Politici și programe de dezvoltare a ecoturismului în Finlanda

Autor: Lungeanu Cătălin

Turismul se înscrie între fenomenele ce s-au impus în mod deosebit pe plan mondial,
dezvoltarea sa luând avânt mai ales din a doua jumătate a secolului 20.
Ca mijloc de utilizare în mod placut și în conditii de confort a timpului liber, turismul
a devenit în zilele noastre o activitate social-culturală și economică de mare importanță, în
multe cazuri fiind un factor important în balanța de venituri a multor țări.
Prin turism se întelege, în primul rând, ansamblul activităților prin care omul își
petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară pentru a vizita oameni și locuri, pentru
a-și îmbogăți cunostințele generale, pentru a se distra si a face sport, pentru odihnă sau
tratament etc., iar în al doilea rând, industria de bunuri si servicii creată pentru satisfacerea
dorințelor, preferintelor sau motivațiilor solicitate de turiști în locul de destinație.
Sectorul economic al turismului înregistrează o creștere spectaculoasă, generând cereri
mari de servicii și bunuri de consum, stimulând astfel sectoare diverse al economiei
(construcțiile, serviciile, comerțul, transporturile, artizanatul ș.a.), în același timp stimulând
extinderea infrastructurii edilitare.
Datorită evoluţiei transporturilor şi tehnologiei informaţiei, tot mai multe zone
îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii
naturale. În acest context, impactul activităților turistice asupra mediului înconjurător
determină îngrijorare dar și interes pentru diminuarea acestui impact, conturându-se noi
strategii de organizare a turismului pe baze ecologice.
Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absenţa
unui management corespunzător poate prezenta o ameninţare pentru integritatea ecosistemelor
şi a comunităţilor locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de
vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunităţile
locale şi cultura indigenă pot fi influenţate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un
stil de viaţă modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică şi condiţiile
politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente
de această activitate economică.
Partea bună este că aceeaşi ascensiune a turismului creează numeroase oportunităţi atât
pentru conservare cât şi pentru bunăstarea comunităţilor locale. Ca răspuns la interesul crescut
pentru cunoaşterea naturii, dar şi la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate
colţuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism. Ecoturismul
poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor naţionale şi a altor arii
naturale, venituri care nu ar putea fi obţinute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate
constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunităţile cu puţine activităţi
generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educaţie şi conştiinţă al
turiştilor, transformându-i în susţinători entuziaşti ai conservării mediului natural şi cultural.
Organizaţia Mondială a Turismului consideră că ecoturismul, alături de turism
cultural şi turism de aventură vor avea cea mai spectaculoasă evoluţie în secolul 21.
Orientarea unei părți importante a turiștilor către activități ecoturistice se datorează
fenomenului de îmbătrânire a populației în ţările dezvoltate, mai ales în acele ţări unde este
centrată cererea pieţei ecoturistice internaţionale: America de Nord și Europa de Nord,
precum și factorului educativ, care să le îmbogăţească existenţa. Dorinţa de a învăţa şi de a
trăi experienţa naturii este influenţată de cel puţin trei factori majori:
- schimbarea atitudinii faţă de mediu, care se bazează pe recunoaşterea interdependenţei
dintre specii şi ecosisteme;
- dezvoltarea educaţiei de mediu în școli;
- dezvoltarea mijloacelor mass-media pe teme de mediu.
Tendinţa de depersonalizare a locului de muncă şi mediul de viaţă ultra-tehnologizat
contribuie de asemenea la o creştere a cererii pentru vacanţe ecoturistice.
Această tendinţă este determinată și de dorinţa oamenilor de a-şi depăşi limitele, de a-
şi menţine condiţia fizică, dar şi de nevoia de petrece un timp de calitate cu prietenii sau în
familie.
Aceste tendinţe indică nu numai o creştere a cererii pentru ecoturism, dar şi o
transformare a acestuia, dintr-o nişă de piaţă, într-un segment principal. Dacă iniţial
ecoturismul se adresa turiştilor experimentaţi, cu niveluri de venit şi educaţie ridicate,
clientela sa se extinde acum, pentru a include o gamă largă de venituri, studii şi experienţe de
călătorie.
Pe măsura extinderii ecoturismului, ți-a făcut loc necesitatea organizării unor structuri
care se ocupă strict de această problematică. Pe lângă acestea, în cadrul unor organizaţii deja
consacrate au început să se înregistreze preocupări distincte vizând ecoturismul. Aceste
structuri, indiferent de natura lor, joacă un rol major în procesul definirii ecoturismului ca o
modalitate reală pentru conservarea şi dezvoltarea comunităţilor în spiritul durabilităţii.
Rolul fundamental al unei organizaţii de ecoturism este de a contribui la minimizarea
efectelor negative ale ecoturismului şi la maximizarea celor pozitive.
Principalele considerente din care ia naştere un organism axat pe probleme de
ecoturism sunt: administrarea resurselor (naturale şi culturale); colectarea şi diseminarea
informaţiilor despre ecoturism; conferirea unei puteri pe piaţă sporite prin asocierea micilor
tour operatori; existenţa unor interese de tip economic într-o anumită comunitate.
La nivel mondial există o serie de organisme care sunt specializate în problematica
ecoturismului Cea mai importantă organizaţie este Societatea Internaţională de Ecoturism
(TIES) ce numără în prezent circa 1600 de membri din 110 ţări (fie persoane fizice, fie
asociaţii, organizaţii etc.) având înscrise următoarele obiective pe termen lung: desfăşurarea
unor programe educaţionale şi traininguri, furnizarea de informaţii tuturor celor interesaţi,
elaborarea unor coduri în domeniu, crearea unei reţele internaţionale instituţionale şi
profesionale, cercetarea şi dezvoltarea unor modele economice.
În 2011 a fost înfinţată Reţeaua Europeană de Ecoturism (EEN) ca un rezultat al
proiectului european ECOLNET care îşi propune realizarea unei comunităţi virtuale de
interes, deschisă spre noi membri. EEN reuneşte, în principal pentru schimb de bune practici
şi cunoştinţe, factorii interesaţii din domeniul turismului în natură şi ecoturism..
În cadrul Uniunii Europene, ecoturismul este văzut ca un factor economic important în
special în zonele rurale şi de aceea, interacţionând cu agricultura, poate contribui cu succes la
dezvoltarea comunităţilor locale. Eco-Tour este pe de o parte interesat să ofere micilor
întreprinzători din acest domeniu o posibilitate reală de promovare la nivel mondial şi pe de
altă parte să arate consumatorilor interesaţi diferite variante pentru petrecerea unor vacanţe de
tip eco.
Preocupări în aria ecoturismului sunt înregistrate şi la nivelul Organizaţiei Mondiale a
Turismului (WTO), cea mai mare organizaţie din turism. Implicaţii în activitatea ecoturistică
la nivel mondial se mai înregistrează din partea Naţiunilor Unite prin Programului
Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP).
Aliniindu-se conceptului de dezvoltare durabilă a turismului, componenta ecologică a
acestuia cuprinde următoarele principii importante:
să se focalizeze pe obținerea de beneficii economice pe termen lung, cu condiția păstrării
echilibrului ecologic;
 dezvoltarea economică trebuie să fie în acord cu nevoile și aspirațiile populațiilor-
gazdă;
să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunităţii locale vizitate şi să
contribuie la conservarea culturii şi tradiţiilor locale;
să contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale.
Principiile și modalitățile de aplicare ale acestora, împreună cu alte condiții esențiale
realizării unui turism ecologic au fost expuse și acceptate la diverse conferințe și simpozioane
desfășurate la nivel mondial și european și ca urmare statele semnatare trebuie să le ducă la
îndeplinire.
Finlanda este un loc inedit ce oferă vizitatorilor o multitudine de peisaje naturale
deosebite prin prisma unui complex vast de arii naturale protejate.
Situată în nordul Europei în peninsula Scandinavă și fiind sub influența unui climat
temperat continental rece și subarctic, aceasta țară se bucură de o atmosferă linistită și
domoală, în care oamenii sunt primitori și conștienți de necesitatea protejării mediului pentru
a transmite și gennerațiilor viitoare valorile peisagistice și culturale existente. Economia țării
este susținută în principal de industrie și turism, agricultura fiind redusă datorită climei
nefavorabile, teritoriului împădurit și celui lacustru. Așadar turismul deține un loc important
în dezvoltarea economică a țării1, iar în cadrul acestuia, turismul ecologic își face simțită
prezența printr-o multitudine de arii protejate dispuse aproximativ într-o proporție egală pe
întreaga suprafață a țării.
În Finlanda, conceptul de ecoturism datează de la începutul anilor '90, mai ales ca
reacție a opiniei publice internaționale. În acei ani, unul dintre cele mai mari obstacole în
dezvoltarea ecoturismului în Finlanda a fost atunci când Consiliul de Turism Finlandez a
publicat o broșură prin care atrăgea atenția că prin practicarea așa-numitului ecoturism se va
ajunge la distrugerea zonelor protejate pe care turiștii le vor vizita, pe de altă parte, exista
îndoiala că ecoturismul este inadecvat în Finlanda din cauza lipsei de amenajare a arealelor
naturale. Interpretare greșită a conceptului de ecoturism poate fi, de asemenea, un motiv
pentru respingerea practicării în Finlanda în anii '90.
Deoarece Finlanda a aderat la U.E. în 1995, legislația națională a fost pe larg
armonizată cu legislația comunitară, în special în cazul în care protecția mediului și
conservarea naturii sunt în cauză.
În ciuda ignoranței privind dezvoltarea ecoturismului, conceptul de durabilitate în
managementul turismului a fost discutat și aprobat în cadrul unor programe naționale
elaborate de către Consiliul de Turism Finlandez. Cele mai mari proiecte se numără proiectul
YSMEK (Ympäristöä Säästävän Matkailun Edistämis- ja Kehittämishanke – Proiectul de
Dezvoltare și Promovare a Turismului Ecologic), Green DQN® (Destinații Verzi de Calitate)
și Green DQN™ (Green Destination Management al Net - Managementul Destinațiilor
Verzi). Proiectul YSMEK este conceput ca un sistem de management al mediului pentru
hoteluri si restaurante, în timp ce Green DQN® și Green DQN™ sunt programe de certificare
a calitații mediului pentru zonele cu stațiuni turistice create de Consiliul de Turism
Finlandez împreună cu Serviciul Patrimoniului Natural și Administrația Națională
”Metsähallitus” ce administrează parcurile naționale protejate din țară.
Multe arii protejate din Finlanda au devenit treptat atracţii turistice majore, mai ales
pentru turiştii străini. Cadrul pentru dezvoltarea turismului în ariile protejate se bazează pe
principiile de turismul durabil, în comun definite şi aplicate de către autoritățile de
management a arealelor protejate, cele de management în turism, precum și alte părți
interesate. Pentru a aplica aceste principii la nivel de destinaţie turistică, au fost create cele
două programe de ”Green DQN ™” și ”Green DMN ®”. Importanța acestor programe este că
1
În 2012 turismul a contribuit cu 2,7 la PIB-ul Finlandei, fiind mai mare decât industria alimentară, agricultură
sau industria jocurilor electronice, după cum precizează Ministerul Muncii și Economiei finlandeze.
reunește într-un mod eficient agenția Metsähallitus cu operatorii din domeniul turismului și
asociațiile de turism, cu respectarea metodelor de conservare a naturii pentru a promova un
turism durabil.
Green DQN™ este un program de calitate pentru destinaţii de călătorie, concentrându-
se pe turismul durabil, care de obicei rulează pe o perioadă de trei ani. Elementele
programului includ cercetare, educaţie și dezvoltare.

Fig.1 Green Destination Quality Net (Green DQN™) – Programul de dezvoltare sustenabilă pentru
destinațiile turistice (Sursa: Tapaninen M., Sustenability spurring the development of finnish travel destinations
associated with national parks, Metsähallitus, Natural Heritage Services, Kajaani, Finland, p. 8)

Green Destination Management Net (verde DMN ®) este al doilea stadiu al

programului care, de asemenea, de obicei, durează trei ani, având scopul de a-l implementa
mai cuprinzător și calitativ, ca urmare a aplicării unui management eficace.

Fig.2 Green Destination Management Net (Green DMN®) - Programul de dezvoltare sustenabilă
pentru destinațiile turistice (Sursa: Tapaninen M., Sustenability spurring the development of finnish travel
destinations associated with national parks, Metsähallitus, Natural Heritage Services, Kajaani, Finland, p. 8)
 Acest programe de calitate sunt foarte eficiente din cauza modul în care acestea
încurajează colaborarea şi dezvoltarea activităţilor de parteneriat. Echipele de proiect care se
stabilesc sunt formate din reprezentanţi ai celor implicați care colaborează pe tot parcursul
desfășurării programelor pentru a îmbunătăţi activitățile şi implementa dezvoltarea durabilă în
zonă.
Primul parc naţional ce a participat la un program de tipul Green DMN ® a fost
”Pyhä-Luosto” din Laponia finlandeză. Planul de Management general pentru parcul Pyhä-
Luosto a fost aprobat în 2007. Planul a inclus orientări și recomandări pentru atingerea
obiectivelor strategice de către Metsähallitus în ceea ce priveşte turismul şi recreerea în aer
liber a turiștilor. Obiectivul major la Pyhä-Luosto a fost de implementare a sectorului turistic
în acest parc național protejat, implementare bazată pe calitatea mediului, de know-how şi
necesitatea de a avea grijă de valorile naturale si culturale. Programul a avut un rol laudabil în
combinarea scopurilor şi valorilor turismului în parcul naţional Pyhä-Luosto.
Principiile de turism durabil au fost încorporate și în alte programe de calitate.
Succesul acestor programe s-a reflectat în creșterea numărului de vizitatori în arealele naturale
finlandeze de la 715.000 în anul 1996, 1.400.000 în 2005 și peste 1.800.000 în anul 2011.
Impactul negativ al turismului în ariile protejate pot fi redus printr-o gestionare a
destinaţiilor mai eficientă, acest lucru ajutând pentru creşterea capacității de rezistenţă a
ecosistemelor ariilor protejate.
O mai bună participare şi colaborare la gestionarea ecoturismului întăreşte economia
și coeziunea socială într-o locaţie turistică şi creează așa-numitul ownership local. Activitățile
turistice nu contribuie obligatoriu la conservarea mediului, dar în cazul în care se desfășoară
într-un cadru organizat și supravegheat, turismul poate genera un real sprijin pentru
conservarea naturii.
Ecoturismul, ca formă principală de turism durabil în Finlanda, este bine controlat de
legislația națională. Cu toate acestea, se pune accent în continuare pe dezvoltarea acestei
activități. Este importantă planificarea strategică a turismului, în scopul de a coordona
acțiunile și proiectele de dezvoltare. Aceste strategii determină viziunea și obiectivele, precum
și asigurarea creșterii durabile în cele mai mari statiuni turistice și destinații.

Bibliografie:

Bell, S. et al, (2007), Outdoor recreation and nature tourism:A european perspective, Livin
Reviews in Landscape Research.
Bjork, P., (2000), Ecotourism from a Conceptual Perspective, an Extended Definition of a
Unique Tourism Form, International Journal of Tourism Res. 2.
Cosmescu, I., (1998), Economia turismului: serviciile turistice, Editura Universităţii "Lucian
Blaga", Sibiu
Ikonnen, Hanna, (2012), Perceptions of tourism in Finland, Degree Program in Tourism,
Thesis.
Epler Wood Megan, (2002), Ecotourism: principles, practices and policies for sustainability,
UNEP, First edition, United Nation Publication.
Nistoreanu P., coord., (2003), Ecoturism și turism rural, Editura ASE, Bucureşti
Williams Lake Forest District Tourism Opportunities Study, după Eagles and Higgins, 1998,
Tapaninen M., Sustenability spurring the development of finnish travel destinations associated
with national parks, Metsähallitus, Natural Heritage Services, Kajaani, Finland
Tuohino Anja, Hynonen, Anne, (2001), Ecotourism – imagery and reality. Reflections on
***Concepts and Practises in Finnish Rural Tourism, Department of Geography, University
of Oulu.
*** Finlands Regional Development Strategy 2020, (2010)
http://www.nature.org/greenliving/what-is-ecotourism.xml
http://www2.unwto.org/search/node/ecotourism
http://srmwww.gov.bc.ca
http://www.ecotourism-network.eu/ro-welcome?Itemid
http://www.ecotour.com/
http://www.greentourism.fi/
http://www.eceat.fi/en
http://www.outdoors.fi/destinations/nationalparks/Pages/Default.aspx