ECOTURISMUL - O ALTERNATIVĂ A TURISMULUI DURABIL

CAPITOLUL 1
ECOTURISM. NOŢIUNI GENERALE

1.1.Definiţie
Ecoturismul s-a dezvoltat în ultimele decenii ale secolului al XX-lea ca urmare
a pericolului creat de supradezvoltarea turismului. Ecoturismul a intrat pe piaţa
turistică in anii ’80, ca efect al mişcărilor environmentaliste, (Honey, 2008) având un
parcurs fulminant în perioada scursă de la apariţia sa (Gibson & Dodds, 2003).
Noţiunea de ecoturism are înţelesuri diferite (turism în natură, turism verde,
turism ecologic) în funcţie de strategiile urmărite de ţări şi companiile transnaţionale,
de scopul acestora, de priorităţile de mediu sau economice, de educaţia şi pregătirea
turistului.
Astfel, Hector Ceballas Lascurain (1991, 1996) afirma că ”ecoturismul este
un turism care presupune călătorii în areale relativ neperturbate, cu scopul de a
admira, studia, bucura de peisaje, faună, plante, ca şi de unele resurse culturale”.
Cater Erlet (1993, 1994a) acceptă alături de natură şi unele resurse antropice,
afirmând că ecoturismul este “o călătorie în scopul delectării omului pe baza
diversităţii vieţii naturale şi a culturii umane, fără a le cauza distrugeri sau
degradări”, definiţie care se apropie mai mult de turismul ecologic.
Ziffer (1989 citat de Wight, 1993) pune accent pe implicarea comunităţilor
gazdă, afirmând ca „ecoturismul implică în egală măsură o abordare favorabilă
guvernanţilor ţării sau regiunii gazdă, care se angajează sa stabilească şi să menţină
siturile cu ajutorul populaţiilor locale”
Valentine, P.S. (1991, 1992) introduce termenul de durabilitate, definind
ecoturismul ca “un turism bazat pe natură în mod durabil şi ecologic şi pe areale
ecologice, fiind un turism nedegradabil, nepericulos, care contribuie la protejarea
mediului prin alegerea unui regim administrativ propriu şi corect”.
Pentru Boyd şi Buttler (1993) „ecoturismul este o călătorie responsabilă în
natură care contribuie la conservare ecosistemului şi la respectarea comunităţilor
locale, asigurînd că activităţile sunt complementare sau cel puţin compatibile cu
resursele exisistente”, iar pentru Steele (1995) „un proces economic, unde ecosisteme
rare şi frumoase sunt negociate pentru a atrage turiştii”, ceea ce este mai pretabil
pentru turismul în natură.
Fenell, (1999, 2001), defineşte ecoturismul ca „o călătorie responsabilă faţă
de mediu, în zone relative nealterate, cu scopul aprecierii naturii şi a oricăror atracţii
11
ELENA MATEI. COPYRIGH: EDITURA UNIVERSITARA, BUCURESTI

culturale trecute sau prezente, care promovează conservarea, are un impact negativ
scăzut şi asigură o implicare socio-economică activă, ce poate aduce beneficii
populaţiei locale.”
Societatea Internaţională a Ecoturismului (ecotourism.org) a promovat ideea că
”ecoturismul este o călătorie responsabilă în arealele naturale, dar care conservă
mediul şi susţine nivelul de trai al populaţiilor locale”(1990) şi implică educarea şi
interpretarea (2015).
Uniunea Mondială a Conservării Naturii (iucn.org) afirma că ecoturismul „este
o călătorie ecologică responsabilă în areale naturale neperturbate, cu scopul de
relaxare şi apreciere a naturii şi a oricărei trăsături culturale, trecută sau prezentă
din zonă, care promovează conservarea, având un impact negativ redus şi oferă
beneficii pentru comunităţile implicate” (1996).
Indiferent ce definiţie se adoptă, se poate concluziona că ecoturismul este o
alternativă la turismul convenţional, care are la bază promovarea turismului durabil,
ce constă în deplasarea omului, în special în areale naturale atractive, pentru a se
relaxa, cunoaşte, informa, însă fără a produce pierderi sau distrugeri ale calităţii
mediului înconjurător, aducând beneficii tuturor segmentelor implicate în actul
turistic.
Ecoturismul reprezintă o cale de exploatare durabilă a mediului şi un produs
turistic cu proprietăţi terapeutice pentru psihicul sau fizicul uman1.
Ecoturismul nu este o modă, ci este o necesitate a mileniului trei, care poate
aduce venituri pe termen lung atât comunităţilor locale, cât şi firmelor sau
segmentelor implicate în exploatarea durabilă a acestor resurse naturale.
El permite protejarea unor habitate vulnerabile exploatării turistice clasice,
introduce cunoaşterea, educarea, relaxarea turistului pe baza unor produse turistice
sensibile, fragile.
Ecoturismul a devenit un segment de piaţă turistică, având un potenţial în
creştere prin calităţile sale ecologice, responsabile, durabile, integre. Planificarea,
dezvoltarea infrastructurii turistice şi toate operaţiile/activităţile de marketing trebuie
să fie focalizate pe criterii de mediu, sociale, culturale şi economice pe termen lung.
Ecoturismul are cea mai clară incluziune în turismul durabil.

1.2. Principiile ecoturismului

Pentru asigurarea dezideratelor urmărite prin ecoturism se impune cu
stringenţă respectarea unor principii care să contureze strategii viabile pe termen lung.
Ecoturismul este o călătorie responsabilă în natură supusă procesului de protejare şi
conservare şi care aduce beneficii comunităţilor locale şi omenirii în ansamblul său.
1
Pentru W. Churchill, Th.Roosevelt, călătoriile în pădurile umede din Africa şi Asia au avut efecte
miraculoase asupra sănătăţii acestora.
12
 ECOTURISMUL - O ALTERNATIVĂ A TURISMULUI DURABIL

Este, de fapt, o activitate axată mai mult pe protecţie decât pe exploatarea resurselor
naturale, care presupune deplasarea turistului în areale naturale, reducerea impactelor,
construirea unei atitudini de îngrijorare pentru mediu, furnizează beneficii directe
pentru conservare, ridică nivelul de trai în comunităţile locale, susţine drepturile
omului şi înţelegerile internaţionale în domeniul muncii, păstrează cultura locului şi
este sensibil la politica de mediu, favorizând un climat social pozitiv.
Dimesiunile şi funcţiile ecoturismului generează ele însele principii specifice.
Astfel, ecoturismul, ca turism responsabil, are trei dimesiuni: este bazat pe natură,
asigura educaţie pentru mediu şi are o administrare durabilă. Din acestea decurg
funcţiile principale care pornesc de la protecţie, educaţie, generare de venituri, calitate
actului turistic şi participare locală (Blamey, 2001).
Principiile de bază ce trebuie să guverneze ecoturismul sunt: durabilitatea,
urmată de echitate, parteneriate, cooperare.
1. Durabilitatea reprezintă procesul prin care dezvoltarea are loc la un nivel care să
satisfacă în principal cerinţele populaţiei actuale, fără a compromite capacitatea de
susţinere a mediului pentru generaţiile viitoare. De aceea, este util ca activităţile
desfăşurate să se bazeze pe parteneriate, colaborare deschisă, pentru a da o imagine
transparentă utilizării resurselor. Acest principu este cerut de:
- schimbările sociale (îngrijorarea crescândă pentru mediu, vulnerabilitatea
destinaţiilor turistice, insatisfacţia pentru unele produse turistice existente);
- politica turistică (ce trebuie să reflecte grija pentru mediul înconjurător);
- epuizabilitatea resurselor Terrei.
2. Echitatea intrageneraţii şi inter-generţii trebuie să elimine interesele egoiste,
exclusiviste, axate pe acumulare de capital doar pentru unele segmente ale societăţii.
Acest principiu se sprijină pe studii profunde şi pe sintagma potrivit căreia ce pare a fi
durabil pentru un segment poate fi neelocvent pentru altul.
3. Eliminarea opţiunii dictatului din partea marilor puteri economice asupra ţărilor mai
puţin dezvoltate, deoarece se crează situaţii care pot conduce la pierderi ale diversităţii
ecologice şi sărăcirea comunităţilor din arealele ţintă (Cater,1994). Această politică
este înlocuită de cooperare şi parteneriate interstatale, între firme, între guvern şi
firme sau între acestea şi comunităţile locale. Conştientizarea părţilor implicate este
imperios necesară, ci nu utilizarea ecoturismului pentru mărirea capitalului (firmele
transnaţionale) sau crearea unor imagini politice (clasa politică din ţările în curs de
dezvoltare sau în tranziţie) ori ca soluţie de supravieţuire (populaţiile sărace din
Africa, Asia de Sud-Est, zona insulară a Pacificului de Sud etc) sau de redresare
rapidă, nedurabilă a economiei.
Societatea Internaţională de Turism (TIES), între anii 1991 şi 2015 a publicat
un set de principii ale ecoturismului în urma întâlnirilor între oamenii de afaceri,

13
ELENA MATEI. COPYRIGH: EDITURA UNIVERSITARA, BUCURESTI

academicieni, comunităţi, ONG-uri, guverne, pe baza cărora s-au trasat linii directoare
care să ajute la achiziţionarea de performanţe în ecoturism. Acestea sunt:

a. Reducerea impactelor;
b. Cultivarea respectului şi grijei pentru mediu şi cultură;
c. Generarea de experienţe pozitive atât pentru turişti, cât şi pentru comunităţile
gazdă;
d. Furnizarea de beneficii financiare directe pentru conservare;
e. Furnizarea de beneficii finaciare şi îmbunătăţirea vieţii populaţiei locale;
f. Mărirea sensibilităţii climatului politic, de mediu şi social al ţărilor gazdă ;
g. Ecoturismul este „non-consumativ/non-extractiv” ;
h. Ajuta la dezvoltarea conştiintei ecologice ;
i. Este centrat pe valorile etice a relaţiilor dintre om şi natură,
(www.ecotourism.org).

Ca formă a turismului durabil, ecoturismul este orientat spre ridicarea nivelului

de trai al comunităţilor gazdă, care trebuie să îşi însuşească obiectivele de conservare
şi protecţie a ecosistemelor naturale şi culturii proprii. Ecoturistul trebuie să fie
implicat sau educat cu privire la importanţa conservării resurselor, iar beneficiile
trebuie să provină din afaceri responsabile, care armonizează interesele agenţilor
economici cu cele de mediu şi ale comunităţilor gazdă. Infrastructura trebuie
dezvoltată armonios cu mediul, reducând utilizarea combustibililor fosili, impactul
asupra naturii sau culturii din destinaţie.
Pentru buna cunoaştere şi implementare a acestor tendinţe, TIES a publicat, în
1993, „Ghidul ecoturistic al naturii pentru operatorii de tur”, iar în anul 2002
„Liniile directoare pentru structurile turistice marine în ecoturism” şi „Afacerea
ecocabanelor”, fiind principalul for care urmăreşte şi oferă în premanenţă informaţii
cu realizările, bunele practici din ecoturism, (www.ecoturism.org).
Anul 2002 a jucat un rol important, la nivel global, prin declararea lui de către
Naţiunine Unite ca „ an internaţional al ecoturismului” şi când s-a publicat Declaraţia
de la Quebec, care a consemnat contribuţia ecoturismului la dezvoltarea durabilă şi s-
au trasat o serie de recomandări către guverne, sectorul privat, ONG-uri etc., privind
conservarea patrimoniului natural şi cultural, includerea comunităţilor ca parte
componentă a strategiilor de dezvoltare, asigurarea mijloacelor de interpretare a
destinaţiilor pentru vizitatori etc., (Fennell, 2015). Întâlnirile la nivel global ulterioare
au insistat asupra câştigurilor realizate prin dezvoltarea ecoturismului şi necesităţile
care se impun în continuare pentru menţinerea echilibrului între mediu şi turism.
Astfel, la Conferinţa Mondială a Ecoturismului din anul 2007 (Oslo), s-a atras
atentenţia că multe din areale protejate se confruntă cu pericole care compromit scopul
14
 ECOTURISMUL - O ALTERNATIVĂ A TURISMULUI DURABIL

de conservare şi protecţie, că schimbările climatice afectează resursele de care depinde

ecoturismul, iar turismul trebuie sa se alăture la efortul global de eliminarea a sărăciei
etc., (ecoturism.org).
Pe plan regional, contribuţii însemnate în dezvoltarea ecoturismului, şi mai
ales la recentele procese de certificare, le-au adus: Asociaţia pentru Turism Ecologic
din Europa, „Alianza Verde” (Guatemala), Asociaţia de Ecoturism din România,
ESTECAS (Asociaţia de Ecoturism din Estonia) etc.
De altfel, informaţiile legate de călătoriile ecoturistice abundă pe site-urile
agenţiilor şi reprezentanţelor turistice, toate promovând, in cea mai mare parte,
componentele şi cerinţele majore ale ecoturismului: călătoriile în destinaţii naturale,
creşterea grijei faţă de mediu, întoarcerea veniturilor în conservare, implicarea
localnicilor, repectarea drepturlilor omului, a culturilor locale etc.

1.3. Necesitatea apariţiei ecoturismului

Ecoturismul a apărut din necesitatea de a conserva habitatele naturale
vulnerabile prin exploatarea turistică, fiind în acelaşi timp o cale de abordare durabilă
a mediului, dar şi un produs turistic, ce poate aduce venituri pe termen lung atât
turistului şi comunităţilor locale, cât şi firmelor sau actorilor implicaţi în gestionarea
acestor resurse.
Ecoturismul a devenit un segment de piaţă turistică cu un potenţial în creştere
prin calităţile sale ecologice şi responsabile.
Apariţia/practicarea ecoturismului este o necesitate în contextul dezvoltării
durabile a omenirii. Poate fi corelat cu necesitatea de stimulare a cunoaşterii şi
aprecierii diversităţii naturale a spaţiilor geografice, care au trecut în ultimele secole
sub protecţie şi conservare; de redistribuire a unor venituri către statele rămase în
urmă economic dinspre statele dezvoltate; de reglare a dinamicii intereselor turiştilor,
firmelor, politicilor de mediu, comunităţilor locale, şi, mai ales, de reducere a
impactului industriei turistice asupra mediului înconjurător.
1. Terra cuprinde un spaţiu extrem de vast, care oferă resurse ecoturistice prin
varietatea mediilor geografice dispuse atât latitudinal cât şi altitudinal. Cum cele mai
valoroase peisaje, ecosisteme sunt protejate la nivel naţional, internaţional şi au un
mod de administrare special, este necesar să existe activităţi de valorificare şi
valorizare compatibile cu regimul de conservare, ceea ce ecoturismul oferă. Pe lângă
relaxare, împlinire perosnală, cunoaşterea componentelor naturale acvatice, fito-
faunistice, geomorfologice, antropice, ecoturismul are valenţe formative, prin
sensibilizarea turistului pentru mediu, tranformându-l în ecoturist.
2. Ecoturismul poate fi o cale de dezvoltare economică pentru statele lumii
rămase în urmă sub aspect economic sau sărace, dar care beneficiază de resure
deosebite ale biosferei cum sunt cele din Africa, America Latină, Asia de Sud, ale
15
ELENA MATEI. COPYRIGH: EDITURA UNIVERSITARA, BUCURESTI

mediului acvatic (Oceania), de tradiţii culturale ce trebuie păstrate. Prin ecoturism,

aceste state îsi pot mări veniturile, pot asigura supravieţuirea unor comunităţi aflate în
risc, pot ridica nivelul educaţional şi medical al populaţiei din destinaţiile turistice.
Pentru multe din ţările sărace, turismul este principalul produs de export, iar pentru
cele bogate (petrol), turismul devine o nouă opţiune de câştig.
Existenţa unor state, cunoscute ca puteri financiare şi economice mondiale,
SUA, Canada, Franţa, Germania, Marea Britanie, generează investiţii în dezvoltarea
ecoturismului la nivel intern sau internaţional, dar şi emiterea unui număr extrem de
ridicat de ecoturişti către propriile destinaţii sau cele din alte state mai sărace.
Şi ţările cu venituri medii (Cehia, Polonia, Ungaria), care promovează un
ecoturism moderat, atât ca dotare, cât şi ca flux, joacă sau pot juca un rol important în
piaţa ecoturistică.
Statele lumii, care au trecut în ultimele decenii la o politică de organizare, de
dezvoltare a ariilor protejate au un potenţial mare de succes în implementarea
ecoturismului, mai ales cele care provin din spaţiul ex/comunist (Estonia, Romania,
Cuba etc.).
3. Dinamica turismului este accelerată de motivaţiile turistilor în continuă
schimbare, de afacerile din industria turistică, de politicile de dezvoltare, care pun un
accent tot mai mare pe protecţia mediului şi grija faţă de comunităţile locale.
Motivaţia turistică se manifestă în funcţie de interese, gusturi, elite, curente. Acest fapt
determină actorii de pe piaţa turistică să vină cu oferte în funcţie de gama acestora.
Apar noi destinaţii, noi activităţi care pot conduce prin management neadecvat la
repercursiuni asupra mediului, la alterarea rapidă a unor produse turistice. Ecoturismul
poate soluţiona aceste tendinţe prin asigurarea respectării capacităţii de suport a
destinaţiilor.
Deşi, agenţii turistici sunt dirijaţi de interesul de a avea un produs integru, prin
care îşi asigură credibilitatea şi implicit beneficiile, există situaţii de asociere a
turismului cu protecţia mediului în marketing (limbajul verde) fără a avea o ofertă
impusă de o asemenea asumare. Însă, cu timpul, piaţa selectează oferta turistică de
calitate, iar produsele integre ecoturistice se pot impune. De aceea, de cele mai multe
ori, în ecoturism s-au creat proiecte de parteneriat între instituţiile neguvernamentale,
guvernamentale, comunităţile locale şi firmele turistice prin care se oferă, pe de o
parte, un produs natural pentru consumatori, iar pe de altă parte, beneficii pentru
comunităţile locale, dar şi pentru firme.
Pentru comunităţile locale, ecoturismul este orientat spre prevederile ONU
(Agenda 21, Millenium Development Goal), privind ridicarea standardului lor de
viaţă. Ecoturismul se înscrie pe liniile ONU, deoarece crează venituri în mediul rural,
utilizează şi se sprijină pe forţa de muncă locală, infrastructura în destinaţii.
Implicarea comunităţilor are însă o condiţie de bază - integrarea intereselor economice
16
 ECOTURISMUL - O ALTERNATIVĂ A TURISMULUI DURABIL

cu cele de mediu. Mediul,în ansamblul său, nu trebuie compromis pentru generaţiile

actuale şi următoare, deoarece interesul de bază al acestui sector este păstrarea
echilibrului natural, nu numai câştigul financiar de scurtă durată. Degradarea mediului
va afecta în primul rând comunităţile , iar pe termen lung, turismul şi dezvoltarea în
general.În acest sens, un exemplu de succes îl constituie ecoturismul în Kenya,
focalizat pe protecţia mediului, care a revitalizat interesul turistic, exprimat în venituri
anuale relevante.
În concluzie, toate segmentele sunt importante, însă trebuie să se ţină cont de rolul
comunităţilor locale în luarea deciziilor şi în practica derulării turistice, armonizarea
intereselor turiştilor, agenţilor economici, comunităţilor, statelor etc. cu cele de mediu,
pe termen lung. Necooperarea între cele patru segmente implicate poate conduce la o
nereuşită sau la deturnarea scopului iniţial în favoarea unuia singur (crearea imaginii
politice-unele guverne, asimilarea de capital rapid-investitori etc.).
4. Necesitatea reducerii impactului turismului convenţional asupra mediului este o
cerinţă intrinsecă a turismului durabil, iar ecoturismul în ansamblul său propune o
reconsiderarea a raporturtului turist-mediu.
Termenul de ”impact” denumeşte efectul unei acţiuni asupra unui sistem sau a
unui element al acestuia. El este utilizat şi perceput doar ca un fenomen negativ, însă
analizele trebuie să includă şi intervenţiile pozitive, necesare atingerii scopului
ecoturismului, cel de relaxare, de obţinere de veniturilor, pe baza unei exploatări
durabile.
După efectele induse în toate componentele naturale ale mediului, precum şi
în cele antropizate, şi în turism impacturile pot fi negative sau pozitive.
Impacturi pozitive cuprind acele acţiuni care au efecte benefice pentru mediul
natural şi societatea umană, prin care se refac echilibrele sistemice, văzute prin
câştiguri sau pierderi diminuate. In general impactele pozitive sunt dorite, deci
proiectate.
Impacturi negative reprezintă acele acţiuni care produc deranjarea relaţiilor
om-natură pe termen lung, fără posibilitatea redresării, decât prin investiţii mari de
timp şi resurse. Impactele negative sunt nedorite sau omise din cauza unor interese
prioritare pe termen scurt sau necunoscute la momentul proiectării.
Cele mai multe studii privind impactul turismului asupra mediului sunt simple,
empirice, problematica necesitând o înţelegere mai profundă, ştiinţifică.
Cea mai frecventă analiză a impactului cuprinde raportul dintre beneficii şi
costuri, scopul general fiind de mărirea beneficiilor şi reducerea costurilor (Lier
&Taylor,1993).
Însă cauzele impactului turismului asupra mediului sunt multiple. Ele pot
include:
 Tipul de turism implicat;
17
ELENA MATEI. COPYRIGH: EDITURA UNIVERSITARA, BUCURESTI

 Caracteristicile comunităţii din destinaţia turistică;

 Educaţia turistului;
 Raportul turist-rezident;
 Tipul de program urmărit de stat;
 Capacitatea de suport a mediului ;
 Rezilienţa comunităţilor locale etc.
Relaţiile între segmentele implicate în actul turistic sunt într-o continuă
schimbare, ceea ce modifică în permanenţă impactul turismului. Impacturile pot fi
simple sau cumulate. Dacă cele simple sunt uşor de identificat şi de echilibrat, cele
cumulate sunt mai periculoase, deoarece ele pot proveni de la mai multe entităţi
(agenţi economici din turism, populaţie, turişti, mijloace de transport etc.) care, luate
separat, nu prezintă un real pericol.
Efectele impactului turismului depind şi de fragilitatea arealului pe care el se
manifestă fie în destinaţie, fie zonele limitrofe sau pe căile de acces etc.
O analiză completă trebuie să cuprindă cel puţin trei aspecte: calitatea
mediului, tipul de creştere economică, impactul social, pe termen scurt, mediu, lung,
în care să nu lipsească verificarea tipologiei turistice existente, examinarea naturii
interacţiunii turist/locuitor şi rolul medierii prin impresarii turistici, stabilirea
monitoringului, evaluarea conceptelor manageriale şi de planificare.

a. Raportul dintre turismului litoral şi mediul ambiant

Litoralul corespunde cu cele mai cerute areale în industria turistică. Resursele
turistice sunt: plaja, climatul, mineralizarea apei marine, aerosolii, nămoluri
sapropelice, capacitatea de termoreglare a cuplajului apă-nisip-soare, valurile, peisajul
costier şi acvatic (vegetaţia şi fauna acvatică). Favorabilitatea litoralului a generat de-a
lungul timpului concentrări mari ale ale populaţiei şi economiei. Urbanizarea excesivă
a zonelor de litoral, prin dezvoltarea oraşelor-porturi, a staţiunilor şi a caselor de
vacanţă este în continuă creştere. Şi accesibilitatea crescândă a mediului marin a
permis mărirea fluxurilor de turişti către staţiunile litorale. Pentru asigurarea
serviciilor, în condiţii de creştere continuă a cererii, au apărut megaconstrucţii
hoteliere, depăşindu-se de multe ori capacitatea de suport a plajelor/litoralului şi s-au
constatat pierderi ale biodiversităţii în zonele de coastă, prin imposibilitatea
monitorizării activităţii turiştilor, activităţilor de transport. În acest context, există
numeroase areale pe glob supradezvoltate din punct de vedere turistic, fapt care a
condus la suprautilizarea mediului (I-le Maldive, I. Bali, America Centrală etc.), dar şi
o utilizare incorectă a resurselor de litoral (România), care au avut ca rezultat pierderi
în fluxul turistic, financiare şi de mediu.
Utilităţile urbane, necesare intrărilor de resurse energetice, de apă, de alimente
etc., presupun sisteme de ieşiri materializate prin rampe de colectare a deşeurilor,
18
 ECOTURISMUL - O ALTERNATIVĂ A TURISMULUI DURABIL

canalizare pentru apele uzate, sisteme de purificare a aerului, care, prin funcţionare
precară sau lipsă, conduc la apariţia unor disfuncţionalităţi, cu efecte negative în
mediu şi implicit pentru sănătatea omului. Pandemiile sau prolieferarea unor viruşi în
zonele cu probleme de igienă sunt favorizate de mediile cu handicap ecologic, aşa
cum devin plajele supragalomerate sau cu facilităţi nefuncţionale. In acest sens,
creearea unei legislaţii de mediu armonizată între state şi a unor programe de
durabilizare a litoralului (Certificarea Blue Flag), a aşezărilor ar permite micşorarea
impactului omului/turismului asupra zonelor costiere. Tot mai mult se consideră că
efectele negative ale turismului pot fi stopate şi prin reinvestirea profitului obţinut din
această activitate în refacerea mediului utilizat ca resursă, (Nagle, 2002).

b. Impactul turismului balnear asupra mediului

Turismul balnear reprezintă acel tip de turism practicat în staţiunile
balneoclimaterice în scopuri curative, bazat pe utilizarea unor resurse hidrominerale,
cu fond climatic tonic sau stimulativ, având ca obiectiv fundamental tratarea sau
ameliorarea unor afecţiuni ale omului.Turismul balnear este cea mai veche formă de
turism practicat încă din antichitate (Băile Herculane), însă de o formă organizată se
poate vorbi mai ales din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Calitatea resurselor hidrominerale, diversitatea şi repartiţia lor aproape în toate
unităţile de relief, accesul uşor şi o diversificare pe categorii de beneficiari sunt
elemente care au impulsionat industria turistică de gen.
Cu toate acestea, în multe zone ale lumii, turismul balnear intră în relaţii
conflictuale cu mediul. Cauzele sunt legate de factorii naturali şi de activităţile
antropice turistice sau externe actului turistic.
Există unele staţiuni balenare afectate de poluare şi degradare.
Factorii incriminaţi sunt:
 naturali: procese de alunecare, eroziune, torenţialitate, inundaţii, viituri, cutremure
etc.;
 socio-economici: activităţile industriei chimice, siderurgice, prelucrarea lemnului,
de materiale de construcţii, alimentară etc., care elimină noxe aeriene, distrug
peisajul prin exploatarea resurselor din arealele staţiunilor, produc poluarea
chimică şi fizică, infestarea microbiană a apelor subterane, minerale, de suprafaţă
etc.; transporturile neecologice ori supra-urbanizarea;
 turistici: fluxuri mărite în unele sezoane, comportament neadecvat al turiştilor sau
al unor manageri au condus la exploatarea ineficientă a resurselor, lipsa unei
infrastructuri corespunzătoare (canalizare, alimentare cu apă, gaze, colectarea
deşeurilor menajere), structuri uzate fizic şi moral, lipsa unui produs turistic
(tratament) de calitate, risc de proliferere microbiană şi deci de schimbare a
calităţii iniţiale curative în una de infestare-contaminare. Mai mult, tendinţele de
19
ELENA MATEI. COPYRIGH: EDITURA UNIVERSITARA, BUCURESTI

dezvoltare în centrele urbane sau în unele structure turistice a centrelor “spa” au

diminuat mult rolul staţiunilor balneare, în ultimele decenii.

c. Impactul turismului montan asupra mediului

Relieful reprezintă suportul de bază al activităţilor turistice prin caracteristicile
date de geneză, litologie, dimensiune, fiind cel care conferă particularităţi de
manifestare peisajului hidrologic, fitologic şi a nuanţărilor climatice. Identificarea
potenţialului turistic al reliefului are în vedere acele particularităţi care oferă unicitate
şi atractivitate, exprimate în: altitudine, tipuri de relief, microforme de relif, puncte de
belvedere deosebite, fragmentare etc.
La nivel mondial şi în special european, turismul montan a înregistrat o
dezvoltare spectaculoasă în secolul XX. Valorificarea spaţiului montan a avut loc cu
predilecţie pentru sporturile de iarnă (schi fond, alpin), ce a necesitat echiparea cu
instalaţii fie uşoare, fie mai complexe1.
În Europa, cele mai puternice amenajări au fost înregistrate în Munţii Alpi,
unde Austria deţine 500 de staţiuni, Italia are 260, Elveţia circa 230, Franţa peste 220,
Germania, 50, la care se adaugă Slovenia, Liechtenstein. Munţii Carpaţi au circa 50 de
staţiuni concentrate în Polonia, Slovacia, Cehia, Ucraina, România, iar Munţii
Scandinavici deţin 60 de staţiuni repartizate în Norvegia, Suedia, Finlanda. Munţii
Balcani-Rodopi, în care Bulgaria are 20 de staţiuni. Pe glob pot fi citate staţiunile
montane din SUA-Salt Lake City, Canada-Edmonton sau Japonia-Sapporo.
Cererea mare pentru acest segment al pieţii turistice a creionat o tendinţă de
dezvoltare a turismului montan pe arealele cu zăpadă circa 6-8 luni pe an, de
prelungire a sezonului prin construirea de pârtii artificiale fapt care a indus modificări
în topoclimate cu efecte asupra vegetaţiei, faunei, solului. Dezvoltarea unor oferte
diversificate prin şcoli pentru sporturile de iarnă, cursuri de alpinism, schi pe iarbă
etc., atrag tot mai mulţi turişti. Fluxurile de turişti în creştere şi mai ales cele
neorganizate pot depăşi capacitatea de suport pe traseele foarte populare. Acestea aduc
prejudicii cum sunt: accentuarea eroziunii pe trasee şi zonele adiacente, poluarea cu
deşeuri de structură variată, colectarea (distrugerea) vegetaţiei şi a rocilor în diverse
scopuri, practicarea vânatului ilegal, campare etc. Pentru turism, problemele se pun
prin aglomerarea structurilor de cazare, a facilităţilor de agrement, care creează
presiuni cu efecte ireversibile. Pârtiile de schi au schimbat microclimatul unor areale
din Alpi, stimulând topirea gheţarilor, deşertificarea, pierderi ale biodiversităţii etc.,
iar prin prolifererarea caselor de vacanţă şi prin infrastructura de transport se observă
urbanizarea excesivă a unor areale montane.

1
Cele mai ample amenajări au fost efectuate în staţiunile care au găzduit olimpiadele de iarnă
20
 ECOTURISMUL - O ALTERNATIVĂ A TURISMULUI DURABIL

d. Impactul turismului cultural asupra mediului

Turismul cultural se bazează pe bunuri culturale mobile (obiecte, cărţi rare,
veşminte, podoabe, monede, ceasuri, colecţii filatelice, biologice sau de altă natură,
arme etc.) şi imobile (clădiri, statui, monumente istorice, de artă), aflate în patrimonial
naţional-internaţional cultural.
Datorită amplasării obiectivelor culturale în arealele urbane, acestea se
confruntă cu grave probleme de degradare, cauzate de poluare. Cea mai nocivă formă
de poluare este pe calea aerului încărcat fie cu CO2, NOx, HCl, SO4 sub formă de gaze,
fie cu particule în suspensie sau sedimentabile, care intră în reacţie cu vaporii de apă,
rezultând acizi care erodează, corodează, oxidează substanţele utilizate în construcţii.
Poluarea din mediul urban este cauzată de sursele fixe în special platformele
industriale şi de sursele cele mobile, respectiv transporturile.
În mediile extravilane, rurale, fenomenul de poluare antropică este mai redus,
în acest caz umezeala, insolaţia, infiltraţiile de apă devin factori majori de degradare.
La acestea se adaugă procesele naturale de risc: mişcările seismice, inundaţiile,
alunecările de teren, torenţialitatea, vânturile, furtunile, care pot provoca şi distrugeri
ale patrimoniului cultural.
În ceea ce priveşte impactul turismului asupra obiectivelor culturale trebuie
subliniat faptul că el se produce atunci când se depăşeşte pragul de expolatare,
valorificare în plan turistic.
În această categorie sunt incluse:
 Fluxurile mari de turişti în unele sezoane, la sfârşit de săptămână, cu prilejul
unor celebrări etc.;
 Lipsa de educaţie a unor turişti ce se cumulează cu deviaţiile comportamentale
ale unor segmente din comunităţile locale, exprimate în acte de vandalism,
incendii, furturi, depunerea de deşeuri etc;
 Schimbarea tradiţiilor prin modernismul adus de turişti;
 Managementul neadecvat al obiectivelor culturale în ceea ce priveşte mediul.
Păstrarea calităţii mediului ridică valoarea turistică a unui obiectiv turistic.

Privind raportul între intersele dezvoltării turismului şi cele de protecţia mediului

s-au identificat patru situaţii (Cater şi Lowman 1994).
A. Scenariul benefic-benefic se înregistrează atunci când practica afacerilor
turistice este identică aceleia de mediu (ecoturism).
Astfel, achiziţionarea unor mijloace de transport ecologice va avea ca efect
reducerea amprentei de carbon, a emisiilor sonore, contribuind indirect la menţinerea
unor ecosisteme, nestresarea turiştilor, mărirea vieţii destinaţiei turistice şi, evident, va
însemna prosperitatea materială a firmelor turistice implicate.

21
ELENA MATEI. COPYRIGH: EDITURA UNIVERSITARA, BUCURESTI

Proiectul Annapurna (Nepal) a introdus utilizarea surselor alterantive de

energie (Kerosen, baterii solare etc.), a condus la micşorarea presiunii asupra pădurilor
din Himalaya şi a redus costurile pentru refacerea ecosistemelor, mărind profitul celor
implicaţi în turism prin calitatea serviciilor şi păstrarea unui mediu nepoluat.
B. Scenariul câştig-pierdere are loc atunci când se constată câştiguri în mediu
şi pierderi în industria turistică. Astfel, crearea parcurilor naţionale conduce la
conservarea mediului, dar de multe ori se pot reduce simţitor veniturile crescătorilor
de animale, deoarece suprafeţele de păşunat se diminuează şi implicit efectivele de
animale, prin respectarea capacităţii de suport, proiectată prin managementul ariei
protejate. Interzicerea vânatului poate ajuta la revirimentul unor elemente faunistice,
care, însă, printr-o refacere necontrolată, periclitează viaţa localnicilor şi turiştilor
(Depresiunea Braşov, judeţul Suceava).
C. Scenariul pierdere-câştig se înregistrează atunci când firmele turistice devin
prospere, iar mediul se deteriorează. Această situaţie este frecvent întâlnită în statele
din America. Turismul dezvoltat în arealele marine (Belize) a marcat creşteri ale
veniturilor firmelor de turism sau ale comunităţilor locale, dar s-a constatat pierderea
diversităţii ecosistemelor marine (din cauza colecţionării ilegale de elemente
valoroase coraligene sau din mangrove etc.).
D. Scenariul pierdere-pierdere este întâlnit acolo unde presiunea turistică este
extrem de mare, beneficiile se dezvoltă exploziv, însă pe o durată redusă de timp, din
cauza diminuării calităţii mediului. Un exemplu tipic îl constituie produsul turistic
“Maldive”, unde, pentru satisfacerea fluxului mare de turişti, s-a construit o
infrastructură de cazare supradimensionată, care a utilizat ca materiale de construcţii
nisipurile plajelor şi coralii, a poluat marea, astfel că destinaţia şi-a pierdut interesul,
iar beneficiile au scăzut rapid.
În concluzie, tendinţele extreme în ecoturism nu au şansă de reuşită, deoarece
accentuarea protecţiei mediului diminuează prin prea multe restricţii actul turistic sau
dimpotrivă, ignorarea mediului contribuie la dispariţia în timp a interesului pentru o
destinaţie. Modelele ecoturistice au nevoie de stabilirea unor priorităţi în exploatarea
resurselor naturale, de aplicarea unor coduri ecomorale, de calificarea unui personal
special.

1.4. Oferă ecoturismul o dezvoltare durabilă?

Iniţial ecoturismul a fost creat şi văzut ca o alternativă care indeplineşte
cerinţele dezvoltării durabile. Odată cu abordarea sa la nivel teoretic, dar mai ales în
urma implementării în diferite ţări, regiuni, ecosisteme, se pune problema dacă este o
alternativă durabilă sau nu. Astfel, Krüger, Oliver (2005) afirma că dezvoltarea
proiectelor pe continente nu reflectă distribuţia unor elemente de faună sau floră
endemică sau aflate sub protecţie din anumite motive şi că în continentele America de
22
 ECOTURISMUL - O ALTERNATIVĂ A TURISMULUI DURABIL

Sud şi Africa, o serie de insule şi zonele montane înalte, cu un potenţial excelent

pentru turismul în natură, destinaţiile ecoturistice sunt percepute ca având un
ecoturism ce susţine mai puţin dezvoltarea durabilă.
Prin suprapunerea principiilor turismului durabil cu obiectivele, funcţiile şi
formele ecoturismului se poate observă că ecoturismul subscrie acestora, fiind foarte
apropiat ţintelor dezvoltării durabile:
1. Utilizarea durabilă a resurselor;
2. Reducerea supraconsumului şi a producerii deşeurilor;
3. Menţinerea biodiversităţii;
4. Integrarea turismului în activităţie de planificare teritorială;
5. Implicarea şi susţinerea comunităţilor locale;
6. Consultarea cu firmele implicate, dar şi cu publicul larg;
7. Perfecţionarea continuă a personalului din turism;
8. Marketing pentru turism responsabil;
9. Susţinere prin cercetarea ştiinţifică.

Fig.1.1. Destinaţii ecoturistice pe glob. Probleme de mediu şi turism.

23