CALEA LUMINII

Pr.: În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Cr.: Amin.
Pr.: Bunătatea atotputernică a lui Dumnezeu Tatăl,
care l-a înviat pe Domnul Isus din morți și ni l-a dat
pe Duhul său ca să facă din noi fiii săi, să fie cu voi
toți.
Cr.: Și cu Duhul tău.
Pr.: Cu Cristos cel înviat, mântuirea noastră,
parcurgem, în rugăciune, Calea luminii. Ne
deschidem inima și ne dispunem să primim noutatea
pe care ne-o aduce Cel Înviat. El, care este Domnul
vieții, să lumineze lumea și să ne dea putere de a fi
purtătorii unei noi culturi, bazate pe pace și pe
respectul adevărat față de persoana umană.
Rugăciune: Dumnezeule, Părintele nostru, în Fiul
tău, mort și înviat pentru noi, ai voit să zidești pe o
stâncă de nezdruncinat siguranța speranței noastre.
Revarsă în noi Duhul adevărului și al luminii, ca să
putem merge cu încredere pe drumurile lumii, purtând
mereu în trupul nostru muritor mărturia morții și
învierii care ne mântuiește. Prin Cristos, Domnul
nostru. Amin.
 Stațiunea I: Isus a înviat din morți

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Dar îngerul a spus femeilor: Voi nu vă
temeți! Știu că-l căutați pe Isus cel răstignit. Nu
este aici, căci a înviat după cum a zis. Veniți și
vedeți locul unde a zăcut!” (Mt 28,5-6).
În acea dimineață de incertitudine, o
schimbare misterioasă are loc. Femei cuprinse
de tristețe și dragoste au venit în zori la
mormântul lui Isus din Nazaret. Îngerul,
mesagerul lui Dumnezeu, revelează slava
Celui care a trecut granița morții: mormântul
este deschis, deasupra acestuia devine vizibil
cerul în care Cristos, Cel Înviat, trăiește pentru
totdeauna și ne așteaptă. Mormântul nu va fi
niciodată locul nostru final!
Tatăl nostru…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea II: Ucenicii găsesc mormântul gol

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Atunci a intrat și celălalt discipol care
sosise primul la mormânt. A văzut și a
crezut.” (In 20,8)
În dimineața aceea au alergat la mormântul
lui Isus, Petru și ucenicul cel iubit de Domnul,
Ioan. Acesta a văzut giulgiurile și ștergarul cu
care a fost învelit trupul lui Cristos. La ochii
acestora ajunge nu numai mirarea, ci și
stupoarea credinței: a văzut și a crezut în
Domnul biruitor al morții. Privirea lor este
privirea tuturor credincioșilor în Cristos, din
toate timpurile și de pe tot pământul. Aceasta
este azi privirea noastră.
Bucură-te, Marie…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea III: Isus înviat se arată Mariei
Magdalena

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te binecuvântăm.

Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Isus i-a zis: Maria! Ea, întorcându-se, i-a spus în
evreiește: Rabbuni – care înseamnă Învățătorule” (In
20,16).
Maria Magdalena este una dintre discipolele care l-au
însoțit pe Isus încă din Galileea. În zorii dimineții se
îndreaptă către mormânt. În drumul său se oglindește
fidelitatea atâtor femei care sunt evlavioase mulți ani față
de aleile din cimitire, în amintirea cuiva care nu mai este.
În timpul vieții sale ea a auzit glasul lui Isus, dar a și văzut
mâinile Lui care vindecau pe cei bolnavi. Cu toate acestea,
nu-l recunoaște în zorii Paștelui. Este nevoie ca Isus să o
strige pe nume: Maria! Fiecare om este o istorie de iubire
pe care Dumnezeu o scrie pe acest pământ. Pe fiecare
dintre noi Dumnezeu ne cheamă cu propriul nume: ne
cunoaște pe nume, ne privește, ne așteaptă, ne iartă, are
răbdare cu noi. Este necesară o vocație personală ca ochii
credinței să recunoască și să vadă ceea ce ochiul uman
singur nu poate intui. Astăzi Isus rostește numele fiecăruia
dintre noi.
Slavă Tatălui…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea IV: Isus înviat merge pe drum
cu ucenicii de la Emaus

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea și
să intre în gloria sa? Și, începând de la Moise
și toți profeții, le-a explicat din toate
Scripturile cele referitoare la el” (Lc 24,26-27)
În acel drum prăfuit care duce de la
Ierusalim spre Emaus mergeau triști discipolii
cu un călător necunoscut. Cuvintele lui Isus
nu le sunt comune. Ele au un sens ascuns, o
istorie trăită până acum, care nu s-a arătat și
pe care numai el știe să o arate. Acest cuvânt
face ca inimile noastre să ardă și să
înflorească speranța și credința în noi.
Tatăl nostru…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea V: Isus înviat se manifestă la
Emaus la frângerea pâinii

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Și, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a
binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor. Atunci
li s-au deschis ochii și l-au recunoscut” (Lc 24,30-
31).
Se făcea târziu. Ucenicii de la Emaus sunt la
masă cu acel călător misterios care le-a arătat
sensul istoriei în care au trăit ei. După discursul
său, a venit gestul frângerii pâinii, la fel cum
făcuse la Cina cea de Taină. Acel gest îi trimite
cu gândul la ceva ce știau deja: Cristos din
Cenacol, care în pâine și vin oferă Trupul și
Sângele Său ca hrană pentru viața lumii. Și nouă
trebuie să ne deschidă ochii pentru a-L recunoaște
la frângerea pâinii.
Bucură-te, Marie…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea VI: Isus înviat le apare
ucenicilor

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„De ce v-ați tulburat și de ce se ridică aceste
gânduri în inima voastră? Priviți mâinile și
picioarele mele căci sunt eu însumi” (Lc 24,38-
39)
Suspiciunea de a fi în fața unei fantome este
puternică. Oare Isus nu a fost îngropat cu semne
de tortură și de răstignire? Cu toate acestea, el
este acolo, în fața prietenilor săi, în plinătatea
vieții, cu mâinile și picioarele rănite. Și această
viață nouă este cea care dă deoparte amărăciunea,
tristețea și îndoiala, și ne face să privim dincolo
de moartea și tăcerea ei. Vom continua să ne
uităm la mâinile și picioarele sale pentru a
descoperi „durerea înviată”.
Slavă Tatălui…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea VII: Isus înviat le dă apostolilor
puterea de a ierta păcatele

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a
zis: Primiți pe Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta
păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi
ținute.” (In 20,22-23)
Acest suflu al lui Cristos în seara de Paști se
răspândește în discipolii care mirați îl înconjoară.
Acesta este un simbol al noii creații, care vine de
pe buzele lui. Acesta este un semn de renaștere pe
care numai Duhul îl poate opera, făcând să iasă
din moartea păcatului și îl pune pe drumul spre o
viață nouă în adevăr și dreptate. În Biserică mereu
trebuie să se răspândească această suflare divină a
iertării, care reînnoiește, transformă și sfințește
umanitatea.
Tatăl nostru…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea VIII: Isus înviat întărește
credința lui Toma

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Apoi i-a spus lui Toma: Adu-ți degetul tău aici:
iată mâinile mele! Adu-ți mâna și pune-o în
coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios.
Toma a răspuns și i-a zis: Domnul meu și
Dumnezeul meu!” (In 20,27-28)
Îndoiala apare în sufletul discipolului care a
ascultat de Isus și a văzut semnele puterii sale
divine în timpul zilelor pământești. Acum, cu
toate acestea, răstignitul este acolo, în fața ochilor
lui Toma, în realitatea vie a prezenței sale.
Discipolul se întoarce la lumina certitudinii și
rostește o clară profeție a credinței, care de multe
ori este și a noastră: Domnul meu și Dumnezeul
meu!
Bucură-te, Marie…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea IX: Isus înviat le apare
apostolilor lângă Marea Tiberiadei

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea
i-a spus lui Petru: E Domnul! Isus a venit, a
luat pâinea și le-a dat-o; la fel și peștele” (In
21,7.13)
Pe malul Mării Tiberiadei, cu primele raze
din zori, este un om care așteaptă. Discipolii
lui Isus s-au întors la vechea profesie de
pescari și navigau cu bărcile lor. Discipolul
cel iubit își îndreaptă privirea spre Isus și îi
șoptește lui Petru: E Domnul! Isus îi așteaptă
pe mal, dispus să ofere oamenilor paralizați și
îndoiți pâinea prezenței sale.
Slavă Tatălui…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea X: Isus înviat îi conferă
primatul lui Petru

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon
Petru: Simon, fiul lui Ioan, mă iubești mai mult
decât aceștia? El i-a zis: Da, Doamne, tu știi că te
iubesc. El i-a spus: Paște mielușeii mei!” (In
21,15)
Trei întrebări și trei răspunsuri de iubire
constituie legătura dintre Cristos cel Înviat și
Petru, pe malul Mării Tiberiadei. Ucenicul care l-a
trădat de trei ori, repetă cele trei mărturisiri de
credință și iubire. Mai apoi, Cristos îi
încredințează frumoasa misiune de fi a păstor al
turmei sale de-a lungul secolelor. Prin cuvânt,
mâna și persoana lui Petru, Cristos continuă să
ghideze Biserica și în ziua de astăzi.
Tatăl nostru…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea XI: Isus înviat le încredințează
apostolilor misiunea de a predica evanghelia

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Așadar, mergeți, și faceți ucenici din toate
națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al
Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să țină
toate câte v-am poruncit. Și iată, eu sunt cu voi în
toate zilele, până la sfârșitul lumii.” (Mt 28,19-20)
Pe muntele din Galileea, Cristosul glorios al
învierii salută pe ucenicii săi. Deși există o
absență exterioară, totuși, prezența sa vie,
continuă, eficace și constată, zi de zi și pentru
totdeauna susține acțiunea apostolică a Bisericii,
care vestește Evanghelia de viață nouă în Duhul
Sfânt, prin botezul care ne mântuiește. Suntem
invitați să simțim că această prezență este mereu
cu noi.
Bucură-te, Marie…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea XII: Isus înviat se înalță la cer

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer?
Acest Isus, care a fost înălțat de la voi la cer, va
veni tot așa cum l-ați văzut mergând spre cer.”
(Fap 1,11)
Muntele Măslinilor devine semnul de întâlnire
dintre cer și pământ, întâlnire care este completă
în Cristos cel Înviat. În Înălțarea sa El se întoarce
la orizontul infinit al slavei divine unde va aștepta
omenirea răscumpărată. Dar credincioșii trebuie
să trăiască în calea istoriei și a lumii, construind
împărăția, fiind în așteptare pentru revenirea lui
Cristos. Și vor fi cu Domnul pentru totdeauna
(1Tes 4,17)
Slavă Tatălui…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea XIII: Apostolii împreună cu Maria
îl așteaptă în Cenacol pe Duhul Sfânt

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Toți aceștia, într-un cuget, stăruiau în
rugăciune împreună cu femeile și cu Maria,
mama lui Isus, și cu frații lui.” (Fap 1,14)
Comunitatea creștină s-a adunat în jurul
Mariei în credință, rugăciune constantă și în
dragoste. Apostoli și credincioși, bărbați și
femei, toți laolaltă lăudând pe Dumnezeu,
dând mărturie: de credința lor în Isus Înviat,
de viața cea nouă, în așteptarea împlinirii
promisiunii lui Isus de a trimite Mângâietorul
Sfânt ca să rămână cu voi pentru totdeauna (In
14,16).
Tatăl nostru…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Stațiunea XIV: Isus înviat îl trimite pe
Duhul Sfânt

Pr.: Ne închinăm ție Cristoase și te

binecuvântăm.
Cr.: Căci prin învierea ta ai dat viață lumii.
„Și, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la
venirea unei vijelii puternice, și a umplut întreaga
casă în care stăteau. Atunci le-au apărut niște
limbi ca de foc împărțindu-se și așezându-se
asupra fiecăruia dintre ei.” (Fap 2,2-4)
În Cenacol în ziua de Rusalii, suflă vântul
Duhului. Aceasta este respirația divină care se
răspândește în ucenicii lui Cristos cel Înviat. Se
aprinde focul iubirii care încălzește inimile
credincioșilor și îi duce în lume să mărturisească
viața, lumina și iubirea lui Dumnezeu. Biserica de
mii de limbi, de culturi diferite și naționalități își
are rădăcinile în Ierusalim și în Duhul Sfânt,
izvorul său.
Bucură-te, Marie…
Pr.: Cristos a înviat, aleluia!
Cr.: Adevărat a înviat, aleluia!
 Rugăciunea finală
Doamne Dumnezeul nostru, izvorul
bucuriei și al speranței noastre, noi
am trăit cu Fiul tău evenimentele
învierii și înălțării sale până la
coborârea Duhului Sfânt; fă ca prin
meditarea acestor mistere să primim
harul și forța de a deveni martori ai lui
Isus Cristos în lume, acolo unde ne
desfășurăm misiunea.
Te rugăm pentru Biserică: ea să fie
chipul lui Cristos în istorie și, plină
fiind de Duhul Sfânt, să arate lumii
comoara iubirii tale; să-i sfințească pe
fiii tăi prin sacramente, pentru ca prin
ea toți oamenii să se bucure de
învierea veșnică. Prin Cristos Domnul
nostru. Amin.