ian.

1
Iarina Ioana Popa

Povestiri şi amintiri din clasa a –II-a

5
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

SUPĂRAREA RÂNDUNICII

Vacanța de vară era pe sfârșite. Razele soarelui numai străluceau așa de

puternic, dar nici Ioana, nu era prea fericită. Prietena ei, Simpatica,
rândunică,trebuiau să plece în țările calde.
Ioana tocmai se trezise. Ieși în curte și începu să strige:
- Aripioara! Aripioara! Vino să îți dau grăunțe!
- Cip-cirip! Cip-cirip! Vin acum, spuse rândunica, în timp ce se opri din
zbor.
- De ce ești tristă?
- Sunt supărată pentru că a sosit timpul să plec și mă doare tare rău că mă
despart de tine
- Aripioara, ne vom vedea la primăvară!
- A fost frumos timpul petrecut împreună cu tine. Îți mai aduci aminte de
clipa în care m-ai găsit cu aripioara rănită? Tu ai avut grijă de mine și din
ziua aceea am rămas cele mai bune prietene.
- Parcă a fost ieri! O să îmi lipsești!
Ioana rămase îndurerată, privind cum pleacă rândunica dragă care i-a fost
prietenă întreaga vacanță.

6
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

TOAMNA

Toamna a sosit din nou în sătucul de lângă munte. E secetă mare! Frunzele
au început să cadă, iar iarba s-a îngălbenit. Totul este pe cale să moară. Un copac
plânge îndurerat, fiindcă în curând frunzele lui vor cădea.
- O, ce păcat că o să vă pierd! suspină copacul.
Dintr-o dată se auzi vocea subțirică a unei rândunici.
La revedere! Eu o să plec în țările calde!
Săraca potecă s-a crăpat din cauza secetei!
- O, cât aș vrea să plouă!
Tocmai atunci un norișor zglobiu și pufos trecu pe acolo.
- Sunt cam gras, o să mă scutur puțin!
Și astfel întreg sătucul a devenit bucuros grație ploii.

7
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

INVIDIA LUI CREIONAȘ

A început școala. Iarina se află în clasă, alături de colegii ei și de doamna

învățătoare, care înmâna fiecărui copil noile manuale. Iarina, având penarul
deschis, un creion șugubăț, pe nume Creionaș, a scos capul afară și văzând ce
mândră este una dintre cărți s-a luat la ceartă:
- Măi, măi!!! Ia uite și noul manual ce mândru se crede! A spus
creionul, manualului de matematică
- Dar de ce te superi? Eu nu ți-am făcut nimic!
- Pentru că de astăzi pe tine te va aprecia Iarina mai mult. Când o să te
deschidă va fi fascinată de tine, de pozele și de lucrurile interesante pe
care le porți în filele tale, iar eu o să fiu un nimeni.
- De ce spui asta? Dacă nu ai fi tu, Iarina nu ar putea rezolva exercițiile
și problemele și multe alte lucruri din alte cărți.
- Da, dar tu ești mândră și frumoasă, iar eu chiar dacă sunt util o să mă
consum. Nu sunt ca tine nemuritor!
- Nu contează, Iarina te va folosi cu drag.
- Îmi pare rău că ne-am certat! Hai să o ajutăm pe Iarina să învețe bine a
spus Creionaș.
Așa Creionaș și cartea au devenit cei mai buni prieteni.

8
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

AVENTURA PRINȚESEI

Era odată o tânără prințesă, pe nume Luciana. Într-una din zile, regele, tatăl
ei a spus că vor pleca într-o călătorie cu vaporul. Luciana era foarte bucuroasă
pentru că urma să meargă pe mare.
În timpul călătoriei, totul era minunat, iar prințesa se simțea excelent. La un
moment dat se porni o furtună îngrozitoare. Vaporul a naufragiat și prințesa s-a
rătăcit pe o insulă pustie. Când furtuna a încetat, iar cerul s-a înseninat, prințesa a
privit în jur și a observat că era singură într-un loc unde valurile se izbeau de
stâncile de pe malul insulei.
Ea a hotărât că ar fi bine să caute ajutor. În timp ce mergea ea a observat un
turn înalt înconjurat de copaci bătrâni.
- E cineva aici? a întrebat prințesa.
A observat că turnul era părăsit și a intrat. În timp ce urca spre vârful turnului îi
ieși în cale o vrăjitoare, care a întrebat:
- Ce cauți pe meleagurile acestea tânără domniță?
Prințesa i-a povestit tot ce i s-a întâmplat.
- Cred că te pot ajuta cu puțină magie
- Mulțumesc mult! Îți rămân datoare.
Vrăjitoare o duse pe prințesă într-o încăpere și a început să îi prepare o licoare.
- Bea această licoare, draga mea! Tu și tatăl tău, vă veți întoarce înapoi
la palat.
Prințesa a făcut întocmai și cât ai clipi, era la palat alături de tatăl său.
Când s-au văzut, și-a îmbrățișat tatăl și i-a povestit toată întâmplarea petrecută pe
insulă.

9
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

SALVAȚI LUMEA POVEȘTILOR!î

Era odată un băiețel, care avea în bibliotecă multe cărți cu povești. Din
nefericire, într-o zi un magician a făcut o vrajă din greșeală, iar toate personajele s-
au amestecat.
- O, nu! Ce se întâmplă a întrebat Scufița Roșie.
- Nu știu, e un dezastru! Mi-e frică să nu mă mănânce lupul! Se
îngrijoră cocoșul moșului.
- Albă – ca – Zăpada, unde e casa noastră? întreabă un pitic șugubăț,
care se uită mirat cum Mica Sirenă dansa cu Bestia, iar Aurora era
încălțată cu ciubotele Ogarului.
Spre seară, Cenușăreasa le-a spus tuturor:
- Stați calmi, am un plan! Trebuie să salvăm lumea poveștilor! Mâine
dimineață , vom merge în căutarea magicianului și îl vom ruga să facă
o vrajă ca să ne întoarcem fiecare în poveștile noastre.
Dis - de - dimineață, toți au plecat la drum, iar când au ajuns la vrăjitor, acesta i-a
întrebat:
- Ce căutați pe meleagurile acestea?
- A venit să te rugăm să desfaci vraja! A spus Fetița cu chibriturile.
- Îmi pare rău, dar am pierdut bilețelul cu rețeta magică.
- Nici o grijă te ajutăm noi să îl găsești.
Personajele au scotocit peste tot și, spre seară l-au găsit.
- Abracadabra! Abracadabra! a rostit vrăjitorul și cât ai clipi, toate
personajele s-au întors la locul lor.

10
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

PERIPEȚIA FULGIȘORILOR

Era o zi friguroasă de iarnă. Copii se jucau fericiți: făceau oameni de zăpadă,

făceau bulgări și se băteau cu ei. Era o distracție pe cinste!
Fulgișor, Steluță – de – Gheață și Floare Argintie, fulgii cei mai frumoși erau
înspăimântați de faptul că au căzut din cer pe pământ.
- Fulgișor, mi-e teamă! Dacă o să ne calce cineva? spuse îngrijorat
Steluță – de - Gheață
- și mie îmi este teamă! Poate ne vor transforma în bulgări de zăpadă și
se vor bate cu noi! spuse Fulgișor și frica i se citea în glas.
- Nu vă faceți griji! Atâta timp cât suntem împreună nu o să ni se
întâmple nimic.
Vom fi alături unul celuilalt până la adânci bătrâneți! încearcă să îi îmbărbăteze
Floare – Argintie.
- Ai dreptate! Mulțumim! Acum nu ne mai facem griji! zise Fulgișor.
Nu după mult timp ajunseră pe pământ. Ioana , o fetiță de nouă ani, i-a luat și a
făcut din ei un om de zăpadă!
- Hei! Nu e chiar așa de rău! spuse bucuros Steluța – de – Gheață.
A fost o zi minunată! Cei trei fulgi au fost fericiți fiindcă toată lumea când vedea
omul de zăpadă râdea de mama focului!

JUCĂRIILE MARIUCĂI

În părculețul de peste stradă, ningea cu albinuțe de gheață, care îmbrăcau

copacii într-un cojoc strălucitor. Era zarvă mare. Copii se băteau cu bulgări și
făceau oameni de zăpadă, pe care ii ornau cu morcovi răsuciți pe post de nas și cu
o oală spartă în loc de pălărie. Panta pe care vara trecută se plimbau cu bicicleta, se
transformase într-o pârtie, pe care copii urcau și se dădeau cu schiurile. Lacul unde

11
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
în zilele însorite aruncau mâncare la rățuște, acum era un patinoar argintiu, pe care
se oglindeau urmele patinelor.
Pe dealul amenajat pentru plimbările cu role, acum era o întreagă nebunie,
Copii de toate vârstele, cu obrăjorii roșii și cu năsucul înghețat, urcau și coborau cu
săniuțele.
În garajul Măriucăi era tristețe mare. Într-un colț prăfuit, stăteau dezamăgite
o pereche de role, o bicicletă și o minge roz cu bulinuțe.
- Săltăreața, ce ne facem? Parcă iarna asta nu se mai termină! Exclamă
rolele gemene.
- Dacă o să stăm aici tot restul vieții? Întreabă Bici – bicicleta.
- Și mie îmi este dor de zilele în care țopăiam veselă pe alee, iar copii
alegau să mă prindă! Mi-e dor chiar și de zilele în care eram amețită
de cât mă aruncau dintr-o parte în alta! se mâțâia Săltăreața
Dintr-o dată ușa garajului se deschise, iar jucăriile o văzură pe Măriuca plină de
zăpadă, trăgând după săniuța, patinele și schiurile:
- Ooo! Ce distracție pe cinste! Spuse săniuța Lunecuș
- Nouă ne-a plăcut atunci când Măriuca a căzut de-a bușilea, iar eu
eram într-un colț și frățiorul meu în alt colț! râdeau în hohote
schiurile.
- Asta nu-i nimic! Să fi văzut ce grațioasă patina Măriuca! Se laudă
patinele.
- Și voi… când aveți de gând să ieșiți la distracție? Întreabă Lunecuș pe
Săltăreața, Bici și rolele gemene
- Păi, noi nu avem cum să o înveselim pe Măriuca pe vremea asta! Ne e
dor de zilele calde ale verii! se plânge Bici
- Nu vă îngrijorați! Vara trecută, când noi eram aruncate, voi vă jucați
în parc cu Măriuca! Acum este rândul nostru! zise Lunecuș.
- Mai sunt doar două săptămâni și vine primăvara!
- O să înceapă distracția pentru voi! spuseră patinele în cor.

12
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Aveți dreptate! Important este că Măriuca să fie fericită! zise
Săltăreața.
- Nu după mult timp, zăpada se topi, natura se trezi la viață, iar rolele,
Săltăreața și Bici plecară în parc cu Măriuca. Jucăriile de iarnă au
avut dreptate…

UN NOU COLEG

Era o zi frumoasă de primăvară. În grădina zoologică de la marginea

orașului, păsărelele ciripeau , iar Bruno, ursul cafeniu, stătea tolănit la
soare. Deodată, poarta țarcului vecin s-a deschis, iar îngrijitorul a adus un
nou prieten cu blana mult mai pufoasă şi albă. Mirat de cât de mare este
Bruno l-a întrebat:
- Cine ești tu?
- Sunt Fram, ursul alb și vin tocmai de la Polul Nord, din regiunea
gheții și a zăpezilor veșnice!
- Eu vin din munți, din pădurile liniștite, cu aer curat!
- Și ce făceai acolo?întreabă Fram curios.
- Mă cățăram în copaci, iar când eram mic, plecam cu mama după
zmeură, afine, măceșe iar când găseam un cuib de albine, lingeam și
ultima picătură de miere! Dacă îmi era foame rău atacam chiar și o
căprioară! Vara după o baie răcoroasă în râurile curgătoare din munți
îmi plăcea să pescuiesc somoni!
- Și eu pescuiam dar nu doar pești, ci chiar și foci!
Mă distram mult mai bine! Mă tăvăleam prin zăpada curată, înotam
printre ghețari și mergeam sute de kilometri, având ca tovarăș de drum doar
gerul. Când ne vor elibera, aș vrea te duc în satul meu natal și să ne distrăm
împreună!

13
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Dar, eu vreau ca tu să vii la mine, să îți arăt bârlogul unde hibernez
iarna și să îți dau o crenguță cu mure!
- La mine este mai frumos! Sunt fulgi de zăpadă și pești dolofani!
- Și în râurile din munți sunt pești! Ai și unde să te cațări!
În timp ce se certau, Bruno l-a auzit pe îngrijitor vorbind la telefon
despre faptul că nici un animal nu va fi eliberat.
- Hei, Bruno, ai auzit? Nu are rost să ne certăm! Oricum, nu vom mai
pleca în locurile natale!
- Ai dreptate, nu ne mai rămâne decât să facem tumbe și să înveselim
copii care sunt curioși să ne vadă.
Cei doi ursuleți și-au dat seama că fiecare loc are frumusețile și curiozitățile
lui.

ÎNTÂLNIREA ANOTIMPURILOR

Era sfârșit de februarie. Toată lumea aștepta cu nerăbdare , ziua de 1 Martie,

zi care anunță sosirea primăverii și bucuria mărțișorului.
În parc, iarna, cu ultimele sale puteri,încearcă să mai bucure copiii. Dar
zăpada nu mai e la fel de pufoasă și strălucitoare și nici mirosul de cozonaci nu se
mai simte. Moș Crăciun și-a luat renii și sania și a plecat departe, în Țara
Zăpezilor. Doar un singur lucru ne mai amintește de iarnă: frigul de afară , dar nici
acesta parcă nu mai are putere. În locurile unde își plimba Crăiasa Zăpezii rochia
elegantă, acum și-a făcut apariția Zâna Primăvară:
- Bună , Crăiasă, de ce ești supărată? Întrebă blând Primăvara.
- Cum să nu fiu supărată, când prietenul tău, Soarele, le distruge
copiilor bucuria de a se juca in zăpadă?
- Îmi pare rău, dar a sosit momentul când copiii trebuie să se bucure de
ciripitul păsărelelor, de joaca fluturașilor, de mireasma plăcută a
florilor și de adierea vântului!

14
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Dar, bucuria le-am oferit-o eu , cu brăduți împodobiți în fața casei, cu
oameni de zăpadă și cadouri primite de la Moș Crăciun! Spuse mândră
Crăiasa.
- Stai liniștită, se vor bucura când vor privi berzele și rândunelele vor
sosi și când obrăjorii lor vor fi mângâiați de razele soarelui! Încercă
Primăvara să o consoleze pe Crăiasa supărată.
- Frumusețea iernii este de nedescris! Spuse Crăiasa.
- Fiecare anotimp are frumusețea lui! Acum este rândul meu să arăt
oamenilor frumusețea și sensibilitatea primăverii!
- Ai dreptate,haide să dăm mâna! Mâine tu trebuie să te pregătești!
Mâine este Gala Primăverii, iar eu voi dispărea ca din senin…

DRAGOSTEA PRIMĂVERII

Într-o zi frumoasă de primăvară, de sub un petic gros de zăpadă din grădina

bunicii, un căpșor mic și alb și-a ridicat căciulița și a privit cu uimire pentru prima
dată,lumea. Văzându-l, raza de soare i-a spus:
- Bine ai veni, micule vestitor! Ți-e frig?
- Puțin. Chiar dacă adie vântulețul cald, zăpada de sub care am răsărit,
mi-a înghețat tulpina! Spuse zgribulit ghiocelul.
- Nu îți face griji, o să chem vântulețul cald mai aproape de tine, iarba
te va îmbrățișa, iar eu îți voi trimite mai multă căldură! Îl liniști
micuța rază de soare.
- Abia așteptăm să ne unduim împreună sub cerul senin și să lăsăm
gărgărițele să ne gâdile firavul năsuc! Au spus în cor firicelele de
iarbă verde!
După aproape o săptămână, ghiocelul mai crescu, dar odată cu el au
apărut doi mugurași de cireși!

15
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Iată-ne și pe noi în sfârșit în această grădină minunată! În curând vom
face flori, iar din flori va trebui să purtăm frumoșii cerceluși de cireșe!
au șoptit fericiți mugurașii.
Atunci, raza de soare și vântulețul cald au venit la mugurași și i-au
încălzit , având grijă să crească mari. Văzând toate acestea, ghiocelul
s-a întristat, crezând că pe el nu îl vor mai băga în seamă și îl vor lăsa
să moară de frig.
- O să îngheț aici! Sunt așa de plăpând, iar ei se gândesc doar la
mugurași! a spus ghiocelul supărat.
Vântulețul cald a auzit toate acestea și l-a liniștit astfel:
- Nu te teme! Pe tine, pe mugurași și pe toate celelalte flori vă vom iubi
cu aceeași căldură!
În acea zi, ghiocelul și-a dat seama că trebuie să împartă dragostea
primăverii și cu ceilalți!

16
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

PUTEREA GHIOCEILOR

Cu toate că era o zi frumoasă de primăvară, cei doi ghiocei, Albișor și

Căciuliță, observară că începe să ningă:
- Ce se întâmplă ? întrebă mirat Căciuliță.
- Nu știu, tocmai ce s-a terminat zăpada și acum,uite,vine alta!
răspunse sfios Albișor.
- Dacă o să înghețăm sub plapuma groasă și rece de nea?
- Cu toate că suntem cele mai gingașe floricele, trebuie să suportăm
nehotărârea anotimpurilor!
- Când Zâna Primăvară trimite razele de soare și ne anunță că putem să
ne scoatem căpșoarele, hop Crăiasa Zăpezii ne face o surpriză și
începe dansul fulgilor de nea! se revoltă Albișor.
- Este un miracol! zise Căciuliță.
Tot îngrijorându-se ei așa, îi auziră pe doi fulgi de nea, spunând:
- Îi mulțumim Vrăjitorului Chicoteală și Crăiesei Zăpezii pentru
formula secretă cu care ne-a ajutat să ajungem din nou pe pământ!
spuse primul fulg.
- Ai dreptate! Hi, hi, hi! răspunse cel de-al doilea fulg.
Albișor și Căciuliță se străduiră să iasă de sub pământ, , chemară mai mulți
ghiocei în ajutor și porniră la drum cu gândul de a-i prinde pe Crăiasă și pe
Vrăjitorul Chicoteală.
- Haideți, ghiocei, suntem noi sensibili, dar am demonstrat că suntem
rezistenți. Dacă ne unim forțele, cu siguranță vom învinge și vom
aduce primăvara pe pământ! îi motivă Căciuliță.
- Vom înfrunta ultimele puteri ale iernii și vântul de primăvară! strigă
Albișor
Porniră la drum și în curând ajunseră la castelul Crăiesei. Se ascunseră după
ușă și ascultară ce vorbeau Vrăjitorul și Crăiasa.

17
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Îmi pare rău, Crăiasă, dar când apare primul ghiocel, licoare numai are
nici un efect.
La auzul acestor vorbe, ghioceii și-au dat seama că nu contează că ești
mic, când ai prieteni care te ajută, poți învinge orice obstacol.

UN CADOU ULUITOR

Era cea mai frumoasă zi. Era așa de frumoasă, pentru că era 8 Martie, ziua
celei mai bune și iubitoare mamă din lume: era ziua mamei mele!
Când trebuia să merg la școală ea m-a trezit cu zâmbetul pe buze. Am pornit după
aceea spre școală. Înainte să se termine orele, doamna învățătoare ne-a dat
fiecăruia câteva paste în formă de steluță care aveau culori diferite: alb, crem și
negru. Atunci, copii au început să le pună pe sfoară:
- Ce se întâmplă? Întrebă o steluță albă pe nume Albișor
- Nu știu, dar pare distractiv! Spuse o steluță neagră care se numea
Cafeluță.
- Ai dreptate! Felul în care coborâm pe frânghie este tare amuzant!
spuse o steluță crem pe care o chema Lemnia.
- Mie îmi este teamă! Dacă o să ne mănânce cineva, doar suntem paste!
a spus îngrijorată Albișor
- Nu te mai teme atâta și încearcă să gândești pozitiv! Dacă nu, s-ar
putea să se întâmple ceva mult mai rău decât să fim mâncate! a
îmbărbătat-o Lemnia.
- Hei, uitați! mai in paste! strigă Cafeluță
- Ai dreptate! Poate ele știu ce se întâmplă! zise Albișor.
- Putem afla într-un singur mod! Haide să le întrebăm! sugeră Cafeluță.
- Voi știți de ce suntem aici? a întrebat Lemnia.
- I-am auzit pe copii și pe doamna lor învățătoare că vor face mărgele
pentru mămici din noi!au spus în cor mai multe paste
- Asta înseamnă că ne vor mânca? întrebă curioasă Albișor.

18
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Nu, asta înseamnă că vor face mamei un cadou!
- Uraaa!!! Deci suntem în siguranță? a întrebat Cafeluță.
- Atâta timp cât nu ne dau la câini, da! au grăit celelalte paste.
- Serios? a întrebat Lemnia.
- Glumeam și noi! Hi, hi, hi!
- Hei, priviți! Elevul nostru a terminat colierul! le-a anunțat Albișor pe
celelalte paste.
- Uraaa! Uraaa! Vom fi un cadou minunat! au spus în cor toate pastele
care făceau parte din acel colier.
Atunci, ora s-a terminat, iar mămicile au fost încântate de munca copiilor lor.
A fost cea mai frumoasă zi de 8 Martie!

TONCA

Era o zi senină de primăvară. Păsările ciripeau, iar eu îl ajutam pe bunicul

meu în gospodărie, la țară.
În timp ce munceam, bunicul meu a strigat:
- Iarina, o găină are pui!
- Vin acum! am strigat eu.
Când am ajuns am văzut opt bulgărași pufoși și galbeni.
Am început să le dau mâncare și apă. Cu timpul unul dintre ei s-a atașat de
mine și unde mergeam eu, mergea și el. Îl iubeam așa de tare, încât l-am învățat să
stea pe capul meu. Noaptea dormeam cu el, iar ziua mânca alături de noi la masă și
din farfuriuța lui.
Într-o zi, pe când mă jucam cu el, au strigat la poartă doi prieteni ai
bunicului. Când unul din ei a văzut puișorul în brațele mele, m-a întrebat:
- Cum îl cheamă pe micuț?
- Tonca!am răspuns eu.
Atunci toți au început să râdă cu lacrimi. Nedumerită am întrebat:
- De ce râdeți?

19
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Pentru că și pe mine mă cheamă Tonca.
Când am auzit am început și eu să râd.
La sfârșitul zilei încă aveam zâmbetul pe buze.

MAI VINE IARNA?

- Oare mai vine iarna, sau nu? se întreabă într-o zi Rița - Veverița stând
pe o creangă de stejar.
- Nici n-am văzut fulgi anul acesta!a spus ciocănitoarea și s-a așezat
lângă prietena sa pe trunchiul stejarului.
- Poate că norii s-au supărat și au plecat în altă țară.
- Cine știe…
- Deodată, crengile copacilor s-au auzit trosnind și de după tufă a apărut
ursulețul Martinică.
- De ce ești supărat, Martinică ? a întrebat Rița – Veverița.
- Am așteptat atât de mult să vină iarna, dar uite nici un fulg nu ne-a
dat. Tare mult mi-aș fi dorit să mă tăvălesc în plapuma pufoasă și
argintie a zăpezii!spuse acesta în timp ce se așeză lângă trunchiul
stejarului.
Cele trei animăluțe se uitau în sus, să vadă dacă vreo steluță de nea se uită la
ei și văzându-i atât de triști, să se hotărască să cadă pe pământ și să le facă inima să
zâmbească.
Cu gândul la zăpadă, ei nu observară că iepurașul Țup, plângea. Printre
lacrimi acesta spunea:
- Mi-e sete și nu am de unde să beau apă! Nu am unde să mă joc cu
lăbuțele și cu codița mea pufoasă! Printre crengi se vede soarele, nici
urmă de omăt!spuse Țup, căutând o scorbură în stejar , ca să se
ascundă de supărare.

20
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Hei, încerc să dorm , iar voi mă deranjați cu văicărelile voastre inutile.
Mie nu îmi pasă de iarnă, nu vreau să duc povara zăpezii pe
crengi!spuse stejarul.
- Stejarule, știai că dacă nu ninge, rădăcinile tale nu vor mai avea apă și
tu te vei usca?întreabă Țup.
Dar… surpriză! Țup a simțit ceva rece pe botic. S-a uitat în sus și a
început să țopăie de bucurie, strigând:
- Ninge! Ninge!
În acel moment, Martinică, Țup, ciocănitoarea și Rița Veverița au sărit în
sus fericiți. Iarna venise în pădurea de stejari.

DORINȚA LUI VERZIȘOR

Într-un colț minunat al naturii,aproape de munte, unde izvorăște un râu

limpede și rece, se auzeau șoaptele unui mic brăduț, care nu își dorea altceva decât
să crească mare. Chiar dacă el se născuse într-un loc în care soarele îi zâmbea și
privighetoarea îl trezea în fiecare dimineață cu trilurile ei încântătoare, el aștepta cu
nerăbdare ziua în care va crește și va putea să se bucure alături de ceilalți brazi și
de alte lucruri.
Vecina lui, buturuga Butu, mereu îi spunea:
- De ce nu vrei să te bucuri de natură? Acum câțiva ani, am purtat și eu
un brad ca tine, care nu vroia să se bucure de cerul înstelat al verii, de
fulgii de argint ai iernii, de ciripitul păsărelelor și de mireasma
florilor. Și el dorea să crească mare, dar în ziua în care a fost tăiat și-a
dat seama că viața lui s-a sfârșit și că cele mai frumoase clipe le-a
petrecu alături de prietenii pădurii!
- Butu are dreptate! Trebuie să te bucuri mai mult de natură! Uită-te în
sus și privește cerul senin! spuse Scoarță, cel mai bătrân brad.

21
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Dar scoarță, uite ce mare și falnic ești tu, iar eu sunt mic și nu-mi
place asta!Vreau să cresc, să ating cerul și copiii să-și spună: ” Ce
copac măreț!”, a rostit trist Verzișor, brăduțul cel mic.
- Dar când ești mare, vei fi tăiat și cine știe unde vei fi dus! Poate vei fi
transformat în parchet și toată lumea te va călca! Sau poate în ziare și
vei fi aruncat la coș!spuse Vivi, veverița șugubeață.
- Nu este adevărat! Când o să cresc o să fiu cel mai frumos brăduț! Nu
este așa, Dințișor?
- Nu prea cred! În drum spre voi, am văzut pe geamul unei case un brad
cu lumânări aprinse pe crengi, gata-gata să ia foc! I-am auzit pe
stăpânii casei, că în câteva zile îi vor lua ornamentele,îl vor tăia și-l
for transforma în lemne pentru foc! spuse Dințișor, iepurașul cel
zbanghiu.
- Vezi, ți-ar plăcea dacă te-ai transforma în cenușă?întrebă Vivi.
Verzișor rămase îngândurat câteva clipe și apoi spuse:
- Aveți dreptate! De acum o să mă bucur de lumina caldă a soarelui și
de tot ce ne înconjoară!
- Dragii mei prieteni, vă mulțumesc tuturor că m-ați ajutat să fiu fericit
în locul în care m-am născut.

DILEMA FLORILOR

Era o zi călduroasă de primăvară. După ce raza de soare l-a lăsat pe ghiocel

să fie vestitorul primăverii, celelalte flori au rămas foarte supărate:
- Dacă raza soarelui a hotărât ca ghiocelul să fie prima floare care răsare
de sub cojocul gros al iernii, atunci oamenii nu o să se mai bucure de
noi, ci doar de parfumul său suav!a spus un trandafir în timp ce își
ridica țepii.

22
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Nu înțeleg de ce l-a ales tocmai pe el și de ce nu m-a ales pe mine?
Doar eu am mirosul cel mai puternic și mai pur și sunt cea mai
impunătoare și respectată floare!a spus demn, crinul.
- Stai puțin! Judecând după asta, atunci putea să mă aleagă pe mine! Eu
sunt o floare sensibilă, firavă și am o culoare misterioasă!a spus
enervată, violeta.
- Dar eu am multe culori și miresme , chiar dacă am țepi! Mângâi
sufletele oamenilor și reprezint iubirea! Am petalele cele mai
catifelate, din care se extrag cele mai scumpe parfumuri! Spuse
mândru trandafirul.
- Pe mine, oamenii mă apreciază pentru eleganța și gingășia mea! Am
cele mai multe culori:roșu, galben,roz ,portocaliu,mov,alb, iar pentru
culoarea neagră sunt unică! a spus superba lalea.
În timp ce fiecare își susținea calitățile, ghiocelul a spus:
- Nu vă mai certați! Doar pentru că eu am fost aleasă floarea care
vestește primăvara,nu înseamnă că oamenii nu sunt fascinați de
frumusețea fiecăreia dintre voi!Nimeni nu rămâne indiferent la
farmecul florilor...

PERIPEȚIILE LUI AZOREL

Era vară. Eu eram la țară, la bunici. Bunicul meu de fiecare dată când venea
de la serviciu, îmi aducea câte ceva. Într-o zi l-am văzut cu o cutie în brațe și mă
întrebam ce este înăuntru. Când a deschis-o, am văzut un cațeluș mic, alb cu pete
negre, pe care l-am numit Azorel. Atunci am început să țip de fericire. Dar asta nu
a durat mult. Fiind străin, a plecat afară și a fugit pe o gaură. Aflând vestea am
plâns foarte tare. Bunicul meu m-a liniștit spunându-mi că o să îl caute și o să mi-l
aducă înpoi.

23
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

Se făcuse seară , iar eu eram îngrijorată. Tocmai mă pregăteam să mă culc,

iar fața mea era ca un lac de lacrimi. Chiar în clipa aceea, bunicul a intrat pe ușă cu
Azorel în brațe. atunci mi-am șters lacrimile luându-mi în brațe și îmbrățișându-mi
cățelul.
Au trecu câteva luni și Azorel s-a făcut măricel. Eu, mami și buni, am plecat
pe deal după . când să ne întoarcem, am trecut pe lângă un pârâu cu mărăcini. Fiind
mic Azorel, s-a apropiat de el și a căzut. Eu am început să plâng, iar bunica mea
mi-a spus să mă întorc acasă fiindcă o să mi-l aducă ea. M-am dus acasă și am
așteptat. Buni se chinuia să îl salveze pe Azorel, așa că a cerut ajutorul unei
doamne. Într-un final a reușit să îl scoată pe Azorel de acolo, dar când m-am uitat
la el am văzut că are lăbuța rănită. Am luat niște spirt și un bandaj și i-am vindecat
lăbuța.
În altă zi, doi oameni au mers la vie și și-au lăsat hainele și căciulile pe iarbă.
Azorel era și el pe acolo. A luat tiptil căciula unui om și a fugit.
Când au terminat, cei doi oameni au vrut să își ia căciulile, dar văzând că
unuia îi lipsește căciula, l-a întrebat pe colegul său:
- Tu mi-ai luat căciula?
- Nu
- Cum nu? atunci ce s-a întâmplat cu ea?
- Vezi că a fost cățelul Iarinei pe aici! Poate ți-a luat-o el!
Auzind asta, omul a fugit după Azorel. Dar Azorel nu a putut să bage căciula
pe sub poartă, așa că a lăsat-o afară. Omul a luat-o și s-a întors acasă.
Fiindcă era tot mai năzdrăvan l-am legat să păzească căpșunile. Dar el s-a
dezlegat și a fugit. Părerea mea este că a plecat să își găsească o parteneră. De
atunci, nu l-am mai văzut niciodată și îmi este tare dor de el.

24
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

SIMBOLUL IUBIRII

Odată, într-un castel de piatră își petreceau zilele un rege și o regină. Erau
foarte triști, pentru că de mult timp și-au dorit un copil, dar dorința lor nu s-a
îndeplinit. Într-o zi, o vrăjitoare a venit la castel și i-a dat reginei un trandafir,
spunându-i că atunci când ultima petală se va veșteji, ea va trebui să îi aducă o
jertfă.
- Ce dorești, vrăjitoareo? A întrebat curioasă regina
- Din locul de unde vin, există o tradiție, toate vrăjitoarele se întâlnesc
la miezul nopții la râu și își povestesc harurile. Eu sunt bolnavă, așa că
nu pot să merg cu suratele mele, decât dacă tu te duci să îmi culegi
plantele vindecătoare din pădure.
După câteva zile, floarea s-a ofilit, iar regina i-a adus vrăjitoarei plantele
miraculoase și a născut o fetiță minunată.

25
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
Rosalia, căci așa o chema pe fată, a fost crescută cu multă dragoste și era din
ce în ce mai frumoasă. Avea părul negru, ochii albaștri șu buzele roșii ca petalele
de trandafir.
Aflând de frumusețea ei, un zmeu măreț cu chip de om, a intrat pe furiș într-
o noapte și a furat-o pe Rosalia. A doua zi, văzând cele întâmplate Regele și
Regina au început să plângă de durere. Fiul cel mic al împăratului din castelul de
peste râu, a plecat imediat în căutarea fetei, fără a ține cont că tatăl lui și Regele
erau rivali de moarte.
Luca, fiul împăratului, era un băiat chipeș, curajos și îi purta o dragoste pură
Rosaliei. După ce a înfruntat multe obstacole, a ajuns la temnița unde era închisă
prințesa. După trei zile și trei nopți de lupte cu zmeul, Luca l-a învins și i-a tăiat
capul.
A eliberat-o pe prințesă și a adus-o reginei. În semn de recunoștință regele și
împăratul au dat mâna, au construit un pod peste râu pentru a uni cele două castele,
iar Luca și Rosalia s-au cufundat într-o dragoste eternă.
În ziua nunții, Luca i-a dăruit Rosaliei un buchet imens de trandafiri roșii,
care de atunci sunt considerați ”Simbolul iubirii”.

NUCUL DE PE DEAL

Pe un deal era un nuc falnic, ce străjuia peisajul. Roadele lui, erau la

îndemâna copiilor în fiecare toamnă.
Doi oameni răi, văzând cât de bun era lemnul nucului s-au sfătuit să taie
nucul. Mai întâi, au cules toate nucile. După ce s-au ghiftuit cu ele, s-au odihnit la
umbra nucului. Ei au hotărât ziua în care să taie nucul. În timp ce ei planificau
tăierea nucului, un copil ce păzea o turmă de miei și doi purceluși, a auzit totul.
Băiețelul era tare supărat și s-a gândit cum poate salva nucul. El a scurmat bine
lângă tulpină și a pus în groapă o piatră pe care a lipit-o de tulpină și a acoperit-o
cu frunze. Așa a crezut el, că cei doi tăietori răi o să-și strice securile.

26
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
În timp ce băiețelul se odihnea cu turma la umbra nucului, cei doi purceluși
scormoneau cu râturile lor pământul pentru a găsi gângănii.
Cei doi tăietori, s-au minunat numaidecât de măreața strădanie a copilului.
Ei nu au mai tăiat nucul.
Ignoranța oamenilor față de plante este dăunătoare naturii.

O ÎNTÂLNIRE NEOBIȘNUITĂ

Era o zi caldă de vară. Albă - ca – Zăpada şi cei şapte pitici se plimbau prin
pădure pentru a lua câteva mure şi zmeură ca Albă - ca – Zăpada să facă faimoasa
ei plăcintă pentru prinț, pitici și pentru ea.
Plimbându-se ei așa, s-au întâlnit cu Scufița Roșie și lupul.
- Bună ziua, Scufiță Roșie! o salută Albă - ca – Zăpada pe Scufiță
- Bună ziua și ție, Albă - ca – Zăpada!îi răspunse la salut Scufița Roșie.
Ce cauți pe aici?
- Caut mure și zmeură pentru o plăcintă. Dar tu?
- Eu mă plimb. Vreau să iau o gură de aer curat și cu ocazia asta mai fac
și mișcare.
- Ai grijă Scufiță. Lupul e în spatele tău! strigă îngrijorată Albă - ca –
Zăpada.
- Nu îți face griji! Acum noi doi suntem prieteni!
- Dar când v-am citit povestea, lupul te-a mâncat pe tine și pe bunica ta!
Cum l-ai putut ierta pentru asta?
- Păi …sărăcuțul numai mâncase de o lună. Și el și-a mai cerut și scuze
pentru asta!
- O… ce drăguț din partea ta să îl ierți!
Hei, Albă - ca – Zăpada! Uite! Mure și zmeură! Acum putem face plăcinta!
Atunci prințesa a dat tuturor câte un coș și au adunat împreună gustoasele fructe.

27
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Vreți să veniți cu noi la masă? I-a întrebat Albă - ca – Zăpada pe
Scufiță și pe lup.
- Sigur ca vrem! răspunse lupul încântat.
În drum spre casa Albei - ca – Zăpada, cei zece se întâlniră cu Bele și Bestia. Bele
o întrebă pe Albă - ca – Zăpada:
- Bună, Albă - ca – Zăpada! Ce faci prin pădure
- Tocmai mă pregătesc să merg cu piticii, lupul și Scufița Roșie la mine
acasă și să mâncăm o plăcintă cu mure și zmeură.
- Ce bine! Putem veni și noi? Ne-am rătăcit și nu am mâncat de trei zile
decât mere pădurețe!
- Normal că puteți să veniți! Avem destule fructe pentru toți.
- Ajunși acasă, Albă - ca – Zăpada a făcut plăcinta și pe lângă asta și un
suc. Toți au mâncat și băut pe săturate, după care prințesa i-a condus
pe toți acasă și apoi, ea și prințul au rămas singuri, liniștiți și bucuroși
pentru că au putut să își ajute prietenii.

ZIUA COPILULUI

În dimineața zilei de 1 Iunie 2012, m-am trezit mai devreme, deoarece

doamna învățătoare ne-a promis o excursie la Artego. Când am ajuns la școală
eram tare nerăbdători să ne urcăm în mașini pe grupuri, așa cum am stabilit cu o zi
în urmă.
Ajunși acolo doamna învățătoare ne-a prezentat două ”fantome” : Fabrica de
Sticlă și Fabrica de Cauciuc. Fabrica de Sticlă numai funcționează. Fabrica de
cauciuc funcționează și acum. Anumite secții ale ei, au fost amenajate și
transformate în făbricuțe noi, cum ar fi Fabrica de Croitorie și Fabrica de Lactate.
Pe cele două făbricuțe le-am vizitat și noi.
La Fabrica de Croitorie am văzut cum lucrătorii confecționează șalopete și am
primit câteva materiale textile și o brățară. La fabrica de lactate, am văzut cum se

28
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
prepară brânza și cum se ambalează laptele. Am primit în dar câte o cutie de iaurt.
Din păcate nu am putut vizita Fabrica de cauciuc, pentru că doamna ne-a spus ca
acolo aerul este poluat cu substanțe toxice.
O altă acțiune, a fost și cea de la platforma Succes, unde am văzut un
spectacol de magie la care am participat și unii dintre noi și am primit cadou un
balon, un bloc de desen, o cutie de plastilină, cretă colorată și un tricou.
La spectacolul de magie, am văzut un magician care a făcut paginile unei
cărți de citit să se transforme în cărți de joc și apoi să revină. Am mai văzut cum
magicianul băga acul într-un balon, fără ca acesta să se spargă.
Am continuat ziua cu o acțiune a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, care ne-
au dat pliante, în care ne învață cum să ne supraveghem lucrurile, să ținem ușa
închisă, să avem grijă de bijuterii și unde ținem cheia casei.
Întorși la școală, am avut o altă surpriză. Curtea era plină de copii care țineau
baloane și pancarde inscripționate: ”Mami, tati, astăzi ai timp să petreci o oră cu
mine?”. O doamnă ne-a spus o poveste și am ascultat un cântecel.

29
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

ZIUA PORȚILOR DESCHISE LA ȘCOALA GENERALĂ

”ALEXANDRU ȘTEFULESCU”

Cu câteva zile în urmă, clasa mea a fost invitată la Ziua Porților deschise la
Școala Generală ”Alexandru Ștefulescu”, cu ocazia împlinirii a 180 de ani de la
înființare. Noi ne-am pregătit din timp: doamna învățătoare Regina Negoescu, ne-a
spus să facem o compunere cu titlul ”Vrei să fim prieteni?”, în care ne prezentăm
pe noi și îl întrebăm pe un elev dacă dorește să fim prieteni. În altă zi am fost în
părculețul din fața Școlii ”Alexandru Ștefulescu” și am desenat școala și statuia
care reprezintă bustul lui Alexandru Ștefulescu.
Când a venit vremea să plecăm, doamna noastră ne-a spus cu o zi înainte, să
ne îmbrăcăm la patru ace și așa am făcut. Ajunși acolo o doamnă învățătoare pe
nume Maria Pârvulescu, ne-a prezentat școala. Acolo am văzut multe picturi,
proiecte, desene și lucruri, toate confecționate de elevi acestei școli. Am văzut
chiar și o cameră plină cu origami făcute tot de elevi. Într-un colț al camerei am
văzut și poza unui băiețel pasionat de origami și lângă poză, erau toate operele lui
lui din hârtie albă sau colorată. Doamna Maria ne-a arătat chiar și locul unde fac ei
serbările.
Ne-a prezentat și câteva clase. O învățătoare de acolo ne-a dăruit tuturor o
bombonică. Când am ajuns la clasa doamnei Pârvulescu, eu m-am întâlnit cu o
veche prietenă a mea, pe nume Bianca. Eu m-am așezat lângă ea și am ascultat ce a
vrut să spună doamna Pârvulescu. Ea ne-a învățat un cântec pe care eu îl cântasem
și la o serbare de la grădiniță. Cei din acea clasă știau să cânte și la fluier așa că ne-
au cântat câteva cântece vocal și cu fluierul. După aceea le-am dat compunerile și
desenele făcute de noi.
Cu noi a venit și mama unei fetițe pe nume Densa. La un moment dat, pe ușa
clasei doamnei Pârvulescu a intrat profesoara mamei Denisei. A fost un moment
emoționant. Profesoara a pregătit un discurs la care amândouă au plâns. La final,

30
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
doamna profesoară, ne-a dat niște prăjiturele, iar elevii lângă care a stat fiecare
copil le-a dăruit câte o inimioară cu trandafiri făcută de ei.
Noi le-am mai dus și un copac la prieteniei pe care l-am plantat la finalul
vizitei, apoi am făcut și câteva poze.
Ce zi…

ALBINA ȘI PAIANJENUL

Era odată, într-un sat de pe la noi, o doamnă mai învârstă, care umbla vorba prin
sat, că a ști a vrăji. Multă avere nu avea bătrâna, dar chiar dacă ar fi avut, ori ce ar
fi făcut, tot nu ar fi putut să își poarte singură de grijă. Bătrâna era mai mult
singură. Soțul ei plecase într-o lungă călătorie alături de domnul nostru Isus
Hristos, iar despre copii ce pot să vă spun. Fiecare a plecat să își găsească rostul în
lume. Un băiat și o fată.
Fata s-a născut harnică. Se nimerise ajutor de zidar și din când în când se
mai ducea și pe la mama ei la țară, pentru că și ție ți se mai face dor de casă și de
fiecare dată când se ducea pe acolo, numai stătea o clipă. Totul se schimba văzând

31
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
cu ochii, doar cu ajutorul ei și orice i-ai fi cerut, cu drag împărțea cu tine. Dar când
întreba cineva de fratele ei, imediat se întrista.
Băiatul crescuse singuratic și posac. Nu trecea pe acasă deloc. El era ajutor
de fierar. El era leneș și dacă ar fi avut o mică putere, ar fi totul o pânză mare încât
să încapă în ea bogățiile întregii lumi. Într-o zi sosi și rândul bătrânei să se
întâlnească cu soțul ei, simțind că moare i-a chemat pe copii lângă ea. Fata a venit
degrabă cu ochii în lacrimi, iar băiatul nu avenit. Tare rău a întunecat ultimul ceas
al bătrânei! Atunci, bătrâna i-a solomonit fetei ca ea să semene cu o albină: va
zbura din floare în floare și o să culeagă nectar, ne mai stând deloc și împărțind cu
toții munca ei. Iar fratelui ei pe care l-a iertat că nu a venit să o vadă pentru ultima
dată i-a prezis să fie ca un păianjen: singuratic căruia îi place să se ascundă de
lume, rău și chiar dacă nu sunt frați nu o să se vadă sau să se înțeleagă toată viața
lor. Fata nu a apucat să mai spună ceva că pe loc bătrâna s-a stins.
Și de atunci, albina e harnică și muncitoare iar soarele și lumina îi sunt
prieteni, pe când paianjenul e leneș și singuratic iar prietenul lui este întunericul.

32
 ian. 1
Iarina Ioana Popa

O NOUĂ CLASĂ

Se apropia iarna. Vacanța de toamna a Iarinei s-a sfârșit, iar școala începea
din nou. Luni dimineața, Iarina era tare entuziasmată, știind că doamna învățătoare
le-a promis o nouă clasă. Dar nici nu a ajuns bine și a văzut-o de doamna
învățătoare, înconjurată de copii la ușa clasei.
Nedumerită, Iarina a întrebat ce se întâmplă, iar doamna a spus că așteaptă
să taie panglica.
În sfârșit a sosit momentul în care doamna a deschis și surpriză… copii dar
și părinții, au rămas fără cuvine.
După ce s-au terminat orele, Iarina a decis să o sune pe prietene ei din București.
- Alo, Irinuca? Sunt Iarina
- Bună. Mă bucur că m-ai sunat!
- Vreau să îți povestesc despre noua noastră clasă pregătită de doamna
noastră dragă. Când am ajuns astăzi, am găsit pereții zugrăviți și
lambriuri frumoase. Am avut chiar și huse pe bănci și scaune!
- Aveți și perdele noi?
- Nu! avem jaluzele verticale portocaliu și crem!
- Minunat!
- Stai! Nu am terminat! Clasa este în trepte, ca un mic amfiteatru!
- Ooo! Numai din povestit aș vrea și eu să fiu acolo!
- Și asta nu este tot! Tabla s-a schimbat! Avem una pe care scriem cu
markerul!
- Tablouri aveți?
- Desigur! Avem patru tablouri cu Constantin Brâncuși și operele sale.
Mai avem unul cu poetul meu preferat, Mihai Eminescu.
- În vacanța de iarnă voi veni la Târgu Jiu să vizitez clasa ta minunată!

33
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
- Te aștept cu drag, Irinuca! La revedere!
- La revedere, Iarina!

LUCRURI ENERVANTE

Era vacanța de vară. Așteptam cu nerăbdare să înceapă școala. Îmi era dor de
doamna și de colegii mei. Când a sosit 15 septembrie ne-am adunat toți în clasă și
am ascultat-o pe doamna vorbind cu vocea ei caldă și dulce, arătându-ne noi noile
manuale. A început să ne pună întrebări. Eu m-a enervat foarte tare când am văzut
că toți colegii mei răspundeau într-un cor asurzitor. Tema noastră a fost un text. M-
am supărat când am greșit și a trebuit să șterg cu picul, făcând cum spune doamna,
un pic purcel. Mi-as dori să ridicăm mâna și să răspundem cum ne strigă doamna.
Atunci când fac tema, aș vrea să o fac impecabil, fără un coteț întreg de purcei,
pentru ca doamna să fie mândră de mine.
La fiecare sfârșit de săptămână, mă duc la țară, la bunici și animăluțele mele dragi.
Prima dată, mă duc să le dau mâncare cățelușilor mei: Libia, Rex și cea mai mică

34
 ian. 1
Iarina Ioana Popa
Coco. Mă supăr pe Libia când o bate pe Coco, pentru că îi ia mâncarea. Apoi trec
și pe la părculețul cu pitici unde am o purcelușă cât o șchiopă Pinkey. Nu îmi place
când mă linge peste tot. Mi-aș dori ca toți cățelușii mei să se înțeleagă bine și
Pinkey să îmi dea puțină pace.
Acum, aștept cu nerăbdare mirajul iernii. În această seară îmi spăl
cizmulițele pentru ca Moș Nicolae să îmi pună daruri. Peste câteva zile voi aștepta
lângă bradul împodobit, sosirea lui Moș Crăciun. Revelionul îl voi petrece alături
de familia mea, așteptând un nou an fericit. Îmi pare rău când mă despart de aceste
clipe minunate.
Cu toți așteptăm spiritul sărbătorilor de iarnă și momentele petrecute cu cei
dragi, dar tot ce este frumos, trece repede….

35