius l-a vizitat şi omul i-a spus: “M-ai păcălit! Dar trucul tău a dat
rezultate. Într-adevăr s-a produs o schimbare.”
Mencius i-a răspuns: “Dacă vrei să ajungi rapid la ţinta propusă,
atunci nu alerga. Grăbeşte-te încet.”
Aceasta este una dintre cele mai faimoase zicale ale lui Mencius:
“Dacă vrei să îţi atingi rapid ţinta, nu alerga.” Deja te afli acolo. Păşeşte
extrem de încet - ca şi cum nu ai merge deloc! Dacă oamenii i-ar fi
ascultat pe Mencius, Confuciuşs, Lao Tzu, Chuang Tzu, atunci lumea ar
fi fost cu totul diferită. Dacă ar fi fost întrebaţi cum se pot acorda
premiile în cadrul unei întreceri sportive, ţi-ar fi răspuns: “Premiul cel
mai mare trebuie să îl primească cel care este învins primul. Nu suntem
împotriva competiţiei, însă premiul nu trebuie să îl ia cel care aleargă
cel mai repede, ci numai acela care aleargă cel mai încet.”
Dacă te mişti încet prin viaţă, atunci vei realiza foarte multe - şi o
vei face cu graţie şi demnitate. Nu ai de ce să fii violent; viaţa nu poate
fi transformată prin violenţă. Fii un artist. Buddha folosea un cuvânt
special: upaya - “plin de îndemânare”. Este un fenomen foarte complex.
Fii atent la fiecare pas şi mergi foarte încet. Păşeşte ca şi cum te-ai afla
într-un tărâm extrem de periculos, ca şi cum ai merge pe o frânghie
întinsă de pe un bloc pe altul. Păstrează-ţi echilibrul şi nu încerca să
fugi; altminteri cu siguranţă vei cădea.
“A nu fi identificat cu mintea şi corpul - totuşi nu ştiu cum să o
fac. Îmi repet în permanenţă: nu sunt mintea, nu trebuie să mă las
pradă fricii, trebuie să mă iubesc, să fiu mulţumit, satisfăcut....”
Încetează acest întreg nonsens. Nu îi spune nimic minţii, deoarece cea
care spune este tot mintea. Mai degrabă, fii tăcut şi ascultă. În tăcere nu
există mintea; ea aparţine lingvisticii - este un limbaj. Păşeşte în pauzele
dintre gânduri. Uneori doar priveşte, fără să gândeşti. Este bine să te uiţi
la oamenii consideraţi a fi debili mintali. Urmăreşte-i cum stau şi
privesc în gol; sunt relaxaţi, chipul le este liniştit, netensionat.
Dacă poţi sta precum un idiot timp de o oră în fiecare zi, atunci vei
reuşi să te realizezi.
Lao Tzu a spus: “Fiecare pare a fi foarte deştept, cu excepţia mea.
Eu arăt exact ca un idiot.” Unul dintre cei mai faimoşi nuvelişti, Fiodor
Dostoievski, a scris în jurnalul său că, în timp ce era copil, a avut un
atac de epilepsie, dar după acel atac, pentru prima dată, a reuşit să
înţeleagă ce este realitatea. După un asemenea şoc, gândurile încetează,
mintea dispare.
106
Familia încerca să îl ajute, să îi dea medicamente, dar el se simţea

extrem de fericit.
Poţi fi surprins să afli că foarte mulţi epileptici au devenit mistici
şi mulţi mistici s-au folosit de astfel de crize - de exemplu.
Ramakrishna. În India, aceasta nu este numită a fi o criză, ci “samadhi”.
Indienii sunt mai aparte. Dar, într-un fel, au dreptate. De ce să nu
denumeşti o stare cu un cuvânt mai frumos? Una este să îi spui cuiva că
a intrat într-o “criză” de nebunie şi alta este să îi spui că a pătruns într-o
“stare” a non-minţii.
Un idiot se află mai jos de minte, un meditator este deasupra ei -
însă amândoi funcţionează fără minte. Dar nu spun că ei sunt similari.
Un idiot nu este conştient că nu trăieşte prin minte; un mistic însă este
conştient de faptul că funcţionează prin non-minte. Este o diferenţă
foarte mare, dar şi o similitudine, deoarece şi cei care s-au realizat sunt
nebuni. Sufiţii îşi denumesc iluminaţii ca fiind “nebuni”, ţăcăniţi”. Da,
într-un fel, sunt nebuni, pentru că au scăpat de minte.
Învaţă, păşeşte încet. Este îndeajuns să reuşeşti să te cufunzi timp
de câteva secunde într-o stare de nebunie, de non-minte, când nu mai
gândeşti nimic, când nu mai ştii cine şi de ce eşti, când te afli într-o
stare de tăcere şi ignoranţă totală; în acel moment vei vedea foarte clar
faptul că nu eşti mintea sau corpul. Şi nu înseamnă că vei înţelege ceva
verbal! Va fi un fapt - exact ca răsăritul sau strălucirea soarelui. Nu este
nevoie să spui că soarele străluceşte. La fel, nu ai de ce să afirmi că
păsările cântă; poţi doar asculta fără să spui nimic.
Acesta este modul în care te poţi pregăti; şi într-o zi vei realiza
faptul că nu eşti nici minte şi nici corp - nici chiar suflet, sine! Nu eşti
altceva decât o goliciune infinită, un nimic. Tu exişti, dar fără o
limitare, fără nici un fel de mărginiri. În acea tăcere absolută ajungi la
culmea existenţei, la vârful cel mai înalt şi perfect al vieţii.
2. De fiecare dată când mă simt unit în interior şi simt că mă

aflu în comuniune cu tine, mintea începe să creeze o citadelă a ego-
ului şi începe să laude progresul la care am ajuns. Apoi, imediat
recad în mlaştină. Te rog, mă poţi încuraja?
Iarăşi? Vei reveni în mlaştină! Nu te pot încuraja, ci doar descuraja
total, astfel încât să nu mai cazi în noroi. Dar cine este cel care caută
încurajarea? Acelaşi ego.
Continui să îţi reformulezi întrebarea, dar aceasta rămâne
neschimbată - ca şi cum te-ai decis deja să nu vezi faptul real.
107
Ai văzut faptul, dar totuşi doreşti să îl falsifici.

“De fiecare dată când mă simt unit în interior şi simt că mă aflu în
comuniune cu tine, mintea începe să creeze o citadelă a ego-ului şi
începe să laude progresul la care am ajuns. Apoi, imediat recad în
mlaştină.” Ori de câte ori apare ego-ul, mai devreme sau mai târziu te
vei trezi în noroi. Nu îl poţi evita, dacă nu eviţi ego-ul.
Vezi, chiar şi oamenii de ştiinţă spun că o afirmaţie de genul:
“Soarele va răsări şi mâine” - este doar o presupunere. Poate să nu fie
aşa; ai vreo certitudine că soarele va mai răsări mâine dimineaţă? Nu.
Totul este doar o deducţie bazată pe o experienţă trecută. Însă nimic nu
este sigur.
În ceea ce te priveşte, în momentul în care te-ai născut, moartea
deja este o certitudine - mult mai sigură decât răsăritul soarelui. De ce?
Nici chiar oamenii de ştiinţă nu pot spune: “Poate că vei muri sau poate
că nu vei muri.” Nu, vei muri. Este o certitudine! - deoarece moartea a
apărut odată cu naşterea. Naşterea este moarte - o altă faţetă a monezii.
Oamenii de ştiinţă spun că dacă doreşti să rosteşti o afirmaţie care
să ofere o anumit certitudine, atunci nu poţi spune decât următoarele
cuvinte: “Dacă mâine vor fi îndeplinite exact aceleaşi condiţii ca şi cele
care au fost astăzi, atunci este posibil ca soarele să răsară.” Însă nu
acelaşi lucru poate fi aplicat morţii. Omul va muri, indiferent cum
evoluează lucrurile. Moartea pare a fi singura certitudine a vieţii -
singura.
Acelaşi lucru este aplicabil şi în legătură cu ego-ul şi noroiul. În
clipa în care ego-ul şi-a făcut apariţia, te vei afla în noroi. Ego-ul şi
noroiul sunt doar două faţete ale aceleiaşi monezi. Nu poţi evita căderea
în mlaştină dacă ai început să te ridici pe înaltele valuri ale ego-ului.
Însă poţi evita ego-ul, atunci vei evita şi mlaştina. Aşadar, la început
trebuie să fii foarte atent.
“Te rog, mă poţi încuraja?” Dacă o fac, vei reîncepe să crezi că
progresezi, că te descurci minunat. Nu, nu am să o fac. Eu mă aflu aici
tocmai pentru a descuraja pe oricine. Sunt aici pentru a te distruge,
pentru a te anihila, astfel încât ego-ul să fie complet pulverizat. Iar dacă
nu înţelegi acest lucru, vei continua să pui la nesfârşit aceleaşi întrebări.
Şi răspunsul meu va fi întotdeauna acelaşi.
Ţie ţi se pare că întrebările sunt complet diferite, dar nu este aşa.
Şi, de asemenea, ţi se pare că răspunsurile mele sunt şi ele diferite, dar
nu este adevărat. Tu pui aceeaşi întrebare, doar formulată diferit; eu
răspund în acelaşi mod - însă răspunsul îl formulez şi eu diferit tocmai
datorită ţie.
108
Am auzit că un turist care vizita oraşul Ulster din Irlanda, în timp

ce se plimba pe o stradă, s-a întâlnit cu o bandă de răufăcători, iar
liderul acestora l-a acostat: “Eşti catolic sau protestant?”
Turistul, nereuşind să realizeze ce răspuns ar fi trebuit să dea, a
spus timid: “De fapt, eu sunt evreu.”
“Eşti un evreu catolic sau protestant?”
Nu poţi evita întrebarea. Şi acesteia nu trebuie să îi răspund eu, ci
tu, deoarece este întrebarea ta.
Dacă poţi vedea foarte clar faptul că ego-ul apare odată cu ideea:
“Progresez din ce în ce mai mult” - atunci în clipa în care îţi mai apare o
astfel de idee încearcă să râzi. Râzi puternic - râsul este de mare ajutor
în distrugerea ego-ului. Simte: “Iarăşi?” - şi începe să râzi. Astfel vei
reuşi să scapi de mlaştină.
Continuă să te observi în permanenţă. Este dificil, dar în momentul
în care ai prins cum să o faci, totul devine foarte simplu.
Şi nu îmi mai cere niciodată să te încurajez. Caută doar
înţelegerea, întreabă de conştientizare, nu de încurajare - încurajarea
este limbajul ego-ului. Ai dori ca cineva să te aplaude, să te aprecieze,
să îţi laude eforturile depuse; ai dori ca întreaga lume să îţi cadă la
picioare. Însă de ce apare această nevoie? Deoarece adânc înăuntru nu
eşti sigur de nimic, nu ştii dacă eşti pe calea cea bună. În momentul în
care eşti pe calea cea bună, atunci nu ai nevoie de nici un fel de
încurajare. Dacă eşti cu adevărat pe drumul cel bun, nu mai tânji după
apreciere. Această nevoie apare doar în clipa în care trăieşti în
ambiguitate, în confuzie, nesiguranţă.
Ţine minte: poţi aduna o mulţime de oameni care să te ridice în
slăvi, dar aceasta nu te va ajuta cu nimic. Dacă încerci, nu vei reuşi să
faci decât un joc politic cu tine însuţi. Politica nu este altceva decât o
încurajare dată de ceilalţi. Devii un preşedinte şi începi să te simţi foarte
bine, te simţi superior - însă dorinţa pentru suportul celorlalţi nu arată
altceva decât faptul că te simţi inferior. Toţi cei care tânjesc după
încurajări nu îşi preţuiesc fiinţa absolut deloc.
Am auzit că Mulla Nasruddin s-a dus la piaţă să îşi vândă
maimuţa, deoarece nu o mai putea suporta. Aceasta se ţinea tot timpul
după el şi nu îl lăsa să meargă decât unde doreşte ea. Iar când Mulla
încerca să se impună, maimuţa începea imediat să pornească un scandal
care se auzea la câteva străzi distanţă. Problema era că oamenii
cunoşteau faptul că maimuţa era foarte rea şi nimeni nu dorea să o
cumpere.
109
Mai mult decât atât, Nasruddin chiar le explica potenţialilor

cumpărători care nu cunoşteau nimic despre aceasta, modul ei de
comportament, felul în care se manifesta faţă de el.
Spre seară, un târgoveţ s-a apropiat de Mulla şi i-a spus: “Eşti un
prost. În acest mod nu vei reuşi niciodată să îţi vinzi maimuţa. Însă dacă
vrei, îmi poţi da un comision din câştig, iar eu voi încerca să o scot la
licitaţie.”
Mulla a fost de acord. Comerciantul s-a suit pe un scaun şi a
început să strige: “Oameni buni, iată cea mai mare maimuţă dintre toate
care există; cel mai frumos animal, cel mai iubitor şi mai ascultător
mamifer - este chiar şi religios!”
Lumea a început să se strângă în jurul lor şi au început să liciteze;
preţul deja ajunsese la un nivel foarte mare, când Nasruddin, emoţionat,
a strigat: “Staţi! Nu, eu nu pot vinde un animal atât de minunat.
Niciodată nu am ştiut că are atât de multe calităţi. Nu, plecaţi. Nu mai
vând nimic!”
Iată ce este politica. Nu îţi cunoşti valoarea şi cu toate acestea
pleci la piaţă pentru a te scoate singur la licitaţie. Alţii încep să te
evalueze şi atunci începi să te simţi bine: simţi că într-adevăr eşti foarte
valoros - altminteri, cum s-ar aduna atât de mulţi cumpărători?
Cel care şi-a simţit cu adevărat fiinţa, nu are nevoie de nici un fel
de încurajare. Încearcă să te simţi. Toate încurajările sau inspiraţiile
sunt periculoase. Acestea nu fac altceva decât să întărească ego-ul - şi
tocmai acesta este boala ta. Nu ai nevoie de încurajare, ci de înţelegere.
Este necesară claritatea de a vedea.
Iar rolul meu aici nu este de a crea soldaţi, militari pe care să îi
încurajez să îşi dea viaţa pentru patria sau religia lor. Tot ce încerc este
să creez nişte individualităţi reale. Încerc să ajut pe oricine să îşi
descopere propria fiinţă, să se cunoască pe sine, să se bucure de totul…
deoarece pentru aceasta suntem creaţi. Imediat ce ţi-ai simţit destinul, ţi-
a apărut fericirea.
Nu mă aflu aici pentru a face pe cineva să se convertească la
hinduism, creştinism sau islamism - acestea sunt doar nişte dogme care
au nevoie de încurajări, de armate, de sloganuri, de politică; sunt doar
nişte obsesii în numele cărora s-au ucis şi torturat mii de vieţi. Şi au
nevoie de violenţă tocmai pentru a simţi şi a deveni convinse că într-
adevăr ele fac lucruri măreţe.
Nu mă aflu aici pentru a te învăţa să faci lucruri măreţe. Exist doar
pentru a-ţi spune un lucru foarte simplu: trebuie să ajungi să te
cunoşti. Eu deja ştiu că fiecare este magnific.
110
Fiecare individ este unic. Tocmai de aceea nu ai de ce să intri în

competiţie cu nimeni; nu este nevoie să demonstrezi nimic. Deja eşti
dovedit! Tu exişti - existenţa te-a acceptat, ţi-a oferit viaţa. Dumnezeu
deja sălăşluieşte în tine. Ce nevoie ai de mai mult?
3. În legătură cu meditaţia bazată pe râs a călugărilor zen - nu

crezi că ei privesc acest râs puţin mai serios?
Nu, pentru că apoi încep să râdă iarăşi - un al doilea hohot - după
primul, adică: “Cât de proşti am fost! Oare de ce râdeam?”
Dacă râzi doar o singură dată, atunci acela poate fi ceva serios.
Aşa că, aminteşte-ţi întotdeauna să râzi de două ori. La început râzi şi
apoi râzi de primul râs. Astfel nu vei putea să fii serios.
Iar călugării zen nu sunt comparabili cu oamenii religioşi. Ei chiar
nu sunt; zen-ul nu este o religie - ci o viziune. Nu are o scriptură. Nu are
un ţel. Zen-ul nu este o metodă sau un mijloc prin care se poate ajunge
undeva. Zen-ul este finalul.
Este foarte dificil de înţeles; dacă doreşti să înţelegi zen-ul, atunci
trebuie să renunţi la tot ce deţii - creştinism, hinduism, islamism. Va
trebui să arunci toate aceste gunoaie. A înţelege zen-ul este într-adevăr
foarte dificil, dar nu datorită calităţilor sale deosebite, ci datorită
condiţionării minţii. Dacă priveşti ca un creştin sau hindus, cu siguranţă
nu vei vedea ce este zen-ul. Zen-ul este foarte pur. Ochii orbiţi de
doctrine nu îl pot privi. Este atât de pur încât chiar dacă îţi apare în
minte un singur gând, deja l-ai pierdut. Zen-ul este o indicaţie.
Un mare maestru zen, Chau-chou, a fost întrebat: “Care este
religia esenţială?” Maestrul a aşteptat în tăcere, ca şi cum nu ar fi auzit
nimic. Discipolul a repetat: “Care este religia esenţială?” Maestrul a
continuat să stea nemişcat şi nici măcar să îşi îndrepte ochii spre
discipol.
În cele din urmă, discipolul, enervat, a întrebat: “M-ai auzit sau
nu? Eşti pe altă lume?”
Atunci maestrul a spus: “Priveşte acel chiparos din grădină.”
Acesta a fost răspunsul: “Priveşte acel chiparos din grădină.”
Exact la fel cum Buddha a inaugurat zen-ul cu o floare, în faţa a
mii de discipoli. Buddha a apărut ţinând în mână o floare şi s-a aşezat
fără să rostească nici un cuvânt. Nimeni nu înţelegea ce se întâmplă,
până când un călugăr, Mahakashyap, a început să râdă în hohote.
Buddha l-a chemat la el, i-a dăruit floarea şi a afirmat: “Tot ce se putea
spune, deja am spus; ceea ce nu poate fi rostit, i-am dăruit lui
Mahakashyap.”
111
În acel moment Mahakashyap a înflorit odată cu floarea; prin râsul

său, fiinţa i-a înflorit.
Care a fost mesajul lui Buddha? Privind floarea, nu dorea să spună
decât următorul lucru: “Fii aici-acum.” Discipolii aşteptau cu totul
altceva, îşi imaginau cu totul alte lucruri. Acelaşi este şi mesajul lui
Chau-chou: “Renunţă la întreg acest nonsens referitor la religii, la ce
este şi ce nu este esenţial - trăieşte aici-acum. Priveşte. Într-o astfel de
privire aici-acum este dezvăluită adevărata religie esenţială.”
Zen-ul este complet diferit. Este unic. Şi nu îl poţi înţelege dacă
eşti prins în capcana dogmelor şi a crezurilor.
O tânără catolică a fost întrebată de profesoara de religie ce
doreşte să devină în viaţă.
“O prostituată” - a răspuns fata.
“Ce?” - a strigat speriată călugăriţa.
“Da, o prostituată” - a repetat calmă fata.
“Oh, pentru Dumnezeu” - a spus cu pioşenie bătrâna - ‘“crezusem
că ai spus că doreşti să devii o protestantă!”
O astfel de minte nu va fi capabilă să înţeleagă ce este zen-ul: îi va
fi peste puterile ei de înţelegere - divizată, răvăşită, spulberată printre
dogme şi culte....
Cei din zen nu sunt deloc serioşi, dar sunt foarte sinceri. Iar aceste
două lucruri sunt complet diferite. Nu trebuie să le amesteci, nu ai de ce
să devii confuz în privinţa lor. Un om sincer nu este serios. Dacă râde,
atunci o face din inimă. Dacă este trist, atunci nu se va preface, nu îşi va
ascunde posomorârea. El este autentic. Se deschide în faţa oricui; nu se
ascunde după tot felul de măşti. El este vulnerabil. Uneori este trist şi nu
se ascunde. Alteori va plânge, va râde - dar va rămâne el însuşi. Nu se
va preface şi nu va devia de la fiinţa sa, dar nici nu va permite nimănui
să îl distragă.
O persoană serioasă nu este autentică, doar arată că este. Un om
serios este un impostor: nu poate râde, doar se va preface - nu ştie ce
este fericirea.
Când râzi te relaxezi; altminteri nu poţi râde. Dacă stai tensionat
nu vei putea râde; râsul te decongestionează, te detensionează, face ca
întregul corp să devină relaxat, deschis. Doar oamenii sinceri pot râde
cu adevărat. Iar râsul lor este la fel de inocent şi pur ca cel al copiilor.
Oamenii serioşi nu vor plânge, deoarece aceasta va arăta faptul că
sunt slabi - iar ei nu vor să arate nici un fel de slăbiciune. Vor să
dovedească faptul că sunt cei mai puternici din lume. Însă o persoană
sinceră te va invita să pătrunzi până în străfundurile fiinţei sale.
112
Călugării zen sunt sinceri - nu serioşi. Uneori sunt atât de sinceri

încât arată complet nereligioşi. Nici măcar nu poţi concepe acest lucru.
Sunt atât de sinceri încât par complet profani, dar nu sunt. Sinceritatea
este singura religie.
Acesta este şi efortul depus de mine: să ajut pe fiecare să devină
sincer - dar nu serios. Doresc să râzi, să plângi - din suflet. Uneori
trebuie să fii trist, alteori eşti fericit. Eşti aşa cum eşti. Aşa cum eşti în
interior, tot la fel este şi exteriorul. Doar când eşti unit poţi fi viu,
curgător; astfel îţi realizezi destinul - te deschizi, înfloreşti, evoluezi.
4. Bhagwan, mă simt dependent de tine. Tu eşti ultimul meu

viciu, drogul final. Doresc să plec o perioadă şi totuşi nu pot.
În fiecare dimineaţă apar, cu o precizie matematică, la
discursurile tale. Mă simt hipnotizat de tine.
Pot face ceva?
Să îţi spun o anecdotă. Şi ultimele cuvinte ale anecdotei reprezintă
răspunsul care ţi-l ofer, aşa că ascultă-mă bine.
Un muzician de jazz nu intrase niciodată într-o biserică. Într-o zi,
tocmai trecea pe lângă o biserică de la ţară şi, din curiozitate, s-a hotărât
să intre să vadă ce se întâmplă.
După terminarea slujbei, s-a apropiat de preot şi a spus: “Pur şi
simplu m-ai terminat cu toate cuvintele alea minunate pe care le-ai spus
- foarte profunde. Ai reuşit să mă dai gata mai ales cu partea finală -
mult mai tare decât marihuana, nu-i aşa?”
Preotul, flatat, i-a răspuns: “Îţi mulţumesc foarte mult. Mă bucur
să văd că slujba mea îndreaptă oamenii spre adevăr. Dar vreau să îţi
spun că nu se cade să foloseşti cuvinte de mahala într-un edificiu sfânt.”
Muzicianul a continuat: “Şi să-ţi mai spun ceva. Când pisicuţa aia
a trecut cu haleala, cu firimiturile alea de pâine, eram atât de extaziat
încât nu m-am putut abţine şi i-am pus pe tavă o hârtie de cinci dolari.”
“Puiule, atunci eşti complet ţăcănit” - a spus preotul.
113
VII. DIZOLVAREA CAUZEI ÎNCĂTUŞĂRII
39. Prin diminuarea cauzelor încătuşării şi cunoaşterea căilor de

trecere este posibilă pătrunderea conştiinţei în corpul altuia.
40. Prin stăpânirea curentului udana, yoghinul este capabil să
leviteze şi să treacă peste apă, mlaştini, etc.
41. Iar prin stăpânirea curentului samana, yoghinul este capabil
să cauzeze strălucirea focului gastric.
42. Practicând samyama asupra relaţiei dintre eter - akasha - şi
ureche, devine accesibil auzul superfizic.
43. Practicând samyama asupra relaţiei dintre corp şi eter, în
acelaşi timp identificându-se cu tot felul de lucruri uşoare, precum
fulgii, yoghinul este capabil să se deplaseze prin spaţiu.
În urmă cu o sută de ani, Friederich Nietzsche, unul dintre cei mai

mari gânditori ai lumii, a declarat că Dumnezeu este mort. El nu a făcut
altceva decât să afirme un fapt care le era clar din ce în ce mai multor
persoane ştiinţifice şi filosofice. Ştiinţa a cucerit din ce în ce mai mult
teren în faţa religiei, superstiţiilor; ştiinţa a ajuns să cunoască atât de
multe încât este foarte cert faptul că în viitor religia nu mai poate exista.
Peste tot în lume s-a simţit faptul că Dumnezeu este un lucru trecut - el
va exista menţionat doar în cărţile de istorie, în muzee, în biblioteci, dar
nu în conştiinţa umană. În ultima bătălie dintre Dumnezeu şi materie,
aceasta din urmă se pare că a învins.
Când Nietzsche a declarat că Dumnezeu este mort, a dorit să spună
faptul că viaţa nu mai este un destin predestinat. Totul a devenit
accidental, deoarece Dumnezeu era principiul coordonator al vieţii;
Dumnezeu este cel care a făcut cosmosul să iasă din haos. Din moment
ce el a dispărut, haosul se reinstalează.
114
Odată cu Dumnezeu dispare orice posibilitate de a mai înţelege

viaţa - iar odată cu el dispare şi omul.
Nietzsche a spus că Dumnezeu este mort, iar omul a devenit liber -
însă odată cu dispariţia lui Dumnezeu, nici omul nu mai poate exista.
Prin afirmaţia lui Nietzsche se înţelege că omul este doar materie şi
nimic mai mult - este lipsit de mister, de infinitate, de semnificaţie.
Totul devine doar un accident.
Însă Nietzsche a greşit. Secolul al XlX-lea a semnificat naşterea
ştiinţei, trecerea ei la adolescenţă. Şi aşa cum este orice tânăr - optimist,
mult prea încrezător - la fel a fost şi ştiinţa. În Tibet există o zicală care
spune că toţi tinerii cred că bătrânii sunt nişte proşti, dar toţi bătrânii ştiu
că toţi tinerii sunt nişte proşti. Ştiinţa este cel mai nou vlăstar al
omenirii; ştiinţa se crede atotcunoscătoare şi de aceea a ajuns să îl
scoată pe Dumnezeu din discuţie. Ştiinţa consideră religia ca fiind un
lucru demodat, trecut. Freud a scris chiar o carte - “Viitorul unei iluzii”
- în care se referă la religie ca la un lucru lipsit de viitor.
Dar Dumnezeu a supravieţuit şi în ultima sută de ani s-a produs
chiar un miracol. Dacă Nietzsche s-ar putea reîntoarce, nu i-ar veni să
creadă ce s-a întâmplat. Cu cât ştiinţa a pătruns mai adânc în materie, cu
atât mai mult a ajuns să descopere că materia nu există. Dumnezeu a
supravieţuit, materia a murit. Cuvântul “materie” aproape a dispărut din
vocabularul ştiinţific. Există în limbajul comun, dar doar ca un obicei.
Ştiinţa a descoperit că materia nu este altceva decât energie; energie
care se mişcă atât de rapid încât îţi dă impresia că este solidă. Această
soliditate este o iluzie.
Dumnezeu nu este iluzoriu, ci soliditatea lumii este iluzorie. Tot ce
ne înconjoară doar pare a fi solid, dar nu este. Ai observat faptul că
paletele unui ventilator cu cât se învârt mai repede, cu atât mai mult
apar ca fiind un disc? Iar dacă electronii din palete ajung la o viteză
foarte mare, atunci ei chiar vor deveni un disc solid.
Aceasta este situaţia: materia a dispărut, nu mai reprezintă nici un
fel de realitate.
Însă ştiinţa nu a descoperit nimic nou - de fapt este o
redescoperire. Yoga a vorbit despre aceste lucruri timp de mai mult de
cinci mii de ani. Yoga denumeşte energia ca prana. Acest cuvânt este
foarte semnificativ şi provine din două rădăcini sanscrite: una este pra -
unitatea de bază a energiei, particula fundamentală a energiei: cealaltă
este na - energia. Prana înseamnă unitatea fundamentală a energiei.
Materia se află doar la suprafaţă. Prana este realitatea - şi nu o poţi
considera ca fiind un lucru.
115
Nu este solidă, statică, vizibilă, tangibilă. Există, dar nu o poţi

atinge, nu o poţi vedea - se află în spatele şi mai presus de fiecare
fenomen. Nu poţi trece dincolo de ea.
Prana este unitatea de bază a vieţii. Pietrele, copacii, păsările,
oamenii, Dumnezeu, totul este o manifestare a prana-ei pe diferite
nivele, pe diferite înţelegeri. Aceeaşi prana se mişcă şi se manifestă în
milioanele de fenomene existente, însă unitatea de bază este aceeaşi.
Iar până când nu ajungi să îţi cunoşti prana interioară, nu vei reuşi
să îl cunoşti pe Dumnezeu. Dacă nu ajungi să cunoşti ce este în
interiorul tău, atunci nu vei reuşi să afli nimic nici din exterior, pentru
că în interior te afli cel mai aproape de ea. Patanjali a reuşit să o
descopere cu cinci mii de ani înaintea lui Einstein şi a celorlalţi,
deoarece el nu s-a îndreptat spre exterior, ci a pătruns adânc înăuntru; a
fost o experienţă subiectivă. Ştiinţa încearcă să o descopere în mod
obiectiv. O poate face, dar va dura extrem de mult. Tocmai de aceea a
durat şi atât de mult timp pentru ca ştiinţa să declare că totul este
energie. În schimb, poţi pătrunde în propria fiinţă şi atunci o vei
descoperi imediat - astfel alegi calea cea mai scurtă.
În mod normal, nimeni nu ştie cine este, unde se află sau de ce
există. Mulţi îmi spun: “De ce existăm? Pentru ce?” Eu le înţeleg
confuzia, însă oriunde s-ar afla sau orice ar face, problema va rămâne
aceeaşi - atâta timp cât nu înţeleg sursa din care apar, atâta timp cât nu
înţeleg structura fundamentală a propriei fiinţe, prana, propria energie.
Într-o zi Mulla Nasruddin s-a dus pe un câmp şi a început să îşi
umple traista cu pepeni. Când tocmai vroia să plece şi-a făcut apariţia
proprietarul terenului.
“Treceam pe aici” - a început să se scuze Mulla - “când, brusc, a
venit o vijelie care m-a aruncat peste gard, direct pe câmp.”
“Şi ce este cu pepenii aceştia?” - a întrebat ţăranul.
“Vântul a fost atât de puternic, încât a trebuit să mă agăţ de ceva -
de aceea s-au rupt de tulpină.”
“Dar cine ţi i-a pus în sacoşă?”
“Ca să fiu sincer, acest lucru mă întrebam şi eu.”
Aceasta este situaţia. De ce te afli aici? Cum ai apărut? Pentru ce?
Toţi se întreabă aceleaşi lucruri.
Filosofia a apărut datorită întrebărilor fără răspuns. Însă nu
continua să te întrebi la nesfârşit aceleaşi lucruri, pentru că atunci te vei
învârti în cerc şi nu vei ajunge nicăieri. Mai degrabă, încearcă să faci
ceva. Exişti - aceasta este o certitudine. La fel de sigur este şi faptul că
ştii că exişti.
116
Aceste două lucruri sunt îndeajuns pentru a experimenta. Exişti şi

eşti conştient.
Pentru a începe să funcţioneze, yoga nu are nevoie de tot felul de
lucruri sofisticate şi complicate. Tu şi conştiinţa sunteţi îndeajuns. Şi
nimănui nu îi lipseşte aceste două lucruri. Acesta este şi motivul pentru
care yoghinii nu au avut niciodată nevoie de laboratoare sau instrumente
sofisticate - nu au avut nevoie de sponsorizări. Aveau nevoie doar de
puţină pâine şi apă. Şi le-a reuşit cel mai măreţ experiment posibil: cel
al realităţii umane.
Primul lucru care trebuie înţeles în legătură cu sutrele de astăzi
este descoperirea pranei. Aceasta a devenit fundaţia sistemului yoga.
Fiecare fiinţă respiră. Yoga spune că aerul este un vehicul al pranei.
Viaţa nu este posibilă doar cu aer. Respiraţia este privită precum un cal,
dar nimeni nu şi-a îndreptat atenţia spre călăreţul care conduce calul.
Prana este călăreţul.
În psihanaliză s-a descoperit acel lucru misterios care conduce
respiraţia, dar încă nu a fost privit ca pe un fapt ştiinţific. Freud a
întâlnit întâmplător acest fapt - spun că a “întâlnit întâmplător” deoarece
el nu era un yoghin, nu avea o viziune clară a lucrurilor. Atitudinea sa
era una ştiinţifică, obiectivă. Descoperirea sa a fost denumită “libido”.
Iar dacă îi întrebi pe yoghini ce este “libido-ul” îţi vor spune că este o
prana bolnavă. Descoperirea lui Freud a fost în legătură cu o prana care
nu este vitală, care este blocată. Este şi normal, pentru că el a lucrat
numai asupra oamenilor bolnavi, nevrotici, isterici. Freud a realizat
faptul că pacienţii săi sufereau tocmai datorită faptului că energia lor nu
circulă normal; a simţit că până când acea energie nu este eliberată, ei
nu pot redeveni sănătoşi. Libido-ul este doar o prana bolnavă. Dar
descoperirea sa se poate dovedi, în viitor, foarte importantă.
Unul din discipolii săi, Wilhelm Reich, a cercetat mai amănunţit
acest fenomen, dar a fost prins de autorităţile americane şi acuzat că
studiile sale nu sunt destul de ştiinţifice, sunt relative. Unul dintre cei
mai pătrunzători oameni născuţi în Occident a murit în închisoare,
considerat şi certificat ca nebun. Problema sa a fost că nu a lucrat
corect, aşa cum o face un yoghin. Atitudinea sa ştiinţifică a fost cea care
l-a distrus.
Reich a încercat să intre în contact cu prana şi aproape a reuşit -
denumind-o “orgon”. Oricum “orgon” este o denumire mult mai bună
decât “libido”, pentru că “libido” îţi dă senzaţia că se referă la energia
sexuală. “Orgon” este un cuvânt mai pătrunzător, mai inclusiv, dă
energici posibilitatea de a atinge tărâmuri mai înalte decât cel sexual.
117
A făcut foarte multe experimente şi în cele din urmă a reuşit chiar

să conserve energia pranică. Astfel a construit cutiile orgonice. Nu este
nimic în neregulă cu acestea; yoghinii folosesc ceva asemănător de
secole. Acesta este şi motivul pentru care foarte mulţi yoghini trăiau în
peşteri sau colibe foarte mici şi care nu aveau decât o foarte mică gură
de aerisire, care era totodată şi uşa de intrare.
Cum puteau trăi în asemenea încăperi complet neaerisite,
neigienice? Pare un miracol faptul că erau perfect sănătoşi. Cum
reuşeau şi ce făceau acolo? Dacă ne-am lua după ideologia ştiinţifică
modernă, ei ar fi trebuit să “fie foarte bolnavi, deprimaţi - dar yoghinii
sunt unii dintre cei mai vii şi mai vitali oameni din lume. Cum reuşeau?
Pur şi simplu acumulau prana, orgon, iar ca aceasta să fie acumulată nu
este nevoie de circulaţia aerului; de fapt, ventilaţia este chiar un
obstacol, deoarece în clipa în care aerul intră şi iese, prana se va folosi
de aer pentru a pleca şi veni în permanenţă. Atunci nu te mai poţi
înfrupta decât din foarte puţin orgon. Prana se poate acumula în
cantităţi foarte mari doar când aerul nu circulă.
Wilhelm Reich a creat cutii orgonice pentru a-i ajuta pe bolnavi. Şi
acestora nu le cerea altceva decât să intre în cutie şi să se relaxeze: după
o oră puteau ieşi afară şi se simţeau complet revitalizaţi, reenergizaţi. Şi
foarte multe persoane au spus că după câteva şedinţe le-a dispărut orice
boală.
Cutiile orgonice au devenit atât de populare şi atât de eficiente
încât Reich, fără să cunoască legile ţării, a început să le producă la scară
industrială şi să le vândă. Imediat a început să fie cercetat de o Comisie
de Sănătate şi Alimentaţie, care i-a cerul să dovedească modul în care
funcţionează acele cutii. Lucru dificil de făcut, deoarece energia nu este
tangibilă: nu o poţi arăta nimănui. Este o experienţă complet interioară.
Lui Albert Einstein nu îi ceri să îţi arate electronii, dar îl poţi crede
imediat doar privind ce s-a întâmplat la Hiroshima şi Nagasaki. Poţi
vedea efectul, dar nu şi cauza. Nimeni nu a reuşit să vadă atomul, dar
acesta există, deoarece produce anumite efecte.
Buddha a definit adevărul ca pe ceva care produce efecte benefice.
O definiţie superbă. Nimeni nu a mai definit adevărul într-un mod atât
de minunat: ceva care produce efecte benefice. Dacă poate produce
efecte benefice, atunci este adevărat.
Nimeni nu a văzut atomul, dar toţi cred că acesta există. Dar pe
Wilhelm Reich şi pe pacienţii săi nu i-a ascultat şi nu i-a crezut nimeni.
118
Foarte mulţi au fost gata să susţină faptul că au fost vindecaţi, dar

imediat ce o astfel de atitudine este întâlnită la o masă de oameni,
ceilalţi vor spune: “Cu siguranţă au fost plătiţi sau hipnotizaţi să afirme
astfel de lucruri. Sau poate doar şi-au imaginat că au fost bolnavi şi apoi
şi-au imaginat că s-au vindecat.” Dar celor care au murit în Hiroshima
nu le poţi spune: “Doar v-aţi imaginat că aţi murit.”
Însă un lucru este clar: moartea este mai credibilă decât viaţa.
Întreaga lume modernă este mai mult orientată spre moarte decât
spre viaţă. Dacă omori o persoană vei ajunge pe prima pagină a ziarelor;
însă dacă reînvii o persoană, nimeni nu îţi va da nici un fel de atenţie.
Sau toţi vor spune că eşti un şarlatan.
Şi întotdeauna a fost aşa. În Iisus nu a crezut nimeni, pe Socrate l-
au ucis; chiar şi Esop a fost omorât - un faimos scriitor de fabule şi
povestiri. El nu a încercat niciodată să creeze o religie sau o filosofie, nu
a spus niciodată nimic împotriva nimănui, doar a scris parabole şi
fabule; însă oamenii s-au simţit jigniţi, deoarece în acestea au văzut
adevărul. Oamenii cu adevărat afirmativi, inteligenţi, vitali, deschişi
spre viaţă, au fost ucişi.
Dacă cineva mă întreabă care este rolul meu aici, îmi va fi foarte
dificil să îi explic. Cei care nu înţeleg nimic, vor începe să fie împotriva
mea; iar dacă cei care mă înţeleg vor începe să mă apere, vor fi
consideraţi că sunt hipnotizaţi.
Este un cerc vicios: dacă îmi conving auditoriul de nişte adevăruri,
atunci aceştia sunt consideraţi ca fiind hipnotizaţi; dacă nu reuşesc să
îmi conving auditoriul, atunci eu sunt cel care greşeşte. Oricum ar fi, eu
sunt cel care greşeşte. Dacă cineva este convins....
Şi chiar s-a întâmplat ca, în urmă cu doi ani, Swabhav să vină la
lecturile mele împreună cu cei doi fraţi ai săi. Swabhav a fost cel mai
argumentativ dintre ei - însă este un om sincer şi simplu. Cu timpul a
devenit convins, dar ceilalţi fraţi s-au întors împotriva sa şi spun că l-
am hipnotizat pe fratele lor cel mai mare şi au încetat să mai vină aici.
Le înţeleg teama: dacă Swabhav a putut fi hipnotizat, atunci de ce nu i-
aş hipnotiza şi pe ei? Iar dacă îl voi convinge pe încă un frate - şi ştiu
foarte bine că poate fi convins - atunci cel de-al treilea va încerca să se
apere şi mai mult. Însă şi cel de-al treilea poate fi convins - este un om
extraordinar de bun - dar atunci întreaga familie se va întoarce
împotriva lor.
Astfel decurg lucrurile. Dacă nu poţi convinge, atunci greşeşti:
Iacă convingi, iarăşi greşeşti.
119
La procesul intentat lui Wilhelm Reich au depus mărturie foarte

multe persoane inteligente - doctori, profesori, decani, psihanalişti
renumiţi - dar judecătorii nu au ţinut cont de declaraţiile acestora. Au
susţinut că toţi sunt nişte conspiratori: “Dovediţi-ne unde este această
energie orgonică! Aduceţi o cutie, deschideţi-o şi arătaţi-ne energia. Nu
puteţi! Totul este o înşelătorie, o hoţie.”
Wilhelm Reich a murit în închisoare. Se pare că umanitatea nu
învaţă nimic din greşelile trecutului - continuă să repete aceleaşi erori.
De ce au fost atât de înverşunaţi împotriva acelei energii? Pentru
că energia orgonică este energia iubirii. De ce sunt oamenii împotriva
vieţii şi în favoarea morţii? Deoarece nu au evoluat. Toţi sunt atât de
rigizi şi inerţi încât nu pot crede că în viaţă există cu adevărat
posibilităţi uriaşe. Iar când cineva atinge o astfel de potenţialitate,
nimeni nu îl va crede. Toţi îl vor nega, deoarece se vor simţi jigniţi.
Dacă spun că eu sunt Dumnezeu, o mulţime de oameni se vor
simţi ofensaţi. Dar printr-o astfel de afirmaţie nu vreau să spun altceva
decât că oricine dintre noi poate deveni un dumnezeu. Oamenii folosesc
doar 2% din capacităţile fiinţei, restul de 98% este irosit. Este ca şi
atunci când ţi se oferă să trăieşti pe deplin o sută de zile, iar tu trăieşti
doar două zile. Singurii care ating cota de 15% sunt geniile muzicale,
poeţii, pictorii, filosofii.
Foloseşte-te la capacitate maximă şi vei deveni Dumnezeu.
Situaţia este atât de dificilă încât aş dori să o explic printr-o anecdotă.
Cohen a dat buzna în casa lui Levy Isaac şi, văzându-l foarte
răvăşit, l-a întrebat: “Ce s-a întâmplat?”
“Sunt falit. Am dat faliment.”
“Ah, dar nu-i nimic” - a spus Cohen - “poţi face ceva cu
proprietatea soţiei tale.”
“Nu mai are nici o proprietate.”
“Dar cu cele de pe numele copiilor?”
“Nu mai au nici ei nimic.”
Cohen a pus prieteneşte mâna pe umărul lui Levy şi i-a spus:
“Atunci, prietene greşeşti. Nu eşti falit - eşti ruinat de-a binelea!”
Aceasta este situaţia: oamenii nu sunt doar faliţi, ci şi ruinaţi. Dacă
nu devii viu, dacă nu îţi revitalizezi prana şi energia, atunci eşti complet
ruinat - şi vei trăi cu falsa idee că trăieşti. Problema este că toţi ceilalţi
din jurul tău te sprijină în această greşeală, deoarece şi ei se află în
aceeaşi oală; astfel, încet-încet, începi să crezi că aceasta este o regulă.
Nu este.
120
Efortul depus spre religiozitate începe doar în clipa în care

realizezi următorul fapt: tot ce faci nu înseamnă nimic. Momentan nu
faci altceva decât să îţi iroseşti o mare posibilitate. Până când nu îl simţi
pe Dumnezeu în interior, nu te opri. Câteodată este necesar să mai faci
un popas, pentru a te odihni, dar nu te instala acolo - dimineaţa trebuie
să pleci mai departe. Ţine minte următorul criteriu: propria mulţumire
este calea adevărată şi bună.
Când prana înfloreşte, tu eşti Dumnezeu. În prezent, prana doar se
târăşte pe pământ - nici măcar nu stă pe propriile picioare.
Am auzit că un cerşetor bătuse la o casă cu etaj pentru a obţine
câte ceva. I-a deschis stăpâna casei şi cerşetorul s-a aşezat imediat în
shashtang - s-a întins complet pe jos, după care a început să se târască
spre picioarele femeii. Cerşetorul era un bărbat în toată firea, puternic,
sănătos. Femeia l-a întrebat: “Ce faci? De ce îţi iroseşti energia târându-
te la picioarele oamenilor? De ce nu te duci la muncă!? Cum poţi să te
ploconeşti în faţa altora!?”
Bărbatul a privit spre ea şi a spus: “Doamnă, eu sunt un bărbat
foarte ştiinţific. Sunt foarte ordonat.”
Femeia a întrebat: “Cum adică ordonat?”
“1: bat la uşă; 2: mă arunc pe jos; 3: cerşesc. Am o muncă foarte
dificilă şi încă nici nu am elaborat-o foarte mult....”
Nu ai de ce să fii atât de ordonat!
Dacă îţi foloseşti prana doar pentru sex, atunci nu faci altceva
decât să te târăşti. Până când energia nu atinge centrul sahasrara, nu vei
fi capabil să ajungi în înaltul cerului. Vei rămâne încătuşat şi vei suferi
la nesfârşit. Fericirea apare doar atunci când poţi zbura. Fericirea se află
în înaltul cerului. Fericirea se află în potenţialitatea finală a fiinţei tale.
Acum să începem sutrele.
39. Prin diminuarea cauzelor încătuşării şi cunoaşterea căilor de
trecere este posibilă pătrunderea conştiinţei în corpul altuia.
Bandha karana shaithilyat - Prin slăbirea cauzelor încătuşării.
Care este cauza încătuşării? Identificarea. Dacă eşti identificat cu
trupul, nu poţi merge mai departe. Oriunde există identificare, există
încătuşare. Dacă crezi că eşti corpul, atunci chiar acest gând nu te va
lăsa să faci ceva care poate fi făcut doar în clipa în care ştii că nu eşti
trupul. Când crezi că eşti mintea, atunci aceasta este singura ta lume -
nu o mai poţi depăşi.
Ai învăţat un anumit limbaj şi continui să interpretezi toate
experienţele prin acel limbaj.
121
Chiar dacă întâlneşti un om care a depăşit această identitate, îi vei

reduce experienţele la propriile tale experienţe. Vei interpreta. Când
întâlneşti un buddha nu îi vei vedea decât corpul, pentru că nu poţi
vedea altceva decât ceea ce eşti. Nu poţi vedea mai mult. Tu eşti
propria închisoare.
Ţine minte: nu te identifica cu lucrurile mărunte şi inferioare.
Există oameni care trăiesc doar pentru a mânca - nu mănâncă
pentru a trăi, ci trăiesc doar pentru a mânca. Şi se îndoapă în
permanenţă - devin doar o magazie de alimente digerate; un congelator
plin. Şi niciodată nu se gândesc: “Oare doar pentru asta trăim? Să
mâncăm? Oare nu este absurd? Nu este prea vegetativ?”
Mulla Nasruddin s-a îmbolnăvit şi soţia l-a întrebat: “Să chem un
doctor?”
“Nu, cheamă veterinarul.”
Soţia a spus: “Ai înnebunit? Ai cumva halucinaţii? De ce să chem
veterinarul?”
“Pentru că mănânc ca un porc, muncesc ca un măgar, gândesc ca o
maimuţă şi dorm ca un bou. Mai bine cheamă veterinarul; nu sunt un
om. Doar un veterinar mă poate înţelege.”
Observă ce faci cu tine însuţi? Nu cumva doar vegetezi? Nu
cumva înfuleci în permanenţă? Sau doar tânjeşti încontinuu după sexul
opus?
O femeie foarte drăguţă m-a întrebat: “Ce crezi: este mai bine să
rămân singură sau să umblu după bărbaţi?” Trecuse deja de prima
tinereţe; pentru ea venise timpul să stea singură şi să fie fericită - era o
prostie să mai alerge după sexul opus. Aşa că i-am spus: “Nu este nici o
nevoie să îţi consumi energia.” Dar în Occident există o problemă: chiar
şi femeile bătrâne ajung să pretindă că sunt tinere. Şi continuă să umble
după bărbaţi, deoarece astfel simt că trăiesc. Dacă sexul dispare, ele au
impresia că le dispare şi viaţa - pentru ce să mai trăiască?
Femeia m-a înţeles. Este foarte uşor să mă înţelegi atunci când eşti
în preajma mea, dar când eşti departe problemele încep să reapară,
deoarece înţelegerea a apărut doar datorită mie, nu a fost o străfulgerare
interioară. Oricine stă aproape de mine simte că înţelege foarte uşor
multe lucruri. Este la fel ca atunci când noaptea mergi pe o cărare şi un
fulger îşi face apariţia pe cer - datorită lui poţi vedea cu foarte mare
uşurinţă tot ce te înconjoară. Dar, a doua zi după ce a plecat, am primit o
scrisoare: “Bhagwan, ai dreptate. Da, nu trebuie să mai alerg după ei.
Dar ce spui de unele relaţii întâmplătoare?”
Nu începe să te târăşti; stai în picioare. Upanishadele spun:
122
Uttishtha jagrat prapya varanni bodhayat - “Stai în picioare;

devino conştient.” Pentru că singura modalitate de a te ridica pe
propriile picioare este să devii conştient.
Cauza încătuşării este identificarea. Prin diminuarea cauzelor
încătuşării.... Dacă te poţi relaxa, dacă te poţi elibera puţin de minte şi
trup, atunci vei ajunge la o experienţă magnifică. Iată care este aceasta:
vei putea pătrunde în corpul altcuiva.
Însă de ce este o experienţă magnifică? Pentru că odată ce ai reuşit
acest lucru, identificarea cu propriul trup va dispărea definitiv. Atunci
vei cunoaşte foarte bine faptul că ai mai trăit în milioane de corpuri; ai
iubit, suferit la fel ca şi acum. Când nu eşti prea identificat cu trupul şi
încătuşarea nu este foarte puternică, atunci poţi încerca.
Poţi intra chiar şi în corpul unui mort. Buddha obişnuia să îşi
trimită discipolii să mediteze în cimitir. Sufiţii au lucrat şi ei foarte mult
cu această metodă; chiar trăiau în cimitire, în locurile de cremaţie. În
momentul în care ai pătruns în alt corp vei vedea foarte clar faptul că
trupul nu este altceva decât o casă în care locuieşti. Închipuie-ţi că de
când te-ai născut ai trăit într-o singură casă; după un timp vei începe să
crezi: “Eu sunt casa.” Însă, dacă imediat te scoate cineva afară şi te
conduce în casa altcuiva, atunci îţi va fi foarte limpede faptul că nu erai
ceea ce credeai că eşti.
Iar o astfel de diminuare a încătuşării poate fi de mare ajutor - nu
doar pentru tine, ci şi pentru alţii. Aceasta este una din metodele prin
care se face transferul de energie în shaktipat. Ori de câte ori un
Maestru vrea să îţi cureţe canalele energetice, el descinde asupra ta, iar
energia sa pură începe să curgă prin canalele energetice ale fiinţei tale.
Astfel, acestea se deblochează şi energia poate circula liberă. Aceasta
este întreaga artă a transferului de energie în shaktipat. Dacă un discipol
este cu adevărat deschis şi pregătit să se abandoneze, Maestrul revarsă
asupra lui graţia sa.
Şi, odată ce ai primit graţia unui Maestru, când prana sa începe să
te înconjoare, să pătrundă în tine, vei reuşi să treci peste multe
obstacole, pe care nu le-ai fi putut depăşi decât după mulţi ani de
eforturi. Deoarece este foarte dificil să deblochezi ceea ce ai blocat timp
de vieţi întregi. Singur îţi este extrem de greu să spargi blocurile care
îngreunează cursul energetic interior, dar prezenţa Maestrului le va
spulbera într-o clipă - va fi precum o cascadă în faţa căreia nu poate
rezista nimic. Iar după ce Maestrul şi-a făcut datoria, vei fi liber, curat,
vital, proaspăt… toate pasajele energetice vor fi deschise.
Discipolul va avea în faţă o mulţime de posibilităţi de evoluţie.
123
Dacă doreşte să folosească ceea ce i-a oferit Maestru, discipolul se

poate realiza foarte, foarte uşor - aproape fără să depună nici cel mai
mic efort.
Există anumite şcoli în care discipolilor nu li se permite să lucreze
asupra nici unei tehnici. Ei doar trebuie să stea în preajma maestrului şi
să aştepte. Cred foarte mult în satsang, comuniunea dintre discipol şi
maestru, dar pentru aceasta este necesară foarte multă devoţiune. Dacă
persistă în interior o singură îndoială, o rezistenţă cât de mică, atunci nu
se mai întâmplă nimic. Trebuie să fii pe deplin deschis. Trebuie să devii
o lună, doar atunci Maestrul te poate ajuta.
Prin diminuarea cauzelor încătuşării şi cunoaşterea căilor de
trecere este posibilă pătrunderea conştiinţei în corpul altuia. Este
nevoie de două lucruri. Primul: slăbirea cauzelor încătuşării; iar al
doilea: conştientizarea canalelor prin care poţi părăsi şi reintra în corp,
deoarece când le cunoşti pe acestea poţi reuşi să pătrunzi şi în corpul
altcuiva. Dacă nu ştii pe unde să îţi părăseşti corpul, nu vei fi capabil să
reintri în el. Deci, doar diminuarea cauzelor încătuşării nu este
îndeajuns; va trebui să fii foarte, foarte atent şi conştient de lumea
interioară a propriului trup.
În mod normal, noi cunoaştem doar partea exterioară a corpului.
Tocmai de aceea oamenii îşi pudrează şi parfumează pielea.
Mm?...aceasta reprezintă corpul lor. Însă ei nu cunosc mecanismul care
se ascunde în interior. Nu sunt conştienţi. Pielea nu este altceva decât o
coajă, o suprafaţă. Dacă te limitezi doar la ea, este ca şi cum ai merge la
templul Taj Mahal şi te-ai învârti pe afară, ai privi zidurile exterioare şi
ai pleca.
Când te uiţi în oglindă, aceasta îţi reflectă pielea, învelişul exterior,
iar tu începi să te identifici cu acesta: “Eu sunt acest om.” Dar nu este
aşa. Tu eşti foarte, foarte, foarte măreţ - problema este că nu ai privit
niciodată din interior.
Slăbeşte identificarea cu trupul, închide ochii şi încearcă să simţi
corpul din interior, încearcă să îl atingi din interior, încearcă să vezi cum
se simte. Centrează-te acolo şi priveşte - atunci ţi se vor revela toate
misterele sale. Acesta este modul în care yoghinii au reuşit să cunoască
felul în care sunt aranjate canalele energetice, nadhi. Prin acestea poţi
intra şi ieşi din corp.
Este necesară o topografie a trupului interior, deoarece fără aceasta
te poţi foarte uşor rătăci. S-a întâmplat de multe ori.
Tocmai de aceea Patanjali nu dă nici un fel de detalii, pentru că
mulţi ar fi tentaţi să încerce.
124
Iar doar citind sutra nu poţi reuşi. De fapt, în toată Yoga Sutra,
Patanjali nu a dezvăluit nici un secret. Acestea pot fi dezvăluite doar
acelora care lucrează în preajma unui Maestru. Secretele nu pot fi făcute
publice, deoarece mulţi curioşi ar dori să le încerce şi atunci ar intra în
tot felul de probleme pentru ei şi ceilalţi. Unii nu mai pot regăsi calea de
întoarcere în corp, alţii care pătrund în alte corpuri nu mai pot ieşi.
De aceea, nu se oferă nici un fel de detalii; detaliile au fost
dezvăluite doar în intimitatea dintre maestru şi discipol. Sutrele acestea
nu îţi oferă altceva decât structura exterioară.
40. Prin stăpânirea curentului udana, yoghinul este capabil să
leviteze şi să treacă peste apă, mlaştini, etc.
Când eschimoşii au fost descoperiţi pentru prima dată, exploratorii
au fost uimiţi când au aflat că aceştia au 12 cuvinte prin care descriu
zăpada. “Zăpadă” este îndeajuns - sau mai poţi folosi încă unul
“gheaţă”. Dar eschimoşii folosesc 12 cuvinte sau chiar mai multe pentru
zăpadă. Ei trăiesc numai prin zăpadă şi au observat toate modurile de
manifestare a acesteia.
Yoghinii spun că prana are forme şi funcţii diferite. Oamenii
cunosc doar un aspect al ei: respiraţia - sau, divizată, inspiraţia şi
expiraţia. Însă yoghinii au ajuns să îi cunoască toate aspectele subtile ale
acesteia, categorisindu-le în cinci diviziuni. Acestea trebuie foarte bine
înţelese, deoarece sunt foarte importante. Prima este prana, a doua este
apana, a treia samana, a patra udana şi a cincea vyana. Fiecare dintre
ele are de executat în interior o funcţie diferită.
Prana este respiraţia. Apana este de mare ajutor pentru aparatul
excretor; ea ajută la curăţirea corpului de toate impurităţile. Întestinele
devin funcţionale prin apana, iar dacă ştii să o foloseşti bine, atunci le
poţi curăţa perfect. Yoghinii au cele mai curate intestine. Şi acest lucru
este foarte important, deoarece odată ce intestinele sunt curăţite perfect,
atunci întreaga fiinţă se simte uşoară, vie, dezpovărată.
În mod normal, de-a lungul vieţii, pe pereţii intestinelor se adună
foarte multă mizerie şi otrăvuri. De aceea, în yoga, se pune foarte mare
accent pe curăţirea stomacului, astfel încât să nu mai rămână în el nici
un fel de toxine; altminteri, toxinele vor ajunge în sânge şi de acolo în
creier, iar acest lucru va crea un anumit câmp energetic - apăsător,
întunecat.
Când intestinele sunt perfect curate, aura din jurul capului este
foarte clară şi strălucitoare. Şi te face să te simţi uşor ca o pană. Aceasta
este apana.
125
A treia, samana, este digestia şi produce căldura corporală. Dacă

îţi cunoşti foarte bine această energie şi ştii cum să o foloseşti, atunci
aparatul digestiv îţi va funcţiona perfect. În mod obişnuit, nu toată
mâncarea este digerată. Mulţi mănâncă foarte mult şi simt că totuşi le
este foame. Cel care ştie cum să folosească samana va reuşi să se simtă
sătul şi hrănit chiar cu o cantitate foarte mică de mâncare. Tocmai de
aceea yoghinii pot posti zile întregi fără să fie afectaţi sau să se simtă
înfometaţi. Însă când mănâncă ceva, oricât de puţin, digeră totul.
Problema oamenilor este că hrana nu este digerată total.
Samana îţi oferă şi căldura corporală. În Tibet a fost dezvoltat
chiar un sistem privitor la căldura trupului. Yoghinii tibetani îşi pot
ridica sau scădea cum vor temperatura corpului. Ei respiră într-un
anumit ritm, astfel încât samana să înceapă să vibreze într-un anumit
fel. Şi pot crea atât de multă căldură încât sunt capabili chiar să stea
dezbrăcaţi în zăpadă şi totuşi să transpire.
În Tibet, pentru ca un medic să aibă voie să vindece oamenii
trebuie să treacă de testul căldurii. Dacă nu reuşeşte, atunci nu i se va
permite să practice medicina. Nicăieri în lume nu se cer atât de multe
unui medic. În Tibet trebuie să arăţi cu adevărat că eşti stăpânul căldurii
propriului corp, deoarece întreaga viaţă vei lucra asupra căldurii
corporale a pacienţilor. Acolo nu este vorba doar de învăţarea pe de rost
a unor teme, pentru ca apoi să le repeţi ca un papagal. Dacă nu eşti
stăpânul propriului trup, atunci cum îi poţi ajuta pe alţii? De aceea,
ucenicul trebuie să stea întreaga noapte afară. Şi nu într-un anotimp
călduros, ci în cel mai geros moment al iernii. Medicul stă în bătaia
viscolului şi examinatorul vine de nouă ori să îl atingă şi să vadă dacă
transpiră. Când poţi crea o astfel de căldură corporală, indiferent de
condiţiile exterioare, atunci stăpâneşti pe depline samana. După aceea
vei putea deveni un vindecător, iar atingerea ta va produce miracole.
Tibetanii spun că, pentru a lua temperatura cuiva, trebuie să respiri
într-un anumit fel - doar atunci vei cunoaşte sistemul celuilalt de
respiraţie. Şi în clipa în care i-ai cunoscut respiraţia, ai cunoscut totul
despre el. Atunci vei şti cum trebuie să acţionezi. În mod obişnuit,
doctorii încearcă să observe simptomele pe care le arată pacienţii, nu
încearcă să devină perceptivi. În Tibet medicina este bazată pe întregul
sistem al lui Patanjali: mai întâi, doctorul trebuie să pătrundă într-un
anumit spaţiu din care poate simţi şi vedea ce problemă are bolnavul -
unde este oprită prana şi cum să o facă să curgă mai departe.
126
Acupunctura s-a dezvoltat din yoga taoistă. Observând mişcarea

interioară a energiei, prana, s-au descoperit în corp cele şapte sute de
puncte energetice, prin atingerea cărora poate fi transformat întregul
câmp energetic al trupului. Dacă ai o durere de cap, medicul nu te va
atinge la cap: nu este nevoie. Te poate atinge undeva la picioare şi
durerea dispare: deoarece energia există într-o polaritate - negativă şi
pozitivă. Şi nici nu este nevoie să se folosească ace, ci se poate recurge
foarte bine doar la o apăsare cu degetul. Aceasta este presopunctura.
Cum este posibil să dispară o durere de cap doar prin atingerea unui
punct pe corp? Simplu: prin schimbarea câmpului energetic.
În Rusia, acupunctura a luat un avânt foarte mare, în special
datorită omului de ştiinţă Kirilian. El este cel care a descoperi fotografia
kiriliană prin care toate cele şapte sute de puncte pot fi văzute foarte
uşor - exact acele puncte care au fost descrise şi desenate cu mii de ani
de taoişti; iar aceştia nu au avut nici un instrument care să îi ajute. Au
văzut totul din interior.
A patra este udana - vorbirea şi comunicarea. Când vorbeşti este
folosită această a patra categorie a pranei. Dacă o poţi controla, atunci
poţi hipnotiza pe oricine doar printr-un singur cuvânt. Vocea capătă o
calitate hipnotică.
Dar udana este folosită şi pentru comunicare. Toţi cei care nu pot
comunica - şi sunt milioane - care nu se pot împrieteni, nu pot iubi, nu
pot fi deschişi, au probleme cu această energie. Ei nu ştiu cum să
folosească energia pranică, care te face să curgi şi care face ca energia
să devină deschisă în preajma altora.
Iar cea de-a cincea este vyana - coordonarea şi integrarea. Aceasta
te ţine integrat; când ea părăseşte corpul, intervine moartea. Corpul
începe să se deterioreze şi să se dezintegreze. Când vyana rămâne în
corp, atunci nu vei muri, chiar dacă încetezi să mai respiri. Yoghinii
care dau spectacole în care sunt îngropaţi de vii sau care îşi opresc
bătăile inimii, nu fac altceva decât să înceteze funcţionarea celorlalte
patru prana şi o păstrează doar pe a cincea. Însă aceasta este atât de
subtilă încât nu poate fi creat un instrument care să o detecteze. Este
firul care te menţine ca o unitate organică.
Dacă poţi cunoaşte vyana, atunci vei fi capabil să îl cunoşti pe
Dumnezeu - dar nu înainte, deoarece vyana are aceeaşi funcţie ca şi cea
pe care o are Dumnezeu în totalitate. Dumnezeu este vyana; el este cel
care ţine totul, care integrează universul - stelele, planetele, spaţiul,
totul.
127
Corpul este un microcosmos, este miniatura universului. În

sanscrită, corpul este denumit pind - microcosmosul; iar întregul,
macrocosmosul este denumit brahman. În corp se găseşte tot ce se
găseşte şi în univers. Iar când ajungi să îţi înţelegi totalitatea, atunci vei
reuşi să înţelegi Totul.
Înţelegerea fiecăruia rămâne la nivelul la care se află. Dacă cineva
spune că nu există Dumnezeu, nu face altceva decât să arate că încă nu a
ajuns să cunoască ceva integrator în propria fiinţă. Nu este nici o nevoie
să începi să te contrazici cu el, deoarece argumentele nu îi pot oferi o
experienţă a energiei vyana. Dovezile, oricât de multe şi profunde ar fi,
nu îl pot face să simtă ce este vyana. Yoghinii nu se contrazic niciodată
cu nimeni, ci doar spun: “Bine, urmează-ne. Nu este nici o nevoie să
crezi tot ce spunem. În clipa în care ţi-ai simţit propria vyana, atunci
Dumnezeu îşi face apariţia imediat, se răspândeşte pretutindeni.”
Un chiriaş a fost rugat de proprietăreasă să o ajute într-o problemă:
“Am cumpărat doi papagali, dar nu ştiu care este femelă şi care este
mascul. Poţi să mă ajuţi?”
Chiriaşul a spus: “Ei bine, madam, eu nu ştiu nimic despre
papagali, dar cred că am o idee. Acoperă colivia cu o pătură şi după o
jumătate de oră ridică pătura şi cel care are penele mai zburlite - acela
este masculul.”
Femeia l-a ascultat şi, împreună cu chiriaşul, au făcut
experimentul. Imediat ce a ridicat pătura, au observat că unul dintre
papagali era puţin mai zburlit, iar chiriaşul a spus: “Aha, iată care este
masculul!”.
“Da” - a spus proprietăreasa - “dar cum îl mai pot recunoaşte data
viitoare?”
“Leagă-i o fâşie de pânză în jurul gâtului.”
Şi proprietăreasa l-a ascultat.
La ceaiul de după amiază, vicarul a venit la proprietăreasă.
Papagalul a aruncat o privire la gâtul preotului şi a spus: “Măi să fie -
văd că şi pe tine te-au prins asupra faptului, nu-i aşa?!”
Propria experienţă devine o interpretare a întregului. Noi suntem
limitaţi la propriile experienţe; trăim şi vedem totul prin ele. Deci, când
cineva spune că nu există Dumnezeu, nu te enerva, ci simte compasiune
pentru el. Acesta nu vrea să spună altceva decât că nu a descoperit în el
nimic care să îi corespundă lui Dumnezeu, nu a găsit nici un indiciu care
să îl conducă spre Divinitate. În viaţa sa încă nu i-a apărut nici o rază de
lumină. Atunci cum ar putea crede că există soarele, sursa vieţii şi a
luminii?
128
Nu poate crede. Este complet orb. Ai milă de el şi ajută-l, dar nu

argumenta, deoarece argumentele nu vor fi de nici un ajutor.
Nimeni nu te poate convinge nimic despre Dumnezeu. Divinitatea
nu are nimic de-a face cu convingerea - ci este o trăire.
Prin stăpânirea curentului udana, yoghinul este capabil să leviteze
şi să treacă peste apă, mlaştini, etc. Dacă ai devenit acordat pe
frecvenţa pranei udana, dacă ai reuşit să o controlezi, atunci poţi levita,
deoarece aceasta este cea care te conectează cu gravitaţia.
Poate că te-ai întrebat de multe ori cum pot păsările zbura; iar
unele sunt chiar foarte mari. Pentru oamenii de ştiinţă acest aspect a
rămas învăluit în mister. Păsările, prin natura lor, cunosc câte ceva
despre udana; pentru ele este ceva spontan. Ele respiră într-un anumit
fel. Dacă şi tu poţi respira aşa, atunci vei simţi brusc cum te desprinzi de
gravitaţie. De gravitaţie eşti legat prin ceva din interiorul fiinţei.
Şi se întâmplă multor oameni ca, fără să ştie, în timp ce meditează,
să simtă că levitează. Însă imediat ce deschid ochii văd că se află tot pe
podea; închid ochii şi iarăşi simt că levitează. Corpul fizic nu a ajuns
încă să leviteze, dar ceva în interior s-a deconectat de gravitaţie şi de
aceea simt că se ridică în aer. Iar acest fenomen chiar se poate produce.
În unele ţări au fost raportate cazuri de levitaţie. Iar în Bolivia
există o femeie care face acest lucru foarte uşor. Doar se aşează pe
podea, închide ochii şi începe să se ridice de la pământ.
41. Iar prin stăpânirea curentului samana, yoghinul este capabil
să cauzeze strălucirea focului gastric.
Atunci vei reuşi să digeri totul foarte uşor. Şi când sucul gastric
începe să ardă, corpul începe să capete o strălucire aparte, o vitalitate şi
o frumuseţe deosebită.
Acest foc îl ajută pe yoghin să îşi purifice întreaga fiinţă, deoarece
focul gastric arde tot ce este putred şi impur. Distruge toate toxinele din
interior. Şi dacă poate fi făcut să ardă foarte puternic, atunci în el poate
fi arsă şi mintea. Gândurile, dorinţele, pot arde în el.
Iar Patanjali spune că odată ce ai descoperit acest foc, respirând
într-un anumit fel şi acumulând o anumită energie pranică, atunci poţi
arde chiar dorinţa de a mai trăi - adică sămânţa tuturor dorinţelor. Şi
astfel, pentru tine nu va mai exista o nouă naştere. Aceasta este
denumită de Patanjali, nirbija samadhi, samadhi-ul fără de sămânţă.
42. Practicând samyama asupra relaţiei dintre eter - akasha - şi
ureche, devine accesibil auzul superfizic.
129
În sanscrită, cuvântul akasha este folosit pentru “eter”, dar acesta

este mult mai profund decât “eterul”. Akasha înseamnă întregul spaţiu,
întreaga goliciune care înconjoară totul; nimicul primordial din care
provine şi în care dispare totul, care a fost la început şi va fi şi la sfârşit.
Totul apare şi dispare în akasha. Dar acest nimic nu este doar un nimic;
nu este ceva negativ, ci este absolut potenţial şi pozitiv, însă lipsit de
formă.
Practicând samyama asupra relaţiei dintre akasha - nimicul care
te înconjoară - şi ureche.... Aceasta este o descoperire yoghină: că
urechea se află în legătură cu akasha. Tocmai de aceea poţi auzi sunete:
sunetele sunt create în eter, iar urechile, în legătură cu akasha, se află în
corp. Ochii corespund soarelui, iar urechile eterului. Dacă reuşeşti să
îndrepţi samadhi-ul spre akasha, spre ureche şi spre relaţia dintre ele,
atunci vei fi capabil să auzi tot ce doreşti.
Pare ceva miraculos, dar nu este. Acest fenomen este bazat pe
nişte legi tot la fel de ştiinţifice cum sunt legile pe care se bazează
televiziunea şi radioul. Însă este necesară o anumită acordare. Dacă
urechile îţi sunt acordate cu eterul cosmic, vei începe să auzi ceva
miraculos: gândurile celorlalţi. Şi nu doar atât, ci vei putea auzi chiar şi
gândurile celor care au trăit cu mii de ani înaintea ta. Îl poţi auzi pe
Buddha, pe Krishna cum îi transmitea mesajul său lui Arjuna; pe Iisus
cum cuvânta în faţa discipolilor. Deoarece totul rămâne în akasha - totul
este păstrat într-un mod foarte subtil.
În sistemul teosofic, acestea sunt denumite “înregistrările
akashice”. Totul este înregistrat acolo, doar trebuie să găseşti cheia. Iar
cheia poate fi descoperită foarte uşor, prin practicarea samyamei asupra
relaţiei dintre eter - akasha - şi ureche.
43. Practicând samyama asupra relaţiei dintre corp şi eter, în
acelaşi timp identificându-se cu tot felul de lucruri uşoare, precum
fulgii, yoghinul este capabil să se deplaseze prin spaţiu.
Akasha este fără formă - nirakar - infinitul din jurul tău. Corpul
este doar un val în oceanul akashic. Înainte de a se ridica, corpul era
nemanifestat în oceanul akashic; după ce vei muri, va dispărea în
akasha. În prezent, trupul este în legătură cu oceanul; tot ce trebuie să
faci este să îţi îndrepţi conştientizarea asupra valului şi a relaţiei care
există între val şi ocean - atunci vei fi capabil să apari şi să dispari după
cum doreşti.
Un yoghin se poate manifesta simultan în mai multe locuri: îşi
poate întâlni simultan discipolii din Calcutta, Bombay sau California.
130
Odată ce cunoşti cum să te afli în contact, cum să te acordezi pe

frecvenţa oceanului, atunci devii infinit de puternic - totul eşti tu.
Dar ţine minte, aceste lucruri nu trebuie dorite. Imediat ce le-ai
dorit vor deveni nişte obstacole. Aceste lucruri nu trebuie să devină
obiecte ale propriei lăcomii. Iar când ele apar din proprie iniţiativă,
dăruieşte-le lui Dumnezeu; spune-i: “Ce pot face eu cu ele?” Orice obţii,
renunţă şi oferă totul lui Dumnezeu sau Divinităţii. Vor începe să apară
din ce în ce mai multe lucruri; dăruieşte totul. Şi când ajungi să renunţi
la totul, atunci îţi va apărea însăşi Dumnezeu.
Dumnezeu vine doar în momentul de sacrificiu suprem, ultim şi
total.
De aceea, rog pe toţi să nu devină lacomi şi să dorească astfel de
fenomene. Oricum, eu nu am oferit detalii; acestea nu pot fi oferite
decât în mod intim - într-o relaţie directă maestru-discipol. Şi un alt
lucru: nu este nici o nevoie să începi să le cauţi sau să le ceri, deoarece
ele îţi vor apărea singure atunci când eşti pe deplin pregătit. Totul
depinde de receptivitatea şi deschiderea proprie. Şi îţi vor fi oferite doar
în măsura în care receptivitatea ta nu te poate răni - sau nu îi poate răni
pe alţii. Deoarece omul este un animal foarte periculos.
Păstrează întotdeauna în minte faptul că acest pericol există.
131
VIII. NU AI UNDE MERGE
1. Simt că sunt pierdut - nu mai mă pot întoarce la viaţa care o

duceam în trecut - podul este distrus. Şi nu văd în faţa mea nici o
cale pe care să o apuc.
Nici nu există. Calea este doar o iluzie a minţii. Mintea doreşte

întotdeauna să găsească o cale prin care să îşi atingă scopurile,
dorinţele. Calea este o umbră a dorinţelor minţii. Mai întâi începi să
doreşti ceva. Desigur, dorinţa se poate împlini doar în viitor, iar viitorul
nu există. Deci, cum poţi face legătura între ceea ce există şi ceea ce nu
există? Creezi o cale, un drum. Dar totul este o imaginaţie, o iluzie. Însă
prin acea cale începi să devii legat de ceva care nu există şi porneşti la
drum. Acesta nu este altceva decât un joc de-a v-aţi-ascunselea cu
propria fiinţă.
Nu ai unde merge, deci calea nu este necesară. Deja te afli acolo
unde doreşti să ajungi. Nu este ceva care trebuie atins; deja ţi-a fost dat.
Religia nu este o căutare, ci o realizare, o revelaţie - realizarea faptului
că eşti deja acolo. Dorinţa este cea care nu îţi permite să vezi
fapticitatea propriei fiinţe.
Deci bunele şi dragile poduri vechi nu mai există şi se pare că în
faţa ta nu ţi se mai deschide nici o cale pe care să porneşti. Acesta este
lucrul care doresc să îl fac cu toţi care mă întâlnesc. Vreau să distrug
toate căile. Iar când nu vei şti pe unde să o mai iei, vei începe să
pătrunzi în interior. Îţi sunt luate toate posibilităţile de a scăpa de tine
însuţi, deci ce mai poţi face? Vei fi tu însuţi.
Gândeşte-te; meditează puţin asupra acestui lucru. Dorinţa,
competiţia cu ceilalţi creează această iluzie. Întotdeauna te afli într-o
competiţie asiduă. Altcineva ţi-a luat-o înainte şi faci tot posibilul să îl
ajungi din urmă; alergi şi te zbaţi pentru a-l întrece, încerci tot ce poţi -
corect/incorect, bine/rău. Uiţi totul şi în faţa ochilor nu mai vezi decât
dorinţa de a-l învinge pe celălalt. Dar astfel nu vei reuşi să atingi
realitatea ta interioară.
132
Nu vei face altceva decât să adaugi ego-ului încă o decoraţie. Ai

învins mii de oameni şi încă mai cauţi alţii pe care să îi întreci. Ego-ul
se acumulează din ce în ce mai mult: vei deveni din ce în ce mai
împovărat. Vei fi mai pierdut, mai rătăcit.
Competiţia este unul dintre cele mai nereligioase lucruri, însă asta
fac toţi. Vezi la cineva o casă frumoasă şi imediat începi să îţi doreşti şi
tu una. Altcineva are o maşină sau o soţie mai frumoasă - astfel încep
imediat să apară dorinţele.
Dorinţa apare din ideea că trebuie să concurezi cu ceilalţi, să
dovedeşti că eşti cineva. Toţi bâjbâie şi se luptă în întuneric. Poţi
continua acest lucru timp de vieţi întregi - doar asta ai făcut şi până
acum. Însă nu vei ajunge nicăieri. Vei alerga şi nu vei realiza nimic,
deoarece ţelul se află în interior. Iar pentru a vedea acest lucru trebuie să
renunţi la competiţie, la ambiţie.
Şi ţine minte: este foarte uşor să transformi o competiţie veche
într-una nouă. Poţi renunţa la ambiţiile materiale şi te poţi îndrepta spre
cele spirituale. Astfel, ego-ul îşi face intrarea pe altă uşă.
Am auzit o anecdotă foarte frumoasă. Fii foarte atent la ea:
Doi fraţi au murit în acelaşi timp şi au ajuns la porţile raiului, unde
au fost întâmpinaţi de Sfântul Petre, care l-a întrebat pe primul frate:
“Ai fost cuminte în timpui vieţii?”
Acesta a răspuns: “Cum să nu, Sfinţia ta, am fost onest, sobru,
muncitor şi nu m-am destrăbălat niciodată cu femeile.”
“Foarte bine” - a spus Sfântul Petre şi i-a oferit un Rolls Royce -
“Iată, aceasta este răsplata ta.”
Apoi, Sfântul Petre s-a adresat celuilalt frate: “Dar tu?”
Oftând, al doilea frate a spus: “Ei bine, eu am fost complet diferit
de fratele meu: am băut, m-am distrat şi am fost foarte afemeiat.
“Oh, aşa sunt câte unii bărbaţi - dar măcar s-au distrat. Iată aceasta
este răsplata ta” - şi i-a oferit o maşinuţă cu un singur loc.
Cei doi fraţi s-au îndreptat spre maşini şi chiar în clipa în care erau
gata să se urce în ele, fratele mai puţin cuminte a început să râdă.
Celălalt l-a întrebat: “Ce este? De ce râzi?”
“Pentru că tocmai l-am văzut pe preot mergând pe o bicicletă!”
Orice bucurie este comparativă, deoarece comparaţia îţi arată nivelul la
care te afli - în spatele celui cu Rolls Royce, dar înaintea celui cu
bicicletă. Prin comparaţie poţi să arăţi locul în care te afli pe hartă, dar
aceasta nu este o cale bună prin care să descoperi unde te afli. Harta este
iluzorie. Tu eşti undeva mai presus de hartă. Nimeni nu este înaintea sau
în urma ta.
133
Eşti singur - complet singur. Eşti unic - absolut unic. Şi nu există

nimeni cu care să te poţi compara.
Acesta este motivul pentru care oamenilor le este frică să pătrundă
în interior, deoarece atunci vor rămâne complet singuri; le vor dispărea
toate cărările, toate hărţile - imaginare, politice, culturale, sociale - va
dispărea totul. Brusc, te vei afla în sălbăticia propriei fiinţe. Acest lucru
s-a întâmplat şi cu tine: “Simt că sunt pierdut - nu mai mă pot întoarce
la viaţa care o duceam în trecut - podul este distrus. Şi nu văd în faţa
mea nici o cale pe care să o apuc.”
Acesta este începutul meditaţiei, începutul căutării fiinţei
interioare. Nu ai de ce să te sperii; altminteri, vei redeveni o victimă a
propriilor vise. Pătrunde în interior într-un mod curajos, îndrăzneţ. Dacă
mă înţelegi, vei vedea că nu este deloc dificil; este necesară doar o
înţelegere tacită.
Şi, desigur, nu vei fi niciodată capabil să afli unde eşti, ci cine eşti,
deoarece acel “unde” există doar în corelaţie cu ceilalţi. “Cine” este
natura ta; “unde” este relativ.
Iar în clipa în care vei ajunge la această realizare, toate podurile
care făceau legătura cu trecutul sau viitorul vor dispărea. Trecutul a
dispărut, viitorul nu există. Trecutul este doar o amintire, iar viitorul
este doar o speranţă. Ambele au trecut. Atunci vei începe să trăieşti în
prezent… iar prezentul este atât de vast, încât te vei pierde în el, aşa
cum o picătură de apă se pierde în ocean.
Fii pregătit. Fii gata să te dizolvi, să fii anihilat.
Mintea va mai încerca să dorească trecutul, identitatea, însă toate
acestea sunt doar nişte jocuri - jocuri lingvistice.
Am auzit că un englez care făcea turul Statelor Unite s-a adresat
unui american: “Aveţi o ţară remarcabilă. Femeile sunt foarte frumoase,
oraşele sunt foarte mari, dar nu aveţi aristocraţi.”
“Ce?” - a întrebat americanul.
“Nu aveţi aristocraţi.”
“Ce?”
“Nu ştii? Oamenii care nu fac niciodată nimic, ai căror părinţi şi
străbunici nu au făcut nici ei nimic - oameni care doar stau şi nu
lucrează.”
“Ah, am înţeles!” - a răspuns americanul. “Avem şi noi, dar îi
numim vagabonzi!”
Când numeşti pe cineva aristocrat, acesta începe să se simtă foarte
bine, simte că este cineva important, însă imediat ce i-ai spus vagabond,
deja se simte aruncat în văgăuna cea mai întunecată a pământului.
134
Adevărul este că aristocraţii nu au fost altceva decât nişte

vagabonzi: iar, în prezent, vagabonzii se consideră aristocraţi.
Am mai auzit că doi vagabonzi stăteau întinşi pe pământ şi priveau
Luna, când unul dintre ei a întrebat: “Ce doreşti să devii în viaţă?”
“Prim-ministru.”
“Cum? Chiar nu ai deloc ambiţie?”
Până şi vagabonzii au propriile lor valori.
În India, casta superioară este reprezentată de brahmini, iar casta
inferioară de sudra. Acest sistem de ierarhizare nu mai există nicăieri în
lume. Bineînţeles că este un sistem imaginar. Şi nu poţi face deosebirea
între un brahmin şi un sudra decât în momentul în care brahminul
afirmă că este brahmin. Însă în Îndia s-a jucat acest teatru timp de
milenii şi totul a devenit impregnat în minte. Când cineva afirmă că este
brahmin, priveşte-i ochii - ego-ul său radiază. Dar priveşte-l şi pe cel
care spune că este un sudra - vei vedea numai umilinţă, vinovăţie,
suferinţă. Cât de mult poate conta un cuvânt! Ambii sunt nişte fiinţe, dar
o simplă etichetă impusă de societate le distruge întreaga umanitate
interioară.
Când spui că eşti bogat, ce înţelegi prin aceasta? Că ai un cont în
bancă? Şi acesta este tot un joc. Datorită faptului că societatea a căzut
de acord asupra unui lucru, jocul continuă la nesfârşit.
Un bogătaş foarte avar avea îngropată în grădină o mare cantitate
de aur la care se ducea în fiecare zi, o dezgropa puţin şi o privea,
zâmbea, radia de fericire, după care o astupa la loc. Până într-o noapte,
când vecinul său a dezgropat comoara şi a pus în locul lingourilor nişte
cărămizi obişnuite.
A doua zi, bogătaşul, când a văzut că i-a dispărut aurul, a început
să strige şi să ţipe. Stând în grădină şi privindu-l, vecinul l-a întrebat:
“Pentru ce plângi?” Bogătaşul a răspuns: “Am fost jefuit: toate cele 20
de lingouri mi-au fost furate!” Vecinul i-a spus: “Nu ai de ce să te
superi, pentru că oricum nu le foloseai. În locul aurului poţi continua să
priveşti cărămizile. Poţi foarte bine să faci acelaşi lucru pe care îl făceai
şi până acum: dai pământul la o parte şi priveşti cărămizile, după care le
astupi şi pleci fericit în casă. Care este diferenţa? Oricum nu le foloseai.
Aşa că ce contează dacă îi îngropat în grădină aur sau cărămizi?”
Nu contează dacă ai sau nu bani - nu are nici o importanţă. Sau,
poţi avea faimă, premii, certificate, diplome, recunoaştere - toate sunt
nişte jocuri. Dacă continui să te laşi acaparat de aceste vise nu vei reuşi
niciodată să te descoperi, să afli cine eşti....
135
Societatea este cea care te păcăleşte şi îţi impune anumite idei

iluzorii - idei de care te laşi condus orbeşte. Şi, astfel, nu faci altceva
decât să îţi iroseşti pur şi simplu viaţa.
Când meditaţia începe cu adevărat să funcţioneze, când începe să
te distrugă, să îţi anihileze numele, prestigiul, religia, naţionalitatea,
atunci te vei regăsi în unicitatea şi singurătatea ta absolută. La început
este puţin cam înfricoşătoare această stare, deoarece simţi că nu mai te
afli cu picioarele pe pământ, simţi că dispari şi ego-ul nu mai are nici o
putere.
Cel mai bine este să stai deoparte şi să laşi întreaga structură să se
prăbuşească. Iar când realizezi cu adevărat faptul că nu te mai poţi
întoarce de unde ai ajuns, nu poţi face altceva decât să râzi.
Şi, într-adevăr, nu există cale de întoarcere; în timp, nu există nici
o posibilitate de reîntoarcere. Nimeni nu se poate reîntoarce. Nu mai
poţi deveni un copil; nu te mai poţi reîntoarce în pântecul mamei, însă
ideea, iluzia că aşa ceva este posibil, te va bântui şi nu îţi va permite să
evoluezi.
Mulţi bărbaţi caută în relaţiile cu femeile imaginea mamei.
Aproximativ 99 % dintre bărbaţi îşi caută femeia prin imaginea mamei.
Ai observat? Bărbaţii devin în preajma femeilor ca nişte copii: îşi pun
capul la pieptul ei şi încep să viseze - atunci simt că redevin copii.
De ce sunt bărbaţii atât de interesaţi de sâni? Datorită faptului că
sânul a fost primul lucru cu care a intrat în contact. Femeile cu sânii
mari sunt foarte atractive, pe când cele cu sânii mai mici nu sunt la fel
de atractive. De ce? Ce este în neregulă cu faptul de a avea sâni mici?
Nimic. Nu este nimic în neregulă cu femeile, ci cu mintea. Sânii
reprezintă o necesitate fundamentală pentru bărbaţi.
În templele indiene din Khajuraho sau din Puri poţi vedea statui
care reprezintă femei cu sânii extraordinar de mari. Cum mai puteau
merge acele femei? Sculpturile nu sunt decât nişte imaginaţii ale
bărbaţilor.
Dacă nu eşti conştient de propria căutare, atunci în viaţa amoroasă
vor începe să apară multe probleme. Femeile nu îşi doresc ca bărbaţii
lor să se comporte infantil; ele nu vor să crească nişte copii, ci doresc
nişte iubiţi. Femeia doreşte să fie consoarta bărbatului. Bărbatul însă
aşteaptă de la prietenă sau iubită acelaşi comportament ca al mamei.
Atunci este şi normal să apară conflictele.
Nimeni nu se poate reîntoarce. Ce a fost, a fost. Trecutul nu mai
poate fi reînviat.
136
Această înţelegere te va face matur şi vei renunţa să mai tânjeşti

după ceva imposibil.
Ţine minte: dacă tânjeşti după trecut, tânjeşti după viitor. Viitorul
tău nu va fi altceva decât un trecut renovat. Ceea ce doreşti pentru viitor
nu este altceva decât tot ce a fost fericit în trecut, mai puţin nefericirea
trecută. În clipa în care renunţi la trecut, viitorul va dispărea singur - şi
te vei afla aici-acum.
Atunci îţi voi putea spune: “Priveşte acel chiparos din grădină.”
Sau pot lua o floare şi să ţi-o arăt. Dacă o vei putea vedea cu adevărat,
aici-acum, imediat începe să se producă un fenomen interior misterios:
floarea interioară începe să înflorească, în fiinţa ta va începe să se
răspândească ceva minunat - existenţial. Iar acel fenomen nu este un vis,
nu are nimic halucinant; nu este compus din gânduri sau idei - este doar
o goliciune austeră infinită. Minunată, dar complet goală.
Nu ai de ce să te temi. Aceasta este modalitatea prin care se ajunge
la întâlnirea cu prezentul şi cu propriul sine.
2. De ce Patanjali a ales să scrie şi tu ai ales să vorbeşti despre

sutrele din Yoga Sutra, din moment ce nici unul dintre voi nu este
pregătit să împărtăşească cu noi toţi cheile esenţiale ale practicii
spirituale, ale sadhana-ei?
Cheile pot fi împărtăşite. Dar nu se poate discuta nimic despre
ele. Patanjali a scris aceste sutre astfel încât să poată împărtăşi tuturor
aceste chei; însă cheile esenţiale nu pot fi înglobate în sutre. Sutrele sunt
doar nişte metode introductive, o prefaţă a lucrului real. Yoga Sutra lui
Patanjali nu este altceva decât o prefaţă a mesajului său real. Doar îţi dă
o idee prin care te face să speri; îţi oferă o străfulgerare, o promisiune.
Pentru a te apropia de Patanjali trebuie să faci foarte multe.
În intimitate, aceste chei îţi pot fi împărtăşite.
Tocmai de aceea am şi ales să vorbesc despre aceste sutre, pentru a
te atrage spre mine, pentru a te seduce. Încerc doar să provoc o sete
interioară pentru spiritualitate; iar această sete, există în permanenţă.
Dacă nu găseşti o cale de a o potoli, atunci începi să uiţi de ea; o arunci
în inconştient, pentru că dacă rămâne în conştient va fi foarte
împovărătoare. Nu îţi va da pace, nu îţi va permite să faci alte lucruri.
Aceste discursuri asupra sutrelor lui Patanjali sunt doar pentru a
readuce setea în focalizarea conştiinţei. Fiecare este însetat, dar pierde
din vedere acest fapt. Iar aceasta nu este munca reală, ci doar partea
introductivă.
137
Efortul real începe în clipa în care ai recunoscut setea, ai acceptat-

o şi eşti pregătit să o stingi, să o satisfaci, să o transformi - când eşti cu
adevărat pregătit să porneşti la drum şi să pătrunzi în necunoscut şi
incognoscibil.
Sutrele despre care vorbim sunt doar pentru a-ţi crea setea
interioară; ele sunt un fel de aperitiv. Lucrul real nu poate fi scris sau
rostit; însă pentru a te aduce aproape de real, ceva totuşi poate fi scris.
Eu sunt pregătit să împărtăşesc tuturor aceste chei, dar pentru aceasta
este necesar să ajungi la un anumit nivel de conştientizare, de înţelegere.
Doar atunci le vei putea primi.
Am auzit că doi cerşetori stăteau pe iarbă unul în spatele celuilalt
şi unul dintre ei a spus: “Ştii, nu aş schimba locul nici măcar cu unul
care are un milion de lire sterline.”
“Dar cu unul care are cinci milioane de lire?”
“Nici măcar pentru cinci milioane.”
“Dar cu cel care are zece milioane?”
Atunci cerşetorul s-a ridicat în picioare şi a spus: “Asta este ceva
cu totul diferit. Acum vorbim despre o adevărată sumă de bani.”
Acelaşi lucru îl fac şi eu: îţi dau o licărire, nu o sumă importantă
de bani; astfel, setea se reaprinde, îşi face apariţia, iar atunci începi să te
apropii de mine cu adevărat.
3. Timp de ani întregi am practicat conştientizarea, observarea

şi simt că aceasta a devenit ca o boală. Pot exista două feluri de
conştientizări şi a mea să fie greşită? Te rog, spune-mi.
Se pare că este greşită; altminteri nu poate fi simţită ca o boală.
Conştiinţa de sine nu este acelaşi lucru cu conştientizarea sinelui - aici
este problema. Conştientizarea sinelui este complet diferită. Nu este o
conştienţă; de fapt, conştiinţa de sine este chiar o barieră în calea
conştientizării sinelui. Prin ea încerci să urmăreşti, să observi totul cu o
minte foarte atentă şi conştientă. Aceasta nu este conştientizare,
deoarece te face să devii tensionat.
Însă oamenilor li se întâmplă chiar acest lucru. Toţi oamenii
vorbesc - aceasta este natura umană. Şi toţi vorbesc bine: eu încă nu am
întâlnit pe cineva care să nu fie un orator bun. Dar spune-i acelei
persoane să vorbească de la o tribună în faţa câtorva zeci de oameni şi
vei vedea că începe să se teamă; va tremura, se va îneca, va tuşi, va
începe să se bâlbâie. Cum se poate întâmpla aşa ceva? Întotdeauna a
fost un vorbitor foarte bun şi deodată.., nu mai poate rosti nici un
cuvânt.
138
El a devenit conştient de sine. În faţa sa stau atât de mulţi oameni

care îl privesc, îl observă; simte că îi este în pericol prestigiul. Dacă
spune ceva greşit, ce vor crede ceilalţi despre el? Simte că toate acele
priviri îl străpung - astfel devine conştient de ego. Ego-ul său este în
pericol - iată ce creează tensiunea.
Ţine minte: observarea nu este conştientizarea ego-ului. Acesta
trebuie să dispară. Şi nu trebuie să faci din observare un efort, o
tensiune, ci trebuie să fie o relaxare, o odihnă profundă.
Un preot s-a dus să se spovedească unui rabin: “Oh, rabine,
lucrurile merg foarte rău. Doctorul mi-a spus că sunt foarte bolnav şi
trebuie să trec printr-o operaţie foarte gravă.”
“Putea fi şi mai rău.” - a spus rabinul.
“Congregaţia bisericească mă trimite în altă parohie, pentru că nu
mă duc la credincioşi acasă şi predicile mele sunt foarte proaste.”
“Putea fi şi mai rău.”
“Menajera m-a părăsit, organistul şi-a dat demisia şi nu mai pot
găsi pe nimeni care să slujească în altar.” - a rostit preotul cu ochii plin
de lacrimi.
“Vistiernicul bisericii a fugit cu toate fondurile, iar zilele acestea
trebuie să vină în vizită chiar arhiepiscopul cel mare: una din călugăriţe
a rămas însărcinată; acoperişul este spart şi plouă prin el, iar maşina mi-
a fost furată chiar azi.”
Văzând lipsa de compasiune a rabinului, preotul a întrebat: “Cum
adică putea fi şi mai rău?”
“Da, aceste lucruri mi se puteau întâmpla chiar mie.”
Dacă gândeşti în permanenţă în termeni ai ego-ului, atunci
observarea va deveni o boală; meditaţia va deveni o boală. Prin ego,
totul devine o boală. Ego-ul reprezintă cel mai mare incovenient al
fiinţei. Este o rană, un spin care nu te lasă să trăieşti liniştit.
Deci, ce se poate face? Primul lucru, când încerci să observi,
Patanjali spune să te concentrezi asupra obiectului şi nu a subiectului.
Porneşte de la obiect - dharana, concentrarea. Priveşte un copac şi uită
complet de tine. Prezenţa ta este o tulburare în experimentarea
copacului. Sau observă un trandafir, dar uită complet de tine - te
focalizezi doar asupra florii. Acolo nu mai există decât obiectul. Acesta
este primul pas spre samyama.
Al doilea pas: înlătură şi trandafirul, accentul pus asupra florii.
139
Acum accentuezi conştientizarea - nici în aceasta nu ai nevoie de

subiect. Doar conştientizarea faptului că observi, că priveşti.
Şi atunci vei reuşi foarte uşor să treci la etapa a treia, care te va
aduce foarte aproape de ceea ce Gurdjieff numeşte a fi amintirea-de-
sine. Krishnamurti numeşte conştientizare sau Upanishadele numesc a fi
mărturia. Dar este necesar ca primii doi paşi să fie efectuaţi. Nu sări
direct la al treilea. Mai întâi obiectul, apoi conştientizarea şi după
aceea subiectul.
În momentul în care obiectul a dispărut şi accentul este pus pe
conştientizare, nu mai eşti deloc tensionat, atunci subiectul va fi complet
lipsit de subiectivitate. Tu eşti, dar nu mai există un “eu”, doar o
fiinţare. Tu eşti, dar nu mai simţi “eu sunt”. Limitarea “eu-lui” a
dispărut şi a rămas doar fiinţarea. Această fiinţare este divină.
Înlătură “eu-l” şi doar fiinţează.
Iar dacă ai practicat prea mult observarea, cel puţin trei luni
renunţă la ea şi nu mai practica nimic. Altminteri vechiul şablon va
continua şi va polua noua conştientizare. Timp de trei luni doar
meditează sau practică anumite metode catharsice - Meditaţia Dinamică,
Kundalini, Nataraj - metode în care accentul se pune pe importanţa
acţiunii. Dansează şi dansul va deveni important, nu dansatorul.
Dansatorul trebuie să se piardă complet în dans. Este ceva cu totul
diferit. Când eşti absorbit în ceva, atunci vei uita complet de tine.
Dansul, muzica - sunt foarte bune. Uită complet de tine. Nu te păstra, nu
sta deoparte, nu fi divizat.
Dacă poţi dansa în aşa fel încât dansatorul să dispară, atunci, într-o
bună zi, vei vedea că şi dansul a dispărut. Iar acolo va apărea o
conştientizare care nu este a minţii sau a ego-ului. De fapt, acea
conştientizare nu poate fi practicată; trebuie să faci altceva pentru a te
pregăti, pentru a-i deveni accesibil.
4. “Aceste lucruri pot fi transmise doar printr-o relaţie

apropiată şi personală între Maestru şi discipol.” Ei bine, şi noi ce
facem aici? Eu mă aflu în această relaţie şi nu am primit nimic.
Tu nu poţi decide dacă te afli sau nu într-o astfel de relaţie. Doar
eu pot decide. Lăcomia îţi poate spune că ai o asemenea relaţie, dar nu
înseamnă că este şi adevărată. Faptul că afirmi deschiderea nu înseamnă
că eşti cu adevărat deschis. Până când eu nu văd acest lucru, nu îţi pot
transmite nimic.
Şi dacă priveşti în interior vei vedea singur că nu eşti pregătit.
Doar stând în prezenţa mea nu este îndeajuns.
140
Doar devenind un sannyasin nu este îndeajuns - este necesar, dar

nu îndeajuns. Este nevoie de ceva mai mult, de un sacrificiu mai măreţ,
prin care să te dizolvi complet. Cheile nu îţi pot fi date decât în clipa în
care nu mai exişti. Dacă stai şi aştepţi, atunci chiar această aşteptare va
deveni o barieră.
Trei novici s-au înscris la o mănăstire benedictină. După un an, în
timp ce luau micul dejun cu ceilalţi călugări, stareţul mănăstirii l-a
întrebat pe unul din discipoli: “Frate Paul, ai stat cu noi un an de zile şi
nu ţi-ai călcat jurământul tăcerii. Dacă doreşti, acum poţi spune ceva.
Vrei să rosteşti câteva cuvinte?”
“Da, părinte. Nu îmi place mâncarea.”
“Foarte bine, poate vom reuşi să facem ceva în această privinţă.”
Nimeni nu a făcut nimic şi după încă un an, în timp ce se aflau la
micul dejun, stareţul l-a întrebat pe al doilea discipol: “Frate Peter, îţi
laud tăria de a păstra tăcerea timp de doi ani. Acum ai ceva de spus?”
“Da, părinte. Eu nu văd nimic în neregulă cu mâncare de la micul
dejun.”
A mai trecut un an de tăcere şi stareţul l-a întrebat pe al treilea
discipol: “Frate Stephen, ai reuşit să păstrezi tăcerea timp de trei ani, un
fapt minunat. Dacă doreşti poţi spune ceva. Ne poţi rosti câteva
cuvinte?”
“Da, părinte, chiar vreau. Nu mai pot suporta această constantă
contrazicere!”
Trei ani irosiţi pentru mâncarea de la micul dejun. Toţi trei au
răspuns diferit, dar diferenţa se află doar la suprafaţă, adânc în interior,
mâncarea a reprezentat o problemă. Adânc înăuntru, cei trei discipoli au
rămas obsedaţi de mâncare.
Poţi fi pregătit doar când îţi dispar astfel de obsesii. Este foarte
uşor să fii tăcut, dar gâlceava interioară va continua. Iar aceasta nu este
tăcere, ci doar o exhibiţie exterioară a tăcerii. Iar cei care fac astfel de
legăminte ale tăcerii, încep să vorbească mental mai mult decât ceilalţi
oameni, deoarece nu îşi pot descărca energia prin cuvinte. Ei şi-au
închis o portiţă prin care puteau comunica aberaţiile mentale apărute şi
astfel încep să le rumege în interior. Mintea se transformă într-un vârtej
care continuă să vorbească şi să vorbească neîncetat.
Acei trei ani, călugării nu au făcut altceva decât să vorbească
mental. La suprafaţă totul părea liniştit şi tăcut, dar în interior se
petrecea cu totul altceva.
141
Deci, când eşti pregătit.... Şi nu tu eşti cel care poate decide:

decizia nu poate fi lăsată la îndemâna ta. Celor care au ajuns să fie
pregătiţi, deja îi s-au înmânat cheile; între momentul final al pregătirii şi
cel al înmânării cheilor nu este pierdută nici măcar o singură clipă. În
momentul în care eşti pregătit, imediat, instantaneu îţi este oferită cheia
- iar aceasta nu este materială, nu este necesar să te chem lângă mine
pentru a o primi. Este o transmisie… imediat ce eşti acordat cu mine,
atât de mult încât nici nu mai eşti interesat de chei. Aceasta este
devoţiunea, abandonul real, dăruirea totală. Atunci vei spune: “Când
simţi - dacă o vei face - eu sunt pregătit. Dacă simţi că nu este bine,
atunci sunt gata să aştept la infinit. Şi chiar dacă nu se întâmplă, pentru
mine nu contează absolut deloc.” Doar printr-o acceptare totală devii
cu adevărat deschis faţă de mine; altminteri nu vei încerca decât să mă
foloseşti. Şi nimeni nu mă poate folosi.
Eu sunt accesibil tuturor, dar nu pot fi folosit. Pur şi simplu poţi
deveni vulnerabil faţă de mine - şi vei fi absolut satisfăcut. Dar pentru
aceasta este nevoie de răbdare infinită - este necesară dăruirea totală.
Acum urmează o întrebare de acelaşi gen:

5. Bhagwan, într-unul din discursurile tale anterioare ai spus
că eşti pe deplin pregătit să îi ridici pe discipoli spre infinitatea
sufletului. Ai mai spus: “Aştept fiinţe care să fie pregătite să
practice orice fel de experiment pentru a ajunge la culmea
experienţei sufleteşti.”
De când am auzit acest lucru m-am pregătit cât de mult am
putut pentru a face faţă acestei provocări. În discuţiile intime cu
tine, când am acceptat că sunt pe deplin pregătit, mi-ai spus că, în
acel moment, nu erai tu pregătit.
De ce apare această dualitate în afirmaţiile tale? Te rog,
alungă-mi îndoielile.
Nu este nici o dualitate - doar etichetă. Nu erai pregătit şi nu am
vrut să te rănesc, aşa că am afirmat că nu sunt eu pregătit.
Tensiunea şi nerăbdarea creează foarte multe tulburări. Dacă ai fi
pregătit şi ţi-aş spune: “Mai aşteaptă” - atunci m-ai asculta. Întrebarea
este pusă de Anand Samarth. Chiar în urmă cu câteva zile a venit la
mine şi i-am spus: “Mai aşteaptă” - dar mi-a spus: “Acum nu mai pot
aştepta. Mai înainte ai spus: «Oricând cineva este pregătit, eu voi fi gata
să îi transmit totul». Eu sunt pregătit, dar tu îmi spui mereu să aştept.”
Nici măcar nu este pregătit să mă asculte. Ce fel de dăruire este aceasta?
Este complet surd şi crede că este pregătit.
142
Eu te înţeleg foarte bine. Ştiu că lăcomia este foarte puternică, că

te grăbeşti şi că încerci să obţii lucrurile cât mai ieftin cu putinţă.
Problema este că nu eşti pregătit.
Două călugăriţe călătoreau prin ţară, când, deodată, maşina le-a
rămas fără combustibil. Atunci au plecat pe jos în căutarea unei case şi
au întâlnit o fermă, unde au început să îi explice fermierului ce
problemă au.
“Eu vă pot da nişte motorină din rezervorul tractorului meu, dar nu
am nici un bidon în care să o puneţi.” - a spus fermierul.
În cele din urmă, după ce a tot căutat prin casă, a găsit o ploscă de
spital pe care a umplut-o cu motorină şi le-a dat-o călugăriţelor. Acestea
s-au înapoiat la maşină şi au început să toarne motorina din ploscă în
rezervor.
În acea clipă tocmai trecea pe acolo un rabin care, văzând ce fac
călugăriţele, s-a oprit şi le-a spus: “Nu sunt de acord cu religia voastră,
dar oricum vă admir credinţa!”
Nici eu nu sunt de acord cu pregătirea ta, dar îţi admir credinţa. Îţi
admir setea, dorinţa de a deveni. Este foarte bine, însă numai setea nu
este îndeajuns; doar prin sete nu înseamnă că eşti deja pregătit. Ea
reprezintă doar începutul, nu sfârşitul. Permite-i să înflorească în tăcere.
Ai răbdare. Nu te grăbi. Mergi încet; pluteşte odată cu mine. Nu încerca
să o iei înainte - aşa ceva nu este posibil.
6. Lângă tine totul este liniştit şi senin, preaiubite Bhagwan,

dar cum pot face ca mintea să nu se mai agaţe de tot ce este vechi,
astfel încât să se îndrepte spre ceea ce este nou? - Michael Stupid
Este bine. Foarte bine. Este chiar mai bine decât ce întreabă
Michael “Wise” [înţelept]. Devii din ce în ce mai înţelept - a accepta
propria stupiditate reprezintă un mare pas spre înţelepciune.
Dar nu încerca să fii şmecher, pentru că pe mine nu mă poţi păcăli,
deoarece următoarea întrebare vine de la Michael Wise.
7. Pacea este cu tine, Bhagwan.
Dacă cineva l-ar fi întrebat pe Lao Tzu dacă să devină
sannyasin, acesta i-ar fi răspuns: “Cum!? Şi să divizi lumea? Florile
nu cunosc nici o îmbrăcăminte; iar răsăritul de soare nu este cu
adevărat minunat?”
Sau: “Dacă cineva este destul de nebun să îţi accepte mintea,
atunci dă-i-o aceluia.”
143
Sau: “Floarea a răspuns deja; nu mai este nevoie să o fac şi

eu.” - Michael Wise (Stupid)
Din nou, Michael Wise; iar acum “Stupid” îl pun în paranteze.
Iarăşi ai căzut din înţelepciune.
Tu nu eşti Lao Tzu. Dacă ai fi fost, nu te-ai mai fi aflat aici. De ce
să mai fi venit?
Şi îţi mai spun un lucru: dacă eu i-aş fi cerut lui Lao Tzu să se
iniţieze, ar fi făcut-o. Dar nu îi voi spune. Care este sensul? De ce să îl
tulbur pe bietul bătrânel?
8. Nu îmi eşti guru, ci mentor. Amândoi gândim şi simţim la

fel. Orice spui simt că deja cunoşteam; doar mă ajuţi să îmi
reamintesc. Te-am ascultat mulţi ani şi mă aflu într-o empatie
totală cu tine. Iar dacă aceasta este situaţia, atunci ce relaţie este
între noi?
Cred că tu trebuie să fii maestrul.
9. Bhagwan, în discursurile tale ai menţionat adesea: “Mulţi

nu au venit singuri la mine; deşi ei cred aceasta, însă eu sunt cel
care a aruncat o plasă pentru a-i agăţa şi selecţiona.” Ştiu că este
adevărat, dar cum reuşeşti să cunoşti dacă o persoană este pregătită
să primească ceea ce tu, din compasiune, vrei să îi împărtăşeşti?
M-am îndreptat spre spiritualitate şi căutarea de sine de la
vârsta de 15 ani; am căutat un Maestru şi am ajuns la Swami
Shivananda, la Societatea Vieţii Divine din Sant Lilashah şi la
Sadhu Vaswani de la care am obţinut câteva giuvaere, dar
diamantul realizării de sine nu se afla acolo. I-am ascultat pe
Radhaswami, Chinmayanand, Dongre Maharaj şi Swami
Akhandanand, dar realizarea de sine nu am descoperit-o nici la ei.
În urmă cu patru-cinci ani am fost de câteva ori chiar la
discursurile tale ţinute în Bombay; am mai încercat nişte meditaţii
pe plaja Juhu împreună cu sanyasinii tăi şi i-am apreciat, dar nu
am fost pe deplin atras de tine; atracţia s-a produs anul trecut. Am
venit precum un critic, dar câteva meditaţii şi două-trei discursuri
m-au convins şi convertit. S-a întâmplat… m-am abandonat.
Acum sunt pe deplin convins că mă aflu în mâinile pline de
siguranţă ale Maestrului, care mă ghidează corect în fiecare clipă.
144
Am ajuns să experimentez extazul - sau, mai degrabă, o

bucurie superioară - dar nu şi stadiul final al iluminării. Trăiesc
momentul, fără să mă intereseze nimic de trecut sau viitor.
Oare mă aflu pe calea corectă? Te rog, luminează-mă.
Te afli pe drumul corect, dar trebuie să renunţi chiar şi la acest
drum. Căile, drumurile, cărările, toate sunt complet greşite. Nu poţi
ajunge în cealaltă lume prin nici una dintre ele. Chiar ideea de a-l realiza
pe Dumnezeu este greşită. Dumnezeu a ajuns deja la tine; trebuie doar
să începi să îl trăieşti. Deci, întregul efort este - într-un fel inutil.
Te afli lângă mine, aşa că nu trebuie decât să îmi permiţi să te scap
de toate căile. Permite-mi să te scap de toate giuvaerurile şi diamantele.
Permite-mi să te golesc total. Şi nu încerca să te umpli cu mine,
deoarece atunci voi deveni un obstacol. Fii foarte atent. Nu este nici o
nevoie să te agăţi. Este necesar să atingi o stare a minţii în care să nu
mai existe nici o agăţare. Fii cu mine, dar nu te agăţa. Ascultă-mă, dar
nu îţi crea o cunoaştere din aceasta. Ascultă-mi bârfele, însă nu le
transforma în scripturi. Bucură-te lângă mine, dar nu deveni
dependent de aceasta. Dacă o transformi într-o dependenţă, atunci
pentru tine nu voi mai fi un prieten; mă vei transforma într-un inamic.
Deci, ce poţi face? Ai fost la Sant Lilashah, la Swami Shivananda,
la Swami Akhandanand şi i-ai părăsit pe toţi. Şi pe mine trebuie să mă
părăseşti. Dacă nu o poţi face, atunci voi deveni un obstacol pentru tine.
Iubeşte-mă, apropie-te de mine, simte-mi prezenţa, dar nu depinde
de acestea.
Şi de ce întrebi dacă te afli sau nu pe drumul corect? Mintea
doreşte să se agaţe. Dacă totul ar fi fost în regulă, atunci ai fi spus:
“Bun, acum îmi pot acoperi ochii şi nu mai este nevoie să merg
nicăieri.” Nu este nici o nevoie să mergi undeva - deja te afli acolo unde
doreşti să ajungi. Lasă-mă să te ajut să te cunoşti.
Este delicat, este un fenomen extrem de subtil, deoarece cuvintele
mele pot fi foarte atractive şi vei începe să construieşti prin ele o
filosofie. Ceea ce spun, dacă te convinge aşa cum spui: “M-am
convins”.... Eu nu mă contrazic cu nimeni şi nu încerc să dovedesc
nimic. Eu sunt complet absurd, iraţional. Încerc doar să îţi scot
argumentele din minte, astfel încât să rămâi pur, imaculat, nemurdărit
de cuvinte, teorii, dogme, scripturi - astfel încât să ajungi la calitatea cea
mai pură şi cristalină a conştiinţei, doar o goliciune, un spaţiu infinit.
145
Ceea ce încerc să îţi ofer este ţelul final, nu calea. Întregul meu
efort este doar pentru a-ţi dărui Întregul. Nu vreau să îţi dau nişte
mijloace sau instrumente, ci doresc să îţi ofer chiar finalul. Acesta este
motivul pentru care mintea se înspăimântă şi începe să ezite. Mintea
doreşte să cunoască mijlocul, metoda, calea prin care se poate ajunge la
final; ea doreşte să fie convinsă şi convertită. Însă eu vreau să o distrug,
nu să o conving. Deci, dacă eşti cu adevărat convins de mine, atunci
renunţă la minte. Dacă m-ai văzut şi ascultat cu adevărat, atunci nu vei
crea nici un fel de relaţie ideologică cu mine. Permite să fiinţeze doar
iubirea; doar iubeşte-mă fără nici un motiv anume. Permite-i acestei
iubiri să fie necondiţionată.
Dacă mă iubeşti doar pentru că ceea ce spun ţi se pare adevărat,
atunci acea iubire nu va dura mult; sau chiar dacă va dura, nu se va
transforma în iubirea lui Dumnezeu. Va rămâne doar o convingere, un
argument mental. Iar în această privinţă, eu sunt un om foarte periculos,
deoarece astăzi spun ceva care îţi convine, iar mâine voi spune ceva cu
totul opus - atunci ce vei face? Vei fi confuz.
Poţi rămâne lângă mine doar dacă nu încerci să îţi convingi
mintea; astfel, nu te voi putea niciodată face să devii confuz, deoarece
nu te vei agăţa de nici o idee. Iar eu voi continua să spun o mie şi unul
de lucruri; toate acestea nu sunt altceva decât nişte instrumente prin care
distrug mintea.
Această diferenţă trebuie bine înţeleasă. Dacă te duci la un maestru
vei întâlni o anumită disciplină, anumite scripturi şi ideologii. Există
maeştri care nu au nici o ideologie, dar folosesc o ideologie foarte
strictă a nefolosirii unei ideologii - aceasta este scriptura lor. Eu nu am
nici o ideologie, nici chiar aceea de nefolosire a unei ideologii.
Dacă încerci să mă înţelegi prin minte, te voi zăpăci complet; vei
deveni din ce în ce mai confuz. Doar ascultă-mă şi apoi uită tot ce am
spus. Nu aduna, nu acumula nimic. Mintea este doar o acumulare. Şi
când nu mai acumulezi, mintea începe să dispară. Iar când mă asculţi cu
adevărat atent şi priveşti din mai multe puncte de vedere, atunci vei
înţelege că toate punctele de vedere sunt doar nişte jocuri.
Nici un punct de vedere nu te poate conduce spre adevăr. Când
renunţi la toate punctele de vedere, vei vedea că adevărul se află chiar
lângă tine. Nu îl puteai vedea deoarece erai prea atent la multitudinea
punctelor de vedere mentale. Adevărul este ceea ce există. Buddha l-a
denumit tathata - ceea ce este, ceea ce deja există.
Acum, pentru că ai venit, nu pierde posibilitatea pe care o ai. Ai o
uşă - foloseşte-o!
146
Ai mai întrebat: “Dar cum reuşeşti să cunoşti dacă o persoană

este pregătită să primească ceea ce tu, din compasiune, vrei să îi
împărtăşeşti?” Aceste lucruri nu sunt controlabile, ele doar se întâmplă.
Dacă îţi este sete, vei căuta o sursă de apă; iar dacă aceasta există, îţi va
trimite mesajul ei - prin aer, prospeţime. Mm?...un călător însetat va
simţi imediat în ce direcţie se află pârâul - prin briza şi prospeţimea
transmisă de apă.
Pârâul nu cunoaşte nimic despre călător - dacă există sau nu - şi
nici călătorul nu ştie nimic despre existenţa pârâului; dar se întâmplă ca
ei să se întâlnească; mesajul este primit într-un mod foarte vag, iar
călătorul începe să pornească spre direcţia din care vine briza. Uneori se
împiedică, alteori ajunge într-un loc greşit; dar nu renunţă şi reporneşte
la drum. Prin greşeli, învaţă dacă se îndreaptă sau nu spre direcţia
corectă. Iar la un moment dat, când a pornit-o pe drumul cel bun, va
simţi că briza devine din ce în ce mai răcoroasă şi mai proaspătă. Atunci
va şti cu siguranţă că merge exact spre pârâu. Dar curentul de apă nu a
trimis mesajul cuiva anume; nu este adresat - oricine îşi poate potoli
setea cu el.
Acesta este modul în care se întâmplă totul; eu nu controlez nimic.
Cum aş putea? Ar fi o nebunie. Aici nu se aplică legea cauzei şi
efectului, ci legea siricronicităţii. Mă aflu aici; o briză de aer proaspăt se
răspândeşte în întreaga lume. Cui îi este sete va începe să vină spre
mine. Aşa au venit toţi.
Iar când vii aici, depinde tot de tine dacă vrei sau nu să bei cu
mine. Mintea îţi poate crea tot felul de probleme, pentru că doreşti să
bei, atunci trebuie să te apleci, să îngenunchezi, să te abandonezi. Va
trebui să îţi apropii mâinile, să le faci căuş şi să le bagi în apă; doar
atunci râul îţi devine accesibil. Altminteri, poţi sta la infinit pe mal.
Mulţi stau timp de luni de zile pe malul apei - sunt foarte însetaţi,
aproape dezhidrataţi - dar ego-ul le spune: “Nu. Nu vă predaţi. Nu vă
sacrificaţi.” Râul va continua să curgă; depinde doar de tine dacă vrei
sau nu să îţi potoleşti setea.
Aici nu este vorba de nici un control. Mulţi cred că eu trimit
anumite mesaje astrale şi astfel i-am atras pe cei are au venit până acum.
Nu, mesajul este într-adevăr transmis, dar nu este adresat nimănui. Nu
este pentru cineva anume - nu poate fi - însă cel care este pregătit îl
poate primi; apoi va începe să pornească în direcţia sursei. Este posibil
nici măcar să nu ştie unde se îndreaptă. Poate că doar a venit să viziteze
India. Însă imediat ce a aterizat în Bombay îşi va schimba direcţia spre
Poona.
147
Sau, alţii vin să îşi viziteze prietenii şi nimeresc în preajma mea.

Lucrurile decurg într-un mod misterios, nu într-un mod matematic.
Însă nu ai de ce să te îngrijorezi în legătură cu aceste lucruri. Nu
este treaba ta cum se întâmplă, cum apar. Te afli deja aici. Nu pierde
posibilitatea.
Şi eu sunt pregătit să îţi dăruiesc direct ţelul final. Nu mai întreba
nimic despre cale. Sunt gata să îţi ofer adevărul ultim. Nu mai căuta tot
felul de argumente pentru el.
10. Preaiubite Maestre, doresc să îţi aduc la cunoştinţă faptul

că treburile ashram-ului sunt conduse de două femei frumoase şi
simple, dar sub aceste măşti se ascund două persoane şmechere şi
viclene.
În caz că această întrebare îţi provoacă neplăcere, doresc să
nu mă semnez şi să folosesc un pseudonim. – Nemo.
Nimic nu mă jigneşte şi nimic nu îmi provoacă neplăcere. Şi ţine
minte: chiar şi Dumnezeu se foloseşte de ajutorul diavolului pentru a
conduce lumea. Nu o poate face singur. De aceea, şi eu a trebuit să îmi
aleg nişte mici drăcuşori. Iar apoi m-am gândit, de ce să nu o fac cu stil?
- şi astfel am ales femeile. De ce să nu o fac cu gust? Şi încă mai am
nevoie de câteva mici diavoliţe.
Nu este nici o nevoie să îţi ascunzi numele. Poţi spune cine eşti; nu
ai de ce să te ascunzi.
Un preot şi un rabin discutau despre cum merg treburile financiare
în parohiile lor.
“Noi ne descurcăm foarte bine cu ajutorul plicurilor de colecţie” -
a spus preotul.
“Ce sunt acestea?” - a întrebat rabinul.
“Fiecărei familii i se înmânează un plic gol şi membrii familiei
pun în plic câţiva bănuţi în fiecare zi; apoi, duminica, după terminarea
slujbei fiecare pune plicul în cutia de colectare. Plicurile nu sunt
marcate sau semnate, deci colectarea plicurilor se desfăşoară într-un
mod complet anonim. Nimeni nu ştie cât a depus celălalt.”
“Este o idee minunată!” - a exclamat rabinul. “Voi încerca să o
adopt şi eu.”
După o săptămână, preotul s-a dus la rabin şi l-a întrebat cum
merge afacerea.
“Foarte bine, minunat. Am colecţionat până acum 600 de lire prin
cecuri anonime.”
148
“Cum adică cecuri anonime?” - a întrebat preotul.

“Adică cecuri nesemnate!”
Evreii tot evrei. Cu mine nu încerca să fii un evreu - semnează.
Şi ţine minte: am nevoie de cât mai mulţi diavoli. Dacă îmi mai
poţi găsi, în special deghizaţi ca femei, atunci adu-le la mine - am
nevoie de mai multe diavoliţe.
În mintea occidentală există o divizare între bine şi rău, Dumnezeu
şi diavol. În mintea orientală, această divizare nu există. Polaritatea este
una singură. Dacă priveşti la viaţa pe care o duc zeii orientali vei fi
surprins să vezi că ei sunt şi buni, dar şi răi. Aceştia sunt mai întregi -
sunt cu adevărat sfinţi. Dumnezeul occidental pare complet neputincios,
deoarece frâiele vieţii au ajuns complet în mâinile diavolului.
Dumnezeul occidental pare un gentleman prea convenţional şi prea
rigid. Diavolul însă este prea viu, iar acest lucru este la fel de periculos.
Toate divizările sunt periculoase. Permite-le să se întâlnească şi să
se unească. În acest ashram nu se divid lucrurile în diavolesc şi
dumnezeiesc. Eu absorb totul. Şi folosesc orice fel de energie; iar dacă
energia diavolească poate fi folosită într-un mod divin, atunci aceasta va
deveni extrem de folositoare. Eu nu neg nimic şi tocmai de aceea nu vei
mai găsi un ashram asemănător cu acesta nicăieri pe faţa Pământului. Şi
acesta este doar începutul.
149
IX. CONTROLUL ASUPRA CELOR CINCI

ELEMENTE
44. Puterea de contactare a stării de conştiinţă care se află

dincolo de corpul mental şi complet independentă de el este denumită
mahavideha. Prin această putere este distrus vălul care acoperă
lumina.
45. Practicând samyama asupra stărilor grosiere, esenţiale,
subtile, inter penetrante şi asupra scopului celor cinci elemente -
panchabhutas - se obţine stăpânirea acestora.
46. După aceasta minează atingerea lui anima şi a celorlalte opt
siddhis-uri care conduc la perfecţionarea corpului şi înlăturarea puterii
elementelor de obstrucţionare a trupului.
47. Frumuseţea, graţia, puterea şi tăria diamantului constituie
desăvârşirea trupului.
Sistemul yoga dezvăluit nouă de Patanjali nu este filosofic. Este

empiric. Este un instrument cu care se poate lucra. Totuşi, şi el are o
filosofie. Dar aceasta este oferită doar pentru a ne da o înţelegere
intelectuală a locului unde ne aflăm şi încotro ne îndreptăm. Filosofia
este arbitrară, utilitară - doar pentru a ne arăta o imagine a teritoriului pe
care urmează să îl descoperim; însă această Filosofie trebuie şi ea
înţeleasă.
Primul lucru care poate fi spus despre filosofia lui Patanjali este
acela că el divide personalitatea umană în cinci corpuri. Omul nu are un
singur trup. Primul corp este denumit de Patanjali anamaya kosha -
corpul fizic, al pământului. Hrana provine din pământ. Dacă încetezi să
mai mănânci, trupul material se va distruge.
150
De, aceea, trebuie să fim foarte atenţi ce mâncăm, deoarece hrana

te afectează în mii de feluri, iar în cele din urmă hrana nu este doar
hrană. Ea se transformă în sânge, în oase, în carne, în măduvă. Ea
circulă prin corp şi te afectează. Astfel, o hrană pură creează un
anamaya kosha pur.
Când primul corp este pur, nu îngreunat şi obosit, atunci îţi este
foarte uşor să pătrunzi în cel de-al doilea. Ai observat că atunci când
mănânci mult începi să te simţi obosit şi somnoros? Conştientizarea şi
atenţia încep să dispară. Tocmai de aceea postul a devenit atât de
important în toate religiile. Dar a posti este o adevărată ştiinţă, nimeni
nu trebuie să se joace cu ea.
Imediat ce stomacul este tulburat, totul este slăbit, vitalitatea este
pierdută şi sănătatea şubrezită. În această situaţie, însăşi viaţa este pusă
în pericol.
Postul este foarte important, dar trebuie făcut cu foarte mare
atenţie şi numai după ce s-a înţeles bine cum funcţionează anamaya
kosha. De asemenea, postul trebuie efectuat sub supravegherea acelora
care cunosc această ştiinţă, aceia care şi-au transcens corpul fizic şi care
sunt detaşaţi de el. Altminteri, postul este foarte periculos.
Când se practică o alimentaţie corectă şi calitativă, atunci postul
nu mai este necesar. Însă corpul fizic este foarte important şi nu trebuie
neglijat. Majoritatea oamenilor cunosc numai acest prim înveliş şi nu au
nici cea mai vagă idee despre al doilea trup.
Patanjali numeşte al doilea corp pranamaya kosha - corpul eteric,
energetic. Acesta este constituit din câmpuri de energie. Acupunctura şi
presopunctura lucrează asupra acestui al doilea corp. El este mai subtil
decât primul, iar oamenii care pătrund în el devin câmpuri de energie,
foarte magnetice şi atractive, chiar hipnotizatoare. Când te afli în
prezenţa acestora te vei simţi revitalizat, încărcat electric.
Dacă te afli lângă o persoană care este identificată doar cu trupul
fizic, te vei simţi epuizat, obosit, disipat. Te simţi ca şi cum cineva ţi-ar
fi furat energia vitală. Corpul grosier se hrăneşte şi cu energia corpului
eteric. Când trăieşti prea mult timp în preajma persoanele orientate doar
spre planul material, întotdeauna te vei simţi împovărat, obosit, plictisit,
somnoros, devitalizat. Astfel, vei fi lipsit de cantitatea de energie
necesară evoluţiei.
Persoanele orientate doar spre corpul fizic trăiesc doar pentru a
mânca. Întreaga viaţă nu le interesează nimic decât să mănânce şi să
acumuleze tot felul de nimicuri. Într-un fel, ele rămân nişte copii.
151
Primul lucru pe care îl face un prunc este să tragă aer în piept şi

apoi să sugă lapte. Prima acţiune a unui copil este aceea de a-şi îngriji
corpul fizic. Dacă o persoană nu face altceva decât să îşi hrănească
trupul material, ea nu va fi decât o persoană infantilă.
Al doilea corp, pranamaya kosha, îţi oferă mai multă libertate, mai
mult spaţiu de mişcare. El nu este cu nimic constrâns de corpul fizic - se
află în interiorul, dar şi în afara trupului material. El te înconjoară ca o
aură de energie. În Rusia, cercetătorii au reuşit să îl fotografieze şi l-au
denumit bioplasmă - de fapt, este prana. Energia subtilă, vitalitatea, ori
ceea ce taoiştii numesc a fi chi astăzi poate fi fotografiat.
O altă descoperire foarte importantă realizată în Rusia este
următoarea: înainte ca trupul fizic să se îmbolnăvească, pe corpul
energetic se văd simptomele bolii cu şase luni înainte ca aceasta să se
manifeste. Iar cercetătorii sunt foarte optimişti şi speră să creeze
instrumente prin care boala să fie tratată direct la rădăcini, adică în
pranamaya kosha.
Acesta este motivul pentru care yoga insistă foarte mult pe
puritatea respiraţiei, deoarece pranamaya kosha este constituit din
energii subtile care curg prin interiorul trupului fizic odată cu respiraţia.
Dacă respiri corect, corpul energetic rămâne sănătos şi vital şi nu te vei
simţi niciodată obosit, putând oricând răspunde situaţiei. Vei fi
întotdeauna pregătit de orice. Nimic nu te va lua prin surprindere. Dar
asta nu înseamnă că îţi vei face planuri pentru viitor. Vei avea atât de
multă energie încât vei putea răspunde oricărei situaţii. Vei fi îmbăiat în
energie. Tehnicile T’ai Chi lucrează asupra lui pranamaya kosha.
Dacă ştii cum să respiri natural, atunci vei pătrunde în cel de-al
doilea corp. Acest al doilea trup este mult mai puternic decât primul - şi
trăieşte mai mult.
Bioplasma poate fi văzută sau fotografiată timp de trei zile după
moartea fizică. Uneori, aceasta este considerată a fi o fantomă. Corpul
material moare, dar corpul energetic continuă să trăiască. Cei care au
experimentat în mod profund fenomenul morţii spun că timp de trei zile
este foarte dificil pentru persoana care a murit să creadă că este moartă,
deoarece este înconjurată de aceeaşi formă pe care o cunoştea - mult
mai vitală, mai sănătoasă şi mai frumoasă ca oricând. În funcţie de
intensitatea şi puterea corpului energetic, acesta poate trăi timp de
aproape două săptămâni sau chiar mai mult.
În India sunt arse corpurile oamenilor obişnuiţi, dar nu şi trupurile
acelora care au pătruns în samadhi. Motivul este acela că dacă s-ar arde,
atunci bioplasma acelui trup s-ar pierde în cosmos.
152
Timp de câteva zile poate fi simţită, dar apoi ar dispărea. Dacă

trupul fizic este păstrat intact, atunci bioplasma va rămâne o perioadă în
preajma lui.
În ashram-ul Aurobindo, corpul lui Aurobindo nu a fost ars, ci
păstrat intact. Foarte mulţi l-au simţit sau văzut pe Aurobindo prin
ashram; alţii i-au auzit paşii exact pe acolo pe unde obişnuia să se
plimbe. Aurobindo a murit, dar bioplasma corpului fizic poate persista
secole la rând. Când cineva s-a aflat în armonie cu corpul său eteric,
atunci trupul său eteric poate fiinţa destul de mult timp după moartea
corpului fizic.
Oamenii trebuie să înveţe să respire natural. Observă cum respiră
un copil. Copiii sunt atât de plini de energie tocmai pentru că respiră
natural.
Am auzit că un băieţel i-a spus altuia: “Am atât de multă energie
încât tocesc şi stric o pereche de pantofi în şapte zile.”
Acela i-a răspuns: “Asta nu este nimic. Eu am atât de multă
energie încât îmi stric hainele în trei zile.”
Un al treilea le-a spus: “Asta este floare la ureche. Eu sunt atât de
plin de energie încât îmi distrug părinţii într-o singură oră!”
În America s-a efectuat un experiment foarte interesant. Un sportiv
a fost pus să imite mişcările unui copil timp de opt ore. După patru ore,
atletul nu a mai avut energie să continue şi s-a prăbuşit la pământ. Deşi
corpul atletului era foarte musculos, el nu a putut face faţă energiei
debordante pe care o are un copil.
De unde vine această energie? Din pranamaya kosha. Un copil
respiră natural şi, datorită acestui lucru, inspiră mai multă prana, mai
mult chi este acumulat în aură, la nivelul plexului solar - rezervorul
energetic al corpului. Priveşte cum respiră un copil şi vei vedea că el nu
îşi mişcă deloc pieptul, ci numai burta.
Acesta este modul corect de respiraţie; aminteşte-ţi să nu îţi
foloseşti pieptul prea mult. Uneori poate fi folosit - în situaţii de
urgenţă. Dar în mod normal, pieptul nu trebuie folosit pentru respiraţie.
Când eşti pândit de un pericol, atunci este necesară respiraţia rapidă.
Dacă nu începi să îţi foloseşti pieptul pentru a respira rapid, nu te vei
putea salva.
Natura ne-a oferit un instrument care poate fi folosit în cazuri de
urgenţă. Când eşti atacat de un tigru, atunci trebuie să încetezi să mai
respiri lent şi natural şi trebuie să începi să respiri prin piept. Astfel vei
avea capacitatea să fugi, să lupţi, să te protejezi.
153
În orice situaţie periculoasă ai două alternative: să lupţi sau să

fugi. Pentru ambele este necesară o energie intensă.
Când respiri încontinuu prin piept vei fi tensionat, tulburat,
temător. Respiraţia superficială şi rapidă este necesară doar în situaţii de
urgenţă. Dacă ţi-ai făcut un obicei din a respira în acest mod, atunci vei
fi în permanenţă tulburat, îngrijorat, îţi vei imagina că eşti tot timpul
înconjurat de inamici. În acest mod apare paranoia.
În Occident, puţini oameni au ajuns să cunoască sau să cerceteze
prana - aceia care lucrează în domeniul bioenergiei, cum ar fi
Alexander Lowen sau alţii, cunosc acest fenomen. Ei au descoperit că
atunci când cuiva îi este frică, pieptul îi este tensionat şi respiraţia este
rapidă şi superficială. Când încep să respire profund, astfel încât
curentul vital să ajungă în centrul hara, în preajma ombilicului, atunci
frica va dispărea. Dacă musculatura poate fi relaxată, aşa cum se
practică în Rolfing.... Ida Rolf a inventat una dintre cele mai bune
metode de transformare a structurii interioare a trupului. Dacă ai respirat
greşit timp de mai mulţi ani, musculatura se dezvoltă într-un anumit fel
şi ea nu te va lăsa să respiri natural sau profund. Şi chiar dacă îţi vei
aminti şi vei încerca să o faci, după câteva secunde vei reveni la
respiraţia superficială. Musculatura trebuie restructurată şi atunci frica şi
tensiunea vor dispărea. Tehnica Rolfing este de mare ajutor, deoarece
prin ea se acţionează direct asupra corpului energetic - pranamaya
kosha.
Priveşte cum respiră un copil şi urmează-i exemplul. Respiră prin
burtă. Fii relaxat şi creează un ritm al respiraţiei, astfel încât aceasta să
devină un dans al energiei, un dans plin de armonie care îţi va insufla o
vitalitate extraordinară.
Al treilea corp este manomaya kosha - corpul mental. Acesta este
mai subtil decât al doilea. Animalele au primele două corpuri, dar nu şi
pe al treilea. Desigur, animalele au mult mai multă energie decât omul -
priveşte cum păşeşte un leu, cum aleargă o căprioară, cum zboară un
vultur.... Însă energia fiinţei umane se înalţă în sfere mult mai înalte.
În hindusă, cuvântul manashya înseamnă om”; el provine de la
rădăcina sanscrită man, care înseamnă “om” şi “minte”. Mintea este
aceea care te face să fii fiinţă umană. Dar cei mai mulţi nu posedă o
minte reală, ci doar un mecanism de reflexe şi condiţionări. Când
trăieşti imitând, atunci nu deţii o minte. Imediat ce ai început să trăieşti
spontan şi direct, când răspunzi singur la problemele ivite în viaţa ta,
când devii responsabil, atunci îţi dezvolţi acest al treilea corp.
154
Un om care crede că este hindus, creştin sau musulman are o

minte împrumutată. Doar prin imitarea lui Iisus nu ajungi la realizarea
pe care a atins-o el. Imitarea este un obstacol. Nu imita, ci încearcă să
înţelegi. Fii din ce în ce mai autentic, mai viu şi mai responsabil. Chiar
dacă ajungi să faci greşeli, nu te îngrijora - prin greşeli, înveţi. Dar nu
comite niciodată aceleaşi greşeli. Oamenii care nu acţionează de teamă
să nu greşească nu ajung niciodată să evolueze. Ei nici măcar nu mai
sunt vii.
Mintea se dezvoltă doar când răspunzi singur la invitaţia pe care
ţi-o face viaţa. Nu aştepta mereu un sfat din exterior. Condu-ţi singur
viaţa. Când ai probleme este foarte uşor să urmezi sfaturile altora,
rutina, tradiţia, scripturile - este foarte uşor, deoarece toţi fac acest
lucru. Oamenii au devenit precum nişte turme de oi; nimeni nu mai
consideră că este necesar să acţioneze după cum simte, după cât de
responsabil se simte. Însă în acest mod, manomaya kosha va suferi
foarte mult şi vei pierde un instrument extrem de necesar pentru
dezvoltarea superioară.
Ţine minte: cuvintele mele trebuie puse în practică, înţelese,
implementate în propria viaţă. Dacă doar sunt crezut orbeşte, atunci nu
va mai exista dezvoltare. Fiecare Fiinţă este unică, cu experienţe şi trăiri
unice. Vorbele pe care le rostesc sunt ale mele, ele sunt adânc
înrădăcinate în fiinţa mea. De aceea, încearcă să înţelegi, să înveţi şi nu
doar să accepţi concluziile la care am ajuns eu. Altminteri, mintea ta nu
va ajunge să se dezvolte.
Oamenilor le place să o ia pe scurtătură: “Dacă ne-ai arătat tu,
atunci de ce să mai experimentăm şi noi acelaşi lucru? Te credem pe
tine.” Un astfel de om nu are al treilea corp - manomaya kosha -
dezvoltat. El nu deţine o minte care să fi izvorât din fiinţa sa prin
propria lui experienţă, ci a fost impusă din exterior.
Al patrulea corp este vijnanamaya kosha - corpul intuitiv. Acesta
este foarte, foarte spaţios. El trece dincolo de raţiune şi logică. Este o
privire directă în natura lucrurilor. În intuiţie nu mai există gândire, ci
doar devii receptiv şi realitatea îşi dezvăluie natura. Nu mai există
argumente, proiecte, concluzii, căutare. Corpul intuitiv te poate conduce
spre orizonturi foarte îndepărtate, dar totuşi şi el este doar un corp.
Al cincilea este anandamaya kosha - corpul beatific. Acesta este
constituit doar din beatitudine. În el vei transcende chiar şi intuiţia.
Acestea sunt doar cinci seminţe, ţine minte. Dincolo de ele se află
realitatea ta adevărată. Aceste corpuri sunt limitate şi efemere.
155
Când te vei putea debarasa de ele şi vei sta gol în propria realitate,
atunci eşti infinit. Aceasta spune şi yoga: Aham Brahmasmi - Eu sunt
Dumnezeu. Da, într-adevăr, Tu eşti Absolutul.
Încearcă să înţelegi: corpurile despre care vorbesc sunt nişte
bariere care te înconjoară în cercuri concentrice. Din primul este extrem
de dificil de ieşit. Foarte mulţi oameni rămân închişi în corpul fizic şi
cred că viaţa materială este totul. Corpul fizic este doar o treaptă care
duce spre cel energetic. Trupul energetic este şi el doar o treaptă care
conduce spre corpul mental, iar acesta din urmă este un pas spre corpul
intuitiv, după care urmează corpul beatific - iar de aici poţi face saltul în
abisul fiinţei reale, în infinitate, eternitate.
Corespunzător acestor cinci seminţe, yoga a creat o doctrină
referitoare la cele cinci elemente existenţiale, bhuta. Corpul fizic este
constituit din hrană, pământ - primul element. Dar nu are nimic de-a
face cu pământul pe care îl cunoaştem noi. Acest element se referă la tot
ce este solid, manifestat. În tine există trupul, în afara ta există trupul
tuturor. Tot ce există, este solid, conţine preponderent acest prim
element. Iar cele cinci bhuta sunt: pământ, apă, foc, aer, eter.
Pământul corespunde corpului material, anamaya kosha. Apa
corespunde corpului energetic, pranamaya kosha - acesta având
calitatea apei. Al treilea element este focul şi corespunde corpului
mental, manomaya kosha. Priveşte-ţi mintea şi vei vedea că este în
veşnică mişcare, precum un foc năprasnic. Al patrulea element este
aerul, care este aproape invizibil. Nu poţi să îl vezi, ci doar să îl simţi.
Acesta corespunde corpului intuitiv, vijnanamaya kosha. Şi ultimul este
eterul, akasha - acesta a depăşit simţirea, este mult mai subtil decât
aerul. Nu este decât spaţiul pur - beatitudine.
Omul este mai pur decât spaţiul pur, mai subtil. Realitatea ta este
ca şi cum nici nu ar exista. Tocmai de aceea Buddha a spus că Sinele
este anatta - non-sine, non-fiinţă. De ce non-fiinţă? Deoarece se află
dincolo de cele cinci elemente. Este existenţa pură. Nimic nu se poate
spune despre ea, nici o descriere nu o poate defini.
O a treia doctrină, care trebuie explicată pentru o mai bună
înţelegere a sutrelor de astăzi, se referă la cele şapte chakre. Cuvântul
“chakra” înseamnă “centru”, dar acest cuvânt nu este cel potrivit,
deoarece atunci când spunem “centru” ne gândim imediat la ceva static.
“Chakra” înseamnă ceva dinamic. Cea mai bună traducere este aceea de
“roată în mişcare”. Chakrele sunt centri dinamici, precum nişte vârtejuri
sau centrul unui ciclon, în jurul cărora se formează un câmp energetic.
156
Prima şi ultima chakră sunt două poduri. Celelalte cinci corespund

celor cinci elemente, mahabhuta. Sexul este un pod care face legătura
între tine şi lumea grosieră, prakriti. Sahasrara, ultima chakra, este un
pod care face legătura între tine şi abis, final.
Acesta este cadrul sistemului creat de Patanjali. Dar ţine minte, el
trebuie folosit ca un instrument, nu discutat ca o dogmă. Nu este o
doctrină a unei teologii, ci doar o hartă utilitară. O hartă nu reprezintă cu
adevărat teritoriul real; pe hartă, oraşele sunt doar nişte puncte. Cum ar
putea acele puncte să reprezinte oraşele? Cum ar putea nişte linii să
reprezinte drumurile şi şoselele? Cum ar putea nişte mici pete maronii
să reprezinte minunăţia şi înălţimea munţilor?
Între două corpuri mai există unui care să facă legătura între ele.
Omul este precum straturile unei cepe...straturi după straturi. Mm?...cele
cinci despre care am vorbit sunt doar corpurile principale. Dar nu
trebuie să te gândeşti prea mult la ele. Budiştii spun că omul are şapte
corpuri, iar jainiştii susţin că există nouă Corpuri. Nu este nici o
contradicţie între ei, deoarece acestea sunt doar nişte hărţi. Dacă studiezi
harta lumii, atunci nu o să poţi observa decât capitalele statelor şi
fluviile. Când priveşti harta unei ţări poţi vedea mai multe oraşe şi râuri
mai mici. Când studiezi harta unei provincii poţi vedea cele mai mici
detalii. Iar când ajungi să studiezi harta unui oraş, vor ieşi la iveală
multe alte lucruri pe care până atunci nu le puteai vedea.
Jainiştii spun că sunt nouă corpuri, budiştii susţin că şapte.
Patanjali cinci, iar alte şcoli spun că există doar trei corpuri. Toţi au
dreptate. Ei nu se contrazic, ci doar oferă anumite instrumente cu care să
poţi lucra.
Eu cred că sistemul lui Patanjali este cel mai bun, deoarece mai
multe corpuri ar însemna prea multă informaţie. În timp ce mai puţine
de cinci ar însemna prea puţină. Cinci trupuri este aproape perfect. Iar
Patanjali este un gânditor foarte echilibrat.
Să discutăm puţin despre cele cinci chakre. Prima este muladhara
- centrul sexual. Acesta te uneşte cu natura, cu trecutul şi cu viitorul.
Fiecare om a fost născut din jocul amoros al altor două persoane. Jocul
sexual al părinţilor tăi a reprezentat cauza naşterii tale. Prin centrul
sexual eşti legat de părinţii tăi, de bunici, de străbunici şi aşa mai
departe. Firul trecutului trece prin centrul sexual. Dacă dai naştere unui
copil, atunci firul te va lega şi de viitor.
Iisus spune de foarte multe ori: “Până când cineva nu îşi părăseşte
părinţii, nu mă poate urma.” Pare incredibil ca o fiinţă precum Iisus să
spună lucruri atât de dure.
157
El este plin de compasiune şi iubire, cum poate să afirme aşa

ceva? Dar sensul este altul: detaşarea de contextul sexual, depăşirea
sexualităţii. Atunci nu vei mai fi legat de trecut sau viitor.
Sexul este cel care te leagă de timp. Odată ce l-ai depăşit devii
parte din eternitate. Atunci vei vedea că numai prezentul există. Tu eşti
prezentul. Însă când te vezi prin centrul sexual, atunci vei fi legat şi de
trecut, deoarece ochii au culoarea mamei, părul are culoarea tatălui,
corpul îţi este constituit din atomii şi celulele de la milioane de generaţii
trecute. Întreaga ta biostructură face parte dintr-un lanţ ancestral.
În India se spune că dacă doreşti să îţi plăteşti datoria pe care o ai
faţă de părinţi trebuie să dai naştere unui copil. Dacă vrei să îţi închei
datoriile cu trecutul este necesar să creezi un viitor. Altă cale nu există.
Părinţii tăi te-au iubit - după ce au murit, ce mai poţi face? Trebuie să
devii la rândul tău un părinte şi să ai urmaşi.
Sexul este samsara - ciclul vieţii şi al morţii, al reîncarnărilor,
legătura cu ceilalţi. Ai observat că atunci când te simţi excitat începi să
te gândeşti la o altă persoană? Acela care a depăşit sexualitatea a
transcens societatea. Poate că trăieşte printre oameni, dar nu se află în
societate. Un om care nu a depăşit sexualitatea, chiar dacă se află pe
Lună tot se va gândi la persoane de sex opus.
Sexul este veriga de legătură cu societatea. Odată ce sexualitatea a
dispărut, lanţul este rupt. Pentru prima dată vei fi individual. Oamenii
sunt obsedaţi de sex, dar nu sunt niciodată mulţumiţi de el, deoarece
este precum un cuţit cu două tăişuri. Sexul te leagă de ceilalţi şi nu îţi
permite să fii tu însuţi. El te împinge în sclavie. Dar când ştii cum să îţi
controlezi energia sexuală, atunci sexul devine o rampă spre
spiritualitate.
Oamenii care trăiesc doar prin muladhara, continuă să creeze şi să
îşi irosească energia în mod stupid. Mănâncă, muncesc, dorm, fac o mie
şi unul de lucruri prin care îşi creează energie, apoi se simt împovăraţi
de ea şi o irosesc prin contacte sexuale. După ce eliberează energia se
simt goi şi epuizaţi şi reiau procesul de acumulare. Este un cerc vicios.
Centrii superiori pot absorbi energia interioară şi o pot folosi într-
un mod creativ dacă înveţi să sublimezi energia centrilor inferiori. Dar
dacă nu ştii cum să faci acest lucru, atunci vei rămâne închis în cercul
vicios al sexualităţii. Acesta este motivul pentru care toate religiile
insistă asupra controlului sexualităţii. Însă energia trebuie controlată şi
sublimată, nu reprimată.
158
Dacă centrii superiori nu sunt deschişi şi continui să acumulezi

energie, reprimând-o în interior, vei deveni precum un vulcan care poate
exploda în orice moment. Poţi chiar înnebuni. De aceea, când nu cunoşti
tehnica de sublimare a energiei, este mai bine să o eliberezi.
În apropierea centrului sexual se află al doilea centru dinamic,
svadhisthana, cunoscut şi sub denumirea de centrul morţii. Oamenii se
tem să depăşească sexualitatea, deoarece în clipa în care energia
pătrunde în svadhisthana apare frica. Într-un act sexual foarte profund,
centrul sexual începe să emită valuri de energie şi acest al doilea centru
începe să emită senzaţii de frică.
Foarte mulţi mă întreabă de ce se tem de sexul opus. Nu le este
frică de sexul opus, ci se tem de propria lor sexualitate, deoarece când
centrul sexual devine din ce în ce mai dinamic el va emite câmpuri
energetice puternice care ating svadhisthana. În momentul orgasmului
sexual ceva începe să pulseze şi să vibreze în preajma acestui centru al
morţii. Această vibraţie este conectarea energetică a centrului sexual cu
următorul. Acesta este motivul pentru care oamenii au ajuns să se teamă
de sex, de intimitate, de orgasmul profund.
Însă al doilea centru trebuie deschis, penetrat. Acesta este sensul
mesajului lui Iisus, când spune că nu poţi renaşte atâta timp cât nu mori.
Cu două sau trei zile în urmă, cineva m-a întrebat: “Bhagwan,
astăzi este Paştele. Poţi spune ceva despre această zi?” Un singur lucru:
În fiecare zi este Paşte, deoarece Paştele este ziua reînvierii lui Iisus -
moartea şi învierea fiinţei sale. Dacă eşti pregătit şi ai reuşit să pătrunzi
în interior, atunci şi pentru tine va fi zilnic Paşte. La început vei fi
crucificat pe crucea care există în svadhisthana. Tot ce trebuie să faci
este să te ridici pe ea şi să mori, apoi vei reînvia în manipura.
Odată ce ai reînviat în manipura, pentru tine moartea va dispărea -
vei deveni pentru prima oară conştient de o nouă lume, o nouă
dimensiune. Atunci vei putea vedea centrul următor, care devine
reînvierea, deoarece el este rezervorul energiei, chakra de conservare a
energiei.
După ce ai reuşit să depăşeşti centrul sexual şi să pătrunzi în
manipura, vei şti că ai posibilitatea să mergi şi mai departe. Ai deschis
două uşi. Acum nu mai poţi avea linişte până când nu deschizi toate
uşile. Nu mai poţi sta la intrare, ai pătruns în palat şi vei deschide uşă
după uşă.
Următorul centru este inima. Această chakră reprezintă hotarul
dintre centrii inferiori şi cei superiori. Primul este centrul sexual, apoi
cel al morţii şi al treilea este manipura.
159
A patra chakră se află în preajma inimii, anahata.

În iudaism, în special în filosofia cabalistică, sigiliul regelui
Solomon este unul dintre cele mai importante simboluri. Pe acest simbol
se află centrul inimii, reprezentat printr-o stea cu şase colţuri. Centrul
sexual are ca simbol un triunghi cu vârful în jos, în timp ce sahasrara
are ca simbol un triunghi cu vârful în sus. Înima se află la mijloc, unde
triunghiul sexualităţii întâlneşte triunghiul din sahasrara. Steaua lui
Solomon este constituită prin întâlnirea acestor două triunghiuri.
Odată ce ţi-ai deschis inima, atunci ţi se dezvăluie noi posibilităţi.
Mai jos de inimă rămâi un om limitat; dincolo de inimă devii un
supraom.
Al cincilea centru se află la nivelul gâtului, apoi urmează centrul
celui de-al treilea ochi şi ultimul este sahasrara.
Inima simte iubire, absoarbe şi devine iubire. Gâtul reprezintă
exprimarea, comunicarea, împărtăşirea. Când dăruieşti iubire celorlalţi,
atunci cel de-al treilea ochi începe să funcţioneze. Dăruieşte din ce în ce
mai mult şi te vei ridica din ce în ce mai sus. O persoană care doar
primeşte devine din ce în ce mai atrasă de lumea grosieră.
Aşadar există cinci corpuri, cinci mahabuta şi cinci centri plus
două poduri. Aceasta este harta. Dincolo de ea se află efortul
căutătorului, de a practica samyama asupra fiecărui aspect al fiinţei, de a
deveni iluminat, plin de lumină şi înţelepciune.
Şi acum sutrele:
44. Puterea de contactare a stării de conştiinţă care se află

dincolo de corpul mental şi complet independentă de el este denumită
mahavideha. Prin această putere este distrus vălul care acoperă
lumina.
Când ai depăşit corpul mental vei realiza că tu nu eşti mintea, ci
observatorul, martorul. Odată ce ai cunoscut faptul că visele, gândurile,
ideile sunt doar nişte obiecte, nişte nori care plutesc în conştiinţă, atunci
vei fi instantaneu separat de ei.
Puterea de contactare a stării de conştiinţă care se află dincolo de
corpul mental şi complet independentă de el este denumită mahavideha.
“Mahavideva” înseamnă “acela care a transcens corpul, care ştie că este
infinit, etern. Iar în momentul în care a realizat acest lucru: Prin această
putere este distrus vălul care acoperă lumina. Vălurile care ascundeau
realitatea se dizolvă şi lumina începe să îţi inunde fiinţa.
Odată transcens corpul mental, manomaya kosha, ai devenit
meditaţie, non-minte.
160
Efortul nostru trebuie îndreptat doar asupra detaşării,

conştientizării că nu suntem procesul gândirii.
45. Practicând samyama asupra stărilor grosiere, esenţiale,

subtile, interpenetrante şi asupra scopului celor cinci elemente -
panchabhutas. Aceasta este una dintre cele mai puternice sutre, având o
semnificaţie foarte importantă pentru ştiinţa viitorului. Într-o bună zi,
ştiinţa va descoperi adevărul exprimat prin această sutră. Toate
elementele lumii materiale, pancha mahabuta - pământul, aerul, apa,
focul, eterul - se nasc din nimic şi se retrag în nimic. Totul apare şi
dispare în vacuitate.
Oamenii de ştiinţă sunt de acord cu faptul că materia apare din
nimic. Când au pătruns adânc în materie, au descoperit că materia nu
există şi au ajuns la concluzia că ea se naşte din spaţiul pur, din vid.
Pare complet ilogic, dar viaţa este ilogică. Ştiinţa modernă a devenit şi
ea ilogică, deoarece dacă ar fi continuat să folosească numai logica nu
ar fi putut pătrunde realitatea. Dacă vrei să înţelegi realitatea trebuie să
renunţi la logică.
Cu 50 de ani în urmă, când oamenii de ştiinţă au descoperit faptul
că particulele electrice se comportă într-un mod foarte straniu - precum
maeştrii zen, absurd, ilogic, de neînchipuit.... Uneori aceste particule
cuantice se comportă ca o undă, alteori ca particule. Cercetătorii au fost
uimiţi: cum este posibil ca un lucru să fie două, particulă şi undă? Ca şi
cum un punct ar fi şi o linie, în acelaşi timp. Imposibil. Euclid nu ar fi
de acord cu aşa ceva. Aristotel va contrazice total acest fapt. Un punct
este un punct, iar o linie este o succesiune de puncte. Deci, cum ar putea
un punct să fie o linie, dar să rămână în acelaşi timp un punct? Până
acum 50 de ani, Euclid şi Aristotel au dominat, dar acum întregul lor
edificiu s-a spulberat, datorită descoperii modului de manifestare a unei
particule cuantice.
Logicienii au expus tot felul de argumente prin care arătau că aşa
ceva nu este posibil. Fizicienii au ridicat din umeri şi au spus: “Ce
putem face? Aici nu mai este o problemă despre posibil sau imposibil.
Aceasta este realitatea! Ce vină avem noi că particulele cuantice nu
urmează teoria lui Aristotel şi anulează complet sistemul geometric
euclidian? Nu avem decât să studiem mai departe această realitatea şi să
ne conformăm ei.” Acesta a fost unul dintre cele mai critice momente în
istoria conştiinţei umane.
Până nu demult s-a crezut că un lucru nu poate apărea decât ca
urmare a altui lucru. Simplu şi natural.
161
Cum ar putea ceva să apară din neant? Însă cercetătorii au ajuns să

descopere că acest lucru este foarte posibil. Materia apare şi dispare din
vacuitate. Acum ei au ajuns să vorbească despre găuri negre. Găurile
negre nu sunt altceva decât spaţii în care vacuitatea este extrem de
condensată. Ele sunt pline de energie, dar această energie este a
neantului. Când o stea explodează, imensa energie degajată de explozie
creează un vid şi în acel vid se formează o gaură neagră. Iar când
energia din acel vid condensat se linişteşte, îşi face apariţia o stea.
Materia devine non-materie; non-materia devine materie - ele se
află într-un continuu proces de transformare. Viaţa devine moarte:
moartea devine viaţă. Iubirea devine ură; ura devine iubire. Polarităţile
se transformă în permanenţă.
Această sutra spune: Practicând samyama asupra stărilor
grosiere, esenţiale, subtile, interpenetrante şi asupra scopului celor
cinci elemente - panchabhutas. Patanjali ne spune că dacă ajungem să
înţelegem adevărata natură a martorului interior şi dacă ne concentrăm,
dacă practicăm samyama asupra oricărui lucru material, putem face să
dispară şi să apară orice dorim. Materializarea şi dematerializarea
obiectelor devine posibilă.
În aceşti ultimi 50 de ani, ştiinţa a descoperit foarte multe lucruri -
a fost o perioadă de maximă înflorire ştiinţifică. Acum rămâne de văzut
dacă oamenii de ştiinţă pot dovedi practic transformarea materiei în
non-materie şi invers. Până la începutul secolului, orice sistem creat
părea complet invincibil, dar în prezent realitatea şi-a dezvăluit natura şi
a distrus toate dogmele, sistemele şi doctrinele existente.
Oamenii de ştiinţă spun că aceste lucruri deja se petrec în realitatea
fizică. Patanjali spune că putem pune în practică tot ce se întâmplă în
jurul nostru. Oare nu este posibil? Cu siguranţă că da. De exemplu, când
încălzim apă, la o sută de grade aceasta devine vapori. Dar acest lucru s-
a petrecut tot timpul, chiar şi înainte de descoperirea focului. Razele
soarelui evaporă apa din râuri şi mări, formându-se astfel norii care
revarsă apa pe pământ, într-un ciclu permanent. Apoi, omul a descoperit
focul şi a reuşit să pună în practică acest proces oricând doreşte.
Din moment ce un fenomen deja există, atunci pot fi descoperite
mijloace şi instrumente prin care acesta să fie recreat la o scară mai
mică. Nu trebuie decât să aflăm metoda. Materia devine non-materie şi
non-materia devine materie, lucrurile apar din vacuitate şi dispar în
aceasta.
162
Patanjali ne spune că putem în orice clipă să materializăm sau să

dematerializăm obiecte, dar pentru aceasta trebuie să ne recunoaştem
fiinţa interioară, care se află deasupra celor cinci corpuri.
46. După aceasta urmează atingerea lui anima şi a celorlalte opt

siddhis-uri care conduc la perfecţionarea corpului şi înlăturarea puterii
elementelor de obstrucţionare a trupului.
Apoi urmează cele opt puteri yoghine, siddhi. Prima este anima,
apoi laghima, garima şi altele. Prin aceste puteri, yoghinul îşi poate face
trupul foarte mic - chiar şi de dimensiunea unui atom; îl poate face
invizibil sau uriaş, cât să cuprindă întreg cosmosul, ori îl poate
materializa în mai multe locuri simultan.
Pare imposibil, dar nu este aşa. Lucrurile care au părut imposibile,
încet-încet au devenit posibile. Nimeni nu credea că omul va putea
vreodată zbura în înaltul cerului. Fraţii Wright, care au inventat
aeroplanul, au lucrat în secret - fiindu-le frică să destăinuie cuiva ce vor
să facă, deoarece puteau oricând fi închişi într-un spital de nebuni.
Primul zbor s-a efectuat într-un secret total. Acest prim zbor a durat
doar 60 de secunde, însă a schimbat total soarta umanităţii. Nimeni nu s-
a gândit că atomii există. Atomul a fost descoperit şi acum s-a ajuns la
folosirea energiei atomice - acum omul nu mai poate rămâne acelaşi.
S-au întâmplat multe lucruri despre care se credea că sunt
imposibil de realizat. Oamenii au ajuns pe Lună. Acesta a fost simbolul
imposibilităţii. Aproape în toate limbajele omenirii există expresia: “Nu
tânji la Lună” - adică nu dori imposibilul. Va trebui să ne schimbăm
acest gen de expresii. Şi, de fapt, odată cu aselenizarea, nimic nu ne mai
blochează calea - totul a devenit posibil.
Einstein a spus că dacă putem inventa un vehicul care să zboare cu
viteza luminii, atunci persoana care se va afla în acel vehicul nu va
îmbătrâni aproape deloc. De exemplu, un zbor până la marginea
sistemului solar şi înapoi durează câteva secunde, dar pentru oamenii de
pe Pământ vor trece mai mult de 30 de ani. Persoana care a călătorit cu
acel vehicul nu va simţi că a lipsit de acasă decât acele câteva secunde -
însă rudele şi prietenii săi vor îmbătrâni şi unii chiar vor muri. Pare ceva
imposibil, dar nu este.
Patanjali spune că imediat ce ai depăşit cele cinci corpuri, totodată
ai depăşit şi cele cinci elemente. Atunci te vei afla într-o stare în care
vei putea controla tot ce doreşti. Doar dacă îţi vine ideea că ai un corp
fizic infim, vei deveni atomic; sau dacă te gândeşti să îţi faci invizibil
trupul, acesta va dispărea instantaneu din planul fizic.
163
Dar nu înseamnă că trebuie neapărat să faci aceste lucruri. Buddha

nu s-a folosit niciodată de aceste puteri. Patanjali nu le-a folosit nici el.
Patanjali nu vrea decât să ne dezvăluie toate stările la care se poate
ajunge.
Pentru ce ar dori cineva care şi-a depăşit condiţia limitată să pună
în practică astfel de puteri? Pentru ce ar dori să devină invizibil, ori
infim? El nu este un magician. Nu poate fi interesat să amuze oamenii;
nu este interesat de faimă sau aplauze furtunoase. Pentru ce să facă
aceste lucruri? De fapt, când o persoană şi-a realizat Sinele, toate
dorinţele îi dispar. Siddhi apar când dorinţele dispar. Aceasta este
dilema: puterile îşi fac apariţia numai când nu mai există o persoană
care să dorească să le folosească.
Patanjali nu spune că yoghinii trebuie să folosească aceste puteri.
Căutătorii adevăraţi nu le-au folosit niciodată. Aceia care încearcă să le
pună în practică nu sunt yoghini. Iar persoanele care le folosesc, de fapt
nu le pot face - sunt doar nişte trişori.
Satya Sai Baba materializează tot felul de ceasuri. Acestea sunt
doar nişte trucuri şi nimeni nu ar trebui să fie încântat de ele. Tot ce face
Satya Sai Baba poate fi efectuat de mii de magicieni, dar la magicieni
nu merge nimeni pentru a li se închina, deoarece toţi ştiu că ei sunt nişte
trişori. Însă când cineva despre care se crede că este religios face
aceleaşi trucuri, oamenii cred că el înfăptuieşte miracole.
În această parte a tratatului său, Patanjali ne face atenţi la faptul că
puterile yoghine devin posibile, dar nu sunt niciodată actualizate,
deoarece persoana care dorea să le pună în practică nu mai există.
Miracolele apar atunci când nu eşti interesat de ele. Aceasta este politica
existenţei. Dacă doreşti puterea, rămâi neputincios; dacă nu doreşti,
devii omnipotent. De fapt, această lege este pusă în aplicare şi de legile
bancare: când nu ai bani, nici o bancă nu te împrumută; când ai bani,
orice bancă este gata să îţi ofere împrumuturi. Când nu ai nevoie, ai
totul la îndemână; când eşti nevoiaş, nu ai parte de nimic.
47. Frumuseţea, graţia, puterea şi tăria diamantului constituie
desăvârşirea trupului.
Patanjali nu vorbeşte despre corpul fizic. Acest corp poate fi
frumos, dar niciodată nu poate atinge frumuseţea perfectă. Corpul
energetic poate fi mult mai frumos decât cel fizic, iar al treilea corp
poate fi şi mai frumos decât al doilea. Frumuseţea este a centrului. Cu
cât te îndepărtezi mai mult de centru, cu atât devii mai limitat. Al
patrulea este şi mai frumos, iar al cincilea aproape atinge perfecţiunea
ajunge la 99 %.
164
Fiinţa ta adevărată este frumuseţea absolută, graţia, puterea şi tăria

diamantului. Are o rezistenţă extraordinară, dar în acelaşi timp este şi
catifelată precum o floare de lotus. Este minunată, dar nu fragilă. Este
puternică, dar nu dură. În ea se întâlnesc toate polarităţile...este ca o
floare de lotus creată dintr-o mie de diamante, ori un diamant creat din o
mie de flori de lotus, deoarece acolo se întâlnesc bărbatul şi femeia şi
transcendenţa. Acolo se întâlnesc soarele, luna şi transcendenţa.
O ramură a sistemului yoga se numeşte hatha - un cuvânt foarte,
foarte semnificativ. Ha înseamnă soare, iar tha înseamnă lună - hatha
înseamnă întâlnirea soarelui şi lunii. Unirea lor este yoga - unio mystica.
În corpul uman, după cum ne spune hatha yoga, există trei canale
energetice. Unul este cunoscut sub numele de pingala nadhi - canalul
din dreapta, conectat cu partea stângă a creierului, căruia i se mai spune
şi canalul soarelui. Al doilea este ida nadhi - canalul din stânga,
conectat cu partea dreaptă a creierului, numit şi canalul lunii. Şi al
treilea este canalul central, sushumna nadhi, constituit din uniunea
soarelui şi a lunii.
În mod normal, energia curge prin unul din cele două canale
secundare, pingala sau ida. Yoghinii însă îşi controlează energia şi o fac
să curgă prin canalul central, sushumna. Când energia începe să curgă
prin sushumna, acest fenomen este denumit “trezirea şarpelui”, ori
kundalini. Când o persoană ajunge să îşi trezească energia kundalini, ea
nu va mai fi bărbat sau femeie - devine complet echilibrată. Sau, altfel
spus, devine şi bărbat şi femeie, rezistent şi maleabil în acelaşi timp. În
sushumna dispar toate polarităţile; iar sahasrara este capătul canalului
median, sushumna.
Dacă trăieşti la nivelul cel mai de jos, adică prin centrul sexual,
muladhara, atunci energia va curge prin ida sau pingala şi vei rămâne
divizat. Vei căuta mereu o a doua persoană care să fie lângă tine şi te vei
simţi incomplet, dependent.
Imediat ce energiile interioare devin una singură, vei simţi
orgasmul cosmic şi ida şi pingala se dizolvă în sushumna. Atunci vei
simţi extazul etern şi vei fiinţa în permanenţă în centrul fiinţei tale reale.
Dar ţine minte: aceasta este doar o hartă. Noi nu vorbim despre
lucruri vizibile fizic. Există oameni care au încercat să disece corpul
uman pentru a vedea unde sunt aceste trei canale despre care vorbim,
ida, pingala şi sushumna. Ele nu există în corpul fizic, sunt doar nişte
simboluri, nişte indicatoare.
165
Alţii au încercat să disece trupul pentru a vedea chakrele. Un

doctor chiar a scris o carte în care încerca să dovedească unde se află
aceşti centri şi ce organe fizice le corespund.
Yoga nu este în acest sens ştiinţifică, ci alegorică. Ea ne arată ceva
existenţial, nu organe fizice. Cuvintele şi termenii folosiţi sunt doar
nişte indicii, simboluri pentru nişte fenomene vii. Nu permite cuvintelor
să te limiteze şi nu încerca să construieşti prin ele o doctrină. Rămâi
fluid, înţelege indiciile şi porneşte la drum.
Mai doresc să explic încă un termen: urdhwareta - ridicarea
energiei. În prezent, majoritatea oamenilor trăiesc numai prin centrul
sexual, iar din acest centru energia se scurge în afară. Urdhwareta
înseamnă curgerea energiei în sens invers. Este un fenomen foarte subtil
şi delicat, căruia trebuie să i se acorde o foarte mare atenţie. Dacă nu
eşti atent, ai toate şansele să devii o fiinţă pervertită. Totodată este şi un
proces foarte periculos; tocmai de aceea yoghinii i-au dat denumirea de
“puterea şarpelui”. Este exact ca atunci când ai prinde un şarpe veninos
şi ai începe să te joci cu el.
Foarte mulţi oameni au încercat să îşi reprime energia sexuală
pentru a porni procesul Urdhwareta, dar nu au reuşit şi au devenit chiar
mai perverşi decât oamenii obişnuiţi.
“Da” - i-a spus Abe prietenului său Issy - “mi-e teamă că fiul meu
m-a dezamăgit complet. Ştii cât de mult m-am luptat să îi ofer o
educaţie pe care eu nu am avut-o niciodată; l-am trimis la cea mai bună
facultate din oraş şi acum ce crezi că îmi face? Vine la fabrica mea de
lenjerie pentru femei de-abia la ora 10 dimineaţa; la ora 11 începe să îşi
bea cafeaua; la ora 12 pleacă să mănânce şi se întoarce pe la ora 14; iar
de la 14 la 16 începe să flirteze cu manechinele. M-a făcut de ruşine!”
“Abe” - i-a spus Issy - “ceea ce ai păţit tu este nimic; problema
mea este de o mie de ori mai mare. Ştii şi tu cât de mult m-am luptat să
îi ofer băiatului meu o educaţie pe care eu nu am avut-o niciodată; l-am
trimis la cea mai bună facultate din ţară şi acum ce crezi că îmi face?
Vine la fabrica mea de lenjerie de-abia la ora 10 dimineaţa: la ora 11
începe să îşi bea cafeaua; la prânz pleacă să mănânce şi se întoarce pe la
ora 14; iar de la 14 la 16 începe să flirteze cu manechinele. M-a făcut de
ruşine!”
“Dar Issy, cum poţi spune că problema ta este de o mie de ori mai
mare? Este aceeaşi poveste pe care ţi-am spus-o şi eu.”
“Abe, cred că ai uitat un lucru: eu mă aflu în ramura lenjeriei
masculine.”
166
Dacă nu ştii ce să faci cu energia sexuală, atunci cu siguranţă vei

începe să o foloseşti în mod greşit. Şi există o mie şi una de perversităţi:
Cel mai bine este să o laşi aşa cum este.
Acesta este motivul pentru care este necesar un Maestru care
cunoaşte ce să facă şi ce să te îndemne să faci; cineva care să poată
pătrundă în tine şi să vadă dacă se produce canalizarea corectă sau nu.
Nu reprima. Este mai bine să fii natural şi normal decât pervertit.
Însă doar a fi normal nu este îndeajuns. Mult mai mult este posibil.
Transformă-te. Nu reprimarea este calea pentru urdhwareta, ci
transformarea. Şi aceasta poate fi realizată foarte uşor prin purificarea
trupului şi a minţii. Doar prin puritate, lumină şi neîmpovărare vei fi
capabil să îţi ridici energia spre centrii superiori.
Kundali înseamnă “încolăcit”, de aceea yoghinii au denumit
această energie “puterea şarpelui”. Când îşi înalţă capul şi începe să
urce, se produce una dintre cele mai minunate experienţe. Odată cu
trecerea prin fiecare centru, ţi se vor revela din ce în ce mai multe
lucruri. Energia trebuie să treacă prin toţi centrii; numai atunci aceştia îţi
vor revela frumuseţea lor, viziunile, poezia, cântecele şi dansurile lor. Şi
în fiecare centru produce un orgasm superior centrului lui inferior.
Orgasmul sexual este primul şi este cunoscut de majoritatea
oamenilor. Apoi, urmează orgasmul din manipura. Un orgasm mult
superior acestora se produce în centrul iubirii, în inimă. Superior
acestuia este orgasmul creativităţii şi împărtăşirii, dăruirii. Penultimul se
produce în cel de-al treilea ochi - unde vei vedea viaţa exact aşa cum
este şi vei obţine claritatea privirii. Iar ultimul apare în clipa în care
energia pătrunde în sahasrara.
Aceasta este harta. Dar nu încerca să o urmezi pentru a obţine
puteri supranaturale. Încearcă să te cunoşti - cine eşti cu adevărat. Nu
porni în căutarea puterilor, ci a păcii. Pacea să fie ţelul tău.
Acest capitol despre care vorbim este intitulat Vibhuti Pada;
vibhuti înseamnă “putere”. Patanjali l-a inclus în tratatul său astfel încât
discipolii săi şi toţi aceia care urmează ştiinţa yoga să fie atenţi să nu
devină încătuşaţi de puterile care le apar pe drum. Odată ce ai fost prins
în mrejele puterilor supranaturale, nu te vei mai afla pe o cale spirituală,
ci pe una a ego-ului. Atunci zborul va înceta şi vei fi ţintuit la pământ.
Iar scopul pentru care trăieşti este acela de a te înălţa cât mai sus şi a
zbura până unde abisul se deschide în faţa ta şi eşti absorbit în sufletul
cosmic.
Pacea să fie ţelul tuturor.
167
X. ALEGEREA ÎNSEAMNĂ IAD
1. Bhagwan, tu îmi spui să plutesc, dar corpul meu este atât de

împovărat de greutatea inertă a minţii încât simt că mă scufund.
Aşa că nu fac altceva decât să înot plin de panică.
A pluti înseamnă un mod de viaţă total nou. Până acum ai fost

obişnuit să lupţi, să înoţi împotriva curentului. Ego-ul se hrăneşte cu
această luptă. Când nu lupţi, ego-ul pur şi simplu se dizolvă. Pentru ego,
lupta înseamnă existenţa lui. Oamenii nu fac altceva decât să se lupte în
permanenţă între ei. Oamenii obişnuiţi se luptă cu alţii; cei spirituali se
luptă cu ei înşişi.
Realitatea apare doar când ai încetat să mai lupţi. Atunci începi să
dispari, deoarece fără luptă, ego-ul nu mai poate exista nici măcar o
singură clipă. El are nevoie de o pedalare continuă. Este la fel ca o
bicicletă: dacă ai încetat să mai pedalezi, aceasta va cădea - poate nu
imediat, deoarece există inerţia, dar după un timp cu siguranţă se va
prăbuşi la pământ. Ego-ul are nevoie de cooperarea ta, de luptă, de
conflict.
Când spun că trebuie să pluteşti, mă refer la faptul că eşti o
particulă atât de mică a cosmosului încât este complet absurd să lupţi cu
el. Cu cine vei lupta? A lupta înseamnă a te afla în conflict cu
Dumnezeu, deoarece El se află pretutindeni în jurul tău. Încearcă să
înoţi împotriva curentului şi vei fi împotriva lui Dumnezeu. Dacă
Dumnezeu curge spre ocean, atunci de ce să nu curgi şi tu odată cu El?
Imediat ce ai început să pluteşti în voia râului, vei avea o viziune
şi o calitate interioară complet diferită. Asupra ta va descinde
necunoscutul. Tu nu vei mai fi acolo; vei deveni doar un releu - o
receptivitate extraordinară. Când lupţi, te contracţi şi solidifici; când nu
lupţi, devii deschis şi receptiv. Fără să te temi pluteşti odată cu râul,
curgi odată cu viaţa.
Întrebarea ta este: “Tu îmi spui să plutesc, dar îmi este teamă că
dacă o fac mă voi scufunda şi mă voi îneca.”
168
Este bine dacă te scufunzi, deoarece numai ego-ul se poate îneca,

nu şi tu. Când lupţi, de fapt ego-ul este cel care luptă cu miezul interior.
Doar prin această scufundare vei fi capabil să exişti cu adevărat. Alege
şi alegerea ta va fi a ego-ului. Nu alege nimic, permite-i vieţii să aleagă
în locul tău şi vei dizolva ego-ul. Alegerea înseamnă iad. Nu alege. Fie
ca această rugăciune a lui Iisus să răsune în inimile tuturor: “Facă-se
voia Ta, vie împărăţia Ta.”
Scufundă-te şi dispari din această stare a fiinţării limitate. Atunci
nu vei mai fi uman, ci suprauman. Întreaga viaţă îţi va deveni o viaţă de
beatitudine.
Am auzit că un suflet ghinionist a ajuns la porţile iadului, unde a
fost întâmpinat chiar de bătrânul Satana: “Din ce grup doreşti să faci
parte?”
“Cum adică din ce grup?” - a întrebat noul venit.
“Ştii” - i-a spus diavolul - “avem aici tot felul torturi şi le
permitem sufletelor să îşi aleagă ce doresc. Noi credem în democraţie,
nu suntem nişte dictatori. Tu eşti cel care alege. Şi nici nu te grăbeşte
nimeni să alegi imediat. Dar ţine minte, odată ce ai ales, vei rămâne cu
acea tortură pentru eternitate. Aşa că trebuie să fii foarte atent. Acum,
hai să îţi prezint ce avem noi aici.”
Diavolul a început să îi arate un grup care era cufundat în smoală
topită; alt grup era mâncat de viermi; altul era împuns în permanenţă cu
săgeţi înroşite în foc şi aşa mai departe. În cele din urmă au ajuns lângă
un grup de suflete care beau ceai şi erau cufundate până la mijloc într-o
groapă cu gunoaie urât mirositoare.
“Nu pare prea rău” - s-a gândit noul venit. “Voi alege acest grup” -
i-a spus diavolului.
“Eşti sigur? Ţine minte, mai târziu nu te vei mai putea răzgândi şi
vei sta veşnic aici.”
“Da, bineînţeles că sunt sigur - acest grup îmi convine.”
‘Foarte bine” - a spus diavolul - “acolo vei sta.”
Imediat ce sufletul a fost cufundat până la mijloc în acea groapă, s-
a auzit un fluier şi o voce care a strigat: “Gata, pauza a luat sfârşit!
Acum treceţi la poziţia stând pe cap!”
Orice ai alege, vei alege iadul. Alegerea înseamnă iad. Cum crezi
că au creat oamenii toată nebunia din jurul lor? Prin alegere. Când alegi
nu îi permiţi lui Dumnezeu să aleagă pentru tine.
Krishnamurti insistă foarte mult asupra nealegerii. Dar aceasta este
doar prima jumătate a practicii. A doua jumătate este următoarea: dacă
nu alegi, atunci Dumnezeu va alege în locul tău.
169
Viaţa va continua, însă tu nu vei mai fi acolo. Acest tu este ego-ul.

Nu îi mai permite acestuia să stea între tine şi Dumnezeu. Există un
proverb care spune: “Omul propune şi Dumnezeu dispune.” Dar
realitatea este alta: “Dumnezeu propune şi omul dispune.”
Odată ce ai simţit beatitudinea nealegerii şi ai plutit în voia râului,
vei renunţa definitiv la alegere. Altminteri, nici o alegere nu îţi va oferi
liniştea - orice vei alege îţi va provoca suferinţă.
De aceea: cufundă-te în curentul vieţii - fă-o cu binecuvântarea
mea.
Iisus a spus şi el acelaşi lucru când a făcut referire la faptul că
aceia care se agaţă de viaţă o vor pierde, iar cei care renunţă la viaţă o
vor câştiga pentru vecie. Sufiţii spun şi ei acelaşi lucru: “Mori înainte de
moarte şi vei deveni nemuritor.”
Moartea ego-ului se produce numai prin dăruire şi abandonare.
Mulţi mă întreabă cum să nu mai fie egoişti. Aşa ceva nu se poate. Orice
vei face, nu vei scăpa de ego. Încearcă să îţi disciplinezi ego-ul şi vei
vedea că nu vei reuşi, deoarece în tot ce faci, tu eşti cel care hrăneşte
ego-ul. Poţi încerca să devii umil, însă dacă aceasta este practicată,
impusă de tine, nu va fi o pioşenie adevărată - adânc în interior ego-ul
va rămâne stăpânul şi va spune: “Uite, cât de umil sunt!”
Am auzit că un pacient de-al lui Adler - marele psiholog care a
definit termenul de “complex de inferioritate” - după mai multe luni de
psihanaliză, fiindu-i descoperită boala de care suferă, a spus: “Da, acum
cel puţin ştiu de ce sufăr. Acum ştiu că am cel mai bun şi frumos
complex de inferioritate din lume!”
Cel mai bun şi frumos complex de inferioritate? Da, este foarte
posibil - se întâmplă în fiecare zi. Ego-ul se poate lăuda chiar şi cu o
boală. Poţi avea un complex de superioritate faţă de un complex de
inferioritate. Omul este atât de ridicol.
Observă atent chipul preoţilor şi vei vedea că la suprafaţă se va
vedea pioşenia, dar în interior va răsuna puternic mândria. Spune-i unui
astfel de om că ai întâlnit pe cineva mult mai umil decât el şi vei vedea
cum se înfurie. Se va simţi insultat, deoarece nimeni nu poate fi mai
umil decât el. Ego-ul este acela care te face să crezi că ai cea mai
frumoasă casă, cea mai frumoasă maşină, cei mai mulţi bani, cea mai
măreaţă cunoaştere. Ego-ul nu face altceva decât să compare.
Nu poţi acţiona direct asupra ego-ului, deoarece el nu există.
Trebuie doar să vezi şi să înţelegi că nu poţi face nimic şi prin această
înţelegere devii deschis faţă de viaţă.
170
Atunci viaţa va începe să curgă prin tine, aşa cum o adiere

răcoroasă pătrunde în camera ale cărei geamuri sunt deschise. În
prezent, omul este precum o cameră cu geamurile şi uşile sigilate -
înăuntru nu mai poate pătrunde nici măcar o rază de lumină. Omul este
închis în el însuşi. Şi, bineînţeles, este normal să înceapă să se simtă
sufocat.
Ştiu că este foarte dificil să te scufunzi în adâncul râului vieţii.
Uneori poţi irosi vieţi întregi până să faci saltul. Dar, după câteva
străfulgerări, vei reuşi să îl faci. Încearcă să nu mai înoţi, să nu mai
depui nici un efort, permiţându-i râului să te conducă. Stai într-o grădină
şi nu alege. Nu spune că o floare este frumoasă, iar alta este urâtă. Nu
diviza, doar fii prezent şi receptiv faţă de tot ce te înconjoară. Mergi la
piaţă, dar nu condamna, nu spune nimic, nu aprecia. În fiecare acţiune
întreprinsă învaţă cum să exişti, cum să fiinţezi fără nici o evaluare.
Deoarece imediat ce ai evaluat, ai ales, în clipa în care spui că un lucru
este bun, de fapt afirmi: “Aş dori să îl am.” Imediat ce ai spus că un
lucru este rău, de fapt afirmi: “Nu mi-ar plăcea să am aşa ceva.”
Atracţia şi repulsia aparţin dualităţii, ego-ului.
Căile ego-ului sunt foarte subtile. Trebuie să fii foarte atent.
Odată ce ai cunoscut - chiar şi pentru o singură clipă că ego-ul nu
există - brusc toate uşile se vor deschide şi din toate direcţiile viaţa
adevărată va descinde asupra ta. Însă această descindere este foarte
fragilă. Dacă nu eşti foarte atent nu o vei putea simţi. Atingerea lui
Dumnezeu este foarte delicată. Este nevoie de o sensibilitate
extraordinară pentru a o putea simţi.
Ieri am citit o poezie de Huub Oosterhuis:
Dumnezeu nu îşi trimite cuvântul
Ca un imens torent de apă
Vuind dezlănţuit şi aprig
Zburând năvalnic peste noi,
Ci precum o rază de soare
Sau un ram verde în iarnă.
O ploaie picurând lin pe pământ:
Aşa vine Dumnezeu la noi.
“...o ploaie picurând lin pe pământ: aşa vine Dumnezeu la noi.”
În abandonul profund, în atenţie şi sensibilitate vei simţi ceva ce
nu ai mai simţit şi cunoscut niciodată. Aceasta a fost întotdeauna în tine,
dar erai prea grosier pentru a o simţi, erai prea ocupat cu lupta, cu
dorinţele ego-ului.
171
Ea a fost veşnic în tine, însă tu nu erai prezent. Te-a aşteptat

mereu, dar ai uitat să vii acasă. Renunţă la ego şi întoarce-te la căminul
tău adevărat.
Renunţă la tine. Asta este tot ceea ce te învăţ. Dacă este să te învăţ
ceva, atunci nu te învăţ decât cum să mori, deoarece ştiu că numai prin
moarte apare învierea.
2. În această dimineaţă ai vorbit despre necesitatea de a fi

responsabil, independent, solitar. Am fost iniţiat în rândurile
sannyasinilor ca o scuză pentru a evita aceste lucruri, dar văd că şi
acum te întreb tot timpul ce să fac, îţi solicit prezenţa când sunt trist
şi singur, imaginându-mi-te lângă mine şi gonindu-mi singurătatea.
Mă simt complet iresponsabil şi nu înţeleg ce înseamnă să fii
sannyasin.
Întotdeauna vei fi confuz dacă te bazezi pe altcineva, deoarece
înţelegerea nu va fi a ta, iar înţelegerea nu poate fi împrumutată. O
perioadă de timp te poţi păcăli, însă realitatea va răbufni în faţa ta şi vei
redeveni confuz. Astfel, singura cale prin care poţi evita confuzia este
non-raţiunea, atenţia, conştientizarea.
Ori de câte ori începi să te bazezi pe cineva, nu faci altceva decât
să eviţi conştientizarea - şi ai fost condiţionat încă de mic să depinzi de
altcineva. Părinţii, familia, societatea, educaţia, politicienii, toţi continuă
să te îndemne să te bazezi pe ceilalţi. În acest mod poţi fi manipulat mai
uşor, poţi fi dominat, exploatat şi oprimat. Pur şi simplu devii un sclav.
Condiţionarea este reală, iar când cineva vine la mine aduce cu el
şi această condiţionare. Mintea funcţionează prin condiţionare şi, astfel,
va începe să depindă de mine. Dar eu nu voi permite acest lucru,
deoarece doresc ca fiecare om să stea pe propriile sale picioare şi să aibă
propria sa înţelegere.
Când apare confuzia.... Eu spun ceva şi tu începi să crezi în ceea
ce spun - însă acel lucru nu a pornit din fiinţa ta, nu este viziunea sau
percepţia ta. Problema cea mai mare apare atunci când începi să înveţi
pe de rost tot ce spun şi încerci să trăieşti prin această cunoaştere
împrumutată. Viaţa se transformă în fiecare clipă. Înţelegerea mea din
acest moment poate că nu îţi va fi de nici un ajutor pentru momentul
următor. Ceea ce am înţeles eu în această clipă nu poate deveni pentru
tine un punct de referinţă permanent. Şi dacă accepţi totul verbal,
intelectual, mental, atunci te vei afla într-o confuzie continuă, deoarece
viaţa îţi va sabota mereu aşa-zisa ta înţelegere.
172
Viaţa crede doar în înţelegerea reală. Iar real înseamnă ceva

autentic, propriu.
Eu nu mă aflu aici pentru a oferi cunoaştere verbală sau teorii.
Acest lucru s-a făcut timp de secole şi omul a rămas mai ignorant ca
oricând. Nu doresc decât să te fac atent la ceea ce este ascuns în fiinţa
ta, la sursa de lumină interioară. Descoperă acea sursă. Permite-i luminii
să te călăuzească şi atunci vei începe să trăieşti cu adevărat. În acel
moment, orice problemă va apărea nu o vei mai rezolva cu ajutorul
experienţelor şi cunoaşterii din trecut. Vei analiza şi vei înţelege totul în
prezent.
Orice aş spune va aparţine trecutului. Chiar în acest moment
cuvintele mele devin trecut. Viaţa curge constant şi nu se opreşte
niciodată.
Priveşte totul deschis; altminteri vei fi întotdeauna confuz.
Cu mine vei avea mereu probleme. Data viitoare când vei pune o
întrebare asemănătoare, răspunsul meu nu va mai fi acelaşi. Eu nu
trăiesc decât în prezent şi răspund situaţiei întâlnite. Iar dacă vei încerca
să îmi aduni răspunsurile, nu doar că vei deveni confuz, ci chiar poţi
înnebuni. Răspunsurile mele nu sunt consistente. Dar ce pot face? Viaţa
nu este nici ea consistentă. Nu pot decât să fiu sincer şi să urmez calea
vieţii; altminteri, voi trăda viaţa. Îmi pot trăda trecutul, dar niciodată
prezentul. Îmi pot contrazice afirmaţiile, însă nu pot contrazice clipa
actuală.
Este normal să apară confuzia. Într-o zi spun ceva, în altă zi spun
altceva. Nu încerca să compari cuvintele şi răspunsurile mele. Doar
ascultă-mă. Şi, de asemenea, nu îmi învăţa pe de rost răspunsurile. Nu
te interesa de ceea ce spun, ci fii atent la cum spun. Observă modul în
care acţionez faţă de o situaţie. Fiinţarea şi existenţa sunt importante,
nu răspunsurile.
Când vei putea învăţa cum să fiinţezi şi să trăieşti în prezent,
atunci vei deveni respons-abil. Sensul pe care îl acord eu termenului de
“responsabilitate” este complet diferit de acela oferit de dicţionare, unde
i se acordă sensul de datorie, obligaţie. Mama îi spune copilului: “Tu
eşti responsabil faţă de mine, pentru că eu te-am crescut.” Tatăl îi spune
şi el acelaşi lucru; învăţătorii îi spun: “Eşti responsabil faţă de noi,
deoarece noi ţi-am oferit educaţia pe care o ai.”
Prin “responsabilitate”, eu înţeleg trăire, fiinţare reală. Nu eşti
responsabil faţă de nimeni şi nimic decât faţă de propria ta fiinţă, în
această clipă. Ai responsabilitatea să fii responsabil - să răspunzi cu
inima deschisă, cu receptivitate şi vulnerabilitate.
173
Nu ţinând pumnii încleştaţi; nu prin hoţie şi închidere.... Atunci

vei pluti odată cu fluxul vieţii...clipă de clipă...şi răspunsul va fi mereu
altul, deoarece viaţa este schimbătoare.
Când este foarte cald, cauţi un loc răcoros; când este mai frig cauţi
să stai sub razele soarelui. Însă nimeni nu îţi va spune că acţiunile tale
nu sunt deloc consistente: “Ieri te-ai adăpostit la umbră, iar astăzi stai la
soare! Păi, ce faci? Ori stai la soare, ori la umbră? Alege!” Vei râde faţă
de o astfel de absurditate, dar problema este că oamenii tocmai asta
aşteaptă de la tine.
În jurul tău totul curge, se transformă. Nu te bloca şi nu te agăţa
de tot felul de idei fixe, pentru că altfel vei deveni confuz.
De asemenea, nu asculta la ce îţi spun alţii, ci ascultă-ţi propria
inimă.
De ceea ce oamenii s-au temut, în cele din urmă s-a întâmplat:
exploziile nucleare în lanţ au distrus orice creatură şi fiinţă vie de pe
Pământ.
Normal, la porţile raiului era o confuzie teribilă. Sfântul Petru,
pentru a decongestiona aglomeraţia, a pus două tăbliţe pentru
îndrumarea sufletelor.
Pe una din tăbliţe scria “Şefi'’, iar pe cealaltă scria “Bărbaţi aflaţi
sub papucul femeilor”. În spatele plăcuţei “Şefi” se afla un singur
bărbat, în timp ce în spatele celeilalte coada se întindea până la capătul
Căii Lactee.
Sfântul Petru, curios, l-a întrebat pe acel suflet solitar: “Cum se
face că eşti singurul care stă aici?”
Răspunsul a venit în şoaptă: “Nu ştiu - soţia mi-a spus să stau aici.
Uneori este soţia, alteori este soţul, câteodată tatăl, mama, ori chiar
gurul. Cineva îţi spune să stai undeva şi tu nu ştii de ce o faci. Fii atent
şi priveşte, înţelege pentru ce te afli într-un loc anume.
Este puţin mai complicat. Chiar dacă te decizi să urmezi pe cineva,
ascultă-ţi inima. Eu nu spun să nu urmezi pe nimeni, pentru că dacă
inima simte acest lucru, atunci ce poţi face? Dar fii atent la ce simţi,
deoarece în ultimă instanţă tu eşti cel responsabil pentru fiinţa ta. Orice
altceva este secundar - tu eşti primar. Tu eşti centrul lumii tale.
Dacă alegi să mă urmezi, ori să te iniţiez, ori să mi te abandonezi,
mai întâi vezi dacă simţi din inimă acest lucru. Altminteri vei fi mereu
confuz şi vei gândi: “Ce caut eu aici? De ce am devenit sannyasin?” Nu
o face doar pentru că îţi spune cineva. Simte. Şi atunci confuzia nu va
mai apărea. Nu mai are cum să apară.
174
Confuzia îşi face apariţia numai atunci când tu nu funcţionezi din

centrul interior. Dacă funcţionezi după spusele altcuiva este normal să
devii confuz. Foarte mulţi oameni trăiesc prin sfaturile, îndemnurile şi
înţelegerile altora. Oamenii şi-au lăsat viaţa în mâinile altora.
Simte! Dacă nu simţi nimic, atunci aşteaptă. Fii tăcut, ai răbdare şi
aşteaptă. Pentru ce să te grăbeşti? Unde să te grăbeşti? Iar când ai simţit
că sentimentul este profund şi că rădăcinile sale pornesc din centrul
fiinţei tale, atunci porneşte la drum şi nu vei mai fi niciodată confuz.
3. Bhagwan, ce este o problemă?

Uite, acum tu îmi creezi o problemă. Este ca şi cum ai întreba: “Ce
este culoarea galbenă?” Există flori, frunze, fructe şi o mie de alte
lucruri care sunt galbene; dar ai văzut vreodată galbenul? Nu. Obiecte
care par galbene poţi vedea mereu, dar galbenul în sine nu îl vei putea
vedea niciodată.
Există probleme şi probleme, însă nu vei cunoaşte niciodată ce
este problema - aceasta, de fapt, nu există. Problemele există deoarece
există în tine un conflict interior. Când mintea este divizată, atunci apar
problemele. Vrei să faci un lucru, dar în acelaşi timp doreşti să faci şi
altceva - nehotărârea creează conflicte şi probleme. Dar când eşti unul,
acolo nu va exista nici o problemă. Pur şi simplu vei acţiona.
Sfântul Augustin a spus: “Ştiu ce este timpul, dar când cineva
doreşte să îl definesc, mă pierd.” Îi poţi arăta cuiva cât este ora, dar nu îi
poţi spune ce este timpul.
Înţeleg de ce a apărut această întrebare. Există oameni care sunt
atât de confuzi încât nici măcar nu se pot decide dacă au sau nu o
problemă. Ei au ajuns în această stare deoarece au pierdut contactul cu
inima, cu fiinţa lor interioară. Îmi ceri să îţi spun cu ce probleme te
confrunţi, dar nu vrei numai atât, ci doreşti ca eu să îţi ofer şi soluţia la
ele.
Fiecare om are problemele sale. Un creştin are probleme diferite
de cele ale unui hindus; un jainist nu poate avea probleme asemănătoare
cu cele ale unui evreu. Problemele fiecăruia dintre ei sunt teologice; ei
au fost învăţaţi, condiţionaţi cu ele.
Umanitatea a fost şi încă mai este exploatată de o tagmă de preoţi
şi politicieni. Mai întâi ei te învaţă ce să întrebi şi apoi îţi oferă
răspunsul. Totul este o falsitate. Şi ei nu te vor învăţa să pui decât
întrebările la care pot răspunde, astfel încât jocul să se desfăşoare la
infinit.
175
Dacă îi pui unui jainist o întrebare la care tradiţia sa nu oferă nici

un răspuns, el nu va şti ce să îţi răspundă. De exemplu, dacă îl întrebi de
ce a creat Dumnezeu această lume, el va fi complet debusolat, deoarece
în teologia sa nu există Dumnezeu. În teologia jainistă se spune că nu a
fost nimic creat. Lumea a existat şi există veşnic. În limbajul jainist nici
măcar nu există cuvântul “creaţie”. Pentru ei nu există creaţie, deci cum
ar putea să existe un creator? Pentru jainişti, lumea este eternă şi
necreată.
Nu pune niciodată o întrebare teologică, deoarece aceasta este
împrumutată. Descoperă întrebările existenţiale. Observă care sunt
problemele tale. Vezi din ce cauză te strânge pantoful.
Problemele sunt individuale - ele nu reprezintă un fenomen
universal. Fiecare dintre noi are o problemă aparte de a altcuiva.
Problemele sunt la fel de diferite ca şi amprentele.
Când văd că oamenii pun întrebări împrumutate, nu le răspund -
nu pot să le răspund. Întrebarea sau problema ta trebuie să îţi aparţină,
să poarte semnătura ta. Aceasta trebuie să provină din viaţa trăită, din
întreceri, din confruntări.
Am auzit că, în sfârşit, după multe insistenţe, Cohen a fost convins
să se întâlnească cu o fată. În definitiv, era frumoasă, bogată, talentată şi
educată.
Cohen a plăcut-o şi s-a căsătorit cu ea.
A doua zi după căsătorie, Cohen se duce la prietenul care îl
îndemnase să se întâlnească cu ea, reproşându-i: “Ai vrut să îţi bagi joc
de mine, nu-i aşa? Chiar ea mi-a spus că s-a culcat cu jumătate din
bărbaţii din Poona.”
“Şi? În definitiv, nu este un oraş foarte mare” - i-a răspuns
prietenul.”
Fiecare are problemele sale. Ţine minte: când o problemă este
individuală, atunci ea poate fi rezolvată, deoarece este reală. Dacă ai
împrumutat-o din societate, atunci nu o poţi rezolva, deoarece nu îţi
aparţine. Este ca şi cum ai considera boala de care suferă cineva ca fiind
a ta.
Există oameni care se îmbolnăvesc doar citind în ziare sau auzind
la ştiri că urmează să apară o epidemie.
Am auzit despre un bărbat care şi-a sunat doctorul târziu în noapte
şi a început să îi descrie simptomele care au început să apară. După
câteva clipe, doctorul i-a spus: “Mai pe scurt, pentru că am citit şi eu
articolul despre epidemia de gripă care urmează să vină în oraş. Mai pe
scurt!”
176
Observă-ţi mintea. Aceasta imită atât de mult, încât poate fi rapid

impresionată de problemele altora şi îţi poate sugera că acelea sunt şi
problemele tale. Dacă o problemă este reală, atunci poate fi rezolvată.
Iată şi definiţia pe care o dau unei probleme: aceea de a putea fi
rezolvată. Dacă nu poate fi rezolvată, înseamnă că nu este o problemă.
O boală este reală doar în clipa în care poate fi vindecată. Toate bolile
sunt vindecabile, cel puţin teoretic; dacă nu ai o astfel de boală,
înseamnă că suferi de o boală incurabilă - şi atunci nimeni nu te poate
ajuta, deoarece totul se află doar în mintea ta.
Aşadar, primul lucru care trebuie înţeles despre o problemă este
acela că ea trebuie să fie existenţială, nu teologică, filosofică sau
speculativă. Mai degrabă trebuie să fie psihologică - să apară dintr-un
conflict real.
Aproximativ 90 % din problemele oamenilor apar datorită faptului
că se agaţă de gânduri negative. Când se produce o situaţie care nu se
află în concordanţă cu gândul tău, problema îşi face apariţia - şi tu vei
dori să schimbi situaţia, în loc să te ocupi de gândul apărut. Fii
întotdeauna pregătit să îţi controlezi mintea, deoarece viaţa nu poate fi
transformată datorită ideilor pe care le ai. Însă noi am învăţat tot felul de
metode prin care privim viaţa, prin care o interpretăm şi prin care
rămânem blocaţi în anumite rutine.
Un bărbat mai firav se temea foarte tare de şeful său. Într-o bună
zi, i-a spus colegului de lucru că nu se simte bine şi acesta l-a întrebat de
ce nu se duce acasă.
“Oh, nu pot face acest lucru!”
“De ce nu? Nu fi prost, şeful nu o să îşi dea seama. Şi astăzi nici
măcar nu a venit la serviciu.”
În cele din urmă bărbatul s-a lăsat convins şi a plecat acasă. Când
a ajuns, a privit pe geam şi l-a văzut pe şeful său sărutându-se cu
nevasta sa. Bărbatul a fugit imediat înapoi la muncă şi i-a spus
colegului: “Ce fel de prieten îmi eşti? Era gata-gata să fiu prins!”
Un vechi şablon raţional. Situaţia a fost total diferită. Acum el
putea să îl prindă pe şeful lui şi relaţia dintre ei putea fi cu totul alta.
Observă viaţa şi nu te lăsa controlat de minte. Nu te îngrijora de
nimic şi vei vedea că majoritatea problemelor vor dispărea. Iar cele care
rămân vor fi cu siguranţă reale, existenţiale - şi de acestea ai nevoie,
deoarece nu poţi evolua decât prin ele. Este necesar un conflict, o
durere, o suferinţă.
177
Acestea te vor cristaliza, te vor face să devii mai atent, mai

conştient. Şi după ce vei transcende o problemă vei deveni extatic.
Un alpinist depune un efort foarte mare pentru a escalada un pisc.
Urcuşul îi pare la un moment dat chiar imposibil - însă după ce a ajuns
în vârf, se întinde pe spate şi se lasă cuprins de fericire că a reuşit. Dar
numai după un efort. Altul poate ajunge pe acelaşi vârf cu ajutorul unui
elicopter, însă prin aceasta nu înseamnă că îl merită. Căile lor sunt
complet diferite. Şi, de fapt, ei nici nu ating acelaşi pisc. Metodele
folosite schimbă finalul. Al doilea coboară din elicopter şi va spune:
“Mda, mă aşteptam să fie aşa.” Bucuria sa va fi la fel ca aceea a unuia
care după ce s-a îndopat până la refuz cu mâncare, i se pune în faţă o
farfurie cu tot felul de bunătăţi - el nu va mai putea mânca nimic,
deoarece apetitul i-a dispărut - iar lângă el se află o persoană care nu a
mai mâncat nimic de câteva zile, şi care este extrem de bucuroasă.
Pentru a ajunge pe vârful muntelui trebuie să nu îţi lipsească
apetitul - iar apetitul creşte odată cu urcuşul. Vei deveni din ce în ce mai
înfometat, din ce în ce mai obosit, din ce în ce mai pregătit...iar când
ajungi în vârf, te vei odihni. Ţi-ai câştigat acest drept.
În viaţă nu poţi obţine nimic fără să meriţi. Iar dacă încerci să
păcăleşti viaţa, vei pierde foarte multe.
Aşadar, renunţă la problemele care nu îţi aparţin şi pe care le-ai
împrumutat de la alţii. Înlătură problemele care apar datorită ideilor
fixe. Fii fluid, curgi. Mori pentru trecut şi renaşte în fiecare clipă, fără să
te agăţi de nici o doctrină, de nici o ideologie. Fii întotdeauna deschis şi
pregătit să răspunzi. Atunci vor apărea doar acele probleme care sunt
necesare pentru evoluţia ta.
După cum văd eu, există oameni care trăiesc extrem de superficial
- viaţa lor este o rutină, este mecanică. Cineva întreabă: “Există
Dumnezeu?” Această întrebare este superficială. Cum te poţi preocupa
de Dumnezeu, când nu te-ai cunoscut încă pe tine însuţi? Începe cu
începutul. Tu încă nu ai ajuns să cunoşti ce este acea conştientizare
interioară şi te interesează Dumnezeu? Vrei să afli ce este
conştientizarea absolută, dar încă nu ai învăţat nimic despre
conştientizarea fiinţei tale - darul oferit de Divin.
Uită complet de Dumnezeu. Pătrunde în fiinţa ta şi vezi ce ţi-a dat
Dumnezeu. Dacă ajungi să cunoşti acel dar, atunci ţi se vor deschide şi
alte uşi. Cu cât înveţi mai mult, cu atât vei primi mai mult. Iar
Dumnezeu este misterul final: după ce ai învăţat totul şi ai trecut prin
toate problemele reale ale vieţii, durerile şi suferinţele din viaţă, numai
şi numai atunci, Dumnezeu ţi se va revela.
178
Nu pune întrebări care pentru tine nu au nici o importanţă.

Nu trăi o viaţă de rutină. Foarte mulţi merg la temple sau biserici -
doar nişte gesturi goale. Ei nu vor să meargă acolo, dar totuşi o fac. De
ce? Deoarece toţi merg la biserică - este o formalitate prin care se
câştigă respectul societăţii. Astfel de oameni nici măcar nu s-ar fi
apropiat de Iisus, dar la biserică se duc. Biserica primeşte respect, Iisus
nu a primit niciodată. A fi lângă Iisus este riscant, deoarece prin aceasta
îţi pui la bătaie întreaga respectabilitate.
Toţi cei care se află lângă mine riscă să îşi piardă respectabilitatea
câştigată. Lângă mine nimeni nu poate fi doar de formă, nimănui nu i se
cere să practice orbeşte nişte ritualuri. Lângă mine nu pot sta decât aceia
care sunt deschişi şi care îşi riscă până şi viaţa pentru adevăr.
Oamenii se roagă doar cu creierul - în inima lor nu există nici un
fel de iubire, nici un fel de gratitudine, dar totuşi se roagă. Astfel, este
inevitabil să apară probleme ireale.
Acţionează după cum te îndeamnă vocea interioară, după cum
simţi, după cum îţi spune inima.
Am auzit că un fost muncitor la căile ferate, după ce a fost
pensionat, obişnuia să meargă în apropierea liniei ferate, unde număra
vagoanele de tren. Nu era nevoie să facă acest lucru, însă a rămas ataşat
de un obicei inutil. Într-o duminică, pe când se afla cu familia la iarbă
verde, fiul său, văzând că tatăl său nu acordă nici o atenţie trenului care
se zărea în depărtare, l-a întrebat: “De ce nu mai numeri vagoanele?”
Bătrânul i-a răspuns: “Pentru că duminicile nu lucrez.”
Priveşte-ţi viaţa. Fă-o să devină autentică, reală. Nu trăi prin
gesturi goale; altminteri şi întrebările vor fi lipsite de substanţă.
Care este diferenţa dintre o problemă reală şi una falsă? O
problemă falsă este aceea care chiar dacă este rezolvată, totuşi nu
rezolvă nimic. Iar o problemă reală este aceea care chiar dacă nu este
rezolvată, simpla încercare de rezolvare va rezolva foarte mult. Prin
efort devii mai atent, mai înţelegător - ajungi să cunoşti mai multe
despre tine însuţi.
O problemă reprezintă o oportunitate de a sta faţă în faţă cu tine,
de a pătrunde în interiorul fiinţei tale. O problemă este o uşă. Foloseşte-
o pentru a intra în tine însuţi.
Iată răspunsul meu: o problemă reprezintă o posibilitate de
evoluţie.
179
O problemă este un dar oferit de Dumnezeu, o încercare, un test

dăruit de Divin. Nu te eschiva, descoperă metode prin care poţi depăşi
problema apărută, de a o transcende şi vei avea foarte multe de câştigat.
4. Ai spus: “Nu face de două ori aceeaşi greşeală.”

Însă cum pot face acest lucru fără să îmi folosesc mintea - cu
ajutorul căreia pot evalua, compara şi judeca?
Când spun să nu repeţi aceeaşi greşeală, nu spun să judeci, să
compari sau să evaluezi. Îţi spun doar că trebuie să priveşti: când ai
greşit, fii foarte atent şi în acea atenţie totală, greşeala nu va mai putea fi
repetată niciodată.
De exemplu, când îţi pui mâna într-o flacără, te vei arde. Data
viitoare când vezi un foc vei începe cumva să faci un silogism
aristotelic? Vei începe să gândeşti că acela este un foc şi te poate arde?
Îl vei evalua? Îl vei compara cu experienţa pe care ai avut-o în trecut?
Dacă faci acest lucru, atunci cu siguranţă vei comite cândva aceeaşi
greşeală, deoarece mintea va raţiona: “Poate că această flacără este
diferită. Poate că focul nu mai este la fel de intens. Cine ştie? Poate că
acum nu mă mai ard.”
Mintea care judecă, evaluează, compară, deja arată că nu a înţeles
nimic. Altminteri, ce nevoie mai ai de comparaţie? Dacă ai văzut un
fapt, acela este îndeajuns pentru a te face să te fereşti de foc.
Ori de câte ori treci printr-o experienţă, fii atent şi alert. Nu îţi
spun să priveşti în trecut, ci să fii atent la ce se întâmplă în clipa
prezentă, oriunde te-ai afla, şi dacă greşeşti, aceasta va dispărea de la
sine. Când recunoşti o greşeală ca fiind o greşeală, aceea se va evapora.
Dacă nu dispare total, atunci înseamnă că încă nu ai înţeles că este o
greşeală. Undeva în interior încă persistă iluzia că nu este o greşeală.
Mulţi spun: “Ştim că nu este bine să te înfurii, ştim că furia este
otrăvitoare pentru corp, dar ce putem face? Nu putem să nu ne
înfuriem.” Ce înseamnă aceasta? Simplul fapt că ei doar au citit prin
scripturi că furia nu este bună - nu au cunoscut ei înşişi acest fapt.
Socrate a spus: “Cunoaşterea înseamnă virtute.” Un mare adevăr.
El spune că a cunoaşte înseamnă a fi. Odată ce ai cunoscut că acesta
este un zid şi nu o uşă, nu vei încerca să ieşi prin el, ci vei căuta uşa. Şi
imediat ce ai găsit-o, nu vei mai ieşi decât prin ea. Aici nu este vorba
despre reamintirea experienţelor trecute, a evaluării, a comparaţiei, a
concluziei, a deciziei.
180
Un preot aproape surd primea spovedanii, când un bărbat a venit la

el şi i-a căzut în genunchi, spunându-i: “O, părinte, am făcut un lucru
groaznic. Mi-am ucis mama.”
“Ce?” - a întrebat preotul, ducându-şi mâna la ureche.
“Mi-am omorât mama!” - a răspuns bărbatul, ridicând puţin vocea.
“Ce tot spui? Vorbeşte omule mai tare.”
“Mi-am omorât mama!!!” - a urlat sărmanul păcătos.
“Ah” - s-a liniştit preotul - “de câte ori?”
Un surd este un surd, un orb este un orb. Dacă nu priveşti limpede
experienţa, dacă îţi închizi ochii, cu siguranţă că o vei repeta mereu şi
mereu. De fapt, nu este corect spus că o repeţi: vei acţiona ca şi cum
este un lucru cu totul nou - deoarece data trecută l-ai pierdut. Nu este o
repetare.
Nici o greşeală nu mai poate fi repetată dacă a fost înţeleasă ca
fiind o greşeală. Imediat ce ai înţeles că este o greşeală, nu mai poţi să o
repeţi. Înţelegerea transformă.
Eu nu te îndemn să devii din ce în ce mai calculat şi mai raţional,
comparând în permanenţă ce este bine şi ce este rău, ce să faci şi ce să
nu faci, ce este imoral şi ce este moral - nu spun acest lucru. Iată ceea ce
îţi transmit: în fiecare clipă trăieşte lucid, atent, conştient. Aceasta este
şi frumuseţea conştientizării - prin ea, ceea ce este bun este intensificat,
iar ceea ce este rău este distrus.
Conştientizarea funcţionează în favoarea binelui şi în defavoarea
răului. Conştientizarea reprezintă o binecuvântare pentru tot ce este bun
şi un blestem pentru tot ce este rău. Iată şi definiţia pe care o acord eu
păcatului: ceea ce este realizat cu deplină conştientizare nu este un
păcat; ceea ce nu este făcut cu o deplină conştientizare este un păcat.
Sau, orice este făcut în inconştienţă este un păcat, iar orice este făcut
prin conştientizare este o virtute. Cel mai bine este să uiţi complet de
aceste noţiuni de păcat şi virtute - aminteşte-ţi numai de conştientizare
şi inconştienţă.
Evoluţia se produce prin conştientizare. Devino din ce în ce mai
conştient. Îndreaptă-ţi energia spre flacăra atenţiei totale.
5. Dragă Bhagwan, poţi privi ceva în mod serios?

Un singur lucru - glumele. Probabil ai şi observat că nu râd
niciodată când spun o glumă. Glumele le privesc foarte serios. Cu
excepţia glumelor, nu există nimic serios în lume.
181
6. Dacă Mulla Nasruddin ar veni în acest ashram, l-ai trimite

la unul din grupuri? Sau l-ai pune să conducă un grup al lui? Dacă
da, atunci ce grup ar conduce?
Am încercat mai demult şi nu a mers. Mulla Nasruddin este un
lider al conducătorilor. El nu poate fi pus într-un grup ca participant -
ego-ul nu îi permite acest lucru. L-am întrebat ce doreşte şi mi-a spus:
“Să fiu un conducător.” I-am oferit această posibilitate şi timp de trei
zile a condus un grup la care s-au strâns toţi proştii şi toţi înţelepţii din
oraş. Deoarece Mulla Nasruddin atrage ambele genuri de oameni. Aceia
care sunt proşti, cred că şi el este prost. Aceia care sunt înţelepţi, îl
consideră şi pe el un înţelept. Însă el este foarte înşelător - poate fi
considerat un prost, dar la fel de bine poate fi considerat un înţelept.
S-a ridicat în faţa grupului şi a întrebat: “Ştiţi ce vom învăţa?”
Desigur, toţi au răspuns: “Cum putem şti? Nu ştim.”
El le-a răspuns: ‘‘Dacă nu ştiţi nici măcar acest lucru, atunci nu vă
voi învăţa nimic, deoarece nu meritaţi.”
A plecat. A doua zi l-am convins să nu renunţe şi a fost de acord.
Din nou şi-a întrebat participanţii la grup: “Ştiţi ce vom învăţa?”
Acum toţi învăţaseră din experienţa trecută şi au răspuns: “Da,
ştim.”
Atunci el le-a spus: “Foarte bine. Dacă ştiţi, atunci ce rost mai are
să vă învăţ?”
A treia zi l-am convins din nou să nu renunţe şi m-a ascultat. S-a
ridicat şi a întrebat: “Ştiţi ce vom învăţa?”
Participanţii învăţaseră încă un lucru din experienţa din ziua
precedentă şi au răspuns: “Da, jumătate din noi ştiu, cealaltă jumătate
nu ştiu.”
El a răspuns: “Perfect! Atunci aceia care ştiu să le spună acelora
care nu ştiu. Ce sens mai are să fiu eu lângă voi?”
Mulla Nasruddin reprezintă doar un vechi truc sufit. Nu se ştie
dacă acest om a existat sau nu. Foarte multe ţări din Orientul Mijlociu
pretind că el ar fi trăit pe pământul lor: Iran, Rusia şi altele. În aceste
ţări există chiar morminte în care se spune că este îngropat Mulla
Nasruddin.
Îndiferent că a existat sau nu, impactul creat de el a fost imens.
Mesajul său este extrem de important. În anecdota pe care am spus-o, el
a întrebat: “Ştiţi ce vom învăţa?” Toţi au răspuns negativ, nimeni nu a
rămas tăcut. Cuvântul “nu” apare foarte uşor pe buzele unui ateist. Însă
dacă ai o atitudine ateistă îţi va fi foarte greu să înveţi ceva.
182
A doua zi toţi au răspuns afirmativ, deoarece de-abia aşteptau să

vadă ce îi învaţă. “Da-ul” lor a izvorât din lăcomie, din avariţie - iar
lăcomia nu va putea fi niciodată satisfăcută. Atunci Nasruddin le-a
răspuns: “Atunci dacă ştiţi, ce rost mai are să vă spun?” Iar a treia zi au
încercat să fie vicleni şi au adoptat ultima tactică posibilă: “Jumătate
dintre noi ştim, cealaltă jumătate nu ştim.” Astfel au încercat să îl
pironească într-un singur loc, dar Nasruddin nu poate fi ţintuit - el este
precum mercurul. El a răspuns: “Foarte bine. Atunci aceia care ştiu să le
spună acelora care nu ştiu. Ce sens mai are să fiu eu lângă voi? Pentru
ce să îmi mai pierd timpul?”
La început au răspuns cu toţii negativ, apoi au răspuns afirmativ,
iar în final jumătate au răspuns afirmativ şi jumătate au răspuns negativ
- dar nimeni nu a rămas tăcut.
El a venit şi mi-a spus: “Aceşti oameni nu pot fi învăţaţi nimic,
deoarece numai cei care rămân tăcuţi pot învăţa.”
Tăcerea înseamnă disciplină, dăruire, intimitate. Dacă ai venit aici
cu ideea că deja cunoşti, dacă ai o atitudine plină de îndoieli şi
scepticism, nu poţi fi învăţat nimic. Sau, dacă încerci să adopţi cealaltă
cale - de cunoaştere parţială - de asemenea nu vei învăţa nimic. Nu poţi
naviga în două luntre. Aceste trei tipuri de persoane nu sunt capabile să
înţeleagă nimic.
Doar acela care este tăcut, care răspunde prin tăcere şi receptivitate
poate fi învăţat. Acesta este înţelesul anecdotei pe care am spus-o.
Învaţă şi încearcă să îl înţelegi pe Mulla Nasruddin. El reprezenta
o mare binecuvântare pentru tine, deoarece te învaţă prin umor. Fiecare
anecdotă a sa este plină de semnificaţii, însă tu eşti acela care trebuie să
le descopere. Tocmai de aceea am spus că sunt oameni care îl cred
prost. Ei aud sau citesc o anecdotă, râd şi apoi gata...cred că totul este
doar o glumă. Nu este. Nici o glumă nu este numai o glumă. Dacă eşti
înţelept vei încerca să îi pătrunzi sensul. Şi imediat ce ai reuşit să îi
înţelegi mesajul, vei fi extrem de fericit. Vei deveni deschis către o nouă
dimensiune.
Mulla Nasruddin a pătruns acum şi în ţările occidentale, dar
oamenii nu îi prind sensul. Ei cred că Nasruddin este doar un umorist.
Nu este aşa. Glumele sale sunt metode care te îndreaptă spre adevăr,
spre sacru. Şi nu poţi învăţa ceva decât prin umor - deoarece numai
umorul te relaxează, iar Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât prin
relaxare. Când râzi, dispari ca ego.
183
Când râsul se produce din toată fiinţa, când întreg trupul îţi
vibrează şi este plin de energie orgasmică, când râsul se răspândeşte în
întreaga fiinţă şi eşti pierdut în el, atunci eşti deschis către Dumnezeu.
Oamenii serioşi nu au ajuns niciodată la Dumnezeu. Nu o pot face.
Dumnezeu nu riscă. Mm?...pentru că îl vor plictisi de moarte.
Un copil este dus de mama sa la o slujbă religioasă. Băiatul
priveşte la feţele oamenilor: lungi, triste, posomorâte, grave, serioase.
Întreaga atmosferă era ca de înmormântare. După ce au plecat, mama l-a
întrebat: “Ei bine, cum te-ai simţit?”
Băiatul a răspuns: “Nu pot să te mint şi îţi voi spune adevărul, îmi
este milă de Dumnezeu.”
“Adică, ce vrei să spui?” - a întrebat mama.
Băiatul a continuat: “Îmi este milă de Dumnezeu, pentru că am
impresia că este plictisit de moarte. Şi oamenii aceia vin acolo în fiecare
duminică?”
“Da, bineînţeles. Unii dintre ei vin la biserică de peste 30-40 de
ani.
Băiatul s-a întristat şi mai tare şi a spus: “Sărmanul Dumnezeu, cu
siguranţă s-a plictisit de moarte să vadă în fiecare săptămână aceleaşi
feţe lungi şi serioase.”
Nu poţi ajunge la Dumnezeu decât prin râs. Tocmai de aceea,
tehnica mea se bazează pe umor. Eu îi învăţ pe oameni cum să râdă,
astfel încât să se apropie de Dumnezeu celebrând, jubilând, cântând şi
dansând de bucurie. Râsul este calea.
Însă este foarte important ca în timpul râsului să fii foarte atent la
ce se petrece în interiorul tău. Altminteri vei pierde frumuseţea râsului.
Imediat ce ai izbucnit într-un hohot de râs, mintea se opreşte, gândurile
dispar, ego-ul se evaporă.
Râsul este meditativ...şi medicinal. Pentru trupul fizic este
medicinal; pentru spirit este “meditaţional”.
Aş dori ca Mulla Nasruddin să înfiinţeze un grup, dar se pare că
este foarte dificil. El însuşi este un om dificil.
7. Preaiubite Maestre, muzica ta divină mi-a pătruns fiinţa.

Când am venit aici pentru prima oară eram pregătit să pătrund în
sannyas. Nu îmi este clar dacă iniţierea în rândul sannyasinilor s-a
produs ca rod al binecuvântării tale sau ca rezultat al căutării mele
sincere, satyagraha.
Tu spui: “Vino, urmează-mă” - dar cum să te urmez, dacă nu
te cunosc? Uneori simt parfumul tău, alteori îl pierd.
184
Când spun să mă urmezi, nu mă refer la faptul că trebuie să îmi

urmezi cunoaşterea, vorbele, ci te îndemn să îmi urmezi necunoaşterea.
Când îţi spun să mă urmezi, îţi cer să te îndrepţi spre necunoscut, te
invit să pătrunzi în incognoscibil. Nu doresc să mă urmezi pe mine,
deoarece eu nu mai exist. Doar te invit să pătrunzi în vacuitate, în
goliciune.
Odată ce ai intrat pe uşă, acolo nu te vei mai găsi nici pe tine şi
nici pe mine. Vei descoperi ceva complet diferit. Oamenii l-au denumit
Dumnezeu.
Ştiu că foarte mulţi îmi pot simţi parfumul, dar nu în permanenţă -
deoarece există stări în care se simt apropiaţi de mine şi există stări în
care se află foarte departe. Încearcă să simţi care sunt stările în care eşti
aproape de mine şi rămâi în ele, relaxează-te în ele.
Să nu crezi că între mine şi tine există un spaţiu fizic. Aici este
vorba despre spaţiul spiritual. Dacă în timpul râsului simţi că eşti
aproape de mine şi parfumul meu îţi inundă fiinţa, atunci învaţă să râzi
mai mult. Dacă nu ajungi să simţi parfumul meu decât în clipa în care te
afli lângă mine, când mă priveşti, când gândurile încetează, atunci
învaţă să renunţi la procesul mental. Observă care este starea în care
devii receptiv faţă de parfumul meu şi rămâi în acea stare. Deoarece
acesta nu este nici al meu şi nici al tău. Este al lui Dumnezeu.
8. Bhagwan, cinci luni de când beau numai de la sursă m-au
făcut să fiu mai însetat decât eram. Trebuie să fie ceva în neregulă
cu apa ta. În meditaţie mi-a apărut următoarea frază:
Un mic lac cu apă dulce,
Ascuns în pădurea întunecată,
Este sursa măreţului ocean.
Bhagwan, tu eşti dulce şi sărat, iar uneori chiar foarte sărat.
Sunt trist că trebuie să plec. Vreau să mă reîntorc la sursă, să beau
atât de mult şi să devin atât de plin încât să mă cufund în ea.
Aceasta este de la Anand Urmila.
Da, aşa este. Cu cât bei mai mult din mine, cu atât devii mai
însetat. Eu nu te pot satisface. Şi nici nu doresc să o fac. Eu nu încerc
decât să te nemulţumesc cât pot de mult, pentru că dacă ai deveni
mulţumit cu mine, atunci nu ai mai ajunge niciodată la Dumnezeu.
Eu mă aflu aici pentru a înseta şi înfometa, astfel încât într-o bună
zi să devii atât de însetat şi înfometat încât să explodezi şi să dispari în
Dumnezeu. Dacă ai fi mulţumit cu mine, atunci eu aş fi duşmanul tău,
nu un prieten sincer - deoarece te vei agăţa de răspunsurile primite de la
mine.
185
Eu nu sunt decât o uşă, o poartă prin care trebuie să treci - nu te

agăţa de ea. Călătoria începe de lângă mine, dar nu se sfârşeşte cu mine.
Ştiu că trebuie să apară şi tristeţea, dar nu te lăsa cuprins de ea - fii
atent şi nu te identifica. Aceasta există şi îţi dă târcoale în permanenţă,
însă foloseşte-o pentru a deveni din ce în ce mai atent. Iar când vei reuşi
să devii un observator al tristeţii, aceasta va dispărea şi oriunde vei
merge eu mă voi afla lângă tine. Prin conştientizare vei rămâne veşnic
lângă mine. Vei fi aproape de sursă.
Sursa nu este ceva aflat în exteriorul tău. Iar când mă asculţi cu
adevărat, nu vei asculta la cineva exterior ţie, ci la cineva interior ţie.
Asculţi propria ta voce interioară. De fapt, nu te-ai îndrăgostit de mine,
ci ai început să fii atras, pentru prima oară, de propria ta fiinţă.
186
XI. CUNOAŞTEREA INSTANTANEE
48. Practicând samyama asupra puterii de percepere, asupra

naturii reale, asupra individualităţii, atotpătrunderii şi funcţionalităţii
se obţine controlul organelor de simţ.
49. Din aceasta rezultă cunoaşterea instantanee, fără intermediul
corpului şi controlul total al lumii materiale, pradhana.
50. Numai după ce s-a obţinut cunoaşterea deplină a diferenţei
dintre sattva şi purusha, apare supremaţia şi cunoaşterea tuturor
stărilor de existenţă.
Capacitatea lui Patanjali de a exprima inexprimabilul este superbă.

Nimeni nu a fost capabil să îl depăşească. El a dezvăluit harta lumii
interioare cu o acurateţe extraordinară. El a dus la bun sfârşit o muncă
aproape imposibilă.
Am auzit o poveste minunată despre Ramakrishna:
Într-o zi, el le-a spus discipolilor săi: “Astăzi vă voi spune totul şi
nu voi păstra nimic secret.” Şi a început să le descrie clar centrii
interiori şi experienţele corespunzătoare acestora. După ce a terminat de
explicat centrii inferiori, el a indicat locul dintre sprâncene şi a spus:
“Sinele suprem este cunoscut direct şi individul experimentează
samadhi-ul când mintea se află aici. Acolo mai există un ultim văl
transparent care separă Sinele suprem de cel individual. Atunci
căutătorul experimentează...” Spunând acestea s-a cufundat instantaneu
în samadhi. După ce şi-a revenit la starea de conştientizare grosieră, a
încercat din nou să descrie detaliat realizarea sinelui suprem, dar s-a
cufundat iarăşi în samadhi. După alte câteva încercări, Ramakrishna a
izbucnit în plâns şi le-a spus discipolilor că îi este imposibil să
vorbească despre acel fenomen.
Ramakrishna a încercat în multe feluri să descrie experienţele
spirituale prin care trecea, însă ori de câte ori se cufunda în cel de-al
treilea ochi şi se apropia de sahasrara, el era atras automat în samadhi.
187
Ore în şir rămânea inconştient pentru lumea fizică. Este normal să

fie aşa, deoarece beatitudinea care apare în cel de-al şaptelea centru este
atât de oceanică încât nimeni nu îi poate rezista. Imediat ce trecea de
ajna chakra nu mai era el însuşi.
Ramakrishna nu a reuşit să descrie experienţele spirituale care se
petrec în clipa în care cineva pătrunde în ultimii doi centri. Lao Tzu a
rezistat şi nu a spus întreaga sa viaţă nimic despre tao - decât l-a descris
indirect. Nimic nu poate fi spus despre Suprem, iar în clipa în care
încerci să îl descrii eşti atras instantaneu în vârtejul beatific interior. Eşti
cufundat într-o frumuseţe şi beatitudine atât de mari, încât nu mai poţi
rosti nici măcar un singur cuvânt.
Dar Patanjali a făcut imposibilul. El a descris cât se poate de exact
fiecare pas, fiecare integrare, fiecare centru şi cum funcţionează ei, până
la ultimul centru, sahasrara - şi chiar a indicat ce se află dincolo. La
nivelul fiecărui centru sau chakra, ori roată de energie, se produce o
anumită integrare.
La nivelul centrului sexual, cel mai primitiv şi cel mai natural
centru, accesibil oricui, integrarea se produce între exterior şi interior.
Desigur este ceva momentan. Un cuplu care face dragoste
experimentează contopirea fiinţelor lor. Aceasta este şi frumuseţea
sexului, orgasmului. În actul sexual, două energii complementare se
unesc şi devin una. Însă această uniune este temporară, deoarece se
produce prin intermediul celui mai grosier element, trupul. Corpurile se
pot atinge la suprafaţă, dar nu pot pătrunde cu adevărat unul în celălalt.
Ele sunt precum două cuburi de gheaţă. Dacă sunt apropiate, atunci se
pot topi şi transforma în apă, devenind astfel un element cu un centru
comun. Iar când apa se evaporă, atunci întâlnirea devine şi mai
profundă. Acolo nu va mai exista nici un eu şi nici un tu, nici interior şi
nici exterior.
Centrul sexual oferă o anumită integrare. Acesta este şi motivul
pentru care oamenii aleargă atât de mult după sex. Este bun şi benefic,
dar dacă te opreşti la acest nivel, atunci te vei fi blocat pe veranda
palatului. Prin verandă poţi ajunge în palat, însă nu reprezintă locul
unde să rămâi veşnic. Sexul oferă o străfulgerare a beatitudinii măreţe
care poate fi trăită în ceilalţi centri interiori.
Al doilea centru este punctul de întâlnire al morţii şi al vieţii. Aici
vei trece printr-o integrare mult mai orgasmică. Soarele se întâlneşte cu
Luna, dar o face în interior - de aceea, această întâlnire poate fi mai
îndelungată, mai stabilă, deoarece nu mai depinzi de nimeni altcineva.
Aici te întâlneşti cu bărbatul sau femeia interioară.
188
Centrul al treilea se află în apropierea ombilicului. Acolo se

întâlnesc negativul şi pozitivul, iar întâlnirea lor este superioară celei
anterioare, deoarece energia, prana, este mai profundă decât viaţa şi
moartea. Prana a existat înainte să apară viaţa şi va exista după ce se
produce moartea. Viaţa şi moartea există datorită acestei bioenergii.
Apoi urmează centrul inimii, unde se întâlnesc prakriti şi purusha,
inferiorul şi superiorul, sexul şi spiritualitatea, lumescul şi divinul - sau
putem spune pământul şi cerul. În acest centru vei putea vedea pentru
prima oară răsărind soarele. Rădăcinile încă îţi vor fi prinse în pământ,
dar ramurile ţi s-au ridicat în înaltul cerului. Aici experimentezi iubirea.
Iubirea este o întâlnire a cerului cu pământul.
Acesta este motivul pentru care Iisus a spus că Dumnezeu este
iubire, deoarece pentru conştiinţa umană iubirea pare a fi sentimentul
cel mai înalt.
Oamenii obişnuiţi nu trec mai sus de centrul inimii. Chiar şi
atingerea acestui centru pare foarte dificilă, aproape imposibilă.
Majoritatea însă rămân în centrul sexual. Aceia care practică artele
marţiale, t’ai chi ch’uan, aikido, ating centrul al doilea, swadhisthana.
Cei care lucrează asupra mecanismului respiraţiei, prana, prin yoga,
ating centrul din ombilic. Iar aceia care sunt antrenaţi să privească
dincolo de corpul grosier, să se detaşeze de el şi să pătrundă în planul
subtil al sentimentelor, ating centrul inimii.
Tantra porneşte de la centrul sexual. Tao porneşte din centrul
swadhisthana. Yoga din centrul ombilicului, manipura, iar bhakti şi
toate căile de devoţiune, sufiţii şi alţii, pornesc din centrul inimii.
Superior celui de-al patrulea centru se află chakra gâtului,
vishudha. Aici se produce o integrare mai subtilă. Acesta este centrul
primirii şi dăruirii. Copilul primeşte suflul vital prin centrul gâtului - la
început primeşte aer şi apoi lapte. El funcţionează din acest centru, dar
nu o face decât pe jumătate - doar primind, nu şi dăruind. Iubirea sa este
pasivă. Atâta timp cât doar ceri iubire nu poţi spune că eşti matur. Toţi
cer să fie iubiţi, dar nimeni nu oferă iubire, doar cred că o fac. De aceea
lumea se află într-o continuă suferinţă.
Am văzut zeci de mii de oameni şi am observat că toţi tânjesc
după iubire. Vor să fie iubiţi, dar nu să dăruiască iubire. Şi atâta timp cât
nu oferi, nu vei primi. Niciodată nu a fost altfel. Imediat ce ai început să
dăruieşti, iubirea se va revărsa asupra ta. Iar acest fenomen nu are nimic
de-a face cu oamenii. Acesta este cursul energiei cosmice a lui
Dumnezeu.
189
Centrul gâtului reprezintă punctul de primire şi dăruire. Din el

primeşti şi tot din el dăruieşti. Acesta este şi sensul afirmaţiei lui Iisus,
atunci când spune că pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să
redevii copil. Dacă ar fi să raportăm această frază la terminologia yoga,
ea va avea următorul sens: este necesar să revii la centrul gâtului.
Psihologia freudiană susţine că primul stadiu al copilului este oral,
al doilea este anal şi al treilea este genital. Freud nu a reuşit să treacă
mai departe. Este o psihologie rudimentară şi fragmentată, deoarece nu
lucrează decât asupra funcţionalităţii inferioare a fiinţelor umane. Oral -
da, deoarece copilul îşi foloseşte gâtul doar pentru a primi. Iar imediat
ce a început să primească, fiinţa sa se îndreaptă spre anal.
Foarte mulţi oameni se agaţă de acest stadiu oral până la sfârşitul
vieţii. Fumătorii înrăiţi nu pot oferi iubire - ei doar vor cere. Ţigara şi
fumul sunt substituenţi pentru sâni. Fumul cald le oferă un sentiment
asemănător cu acela pe care l-au avut când sugeau lapte de la sâni. Nu
vreau să spun că numai fumătorii sunt interesaţi de sânii femeilor.
Oamenii au inventat atât de multe substituente încât nimeni nu poate
scăpa de ele - unii mestecă gumă, alţii tutun. Mintea lor este interesată
numai de pornografie şi sexualitate. Toţi aceştia aparţin stadiului oral.
Când Iisus a spus că trebuie să redevii copil, el a înţeles prin
aceasta că trebuie să te reîntorci în centrul gâtului, dar cu o energie
nouă, de dăruire. Toţi oamenii creativi dăruiesc: un poem, un cântec, o
poezie, un dans, o pictură. Pentru ei, centrul gâtului funcţionează corect.
Capacitatea de a dărui şi primi este una dintre cele mai măreţe integrări.
Bogăţia nu apare decât prin dăruire. Dacă nu poţi dărui, nu vei
putea primi. Dacă nu îţi poţi oferi banii, atunci nu tu eşti stăpânul lor.
Banii te vor controla pe tine. Pare paradoxal, dar nu este: posezi numai
ceea ce poţi dărui. În clipa în care ai dat ceva, în acel moment eşti
îmbogăţit.
Avarii sunt cei mai săraci oameni - mult mai săraci decât săracii.
Ei continuă să acumuleze şi aceasta devine o povară pentru ei.
Acumularea nu îi eliberează. Chiar şi cerşetorii sunt mai liberi decât ei.
Ce se întâmplă cu aceşti oameni? Ei nu îşi folosesc centrul gâtului
pentru a dărui - ei nici măcar nu au trecut la al doilea stadiu freudian, cel
anal.
Freud a spus că există o legătură între aur şi excremente: ambele
sunt galbene. Avariţia este una din cauzele majore ale constipaţiei.
Oamenii foarte atraşi de aur suferă de constipaţie. Aurul însă nu are o
valoare existenţială, ci doar una psihologică.
190
Un pahar de apă este mult mai existenţial decât o tonă de aur. Poţi
cumva mânca sau bea aurul? Chiar şi o coajă de pâine este mai
valoroasă. Atunci, de ce a devenit aurul atât de valoros? De ce oamenii
sunt atât de obsedaţi de el? Pentru că ei nu au trecut de la oral la anal.
Pur şi simplu au devenit constipaţi în propria lor fiinţă. Şi întregul lor
mod de viaţă va reflecta constipaţia interioară de care suferă.
Când sunt mici, copiii sunt foarte greu de convins să meargă la
toaletă. Ei învaţă de timpuriu lecţia avariţiei - cum să acumuleze cât mai
mult. Se ţin şi nu vor să scape nici măcar de lucrurile pe care nu le
folosesc la nimic. Le este greu să renunţe chiar şi la otravă.
Am auzit că doi călugări erau implicaţi de mai mulţi ani într-o
dispută. Unul dintre ei era cam zgârcit şi credea că este bine să adune
cât mai mulţi bani, iar celălalt călugăr, nefiind de acord, râdea mereu de
această atitudine prostească. El dăruia tot ce primea şi nu păstra
niciodată nimic pentru el.
Într-o seară, cei doi călugări au ajuns la un râu şi călugărul avar i-a
spus celuilalt: “Acum, dacă nu aş fi adunat bani, cum am putea trece
râul? Am rămâne aici în sălbăticie şi cu siguranţă până dimineaţă am fi
fost mâncaţi de tigri. Ce mai spui? Sunt banii folositori sau nu?”
Celălalt călugăr doar a zâmbit şi nu a spus nimic. Călugărul avar a plătit
suma cerută de barcagiu şi după ce au ajuns pe celălalt mal s-a adresat
iarăşi prietenului său: “Ei, acum ce spui? Data viitoare să nu te mai
contrazici cu mine. Banii sunt folositori. Dacă nu aveam aceşti bani, nu
am fi reuşit să trecem râul.”
Al doilea călugăr a râs şi a spus: “Am trecut râul nu pentru că ai
avut bani, ci pentru că ai reuşit să te desparţi de ei! Nu am fi reuşit
niciodată să trecem pe celălalt mal dacă doreai să îi păstrezi.
Întotdeauna am spus că un renunţător trebuie să aibă curajul să renunţe
la bani. Şi noi am trecut dincolo tocmai pentru că ai avut acest curaj.
Dacă nu ai fi dorit să te desparţi de ei, cum am mai fi reuşit să
supravieţuim?”
Eu nu sunt împotriva banilor. Banii sunt foarte folositori şi trebuie
folosiţi. Îi poţi strânge, dar numai pentru a-i oferi, pentru a-i cheltui. La
nivelul centrului gâtului se produce această nouă sinteză prin care poţi
accepta şi poţi dărui.
Foarte mulţi oameni trec de la o extremă la alta. La început sunt
incapabili să dăruiască, nu sunt interesaţi decât să primească - apoi, trec
în cealaltă extremă: vor dărui cât pot de mult, dar nu mai pot primi
nimic.
191
Un om real este acela care este capabil să dăruiască şi să

primească. În Îndia există foarte mulţi asceţi şi călugări care dacă
încerci să le dai bani îţi întorc spatele - se feresc de bani ca de otravă.
Acest lucru arată că centrul gâtului nu funcţionează total, ci doar pe
jumătate - iar un centru nu poate niciodată funcţiona cu adevărat, dacă
nu o face total. Roata trebuie să se învârtă şi să creeze câmpuri de
energie.
Penultimul centru se află între sprâncene şi este denumit cel deal
treilea ochi. Acolo se întâlnesc cele trei canale ida, pingala şi sushumna.
Cele două emisfere ale creierului se întâlnesc în al treilea ochi. În al
treilea ochi se produce o sinteză extraordinară. Înţelepţii nu au putut să
descrie decât experienţele care se produc până în acest centru. Tocmai
de aceea Ramakrishna nu a reuşit să explice ce se întâmplă în sinteza
finală - ori de câte ori a încercat, el s-a cufundat în tăcere, în samadhi, în
beatitudinea oceanică a Sinelui Suprem.
Sinteza finală se produce în sahasrara. Datorită acestui centru,
monarhii, împăraţii şi regii folosesc coroana. În prezent acest gest a
devenit formal, deoarece cum poţi conduce pe cineva atâta timp cât nu
te poţi conduce pe tine însuţi? În simbolul coroanei se află ascuns un
secret. Doar o persoană care a obţinut înflorirea finală a fiinţei sale
poate fi rege sau împărat. Numai un astfel de om este capabil să îi
conducă pe ceilalţi.
În clipa în care pătrunzi în ultima chakră se produce o înflorire
extraordinară: deschiderea lotusului cu o mie de petale. Nici o coroană
nu poate fi comparată cu aceasta. Însă cu timpul, ea a devenit un simbol
pretutindeni în lume. Acest lucru dovedeşte faptul că toţi oamenii au
ajuns să ştie despre sinteza finală care se produce în sahasrara. Evreii
folosesc o tichie mică aşezată exact în creştetul capului; musulmanii
folosesc şi ei o astfel de tichie. Hinduşii permit creşterea unei şuviţe de
păr, choti, exact în locul în care este sahasrara. În unele culte creştine,
călugării obişnuiesc să îşi radă părul doar în acea porţiune. Un Maestru
care binecuvântează un discipol pune mâna pe capul acestuia, în dreptul
locului unde se află sahasrara. Iar dacă discipolul este cu adevărat
receptiv şi devotat, atunci el va simţi ridicarea energiei din centrul
sexual până în sahasrara.
De multe ori, când îi ating pe sannyasini pe frunte, simt cum ei
devin stârniţi sexual. Vreau să le spun tuturor că nu au de ce să se
teamă, pentru că este natural să simtă acest lucru. Energia se află în
centrul sexual şi de acolo începe să se descolăcească. În acele momente
nu trebuie să reprimi nimic.
192
Pare stânjenitor şi ciudat să devii excitat în preajma Maestrului,

dar nu este aşa. Permite-i energiei să se ridice. Prin devoţiune şi
deschidere totală poţi simţi cum energia ajunge instantaneu în al
şaptelea centru, iar de acolo ţi se va deschide în faţă o nouă dimensiune.
Întegrarea finală este din nou aceea a obiectului şi subiectului, a
exteriorului şi interiorului. În orgasmul sexual se petrece acelaşi lucru;
dar numai temporar. În sahasrara interiorul şi exteriorul se întâlnesc şi
rămân veşnic unite. Tocmai de aceea am spus mereu că fiecare
sannyasin trebuie să călătorească de la sexualitate la samadhi. În actul
sexual, 99 este sex şi 1% este sahasrara; în samadhi, 99 este sahasrara
şi 1% este sex. Ambele sunt unite prin curenţi profunzi de energie.
Aşadar, dacă te-ai bucurat de sex, nu staţiona la acest nivel. Sexul este
doar o străfulgerare a samadhi-ului final, unde vei trăi un orgasm şi o
beatitudine de milioane de ori mai puternică.
Exteriorul şi interiorul se contopesc, eu şi tu ne dizolvăm, bărbatul
şi femeia se întâlnesc, yang şi yin se unesc - iar întâlnirea aceasta este
absolută.
Aceasta este yoga - întâlnirea şi unitatea finală, transcenderea
dualităţii. Misticii creştini au denumit acest fenomen unio mystica -
termen care traduce perfect cuvântul “yoga”. Unio mystica: uniunea
misterioasă. În sahasrara se întâlnesc începutul şi sfârşitul, alfa şi
omega. Începutul se află în centrul sexual, iar samadhi-ul este finalul,
omega. Până când nu vei realiza această uniune supremă, vei continua
să suferi. Destinul omului nu este acesta. Satisfacţia finală nu poate
apărea decât în momentul atingerii sintezei ultime.
Şi acum sutrele:
48. Practicând samyama asupra puterii de percepere, asupra
naturii reale, asupra individualităţii, atotpătrunderii şi funcţionalităţii
se obţine controlul organelor de simţ.
Primul lucru care trebuie înţeles este acela că omul are simţuri, dar
şi-a pierdut senzitivitatea. Simţurile au devenit aproape moarte. Ele
există, însă energia nu le mai însufleţeşte. Acest lucru s-a datorat miilor
de ani de reprimare, condiţionare şi ideologizare la care a fost supusă
umanitatea. Oamenii au ajunsă fie oameni doar cu numele.
Primul lucru care trebuie să îl faci este acela de a redeveni viu şi
senzitiv. Doar atunci poţi să îţi controlezi simţurile. În prezent poţi
vedea, dar nu vezi profund. Atingi, însă atingerea ta nu are nici un fel de
căldură. Auzi, dar acest auz nu pătrunde niciodată până în miezul fiinţei
tale.
193
Simţurile trebuie reînviate. Şi ţine minte: yoga nu este împotriva

trupului. Yoga spune să transcenzi corpul, să îl foloseşti şi nu să te laşi
folosit de el. Yoga spune că trupul este templul tău. Tu te afli în corp, tu
eşti cel care îl însufleţeşti. Şi este un organism atât de minunat, atât de
complex şi misterios, atât de subtil, încât îl poţi folosi pentru
descoperirea a noi şi noi dimensiuni. Iar simţurile sunt singurele uşi şi
ferestre prin care poţi ajunge la Dumnezeu - de aceea, nu le distruge.
Fă-le să devină mai vii, să vibreze şi să pulseze de vitalitate. Permite-le
să “curgă’’, aşa cum a spus şi Stanley Keleman. Acesta este cuvântul cel
mai potrivit. Ajută-le să devină fluide şi să curgă. Şi nu este deloc
dificil. Întinde mâna şi atinge ceva fiind pe deplin atent şi vei simţi cum
energia începe să curgă prin mână, vei simţi o senzaţie neobişnuită, un
fel de gâdilat.
Când îi ţii mâna iubitei sau iubitului, nu o face în mod inconştient
şi inert, pentru că atunci iubirea dintre voi nu poate dura. De fapt, aceea
nici nu poate fi numită iubire. O relaţie care încă de la început este
întemeiată pe inconştienţă şi răceală, nu poate fi vie. Mai devreme sau
mai târziu vei realiza faptul că totul între voi s-a sfârşit. Minţii îi va
trebui o perioadă de timp să realizeze acest lucru, deoarece
senzitivitatea, strălucirea, inteligenţa îţi sunt confuze şi prăfuite.
Numai un curent de iubire poate deveni o sursă de beatitudine,
strălucire şi celebrare. Însă pentru aceasta este nevoie ca simţurile să îti
fie fluide.
Observă un copil care aleargă după un fluture. El este viu, pare că
poate ieşi din corp în orice clipă. Observă un copil care priveşte un
trandafir. Uită-te la ochii săi, la strălucirea şi lumina care izvorăşte din
ochii lui. El curge, nu este inert. Ochii săi par a dansa pe petalele florii.
Iată modul în care trebuie să exişti: fluid precum un râu. Numai
atunci poţi să îţi controlezi simţurile. Însă oamenii adoptă o atitudine
complet greşită. Ei cred că simţurile pot fi stăpânite doar când sunt
distruse, când sunt complet reduse la tăcere. Dar atunci ce rost mai are
să le controlezi? Deja sunt moarte şi ai cucerit doar nişte cadavre. Însă
pare mai uşor mai întâi să ucizi şi apoi să controlezi. Dacă trupul este
puternic şi sănătos, posteşte până îl transformi într-o grămadă de oase.
Atunci vei simţi că tu eşti stăpânul. Dar ce vei stăpâni? Ţine minte: viaţa
trebuie stăpânită, nu corpurile moarte. Ele nu sunt de nici un folos.
Religiile au preferat să meargă pe această cale de distrugere şi
ruinare a corpului fizic. Ele i-au îndemnat pe oameni să se îndepărteze
de corp, să fie indiferenţi faţă de el.
194
În acest mod, corpul va deveni un obiect mort, un copac putred pe

care nu se vor mai aşeza nici un fel de păsări. Cu siguranţă că atunci îl
vei controla, dar ce vei controla?
Aceasta este problema; de aceea oamenii nu înţeleg ce spune
Patanjali.
Practicând samyama asupra puterii de percepere.... Simţurile
trebuie să fie foarte puternice pentru a putea să meditezi asupra lor.
Altminteri nu vei putea simţi ce este această putere.
Priveşte o floare. Îţi simţi ochii în timp ce o priveşti? Floarea o
vezi, dar simţi puterea aflată în spatele ochilor? Aceasta există, deoarece
cu ajutorul ei reuşeşti să priveşti orice doreşti. Frumuseţea este realizată
prin ochi. Problema este că, în prezent, ochii au devenit aproape
insensibili. Ei trebuie să redevină receptivi şi să funcţioneze precum
nişte ferestre. A folosi puterea vitală înseamnă a deveni activ, dar
conştient. Atinge-ţi iubita sau iubitul, dar mintea nu trebuie să
hoinărească în altă parte. Sau, te întinzi pe iarbă şi simţi atingerea ierbii
cu întreaga suprafaţă a corpului - pur şi simplu dialoghezi cu iarba. Ori
înoţi şi asculţi şoaptele râului.
Primul lucru pe care doresc să îl spun este acela că atunci când
vezi, trebuie să devii ochii. Uită de orice altceva. Permite-i întregii
energii să curgă prin ochi. Ei vor fi curăţaţi şi vei vedea totul într-un
mod complet diferit. Vei vedea cu adevărat limpede.
Iisus le-a spus discipolilor săi: “Dacă aveţi urechi, ascultaţi. Dacă
aveţi ochi, priviţi.” Cu siguranţă că ei nu erau orbi sau surzi. Atunci ce a
vrut să spună? Doar că oamenii au devenit aproape surzi şi orbi.
Simţurile lor au devenit complet devitalizate.
Practicând samyama asupra puterii de percepere, asupra naturii
reale.... Atunci vei fi capabil să vezi care este natura reală a simţurilor -
Divinul. În corpul fizic sălăşluieşte Divinul. Dumnezeu este Acela care
priveşte prin ochii tăi!
Îmi aduc aminte de o frază faimoasă a lui Meister Eckhart. În ziua
în care s-a iluminat prietenii, apropiaţii şi fraţii săi l-au întrebat: “Ce ai
văzut?” El a râs. El a fost singurul din întreaga istorie a creştinismului
care s-a apropiat de zen - a fost aproape un Maestru zen. A râs şi a spus:
“Nu l-am văzut pe el. El s-a privit prin mine. Dumnezeu s-a văzut pe
Sine prin mine. Aceşti ochi sunt ai lui. Ce joc minunat!”
Când simţi cu adevărat natura simţurilor tale, vei simţi că aceasta
este divină. Dumnezeu este Acela care simte prin mâinile tale. Toate
mâinile sunt ale lui Dumnezeu. Dumnezeu este Acela care a iubit prin
tine.
195
Toate iubirile sunt ale Sale. Cum ar putea fi altfel? Hinduşii

denumesc aceasta ca pe jocul Divinului, lila. El este Acela care te
cheamă prin trilul păsărilor şi tot el este Acela care ascultă această
chemare. El există pretutindeni.
reale, asupra individualităţii, atotpătrunderii şi funcţionalităţii se
obţine controlul organelor de simţ. Cuvântul “individualitate” trebuie
foarte bine înţeles, deoarece în sanscrită există trei cuvinte care definesc
ego-ul, în timp ce în limbile occidentale există numai un singur cuvânt
care să definească acest termen. Acest fapt creează destule dificultăţi.
Cuvântul sanscrit folosit în această sutra este asmita.
În sanscrită există trei cuvinte care înseamnă “eu” - ahamkara,
asmita, atman. Ahamkara poate fi tradus ca “ego” şi se referă la eu-l
grosier. Pentru asmita nu există un corespondent în limba engleză.
Asmita înseamnă existenţă. “Eu sunt” - în ego accentul este pus pe “eu”;
în timp ce în asmita accentul se pune pe “sunt”. Existenţa este mai pură
decât ego-ul. Totuşi ego-ul există, într-o formă mai subtilă.
În atman a dispărut chiar şi existenţa. În ego se află “eu sunt”; în
asmita se află “sunt”; iar în atman nu mai există nici eu, nici existenţă -
doar fiinţa pură.
În această sutra este folosit termenul asmita - fiinţarea. Însă ţine
minte: ego-ul aparţine minţii. Simţurile nu au un ego. Ele au o anumită
stare de fiinţare, dar nu posedă un ego. Tocmai de aceea, când se face
un transplant de organe, trupul fizic va respinge organele străine,
deoarece el “ştie” că acelea nu îi aparţine. Corpul nu are un ego, însă
posedă o anumită fiinţare.
Un om care are nevoie de sânge nu poate primi sânge decât de la
cineva compatibil din punct de vedere sanguin. Orice alt tip de sânge va
fi respins de corp. Trupul fizic îşi are propriul sistem de fiinţare -
inconştient, foarte subtil şi pur, dar totuşi este prezent.
Ochii sunt precum amprentele. Fiziologii spun că fiecare om
posedă organe fizice unice. Pozele din atlasele de anatomie nu
reprezintă cu adevărat modul în care arată un organ interior. Fiecare
persoană este unică şi irepetabilă. Aceasta este fiinţarea, existenţa,
asmita.
Gândeşte-te la gloria şi măreţia corpului pe care îl posezi. Fii
fericit că ai ocazia de a trăi. Gândeşte-te cât de superb şi unic eşti.
Dumnezeu a investit foarte mult în tine. Fii atent şi conştient - nu
imita, pentru că atunci ai trăda tot ce ţi-a oferit Divinul. Fii tu însuţi.
196
Aceasta să îţi fie religia. Orice altceva este doar politică. Nu fi un

hindus, un musulman sau un creştin. Fii religios - însă există o singură
religie: aceea de a fi tu însuţi, autentic şi spontan.
reale, asmita (fiinţării subtile), atotpătrunderii şi funcţionalităţii se
obţine controlul organelor de simţ. Dacă meditezi asupra acestor
lucruri, într-adevăr vei deveni un stăpân. Meditaţia induce controlul
real. Meditează profund asupra ochilor - mai întâi vei vedea doar
obiectul pe care îl priveşti, dar pe măsură ce te cufunzi în meditaţie vei
fi capabil să vezi ochii care privesc. Atunci vei fi devenit un stăpân al
ochilor şi privirii. Şi atunci vei putea să foloseşti pe deplin energia
vederii. Ochii nu sunt limitaţi - ei pot vedea mult mai multe lucruri
decât îţi închipui. Ei pot penetra mistere pe care nici măcar nu le poţi
visa. Fii atent la tot ce priveşti şi nu acţiona niciodată inconştient.
Oamenii s-au aflat prea mult în contact cu obiectele şi au uitat
subiectivitatea. Este ceva normal şi natural. Când te afli mult timp în
compania cuiva, încet-încet vei începe să fii influenţat de acea persoană.
Vezi lucrurile, dar nu îţi vezi niciodată privirea. Auzi cântecele, însă nu
eşti capabil să asculţi vibraţia subtilă care se produce în interior, sunetul
fiinţei tale.
Am auzit că un vagabond foarte încrezător în el însuşi, care tocmai
terminase de mâncat într-un restaurant foarte multe feluri de mâncare, i-
a spus patronului: “Prietene, mi-a plăcut foarte mult mâncare voastră,
însă din păcate nu pot plăti ce am consumat. Nu trebuie să te superi.
Profesia mea este cerşitul. Norocul tău este că sunt un cerşetor renumit.
Dacă ies afară, într-o oră pot strânge banii pe care îi datorez pentru ce
am mâncat. Normal, dacă plec, nu vei crede că mă voi mai întoarce,
înţeleg acest lucru. Bineînţeles, poţi veni cu mine, pentru a mă
supraveghea, dar un om de vază renumit cum eşti tu nu îşi poate permite
să fie văzut în compania unuia ca mine. Nu-i aşa? De aceea, prietene,
soluţia cea mai potrivită este ca eu să aştept aici şi tu vei cerşi până când
aduni banii pe care îi datorez!”
Dacă stai în compania cerşetorilor, vei deveni ca ei. Noi am avut
drept companie numai obiecte exterioare şi am uitat complet de
subiectivitatea noastră. Am rămas focalizaţi în exterior atât de mult
timp, încât am uitat complet de individualitatea noastră. Această
asociere îndelungată cu obiectele ne-a distrus complet imaginea sinelui
interior. Trebuie să revenim acasă.
Când ajungi să îţi vezi ochii, vei întâlni o energie subtilă ascunsă
în spatele lor.
197
Această energie este denumită tanmatra - energia ochilor. În

spatele urechilor se află tanmatra auzului; în spatele organelor sexuale
se află tanmatra sexualităţii. În spatele fiecărui simţ se află o oază de
energie - nefolosită. Odată ce ai ajuns să cunoşti această oază, vei putea
să transmiţi energie simţurilor respective şi vei ajunge să vezi
nemaivăzutul, vei auzi nemaiauzitul şi vei atinge impalpabilul.
Vei deveni viu şi fluid.
În mod normal, oamenii au fost învăţaţi să îşi reprime simţurile, nu
să le cunoască. Este o stupiditate, dar foarte convenabilă.
După nuntă, mirele şi mireasa s-au urcat în căruţă şi au plecat spre
ferma lor. După un kilometru, calul s-a împiedicat. “Asta-i o dată!” - a
strigat mirele.
Tinerii au continuat să meargă mai departe şi calul s-a împiedicat
din nou. “A doua oară!” - a strigat mirele.
Chiar în apropierea fermei, calul s-a împiedicat din nou. “Asta este
a treia oară!” - a urlat mirele, după care şi-a luat puşca şi l-a împuşcat pe
cal direct în cap.
Mireasa a rămas mută de uimire. După câteva clipe, revenindu-şi,
a început să îi spună proaspătului ei soţ dezgustul ei faţă de acţiunea
văzută. El a rămas tăcut, iar după ce femeia s-a potolit, bărbatul s-a
ridicat în picioare şi a strigat: “Asta-i prima oară!”
Şi ei au trăit fericiţi timp de şaizeci de ani.
O astfel de fericire nu poate fi reală. Este foarte uşor să reprimi
când eşti ameninţat cu moartea, dar ce fel de iubire va izvorî între aceste
persoane? Puşca vă sta întotdeauna între ei, iar soţiei îi va fi mereu
teamă să nu spună ceva care să îl supere pe soţul ei.
Acelaşi lucru l-au făcut oamenii cu simţurile lor. Au reprimat tot
ce au putut. Însă nu au avut ce face. Eu nu spun că ei sunt de vină pentru
aceasta. Ei au fost crescuţi în aşa fel încât nu li s-a permis deloc
libertatea simţurilor. În numele iubirii nu s-a făcut altceva decât să se
reprime. Părinţii, societatea, cu toţii doar reprimă. Încet-încet eşti
învăţat un truc foarte periculos - acela de a nu te accepta, de a te nega.
Totul trebuie canalizat în conformism. Spontaneitatea şi vitalitatea
trebuie ascunse undeva într-un colţ întunecat şi trebuie să trăieşti
precum un somnambul.
Nimeni nu este responsabil pentru această reprimare, deoarece toţi
au fost crescuţi într-un astfel de mod. Însă, odată ce cunoşti acest lucru
şi nu faci nimic, atunci devii responsabil. A fi lângă mine înseamnă a
deveni extrem de responsabil pentru fiecare gând şi acţiune.
198
Eu nu fac altceva decât să le arăt oamenilor care este

responsabilitatea lor.
Acum, din moment ce cunoşti cum ţi-ai distrus simţurile şi ştii
cum să le reînvii, trebuie să acţionezi. Fă ceva! Renunţă complet la
mintea represivă. Deblochează-te şi curgi. Reia contactul cu fiinţa ta, cu
simţurile. În prezent nu eşti decât o linie telefonică deconectată. Totul
arată a fi în regulă, dar totuşi ceva nu funcţionează. Ochii există,
urechile, mâinile, toate simţurile sunt prezente, însă ele au fost
deconectate de interior. Trebuie să refaci legătura. Din moment ce a
putut fi deconectată, cu siguranţă va putea fi reconectată. Alţii ţi-au
deconectat legătura, deoarece aşa au fost învăţaţi, dar tu o poţi reface.
Meditaţiile mele oferă practicanţilor un flux nou de energie.
Tocmai de aceea le denumesc meditaţii dinamice. În trecut, când
oamenii aveau activitate fizică, erau necesare meditaţiile tăcute. În zilele
noastre, deoarece oamenii au devenit din ce în ce mai sedentari, sunt
necesare meditaţiile care să insufle energie şi vitalitate.
49. Din aceasta rezultă cunoaşterea instantanee, fără intermediul

corpului şi controlul total al lumii materiale, prakriti.
Dacă poţi vedea curenţii subtili de energie, tanmatra, devii capabil
să îţi foloseşti capacitatea de cunoaştere fără intermediul simţurilor
grosiere. Dacă ai ajuns să cunoşti energia care se află în spatele ochilor,
vei putea să îţi închizi ochii şi să îţi foloseşti direct acea energie. Atunci
vei putea vedea fără ajutorul ochilor fizici - aceasta este clarviziunea şi
claraudiţia, la fel funcţionând şi telepatia.
În Rusia există o femeie care, aflându-se la peste cinci metri
distanţă, poate mişca orice lucru doreşte. Se concentrează aproximativ
un sfert de oră şi apoi, doar prin mişcarea mâinilor, atrage spre ea orice
obiect. Ea foloseşte energia care se află în spatele simţurilor.
În yoga, această energie este denumită tanmatra. În mod normal,
fiecare om îşi foloseşte o parte din această energie. Când doreşti să
ridici un obiect, foloseşti aceeaşi energie pentru a îndeplini acţiunea de
ridicare. Dar dacă ştii cum să îţi foloseşti energia direct, fără intermediul
mâinilor, atunci vei putea mişca orice obiect în mod direct. Acelaşi
lucru se petrece şi în telepatie - vei reuşi să auzi sau să vezi gândurile
oamenilor, ori vei putea vedea evenimente care se produc sau urmează
să se producă. Odată ce ai ajuns să cunoşti tanmatra şi modul în care
funcţionează ea, te vei fi eliberat de simţurile fizice.
Un client sună la firma “Cohen & Goldberg” şi spune: “Vă rog, cu
dl Cohen.”
199
“Dl Cohen nu este în birou” - îi răspunde secretara.

“Atunci cu dl Goldberg.”
“Momentan, dl Goldberg este legat până peste cap de anumite
lucruri.”
“Bine, voi suna mai târziu.”
După zece minute: “Cu dl Goldberg, vă rog.”
“Dl Goldberg încă nu poate vorbi la telefon.”
“Voi suna mai târziu.”
După o jumătate de oră: “Cu dl Goldberg, vă rog.”
“Îmi pare teribil de rău, dar dl Goldberg nu este accesibil.”
“Bine, voi suna mai târziu.”
După o oră: “Cu Goldberg!”
“Mi-e teamă că nu vă pot da o veste bună. Dl Goldberg tot nu
poate vorbi.”
“Dar este ridicol. Ce fel de firmă este aceasta? Cum credeţi că vă
veţi putea păstra clienţii? Un asociat nu se află la firmă toată dimineaţa,
iar celălalt este ocupat toată ziua. Ce se întâmplă acolo?”
“O, ştiţi, domnule, ori de câte ori dl Cohen pleacă din firmă, chiar
îl leagă de mâini şi de picioare pe dl Goldberg!”
Acelaşi lucru se întâmplă şi în interiorul tău: ori de câte ori ieşi
printr-un organ de simţ, creezi un fel de încătuşare. Iar cu timpul, devii
atât de legat de simţul pe care îl foloseşti - fie ochii, urechile, mâinile,
organele sexuale - încât uiţi complet de energia care însufleţeşte
simţurile.
Aceasta este samsara, încătuşarea de simţurile grosiere. Odată ce
te-ai obişnuit să te manifeşti doar prin organele de simţ, vei uita complet
de tine însuţi.
Un căutător dorea foarte mult să renunţe la lume şi să îşi urmeze
gurul, dar spunea că familia sa îl iubea atât de mult încât nu o putea
părăsi.
Gurul l-a învăţat pe discipol anumite tehnici yoga prin care se
putea obţine o stare cadaverică a trupului. A doua zi, după ce bărbatul a
urmat tehnicile, familia sa a descoperit că acesta murise. Imediat după
ce au început cu toţii să plângă, la uşă a apărut maestrul său, sub forma
unui magician. El le-a spus membrilor familiei că are un leac prin care îl
poate reînvia, dar pentru aceasta trebuie ca unul dintre ei să înghită o
otravă specială.
Fiecare membru al familiei a început să se eschiveze, iar în cele
din urmă soţia sa a spus: “Acum, asta este. Nu mai avem ce să facem.
Ne vom descurca şi singuri.”
200
Atunci discipolul s-a ridicat şi a spus: “Femeie, dacă tu poţi trăi

fără mine, înseamnă că şi eu pot să trăiesc lângă maestrul meu.” După
care, adresându-i-se gurului, a spus: “Preaiubite Maestre, putem pleca.
Acum te voi urma pretutindeni.”
Ataşamentul faţă de simţuri este atât de puternic încât pari a nu
putea trăi fără ele. Viaţa nu este limitată doar la simţuri. Poţi renunţa şi
poţi trăi mult mai bine fără ele. Şi atunci vei ajunge să trăieşti pe un plan
superior celui fizic. Însă este dificil. Este exact ca atunci când îi spui
unei seminţe: “Mori şi în curând se va naşte din tine o plantă minunată.”
Cum ar putea sămânţa să creadă acest lucru? Sau cum poţi convinge un
pui care se află în ou că există posibilitatea să trăiască în afara cojii? El
nu cunoaşte decât acel mediu în care a existat şi se va teme să pătrundă
în alt mediu. Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru oameni: noi trăim
prin simţuri şi nu cunoaştem lumea decât prin ele.
Este necesar puţin curaj, puţină îndrăzneală. Riscă şi pătrunde în
necunoscut. Încearcă să descoperi un nou mod de viaţă.
Din aceasta rezultă cunoaşterea instantanee, fără intermediul
corpului, şi controlul total al lumii materiale, prakriti. Până în prezent ai
fost condus de lumea materială. Odată ce ai cunoscut faptul că posezi o
energie complet independentă de lumea grosieră, vei deveni liber şi
lumea materială nu te va mai controla. Vei rămâne pe propriile tale
picioare. Numai aceia care renunţă devin adevăraţii maeştri.
50. Numai după ce s-a obţinut cunoaşterea deplină a diferenţei

dintre sattva şi purusha, apare supremaţia şi cunoaşterea tuturor
stărilor de existenţă.
Apoi trebuie să treci la cunoaşterea diferenţei dintre sattva şi
purusha - inteligenţă şi conştientizare. Este foarte uşor să te separi de
corp. Trupul este atât de grosier încât îl poţi simţi - tu nu poţi fi el. Eşti
în interiorul lui. Este foarte uşor să vezi că tu nu eşti ochii. Eşti cineva
ascuns în spatele lor; altminteri cine priveşte prin ei? Ochelarii nu pot
privi singuri, în spatele ochelarilor este nevoie de ochi. Iar ochii tăi sunt
şi ei doar nişte ochelari. Pentru a vedea este nevoie de altcineva.
Identificarea cea mai subtilă este cu inteligenţa. Puterea de a
gândi, de a raţiona şi de a înţelege este cea mai subtilă, de aceea este şi
foarte dificil de a diferenţia inteligenţa de conştientizare. Dar nu este
imposibil.
Încet-încet, pas cu pas, la început trebuie să recunoşti că tu nu eşti
corpul. Permite-i acestei înţelegeri să se cristalizeze. Apoi, realizează că
tu nu eşti simţurile şi nici energia din spatele lor, tanmatra.
201
Permite-i şi acestei cunoaşteri să crească şi să se cristalizeze.

Atunci vei fi capabil să vezi că şi inteligenţa este tot o oază de energie -
însă este oaza principală, în care se revarsă toate energiile simţurile.
Curenţii de energie ai simţurilor duc inteligenţei toate informaţiile
obţinute.
Tot ce cunoaşte mintea a fost obţinut cu ajutorul simţurilor.
Imediat ce ochii au captat o culoare, mintea o înregistrează şi o
cunoaşte. Bernard Shaw a realizat că nu putea distinge între culoarea
galbenă şi verde doar la aniversarea vârstei de 60 de ani, când cineva i-a
dăruit un costum verde, dar nu i-a oferit şi o cravată. Aşa că s-a dus să-
şi cumpere o cravată. A luat costumul cu el, a plecat la magazin şi a
cerut o cravată galbenă. Vânzătorul însă i-a spus că aceasta nu se
potriveşte cu costumul. Lui Shaw nu i-a venit să creadă şi a insistat că
acestea au aceeaşi culoare. Vânzătorul, care cunoştea faptul că Shaw
avea un spirit foarte glumeţ, l-a întrebat: “Domnule, cred că glumiţi.
Cum să aibă amândouă aceeaşi culoare? Cu siguranţă că sunteţi pus pe
glumă. Doar costumul are culoarea verde.” Atunci Shaw l-a întrebat:
“Ce vrei să spui? Cum arată culoarea verde? Este vreo diferenţă între
verde şi galben?” Pentru mintea sa, culoarea verde nu exista, deoarece
ochii nu au transmis minţii această informaţie.
Ochii sunt precum nişte agenţi de informaţii, care caută
pretutindeni, bombardând încontinuu mintea cu informaţii.
Mai întâi este necesar să devii conştient de faptul că tu nu eşti
ochii şi nici energia din spatele lor şi atunci vei fi capabil să vezi că
fiecare simţ dăruieşte minţii informaţiile pe care le obţine. Dar tu nu eşti
nici mintea. Tu eşti acela care vede procesul de transfer al informaţiilor.
Tu eşti observatorul, martorul. Tu eşti acela care priveşte râurile
simţurilor şi oceanul mental.
Swami Rama a spus: “Ştiinţa este dificil de definit, dar probabil
caracteristica sa principală este aceea că studiază întotdeauna ceva care
este extern observatorului. În schimb, tehnicile de meditaţie oferă o cale
prin care putem deveni exteriori propriilor stări interioare.” Iar meditaţia
finală se produce atunci când realizezi că orice ai cunoaşte nu eşti tu.
Orice poate fi redus la un obiect cunoscut, tu nu eşti acela, deoarece tu
nu poţi fi redus la un obiect. Tu eşti veşnicul şi infinitul subiect -
cunoscătorul, cunoscătorul, cunoscătorul. Iar cunoscătorul nu poate fi
niciodată redus la cunoscut.
Acesta este purusha - conştientizarea. Aceasta este înţelegerea
finală care răsare din yoga. Meditează asupra ei.
202
XII. ALOK, GĂSEŞTE-ŢI O FEMEIE

ADEVĂRATĂ
1. De ce îmi este mereu frică să fiu bătrân? Arată-mi cum pot

scăpa de această obsesie.
Când viaţa este trăită corect, nu îţi va fi niciodată frică de moarte.

Dacă ai trăit aşa cum trebuie, atunci vei întâmpina moartea ca pe o
odihnă, ca pe un somn relaxant. Când ţi-ai trăit viaţa la maximum,
moartea va veni ca o binecuvântare. Însă, din moment ce nu ai trăit,
atunci este normal ca moartea să creeze frică. Teama de moartea nu
apare datorită morţii, ci datorită vieţii netrăite.
Bătrâneţea este primul indiciu al morţii. Bătrâneţea, de fapt,
reprezintă maturitatea deplină, încununarea vieţii. Dacă ai trăit total
clipă de clipă, trăind total şi experimentând deschis tot ce ţi-a oferit
viaţa, având curajul să te aventurezi în necunoscut, atunci bătrâneţea
este o maturitate.
Din păcate, foarte mulţi oameni îmbătrânesc doar din punct de
vedere fizic, fără să treacă prin nici un fel de maturitate. Pentru ei,
bătrâneţea devine o povară. Corpul a îmbătrânit, dar conştiinţa le-a
rămas juvenilă, ori chiar infantilă. Le lipseşte lumina interioară, iar
moartea se apropie în fiecare zi - astfel, este normal să răsară în ei o
teamă şi o angoasă teribilă.
Aceia care trăiesc corect, acceptă bătrâneţea cu seninătate şi
înţelegere, deoarece prin bătrâneţe ei arată că au înflorit, că au ajuns la
maturitatea prin care pot împărtăşi celorlalţi tot ce cunosc.
În mod obişnuit, bătrâneţea este urâtă pentru simplul motiv că este
o boală. Organismul nu s-a maturizat, ci doar a devenit din ce în ce mai
neputincios, mai slăbit şi mai bolnav. Altminteri, bătrâneţea este
perioada cea mai frumoasă din viaţă. În ea dispar toate stupidităţile
copilăriei şi adolescenţei, toate pasiunile şi febrilităţile tinereţii...răsare o
tăcere minunată, o seninătate şi meditaţie uimitoare.
203
Bătrâneţea este extrem de minunată - şi trebuie să fie aşa, deoarece

întreaga viaţă îşi are culmea în bătrâneţe. Cum ar putea exista punctul
culminant la început? Sau la mijloc? Dacă te gândeşti că acest punct
culminant a existat în copilărie, aşa cum cred majoritatea, atunci
întreaga viaţă va fi o suferinţă, deoarece va urma declinul. Dacă ai
impresia că punctul culminant este atins în perioada în care eşti adult,
atunci după vârsta de 35 de ani vei deveni trist şi deprimat, deoarece vei
vedea că odată cu fiecare an nu vei mai câştiga nimic, doar vei pierde -
vitalitate, energie, frumuseţe. Căminul va dispărea şi spitalul va deveni
locul în care îţi vei pierde majoritatea timpului. Cum poţi fi fericit? În
India, noi nu am considerat niciodată că punctul culminant este atins în
copilărie sau tinereţe.
Dacă viaţa decurge corect, în fiecare zi vei atinge noi culmi - din
ce în ce mai înalte. Iar moartea este punctul culminant final al vieţii.
Însă de ce îşi irosesc oamenii viaţa? De ce doar îmbătrânesc, fără
să se maturizeze? Undeva, ceva nu funcţionează corect. Cândva, au
acceptat să pornească pe o cale greşită. Acest lucru trebuie rezolvat. Şi
nu poate fi rezolvat decât prin sannyas, prin înţelegerea faptului că nu
au trăit cu adevărat.
Încă din copilărie, oamenii au făcut compromisuri. Şi-au vândut
fiinţa. Pentru nimic. Iar ceea ce au obţinut au fost doar nişte gunoaie. Ai
fost de acord să nu fii tu însuţi - părinţii te-au îndemnat să devii ceva,
societatea te-a îndemnat să devii altceva; şi tu ai fost de acord.
Încet-încet ai acceptat să nu mai fii tu însuţi şi să pretinzi că eşti
altceva sau altcineva.
În acest mod nici nu te poţi maturiza, deoarece o falsitate nu poate
deveni o realitate. Dacă port o mască, aceasta nu se poate maturiza. Nu
pot creşte decât dacă mă accept pe mine însumi, exact aşa cum sunt.
Trandafirul a acceptat să devină un elefant; elefantul a fost de
acord să devină un trandafir. Vulturul este îngrijorat şi vrea să meargă la
un psihiatru, deoarece nu ştie cum să devină mai rapid un câine; iar
câinele este spitalizat, pentru că doreşte să zboare precum un vultur. Iată
ce s-a întâmplat cu umanitatea. Calamitatea cea mai mare este aceea că
fiecare a acceptat să fie altcineva.
Nu te poţi maturiza decât atunci când eşti tu însuţi. Trebuie să nu
mai fii interesat de ce spun alţii despre tine. Cine sunt ceilalţi? Fiecare
trăieşte pentru a fi el însuşi. Nimeni nu s-a născut pentru a satisface
aşteptările altora. Problema este că toţi încearcă acest lucru.
204
Părinţii poate că ţi-au murit, dar tu încă mai încerci să îţi ţii
promisiunea făcută lor. Iar ei, la rândul lor, au încercat până la moarte să
păstreze legământul făcut părinţilor lor. Această stupiditate a continuat
dintotdeauna şi trebuie să înceteze.
Încearcă să înţelegi şi să îţi faci curaj - ia-ţi viaţa în propriile
mâini. În momentul în care te decizi: “Voi fi eu însumi şi nu altcineva.
Voi fi autentic cu orice preţ” - în acea clipă vei simţi un surplus de
energie şi de vitalitate.
Atâta timp cât nu se întâmplă acest lucru, vei continua să te temi
de bătrâneţe, deoarece vei şti că nu poţi evita scurgerea timpului şi,
totodată, a vieţii. Cum poţi trăi cu adevărat când ştii că moartea te
aşteaptă după colţ, iar tu încă nici nu ai trăit? Este normal să intervină
disperarea şi angoasa.
Din moment ce mă întrebi pe mine ce să faci, îţi pot sugera un
lucru fundamental. Nu are de ce să te intereseze niciodată lucrurile
secundare, deoarece pe acestea le poţi schimba, însă de fapt nu se va
schimba nimic. Transformarea trebuie să se producă la bază.
Ceea ce mă întrebi este un lucru secundar. “De ce îmi este teamă
de bătrâneţe. Arată-mi modalitatea prin care pot scăpa de această
frică.” Problema este că tu vrei să “scapi” de frică, nu să o înţelegi.
Astfel, cu siguranţă vei deveni o victimă a cuiva care va încerca să te
facă să scapi de această frică. Eu nu te pot ajuta să scapi de ea. Eu
doresc să o înţelegi şi să îţi transformi viaţa. Aici nu este vorba de a
scăpa de o problemă, ci de a scăpa de o mască, de o persoană falsă - de
modul în care ai încercat să exişti până acum. Nu eşti autentic. Nu eşti
sincer cu tine însuţi şi ţi-ai trădat fiinţa interioară.
Preoţii, filosofii şi demagogii, la aceeaşi întrebare, îţi vor
răspunde: “Sufletul nu îmbătrâneşte. Nu ai de ce să te îngrijorezi.
Aminteşte-ţi în permanenţă că tu eşti un suflet. Corpul îmbătrâneşte, iar
tu nu eşti corpul.” Şi cu asta te-au consolat. Poate că pentru câteva clipe
te vei simţi bine, dar în tine nu se va produce nici o transformare.
Mâine te vei afla în aceeaşi barcă.
Iar faptul cel mai ciudat este că tu nu îl priveşti niciodată pe preot
sau pe filosof - nu ai văzut pe chipul lor teama şi groaza.
Am auzit că un vicar proaspăt numit într-o parohie nouă a început
să muncească din răsputeri pentru enoriaşii săi. După câteva zile s-a
îmbolnăvit şi doctorul i-a spus că plămânii îi sunt foarte grav afectaţi,
iar pentru a se însănătoşi trebuie să facă un repaos de cel puţin o lună de
zile - dacă se poate chiar să meargă într-o staţiune montană. Vicarul nu
a fost de acord.
205
“Ei bine” - i-a spus doctorul - “atunci ai de ales între munţii Alpi şi
paradis.”
Vicarul s-a gândit o clipă şi a spus: “Ai câştigat, aleg Alpii!”
Când este vorba de moarte.... Preoţii, filosofii, aproape nimeni nu
trăieşte cu adevărat. Pentru ei mai există atâtea lucruri de descoperit; ei
nu au trăit nici măcar atât cât au trăit oamenii obişnuiţi - altminteri nu ar
mai fi ajuns preoţi. A deveni preot înseamnă a-ţi nega total viaţa.
Călugării, asceţii şi toţi aşa-zişii sfinţi şi-au negat complet viaţa şi au
acceptat ce a vrut societatea să devină. Ei şi-au negat energia şi, în
schimbul respectabilităţii şi aprecierii sociale, au preferat să devină
falşi.
Iar oamenii merg tocmai la aceste marionete care tremură chiar şi
în faţa unei adieri de vânt.
Papa era grav bolnav. Cardinalul cel mai în vârstă a declarat că va
rosti un anunţ special în faţa tuturor credincioşilor.
A doua zi, în faimoasa piaţă din Vatican, bătrânul cardinal a apărut
în balconul papal şi, cu o voce tremurândă, a spus: “Sfinţia sa poate fi
salvat doar printr-un transplant de inimă. De aceea, apelez la ajutorul
catolicilor şi bunilor samariteni care au venit lângă noi în aceste clipe
grele.”
Cardinalul a ridicat deasupra capului un fulg şi a continuat: “Voi
da drumul acestui fulg şi, pe cine va cădea, aceea va fi persoana aleasă
de Sfânta Providenţă pentru a salva viaţa Părintelui nostru sfânt.”
Fulgul a fost eliberat...şi tot ce s-a mai putut auzi a fost un puternic
pufăit izvorât din plămânii tuturor celor o sută de mii de credincioşi
romano-catolici.
Fiecăruia îi este frică de moarte. Dacă Sfinţia sa doreşte să
supravieţuiască, atunci de ce nu s-a oferit ca donator cineva din preoţii
săi?
Eu nu vreau să consolez pe nimeni şi nu voi spune nimănui:
“Spiritul este nemuritor. Nu te teme, pentru că tu nu vei muri. Doar
corpul moare.” Ştiu că acest lucru este adevărat, însă el trebuie realizat,
câştigat. Nu poţi învăţa prin cuvintele altora. Nemurirea sufletului nu
este o ideologie, ci o experienţă intimă. Da, este adevărat că sufletul este
etern, dar până când omul nu cunoaşte ce este viaţa, acest adevăr este
complet inutil pentru el. Cum poţi cunoaşte ce este eternitatea?
Deocamdată nu ai fost capabil să trăieşti în timp. Cum vei reuşi să
trăieşti în eternitate?
Ţine minte: devii conştient de nemurire în clipa în care eşti capabil
să accepţi moartea. Prin uşa morţii îţi este revelată eternitatea.
206
Prin moarte pătrunzi în infinit.... Dar majoritatea oamenilor, de

frică, închid ochii şi devin inconştienţi.
Nu îţi voi da o metodă sau o teorie prin care să scapi de frica de
moarte. Această frică a apărut ca un simptom: prin ea măcar realizezi că
ai dus o viaţă falsă. Acesta este un indiciu - nu încerca să îl schimbi.
Mai bine acţionează asupra cauzei fundamentale care a făcut să apară
acest simptom.
Încă de la început copiii sunt dezinformaţi, deformaţi şi păcăliţi.
Bineînţeles, acest lucru este realizat în mod inconştient, deoarece
părinţii lor au căzut şi ei în aceeaşi capcană. De exemplu, dacă un copil
este prea energic, familia va încerca să îl tempereze. Va fi condamnat,
pedepsit, condiţionat. Astfel, el va începe să se comporte precum un
bătrân.
Copiii nu au ce face şi încep să asculte, deoarece ei depind de
părinţi pentru a supravieţui. Pentru a rămâne în viaţă, ei acceptă să fie
morţi, îşi vând fiinţa pentru a primi lapte şi îngrijire. Prin recompense şi
pedepse sunt călăuziţi într-un mod cu totul greşit. Astfel, încet-încet
copiii încep să aibă mai multă încredere în alţii decât în propria lor voce
interioară. Ei văd că vocea interioară nu le aduce nimic bun din partea
societăţii. Logica este foarte simplă.
Dacă această voce interioară nu este auzită mult timp, vei uita de
ea şi, implicit, vei uita de tine însuţi.
Închide ochii şi vei vedea că în mintea ta se află numai gândurile
şi condiţionările părinţilor, profesorilor, colegilor de serviciu. Mulţi îmi
spun: “Tu vorbeşti despre vocea interioară, dar noi nu o auzim.” Iisus a
spus: “Până când cineva nu îşi urăşte părinţii, nu mă poate urma.” El nu
a vorbit decât metaforic. El nu spune să îţi părăseşti într-adevăr părinţii,
ci să îţi îndepărtezi din interior mentalitatea impusă de aceştia. Distruge
vocile impuse de societate prin părinţi şi profesori, astfel încât vocea ta
reală să redevină liberă.
La început, desigur, te vei simţi complet pierdut. Acelaşi lucru se
întâmplă şi în meditaţie. Foarte mulţi mi se plâng: “Am venit aici pentru
a ne găsi calea. Acum, după meditaţie, ne simţim complet pierduţi.”
Acesta este un indiciu foarte bun, care arată că dominaţia celorlalţi
începe să slăbească. Tocmai de aceea se simt pierduţi şi rătăciţi,
deoarece în viaţă nu au acţionat decât la indicaţiile altcuiva. Prin
meditaţie eşti eliberat din capcana societăţii şi te vei afla pe propriile
tale picioare. Vei fi complet singur şi te vei simţi speriat: “Ce să fac?
Unde sunt cei care îmi arătau întotdeauna care era calea corectă?”
207
Adevărul este că nimeni nu îţi poate arăta care este calea corectă.
Nimeni nu te poate conduce, deoarece acela îţi va impune ceva, îţi va
structura viaţa - iar viaţa trebuie trăită în mod liber şi complet eliberată
de trecut. Viaţa nu trebuie să îţi fie condusă de nimeni şi nimic.
Orice călăuzire este greşită şi de aceea, când acestea dispar, este
normal să începi să te simţi debusolat, gol, singur, încotro să te îndrepţi?
Această perioadă este revoluţionară pentru fiecare fiinţă. Trebuie
să treci prin ea cu un curaj extraordinar. Dacă rămâi atent şi netemător,
în curând vei auzi vocea reprimată cu mulţi ani în urmă, îi vei învăţa
limbajul - iar acesta nu este verbal. Până în prezent nu ai cunoscut decât
ceea ce te-au învăţat alţii. De acum încolo te vei baza numai pe limbajul
sentimentelor. Societatea este împotriva sentimentelor, deoarece acestea
sunt vii, periculoase, neprevăzute. Un gând este mort şi nu poate face
nici un rău societăţii; tocmai de aceea ai fost condiţionat să trăieşti prin
gânduri.
Oamenii trăiesc numai mental. Ei au uitat complet de inimă, de
fluiditate, de spontaneitate. Corpul le-a devenit rigid. Iar viaţa este trăită
doar mental. Dacă ai putea exclude craniul din structura corporală, vei
vedea că trupul este complet inert şi mort. Viaţa există numai în cap. Iar
când rămâi fixat în procesul mental este şi normal să începi să te temi de
moarte, deoarece viaţa nu are nimic de-a face cu raţiunea sau logica.
Viaţa trebuie să existe în tot corpul, să devină un curent vital care
însufleţeşte întregul sistem corp-minte.
Un copil începe să se joace cu organele genitale. Imediat părinţii
încep să se îngrijoreze şi îl opresc. Îngrijorarea apare din propriile lor
reprimări, deoarece şi ei la rândul lor au fost opriţi să facă acest lucru.
Reacţia lor se produce datorită condiţionării. Cum ar putea să îi permită
copilului lor să se joace cu organele genitale? Imediat îl pedepsesc sau îi
impun să nu mai facă aşa ceva.
Ce poate face un copil? El nu poate înţelege de ce sunt considerate
rele organele genitale. El poate atinge celelalte organe - nasul, urechile,
ochii - dar nu şi organele genitale. Iar dacă este pedepsit, el va forţa
energia să nu mai curgă prin aceste organe. Şi aceasta este zona cea mai
erogenă a corpului, zona care produce plăcerea cea mai mare.
Părinţii parcă înnebunesc când îşi văd copilul atingându-şi
organele genitale. Copilul vede în ochii şi pe faţa părinţilor această
schimbare şi în interiorul lui apare frica: “Ceva este în neregulă cu
acţiunea mea.”
Neregula există în mintea părinţilor, nu în copil, dar ce poate face
el?
208
În acest mod a fost reprimat unul dintre cele mai minunate

fenomene: orgasmul. În India, majoritatea femeilor nu cunosc ce este
orgasmul. De fapt, ele ştiu că actul sexual este menit doar pentru
plăcerea bărbaţilor. Este ceva absurd, deoarece Dumnezeu a oferit şi
bărbaţilor şi femeilor acces la plăcerea sexuală. Problema este că fetele
au fost şi sunt mai condiţionate decât băieţii - tocmai de aceea ele şi-au
şi reprimat mai mult energia sexuală. Deoarece societatea este dominată
de bărbaţi, femeile spun: “Bărbaţii sunt bărbaţi; chiar dacă cineva îi
împiedică să facă ceva, până la urmă tot vor face ce vor.” Însă femeile
trebuie să fie exemple de moralitate, puritate şi virginitate. Din moment
ce nu li s-a permis să îşi cunoască sau să îşi atingă organele genitale,
cum ar putea la adolescenţă să cunoască orgasmul? Pentru a trăi şi
experimenta orgasmul este necesar ca energia să curgă prin organele
genitale.
Şi datorită faptului că energia nu curge aşa cum trebuie, apar o mie
şi una de probleme. Femeile devin isterice; bărbaţii devin prea obsedaţi
sexual. Femeile devin triste şi deprimate, deoarece nu se pot bucura de
actul sexual - foarte multe încep chiar să fie împotriva acestuia. Iar
bărbaţii încep să fie din ce în ce mai interesaţi de sex, deoarece
niciodată nu pătrund profund în el. Întotdeauna vor simţi că actul sexual
nu este complet - şi astfel încep să dorească să îl experimenteze cu cât
mai multe femei, însă de fiecare dată va lipsi ceva. Problema se află
undeva în interior: energia vitală nu ajunge să curgă prin organele
genitale.
În acest mod, încet-încet, energia este forţată să rămână în cap,
deoarece noi apreciem numai raţiunea şi logica. În India există o
reprezentare foarte interesantă a castelor: brahminii reprezintă zona
capului, iar sudra, cei mai săraci şi nevoiaşi oameni, reprezintă tălpile
picioarelor. Războinicii, kshatriya, reprezintă zona braţelor, a puterii; iar
comercianţii, vaishya, sunt reprezentanţi de stomac, însă brahminii
reprezintă capul.
Întreaga lume a devenit brahmină. Aceasta este şi problema - toţi
trăiesc numai mental, iar restul corpului este complet ignorat. Priveşte-ţi
trupul şi vei vedea că funcţionează într-un mod complet mecanic.
Arareori poţi găsi oameni care să aibă corpul dezvoltat
proporţional şi armonios. Muncitorii sunt imediat recunoscuţi după
braţele musculoase; poliţiştii, militarii, poştaşii sunt recunoscuţi după
structura osoasă puternică a picioarelor; iar profesorii şi oamenii de
ştiinţă după cap.
209
Omul trebuie să fiinţeze ca o unitate organică. Fiinţa umană este

precum un copac - dacă acesta nu îşi dezvoltă armonios toate părţile, nu
poate trăi. Dacă rădăcinile nu sunt adânci, atunci ramurile i se vor usca.
Când ramurile nu consumă seva primită de la rădăcini, rădăcina va
înceta să mai producă energie. Învaţă să trăieşti total.
Încearcă să comunici cu natura. Sări, aleargă timp de zece minute
lângă un râu, pe o plajă sau la munte şi simte cum energia corpului
comunică, se scurge în pământ. Atunci te vei simţi foarte solid,
înrădăcinat, ancorat în pământ. Vei simţi dialogul dintre picioare şi
pământ.
Această înrădăcinare s-a pierdut. Oamenii au devenit complet
aerieni şi au pierdut contactul cu pământul. În acest mod nu vor putea
trăi cu adevărat, deoarece viaţa, aparţine întregului organism, nu doar
capului.
În Occident s-au făcut câteva experimente ştiinţifice foarte
interesante. Capul unei maimuţe a fost tăiat şi apoi a fost menţinut în
viaţă cu ajutorul unor aparate speciale. Descoperirea uimitoare s-a
produs atunci când cercetătorii au observat că procesele mentale nu s-
au oprit, ci au continuat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Acelaşi lucru s-a întâmplat nu numai în laboratoare, ci cu fiecare
fiinţă umană. Corpul omului a devenit un mecanism în care doar capul
este viu. Tocmai de aceea şi există atât de multă gândire, vise,
imaginaţie. Mulţi mă întreabă cum îşi pot opri traficul mental. Însă
problema nu este cum îl poţi opri, ci cum să îl dispersezi în întregul
trup. Iar când energia este foarte condensată în cap există toate şansele
ca acesta să cedeze nervos, deoarece el nu este menit să funcţioneze cu
atât de multă energie.
Nebunia este o boală produsă de cultură; putem spune că este o
boală culturală. Există societăţi primitive în care nu au existat niciodată
oameni nebuni. În societăţile nu foarte avansate cultural şi tehnologic,
unde oamenii încă mai trăiesc - chiar dacă fragmentar - prin surse de
energie izvorâte şi din alte părţi ale corpului, nebunia apare extrem de
rar. Cu cât o societate este mai orientată spre raţiune, cu atât se produce
mai multă nebunie.
Este la fel ca atunci când printr-un cablu de 110 volţi încerci să
treci o tensiune electrică de 1000 de volţi. Capul are nevoie de foarte
puţină energie pentru a funcţiona bine. Când i se acordă prea multă
energie, creierul va funcţiona încontinuu - altminteri, cum va disipa
energia primită?
210
Va gândi şi va raţiona, va visa, îşi va imagina mii şi mii de lucruri,

zi şi noapte - timp de 60 sau 70 de ani.
Într-o astfel de situaţie este şi normal să apară frica de moarte.
Timpul se scurge şi moartea se apropie vertiginos, iar tu nu ai făcut
altceva decât să raţionezi şi să visezi. Viaţa a rămas complet
necunoscută şi netrăită.
Trăieşte cu întreg trupul. Acceptă-l cu iubire şi îndrăgosteşte-te de
el. Este un dar divin, un templu în care Dumnezeu a decis să locuiască.
Atunci nu îţi va mai fi frică de moarte sau bătrâneţe, deoarece vei începe
să te maturizezi. Experienţele prin care treci te vor maturiza şi
bătrâneţea se va transforma într-un fenomen minunat. Viaţa reprezintă o
pregătire pentru bătrâneţe. Cum ar putea fi aceasta o boală? Întreaga
viaţă se îndreaptă spre bătrâneţe. Este un crescendo, ultimul cântec şi
dans pe care le vei mai face.
Şi nu aştepta niciodată să se producă un miracol. Va trebui să
acţionezi. Mintea îţi va spune o mie şi unul de lucruri. Dar ţine minte:
miracolele nu există.
Să îţi spun o povestioară:
Cohen şi-a rupt picioarele într-un accident de muncă şi, după ce a
stat în spital şi s-a vindecat, a încercat să obţină despăgubiri de la
compania unde lucra. Agenţii de asigurări au cercetat minuţios cazul şi
au ajuns la concluzia că picioarele i se vindecaseră perfect, iar el stătea
în scaunul cu rotile doar pentru a se preface. Atunci Cohen a dat în
judecată compania, iar judecătorul, facându-i-se milă de bietul om
paralizat, a decis că acesta poate primi drept recompensă zece mii de
lire sterline. A doua zi Cohen s-a dus la serviciu pentru a-şi ridica banii.
“Domnule Cohen” - i-a spus directorul – “să nu crezi că vei scăpa
atât de uşor. Noi ştim foarte bine că te prefaci că eşti paralizat; te vom
urmări zi şi noapte. Dacă vom descoperi că poţi merge şi că nu mai ai
nimic la picioare, atunci te vom da în judecată şi vom cere să ne restitui
banii, dar şi să fii închis pentru sperjur.”
“Domnule director, nu ştiu cum îi puteţi vorbi în acest mod unui
om ţintuit pentru întreaga sa viaţă într-un scaun cu rotile.”
“Acum îţi poţi lua cecul, iar banii îi poţi încasa de la orice bancă.
Dar ce vei face cu ei?”
“O, domnule director, eu şi soţia mea ne-am dorit întotdeauna să
călătorim. Vom porni din Norvegia în jos spre toată Scandinavia (şi
descrie cum pune în mişcare roţile căruţului), apoi în Elveţia, Italia,
Grecia - şi nici nu îmi pasă de agenţii voştri, deoarece eu tot în scaunul
acest mă voi afla.
211
Apoi vom porni spre Israel, Iran, India şi Japonia (din nou arată
cum se mişcă în căruţ), iar apoi în Filipine - şi mie tot nu îmi va păsa de
agenţii care mă vor urmări pretutindeni cu aparatele şi camerele lor de
filmat. După aceea vom ajunge în Australia şi de acolo în America de
Sud, până în Mexic (arată din nou mişcarea) şi apoi în America de Nord
şi Canada - timp în care eu mă voi afla tot ţintuit în acest căruţ, aşa că
agenţii companiei nu îşi au rostul să mă urmeze. În cele din urmă, vom
zbura în Franţa şi vom vizita un ţinut numit Lourdes, unde sunt convins
că se va produce un miracol!
Însă în viaţa reală nu se produc nici un fel de miracole. Pentru tine
nu există un Lourdes. Dacă eşti paralizat, atunci trebuie să faci ceva -
deoarece tu eşti cel care ai dorit să devii paralizat, acceptând tot felul de
stupidităţi impuse de alţii.
Ştiu că ai fost nevoit să accepţi. Pentru a supravieţui ai decis să
rămâi mort şi ţi-ai vândut fiinţa.
Acum nu mai este nevoie să continui această stupiditate. Poţi
oricând renunţa la ea.
2. Cea mai mare parte a timpului mi-o petrec căutând din

privire persoane de sex opus şi mă simt foarte sexual. Întotdeauna
trăiesc numai în minte. Din cât mă cunosc îmi dau seama că acestea
sunt trei mari probleme de care sufăr. Rămân permanent cufundat
în aceste probleme şi nu mai reuşesc să te ascult aşa cum doresc.
Te rog, călăuzeşte-mă.
Acestea nu sunt deloc nişte probleme. Tu le-ai făcut să pară a fi
probleme. Privirea, atitudinea ta reprezintă problema.
“Cea mai mare parte a timpului mi-o petrec căutând din privire
persoane de sex opus şi mă simt foarte sexual.” Care este problema aici?
Ce este în neregulă cu un om căruia îi este foame şi continuă să caute de
mâncare? Poţi spune că el are o problemă de care trebuie să scape?
Dacă va încerca să se gândească în ce mod trebuie să îşi rezolve
problema, atunci va muri de foame. Principalul lucru pe care trebuie să
îl facă este să găsească de mâncare, nu să înceapă să facă tot felul de
artificii mentale. Iubirea este tot o hrană, însă una foarte subtilă.
persoane de sex opus şi mă simt foarte sexual.” Este natural, îţi este
foame şi cauţi de mâncare. Alţii te-au învăţat că sexul este o problemă.
212
Nu este. Sexul este energie pură. Este divin. Dacă nu îi permiţi

energiei să curgă prin el, atunci vei crea o problemă. Iar dacă vei curge
odată cu această energie şi nu o vei bloca prin nimic, într-o bună zi vei
transcende sexualitatea. Este o energie care nu rămâne limitată doar la
organele sexuale - ea te poate purta pe culmi de extaz nebănuite.
Încearcă să o reprimi şi vei rămâne veşnic obsedat de ea. Şi cu cât vei
lupta mai mult cu energia sexuală, cu atât vei fi mai slăbit, deoarece ea
este viaţa ta.
Dacă părinţii tăi s-ar fi gândit că energia lor sexuală reprezintă o
problemă pentru ei, atunci tu nu te-ai mai fi aflat aici. Tu exişti datorită
unei probleme. Ai ajuns să exişti deoarece părinţii tăi nu au reuşit să
rezolve această problemă despre care vorbeşti.
O persoană care se gândeşte că sexul este o problemă nu îşi poate
niciodată respecta părinţii. Cum ar putea? Logica este foarte simplă.
Cum ai putea să îţi respecţi tatăl? El i-a făcut ceva rău mamei tale! Atâta
timp cât nu accepţi sexul ca pe un dar divin, nu îţi vei respecta deloc
părinţii, chiar îi vei considera două animale care nu au reuşit să îşi
stăpânească energia.
Gurdjieff obişnuia să le spună discipolilor săi - de fapt, chiar
scrisese la intrarea în casă - că atâta timp cât nu îşi respectă părinţii, nu
au ce căuta la el. Pare ceva foarte simplu şi banal. Oare o fiinţă precum
Gurdjieff nu putea găsi ceva mai bun să scrie? Însă prin aceasta el a
spus multe lucruri, iar unul dintre acestea este următorul: doar o
persoană care îşi acceptă total energia sexuală îşi va respecta părinţii.
Altminteri doar va pretinde că îi respectă.
Dacă te gândeşti că sexul este o problemă, o boală, ceva de care
trebuie să scapi, atunci crezi că vei fi capabil să îţi iubeşti copiii? Vei
pretinde că îi iubeşti, dar în adâncul tău vei şti că ei sunt progenituri ai
unei probleme nerezolvate. Întotdeauna prezenţa lor îţi va arăta că eşti o
fiinţă sexuală. Prezenţa lor în lume va arăta tuturor că eşti un animal
care nu a reuşit să depăşească sexul. Ei vor reprezenta dovada degradării
tale.
Eu vreau să îţi spun că sexul nu este o problemă. El este energie
pură. Iar dacă încerci să îl eviţi, cu siguranţă că îl vei căuta şi va deveni
pentru tine o obsesie. Vei deveni posedat de sexualitate şi, încet-încet,
aceasta se va transforma în perversiune. Orice vei vedea va deveni
sexual. Şi obsesia poate fi atât de puternică, încât poţi înnebuni.
Freud a spus că 90 % din persoanele care înnebunesc o fac datorită
reprimării sexuale. Sexul trebuie înţeles şi folosit în mod creativ.
213
El reprezintă viaţă. Şi cu toţii am apărut prin el.

Creştinii, pentru a evita faptul că Iisus a apărut printr-un act sexual
normal, au afirmat că el s-a născut dintr-o virgină. Iar ei ştiu că nu vor
putea niciodată dovedi acest lucru.
O tânără femeie s-a dus la medic. După ce a examinat-o, doctorul
i-a spus: “Doamnă, sunteţi însărcinată.”
Femeia a spus: “Nu, nu este posibil. Cum pot fi însărcinată, din
moment ce nu am fost cu nici un bărbat?”
Doctorul a continuat: “Dar sunt absolut sigur că este aşa cum
spun.”
Femeia a negat din nou: “Nu am fost cu nici un bărbat. Nu am
cum să fiu însărcinată.”
La care medicul a spus: “Atunci vă rog să mă sunaţi şi pe mine
înainte să naşteţi - nu vreau să pierd pentru nimic în lume întâlnirea cu
cei trei magi!”
În India, noi nu am făcut niciodată ceea ce fac creştinii. Noi i-am
acceptat pe Buddha, Mahavira, Rama, Krishna, ca pe fiinţe născute
printr-un act sexual. Nu am considerat niciodată că sexul este animalic.
Orice fiinţă umană se naşte ca urmare a unui act sexual. Un lotus este
complet diferit de apa murdară în care creşte, dar totuşi el răsare cu
ajutorul acesteia. Da, apa este murdară, însă trebuie să o accepţi, dacă
doreşti ca lotusul să îşi facă apariţia. Floarea de lotus este o
transformare, o mutaţie.
Patanjali nu face altceva decât să arate cum este posibilă
transformarea fiinţei umane - cum energia sexuală începe să urce din
centrul sexual în sahasrara. La nivelul centrului sexual, energia este un
lotus cu patru petale. În sahasrara devine un lotus cu o mie de petale.
Aceeaşi energie trece printr-o sinteză, înfloreşte, se maturizează.
Primul lucru pe care doresc să îl spun este acela că nu mai trebuie
să consideri sexul o problemă. Nu este. Altminteri va deveni o
problemă.
Nu încerca să reprimi sexul, aşa cum te-a învăţat societatea,
deoarece atunci îţi vei transforma viaţa într-un iad. Vei ajunge să te
gândeşti numai la sex; acesta te va bântui ca o fantomă. Te vei
transforma într-un cerşetor şi vei ajunge să te simţi vinovat. Şi asta doar
pentru că ai avut o atitudine greşită. Problema este că majoritatea
oamenilor se ,asă influenţaţi prea mult de preoţi, de biserică, de
politicieni.
214
Un doctor bătrân a decis să îi împărtăşească fiului său, care tocmai

terminase facultatea de medicină, câteva din secretele acestei profesii.
Într-o zi, fiul său l-a însoţit în timpul vizitelor medicale făcute în spitalul
la care lucra. Primului pacient, medicul l-a sfătuit să renunţe la fumat,
pentru că altfel nu se poate vindeca.
“Cum ai ajuns la această concluzie?” - l-a întrebat fiul.
“Dacă priveai atent pe masă, ai fi văzut că în scrumieră se aflau o
grămadă de chiştoace de ţigări” - a venit prompt răspunsul.
Celui de-al doilea pacient, medicul i-a spus să nu mai mănânce
dulciuri. Tânărul, uimit, a întrebat: “Dar cum ai reuşit?”
“Nu eşti atent” - i-a răspuns tatăl. “Dacă erai atent ai fi observat o
mulţime de cutii de ciocolată în dreptul coşului de gunoi.”
“Aha, cred că acum am înţeles” - a spus fiul. “Lasă-mă pe mine să
încerc la următorul pacient.”
Al treilea pacient era o femeie, căruia tânărul doctor i-a spus că
pentru a se vindeca trebuie să renunţe la religie, biserică şi preoţi. Uimit,
bătrânul doctor şi-a întrebat fiul cum a reuşit să ajungă la această
concluzie ciudată.
“Ei bine, tată, a fost foarte simplu. Cred că ai văzut că la un
moment dat am scăpat termometrul din mână. După ce m-am aplecat să
îl ridic nu am putut să nu observ că sub pat se aflau ascunşi cei doi
preoţi ai bisericii din cartier.”
Acelaşi lucru l-am observat şi la tine: undeva sub patul tău se află
ascuns un preot. Îndepărtează-l de acolo şi devino mai liber.
persoane de sex opus şi mă simt foarte sexual. Întotdeauna trăiesc numai
în minte.” Este normal, deoarece dacă lupţi cu sexul, unde altundeva vei
putea trăi? Atunci sexul devine mental şi vei începe să ai tot felul de
fantezii despre el. Iar acele imaginaţii nu îţi vor putea satisface foamea.
După ce visul se va termina, vei simţi mai puternic foamea. Prin
eschivare şi prin evitarea realităţii, nu te vei putea transforma. Viaţa
trebuie acceptată aşa cum este, trebuie folosită, înţeleasă şi transformată
creativ.
Într-o bună zi, energia va ajunge în sahasrara, dar până atunci
trebuie să se maturizeze. Într-o bună zi, sexul va dispărea din viaţa ta şi
nu te vei mai gândi niciodată la el. După ce vei fi simţit orgasmul
cosmic, orgasmul sexual nu te va mai atrage absolut deloc. Însă până
atunci totul va fi ceva mental.
Este bine că sexul se află în organele genitale, deoarece acesta este
locul cel mai potrivit pentru el.
215
Dacă se află în cap, atunci ai foarte multe probleme. Gurdjieff le

spunea discipolilor săi că dacă fiecare chakra funcţionează exact aşa
cum trebuie, omul va fi în permanenţă sănătos. Când energia chakrelor
începe să se mişte în mod haotic.... Dacă am putea privi în craniile
oamenilor, am vedea că organele genitale nu se mai află acolo unde ar
trebui, ci şi-au stabilit un nou loc, în cap. De aceea, nici nu trebuie să ne
mai mire faptul că oamenii au devenit complet confuzi şi tulburaţi.
Recentralizează-ţi energiile, fiecare spre propria ei chakra. Atunci
totul va funcţiona bine şi chiar vei putea auzi zumzăitul organismului -
la fel ca acela al unui motor care merge bine. Mm?...conduci o maşină şi
simţi, auzi sunetul cald şi uniform al motorului.
Am auzit că un preot a murit şi a ajuns la porţile raiului. Pe măsură
ce acestea se deschideau încet pentru a-l primi înăuntru, o fanfară
constituită din îngeri, serafimi, arhangheli şi heruvimi a început să cânte
în onoarea preotului.
“O, sunt onorat” - i-a spus preotul Sfântului Petru. “Faceţi acelaşi
lucru pentru fiecare preot care intră în paradis?”
“A, nu” - a răspuns Sfântul Petru - “ci pentru că tu eşti primul care
a ajuns aici.”
Şi eu bănuiesc acelaşi lucru: preoţii nu pot intra în rai, deoarece ei
nu pot fi totali, unitari. Atunci cum ar putea fi sfinţi?
“Rămân permanent cufundat în aceste probleme şi nu mai reuşesc
să te ascult aşa cum doresc. Te rog, călăuzeşte-mă.” Văd că încă nu te-ai
săturat de sfaturi şi îndemnuri. Acestea sunt problemele tale. Renunţă la
toate sfaturile primite. Aceasta este singura călăuzire pe care ţi-o pot da.
Fii complet singur şi ascultă-ţi vocea interioară. Încrede-te în viaţă şi în
nimeni altcineva. Viaţa este minunată şi extrem de valoroasă. Iar dacă te
încrezi în altcineva decât în propria viaţă, împotriva vieţii, atunci cu
siguranţă vei înnebuni.
Eu consider că un Maestru adevărat este doar acela care te ajută să
îţi reauzi vocea interioară. El nu îţi va oferi vocea sa. Nu te va călăuzi;
de fapt, te va lipsi de toate sfaturile şi îndrumările primite, astfel încât să
poţi deveni propriul tău ghid şi să trăieşti responsabil.
O întrebare de genul: “Ce să fac?” - arată iresponsabilitate.
Foarte mulţi se simt stânjeniţi când se află lângă mine. Este
normal, deoarece ei aşteaptă totul de la mine: ar dori chiar să îi hrănesc
cu linguriţa. Acest lucru nu îl voi face niciodată. L-au făcut alţii înainte
şi te-au distrus.
Eu te iubesc. Nu pot face aşa ceva, îmi este imposibil măcar să
gândesc să fac aşa ceva.
216
Nu doresc decât să te ajut să devii responsabil, să iei hăţurile

vieţii în propriile mâini. Cât mai durează până reuşeşti să faci acest
lucru? Acum nu mai eşti un copil. Nu mai eşti neajutorat.
Fii tu însuţi şi mergi în direcţia destinului tău.
3. Ai vorbit despre unirea interioară a soarelui şi lunii şi

despre transcenderea acestei contopiri. Eu simt că printr-o relaţie
cu un partener exterior pot apărea complicaţii şi tulburări
neplăcute. Vrei te rog să îmi spui cât de mult poate influenţa
evoluţia spirituală şi căutarea interioară, în bine sau în rău, o
relaţie cu o persoană.
Nu este vorba despre nici un fel de complicaţii. Este vorba despre

îmbogăţirea experienţei. Singur, eşti o fiinţă complicată; când ai o
relaţie cu o femeie sau un bărbat, bineînţeles că acolo se vor întâlni două
fiinţe complexe şi complicate. Şi nu se va produce o simplă însumare, ci
o multiplicare. Lucrurile vor deveni extrem de complicate.
Însă această complexitate este o provocare, o încercare din care
trebuie să ieşi cu bine. Fiecare femeie cu care intri în contact, ori fiecare
bărbat, reprezintă o adevărată provocare. Desigur, poţi evita acest lucru.
Asta au făcut dintotdeauna călugării. Atunci te vei simţi mai liniştit, mai
tăcut, viaţa îţi va fi mai puţin complicată - însă vei fi sărac. Iar prin
“sărac” înţeleg lipsit de experienţă, imatur. Pentru că de unde îţi vei
obţine maturitatea? De unde vei câştiga experienţă? Şi experienţa nu
este ceva pe care să o poţi cumpăra. Experienţa nu se află ascunsă
undeva în Himalaya, ci se află în viaţă, în relaţiile interumane.
Eu ştiu că este complicat, dar dacă crezi că este mai bine să fii
singur, atunci îţi pot spune că singurătatea ta nu va fi deloc spirituală.
Va fi singurătatea unui om laş.
Să îţi spun o glumă:
Un bătrân puţin cam surd s-a dus la doctor pentru a fi consultat.
Doctorul, după o analiză amănunţită, i-a spus că arată foarte bine pentru
o persoană în vârstă de 70 de ani, apoi l-a întrebat: “Fumezi?”
“Ce spui?” - a întrebat bătrânul.
“Am spus: fumezi?” - a strigat doctorul.
“A, da” - a răspuns bătrânul.
“Mult?” - a continuat medicul.
“Cine?”
217
“Fumezi mult?” - a întrebat doctorul.

“Ţigări, ţigarete, trabucuri şi uneori chiar pipă. Da, fumez tot
timpul.”
“Bei?” - a întrebat doctorul.
“Este ora nouă” - a răspuns bătrânul.
“Nu, nu” - a continuat medicul. “Obişnuieşti să consumi băutură?”
“A, da, beau orice.”
“Presupun că pierzi şi nopţile, nu-i aşa? Dai petreceri mai mereu,
aşa este?” Doctorul devenise deja mai îngrijorat.
“Bineînţeles! Şi intenţionez să nu mă opresc.”
“Ei bine” - a spus doctorul - “va trebui să încetezi toate acestea.”
“Cum!?” - a strigat bătrânul.
“Va trebui încetezi cu toate acestea!” - a urlat medicul.
“Doar pentru a auzi mai bine?” - a răspuns bătrânul. “Nu mersi!”
Numai pentru a evita complicaţiile? Nu, niciodată. Aceasta este
calea unui om laş. Nu încerca să scapi de probleme. Ele sunt de foarte
mare ajutor. Problemele reprezintă situaţii prin care poţi creşte, evolua,
maturiza.
Iar dacă eşti hotărât să îţi găseşti o fată, nu te mulţumi cu o vacă.
Găseşte-ţi o femeie adevărată, care îţi va oferi tot felul de probleme. Cu
ajutorul ei îţi vei putea pune la încercare tăria şi curajul.
Un tânăr l-a întrebat pe Socrate: “Crezi că este bine să mă
căsătoresc?” Socrate era persoana cea mai potrivită pe care o putea
întreba, deoarece soţia sa era o femeie cu adevărat îngrozitoare: îl
cicălea zilnic, chiar îl lovea, i-a aruncat ceai fierbinte pe faţă. Tânărul i-
a cerut sfatul lui Socrate, pentru că probabil se gândise să nu se
căsătorească. Dar răspunsul pe care l-a primit a fost următorul: “Da,
dacă mă întrebi pe mine, atunci eu îţi spun să te căsătoreşti. Dacă vei
nimeri o femeie cum am ales eu, cu siguranţă vei deveni un mare
filosof. Iar dacă îţi iei o femeie foarte bună şi frumoasă, atunci te vei
bucura cu adevărat de viaţă. Ambele posibilităţi sunt bune.”
Cicăleala este de mare ajutor pentru meditaţie. Încet-încet începi
să devii neataşat de lumea materială şi vei simţi că totul este o iluzie,
maya.
Aşadar, nu fugi de probleme şi complicaţii, deoarece viaţa
înseamnă complicaţii, învaţă şi experimentează, deoarece numai aşa
poţi evolua.
218
Un vagabond ciocănise la o uşă şi i-a deschis o femeie foarte

musculoasă şi cu un chip extrem de dur.
“Pleacă de aici, nenorocitu-le!” - a urlat femeia. “Dacă nu pleci, îl
chem pe bărbatul meu.”
“Nu cred că va veni, pentru că nu este acasă” - a spus cerşetorul.
“De unde ştii?” - a întrebat femeia.
“Când un bărbat se căsătoreşte cu o femeie ca tine, el stă acasă
doar la orele de masă.”
Această întrebare a fost de la Alok. Alok, găseşte-ţi o femeie
adevărată.
4. Simt că, până când cineva nu este pregătit, nimic nu este

posibil. Am căutat cheia ani de zile; de asemenea, te-am întrebat şi
pe tine de multe ori, dar ai rămas tăcut. Într-o bună zi, Preaiubite
Maestre, mi-ai dăruit cheia. Acum cheia este cu mine. Însă văd că
nu sunt capabil să mă descui. În mine sunt tot felul de lacăte. Am
cheia şi văd lacătele, dar ce se întâmplă? Tu eşti prezent şi îmi vezi
neputinţa. Mai demult eram tulburat că nu aveam cheia; acum am
cheia şi sunt mai tulburat. Te rog. Bhagwan, ajută-mă; ştiu că tu
ajuţi în permanenţă. În mine sunt tot felul de bariere şi obstacole.
Te rog, spune-mi cum să le înlătur, astfel încât… astfel încât....
Primul lucru: cheia pe care ţi-am dat-o este falsă. Deoarece cheia
reală nu poate fi dăruită. Trebuie să o meriţi, să o câştigi. Datorită
faptului că te-ai ţinut după mine atât de mult, ţi-am spus: “Bine, uite
cheia.” Acum nu continua să te dai cu capul de pereţi. Aruncă cheia. Nu
este nimic în neregulă cu tine - cheia este falsă.
Toate cheile sunt false. Deoarece lacătul este al tău. Cum ai putea
găsi cheia la altcineva? Chiar tu eşti lacătul! Trebuie să creezi cheia în
interiorul tău, aşa cum ai creat şi lacătul.
Odată ce ai creat cheia, lacătul dispare. O problemă dispare
imediat ce ai cunoscut-o. Prin înţelegere nici o problemă nu poate
supravieţui. Nu ai de ce să începi să rezolvi nimic, înţelegerea este totul.
Cheia nu se întâlneşte niciodată cu lacătul. Lacătul există pentru că nu
există cheia. Când cheia apare, lacătul se volatilizează.
Eu nu îţi pot oferi cheia. Tot ce este împrumutat va creea foarte
multe probleme, deoarece tu eşti deja foarte complicat, iar această nouă
complicaţie împrumutată te va zăpăci şi mai mult.
Un director care muncea exagerat s-a dus la un doctor şi i-a spus
că nu se poate controla şi găsea întotdeauna ceva de făcut.
219
“Trebuie să îţi cumperi nişte patine cu rotile şi, în fiecare zi, în loc
să mergi cu maşina până la serviciu, poţi patina. Vei vedea că după
câteva săptămâni vei deveni un om nou” - i-a spus doctorul.
Directorul s-a conformat şi în fiecare zi patina până la serviciu şi
înapoi acasă. În timpul orelor de lucru, el îşi lăsa patinele la subsolul
clădirii, în garaj. Într-o seară, după ce a terminat serviciul, a coborât în
garaj şi a văzut uimit că îi lipsesc patinele. Imediat l-a chemat pe paznic
şi i-a cerut socoteală. Paznicul i-a spus: “Îmi pare rău, probabil le-a luat
cineva din greşeală, însă mâine vă voi cumpăra altele.”
Directorul a început să strige impacientat: “Mâine? De-abia
mâine? Şi eu cu ce voi mai ajunge acasă astă-seară?”
Dacă îţi lipseşte înţelegerea, atunci orice metodă, în loc să devină
un ajutor, se va transforma într-un obstacol.
Dacă îţi lipseşte înţelegerea şi începi să priveşti viaţa prin ochii
mei, ochii tăi vor înceta să mai vadă. Astfel, îţi vei complica viaţa şi mai
mult.
Încă o glumă:
“Am auzit că bărbatul tău şi-a ars complet sprâncenele într-un
incendiu” - i-a spus o femeie prietenei ei.
“Da, aşa este” - a venit răspunsul - “Însă am găsit un doctor foarte
bun, care i le-a înlocuit cu păr luat de pe picioarele din spate ale unui
câine.”
“Este fantastic!” - spus prietena. “Şi acum cum se simte?”
“Nu foarte rău. Dar totuşi are o problemă. Ori de câte ori trece pe
lângă un copac pare foarte surprins.”
220
XIII. ULTIMUL ATAC AL EGO-ULUI
51. Fiind complet neataşat de aceste puteri, sămânţa încătuşării

este distrusă. Apoi urmează kaivalya, eliberarea.
52. Şi trebuie să fie evitată orice urmă de ataşament sau mândrie
faţă de invitaţiile venite din partea entităţilor suprafizice aflate în
diversele planuri înalte, pentru că altfel este foarte posibilă reînvierea
răului.
51 “Tad vairagyatapitosh bikshaye kaivalyam.”

Fiind complet neataşat de aceste puteri, sămânţa încătuşării este
distrusă. Apoi urmează kaivalya, eliberarea.
Este foarte dificil să rămâi în lume şi să fii neataşat, dar este şi mai
dificil să rămâi detaşat când ţi se deschid porţile lumii spirituale.
Puterile pe care le poţi obţine în lumea materială nu sunt reale şi tocmai
de aceea nu te pot satisface niciodată. De fapt, fiecare realizare în lume
dă naştere la noi dorinţe. De exemplu, oricât de mulţi bani ai câştiga,
aceştia îi vei investi pentru a obţine mai mulţi bani. Astfel, oricine îşi
poate da seama că se află într-un cerc vicios.
Non-ataşamentul nu este foarte dificil de realizat atunci când este
vorba despre lucruri lumeşti, însă nu se poate spune acelaşi lucru despre
puterile spirituale. Acestea sunt atât de aproape de fiinţa ta încât este
aproape imposibil să rămâi indiferent faţă de ele. Dar dacă nu reuşeşti să
fii detaşat de ele, atunci acestea vor crea o altă lume care te va ţine
departe de eliberare.
Datorită faptului că orice posezi te posedă şi pe tine, sacrificiul
trebuie să fie total. Trebuie să renunţi la tot ce posezi - cu excepţia
naturii tale reale. Aceasta nu poate fi sacrificată. Ceea ce poate fi
sacrificat trebuie sacrificat.
În această sutra, Patanjali cere aproape imposibilul, însă prin
înţelegere chiar şi imposibilul devine posibil.
221
Este foarte plăcut şi te vei simţi foarte mulţumit să deţii anumite

puteri spirituale; ego-ul se va simţi atât de satisfăcut, mulţumirea va fi
atât de pură încât nu vei simţi deloc frustrarea. În lucrurile lumeşti
există foarte multă frustrare - de fapt, nu există nimic decât frustrare.
Este un miracol cum oamenii nu pot vedea acest fapt şi continuă să se
amăgească şi să spere. Lumea fizică este sortită pieirii.
Oricât de mare îţi vei construi casa sau oricât de puternic devii, nu
te vei putea bucura veşnic de acestea - moartea îţi va lua totul. Însă
puterile spirituale sunt dincolo de moarte. Ele sunt puterile tale, ele
reprezintă potenţialităţile tale de înflorire şi evoluţie şi de aceea poţi
simţi că nu este nici o nevoie să renunţi la ele - dar Patanjali spune că
trebuie să renunţi chiar şi la ele. Altminteri vei începe să trăieşti într-o
altă lume iluzorie şi vei porni din nou pe drumul ego-ului - drum care nu
te conduce decât la rătăcire.
Prin religie nu îţi întăreşti ego-ul, ci îl dizolvi şi îţi regăseşti
unitatea, întregul. Când tu nu mai exişti, Dumnezeu este.
Am auzit o povestioară sufită foarte frumoasă. Se numeşte
“Umbra Sfântă”:
Cândva trăia un sfânt atât de bun şi pur încât îngerii coborau din
cer pentru a-l vedea şi a fi lângă el. Acest sfânt radia compasiune şi
virtute, fără să cunoască acest lucru - aşa cum stelele îşi dăruiesc
strălucirea sau florile parfumul. Existenţa sa zilnică putea fi rezumată în
două cuvinte: dăruia şi uita. Totuşi, aceste cuvinte nu apăreau niciodată
pe buzele sale. Ele erau exprimate prin zâmbetul său, prin bunătate,
dăruire şi puritate.
Într-o zi, îngerii s-au dus la Dumnezeu şi au spus: ‘“Doamne,
oferă-i puterea de a face miracole.”
Dumnezeu a spus: “Bine, duce-ţi-vă şi întrebaţi-l ce doreşte.”
Îngerii l-au întrebat pe sfânt: “Ai dori ca mâinile tale să vindece pe
oricine ating?”
‘“Nu” - a răspuns sfântul. ‘“Doresc ca Dumnezeu să facă acest
lucru.”
“Ţi-ar plăcea să ajuţi sufletele pierdute să revină pe cale?”
“Nu, aceasta este misiunea îngerilor. Nu eu sunt cel care îi poate
converti pe oameni.”
“Ai dori să devii un exemplu pentru fiinţele umane şi să le atragi
prin virtuţile şi puritatea ta, glorificându-l astfel pe Dumnezeu?”
“Nu. Dacă oamenii ar fi atraşi de mine, atunci ei s-ar înstrăina de
Dumnezeu.”
“Atunci ce doreşti?”
222
“Ce pot dori?” - a întrebat sfântul zâmbind. “Dumnezeu îmi oferă

graţia Sa; oare nu am prin aceasta totul?”
Îngerii i-au spus: “Trebuie să îţi doreşti să poţi face un miracol,
pentru că dacă nu o faci, îţi vom oferi ce vrem noi.”
“Foarte bine” - a răspuns înţeleptul. “Atunci vreau să pot face
foarte mult bine, dar fără să cunosc cum îl fac.”
Îngerii au rămas perplexi. S-au consultat şi au ajuns la concluzia
următoare: ori de câte ori umbra sfântului se afla în spatele său, ori în
partea stângă sau dreaptă, astfel încât să nu o poată vedea, aceasta va
avea puterea de a vindeca bolile, alina durerea şi elimina suferinţa.
De atunci înainte, umbra sa înverzea cu vegetaţie cărările
bătătorite, înflorea plantele uscate, limpezea apa fântânilor, îmbujora
copiii palizi şi le insufla fericire şi bucurie bărbaţilor şi femeilor triste.
Sfântul a continuat să trăiască la fel ca înainte. Oamenii,
respectându-i pioşenia şi modestia, l-au urmat în tăcere şi nu i-au vorbit
niciodată despre miracolele pe care le făcea. După un timp, i-au uitat
numele şi au început să îl numească “Umbra Sfântă”.
Acesta este finalul: când devii doar o umbră, o umbră a lui
Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare revoluţie prin care poate trece o
fiinţă umană: centrul nu mai eşti tu, ci Dumnezeu. Atunci vei trăi ca o
umbră a Sa. Tu nu vei fi puternic, deoarece nu vei mai avea un centru;
nu vei fi virtuos sau religios, pentru că nu vei mai avea un centru care să
simtă aceste lucruri. Tu nu vei fi, ci va fiinţa în locul tău un vid infinit în
care nu există nici un fel de bariere sau obstacole, prin care divinul să
poată curge neîncetat, neîntrerupt şi neîntinat - astfel încât divinul să
curgă exact aşa cum este el, nu cum ai dori tu să fie.
Iată înţelesul sutrei de astăzi: în final trebuie să îţi sacrifici centrul,
să îţi anihilezi total ego-ul, să nu mai poţi spune nici măcar “eu”. Nimic
nu îţi aparţine - totul aparţine lui Dumnezeu. Iar tu devii umbra Lui
sfântă.
Este dificil să îţi închipui cum poţi fi complet non-ataşat, deoarece
încă de mic ai fost obişnuit să acumulezi tot felul de lucruri. Fiecare
continuă să acumuleze câte ceva - cunoaştere, bani, putere, faimă - în
speranţa că într-o bună zi va găsi ceva care îl va satisface. Viaţa îţi va
deveni astfel extrem de împovărată şi nu te vei putea bucura de nimic.
Nu mai colecta praful gândindu-te că este aur.
Un lucru complet lipsit de valoare devine nepreţuit când este privit
prin ochii ego-ului. Ego-ul este marele amăgitor. El continuă să te
mintă, să creeze tot felul de speranţe deşarte, iluzii, vise, proiecţii.
Observă-l. Este foarte subtil şi înşelător.
223
Priveşte atent şi vei vedea cum acţionează. Dacă îl opreşti să mai

acţioneze într-o direcţie anume, el va găsi imediat o altă direcţie - şi o
va face în aşa fel încât vei avea impresie că această a doua direcţie nu
este a ego-ului.
Am auzit că o bătrână căzuse pe scări şi îşi rupsese un picior.
Imediat după acest accident a chemat doctorul, care i-a pus piciorul în
ghips şi i-a spus să nu mai urce sau să coboare pe scări. După şase luni,
doctorul i-a scos ghipsul.
“Acum pot urca şi coborî scările?” - a întrebat femeia.
“Bineînţeles.”
“O, ce bucuroasă sunt. Mă săturasem să cobor şi să urc mereu pe
balustradă.”
La fel sunt şi aşa-zişii oameni religioşi. Ei au renunţat la totul, dar
nu au renunţat la renunţare. Acum se agaţă de renunţarea lor.
Renunţarea s-a transformat într-o balustradă. Acum nu mai folosesc
ego-ul în vechiul mod, ci într-un mod mai subtil şi înşelător; atât de
subtil încât nu îi va înşela pe ceilalţi, ci se vor înşela şi pe ei înşişi.
Fii foarte atent şi vei vedea frustrarea. Într-o bună zi fiecare va
simţi frustrarea - însă nu este nimic special în legătură cu acest lucru. Iar
de atunci vei deveni religios şi te vei simţi foarte mândru. Eşti “religios”
şi te uiţi de sus la păcătoşii din mocirlă.
Priveşte. Duşmanul a intrat pe altă uşă. Nu la lume trebuie să
renunţi, ci la ego. De aceea, trebuie să fii foarte, foarte atent.
Ţine minte: ego-ul nu poate fi reprimat. El trebuie să se evapore,
iar acest lucru se face prin focul înţelegerii. Este uşor să reprimi. Poţi
deveni umil şi simplu, însă ego-ul se poate foarte uşor ascunde în
spatele simplităţii tale.
O femeie i-a spus doctorului ei că este convinsă că are o boală
foarte periculoasă. Doctorul a sfătuit-o să nu treacă la concluzii pripite,
deoarece din explicaţiile ei reiese că “boala despre care vorbeşte nu
manifestă nici un fel de disconfort” - şi, deci, nu avea de unde să ştie că
este bolnavă.
“Dar doctore” - a spus femeia - “tocmai de aceea ştiu că am o
boală. Pentru că nu simt deocamdată nici un fel de disconfort!”
Poţi continua să te amăgeşti şi să găseşti tot felul de raţionamente,
care la prima vedere par foarte logice - însă priveşte atent în interiorul
lor.
De asemenea, ţine minte: doar tu eşti acela care trebuie să vadă.
Chiar dacă întreaga lume vede ceea ce trebuie, dacă tu nu vezi, atunci
totul este inutil.
224
Psihologii moderni trec, încet-încet, de la terapia individuală la

terapia de grup, deoarece este dificil să arăţi fiecărui pacient în parte
reprimările, decepţiile şi stupidităţile pe care le face. Într-un grup,
pacientul poate înţelege mai rapid greşelile sale, deoarece şi ceilalţi îl
ajută în această înţelegere. Când te afli printre 10 sau 20 de persoane şi
doctorul îţi arată motivele suferinţei tale, iar când cei care te înconjoară
înţeleg clar acest fapt, nu îţi va fi deloc dificil să înţelegi şi tu. Acesta
este motivul pentru care terapia de grup a început să ia amploare, în
timp ce terapia individuală începe să dispară.
Un sannyasin, de altfel un om foarte bun, era foarte fericit că i-am
dat un nume foarte frumos. Eu ofer fiecăruia nume foarte frumoase. Însă
el a început să pornească într-o călătorie a ego-ului. Mi-a spus:
“Bhagwan, eşti minunat. Mi-ai oferit un nume foarte frumos, care mă
reprezintă exact aşa cum sunt.” Nu numele te reprezintă. Numele sunt
doar speranţele mele, nu nişte realităţi. L-am numit pe acest sannyasin
“Satyananda” - beatitudinea care răsare din experimentarea adevărului.
Mm?...acesta este finalul. Însă el mi-a spus: “Bhagwan, acest nume mă
reprezintă. Sunt impresionat de capacitatea ta de înţelegere.”
Imediat am înţeles că am greşit şi că nu trebuia să îi dau acest
nume. Pentru a încerca să îl mai cobor din euforia în care s-a instalat,
după ce mi-a spus: “Nu vreau să mai am de-a face cu nici un fel de
porniri animalice, cum ar fi invidia, furia şi altele” - i-am spus: “De ce
eşti laş?” În acea clipă a şi explodat: “Cum? Eu, laş?” Aproape că era
gata să sară la mine - uitase complet de “satyananda” şi a început să se
apere: “De ce mi-ai spus aşa? Eu nu sunt un laş.” Atunci am continuat:
“Dacă nu eşti laş, de ce te aperi? Poţi pur şi simplu să recunoşti că
greşeşti. De fapt, nici măcar acest lucru nu este necesar. Dacă nu eşti
laş, de ce te-ai înfuriat? De ce a început să te intereseze cuvintele mele?
De ce ai început să urli? Înseamnă că am atins un punct sensibil.”
Toţi cei prezenţi au înţeles că acel om apăra ceva, îşi apăra în mod
fanatic ego-ul - însă numai el nu putea înţelege.
Într-un grup, dacă stai mai mult timp, încet-încet poţi înţelege ceea
ce văd toţi ceilalţi la tine. Poţi înţelege stupidităţile pe care le faci,
aproape în mod inconştient. Poţi vedea clar cum te agăţi de o boală, în
timp ce afirmi: “Dar eu vreau să scap de ea!”
Toţi văd că greşeşti - cu excepţia ta. Toţi ştiu că eşti un egoist,
numai tu gândeşti că eşti un om modest şi simplu. Toţi îţi înţeleg
nebunia, doar tu continui să o aperi. Iar datorită etichetei, politeţii,
formalităţilor, în societate nimeni nu te va ajuta.
225
Tocmai de aceea terapia de grup este foarte benefică - deoarece

acolo nimeni nu va fi politicos, toţi îţi vor spune adevărul. Şi când mai
mulţi oameni îţi spun şi îţi arată ce probleme ai, când pun degetul pe
rană şi simţi durerea.... Unui, singur om îi este foarte dificil să îţi arate
că greşeşti, deoarece poţi gândi că el se înşeală. Dar mai poţi gândi
acelaşi lucru în faţa a 20 de oameni?
Acesta este motivul pentru care Buddha a creat un mare ordin al
călugărilor - sangha, o adunare de zece mii de călugări. A fost primul
experiment al terapiei de grup.
Acelaşi lucru îl fac şi eu. În comunitatea de aici, unde există peste
16 mii de sannyasini, se produce unul dintre cele mai măreţe
experimente. Lângă mine nu se poate spune decât adevărul. Un căutător
se află aici pentru a se transforma şi a deveni un exemplu pentru
transformarea altora.
Ori de câte ori cineva îţi arată că greşeşti, nu te înfuria. Furia nu te
va ajuta cu nimic. Încearcă să înţelegi. Poate că celălalt are dreptate - şi
există toate şansele ca altcineva să aibă dreptate, deoarece el este
detaşat. Ascultă întotdeauna opiniile altora. Aproximativ 99% din
cazuri, aceştia au dreptate.
Iată care este rolul unui Maestru: să îţi arate rănile. El te poate
ajuta enorm de mult - dacă ai încredere şi respect. Imediat ce începi să
te înfurii şi ripostezi, dacă începi să îţi aperi boala, atunci nu ai ce căuta
lângă un Maestru. De ce să îţi pierzi timpul şi viaţa?
Dacă atunci când îţi spun că eşti laş nu poţi înţelege acest lucru şi
începi să te disculpi, relaţia dintre noi se rupe şi eu nu îţi mai pot fi de
nici un ajutor. Când îţi spun ceva trebuie să analizezi acel lucru. Ce pot
câştiga eu dacă îţi spun că eşti laş? Crezi că un Maestru are ceva de
obţinut de pe urma unui discipol? Nu, un Maestru acţionează din
compasiune. El îţi arată boala, iar tu trebuie să începi să cauţi în tine şi
să scapi de ea.
Când un doctor îţi ia pulsul şi spune că ai febră, nu ripostezi. Dacă
începi să te înfurii şi să strigi: “Adică, ce vrei să spui? Cum pot eu avea
febră? Greşeşti. Eu sunt complet sănătos” - atunci de ce te-ai mai dus la
doctor? Doar pentru a obţine o diplomă că eşti sănătos?
Ţine minte: te afli aici pentru a fi diagnosticat, disecat, distrus -
astfel încât să poată ieşi la suprafaţă natura ta reală. Însă dacă te aperi,
vei suferi. Şi nu vei apăra decât ego-ul - nimic altceva.
Este dificil să treci de la lumea exterioară la cea interioară. Mai
ales că în interior se află tot felul de boli şi plăgi. Acestea te forţează să
ieşi din tine. Aceasta este o cale de a-ţi distrage atenţia.
226
Foarte mulţi vorbesc despre fiinţa interioară, însă extrem de puţini

ajung să o cunoască. Asta pentru că tuturor le este frică să îşi întâlnească
bolile şi suferinţele ascunse în interior. Imediat ce încerci să pătrunzi
înăuntru, deschizi o uşă...din spatele căreia încep să apară tot felul de
mirosuri urâte. Atunci te sperii şi închizi brusc uşa, deoarece nu ştii ce
te aşteaptă dincolo.
Buddha, Iisus, Krishna, toţi au spus: “Pătrunde în interior şi vei
găsi pacea şi fericirea veşnică.” Însă când deschizi poarta vezi că ai
nimerit într-un coşmar. Iar acest coşmar este creat tocmai de reprimările
tale. La suprafaţă eşti foarte simplu; în interior eşti foarte complicat. La
suprafaţă ai un chip complet inocent; în adânc ai un chip de monstru.
Nu poţi pătrunde în interior datorită “represivităţii” şi permanentei
căutări exterioare: asculţi la radio, priveşti la televizor, citeşti ziarele,
mergi la petreceri. Zilnic îţi pierzi timpul până când te simţi obosit şi
poţi adormi. După ce te-ai trezit, iei totul de la început. Ce înseamnă
acest lucru? Ce faci prin aceste acţiuni stupide? Nimic altceva decât să
fugi de tine însuţi.
Descongestionează aglomeraţia din interior, astfel încât fiinţa reală
să poată înflori, să poată începe să se manifeste - şi atunci vei vedea că
ataşamentul faţă de obiecte sau persoane nu există. Cum ar putea exista?
Este absurd.
Am auzit o altă poveste foarte frumoasă. Este o poveste sufită,
intitulată “Poarta de Aur”.
Doi bărbaţi s-au rugat într-un templu, după care a plecat fiecare pe
drumul său. Unul a obţinut putere, bani şi faimă, dar nu şi pace
interioară. Celălalt a reuşit să vadă direct în inima oamenilor; şi el
obţinuse putere şi faimă, dar acestea constau în iubirea sa. Când privea
sau atingea pe cineva, iubirea şi compasiunea sa îl transforma şi înălţa
pe acel om pe cele mai înalte culmi ale bunătăţii şi spiritualităţii.
Într-o bună zi, amândoi au ajuns în faţa porţii de aur - prin care
trebuie să treacă toate sufletele. Îngerul din fiecare a întrebat: “Ce
aduceţi cu voi? Ce puteţi dărui?”....
Dumnezeu întreabă întotdeauna: “Ce aduci cu tine? Ce poţi
dărui?” Dumnezeu continuă să îţi ofere mereu câte ceva, dar în final,
înainte de a pătrunde în templul său sacru, te întreabă: ?Acum, ce mi-ai
adus? Care este darul pe care mi-l poţi oferi?”
...bărbatul care acumulase bogăţii a început să enumere locurile în
care a umblat, câţi oameni a cunoscut, câţi bani a strâns. Îngerul i-a
spus: “Acestea nu sunt acceptabile. Acestea sunt nişte lucruri pe care le-
ai făcut doar pentru tine.
227
Nu văd în ele nici un fel de iubire”....

Când există ego nu poate exista iubire. Ţine minte acest lucru. Voi
vorbi mai târziu despre el, deoarece este unul dintre cele mai importante
lucruri.
...şi bogătaşul a început să se îndepărteze plângând....
Pentru prima dată a putut vedea inutilitatea eforturilor sale. Viaţa
i-a trecut precum un vis şi acum nu mai deţinea nimic. Dacă îţi bazezi
existenţa numai pe lucrurile exterioare, în final nu vei rămâne cu nimic.
Doar ai visat că există ceva în afara ta. Datorită fricii de singurătate şi
goliciune ai proiectat ceva şi ai început să crezi în acel ceva, fără să
priveşti profund în el.
...bogătaşul se îndepărta încet de poartă şi plângea. Fusese prea
ocupat, ca să mai fie şi bun....
Prea ocupat pentru a mai şi iubi, prea angajat în lucrurile
exterioare şi complet indiferent faţă de esenţial.
...apoi îngerul l-a întrebat pe al doilea om: “Iar tu ce ai adus cu
tine? Ce poţi oferi?”
Acesta a răspuns: “Nimeni nu îmi cunoaşte numele şi toţi m-au
chemat visătorul, pribeagul. Nu deţin altceva decât puţină lumină în
inimă, iar această lumină am încercat să o dăruiesc tuturor sufletelor”....
Oamenii adevăraţi arată ca nişte visători naivi în această lume
haotică plină de nebuni. Întotdeauna sfinţii şi înţelepţii au fost
consideraţi visători, lunatici, vagabonzi. Aceste apelative le-au fost
acordate de oamenii de “hârtie” care trăiesc în societate. Prin
condamnare, oamenii ireali îşi apără stupiditatea şi ignoranţa.
...şi omul a continuat: “Altceva nu am ştiut să fac. Nu am putut
face altceva decât să îi ajut pe oameni şi să le împărtăşesc din lumina
mea interioară.”
Atunci îngerul a spus: “O, ferice de tine! Acesta este cel mai măreţ
şi mai minunat cadou dintre toate. Tu ai putut iubi. Întotdeauna, pentru
veşnicie, există destul din care să poţi împărtăşi. Intră....”
Aceasta este şi frumuseţea iubirii: cu cât dai mai mult, cu atât ai
mai mult. Iată care trebuie să îţi fie criteriul după care să te ghidezi în
viaţă: nu acumula ceea ce prin dăruire dispare; acumulează numai ceea
ce este acumulat prin dăruire. Păstrează doar ceea ce se înmulţeşte prin
împărtăşire şi dăruire.
...îngerul a spus: “Întotdeauna, pentru eternitate, ai de unde să
dăruieşti. Intră.”
După care, omul l-a rugat: “Mai întâi permite-mi să îl ajut şi pe
fratele meu. Nu pot intra singur, dacă nu mă urmează şi el.”
228
Îngerul a rămas tăcut şi în acea clipă o lumină foarte strălucitoare a

învăluit ambele suflete. Apoi, poarta de aur s-a deschis larg -
permiţându-i pribeagului, împreună cu prietenul său, să intre.
El a împărtăşit chiar şi în ultimul moment. Iată care este adevărata
bogăţie. Un avar nu este niciodată bogat; oricine este ataşat de lucrurile
materiale nu este cu adevărat bogat. Bogăţia apare din interiorul inimii.
Bogăţia este o calitate a inimii, strălucind de iubire.
Rabindranath Tagore, unul dintre cei mai mari poeţi ai Indiei şi ai
lumii, a scris un poem intitulat “Iubitele Inimii Mele”. În esenţă, poemul
- bazat pe o întâmplare reală - poate fi sumarizat astfel:
Într-o zi, într-un mic sătuc din Bengal, o femeie a venit să mă
vadă. Numele ei era Sarvakhipi - nume dat de săteni şi care însemna
“femeia nebună de legat”....
Sarvakhipi: cineva nebun de legat. Adică nebun în orice privinţă.
...ea m-a fixat cu privirea şi prin ochii ei strălucitori precum
stelele, m-a întrebat: “Când vei veni să ne întâlnim sub coroana
copacilor?” Evident, îi era milă de mine, deoarece ştia că trăiesc închis
între patru ziduri, departe de orice comuniune cu natura.
În acelaşi moment, grădinarul a venit cu un coş plin cu flori, după
ce femeia a realizat că florile deja aflate în vaza de pe masă urmau să fie
înlocuite de cele proaspete, s-a întristat şi mi-a spus: “Întotdeauna eşti
ocupat cu scrisul şi cititul. Nu mai ştii să priveşti.” Atunci a luat florile
din vază. Ie-a sărutat. Ie-a atins cu fruntea şi a murmurat cu veneraţie:
“Iubitele inimii mele.”
Am simţit că acea femeie, prin viziunea ei directă a personalităţii
infinite din inima tuturor lucrurilor, reprezenta într-adevăr spiritul
Orientului.
Iubirea este spiritul Orientului. Iubirea este spiritul omului. Iubirea
este spiritul lui Dumnezeu. Iubirea este singura bogăţie care există,
unica fericire.
Dacă eşti ataşat de lucruri, nu poţi iubi. Doar un om complet non-
ataşat se poate înălţa spre piscul denumit de noi iubire. Însă foarte mulţi
înţeleg complet greşit acest lucru.
Aceia care părăsesc lumea şi devin detaşaţi, aproape simultan
devin şi lipsiţi de iubire. Dacă prin non-ataşamentul tău faţă de lume
devii lipsit de iubire, atunci înseamnă că ceva nu este în regulă şi non-
ataşamentul tău este fals. Datorită faptului că îţi este frică de iubire,
acest lucru arată că îţi este teamă să fii ataşat - şi astfel eviţi toate
situaţiile în care iubirea ar putea înflori.
229
Acesta este şi motivul pentru care toţi aşa-zişii mahatma se tem

atât de mult de iubire. Ei nu pot sta într-un loc mai mult de trei zile. De
ce? De ce atât de multă frică? Pentru că dacă ar rămâne mai mult timp
într-un loc, atunci ar începe să ţină la oamenii pe care îi întâlnesc. Va
apărea o anumită atracţie între ei, iar apoi va urma ataşamentul. Mai
bine să evite astfel de situaţii. Ei trăiesc într-o panică teribilă şi nu pot
pătrunde cu adevărat în esenţa vieţii. Iar viaţa nu poate fi trăită cu
adevărat decât prin iubire.
Ţine minte: dacă non-ataşamentul tău faţă de lucruri a apărut prin
înţelegere şi conştientizare, atunci vei deveni din ce în ce mai iubitor.
Deoarece atunci vei avea mai multă energie la dispoziţie. Energia care
era îndreptată asupra ataşamentului, acum este liberă. Ataşamentul nu
este iubire, ci o dorinţă a ego-ului de a poseda, domina, controla. Este
violenţă, nu iubire. Când această energie este eliberată, vei putea iubi
mai mult. O persoană cu adevărat non-ataşată este plină de iubire şi
întotdeauna va împărtăşi din fiinţa sa, va dărui şi radia iubire. Iar sursa
iubirii este infinită.
Fiind complet neataşat de aceste puteri.... Iar non-ataşamentul
final se produce după ce sunt atinse puterile supranaturale, siddhi. Dacă
devii ataşat de aceste puteri, într-adevăr miraculoase, mai devreme sau
mai târziu vei reveni în lumea materială. Fii foarte atent. Acesta este
ultimul atac al ego-ului, ultima sa încercare de supravieţuire.
distrusă. Sămânţa încătuşării este ataşamentul. Sămânţa eliberării este
iubirea. Şi cât de asemănătoare par. Totuşi sunt diametral opuse:
ataşamentul este lipsit de iubire, iar iubirea este întotdeauna complet
non-ataşată. Unde este diferenţa?
Iubeşti o persoană de sex opus şi te simţi ataşat de ea. Care este
motivul pentru care se produce acest ataşament? Prin ataşament doreşti
ca acea persoană să fie lângă tine şi în zilele următoare. Ai vrea ca acea
persoană să fie lângă tine mereu. Însă, dacă astăzi nu eşti capabil să
iubeşti, ziua de mâine nu va exista. Viitorul nu există. El apare în minte
doar când nu ai fost capabil să trăieşti în prezent. Astăzi nu ai putut iubi
şi, de aceea, aştepţi ziua de mâine pentru a încerca să iubeşti. Dintr-o
astfel de iubire parţială apare ataşamentul. Este un proces natural şi
normal.
În viaţă există o lege foarte profundă: totul tinde să se
completeze. Bobocul doreşte să înflorească: sămânţa doreşte să
încolţească.
230
Totul se îndreaptă spre completare şi de aceea orice laşi

necompletat devine o dorinţă mentală: “Posedă această femeie. Încă nu
ai ajuns să o iubeşti; încă nu aţi ajuns să cântaţi toate cântecele posibile,
să dansaţi toate dansurile posibile.” Astfel apare ataşamentul. Iar pentru
ca ataşamentul să poată fiinţa, ai nevoie de ziua de mâine, de viitor. Şi
când eşti complet incapabil să trăieşti în prezent, atunci ai nevoie de o
viaţă viitoare. Tocmai de aceea oamenii continuă să îşi promită unii
altora: “Ne vom întâlni şi ne vom căsători şi în viaţa următoare.” Acest
lucru arată că ei nu au fost capabili să trăiască nici măcar în prezent.
Altminteri, prezentul este îndeajuns.
În această clipă, dacă ţi-ai împlinit şi completat iubirea, dacă te-ai
dăruit total şi te-ai dizolvat în iubire, fără să te reţii deloc, atunci ideea
de viitor nu mai apare niciodată. Viitorul apare întotdeauna când laşi
ceva incomplet. Dacă ai iubit cu adevărat, atunci vei accepta cu inima
deschisă moartea. Ori, dacă iubitul sau iubita se îndrăgosteşte de
altcineva, îi vei putea spune la revedere - resemnat şi trist, dar nu
suferind. Tristeţea îşi are frumuseţea ei, suferinţa este complet lipsită de
frumuseţe. Această tristeţe nu apare datorită ataşamentului, ci datorită
iubirii. Persoana iubită pleacă de lângă tine şi iubirea încă se îndreaptă
spre ea, spre fiinţa care ar fi putut să o înţeleagă. Trist, dar satisfăcut şi
împlinit. Acolo nu va mai exista nici o plângere, nici o aşteptare, nici o
duşmănie.
Însă dacă ai iubit total, atunci nu se va întâmpla niciodată acest
lucru - ca iubitul să te părăsească. Prin iubirea totală este imposibil să se
întâmple aşa ceva, deoarece iubirea îi satisface şi împlineşte total pe
ambii iubiţi. Fiecăruia îi este imposibil să se mai gândească la altcineva.
Căutarea unui alt iubit apare în clipa în care există insatisfacţie. Bărbaţii
aleargă după femei, pentru că acasă nu au o relaţie care să îi
mulţumească. Astfel, mintea începe să hoinărească pretutindeni.
Iar când iubirea a devenit atât de frustrantă încât îţi este imposibil
să îţi imaginezi că mai poţi iubi o fiinţă umană, vei începe îţi îndrepţi
atenţia spre câini şi pisici. Variantă care pare mai puţin complicată -
Alok ar trebui să îşi noteze acest lucru.
A iubi un animal este foarte simplu...o pisică este puţin mai dificil.
De aceea bărbaţii le spun femeilor “pisicuţe”. O pisică este mai puţin
previzibilă decât un câine, mai inteligentă, mai şireată. Unui câine îi poţi
face orice, şi el tot va veni la tine; încearcă să loveşti o pisică şi nu o vei
mai vedea niciodată. Pisica este întotdeauna pregătită pentru divorţ.
231
Oamenii încep să iubească animalele mai mult decât pe semenii

lor. Eu nu spun să nu iubeşti animalele, ci atrag atenţia asupra faptului
că există posibilitatea ca acestea să fie folosite ca substituenţi ai fiinţelor
umane. Iubeşte-ţi semenii atât de profund încât iubirea ta să ajungă să se
reverse şi asupra animalelor. Aceasta este cu totul altceva. Atunci
iubirea ta va ajunge să se reverse şi asupra plantelor şi mineralelor. Vei
fi o sursă infinită de iubire. Vei emana şi revărsa iubire în întregul
univers. Iar această iubire va avea o calitate complet diferită.
Problema este că oamenii sunt foarte închişi şi, totuşi, trebuie să
găseşti pe cineva pe care să îl iubeşti - altminteri te vei simţi frustrat. Ai
nevoie de o relaţie şi astfel apelezi la câini, pisici, peşti şi altele.
Dar şi astfel de relaţii de multe ori se dovedesc a aduce
insatisfacţie, deoarece câinii şi pisicile sunt şi ele nişte fiinţe - cu
propriile lor idei şi dorinţe, foarte instinctive, dar totuşi dorinţe. Poate te
gândeşti că dacă un câine te urmează liniştit la plimbare, l-ai îmblânzit
şi îl posezi. Dar şi câinele crede că te-a îmblânzit pe tine, deoarece
trebuie să îl scoţi la plimbare zilnic la anumite ore, să îi dai să mănânce,
să îl îngrijeşti, să te joci cu el. Eu chiar am auzit câini vorbind despre
acest lucru.
Când îţi va fi dificil să iubeşti chiar şi animalele, atunci vei începe
să îţi îndrepţi atenţia spre obiectele neînsufleţite: o casă, o maşină, o
bicicletă. Oamenii încep să devină romantici cu aceste lucruri.
Am cunoscut un om care obişnuia să stea zilnic în faţa casei mele.
Avea o motoretă pe care o spăla şi îngrijea într-un mod foarte romantic -
ca şi cum ar fi spălat un bebeluş. Părea foarte fericit. Însă nu o folosea
niciodată, deoarece se temea să nu se murdărească. Obişnuia să meargă
pe o bicicletă. De multe ori i-am spus: “Ce faci? De ce nu mergi cu
această motoretă atât de frumoasă?” Mereu îmi răspundea: “Da, ai
dreptate, este minunat de frumoasă. Dar nu vezi că au apărut norii?
Dacă va începe ploaia?” Altădată îmi spunea că este prea cald şi i se
strică vopseaua. Nu l-am văzut niciodată să îşi folosească motoreta.
Aceea devenise iubita sa.
Iată la ce nivel a ajuns degradarea conştiinţei umane. Cu cât eşti
mai ataşat, cu atât devii mai degradat: cu cât ataşamentul este mai mic,
cu atât te înalţi mai sus.
Patanjali vorbeşte despre puterile supranaturale pentru a ne
reaminti că nu trebuie să ne ataşăm de ele. Da, acestea sunt într-adevăr
minunate şi fiecare ar dori să le poată pune în practică.
232
Foarte mulţi devin interesaţi de yoga nu pentru kaivalya, ci pentru

siddhi. Merg la Maeştri, practică tot felul de tehnici nu pentru eliberare,
ci pentru a face miracole.
distrusă. Aceasta este ultima etapă în care mai poţi să fii încătuşat. Dacă
ai depăşit-o, sămânţa este arsă.
Apoi urmează kaivalya, eliberarea. Atunci vei fi complet liber -
absolut liber - neataşat de nimic şi plin de iubire, revărsând iubire
asupra întregii existenţe...o binecuvântare a existenţei.
Însă trebuie să fii atent la fiecare pas. Mintea este foarte
înşelătoare şi poţi gândi: “Chiar dacă vor apărea miracolele, eu nu voi fi
ataşat de ele.” Mai gândeşte-te. Nu te lăsa luat de val, gândind: “Mai
întâi să apară miracolele şi apoi mai vedem.”
Foarte mulţi vin şi mă întreabă: “Ce vom obţine din meditaţie?”
Le răspund: “Mai multă meditaţie.” Apoi îmi spun: “Dar care este
sensul? Pentru ce să medităm? Pentru a obţine pacea? Eliberarea?
Pentru ce să fim liberi?”
Pacea nu pare un ţel care să merite a fi atins. Puterile însă par mai
ademenitoare.
Am auzit o anecdotă foarte frumoasă.
“Spune-mi, de unde obţineţi voi catolicii atât de mulţi bani pentru
a construi catedrale atât de măreţe?” - l-a întrebat un rabin pe prietenul
său.
“Ei bine, Abe, la noi la catolici există un sistem numit Confesiune.
Ori de câte ori cineva face ceva rău, vine la biserică şi îşi mărturiseşte
păcatele, după care pune în cutia milei o sumă de bani. Acesta este
modul în care obţinem banii.”
“Într-adevăr? Este un sistem foarte interesant. Poate că îl vom
adopta şi noi în sinagogi. Însă permite-mi să merg diseară cu tine la
biserică, pentru a vedea mai bine cum funcţionează acest sistem.”
“Ah, Abe, ştii că nu am voie să fac acest lucru, dar pentru că îmi
eşti prieten, îţi voi permite să mă însoţeşti diseară.”
În acea seară, preotul l-a ascuns pe rabin în cabina unde se făceau
confesiunile şi a început să asculte confesiunile credincioşilor.
Din spatele ferestrei cabinei s-a auzit o voce: “Părinte, iartă-mă,
am păcătuit.”
“Cu ce ai greşit, fiule?”
“Seara trecută am trăit cu două femei.”
“Aha, atunci pune cinci dolari în cutie şi păcatele îţi vor fi iertate.”
233
Abe este foarte încântat.

O nouă voce se aude: “Părinte, iartă-mă, am păcătuit.”
“Cu ce ai greşit, fiule?”
“Seara trecută am trăit cu trei femei.”
“Aha, atunci pune zece dolari în cutie şi păcatele îţi vor fi iertate.”
Abe nu s-a mai putut abţine: “Ce sistem minunat! Este
nemaipomenit. Te rog, permite-mi să îi răspund eu următoarei persoane.
În felul acesta învăţ şi eu mai bine cum să o pun în practică.”
“Oh, Abe, aşa ceva chiar nu am voie să fac, dar pentru că îmi eşti
prieten îţi voi da voie, însă numai o singură dată.”
Aşa că au făcut schimb de locuri, rabinul aşezându-se pe scaunul
preotului. Imediat din spatele ferestrei s-a auzit o voce de femeie:
“Părinte, iartă-mă, am păcătuit.”
“Cu ce ai greşit, copila mea?”
“Seara trecută am trăit cu patru bărbaţi.”
“Aha, atunci pune în cutie 20 de dolari şi pentru al cincilea bărbat
eşti scutită să mai vii la biserică.”
Fii foarte atent! Mintea este foarte lacomă; ego-ul nu este nimic
altceva decât lăcomie.
Foarte mulţi au spus că ar fi fost mai bine dacă Patanjali nu ar fi
scris acest al patrulea capitol din Yoga Sutra. Dar Patanjali are o minte
foarte ştiinţifică şi a dorit să descrie toate posibilităţile şi obstacolele
întâlnite. În ceea ce mă priveşte, eu ştiu că este foarte bine că a inclus
acest capitol în tratatul său, deoarece prin ignoranţă există şanse foarte
mari ca un căutător să fie tentat să pună în practică aceste puteri. Când
cunoşti terenul şi înţelegi modul în care poate apărea ultimul atac al
ego-ului, atunci te vei putea apăra şi nu vei fi luat prin surprindere.
Sunt fericit că Patanjali a inclus acest capitol, Vibhuti Pada, în
care vorbeşte despre puteri şi miracole, deoarece ele pot apărea chiar
dacă, nu le cauţi. Cu cât evoluezi mai mult, cu atât te apropii mai mult
de ele. Acestea sunt nişte consecinţe ale căutării interioare. Fiecare
chakra este înzestrată cu propriile ei puteri. Odată cu trecerea energiei
prin chakre, îţi devin accesibile puterile acestora. De aceea este bine să
ştii ce te aşteaptă odată cu efectuarea fiecărui pas.
52. Şi trebuie să fie evitată orice urmă de ataşament sau mândrie

faţă de invitaţiile venite din partea entităţilor suprafizice aflate în
diversele planuri înalte, pentru că altfel este foarte posibilă reînvierea
răului.
234
Când încep să apară astfel de puteri vei primi invitaţii de la fiinţele

care trăiesc în planurile subtile superioare. Teosofii au lucrat cu aceste
fiinţe, pe care le numeau “Maeştrii”. Aceste fiinţe comunică cu fiinţele
umane care au evoluat spiritual, transmiţându-le mesaje, invitaţii.
Asta este ceea ce Mahommed denumeşte paigam, “mesajul”; iar
adepţii lui Mahommed îl numesc pe acesta paigambar, “acela care
primeşte mesajul”. Ei nu îl numesc avatar sau iluminat, nu îl numesc
jina, acela care a învins; de asemenea, nu îl numesc nici mesia sau
hristos. Adepţii săi au găsit un termen ştiinţific foarte potrivit pentru el:
paigambar - “mesagerul”. Termen prin care se arată că respectiva fiinţă
nu mai funcţionează prin mintea şi ego-ul său. El a devenit un mediu.
Mahommed a fost un om care nu ştia carte; este aproape imposibil
să ne putem gândi că el ar fi putut da naştere minunatului poem care
este Coranul. Acesta este unul dintre cele mai frumoase cântece, iar
dacă auzi pe cineva cum îl cântă, chiar dacă nu înţelegi cuvintele, cu
siguranţă vei fi pătruns şi mişcat de sunetele lor.
În timp ce stătea şi medita pe un munte, Mahommed a auzit:
“Citeşte!” - iar el a răspuns: “Cum să citesc?” Cuvântul “coran”
înseamnă “a citi”. El a devenit foarte mirat, deoarece nu ştia de unde
venea acest sunet. Din nou a auzit acelaşi cuvânt: “Citeşte!” Acesta
venea chiar din inima sa; datorită deschiderii sale, el a devenit un canal.
Mahommed începuse deja să se gândească la trecut, iar vocea îi vorbea
despre viitor. A treia oară, vocea i-a transmis: “Nu te îngrijora, eu ştiu
să citesc. Doar citeşte - eu voi citi prin tine. Tu doar recită - eu voi recita
prin tine. Doar vorbeşte - eu voi vorbi prin tine. Tu trebuie doar să rămâi
deschis.”
Totul a fost atât de straniu încât Mahommed în aceeaşi zi s-a
îmbolnăvit şi a căzut la pat. Soţia l-a întrebat: “Ce s-a întâmplat? Astăzi
dimineaţă ai fost sănătos şi acum ai o febră atât de mare? De ce? Ce ai
făcut?” El i-a răspuns: “Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, ori am
înnebunit, ori primesc un mesaj din lumea de dincolo. Nici eu nu ştiu ce
se petrece, dar aud în permanenţă o voce care îmi spune: «Citeşte!
Recită!» - iar eu nu ştiu să citesc. Iar faptul cel mai curios este că am
început să recit! Pur şi simplu mă aud recitând lucruri la care nu m-am
gândit niciodată şi pe care nu le-am cunoscut. Nu îmi vine să cred că pot
recita eu cuvinte atât de poetice şi atât de rimate. Mi-e teamă că nu mai
sunt soţul tău - acela pe care l-ai văzut în această dimineaţă. Înima îmi
este plină de poezie şi lumină.”
235
Soţia sa i-a devenit primul discipol. Ea a fost prima care i-a putut
vedea strălucirea care îl învăluia. Iar aceea nu era febră, ci a fost o
explozie a aurei. Simţea că are febră deoarece pentru el totul s-a
petrecut extrem de subit şi neaşteptat.
Acest lucru nu s-ar fi întâmplat, dacă el ar fi citit Yoga Sutra. În
cartea sa, Patanjali a descris tot ce poate apărea în timpul călătoriei
interioare. Dacă ar fi auzit de această sutră de care vorbim astăzi.
Mahommed ar fi înţeles tot ce se petrece cu el.
Şi trebuie să fie evitată orice urmă de ataşament sau mândrie faţă
de invitaţiile venite din partea entităţilor suprafizice aflate în diversele
planuri înalte, pentru că altfel este foarte posibilă reînvierea răului.
Patanjali ne atenţionează să nu devenim încrezuţi sau speciali, când
începem să primim mesaje şi invitaţii din partea fiinţelor subtile
superioare. Altminteri este foarte posibil să decădem.
Există o poveste sufită foarte frumoasă:
Murshid din Murshid, încă de când era tânăr, vorbea oamenilor.
Într-o zi, pe când vorbea unui grup restrâns de persoane, a observat că
printre ascultători se afla un dervish îmbrăcat simplu în nişte haine
maron. Dervish-ul îl privea cu insistenţă. Murshid a privit în ochii mari
ai dervish-ului şi, simţindu-se stânjenit, şi-a îndreptat privirea spre
ceilalţi. La sfârşitul discuţiei dervish-ul s-a apropiat de el şi i-a spus că a
fost trimis să îl iniţieze. “Acest lucru nu este posibil, deoarece tatăl meu
deja mi-a aranjat să fiu iniţiat” - a răspuns tânărul.
“Ţi-am spus, am fost trimis “ - a continuat dervish-ul.
“Indiferent ce îmi spui, eu trebuie să ascult de dorinţa tatălui
meu.” Odată cu această ultimă frază, tânărul a plecat.
În acea noapte tânărul a visat că tatăl său îi spune că trebuie să fie
iniţiat de dervish. Dimineaţă, după ce s-a trezit, tânărul a văzut că
dervish-ul i-a apărut la uşă şi i-a spus că a venit să îl iniţieze.
“Nu mai ţii minte ce ţi-am spus ieri? Pleacă, tatăl meu mi-a aranjat
deja iniţierea.”
Dervish-ul l-a privit, a zâmbit şi i-a spus: “Ai uitat ce ai visat
noaptea trecută?”
În acel moment tânărul i-a căzut la picioare şi a fost iniţiat de
dervish. Timp de patru zile tânărul a început să pună tot felul de
întrebări referitoare la spiritualitate şi scripturile sfinte, la care dervish-
ul nu îi răspundea decât ridicând din umeri. într-o noapte Murshid stătea
în camera sa şi se gândea că nu va ajunge nicăieri cu acest învăţător,
care părea să nu cunoască absolut nimic.
236
În timp ce gândea acest lucru, dervish-ul a apărut în faţa sa şi, cu

mare convingere, i-a spus direct: “Eu sunt răspunsul la întrebările tale.”
Astfel de povestiri par simbolice, alegorice, mitologice. Nu este
aşa. Ele chiar s-au întâmplat. Dacă eşti pregătit, instantaneu, din
planurile superioare, mesajele încep să curgă asupra ta. Ele aşteaptă de
mult timp o fiinţă care să fie receptivă şi deschisă. Când se petrece acest
lucru, nu le nega. Fii deschis, vulnerabil şi ai încredere. Iar al doilea
lucru: nu te simţi special sau mândru. Dacă poţi îndeplini aceste două
cerinţe, Dumnezeu va începe să funcţioneze prin tine. Atunci vei deveni
un flaut, un bambus gol la care Divinul va începe să cânte.
Problema este că imediat ce a apărut o cât de mică senzaţie de
mândrie, cântecul încetează. Mulţi au intrat în contact cu lumile
superioare şi au început să simtă că sunt speciali, că sunt aleşi - mai
devreme sau mai târziu au redevenit nişte oameni obişnuiţi şi au pierdut
contactul cu planurile subtile.
Apoi, ei încep să se simtă mai mândri şi mai speciali, deoarece nu
pot accepta că au pierdut contactul. Am întâlnit mulţi oameni care au
ajuns să aibă puteri miraculoase, dar care nu au putut să îşi controleze
mintea. În final, ei şi-au pierdut puterile şi au devenit nişte magicieni de
rând.
Acest lucru s-a întâmplat cu Satya Sai Baba. Primele manifestări
ale puterilor supranaturale nu proveneau de la el, dar acum totul este
manipulat şi trucat de el. De ce a pierdut contactul? Datorită mândriei.
Acum, tot ce face sunt doar trucuri, deoarece trebuie să îşi menţină
intact prestigiul câştigat. Acum el se află chiar mai jos decât un
magician de rând, pentru că măcar un magician obişnuit acceptă faptul
că se foloseşte de trucuri în reprezentaţiile sale.
Meditează, iar când ajungi să intri în contact cu planurile
existenţiale superioare rămâi deschis şi încrezător, dar nu te simţi
mândru sau special. Priveşte totul ca pe un fapt normal şi natural. De
asemenea, la fel de important este ca la început să nu arăţi sau să spui
nimănui nimic, deoarece poţi foarte uşor pierde totul. Digeră bine tot cei
ai cunoscut şi experimentat.
Iar când ţi se impune să accepţi o anumită putere, roagă-le pe
acele forţe superioare să transforme acea putere într-o umbră a ta - o
umbră pe care să nu o poţi vedea. Altminteri, ego-ul poate reveni foarte
uşor la conducere şi te va trage în jos, te va readuce cu picioarele pe
pământ.
237
XIV. NUMAI DUMNEZEU ŞTIE
1. Corpul îmi devine din ce în ce mai senzitiv; se pare că

vibrează la o rată foarte ridicată. Cu cât lucrez mai mult asupra
atenţiei şi conştientizării, cu atât devin mai puţin conştient de ele.
Meditaţia se pare că ia o formă de nerecunoscut şi incomparabilă
cu stările şi experienţele meditative anterioare. Am din ce în ce mai
puţin timp şi spaţiu şi condiţii de linişte pentru a medita pasiv şi
receptiv în mijlocul acestui haos fizic şi psihic, dar totuşi se
întâmplă ceva. Încrederea imensă pe care o am în tine mă a jută să
fac faţă acestei pierderi a înţelegerii raţionale.
Te rog, explică, dacă vrei, ce se întâmplă cu mine şi cum este
posibil să pătrund mai profund în meditaţie, depăşind aceste
condiţii aparent haotice.
Primul lucru şi unul dintre cele mai fundamentale este acela că

trebuie să ţii minte că numai din haos poţi renaşte. Altă cale nu există.
Dacă vrei să renaşti, va fi necesar să pătrunzi în astfel de stări haotice,
deoarece numai în acest mod poate fi distrusă vechea personalitate. Te
vei dezmembra. Tot ce ai crezut că eşti va dispărea. Structura oferită de
societate, caracterul impus de educaţie şi familie, se vor dizolva. Vei
deveni inocent precum un nou-născut.
Totul va fi un haos, iar din acest haos, din această goliciune, vei
renaşte în adevărata ta splendoare.
Acesta este şi motivul pentru care spun mereu că religia necesită
un curaj foarte mare. Religia reprezintă o moarte, o sinucidere. Prin
religie mori voluntar. Nu vei mai şti ce se petrece cu tine. Cum ai mai
putea şti? Ai murit. De aceea este nevoie de o încredere foarte mare.
Dacă în timpul acestei stări haotice începe să apară şi o încredere reală
în mine, atunci nu ai de ce să te temi. Încrederea aceasta va rezolva
totul. În lipsa credinţei există foarte multe riscuri, chiar posibilitatea de
a înnebuni. De aceea, persoanele care nu au încredere nici nu ar trebui
să înceapă să mediteze.
238
Foarte mulţi mă întreabă: “Dacă nu dorim să fim iniţiaţi, nu ne vei

mai ajuta?” Eu sunt gata să ajut pe oricine, dar foarte puţini acceptă şi
primesc ajutorul meu. Aici nu este vorba doar de a dărui, ci şi de a
primi. Eu îmi dăruiesc în permanenţă fiinţa, dar când nu există
încredere, atunci cine o va primi? Primeşti atât de mult cât de deschis
eşti. Sannyasul este un simbol al încrederii depline, un simbol al
distrugerii minţii şi ego-ului.
Încrederea nu este o emoţie, nu aparţine sentimentalismului.
Oamenii cred că încrederea este bună doar pentru persoanele
sentimentale. Nu este aşa. După apariţia unui sentiment profund poţi
spune: “Da, am încredere” - dar această afirmaţie nu te poate ajuta prea
mult, deoarece când totul va dispărea, primul care se va dizolva va fi
sentimentul respectiv. Sentimentele nu dăinuie foarte mult. Încrederea
reală trebuie să fie atât de profundă şi solidă încât să nu provină dintr-o
stare sau un sentiment; ea va fi ceva permanent în tine, prin care orice s-
ar întâmpla, măcar ştii că nu îţi vei putea pierde încrederea.
Iată şi motivul pentru care le spun celor care vin la mine să facă
anumite lucruri minore, lucruri care par uneori lipsite de sens. De pildă,
insistenţa mea asupra robelor portocalii. Mulţi gândesc: “Pentru ce?
Care este motivul? Nu putem medita fără să fim îmbrăcaţi în robe
portocalii?” Bineînţeles că se poate medita şi fără ele - nu acesta este
sensul. Iluminarea nu ţine cont de culoarea hainelor pe care le îmbraci.
Folosesc astfel de lucruri iraţionale ca teste şi încercări, pentru a vedea
dacă eşti gata să mă urmezi. Îţi spun să porţi o mala în jurul gâtului doar
pentru a vedea cum te comporţi în societate. Lumea va începe să râdă de
tine şi va crede că ai înnebunit. Asta şi vreau, pentru că dacă poţi
rămâne lângă mine chiar şi atunci când eşti criticat şi jignit de toţi, când
eşti considerat aproape nebun, atunci voi şti că vei putea avea încredere
şi în momentul în care se produce adevărata criză.
Astfel de crize le creez artificial în jurul sannyasinilor. Iar
semnificaţia lor este atât de profundă încât depăşeşte raţiunea. Toţi
Maeştrii le-au folosit.
Ibrahim, un Maestru sufit, pe când era rege, s-a dus la Maestrul
său şi acesta i-a spus direct: “Dezbracă-te imediat de haine! I-a pantoful
meu, mergi în piaţă, complet dezbrăcat, şi loveşte-te încontinuu cu
pantoful în cap.”
Discipolii mai vechi, care se aflau şi ei acolo, au spus: “Este prea
dur. De ce? Nouă niciodată nu ne-ai cerut să facem aşa ceva. De ce eşti
atât de dur cu el?”
239
Maestrul le-a răspuns: “Pentru că ego-ul său este mult mai mare
decât al vostru. El este rege şi pentru a putea lucra mai departe cu el este
necesar să renunţe la ego-ul creat până în prezent.”
Ibrahim nu a spus nimic, ci pur şi simplu s-a dezbrăcat. Probabil i-
a fost foarte dificil - în acelaşi oraş era cunoscut ca rege şi toţi îl
considerau o fiinţă foarte puternică. Însă el nu s-a opus şi s-a conformat
dorinţei Maestrului. Copiii, femeile, bărbaţii, toţi au început să râdă şi să
arunce cu pietre în el - o mulţime de oameni a început să îl ridiculizeze.
După ce s-a întors, Maestrul i-a spus: “Acum te accept. Poţi începe
căutarea, deoarece eşti deschis.”
De ce a fost necesar acest lucru? Pentru ca fundaţia ego-ului să fie
distrusă. Când ego-ul dispare, încrederea începe să îşi facă apariţia.
Sannyasul este doar o metodă, un mijloc prin care este pusă la
încercare voinţa şi încrederea căutătorului. Toţi cei care se află lângă
mine vor trece prin multe încercări. Iar aceia care ajung lângă mine, în
pofida tuturor zvonurilor, arată că sunt cu adevărat curajoşi şi
încrezători. Acestora le pot spune că li se deschid foarte multe
posibilităţi.
Aşadar, primul lucru este acela că haosul apare ca o consecinţă
naturală a dezrădăcinării ego-ului. Iar aici, eu ajut foarte mult la crearea
acestui haos în toţi cei prezenţi lângă mine. Nu te gândi că haosul este o
problemă. Este doar o metodă.
Un alt lucru foarte important este următorul. Nu încerca să mergi
la psihiatri sau psihanalişti pentru a vedea ce se petrece cu tine,
deoarece aceştia nu te pot ajuta. Ei au încercat să ajute omenirea într-un
mod cu totul greşit. Ei încearcă să te ajusteze societăţii. Efortul meu este
acela de a distruge această ajustare şi cizelare. Ceea ce eu denumesc
“haos creativ” ei vor denumi “nepotrivire”. Astfel de psihiatri încearcă
să îi transforme pe toţi în nişte oameni normali, fără să se gândească ce
înseamnă normalitatea.
Societatea, majoritatea, mulţimea este normală? Care este
criteriul? Ceea ce în India pare ceva foarte normal, în China este
complet anormal; iar ceea ce în Suedia este considerat a fi normal, în
India este cu totul anormal. Fiecare societate crede că majoritatea
membrilor ei sunt normali. Nu este aşa. Iar a forţa o persoană să se
conformeze şi să se ajusteze mulţimii nu este deloc creativ.
Ajustarea este bună pentru aceia care domină societatea, dar nu şi
pentru fiecare om în parte. Fiecare societate s-a folosit de preoţi,
învăţători, psihanalişti să îi anihileze pe rebeli, pe revoluţionari şi să îi
readucă în normalitate, în mentalitatea de turmă.
240
Toţi aceştia servesc clasa dominantă.

În Rusia de astăzi cine nu este de acord cu politica guvernului este
considerat inamicul ţării. A nu fi comunist este considerată o boală. Ce
nonsens! Însă oamenii de la putere pot face orice doresc, deoarece ei
controlează totul.
Ţine minte: eu nu mă aflu aici pentru a te face să devii normal şi
ajustat. Eu nu încerc decât să le arăt oamenilor cum să fie ei înşişi, cum
să devină individuali. Nimeni nu trebuie să urmeze alt criteriu în afara
celui al destinului propriu. Eu nu spun nimănui să fie într-un fel sau
altul. Caracterul este o boală creată de societate, iar eu nu vreau să
continui să ajut la răspândirea acesteia. Rolul meu este acela de a
distruge această boală, astfel încât să poţi fi liber şi să acţionezi aşa cum
îţi dictează fiinţa proprie.
Societatea a infectat toţi oamenii, i-a corupt atât de mult, încât este
normal ca atunci când apare haosul toţi încep să se teamă şi să se
întrebe: “Ce se întâmplă cu mine? Oare am înnebunit?”
Am auzit că Regina Maria a vizitat America şi a dorit să îl
întâlnească pe cel mai faimos psihiatru american.
Asistenta doctorului a deschis uşa cabinetului şi a spus: “V-o
prezint pe regina Maria a României.”
Psihiatrul a privit-o atent şi a întrebat: “Aha, şi de cât timp crede
că este regină?”
Psihiatrii şi psihanaliştii au mereu de-a face cu persoane care se
cred altcineva: un Hitler, un Alexandru Macedon, un Gingis Han.
Pentru ei este normal să îi privească pe toţi ca pacienţi.
Am auzit că un bărbat a fost trimis de familie la un psihiatru.
Doctorul a fost informat că pacientul, de câteva săptămâni, vorbeşte
încontinuu despre două scrisori care urmează să îl înştiinţeze că a primit
drept moştenire o plantaţie de arbori de cauciuc în Sumatra şi nişte mine
de diamant în Africa de Sud.
“A fost un caz extrem de dificil şi am lucrat din greu la el” - le
povestea psihiatrul unor colegi de-ai săi - “dar am reuşit să îl vindec
înainte să vină cele două scrisori despre care vorbea.”
Fii atent. Cele două scrisori poate că urmează să vină cu adevărat.
Este normal să apară frica. Ori de câte ori încerci să mergi singur
pe drumul tău te vei simţi nesigur şi indecis. Este natural, deoarece vezi
mulţimea îndreptându-se într-o direcţie, iar tu porneşti singur într-o cu
totul altă direcţie.
Începi să gândeşti: “Toţi aceşti oameni nu merg de pomană în acea
direcţie; cu siguranţă se îndreaptă spre ceva cunoscut.”
241
Mintea colectivă este aceea care îi domină şi conduce pe oameni.

Un psihanalist s-a dus la iarbă verde cu nişte colegi. Cu toţii
încercau să găsească locul potrivit unde să se aşeze, când în cele din
urmă unul din ei a spus: “Acesta pare a fi un loc minunat. Copacii sunt
foarte înalţi, râul curge liniştit şi tăcut.”
După care psihanalistul adaugă: “Da, aşa este. Aceste milioane de
muşte şi muşuroaie de furnici nu pot greşi.”
Muştele şi furnicile se adună exact în locurile cele mai potrivite
pentru picnic. La fel şi oamenii. Ei se lasă conduşi de mentalitatea
colectivă şi uită complet de fiinţa lor interioară. Toţi merg precum oile
într-o direcţie fără să se gândească nici măcar pentru un singur moment
dacă este o direcţie bună sau greşită.
Nimeni nu ştie încotro se îndreaptă. Întreabă pe oricine dacă ştie
ce face şi vei vedea că răspunsul primit va fi acelaşi din partea tuturor:
“Aşa este bine, deoarece toţi oamenii, întreaga lume face la fel.”
Efortul meu este acela de a te ajuta să ieşi de sub influenţa minţii
colective şi să redevii tu însuţi. La început va trebui să treci printr-un
haos interior şi pentru aceasta vei avea nevoie de multă încredere.
Altminteri există posibilitatea să scapi din ghearele minţii colective fără
să pătrunzi în mintea individuală, situaţie în care este inevitabilă
nebunia. Acesta este riscul. În lipsa încrederii, meditaţia este
periculoasă. Dacă nu ai curaj şi încredere este mai bine să rămâi normal,
să rămâi ataşat societăţii. Dacă ai curaj şi eşti pregătit să înfrunţi orice,
atunci ai încredere. Şi aşteaptă-te la apariţia haosului.
Când devii din ce în ce mai conştient, bineînţeles, vei fi din ce în
ce mai puţin conştient de acest lucru. Conştientizarea, în sine, este
îndeajuns. A şti că eşti conştient este o încordare, o tensiune. Dar la
început vei fi conştient de conştientizare. De exemplu, când înveţi să
conduci o maşină va trebui să fii atent la foarte multe lucruri: la volan,
la schimbătorul de viteze, la pedale, la drum, iar dacă mai ai şi o femeie
frumoasă lângă tine.... Este necesară o atenţie foarte mare; la început îţi
va părea imposibil şi vei crede că nu o să reuşeşti niciodată să înveţi să
conduci. Însă, încet-încet, toate dispar şi vei conduce ca şi cum ai fi ştiut
să conduci încă din copilărie. Vei putea vorbi cu soţia sau cu un prieten,
vei putea cânta, ori vei putea medita fără nici o problemă. Condusul a
devenit un fapt spontan. Acum ştii totul şi nu mai este nevoie să fii
conştient de fiecare acţiune în parte.
Acelaşi lucru se petrece şi în meditaţie. La început este necesar să
conştientizezi conştientizarea - motiv pentru care vei fi încordat, obosit.
242
Dar pe măsură ce conştientizarea se aprofundează şi se extinde, nu

mai eşti nevoit să fii conştient de ea. Aceasta se va desfăşura de la sine,
precum respiraţia. Iar în etapele finale ale meditaţiei, dacă încerci să fii
atent la conştientizare nu vei face altceva decât să îi întrerupi cursul
natural. Este la fel ca şi atunci când încerci să fii atent la ritmul
respiraţiei - vei întrerupe procesul natural al acesteia.
Conştientizarea trebuie să devină atât de naturală.... Doar
atunci este posibil ca aceasta să continue chiar şi în timpul somnului -
flacăra conştientizării şi atenţiei va continua să ardă chiar şi în timpul
somnului profund.
În legătură cu ultima parte a întrebării: “Încrederea imensă pe
care o am în tine mă ajută să fac faţă acestei pierderi a înţelegerii
raţionale” - îţi pot spune următorul lucru. Înţelegerea raţională nu are
nimic de-a face cu înţelegerea reală. Este un termen impropriu. Prin
raţiune nu vei putea înţelege niciodată nimic. Raţiunea este o minciună.
Ea îţi dă un sentiment fals prin care simţi: “Da, am înţeles.”
Numai prin experienţă poţi înţelege; înţelegerea este posibilă doar
prin experienţe existenţiale. Pur şi simplu ajungi să simţi cu întreaga
fiinţă cunoaşterea.
De exemplu, când vorbesc despre iubire o poţi înţelege raţional,
deoarece eşti familiarizat cu limbajul, cu semantica, ştii sensul
cuvintelor, modul de construcţie al frazelor, însă înţelegerea ta va fi
“despre” iubire. Nu va fi o înţelegere directă. Nu va fi înţelegerea exactă
a iubirii. Şi indiferent cât de multe cunoştinţe şi informaţii acumulezi
despre iubire, nu vei fi niciodată capabil să cunoşti iubirea prin acestea.
Pentru a o cunoaşte va fi necesar să pătrunzi în iubire, să guşti din ea, să
o trăieşti, să te dizolvi şi să te contopeşti cu ea.
Înţelegerea raţională este extrem de superficială. Devino mai
existenţial. Dacă vrei să cunoşti iubirea, atunci trăieşte-o, nu te duce la
bibliotecă şi nu consulta tot felul de tratate despre ea. Acelaşi lucru este
valabil şi pentru meditaţie. Simte meditaţia, pătrunde în ea şi o vei
cunoaşte.
Cum ai putea cunoaşte ce este dansul fără să dansezi? Prin
informaţiile primite din cărţi nu vei deveni niciodată un dansator.
Desigur, poţi cunoaşte toate aspectele şi caracteristicile dansului -
aceasta este tot o cunoaştere. Or, poţi vedea un dansator şi îi vei putea
interpreta mişcările - un alt gen de cunoaştere. Însă ambele sunt
exterioare ţie şi prin ele nu o să reuşeşti niciodată să cunoşti ce se
petrece în interiorul fiinţei dansatorului, ce conştientizare şi centralizare
se produce în el.
243
Din exterior nimic nu îţi este accesibil, atâta timp cât nu pătrunzi
în lumea interioară a dansatorului. Iar singura modalitate de a pătrunde
în această lume este să devii tu însuţi un dansator.
Tot ce este frumos, profund şi măreţ trebuie trăit.
Încrederea este unul dintre cele mai măreţe lucruri din viaţă, mai
măreţ decât iubirea obişnuită care nu s-a transformat încă într-o iubire
divină. Prin iubire cunoşti şi ura. Încrederea nu se poate cunoaşte pe
sine. Iubirea aparţine dualităţii. Într-o singură clipă iubirea se poate
transforma în ură. O relaţie între două persoane de sex opus este
menţinută prin conflict - când conflictul dispare, relaţia se rupe. Cineva
a scris o carte despre iubire cu un titlu foarte sugestiv: “Înamicul Întim”.
Da, iubiţii sunt şi prieteni şi duşmani unul cu altul.
Încrederea este dincolo de dualitate. Ea nu cunoaşte ce este ura; nu
are un opus. Încrederea este iubire pură - iubire purificată de ură, iubire
care nu se mai poate transforma într-o experienţă amară.
Numai aceia care iubesc pot avea încredere. Dacă vrei să eviţi
iubirea, dar să ai încredere, atunci încrederea ta va avea o calitate
inferioară, deoarece ura va continua să facă parte din ea. Trebuie să îţi
îndrepţi energia spre iubire, astfel încât să poţi deveni conştient de
dualitatea ură-iubire. Apoi va urma frustrarea creată de ură, după aceea
înţelegerea existenţială a iubirii obişnuite, iar în cele din urmă ura va
dispărea şi va supravieţui numai iubirea pură, esenţa. Atunci floarea nu
va mai exista, ci doar parfumul ei. Aceasta este încrederea.
Înţelegerea raţională nu are nimic de-a face cu încrederea. De fapt,
cu cât dispare mai mult înţelegerea raţională, cu atât apare mai multă
încredere. Pe de-o parte, încrederea pare oarbă; pe de altă parte,
încrederea este singura claritate a viziunii. Când priveşti prin raţiune, ea
va apărea ca fiind oarbă. Oamenii foarte raţionali o vor considera
întotdeauna astfel. Dar când vei cunoaşte încrederea reală, vei afirma:
“Acum ştiu într-adevăr ce înseamnă să vezi.” Încrederea este
singura claritate, unica transparenţă, neumbrită de ură sau furie.
2. În urmă cu două, trei luni, în timpul discursurilor tale

obişnuiam să plâng foarte mult. Acum, chiar dacă nu spui nimic
amuzant, în clipele în care mă simt foarte aproape de tine, vreau
doar să râd şi să râd şi să râd.
De ce?
Dar de ce întrebi “de ce”? Râzi. De ce îţi creezi singură probleme?
244
Această întrebare vine de la Krishna Radha. Mai demult mă

întreba: “De ce plâng atât de mult?” Acum, printr-un miracol, ea nu
plânge, ci râde - însă problema continuă.
De ce ne agăţăm de probleme? Chiar şi atunci când suntem fericiţi,
mintea întreabă: “De ce?” Ca şi cum fericirea ar fi o boală. În lipsa unei
explicaţii raţionale, fericirea nu merită a fi trăită?
Acest lucru s-a întâmplat dintotdeauna. Văd foarte mulţi oameni
care se simt mizerabil;ei întreabă mereu: “De ce ne simţim astfel?” O
astfel de întrebare pare normală, dar când privesc în interiorul lor văd că
acel “de ce” este mult mai profund decât suferinţa sau nefericirea lor.
Iar după ce ajung să se simtă fericiţi, se simt nefericiţi că sunt fericiţi.
Suferinţa este tocmai această încercare de raţionalizare, tocmai această
întrebare: “De ce?”
Un bărbat intră în cabinetul unui psihiatru şi spune: “Doctore, simt
că înnebunesc, în fiecare zi cred că sunt o zebră. Chiar şi când mă
privesc în oglindă văd că întregul corp îmi este acoperit cu dungi
negre.”
Psihiatrul încearcă să îl calmeze: “Linişteşte-te. Ia aceste
medicamente şi culcă-te. Până mâine dimineaţă sunt convins că dungile
negre vor dispărea.”
După două zile, bărbatul revine la psihiatru şi îi spune: “Doctore,
medicamentele au avut efect. Mă simt minunat. Dar ai ceva şi pentru
dungile albe?”
Problemele vor continua mereu, atâta timp cât mintea este
stăpânul.
Mai demult am avut şi eu de-a face cu un caz asemănător. Un
tânăr a venit şi mi-a cerut să îl ajut să scape de nişte muşte care îi
intraseră în corp în timp ce dormea. Sărmanul om nu putea sta nici
măcar o singură clipă liniştit. Datorită zborului şi zgomotelor făcute de
muştele din interior nici măcar nu mai putea dormi. Se afla într-o agonie
permanentă. Atunci i-am spus: “Linişteşte-te şi întinde-te pe pat. Stai
zece minute nemişcat şi ţine ochii închişi, iar gura deschisă.”
L-am acoperit cu un cearşaf şi m-am dus în altă cameră şi am
început să prind muşte. A fost dificil, deoarece nu mai făcusem
niciodată acest lucru - dar experienţa mea în a prinde oameni m-a ajutat
foarte mult. În cele din urmă am reuşit să prind trei muşte, pe care le-am
introdus într-o sticlă. Am revenit în camera unde se afla tânărul şi am
început să bolborosesc nişte cuvinte, după care i-am ridicat cearşaful şi
i-am arătat muştele.
245
Tânărul a privit sticla şi a spus: “Da, văd că le-ai prins pe cele

mici, dar mai sunt câteva foarte mari. Îţi mulţumesc că m-ai scăpat de
acestea, însă cum voi scăpa şi de cele mari?” Acum, de unde să fac rost
de muşte atât de mari pe cât vroia el?
Oamenilor le place să trăiască în probleme. Le rezolvi o problemă
şi revin cu aceeaşi problemă, privită din alt unghi. Oamenilor le este
aproape imposibil să trăiască fără probleme. De ce? Pentru că
problemele îi distrează, le oferă o ocupaţie. Dacă nu ar avea nici o
problemă, atunci nu ar mai putea rămâne la periferia fiinţei şi vor fi
atraşi spre centru.
Centrul fiinţei este complet gol. Este la fel ca butucul unei roţi.
Roata se mişcă în jurul acestui butuc. Miezul interior este complet gol,
vid, abisal, shunyam. Omul se teme de această goliciune şi de aceea
continuă să se agaţe de cercul exterior al roţii sau, dacă este mai curajos,
se va agăţa de spiţele acesteia - însă niciodată nu se va apropia de butuc.
Problemele te ajută. Când ai probleme de rezolvat, cum mai poţi
pătrunde în interior? Mulţi îmi spun că vor să înceapă căutarea
spirituală, dar mai întâi au de rezolvat anumite probleme. Ei cred că
datorită problemelor nu pot pătrunde în interior. Adevărul este exact
invers: datorită faptului că nu vor să pornească în căutarea interioară,
încep să creeze tot felul de probleme.
Ţine minte următorul fapt: toate problemele sunt false. Pătrunde
profund în această înţelegere.
Eu continui să răspund la întrebări şi la problemele care mi se aduc
la cunoştinţă doar pentru a fi politicos. Însă toate problemele sunt false
şi prin ele nu faci nimic altceva decât să fugi de tine însuţi. Ele îţi
distrag atenţia şi apoi ai impresia că nu poţi privi în tine însuţi până când
nu sunt rezolvate problemele ivite. Dar imediat ce ai rezolvat o
problemă, alta îşi face apariţia aproape instantaneu. Iar dacă eşti foarte
atentă vei vedea că a doua problemă are aceeaşi calitate ca şi prima.
Rezolv-o şi pe aceasta şi te vei afla în faţa unei a treia probleme.
Am auzit că un psihiatru i-a spus unui tânăr: “Voi, adolescenţii
sunteţi o adevărată pacoste. Nu aveţi nici un simţ al responsabilităţii.
Hai să lăsăm deoparte problemele sentimentale şi să încercăm să ne
gândim la altceva - de pildă, la matematică. Cum stai cu această
materie?”
Pacientul: ‘“Nu prea bine.”
‘“Vreau să îţi dau un test. Spune-mi un număr.”
“Royal 3447. Acesta este magazinul unde lucrează prietena mea.”
246
“Acum spune-mi un număr de telefon – oarecare.”

“Bine, 37.”
“Foarte bine. Altul, te rog.”
“22.”
“Şi încă unul.”
“37.”
“Foarte bine. Vezi, dacă vrei, îţi poţi îndrepta mintea şi spre alte
direcţii.”
“Da, într-adevăr. Tocmai uitasem numărul de telefon al iubitei
mele!”
Priveşte lucrurile esenţiale. De ce vrei să îţi creezi probleme? Ai
cu adevărat probleme? Pune-ţi o întrebare esenţială: “Oare am cu
adevărat probleme sau doar eu sunt aceea care le creez? Oare nu îmi fac
singură probleme pentru a scăpa de singurătate?” Preferi să suferi şi să
te simţi îngrozitor, decât să pătrunzi în goliciunea pură a fiinţei.
În fiecare zi cunosc cupluri care au probleme de ani de zile. Două
persoane au fost căsătorite timp de 15 ani şi în tot acest răstimp nu au
făcut altceva decât să se certe şi să se afle în conflict. De ce nu se
separă? De ce se agaţă de suferinţă? Ideea este foarte simplă: îşi pot
schimba caracterul sau pot divorţa. Ce rost are să îşi irosească amândoi
viaţa? Însă nici unul dintre ei nu doreşte să fie singur. Cel puţin prin
ceartă şi conflict încă se află împreună. Au devenit obişnuiţi cu şablonul
în care trăiesc şi nu ştiu cum ar putea reacţiona lângă o fiinţă cu o
personalitate diferită de a lor. Ei nu cunosc decât modul lor de viaţă şi
de comportament. Nu cunosc decât limbajul suferinţei. Iar acum, după
atâţia ani, deja au început să se obişnuiască şi să fie eficienţi în suferinţa
pe care şi-o provoacă unul altuia. A întâlni pe altcineva înseamnă a lua
totul de la zero.
Am auzit că un mare actor de cinema s-a dus la un psihiatru şi i-a
spus: “Nu am talent la muzică şi nici la actorie. Nici măcar nu sunt o
persoană frumoasă, iar pe deasupra am şi un caracter deplorabil. Ce să
fac?”
Doctorul i-a răspuns: “Atunci de ce nu renunţi la actorie? Dacă
simţi că nu eşti atras de acest domeniu şi nu eşti făcut să fii actor, de ce
nu renunţi?”
Bărbatul a spus: “Cum!? După 20 de ani de muncă să dau cu
piciorul la statutul meu de actor faimos?”
Oamenii investesc foarte mult în suferinţele şi problemele lor. Fii
atentă la tine însăţi şi vei vedea că aşa este. Imediat ce ai rezolvat o
problemă, treci la alta.
247
O problemă este precum un şarpe care îşi schimbă pielea, dar el

rămâne totuşi un şarpe. Acest “de ce” este şarpele. Când plângeai erai
foarte preocupată de acest lucru. Acum ai încetat să mai plângi, însă
şarpele nu a dispărut. Problema ta este chiar acest “de ce?”.
Nu poţi trăi fără să te gândeşti şi fără să creezi nici un “de ce”? De
ce îţi faci singură probleme.
Un bărbat vorbea cu un evreu şi îi spunea acestuia că nu îi place
deloc cum evreii răspund unor întrebări cu alte întrebări. În cele din
urmă, enervat, omul a spus: “De ce răspundeţi la întrebări cu alte
întrebări ?”
Evreul a spus: “De ce nu?”
Oamenii nu fac altceva decât să se învârtă în cerc.
Acum ai început să râzi - este minunat. De fapt, îţi pot spune că şi
plânsul este la fel de minunat. Dacă mă întrebi, eu îţi spun să accepţi
totul exact aşa cum este. Neacceptarea şi întrebările îţi distrag atenţia de
la ceea ce este real. Acceptă şi nu vei mai ajunge să te întrebi “de ce?” -
şi astfel nu vei mai încerca să găseşti care este cauza râsului sau
plânsului. Unde poţi găsi această cauză? Cum ai putea-o găsi? Va trebui
să ajungi la începutul apariţiei fiinţelor umane, iar acest început nu
există. Lumea a existat dintotdeauna.
Pentru a trăi nu ai nevoie de întrebări. Nu aştepta întrebări.
Trăieşte, trăieşte în realitate; trăieşte cu faptele care deja există. Dacă
plângi, plângi. Este un fenomen foarte purificator şi relaxant. Dacă râzi,
râzi. Permite-i râsului să te posede, astfel încât întregul trup să vibreze şi
să pulseze de energie. Este un fenomen extrem de vitalizator.
Nu încerca niciodată să alergi după himere. Rămâi în prezent, în
existenţial. Nu te preocupa de ce se întâmplă un anumit lucru, deoarece
nimeni nu îţi poate răspunde. Buddha le spunea mereu discipolilor săi:
“Nu îmi puneţi niciodată întrebări metafizice, pentru că ele sunt
stupide.” Rămâi în fapticitate.
Viaţa este atât de minunată, de ce să nu o trăieşti acum? Plânsul şi
râsul sunt doar nişte gesturi ale vieţii. Tristeţea şi bucuria sunt şi ele tot
nişte gesturi ale vieţii. Orice s-ar întâmpla, acceptă şi rămâi în prezent.
Astfel, încet-încet, vei vedea că întrebările vor începe să dispară şi nu îţi
vei mai crea nici un fel de probleme.
Iar când nu îţi mai faci probleme, viaţa îţi va revela toate misterele
ei. Viaţa nu se deschide niciodată unei persoane care pune întrebări.
Problemele nu fac altceva decât să îţi închidă ochii. În acest mod devii
agresiv faţă de viaţă.
248
Aceasta este şi diferenţa între efortul spiritual şi cel ştiinţific.

Omul de ştiinţă este agresiv şi încearcă să descopere cu forţa secretele
naturii şi vieţii, forţând viaţa să îşi dezvăluie adevărurile. Un om religios
nu va fi niciodată violent faţă de viaţă şi nu va pune nici un fel de
întrebări. Un om religios doar va trăi, se va relaxa şi se va lăsa purtat de
curentul vieţii; iar lui, viaţa îi va dezvălui totul. Un om de ştiinţă nu va
putea cunoaşte decât foarte puţin - doar va strânge firimiturile căzute de
pe masă. El nu va fi niciodată un oaspete. Oaspeţi ai vieţii devin numai
acele fiinţe care trăiesc viaţa şi o acceptă plini de încredere, fără să pună
nici un fel de întrebări.manole
3. Cum anume se pot trata următoarele defecte:

Primul: avariţia.
Al doilea: cicăleala, perfecţionismul.
Al treilea: personalitatea falsă, măştile.
Al patrulea: mândria - aici fiind inclus şi faptul că în ultimul
timp am început să mă mândresc cu liniştea interioară pe care am
obţinut-o.
Este meditaţia suficientă pentru a le trata sau mai este nevoie
de ceva în plus, de exemplu prin ignorarea sau evitarea lor, ori prin
consumarea acestora trăindu-le la extrem, dar în mod conştient?
Avariţia este inerentă fiecărui om. Societatea este cea care o
creează. Societatea te transformă într-o fiinţă ambiţioasă; iar ambiţia te
face să devii avar. Datorită faptului că te gândeşti mereu la viitor, nu îţi
mai poţi permite să trăieşti şi să dăruieşti. Nu vei mai fiinţa niciodată în
aici-acum. Dacă este să aduni bani, o faci pentru viitor, nu pentru ziua
actuală. Atunci cum ai mai putea să dăruieşti? Sau, poţi acumula şi
altceva în afară de bani: caracter, virtuţi, moralitate. Viaţa viitoare este
importantă, nu cea prezentă.
Ambiţia înseamnă sărăcie. Ambiţia devine o povară care nu te va
lăsa să te bucuri de nimic şi care te va conduce spre avariţie.
Am cunoscut un astfel de om, a cărui curte şi casă erau pline cu tot
felul de lucruri vechi. Într-o bună zi, pe când mă plimbam prin
apropiere, l-am văzut ridicând de jos un ghidon de bicicletă. El nu mă
văzuse. Am ajuns la el acasă şi l-am întrebat de ce a luat acel ghidon
vechi, la care mi-a răspuns: “Cine ştie pentru ce este bun? În timp poate
îmi voi construi o bicicletă.”
Aşa facem şi noi. Continuăm să acumulăm tot felul de lucruri
inutile, în speranţa că undeva în viitor ne vor fi de folos.
249
Priveşte în mintea şi inima oamenilor şi vei vedea că au adunat

acolo tot felul de gunoaie. Nu şi-au făcut niciodată curăţenie în interior
şi, de aceea, este normal să se simtă împovăraţi şi tulburaţi.
Încearcă să înţelegi fundaţia, baza avariţiei. Aceasta apare imediat
ce ai început să trăieşti în viitor. Dacă trăieşti în aici-acum nu vei putea
fi avar, deoarece poţi împărtăşi, dărui. Pentru ce să acumulezi? Pentru
ce să strângi? De ce să nu dăruieşti? Acest moment al vieţii înfloreşte în
tine. Bucură-te de el şi dăruieşte-l. Prin dăruire, va deveni mai intens,
mai vital.
Trebuie să înţelegi că viitorul nu există. Viitorul este creat de
mintea ambiţioasă. Viitorul nu face parte din timp, ci din ambiţie.
Deoarece ambiţia are nevoie de spaţiu pentru a se mişca. Nu îţi poţi
realiza o ambiţie chiar în această clipă. Doar viaţa o poţi împlini acum.
Ambiţia este împotriva vieţii.
Observă-te, fii atent la cei din jurul tău. Toţi se pregătesc să
trăiască în viitor. Însă acea zi nu va veni niciodată. Continuă să se
pregătească şi în cele din urmă mor. Este ca şi cum cineva acumulează
foarte multe alimente, fără să mănânce din ele. Care va fi rezultatul?
Vor muri îngropaţi în ceea ce au strâns. Şi acest lucru se întâmplă cu
milioane de oameni. Puteau trăi o viaţă extraordinară.
Ambiţia este cea care îţi blochează calea. Iar avariţia face parte din
ambiţie.
Această întrebare a fost pusă de Bodhidharma. El este un om
foarte ambiţios. Nu în sensul material - adică nu îşi doreşte case, maşini,
bani - nu, doar vrea să devină cel mai mare mahatma. El nu are foarte
multe, însă vrea să ajungă iluminat. Asta este problema sa. Şi se
grăbeşte atât de tare....
Înlătură acest nonsens. Trăieşte în prezent. Nu ai nici o nevoie de
o iluminare viitoare. Dacă trăieşti chiar în această clipă, eşti iluminat. În
ziua în care vei descoperi că viaţa trebuie trăită în prezent, aici-acum,
eşti iluminat. Atunci nu te vei mai gândi la viitor sau trecut. Acest
moment este îndeajuns. Toată mizeria şi avariţia va dispărea.
Avariţia apare datorită faptului că nu eşti capabil să trăieşti. Aşa că
îţi creezi anumite ţeluri - iluminarea este un ţel care îţi dă sentimentul că
eşti important, că faci ceva esenţial, că eşti un căutător spiritual, că viaţa
ta are valoare. Călătorii ale ego-ului.
Iluminarea nu este un ţel. Este o consecinţă. Nu o poţi căuta. Nu
poţi face din ea un scop, un obiect al dorinţei ego-ului. Când începi să
trăieşti fără dorinţe, aici-acum, brusc ea va apărea. Este o consecinţă.
250
Este o consecinţă a vieţii vitale, a faptului de a fi viu - atât de viu

şi intens, atât de aprins şi vital, încât trăieşte clipa prezentă atât de
profund încât atinge eternitatea.
În timp există două momente. Unul este cel orizontal - de la A la
B, de la B la C, de la C la D, în acest mod trăiesc oamenii obişnuiţi -
astfel se mişcă dorinţa. Un om cu adevărat viu, senzitiv, conştient, atent
nu trăieşte astfel. El pătrunde din ce în ce mai adânc în A - mişcarea sa
este verticală.
Aceasta este semnificaţia crucii pe care a fost răstignit Iisus.
Crucea este şi verticală şi orizontală. Mâinile sale se află pe partea
orizontală a crucii; fiinţa sa pe partea verticală. Mâinile sunt simbolice
acţiunii; acţiunea se derulează orizontal. Fiinţa se mişcă vertical.
Nu te lăsa absorbit prea mult de acţiune; fii din ce în ce mai
absorbit în fiinţă. Asta este meditaţia. Meditaţia este arta de a învăţa
cum să exişti fără să faci nimic. Wu wei - fiinţarea, fără acţiune. Doar
fii. Şi vei pătrunde din ce în ce mai profund în clipa prezentă. Iar această
mişcare verticală a timpului este chiar eternitatea.
În tine se întâlneşte timpul cu eternitatea. Depinde de tine ce alegi.
Dacă te atrage ambiţia, atunci te vei mişca în timp - iar moartea există în
timp. Moartea, ego-ul, dorinţa, ambiţia, toate aparţin liniei orizontale.
Dacă începi să pătrunzi în acest moment devii un non-ego, lipsit
de dorinţe şi ambiţii. Vei trăi în prezent şi nu vei fi decât o energie
intensă a vieţii. Dumnezeu a pătruns în tine.
Mişcă-te vertical şi toată suferinţa şi avariţia vor dispărea.
“Cicăleala, perfecţionismul.” Şi acestea ţi-au fost impuse din
exterior. Ai fost învăţat cum să fii perfect. Însă adevărul este că trebuie
să fii întreg, nu perfect. Nimeni nu poate fi perfect, deoarece
perfecţiunea este un lucru static. Viaţa este dinamică. În viaţă nimic nu
poate fi perfect pentru că viaţa este un continuum. Ea continuă să
evolueze - este o evoluţie, o creştere, o revoluţie permanentă. Nu vei
ajunge niciodată într-un punct în care să afirmi: “Gata, acum totul este
perfect.”
Perfecţiunea este un ideal fals, însă ego-ul îl doreşte. Ego-ul vrea
să fie perfect şi continuă să te bată la cap: “Fii perfect! Fii perfect!”
Astfel apare tensiunea, nebunia, paralizia. Chiar ieri am citit o definiţie
foarte interesantă: “Persoana nevrotică este aceea care construieşte
castele din nisip, persoana nebună este cea care trăieşte în acele castele,
iar psihiatrul este cel care adună chiria.” Dacă vrei să înnebuneşti,
încearcă să fii perfect. Până acum toate religiile organizate au învăţat
oamenii cum să fie perfecţi.
251
Iisus nu a învăţat acest lucru. Creştinismul da. Buddha nu a spus

aceasta. Budismul da. Buddha, Iisus, Lao Tzu, ei spun ceva cu totul
diferit: “Fii întreg.” Care este diferenţa între a fi “întreg” şi a deveni
“perfect”? Devenirea aparţine liniei orizontale de mişcare: perfecţiunea
se produce undeva în viitor. Dar a fi întreg este realizabil chiar în acest
moment, aici-acum. A fi tu însuţi, a fi autentic - oricum ai fi - înseamnă
a fi întreg.
În mod normal, oamenii trăiesc o viaţă foarte, foarte limitată. Ei nu
permit energiei să curgă total. O viaţă fragmentată. Vrei să iubeşti pe
cineva, dar nu o faci total. Însă nu vreau să spun că trebuie să îţi faci
iubirea să fie perfectă. Aşa ceva nu este posibil, deoarece o iubire
perfectă înseamnă stagnare. Acolo nu va mai exista posibilitatea de
creştere, de evoluţie. Va fi o moarte. Eu spun să îţi faci iubirea întreagă,
totală. Iubeşte total. Nu te reţine. Dăruieşte-te total. Curgi în celălalt
total. Acesta este singurul lucru care te va face să fii întreg.
Dacă înoţi, înoată total. Dacă mergi, mergi total. Devino mersul,
înotul, râsul, mâncatul.
Cineva l-a întrebat pe Chao-chou, un mare Maestru zen: “Ce
obişnuiai să faci înainte să devii iluminat?”
El a răspuns: “Tăiam lemne şi aduceam apă.”
Bărbatul l-a întrebat: “Dar acum, după ce te-ai iluminat, ce faci?”
Maestrul a răspuns: “Acelaşi lucru. Tai lemne şi aduc apă de la
fântână.”
Bărbatul a întrebat surprins: “Atunci care este diferenţa?”
Chao-chou a spus: “Diferenţa este enormă. Înainte făceam multe
alte lucruri. Căram apă de la fântână, dar mintea se gândea la o mie şi
unul de lucruri. Acum doar car apa, doar tai lemne. Chiar şi tăietorul a
dispărut. A rămas doar tăierea şi nimic altceva.”
Fii întreg şi înlătură ideea de perfecţiune. Aceasta ţi-a fost impusă
de părinţi, familie, prieteni, şcoli, biserici.... Întreaga lume suferă de
nevroze.
O mamă şi-a dus băiatul la psihiatru: “Doctore, se poate căsători
un băiat de zece ani cu Elizabeth Taylor?”
Doctorul a răspuns: “Bineînţeles că nu. Este imposibil!”
Mama s-a uitat la băiat şi i-a spus: “Vezi, ce ţi-am spus eu? Acum
trebuie să divorţezi!”
Toţi oamenii sunt bolnavi. Iar părinţii nevrotici nu vor da naştere
decât unor copii nevrotici.
Mulţi mă întreabă - Anurag a făcut-o de multe ori - dar eu nu le
răspund niciodată:
252
“De ce nu le permiţi sannyasinilor tăi să aibă copii?” Aş vrea să le

spun acum că mai întâi trebuie să scape ei de nevroza de care suferă,
pentru că altfel copiii lor vor fi şi ei nevrotici. Lumea este deja plină de
oameni nebuni. Măcar să nu dăm naştere altor nebuni.
Majoritatea oamenilor fac copii doar pentru a uita de ei înşişi,
pentru a avea ceva care să le distragă atenţia. Iar copiii sunt foarte
distractivi. Ei creează o mulţime de probleme. Părinţii s-au săturat de
problemele lor învechite şi doresc altele noi. Soţia s-a plictisit de soţ,
soţul s-a plictisit de soţie şi doresc pe cineva care să stea între ei: un
copil. Foarte multe căsnicii sunt menţinute datorită copiilor. Fără copii,
extrem de multe căsnicii s-ar fi destrămat. Dar când într-o familie apar
copiii, mama începe să se gândească la responsabilitatea pe care o are
faţă de ei; tatăl începe să se gândească la datoria faţă de familia sa. Între
ei a apărut un pod.
Părinţii au tot felul de anxietăţi şi probleme. Ce vor oferi ei
copiilor lor? Ce au pentru a dărui? Vorbesc despre iubire, dar cuvintele
lor sunt pline de otravă şi violenţă. Nu cunosc ce este iubirea, însă în
numele acesteia încep să domine, să tortureze şi să distrugă viaţa
copiilor lor. Şi, bineînţeles, copiii sunt neajutoraţi şi trebuie să asculte.
Astfel le pot face orice doresc: pot să îi bată, să îi certe, să îi
pedepsească, să le impună dorinţele şi ambiţiile lor. Iar după moartea
părinţilor, copiii vor face aceleaşi stupidităţi ca şi ei.
Eu vreau ca toţii oamenii să devină părinţi, dar nu este atât de uşor
să devii un părinte adevărat.
Când ai ajuns să fii întreg, atunci poţi deveni un părinte. Vei da
naştere unui copil care va fi liber, sănătos şi întreg. Iar un astfel de copil
va fi un dar pentru omenire. El va face lumea să fie mai bună decât este
acum. Altminteri nu este nevoie; ceea ce se întâmplă acum este
îndeajuns! Pentru ce să creăm mai multă nebunie?
“De ce am fost pus în aceeaşi cameră cu acest individ?” - a
întrebat indignat un pacient al spitalului de nebuni.
“Spitalul este supraaglomerat” - i-a spus doctorul. “Îţi face cumva
probleme colegul de cameră?”
“Probleme? Este nebun de legat! Se plimbă tot timpul prin cameră
şi strigă: «Fără lei, fără tigri, fără elefanţi» - dar totuşi camera este plină
de fiare sălbatice!”
Nebunii îi văd pe alţii că sunt nebuni - niciodată pe ei înşişi. Când
un nebun a început să recunoască faptul că este nebun, atunci el se află
pe drumul însănătoşirii.
253
Încearcă să îţi observi nebunia, să o recunoşti. Aceasta te va ajuta

să redevii sănătos.
“Cicăleala, perfecţionismul.” Încearcă să fii întreg. Altminteri
perfecţionismul te va cicăli până vei înnebuni. Devino întreg. Fă orice
doreşti, dar fă-o total. Dizolvă-te, contopeşte-te cu acţiunea şi, încet-
încet, vei simţi cum fiinţa începe să înflorească. Atunci nu îţi va mai
apărea nici o idee de perfecţiune.
Datorită faptului că eşti incomplet, fragmentat, divizat, îţi apare în
permanenţă ideea: “Cum să fiu perfect? Cum să fiu mai bun?” Fii întreg
şi totul va fi bine.
Mai spui că nu îţi dau pace “măştile” şi “personalitatea falsă”. Este
normal, pentru că toţi aceia care încearcă să fie perfecţi vor deveni nişte
actori care se ascund în spatele unor măşti. Ei nu vor permite
personalităţii lor să fie văzută de alţii. Întotdeauna nu vor face altceva
decât să pretindă; vor fi nişte ipocriţi. Ei ştiu cine sunt, dar vor încerca
să arate şi să dovedească lumii că sunt altcineva.
Problema este că nu vor fi niciodată capabili să convingă pe
nimeni altcineva decât pe ei înşişi. Astfel apare nevroza, isteria,
nebunia.
Fii tu însuţi, cu orice preţ. Fii tu însuţi. Fii sincer. La început îţi va
greu, deoarece crezi că eşti un om nemaipomenit. Ego-ul se va simţi
rănit - lasă-l să se simtă rănit. De fapt, cel mai bine este să nu îl mai
hrăneşti şi să nu îl mai ajuţi deloc. Ajută-l să moară. Fii simplu, normal,
obişnuit. Atunci tensiunile vor dispărea şi vei începe să fii întreg. Când
eşti în permanenţă îngrijorat cum să îţi păstrezi intactă masca, cum să
dovedeşti că eşti cutare sau cutare, că ştii mai mult decât oricine - prin
aceasta nu faci altceva decât să te distrugi. Fii tu însuţi şi nu mai da
atenţie celorlalţi, deoarece toţi oamenii fac şi ei acelaşi lucru.
Fiecare om încearcă să dovedească şi să arate că el este diferit,
special. Şi nimeni nu vrea să vadă că eşti special sau diferit, pentru că
atunci ce ar face ei? Cum s-ar simţi? Înferiori? Acelaşi lucru îl faci şi tu,
Ştii că nimeni nu este mai măreţ decât tine. Aşadar cum ai putea crede
că alţii sunt speciali? Nimeni nu arată ce simte în interior, dar toţi sunt
convinşi că sunt speciali.
Am auzit că în ţările arabe circulă o glumă în care se spune că ori
de câte ori Dumnezeu creează un om nou, el îi şopteşte la ureche: “Tu
eşti cel mai, frumos şi mai bun dintre toţi pe care i-am creat - eşti cel
mai măreţ!” Probabil că acesta este motivul pentru care toţi se simt
speciali.
254
Încearcă să cobori cu picioarele pe pământ. Fii realist. Iar când vei

fi obişnuit şi normal vei vedea că ţi se deschid în faţă o multitudine de
uşi, care până atunci au fost închise tocmai datorită încordării şi
tensiunii tale. Relaxează-te.
Şi, desigur, mândria este normal să apară. Ţine minte, ea va apărea
în tot felul de forme subtile. De aceea fii foarte atent şi observă-te cu
acurateţe.
Iar la ultima parte a întrebării îţi răspund da, meditaţia te va ajuta.
Nimic altceva. Meditează din ce în ce mai mult şi mai profund şi vei
ajunge să vezi lucrurile clar.
4. Bhagwan, încet-încet încep să simt că tu eşti eu. Dar atunci

cine mai este acest tip îmbrăcat în alb care stă în fiecare dimineaţă
pe acel fotoliu?
N.D.S.
Să îţi explic, pentru că acesta este răspunsul meu: N.D.S.
Un doctor se afla în vizită într-un spital din Londra. Când a ajuns

în secţia de urgenţă, nu s-a abţinut să nu admire ideea foarte practică
prin care interniştii abreviau numele bolilor şi apoi le scriau în fişele
pacienţilor internaţi - D pentru dizenterie. P pentru pojar. TB pentru
tuberculoză şi aşa mai departe.
La un moment dat, doctorul a întâlnit simbolul N.D.S, şi, neştiind
la ce boală face referire, a întrebat: “Celelalte abrevieri le-am înţeles,
dar ce este cu acest N.D.S.?”
“A, este foarte simplu: când nu ştim ce diagnostic să punem,
scriem N.D.S. - Numai Dumnezeu Ştie!”
Nu ştiu cine este acest tip care stă pe acest fotoliu şi vorbeşte cu
tine. N.D.S.
255
La EDITURA RAM au mai apărut:
Minienciclopedia înţelepţilor secolului IX-XX

Iluzii/Pescăruşul Joriathan-Richard Bach
Jnana Yoga - Vivekananda
întâlniri cu oameni remarcabili - Gurdjieff
A patra cale, vol. 2 - Uspensky
Yoga Sutra, vol. 4 şi 5 - Osho
Vijnana Bhairava Tantra, vol. l-5 - Osho
Kundalini, vol. 2 - Osho
Tu eşti acela - Osho
Zen - Osho
Îngerii, fiinţe de lumină - P. Giovetti
Istoria astrologică a omenirii - I. Andrieu
Din tainele călătoriilor extracorporale - J. Bourgine
În căutarea eternităţii vol.l şi vol.2 - Yogananda
Buddha - Lumina unei căi spirituale
În curând:
- Bhagavat Gita - comentariu de Sri Aurobindo
- Corpul Mental - A.E. Powell
- Corpul Cauzal - A.E. Powell
256

Yoga Sutra - Stiinta Sufletului Vol 6 - Patanjali

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Yoga Sutra - Stiinta Sufletului Vol 6 - Patanjali

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PATANJALI

Discursuri tinute în perioada 15-26 aprilie

© Toate drepturile acestei ediţii aparţin Editurii RAM

I. OBSERVÂND ASTRONOMIA INTERIOARĂ 4

II. ÎŢI LIPSEŞTE BALONUL 24

III. ÎNTÂLNIREA SOARELUI Şl LUNII 44

IV. NU POŢI PEDEPSI UN NEBUN 61

V. DINCOLO DE GREŞEALA EXPERIMENTĂRII 78

VI. AL DOILEA HOHOT DE RÂS - DUPĂ PRIMUL! 97

VII. DIZOLVAREA CAUZEI ÎNCĂTUŞĂRII 114

VIII. NU Al UNDE MERGE 132

IX. CONTROLUL ASUPRA CELOR CINCI ELEMENTE 150

X. ALEGEREA ÎNSEAMNĂ IAD 168

XI. CUNOAŞTEREA INSTANTANEE 187

XII. ALOK, GĂSEŞTE-ŢI O FEMEIE ADEVĂRATĂ 203

XIII. ULTIMUL ATAC AL EGO-ULUI 221

XIV. NUMAI DUMNEZEU ŞTIE 238

I. OBSERVÂND ASTRONOMIA INTERIOARĂ

28. Prin samyama asupra Lunii este obţinută cunoaşterea aşezării

Patanjali nu este un filosof; pe el nu îl interesează speculaţiile.

Aceştia au făcut foarte mult rău omenirii. Ei au interpretat şi

“Maestre, pot medita în timp ce fumez? Şi mi-a răspuns

Dorind să îşi recupereze pierderile, călătorul nu a mai stat pe

Când folosesc cuvintele “bărbat” şi “femeie” nu mă refer exact la

Femeia trăieşte prin hara - ea se hrăneşte prin bărbaţi. De aceea

încât aceasta să atragă spre ea şi să transforme energia emisă de centrul

Femeile însă devin şi mai irascibile, deoarece şi-au consumat

Vei începe să vezi stelele. Ce sunt aceste stele? Centrii interiori.

La un moment dat l-a auzit pe celălalt cerşetor rugându-se la

Apoi, practicând samyama asupra stelei polare, sakshin, poţi

Dacă te concentrezi asupra gâtului.... încearcă. În clipa în care

Am auzit că un căutător mai scrântit a intrat într-un magazin şi l-a

“Faima predicilor tale s-a răspândit în întreaga lume. De aceea, te

“Jur că dacă nu mă asculţi nici acum, te voi trimite la şcoală; acolo

II. ÎŢI LIPSEŞTE BALONUL

1. Este posibil să fii conştient de iluminare şi, în acelaşi timp,

Primul lucru care trebuie înţeles: ce este ego-ul. Acesta nu este

Aceasta este problema.

Mă poţi ajuta?” Psihologul l-a privit şi a spus: “Dar tu chiar eşti

“Promiţi multe” - ci: “Tu eşti promisiunea.” Această afirmaţie are

2. Eu mă aflu în general în două minţi - a soarelui şi a lunii. Te

Va trebui să înţelegi întregul mecanism al minţii, modul în care

Shiva continua să facă dragoste, şi continua, şi continua. Zeii au

Nu va fi o relaţie a nevoilor, ci a împărtăşirii, a dăruirii. În prezent,

Fetelor li se spune: “Nu este bine să vă căţăraţi în copaci. Doar

Oamenii nu trebuie să devină domni şi doamne, ci trebuie să

Doar 2 % este trăit cu adevărat, deoarece rama în care eşti închis

Acum a venit rândul evreului. Acesta a spus: “Eu l-am visat pe

4. Care este metodologia lui Patanjali sau tehnica ta prin care

Poţi conţine întregul şi poţi fi conţinut de întreg, dar nu poţi deveni

“În legătură cu aceasta, te rog să explici cum trăieşte clipă de

Te simţi tulburat, neliniştit şi simţi că nu poţi trăi fără să fumezi.

Dacă vii în rai fără să ai nici un păcat, vei da naştere la invidie,

Nu este nici o nevoie să faci din ea un obicei. Obiceiurile nu au

5. Preaiubite Bhagwan, am auzit de la cineva că i-ai spus lui

III. ÎNTÂLNIREA SOARELUI ŞI LUNII

33. Practicând samyama asupra luminii din creştetul capului se

Omul este evoluţie. Şi nu doar evoluează, ci este chiar vehiculul

Primul este centrul rădăcină, muladhara, iar ultimul, punctul

Aceasta este înfăţişată dansând pe corpul soţului ei, Shiva. Mintea

Fiinţa, existenţa lor este circulară. Probabil acesta este şi motivul

Este dificil de explicat, deoarece toate explicaţiile au fost date de o

Şi bărbaţii cunosc şi ei faptul că este aşa, dar încearcă să se