Viața extraordinară a lui Maurice Frydman

compilație

Traducere din limba engleză: Damema Ro

2023

1
 Cuvântul traducătorului de limba română

Este minunat să afli detalii despre iluminații anonimi ai acestui pământ! După descoperirea lui Jean
Dunn, iată că mi-a apărut în față o parte din viața lui Maurice Frydman, alt reper în spirtualitatea
autentică. Iluminarea este cel mai fantastic lucru care i se poate întâmpla unei ființe omenești, dar intrată
astăzi, din nefericire, în derizoriu, pentru marea majoritate a lumii.
Numele lui apare pe coperta cărții „Eu sunt Acela - convorbiri cu Nisargadatta Maharaj”, o
evanghelie a iluminării, dar nu apare și pe „Evanghelia lui Ramana Maharshi”, realizată integral de el,
având la bază întrebările sale, dar fără să fie semnată în vreun fel.
Cei doi mari maeștri spirituali i-au fost mentori; la rândul său, și el a fost mentor pentru mulți,
rămânând însă anonim. Geniul și înțelepciunea sa au lucrat mână în mână. Și cum nu putem vorbi la
trecut despre niciunul, ci doar la prezent, și pentru că ei sunt UNUL, SINELE, nu putem spune decât
Namasté!

Această compilație este doar un strop de recunoștință.

Mulțumesc tuturor celor care au înlesnit-o!

Damema Ro

25.04.2023

Biografia 1

Maurice Frydman este unul dintre cei mai extraordinari oameni pe care i-am întâlnit vreodată și nu se
știe aproape nimic despre el. Și datorită legăturii sale cu Ramana Maharshi, Krishnamurti, Gandhi,
Nisargadatta, Dalai Lama, eu îl consider în mintea mea un fel de Forest Gump al spiritualității secolului al
XX-lea. El s-a aflat în toate locurile potrivite, în toate momentele potrivite, pentru a beneficia la
maximum de interacțiunea cu unii din cei mai mari oameni ai spiritualității indiene... A fost un gandhian,
a lucrat pentru ridicarea săracilor din India, a lucrat cu refugiații tibetani, a editat cărți extraordinare
precum „Eu sunt Acela”, fiind probabil unul din clasicii spirituali din toate timpurile.
Pentru mine, acest om a fost un far strălucitor despre cum ar putea și-ar trebui să fie adepții cu
învățătorii lor. A fost un om absolut extraordinar. Și el a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și acoperi
urmele, pentru a ascunde tot ce-a realizat de fapt în viața sa. Așa că m-am bucurat de munca de detectiv
căutând în locuri obscure, scoțând la iveală lucruri pe care el personal a încercat să le ascundă, nu pentru
că erau jenante, ci pentru că nu-i plăcea să-și asume meritele pentru ceea ce făcuse. Așadar, văd acest
lucru ca pe o oportunitate de-a flutura steagul lui Maurice și de-a spune „Uite, uite, acesta este unul dintre
cei mai mari căutători ai adevărului din Occident, care-a trăit în India în ultimii 100 de ani și cred că mai
multă lume ar trebui să știe despre el”.
David Godman

INTERVIU #1: https://www.youtube.com/watch?v=0xayU4f5--I

INTERVIU #2: https://www.youtube.com/watch?v=uyC3yBRsBt8

Biografia 2
(Maurice Frydman - Bharatananda - Marele karma yoghin despre care n-ați auzit nicicând...)

„Ne maturizăm atunci când refuzăm să derapăm, când străduința neîncetată devine un mod de viață,
când pasiunea născută din intuiție devine spontană. Când căutarea „Cine sunt eu?” devine singurul lucru
care contează, când noi devenim o simplă torță și flacăra-i tot ce este important, atunci acest înseamna că
ne maturizăm rapid. Nu putem accelera această maturizare, dar putem înlătura obstacolele fricii și
lăcomiei, indolenței și fanteziei, prejudecăților și mândriei.”

2
 Poate că i-ați întâlnit numele pe coperta gigantului clasic „Eu sunt Acela”...El a fost omul care-a
înregistrat pe bandă de magnetofon conversațiile în dialectul marathi cu Sri Nisargadatta Maharaj și apoi
le-a tradus și le-a răspândit prin publicarea cărții. Ceea ce s-ar putea să nu știți este că el a săvârșit asta la
sfârșitul vieții sale, după cinci decenii de servicii aduse direct Indiei și lumii căutătorilor spirituali în
general. Printre oamenii pe care i-a întâlnit și cu care s-a aflat în relații profunde se numără J.
Krishnamurti, Sri Ramana Maharshi, Mahatma Gandhi, pe lângă Maharaj. Mai mult, s-a implicat și în
eliberarea Indiei de sub dominația engleză în statul Aundh, scriind constituția de acolo, precum și fiind
activ în satele din acest stat. Mai târziu, a petrecut ani de zile făcând presiuni asupra guvernului indian
pentru a obține și primi teren și bani pentru a crea așezările în care mii de tibetani dezrădăcinați au scăpat
de invazia chineză.
Maurice Frydman s-a născut în ghetoul evreiesc din Cracovia, Polonia, în 1894. Fiind un elev
excepțional de inteligent, a excelat la școală și a studiat inginerie electrică. Vorbea fluent ebraica, engleza,
franceza, rusa și germana, la care a adăugat mai târziu și hindi. Căutarea sa a început la o vârstă fragedă și
a implicat aprofundarea iudaismului și studierea Talmudului. Și-a urmat calea, devenind călugăr în
biserica ortodoxă rusă, dar acest lucru nu i-a potolit setea, însă l-a făcut să se săture de toate dogmele.
Strălucirea sa din școală i-a deschis însă calea pentru a-și schimba radical viața de la umilul său început.
Până la 20 de ani, când s-a mutat în Europa pentru studii și a început să lucreze, avea deja în palmares
numeroase brevete.
În acest timp, l-a întâlnit în Elveția pe primul său învățător, J. Krishnamurti. Această întâlnire a avut
loc înainte ca Krishnamurti să se despartă de Societatea Teozofică, iar relația lor a durat mai multe
decenii. Maurice era cunoscut ca fiind mereu într-o aprigă polemică cu Krishnamurti, pentru care însă
nutrea o mare stimă. El îi organiza întâlniri și-i traducea unele lucrările în franceză. După o perioadă de
câțiva ani, în 1928, el s-a mutat aproape permanent la Paris pentru a începe să lucreze la o fabrică de
echipamente electrice. La Paris a dat însă peste cartea lui Paul Brunton „Nemurirea conștientă -
conversații cu Sri Ramana Maharshi”, carte care i-a declanșat o arzătoare dorință de a merge în India.
Dorința i s-a împlinit câțiva ani mai târziu, când, în 1935, i s-a oferit un loc de muncă pentru a
înființa o firmă de inginerie în Mysore, post pe care l-a acceptat. În primii săi ani în India, la sfârșitul
anilor 1930, l-a descoperit pe Ramana Maharshi și a petrecut ceva timp cu Bhagavan. Fiind unul din
adepții săi obișnuiți, multe din întrebările sale și răspunsurile maestrului au fost consemnate în
„Evanghelia lui Maharshi”. Ramana spunea despre Frydman: „El aparține numai Indiei. Deși s-a născut în
străinătate, a venit din nou aici!”
Concomitent, a intrat în relație cu Mahatma Gandhi și a fost implicat în lupta acestuia pentru
eliberarea Indiei de sub dominația britanică. În această perioadă, în 1938, l-a rugat pe Raja din provincia
Aundh să ajute cauza lui Gandhi, eliberând controlul asupra a 72 de proprietăți sătești, lucru cu care Raja
a fost de acord. Acesta a redactat apoi un proiect de declarație de independență, proiect înmânat lui
Gandhi. Gandhi, la rândul său, a redactat constituția statului, acordând autoritate deplină populației, un
eveniment rar întâlnit în India de dinaintea independenței. Un fapt secundar interesant este că în timpul
petrecut alături de Gandhi, Frydman a lucrat și-a îmbunătățit designul roților de filat bumbac care-au
devenit sinonime cu Gandhi și cu mișcarea sa.
Familia lui Frydman a pierit în Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El nu s-a mai
întors niciodată acolo.
În acest moment al vieții sale, a renunțat la slujbă și la bunurile lumești. A îmbrăcat haina de
sannyasin sub conducerea lui Sri Swami Ramdas, care l-a numit Bharatananda, o haină la care-a renunțat
mai târziu, considerând-o lipsită de sens, dar trăind spiritul ei până la moarte. Din acest moment a
renunțat la salariul său în favoarea celor nevoiași din jur. N-avea loc pentru simboluri și materialism
spiritual care nu reflectau adevărata maturitate; le considera superficiale și contraproductive. A regretat că
n-a putut să se folosească mai mult de învățăturile lui Ramana Maharshi cât timp Bhagavan era în viață.
După moartea lui Ramana Maharshi, scria: „Acum El este încă printre noi, dar nu mai e atât de ușor
accesibil. Pentru a-L găsi din nou, trebuie să depășim chiar obstacolele ce ne-au împiedicat să-L vedem
așa cum era și să mergem cu El acolo unde-a vrut să ne ducă. Tamas și Rajas - frica și dorința - au fost
cele care-au stat în cale - dorința pentru plăcerea trecutului și teama de responsabilitatea austeră a unei
stări superioare de a fi. A fost aceeași veche poveste, pragul maturității minții și al inimii pe care cei mai
mulți refuză să-l treacă”.
Maurice Frydman a murit la Bombay pe 9 martie 1976, avându-l alături de el pe Sri Nisargadatta
Maharaj. Un eveniment frumos încheie această viață incredibilă! În ultimele sale zile de viață, Frydman
primește vizita unei asistente medicale profesioniste pe care n-o cunoaște. Asistenta fusese vizitată în vis
3
de un bătrân îmbrăcat într-o pânză, care-i spunea să meargă și să aibă grijă de Frydman. Frydman refuză
s-accepte oferta asistentei. În timp ce asistenta pleacă, trece pe lângă o fotografie a bătrânului care-o
vizitase în vis. După ce-i spune lui Frydman acest lucru, el îi acceptă oferta și-i permite s-aibă grijă de el.
Poza era a lui Ramana Maharshi, care-și părăsise trupul cu peste trei decenii înainte.

(Extras preluat din: Dr. M. Sadashiva Rao Vol. 19, nr. 5, Calea Muntelui, volum 5, nov.
2009, www.namarupa.org)

În Ramana Periya Puranam (Călătoria interioară a celor 75 vechi adepți) de V. Ganesan, nepotul lui
Sri Ramana Maharshi, acesta a scris: «Odată, m-am dus la casa lui Nisargadatta Maharaj pentru că mi-a
cerut să stau cu el. Am stat acolo opt zile. Dimineața, de la 8 până la 10, mă ruga să mă așez în timp ce
făcea puja. În camera lui erau fotografii cu sfinți ca Ramakrishna Paramahamsa, Buddha, Iisus Hristos,
Ramana Maharshi și, da, chiar și Maurice Frydman. Maharaj aplica pudră de vermilion și parfum pe
fotografii și le punea ghirlande. În timp ce făcea acest ritual, într-o zi m-am întrebat: „De ce face asta?” El
s-a întors către mine și-a spus pe un ton plin de compasiune: „Maurice Frydman a fost un jnani. Era un
sfânt, un înțelept.”»

Extras din poeziile lui Maurice Frydman (1901-1977)

POEM 1

Sunt la capătul cordonului și nu-l pot rupe.

Tot ce-am de făcut e un vis înșelător,
Toate gândurile mele nu-s adevărate,
Toate sentimentele mele nu-s pure,
Toate faptele mele nu-s corecte,
Toată viața mea nu-i clară.
Sunt legat de mine însumi, cu mine însumi, prin mine însumi,
Nodu-i departe de mine. Eu sunt în mâinile tale.
Există o Inimă și-o minte, un trup și-un suflet care te așteaptă.
Vei veni când vei alege s-o faci
Și orice-ți place ești binevenit să faci.

POEM 2

Încărcat cu noroiul multor ținuturi, curgeam leneș,

Îmi faceam obstacole din acumulările mele profane.
Deodată m-am trezit la prospețimea frumuseții nesfârșite,
Și-am simțit mediul veșnic de pace infinită.
Iubitul meu, te-am găsit, deşi n-am fost nicicând despărţiţi.
Fiecare picătură din ființa mea ești tu şi a ta-i forța fluxului meu,
Noi nu ne despărţim niciodată și totuși eu mă lupt mereu pentru tine.
Fluxul creației va continua cu mine sau fără mine,
Numai să nu mă faci să uit că eu sunt nimeni
Și că doar tu exiști și creezi într-o mobilitate în continuă schimbare.

Extras din cartea „Față-n față cu Sri Ramana Maharshi”, de

Laxmi Narain (Sri Ramana Kendram, Hyderabad)

Biografia 3
de Barrry Gordon

„Propria ta ființă este maestrul tău definitiv, maestrul exterior este doar un semn pe cale, doar
maestrul tău lăuntric te va însoți până la țel, fiindcă el este țelul.” - Nisargadatta Maharaj, din cartea „Eu
sunt Acela”.
4
 Dacă menționezi numele lui Maurice Frydman practicanților spirituali deja familiarizați cu Advaita
Vedanta și cu budismul tibetan, nu mulți l-ar recunoaște. Chiar și așa, Maurice a fost un factor cheie în
răspândirea învățăturilor lui Ramana Maharshi, Nisargadatta Maharaj, Swami Ramdas, Anandamayi Ma,
Mahatma Ghandi, precum și în susținerea budiștilor tibetani. Datorită lui Maurice eu am putut sta în
ashramul lui Ramana Maharshi, să-i întâlnesc pe Nisargadatta, J. Krishnamurti, Maica Krishnabai și
(indirect) pe Douglas Harding.
L-am întâlnit pe Maurice pentru prima dată când era un bărbat energic de 76 de ani și-am simțit
instantaneu că el și-a regăsit un prieten și-un bunic pierdut de mult timp. Fusesem în India mai devreme,
în 1971, pentru a sta la ashramul lui Baba Muktananda din Ganeshpuri, nu departe de Bombay.
Când mi-a expirat viza de șase luni, am vrut să rămân în India. I-am dat pașaportul meu unui
politician hindus (MP) din Bombay, pe care-l cunoscusem la ashramul lui Muktananda și care mi-a spus
c-aș putea obține un statut de rezident permanent. Fiind vorba despre India, au trecut câteva luni fără să se
întrevadă vreo rezolvare. Într-o zi, doi prieteni și cu mine am decis să mergem la Bombay cu scopul de-a
ne satisface pofta de înghețată și de lassi de mango, dar hotelurile nu ne-au admis fără pașaport. Unul din
prietenii mei auzise de Maurice Frydman și ne-a sugerat să mergem la el acasă ca să-i cerem ajutorul.
Maurice locuia pe Nepean Sea Street, în casa doamnei Hirubhai Petit, o fostă adeptă a lui Sri Ramana
Maharshi. Doamna Petit era o minunată doamnă Parsi, puțin mai tânără decât Maurice și aproape surdă.
Era văzută de obicei la orele de masă. Maurice și ea fuseseră tovarăși constanți, timp de mulți ani.
Maurice spunea că atunci când Maharshi și-a părăsit trupul, doamna Petit a văzut o stea traversând cerul
din Bombay și a spus: „Iată-l pe Bhagavan! Și-a ales momentul potrivit.”
Doamna Petit locuia în camerele din față şi își petrecea cea mai mare parte a timpului meditând. În
tinerețe fusese interpretă la pian, cântând la nivel profesionist în Europa, ceea ce era uneori considerat un
comportament nepotrivit pentru o femeie hindusă din acele vremuri.
Educația era o opțiune rară pentru o femeie. Îmi amintesc de o femeie Parsi, probabil în vârstă de
vreo 40 de ani, prietenă a lui Maurice și-a doamnei Petit, care-a venit într-o zi la prânz. A fost una dintre
primele femei care-a absolvit un colegiu în India, și era activă în domeniul asistenței sociale. Mi-a spus că
Maurice a avut un rol esențial în a o ajuta să obțină o educație mai bună. Apoi i-a oferit un mare sprijin
spiritual și emoțional atunci când a întâmpinat dificultăți în acceptarea lumii muncii care era dominată în
totalitate de bărbați.
Maurice îi primea și-i hrănea pe toți cei care-i călcau pragul...și erau mulți oameni. După ce m-a
interogat aspru (așa cum făcea cu mulți din oaspeții săi, o abilitate pentru care Maurice era renumit), mi-a
oferit un schimb. Puteam să stau la el dacă-l ajutam să împacheteze și să trimită în Polonia cărțile pe care
le publicase. Nu cred că Maurice avea nevoie să pună întrebări oamenilor, pentru că el știa deja
răspunsurile. Mă simțeam ca și cum ți-ar fi ținut inima în palmă și ar fi putut-o examina în detaliu. Totuși,
după scânteia din ochii lui, era evident că-i plăcea asta. Îi vedea pe toți în mod clar și nu permitea nicio
necinste. O mulțime de orgolii dezumflate au plecat de la masa lor devenind oameni mai buni. Acela a
fost începutul unei relații de 18 luni, timp în care l-am ajutat pe Maurice în multe dintre proiectele sale
sociale, dar mai ales la împachetarea cărților pentru Biblioteca hinduso-poloneză, precum și la interviul
cu Nisargadatta, iar mai târziu la editarea manuscrisului ce urma să fie publicat sub numele de „Eu sunt
Acela”. Deși n-avea cu adevărat nevoie de ajutor pentru carte, fiindcă era un scriitor strălucit în mai multe
limbi, această muncă a devenit unul din modurile în care el m-a învățat importanța de-a face ca fiecare
detaliu s-arate bine.
Aveam să-l intervievăm împreună pe Nisargadatta o dată pe săptămână, deși cred că Maurice
începuse interviurile cu circa un an înainte de a-l cunoaște eu. Maurice vorbea fluent marathi (limba
locală), precum și hindi, poloneză, rusă, franceză, engleză și multe altele. Maharaj era foarte atașat de
Maurice. Odată, Maurice a fost rănit într-o coliziune c-un scuter și n-a putut ieși din casă timp de câteva
săptămâni. Am fost surprinși de-o vizită spontană a lui Maharaj, care-a mers pe jos tot drumul, cu ajutorul
unuia din fiii săi, îngrijorat că Maurice nu-şi va putea continua vizitele sale regulate. Maharaj trebuie să fi
mers pe jos mai mult de o oră pentru a ajunge la casa lui Maurice.
Nisargadatta îşi primea vizitatorii într-o cameră mică de la mansarda casei familiei sale. Acolo, el era
așezat lângă fereastra din față, c-un biddi (țigară) în mână, răspunzând cu entuziasm la întrebările noastre,
dialog înregistrat de Maurice. Într-un filmuleț recent apărut despre Nisargadatta Maharaj (produs de Inner
Directions), se pare că încăperea a fost reorganizată.
Maharaj și Maurice semănau în multe privințe. Amândoi erau inflexibili în ceea ce privește adevărul
și aveau o intensitate similară ce putea fi confundată cu furia, dar asta era mai degrabă focul compasiunii
5
lor iluminate. De fapt, toți maeștrii cu care Maurice fusese implicat erau astfel, cu excepția poate a lui
Swami Ramdas. Deși Maharaj este faimos ca vedantic, eu am fost frapat de intensitatea puja (închinare
devotată) sa. Când a venit timpul pentru puja, toate discuțiile au încetat; Maharaj și-a luat marile cinele și-
a început să se închine și să cânte din toți plămânii - un exemplu de devotament adevărat.
Maurice vorbea foarte puțin despre trecutul său. Singurul material biografic amplu pe care-l cunosc
este un articol scris de Apa B. Pant, un diplomat hindus pensionar (și prinț de Aundh), care-a fost
discipolul lui Maurice timp de 40 de ani. În plus, a fost publicat un material în Calea Muntelui - revista
publicată de Sri Ramanasramam (ashramul lui Sri Ramana Maharshi). În casa lui Maurice am întâlnit-o
pe Eva Moimir, din Cracovia, Polonia. Tatăl său, acum în vârstă de vreo 90 de ani, fusese prieten cu
Maurice în perioada sa de început, pe când activa în Societatea Teozofică. Eva a stat cu Maurice cam șase
luni și-a contribuit la acest articol cu câteva din amintirile sale. Ea povestea că familia lui fusese una
foarte săracă. La acea vreme, era foarte dificil pentru evrei să primească educație publică. Bunica ei (din
Odessa) îi spusese că doar 5% din copiii evrei aveau voie să meargă la școală. Tatăl lui Maurice era un
om foarte devotat și dorea ca Maurice să devină rabin, așa că Maurice a început să învețe ebraica. Cred că
ajunsese în final să vorbească 14 sau 15 limbi în total. La 10 ani el vorbea fluent rusa, poloneza, franceza,
engleza și ebraica. Maurice a continuat să studieze ingineria electrică, ca mai apoi la 20 de ani să aibă
brevete pentru peste o sută de invenții electrice și mecanice, dintre care una era o carte vorbitoare.
Abilitățile sale în invenție și ingeniozitatea aveau să fie mai târziu foarte benefice pentru satele din India.
Maurice îi povestise că proiectase toate uneltele de mână folosite în mișcarea Khadi a lui Ghandi
(îmbrăcăminte tricotată manual), cum ar fi mica și faimoasa roată de mână.
Serviciile lui Maurice au fost solicitate în multe părți ale Europei. Cu toate acestea, în jurul vârstei de
25 de ani, el a avut o dorință copleșitoare de a-L vedea pe Dumnezeu, iar această dorință intensă a
contribuit la determinarea echilibrului vieții sale. El era alergic la dogmă. A studiat serios iudaismul și
chiar a devenit călugăr ortodox rus. Odată îi spuse o poveste care-i reprezenta foarte bine caracterul. AB
Pant l-a descris foarte bine: „Într-o zi, Satana l-a ispitit pe Maurice să sară de la o mare cascadă pentru a-
și dovedi credința în Iisus Hristos și biserică. Atunci, acest căutător neînfricat al adevărului a sărit imediat
de pe-o prăpastie de peste o sută de picioare! Abia a fost salvat de niște tufișuri în care i s-a încurcat
sutana.” Impetuozitatea lui Maurice avea să devină mai târziu un har salvator pentru mii de oameni.
Maurice, însă, n-a rezistat mult timp în biserică.
În jurul vârstei de 30 de ani, Maurice a descoperit Societatea Teozofică și pe fondatoarea acesteia,
Annie Besant, precum și pe steaua în ascensiune a mișcării teozofice, J. Krishnamurti. El a devenit unul
din cei mai serioși cercetători ai lui Krishnaji. Maurice a fost prieten și cu Wanda Umadevi Dynowska, o
aristocrată și-o remarcabilă căutătoare spirituală. Împreună (în 1944), ei au fondat biblioteca polono-
indiană. Umadevi a fondat şi filiala poloneză a Societății Teosofice.»
Maurice l-a prezentat pe AB Pant lui Krishnamurti. Pant descrie dialogurile lui Maurice cu Krishnaji:
„M-am minunat de strălucirea incisivă și de viziunea lui Maurice, contestând aproape fiecare punct cu
Krishnaji.” N-a fost provocarea unui arogant sau a unui pandit încrezător! Krishnaji a explicat asta prin
propria-i experiență imediată. În „duelul” dintre cei doi n- a existat nicio amintire a trecutului sau nicio
conjectură despre viitor.”
Pant a continuat povestea, spunând că Maurice a emigrat în Franța pentru a accepta un loc de muncă
la o nouă fabrică de echipamente electrice, la care avea să devină în curând director general. Citind cu
voracitate și absorbind cărți de religie, misticism și ocultism în Biblioteca Națională, el s-a întâlnit în
curând cu Vedanta (înțelepciunea non-dualistă a Indiei, dezvăluită în special în Upanişade, marea parte
metafizică a Vedelor) și s-a cufundat în Bhagavad Gîta, Upanişade și Mahabharata. L-au atras foarte mult
cărțile despre Sri Ramana Maharshi, în special „India Secretă” a lui Paul Brunton. Pentru Maurice,
aceasta a fost cea mai mare revelație, introspecţia „Cine sunt eu?”, o întrebare la care cred că și-a găsit
răspunsul în ultima sa ședere în India.
În timp ce locuia în Franța, în Maurice a apărut o mare dorință de-a vizita India. Cam în acea
perioadă, Diwan (ofițerul șef) din Mysore, Sir Mirza Ismail, a sosit pentru un tur al fabricii unde lucra
Maurice. Recunoscând rapid geniul și îndemânarea lui Maurice, Sir Mirza a remarcat: „Domnule
Frydman, mi-aș dori să veniți să ne vizitați în Mysore și să ne sfătuiți cu privire la dezvoltarea zonei.”
Diwain dorea să facă o replică a fabricii din Paris în Bangalore (sudul Indiei). Maurice i-a spus că gențile
sale erau gata pregătite.
Este demn de remarcat faptul că exact când Maurice era dornic să meargă în India, Diwan din
Mysore sosea și-l invita nu doar în India, ci și la Bangalore, loc destul de aproape de Tiruvannamalai,
pentru ca el să-și petreacă weekend-urile la ashramul lui Ramana Maharshi. Maurice a devenit în curând
6
un discipol pasionat al lui Maharshi și mai târziu a compilat o serie de conversații cu Ramana, publicate
ulterior cu titlul „Evanghelia lui Maharshi”. Maurice i-a cerut lui Ramana să-l inițieze ca călugăr hindus
(sannyasin), dar Maharshi a refuzat. Odată ce Maurice a fost hotărât, n-a mai existat nimic care să-l poată
descuraja. În timp ce locuia și lucra în Bangalore, Maurice l-a vizitat pe Swami Ramdas la ashramul
Ananda din Khanangad, Kerala. În timpul unei vizite, el a făcut jurămintele de demisie, s-a ras în cap și-a
început să poarte hainele portocalii ale călugărilor hinduși. Swami Ramdas i-a dat lui Maurice numele de
Bharatananda. Această schimbare care reflectă convingerea lăuntrică a lui Maurice i-a provocat însă unele
greutăți cu Sir Mirza, șeful său din Bangalore.
Când Sir Mirza a aflat că Maurice începuse sannyas-ul, că purta veșminte de culoarea şofranului și că
mergea să cerșească mâncare, dându-și tot salariul său săracilor, s-a înfuriat. Cred că Sir Mirza n-a înțeles
niciodată cu adevărat cum să lucreze cu Maurice. Când i s-a ordonat lui Maurice să poarte haine normale,
el și-a oferit imediat demisia, spunând: „Sunt liber să-mi trăiesc viața personală așa cum cred eu de
cuviință, atâta timp cât aceasta satisface tot ce ține de calitatea muncii mele ca inginer și manager.”
Curând ei au ajuns la un compromis, astfel că Maurice urma să poarte o ținută tradițională doar atunci
când cineva foarte important va veni la fabrică.
După ce-a înființat o fabrică și a produs aparate electrice, inclusiv transformatoare, Maurice s-a mutat
de acolo în 1938, fiindcă probabil șeful său credea că el petrece mai mult timp în ashram decât în fabrică!
Folosind transformatoarele fabricate acolo din 1936, a fost implementat în statul Mysore din India primul
program de electrificare rurală. Fabrica electrică guvernamentală din Bangalore a continuat să producă
transformatoare de distribuție și alte produse electrice pentru distribuția energiei electrice. În 1976,
compania și-a schimbat numele în Kavika (Karnataka Vidyut Kharkhana Ltd) și este încă unul dintre cei
mai mari producători de transformatoare de distribuție din statul Mysore.
AB Pant era una persoane ce-a contribuit prin întâlnirea cu el la încheierea perioadei în care Maurice
a lucrat cu Sir Mirza. Deși Maurice a petrecut mult timp în compania lui Ramana Maharshi și a lui J.
Krishnamurti, el a reușit să se-agațe de-o fidelitate strictă față de renunțarea externă timp de încă 10-12
ani.
Tatăl lui Apa Pant a fost Diwan de Aundh (Aundh era un mic stat sărac din Maharashtra). Pant a fost
primul și cel mai apropiat discipol al lui Maurice. Când Pant i-a cerut lui Mirza să-l „împrumute” pe
Maurice pentru șase luni, acesta l-a refuzat rapid. Această acțiune, bineînțeles, l-a determinat pe Maurice
să plece definitiv la Aundh. După cum ne spune Sri Pant în povestea sa, Maurice a dus mesajul inspirat al
lui Mahatma Ghandi în satele din Aundh, deoarece nici Raja, nici autocrații britanici din alte state nu erau
foarte pricepuți la democrația descentralizată. Maurice și Sri Pant au fost chemați la faimoasa colibă a lui
Mahatma, iar Ghandi l-a întâmpinat pe Bharatananda spunându-i: „Deci l-ai luat pe săracul Raja din
Aundh și l-ai lăsat pe bogătașul din Mysore în voia sorții?”. Această întâlnire a dat naştere unei strânse
colaborări dintre Mahatma și Maurice. Maurice a devenit cetățean hindus și s-a implicat profund în
activitatea lui Ghandi, dar și-n mișcarea pentru independență națională. A fost activ şi-n mișcarea
Sevagram, mişcare care-a continuat și după independența Indiei față de Marea Britanie. Maurice a jucat
un rol cheie în inventarea mai multor unelte manuale, cum ar fi echipamentele de filare folosite de
mișcarea industriilor sătești.
Sri Pant scria despre întâlnirea dintre Maurice și Mahatma Ghandi în cărțile „O clipă în timp” și „Un
Raja neobişnuit”, ambele publicate de Orient Longman.
Timp de trei ani, Maurice a trăit sub un salcâm în câmpurile din Aundh. Deși temperatura zilnică
varia între 48ºC ziua și 6ºC noaptea, el dormea doar cu pături și covoare de bambus. În această perioadă,
Maurice a fost personal responsabil de abolirea pedepsei cu moartea și de eliberarea multor prizonieri
într-o colonie penală democratică și deschisă. De fapt, el a creat orașul Swatantrapur, situat inițial pe
câmpurile din Aundh. Acesta există și astăzi.
Deși Maurice avea deja mai bine de 70, când am petrecut timpul cu el era foarte activ în diverse
organizații caritabile, majoritatea fiind inițiate și finalizate de el. Pe lângă publicarea cărților spirituale, el
a mai deschis orfelinate, centre pentru instruirea prostituatelor și o organizație care să le găsească cadouri
pentru ca ele să se poată căsători. A fost strâns asociat cu Chetana Books, o editură și librărie situată în
Bombay (Chetana a fost prima editură care-a publicat colecția de conversații cu Nisargadatta Maharaj).
Maurice a experimentat multe lucruri și a fost atras în special de leacurile naturale și dietele speciale.
Eu eram tratat cu succes de un homeopat pentru ceva ce mi-am dat seama mai târziu că de fapt era
otrăvirea cu Agentul Orange (Nota traducătorului: Agentul Orange a fost un amestec de erbicid folosit
de armata SUA în timpul războiului din Vietnam. O mare parte din ea conținea un contaminant chimic
periculos numit dioxină.), pe care-o contractasem în timpul zilelor mele ca ofițer de marină în Vietnam.
7
Maurice m-a convins să ţin un post care începea cu trei zile de banane, urmate de trei zile de portocale,
apoi trei zile numai cu apă, după care s-o iau în sens invers. Homeopatia a funcționat şi mai bine. Pe masa
lui erau mereu preparate bizare, lichide întunecate cu parfumuri neobișnuite etc. Acest lucru trebuie să fi
fost valabil ani de zile, pentru că Pant descrie fascinația lui Maurice pentru experimentele alimentare.
Ghandi avea și el această predilecție. Maurice credea cu tărie în post și-i plăcea să spună povestea
contelui italian din vremea Renașterii. Contele era un om care trăia în lux şi petreceri, iar din cauza
indulgenței sale excesive era foarte supraponderal. Ca urmare a problemei sale de greutate, contele s-a
îmbolnăvit până aproape de moarte. Cu toate acestea, prin simpla reducere la jumătate a consumului de
alimente, contele și-a restabilit cu succes sănătatea.
Când chinezii au invadat Tibetul și mii de tibetani au fugit în India, ei s-au trezit fără adăpost în țara
lui Buddha. Maurice s-a ocupat de cauza lor și fără niciun ajutor el a devenit un „program de refugiați
indieni și tibetani”. Istoria refugiaților tibetani reflectă determinarea și tenacitatea lui Maurice; aceste
calități l-au ajutat să mute munții din loc. Maurice a stat literalmente în biroul primului ministru până
când Nehru a vorbit cu el. Când, în cele din urmă, a avut acces la Nehru, Maurice a susținut cauza
tibetanilor. Nehru, împreună cu guvernul Indiei, era foarte îngrijorat de faptul că dacă ar fi acordat pământ
refugiaților tibetani, atunci China ar fi putut invada India. Acesta a fost motivul pentru care n-a existat
nicio poziție oficială cu privire la problema refugiaților. Totuși, Nehru a găsit în Maurice „ultimul său
pantof”. Maurice a refuzat să părăsească biroul primului ministru fără o scrisoare oficială care să poată fi
dusă în mai multe state periferice ale Indiei și să autorizeze folosirea unui teren de peste 3500 de picioare
ce poate fi folosit de refugiații tibetani. Maurice a plecat de la întâlnire cu scrisoarea și-a căutat un teren
adecvat pentru așezarea tibetană. Ceea ce este acum Dharmsala își datorează nașterea lui Maurice, cel
care-a avut un rol esențial în procurarea majorității terenurilor și-n finanțarea așezării satelor.
În 1976, Maurice a avut un al doilea accident. În timp ce mergea pe străzile aglomerate din Bombay,
el a fost lovit de o motocicletă. Nu și-a revenit niciodată complet după acest accident și a murit mai târziu
în apartamentul în care a locuit atâția ani, al cărui proprietar era doamna Petit. Nissargadatta Maharj a fost
alături de el la sfârșitul s[u, proclamându-l pe Maurice om liber. Maharaj l-a respectat atât de mult pe
Maurice, încât i-a adăugat fotografia sa alături de cele ale altor sfinți și guruşilor pe care Maharaj îi
venera zilnic.
https://www.innerdirections.org/maurice-frydman/

Barry Gordon este licențiat în fizică și este consultant și educator Feng Shui, precum și student
avansat al profesorului Thomas Yun Lin, unul dintre cei mai renumiți filosofi ai timpului nostru.
În timp ce servea în armata Statelor Unite, o experiență de moarte în Vietnam l-a condus spre o cale
spirituală amplă și extinsă.
Cu o vastă experiență în psihoterapia occidentală și homeopatie, el a trăit şi în ashramuri hinduse,
mănăstiri budiste, a studiat c-un maestru sufi și c-un Kahuna hawaiian.

Biografia 4

Maurice Frydman a fost inginer, un om altruist și-un apropiat al unor remarcabili învăţători spirituali
în perioada ultimei părţi a vieții sale în India. A fost un evreu polonez care s-a convertit ulterior la
hinduism.
A devenit discipol al lui Mahatma Gandhi, a trăit în ashramul acestuia și a participat activ la lupta
pentru independență a Indiei. A fost şi foarte apropiat de Nehru. A fost asociat cu marii învățători
spirituali Sri Ramana Maharshi și J. Krishnamurti și a fost un prieten de lungă durată al celebrului guru
Advaita, Nisargadatta Maharaj, care-l considera un jnani. A editat și tradus conversațiile înregistrate pe
bandă magnetică ale lui Nisargadatta Maharaj în cartea în limba engleză „Eu sunt Acela”, publicată în
1973. Nisargadatta Maharaj i-a fost alături când a murit în 1976, în India.
Potrivit lui David Godman, Nisargadatta Maharaj, ca răspuns la întrebarea „În toți anii în care-ai
predat, câți oameni au înțeles și-au experimentat cu adevărat învățăturile tale?” Nisargadatta Maharaj a
răspuns: „Unul singur, Maurice Frydman.”
Folosindu-se de abilitățile sale de inginer, el a realizat roata de tors pe care Gandhi însuși a folosit-o.
Frydman a creat mai multe tipuri noi de roți de filat pentru Gandhi, ceea ce i-a trezit interesul de-a găsi
cea mai eficientă și economică roată de filat pentru India. A participat activ la lupta pentru independență a

8
Indiei, în special ajutând la elaborarea unei noi constituții pentru statul Aundh, care a devenit
Experimentul Aundh.
Frydman a venit în India la sfârșitul anilor 1930 ca refugiat evreu din Varșovia. Capitalist de succes,
a fost director general al fabricii electrice a guvernului statului Mysore din Bangalore. În cele din urmă, a
fost cucerit de filosofia hindusă și a devenit sannyasin. Frydman a contribuit, alături de Gandhi și de Raja
de Aundh, la elaborarea Declarației din noiembrie, cea care-a transferat conducerea statului Aundh de la
Raja la rezidenți în 1938.
L-a vizitat pe Swami Ramdas în anii 1930 și se pare că el i-a spus că aceasta va fi ultima sa naștere.
Acest comentariu a fost consemnat în „Convorbiri cu Sri Ramana Maharshi” la sfârșitul anilor 1930, cu
zeci de ani înainte de întâlnirile sale cu Nisargadatta Maharaj. În diferite etape ale vieții sale a fost un
adept al lui Ramana Maharshi, Gandhi și J. Krishnamurti.
Un înalt oficial al guvernului indian i-a spus lui David Godman în anii 1960 că Frydman a fost cel
care l-a convins pe prim-ministrul indian de atunci, Nehru, să le permită lui Dalai Lama și celorlalți
tibetani exilați să rămână în India. Se pare că Frydman l-a bătut la cap luni de zile până când acesta și-a
dat în cele din urmă acordul. Niciuna dintre aceste activități n-a fost vreodată recunoscută public,
deoarece lui Frydman nu-i plăcea publicitatea de niciun fel și el a încercat întotdeauna să-și desfășoare
activitatea în mod anonim.

Vezi şi Maurice Frydman – Poveste vieţii lui

http://life-after-joining-ishayoga.blogspot.com/2014/09/maurice-frydman-his-life-story-
your.html

Biografia 5
Maurice Frydman (Maurycy Frydman sau Maurycy Frydman-Mor în limba poloneză), alias Swami
Bharatananda (născut în 1901, Varșovia, Polonia şi decedat pe 9 martie 1977, India), a fost un inginer și
om de știință care și-a petrecut ultima parte a vieții în India. A locuit la ashramul lui Mahatma Gandhi și a
participat activ la lupta pentru independență a Indiei, în special ajutând la elaborarea unei noi constituții
pentru statul Aundh, care a devenit Experimentul Aundh. A fost un evreu polonez care ulterior s-a
convertit la hinduism.
Frydman a venit în India la sfârșitul anilor 1930 ca refugiat evreu din Varșovia, ca mai apoi să fie
director general al fabricii electrice a guvernului statului Mysore din Bangalore. În cele din urmă, a fost
cucerit de filozofia hindusă și a devenit sannyasin. Frydman a contribuit, alături de Gandhi și de Raja de
Aundh, la elaborarea Declarației din noiembrie, act care-a transferat conducerea statului Aundh de la Raja
la rezidenți, în 1938-1939.
El a făcut cunoștință cu unul dintre fiii lui Raja de Aundh și a fost bine văzut chiar de către Raja.
Potrivit fiului rajahului, Apa Pant, „Frydman avea o mare influență asupra tatălui meu, iar la cea de-a
75-a aniversare a acestuia i-a spus: «Raja Saheb, de ce nu te duci să-i faci o declarație lui Mahatma
Gandhi că-i dai toată puterea poporului, deoarece acest lucru va ajuta în lupta pentru libertate?»
Fiind un simpatizant al mișcării de independență indiene, Raja a acceptat această idee. Frydman a
scris un proiect de declarație, iar Raja și fiul său, Apa Pant, au călătorit pentru a se întâlni cu Gandhi în
Wardha, unde Mahatma a redactat o nouă constituție pentru statul respectiv. Constituția, care dădea o
guvernare pe deplin responsabilă oamenilor din Aundh, a fost adoptată la 21 ianuarie 1939. Acest
„experiment Aundh” a fost un eveniment rar în India din periada de dinainte de independență, unde
conducătorii statelor princiare erau, în general, reticenți în a renunța la puterea lor. După unele ezitări
inițiale în rândul populației statului, ideea s-a dovedit a fi un succes, succes care-a durat până la fuziunea
statelor princiare în India, în 1948.
În India, Frydman a devenit un discipol al lui Mahatma Gandhi și-a locuit în ashramul acestuia, unde
a realizat o roată de tors pe care o folosea chiar Gandhi. Frydman și-a folosit abilitățile de inginer pentru a
crea mai multe tipuri noi de roți de filat pentru Gandhi, ceea ce i-a trezit interesul de-a descoperi cea mai
eficientă și economică roată de filat pentru India.
A fost un apropiat al lui Nehru și în legătură cu Sri Ramana Maharshi și J. Krishnamurti.
Prieten de multă vreme cu gurul Advaita, Nisargadatta Maharaj, care-l considera un jnani, Maurice
Frydman a murit în 1976 în India, cu Sri Nisargadatta la căpătâiul său. Frydman a editat și tradus

9
conversațiile înregistrate pe bandă de magnetofon ale lui Nisargadatta Maharaj în cartea apărută în limba
engleză „Eu sunt Acela”, publicată în 1973.
Frydman a ajutat-o pe Wanda Dynowska, o teozoafă poloneză venită în India în anii 1930, să
înființeze o bibliotecă polonezo-indiană (Biblioteka Polsko-Indyjska). Biblioteca deține o colecție de cărți
menite „s-arate India Poloniei și Polonia Indiei”, conținând traduceri din limbile indiene în poloneză și
din poloneză în engleză. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a ajutat la transferul orfanilor
polonezi din Siberia, strămutați acolo de sovietici după anexarea Poloniei de Est la Siberia în 1939-1941.
Aceștia au fost mutați din Siberia prin Iran (cu armata poloneză a generalului Władysław Anders), în
principal în India, Kenya și Noua Zeelandă. După 1959, a ajutat-o pe Wanda Dynowska cu refugiații
tibetani din India.

sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Maurice_Frydman

Biografia 6
de Apa Pant - partea 1

Biografia personală a lui Maurice Frydman nu este mai puțin excepțională.

În cele ce urmează, Sri Pant povestește despre primii ani de viață ai gurului său și despre relația lor
ulterioară. Apa B.Pant, diplomat indian pensionat și prinț de Aundh, prietenul intim și discipolul lui timp
de 40 de ani, scrie...
«Trebuie să fi câștigat într-adevăr o mare cantitate de punya (merit spiritual) în multe vieți anterioare
pentru a fi meritat să mă întâlnesc cu un ghid, prieten și filozof atât de unic ca Swami Bharatananda, alias
Maurice Frydman. Deși el și-a păstrat întotdeauna personalitatea în fundal, influența sa asupra
evenimentelor și indivizilor, operând întotdeauna simultan la diferite niveluri de conștiință, a fost
incalculabilă.
Maurice a fost instrumentul activ pentru ca eu să-ntâlnesc patru dintre cei mai mari înțelepți ai
timpurilor noastre. El m-a propulsat la Sri Ramana Maharshi la câteva luni de la sosirea mea din Anglia,
în 1937, după terminarea studiilor. Întânirea cu Sri J. Krishnamurti datorată inițiativei lui Maurice, avea
să dea naștere la o relație de peste 50 de ani. Tot Maurice a fost cel care mi-a făcut cunoștință cu
Mahatma Gandhi și de atunci am devenit un vizitator regulat la Sevagram. Și, în cele din urmă, în 1975,
cu doar câteva săptămâni înainte de-a-și părăsi trupul, ultimul său act a fost acela de-a mă duce la Sri
Nisargadatta Maharaj.
Viața lui plină de experimente și experiențe a fost legată de mesajul și activitatea acestor patru mari
suflete. Dar Maurice ne-a făcut pe toți - prietenii și devotații săi - tovarăși de drum pe calea sa,
îndemnându-ne, sfătuindu-ne, insistând adesea să fim sinceri, simpli, adevărați. El te privea constant, te
privea, se uita în tine, prin tine, cu acei ochi blânzi și pătrunzători, în tăcere, cu compasiune, și-ți
descoperea instantaneu toate ciudățeniile și problemele tale, fizice, emoționale, mentale, spirituale. Apoi
te lua necontenit la întrebări pentru greșelile tale, ca imediat să-ți ofere sfaturi corecte, directe, dar adesea
nedigerabile și chiar deranjante. Schimbări revoluționare au fost aduse în multe vieți după un moment de
contact cu Maurice Frydman.
Este exact ceea ce mi s-a întâmplat mie în acel noiembrie 1937, când m-am confruntat pe neașteptate
cu Maurice Frydman în Bangalore. Tocmai mă întorsesem de la o perioadă de studii de patru ani și
jumătate la Oxford și Londra, fiind un tânăr cu ochi foarte strălucitori, care se imagina un „comunist
revoluționar”. Voiam să lupt împotriva Raj-ului britanic și să instaurez în India comunismul, de fapt, o
nouă utopie! Eram fiul supraviețuitor și cel mai mare al tatălui meu, Raj Bhawanrao. El avea atunci 61 de
ani, iar eu 25. Tata-mi înțelegea entuziasmul, dar și impulsivitatea. A aranjat ca eu să fac un curs de trei
luni în administrație în statul Mysore, pe atunci cel mai ideal și mai bine administrat stat din cele 675 de
state princiare ale Indiei.
Tata mi-a dat şi un secretar particular care s-aibă grijă de mine, un șofer împreună cu o mașină nouă
și-un servitor. La o săptămână de la sosirea mea în Bangalore eram în plină formă și mă bucuram din plin
de această perioadă de pregătire „princiară”.
A fost stabilit un program strict de „vizite la instituții și fabrici”, urmate de „ședințe de informare și
discuții”. Una din aceste vizite a fost la Fabrica guvernamentală de echipamente electrice de la periferia
orașului Bangalore. Sri Bharatananda, adică Maurice Frydman, era directorul executiv al acesteia din
1935.

10
 Fiind „întors din străinătate” și prinț, eram obișnuit să fiu tratat cu multă deferență. Eu, de partea
mea, purtam întotdeauna cel mai bun accent de Oxford și-un zâmbet princiar condescendent, c-o politețe
asumată. Maurice, pe de altă parte, era într-o dispoziție foarte proastă. Cu un an înainte devenise
sannyasin și-ncepuse să trăiască în conformitate cu jurămintele sale. Când i s-a raportat lui Sir Mirza
Ismail că strălucitul și eficientul său inginer-director s-a ras în cap și că luase sannyasa, că mergea la
muncă în haine de culoarea șofranului şi că cerșea pentru pâinea zilnică, dându-şi tot salariul (3.000 de
rupii pe lună) celor săraci și nevoiași, Sir Mirza Ismail, Marele vizir, devenise furios. L-a chemat pe „acel
domn Frydman” pentru a-i reaminti că el angajase un inginer şi nu un sannyasin și i-a interzis să mai
poarte la serviciu acea îmbrăcăminte.
Maurice și-a oferit demisia pe loc, spunând că modul în care îmbracă şi ceea ce mânca era problema
lui personală și că el trebuie să fie liber să-și urmeze propriul model de viață atâta timp cât „toți cei
interesați de calitatea muncii mele ca inginer și manager sunt mulțumiți”. În cele din urmă s-a ajuns la un
compromis conform căruia Maurice va trebui să poarte haine europene la serviciu doar când vizita fabrica
vreo persoană importantă. Cum el a trebuit să se îmbrace în costum de dragul meu, Maurice era atunci în
cea mai neagră dispoziție!
Când am coborât din mașină, Maurice mă aștepta în pragul ușii, dar în loc să-mi întoarcă zâmbetul,
mi-a spus aspru: „Ei bine, tinere prinț, știi ceva despre electricitate sau îmi voi pierde timpul cu tine?”
Eu, bineînțeles că m-am urcat repede înapoi în mașină trântind ușa, când Maurice și-a dat seama de
gafa sa și aproape că m-a tras afară din mașină. „N-am vrut să te jignesc. Iartă-mă!”, și-a cerut el scuze,
iar eu am văzut pentru prima dată acel zâmbet cuceritor răspândit pe fața lui bronzată. În cinci minute de
la toată această dramă, vibrațiile noastre au intrat în rezonanță și s-au acordat pe aceeași frecvență timp de
40 de ani, până la moartea lui, pe 9 martie 1976, dar și mai departe, până în prezent.
Am fost profund impresionat de personalitatea sistematică, bine ordonată și foarte disciplinată a lui
Maurice încă de la bun început. Inteligența lui era copleșitoare; simplitatea lui sclipitoare; dragostea lui
spontană, autentică, copleșitoare. Nu era nimic fals, superficial sau superfluu la Maurice. Răspunsul său la
mediul înconjurător era întotdeauna ascuțit și instantaneu, mereu plin de compasiune. Nu exista niciodată
un decalaj între ceea ce vedea și simțea și acțiunea sa imediată. Dacă vedea un cerșetor în zdrențe, el îi
dădea toată mâncarea și cămașa de pe el, fără să teoretizeze vreodată ceva despre asta. Nu existau dogme,
teorii sau ipoteze, ci doar acțiune spontană, directă. Nu aparținea niciunui partid politic, religie sau „ism”.
Odată, în Bombay, în 1943, soția mea Nalini, care pe-atunci practica chirurgia (ginecologie) în satele
din statul tatălui meu, Aundh, vorbea cu el despre planul ei de lucru. Ea-i povestea despre greutățile
financiare ale săracilor din Aundh în achiziționarea chiar și a echipamentului rudimentar necesar. Maurice
a întrebat-o: „De câți bani ai nevoie imediat?”. Nalini a spus pe loc: „10000 de rupii”, care era pe atunci o
sumă mare. A doua zi dimineață intră pe ușă Maurice cu 10.000 de rupii în bancnote de 100 de rupii!
„Nalini, începe să lucrezi!”, a spus el. Acesta a fost modul în care a predat gurul meu: acțiune directă,
plină de compasiune, prin exemplu practic.

Biografia 7
de NK Srinivasan

Prefață

Maurice Frydman este unul dintre acei numeroși occidentali care-au căutat înțelepciunea spirituală a
Indiei și care-a rămas în India pentru totdeauna. Viața lui este nemaipomenită pentru devotamentul de
care-a dat dovadă, pus în slujba nevoiașilor din India, pe lângă deosebitele sale abilități de inginer
electrician și manager de fabrici moderne. În același timp modern și extrem de tehnic, el a putut simți
pulsul țării sale adoptive și a putut-o sluji.
El a căutat înțelepciunea spirituală fiind un discipol apropiat al lui Bhagwan Ramana Maharshi și mai
târziu al lui Nisargadatta Maharaj. Cărțile „Evanghelia lui Maharshi”, compilată de el (publicată de Sri
Ramanasramam) și „Eu sunt Acela – covorbiri cu Nisargadatta Maharaj”, editate și traduse de el sunt prea
bine cunoscute, fiind reperele clasice spirituale ale secolului al XX-lea.
El a fost asociat îndeaproape cu programele de dezvoltare rurală într-un stat princiar sărac, Aundh din
Maharashtra. A mers pe jos, fiind în mijlocul sătenilor a 70 de sate, ca să introducă tehnologii simple,
necesare dezvoltării zonei lor. Mulți își amintesc că el a fost directorul general al unei fabrici moderne,
Government Electric Factory din Bangalore, înființată de Maharajahul de Mysore.
11
 A introdus multe reforme judiciare și penitenciare în acel mic stat, Aundh. Mai mult decât atât, el a
fost cel care-a redactat o nouă constituție pentru acest stat cu ajutorul lui Mahatma Gandhi. Raja de
Aundh și-a transferat puterea la popor, creând astfel prima republică din cadrul Indiei britanice!
În acea perioadă a avut ocazia unică de a lucra îndeaproape cu Mahatma Gandhi la Sevagram,
Wardha. Maurice Frydman a proiectat charkha sau roata de filat manuală, instrumentul care-a devenit
simbolul luptei lui Gandhiji împotriva dominației britanice. A realizat multe dispozitive pentru industriile
sătești, folosindu-se de materiale și abilități locale, cu mult înainte ca mișcarea „Tehnologia adecvată” să
devină o abordare proeminentă pentru țările subdezvoltate.
A existat și o altă fază a activității sale după 1959. A văzut sute de refugiați din Tibet fără niciun
sprijin, fără mijloace de trai sau case. A lucrat ca o brigadă alcătuită doar de un singur om, pentru a le
procura terenuri și a construi sate de colonizare, cerșind literalmente de la Pandit Jawaharlal Nehru, prim-
ministrul de la acea vreme, împotriva atitudinii indiferente a aparatului guvernamental față de acești
refugiați.
Așa cum a vrut Providența, ultima fază a vieții sale a fost petrecută la picioarele lui Nisargadatta
Maharaj, în cămăruța lui de la mansardă din Mumbai, pentru a aduna înțelepciunea din discursurile sale și
pentru a edita cartea „Eu sunt Acela”. Cartea a avut un succes instantaneu și-a adus mulți străini în
mansarda lui Maharaj.
Maurice Frydman, pătruns de cunoașterea Vedanta, devenise anterior călugăr hindus, inițiat de
Swami Ramdas din Ananadashram, Kanhangad. Spre sfârșitul vieții sale, el a avut o viziune beatifică și
și-a dat ultima suflare în prezența lui Nisargadatta Maharaj.
Am aflat prima dată despre Maurice Frydman din cărțile lui Ramana. Am fost atras de viața sa cu
multiple fațete și devotament profund pentru căutarea spirituală. Din câte știu, nu există o biografie
completă a acestui sfânt înțelept. Fiind simplu și modest, Frydman n-a lăsat prea multe documente sau
fotografii. A trebuit să adun informații din numeroase surse, ajutat de internet. Sper că această lungă
narațiune va servi ca o prezentare a acestui înțelept care-a făcut din India casa sa. Am furnizat materialul
de bază necesar despre vremurile și mediul în care-a trăit, pentru a ajuta cititorul modern.
(Pleasanton, California, 6 iunie 2012)

Capitolul 1 – Viața timpurie

Maurice Frydman s-a născut în 1894 în ghetoul evreiesc din Krakaw, în sudul Poloniei, pe atunci
parte a Rusiei țariste. Din relatările oferite de el cu reticență și arareori, în timpul lungii și strânsei noastre
colaborări, se pare că familia lui fusese foarte săracă. Fiind de origine evreiască, familia sa a trăit într-o
colonie săracă din ghetou. La acea vreme, Polonia făcea parte din Rusia țaristă. Comunitatea evreiască
avea însă foarte puține privilegii din partea statului, astfel că mai puțin de 10% dintre băieții evrei
primeau educație publică.
Tatăl său, un evreu devotat, lucra la sinagogă. Mama lui cosea, spăla rufe, gătea și-și creștea copiii
cum putea, deși nu prea avea bani pentru asta. Maurice n-a gustat pâine albă până la vârsta de 13. Prima
lui periuță de dinți a avut-o la 15 ani!
Cu toate acestea, Maurice era un geniu înnăscut. Citea și scria în alfabetul chirilic, roman și ebraic și
vorbea fluent rusa, poloneza, franceza, engleza și ebraica înainte să împlinească 10 ani. Mai târziu a
vorbit 14 limbi, inclusiv câteva dialecte indiene ca marathi, tamil și kannada. Tatăl său dorea ca Maurice,
fiul său cel mare, să devină rabin și să ducă o viață sigură, sfântă și utilă în slujba „poporului ales” care
suferea sub călcâiul autorității țariste, ajutându-l astfel să supraviețuiască persecuției generate de
intoleranța rasială predominantă, dar el n-a vrut să devină rabin. Capacitățile lui Maurice au fost
recunoscute de timpuriu de profesorii săi, care i-au permis astfel să realizeze performanța mult prea rară a
unui evreu care să intre în școala rusă țaristă din zona sa.
S-a dovedit a fi excepțional de strălucitor și, după ce-a obținut primul loc între 500 de băieți la
examenele finale de la liceu, el a participat la examenul central de burse și a obținut 95%, fiind primul din
provincia Polonia. Pentru acest lucru a primit o bursă de stat și a optat pentru ceea ce era atunci cea mai
puternică dorință a sa, un curs de inginerie electrică. Înainte de împlinirea vârstei de 20 de ani, avea deja
cam 100 de brevete pentru invențiile sale electrice și mecanice, printre care și o „carte vorbitoare”.
La scurtă vreme el a fost preluat de unele laboratoare și apoi institute de cercetare, iar până în 1925
călătorise deja în mare parte din Europa și lucrase în unități industriale germane, olandeze și daneze.
Totuși, la vârsta de 25 de ani, ceea ce avea să fie dorința sa de-o viață a ieșit cu disperare la suprafață.
Voia să-l „vadă pe Dumnezeu”. Timp de câțiva ani a studiat serios Talmudul și alte cărți religioase
12
evreiești. Cu toate acestea, iudaismul n-a satisfăcut pentru mult timp mintea incisivă, logică, curajoasă și
non-dogmatică a lui Maurice.
S-a convertit la Biserica Ortodoxă Rusă, devenind călugăr, alăturându-se unei mănăstiri singuratice
din Polonia. Din păcate, nu sunt disponibile prea multe informații despre această fază a vieții sale. Dogma
religioasă și ritualurile religiilor organizate însă nu l-au interesat niciodată.
Când a venit la Paris pentru a lucra, el a descoperit Vedanta prin intermediul cărților din Biblioteca
Națională. A răsfoit Gîta, Upanișadele și Mahabharata. A găsit calea vedantică cea mai potrivită pentru a-
și potoli setea spirituală, departe de preceptele dogmatice. S-a hotărât să meargă în India și să caute acolo
înțelepciune spirituală.

Capitolul 2 – Chemarea Indiei

La fel ca mulți căutători vestici din generația sa, Maurice a făcut cunoștință cu înțelepciunea
ezoterică a Orientului prin intermediul Societății Teozofice. I-a întâlnit pe Annie Besant și pe protejatul
ei, Jiddu Krishnamurti, în Alpii elvețieni. (JK era încă considerat Mesia ales sub stindardul Societății
Teozofice). A devenit un prieten apropiat al lui JK timp de aproape 40 de ani. Cu toate acestea, Maurice a
fost întotdeauna un interogator serios al gândurilor lui JK și ei au avut mai multe „dueluri” verbale și în
anii următori. Maurice a organizat întâlniri pentru JK la Paris, dar și i-a tradus unele lucrările în franceză.
Ca mulți din generația sa, Maurice a aflat despre venerabilul înțelept Bhagwan Ramana Maharshi
prin intermediul cărții lui Paul Brunton „În căutarea Indiei Secrete”. Maurice ardea acum de dorința de a-l
întâlni pe înțelept la Arunachala sau Tiruvannamalai, Tamil Nadu, și de-a urma calea jnana, dar era încă
legat de munca sa din Paris.
Ca o intervenție divină, avea să aibă loc următoarea întâmplare.
Sir Mirza Ismail, Diwan sau prim-ministru al statului Mysore (unul din statele princiare din cadrul
Indiei britanice) era un om cu idei progresiste. Pentru a îmbunătăți baza industrială a statului său, Ismail a
făcut un turneu în țările europene ca să găsească ingineri. Una dintre fabricile vizitate a fost cea de
electricitate al cărui director era Maurice. După o scurtă discuție cu el, Ismail a fost impresionat de
talentul tehnic și de capacitatea sa managerială, încât i-a adresat imediat o invitație; l-a întrebat pe
Maurice dacă putea să-și ia liber șase luni ca să viziteze India în vederea înființării unei fabrici similare în
Mysore sau cel puțin pentru a consilia guvernul cu privire la dezvoltarea industrială a zonei. Pentru
Maurice a fost o ofertă binevenită. A profitat de ocazie și i-a spus că valizele-i erau deja pregătite pentru a
pleca în India.
După ce-a ajuns în Bangalore, Maurice s-a ocupat de înființarea fabricii electrice guvernamentale din
Bangalore. Această fabrică urma să producă transformatoare electrice, comutatoare și izolatori (primele
transformatoare electrice din India au fost produse în această fabrică în 1936). Mirza Ismail i-a oferit un
salariu de 3000 de rupii, o sumă fabuloasă în acea vreme, mașină și casă.
Agenda lăuntrică a lui Maurice avea ca punct important întâlnirea sa cu Ramana Maharshi la
Tiruvannamalai (Arunachala), la o distanță de numai 250 de kilometri de Bangalore. Prima vizită a avut
loc în 1935. Maurice a călătorit la sfârșitul săptămânii la ashramul lui Bhagwan Ramana și a devenit un
discipol înfocat al lui Maharshi.
Mai târziu, a rămas în ashram timp de trei ani. A învățat direct de la maestru principiile Vedanta și
calea învățată de Ramana, „atmavichara” sau introspecția. Cufundat în Vedanta și cu o minte foarte
ascuțită, Maurice evolua spre un jnani matur, sub privirea lui Ramana Maharshi. Mai târziu el avea să
compileze învățăturile lui Ramana și să scrie o mică carte în engleză, „Evanghelia lui Maharshi”, carte
care-i și astăzi populară (publicată de Sri Ramanasramam). Multe din întrebările adresate lui Ramana și
compilate în Evanghelie au fost cele ale lui Maurice. Fidel smereniei sale, Maurice a scris această carte în
mod anonim, fără s-apară în tipar numele său. Ramana le-a spus devotaților săi: „Maurice Frydman
aparține doar acestui pământ, Indiei! Cumva, el s-a născut în străinătate, dar a venit din nou aici!”
Spiritul renunțării a ars în inima lui Maurice. În curând el avea să renunțe la tot. A vrut să facă
jurământul sannyas, jurământul de călugărie conform tradițiilor hinduse. L-a abordat pe Ramana cu
rugămintea de a-l iniția în sannyas, însă Ramana l-a refuzat. Ramana i-a spus că nu i-a oferit nici diksha
sau inițierea în sannyas și nici roba gerua (roba de bumbac de culoare șofranului, colorată cu vopsele
naturale, purtată în mod oficial de călugării hinduși din acele vremuri). Tradițiile lui Ramana erau diferite.
Ramana n-a fost un sannyasin din categoria tradițională. El n-a fost inițiat în mod oficial de vreun alt
swami sau prelat al vreunei mathas [mănăstiri], cum ar fi Shankara mutt sau peetam. Ramana a fost
„atiashrami”. Acest lucru necesită o mică explicație.
13
 În tradiția hindusă, se urmează secvențial cele patru etape sau „ashrame” ale vieții: mai întâi
brahmacharya (viață de student cu celibat strict, slujind învățătorul sau gurul), apoi „grihastha” (viață de
familie, câștigând avere, făcând copii, slujind părinții, persoanele nevoiașe și sprijinind călugării).
Următoarea este „vanaprastha” (literalmente «intrarea în pădure», pentru a duce o viață contemplativă
departe de familie și prieteni ca un pustnic, în timp ce-i învață pe cei tineri) și, în cele din urmă, „sannyas”
sau renunțarea la tot și rătăcirea ca un călugăr. Conform acestei tradiții, fiecare ar trebui să treacă prin
aceste patru etape pentru ca mintea sa să se maturizeze treptat după ce-a experimentat încercările și
necazurile vieții, bucuriile și tristețile, îndeplinind în același timp îndatoririle vieții lumești. Doar câțiva
oameni rari au putut sări peste una sau două din ashrame și au intrat în sannyas, ca de pildă Gautama-
Buddha și Adi Shankara.
Înțelepții precum Ramana sunt considerați a fi „deasupra tuturor acestor ashrame”, deci „atiashrami”,
ceea ce înseamnă că ei nu se încadrează în categoria normală a persoanelor și că ei au depășit cele patru
stadii. De exemplu, de la sannyasinii normali care aparțin unuia din ordinele monahale se așteaptă să
urmeze ritualurile și respectarea strictă a acelui ordin, dar nu și unul ca Ramana, care poate rătăci după
plac și se poate asocia cu oameni din toate castele, sectele și religiile. Acest factor nu-i înțeles în mod
obișnuit de mulți din India și din Occident.
De exemplu, Ramana obișnuia să mănânce hrana oferită de diverse persoane în Arunachala - un
sadhu strict sau prelat al unui mutt nici măcar nu s-ar fi atins de o astfel de mâncare. Așadar, Ramana era
refractar la ceremoniile sannyas/diksha, dar și la purtarea unei robe de culoarea șofranului. El obișnuia să
inițieze discipolii doar prin privire și atingere.

Ramana Maharshi

Maurice se aflase atunci în încurcătură. El se împotrivea dogmelor și ritualurilor religiilor organizate.

Vorbea clar împotriva lor. Cu toate acestea, se hotărâse să urmeze stilul de viață al unui călugăr hindus,
iar Ramana n-a vrut s-accepte acest lucru.

Maurice și Swami Ramdas

Maurice era dornic să intre în sannyas și deși era un jnani convins, a aprofundat curând calea bhakti
sau calea devoțională. La urma urmei, el avusese o expunere inițială la credința evreiască și la Biserica
Ortodoxă Rusă și era familiarizat cu practicile religioase formale. Nu era împotriva lor.
Swami Ramdas, numit cu afecțiune „Papa” Ramdas, era un devotat al Domnului Rama și totodată un
sfânt și-un jnani care-și realizase Sinele, dar care predica tot timpul modalități devoționale de incantare a
numelui Ram și cântarea de imnuri sau bhajane cu tobe și cinele. Și-a început cariera ca inginer textilist în
Mumbai; la scurtă vreme, el a renunțat la viața de familie, lăsându-și în urmă soția și o fiică, rătăcind prin
țară în căutarea înțelepciunii spirituale. L-a întâlnit pe Ramana și a avut meditații pe dealul sfânt
Arunachala. După tapas intense și realizarea Sinelui, el s-a întors în locul său natal de lângă Mangalore
unde și-a construit un ashram la Kasargod, ca mai târziu să-l mute la Kanhangad. Acest ashram,
„Anandashram” (adică „Locuința Fericirii”) este un loc cu o atmosferă senină, care răsună de dulcele
nume al Domnului Rama, cântat pe tot parcursul zilei. (Kanhangad se află la circa 100 km de Mangalore,
în statul Kerala).
Swami Ramdas, un sfânt blând care-a dat inițierea mai multor sadhaka sau aspiranți, a fost gurul
multor sfinți binecunoscuți din India, inclusiv pentru Yogi Ram Surat Kumar din Tiruvannamalai,
(cunoscut și ca swami „visiri” sau swami evantai, fiindcă el ținea tot timpul în mână un mare evantai).
Trebuie remarcat faptul că Maurice încă se agăța de jnana, dar carisma lui Papa Ramdas l-a atras.
(Anandashram a fost întreținut cu pricepere de Maica Krishnabai, principala discipolă a lui Ramdas, cea
care-a construit ashramul pe calea devoțională, punând accent pe iubirea universală și pe serviciul social).

Swami Ramdas

Maurice a ajuns la Anandashram. După câteva luni de ședere acolo, el a dorit să facă jurământul
sannyas. Papa Ramdas a putut discerne imediat vairagya profundă sau spiritul de renunțare al lui Maurice.
I-a dat sannyas-ul și i-a oferit roba cu titlul monahal „Swami Bharatananda”, nume pe care Maurice îl va
folosi în scrierile ulterioare. Swami Ramdas a spus profetic că aceasta era ultima viață pentru Maurice,

14
asta însemnând că el nu va avea parte de o renaștere sau că va fi un suflet eliberat după această vizită
pământească.
Acum Maurice era transformat fizic, cu capul ras, cu roba de șofran pe umeri, cerând de pomană
având în mână un castron de cerșit, făcut din dovleac uscat, pe care-l cumpărase. De asemenea, el își
dădea o mare parte din salariu nevoiașilor.
A continuat să fie directorul general al Govt Electric Factory din Bangalore, fiind îmbrăcat ca un
călugăr. Sir Mirza Ismail, Diwan al statului Mysore, devenise iritat și furios. El i-a spus: „Frydman, eu am
angajat un inginer, nu un sannyasin!”. Îmbrăcămintea și manierele sale n-au fost acceptate pentru postura
sa oficială. Maurice i-a răspuns rapid că îmbrăcămintea, felul său de-a mănca etc. sunt chestiuni personale
și că Ismail ar trebui să se gândească doar la munca pe care o face el la fabrică. Controversa dintre cei doi
a explodat într-o criză, dar Ismail nu voia să piardă un mare inginer și manager care ridicase deja statul
Mysore în industria electrică, drept care-a cedat. S-a găsit o soluție de compromis: Maurice va purta
ținuta britanică formală (costum, cravată, cizme și pălărie) numai când va primi vizitatori importanți la
fabrica sa.
Destul de curând, un vizitator important, un tânăr prinț, a intrat în fabrica lui Maurice. Maurice l-a
primit în ținuta sa oficială, cu costum. Acest lucru avea să-i schimbe din nou cursul vieții sale.

Capitolul 3 – Karma yoghinul

Aundh era un stat princiar „de mărimea unei ștampile poștale”, aflat sub suzeranitatea Coroanei
Britanice. La acea vreme, în cadrul Raj-ului britanic existau 671 de astfel de state princiare, mari și mici.
Conducătorii acestor state, numiți Rajahi, Maharajahi, Nawabahi etc., în funcție de mărimea moșiilor lor,
aveau o libertate considerabilă de a-și guverna regatul așa cum doreau ei. Raja Bhawan Rao Pant, Raja de
Aundh, a fost un conducător luminat care-a încercat să păstreze patrimoniul cultural și spiritual al micului
său regat. (Statele princiare au fost lipite de India sau Pakistan, după independență, între anii 1947 și
1949). Acest stat princiar avea doar 1300 de km pătrați, adică cam un pătrat cu latura de 35 km. Mai mult,
era un stat sărac, avusese deja o epidemie de ciumă în 1911 și populația suferea de foamete în mod
frecvent. El era format din aproape 70 de sate mici și sărace.
Raja Bhawan Rao (Balasaheb, intitulat „Pant Prathiniti”) l-a trimis pe fiul său cel mare, Apa Pant, la
studii în Anglia. Apa a studiat la Oxford și la Londra și s-a întors după 4 ani, urmând să intre mai târziu în
avocatură.
Raja l-a trimis în statul Mysore pentru „pregătire” în domeniul administrației generale, fiindcă
Mysore era considerat un stat model cu o administrație excelentă. Ca parte a formării sale, Apa a fost
rugat să viziteze mai multe fabrici din statul Mysore. Pe lista respectivă era inclusă și fabrica de
electricitate a lui Maurice.
Tânărul prinț Apa Pant sosi la sediul fabricii, Maurice fiind pregătit să-l primească în ținută britanică.
Totuși, Maurice făcu o remarcă nepoliticoasă. El a întrebat: „Tinere Prinț, știi ceva despre electricitate?
Că altfel mi-aș pierde timpul cu tine!” Această remarcă tăioasă l-a îndepărtat pe Apa care s-a întors la
mașină. Dându-și seama de gafa făcută, Maurice s-a dus după el, l-a luat din mașină și și-a cerut scuze.
Apoi l-a dus în interiorul fabricii și i-a arătat împrejurimile. În câteva clipe, Maurice l-a captivat atât de
mult pe Apa încât la sfârșitul vizitei ei au devenit prieteni foarte apropiați și așa au rămas pentru tot restul
vieții lor.
Apa Pant a vrut ca Maurice să viziteze Aundh și să-și petreacă acolo trei luni ca să îmbunătățească
situația din sate. I-a cerut lui Sir Mirza Ismail să-i împrumute serviciile sale, dar acesta i-a spus că doar
tatăl său este cel care-ar trebui să-i scrie pentru o astfel de cerere. Raja de Aundh a trimis o scrisoare
redactată de Apa, însă Mirza a refuzat cu blândețe, spunându-i că-l poate trimite pe Maurice doar ceva
mai târziu.
După un timp, Apa Pant îl vede pe Maurice intrând în palatul său din Aundh, purtând în spate un sac
cu robe de culoarea șofranului! Maurice i-a spus că el nu era sclavul domnului Mirza și că alesese să
rămână la Aundh ca să lucreze pentru oamenii săraci. Apa i-a mărturisit că regatul său nu-l putea plăti
decât foarte puțin și că cel mai bine plătit funcționar de stat, Diwan, primea un salariu lunar de doar 75 de
rupii. Se pare că Maurice hotărâse să renunțe la salariul său mare de 3000 de rupii de la Mysore și alesese
sărăcia ca un adevărat călugăr. Astfel, viața sa de Karma yoghin a început în Aundh.
Diversele activități și reforme sociale și politice pe care Maurice le-a inițiat în acel mic stat sunt cu
adevărat remarcabile. El și-a înființat biroul sub un salcâm. Stătea acolo în frigul pătrunzător, acoperit cu

15
pături. Mergea pe jos în aproape toate cele 70 de sate pentru a iniția proiecte rurale. Aceasta a fost
„tapas”-ul sau penitența sa.
A făcut un experiment social interesant în acea perioadă. A eliberat deținuții din închisoarea Aundh și
i-a pus să lucreze la proiecte sătești, ca de pildă săparea de fântâni și construirea de școli. Una din primele
realizări a fost săparea în solul nisipos a unei fântâni mari și mărirea unui izvor de apă dulce .
În 1939, Maurice a înființat o „închisoare liberă” sau o închisoare deschisă, înființând un „Oraș al
celor liberi” numit „Swatantrapur”. În acest sat, prizonierii puteau sta cu familiile lor și lucra la ferme.
Acest experiment i-a inspirat pe scriitorul Madgulkar și pe regizorul de film V Shantaram să realizeze
celebrul film hindi „Do Aanken Barah Hath”, adică „2 ochi și 12 mâini”, film care-a primit premiul
Globul de Aur. Swatantrapur funcționează încă ca o închisoare deschisă și a devenit o atracție turistică.
Maurice l-a convins pe Raja Saheb să abolească pedeapsa capitală în stat. După un timp, Maurice a
elaborat o nouă constituție pentru stat, prin care puterea politică putea fi transferată de la Raja la popor,
formând astfel primul stat din cadrul Uniunii Indiene care-a trecut la republică. Mai multe detalii despre
acest lucru vor fi prezentate în capitolul următor.
Munca oamenilor din sat s-a diversificat, trecându-se astfel la îmbunătățirea industriei zahărului și a
producției textile, folosindu-se abilitățile inventive ale lui Maurice. Populația locală aproape că l-a venerat
pe Maurice ca pe-un sfânt ce venise să-i înalțe cu „Karuna” sau compasiune.

Wanda Dynowska

Maurice n-a uitat de Polonia sa natală, care era încă în stare latentă din cauza conceptelor religioase
dogmatice. El a ajutat la traducerea operelor sale vedantice preferate și a publicat cărți pentru Polonia. În
acele vremuri nu exista o liberă circulație a informațiilor. Germania nazistă ocupase deja Polonia. Astfel,
Maurice a făcut echipă cu prietena sa Wanda Dynowska, care se afla deja în India.
Wanda Dynowska și-a luat numele de Uma Devi. Era o doamnă bogată din Polonia, secretara
Societății Teozofice din Polonia. Venise în India în 1935 și-i vizitase pe Ramana și Mahatma Gandhi.
Era, desigur, în contact permanent cu J. Krishnamurti, care părăsise Societatea Teozofică și era învățător
independent. Ea ar fi ajutat la traducerea lucrărilor vedantice, aproape 50 de cărți și trimiterea lor în
Polonia cu o organizație numită „Biblioteca Indo-Poloneză”, fondată la Chennai în 1944. Această
instituție avea responsabilitatea editorială pentru toate traducerile. Cărțile au fost introduse clandestin în
Polonia din cauza regimului comunist de acolo de după cel de-al Doilea Război Mondial. Uma Devi a
colaborat cu Maurice pentru reabilitarea refugiaților tibetani, după cum vom vedea mai târziu. (Ea a
devenit cetățean hindus și indian și a murit în Mysore în 1971).

Capitolul 4 – Cu Mahatma

Mahatma Gandhi organiza programele rurale de la Sewagram [Service-village] de lângă ashramul

Wardha. Se adăpostea într-o colibă acoperită cu lamele de bambus și acoperiș de paie. Charkha sau roata
de filat manuală va deveni instrumentul și simbolul renașterii și independenței Indiei față nu numai de
dominația britanică, ci și față de industria textilă britanică. În 1923, Gandhi a anunțat un concurs de 1 lakh
de rupii (100.000 de rupii) - o sumă mare ca premiu - pentru cea mai bună charkha, deci o soluție ușoară
și cu costuri reduse. Maurice avea să conceapă mai multe charkhas pentru Gandhiji. Printre multele,
Maurice Frydman i-a oferit o charkha numită „Dhanush Takli”.
Charkha lui Maurice urma să folosească următoarele materiale: benzi de lemn sau bambus de 1 inch
lățime și 2 picioare lungime, o bandă de cauciuc făcută din camere uzate de bicicletă, un fus de la umbrelă
sau bicicletă (7 inch lungime) și o bucată de lemn de 2 picioare lungime. Gandhiji a considerat invenția
lui Maurice ca fiind mult prea eficientă și a remarcat că-n timp ce el încerca să crească numărul locurilor
de muncă, Maurice le micșora datorită eficienței sporite! (Nota traducătorului: 1 inch=2,54cm, 1 picior
(foot)= 0,3048m).
Cel care l-a dus pe Maurice la Mahatma Gandhi a fost Apa Pant, prințul din Aundh. După ce-a intrat
în colibă, Gandhi i-a salutat și după ce i s-a spus că Maurice plecase din Mysore, a glumit: „Așadar, l-ai
prins pe săracul Raja de Aundh, lăsându-l pe bogatul Raja de Mysore în urma destinului său!”. În sinea
sa, Mahatma a fost fericit că Maurice îi va servi pe oamenii de la țară din Aundh și va dezvolta tehnologii
pentru ei.

16
 Legătura sa cu Gandhiji a continuat timp de mai mulți ani, aproape până la sfârșitul vieții lui
Mahatma, în 1948. Maurice a realizat multe dispozitive care-au fost introduse prin Sewagram. Din păcate,
detaliile nu sunt disponibile. În timpul șederii sale la ashramul lui Gandhi, Maurice a învățat și multe
despre leacurile din natură și medicamentele native, pe bază de plante.
Asocierea lui Maurice cu Gandhi în lupta pentru libertate a adus mulți occidentali în conflict cu el, fie
direct, fie indirect, însă Maurice, cu toate acestea, n-a luat parte direct la mișcarea de necooperare sau la
alte acțiuni politice ale lui Gandhi. El s-a concentrat pe ajutorarea săracilor din mediul rural, în
conformitate cu linia de gândire a lui Gandhiji. În timp ce se afla în Aundh, Maurice a scris două cărți
care-au fost publicate în 1944: „Gandhiji - Viața și opera sa”, editura Karnataka Pub House, Mumbai și
„Federația mondială și Congresul Național Indian”, Aundh Publishing Trust.

„Experimentul Aundh”

O „revoluție” majoră pe care Maurice avea s-o inaugureze a fost transferul de putere de la Raja de
Aundh la populația acelui stat. Pentru această inițiativă a lui Maurice au fost responsabile conceptele de
tutelă ale lui Mahatma Gandhi. Maurice s-a gândit la aceste concepte de a-i face pe oameni să se
autoguverneze la nivelul satului din Aundh.
Apa Pant povestea mai târziu: „Frydman a avut o mare influență asupra tatălui meu. La cea de-a 75-a
aniversare a sa, Maurice a spus: «Raja Saheb, de ce nu te duci să-i faci o declarație lui Mahatma Gandhi
prin care spui că le dai toată puterea oamenilor, pentru că asta va ajuta la lupta pentru libertate?»”. Raja a
aprobat cu ușurință ideea de autoguvernare de către popor. Maurice a redactat imediat proiectul de
declarație și o nouă constituție. Raja și Apa Pant au călătorit la ashramul Wardha pentru a-l întâlni pe
Mahatma. Gandhiji și-a dat semnul de aprobare și a dictat proiectul final într-o singură ședință. Acesta a
fost numit „Constituția Swaraj din Aundh, 1939”. Apoi documentul a fost trimis la adunarea de stat
pentru ratificare, fapt ce-a avut loc la 21 ianuarie 1939.
Raja de Aundh a fost declarat „primul servitor și purtător al conștiinței poporului din Aundh”. Astfel,
„Experimentul Aundh” a început să funcționeze.
Rețineți că statele princiare erau state autonome, fiecare dintre ele încheind un tratat cu Coroana
britanică. Astfel, acestea erau libere să facă astfel de modificări în constituția propriului stat. Era evident
că o astfel de mișcare ar fi fost zădărnicită de guvernul britanic. Guvernatorul britanic l-a mustrat pe Raja,
temându-se că vor începe în multe state princiare revolte în masă pentru acțiuni similare. Multe sprâncene
au fost ridicate, în special în alte state princiare. Acest lucru a provocat valuri de șoc în sălile puterii din
Delhi, la Whitehall, în Anglia, dar și în curțile altor state feudale, cum ar fi Travancore, al cărui Diwan
era Sir C P Ramaswamy Iyer, un om care va încerca să mențină un regim princiar chiar și după
independență. Partidul Congresului a sprijinit o astfel de mișcare care avea deja binecuvântarea lui
Gandhiji și, din fericire, Adunarea legislativă din Bombay a ratificat noua constituție de la Aundh!
Se pare că Maurice Frydman își făcuse treaba și că a supravegheat evoluția situației. După declarație,
statul Aundh a fost reorganizat de la nivelul satului. Panchayat-urile din fiecare sat aveau 15 reprezentanți
aleși, votați la putere de toți adulții cu drept de vot. Aundh avea patru taluks - Aundh,Kundal, Gundal și
Atpadi, unde exista închisoarea deschisă. Fiecare consiliu de taluk își alegea un președinte și doi
reprezentanți la o adunare centrală prezidată de Raja.
Panchayat-urile aveau responsabilitatea deplină pentru educație, sănătate, sistem judiciar, irigații,
salubritate, drumuri și clădiri publice. Între 1939 și 1945 au fost construite 27 de școli primare noi, 14
școli medii și 3 licee. Clasele de educație a adulților s-au dublat. Mai mulți lideri naționali au ajutat la
punerea în aplicare a experimentului Aundh. Achyut Patwardhan, care a organizat mișcarea Quit-India în
1945, a operat din satele Aundh. S-a ascuns într-unul din satele de acolo. Apa Pant a organizat întâlniri
secrete cu el.
Experimentul Aundh declanșat de Maurice Frydman și executat de Bhawan Rao [Bala Saheb] și de
fiul său Apa Pant a fost urmărit cu entuziasm de toți indienii. Experimentul a continuat până în 1947,
când statul Aundh a fost anexat la Uniunea Indiană.
Apa Pant a devenit ulterior diplomat în diferite locuri în perioada în care Pandit Jawaharlal Nehru era
prim-ministru, în Africa de Est, Indonezia, Norvegia, UAR și Londra. Din 1951 până în 1956, el a devenit
ofițerul politic al statului independent Sikkim, atunci când ar fi apărut probleme cu Tibetul. Povestea
relației sale cu Maurice Frydman este continuată în capitolul următor.

17
Capitolul 5 – Cu refugiații tibetani

Mahatma Gandhi a fost împușcat de Nathuram Vinak Godse în timpul unei întâlniri de rugăciune de
seară în Delhi, în 1948. După aceea, Maurice a părăsit Aundh și avea să petreacă ceva timp în Chennai și
Varanasi. În următorii câțiva ani, el a condus și coordonat diverse activități pentru Fundația Jiddu
Krishnamurti. Împreună cu S. Balasundaram, a înființat școala Rishi Valley la Madanepalli, Chittor, AP,
lângă Bangalore. A fost, de asemenea, secretar al Fundației JK, care-a avut activități extinse la Centrul
Rajghat din Varanasi [Benaras]. S-a întâlnit de multe ori cu JK și se pare că s-au „duelat” intelectual pe
tema filozofiei sale și a Vedantei. Maurice era deja un jnani maturizat și el putea pătrunde în profunzimea
filosofiei și practicilor hinduse. Este discutabil dacă Maurice a învățat ceva de la JK, cu excepția unei
stimulări intelectuale.
Undeva prin 1944, Maurice a organizat Biblioteca Indo-Poloneză, o editură fondată de prietena sa
poloneză Wanda Dynowski, cu numele ei indian Uma Devi. Uma era deja adâncită în filozofia hindusă și
devenise cetățean indian. Ea era dornică să facă ca Polonia și India să se cunoască reciproc. A scris o
carte de povești poloneze, o carte de poezii și a tradus în poloneză și editat multe lucrări vedantice cu
ajutorul lui Maurice: Gîta, Upanișadele și epopeile Ramayana și Mahabharata (după cum s-a menționat
deja în capitolul anterior.) Informațiile sunt puține în ceea ce privește implicarea reală a lui Maurice în
aceste eforturi, deși cei doi au lucrat împreună în Chennai și Mysore timp de câțiva ani.

Refugiații din Tibet

În jurul anului 1959, în Sikkim și Bhutan au fost create tensiuni din cauza incursiunii chineze în
Tibet. Mii de refugiați tibetani au intrat la acea vreme în aceste locuri, după o călătorie dificilă prin
Himalaya. Ei au fost lipsiți de hrană și adăpost. Guvernul indian a avut o abordare prudentă față de
această problemă a refugiaților, pentru a nu jigni guvernul chinez, care, în aparență, era în relații de
prietenie cu India. Nehru, prim-ministrul de atunci, promova prietenia cu sloganuri precum „Hindi-Chini
Bhai Bhai Bhai”. Guvernul dorea s-abordeze această problemă cu autoritățile chineze cu blândețe. China
făcea schimbări religioase și culturale în Tibetul ocupat.
Cel care-ar fi trebuit să intre în scenă pentru a cristaliza problema refugiaților din Sikkim a fost Apa
Pant, care fusese detașat acolo ca ofițer politic de guvernul Nehru. Apa l-a invitat pe Maurice, prietenul
său de multă vreme, să stea câteva luni în Sikkim ca oaspete al său. Maurice, cu abordarea lui
caracteristică, a vrut să reabiliteze refugiații tibetani în diferite sate la altitudini de peste 3500 de picioare,
fiindcă astfel le-ar fi oferit un climat potrivit. Într-adevăr, a fost o sarcină herculeană ca să le găsească
sate pentru circa 80000 de refugiați. Niciun stat nu i-ar fi putut primi pe toți! Maurice a elaborat un plan
pentru a-i stabili în diferite state cu ajutorul guvernului central.
S-a întâlnit cu primul ministru Pandit Jawaharlal Nehru, un prieten apropiat al lui Apa Pant. El i-a
cerut lui Nehru să scrie diferitelor state pentru a pune la dispoziție sate de colonizare pentru acești
refugiați, iar el însuși se va ocupa de bunăstarea lor. Nehru n-a vrut să ia o decizie rapidă, dar Maurice a
fost aproape de neclintit; s-a întâlnit cu el de mai multe ori și l-a așteptat pe Nehru timp de mai multe ore,
ca în cele din urmă să obțină o scrisoare oficială semnată de el și adresată guvernelor diferitelor state. Cu
această scrisoare, Maurice a călătorit în mai multe state pentru a organiza satele de refugiați tibetani, de la
Delhi la Karnataka. De fapt, în Karnataka, unde era o figură cunoscută de oficialitățile locale și foarte
respectată, el a reușit să obțină trei sate. Astea-s comunități tibetane înfloritoare chiar și-n prezent. Ni se
spune, de asemenea, și că Maurice a fost cel care l-a determinat pe Nehru să-i ofere azil celui de-al 14-lea
Dalai Lama atunci când a intrat în Sikkim din Tibet. Eu însă nu sunt în măsură să confirm acest lucru.
Uma Devi a venit și ea în Sikkim, alăturându-se lui Maurice pentru a organiza cu mult zel tabere de
ajutorare a refugiaților și facilități educaționale pentru copii. Contribuția ei a egalat și-a completat
eforturile lui Maurice. Administrația Centrală a Școlilor Tibetane a fost înființată în 1961 de guvern
pentru a păstra limba și cultura tibetană. Uma Devi a lucrat în Dharamshala, unde s-a stabilit cel de-al 14-
lea Dalai Lama, care-a venit în India de mic copil și a înființat guvernul din exil. Dalai Lama avea să
spună mai târziu că ea i-a ajutat pe copiii de acolo „ca o a doua mamă”. Comunitatea tibetană le datorează
foarte mult acestor doi polonezi, Maurice și Uma Devi, cei care-au făcut din India casa lor.
Această muncă de reabilitare a refugiaților îi va ocupa atenția lui Maurice timp de mai mulți ani, din
1959 până în 1965. Atunci când se confrunta cu dificultăți aparent insurmontabile cu aparatul oficial,
Maurice a remarcat faptul că „ekagrata” - adică ultimele eforturi - pot realiza orice. Conflictul indo-

18
chinez a apărut în 1962, odată cu ocuparea de către chinezi a unei părți din teritoriile himalayene. Mii de
refugiați tibetani au debarcat în apropiere de Nepal și Sikkim pentru a fi găzduiți în Dharamshala.

Capitolul 6 – Împreună cu Nisargadatta Maharaj

Nisargadatta Maharaj a fost un jnani și-un înțelept în tradiția advaitică, la fel ca Ramana Maharshi. El
era un om umil, câștigându-și existența vânzând biddi (țigări indigene cu tutunul îndesat într-un pliu de
frunză uscată și legat c-o sfoară); locuia într-un apartament de tip mansardă într-o zonă aglomerată din
Mumbai. Era un fumător înrăit de biddi.
Nisargadatta a fost un discipol al lui Siddharameshwar Maharaj, un maestru care-și realizase Sinele și
care-a aparținut sterpei Navnath Sampradaya (tradiția celor nouă maeștri). Gorakhnath și Matsyendranath
au fost doi dintre primii guruși Nath. Tradiția Navnath derivă în mare parte din filosofia advaitică sau
non-duală a lui Shankara, dar ea include și câteva caracteristici bhakti sau ale căii devoționale.
Descendența Navnath este dintr-una neam de guruși gospodari. Nisargadatta a fost căsătorit și a avut
copii. Maharaj făcea puja și bhajane de cinci ori pe zi, fiindcă gurul său îi ceruse asta.

Nisargadatta Maharaj

Nisargadatta Maharaj n-avea nici ashram, nici matha [mănăstire] sau peeta [sediu de învățătură în stil
hindus]. Avea doar o mică casă de locuit sau o mansardă deasupra unor magazine mărunte din Khetwadi
[aleea cu numărul 10] din Mumbai. Acolo el îi primea pe sadhaka sau pe cei care-i căutau înțelepciunea și
le vorbea doar în marathi, fiind însă accesibil tuturor căutătorilor, fără să perceapă vreo taxă pentru astfel
de satsang-uri ori discursuri, spre deosebire de mulți alți învățători de atunci și de acum. Cei care erau
atrași de calea advaitică și de căutarea Sinelui, în stilul lui Ramana, veneau la el în număr foarte mare.
Maharaj stârnea întrebări din partea străinilor dornici să-nvețe advaita de la un maestru atât de mare. El n-
avea studii, nu citea din scripturi, ci vorbea din propria-i înțelegere și experiență.
Maurice a devenit discipolul său în primele zile de slujire a lui, cam prin jurul anului 1965. El locuia
stătea la o doamnă Parsi, doamna Hirubhai Petit, în apropierea locuinței lui Nisargadatta din Colaba.
Doamna Petit îi datora mult lui Maurice, fiindcă ea își obținuse studiile superioare la vremea în care
foarte puține femei mergeau la facultate. Maurice mai avea un avantaj și anume că vorbea foarte bine
marathi, fiind un traducător al discuțiilor și răspunsurilor lui Maharaj pentru cei care nu cunoșteau
marathi, dar și pentru străini. Maurice și-a asumat sarcina de-a compila discuțiile sub forma unor sesiuni
de întrebări și răspunsuri, înregistrate pe bandă de magnetofon, și de-a publica o carte măreață „Eu sunt
Acela’”. Această carte a devenit un reper în acest domeniu, fiind atât de populară în vest, încât mulți
căutători s-au înghesuit pe micuța alee din Khetwadi, Mumbai. Sute de străini s-a strâns în cămăruța lui
Maharaj, încât chiar el a remarcat că: «Mai înainte aveam o viață liniștită, dar cartea „Eu sunt Acela”,
realizată de Maurice mi-a transformat casa într-o gară!»
De remarcat este că Maurice compilase și-un volum subțire, „Evanghelia lui Maharishi”. Chiar numai
aceste două lucrări aveau să-i asigure locul în literatura spirituală. Publicarea cărții „Eu sunt Acela” s-a
dovedit dificilă la început, fiindcă multe edituri cunoscute au refuzat s-o publice. Maurice însă avea să
promoveze o editură mică, „Chetana Books”, cea care s-a ocupat de publicarea ei. Cartea a devenit un
succes uriaș! Ea poartă titlul „Eu sunt Acela - convorbiri cu Sri Nisargadatta Maharaj”, editor Sudhakar
Dixit, traducăor Maurice Frydman (ediția originală, Chetana Books, 1973)
Nu-i ușor să urmărești sau să-nțelegi învățăturile lui Nisargadatta, însă compilația lui Maurice a făcut
o mare diferență! Cartea-i ușor de citit, având în vedere natura absconsă a subiectului. În anii următori,
mulți alții aveau să publice în mai multe volume conversații cu Nisargadatta, cum ar fi Alexander Smit,
Jean Dunn, Robert, Powell, Mark West, Pradeep Apte și Ramesh Balsekar, dar cartea lui Maurice va fi
considerată cea mai autentică și mai bine structurată decât multe altele.
Maurice a scris un articol intitulat „Nisarga Yoga”. El spunea: «Moștenirea spirituală uimitor de
bogată a Indiei este mai degrabă implicită decât explicită. Nisarga Yoga („nisarga”=stare naturală] a
lui Maharaj este de o simplitate deconcertantă. Mintea, care-i tot ce devine, trebuie să recunoască și să
pătrundă în propria-i ființă, dar nu ca fiind asta sau aia, aici sau acolo, atunci și acum, ci doar ca fiind
atemporală. Această ființă atemporală este sursa atât a vieții cât și a conștiinței. Sălășluirea în sensul lui
„Eu sunt” este yoga simplă, ușoară și naturală, adică Nisarga Yoga. Nu există niciun secret și nicio
dependență, nu-i nevoie de pregătire sau inițiere.»

19
 Ce-a spus Nisargadatta despre calificarea lui Maurice Frydman? Mult mai târziu, într-un interviu,
David Godman l-a întrebat pe Maharaj: „În toți acești ani în care-ai predat, câți oameni au înțeles și-au
experimentat cu adevărat învățăturile tale?” Maharaj i-a răspuns: „Unul singur, Maurice!” Nisargadatta
Maharaj l-a considerat pe Maurice un jnani pe deplin realizat. Deși Maurice avea puțin sau deloc interes
pentru ritualuri religioase (el renunțase deja la haina de culoarea șofranului din primii ani de sannyas), el
era cu adevărat o persoană care înțelegea și respecta tradițiile hinduse și putea să curgă odată cu practicile
lor tradiționale. Deși a fost un apropiat al lui J. Krishnamurti timp de mai mulți ani, el n-a luat în serios
filosofia lui JK sau abordarea lui „fără guru”. În sinea lui, Maurice era un yoghin Jnani, Bhakta și Karma,
toate într-unul singur. Poate că Karma Yoga din cea mai mare parte a vieții sale i-a purificat mintea și i-a
condus inima spre centrul lui „Eu sunt”. Nisargadatta a spus odată: „Singurul moment în care un jnani se
bucură cu adevărat este atunci când altcineva devine un jnani”. Știind că Maurice este un jnani, Maharaj
ar fi trebuit să se bucure în compania lui. Există, de asemenea, dictonul că numai un jnani poate să
recunoască un alt jnani. Prin urmare, afirmația lui Maharaj că Maurice a fost un jnani sună ca fiind
adevărată.

Final

Maurice a continuat să-l viziteze pe Maharaj aproape zilnic. De asemenea, el a experimentat

vindecările cu diverse alimente, ierburi native și împachetări cu nămol, fiind înzestrat de Mahatma cu
astfel de practici. A continuat să locuiască în același apartament cu Petit și cu fiica ei adoptivă Babulal.
În 1976, a fost lovit de o motocicletă ce circula cu viteză în Mumbai. Deși și-a revenit parțial în urma
acestui accident, a slăbit mult, iar mai târziu a murit, pe 9 martie 1976, în prezența lui Apa Pant și-a lui
Nisargadatta Maharaj.
O istorioară interesantă e spusă de Dr. Sadashiva Rao. În timpul ultimelor sale zile de viață, Maurice
a primit îngrijiri de la o asistentă medicală profesionistă pe care n-o cunoștea. Inițial, Maurice a refuzat
serviciile ei, dar femeia avusese un vis în care un bătrân îmbrăcat într-o pânză albă îi ceruse să meargă la
Maurice și să-l servească. Așa a ajuns ea în apartamentul lui Maurice. În timp ce se uita în jur, femeia
văzu pe perete poza bătrânului, care era chiar Ramana Maharshi. Speriată, asistenta-i povesti visul lui
Maurice și el acceptă apoi serviciile ei.
Înaintea ultimelor sale clipe, Maurice Frydman a spus: „Apa, aud muzica, văd lumina strălucitoare.
Cine moare? Nimeni nu moare. Acest corp bolnav mă ține departe de această Armonie și Frumusețe. Nu-
i lăsa să mă țină în acest corp. Pleacă acum în Pace!”
Nisargadatta Maharaj a declarat că Maurice era un suflet eliberat și că atinsese starea de Shunyata,
goliciunea sau neantul.
Nisargadatta Maharaj Maharaj avea multe tablouri care-i împodobeau peretele apartamentului său de
la mansardă. El obișnuia să facă puja de cinci ori pe zi, oferind flori și punând pastă de kum-kum
[vermillion] pe frunțile sfinților și înțelepților din acele tablouri. Pe perete era și o fotografie a lui
Ramana, alături de gurul din sterpea Navnath Sampradaya, precum și de alți sfinți. Au fost adăugate în
galerie încă două fotografii, cele ale lui Maurice Frydman.

Bibliografie
1. Apa Pant – Maurice Frydman – Ziarul Calea Muntelui, 1991
2. Apa Pant – Un Raja neobișnuit și Mahatma Gandhi
3. Indira Rothmund – Experiemntul Aundh Experiment, Somaiya Publishers Mumbai, 1983
4. Evanghelia lui Ramana Maharshi – Sri Ramanasramam Thiruvannamalai
5. Sri Nisargadatta, Maurice Frydman – Eu sunt Acela, Chetana Books Mumbai, 1971
6. Maurice Frydman – Gandhiji – Viața și opear sa, Karnataka pub Mumbai, 1944
7. Maurice Frydman – Federația lumii și Congresul Național Indian, Aundh Pub Trust, 1944
8. Luis S R Vyas – editor – Maurice Frydman – Adevărul fundamerntal din „Mintea lui JK”, Jaico
Publishers, Mumbai
9. Dalton Dennis – Mahatma Gandhi, puterea non-violentă în acțiune, Columbia Univ Press,1993

Biografia 8
De la: Ramana Periya Puranam, Inner Journey, jurnalul celor 75 de adepți venerabili, de V. Ganesan

20
 ,

Maurice Frydman a fost un geniu. El s-a născut într-un ghetou evreiesc din Polonia, dintr-o familie
atât de săracă, încât a gustat pâine albă abia la vârsta de 13 ani. La 10 ani știa să citească și să scrie în
rusă, ebraică și chirilică și vorbea fluent rusa, poloneza, franceza, engleza și ebraica. A fost primul din
clasa sa încă din timpul școlii și până în momentul în care a fost student la inginerie electrică.
Un geniu extraordinar, cu aproape o sută de brevete pentru invențiile sale inginerești până la vârsta de
doar 20 de ani! La 25 de ani, el a simțit un puternic impuls interior de a-l căuta pe Dumnezeu, așa că a
renunțat la iudaism și a trecut la ortodoxia rusă. A devenit călugăr, ducând o viață austeră într-o mănăstire
solitară. Într-una dintre rarele ocazii în care s-a aventurat afară, s-a trezit în vârful unei cascade puternice.
Aici, Satana l-a ispitit spunându-i: „Dacă ai o credință reală în Iisus Hristos și dacă iubești cu adevărat
biserica, sari în această cascadă”. Maurice a sărit imediat în prăpastia adâncă, purtând haina de călugăr.
Ar fi lăsat Arunachala să i se întâmple ceva? Haina i s-a încurcat în niște arbuști de pe marginea prăpastiei
și astfel a fost salvat! Dovadă că atunci când există seriozitate, sete de-a cunoaște adevărul, adevărul ne va
ghida.
Toate dogmele ortodoxe pe care le practica n-au reușit să-l conducă la adevăr și a devenit contrariat.
A căutat să se elibereze de orice fel de robie. Această căutare l-a condus la Societatea Teozofică și la
Annie Besant. Întâlnirea cu J. Krishnamurti l-a impresionat cel mai mult. Toate aceste întâlniri au avut loc
în 1926.
Krishnamurti declara: „Adevărul este un tărâm fără drumuri” și că se poate ajunge la adevăr doar
practicând cu sârguință, fără a depinde de niciun fel de autoritate externă. Această abordare i-a plăcut lui
Maurice și el a purtat lungi dialoguri pe această temă cu Krishnamurti. Este consemnat faptul că J.
Krishnamurti i-a fost mereu îndatorat lui Maurice de câte ori acesta a dorit să vorbească cu el.
Maurice avea o dorință înflăcărată de a-l vedea pe Dumnezeu și de-a cunoaște adevărul, dar în tot
acest timp, din 1928 până în 1934, el a continuat să lucreze în industria electrică. A devenit directorul
general al unei cunoscute fabrici de produse electrice din Franța. Cu toate acestea, aspirația sa de-a
cunoaște adevărul nu l-a părăsit niciodată și astfel el a început să citească traducerile în franceză și
germană ale tratatelor vedantiste precum Upanișadele și Bhagavad Gîta.
Anul 1935 s-a dovedit a fi un punct de cotitură în viața sa spirituală. Acesta a fost momentul în care a
început să citească cărțile lui Paul Brunton. Întrebarea „Cine sunt eu?” s-a dovedit extrem de
iluminatoare. Învățătura potrivit căreia adevărul există în sine, mai degrabă decât în afara Sinelui, l-a
făcut să se întoarcă în sine. Cărțile lui Paul Brunton i-au aprins dorința arzătoare de a vizita India și de a-l
întâlni pe înțeleptul în viață, Bhagavan Sri Ramana Maharshi.
În toate acestea, providența l-a călăuzit. Diwanul din Mysore (un diwan este asemănător cu ministrul-
șef al unui stat sau chiar cu prim-ministrul unei țări) dorea să-și modernizeze statul și făcea un turneu în
Europa și Anglia pentru a afla mai multe despre facilitățile disponibile în aceste țări. Într-o zi, a vizitat
fabrica de care se ocupa Maurice Frydman. El a fost atât de impresionat de sinceritatea, aplicarea și
munca asiduă a lui Maurice, încât i-a spus: „Vreți să veniți în statul nostru și să ne sfătuiți cum să ne
dezvoltăm?”
În anii '30, India era foarte înapoiată, iar tehnologia nu-și găsise cu adevărat locul aici. Maurice i-a
răspuns în modului caracteristic: „Bagajele mele sunt făcute, domnule. Sunt pregătit să plec în India
împreună cu dv.!”Aceasta era frumusețea caracterului lui Maurice.
21
 Maurice Frydman a ajuns în India, țara visurilor sale, în 1935. A fost însărcinat cu înființarea unei
mari fabrici de produse electrice, fiind expert în domeniu. Totuși, aspirația lui era să-l întâlnească pe
Bhagavan. În ciuda programului său de lucru încărcat, a mers să-l întâlnească.
Încă de la început era pregătit să se predea lui Bhagavan. Lucra zi și noapte la fabrică, astfel că după
scurt timp a avut mult succes. La sfârșit de săptămână, mergea la Arunachala, unde oamenii îl întâmpinau
spunând: „Iată-l pe Maurice al nostru!”
În timpul șederii sale, el vorbea cu prietenii săi și cu Bhagavan, punându-i deseori întrebări lui
Bhagavan, iar Bhagavan tolera totul. Bhagavan era spontan și natural, reflectându-te ca o oglindă. Atunci
când cineva era cufundat total în spiritualitate și el răspundea oferindu-se pe sine.
Oamenii din Ramanasramam comentau despre vizitele sale săptămânale frecvente: „Maurice, de ce
nu vii o dată pe lună sau poate o dată la două luni? Trebuie să cheltuiești atât de mult ca să vii aici!”
Maurice le răspundea: „Ce pot să fac? Bateria mea nu poate suporta atât de mult. Într-o săptămână se
usucă. Trebuie să vin aici în fiecare săptămână pentru a fi în prezența lui Bhagavan și să mi-o reîncarc!”
Maurice era extrem de apropiat de Bhagavan. A adunat informații cât de mult a putut despre
Vedanta, a purtat discuții cu alții și a citit tot ce-a putut despre scripturile hinduse. Citise că dacă cineva
dorea emanciparea finală, trebuia să ia sannyas. L-a abordat pe Bhagavan și l-a întrebat: „Bhagavan, iată
ce spun scripturile hinduse. Vrei te rog să-mi dai sannyas?”
Bhagavan a rămas tăcut, dar îl știi pe dragul nostru Maurice! El a fost insistent în apelul său.
Într-o zi, s-a apropiat de Bhagavan pe deal și i-a spus: „Bhagavan, dă-mi sannyas. Vreau să renunț la
lume și să mă străduiesc să ajung la iluminare”.
Bhagavan, pe un ton foarte plin de compasiune, i-a răspuns: „Sannyas se ia din interior, nu din
exterior!”
Maurice a rămas tablou când a auzit acest răspuns.
Bhagavan, ca o mamă, s-a uitat la Maurice și i-a explicat, spunându-i: „Tu ești deja un sannyasin. De
ce vrei să te îmbraci în straie portocalii?”
Maurice nu s-a dat bătut. El a continuat să-i ceară lui Bhagavan sannyas, iar Bhagavan i-a răspuns în
mod repetat: „Nu-i nevoie de sannyas!”
Așadar, ce-a făcut Maurice, cu creierul său ingenios și inventiv? S-a dus la Swami Ramdas - un suflet
realizat - în Anandashram. Cumva, l-a convins pe Swami Ramdas să îi ofere sannyas. Swami Ramdas i-a
dat sannyas-ul exterior pe care el și-l dorea cu disperare. Maurice a primit un nume nou. A fost numit
Swami Bharatananda, ceea ce înseamnă „cel care se bucură să rămână în India”. A devenit un apropiat al
lui Swami Ramdas.
Odată, Swami Ramdas i-a spus: „Maurice, Swami Bharatananda, asta-i ultima ta naștere!”. Fiind un
mare înțelept, el a putut înțelege măreția lui Maurice Frydman.
Într-o zi, în timp ce Bhagavan cobora dealul, Maurice a venit și i s-a așezat în față, îmbrăcat în
veșmintele portocalii și cu mărgele de călugăr hindus. Era destul de neliniștit, fiindcă dorea ca maestrul
său să aprobe ceea ce făcuse. Văzându-l, Bhagavan a început să râdă. Apoi, Bhagavan i-a spus zâmbind
însoțitorului său: „Hei, arată ca un bufon de la circ!”
Maurice a înțeles. Toată viața lui fusese un adevărat sannyasin din interior. În consecință,
atașamentul său de-a purta veșmintele de culoarea șofranului a mai continuat doar câțiva ani. La asta s-a
referit Bhagavan când i-a spus: „Sannyas înseamnă să renunți la atașament!”, pentru că Maurice n-a avut
niciodată niciun fel de atașament.
Chiar și-n timp ce lucra în fabrică, el ducea o viață foarte austeră. A refuzat s-accepte salariul său
lunar de 3000 de rupii, o sumă incredibil de mare în acele vremuri. A refuzat suma, spunând: „N-o vreau.
Dați-o la fondul pentru muncitori!”
În ceea ce privește somnul, odată ce magazinele se închideau pentru noapte, el dormea pe veranda
unuia dintre ele. Și ce-a mâncat la prânz acest mare șef, acest om de top care lucra la fabrică? În timp ce
toți ceilalți muncitori se înghesuiau în sala de mese pentru a lua prânzul pe care și-l aduceau de acasă,
Maurice stătea la intrarea în sala de mese, îmbrăcat în hainele sale portocalii și cu castronul de cerșit în
mâini. Acest lucru era în spiritul unui adevărat sannyasin. Muncitorii, care-l iubeau foarte mult, puneau
mai întâi ceva în bolul de cerșit înainte de-a intra în sala de mese pentru a mânca. Nu numai atât, Maurice
își cosea singur hainele. Purta doar haine khadi și kurtas făcute din pânză din fire pe care el însuși le filase
la charkha, o roată tradițională indiană de filat. Chiar și încălțămintea era cusută de el! Ducea o viață
remarcabil de simplă, dar era fericit și mulțumit. Nu se lăuda cu modul său de viață și nici nu se dezicea
de el - era pur și simplu extrem de fericit.

22
 Asocierea lui Maurice cu Bhagavan a rămas strânsă și regulată. La fel cum un copil își întreabă
mama, tot așa Maurice îi punea lui Bhagavan o mulțime de întrebări incisive despre aspectele practice ale
sadhanei și nu pentru a-și satisface curiozitatea intelectuală. Bhagavan îi răspundea cu răbdare la
întrebări. Maurice obișnuia să înregistreze pe bandă de magnetofon aceste schimburi de replici, apoi îi
arăta înregistrarea lui Bhagavan și-o făcea să fie corectată. Aceste discuții au fost publicate mai târziu ca
„Evanghelia lui Maharshi”, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a lui Bhagavan în 1939. Începând cu acel
an, această carte i-a îndrumat pe adevărații căutători. Chiar și astăzi, ea rămâne un ghid frumos pentru
căutătorii serioși. Întotdeauna eu recomand căutătorilor sinceri trei cărți de studiu: „Maharshi și mesajul
său”, „Cuvinte de har” și „Evanghelia lui Maharshi”.
În timpul unei astfel de interacțiuni atât de apropiate cu Bhagavan, Maurice a scris o serie de versuri
emoționante. Bhagavan le-a citit cu mare interes. În două dintre aceste versuri Maurice spune:

„Atât de mult timp am fost pe această scenă pentru a te mulțumi.

Ochii mei sunt orbiți de lumina jocului tău.
Urechile mele sunt asurzite de tunetul rostogolit al râsului tău.
Inima mea este transformată în cenușă de flacăra tristeții reale.
Stăpâne, ca să-ți fac pe plac, m-am făcut de râs.
Și acum sunt incapabil să opresc agonia piesei.
Stăpâne, trage-mă jos de pe această scenă.
Stăpâne, am uitat cum să intru și cum să ies!”

Bhagavan a fost fericit să citească versurile. El a spus că era exact ceea ce scrisese Appayya
Dikshitar, un înțelept care-a trăit cu câteva secole în urmă. Versetele sale în sanscrită erau scrise pe frunze
de palmier și mulți oameni nu le cunoșteau. Bhagavan a spus că versurile lui Appaya Dikshitar descriu
situația dansatoarei de la curte care dansează în prezența regelui. Ea nu se poate opri din dans decât dacă
regele-i spune s-o facă. Picioarele dansatoarei pot s-o doară, dar ea nu se poate opri din proprie inițiativă.
Ea strigă: „O, Doamne, sunt obosită de multele nașteri și morți pe care le-am îndurat. O singură privire de
la tine, o, stăpâne, este suficientă pentru a pune capăt acestui dans al nașterii și-al morții și pentru a-mi
acorda eliberarea.”
Bhagavan a făcut o pauză înainte de a spune că „Locul lui Maurice Frydman este aici! Cumva, el s-a
născut în străinătate, dar a venit din nou aici! Altfel, cum este posibil ca el să compună versuri similare cu
Appayya Dikshitar?”
Bhagavan l-a făcut pe Maurice să-și continue dansul, fără să-i ceară să se oprească.
După cum vom vedea, el a trebuit să continue să joace pe scena mondială pentru că era un karma
yoghin care mai avea încă multe fapte bune de făcut. Așadar, Maurice a curs odată cu starea de lucruri; el
a continuat să muncească cu sârg în fabrică. Apa Pant, prințul de Audh, care studiase în Anglia, a fost
trimis la Maharajahul de Mysore pentru a fi instruit în arta guvernării. În cursul pregătirii sale, i s-a cerut
să viziteze fabrica în care Maurice era director general. Când a mers la fabrică, Apa Pant, el însuși o
persoană calmă și liniștită, n-a putut să nu fie atras de strălucirea și dedicarea lui Maurice. De asemenea,
Maurice l-a simpatizat și el foarte mult pe Apa Pant și a început să-l îndrume spiritual. De asemenea, l-a
impresionat pe tânărul prinț cu privire la necesitatea de a se concentra pe dezvoltarea satelor din statul său
și de a duce acolo știința și tehnologia, astfel încât viața țăranilor să devină mai ușoară și mai liniștită.
Apa Pant i-a spus apoi lui Maurice: „Te rog să vii în statul nostru și să rămâi acolo cel puțin cinci sau șase
luni ca să ne ghidezi.”
Într-o bună zi, la scurt timp după aceasta, prințul l-a găsit pe Maurice în palatul său. Maurice i-a spus
prințului: „Am venit la tine. Mi-am dat demisia de la slujba mea din Bangalore. Aș dori să servesc satele
din statul Audh!”. Bietul prinț nu știa ce să zică. El n-a putut spune decât: „Acest stat nu-și poate permite
să plătească un inginer ca tine!”. Maurice, în felul lui caracteristic, i-a răspuns: „Voi dormi pe podea într-
o cămăruță. Dă-mi doar un birou indian la care să lucrez. Am picioare pentru a merge și te voi lua cu
mine în plimbările mele. Vom lucra amândoi împreună în satele din Audh. Acum, dacă ai putea să-mi dai
ceva de mâncare, că mi-e foame.”
Maurice era întotdeauna telegrafic, dar foarte, foarte clar! Oriunde s-a aflat, el a rămas în
corespondență cu Bhagavan.
Trebuie să înțelegem că în lăuntrul său el era tot timpul în prezența lui Bhagavan. Într-una din
scrisorile sale către Bhagavan, scria: „Nu, nu, nu! Maharshi este cu mine nu numai când mă gândesc la
el, ci și când nu mă gândesc la el! Altfel, cum aș putea trăi?”
23
 Apa Pant și Maurice au început să lucreze împreună. Veți fi surprinși să aflați că biroul lui Maurice
se afla la umbra unui copac uriaș dintr-un sat. El locuia în satele pe care le vizita și lucra foarte mult
pentru ele. Maurice a auzit despre interesul profund al lui Mahatma Gandhi de a aduce democrația
descentralizată în sate, pentru a le da putere. A pornit să se întâlnească cu Mahatma Gandhi pentru a afla
mai multe despre acest proces. Mahatma Gandhi s-a atașat imediat de Maurice și i s-a adresat doar cu
numele de Bharatananda. Toți cei din Sevashramul său i se adresau în același mod. Gandhi a constatat că
Maurice nu era doar muncitor, ci și inventator și că el folosea charkha indiană. În semn de binecuvântare,
Mahatma Gandhi l-a întrebat pe Maurice: „De ce nu inventezi ceva prin care să putem produce fire mai
rapid?”. Maurice a inventat imediat o nouă charka numită Dhanush Takli. Ceea ce era extraordinar la
noua invenție era faptul că se putea produce de trei ori mai mult fir cu aceeași energie consumată la
charka tradițională. Mahatma Gandhi a fost, firește, extrem de mulțumit!
Fie că Maurice se afla cu Bhagavan, cu Mahatma Gandhi sau cu J. Krishnamurti, metoda sa de a
pune mai întâi întrebări, de a experimenta, de a trăi adevărul la toate nivelurile și abia apoi de a-l accepta
și de a-l urma, a rămas aceeași. Asta era natura lui. Exact așa a condus cele 75 de sate pe care le-a
reformat. Îi iubea pe sătenii săraci și needucați și era atât de plin de compasiune față de ei, încât aceștia se
simțeau purificați în prezența lui; ei i se adresau cu apelativul „Swami”. Maurice a avut succes în
aventura sa în sate și, foarte curând, întreaga Indie a devenit conștientă de tipul de viață pe care-l ducea
Maurice. În acest timp, Bhagavan și Mahatma Gandhi își lăsaseră trupurile. Acesta a fost un mare eșec
pentru Maurice, dar el a decis să se dedice din nou cauzei lor, fiindcă simțea că se află încă pe scenă și că
trebuie să-și joace jocul exterior.
Maurice a mers la Varanasi pentru a sta în instituția lui Krishnamurti de acolo. A pus în aplicare
programele de reformă în satele din jur. Adepții lui Krishnamurti erau și ei mari admiratori ai budismului,
fiindcă învățăturile lui Buddha și Krishnamurti erau similare în multe privințe. Adepții seniori ai lui
Krishnamurti, precum Achyut Patwardhan, au devenit foarte apropiați de Maurice. Acest lucru s-a
întâmplat și în timpul tulburărilor din Tibet, atunci când comuniștii din China au dorit să preia puterea.
Când Maurice a auzit despre tumult, a intrat în acțiune, deoarece în acea perioadă Apa Pant tocmai
devenise guvernator al Sikkimului. Fără să piardă timpul, s-a dus imediat în Sikkim și s-a întâlnit cu Apa
Pant. I-a spus lui Apa Pant, cu entuziasm: „Îmi vei fi de mare folos! Avem o misiune importantă de
îndeplinit aici, pentru că trebuie să-l salvăm pe Sanctitatea Sa Dalai Lama, toate manuscrisele budiste
vechi și mii de tibetani!”. În modul lui caracteristic, Maurice l-a dus imediat pe Apa Pant la Delhi ca să-l
întâlnească pe Jawaharlal Nehru, pe atunci prim-ministru al Indiei. Maurice, muncitor sârguincios, avea
deja la acea vreme foaia de parcurs pentru a duce la bun sfârșit planul de salvare. Atât Maurice cât și
Achyut Patwardhan mi-au povestit cum au pus ei la cale un plan de salvare a Sanctității Sale.
În cele din urmă, Nehru a urmat planul stabilit de Maurice pentru a-l scoate pe Sanctitatea Sa din
Tibet. Aceștia au furnizat guvernului chinez informații eronate cu privire la zborul Sanctității Sale și, în
cele din urmă, guvernul indian a acționat în mod contrar. În ziua în care Sanctitatea Sa a fugit în India, la
fel au făcut sute de compatrioți tibetani. Sanctitatea Sa a venit cu multe manuscrise budiste vechi, păstrate
acum în muzeul din Sarnath. Astfel, mii de manuscrise neprețuite au fost salvate din mâinile distructive
ale Chinei comuniste. Când Dalai Lama a intrat în India, Maurice a planificat totul în așa fel încât Achyut
Patwardhan să se întâlnească cu Dalai Lama și să-i dea detalii. Cu toate acestea, Maurice nu-i menționat
în niciuna dintre cărțile referitoare la evadarea lui Dalai Lama sau la introducerea ilegală a manuscriselor
budiste din Tibet.
N-am mai văzut niciodată o persoană atât de discretă ca Maurice! În mod similar, nici în „Evanghelia
lui Maharshi” n-a fost menționat inițial numele lui Maurice; abia acum este menționat numele său.
În timpul luptei tibetane, Jawaharlal Nehru a spus foarte direct: „Am mâinile legate!” Maurice a
călătorit imediat prin toată India, cheltuindu-și proprii bani, pentru a găsi refugiu pentru sute de refugiați
tibetani. El a căutat locuri mai răcoroase pentru refugiați și a înființat cinci așezări. Dacă tibetanii se
bucură astăzi de o existență pașnică în India, asta se datorează acestui sfânt mistic evreu, al cărui nume
nu-i menționat nicăieri!
Descoperind capacitatea acestui om de a aduce o aparență de ordine chiar și-n cele mai haotice
situații, Nehru i-a cerut lui Maurice să preia mișcarea khadi. Aceasta fusese inițiată la început de Gandhi,
dar mai târziu era în dezordine totală. Acest lucru a însemnat că Maurice a trebuit să plece la Mumbai.
Aici, a stat la o veche prietenă de-a sa, domnișoara Petit. Bhagavan mi-a dat ocazia să-l întâlnesc pe
Maurice în Mumbai.
Îl mai întâlnisem la ashram în anii 1960, în timpul rarelor vizite pe care le făcea acolo. L-am întâlnit
din nou când am mers la Mumbai în anii '70 pentru a colecta fonduri pentru reclamele pentru revista
24
Ramanasramam, „Calea Muntelui”. Maurice mi-a spus atunci: „În timp ce trupul tău este angajat în
conducerea ashramului, inima ta ar trebui să fie complet așezată în acea conștiință pură a adevărului. Să
nu ratezi niciodată asta, orice ai face!”
Obișnuiam s-avem frumoase conversații private. Odată, Maurice mi-a mărturisit cu toată seriozitatea:
„Regretul arzător pentru noi este că, probabil, nu s-a profitat pe deplin de acele zile fericite și prețioase
în care Bhagavan era cu noi fizic - mâncând, vorbind, râzând și fiind deschis și disponibil pentru noi toți.
Realitatea era acolo, din abundență, în mijlocul nostru, pentru a fi luată și oricine putea s-o ia. Dar noi
ne-am închis în falsa noastră umilință, în amânare și-n false scuze. Am luat, așadar, doar o cană, când
oceanul era la picioarele noastre!”
Cu altă ocazie, m-a „împus”, spunându-mi: „Vezi tu, Bhagavan nu este persoana. El este învățătura.
În calitate de învățătură, el este pe deplin disponibil pentru toți. În plus față de orice muncă pe care-o
faci, scufundă-te în lăuntru și gustă conștiința în interior. Această conștientizare este Bhagavan al
nostru!”
Maurice obișnuia să mă scoată la plimbări lungi în Mumbai. Îmi spunea: „Nu-ți voi pune la dispoziție
o mașină; nu te voi duce nici măcar cu autobuzul; trebuie să mergi pe jos oriunde te duci, împreună cu
mine. Ești pregătit?” Cu mâinile încrucișate în semn de Namasté, îi răspundeam: „Aș ezita să mă aflu în
apropierea adevărului realității?”
Maurice era un gigant spiritual, dar fizic avea mai puțin de un metru și jumătate. Cu siguranță că
nimeni n-ar fi ezitat să meargă lângă el!
Într-una dintre aceste plimbări, Maurice mi-a spus: „Ganesan, astăzi te voi duce în locul unde am
întâlnit un om simplu care vindea biddi.” În timp ce ne îndreptam spre acel loc, Maurice îmi povesti: „Am
văzut un grup de oameni care fumau biddi, ei își povesteau necazurile vieții. Acest om simplu le-a
răspuns exact în maniera lui Ramana Maharshi. Dacă Ramana Maharshi ar fi vorbit în marathi, ar fi fost
la fel! M-am oprit din drum și-am ascultat cu atenție. A fost uimitor să văd un om obișnuit care vindea
biddi vorbind atât de spontan! Am început să mă duc în fiecare zi în acel loc și să notez ce spunea el.
Apoi mă duceam acasă și traduceam toate întrebările și răspunsurile în engleză.”
Cu toate acestea, Maurice era măcinat de vinovăție pentru că nu-i ceruse permisiunea acestei
persoane. L-a informat pe bărbat despre ceea ce făcuse și i-a citit toate scrierile sale, traducându-le în
marathi. Bărbatul a fost încântat și i-a spus lui Maurice: „Continuă să înregistrezi, dă-i drumul!”
Aceste discuții au publicate mai târziu sub titlul „Eu sunt Acela”, o publicație care-a zguduit întreaga
lume spirituală. Acest om nu era nimeni altul decât Nisargadatta Maharaj.
Mai târziu, după ce l-am întâlnit pe Maharaj, i-am spus lui Maurice: „Tot ceea ce spui este absolut
adevărat. Pot simți prezența lui Bhagavan în prezența lui. Învățătura lui Bhagavan vine de la el în mod
spontan!”
Maurice obișnuia să mă încurajeze mereu: „Haide și povestește-mi dialogul pe care l-ai avut cu
Maharaj!” El adăuga: „Fiind un căutător spiritual, asocierea cu înțelepții și sfinții îți va aprofunda
înțelegerea; te va ajuta să mergi mai departe și s-o experimentezi. Cititul îmbunătățește doar înțelegerea
intelectuală. Această înțelegere orientată spre experiență se va întâmpla, indiferent dacă ai înțeles-o sau
nu, doar în prezența maeștrilor realizați.” Spunându-mi acest lucru, el m-a încurajat să merg la Maharaj.
N-am putut să fiu alături de Maurice Frydman în ultimele sale zile, dar am fost fericit să-nțeleg de la
un adorator al lui Bhagavan, care era și al lui Nisargadatta Maharaj, că însuși Bhagavan a avut grijă de el.
Devotatul mi-a povestit despre o asistentă medicală din Mumbai care, în mod normal, percepea un
onorariu uriaș pentru serviciile sale. Această infirmieră a avut un vis în care un sadhu purtând pe corp
doar o pânză i-a spus foarte clar: „Adoratorul meu suferă. Du-te și îngrijește-l!” Sadhu i-a dat indicații
precise pentru a ajunge la reședința lui Maurice. A doua zi, asistenta s-a dus la locul descris în vis și l-a
găsit pe Maurice Frydman în pat. Domnișoara Petit era mai în vârstă decât Maurice și era și ea neajutorată
și nesupravegheată. Asistenta și-a oferit imediat serviciile. Atitudinea austeră a lui Maurice nu-i permitea
să accepte serviciile ei, așa că a refuzat. Dezamăgită, asistenta ieșea din cameră când a văzut acolo o
fotografie a lui Ramana Maharshi. S-a întors către Maurice și-a exclamat: „Acesta-i sadhu care mi-a
apărut în vis!”. Maurice, vizibil emoționat, a spus: „Așadar, maestrul meu a venit să aibă grijă de mine.”.
Asistenta l-a servit până la sfârșit. Apa Pant, care-l privea pe Maurice ca pe gurul său, a fost și el prezent
în ultimele zile ale lui Maurice. Aș dori să citez cuvintele lui Apa: „Înțeleptul e pe moarte”, a șoptit o
voce blândă la telefon, din Mumbai. „Înțeleptul întreabă de tine. Apa, vino cât de repede poți.” Când am
ajuns, domnișoara Petit, medicul și asistenta mi s-au plâns că Maurice refuza să mănânce și să ia
medicamente. M-au implorat să-l fac pe Maurice să mănânce și să ia medicamente, de parcă exista cineva
care ar fi putut să-l oblige pe Maurice să facă ceva ce nu vrea el! Era întins în camera lui familiară, cu
25
totul meticulos de curat și la locul lui. În timp ce mă apropiam reverențios de el, a strigat: „Apa, cine
moare?” A doua zi, i-a alungat pe toți din cameră, ordonându-le să-l lase singur cu mine. Apoi, a spus
frumos: „Apa, aud muzică. Văd lumina strălucitoare. Cine moare? Nimeni nu moare. Acest corp bolnav
mă ține departe de acea frumusețe armonioasă. Nu-i lăsa să mă țină în acest corp. Du-te acum în pace.”
A doua zi, am fost cu toții la căpătâiul lui când și-a dat ultima suflare. Trei respirații, „Hari Om, Hari
Om, Hari Om, Hari Om” și s-a dus.
Nisargadatta Maharaj era și el la căpătâiul lui, așa că l-am întrebat: „Maharaj, unde se duce Maurice?
Ce se întâmplă cu el?” Maharaj a răspuns: „Nu se întâmplă nimic. Nimeni nu moare, pentru că nimeni
nu se naște.” Apoi l-am întrebat: „Atunci de ce există această tristețe, acest gol, această pierdere,
Maharaj?” Maharaj s-a întors grațios spre mine și a spus: „Cine simte tristețea? Cine simte acest gol?
Cine simte această pierdere?” Am rămas tăcut. În câteva ore, în prezența lui Nisargadatta Maharaj,
rămășițele celui pe care-l numeam Maurice Frydman au fost mistuite de foc. Rămășițele reveniseră la
ordinea inițială. Marele devotat, Maurice Frydman, se întorsese la sursă, la Arunachala.
Odată, m-am dus la casa lui Nisargadatta Maharaj, pentru că mă rugase să stau cu el. Am stat acolo
timp de opt zile. Dimineața, de la opt la zece, mă ruga să stau jos în timp ce el făcea puja. În camera lui
erau fotografii ale unor sfinți precum Ramakrishna Paramahamsa, Buddha, Iisus Hristos, Ramana
Maharshi și, da, chiar și Maurice Frydman. Maharaj aplica pudră de vermillon și parfum pe fotografii și le
făcea ghirlande. În timp ce făcea acest ritual, într-o zi, mă întrebam: „De ce face asta?”. S-a întors spre
mine și mi-a spus pe un ton plin de compasiune: „Maurice Frydman a fost un jnani. A fost un sfânt, un
înțelept.”
Acest lucru este incontestabil de adevărat. Maurice Frydman ne-a binecuvântat pe toți, aducându-ne
esența învățăturilor lui Ramana Maharshi și Nisargadatta Maharaj. Cât de norocoși suntem să putem
împărtăși viața unei persoane atât de mărețe, o persoană care-a dorit să rămână neobservată și nevăzută.
Atât de mult, încât prima ediție a Evangheliei lui Maharshi, compilată de Maurice, nici măcar nu i-a
purtat numele! Noi, căutătorii sinceri ai adevărului, trebuie să ne agățăm de el în Inima noastră.
www.wisdom2be.com

Discuție între Mahatma Gandhi și Maurice Frydman

FRYDMAN: Ce atitudine ar trebui să adopt eu, ca realist, în ceea ce privește valul de industrializare care
se abate asupra lumii? Nu-i o risipă de energie doar să mă opun? N-ar fi mai bine să încerc să-i schimb
direcția?

GANDHIJI: Ești un inginer. Prin urmare, vei aprecia o ilustrație din mecanică. Cunoști paralelogramul
forțelor. Acolo forțele nu se neutralizează reciproc. Fiecare forță acționează liber de-a lungul propriei linii
și obținem rezultanta care indică direcția finală a mișcării. Același lucru se întâmplă și cu problema pe
care-ai menționat-o. Când mă uit la Rusia, unde s-a ajuns la apoteoza industrializării, viața de acolo nu
mă atrage. Ca să folosesc limbajul Bibliei: „Ce-i va folosi unui om să câștige toată lumea și să-și piardă
sufletul?”
În termeni moderni, este sub demnitatea umană să-ți pierzi individualitatea și să devii o simplă rotiță în
mașinărie. Vreau ca fiecare individ să devină un membru deplin dezvoltat al societății. Satele trebuie să
devină autosuficiente. Nu văd altă soluție dacă trebuie să lucrăm în termeni de ahimsa. Acum am această
convingere. Știu că există și alții care cred în industrializare. Eu lucrez cu toată ființa mea pentru
convingerea mea. Procesul de adaptare continuă tot timpul. Nu știu care-i va fi rezultatul, dar oricare ar fi
el, va fi spre bine.

FRYDMAN: Dar nu-i posibil un compromis cu industrializarea fără a pune în pericol idealul satelor
autosuficiente?

GANDHIJI: Oh, da, căile ferate sunt acolo, nu le evit. Urăsc automobilele, dar le folosesc cu voie sau
fără voie, totuși. Din nou, îmi displac stilourile, dar chiar acum mă folosesc de unul, deși port un stilou de
trestie în cutia mea. De fiecare dată când folosesc stiloul mă doare și mă gândesc la stiloul cu trestie
neglijat din cutia mea. Compromisul intervine la fiecare pas, dar trebuie să conștientizăm că-i un
compromis și să păstrăm obiectivul final în permanență în fața ochilor minții.
26
FRYDMAN: Când mă întorc de la Occidentul aglomerat la masele din satele indiene, mi se pare că mă
mișc într-o cu totul altă lume în care domnește stagnarea.

GANDHIJI: Da, atâta timp cât privești la suprafață. Dar în momentul în care vorbești cu ei și încep să
vorbească, vei descoperi că înțelepciunea le pică de pe buze. În spatele exteriorului rudimentar vei găsi un
rezervor profund de spiritualitate. Eu numesc acest lucru cultură. Nu vei găsi așa ceva în Occident.
Încearcă să angajezi o conversație c-un țăran european și vei descoperi că nu-i interesat de lucrurile
spirituale. În cazul săteanului indian, o cultură milenară este ascunsă sub o încredințare de grosolănie.
Îndepărtează-i crusta, înlătură-i sărăcia cronică și analfabetismul și vei avea cel mai bun specimen a ceea
ce-ar trebui să fie un cetățean cult, cultivat și liber.

Harijan, 28.01.1939

Un om remarcabil, Maurice Frydman

Potrivit lui Nisargadatta Maharaj, Maurice Frydman a fost un „jnani” (o ființă eliberată). Dar enevoie
de unul ca sa cunoști unul! Acest polonez nepretențios, care s-a născut în 1894 într-un ghetou evreiesc din
Cracovia, a avut un talent ciudat în descoperirea „jnanilor” și în cele mai puțin probabile locuri. Dar pe
lângă asta, activitățile lui Frydman au ajutat, au îmbogățit și-au schimbat pentru totdeauna viețile unui
număr uimitor de oameni și totuși, până în ziua de azi, el este atât de puțin cunoscut și și-a dorit așa.
A dat peste Nisargadatta Maharaj vorbind în afara magazinului său de biddi pe străzile din Bombay
și, la momentul potrivit, a tradus transcrierile discuțiilor și învățăturilor sale într-o carte care-a devenit un
reper spiritual. „Eu sunt Acela” a atras și continuă să atragă în India mulți căutători occidentali.
Dacă cineva era „anonim” în adevăratul sens al cuvântului, acela a fost Maurice Frydman. Maurice a
fost în legătura cu unele din marile figuri indiene ale timpului său, inclusiv Gandhi, Nehru și Jiddu
Krishnamurti. Uneori, oamenii cu adevărat speciali care-au modelat și-au contribuit la transformarea
vieții a nenumărate ființe rămân necunoscuți și neanunțați mult timp după trecerea lor.
Acest om a realizat multe lucruri în viața sa, dar aici ne vom concentra doar pe unul singur, fiindcă-i
puțin cunoscut chiar și de cei care-au beneficiat cel mai mult de el. Aceasta se referă la munca lui
neobosită și extraordinar de plină de compasiune pe care-a făcut-o în numele tibetanilor care-și părăseau
țara natală la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, când chinezii au invadat Tibetul.
Deși nu este bine cunoscut, cel care-a pus la punct și a executat un plan pus în aplicare pentru a
asigura evadarea lui Dalai Lama din Tibet a fost Maurice Frydman. De asemenea, datorită lui Frydman, o
vastă bibliotecă de lucrări scrise a putut fi scoasă prin contrabandă și cu succes din Tibet. Aceste scrieri
prețioase ar fi fost pierdute pentru generațiile viitoare dacă n-ar fi fost previziunea și planificarea sa
atentă. Cele mai multe din aceste texte sunt acum stocate pentru posteritate într-o bibliotecă modernă și
bine amenajată din Sarnath, India.
Frydman a organizat ca Dalai Lama să fie transportat în secret c-un tren privat către Delhi, unde-a
putut să se întâlnească cu Jarwhal Nehru la scurt timp după evadarea sa din Tibet. Dacă n-ar fi fost acest
plan atent gândit, ar fi fost foarte probabil ca Dalai Lama să nu rămână până astăzi în viață.
Este greu de înțeles situația cu care se confruntă acești oameni strămutați, care-au suferit crunt, nu
numai în modu-n care mulți dintre ei au fost forțați să-și părăsească țara natală, ci și faptul că ei au fost
nevoiți să se adapteze la clima Indiei cu căldura și rigorile sale. Frydman, pe cheltuiala lui și după multe
negocieri cu Nehru, a bătut India în lung și lat, căutând locații potrivite, la altitudine mai mare, unde
refugiații să poată fi relocați în siguranță și cu demnitate. În ciuda acestui fapt, mulți au pierit în acei
primi ani, dar mulți au supraviețuit și au prosperat.
Toate așezările în care tibetanii trăiesc acum în India (Dharamsala, Bir, Beylacoupe și Tashi Jong,
pentru a numi doar câteva) au fost descoperite, negociate și stabilite prin eforturile pricepute ale lui
Maurice Frydman.
Era un om remarcabil, umil, devotat, plin de compasiune până în miezul ființei sale și generos până la
greșeală.

27
 Poate vrei să știi de unde mi-am luat informațiile? Sri Ganesan, strănepotul lui Sri Ramana Maharshi
l-a cunoscut bine pe Maurice Frydman. Ei au fost prieteni apropiați mulți ani, fiindcă Maurice venea
adesea să viziteze Ramana Ashram la Tiruvannamalai, chiar și după ce Maharshi a murit.
Cu toate acestea, Ganesanji n- a auzit povestea de mai sus de la Maurice, în ciuda faptului că afost
aproape de el mulți ani. A venit s-audă despre asta abia după ce Frydman a murit. Încă o dovadă a
smereniei acestui om! Povestea a ieșit la iveală prin intermediul unei persoane impecabile care lucra la
unison la un moment dat cu Mahatma Gandhi și Jarwal Nehru. Numele lui era Apa Pant.
Înainte de a încheia acest articol, aș dori să includ un pasaj al unuia din cei mai convinși adepți ai lui
Maurice, Apa Pant, care la un moment dat a ocupat un post oficial important în micul stat budist Sikkim.
El povestește într-un mod foarte emoționant ultimele zile ale vieții lui Frydman și ne lasă o impresie de
neșters.
Iată cuvintele lui Apa Pant: «Maurice Frydman a murit la Bombay pe 9 martie 1976, cu Sri
Nisargadatta Maharaj alături. Un eveniment frumos a pus capăt acestei vieți incredibile. În ultimele sale
zile, Frydman a primit vizita unei asistente profesioniste pe care n-o cunoștea. Asistenta fusese vizitată în
vis de un bătrân îmbrăcat într-o pânză, care i-a spus să meargă să aibă grijă de Frydman. Frydman a
refuzat s-accepte oferta asistentei, dar în timp ce ieșea din cameră, a trecut pe lângă o poză de pe hol și l-a
recunoscut pe bătrânul pe care-l văzuse în vis. După ce i-a spus asta lui Frydman, el a acceptat oferta ei și
i-a permis să aibă grijă de el.»
Imaginea era a lui Sri Ramana Maharshi, care-și părăsise corpul cu peste trei decenii înainte.
(preluare din Masters, Mice and Men)

NISARGA YOGA
O modalitate simplă de a atinge pacea perfectă
de Maurice Frydman

În sălașul umil al lui Sri Nisargadatta Maharaj, dacă n-ar fi luminile electrice și zgomotele traficului
stradal, nu s-ar ști în ce perioadă a istoriei omenirii locuiești. Există o atmosferă de atemporalitate în
camera lui minusculă; subiectele discutate sunt atemporale – valabile pentru toate timpurile; modul în
care ele sunt expuse și examinate este, de asemenea, atemporal; secolele, mileniile și yuga cad și se ocupă
de chestiuni extrem de vechi și veșnic noi. Discuțiile purtate și învățăturile date ar fi fost aceleași acum
zece mii de ani și vor fi aceleași zece mii de ani de aici încolo.Vor exista întotdeauna ființe conștiente
care se întrebă despre faptul că sunt conștiente și se vor întreba despre cauza și scopul lor. „De unde sunt
eu?”, „Unde sunt?” Astfel de întrebări n-au început și ele nu se vor termina niciodată. Este esențial să
cunoaștem răspunsurile, căci fără înțelegerea deplină a Sinelui, atât în timp, cât și în atemporalitate, viața
nu-i decât un vis, impus nouă de puteri pe care nu le cunoaștem, în scopuri pe care nu le putem înțelege.
Fiecare copil născut va pune astfel de întrebări și nu trebuie să i se refuze o cale către răspunsurile sale, nu
către răspunsurile date de altul, ci cele care se nasc din propria-i experiență directă.
Sri Maharaj nu este un om învățat. Nu există nicio erudiție în spatele lui marathi familiar; nu citează
autoritățile, scripturile sunt rar menționate; moștenirea spirituală uimitor de bogată a Indiei este mai
degrabă implicită în el decât explicită.
N-a fost construit vreodată un Ashram bogat în jurul lui și majoritatea adepților săi sunt oameni
umili, lucrători care apreciază oportunitatea de a petrece o oră cu el din când în când.
Simplitatea și smerenia sunt notele cheie ale vieții și-ale învățăturilor sale; fizicul și interiorul nu
ocupă niciodată locul mai înalt; esența ființei despre care vorbește, o vede în ceilalți la fel de clar precum
o vede în el însuşi. El admite că deși este conștient de asta, alții nu sunt încă conştienţi, dar această
diferență este temporară și de puțină importanță, cu excepția minții și-a conținutului ei în continuă
schimbare. Întrebat despre yoga lui, el spune că n-are nimic de oferit, nici un sistem de propus, nici
teologie, cosmogonie, psihologie sau filozofie. El cunoaște natura reală a lui și a ascultătorilor săi și o
subliniază. Ascultătorul n- o poate vedea pentru că nu poate vedea ceea ce este evident, simplu și
direct.Tot ce știe, știe cu mintea, stimulată de simțuri; că mintea este un simț în sine, nici măcar nu
bănuiește.
Nisarga Yoga, yoga „naturală” a lui Sri Maharaj, este deconcertant de simplă, mintea, care devine
totul, trebuie să-și recunoască și să-și pătrundă propria ființă, nu ca fiind aceasta sau aceea, aici sau acolo,
atunci sau acum, ci doar ființă atemporală.

28
 Această ființă atemporală pe care Sri Maharaj o numește swarupa, ființa de sine și care-i sursa atât a
vieții, cât și a conștiinței, este, prin definiție, sursa atemporală. În termeni de timp, spațiu și cauzalitate
este atotputernic, fiind cauza fără cauză; atotcuprinzător, fiind pretutindeni; etern, în sensul de a fi fără
început, nesfârșit și mereu prezent. Necauzat, este gratuit; atotpătrunzător, știe; nedivizat, este fericit.
Trăiește, iubește și se distrează fără sfârșit, modelând și remodelând universul. Fiecare om o are, fiecare
om este aceasta, dar nu toți se cunosc așa cum sunt și, prin urmare, se identifică cu numele și forma
corpului lor și conținutul conștiinței lor.
Pentru a remedia această neînțelegere a realității cuiva, singura modalitate este de a lua deplin
cunoștință de modurile minții cuiva și de a o transforma într-un instrument de auto-descoperire. Mintea a
fost inițial un instrument în lupta pentru supraviețuirea biologică. Pentru asta a trebuit să învețe legile și
căile Naturii pentru a o cuceri prin ascultare. Că a fost și face – și nu este rău în asta – pentru că mintea și
Natura lucrând mână în mână pot ridica viața la un nivel mai înalt. Dar în acest proces mintea a dobândit
arta gândirii simbolice și a comunicării, arta și priceperea limbajului. Cuvintele au devenit importante.
Ideile și abstracțiile au dobândit o înfățișare de realitate, conceptualul a înlocuit realul, cu rezultatul că
omul trăiește acum într-o lume verbală, aglomerată de cuvinte și dominată de cuvinte.
Evident, pentru a trata lucruri și oameni, cuvintele sunt extrem de utile. Dar ele ne fac să trăim într-o
lume total simbolică și, prin urmare, ireală. Pentru a ieși din închisoarea minții verbale în Realitate,
trebuie să fii capabil să-ţi schimbi atenția de la cuvânt la acel lucru la care el se referă, adică la lucrul în
sine.
Cuvântul cel mai des folosit și cel mai pregnant de sentimente și idei este cuvântul „eu”. Mintea tinde
să includă în ea orice și totul, atât corpul, cât și Absolutul. În practică, este un indicator către o experiență
care este directă, imediată și extrem de semnificativă. A fi și a ști că cineva este este cel mai important;
pentru a fi de interes, un lucru trebuie să fie legat de existența conștientă a cuiva, care-i punctul focal al
oricărei dorințe și frici. Căci scopul ultim al oricărei dorințe este de a spori și intensifica acest sentiment al
existenței, în timp ce toată frica este în esența ei frica de auto-stingere.
A adânci în sensul „eu”, atât de real și vital, pentru a ajunge la sursa lui este esența Nisarga Yoga a
lui Sri Maharaj. Nefiind o experiență continuă, simțul „eu” trebuie să aibă o sursă din care curge și la care
se întoarce. Această sursă atemporală a ființei conștiente este ceea ce Sri Maharaj numește Natura Sinelui,
Ființa Sinelui, swarupa.
În ceea ce privește metodele de realizare a identității supreme cu Ființa de Sine, Sri Maharaj spune că
fiecare are propriul său drum către Realitate și că nu poate exista o regulă generală. Pentru toată lumea
există poarta de intrare către Realitate care este sentimentul „Eu sunt” şi noi ajungem la ea indiferent pe
ce drum o luăm. Înțelegând importanța deplină a lui „Eu sunt” și trecând dincolo de el la sursa sa, se
realizează Starea Supremă care este totodată şi primordială și ultimă. Diferența dintre început și sfârșit stă
doar în minte. Când mintea-i întunecată sau turbulentă, sursa nu-i percepută. Când ea-i clară și luminoasă,
devine o reflectare fidelă a sursei. Sursa-i întotdeauna aceeași, dincolo de întuneric și lumină, dincolo de
viață și moarte, dincolo de conștient și inconștient.
Această abordare asupra sentimentului „Eu sunt” este Yoga simplă, ușoară și naturală, Nisarga Yoga.
Nu există secret în ea și nici dependență, nu-i necesară nicio pregătire și nici inițiere. Oricine este
nedumerit de însăși existența sa ca ființă conștientă și dorește cu seriozitate să-și găsească propria sursă,
poate să înțeleagă sentimentul mereu prezent „Eu sunt” și să se oprească asupra lui cu asiduitate și
răbdare, până când norii care ascund mintea se dizolvă și inima fiinţei se vede în toată splendoarea ei.
Când a fost întrebat despre nevoia unui Guru, răspunsul lui Sri Maharaj a fost: „Gurul Suprem,
Sadguru, este întotdeauna în interior; sunt mulți Guruşi în afară și cel mai bine este să înveți de la toți.
Oricine are de dat o lecție devine un Guru, dar adevărata lumină și putere vin din interior. Nisarga Yoga,
atunci când este perseverată și dusă la bun sfârșit, are ca rezultat faptul că o persoană devine conștientă și
activă în ceea ce-a fost întotdeauna inconștient și pasiv. Nu există nicio diferență de natură, ci doar de
manieră; este la fel ca diferența dintre o bucată de aur și un ornament glorios. Viața continuă, dar este
spontană și liberă, plină de sens și fericită.
Sri Maharaj descrie în modul cel mai binevoitor starea naturală, spontană, dar aşa cum omul orb
născut nu poate vedea lumina și culorile, la fel este şi cu mintea care nu-i luminată şi care-i incapabilă să
dea sens unor astfel de descrieri. Cuvinte precum fericire nepasională, detașare afectuoasă, creație fără
acțiune, identitate a perceputului și a perceptorului, atemporalitate și lipsă de cauză a lucrurilor și
ființelor, toate sună ciudat și nu provoacă niciun răspuns. Intuitiv, noi simțim că ele au o semnificație
profundă și creează în noi un dor ciudat pentru inefabil, un precursor al lucrurilor viitoare, dar asta-i tot.

29
După cum spune Sri Maharaj, cuvintele sunt indicii, ele arată direcția, dar nu vor veni cu noi. Adevărul
este rodul unei acțiuni serioase, iar cuvintele doar arată calea.
Cum să-L realizezi pe Dumnezeu? Dumnezeu poate fi realizat numai atunci când te-ai golit de toate
celelalte.
(Articolul de mai sus a fost scris de Maurice Frydman în mai 1970,
când începuse să traducă discursurile lui Sri Maharaj publicate în „Eu sunt Acela.”

Fotografii cu Maurice Frydman, in diverse etape ale vieţii sale

30
 (de la stânga la dreapta) Neidentificat, Ramana Maharshi, Maurice Frydman și Wanda Dynowska.

Maurice Frydman (stânga) și S Bhanu Sharmaused (dreapta). În 1935, când Sharmaused avea 15 ani
și era în clasa a IV-a (denumită acum al 8-lea standard), tatăl său l-a trimis la Bangalore sub îngrijirea lui
Maurice Frydman.
Frydman a vizitat frecvent ashramul din Tiruvannamalai, unde tatăl lui Sharmaused, TK Sundersa
Iyer, care era și un discipol al lui Maharshi, era profesor de liceu. Sharmaused își amintește acele timpuri
de început în Bangalore, în care „oamenii se mișcau cu mulțumire, satisfacție și onestitate. Toată lumea
era orientată spre serviciu și dispuși să ajute oamenii aflați în necazuri.”

31
32
33
Maurice Frydman este văzut aici purtând un costum la ashramul lui Ramana Maharshi în anii 1930.

(de la dreapta la stânga) Maharaj, neidentificat, Maurice Frydman în anii 1970

Maharaj și Maurice Frydman (ajustându-și ochelarii) în anii 1970

34
 Maurice Frydman la microfon

Maurice Frydman și Jiddu Krishnamurti.

35