ESENIENII

Copiii Luminii

de Stuart Wilson
şi
Joanna Prentis
traducere: Beatrice-Virginia Tuhari

1
 MULŢUMIRI

Dorim să adresăm un mare „MULŢUMESC!”, tuturor celor care au făcut parte din grupurile
Centrului Starlight, şi în special, celor ale căror regresii în timp au alcătuit baza acestei cărţi. Fiind mai mult
a voastră decât a noastră, cartea de faţă a condus la reînnoirea mai multor prietenii, iar faptul că noi am făcut
parte din acest proces, este un mare privilegiu. Ne gândim cu părere de rău, la buna noastră prietenă, Martha,
unul din cei şapte subiecţi ai regresiilor, care a trecut în nefiinţă, înainte ca aceste rânduri să apară. Martha,
toate gândurile noastre se îndreaptă acum spre tine, tu ne lipseşti tuturor!
Iată ce scrie Joanna: „Aş vrea să-i mulţumesc fiicei mele Tatanya, pentru sprijinul oferit şi întregii
mele familii; mă gândesc la Larissa, Katinka şi Chris, care au avut atât de multă răbdare cu mine, în tot
răstimpul în care am lucrat, împreună cu Stuart, la acest material. Vă mulţumesc tuturor. Adresez speciale
mulţumiri lui Dolores Cannon, pentru tot sprijinul acordat. Îi suntem recunoscători, mai ales pentru sfaturile
referitoare la extinderea manuscrisului şi pentru ajutorul dat în identificarea zonelor ce trebuiau cercetate mai
în amănunt. Reîntorcându-ne în timp, prin procesul de regresie, am obţinut multe informaţii noi şi
interesante.”
Adresăm toate mulţumirile noastre şi Annei Mac Ewen, preşedinta Organizaţiei Eseniene
Internaţionale, pentru sursele oferite, pentru citirea şi corectarea manuscrisului. De asemenea, toată
recunoştinţa noastră se îndreaptă şi spre Anna şi Sylvie Moss, pentru sprijinul oferit şi încurajările făcute, în
special cele primite cu prilejul întrunirii membrilor acestei organizaţii, din iulie 2001. În urma acestei
adunări, am decis că merita să facem un ultim efort şi să citim materialul lui Melchisedec.
Îi mulţumim mult şi lui Maggi Fielder, pentru sursele recomandate, pentru citirea manuscrisului şi
pentru observaţiile sale competente. De asemenea, mulţumirile noastre se îndreaptă şi spre Anna Ross,
Dechen Powell şi Felicity Bartlett, pentru sursele propuse, dar şi spre Martin Hoyoak, care ne-a permis să
citim cartea scrisă de Gaura Devi, şi spre Jackie Dixon, pentru că ne-a citit şi corectat manuscrisul.
Suntem recunoscători tuturor celor care ne-au permis să folosim citate din lucrările lor, precum:
o „Efectul Isaia: Descifrarea ştiinţei pierdute a rugăciunii şi profeţiei”, Gregg Braden, Editura
Random House, 2000
o „Opera poetică a lui Robert Browning”, editată de Ian Jack şi Margaret Smith, republicată cu
permisiunea Oxford University Press, 1983
o „Iisus şi esenienii”, Dolores Cannon, republicată cu permisiunea Ozark Mountain Publishing, Inc.,
2000
o „Focul transformării: viaţa mea împreună cu Babaji”, Gaura Devi, republicată cu permisiunea
Nymet Press, 2001
o „Tablele de smarald ale altantului Thot”, traducere de M. Doreal, republicată cu permisiunea
Source Books
o „Maria Magdalena-zeiţa ascunsă a creştinătăţii”, Lynn Picknett, republicată cu permisiunea
Constable & Robinson Ltd, 2003
o „Vraja pierdută a creştinătăţii: legăturile dintre celţi şi esenieni”, Michael Poynder, republicată
cu permisiunea Green Magic, 2000
o „Chemare la o mare cruciadă”, Sir George Trevelyan, republicată cu permisiunea Findhorn Press,
1986
o Prefaţa lui Sir George Edwards la cartea „Noii esenieni”, scrisă de Sophie Edwards, republicată cu
permisiunea autoarei, 1983
o „Manuscrisele de la Marea Moartă, în limba engleză”, Gezy Vermes (Londra 1997), reproduse cu
permisiunea Penguin Books Ltd., 1962, 1965, 1968, 1975, 1987, 1995, 1997
o Citatele din Biblie
Adresăm toate mulţumirile noastre şi lui Ashian Belsey, pentru că ne-a permis să cităm din cartea sa
„Dincolo de frică: învăţăturile maeştrilor înălţaţi la cer”, publicată de Excalibur Editions din München,
precum şi Annei Hughes şi Annei MacEwen, pentru permisiunea de a cita din cărţile lor.

2
 CUPRINS

Prefaţă de Stuart Wilson

Introducere de Joanna Prentis Partea a X-a: Împrăştierea esenienilor
29. După răstignire
Partea I: Procesul începe
1. Prima întâlnire cu Daniel Partea a XI-a: Joseph din Arimateea
2. Rowena 30. Joseph în adevărata sa lumină
3. Iosif şi Daniel
Partea a XII-a: Legătura celtică
Partea a II-a: Întemeierea Frăţiei Eseniene 31. Druizii
4. Neamul Kaloo 32. Joseph în Britania
5. Cum a evoluat Calea Eseniană 33. Mama Mariei şi a lui Joseph
34. Legăturile între esenieni şi druizi
Partea a III-a: Esenienii 35. Însemnătatea activităţii lui Joseph în
6. Comunităţile eseniene Britania
7. Viaţa în comunităţilor eseniene
8. Copiii esenieni Partea a XIII-a: O înţelegere mai profundă
9. John şi Roberta 36. Proiectarea conştiinţei
10. Călătoriile şi legăturile cu străinii 37. Echilibru preoţi-mireni
11. Abilităţi şi puteri
Partea a XIV-a: Venirea Luminii
Partea a IV-a: Cunoaşterea şi credinţa 38. Păşind în Lumină
eseniană
12. Cercetarea cunoaşterii eseniene Partea a XV-a: Moştenirea Melchisedec
13. Bibliotecile eseniene 39. Ordinul Melchisedec
14. Crezul unui Frate mirean 40. Calea Unităţii
41. Diversitatea învăţăturilor Melchisedec
Partea a V-a: Nucleul secret al vieţii 42. Triumful Luminii
eseniene
15. Secretul şi siguranţa Partea a XVI-a: Spre final
16. Grupul-Nucleu 43. Ultima adunare
44. Desăvârşirea procesului
Partea a VI-a: Iisus 45. Adio, Qumran!
17. Iisus, ucenic şi învăţător 46. Ultimele zile din viaţa lui Daniel
18. Iisus în Britania
19. Trăind lângă Iisus Partea a XVII-a: Rezumat
20. Învăţând şi vindecând semenii 47. Esenienii într-o nouă lumină

Partea a VII-a: Drama se dezvăluie Part a XVIII-a: Vedere generală

21. Adunarea din grotă 48. Istoria merge mai departe
22. Sistemul de energie 49. Concluzie
23. Răstignirea
24. Mormântul gol Glosar
Lectură suplimentară
Partea a VIII-a: Noi viziuni Autori
25. Maria Magdalena
26. Iisus şi Maria Magdalena Imaginea de pe copertă principală/Semnale de
27. Timpul şi veşnicia la cititori
Text ultima copertă
Partea a IX-a: Adevărul lăuntric
28. Rugăciunea de bază

3
 INTRODUCERE

de Joanna Prentis
Eu sunt vindecător, consilier şi terapeut în vieţi anterioare. Oamenii vin la mine, din mai multe
motive: să-şi amintească vechi talente, să-şi înţeleagă mai bine relaţiile cu semenii, să-şi depăşească fricile şi
fobiile (multe dintre ele fiind determinate de reminiscenţe din vieţile anterioare) sau să-şi rezolve unele
probleme de sănătate (deseori, retrăindu-se o secvenţă dintr-o viaţă anterioară, se poate îndepărta suferinţa).
Toate amintirile din vieţile anterioare sunt stocate în corpul emoţional şi în memoria celulară. Prin
eliminarea lor, energia blocată se poate elibera şi persoana respectivă se simte uşurată şi mult mai limpede la
minte. Viaţa este un continuu proces de învăţarea, noi repetăm iar şi iar, aceleaşi experienţe, până când ne
învăţăm lecţiile.
Este excelent să înveţi istoria dintr-o sursă originală, căci ea a fost atât de mult deformată prin
scurgerea timpului, încât nu ne mai foloseşte chiar la nimic lecţia din manual! Sincer vorbind, cei mai mulţi
clienţi ai mei au vieţi anterioare obişnuite, însă acestea au pentru ei o mare importanţă. Foarte rar mi se
întâmplă să întâlnesc o persoană, care în altă viaţă a fost cineva cunoscut, ori a ocupat un important loc în
istorie.
Există unele cazuri în care persoana intră într-o stare hipnotică profundă, iar când îşi revine, ea nu-şi
mai reaminteşte absolut nimic. O stare de conştiinţă puţin alterată este însă mult mai comună. În acest caz,
personalitatea prezentă stă deoparte şi omul devine temporar cel care a fost cândva şi vorbeşte exact ca şi
cum ar trăi acea viaţă. În mod obişnuit, în procesul de regresie, omul este doar pe jumătate conştient, şi
rareori îşi poate aminti exact ce-a spus, de aceea, eu întotdeauna înregistrez şedinţele pe care le facem
împreună.
Când am început să fac acest lucru, nu credeam deloc în reîncarnare. Educaţia mea era una
tradiţională; mergând în vestul Australiei, orizontul a început să mi se lărgească, şi aici mi-am însuşit o nouă
viziune. Acum, sunt pe deplin convinsă de autenticitatea reîncarnării şi simt că fiecare dintre noi ar trebui să
înţeleagă că, într-adevăr, omul trăieşte mai multe vieţi. Niciodată nu mă aştept ca cineva să creadă în
reîncarnare dacă nu a avut vreo experienţă legată de o viaţă din trecut.
Mulţi oameni au astfel de trăiri şi ele fac parte din viaţa lor obişnuită. Vă reamintiţi sentimentul avut
în clipa în care recunoaşteţi un anume loc, pe care îl ştiţi chiar foarte bine, dar vă aflaţi acolo pentru prima
dată? Sau atunci când vă întâlniţi pentru prima dată cu cineva şi simţiţi că-l cunoaşteţi parcă de când e
lumea? Sau când vă vin în minte imagini foarte vii, dintr-un alt timp, la fel ca într-un vis?
De când sunt terapeut în vieţi anterioare, am învăţat că există unele vieţi trecute importante doar
pentru persoana în cauză, dar şi altele, care par să se extindă şi să fie în legătură cu experienţele altora. Exact
acest lucru s-a întâmplat aici, luând astfel naştere o poveste cu adevărat uimitoare. Când am început să
cercetez, împreună cu Stuart, una din vieţile sale trăite ca esenian, nici nu visam că vom scoate la iveală o
aşa mare bogăţie de informaţii, care să implice atât de mulţi prieteni, să aducă alţii noi şi să fie atât de
importantă pentru zilele noastre. Cu toate acestea, eu îmi dau seama că aceleaşi grupuri tind să se
reîncarneze împreună, timp de mai multe vieţi; pentru mine, a fost o mare bucurie să-i văd pe aceşti vechi
prieteni întâlnindu-se şi recunoscându-se unii pe alţii.
De exemplu, Luke era cu ochii în lacrimi atunci când îşi amintea de Daniel Benezra, un fapt cu totul
emoţionant. El nu păstra însă aceleaşi amintiri dragi şi despre Joseph. Mai mare ca vârstă, Joseph fusese
responsabil cu disciplinarea neastâmpăratului tânăr Luke, care ne arătase chiar cum obişnuia mentorul său să
gesticuleze atunci când îl certa. Acest gest ne-a distrat mult, pe mine şi pe Stuart, pentru că Rowena îl face şi
astăzi întocmai!
Nicio persoană din cele implicate în regresie nu a văzut transcrierea şedinţelor înainte să-şi retrăiască
propria viaţă în preajma lui Iisus. Chiar nici Stuart nu a citit cartea „Iisus şi esenienii”, scrisă de Dolores
Cannon, înainte ca întregul proces de regresie să se fi încheiat. Am făcut acest lucru, pentru a fi sigură că
nimeni nu a fost influenţat în vreun fel de ce-ar fi aflat înainte. Acest proces de regresie a fost unul cu totul
deosebit, deoarece cea mai mare parte a povestirii lui Daniel a fost confirmată şi de celelalte relatări.
Desigur, există unele zone de dezacord, dar ele se datorează, pur şi simplu, punctelor de vedere diferite ale
celor implicaţi.
Să punem cap la cap toate aceste relatări a fost pentru noi o adevărată aventură, dar ce a urmat a fost
ceva şi mai complicat. Se pare că cei care au trăit alături de Iisus şi l-au slujit, s-au reîncarnat acum pentru a

4
vorbi lumii întregi despre aceste învăţături originare, ce sunt atât de importante în zilele noastre, pentru noi
toţi.
Această poveste lasă impresia că esenienii îşi au rădăcinile într-o perioadă istorică, dar în mod
surprinzător, în unele privinţe, ei revin chiar în epoca modernă. Acum 2000 de ani, ei erau familiarizaţi cu
dinamica unui sine superior şi explorau stări multidimensionale. După părerea mea, fiecare dintre noi are
acum şansa să intre în legătură cu sinele său superior, să recunoască sinele divin dinăuntrul fiinţei sale şi să
devină o persoană ce trăieşte în mai multe dimensiuni.
Întâlnesc din ce în ce mai mulţi oameni care au făcut acest salt în afara materiei dure, un salt care ne
oferă accesul la o cunoaştere mult mai amplă, dar şi la toate darurile şi capacităţile pe care ni le-am dezvoltat
în vieţile anterioare. Aceasta este una din cauzele multor miracole cunoscute. Folosirea uleiurilor şi a cenuşii
sfinte, a face cristalele să cânte, a putea comunica cu delfinii şi a merge nevătămat prin foc, toate acestea au
aceeaşi cauză. Iisus a putut face multe minuni, însă el a spus că noi putem face „chiar mai mult decât atât”.
Eu am înţeles că centrul misiunii sale era iubirea, iubirea necondiţionată, la care noi toţi avem nevoie să ne
reîntoarcem acum.
Sperăm ca această carte va întipări în fiinţa voastră dorinţa de a fi împreună cu Iisus, de a simţi
iubirea necondiţionată absolută, sentiment greu de descris în cuvinte. Energia iubirii este cea care a făcut
acest proiect atât de uluitor, pentru toţi participanţii. S-au reînnodat prietenii şi s-a născut o adevărată
afecţiune între cei care au lucrat împreună. De aceea, eu le ofer întreaga mea recunoştinţă, pentru tot ce ei au
realizat.
Vă rog să citiţi această carte cu mintea deschisă. Luaţi din text ceea ce se potriveşte inimii voastre şi
trăiţi clipa alături de Daniel şi de confraţii săi.

PREFAŢĂ
de Stuart Wilson

Sunt un scriitor cu o viziune nouă şi autor al renumitului dicţionar „Cartea cu numele cel mai potrivit
pentru copilul tău”. În anul 1990, m-am mutat în centrul Devonului, în Westcountry, pentru a contribui la
dezvoltarea Centrului Starlight, al cărui co-fondator sunt, alături de Joanna Prentis. Acest centru îşi
concentrează activitatea asupra vindecării şi transformării conştiinţei oamenilor.
Cartea de faţă este fructul colaborării dintre noi doi, în zona regresiei în vieţile anterioare. Joanna
este un terapeut specializat în hipnoză şi vieţi anterioare şi ea conduce şedinţele de regresie în timp. Eu am
transcris înregistrările acestor şedinţe şi am redactat materialul, dându-i forma unei cărţi.
Fiecare dintre noi ne-am adus aportul la o şedinţă introductivă şi am scris comentarii, atunci când
textul o cerea, iar eu am mai scris un rezumat pentru a amplasa proiectul în cadrul general
Procesul de regresie, care alcătuieşte nucleul acestei cărţi, implică mai multe şedinţe realizate cu
şapte subiecţi:
Numele subiectului Numele esenianului

Stuart Daniel Benezra

Rowena Joseph (Iosif) din Arimateea
John Luke
Roberta „Cel Tăcut”
Martha numele nu este dat
Ceilalţi doi subiecţi, Nicky şi Carol, au fost adepţi ai lui Iisus, însă nu am descoperit să aibă vreo
legătură cu esenienii.
Noi nu susţinem că Rowena este reîncarnarea întregului sine al lui Joseph (Iosif) din Arimateea. Un
sine evoluat se poate încarna simultan în mai multe „aspecte” ale unui suflet, drept care, noi o privim pe
Rowena ca pe un aspect al lui Joseph. Acest lucru înseamnă că şi alţi oameni, care trăiesc în prezent, pot fi
aspecte ale lui Joseph. Totuşi, atunci când cineva trece prin procesul de regresie, se simte ca şi când ar fi
fiinţa completă.
Primii patru subiecţi se cunoşteau unii pe alţii din timpul acelei vieţi eseniene. Trei dintre ei au locuit
în comunităţi situate în partea de vest a Mării Moarte, iar cel de-al patrulea, Joseph, călătorea frecvent şi
vizita toate cele trei comunităţi. Strânsele legături dintre cei patru ne-au ajutat să trecem dincolo de vălul
5
tainelor eseniene, având astfel acces la multe date din diferite domenii, chiar şi la subiecte delicate şi secrete.
Toate aceste informaţii, inclusiv localizarea comunităţilor eseniene şi existenţa unui Grup-Nucleu, nu au mai
fost dezvăluite vreodată şi ele ne-au ajutat să cunoaştem modul în care gândeau, trăiau şi acţionau esenienii.
De mare folos ne-au fost şi informaţiile privitoare la filozofia lor, precum şi la echilibrul dintre esenienii
laici şi cei religioşi. Tot ce-am aflat ne confirmă faptul că regresia este un procedeu ce dă rezultate şi care ne
deschide noi orizonturi în înţelegerea vieţii şi gândirii esenienilor.
Pentru a fi în siguranţă, ei nu făceau referiri la Iisus, îi spuneau Benjoseph („fiul lui Joseph”), Yeshua
sau Ieshua. Înţelegând că toate aceste nume pot semăna confuzie în mintea cititorului, noi le-am înlocuit cu
Iisus.
În toamna anului 1999, când Dolores Cannon ne-a vizitat centrul, i-am dat o copie a manuscrisului.
După ce l-a citit, ne-a mărturisit cu amabilitate: „Manuscrisul conţine multe informaţii care le extind pe cele
descoperite de mine.” Apoi, ea ne-a încurajat (la fel a făcut-o şi în anul 2002) să revenim la regresiile noastre
şi să lărgim manuscrisul, lucru ce l-am realizat întocmai. Fără etapele anterioare, noi nu am fi putut înţelege
noul material despre viaţa esenienilor. Dolores, îţi mulţumim! Această carte s-a transformat numai datorită
aportului tău important.
La extinderea textului şi-au adus contribuţia şi alţi prieteni, ca Anne MacEwen, Sylvie Moss şi
Maggi Fielder, cărora le suntem foarte recunoscători.
Referitor la structura cărţii, pot spune că, după primele trei capitole introductive, am aranjat
informaţiile în funcţie de conţinutul lor. Cititorul trebuie să înţeleagă că o astfel de prezentare amestecă, în
mod inevitabil, materialele de la început (când subiecţii îşi trăiau propria lor viaţa) cu cele din şedinţele
ulterioare (când ei îşi revăd trecutul, aflându-se în zona dintre vieţi).
Noi înţelegem că această carte este doar un început. În ciuda tuturor problemelor întâmpinate cu
secretul, acum, povestea esenienilor este cunoscută. Dacă ne mai luăm şi după multitudinea de articole, cărţi
şi pagini de Internet, toate dedicate esenienilor, ne dăm seama că a sosit timpul ca ei să fie cunoscuţi.
Sperăm că şi alţi semeni de-ai noştri vor fi inspiraţi de cele citite aici, şi, la rândul lor, ne vor spune ce-au
mai aflat despre istoria eseniană; acesta este gândul cu care noi ne trimitem cartea în lume.

6
 PARTEA I

PROCESUL ÎNCEPE

„Puritatea modului lor de viaţă, faptul că evitau falsitatea şi jurămintelor solemne şi recunoşteau
pronia cerească, toate acestea arată dragostea pe care esenienii i-o purtau lui Dumnezeu. Ei iubeau
virtutea şi manifestau indiferenţă faţă de bani, poziţie socială şi plăcere. Iubirea, pe care ei o purtau
semenilor, se reflectă în bunătatea, egalitatea şi solidaritatea lor, toate acestea trecând dincolo de
cuvinte.”
Philon din Alexandria
Scrieri despre esenieni, 20 d. Hr.

1
Prima întâlnire cu Daniel

De mai bine de patru ani colaboram cu Stuart, cercetând împreună câteva din vieţile sale anterioare.
Stuart este unul dintre cei mai buni subiecţi pe care i-am avut vreodată; în timpul regresiei, el putea vorbi
uneori chiar puţin sacadat, uşurând în mod vizibil desfăşurarea şedinţei. Deşi noi lucrasem intens şedinţele în
cadrul şedinţelor în care el a retrăit viaţa lui Daniel, toată povestea ne-a luat mai bine de şase săptămâni, dar
pentru a obţine noi detalii, am mai revenit cu încă patru şedinţe.
Stuart îşi examinase deja una din vieţile sale eseniene, pe care o trăise în jurul anului 100 î.Hr. în
comunitatea din Damasc. În continuare, facem o scurtă prezentare a acelei vieţi:

„În comunitatea din Damasc, cu toţii ne pregăteam pentru venirea Marelui Învăţător. Viaţa noastră
era una simplă, dar echilibrată şi ea se desfăşura între munca câmpului şi studiul manuscriselor marilor
înţelepţi. Seara, cinam împreună, cu toţii, în jurul unui mare foc şi ne împărtăşeam gândurile şi părerile
despre ziua care tocmai se încheiase.
De fapt, noi nu ştiam când va veni Învăţătorul Dreptăţii, însă pentru a-l susţine în lucrarea sa, cu
toţii doream să fim bine pregătiţi. În aşteptarea acelor vremuri, noi contribuiam şi la organizarea altor
comunităţi. Având la bază propria noastră experienţă, am conceput chiar unele instrucţiuni generale, care
le-ar fi putut fi de folos celor în cauză. Era important pentru noi să ne împărtăşim experienţa cu confraţii,
căci ei nu ştiau prea multe despre organizarea aşezărilor şi nici despre legile care conduceau la
transformarea lor într-un întreg, dar mai ştiam că nimic nu înlocuieşte experienţa practică a fiecăruia.
Noi ne imaginam că, dacă şi alţii urmau aceeaşi cale ca şi noi, Învăţătorul va fi întâmpinat cu
bucurie.”

Aceasta este o povestire captivantă, o descriere a scopului şi modului în care a fost scris Documentul
de la Damasc, un text-cheie esenian, care ne dă senzaţia că ne aflam la începutul întregii experienţe eseniene.
Era posibil ca Stuart să mai fi trăit şi o altă viaţă eseniană, drept care, după ce l-am ajutat să intre într-
o stare alterată de conştiinţă, i-am cerut să se conecteze la viaţa imediat următoare celei din Damasc. Pentru
început, l-am întrebat cum se numeşte.

Stuart: Numele meu este Daniel; unii spun că nu este un nume bun, pentru că înseamnă „Dumnezeu
este judecătorul meu”. Se spune chiar că este un nume dur, însă nu este bine înţeles. Acest
nume înseamnă că cel care-l poartă va fi judecat numai de Dumnezeu, pentru că doar el ştie
ce se află în inima fiecăruia. Pentru mine, este un nume plăcut. Dumnezeu cunoaşte fiinţa
omului în totalitate, el ştie bine ce se ascunde în inima fiecăruia şi nu se ia după cum
oamenii par a fi.

Cu siguranţă, acest lucru era pentru noi o mare şansă. Numele Daniel suna a fi unul evreiesc. Era
oare el un esenian? M-am hotărât să merg cu grijă înainte, întrebându-l despre tatăl său.

Joanna: Cum se numeşte tatăl tău?

7
 Daniel: Numele lui este Ezra, eu sunt Daniel Benezra. Tatăl meu a fost unul din stâlpii comunităţii
noastre.

Joanna: El mai trăieşte încă?

Daniel: Nu, a murit înainte ca eu să împlinesc 30 de ani.

Deoarece Daniel dădea impresia că era interesat de nume, l-am întrebat ce semnificaţie avea numele
tatălui său.

Daniel: Numele tatălui meu înseamnă „mântuire”. Noi considerăm mântuirea ca ceva continuu.
Suntem mereu apăraţi de tot ce ne îndepărtează de adevăr, de Lumină. Prin urmare, noi
înţelegem că mântuirea este ceva ce se face pas cu pas, zi de zi. Suntem întotdeauna
mântuiţi.

Am observat că Daniel vorbea mai mult la plural decât la singular. Mă gândeam că acest lucru se
datora, poate, caracterului închis al comunităţii în care trăia. M-am hotărât să intru cu curaj, direct în subiect.

Joanna: Comunitatea ta este una eseniană?

S-a aşternut o lungă tăcere…Într-un sfârşit, Daniel spuse: „Da.” După lungimea pauzei, mi-am dat
seama că trebuie să am grijă şi am încercat să-l liniştesc.

Joanna: Pe noi ne interesează esenienii, suntem solidari cu credinţele lor şi le dorim numai bine.

Daniel: Da, atunci este în regulă. Există însă mulţi oameni care nu le doresc deloc binele.

Joanna: Comunitatea ta este una mare?

Daniel: Nu. Ea nu este chiar cea mai mare.

Joanna: Cam câţi oameni trăiesc acolo?

Daniel: (pe un ton cam ascuţit) Nu avem voie să vorbim despre aşa ceva!

Felul în care mi-a răspuns a fost pentru mine un semn să fiu atentă. Deşi ştiam că esenienii ţineau
foarte mult la secretele lor, nu eram însă sigură de lucrul care-l făcuse să devină susceptibil, deci trebuia să
tatonez cu grijă drumul pe care-l voi urma. M-am gândit că poate era mai bine, pentru moment, să nu mă
apropii de acest subiect şi să-l întreb mai multe despre el.

Joanna: Eşti căsătorit?

Daniel: Nu. Faptul că nu sunt căsătorit este pentru mine doar un mic sacrificiu; am însă mulţi
prieteni.

În această primă şedinţă, deşi încercasem de câteva ori să aflu ceva mai interesant, nu am avut însă
succes. Apropiindu-mă de sfârşitul întâlnirii, mă simţeam deja încorsetată de secretele esenienilor. Dacă
existau unele zone interzise, vom progresa noi oare, vreodată, cu adevărat? În ciuda unui start promiţător,
începusem să cred că această viaţă a lui Stuart ar fi putut să nu ne aducă prea multe noutăţi despre misterioşii
esenieni.
Istoricul Josephus şi filozofii Philon din Alexandria şi Pliniu cel Bătrân sunt printre primii care au
consemnat în scris câte ceva despre esenieni. Ei au descris viaţa în sânul comunităţilor, ca alternând între
munca la câmp şi studiul în comun al problemelor etice şi religioase. Esenienii deţineau proprietatea în
comun şi dădeau mare atenţie ritualurilor simple. Aceşti autori le-au schiţat un portret general: oameni
paşnici, evlavioşi, asceţi şi total detaşaţi de problemele politice şi comerciale.
8
 Unii scriitori mai moderni au avut despre ei o viziune mai amplă, considerându-i o largă mişcare
non-conformistă, ce se opuneau Ierusalimului. Potrivit acestei concepţii, esenienii devin un curent, un grup
nestatornic şi nu prea bine definit, în contrast cu evreii tradiţionalişti, care erau mult mai organizaţi. Datorită
diferitelor moduri de percepţie, imaginea esenienilor variază de la religioşi şi paşnici, până la războinici
extremişti şi violenţi, care se opuneau stăpânirii romane.

2
Rowena

La o săptămână de la prima şedinţă cu Daniel, am stabilit o altă întâlnire cu o persoană cu care mai
lucrasem anterior în cercetarea vieţilor ei trecute. Deoarece mi s-a cerut confidenţialitate, o vom numi
Rowena, deşi nu acesta este numele său adevărat. Rowena este de vârstă medie, fără prejudecăţi şi cu un
ascuţit simţ al umorului, însă, în străfundul ei, există o latură profundă şi secretă, care va deveni evidentă, pe
măsura ce ni se va dezvălui povestea ei.
Rowena este un subiect mult diferit faţă de Stuart. Ea îşi exteriorizează rareori emoţia, însă, de cele
mai multe ori îşi descrie detaliat amintirile. O voi lăsa să-şi facă singură portretul: „Mi se pare că simt totul.
Memoria mea este ca un amalgam de imagini, sunete şi simţăminte.”
Ca de obicei, i-am cerut Rowenei să se întoarcă în cea mai importantă viaţă a sa. Imediat ce a intrat
într-o stare alterată de conştiinţă, i-am solicitat să descrie tot ce vedea, auzea sau simţea.

Rowena: Este foarte cald, soarele străluceşte pe cerul azuriu. Mergem prin deşert, călare pe cămile.
A fost o grea călătorie şi sunt tare obosit. Cămila mea este nărăvaşă şi voi fi tare fericit
când ziua se va sfârşi şi mă voi putea odihni.

Joanna: Cum te numeşti?

Rowena: Numele meu este Joseph.

(Deoarece Rowena se identificase cu Joseph, voi folosi mai departe, în locul numelui ei, numele
Joseph.)
Mă gândeam că s-ar putea să-i stabilim idntitatea, de aceea, l-am rugat să-mi spună numele tatălui
său. Mai târziu, Daniel nu va fi doar Daniel, ci Daniel Benezra.

Joanna: Care era numele tatălui tău?

Joseph: Nu-ţi foloseşte la nimic să-l cunoşti.

Începusem să cred că nu vom înainta prea tare în această viaţă, căci îmi era clar că Joseph se arată
foarte prevăzător. Totuşi, am insistat.

Joanna: Înseamnă că oamenii îţi spun doar Joseph?

Joseph: Nu. (Făcuse o pauză.) Mi se spune Joseph (Iosif) din Arimateea.

Auzind aşa ceva, am simţit că voi cădea de pe scaun. El nu era un simplu bătrân ce purta acest nume,
ci o persoană-cheie din viaţa Iisus. Era Joseph (Iosif) din Arimateea, bogatul, care după răstignire, îi ceruse
lui Ponţiu Pilat trupul lui Iisus şi îi pregătise mormântul. În Evanghelia după Luca, 23:50-53, citim:

«Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept,
Acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, aşteptând
împărăţia lui Dumnezeu.
Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus.
Şi coborându-l, l-a înfăşurat în giulgiu de in şi l-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni,
niciodată, nu mai fusese pus.»

9
 Pentru noi devenea evident că introducerea neaşteptată a unei figuri atât de importante din Biblie
transferase întregul proiect la un alt nivel. Am reuşit, totuşi, să-mi controlez emoţia şi să continui cu
întrebările.

Joanna: Trăieşti într-o comunitate?

Joseph: Nu, eu călătoresc.

Joanna: De ce trebuie să călătoreşti?

Joseph: Sunt comerciant şi fac negoţ cu metale.

Atunci, mi-a trecut prin minte o idee. Dacă Joseph fusese apropiat de Iisus, probabil că el fusese
esenian, iar noi stabilisem deja că şi Daniel fusese esenian. Oare cei doi se cunoşteau? Am tras aer în piept şi
m-am avântat într-o mare întrebare.

Joanna: Îl cunoşti pe Daniel Benezra?

Joseph: Da. Este prietenul meu.

A trebuit să mă abţin să nu sar în sus de bucurie! Întâlnisem doi oameni care se cunoşteau de pe
vremea lui Iisus, iar unul dintre ei era o personalitate recunoscută de Biblie. Tot ce-mi rămăsese de făcut era
să-i aduc pe aceşti doi subiecţi într-o şedinţă comună de regresie şi să-i las să discute între ei. Aceasta ar fi
fost o bună ocazie să găsesc o cale pentru în a intra în secretele ce constituiseră o problemă majoră pentru
toţi cei care mai trăiseră vieţi eseniene.
Această şedinţă cu Rowena a fost prima dintr-o serie de victorii pe care le-am repurtat în cercetarea
vieţilor eseniene. La început, am pus acest lucru pe seama norocului, însă pe măsură ce succesele s-au
acumulat, le-am văzut ca daruri ale Spiritului. Dacă esenienii doreau ca povestea lor să fie acum spusă,
înseamnă că oamenii potriviţi au sosit la momentul oportun, pentru a-şi aduce aportul la întregirea
mozaicului esenian. Nu aveam nici cea mai mică idee de cum va arăta acest mozaic, dar, privind acum în
urmă, cred că aşa a fost cel mai bine!

3
Joseph şi Daniel

Aşteptam cu mare emoţie următoarea şedinţă, dar şi cu sentimentul unui nou început. Şedinţa avea
loc în casa noastră din Devonshire, într-o zonă rustică şi liniştită ce domina frumoasa vale râului Burn. Mai
întâi m-am preocupat de confortul clienţilor mei, ca mai apoi să pornesc casetofonul şi să mă aşez la locul
meu. I-am adus pe Rowena şi Stuart într-o stare alterată de conştiinţă, făcându-i să-şi retrăiască vieţile
eseniene ca Joseph şi Daniel şi m-am asigurat că fiecare ştia de prezenţa celuilalt. După cele câteva întrebări
generale, puse în scopul relaxării, i-am lăsat să interacţioneze, ca mai apoi să trec la problema esenienilor.

Joanna: Ce ne puteţi spune despre evreii care nu erau esenieni? Voi aveţi multe cu ei în comun?

Daniel: Nu, nu avem prea multe în comun, noi ne simţim în primul rând esenieni şi apoi evrei. Nu-i
simpatizăm prea mult pe evreii din afara Frăţiei noastre, deoarece ei şi-au ales o cale pe
care noi nu o considerăm tocmai bună. Îi vedem ca fiii întunericului, pe când esenienii sunt
Fiii Luminii.

Am observat referirea la Lumină, simbol ce va reveni pe parcursul acestor şedinţe. Sintagma „Fiii
Luminii” părea să fie un nume foarte potrivit pentru grupul esenienilor şi ea sublinia originea conflictului lor
cu unele grupuri mai tradiţionaliste, precum fariseii.
În lumea iudaică, fariseii formau unul din grupurile ce se luptau pentru putere; forţa lor consta în
conducerea curentului rabinic din sinagogi, acolo unde aveau loc şi întâlniri, dar se făceau şi rugăciuni şi se
învăţa Legea. Legea ebraică (cunoscută şi ca Tora) guverna multe laturi ale vieţii individuale şi de familie;
10
ea era extrem de bine structurată şi cifrată, se ocupa cu ritualurile detaliate, dar şi regulile de bază privitoare
la alimentaţia din ziua de Sabat.
Fariseii erau conştienţi de avantajele pe care le aveau. Cu toate că ei formau un grup minoritar,
puterea pe care o deţineau nu era deloc proporţională cu numărul lor. Provenind din clasa de mijloc şi din
cea a meşteşugarilor, ei cunoşteau, într-un anumit fel, problemele oamenilor de rând. Fariseii puneau accent
mai mult pe morală decât pe teologie şi ei subordonau cultul Templului împlinirii Legii sub toate aspectele
ei.
Să revenim acum la şedinţa cu Joseph şi Daniel. Eu doream să aflu cum se vedeau ei în relaţia cu
restul lumii.

Joanna: Credeţi că ţara voastră se află în est?

Daniel: Nu, ea este în centru, nici în est şi nici în vest.

Joseph: Mie mi se pare că ne aflăm în mijlocul lumii, într-un loc unde se întâlnesc toate drumurile
comerciale, deci ne aflăm în centru.

Daniel: Bineînţeles, şi romanii cred că Roma este centrul tuturor!

Joseph: Când vorbeşti aşa, parcă suspină întreaga mea fiinţă. Câtă înfumurare pe capul romanilor!

Daniel: Da. Şi ce este şi mai ciudat, ei nu cred că fac ceva greşit! Lor li se pare chiar firesc să plece
în lume şi să cucerească alte popoare.

Joseph: Merg cu pas apăsat şi în linie dreaptă. Este ceva mult prea dur pentru gustul meu.

Daniel: Pentru ei, violenţa este un obicei; mai întâi lovesc şi apoi îşi folosesc mintea.

Joseph: Mda. Oameni musculoşi, ce sunt deprinşi să se îmbrace în piele, însă în acest efort nu există
nimic înţelept! (Daniel râse.)

Joseph: Sunt sigur că nasul tău fin îşi aminteşte…

Daniel: Hmm…(Chicoti.)

Joseph: Adu-ţi aminte, de comparaţia cu cămila…(Râdeau amândoi.)

Din acest dialog reieşea clar că cei doi împărtăşeau aceeaşi precauţie şi antipatie pentru cotropitorii
romani, la fel de altfel ca şi mulţi alţi evrei din acea vreme. La urma urmelor, perioada stăpânirii romane (din
anul 63 î.Hr.) se afla în urmă cu una sau două generaţii, însă ea persista în memoria ebraică colectivă, iar
restricţiile ce-i urmaseră erau încă vii pentru amândoi. În acel moment, însă, evreii îşi adaptaseră totuşi
existenţa ca un popor supus, fără să aibă un rol important, mult dorit de cei mai mulţi dintre ei.
Chiar din acest prim schimb de replici ne era foarte clar că relaţia lor se bucura de familiaritatea unor
vechi prieteni, exista o legătură luminoasă şi plină de umor, ca şi când se cunoşteau de ani buni. În şedinţele
următoare, aveam să aflu că ei copilăriseră împreună. Într-o şedinţă ulterioară, l-am întrebat în particular pe
Daniel despre acest subiect.

Joanna: Când l-ai cunoscut pe Joseph?

Daniel: Prima dată l-am văzut când eram amândoi foarte tineri. Un bun prieten, James, era rudă cu
familia lui; noi toţi formam un grup ce cutriera împrejurimile. Vezi tu, şi părinţii noştri
urmau Calea Eseniană, deci era ceva firesc pentru noi să ne întâlnim cu alţi tineri esenieni.

În acest caz, puteam să-l întreb pe Daniel dacă avea vreo amintire mai aparte despre mai tânărul său
prieten, Joseph.
11
 Daniel: Da. Când eram foarte tineri, a existat o vreme când beam cam prea mult vin…(Râse.) Ne
aflam într-un orăşel, în vizită la una din rudele lui Joseph, şi ne-am întors acasă amândoi,
puţin cam pe trei cărări...Cred că stăteam la un văr de-al lui, puţin mai mare decât noi, dar
mult mai serios, care nu era de acord cu băutul, aşa că el ne-a încuiat afară. (Râse din
nou.) Prin urmare, a trebuit să plecăm şi să găsim un grajd pe undeva, unde să dormim în
paie, fără să ne supărăm prea tare. Eram tineri şi cam nesăbuiţi, dar eu, la bătrâneţe, am
devenit mult mai cumpătat. Îmi plăcea să beau un pic de vin, însă Joseph era mai antrenat
decât mine, poate şi datorită călătoriile sale, care-l făceau să nu refuze un pahar, pentru a fi
politicos cu gazdele.
Vezi tu, Joseph nu era mereu serios. Da, era şi el tânăr, iar eu îl dusesem pe un drum
greşit, fapt ce nu-i plăcuse vărului său, care se maturizase prea devreme. El era un om
cumpătat, (Râse din nou.) ce adora să citeze din Lege şi care cunoştea multe de citate
despre beţie. (Chicoti iar.) Da, este bine ca cei în vârstă să-şi amintească de vremurile
tinereţii. Joseph îmi spunea de multe ori că atunci când oamenii sunt înţelepţi, ei îşi
reamintesc de tinereţea lor nebunatică. Într-adevăr, puţină nebunie nu strică, pentru că ea
ne completează şi ne arată că cei din jurul nostru sunt şi ei oameni.

Joanna: Cum l-ai caracteriza tu pe vechiul tău prieten, Joseph?

Daniel: Joseph este un mare prieten şi un înţelept, dar în acelaşi timp şi o persoană foarte atentă la
tot ce vorbeşte. Fizic, el este un om puternic, iar calmul şi echilibrul său te impresionează.
El ascultă oamenii, are un farmec tainic şi un mare simţ al umorului, dar acesta este
foarte înşelător. Într-adevăr, el este un om înzestrat, însă îşi ascunde calităţile. Oamenii nu
sesizează cât de vaste îi sunt cunoştinţele. El arată ca o apă de suprafaţă, dar în realitate
este un lac adânc, adânc şi plin de taine.

Naturaleţea relaţiei lor apare şi în alt schimb de replici.

Joseph: Spre deosebire de tine, eu aveam o mai largă perspectivă asupra lucrurilor, datorită
călătoriilor mele, ce mă purtaseră în multe locuri pentru a le vorbi oamenilor. Pe vremea
aceea, tu erai însă mai priceput la detalii; eu nu am pus niciodată prea mult suflet în a le
studia, pe când prietenul meu…

Daniel (Întrerupându-l pe Joseph.): „Din cea mai fragedă vârstă, şi-a băgat nasul în manuscrise…”
Este adevărat!”

Hazul pe care-l făceau cei doi era tipic prieteniei lor, ce fusese construită astfel încât să treacă proba
timpului.

12
 PARTEA A II-A

ÎNTEMEIEREA FRĂŢIEI ESENIENE

„Cosmosul îţi este Tată.

Natura îţi este Mamă.
Semenii, îţi sunt Fraţi.
Trăieşte în armonie cu legile,
şi forţele Universului,
cu Natura şi cu propria ta fiinţă.”

Maestrul esenian Banus

(prezentat de istoricul Josephus)

4
Neamul Kaloo

Datorită cărţii scrise de Dolores Cannon, am aflat că o mare parte din învăţătura eseniană provenea
de la o civilizaţie misterioasă, numită Kaloo, şi de aceea, am fost curioasă să aflu ce ne putea spune Daniel
despre ei. Mai întâi, l-am întrebat dacă membrii neamului Kaloo erau numiţi şi într-un alt fel.

Daniel: Da, ei mai erau numiţi Străbunii şi Înţelepţii. Făceau parte dintr-un neam străvechi; se
spune că şi noi ne tragem din ei, deşi eu nu sunt foarte sigur de acest lucru.
Ei au venit din vest, s-au oprit un timp în Egipt, după care au traversat ţara noastră şi
au trecut în cealaltă parte. Ţara lor de origine era una foarte întinsă şi îndepărtată, cu
multe insule, pe care noi am numit-o Străvechiul Ţinut vestic. Aici, trăiau mai multe
neamuri, civilizaţia Kaloo fiind doar unul dintre ele. Cu mii de ani înaintea epocii mele,
părţi din acest pământ s-au scufundat în ocean; văzând că pământul le dispare în apă, ei s-
au salvat şi s-au îmbarcat spre Egipt, iar ceilalţi s-au îndreptat spre est.
Membrii acestui neam erau foarte înţelepţi şi iscusiţi în diverse lucruri, ca de exemplu
în vase ce produceau lumină, fără să aibă foc. Ei au lăsat moştenire esenienilor multe lucruri
de preţ. Aveau priceperea artizanilor ce realizau şi reparau diverse lucruri şi o făceau la
nivelul neamului Kaloo din Străvechiul Ţinut vestic, însă s-au scurs veacuri până s-au mai
realizat astfel de lucruri. Eu cred că membrii neamului Kaloo, care ne vizitaseră pe noi, erau
în principal mesageri şi învăţători şi nu meşteşugari experimentaţi, de aceea ei nu ne-au
putut explica cum să reparăm aceste lucruri, atunci când ele nu mai funcţionau.

Toate acestea fac fascinantă lectura povestirii lui Suddi, din cartea scrisă de Dolores Cannon, „Iisus
şi esenienii”. Vasele menţionate sunt o combinaţie specială şi ele par o formă timpurie a electricităţii.
Exemple ale unor astfel de vase pot fi văzute în Muzeul de la Berlin (vezi cartea „Iisus şi esenieni”, pg. 51-
54).

Joanna: Membrii neamului Kaloo s-au strâns într-un singur loc?

Daniel: Nu, ei s-au împrăştiat şi au devenit rătăcitori. Erau protejaţi prin intermediul călătoriilor
lor, întrucât, prin mutarea dintr-un loc într-altul, ei nu mai stârneau curiozitatea altora.

Joanna: Neamul Kaloo era o rasă în curs de dispariţie?

Daniel: Da, aşa era. Cât timp marea masă a poporului evreu a fost una concentrată, neamul Kaloo a
aparţinut mitului îndepărtat şi legende; această idee era una bine de susţinut, deoarece ei
nu au dorit să fie căutaţi de cineva. Cei care deţineau puterea, pentru a şi-o consolida, au
dorit să le câştige învăţătura, de aceea era important să se răspândească ideea că acest
neam făcea parte dintr-o veche rasă, acum dispărută.
13
 Joanna: Neamul Kaloo a lăsat esenienilor întreaga sa învăţătură?

Daniel: Da, pentru că ei ştiau că esenienii o vor folosi în mod corect. Cei care s-au adunat pentru a
pune bazele comunităţilor noastre aveau ca ţel pacea, deci, atunci când ei au pus bazele
Ordinului nostru, ştiau că învăţătura lor se află în mâini sigure.

Joanna: Cum şi-a păstrat neamul Kaloo învăţătura?

Daniel: Atât în cristale, cât şi în manuscrise. Cristalele erau secrete şi cei mai mulţi esenieni nu au
văzut decât pergamentele transcrise pentru poporul nostru.

Joanna: Ai putut vorbi cu vreun membru al neamului Kaloo? Ai discutat cu ei?

Daniel: Am stat de vorbă cu ei atunci când au venit în vizită la noi; noi îi respectam ca pe nişte fiinţe
sfinte, fiindu-ne cu mult superiori. Neamul lor era cel mai vechi şi mai respectat. În timpul
meu, nu puteau fi găsiţi decât câţiva reprezentanţi ai acestei civilizaţii dispărute, doar
câteva persoane răzleţe pe Pământ. Noi nu ştiam nici de unde veneau şi nici încotro se
îndreptau. Din când în când, ei ne vizitau comunităţile, pentru a ne încuraja şi pentru a
vedea cum se stochează şi transmite învăţătura lor.

Joanna: Ei i-au vizitat şi pe druizi, în Britania?

Daniel: Eu cred că da. Prietenul meu Joseph mi-a mărturisit că druizii îi cunoscuseră pe cei din
neamul Kaloo, dar sub un alt nume. Diversele ramuri ale acestei mari familii îi puteau numi
altfel, ei erau însă aceleaşi fiinţe, mesageri şi neobosiţi călători, ce făceau legătura între
comunităţile dispersate, dar care reprezentau adevărate focare ale cunoaşterii. Joseph mi-a
povestit că îi întâlnise în drumurile sale, ei făcând legătura între unele regiuni izolate şi
unele comunităţi, în care trăiau oamenii ce gândeau la fel ca noi.

Eu doream să-l întreb dacă există posibilitatea ca esenienii să se tragă din neamul Kaloo. Desigur,
aceasta era o idee strălucită, pe care am găsit-o însă pentru prima dată în cartea scrisă de Dolores Cannon,
„Iisus şi esenienii”.

Joanna: Ne-ai putea spune mai multe despre descendenţa voastră din neamul Kaloo?

Daniel: Există foarte puţine informaţii despre acest subiect. Am încercat să fac unele cercetări, dar
subiectul era considerat foarte secret. În lipsa unor informaţii reale, am dedus că putea fi
doar o legendă. Există însă şi o altă posibilitate, ca noi să fim urmaşii lor, dar în sens
spiritual.

Joanna: Au existat căsătorii mixte între esenieni şi cei din neamul Kaloo?

Daniel: Nu, ei au rămas izolaţi. Ne făceau daruri şi veneau din când în când să vadă cum le
foloseam, însă nivelul lor era mult mai înalt decât al nostru. Ei erau maeştri în a stăpâni
conştiinţa şi energiile, în cele mai complexe moduri. Noi am respectat şi păstrat cu mare
grijă tot ce ei ne-au oferit, dar niciodată nu i-am putut înţelege cu adevărat.

În concluzie, neamul Kaloo era o enigmă chiar şi pentru esenienii care fuseseră destul de norocoşi să
se întâlnească uneori cu reprezentanţii săi. Daniel mai menţionase că ei veneau din „Străvechiul Ţinut
vestic”. Acest lucru îmi suna ca Atlantida, iar descrierea acestui tărâm părea să se potrivească cu cea a
vechiului continent dispărut. Dacă neamul Kaloo făcuse parte din Atlantida, atunci, într-adevăr, el era unul
străvechi. Datele cunoscute fixează în timp scufundarea ultimului petic de pământ al Atlantidei în jurul
anului 9600 î.Hr. Dacă membrii neamului Kaloo erau atlanţi, atunci acest lucru ar fi justificat atât tehnologia

14
lor foarte avansată, care includea şi cristalele, cât şi profunzimea înţelepciunii lor. Esenienii au fost cu
adevărat norocoşi să aibă astfel de maeştri şi protectori.
Orice Ordin ezoteric are fondatori săi secreţi şi fizici. Cu toate că Daniel ne vorbise despre cei din
neamul Kaloo ca fiind fondatorii fizici ai Frăţiei Eseniene, el nu ne spusese însă nimic despre fondatorii ei
secreţi. Vom reveni asupra acestui subiect şi vom obţine mai multe informaţii într-o şedinţă viitoare (vezi
Capitolul 39).
5
Cum a evoluat Calea Eseniană

Şedinţele cu Daniel progresau acum lin şi uşor. Există însă ceva special care îmi stăruie în minte. În
această şedinţă, Daniel nu a mai aşteptat să-i pun o întrebare, ci el a intrat direct într-o expunere generală,
referitoare la legătura lui cu noi.

Daniel: În privinţa discuţiilor noastre, m-am pus de acord cu Frăţia Eseniană, ca un întreg; membrii
ei au făcut investigaţii asupra ta şi ştiu că ne doreşti binele. Ei îmi spun că prin intermediul
acestui dialog, timpul poate fi depăşit şi, că în viitor, Calea Eseniană poate fi percepută
într-o nouă lumină. Şi eu simt că este important să-ţi ofer tot sprijinul, dacă acest lucru va fi
util tuturor celor care au constituit poporul nostru, şi pe care, poate, tu i-ai cunoscut în alte
timpuri.

Această afirmaţie a fost deosebită din mai multe puncte de vedere. Este limpede că Daniel ne
verificase şi se părea că-i câştigasem simpatia. Când el a spus: „Frăţia ca un întreg”, Daniel a lăsat impresia
că vorbea despre o conştiinţă eseniană colectivă. Din aceste cuvinte, am remarcat că el nu se refera doar la
sine, ci la întreaga mişcare eseniană. Cel mai interesant lucru a fost însă, că el părea să recunoască faptul că
noi ne aflam faţă de el „în viitor” şi că cei care sunt acum reîncarnările esenienilor, adică „cei care au
constituit poporul nostru”, pot acum avea nevoie de aceste informaţii. L-am simţit aievea, atingându-ne de
dincolo de timp şi am fost profund mişcată.
Daniel ne-a lăsat impresia că situa întreaga noastră relaţie într-un context cu desăvârşire nou. Desigur
că noi ne concentrasem foarte mult asupra lui, însă acum era pentru prima dată când lăsa să se întrevadă că el
fusese cel care se concentrase asupra noastră, pentru a înţelege ce intenţionam noi să facem. Am descoperit
că ultima lui afirmaţie avea o importanţă aparte. Noi eram conştienţi că existau şi alţi oameni care au fost
esenieni şi că aceştia au început să vină la noi, iar ei puteau deja înţelege că viaţa lor fusese doar o parte
dintr-un proces mult mai amplu.
Întrucât Daniel a avut un debut atât de pozitiv, m-am simţit destul de curajoasă ca să-l întreb despre
preocupările şi pregătirea sa.

Daniel: Domeniile mele de interes au fost istoria esenienilor, mai ales rolul neamului Kaloo,
astrologia şi misterele.

Misterele cuprindeau învăţăturile despre mituri, ca surse ale unei mari puteri simbolice. Noi am
început să înţelegem imensul impact al energiilor arhetipale asupra psihicului uman, numai prin
aprofundarea psihologiei moderne (în special, opera lui Jung). În lumea străveche, mulţi dintre cei mai
iluminaţi înţelepţi erau iniţiaţi ai Şcolilor Misterelor, răspândite de la un capăt al altul al vechiului ţinut
mediteranean. Toate Şcolile Misterelor aveau o structură de bază similară Misterelor Exterioare (cu
ceremonii la care puteau participa toţi membrii) şi Misterelor Interioare (accesibile numai printr-un profund
proces de iniţiere şi transformare).
Întrucât Daniel menţionase istoria, m-am hotărât să-l întreb cum a evoluat întreaga mişcare eseniană.
Mai târziu, pe parcursul cărţii, vom reveni la punctele atinse aici, ca de exemplu, comunităţile şi sistemul de
energie.

Daniel: Mişcarea cunoscută sub numele de Calea Eseniană a început cam cu un veac şi jumătate
înainte să mă nasc eu, fiind întemeiată de neamul Kaloo, străbunii noştri, veniţi din
Străvechiul Ţinut vestic. Ei au poposit mai întâi în Egipt, ca mai apoi să se stabilească pe
pământul nostru. Această civilizaţie a adus cu sine multe secrete, multă cunoaştere şi

15
 maşinării extraordinare. Membrii neamului Kaloo s-au răspândit pe pământul nostru şi i-au
căutat pe cei care puteau întemeia comunităţi. Exista un centru, un loc în care erau
concentrate toate informaţiile, dar şi comunităţi mai mici. Comunitatea centrală se afla la
Qumran, pe ţărmul Mării Moarte, într-o zonă izolată şi sălbatică, aleasă astfel pentru a nu
atrage atenţia străinilor.

„Maşinăriile extraordinare”, despre care vorbea Daniel, includ şi cel mai special model al sistemului
solar, descris de Dolores Cannon în cartea sa „Iisus şi esenienii” (pag. 82-85).

Daniel: După ce s-a ridicat aşezarea de la Qumran, membrii neamului Kaloo au început să
întemeieze şi alte comunităţi, populate cu oameni deschişi spre adevărul lăuntric, cu mintea
şi inima libere. Aşadar, au apărut una după alta comunităţile, însă nu toate au înflorit,
unele trecând chiar prin perioade foarte grele. Întrucât trebuia pregătită venirea unui în
Mare Învăţător, în comunităţi se lucra intens cu energiile telurice. Învăţătorul urma să fie
susţinut printr-un sistem de energii foarte bine pus la punct, realizat de membrii neamului
Kaloo, care au făcut mai mult decât atât, ne-au ajutat, sfătuit şi vizitat din când în când.

Vom reveni la sistemul de energie despre care vorbea Daniel, într-un capitol următor.

Daniel: Aşadar, s-au întemeiat comunităţile, însă, fiind atât de discreţi, noi am început să trezim
suspiciune şi ostilitate, în special în rândul fariseilor şi saducheilor. Ei auziseră despre
învăţătura noastră, care era mult mai profundă decât a lor, şi se temeau că îi vom depăşi şi
le vom lua puterea, de aceea, au devenit interesaţi de dobândirea învăţăturii noastre. În
orice caz, ştiinţa noastră se afla în siguranţă, păstrată cu grijă, astfel încât ea nu a putut fi
atinsă.

Saducheii constituiau un grup iudaic, format din membrii unor bogate familii aristocrate. Mulţi dintre
ei erau preoţi şi dominau Templul din Ierusalim. Erau adepţii unei religii strict conservatoare, aspri în
judecată, fără să fie simpatizaţi prea mult de popor. Ei îşi exercitau puterea şi în afara Templului şi
conlucrau, în principal, cu fariseii.

Daniel: Toată strădania esenienilor se concentra asupra venirii unui Mare Învăţător, Învăţătorul
Dreptăţii. La început, noi nu-i cunoşteam numele, dar ştiam că el va veni şi ne va conduce
spre Lumină. Spiritul va fi foarte puternic înăuntrul său şi mulţi vor fi cei care-l vor urma
şi-i vor asculta învăţătura. Noi urmam să-i fim un sprijin şi totul trebuia să fie gata atunci
când va veni, căci eram cei care urmau să-i poarte de grijă, să-l hrănească şi să-l protejeze,
însufleţindu-i mintea şi sufletul. Deşi noi vom fi cei care-i vor călăuzi primii paşi, el se va
ridica cu mult mai presus de noi, ne va aduce o nouă învăţătură şi va institui o nouă cale de
urmat.
În felul acesta, noi îi puteam asigura Învăţătorului toate condiţiile. Membrii neamului
Kaloo ne spuseseră că sufletul nostru niciodată nu s-a limitat la o singură religie. Ei au
strâns laolaltă cele mai importante învăţături din Egipt, Persia, Grecia şi de oriunde
altundeva, iar prin călătoriile pe care le întreprindeau, ei ne-au putut transmite idei noi.
Ideile de origine egipteană, împreună cu conceptele noastre ebraice sunt cele care au
format baza iniţială a comunităţilor noastre. Prin intermediul călătoriilor lor în Persia, noi
am intrat în legătură cu ideile zoroastriene şi am aflat despre dualitatea Lumină-întuneric şi
despre ritualurile de purificare cu apă curgătoare. Toate acestea au avut o mare influenţă
asupra noastră. Mai târziu, membrii neamului Kaloo au câştigat încrederea Ordinului
Pitagoreic, fiind inspiraţi de ideile marelui înţelept Pitagora, referitoare la viaţa trăită în
moralitate şi armonie şi la buna conducere a comunităţilor.

Zoroastrianismul este o străveche religie iraniană, centrată pe o zeitate supremă, numită Ahura
Mazda („Domnul Înţelept”). Ea a fost fondată în secolul al VI-lea î.Hr. în Persia, de profetul şi reformatorul
Zoroastru. Conceptele zoroastriene, referitoare la dualitate, i-au influenţat pe filozofii greci şi au avut un

16
oarecare impact şi asupra dezvoltării iudaismului. În cosmologia zoroastriană, Binele (simbolizat de
Lumină) şi Răul (simbolizat de întuneric) se luptă cu forţe inegale şi, inevitabil, cel care învinge este Binele.
Pitagora a fost un filozof şi matematician grec (580-500 î.Hr.), care a pus bazele unui sistem de
gândire care i-a influenţat pe Platon şi Aristotel. Filozofia pitagoreică a reunit aspectul interesant al
matematicii cu armonia, comunităţile pitagoreice răspândindu-se rapid în lumea antică. Frăţia Pitagoreică,
care respecta strict credinţa şi taina, susţinea că sufletul se poate înălţa, pentru a se uni cu Divinitatea.

Daniel: De-a lungul istoriei noastre, au existat patru mari surse ce-au contribuit la crearea Căii
Eseniene: ideile egiptene, zoroastriene, pitagoreice şi Legea ebraică. Contopirea lor a avut
loc cu mai mult de un veac înaintea naşterii mele şi ea a fost rezultatul evoluţiei din acea
perioadă. Unii esenieni preferau o anumită sursă, de exemplu, mulţi preoţi erau strâns
legaţi de Tora. Mult timp nu a existat niciun consens general acceptat de majoritate, dar în
perioada în care eu mă aflam la maturitate, aceste patru elemente fuzionaseră deja, se
combinaseră şi dăduseră naştere unui sistem puternic şi flexibil, care, deşi diferit, îşi
câştigase stabilitatea şi echilibrul. Într-un fel, în afara acestei vâltori de experienţe şi
dezbateri, a ieşit la lumină o nouă unitate, un mare şi bine conturat drum spre Lumină.
Această cale era baza perfectă pentru ca Învăţătorul Dreptăţii să pătrundă în zone noi,
transformatoare şi să aducă în lume, cutezătoare idei progresiste.
Este important de înţeles că Şcolile Misterelor au existat din cele mai vechi timpuri şi
că prin studiul tainelor, noi am înţeles aspiraţiile umanităţii şi Legea Universală. Această
cunoaştere ne-a creat o perspectivă mai amplă decât cea a evreilor tradiţionalişti. Neamul
Kaloo ne-a încurajat în astfel de studii şi ne-a furnizat informaţii din mai multe surse.
Amploarea şi profunzimea cunoaşterii noastre sunt de neînţeles fără a cunoaşte rolul avut
de neamul Kaloo în viaţa noastră. A-i vedea pe esenieni (aşa cum au făcut-o mulţi evrei
tradiţionalişti) ca pe o simplă ramură a izraeliţilor, înseamnă a nesocoti întreaga noastră
evoluţie, fapt ce poate conduce la formarea unei imagini deformate despre poporul nostru.

Începea să se întrevadă vasta şi profunda cunoaştere a esenienilor, care se dovedeau mult mai
universali şi mai însemnaţi decât ne-am fi aşteptat. Eram conştientă că mă aflam în punctul de a da la o parte
graniţele tainelor. Daniel ne vorbise pentru prima dată despre Qumran şi, deşi nu-l numise Iisus pe
Învăţătorul Dreptăţii, el începuse să ne spună despre „un Mare Învăţător” şi despre poziţia lui centrală în
mişcarea eseniană. Întrucât acest proiect primise neaşteptata binecuvântarea a Frăţiei Eseniene, mi-a devenit
limpede că vor ieşi la iveală informaţii deosebite. Am continuat cu emoţie şedinţele, aşteptând să văd ce ne
pot ele aduce nou.

17
 PARTEA A III-A

ESENIENII

„Ziua de muncă a esenienilor se desfăşura ca un echilibru între disciplina muncii, măiestria creativă,
arta, exerciţiul fizic al corpului, studiul valoroaselor manuscrise, predare, studiu şi odihnă. Astfel,
munca căpăta un sens apropiat de natura spiritelor şi a lumilor angelice, ea fiindu-i închinată, cu
inima plină de bucurie, gloriei lui Dumnezeu.
Sir George Trevelyan
Chemare la marea cruciadă

6
Comunităţile eseniene

Primele noastre investigaţii asupra localizării comunităţilor eseniene nu au fost sortite succesului.
Daniel nu avea prea mare tragere de inimă să ne dea detalii. Reuşita a apărut numai după ce ciclul vieţii sale
fusese încheiat şi el ne vorbea din zona dintre vieţi, fapt ce a condus la un real progres. Aflându-se aici, am
recurs la mai multe şedinţe. Într-una dintre ele, Daniel devenise chiar absent, făcea pauze şi respira profund.
După un răstimp, el ne-a spus:

Daniel: Am întrebat Frăţia Eseniană dacă să-ţi vorbesc despre cele mai mari secrete ale
învăţăturilor noastre. Mi s-a răspuns că nu există niciun pericol pentru noi, deoarece voi
trăiţi în viitor, aşadar pot fi date informaţii despre localizarea comunităţilor noastre şi
despre organizarea noastră internă.

Încurajată de acest răspuns, cu adevărat extraordinar, care exprima acordul Frăţiei Eseniene pentru a
merge mai departe, m-am hotărât să intru direct în subiectul referitor la amplasarea comunităţilor.

Joanna: Care au fost primele comunităţi înfiinţate?

Daniel: Existau comunităţi esenţiale activităţii noastre şi despre acestea îţi vor vorbi mai întâi. Când
neamul Kaloo a venit din Străvechiul Ţinut vestic, mai întâi s-a stabilit în zona lacului
Mareotis, lângă Alexandria. Aici, s-au pus bazele primei comunităţi importante, la care noi
ne gândim ca la Casa Maicii noastre. Apoi, ei au mers mai departe şi au întemeiat
comunitatea Qumran, pe ţărmul Mării Moarte, după care au pornit pe drumul negoţului
spre Damasc. Aceste trei comunităţi erau precum trunchiul unui arbore, iar celelalte, ca
ramurile lui. De-a lungul aşa-zisului trunchi, noi puteam merge dintr-un loc ferit într-altul,
din Egipt în Persia şi mai departe. Când neamul Kaloo a întemeiat alte comunităţi legate de
acest trunchi principal, niciuna dintre ele nu se afla într-un oraş sau sat, ci întotdeauna în
afara lor, în zone izolate.

Joanna: Qumranul deţinea un loc aparte în rândul celorlalte comunităţi?

Daniel: Da. Qumranul era Casa Tatălui, centrul tuturor comunităţilor noastre. Acolo erau adunate
multe manuscrise şi cele mai deosebite maşinării. Pentru noi, Qumranul este Soarele-Tată,
care răspândeşte asupra noastră lumina cunoaşterii. Precum este în cer, aşa este şi pe
Pământ. În aceste lucruri, membrii neamului Kaloo erau foarte iscusiţi şi ei ne-au spus că
aşa trebuie să fie, că este necesar să existe o bază centrală, care să ne susţină pe noi toţi.

Prin intermediul regresiilor în vieţi trecute, s-au obţinut multe alte informaţii despre Qumran; se pot
consulta capitolele 5, 6 şi 7 din cartea scrisă de Dolores Cannon, „Iisus şi esenienii”.

Joanna: Cum erau dispuse comunităţile voastre? În grupuri?

18
 Daniel: Noi ne organizam comunităţile în grupuri de câte trei, nu numai ca fiecare să fie sprijin
pentru celelalte, ci şi pentru ca ele să formeze un triunghi în interiorul sistemului global de
energie.

Daniel se ferea aici la un sistem pentru canalizarea şi direcţionarea energiei telurice (vezi Capitolul
22).

Daniel: Prin urmare, spre sudul şi vestul aşezării Qumran exista un triunghi format din comunităţile
Ein Gedi, Arad şi Hebron, comunitatea mea natală, iar la nord, se aflau comunităţile Rama,
Jenin şi Muntele Carmel. Comunitatea de pe Muntele Carmel era o excepţie de la modelul
general, ea fiind alcătuită numai din preoţi, învăţători şi discipoli, nu şi din familii sau
meşteşugari; era mai strictă şi mai ascetică decât orice altă comunitate. Din Rama, drumul
se prelungea spre nordul şi estul Damascului, avanpostul nostru nordic.

Din aceste informaţii s-a născut o listă de comunităţi. De fapt, niciuna nu se afla într-un sat, şi chiar
dacă avea numele satului, ea era o aşezare în afara lui, într-un loc mai sălbatic şi stâncos. Lista este
interesantă şi ne aduce şi câteva surprize:

Comunităţile trunchiului principal:

1. Alexandria (lângă lacul Mareotis)
2. Qumran
3. Damasc

Grupul sudic:
4. Ein Gedi
5. Arad
6. Hebron

Grupul nordic:
7. Rama
8. Jenin
9. Muntele Carmel

Înainte de a începe cercetarea comunităţilor eseniene, crezusem că toate se aflau înăuntrul graniţelor
actualului stat Israel, dar Alexandria se află în Egipt şi Damascul în Siria. Ne mai imaginasem că ele se aflau
în apropierea Mării Moarte (vezi Diagrama 1). Desigur, grupul sudic era aşezat lângă Marea Moartă, dar cel
nordic se afla cu mult mai la nord şi cuprindea Muntele Carmel, zonă din vestul Mării Galileii şi foarte
apropiată de graniţă.
Confirmarea acestor aşezări vine din două mari surse: mărturiile arheologice şi regresiile unor
subiecţi în timpul vieţii lor eseniene. În multe ţări exista obiceiul ca pietrele întrebuinţate la construirea unor
aşezări să fie mutate în alte locuri, fiind folosite pentru alte construcţii, lucru ce s-ar fi putut întâmpla şi în
aceste cazuri. Însă, din fericire, mai exista un factor convingător, şi anume sursa de apă. Iată ce spune Daniel
despre acest subiect:

Daniel: Membrii neamului Kaloo ne-au vorbit mult despre întrebuinţarea apei, iar în timp, noi am
devenit experţi în acest domeniu. Construcţiile noastre erau concepute astfel încât zidurile
lor erau dispuse în mod continuu, trecând unul într-altul. Folosirea acestui tip de ziduri şi
adăugarea acoperişurilor ne-au permis colectarea apei de ploaie în mari rezervoare
subterane. Acolo unde exista o vale seacă, când ploua şi albia se umplea, apa era
îndreptată spre aceste rezervoare. Prin urmare, noi strângeam fiecare picătură de apă, fapt
ce ne permitea să supravieţuim în zone aride, considerate de mulţi ca fiind mult prea sărace
pentru a se statornici acolo. Apa este ceva esenţial, iar noi o respectăm şi o strângem; apa
de ploaie are o calitate aparte, întrucât străbate o zonă cu aer curat.
Elementele esenţiale ale vieţii sunt aerul şi apa. Cum am putea trăi fără ele?

19
 O vale seacă este un curs de apă uscat, cu excepţia sezonului ploios. În Qumran există un tunel de
apă, săpat prin roca dură, pentru a direcţiona în sezonul ploios apa strânsă în albia uscată altă dată şi a o
canaliza spre rezervoarele subterane. (Vezi părţile 32-35 din cartea „Înşelătoria manuscriselor de la Marea
Moartă”, scrisă de Baigeant şi Leigh). Chiar dacă toate pietrele ar fi fost mutate din loc şi rezervoarele
subterane acoperite, existenţa tunelelor de apă constituie valoroase mărturii ale localizării acestor aşezări.

În ianuarie 1995, câţiva membri ai grupului nostru (inclusiv John Armitage, Roberta Shewen şi
Judith Clough) au mers în Israel, pentru a verifica localizarea exactă a comunităţii din Ein Gedi. La acea
vreme, acel loc nu fusese cercetat arheologic, fapt ce nu ne mirase deloc. În Israel există o mulţime de locuri
de mare interes arheologic, care aşteaptă începerea săpăturilor. Într-o ţară atât de bogată în mărturii ale
antichităţii, este inevitabil să nu existe locuri care mai aşteaptă încă să fie cercetate.

Judith Clough, o prietenă de-a noastră, astrolog şi maestru Reiki, a scris un raport al acelui voiaj în
Israel, din care cităm:
„Am plecat spre Israel, în zorii zilei de 17 ianuarie 1995. După ce-am ajuns, am petrecut acolo
câteva zile pentru a ne acomoda. Am mers prin pustiu, fiind fermecaţi de frumuseţea lui, de marea
diversitate de stânci şi plante, de culoarea de necrezut a peisajului. Ne-am apropiat de Marea Moartă,
simţind tot timpul cum se înteţea legătura noastră cu acest pământ. Toată zona dintre Marea Moartă şi
extremitatea sudică a deşertului Negev este alcătuită dintr-un fundament cristalin, plin de zăcăminte
minerale, un perfect transmiţător de energie! Am vizitat vechi locuri, cu sau fără nume. Am descoperit situri
marcate ca fiind preistorice, multe aşezate de-a lungul actualei graniţe dintre Egipt şi peninsula Sinai,
locuri pe care le-am simţit numaidecât familiare nouă, din perioada trăită ca esenieni.”

L-am rugat şi pe John Armitage să facă câteva comentarii despre incursiunea în Israel. Iată ce ne-a
spus el:
„Eu am mai fost în zona Ein Gedi prin anii 1960. Întotdeauna m-am simţit atras de acel loc, dar n-
am ştiut niciodată din ce cauză. Până atunci, lucrasem mult cu energiile telurice, iar când am revenit acolo,
în 1995, am urmărit energiile şi aşa am descoperit locul în care existase comunitatea eseniană. Există acolo
un vârtej de energie, la care eu doar m-am acordat.
În vârful dealului, am descoperit câteva pietre vizibile, în spatele chibuţului, lângă izvor şi cascadă.
Au fost scoase la iveală şi restaurate multe clădiri din zona Ein Gedi, dar nu şi cele eseniene, care erau încă
neatinse, la vremea vizitei noastre.
La Arad a fost mult mai dificil de localizat aşezarea eseniană, deoarece pe acest loc s-a construit
oraşul şi urmele comunităţii eseniene au fost şterse, ele păstrându-se sub clădiri, dar este greu de spus exact
unde anume.”

Explicaţia lui Stuart: Noi ne aflăm într-o etapă timpurie, la fel de îndepărtată cum este şi preocuparea
oamenilor pentru realizarea săpăturilor arheologice în zonele eseniene. Aşteptăm cu mare interes viitoarele
cercetări arheologice, îndreptate spre aceste situri.

Să revenim însă la şedinţa noastră. Eram curioasă să aflu dimensiunea comunităţilor eseniene, drept
care l-am întrebat pe Daniel despre acest subiect.

Daniel: Cea mai mare comunitate era cea de Qumran, cred că avea în jur de 200 de oameni, cu
toate că numărul lor varia. Celelalte comunităţi erau mai mici, în general de circa 70 de
oameni.
În afara comunităţilor menţionate anterior, mai exista şi cea din zona Muntelui
Horeb, în Peninsula Sinai, dar am ezitat s-o pun pe listă. Eu am vizitat-o, însă nu m-am
simţit deloc bine acolo. În această regiune sălbatică, intensitatea energiei Tatălui îi dădea
un caracter zelotic (n.t.: Zelotismul era o mişcare naţionalistă extremistă printre evrei, în
antichitate, ai cărei adepţi se entuziasmau pentru legea lui Moise şi evitau contactul cu cei
de alt neam). S-ar putea spune că aici, îşi cereau drepturile atât esenienii, cât şi zeloţii.
Acolo existau mulţi esenieni cu tendinţe spre fanatism, fapt ce făcea să nu mă simt deloc
bine. Ei se vedeau ca „Războinici ai Domnului”, gata să dea ultima bătălie cu forţele
întunericului, pe când, marea majoritate a esenienilor ce populau aşezările erau aducători
20
 de pace. Contrastul dintre noi şi fiii întunericului consta în faptul că noi lăsam Lumina să
radieze şi nu scoteam sabia din teacă, pentru că nu sabia este cea care biruie răutatea, ci
Adevărul, care străluceşte în inima Copiilor Luminii.

Explicaţia lui Stuart: Hippolit, istoricul secolului al III-lea d.Hr. descrie două grupuri de esenieni:
tradiţionaliştii şi fanaticii („esenienii-zeloţi”). Privind în trecut, nouă ni se pare acum că evreii erau împărţiţi
în grupuri total distincte, dar pentru cei de la vremea respectivă, imaginea era cu totul alta, căci exista o zonă
de suprapunere între ele. Textele eseniene de la Masada au demonstrat acest lucru, căci ele arată că nu exista
o cetate numai a zeloţilor.

Joanna: Toţi esenienii trăiau în comunităţi?

Daniel: Nu. Ca în toate problemele eseniene, există şi aici un interior şi un exterior. Forma
interioară era alcătuită din comunităţi, iar cea exterioară din familiile eseniene ce trăiau la
oraş. Câteodată, una sau două familii părăseau oraşul şi se mutau într-o zonă izolată şi
încercau să pună bazele unei mici comunităţi, unele devenind prospere, altele nu, dar
situaţia se schimba mereu.

Aici, Daniel subliniază natura fluidă a structurii comunităţilor. Aşa cum existaseră acele comunităţi-
cheie, enumerate anterior, la fel de bine ar fi putut exista şi altele, care fuseseră înfloritoare pentru scurt timp,
fiind apoi părăsite.

Daniel: Membrii Frăţiei, care locuiau la oraş, îşi păstrau aici proprietăţile, ei nu le lăsau în
folosinţă comună, aşa cum o făceau cei din comunităţi. Pe de altă parte, se presupune că
erau foarte caritabili, atât cu esenienii, cât şi cu ceilalţi. În comunităţi, mulţi esenieni erau
necăsătoriţi, acest lucru era o cerinţă şi totodată o obligaţie, pe când, la oraş, ei erau
căsătoriţi, pentru că urmau o cale mai blândă.
Când cineva intra într-una din comunităţi, ceda întreaga proprietate Frăţiei. Astfel,
Ordinul a dobândit case, de-a lungul întregului drum comercial dintre Alexandria şi
Damasc. Când călătoreau pe această rută, membrii Frăţiei poposeau pentru odihnă şi se
aflau în siguranţă.
Fraţii noştri de la oraş erau sfătuiţi să urmeze o cale mai clasică, un pic diferită de
cea din cadrul comunităţilor. În cazul lor, accentul se punea numai pe Tatăl. Ei nu păstrau
înscrisuri sau alte texte provenite din afara ţării. Noi încurajam deschiderea lor faţă de
vecini, evreii obişnuiţi, cu care puteau avea relaţii amicale în sinagogile din apropiere.
Acest fapt era însă în contrast cu viaţa din comunităţi, unde Ordinul, ca întreg, nu avea
contact cu nicio sinagogă. Faptul că noi răspândeam generozitatea prin intermediul
Fraţilor noştri de la oraş, ne ajuta să obţinem puţină toleranţă din partea evreilor şi
totodată abăteam atenţia fariseilor.
În comunităţi, aveam o libertate specială; studiam înţelepciunea textelor egiptene (ca
de exemplu cultul lui Isis, Ritualul Înălţării Soarelui), ale celor greceşti, (precum cele scrise
de marele gânditor Pitagora) sau cele persane (care includeau şi textele de natură
zoroastriană). Această libertate de studiu a operelor Marilor Înţelepţi ai lumii şi ale
Sufletelor-Maestre era însă plătită scump. Preţul a fost disciplina şi viaţă retrasă pe care o
trăiam, sub acoperirea Fraţilor de la oraş, care ştiau bine că ei reprezentau pentru noi o
pavăză, aşa cum şi noi, la rândul nostru, eram pentru Învăţătorul Dreptăţii.

Joanna: Vorbeai despre Ritualul Înălţării Soarelui. Ne poţi spune mai multe?

Daniel: Da. Dintre toate textele egiptene, acela era favoritul meu. Îţi voi recita câteva versuri, ca să-
ţi faci o idee:

„Tată-Soare, ce ai de aur Discul,

simbol al Luminii Lăuntrice,
atinge-ne inimile cu-al tău Foc Sacru,
21
 în zorii noii zile, ce se naşte acum.
La fel cum la ceruri tu te înalţi,
inspiră-ne să te urmăm,
să putem atinge Ascensiunea
şi să sălăşluim de-a pururi, în a Luminii Împărăţie.”

Joanna: Daniel, acest text este minunat! Îţi mulţumesc că l-ai împărtăşit cu noi. Ce vechime crezi că
are?

Daniel: Nu ştiu precis. Membrii neamului Kaloo l-au adus în Alexandria cu multă vreme înainte ca
eu să mă nasc. Unii din învăţătorii care l-au transmis, practicaseră Cultul Ra, iar alţii
vorbeau despre un rege eretic, care se desprinsese şi de Cultul Ra şi de Amun şi îşi urmase
propria cale.

Eu cred că Daniel se referea aici la faraonul Amenhotep al IV-lea (decedat în 1350 î.Hr.), care,
luându-şi numele Akhenaten, a pus bazele Cultului Soarelui, închinat zeului Aten (sau Aton), cult aflat în
opoziţie cu cel susţinut de preoţi şi închinat lui Amon-Ra, considerat eretic de faraonii următori.
Să revenim însă la comunităţi. Doream să aflu cam câţi esenieni se aflau în fruntea mişcării, aşa că l-
am întrebat pe Daniel.

Daniel: În fruntea mişcării noastre se aflau cam trei-patru mii de esenieni. Faptul că exista un
echilibru între interior şi exterior, adică între comunităţi şi Fraţii noştri de la oraş, ne
proteja şi totodată răspândea confuzie în rândul duşmanilor noştri. Noi eram deschişi şi
totodată tainici, vizibili şi în acelaşi timp invizibili, cunoscuţi dar şi necunoscuţi.

Am crezut că era momentul ideal să facem un rezumat cu privire la poziţia esenienilor în rândul
evreilor din acea vreme. Este clar că lor le-a folosit din plin să oscileze între a fi sau nu cunoscuţi.

Joanna: În cadrul comunităţilor, se practicau şi meşteşugurile?

Daniel: Da, existau meşteşugari în toate comunităţile noastre, mai puţin în cea de pe Muntele
Carmel. Mulţi dintre ei se ocupau şi cu vindecarea semenilor. Ei fabricau uleiuri, alifii,
tincturi, esenţe şi mixturi din ierburi tămăduitoare. Noi realizam vase pentru a păstra acele
produse. Pentru mulţi meşteşugari, ideile noastre nu aveau prea mare importanţă, se
concentrau asupra unor activităţi mai practice, dar prin munca lor, ei îşi aduceau un mare
aport la viaţa comunităţilor.

Această afirmaţie era interesantă, deoarece sublinia diversitatea existentă în sânul comunităţilor
eseniene. Unele surse de pe internet înaintează ideea că esenienii aveau o viaţă simplă şi naivă, prezentându-i
de cele mai multe ori ca pe nişte călugări cucernici. Sincer vorbind, diversitatea descrisă atât de Suddi,
esenianul care-şi spune povestea în cartea scrisă de Dolores Cannon, „Iisus şi esenienii”, cât şi de Daniel,
pare mult mai plauzibilă.

Joanna: Ce meşteşuguri se practicau la Qumran?

Daniel: La Qumran se producea un balsam înmiresmat, din răşina arborilor locali. Tot aici se mai
realizau piese metalice şi multă ceramică.

Joanna: Balsamul era un fel de parfum?

Daniel: Da. Acest lucru ne convenea foarte mult, căci astfel, Qumranul era văzut ca un loc în care se
producea parfum şi nu ca o comunitate. În acest fel, se înlăturau suspiciunile şi noi puteam
să fim şi vizibili şi invizibili, în acelaşi timp. Clădirile erau greu de ascuns de privirile
necunoscuţilor, însă noi îi păcăleam, pentru că le dădeam o utilizare aparentă, lucru uşor
de făcut.
22
 De aici reiese clar că strategia esenienilor era una solidă. Ar fi fost cu totul imposibil ca ei să încerce
să fie invizibili în totalitate, cu atât mai mult cu cât erau implicaţi mulţi oameni şi toţi aceştia aveau nevoie
de masă şi casă. În orice caz, acest amalgam vizibil-invizibil era unul foarte subtil. Evreii tradiţionalişti
trebuie să fi crezut că ştiau perfect ce se întâmpla cu esenienii, dar ei nu vedeau decât numai o parte a
tabloului.
Faptul că la Qumran se produceau parfumuri, a fost confirmat şi de lucrarea arheologului belgian,
Pauline Donceel-Voute. Într-o grotă din apropiere, într-un vas de ceramică, a fost identificată o răşină
aromată, asemănătoare mirtului (opobalsamus). Aceste cercetări (prezentate în documentarul realizat de
BBC, intitulat „Descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă”) au confirmat că în acel loc se
fabricaseră parfumuri.
Sintagma „Manuscrisele de la Marea Moartă” este folosită pentru pergamentele (integrale sau
fragmente) descoperite în perioada 1947-1960, în şapte situri arheologice din nord-vestul şi vestul ţărmului
Mării Moarte. Lângă Qumran, existau unsprezece grote, două în Wadi Murabba'at, iar mai încolo, grotele de
la Nahal Hever, Nahal Mishmar şi Nahal Se'elim. Au fost descoperite pergamente şi la Khirbet Mird şi
Masada.
De obicei, se vorbeşte despre Manuscrisele de la Marea Moartă într-un sens restrâns şi se face
referire doar la pergamentele găsite în zona Qumran. Acestea conţineau în jur de 800 de documente
originale, fie în formă integrală, fie fragmente. Înscrisurile erau făcute pe piele sau papirus, unele ştanţate în
cupru, scrise fie în ebraică, fie în aramaică sau greacă. Ele cuprind toate cărţile Vechiului Testament (cu
excepţia Cărţii lui Ester), dar şi multe alte texte necunoscute până atunci. În general, savanţii datează
Manuscrisele de la Marea Moartă între anii 200 î.Hr. şi 70 d.Hr., textele scrise înainte de anul 300 î.Hr.
fiind puţine. Având în vedere că nu există prea multe manuscrise scrise în ebraică şi aramaică, care să dateze
din acea vreme, această descoperire este foarte importantă.
Să revenim, aşadar, la şedinţa noastră cu Daniel:

Joanna: Înţeleg că meşteşugurile mascau într-un fel comunităţile.

Daniel: Da, dar ele erau şi o importantă sursă de venit.

Joanna: Voi trăiaţi într-o anumită autonomie şi Fraţii care vi se alăturau, donau comunităţii întreaga
lor proprietate. De ce aveaţi nevoie de mai mulţi bani?

Daniel: Căutarea vechilor înscrisuri era foarte costisitoare: Pentru a le procura, noi mergeam în
zone îndepărtate şi drumul ne costa, iar atunci când le găseam, preţul lor era foarte mare.
Nu eram singurii interesaţi de vechile înscrisuri. Existau mulţi latifundiari sau negustori,
care le colecţionau ca pe nişte antichităţi, şi dacă noi doream să le obţinem pe cele mai
valoroase, trebuia să rivalizăm cu ei. De-a lungul anilor, am construit o adevărată reţea de
legături, care nu pierdea din ochi niciun manuscris interesant pentru noi, însă şi aceste
contacte ne costau destul de mult.

Acum, ne aflam acum pe punctul de a ne forma o imagine despre ce relaţie exista între diversele părţi
ale Frăţiei şi doream să aflăm cât de mult semănau comunităţile între ele.

Joanna: Comunităţile depărtate de Qumran, semănau mult între ele?

Daniel: Nu. Fiecare comunitate avea propria ei notă distinctivă. În unele comunităţi predomina
practica, în altele, preocuparea pentru studiu sau religie. Oamenii erau foarte diferiţi. Mulţi
preoţi proveneau din comunităţi puternice, acolo unde focul idealismului ardea din plin.
Câteodată, exista un idealism insuportabil, cu preoţi care considerau că aproape toate
întrebările aveau un singur răspuns, şi anume, construirea unui Templu perfect din toate
punctele de vedere, care ar fi adus pacea şi dreptatea. După mine, acest lucru era o mare
amăgire. Mi-am dat seama că existau mulţi preoţi extremişti, care trăiau cu intensitate
această idee şi ei erau foarte greu de controlat.

23
 În Manuscrisul Templului, care este un text ce face parte din Manuscrisele de la Marea Moartă (a se
vedea Lecturi suplimentare, Yadin), există multe informaţii privitoare la aspiraţiile esenienilor de a construi
un Templu perfect.

Joanna: În afara comunităţilor şi a Fraţilor de la oraş, mai exista vreun centru separat, în care era
concentrată activitatea esenienilor?

Daniel: Da. Existau mai multe refugii în zone izolate, locuri în care puteai fi singur, pentru a uita
pentru o clipă de toate poverile aduse de responsabilităţile avute în sânul comunităţii. Acolo
îţi urmai calea lăuntrică şi aveai propria comunicare cu Dumnezeu. Aceste locuri trebuiau
să fie retrase. Deseori, ele se aflau în zone deluroase, unde era destul de greu de ajuns, însă
amplasarea refugiilor acolo era una premeditată. În acele locuri, sufletul îţi era pătruns de
cea mai profundă pace şi simţeai cum renaşti şi te reîmprospătezi. Întreaga comunitate de
pe muntele Carmel constituia, de exemplu, un astfel de loc retras. Preoţii de aici erau
pusnici austeri, dar de mare folos esenienilor, care-şi căutau clipe de meditaţie, într-o zonă
tihnită. Câteodată, comunităţile deveneau foarte aglomerate, cu tineri nu tocmai atât de
liniştiţi pe cât ar fi dorit-o vârstnicii.

Comunitatea de pe Muntele Carmel este descrisă detaliat în cartea „Calea esenienilor: recunoaşterea
vieţii tainice a lui Cristos” (vezi lecturi suplimentare, Meurois-Givaudan).

Joanna: Fiecare comunitate îndeplinea o anumită funcţie?

Daniel: Da, este adevărat. Qumran, Alexandria şi Damasc erau aşezările unde se învăţa cel mai
mult, acolo se făceau cercetări savante şi existau şcoli. Mai erau şi multe alte comunităţi cu
funcţie de şcoală, dar acolo mai existau şi ferme, în care se cultivau cereale, şi ateliere
meşteşugăreşti, temple cu preoţi cu har şi locuri în care unii oameni îşi întemeiau familii şi
aduceau pe lume copii. Dacă o astfel de aşezare îndeplinea atât de multe funcţii, ea atrăgea
o lume diferită, oameni cu diverse interese şi capacităţi şi care desfăşurau o activitate
variată. Singurul lucru care îi unea pe toţi, era Calea Eseniană.

Marea diversitate din comunităţile eseniene ne prezenta un tablou total diferit de cel simplist
cunoscut, care-i asemăna pe esenieni cu călugării unui ordin medieval. Dacă ei erau atât de diverşi, atunci nu
ne mai miră deloc faptul că mulţi oameni erau atât de derutaţi în privinţa lor.

Daniel: În timpul meu, toate acestea nu erau deloc înţelese. Când auzeam din întâmplare ce vorbeau
despre noi, prin târguri, evreii tradiţionalişti, îmi era limpede că erau total neştiutori. Ei
presupuneau că noi toţi eram preoţi habotnici şi pusnici. De abia acum pot înţelege cum s-a
întâmplat aşa ceva. În popor, circulau multe zicale eseniene şi fragmente din unele
înscrisuri şi, cu siguranţă, aşa s-a format acea impresia despre noi.

Joanna: Această impresie s-a perpetuat însă până în zilele noastre. Tu doreşti s-o corectezi?

Daniel: Desigur. Întotdeauna este bine să spui adevărul şi să vorbeşti despre lucruri, aşa cum sunt
ele şi nu după cum par a fi. O mare minciună poate dăinui secole întregi, dar numai
adevărul este cel care o poate înlocui. În privinţa adevărului, noi suntem un popor extrem
de diferit, fapt ce trebuie recunoscut. Pe vremea mea, existau multe percepţii eronate
referitoare la noi, iar ele se datorau în parte şi nevoii noastre de discreţie. Mă tem că dacă
nu se va spune adevărul, aceste percepţii vor stărui cu îndârjire, mult timp de acum încolo.
Acesta este motivul pentru care, în întâlnirile noastre, am încercat să spun adevărul, pentru
că sabia adevărului va aduce Lumina în întunericul ce domneşte în lume. Iată că a sosit
timpul ca minciunile să piară şi ca Lumina să triumfe.

Acest pasaj ne-a emoţionat profund. Daniel ne lăsa impresia că depăşise barierele timpului şi că el se
afla chiar lângă noi. El ne mai transmitea şi un puternic sentiment că esenienii, ca întreg, au dorit să se
24
exprime în mod direct şi să vorbească lumii întregi, într-un fel, care pe vremea lui Iisus fusese cu totul
imposibil. În timpul acela, ascunderea şi siguranţa lui Iisus, Învăţătorul Dreptăţii, era de ordin suprem.
Acum, noi trăim într-o altă epocă şi, se pare că a sosit timpul să se afle adevărul despre Iisus şi despre
prietenii şi adepţii săi, esenienii.

7
Viaţa în comunităţile eseniene

Unul din avantajele trecerii în zona dintre vieţi a fost acela că Daniel a putut să-şi revadă viaţa dintr-o
altă perspectivă. Astfel, el ne-a putut oferi o vedere de ansamblu a modului în care se simţise atunci când
trăise într-o comunitatea eseniană.

Daniel: Comunităţile erau echilibrate, constituite din familii, meseriaşi, învăţători şi preoţi. Preoţii
erau respectaţi, fiind consideraţi păzitorii regulilor şi ritualurilor ce formau baza
comunităţii, însă adevărata autoritate era reprezentată de un consiliu, în care preoţii şi
Fraţii noştri mireni aveau drepturi egale de exprimare. În fiecare comunitate existau cam
12 bătrâni învăţaţi, cu diverse pregătiri, care jucau un important rol în acest consiliu. Ei
aveau sarcina să asculte părerile tuturor membrilor comunităţii, iar dacă existau
neînţelegeri, să facă dreptate. Când ajungeau la vreo concluzie, ei trebuiau să aibă în minte
regulile şi ţelurile comunităţii.

Joanna: Când citim textele eseniene, care au rezistat până în zilele noastre, unele par să ne arate că
preoţii erau cei care conduceau comunităţi.

Daniel: (indignat) Nu preoţii ne conduc pe noi! Noi suntem un popor liber şi ne conducem singuri!
Preoţii îşi pot exercita conducerea în Ierusalim, dar noi am ales o altă cale! Un învăţător
bătrân şi iluminat sau o bunică foarte spirituală pot valora, în comunitate, mult mai mult
decât orice preot, pentru că noi le respectăm cunoştinţele şi înţelepciunea.
Şi eu aş fi putut fi un bătrân înţelept, dar ar fi trebuit să muncesc mult ca să ajung
aşa. Există o mare acceptare a lucrurilor aşa cum sunt ele, o mulţumire legată de întreaga
viaţă a comunităţii. Noi suntem foarte siguri unii de alţii şi sistemul în care trăim este
perfect şi ne oferă satisfacţii. Unii membri ai comunităţii noastre au o mare putere de
concentrare şi se naşte un mare echilibru atunci când lucrăm împreună, iar întregul sistem
funcţionează mult mai bine. Fiecare dintre noi îşi dă seama că i se recunoaşte valoarea,
însă este conştient şi de valoarea comunităţii ca un întreg. Individul şi comunitatea se
sprijină şi se întăresc reciproc.

Ceea ce ne spusese Daniel părea foarte important pentru noi. Unele conexiuni cu acest subiect se pot
găsit în cartea lui Rudolf Steiner, intitulată Versuri şi meditaţii, în capitolul Deviza moralei sociale.

Daniel: Noi simţeam cum mergeau lucrurile, şi cum erau oamenii. Dacă cineva era nefericit, atunci
ştiam imediat acest lucru şi făceam ceva ca să-l ajutăm. Trăiam o viaţă foarte ordonată,
liniştită, iar evenimente neplăcute erau sporadice. Nu ne dădeam seama despre modul
nostru de viaţă decât atunci când călătoriile noastre se sfârşeau şi ne reîntorceam la casa
noastră. Acasă, în comparaţie agitaţia de la oraş, unde viaţa era intensă, aspră şi
neregulată, simţeam comunitatea ca pe o oază de linişte. Din când în când, pentru a-şi
continua cercetările, mulţi învăţători mergeau în lume, însă ei erau cei mai fericiţi atunci
când ajungeau din nou acasă, unde se bucurau din plin de linişte şi pace.

Joanna: Învăţătorii, ei se alegeau pe baza hărţilor lor astrale?

Daniel: Da, dar şi după interesele lor de ordin laic. Noi îi cunoşteam bine încă de tineri.

Joanna: Aşadar, în cadrul comunităţii, vă era clară poziţia fiecăruia?

25
 Daniel: Da. Noi cu toţii ştiam că oamenii aveau calităţi şi roluri diferite. Din harta lor astrală
puteam vedea unde se afla fiecare, deci invidia nu-şi mai avea locul. Sufletele cele mai
puternice şi bătrâne aveau sarcini mult mai grele, erau instruite mai intens, lucru acceptat
de noi toţi. Noi ştiam că ele au avut mult mai mult de lucru şi, de aceea, acum ele se
bucurau de o mai mare apreciere. Prin urmare, între noi nu exista competiţie, ci ne trăiam,
pur şi simplu, viaţa. Da, eram oameni, şi uneori făceam chiar haz de slăbiciunile noastre.
Aveam o mare organizare, prietenoasă, fondată pe înţelegere şi asentiment.

Termenul „suflet bătrân” este folosit pentru a arăta că persoana care are un astfel de suflet a trăit mai
multe vieţi pe Pământ, iar bogatele sale experienţe i-au adus înţelepciunea.

Joanna: Organizarea voastră era diferită de cea romană?

Daniel: Da, pentru că la romani, familiile de vază aveau cele mai mari avantaje, pe care foarte
puţini le împărţeau cu cei inferiori lor. Noi împărţeam totul după nevoile fiecăruia şi ţineam
cont că o familie avea alte necesităţi decât un necăsătorit.

Joanna: Presupun că existau unii oameni, care aveau o hartă astrală foarte bună, însă ei nu trăiau după
aşteptări, şi alţii, care nu o aveau aşa de favorabilă, dar muncind din greu, ei obţineau în
comunitate poziţii mult mai importante, nu-i aşa?

Daniel: Da, exista un sistem de recompensare a valorii. Toţi membrii comunităţii îşi dădeau seama
că fiecare ocupa o anumită poziţie în funcţie de valoarea sa şi nu fiindcă era bogat sau nu.
Comunităţile noastre ,erau conduse prin asentiment colectiv. Însuşirile de bază, ce formau
nucleul intim al comunităţilor noastre, erau: valoarea, consimţământul şi iubirea, toate
fiind absolut necesare vieţii în armonie.

Joanna: Aveaţi voi, în consiliu, purtători de cuvânt?

Daniel: Da. Fiecare parte a comunităţii îşi alegea un purtător de cuvânt, care s-o reprezinte în
consiliu, iar conducătorul ales reprezenta comunitatea în consiliul superior de la Qumran.

Joanna: Dacă, uneori, existau anumite probleme în comunitate, bătrânii învăţaţi le analizau discret?

Daniel: Da. Dacă o căsnicie se destrăma, atunci problema se rezolva între soţi şi înţelepţi, fără ca
nimeni altcineva să afle ce anume determinase ruptura dintre ei; era o metodă chibzuită.
Oamenii aveau încredere în judecata bătrânilor, ceea ce era de ajuns. Bătrânii înţelepţi
făceau legătura cu trecutul, cu membrii neamului Kaloo şi cu învăţătura eseniană. Cu toate
că existau multe scrieri, se păstra şi tradiţia orală.
Viaţa noastră era una sănătoasă şi armonioasă, dar în acelaşi timp şi aspră, grea,
căci trebuia să călătorim mult. De cele mai multe ori, drumurile erau nesigure şi niciodată
nu ştiam, cu certitudine, dacă vom ajunge în locul ales; era o parte a vieţii, pe care o tratam
ca pe un mister, deoarece drumul nostru în afara comunităţii era strâns legat de cel
lăuntric, de călătoria în interiorul inimii.

Joanna: Crezi tu că un copil se naşte, purtând cu sine păcatul originar?

Daniel: Ei bine, există valori pozitive şi negative Fiecare dintre noi aducem din vieţile trecute fie un
dar, fie o încărcătură negativă, dar nu le considerăm ca păcat sau slăbiciune, ci doar
chestiuni pe care trebuie să le rezolvăm sau lecţii de învăţat, pentru ca noi să ajungem în
armonie cu universul.

Joanna: Prin urmare, crezi tu că sufletul trăieşte pe Pământ, mai multe vieţi?

26
Daniel: Desigur. Oamenii se nasc cu capacităţi fizice şi mentale diferite, ce pot fi explicate logic
numai prin credinţa în renaştere. Evoluţia spirituală a unui suflet face parte din universul
nostru, în care domneşte dreptatea, iubirea şi armonia.

Joanna: Văd că cel mai important lucru pe care tu l-ai împărtăşit semenilor tăi a fost iubirea
aproapelui. Cu toţii trăiaţi în iubire şi armonie.

Daniel: Da, într-adevăr, învăţăturile noastre erau astfel transmise încât ele conduceau poporul pe
calea iubirii. Dacă oamenii ştiau să iubească cu adevărat, atunci ei cunoşteau totul. Noi
gândeam că Dumnezeu va păstra doar ce este important, iar restul se va risipi ca nisipul
deşertului.

Joanna: Am senzaţia că, în comunităţi, exista o mare simplitate.

Daniel: Da, aşa şi era, însă noi nu făceam niciun efort special să o avem, era ceva firesc, la fel ca
parfumul florii. Membrii comunităţilor noastre luptau pentru lucruri cu adevărat bune:
iubire, pace, armonie, adevăr. Chiar şi cei care studiau Legea (Tora, care nu era nici pe
departe ceva simplu) trăiau în simplitate. Da…călătoria era pentru noi o cale plăcută…Era
bine! Singura mea părere de rău este că mi-aş fi dorit să împart acest dulce fruct al
cunoaşterii cu cât mai mulţi semeni, dar fiecare dintre noi are propria sa cale şi trebuie s-o
parcurgă în felul său!

Joanna: Aşadar, tu nu încercai să-i judeci pe ceilalţi, nu-i aşa?

Daniel: Nu, nu este treaba noastră să judecăm pe cineva. Noi nu cunoaştem cadrul destinat acelui
suflet, ci vedem doar câteva secvenţe şi nu tot ansamblul.

Joanna: Spune-mi, te rog, ce hrană se consuma în comunităţi?

Daniel: Hrana era variată: peşte, carne (doar cea permisă de Lege), fructe, verdeţuri. Eu preferam
nucile, fructele, cerealele şi unele soiuri de verdeţuri, dar nu peşte sau carne. Nu înţelegeam
deloc de ce era necesar să moară unele creaturi, ca să pot trăi eu! În termenii evoluţiei
spirituale, animalele sunt fraţii mai tineri ai oamenilor. Nu cred că un Dumnezeu, care ne
iubeşte, a creat un univers în care, pentru a supravieţui, un om trebuie să-şi mănânce
fratele.
Existau unii esenieni care mâncau doar peşte şi care renunţaseră la carne şi alţii, ca
cei care urmau o cale apropiată zeloţilor, care consumau şi peşte şi carne. Când am vizitat
comunitatea de pe Muntele Horeb, am văzut că Fraţii noştri din acea zonă consumau multă
carne friptă, obicei ce mie mi s-a părut dezgustător, chiar şi numai să-l priveşti. Întrebându-
i de ce o fac, ei mi-au răspuns că, fiind Războinicii Domnului, pentru a-şi întări trupurile, ei
aveau nevoie de carne roşie, dar nici chiar ei nu consumau carne de la animale necurate,
precum porcul. În acea zonă, cele mai multe fructe erau dulci. Hrana mea a exclus mereu
carnea. Şederea mea acolo nu a fost prea plăcută, aşa că m-am întors repede acasă.

Joanna: În comunitatea ta, în materie de hrană, erau mulţi cei care aveau aceleaşi gusturi ca şi tine?

Daniel: În Hebron, cam o treime din locuitori aveau aceleaşi preferinţe ca şi mine, însă numărul lor
creştea, mai ales atunci când Iisus ne vorbea despre hrană. El spunea să mâncăm fructe din
pomi, plante ce cresc pe pământ, lapte şi miere. Maica Pământ ne oferă toată hrana cea
bună. Iisus spunea că mierea este creată de albine în cadrul unui ritual, ce se desfăşoară
într-un templu miniatural. Judecând după spusele sale, mierea de albine este cel mai
spiritual aliment de pe Pământ. Fiecare comunitatea avea mare grijă de stupi şi trata
albinele cu cel mai mare respect.

Joanna: Vorbind despre „fructele din pomi”, Iisus se referea şi la alte tipuri de nuci, de pildă alunele?
27
 Daniel: Desigur. De exemplu, la noi, în Hebron, creşteau două soiuri de astfel de fructe. Eu mâncam
cu mare plăcere migdale şi, deseori, le mulţumeam fraţilor-arbori pentru ajutor.

Din ceea ce ne povestise Daniel, ne-am putut da seama cât de diverşi erau esenienii; ei nu aveau un
regim alimentar fix sau etalon şi fiecare se hrănea după propria sa alegere.
Mărturiile documentare par să fie în favoarea cărnii şi a peştelui. Manuscrisele de la Marea Moartă
nu dau indicii despre interzicerea acestor alimente, dar Documentul de la Damasc conţine instrucţiuni pentru
prepararea peştelui, cu ocazia Sabatului. Aceste mărturii, se împacă destul de greu cu regimul vegetarian
integral.
Descoperirile arheologice de la Qumran au avut o mare contribuţie în a ne formula o idee despre
acest subiect. În 26 de depozite separate, din cadrul sitului arheologic, s-au descoperit oase de capră, oaie,
miel şi viţel, îngropate cu grijă, ceea ar putea însemna, fie că ele proveneau de la mese rituale, fie de la
sacrificii animale. Totuşi, mulţi scriitori din acea perioadă (inclusiv Josephus) au consemnat faptul că
esenienii nu făceau sacrificii animale, deci, în acest caz erau mult mai plauzibile mesele rituale.
Să revenim totuşi la şedinţa cu Daniel.

Joanna: Luând totul ca un întreg, se pare că viaţa în comunităţile eseniene era foarte echilibrată, nu-i
aşa?

Daniel: În multe feluri, aşa era. Pentru a trăi sănătos, trebuia păstrat echilibrul în toate. Un exemplu
ar fi mişcarea şi repausul. Existau mai multe feluri de exerciţii fizice, de la munca pe câmp
sau în grădină, până la dans.

Joanna: Exista vreun dans specific esenian?

Daniel: Desigur. Învăţătorii noştri ne vorbiseră despre dans, ca un factor de echilibru esenţial, mai
ales pentru cei cu intense aspiraţii spirituale. Existau dansuri lente, plăcute, dar şi unele
mai vioaie. Uneori, când în comunitatea noastră ne murea cineva drag, ne adunam cu toţii
şi dansam. Purtaţi de mişcare, într-un dans lent, noi ne gândeam la cel dispărut şi suportam
durerea mai uşor.

Comunităţile eseniene aveau o puternică tradiţie a dansului în grup, mai ales în şir şi nu este de
mirare că această tradiţie veche de sute de ani a continuat. Ecouri ale acestor vechi dansuri pot fi văzute în
chibuţurile evreieşti contemporane, unde cel care se bucură de cea mai mare audienţă este dansul în cerc.

8
Copiii esenieni

Întrucât comunităţile eseniene nu erau mănăstiri, ci un amalgam de familii şi persoane adulte,

necăsătorite (precum Daniel şi Suddi), ne întrebam cum se potriveau copiii în viaţa eseniană. Deoarece noi
cunoşteam interesul lui Daniel pentru astre, am început prin a-l întreba despre hărţile astrale.

Joanna: Există vreo hartă astrală pentru toţi copiii esenienii?

Daniel: Bineînţeles că da. Pentru a cunoaşte scopul venirii copiilor pe Pământ, calităţile lor şi
domeniile în care îşi vor desfăşura activitatea, este foarte important să ştim harta lor
astrală.

Joanna: Înţeleg că atunci când se naşte un copil, voi vă daţi foarte bine seama de modul în care el este
conectat la propriul Sine Divin, iar şi că toată pregătirea sa se face astfel încât el să-şi
păstreze deschiderea spre Lumină. Acest lucru este valabil pentru toţi copiii, ori doar pentru
cei excepţionali?

28
 Daniel: Nu, pentru toţi copiii! (Devenise chiar indignat.) În cazurile copiilor deosebiţi, ale căror
harţi astrale ne indică o misiune specială, este posibil ca pregătirea lor să fie mult mai
intensă. Noi lucrăm cu toţii copiii la fel, îi ajutăm să păstreze legătura cu Sinele Divin, cel
viu, ceea ce este de fapt esenţialul. Această legătură vitală poate slăbi foarte uşor, fie dacă
ei nu sunt educaţi corespunzător, fie dacă sunt expuşi mult prea devreme condiţiilor dificile,
datorate materiei dure a lumii în care trăiesc.
Momentul în care copilul este gata să vină pe Pământ poate fi asemănat cu cel în care
un spirit, metaforic spus, încearcă lumea cu degetul. El vrea să afle cum este viaţa şi
tatonează delicat locul, pentru a-şi da seama dacă este unul bun pentru a se întrupa acolo.
Noua fiinţă trebuie crescută cu multă blândeţe, fără să simtă emoţia sau teama. Locul în
care spiritul se întrupează trebuie să fie unul primitor, liniştit şi prietenos, unde să se pună
accent pe învăţătură şi frumuseţe. Înconjurat de frumos, copilul află că a intrat într-o lume,
în care se respectă spiritualitatea şi frumuseţea (pe care el le vede identice) la fel de mult ca
şi în lumea spirituală din care vine.
Copilul este spiritual, dar nu într-un sens religios. El este o fiinţă spirituală, care vede
şi simte frumuseţea şi armonia ca fiind unul şi acelaşi lucru. Acesta este motivul pentru care
copilul, în primii săi ani de viaţă, trebuie educat corespunzător, ca el să câştige încrederea,
vigoarea şi priceperea de a păşi mai departe şi să aibă un orizont deschis. Deseori, acest
lucru nu este înţeles şi copilul este atât de aspru tratat, încât, atunci când vine vremea ca el
să înveţe meditaţia, nu a mai rămas niciun pic din deschiderea sa iniţială. Această stare
poate fi totuşi redobândită, dar nu este deloc uşor, de aceea, în primii ani, este ideal ca
micuţul să fie crescut cu cea mai mare grijă şi blândeţe.
La un moment dat, copiii devin mai puternici şi mai bine ancoraţi în sine, dar în
primii lor şapte ani de viaţă, sufletul încă se mai află în procesul de coborâre şi de integrare
în noul sine. Dacă în această perioadă au loc tulburări, ele vor împiedica integrarea
sufletului în noul sine şi vor opri întregul proces. În jurul vârstei de şapte ani, sufletul
trebuie să fie bine fixat în noul sine. Noi urmărim să se realizeze o deplină integrare a
sufletului şi sinelui, lucru destul greu de înfăptuit. Pe Pământ, viaţa este plină de tulburări
de diverse feluri.

Explicaţia Joannei: Faptul că, timp de un an de zile, copiii mei au fost elevi la şcoala lui Stuart, m-a
făcut să găsesc această afirmaţie a lui Daniel, ca fiind foarte interesantă, deoarece ea se potriveşte foarte bine
cu ideile despre educaţia copiilor mici, promovate de Rudolf Steiner şi Maria Montessori.

Joanna: Există, probabil, unii copii care aleg să se nască în împrejurări dificile, fapt ce determină
integrarea sinelui lor să fie greu de realizat.

Daniel: Da, datorită vieţilor lor anterioare, unii au ales astfel de experienţe timpurii. Noi punem
mare accent pe acceptarea şi trăirea tuturor evenimentelor pe care ni le oferă viaţa. Există
un motiv pentru fiecare experienţă, iar respingerea sau negarea ei, ne face să nu o lăsăm să
ne pătrundă în totalitate. Este mult mai bine să acceptăm situaţia, să ne învăţăm lecţia şi să
ne eliberăm. Prin urmare, trebuie să ne acceptăm şi să ne iubim toate greutăţile, durerile şi
necazurile. Toate acestea reprezintă lecţiile, pe care noi înşine le-am ales pentru a învăţa,
deci trebuie să le iubim şi să le absorbim, cu alte cuvinte, să mâncăm tot fructul, ca mai
apoi, să ne putem continua drumul spre o altă zonă, mult mai luminoasă.
Cei care se răzvrătesc în faţa unei situaţii şi spun: „Acesta nu sunt eu, nu fac aşa
ceva, îmi resping această boală, problemă, nu le voi accepta niciodată!”, sunt cei care nu-şi
învaţă lecţiile. Ei au ales să-şi refuze trecutul. Toţi avem câte ceva dureros din trecut, dar
dacă ni-l acceptăm în totalitate, atunci putem experimenta ce ne-am ales. În trecut, am sădit
un pom, iar acum îi mâncăm fructele. Indiferent când a fost el plantat, în altă viaţă sau la
începutul acesteia, fructele sale trebuie mâncate, căci dacă nu o facem, suntem blocaţi în
acea energie şi nu avem libertateade a trece la următoarea noastră experienţă.

Joanna: Astfel de lucruri îi învăţaţi voi pe copii?

29
 Daniel: Da. Orice se întâmplă, se întâmplă dintr-un anumit motiv şi are o anumită cauză. Orice
experienţă este atrasă fie de ceva dintr-o viaţă trecută, fie din cea prezentă, sau, câteodată,
ea este un ajutor dat semenilor, care învaţă ceva anume, dar acest lucru se întâmplă mult
mai rar. Aşadar, noi acceptăm tot ce se ni se întâmplă şi recunoaştem că dificultatea va
dispărea dacă lăsăm problema să ne pătrundă, şi, în resemnarea noastră, chiar o iubim.
Dacă îi opunem rezistenţă, atunci îi dăm problemei noastre energia necesară pentru ca ea
să continue să existe.

Toate aceste se potrivesc foarte bine cu cel mai nou sistem de gândire. Există o zicală: „Toate
lucrurile la care te opui, stăruie cu îndârjire!” şi am descoperit că se întâmplă întocmai. Doream să aflu dacă
această atitudine conducea, în vreun fel, la neglijarea simptomelor fizice ale unei boli.

Joanna: Dacă un copil avea vreo boală, foloseaţi vreuna din metodele voastre de vindecare, ca de
exemplu, ierburi, unguente şi altele?

Daniel: Noi făceam tot ce ne stătea în putinţă. Când nu exista nicio ameliorare a bolii, ştiam că
boala era rodul trecutului şi fructul lui trebuia mâncat. Chiar dacă copilul trebuia moară,
noi îl iubeam până în ultima lui clipă, (Aici, vocea lui Daniel scăzu în intensitate, devenind
şoptită.) şi el murea în pace şi iubire Nu este mai bine aşa, decât să crezi că totul este o
întâmplare, într-un univers confuz? Noi nu credem într-un astfel de univers! Un univers plin
de întâmplări, ce se petrec la hazard, şi în care oamenii suferă fără niciun motiv, ar fi locul
cel mai chinuitor posibil. Ar fi creat oare, Dumnezeu, un astfel de univers, în care oamenii
să sufere fără nicio cauză? Noi nu credem în aşa ceva!

Joanna: Se poate presupune că, în comunităţile voastre, copiii erau conştienţi de la o vârstă fragedă
de unele lucruri pe care ei le ştiau din alte vieţi?

Daniel: Desigur. Uneori este posibil ca învăţătorul implicat în educaţia unuia astfel de copil să-i
atingă doar ochiul al treilea, şi el are o trăire, care-l face să înţeleagă cauza problemei
sale, care se află fie în viaţa actuală, fie într-una precedentă.

Joanna: Când un copil îşi aminteşte cauza, îl ajutaţi, sfătuindu-l?

Daniel: Da. Îi vom spune: „Din această cauză îţi este aşa de greu şi nu pentru că nu eşti un om bun,
sau că Dumnezeu te refuză, ori că tu te respingi pe tine însuţi. Nu, niciunul din aceste
lucruri nu este adevărat, motivul se află într-o viaţă trecută şi el este cauza. Acum, ai înţeles
cum s-a plantat pomul, şi-i vezi fructe, vezi întregul proces. În acest moment, tu poţi lucra
cu fructele, iubeşte-le în supunere şi treci dincolo de ele, iar ele atunci vor dispărea.”

Joanna: Se poate ca, uneori, copilul să-şi fi ales această încercare pentru că părinţii lui trebuie să
înveţe o anume lecţie?

Daniel: Da, câteodată, unele fiinţe evoluate vin pe Pământ cu grave probleme fizice şi ele le oferă
celor din jur experienţe, care, prin iubire, îi fac să-şi deschidă inima. Într-adevăr, aceste
situaţii sunt foarte rare. În majoritatea cazurilor, copilul îşi rezolvă problemele sale, care se
datorează vieţilor precedente.

Joanna: Când există câte o mamă, care nu are un astfel de nivel de înţelegere, poate fi ea sfătuită de
bătrânii înţelepţi?

Daniel: Da, în cadrul comunităţilor noastre, consilierea este un proces continuu. Oamenii îi caută pe
semenii lor cei mai respectaţi, pentru care au şi o mare simpatie, însă există şi unii dintre
noi, care au rolul chiar de sfătuitori.

Joanna: Când se naşte un copil şi i se cunoaşte harta astrală, li se explică părinţilor săi destinul lui?
30
 Daniel: Sigur că da. Fiecare copil aduce cu el o mică istorie proprie. Harta lui astrală face parte din
această istorie, la fel şi numele şi vibraţia lui. Noi credem că există un Înger al Numelui,
care cunoaşte ce nume şi-a ales sufletul. Îngerul Numelui îşi face simţită prezenţa, prin
intermediul mamei, iar dacă ea este sensibilă la sufletul nou-venit, va şti când se află în
legătură cu Îngerul numelui şi va recunoaşte numele copilului. Mama va simţi ceva
asemănător muzicii ce se naşte prin atingerea strunei potrivite, deoarece, recunoscând
energia sufletului nou-sosit, ea ştie că acel nume îi reflectă energia. Am putea spune că
numele este mai mult în sarcina mamei decât în cea a tatălui, dar există şi unele excepţii.
Într-un caz cu totul special, în care mama este o fiinţă foarte practică şi tatăl mistic, Îngerul
Numelui vine la tată, însă, în general, mama este cea care alege numele viitorului copil şi
tatăl doar îl acceptă, chiar dacă nu-şi poate explica cum de ea ştie că numele copilului este
cel corect.

Comentariul Joannei: Este foarte interesant cum Daniel confirmă atât de bine tot ce-am învăţat din
întâlnirile cu diverşi oameni, în care vorbeam despre vieţile lor anterioare. Eu nu m-am născut cu credinţa că
vieţile trecute există, dar când eram mică, îmi aminteam o parte din viaţa precedentă şi noaptea, aveam
coşmaruri legate de un lagăr de concentrare. Îmi era foarte frică şi am învăţat să-mi reprim trăirea, căci
familia mea nu a acceptat aşa ceva. Mulţi ani mai târziu, am putut să rememorez amintiri din alte vieţi şi am
învăţat despre reincarnare, chiar din propriile mele trăiri. Când eram chinuită de unele aspecte ale vieţilor
mele anterioare, îmi rugam sinele superior să mă sfătuiască. Cunoaşterea mea avea foarte multe în comun cu
povestirile lui Daniel; el redă, în felul său propriu, multe din lecţiile mele.
În problema educaţiei, Daniel se află pe aceeaşi lungime de undă cu mine. Eu simt că este foarte
important să creşti copiii în armonie şi cu blândeţe, mai ales atunci când ei sunt foarte mici. Am fost
încântată să-l aud cum descrie o metodă perfectă de educaţie, mai ales pentru primii lor ani de viaţă. Mulţi
ani de zile am lucrat cu copii foarte mici şi parcă am renăscut împreună cu ei. Acum ştiu, că deşi sunt mici,
ei sunt incredibil de sensibili. Într-o lume ideală, înainte de veni pe lume un copil, ca mai apoi să fie educat,
mi-ar plăcea să văd cum fiecare mamă şi viitor nou-născut trec printr-un proces de renaştere! Dacă s-ar fi
putut să renasc înainte de a lucra micuţii, ori înainte de a deveni mamă, cu siguranţă că aş fi fost mult mai
sensibilă, mai înţelegătoare şi mai bună cu ei.
Pe fiica mea cea mai mică am născut-o urmând procedeul holistic Leboyer. A fost ceva
nemaipomenit pentru toţi cei implicaţi, dar şi unul dintre cele mai mari importante lucruri din viaţa mea.
Când s-a născut, în loc să ţipe, ea a scos un murmur satisfăcut şi părea să privească de jur-împrejurul
camerei, iar când era bebeluş, era un copil foarte mulţumit şi fericit.
Dacă mamele şi-ar înţelege şi cunoaşte mai mult copiii, atunci ele ar fi mai fericite şi ar exista o mai
mare armonie. Am avut bucuria de a-mi creşte cele două fiice mai mici stând cu ele acasă. A fost minunat să
le văd cum se dezvoltă şi cum cercetează lumea, într-un mod firesc şi fără constrângeri. Creşterea copiilor
mei a constituit chiar pentru mine un anumit mod de educaţie.
Înţelepciunea esenienilor, raportată la copii, mă uimeşte. În toţi aceşti ani care s-au scurs, au existat
oameni care şi-au crescut şi educat copiii într-un mod foarte apropiat de metoda perfectă visată de mine. Am
fost eu, oare, esenian şi mi-am reamintit ceva din adâncul fiinţei mele?

9
John şi Roberta

Putem acum să analizăm şedinţele realizate cu John şi Roberta. Roberta este şaman, terapeut şi
practicantă Feng Shui, iar John este maestru Reiki şi terapeut, vechi şi bun prieten al Robertei; el mai
lucrează cu cristale şi cu energiile telurice. Deoarece am stabilit deja că John fusese esenian, numele său de
atunci fiind Luke, să trecem acum în revistă o şedinţă la care participaseră cei doi. Am început prin a-i
întreba cu ce se ocupau fiecare.

Roberta: Noi călătoream mai mult noaptea, ziua ne opream şi ne ascundeam în grote. În acest fel,
puteam străbate mari distanţe, în secret. Călătorind între comunităţi, sarcina mea
principală era să fiu curier; uneori mesajul pe care-l duceam era ascuns în interiorul unui

31
 băţ. Ceea ce făceam eu era ceva foarte secret, de aceea numele nu-mi era cunoscut. Era
chiar foarte bine. Când se vorbea despre mine, mi se spunea „Cel Tăcut”.

Referirea făcută la numele „Cel Tăcut” ne-a intrigat puţin. Întrucât esenienii erau foarte secreţi prin
natura lor, nu aveam nicio îndoială că mulţi dintre ei nu aveau un anumit nume. În acele vremuri, exista un
nume comun pe care ei îl purtau, hasha’im, ceea ce în ebraică însemna „cei tăcuţi”:

Luke: Eu eram vindecător, foloseam cristale şi curenţi de energie.

Joanna: În ce comunitate lucraţi?

Luke: Eu în Ein Gedi.

Roberta: Şi eu în Arad, lângă Masada.

Deoarece Luke lucrase cu cristale, l-am rugat să ne spună mai multe despre ele.

Luke: Învăţătura originală provenea de la membrii neamului Kaloo, era înmagazinată în cristale şi
apoi transferată pe înscrisuri. Noi eram instruiţi să citim informaţiile stocate în cristale,
folosindu-ne de cel de-al treilea ochi. Tot de la neamul Kaloo mai aveam nişte lămpi, care
erau realizate din cristale. Grotele în care ne întâlneam, uneori erau complet luminate prin
puterea cristalelor.

Era o informaţie interesantă, care părea să ne indice un sistem de iluminare, altul decât cel al lămpilor
electrice, despre care ni se mai vorbise.
Întrucât eram curioasă să aflu cât mai multe despre metoda de vindecare folosită de Luke, l-am
întrebat despre acest lucru.

Luke: Noi foloseam multe tipuri de tratament, inclusiv alifii puternice, dar şi foarte mirositoare.

Când auzi răspunsul lui Luke, Roberta începu să râdă. Ea spuse:

Roberta: „Îmi amintesc de alifiile mirositoare; odată, ele i-au curs lui Luke pe-o piatră de lângă
drum, iar toţi cei care treceau pe-acolo îşi iuţeau pasul şi se ţineau de nas!”

După ce şedinţa a luat sfârşit, am privit harta comunităţilor eseniene şi am văzut că Ein Gedi şi Arad
erau aşezări chiar apropiate, deci era foarte posibil ca Roberta, numită atunci„Cel Tăcut” şi Luke să se fi
cunoscut. De-a lungul anilor, în care am făcut şedinţe de regresie în timp, am constatat că oamenii care
făceau parte dintr-un anumit grup se reîncarnau împreună vieţi la rând, dar aveau roluri diferite. În viaţa
actuală, John şi Roberta sunt prieteni apropiaţi, aşa că legătura lor trecută nu mă mai miră deloc.
Am văzut că nici Hebron nu era prea departe de Ein Gedi, înseamnă că era posibil ca Daniel să-l fi
cunoscut pe Luke. Într-o şedinţă ulterioară, l-am întrebat pe Daniel despre Luke.

Daniel: A, tânărul Luke! Da, îl ştiu bine, era un om vesel, luminos, cu un zâmbet larg…Un discipol
foarte serios în ştiinţa vindecării, cu mari capacităţi. Deşi acest domeniu nu făcea parte din
zona mea de studiu, am aflat că Luke era foarte talentat. Da, avea un zâmbet larg şi râdea
din toată inima.

Joanna: Putea el să-i aline sau să-i vindece pe cei bolnavi?

Daniel: Da. El putea să vindece multă lume, chiar să-i înveselească pe cei în suferinţă, doar numai
prin simpla sa prezenţă. Era foarte bine, pentru că atunci când oamenii sunt bolnavi, adesea
se simt parcă apăsaţi de ceva. Luke era mai întotdeauna bine dispus.

Joanna: Ce metode folosea el, pentru a vindeca oamenii,?

32
 Daniel: O, multe…ierburi, alifii, cristale şi multe altele…

Joanna: Alifiile lui erau puternice şi mirositoare?

Daniel: (Chicotind.) Da, existau câteva combinaţii ciudate, iar unele miroseau chiar îngrozitor. Eu
cred că erau foarte eficiente, dar n-ai fi vrut să le miroşi! Noi obişnuiam să spunem:
„Atenţie! Dacă pui pe tine un strop din alifiile lui Luke, o săptămână întreagă miroşi a
capră!” (Râse.) Da, aceste unsori erau foarte puternice şi oamenii nu se speriau de mirosul
lor, câtă vreme ele îi făceau sănătoşi. Existau multe boli de piele şi ori de câte ori apărea o
astfel de problemă, oamenii se temeau să nu fie un început de lepră.

Acum, după ce-am stabilit că Daniel şi Luke se cunoscuseră, puteam să-l întreb şi pe Luke despre
Daniel.

Joanna: Îţi aduci aminte de un om mai în vârstă, pe nume Daniel Benezra?

Luke: Da, l-am cunoscut pe Daniel Benezra. Simt lacrimi de bucurie, când îi rostesc numele. Un om
sfânt, cu foarte mult har. Şedea mai ales în preajma comunităţilor şi nu ne însoţea în lungile
noastre călătorii. În comunitatea sa, lucra pământul şi avea grijă de grădini. Era un mare
iubitor de Dumnezeu, foarte angajat în a-l sluji. Un om important. Noi obişnuiam, din când în
când, să-l vizităm şi să-i povestim peripeţiile noastre şi el ne asculta cu mare interes. Lui îi
plăcea tare mult să stea acasă. Fiecare aveam altceva de făcut şi propriul nostru loc.
Niciodată o muncă nu era considerată mai însemnată decât alta, deoarece fiecare ştia că
sarcina lui era la fel de importantă ca şi cea a semenului său. Noi nu eram văzuţi ca mari
înţelepţi sau vindecători, astfel ca importanţa noastră să ne facă să ne umflăm în pene.

Joanna: Daniel a fost unul din învăţătorii voştri?

Luke: Da. El cunoştea o mulţime de lucruri de la vechile civilizaţii, ai căror urmaşi erau cunoscuţi
sub numele de Kaloo sau Koolas, care au venit cu multă vreme în urmă, pe meleagurile
noastre. Daniel ştia câte ceva din învăţătura lor, cum ar fi folosirea cristalelor în producerea
energiei şi creşterea plantelor, pentru că fusese implicat în astfel de activităţi. El mai ştia şi
cum se economiseşte şi se foloseşte în mod raţional apa. Lucrând împreună cu alţii şi folosind
cristalele, Daniel putea face plantele să crească, aproape chiar fără apă. Era un om foarte
deştept, dar şi foarte modest. Mulţi oameni văd modestia ca pe o slăbiciune, însă noi ştiam
bine că nu era aşa.

Am fost tare emoţionată să-l văd pe John în lacrimi, retrăind ca Luke, amintirea lui Daniel. Nu mai
fusese o surpriză pentru noi să aflăm că în această viaţă, John şi Stuart sunt foarte buni prieteni. Lui John îi
place să călătorească prin locuri îndepărtate, în timp ce Stuart preferă să rămână într-un singur loc şi să scrie.
Cu toate că lucrurile se schimbă cu trecerea timpului, am observat că unele trăsături de caracter şi
moduri de viaţă stăruie de-a lungul mai multor vieţi.
Ideea că Daniel lucrase cu plantele era una interesantă, cu atât mai mult cu cât el nu ne vorbise
niciodată despre aşa ceva. Totuşi, faptul că el se exprima, folosind cu plăcere, în figuri de stil, copacii, florile
şi fructele, mă ducea cu gândul că noi am fi putut ghici că el fusese implicat şi într-o astfel de zonă. Toate
aceste informaţii ne-au ajutat să-l vedem pe Daniel ca o persoană completă, echilibrată şi cu simţ practic şi
nu doar ca un simplu învăţător.
Cu toate acestea, şi Luke a avut o contribuţie importantă în obţinerea unor informaţii noi. Vorbindu-
ne despre comunităţi, la un moment dat, el ne-a spus: „Noi împărţeam totul între noi.” Într-o şedinţă
ulterioară, Daniel a dezvoltat subiectul.

Daniel: În comunităţi, noi împărţeam între noi totul: spaţiul, munca, cunoaşterea şi tot ce exista în
inima noastră, atunci când vorbeam despre chestiuni spirituale, ori despre trăirile noastre
interioare. Împărţeam şi hrana şi timpul. Existau mai multe nivele de împărtăşire.
33
 Deşi această atitudine era puţin înţeleasă de cei mai mulţi, noi o priveam ca pe un
proces spiritual, prin intermediul căruia se instalează echilibrul. Toţi aveam nevoi, dar şi
resurse; împărţind ceva între noi, cele două stări se echilibrau. Nu exista niciun calcul, bani
şi nici nu se socoteau costurile. Pentru noi, a împărţi ceva cu aproapele, reprezenta o
afirmare a Unităţii. Dintr-o perspectiva mai amplă, a Întregului, este ceva firesc ca omul să
dorească să împartă ce are cu semenii săi.
În acest fel, lumea materială se apropie de cea spirituală, apoi cele două se contopesc
într-o singură realitate. Numai prin intermediul inimii, aceste două lumi, cea a Spiritului şi
a materiei, se pot uni şi dau naştere acestei realităţi. Pentru noi, totul devine posibil, atunci
când Spiritul şi materia se contopesc prin energiile trezite în inima noastră.

Această concepţie se regăseşte şi în amintirile Gaurei Devi, discipol al lui Haidakhan Babaji:

„Babaji îi hrăneşte pe toţi cu o iubire imensă şi banii vin din donaţii. Este un schimb firesc…un mod
de viaţă, acolo unde oamenii împart totul între ei, fie bani, muncă, energie fizică sau spirituală.”
Gaura Devi, „Focul transformării: viaţa mea alături de Babaji”
(Nota 2, Lecturi suplimentare)

Ceea ce descrie Daniel aici este un proces al alchimiei spirituale, cu vaste implicaţii. El ne-a surprins
din nou, cu o idee fundamentală, pe care-a dezvoltat-o în zone total neaşteptate.

10
Călătoriile şi legăturile cu străinii

De aici încolo, vom putea face o comparaţie între Daniel şi Suddi Benzahmare, protagonistul cărţii
„Iisus şi esenienii”, de Dolores Cannon. În timp ce Suddi, propovăduitor al Legii ebraice, Tora, răspundea la
întrebări direct şi la obiect, Daniel arăta o mare înclinaţie spre digresiuni în zone subtile. El părea fascinat de
întrebări de genul „De ce?”, de mentalitatea şi înţelepciunea oamenilor, cu toate că, în lumina pregătirii sale,
care includea ciclurile astrale şi misterele, acest lucru era de neînţeles.
Acum putem înţelege de ce, în comparaţie cu Suddi, multe din răspunsurile sale erau mai ample. Atât
pregătirea avută, cât şi pasiunile sale, îl purtau într-un domeniu subtil, unde era mult mai greu să fie concis,
faţă de Suddi, care preda ceva bine stabilit, şi anume, Legea ebraică. Prin răspunsurile sale, Daniel lăsa
deseori impresia că bâjbâie, dar de fapt el sonda terenul pentru a vedea dacă fusese bine înţeles sau nu, şi el
se exprima cât mai clar posibil. Daniel se deosebea de Suddi, atât prin educaţie, cât şi prin modul său de a
privi lucrurile. El nu era deloc interesat de principiile rigide ale legii, ci de conceptele şi percepţiile care ar
putea-o modifica, dezvolta sau înlocui în timp. Lucrând cu astfel de lucruri subtile, el încerca, prin
răspunsurile sale, să fie corect şi precis. Cu toate acestea, uneori aveam impresia că parcă îşi prelungea
conştiinţa şi intuiţia mult mai mult decât susţinea el că-şi aminteşte.
Uneori, efortul lui de a ne răspunde la întrebări îl ducea în zone care-l forţau, dar în acelaşi timp îl şi
provocau. Aceste zone se aflau în afara teritoriului său obişnuit şi cunoscut, însă, în ciuda acestui fapt,
Daniel era mereu bucuros să le cerceteze. Aveam impresia că el era dotat cu o neobosită şi pătrunzătoare
inteligenţă, care cerceta neîncetat viaţa şi universul. De foarte multe ori, ne dădea parcă senzaţia că vorbea
mai mult pentru sine, decât pentru ceilalţi.
Dolores Cannon, în prefaţa cărţii sale „Iisus şi esenienii”, ne mărturiseşte că simţise ceva
asemănător, şi anume, cum esenienii o îndemnau parcă să scrie şi să scoată la lumină cunoaşterea lor,
tăinuită de mult prea mult timp.
Deşi Daniel ne povestise despre preocupările sale, el nu ne spusese nimic despre modul în care fusese
instruit, fapt ce m-a determinat să cercetez acest subiect.

Joanna: Pregătirea ta s-a întins pe o perioadă de mai mulţi ani?

Daniel: Da, pe mulţi ani. În domeniile mele de interes era foarte mult de învăţat. Câteodată chiar
simţeam că o singură viaţă este mult prea puţin pentru a îndeplini o astfel de sarcină. Existau
multe materiale importante de studiat, multe cugetări, reflecţii şi dezbateri cu maeştrii mei.

34
 Joanna: Pentru a te întâlni şi discuta cu maeştrii tăi, tu călătoreai în diverse locuri?

Daniel: Bineînţeles că da. Nu toţi maeştrii mei trăiau în Hebron şi nici chiar la Qumran. Am mers în
Alexandria şi Damasc, dar şi în alte locuri, toate aflate în zona ţărmului mării centrale, adică
în centrul zonei ocupate de noi. Mai departe, mergeau doar câţiva esenieni curajoşi, printre
care şi prietenul meu Joseph. Ei călătoreau înspre vest, spre ocean, şi în sus, către Britania,
pentru a vizita minele de cositor din acele locuri. Eu nu trebuia să merg prea departe, pentru
că cercetările mele erau centrate pe meleagurile noastre şi pe ţinutul dimprejurul mării
centrale.

Joanna: Când mergeai prin ţară, vorbeai mult cu cei cu care te întâlneai pe drum?

Daniel: Eu vorbeam cât mai puţin, adică spuneam doar nimicuri, care nu însemnau mare lucru.
Joseph, însă, ridicase vorba goală la nivel de artă; el putea vorbi multe cu străinii, fără însă
să dezvăluie ceva despre propria-i persoană şi părea tot timpul sincer şi deschis. Într-adevăr,
aceasta era o calitate foarte utilă.
Încă din pruncie, noi toţi am fost învăţaţi să fim foarte precauţi atunci când stăteam
de vorbă cu vreun necunoscut. Ca păzitori ai unei importante cunoaşteri, ştiam că existau
mulţi oameni care aspirau la ea, însă, dacă ar fi avut-o, ar fi folosit-o în mod greşit. Am fi
vrut să fim prieteni cu toată lumea, sigur că acest lucru ne-ar fi oglindit foarte bine
idealurile, dar ne dădeam seama că cei mai mulţi erau guvernaţi de întuneric şi de minciună.
Fiii întunericului erau foarte interesaţi de putere şi lăcomie, şi nu de binele omenirii. Ştiam
că în lume exista mult egoism, de aceea atitudinea noastră era una rezervată. Aşteptam ca
străinii să ne dovedească mai întâi buna lor credinţă, ca mai apoi să le vorbim deschis.
Făceam acest lucru, nu pentru că eram egoişti cu învăţăturile noastre, ci pentru că ştiam ce
responsabilităţi implică ele, iar noi nu doream să vedem cum unele persoane nedemne le
folosesc greşit.
Cu toate acestea, noi stăteam de vorbă cu cei care ne vizitau comunităţile şi care
fuseseră trimişi de la un prieten la altul, însă ei îşi demonstraseră, în prealabil, onestitatea
prin propriile vibraţii şi prin aură. Cea care ne vorbea era fiinţa lor adevărată. Acolo unde
exista corectitudine şi onorabilitate, nu era nevoie de cuvinte, căci aceste calităţi vorbeau de
la sine. Ospitalitatea noastră a fost oferită multor învăţători ce veneau să ne vadă, iar
câteodată, şi unor înţelepţi ai altor tradiţii, dar totul se făcea în tăcere şi fără valuri.
Majoritatea locuitorilor comunităţilor noastre nici nu aflau despre aceste vizite, ceea ce era
foarte bine.

Joanna: Când esenienii mergeaţi prin alte locuri, cum vă recunoşteaţi acolo, confraţii?

Daniel: Depindea de capacităţile fiecăruia. Pentru cei care puteau vedea aura, era ceva foarte
simplu; culorile ei se îmbinau armonios şi uneori, se vedea şi binecuvântarea lui Dumnezeu,
ca o bandă aurie în partea ei superioară.

Explicaţia lui Stuart: Această remarcă a lui Daniel era interesantă. Îmi amintesc că la un moment dat,
am purtat o discuţie cu conducătorul unui ordinului esoteric din vest, care-mi spunea că aura celor iniţiaţi
prezintă o bandă aurie în partea de sus.

Daniel: Mai există şi un mod de a te acorda pentru a fi în rezonanţă cu inima. Unii nu pot vedea
aura, însă sunt foarte sensibili şi pot recurge la acest tip de rezonanţă.

În timpul unei şedinţe, realizate simultan cu Daniel şi Joseph, am avut şansa să revin la această
chestiune.

Joseph: Eu pot să-i identific pe esenieni, prin intermediul aurei şi a vibraţiilor lor.

35
 Daniel: Chiar dacă pe drum întâlneam un esenian, noi nu vorbeam prea mult cu el, pentru că
niciodată nu ştiam cine ne mai putea auzi, chiar fără voie. Existau mulţi oameni, care, pentru
a intra în graţiile fariseilor, le puteau spune tot ce-au auzit.

Joseph: Dar noi aveam şi reţeaua noastră de informaţii…

Daniel: Da, ea era concentrată mai ales în comunităţi, unde puteai vorbi mult mai liber.

Joseph: Niciodată nu vorbeai foarte mult cu cineva din afara reţelei.

Daniel: Vorbeam foarte puţin despre noi înşine şi despre convingerile noastre, doar în rândul
prietenilor din comunitate şi poate în vreo casă mai ferită, ce se găsea în calea noastră. Când
ne aflam pe drum, chiar dacă recunoşteam ce fel de om era necunoscutul cu care ne
întâlneam, nu spuneam prea multe. Pentru mine, era câteodată greu, dar pentru tine, Joseph,
era mereu, mult mai uşor. Tu erai întotdeauna un om tăcut, nu-i aşa?

Joseph: Hmm…(Chicoti.)

Iată, cum din nou ieşea la iveală prietenia lor, prin naturaleţe şi umor. Într-o altă şedinţă, realizată
doar cu Daniel, l-am putut întreba dacă îşi amintea vreo întâmplare hazlie, petrecută împreună cu Joseph.

Daniel: Da. Joseph mă asemăna de multe ori cu Daniel, cel din grota leilor. Când mergeam prin
oraşe, intram în sinagogi şi acolo îi ascultam pe evreii tradiţionalişti, dar pentru a nu le
atrage atenţia asupra mea, nu vorbeam nimic. Mă aşezam jos şi ascultam cum mormăiau leii
întunericului. Printre tinerii ce învăţau în sinagogi, câteodată existau şi unii cu mintea
deschisă, însă bătrânii erau mult prea prinşi în datina lor. Pentru mine era ceva trist să văd
cum adevărul nu-şi făcea drum spre mintea şi inima lor, însă ei singuri îşi aleseseră calea.
Noi acceptam dreptul fiecăruia de a-şi urma propriul drum spre adevăr, indiferent cât era el
de întortocheat. Prin urmare, de câte ori Joseph venea în vizită la mine, mă întreba dacă leii
tot mai mormăiau. (El chicoti din nou).

Profunzimea prieteniei celor doi esenieni era ceva foarte vizibil. Între ei, exista o mare încredere şi se
înţelegeau tare uşor. Toate acestea mă făceau să-l văd pe Joseph ca pe un om adevărat. Informaţiile despre
el, pe care le dă Biblia, nu sunt prea satisfăcătoare. Din cele spuse aici, reiese că Joseph avea o personalitate
complexă, era prudent şi tăcut, dar şi un om luminos şi plin de umor. Pe parcursul unei şedinţe ulterioare,
avute numai cu el, l-am întrebat despre prietenia sa cu Daniel.

Joseph: Da, ne cunoşteam de foarte multă vreme. Câteodată, eu eram puţin cam obraznic, poate şi
pentru faptul că amândoi ştiam că el lua totul mult prea în serios. Poate pentru că era mai
bătrân, nimeni din sânul comunităţii sale nu putea glumi cu el. Prin vorbele sale de duh,
Daniel mă ajuta să rămân cu picioarele pe pământ, ceea ce era foarte bine. Trebuia să fim
atenţi atunci când circulam prin lume, însă când eram numai noi doi, puteam să bem şi un
pic de vin, să ne relaxăm şi să glumim. Aşteptam cu mare nerăbdare acele clipe, pentru că
de-a lungul călătoriilor mele, simţeam greutatea tăcerii şi a responsabilităţii şi ele mă
acopereau ca o mantie grea.

Era clar că responsabilitatea sa îl împovăra mult pe Joseph, şi chiar în comunicările făcute cu noi, el
era mult mai prevăzător decât pe Daniel. Joseph luase foarte în serios „povara tăcerii”. Acest lucru ni-l
confirmase şi Daniel, la un moment dat, spunându-ne: „Prietenul meu, Joseph, este un om cu multe secrete.”
Pentru a trece în revistă drumurile făcute de esenieni, l-am întrebat pe Daniel, dacă el sau Joseph s-au
bucurat vreodată, măcar în parte, de călătoriilor lor.

Daniel: Joseph îmi povestea că-i plăceau mult călătoriile pe mare, când simţea uşoara adiere a
brizei şi vasul se unduia pe marea liniştită. Eu nu eram un marinar aşa de iscusit ca el, aşa
că mergeam mai mult pe uscat. Pentru mine, cele mai dragi clipe erau cele petrecute în
36
 nopţile liniştite, sub cerul liber. Câteodată, când cerul era senin şi stelele străluceau, parcă
simţeam cum le atingeam cu mâna...Şi atunci, lumea de zi cu zi şi Infinitul păreau să se
contopească şi ele deveneau unul.

11
Abilităţi şi puteri

Ne făcusem deja o imagine despre capacităţile esenienilor, iar acum eram curioşi să ştim mai multe.
Din fericire, şedinţele realizate în zona dintre vieţi ne oferiseră şansa să ne continuăm cercetările. Daniel ne-
a uimit din nou. Ne aşteptam ca el să facă o scurtă prezentare a unor diverse tipuri de abilităţi, însă am primit
o clasificare sistematică a puterilor cu care erau înzestraţi unii esenieni. Daniel a trecut repede în revistă
acest subiect şi ne-a dat impresia că folosea stilul său obişnuit de predare din faţa elevilor săi. Mai întâi, a
făcut o prezentare generală, iar apoi a descris fiecare abilitate şi cum se potrivea ea întregului reprezentat de
comunitate.

Daniel: Abilităţile pot fi analizate şi percepute în diferite feluri. Există deprinderi speciale în:
 vindecarea bolilor
 predarea învăţăturilor
 cercetarea scrierilor străvechi
 realizarea călătoriilor
 apărare

Toate capacităţile speciale se pot clasifica şi în funcţie de tipul fiinţelor cu care se

interacţionează:
 fiinţe umane
 fiinţe angelice
 fiinţe astrale

În funcţie de domeniul de interes, acestea pot face parte din:

 zona conştiinţei
 zona energiei

De asemenea, abilităţile deosebite se mai pot concentra pe:

 cifre
 sunete
 căldură
 lumină
 culoare

Cu alte cuvinte, capacităţile speciale depind de gama de vibraţii. Abilităţile din zona energiei
se pot clasifica în funcţie de tipul ei, care poate fi:
 energie telurică,
 energie solară
 energie astrală

Toate aceste categorii necesită capacităţi diferite. Membrii neamului Kaloo ne-au învăţat
foarte multe despre folosirea energiilor.

Unele capacităţi sunt foarte complexe şi subtile. De exemplu, pentru cele referitoare la
călătorii, există o metodă de străbatere rapidă a distanţelor, prin sporirea luminozităţii
corpului fizic, astfel încât se pot face salturi înainte, atingându-se pământul doar ici şi colo.
Mai există o posibilitate de a parcurge repede distanţele, prin folosirea unor intrări, care
permit accesul în altă dimensiune sau nivel. Această metodă solicită iscusinţă în identificarea
37
 intrărilor, cunoaşterea şi folosirea cheilor de acces. Toate intrările într-un alt nivel au nevoie
de chei, care nu sunt unele fizice; în mod obişnuit, ele reprezintă un procedeu de deschidere,
care permite accesul acolo. Prin urmare, există mai multe tipuri de puteri implicate în
folosirea intrărilor în altă dimensiune, porţi folosite din plin de strămoşi, dar mult mai puţin
în zilele mele, când erau din ce în ce mai rare.

Comentariul lui Daniel, privitor la trecerea prin porţile speciale, fusese deosebit de interesant. El ne
lăsase impresia că erau folosite vârtejurile naturale de energie, care au existat dintotdeauna pe planeta
noastră. Aceste porţi de trecere într-o altă dimensiune, se pare că au fost folosite pentru călătorii la mari
distanţe, încă din vremurile străvechi. Era pentru prima dată, când, într-un context esenian, se făcea referire
la astfel de porţi de acces.

Joanna: Cum alegeau esenienii abilităţile ce urmau să fie predate semenilor lor?

Daniel: În general, scopul nostru era să-i învăţăm pe ceilalţi doar ce le va fi de folos în viaţa de zi cu
zi. Analizam harta lor astrală, pentru a vedea în ce zonă ei aveau unele disponibilităţi,
adică domeniul în care şi-au dezvoltat deprinderile în vieţile lor anterioare, astfel încât să le
folosească în prezent. Nu toţi esenienii erau instruiţi complet, dar toţi primeau noţiunile de
bază. De exemplu, ei erau învăţaţi cum să lucreze cu energiile la diferite nivele, ce abilităţi
de acordare, meditaţie şi de comunicare să folosească. Ceea ce era cu totul special, se
preda numai atunci când era cu adevărat relevant.
Eu, de exemplu, am fost învăţat cum să-mi proiectez conştiinţa în trecut şi în viitor,
dar acest lucru s-a întâmplat datorită domeniilor mele principale de activitate. Acestea
erau: a) istoria eseniană şi modul în care neamul Kaloo a întemeiat Frăţia Eseniană; b)
ştiinţa astrelor şi impactul lor asupra conştiinţei şi vieţii oamenilor, inclusiv ciclurile
astrale; c) misterele.
Toate cele trei domenii mă preocupau. Dacă studiai numai unul dintre ele, nu era
nevoie să-ţi proiectezi conştiinţa în trecut sau în viitor, însă dacă erai implicat în toate trei,
acest lucru devenea o cerinţă obligatorie, fără de care ai fost foarte limitat. Unii dintre noi
studiau doar hărţile astrale şi nu aveau nevoie să circule în timp, dar cei care se ocupau, ca
şi mine, de marile cicluri cosmice şi de influenţa lor asupra umanităţii, erau cei mai
interesaţi să meargă fie în trecut, să vadă rădăcinile condiţiei umane, fie în viitor, să vadă
ce impact vor avea asupra omenirii, diverse influenţe.
Prin urmare, formarea noastră era una flexibilă şi ea ţinea seama de nevoile
individului şi se adapta lui. Abilităţile le primeam numai atunci când ele se cereau. Selecţia
era foarte riguroasă şi nu toţi deveneam înzestraţi cu toate calităţile. Pentru a căpăta cele
mai înalte capacităţi, eram instruiţi într-un singur loc, doar de unul sau doi maeştri. Spre
sfârşitul vieţii mele, am început să observ că existau goluri în pregătirea unor capacităţi
rare, căci maeştrii în acest domeniu, plecaseră din rândul celor vii, fără să mai fie vreodată
înlocuiţi cu alţii.

Partea în care Daniel ne povestea despre proiectarea conştiinţei în trecut sau în viitor, mă făcuse să
ciulesc bine urechile. Nu-mi puteam aminti de cineva care să fi scris sau vorbit vreodată despre acest subiect.
Dacă puteam să-l fac pe Daniel să-şi proiecteze conştiinţa în viitor, poate ar fi fost posibil să aflăm cum va fi
fost văzut creştinismul din perspectiva eseniană. Am încercat să-mi opresc mintea, (specifică celor născuţi în
zodia Gemeni, ca mine, şi care parcă au două minţi şi nu una!) care galopa de zor şi s-o aduc înapoi,
punându-i lui Daniel o nouă întrebare despre capacităţile extraordinare ale esenienilor.

Joanna: Ne poţi spune mai multe despre capacităţile vindecătoare ale esenienilor?

Daniel: Noi vedem vindecarea pe mai multe nivele. Existau, desigur, metode bine stabilite, multe
foloseau ierburi, pomezi, argilă, cristale, însă la nivelul cel mai înalt, noi consideram
vindecarea ca reacordarea individului la frecvenţa sa de bază. În cele mai multe cazuri,
boala este rezultatul unui dezacord ce apare în interiorul fiinţei celui bolnav; omul este
aidoma unui instrument muzical ce trebuie reacordat din când în când. Dacă vindecătorul
38
 poate lucra cu îngerii, ei îl pot ajuta în realizarea acestui nou acordaj. Apoi, omul poate
rezona din nou complet la frecvenţa sa de bază şi nivelul său fizic începe să se
restabilească, iar vindecarea devine mai uşoară. Ca parte a procedeului de vindecare, noi îi
învăţăm pe semeni cum să-şi recunoască frecvenţa de bază. Atunci când oamenii bolnavi
ştiu foarte bine cum vibrează această frecvenţă fundamentală, ei intră cu ea în rezonanţă şi
devin participanţi activi la propria lor vindecare.

Joanna: Eu cred că mulţi esenieni aveau mari puteri vindecătoare. Cei foarte evoluaţi foloseau şi alte
metode de vindecare?

Daniel: Da, pentru că aveau suflete foarte puternice şi curate. Ei puteau vindeca, folosind o cale
mult mai directă şi intensă, dar nu puteau întotdeauna să vindece toate bolile. Mai întâi, ei
realizau acordajul fiinţei lăuntrice a celui bolnav. Dacă descopereau că acesta nu era
pregătit să-şi înveţe lecţia şi să se elibereze de trecut, atunci el era lăsat în pace. Înainte de
a începe procesul de însănătoşire, vindecătorii evoluaţi intrau în rezonanţă cu sufletul celui
în cauză, iar dacă acesta spunea: „Nu, aici mai există ceva de învăţat! Pentru acest om, nu
este cel mai bine să fie însănătoşit acum!”, atunci vindecătorul îi respecta întotdeauna
alegerea. Sufletul este cel responsabil pentru învăţătura spirituală a omului, şi întregul
proces de lecuire are loc cu consimţământul său. Numai sufletul cunoaşte ce este cel mai
bine pentru om, iar acest bine trebuie să aibă întotdeauna prioritate în faţa actului fizic de
însănătoşire.

Joanna: Da. Am înţeles că vindecătorii evoluaţi, înainte să treacă la treabă, trebuie să ceară mai întâi
sfatul sufletului celui bolnav. Presupunând că sufletul este de acord cu vindecarea, cum
acţionează ei mai departe?

Daniel: Vindecătorul reţine în minte imaginea omului ca fiinţă perfectă, încadrată în întregime în
modelul divin. Indiferent de boală, acest model rămâne întotdeauna perfect, iar
vindecătorul confirmă această perfecţiune. După aceea, vindecătorul invocă puterea
Spiritului să circule prin model şi să-l conecteze cu proiecţia lui, care este însuşi corpul
fizic. Vindecătorii evoluaţi sunt în stare să facă acest lucru eficient, pentru că ei au înlăturat
toate piedicile dinăuntrul lor şi au devenit canale perfecte pentru manifestarea acestei
puteri. Când Spiritul acţionează pentru a-şi dovedi perfecţiunea, toate celelalte lucruri din
univers se dau la o parte. Pur şi simplu, boala, oricare ar fi ea, se lasă pradă acestei puteri.
Modelul perfect, ocupat de această putere şi corpul fizic, devin unul şi acelaşi, iar omul este
vindecat, uneori chiar imediat. Acest proces nu este o vindecare propriu-zisă, ci are mai
degrabă loc restabilirea Unităţii, exprimarea aceleiaşi perfecţiuni, atât la nivel fizic, cât şi
la nivele superioare.

Explicaţia Joannei: Această expunere a metodelor avansate de vindecare, pe care le foloseau

esenienii, a fost pentru noi un adevărat dar, dar şi un alt exemplu al capacităţii lui Daniel de a fi deschis la
întrebările noastre. Răspunsurile sale au dovedit o vie profunzime. Nu ştim dacă Iisus a folosit această
tehnică, dar această fascinantă posibilitate poate exista. Povestirea lui Daniel m-a emoţionat, poate şi datorită
faptului că şi eu sunt terapeut. Cu greu am putut să duc mai departe şedinţa şi de aceea, i-am pus o întrebare
cu caracter general.

Joanna: Mulţumesc, Daniel, că ai împărtăşit cu noi toate aceste cunoştinţe. Acum, ne poţi spune ceva
despre alte capacităţi speciale ale esenienilor?

Daniel: Existau multe astfel de capacităţi, dar eu voi menţiona doar câteva dintre ele. De exemplu,
exista vederea interioară şi a aurei. Nu toţi cei care-şi dezvoltaseră vederea interioară
puteau vedea şi aura, căci această calitate este o prelungire a celei dintâi. Mai existau:
auzul interior, aptitudinea de a citi înregistrările cosmice, capacitatea de acordare la
înaltele fiinţe angelice, astrale şi la energiile pe care ele le concentrau. Apoi, exista şi
puterea de a lucra cu energiile telurice, prin folosirea cristalelor şi a ritualurilor sacre.
39
 Acestea sunt doar câteva din capacităţile speciale pe care le deţineau unii esenieni. Neamul
Kaloo posedase mult mai multe aptitudini, dar în ciuda efortului făcut, cunoaşterea şi
practicarea unor capacităţi speciale era pe cale de dispariţie. Nici cei mai mari maeştri
esenieni nu se mai puteau ridica la înălţimea neamului Kaloo.
Am văzut toate acestea ca pe un firesc mers înainte. Unele abilităţi se perfecţionau în
fiecare perioadă sau ciclu, dar când ciclul se încheia, ele intrau în declin. Poate că ele mai
erau exersate de Marii Înţelepţi, eu nu cred că s-au pierdut cu desăvârşire, dar uzul obişnuit
a dispărut din memoria şi din experienţa oamenilor. Toate acestea s-au petrecut cu mult mai
înainte, dar se văd semne că se întâmplă din nou. De exemplu, în Străvechiul Ţinut vestic,
membrii neamului Kaloo se perfecţionaseră în lucrul cu cristale. Indiferent ce capacităţi
speciale aveam noi, ele erau doar o parte din cele multe care se practicau pe atunci. Nu mă
plâng de faptul că vechile aptitudini au dispărut, pentru că ele sunt încă vii pentru Sufletele
Maestre, Marii Învăţători şi Înţelepţi ai umanităţii. Dacă pentru scurt timp, oamenii le-au
pierdut, înseamnă că aşa a fost să fie în firea lucrurilor.
Dacă vorbim însă despre capacităţile practicate pe vremea mea, multe dintre ele le
cunoşteam doar în linii mari şi nu puteam să le pătrund prea bine. Pentru a cunoaşte
proporţiile reale ale vreunei calităţi speciale, ea trebuia exersată la un nivel foarte ridicat.
Începătorii şi intermediarii nu-i puteau vedea adevărata dimensiune. Numai cine o exersa
ani la rând, folosind-o la cel mai înalt nivel, era capabil să-i determine limitele. Am putea
spune că fiecare putere avea o anumită limitare; numai înţelepţii care-o foloseau îi
cunoşteau graniţele, şi în interiorul lor, ei lucrau mereu în armonie, fără să încerce
vreodată să exagereze în vreun fel.
Nouă ni se vorbea despre avantajele şi dezavantajele fiecărei puteri. Unele cereau
multă energie sau mult de lucru în afara corpului fizic, altele solicitau corpurile eteric,
emoţional şi mental. Pentru folosirea fiecărei puteri, se plătea un preţ, iar nouă ne era
foarte clar care era acesta. Noi puteam lucra numai în interiorul propriilor noastre limite,
fără ca, din ignoranţă, să abuzăm de noi înşine

Joanna: Preţul puterii era cumva fragilitatea corpului tău eteric?

Daniel: Da. Pentru a-ţi extinde conştiinţa în afara timpului, trebuia să te subţiezi ca un fir. Eu am
fost bucuros să plătesc acest preţ şi să-mi fac munca. Cu toţii ştiam că fiecare muncă costă.
Pe măsură ce progresam, la nivel eteric eu deveneam mai fragil, iar aceasta era o
problemă.

Joanna: Şi ai purtat cu tine această problemă de-a lungul mai multor vieţi?

Daniel: Da.

Joanna: Sunetul se folosea în mai multe feluri?

Daniel: Da, în apărare, după cum am mai spus, dar şi în echilibrarea şi susţinerea energiilor din
interiorul corpului, în incantaţii, rugăciuni şi invocaţii. Sunetul se folosea în multe feluri.

În Capitolul 15 se va discuta despre cum se folosea sunetul pentru apărarea comunităţilor.

Joanna: Ce fel de pregătire avea Joseph? Era una diferită de a ta?

Daniel: Joseph avea o pregătire generală, deoarece el trebuia să ştie câte puţin din toate. Era foarte
centrat pe ceea ce-i era de folos, aici, jos, pe Pământ, pe când, spunea el, eu puteam să
evadez mai uşor în cosmos. (Chicoti el.) El avea o responsabilitate mult mai mare decât
mine şi cred că pregătirea lui era mai deschisă şi concretă.

40
 PARTEA A IV-A

CUNOAŞTEREA ŞI CREDINŢA ESENIANĂ

„Esenienii sunt remarcabili pentru credinţa lor, sunt slujitorii păcii…Ei fac mari eforturi să cerceteze
scrierile străvechi şi să selecteze ce este cel mai important pentru sufletul şi corpul lor.”
Josephus

12
Cercetarea cunoaşterii eseniene

Pentru a-mi satisface dorinţa de a afla cât mai multe despre învăţătura eseniană, primul pas l-am făcut
prin a-l întreba pe Daniel despre armonie, deoarece ştiam bine cât de importantă era ea în cunoaştere.

Daniel: Pentru noi, armonia are mai multe faţete, dar cea mai importantă este armonia cu Tatăl
Ceresc şi cu Maica Pământ. Cu alte cuvinte, noi vedem armonia ca Legea centrală a
universului, susţinută de toată celelalte legi. Deci, în sistemul nostru, armonia este unul din
elementele-cheie, alături de adevăr, pace şi iubire necondiţionată. Armonia, adevărul, pacea
şi iubirea necondiţionată sunt cei patru mari piloni ai casei noastre, fără de care, ea nu ar
mai rămâne în picioare.

De fapt, Daniel spusese „iubire curată, fără nicio urmă de egoism”, însă noi am tradus aici (şi în tot
cuprinsul cărţii) ca iubire necondiţionată, folosind astfel o sintagmă echivalentă, mult mai potrivită zilelor
noastre.

Joanna: Tu pari să fii un iubitor al păcii, un om cu multă răbdare cu cei din jur. Cum dobândeşti
această îngăduinţă?

Daniel: Noi înţelegem că există un moment potrivit pentru fiecare lucru, şi că Dumnezeu îl cunoaşte.
El ni-l va dărui doar atunci când suntem gata să-l primim, indiferent dacă este vorba despre
talent, experienţă sau înţelepciune. Prin urmare, acest lucru ne dă răbdare, pentru că noi
ştim că singurul responsabil de ce se petrece în viaţa noastră este Dumnezeu. Tot ce avem noi
de făcut este să avem încredere şi să mergem înainte, trăindu-ne fiecare zi. Şi dacă inimile
noastre sunt deschise şi progresăm în iubire, atunci, pentru noi, întotdeauna este momentul
potrivit.
Deci, să păşim cu încredere mai departe, să acceptăm tot ce ni se întâmplă, chiar
dacă nu înţelegem, ca un dar al lui Dumnezeu. Deşi acceptăm totul, noi încercăm, clipă de
clipă, să alegem calea cea mai bună. Pentru a vedea ce să facem ca efectul acţiunilor noastre
să fie cel mai bun, conducând astfel şi la ridicarea noastră pe nivele spirituale superioare,
noi intrăm în rezonanţă cu inimile noastre. Năzuim spre acele înălţimi spirituale, tindem spre
Lumină, pentru că noi credem cu tărie, că suntem Copiii Luminii.

Joanna: Câteodată, te referi la prietenul tău Joseph ca la un rabin. Cum ne poţi explica acest lucru?

Daniel: Da, cuvântul „rabin” înseamnă mai exact „învăţător”. Eu cred că Joseph îi învaţă pe
ceilalţi, chiar numai prin simpla sa prezenţă. El emană linişte şi sinceritate, astfel că-i simţi
înţelepciunea lăuntrică ca ceva ce există dincolo de cuvinte. Esenienii au ştiut dintotdeauna
că se face mult prea mare caz de cuvinte, şi că ceea ce se petrece în inimă este mult mai
însemnat decât toate ideile din minte. Am putea spune că, întâietatea cea mai mare o are
ceea ce simţim cu inima noastră.
Ceea ce se petrece în inima noastră este cheia ce ne deschide calea spirituală şi ne
arată cum să ne îndreptăm spre Lumină. Inima reţine esenţa lucrurilor, iar noi, esenienii,
suntem interesaţi mai mult de esenţă, decât de forma exterioară. Am descoperit că, ceea ce-i
face pe oamenii să meargă cu adevărat înainte, este energia simţită în inimă şi nu cuvintele

41
 sau ideile, care circulă prin minte. Mintea ar putea încerca să te convingă că ideile constituie
întreaga substanţa adevărată, dar acest lucru este o minciună.

Joanna: Dacă încerci, totuşi, să-i înveţi pe oameni ceva, trebuie să foloseşti unele cuvinte, o poveste
sau ceva de care să te agăţi.

Daniel: Da, este adevărat, însă noi încercăm să trecem dincolo de vorbe, să transmitem esenţa, care
este natura fundamentală a lucrurilor. Prin intermediul învăţăturilor preluate de la neamul
Kaloo, dar şi de la alţii, noi cunoaştem natura universului şi ştim că el este o reţea a
conştiinţei, bazată pe armonie şi susţinută prin iubire. Este la fel ca o stâncă uriaşă, care
pivotează într-un singur punct. Dacă încerci s-o împingi în orice altă direcţie, ea revine din
nou la centru, pentru a restabili echilibru şi armonia. La fel se întâmplă şi cu universul,
conştiinţa îi este inteligenţa, iar iubirea este energia lui. Universul este susţinut prin iubire,
printr-un uriaş ocean de iubire cosmică, necondiţionată.

Joanna: Întotdeauna am simţit că iubirea, armonia, echilibrul şi unitatea sunt învăţăturile cele mai
importante.

Daniel: Da, şi ce este mai important, decât să-i înveţi pe tineri despre aşa ceva? Dacă copiii tăi sunt
complet neştiutori, în orice altă privinţă, însă ei cunosc toate aceste lucruri şi le folosesc
pentru a-şi călăuzi viaţa, atunci vor trăi bine, ca oameni adevăraţi şi vor fi fericiţi. Dar dacă
ei au tot felul de alte cunoştinţe lumeşti, însă sunt ignoranţi în această privinţă, vor face în
viaţă greşeli, vor pricinui suferinţă şi altora, dar şi lor înşişi.
Învăţăturile noastre ne dau un echilibru, o completitudine ce altora le lipseşte. De
exemplu, un rabin dintr-o sinagogă poate avea cea mai strălucitoare minte posibilă şi poate
fi foarte energic în propovăduirea legii, dar la nivel emoţional, el poate fi foarte firav,
întocmai ca un copil. În comparaţie cu ceilalţi, noi ne aflăm în echilibru şi formăm un întreg
la mai multe nivele. Prin intermediul acordajelor pe care le facem zi de zi, şi prin viaţa trăită
în interiorul acestor energii, ne armonizăm fiinţa cu mai marele întreg, pe care-l formăm cu
toţii.
Fiecare fiinţă umană este o reprezentare redusă a universului, forţele sale curg şi
rezonează înăuntrul corpurilor şi minţilor noastre. Punându-ne la unison cu aceste forţe şi
devenind conştienţi de ele, fiecare din noi îşi integrează în univers fiinţa şi face mereu să
existe o cât mai mare apropiere între Spirit şi materie. Când universul şi fiinţa umană sunt pe
deplin contopite, noi devenim Trăirea Adevărului, întruchiparea completitudinii, armoniei,
păcii şi Luminii.

Joanna: Este foarte important ca aceste informaţii să fie transmise din generaţie în generaţie şi ca ele
să nu se piardă.

Daniel: Desigur, însă cunoaşterea este doar o parte a armoniei. A vorbi dimineaţa despre punerea la
unison cu universul şi a uita-o apoi, reîntorcându-ne la treaba noastră, nu ne aduce niciun
folos. În timp ce ne desfăşurăm activitatea, noi rămânem fixaţi în fiinţa noastră lăuntrică, în
interiorul acestei energii, fiind înconjuraţi de graţia îngerului armoniei, astfel încât fluxul
nostru energic se îndreaptă spre energia întregului, cu care apoi se uneşte şi devine unul. Noi
considerăm că lucrul făcut într-un astfel de spaţiu liniştit şi centrat, are şi o capacitate
vindecătoare şi el ne deschide inima spre multe alte posibilităţi.

Joanna: Există anumite formule pe care le rosteşti înaintea acordajelor?

Daniel: Da, există un prolog, dar el diferă de la o comunitate la alta. În Qumran se foloseşte forma
lui cea mai simplă, dar în comunitatea mea, se preferă o formă mai extinsă.

Explicaţia lui Stuart: Cea mai cunoscută versiune a prologului este prezentată la pagina 42 a cărţii lui
Edmond Bordeaux Szekely, „Învăţăturile esenienilor, de la Enoh la Manuscrisele de la Marea Moartă”.
42
Această carte conţine Comuniunile Eseniene, pe care Daniel le numeşte „acordaje”. Se pare că în această
carte este prezentată forma prologului folosit în cadrul comunităţii de la Qumran. În „Evanghelia eseniană a
păcii”, la pagina 12 din Cartea a IV-a, Szekely dă şi o altă variantă. Acea formă a cuvintelor este sursa
versiunii prologului intitulat Reţeaua Eseniană, care, după ce-am adaptat-o puţin, sună astfel:

„Lăsaţi-ne să intrăm în nemuritoarea şi infinita Grădină a Misterului,

Spiritul nostru în Unitate cu Tatăl Ceresc,
corpurile noastre în Unitate cu Maica Pământ,
inimile şi minţile noastre în Unitate unele cu altele
şi cu întreaga creaţie.”

Eu cred că ceea ce ne-a povestit Daniel despre învăţăturile eseniene va face să vibreze corzile
lăuntrice ale multor oameni. Cunoaştere lor era simplă, dar în acelaşi timp atât de profundă, încât ne face să
rezonăm cu miezul tuturor lucrurilor, cu Esenţa a tot ce există. Am găsit cu totul minunat acest comentariu al
lui Daniel, care ne invită să intram în rezonanţă cu energiile, în fiecare clipă a muncii pe care o facem zi de
zi. Aici, se poate face o paralelă modernă cu Karma Yoga, în care exerciţiul spiritual (meditaţia, rugăciunile,
puja sau slujba de dimineaţă din cadrul ordinelor călugăreşti) se practică în tot ceea ce faci în fiecare zi şi
devine nucleul în jurul căruia gravitează toate activităţile noastre zilnice.
Se poate intui că esenienii au pus la punct o întreagă ştiinţă de operare cu energiile. Ei au schiţat
unele paralele între caracterele oamenilor şi diverse surse de energie cosmică. Mi-am pus întrebarea dacă ei
făceau vreo deosebire între univers şi cosmos, de aceea am rugat-o pe Joanna să-l întrebe pe Daniel. Iată şi
răspunsul său:

Daniel: Universul, cosmosul, Tatăl Ceresc, Omul Divin, Înţelepciunea Supremă, Totalitatea
Cunoaşterii, toţi aceşti termeni sunt folosiţi pentru unul şi acelaşi lucru, Dumnezeu
manifestat în Creaţie.

Joanna: Deci tu îl vezi pe Dumnezeu ca fiind universul?

Daniel: Da, este Dumnezeu în manifestare. Dumnezeu este însă şi Sursa Infinită, mai presus de
manifestare, el este eternul Mister.

Referitor la acest lucru, ştiu că există un text al Kabbalei, drept care l-am întrebat pe Daniel:

Joanna: Kabbala v-a influenţat în vreun fel învăţăturile?

Daniel: Bineînţeles că da. După mine, Kabbala este un studiu al vieţii în sine, ca un întreg. Pomul
Cunoaşterii m-a ajutat, fără îndoială, să văd cât de sus se aflau Elohimii, chiar şi arhanghelii
sunt numiţi Beni Elohim, adică Fiii Elohimilor. Pomul Cunoaşterii ne aduce aminte că în
cadrul Creaţiei, totul se află în echilibru. Există legături rezonante la fiecare nivel, şi
întotdeauna există un interior şi un exterior. Desigur, noi am interpretat întreaga Cale
Eseniană ca pe un Pom al Înţelepciunii.

Explicaţia lui Stuart: Pentru esenieni, acest echilibru între interior şi exterior era foarte important, de
aceea Daniel îl accentua adesea. De aici, puteam vedea că metoda lui generală era să răspundă la întrebări,
mai întâi prin noţiuni de bază, ca mai apoi, să se avânte în probleme subtile şi universale. Pentru noi,
devenea limpede că trecerea pe care el o făcea de la exterior la interior era una profund instinctivă, acesta
fiind modul său de lucru obişnuit. Urmărindu-i raţionamentul, ne-am putut da seama cum funcţiona o minte
eseniană. Cu toate că ea era una realistă şi practică, ne lăsase mai întotdeauna impresia că se lupta să atingă
perfecţiunea.

Joanna: Tu pari adesea că te lupţi să atingi perfecţiunea. Voi, esenienii, vă daţi seama de acest lucru?

Daniel: Sigur că da! Eu am fost puternic influenţat de Maestrul Pitagora, iar unul din principiile
sale călăuzitoare era acela că sufletul se poate înălţa, pentru a se uni cu Divinul. În această
43
 posibilitate, eu am văzut cea mai mare speranţă pentru progresul individului, dar şi pentru
dezvoltarea spirituală a umanităţii.

Profunzimea şi subtilitatea răspunsurilor date de Daniel, ne-au condus să descoperim că filozofia

eseniană era într-adevăr una vastă şi universală. Dacă luăm în considerare scrierile unor cărturari, aceştia îi
caracterizau ca pe nişte idealişti, dar în acelaşi timp inflexibili, blocaţi în sistemul iudaic rigid. Daniel a
reprezentat însă, o vie dezminţire a unei astfel de percepţii, care era mult prea simplistă. Punând cap la cap
toate informaţiile, am putut vedea că esenienii aveau o concepţie ezoterică, dar în acelaşi timp şi pragmatică.

Explicaţia Joannei: Eu consider foarte frumoase aceste învăţături eseniene, cu care am putut rezona
atunci când Daniel ne vorbea despre ele. Când aveam vreo 20 de ani, lucram într-o grădiniţă de copii, în
Australia, grădiniţă ce avea la bază metodele Mariei Montessori. La vremea aceea, eram foarte atrasă atunci
de ea, iar mai târziu, am încercat chiar s-o urmez. Multe din cele povestite de Daniel se apropie de filozofia
Mariei Montessori. Eu cred că Maria trebuie să fi fost eseniană! Poate că eu am fost fascinată de metodele ei
de predare, tocmai pentru că rezonasem cu vechea cunoaştere, pe care o purtam în memoria mea celulară.
Ştiu că am fost esenian, că am trăit în Damasc, la fel ca şi Stuart, în vremea în care amândoi ştiam că ne
pregăteam pentru venirea Marelui Învăţător. Toate acestea se petreceau cam cu o sută de ani înaintea venirii
lui Iisus, dar comunităţile încă de atunci se pregăteau să-l sprijine pe Învăţător.

Explicaţia lui Stuart: Când Daniel a spus: „Noi ne integrăm în univers.”, el nu vorbea din punct de
vedere filozofic, ci mărturia sa era una de ordin practic şi se referea la sistemul de echilibru realizat de
esenieni. Dacă exista vreun grup ai cărui membrii erau experţi în arta vieţii trăite în echilibru, acela era
format din esenieni. Ei aveau calităţi cu totul deosebite, iar dacă-l cităm pe Gregg Braden, ei aveau o
„tehnologie interioară”. Punctul central al întregii Căi Eseniene îl constituia echilibrul dintre sistemul chimic
al Maicii Pământ şi cel electromagnetic al Tatălui Ceresc. Existenţa şi conştiinţa noastră sunt întemeiate atât
pe baze chimice, cât şi electromagnetice, iar fiinţa noastră nu poate lucra cu maximă eficienţă, dacă fiecare
din cele două sisteme nu este sănătos şi dacă ele nu se află în echilibru. Esenienii au înţeles foarte bine acest
lucru, iar învăţăturile lor seamănă cu yoga occidentală, ele promovează o cale practică de integrare în
univers, şi anume, cea care aduce echilibrul în toate aspectele vieţii.
Toţi membrii Frăţiei Eseniene îşi petreceau o mare parte din zi prestând o muncă fizică, care-i apăra
de multele boli, boli cu care se confruntă psihoterapeuţii zilelor noastre. Esenienii ştiau bine, la fel ca
şamanii din diverse culturi sau vindecătorii indigeni din America, că dacă vrei să lucrezi în siguranţă, cu
înaltele nivele ale energiei spirituale, este absolut esenţial să ai o bună pregătire. Falsa percepţie a corpului
fizic, prin care acesta este văzut doar din punct de vedere material, fără să aibă vreo legătură cu dezvoltarea
spirituală, ne-a ascuns adevărul fundamental al condiţiei umane.
Esenienii combinau energiile minţii, inimii şi ale mâinii, într-un mod ce dezvăluia adevăratele
proporţii ale potenţialului uman. Bazându-se, fără grijă, pe activitatea fizică obişnuită, ei erau capabili să-şi
ia zborul cât mai sus, spre înălţimile spirituale nevisate de semenii lor tradiţionalişti.

13
Bibliotecile eseniene

Aflând că la Qumran existase o minunată bibliotecă, am vrut să ştim părerea lui Daniel despre acest
subiect

Joanna: Îţi era cunoscută biblioteca de la Qumran?

Daniel: Da, am vizitat-o de mai multe ori. Deoarece eu lucram la o istorie generală a esenienilor,
cercetările mele m-au trimis, deseori, acolo. Biblioteca de la Hebron era una destul de
modestă, deci investigaţiile serioase trebuiau făcute la Qumran. Cea mai lungă şedere a
mea acolo, a fost de şase săptămâni. Pentru mine, care tocmai mă aflam în punctul
culminant al vieţii, a fost ceva minunat, aşa că cele şase săptămâni au trecut la fel de repede
ca şase zile. Era în plină vară; în acel an, grădinile aveau o frumuseţe aparte, florile lor
înmiresmau puternic aerul; pentru ele fusese un an rodnic, însă şi pentru mine, el fusese la
fel. De obicei, vizitele mele la Qumran erau scurte, o săptămână sau cel mult zece zile.
44
 După ce mi-am terminat cercetarea, am plecat cu noul material, acasă, la Hebron, pentru
a-l integra în lucrarea pe care o făceam.

Joanna: Biblioteca de la Qumran era una de mari dimensiuni?

Daniel: Da, ea se afla într-o clădire mare, cu multe ferestre şi cei care studiau acolo se bucurau de
lumină din plin. Lumina era importantă şi pentru cei care lucrau cu pergamente, unele fiind
vechi, deteriorate şi decolorate, iar citirea lor solicita foarte mult vederea. Unele sulurile cu
înscrisuri erau aşezate pe rafturi, pentru a fi protejate, ele fiind împachetate, iar altele,
foarte vechi, aveau mânere ornamentate.

Joanna: Toată suprafaţa era ocupată de bibliotecă?

Daniel: Nu, exista un etaj, care avea în mijloc o deschidere cu un grilaj, astfel încât puteai vedea de
sus, cine se afla jos. Biblioteca era foarte frumoasă, dar ea nu se putea compara cu cea din
comunitatea de lângă Alexandria.

Joanna: Ai vizitat vreodată biblioteca despre care ne vorbeşti?

Daniel: Da, de-a lungul vieţii mele am reuşit s-o văd numai de două ori. Drumul până acolo era
lung, iar eu, deoarece aveam diverse răspunderi la Hebron, nu puteam lipsi prea multă
vreme de acasă. Biblioteca de la lacul Mareotis, comunitatea noastră din apropierea
Alexandriei, era cea mai frumoasă pe care-o văzusem vreodată şi era chiar mai mare decât
cea de la Qumran. Era o clădire mare, cu ferestrele aliniate spre sud. În exterior, existau
nişte apărătoare de soare, cu ajutorul cărora se putea regla lumina ce intra prin fiecare
fereastră. De-a lungul peretelui sudic, existau mese pentru cei care învăţau acolo; era un
foarte bun loc de studiu. Mesele aveau nişte canale semi-rotunjite şi adânci, în care intrau
mânerele sulurilor cu înscrisuri. Mie îmi plăcea mai mult cum era organizată această
bibliotecă, faţă de cea le la Qumran, deşi ea era una mai simplă.
Celelalte trei laturi ale clădirii erau pline cu rafturi, până sus, la tavan. Existau nişte
scări speciale, cu platforme late în loc de trepte şi cu roţi, astfel încât puteai sta comod la
orice înălţime, dar te puteai şi deplasa. Rafturile erau împărţite în compartimente, cu câte
cinci sau şase suluri şi fiecare compartiment era etichetat şi numerotat; exista un index
central, care-ţi indica poziţia pergamentului căutat.
Aici, spre deosebire de Qumran, toate manuscrisele aveau mânerele în bună stare,
chiar şi cele mai noi copii. Se copia mult în bibliotecile noastre, astfel încât toate cele trei
biblioteci principale aveau tot ce era mai important, iar dacă se întâmpla ca vreuna din ele
să fie arsă sau distrusă, informaţia nu se pierdea.

Joanna: Ai vorbit despre trei biblioteci importante. Care era cea de a treia?

Daniel: Biblioteca de la Damasc. Am vizitat-o doar o singură dată, dar a fost o călătorie făcută cam
degeaba. Avea numai puţine documente inedite, cu excepţia unora persane şi arabe, destul
de neînsemnate. Nu era o bibliotecă atât de bine organizată şi condusă ca cele de la
Qumran şi Alexandria. La urma urmei, după un drum lung şi obositor, vizita mea acolo a
fost o dezamăgire. Singura mea consolare, însă, a fost că numai aşa mi-am dat seama cât de
profunde erau cercetările mele. Cât timp am stat acolo, nu am găsit prea multe noutăţi care
m-ar fi putut interesa.

Joanna: Cu alte cuvinte, toate cele trei biblioteci aveau cam aceleaşi texte?

Daniel: Da, textele principale, la care ne refeream cu toţi, erau comune tuturor celor trei biblioteci,
dar fiecare deţinea şi resursele sale locale. Fiecare comunitate îşi avea o mică bibliotecă
proprie, în afara celei de la Muntele Carmel, care avea o bibliotecă mai mare, cu rol numai
în instruire, fără ca acolo să existe vreun centru de cercetare şi de transcriere a
45
 documentelor. Acesta este motivul pentru care biblioteca de la Muntele Carmel nu era
considerată la fel de importantă ca celelalte trei.

Dorind să aflu sursa întregii cunoaşteri eseniene, l-am întrebat pe Daniel de unde proveneau
manuscrisele.

Daniel: Unele înscrisuri proveneau de la neamul Kaloo, dar multe au fost descoperite chiar de noi.
În cele mai multe comunităţi, exista câte o persoană care, pentru a descoperi texte noi,
călătorea tot timpul. Deşi depuneam mare efort să adunăm tot felul de astfel de învăţături,
pentru noi era cel mai important lucru. Membrii neamului Kaloo puseseră mare accent pe
faptul că în lumea străveche, cele mai multe învăţături circulau în rândul unor tradiţii. Noi
respectam cunoaşterea şi înţelepciunea, indiferent de unde proveneau ele. Pentru noi, nu
existau tradiţii de la care să nu vrem să învăţăm ceva anume. Poate, uneori, nu eram
întrutotul de acord cu concepţia altora, dar cel puţin îi ascultam, cu cugetul senin şi
deschis.
Neamul Kaloo ne mai spusese că lucrurile se vor schimba. Oamenii nu vor mai fi la
fel de toleranţi, ei se vor centra mai mult pe propria lor tradiţie şi le vor exclude pe
celelalte. Astfel, vechea şi valoroasa cunoaştere, care provenea din alte tradiţii, se va afla în
pericol de a fi distrusă cu bună-ştiinţă. Una din sarcinile noastre era să preîntâmpinăm o
astfel de situaţie, să adunăm cât mai multe manuscrise cu adevărat valoroase, să facem
rezumate pentru fiecare, pentru a fi siguri că informaţia se va păstra.

Joanna: Spune-mi, te rog, ceva despre aceste rezumate. Cum se realizau ele?

Daniel: Când în vreo comunitate intra un manuscris nou, el era mai întâi citit şi apoi i se făcea un
scurt rezumat. La sfârşitul lui, se trecea o listă cu sursele despre care existau referiri în
conţinut. Această metodă ne ajuta ca, în viitor, să putem căuta peste tot, noile surse indicate
în textele respective. În mod obişnuit, principalele biblioteci primeau copii ale acestor
rezumate, deci, toţi învăţaţii noştri cunoşteau informaţiile şi locul în care ele se aflau, deci
era mult mai greu ca învăţătura să se piardă.

Joanna: Se pare că pentru voi era foarte importantă descoperirea vechilor scrieri.

Daniel: Da, unii dintre noi se ocupau numai cu aşa ceva. Ei călătoreau din loc în loc, pentru a da de
urma celor mai interesante pergamente, dar niciodată nu aveau timp să le studieze. Imediat
după ce intrau în posesia lor, ni le predau şi apoi plecau din nou, în căutarea altora. Calea
mea nu era la fel; eu eram un cărturar răbdător, aidoma unui păianjen, care-şi ţese din
mijloc pânza şi încercam să fiu practic în toate. Încă mai cred că acei căutători duceau o
viaţă mult mai colorată şi mai interesantă decât a mea. Ei îmi povesteau despre drumurile
lor, despre emoţia de a se afla pe urmele unor lucrări realmente rare şi străvechi, despre
greutăţile şi pericolele întâlnite, şi astfel, ei mă făceau să apreciez valoarea vieţii mele
tihnite, trăită la Hebron.

Joanna: Înseamnă că tu nu ai călătorit prea mult şi ai făcut-o doar la Alexandria, Damasc şi

Qumran.

Daniel: Este adevărat. Cea mai mare parte a vieţii mele, am dormit noaptea în propriul meu pat şi
eram foarte bucuros că se întâmpla aşa. Bineînţeles, şi călătoriile îmi aduceau mulţumiri.
Era bine să întâlneşti oameni luminaţi, care erau, ca şi mine, preocupaţi de cunoaştere. Îmi
amintesc cu drag de încântătoarele clipe petrecute în serile de vară, în grădinile de la
Qumran, unde întâlneam vechi prieteni, cu care stăteam la poveşti. Întrucât cam toţi
esenienii circulau, mai mereu găseai prieteni care treceau pe acolo şi întâlnirile cu ei erau
foarte plăcute. În biblioteca de la Qumran exista un cristal uriaş, pe care pot spune că-l
iubeam chiar; mai mereu îmi făceam timp să stau lângă el şi mă simţeam ca şi când vizitam

46
 un prieten. Era o binecuvântare să stai în preajma acestui cristal extraordinar, care avea o
putere colosală.

Joanna: Te-ai gândit vreodată ce s-ar fi putut întâmpla în viitor, cu aceste mari biblioteci?

Daniel: Da, când mă gândeam la supravieţuirea acestor învăţături şi valori, simţeam o mare
nelinişte. Noi eram doar câţiva, însă fiii întunericului erau mulţi. Noi cunoşteam valoarea
tuturor acestor lucruri, însă, în afara graniţelor noastre existau mulţi oameni superstiţioşi,
care ne dispreţuiau învăţăturile şi care, dacă ar fi putut, ne-ar fi distrus bibliotecile. Toate
aceste minunate adevăruri şi superbe perle de înţelepciune, lor nu le erau accesibile, pentru
că ei aveau o minte închisă. Din această cauză, sunt foarte trist...

14
Crezul unui Frate mirean

Ştiam deja, că Daniel putea fi plin de surprize, şi chiar în şedinţa următoare, el ne-a introdus într-un
nou domeniu, pentru care chiar că nu eram pregătiţi.

Joanna: Aveau toţi esenienii convingeri asemănătoare? De exemplu, ei îl percepeau pe Dumnezeu în

acelaşi fel?

Daniel: Trebuie să înţelegi că membrii neamului Kaloo ne-au învăţat că există mai multe moduri de
percepere a Divinului, şi foarte multe căi ce duc spre Dumnezeu. Am vorbit deja despre cele
patru surse principale, care au contribuit la pregătirea Căii Eseniene ş,i care ne-au dăruit o
cunoaştere vastă şi universală, ce depăşea cu mult graniţele vreunei religii. Cei care erau
hotărâţi să devină preoţi, urmau o cale mai strictă şi limitată, ei se concentrau asupra lui
Iehova. Fraţii noştri mireni, ca mine de exemplu, erau mult mai liberi în a-şi alege propria
cale spirituală.
Toţi esenienii purtau un mare respect îngerilor, în special Elohimilor, fiinţe angelice
de grad foarte înalt, superioare arhanghelilor. Noi ne dădeam seama că Elohimii ocupau un
loc aşa de sus, nu pentru că ei fuseseră creaţi astfel, ci datorită meritului lor. Ei au atins
acele culmi, numai datorită unui îndelungat proces de evoluţie cosmică şi erau cu mult mai
presus ca îngerii, sau corespondenţii umani ai acestora.
Întrucât existau multe moduri de a-l percepe pe Dumnezeu, eu am socotit că simbolul
Luminii îmi era de cel mai mare ajutor. I-am considerat pe oameni ca fiind Copiii Luminii,
care trăiau doar pentr-o clipă în umbra întunericului, ca mai apoi, să se reîntoarcă, în
sfârşit, acasă, în Lumina la care au drept prin naştere şi prin destin. Pentru că în inima
fiecărui om arde Lumina Existenţei lui Dumnezeu, iar noi, la cel mai profund nivel, suntem
Lumină, reîntoarcerea la Lumină este chiar reîntoarcerea la natura noastră esenţială.
Chiar dacă fiinţa umană poate cădea în greşeală, Esenţa lui Dumnezeu, ce se află înăuntru
nostru, tinde spre Lumină. Iertarea şi iubirea sunt căile prin care Lumina se exprimă în
viaţa noastră, şi prin care ea ne învaţă cum să progresăm, pentru a ne apropia de
Dumnezeu.
Dumnezeu se manifestă ca Lumina ce ne arată calea şi ca Spiritul dinăuntrul nostru,
care face posibilă evoluţia noastră lăuntrică. Câtă vreme trăim în bucurie, armonie şi
iubire, trăim în universul lui Dumnezeu, în Lumina care se răspândeşte înăuntrul nostru.
Această propagare a Luminii ne ancorează în adevărata natură a fiinţei noastre, ne
hrăneşte şi ne permite să lăsăm să iasă la iveală capacităţile şi talentele noastre, pe care le
avem ca Fii ai Luminii. Păşind în Spirit, inspiraţi de Lumină, noi devenim exprimarea lui
Dumnezeu pe Pământ. Pe măsură ce Spiritul se contopeşte cu materia, noi ne ducem la bun
sfârşit, aici, sarcina şi ne pregătim să ne ridicăm spre tărâmurile spirituale.

Acesta este cel mai deosebit material oferit de Daniel, care situează, cu fermitate, învăţăturile lui
Iisus într-un cadru al credinţei eseniene. Aici, totul este Spiritul şi accentul este pus pe iubire şi iertare. În

47
cuvinte, parcă răsună Parabola Fiului Rătăcitor. „Esenţa lui Dumnezeu dinăuntrul nostru tinde spre
Lumină.”
Partea în care Daniel ne vorbeşte despre Elohimi constituie un pasaj-cheie, care ne ajută să-i vedem
pe esenieni ca pe un întreg. De aici, noi am înţeles că esenienii vedeau universul ca fiind guvernat pe baza
unui vast sistem de valori. Această observaţie ne-a impresionat, căci vremurile în care trăim acum sunt foarte
diferite şi mult mai democratice decât ale lor. Având astfel de convingeri, nu mai era de mirare că esenienii
îşi întemeiau comunităţile pe toleranţă şi valoare, deşi această mentalitate îi aducea în conflict cu societatea
rigidă şi ierarhică a timpului. În mod remarcabil, ei erau consecvenţi, iar viaţa şi organizarea lor socială
decurgeau firesc din convingerile pe care le aveau.
Tot expozeul lui Daniel ne lăsase o senzaţie neobişnuită, şi anume, că timpul fusese depăşit.
Esenienii ne vorbeau în mod direct, într-o manieră de o remarcabilă relevanţă pentru viaţa noastră de aici şi
acum. Acest sentiment a fost întărit, atunci când l-am întrebat pe Daniel despre Frăţia Eseniană.

Joanna: Frăţia Eseniană avea legături cu alte Ordine sau Frăţii străvechi?

Daniel: Sigur că da, de aceea esenienii se puteau deplasa în siguranţă, dintr-un loc într-altul şi
străbăteau lungi distanţe, ca de exemplu, până în ţinuturile celtice din Britania. Indiferent
cărui Ordin îi aparţii, la cel mai înalt nivel, toate Ordinele devin unul singur, precum
muchiile unei piramide, care se unesc într-un singur vârf.
Toţii înţelepţii sunt o singură inimă. Ei cunosc că viaţa, în totalitate este Una singură
şi că toţi oamenii împărtăşesc aceeaşi origine, ei sunt Copiii Luminii şi au acelaşi ţel, de a
se contopi cu Lumina. Noi vedeam Triumful Luminii ca ceva ce trebuia să vină, poate nu
peste prea mulţi ani sau veacuri. Indiferent cât timp ar trece, pentru noi, Triumful Luminii,
victoria lui Dumnezeu, a iubirii şi adevărului era la fel de sigură ca şi răsăritul soarelui.
Totul porneşte din Spirit şi din Lumină. Noi suntem Copiii Luminii, Copiii lui
Dumnezeu, iar Lumina este sursa, ţelul şi destinul nostru. Această viziune a lucrurilor a
devenit punctul central al vieţii mele, la care am ajuns de-a lungul anilor, prin studii,
dezbateri, meditaţii şi acordaje. Atunci când mi-am dat seama că acest lucru devenise atât
de important pentru mine, pentru a-l reprezenta, am dat o formă cuvintelor, astfel:

„Eu cred în Universul din jurul meu

şi în Prezenţa dinăuntrul meu,
Eu cred în Puterea Spiritului,
Eu cred în Triumful Luminii.”

În acestea eu cred, într-acolo mă îndrept.”

Joanna: Şi esenienii, ca întreg, credeau la fel ca tine?

Daniel: Eu nu pot vorbi decât în numele meu. Fiecare vorbeşte doar pentru sine. Noi nu impunem o
credinţă comună şi nici religioasă. Fiecare este liber să-şi alegă propriul său mod în care
percepe Divinul. Într-adevăr, fiecare are propria sa responsabilitate în alegerea căii spre
Dumnezeu. Inima ne poate ajuta, ne poate călăuzi, dar paşii noştri nu pot fi îndreptaţi spre
Lumină, dacă nu avem convingerea că aşa se va întâmpla. În tradiţia eseniană există puncte
universale de confluenţă, Tatăl Ceresc, Maica Pământ şi Curcubeul Păcii. Aceasta este
temelia, dar ce clădeşte fiecare deasupra acestei fundaţii, ţine de alegerea individuală. Eu
am ales. Într-acolo mă îndrept.

Aici există un sens precis, şi anume, crezul de nezdruncinat al lui Daniel. Cu toate că el era foarte
cursiv şi flexibil în modul în care-şi folosea mintea, existau însă câteva puncte foarte bine fixate în viziunea
sa despre lume, iar această afirmaţie ni le înfăţişează clar şi cu fermitate. În viaţa lui Daniel, multe lucruri
puteau fi negociate, dar nu şi acesta. Sinceritatea şi flexibilitatea lui făceau ca această afirmaţie să fie şi una
şi mai deosebită, în special prin repetarea punctului său de vedere: „Într-acolo mă îndrept.” Bazându-se pe
dovezile scrise, mulţi oamenii îi percepeau pe esenieni ca o sectă iudaică, rigidă şi dogmatică, dar mărturiile
lui Daniel scot la iveală un portret al lor, cu totul diferit. Da, exista un „fundament”, o tradiţie pe care se
48
clădea această concepţie, dar alegerea fiecărui mirean, aşa cum era de altfel şi Daniel, rămânea esenţială. În
cazul lui, alegerea sa clădise un important crez, dar noi eram conştienţi că era propriul său crez şi că el nu
putea fi extins la nivelul întregului, reprezentat de toţi esenienii.
Să revenim însă la şedinţa noastră. Identificasem ceea ce credeam că nu se potrivea şi doream să
urmărim subiectul mai îndeaproape.

Joanna: Tu spui că întreaga viaţă este Una singură, dar cum se potriveau în această viziune, fariseii,
„fiii întunericului”?

Daniel: Eu consider că toţi oamenii sunt Copiii Luminii, fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Unii au ales să
se îndepărteze de Lumină şi să devină fii ai întunericului, dar acest lucru se întâmplă în
veşnicia lui Dumnezeu, doar pentru una sau două clipe. Atunci când ei se reîntorc spre
Lumină, îşi vor îndeplini destinul de a fi Copiii Luminii, iar iubirea şi pacea îi vor cuprinde,
la fel cum ne îmbrăţişează pe fiecare dintre noi. Dumnezeu nu ne întoarce niciodată spatele
şi el nu ne respinge, nici chiar atunci când noi ne întoarcem faţa de la Lumină. Când revenim
în Lumină, îngerii sărbătoresc cu mare bucurie reîntoarcerea noastră.

Aici, expunerea lui Daniel ne arată o extraordinară toleranţă şi ne prezintă o concepţie foarte diferită
faţă de cea a preoţilor-cărturari, care au scris Manuscrisele de la Marea Moartă.
Tot acest paragraf a fost pentru noi o surpriză. Noi crezusem că esenienii au avut o credinţă
omogenă, dar, cu siguranţă au existat „puncte universale de confluenţă”, aşa cum le numea Daniel. În cele
din urmă, credinţa era o alegere individuală, fapt cu totul neaşteptat pentru noi. Totuşi, este foarte important
să reţinem că experienţa lui Daniel se referea la viaţa de mirean. Ne era clar faptul că preoţii esenieni,
puternic consacraţi lui Iehova, aveau o viaţă mult mai îngrădită.

49
 PARTEA A V-A

NUCLEUL SECRET AL VIEŢII ESENIENE

„Noi am realizat breşa în timpul lui Cristos, şi ne-am întâlnit cu unul din esenieni, membru al celui
mai cele mai misterios şi secret grup din istorie.”
Dolores Cannon
Iisus şi esenienii

15
Secretul şi siguranţa

Încă de la început, ne dădusem seama de nevoia de secret, avută de esenieni, dar şi de continua lor
preocupare pentru siguranţa comunităţilor. Deşi contactul nostru cu Daniel progresa uşor, mai ales atunci
când el intra în zona dintre vieţi, nu se întâmplase acelaşi lucru şi cu Joseph. Daniel, în ciuda poziţiei sale de
înţelept al comunităţii, jucase în drama esenienilor un rol mai puţin important decât Joseph. Întrebându-l
despre secretele deţinute de Joseph, el ne-a răspuns că în mintea prietenului său existau „multe porţi şi multe
lacăte”. Cu toate că Joseph ne-a oferit multe informaţii preţioase, noi nu am găsit niciodată cheile ce
deschideau acele porţi şi lacăte.
În comparaţie cu Joseph, Daniel era mult mai deschis şi liniştit, mai ales atunci când ne vorbea din
zona dintre vieţi. El atingea câte un subiect, fără să se teamă că dezvăluirea lui ar pune în pericol pe cineva.

Daniel: Să ştii, că atunci când mergeam într-o altă comunitate existau, trei întrebări, care nu
trebuiau puse niciodată. 1) câţi oameni trăiau acolo; 2) cum îşi apărau ei comunitatea şi 3)
unde se afla cealaltă intrare. (Râse) În mod normal, exista numai o cale vizibilă de intrare
în comunitate, dar întotdeauna mai exista şi una ascunsă, dacă nu chiar mai multe. Aceste
intrări se deschideau înăuntrul tunelelor sau a grotelor, în funcţie de zonă, şi ele erau
întotdeauna ascunse de privirile oamenilor, fiind căi de scăpare în caz de atac. Astfel, noi
puteam coborî în aceste tunele sau grote şi să ne pierdem în noapte. Chiar şi atunci când
duşmanii trimeteau după noi o mică armată, ei tot nu ne găseau. Membrii neamului Kaloo
ne învăţaseră că o astfel de ieşire era foarte necesară, iar priceperea noastră în realizarea
unor astfel de căi de evadare, le salvase multora viaţa.

Joanna: Făceaţi adunări cu comunităţile eseniene învecinate?

Daniel: Da, mai ales cu cele care făceau parte din grupul nostru. Comunităţile erau grupate câte
trei. Noi făceam schimb de experienţă în cadrul grupului nostru şi sprijineam şi alte
comunităţi, dacă ele aveau probleme. Ştiam că mereu exista o casă, unde oamenii noştri se
aflau în siguranţă, chiar dacă comunitatea ne era invadată şi toate clădirile distruse. În
funcţie de mărimea comunităţilor, aceste adunări ale grupurilor puteau fi foarte mari şi noi
toţi ne bucuram să fim împreună.

Joanna: Pentru a face legătura între comunităţi, trimeteaţi mesageri?

Daniel: Da, trimeteam pelerini, dintr-o comunitate într-alta. Ei călătoreau cu mare grijă, uneori,
mai ales noaptea. Astfel, noi primeam veşti şi de la cei care ne vizitaseră, dar şi de la
reprezentanţii noştri, atunci când ei mergeau să participe la adunări mai importante. În
ciuda tuturor acestor lucruri, eram veşnic dornici de noutăţi.

Joanna: Da, îmi închipui, căci exista multă teamă şi multe zvonuri.

Daniel: D. Datorită acestor zvonuri multe, ne era foarte greu să obţinem o informaţie exactă. Ne
simţeam ca o minoritate în propria noastră ţară, înconjuraţi de o uriaşă masă de oameni,
care, fie erau indiferenţi faţă de soarta noastră, fie potrivnici nouă.
50
 Joanna: Zvonurile despre voi, se răspândeau mai ales din cauză că eraţi foarte discreţi?

Daniel: Da. Multe zvonuri neadevărate se datorau uneori neştiinţei, dar mai existau şi unii oameni,
care plăteau bani buni pentru a fi difuzate informaţii false despre noi. Se împrăştiau
minciuni îngrozitoare, se spunea că facem tot felul de lucruri josnice, că ne închinăm la
idoli şi altele. Lucruri înspăimântătoare, spuneau ei. Aceşti oameni, care ne defăimau,
aveau senzaţia că le va fi mai uşor să ne persecute dacă ne pătau numele.

Joanna: În realizarea apărării comunităţilor voastre, v-au ajutat cei din neamul Kaloo?

Daniel: Da. Noi trăiam în mare taină în propriile noastre locuri; chiar şi felul în care ne apăram
comunitatea era unul secret. Membrii neamului Kaloo ne dăduseră mai multe metode,
dintre care, una era folosită la cel mai înalt nivel, şi anume sunetul. Noi puteam produce nu
numai un sunet exterior, ci şi unul interior, care-l făcea pe străinul ce trecea prin preajmă,
să se simtă chiar tulburat. Acest sunet reverbera înăuntrul lui, şi-i dădea dorinţa de a se
îndepărta repede de zonă, deşi nu ştia din ce cauză o făcea. Noi realizam vibraţii diferite de
cele ale noastre, vibraţii care-l făceau pe străin să se simtă foarte neplăcut, chiar îi
provocau frică şi-l determinau să părăsească cât mai repede locul. El se simţea ca şi când
s-ar fi aflat într-un loc plin de spirite malefice.

Joanna: Puteaţi voi lucra cu energie, astfel încât să-i faceţi pe oameni să nu se mai ţină pe picioarele
lor?

Daniel: Da, noi le puteam schimba poziţia centrului de echilibru, îl deplasam din parte inferioară a
corpului, mai sus. Astfel, ei nu se mai puteau ţine pe picioare şi cădeau. Membrii neamului
Kaloo fuseseră foarte pricepuţi în energii, acest domeniu fiind pentru ei unul aparte, şi din
el, ne-au transmis multe şi nouă.

În cele din urmă, am început să înţeleg cum de-au reuşit esenienii să reziste atât de mult timp, în
ciuda hotărâtelor strădanii ale fariseilor de a-i izgoni. Ei au rezistat pentru că-şi amplasaseră comunităţile în
locuri izolate, unde pământul sărac nu atrăgea pe nimeni. Ei au fost foarte înţelepţi şi discreţi, şi-au construit
complicate căi de salvare şi au folosit subtile capacităţi de apărare; toate acestea, împreună, au contribuit la
îndelungata lor supravieţuire. Alegerea unui loc atât de nemilos şi inospitalier, ca cel de la Qumran, căpăta
abia acum pentru mine semnificaţia corectă. Dacă „Casa Tatălui” a fost să fie în acest loc, unde ei îşi păstrau
tot ce aveau mai de preţ, atunci zona aleasă, izolată şi imposibilă, era chiar cea ideală.
Eu mai doream să ştiu şi cum s-a păstrat întregul secret.

Joanna: Ce înţelegeaţi voi prin a fi atât de vigilenţi şi ascunşi?

Daniel: Secretele constituiau pentru noi o mare povară, care uneori părea aproape de nesuportat.
Chiar şi vechiul meu prieten Joseph, care prin firea lui era un om prudent şi ascuns, găsea
că este greu de trăit în acest mod. Însă, exista un alt aspect care mă îngrijora. Noi eram atât
de secreţi, încât generaţiile care ne urmau, nu puteau descoperi uşor ce se aflase în inima
noastră. Acest fapt mă întristează, pentru că dacă nu ele nu vor şti ce exista în inima
noastră, cum ne vor putea înţelege? De aceea, dialogurile, precum acesta, sunt foarte
valoroase pentru membrii Frăţiei Eseniene. În comunicările noastre de acest gen, putem
vorbi nestingheriţi, pentru că noi ştim că voi ne vreţi binele şi că nimic nu este întâmplător
în vremurile ce vor veni. Frăţia noastră Eseniană doreşte să se spună adevărul, în ceea ce
ne priveşte. Suntem înconjuraţi de o mare de indiferenţă din partea oamenilor şi de mulţi
duşmani, care ne vor răul şi care dau dovadă de mare zel atunci când este vorba să
răspândească minciuni despre noi. În viitor, adevărul despre noi trebuie cunoscut, pentru ca
toată lumea să afle că noi am fost în slujba Luminii.

51
 Simţeam din nou cum Frăţia Eseniană, ca un întreg, încerca să comunice cu noi; exista acelaşi
sentiment ca cel avut şi de Dolores Cannon, atunci când ea lucra la cartea sa, „Iisus şi Esenienii”. Expresia
„mai sunt încă lucruri de ieşit la iveală” face aluzie la faptul că, încă mai rămân multe de spus despre
esenieni.

16
Grupul-Nucleu

Îmi dădusem deja seama că cele mai multe secrete le ştia Joseph şi nu Daniel. Indiferent ce cunoştea,
Daniel era bucuros să ne vorbească direct şi pe larg despre acel lucru, însă o făcea abia după ce obţinea
aprobarea Frăţiei. Cât despre Joseph, cu el se întâmpla cu totul altfel, deseori, răspunsurile sale erau prudente
şi succinte. Joseph nu se deschisese niciodată în faţa noastră, aşa cum o făcuse Daniel.
La început, toate le-am pus pe seama caracterului lor deosebit, însă, în timpul unei şedinţe avute cu
Daniel, care era mai în vârstă, am descoperit, din întâmplare, primul indiciu care m-a condus spre adevăratul
motiv. Daniel ne vorbise despre lucrarea pe care o întreprindeau esenienii, în scopul susţinerii marii opere a
lui Iisus şi a menţionat contribuţia unei structuri organizatorice, numită Grupul-Nucleu. Acest grup îşi
trimitea emisarii în comunităţile eseniene, unde, din când în când, aveau loc întruniri între bătrânii înţelepţi
şi membrii Grupului.
L-am întrebat pe Daniel cine erau membrii Grupului-Nucleu. La început, el nu mi-a dat niciun
răspuns. Chiar şi existenţa acestui grup era un mare secret, ne-a spus el, după care a adăugat:
„În fiecare comunitate existau doar câţiva bătrâni înţelepţi, care ştiau despre existenţa acestui grup.
Puteai trăi şi munci o viaţă întreagă într-o comunitatei, fără ca cineva să-ţi vorbească vreodată despre
Grupul-Nucleu.” Fusese pentru prima dată când Frăţia Eseniană consimţise ca el să ne vorbească despre
„structura eseniană secretă”, aşadar, puteam obţine mai multe informaţii despre acest subiect.

Daniel: În cadrul Frăţiei Eseniene, exista întotdeauna un grup central, chiar încă de pe vremea când
neamul Kaloo întemeiase comunităţile. Pe vremea mea, din acest grup făceau parte:
prietenul meu, Joseph, sora lui, Maria, soţul ei, care se numea tot Joseph, fiul lor, James,
Maria Magdalena şi Ioan. După moartea soţului Mariei, locul central l-a avut un bătrân
înţelept din Qumran, care a fost mai târziu înlocuit de Toma, viitorul ucenic.

Când Daniel vorbea despre cel de-al şaptelea membru al grupului, el îi spunea „Cel Tăcut”, de aceea l-
am întrebat dacă acesta mai avea şi alt nume.

Daniel: Nu. Deoarece el nu a venit la nicio întâlnire cu bătrânii înţelepţi, eu nu l-am întâlnit
vreodată.

Ne devenise acum limpede că nu era vorba despre „Cel Tăcut”, întruchipat de Roberta, ci despre cu
totul altcineva.

Daniel: Întotdeauna exista un loc pentru el, indiferent cât de mulţi oamenii aduna Grupul-Nucleu. Ei
şedeau în grupuri separate, de câte trei. Joseph mi-a povestit că puteai să-i simţi energia, ca
şi când el ar fi fost prezent în alte dimensiuni, deşi se părea că el, în persoană, nu se afla
acolo niciodată. Ştiu că „Cel Tăcut” este un prieten apropiat al lui Ioan, despre care el ne
vorbea uneori, dar chiar şi atunci când amintea despre însemnata lui contribuţie secretă, nu
spunea niciodată ceva despre el, ca persoană.

Explicaţia lui Stuart: Se pot face diverse speculaţii referitoare la identitatea „Celui Tăcut”, însă
prietenia lui cu Ioan ne dă un indiciu. Conform tradiţiei ezoterice, Ioan s-a reîncarnat mai târziu ca Sfântul
Francisc, iar mai apoi, ca Maestrul Koot Hoomi. În cartea lui C. W. Leadbeater, „Maeştrii şi Calea”, se
arată foarte clar că Maestrul Koot Hoomi a fost foarte apropiat în activitatea sa, pe durata a mai multor vieţi,
de prietenul său, Maestrul Morya. Din acest motiv, pare posibil ca „Cel Tăcut” să fie chiar Maestrul Morya.
Tradiţia ezoterică mai face puţină lumină şi în privinţa vieţilor anterioare avute de Ioan, care mai trăise
şi în Grecia, fiind pe atunci chiar Pitagora. Foarte puţini au fost scriitorii care au recunoscut rolul important,
avut de ideile pitagoreice în dezvoltarea învăţăturilor eseniene. Excepţie sunt: Martin Larson, în cartea sa
52
„Moştenirea eseniană”, Gordon Strachan, care-a scris „Iisus, Maestrul Ziditor” şi Martin Hengel în
„Iudaism şi elenism”.
Întreaga componenţă a Grupului-Nucleu este interesantă. Primii patru membrii aveau legături de sânge
şi de căsătorie, următorii doi erau ucenicii lui Iisus (capitolul despre Maria Magdalena va aduce lămuriri
suplimentare). Persoana omisă aici, în mod intenţionat, este Petru, cel care îndruma biserica creştină din
vest, dar el era realul conducător al celor mai mulţi adepţi tradiţionalişti, şi pentru acest motiv, este puţin
probabil să fi fost esenian. Mă întrebam dacă Petru sesizase că fusese exclus din consiliul secret, care-l
sprijinea pe Iisus, şi dacă acest fapt contribuise la iritabilitatea sa; la acest subiect vom reveni într-un alt
capitol. Nu era deloc uşor pentru cineva, care nu făcea parte dintre esenieni-aşa cum era Petru- să aibă o
legătură atât de strânsă şi de intimă cu Frăţia Eseniană.
Noi ştiam că Daniel fusese pentru Joseph o persoană apropiată, de aceea doream să aflăm cât de bine îi
cunoştea el pe unii membrii ai Grupului-Nucleu.

Joanna: Aşadar, îi cunoşteai bine pe cei din grupul central, în afara „Celui Tăcut”, nu-i aşa?

Daniel: Din când în când, noi ne mai întâlneam, dar nu pot spune, chiar cu certitudine, că-i
cunoşteam; excepţie făcea prietenul meu Joseph. Considerând Grupul-Nucleu ca pe un
întreg, aş putea spune că eu nu-l înţelegeam deloc, deoarece toţi membrii lui aveau un nivel
mult mai ridicat decât al nostru. Ei erau ca nişte maeştri. Noi ştiam că existau multe taine,
din care nouă, doar puţine ni le puteau dezvălui.

În acel moment, mi-am dat seama că între Daniel şi Joseph exista o mare diferenţă. Ei erau foarte buni
prieteni, însă Daniel ştia că Joseph era mult mai avansat şi că el cunoştea multe secrete. Din acest motiv,
Joseph era oarecum precaut şi aşa a rămas de-a lungul tuturor şedinţelor avute împreună, pe când Daniel era
mult mai deschis, pentru că informaţiile sale erau mai puţin secrete.
Desigur că ar fi fost mult mai bine ca cel vorbăreţ să fi fost Joseph, pentru că el ştia mai multe, însă şi
Daniel ne-a fost de mare folos, ne-a oferit un bogat material, pentru care-i sunt profund recunoscătoare.
Mulţumită lui Daniel, care prin importanta sa mărturie referitoare la „structura eseniană secretă”, eram
pe punctul de a putea evalua straturile complicate ale secretor ce stăteau la baza organizării esenienilor. Nici
chiar o comunitate de talia celei de la Qumran nu era centrul operaţiunii eseniene, centrul era tainicul Grup -
Nucleu. Pe măsură ce activitatea lui Iisus se îndrepta spre punctul culminant, contribuţia acestui grup părea
să devină un element-cheie al întregii drame; totul se va clarifica, pe măsura desfăşurării evenimentelor.
Pentru moment, noi eram mulţumiţi de acest fragment cu totul special din mozaicul, care, pentru prima dată,
ne permitea să vedem Frăţia Eseniană ca pe un întreg complet.
Ordinul Esenian avea o structură foarte complexă.

Elementul: Loialitatea în special faţă de: Nivelul secretului:

Fraţii de la oraş Ordinul Esenian Cel mai deschis

Comunităţile Ordinul Esenian Cel mai deschis
Grupul-Nucleu Învăţătorul Esenian al Dreptăţii Cel mai secret

Folosind aceste trei straturi de secrete, esenienii ştiau să-şi ţină în şah duşmanii. Fiecare nivel îi proteja
pe cei din interiorul lui, aşa că nu mai este deloc de mirare că intruşii erau puşi în încurcătură, atunci când
era vorba despre cine erau esenienii şi ce încercau ei să facă. Complexitatea acestei structuri ilustrează cât de
incompatibilă este ea cu mărturiile scrise, cele care încearcă să facă o evaluarea a unui Ordin închis şi foarte
secret, aşa cum era cel al esenienilor.

53
 PARTEA A VI-A

IISUS

„Toţi copiii dreptăţii sunt conduşi de Prinţul Luminii şi ei păşesc pe Calea Luminii…Şi pentru toţi cei
care merg astfel, va exista…fericirea veşnică în viaţa fără de sfârşit, cununa de slavă şi veşmântul
măreţiei în Lumina eternă.”

Regula Comunităţii
„Manuscrise de la Marea Moartă, în limba engleză”
de Gezy Vermes

17
Iisus, ucenic şi învăţător

După ce-am făcut unele cercetări, oarecum detaliate, în viaţa şi cunoaşterea eseniană, iată că sosise
timpul să ne apropiem mai mult de figura centrală, adică de Iisus. Aici, vom uni mai multe mărturii obţinute
pe parcursul unor şedinţe avute fie cu Daniel, fie cu Joseph.

Joanna: Aş dori să-mi povesteşti mai multe despre prietenul tău Joseph.

Daniel: El este fratele Mariei.

Joanna: Ca vârstă, este mai mare decât ea?

Daniel: Da, cred că între ei este o diferenţă de patru ani.

Joanna: Joseph şi Maria erau foarte apropiaţi unul de celălalt?

Daniel: Da. Dacă le puteai studia hărţile astrale, ai fi putut observa că între ei existau multe legături
din vieţile trecute. Ei au venit pe Pământ cu o cunoaştere ce li se dezvoltase în timpul acelor
vieţi şi, de aceea, ei puteau comunica la nivelele cele mai subtile.

***********

Joanna: Tu l-ai văzut pe Iisus când era prunc?

Joseph: După naşterea lui Iisus, Joseph şi Maria au plecat direct la Fraţii noştri din Egipt, lângă
Alexandria. Nu a fost pentru mine să văd pruncul!

Joanna: Lăsase Iisus impresia unui copil deosebit?

Joseph: Da. Câteodată ne era foarte greu, pentru că ne pusesem mari speranţe în el. Mi-l amintesc
ca un băieţel necăjit, pentru că fusese dojenit. Era suficient să ai o voce aspră sau o
modificare în structura ta energetică, ca el să şi observe. Nu mai văzusem niciodată până
atunci un astfel de copil, atât de conştient şi de sensibil.

Joanna: Care este cea mai puternică impresie a ta despre Iisus?

Joseph: Lucrul care m-a impresionat foarte puternic, a fost acela că el era mult mai echilibrat decât
noi; mai curat, mai senin şi mai luminos. Absolut complet. Era extraordinar, pentru că intra
până în miezul lucrurilor, dar într-o manieră foarte liniştită. Obişnuia să şadă şi să asculte
mult; dădea fiecăruia şansa să vorbească, iar atunci când avea ceva de spus, făcea foarte
repede un rezumat şi doar prin câteva cuvinte, putea să reconcilieze totul.

54
 Firea sa avea o mare sferă de cuprindere, astfel că atitudinea i se schimba în funcţie
de persoana cu care se afla. Atunci când Iisus era înconjurat de femei şi copii, el era foarte
blând; la fel se întâmpla şi când se afla lângă o persoană suferindă, ce avea nevoie de
vindecare. Pe de altă parte, dacă dezbătea o problemă în faţa unor bărbaţi, el era subtil,
pătrunzător şi avea o agerime a minţii şi o energie cu totul specială.
Uneori îţi dădea impresia că priveşte direct prin tine, ceea ce putea fi provocator
pentru unii, făcându-i să se simtă stânjeniţi.

***********

Joanna: Ţi-l mai aminteşti pe Iisus, când el era ucenic?

Daniel: Erau aşa de multe lucruri…Când venea în comunitatea noastră, stăteam de vorbă şi
dezbăteam multe probleme. La vremea aceea, era deja foarte avansat în învăţăturile sale;
stăteam la discuţii până noaptea târziu, şi vorbeam despre multe lucruri, ca de exemplu,
despre speranţele ce le nutream pentru poporul nostru, dar şi pentru alţii, pentru că atunci
apăruse un nou prilej favorabil. Energia iubirii, concentrată în inimă, era cea care ne
permitea să mergem înainte. Da, mai vorbeam despre cât de greu era de răspândit acest
mesaj şi cum se putea face acest lucru, ca oamenii să-l poată primi şi înţelege.
Era o aşa de mare bucurie să-l asculţi! Pentru el, totul era foarte simplu. Mulţi dintre
noi, ca de altfel şi eu, găseam că totul este complicat, (Daniel râse.) dar de fapt, totul era
chiar foarte simplu. El, parcă îşi mărea pasul şi ieşea din propriul său centru, în Lumina
Spiritului, ca mai apoi, totul să fie simplu şi clar. Da, după ce-l ascultau, mulţi învăţaţi mai
că-şi pierdeau orice nădejde, (Daniel râse din nou.) şi se întrebau cum de a putut atinge Iisus
acel înalt nivel de cunoaştere. Şi totuşi, noi ştiam că el ne ajuta pe noi să facem acel pas, să
ieşim din complexitate şi să intrăm în simplitate, să trecem din confuzie şi întuneric, în
Lumină. Prin urmare, cam acest lucru mi-l amintesc. Şi ochii lui…cum ne priveau, mari
lacuri de iubire, de înţelegere şi de iertare pentru noi toţi, indiferent ce-am fi făcut. Întreaga
noastră slăbiciune ne era iertată, ca şi când el era cel mai bun prieten al nostru, care
cunoştea totul despre noi. Da, da, minunaţi ochi…

Joanna: Iisus avea ceva cu totul special, căci, privindu-te, el ştia totul despre tine. Cu siguranţă, nu
era ceva prea plăcut, nu-i aşa?

Daniel: Pe cei mai mulţi dintre noi nu-i îngrijora deloc acest lucru, pentru că el ne iubea atât de
mult…Ochii lui aveau o mare limpezime, exista în ei o căutare…iubirea lui era mare şi felul
lui de a fi, blând. Avea ochii mari, pătrunzători, plini de iubire; avea o mare putere şi multă
blândeţe.
Se spune că mulţi dintre cei care erau esenieni, credeau că ei ştiau bine ce înseamnă
acest lucru, dar când l-au întâlnit pe Iisus, numai atunci au început să înţeleagă, cu adevărat,
cum era să fii esenian. Ei se aflau, parcă, la degetul lui mic.. (Râse iar.)
Aşadar, Iisus a fost esenianul principal, modelul nostru de bază, un exemplu pentru
noi toţi. Şi când îl priveam, atunci puterea, blândeţea şi puritatea radiau din fiinţa lui, care
era cea mai aproape de Dumnezeu, mult, mult mai aproape decât oricare dintre noi şi,
atunci, fiecare ne puteam vedea propriul destin.

Joanna: Ei bine, dar el a spus mereu că şi alţii puteau face ceea ce făcuse el.

Daniel: Da, este adevărat. Însă noi vedeam proporţiile desăvârşirii sale şi-l evaluam după acest
criteriu.

55
 18
Iisus în Britania

Eram încântaţi de perspectiva obţinerii unor informaţii despre vizita lui Iisus, împreună cu Joseph, în
Anglia. Există multe legende care vorbesc despre acest lucru şi toate se concentrează în jurul a două zone,
Glastonbury, din Somerset şi Cornwell. Despre vizita făcută de Joseph (din Arimateea), Maria şi pruncul
Iisus, la Marizon, povestesc mai ales legendele din ţinutul Cornwell. Deşi nu a rămas niciun indiciu scris,
care să susţină aceste legende, acolo există o puternică şi larg răspândită tradiţie orală. Lionel Smithett Lewis
scrie despre această vizită în cartea sa, „Joseph din Arimateea la Glastonbury”. Geoffrey Ashe, în
„Mitologia insulelor britanice” face un rezumat al legendelor referitoare la venirea lui Iisus în Britania, iar
în „Iisus, Maestrul Ziditor”, Gordon Strachan ne oferă o hartă cu 20 de locuri, în care circulă legende ce
susţin legătura lor cu Iisus.
Când am început şedinţa cu Joseph, doream să stabilesc un contrast între ţinuturi, de aceea, la început
l-am rugat să-mi descrie peisajul din locul în care trăise el.

Joseph: La noi în ţară, existau zone verzi, cultivate, cu o reţea de canale cu apă, dar cel mai mult
pământ era arid, stâncos, cu vegetaţie puţină, cu doar câteva vii şi culturi de măslini. Unele
zone erau chiar pustii, căci aproape nimic nu creştea acolo.

Joanna: Când ai sosit în Britania, ai descoperit că există un contrast între pământul tău şi cel în care
veneai?

Joseph: Da. Acolo exista mai multă verdeaţă şi păduri dese. În luminişuri, existau o mulţime de
aşezări.

Joanna: Pe vremea când Iisus era foarte tânăr, voi doi aţi mers în Britania, la Avalon. Avusese acea
vizită un anume rol, în educaţia lui?

Joseph: Da. Iisus avea pe atunci cam 15 ani.

Joanna: Probabil că Maria rămăsese acasă cu ceilalţi copii, când tu călătoreai cu Iisus, nu-i aşa?

Joseph: Da, însă când ceilalţi copii au mai crescut, a venit şi Maria în Britania.

Joanna: La Avalon, v-aţi întâlnit cu druizii?

Joseph: Da. Druizii considerau Avalonul ca un loc foarte însemnat. În jurul acelui ţinut exista un cerc
de aşezări druidice, 12 la număr, iar Avalonul se afla într-o zonă mai înaltă, fiind punctul lor
central.

În prezent, o mare parte din pământurile din zona centrală a regiunii Somerset au fost cuprinse de
ape, iar din pământul ce aparţinuse pe vremuri Avalonului, au luat naştere mai multe insule (Glastonbury de
astăzi).

Joanna: Înseamnă că druizii aveau legături cu esenienii?

Joseph: Da. Şi ei se trăgeau tot din neamul Kaloo, deci existau între noi unele puncte comune şi
unele asemănări. Preoţii druizi cunoşteau multe lucruri, ei îi recunoşteau pe esenieni ca pe o
ramură a unei mari familii.

Joanna: În general, voi eraţi bine primiţi de druizi?

Joseph: Druizii spuneau că noi aveam ceva să le oferim, că eram oamenii cunoaşterii şi ai puterii.
Acest fapt ne-a folosit. Câteodată, mai exista şi câte o lipsă de înţelegere, care conducea la
câte o mică problemă. La urma urmelor, noi eram pentru ei nişte străini, însă puteam
56
 împărtăşi împreună multe. Druizii aveau cunoştinţă şi despre unele lucruri despre care noi
nu ştiam nimic, dar se întâmpla şi invers, de aceea, noi făceam reciproc schimb de informaţii.
În vremea mea, pentru a procura cositor, am făcut multe drumuri în Britania, mai ales în
partea de vest, aşa că începusem să cunosc bine zona şi să-mi fac prieteni acolo pe unde
puteam.

Pentru noi, druizii sunt de mare interes, de aceea vom reveni la ei, mai târziu. Eram dornici să aflăm
orice informaţie pe care Joseph i-ar fi putut-o da lui Daniel, cu privire la aceste călătorii în Britania.

Joanna: Ţi-a povestit vreodată Joseph despre călătoriile sale, pe care le făcuse în Britania, împreună
cu Iisus?

Daniel: Din când în când, Joseph îl lua cu el pe Iisus. De obicei, el îmi povestea despre aceste
drumuri, după ce se reîntorcea acasă. Joseph călătorea mult pentru afacerile pe care le avea,
iar acest lucru era o bună acoperire pentru cealaltă activitate a sa, şi anume, realizarea
legăturilor între membrii Frăţiei Eseniene. El prefera să călătorească pe mare, dar existau
părţi de drum pe care le făcea şi pe uscat, pe care nu le putea evita.

Joanna: Cu ce făcea Joseph comerţ?

Daniel: În special cu cositor, dar uneori şi cu alte metale. El evita metalele preţioase, ca aurul şi
argintul, pentru că spunea că astfel de metale i-ar fi făcut munca foarte periculoasă, pentru
că existau mulţi oameni care-ar fi încercat să-l jefuiască. Joseph mai aduna şi cristale, dar o
făcea în secret, numai Fraţii esenienii cunoşteau acest lucru.

Joanna: Am auzit că atunci când Iisus călătorea împreună cu Joseph, el culegea câte o pietricică de pe
plajă, îi transfera energie, şi apoi, o lăsa la loc, pe plajă, pentru a o găsi altcineva. Tu ştii ceva
despre acest lucru?

Daniel: Da, Joseph mi-a povestit. Iisus impregna cu Lumină pietricica, cu alte cuvinte, el o trezea un
pic, îi imprima energie şi apoi o lăsa din nou pe plajă, pentru a fi găsită de altcineva. Joseph
îmi povestise că Iisus lăsase multe astfel de mici binecuvântări pe plaje, iar dacă toate ar fi
fost adunate, ar fi rezultat un mic deal. (Râse.) Cei care aveau dezvoltată vederea interioară,
puteau vedea Lumina impregnată în pietricele şi le puteau culege. Erau aşa de multe
pietricele, încât se poate ca ele să mai existe încă pe unele plaje…

Această ultimă propoziţie ne-a intrigat cel mai tare. Mai există, oare, pe plajele din Britania,
pietricele pe care Iisus le-a ţinut în mână?

19
Trăind lângă Iisus

Începeam să conturăm un tablou ce ne arată cum se simţeau oamenii lângă Iisus şi doream să-l
desăvârşim. Inserăm aici şedinţele realizate cu trei prieteni de-ai noştri, care intră în scenă acum, pentru
prima dată. Ei sunt Carol, Martha şi Nicky. Astfel, în acest capitol vom obţine patru puncte de vedere
diferite: cel al lui Daniel, elaborat şi bogat în cuvinte; al lui Carol, care are cuvinte puţine, dar emoţii foarte
puternice şi cele avute de Martha şi Nicky, care se află oarecum la mijlocul celorlalte două, caracterizat prin
sentimente profunde şi exprimare destul de liberă. Fiecare dintre ei a avut parte de câte o şedinţă separată.
Începusem să fim conştienţi că fiecare contact cu Iisus a avut loc la mai multe nivele. Deseori, exista
o încărcare emoţională atât de puternică, încât ea dădea naştere unor impresii adânci şi ajuta persoana să se
elibereze, să se transforme şi să meargă mai departe.

Joanna: Ce însemna pentru tine să te afli în preajma lui Iisus, atunci când el se găsea la cota ce mai
ridicată a puterilor sale?

57
Daniel: La început am fost puţin speriaţi. Este ceva destul de greu de descris. Când l-am văzut
pentru prima dată, ni s-a părut o persoană deosebită, ce a devenit apoi şi mai specială, mai
puternică şi mai stăpână pe sine, pentru că deţinea şi concentra toate aceste forţe colosale.
Nu însemna că el era departe de noi şi că era de neatins, dar avea o forţă uriaşă, care-l
înconjura, o energie, blândă, iubitoare, care-l făcea să fie o persoană extraordinară. Era,
într-un fel, ca un mare preot. Chiar dacă-l cunoşteai de mic, faptul că devenise aidoma unui
mare preot, îl separase de restul lumii. Purta cu sine multă energie, multă responsabilitate şi
o cunoaştere lăuntrică.
Dar toate acestea, nu-l făcuseră rigid, în jurul lui era veselie. A-i fi alături era cu
adevărat o fericită experienţă. Era ca o zi însorită. Atunci când te găseai în preajma lui, te
simţeai de parcă te aflai în plin soare, într-o zi minunată. El avea o putere extraordinară şi tu
te simţeai ca şi când te aflai lângă un mare preot, jovial şi deschis. Era deosebit de luminos,
zâmbea din tot sufletul, însă tot ca un mare preot rămânea.
Desigur, el nu era vesel în permanenţă; uneori, era chiar foarte sobru, dar de cele
mai multe ori era luminos şi simpla sa prezenţă lumina viaţa semenilor. Când mergeam
alături de el, oamenii din jur se deschideau, ei păreau mai luminoşi şi strălucitori. Iisus
scotea din oameni tot ce aveau ei mai bun, le aducea lumina în viaţă şi inimile lor înfloreau şi
străluceau.
Când te aflai în prezenţa lui te simţeai calm, liniştit, pe propria cale spirituală, la
timpul potrivit şi mai ştiai că totul va fi bine. Trebuia să faci doar pas după pas şi să mergi
zâmbind.
Nu era nici rigid şi nici grav. Oamenii din jurul său erau fericiţi, cântau; existau
multe cântări şi multă veselie. Era foarte multă lumină în tot. Parcă te aflai într-un grup de
prieteni, bine dispuşi, dar el rămânea acelaşi mare preot. Aşa se întâmpla mereu.

Joanna: Ai cunoscut mulţi ucenici ai lui Iisus?

Daniel: Pe cei mai mulţi ucenici ai săi, noi nu-i întâlneam decât din când în când. De exemplu, când
l-am însoţit pe Iisus în unele drumuri ale sale, am constatat că aproape toţii ucenicii lui îşi
ţineau pentru sine cunoştinţele; erau ca un mănunchi divers. (Râse uşor) Unii, ca Iuda, de
exemplu, erau mai degrabă extremişti, morocănoşi şi nu prea populari; alţii erau însă, ceva
mai amabili, iar alţii, chiar foarte gravi. Unii dintre ei erau prieteni din copilărie, alţii nu se
cunoscuseră înainte să-l întâlnească pe Iisus. Părea că Iisus îi adunase de peste tot, era o
mare diversitate de oameni.

Joanna: Se întâmplase aşa, ca mesajul lui să poată ajunge la mai mulţi?

Daniel: Da. Ei lăsau impresia că au abilităţi în diferite zone; veneau din diverse colţuri ale ţării.
Presupun că acest lucru era necesar, ca mai apoi, când reveneau acasă, ei îşi puteau învăţa
semenii în propriul lor stil. Când Iisus îi învăţa, ei rămâneau toţi laolaltă şi nu vorbeau prea
mult unii cu alţii. Însă, uneori, Iisus îi trimitea într-un sat sau altul, cu un anumit scop şi
astfel ei nu rămâneau mereu în preajma lui. Mai existau şi mulţi oameni care-l urmau, acolo
unde el mergea. La început au fost puţini, dar apoi numărul lor a crescut din ce în ce mai
mult, din cauza învăţăturilor sale, dar şi vindecărilor făcute. Astfel, numele lui a devenit
foarte cunoscut în popor.
r
Joanna: Aşadar, existau multe povestiri despre cum îşi învăţa şi vindeca Iisus aproapele, nu-i aşa?

Daniel: Oh, da…Când în comunitatea noastră poposea vreun drumeţ, mai totdeauna-l întrebam
dacă ştia ce mai făcuse Iisus, iar el ne povestea multe lucruri minunate.

Joanna: Pentru a deveni un astfel de vindecător extraordinar, trebuie să-i fi luat ani de zile de
muncă…

58
 Daniel: Iisus îşi ridica atât de mult conştiinţa, încât el putea intra în rezonanţă cu puterea Spiritului
şi să fie ca un canal curat pentru ca acea energie să treacă prin fiinţa lui desăvârşită. El era
ca un canal complet deschis, prin care curgea, spre semeni, întreaga energie.

Joanna: Din rândul prietenilor, rudelor, ucenicilor, care erau apropiaţii lui Iisus?

Daniel:Ioan, cred eu, care era membru al Grupului-Nucleu şi Maria Magdalena, care era şi o fiinţă
foarte evoluată. El era mai apropiat şi de fratele lui, James şi de Maria, mama sa.

Joanna: După ce soţul Mariei a murit, prietenul tău Joseph a devenit pentru el, aproape ca un nou
tată?

Daniel: Da, este adevărat. Joseph l-a ajutat să călătorească. El nu doar l-a luat cu sine, ci, având
multe legături comerciale, a putut să-l ajute în planificarea drumurilor ce urma să le facă,
atunci când nu-l putea însoţi.

***********

Să ne concentrăm acum pe şedinţa cu Carol.

Carol: Ne aflăm lângă mare. Tocmai m-am alăturat lui Iisus. M-a luat de mână. Cred că ne
rugăm…spirale de energie…mă recunoaşte ca prieten…îi aducem mulţumiri…pentru tot,
pentru viaţă… Simt o primire binevoitoare totală. El vede totul şi totul este primit…e noapte,
stăm de vorbă…privim stelele, discutăm despre multe lucruri…ne rugăm şi mulţumim pentru
toate…pentru Pământ, pentru toate lucrurile.

Este greu de transpus în cuvinte impactul acestei şedinţe asupra lui Carol, care, pe măsură ce era
copleşită de emoţie, folosea din ce în ce mai puţine cuvinte. Corpul şi expresia feţei sale vorbeau de la sine;
o atât de frumoasă energie ne umpluse camera, încât nu doream să o stric cu prea multe întrebări. Pentru ea
fusese foarte important că trăise alături de Iisus energia iubirii. Am rămas aşezaţi, într-o fericită tăcere.
Fusesem foarte mişcată de prezenţa unor persoane care retrăiseră legătura lor cu Iisus şi simt ca o adevărată
favoare să ni se permită să împărtăşim împreună starea lor.

***********

Aceeaşi energie a iubirii apare şi în şedinţa cu Martha. Înregistrarea şedinţei a fost însă anevoioasă,
pentru că ea vorbea foarte încet. Nu credeam posibilă transpunerea pe hârtie a dialogului, dar perseverând,
am reuşit să reconstituim această parte:

Martha: Când mă gândesc la Iisus, îmi vin în minte cuvintele lui: „Răspunsurile se află în inima ta.”
Când el era cu noi, ne făcea să ni se pară totul aşa de uşor…

Joanna: După răstignire, însă, totul s-a schimbat. A devenit mult mai greu, nu?

Martha: Da. I-au dat trupul jos de pe cruce; părea ca şi când ar fi murit. Mă simţeam de parcă ar fi
trebuit să-l apăr, să opresc ceea ce se întâmplase…(Plânge.)

Joanna: Mulţi dintre noi am simţit acelaşi lucru.

Martha: Datorită tuturor minunilor pe care le putuse face, am crezut că el va dispărea în Lumină.
După aceea, m-am simţit de parcă aş fi fost trasă pe sfoară, căci el nu era cine păruse a fi.
Dacă a putut muri, a fost doar om?

Joanna: Tu ţi-ai pus întreaga credinţă în această fiinţă…

59
 Martha: Din cauza întorsăturii pe care o luaseră lucrurile, dar şi a întunericului atât de mare şi al
groazei, nu mai ştiam cine fusese el.

Joanna: Era multă teamă şi mare zăpăceală în jur, nu?

Martha: Da, un mare haos. Noi toţi primiserăm acest dar, de a vorbi despre adevărul care era foarte
puternic, astfel încât lumea să poată merge mai departe. Apoi totul s-a schimbat în rău, a
devenit întunecat şi groaznic, încât începusem să ne fie frică să mai vorbim. Existau mulţi
oameni care ne erau potrivnici nouă şi care doreau ca noi să uităm. Mai era şi prostul obicei
de-a aşterne pe hârtie tot ce spunea Iisus. Cuvântarea din inimă, însă, avea viaţă: când era
scris, într-un anumit fel, Cuvântul murea.

***********

Să trecem acum la şedinţa cu Nicky. Aici, s-a întâmplat de la sine, ceva cu totul deosebit, în cursul
unei întâlniri la Centrul Starlight, deşi nu am avut nici cea mai mică intenţie să facem acolo vreo regresie
temporală cu cineva! Nicky se afla într-o relaxare profundă, întinsă pe o canapea. Deodată, a avut loc o
modificare de energie şi ea a început să vorbească despre o viaţă a ei anterioară. Eu nu fusesem deloc
pregătită pentru aşa ceva, dar mi-am dat seama foarte repede de ce se întâmplase şi m-am îndreptat înspre
acolo. Când ea a început să vorbească despre Iisus, i-am spus:

Joanna: Povesteşte-ne despre Iisus. Cum te simţi în prezenţa lui?

Nicky: Mă simt ca şi când sunt pe un alt tărâm…este ceva nemaipomenit…o putere şi o iubire
infinită…Te face să te laşi în genunchi şi să plângi; este atât de frumoasă energia! Te simţi
ca şi când mergi acasă…simţi o mare alinare când te afli lângă el. L-am recunoscut din
prima clipă, dincolo de timp, dincolo de spaţiu. Este ceva aşa de adânc, încât nu putem decât
să tragem cu ochiul la profunzime, la legătura noastră cu el. Iisus ne reaminteşte şi de
durerea şi suferinţa noastră, dar totul e bine…ne face să simţim, în prezenţa lui, cum toate
necazurile se duc…
Ochii lui, ca lacuri fără fund, mai adânci decât spaţiul…poartă în ei milioane de
lucruri. Iisus are o totală empatie pentru fiecare dintre noi…nu vreau să-l părăsesc, simt că
mi-a deschis inima…iubirea lui pentru fiecare este chiar mai presus de noi înşine. El ne
primeşte aşa cum suntem, indiferent dacă am făcut fapte rele sau bune…nu există limite şi
hotare.
Nu ne oprim din a ne reaminti cine suntem…noi suntem parte din Iisus. El a venit să
arate umanităţii că natura noastră este divină, să ne arate o parte a divinităţii noastre, o
parte a fiinţei noastre, pe care am uitat-o de-a lungul vremurilor.

Se simţise iar, în jur, înalta energie a iubirii, care avea un impact foarte puternic asupra noastră, a
tuturor. Eu am putut să văd amprenta ei în toată fiinţa lui Nicky, dar şi asupra tuturor celor ce se aflau în
cameră, în jurul ei şi care erau din plin afectaţi. Mai târziu, aceşti oameni aveau să-mi confirme acest lucru.

Prietena noastră, Ashian Belsey, într-o comunicare pe care Maestrul Morya o făcuse prin intermediul
ei, prin channeling, scrie:

„Mila îngăduie.
Iubirea schimbă.”

De-a lungul cercetărilor noastre şi pe parcursul scrierii acestei cărţi, am găsit aceste afirmaţii
adevărate. Fiecare om, care a fost atins de energia iubirii lui Iisus, s-a schimbat datorită acestei trăiri. Energia
acceptării, a iertării şi a iubirii necondiţionate lasă în pace trecutul şi deschide uşa spre viitor, acolo unde
fricile şi limitările nu mai au loc.
Să revenim acum la ce ne povestea Daniel de pe vremea lui Iisus.

60
 Joanna: Când Iisus cutreiera aşezările, el lua sine un grup de oameni?

Daniel: Da. Eu eram destul de bătrân ca să mai pot călători cu ei, atât de mul cât aş fi vrut. În plus,
mai aveam şi alte responsabilităţi, ca bătrân al comunităţii mele, dar găseam ocazia să-i
însoţesc, cât de des puteam. Încă de la început de tot, când grupul se strângea în jurul lui, am
ştiut că Iisus era cineva cu totul deosebit. Când mă aflam cu el, mă simţeam mult mai vioi
decât în mod normal şi de aceea îl însoţeam ori de câte ori puteam.
Nu exista vreo rută fixă, noi mergeam acolo unde era nevoie. Iisus îşi acorda fiinţa şi
îşi dădea seama dacă acolo era cineva bolnav şi ne îndreptam înspre acel loc, ori mergeam
în altă parte, ca el să le transmită oamenilor învăţăturile sale.
Era foarte multă lumină. Totul se făcea cu iubire. Când străbăteam drumurile ce
duceau spre aşezări, nu exista grabă, mergeam agale, câteodată cântam, râdeam şi stăteam
de vorbă, toţi fiind fericiţi să-i fim în preajmă.

Joanna: Când le vorbea unor grupuri secrete, Iisus se comporta altfel?

Daniel: Da. Chiar putea exista o problemă. El putea să ne încerce credinţa, pentru a fi sigur dacă
suntem deschişi şi pregătiţi să mergem mai departe. În cadrul unor astfel de întruniri, ţinute
deseori în comunităţi precum Qumran, el ne împingea mai încolo limitele şi ne încuraja să ne
schimbăm. Într-adevăr, drumurile pe care le făceam împreună spre aşezări erau minunate.
Era foarte plăcut, ca o drumeţie divină. (Chicoti.) Au fost vremuri nemaipomenite!

Joanna: Întrucât tu ai mers alături de Iisus, presupun că vă vorbea în parabole…

Daniel: Da. De cele mai multe ori, Iisus spunea istorioare, care aveau mereu ceva care să te facă să
reflectezi. Uneori, veneau să-l întâlnească oameni aşezarea următoare, căci se dusese vestea
că el se afla în împrejurimi. Câteodată, ei aduceau hrană şi ne aşezam cu toţii pe marginea
drumului să mâncăm. Când oamenii începeau să înţeleagă cât de special era Iisus, mulţi
reveneau cât de curând, pentru a rămâne mai mult timp în prezenţa sa.

La vremea acestei şedinţe Daniel era foarte bătrân şi el îşi privea retrospectiv viaţa. Era conştient de
acest lucru şi se emoţiona. Respira adânc şi făcea câte o lungă pauză înainte să continue. Am observat cum
lacrimile şiroiau din ochii lui Stuart. Când relua povestea, vocea lui Daniel devenea răguşită şi şoptită.

Daniel: A fost o experienţă atât de minunată să revăd şi să străbat acele locuri împreună cu Iisus.
Era atât de multă lumină…uitasem câtă lumină era şi cât de fericiţi eram noi toţi…

20
Învăţând şi vindecând semenii

Ne întrebam dacă puteam obţine o nouă perspectivă asupra învăţăturilor lui Iisus. Din câte ştiam,
Daniel îşi petrecuse ceva timp mergând cu Iisus din loc în loc, şi de aceea l-am rugat să-şi reamintească orice
amănunt trăit, ieşit din comun.

Joanna: Când Iisus preda noua învăţătură, care era tema centrală?

Daniel: Necesitatea de a te reconecta cu energia inimii, energia iubirii necondiţionate. El nu doar

vorbea despre această energie, ci o demonstra prin fiinţa şi viaţa sa. El adunase şi
concentrase energia iubirii şi datorită faptului că în fiinţa sa, această energie era foarte
intensă, şi alţii puteau s-o simtă şi s-o manifeste în inima lor. Această uriaşă cosmică energie
a iubirii necondiţionate, care se concentra prin Iisus, devenea disponibilă pentru noi toţi. Ea
era foarte diferită de iubirea pe care oamenii o cunoscuseră până atunci, căci, pentru mulţi,
iubirea depindea foarte mult de răspunsul pe care-l primeau de la cel iubi. A iubi omul din
faţa ta, indiferent cum se manifestă el, fie că-ţi zâmbeşte, fie că se uită urât, este ceva cu
desăvârşire nou pentru oameni.
61
 Iisus pătrunsese în firea omenească, mult mai mult decât o făcusem noi şi el a înţeles
că toţi oamenii sunt copiii Creatorului. Atunci, nu-i ceva firesc să iubeşti copiii Creatorului
iubitor? Iisus cunoştea natura lui Dumnezeu, pentru că acea natură este în primul rând
iubire şi ea se manifestă ca iubire, se concentra ca iubire şi se dovedea a fi iubire. Iisus ştia
toate aceste lucruri şi le îmbina în învăţăturile sale.

Joanna: Învăţăturile lui erau pe mai multe nivele?

Daniel: Da. Pentru popor, ele erau simple istorioare. Pentru ucenici şi pentru discipolii mai
evoluaţi, existau învăţături la un nivel mai înalt, mult mai directe şi mai puţin alegorice.

Joanna: Existau şi oameni care-l criticau pe Iisus pentru aceste parabole?

Daniel: Da. Dar exista şi lume care-l critica şi pentru atitudinea lui faţă de oamenii de rând. Iisus
accepta pe oricine. Mulţi îl judecau pentru acest lucru, spunând: „Priviţi, vorbeşte oricărui
om la fel ca unui discipol, chiar şi celor mai mari păcătoşi.” Dar Iisus îi primea pe toţi cei
care-şi lăsaseră în urmă trecutul şi se întorseseră spre Lumină. Iisus trăia în prezent, iar
când cineva venea la el şi-şi regreta cu adevărat trecutul, atunci el îl ridica pe acel om în
prezent şi-l făcea să simtă că trecutul încetase să mai existe pentru el.

Joanna: Acest lucru era unul foarte bun, căci dădea oamenilor o nouă şansă.

Daniel: Da, era un nou început. Toţi simţeau, în prezenţa lui Iisus, că era posibil să existe un nou
început. Aceasta era marea lui putere, deoarece nu exista nimic care să-l incrimineze în
vreun fel. Nu conta cât de mult îşi complicaseră oamenii viaţa, cu ajutorul lui, totul putea fi
mult mai simplu, era o întoarcere înspre Lumină. După mine, acest lucru constituia doar o
parte a puterii sale asupra oamenilor, care ştiau că el nu-i va judeca, aşa cum o făceau
fariseii, pentru că el trăia clipa, fără să ţină cont de ce-au făcut ei în trecut. Ştii, era ca şi
cum ne-ar fi învăţat să trăim din plin momentul prezent, însă ne dădeam seama că nimeni
dintre noi nu o putea face. Eram, cu toţii, urmăriţi de îndoieli, frici şi prejudecăţi, şi toate
acestea ne opreau să trăim în momentul prezent. Iisus ieşise din toate tiparele vechi ale
timpului, el intrase în momentul cel viu, ca şi cum ar fi păşit în Lumină. El putea transmite
celorlalţi din jur, farmecul, sinceritatea şi minunea clipei. (Aici vocea lui Daniel scăzuse,
devenind şoaptă.) Era ceva nemaipomenit şi foarte emoţionant să vezi influenţa lui Iisus
asupra vieţii semenilor noştri.

În timpul unei alte şedinţe, în care erau prezenţi amândoi, Daniel şi Joseph, l-am întrebat pe Joseph
de partea învăţăturii lui Iisus, despre care el îşi amintea cel mai bine.

Joseph: Mie îmi plăceau istorioarele cu tâlc…

Daniel: A, da…Iisus era un mare povestitor de istorioare uşor de înţeles, sau nu?

Joseph: Şi cine crezi tu, bătrâne, că-l învăţase? (Râdeau amândoi.)

Daniel: Da, unele vechi parabole îşi aveau originea în memoria noastră colectivă.

Joseph: Adevărat. Întrucât parabolele făceau parte din călătoriile noastre, noi puteam învăţa din
problemele de zi cu zi.

Daniel: Da. Iisus putea doar să prindă firul unei idei şi ţesea în jurul ei cea mai uşoară, dar în
acelaşi timp cea mai profundă povestioară, care dădea impresia că include propria lui
iluminare. Era însă ceva atât de simplu, dar în acelaşi timp atât de complex, care conducea
spre chestiuni foarte subtile. Şi un copil o putea preţui, pentru că de uşor era de înţeles, iar
un înţelept o păstra în suflet, pentru profunzimea ei.
62
 Îmi amintesc că, pe vremea când mergeam împreună cu Iisus din loc în loc, câteodată
ne odihneam pe marginea drumului, iar el lua câteva fire de iarbă, le împletea şi făcea din
ele un fel de ceşcuţe. Aşa mi-am dat seama că metoda lui era de a împleti ideile, pentru a
realiza un vas pentru adevăr. Cu cât ideile erau mai bune şi mai pronunţate, cu atât
adevărul era mai pur.

L-am mai întrebat pe Daniel, dacă îşi putea reaminti vreo vindecare spectaculoasă făcută de Iisus .

Daniel: Da, îmi aduc aminte că vindecase un om ce fusese orb ani de zile. Iisus îşi aşezase mâinile
deasupra capului lui şi după ce le-a ridicat, i-a spus să deschidă ochii. Orbul i-a deschis şi
a putut vedea. Omul, care fusese multă vreme orb, avea un fiu, dar niciodată nu putuse să-i
vadă chipul, iar acum putea să-şi privească în faţă propriul copil. (Oftă.) Fusese un moment
extraordinar; în acel sat, toţi oamenii se simţeau minunat. Nu numai corpurile erau
vindecate, ci şi îndoiala, teama şi necredinţa.
Era ca şi când întregul univers se îndrepta înspre un singur punct şi vieţile tuturor
celor prezenţi atunci acolo îl urmau, fiind o ocazie specială pentru toţi. Mulţi oameni au
simţit în inima lor o renaştere, fapt ce demonstra că vindecarea avea loc la mai multe
nivele.

63
 PARTEA A VII-A

DRAMA SE DEZVĂLUIE

„Mintea nu face nimic altceva

decât vorbeşte,
pune întrebări
şi caută înţelesuri.
Inima nu vorbeşte,
nu pune întrebări
şi nici nu caută înţelesuri.
Ea se îndreaptă tăcută către Dumnezeu
şi capitulează în faţa lui.”
Francisc de Assisi

21
Adunarea din grotă

Ne-am transferat acum, înainte în timp. Totul se întâmplă după calvarul lui Iisus; esenienii se
întâlneau într-o mare grotă, situată în nordul Ierusalimului. Daniel ne povesteşte acum despre această
adunare:

Daniel: În această peşteră, are loc o mare întrunire; este o zonă izolată şi deluroasă; este noapte.
Grota şi căile de acces înspre ea sunt bine păzite, ca să nu fim cumva surprinşi de nepoftiţi.
Suntem aşezaţi în cerc, cam 30 de oameni. Chipurile ne sunt luminate de lămpile aşezate în
faţa noastră; lumina vine din mijlocul cercului, fiind singura lumină existentă iar în centru se
află un cristal rotund, uriaş. Aici se află reprezentanţii tuturor comunităţilor, dar şi cei din
Grupul-Nucleu .
Acesta este un loc aparte, un spaţiu sacru. Înainte ca cineva să ia cuvântul, am
meditat cu toţii. Membrii Grupului-Nucleu vorbesc despre Iisus şi despre pasul pe care el îl
va face mai departe, numit experienţa ritualului morţii. Uneori, îi spuneau simplu, procesul.
Prin urmare, discutăm despre pregătirile necesare, despre strădaniile pe care trebuie să le
facem şi despre şansa de reuşită. Este un proces foarte deosebit, prin care Iisus trebuie să
treacă, el concentrându-se pe energia inimii. Energia iubirii este o nouă energie cosmică,
care dovedeşte că şi alţi oameni pot înţelege cum ea se foloseşte şi îi face să treacă, în mod
nemijlocit, printr-o transformare spirituală, foarte diferită de complicatele metode folosite în
trecut. Iisus ne arată o cale nouă, un drum nou şi bine definit, ce duce spre Lumină. Nu este
sigur că el va putea realiza acest lucru, dar membrii Grupului-Nucleu sunt optimişti. Se pare
că ei vorbesc despre o cunoaştere mult mai profundă decât cea pe care-o deţinem noi. Cu
toţii sperăm că va fi bine şi înţelegem că dacă Iisus reuşeşte să-şi ducă la bun sfârşit
misiunea, atunci întreaga umanitate va avea de câştigat. Acest lucru nu este însă sigur.
Există îndoiala, unii sunt mai sceptici decât alţii. Teoretic, noi ştim cum stau lucrurile, ni s-a
explicat; sperăm ca procesul să meargă bine; vom face tot ce ne stă în răsputeri, pentru a-l
sprijini, dar nu este deloc sigur că el va izbândi.
Planul se desfăşoară în faţa noastră. Iisus va merge mai departe, îşi va interpreta
rolul şi va atinge apogeul învăţăturii promovate de Şcoala Misterelor. El va trece printr-o
grea experienţă a bătăii de joc, va f răstignit şi va reuni toate energiile. Pe durata întregului
proces, el va avea nevoie de un uriaş sprijin. Eu, chiar îmi doresc să avem din partea
grupului central asigurarea că totul va fi bine. Mergem mai departe, plini de mari speranţe,
dar şi multă nelinişte.

Îi puteam simţi lui Daniel neliniştea şi tulburarea. Era limpede că, pentru cei mai mulţi dintre bătrânii
înţelepţi, a fost o perioadă de mare încordare.

64
 Daniel: Prin urmare, acum se cere un puternic sprijin; pentru a ajuta ca acest proces să se
împlinească, mulţi dintre noi ne vom concentra şi vom întări energia. Noi vom folosi liniile de
câmp ale energiei, ce fac legătura între comunităţi. Au existat perioade de timp în care
strângeam cristale, lucram cu ele asupra locurilor şi le puneam în legătură, activându-le.
Acest cristal gigantic, din interiorul grotei, este unul din focarele acestui sistem energetic.
Planul fusese propus, discutat şi, în general, acceptat. Va exista un grup de lideri,
care vor conduce meditaţia în cadrul comunităţile din care ei fac parte şi care va genera
astfel energia ce va fi îndreptată la nivele foarte înalte, spre Iisus. În acest fel, el va beneficia
atât de acest sistem de energii, cât şi de energia cristalelor. Există cristale cu capacitatea de
a stoca energia. Energia produsă de fiecare comunitate va fi canalizată spre un punct
central. Pentru a se desăvârşi sistemul de energii, triunghiurile curg parcă spre un triunghi
central.

Toate aceste informaţii făceau ca şedinţa să fie una dintre cele mai interesante şi revelatoare. Daniel
făcuse referiri la un fascinant sistem de energie, la care vom reveni într-un alt capitol. Ceea ce reiese cu
putere de aici este sentimentul că acest grup de esenieni a avut un plan bine pus la punct, pentru care se
pregătise cu mult timp înainte, şi anume, procesul răstignirii lui Iisus. Acest eveniment, covârşitor pentru
Iisus, nu este văzut ca ceva neaşteptat, ci ca punctul culminant al unei drame ce fusese minuţios planificată şi
pregătită. Referirea lui Daniel la Şcoala Misterelor era foarte revelatoare pentru noi. Se pare că toate
evenimentele petrecute în vremea lui Iisus, judecata şi răstignirea lui au fost acţiuni deliberate, în cadrul
misterelor ce aparţineau lumii exterioare.

Joanna: În călătoria întreprinsă în nordul Samariei, ai vizitat şi Qumranul?

Daniel: Drumul meu spre partea de nord m-a purtat prin apropierea Qumranului, de aceea eram
hotărât să merg să revăd locurile care, altă dată mi-au oferit multe clipe fericite. Nu mai
fusesem de multă vreme prin acele părţi, iar acum descopeream totul foarte schimbat. În
bibliotecă, pe rafturile aproape goale, nu mai existau decât câteva pergamente; scrierile
recente şi manuscrisele de copiat, toate fuseseră luate. Acest lucru mi-a arătat că biblioteca
nu mai era una activă. Cele câteva suluri rămase erau precum urmele lăsate de reflux pe
ţărm. Am simţit până în oase că, înaltul val ce fusese odată Frăţia Eseniană, era acum de
domeniul trecutului. Cu fiecare lună ce trecea, noi eram mai slabi, la fel cum valul se stingea
departe, fără ca el să se mai reîntoarcă vreodată.

Explicaţia lui Stuart: Toate acestea explică de ce arheologii au descoperit la Qumran doar câteva
mărturii scrise. Când scribii şi cărturarii au părăsit aşezarea, au luat tot ce se afla în bibliotecă. Să revenim
însă la povestirea lui Daniel:

Daniel: Desigur că dispăruse şi marele cristal din bibliotecă şi toate maşinăriile lăsate de neamul
Kaloo. Locul căpătase un aer trist şi era aproape gol. Văzusem doar câteva feţe cunoscute.
Plimbându-mă, pentru ultima dată, prin grădinile din Qumran, năpădite de buruieni şi doar
cu câteva flori răzleţe, am ştiut că scumpul vis al Ordinului nostru luase sfârşit. Puţini Fraţi
esenieni mai zăboveau pentru o clipă, ici şi colo; visul nostru nu mai putea fi din nou frumos,
la fel cum nici aceste grădini nu vor mai răsuna vreodată de aprinsele discuţii ale vechilor
prieteni şi nici de fericitele hohote de râs ale copiilor.
Când m-am regăsit cu tovarăşii mei şi-am trecut în revistă călătoria făcută, m-am
hotărât să nu mai păstrez tristeţea şi să uit cum arată în prezent, Qumranul. Îmi aminteam de
Qumranul de pe vremuri, unde domnea bucuria şi în care vibra viaţa, cu oameni mulţi, ce
lucrau împreună într-o binecuvântată armonie. Chiar şi evenimentele cele mai banale, de zi
cu zi, păreau mai luminoase atunci când le trăiai în compania Fraţilor tăi, care cunoşteau şi
iubeau Calea Eseniană. Am hotărât ca în mintea mea să nu mai rămână decât răsunetul
minunatelor noastre conversaţii şi râsetul plin de bucurie din acei zori ai vieţii eseniene. Aşa
trebuia să-mi reamintesc Qumranul! Întrucât sufletul poate păstra multă vreme această
duioasă amintire, spiritul Qumranului va fi mereu viu şi niciodată uitat.

65
 Pentru Stuart, această şedinţă a fost una anevoioasă, iar eu am simţit emoţia lui Daniel, atunci când el
povestea cât de mult se schimbase Qumranul său drag. Mi-am dat seama că Daniel nu vroia să retrăiască
acele amintiri, căci ele îi aduceau o mare tristeţe în suflet. M-a bucurat mult că-şi amintise şi de un moment
fericit, care-l îmbărbăta într-un fel, de vizita făcută în Samaria.

22
Sistemul de energie

Într-o şedinţă ulterioară, am putut urmări îndeaproape referirea pe care o făcuse Daniel la un sistem
de energie. Nicio altă relatare despre viaţa esenienilor, citită de noi până acum, nu s-a referit la aşa ceva, deci
aveam sentimentul că aici vom obţine ceva inedit.

Joanna: Când ne-ai vorbit despre întâlnirea din grotă, ai pomenit despre un sistem de energie. Ne poţi
spune mai multe despre el?

Daniel: Da. Exista un sistem de energie interioară şi unul de energie exterioară. Energia exterioară,
produsă de Pământ, focalizată şi amplificată prin intermediul cristalelor, era direcţionată
de-a lungul curenţilor tereştri, care întâlneau zona în care era răstignit Iisus. Acest lucru a
permis menţinerea nivelelor de energie în corpul său. Energia interioară, obţinută în timpul
meditaţiei, fusese continuu furnizată de comunităţi, în nivele subtile, pentru a fi direcţionată
spre Iisus. Cele două surse de energie realizau împreună un sistem complet de susţinere.
Energia interioară îi alimenta şi susţinea fiinţa, în special corpul fizic. Era foarte important
ca această legătură să se păstreze până când procesul energetic era încheiat.

Joanna: Referitor la sistemul exterior care folosea energiile telurice, spune-mi, te rog, ce puncte
formează triunghiul central?

Daniel: Triunghiul central era compus din: Ierusalim, care era centrul principal al acestei drame,
Qumran şi grotă.

Joanna: Grota se afla în nordul Ierusalimului?

Daniel: Da, grota era situată într-o zonă deluroasă din nord şi forma un triunghi aproape
echilateral cu Qumran şi cu Ierusalim.

Acesta a fost un indiciu esenţial pentru noi; însemna că această grotă fusese amplasată aproape la
jumătatea distanţei dintre Ierusalim şi oraşul Silwad, chiar în partea de nord a şoselei ce uneşte cele două
localităţi. Şi astăzi, această zonă este izolată, de aceea am putea crede că ea fusese folosită de esenieni ca un
loc secret pentru întruniri importante. (vezi diagrama 2)
Privind întregul cadru, acum ne era clar ce anume denumea Daniel „triunghiurile curgătoare spre un
triunghi central”.
Când am fost în stare să păşim înapoi şi să privim întregul sistem aşa cum era el situat pe hartă, am
fost uimiţi de distanţele existente. Acest sistem de energie se întinde pe circa 200 km. A-l pune la punct şi a-l
folosi a fost o sarcină deosebită pentru esenieni. Noi nu suntem experţi în energii telurice, însă unii prieteni,
specialişti în acest domeniu, ne-au mărturisit că lucrul cu energiile în această manieră solicită mult timp şi
efort. Cum au putut oare esenienii să gândească atât de departe, înainte în viitor? Întrebându-l pe Daniel
despre acest lucru, iată ce ne-a răspuns:

Daniel: Planul original a venit de la neamul Kaloo. De îndată ce-au fost ridicate comunităţile,
poporul nostru a început să lucreze cu energiile telurice, conform planului.

Am găsit extraordinar acest răspuns, care mai apoi, ne-a condus la alte întrebări. De ce i-ar fi
încurajat membrii neamului Kaloo pe esenieni să realizeze un astfel de sistem de energie, care ar fi implicat
ani de muncă, cristale rare şi un risc permanent de a fi descoperit? Au prevăzut ei, oare, că acest sistem va
avea o utilizare aparte în vremea lui Iisus?
66
 Joanna: Realizarea unui astfel de sistem trebuie să fi fost pentru comunităţi o acţiune de mare
grandoare.

Daniel: Da, a fost un proiect amplu, iar bazele sale au fost puse înainte de a mă naşte eu. Pentru
întărirea curenţilor, în vederea concentrării energiei, s-au făcut mari eforturi pe o perioadă
îndelungată de timp şi toată munca s-a desfăşurat în linişte şi taină, pentru a nu atrage
atenţia altor evrei.

Joanna: Şi cât timp a durat tot acest lucru?

Daniel: Întreaga operaţiune a durat cam un secol şi jumătate. Deîndată ce membrii neamului Kaloo
au venit în regiune, ei au început evaluarea şi apoi dezvoltarea locurilor. Prioritar a fost
pentru ei dezvoltarea acestui sistem de energie, care folosea cristalele pentru însumarea şi
întărirea curenţilor tereştri naturali într-o formă geometrică exactă.

Joanna: Neamul Kaloo a pus la punct acest sistem pentru uz general sau l-a pregătit pentru un
eveniment special?

Daniel: A fost ceva cu totul special. Ei ştiau că va veni un Învăţător al Dreptăţii şi că acest sistem va
fi necesar atunci când misiunea lui va atinge punctul culminant. Membrii acestei civilizaţii
erau într-adevăr nişte înţelepţi. Ei ştiau ce va urma şi de aceea se pregăteau dinainte. Noi
nu ştim amănunte despre cunoştinţele lor privitoare la viitor, însă ei vorbeau despre un
Mare Învăţător al Dreptăţii, ce urma să vină şi care va fi susţinut de toată această operă a
lor. Pentru noi, era destul, căci eram mulţumiţi să le îndeplinim planurile. Înţelepţii şi
fiinţele spirituale, care se află cu mult mai sus de noi, nu se cercetează, la fel nici cei care
pot vedea lucrurile mai limpede decât o putem face noi.

Aşa şi este. Neamul Kaloo prevăzuse venirea lui Iisus şi necesitatea existenţei unui sistem de
susţinere la finalul misiunii sale, drept care, mai mult de un secol, ei au colaborat cu esenienii la realizarea
lui.
Pe noi ne interesa însă să obţinem şi dintr-o altă sursă o confirmare a realizării sistemului de energie.
L-am solicitat pe John, ajutându-l să-şi retrăiască viaţa eseniană în persoana lui Luke. L-am întrebat cu ce se
ocupa atunci, iar printre altele, el a spus:

Luke: Lucram cu cristale. Eu mergeam de-a lungul curenţilor de energie telurică, pentru a-i întări şi
a-i însuma.

Joanna: Tu spui „curenţi”. Încotro se îndreptau ei?

Luke: Curenţii făceau legătura între comunităţi şi anumite centre de energie şi realizau împreună un
sistem complex.

Venind din Atlantida, membrii acestei civilizaţiei erau foarte iscusiţi în folosirea cristalelor. În
lumina cunoaşterii şi tehnologiei atlanţilor, construcţia unei astfel de reţele nu părea a fi ceva ieşit din
comun, remarcabile au fost însă condiţiile dificile în care au lucrat esenienii.
Interesant era în special triunghiul interior, care lega marele cristal din Qumran, cu cel din grotă şi cu
Iisus pe cruce. Într-un fel, Iisus constituia cel de-al treilea cristal, punctul central al tuturor acestor trei forţe.
Anne Hughes, un adevărat suflet al întregului nostru grup, spunea odată: „Cristos este cristalul.” La acea
vreme, eu nu i-am înţeles mesajul, dar acum, într-o mai largă perspectivă, afirmaţia ei se potriveşte perfect.

67
 23
Răstignirea

Fusesem tare emoţionaţi de povestea lui Daniel şi ne întrebam când va ajunge la întâmplările din
jurul momentului răstignirii. El ne spusese că în acea vreme, se aflase în apropierea comunităţii de lângă
Hebron, iar noi eram foarte curioşi să aflăm impactul evenimentelor asupra sa. Ne-am reîntâlnit cu Daniel,
care trăia punctul culminant al dramei.

Daniel: Noi medităm şi ne creştem intensitatea energiei. Iisus îşi duce până la capăt procesul prin
care trece. Noi avem un mod de a-l vedea, fără să ne aflăm lângă el, din camera clarviziunii.
Toţi cei care au capacitatea vederii interioare pot merge într-o astfel de cameră, unde
claritatea imaginilor obţinute este accentuată cu ajutorul cristalelor. Aici, suntem cinci
persoane, meditam, ne focalizăm energia pe Iisus, acordându-i o atenţie deosebită.
Procesul merge mai departe, dar devine anevoios. Noi depunem tot efortul pentru ca
el să continue, căci ne dăm seama că există unii ce nu doresc ca acest proiect să reuşească.
Cei potrivnici nouă încearcă să blocheze fluxul energiei, astfel ca puterea să nu poată ajunge
dinspre comunităţi, fapt ce ne îngreunează mult munca noastră.
Cu toate că planul fusese clar în mintea noastră, noi nu ne dădusem seama de puterea
celor potrivnici nouă. Ei nu reuşiseră încă să ne învingă, dar o parte din puterea noastră a
fost deviată pentru a-i ţine la distanţă. „Cel Tăcut” se află în grotă şi se concentrează foarte
mult, făcând mari eforturi.
Se lasă un mare întuneric. Iisus se află pe cruce, îndeplinindu-şi misiunea. Îmi trece
prin minte, de parcă văd cu ochii mei, că se poate ca această încercare să nu reuşească. Cei
care ni se opun, poate ne vor nimici şi poate că Iisus va muri înainte să-şi ducă la bun sfârşit
misiunea, înainte ca energiile să se transforme. El adună energiile, le întăreşte, este un mare
focar de energii. Dacă, folosind energiile, el nu poate duce ciclul la bun sfârşit, atunci
întregul proiect va fi pierdut.
Timpul face lucruri foarte ciudate. În timp pământesc, acest întreg proces nu durează
mult, dar, aidoma unei lupte, el pare să se lungească în veşnicie. (În acest moment, vocea lui
Daniel suna foarte istovită şi încordată.) Ne trebuie mai multă forţă…
Grupul-Nucleu a cerut ajutorul împărăţiei îngerilor. Eu cred că Arhanghelului
Mihail…Nu ştiu cât mai putem menţine acest grup unit. Concentrându-se intens, unii dintre ei
încep să-şi piardă controlul…într-adevăr este o luptă…(Aici, Daniel oftează din străfundul
fiinţei sale.)
A venit ajutorul şi totul va fi bine. Iisus a reuşit să încheie cu bine ciclul de energii.
Totul se rezolvă…pentru noi este o mare uşurare…(Daniel a mai oftat încă o dată. Apoi,
înainte de a continua, a lăsat o pauză.) Acum Iisus este dat jos de pe cruce şi noi părăsim
camera clarviziunii. Aveam ordine stricte din partea Grupului-Nucleu să nu mai privim
atunci când Iisus este dat jos de pe cruce. Contribuţia noastră ia sfârşit şi trebuie să dăm de
ştire celorlalţi membrii ai comunităţii, care meditează într-o altă clădire. Şi ei se vor simţi
uşuraţi atunci când vor afla că lucrul cu energiile fusese încheiat cu succes.

Daniel oftă adânc. Puteam simţi cum el se linişteşte.

Daniel: A fost ceva secret. Întregul plan putea fi uşor zădărnicit. Cel care salvase ziua fusese
Arhanghelul Mihail. Fără ajutorul lui, cine ştie ce se putea întâmpla!

Joanna: Ştiu că tu le-ai comunicat semenilor tăi ce s-a întâmplat, dar după aceea, ţi-ai folosit vederea
interioară ca să vezi ce i se întâmpla lui Iisus?

Daniel: (Spuse apăsat.) Nu! Era interzis! Grupul-Nucleu a interzis cu desăvârşire acest lucru. Noi
ne-am făcut treaba! Trebuie să ne trăim mai departe viaţa şi să nu punem întrebări despre
Iisus.

Joanna: Pare ceva foarte greu!

68
 Daniel: Era greu. Iisus era pentru noi ca un frate, un frate mai mare, care a mers pe cale, mult mai
departe decât o făcusem noi. Noi am ascultat înţelepciunea lui şi am încercat să trăim
învăţăturile pe care ni le dădea, dar acum drumurile noastre se despărţeau.

Acum, Daniel oftă iar. Mi-am dat seama că acea perioadă trebuie să fi fost una foarte încordată
pentru întreaga Frăţie Eseniană; l-am rugat pe Daniel să ne spună şi mai mult.

Daniel: Mulţi dintre noi au făcut totul pentru a susţine acest proces. Nu a fost numai Iisus cel care s-
a sacrificat. În comunităţi au mai murit doi oameni şi unii au căzut greu bolnavi, pentru ani
de zile, ajungând, din ceea ce fuseseră ei odată, o legumă. Parcă a avut loc o bătălie.

Am fost surprinşi să aflăm că mai plătiseră şi alţii cu viaţa sau cu sănătatea lor. Acest lucru sublinia
faptul că se lucrase în echipă şi că toţi au făcut mari eforturi pentru ducerea planului la îndeplinire. Din acea
clipă, începusem să vedem, într-un fel cu totul nou, evenimentele din jurul răstignirii. Desigur că drama
avusese loc, însă ea a fost împărtăşită şi de alţi esenieni, care avuseseră şi ei partea lor. În mod paradoxal,
acest lucru nu diminuează cu nimic fapta lui Iisus. Faptul că el a trebuit să reuşească împotriva unei opoziţii
uriaşe, rămâne o realizare cu totul remarcabilă.
Într-o şedinţă separată, realizată numai cu Joseph, am putut obţine şi punctul lui de vedere referitor la
răstignire. Este imposibil de transmis profunzimea emoţiei trăită de Joseph, de aceea, prezentăm doar un
scurt rezumat.

Joseph: Maria se află alături de mine, o ţin pe după umeri. Cu mulţi ani în urmă, eu am fost rugat
să-mi sprijin sora mai tânără. Atunci n-am înţeles ce vroia acel lucru să însemne, dar acum
ştiu. Maria are nevoie de cineva care s-o sprijine, s-o înţeleagă, şi cine-ar putea-o face mai
bine decât fratele ei? (Vorbea cu greu, ca şi când s-ar fi aflat în primejdie.) Astăzi, îmi este
foarte greu (Oftă din răsputeri.) să-l văd pe Iisus pe cruce. Noi ne pregătisem pentru acest
moment, ştiam cum multă vreme înainte ce urma să se întâmple, însă, indiferent câte de multe
cunoşti, nimic, (Oftă din nou.) nimic nu te pregăteşte pentru realitatea momentului…(Joseph
mai oftă încă o dată.) Pentru mine, Iisus a fost ca un fiu. (Făcu o lungă pauză.) Îmi este foarte
greu să vorbesc despre aceste lucruri….

În timpul şedinţe viitoare, Joseph şi Daniel stăteau de vorbă despre ce se întâmplase după răstignire.

Joseph: Nu te-am mai văzut de-atunci, bătrâne prieten, ca să-ţi vorbesc despre aceste lucruri. A
trebuit să plec în grabă…şi s-o părăsesc pe Maria (Aici, vocea îi scăzu în intensitate,
devenind şoptită.)…Acest fapt mi-a umplut inima de tristeţe…dar aşa trebuie să se
întâmple…(Joseph trase adânc aer în piept; lacrimile îi şiroiau pe obraji.) Noi ne făcuserăm
treaba acolo şi existau acum alte răscruci de drumuri.

Au fost prezenţi la răstignire şi Luke şi Roberta. Descriind scena, Roberta spuse: „În acel moment,
amândoi am pus umărul la susţinerea energiei iubirii. Niciunul dintre noi nu-şi putea permite să-şi lase
frâul emoţiei liber, sau să nu fie în stare să contribuie la menţinerea energiei, căci dacă se întâmpla astfel,
atunci Iisus ar fi trebuit «să muncească şi mai din greu».”

Aşadar, toţi esenienii din povestea noastră şi-au adus aportul la lucrare, în diverse feluri. Daniel,
concentrase energia în interiorul comunităţii sale, Luke şi Roberta susţinuseră energie iubirii şi Joseph o
consolase şi o sprijinise pe Maria. Încă o dată, aveam impresia unei strădanii în echipă. Am văzut munca
depusă de unii membri ai echipei, dar au existat mult mai mulţi oameni care şi-au adus aportul, unii dintre ei
lucrând generaţii de-a rândul, pentru a se pregăti pentru acest moment.

69
 24
Mormântul gol

Din şedinţele realizate cu Daniel, în zona dintre vieţi, am putut obţine multe informaţii despre
evenimentele petrecute în preajma momentului răstignirii. Am început prin a-l întreba dacă, după propria lui
moarte, el făcuse cercetări asupra tragediei răstignirii.

Daniel: Bineînţeles! Prima întrebare pe care-am pus-o când m-am trezit în zona dintre vieţi a fost:
„Ce s-a întâmplat cu Iisus?”. Îmi amintesc că cei cărora îi fusesem încredinţat pentru a mă
ajuta, au râs, spunând: „Toţi esenienii ne întreabă acelaşi lucru! Ai răbdare şi vei afla destul
de curând!” Prin intermediul înregistrărilor akaşice am putut revedea tot ce s-a întâmplat
atunci, acolo.
După ce Iisus a fost coborât de pe cruce, era foarte clar că el se afla cu mult în afara
corpului, pentru că nu se mai mişca deloc. L-am văzut cum era dus în mormânt şi cum se
rostogolea uriaşa stâncă în faţa intrării. Apoi am văzut cum Lumina din jurul lui creştea din
ce în ce mai mult, şi o parte s-a ridicat şi înălţat la ceruri.
Apoi, am înţeles cât de bine pregătise Grupul-Nucleu acel moment. Mormântul lui
Iisus nu era deloc un mormânt, ci o încăpere pentru vindecare. Dacă lumea ar fi ştiut că Iisus
supravieţuise, ar fi existat multe alte perspective şi unele nu tocmai bune. Deci ce păruse a fi
un mormânt, era de fapt o încăpere în care vindecătorii puteau intra pentru a-şi face treaba.

Joanna: Însă era sigur că intrarea în mormânt a fost pecetluită cu stânca uriaşă şi au existat şi soldaţi
care-o păzeau. Cum putea intra cineva acolo pentru a-l vindeca?

Daniel: (râzând) Mult mai uşor decât ai putea crede! Esenienii construiseră un tunel pe sub pământ,
ce unea mormântul cu casa lui Joseph, aflată în apropiere. Tunelul se putea parcurge, nu
chiar în picioare, ci mergând puţin aplecat; el avea o deschidere chiar în spatele
mormântului, printr-o uşă inteligent construită, din lemn masiv, care deşi era vizibilă celor
care pătrundeau în interiorul mormântului, ea nu era identificată şi avea aspectul unei stânci
veritabile.
Uşa se potrivea perfect în nişte fante, astfel că atunci când treceai din tunel în
mormânt, ea se ridica în acele fante, se scotea şi apoi se aşeza pe o parte. Te puteai apoi târî
prin deschizătură şi intrai în mormânt. Chiar dacă acolo se afla cineva, în picioare, cu uşa în
faţă, el nu vedea decât o stâncă.
Uşa şi tunelul fuseseră foarte inteligent concepute. Să ne aducem însă aminte că
pentru a pregăti acel mormânt, existase mult timp la dispoziţie. Noi ştiam că Învăţătorul va
veni şi că va trece prin experienţa ritualului morţii, aşa că necesitatea unui mormânt, care să
îndeplinească rolul unei camere de vindecare, fusese evidentă încă de început. Sub
îndrumarea membrilor neamului Kaloo şi a Grupului-Nucleu, oamenii noştri îşi făcuseră
treaba şi-l realizaseră. Fusese, desigur, o operaţiune foarte secretă. Toată munca se
desfăşurase în cea mai mare taină şi doar câţiva membri ai Frăţiei Eseniene cunoşteau
planul. În timpul vieţii mele, nu mi-a trecut niciodată ceva pe la ureche despre acest lucru,
care se pare că a fost proiectul nostru cel mai secret.

Deci aşa se întâmplase! Oricine putea privi intrarea în mormânt, acoperită cu stânca uriaşă, dar spre
acel loc exista o altă cale de acces. Toate acestea subliniază marele avantaj al esenienilor în faţa fariseilor.
Primii au avut o gândire de ansamblu, o viziune construită în timp, pe când ceilalţi, reacţionau doar la
evenimente şi erau preocupaţi numai de prezent. Nici nu este de aşteptat ca fariseii să se fi gândit vreodată că
esenienii ar fi putut săpa, în cel mai mare secret şi cu multă tenacitate, un tunel prin pământ şi prin stâncă,
operaţiune ce putea dura ani buni. Existând acel secret tunel, aducerea vindecătorilor din casa lui Joseph,
aflată în imediata apropiere a mormântului, nu a mai fost o problemă atât de mare. Să revenim însă la
povestirea lui Daniel.

70
 Daniel: După ce Lumina plutise pentru o vreme în jurul corpului lui Iisus, l-am putut vedea
respirând mult mai profund, dar şi aşa, era limpede că avea nevoie să fie reînsufleţit. Deşi
ieşise în afara corpului, foarte departe, şocul răstignirii fusese covârşitor. Ani de zile Iisus se
antrenase în minte şi trup pentru a rezista acestui calvar, dar nu trebuie să-i subestimăm
efectul avut asupra sa.
Cei care conduceau echipa de vindecători erau Luke şi Clara, sora lui Iisus. Aceştia
doi, cei mai puternici vindecători din cadrul întregii Frăţii Eseniene şi ei au lucrat asupra
lui, zi şi noapte. Stânca uriaşă, ce bloca intrarea în mormânt, nu permitea să intre acolo
nicio rază de lumină din afară, dar nici să se vadă din exterior lumina lămpilor dinăuntru.
Grosimea mare a stâncii nu permitea să se audă în afară niciun sunet din interior.
Mi s-a arătat ce se întâmplase în timpul procesului de vindecare, deci îţi pot spune şi
ţie. Iisus a fost uns cu alifii tămăduitoare şi în jurul lui s-au aşezat cristale gigantice. El a fost
readus la viaţă, însă procesul a durat destul de mult, el aflându-se mult în afara corpului.
Vindecătorii era încrezători că-l puteau aduce înapoi. Iisus a reintrat încet în corp, ca cineva
care se întoarce acasă dintr-un loc foarte îndepărtat. A făcut-o parcă fără nicio tragere de
inimă; durerea pricinuită de răni era încă foarte intensă; intrând din nou în corp, a început
să i se audă, cu greu, răsuflarea. A deschis ochii şi a văzut-o alături de el pe Clara, care
zâmbeau, cu lacrimile de bucurie şiroindu-i pe obraji.

Am avut şansa, într-o altă şedinţă, să-l întreb pe Joseph despre greutăţile întâmpinate de ei la
scoaterea lui Iisus din mormânt.

Joseph: După ce l-am reîntors la viaţă, Iisus încă nu putea merge, aşa că l-am aşezat pe o targă, pe
care-am împins-o apoi prin tunel. Când am ajuns acasă, l-am ridicat. Deşi casa mea se afla
aproape, am fost tare neliniştiţi, deoarece scoaterea lui din mormânt a fost destul de greu de
înfăptuit. (Oftă din răsputeri.) Încă simt povara întregii responsabilităţi, a secretului şi
pregătirii. Doar câţiva membri ai Frăţiei Eseniene cunoşteau proporţiile planului nostru, iar
existenţa tunelului nu fusese dezvăluită decât celor direct implicaţi în operaţiune. Nici chiar
Maria nu ştiuse de tunel, i-am spus chiar înaintea marii întruniri din grotă. Cu cât ştiau mai
puţini despre acest lucru, cu atât toţi eram mai în siguranţă.

Cât de greu trebuie să le fi fost esenienilor să-l mute pe Iisus din mormânt, după ce el revenise la
viaţă! Şi ce mare povară sufletească trebuie să fi avut Joseph, prin păstrarea secretului, chiar în faţa propriei
sale surori!
Dar ce s-a întâmplat cu tunelul după aceea? A fost el cumva descoperit?

Joanna: Cu siguranţă că fariseii au cercetat mormântul, după dispariţia trupului lui Iisus. Totuşi,
indiferent cât de bună fusese uşa din spate, fusese ea oare descoperită, mai devreme sau mai
târziu?

Daniel: Da, Joseph ştia că se putea întâmpla aşa ceva. În învălmăşeala de atunci, el a trebuit să
acţioneze foarte rapid. Tocmai murise un important esenian din Qumran şi el fusese aşezat în
grabă în acel mormânt. Stânca fusese dată la loc, pentru a bloca intrarea şi a le face munca
mai uşoară. Pe pământul lui Joseph se construi repede un grajd, chiar în spatele
mormântului, acolo unde fusese intrarea în tunel. Folosind grajdul ca acoperire, au pătruns
în tunel şi l-au umplut cu pământ până la capăt, îndepărtând cu grijă toate urmele uşii. Tot
cam pe-atunci, fariseii au cerut să vadă mormântul, dar ei aveau nevoie de aprobarea
Sanhedrinului, pentru că esenienii, conduşi de Joseph, se plânseseră de încălcarea
drepturilor şi de pângărirea unui mormânt.

La acea vreme, Sanhedrinul era cel mai înalt tribunal al evreilor, curtea lor supremă, care se întrunea
în mod regulat, la Ierusalim. Acest consiliu al bătrânilor avea mari puteri, chiar şi sub stăpânirea romanilor şi
deţinea şi funcţii administrative. În atribuţiile Sanhredinului intra şi judecata religioasă, rolul conducător
avându-l înalţii preoţi (foşti şi actuali), iar cel executiv deţinându-l preoţii obişnuiţi.

71
 Daniel: În momentul în care fariseii au obţinut, în sfârşit, acordul de a deschide şi cerceta
mormântul, toată munca noastră fusese deja terminată şi nu putea fi găsit nimic care să
trezească vreo bănuială. Ca de obicei, Frăţia Eseniană îşi acoperise bine urmele şi Iisus
fusese deja dus la Qumran, şi de acolo în nordul Damascului.
După ce el a fost scos în siguranţă din ţară, Frăţia Eseniană a început să transporte
spre nord, tot ce era mai de preţ, luând cu sine cele mai valoroase manuscrise, pentru a nu fi
puse în pericol. Ştiam că era numai o chestiune de timp până când Qumranul va fi distrus,
dar principala noastră sarcină fusese deja îndeplinită. După ce Învăţătorul Dreptăţii îşi
încheiase misiunea, întregul eşafodaj dimprejur putea fi demontat.
Intervenţiile făcute de Joseph, pentru a obţine trupul lui Iisus, dar şi strădaniile sale
de a menţine închis mormântul, toate l-au costat foarte scump. Era pentru prima dată când el
vorbea public, de-atunci încolo, totul s-a desfăşurat foarte rapid în spatele decorului. Din
acel moment, oamenii au început să-şi pună întrebări despre loialitatea lui adevărată. Din
clipa în care fariseii n-au descoperit în mormânt nimic compromiţător, toată mânia lor s-a
abătut asupra lui Joseph. El şi-a dat seama că trebuia să plece cât mai curând de acolo,
pentru că toate investigaţiile lor se concentrau asupra lui şi a legăturilor avute cu esenienii.

Întreaga relatare a construirii tunelului, a reînvierii lui Iisus şi a ducerii lui departe, în afara ţării, suna
ca o operaţiune de tip comando. Acesta este un aspect al Frăţiei Eseniene, care până acum nu a fost
recunoscut, dar care subliniază natura disciplinată şi dedicată a firii celor din preajma lui Iisus. Construcţia
acestui tunel nu păruse a fi fost pentru esenieni o operaţiune mult prea complicată, pentru că ei săpaseră deja
în stâncă tunele pentru apă, ca cele descoperite la Qumran.
Aveam acum un tablou mult mai complet al acestei importante perioade, dar mai exista un aspect al
dramei, pe care vroiam să-l verific. În cartea „Iisus şi esenienii”, Suddi afirmă că după răstignire, trupul lui
Iisus a trecut printr-un proces accelerat şi el s-a dezintegrat în totalitate. Nu este însă singura teorie care
susţine aşa ceva. În „Moştenirea eseniană”, Martin Larson citează opt teorii principale, toate referitoare la
supravieţuirea şi moartea lui Iisus şi la ce s-a întâmplat după aceea cu trupul lui. Rudolf Steiner prezintă în
cartea sa „A cincia Evanghelie”, a noua teorie. În lumina tuturor acestor controverse, m-am gândit că era
important să-i dăm lui Daniel ocazia să ne explice ce se întâmplase de fapt.

Joanna: Unii esenieni au afirmat că trupul lui Iisus se făcuse praf şi pulbere, fără să mai rămână nimic
din el şi că aceasta fusese cauza mormântului gol. Poţi să ne explici acest lucru, te rog?

Daniel: Da. Bineînţeles că vestea cu mormântul gol se răspândise cu mare viteză. La acea vreme
exista însă atâta confuzie, încât, sincer vorbind, oamenii nu mai ştiau ce să creadă. Stând de
vorbă cu Joseph, după ce murise şi el, în zona dintre vieţi, a ieşit la iveală adevărul. El mi-a
spus că acea dispariţie a corpului lui Iisus, prin transformarea lui în praf, era un zvon lansat
de Grupul-Nucleu pentru a-l proteja. A spune că trupul lui s-a dezintegrat pur şi simplu, fiind
ajuta de îngeri, era o poveste foarte utilă. Se explica astfel de ce mormântul fusese găsit gol,
iar toţi cei care vroiau să-i caute corpul a fost complet descurajaţi. Grupul-Nucleu nu dorea
ca cineva să-l caute pe Iisus, nici viu şi nici mort, iar acest lucru era în folosul securităţii lui.

Explicaţia lui Stuart: Când Daniel vorbeşte despre „mormântul gol”, el se referă, desigur, la
momentul ulterior celui în care Iisus părăsise mormântul şi anterior celui în care fusese îngropate acolo
esenianul de vază din Qumran.

72
 PARTEA A VIII-A

NOI VIZIUNI

„Pistis Sohia arată cum Maria Magdalena, împreună cu alte femei, precum ucenica Salomea,
răspundeau cu mare entuziasm şi inteligenţă întrebărilor lui Iisus şi ele dădeau naştere unei adevărate
competiţii, fapt ce nu le cădea prea bine bărbaţilor.”
Lynn Picknett
Maria Magdalena: zeiţa ascunsă a creştinătăţii

25
Maria Magdalena

Noi ştiam că Maria Magdalena fusese membră a Grupului-Nucleu şi de aceea l-am întrebat pe Daniel
mai multe despre ea.

Joanna: Fusese ea cu adevărat membră a Grupului-Nucleu?

Daniel: (indignat) Bineînţeles că da! De ce-ar fi trebuit să nu fie? Maria Magdalena era o fiinţă
înaltă, evoluată, dar era greşit înţeleasă de cei din jur. Ea acumulase multă experienţă,
fusese educată în Egipt, unde-şi desfăşurase activitatea ca preoteasă a zeiţei Isis, fapt ce
constituia acum o problemă pentru persoanele cu orizont mai strâmt, din jurul lui Iisus.
Pentru acest motiv, cei mai mulţi dintre evreii tradiţionalişti, chiar o blestemau. Pentru noi
nu era nicio problemă, căci aveam mare respect pentru cultul egiptean al zeiţei Isis. Acest
lucru era valabil şi pentru cei mai mulţi discipoli ai lui Iisus, deşi mai erau unul sau doi care
aveau rezerve, fapt care-a condus la murmure în rândul majorităţi.
Este important să înţelegem că nu toţi ucenicii lui Iisus erau esenieni. Acest lucru era
ceva liber consimţit, deci nu era vorba despre o mişcare eseniană, ci de ceva mult mai vast,
care ne permitea să vorbim tuturor oamenilor. Problema era că nu toţi ucenicii împărtăşeau
toleranţa şi viziunea noastră amplă.

Joanna: Înseamnă că exista o adevărată problemă cu toleranţa, nu?

Daniel: Da. Mulţi bărbaţi puteau fi toleranţi cu femeile supuse şi blânde, dar să fii tolerant faţă de o
femeie atât de puternică ca Maria Magdalena, era o altă problemă...

Joanna: Şi acest lucru a produs supărare unor discipoli?

Daniel: O, da. Iisus purta cu Maria Magdalena conversaţii foarte profunde, fapt ce-i făcea pe
ucenici să nu simtă prea în apele lor, mai ales cei care nu puteau ţine pasul cu ce se vorbea.
Unii dintre ei erau foarte conservatori şi nu erau prea încântaţi să vadă o femeie cu o astfel
de putere. Maria Magdalena era o persoană ce avea o veritabilă putere lăuntrică şi o mare
autoritate, fapt care, după mine, îi înspăimânta pe unii ucenici. Noi, esenienii, înţeleseserăm
că, de-a lungul multor vieţi, fie ca bărbat, fie ca femeie, ea se pregătise temeinic să ajungă la
acest nivel. Pe noi nu ne îngrijora deloc acest lucru, dar nu se întâmpla la fel cu toţi cei din
grupul care-l înconjura pe Iisus, pentru că ei nu puteau avea o imagine de ansamblu.

Joanna: Îţi aminteşte de vreun moment crucial, desfăşurat între Maria Magdalena şi ucenici?

Daniel: Da. Am auzit că după răstignire, au existat discuţii furtunoase. Iacob i-a anunţat pe toţi că
numai Grupul-Nucleu cunoştea ce se întâmplase de fapt şi că Maria Magdalena era
deţinătoarea misterelor interioare, referitoare la această Nouă Cale, şi că era păstrătoarea
celei mai înalte înţelepciuni. În rândul ucenicilor, această mărturisire a dat naştere unei mari
indignări şi multor tulburări, mai ales pentru cei care nu erau esenieni. Faptul că Iisus îşi
transmisese învăţătura secretă unei femei, venise ca o lovitură pentru ei. Eu cred că mândria
73
 lor fusese rănită de acea idee. Un grup condus de Petru a încercat s-o înlăture. Mânia
crescuse şi s-au rostit cuvinte grele.

Toate acestea subliniază cât de patriarhală era societatea izraelită din vremea aceea. Era simplu de
presupus că informaţiile cele mai importante şi cea mai profundă înţelepciune erau deţinute de bărbaţi. Ideea
că cea mai înaltă înţelepciune putea fi încredinţată unei femei, părea un atac la autoritatea bărbaţilor.
Eram interesaţi să găsim confirmarea relatării făcute de Daniel în „Biblioteca de la Nag Hammadi, în
limba engleză”. Evanghelia după Maria descrie cum, după răstignire, Maria Magdalena i-a încurajat pe
ucenici şi le-a destăinuit ce-i spusese Iisus în secret. Acest lucru s-a petrecut înainte ca Petru s-o întreruptă
mânios, întrebând-o dacă într-adevăr Iisus îi vorbise fără ştirea celorlalţi. După intervenţia lui Matei, Petru s-
a mai liniştit.
Biblioteca de la Nag Hammadi este compusă din 13 texte gnostice, descoperite în 1945, în preajma
oraşului Nag (Naj) Hammadi, pe malul vestic al Nilului, la nord de Luxor. Aceste texte sunt cea de a patra
copie a scripturilor şi cronicilor gnostice din secolul al II-lea sau al III-lea.
Să revenim însă la şedinţa noastră cu Daniel.

Joanna: S-a rezolvat disputa dintre cei doi?

Daniel: Da. După scurt timp, spiritele s-au calmat, dar nu toţi erau liniştiţi. După mine, cred că
această dispută era începutul dezbinării ucenicilor. Se formaseră două grupuri separate,
tradiţionaliştii se adunaseră în jurul lui Petru, iar ceilalţi îi aveau ca lideri pe Maria
Magdalena, Iacob şi Petru. Singurul care reuşise să se bucure de respect din partea ambelor
grupuri a fost Ioan; el a devenit mijlocitorul şi împăciuitorul lor. Dat fiind că deosebirile
dintre grupuri începuseră să se adâncească, fiecare şi-a urmat propria cale.

Joanna: Cum o poţi caracteriza pe Maria Magdalena?

Daniel: Maria Magdalena era o persoană cu o mare putere şi autoritate, calităţi obţinute în urma
multor vieţi trăite anterior. Ea era ca o preoteasă, o persoană cu mare ardoare. Noi,
esenienii, îi recunoscuserăm puterea şi originea, dar nu făcuseră şi alţii, acelaşi lucru. Unii
erau foarte dornici s-o alunge, mai ales după c-au auzit despre legăturile ei cu Egiptul.

Joanna: În afara Mariei Magdalena, Iisus mai avea şi alte femei-discipol?

Daniel: Da. Mai erau Maria, mama lui Iisus, Marta, Salomea…Mai existau şi altele, ca de exemplu
Clara, sora lui Iisus, care-şi petrecea mult timp cu el, dacă celelalte îndatoriri îi permiteau s-
o facă.

Joanna: Mă tem că toate aceste femei-discipol au fost excluse din scrierile referitoare la viaţa lui
Iisus, mă refer la cele care au ajuns până în zilele noastre.

Daniel: Acest lucru nu mă miră deloc. Se adunase multă mânie la adresa acelor femei, mai ales din
partea unor bărbaţi, adepţi conservatori ai lui Iisus. Mi-a fost dat să-l văd pe Iisus cum
acţiona pentru restabilirea echilibrului în rândul ucenicilor. El era de partea înţelepciunii
feminine, dar aceasta nu fusese o treabă tocmai uşoară.

M-a intrigat referirea pe care Daniel o făcuse la Clara. Pentru că şi ea fusese exclusă din scrierile
biblice, doream să aflu mai multe despre Clara.

Joanna: Vorbeşte-mi puţin despre Clara. În viaţa ta, ai văzut-o de multe ori?

Daniel: Nu, doar de câteva ori. Clara trăia într-o altă comunitate. Noi ne întâlneam cu ea uneori,
când îl însoţea pe Joseph sau pe Iisus. Îmi amintesc că avea nişte ochi foarte pătrunzători,
care parcă aruncau săgeţi, atunci când o supăra cineva. Era un vindecător de renume, încă
de la vârsta de 16-17 ani. Iisus a avut o strânsă legătură cu Clara. Ei puteau lucra împreună,
74
 în folosul vindecării semenilor, fără să fie nevoie de vreun cuvânt, aşa de mare era armonia
dintre cei doi.
Clara avea un perfect echilibru între veselie şi seriozitate, sau între glumă şi simţul
sacrului. Ea putea povesti şi vorbi în parabole, la fel de bine ca şi Iisus, iar profunzimea
înţelepciunii şi compasiunea ei te emoţionau cu adevărat. Le-am privit pe Clara şi pe Maria
Magdalena vorbindu-le oamenilor; împreună, erau ca două stele pe cer, desăvârşite şi
strălucitoare.

Eram încântaţi de amintirea pe care Daniel o păstrase Clarei şi ne-am dat seama că părerea ei despre
aceste evenimente ne-ar fi ajutat să redresăm balanţa relatărilor privitoare la acel timp. În cele mai multe
texte creştine, toate întâmplările petrecute aproape de Iisus au fost prezentate dintr-un punct de vedere
masculin, ignorându-se cu desăvârşire existenţa femeilor-discipol. Toate aceste relatări sunt în contrast cu
sursele gnostice, care afirmă foarte clar că Maria Magdalena deţinea în rândul discipolilor lui Iisus o poziţie
de conducător. Poate că a sosit timpul să se facă dreptate şi să se recunoască contribuţia avută de femeile-
discipol din acea vreme.

26
Iisus şi Maria Magdalena

Încă mai am sentimentul că relaţia dintre Iisus şi Maria Magdalena fusese mult mai profundă decât se
considerase, de aceea, într-o şedinţă ulterioară, am revenit la acest subiect.

Joanna: Legătura lui cu Maria Magdalena a fost una foarte apropiată, mult profundă decât cu alţi
ucenici?

Daniel: Da, este adevărat. Maria Magdalena înţelesese Împărăţia Cerului mult mai bine decât o
făcuseră ceilalţi ucenici, chiar mult, mult mai bine. Singurul care aducea oarecum cu ea, era
Ioan. El ştia cât de evoluată era Maria Magdalena şi era fericit să-i asculte povaţa. Totuşi,
ucenicii lui Iisus cei mai tradiţionalişti erau mult prea mândri să-i ceară sfatul.
Întrucât inima ei era mult mai aproape de Împărăţia Cerului, decât a oricărui alt
discipol, fusese inevitabil ca ea să nu fie atât de aproape de Iisus. Deşi Iisus era cu mult mai
presus de noi, o vedeam pe Maria Magdalena ca fiind mai aproape de el decât eram noi.
Desigur, atât energiile feminine, cât şi cele masculine sunt aspecte ale marilor energii divine,
lucru cunoscut de esenieni, care înţelegeau foarte bine ce simbolizau Tatăl Ceresc şi Maica
Pământ. Totuşi, eu am putut simţi chiar un profund mister în această legătură, un mister ce
depăşea puterea mea de înţelegere. Când cei doi se aflau împreună, într-unul din grupurile
secrete, existau momente în care, asupra lor concentrau cele mai înalte energii, iar ele
dădeau naştere, chiar prin cea mai simplă mişcare, unei graţii şi puteri aparte. Îmi este greu
să descriu acest efect, pentru că era unul foarte subtil. Nu pot spune decât că acest lucru
semăna cu enigmele nedezvăluite, este aidoma unei flori ce se deschide sau unui străvechi
dans sacru.

Joanna: Toate acestea se întâmplau numai în rândurile grupurilor secrete?

Daniel: Da, în grupurile în care erau prezenţi doar unii esenieni şi ucenicii lui Iisus. Acele vremuri
fuseseră într-adevăr deosebite şi eu le păstrez ca pe un odor de preţ. Pe atunci, eu îi priveam
cu mare atenţie pe Iisus şi pe Maria Magdalena. Ei păreau că se află atât de mult în centrul
lucrurilor, încât, cu cât îi vedeam mai mult împreună, cu atât mă minunam mai tare de
această taină.

Explicaţia lui Stuart: Autorii Timothy Freke şi Peter Gandy pot face puţină lumină în acest mister. În
cartea lor, „Iisus şi zeiţa”, ei vorbesc despre Sophia, spiritul înţelepciunii, care, în timpul procesului de
încarnare pe Pământ, se pierduse prin lume. În această viziune, Maria Magdalena o simbolizează pe Sophia,
pierdută în necunoaştere, care se trezeşte şi îşi recapătă conştiinţa, conştiinţa fiind simbolizată de Iisus.
Sophia poate reprezenta şi sămânţa Spiritului, sufletul personal care şi-a uitat propria natură şi care trăieşte
75
experienţa confuziei şi a haosului lumesc. Văzută în acest context, legătura specială dintre Iisus şi Maria
Magdalena se dezvăluie ca o alegorie a trezirii, pe care o face conştiinţa asupra sufletului adormit, ca un
înţelept mit al puterii arhetipale. Dacă relaţia dintre Iisus şi Maria Magdalena poate simboliza toate acestea
lucruri, iată deci, micul miracol pe care-l vedea Daniel ca „profund mister”.
Să revenim însă la şedinţa noastră cu Daniel. Exista o singură informaţie care mă intrigase, şi pe care
doream s-o urmăresc mai îndeaproape.

Joanna: Maria Magdalena şi Iisus erau buni prieteni, nu-i aşa?

Daniel: Da, erau prieteni foarte apropiaţi şi erau cei mai iubiţi de ucenici. Bineînţeles, Iisus îi iubea
pe toţi, dar Maria Magdalena şi Ioan se potriveau atât de bine cu Iisus şi între ei exista o atât
de mare armonie, încât el îi putea ajuta şi iubi chiar un pic mai mult decât pe ceilalţi.

Joanna: Şi această mare potrivire a ei cu Iisus, a ajutat-o să-şi ridice nivelul conştiinţei?

Daniel: Desigur. Prin legătura ei Iisus, Maria Magdalena a putut trece prin mai multe nivele
ridicate ale conştiinţei şi să ajungă într-o stare a fiinţei, pe care mulţi ucenici o vedeau ca
fiindu-le mult superioară, şi de aceea o invidiau din plin. Această invidie stătea la baza
multor resentimente.

Joanna: Faţă de Ioan, invidia şi ciuda celorlalţi nu erau la fel de intense, nu-i aşa?

Daniel: Ioan era un om atât de blând şi de prietenos, care nutrea multă iubire şi îngăduinţă pentru
noi toţi, încât oricui i-ar fi fost greu să-l antipatizeze. Presupun că şi faptul că era bărbat a
contribuit la acest lucru şi l-a apărat puţin, pe când Maria Magdalena, fiind femeie, ea a fost
mai uşor ţinta invidiei.

Joanna: Maria Magdalena îi învăţa pe ucenici sau numai pe cei dispuşi s-o asculte?

Daniel: Da, ea o făcea mai ales când Iisus era plecat, căci deseori, pentru a comunica cu Spiritul, el
se retrăgea într-un loc liniştit. În materie de adevăr, Maria Magdalena era discipolul ales,
care devenise învăţătorul învăţătorilor, pentru că ea înţelesese atât de bine Calea spre
Lumină! După răstignire, Maria Magdalena şi-a intrat în drepturi şi mulţi dintre cei care-l
urmaseră pe Iisus s-au întors spre ea. Existau însă şi unii mult prea mândri sau încăpăţânaţi
s-o asculte, dar eu cred că acest lucru era în dauna lor.

Explicaţia lui Stuart: Este destul de curioasă afirmaţia referitoare la Maria Magdalena, ca fiind
„învăţătorul învăţătorilor” şi că ea nu a fost respinsă de biserica romano-catolică. În cadrul tradiţiei catolice,
ei i s-a conferit titlul de „apostola apostolorum”, ceea ce înseamnă „apostolul apostolilor”.
Este foarte clar că legătura Mariei Magdalena cu Iisus era una mult mai ezoterică şi mai profundă
decât cea sugerată de relatările oficiale. Aici mai există şi alte implicaţii. Deocamdată ne gândim la Ioan ca
la „Ucenicul Preaiubit”. Poate că această onoare aparţine şi Mariei Magdalena, şi probabil că a venit vremea
să-i reevaluăm însemnătatea şi s-o vedem într-un context mai amplu. Nu este nevoie să căutăm mult prea
departe vreo dovadă, care să-i susţină poziţia cu totul unică în rândul ucenicilor. Surse gnostice, cum ar fi
Pistis Sophia, confirmă că inima Mariei Magdalena era centrată pe Împărăţia Cerurilor, mult mai intens
decât inima oricărui alt ucenic. În acest text, ea este prezentată ca cel mai evoluat ucenic al lui Iisus şi ca
persoana care joacă rolul cel mai important în întreaga conjunctură. Tabloul ce se conturează de-aici, precum
şi din alte surse gnostice, este cel al unei persoane care fusese pur şi simplu, mult mai deschisă la învăţăturile
lui Iisus, decât oricare alta din grupul din jurul lui, de la acea vreme.

76
 27
Timpul şi veşnicia

Niciodată n-am înţeles ce este Graţia, de aceea l-am rugat pe Daniel să mă lămurească.

Daniel: Graţia este un dar de iubire şi de vindecare, venit de la cel mai înalt nivel. Pe calea vieţii
noastre, Dumnezeu ne trimite asupra noastră extraordinara lui milă, ceea ce ne face să
socotim că trăim un moment de Graţie. Noi am simţit că această Graţie era centrată în jurul
lui Iisus. El era aducătorul Graţiei asupra noastră, deoarece în fiinţa lui erau concentrate
multe energii cosmice, care determinau breşe în conştiinţă şi produceau o transformare a
vieţii celor care se aflau în prezenţa lui.
Unii, care se ridicaseră la nivele foarte înalte, mi-au spus că atunci când îl priveau pe
Iisus, nu-i vedeau numi aura, ci vedeau acest imens vârtej de energii cosmice cum se rotea în
jurul lui. Ei spuneau că semăna cu foile unei cepe, un număr infinit de straturi de energie ce
se puneau perfect în mişcare în univers. De aceea, Iisus era centrul tuturor lucrurilor, nu
numai al întâmplărilor noastre dramatice, ci şi al întregii drame planetare. El era centrul
tuturor, iar forţele adunate în jurul lui făceau posibile multe lucruri. Alţii, care se aflau în
rezonanţă cu cele mai înalte sfere ale împărăţiei angelice, spuneau că simţeau în jurul lui
prezenţa unor fiinţe serafice.
Iisus a fost cel care a adus Graţia pe pământ - cine altcineva putea fi focarul tuturor
acestor energii? Datorită lor, noi eram uniţi şi puteam trece mai iute prin experienţa noastră
şi totul se derula mai rapid. Noi nu puteam fi pretutindeni alături de el şi nici să înaintăm mai
repede de-a lungul căii noastre.

Joanna: Povesteşte-mi, te rog, mai multe despre vârtejul de energie ce-l înconjura pe Iisus.

Daniel: Noi ne dădeam seama că exista un vârtej de energie cosmică, care se învârtea în jurul lui, şi
că oricine-l întâlnea pe Iisus, intra în acel vârtej. Pentru noi, acest lucru era într-adevăr o
minune, nu doar pentru că Iisus făcea acele vindecări miraculoase, ci şi pentru faptul că
întreaga-i fiinţă era un focar al energiei cosmice. El putea astfel să aducă schimbări
profunde în viaţa tuturor celor pe care-i întâlnea şi care puteau primi aceste energii.
Pe măsură ce munca lui înflorea, el devenea din ce în ce mai mult o fiinţă infinită, ce
vorbea despre lucruri ce nu ţin de timp şi care vor fi importante în orice epocă. Timpul nu-l
atingea deloc, el ieşise din timp, acest lucru se datora în parte muncii sale, dar şi înzestrării
cu el care venise pe Pământ. Noi ştiam însă că timpul îi putea atenua şi deforma mesajul
pentru care el venise. Odată ce Învăţătorul nu mai era prezent în plan fizic, învăţătura lui se
poate transforma şi micşora. Ceea ce ne trebuie pentru a merge înainte este mesajul
primordial pe care Iisus a încercat să ni-l transmită: cultivarea iubirii necondiţionale în
inima noastră şi renunţarea la propria noastră voinţă, capitulând în faţa Prezenţei Divine
dinăuntrul nostru.
Cu cât ne lăsăm mai mult în voia Prezenţei Divine, cu atât mai mult ne reunim cu
această Prezenţă, care există în fiecare fiinţă şi cu atât mai mult calea pe care mergem se
deschide în faţa noastră, mai luminoasă şi mai dreaptă. Apoi, noi putem merge mai departe,
înălţându-ne în conştiinţă şi mergând tot mai sus, în zone în care fiinţa noastră vibrează cu
noi frecvenţe. Iisus a încercat să-şi înveţe ucenicii şi pe cei din jurul lui, toate aceste lucruri,
dar mulţi nu au vrut să-i audă mesajul, mai ales cei care aveau o structură interioară ceva
mai dură. Adevărul lăuntric este cel al Spiritului şi el trăieşte veşnic; orice altceva este
efemer, se naşte, înfloreşte şi apoi moare.
Să ne amintim mereu că Iisus a trăit în vremuri grele şi tulburi. Mulţi oameni erau
înfricoşaţi şi în teama lor, ei se agăţau cu toată puterea de gândul mângâietor al existenţei
unui Tată Ceresc, care i-ar fi apărat. Ei promovau percepţia unei puternice divinităţi
exterioare lor, a unui Tată Ceresc aspru, mai degrabă decât a unei Prezenţe Divine
interioare. Ei îşi vedeau interiorul slab, iar forţele exterioare puternice şi ameninţătoare.
Iisus a venit să le arate acestora cât de puternică putea fi Prezenţa Divină, cum putea ea

77
 arde în interiorul omului, ca o mare Lumină, iluminându-le viaţa, dar mulţi, în frica lor, nu
erau în stare să vadă acest lucru.
Iisus le-a oferit oamenilor o şansă de a ieşi din starea de copil şi de a deveni întru
totul adulţi, în sens spiritual, bineînţeles, dar acest pas era mult prea mare pentru ei. Ei îşi
doreau să mai fie încă copiii neajutoraţi ai unui Tată iubitor. Să ştii că Iisus niciodată nu i-a
condamnat pe nicicând pentru acest lucru. El obişnuia să ne spună că trebuie să avem
încredere în capacitatea fiecăruia de a se trezi exact la timpul cuvenit, la fel cum şi o floare
se deschide la momentul potrivit. Dacă alegem să ne trezim şi să devenim din punct de vedere
spiritual adulţi, atunci putem deveni creatori împreună cu Dumnezeu, însă cei mai mulţi
dintre noi nu suntem încă pregătiţi pentru acest lucru. Oamenii mai doreau încă să doarmă
puţin, să fie copiii supuşi ai creaţiei, să meargă de mână cu Tatăl şi nu doreau ca El să
împărtăşească cu ei cunoaşterea şi puterea divină.

Joanna: Şi vârtejul de energie din jurul lui Iisus îi ajuta pe oameni să se trezească la timpul potrivit?

Daniel: Da. Datorită vârtejului de energie din jurul lui Iisus, el îşi putea scoate semenii din obsesia
trecutului lor şi să-i aducă în momentul prezent. Aflându-se în prezenţa lui, trecutul lor
dispărea, lucru care-i făcea să înţeleagă că nimic nu era mai important decât clipa şi că erau
liberi să acţioneze în acel moment.
Acesta era unul din darurile pe care Iisus ni le-a adus multora din noi, capacitatea de
a ne concentra şi de acţiona în prezent, într-un fel în care noi n-o mai făcuserăm vreodată,
până la venirea lui. Dacă îţi poţi ierta în întregime trecutul, atunci el dispare din faţa ta.
Dacă faci aşa ceva, nu mai trebuie să te îngrijorezi nici pentru viitor, poţi lucra ca fiinţele pe
deplin trezite, conştiente în totalitate, care muncesc şi trăiesc în interiorul clipei şi
concentrează energiile Prezenţei Divine.
Nimic altceva nu este mai important pentru om; nu va mai exista nimic altceva.
Acesta este motivul pentru care Iisus emoţiona puternic multă lume. Oamenii se puteau simţi
împinşi în afara timpului şi intrau în veşnicie, în afara propriului lor trecut, intrau în clipa
eternă, care este singurul loc în care poţi avea putere. Trecutul şi viitorul, dacă te prind în
mrejele lor cu sentimente de vinovăţie, griji şi nelinişti, ele îţi fură puterea. Numai prezentul
este cel care-ţi dă puterea, iar iertarea este soluţia care-ţi garantează şederea în interiorul
acestui centru, îţi extinde conştiinţa şi tu trăieşti total în interiorul clipei. Acesta este modul
de viaţă hărăzit de Dumnezeu, este bucurie, este libertate, este ce ne-a învăţat Iisus, adică
este cel mai minunat dar pe care el ni l-a oferit.

Şi noi, la rândul nostru, simţim că această şedinţă este unul din cele mai mari daruri pe care Daniel
ni-l făcuse. Am putut vedea, într-o lumină cu totul nouă, cum îşi desfăşurare Iisus lucrarea şi am înţeles că
astăzi avem nevoie de învăţăturile lui, la fel de mult ca acum 2000 de ani, când el le împărtăşise lumii
întregi. Într-un fel, prin aceste cuvinte rostite de Daniel, dogma şi doctrina de secole îşi pierdeau din
greutate, iar mesajul şi darul lui Iisus străluceau deasupra lor.

78
 PARTEA A IX-A

ADEVĂRUL LĂUNTRIC

„Adevărul se află înăuntrul nostru; el nu acceptă nicio origine

în lucrurile din afară, indiferent dacă poţi crede sau nu.
în noi toţi există un centru tainic,
unde sălăşluieşte, în deplinătatea lui, adevărul; şi în jur,
Trupul omenesc, dens ca un zid pus unul peste altul, închide înăuntru,
această pură şi perfectă înţelegere - care este adevărul.
O derutantă şi degradată împletitură carnală
îl leagă, dând naştere unei mari erori: şi să ŞTII
că el constă, mai curând în deschiderea unui drum spre afară,
pe unde splendoarea întemniţată poate evada,
decât într-o intrare construită pentru lumina
presupusă a fi în afară.”

Robert Browning
Paracelsus

28
Rugăciunea de bază

Stuart dorea să afle cât de mult se folosea pe vremea lui Daniel, rugăciunea Tatăl Nostru, de aceea
am găsit o ocazie potrivită pentru a-l întreba.

Joanna: Ne poţi spune, te rog, ceva despre rugăciunea Tatăl Nostru?

Daniel: Existau mai multe rugăciuni, dar nu cunosc niciuna cu acest nume. Poate se chema altfel.
Dacă mi-o spui, poate o recunosc.

Joanna: Da. Îşi voi cita o versiune modernă (I-am citit din Matei 6:9-13, din Noul Testament. „Deci
voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia
Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă
astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi nu ne duce
pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci.
Amin!”

Daniel: Da, o recunosc, dar nu are numele pe care i l-ai dat tu. Iisus folosea deseori această
rugăciune, la începutul unei întruniri. Când începea să vorbească unei mari mase de oameni,
el folosea cam aceste cuvinte şi unea minţile şi energiile. Uneori, el folosea şi forma pe care-
ai amintit-o tu, iar alteori, o variantă, uneori mai scurtă, cam la jumătate. Nu era ceva fix;
forma rugăciunii era uneori mai lungă, alteori mai scurtă.
Desigur că noi, esenienii, aveam propriile noastre rugăciuni, cu forme diferite în
cadrul comunităţilor. Rugăciunea mea preferată şi pe care o rosteam deseori era Rugăciunea
de bază:

„Prezenţă Divină lăuntrică mie,

ce trăieşti în toţi şi în toate,
ce răspândeşti iubirea şi fericirea,
mă-ncredinţez Voii tale.
Pogoară în mintea şi inima mea
strălucirea Luminii tale,
contopeşte-te cu mine, pentru a arăta
Voia ta pe Pământ.”
79
 Cu toţii eram deprinşi cu noţiunea de Prezenţă Divină. Numele atribuit Prezenţei lui
Dumnezeu în lume este Shekinah. Noi vedeam plenitudinea, fericirea şi iubirea ca natura lui
Dumnezeu, ca darurile lui, atunci când el se manifestă în viaţa noastră. Referirea la Lumină
este una foarte importantă şi multe rugăciuni eseniene se concentrau asupra ei. Lumina ne
însufleţeşte, ea este un simbol al Spiritului. Iisus ne-a învăţat să înaintăm neîncetat spre
Lumină şi să abandonăm tot ce nu este Lumină. Subliniez aici rândul care spune: „mă-
ncredinţez Voii tale”, cu alte cuvinte, noi trebuie să renunţăm la propria noastră voinţă şi să
ne lăsăm în Voia Prezenţei Divine. Însă, înainte ca Dumnezeu să-şi poată manifesta, prin noi,
Vrerea sa pe Pământ, noi trebuie să ne contopim cu Prezenţa Divină şi să devenim un întreg
complet.
Noi nu putem fuziona cu Divinul decât atunci când suntem capabili să iertăm cu
adevărat. Dacă încrederea şi iertarea noastră sunt desăvârşite, inclusiv iertarea de sine,
atunci totul este posibil şi viitorul ne face semn ca o uşă ce se deschide în faţa noastră.

Joanna: Se pare că iertarea este pentru esenieni ceva foarte important.

Daniel: Da, pentru că iertarea ne face liberi, fără ea, noi suntem blocaţi în trecut şi nu putem atinge
niciodată viitorul. Iertarea este ceva esenţial, Iisus o avea mereu în centrul atenţiei sale şi ne
vorbea despre ea. Iertarea înlătură separarea şi susţine Unitatea, iar noi nu ne putem înălţa
la Viaţa Veşnică decât dacă ne aflăm în Unitate.
La nivelul Prezenţei Divine nu există nicio pierdere, cu numai câştig, de aceea, este
ceva firesc să ierţi. La nivelul limitat al fiinţei umane, este însă cu totul altfel, aici, mulţi văd
iertarea ca pe o pierdere. Unii îşi spun: „De ce trebuie să renunţ la superioritatea mea
morală, în faţa unora care mi-au pricinuit suferinţă?” şi se agaţă de ofensă, fără să fie
vreodată liberi.

Joanna: Cum simţi, intuieşti sau distingi tu Prezenţa Divină dinăuntrul tău?

Daniel: Modul diferă de la individ la individ. Unii o simt ca pe un Înger important, alţii ca pe o
energie a iubirii ce pătrunde până în cele mai adânci fibre ale fiinţei. Cel mai simplu mod
este să simţi Prezenţa Divină ca Spirit. Iisus făcea o netă distincţie între Spirit şi suflet. El
spunea că sufletul este bun, dar limitat, pe când Spiritul este nemărginit şi el uneşte în uriaşa
sa Unitate, toate fiinţele. Iisus ne mai spunea că în suflet există calităţi, dar ele fiind limitate,
ne pot purta pe drumul nostru doar pentru puţină vreme, în timp ce Spiritul, fiind una cu
Lumina, el conţine totul şi este infinit. Prin urmare, Iisus ne îndemna să lăsăm deoparte
micimea minţii şi devenim desăvârşiţi în Spirit, pentru că atunci când suntem plini de Spirit,
întregul univers ni se deschide în faţă şi totul devine posibil.
Acest mesaj nu a fost bine primit de toată lumea. Mulţi se temeau să se lase în voia
Spiritului. Iisus, însă, ne-a sfătuit să fim curajoşi şi să ne abandonăm total Spiritului, căci,
deşi poate noi nu-i înţelegem căile, el ne va inspira să facem lucruri mult mai mari decât am
visat vreodată. Aşadar, el ne spunea: „Lăsaţi-vă mintea să fie ca o slugă pe care-o tocmiţi
din când în când să vă facă o treabă. Îngăduiţi-i Spiritului să fie Stăpânul vostru şi luaţi în
seamă Glasul Lăuntric, pentru că Spiritul este Dumnezeul nostru al tuturor. Uniţi-vă cu toţii
într-o mare Fraternitate a Vieţii şi Luminii.”

Joanna: Mulţumesc Daniel, pentru această descriere minunată.

Într-unul din manuscrisele de la Nag Hammadi, am găsit confirmarea celor spuse de Daniel.
„Scrierea apocrifă a lui Iacob” ne vorbeşte despre nevoia omului de a fi ocupat de Spirit şi ne spune că
raţiunea este doar o parte a sufletului.

Joanna: Înainte de Iisus, în alte tradiţii, fusese posibilă o astfel de trăire în Spirit?

80
 Daniel: În alte tradiţii, oamenii puteau doar progresa înspre Lumină. Ei se retrăgeau din viaţa
socială şi trăind în temple sau într-alte locuri sacre. Această izolare le permitea să avanseze
mai repede, dar individual, însă ei tăgăduiau răspândirea nestingherită a Luminii spre toţi
oamenii, ca un întreg. Iisus se preocupase de elevarea conştiinţei tuturor şi nu doar a
câtorva. De aceea, el a trecut peste obiceiurile Frăţiei noastre, chiar dacă noi, esenienii ne
ţineam separaţi, deoparte. Calea Eseniană era una cu totul specială şi noi cunoşteam bine
acest lucru, însă ea nu putea reprezenta decât un pas pe calea cea adevărată. Iisus a venit să
pună bazele unei noi orientări spirituale, mult mai stabilă decât oricare alta de până atunci,
centrată pe cunoaşterea Prezenţei Divine, a Spiritului dinăuntrul nostru.
În comparaţie cu tradiţiile spirituale anterioare, această conectare a fiinţei umane la
Prezenţa Divină este o cale firească şi directă, ce duce spre Lumină. Lucrarea lui Iisus a fost
ca un indicator de direcţie spre acest nou drum, deşi, chiar atunci când el ne învăţa acest
lucru, mulţi nu l-au înţeles. Aceştia nu puteau înţelege că în interiorul fiecăruia se află
Prezenţa Divină şi că prin cunoaşterea de sine, noi îl cunoaştem pe Dumnezeu. Eu cred că
această idee îi înspăimânta, şi din această cauză preferau să creadă într-un Tată perfect din
ceruri, ei considerându-se creaturi jalnice şi imperfecte, ce se târau pe Pământ. Vechii
înţelepţii au susţinut dintotdeauna că, a te cunoaşte pe tine însuţi, este cheia. Pe vremea mea,
tragedia omului de rând era că-l speria folosirea acestei chei, ba chiar şi numai gândul că ea
există. Acest lucru stătea la baza confuziei din vremea mea, care, probabil, va spori în viitor.
Multora nu le va fi clar ce au de făcut şi ei nu vor avea puterea sau curajul să se încredinţeze
Prezenţei Divine, chiar dacă aceasta este o poartă spre Infinit. Ei vor fi precum înfometaţii,
care au la picioare cea mai mare comoară din lume, însă n-o văd.

Joanna: Eu cunosc mulţi oameni cărora le este greu să se abandoneze Prezenţei Divine, indiferent ce
răsplată vor primi.

Daniel: Este greu pentru oricine. Mulţi simt că dacă renunţă la tot ce-au cunoscut vreodată, păşesc
în gol. Dacă noi putem face acest salt în necunoscut, Iisus ne-a spus că toate frânturile vieţii
noastre se vor pune cap la cap, se vor uni la un nivel mult mai înalt şi noi vom fi
transformaţi, pentru totdeauna. El ne mai spunea că în templul inimii noastre, Prezenţa
Divină este precum un Înger strălucitor, ce radiază Lumina în fiecare colţ al fiinţei noastre.
Când noi ne contopim cu acest Înger, vom intra într-o Lumină strălucitoare, pe care-o ştim
dintotdeauna şi atunci vom cunoaşte fericirea fără seamăn. Apoi, ultimul nostru pelerinaj pe
tărâmul întunericului va lua sfârşit şi vom ajunge în siguranţă, acasă, în Lumină. Toate
fărâmele fiinţei noastre, împrăştiate până acum, vor fi puse laolaltă, vor forma un întreg şi
toate limitările vor dispărea,ele lăsând locul iubirii, păcii, seninătăţii, armoniei şi fericirii.

Această parte din povestirea lui Daniel a fost una foarte profundă şi emoţionantă. El îl ascultase pe
Iisus cum le vorbise atât oamenilor de rând, dar şi micilor grupuri de esenieni. În mijlocul acestor grupuri,
Iisus putea vorbi mult mai deschis şi la un nivel ezoteric. Legătura amplă pe care Daniel o avusese cu el ne-a
permis să obţinem multe informaţii cu adevărat fascinante.

81
 PARTEA A X-A

ÎMPRĂŞTIEREA ESENIENILOR

„Şi mugurul vlăstarului sfinţeniei

plantei numită Adevăr
era ascuns şi nu era cinstit;
Fără să fie observat,
misterul său era pecetluit.”

Imnul recunoştinţei 18
„Manuscrisele de la Marea Moartă, în limba engleză”
de Geza Vermes.

29
După răstignire

Deoarece eram curioşi să aflăm ce se întâmplase cu Daniel după momentul răstignirii, am întreprins
unele cercetări.

Joanna: După răstignire, ai continuat să trăieşti în comunitatea ta?

Daniel: Da, pentru câtva timp.

Joanna: Vă era greu să trăiţi în comunităţi, după răstignire?

Daniel: Da, foarte greu. Unii dintre noi erau hărţuiţi, iar alţii puşi pe fugă. Culturile şi clădirile erau
distruse şi oamenii trebuiau să plece de acolo. Au fost vremuri îngrozitoare pentru noi toţi.
Evreii conservatori credeau că ne lăsaseră puterile. Noi ne pierdusem însă ţelul principal,
pentru care făcusem toate eforturile. După răstignire, parcă secătuisem de vlagă. Mulţi
dintre conducătorii noştri fuseseră împrăştiaţi prin alte părţi, iar unii dintre noi eram sfârşiţi
şi bolnavi.

Joanna: Ce s-a întâmplat atunci cu Grupul-Nucleu?

Daniel: Grupul s-a împrăştiat şi membrii lui au apucat care-încotro. Uneori mai auzeam câte ceva
despre prietenii noştri, care se aflau departe, dar acest lucru nu se întâmpla prea des.

Joanna: Ce s-a întâmplat cu Maria, sora lui Joseph?

Daniel: După ce Joseph a trebuit să plece de pe meleagurile noastre, am aflat foarte puţine lucruri
despre Maria, Martha şi Maria Magdalena. Eu ştiu că ele au pornit la drum, au traversat
marea şi au ajuns pe pământurile celtice, dar de atunci încolo n-am mai auzit niciodată ceva
despre ele. Despre Grupul-Nucleu şi mişcările lui, doar câţiva dintre noi au fost în temă.
Pentru a le acoperi urma, noi am împrăştiat în jur, deliberat, multă confuzie şi zvonuri
contradictorii.

Joanna: Mai ştii ce s-a întâmplat cu Joseph, prietenul tău?

Daniel: Da, el a plecat spre Britania. Vestea despre plecarea lui neaşteptată a ajuns la urechile mele
aproape imediat, dar mult mai târziu am aflat că a ajuns cu bine acolo.

Joanna: Ai mai auzit vreodată ceva despre el?

Daniel: Nu, nu am mai auzit nimic şi nici nu l-am mai văzut vreodată.
82
 Joanna: Înţeleg că întregul Grup-Nucleu se destrămase, nu?

Daniel: Da. Cei mai mulţi dintre noi nu ştiam încotro ei s-au dus. Primele săptămâni după răstignire
au fost pline de turbulenţă şi haos. Existau multe zvonuri, însă, cu adevărat, se ştiau foarte
puţine lucruri despre Grupul-Nucleu. Noi ştiam că membrii lui aveau altceva de făcut şi că
trebuia avută în vedere siguranţa lor. Într-un fel, prezenţa lui Iisus ne protejase. Fariseii şi
saducheii nu-i cunoscuseră puterile şi cred că ei se temeau de Iisus. Cât timp el s-a aflat
printre noi, ne-a protejat, dar răstignirea lui a schimbat totul. S-au înteţit persecuţiile, iar
condiţiile de viaţă au devenit chiar foarte periculoase, mai ales pentru Grupul-Nucleu.

Joanna: Înseamnă că şi Joseph începuse să aibă necazuri, nu-i aşa?

Daniel: Da. Fariseii discutau aprins între ei şi puneau întrebări despre Joseph. Ei au început să
creadă că Joseph fusese mult mai mult implicat în viaţa comunităţilor eseniene şi în grupul
apropiaţilor lui Iisus, decât crezuseră ei vreodată. Din cauza bogăţiei şi puterii sale, el nu
fusese niciodată cercetat înainte. Acum, fariseii şi saducheii îl aveau în vizor, dar îi analizau
şi toate călătoriile făcute. Se ajunsese până într-acolo că fusese interpelat chiar de
Sanhedrin, dar Joseph nu dădu nici un răspuns şi părăsi repede ţara, cu una din corăbiile
sale.

Joanna: Trebuie să fi fost vremuri foarte tulburi şi agitate pentru esenieni, nu?

Daniel: Da, aşa era. Printre noi, circulau multe zvonuri, unele chiar contradictorii, care, în parte, se
datorau chiar nouă, căci pentru a ne acoperi urmele, a trebuit să răspândim voit, în oraşe,
multe zvonuri despre noi înşine!

Joanna: După ce Joseph a scăpat fugind, aţi suferit de pe urma faptului că el vă fusese prieten?

Daniel: Oh, da. (Râse.) La acea vreme, nu era ceva de bun augur să-i fi fost prieten! Fariseii nu
înţelegeau nimic; ei spuneau că Joseph îşi folosise bogăţia ca să scape de toate greutăţile pe
care noi le înfruntam, dar, de fapt, el nu putea să mai rămână în ţară. Fariseii aveau să-i
pună multe întrebări şi, în plus, ei vroiau să afle unde erau localizate comunităţile noastre şi
cine ne erau adevăraţii conducători. Joseph fusese însă încurajat de membrii Frăţiei
Eseniene, mai ales de Grupul-Nucleu şi de bătrânii înţelepţi, să părăsească ţara. Mă întrista
să-i aud pe unii cum îl vorbeau de rău, pentru că el ajutase mulţi oameni. De exemplu, multor
tineri cărturari le-a permis să călătorească cu corăbiile sale, pentru a-şi continua studiile în
Britania, fără să plătească niciun ban.

Joanna: Printre ei, exista cineva cu numele de Nathan, un frate de-al Mariei Magdalena?

Daniel: Da, l-am întâlnit pe Nathan de câteva ori.

Joanna: Spune-mi câte ceva despre el.

Daniel: Nathan nu se putea hotărî dacă să se facă cărturar sau negustor; pentru el era foarte dificil
să aleagă. Joseph, care devenise protectorul lui, i-a dat posibilitatea să-şi continue studiile în
Britania. Prietenul meu Joseph era un om drept şi iscusit; el putea să-i prevadă adevărata
cale ce i se potrivea, şi de aceea, l-a ajutat să şi-o găsească.

Desigur, pe noi ne interesa şi părerea lui Joseph despre aceste evenimente. Într-o şedinţă separată, l-
am putut întreba.

Joanna: Deci, tu ai plecat în Britania, după răstignire?

83
 Joseph: Da, a trebuit să-mi părăsesc ţara foarte repede. Nu am mai avut timp să o iau şi pe Maria cu
mine, pentru că slujbaşii Marelui Preot se aflau deja pe urmele mele. M-am grăbit spre ţărm
şi m-am îmbarcat pe una din corăbiile mele, părăsind rapid ţara în mare pripă.

Joanna: Trebuie să fi fost pentru tine o perioadă zbuciumată.

Joseph: Da, am trăit vremuri grele, care m-au afectat; A trebuit să rezistăm. (Joseph oftă din
răsputeri.) În doar câteva zile, am trecut printr-o mulţime de evenimente…erau aşa de multe
de făcut… a exista un fel de insensibilitate…însă (Aici, vocea lui se înecă în lacrimi.)…cum
poţi fi indiferent (plânge)…să trăieşti în acelaşi timp în două planuri ale fiinţei tale…(plânge
şi vocea lui devine foarte răguşită)…eu a trebuit să rămân în Lumină.

Joanna: Şi trebuia să fii puternic şi pentru Maria, să o ajuţi să meargă mai departe, pentru că trebuie
să-i fi fost foarte greu.

Joseph: Da…simţeau un amalgam de emoţii, pentru că ştiam că puteam fi separat de ei (Aici, Joseph
se referă la Iisus şi la Maria.) şi de mulţi alţii pe care-i iubeam. Tar ce noi înfăptuisem fusese
animat de veneraţie şi mulţumire, inima mea se bucurase atunci, dar acum, la despărţire, ea
se întrista mult. Ei erau parte din familia mea (El vorbea despre Iisus şi Maria.)…şi sunt
sigur că ei nu m-au uitat! (Vocea lui se schimbase, parcă plângea.).

Pentru Rowena, care retrăia viaţa lui Joseph, aceasta a fost una din cele mai anevoioase şedinţe. Când
a ieşit din regresie, încă mai trăia în acel spaţiu emoţional. Era clar că energia degajată în timpul şedinţei
încă mai lucra în conştiinţa ei. Iată ce a spus ea atunci:

Rowena: Era ca şi cum Iisus şi Maria ar fi venit la mine şi mi-ar fi spus: „Noi nu te-am uitat. Cum
am fi putut să uităm tot ce-ai făcut tu pentru noi? Şi acum, noi suntem aici, să te ajutăm la
rândul nostru, aşa cum şi tu ai făcut-o.” (Plânge.) Încă mai sunt tristă că nu pot fi împreună
cu ei. A trebuit să-i las şi să mă reîntorc pe Pământ, pentru a face această treabă. Nu-mi
reamintisem cât de greu este să te afli în acest plan…Am uitat atât de multe şi acest lucru mă
irită la culme. (Plânge.)

Rowena simţea o legătură foarte vie cu energia Mariei şi a lui Iisus. Când a înţeles că ei nu o uitaseră,
vocea i-a devenit gâtuită de emoţie. A fost unul din cele mai emoţionante momente pe care mi-l aduc aminte
să-l fi trăit în timpul unei regresii într-o viaţă anterioară a cuiva. Legătura cu Maria şi Iisus şi energia
trecutului erau atât de puternice, încât simţeam cum ele trec dincolo de timp, atingând-o şi binecuvântând-o
pe Rowena. Pentru o clipă, conştiinţa Rowenei (conştienţa de zi cu zi) şi cea a lui Joseph au putut să se
contopească şi să devină una singură, eliberând astfel un flux de energie purificator şi vindecător. Îmi voi
reaminti mereu vocea ei, fremătând de emoţie, care spunea: „Noi nu te-am uitat.”

Explicaţia lui Stuart: Efectul dramatic al răstignirii lui Iisus asupra lui Joseph şi a Mariei, îi poate
frapa în mod straniu pe unii cititori, dacă vom lua în consideraţie faptul că Frăţia Eseniană fusese pregătită
din vreme pentru acel eveniment. Totuşi, teoria şi practica sunt două chestiuni complet diferite; nici chiar
aceşti esenieni de frunte nu au putut fi total pregătiţi din punct de vedere emoţional, pentru impactul pe care
evenimentele urmau să-l aibă asupra lor.

84
 PARTEA A XI-A

JOSEPH DIN ARIMATEEA

„Joseph din Arimateea…unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii din acele timpuri, nu numai din
Ierusalim. El era un mare magnat al metalelor, care controla comerţul mondial cu plumb şi
cositor…acest lucru se datora vastelor sale proprietăţi, care includeau şi unele vechi mine de cositor
de pe meleagurile britanice.”

Dolores Cannon
Iisus şi esenienii

30
Joseph, în adevărata sa lumină

În momentul în care-am început şedinţele de regresie, noi ştiam foarte puţine lucruri despre Joseph
(Iosif) din Arimateea, doar că el le ceruse romanilor trupul lui Iisus. Făcând cercetări pentru scrierea acestei
cărţi, (chiar la finalul procesului de regresie) am aflat că în Biblie există doar câteva referiri privitoare la el.
În Evanghelia după Matei (28:27-60) se spune că:

„un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care şi el era un ucenic al lui Iisus, ducându-se
la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Şi Iosif, luând trupul, l-a
înfăşurat în giulgiu curat de in, şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în
stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus.”

În Evanghelia după Marcu (16:43-46) se spune că el era

„sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu”.

În Evanghelia după Luca (23:50-53) se adaugă:

„Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept, acesta nu se învoise cu
sfatul şi cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, aşteptând împărăţia lui
Dumnezeu.”, iar Evanghelia după Ioan (19:38) completează: „După acestea Iosif din
Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să
ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui.”

Unele surse non-biblice susţin că Joseph a fost fratele Mariei, altele, că el a fost unchiul ei. Dacă
luăm în consideraţie vârsta lui, ceea de a doua variantă nu se prea potriveşte; la vremea când el şi-a părăsit
ţara, după răstignire, trebuie să fi avut peste 70 de ani. Dat fiind că în cele mai multe povestiri tradiţionale, el
este prezentat ca un om foarte activ în acea vreme, în Britania, este mai mult ca sigur că fusese fratele
Mariei; în perioada răstignirii, probabil că el avea în jur de 50 de ani.
Pe parcursul scrierii acestei cărţi, am strâns multe informaţii despre Joseph, care ne-au conturat o
imagine mult mai clară despre el. Cele mai multe informaţii ne-au parvenit de la Daniel, pentru că Joseph
rămăsese acelaşi din totdeauna, precaut şi secret şi el păstra răspunsurile doar pentru sine, fără să-şi lărgească
vreodată aria, aşa cum o făcuse Daniel.
Niciodată Joseph nu se lăudase cu bogăţia sa, pentru că lăuda nu-i stătuse în caracter. Pentru noi,
fusese o mare surpriză să aflăm din cercetările făcute, că el fusese unul din cei mai avuţi şi influenţi oameni
ai zilelor sale.
Sursa averii şi puterii sale era poziţia sa de lider pe piaţa de cositor. Pe atunci, acest metal era de
mare importanţă, în domeniul militar, dar şi pentru uzul casnic. Cositorul era o componentă de bază în
fabricarea bronzului, care, la rândul lui, era esenţial în sistemul militar roman. Practic, armata romană nu-şi
putea duce la bun sfârşit misiunea, dacă i-ar fi lipsit acest metal atât de important.
Joseph îşi construise poziţia cu adevărat dominantă, în parte, datorită tatălui său, care se ocupase cu
acelaşi lucru, dar mai ales propriilor sale eforturi. El deţinuse controlul celor mai multe mine de cositor din
85
vestul Angliei, mai precis în zona Cornwell. La acea vreme, acolo, exista singura sursă cunoscută de cositor.
Joseph aproape că deţinea monopolul mondial în materie de cositor, ceea ce-l face să semene cu un
Rockfeller sau un Carnagie din prezent.
Geniul său nu se limitase numai la domeniul mineritului, el era şi un remarcabil comerciant şi un
furnizor de încredere. El îşi obţinuse acest statut, prin construirea celei mai mari flote comerciale din lumea
acelor timpuri. Corăbiile lui făceau mereu drumuri spre Cornwell şi livrau cositor sub formă de lingouri,
tuturor porturilor ce aparţineau Imperiului Roman. Sub aspectul muncii sale, Joseph poate fi comparat cu
marele armator multimiliardar al epocii moderne, Aristotel Onasis.
Poziţia lui, ca putere dominantă în furnizarea şi transportarea cositorului, i-a permis să aibă o mare
influenţă dincolo de sfera comercială. Joseph devenise un membru marcant al Sanhedrinului (consiliul
juridic ebraic) şi un membru al puterii legislative în Senatul Roman al provinciilor, dar era şi un decurio,
care controla comerţul cu metale. Această funcţie era una foarte apreciată şi ea îi oferea o mare influenţă la
nivel local, dar îi permitea să aibă şi legături foarte importante în interiorul structurilor puterii romane.
Aşadar, el s-a bucurat de putere şi a avut o mare influenţă atât în rândul romanilor, cât şi al evreilor, lucru
total neobişnuit la acea vreme.
În ciuda însemnatei sale bogăţii şi influenţe, în clipa în care el a deranjat Sanhedrinul (aşa cum am
văzut în capitolul precedent), puterea lui a încetat să mai existe în Israelul acelor timpuri. El a trebuit să-şi
părăsească grabnic ţara, dar nu de frica romanilor, ci din cauza miliţiilor armate, conduse de Marele Preot,
care erau pe urmele sale. Deşi era un comerciant de talie internaţională, foarte bogat şi puternic, el nu-şi mai
putea desfăşura activitatea rămânând în Israel. Puterea lui rămăsese totuşi considerabilă, dar în alte ţări, ca
Cipru, de exemplu. Aşadar, deşi Israelul suferea o pierdere, pentru că Joseph fusese o laudă pentru patria sa,
puterea economică a ţării nu a avut prea mult de suferit de pe urma plecării sale.
În cartea lui George F. Jowett „Drama discipolilor pierduţi”, există o relatare despre Joseph, Maria
şi Maria Magdalena şi despre alţi ucenici ai lui Iisus, care spune că ei au fost aruncaţi de romani în voia
valurilor, pe o corabie fără marinari şi fără vâsle. Marea Mediterană era recunoscută pentru curenţii săi
variabili şi pentru furtunile apărute din senin, iar în condiţii normale, acest fapt ar fi condus la o moarte
certă. Totuşi, în acest caz aparte, se spune că ei au fost purtaţi de un curent drept pe ţărmul Franţei şi au
ajuns acolo vii şi nevătămaţi. Relatarea amintită are o sursă demnă de luat în seamă, Cardinalul Baronius,
unul dintre istoricii importanţi ai bisericii romană-catolice.
Era foarte limpede că Sanhedrinul dorea să scape de Joseph (care era privit acum ca un trădător al
„adevăratei” cauze a evreilor), şi la fel voia să facă şi cu cei care le creaseră probleme, adică cu adepţii lui
Iisus. Acest scenariu de „naufragiu” părea să rezolve această situaţie, dar el avea un punct nevralgic major, şi
anume, cositorul. Acest metal, ce se afla sub controlul lui Joseph, era o resursă strategică şi romanii nu ar fi
periclitat furnizarea lui doar să le facă pe placul evreilor din Sanhedrin. Dacă romanii ar fi fost răspunzători
de moartea lui Joseph, atunci colaboratorii săi, mulţi la număr şi devotaţi lui (motivaţi de răzbunare) ar fi
putut devia spre altă regiune rezervele de cositor. În domeniul militar, romanii nu erau deloc nesăbuiţi şi ei
au prevăzut acest eventual pericol.
Care era atunci alternativa? Am avut ocazia să-l întrebăm pe Joseph, ce s-a întâmplat cu Maria, după
plecarea lui subită. Iată ce ne-a spus el:

Joseph: Mulţi îmi rămăseseră credincioşi. Eu le-am lăsat instrucţiuni unor oameni, în care aveam
cea mai mare încredere, să o ducă în cea mai mare taină pe Maria pe una din corăbiile mele.
Plănuisem totul foarte bine şi cu mult timp înainte. Crezi tu că eu nu ştiusem ce urma să aibă
loc? (Spuse el cu o uşoară urmă de indignare în glas.) Totul trebuia făcut în mare secret şi cu
cât plecam mai grabnic, cu atât ceilalţi adepţi ai lui Iisus erau mai în siguranţă. Mai întâi am
ajuns în Cipru, de acolo m-am îmbarcat apoi pe alt vas. Ştiam la ora aceea, că Maria va fi în
siguranţă.

Joanna: La Roma ajunsese o ştire care spunea că Maria, Maria Magdalena şi alţi adepţi ai lui Iisus au
fost lăsaţi în voia valurilor, pe un vas fără marinari şi fără vâsle. Tu auziseşi despre aşa ceva?

Joseph: (râse) Oh, da; chiar eu pusesem la cale zvonul, împreună cu un prieten roman, un înalt
demnitar, pe care-l cunoşteam foarte bine de ani de zile. Această informaţie era un mod de a
o proteja pe Maria, dar şi pe ceilalţi apropiaţi ai lui Iisus. De îndată ce oficialii romani au
dat de veste că ei sunt „naufragiaţi şi posibil morţi”, nu se mai lua nicio altă măsură,
86
 indiferent ce-ar fi spus Sanhedrinul. Tot acest plan fusese pus la cale înainte, pentru că eu
ştiusem că urmau vremuri foarte grele pentru toţi cei care făcuseră parte din grupul lui Iisus.

Joanna: Şi romanii au fost de acord să împrăştie această veste?

Joseph: Da, ei au fost înţelegători cu noi, pentru că le spusesem că în acest fel, viitoarele lor rezerve
de cositor erau garantate. Pentru ei, acest lucru era un interes de primă importanţă.

Iată, deci, că avem aici un scenariu total diferit; un aranjament meşteşugit, care conţinea un raport
fictiv, trimis la Roma, informaţie posibil descoperită de sursele de la Vatican. Toţi cei menţionaţi în acest
raport ar fi putut să-şi vadă de propriul lor drum, în linişte, dincolo de graniţele ţării lor, fără intervenţia
romanilor. Ei ar fi putut evita miliţiile armate ale Marelui Preot, dar prin acest raport, li se asigurase o viaţă
mai simplă şi mai sigură.

Joanna: Toate aceste aranjamente fuseseră făcute în mare secret, nu-i aşa?

Joseph: Da, în ce mai mare taină. Noi trebuia să salvăm Grupul-Nucleu şi pe apropiaţii lui Iisus,
care urmau să călătorească prin lume şi să răspândească învăţătura despre Noua Cale. Mă
întristează mult să cred că unii s-au simţit abandonaţi, dar eu nu le puteam asigura protecţie
tuturor, iar cei care fuseseră activi în răspândirea învăţăturilor promovate de Calea
Eseniană au avut prioritate.

Ar fi fost posibil ca Maria, Maria Magdalena şi alţi adepţi ai lui Iisus să fi ajuns pe ţărmul sudic al
Franţei, în condiţii mult mai bune, dacă s-ar fi aflat pe una din corăbiile lui Joseph.
Spre finalul acestei şedinţe, mă gândeam la dialogurile noastre cu Joseph şi încercam să-l văd într-o
altă lumină. Prin urmare, am încheiat şedinţa cu o întrebare generală, care să-l încurajeze în a-şi privi
retrospectiv viaţa. Răspunsul lui a fost scurt şi la obiect, ca de altfel întotdeauna. El niciodată nu vorbise
mult, indiferent de subiectul luat în discuţie, aşa cum deseori făcuse Daniel. Răspunsul lui, însă, a fost chiar
o revelaţie pentru noi.

Joanna: Şi cum îţi rezumi tu viaţa?

Joseph: Eu am creat un val într-un mare eleşteu, şi nu am putut ghici ce urmări a avut de-a lungul
timpului.

Când şedinţa s-a încheiat, am putut trece în revistă contactul nostru cu el, în tot acest timp, şi am
văzut o imagine a sa mult mai profundă decât cea conturată în Biblie. În urma regresiei, Joseph din
Arimateea apare ca un om prevăzător, dar şi curajos, inteligent, capabil, pătrunzător şi foarte loial. Dăruirea
şi integritatea lui le-a inspirat încredere atât romanilor, cât şi evreilor. El a urmat o cale superioară, între
romani, evrei şi esenieni şi a putut ţine în echilibru, cu mare talent, aceste trei lumi.
Joseph a fost deosebit de bogat şi ar fi putut fi sedus de marea sa avere, dar nu s-a întâmplat aşa ceva.
El a rămas credincios Ordinului Esenienilor şi lui Iisus, nepotul pe care l-a iubit şi la slujit atât de bine.

87
 PARTEA A XII-A

LEGĂTURA CELTICĂ

„Mesajul lui Iisus, al iubirii, adevărului şi iertării, fusese în întregime compatibil cu gândirea şi
practica druizilor.”
Michael Poynder
Magia pierdută a creştinătăţii

31
Druizii

Pe noi ne interesa legătura dintre Joseph şi druizi, şi speram să aflăm unele informaţii concrete, care
vor îndrepta neînţelegerile privitoare la druizi, care se perpetuaseră în timp. Istoria, care-i prezintă ca pe nişte
sălbatici barbari, are la bază o sursă suspectă, ce provine de la cuceritorii romani. Este firesc ca orice istorie
scrisă de un popor, care a subjugat alt popor, să fie una părtinitoare.
În secolul al XIX-lea, când interesul pentru druizi a renăscut, ei au fost văzuţi ca nişte rapsozi mistici,
iscusiţi în profeţie şi în arta poetică, visători şi lipsiţi de realism. De-a lungul veacurilor, au apărut mai multe
speculaţii despre ei şi informaţii, unele puţin cam neplăcute. Cu siguranţă că unul dintre motive a fost cultura
lor orală, căci ei nu ne-au lăsat nicio mărturie scrisă, pe care noi s-o putem analiza.
În această situaţie, tradiţia locală ne poate furniza câteva indicii. Districtul Westcountry este plin de
locuri despre care se spune că au avut în trecut legătură cu druizii. Unele persoane senzitive au simţit că şi
zona noastră, situată pe valea Burnului, are legătură cu druizii. Toate aceste informaţii au condus la sporirea
interesului nostru în ceea ce-i priveşte şi eram curioşi să aflăm relaţiile lui Joseph cu druizii. Cunoscându-i
caracterul prudent şi discret, ne-am hotărât să-l întrebă mai întâi pe Daniel.

Joanna: Cred că după ce a fost în Britania, Joseph ţi-a povestit despre druizi. Ce ţi-a spus despre ei?

Daniel: Da, mi-a vorbit mult despre ei. Se pare că druizii erau ca şi noi, esenienii, o ramură a
aceluiaşi copac, însă obiceiurile şi ritualurile lor erau diferite faţă de cele ale noastre. Şi ei
aveau o viziune cosmică a lucrurilor, fiind interesaţi de studiul astrelor.
Druizii îşi aveau însă propriile lor învăţături, care constituiau o tradiţie mai mult
orală. Noi îi vedeam trăinicia în flexibilitatea ei, şi în faptul că se putea schimba cu timpul.
Ştiam însă că exista pericolul ca această învăţătură să se modifice prea mult şi să se
prăbuşească datorită unor metode corupte. Pe cale orală, învăţătorul era cartea vieţii, pe
când în cazul nostru, învăţătorul era important învăţătorul, dar şi cartea îşi avea propria
viaţă.

Joanna: Druizii îşi stocau ştiinţa în cristale?

Daniel: Da, ei aveau mare încredere în cristale. Ei înregistrau în ele documentele. Pentru acelaşi
scop, noi foloseam însă mai mult înscrisurile şi eram de părere că numai informaţiile cele
mai importante şi mai secrete trebuiau înmagazinate în interiorul cristalelor. Noi vedeam şi
avantajele şi dezavantajele acestui proces. Dacă se pierdea abilitatea de a citi cristalul,
atunci se pierdea şi informaţia stocată în el, cel puţin pentru o vreme.

Joanna: Deci şi esenienii şi druizii au fost instruiţi de membrii neamului Kaloo, nu-i aşa?

Daniel: Da, dar cele două curente s-au dezvoltat diferit.

Joanna: Existau destule asemănări între voi? Puteaţi discuta împreună despre lucrările Spiritului?

Daniel: Da, fără îndoială.

Joanna: Şi druizii erau atraşi să înveţe despre Iisus.

88
 Daniel: Da. Şi ei aveau legenda venirii Marilor Învăţători. Druizii credeau într-un Învăţător care va
veni pentru a îndrepta inimile oamenilor şi erau de părere că el va face parte dintr-o altă
ramură întemeiată de neamul Kaloo.

Joanna: Despre venirea lui, ei aflaseră cumva prin studiul astrelor?

Daniel: Da, ei ştiau că vremea sosirii lui era aproape şi de aceea, erau mult mai deschişi. Deşi din
spusele lui Joseph, înţelesesem că sistemul lor începuse deja să intre în declin…dar cine sunt
eu să spun că sistemul nostru era fără declin?! (Râdea.) Nu cumva fariseii şi saducheii erau
semnalul unui sistem aflat în decădere? Parcă simţeam că noi am păstrat ştiinţa neamului
Kaloo mult mai bine decât oricare altă ramură, dar poate că ne amăgeam singuri…Este
posibil ca noi să nu fi fost chiar atât de deschişi, pe cât am fi putut fi, în dezvoltarea în mod
creativ a tradiţiei noastre.

Era interesant ce ne spusese Daniel. Acest lucru dovedea că el începuse să cerceteze cu atenţie
limitele sistemului esenian. Se poate ca atracţia sa pentru viziunea cosmică a lucrurilor să-i fi permis să aibă
un orizont mai larg decât ceilalţi esenieni, care, pur şi simplu, se cufundaseră în Tora, Legea ebraică. Este
cert că noi începeam să-i percepem pe esenieni ca pe un grup mai puţin consecvent şi omogen, cu aceeaşi
intuiţie şi un singur ţel, şi mai mult ca pe un grup eterogen. Oamenii aveau multe în comun, dar existau şi
diferenţe majore în modul lor de percepţie.
Intuiţia noastră s-a dovedit adevărată. Joseph nu se arătase prea încântat să ne vorbească despre
druizi. Poate că el ştia mai multe, dar când l-am întrebat, ne-a răspuns în câteva cuvinte.

Joseph: Comerţul meu cu cositor m-a purtat, în mai multe rânduri, în Britania. Corăbiile mele
vizitau regulat minele de cositor din partea de vest a insulelor britanice. Încă din primele
drumuri de afaceri, eu am intrat în legătură cu druizii şi am mers la Avalon, să le cunosc
conducătorii. Am constatat că aveau un avansat sistem de învăţământ, cu sute de cursanţi, în
diverse locuri. Am reuşit să mă înţeleg bine cu ei, iar în eventualitatea părăsirii patriei mele,
mi-aş fi găsit acolo un refugiu. Pentru mine era esenţial să fac un plan în această privinţă,
pentru că situaţia începuse să devină din ce în ce mai grea pentru esenieni.

Faptul că Joseph vorbea despre „corăbiile mele”, ne ajută să evidenţiem importanţa lui în organizarea
socială a vremii. El fusese un comerciant cu o mare putere şi influenţă, care dispunea de multe corăbii, dar
care era şi membru al Sanhedrinului, ocupând astfel un loc important în structura politică evreiască.
Totodată, el era şi decurion, ofiţer roman de cavalerie, (n.t.. Decurionul comanda o subunitate din zece
soldaţi, numită decurie.) fiind însărcinat să controleze, în regiune, comerţul cu cositor şi cu alte metale. Era
cu totul neobişnuit pentru un cetăţean, care nu era roman, să deţină o astfel de funcţie atât de mult râvnită
pentru marea influenţă şi înaltul prestigiul pe plan local. Toate acestea ne ajută să ne facem o idee despre
caracterul lui ales, despre integritatea şi capacitatea lui de a impresiona elita guvernatorilor romani prin
pregătirea şi calităţile sale administrative. Romanii nu ar fi acordat o astfel de funcţie cuiva, dacă nu ar fi
avut motive întemeiate să creadă că persoana respectivă ar fi îndeplini-o în mod eficient.
Aşadar, nu mai este de nicio mirare că Sanhedrinul nu putea crede că Joseph jucase un rol neobosit în
sprijinirea grupului din jurul lui Iisus, considerând că el ar fi avut prea multe de pierdut, dacă s-ar fi implicat
în ceva atât de riscant. Prin urmare, bogăţia, poziţia înaltă şi prestigiul (cel puţin pentru o vreme) erau o
pavăză perfectă împotriva bănuielii de orice fel. După răstignire, întâmplările ce-au urmat s-au desfăşurat
mult prea rapid pentru el şi l-au silit să-şi părăsească, în mare grabă, ţara.

32
Joseph în Britania

Aşadar, ce se întâmplase cu Joseph după ce s-a statornicit în Britania? Într-o altă şedinţă, am avut
ocazia să aflu amănunte.

Joanna: După răstignire, tu ai plecat în Britania. Cum a fost viaţa ta acolo?

89
 Joseph: Bătrânele mele oase nu îndrăgeau deloc frigul şi umezeala, dar era bine să te simţit în
siguranţă şi să trăieşti liniştit.

Joanna: Ţi-a fost uşor să te stabileşti acolo?

Joseph: Ne-au ajutat druizii. Ei ne-au dat ceva pământ şi astfel am avut posibilitatea să construim şi
să ne instalăm acolo.

Joanna: Pământul se afla în Avalon?

Joseph: Da.

Confirmarea acestui fapt ne-a oferit-o Luke.

Luke: După răstignire, eu am plecat împreună cu Joseph spre Avalon. Am acostat în golfuleţul
nordic; coasta sudică era întotdeauna supravegheată, deci nu eram în siguranţă, dacă
soseam acolo. Druizii ne-au ajutat. Într-o vizită anterioară, noi am stabilit că va trebui să
stăm împreună cu ei. Britania era o ţară îndepărtată şi ea ni se potrivea bine pentru a ne
pierdem urma. În comparaţie cu ţinuturile noastre, aici totul părea foarte verde, erau mulţi
copaci şi apă multă. Ceea ce nu ne plăcea aici, era frigul şi umezeala, oasele noastre
protestau la aşa ceva.
Datorită abilităţilor noastre excepţionale, ne era greu să apăream ca oameni
obişnuiţi; cât despre limbă, ea nu constituia o problemă, o învăţasem în timpul vizitelor
precedente. Cu bătrânii druizi, puteam comunica şi mental. În Britania, noi am lăsat ceva
anume pentru a fi redescoperit mai târziu, atunci când ne vom fi întors acolo, într-o viaţă
viitoare.

Faptul că esenienii lăsaseră ceva acolo, pentru a fi descoperit în viitor, ne-a stârnit curiozitatea. Poate
fi un cristal, nu ştim, doar timpul ne va spune. Când Luke a spus „golfuleţul nordic”, cred că el se referea la
canalul Bristol. Drumul de la golfuleţ la Avalon (Glastonbury de astăzi) era uşor de făcut.
Aflasem că Joseph primise în Avalon un pământ şi doream să aflu ce făcuse cu el. Mă gândeam că s-
ar putea să nu înţeleagă cuvântul „biserică”, şi de aceea am formulat cu grijă următoarea întrebare.

Joanna: Ai construit vreo biserică sau vreun templu în Avalon?

Joseph: Nu!

Acest „Nu”! fusese unul foarte categoric şi mă pusese în încurcătură, pentru că el intra în contradicţie
cu tradiţia locală, care spunea că Joseph construise o bisericuţă din chirpici, pe locul unde fusese construită
secole mai târziu, Abaţia Glastonbury. M-am hotărât să-l întreb ce anume construise el acolo.

Joanna: Şi ce-ai construit în Avalon?

Joseph: O simplă clădire, cu rol de sanctuar şi loc pentru vindecare, ce folosea însă şi pentru
întruniri.

Joanna: Druizii au fost de acord cu o astfel de clădire?

Joseph: Da. Şi ei aveau astfel de locuri.

Joanna: Era ceva asemănător cu o biserică sau templu?

Joseph: Nu. De ce-aş fi construit un templu? Iisus nu ne ceruse să construim temple.

90
 Acest subiect era foarte delicat. Istoria ne spune că Joseph fusese unul dintre primii deschizători de
drumuri ai creştinismului, cel care a pus bazele celei dintâi biserici, în secolul I d.Hr., cu mult înaintea altor
pionieri(ca de exemplu, Sfântul Columba). Eu am crezut chiar că o parte a muncii sale fusese înălţarea
bisericilor. Oare este sigur că adepţii lui Iisus nu ar fi avut nevoie de biserică? Am decis să cercetez această
problemă.

Joanna: Când se strângeau laolaltă unii adepţi ai lui Iisus, ei nu aveau nevoie de o biserică sau de un
templu, în care să se întâlnească?

Joseph: Nu. Dacă afară era vreme frumoasă, ne întâlneam în aer liber; existau zone aparte, cu
copaci înalţi, mult mai pitoreşti decât orice templu. Când însă era frig şi timp ploios, căci în
Britania, bătrânele mele oase au îndurat multe astfel de zile, noi ne întâlneam în centrul de
vindecare.

Joanna: După ce-ai construit centrul de vindecare, nu te-ai gândit mai apoi să ridici şi biserici sau
temple?

Joseph: Bineînţeles că nu! (Aici, păruse chiar indignat.) De ce noi am fi trebuit să construim un
templu? La ce-ar fi folosit el?

Joanna: Bine, ar fi putut fi un loc unde oamenii să se întâlnească pentru ritualuri.

Joseph: Ritualurile noastre erau cele mai simple şi ele se ţineau acasă sau oriunde ne aflam. De ce-
ar fi trebuit să construim un templu pentru aşa ceva? Iisus ne învăţase că important este ce se
petrece în templul inimii şi că iubirea, ce se naşte acolo trimite, corpul într-un loc sfânt.
Cunoscând toate acestea, noi nu mai aveam nevoie de temple, pentru că fiecare dintre noi îşi
are propriul templu în inima sa, iar flacăra ce arde în altarul lăuntric este iubirea.

Această ultimă propoziţie suna ca o deviză. Ne întrebam a cui să fi fost oare ea…Ar fi putut fi
vorbele lui Iisus? Dacă aşa era, atunci ne puteam imagina mânia preoţilor din Ierusalim, atunci când aceste
vorbe au ajuns la urechile lor. Accentul pus pe templul din inimă distrăgea atenţia de la templele din piatră şi
cărămidă.

Joanna: Deci, ţie nu-ţi trebuia o clădire în care să te rogi şi să te închini, nu?

Joseph: Aceste lucruri făceau parte din viaţa noastră cotidiană. De ce-ar fi trebuit să le facem într-
un alt spaţiu?

Cele spuse de Joseph aici par să nu se potrivească cu portretul lui tradiţional, de prim părinte al
Bisericii, întemeietor al doctrinei şi fondator al bisericilor – chiar dacă erau doar din chirpici. Ar fi fost oare
posibil ca el şi alţi adepţi ai lui Iisus, în secolul I, să fi înălţat sanctuare şi centre de vindecare? Şi dacă
aceasta fusese dorinţa lui Iisus, cum de apăruseră imensele biserici şi colosalele catedrale, care s-au extins
atât de mult din Evul Mediu până în zilele noastre?
Referitor la acest subiect, într-o altă şedinţă cu Daniel, el ne arată cât de apropiată era gândirea lui
faţă de cea a lui Joseph.

Daniel: Clădirile se ruinează, ierarhiile se spulberă şi doctrinele se schimbă. Veşnică rămâne doar
iubirea din inima omului, pentru că iubirea este natura lui Dumnezeu şi tot ce este al lui
Dumnezeu, dăinuie o veşnicie.

Pare potrivit să inserăm aici observaţiile Rowenei cu privire la Abaţia Glastonbury. „După ce-am
retrăit viaţa mea anterioară, ca Joseph, într-o tihnită zi de toamnă, am plecat spre Glastonbury. Am intrat
singură în Capela Doamnei şi acolo am fost copleşită de tristeţe. Ce se întâmplase cu modestul sanctuar al
vindecării? Ce făcuse biserica cu acea învăţătură simplă şi plină de compasiune, cu doctrina iubirii
necondiţionate? Simplitatea vieţii noastre de altă dată a rămas în negura timpului…”
91
 33
Mama Mariei şi a lui Joseph

Când manuscrisul acestei cărţi era pe punctul de a lua forma finală, am mers în oraşul Totnes, pentru
a ne întâlni cu Sylvia Moss şi Maggi Fielder. În urma acestei întrevederi, am intrat în posesia unor informaţii
foarte importante, şi anume, că existau unele surse consacrate, care-o recunoşteau pe mama Mariei ca fiind
prinţesă celtică. În cartea sa „Sfântul Joseph din Arimateea la Glastonbury”, Lionel Smithett Lewis evocă o
tradiţie bretonă, care susţine că mama Mariei era de viţă împărătească şi că ea provenea din ţinutul Cornwall.
După întâlnirea de la Totnes, ne-am reîntors la regresiile noastre, pentru a afla care era şi punctul de vedere
al lui Daniel, referitor la această descoperire.

Joanna: Ce ştii tu despre mama Mariei şi despre prietenul tău, Joseph?

Daniel: Ea era o persoană cu totul deosebită, o prinţesă celtică de prin părţile Britaniei; era
înţeleaptă şi plăcută, dar şi autoritară în acelaşi timp. Noi îi recunoşteam capacităţile cu
adevărat speciale pe care le avea. Într-un cuvânt, era o mare iniţiată.
Este important de înţeles că, de-a lungul generaţiilor, concepţiile se schimbă. Pentru
cei de vârsta tatălui lui Joseph, era ceva admisibil ca evreii bogaţi, care-şi permiteau să
călătorească în lumea largă, să se căsătorească cu femei din familii nobile, ce trăiau însă pe
alte meleaguri. Când a venit vremea însurătorii lui Joseph, concepţia generală se schimbase
deja, la acest lucru contribuind însă şi stăpânirea romană, care ne apăsa ca o grea povară.
Pe pământul nostru se încetăţenise ura faţă de străini, iar neîncrederea în ei devenise ceva
obişnuit. Era din ce în ce mai important să fii un evreu neaoş, adică străbuni tăi să fi fost cu
toţii evrei.

Joanna: Cum se numea mama lui Joseph, prietenul tău?

Daniel: Ana, dar în familie, numele i se pronunţa diferit, suna mai degrabă ca „Ayna”.

Explicaţia lui Stuart: Ayna putea fi la fel de bine o versiune celtică a numelui Ana. De exemplu,
varianta galică irlandeză pentru Ana este Aine.

Joanna: Cum a venit Ana în ţara ta?

Daniel: Tatăl lui Joseph începuse comerţul cu cositor şi plecase spre vestul Britaniei. Când a ajuns
acolo, era un negustor bogat, care-i impresionase deja pe localnici cu averea sa. Celţii din
zonă păreau interesaţi să se înrudească cu oameni de pe alte meleaguri, aşa că sosirea
bogatului evreu a fost considerată de bun augur.

Explicaţia lui Stuart: Eu cred că există ceva mult mai important, dincolo de simpla afirmaţie făcută
de Daniel. Există unele dovezi ce arată că Joseph se trăgea din Casa lui David, ceea ce însemna că tatăl lui
fusese de viţă nobilă, deci, prin această căsătorie se înrudeau, de fapt, două case regale.

Joanna: Tatăl lui Joseph fusese tot esenian?

Daniel: Da, însă el nu a avut un rol aşa de important în rândul Frăţiei, precum l-a avut Joseph. El se
ocupase mai ales cu comerţul şi stabilise contacte cu druizii din Britania.

Joanna: Care era numele lui?

Daniel: Tot Joseph.

Joanna: Este posibil ca şi esenienii şi druizi să fi cercetat hărţile astrale înainte de încheierea unei
căsătorii, pentru a-şi da seama dacă cei doi se potriveau?

92
 Daniel: Da. În acest caz, însă, ei au înţeles că era vorba despre o căsătorie binecuvântată de sus, din
cer, o potrivire a destinului. Când Ana a venit în ţinutul nostru, ea a făcut un mare efort să-şi
însuşească datinile şi obiceiurile, astfel încât a devenit de-a noastră; cred că a fost foarte
înţeleaptă în această privinţă. Cu ochii ei albaştri şi cu părul cu reflexe roşcate, niciodată n-
ar fi arătat ca o evreică adevărată!

Joanna: Cum a fost afectat Joseph de faptul că avea o astfel de mamă?

Daniel: Acest lucru l-a făcut să fie prudent; el îşi dăduse seama că orice amănunt ce te deconspira şi
care te arăta lumii ca străin, putea deveni ceva foarte primejdios. Din acest caz, el avea
multă grijă să arate ca un evreu adevărat, în vorbă, port şi obiceiuri. Îmi povestea între patru
ochi că, uneori, se simţea ca un străin în propria lui patrie. Acest lucru îi aducea un mare
zbucium, pentru că trebuia să pară mereu un evreu perfect, iar el ştia bine că nu era chiar
aşa. Parcă ar fi interpretat un rol de esenian şi unul de evreu tradiţionalist, care nu cunoştea
absolut nimic despre esenieni. Faptul că trebuia să joace simultan două astfel de roluri, era
cu adevărat împovărător.
Privind în urmă, cred că sângele celtic ce curgea prin venele lui Joseph îi dăduse
conştiinţa subtilităţii, care-l ajuta mult în munca cu semenii. El putea să simtă oamenii, până
în străfundul fiinţei lor şi acest lucru l-a ajutat mult atunci când se confrunta cu situaţii
periculoase. Simţea când cineva începea să aibă îndoieli cu privire la el şi ştia exact ce să-i
spună, pentru a-l linişti. Acest simţ foarte valoros provenea din partea celtică a firii sale.

Joanna: Ana a mai trăit mai mult decât soţul ei?

Daniel: Da. După ce Maria s-a căsătorit, Ana s-a reîntors pe meleagurile Britaniei, unde a dorit să-
şi petreacă ultimele ei zile în mijlocul neamului ei. Eu am ştiut dintotdeauna că a fost o fiinţă
foarte evoluată, şi de aceea, nu am fost deloc surprins să aflu, în zona dintre vieţi, când m-am
interesat de ea, că după ce s-a stins din viaţă, ea s-a înălţat la cer.

Explicaţia lui Stuart: Tradiţiile bretone par să confirme acest lucru, ele înregistrând că după moarte,
corpul Anei a dispărut. Sylvia Moss mi-a atras atenţia că Ana este pictată pe peretele Catedralei din
Chartres; la intrarea din partea de sud-est există o uşă pentru Iniţiaţii Noului Testament. Pe stâlpul uşii
centrale, Ana este pictată ca Maica Supremă, ca mai încolo, în mijlocul ferestrei, să fie văzută din nou, lângă
Melchisedec. Să revenim însă la şedinţa noastră cu Daniel.

Joanna: Pentru Iisus, bunicii au fost importanţi?

Daniel: Da, dar şi contactul lui cu Britania fusese important. Din vizitele sale acolo, fie împreună cu
Joseph, fie singur, el învăţase multe lucruri. Într-un fel, cred eu, contactul cu druizii a
contribuit la desăvârşirea şi universalizarea înţelepciunii sale.

Toate aceste informaţii despre legăturile celtice pun într-o nouă lumină comerţul făcut de Joseph cu
cositor. Faptul că el alesese Britania ca ultimă casă, are acum o dublă semnificaţie: el a avut multe legături
cu druizii şi acolo trăiau unele rude de-ale sale.

34
Legăturile dintre esenieni şi druizi

Deoarece vroiam să ştim mai multe despre contactele dintre esenieni şi druizi, am început prin a-l
întreba pe Daniel despre vizitatorii druizi de la Qumran

Joanna: Când mergeai în vizită la Qumran, te-ai întâlnit vreodată acolo cu unii druizi?

Daniel: Da, în timp, m-am întâlnit acolo cu câţiva druizi. A fost unul care mă impresionase în mod
deosebit, un erudit interesat de istorie; cu care am putut discuta despre cele două curente ale
93
 aceleiaşi învăţături, esenian şi druidic. Într-adevăr, celţii erau foarte subtili. Eu nu-mi
dădusem seama de acest lucru, înainte să-l cunosc pe acest druid. Joseph îmi povestise că în
Britania existau de oameni care studiau, dar am aflat că de fapt erau cu miile, în zeci de
centre de educaţie, unde ei stăteau 5, 10, chiar 20 de ani pentru a pătrunde în cea mai
avansată cunoaştere.
Cursanţii veneau din toate zonele; ei studiau un anumit domeniu şi abilităţile
corespunzătoare acestuia; această cunoaştere era foarte greu de dobândit altundeva.
Sistemul lor de învăţământ era deschis şi de nivel înalt. În comunităţile noastre, şi noi putem
învăţa multe astfel de lucruri, dar niciodată n-o făcusem în mod deschis. În materie de
educaţie, druizii aveau sprijinul propriului lor popor; şi nouă ne-ar fi plăcut să fie la fel, să
ne bazăm pe popor. Noi i-am fi putut învăţa pe semenii noştri lucruri minunate, dar ei nu
erau încă pregătiţi să primească astfel de informaţii, fiindcă erau mult prea limitaţi,
suspicioşi şi ostili. Într-un fel, parcă eram invidios pe libertatea de care aveau parte druizii.
Ei îşi dezvoltaseră întreaga cunoaştere pe baza copacilor, sistem care nu exista şi la noi.

Joanna: Dar voi nici nu prea aveaţi mulţi copaci de studiat…

Daniel: Nu, pământul nostru era infertil şi uscat, pe el nu creşteau copaci mari. Druizii, însă, aveau
o mare varietate de copaci, despre unii, chiar că nu auzisem niciodată. Când l-am auzit pe
vizitatorul druid povestind despre ei, chiar mă emoţionasem. El mi-a vorbit despre copaci,
cum în jurul lor se dezvolta gradat o întreagă învăţătură; copacul avea o reprezentare
simbolică foarte importantă, în întregul lor sistem de gândire. Cunoaşterea druizilor era cea
a naturii şi a felului în care ea avea legătură cu omul.

Joanna: Oare Joseph nu aducea acasă, câteodată, vreo ghindă sau vreo altă sămânţă din copacii de
acolo?

Daniel: Da, el îmi aducea uneori seminţe din copacii celtici şi eu încercam să le cultiv, dar în
condiţiile noastre climatice, ele nu rezistau prea multă vreme.

Explicaţia lui Stuart: Chiar şi numele „druid” este asociat cu arborii; se spune că el vine de la
cuvântul „dru”, care înseamnă „stejar”. Stejarul era unul din cei mai sacri copaci ai lor, iar ei ţineau în
pădurile de stejar principalele ritualuri şi obiceiuri ale lor.

Joanna: Acest erudit druid, cu care tu te-ai întâlnit la Qumran, te-a ajutat să-ţi lărgeşti orizontul în
privinţa lor?

Daniel: Da, chiar foarte mult. El mi-a mărturisit cât de subtilă era cunoaşterea lor. Nu-mi
imaginasem că ei aveau atât de multe capacităţi superioare. Nimic din ce-mi spusese Joseph
nu mă pregătise pentru ce urmam să aflu de la colegul meu druid. Când Joseph pleca în
Britania, el era mai mereu foarte ocupat, călătorea dintr-un loc într-altul şi nu avea
niciodată timp să stea în marile lor aşezăminte de învăţământ şi nici să le simtă pe viu,
înţelepciunea. Acest cărturar druid mi-a povestit cât de cuprinzătoare era cunoaşterea lor.
Capacităţile lor semănau în multe privinţe cu ale noastre. Am fost chiar surprins să aflu că şi
ei ştiau despre proiecţia conştiinţei, pe care noi o consideram una din cele mai înalte
abilităţi.

Joanna: Druizii vorbeau vreodată despre contactul lor cu fiinţele astrale?

Daniel: Sigur că da. Cei care făceau acest lucru se asemănau cu observatorii noştri, care comunicau
în principal cu neamul Kaloo; se pare că druizii aveau un contact mai mare cu fiinţele
astrale decât noi, poate şi din cauză că ele ocupau un loc important în învăţătura lor.

Joanna: Ce altceva ţi-a mai povestit druidul?

94
 Daniel: El mi-a mai spus că multe din sursele învăţăturilor lor erau aceleaşi cu ale noastre. Şi
druizii îl cunoşteau pe Pitagora; ei au avut multe contacte cu discipolii lui din Grecia şi de
peste tot, care vedeau învăţătura druidică, ca fiind înrudită cu cea pitagoreică. Faptul că ei
au acceptat modelul lui Pitagora, mi-a arătat cât de deschis era sistemul lor de gândire.

Joanna: Ce-mi spui sună de parcă ţi-ar fi dor de Pitagora…

Daniel: Da, eu am fost foarte ataşat de marele înţelept Pitagora şi de învăţătura sa. După mine, el a
fost cel mai mare filozof grec, pe care noi l-am cunoscut vreodată. Pitagora punea un mare
accent pe efortul individului de a se ridica la Lumină, iar eu socotesc acest lucru, ca fiind
ceva cu totul deosebit.

Joanna: Cum ai văzut evoluţia cunoaşterii druizilor în timp?

Daniel: Deoarece învăţăturile lor aveau o lungă continuitate, ei puteau atrage în Britania, maeştri
din alte părţi ale lumii, cu care făceau schimb de experienţă. Astfel, ei şi-au putut extinde
aria de cunoaştere, care la început a fost restrânsă, până la domeniul matematicii (inclusiv
numerele sacre), al geometriei (inclusiv geometria sacră, despre care Pitagora a avut multe
de spus) şi al astronomiei (inclusiv cosmologia şi astrologia). Ei mai studiau şi alte domenii,
cum ar fi natura înconjurătoare şi capacităţile spirituale (profeţia şi clarviziunea). Druizii
încercau să descopere aspectele sacre ale celor mai multe cunoştinţe pe care le aveau şi
aduceau sacrul în viaţa lor de zi cu zi. În concluzie, sacrul constituia una din marele lor
puteri şi era o parte esenţială a vieţii lor.

Joanna: Se pare că druizii erau văzuţi ca fiind excelenţi învăţători ai poporului lor, pe când voi,
esenienii, nu aţi făcut niciodată aşa ceva!

Daniel: Da, este adevărat. În ţara noastră, noi aveam o poziţie total diferită de cea pe care druizii o
aveau în ţara lor. Înţelepciunea lor era acceptată pe scară mult mai largă, atât de popor ca
un întreg, dar şi de cei care-i guvernau. În ţara noastră, noi am fost dintotdeauna o
minoritate şi uneori, chiar una suspectă, fapt ce pentru noi era cu adevărat îngrozitor.

Mulţi scriitori au considerat că sistemul extins de educaţie al druizilor fusese centrat pe structurile
numite de Iulius Cezar, „colegii”; în epoca modernă, aceste structuri au fost numite „universităţi”. Nora
Chadwick, în cartea sa „Druizii” afirmă că în afară de greci şi romani, druizii au fost cel mai evoluat grup
intelectual din vechea Europă.
Este evident că mai târziu, a fost recunoscut schimbul de idei dintre druizi şi restul culturii europene.
Gordon Strachan, în „Iisus, Maestrul Ziditor” pune accent pe influenţa pe care au avut-o grecii asupra
sistemului educaţional al druizilor, în special pe adoptarea pe scară largă a conceptelor pitagoreice. Strachan
îl citează pe R. W. Morgan, care spune în cartea sa „Sfântul Pavel în Britania” că au existat 40 de
universităţi druidice, cu circa 60000 de cursanţi. Conform celor afirmate de Morgan, un discipol obişnuit îşi
petrecea acolo cam 12 ani din viaţă, unde studiau mai multe domenii, printre care fizica, astronomia,
geometria, poezia şi medicina.

35
Însemnătatea activităţii lui Joseph în Britania

Pe măsură ce ne apropiam de sfârşitul acestei secţiuni a cărţii, doream să facem o trecere în revistă a
activităţii pe care Joseph o desfăşurase în Britania. De aceea, am intrat direct în subiect.

Joanna: Aşadar, era evident că locul în care Joseph putea merge după momentul răstignirii, nu era
altul decât patria mamei sale?

Daniel: Într-adevăr, era o ţară în care el avea multe rude, dar şi prieteni druizi.

95
 Joanna: Pentru el, fusese o sarcină să transmită învăţăturile lui Iisus, druizilor?

Daniel: Da. Deoarece ei credeau într-un Creator, într-un Apărător şi într-un Salvator ce va veni,
numit Yesu, mulţi druizi erau deschişi la învăţăturile lui Iisus. Pământul lor poate era mai
pregătit pentru aceste adevăruri decât al nostru. M-a supărat mult faptul că poporul nostru
nu a fost deschis la cunoaştere, dar, după răstignire, lumea era tulburată. Toţi eram motivaţi
să ne ridicăm la luptă şi să-i izgonim pe cotropitorii romani de pe meleagurile noastre, dacă
era cât de cât posibil. Ani de zile nu am avut odihnă. Este greu să stabileşti o nouă cale, a
iubirii, păcii şi iertării, atunci când întreaga ţară fierbe în jurul tău.
Joseph a avut de răspândit un mesaj în Britania şi, la rândul lui, el i-a instruit şi pe
alţii să o facă. Când a plecat în Britania să ducă mesajul lui Iisus, el a reformulat şi
revigorat într-un fel calea druizilor şi nu a înlocuit-o, i-a adus o învăţătură nouă, ca ea să
înflorească la maxim. Joseph le-a arătata druizilor că profeţiile lor se îndepliniseră întocmai,
că Salvatorul aşteptat de ei venise deja şi el era Iisus. Deci, Joseph a încheiate ciclul pentru
druizi şi Iisus pentru esenieni.
Joseph a dus la bun sfârşit ce druizii începuseră; ei îşi făcuseră bine treaba şi se
puteau retrage în cinste. Acesta fusese scopul ascuns al vizitelor sale în Britania.
Druizii nu au fost nici înfrânţi şi nici împuţinaţi; ei îşi terminaseră ciclul cunoaşterii
şi au făcut loc noii căi promovate de Iisus, recunoscând-o ca o continuare a căii lor,
cunoscând în acelaşi timp că numai ea îi va duce mai departe.
Ciclul druidic nu putea fi încheiat decât de cineva cu rădăcini celtice, şi acela era
Joseph, care unea cele două căi şi contopea spiritul celtic cu cel ebraic. El era ca un punct
de confluenţă a două mari ape; aşa trebuia să se întâmple, pentru ca el să-şi îndeplinească
misiunea.
Înainte de a putea sta de vorbă cu el, în zona dintre vieţi, eu nu ştiam nimic despre
activitatea lui din Britania şi de-abia atunci am pus informaţiile cap la cap. Iisus a desăvârşit
energia esenţială eseniană, a deschis o nouă cale tuturor celor care au mers pe urmele lui;
Joseph a făcut acelaşi lucru în Britania, cu energia druidică şi el a deschis acolo un nou
drum pentru dezvoltarea spirituală. Curentul esenian a continuat după Iisus, iar cel druidic
după Joseph, dar acum, energia celor două sisteme se îndreaptă spre o nouă direcţie.

Explicaţia lui Stuart: Aici, Daniel precizează în mod clar că Noua Cale promovată de Iisus nu infirmă
nici sistemul esenian şi nici pe cel druidic, ci pur şi simplu, ea oferă o alternativă radicală şi mult mai directă
pentru ambele sisteme.

Daniel: După ce am stat de vorbă cu Joseph, în zona dintre vieţi, am înţeles că învăţăturile lui Iisus,
pe care el le-a transmis druizilor, nu le erau nici noi şi nici străine, ci reprezentau culmea
cunoaşterii lor, împlinirea tuturor strădaniilor lor trecute. Faptul că druizii credeau într-un
salvator numit Yesu l-a ajutat enorm pe Joseph. Iisus ne învăţase iubirea şi iertarea; aceste
noţiuni erau văzute de druizi ca o simplificare, ca un rezumat al întregii lor cunoaşteri
anterioare.
Învăţăturile lui Iisus se potriveau foarte bine cu cele ale druizilor. Ele au fost primite
de cei mai mulţi, ca o culme a cunoaşterii pe care ei o construiseră încet, de-a lungul anilor.
Joseph mi-a mărturisit că nu toţi druizii au fost deschişi spre această nouă orientare; unii
rămăseseră agăţaţi de vechile lucruri complicate, însă mulţi dintre ei au primit învăţăturile
lui Iisus ca pe o nouă cale ce-i purta înainte.

Aceste afirmaţii ale lui Daniel nu făceau decât să sublinieze însemnătatea activităţii desfăşurate de
Joseph în Britania. Astfel, ni se explică de ce atât de mulţi druizi au primit mai curând cu bucurie prima
apariţie a creştinismului în Britania, decât au fost împotriva lui.

96
 PARTEA A XIII-A

O ÎNŢELEGERE MAI PROFUNDĂ

„În limbajul acelor vremuri, autorii Manuscriselor de la Marea Moartă ne-au propus o imagine a
lumii ce are în vedere o legătură holistică între pământ şi corpurile noastre…Principiul afirmă, fără
nicio excepţie, că noi suntem o parte intim legată de tot ce vedem ca fiind lumea noastră…Fiecare
piatră, arbore, munte, râu şi ocean este o parte din noi. Poate cel mai important lucru este că ni se
reaminteşte că eu sunt o parte din tine şi tu eşti o parte din mine.”
Gregg Braden
Efectul Isaia

36
Proiectarea conştiinţei

Mă simt acum pregătită să-l rog pe Daniel să-şi proiecteze conştiinţa în viitor. Am înţeles că
pregătirea lui în acest domeniu era pentru noi un mare dar, care ne-ar putea deschide noi orizonturi, la care
altfel nu ar fi posibil să ajungem. M-am hotărât să-mi iau inima în dinţi şi să fac, ca punct de plecare, un
mare şi adevărat salt înainte în timp.

Joanna: Ştiu că tu ai fost instruit să-ţi proiectezi conştiinţa înainte, în timp. Aş vrea să te rog să faci o
scanare a viitorului, până la finalizarea ciclului planetar. Poţi face acest lucru pentru noi?

Daniel: Da. Voi încerca. (Un oftat profund şi o pauză îndelungată.) Da, la început este întuneric şi
această noapte neagră continuă mai multe secole…apoi apare o schimbare în energie. Începe
să se lumineze şi Lumina sporeşte treptat…Da, înspre finalul întregului ciclu, există mai
multă lumină. Toată această cunoaştere ascunsă nu poate fi dezvăluită decât înaintea
încheierii ciclului planetar. Atunci nu va mai exista nicio frică universală, ci doar o mare
exprimare a Luminii.

Joanna: Dar cine ne va ajuta să aducem atunci Lumina?

Daniel: Iisus este centrul a tot ce există. Da, şi în jurul lui vor fi mulţi dintre cei care au avut cu el
legătură pe timpul meu. Şi vor mai fi foarte mulţi, pe care eu nu-i cunosc, îngeri şi făpturi din
alte lumi. Parcă se deschid cerurile şi Lumina se răsfrânge pe pământ. Şi noi toţi suntem
eliberaţi de toate fricile, care au fost agăţate de noi, atât de multă vreme.

Joanna: Poţi vedea cum lucrează acest plan al Luminii?

Daniel: Da. Este ca o a doua şansă pentru mulţi care au fost cu faţa la Lumină. Ei pot lăsa în urmă
toată frica, violenţa şi tot ce-a deformat umanitatea şi ne-a ţinut în întuneric. Toate acestea
pot fi abandonate şi noi putem, împreună, să urcăm în Lumină.

După ce Daniel şi-a încheiat fraza, banda pe care înregistram şedinţa s-a sfârşit. Am pus una nouă şi
el a început brusc să vorbească, dar a luat-o într-o altă direcţie. Încă o dată am avut ocazia să descopăr că,
într-adevăr, el este plin de surprize.

Daniel: Întrucât eu mi-am proiectat conştiinţa mult înainte în viitor, pot acum să mă reîntorc să văd
conştiinţa de grup din timpul tău. Văd că voi, spre deosebire de noi, nu aveţi teama
persecuţiei. Există însă câteva pete de întuneric în jurul lumii, dar comparativ cu vremea în
care eu am trăit acolo, unde staţi voi există multă Lumină, lucru ce mă bucură mult.
Noi ne temeam că întunericul va acoperi totul şi că întreaga cunoaştere va fi distrusă,
că vor urma mii de ani de deznădejde şi că nicio minte nu va fi eliberată. Pe cât puteam,
încercam să ne împotrivim acestor evenimente, răspândind cunoaşterea şi lucrând pentru
Lumină. Ne înfricoşau secolele de întuneric şi de ignoranţă şi puterea proştilor de a distruge
97
 cunoaşterea, pentru că ei, dacă nu înţeleg un lucru, atunci îl distrug, pentru că le vine mult
mai uşor să facă aşa. Ne înspăimânta gândul că s-ar putea aşterne un întuneric groaznic, pe
care nici cei din neamul Kaloo, aflat în curs de dispariţie în timpul vieţii mele, nu l-ar fi putut
împiedica. Şi ne mai îngrozea faptul că va urma o mare eră a întunericului, fără cunoaştere,
fără înţelepciune, fără armonie, fără pace şi fără iubire între oameni.
Proiectându-mi în viitor conştiinţa, am văzut că Lumina nu s-a stins fără îndoială,
multe fuseseră pierdute, este un lucru fără îndoială, dar într-un anumit sens, cunoaşterea nu
este chiar aşa de importantă. Lumina dinăuntrul inimii este tot ce contează, pentru că cea
care merge mai departe este această Lumină şi ea va continua să existe şi în ciclul următor.
Chiar dacă s-ar şterge fiecare bucăţică de cunoaştere şi doar Lumina merge mai departe,
este destul. Noi ne temusem însă, că dacă ar fi fost distrusă toată cunoaşterea, atunci Lumina
nu ar mai fi strălucit vreodată în inimile oamenilor, iar la sfârşitul ciclului ar fi existat un
dezastru uriaş. În aceste condiţii, numai o mână de oameni luminaţi ar fi atins ascensiunea,
restul umanităţii fiind osândită să trăiască încă un ciclu, într-o altă lume. Astfel, planeta
Pământ ar fi privită ca un eşec.

Joanna: Ce vrei să spui prin „eşec”?

Daniel:Adică Pământul şi-ar fi ratat îndeplinirea scopului său primordial.

Joanna: Şi care era acela?

Daniel: Să fie o platformă pentru evoluţia spirituală a fiinţelor. Nu este vorba numai despre fiinţele
umane, ci şi despre fraţii noştri mai tineri, din lumea animală, dar şi alte făpturi din alte
lumi. Se intenţionase ca această planetă să ne ofere experienţa trăirii într-un strat foarte
dens. Noi putem trece prin această experienţă, ca mai apoi să ne reunim cu propria noastră
Divinitate. Făcând acest lucru, noi nu ridicăm doar frecvenţa propriilor noastre vibraţii, ci şi
pe cea a întregii planete. Spiritul se contopeşte cu materia şi Pământul va trece într-o nouă
etapă.

Joanna: Ştiind toate aceste lucruri, înseamnă că rolul cunoaşterii este doar de mijloc care duce către
un final?

Daniel: Da, cunoaşterea este un mijloc de a ţine oamenii trezi, sporindu-le armonia şi pacea
lăuntrică, astfel că la finalul ciclului, ei să poată trece într-o viaţă superioară. Să facem o
comparaţie cu o Grădină Infinită. Oamenii sunt plantele şi Lumina lăuntrică, seminţele. Prin
stropirea cu apa cunoaşterii, menţinem cât putem, plantele vii. La un moment dat, planta îşi
transmite întreaga sa forţă seminţei şi îi asigură supravieţuirea în anotimpurile ce vor veni;
apoi ea se ofileşte şi moare. Prin urmare, planta este importantă numai până în clipa în care
apare sămânţa. La fel se întâmplă şi cu cunoaşterea, ea este importantă doar până în
momentul în care, în inimă, Lumina se aprinde.

Dincolo de toate spusele lui Daniel de până acum, acest pasaj ne-a ajutat să ne formăm o imagine
despre esenieni, dar într-o perspectivă superioară. Aceste cuvinte nu le conturează un portret de savanţi seci
şi doctrinari, ci mai degrabă un portret al unui popor consacrat ideii de evoluţie spirituală. Esenienii foloseau
cunoaşterea pentru a ajuta evoluţia, dar ei aveau şi o viziune cosmică şi de lungă durată asupra lucrurilor.
Cât de retrograzi şi primitivi trebuie să li se fi părut vecinii lor, evreii tradiţionalişti şi cât de imposibil
trebuie să fi fost ca ei să construiască un pod peste această lipsă în conştiinţă!
Daniel oftă din adâncul sufletului şi rămase tăcut. Mă hotărâsem să nu-i mai pun altă întrebare şi să-l
las să continue, dacă dorea s-o facă, în ritmul lui natural. Am înţeles că el tocmai se afla în procesul de
scanarea a unei perioade, care pentru el se afla în viitor. De aceea, a trebuit să-i acord tot timpul de care avea
nevoie , pentru a reuşi s-o facă. După o pauză îndelungată, a început să vorbească, destul de sigur pe sine.

Daniel: Noi am sperat că Iisus a obţinut o mare victorie pentru umanitate şi că imediat după aceea,
urma o perioadă a marii Lumini. Acum văd că nu se întâmplase întocmai cum crezusem noi.
98
 Cred că Iisus a fost greşit înţeles. Văd că mesajul lui a fost uitat şi îi este venerată doar
imaginea. Iisus nu şi-ar fi dorit aşa ceva. De ce oamenii l-au divinizat în acest fel?

Joanna: Pentru că el a putut face lucruri pe care oamenii nu le puteau, a fost ceva de care ei s-au
agăţat, o scânteie de Lumină în întuneric.

Daniel: Da, dar oamenii au denaturat Lumina şi au construit împrejurul ei o închisoare. Ce trist! De
ce oamenii nu au lăsat Lumina să strălucească?

Joanna: Ar fi fost ceva mult prea simplu.

Daniel: Numai Lumina din inimă conta, dar oamenii au ridicat împrejurul ei ziduri, au întemniţat-o
şi au mărginit-o…(Oftă.)…Atât de multă suferinţă şi atât de multe lucruri îngrozitoare s-au
făcut în numele lui…(Oftă din nou.)…şi totuşi, la finalul ciclului, există atât de multă
Lumină…Încep să cred că există mai multă Lumină decât noi merităm...

Joanna: Şi ce se va întâmpla la sfârşitul ciclului?

Daniel: Toate fiinţele vor fi evaluate conform vibraţiei lor, după gradul de strălucire a Luminii lor
lăuntrice, ce se ală în inima fiecăruia. Cei care vor fi apţi să meargă mai departe, într-un
strat spiritual superior, o vor face. Cei care nu şi-au învăţat lecţiile şi care nu şi-au ridicat
frecvenţa vibraţiilor, vor fi lăsaţi deoparte, să continue să trăiască pe acelaşi strat, însă într-
un alt loc.

Joanna: Vrei să spui, pe o altă planetă?

Daniel: Da, pe o altă planetă fizică. Ei vor continua să rămână acolo până când îşi vor fi învăţat
lecţiile acelui strat şi vor învăţa să trăiască cu iubirea în inimă.

Joanna: Şi ce vezi tu, la sfârşitul ciclului planetar?

Daniel: Văd o vreme când oamenii şi îngerii vor lucra din nou împreună, când va exista o mai bună
înţelegere. Şi Observatorii vor intra într-o legătură mai strânsă cu noi.

Joanna: Atunci, Observatorii sunt fiinţe din alte galaxii, care supraveghează viaţa oamenilor?

Daniel: Da, ei au venit din alte galaxii şi au urmărit progresul oamenilor sau lipsa lui. Înţelepciunea
lor era mult mai profundă decât a celor din neamul Kaloo, pentru că ei au înţeles mult mai
bine Planul Divin, stabilit pentru întregul univers şi au văzut micile noastre drame
pământeşti, într-un context mult mai larg.

Joanna: Da, înţeleg. V-a vizitat comunitatea vreunul?

Daniel: Nu, deşi eu le puteam simţi prezenţa. Observatorii ne supravegheau conştiinţa şi ei ne

controlau, văzând dacă noi ne continuam drumul pe Calea Luminii. Eu cred că ei se aflau în
legătură, mai ales cu neamul Kaloo.
Ca esenieni, noi cunoşteam că originile noastre se găseau pe alte planete şi că la
începutul începuturilor, noi fusesem un popor galactic. Înţelepciunea noastră a venit de
acolo, pentru că noi vedeam departe, departe în cosmos. Eram de pe alte planete, dar şi de pe
Pământ şi trăiam ca fiinţe umane, în realitatea terestră, aspirând însă la stele. Soluţia multor
probleme ale noastre se afla în acest echilibru.

I-a trebuit ceva timp lui Stuart să iasă din această regresie spaţială. Pentru el, fusese o şedinţă foarte
intensă. Am fost bucuroasă că am terminat întâlnirea într-o notă optimistă, căci Daniel fusese foarte afectat
de calea pe care o luase creştinismul. Afirmaţiile sale despre cunoaştere, ca un mijloc ce conduce spre un
99
sfârşit, m-au făcut să înţeleg pentru ce se pregătiseră, de fapt, esenienii. Ei nu au avut de produs o literatură
iluminată, ci oameni iluminaţi. Pentru esenieni, manuscrisele erau valoroase, ajutau la iluminarea oamenilor,
dar cel mai important era omul şi cum putea fi el ajutat să evolueze spiritual prin cunoaşterea scrisă.
Întregul proces de proiectare a conştiinţei explica într-un fel darul pe care esenienii îl aveau în
materie de profeţii (confirmate de istorie, prin mărturiile scrise rămase din acele timpuri). Istoricul Josephus
afirmă că Irod îi iertase pe esenieni de jurământul de credinţă, pentru că Menahem Esenianul îi prevestise o
domnie îndelungată. Totuşi, acest proces de proiecţie, are în mod evident, limitele sale şi esenienii nu-l
puteau folosi pentru a afla exact când se va încheia ciclul planetar, aşa cum vom vedea într-un capitol
următor. Deoarece observaţia şi precizia datelor sunt două lucruri complet diferite, putem înţelege de ce s-a
întâmplat astfel.

37
Echilibrul preoţi-mireni

Înspre finalul şedinţelor cu Daniel, când se afla în zona dintre vieţi, el a făcut o afirmaţie referitoare
la echilibrul ce exista între numărul preoţilor esenieni şi cel al mirenilor. Aceste relatări ne-au permis să
înţelegem mai bine cum funcţionase de fapt Ordinul Esenian.

Daniel: Acum pot înţelege, aflându-mă la un alt nivel, cât de mult au contribuit preoţii esenieni la
procesul schimbării. Cât timp fusesem în viaţă, deseori, rigiditatea lor mă enerva la culme;
faţă de mireni, ei păreau cu totul ieşiţi din decor. Acum văd însă cu totul altfel cum stăteau
lucrurile. Preoţii au fost cei care au construit temelia fixă şi solidă a lumii noastre şi în jurul
căreia mirenii s-au putut mişca liberi, metaforic spus, precum planetele pe orbită. Dacă
preoţii nu ar fi fost atât de aspri, noi nu ne-am fi putut mişca într-un mod atât de original.

Explicaţia lui Stuart: Această afirmaţie despre rolul jucat de preoţi, mi-a dat răspunsul la întrebarea
care-mi persista în minte. În primii ani ai mişcării eseniene, preoţimea iudaică fusese foarte neînduplecată,
dar cum au putut continua preoţii să fie atât de severi, câtă vreme ei acceptaseră pe scară largă ideile lui
Zoroastru şi Pitagora? Cu siguranţă că în aceste noi împrejurări, ei s-au concentrat asupra unei singure
probleme, dar într-o manieră mult prea restrictivă.
Din aserţiunea sa reiese că preoţii esenieni urmau să îndeplinească o sarcină fundamentală. Ei
reprezentau un centru fix, în jurul căruia se rotea furtuna transformării. Fără o astfel de preoţime statornică,
cu reguli stricte şi ritualuri detaliate, întreaga organizaţie eseniană ar fi putut fragmentată şi împrăştiată, cu
mult înainte de venirea lui Iisus. Preoţii s-au dovedit a fi precum un ax fix, în jurul căruia, membrii mireni ai
Frăţiei Eseniene se puteau mişca şi dezvolta liberi.
În viaţa esenienilor, acest echilibru dintre elementele statice şi dinamice este un indiciu ce ne permite
să înţelegem cum funcţiona Ordinul Esenian în ansamblu, ca un întreg. Dacă nu am înţelegem acest lucru,
atunci am crede că rolul preoţilor a fost poate cam exagerat şi incompatibil cu schimbarea, dar şi cu
contribuţia esenienilor la naşterea creştinismului. Dacă ne luăm numai după ce spun manuscrisele, atunci
preoţii par să fie ca duşmani ai schimbării; poate şi acesta este unul din motivele care ne fac să înţelegem de
ce mulţi cărturari s-au concentrat pe asprime şi rigiditate. Analizând însă situaţia, în contextul mai amplu al
echilibrului de forţe, sistemul esenian, ca un tot, a putut demonstra o elasticitate mult mai mare decât grupul
rabinic (fariseii) din acea perioadă.
Dacă nu reuşim să înţelegem echilibrul preoţi-mireni, atunci îi putem percepe pe esenieni într-un
mod deformat, bazat pe confundarea părţii cu întregul. Este uşor de sesizat de ce apăruse această situaţie:
mărturiile scrise prezintă, oarecum în detaliu, poziţia preoţilor esenieni şi conţin puţine referiri despre
interesele şi preocupările laicilor. Întrucât Daniel şi alţi confraţi mireni studiau texte periculoase şi
subversive-considerate astfel de grupul rabinic-ei trebuiau să transmită cunoaşterea mai departe, prin viu
grai, tuturor oamenilor lor de încredere, fără să recurgă decât foarte puţin la vreo formă scrisă. Toate acestea
subliniază importanţa informaţiilor obţinute prin regresie, care ne-au permis să conturăm o imagine mult
întregită a mişcării eseniene, într-un mod imposibil de realizat numai prin studierea mărturiilor scrise. Faptul
că esenienii sunt priviţi acum într-un cadru mai amplu, va împiedica generaţia viitoare de învăţaţi să
confunde partea (preoţimea) cu întregul (Frăţia Eseniană) şi va da naştere respectului, într-un sens nou, faţă
de o organizaţie întemeiată pe anticipare şi echilibru.

100
 Oare acest subtil de echilibru a apărut el întâmplător sau a fost planificat? Eram curioşi să-i aflăm
originea; de aceea. l-am întrebat pe Daniel.

Daniel: Cei care-au insistat că preoţimea noastră trebuie să rămână constantă şi neschimbată, ca o
stea nemişcată, în jurul căreia se rotesc toate celelalte, au fost membrii neamului Kaloo. În
vremea vieţii mele, şi eu simţeam că preoţimea parcă îşi ducea rigiditatea la unele extreme
nu tocmai necesare, dar acum pot înţelege ce mare contribuţie a avut ea la dezvoltarea Căii
Eseniene. Fără astfel de stele fixe, care ne călăuzesc şi ne stabilizează, noi puteam rătăci
drumul în vastele întinderi ale Gândirii Universale. Noi, mirenii, eram precum acvilele ce
zburau pe cerul azuriu, pe când ei, preoţii, precum arborii ce-şi trăgeau seva din adâncile
rădăcini.
Aerul de libertate al laicilor era continuu ţinut în frâu de prezenţa preoţilor, fără de
care structura noastră s-ar fi sfărâmat şi puterea ni s-ar fi spulberat. Referitor la această
chestiune, de abia acum înţeleg întreaga înţelepciune a neamului Kaloo. Cât am trăit, poate
am fost prea prins în procesul schimbării, ca să apreciez rolul preoţilor, dar acum pot vedea
foarte limpede marele dar, pe care ei ni-l făcuseră şi cât de genial fusese neamul Kaloo, de
întemeiase Ordinul nostru într-o asemenea manieră..

Cele două jumătăţi, preoţii şi laicii, a contribui împreună la schimbarea şi dezvoltarea Ordinului
Esenian, dar pe căi diferite. Preoţii s-au limitat la sursele iudaice, în timp ce mirenii au fost mult mai
interesaţi de Legea Universală şi de Adevărul Etern, indiferent de sursa lor. În activitatea mirenilor se pot
vedea rădăcinile creştinismului, mai ales în forma sa gnostică; aspra preoţimea a jucat şi ea un rol foarte
important în acest proces, ca o neclintită axă centrală, în jurul căreia se învârtea întregul vârtej al
schimbărilor. Deci şi preoţii şi laicii şi-au adus aportul la procesul schimbării, primii fiind în principal
elementul pasiv, pe când ceilalţi motorul schimbării. Fără centrul fix constituit de preoţimea eseniană, tot
acest rapid proces de mişcare şi transformare ar fi putut fi mult mai haotic ca să ducă la o schimbare de
durată. Acest echilibru între forţele statice şi cele dinamice a creat un mediu ideal pentru acumularea şi
cristalizarea ideilor creştinismului.

101
 PARTEA A XIV-A

VENIREA LUMINII

„Omul se află în procesul schimbării

formelor care nu sunt din astă lume.
În timp, el evoluează şi atinge starea fără formă,
un plan din ciclul superior.
Voi ştiţi că trebuie să deveniţi fără formă
Înainte de a fi una cu Lumina.”

Tablele de smarald ale altantului Thot

traducere de M. Doreal

38
Păşind în Lumină

Noi eram conştienţi că existau mai multe căi de a privi viaţa şi lucrarea lui Iisus şi de aceea voiam să
obţinem de la Daniel un fel de imagine de ansamblu.

Joanna: Când priveşti acum, înapoi, la lucrarea şi învăţătura lui Iisus, unde vezi că duc ele?

Daniel:Iisus, mai presus de toate, ne-a învăţat iubirea. De ce oare a făcut-o?Exprimarea iubirii ne
poate face mai buni, dar cred că există ceva mai mult decât atât. După mine, Iisus putea
vedea încotro se îndrepta omenirea şi el ştia că va veni momentul încheierii ciclului planetar.
Atunci, fiecare fiinţă umană va trebui să-şi încheie procesul de învăţare pe Pământ şi să
meargă mai departe. Noi facem acest lucru printr-un proces de ascensiune, care ne permite
accesul la noi nivele de dezvoltare spirituală, dar şi la straturile superioare ale conştiinţei şi
fiinţei. Fluxul energiilor iubirii, ce trece prin inima noastră, este cel care face posibil acest
proces de transformare spirituală şi de ascensiune. Dacă inima oamenilor este închisă şi ei
nu sunt în stare să-l iubească pe Dumnezeu şi se iubesc numai pe sine, atunci, pentru ei,
ascensiunea este imposibilă. Deci, cheia ascensiunii este iubirea şi eu cred că din acest
motiv, Iisus ne-a învăţat iubirea.

Joanna: Poate cineva să trăiască în acelaşi timp şi ascensiunea, dar să-şi mai păstreze şi corpul fizic?

Daniel: Ascensiunea are mai multe nivele. La primul nivel, care este ascensiunea spirituală, mai poţi
rămâne pentru o vreme în corp fizic, dar atunci când misiunea ta pe Pământ s-a încheiat, poţi
merge mai departe, în ascensiunea fizică. În acea clipă, corpul tău fizic se dizolvă în Lumină
şi mai departe, tu trăieşti în interiorul Corpului tău de Lumină ca fiinţă înălţată. Dacă eşti o
fiinţă nemuritoare, care trăieşte Viaţa Veşnică, în armonie cu Dumnezeu, atunci la ce ţi-ar
mai trebui un corp fizic? Întreaga problemă a ascensiunii este să te mişti în interiorul fiinţei
nemuritoare şi infinite, dincolo de constrângerile unei forme fizice.

Joanna: Învierea şi ascensiunea sunt noţiuni complet diferite?

Daniel: Da, chiar foarte diferite, deşi de cele mai multe ori ele se confundă. Învierea îţi permite să
trăieşti mai departe într-un corp fizic, dar ea nu-ţi dă voie să pătrunzi în Viaţa Veşnică, pe
când ascensiunea face acest lucru. În cazul lui Iisus, învierea din moarte a fost urmată de
ascensiune, deşi eu nu ştiu când a apărut această stare. Se spune că la finalul vieţii sale
pământeşti, şi Maria s-a bucurat de ascensiune. Noi aveam unele bănuieli despre locul în
care s-au dus aceste două fiinţe deosebite, care au fost urmate apoi de multe altele, dar poate
nu a fost chiar aşa cum crezusem noi.

102
Joanna: Ceea ce-mi spui este deosebit de interesant. De unde ai obţinut această informaţie despre
ascensiune?

Daniel: Când am vizitat comunitatea noastră din Alexandria, acolo am studiat mai multe texte
egiptene. Ascensiunea făcea parte din tradiţia ezoterică egipteană şi ea fusese foarte bine
înţeleasă în şcolile secrete din acele părţi. Membrii Frăţiei noastre din Alexandria cunoşteau
foarte multe despre acest subiect şi eu am învăţat multe de la ei. Textele egiptene vorbesc
despre Merkabah, Corpul de Lumină prin intermediul căruia devenim călători în planurile
superioare ale fiinţei şi cetăţeni ai universului. Egiptenii cunoşteau că universul era construit
pe baza unei geometrii sacre. Ei urmăreau să reunească componenta Luminii dinăuntrul
fiinţei umane, cu această sacră geometrie, pentru ca noi să ne putem duce la bun sfârşit
călătoria ca fiinţe galactice. Da, în Egipt eu am învăţat multe, iar întâlnirile mele cu cei din
neamul Kaloo m-au ajutat să-mi extind cunoştinţele.

Joanna: Ce ţi-au spus cei din neamul Kaloo despre ascensiune?

Daniel: Ei mi-au mărturisit că ascensiunea era de fapt marea desăvârşire, despre care vorbiseră
străvechii înţelepţi. Spiritul şi materia se contopesc şi devin unul, iar corpul se înalţă într-o
lume superioară. Ei spuneau că o fiinţă umană poate oricând obţine ascensiunea, dar Planul
Divin al acestei planete a prevăzut ca marea masă a omenirii s-o dobândească la sfârşitul
ciclului planetar.

Joanna: Toţi esenienii credeau în acest proces al ascensiunii?

Daniel: Nu, era o alegere individuală. Cei mai realişti erau foarte sceptici, pe când eu vedeam
ascensiunea ca pe culmea cunoaşterii noastre. A te înălţa înseamnă să devii una cu Lumina,
şi cum noi suntem Copiii Luminii, consider că acest proces este cel mai convenabil şi mai
raţional.
Iisus ne spusese că atunci când vom pătrunde în Împărăţia Luminii, vom fi
transformaţi pentru totdeauna şi corpurile noastre vor fi de Lumină. Toate nimicurile noastre
vor dispărea şi vom fi una cu Dumnezeu. Eu socotesc acest lucru ca o misiune şi un bun
destin pentru toţi Copiii Luminii.

Joanna: Chiar v-a învăţat Iisus despre ascensiune?

Daniel: Sigur că da. El a vorbit despre ascensiune, dar numai cu ucenicii sau când ne-a vizitat
comunităţile. Când le vorbea oamenilor obişnuiţi, el folosea alte cuvinte. El numea stare de
ascensiune ca „Împărăţia cerurilor”, pentru că este o lume distinctă şi are propriile sale legi
şi moduri de viaţă. Pentru a indica această stare, Iisus mai folosea expresia „Viaţă Veşnică”
pentru Corpul de Lumină, pe care noi îl vom îmbrăca atunci şi care este nemuritor, căci nici
nu îmbătrâneşte şi nici nu moare.
Despre acest subiect, au existat însă puncte de vedere diferite chiar în rândul
ucenicilor. Unii credeau că o astfel de cale nu era deloc realistă şi susţineau că oamenii, în
timp, nu pot progresa prea mult. Alţii, puţini la număr, ca Ioan, Iacob, Toma, Maria şi Maria
Magdalena, erau în această privinţă la unison cu Iisus. Ei spuneau că dacă oamenii nu au în
faţa lor starea de Desăvârşire, atunci ei nu vor putea aspira s-o atingă şi îşi pot irosi vieţi
întregi în straturi inferioare. Dacă idealismul, Focul Sacru din inimă nu este aprins, atunci
mulţi vor putea trăi dormind mai departe, acasă, la piaţă sau în templu.

Joanna: Este greu de dobândit ascensiunea?

Daniel: Da, cu siguranţă că nu este uşor. În trecut, cei care au atins această stare au făcut-o cu
multă dificultate şi după strădanii de mai multe vieţi. Iisus a venit însă să schimbe acest lucru
şi să facă drumul mai neted şi mai drept; el ne spunea că ascensiunea este o transformare a

103
 inimii. O minte sclipitoare nu te va ajuta s-o dobândeşti, pe când o inimă plină de iubire o va
face.

Joanna: Tu faci să pară că ascensiunea ca ceva chiar uşor!

Daniel: Pe măsură ce ciclul evoluează, chiar va fi mai uşor. Când ajungi la finalul lui, va fi ca şi
când păşeşti în Lumină. Este important însă să înţelegem întotdeauna ascensiunea ca
Desăvârşire a existenţei noastre terestre. Iisus ne spunea că trebuie să aspirăm la
Desăvârşire, zi de zi, ceas de ceas şi să ne concentrăm asupra muncii noastre, asupra acestei
sarcini pe care noi înşine ne-am luat-o, pentru o a duce la îndeplinire. El mai spunea că
atunci când misiunea noastră pe Pământ se va fi încheiat, trebuie să fim gata să ne înălţăm în
Împărăţia Luminii.
Iisus ne-a mai povestit că pe parcursul evoluţiei omului, vine un moment în care
sufletul lui este năpădit de un mare dor de Lumină şi tot ce lumea îi poate oferi este în van şi
fără valoare. Singurul lucru care-l va mulţumi este să se reîntoarcă în Lumina de unde a
venit şi să se contopească cu această Lumină, devenind una cu ea. Această stare a
Identificării cu Lumina este cea pe care noi o numim ascensiune.
Pentru a obţine ascensiunea, numai inima poate deschide uşa. Iubirea necondiţionată,
care lucrează prin intermediul inimii, este cea care face posibilă ascensiunea. Aceasta este o
cale mult mai simplă şi mai dreaptă decât tot ce se practicase până atunci şi ea va permite
multor oameni, care nu şi-au putut însuşi complicatele procedee din textele egiptene, să
dobândească această stare. Pentru a merge însă înainte pe această cale, noi trebuie să
renunţăm la cea mai mică urmă de ură ce se adăposteşte în inimile noastre. În acest sens, eu
mă detaşasem de mulţi preoţi, care considerau că a-i urî pe ticăloşi şi pe fiii întunericului era
o virtute, chiar o datorie pentru esenieni. Nu puteam fi de acord cu acest lucru, pentru că
vedeam efectul distructiv, pe care-l avea ura în viaţa oamenilor. Când l-am auzit pe Iisus
vorbind mereu despre iubire şi niciodată despre ură şi chiar acest singur fapt mi-a confirmat
că iubirea înalţă şi purifică sufletul, pe când ura îl pângăreşte şi-l distruge. Cei care urăsc îşi
neagă propriul lor drept obţinut prin naştere, cel de a se bucura, în calitate de Copii ai lui
Dumnezeu, de ascensiunea într-o Viaţă Veşnică şi Nemărginită.
Miezul central al învăţăturii lui Iisus este bucuria fiinţei nelimitate. El ne-a dovedit-o
mai întâi prin ridicarea din mormânt şi mai apoi, prin înălţarea din forma sa fizică, în slava
stării fără de formă. Iisus cunoştea, încă de la început, că mulţi nu-i vor putea primi
învăţăturile, pentru că ei se vor agăţa de forma exterioară şi vor respinge sămânţa lăuntrică
care le va oferi Viaţa Veşnică. Cum poate fi veşnică o viaţă, dacă noi nu trăim ca fiinţe
înălţate? Principiul ascensiunii dă sens tuturor vorbelor lui Iisus, şi fără această cheie, s-ar
părea că el a vorbit în parabole. Încă mai vedem cât de greu a fost, chiar şi pentru esenieni,
să accepte această sămânţă lăuntrică, pentru că învăţăturile lui Iisus fuseseră atât de
profunde şi de subtile…Ni se cerea să facem un mare salt în necunoscut, dar multora le este
mult prea frică să-l facă.
Mulţi oameni, încă mai preferă să creadă într-un rai confortabil-un loc călduţ şi
plăcut, ca acasă, plin de prieteni şi persoane dragi. Dar acesta este un spaţiu dintre vieţi,
care mereu ne întoarce înapoi, în altă viaţă pe Pământ. Este o parte a ciclului viaţă-moarte,
şi din acest motiv, nu poate fi o stare eternă. Noi putem ieşi din acest ciclu numai prin
intermediul procesului de ascensiune şi numai astfel putem cunoaşte libertatea unei vieţi fără
de sfârşit, ca fiinţe înălţate şi să trăim în Fericirea Eternă.

Joanna: Aşadar, tu ai înţeles lucrarea lui Iisus, ca fiind centrată pe viitor, şi ca pe o pregătire pentru
ce urma să vină, nu?

Daniel: Desigur. Înţeleptul ştie ce va veni şi el se pregăteşte dinainte. Iisus a fost cu adevărat
înţelept şi a avut maeştri prevăzători. El ne-a dezvăluit fericirea fără margini a stării de
ascensiune şi ne-a întors inimile şi minţile către Fericirea Supremă; ne-a deschis calea
înspre sus şi a transformat o cale strâmtă şi grea, într-una larg drum spre Lumină. Făcând
acest lucru, Iisus ne-a scăpat de ciclul continuu al vieţilor fizice şi limitate, ne-a salvat de
104
 sărăcia spirituală şi a răspândit în faţa noastră, întreaga bogăţie a Vieţii Veşnice. Aceasta
este adevărata motivaţie a ascensiunii.

Daniel ne-a surprins din nou. Întreaga sa mărturisire ne-a dat oferit o nouă perspectivă asupra vieţii şi
lucrării lui Iisus. Acum, contextul în care-l vedem pe Iisus, fără îndoială că se schimbă, el este un conducător
al transformării spirituale şi al ascensiunii.
Iată, una din expunerile cele mai neobişnuite ale lui Daniel, care dădea un sens concret cuvintelor
înscrise în Regula Comunităţii: „Fericirea veşnică în viaţa fără de sfârşit, cunună de slavă şi veşmânt al
măreţiei în Lumina Eternă.” Când ne-am dat seama că acest pasaj din Manuscrisele de la Marea Moartă se
referea la starea de ascensiune, l-am înţeles mai uşor. Cuvintele, care puteau părea extravagante sau poetice,
au devenit, pe neaşteptate, o descriere faptică a unei naturale stări de a fi.
Daniel se concentrase pe tema ascensiunii, un domeniu fascinant, dar în acelaşi timp, controversat. În
tradiţia ebraică, Enoh şi Eli s-au înălţat la cer, dar în textele non-canonice se vorbeşte şi despre ascensiunea
lui Abraham, Moise, Isaia şi Ezra. Ne este clar că ideea ascensiunii este confirmată cert în cultura ebraică, pe
când în creştinism, tradiţia limitează ascensiunea la Iisus şi la Maria, mama sa. Deoarece aceste importante
Fiinţe sunt percepute ca fiind infinit deasupra noastră, generaţiile următoare sunt descurajate în încercarea
lor de a urma drumul trasat de ei.
Noi înţelegem că afirmaţiile lui Daniel au ample implicaţii şi deşi nu putem da răspunsuri, putem însă
contura câteva întrebări:
o I-a învăţate Iisus pe discipoli, în secret, ceea ce numim noi acum Tipurile Ascensiunii?
o A dorit el, cu adevărat, ca adepţii săi să-l urmeze pe calea ascensiunii şi nu să-l venereze în
genunchi?
o Nu cumva noi am înţeles greşit adevăratul ţel al creştinismului?
o Şi dacă acum 2000 de ani, cei mai mulţi oameni nu au fost pregătiţi pentru această învăţătură,
suntem noi acum gata s-o primim?
o Când Noul Testament vorbeşte despre Viaţa Veşnică şi despre Împărăţia Cerurilor, în realitate,
el nu cumva se referă la ascensiune?
o A fost acest mesaj, unul secret al Evangheliilor, „sămânţa lăuntrică” care ne aduce Viaţa
Veşnică?
o În vremurile noastre, fizicienii vorbesc despre mai multe dimensiuni. Cum am fi putut înţelege
ascensiunea,înainte să avem o viziune mai amplă despre un univers multidimensional?
o Prin intermediul ascensiunii, păşim în realitatea universului următor şi avem acces la un alt
stadiu de dezvoltare spirituală?
o Este ascensiunea, mai curând un pas firesc, pe care-l facem în evoluţie, decât un eveniment rar
şi ciudat?
o Dacă este aşa, este oare posibilă ascensiune în masă, aşa cum susţin tradiţiile multor popoare
aborigene?
o Dacă Pământul se îndreaptă în curând spre Tranziţie, ascensiunea în masă va avea loc, oare, în
următorul deceniu?
o Va fi ascensiunea o alegere liber consimţită pentru toţi oamenii, sau numai pentru cei sfinţi şi
foarte înţelepţi?
o Există o şansă unică pentru unii oameni, ca ei să NU moară şi să treacă la Viaţa Veşnică, în
acest Stadiu Final al umanităţii?
Biserica creştină asociază ascensiunea numai cu Iisus şi cu mama sa, Maria. Întrucât Iisus este
considerat de biserică ca Unicul Fiu al lui Dumnezeu, acest lucru preamăreşte şi marginalizează ascensiunea
la ceva ce muritorul nu poate spera niciodată să aspire.
Procesul de regresie, care formează miezul acestei cărţi, ne lămureşte că esenienii vedeau cu totul
altfel lucrurile. Ei l-au înţeles pe Iisus ca pe fiinţă umană evoluată, ca un Frate Mai Mare, care era pur şi
simplu mai înaintat pe calea spirituală. În special, relatările lui Daniel ne arată clar că ascensiunea era baza
învăţăturii lui Iisus şi ţelul final, spre care el i-a încurajat pe toţi adevăraţii credincioşi să se îndrepte. Dacă
această percepţie devine larg acceptată, ea va revoluţiona teoria şi practica creştinismului, restaurând vechea
sa temelie.
Iisus, solitara făptură divină, revine în istorie: Iisus, fiinţă umană evoluată, care ne conduce în
ascensiune. Acesta este doar începutul intrării noastre în centrul acestei probleme.

105
 39
Ordinul Melchisedec

Comentariul lui Stuart: În iulie 2001, la invitaţia făcută de Anne MacEwen, preşedinta Reţelei
Eseniene Internaţionale, am ţinut o prelegere în cadrul Adunării de vară din Kent. La acea vreme, se părea că
cea mai mare parte a cercetării noastre, necesară cărţii de faţă, fusese încheiată, deşi mai existau unele
chestiuni despre care Daniel nu ne spusese nimic.
Privitor la esenieni, şi numai la ei, noi obţinusem un bogat material, dar despre intersectarea lor cu
Ordinul Melchisedec nu putusem afla absolut nimic; se părea că acest subiect era un secret uriaş.
Cărţile studiate ne oferiseră câteva date despre această organizaţie foarte puternică şi secretă, de cel
mai înalt nivel. După spusele unora, membrii ei făceau parte din lumea străveche. Biblia face câteva scurte
referiri la Melchisedec, începând cu Psalmul 109:1,4:

«Zis-a Domnul Domnului Meu: „Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi
aşternut picioarelor Tale.” Toiagul puterii Tale Ţi-l va trimite Domnul din Sion, zicând:
„Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi. Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru
strălucirile sfinţilor Tăi din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut.” Juratu-S-a
Domnul şi nu-I va părea rău: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.”»

De aici nu apare clar cine este „Domnul Domnului Meu”, însă ne lămurim în Evrei 6:20:

«Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după
rânduiala lui Melchisedec.»

Cele două relatări biblice au în comun ceva ciudat, ele spun „în veac”. Cum poate să existe un Ordin
care să trăiască „în veac”? Dacă el există, este limitat de constrângerile fireşti, impuse de coordonatele
spaţiu-timp, care ne guvernează viaţa pe Pământ? Capitolul următor din Evrei (7:1-3), care îl descrie pe
„Melchisedec, regele Salamului” ne introduce într-o zonă necunoscută. Se spune:

«Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al
vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.»

Totul devine evident. Aici avem de a face cu o puternică şi eternă Fiinţă Superioară, deci, implicit,
Ordinul său aparţine Împărăţiei lui Dumnezeu şi Regatelor Luminii, deci el depăşeşte continuumul spaţio-
temporal, care guvernează planeta Pământ. În acest context, „în veac” pare să sune ceva mai logic.
Rămâne însă întrebarea esenţială: „Există oare legături între Ordinul Melchisedec şi esenieni?” Noi
auziserăm diverse zvonuri, dar fără o bază reală, ele tot zvonuri rămâneau şi eram oarecum nemulţumiţi,
deoarece existenţa unei legături ne-ar fi oferit o zonă foarte interesantă de cercetat. Despre întemeietorii
fizici ai Căii Eseniene, neamul Kaloo, cunoşteam multe lucruri, pe când despre iniţiatorii ei secreţi, nu ştiam
absolut nimic. Când venea vorba despre acest subiect, se aşternea o mare şi continuă tăcere. A fost
descurajaţi să mai continuăm investigaţiile în această direcţie, prin intermediul regresiei. La vremea întrunirii
din iulie 2001, eu mă resemnasem deja în această privinţă şi eram oarecum mulţumit cu ce aflasem până
atunci.
Totuşi, acea perioada petrecută în Kent m-a convins că merită să mai fac un ultim efort pentru a trece
dincolo de zidul secretelor. Revenind la Devon, m-am pregătit pentru o nouă rundă de regresii. Joanna i-a
cerut lui Daniel să roage „Frăţia Eseniană, ca un tot”, să-i permită ridicarea acestui văl al tainelor, pentru ca
informaţiile despre Ordinul Melchisedec şi despre întemeietorii secreţi ai Frăţiei Eseniene să fie aduse în
timpul perceput de el ca „viitor”. Am accentuat faptul că pentru el, noi ne aflam în viitor şi că dezvăluirea
acestor secrete nu mai reprezentau niciun pericol pentru contemporanii săi, ba chiar mai mult, omenirea
evoluase spiritual şi venise momentul adevărului.
De aici înainte, ne-a fost mult mai uşor. Daniel a reuşit să obţină consimţământul Frăţiei, după care
vălul tainelor început să se ridice, iar noi am putut avea acces la informaţii.

Joanna: Ne poţi spune, te rog, cine a fost întemeietorul secret al Frăţiei Eseniene?

106
Daniel: Da. Vălul secretor s-a dat la o parte şi acum pot vorbi despre acest subiect. Cel care a pus
bazele Frăţiei Eseniene a fost Melchisedec; acesta era numele sub care el era cunoscut în
tradiţia ebraică. Oricare Melchisedec avea întotdeauna două nume; acel din tradiţia ebraică
se numea de fapt Aleph-Etz-Melchisedec. Cuvântul „Aleph” se află în legătură cu „alfa” şi el
semnifică „începutul”; „Etz” înseamnă „pom”, deci întregul nume se traduce ca „începutul
pomului lui Melchisedec”. Deci, Pomul Vieţii fusese sădit la acea vreme, de acest mare
Învăţător din interiorul Ordinului Melchisedec.

Joanna: Nu acesta este numele dat de diverse surse tradiţionale!

Daniel: Ştiu. Existe nume cunoscute şi nume secrete. Acesta este un nume secret.
Mulţi ani mai târziu, acelaşi Învăţător a revenit ca Iisus şi Iisus este Elohenu
Melchisedec. „Elohenu”, tradus literal înseamnă „gloria lui Dumnezeu”, dar se mai poate
spune şi „înflorirea divină creatoare”. De aici, numele lui înseamnă „înflorirea divină
creatoare (a pomului) a lui Melchisedec”. Aşadar, acest mare Învăţător plantează Pomul
Vieţii şi el revine la apogeul întregului proces, atunci când Pomul este în plină înflorire. În
acest sens, Iisus poate fi văzut ca spiritul care ne luminează total şi el este în fruntea
Ordinului nostru, călăuzind şi conducând întreaga mişcarea eseniană.

Joanna: Melchisedecii se află în mai multe locuri pe această planetă?

Daniel: Sigur că da. Ei constituie un Ordin de serviciu universal, ce acţionează în multe părţi ale
galaxiei noastre. După cele afirmate de neamul Kaloo, ei au avut o contribuţie covârşitoare
la dezvoltarea conştiinţei pe planeta noastră.

Joanna: Ne poţi enumera câteva calităţi ale Melchisedecilor?

Daniel: Ordinul Melchisedec este imens şi el cuprinde o gamă largă de fiinţe cu diverse ranguri şi
capacităţi; eu îţi pot vorbi doar despre unele calităţi ale conducătorilor lor.
Mai întâi de toate, ei dau dovadă de mare compasiune şi din acest motiv, se află aici,
cu noi, pentru a ne ajuta. Acest lucru îi face să meargă mai departe şi să rezolve atât de
multe probleme dificile, pe aşa de multe planete. Când pe vreuna din planete, conştiinţa nu
poate evolua, atunci, acolo, este trimis un Melchisedec, ca să vadă ce este de făcut. Ei sunt
precum solii transformării şi ai educaţiei spirituale, ce cutreieră lumile, primind şi
învăţându-i pe alţii Lumina. Aceasta este Lumina care-i călăuzeşte cu adevărat pe oameni, pe
calea aleasă de ei, mult mai mult decât o fac organizaţiile, tehnicile şi ideile. Melchisedecii
dau întotdeauna dovadă de flexibilitate şi creativitate, pentru că ei lucrează mereu cu
probleme noi şi complicate şi de cele mai multe ori nu să există vreun precedent sau vreo
regulă.
O altă calitate a lor este detaşarea. Mulţi dintre ei vin din zona îngerilor şi munca lor
este aproape angelică. Pentru a ajunge la adevăr, ei dau la o parte chestiunile minore şi îi
conectează pe oameni la Lumină. Astfel, ei intră în miezul lucrurilor şi le văd aşa cum sunt cu
adevărat şi nu cum ele par, în acest tărâm al iluziei.
Ei sunt şi foarte răbdători, pentru că deseori pot fi foarte departe de propria lor
planetă sau galaxie. Trebuie să ai multă răbdare când eşti atât departe, în univers, şi lucrezi
cu o gamă de făpturi atât de diverse.
Trebuie să mai menţionez şi simţul umorului foarte dezvoltat. Pentru a cerceta toate
căile posibile de evoluţie ale oamenilor, ei trebuie să fie veseli şi să aibă o imaginaţie bogată.
Mai există însă ceva foarte important de adăugat. Ordinul Melchisedec este
caracterizat prin egalitatea dintre membrii săi. Dacă analizăm bine poziţia lor, chiar aşa
trebuie să fie. Atunci când eşti un membru al unui Ordin de serviciu ce acţionează în toată
galaxia, orice prejudiciu adus unei rase sau sex nu poate părea decât ca ceva absurd. Am
văzut cum lucrează principiul egalităţii în grupul femeilor-discipol din jurul lui Iisus, condus
de Maria Magdalena şi Maria, mama lui. Acest grup, care o includea şi pe Clara, sora lui,
era o echipă completă şi devotată cauzei sale. Mulţi bărbaţi nu au înţeles natura profundă a
107
 energiilor inimii, cu care femeile-discipol lucrau. Iisus ştia perfect de bine acest lucru şi de
aceea, el nutrea pentru ele un respect aparte, mai ales pentru mama sa, Maria şi pentru
Maria Magdalena. Dacă este să analizăm toţi ucenicii lui Iisus, Maria Magdalena era
adevărata stea de pe acel firmament, cu toate că bărbaţii nu doreau să fie eclipsaţi de o
femeie.

Joanna: Care a fost legătura dintre Maria, mama lui Iisus şi celelalte femei-discipol?

Daniel: Maria era figura centrală a grupului. Ca o iniţiată evoluată, cu mare experienţă în practica
energiilor cosmice, ea putea ajuta grupul să înţeleagă că, cu cât structura organizatorică era
mai mare, cu atât erau mai mari şi responsabilităţile din interiorul întregului Sistem
Melchisedechian. În timp, aceste răspunderi s-au dezvăluit în paralel, dar separat de cele ale
organizaţiei, care promovase învăţăturile lui Iisus. Mi-am proiectat conştiinţa în viitor şi am
cercetat această chestiune. Îmi este foarte clar că, deşi energiile Unicului se concentraseră
asupra lui Iisus, ele au putut fi primite de fiecare în parte şi multe din frecvenţele lor ridicate
au fost transmise, de-a lungul veacurilor, în mare măsură de la o femeie la alta. Frecvenţa
acestei energii a fost concentrată mai ales pe pace şi pe făcătorii de pace, ea fiind transmisă
aproape integral pe această cale.

Joanna: Cu alte cuvinte, această frecvenţă s-a transmis, de-a lungul generaţiilor, de la o femeie la
alta?

Daniel: Da, aşa este.

Joanna: Şi o mare parte a acestei transmisii a trecut în energie?

Daniel: Da. Multă a trecut în zone subtile, dincolo de cuvinte şi a curs de la inimă la inimă, pe linie
feminină. Începutul acestei transmisii lăuntrice le-a dat femeilor-discipol din jurul lui Iisus o
calitate aparte, adică o însemnătate spirituală foarte profundă şi o responsabilitate uriaşă.
Ele au păstrat activ spiritul învăţăturii lui Melchisedec şi l-au transmis mai departe, de la
inimă la inimă, pe linia feminină, ca pe o flacără vie a înţelepciunii.

Joanna: Daniel, îţi mulţumesc mult pentru că ne-ai împărtăşit toate aceste lucruri, care, cred eu,
sunt importante pentru mulţi dintre noi. Ce ne poţi spune, însă, despre conducătorul
Ordinului Melchisedec?

Daniel: Conducătorul Ordinului Melchisedec este Melchisedec Melchisedec, adică Melchisedecul

Ordinului Melchisedec. El a emanat emisarii Luminii în multe părţi ale universului. Lucrarea
sa se bazează pe geometria sacră; el este răspunzător de extinderea Luminii înăuntrul
universului şi de modul în care Lumina, acţionând în cadrul procesului de evoluţie spirituală,
ne transformă conştiinţa şi ne reuneşte cu Sursa Ei. Astfel, Ordinul Melchisedec poate fi
considerat competenţa supremă în atribuirea darurilor făcute de Spirit.

Joanna: Pentru a pune bazele Frăţiei Eseniene, neamul Kaloo a lucrat sub conducerea
Melchisedecilor?

Daniel: Da, exact aşa s-a întâmplat. Această îndrumare a venit pentru prima dată din partea lui
Aleph-Etz-Melchisedec şi de atunci încolo a existat o succesiune a Melchisedecilor, care au
menţinut, unul după altul, focarul, până la venirea lui Iisus. Întotdeauna a existat o figură
centrală, un conducător care a păstrat focarul şi care avea în subordinea sa mai mulţi
Melchisedeci; ei au călăuzit neamul Kaloo în înfiinţarea comunităţilor. Melchisedecii ne-au
învăţat înţelepciunea Spiritului, numită de egipteni „Ka”. De aceea neamul Kaloo este
denumit astfel, pentru că numele lui înseamnă „Poporul Spiritului”.

108
 Explicaţia lui Stuart: Chiar şi în această etapă, noi învăţam lucruri noi despre Kaloo. Aflasem acum şi
semnificaţia numelui lor. Silaba „Ka” apare şi în cuvântul Mer-Ka-Bah, care se traduce ca „Lumină-Spirit-
Suflet” (de exemplu, Lumina Corpului care, atunci când este împuternicită de Spirit, devine vehiculul
Sufletului).

Joanna: Care este cea mai importantă învăţătură pe care ai primit-o de la Melchisedec?

Daniel: Învăţătura despre mişcare şi repaos, care este cheia echilibrului oricărei fiinţe întrupate,
pentru ca ea să aibă o viaţă sănătoasă şi armonioasă. Dacă există prea multă sau prea
puţină mişcare sau repaus, atunci armonia se distruge şi sănătatea omului se compromite.

Explicaţia lui Stuart: Sintagma „mişcare şi repaus” apare şi în Evanghelia după Toma, un text ce
aparţine Bibliotecii de la Nag Hammadi.

Joanna: Cum ai putea prezenta, pe scurt, lucrarea Ordinului Melchisedec?

Daniel: Eu cred că întreaga lucrare a Ordinului Melchisedec are ca scop readucerea tuturor
părţilor creaţiei, împrăştiate peste tot, înapoi în Unitate. Din acest motiv, Melchisedecii sunt
răspândiţi în zonele cele mai izolate, unde există conflicte majore, deoarece este foarte
necesar ca ei să salveze şi să unifice talentele.
Melchisedecii au înţeles acest lucru. În ciuda iluziei că există o multitudine de fiinţe,
în Realitatea sa esenţială, universul nu este divizat. În această Realitate, care este adevărul
profund al lucrurilor, universul este integrat în Unitate. Această Completitudine se află în
străfundul inimii Frăţiei noastre şi întreaga Cale Eseniană se trage din acest adevăr cosmic
central al Unităţii. Originea celei mai profunde cunoaşteri a Unităţii, de care noi avem parte,
este tradiţia Melchisedec şi opera pe care neamul Kaloo ne-a transmis-o nouă în interiorul
acestei tradiţii.

40
Calea Unităţii

Informaţia despre Ordinul lui Melchisedec fusese, cu siguranţă, un extraordinară, însă eu mai doream
să lămuresc un aspect.

Joanna: Tu ai spus că origine profundei cunoaşteri a Unităţii, pe care voi o împărtăşeaţi, este tradiţia
lui Melchisedec. Poţi comenta acest subiect?

Daniel: Da. Întotdeauna am crezut că învăţătura despre Unitate era foarte profundă, dar am văzut-o
şi foarte incitantă. Învăţăturile lui Melchisedec ne vorbesc despre Creaţie şi ne spun că ea a
început în Unitate, în Lumină. Cu toate că noi călătorim prin beznă şi haos, ne vom
reîntoarce din nou în Lumină. Prin urmare, voiajul omenirii este văzut ca ceva rotund;
plecăm din Lumina Unităţii, trecem prin tot întunericul acestei lumi şi revenim în Lumina
Unităţii, atunci când ne conectăm din nou cu Spiritul dinăuntrul nostru.
Ca esenieni, noi credem că Cerul şi Pământul sunt legate împreună în Unitate, printr-
un echilibru. Întreaga noastră viaţă depinde mult de echilibru, care este de mai multe feluri:
Spirit-corp fizic, interior-exterior, mişcare-repaus. Faţetele sunt dependente una de cealaltă
şi ele se hrănesc şi se ajută reciproc. Un bun exemplu este echilibrul dintre îndrumarea
interioară şi întovărăşirea exterioară. Cu cât călăuzirea lăuntrică devine mai uşor de înţeles
şi ea este mai puternică, cu atât mai firească este împărtăşirea ei cu confraţii. Cu cât facem
mai mult acest lucru, cu atât mai tare suntem încurajaţi să ne încredem în ghidul nostru
interior şi să ne trăim viaţa în armonie cu el. Cele două feţe ale oricărui echilibru sunt
precum părţile unei monede, diametral opuse, dar intim legate între ele. Aşadar, Unitatea
este susţinută de forţe contrarii, însă energiile lor se contopesc şi dau naştere unei sinteze,
între acţiunea comună şi puterea unificată.

109
 Joanna: Au înţeles, oare, toţi esenienii, învăţăturile lui Melchisedec referitoare la Unitate?

Daniel: Nici vorbă. Chiar şi eu le simţeam câteodată obositoare, prin insistenţa lor, dar ele erau
istovitoare mai ales pentru mintea preoţilor. Instruirea şi atenţia lor era dominată de
elementul iudaic. Deşi acest lucru era necesar şi fusese aprobat de neamul Kaloo, mie mi se
părea primejdios.
Principalul pericol se afla în ideile lor mult prea înguste, care conduceau la
intoleranţă şi la tendinţa de a ostraciza şi respinge oamenii. De exemplu, preoţii esenieni
erau obsedaţi de puritate. Bineînţeles că puritatea este ceva important şi noi am luat în serios
această chestiune, dar eu am văzut oameni expulzaţi, datorită lipsei lor de puritate, fiind
repudiaţi şi condamnaţi. Acest proces era foarte periculos şi el nu mai putea fi controlat după
ce a fost pus în mişcare. Lesne se ajungea la extreme; eu cred că principala noastră
nemulţumire, vis-a vis de preoţi, era atitudinea lor, adesea extremistă. Prin adoptarea unei
astfel de poziţii, se pierdea din vedere tocmai echilibrul, care era sufletul învăţăturii lui
Melchisedec.
Iisus a înţeles foarte profund învăţătura lui Melchisedec şi el nu s-a situat niciodată
pe poziţii extreme şi el nu a judecat şi nici n-a condamnat vreodată pe cineva. El putea
critica răul făcut, dar niciodată pe cel care-l înfăptuise. Cred că acesta este unul din motivele
pentru care ucenicii se simţeau în siguranţă alături de el, pentru că ştiau că oricât de mult ar
fi păcătuit, Iisus niciodată nu i-ar fi judecat sau condamnat. Da, el era deseori aspru în
condamnarea păcatului, dar nu şi a păcătoşilor.
În această privinţă, eu cred că Iisus a aplicat în viaţa sa învăţătura lui Melchisedec,
mult mai bine decât preoţii noştri, pentru că el o înţelesese mult mai bine. În multe scrieri,
dragi preoţilor noştri, existau critici severe la adresa fiilor întunericului şi la toţi păcătoşii
lumii. Eu nu l-am auzit însă, niciodată pe Iisus să fi pomenit de fiii întunericului. El se
concentrase mult mai mult pe Lumină şi pe calea ce duce într-acolo. Mintea şi inima lui erau
în totalitate şi profund orientate spre pozitiv şi reflectau foarte bine învăţăturile lui
Melchisedec, care erau pozitive şi deplin încrezătoare în Triumful Luminii.
Toţi acei preoţi cu vederi extremiste erau deseori urmăriţi de teama pentru viitorul
Ordinului şi al poporului nostru şi ei aveau viziuni negre şi apocaliptice. Eu, însă, preferam
Lumina şi o perspectivă mult mai moderată, amplă şi pozitivă a învăţăturilor lui Melchisedec,
care-şi aveau rădăcinile adânc înfipte în înţelepciunea stelelor şi a căror cunoaştere se
întindea în cele mai îndepărtate sfere ale cosmosului. Ele considerau universul ca pe un loc
cunoscut şi prietenos, cu fiinţe în plină evoluţie, ce progresează în moduri diferite, dar care
se îndreaptă spre o singură Lumină. Tot ce au realizat Melchisedecii şi au predat în atât de
multe locuri din univers, mi-a transmis încrederea în capacitatea lor de a ne îndruma şi de a
ne fi maeştri spirituali.

Explicaţia lui Stuart: Această afirmaţie este deosebită, pentru că situează Manuscrisele de la Marea
Moartă (cu ideile lor înguste şi criticile severe referitoare la puritate) şi învăţătura lui Iisus (care reflectă o
toleranţă largă şi bine primită) într-o perspectivă mai amplă. Daniel explică noua viziune şi arată că la baza
înţelepciunii eseniene stau învăţăturile lui Melchisedec. Din povestirea lui, reiese clar că Iisus, faţă de
preoţii-scribi, care scriseseră Manuscrisele de la Marea Moartă, a fost un reprezentant ideal al acestor
învăţături, dar şi ei şi el fac parte din spectrul esenian. Iisus, prin faptul că a înţeles mult mai bine şi a
reflectat mult mai fidel spiritul învăţăturilor lui Melchisedec, a putut extrage din ele o profundă înţelepciune
şi a instaurat o cale spre Lumină, mult mai durabilă.
Plină de însemnătate este şi remarca lui Daniel, referitoare la echilibrul Spirit-corp fizic. În occident,
noi avem tendinţa să separăm sufletul (considerat spiritual) şi mintea (văzută în mod latent spirituală) de
corp (socotit fie neutru, fie posibil animalic). Această percepţie ne deformează trăirea şi ne scoate din
echilibru; ea stă la baza înstrăinării de natură şi a tendinţei de poluare şi distrugere a Pământului.
Esenienii, în contrast cu multe tradiţii moderne, care pun accent pe partea spirituală, dar ignoră
corpul fizic, promovau în mod conştient echilibrul dintre cele două. Pe măsură ce încercăm să împăcăm
cerinţele lumii moderne cu nevoile vieţii noastre interioare, observăm că echilibrul capătă pentru noi o mare
rezonanţă. Restabilirea balanţei dintre aspectele cereşti şi cele pământeşti se poate dovedi ca o primă
necesitate pentru drumul nostru în Unitate.
110
 Să revenim însă la şedinţa cu Daniel.

Joanna: Prin urmare, tu vedeai calea umanităţii ca pe înălţare în conştiinţă, în interiorul Luminii?

Daniel: Da. Maeştrii noştri ne-au spus că după ce ne înălţăm în fericirea conştiinţei extinse şi privim
îndărăt, vom vedea nivelul prezent al conştiinţei noastre ca fiind ceva mic şi mărginit,
întocmai ca mintea unui copil. Dacă vrem să ne îndeplinim întregul potenţial ca fiinţe umane,
atunci trebuie să ne abandonăm conştiinţei Spiritului, care este cu mult mai înaltă, însă noi
nu o putem face dacă ne agăţăm de toate fricile şi limitările sinelui-copil. Dacă vrem să ne
ridicăm în conştiinţă şi să intrăm în Viaţa Veşnică, trebuie să ne eliberăm de acest sine
inferior.

Explicaţia lui Stuart: Acest pasaj mi-a adus aminte de cuvintele Annei Hughes, un maestru spiritual
care a avut o mare influenţă asupra grupului nostru:

„Prin abandonarea micului meu eu, se naşte Eul Meu Veşnic.”

Joanna: Ne-ai vorbit despre Unitate şi cum ne conduce ea spre Viaţa Veşnică. Iisus ne-a învăţat
iertarea ca pe cale ce ne îndreaptă într-acolo?

Daniel: Da. Pentru a ne îngloba în Unitate, iertarea este vitală. Acesta este unul din motivele pentru
care Iisus ne-a învăţat să iertăm. Când ierţi total pe cineva, atunci tot ce ţi-a făcut acea
persoană, ţie sau celor dragi, în conştiinţa ta, încetează să mai existe. Nu înseamnă că
opreşti efectul acelui eveniment, însă pentru tine el nu mai există; şi dacă nu mai există,
atunci te separi de creatorul acelei fapte şi nimic nu-ţi mai stă în calea către unitate. Este
greu de obţinut acest nivel, dar Iisus ne-a spus că, pentru a intra în Unitate, iertarea este o
cheie şi că aceasta trebuie să fie ţinta tuturor celor care urmează Calea.

Explicaţia lui Stuart: Acum, noi trăim într-o lume divizată, în care ne este mult mai uşor să credem în
pedeapsă şi răzbunare, decât în iertare şi Unitate-care sunt lecţii dificile pentru noi, dar sunt soluţii pentru a
ne elibera de trecut. Numai atunci când trecutul este îndepărtat, putem începe o nouă viaţă în pace cu noi
înşine şi cu semenii noştri.
În timpul vieţii, mulţi oameni trăiesc tragedii şi traume. Faptul că ei folosesc iertarea pentru a face
faţă acestor evenimente, este acum ceva recunoscut pe o scară mult mai largă. Iertarea ne permite să ne
valorificăm libertatea de acţiune, dar un singur eveniment nu ne conturează viaţa. Noile terapii practicate în
prezent se bazează în principal pe iertare; la fel o fac şi unele cărţi, care se concentrează pe iertare, ca de
exemplu, „Călătoria” de Brandon Bays.
Să revenim, totuşi, la şedinţa cu Daniel, pentru că mai există câteva aspecte de lămurit.

Joanna: Din învăţăturile Melchisedec făcea parte şi iertarea?

Daniel: Da, chiar foarte mult. Prin iertare, Melchisedecii curăţau în mod constant conştiinţa
oamenilor, astfel încât ei erau mereu flexibili, echilibraţi şi apţi să meargă înainte. În acest
stadiu, nu mai existau obstacole spre Unitate.

Joanna: Eu pot înţelege avantajele concentrării asupra Unităţii, dar cum o putem noi face, aflându-ne
în mijlocul întregii harababuri de zi cu zi?

Daniel: Ascultându-ne Inima, deoarece Calea Unităţii este Calea Inimii. Chiar dacă mintea poate fi
înşelată şi răvăşită de drama lumii, Inima este cea care poate vedea dincolo de această
tragedie. Inima este sensibilă la manifestările Spiritului şi ea ne poate conduce înapoi spre
Sursa Unică din care am venit. Numai printr-o Profundă Cunoaştere a Inimii, seminţele
Spiritului, împrăştiate în univers, sunt puse laolaltă şi formează din nou Întregul. Şi atunci,
universul, care a fusese cândva Unul, va iarăşi Unul şi toate rănile fi-vor vindecate.

111
 Joanna: De ce este atât de incitantă această învăţătură despre Unitate?

Daniel: Pentru a o pune în practică, pentru a intra în Unitate, noi trebuie să ne eliberăm de tot şi de
toate: de trecut, de speranţele despre viitor, chiar şi de preţiosul mic sine de care ne ţinem
atât de bine strânşi. Dacă vrem să pătrundem în Unitate, trebuie să le lăsăm să plece;orice
bagaj este fără nicio valoare, comparativ cu marea comoară a Vieţii Veşnice. Toţi cei care
trăiesc la nivelul Spiritului, întâlnesc imensul Mister care îmbrăţişează în Unitate, tot ce
există. La acest nivel, nu mai există niciun sine separat, ci numai minunata Fiinţă, fericită şi
nemărginită.

Joanna: Maeştrii voştri v-au învăţat despre Unitate, ca parte a Misterelor?

Daniel: Desigur. Unitatea este Misterul Misterelor, în care diversitatea dispare în Unitate şi multele
fiinţe se dizolvă într-una singură, în Fiinţa atotcuprinzătoare. Acum, se pierde noţiunea de
mic sine separat şi independent şi se câştigă o viaţa în care fericirea este uriaşă şi nu are
graniţe sau sfârşit.

Explicaţia lui Stuart: Aceste cuvinte reflectă textul din Manuscrisele de la Marea Moartă, în care se
vorbeşte despre: „ o fericire veşnică într-o viaţă fără de sfârşit”. Şi ele par ca o descriere a gnozei, o stare în
care Unitatea trece de la o idee, la realitatea vieţii trăite.

41
Diversitatea învăţăturilor Melchidesec

Trecusem deja în revistă informaţiile furnizate de Daniel, dar simţea că mai ceva nou de aflat.
Deoarece pregătisem o listă cu chestiunile de lămurit, am trecut la treabă, punct cu punct.

Joanna: Spune-mi, te rog, învăţăturile Melchisedec erau mereu aceleaşi, oriunde le propovăduiau ei?

Daniel: Nu. Melchisedecii erau foarte minuţioşi în a-şi adapta învăţăturile necesităţilor speciale
civilizaţiei cu care lucrau. Ei sesizau toate punctele forte, dar şi pe cele slabe ale civilizaţiilor
de care se ocupau, dar şi ce se afla în spatele lor. Cu alte cuvinte, ei cunoşteau orientarea
proprie a conştiinţei, care-i oferea civilizaţiei respective capacităţi aparte. Acesta era
obiectivul lor, de a dezvolta forţa fiecărei civilizaţii, pentru a înflori şi a-şi atinge pe deplin a
potenţialul; astfel, civilizaţia în cauză putea să-şi ofere darul ei fără seamăn, Conştiinţei
Superioare.

Joanna: Spune-mi, Melchisedecii erau critici la adresa defectelor civilizaţiei?

Daniel: Niciodată ei nu au condamnat vreo civilizaţie pentru defectele ei, ci au preferat să se

concentreze asupra dezvoltării calităţilor sale, darul ei aparte, oferit marii Unităţi.

Joanna: Prin punerea în practică a învăţăturilor Melchisedec, se realiza un echilibru mai mereu?

Daniel: Da, un echilibru foarte temeinic, care mergea mult mai departe decât puteau înţelege evreii
tradiţionalişti, care aveau un sistem instabil, fără o pregătire de bază şi care nu cobora
suficient în Pământ şi nici nu se înălţa destul la Cer. Noi îl vedeam ca pe un copac cu
rădăcini puţin adânci şi care, pe măsură ce el creştea, nu-l puteau susţine să rămână în
picioare. După noi, cei care urmau calea evreilor tradiţionalişti semănau cu copacii opriţi
din creştere, întemniţaţi de propria lor limitare şi constrânşi să le-o impună şi altora.

Joanna: Cum îi vedeau Melchisedecii pe aceşti evrei tradiţionalişti?

Daniel: Aveau pentru ei compasiune şi ne spuneau că erau blocaţi într-un sistem rigid, ce nu le
permitea să-şi dezvolte întregul potenţial de Copii ai Luminii. Melchisedecii ne spuneau că
112
 trebuie să nutrim milă pentru ei, fraţii noştri, care se cufundau în întuneric şi merg pe o cale
îngustă, mărginită în ambele părţi de zidurile fricii şi prejudecăţii, fără să poată vedea
Lumina ce radia din multele sisteme planetare care beneficiaseră de învăţăturile
Melchisedec. Această mare înţelepciune am putut-o vedea aplicată în cazul fariseilor şi
saducheilor, dar trebuie să mărturisesc că nu era întotdeauna aşa de uşor. Când ei ni se
opuneau cu îndârjire, persecutându-ne Fraţii, ori de câte ori o puteau face, ne era greu să-i
privim cu milă şi înţelegere. Îi puteam înţelege şi pe preoţii noştri de ce-i urau aşa de mult,
numindu-i fii ai întunericului, pentru că ei chiar păreau duşmanii Luminii. Eu ştiam că
această viziune nu se potrivea Căii Melchisedec şi de aceea mă străduiam să-i privesc cu
milă pe farisei şi saduchei. Nu era de loc uşor şi deseori mă poticneam, fără să reuşesc să-mi
păstrez compasiunea, mai ales atunci când era vorba de vreun prieten, pe care ei îl făcuseră
să sufere.

Joanna: Aşadar, Melchisedecii îşi adaptaseră învăţăturile, dar ele aveam mereu elemente comune, nu-
i aşa?

Daniel: Sigur că da. Întotdeauna se punea accent pe viaţa fizică, pe studiu, meditaţi şi rugăciune.
Noi observasem că evreii tradiţionalişti din mijlocul oraşelor tratau rugăciunea doar ca pe o
formulă murmurată, cu un mic înţeles efectiv, însă noi cunoşteam că ea este ceva cu mult mai
mult. Melchisedecii ne spuseseră că rugăciunea era una din cele mai importante forţe puse în
slujba schimbării, dar câteodată, acea schimbare nu se manifesta în afară, ci în marile
modificări dinăuntrul propriei noastre conştiinţe şi fiinţe. Cu toate acestea, şi schimbările
exterioare produse prin intermediul rugăciunii puteau fi extraordinare. Melchisedecii ne mai
spuseseră că dacă oamenii ar fi aflat vreodată valoare puterii adevărate a rugăciunii, atunci
ei s-ar fi putut vindeca unii pe alţii de la distanţă, ar fi putut opri chiar războaie şi împiedica
producerea multor calamităţi naturale. Ni se povestise că în procesul Creaţiei, Dumnezeu
lucrează prin mulţi îngeri, însă pe Pământ, el i-a transferat omenirii o mare putere creatoare,
care nu este alta decât cea a rugăciunii. Este păcat că Frăţia noastră este atât de puţin
înţeleasă în afară, deoarece ea este o mare forţă a binelui în lume.

Numai după ce am citit cartea lui Gregg Braden, „Efectul Isaia: descifrarea ştiinţei pierdute a
rugăciunii şi profeţiei” am început să înţeleg puţin din ceea ce spune aici Daniel. Se pare că noi am
subestimat în mod serios puterea rugăciunii individuale, dar şi colective. Poate că rugăciunea, practicată ca o
tehnică specială, aşa cum se arată în această carte, este o cale de transformare a conştiinţei şi de întemeiere a
unei noi realităţi.

42
Triumful Luminii

Deşi Daniel ne spusese că Melchisedecii îşi adaptaseră învăţăturile în funcţie de civilizaţiile cu care
lucrau, nu-mi era deloc clar dacă acest lucru se întâmplase pe Pământ sau pe alte planete. Pentru a mă
lămurit, l-am întrebat pe Daniel.

Joanna: Când Melchisedecii au vizitat Pământul, ei şi-au limitat contactul numai la esenieni şi
druizi?

Daniel: Nici vorbă. Ei au avut legături cu multe civilizaţii, unele mai deschise decât altele, dar au
existat şi contacte în afara fiinţei umane.

Joanna: Nu înţeleg. Te rog, explică-ne mai clar.

Daniel: Melchisedecii au recunoscut balenele şi delfinii ca fiind fiinţe evoluate şi care aveau o
altfel de conştiinţă decât oamenii. În timp ce oamenii comunică prin cuvinte sau simboluri,
balenele şi delfinii comunică în principal prin sunete. Un singur sunet poate transmite foarte
multe informaţii subtile fiinţelor care sunt acordate la aceeaşi frecvenţă, pentru a recepţiona
113
 întregul său conţinut calitativ. Există tonuri primare şi secundare, iar prezenţa sau lipsa lor
poate fi foarte revelatoare. Un singur ton poate reda făpturilor care lucrează în aceste
moduri subtile, totalitatea fiinţei tale. În general, oamenii nu au o astfel de dexteritate, cu
toate că ei şi-o pot dezvolta într-o oarecare măsură, prin antrenament.,

Joanna: Multora dintre noi li se pare greu de crezut că delfinii pot deţine ceva atât de evoluat
precum este conştiinţa noastră. Noi suntem atât de deosebiţi…

Daniel: Numai la nivelul pe care-l avem în momentul de faţă. Atunci când fiinţele umane realizează
ascensiunea conştiinţei, ei se unesc cu conştiinţa delfinilor.

Melchisedecii ne-au învăţat că în procesul de înălţare spre Lumină există trei etape:

1. Cunoaşterea Profundă, în care graniţele dintre noi şi celelalte forme de viaţă încep
să se dizolve.
2. Integrarea, în care învăţăm să trăim zilnic la nivelul Cunoaşterii Profunde şi devenim
conştienţi de adevărata noastră natură.
3. Ascensiunea, în care noi trecem dincolo de realitatea pământească şi ne contopim cu
Lumina.

Explicaţia lui Stuart: În terminologia modernă, aceste etape pot fi considerate următoarele:

1. Gnoza
2. Fiinţa şi-a realizat sinele (sau pe Dumnezeu)
3. Ascensiunea

Joanna: Şi au delfinii vreo implicaţie în ascensiunea omenirii?

Daniel: Da, ei au o legătură la fel de mare cu ascensiunea Pământului, ca şi cu ascensiunea

umanităţii, deoarece ambele sunt înlănţuite.

Joanna: Cu alte cuvinte, ei sunt fraţii noştri?

Daniel: Da, fraţii noştri pierduţi, cu care, demult, am avut conştiinţa în comun. Totuşi, cu cât
atingem ascensiunea, cu atât ne apropiem mai mult unii de alţii şi pentru a se crea Armonia
Întregului, sunt necesare toate formele conştiinţei.
Maeştrii noştri ne-au spus că atunci când atingem ascensiunea vom afla că unele
aspecte ale conştiinţei le-am superevaluat, iar pe altele subevaluat. Oamenii şi delfinii au
nevoie unii de alţii, pentru a pătrunde în întregime în Completitudinea şi Integralitatea Marii
Conştiinţe. Numai împreună, aceste două făpturi pot merge înainte în Lumină, care este
Bucuria Veşnică. Bucuria este o formă specială a înţelepciunii, ce permite accesul rapid şi
uşor la Cunoaşterea Profundă, fără de care este dificil de pătruns. Delfinii sunt maeştri în
înţelegerea şi experimentarea Bucuriei.
Balenele şi delfinii sunt făpturi importante şi pentru că ele ne amintesc de adânca
noastră legătură cu Pământul. În timpul procesului în care am fost creaţi, conştiinţa umană a
fost unită cu cea a Pământului. Noi suntem rezultatul unei sacre contopiri dintre Spiritul
Cerurilor cu Substanţa Maicii Pământ. Spiritul dă viaţa şi Pământul dă înfăţişarea fizică.
Învăţăturile Melchisedec arată că energia şi conştiinţa nu sunt două lucruri separate, ci ele
alcătuiesc un unic flux şi izvor de viaţă. Când vorbesc despre „conştiinţa Pământului”, mă
refer la acel sistem complet al conştiinţei şi energiei, care formează întregul viaţă-fiinţă
terestră.
Întrucât prin crearea noastră suntem legaţi de Pământ, conştiinţa umanităţii ca întreg
afectează în mod deosebit Pământul. Când oamenii şi-au dezvoltat izolarea lor egoistă faţă
de semeni şi faţă de alte făpturi, această deviere de la calea spre Lumină a produs un mare

114
 rău conştiinţei noastre. Cu cât suntem mai legaţi de Pământ, cu atât conştiinţa şi sistemul de
energie terestru devin mai bolnave.
Cântecul balenelor calmează puţin Pământul în boala lui, îi alină starea, făcând-o
mai suportabilă. Dacă răul devine de nesuportat şi nimiceşte Pământul, atunci axa lui se
înclină şi devine instabilă. Dacă se întâmplă aşa ceva, atunci planeta noastră nu mai poate
rămâne pe orbită, se va mişca mai repede în direcţia soarelui, ori se va arunca departe în
spaţiu şi viaţa va înceta.
Când fiinţele umane experimentează Unitatea Spiritului şi se înalţă în conştienţă,
atunci acest lucru ne va vindeca conştiinţa şi va însănătoşi Pământul. Apoi, Pământul va da
naştere unui nou cântec, nu în tonul discordant al durerii, ci în cel al bucuriei unei planete
vindecate şi renăscute. Când planeta noastră va interpreta acest cântec, ea se va reuni cu
planetele-surori, astfel încât întreaga Creaţie va porni în sus, spre Lumină şi spre Marea
Armonie. Omenirea va creşte în conştiinţă şi va putea trăi Fericirea Veşnică despre care
vorbesc scripturile. Acesta este aşa-numitul Triumf al Luminii, proces complet pe care
Melchisedecii l-au condus şi sprijinit aici, pe Pământ, dar şi oriunde altundeva în galaxie,
de-a lungul veacurilor fără număr.

Explicaţia lui Stuart: Această parte constituie o mărturie cu totul deosebită, deoarece situează într-o
nouă perspectivă întregul zbucium spiritual al umanităţii. În acest context, cuvintele Manuscriselor de la
Marea Moartă nu ne mai par nici enigmatice şi nici excentrice; astfel, când citim despre „Fericirea Veşnică
în viaţa fără de sfârşit”, avem în faţă, pur şi simplu, o descriere a unei etape de evoluţie a Creaţiei, în care
natura umană s-a ridicat mult deasupra limitărilor din prezent.
Această înţelegere a fost una din părţile cheie ale mărturiei lui Daniel. În definitiv, după tot dialogul
purtat de noi cu el, numai în acest moment am început să înţelegem ce vroia el să spună prin expresia
folosită puţin mai înainte, şi anume „Triumful Luminii”.
Această afirmaţie subliniază cât de vastă a fost acţiunea Melchisedecilor şi cât de mult a durat munca
lor. De aici ne dăm seama de amploarea şi înălţarea Creaţiei la nivel cosmic şi de faptul că ei, împreună cu
elevii lor, esenienii, au jucat un rol definitoriu în acest mare proces al evoluţiei spirituale.
Acum, că deţineam atât de multe informaţii despre Ordinul Melchisedec şi despre învăţăturile sale,
ne mai rămăsese doar o singură întrebare de pus:

Joanna: Tu ai avut vreun interes aparte pentru învăţăturile Melchisedec?

Daniel: Da, însă acest interes a venit de-a lungul timpului; învăţăturile lor erau doar o mică parte
din pregătirea mea de bază. Despre ele, ca subiect separat, nu ni se vorbise niciodată, nici la
Qumran şi nici în vreo altă comunitate cu care intrasem în contact. Cu toate acestea, eu
începusem să le văd ca un studiu foarte important pentru a înţelege marea extindere a
evoluţiei spirituale pe planeta noastră. Mai descoperisem şi că aceste învăţături ne vorbeau
deschis despre gândirea profundă a Învăţătorului Dreptăţii şi despre ce încerca el să facă.
Dacă nu ştiai nimic despre tradiţia din care Iisus îşi extrăgea esenţa profundei sale
cunoaşteri, nu prea înţelegeai mare lucru. Iisus era atât de bine înrădăcinat în înţelepciunea
Melchisedec, încât el a putut depăşi limitările acestei planete, conectându-se la imensa
cunoaştere şi profunda unitate, care se află în inima universului. Tot ce el ne-a învăţat despre
iubire şi iertare, capătă un sens desăvârşit atunci când recunoşti această Unitate, care este
cea mai profundă realitate a tuturor lucrurilor. Dacă nu aveai prea multă ştiinţă despre aşa
ceva, vorbele sale te-ar fi derutat, ar fi fost aşa cum ai examina un copac, fără să cunoşti
ceva despre rădăcinile care-l susţin şi-l hrănesc.

43
Ultima adunare

Joanna: După răstignire, s-au mai ţinut mari adunări?

Daniel: A mai avut loc o singură întrunire de final a bătrânilor înţelepţi, în grota dinspre nord.
Maria, sora lui Joseph, fusese singura reprezentantă a Grupului-Nucleu. Joseph plecase deja
115
 din ţară, iar ceilalţi membri ai Grupului-Nucleu fuseseră împrăştiaţi. Cât de greu trebuie să-i
fi fost Mariei, atunci! I-am putut vedea ridurile care-i brăzdau chipul, dar dăruirea ei era la
fel; când a luat cuvântul, pentru a le ura bun-venit participanţilor, vocea îi era la fel de
liniştită şi de clară ca întotdeauna. Ne-a mulţumit pentru prezenţă şi a recunoscut că veniseră
vremuri grele pentru mulţi confraţi. Maria ne-a făcut cunoştinţă cu doi membri din neamul
Kaloo, lucru cu totul neobişnuit. De câte ori ne-au vizitat comunităţile, ei nu au luat
niciodată parte la vreo adunare de-a noastră. De îndată ce Maria s început să ne vorbească
despre ei, mi-am dat seama că participam la o adunare cu totul specială şi mi-a trecut prin
minte că s-ar putea să fie ultima de acest fel.
Între cei doi membrii Kaloo stătea o persoană cu totul impresionantă şi de mare rang,
pe care Maria l-a prezentat ca un membru superior al Ordinului Melchisedec de pe planeta
noastră; l-a rugat să se adreseze adunării. În timp ce el vorbea, răspândea o calmă şi tainică
influenţă; pe dată, am recunoscut în el un mare Iniţiat. Vocea lui era răsunătoare şi fiecare
expresie îi era parcă măsurată, cumpănită şi premeditată.
El ne-a mulţumit tuturor pentru tot ce-am făcut, rugându-i pe bătrâni să le
mulţumească în numele lui şi membrilor comunităţilor noastre. A spus că această adunare
marca finalul rolului fizic evident, avut de Ordinul Esenienilor şi că venise vremea bilanţului
activităţii noastre. Realizările, a spus el, au fost însemnate: comunităţile fuseseră clădite cum
trebuie şi bine conduse, astfel că multe generaţii de esenieni s-au bucurat de Înţelepciunea
Galactică. Multe suflete au fost ajutate să se îndrepte spre Lumină şi s-a acumulat şi
răspândit multă cunoaştere. Învăţătorul Dreptăţii fusese susţinut de o admirabilă organizaţie,
fapt ce i-a uşurat sarcina. Misiunea sa se sfârşise cu bine, deşi existase o rezistenţă mult,
mult mai mare decât cea preconizată în planificare. Energiile cosmice se reuniseră, dând
naştere unei sinteze; astfel se încheiase unul din cele mai importante cicluri de evoluţie
umană, noua energie a iubirii fiind întronată în mod ferm pe Pământ. Orice s-ar fi întâmplat
în viitor, acest succes nu ar mai fi putut fi răsturnat în vreun fel; rezultatul său putea fi doar
întârziat întrucâtva, dar el nu putea fi şters. Triumful Luminii era acum asigurat, în foarte
mare măsură datorită Învăţătorului Dreptăţii şi a celor care l-au susţinut.
După ce membrul Ordinului Melchisedec şi-a încheiat discursul, s-a aşternut o lungă
tăcere, noi toţii fiind pătrunşi de cuvintele sale. În tot acest timp, eu am simţit asupra noastră
binecuvântarea multor fiinţe angelice.
Apoi, Maria a luat din nou cuvântul; ne-a mulţumit tuturor din partea Grupului-
Nucleu şi ne-a spus că Ordinul nostru urma să treacă acum într-o nouă etapă. I-a rugat pe
bătrâni noştri să înceteze să mai caute manuscrise şi să fac planuri cum să trimită
bibliotecilor din Alexandria şi Damasc textele care nu erau iudaice şi scrierile ezoterice.
Maria l-a mai rugat pe un venerabil înţelept din Qumran să se ocupe de expedierea uriaşului
cristal din bibliotecă, la Alexandria. Ea a mai precizat că cei doi membri ai neamului Kaloo
fuseseră de faţă pentru a supraveghea demontarea machetei sistemului solar şi trimiterea lui
într-un loc sigur.
Ea ne-a mai spus că Ordinul trebuia să se pregătească pentru vremuri grele, când cei
potrivnici nouă ne vor cerceta şi se vor întoarce cu violenţă împotriva comunităţilor noastre.
Familiile care aveau copii trebuiau încurajate să părăsească comunităţile şi să se
adăpostească în locuri mai sigure, unde să aibă sprijinul rudelor sau să se afle în bune relaţii
cu Fraţii noştri din oraşele din preajmă. Învăţătorii care deţineau o cunoaştere mai aparte
trebuiau şi ei să părăsească comunităţile, să se îndrepte spre Alexandria sau Damasc, căci
numai astfel învăţăturile lor ar fi putut rămâne accesibile generaţiilor următoare.
Era ca şi când comunităţile urmau să fie stârpite de pe faţa pământului-spunea ea-
poate nu chiar nu imediat, ci după un anumit timp. Noi trebuia să ne diminuăm activitatea şi
să punem la cale evacuarea puţinilor noştri Fraţi luaţi pe nepregătite.

Joanna: Trebuie să fi fost o mare lovitură pentru voi. Cum au primit vestea, bătrânii înţelepţi?

Daniel: Adu-ţi aminte că noi încă mai eram ameţiţi de şocul răstignirii, că ţara noastră era în
fierbere. Şi plecarea lui Joseph fusese pentru noi o lovitură, pentru că averea şi influenţa lui
fuseseră pentru noi ca un scut protector. El păruse atât de sigur şi de invulnerabil! Acum ne
116
 simţeam ca nişte orfani şi puteam presimţi că asupra noastră se abătea o mare furtună, care
putea înghiţi întreaga Frăţie Eseniană. Unii bătrâni erau tulburaţi, dar alţii ascultaseră totul
cu o calmă resemnare. Pentru mine era clar că, într-adevăr, zilele de glorie ale Ordinului
nostru au apus şi că în curând numărul nostru se va împuţina.
Mai mult, ştiam că întotdeauna când un Învăţător al Dreptăţii pleacă departe,
corturile se strâng şi caravana merge mai departe. Noi participaserăm la o mare dramă, dar
acum ea luase sfârşit şi trebuia să ne pregătim pentru un alt mod de viaţă. Din acest punct de
vedere, mă bucuram că eram bătrân şi că văzusem punctul culminant al Ordinului nostru
când eram în floarea vârstei, plin de energie. Cât de greu trebuie să le fi fost atunci tinerilor
esenienilor, plini de speranţe pentru viitor, să vadă tot ce-au iubit, împrăştiat şi distrus în aşa
hal!
Viaţa mea se apropia de sfârşit. Faţă de marile realizări la care fusesem martor, ce
urma să se întâmple nu mă mai interesa prea mult.

Joanna: Întrucât şi tu erai un învăţător „cu o cunoaştere aparte”, ai avut în vedere să-ţi părăseşti
comunitatea şi să mergi la Alexandria sau la Damasc?

Daniel: Nu. La acea vreme eram mult prea bătrân şi şubred; ştiam că în curând îmi va suna ceasul.
Eram mult prea bătrân pentru un nou început într-alt loc şi de aceea am hotărât să rămân în
comunitatea mea dragă cât mai puteam s-o fac. Mai mult decât atât, eu trăisem deja ceea ce
urmau să trăiască mai tinerii mei confraţi, pentru a-şi continua munca.

Explicaţia lui Stuart: Procesul de împrăştiere a înscrisurilor pare să fi fost făcut cu meticulozitatea
tipică esenienilor. Acesta este motivul pentru care Manuscrisele de la Marea Moartă nu conţin texte
egiptene, pitagoreice sau zoroastriene. La fel, în grotele din apropierea ţărmului Mării Moarte nu s-a găsit
niciun document al Şcolii Misterelor sau al Kabbalei. Esenienii, conduşi de Melchisedec şi de neamul Kaloo,
au prevăzut cu mult înainte ce se va întâmpla şi de aceea, ei au luat toate măsurile mult mai devreme de
invadarea Qumranului.
Din toate acestea reiese ceva important, şi anume că Manuscrisele de la Marea Moartă nu sunt în
totalitate eseniene şi că există doar câteva fragmente pe care ei au dorit să le lase, texte mai puţin importante
şi care nu erau periculoase. Cu siguranţă că şi aceste fragmente sunt interesante, dar nu reprezintă totalitatea
cunoaşterii eseniene. Ele scot mult mai pregnant la iveală elementul iudaic, pe socoteala înscrisurilor non-
iudaice, studiate desigur de esenieni, dar care ar fi fost pentru ei foarte riscante dacă ar fi căzut în mâna
miliţiilor armate ale Marelui preot de la Ierusalim. Toate informaţiile non-iudaice nu se păstrau în cadrul
comunităţilor, pentru că erau mult prea periculoase pentru ei, dacă aşezările ar fi fost împrăştiate.
Esenienii excelaseră în toate privinţele, deci pentru ei fusese previzibil şi planificat totul. Relatarea
pe care ne-o făcuse Daniel, cu privire la această ultimă adunare, ne arată cât de bine îşi plănuiseră ultima
fază a acţiunilor şi împrăştierea proprietăţilor şi a oamenilor.
Mai rămăsese doar o întrebare la care doream răspuns.

Joanna: Şi ce s-a întâmplat cu istoria esenienilor, la care tu ai lucrat atât de mult timp?

Daniel: Pe măsură ce finalizam câte o parte de primă importanţă, originalul îl trimiteam la

Alexandria şi o copie la Damasc; o altă copie era trimisă la Qumran, pentru a fi expediată
neamului Kaloo, într-un loc în care ei o păstrau în siguranţă. Cu cât se scurgea timpul, mi-
am putut da seama cât de înţelepte fuseseră toate aceste precauţii, pentru că ţara era în
zbucium şi mulţi se ridicaseră împotriva noastră. Viaţa tihnită şi în siguranţă, cunoscută de
mine în tinereţe, se dusese şi niciodată acele timpuri nu s-au mai întors. Când am terminat
istoria la care lucrasem, am avut sentimentul că s-a încheiat un întreg ciclu de evoluţie.
Sămânţa fusese sădită, planta înflorise şi acum seminţele ei erau împrăştiate.

117
 44
Desăvârşirea procesului

În timpul şedinţelor noastre cu Daniel şi Joseph, noi ne formasem despre esenieni o imagine de
ansamblu, în cadrul căreia povestirile celor doi se potriveau şi adesea se completau; pe măsură ce procesul se
derula, acest lucru se întâmpla în mod regulat. Simţeam cum Frăţia Eseniană, ca un tot, stimula trăirea
individuală şi acţiona în cadrul experienţei lor proprii. Toate acestea au oferit şedinţelor noastre de regresie o
calitate cu totul specială.
În cazul altor regresii, după ce subiecţii îşi retrăiau o viaţă într-un anumit loc, ei acceptau acea
experienţă, apoi se detaşau de ea; astfel, se încheia o etapă. L fel s-a întâmplat şi cu cei şapte subiecţi, care,
după ce au trecut prin acest proces de regresie, ne-au mărturisit că au simţit că opera eseniană nu era încă
încheiată. Şi noi toţi am trăit, cu intensităţi diferite, senzaţia că aveam de interpretat un rol în desăvârşirea
acestui proces.
Cu toţii am avut impresia că lucrurile se vor limpezi, dacă vom colabora cu semenii, pe măsură ce
reuşeam să recompunem din bucăţele, mozaicul esenian. În această etapă, pentru noi nu prea era aşa de clar
însă încotro se putea îndrepta colaborarea. De exemplu, ar fi fost oare posibil sau chiar de dorit, să reînviem
vechile comunităţi eseniene? Din fericire, într-o şedinţă în care Daniel ne-a vorbit despre ciclurile temporale,
ne-am putut forma o imagine.

Joanna: Tu credeai în marile ere de timp?

Daniel: Noi ştiam că în ceruri existau unele cicluri mari şi altele mai mici, de circa 2000 de ani, dar
nu ştiam când ciclul planetar se va încheia de tot.

Explicaţia lui Stuart: Era lămurit lucru că esenienii nu aveau ştiinţă despre calendarul maya, un
sistem ce legitimă acei 20 de ani ce pregătesc încheierea ciclului din 2012, ca timpul schimbării. Dacă acest
lucru este adevărat, atunci schimbarea dimensională a Pământului sau Tranziţia spre Lumină vine foarte
curând şi noi ne îndreptăm spre momentul în care ne aşteaptă importante modificări geofizice. Pot exista
schimbări climatice neobişnuite şi o activitate seismică intensă. Fluctuaţiile câmpului geomagnetic terestru
pot declanşa schimbări interioare în făptura noastră, până chiar la nivel celular. Cartea lui Gregg Brade,
„Trezirea la punctul zero” şi capitolul 18 din „Străvechiul secret al florii vieţii”, carte scrisă de Drunvalo
Melchisedek ,cercetează principiile acestei schimbări planetare.

Daniel: Când ciclul se apropie de sfârşit, noi ştiam că toţi cei care au constituit poporul nostru se
vor strânge laolaltă. Energiile puse în mişcare vor ajunge în echilibru, recolta va fi strânsă şi
va veni vremea unui nou ciclu, a unei noi vieţi pe această planetă.

Joanna: Deci, la finalul ciclului, oamenii care au lucrat împreună cu Iisus vor fi selectaţi la nivel
vibraţional, pentru a se reîntâlni?

Daniel: Da, vor simţi că între ei există o legătură foarte puternică. În clipa în care ciclul se încheie,
pentru ei, trecutul devine prezent.

Ne întrebam de ce esenienii deveniseră dintr-odată o noutate, ei fiind atât de prezenţi în cărţi,

articole, la televizor şi pe internet. În timp, noi am atins acelaşi punct şi energiile au revenit din nou.

Daniel: Ei vor reînvia experienţa trăită împreună cu Iisus, pentru a lua putere din puterea lui şi vor
merge înainte, spre Lumină, alături de el. Din punct de vedere al energiei, grupul se adună şi
toţi merg spre Lumină, împreună. Noi înaintăm ca o familie în spirit; există multe astfel de
familii şi, la momentul potrivit, toate acestea se vor reuni şi îşi vor reînnoi legăturile
energetice.
Familia în spirit se regrupează în esenţă şi nu reclădind comunităţile sau reluând
obiceiurile şi modul nostru de viaţă. Toate acestea au avut originea într-un anumit timp şi
loc, dar în curând vor dispărea pentru totdeauna. Spiritul Căii Eseniene va dăinui, pentru că
noi toţi suntem conectaţi în interiorul Conştiinţei Eseniene. Acea legătură, odată realizată,
118
 niciodată nu poate fi ruptă, şi toţi cei care au format poporul nostru vor fi în stare să o
intercepteze în această Conştiinţă. Ea va fi o lumină în vremurile dominate de confuzie. Dacă
ei îşi vor extinde inimile, atunci vor putea simţi prezenţa tăcută a Fraţilor noştri şi acest
lucru îi va ţine în Lumină. Lumina este foarte puternică în inimile neamului nostru şi ca o
singură familie, unită în spirit, noi ne vom urma Învăţătorul Dreptăţii în regatele Luminii
Esenţiale.

Joanna: Cu alte cuvinte, toţi esenienii au făcut jurământ să revină pe Pământ, la finalul ciclului?

Daniel: Unii au plecat să lucreze la nivele mai înalte, dar mulţi se vor reîntoarce. Vechii prieteni,
întotdeauna se vor recunoaşte unii pe alţii. Multe lacrimi de bucurie vor şiroi pe chipurile
noastre, atunci când noi ne vom revedea. Suferinţele trecutului vor rămâne în urmă şi noi ne
vom reîntâlni cu bucurie.

Daniel ne uimise din nou. Crezusem că lui i-ar fi plăcut să vadă organizarea unor noi comunităţi pe o
bază eseniană, dar el fusese mult mai subtil în abordarea sa. Faptul că el cunoştea noţiunea de cicluri
temporale, l-a făcut să vadă viitorul „familiei în spirit” şi nu să reînnoiască trecutul.

45
Adio, Qumran!

Acum, Daniel devenise pentru noi ca un vechi prieten; eu eram conştientă de marele dar pe care el
nu-l făcuse prin această legătură extinsă şi detaliată. Acest capitol se referă la procesul de exilare a bătrânului
Daniel, imediat după răstignire.

Daniel: În comunitatea mea, cei care doriseră să ne distrugă modul nostru de viaţă, fac razie. Eu
scap; acum ştim că toţi avem de urmat calea noastră separată. Nu putem merge la Arad sau
la Ein Geidi, pentru că ştim că şi aceste aşezări sunt ameninţate. Acum sunt bătrân; mă duc
la vărul meu, în Samaria, să-mi trăiesc acolo puţinele zile care mi-au mai rămas. (Aici,
vocea lui suna foarte bătrână şi obosită.)

Samaria era numele capitalei israelite de nord şi a zonei din jur, care se afla cam la 60 km la nord de
Ierusalim. Într-o anumită perioadă din timpul stăpânirii romane, Samaria era considerată o zonă separată din
punct de vedere administrativ, la fel ca vecinii, Iudeea în sud şi Galileea în nord.

Joanna: Plecând spre Samaria, te-ai mai oprit să vizitezi Qumranul?

Daniel: Drumul meu spre nord trecea foarte aproape de Qumran şi de aceea m-am hotărât să intru
şi să revăd locul în care îmi petrecusem atâtea ore fericite. Nu mai fusesem acolo de foarte
multă vreme şi am găsit totul tare schimbat. În bibliotecă, pe rafturile aproape goale mai
rămăseseră doar câteva pergamente. Am văzut că fuseseră luate până şi noile scrieri, ce erau
altă dată de copiat. Astfel, mi-am dat seama că de multă vreme biblioteca nu mai era activă.
Cele câteva manuscrise părăsite erau precum rămăşiţele lăsate pe ţărm de valuri, după un
mare curent. Am simţit până în oase că marele curent al Frăţiei noastre era acum de
domeniul trecutului şi că noi deveneam, cu fiecare lună care se curgea, mai firavi şi la fel
cum valul se retrăgea departe, aşa şi noi, niciodată nu ne vom mai reîntoarce.

Explicaţia lui Stuart: Toate acestea explică de ce arheologii au descoperit la Qumran doar câteva
manuscrise. Când scribii şi cărturarii au părăsit comunitatea, au luat totul cu ei. Dar, să revenim la istorisirea
lui Daniel.

Daniel: Bineînţeles că uriaşul cristal din bibliotecă plecase demult de acolo şi la fel se întâmplase şi
minunata maşinărie rămasă de la Kaloo. Locul era trist şi avea un aer aproape pustiu; am
recunoscut foarte puţine chipuri.

119
 Plimbându-mă pentru ultima dată prin grădinile în care acum buruienile întreceau
cele câteva flori singuratice, am ştiut că minunatul vis a Ordinului nostru luase sfârşit. Deşi
mai zăboveau pe-acolo câţiva Fraţi, visul nu va mai fi niciodată plăcut şi aceste grădini nu
vor mai răsuna niciodată de înfocatele discuţii ale vechilor prieteni şi râsul fericit al copiilor.
Când mi-am adunat oamenii şi le-am vorbit pe scurt despre călătoria mea, m-am
hotărât să nu păstrez această tristeţe şi mi-am golit mintea de amintirea Qumranului
proaspăt revăzut. Am rămas cu imaginea lui, aşa cum fusese demult, plin de viaţă şi de
voioşie, cu mulţi oameni care lucrau umăr lângă umăr, într-o armonie desăvârşită. Chiar şi
activitatea cotidiană părea mai uşoară atunci când o împărtăşeam cu confraţii noştri, care
cunoşteau şi iubeau Calea Eseniană. Am decis că mintea mea trebuie să intre în rezonanţă
numai cu amintirile plăcutelor conversaţii purtate odinioară şi cu bucuria acelor zile,
aşadar, eu trebuia să-mi amintesc Qumranul numai în acest fel. Cât timp un suflet păstrează
această dragă amintire, spiritul Qumranului va fi veşnic viu şi el nu va fi niciodată uitat.

Pentru Stuart, această şedinţă a fost dificilă; eu i-am putut simţi emoţia lui Daniel atunci când
povestea despre cât de mult se schimbase acel loc drag lui, dar şi de ce el nu mai dorea să rămână acolo,
pentru că toate îi aduceau mult prea multă mâhnire. Am avut însă şi bucuria că el găsise un gând bun care să-
l aline, aşa cum a fost povestirea drumului său spre Samaria.

46
Ultimele zile din viaţa lui Daniel

Ne-am reîntâlnit cu Daniel când se apropia de sfârşitul vieţii. Acum era un bătrân, care trăia în
Samaria, împreună cu rudele sale. În acest moment, vocea lui suna foarte bătrână şi obosită; el făcea multe
pauze şi înainte de a merge mai departe, ofta din răsputeri.

Daniel: Acum am doar imaginea dealurilor; mă aflu aproape de sfârşitul vieţii. Locuiesc cu vărul
meu şi cu familia lui şi privesc în jos, de pe dealuri…da, mă întreb dacă vechii mei prieteni
sunt bine. Acum am timp să reflectez…Multe mi s-au întâmplat în viaţă… o viaţă atât de
bogată în evenimente. Noi am răspândit Lumina cât de mult am putut…da (oftă)…şi acum
viaţa mea se încheie.

Joanna: Dar într-un fel, tu ai realizat multe, nu-i aşa?

Daniel: Da. A fost o viaţă bună, dar neliniştită (Vocea lui suna foarte bătrână şi ostenită.)

Joanna: Ce-ţi reaminteşti cel mai bine?

Daniel: Cum călătoream împreună cu Iisus. În calitate de bătrân al comunităţii mele, eu aveam
îndatoriri care mă ţineau din când în când acasă, dar am călătorit cât de mult am putut. Îmi
aduc aminte cum mergeam din aşezare în aşezare, cum îl ascultam vorbind şi cum îl priveam
vindecând. Întotdeauna îmi voi reaminti acest lucru.
Îmi reamintesc atâtea lucruri…adunarea din grotă şi concentrarea energiilor în
comunitatea noastră…întâlnirile cu prietenul meu Joseph, cu alţii…da, şi prieteni din alte
comunităţi…drumul lung, soarele arzător, adierea vântului, un pic de vin şi discuţiile din
noapte. Da, îmi aduc aminte toate aceste lucruri.

Când ne-am întâlnit data următoare cu Daniel, l-am găsit în zona dintre vieţi, trecându-şi în revistă
viaţa şi având o viziune mult mai amplă şi mai detaşată asupra lucrurilor.

Daniel: După răstignire, eu doar am supravieţuit. Eram bucuros să mor; mulţi dintre prietenii mei
muriseră şi alţii erau pe aproape. Pentru noi era foarte greu de trăit. Comunitatea ne fusese
invadată şi eu a trebuit să plec de acolo. M-am dus la vărul meu, dar nu a fost acelaşi lucru.
Grandioasele zile ale esenienilor se sfârşiseră; chiar şi Qumranul trecea prin mari încercări.
Pentru neamul nostru erau vremuri triste.
120
 Joanna: La sfârşitul vieţii, ai făgăduit ceva anume?

Daniel: Am promis să continui lupta pentru Lumină. Da şi să aduc celor care mă vor asculta ceea ce
ştiam că le trebuie.

Joanna: Privindu-ţi viaţa înapoi, au existat regrete?

Daniel: Poate mi-a părut rău că îmbătrânisem. (râse) Dacă aş fi putut, aş fi evitat…dar regrete
adevărate nu am avut. Fusesem doar necăjit că nu-mi mai puteam revedea vechii prieteni.
Unii pot accepta că acest lucru are un motiv întemeiat, alţii, însă, pot fi doar puţin trişti că nu
mai pot vedea chipul unui vechi prieten. (oftă)

Joanna: Care a fost cea mai importantă lecţie învăţată de tine în această viaţă?

Daniel: Puternica energia iubirii, din inimă şi binecuvântarea ei, simţită de toţi cei care erau atinşi
de ea. Speranţa noastră era să vedem această iubire răspândindu-se în afară, ca mai apoi să
acopere Pământul, precum o planetă învelită cu flori.

Joanna: Privind înapoi, cum vezi că ţi se potrivise viaţa în cadrul esenian?

Daniel: Pot acum vedea că m-am născut într-un moment în care cadrul esenian începuse să se
schimbe şi să dezvolte într-un ritm mult mai rapid decât oricare altul cunoscut în istoria
noastră. Viteza acestui progres crescuse, mai ales în perioada în care Iisus era în culmea
forţei sale. Acele vremuri au fost tulburătoare pentru noi, dar în acelaşi timp şi
mobilizatoare, pentru că Iisus ne aducea idei noi şi o nouă cale de a privi relaţia noastră cu
Dumnezeu. Ni se păruse că după o lungă perioadă de agitaţie, se statornicise liniştea, dar
deodată, această linişte dispăru din nou. Îţi trebuia mare curaj să mergi înainte, având
încredere în necunoscut. Când Iisus a schimbat centrul, localizat mai înainte pe Dumnezeu,
în Împărăţia lui Dumnezeu din Inimă, doar câţiva membri ai Ordinului nostru au primit total
această schimbare. Mulţi alţii o considerau prea provocatoare şi au rămas agăţaţi de Calea
Eseniană conservatoare.
Acest proces al schimbării şi transformării a trecut repede prin comunităţile noastre,
ca o undă de flux, fragmentând şi în cele din urmă risipind Frăţia, dar aşa a fost să fie,
pentru a se instaura Noua Cale. Privind în urmă de tot, acum îmi este foarte limpede că toate
acestea au fost parte dintr-o structură necesară. În Grădina Infinită, vechiul întotdeauna
trebuie să cedeze şi să moară, astfel încât noul să poată merge mai departe şi să înflorească.

Ajungând în această etapă a povestirii lui Daniel, putem vedea cum procesul transformării sale
atinsese apogeul, pe măsură ce el deţinea o nouă înţelegere. El se eliberase de complexitate şi se apropia
destul de mult de conceptul „Dumnezeului din Inimă”. Daniel Esenianul, devenise treptat Daniel, Adeptul
Gnostic al lui Iisus.

Joanna. Ce-ţi reaminteşti mai bine despre Iisus?

Daniel: Cum făcea el totul atât de simplu. Învăţăturile lui erau: iubirea, iertarea şi căutarea
adevărului lăuntric. Când vorbea, toată complexitatea trecutului se dizolva în simplitatea
Căii Inimii. El doar îi iubea şi îi accepta pe toţi oamenii, aşa cum erau ei, fără să-i judece.

În acest moment, Daniel făcu o lungă pauză; când a reînceput să vorbească, vocea lui părea că vine
dintr-un loc îndepărtat al memoriei şi al cunoaşterii tăcute:

Daniel: Această viaţă a fost foarte intensă, ca un moment special…

Joanna: Ce vezi tu când priveşti în jos, la esenienii care încă mai trăiesc pe Pământ?
121
Daniel: Pot vedea că misiunea noastră principală acum este finalizată. Sarcina esenţială fusese să
ne unim toate forţele pentru a-l sprijini pe Iisus şi opera sa, dar acest lucru fusese realizat.
Vom continua să ne păstrăm cunoaşterea, dar principala noastră misiune este încheiată.
(Făcu o pauză şi suspină prelung.)
În multe lucruri există cicluri şi ciclul mişcării noastre se îndreaptă către sfârşit.
Arborele esenian începe să moară, dar seminţele lui continuă să trăiască în inimile tuturor
celor care au i-au împărtăşit frumuseţea şi bucuria. El poate să înflorească iar, la sfârşitul
ciclului, o scurtă şi ultimă înflorire. Şi atunci va fi timp pentru desăvârşirea tuturor
lucrurilor.

122
 PARTEA A XVII-A

REZUMAT

„Doamne,
fă-mă pe mine o unealtă a păcii tale,
ca să mă eliberez;
fă-mă o unealtă
supusă şi liberă
ca să trezesc
Cristul viu dinăuntrul meu.”

Extras dintr-un cânt al Annei Hughes,

(inspirat de cuvintele lui Francis de Assisi)

47
Esenienii într-o nouă lumină

Esenienii au fost o enigmă, descifrată cu adevărat după foarte mult timp. Acest mister se datora în
mare măsură obsesiei lor pentru taine. În momentul în care s-a considerat că influenţa lor asupra culturii
apusene era foarte mică, esenienii au început să fie marginalizaţi. Pentru mulţi, ei erau, pur şi simplu, o sectă
iudaică puţin cunoscută, fără prea multă importantă, care putea fi sigur uitată.
Totuşi, după descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă, ei au revenit iar în centrul atenţiei.
Alăturând aceste înscrisuri celor deja cunoscute, esenienii pot fi văzuţi într-un cadru mai larg, în care există
trei grupuri principale:

1. Grupul Religios: O preoţime ascetică şi severă, care trăia într-o aspră izolare monahală.
Obiectivul său era o mare puritate şi dreptate, obţinută urmând Legea ebraică şi construind un
Templu nou şi perfect. (Acest grup este descris în Regula Comunităţii, în Documentul de la
Damasc şi în Manuscrisul Templului, texte conţinute de Manuscrisele de la Marea Moartă.)

2. Grupul Social: O frăţie de natură ezoterică, care împărţea aceeaşi proprietate şi trăia în
cooperare. Obiectivele sale erau pacea, armonia personală şi socială, obţinute urmând Legea
Universală. Ei respectau natura şi cultura; erau cu desăvârşire vegetarieni. (Acest grup este
înfăţişat de Evanghelia eseniană a păcii, tradusă de Edmond Bordeaux Szekely. Primul volum
din această serie a apărut în 1928, cu aproape 20 de ani înaintea Manuscriselor de la Marea
Moartă.)

3. Grupul Politic: Militanţi politici, care trăiau în pustiu, în tabere şi care se vedeau făcând parte
din Oastea Domnului. Obiectivul lor era înfrângerea cruntă a stăpânirii romane. Ei aveau o
viziune radicală şi apocaliptică a Legii ebraice, fiind foarte apropiaţi în convingeri de zeloţi.
(Acest grup este descris de Manuscrisul Războiului, un text ce face parte din Manuscrisele de la
Marea Moartă, dar şi de scrierile lui Robert Eisenman.)

Între aceste grupuri există incompatibilităţi semnificative. Deşi Grupul Religios şi Grupul Politic erau
interesate de textele ebraice, orientarea primului era paşnică, pe când a celuilalt, violentă. Grupul Social era
axat pe probleme de ordin universal, (adoptând la fel de bine ca şi Legea ebraică, textele greceşti, persane şi
egiptene) fapt ce a determinat atacul său din partea celorlalte două grupuri. Până şi faptul că unii mâncau
carne şi alţii nu, era un motiv de supărare.
Unii învăţaţi i-au perceput multă vreme pe esenieni ca potrivindu-se mai mult Grupului Religios; ei
au presupus că Qumranul fusese o aşezare de celibatari, condusă ca o mănăstire medievală. Au existat şi
câteva texte eseniene, care se pare că susţineau această idee. Totuşi, această viziune s-a dovedit neîntemeiată
din două puncte de vedere: Documentul de la Damasc prezintă unele îndrumări pentru soţi şi soţii şi în
cimitirul din Qumran s-au descoperit schelete de femei şi copii.

123
 În faţa acestor dovezi contradictorii, mulţi oameni de ştiinţă încep acum să se întrebe dacă, într-
adevăr, ei i-au înţeles pe esenieni. Având de a face cu un Ordin obsedat de secrete, aşa ca cel esenian, este
fără îndoială că mărturiile scrise ne pot deruta. Istoria esenienilor a căpătat un plus de confuzie (mai ales
partea tratată în Manuscrisele de la Marea Moartă), ea fiind adaptată şi reinterpretată de învăţaţi în funcţie de
propria lor orientare, fie pro-rabinică, fie pro-creştină. În ciuda puternicei lor istorii independente, au existat
multe încercări de a-i îngloba pe esenieni în iudaism sau creştinism.
În interiorul acestui amalgam de confuzii şi contradicţii, prin intermediul regresiei într-o viaţă
anterioară, ia naştere o nouă viziune despre esenieni. Prima breşă a venit o dată cu publicarea în anul 1992 a
cărţii lui Dolores Cannon, Iisus şi esenienii, care descrie detaliat comunitatea de la Qumran, în care trăiau
familii, învăţători necăsătoriţi şi preoţi. Prezenţa copiilor ne arată că în Qumran viaţa nu era ca într-o
mănăstire austeră.
Propria noastră muncă, care constituie baza acestei cărţi, confirmă acea vedere de ansamblu a
comunităţilor eseniene. Deşi Daniel trăia în comunitatea Hebron, viaţa de acolo avea multe puncte în comun
cu cea de la Qumran şi ne-o înfăţişează ca pe un tablou în care există mai multe grupuri. El pomeneşte de
preoţi severi, dar şi de meşteşugari, învăţători laici sau alţi bărbaţi ori femei ce aveau o viaţă de familie.
Mărturiile obţinute prin regresie temporală, iniţiate de Dolores Cannon şi continuate de cercetările
noastre, ne arată că esenienii, în totalitatea lor, erau mult prea diverşi pentru a putea fi incluşi în oricare din
aceste trei grupuri. Aceste informaţii schiţează un tablou complex al comunităţilor lor, al familiilor ce trăiau
la oraş, prezentând totodată şi activitatea lor secretă, organizată pe diverse nivele, concentrată în jurul
Învăţătorului Dreptăţii. Desigur că existaseră mulţi esenieni, printre care Joseph din Arimateea şi alţi membri
ai Grupului-Nucleu care avuseseră ca unic scop să-l sprijine şi să-l protejeze pe Iisus. Aceştia îşi
desfăşuraseră activitatea în interiorul comunităţilor, dar ei erau legaţi de Învăţătorul Dreptăţii şi nu de
comunităţi sau de mişcarea eseniană în ansamblul ei.
Cercetând rădăcinile valorilor eseniene şi filozofia lor, descoperirile noastre au mers mult mai
departe. Acum ne este clar că cel puţin pentru mireni, nu exista nicio credinţă bazată pe dogmă, ci un cadru
care încuraja cercetarea individuală şi cunoaşterea directă a adevărului. Fiecare esenian era liber să-şi aleagă
propriul său mod de a-l înţelege pe Dumnezeu. Această libertate se afla într-un puternic contrast cu
restricţiile aspre promovate de preoţi, care aveau mintea puternic aţintită asupra lui Iehova.
În curentul esenian, factorul cheie era echilibrul dintre preoţimea neînduplecată şi elementul laic,
deschis schimbării şi transformării. Acest echilibru dintre static şi dinamic a creat un climat perfect pentru
naşterea creştinismului şi dacă el este înţeles, atunci aflăm cum un sistem iudaic inflexibil, centrat pe trecut
şi pe scripturi a putut determina printr-un mare pas înainte în viitor, naşterea creştinismului. Mirenii fuseseră
eliberaţi de greutatea trecutului, că ei ar fi putut realiza un creuzet al schimbării, în care ideile promovate de
Iisus, Învăţătorul Dreptăţii, ar fi putut prinde rădăcini şi apoi înflori.
Totuşi, înscrisurile descoperite încă mai fac dificilă înţelegerea faptelor ce au stat la baza acestor
schimbări. Între Manuscrisele de la Marea Moartă, dominate de constrângeri limitate şi Biblioteca de la Nag
Hammadi, care are un vădit caracter tolerant, există o diferenţă de la cer la pământ, fiind greu de stabilit care
sistem se află la originea celuilalt. Activitatea esenienilor laici, aşa cum a fost Daniel, se îngrijeşte de
acoperirea legăturilor dispărute dintre cele două sisteme de gândire, punând în lumină atât modul de evoluţie
al Căii Eseniene, cât şi cele mai timpurii origini ale creştinismului. În lumina acestei cunoaşteri, este posibil
să vedem naşterea creştinismului, mai de grabă ca pe o evoluţie firească, decât ca pe un salt brusc şi
inexplicabil în necunoscut.
Dovezile obţinute prin regresie clarifică faptul că esenienii formau un grup complex şi divers, în care
existau şi unii extremişti, care aveau multe în comun cu zeloţii. Această informaţie este confirmată de
descoperirea unor texte eseniene în fortăreaţa zeloţilor de la Masada. Experienţele esenienilor Suddi
Benzahmare (care urmase o cale mai tradiţionalistă) şi Daniel Benezra (unul dintre cei care aveau puncte de
vedere gnostice) au fost foarte diferite şi ele menţionează punctele în care Fraţii mireni aveau cu totul alte
păreri.

Această diversitate se reflectă în patru zone-cheie, care formează miezul şi temelia sistemului
esenian:

Sursa Localizarea Conceptele-cheie Eroul-salvator

egipteană Egipt Soarele, ascensiunea Osiris

124
 iudaică Israel Lumina, Iehova Mesia
zoroastriană Persia Dualitatea Lumină-întuneric Cei trei fii-salvatori ai lui Zaratustra
pitagoreică Grecia Iluminarea, auto-perfecţiunea individul iniţiat

Procesul de trecere prin aceste patru sisteme de gândire a fost o extindere continuă, care a păstrat ca
simbol central Lumina, deplasându-se gradat de la un Dumnezeu-eroul salvator, la individ, care este văzut
plecând de la întuneric şi necunoaştere şi ajungând la puritate, iluminare şi ascensiune.
Putem vedea, fără întârziere, nevoia de secret. Fariseii şi Marele Preot de al Ierusalim nu acceptaseră
decât literatura asociată sursei iudaice, toate celelalte trei surse fiind considerate eretice. Întrucât Fraţii
mireni studiau cuminţi în biblioteca de la Qumran, ei trebuiau să ştie că citesc materiale interzise.
Faptul că arheologii nu au descoperit încă mai multe texte ezoterice şi controversate (prin urmare,
mult mai periculoase) ne face să credem că ele fuseseră bine păzite sau ascunse cu mare grijă. Cele mai
valoroase texte au fost scoase din bibliotecă, înainte de invazia Qumranului, la finele revoltei evreilor
împotriva romanilor din perioada 66-74 d.Hr.. Faptul că aceste texte lipsesc, nu înseamnă că ele nu au
existat.
În orice caz, dacă învăţătura eseniană şi-ar fi avut originea numai în sursele iudaice, de ce fariseii şi
saducheii erau atât de stânjeniţi de profunzimea ei? Dacă aceste surse ar fi fost pur iudaice, atunci aceste
grupuri ar fi avut acces la ele şi s-ar fi ivit puţine surprize. Este pe departe mai logic să presupunem că
existase un element care nu era iudaic în sursele eseniene şi că gândirea lor era miezul întregii probleme.
Pentru mulţi evrei din acea perioadă, esenienii, pe care literatura îi face să pară străini, păgâni şi eretici, erau
priviţi ca fiind subversivi şi periculoşi pentru societatea ebraică.
Curentul esenian îi prezentase pe evreii tradiţionalişti ca pe provocare directă. Cuprinzătoarea
înţelepciune a esenienilor şi înflăcărarea lor pentru Legea Universală discreditaseră unicitatea de care evreii
tradiţionalişti se agăţaseră cu atâta stăruinţă. Este destul de curioasă noţiunea de unicitate-unicitatea lui Iisus-
care-i făcuse pe esenieni să apară sfidători în faţa unor creştini. În viziunea lor, unicitatea lui Iisus se baza pe
apariţia sa ca Mare Învăţător Spiritual, fără importante antecedente. În această privinţă, Iisus apare în mod
miraculos dintr-un vid spiritual şi el este singurul care instaurează Adevărul pe Pământ. Realitatea ce se
naşte în urma mărturiilor obţinute prin regresie este cu totul alta. Esenienii avuseseră o îndelungată tradiţie a
Învăţătorilor Dreptăţii şi Iisus făcea parte din aceasta. Unele concepte de bază fuseseră deja aplicate la
vremea când el sosise pentru a-şi îndeplini opera, inclusiv botezul, băutul vinului dintr-un singur potir şi
masa rituală.
Iisus fusese unic prin faptul că transferase centrul de la „Dumnezeu din Ceruri la Dumnezeu din
Inimă”: Această schimbare radicală trebuie să fi fost destul de dificilă pentru esenieni, dar pentru evreii
tradiţionalişti, care aveau percepţia Tatălui, a fost ceva mult mai greu şi dur, căci a trece de la un Dumnezeu
exterior la unul lăuntric, trebuie să li se fi părut chiar imposibil. Ei s-ar fi simţit ca nişte trădători ai legăturii
instaurate de strămoşii lor şi venerată de-a lungul timpului.
Prin regresie, ni s-au dezvăluit, din punctul de vedere al esenienilor, multe aspecte ale vieţii şi muncii
lui Iisus, clarificându-ni-se faptul că în jurul lui existase o amplă structură de sprijin. Aceasta nu este
povestea unui Învăţător solitar, ci a unei familii spirituale, unite şi concentrate asupra lui Iisus. Întreaga
mişcare eseniană gravita în jurul Învăţătorului Dreptăţii, iar desfăşurarea poveştii ne prezintă un tablou
proiectat cu atenţie, o echipă dăruită trup şi suflet şi o coordonare înţeleaptă. Terenul fusese bine pregătit
pentru a-l primi pe Iisus şi el avea suportul unui colectiv care-şi asumase sarcina şi îi era dedicat lui.
Un membru-cheie al acestei echipe fusese Joseph din Arimateea; figura care i se conturează prin
regresie este cea a unei personalităţi foarte importante din cadrul Frăţiei Eseniene. Fiind foarte bogat şi
ocupând o poziţie înaltă în comunitatea ebraică, Joseph fusese bine plasat pentru a-i proteja pe esenieni în
vremuri de criză.
Esenienii care apar aici sunt persoane mult mai complexe decât cele prezentate de diversele
documente despre care am mai vorbit; această complexitate include mai multe aspecte, precum şi o filozofie
cu multe laturi sau o aprofundată structură de apărare. Deseori, esenienii erau descrişi ca fiind toleranţi,
idealişti şi consacraţi ţelului lor, calităţi ce se dezvăluie şi în regresiile noastre, dar aici ei se dovedesc a fi şi
oameni practici, cu simţ al umorului şi cu o mare sensibilitate, oameni adevăraţi, cu sentimente şi emoţii.
Sub acest aspect, mai mult decât oricare altul, în care ei sunt eliminaţi din istorie, regresia ni-i aduce la viaţă.

125
 PARTEA A XVIII-A

O privire de ansamblu

„Îndrăzneşte să gândeşti negânditul.

Îndrăzneşte să conteşti necontestatul.
Îndrăzneşte să socoteşti altfel
conceptele de viaţă şi moarte.”
Dolores Cannon
Iisus şi esenienii

48
Istoria merge mai departe

Noi am început regresiile în viaţa anterioară în 1994 şi nici nu ne trecuse prin cap că acest proces va
atinge aceste proporţii. Pe măsură ce investigaţiile noastre luau amploare, devenea clar că informaţiile pe
care le primeam erau în paralel cu cele obţinute de Dolores Cannon şi redactate în cartea sa, Iisus şi
esenienii, deşi Suddi (eroul principal din această carte) şi Daniel, subiectul nostru principal, s-au dovedit a fi
două personalităţi cu totul deosebite. Pe când Suddi se oprise mai mult la descrierea obiceiurilor şi a vieţii
eseniene în detaliu, Daniel se concentrase mai mult pe idei şi pe filozofia de bază. Amândoi vorbeau despre
aceeaşi experienţă, dar aveau puncte de vedere diferite.
Privind în urmă, putem vedea acum de ce Daniel ne uimea mereu. El s-a dovedit a avea un caracter
complex şi subtil, era un spirit neobosit şi avea o conştiinţă mereu cercetătoare. Fusese pregătit să meargă
până la cele mai îndepărtate limite pe care le cunoştea, iar una din marile sale forţe stătea în intuiţia sa
subtilă şi în percepţia profundă, cu care cerceta totul.
Ne-a luat însă ceva timp să înţelegem diferenţa dintre Suddi şi Daniel. Suddi studiase şi predase la
rândul lui partea cea mai tradiţională a cunoaşterii eseniene, Legea ebraică, şi poate din acest motiv, el
rămăsese bine înrădăcinat în Calea Eseniană consacrată. Deşi, în realitate, îi fusese învăţător lui Iisus, la
Qumran, pe când acesta era doar un băieţel, el nu a mai avut vreodată ocazia să i se afle în preajmă, aşa cum
se întâmplase cu Daniel. De aici reiese faptul că Daniel a avut o mare şansă de a se preocupa mai adânc de
noile idei creştine, decât Suddi.
Daniel se află într-un moment fără seamăn al istoriei, atunci când ideile eseniene începeau să se
îmbine în naşterea creştinismului. Pe când Suddi rămăsese cu hotărâre de partea tradiţiei eseniene, Daniel
făcuse o punte între curentul esenian şi creştinismul gnostic. Această postură de tranziţie a lui Daniel a fost
pentru noi cel mai mare dar, pentru că ea ne-a permis să vedem aspectele cele mai timpurii ale mişcării
creştine, cum începeau ele să se nască în creuzetul său original, curentul esenian.
Cei care fuseseră cei mai apropiaţi de Iisus şi care au avut cu el cele mai temeinice legături-ca de
exemplu Ioan, Iacob, Maria şi Maria Magdalena-păreau să fie mai în ton cu ideile gnostice, decât cei mai
mulţi dintre discipolii convenţionalişti. Pe măsură ce procesul de regresie avansa, ne dădeam din ce în ce mai
bine seama că Daniel simpatiza foarte mult cu cei din grupul gnostic.
Abia la sfârşit am constatat că Daniel era în multe privinţe complementul perfect al lui Suddi, din
cartea Iisus şi esenienii. În timp ce Suddi era un strălucit transmiţător al structurilor de viaţă eseniene
fundamentale, Daniel era mult mai fermecat de idei şi principii. Suddi ne povestise despre aspectul fizic
exterior al Qumranului, de modul în care era condusă comunitatea şi de viaţa de zi cu zi, lucruri care nu
prezentau vreun mare interes pentru Daniel. El era concentrat mai ales pe felul în care fuseseră întemeiate
comunităţile, era interesat să afle în ce credeau esenienii şi încotro conducea toată această evoluţie. Suddi era
un maestru în lucrurile practice, pe când Daniel, un maestru al unei ample viziuni. Împreună, ei ne-au schiţat
un tablou mult mai amplu al vieţii eseniene, decât am fi putut noi spera vreodată.
Atât Suddi, cât şi Daniel ne-au lăsat o puternică impresie că în tot ce ne-au spus, au avut acordul
Frăţiei Eseniene şi astfel ne-au dezvăluit adevărul. Acest lucru ne-a fost confirmat de afirmaţia lui Daniel,
făcută destul de târziu.

Daniel: Multe din informaţiile pe care eu vi le-am dat merg mult mai departe decât cele pe care
reuşisem să le strâng. Frăţia, ca un tot, a evaluat aceste dialoguri ale noastre şi a considerat
important ca relatarea mea să fie cât se poate de completă, permiţându-mi astfel să acumulez
126
 întreaga cunoaştere a ei. Acest lucru este ceva neobişnuit şi la început, chiar m-a surprins
chiar faptul că Frăţia dorea să facă accesibilă toată această cunoaştere a sa.

Joanna: Ai spus „la început”. Părerea ta despre acest subiect s-a schimbat între timp?

Daniel: Da. Când am început să mă obişnuiesc cu dialogurile noastre şi cu ideea că grupul tău se
află în viitor, mi-am dat seama că acest proces nu mai prezenta pentru noi niciun pericol şi
că s-ar fi putut ca el să fie profitabil pentru întregul Ordin. Treptat, treptat, am început să
văd aceste dialoguri ca pe o punte între noi şi viitor, ca pe un prilej favorabil de a spune
adevărul despre Ordinul nostru.
Dacă comunităţile noastre ar fi continuat să prospere în viitor, confraţii noştri ar fi
putut să vorbească în numele lor şi să îndrepte orice idee falsă despre Ordinul nostru, care s-
ar fi putut răspândi de-a lungul anilor, dar eu, proiectându-mi conştiinţa în viitor, am văzut
că toate comunităţile noastre vor fi dispărut în curând.
Când de pe Pământ va dispărea ultima noastră comunitate, se va şterge odată cu ea
şi ultima noastră legătură cu generaţiile viitoare. Acesta este motivul pentru care noi
apreciem dialogurile de faţă şi de aceea vă dăm toate aceste informaţii.
Este important de înţeles că pentru noi situaţia s-a schimbat în mod dramatic doar în
câţiva ani. Pe când se afla în mijlocul nostru Învăţătorul Dreptăţii, nu eram preocupaţi de
faptul că cei din afara Ordinului ne înţelegeau sau nu. Dacă, referitor la activitatea noastră,
toţi oamenii erau în completă neştiinţă, acest lucru ne folosea chiar foarte bine. Dar acum,
întreaga operă a Învăţătorului s-a încheiat şi Fraţii noştri se risipesc ca seminţele spulberate
de vânt. În acest moment, Frăţia începe să privească în viitor.
Noi putem vedea ziua în care secretul, care ne-a slujit atât de bine, nu ne mai este
necesar şi adevărata poveste despre Învăţătorul Dreptăţii şi despre susţinătorii lui, poate fi
spusă. Deoarece voi vă aflaţi faţă de noi în viitor, Frăţia consideră că aceste dialoguri sunt
parte a acestui proces, care poate continua foarte bine şi cu alte contacte, pentru că noi avem
de spus o poveste complexă şi importantă. Mulţi au fost cei care şi-au adus aportul în cadrul
Ordinului nostru, şi prin urmare, în această poveste există multe puncte de vedere.

Explicaţia lui Stuart: Pe măsură ce lucram la acest proiect, deveneam tot mai conştienţi de aceste
„multe puncte de vedere”, prezente în interiorul Ordinului Esenian. În această carte, noi nu am putut spune
decât o mică parte din această poveste şi mai rămân multe de dezvăluit. Amândoi, Daniel şi Suddi, erau
mireni necăsătoriţi. Cum ar fi fost oare să trăieşti într-o comunitate eseniană ca soţ sau soţie? Cum ar fi văzut
un părinte esenian, educaţia copiilor săi? Şi cum ar fi trăit un preot, un meşteşugar, un Frate de la oraş sau un
esenian, care călătorea în permanenţă, în căutarea manuscriselor străvechi? Deşi mărturisirile lui Daniel ne-
au lărgit mult sfera de cunoaştere şi ne-au deschis noi orizonturi cu privire la viaţa esenienilor, încă mai
există multe aspecte ce aşteaptă să fie cercetate.

49
Concluzie

Tocmai atunci când crezusem că, în sfârşit, întregul manuscris era gata, s-a întâmplat ceva cu totul
extraordinar, ceva ce ne-a oferit un dar de final, neaşteptat. Către sfârşitul unei şedinţe curente cu Stuart,
deodată s-a schimbat brusc energia şi el a simţit o puternică legătură cu Daniel. Întrucât trecuseră câteva luni
bune de la ultima noastră şedinţă în care ne concentrasem asupra esenienilor, această răsturnare de situaţie
ne-a uimit, dar se părea că Daniel mai avea să ne comunice ceva în plus. Deoarece spusele lui par a fi o
concluzie foarte potrivită întregului proces de regresie, le-am inserat aici:

Daniel: Atunci când dialogurile noastre se apropiau de final, mi-am dat seama că eu nu înţelegeam
prea bine lumea în care veţi trăi voi în viitor. Decalajul dintre timpul meu şi timpul vostru
este unul uriaş. În orice caz, acest lucru l-am înţeles atunci când mi-am proiectat conştiinţa
înainte în timp şi am simţit că nu am făcut destul pentru a depăşi această distanţă. Deşi prin
intermediul procesului de proiecţie mi-am aruncat ochii în lumea voastră, nu am avut parte

127
 decât de câteva imagini fugare, care mi-au trecut prin faţă. Eu doream să înţeleg mai bine
lumea, şi de aceea am cerut ajutor Frăţiei, ca întreg.
Am mai vorbit despre conştiinţa care-i uneşte pe toţi cei care au fost odată esenieni.
Cei care au format neamul nostru sunt uniţi pentru totdeauna în această conştiinţă, care este
precum un fluviu de energie. Am întrebat Frăţia dacă aş putea avea şansa să observ cum
curge în timp acest fluviu de energie şi am primit aprobarea. Mi s-a dat un ghid special, care
să mă ajute şi acum pot relata rezultatele acestei încercări.
M-am putut situa undeva sus, să văd fibrele conştiinţei individuale cum prind rădăcini
în viaţa esenienilor. Atunci când am intrat într-o totală rezonanţă cu acest proces, s-a
întâmplat ceva mult mai mult decât doar aş fi văzut: indiferent ce cunoşteau aceşti oameni,
acelaşi lucru îl ştiam şi eu. Am privit cum confraţii mei se reîntorceau din timp în timp, să
acţioneze înăuntrul Căii instaurate de Învăţătorul Dreptăţii. Simplitatea originară a Căii
durase însă numai puţină vreme. Prea multe minţi se străduiseră s-o modifice, s-o codifice şi
s-o îmbogăţească, când de fapt nu era nevoie de nicio îmbunătăţire. Neamul meu încercase
să menţină Calea simplă, dar evenimentele ne-au copleşit. După cum am văzut, structura s-a
dezvoltat, devenind una foarte strictă şi complicată.
Am înţeles că, de-a lungul veacurilor, Iisus fusese greşit înţeles şi se ajunsese chiar
până într-acolo că cei mai mulţi credeau că el venise să instaureze o religie în stil grecesc,
coborând pe Pământ ca fiu al lui Zeus, pentru a salva singur întreaga omenire. Ce minciună!
Ce minciună gogonată, care dă la o parte toată munca, eforturile şi suferinţele Frăţiei
Eseniene, care fusese în slujba susţinerii Învăţătorului nostru!
Şi ce lucruri simple, dar pline de însemnătate, ne predase Iisus! El ne învăţase să ne
unim în Spirit şi să mergem spre Lumină-asta-i tot! Nimic altceva-nu ritualuri complicate, nu
construirea templelor, nu o înaltă ierarhie preoţească, nu formule de învăţat pe de rost sau
doctrine de însuşit.
Învăţăturile lui fuseseră atât de simple: reuniţi-vă cu Spiritul, pentru a fi deschişi
Împărăţiei Cerurilor şi lăsaţi ca energia să curgă în mod liber prin voi şi să vă spele toată de
greutatea, frica, îndoiala şi micimea dinăuntrul vostru, pentru toate acestea nu sunt deloc
compatibile cu Lumina. Şi atunci când suntem plini de Spirit, ce uşor ne este să păşim în
Lumină, care este sursa şi adevărata noastră fiinţă! Ce uşor este atunci, ca să-ţi laşi de-o
parte corpul care te-a slujit atât de bine şi, în lumea fără formă, să devii una cu Lumina!
Iisus ne-a mai învăţat că natura Spiritului este Adevărul, Iubirea şi Libertatea. Şi atunci când
toate acestea trei sunt prezente în inima noastră, atunci, într-adevăr, noi putem simţi
Împărăţia Cerurilor aproape de noi.
El ne-a mai spus să păstrăm aceste lucruri simple şi clare şi să nu le întunecăm cu
formule rigide şi cuvinte întortocheate, pentru că în simplitate-spunea el-noi vom vedea
Adevărul, Iubirea, Adevărul şi Libertatea cum curg prin fiinţa noastră şi ne dau
binecuvântarea lor; atunci, cu adevărat, îl simţim pe Dumnezeu cu noi, purtându-ne în sus,
pe aripile Spiritului.
Cu toate acestea, există un mare contrast între simplitatea Căii şi structurile enorme
şi dure pe care le-am observat strânse în jurul ei. Când am văzut toată complexitatea pe care
timpul a îngrămădit-o peste această cale simplă, toate doctrinele, formulele şi ritualurile,
inima mea, tare s-a întristat pentru semenii mei.
Numai Lumina de la sfârşitul ciclului planetar mi-a mai dat un pic de speranţă, că
până la urmă, totul va fi bine. Poate că atunci simplitatea va reveni din nou şi Calea
Spiritului va străluci înaintea noastră, conducând întreaga umanitate spre Lumină.

Explicaţia lui Stuart: Acest material, cu totul remarcabil, rezumă poziţia lui Daniel faţă de
învăţăturile lui Iisus. Capacitatea noastră de a fi schimbaţi de Calea instituită de Iisus pare (în opinia lui
Daniel) să se ocupe mai mult de energia Spiritului, decât orice altă raţiune intelectuală sau ceremonie rituală.
Câtă vreme Spiritul poate fi capabil să funcţioneze în orice împrejurări, deschiderea noastră spre el
pare să se îngusteze atunci când ne confruntăm cu structuri complicate şi când încercăm să lucrăm cu ele,
folosindu-ne mintea. Simplitatea se opune acestei stări şi ea formează Spiritului, mediul ideal pentru a ne
transforma viaţa şi conştiinţa.

128
 Noi trăim într-o lume complicată şi fragmentată, în care complexitatea sporeşte cu fiecare zi. La
polul opus, revenirea la simplitatea spirituală începe să devină una din cele mai mari provocări ale timpului
nostru. Această complexitate este întărită de starea materială foarte avansată, pe care noua tehnologie ne-o
pune la dispoziţie. Acum suntem mai bogaţi la nivel fizic, trăim mai uşor decât şi-ar fi imaginat vreodată
străbunii noştri. Însă, această bogăţie şi tihnă sunt însoţite de un grad sporit de creştere a stresului, a bolilor
mentale şi de o acută senzaţie de pierdere spirituală.
Ar putea, oare, ca soluţia la aceste probleme să se afle în profunda simplitate a Căii originare pe care
Iisus le-o arătase esenienilor?
Să revenim, totuşi, la ultima noastră şedinţă cu Daniel.

Joanna: Noi îţi mulţumim pentru că ai încercat să faci o punte peste abisul ce se întinde între timpul
tău şi timpul nostru, dar mai există un singur lucru care mă frământă. Tu ai spus că Iisus v-a
învăţat cum să vă reuniţi cu Spiritul şi să mergeţi spre Lumină, dar eu sunt sigură că v-a
învăţat şi iubirea şi iertarea.

Daniel: Desigur. Obiectivele învăţăturilor lui Iisus erau reunirea cu Spiritul şi mersul spre Lumină,
iar iubirea şi iertarea sunt metodele pe care el ni le-a propus ca noi să atingem aceste ţeluri.
Atât iubirea, cât şi iertarea sunt procedee ale inimii; reunirea cu Spiritul şi ascensiunea sunt
realizări la nivelul inimii. Atunci când noi primim energiile Spiritului, ele transformă şi
depăşesc starea anterioară a fiinţei noastre.

Joanna: Deci, fără doar şi poate, este o chestiune de acceptare?

Daniel: Absolut. Unul din vechii mei învăţători de la Qumran, declarase odinioară:

„Umple pocalul sufletului

Cu apele vii ale Spiritului,
şi păşeşte în Lumină!”

Dar înainte ca pocalul să poată fi umplut, el trebuie golit de nimicnicie, furie şi

durere, de tot gunoiul pe care-l purtăm înăuntrul nostru. Iubirea şi iertarea ne ajută să ne
ocupăm de acest gunoi şi să păstrăm pocalul golit de micul nostru sine. Toate acestea sunt
uşor de spus, Iisus fusese un maestru al vorbelor simple, dar poate fi foarte greu să le
realizezi. Mulţi îşi preferă propriul sine limitat, care conţine foarte puţin din marele ocean al
Spiritului infinit. Dacă ei nu doresc să renunţe la micul sine, niciodată nu pot pătrunde în
veşnica fericire a Spiritului. Mintea nu face altceva decât să-i blocheze mai adânc în
complexitate şi micime, şi numai simplitatea inimii este cea care poate găsi drumul ce iese
din acest labirint.

Chiar şi după ce toate şedinţele noastre cu Daniel se încheiaseră, încă mai eram marcaţi de impactul
pe care toate aceste informaţii-unele chiar neconvenţionale şi profund incitante-îl avusese asupra noastră şi
pe care le-am putut pune cap la cap, după ceva vreme. Reuşisem astfel să ne formăm o imagine de ansamblu.
Acelaşi lucru s-a întâmplat, mai cu seamă, cu materialul ce conţinea învăţăturile lui Iisus. Când privim
întregul spectru al informaţiilor ce fac parte din această cercetare, iată cele câteva principii care se desprind
de aici:

1. Fără temple
2. Fără preoţi
3. Numai ritualurile cele mai simple
4. Încrederea în Spirit şi nu în scriptură
5. Iubirea şi iertarea în inima noastră şi pentru toate făpturile

Calea este un drum al Spiritului, un drum al inimii şi nu al minţii. Inima urmează, pur şi simplu,
Spiritul şi merge spre Lumină. În acest proces direct şi profund, noi distingem un ecou al Esenianului Iisus,
trăind şi învăţându-şi semenii, cu mult înainte de a fi fost scris Noul Testament.
129
 Prima dată când Iisus vorbise despre Cale, şi poate când el fusese cel mai bine înţeles, a fost în
comunităţile Frăţiei Eseniene. Esenienii nu au încercat să dea învăţăturilor lui forma unui ritual sau structura
unei doctrine. Viaţa trăită simplu şi profund, aproape de Maica Pământ, i-a învăţat pe esenieni puterea şi
frumuseţea simplităţii.
Din această perspectivă unică, ei au înţeles că iertarea şi iubirea, demonstrate de Învăţătorul
Dreptăţii, îi putea transforma în Copiii Luminii, ridicându-i în energia Spiritului, astfel încât se puteau înălţa
în Împărăţia Fericirii Veşnice.

130
 GLOSAR

Ascensiunea: Tradiţia ebraică consemnează ascensiunea (sau înălţarea la cer, cum mai este cunoscută în
religie) a lui Enoh. În alte texte non-canonice mai sunt amintite şi alte ascensiuni. Ascensiunea sau înălţarea
la cer este un proces prin care corpul fizic este absorbit în Lumină.

Biblioteca de la Nag Hammadi: Textele gnostice, descoperite în 1945, lângă oraşul Nag (sau Naj)
Hammadi, în Egiptul Superior. Aceste 13 codice reprezintă cea de a patra copie a scripturilor şi cronicilor
din secolul al II-lea sau al III-lea.

Druizii: Învăţătorii şi conducătorii celţilor. Ei aveau legături atât cu neamul Kaloo, cât şi cu esenienii.

Esenienii: Una din cele trei mari grupări iudaice din vremea lui Iisus (vezi Fariseii şi Saducheii)

Fariseii: Grupul rabinic care controla educaţia din sinagogi. Când saducheii şi esenienii au dispărut, fariseii
au devenit curentul principal al iudaismului modern.

Fraţii mireni: Esenienii progresişti deschişi, care realizau un echilibru cu cei aspri şi inflexibili, din rândul
preoţimii eseniene.

Fraţii de la oraş: Esenienii care trăiau la oraş şi care aveau o viaţă mai puţin severă decât a celor din
comunităţi.

Gnoza: O stare de cunoaştere profundă, în care cunoscătorul şi cunoscutul se unesc, devenind unul. În
această starea fiinţei, nu mai există niciun sine.

Ieshua Benjoseph: Numele esenian al lui Iisus.

Israel: În această carte s-a folosit numele de Israel în loc de Palestina, pentru că există unele dubii: numele
de Palestina fusese folosit de romani (ca Palaestina) pentru o zonă mult mai întinsă decât Gaza, înaintea
anului 135 d.Hr. Evreilor nu le plăcea deloc această denumire, pentru că provenea dintr-un cuvânt care ca
avea semnificaţia de „filistin” (n.t.: om făţarnic, retrograd, îngâmfat şi mărginit, refractar la idei noi,
conform DEX)

Iudeea: Una din cele trei zone administrative din Israelul ocupat de romani, celelalte două fiind Samaria şi
Galileea. În timpul stăpânirii romane, au existat mai multe perioade în care numele de Iudeea fusese dat
pentru:
(a) Iudeea propriu-zisă
(b) Iudeea, Samaria (între anii 4-41 d.Hr.)
(c) Iudeea, Samaria şi Galileea (după anul 44 d.Hr.)

î.Hr./d.Hr.: Aceşti termeni nu prea sunt agreaţi de mulţi non-creştini; ei simbolizează perioada dinainte de
Cristos, cunoscută şi ca „înaintea erei noastre” (î.e.n.) şi cea după Cristos, denumită şi „era noastră” (e.n.)

Kaloo: Fondatorii comunităţilor eseniene, care lucraseră sub conducerea Ordinului Melchisedec

Legea ebraică: Sistemul de legi etice şi religioase, care îndruma viaţa şi obiceiurile evreilor, (numită şi
Tora).

Lumina: Lumina în sens spiritual (scrisă cu literă mare) este Lumina Divină Infinită şi Eternă (Ain Soph).
Ea este foarte diferită de lumina obişnuită a sistemului solar (scrisă cu literă mică). Se întâmplă ca unii
traducători să nu observe această diferenţă. În Evanghelia după Toma, un text di Biblioteca de la Nag
Hammadi, Iisus precizează în mod clar că Lumina este Sursa din care ne tragem, noi fiind, aşadar, Copiii
Luminii.

131
Manuscrisele de la Marea Moartă: Circa 500 de suluri de pergamente (sau fragmente), în principal ebraice
şi aramaice, descoperite începând cu anul 1947, în grotele de la Qumran şi în alte localităţi din zona Mării
Moarte

Melchisedec (Ordinul lui): Un ordin în slujba căruia se află Maeştrii cei mai evoluaţi, cei care lucrează în
mai multe sisteme planetare ale galaxiei.

Merkabah: Numele egiptean dat Corpului de Lumină folosit după ascensiune. În textele biblice, el mai este
denumit şi Veşmântul de Lumină.

Observatorii: Numele esenian pentru maeştri extratereştri (inclusiv Melchisedec), care conduceau şi
supravegheau munca neamului Kaloo.

Palestina: vezi Israel

Preoţimea eseniană: preoţimea iudaică aspră şi inflexibilă, sursa scrierilor de la Marea Moartă.

Saducheii: Grupul de oameni înstăriţi, în principal preoţi, care controlau Templul de la Ierusalim.

Sanhedrinul: Sfatul iudaic suprem judiciar, care se întrunea în mod regulat la Ierusalim.

Şcolile Misterelor: Grupuri care predau învăţături ezoterice în Occident şi în Orientul Mijlociu. Misterele
exterioare permiteau tuturor să ia parte la oficieri şi ritualuri, în timp ce Misterele interioare îşi testau
aspiranţii la iniţiere prin probe serioase.

Tora: Vezi Legea ebraică

Zeloţii: Un grup de evrei extremişti, care se vedeau ca Războinicii Domnului. Ei se concentrau pe un război
apocaliptic, în care romanii urmau să fie exterminaţi şi Israelul recuperat şi purificat. Unii esenieni
simpatizau cu vederile zeloţilor.

132
 LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

În domeniul studiilor eseniene, există un scriitor, Edmond Bordeaux Szekely, care iese în evidenţă cu
mai mult de 30 de cărţi. Szekely ne-a arătat că filozofia eseniană era un vie, care avea rădăcinile mult mai
departe decât iudaismul şi că ideile esenienilor pot fi aplicate, în mod practic, nevoilor zilelor noastre.
Abordarea sa îndrăzneaţă şi creativă se concentrează pe caracterul lăuntric şi etern al curentului esenian, care
continuă încă să inspire mulţi oameni din întreaga lume. Sir George Trevelyan scria: „Prezentarea pe care
Szekely o face esenienilor este cu adevărat emoţionantă şi ea dă viaţă întregii sale viziuni.”
Dacă luăm în considerare actualele studii despre esenieni, observăm că mereu apar noi informaţii. De
exemplu, primele Manuscrise de la Marea Moartă, descoperite în grota 4, au fost publicate de abia în anul
1993. Sistemul arheologic din Israel se află încă în curs de dezvoltare şi mărturiile obţinute prin regresie fac,
metaforic spus, să se deschidă în lumea eseniană, o nouă fereastră. Această lume este explorată acum de o
nouă generaţie, care poate va aduce o bună şi nouă cunoaştere, care să îmbogăţească şi să lărgească
moştenirea lăsată de esenieni.

1. Allegro, John, O reevaluare a Manuscriselor de la marea Moartă, Penguin Books, Londra, 1964. O
detaliată trecere în revistă, cu toate că unele concluzii ale sale sunt controversate.
2. Baigeant, Michael şi Leigh, Richard, Înşelătoria Manuscriselor de la Marea Moartă, Cape, Londra,
1991. O analiză academică interesantă şi controversată a manuscriselor; ideea că toţi esenienii erau
zeloţi este ieşită di comun, dar foarte puţini savanţi o iau în serios.
3. Bays, Brandon, Călătoria, Thorsons, Londra, 1999. O carte profundă şi eliberatoare, care se
concentrează pe iertare, ca o tehnică a obţinerii marii puteri.
4. Braden, Gregg, Trezirea la Punctul Zero, Radio Bookstore, Press, Bellevue, WA, 1997. Un ghid util
în descoperirea ştiinţei ce stă la baza modificărilor planetei noastre.
5. Braden, Gregg, Efectul Isaia: Descifrarea ştiinţei pierdute a rugăciunii şi profeţiei, Three Rivers
Press, New York, 2000. O îmbinare extraordinară a ştiinţei, viziunii şi învăţăturii, care arată că
rugăciunea este o tehnică puternică pentru schimbarea realităţii noastre.
6. Cannon, Dolores, Iisus şi esenienii, Ozark Mountain Publishing, Huntsville, AR, 2000. (Publicată
pentru prima dată în anul 1992, de Gateway Books, Bath.). Prima mare infiltrare în viaţa esenienilor,
prin procedeul de regresie, care oferă o imagine detaliată a Qumranului şi prezintă mai multe aspecte
din viaţa eseniană.
7. Cannon, Dolores, Ei au mers împreună cu Iisus, Ozark Mountain Publishing, Huntsville, AR, 2001.
(Publicată pentru prima dată în anul 1994, de Gateway Books, Bath.). Un material despre viaţa şi
opera lui Iisus, obţinut prin regresie.
8. Cooper, Diana, Ascensiunea, Findhorn Press, Forres, Scoţia, 1997. Un ghid practic, direct şi
reconfortant pentru principiile care accelerează evoluţia spirituală; este şi o bună introducere pentru
întreg procesul de ascensiune.
9. Edwards, Sophie, Noii esenieni, publicată prin forţe proprii în 1983. O carte bună pentru începătorul
în studiile eseniene, o abordare simplă şi directă (vezi Nota3).
10. Eisenman, Robert H. şi Wise, Michael, Manuscrisele de la Marea Moartă dezvăluite, Element
Books, Shaftesbury, Dorset, 1992. Prima traducere a 50 de pergamente din totalitatea manuscriselor
descoperite. Autorii au fost personalităţi de bază care au rupt tăcerea impusă asupra Manuscriselor.
Această carte este una controversată, ea îi prezintă pe esenieni ca având un caracter asemănător cu
cel al zeloţilor.
11. Freke, Timothy şi Gandy, Peter, Iisus şi zeiţa: secretele învăţături ale primilor creştini, Thorsons,
Londra, 2001. O carte interesantă şi bine documentată, care dezvăluie învăţătura ascunsă în
Evanghelii.
12. Fritsch, Charles, Comunitatea de la Qumran, istoria şi manuscrisele sale, Macmillan, New York,
1956. O relatare erudită şi detaliată despre aşezare şi înscrisuri.
13. Hilarion, The Letters of Paul:(Scrisorile lui Pavel, o nouă viziune spirituală asupra lumii, Triad
Publishers, Ashland, OR, 1989. O serie de scrisori excepţionale, obţinute prin channeling de Sylvia
Moss-Schechter. În această carte, viaţa şi lucrarea lui Pavel sunt văzute dintr-o perspectivă cu totul
nouă. Este o lucrare ce aduce multe informaţii, cu o viziune clară şi profundă.
14. Hodge, Stephen, Manuscrisele de la Marea Moartă-ghid introductiv, un ghid modern şi uşor de citit,
pentru descoperirea şi înţelegerea Manuscriselor.
133
15. Howlett, Duncan, Esenienii şi creştinismul, Harper, New York, 1957. Un studiu interesant asupra
efectelor pe care le-au avut ideile eseniene asupra religiei creştine în curs de apariţie.
16. Hunt, Teresa (scriitor şi producător), BBC Horizon documentar, Reînvierea Manuscriselor de la
Marea Moartă, 1993. Documentarul se axează pe echipa de savanţi care a lucrat la aceste documente
şi pe cauzele întârzierii publicării lor; disputa dintre Eisenman şi Schiffman şi zona arheologică de la
Qumran.
17. Hurtak, J. J., Cartea cunoaşterii: codurile lui Enoh, The Academy For Future Science, Los Gatos,
CA, 1977. O carte ezoterică plină de înţelepciune, considerată ca o sursă fundamentală în domeniul
universului metafizic şi al transformării conştiinţei. Capitolul 52 din Tainicele enigme de Joshua
David Stone ne pune la dispoziţie o introducere excelentă pentru textul şi materialul video al lui
Hurtak, Merkabah: Călătoria unui grăunte din stele
18. Hurtak, J. J., şi Hurtak, Desiree, Pistis Sophia: Un text gnostic copt cu comentarii, The Academy For
Future Science, Los Gatos, CA, 1999. Un material gnostic excepţional, ce face parte din Codexul
Askew, descoperit în anul 1773, în Egipt. Această carte este un dialog gnostic, cu totul neobişnuit,
despre conştiinţă, Lumină şi spiritul înţelepciunii.
19. Jowett, George F., Drama ucenicilor pierduţi, Covenant Publishing, Londra, 1961. Povestea
neobişnuită a lui Iosif din Arimateea şi a ucenicilor, în Franţa şi Britania.
20. Larson, Martin. Moştenirea eseniană, Philosophical Library, New York, 1967. Oferă o imagine
sumară a evoluţiei esenienilor, având la bază resurse istorice. Conţine tabele în care se compară
conceptele şi obiceiurile eseniene cu cele ale altor grupări.
21. Lewis, Lionel Smithett, Sfântul Iosif din Arimateea la Glastonbury, James Clarke, Cambridge, 1922.
Strânge împreună cele mai multe poveşti tradiţionale despre Joseph şi legendele ce se referă la mama
lui, Sf. Ana.
22. Melchizedek, Drunvalo, Străvechiul secret al florii vieţii, 2 volume, Light Technology Publishing,
Flagstaff, AZ, 1998 şi 2000. Textul cel mai modern care se raportează geometria sacră la procesul de
transformare spirituală şi de ascensiune.
23. Meurois-Giuvaudan, Anne şi Daniel, The Way of the Essenes: Christ’s Hidden Life Remembered,
(Calea esenienilor: recunoaşterea vieţii tainice a lui Cristos), Destiny Books, Rochester, VT, 1993.
(publicată pentru prima dată de Editions Arista, Plazac, Franţa). Această carte are la bază
înregistrările din Cronica Akaşa, este captivantă şi plină de viaţă.
24. Pagels, Elaine, Evangheliile gnostice, Penguin Books, Londra, 1990. O relatare savantă, dar foarte
uşor de citit, despre materialul gnostic conţinut de Biblioteca de la Nag Hammadi.
25. Picknett, Lynn, Maria Magdalena-zeiţa ascunsă a creştinătăţii), Robinson, Londra, 2003. O carte
excelentă, însă controversată, în care se identifică locul natal al Mariei Magdalena ca fiind Magdala
din Etiopia şi îi atribuie funcţia de ucenic de frunte şi soţie a lui Iisus.
26. Poynder, Michael, Vraja pierdută a creştinătăţii: legăturile dintre celţi şi esenieni, Green Magic,
London, 2000. Prezintă înţeleapta tradiţie şi legăturile creştinismului cu celţii şi esenienii.
27. Robinson, James (redactor), Biblioteca de la Nag Hammadi în limba engleză, Harper Collins, San
Francisco, 1990. Ultima carte-referinţă pentru multe resurse gnostice, cu traducerea integrală a
tuturor manuscriselor ce fac parte din această colecţie.
28. Schiffman, Lawrence, Esenienii, în Enciclopedia religiei, editată de Mircea Eliade, Macmillan, New
York, 1987. Un studiu istoric amănunţit ce prezintă punctul de vedere rabinic asupra esenienilor ca o
parte a curentului iudaic.
29. Schonfield, Hugh, Odiseea eseniană Element Books, Shaftesbury, Dorset, 1993.O reevaluare a
simbolului şi a importanţei esenienilor.
30. Steiner, Rudolf, Cea de-a cincia Evanghelie, Rudolf Steiner Press, Londra, 1995. Conţine multe
informaţii despre esenieni, dar ele au la bază punctul de vedere al lui Steiner.
31. Stone, Joshua David şi Parker, Janna Shelley, Ghidul începătorului pe calea ce duce la Ascensiune,
Light Technology Publishing, Sedona, AZ, 1998. Una din cărţile din seria ascensiunii, care adună
informaţii din diferite surse.
32. Strachan, Gordon, Iisus, Maestrul Ziditor: misterele druizilor şi zorii creştinismului, Floris Books,
Edinburgh, 1998. Descoperă multe legături existente între lumea celtică şi cultura mediteraneană;
pune mare accent pe influenţa cunoaşterii pitagoreice asupra gândirii druidice.
33. Szekely, Edmond Bordeaux, Învăţăturile eseniene, de la Enoh la Manuscrisele de la Marea Moartă,
C.W. Daniel, Saffron Walden, Essex, 1978. Un text-cheie care conţine comuniunile şi filozofia
134
 eseniană fundamentală. Această carte este recomandată ca fiind cea mai bună pentru începătorii din
acest domeniu.
34. Szekely, Edmond Bordeaux, Evanghelia eseniană a păcii, International Biogenic Society, Nelson,
Canada. Aceasta este prima parte a textului clasic care constituie baza studiilor moderne despre
esenieni (prima carte dintr-o serie de 4 cărţi).
35. Trevelyan, George, Chemare la marea cruciadă, Findhorn Press, Forres, Scoţia, 1986. capitolul 8,
Noii Esenieni are un conţinut foarte profund. Acest scriitor are o nouă viziune despre curentul
esenian, care a însufleţit multe generaţii de cititori.
36. Vermes, Geza, Manuscrisele de la Marea Moartă, în limba engleză, Penguin Books, Londra, 1997.
Este cea mai bună traducere a Manuscriselor, având şi o introducere reuşită, care le pune în valoare.
37. Yadin, Yigael, Manuscrisul Templului-legea secretă a sectei de la Marea Moartă, Weidenfeld şi
Nicolson, Londra, 1985. Sfârşitul cumplit al preoţimii eseniene, concentrată pe construirea Templului
perfect.

Nota 1: Unele cărţi citate mai sus (mai ales pentru titlurile lor cu nuanţă ezoterică) pot fi cu greu găsite în
librăriile obişnuite. Ele pot fi totuşi procurate de la Arcturus Books (www.arcturusbooks.co.uk, telefon:
01803 864363) sau de la Aristia (www.aristia.co.uk, telefon: 01983-721060) ori de la Cygnus Books
(www.cygnus-books.co.uk, telefon: 01550 777 701). Titlurile Szekely, editate de I.B.S. pot fi comandate
direct la: International Biogenetic Society, P.O. Box 849, Nelson, B.C. Canada V1L 6A5.

Nota 2: Cartea scrisă de Gaura Devi, din care am citat în Capitolul 9, nu este uşor de găsit în librării. Ea
poate fi obţinută de la editori, la Nymet Press (info@nymetpress.co.uk).

Nota 3: Cartea Sophiei Edwards, Noii Esenieni, din care am citat în Partea a VI-a, nu mai este disponibilă,
dar există încă câteva copii ce se pot obţine de la Organizaţia Eseniană Internaţională
(www.essenes.savethisplanet.com).

135
 DESPRE AUTORI

Stuart Wilson s-a născut în Exmouth, în vestul Angliei. A avut parte de o educaţie tradiţională, a
urmat şcoala publică scoţiană (Fettes din Edinburgh). Faptul că mama sa fusese pasionată de teozofie şi de
scrierile lui Alice Bailey, l-a influenţat, Stuart manifestând de-a lungul vieţii un viu interes pentru ştiinţele
ezoterice, pentru înţelepciunea orientală şi occidentală.
După îndeplinirea serviciului militar, el a intrat în publicitate, ocupându-se de drepturile de autor, iar
mai târziu, a devenit director de publicitate al unei companii industriale, consilier, iar mai încolo, şi-a
deschis o mică editură, pe care apoi a vândut-o, devenind scriitor. A scris două dicţionare de nume, care au
avut mare succes. În 1990, pentru a-şi ajuta prietena, pe Joanna Prentis, în cadrul Centrului Starlight, s-a
mutat în centrul Devonului.
El scrie în această perioadă: „A fost o etapă plină de inspiraţie, fascinantă, dar şi istovitoare! Veneau
şuvoaie de oameni la Centru, mai ales din America şi Australia, dar unii şi din Europa. Am petrecut ceasuri
neobişnuite cu mulţi maeştri spirituali de talie internaţională, recunoscuţi pentru valoarea lor. Îmi amintesc
de marile noastre întruniri, când schimbam impresii despre experienţele trăite şi despre toate schimbările
survenite în viaţa noastră. Era nemaipomenit, toţi eram veseli şi fericiţi. Îmi vin în minte evenimente cu totul
speciale, ca cel în care Anna Mitchell Hedges ne-a arătat craniul de cristal sau când doi oameni, sub
îndrumarea lui Esassani, au mers prin foc; pur şi simplu, a fost ceva de vis.”

Joanna Prentis: M-am născut la Bangalore, în sudul Indiei. Când aveam doi ani, familia mea a venit
în Scoţia, unde mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa. După terminarea şcolii, am călătorit foarte mult, m-
am căsătorit şi am trăit doi ani în Hong Kong şi apoi zece ani în vestul Australiei, într-o zonă cu pământ
necultivat şi acoperită cu tufişuri, unde am născut trei fete. Acolo a luat fiinţă interesul meu pentru medicina
alternativă, educaţie, agricultura organică, metafizică şi meditaţie. Împreună cu o infirmieră locală, am
practicat homeopatia şi radiestezia.
La întoarcerea în Marea Britanie am lucrat ca educatoare, folosind metoda Montessori şi mi-am
crescut cele două fetiţe mai mici stând câţiva ani acasă. Fiica mea, Tatanya, locuieşte acum în America,
Katinka şi Larrisa, în sudul Angliei. Am acum şi două nepoţele superbe.
Am mai urmat câteva cursuri de vindecare şi am obţinut o diplomă în psihologie; am absolvit şi
cursurile Ursulei Markham, devenind specialist în hipnoterapie şi terapia vieţilor anterioare.
În 1988, împreună cu fiica mea Tatanya am pus bazele Centrului Starlight, care are ca principal
obiectiv vindecarea şi lărgirea conştiinţei. Tatanya m-a învăţat multe tehnici inovatoare şi m-a pus în
legătură şi cu multe persoane importante; acum, ea continuă să facă acelaşi lucru de la ea de acasă, în San
Francisco.
Pentru scrierea acestei cărţi, am lucrat intens cu Stuart, dar şi cu alţi subiecţi implicaţi în procesul de
regresie; pentru mine, această activitate a fost cea mai uluitoare experienţă trăită vreodată. Informaţiile
obţinute au fost într-adevăr incredibile, iar energia degajată în jur, pe parcursul şedinţelor, a fost atât de
puternică şi sublimă! Fericirea de mă afla împreună cu Iisus a fost ceva ce depăşea cu mult lumea noastră şi
ne tăia tuturor respiraţia, însă la antipod, s-a aflat confuzia şi mâhnirea trăită după răstignire. Sper că această
carte vă va transmite ceva din toate acestea; este o poveste unică, nemaipomenită şi simt că a venit vremea
ca ea să fie cunoscută.

136
 ILUSTRAŢIA DE PE COPERTA PRINCIPALĂ

Tabloul realizat de Pamela Matthews, care ilustrează coperta principală, se potriveşte foarte bine acestei
cărţi, deoarece el integrează imaginea lui Iisus în peisajul Pământului. Esenienii credeau că noi, oamenii,
suntem produsul sacrei uniuni dintre Spiritul Cerurilor şi substanţa Pământului. Această contopire şi
integrare a Cerului cu Pământul este unul din cele mai mari daruri pe care ni le-au oferit esenienii.

Ilustraţia face parte din tabloul original, „Cristos cel viu” de Pamela Matthews. Dacă doriţi să comandaţi
lucrări, postere sau felicitări, puteţi contacta artista la următoarea adresă:
pamela@grail.co.nz / www.grail.co.nz
Grail Graphics Ltd.
15 Welsh Hills Road
Swanson 1008
Auckland, Noua Zeelandă
telefon: +64-9-833-9049 sau fax: +64-9-833-9219

***************

SEMNALE DE LA CITITORI

Sperăm că această carte va da naştere unui mare interes pentru cunoaşterea esenienilor şi a Esenianului Iisus,
în special. Citind-o, mulţi dintre voi poate simţiţi şi spuneţi: „Şi eu am fost acolo! Vreau să-mi spun şi eu
povestea!” Sigur că o puteţi face. Scrieţi-ne cum aţi recepţionat cele scrise în această carte şi ce reacţie aţi
avut după ce aţi citit-o. Astfel, ne veţi ajuta să realizăm în viitor, noi cărţi din această serie. Adresa noastră
este: Joanna Prentis, c/o Ozark Mountain Publishing, Inc. P.O. Box 754, Huntsville, AR 72740, USA, e-
mail: joanna@ozarkmt.com.

ULTIMA COPERTĂ

Regresie într-o viaţă anterioară/Esenienii

Citind aceste rânduri, veţi face o incursiune în timp şi veţi descoperi misterioasa cunoaştere eseniană şi
tainele pe care Iisus le-a împărtăşit lor.

 A murit cu adevărat Iisus pe cruce?

 Cine a fost Maria Magdalena şi care era adevărata ei legătură cu Iisus?
 Noi şi bogate informaţii despre tainicele şcoli ale misterului esenian.

Una din marile tragedii ale culturii occidentale este uitarea, şi chiar mai mult, negarea rădăcinilor eseniene
ale creştinismului. În această carte, ele sunt cercetate prin prisma regresiei într-o viaţă trecută. Suntem cu
adevărat fascinaţi de noile informaţii apărute, inclusiv de legăturile dintre esenieni şi druizi, de existenţa
unui grup central în jurul lui Iisus, dar şi de contactele cu Ordinul Melchisedec.

Poate cel mai remarcabil fapt este redarea Esenianului Iisus, aducând la viaţă fiinţa sa înţeleaptă şi plină de
iubire, care a fost întunecată de atât de multe doctrine şi dogme. Cuvintele sale ne vorbesc dincolo de
veacuri şi lasă să se întrevadă o înţelegere mult mai profundă a Căii pe care el a instaurat-o şi al ţelului ei
suprem.

Această carte ne arată clar că Iisus nu a fost singur. El a avut sprijinul unei puternice grupări eseniene,
dedicată lui trup şi suflet, incluzându-l şi pe Iosif din Arimateea. Datorită tehnicii de regresie temporală,
această istorie poate fi acum dezvăluită pentru prima dată, realizând o breşă extraordinară într-o epocă unică
şi esenţială a istoriei.

137