Sunteți pe pagina 1din 8

Agroturismul

Alternativa pentru dezvoltarea zonelor


rurale

Coordonator ştiinţific
Conf. Univ. Dr. Turek Adrian

Absolvent
Coşniţă Andreea Florentina

2016

1
Agroturismul trebuie privit ca o activitate economică de dezvoltare a agriculturii şi de
susţinere a altor activităţi de amenajare a peisajului rural, de protecţie a mediului. Spaţiul
rural satisface o paletă largă de motivaţii: odihnă şi recreare, cunoaştere, cultură, practicarea
sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare şi pescuit, oferind agroturismului o arie mare de
cuprindere a posibilităţilor de loisir. Agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a
mediului rural cu potenţial.

Dimensiunea la care s-a ajuns prin expansiunea fenomenului turistic în spaţiul rural,
se explică pe de o parte prin relansarea dezvoltării regiunilor rurale şi pe de altă parte prin
diversificarea formelor de practicare a turismului de masă. De aceea, regiunile rurale ale
Europei înscriu turismul, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.
Turismul rural se bazează pe trei coordonate: spaţiu, oameni, produse: spaţiul fără existenţa
oamenilor nu poate fi suport al convieţuirii; un spaţiu fără produse nu poate răspunde tuturor
nevoilor consumatorilor de turism; oamenii în lipsa spaţiului sau a produselor dispun numai
de o capacitate de primire redusă; produsele care nu au ca bază spaţiul şi oamenii nu au decât
o existenţă efemeră şi nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local.

Principalele particularităţi ale ofertei turistice şi implicit agroturistice sunt: complexitatea,


rigiditatea şi substituirea.

Complexitatea se referă la structură, elementele componente la atracţiile agroturistice şi


elementele funcţionale. În func ţie de motivaţia dominantă a consumatorilor, clasificarea unei
astfel de oferte turistice poate fi: de vacanţă, cultural, de afaceri şi balnear.

Rigiditatea constă în: imobilitate, imposibilitatea stocării, lipsa de adaptabilitate la variaţiile


sezoniere etc.

Substituirea se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri (congrese, afaceri), decât cel
sezonier. Dotată cu diverse şi spectaculoase forme de relief, îmbinate armonios pe întreg
teritoriul ţării, bucurându-se de o climă favorabilă practicării turismului în tot cursul anului,
înzestrată cu o floră şi o faună bogate, cu numeroase monumente istorice, de artă şi
arhitectură, România poate satisface, prin resursele sale turistice mai sus menţionate,
preferinţele diverselor segmente ale cererii turistice interne şi internaţionale.

Resursele turistice cuprind ansamblul atracţiilor turistice naturale şi antropice dintr-o


zonă, regiune sau ţară. În România cadrul natural este bogat, variat, şi complex, cu o structură
peisagistică deosebit de spectaculoasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său

2
de atractivitate, în general sunt în strânsă corelaţie cu formele de relief şi cresc progresiv, de
la câmpie către munte; desigur, litoralul Mării Negre şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării,
fac excepţie.

Sistemul montan se caracterizează printr-o diversitate de aspecte peisagistice şi o


mare complexitate de potenţial agroturistic, date de particularităţile diferitelor tipuri de relief
(glaciar, fluviatil, structuralo-litologic etc.), alternarea unităţilor montane, submontane şi
depresionare, a culoarelor de văi, varietatea şi configuraţia învelişului vegetal şi a reţelei de
ape şi lacuri, o mare bogăţie de ape minerale şi termominerale, fondul cinegetic şi piscicol -
deosebit de reprezentative etc. Toate acestea, prin specificul şi modul de îmbinare în spaţiu,
conferă originalitatea şi nota de atractivitate turistică a munţilor noştri.

Studiile de specialitate au relevat că, în ţara noastră, condiţiile de climă constituie un factor
important de cură, fapt ce a condus la apariţia climatoterapiei, ca mijloc terapeutic, cu
ajutorul elementelor climato-geografice. Unele elemente climatice sunt indispensabile
practicării sporturilor de iarnă (stratul de zăpadă şi temperatura aerului).

Valoarea turistică a vegetaţiei creşte şi prin existenţa unor specii declarate monumente ale
naturii, ca şi a rezervaţiilor cu caracter ştiinţific.

Totodată, sub aspect turistic, fauna prezintă importanţă prin valoarea sa cinegetică sau
estetică. Fondul cinegetic este reprezentat, pe plan internaţ ional, prin varietate, densitate, dar,
mai ales, prin valoarea trofeelor premiate în numeroase expoziţii internaţionale. Dunărea şi
Delta Dunării sunt de asemenea, două elemente de primă mărime şi de universalitate în oferta
de agroturism.

Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în relevarea specificului localităţilor şi


gruparea lor în câteva tipuri considerate fundamentale, în vederea promovării, în fiecare
localitate, a celor mai adecvate forme de turism. Aceasta în funcţie atât de principalele
caracteristici geografice, sociale şi economice, cât şi de principalele motivaţii şi opţiuni ale
categoriilor de turişti care frecventează localitatea respectivă. Aplicarea principiului
specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului turistic este cu atât mai necesară,
cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate cu particularităţi proprii şi activităţi
specifice, ce nu trebuie decât să fie identificate şi valorificate cât mai eficient posibil, din
punct de vedere turistic.

3
Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca
o problemă de natură opţională, însă, decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului
satului turistic este de natură obiectivă. Pentru aceasta este necesar ca, alături de dorinţa şi
intenţia organizatorilor, satul turistic respectiv să întrunească un cuantum de condiţii naturale,
istorice şi social-economice obiective, care să fie definitorii şi caracteristice pentru fiecare tip
de sat turistic.

În ansamblul creării şi modernizării ofertei, în turismul rural (agroturism), un rol important


revine intervenţiilor publice, care variază în funcţie de stat sau/şi regiune, în ceea ce priveşte:

- reglementările;
- fiscalitatea;
- mi modalităţile de instruire şi educaţie;
- controlul şi clasamentele folosite;
- stabilirea tarifelor.
-mijloace de promovare;

Spiritualitatea tradiţională a ţăranului trebuie însoţită de o pregătire specifică


activităţii de cazare turistică, iniţiativa privată trebuie să se integreze într-un plan colectiv de
dezvoltare globală, iar aportul fiecăruia trebuie să se integreze într-un plan colectiv de
dezvoltare globală, iar aportul fiecăruia trebuie să contribuie la montajul produselor turistice,
oferind vizitatorului – consumator satisfacţia unei cazări civilizate, însoţite de restauraţia
adecvată şi în acelaşi timp posibilitatea descoperirii unor locuri şi oameni noi.

Hotelăria rurală, ca formă a ofertei turismului rural (agroturismului), se poate arăta că,
în cele mai multe ţări din Uniunea Europeană (mai ales în sudul Europei), dispozi ţiile
reglementare sunt luate în favoarea hanurilor şi hotelurilor rurale, considerate ca “locuri ale
vieţii sociale şi nuclee ale dezvoltării locale.

Ecuaţia fundamentală a produsului turistic rural este: cazarea la fermă = vacanţa


petrecută în sat plus petrecerea timpului liber în spaţiul rural. Ferma, satul, spaţiul rural sunt
imagini, deci sunt motivele pentru care turiştii vin să îşi petreacă vacanţele la ţară.

Dezvoltarea bazată pe o agricultura modernă și din ce în ce mai tehnologizată s-a


dovedit a fi în contradicție cu principiile dezvoltării durabile, cu nevoia de produse biologice,
cu păstrarea culturii locale și a esteticii sociale specifice. Diversitatea spațiului rural din
România necesită abordări mai concrete, mai aplecate spre realități. Evoluția în condiții

4
geografice, istorice, sociale și culturale diferite, a determinat o mare diversitate de sate, peste
care este nepotrivit să aplicăm un anumit (același) model de dezvoltare.Punerea în valoare a
satelor tradiționale, prin turism rural și cultural, acolo unde există potențial, presupune tocmai
păstrarea micii gospodării rurale, a modului de viață tradițional, pe care actualele programe
de dezvoltare sunt pe cale să îl modifice structural. Transpunerea unui model pragmatic, în
care prevalează eficiența economică, într-un spațiu rural fragilizat, secătuit continuu de
resurse, și în special de cea mai importantă, cea umană, s-ar putea dovedi contraproductivă.
De aceea, implicarea colectivităților locale în programele de dezvoltare pentru mediul rural
(definirea problemelor, stabilirea priorităților, a soluțiilor) ar putea asigura adecvarea
programelor la nevoile locale concrete și la o dezvoltare comunitară durabilă, cu condiția
asigurării capacității lor administrative.

Marele obiectiv care transpare din programele de dezvoltare rurală, este fiscalizarea
economiei rurale și în special a producției agricole. Este discutabil însă dacă fiscalizarea
producției agricole ar însemna mai mult decât costurile induse de efectele acestor politici, de
transformarea ireversibilă a ruralului într-o logică mai degrabă economică, ignorând funcțiile

5
lui complexe. Politicile agricole, ar putea îndepărta ruralul de modul de producție tradițional,
prin favorizarea treptată la subvenții și finanțări a exploatațiilor mari, a utilizării unor soiuri
de plante și animale omologate, care să asigure o productivitate sporită și producții mai mari
și fiscalizate. Astfel, în ultimii ani a crescut suprafața terenului agricol pentru care se acordă
subvenții și chiar se preconizează „premierea” transferurilor de ferme mici către deținătorii de
suprafețe mai mari.

Punerea in valoare a intregului potential al regiunilor si localitatilor rurale prin agroturism


presupune punerea in practica a unor masuri individuale si publice care pot fi sintetizate
astfel:

 realizarea functionarii gospodariilor pe principiul autonomiei in conducere,


organizare, gestiune;
 asigurarea fondurilor de dezvoltare a gospodariilor prin efortul propriu al
gospodariilor, sau prin credite de la bancile cu dobanda mica;
 interventia statului la nivelul comunitatii, prin fonduri de investitii de la nivel central
pentru constructii rurale (in special pentru infrastructura) si sustinerea localitatilor din
fondurile ramase la dispozitia consiliilor locale.

Varietatea zonelor rurale impune luarea in considerare a diferentierilor existente in elaborarea


masurilor de dezvoltare a activitatilor agroturistice.

Stabilitatea programului de dezvoltare a zonelor rurale. Situatia zonelor rurale


necesita o adaptare a programelor si a masurilor la conditiile specifice, locale. Diversitatea
spatiilor regionale si zonale si adaptarea la specificitatea locala nu poate fi realizata de un
organism central ci de populatia regiunii prin intermediul reprezentantilor ei.

Disponibilizarea fondurilor publice pentru elaborarea si realizarea programelor. Odata


stabilite caracteristicile regiunilor rurale, cu diferentierile naturale si structurale se determina
fondurile financiare pentru ameliorarea situatiei. Acest lucru este necesar pentru mobilizarea
atat a resurselor financiare existente, cat si pentru atragerea unor fonduri suplimentare, prin
promovarea unor activitati specifice zonelor rurale cum ar fi agroturismul.

Includerea zonelor rurale in elaborarea si aplicarea politicilor sectoriale. Desi


regiunile rurale au multe puncte comune, se poate constata existenta unor diferentieri
structurale, sociale si culturale care trebuiesc luate in considerare si evaluate pentru a permite
o adaptare regionala a politicilor si programelor de dezvoltare.
6
Evaluarea conditiilor de productie specifice zonelor rurale. Asa cum fiecare zona
geografica are o anumita specificitate geografica, administrativa si chiar istorica si culturala
tot asa pot fi regasite, in anumite zone, particularitati in ceea ce priveste calitatea unor
produse agroalimentare care se datoreaza unor anumite conditii de productie (sol, clima,
expozitia versantilor, etc). In multe tari aceste calitati deosebite sunt recunoscute ca marca
pentru produsele respective mai ales pentru unele vinuri si branzeturi, foarte mult apreciate de
turistii veniti in zona.

Promovarea diversificarii activitatilor. In zonele montane si premontane, dar nu


numai, agricultura efectuata in regim de timp partial de lucru are un rol important pentru
mentinerea regiunilor respective atat ca zone de productie si locuit, cat si pentru garantarea
ocupatiei si structurii sociale. Paralel, este necesar sa se puna in functiune o infrastructura
care sa permita crearea si a altor activitati de productie si servicii pentru ocuparea fortei de
munca si valorificarea resurselor existente.

Masuri pentru utilizarea rationala a resurselor naturale. Utilizarea pe termen lung a


resurselor naturale trebuie sa mentina functia de protectie si de spatiu de destindere a zonelor
rurale pitoresti. Exploatarea nerationala avand ca scop castigul pe termen scurt, duce la
distrugerea peisajului si a mediului, ameninta intregul sistem economic si social al regiunii.

Promovarea descentralizarii administrative a serviciilor. Mijloacele moderne de


comunicatie diminueaza considerabil distantele si timpul dintre centrul de decizie si zonele
rurale. Totodata acestea permit o descentralizare a sectorului administrativ si al serviciilor.
Transferand o parte din administratie sau o parte din sectorul privat al serviciilor in regiunile
rurale, se poate constata un efect multiplicator al utilizarii fortei de munca in sfera serviciilor,
intarindu-se capacitatea financiara si economica din zonele rurale.

Satul sau zona agroturistica reprezinta spatiul real de atractie, spatiul in care se
asambleaza toate elementele de dezvoltare locala. Intre activitatea de agroturism si
dezvoltarea economico-sociala a zonelor rurale exista o relatie de corespondenta, de
reciprocitate. Cresterea circulatiei turistice se face prin dezvoltarea in ansamblu a zonelor
rurale respective, dezvoltare ce se realizeaza prin activitatea turistica.

Dezvoltarea ofertei de cazare conduce la aparitia unui cadru constant de calitate, care
are ca scop imbunatatirea aspectului arhitectonic al satului. Apar de asemenea, schimbari in
conceptia celor ce vor construi de acum inainte. Vor accepta existenta unui arhitect in

7
vederea realizarii unei case functionale iar gradul de confort al noilor constructii va fi mai
ridicat de aceasta beneficiind atat proprietarul cat si turistul.

Ca urmare a intensificarii circulatiei turistice se vor dezvolta activitati economice pe


plan local pentru a satisface cererea sporita de produse agricole si neagricole. Indirect se va
realiza o crestere a numarului de locuri de munca atat in activitatea turistica, cat si in
activitatea de productie si servicii.