Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
antiiluzii.blogspot.com/2012/01/familia-secreta-lui-iisus.html
Joel Edwards,
Directorul general al
Evangelical Alliance
The Secret Family of Jesus este un documentar incitant al anului 2006, creaţie a dr. Robert Beckford,
care se dovedeşte a fi o critică destul de pertinentă şi curajoasă a unanimităţii doctrinei şi, mai ales, a
dogmelor Bisericilor creştine, Romano-Catolică şi Ortodoxă, care au eliminat treptat din povestea creştină
personaje primordiale ca rol şi contribuţie, cum ar fi Maria Magdalena şi rudele de sânge ale lui Iisus.
Dr. Robert Beckford este un teolog britanic, cu origini jamaicane, lector la Oxford
Brookes University, ale cărui documentare pe subiecte religioase, difuzate atât
de BBC cât şi de Channel 4, au provocat destul de multe controverse în
comunitatea religioasă britanică, aproape la fel de închistată şi intolerantă în
zilele noastre, cum era la nivelul Evului Mediu.
În articolul "Iisus în India - Mit sau adevăr ?" abordasem o altă problemă spinoasă,
dispariţia ca prin minune a celor 18 ani din viaţa lui Iisus, dintre dezbaterea din templu şi
apariţia sa pe malul Iordanului, fără a avea timpul necesar şi nici contextul potrivit pentru a
integra şi alte informaţii ce contrazic dogma oficială privind Noul Testament.
O voi face acum, fiindcă Beckford este un teolog curajos, dar rămâne teolog şi deşi
ironizează "fantezista" căsătorie a lui Iisus cu Maria Magdalena, catalogând-o drept "teorie a conspiraţiei", fără a mă
asocia punctelor de vedere prezentate în cartea lui Dan Brown, nu mă pot opri să constat că acelaşi regizor nu ezită să
sugereze o relaţie cel puţin apropiată între Iisus şi prima dintre evanghelişti, susţinând o altă teorie a conspiraţiei, cea a
minimalizării rolului Mariei din Magdala în iniţierea şi promovarea noii religii.
Fără dar şi poate că Petru s-a manifestat violent împotriva prezenţei
unei femei printre ucenici şi, mai ales, împotriva rolului primordial pe
care i-l rezervă Iisus, Mariei Magdalena, pe care gelosul şi laşul Petru
refuză să-l accepte, el care se va lepăda de Iisus cu mare uşurinţă, în
momentul arestării acestuia (Marcu 14:68).
vorbe care confirmă din plin presupunerea lui Beckford că acel "rabuni",
adresat de Maria lui Iisus, după Înviere, era o vorbă de alint, fapt pentru
care Iisus o şi avertizează să nu se apropie ca să-L atingă, aşa cum
obişnuiau să o facă ?
De curând, Biserica Catolică a făcut mai multe declaraţii oficiale prin care neagă presupusa moralitate
îndoielnică a Mariei Magdalena, susţinută continuu vreme de peste 1.600 de ani, afirmând că n-a fost decât
o confuzie între ea şi o altă Maria, acea prostituată iertată de Iisus. În fapt, cred că duşmănia demonstrată
permanent de Petru trebuie să fi jucat un rol decisiv în excluderea ei din ierarhia noii credinţe, fiind
acceptată o singură femeie, Fecioara Maria, care nu reprezenta o contradicţie sau un pericol, din moment
ce a ajuns să fie prezentată progresiv drept o fiinţă din ce în ce mai apropiată de divin, decât de uman.
4. În mod obişnuit, în timpul călătoriilor Sale, Iisus era însoţit numai de cei
12 discipoli şi chiar evita să ia legătura cu familia sa, aşa cum se specifică
în Biblie, când refuză să iasă dintr-o încăpere deşi este înştiinţat că familia
Sa este afară şi-L aşteaptă (Marcu 3:31-35). Totuşi, la nunta din Cana
Galileii, Ioan simte nevoia de a specifica, în cap. 2:1-2, în ordine, mai întâi
prezenţa Mariei, mama lui Iisus, la nuntă, apoi şi a lui Iisus împreună cu
ucenicii şi, aşa cum arată Beckford, a fraţilor săi.
De ce ar fi fost cu toţii prezenţi acolo, dacă n-ar fi fost un eveniment strict familial ?
Cred că amnezia lui Ioan s-a manifestat, pur şi simplu, selectiv, fiindcă
dintre toţi evangheliştii el pare să fi fost singurul care s-a bucurat de o
oarecare iniţiere în tainele ezoterice ale lui Iisus, pe care acesta nu le
împărtăşea decât ucenicilor (Marcu 4:11).
Personal m-aş fi adresat mirelui, dacă "însetaţii" ar fi început să protesteze că au rămas pe uscat.
2/6
5. În Pistis Sophia, Petru se plânge lui Iisus că Maria îi contestă
întâietatea legitimă şi îi cere să o oprească de la cuvânt, dar Iisus îi
respinge cererea fără menajamente.
În orice caz, cele patru Evanghelii canonice au fost scrise mult după moartea lui
Iisus, cel mai probabil între anii 60-110 e.n., Marcu, Matei, Luca şi Ioan nefiind
martori ai evenimentelor relatate, omisiunile şi traducerile eronate sau
transmiterea distorsionată a realităţii putându-se datora trecerii timpului.
O dovadă elocventă este versetul ilogic din Matei 5:3, "Fericiţi sunt cei săraci cu
duhul...", care, abia după descoperirea unui text aramaic dintr-un manuscris
esenian, ştim acum că se traduce de fapt ca: "Fericiţi sunt cei ce au rămas săraci
de dragul spiritului...", mult mai în ton cu învăţăturile eseniene şi ale lui Iisus.
"S-a căutat să se susţină unitatea lor (a Evangheliilor), prin faptul că erau cotate toate drept afirmaţii
infailibile ale lui Iisus, care se completează reciproc şi care formează - deşi evident sunt diferite - o
singură, adevărată Evanghelie.",
iar canonizarea Noului Testament, din 382 e.n., a făcut mai mult rău decât
bine, fiindcă aproape toate celelalte scrieri existente au devenit peste
noapte eretice, consecinţele acelor distrugeri fiind atât de temeinice şi de
durată, încât, până la Nag Hammadi, toate cunoştinţele despre gnostici s-
au bazat pe ceea ce scriseseră detractorii lor despre ei, iar, pe de altă
parte, aproape toate personajele feminine au dispărut peste noapte din
tradiţia ortodox-creştină.
În privinţa relaţiei dintre Iisus şi Ioan Botezătorul, mă tem însă că nu-i mai
putem ierta pe mai marii Bisericii, fiindcă informaţiile există încă, aproape
nealterate, în Evanghelii, dar asta nu-i împiedică să nege relaţiile de familie dintre cei doi, la fel cum au făcut
şi în cazul surorilor şi fraţilor lui Iisus, transformaţi peste noapte în fraţi vitregi sau veri (deşi nu au avut chiar
atât de mult tupeu, dacă au pus cuvântul 'veri' între paranteze, în pasajele biblice corespunzătoare).
Nu mă voi mulţumi doar cu atât, ci voi fi mult mai eretic decât Beckford şi
vă voi şoca niţel, apelând spre documentare şi la o altă carte sfântă, care
nu aparţine creştinismului, ci islamului, fiindcă o consider relevantă în cazul
unei comparaţii încrucişate şi mă refer, desigur, la Coran.
Să recapitulăm:
3. Maria îşi vizitează imediat ruda, unde a rămas aproape trei luni ca
musafir, "[...]iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat
în pântecele ei".
4. Coranul (operă a aceluiaşi înger Gabriel) este mult mai ferm în privinţa
gradului de rudenie dintre cele două femei, familiei Mariei fiindu-i dedicat un
întreg capitol, "Surat Al Imran", Imran fiind numele tatălui Fecioarei Maria.
Mult mai importante, însă, mi s-au părut a fi următoarele versete, care ridică o
problemă extrem de ciudată, privind ascendenţa reală a lui Iisus Hristos, pentru
care mai mult ca sigur că mulţi bigoţi m-ar lapida cu plăcere sau măcar ar
suspina îndureraţi după zilele de glorie ale Inchiziţiei, când bietul Galilei trebuia
să aştepte săptămâni întregi până se termina sezonul de perpelit eretici, ca să
mai poată vedea şi el ceva prin lunetă, incomodat doar de lumina lunii.
"Şi l-am trimis Noi, după ei, pe Iisus, fiul Mariei, întărind Tora care se afla
dinaintea lui şi i-am dat lui Evanghelia, în care este călăuzire şi lumină,
întărind Tora care se afla dinaintea lui şi drept călăuzire şi îndemânare
pentru cei cucernici."
După ce specifică foarte clar că Evanghelia i-a fost dată lui Iisus, pentru a întări Tora (sau
Pentateuh, primele cinci cărţi ale lui Moise, din Vechiul Testament), în ultimul verset, dar
şi în altele similare din Coran, se face o distincţie la fel de clară, afirmându-se că cele
două cărţi sfinte au fost date, de fapt, la două popoare diferite.
Nu ştiu exact cărui popor i-ar fi putut aparţine Iisus, de fapt, dar Coranul îl scoate complet de sub
mantia evreiască şi cred că pot veni şi cu unele argumente suplimentare:
Să nu uităm că la evrei ascendenţa se stabileşte exclusiv pe linie maternă, tatăl neavând nici un merit - iar
în cazul particular al lui Iisus chiar că n-a avut vreunul - deci este deosebit de important să aflăm adevărul
în această privinţă.
2. Dacă Iisus într-adevăr n-a fost evreu, atunci foarte multe lucruri
se clarifică, aproape de la sine:
b. Ezitarea lui Pilat din Pont de a lua o decizie directă, înscenând o judecată
populară, este mai mult decât scuzabilă în cazul în care ar fi riscat un conflict
diplomatic, fiindcă Iisus se pare că nu era nici cetăţean roman. De altfel, El
se numeşte repetat ca "fiind din Iudeea" şi nu evreu, Iudeea fiind o regiune geografică doar. Nehotărârea lui
Pilat, pe de altă parte, pare să sugereze că Iisus aparţinea unei naţiuni suficient de puternice, chiar şi pentru
Imperiul Roman, pentru ca un procurator să se teamă să se pronunţe decisiv şi dacă nu uităm brutalitatea
extremă şi chiar perversă, manifestată fără ezitare de către imperiali în orice caz de nesupunere civică, în
cazul de faţă apar multe semne de întrebare.
5/6
c. În acelaşi context, alegerea mulţimii, în favoarea lui Barabas, un evreu, este de
asemenea logică, chiar dacă individul avea o moralitate îndoielnică.
4. De ce oare, papa Ioan Paul al II-lea, la începutul vizitei din România, din perioada 7-9 mai 1999, singura
vizită făcută vreodată de capul Bisericii Catolice în vreo ţară ortodoxă, de la Marea Schismă încoace, a
sărutat în mod simbolic pământul românesc şi l-a numit "Grădina Maicii Domnului" ?
Subtitrare
6/6