Sunteți pe pagina 1din 2

Segmente demografice în ecoturism

Ecoturismul oferă posibilități de experiențe în natură ce duc la o mai bună înțelegere,


apreciere și bucurie de a descoperi și ocroti natura și cultura tradițională locală, atât pentru
vizitatori, cât și pentru comunitatea locală. Produsele de ecoturism atrag acei turiști ce doresc să
intre în interacțiune cu mediul natural și, în grade variate, doresc lărgirea nivelului de cunoaștere,
înțelegere, apreciere și plăcere.

La nivel de ţară, mentalitatea unei naţiuni şi resursele naturale de care dispune fac ca
ecoturismul să se dezvolte. În România, una din cele două condiţii este îndeplinită, ţinutul
românesc fiind binecuvântat cu microregiuni precum Rezervaţia Biosferei Delta Dunării,
parcurile naţionale ale munţilor Retezat, Rodnei, Ceahlău, Apuseni şi multe altele. Elementul
care nu oferă României oportunitatea dezvoltării acestui tip de turism îl reprezintă mentalitatea
specific locală. În vederea creşterii numărului de structuri ecoturistice din România este necesară
crearea unei strategii care să aibă ca principal obiectiv unirea tuturor microregiunilor care să
devină astfel parte integrantă a unor lanţuri ecoturistice de mari dimensiuni (precum Fondul
Mondial al Vieţii Sălbatice, Pan Parks sau Federaţia Europarc) care să faciliteze accesul
ecoturiştilor europeni la microregiunile româneşti. Prezenţa acestora în ţara noastră reprezintă un
real avantaj, întrucât va face posibilă crearea de noi mentalităţi în rândul turiştilor autohtoni.

Prin ecoturism se poate asigura lărgirea spectrului de activităţi economice tradiţionale,


fără a le marginaliza sau înlocui, pentru ca economia locală să nu fie subordonată schimbărilor şi
influenţelor externe şi interne. Activităţile turistice desfăşurate sub emblema ecoturismului oferă
oportunităţi specifice, populaţia locală şi industria turistică fiind nevoite să utilizeze resursele
naturale într-o manieră durabilă şi să aprecieze obiectivele naturale şi culturale valoroase.

Toate formele de turism trebuie să fie sustenabile din punct de vedere ecologic, social,
cultural şi ecologic. Ecoturismul diferă de celeleate forme de turism prin faptul că acesta este
dependent de protecţia ecosistemelor naturale.

Ecoturismul se bazează pe folosirea mediului natural, precum şi o focusare pe trasăturile


biologice şi fizice ale acestuia. Ecoturistul apare şi se bazează pe mediul natural şi poate include
şi elemente culturale, acolo unde acestea apar în mediul natural. Conservarea arealelor naturale şi
managementul resurselor naturale sunt astfel esenţiale pentru planificarea, dezvoltarea şi
managementul ecoturistic. Multe zone naturale sunt posesoare de valori etnice şi culturale
semnificative. Deşi ecoturismul se axează pe valorile naturale ale arealelor, separarea
componentelor naturale şi culturale ale ecoturismului este ineficientă. Termenul de ecosistem
îmbrăţişează folosirea sustenabilă atât a activelor naturale, cât şi a celor culturale.

S-ar putea să vă placă și