,,Ultimul interviu" al actorului Valentin Uritescu: ,,M-am pricopsit cu

nerusinarea de a spune tot"

Laurentiu Ungureanu,

Valentin Uritescu (70 de ani) vorbeste despre cele mai frumoase clipe din viata sa,
reconstituind atmosfera de poveste din satul natal, Vinerea, si din vremea adolescentei.
Dupa nenumarate aparitii in ziare ori la televizor, actorul e categoric: ,,Acesta e ultimul
meu interviu!".

L-am gasit pe Valentin Uritescu acasa, intr-un apartament prea ingust pentru
personalitatea sa - forfotea dintr-un colt in altul, clocotind pe fotoliu, chinuind albumul
cu fotografii vechi, buchisind printre copertele volumelelor din biblioteca ori contenind
brusc, ca s-o alinte sub ureche pe Margo, catelusa sa. Nu voia, parca, sa asculte nicio
intrebare, mai chibzuita sau mai neidemanatica, a unui tanar necioplit, caci pregatise el
ceva: ,,A picat magaoaia pe tine, sa-mi iei tu ultimul interviu, ultimul va fi, ca nu mai
dau. Asa sa scrii acolo!". Asa scriem, iata!, si poate ca ar trebui sa fie o mandrie
jurnalistica sa tiparim aceste ultime cuvinte pentru public, dar nu e.

Valentin Uritescu stie sa fie deopotriva  jovial, coplesitor, energic, pasional si cumplit
de spiritual. Nu s-a ramolit lacramos, caci amintirile si fericirile sale nu stiu sa
imbatraneasca. Chiar o sa ne vorbeasca despre stralucirea copilariei, despre
frumusetea satului arhaic, dar atat de viu ori despre iubirile sale nemuritoare. Maestrul
pregateste doua volume stufoase de memorii, unde-si va scrie viata exact asa cum a
trait-o, fara farduri, cu zambetul pe buze si cu luciditate. Pana cand isi va lega povestile
intre coperte, avem acest mic prolog. Doamnelor si domnilor, Valentin Uritescu!
Valentin Uritescu: Baiete, te-am primit pentru ca, de fapt, te asteptam de mult. Nu
vreau sa-mi pui nicio intrebare, ti-am pregatit eu ceva. Sa-ti explic: de cativa ani, cu
precadere mai ales de un an si jumatate, am intrat in ultimul capitol al vietii mele. Dupa
cum vezi, sunt linistit, nu ma ingrijoreaza gandul asta, nici disperarea, n-o sa-mi pierd
nici umorul si nici n-o sa ma vaiet. Am 70 de ani. Toti ai mei au atins 80, unii trecand
dincolo de ei, altii trecand si de 90, ramanand cu mintea intreaga! Eu, prin viata pe care
am dus-o si prin betesugurile dobandite, mi-am zis ca m-as putea socoti multumit sa
ating 70. I-am atins. Asa ca de-acum astept sa ma cheme, dar nu stau ca atunci cand
astepti trenul. ,,Weekend Adevarul": Cum se poate ca o personalitate atat de dinamica
sa dea semne de resemnare Nu e resemnare, baiete, inca ma achit de toate indatoririle.
Poticnindu-ma, dar le duc pana la capat. Insa am dat - ori poate-i mai bine sa zic ca mi s-
au luat - zeci de interviuri! Nu prea le-am adunat. Am jucat in zeci de piese ori filme. Nu
prea am adunat nici cronicile pe care le-am avut. In schimb, minunata mea sotie,
grijulie, a adunat, punandu-le la pastrare pe toate. Si ce s-a intamplat Multe din acele
interviuri s-au dovedit apa de ploaie, adica au fost proaste tare. Poate din cauza mea,
cel mai adesea, dar si din cauza celor care mi le-au luat. In plus, in multe m-am repetat.
Asa ca, astazi, iti spun cu toata sinceritatea, interviul pe care ti-l dau va fi ultimul dat de
mine cuiva. Si asa va fi! A picat magaoaia pe tine, sa-mi iei tu ultimul interviu. Mi-a
venit mie asa. Acum, ce sa fac, iti dau ce vrei! Eu de astazi nu voi mai da niciodata
vreun interviu.

Actorul a avut o grija aparte pentru animalele din gospodarie

Ce
motiv
poate
sa
determine o astfel de decizie Nu ma simt prea bine in ultimul timp. Am obosit sa tot
lupt, iata, de peste treizeci de ani si ceva cu o boala grea, care in ultima vreme s-a
accentuat. Dragul meu, anul trecut, prin ianuarie, dupa ce m-am pricopsit cu doua
pneumonii, am scos din debara cele doua geamantane pline de insemnari si intamplari
din viata mea si, dupa ce mi-am cumparat o masina de scris, cu un dest am tot batut
pana s-a facut de-o carticica. Si, minune mare, de ziua mea, pe 4 iunie 2011, cand am
facut 70 de ani, editura Humanitas a tiparit-o. Vreau ca in 2012, de-o vrea si Dumnezeu,
sa dau la iveala primul volum al intamplarilor traite de mine. S-ar putea sa iasa tot de
ziua mea. Deja hartiile sunt aranjate - am primul manuscris. Va fi un volum de 400 si
ceva de pagini. Tot ce am trait eu, pus aici! Stiti cum se zice: ,,Daca, in timpul vietii, ai
sadit un pom, ai construit o casa, ti s-a nascut un copil, ai scris o carte, n-ai trait
degeaba". Pe scena nu puteti sa stingeti lumina, domnule Uritescu... Ma, eu acum repet
intr-o piesa exceptionala, pusa in scena de un tanar regizor remarcabil la ora actuala,
care in curand va fi mare. Il cunosti, este cel mai talentat din generatia lui. Rolul meu
este extraordinar, muncesc la el cu o bucurie dezlantuita, la fel ca Raspluiev din ,,Nunta
lui Crecinski", pusa in scena de acelasi Felix Alexa. Piesa de acum se numeste ,,Elvetia,
Elvetia" si va avea premiera, cu ajutorul lui Dumnezeu, inainte de sfintele Pasti. Are
actori de prima mana: Razvan Vasilescu, Paul Chiributa, Maria Junghietu, Andrei
Hutureac, Raluca Aprodu, Andreea Vasile. Eh, cu acest rol, personaj, care la sfarsit
moare in scena - nu va fie frica, am murit in rolurile mele atat in scena, dar mai ales in
filme de zeci de ori! - imi voi incheia si cariera de actor. Alt rol eu n-am sa mai fac! Nu
va va lipsi publicule Tot ce n-am putut cuprinde pana acum, intamplari si povesti din
viata mea, le veti gasi spuse, cu sinceritate totala, in cele doua volume de memorii pe
care le pregatesc. Si destule n-au sa fie prea roz, ba altele dure si grele, pe care putini
oameni le pot asterne pe hartie. Cum altfel voi putea ajuta si pe altii sa lupte asa cum
am facut eu pentru a le invingef Toate suferintele si bucuriile vietii mele vor fi acolo, in
aceste volume ce sper sa apara chiar daca mosii si stramosii mei - tarani mari! - se vor
intoarce acolo, in groapa. M-am pricopsit cu nerusinarea asta de a spune tot. Da, sunt
un histrion nenorocit, in urma caruia poti scuipa sau te poti mira cum de-l mai poate
indura bunul Dumnezeu.

Ati fost mereu o fire joviala, care vorbeste cu deschidere despre orice... Acum, boala
mea s-a agravat. Asa e sindromul extrapiramidal. Nu e Parkinsonul ala care te zvanta,
pentru ca niciodata capul si mainile nu mi s-au miscat necontrolat. Picioarele, in
schimb, ingrozitor ma afecteaza. Fac ce fac si pic in genunchi. Ma, toata viata mea a
fost un hazard. Am dat cu banul ca sa decid daca dau sau nu la teatru, am tras la
biletele daca sa ma angajez sau nu la teatrul din Braila, am aruncat cu cutitul in usa sa
vad daca se infige, deci daca ma casatoresc cu sotia mea. Dar asta e o lasitate.
Hotararile mari, esentiale, trebuie sa le iei tu, de la tatal meu am invatat. Acum pot sa
iau o astfel de hotarare si nu pot fi induplecat sa dau inapoi: ma retrag. Cum era relatia
cu tatal dumneavoastraa Atatea lucruri am invatat de la el, pana in ultimul moment! Pe
la 84 de ani, s-a operat de hernie dubla. ,,Ba, mai are rost sa te operezi la anii astias", i-
am zis eu. ,,Du-te de aci, ma, copile, sa mor slutit Eu trebuie sa-mi rezolv problemele.
Ce, pentru ca am 84 de ani sa stau s-astept cucoana imbracata in negru Nici nu ma
gandesc!", mi-a raspuns. Avea scaune imprastiate peste tot in curte, sura, gradina,
brutarie. Numai ce-l vedeai ca se aseza, el si cainele sau, mereu. Imi zicea: ,,Ma, tu l-ai
cunoscut pe Bumbulici. Eu cu asta...". A inchis ochii la 88 de ani, dand de mancare la
caine si stand de vorba cu el. Acolo, in scaun, l-a gasit sora-sa Maria. Nu se racise inca.
"Am o debara in care tin graunte pentru porumbei. Imi mananca din mana! Intr-o zi, am
prins o porumbita alba, i-am adus-o sotiei mele.'' ,,A aparut un Panzer pe ulita" Ati
mostenit si dumneavoastra acest atasament fata de lumea satului. Cum a fost
despartirea, cand v-ati mutat la orasî Eu numai in Vinerea am avut sentimentul
sigurantei. Libertatea, holdele, plugul, cerul, Puiu (n.r. - calul sau din copilarie) si
vantul. Acolo simteam dimensiunea, vraja. Cand am plecat la liceu, cu trenul, aveam
impresia ca merii plantati de-a lungul liniei ferate fug inapoi si ma intrebam de ce eu
trebuie sa merg inainte, cand ma trage satul meu. Cum erau jocurile copilarieiu Langa
satul meu, la Cugir, era fabrica de armament. La un moment dat, a explodat depozitul.
Pana la Deva si pana mai departe, la Alba Iulia s-au auzit bubuiturile. Au sarit toate
tiglele de pe case! S-au imprastiat o sumedenie de schije, franturi. Erau unele care
aveau niste macaroane galbene pe care noi le scoteam, le dadeam foc si pocneau, ca
artificiile. Le luau si feciorii la nunti. Dupa ce a explodat depozitul, s-a facut acolo o
groapa imensa! Noi ne jucam de-a Columb si Magellan cu ce mai ramasese. Ne mai
jucam si ascunselea... La noi erau WC-urile in curte, cum sunt in Ardeal. Erau curate,
varuite, cu tron. Ne bagam cu capul sa ne ascundem in WC. Acolo erau pistoale si cutii
de cartuse. Nu numai la mine. La toata lumea din comuna aia!

Feciorii din satul Vinerea, intr-un exercitiu de comedie. Valentin Uritescu este primul,
de jos

Ramasesera armele din razbois N-au ramas mult, ca s-a dat ordin si a inceput sa vina
Nita, unul din Primul Razboi Mondial, schiop. Batea toba si spunea: ,,Prrm, prrm! Se
aduce la cunostinta, toti aceia care n-au predat darile sa le predea! Ba, predati-le ca va
ia mama dracu'! De luni incepe si predarea armamentului". Pai au venit oamenii de
dimineata pana seara cu carutele pline cu pusti, cu roabe pline cu grenade, cu focoase,
cu bombe! Traian al lu' Sapunaru avea in curte o bomba mare, sparta, din care beau
animalele apa. Spunea Nita: ,,Traiene, vezi ce faci cu bomba aia!". Pana si un tun au
predat.  Ma, la un moment dat, s-a auzit pe strada satului un zgomot, o duduiala, fugeau
cainii cu lanturile dupa ei de frica! A aparut un Panzer pe ulita... Ce s-a intamplatr Cand
s-au retras nemtii pe soseaua nationala care leaga Ardealul de Curtici, cand au ajuns la
drumul spre Cugir, au fost bombardati de americani si un tanc a fost lovit in senila, care
s-a rupt. A ,,deraiat" de pe sosea direct pe fanetul lui Bura Ion, de la noi din sat. S-a tot
invartit acolo pana s-a gatat motorina. Bura Ion, cand a auzit el minunatia asta, le-a
spus celor patru fii ai sai sa incarce un car cu fan si sa mearga acolo. Au acoperit tancul
cu fan si a stat acolo asa, camuflat, pana a trebuit sa predea armele. Cum a reusit sa-l
repareă Vasilica, baiatul mai mare al lui Bura Ion, care era geniul satului si facuse
prima bicicleta cu motor, se pricepea, deci,  la motoare. E, a reusit sa faca senila la loc,
cu feciorii lui. Astia de la judet cand au vazut ca vine un tanc au ramas tampiti! Eu eram
in ulita si ma uitam. Vasilica a venit cu tancul, a ridicat turela, a iesit catranit si i-a
intrebat pe oamenii de la judet ce sa faca. ,,Baga-l aci, in Primarie, dar sa-l fartoiesti
(n.r. - sa-l manevrezi), sa nu palesti zidul!" L-au intrebat aia apoi: ,,Ba, dumneata esti un
om nebuni Ce-ai vrut sa faci cu tancul astau" ,,Ba, tovarasi, eu cu tancul n-am avut
nimic, dar motorul..!" Pai, cu motorul acelui tanc, 50 de ani a mers moara de la Balomir.

Erau o

multime de personaje pitoresti... Si asta nu e tot! La fabrica din Cugir era un tablou
mare, de zece metri lungime si patru latime. De cate ori mergeam cu bunicul meu in
caruta, oprea calul si zice ,,Ma, Iosife, ma, Savule (n.r. - diminutiv al prenumelui
dictatorului, Iosif), pai tu ma-nveti pe mine cum sa arâ Pai la noi nu e pamantul ca la
voi, in stepa!". Dar nu numai el statea de vorba cu Stalin, toti narozii satului. Era unul
care avea vreo 40 de chei pe un lant si se ducea in fata tabloului si striga ,,Na, uite, eu
am chei, tu n-ai". Pai voi nici nu mai stiti cine-a fost Stalin, ma! Trebuia, totusi, sa va
ingrijiti si de muncile zilnice din gospodarie... Aceasta povestire e emblematica. Eram in
clasa a treia. Unchiul Remus avea doua scroafe mari si una din ele a facut 18 purcei!
Numai ca unul nu mai avea loc la tata, n-avea de unde sa manance. Spuneau c-o sa
moara, ca e pacat, ca era cel mai sprinten. E, atunci i-am zis unchiului Remus sa-mi dea
mie purcelusul si m-am dus cu el la ,,nana Nica", femeia care-i facea lui curat. Avea
femeia asta niste tate cat cratitele, ma, ca avea copil mic. Eugen Americanul, taran de-
al nostru din sat, ii adusese o pompa de lapte si biberon din Statele Unite. E, asa am
crescut eu purcelul asta. Cu lapte de la ,,nana Nica" si cu biberoane din America.
Dormeam cu el in pat! A crescut pana a facut 80 de kilograme. Nu l-ati sacrificat de
Ignatn Ba da, dupa insistentele indelungi ale tatei. Asa se facea, dar mi-a parut asa de
rau, ca 20 de ani n-am mai putut sa mananc carne de porc. Eu am iubit foarte mult
animalele. Stateam si ma opream sa vad cum zboara paienjenii prin aer, urmaream
soimii cum vaneaza porumbei. Si sa nu spun de Reza, Germana si Puiu - caii mei din
copilarie -, pe care ii calaream fara capastru sau sa. Pur si simplu. Tiganii, dragostea,
Stalin si doctorul Satul a fost cea dintai si, poate, cea mai utila educatie. Ce n-a reusit
sa va invetec Am vazut cum calca cocosul gainile, am dus purcica la vier (la Ghita,
vierul cel mai bun din sat), am fost cu vaca la taur. Ehe, cum era Joiana mea priponita si
eu intrebam ,,De ce-o leaga, mosulee" ,,Ca sa stea cum trebuie." Ba, stii cum rade
taurul dupa ce miroase sub coadaÅŸ Rade, ma, rade de ce-l asteapta. Eu intrebam:
,,Cum e la oameniu". ,,La oameni e ca la turturele", imi raspundeau. Nu-ti spunea
niciodata nimeni cum sa o faci cu o femeie! Ma, era o puritate si o prostie si o frica de a
spune lucrurilor pe nume si o lipsa de iod! Dar si noi, atat de gusati si de narozi!
Cum ati aflatc Trebuie sa-ti spun atunci de Zenobia! Era suie, cu tatele mari si parul ca
spicul graului, cu ochii de un verde intens, fata urzicata de-un zambet parsiv, in rochia
in care se veseleau mii de floricele. Era o vara incinsa, nauca si eu abia implinisem 15
ani. Puiu, armasarul meu negru, ramasese pasiunea mea. Pe valea bisericii, in sat la
mine, -curgea un parau pe malurile caruia crestea o iarba ca-n rai. Il duceam pe Puiu
acolo. Chiar in gura vaii, era salasul unor tigani corturari. N-am mai vazut tigani ca ei
decat in Danemarca, numai ca acolo le zice vikingi. Ba, nu erau astia pe care-i stim noi,
erau superbi! Inalti, cu pielea alba si parul blond, carliontat. Barbatii cautau tot timpul
proiectile si bombe. Toata lumea era innebunita dupa alama, aluminiu si cupru, metale
care se gaseau in proiectile. Explodau alea, mureau pe capete si tot nu se opreau. Eu cu
fratele meu am facut bani grei adunand schijele pe care le vindeam la fier vechi. Cum
ati intalnit-o pe Zenobiac In vara aceea arzanda, cand am facut noi caramida pentru
casa noua, am vazut-o prima oara, cu rochia suflecata, framantand pamantul. Gambele
fine, pulpele lucioase ma dor si-acuma-n furca pieptului. Treceam cu Puiu pe langa
cortul lor, in fata caruia era mereu foc, si nu ma opream decat la cascada, in fundul vaii.
Acolo ii placea lui Puiu sa pasca, in vreme ce eu stateam intr-un barlog, intre cracile
unui gutui, si citeam. Intr-una din zile, Puiu a inceput sa necheze intr-un fel anume.
Aproape imediat s-a auzit un alt nechezat, mai subtire, scurt, gafait. Stiam ce se
intampla. Cum am ajuns la marginea lastariciului, primul lucru pe care l-am vazut a fost
Zenobia iesind din bulboana (n.r. - adancitura in apa unui rau), cu rochia lipita de trup.
Intoarsa cu spatele la mine, isi storcea parul galben privind magnificul spectacol de pe
pajiste. Intre Puiu si Miti, iapa tiganilor, se consuma rascolitorul act al imperecherii.
Vai, murmurul iepei, loviturile gaturilor. Ai vazut vreodata cum face dragoste un
armasarp Teribila treaba! Il lovea pe Puiu cu copitele in piept, il musca, necheza. Dupa
ce Puiul, vibrand vlaguit, s-a culcat cu capul pe pulpa iepei, involburat de tot ce
vazusem m-am apropiat tiptil si am imbratisat-o strans. Asa a fost, bai, imi aduc aminte
si acum si ma cutremur. Care a fost reactia ei- A tipat speriata si eu - parca-mi
pierdusem mintile - cu bratele inclestate peste mijlocul ei, o trageam spre tufisuri. A
inceput sa rada. ,,Ce e, ba, ce vrei S-a copt samanta-n tiner Ia uite-te la el, ce ochi are.
Ce ma proptesti asa" Sezi bland, ca vin singura!" ,,Lasa-ma, te rog, ca n-am mai facut-o
niciodata." ,,Bine, mergem acasa la tine, dar nu o facem degeaba: imi dai rochia cu
floricele a maica-tii, o bucata de sapun, una de slanina si vreo doua kile de faina." Ai
mei erau plecati la Cugir. In dormitor mirosea a busuioc, era racoare si semiintuneric.
Saltelele paturilor erau umflate cu paie noi. Langa straita Zenobiei, umpluta cu faina,
era o halca mare de slanina invelita in ,,Scanteia", plina de pete de sange de la degetul
mare al mainii stangi. Ce se intamplased Am tinut de slanina si, cand am taiat cu
cutitul, m-am taiat la deget. Uite, si acum am cicatrice. ,,Leaga-te, ca uite cat sange
curge." Am rupt o bucata din ,,Scanteia" si mi-am invelit degetul. Ea m-a legat strans,
mi-a dat chilotii jos si mi-a spus: ,,Frumosule". Dupa care s-a lasat usor pe spate si si-a
desfacut picioarele, omorandu-ma! M-am aplecat hipnotizat cand, deodata, m-a prins de
cea mai tare parte a trupului si-a spus: ,,Rochia!" ,,Ce rochiei" ,,Rochia cu floricele,
cand mi-o dai­" Am deschis repede usa dulapului si -i-am zis sa ia ce vrea.
,,Frumosule", imi spunea. Am prins-o in brate si am patruns -intr-un univers rascolitor,
in care miscarea ma ridica pe culmile unei stari divine. In clipa care se apropia de o
descatusare suprema, mama cu tata apar in cadrul usii cu ochii cascati de ce vedeau.
Moment paralizant! Zenobia, dezinvolta, lasa sa-i cada rochia si ii spune tatei ,,Nea
Niculae, pacat ca n-ai intarziat olecuta, ca baietul sa inteleaga bine cum vine treaba."
Cum au reactionat parintiiÅŸ Am luat o bataie de la tata atunci si nu intelegeam ce se
intampla. ,,Cu tigana asta ", tipa mama. ,,La mine in casa, pe patul meu, mac" Plangea
mama, stergea cu carpa pana si clanta usii, spatarele patului, podelele - a fost nebuna
cu microbii. Eu eram socat! Eram intr-o confuzie plina de revolta, amestecata cu
spaima. Eram tulburat! Toata dupa-amiaza am stat in nucul meu. Spre seara, am trecut
la rau, sa iau armasarul pe care-l lasasem acolo. Parca ma boscorodea si calul meu. Il
prindeam de fudulii pe Puiu si-i spuneam: ,,Ce i-ai facut tu lui Miti, ma, de ce n-am eu
tot ce-ai tun" V-ati intors acasar M-am dus la bunica mea, in comuna Cioara. I-am
povestit toata treaba asta si am ramas acolo vreo trei zile. Ma, dupa vreo trei zile,
dimineata a inceput sa ma usture. Am plecat imediat la Cugir, la medic. In momentul
cand am trecut prin fata tabloului lui Stalin am oprit calul si am zis ,,Tovarase Stalin,
cred ca am sculament". M-am dus la doctor, care mi-a spus ca ,,am contactat o
superbissima blenoragie". M-am tratat o saptamana cu penicilina si apoi am mers la
corturi sa-i dau Zenobiei rochia cu flori si sa-i duc si medicamente. In mijlocul drumului,
si-a dat rochia ei jos si a probat-o pe-a mamei. Rochia a luat-o, dar medicamentele nu le-
a vrut. Vezi, intr-un interviu nu poti s-aduni toata nebunia... "Nea Niculae, pacat ca n-ai
intarziat olecuta, ca baietul sa inteleaga bine cum vine treaba.'' Zenobia ,,Sunt un
revoltat fara cauza, asa sunt eu, prost" Veti publica doua volume cu insemnari din
jurnalul dumneavoastra. Cand ati inceput sa scrietiă In liceu. Ziua elevului se imparte
in doua: mai intai clasele si, dupa-amiaza, te duci acasa. Pentru elevul de la internat
care eram eu nu se schimba nimic. Ramai acolo, in colivie, supravegheat, obligat sa
respecti strict programul, ca la armata. Cum am inceput eu sa fac scrisurile astea, Intr-
o seara, repartizez caietele pe materii, frunzaresc manuale si, pac!, o noutate: ,,Logica
si Psihologie". Imi zic: ,,La aceasta materie voi fi primul din clasa". Si, cand asez
manualul subtire cat mai atent, vad un nod in scandura de la banca. Mare, lucios, putin
crapat. Il privesc intens si-l simt. Este pe banca si, cu toate astea, il simt inauntrul meu.
E nodul care nu trecuse in urma experientei mele sexuale. Asa ca am inceput sa astern
totul pe hartie. Care au fost cartile copilariei, La noi, la Caminul Cultural, era
biblioteca, unde se imprumutau carti. Doamna Herlea imi dadea Maxim Gorki, Jack
London sau Jules Verne. Eram innebunit. Cand am ajuns la liceu, am fost un revoltat.
Internatul ala a fost, pentru mine, puscarie. Spargeam geamuri, urlam, din senin, in
timpul orei, numai ca sa ajung la arest, sa fiu consemnat in biblioteca. Acolo am citit
Victor Hugo sau Lev Tolstoi. Cand am fost la facultate, lecturile mele au evoluat. Cand l-
am descoperit pe Faulkner, am ramas tampit. Din ,,Orasul" am facut prima declaratie
de dragoste unei femei. Cand am citit Faulkner am zis ca asta-i ardelean, ca la noi in sat
asa se vorbeste! ,,Milian al lui Felcau". Am avut o aventura la Braila, cu Cornelia, o
profesoara. Pai am zapacit-o cu Faulkner! Si acumf Ultimele carti pe care le-ati
cumparatu ,,Metafizica sexului", ,,Euforia perpetua", ,,Frumusetea, ca senzatie fizica",
,,Sociologia sanilor goi" - niste nebunii! Mie acum mi-au intrat hormonii la pensie, e
tardiv, dar cate aflu eu din cartile astea, vad ce n-am facut. Stateam cu Valeria (n.r. -
sotia sa) si-i spuneam ,,Ma, pai noi n-am stiut ca se face asa". Totusi, ultima carte pe
care am cumparat-o e de Cioran. Din literatura v-a impresionat Faulkner. Cine v-a
placut insa cel mai mult pe scena romaneascai Gigi Dinica. El a fost un tip plin de
ironie, dar ironie urzicatoare, dura. Nu-i placeau familiarismele. Era dificil ca individ,
dar eu cu dansul ma intelegeam bine. Mai, eu l-am avut idol pe Gigi Dinica. Ma compara
lumea cu el si nu mai puteam de drag. Asta pana m-am certat cu un profesor in
facultate. De ced Ma obseda treaba asta cu Securitatea. La lectiile de Estetica, am
inceput sa fluier, m-am ridicat in picioare si am zis ,,Lumea e condusa de securisti si de
tampiti si de prosti". O prostie imensa, dar ma revolta, nu puteam sa tac. E, de atunci n-
am mai avut note mari la facultate. De la 10 pe linie, luam numai 7-8. Sunt un revoltat
fara cauza, un rebel, asa sunt eu, prost.  "Din <<Orasul>> de Faulkner am facut prima
declaratie de dragoste unei femei.'' "L-am avut idol pe Gigi Dinica. Ma compara lumea
cu el si nu mai puteam de drag.'' ,,Asa cum sunt de-adevaratelea" ,,Eu scriu aceste
randuri fara sa fac pe scriitorul, fara sa arat cat sunt de cult si de destept... Nu! Eu
vreau sa vedeti cat sunt de prost, adica asa cum sunt de-adevaratelea. De aceea nu
schimb nimic, nu ascund nimic, nu infrumusetez nimic...", scrie Valentin Uritescu pe
coperta primei sale carti, ,,Asa sunt eu, prost", lansata la editura Humanitas. Cartea
este un prolog al celor doua volume de memorii, pe care actorul le va lansa in acest an.
CV - Actorul complet - Numele: Valentin Uritescu - Data si locul nasterii: 4 iunie 1941,
satul Vinerea, judetul Alba - Starea civila: casatorit de 45 de ani cu Valeria si are un
fiu - Bogdan (45 de ani). - Studiile si cariera: - A absolvit Institutul de Arta Teatrala si
Cinematografica in 1963. - Si-a inceput cariera la Teatrul ,,Maria Filotti" din Braila. A
jucat, apoi, pe scena ,,Teatrului Tineretului" din Piatra Neamt, la ,,Teatrul Bulandra" din
Capitala si la Teatrul National ,,Ion Luca Caragiale" din Bucuresti. In prezent,
pregateste piesa ,,Elvetia, Elvetia". - A jucat in zeci de piese de teatru si zeci de filme. -
De asemenea, a prezentat, timp de cinci ani, emisiunea ,,Viata Satului". - Locuieste in:
Bucuresti