CUNOAȘTEREA DE SINE

și
REALIZAREA DE SINE

Sri Nisargadatta Maharaj

Editor: Jean Dunn

Traducere în limba română: Damema Ro

1
 CUPRINS

INTRODUCERE
NOTA EDITORULUI
PREFAȚĂ
NOTA TRADUCĂTORULUI ÎN LIMBA ROMÂNĂ
1. VIZIUNEA DIVINĂ ȘI ADEPTUL
2. SUFLETUL, LUMEA, BRAHMAN ȘI REALIZAREA DE SINE
3. CUNOAȘTEREA DE SINE ȘI REALIZAREA DE SINE
4. VIAȚA DIVINĂ ȘI SINELE SUPREM
5. ASPIRANTUL ȘI GÂNDIREA SPIRITUALĂ
6. MISTICUL
7. LILA LUI DUMNEZEU
8. ASPIRANTUL SPIRITUAL; PRIMA CLIPĂ DE BEATITUDINE ȘI CREȘTEREA
EI CONTINUĂ
9. ADEPTUL ȘI BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU
10. VIAȚA UNITĂ
11. SĂ CUNOȘTI CE?
12. FERICIREA SPIRITUALĂ
13. BLÂNDA INIMĂ A SFÂNTULUI
14. DEVOȚIUNEA FAȚĂ DE BALAKRISHNA ȘI ATENȚIA LUI
15. CUNOAȘTEREA DE SINE ȘI REALIZAREA DE SINE
16. CUNOAȘTEREA SPIRITUALĂ ȘI LINIȘTIREA DORINȚEI DE A CUNOAȘTE
17. IMNUL LUI GAYATRI
18. CUNOAȘTEREA DE SINE ȘI REALIZAREA DE SINE

2
 INTRODUCERE

Mai jos este o mică carte, scrisă de Nisargadatta. Așa cum ne-a spus Jean, în Nota editorului, ea a
fost publicată în 1963. Au existat 100 de exemplare ale acestei cărți, pe care ea le-a redactat. Jean a dăruit
20 de cărți prietenilor, studenților și una mi-a oferit-o mie. Dintr-o anume rațiune, ea a hotărât să nu ofere
mai multe. În Occident, această carte n-a fost publicată niciodată, așadar voi sunteți printre primii care o
vedeți. Jean Dunn n-a găsit pe nimeni care să pretindă proprietatea asupra drepturilor de autor.
Referitor la drepturile de autor, eu însă sunt foarte uimit de luptele care se dau încă pe
scrierile/învățăturile tuturor maeștrilor spirituali după moartea lor, deși pe timpul vieții ei au fost lăsați
singuri. Așadar, sunt foarte scrupulos chiar și referitor la postarea pe site a acestui material, deși cu ani în
urmă am obținut dreptul de autor pentru mai multe materiale scrise de mine, ca de pildă cele referitoare la
Sutra Inimii sau la Ashtavakra Gîta.
Jean mi-a spus că în această scriere, cu greu îl poți recunoaște pe Nisargadatta de mai târziu, fiindcă
această carte are un stil devoțional tradițional indian. Este adevărat, dar Maharaj este acolo. Această carte-i
copiată exact așa cum a fost ea scrisă în original, cu toate virgulele lipsă și cu greșeli de ortografie.
Cei învățați cu accentele pronunțate asupra naturii realității, cele descoperite în ultimele sale
convorbiri, vor fi surprinși de nuanța evident de tip Bhakta, care străbate această mică carte. Este evident că
aceasta-i autobiografia trezirii lui Maharaj și nu învățătura sa timpurie. Este un cântec de iubire atât adresat
sieși, cât și Gurului său.
Cineva ar putea întreba: „Ce s-a întâmplat cu Bhakta?”
N-am nicio idee despre cum a fost Maharaj mai înainte de a-l întâlni pe maestrul său. Poate să fi fost
grosolan și aspru atunci, având o scurtă perioadă de imersiune bhaktică, după care să fi revenit la
personalitatea sa anterioară trezirii. Așadar, este el persoana publică de mai târziu, cel care avea un stil de
predare folosit și de maeștrii Zen (preoți, rabini, șeici, sifu etc.), ori este vorba despre o personalitate
impetuoasă care a revenit?
Nu știu. Dacă ar fi să ghicesc, m-aș apleca spre cea din urmă abordare.
Toți cei pe care-i cunosc și care au văzut această carte, au o teorie diferită, dar toate-s speculații. Eu
mi-aș dori să fi avut mai mult timp ca să pot vorbi cu Jean despre cum era el. Dar de fapt cui îi pasă?
Personalitatea lui nu-i deloc importantă în sens didactic, deși această chestiune poate fi foarte importantă
pentru cineva care dorește să înțeleagă procesul de iluminare din punct de vedere clinic.
Pentru majoritatea dintre noi, este important ceea ce ne fac cuvintele sale. Această mică carte
vorbește multora care s-au închis în fața conținutului și stilului discuțiilor sale ulterioare.
Vreau să clarific un lucru. Imediat după ce-a atins iluminarea, Nisargadatta a fost plin de
devotament, dar n-a fost niciodată un vorbăreț. A cântat formal de cinci ori pe zi până când a murit.
3
Cântările conțineau învățăturile. El avea să repete anumite fraze de mai multe ori. Bhakta-i extrem de
importantă pentru majoritatea dintre noi. Călugării Zen au fost incredibil de stabilizați în învățăturile
maeștrilor lor, ei și-au trăit viața ascetică și au intonat întotdeauna cântările devoționale.
Robert [Robert Adams, învățătorul lui Ed] a iubit și întotdeauna cântările devoționale, așa cum a
făcut-o și fratele spiritual al lui Nisargadatta, Sri Ranjit. Mereu mă mir de ce atât de puțini [mulți?] dintre
cei care-l citesc pe Nisargadatta se opun cântărilor devoționale.
Ed Muzika

NOTA EDITORULUI

Scenariul original pentru aceste scrieri ale lui Sri Nisargadatta Maharaj a fost scris în dialectul
marathi și numit „Atmagnyana și Paramatmayoga”.
O traducere în limba engleză de Vasudeo Madhav Kulkarni, la acea vreme profesor la Colegiul
Elphinstone, Bombay, India, a fost publicată pe 8 aprilie 1963, sub titlul lui Maharaj, tradusă sub numele de
„Cunoașterea de Sinelui și Realizarea de Sine”.
Adaptarea profesorului Kulkarni a fost publicată cu o prefață de Shree Ram Narayan Chavhan, la
Shree Nisargadatta Ashram, Vanmali Bhavan, 10 Khetwadi, Bombay 4, India.
Traducerea profesorului Kulkarni a fost tipărită în India de J.D. Desai, Pashtra Vaibhav Press, 273
Vithalbhai Patel Rd., Girgaon, Bombay 4, India.
Jean Dunn

PREFAȚĂ

Am cumpărat pentru prima dată această cărțulie în Bombay în 1978; deși a fost greu de citit, mi-a fost
atât de foarte dragă, încât m-am hotărât s-o editez, ca să fie mai ușor de înțeles. Am făcut asta pentru mine;
doar recent, după ce-am împrumutat-o și altora, la insistențele lor, m-am decis să imprim câteva exemplare
pentru cei aflați pe calea spirituală. Am încercat, dar n-am reușit să dau de editorii originali.
Cu toate că Sri Nisargadatta Maharaj, în ultimii săi ani de viață, n-a întreținut nicio conversație despre
experiențele sale din această „lume de vis”, simt că această carte ne vorbește despre propria sa cale
spirituală și despre trăirile lui. Nisargadatta Maharaj a făcut parte din linia spirituală Navanath.
S-a născut în Bombay în 1897 și a fost crescut la o fermă din Kandalgaon, un sat aflat la sud de
Bombay. Avea o minte alertă, curioasă și era profund interesat de problemele religioase și filozofice. După
moartea tatălui său, s-a mutat la Bombay în 1918, iar în 1924 s-a căsătorit cu Sumatibai, care i-a născut un

4
fiu și trei fiice.
Deși și-a început viața în Bombay ca funcționar de birou, la scurt timp și-a deschis o mică afacere, iar în
câțiva ani a deținut mai multe mici magazine. În el a crescut foamea de adevăr, iar în 1933, la îndemnul unui
prieten, s-a apropiat de marele Sfânt, Sri Siddharameshwar Maharaj, și a fost inițiat de el.
După moartea Gurului său în 1936, impusul pentru realizarea de Sine a atins apogeul, iar în 1937 și-a
abandonat familia și afacerile, luându-și viața unui călugăr rătăcitor. În drum spre Himalaia, unde intenționa
să-și petreacă tot restul vieții, s-a întâlnit cu un discipol coleg, care l-a convins că o viață calmă în acțiune ar
fi mult mai rodnică din punct de vedere spiritual.
Întorcându-se la Bombay, și-a mai găsit doar un singur magazin. De dragul familiei, și-a dus mai
departe afacerea, dar și-a dedicat toată energia sadhanei spirituale. Și-a construit singur un mezanin ca loc
pentru meditație (asta-i camera folosită de toți oamenii strânși acolo ca să-l asculte). Astea-s cuvintele lui:
„Când l-am întâlnit pe Gurul meu, el mi-a spus: «Tu nu ești ceea ce te consideri a fi. Află ceea ce ești.
Privește la simțământul EU SUNT, descoperă-ți Sinele tău adevărat...» Am făcut ce mi-a spus. Tot timpul
meu liber l-am petrecut privindu-mă în tăcere... și ce o diferență a făcut asta, și cât de curând! Mi-a luat doar
trei ani să-mi realizez adevărata mea natură.” Mesajul său pentru noi a fost simplu și direct, fără să ne
propună scripturi sau doctrine. „Tu ești Sinele aici și acum! Încetează să te mai imaginezi că ești altceva.
Lasă să plece atașamentului tău față de ireal.”
Maurice Frydman, un adept polonez ce deseori era și translator, a considerat că întrebările și
răspunsurile erau atât de interesante, încât le-a înregistrat pe bandă de magnetofon, iar în 1973 ele au fost
publicate sub titlul „Eu sunt Acela”. Ca urmare, cititori din lumea întreagă au venit la Bombay, căutând
îndrumarea spirituală a lui Sri Maharaj.
Din 1978 până în 1981, când Sri Maharaj a murit de cancer la gât, discuțiile sale au fost mult mai
profunde decât în anii anteriori. Cu ajutorul altor câțiva adepți, am reluat înregistrările, le-am transcris și
editat cu binecuvântarea lui Sri Maharaj, fiind publicate sub titlurile „Semințe de Conștiință” și „Înainte de
Conștiință”; ambele titluri au fost sugerate de Sri Maharaj.
Jean Dunn

NOTA TRADUCĂTORULUI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Împărtășesc deplin bucuria lui Jean....Această cărțulie este o bijuterie și-mi este și mie foarte dragă. Ne
aduce în suflet o altă fațetă a inegalabilului nostru Maestru, Sri Nisargadatta Maharaj.
Mulțumesc Maharaj! Mulțumesc Jean!
Damema Ro

5
 1. VIZIUNEA DIVINĂ ȘI ADEPTUL

Viziunea divină înseamnă cunoașterea și înțelegerea cristalină a energiei universale. Dumnezeu și

adeptul una sunt; în însăși natura sa, adeptu-i identic cu Dumnezeu. Atâta timp cât cineva nu l-a realizat pe
Dumnezeu, el nu știe ce-i dreptatea și nedreptatea, dar odată cu realizarea, adeptul ajunge să cunoască
deosebirea dintre dreptate și nedreptate, esențial și contingent, etern și trecător, iar acest lucru conduce la
emanciparea sa.

Vederea divină elimină individualitatea; manifestatul se distinge în mod clar de nemanifestat. Când
sentimentul de individualitate-i înlocuit de cel al conștiinței impersonale, adeptul știe că el este conștiința
pură. Manifestarea este conștiința pură, cea care-și face apariția în toate numele și formele diferite; cei
luminați spiritual iau parte la ea ca la un divertisment, știind că acesta-i doar jocul Conștiinței Universale.

Numele și forma Sfântului luminat spiritual trăiește chinurile și necazurile vieții, dar nu și înțepătura
lor. El nu-i nici mișcat, nici perturbat de plăcerile și durerile lumii, nici de profiturile și pierderile ei. El se
află, așadar, în poziția de a-i îndruma pe alții. Comportamentul său este ghidat exclusiv de simțul dreptății.

Viața temporală trebuie să continue cu toate interacțiunile ei complexe, dar Sfântul este conștient că
el este doar conștiința pură, cea care se exprimă în nume și forme diferite, și continuă să facă asta, în forme
mereu noi. Pentru el, evenimentele insuportabile ale lumii sunt doar o chestiune domestică și inofensivă; el
rămâne nemișcat în evenimentele care zguduie lumea.

La început, oamenii, prin mândrie, pur și simplu-l ignorau, dar experiențele lor ulterioare i-au atras
spre el. Dumnezeu, ca dreptate întrupată, n-are nici relații, nici bunuri ale Sale; pacea și fericirea sunt și așa
au fost, singura Lui comoară. Conștiința divină fără formă nu poate avea nimic ca bun al său propriu.

Aceasta-i conturul temporal al unui Bhakta.

6
 2. SUFLETUL, LUMEA, BRAHMAN ȘI REALIZAREA DE SINE

Conștiința propriei ființe, a lumii și a forței sale primare de susținere, toate-s experimentate dintr-o
dată. Conștientizarea propriei ființe nu înseamnă aici conștiința fizică a sinelui ca individ, ci implică
misterul existenței. Înainte de aceasta, în ignoranța propriei ființe nu exista nicio experiență al lui Brahman
ca fiind acolo. Dar în momentul în care cineva-i conștient de-a fi, el este conștient în mod automat și de
lume și de Brahman.

În etapa anterioară acestei conștiințe cosmice, Sinele și experiențele lui sunt limitate la viața
lumească. Această viață lumească începe odată cu nașterea și se termină cu moartea. Pentru a deveni
conștienți de noi înșine, lumea și Dumnezeu apar brusc ca un mare mister. Este un câștig neașteptat; un
eveniment captivant și misterios, extrem de important și măreț, dar aduce cu el responsabilitatea păstrării
Sinelui, întreținerea și de dezvoltarea lui, ceva ce nu poate fi evitat de nimeni.

Cel care-și duce viața fără să se întrebe vreodată cine sau ce este, acceptă istoria genealogică
tradițională ca fiind a sa și urmează activitățile religioase obișnuite, precum și alte activități conform
tradiției. El își duce viața cu ferma convingere că lumea a fost acolo mai înainte de existența sa și că ea-i
reală; datorită acestei convingeri, el se comportă la fel, adunând posesiuni și comori pentru sine, chiar dacă
știe că în clipa morții nu le va mai vedea. Știind că nimic din toate acestea nu va fi amintit după moarte,
totuși, lăcomia lui și avariția lucrează până la atunci neabătut.

7
 3. CUNOAȘTEREA DE SINE ȘI REALIZAREA DE SINE

Atunci când ne concentrăm atenția asupra originii gândirii, procesul de gândire în sine se încheie;
există un hiatus care-i plăcut și apoi procesul începe din nou. Întorcându-se din lumea exterioară și
bucurându-se de fericirea fără obiect, mintea simte că lumea obiectelor nu-i pentru ea. Anterior acestei
experiențe, plăcerile simțurilor nesatisfăcute au provocat constant mintea ca să le mulțumească, dar plecând
din interior spre exterior, interesul pentru ele începe să se estompeze. Odată ce-i savurată fericirea lăuntrică,
fericirea exterioară își pierde farmecul. Cel care-a gustat fericirea lăuntrică este în mod natural iubitor și
liber de invidie, mulțumit și fericit de prosperitatea altora, prietenos, natural și liber de minciună. El este
plin de misterul și minunea fericirii. Cel care și-a realizat Sinele, nu poate provoca durere celuilalt.

8
 4. VIAȚA DIVINĂ ȘI SINELE SUPREM

Cu iubirea și devoțiunea în inimă, adeptu-l îmblânzește pe Dumnezeu; și când el este binecuvântat

cu viziunea și harul Său, se simte mereu fericit în prezența Sa. Prezența constantă stabilește o identitate
virtuală între cei doi. În timp ce caută prezența Sufletului Suprem, Bhakta renunță la toate asocierile din
viața sa, de la cea mai rea până la cea mai bună, și după ce și-a curățat ființa de toate asocierile, el câștigă
automat asocierea cu Sinele Suprem. Cel care a ajuns în poziția de emancipare nestingherită, nu poate fi
niciodată neplăcut de alții, căci pentru oameni, el este chiar sufletul foarte strălucitor al Sinelui, cu toate că
nu știe asta.

În această lume de o mare diversitate, diferite ființe suferă de-o varietate de tipuri de boli, și totuși
ele nu-s pregătite să renunțe la forma lor fizică, chiar și atunci când îndură dureri fizice și mentale. Dacă-i
așa, atunci oamenii nu vor mai fi atât de miopi încât să-și evite salvatorul, sufletul iluminat.

Acest rezervor plin de fericire, sufletul beatific, prin lumina lui iubitoare, oferă oamenilor numai
fericire. Chiar și atmosfera din jurul lui încurajează sufletele suferinde. El este precum apele unui lac care
hrănesc plantele și copacii din jurul prăpastiei, ierburile și câmpurilor din apropiere. Sfântul dă bucurie și
susține energia oamenilor din jurul său.

9
 5. ASPIRANTUL ȘI GÂNDIREA SPIRITUALĂ

Gândirea spirituală este Cea Mai Înaltă. Această căutare a Celui Mai Înalt este numită de către sfinți
„prima jumătate”. O înțelegere corectă a acestui lucru are ca rod viziunea lui Dumnezeu, iar în final, se
maturizează în certitudinea adevăratei naturi a Sinelui în „a doua jumătate”.

Cel care merge pe calea spiritului începe cu împăcarea și cugetarea. Aici, el găsește pentru întâia
oară bucurie în rugăciune și închinare. În această etapă preliminară, primește compania co-aspiranților.
Citirea vieților și lucrărilor încarnărilor trecute ale lui Dumnezeu, ale Rishilor, sfinților și Înțelepților,
cântarea cinstirii Numelui, vizitarea templelor și o meditație constantă asupra acestora, toate au ca rezultat
experiențele fotice și fonice ale vieții mistice; dorințele sale fiind satisfăcute acum într-o oarecare măsură.
Gândindu-se că a avut viziunea lui Dumnezeu, el își intensifică eforturile de a-și aminti cu drag numele lui
Dumnezeu și preaslăvirea Sa. În această stare a minții, Bhakta are destul de des o străfulgerare a divinității
sale dragi, pe care o ia ca pe o viziunea divină și este mulțumit de ea. În acest moment, el este sigur că va
intra în contact cu un Sfânt.

Sfântul - acum și mentorul său - îi spune clar că ce-a avut el nu-i viziunea reală, care-i dincolo de
experiențele spuse și care trebuie avută numai prin realizarea de Sine. În această clipă, aspirantul ajunge la
stadiul celui care meditează. La început, Sadhaka este instruit în secretele propriei sale persoane și ale
spiritului care-l locuiește: sensul și natura pranei, diversele plexuri, natura și excitarea energiei Kundalini și
natura Sinelui. Mai târziu, el ajunge să cunoască originea celor cinci elemente, activitatea lor, radiația,
calitățile și defectele. Între timp, mintea lui trece printr-un proces de purificare și dobândește calm, iar
aceasta trece prin centrul subtil al Celui care-l locuiește; el știe și cum și de ce-i acolo, numai ca să aprindă
elementul divin. Această cunoaștere-l transformă în forma pură, eternă și spirituală a unui Sadguru, Cel
care-i acum în poziția de a-i iniția pe alții în secretele spiritului. Etapa Sadhaka se sfârșește aici.

Așa cum spunea marele Sfânt Tukaram, aspirantul trebuie să depună eforturi neîncetate în căutarea
vieții spirituale. Gândurile trebuie folosite pentru cunoașterea de Sine. El trebuie să fie atent și vigilent în
stabilirea naturii acestui „eu” care-i implicat în stările de plăcere și durere ce decurg din experiența
senzorială.

Trebuie cunoscută natura principiului activ, ca nu cumva activitățile sale să se rătăcească. Nu trebuie
irosite energiile în preocupări inutile, ci ar trebui folosite în urmărirea Sinelui și pentru obținerea identității
cu Dumnezeu. Viața spirituală-i atât de mare, atât de adâncă, atât de imensă, încât energia pălește înaintea
ei, dar totuși această energie încearcă s-o înțeleagă iar și iar. Cei care încearcă să înțeleagă cu ajutorul
intelectului, sunt pierduți. Rar e câte cineva care, după ce s-a concentrat asupra atomului sursă al energiei
cosmice, se bucură de fericirea contemplării spirituale. Există însă zeci de oameni care se consideră inspirați
spiritual și ființe perfecte. Ei așteaptă ca gloata obișnuită să-i onoreze și să le respecte fiece cuvânt. Oamenii
ignoranți se grăbesc spre ei pentru ajutor spiritual și le îndeplinesc porunca. De fapt, pseudo-sfinții sunt
prinși într-o capcană a lăcomiei, de aceea oamenii nu primesc în schimb binecuvântările satisfacției, ci
cenușa.

Cel catalogat ca omul lui Dumnezeu, vorbind cu greață despre problemele spirituale, se crede
perfect, dar alții nu-s atât de siguri. În ceea ce-l privește pe un Sfânt, oamenii sunt în căutarea unor
modalități de a-l sluji din ce în ce mai mult, dar sufletul lui fiind mereu mulțumit și cufundat în beatitudine,
nu dorește nimic, așa că ei sunt lăsați să-l servească în felul lor, ceea ce fac cu entuziasm, fără să simtă
niciodată vreo apăsare.

Măreția-i mereu umilă, iubitoare, tăcută și mulțumită. Fericirea, toleranța, îndurarea, calmul și alte
calități aliate trebuie cunoscute de toată lumea; așa cum se experimentează și stările corpului, ca de pildă
foamea, setea etc., tot așa trebuie, cu aceeași ușurință, să se experimenteze trăsăturile caracteristice asociate
cuvântului „Sfânt”. Așa cum știm cu siguranță, că la un moment dat noi nu mai avem nevoie nici de somn și
nici de mai multă hrană, la fel putem fi siguri și de caracteristicile de mai sus, din experiența noastră directă.

10
Apoi, cu aceeași ușurință se poate recunoaște prezența lor și în alții. Acesta-i testul și experiența unui lider
spiritual încercat.

6. MISTICUL

Misticul fericit vede clar diferența dintre trăsăturile sale caracteristicile sale de dinainte și după
realizare. Tot ce-i trecător își originea în timp și e supus schimbării și distrugerii, în timp ce el este liber de
schimbare și nu poate pieri niciodată. Cel neschimbat vede lumea în continuă schimbare ca pe un joc.

Toate caracteristicile Sfântului izvorăsc în mod natural din experiența sa. Fiindcă în el nu mai există
dorințe, nimic din lumea simțului nu-l mai poate ispiti vreodată, el trăiește în măreția neînfricată a realizării
de Sine. Este mișcat de mila față de lupta nereușită a celor legați de identitatea lor trupească și de lupta lor
pentru satisfacerea intereselor meschine. Chiar și marile evenimente ale lumii sunt doar linii de suprafață
pentru el; numărul acestor linii care apar și dispar este infinit.

Indivizii sunt doar dungi slabe ale acestor linii și ei sunt recunoscuți numai ca astfel de linii. Când
dungile dispar, nu rămâne nimic de recunoscut ca indivizi separați. Intervalul dintre momentul apariției și
dispariția unei linii este ceea ce se numește viață. Linia ștearsă nu mai poate fi văzută niciodată.

Sfântul care are experiență directă în toate acestea, este întotdeauna fericit și liber de dorință. El este
convins că cea mai mare dintre experiențele senzoriale e doar o chestiune de moment, nepermanența fiind
însăși esența acestor experiențe; prin urmare, durerea și tristețea, lăcomia și ispita, frica și anxietatea nu-l
pot atinge niciodată.

11
 Nisargadatta (stânga) cu Ramesh Balsekar (dreapta)

7. LILA LUI DUMNEZEU

Sportul sau joaca-i ceva natural pentru Dumnezeu, experiențele noastre fiind cunoscute sub numele
de lila (jocul) lui Dumnezeu. Fără nici o informare prealabilă, noi avem brusc un gust al propriei noastre
ființe; cu excepția acestui exemplu de gust, n-avem nicio cunoaștere a naturii Sinelui. Dar atunci, chiar și
acest pic de experiență-i ascuns departe de noi. Suntem forțați să facem o serie de activități și experiențe: ca
de pildă, eu sunt un homosapien, eu sunt un trup, numele meu este așa și așa, asta-i religia mea, datoria mea
etc. O acțiune urmează alteia și nu există nicio odihnă, nicio evadare; noi trebuie să vedem printre ele. Acest
lucru continuă inevitabil până la moarte, își pierde tot farmecul și ajungem să căutăm comoara spirituală.

În cazul în care-i cercetat scopul tuturor acestor lucruri, vom obține păreri diverse de la diferite
persoane. Unii susțin că asta-i din cauza acțiunilor din milioanele de vieți anterioare - dar nimeni n-are
experiența directă a acestor vieți trecute; este evident că asta-i ficțiune.

Orbiți de invențiile ingenioase și de descoperirile savanților, unii își bazează interpretarea pe fapte
empirice și le oferă ca explicații, dar gustul propriei noastre ființe, experimentat brusc, nu poate fi interpretat
astfel. Când lumea-i numită de cuvântul Maya sau iluzie, ea-i condamnată să fie rea; când același lucru e
numit de cuvintele „jocul lui Dumnezeu”, ea devine măreață! În realitate, faptele sunt ceea ce sunt. Cine-i
destinatarul denumirii înalte – care confirmă inutilitatea pentru condamnare – cine-i El – ce nume ar trebui
să-I dăm după o experiență de primă mână?

Faptul că avem experiențe este un adevăr; alții ne vorbesc despre experiențele lor, primim informații
cu privire la relații și instruire în desfășurarea activităților, ne organizăm comportamentul nostru în
consecință. Unii din acești ghizi ne inițiază în ceea ce se spune a fi nucleul Spiritului ce locuiește acolo, dar
asta prea se dovedește a fi o chestiune trecătoare. Pentru cunoașterea sigură, nu-i cunoscut nucleul
experiențial al gustului, iar însuși inițiatorul se dovedește a fi parte integrantă a acestei părți; atât el cât și
cunoștințele sale sunt pierdute pentru noi. Acum suntem liberi să mergem pe drumul nostru, dar pentru
dorința gustului, acest ajutor nu-i de niciun folos. Ne aflăm tot unde am fost.

12
 Ce numim lila lui Dumnezeu? Cum suntem rude cu acest Dumnezeu care se distrează așa cum am
văzut, cu care-am vorbit, am avut prietenie și iubire intensă? În ciuda acestei apropieri și a iubirii, care-i
relația noastră cu El? Toate experiențele anterioare cu particularitățile lor au dispărut. Lila lui Dumnezeu
dispare împreună cu pseudo-experiența, cu apariția experienței prezente.

8. ASPIRANTUL SPIRITUAL, PRIMA CLIPĂ DE BEATITUDINE

ȘI CREȘTEREA EI CONTINUĂ

Primul moment a fost cel în care am fost convins că n-am fost deloc un individ. Până acum, ideea de
individualitate m-a făcut să ard. Durerea opăritoare a fost dincolo de capacitatea mea de a îndura; dar acum
nu mai există nici măcar vreo urmă de ea; eu nu mai sunt un individ. Nu există nimic care să-mi limiteze
ființa acum. Neliniștea mereu prezentă și tristețea au dispărut și acum eu sunt beatitudine, cunoaștere pură,
conștiință pură.

Tumorile nenumăratelor dorințe și pasiuni au fost pur și simplu insuportabile, dar din fericire pentru
mine, am pus mâna pe imnul „Salut, Mentor!” și prin recitarea lui constantă, toate tumorile pasiunilor s-au
ofilit ca printr-o vrajă magică!

Sunt mereu liber acum. Sunt fericit, fără ciudă, fără frică. Această formă conștientă beatifică a mea,
acum nu mai cunoaște limite. Eu aparțin tuturor și toată lumea-i a mea. „Toate” sunt propriile mele
individualități și ele merg împreună ca să-mi facă ființa beatifică. Pentru mine nu mai există nimic ca bun
sau rău, profit sau pierdere, mare sau mic, al meu sau nu al meu. Nimeni nu mi se opune și eu nu mă opun
nimănui, pentru că nu există nimeni altul în afară de mine. Extazul se sprijină pe patul fericirii. Odihna în
Sine s-a transformat în fericire.

Nu există nimic ce-ar trebui sau n-ar trebui să fac, iar activitatea mea se desfășoară peste tot, în fiece
minut. Iubirea și supărarea-s împărțite în mod egal între toate, la fel ca munca și odihna. Caracteristicile
mele de imensitate și măreție, energia mea pură și toate mele, după ce-au ajuns la miezul de aur, se odihnesc
în fericire ca atomul atomilor. Conștiința mea pură strălucește în splendoarea ei maiestuoasă.

De ce și cum a devenit conștiința conștientă de sine este evident acum. Experiența lumii nu mai e a
lumii ca atare, ci ea-i înflorirea principiului conștient identic, Dumnezeu, și ce-i ea? Este cunoaștere primară
și pură, forma conștientă, conștiința primordială „eu”, cea care-i capabilă să-și asume orice formă dorește.
Este numită Dumnezeu. Lumea ca expresie divină nu există pentru niciun profit sau pierdere; este fluxul
pur, simplu și natural al conștiinței beatifice. Nu există distincții între adept și Dumnezeu, nici între
Brahman și Maya. Cel care a meditat asupra fericirii și păcii, este el chiar oceanul păcii și fericirii. Slavă
adevărului etern, Sadguru, Sinele Suprem.

9. ADEPTUL ȘI BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU

Bhakta își revarsă devoțiunea, își modelează comportamentul în toate privințele, în conformitate cu
voința lui Dumnezeu. La rândul său, el constată că Dumnezeu e mulțumit de el, iar convingerea lui îl duce
mai aproape de Dumnezeu, iar iubirea și prietenia lui cu El devin din ce în ce mai bogate. Procesul de
predare a voinței în mâinile lui Dumnezeu conduce la binecuvântările Lui în toate privințele.

Cel binecuvântat de Dumnezeu este un suflet fericit. Fiind împăcat cu el însuși, privește obiectele
bucuriei cu o indiferență perfectă. El este mulțumit cu tot ce are și este bucuros să-i vadă și pe alții fericiți.
Dacă o persoană se crede binecuvântată de Dumnezeu și încă-i nefericită, atunci e mai bine să renunțe la
această iluzie și să depună eforturi pentru harul râvnit cu sinceritate și onestitate.
13
 Plenitudinea și favoarea divină nu-s judecate după obiectele simțurilor, ci după mulțumirea lăuntrică.
Asta-i cu adevărat binecuvântarea lui Dumnezeu.

Sri Dattatreya
Gurul primordial Navnath Sampradaya
(Descendența spirituală a lui Sri Nisargdatta Maharaj)

10. VIAȚA UNITĂ

El l-am văzut acum pe Acela pe care l-am dorit atât de mult să-l văd și m-am întâlnit pe mine însumi.
Întâlnirea necesită o pregătire extrem de grea și elaborată.

Am tânjit să-l văd pe cel mai Iubit. Era imposibil să mă descurc fără el; eram sigur că voi muri dacă
n-o voi face. Chiar și cu sinceritatea cea mai lăuntrică a întregii mele ființe, n-am fost în stare să ajung la el,
iar situația a fost de nesuportat. Totuși, cu iubire și determinare, dorință și curaj, am început călătoria. A
trebuit să trec prin diferite etape și locuri.

Deși eram destul de abil, la început nu mi s-a permis să-l percep. Dar iată! Azi l-am văzut, am fost
sigur, dar în clipa următoare am simțit că poate n-a fost așa. Ori de câte ori l-am văzut, am avut intenția de
a-l observa cu atenție, dar fiindcă nu-i cunoașteam cu certitudine natura, n-am putut hotărî în niciun fel. N-
am putut fi sigur că era Iubitul meu, centrul ființei mele. Prin arta cosmetizării, s-a eschivat printr-o rapidă

14
schimbare a formei, așa că n-am putut ajunge la nicio concluzie. Acestea au fost viziunile diferitelor
Încarnări ale Rishilor și sfinților, viziunile interioare din procesul Dhyanei și Dharanei și cele exterioare
stării de veghe ale siddhilor, cum ar fi puterea profeției, clarviziunea, claraudiția, puterea de a vindecare a
unor boli în mod normal incurabile etc. Unii erau dornici să mă slujească, să aibă credință în mine și să mă
onoreze, iar acest lucru m-a făcut să cred că l-am văzut cu siguranță; el este aici și are abilitatea de a se
cosmetiza în minciuni. Este atât de abil în arta de a-și schimba forma, calitatea și cunoașterea, încât
intelectul nu știe unde se află, deci să-i lăsăm puterea de pătrundere prin natura sa. Dar ce-i acest miracol?
Minunea minunilor! Străfulgerarea, curios de strălucitoare, de o splendoare maiestoasă! Dar unde-i? A
dispărut într-o pâlpâire mai înainte ca să-l prind. Nu, nimic nu se poate ști despre ceea ce mi s-a întâmplat
mie sau străfulgerării. N-am putut spune dacă a fost o străfulgerare extrem de rapidă sau dacă mijloacele
mele de recunoaștere au fost una cu ea sau diferite. În strălucirea miracolului intermitent, întreaga matrice
cosmică este experimentată direct. Contactu-i extrem de interesant. Experiența străfulgerării face să se simtă
c-ar trebui să fie la fel de parfumată pentru totdeauna; acesta-i sentimentul caracteristic experienței cosmice.
Dar în încercarea de a reține străfulgerarea ca s-o înțelegi, o pierzi.

Este extrem de greu s-ajungi la rădăcina energiei cosmice, acel adept perfect în asumarea unei
varietăți infinite de forme. Conștiința care trebuie reținută și puterea concentrării sunt una și aceeași. Fiind
polimorfă prin natura sa, ea nu poate fi fixată în vreo formă definită, nume sau loc, cum ar fi de exemplu,
experiențele lăuntrice ale yoghinului Dhyana. În primul rând, atenția celui care meditează este tăcerea
superioară, ea-i transformată în lumină, lumina-și asumă forma spațiului, spațiul la rândul său se transformă
în mișcare. Aceasta-i transmisă în aer, iar aerul în foc, focul se transformă-n apă, iar apa-n pământ. În cele
din urmă, pământul evoluează în lumea lucrurilor organice și anorganice. Apa din ploaie ia forma sevei din
cereale și legume, care ca esență, furnizează hrană și energie. Această energie ia forma cunoașterii,
curajului, curajului, vicleniei etc. Procesul fără membre continuă. Nu se perpetuează nici forma și nici
numele. Nimic nu-i permanent ori determinat.

Experiența simțită a luminatului spiritual e dificil de negociat. Acest lucru poate însemna fie că-i
dincolo de capacitatea noastră de-a ajunge la ea ori e dincolo de-a ajunge acolo; totuși, trebuie mers cu
concentrarea mai departe. Identitatea „eu”, ca miracol în procesul de sclipire orbitoare, și „egoul” conștiinței
empirice, anterior experienței, trebuie să fie ferm stabilite în Dhyana Yoga (meditație). Este sufletul spiritual
saturat, la fel ca și experiența ori e chiar dincolo de asta? Nu există nicio dualitate la experiența avută în
procesul de Dhyana Yoga. În stadiul iluminat, chiar și organele senzoriale sunt implicate în meditația
adeptului spiritual, pentru că organele de simț și cele cinci elemente sunt la bază una și aceeași. Elementele
materiale, materia subtilă și conștiința, cele trei calități, Sattva, Rajas și Tamas, precum și cele trei surse de
cunoaștere, percepție, deducție și mărturia au fost văzute, sunt văzute. Și ce să vezi! Ele nu-s acolo!

Caracteristicile originii, întreținerii și distrugerii vin sub Dhyana Yoga. Activitatea lui Prakriti în
toate formele sale, manifestate și nemanifestate, precum și conștiința Purusha sunt și ele incluse în ea. În
procesul de Dhyana Yoga, cele opt chakre sunt activate simultan și-s experimentate ca atare. Toate acestea,
într-o singură experiență unitară, mă reprezintă pe mine, eu, cel care constitui contemplarea. Meditația,
conștiința, experiența, cu toatele sunt o singură unitate.

Dhyana Yoga este activitatea supremă a vieții. Concentrarea este lucrul central în experiență.

Transformarea Dhyana Yoga în Mama Yoga e un proces dificil. În consumarea acestui proces,
singurul care înțelege cu certitudine este Atman. Atâta timp cât Dhyana Yoga nu-i complet transformată în
Jnana Yoga, nu există nicio cunoaștere de Sine. Testul lui Dhyana este cunoașterea, apoi urmează dualitatea
cunoașterii și Atman. În cunoașterea experiențială, există o cursă între cunoaștere ca Sine și Sine ca Sine.
Dar în starea profundă de samadhi există o înțelegere între contemplare și Sine. Acest lucru duce la
realizarea fericirii. Fericirea se transformă în beatitudine supremă și Sinele-i absorbit în Spiritul Suprem.
Cunoașterea de Sine, contemplarea în Sine, Maya primară, Dumnezeu, starea absolută și pulsațiile originare
sunt toate un singur întreg de experiență de Sine. Ființa prețuită și dorită vreodată e realizată aici.

15
 Înainte de aceasta, în procesul de realizare a siddhilor ocazionali ai Dhyanei Yoga, mai departe există
experiențe ce curg greu sub formă de arte, iubire și amintiri din viețile trecute din diferite regiuni, ar fi Patala,
Swarga și Kailas. În unele cazuri, există gusturi diferite de siddhi și avatari, precum și o serie de întâlniri cu
alții din diferite regiuni. Există experiențe de a fi Brahma din regiunea Satya, Shiva de Kailas și Vishnu de
Vaikunth din timpuri imemoriale. Din nou, există diferite faze ale sentimentelor yoghinului, cele mai bune și
cele mai rele; panorame nesfârșite, nu plăcute sau de durată; adjuvantele inevitabile ale Dhyanei Yoga trebuie
să meargă și mai departe, până când se transformă în Jnana Yoga; adică, trecerea de la Samprajuata (mintea
tăcută din meditație) la Asamprajuata (starea modificată de conștiință, mintea tăcută și alertă) din starea de
samadhi. Până atunci nu există nicio realizare de Sine. Dar, pe de altă parte, în cazul în care în procesul de
această tranziție natura acestei faze a Dhyanei Yoga este cunoscut, realizarea de Sine este automată.

Toate experiențele și viziunile ce decurg din Dhyana Yoga sunt tranzitorii. În contemplare, există o
varietate infinită de faze și forme, însă niciuna din ele nu-i de durată. Orice-i luat pentru a fi de ajutor, măreț
și determinat, dispare într-o clipă și o nouă formă îi ia locul pentru a-i ceda locul următoarei. Această
cunoaștere din care toate chestiunile diverse erup mai departe în experiențe, ca de pildă pământ, apă, foc,
aer, eter, și diferitele lor descrieri, este ea însăși instabilă. Pornind de la meditație, sufletul contemplator,
care a experimentat un gust din viețile anterioare este transformat în continuare în Maya primară, energia
primordială și Dumnezeire și chiar în caracteristicile Sinelui Suprem, prin puterea meditației, și toate
acestea pentru o clipă, după care dispare. Asta-i ceea ce se cheamă aici Kala, lichidarea finală a
individualității. Aici separarea de ea însăși e compensată și ea se descoperă pe sine cu certitudine spirituală,
care nu se va mai pierde niciodată. Paramatman cel nepieritor, indisolubil, etern, strălucește mai departe cu
perfecțiunea de dincolo de raza de acțiune a experienței empirice.

11. SĂ CUNOȘTI CE?

Procesul continuu de-a cunoaște mediul continuă de la nașterea conștiinței „eu”. Deși conștiința „eu”
este automată, carevasăzică fără efort, trebuie să învețe să facă diverse lucruri; de asemenea, trebuie să
învețe despre propria persoană și îngrijirea ei. Unele lucruri sunt stăpânite de necesitate și de gust; altele,
care nu-s esențiale, trebuie învățate și ele.

În procesul de învățare conștientă, dincolo de lumea lucrurilor, ni se spune că trebuie să învățăm și

despre lucrurile de dincolo de lume; înainte de-a încerca să cunoaștem lucrurile de dincolo, trebuie să-l
cunoaștem pe cel care controleaază și sprijină universul, numit Dumnezeu, astfel încât celelalte lucruri să
poată fi cunoscute cu ajutorul Lui.

Cine-i Dumnezeu și va fi el îmblânzit? Ni se spune că această chestiune trebuie realizată prin

formarea prieteniei cu persoane sfinte și prin îndeplinirea regulată și devotată a instrucțiunilor lor; dar apoi,
ni se spune că-i o chestiune de mare și rar noroc ca cineva să dea peste un suflet atât de sfânt. Când cineva
dă peste o astfel de persoană, sufletul sfânt ne spune: „Tu însuți ești Dumnezeu. Gândește-te singur la El,
meditează asupra ființei Sale. Nu te implica în gândirea altcuiva.”

Un timp am obișnuit să folosesc pentru a lucra cu diverse probleme și pentru a realiza diverse
activități, ca de pildă cunoașterea și învățarea, ideea că am fost o ființă umană, născută conștiința „eu”.
După aceea, am început să meditez asupra mea ca Dumnezeu, ca să mă cunosc pe mine însumi. Acum știu
că eu sunt cel care cunoaște ceea ce-mi amintesc, percep sau simt; prin urmare, ignorând tot ce-i amintit,
perceput sau simțit, meditez cu privire la natura Cunoscătorului.
Stau într-un loc retras unde nimeni nu mă poate vedea, cu ochii pe jumătate închiși. Orice îmi
amintesc, percep, simt sau experimentez, vine în ființa din interiorul meu. Meditația mea este torța mea și
ceea ce văd este lumina ei. Tot ce văd și-mi amintesc este doar lumina meditației mele.

Acum nu mai simt nevoia să meditez, pentru că natura meditației este de așa natură încât ea-i
spontană. În procesul său, ea dă naștere la nenumărate forme și nume și calități ...și ce legătură am eu cu
toate astea?
16
 Acum sunt convins dincolo de orice îndoială că această meditație se naște din Dumnezeu; lumea
lucrurilor este numai produsul meditației mele. Procesul ciclic - de origine, susținere și distrugere - este
nucleul ființei lumii. Cu toate acestea, cu cât mai mult pot să încerc să cunosc, cu atât de mult acest proces
trebuie să se repete. Curiozitatea mea a ajuns la sfârșit.

12. FERICIREA SPIRITUALĂ

Aspirantul spiritual este absorbit în experimentele și experiențele sale spirituale, iar călătoria
continuă. Cine are deja experiența lumii prin simțurile sale, încearcă, în măsura în care-i posibil, să depindă
numai de el însuși, încearcă să evalueze măsura-n care el poate merge cu minimum de ajutor de la alții și, în
lume, evită folosirea multor lucruri. La timpul cuvenit, aspirantu-i sigur că va câștiga pacea; nimic nu-i
dorit, el are destul și de rezervă. E mulțumit și comportamentul său dezvăluie asta. Nu așteaptă nimic de la
cei cu care are de a face. A aștepta întoarcerea lucrurilor de la alții, e cumva ceva diferit de cerșit? Dacă-i
adevărat că el a ajuns la fericirea care-i dincolo de cea a muritorilor obișnuiți, de ce ar trebui să se aștepte la
o parte cerșetorească din câștigurile materiale? Dacă el are în posesia sa primăvara fericită a vieții veșnice,
de ce ar trebui să ceară un preț din relațiile sale cu alții? Este imposibil ca cel care și-a realizat Sinele să se
bazeze pe alții; dimpotrivă, el îi hrănește pe ceilalți cu hrană spirituală, cu o ușurință absolută.

Pe măsură ce fericirea oamenilor crește, ei încep să-l iubească cu și mai multă sinceritate, fiindcă
cunosc importanța lui în viața lor. Așa cum obțin și strâng hrana, tot așa au grijă și de cel care a atins poziția
păcii eterne, identitatea cu spiritul universal, perfecțiunea. Totuși, unii oameni ajung să cunoască unele
procese oculte de la marii sfinți și să le practice, permițându-le să dobândească anumite puteri oculte; ei sunt
induși în eroare de gândire, cum c-ar fi obținut acel ceva pentru care s-au luptat, se consideră Raja yoghini și
se angajează în urmărirea avidă a plăcerilor materiale. Cel care a gustat fericirea pură a vieții veșnice în
Brahman este pentru totdeauna mulțumit; sufletul perfect nu dorește onoruri lumești.

Este imposibil ca sufletul perfect din punct de vedere spiritual să dorească vreodată să fie numit
mentor sau să-i facă pe alții să se închine în fața lui ori să se aștepte ca toți să-și onoreze cuvântul din toate
punctele de vedere. Cel care primește cea mai mare fericire din sursa vieții sale, n-are niciun interes în
fericirea materială. Aceasta-i fericirea spirituală care-i face pe toți fericiți. Acestea-s calitățile externe care
caracterizează satyagrahinul iluminat (căutătorul adevărului).

13. BLÂNDA INIMĂ A SFÂNTULUI

Inima unei mame e plină de tandrețe, dar ea-i limitată doar la copilul ei; dar inima Sfântului este
atotcuprinzătoare; ea știe cum și de unde-i originea fiecăruia, precum și vicisitudinile prin care el trebuie să
treacă.

Sfântu-i plin de cunoaștere spirituală și odihnă pașnică, nu există ceva care să-și dorească. El își
practică sadhana în așa fel încât să nu fie descoperit de alții; el n-are niciun folos din numele exterioare de
sfințenie, el se îmbracă conform cu timpul și climatul.

Fiind în contact cu atomul - prima cauză a Universului - el îi cunoaște natura destul de bine.
Înflorirea-i însăși natura miezului acestui atom, deci schimbările și diferențierea sunt obligate să fie acolo.
Cunoscând bine acest lucru, Sfântul nu-i nici încântat de evenimente plăcute, nici deprimat de cele opuse.

El a măsurat profunzimea cunoștințelor omului de rând. Îi cunoaște natura de la început până la

sfârșit. El cunoaște și cum și de ce are acea mentalitate, lipsa de valoare a realizărilor și eșecurilor sale.

17
Nevoile corpului determină creatura să dobândească mijloace de hrană, însă lăcomia față de ele face ca
această creatură să le urmărească până-n punctul de inutilitate, și toate acestea fără să aibă nici cea mai mică
idee despre ceea ce-i așteaptă în viitor în viață. Ceea ce creatura consideră esențial și se străduiește să
dobândească, Sfântul știe că-i gunoi.

Sfântul nu-i niciodată o victimă a pasiunilor. Viața-i un amestec de pasiuni și emoții; Atman,
originea pasiunilor și emoțiilor, este nucleul viziunii Sfântului, a cărei natură este bine cunoscută. El
cunoaște activitățile sale și tipurile de manifestare, precum și consecințele lor. Principiul vieții este
principiul sentimentelor, pasiunilor, emoțiilor. Dorințele și pasiunile generate în acest principiu sunt doar
experiențe emoționale, ele n-au nimic de substanță în ele; totuși, biata creatură crede că ele sunt de mare
importanță în viața sa, îmbrățișează dorințele care-s practic lipsite de valoare, se răsfață în bucurie simțurilor
și fuge neputincios după ele.

Mama, cu sinceritate, dar aflându-se în ignoranță, hrănește rădăcinile nenorocirii, în timp ce Sfântul,
cu aceeași intensitate, dă buruienile afară. Sfântul cunoaște în ce se află bunăstarea poporului, mult mai bine
decât mama-și cunoaște copilul. De aceea se spune că inima Sfântului e bună.

14. DEVOȚIUNEA FAȚĂ DE BALAKRISHNA ȘI ATENȚIA LUI

În timpul procesului Bhakta, Bhajana și renunțarea, experiența de imensitate a lui Dumnezeu este în
creștere, dar pe măsură ce viziunea devine mai frecventă, ea se îngustează zi de zi. Aici viziunea și
cunoașterea sunt identice. În orice nume și formă e îmblânzit Dumnezeu, El este acolo prezent. Diferitele
forme și nume sunt țesute în rugăciuni și imnuri, cântate de omul de rând.

Adeptul, prin hotărârea sa fermă, și Dumnezeu prin fascinația sa pentru devoțiune, sunt atrași unul
de celălalt și în clipa în care-s față în față, fuzionează; adeptu-și pierde automat conștiința fenomenală, iar
când ea se întoarce, el constată că și-a pierdut identitatea, identitatea lui fiind pierdută în cea a lui
Dumnezeu, cea de care nu mai poate fi separată niciodată. Dumnezeu este peste tot și nu mai există nicio
identitate separată.

Acum e revelat creatorul, cel care se bucură, dar și distrugătorul tuturor numelor și formelor, cel care
controlează toate puterile; acesta-i Dumnezeu, Sinele strălucitor, inspirat și conștient. Aici este locul de
unde provin gunele primare. Deși atomic în caracter, el are înăuntrul lui puterea absolută de a face ceea ce
vrea, în conformitate cu caracterul emotiv al gunelor și să ia orice formă. Acesta-i centrul atomic, energia
atomică, prima și ultima cauză a Universului.

Dumnezeul Dumnezeilor, sufletul celor mobili și nemiștați, Brahman cel atotpătrunzător și calitativ,
iubitul acelor Bhakta, oceanul iubirii și devoțiunii, se naște aici. Aceasta-i Adinarayana care locuiește în
inimile credincioșilor; sfinții-l numesc Balakrishna (pruncul Krishna), pentru că la început el este văzut ca
fiind atomul atomilor. Prin natura sa, e inocența întrupată. El este ușor de mișcat de emoții și devine
multitudine (imens), în conformitate cu direcția luată de emoții. Natura expansiunii e determinată de excesul
uneia sau a alteia din cele trei gune. El se manifestă prin fiecare din cele trei gune, la momente diferite, într-
un spirit non-partizan. Pe măsură ce sfinții îl cunosc îndeaproape, ei știu ce-ar induce guna în orice clipă și
care-ar fi consecințele și, prin urmare, ei au descurajat de excesul naturii ei. Excesul de creștere în orice
guna este periculos. Guna Sattva-i bună în mod absolut, dar atunci când e hipertrofiată, e dăunătoare. Rajas
e agitată și poruncitoare, în timp ce Tamas este oarbă și arogantă. Cunoscând bine acest lucru, înțeleptul își
ține sufletul departe de efectele gunelor; prin urmare, energia sufletului rămâne nediminuată și se dezvoltă
în direcția cea bună.

Satisfacerea diferitelor dorințe crește gustul pentru ele, iar setea de bucurie scade încet puterea
sufletului în grade imperceptibile, dar atunci când, lăsând deoparte tentația gunelor, adeptu-și găsește
sufletul pur, el ia parte cu drag la creșterea lui, cu iubire și sinceritate; numai atunci când devoțiunea-i de
18
succes, Atman este realizat. El este văzut ca un copil în zorii victoriei, deci este numit copilul victoriei.

Bhakta-i atent să nu permită a fi poluat de pofta de plăceri senzuale; cu cât e mai ferm în natura sa,
cu atât mai mare devine energia și puterea sufletului, de aceea sfinții nu-și permit să-și piardă stabilitatea.
Esența creșterii constă în păstrarea ei fermă, fără să fie infectată de prezența gunelor. Dacă câștigul spiritual
al sufletului va fi eclipsat de dorințe senzuale, acesta-i zdruncinat până la rădăcini. Este dificil să ținem
gunele în repaus, de aceea sfinții recomandă stabilizarea în cunoașterea de Sine.

15. CUNOAȘTEREA DE SINE ȘI REALIZAREA DE SINE

Cei care au realizat și s-au stabilizat în cunoașterea de Sine, sunt cei a căror glorie-i slăvită din
timpuri imemoriale; numele lor sunt cele care stau la baza meditației divine. Sri Krishna, Sri Vishnu și Sri
Rama sunt câteva din nenumăratele nume date lui Dumnezeu; inițial, acestea au fost numele date formei
umane, dar ei și-au realizat Sinele și-au ajuns să cunoască cauza principală a întregii experienței. Cei care au
venit să posede această cunoaștere a Sinelui și au păstrat-o pură și sigură, sunt cunoscuți ca fiind zei și sfinți,
în timp ce aceia care au folosit-o de dragul bucuriei simțurilor sunt numiți diavoli și Ravana. Cel mai mare
și mai rar câștig este greu de realizat, dar dacă-i realizat, el este benefic la superlativ, însă dacă nu-i îngrijit
corespunzător, e la fel de dăunător. Cel care nu se entuziasmează de posesia cunoașterii spirituale a cauzei
profunde, poate, cu dragoste și devoțiune, s-o cultive și s-o lumineze. Devoțiunea, rugăciunea și renunțarea
sunt ferm stabilite în el, el e întotdeauna liber de dorințe și oriunde se află, acolo există o aură de pace și
fericire asupra sa; aureola din jurul capetelor marilor sfinți este o reprezentare pictorială a acestui fapt.
Oricine se apropie de el, primește o atingere nesolicitată a fericirii divine. Sfântul nu acționează niciodată ca
individ, toate acțiunile sale sunt expresia lilei divine.

16. CUNOAȘTEREA SPIRITUALĂ ȘI

LINIȘTIREA DORINȚEI DE-A CUNOAȘTE

Acest Univers a luat ființă prin activitatea conștiinței atomice primare (atmice). N-a existat nimic,
nici măcar o urmă a vreunei forme mai înaintea conștiinței de sine, și în această stare a apărut conștiința
propriei existențe - conștientizarea propriei ființe. De fapt, n-a existat nici timp, nici spațiu, nici cauză.
Conștiența n-are niciun motiv pentru a fi, prin urmare este inutil să numim vreunul. N-a existat timp, deci
ea nu poate fi datată. N-a existat nici spațiu, așadar localizarea ei e lipsită de sens; totuși, conștiința atomică
a fost simțită ca atare și nimic mai mult. De ce-i așa? Pentru că n-a existat nimic acolo și nici deasupra, de
care să fie conștientă! A existat numai conștiența. Cât timp a durat această stare, nu există niciun mijloc de a
stabili; dar marele miracol este că-i acolo conștiința de sine; odată cu ea a venit voința cosmică, urmată de
realizarea ei. Conștiința atomică, datorită voinței sale și realizării instantanee, a devenit multitudine, măreață
și atotpătrunzătoare. Deși în aparență există mai mulți, în esență totu-i unul.

19
 Atunci când conștiința atomică a devenit măreață și atot-pătrunzătoare, datorită voinței sale și
realizării ei instantanee, energia atomului unic s-a diversificat în mai multe centre, fiecare cu propria sa
particularitate și voință; de aici a apărut conflictul. În orice moment, nenumăratele centre își exprimă voința
într-o varietate de moduri; în general, atomul voitor nu știe „destinația” și „ce” este voința sa, dar efectu-i
obligat să fie acolo. Rezultatul tangibil al voinței atomilor voitori este să fie martori în momentul distrugerii
cosmice, atunci când întregul Univers este redus la cenușă. Voința iubitoare nu-i anulată cu totul; marile
momente de fericire din lume sunt rezultatul acestor voințe. Caracteristica energiei individuale de a voi este
întotdeauna operativă. Este esența ei și o datorează energiei primordiale.

Energia primară care a radiat prima este una singură și omogenă, dar ea pare a fi eterogenă din cauza
ignoranței.

Energia atomică pulsatilă este desemnată ca Marele Principiu de către Vedanta, iar caracteristica
esențială a principiului este conștiința. Conștiența simțită se extinde în eter, iar întinderea eterului este
spațiul. Cu o singură calitate, acest Mare Principiu a devenit timp, spațiu și cauză. Apoi, au urmat cele trei
gune și cele cinci elemente. Viteza era pur și simplu incomensurabilă.

Scintilația originală s-a mișcat în spațiu și acela a fost aerul, aerul s-a adunat și a apărut focul.
Pulsația focului a crescut și s-a răcit și asta a fost apa; apa s-a răcit și mai mult și acela a fost pământul.
Toate caracteristicile formelor anterioare sunt cristalizate în pământ și ele vibrează acolo; în virtutea acestei
particularități, au apărut nenumărate tipuri de ființe vii și vegetație, iar freamătul original pulsează în și prin
seva lor vitală.

Caracteristica sclipitoare de dinainte de eter umple fiecare electron și proton și crește constant în
tărie. Atâta timp cât pulsația din atomi este operativă, înseamnă că și componentele trebuie să fie în mișcare.
Originarul va pătrunde în întreaga gamă de ființe în mișcare și imobile și este în mod constant activ acolo.

Conștiința originară nu vede nimic în afară de ea însăși. Ea n-are organe, dar e în acțiune cu imensa
Cunoaștere Spirituală și Împăcarea Dorinței de a Cunoaște, 131 de organe. Ea nu-i niciodată poluată.
Diferitele centre conștiente acoperite de adjuvanții limitativi cred doar că-s diferite de sursa originală, dar
există O Singură Ființă, Un Singur Spirit, O Singură calitate; fără formă, atemporală, non-spațială, Una -
Conștiința Pură. Nu există niciun domeniu de aplicare pentru diferență sau distincție. Creatura, amăgită de
interesele înguste ale lui „eu” și „al meu”, suferă de durere pentru nimic și e limitată doar la ea însăși. Totul
are loc la momentul potrivit, în conformitate cu legea care leagă totul și totul se materializează la momentul
potrivit. Când Ravana devine insuportabil, Rama-i acolo pentru a da ajutor. Când Kamsa conduce în mod
suprem, Krishna-i acolo ca antidot. Acesta-i modul în care-i menținut ritmul de suișuri și coborâșuri.

Forța de control a tuturor acestor evenimente este aceeași, ea nu se schimbă niciodată. Nu poate
exista un singur Dumnezeu într-o epocă și altul într-o altă epocă.

Doar o singură calitate dă naștere strălucirii Universului extins; în absența acestei calități, totu-i
tăcere pură. Când această calitate unică-i cunoscută și ocrotită, inima se amestecă cu Inima; există acel
sentiment suprem de reciprocitate inalienabilă al calității în tot, totul aparținând Unicului. Este realizată
unitatea supremă; prin urmare, se numește Sinele Suprem.

Tot timpul, tot spațiul și toate cauzele au devenit una, pentru eternitate: Unicul este activ. El n-are
nici câștig, nici pierdere, nici moarte. Este nenăscut, etern și totuși se naște în fiece moment și se manifestă
în fiece epocă. Toate cunoștințele spirituale și intelectuale se odihnesc aici.

20
 16. IMNUL GAYATRI

„Imnul imnurilor, oh Uddhava, este imnul Gayatri. Voi explica de la început până la sfârșit;
roagă-te să auzi.” (Ekanathi Bhagawata XXI).

Domnul spune, „Oh Uddhava, imnul Gayatri e temelia tuturor imnurilor.” Toate înseamnă multe.
Cel care în virtutea acestui număr vine să fie experimentat este Gayatri. Cele trei silabe A + U + M
înseamnă Omkar – Logos (Cuvântul). Următorul pas începe cu două numere. Primul este conștiința propriei
ființe. Este caracteristica naturală, cuvântul nerostit. Este cuvântul rostit fără să știe, dat peste tot și în
fiecare clipă, astfel încât nimeni nu știe despre el. Acest cuvânt rostit fără să știe este imnul Gayatri, baza
tuturor imnurilor. Nenumărate cuvinte sunt rostite ulterior și toate Universurile izvorăsc din ele, dar sursa
principală a tuturor este Gayatri Chhandas, cuvântul nerostit, sunetul nerostit. Toată lumea are aceeași
experiență. Care-i experiența născută din acest cuvânt nerostit? Propria ființă.

Există nenumărate feluri de a fi, de la furnică la zeități, dar care-i ființa originară? Este Gayatri.
Experiența acestei ființe este propria ființă a fiecăruia. Acest Gayatri Chhandas este pe primul loc, restul vin
după aceea. Caracteristica acelei ființe este explicată de Domnul după urmează: „Care-i natura acelui
imn? Chiar dacă există puterea de a crea nenumărate Universuri, ea nu poate fi lăsată din mână.”
Sunetul originar al cuvântului neîntrebat, nerostit și negândit s-a născut sub forma lui Chakrapani și este
unic pentru el, dar nerecunoscându-l, Perfectul a ajuns să fie o creatură deplorabilă, prin degenerare gradată
de-a lungul procesului temporal.

Urmărirea lui Chhandas este fascinantă. Pentru toată lumea există aceeași conștientizare a ființei,
cuvântul nerostit și totuși rostit. În ciuda eforturilor celor 4 Vede, 6 Shastre și 18 Purane, interpretarea sa
rămâne incompletă? Încă mai există fascinația neîntreruptă pentru Gayatri Chhandas.

21
 Ce înseamnă Gayatri Chhandas? Este conștientizarea propriei tale ființe, este tot ce înțelegi fără
vorbire. Ori de câte ori există viață, există imnul pentru a o susține. El vibrează în noi, și în ciuda anilor de
trudă mizerabilă, noi n-avem chef să ne despărțim de el În virtutea acestui imn Gayatri, Sri Rama și Sri
Vishnu au venit pe acest pământ ca încarnări, dar l-au și stăpânit. Această conștiință neștiutoare a propriei
voastre ființe este aceeași în noi și-n ei, dar ei au făcut-o conștient și au experimentat-o ca atare. Alte ființe
ajung doar la suprafața înțelesului, care-i doar o denaturare a acestuia; căscatul creaturilor dă drumul
silabelor A+U+M.

Meditează la sensul pe care l-ai înțeles mai sus. Tu ești Chakrapani, ființa cu o mie de mâini și
capete, sunetul nerostit. Cuvântul și sensul său răsunător sunt Prima Persoană și sunt experimentate ca atare.
Semnul experienței este satisfacția completă a minții. Imnul Gayatri este substratul de satisfacție a tuturor și
izbucnește mai departe spontan, pentru că sunetu-i întotdeauna glorios. Numele care răsună în tine fără să
fie rostit este propriul tău spirit care te locuiește.

Este suficient dacă asculți în tăcere cele zece sunete, cinci răsunători, reverberația duală și o singură
voce.

18. CUNOAȘTEREA DE SINE ȘI REALIZAREA DE SINE

Trei grupuri de opt silabe fac o serie de douăzeci și patru de sunete. Gayatri Mantra este formată din 24
de silabe, după urmează: Oam, Bhooh, Oam, Bhuvah, Oam, Swaha, Oam, Mahah, Oam, Janah, Oam,
Tapah, Oam, Satyam, Tat, Savituih, Varenyam, Bhargah, Devasya, Dhimahi, Dhiyo, Yo, Nah, Prachodaya.
Marii Rishi și sfinții dobândesc o putere imensă recitând acest imn de 24 de silabe. Nenumărate lumi sunt
create și distruse prin puterea sa, dar să luăm în considerare puterea cuvântului bisilabic Rama, care
anulează cu ușurință toate această putere și se odihnește în perfecțiune.

„VEDELE ca bază: Acestea au fost de bază pentru interpretarea ulterioară, așadar, ele sunt numite de bază,
dar rădăcina primară, prima cauză a totului este acest imn.

BEATITUDINEA lui BRAHMAN: Experiența propriei ființe, a viziunii propriului Sine și a păcii de
neegalat, se numește Brahmananda. Experiența propriei naturi fără ajutorul altora este interpretată mai
târziu ca Marea Beatitudine (Paramananda).

VIAȚA SPIRITUALĂ: Așa cum există strălucirea strălucirii, tot așa este și Gayatri Chhandas, viața
spiritului. Domnul spune: „Eu sunt ascuns și asta-i comoara Mea, dar ceea ce Mă ascunde, Mă și
revelează. Cum apar când sunt văzut? Cu siguranță ca non-dual, non-diferit. Cel care ascultă imnul
ce vibrează, este ascuns. Rostind cu devotament acest imn, totul va fi absolut de clar, pentru că există
acolo deja; dar dacă cineva dorește să realizeze viziunea Mea fără el, o va avea și va fi Advaita - non-
dual.” (Trimiterea-i la Nama Yoga, ca o alternativă ușoară la Dhyana sau Raja Yoga.) Ce înseamnă aceste
silabe reci? Beatitudinea absolută a Sinelui, este Sat (ființa), Chit (conștiința) și Ananda (beatitudinea).
Asta-i esența imnului Gayatri. Contemplarea sa conferă fericirea absolută.

22